Placerea de a Invata

Una dintre țintele procesului educațional este de a le dezvolte elevilor capacitatea de a face față situațiilor problematice cu care se confruntă. Rezolvarea de probleme implică mecanisme cu caracter global: procesarea informației, atenția, memoria. Pentru a putea deveni capabili să rezolve probleme, elevii trebuie să identifice și definească o problemă, să cunoască metode specifice de investigare, să poată realiza raționamente.

În activitatea didactică, deoarece învățarea și dezvoltarea intelectuală a elevilor depind de acțiunile obiectuale și mintale efctuate de ei înșiși, accentul se pune pe activitatea elevului, pe creativitatea lui, iar calea parcursă pentru cunoașterea reală, eficientă și conștientă trebuie să implice formarea abilităților, fixarea, consolidarea, verificarea și evaluarea noțiunilor dobândite pe parcursul instruirii. Fiecare lecție trebuie să aducă ceva nou, stimulativ, dar care să fie strâns legat, în același timp, de ceea ce s-a predat anterior, cât și de ceea ce se va preda în viitor, asigurându-se astfel o continuitate logică în gândire și acumulare de noi informații și experiențe. Relizarea unor conținuturi intgrate va genera o învățare coerentă. Învățarea devine, astfel, o activitate interesantă și stimulativă, un proiect personal al elevului, îndrumat și orientat de profesor, iar obligația se poate transforma în pasiune.

Atmosfera generală ce predomină în clasă condiționează reușita. În clasă au loc interacțiuni psihosociale, toți cei implicați acținând unii asupra altora influențându-și comportamentele. Profesorul se implică, la nivel de clasă și act didactic, cu întreaga sa personalitate, arta de a preda nefiind redusă la o simplă transmitere de cunoștințe, ea presupunând și o anumită atitudine față de elevi. Ca să influențeze, profesorul trebuie să știe cum să cunoască dorințele și așteptările elevilor, să prevadă reacțiile și comportamentele lor, să fie pregătit să le întâmpine. Clasa devine un loc al dezbaterii în care fiecare elev are dreptul la exprimare, profesorul devenind un partener de dialog care își ascultă cu atenție interlocutorii, este locul unde se realizează afirmarea de sine, antagonismele, rivalitatea, competiția și cooperarea. În școala contemporană, profesorul devine conducătorul unui proces deopotrivă informativ și formativ, în acest context el însuși prezentându-se ca o persoană ce trebuie să învețe permanent. Este necesar ca profesorul să se perfecționeze fără încetare și să se adapteze la schimbări, de multe ori imprevizibile.

Cuvinte cheie: învățare, elevi, educație.

În activitatea didactică, deoarece învățarea și dezvoltarea intelectuală a elevilor depind de acțiunile obiectuale și mintale efctuate de ei înșiși, accentul se pune pe activitatea elevului, pe creativitatea lui, iar calea parcursă pentru cunoașterea reală, eficientă și conștientă trebuie să implice formarea abilităților, fixarea, consolidarea, verificarea și evaluarea noțiunilor dobândite pe parcursul instruirii. Fiecare lecție trebuie să aducă ceva nou, stimulativ, dar care să fie strâns legat, în același timp, de ceea ce s-a predat anterior, cât și de ceea ce se va preda în viitor, asigurându-se astfel o continuitate logică în gândire și acumulare de noi informații și experiențe. Relizarea unor conținuturi intgrate va genera o învățare coerentă. Învățarea devine, astfel, o activitate interesantă și stimulativă, un proiect personal al elevului, îndrumat și orientat de profesor, iar obligația se poate transforma în pasiune.

Acest lucru se poate realiza prin intermediul educației nonformale, un nou concept în ceea ce privește didactica educației. Educația nonformală, potrivit specialiștilor în domeniu, redescoperă faptul că, procesul învățării nu înseamnă transmitere aridă și strictă de informații. Realitatea lumii contemporane este foarte complexă și în permanentă schimbare, demonstrând că învățarea este, sau ar trebui să fie, un proces continuu, la care elevul să – și aducă propria contribuție. Tinerii și toți cei implicați în educație ar trebui să conștientizeze importanța creării unei culturi a învățării, folosind creativ atât educația formală, cât mai ales oportunitățile, de multe ori cu rezultate spectaculoase, ale educației nonformale.

Fiecare dintre noi are anumite standarde etice, anumite principii care ne ghidează în viață, atunci când avem de luat diverse decizii. Principiile personale, ideile noastre despre bine și rău, se bazează pe valorile proprii, cât și pe o serie de valori universale, adoptate de majoritate, și cu care intrăm în contact prin diversele experiențe de formare atât formale, cât și nonformale. Drumul către dezvoltarea unui sistem de valori nu este nici drept și nici ușor. El presupune flexibilitate, adaptare la schimbare și nu în ultimul rând imaginație și creativitate.

