Peadgogia Educatiei Montessori

Cuprins

.

Rezumat

Introducere

Capitolul I

Viața și activitatea Mariei Montessori

Capitolul II.

Pedagogia științifică

2.1 Educația montessoriană

2.2 Perioade în dezvoltarea umană

Capitolul III.

Învățământul primar și preșcolar

3.1 Sala de clasă

3.2 Amenajarea claselor și programul copiilor

3.3 Sistemul Montessori

Capitolul IV.

Studiu de caz

Concluzie

Bibliografie

Anexe

Rezumat

Peadgogia educației Montessori apare ca o alternativă la sistemul tradițional de învățământ. Învățarea se realizează prin toate simțurile, copiii învață în ritmul lor propriu, învață să gândească, să acționeze independent, într-un mod responsabil.

Dr.Maria Montessori elaborează această teorie pedagogică bazată pe respectul față de copil, creând un mediu propice dezvoltării copilului. Teoria s-a răspândit cu repeziciune în întreaga lume, contribuind la apariția unui adevărat curent: montessorianismul. Ea consideră că respectarea drepturilor copilului și a necesității de a se dezvolta liber, va avea consecințe directe asupra personalității copilului.

Sistemul Montessori este diferit de sistemul tradițional prin faptul că se impune o educație a părinților, o comunicare eficientă dintre părinte-educator pentru a putea sprijini și acționa liber asupra tuturor copiilor în dezvoltarea lor armonioasă. Colaborarea este foarte importantă pentru ca învățarea să îmbrace forma unui proces de descoperire ce conduce la concentrare,motivare,autodisciplină și autoînvățare.

Pedagogul trebuie să aibă pregătire intensă pe tot parcursul anului școlar, cu 5 zile pe săptămână și câte 8 ore pe zi, un număr mare de ore pentru pregătire teoretică și practică; adăugăm orele de studiu, lectură, reflexie, realizare de materiale proprii; este solicitată să se perfecționeze continuu, are nevoie de evaluări, dialog și reîmproșpătarea cunoștințelor; este un adult pregătit, specializat.

Deși educația Montessori era concepută pentru a se aplica de la naștere la adolescență, în România se aplică doar în învățământul preșcolar și primar.

Introducere

Sistemul Montessori pentru copiii de la 0 ani până la nivelul liceului, se bazează pe o filozofie educațională specială diferită de sistemul tradițional.

Prin acest sistem educatoarea sau învățătoarea, în loc să înceapă lecția dictând de o școală a instituției de stat, se construiește pe tendințele naturale ale copilului către creativitate, explorare, muncă și comunicare, creând un mediu de învățare care hrănește pasiunile în desfășurare ale copiilor. Astfel, educatoarea sau învățătoarea are sarcina organizării acestui mediu având nevoie de o pregătire foarte specială.

Instruirea tradițională Montessori constă într-o activitate de un an pentru fiecare dintre cele trei nivele de vârstă și stadiu de dezvoltare de mai jos: – 0-3 ani

– 3-6 ani

– 6-12 ani.

Profesorul pregătit după studiile Montessori pentru liceu trebuie, să fi absolvit toate cele trei cursuri de instruire plus o specializare universitară în una sau mai multe discipline.

Caracteristic metodei Montessori, care ilustrează necesitatea unui tip de instruire trebuie să fie specific:

gruparea copiilor de vârste diferite. Copiii sunt grupați pe vârste și abilități neomogene, în serii de trei sau șase ani: 0-3, 3-6, 6-12 (uneori 6-9 și 9-12), 12-15, 15-18

există o interacțiune constantă, o permanentă rezolvare de probleme, predare de la copil la copil și o socializare permanentă

copiii lucrează în conformitate cu propriile lor abilități. Nu se plictisesc niciodată.

mediul pregătit este special amenajat în funcție de aria curriculară, copiii sunt liberi să se deplaseze prin clasa în loc să stea în bănci

nu exista limită de timp în ceea ce privește lucru cu un anume material. În fiecare perioada a zilei, toate ariile curriculare: desenul, limba, matematica, muzica, științele, geografia, istoria și altele, pot fi studiate la toate nivelele

metoda de predare: „Predă predând, nu corectând”

nu există lucrare de control, care să se înapoieze cu corecturi în roșu. Respectăm efortul și munca copilului asa cum sunt

eudcatorea, învățătoarea sau profesorul, printr-o observare și prin înregistrarea observațiilor, planifică proiecte individuale prin care copilul să-și dezvolte capacitatea de a învăța ce-i trebuie pentru a-și îmbunătăți performanțele.

Raportul profesor-copii: de la 1:1 la 1:30+. Cu excepția grupelor pentru vârstele de 0-3 ani, raportul este de un profesor Montessori și un supraveghetor, sau asitent, la 30+ copii. Profesorul este instruit să predea individual, nu ține cursuri unui grup mai mare sau mai mic, și să supravegheze peste 30 de copii care desfășoară o gamă foarte largă de sarcini. El este pregătit în probleme fundamentale de limbă, matematică, artă și științe, și în călăuzirea cercetării și explorării copilului, concentrându-i interesul și emoțiile asupra temei. Profesorul nu stabilește tema, nici nu dictează ce trebuie să studieze sau să citească, nici nu stabilește limite privind profunzimea interesului copilului.

Sunt stimulate toate tipurile de inteligență și toate stilurile de învățare: muzical, corporal, spațial, interpersonal, intrapersonal, intuitiv, lingvistic tradițional și cel logico-matematic (citire-scriere-aritmetică). Acest model specific a fost redescoperit de către psihologul Howard Gardner de la Universitatea Harward, în teoria inteligențelor multiple.

dr. Maria Montessori spune : „Când copiii au completat o actvitate prin care au absorbit ceva din mediu, ei par odihniți și profund satisfăcuți. De parcă o cale s-a deschis în sufletele lor care i-a condus la toate forțele lor latente, relevând cea mai bună parte a lor. Ei arată o mare dispoziție către oricine, vor să-i ajute pe alții și sunt plini de bunăvoință. “

Rezultatele arată că pe masură ce copiii progresează într-un sistem de învățământ Montessori autentic (există școli care folosesc numele dar nu au cadre didactice Montessori calificate) de la nivelul preșcolar la gimnaziu și liceu, devin mai independenți și mai responsabili în acțiuni și gândire. Ei desfășoară cercetări originale în toate direcțiile și depăsesc repede nivelul de cunoaștere al cadrului didactic în multe domenii. Ei intra în societate și devin buni cetățeni, responsabili și cu gândire critică mult mai devreme decât s-a crezut că este posibil, organizând acțiuni sociale și ecologice, drumeții, proiecte. Își dezvoltă deprinderi de studiu excelente încât depăsesc nivelul curriculumului din școlile tradiționale. Cercetările longitudinale relevă lipsa oricărei forme de violență în comportamentul adulților care au crescut în special ăn periaoda preșcolară cu învățământul Montessori.

“Fundamentul reformei educației și a societății, care este o necesitate a timpului nostru, trebuie să se construiască pe baza studierii științifice a Omului, Necunoscutul.”

Maria Montessori

Capitolul I.

Viața și activitatea Mariei Montessori

Maria Tecla Artemisia Montessori născută pe 31 august 1870 în provincia Ancona (Italia), mai precis în localitatea Chiaravalla, fiind unica fiică a părințiilor și decedată pe 6 mai 1952, a fost prima femeie medic a italienilor și pedagog, cunoscută pentru filosofia educației speciale care poartă numele „metoda Montessori” numit și pedagogie științifică.

Metoda ei de învățământ este astăzi în uz, în unele școli publice și private din întreaga lume, metode, care, deși poartă numele ei, așa cum preciza și ea, nu este o metodă a ei, ci este “metoda științei”” – observarea și experimentul științific – aplicată de ea în domeniul educației în familie și în școală.

Tatăl ei, Alessandro Montessori, la momentul respectiv având 33 de ani, a fost un oficial al Ministerului de Finanțe lucrând la fabrica de stat de tutun. Mama ei, Renilde Stoppani, în vârstă de 25 de ani, a fost bine educată pentru vremurile acelea și a fost strănepoata geologului italian și paleontologului, Antonio Stoppani. În timp ce ea nu a avut nici un mentor special, a fost foarte aproape de mama ei, care a incurajat-o mereu. A avut de asemenea, o relație apropiată cu tatăl ei, care a fost de acord cu alegerea ei ca să-și continue studiile.

Familia Montessori în 1873 se mută la Florența și apoi în 1875 la Roma, din cauza muncii tatălui .

Maria Montessori intră într-o școală elementară de stat, în 1876, la vârsta de 6 ani. Înregistrarea ei timpurie în școală a fost „nu deosebit de demn de remarcat", deși ea a primit certificat de bună purtare în clasa I și pentru „LAVORI donneschi", sau „femei de lucru", în anul următor.

În 1884 la vârsta de 14 ani, Maria Montessori intră într-o școală secundară, tehnică, „Regia Scuola Tecnica Michelangelo Buonarroti” din Roma, cu toate ca în aceste școli tehnice se primeau doar băieți, intenționează să devină ingineră, învingând opoziția cercurilor școlare și trecând prejudecățile vremii, izbutește să intre pe bază de examen, unde va studia italiana, aritmetica, algebra, geometrie, contabilitate, istorie, geografie și științe. Absolvă în 1886 cu note bune și cu rezultate foarte bune examenele. În acel an, la vârsta de 16 ani, continuă la institutul tehnic „Regio Istituto Tecnico Leonardo da Vinci”, studiind italiana, matematica, istorie, geografie, desen geometric, fizica, chimie, botanică, zoologie și două limbi străine. Ea învață bine la științe și mai ales la matematică. Inițial dorind să continue studiul de inginerie, la absolvire, cu o aspirație neobișnuită pentru o femeie pe vremea aceea, decide să studieze medicina în schimb, dar în aceea vreme nu erau primite femei ca studente la facultate, totuși ea nu cedează și cere audiența ministrului educației, Baccelli, un medic-chirurg de renume mondial, care i-a răspuns fără ocolișuri că nu va putea intra ca studentă la Universitate, Maria răspunându-i la despărțire cu convingere ferma: „Voi studia medicina!”. Cu toate acestea, în timp, ea a absolvit în 1890, la vârsta de 20 ani, luând diploma în fizică-matematică.

Montessori se mută cu intenția de a studia medicina și face apel la Guido Baccelli, profesor de medicină clinică la Universitatea din Roma, dar este puternic descurajată. Cu toate acestea în 1890, se înscrie la Universitatea din Roma, la un curs în științe naturale, trecând examenele în botanică, zoologie, fizică experimentală, histologie, anatomie, chimie generală și organică, luând în 1892 diploma de Licență. Acest grad, împreună cu studiile suplimentare în latină și italiană, se califică pentru intrarea în programul medical de la Universitate, în 1893. Este întâmpinată cu ostilitate și hărțuire din partea unor studenți medicali și profesori deoarece era femeie. Participarea ei în clasă cu bărbați a fost considerată inadecvată. Apelează la tutun de fumat pentru a masca mirosul de formaldehidă ofensator. Montessori câștigă un premiu academic din primul an, iar în 1895 are asigurat o poziție de asistent în spital, câștigând repede experiență clinică. În ultimii doi ani studiază pediatria și psihiatria, lucrează în cabinetul de pediatrie și servicii de urgență, devenind expert în medicină pediatrică. Montessori a absolvit Universitatea din Roma în 1896 și este una din primele femei care devine mdemic din primul an, iar în 1895 are asigurat o poziție de asistent în spital, câștigând repede experiență clinică. În ultimii doi ani studiază pediatria și psihiatria, lucrează în cabinetul de pediatrie și servicii de urgență, devenind expert în medicină pediatrică. Montessori a absolvit Universitatea din Roma în 1896 și este una din primele femei care devine medic de succes în Italia. Teza ei a fost publicată în 1897 în revista “Policlinico”. Găsește loc de muncă ca asistent la Spitalul Universitar si într-un un cabinet privat.

