Necesitatea Educatiei Ecologice In Invatamantul Primar

Cuprins

Introducere

Capitolul I. Fundamente teoretice

1.1.Delimitări terminologice asupra educației ecologice

1.2. Scopul și obiectivele educației ecologice în învățământul primar

Capitolul II. Activități instructiv educative specifice educației ecologice. Metode și tehnici didactice.

2.1.Metoda mozaicului

2.2.Gândiți / lucrați în perechi / comunicați

2.3.Metoda cubului

2.4.Tehnica 6/3/5

2.5 Metoda Starburst

2.6.Brainstormingul

2.7.Ciorchinele

2.8.Turul galeriei

Capitolul III. Modalități de realizare a educației ecologice la ciclul primar

Calendarul ecologic

Concluzii

Bibliografie

Argument

Oamenii taie păduri pretutindeni în lume; ei extrag o varietate multiplă de minerale; utilizează, uneori fără discernământ și fără responsabilitate față de generațiile viitoare, sursele de energie ale planetei, acțiuni ce au, adeseori, ca urmări negative erodarea solulului de la suprafață, poluarea aerul și a apelor, și, nu în ultimul rând, crearea de deșeuri primejdioase și producerea unei rupturi a zonelor naturale într-un ritm nemaiîntâlnit pînă acum în istoria vieții pe pământ.

În acest context, se impune cu necesitate o activitate responsabilă, îndreptată simultan în două direcții: protejarea mediului și educația de mediu.Subliniem că, în mod curent, mai mult de 5,3 miliarde de oameni folosesc,adeseori abuziv, resursele naturale ale planetei albastre.

Educația care are ca obiectiv utilizarea responsabilă a resurselor naturale și protejarea mediuluiare drept scopîmbunătățirea calității vieții prin prin aceea că pune la îndemâna oamenilor „uneltele” de care au nevoie,în scopulîmpiedicării problemelor de mediu, al rezolvăriiacestora în cazul în care ele deja au apărut, dar și în scop „profilactic”, fiind întotdeauna mai ușor să previi decât să repari o daună de orice natură. Educația de mediu înzestrează oamenii cu cunoștințele necesare, ajutându-i să-și formeze deprinderi și să dobândească motivații solide, bazate pe un sistem real de valori și, de asemenea, să își asume angajamentul de a gospodări eficient resursele pământului și de a căuta să păstreze nealterată calitatea mediului.

Educația mediului trebuie să înceapă la o vârstă cât mai fragedă, încă din sânul familiei; când copilul învață să descopere lumea, în jurul vârstei de un an, el e capabil să înțeleagă primele interdicții – ce nu are voie sa facă, pentrua nu se răni; în acest moment, el poate fi deprins, cu dragoste și în măsura înțelegerii sale, să nu facă rău nimănui și nicăieri în jurul său. De exemplu, el poate fi atenționat să nu rupă flori, să nu ucidă vietăți, să nu arunce abalajele decât în locurile special destinate acestora (coșuri de gunoi), ajutându-l, astfel, să-și formeze deprinderea de a nu alterea calitatea mediului în care trăiește. Educația mediului poate și trebuie să țină de „cei șapte ani de acasă”. Ulterior, la grădiniță și, mai apoi, în școală, el doar va „aprofunda” noțiunile și va fi cu mult mai ușor să devină un adult responsabil, pe temeiul experienței începute în perioada primei copilării. Nu trebuie să uităm niciodată: copiiivor fi gestionarii și consumatorii de mâine ai resurselor. Și, cum ni-i creștem, cum îi formăm, așa îi avem.

De asemenea, rolul educatorului, al învățătorului, al profesorului în educația generală a copilului și, deci, și în educația de mediu, este unul major. Sunt situații în care copiii își influențeazăbenefic părinții și pe alți membri ai comunității, aducând, în mediul în care trăiesc, cu elanul specific vârstei, cu entuziasmul lor debordant și molipsitor, informația primită în școală și contribuind la punerea ei efectivă în practică și de către cei din jur. Psihologic, „Doamna” este percepută de către micuții școlari ca o a doua mamă. De aceea, cuvântul „Doamnei” este adus acasă, de cele mai multe ori, ca „literă de lege”. De câte ori nu auzim: „Așa ne-a spus Doamna!”, ca răspuns care motivează o atitudine sau o acțiune? Și este firesc să fie așa, de vreme ce „Doamnei” îi revine nobila sarcină de a împărți cu părinții naturali educația copilului în continuarea firească a celor „șapte ani de acasă”.

De aceea, învățătorii și cadrele didactice în general pot avea un impact deosebit – și trebuie să „profite” de această oportunitate – de la creșterea conștientizării și cunoașterii, până la formarea de atitudini și proiecte active pentru educația mediului.

Este, deasemenea, important să recunoaștem că nu este doar o singură cale corectă de a „face” educație de mediu.În toate situațiile însă – dragostea față de copii, responsabilitatea noastră personală față de mediul natural și, nu în ultimul rând, experiența dobândită la catedră ne vor fi salutare.

Indiferent dacă lucrăm cu preșcolarii, cu elevii din ciclul primar sau cu elevii de gimnaziu, cu cei din zone rurale sau cu cei din zone urbane, în programele de educație a comunității, în toate activitățile noastre, putem introduce și educația mediului. Pentru că educația de mediu nu se leagă numai de planul de învățământ al obiectului științei; ea se intersectează cu toate celelalte obiecte de studiu și o putem întâlni inclusiv în afaceri, în economie, în arta limbajului, în istorie, în studii sociale și umanitare. Este, așadar, de competența și de datoria noastră să nu neglijăm acest aspect.

Capitolul I

Fundamente teoretice

1.1.Delimitări terminologice cu privire la educația ecologică

Educația ecologică poate fi definită ca fiind un proces care se află la întâlnirea dintre științele realiste și științele umaniste. Acest tip de educație îmbină, într-un mod armonios, știința cu arta.În ce privește noțiunile teoretice, acesteaîși pierd sensul, dacă nu sunt păstrate într-o idisolubilă legătură cu activitățile practice corespunzătoare.

Obiectul Educației ecologică îl constituie studiul influenței activităților umane asupra mediului înconjurător.

În acest context, ea studiază, în mediul natural și în cel artificial, viețuitoarele, inclusiv omul și, de asemenea, contribuie la înțelegerea circuitului energiei și al materiei.

Educația de mediu trebuie să îi ajute pe copii să înțeleagă influența comportamentului lor asupra calității mediului și să contribuie la asumarea responsabilității față de mediul natural și la formarea deprinderinderilor de protejare a acestuia, de evitare a comportamentului neglijent sau cauzator de pagube grave ori irecuperabile. De asemenea, educația de mediu trebuie să îi îndrume la aflarea unor soluții superioare de valorificare a resuselor și a tipurilor de energie nepoluante.

Ea se bazează pe cunoștințele referitoare la sistemele sociale și ecologice însă are și o componentă afectivă: domeniul responsabilității, sistemul de valori și de atitudini necesare construirii unei societăți durabile. De asemenea, educația ecologică oferă oportunitatea dezvoltării capacităților de concentrare, a celor de exprimare verbală cursivă, coerentă, expresivă, dezvoltarea imaginației, a operațiilor gândirii, a capacității de rezolvare a problemelor, de analiză a datelor ș.a.m.d, bazându-se pe o largă interdisciplinaritate.

1.2.Caracteristicile educației ecologice:

Educația ecologică se întemeiază pe informații și cunoștințe referitoare atât la sistemele sociale, cât și la cele ecologice – aici, apare dimensiunea sa informațională;

Educația ecologică include însă și o dimensiune afectivă; astfel, ea presupune luarea de atitudini în anumite conjuncturi, referitor la diverse probleme care apar în mediu, ca urmare a tendinței de degradare a acestuia, fie din cauze naturale, fie ca urmare a acțiunii umane; de asemenea, educația ecologică presupune existența unui sistem de valori, existența unor motivații solide, asumarea unui angajament precum și dorința de a contribui efectiv la construirea unei societăți durabile;

Și, nu în ultimul rând, educația ecologică facilitează procesul de dezvoltare a deprinderilor necesare în rezolvarea unor multiple și variate probleme, cum sunt cele de:

comunicare: verbală și nonverbală – ea contribuind la formarea deprinderii de a asculta, a celei de a discuta în public, de a susține o cauză sau de a scrie scrisori care să convingă referitor tema abordată și la subiectul tratat;

investigare: educația ecologică învățându-i pe destinatarii săi cum să elaboreze proiecte de cercetare, familiarizându-i cu activitatea de căutare în bibliotecă sau cu munca de strângere și de analiză a datelor;

muncă în echipă: educația ecologică formând și dezvoltând la elevi abilități de conducere sau de luare de decizii, de cooperare, de respectare a opiniei celorlalți;

Educația ecologică presupune cu necesitate explorarea problemelor de mediu, dar și căutarea unor soluții viabile pentru rezolvarea acestora;

Educația ecologică permite colaborarea cu reprezentanți ai autorităților locale și cu alți membri ai comunității, pentru atingerea obiectivelor sale.

Este cunoscut faptul că studiul problemelor de mediu nu se efectuează numai pe baza informațiilor științifice; de aceea, este recomandat și este necesar să se aibă în vedere și factorii istorici, culturali sau sociali.

Se știe că mediul înconjurător nu cuprinde exclusiv elementele naturii; el se compune și din clădiri, din autostrăzi sau din termocentrale etc. Acesta este un element foarte important, care nu trebuie ignorat în organizarea oricăror activități de educație ecologică.

Scopul educației ecologice este, deci, acela de a creao atitudine pozitivă față de mediul – natural sau modificat antropic – înconjurător.

1.3.Enumerăm în continuare finalitățile educației ecologice:

Cunoașterea scopurilor educației care are mediul ca obiect al său este foarte importantă atunci când intenționăm să proiectăm un curriculum, fiindcă aceste scopuri orientează cadrul didactic atât în alegerea conținuturilor, în alegerea metodelor, cât și în alegerea contextului educațional în care acestea urmează a fi implementate.

Nu putem să nu ținem seama de faptul că scopul educației referitoare la mediu este să îi ajute pe elevi și pe oameni, în general, să dobândească sistemul de cunoștințe necesare cu privire la mediu, să-și formeze priceperi și deprinderi, pentru a putea deveni ființe umane dedicate, care să fie dispuse să lucreze fie individual, fie în colectiv, pentru a obține un echilibru dinamic între calitatea vieții și calitatea mediului sau pentru a menține acest echilibru, dacă el nu a fost afectat.

Astfel, putem enunța următoarele finalități ale educației ecologice:

Ea înlesnește și conduce la dezvoltarea unei ridicate conștiințe ecologice, la dezvoltarea unui acut simț al responsabilității, la dezvoltarea unei reale solidarității între indivizi, toate acestea, în scopul de a păstra sau a ameliora, la nevoie, mediul înconjurător;

Conduce, de asemenea, la dezvoltarea unei sporite capacități de a lua decizii, la dezvoltarea capacității de a identifica problemele, dar și soluțiile potrivite și de a le pune pe acestea din urmă în practică, pentru prevenirea sau pentru rezolvarea problemelor concrete, legate de relația individului cu mediul său de viață;

Prilejuiește pregătirea cetățeanului actual și viitor, pentru a putea de a influența pozitiv deciziile politice, pe cele economice și sociale, cu privire la mediul de viață.