Cunoaștera de sine, dorința de a asculta copilul, și de a te schimba și adapta tu însuți, în calitate de educator, se poate interpreta ca o demonstrație a respectului în relația dintre profesori și copii.

Nevoile de formare ale tinerilor se nasc din experiențele lor de viață extrem de diversificate și personale.

Având suportul unor profesori care îi respectă și sunt interesați continuu de nivelul lor de achiziții și competențe, elevii vor avea posibilitatea să realizeze obiectivele învățării și să finalizeze cu succes această activitate, iar șansele lor de reușită socială vor spori considerabil. Profesorul plasează accentul nu pe rolul de difuzor de mesaje informaționale, ci pe rolul de organizator, facilitator și mediator al activităților de învățare. Proiectând și realizând activități de predare-învățare-evaluare bazate pe strategii didactice interactive, profesorul oferă elevilor multiple ocazii de a se implica în procesul propriei formări, de a-și exprima în mod liber ideile, opiniile și de a le confrunta cu cele ale colegilor.

Elevii observă imediat că le plac anumite obiecte de studiu fiindcă se descurcă mai bine la orele respective și nu le plac altele pentru că nu se descurcă; în ambele cazuri avem de-a face cu o judecată despre sine, o formă de stimă de sine. Lucrările și studiile realizate pe acest subiect au demonstrat strânsa corelație dintre stima de sine și performanțele școlare. Din această perspectivă, metodele didactice interactive au drept scop, în primul rând, dezvoltarea stimei de sine și încrederea în propriile puteri. Metodele interactive dezvoltă elevilor, în egală măsură, abilitatea de a munci bine, de a se juca bine, de a gândi bine, capacitatea de a face planuri de viață și de a fi capabili să ceară ajutorul altora. Ele solicită imaginația, gândirea divergentă, inteligența, creativitatea, atitudinile, interesele, motivația, trăsăturile caracteriale.

„ Dezvoltarea tinerilor nu trebuie văzută ca un fapt care se întâmplă de la sine… Este nevoie de ceva mai mult decât intenție: un loc, o ligă, o formă de asociere, un grup de oameni unde valoarea se bazează pe continuitate, predictibililitate, istorie, tradiție și pe ocazia de a testa noi

Colaborarea și competiția sunt pârghii pe care profesorii le acționează în procesul instrucțional. Elevii sunt implicați frecvent în experiențe de învățare bazate pe competiție și colaborare. Învățarea prin colaborare subsumează o serie de metode și tehnici menite să optimizeze calitatea învățării: mozaicul, fischbowl, turul galeriei, interviul, creioanele la mijloc. Se permite, prin colaborare, realizarea unor interacțiuni sociale multiple, dezvoltarea inteligenței interpersonale, asumarea și interpretarea unor roluri variate în cadrul grupului, cultivarea toleranței, a respectului pentru diversitate, consolidarea stimei de sine.

Una dintre țintele procesului educațional este de a le dezvolte elevilor capacitatea de a face față situațiilor problematice cu care se confruntă. Rezolvarea de probleme implică mecanisme cu caracter global: procesarea informației, atenția, memoria. Pentru a putea deveni capabili să rezolve probleme, elevii trebuie să identifice și definească o problemă, să cunoască metode specifice de investigare, să poată realiza raționamente.

Așa se justifică succesul pe care îl au proiectele de educație nonformală, exprimate prin activitățile extrașcolare. Cheia acestui succes este asumarea conștientă și creativă de către profesor a rolurilor sale, de educator, dascăl, mentor, mediator, factor de formare și modelare a unor caractere.

Atmosfera generală ce predomină în clasă condiționează reușita. În clasă au loc interacțiuni psihosociale, toți cei implicați acținând unii asupra altora influențându-și comportamentele. Profesorul se implică, la nivel de clasă și act didactic, cu întreaga sa personalitate, arta de a preda nefiind redusă la o simplă transmitere de cunoștințe, ea presupunând și o anumită atitudine față de elevi. Ca să influențeze, profesorul trebuie să știe cum să cunoască dorințele și așteptările elevilor, să prevadă reacțiile și comportamentele lor, să fie pregătit să le întâmpine. Clasa devine un loc al dezbaterii în care fiecare elev are dreptul la exprimare, profesorul devenind un partener de dialog care își ascultă cu atenție interlocutorii, este locul unde se realizează afirmarea de sine, antagonismele, rivalitatea, competiția și cooperarea. În școala contemporană, profesorul devine conducătorul unui proces deopotrivă informativ și formativ, în acest context el însuși prezentându-se ca o persoană ce trebuie să învețe permanent. Este necesar ca profesorul să se perfecționeze fără încetare și să se adapteze la schimbări, de multe ori imprevizibile.