Din 1896-1901, Montessori a lucrat cu copii și a cercetat așa-numitele „phrenasthenic" în termeni moderni, copii care se confruntă cu o anumită formă de retard mintal, boală sau de invaliditate. Ea, începe să călătorească, să studieze, să vorbească și să publice la nivel național și internațional, ieșind în evidență ca un „avocat” pentru drepturile femeii și educație pentru copii cu dizabilități mintale.

La 31 martie 1898, se naște unicul ei copil, un fiu, pe nume Mario Montessori (decedat în 1982). Mario Montessori este fructul unei povești de dragoste cu un alt doctor.

În loc să se căsătorească Montessori decide să continue să lucreze și să studieze, păstrând în secret relația cu tatăl copilului ei, cu condiția ca nici unul dintre ei să nu se căsătorească cu altcineva. Între timp tatăl copilului s-a îndragostit de altcineva și încălcând promisiunea făcută Mariei, ulterior se căsătorește. Montessori simțindu-se trădată, decide să părăsească spitalul universitar, și chiar și pe fiul ei, punându-l într-un centru de plasament, la o familie care trăia în mediu rural, astfel pierdându-l în primii ani din viața lui. Mai târziu își revede fiul în anii adolescențtei, când se v-a dovedi a fi un mare asistent în cercetare ei.

După ce a absolvit Universitatea din Roma, în 1896, Montessori continuă cu cercetarea ei la clinică de psihiatrie la Universitate, iar în 1897 este acceptată acolo ca asistent voluntar. Ca parte a muncii sale, ea a vizitat aziluri din Roma, unde observa copii cu dizabilități mintale, observații care au fost fundamentale pentru munca ei în viitor, de învățământ. În timpul stagiului la spital este profund impresionată de soarta copiilor cu deficiențe psihice adunați în ospiciul de la Roma și se hotărește să se dedice studierii unor metode raționale pentru a recupera acești copii și pentru a reda societății ca membrii folositori, în limitele capacității lor de dezvoltare prin educație. În scopul acesta, face studii suplimentare de psihiatrie, psihologie și chiar și antropologie, sub coordonarea lui Giuseppe Sergi, care a fost intemeietorul primului institut de psihologie experimentală din Italia, în 1876 la Roma, înainte ca Wilhelm Wundt să fi creat în Leipzig în anul 1879 primul laborator de psihologie experimentală din lume. Montessori a citit și a studiat lucrările medicilor și educatorilor, precum Jean Marc Gaspard Itard și Edouard Seguin, care au influențat foarte mult munca ei din secolul al XIX-lea. Maria a fost intrigată de ideile lui Itard și a creat un sistem mult mai specific și organizat pentru aplicarea acestora la educația de zi cu zi a copiilor cu dizabilități. Atunci când a descoperit operele lui Jean Itard și Edouard Seguin i-au dat o nouă direcție în gândire și a influențat-o să se concentreze asupra copiilor cu dificultăți de învățare. De asemenea, în 1897, Montessori asistă la cursurile universitare în pedagogie și v-a citi toate marile lucrări pe teoria de învățământ din ultimii 200 ani.

În 1897 Montessori a vorbit despre responsabilitatea socială a delincvenței juvenile la Congresul National de Medicină din Torino. În 1898, ea a scris mai multe articole și a vorbit la prima Conferința Pedagogică din Torino, îndemnând la crearea de clase speciale și instituții pentru copii cu dizabilități mintale, precum și formarea cadrelor didactice pentru instruirea lor. În 1899 Montessori a fost numit consilier la Liga Națională pentru Protecția copiilor cu retard, și a fost invitată pentru a preda în metode speciale de educație pentru copii retardați la școala de formare a profesorilor de la Colegiul de la Roma. În acel an Montessori a efectuat două săptămâni un turneu național de prelegere în fața publicului de specialitate și în fața multor personalități publice proeminente. Ea s-a alăturat consiliului de administrație al Ligii Naționale și a fost numit lector în igienă și antropologie la unul dintre cele două colegii de formare a profesorilor pentru femeile din Italia.

În 1900 Liga Națională a deschis Scuola Magistrale Ortofrenica, un „institut medico-pedagogic", pentru formarea cadrelor didactice în educarea copiilor cu handicap mental, înzestrat cu o sală de laborator. Montessori a fost numit director adjunct, iar cei 64 de profesori înscriși în anul întâi, studiind psihologie, anatomie și fiziologie a sistemului nervos, măsurători antropologice, cauzele și caracteristicile de handicap mintal, și metode speciale de instruire. În acești doi ani la școală Montessori a dezvoltat metode și materiale care vor fi adaptate mai târziu, utilizându-i cu copiii.

Școala a fost un succes, atrăgând atenția oficialilor guvernamentali de la departamentele de educație și de sănătate, lideri civici, și persoane proeminente din domeniile educației, psihiatrie, și antropologie de la Universitatea din Roma. Copiii „cu problemă” din clasă au fost retrași de la școlile obișnuite, considerați „needucabili", din cauza deficiențelor lor, dar pe parcurs acești copii au trecut cu excelență examenele publice susținute doar de așa – numiți copiii „normali" din școlile obișnuite. Ei știau să se exprime corect, să citească, să scrie corect și să facă socoteli la fel ca și cei normali, fără ca examinatorul să poată observa diferențe mai importante.

În 1901 a părăsit Școala Montessori Orthophrenic, iar în 1902 s-a înscris la cursul de filozofie la Universitatea din Roma. A studiat filozofia teoretică și morală, istoria filozofiei, psihologiei, dar nu a absolvit. Ea a urmărit, studiind independent, în antropologie și filozofie educațională, a efectuat observații și cercetări experimentale în școli elementare, și a reluat activitatea preluată de la Itard și Seguin, traduce cărțile lor în italiană scrisă de mână. În acest timp ea a început să i-a în considerare adaptarea metodelor sale de educare a copiilor cu dizabilități mintale în învățământul de masă.

Munca Mariei Montessori dezvoltă ceea ce ea ar numi mai târziu „pedagogie științifică", ce a continuat în următorii ani. Încă în 1902, a prezentat un raport la un al doilea congres pedagogic național în Napoli. A publicat două articole despre pedagogie în 1903, și două mai mult în anul următor. În 1903 și 1904, ea a realizat o cercetare antropologică cu elevi italieni, iar în 1904 a fost calificat ca un lector în antropologie de la Universitatea din Roma. Ea a ținut prelegeri la Școala Pedagogică de la Universitate până în 1908. Prelegerile ei au fost tipărite în 1910 într-o carte intitulată „Antropologie Pedagogică".

În 1906 a fost invitată pentru a supraveghea îngrijirea și educarea unui grup de copii ai căror părinți lucrează într-un nou bloc de apartamente pentru familiile cu venituri reduse, în cartierul periferic San Lorenzo din Roma. Montessori a fost interesata în aplicarea muncii și metode cu copii normali mental. Numele „Casa dei Bambini", sau „Casa de Copii", a fost sugerat la Montessori, în prima casă deschisă pe 6 ianuarie 1907, înscriindu-se 50 sau 60 de copii cu vârste cuprinse între doi sau trei și șase sau șapte ani .

Prima Casa dei Bambini a fost un succes, iar un al doilea a fost deschis pe 7 aprilie 1907. Copiii din programele ei au continuat să prezinte concentrare, atenție și spontaneitate în autodisciplină, iar sălile de clasă au început să atragă atenția educatorilor proeminenți, jurnaliștilor și personalităților publice. În toamna anului 1907 a început să experimenteze cu materiale didactice pentru scris și citit – litere decupate din hârtie abrazivă și montate pe panouri, litere decupate mobile, precum și carduri cu imagini, cu etichete. Copii de patru și de cinci ani,s-au apucat în mod spontan să lucreze cu materialele și au câștigat rapid o competență în scris și citit cu mult dincolo de ceea ce era de așteptat pentru vârsta lor. Acest lucru a atras atenția publicului mai mult. Montessori a mai deschis trei Case dei Bambini în 1908 și în 1909 în regiunea italiană (sudică) a Elveției unde au început să înlocuiască metodele Froebelliane cu cele Montessoriene în orfelinate și grădinițe.

În 1909, Montessori a ținut primul curs de formare a cadrelor didactice în noua ei metodă în Città di Castello, Italia. În același an a descris observații și metodele ei într-o carte intitulată „Il Metodo della Pedagogia Scientifica Applicato All'Educazione infantile Nelle caz Dei Bambini" (Metoda științifică pedagogie aplicată în educație al copiilor din casele de copii lui). Două cursuri de formare s-au desfășurat la Roma în 1910, și un al treilea în Milano, în 1911. Reputația și munca Montessori a început să se răspândească la nivel internațional, astfel în acel moment ea a decis să renunțe la practica ei medicală, ca să se dedice mai mult pentru munca ei de învățământ, care erau în curs de dezvoltare, metodele ei și formarea cadrelor didactice. În 1919 ea a demisionat din funcția sa de la Universitatea din Roma.

Încă din 1909, activitatea ei a început să atragă atenția observatorilor și vizitatorilor internaționali. Munca ei a fost publicată pe scară largă, pe plan internațional și s-a răspândit rapid în toată lumea. Până la sfârșitul anului 1911, pedagogia Montessori a fost adoptată oficial în școlile publice din Italia și Elveția, și a fost planificată pentru Regatul Unit. În 1912, școli Montessori s-au deschis în Paris și multe alte orașe vest-europene. De asemenea au fost planificate și pentru Argentina, Australia, China, India, Japonia, Coreea, Mexic, Elveția, Siria, statele Unite ale Americii și Noua Zeelandă. Programele publice de la Londra, Johannesburg, Roma, Stockholm au adoptat metoda în sistemele lor școlare. Societăți Montessori au fost fondate în Statele Unite ale Americii (Comitetul american Montessori) și Marea Britanie (Societatea Montessori pentru Regatul Unit). Primul Curs International de formare a avut loc la Roma în 1913, apoi în 1914. Acest curs a marcat începutul mișcării mondiale montessoriene.

Munca Montessori a fost pe larg tradus și publicat în această perioadă. „Il Metodo della Pedagogia Scientifica" a fost publicat în Statele Unite, ca Metoda Montessori. Pedagogie științifică aplicată în domeniul educației copilului în Case de copii, în cazul în care aceasta a devenit un best-seller, urmat de edițiile britanice și elvețiene. O ediție italiană revizuită a fost publicată în 1913. Edițiile rusești și poloneze au apărut în 1913, de asemenea și în germană, chiar și edițiile japoneze, și în România a apărut în 1914, urmată de cea spaniolă (1915), olandeză (1916), și ediția daneză (1917). Antropologia pedagogică a fost publicat în limba engleză în 1913. În 1914, Montessori a publicat în limba engleză, „Doctor Montessori Manualul de pedagogie științifică", un ghid practic pentru materialele didactice, în care se prezintă sistematic și concentrat concepția montessoriană despre copilărie și metoda ei de educație a celor mici. Lucrarea în ediția italiană va apărea doar în 1921.

În 1911 și 1912, pedagogia Mariei Montessori a fost populară și larg mediatizată în Statele Unite ale Americii, mai ales într-o serie de articole în revista lui McClure, și a fost deschică în octombrie 1911, în Tarrytown, New York, prima școală din America de Nord Montessori. Inventatorul Alexander Graham Bell și soția sa au devenit adepți ai metodei și a doua școală a fost deschisă în casa lor canadiană. Pedagogia Montessori s-a vândut rapid prin șase ediții. Primul Curs Internațional de Formare de la Roma în 1913 a fost sponsorizat de către Comitetul Montessori american și 67 din cele 83 de elevi au fost din Statele Unite ale Americii. Prin 1913 existau mai mult de 100 de școli Montessori în țară. Maria Montessori a călătorit în Statele Unite în decembrie 1913 pe o perioadă de trei săptămână la un turneu de conferințe care a inclus prezentarea unor filmulețe cu sălile ei de clase europene, întâlnirea cu mulțimi mari, a întâlnit entuziaști ori de câte ori ea a călătorit.