Pentru atingerea scopului educației ecologice, se impune cu necesitate să se respecte următoarele obiective:

Să se conștientizeze necesitatea acestui tip de educație, care are la bază integrarea problemelor ecologice în anumite contexte, fără să se omită și aspectele sociale sau cele culturale, pe care aceasta le implică;

Să se ajungă la dobândirea unor informații specifice acestui tip de educație;

Să se formeze anumite priceperi și deprinderi care să ajute la a căuta, la a afla și la a oferi soluții viabile unor probleme vitale;

Să se dezvolte un real respect față de mediul înconjurător;

Să se înțeleagă adecvat și în mod profund relația dintre om și mediul său înconjurător;

Să se încurajeze toți cei vizați de acest tip de educație în ideea de a coopera, în vederea protejării mediului;

Să prilejuiască implicarea reală, asumată și responsabilă, prin sporirea interesului față de multiplele probleme ale comunității;

Să se utilizeze adecvat, în cunoștință de cauză, toate materialele existente, referitoare educația în vederea protejării și conservării mediului;

Să se dezvolte o autentică și reală capacitate de a lua decizii adecvate, hotărâte, în vederea protejării mediului și a oamenilor.

De asemenea, în atingerea finalităților educației ecologice, se impune să se țină seama de câteva aspecte extrem de importante:

Nu trebuie să uităm că educația ecologică a apărut ca o soluție așteptată și necesară la problemele stringente de mediu, care, în vremea din urmă, au luat amploare și care se arată ca o amenințare asupra omenirii;

Se cere să avem în vedere că este necesară atât cunoașterea mediului natural-geografic și biologic, cât și a celui social, pentru a se putea, astfel, interveni într-un mod pozitiv și eficient, atunci când este cazul;

Un aspect deosebit de important este acela că educația ecologică trebuie să fie realizată atât prin intermediul educației formale, cât și prin intermediul educației informale și al celei nonformale;

Nu trebuie neglijat faptul că toate conținuturile educației ecologice trebuie să fie cunoscute și de către organele de decizie politică, aflate la putere, deoarece acestea ar putea promova o legislație care să vizeze protecția mediului;

Este, de asemenea, extrem de importan ca educația ecologică să facă apel la metodele și la tehnicile care pot și care trebuie să sensibilizeze publicul larg, din diverse domenii de activitate, public ce ar putea ajuta în multiplele încercări de salvare a planetei;

Este, de asemenea, absolut necesară înțelegerea proceselor și a fenomenelor care au un impact major asupra mediului înconjurător.

Având în vedere toate aceste aspecte, enunțăm în continuare obiectivele majore ale educației ecologice:

formarea unui sistem de cunoștințe solide referitoare la mediul înconjurător și la posibilele probleme de mediu;

dezvoltarea unor reale capacități de percepție precum și a simțului estetic;

o foarte bună cunoaștere atât a ființelor și a fenomenelor din mediul înconjurător, cât și a particularităților și a caracteristicilor acestora;

prilejuirea și favorizarea însușirii profunde a unor cunoștințe temeinice din vastul domeniu al ecologiei, prin intermediul unor activități care să aibă un caracter atât experimental, cât și demonstrativ – precum și antrenarea activ-participativă a copiilor de-a lungul îndeplinirii acestora;

formarea unei reale capacități (precum și creșterea acesteia) de a ocroti, de a respecta și de a proteja cât mai bine natura;

cultivarea unui sentiment profund și autentic de dragoste pentru planeta albastră și pentru toate elementele care intră în componența acesteia: apa, vegetația, fauna;

conștientizarea (cât mai devreme) a necesității vitale de a economisi apa, energia electrică, lemnul și, în general, toate resursele naturale;

educarea copiilor în spiritul menținerii sănătății mediului în care trăiesc, iar aceasta, combinat cu preocuparea de antrenare a lor în activități prin care ei înșiși să aibă oportunitatea de a contribui la îngrijirea unor arbori, a unor spații verzi, a unor păsari sau animale;

formarea unui real și responsabil comportament etic, civic, precum și formarea unor deprinderi solide de conservare a naturii;

dobândirea unor cunoștințe temeinice despre relația om – mediu;

îmbogățirea vocabularului activ cu termeni necesari din domeniul ecologiei;

cultivarea unor reale atitudini și aptitudini de cercetare, de investigare, de explorare a mediului;

cunoașterea temeinică a plantelor și a animalelor care sunt ocrotite prin lege;

explorarea unor modalități de depoluare a mediului, de recoltare a plantelor medicinale sau a unor fructe care sunt benefice sănătății;

contribuția copiilor la reciclarea materialelor refolosibile;

însușirea de către aceștia a unor norme de comportament specific, menit să asigure un real echilibru între sănătatea individului, a societății și a mediului;

formarea unei atitudini dezaprobatoare față de cei care încalcă normele specifice de conservare și de protecție a mediului precum și deprinderea unei conduite de atragere a acestora în activitatea de educație și de autoeducație privind raportarea corectă la mediul înconjurător;

cunoașterea posibilităților de ocrotire și de conservare a naturii.

Ca urmare, putem enunța principiile educației ecologice:

Educația ecologică trebuie să considere mediul în totalitatea sa: natural și artificial, tehnologic și social, economic, politic, cultural, istoric, moral, estetic;

Educația ecologică trebuie să fie un proces continuu, încă de la vârsta preșcolară și continuând apoi cu toate stadiile educației formale, informale și nonformale;

Educația ecologică trebuie să fie interdisciplinară în abodarea sa, ea respectându și specificul fiecărei discipline în parte, printr-o abordare atât globală, cât și echilibrată;

Educația ecologică trebuie să faciliteze explorarea problemelor majore de mediu atât din perspectivă locală, regională, cât și natională și internațională, astfel încât elevii să cunoscă în mod temeinic și condițiile de mediu din alte regiuni geografice;

Educația ecologică trebuie să se focalizeze pe problemele de mediu actuale și potențiale și să ia în considerare și factorul istoric sau evoluția istorică;

Educația ecologică trebuie să promoveze valorile și necesitățile locale, naționale și internaționale, atât în încercarea de prevenire, cât și în aceea de soluționare a tuturor problemelor de mediu;

Educația ecologică trebuie să ofere prilejul de a se descoperi atât simptomele, cât și cauzele reale ale problemelor de mediu;

Și, nu în ultimul rând, educația ecologică trebuie să promoveze învățarea prin cooperare și spiritul de echipă.

Cu privire la formele de organizare a educației ecologice, amintim următoarele:

Educația ecologică poate fi realizată prin oricare tip de activitate – prin activități școlare sau extrașcolare, prin activități științifice, prin activități literare, prin activități artistice sau activități plastice sau sportive.

Formele de realizare efectivă a educației ecologice pot fi extrem de variate.

Acestea includ: activitățile de tip experiment, povestirile științifice, observațiile, desenele, activitățile practice, plimbările, drumețiile, excursiile, expedițiile, taberele, vizionarea unor de diapozitive, jocurile de mișcare sau jocurile distractive, activitățile de tip orientare turistică, labirinturile ecologice, colecțiile și expozițiile tematice, spectacolele, vizionările de emisiuni TV, scenetele ecologice, concursurile pe diferite probleme de mediu.

Capitolul II

Activități instructiv-educative specifice educației ecologice. Metode și tehnici didactice.

Termenul de metodă, din punct de vedere etimologic, este un cuvânt compus din alte două cuvinte, care provin din grecescul μέθοδος (methodos), unde: meta (μετά) înseamnă „către, spre” și hodos înseamnă „drum” sau „cale”.

Încercând să definim metoda didactică, putem spune că aceasta este o modalitate eficientă de a organiza și de a conduce procesul învățării, caracterizată prin aceea că reunește eforturie cadrului didactic și pe cele ale elevilor într-un tot unitar, în scopul informării și formării acestora din urmă.

Menționăm că se are în vedere tot mai mult (în didactica modernă și contemporană) ca metoda didactică să pună elevul în acea situație de învățare care să se apropie cât mai mult de cercetarea științifică, pentru ca elevul să nu rămână un spectator pasiv la propria sa formare, ci el însuși să caute și să afle adevărul și sa fie capabil să-și folosească în mod creativ cunoștințele anterioare, făcând conexiuni între ele și descoperind, pe baza lor, informații noi.

Cercetătorii din domeniul didacticii moderne și contemporane au stabilit o serie de criterii după care pot fi clasificate metodele didactice. Enumerăm mai jos câteva dintre ele:

Criteriul activității dominante în procesul instructiv educativ. În funcție de acesta, deosebim mai multe metode didactice:

Metode de predare:

metode de prezentare, metode de urmărire a unor norme, a unor prescripții, a unor reguli de tip algoritmic sau metoda expunerii;

explicația, demonstrația, programarea, exercițiul;

metode de implicare a elevilor în predare, prin intercalarea metodelor și a procedeelor activ-participative, a muncii independente sau a celei în grupuri mici de elevi;

metode rezultate din combinarea celor două modalități de predare; această combinare se poate face în diferite proporții de asamblare, în funcție de specificul lecției, de specificul conținuturilor și al obiectivelor urmărite;

metode mixte, de combinare a predării în mod expozitiv cu sarcinile de învățare euristică, numite metode de tip expozitiv-euristic;

Metode de învățare:

Învățarea algoritmică, învățarea prin imitare de modele date, învățarea prin repetare, învățarea prin exersare, învățarea prin memorare, învățarea prin cunoaștere concret-intuitivă, învățarea prin algoritmizare, învățarea pas cu pas;învățarea euristică, prin observare nemijlocită, prin rezolvarea unor probleme deschise, prin experimentare, învățareaprin dezbateri, învățarea prin dialoguri euristice, învățarea prin cercetări în grup, învățareaprin simulare, învățarea prin modelare, învățarea prin aplicații, învățareaprin tehnici de creativitate sautipuri mixte de învățarea, prin diverse combinații între celelalte.

Metode de evaluare.

Metodele de evaluare cuprind toate căile pe care le utilizează cadrul didactic, în vederea evaluării (aprecierii) performanțelor elevilor. Totodată, metodele de evaluare evidențiază atât punctele tari, cât și pe cele slabe ale procesului didactic.

Metodele tradiționale de evaluare sunt următoarele:

metoda evaluării orale;

metoda evaluării scrise;

metoda evaluării practice;

Metodele moderne de evaluare (sau alternative) pun accentul pe participarea activă elevului la propria sa informare și formare. Dintre aceste metode de evaluare, amintim:

portofoliul;

proiectul;

studiul de caz;

referatul;

investigația;

eseul;

interviul;

autoevaluarea.