Prin valorificarea spiritului democratic oferit de activitatea educativă școlară și extrașcolară de a experimenta noi posibilități de dezvoltare, de atragere, încurajare și stimulare a tinerei generații în îmbunătățirea calității vieții, societatea nu va avea decât de câștigat, investiția în educație având un feedback și un rezultat concret al eficienței sale.

Bibliografie:

BABAN, A., Consiliereeducațională.Ghidmetodologicpentruorele de dirigențieși

consiliere, EdituraPsinet, Cluj-Napoca, 2003

BABAN, A., PETROVAI, D., LEMENI, G., Consilieresiorientare.Ghidulprofesorului,

EdituraHumanitas Educational, Bucuresti, 2003

BĂRAN- PESCARU, Adina, ParteneriatîneducațieFamilie – școală – comunitate,

București 2004

BEDNARIK, A., Life skills, How to Develop Them, Manual for Workers with Children and

Young People, FundațiapentruCopii, Slovacia, 2004

CERGHIT, I., Sisteme de instruire alternative sicomplementare. Structuri, stilurisistrategii,

EdituraAramis, București, 2002

CHAPMAN, G., CAMPBELL, R., Celecincilimbaje de iubire ale copiilor, EdituraCurtea

Veche, București, 2001

CLEGG, B., Dezvoltarepersonală, curs rapid cu 150 de tehnicișiexerciții, EdituraPolirom,

Iași, 2003

COMISIA EUROPEANĂ, Europa 2020: O strategieeuropeanăpentru o creștereinteligentă,

ecologicășifavorabilăincluziunii,Bruxelles, COM (2010) 2020 final

COMISIA EUROPEANĂ, Regândireaeducației: Investițiiîncompetențepentrurezultate

socio-economicemaibune,Bruxelles, COM(2012) 669 final

CUCOȘ, C., Pedagogie,EdituraPolirom, Iași, 2006

DAMIAN, A., Ludoteca: de la joacă la educațieprinjoc: carte pentrupărinți, educatori,

învățătoriși nu numai,EdituraTipart Group, București, 2005

MITULESCU SORIN, SIMACHE DANIELA, Experiențeeducaționale non-formaleînviața

tinerilor,București, 2008

REZUMAT

Una dintre țintele procesului educațional este de a le dezvolte elevilor capacitatea de a face față situațiilor problematice cu care se confruntă. Rezolvarea de probleme implică mecanisme cu caracter global: procesarea informației, atenția, memoria. Pentru a putea deveni capabili să rezolve probleme, elevii trebuie să identifice și definească o problemă, să cunoască metode specifice de investigare, să poată realiza raționamente.

În activitatea didactică, deoarece învățarea și dezvoltarea intelectuală a elevilor depind de acțiunile obiectuale și mintale efctuate de ei înșiși, accentul se pune pe activitatea elevului, pe creativitatea lui, iar calea parcursă pentru cunoașterea reală, eficientă și conștientă trebuie să implice formarea abilităților, fixarea, consolidarea, verificarea și evaluarea noțiunilor dobândite pe parcursul instruirii. Fiecare lecție trebuie să aducă ceva nou, stimulativ, dar care să fie strâns legat, în același timp, de ceea ce s-a predat anterior, cât și de ceea ce se va preda în viitor, asigurându-se astfel o continuitate logică în gândire și acumulare de noi informații și experiențe. Relizarea unor conținuturi intgrate va genera o învățare coerentă. Învățarea devine, astfel, o activitate interesantă și stimulativă, un proiect personal al elevului, îndrumat și orientat de profesor, iar obligația se poate transforma în pasiune.

Atmosfera generală ce predomină în clasă condiționează reușita. În clasă au loc interacțiuni psihosociale, toți cei implicați acținând unii asupra altora influențându-și comportamentele. Profesorul se implică, la nivel de clasă și act didactic, cu întreaga sa personalitate, arta de a preda nefiind redusă la o simplă transmitere de cunoștințe, ea presupunând și o anumită atitudine față de elevi. Ca să influențeze, profesorul trebuie să știe cum să cunoască dorințele și așteptările elevilor, să prevadă reacțiile și comportamentele lor, să fie pregătit să le întâmpine. Clasa devine un loc al dezbaterii în care fiecare elev are dreptul la exprimare, profesorul devenind un partener de dialog care își ascultă cu atenție interlocutorii, este locul unde se realizează afirmarea de sine, antagonismele, rivalitatea, competiția și cooperarea. În școala contemporană, profesorul devine conducătorul unui proces deopotrivă informativ și formativ, în acest context el însuși prezentându-se ca o persoană ce trebuie să învețe permanent. Este necesar ca profesorul să se perfecționeze fără încetare și să se adapteze la schimbări, de multe ori imprevizibile.