Ea revine în Statele Unite în 1915, sponsorizat de către Asociația Națională pentru Educație, pentru a demonstra munca ei la Expoziția Internațională Panama – Pacific, în San Francisco, California, și pentru a da un al treilea curs de formare internațională. O sală de clasă cu pereți de sticlă a fost pus la Expoziția, și mii de observatori au venit să vadă o clasă de 21 de elevi. Tatăl Mariei moare în noiembrie 1915, și va fi nevoită să se întoarcă în Italia.

Deși ea și abordarea ei de învățământ au fost extrem de populare în Statele Unite, nu a fost fără opoziție și controverse. Influentul educator progresiv William Heard Kilpatrick, un adept al filosofului american și reformator educațional John Dewey, a scris o carte desconsiderantă și critic intitulat „Metoda Montessori Examinat", care a avut un impact semnificativ. Asociația Națională Grădinița a fost criticat la fel. Criticii acuzau că metoda Montessori a fost depășită, prea dependentă de sens – formare, și a lăsat prea puțin loc pentru imaginație, interacțiunea socială, și pentru joc. În plus, insistența Montessori pe un control strict asupra elaborării de metoda ei, de formare a cadrelor didactice, producerea și utilizarea materialelor, precum și înființarea de școli a devenit o sursă de conflict și controverse. După ce a plecat, în 1915, mișcarea Montessori în Statele Unite s-a fragmentat, și educația Montessori a fost un factor neglijabil în educație în Statele Unite până în 1952.

În 1915, Montessori se întoarce în Europa și se stabilește cu reședința în Barcelona, Spania. În următorii 20 ani Montessori călătorește și ține prelegeri pe scară largă în Europa, și a ținut numeroase cursuri de formare a cadrelor didactice. Pedagogia Montessori a cunoscut o creștere semnificativă în Spania, Olanda, Marea Britanie și Italia.

La întoarcerea ei din Statele Unite ale Americii, ea continuă munca în Barcelona, într-un mic program sponsorizat de guvernul catalan care a început în 1915, dezvoltând Escola Montessori, servind copiii de la trei la zece ani, Laboratori i Seminari de Pedagogia, cercetare, formare, de predare și un institut. Un al patrulea curs internațional a fost ținut acolo în 1916, inclusiv materiale și metode elaborate de-a lungul ultimilor cinci ani, pentru a preda gramatica, aritmetica, geometrie și la copiii de școală elementară de la șase la doisprezece ani. În 1917 Montessori a publicat opera ei în “L' autoeducazionne nelle Scuole Elementari” (Autoeducație în școala elementară), care a apărut în limba engleză ca Metoda Montessori avansată. În jurul anului 1920, la mișcarea de independență catalană au început să ceară ca Montessori să ia o poziție politică și să dea o declarație publică care favorizează independența catalană, dar ea a refuzat. Astfel încât suportul oficial a fost retras de ei. În 1924, o nouă dictatură militară a închis școala Montessori din Barcelona, și educația Montessori a scăzut în Spania, deși Montessori a rămas în Barcelona pentru următorii doisprezece ani. În 1933, în al doua Republică Spaniolă, un nou curs de formare a fost sponsorizat de guvern, și sprijinul guvernamental a fost restabilită. În 1934, ea publică două cărți în Spania, “Psicogeometrica” și “Psicoarithemetica”. Cu toate acestea, cu începutul Războiului Civil Spaniol în 1936, condițiile politice și sociale au determinat-o pe Montessori să părăsească Spania definitiv.

În 1917, Montessori ține conferențe în Amsterdam, astfel în Olanda este înființată Societatea Montessori. Ea va reveni în 1920 pentru a oferi o serie de prelegeri la Universitatea din Amsterdam. Programele Montessori au înflorit în Țările de Jos, și de la mijlocul anului 1930 au existat în țară mai mult de 200 de școli Montessori. În 1935, sediul central al Asociației Montessori Internationale, sau AMI, s-a mutat definitiv la Amsterdam.

Sigmund Freud îi propune conducerea “Institutului pentru studii asupra copillor” și o anunță prin scrisoare că fiica sa pedagogă-analistă, Anna Freud, este adeptă a metodei Montessori.

În anii 1912 – 1914 educația Montessori a fost întâmpinată cu entuziasm și controverse în Anglia. În 1919, Maria Montessori vine în Anglia pentru prima dată și susține un curs internațional de formare, care a fost primit cu mare interes. Educația Montessori a continuat să se răspândească în Regatul Unit, deși mișcarea a experimentat câteva dificultăți pentru autenticitate și fragmentare, care a avut loc în Statele Unite ale Americii. Montessori a continuat să țină cursuri de formare în Anglia în fiecare an, până la începutul celui de al II-lea război mondial.

În 1922, este invitată în Italia, în numele guvernului de a da un curs de prelegeri și mai târziu pentru a inspecta școlile italiene Montessori. Mai târziu în același an, în Italia, a venit la putere guvernul fascist Benito Mussolini. În decembrie, Montessori revine în Italia pentru a planifica o serie de cursuri anuale de formare în conformitate cu sponsorizarea de la stat, și în 1923, ministrul educației Giovanni Gentile și-a exprimat sprijinul oficial pentru școlile Montessori și formarea cadrelor didactice. În 1924 Montessori se întâlnește cu Mussolini, care a extins sprijinul oficial pentru educația Montessori, ca parte a programului național. Un grup de dinainte de război de suporteri Montessori, “Società gli Amici del Metodo Montessori” (Societatea de Prieteni ai metodei Montessori) a devenit Opera Montessori (Asociația Națională Montessori), cu un guvern în tranziție, și în 1926 Mussolini a fost ales președinte de onoare al organizației. În 1927, Mussolini a înființat un colegiu de formare a cadrelor didactice Montessori, și din 1929 guvernul italian a sprijinit o gamă largă de instituții Montessori. Cu toate acestea, din 1930, Montessori și guvernul italian au intrat în conflict de sprijin financiar și probleme ideologice, mai ales după prelegerile Montessori privind Pacea și Educația. În 1932, ea și fiul ei, Mario au fost plasate sub supraveghere politică. În cele din urmă în 1933 ea demisionează de la Opera Montessori, și în 1934 părăsește Italia. Guvernul italian interzice, în 1936, activitățile Montessori în țară.

În 1923 Montessori ține un ciclu de conferințe în Viena, iar prelegerile sale vor constitui lucrarea “Il Bambino în Famiglia”, publicat în limba engleză în 1936 ca “Copilul în familie“. Între 1913 – 1936 au fost școli și societăți Montessori, de asemenea, și în Franța, Germania, Elveția, Belgia, Rusia, Serbia, Canada, India, China, Japonia, Indonezia, Australia, și Noua Zeelandă.

În 1929 are loc primul Congres Internațional Montessori la Helsingör, Danemarca, în colaborare cu a cincea Conferință din New Education Fellowship. La acest eveniment, Maria și fiul ei, Mario au fondat Asociația Montessori Internationale sau AMI "pentru a supraveghea activitățile în școli și asociații peste tot în lume și de a supraveghea formarea profesorilor." Scopul asociației AMI este apărarea și promovarea metodei de educație Montessori, și lupta pentru pace prin educația în acest sens a copiilor și a tineretului (controlate de la publicarea lucrării lui Montessori și producerea de materiale didactice Montessori autorizate). Printre primii sponsori ale AMI erau Sigmund Freud, Jean Piaget, și Rabindranath Tagore.

În 1932, Maria Montessori vorbește despre pace și educație la al II-lea Congres Internațional Montessori în Nisa, Franța; acest curs este publicat de către Biroul International de Educație, Geneva, Elveția. În 1932, Montessori vorbește la Clubul Internațional de Pace de la Geneva, Elveția, pe tema păcii și educației. Montessori a avut conferințe de pace 1932-1939 la Geneva, Bruxelles, Copenhaga, și Utrecht, care au fost publicate ulterior în italiană ca "Educazione e Pace", și în limba engleză, “Education and Peace”. În anul 1949, și din nou în 1950 și în 1951, Montessori a fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace, la care a primit șase nominalizări.

În 1936 Maria și familia ei au plecat din Barcelona în Anglia, și în curând s-a mutat la Laren, lângă Amsterdam. Montessori și fiul său Mario au continuat să dezvolte noi materiale aici, inclusiv cilindrii knobless, simbolurile gramaticale, și carduri de nomenclatură botanică. În contextul creșterii tensiunilor militare din Europa, Montessori a atras atenția tot mai mult spre tema de pace. În 1937, la Copenhaga (Danemarca) are loc al VI-lea Congres Internațional Montessori pe tema "Educația pentru pace", și Montessori a cerut o "știință a păcii" și a vorbit despre rolul de educație a copilului ca o cheie pentru reforma societății.

Cu această ocazie s-au inițiat mai multe acțiuni pe plan internațional:

s-a intensificat campania pentru pace, împotriva amenințărilor războiului

s-a lansat “Cruciada pentru apărarea copilului”, sub lozinca “Salvați copiii! Ei sunt depozitarii tuturor valorilor umane”

În 1938 este invitată în India de către Societatea Teozofică pentru a ține un curs de formare, iar în 1939 a plecat din Țările de Jos cu fiul și colaboratorul ei, Mario.

Un interes față de Montessori a existat în India încă din 1913, atunci când un student indian a participat la primul curs internațional de la Roma, și studenții pe parcursul anilor 1920 – 1930 au venit înapoi în India pentru a deschide școli și de a promova educația Montessori. Asociația Montessori din India a fost înființat în 1926, iar "Il Metodo" a fost tradus în gujarati și hindi, în 1927. În 1929, poetul indian Rabindranath Tagore a fondat multe școli "Tagore-Montessori" în India, și interesul indian în educație Montessori a fost puternic reprezentată la Congresul Internațional în 1929. Montessori a fost personal asociat cu Societatea Teozofică începând din anul 1907. Mișcarea teosofică, motivat de a educa săraca Indie, a fost atras de educație Montessori și găsea în ea ca soluție unică.

Părăsește Europa și pleacă în India, Montessori fiind chemată pentru a ține un curs de formare la Societatea Teozofică în Adya-Madras în 1939. Ține mai multe cursuri naționale indine și internaționale, organizeayă școli montessoriene și continuă experiméntele și cercetprile sale pentru aplicarea metodei de la 0 ani până la Universitate. Cu toate acestea, atunci când Italia a intrat în al II-lea război mondial de partea germanilor în 1940, Marea Britanie a internat italieni în Regatul Unit și coloniile sale, ca străini inamici. De fapt, numai Mario Montessori a fost internat, în lagărul pentru civili în timp ce Maria Montessori având domiciliul obligatoriu la campusul Societății Teozofice, iar Mario l-a revăzut pe mama sa după două luni. Cei doi au rămas în Madras și Kodaikanal până în 1946, se bucură totuși de privilegiul de a-și continua liberă activitatea.

Conducătorul luptei pentru eliberarea Indiei de sub jugul colonial Mahatma Gandhi aderă la lupta pentru pace prin educație organizată și condusă de Maria șă își exprimă dorința ca metoda Montessori să fie dedicată educației copiilor săraci.

În timpul anilor ei în India, Montessori și fiul său, Mario, au continuat să dezvolte metoda ei de învățământ. Termenul de "educație cosmică" a fost introdus pentru a descrie o abordare pentru copii cu vârste cuprinse între șase și doisprezece ani, care au subliniat interdependența tuturor elementelor lumii naturale. Copiii au lucrat direct cu plantele și animalele în mediul lor natural, iar Montessori a dezvoltat lecții, ilustrații, diagrame și modele pentru a fi utilizate cu copii până la vârsta de 12 ani. A fost creat material de botanică, zoologie și geografie. Între 1942 – 1944 aceste elemente au fost încorporate într-un curs avansat pentru lucrul cu copiii de la șase la doisprezece ani. Acest lucru a dus la două cărți: "Educație pentru o lume nouă" și de "A educa potențialul uman".

În India, Montessori a observat copii și adolescenți de toate vârstele. În 1944 ea a ținut o serie de prelegeri, mai exact 30, pe primii trei ani de viață, și un guvern sponsorizat cursul de formare în Sri Lanka. Aceste cursuri au fost colectate în anul 1949, în cartea "Ce trebuie să știți despre copilul dumneavoastră".