Prin combinarea metodelor de evaluare, se poate obține o imagine cât mai apropiată de realitate, referitoare la cunoștințele și competențele deținute de elevi. Rezultatele obținute prin aplicarea metodelor de evaluare ne arată atât reușitele, cât și deficiențele procesului didactic. De aceea, putem sfirma că rolul esențial al evaluării îl constituie tocmai îmbunătățirea calității procesului instructiv-educativ.

b) Criteriul naturii obiectivelor dominante. În funcție de acesta, deosebim următoarele metode:

metode cognitive;

metode afective;

metode psihomotorii;

metode mixte, rezultate din combinații variate și în diferite proporții ale celor enumerate mai sus.

c) Criteriul modului în care este dirijat procesul de învățare. În funcție de acest criteriu, deosebim următoarele metode didactice:

metode de dirijare pas cu pas sau metode algoritmice;

metode de semidirijare sau metode semialgoritmice;

metode de nedirijare sau metode creative.

d) Criteriul tipului de raționament abordat. Conform acestui criteriu, deosebim următoarele metode didactice:

metode didactice inductive;

metode didactice deductive;

metode didactice transductive;

metode didactice analogice;

metode didactice combinate, rezultate prin combinații variate și în diferite proporții, între metodele didactice mai sus enumerate.

Perfecționarea și modernizarea actuală a strategiilor de predare-învățare. Principalele tendințe.

Procesul de evoluție a societății umane a determinat întotdeauna nevoia de perfecționare a metodologiei în toate domeniile științifice, fie că este vorba despre științele umaniste, fie, despre domeniul științelor exacte.

Nici didactica nu a „scăpat” acestei necesități de perfecționare, prin aducerea la zi atât a termenilor specifici domeniului, cât și a metodologiei abordate și utilizate în practica procesului instructiv-educativ.

Perfecționarea metodologiei didactice nu înseamnă renunțarea definitivă la metodele tradiționale. Noțiunea de „perfecționare” presupune reevaluarea metodelor didactice clasice, raportarea la ele în mod constructiv, astfel încât acestea să fie adaptate noilor cerințe și specificității elevilor de astăzi. De asemenea, perfecționarea metodelor didactice are în vedere preluarea adaptată și constructivă a unor metode din alte domenii de activitate, în scopul îmbunătățirii calitative a procesului instructiv-educativ.

Nu se poate însă face perfecționarea metodologiei didactice fără respectarea principiilor didactice. Aceste principii au în vedere implicarea activă și conștientă a elevilor în propriul lor proces de informare și de formare. În acest sens, perfecționare metodologiei didactice are în vedere o serie de acțiuni care urmăresc activizarea elevului sau implicarea sa voluntară și conștientă în procesul de învățare.

O tendință dominantă în procesul de perfecționare a metodologiei didactice fiind tocmai activizarea elevului, putem vorbi despre o serie de acțiuni de instruire și de autoinstruire, acțiuni care au ca numitor comun faptul că toate urmăresc:

atât stimularea, cât și cultivarea unui viu interes al elevului, îndreptat spre cunoaștere;

valorificarea, la un potețial optim, dacă nu chiar maxim, a inteligenței celor care învață – dar și a celorlalte funcții psihice implicate în învățare – prin efort propriu;

formarea corectă și continua exersare a capacității reale de însușire a cunoștințelor;

formarea și exersarea abilităților de orientare autonomă corectă în problemele practice;

educareaunui spirit investigativ.

Activizarea eficientă presupune:

o pregătire psihologică (specifică) temeinică pentru învățare;

controlul și prevenirea – în timp util – a surselor de distorsiune a comunicării didactice activizatoare;

organizarea și desfășurarea rațională, pe principii psihopedagogice, a procesului de învățare.

Realizarea unei activități de instruire și de învățare eficiente reprezintă scopul urmărit atât de cercetătorii și de practicienii din domeniul psihopedagogiei, cât și de către cei din alte domenii de cunoaștere. Eforturile acestora au urmăritperfecționarea strategiilor de predare-învățare, prin valorificarea achizițiilor cercetării psihopedagogice și a celor cu caracter interdisciplinar.

În opinia doamnei C. Oprea, se recomandă reevaluarea metodelor „tradiționale”, care sunt considerate a fi deficitare, mai ales pentru caracterul pasiv al elevilor în procesul de predare-învățare.

Avem în vedere, în primul rând, metodele de tip expozitiv.

Se poate încerca și se poate realiza cu succes modernizarea expunerii prin următoarele procedee: folosireaexplicației, ancorarea în realitatea timpului, sprijinirea pe cercetările personale ale cadrului didactic implicat, anunțarea în prealabil a planului și a obiectivelor urmărite, problematizarea, folosirea unor elemente ale artei dramatice, întrebările retorice, realizarea unor sondaje de opinie în rândul elevilor, formularea unor judecăți de valoare, ilustrarea cu ajutorul mijloacelor de învățământ, prezentarile cu ajutorul calculatorului, expunerea cu oponent, expunerea-dezbatere și altele.

În același timp, în modernizarea conversației, avem în vedere folosirea unor întrebări diverse – convergente, divergente, de evaluare, problemă, retorice etc. – valorificarea experienței personale a elevilor, folosirea permanentă a modalităților de feed-back, utilizarea convorbirii inverse, întrebările puse și răspunsurile date de grupe de elevi și altele.

Prin folosirea metodelor și strategiilor de tip activ-participativ, acest lucru nu înseamnă că trebuie să apară o ruptură între acestea și metodele și strategiile tradiționale; este însă vorba despre faptul cămetodele și strategiile de tip activ-participativ marchează trecerea firească la un nivel superior pe drumul modernizării strategiilor didactice.

Metodele activ-participative reprezintă, așadar, toate situațiile și nu numai metodele active propriu-zise în care elevii sunt puși și care au menirea de a-i scoate pe aceștia din ipostaza de obiect al formării și-i aduc în situația de subiecți activi, coparticipanți la propria lor instruire și formare. A activiza înseamnă, așadar, a mobiliza, a angaja intens toate forțele psihice de cunoaștere ale elevului, în interesul acestuia și în scopul de a obține performanțe maximeîn procesul didactic, însoțite în mod constant de efecte instructiv-educative, optimale în toate componentele personalității destinatarului educației.

Această importantă direcție de modernizare a strategiilor didactice valorifică achizițiile cercetărilor psihopedagogice. Aceste cercetări evidentiază faptul că interiorizarea operațiilor în plan mintal trebuie să se realizeze pe baza acțiunilor în plan extern cu obiectele; de asemenea, ele pun în evidență rolul grupului în care se învață, pe baza conflictului socio-cognitiv dintre participanți.

Psihologia cognitivă a subliniat cât de importante sunt mecanismele de procesare intelectuală a informației primite, care presupune o implicare activă a structurilor intelectului.

Profesorii împreună cu elevii, puși în diverse situații de instruire, trebuie să folosească acele strategii didactice de tip activ-participativ care au în vedere și valențele formativ-educative ale acestor metode, procedee, mijloace de învățământ, moduri de organizare a învățării.

Efectele în plan formativ-educativ se referă la implicațiile lor asupra dezvoltării structurilor intelectuale ale copilului,implicații care vor conduce la noi acomodări, ce vor permite – în spiritul teoriei lui Piaget – asimilări superioare.

În psihopedagogia contemporană, sunt încercări de constituire a unei didactici a intelectului, care să fie capabilă să valorifice potențialul intelectual al individului.

Ținând seama de faptul că omul nu este numai intelect și că el are în substanța sa originară și capacitatea de vibra în fața lumii – prin intermediul valorilor morale, al celor estetice, religioase, profesionale, al „noilor educații” – se impune ca acestor domenii să le acordăm o atenție mărită, având în vedere că aici ne confruntăm cu cele mai mari probleme, iar acestea, dacă vor fi ignorate, vor avea consecințe negative asupra proiectării viitorului în ansamblu.

Metode și tehnici moderne de învățământ

Metodele de învățământ reprezintă căile folosite de către profesor în școală, pentru a veni în sprijinul elevilor, în străduința de a-i ajuta pe aceștia sădescopereîn mod adecvat viața, natura, lumea, lucrurile, știința și să-și formeze un sistem de valori autentic.

Ele sunt, în același timp, mijloace prin care se formează și se dezvoltă priceperile, deprinderile și capacitațile elevilor de a acționa responsabil asupra naturii, de a folosi roadele cunoașterii, transformând exteriorul în facilități interioare, formându-și caracterul și dezvoltându-și pesonalitatea.

Strategiile de modernizare și de perfecționare ale metodologiei didactice se înscriu în direcțiile sporirii caracterului activ al metodelor de învățământ, aplicării unor metode cu un pronunțat caracter formativ, valorificării noilor tehnologii instrucționale (e-learning), contaminării și suprapunerii problematizării asupra fiecărei metode și tehnici de învățare, reușindu-se,în modul acesta, să se aducă o contribuție însemnată la dezvoltarea întregului potențial al elevului.

După cum spune Jean Piaget, prima cerința a educației progresiviste este aceea de a asigura o metodologie diversificată, care să fie bazată pe combinarea activităților de învățare și de muncă independentă cu activitățile de cooperare, de învățare în grup și de muncă interdependentă.

Deși învățarea este eminamente o activitate proprie, care ținecu prioritate de efortul individual al fiecarui elev, depus în înțelegerea și în conștientizarea semnificațiilor științei, relațiile interpersonale, de grup sunt un factor indispensabil apariției și construirii atât a învățării personale cât și a celei colective. “Învățarea în grup exersează capacitatea de decizie și de inițiativă, dă o notă mai personală muncii, dar și o complementaritate mai mare aptitudinilor și talentelor, ceea ce asigură o participare mai vie, mai activă, susținută de foarte multe elemente de emulație, de stimulare reciprocă, de cooperare fructuoasă” (Ioan Cerghit).

Caracterul specific al metodelor interactive de grup constă în faptul că ele promovează interacțiunea dintre mințile participanților, dintre personalitățile lor, ducând la o învățare mai activă și cu rezultate evidente. Acest tip de interactivitate determină identificarea subiectului cu situația de învățare în care acesta este antrenat, ceea ce conduce la situația ca elevul să poată fi stăpânul propriei sale transformări și formări. „Metodele interactive urmăresc optimizarea comunicării, observând tendințele inhibitorii care pot apărea în interiorul grupului” (I. Pânișoară).

Cooperarea – definită drept “forma motivațională a afirmării de sine, incluzând activitatea de avansare proprie, în care individul rivalizează cu ceilalți, pentru dobândirea unei situații sociale sau a superiorității” – și competiția, care este o “activitate orientată social, în cadrul căreia individul colaborează cu ceilalți, pentru atingerea unui țel comun” (Ausubel) presupun,cu necesitate, interactivitatea. Acestea nu sunt antitetice; ele implică, deopotrivă, un anumit grad de interacțiune, iar aceasta, în opoziție cu comportamentul individual.