În 1944, au fost acordate lui Montessori o oarecare libertate de mișcare și a călătorit în Sri Lanka. În 1945 participă la prima “All India Conferința Montessori în Jaipur“, și în 1946 , cu terminarea războiului ea și familia ei se reîntorc în Europa.

În 1946, la vârsta de 76 de ani, Montessori revine la Amsterdam, dar și-a petrecut următorii șase ani călătorind între Europa și India. Ea a ținut un curs de formare în Londra în 1946, iar în 1947 a deschis un institut de formare acolo, Centrul Montessori. După câțiva ani, acest centru a devenit independent de Montessori si a continuat ca Centrul de Instruire Sf. Nicolae. De asemenea, în 1947 ea a revenit în Italia, după un exil de 13 ani, unde este primită cu onoruri în ședința din 3 mai a Adunării Constituționale a Italiei eliberate, pentru a restabili Opera Montessori și a mai ținut încă două cursuri de formare. Mai târziu în același an s-a întors în India și a ținut cursuri în Adyar și Ahmedabad. Aceste cursuri au rezultat cartea "Mintea absorbantă", în care Montessori a descris dezvoltarea copilului de la naștere, și a prezentat conceptul de cele patru perioade de dezvoltare.

După 40 de ani de la apariția primei ediții a cărții sale fundamentale “Metoda pedagogiei științifice aplicată la educația copiilor mici” în Casele copiilor, ea reface lucrarea aceasta, o va restructura și va adăuga noi capitol, spre a oglindii în linii mari: concepția și realiyările sale de-alungul timpului în domeniul educației, și va fi publicată sub un titlu nou, “Descoperirea copilului”. Tot în acest an au mai apărut și alte lucrări în care sunt prezentate aspectele specific ale muncii sale cum ar fi: “De la copilărie la adolescență”, în care se prezintă evoluția psihologică unitară de la 0 ani până la 18 ani.

Respectiv cele 4 perioade cu aspectele lor psihologice specifice:

– de la naștere la 7 ani

– de la 7 ani la 12 ani

– de la 12 ani la 18 ani

– perioada care corespunde studiilor universitare

“Educația potențialului uman” și ”Educația pentru o lume nouă” prezintă metoda educației cosmice. Scopul acestei educații spune Maria: “exercitarea liberă a autodisciplinei, a voinței și a judecății libere, nedeviate de prejudecăți și nedistorsionate de temeri.”

În 1948 "Il Metodo" a fost revizuit din nou și publicat în limba engleză cu titlul "Descoperirea copilului". În 1949 ea a ținut un curs în Pakistan și a fost fondată Asociația Pakistan Montessori. Datorită ultimelor evenimente politice din India în urma cărora aceatsă țară a fost împărțită în două, prin constituirea Republicii Pakistan, Universatitea Montessori proiectată să-și înceapă activitatea în Madras care nu mai poate lua ființă. În aceste condiții Montessori se hotărește să se întoarcă definitiv în Europa. Ține un ultim curs în această parte a lumii, în Karachi (capitala Pakistanului) și părăsește India, lăsând în locul ei pentru a continua munca în aceste regiuni peu nul din elevii săi îndrăgiți A.M.Joosten.

În 1949 Montessori întors în Europa participă la al 8-lea Congres Internațional Montessori din San Remo, Italia, unde a fost demonstrat un model de clasă. Ea a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace. Este decorată cu Legiunea de Onoare a Franței, pentru meritele ei în lupta pentru pace și constribuția la progresul științei și practicii în educație, și Ofițer al Ordinului olandez al Orange Nassau și a primit un doctorat onorific “Doctor Honoris Causa”de la Universitatea din Amsterdam. În 1950 ea a vizitat Scandinavia, a reprezentat Italia la conferința UNESCO din Florența, a prezentat cel de al 29-lea curs de formare internațională în Perugia, a ținut un curs național în Roma, a publicat o a cincea ediție a "Il Metodo" cu noul titlu "La Scoperta del Bambino" (Descoperirea copilului), și a fost din nou nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace. În 1951, ea a participat la al 9-lea Congres Internațional Montessori în Londra, ținând un curs de formare în Innsbruck, aceasta fiind ultima ei apariție în public.

A fost nominalizat pentru a treia oară pentru Premiul Nobel pentru Pace. Montessori a murit de hemoragie cerebrală pe 6 mai 1952, la vârsta de 81 de ani, în Noordwijk aan Zee, Olanda și a fost înhumată în cimitirul pentru copii.

Pe mormântul ei este scris în italiană ultimul mesaj adresat tuturor copiilor din lume: “Eu îi rog pe copiii dragi, care pot totul, să se unească cu mine spre a cosntrui pacea în oameni și în lume.“

Capitolul II.

Pedagogia științifică

2.1 Educația montessoriană

Filozofia de educație montessoriană a fost inițial puternic influențată de activitatea lui Édouard Séguin, Friedrich Fröbel, Jean Marc Gaspard Itard și Johann Heinrich Pestalozzi, din care a subliniat explorarea senzorială și manipularea. Montessori s-a ocupat prima dată cu copii cu dizabilități mentale, la Școala de Orthophrenic între anii 1900-1901, utilizând metodele lui Itard și Seguin, instruind copii în activități fizice, cum ar fi mersul pe jos și utilizarea lingurei, formarea simțurilor lor prin expunerea la obiective turistice, mirosuri și experiențe tactile și introducerea unor litere în formă tactilă. Acestea sunt activități desfășurate de Montessori ca material "senzorial".

Montessori a considerat munca ei la Școala Orthophrenic și studiile ulterioare psihologice și activitatea de cercetare în școli elementare ca "pedagogie științifică", un curent concept în studiul de învățământ la momentul respectiv. A conceput nu doar din observare și măsurare de studenți, dar și pentru dezvoltarea de noi metode pe care le-ar transforma. "Educația științifică a fost cea care, în timp s-a bazat pe știință, modificat și îmbunătățit individual." Educația în sine ar trebui să fie transformat de știință:  "Noile metode în cazul în care acestea au fost realizate pe liniile științifice, ar trebui să se schimbe complet la școală și metodele sale, ar trebui să dea naștere la o nouă formă de învățământ".

În consecință, clasa a fost dotată cu mobilier de dimensiuni mici pentru copii, "practice de viață" activități, cum ar fi tabele de măturat și spălat, materiale didactice pe care Montessori le-a dezvoltat. Copiii au avut libertatea de a alege și de a desfășura propriile activități, în propriile lor ritmuri și după propriile lor înclinații. În aceste condiții a făcut o serie de observații care au devenit fundamentul muncii ei. În primul rând, a observat o mare concentrare a copiilor și repetarea spontană a activităților alese. A observat de asemenea o tendință puternică a copiilor pentru a forma propriul lor mediu, îndreptarea mesei și amenajarea rafturilor și materialelor. Pe masură ce copiii au ales unele activități asupra altora, realizate și oferite de Montessori. De-a lungul timpului, copiii au început să prezinte ceea ce ea a numit "disciplina spontană".

Montessori a continuat să dezvolte pedagogia și modelul său de dezvoltare umană apoi extinde munca ei și pentru copiii mai mari. A văzut comportamentul uman ghidat de caracteristici universale, înnăscute în psihologia umană pe care fiul ei, și totodată colaboratorul ei, Mario Montessori identificase ca "tendințe ale omului", în 1957.

Există o dezbatere despre lista exactă, dar următoarele sunt clar identificate:

abstracție

activitate

comunicare

exactitate

explorare

manipularea (mediului)

comandă

orientare

repetiție

Self- Perfection

lucru ( de asemenea, descris ca "activitate cu scop" )

În abordarea Montessori, aceste tendințe umane sunt văzute ca un comportament de conducere în orice stadiu de dezvoltare și educație ar trebui să răspundă și să faciliteze exprimarea lor.

2.2 Perioade în dezvoltarea umană

Ea a observat patru perioade distincte sau "perioade", în dezvoltarea umană, prima se întinde de la naștere la 6 ani, a doua de la 6 la 12 ani, a treia de la 12 la 18 ani, iar cea de-a patra de 18 la 24 ani. A observat diferite caracteristici, moduri de învățare, precum și imperativele de dezvoltare active în fiecare dintre acestea, și a cerut abordări educaționale specifice pentru fiecare perioadă. De-a lungul vieții ei, Montessori a dezvoltat metode și materiale pedagogice pentru primele două, de la naștere până la vârsta de 12 ani și a scris, și a ținut prelegeri despre a treia și a patra. Maria a creat peste 4.000 de săli de clasă Montessori în întreaga lume și cărțile sale au fost traduse în diferite limbi, pentru formarea de noi educatori. Metodele sale sunt instalate în sute de școli publice și private din toată lumea, inclusiv în Statele Unite ale Americii.

a) În prima perioadă, Montessori a observat că copilul suferă o izbitoare dezvoltare fizică și psihică. Prima perioadă a copilului este văzut ca un beton, explorator senzorial și cursant implicat în activitatea de dezvoltare – construcție și construirea de independență funcțională. Montessori a introdus mai multe concepte pentru a explica acest lucru, inclusiv mintea absorbantă, perioadele sensibile și de normalizare .

În cartea intitulată "Mintea absorbantă" Montessori a descris comportamentul tanăr a copilului de a asimila fără efort stimulii senzoriali din mediul său, inclusiv informații de la simțuri, limbă, cultură, precum și dezvoltarea de concepte cu termenul de "minte absorbant". Ea a crezut că aceasta este o putere unică în prima peroadă și că acesta dispare pe măsură ce copilul se apropie de vârsta de 6 ani.

Montessori, de asemenea a observat perioade de sensibilitate specială pentru anumite stimuli în acest timp pe care ea le-a numit "perioadele sensibile". În educația Montessori mediul de clasă răspunde la aceste perioade prin materiale și activități adecvate disponibile în timp ce perioadele sunt active pentru copil. Ea a identificat următoarele perioade și durata lor:

Achiziționarea de limbă de la naștere până la jurul valorii de 6 ani

Interes în obiecte – de la mici, aproximativ 18 luni până la 3 ani

Ordine de la aproximativ 1 la 3 ani

Rafinament senzorial de la naștere la aproximativ 4 de ani

Comportamente sociale în jur de 2 ani și jumătate la 4 ani

În cele din urmă, Montessori a observat la copiii între 3 și 6 ani, o stare psihologică numită "normalizare". Normalizarea apare din concentrare, să se concentreze pe activitatea care servește nevoilor de dezvoltare ale copilului și se caracterizează prin capacitatea de a se concentra la fel de bine ca disciplina spontană, tot în această perioadă apar sentimentele sociale de ajutor și simpatie pentru alții.

b) A doua perioadă de dezvoltare se extinde de la aproximativ 6 până la 12 ani. În această perioadă, observăm schimbări fizice și psihologice la copii, dezvoltând un mediu de clasă, lecții și materiale, pentru a răspunde la aceste noi caracteristici. Fizic ea a observat pierderea dinților de lapte și alungirea picioarelor și trunchiului la începutul perioadei, și după acest aspect urmând o perioadă de creștere uniformă. Psihologic, ea observă "instinctul de turmă", sau tendința de a lucra și de a socializa în grupuri, precum și puterile rațiunii și imaginației. În dezvoltare, a observat că acesta este formarea de independență intelectuală, de simț moral, și de organizare socială.

c) A treia perioadă de dezvoltare se extinde de la aproximativ 12 la aproximativ 18 ani, care cuprinde perioada de adolescență. Montessori a caracterizat schimbările fizice de pubertate și adolescență, dar și modificări psihologice. Ea a subliniat instabilitatea psihologică și dificultăți de concentrare în această vârstă, precum și tendințele creative și dezvoltarea de "un simț al dreptății și un simț al demnității personale." A folosit termenul de "valorificare" pentru a descrie unitatea adolescenților pentru o evaluare derivat extern de valoarea lor. În dezvoltare, Montessori credea că activitatea copilului este construirea sinelui ca adult în societate.

d) A patra perioadă de dezvoltare se extinde de la aproximativ 18 ani la aproximativ 24 ani. Montessori a scris relativ puțin despre această perioadă și nu a dezvoltat un program educațional pentru această vârstă. A imaginat adulții tineri pregătiți de experiențele lor în educația Montessori la nivelurile inferioare gata să îmbrățișeze pe deplin studiul culturii și științelor, în scopul de a influența și a conduce civilizația. Ea a crezut că independența economică în formă de lucru pentru bani a fost critic pentru această vârstă și a simțit că o limită arbitrar la numărul de ani în studii de nivel universitar a fost inutil, că studiul de cultură ar putea continua pe tot parcursul vieții unei persoane.

Montessori a avut multe realizări dintre care unul fiind metoda Montessori, care este o metodă de educare a copiilor mici, care subliniază dezvoltarea din propria inițiativă a copilului și abilitățile naturale, în special prin joc practic. Această metodă a permis copiilor să se dezvolte în ritmul lor propriu și a oferit educatorilor o mai bună înțelegere a dezvoltării copilului, educatori în domeniul înființat în medii speciale pentru a satisface nevoile elevilor în trei grupe de vârstă:

2 ani și jumătate

2 ani și jumătate la 6 ani

6 și jumătate la 12 ani.

Elevii învață prin activități care implică explorare, manipulare, ordine, repetiție, abstractizare și de comunicare. Profesorul trebuie să încurajeze copiii în primele două grupe de vârstă, să folosească simțurile pentru a explora și de a manipula materiale în mediul lor imediat. Copiii din ultima categorie pe grupe de vârstă, cu concepte abstracte, pe baza competențelor lor nou dezvoltate de raționament, imaginație și creativitate.

Capitolul III.

Învățământul primar și preșcolar

3.1 Sala de clasă

Montessori a creat săli de clasă pentru copiii sub trei ani în mai multe categorii, un "Nido", în italiană pentru "cuib", servește un număr mic de copii de la circa două luni la aproximativ paisprezece luni, sau atunci când copilul merge cu încredere pe jos. O "comunitate a copilului" servește un număr mai mare de copii de la aproximativ un an la doi ani și jumătate sau trei ani. Ambele medii au materiale și activități scalate la dimensiunea copiilor și abilități, oportunități de a dezvolta mișcare, și activități pentru a dezvolta independența. Unele școli oferă, clase "părinte -copil", în care părinții participă împreună cu copiii lor foarte mici.

Sălile de clasă pentru preșcolari și grădinițe pentru copiii de 2 ani și jumătate sau 3 la 6 ani sunt adesea numite “case de copii”, după prima școală Montessori, Casa dei Bambini din Roma, în 1906. Acest nivel este, numit "primar". O sală de clasă tipic servește de la 20 la 30 de copii din grupe mixte de vârstă, cu personal format dintr-un profesor instruit și un asistent. Sălile de clasă sunt de obicei dotate cu mese și scaune aranjate individual sau în grupuri de dimensiuni mici pentru copii, cu materiale de clasă de pe rafturile de înălțime pentru copii, în întreaga cameră. Activitățile sunt în cea mai mare parte inițial prezentate de profesor, după care pot fi alese mai mult sau mai puțin în mod liber de către copii cum le dictează interesul. Materiale de clasă includ de obicei activități pentru angajarea în abilități practice cum ar fi turnarea și formarea, materiale pentru dezvoltarea simțurilor, materiale de matematică, limbi străine, materiale de muzică și de artă și multe altele.

Săli de clasă elementare pentru această vârstă sunt, de obicei, denumite în continuare "elementare", și pot varia în mărime de la foarte mici, de până la 30 sau mai mulți copii, de obicei, cu personal format de un profesor instruit și unul sau mai mulți asistenți. În clasă, de obicei, sunt amestecați copii – cu vârsta de 6 la 9 ani și grupuri de 9 la 12 ani, deși grupurile de 6 la 12 ani care sunt de asemenea utilizate, lecțiile sunt de obicei prezentate în grupuri mici de copii, care sunt apoi liberi să urmeze găsindu-și locul de muncă independent de propria lor interes și dictat de responsabilitatea personală. Atât domeniul de aplicare a lecțiilor cât și învățarea în sala de clasă elementară este destul de largă. Montessori a folosit termenul de "educație cosmică", pentru a indica atât domeniul de aplicare universal de lecții să fie prezentate, iar ideea că educația în au doua perioadă ar trebui să ajute copilul să-și dea seama de rolul omului în funcționarea interdependentă al universului. Materiale de clasă și lecțiile includ muncă în vocabular, matematică, istorie, științe, arte, și mai multe.

3.2 Amenajarea claselor și programul copiilor

La început, sala de curs a fost echipată cu masa unui profesor și tablă, un aragaz, scaune mici, fotolii și mese de grup pentru copii, precum și un dulap închis pentru materialele pe care Montessori le-a dezvoltat la școala Orthophrenic. Activitățile pentru copii au inclus îngrijirea personală, cum ar fi îmbrăcarea și dezechiparea, grija pentru mediul înconjurător, cum ar fi ștergerea prafului și grija pentru gradină. Montessori se ocupă cu predare, cercetare, precum și cu alte activități profesionale, a supravegheat și a observat activitatea în clasă, dar nu-i învăța pe copii direct, ci doar îi urmărea, atribuind responsabilitatea care îngrijea copii zi de zi fiica portarului clădirii.

În această clasă, Montessori a observat comportamentele copiilor mici care au format fundamentul metodei sale de învățământ. Ea a remarcat episoade de atenție profunde și de concentrare, mai multe repetări de activitate, precum și o sensibilitate pentru mediul înconjurător. Având în vedere libera alegere a activitățiilor, copiii au arătat mai mult interes în activități practice și materialelor Montessori decât în propriile jucării, și au fost surprinzător de nemotivați de dulciuri și alte recompense. De-a lungul timpului, ea a văzut o autodisciplina spontană la ei.

Pe baza observațiilor sale, Montessori a implementat o serie de practici care au devenit semnele distinctive ale filozofiei ei educaționale și metodă. Ea a înlocuit mobilierul greu cu mese de dimensiuni pentru copii și scaune, pentru ca copii să se miște cu usurință și a plasat materiale cu dimensiuni de copil, rafturi mici, accesibile tuturor. Ea a extins gama de activități practice, cum ar fi de îngrijire personală, de măturat și pentru a include o mare varietate de exerciții de îngrijire a mediului și de sine, inclusiv aranjarea florilor, spălarea mâinilor, gimnastica, îngrijirea animalelor de companie, și gătitul. De asemenea, au fost incluse secțiuni mari în aer liber în sala de clasă, ea încurajează copiii să vină și să plece cand doresc în diferite zone din cameră. În cartea sa ea descrie o zi de iarnă tipica de lecție, cu începere de la 09:00 și până la ora 16:00 :

9-10 Intrare. Salut. Inspecție cu privire la igienă personală. Exerciții practice ale vieții; copii se ajută între ei să-și scoată hainele și să-și pună șorțurile. Merg prin cameră pentru a vedea că totul este în ordine. Limba: Exerciții de exprimare. Perioada de Conversație: Copii dau cont de evenimentele care s-au petrecut cu o zi înainte. Exerciții religioase.

10-11 Exerciții intelectuale. Lecții obiective întrerupte de scurte perioade de odihnă. Nomenclatură, exerciții cu simțuri (dezvoltarea simțurilor, tactile, gustative, olfactive etc.).

11-11:30 Gimnastică simplă: mișcări obișnuite făcute grațios, poziția normală a corpului, exersatul mersului pe jos, marș în linie, salutări, mișcările de atenție, manevrarea de obiecte cu grație.

11:30-12 Dejunul: rugăciune scurtă.

12-13 Jocuri libere.

13-14 Jocuri regizate, dirijate, dacă este posibil, în aer liber. În această perioadă, copiii mai mari, la rândul lor trec prin exerciții de viața practică, de exemplu: de a curăța camera de praf, punând materialul în ordine. Inspecție generală pentru curățenie: Conversație.

14-15 Lucru manual. Modelare lut, desen, etc

15-16 Gimnastică colectivă și cântece, dacă este posibil în aer liber. Exerciții pentru a dezvolta chibzuirea: vizita, și îngrijirea plantelor și animalelor.

Ea a observat prin munca independentă a copiilor, că aceștia ar putea ajunge la noi niveluri de autonomie și au devenit astfel automotivați pentru a ajunge la noi niveluri de înțelegere. Montessori a ajuns să creadă că recunoașterea copiiilor ca indivizi și tratarea lor ca atare, ar da rezultate mai bune la învățare și potențialul de îndeplinit în fiecare copil special. Ea a continuat să-și adapteze și să-si perfecționeze materialele pe care le-a dezvoltat mai devreme, modificând sau îmbunătățind exercițiile care au fost alese mai frecvent de către copii. De asemenea bazate pe observațiile sale, Montessori a experimentat cu copii, care să permită alegerea liberă a materialelor, lucru neîntrerupt și libertatea de circulație și de activitate în limitele stabilite de către mediul înconjurător. Ea a început să vadă independența ca scopul educației, precum și rolul profesorului în calitate de observator și director de dezvoltare psihologică înnăscută a copiilor.

3.2 Sistemul Montessori

Sistemul Montessori pentru clasele gimnaziale și de liceu nu au fost mai bine dezvoltate decât programele pentru copii mai mici. Montessori nu a stabilit un program de formare a cadrelor didactice sau un plan detaliat de educație pentru adolescenti în timpul vieții sale. Cu toate acestea, un număr de școli au extins programele lor pentru copiii mai mici la școala de mijloc și la nivel de liceu. Mai multe organizații Montessori au cursuri de formare a profesorilor sau cursuri de orientare, și un consens se pierde cu privire la planul de studiu care este în curs de dezvoltare.

Reforma esențială al planului nostru din acest punct de vedere poate fi definită după cum urmează: în timpul dificil a adolescenței este de ajutor să părăsească mediul obișnuit de familie în oraș și să meargă să se liniștească în țară, aproape de natură.

Astfel, există multe școli Montessori pentru adolescenți de 12-18 ani care sunt stabilite la țară, aproape de natură.

Sistemul Montessori este în mod fundamental un model de dezvoltare umană, precum și o abordare educațională bazată pe acest model. Modelul are două principii de bază.

În primul rând, copiii și adulții în curs de dezvoltare se angajează psihologia de autoconstrucție prin interacțiune cu mediile lor. În al doilea rând, copii, mai ales sub vârsta de 6 ani, au o cale înnăscută de dezvoltare psihologică. Pe baza observațiilor sale Montessori credea că copiii au libertatea de a alege și de a acționa în mod liber într-un mediu întocmit în conformitate cu modelul ei ar acționa în mod spontan pentru dezvoltarea optimă.

Metoda de educație Montessori apelează pentru activitatea de liberă acțiune într-un "mediu pregătit", ceea ce înseamnă un mediu de învățământ adaptate la caracteristicile fundamentale ale omului, la caracteristicile specifice ale copiilor de la vârste diferite și la personalitățile individuale ale fiecărui copil. Funcția de mediu este de a permite copilului să-și dezvolte independența în toate domeniile, conform directivelor sale psihologice interioare.

În plus față de oferirea de acces la materialele Montessori corespunzătoare pentru vârsta copiilor, mediul trebuie să prezinte următoarele caracteristici:

Un aranjament care facilitează mișcarea și activitatea

Frumusețe și armonie, curățenia mediului

De construcție în raport cu copilul și / nevoilor sale

Limitarea de materiale, astfel încât doar materialul care sprijină dezvoltarea copilului este inclus.

O descoperire importantă a Mariei Montessori ~ la originile sale, în copilărie din punct de vedere biologic în sens larg și care privește ,,secretul“, ,,taina“ formării personalității umane, este cea a existenței, la această vârstă, a unor ,,perioade senzitive“, care guvernează ,,metamorfozele‘' prin care trece ființa umană din punct de vedere fizic, psihic și social.