În condițiile îndeplinirii unor sarcini simple, activitatea de grup este stimulativă și genereazăatât un comportament contagios, cât și o strădanie competitivă. În rezolvarea unor sarcini complexe, rezolvarea de probleme, obținerea soluției corecte e facilitată de emiterea de ipoteze multiple și variate. Interacțiunea stimulează și efortul, și productivitatea individului și este importantă în autodescoperirea propriilor capacități și limite, dar și în procesul de autoevaluare. Putem spune că există o vie dinamică intergrupală, cu influențe favorabile în planul personalității; subiecții care lucrează în echipă sunt capabili să aplice și să sintetizeze cunoștințele în moduri diverse și complexe, învățând, în același timp, mai temeinic decât în cazul muncii individuale. Astfel, se dezvoltă capacitățile elevilor de a lucra împreună, aceasta constituindu-se într-o componentă importantă pentru viață și pentru activitatea lor profesională ulterioară.

Avantaje ale interacțiunii:

în condițiile îndeplinirii unor sarcini simple, activitatea de grup este stimulativă, ea genereazăatât un comportament contagios, cât și o strădanie competitivă; în rezolvarea sarcinilor complexe, rezolvarea de probleme, obținerea soluției corecte e facilitată de emiterea de ipoteze multiple și variate;

se stimulează atât efortul, cât și productivitatea individului;

este importantă pentru autodescoperirea propriilor capacități și limite, dar și pentru autoevaluare;

în planul personalității, există o dinamică intergrupală cu influențe favorabile; subiecții care lucrează în echipă sunt capabili să aplice și să sintetizeze cunoștințele în moduri variate și complexe; ei învață, în același timp, mai temeinic decât în cazul lucrului individual;

se dezvoltă capacitățile elevilor de a lucra împreună – lucrul în echipă reprezentând o componentă importantă pentru viață și pentru activitatea profesională ulterioară;

se dezvoltă inteligențele multiple și capacități specifice:

inteligenței lingvistice – care implică sensibilitatea de a vorbi și de a scrie; include abilitatea de a folosi efectiv limba pentru o exprimare retorică, poetică și pentru a-și aminti informațiile;

inteligenței logico-matematice – care constă în capacitatea de a analiza logic problemele, de a realiza operații matematice și de a investiga științific sarcinile ori de a face deducții;

inteligenței spațiale – care se referă la capacitatea, la potențialul de a recunoaște și dea folosi patternurile spațiului precum și la capacitatea de a crea reprezentări nu doar vizuale;

inteligenței interpersonale – care se referă la capacitatea de a înțelege intențiile, motivațiile, dorințele celorlalți, creând noi oportunități în domeniul muncii colective;

inteligenței intrapersonale – care se referă la capacitatea de autoînțelegere, de autoapreciere corectă a propriilor sentimente, motivații sau temeri;

inteligenței naturaliste – care face omul capabil să recunoască, să clasifice și să se inspire în mod creator din mediul înconjurător;

inteligenței morale – preocupată de reguli de comportament, de atitudini pozitive – Gardner H. – 1993;

sunt stimulate și sunt dezvoltate capacități cognitive complexe: gândirea divergentă, cea critică și cea laterală – care reprezintă capacitatea de a privi și de a cerceta lucrurile în alt mod, de a relaxa controlul gândirii;

munca în grup permite împărțirea sarcinilor și a responsabilităților în părți mai ușor de realizat;

timpul de soluționare a problemelor este, de cele mai multe ori, mai scurt în cazul lucrului în grup decât este atunci când se încearcă aflareaunor rezolvări pe cont propriu;

cu o dirijare atentă și adecvată, învățarea prin cooperare are capacitatea de a dezvolta și a diversifica priceperile, capacitățile și deprinderile sociale ale elevilor;

interrelațiile dintre membrii grupului și emulația sporesc întotdeauna interesul pentru o temă sau pentru o sarcină dată și, de asemenea, motivează elevii în a învăța;

lucrul în echipă oferă elevilor posibilitatea de a-și împărtăși reciproc opiniile, experiența, ideile, strategiile personale de lucru sau informațiile deținute;

se reduce la minim fenomenul de blocaj emoțional la nivelul creativității;

de asemenea, grupul dă un sentiment de încredere, de siguranță; el conduce la o antrenare reciprocă a membrilor,ce are ca rezultat dispariția temerilor, a spaimei de eșec, dar șila nașterea curajului de a-și asuma riscul;

interacțiunea colectivă are ca efect și “educarea stăpânirii de sine și a unui comportament tolerant față de opiniile celorlalți, înfrângerea subiectivismului și acceptarea gândirii colective” (Crenguța L. Oprea).

Învățământul modern preconizează o metodologie axată pe acțiune, operatorie, deci o metodologie bazată pe promovarea metodelor interactive, care este capabilă să solicite mecanismele gândirii, ale inteligenței, ale imaginației și ale creativității. “Activ” este elevul care depune efort de reflecție personală, interioară și abstractă, acela care întreprinde o acțiune mintală de căutare, de cercetare și de redescoperire a adevărurilor sau de elaborare a noilor cunoștințe.

“Activismul exterior” vine,așadar, să servească drept suport material “activismului interior”, psihic, mental, și să devină un purtător al acestuia. (Ioan Cerghit).

Trebuie să se aibă în vedere însă că structurile autoritare dintr-un grup sau piedicile împotriva comunicării pot limita adeseori participarea activă a anumitor membrii la o acțiune coordonată.

Clasificarea metodelor și tehnicilor interactive de grup

După principala funcție didactică pe care acestea o îndeplinesc, putem clasifica metodele și tehnicile interactive de grup în următorul mod:

-Metodele de predare-învățare interactivă în grup:

Metoda predării/învățării reciproce – Reciprocal teaching – Palinscar;

Metoda Jigsaw – Mozaicul;

Citirea cuprinzătoare;

Cascada;

STAD ([anonimizat] Division) – Metoda învățării pe grupe mici;

TGT (Teams/Games/Tournaments) – Metoda turnirurilor între echipe;

Metoda schimbării perechii (Share-Pair Circles);

Metoda piramidei;

Metoda învățăriidramatizate;

-Metodele de fixare, de sistematizare a cunoștințelor și de verificare a însușirii acestora:

Harta cognitivă sau harta conceptuală

Matricele;

Lanțurile cognitive;

Fishbone maps – scheletul de pește;

Diagrama cauzelor și a efectului;

Pânza de păianjăn;

Tehnica florii de nufăr;

Metoda R.A.I.;

Cartonașele luminoase;

-Metodele de rezolvare a problemelor prin stimularea creativității:

Brainstorming;

Starbursting (Explozia stelară);

Metoda Pălăriilor gânditoare ;

Caruselul;

Multi-voting;

Masa rotundă;

Interviul de grup;

Studiul de caz;

Incidentul critic;

Phillips 6/6;

Tehnica 6/3/5;

Controversa creativă;

Fishbowl – tehnica acvariului;

Tehnica focus grup;

Patru colțuri – Four corners;

Metoda Frisco;

Sinectica;

Buzz-groups;

Metoda Delphi;

-Metodele de cercetare în grup:

Tema sau proiectul de cercetare în grup;

Experimentul pe echipe;

Portofoliul de grup;

Valențele formativ-educative ale metodelor interactive de învățare în grup

Valențele formativ-educative, ce recomandă aceste metode interactive ca practici de succes atât pentru învățare, cât și pentru evaluare, sunt următoarele:

stimulează implicarea activă în rezolvarea sarcinii a elevilor, aceștia fiind cu mult mai conștienți de responsabilitatea pe care și-o asumă;

exersează capacitățile de analiză și de luare a deciziilor oportune la momentul potrivit și stimulează inițiativa tuturor elevilor implicați într-o sarcină dată;

asigură o mai bună punere în practică a cunoștințelor, asigură, de asemenea, exersarea priceperilor și a capacităților în variate contexte și în situații diferite;

asigură o mai bună clarificare conceptuală și o integrare mai ușoară a tuturor cunoștințelor asimilate în sistemul noțional, devenind asfel operaționale;

unele dintre ele, cum ar fi portofoliul, oferă o perspectivă de ansamblu asupra activității elevului pe o perioadă mai lungă de timp, depășind, astfel, neajunsurile pe care le au alte metode, tradiționale, de evaluare cu caracter de sondaj și materie și între elevi;

asigură un demers interactiv al actului de predare-învățare-evaluare, adaptat nevoilor de indivi-dualizare a sarcinilor de lucru pentru fiecare elev, prin valorificarea și stimularea potențialului creativ și originalității acestuia;

descurajează practicile de speculare și pe cele de învățare numai pentru notă;

2.1 Mozaicul

Metoda „mozaic” este o metodă de învățare prin colaborare; aceasta are la bază împărțirea grupului mare de cursanți în mai multe grupe de lucru, care vor fi coordonate de formator.

Metoda „Mozaic” cere ca elevii să se ajute unii pe alții în a învăța. Această metodă poate fi utilizată atunci când elevii citesc un text, atunci când ei ascultă o prezentare sau atunci când realizează un studiu de grup, în orice domeniu din curriculum și cu orice grupă de vârstă.

Ca și alte activități de învățare prin cooperare, metoda Mozaic folosește grupuri casă – inițiale, de baștină – și grupuri de experți.

Metoda Mozaic îi ajută pe toți elevii să studieze și să învețe întregul material.

Elevii devin „experți”, pe masură ce „predau” unul altuia anumite părți din materialul care trebuie studiat și învățat. În acest mod, fiecare elev are un rol activ în procesul de predare și de învățare și experimentează atât înțelegerea, cât și gândirea la un nivel înalt.

Metoda Mozaic se poate folosi în clase de orice mărime. Este bine ca grupurile să fie formate din patru-cinci membri. Aceste grupuri trebuie să fie formate din elevi cât mai diferiți.

Merită cu prisosință să ne străduim să îi învățăm pe elevi cum să lucreze eficient în grupuri și, în special, în grupul de bază.

Metoda Mozaic poate fi utilizată pe parcursul unei singure lecții, de cincizeci de minute, sau pe parcursul mai multor lecții.

Pentru a câștiga timp, se recomandă ca elevii să citească materialul acasă; ei, de asemenea, pot asculta lecția și pot efectua experiențele la școală în altă zi, pentru a avea timp mai mult pentru activitățile de tip mozaic.

Este, de asemenea, recomandat să se pregătească din timp întrebările care să conducă discuțiile în grupurile de experți. Aceste întrebări pot fi scrise pe tablă sau pot fi tipărite și împărțite grupurilor. Elevilor, li se poate da un material de citit, dar, de asemenea, li se poate prezenta un subiect sau pot fi antrenați în alte tipuri de activități stimulante.

Etapele metodei „Mozaic”:

Etapa I: se împarte clasa în grupe eterogene de patru elevi. După aceea, se numără până la patru, astfel încât fiecare membru al grupei să aibă un număr de la 1 la 4.