Observând comportamentul spontan al copiilor, ea a constatat că ei sunt dominați de impulsuri irezistibile, care îi determină la anumite acțiuni, ce diferă de la o perioadă la alta și care au legătură evidentă cu anumite necesități ale dezvoltării personalității omenești. Ea a mai constatat că, în cursul dezvoltării copilului, se manifestă cu intensitate când una, când alta dintre capacitățile naturale ale omului, încât, numai cunoscând diferitele perioade ale dezvoltării, numit și ,,perioadă senzitivă“, și adaptând în mod adecvat mediul la aceste necesități, se poate ajuta dezvoltarea optimă și maximă a capacității respective temporar active, pentru că, în conformitate cu o lege biologică, ,,perioadele senzitive“ sunt ireversibile.

Maria Montessori rnenționează faptul că umanitatea nu și-a dat niciodată seama de acest fenomen, deoarece mijloacele necesare pentru ajutarea acestei dezvoltări au lipsit până acum cu totul. Tocmai în întâmpinarea acestor cerințe, ea a creat, experimental, un mediu ambiant, în care copiii să se poată manifesta liber și să găsească mijloacele materiale care le sunt necesare pentru satisfacerea trebuințelor lor deosebite, în timpuri deosebite, după perioadele senzitive prin care trec. Observând copiii în activitatea lor spontană în acest mediu și căutând să creeze acele obiecte de care au nevoie în activitatea lor, care corespund cât mai adecvat impulsurilor lor naturale spre activitate, s-a creat, ca un răspuns la psihologia evolutivă specială a copiilor, așa-numită “metodă Montessori“.

Maria Montessori susține că în școlile tradiționale copiii sunt constrânși să asculte, în loc să facă, iar în școlile ,,noi“ sunt conduși să-și însușească cunostințe despre viață prin studiu propriu. Maria Montessori a dat, pur si simplu, copiilor posibilitatea și mijloacele de a trăi viața. Astfel, copiii nu ,,învață“ cunostințe legate de nevoile fundamentale ale vieții conform unor ,,centre de interes“ ca: – hrana

locuința

îmbrăcămintea

purtarea civilizată,

ci pur și simplu, ei au posibilitatea de a cultiva plante în grădină și a îngriji animale, a pregăti ei înșiși alimente în bucătărie, a le servi la masă, a le mânca, a face ordine și curățenie în casa lor (de aici numele de ,,Casă a copiilor“), de a mânca civilizat, de a se purta civilizat, atât în relațiile dintre ei cât și în relațiile cu adulții ce vizitează aceste ,,Case ale copiilor“, adică ducând o viață normală efectivă, în conformitate cu cultura și civilizația din jurui lor, lucrând și producând ei înșiși. Ei ,,învață“ cum să ,,învețe“, învață a trăi, trăind cu adevărat viața normală. Pentru ei, școala nu este o anticameră, o pregătire, un joc, pentru viața serioasă, ,,de mai târziu“, ci însăși viața lor normală actuală. În ceea ce privește elementele culturii, acestea nu li se ,,predau“, ci ei înșiși le ,,culeg“ din contactul direct cu lucrurile concrete sau chiar abstracte, pe care ei le găsesc ,,materializate“ în obiecte ce se pot minui, cum ar fi gramatica, aritmética și geometria.

În școiile obișnuite, a fi invățat un lucru și a-1 fi înțeles este punctul terminus, scopul atins, după care se trece la învățarea altui lucru. În școlile Montessori însă, copiii au dezvăluit aspecte necunoscute până aci, de o importanță fundamentală în dezvoltarea minții:

capacitatea de a înțelege și de a învăța (care constituie, așa cum s-a mai arătat, scopul final la care trebuie să se ajungă în școlile obișnuite) nu era decât punctul de plecare pentru o activitate repetată și prelungită, ca cea a unui sportiv care, după ce a învățat cum să execute un exercițiu, abia atunci începe să se antreneze, zile în sir, în sportul lui preferat

în aceeași perioadă, ei trec la înățarea unui lucru nou, dar revin mereu la vechile exerciții

puterea inteligenței, adică capacitatea de înțelegere a copilului, în cursul perioadei senzitive corespunzătoare, este mult mai mare decât la adulți.

Constatările au constituit adevărate surprize pentru Maria Montessori. A construit “materialul de dezvoltare“ cu intenția de a comunica unor copii anumite adevăruri fundamentale speciale, însă copiii, prin utilizarea prelungită a acestui “material”, ajungeau la descoperirea unor legi matematice la care nici nu se gândea să le prezinte, astfel Maria Montessori spune că rezultatele nu sunt meritul rnetodei, ci al copiilor înșiși, ceea ce surprindea profesorii, care nu știau ei înșiși de existența acestor legi. Acest lucru s-a dovedit în toate domeniile, dar cu deosebire în acela al matematicii.

În cazuri destul de rare, majoritatea copiilor văd în matematică o disciplină grea, iar adulții își aduc aminte de temele de matematică ca de un coșrnar.

,,În experiența doctoriței Montessori, matematica a constituit pentru copii un izvor de plăcere spirituală. Lucrările matematice au trezit în aceștia entuziasrn. Unii au făcut descoperiri care, dacă avem în vedere vârsta elevilor (6 – 9 ani), merită epitetul de fabuloase.” Lucrările Psihoaritmetica și Psihogeometria prezintă teoreme, corolare și noi legi aritmetice descoperite de copii, la acești ani. Nu, numai că aceste legi și aceste descoperiri nu se găsesc în vreo carte de matematică destinată copiilor din școlile elementare, dar ele au pus pe învățătorii din școlile elementare în situația de a se adresa profesorilor de liceu, întrebându-i, spre exemplu:

,,Un elev din clasa mea a descoperit că un pătrat construit pe diagonala altui pătrat are o suprafață dublă; un altul zice ca triunghiul echilateral care are ca latură înălțimea unui alt triunghi echilateral este egal cu 3/4 din acesta din urmă; iar altul zice că teorema lui Pitagora se poate aplica nu numai la pătrat, ci la toate poligoanele regulate; sunt adevărate toate acestea ?”.

Sau ,,Vreau să-mi explic un lucru straniu. În clasa mea, copiii, extrăgând rădăcina pătrată, în loc să coboare cifrele, grupă după grupă, le coboară una câte una, ca la împărțire. Cum au ajuns ei la aceasta?” întreabă profesorul mirat.

Ei au procedat astfel: au aplicat în aritmetică noțiunile lor de algebră. Luând ca bază binornul lui Newton, au înlocuit valorile decimale cu litere și, aplicând același procedeu la pătratele polinoamelor, au construit o formulă geometrică.

După cel de-al doilea război mondial, materialul ,,didactic“ montessorian și tehnicile corespunzătoare de utilizare a lui, atât de criticate înainte, au fost reactualizate în S.U.A., unde metoda Montessori cunoaște astăzi o adevărată ,,renaștere“, găsind o confirmare în noile cercetări din domeniul instrucției programate, în structuralism, în cercetările lui Sharmm, Bruner, dar și în Europa, în cercetăirile lui J. Piaget, Vigotski, H. Wallon și alții.

În cadrul relațiilor social-educaționale montessoriene, în prima ,,Casă a copiilor“, și după aceea, în nenumărate școli montessoriene, cu copii de diferite nalionalități și rase, a constituit o surpriză, care a văzut în aceasta ,,măreția sufletului omenesc“, entaziasmându-se în fața acestui ,,nou copil“. Entuziasmul său poate fi comparat cu acela al unei alte femei celebre, Ellen Key, promotoare a educației libere, care a făcut din copil o ,,majestate“ și care a numit secolul nostru ,,secolul copilului“. Prețuirea copilului amintește de J. J. Rousseau, de la care s-au inspirat, în general, aproape toți susținătorii “educației libere“.

Concepția montessoriană se deosebește de cea a Ellenei Key, a lui J. J. Rousseau și a celorlalți susținători ai ,,purității“ copilului și ai libertății în educație. Ca om de știință pozitivă, experimentală, ea nu a plecat de la principii filozofice, ci de la observație și experiment și s-a bazat pe date obiective și verificate repetat.

Importanța decisivă a primei copilării pentru formarea viitorului om adult a fost sesizată de veacuri, de experiența zilnică a omeniri. Dacă ,,intuiția“ populară a înțeles importanța celor ,,.șapte ani de acassă“, știința contemporană – la care contribuția Mariei Montessori nu este deloc de neglijat în această problemă – a constatat că omul ajunge la o maximă dezvoltare psihică până la vârsta de 8 – 10 ani și că de aci încolo tot ce se adaugă contribuie doar la o perfecționare, prin cultură, a ceea ce s-a dezvoltat ca ființă biopsihică în copil.

Maria Montessori afirmă că omul care se naște va deveni bun sau rău, în funcție de împrejurări; va fi produsul lor și al relațiilor cu natura și cu oamenii din jurul său, al mediului în care va intra. Omul este produsul împrejurărilor care acționează asupra fondului său genetic este un adevăr recunoscut de știință (de știința adevărată), care nu se sprijină pe idei preconcepute, pe idealizarea omului, “coroană a creației“, ci pe cunoașterea experimentală a realității obiective.

,,Casa copii1or“ a fost obținută de părinți prin grija lor pentru curățenia imobilului, prilej de apune în practică proiectul ei i s-a oferit din “întâmplare”, în 1906, de către Institutul de bunuri imobiliare din Roma. Acștia fiind plecați toată ziua de acasă la lucru, adică părinții copiilor, copiii lor care nu mergea la școală constituiau o problemă urgentă, deoarece nu se găseau școli în cartier. Din această cauză, s-a luat inițiativa de a strânge într-unul din apartamenetele blocului toți copiii familiilor respective, spre a fi supravegheați și educați de cineva. I s-a oferit posibilitatea Mariei Montessori misiunea de a organiza și conduce această experiență de esență pronunțat socială. Învățătoarea Olga Lodi a dat acestei școli original și fără precedent numele de ,,Casă a copii1or“, pentru faptul că acești copii nu mergeau la școală, ci rîmâneau acasă la ei, în apartamentul destinat anume lor, în chiar blocul în care se aflau ,,casele“ părinților. ]mprejurarea aceasta a făcut ca acest bloc, părinți, copii și educatoare, să formeze o comunitate educativă unică în felul ei.

În concluzie, o încoronare minunată a beneficiilor morale. Este rezervată exclusiv micuților din bloc, care nu au încă vârsta de școa1ă, mamele muncitoare pot să-și lase copiii liniștite, spre nemăsuratul lor beneficiu, și spre o mai mare libertate. Dar nici acest beneficiu nu este fără o plată, care constă în îngrijire și bunăvoință. Regulamentul afișat pe pereții imobilului spune:,,Mame1e au obligația de a trimite copiii curați și să colaboreze cu educatoarea, în opera ei educativă“.

Dacă un copil dovedește prin vorbe sau prin purtare că opera educativă a școlii

este anulată acasă, răspunderea va reveni fără discuție părinților neștiutori și neputincioși a se desăvârși ei însuși. Adică, înlesnirea de a avea marele avantaj al unei șco1i acasă pentru copiii cei mai mici trebuie să știi să o meriți.

Capitolul IV.

Studiu de caz

Familia Ardelean locuiește de peste 5 ani într-un apartament din București. Amândoi au studii superioare, loc de muncă bine plătită și au o căsnicie fericită. Din dragostea lor după un an de căsnicie s-a născut o fetiță, numită Ana Maria. Ea în momemntul de față are 4 ani. Este o fetiță ascultătoare, calmă, drăguță, la început puțin timidă, dar plină de viață, umblând în Grădinița Montessori din București, din septembrie 2012 .

Etapele managementului de caz

Identificarea cazului

Cazul a intrat în atenția educatoarei din cadrul Grădiniței Montessori din București, printr-o solicitare verbală a părinților. Datele despre acest caz au fost obținute în prima fază de la părinții Anei și mai apoi de la grădiniță.