Fiecărui membru al grupei, i se dă apoi o fișă de învățare, care cuprinde o unitate de cunoaștere (o parte a unui articol).

Profesorul discută pe scurt titlul articolului și subiectul pe care îl va trata. Acesta explică apoi că, pentru acea oră, sarcina elevilor este să înțeleagă articolul respectiv.

La sfârșitul orei, fiecare persoană va trebui să-și fi însușit înțelesul întregului articol.

Acesta, însă, va fi predat de colegii de grup, pe fragmente. Profesorul atrage atenția că articolul este împărțit în patru părți. Toți cei care au numărul unu vor primi prima parte, toți cei care cei care au numărul doi vor primi a doua parte și așa mai departe.

Etapa a II-a: toți cei care au numărul 1 se adună într-un grup, toți cei care au numărul 2 în alt grup ș.a.m.d. Dacă avem oclasă foarte numeroasă, se poate să fie nevoie să se facă, de exemplu, două grupe cu numărul.

Profesorul explică faptul că grupurile formate din cei cu numerele 1, 2, 3 și 4 se vor numi de acum grupuri de "experți". Sarcina lor este să învețe bine materialul prezentat în acea secțiune de articol, care le revine. Ei trebuie să o citească și să o discute între ei, pentru a o înțelege foarte bine. Apoi,ei trebuie să hotărască modul în care o pot preda, pentru că urmează să se întoarcă la grupul lor originar, în scopul de a preda această parte celorlalți.

Este foarte important ca fiecare membru al grupului de experți să înțeleagă faptul că el este responsabil de predarea acelei porțiuni a textului celorlalți membri ai grupului inițial.

Strategiile de predare precum și materialele folosite rămân la latitudinea grupelor de experți. Vor avea nevoie de destul de mult timp pentru a parcurge fragmentul lor din articol, pentru a discuta și a elabora strategiile de predare.

Etapa a III-a: după ce grupele de experți și-au încheiat lucrul, fiecare elev se întoarce la grupul său inițial și predă celorlalți colegi conținutul pregătit.

Se atrage atenția, din nou, că este foarte important ca fiecare elev din grup să stăpânească bine conținutul tuturor secțiunilor articolului. Este recomandatca membrii grupului să noteze orice întrebări sau nelămuriri ar avea în legătură cu oricare dintre fragmentele articolului și să ceară clarificări expertului în secțiunea respectivă. Dacă rămân, în continuare, unii membri nelămuriți, aceștia pot adresa întrebările lor întregului grup de experți în acea secțiune. În situația în caredubiile persistă, problema va trebui cercetată în continuare.

La final, profesorul reamintește tema și unitățile de învățare, apoi el le cere elevilor să prezinte oral, în ordinea inițială, fiecare parte a articolului, așa cum au înțeles-o și cum au asimilat-o în cadrul grupului de "experți". Astfel, tema se va trece în revistă în unitatea ei logică.

Pentru feedback-ul activității, profesorul poate aplica un test; el, de asemenea, poate adresa întrebări, pentru a verifica gradul de înțelegere a noului conținut, capacitatea de analiză a elevilor, capacitatea lor de sinteză sau capacitatea acestora de argumentare a afirmațiilor pe care le fac.

Se pune întrebarea legitimă: ce face profesorul în timpul învățării prin colaborare?

Răspunsul este acesta:Profesorul nu asistă pasiv exercițiul elevilor săi de învățare prin colaborare; el nu devine un simplu spectator, ci monitorizează atent predarea, pentru a se asigura că informația se transmite corect și că poate servi ca punct de plecare pentru diverse întrebări; de asemenea, profesorul stimulează cooperarea, asigură implicarea și participarea tuturor membrilor.

Avantaje ale folosirii metodei „Mozaicului”:

caracterul formativ;

stimularea încrederii în sine a tuturor participanților;

dezvoltarea abilității de comunicare argumentativă și de relaționare în cadrul grupului;

dezvoltarea gândiriilogice, a celei critice și a celei independente.

Se prezintă un exemplu de activitate, folosind această metodă în timpul lecției “Efectele poluării asupra organismului uman”.

Se urmărește ca elevii să-și consolideze cunoștințele despre legătura dintre organismul uman și mediu, să precizeze efectele poluării mediului asupra organismului uman și să enumere măsurile de combatere a acestor efecte.

Pornind de la afișele și referatele lor, se scriu pe tablă tipurile de poluare:

Poluarea geografică – dată de distrugerea zonelor geografice prin distrugerea vegetației;

Poluarea solurilor –datorită utilizării necorespunzatoare a acestora;

Poluarea apelor – datorită deversării deșurilor toxice, a produselor petroliere, care duc la moartea peștilor;

Poluarea atmosferică – ce este cauzată de eliminarea în aer a unor pulberi și a unor substanțe care îmbâcsesc aerul respirat și îl viciază;

Poluarea Sonora – care este cauzată de zgomotele de intensități mari, ce se propagă în atmosferă;

Poluarea morală– produsă de degradarea relațiilor interumane.

Se împarte clasa în grupe de câte 6 elevi numerotați de la 1 la 6, apoi, în 6 grupe de experți – fiecare primind de studiat câte un tip de poluare, prin tragere la sorți (se fac 6 bilete cu numere de la 1-6). Grupa 1 – primește studierea poluării geografice, Grupa 2 – studierea poluării solurilor, Grupa 3 – studierea poluării atmosferice, Grupa 4 – studierea poluării sonore, Grupa 5 – studierea poluării apei, iar Grupa 6 – studierea poluării morale.

Membrii fiecărei grupe sunt aleși prin numerotare; fiecare elev care are numarul 1 va aparține Grupei 1 de experți, elevii care au numarul 2 vor aparține grupei 2 de experți și așa mai departe.

După ce noțiunile au fost însușite temeinic de către fiecare elev în cadrul fiecărui grup, experții se vor întoarce în grupurile inițiale, de unde au plecat, fiecare „expert” prezentând celorlați colegi noile cunoștințe.

2.2 Metoda Gândiți – Lucrați în perechi – Comunicați

Tehnica Gândiți – Lucrați în perechi – Comunicați (Think – Pair – Share) (Lyman, 1992) implică mai multe momente: un moment individual, în care se caută răspunsuri la o problemă; un moment de confruntare a ideilor proprii cu ideile unui partener, ceea ce implică neapărat comunicarea și un moment în care se lucrează cu întregul grup.

Partenerii dintr-o pereche pot avea sarcini diferite și chiar fiecare rând dintr-o clasă poate avea altă sarcină.

Etape de parcurs în aplicarea acestei metode la clasă:

Comunicarea sarcinii de lucru: Timp de câteva minute, se scriu pe o foaie de hârtie toate ideile pe care elevii le au despre un anumit subiect. Se formulează, astfel, cât mai multe răspunsuri posibile.

Activitatea individuală;

Activitate în perechi: Timp de câteva minute, fiecare elev citește colegului de bancă ceea ce a scris el, apoi se compară răspunsurile și se formulează un răspuns comun, cu care ambii elevisă fie de acord.

Activitate frontală: Se ia de la fiecare pereche câte o idee, un răspuns, ori se cere ca fiecare pereche să rezume în 30 de secunde concluziile la care a ajuns. Se notează răspunsurile pe tablă, pe flip-chart sau pe folie de retroproiector. Dacă nu este timp necesar pentru a prelua răspunsurile de la toate perechile, fie se iau idei numai de la două sau trei perechi, fie se ia de la fiecare pereche câte o idee, care nu a mai fost prezentată anterior.

Primul moment este important, deoarece obligă toți elevii să se gândească asupra subiectului propus, să-și actualizeze cunoștințele anterioare, dar și pentru că le solicită o formulare în scris.

Cel de al doilea moment este important, deoarece elevii conștientizează acum că partenerul lor are cunoștințe sau opinii diferite de ale lui și că acesta constituie o sursă bună de completare a cunoștințelor proprii sau pentru clarificarea unor aspecte confuze pentru el. Fiecare elev conștientizează, de asemenea, că, în anumite situații,el devine o sursă de inspirație și un sprijin real în învățare pentru colegul său. Acest moment este semnificativ în evaluarea metacunoștințelor, prin comparație cu cunoștințele partenerului. Elevii învață, astfel, unul dintre cele mai simple procedee de a afla răspunsuri la problemele lor: adresarea unei întrebări altcuiva sau discuția cu altcineva. În acest moment, elevii învață să comunice într-un limbaj accesibil, pentru a se face înțeleși și învață, de asemenea, să formuleze întrebări în situația în care nu au înțeles ceea ce li s-a spus. Este întotdeauna mai ușor pentru elevi ca ei să comunice cu perechea lor decât să comunice cu profesorul în fața întregii clase. Faptul că perechea lor confirmă le ideile face să crească încrederea în sine și elevului nu-i este teamă să-și exprime public opinia sau să dea răspunsul asupra căruia au reflectat împreună cei doi.

Această tehnică nu necesită mult timp; ea se poate folosi de mai multe ori în timpul unei lecții, în evocarea cunoștințelor anterioare sau în realizarea sensului căutat.

O variantă a acestei metode este: Gândiți-Lucrați în perechi-Lucrați în patru (Think-Pair-Square) (Baloche, 1998) și implică momente individuale în care se caută răspunsuri la o problemă, momente de confruntarea ideilor proprii cu ideile unui partener și momente de prezentare a ideilor înfața unui grup. Tehnica aceasta poate fi utilizată în etapa de evocare a cunoștințelor anterioare, în etapa de realizare a sensului și în aceea de reflecție.

Acțiunea omului asupra mediului înconjurator; „Omul – prieten sau dușman al mediului înconjurator?”Aceasta este o întrebare care poate fi propusă spre dezbatere elevilor în cadrul orelor de Cunoșterea mediului.

a) Profesorul formulează întrebarea “Omul – prieten sau dușman al mediului înconjurător? De ce?“ și așteaptă din partea elevilor răspunsuri scurte, individuale, pe care le vor comunica partenerilor aleși de ei sau desemnați.

b) După prezentarea răspunsurilor reciproce, elevii vor elabora un răspuns comun, integrând răspunsurile individuale.

c) Profesorul cere câtorva perechi să rezume în maximum treizeci de secunde discuțiile pe care le-au purtat și concluziile la care au ajuns partenerii de comun acord .

2.3 Metoda Cubului

Metoda cubului este o strategie care facilitează analiza unui subiect dat, din puncte de vederediferite.

Această metodă poate fi folosită în oricare moment al lecției.

Ea oferă elevilor oportunitatea de a-și dezvolta competențele necesare unor abordări complexe.

Metoda cubului poate fi folosită cu orice tip de subiect sau cu orice grupă de vârstă.

Modalitatea de realizare a „Metodei Cubului”:

Se realizează un cub, ale cărui fețe pot fi acoperite cu hârtie de culori diferite;

Pe fiecare față a cubului, se scrie câte una din instrucțiunile următoare: DESCRIE, COMPARĂ, ANALIZEAZĂ, ASOCIAZĂ, APLICĂ, ARGUMENTEAZĂ.

Este recomandabil ca fețele cubului să fie parcurse în ordinea prezentată, urmând toți pașii de la simplu la complex.

Se cere elevilor să scrie, timp de 2-4 minute, tot ceea ce consideră ei referitor la subiectul lecției, descriindu-l din toate punctele de vedere (formă, culoare, mărime), într-un timp dat.

Indicațiile extinse pentru cele 6 fețe vor fi:

Descrieți – priviți obiectul cu atenție și apoi descrieți ceea ce vedeți;

Comparați – cu ce este similar acest obiect? de ce diferă el?

Asociați – la ce vă face să vă gândiți, ce vă sugerează acest obiect? Ce vă inspiră el? Eliberați-vă mintea și căutați asociații potrivite pentru acest obiect.

Analizați – spuneți cum credeți că este făcut, din ce anume și ce părți conține el?

Aplicați – cum poate fi utilizat acest obiect?

Argumentați – enunțați păreri pro sau contra.

Luați o poziție și folosiți orice fel de argumente logice, pentru a pleda în favoarea sau împotriva subiectului.

Elevii vor fi grupați în 6 echipe (câte una pentru fiecare față a cubului), la mesele lor de lucru.

Participarea la completarea fișei comune va fi dirijată de către profesor;acesta trebuie să încurajeze participarea tuturor elevilor din cadrul grupurile constituite.

La finalul exercițiului, se va comenta și se va completa întreaga structură cu explicațiile cuvenite.

Forma finală a conținuturilor realizate de către fiecare grupă este împărtășită apoi întregii clase (6 minute – câte un minut pentru fiecare față a cubului). Lucrarea în forma sa finală poate fi desfașurată pe tablă, pentru o mai bună înțelegere.

Lucrul individual, lucrul în echipe sau participarea întregii clase la relizarea cerințelor “Cubului” constituie o provocare ce determină o întrecere în încercarea de a demonstra asimilarea corectă și completă a cunoștințelor.

Ca exemplu de activitate în cadrul lecției “Apa”, profesorul poate propune, pentru realizarea unei activități în grup, folosirea acestei metode, având la dispoziție un cub cu fețele alcătuite din 6 postere, fiecare având o denumire specifică: Apa în natură; Foloasele apei; Viațasubacvatică; Surse de poluare a apelor; Ce pot face eu?Circuitul apei în natură. Aceste denumiri – teme se adresează fiecărui grup alcătuit anterior: Descrieți, Comparați, Asociați, Analizați, Aplicați, Argumentați. La final, fiecare grup va prezenta pe scurt răspunsurile la fiecare temă propusă.

2.4 Metoda ciorchinelui

Metoda ciorchinelui se poate utiliza mai ales în etapa de reactualizare a structurilor învățate anterior sau în etapa de evocare; elevii sunt puși în situația de a stabili conexiuni între elementele studiate, de a se implica, astfel, în mod activ în procesul de gândire.

Se utilizează în următoarele situații:

după rezolvarea sarcinii de lucru, elevii vor folosi noțiunile și legăturile create;

pentru a dezvolta idei concrete despre subiectul propus;

prin acest exercițiu, se încurajează participarea întregii clase;

tehnica de predare – învățare este menită să încurajeze elevii să gândească liber;ea stimulează conexiunile de idei;

modalitate de a realiza asociații de idei sau de a oferi noi sensuri ideilor însușite anterior;

ciorchinele poate fi realizat individual sau ca activitate de grup.

Modalitatea de realizare a „Metodei Ciorchinelui”:

elevii vor scrie un cuvânt sau o expresie nucleu în centrul unei foi de hârtie;

elevii sunt invitați apoi să scrie cât mai multe cuvinte sau expresii care le vin în minte despre subiectul selectat, până la expirarea timpului dat;

cuvintele (ideile) vor fi legate prin linii de noțiunea centrală sau, dacă este cazul, de una dintre cele propuse de elevi;

la finalul exercițiului, se va comenta întreaga structură, cu explicațiile de rigoare;

Participarea întregii clase la realizarea “ciorchinelui” este lansată ca o provocare și determină o întrecere în a descoperi noi conexiuni legate de termenul propus.

Conținutul lecției “Copiii iubesc natura” le poate fi util elevilor în viața de zi cu zi; îi învață să gândească critic în situații date.

Ca desfășurare a activității, elevii vor avea ca sarcină de lucru: alcătuirea unui ciorchine cu tema “Contribuția copiilor la protejarea mediului”.

Elevii participă activ, prin formularea răspunsurilor și a ideilor la tema propusă.

Profesorul urmărește ca ei să se înțeleagă importanța protejării naturii, astfel încât să prezinte activitățile pe care le pot face pentru a contribui la protejarea mediului. După notarea răspunsurilor pe planșă, la pasul următor, se revine la ciorchinele inițial și se completează cu imagini și cu idei noi, apărute în urma discuțiilor.

2.5 Metoda Brainstorming

Nimic nu se critică, nimic nu se șterge, fără atitudini sau prejudecăți, cât mai multe idei!

Brainstorming-ul sau „evaluarea amânată” ori „furtuna de creiere” este o metodă interactivă de dezvotare de idei noi, ce rezultă din discuțiile purtate între mai mulți participanți, în cadrul căreia fiecare vine cu o mulțime de sugestii.

Rezultatul acestor discuții se soldează cu alegerea celei mai bune soluții de rezolvare a situației dezbătute.

Această metodă permite stimularea unor calități imaginative, a spontaneității, a toleranței, deblochează creativitatea prin amânarea examinării obiective a ideilor emise.

Ca metodă de discuție și de creație în grup, brainstorming-ul (brain = creier, storming = furtunos) a fost sistematizat în 1948 de către profesorul de la Universitateadin Buffalo (SUA), Alexander Osborn, care a preluat metoda din budismul Zen. Metoda urmărește găsirea celei mai adecvate soluții a unei probleme de rezolvat, printr-o mobilizare a ideilor tuturor participanților la discuție. Rezultatele experimentelor au fost publicate de Osborn în 1961, în lucrarea Applied imagination.

Metoda „asaltului de idei” sau „cascada ideilor” are drept scop emiterea unui număr cât mai mare de soluții, de idei, cu privire la modul de rezolvare a unei probleme, în speranța că, prin combinarea lor, se va obține soluția optimă.

Calea de a obține aceste idei este aceea de a stimula creativitea în cadrul grupului, într-o atmosferă lipsită de critică, neinhibatoare, rezultat al amânării momentului evaluării. Altfel spus, participanții sunt eliberați de orice constângeri, ei comunică fără teama că vor spune ceva greșit sau nepotrivit, care va fi apreciat ca atare de către ceilalți participanți.

Interesul metodei este acela de a da frâu liber imaginației, ideilor neobișnuite și originale, părerilor neconvenționale și de a provoca, astfel, o reacție în lanț, constructivă, de creare a „ideilor pe idei.” În acest sens, o idee sau o sugestie, aparent fără legătură cu problema în discuție, poate oferi premisele apariției altor idei din partea celorlalți participanți.

Branistorming-ul se desfășoară în cadrul unei reuniuni formate dinr-un grup nu foarte mare – maxim 30 de persoanem – de preferință eterogen din punct de vedere al pregătirii și al ocupațiilor, sub coordonarea unui moderator, care îndeplineșteatât rolul de animator cât și pe acela de mediator. Durata optimă de aplicare a acestei metode este de 20–45 de minute.

Specific acestei metode este și faptul că ea cuprinde două momente:

unul de producere a ideilor;

și momentul evaluării acestora (faza aprecierilor critice).

Regulile de desfășurare a brainstorming-ului sunt următoarele:

Cunoașterea problemei pusă în discuție precum și a necesității soluționării ei, pe baza expunerii clare și concise, din partea moderatorului discuției;

Selecționarea cu atenție a participanților, pe baza principiului eterogenității în ceea ce privește vârsta, pregătirea și fără să existe antipatii;

Asigurarea unui loc corespunzător – fără zgomot – spațios, luminos, menit să creeze o atmosferă stimulativă, favorabilă descătușării ideilor;

Admiterea și chiar încurajarea fomulării de idei oricât de neobișnuite ar fi ele, oricât de îndrăznețe, lăsând frâu liber imaginației participanților, spontaneității și creativității acestora;

În prima fază, accentul se pune pe cantitate, pe formularea a cât mai multor variante de răspuns și care să fie și cât mai diverse;

Neadmiterea nici unui fel de evaluări, aprecieri, critici, judecăți din partea participanților sau a coordonatorului, asupra ideilor enunțate, oricât de neașteptate ar fi ele, pentru a nu se ajunge în situația de a inhiba spontaneitatea participanților și pentru a evita un blocaj intelectual al acestora;

Construcția de „idei pe idei”, în sensul că, un răspuns poate provoca asociații și combinații pentru emiterea unui nou și, adeseori, neașteptat demers cognitiv-inovativ;

Programarea sesiunii de brainstorming în perioada când participanții sunt odihniți și se arată dispuși să lucreze;

Înregistrarea discretă, exactă și completă a discuțiilor de către o persoană desemnată special să îndeplinească acest rol (sau înregistrarea pe bandă), fără a stânjeni prin aceasta participanții sau derularea discuției;

Evaluarea este suspendată; ea se va realiza mai târziu de către coordonator, cu sau fără ajutorul participanților;

Valorificarea ideilor ce provin după perioada de „incubație” într-o nouă sesiune, a doua zi participanții puntându-se reîntâlni;

Toate ideile sunt „cunoștințe“;

Nicio sugestie nu se critică;

Membrii grupului vor fi încurajați să construiască pe căile altora;

Ideea-finală e „produsul“ întregului grup;

Toți membrii grupului participă la discuții;

Calitatea e mai importantă decât cantitatea;

Avantajele utilizării metodei brainstorming sunt multiple. Dintre acestea enumerăm:

obținerea ușoară și rapidă a unor noi idei și a soluțiilor de rezolvare;

costurile reduse necesare folosirii acestei metode;

aplicabilitatea foarte largă, în toate domeniileaproape;

stimularea participării active și crearea posibilității de contagiune a ideilor;

dezvoltarea creativității, spontaneității, încrederii în sine, prin procesul evaluării amânate;

dezvoltarea abilității de a lucra în echipă;

Se poate aplica această metodă în cadrul lecției „Pădurea, bunul cel mai de preț”.

Pornind de la cuvântul ,,pădure”, se cere elevilor să scrie cât mai multe cuvinte care le vin în minte, pornind de la acesta.

Se vor cere informații cu privire la:

ce este o pădure;

feluri de păduri;

date generale despre pădurea de: fag, de stejar, de conifere (alcătuire: forma coroanei, frunzei, scoarța fiecăruia, fruct, animale, plante, păsări specifice fiecărei păduri, iar discuțiile se vor purta pe baza planșelor care vor înfățișa fiecare fel de pădure);

întrebuințări ale lemnului;

rolul pădurii în viața omului;

acțiuni ale copiilor pentru protejarea pădurii;

2.6 Metoda Starbursting (Explozia stelară)

Starbursting (eng. “star” = stea; eng. ”burst” = a exploda), este o metodă nouă de dezvoltare a creativității; ea este similară brainstormingului. Începe din centrul conceptului și se împrăștie în afară, cu întrebări, asemeni exploxiei stelare.