Una dintre valorile de care educatoarea ar trebui să țină cont în abordarea intervenției ar fi cea a respectării și a stimei. O altă valoare care ar trebui menționată ar fi cea a afirmării unicității fiecărui membru în parte al clasei. Copiii rămân unici și irepetabili și trebuie să aibă șanse egale de afirmare în raport cu ceilalți copii.

Programul la Grădinița Montessori începe la ora 8. Între 8 și 8:30 se face primirea copiilor la clasă, iar până la ora 9 cei care doresc pot servi micul dejun.

De la ora 9 până la ora 11 sunt prevăzute activități în sala de clasă. Copiii sunt liberi să-și aleagă activitățile pe care doresc să le desfășoare: acestea pot fi independente sau în grupuri. La baza activităților stau materialele specifice educației Montessori. În această etapă de vârstă (3-6 ani), majoritatea materialelor sunt concepute pentru dezvoltarea simțurilor. Copiii învață să manipuleze obiecte, să facă mișcări din ce în ce mai precise – aceste deprinderi contribuind, la dezvoltarea aptitudinilor pentru scris.

Un exemplu în acest sens îl constituie materialul numit "literele de smirghel", unul din materialele preferate ale Anei (este vorba de litere decupate din smirghel și lipite pe foi de carton). Folosirea acestui material presupune urmărirea cu degetul a traseului făcut pentru scrierea de mână a literei respective, astfel încât să se învețe mișcările și succesiunile de mișcări necesare pentru fiecare literă.

O altă caracteristică a materialelor Montessori este faptul că sunt interdependente: astfel, materialul cu literele de smirghel este pregătit de un alt material, în care copiii pot să compare mai multe tipuri de suprafețe din punct de vedere al netezimii/elasticității (mai neted, mai puțin neted, aspru etc.). În acest fel, este foarte importantă ordinea în care le sunt prezentate materialele.

Educatorul Montessori observă fiecare copil în parte și decide când este oportun să îi prezinte anumite materiale, în funcție de evoluțtia specifică fiecăruia. Materialul i se prezintă copilului numai dacă acesta este pregătit pentru el și dacă este și el de acord să lucreze cu materialul respectiv. La început îi arată educatorul de câteva ori, apoi copilul încearcă singur. Materialele sunt astfel concepute încât dacă copilul greșeste ceva, să își dea seama singur de greșeală și să o poată corecta fără să îi scadă interesul și entuziasmul pentru lucru. Un exemplu în acest sens este tăvița cu mălai, în care se deseneaza litere cu degetul. Dacă greșeste, scutură tăvița și scrisul se șterge imediat, fără ca greșeala să rămână vizibilă așa cum s-ar întâmpla în cazul scrisului 
direct pe hârtie. Astfel, riscul ca interesul să scadă după greșeli repetate este mai mic.

Copiii sunt încurajați să facă singuri cât mai multe activități, de la aranjatul mesei, mâncat până la curățenie și folosirea toaletei.

Între orele 11 și 12 sunt prevăzute activități în aer liber. Acestea sunt specifice fiecărui sezon: se poate lucra în grădină, la curățat, plantat semințe sau răsăduri, la cules de flori sau fructe etc. Se îngrijesc/hrănesc micile animale (iepuri în cazul lor). Se poate folosi terenul de sport, iarna se joacă cu zăpada etc.

Între orele 12 și 13 se servește prânzul. La servirea mesei li se aduce oală/cratiță, iar ei își pun singuri în farfurii atât cât doresc să mănânce. Cei care doresc pot să aranjeze tacâmurile, servețelele și farfuriile pentru toți ("să pună masa").

Ana Maria termină programul de obicei la ora 13. În continuare, cei care rămân pot să doarmă sau să participe la curățenie și "activități creative" până la ora 16. Când rămâne până la ora 16, Ana Maria nu doarme niciodată, ci preferă să facă curățenie (măturat prin sala de clasă, șters mesele, materialele etc.). De asemenea, înainte de somn cei care doresc pot să aranjeze pătuțurile pentru ceilalți.

B.Evaluarea situației

Evaluarea inițială urmărește culegerea informațiilor de la copil și de la familia acestuia care atestă anumite abilități.

Fiecare ființă umană trebuie să aibă acces la resurse și implicit și acești copii vor trebui să aibă acces la serviciile menite să îi sprijine în dezvoltarea lor. În acest caz educatoarea și părinții vor avea un rol fundamental în creșterea și educarea copilului. Principiile de lucru de care educatoarea trebuie să țină cont în munca sa cu copii sunt: autodeterminării; unicității și individualității. Instrumentele de lucru folosite de educatori în evaluarea inițială a cazului au fost fișa de evidență, adică fișa de înscriere.

Un indicator foarte important al evoluției Anei este modul în care s-a acomodat cu rămasul la grădiniță și implicit despărțirea de părinți. În primele săptămâni rămânea la grădiniță relativ greu și pentru foarte putin timp (< 1h), apoi încet-încet, în următoarele luni, a rămas până la 12, apoi în al doilea an până la 13 și de câteva ori la programul de după-amiază. Nu a fost lăsată pe sistemul "o lăsăm să plângă până se satură de plâns și apoi se obișnuiește". Când nu se mai simțtea confortabil și vroia să plece, era liberă să plece. Aceasta a fost așa-numita "etapă de acomodare", care în cazul ei a fost mai lungă decât în cazul altor copii. Am observat că se despărțea mai greu de mama ei.

La început Ana era destul de timidă și o cam deranjau copiii mai agitați (nu numai la grădiniță, ci și la joacă în parc de exemplu). De obicei se dădea la o parte și prefera să renunțe la ceea ce făcea sau la jucărie în cazul apariției unui copil mai agitat. Treptat a devenit mai îndrăzneață și spune clar dacă nu îi convine ceva, sau încearca să îl liniștească pe respectivul copil. De asemenea, la început nu prea interacționa cu ceilalți copii (liniștiți), dar apoi a început să îi ajute pe cei mai mici decât ea, și-a făcut câteva prietene bune cu care se imită reciproc (de la îmbrăcăminte până la limbaj) și este foarte degajată în relația cu ceilalți copii.

C.Planificarea intervenției și stabilirea planului de intervenție

Educatoarea împreună cu părinții va trebui să stabilească un acord verbal și scris prin care persoana se angajează să coopereze și manifestă interes și voință pentru a susține copilul în dezvoltarea educțională, în acest sens se va stabili rețeaua de servicii necesare atât pentru copil cât și pentru întreaga familie.

Sala de clasă este prezentată în Anexa I.

Durata planificată pentru intervenția în acest caz este de un an și aceasta s-a stabilit împreună cu părinții Anei pentru a putea ajuta la dezvoltarea capacității individuale.

Sprijin educațional

Copiii în funcție de vârsta pe care o au fiecare vor trebui să aibă acces la educație astfel:

un aranjament care facilitează mișcarea și activitatea

frumusețe și armonie, curățenia de mediu

de construcție în raport cu copilul și / nevoile sale

limitarea de materiale, astfel încât doar materialul care sprijină dezvoltarea copilului este inclus comanda.

Ca o alternativă importantă fundamentală în dezvoltarea minții se ajută la:

capacitatea de a înțelege și de a învăța, având punctul de plecare de la o activitate repetată și prelungită, ca cea a unui sportiv care, după ce a învățat cum să execute un exercițiu, abia atunci începe să se antreneze, în sportul lui preferat

în aceeași perioadă, ei trec la învățarea unui lucru nou, dar revin mereu la vechile exerciții

capacitatea de înțelegere a copilului, este mult mai mare decât la adulți.

În cadrul acestei grădinițe se desfășoară și activitate individuală și de grup.

Organizarea unor zile deschise pentru a participa alături de copiii lor la diferite activități. Acestea sunt realizate săptămânal cu scopul de familiarizare a părinților cu atmosfera și activitățile din grădiniță la care participă copiii lor și pentru promovarea unei imagini pozitive în comunitate.

Sprijin medical

Pentru a facilita accesul la serviciile medicale oferite de medicul de familie, copiii împreună cu părinții au fost transferați de la vechiul medic de familie care avea cabinetul într-un alt cartier la un alt medic de familie care oferă servicii medicale în apropierea comunității din care provine familia.

D. Activitatea copilului în anul școlar 2012/2013, respectiv primul semestru din anul școlar 2013/2014

Semestrul I, anul școlar 2012/2013

10/09/2012 – 20/12/2012

Situație prezență

Observații:

Ana Maria are, în general, un comportament calm în clasă. Ea se află într-o perioadă în care urmărește foarte mult ceea ce se întâmplă în jurul ei și apoi are tendința de a imita anumite comportamente pe care le observă la colegii ei. În general este un copil care își poate exprima nevoile și poate să spună clar ceea ce o deranjează sau ceea ce îi place. Am observat faptul că Ana Maria este calmă și se poate concentra și orienta în clasă cu usurință când este ordine și liniște în jurul ei.

Dezvoltare personală

În evaluarea de mai jos sunt folosiți următorii termeni:

deloc, rareori, uneori, frecvent, mereu

Discipline:

Îngrijire personală / Abilități practice de viață

Ana Maria lucrează mult în această arie.

Materialele pe care le folosește sunt adecvate vârstei ei și o ajută să devină independentă, să își dezvolte logica și să câștige încredere în ea, să își coordoneze mișcările corpului (atât pe cele grosiere cât și pe cele fine). Lucrând în această arie ea poate să învețe să-și îndeplinească nevoile fără ajutorul adulților

Prin activitățile pe care le desfașoară în această arie, Ana a învățat să:

– toarne apa din carafa în pahar

– folosească lingura și furculița în mod adecvat

– transporte o carafa, un scaun sau o masă din clasă

– taie banane folosind un cuțit special petru acest scop

– inchidă și să deschidă sticle

– să împăturească servețele pentru masă

– să pregatească biscuiți dintr-un aluat deja făcut

– să închidă și să deschidă nasturi și capse

Cunoașterea și îngrijirea mediului înconjurător:

Anei îi place să fie ordine în jurul ei. Ea își petrece o parte din timpul zilnic făcând curățenie în clasă (măturând și spălând pe jos sau măturând mesele de firimituri).

I-au fost prezentate și lucrează mult cu materiale cu ajutorul cărora poate să:

– spele și să mature podelele

– lustruiască oglinda

– lustruiască obiecte de decor din argint

– pregatească mâncare pentru vrăbiuțe

Dezvoltarea relațiilor sociale / Educație civică

În această arie avem multe jocuri de grup. Copiii învață, prin joc de rol, care sunt regulile micii societăți din care fac parte și astfel își pun bazele comportamentului social. Este vorba despre regulile sociale: cum ne salutăm, cum putem proceda când cineva ne deranjează, cum putem cere ceva unui coleg, cum facem cunoștință cu cineva etc.

Anei îi plac aceste jocuri, și în general, participă în mod active la ele.

Educație senzorială

În această arie copiilor le sunt prezentate materiale ce îi ajută să exploreze obiecte care izolează simțurile. Astfel se obișnuiesc să perceapă în mod subtil gusturi, mirosuri, culori, dimensiuni, informații tactile și sonore. Modul de a lucra cu aceste materiale este foarte important, și pentru că dezvoltă: un limbaj adecvat pentru a descrie calitățile obiectelor din mediul inconjurător, simțul observației, logică, creativitatea, memoria și inteligența copiilor.

Anei i-au fost prezentate următoarele materiale:

– Turnul Roz (material destinat explorării unor dimensiuni: mic, mare)

– Cilindrii cu mâner (material destinat explorării unor dimensiuni: mic, mare, gros, subțire, înalt, scund)

– Cutia I cu tăblițe colorate (material destinat explorării culorilor primare)

– Cutia II cu tăblițe colorate (material destinat explorării culorilor secundare și nonculorilor)

– Cabinetul geometric (material destinat explorării formelor geometrice bidimensionale)

– Sortarea unor obiecte cu ajutorul simțului stereagnostic

– Plăcuțele pentru atins (material destinat explorării simțului tactil- copiii învață despre aspru și neted)

– Clopoțeii (material destinat explorării auzului)

Ea lucrează des cu Turnul Roz și cu tăblițele colorate

Educație muzicală

Pentru dezvoltarea simțului muzical al copiilor ascultăm în clasă diferite fragmente muzicale clasice sau modern.