Cum se procedează:

Se scrie ideea sau problema pe o foaie de hârtie; apoi, se înșiră cât mai multe întrebări care au legătură cu ea. Un bun punct de plecare îl constituie întrebările de tipul: Ce?, Cine?, Unde?, De ce?, Cand?

Lista de întrebări inițiale poate genera alte întrebări, neașteptate, care cer o și mai mare concentrare.

Scopul acestei metode este de a obține cât mai multe întrebări și, astfel, cât mai multe conexiuni între concepte. Este o modalitate de stimulare a creativității individuale și de grup. Organizată în grup, metodat starbursting facilitează participarea întregului colectiv, stimulează crearea de întrebări la întrebări, întocmai cum brainstormingul dezvoltă construcția de idei pe idei.

Etapele metodei:

Propunerea unei probleme;

Colectivul se poate organiza în grupuri preferențiale;

Grupurile lucrează pentru a elabora o listă cu cât mai multe întrebări, care să fie cât mai diverse;

Comunicarea rezultatelor muncii de grup;

Evidențierea celor mai interesante întrebări și aprecierea muncii în echipă.

Facultativ, se poate proceda și la elaborarea de răspunsuri la unele dintre întrebări.

Metoda starbursting este ușor de aplicat oricărei vârste precum și uneilargi palete de domenii. Nu este costisitoare și nici nu necesită explicații amănunțite. Participanții se prind repede în joc, acesta fiind, pe de o parte, o modalitate de relaxare, iar, pe de altă parte, o sursă de noi descoperiri.

Se poate folosi acestă tehnică la clasă, la lecția “Apa în natură” – întrebarea de la care se pornește fiind: “Unde se află apa în natură?”.

Se pot face dezbateri pe tema “Apa – prieten sau dușman?” sau “ Poluarea apei” – subiect în presă. Evaluarea poate fi orală, pe baza discuțiilor purate și a răspunsurilor primite la multitudinea de întrebări care decurg din dezbaterea temelor propuse, articolele din ziare pe această temă.

2.7 Tehnica 6 / 3 / 5

Tehnica 6/3/5 este asemănătoare branstorming-ului. Ideile noi însă se vor scrie pe foile de hârtie care circulă între participanți și, de aceea, se mai numește și metoda brainwriting. Tehnica se numește 6/3/5 pentru că există:

6 membri în grupul de lucru, care notează pe o foaie de hârtie câte

3 soluții fiecare, la o problemă dată, timp de

5 minute (însumând 108 răspunsuri, în 30 de minute, în fiecare grup)

Etapele metodei 6/3/5 sunt:

Împărțirea clasei în grupe a câte 6 membri fiecare;

Formularea problemei și apoi explicarea modalității de lucru. Elevii primesc fiecare câte o foaie de hârtie împărțită în trei coloane;

Desfășurarea activității în grup. În acestă etapă, are loc o îmbinare a activității individuale cu activitatea colectivă. Pentru problema dată, fiecare dintre cei 6 participanți, are de notat pe o foaie 3 soluții în tabelul cu 3 coloane, într-un timp maxim de 5 minute. Foile migrează apoi de la stânga spre dreapta, până ajung iar la posesorul inițial. Cel care a primit foaia colegului din stânga citește soluțiile deja notate și încearcă să le modifice în sens creativ, prin formulări noi, adaptându-le, îmbunătățindu-le și reconstruindu-le continuu.

Analiza soluțiilor și reținerea celor mai bune dintre ele.

Se centralizează datele obținute, se discută și se apreciază rezultatele.

Avantajele aplicării tehnicii 6/3/5 sunt următoarele:

oferă elevilor mai puțin comunicativi posibilitatea de a se exprima;

similar brainstorming-ului, stimululează construcția de „idei pe idei”;

încurajează solidaritatea în grup și competiția între grupuri, îmbinând munca individuală cu cea de echipă;

are caracter formativ-educativ și dezvoltă atât spiritul de echipă, cât și procesele psihice superioare (gândirea cu operațiile ei: analiza ideilor emise de ceilalți, comparația, sinteza, generalizarea și abstractizarea; dezvoltă imaginația, creativitatea, calitățile atenției);

Dezavantajele utilizării acestei metode:

rezultă din constrângerea participanților de a răspunde într-un timp fix;

pot exista fenomene de contagiune negativă între răspunsuri;

elevii pot fi influențați de soluțiile anterioare, intrând într-un blocaj creativ.

La unitatea de învățare “Omul și mediul”, se poate utiliza această metodă.

Profesorul organizează clasa în grupe de lucru formate din câte 6 elevi și prezintă problema pentru dezbatere: “Consecințe ale variației factorilor de mediu asupra organismelor vii”. După ce se explică sarcina de lucru, elevii primesc o fișă de lucru, care cuprinde un tabel cu 3 coloane. Fiecare participant notează pe una dintre cele 3 coloane, în termen de 5 minute, 3 soluții la problema dată. Foile se transmit în cadrul grupului de la stânga la dreapta, până ajung la posesorul inițial. Este important ca elevul care a primt foaia să citească ce a scris colegul său și să adapteze, să modifice răspunsurile printr-un exercițiu creator. Rezultatele obținute sunt centralizate, analizate și se conturează concluzii.

2.8 Metoda „Turul Galeriei”

Turul galeriei este o metodă de învățare prin cooperare; aceasta îi încurajează pe elevi să-și exprime opiniile proprii. Produsele realizate de copii sunt expuse ca într-o galerie, prezentate și susținute de secretarul grupului, urmând ca ele să fie evaluate și discutate de către toți elevii, indiferent de grupul din care fac parte. Turul galeriei presupune evaluarea interactivă și profund formativă a produselor realizate de grupuri de elevi.

Pașii metodei:

Elevii sunt împărțiți pe grupuri de câte 4-5 membri, în funcție de numărul de elevi din clasă;

Cadrul didactic prezintă elevilor tema și sarcina de lucru;

Fiecare grup va realiza un produs pe tema stabilită în prealabil;

Produsele sunt expuse pe pereții clasei;

Secretarul grupului prezintă în fața tuturor elevilor produsul realizat;

Analizarea tuturor lucrărilor;

După turul galeriei, grupurile își reexaminează propriile produse prin comparație cu celelalte.

,,Turul galeriei” urmărește exprimarea unor puncte de vedere personale referitoare la tema propusă spre discuție. Elevii trebuie învățați să asculte, să înțeleagă și să accepte sau să respingă ideile celorlalți prin demonstrarea valabilității celor pe care ei înșiși le susțin. Prin utilizarea ei, această metodă stimulează creativitatea participanților, stimulează gândirea colectivă și individuală, dezvoltă capacitățile sociale ale participanților, capacitățile de intercomunicare și de toleranță reciprocă, de respect pentru opinia celuilalt.

Metoda prezintă numeroase avantaje, printre care:

atrage și stârnește interesul elevilor, realizându-se interacțiuni între elevi;

promovează interacțiunea dintre mințile participanților, dintre personalitățile lor, ducând la o învățare mai activă și cu rezultate evidente;

stimulează efortul și productivitatea individului și este importantă pentru autodescoperirea propriilor capacități și limite, pentru autoevaluare;

există o dinamică intergrupală, cu influențe favorabile în planul personalității, iar subiecții care lucrează în echipă sunt capabili să aplice și să sintetizeze cunoștințele în moduri extrem de variate și de complexe;

dezvoltă și diversifică priceperile, capacitățile și deprinderile sociale ale elevilor;

se reduce la minim fenomenul blocajului emoțional al creativității.

Capitolul III

Modalități de realizare a educației ecologice la ciclul primar

3.1. Calendarul ecologic

În învățământul școlar primar, studiul educației ecologice se face pe parcursul claselor I – IV, prin arile curriculare „Om și societate”, „Consilere și Orientare”, iar la clasa a-III-a și a IV-a – aria curriculară „Științele naturii”. La acest nivel, are loc o sensibilizare a elevilor cu privire la frumusețile naturii și se dezvoltă gustul pentru cercetarea tainelor naturii.

În cadrul cercurilor de ecologie și de protecție a mediului,atât în unitățile de învățământ, cât și în Palatele de copii și în cluburile elevilor din toată țara,se desfășoară multiple și variate activități de educație ecologică, activități care se concretizează prin proiecte sauprin acțiuni de prevenire reală a degradării mediului.

Există o serie de activități ecologice care, pe parcursul unui an întreg, marcheză evenimentele ecologice la nivel internațional și mondial. Succesiunea acestor zile importante, marcată în fiecare lună a anului, se prezintă sub forma unui calendar, numit calendarul evenimentelor ecologice.

Anual, cu ocazia “Zilei internaționale a Protecției Mediului”, “Ziua emisiilor de CO2, “Ziua Apei”, sunt organizate felurite activități care scot în evidență importanța acestor evenimente,prin organizarea unor concursuri de afișe, a unor mese rotunde, a unor simpozioane și concursuri de proiecte de mediu, cu participări naționale și internaționale.

Sunt, de asemenea, organizate o serie de acțiuni cu caracter educativ în spirit ecologic,în colaborare cu ONG-uri și care au teme variate: “Școala naturii în natură”, “Oamenii și mediul înconjurător”, “Scutul Verde”. Aceste ONG- uri, pe lângă acțiunile educative desfășurate, se editează și reviste în care sunt popularizate rezultatele obținute de elevi în mediul ecologic precum și preocupările lor concete în vederea protejării mediului înconjurător.

Pe lângă “Ziua internațională a mediului”, mai sunt și alte evenimente ecologice a căror trecere în calendarul ecologic este deosebit de importantă. Acestea sunt zile de acțiune pentru conservarea și pentru protejarea atmosferei (Ziua Mondială a Meteorologiei – 23 Mai, Ziua Internațională a stratului de ozon – 16 Septembrie, Ziua Internațională de protest împotriva reactoarelor nucleare – 14 Decembrie), zile de acțiune pentru conservarea și pentru protejarea solului (Ziua Pamantului – 17 Aprilie, Ziua Mondială a Geologilor – 18 Septembrie), zile de acțiune pentru protejarea Hidrosferei (Ziua Mondială a Apei – 22 Mai, Ziua Mondială aoceanelor – 8 Iunie, Ziua Internațională a Mării – 31 Octombrie), zile de acțiune pentru conservarea și pentru protejarea habitatului (Ziua Mediului – 5 iunie, Ziua Mondială a curățeniei – 23 Septembrie, Ziua Mondială a Habitatului – 1 Octombrie ), zile de acțiune pentru conservarea și pentru protecția sănătății mediului (Ziua Mondială a Sănătății – 17 Aprilie), zile de acțiune pentru conservarea și pentru protecția viețuitoarelor (Ziua Păsărilor – 10 Aprilie, Ziua Mondială a Animalelor – 4 octombrie, Ziua Internațională a Grădinilor Zoologice și a Parcurilor – 9 August) .

http://www.edu.ro/resurse/downloads/Educatie_ecologica-romana/Ed_eco-Caiet_V-VIII.pdf

2 Februarie – Ziua Mondială a Zonelor Umede, Convenția Ramsar.

În anul 1971, s-a semnat „Convenția asupra zonelor umede, de importanță internațională, în special ca habitat al păsărilor acvatice”, în localitatea Ramsar din Iran. Aceasta marchează Ziua Mondială a Zonelor Umede.