Modul în care ascultăm muzica este pregătit în așa fel încât atenția copiilor să fie îndreptată doar asupra muzicii.

Astfel, copiii învață noțiuni simple precum ritm sau tonalitate a muzicii. După ce terminăm de ascultat, fiecare ascultător poate spune ce a simțit când a ascultat muzica.

Anei îi place să cânte cântece și să asculte muzica.

Educație plastică

Anei i-au fost prezentate materiale cu ajutorul cărora poate tăia și decupa hârtie și cu ajutorul cărora poate folosi creioane colorate pe hârtie.

Am observat faptul ca îi place foarte mult să decupeze hârtie și să deseneze pe hârtie cu ajutorul creioanelor colorate.

Semestrul II, anul școlar 2012/2013

07/01/2013 – 26/07/2013

Situație prezență

Dezvoltare personală

În evaluarea de mai jos sunt folosiți următorii termeni:

deloc, rareori, uneori, frecvent, mereu

Discipline:

Îngrijire personală / Abilități practice de viață

Aceasta este aria în care Ana Maria lucrează cel mai mult. Repetă cu răbdare și concentrare materialele care i-au fost prezentate. Îi urmărește cu interes pe copiii mai mari care lucrează cu materiale mai complexe decât cele pe care le folosește ea, deocamdată, din această arie.

Cunoașterea și îngrijirea mediului înconjurător:

Ana lucrează des în această arie.

Poate urmări logica etapelor activităților și este concentrată în timp ce face curățenie sau îngrijește obiectele din clasă.

Dezvoltarea relațiilor sociale / Educație civică

Ana urmărește cu mare atenție exercițiile de grație și cutoazie și, din când în când, participă la ele.

Am observat faptul că aplică în clasă ceea ce învață prin aceste exerciții (cere voie colegilor să treacă dacă nu are loc printre ei, așteaptă cu răbdare momentele când vrea să îi comunice educatoarei ceva, etc.).

Educație senzorială

Ana este foarte interesată și de activitățile din acestă arie.

Cu ajutorul materialelor ea explorează calitățile lumii din jurul ei (mirosuri, gusturi, dimensiuni, texturi, etc.).

Am observat și faptul că a început să facă legătura dintre ceea ce învață cu ajutorul materialelor și lumea din jurul ei. În grădină a observat că unele frunze sunt aspre și altele netede, ghicește numele anumitor plante după mirosul lor etc.

Educație muzicală

Ana participă în continuare cu bucurie la activitățile de grup în care ascultăm muzica sau cântăm. Dacă în clasă se cântă, când e timpul ca ea să plece acasă, nu vrea să plece până nu terminăm să cântăm.

Educație plastică

Deseori Ana își începe ziua cu activități din această arie.

Își petrece mult timp desenând cu creioane colorate și am observat că a învățat să își coordoneze foarte bine mișcările mâinii și crează compoziții complexe.

Dezvoltarea limbajului – limba română

Ana este foarte intersată de materialele pentru dezvoltarea limbajului și în ultimul timp a început să lucreze cu mare atenție cu literele de smirghel.

Natura și cultura

În acesta arie, Ana Maria e interesată de materialele cu ajutorul cărora învață denumiri de păsări, insecte, forme de relief și numele părtțlor florii (pistil, petale, etc.).

Semestrul I, anul școlar 2013/2014

09/09/2013 – 29/01/2014

Situație prezență

Observații:

La începutul semestrului Ana Maria a avut o perioadă de timp în care spunea că o deranjează colegii care se uită la ea când lucrează și, când se supără pe un copil, striga la el. În urma unor discuții pe care le-au avut atât părinții cât și adulții de la grădiniță cu ea, precum și în urma unor jocuri pe care le-am jucat la grădiniță cu scopul de a-i ajuta pe copii să se obișnuiască unii cu ceilalți și de a găsi modalități de rezolvare a conflictelor dintre ei, atitudinea oarecum agresivă a Anei a dispărut complet. Acum Ana Maria își tratează colegii cu blândeșe și când observă atitudini agresive în jurul său (copii care își jignesc verbal colegii sau îi lovesc) are momente în care intervine cu blândețe și siguranță pentru a restabili echilibrul armonios al clasei.

Este foarte interesată să prezinte materiale colegelor ei mai mici, iar prezentările ei sunt clare și urmăresc toate etapele activității pe care o arată. În cazul în care colega mai mică încearcă să îi distragă atenția de la prezentare Ana îi explică încet și calm că acum îți fac o prezentare, te rog fii atenăt”

Dezvoltare personală

În evaluarea de mai jos sunt folosiți următorii termeni:

deloc, rareori, uneori, frecvent, mereu

Discipline:

Îngrijire personală / Abilități practice de viață

Ana Maria îți alege uneori activități din această arie.

Cunoașterea și îngrijirea mediului înconjurător:

Ana Maria este preocupată de ordinea materialelor și de curățenia clasei. Deseori le propune colegelor mai mici să o ajute să "curețe clasa".

Dezvoltarea relațiilor sociale / Educație civică

Uneori, Ana Maria ajută educatoarea să facă prezentări în această arie copiilor mai mici.

Ceea ce este folositor atât pentru colegii ei, cât și pentru ea, pentru că astfel simte ce înseamnă să faci parte dintr-o comunitate și să contribui la armonia acesteia din poziția de lider.

Educație senzorială

Aceasta arie este una din ariile preferate ale Anei. Ea își alege deseori activități cu ajutorul cărora explorează prin simțuri mediul din jurul său. Astfel își dezvoltă diferite moduri de a compara, de a face asocieri de obiecte și de a le clasifica și ordona după diferite reguli descoperite de ea. Aceste abilități îi sunt folositoare și în alte contexte din viața sa.

Educație plastică

Ana Maria îți alege uneori activități din această arie.

Matematică

Am observat faptul că Ana poate să numere cantități și recunoaște anumite cifre, deși încă, nu i-am prezentat materiale de matematică.

Deocamdată ea refuză să primească prezentări în aceasta arie.

Dezvoltarea limbajului – limba română

Activitățile din această arie o atrag deseori pe Ana.

Îi place să exerseze scrisul literelor cursive în mălai sau pe tablă și lucrează deseori cu materiale care o ajută să-și perfecționeze coordonarea mână-ochi.

Este atrasă de materialele pentru dezvoltarea limbajului și reține cu usurință cuvinte noi.

Natura și cultura

Rareori, Ana lucrează cu materiale din această arie.

D. Evaluarea rezultatelor

Astfel am folosit un chestionar de evaluare a gradului de dezvoltare a copilului, iar din datele din chestionar și din declarațiile părinților a reieșit că activitățile oferite au fost de un real folos pentru copil. Dacă ar fi să vorbim de rezultate pozitive în cadrul acestei intervenții acestea ar putea fi: frecventarea grădiniței, o îmbunătățire a calității vieții și a imaginii de sine a copilului prin educare și cele de igienizare (igienizare personală) etc.

În Anexa II. sunt prezentate câteva poze din activitatea copiilor, iar în Anexele III. și IV. reprezintă desenele Anei.

Capitolul V.

Interpretarea rezultatelor. Concluzie

Caracteristicile copilului și ale copilăriei de care trebuie să țină cont educația și orice reformă a educației sunt tot mai apropiate de descoperirile Mariei Montessori și de semnificațiile și conceptele propuse pentru înțelegerea copilului și al educației adecvate acestuia.

Prin umare este foarte importantă:

pregătire științifică

observarea științifică a vieții copiilor și educația lor

sesizarea problemelor și obstacolelor în calea dezvoltării normale a copilului

formularea ipotezelor pentru rezolvarea problemelor sesizate

experimentarea unor soluții

asamblarea unor soluții științifice

explicarea științifică a rezultatelor produse asupra vieții și educației

inițierea unor soluții științifice și tehnice noi

Personalități educate în școala Montessori:

– casa regală britanică și suedeză

– familia președintelui american Barack Obama

– Thomas Edison, inventator și om de știință american

– Gabriel Garcia Marquez, laureat al premiului Nobel pentru Literatură

– Jimmy Wales, fondator Wikipedia

– Sergey Brin și Larry Page, cofondatorii Google

– Helen Hunt, actriță, câștigătoare a premiilor Academy Award

– George Clooney, actor, câștigător al premiilor Academy Award,

și mulți alții pe care nu i-am enumerat, deoarece sunt foarte mulți, multe personalități care au fost educați în acest sistem.

Bibliografie

M. Montessori (1977). Descoperirea copilului. București, Editura Didactică și Pedagogică

I. Șulea-Firu (1991). Copilul. București, Centrul pentru Educație și Dezvoltarea Creativității

M. Montessori (1933). Copilul. București, Tipografia “Cartea Românească”

M. Montessori (1938). Taina copilăriei. București, Tiparul universitar

M. Montessori (1991). Copilul ființa divină, dar neînțeleasă (pentru părinți și educatori). București, Centrul pentru Educație și Dezvoltarea Creativității

M. Montessori (2006). Mintea absorbantă. Drobeta Turnu Severin, Editura A.P.A.

M. Montessori (1958). Pédagogie scientifique. La maison des enfants. Paris, Éditions Desclée de Brouwer

J. Piaget (1966). Psihologia copilului. București, Editura Didactică și.Pedagogică

J. Piaget (1973). Psihologie și pedagogie. București, Editura Didactică și Pedagogică

I. Albulescu (2007). Doctrine pedagogice, București, Editura Didactică și Pedagogică

I. Cerghit (2002). Sisteme de instruire alternative și complementare. București, Editura Aramis

A. Demetrescu (1946). Pedagogie aplicată la educația copiilor de 3-7 ani. București, Editura Universul

M. Manolescu (2002). Învățământul primar. București, Editura Discipol

J. Bruner (1970). Procesul educației intelectuale. București, Editura Științifică

D. Popescu (2010). Alternativa educațională Montessori. Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Științe ale Educație, Nr.2/2010, pag.43-51

Link-uri utile:

http://en.wikipedia.org/wiki/Maria_Montessori

http://pipp-bn.blogspot.ro/2013/05/fenomenul-educatiei-montessori.html

http://www.casamontessori.ro/

http://montessorihaus.ro/

Bibliografie

M. Montessori (1977). Descoperirea copilului. București, Editura Didactică și Pedagogică

I. Șulea-Firu (1991). Copilul. București, Centrul pentru Educație și Dezvoltarea Creativității

M. Montessori (1933). Copilul. București, Tipografia “Cartea Românească”

M. Montessori (1938). Taina copilăriei. București, Tiparul universitar

M. Montessori (1991). Copilul ființa divină, dar neînțeleasă (pentru părinți și educatori). București, Centrul pentru Educație și Dezvoltarea Creativității

M. Montessori (2006). Mintea absorbantă. Drobeta Turnu Severin, Editura A.P.A.

M. Montessori (1958). Pédagogie scientifique. La maison des enfants. Paris, Éditions Desclée de Brouwer

J. Piaget (1966). Psihologia copilului. București, Editura Didactică și.Pedagogică

J. Piaget (1973). Psihologie și pedagogie. București, Editura Didactică și Pedagogică

I. Albulescu (2007). Doctrine pedagogice, București, Editura Didactică și Pedagogică

I. Cerghit (2002). Sisteme de instruire alternative și complementare. București, Editura Aramis

A. Demetrescu (1946). Pedagogie aplicată la educația copiilor de 3-7 ani. București, Editura Universul

M. Manolescu (2002). Învățământul primar. București, Editura Discipol

J. Bruner (1970). Procesul educației intelectuale. București, Editura Științifică

D. Popescu (2010). Alternativa educațională Montessori. Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Științe ale Educație, Nr.2/2010, pag.43-51

Link-uri utile:

http://en.wikipedia.org/wiki/Maria_Montessori

http://pipp-bn.blogspot.ro/2013/05/fenomenul-educatiei-montessori.html

http://www.casamontessori.ro/

http://montessorihaus.ro/