Evenimentele care se desfășoară cu această ocazie au drept scop atragerea atențieipublicului larg asupra conservării șiasupra utilizării raționale a zonelor umede precum și a resurselor oferite de acestea.

15 Martie – 15 Aprilie -Luna Pădurii.

„Luna Pădurii”a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 1953; atunci s-a hotărât prin lege realizarea anual a unor acțiuni de tip educativ, vizând pădurea. Toate privirile vor fi îndreptate asupra pădurii, timp de o lună.

Această acțiune își trage originea din inițiativa lui Spiru Haret de a se sărbători, prin plantarea unui copac de către fiecare elev, „Ziua Pomilor”.

22 Martie -Ziua Mondială a Apei.

La inițiativa Programului de Mediu al Națiunilor Unite, a fost declarată de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite, în anul 1992, Ziua Mondială a Apei; s-a luat această decizie, pentru încurajarea unei înțelegeri globale, mai eficiente și mai responsabile, a necesității de utilizare, de protecție, de economisire și de conservare a apei.

Prin această zi, se încearcăreaducerea în atenția opiniei publice a problemelor legate de necesitatea protejării atât cantitative, cât și calitative a apelor.

23 Martie -Ziua Mondială a Meteorologiei.

La 23 Martie 1950, a intrat în vigoare Convenția Organizației Mondiale a Meteorologiei. Aceasta a transformat Organizația meteorologică internațională într-o organizație interguvernamentală, numită Organizația Meteorologică Mondială.

Din anul 1961,se sărbătoreșteZiua Mondială a Meteorologiei, care reamintește faptul că vremea reprezintă o parte importantă a mediului.

1 Aprilie – Ziua Păsărilor.

Ziua Păsărilor este sărbătorită la 1 aprilie, prin semnarea „Convenției pentru Protecția Păsărilor”, în anul 1906. Acesta este începutul acțiunii de ocrotire a faunei sălbatice.

17 Aprilie -Ziua Mondială a Sănătății.

În anul 1948, prima Adunare Mondială a Sănătății a simțit nevoia creării unei zile mondiale a sănătății, iar din anul 1950, Ziua Mondială a Sănătății a fost celebrată pe data de 7 aprilie a fiecărui an; scopul acestei zile este acela de a crește nivelul de cunoștințe, la nivel global, pe o anumită temă legată de sănătate și de a atrage atenția asupra unei zone prioritare, de care să se ocupe OMS.

22 Aprilie – Ziua Pământului.

Ziua Pământului a fost lansată pentru prima dată în anul 1970, ca un eveniment de conștientizare a publicului larg asupra problemelor de mediu.

În SUA, Ziua Pământului este celebrată ca momentul începerii mișcării ecologiste. Acțiunile desfășurate în această zi de către iubitorii naturii sunt menite să atragă atenția asupra problemelor cauzate, în principal, de modernizare.

24 Aprilie – Ziua Mondială a Protecției Animalelor de Laborator.

Guvernele a numeroase țări alocă fonduri imense în scopul cercetării medicale.

Se remarcă o creștere a numărului de animale folosite în laboratoare.

Când spunem ,,animale de laborator”, sună ca o specie aparte și nu ca animale din faună.

Oamenii au avansat cu ajutorul suferințelor îndurate de animale. Experimentele efectuate pe animale au adus lumii vindecare în unele boli, ca și cum un animal își dă viața pentru un om.

2 Mai -Ziua Internațională a Astronamiei.

Ziua Internațională a Astronomiei este o manifestare care a apărut mai întâi în Statele Unite, în anul 1973; aceasta reprezintă momentul în care astronomi amatori și profesioniști se reunesc, pentru a împărtăși din informațiile și din cunoștințele lor de astronomie și pentru a oferi tuturor celor interesați posibilitatea de a observa în mod direct frumusețile bolții cerești.

10 Mai – Ziua Păsărilor și a Arborilor.

Dedicată aniversării păsărilor și arborilor, această zi a fost creată de către iubitorii de natură implicați direct în serviciile de protecție și de conservare a mediului, care au dorit să facă public faptul că a ne întoarce la natură și a fi mai generoși cu aceasta nu reprezintă un efort prea mare din partea noastră.

Ocrotind păsările și arborii, realizăm, implicit, conservarea habitatelor. A sădi un copac sau a plasa căsuțe pentru păsări sunt lucruri foarte simple pentru noi, dar foarte importante pentru menținerea echilibrului ecologic.

15 Mai – Ziua Internațională de Acțiune pentru Climă.

În fiecare an, în data de 15 mai, se aniversează Ziua Internațională de Acțiune pentru Climă.

Schimbările climatice din ultimii ani au un impact semnificativ atât asupra ecosistemelor naturale, aupra biodiversității, asupra resurselor naturale, cât și asupra sănătății umane. România a resimțit direct efectele încălzirii globale: temperaturi extreme, inundații, furtuni violente etc.

21 Mai – Ziua Maritimă Europeană.

Uniunea Europeană a decis să sărbătorească realizările și potențialul aferente oceanului și mărilor Europei, declarând data de 21 mai ca fiind ,,Ziua maritimă europeană”.

Pe baza unei propuneri a Comisiei, această zi dedicată mării va încuraja, de asemenea, gestionarea mai bună a zonelor costiere, a mărilor și a oceanelor de către toți cetățenii și de către toate părțile interesate.

22 Mai -Ziua Internațională a Biodiversității.

În fiecare an, în data de 22 mai, se celebrează la nivel mondial Ziua Diversității Biologice, în concordanță cu hotărârea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (O.N.U.) care, la 20 decembrie 2000, a proclamat data adoptării Convenției pentru Diversitate Biologică – 22 mai.

24 Mai -Ziua Europeană a Parcurilor.

Ziua Europeană a Parcurilor a fost inițiată de către Federația EUROPARC, cu scopul de a îmbunătăți starea zonelor protejate din Europa și de a atrage participarea publică în administrarea acestor zone.

Această zi a fost celebrată pentru prima dată în anul 1999, organizându-se evenimente în toată Europa în jurul datei de 24 mai, care reprezintă data creării primelor 9 parcuri naționale din Europa, în Suedia.

Federația EUROPARC reunește 400 de arii protejate, din 34 de state de pe continentul european.

Ziua Europeană a Parcurilor a fost sărbătorită prima dată în România în anul 2000, la Parcul Național Retezat.

24 Mai -Ziua Europeană a Păsărilor.

Ziua Europeană a Păsărilor, celebrată în fiecare an pe data de 24 mai, aduce în atenția publicului larg importanța conservării și a protecției speciilor de păsări existente pe teritoriul Uniunii Europene, precum și necesitatea unor acțiuni concertate, pentru a diminua efectele activităților umane asupra habitatelor acestora.

5 Iunie – Ziua Mediului.

Ziua Mondială a Mediului a fost stabilită de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite în anul 1972, pentru a marca deschiderea Conferinței asupra Mediului Uman, care a avut loc la Stockholm. De la această conferință, numeroase țări au introdus problemele de mediu în agendele lor și au fost create multe organizații de mediu, guvernamentale și nonguvernamentale.

8 Iunie -Ziua Mondială a Oceanelor.

Ziua Mondială a Oceanelor se celebrează începând cu anul 1992, fiind stabilită la “Summit-ul Pământului”, care a avut loc în acel an la Rio de Janeiro, la care au participat reprezentanți din aproximativ 170 de state. Deși nu este încă oficial recunoscută de către Organizația Națiunilor Unite, Ziua Mondială a Oceanelor oferă ocazia sărbătoririi oceanelor lumii.

17 Iunie -Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării.

Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei, 17 iunie, a fost proclamată de către Adunarea Generală în anul 1994. În același an, a fost adoptată Convenția Națiunilor Unite pentru Combaterea Deșertificării. Această zi mondială este dedicată mediatizării necesității cooperării internaționale, pentru combaterea deșertificării și a efectelor secetei, precum și implementării Convenției pentru Combaterea Deșertificării.

21 Iunie -Ziua Soarelui.

Soarele este doar una dintre cele circa 100 miliarde de stele din galaxia noastră, cu forma de spirală lamelară. În jurul lui, timp de milenii, s-a organizat un sistem de planete interdependente, supuse forței de atracție solare, planete care se învârt în jurul lui pe orbite.

29 Iunie -Ziua Internațională a Dunării.

Ziua Dunării a fost sărbătorită începând cu anul 2004, la propunerea reprezentanților țărilor dunărene, sub conducerea Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea și susținută financiar prin Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) și Facilitatea Globală de Mediu (GEF) în cadrul ,,Proiectului Regional pentru Dunăre”.

Obiectivul principal al Zilei Internaționale a Dunării este să se atragă atenția întregii lumi, prin multiple activități independente, conectate între ele, atât pe plan local,cât și național, pe bazine hidrografice și, regional, în întregul bazin hidrografic al Dunării. Ziua Dunării reprezintă aniversarea semnării Convenției cu privire la Protecția Fluviului Dunărea la Sofia, în 29 iunie 1994.

11 Iulie -Ziua Mondialăa Populației.

Ziua Mondială a Populației este marcată în fiecare an, pe 11 iulie. Această zi a fost instituită de către Organizația Națiunilor Unite în anul 1987, când populația lumii a atins pragul de 5 miliarde de locuitori.

9August -Ziua Internațională a Grădinilor Zoologice și a Parcurilor.

Instituirea de către Organismele specializate a Zilei Internaționale a Grădinilor Zoologice și a Parcurilor este o dovadă a interesului pe care comunitatea internațională îl acordă problematicii ample a conservării biodiversității.

1 Septembrie -Ziua Rezervației Biosferei “Delta Dunării”.

Cu prilejul Zilei Rezervației Biosferei “Delta Dunării” sunt organizate acțiuni de conștientizare a publicului asupra patrimoniului natural deosebit de valoros al Deltei Dunării.

16 Septembrie -Ziua Internațională a Stratului de Ozon.

Ziua de 16 septembrie a fost declarată de către Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), Ziua Internațională a Stratului de Ozon, în vederea sărbătoririi zilei de 16 septembrie 1987, când a fost adoptat Protocolul de la Montreal, privind substanțelecare epuizează stratul de ozon.

După descoperirea găuriidin stratul de ozon, de deasupra Antarcticii, în anul 1985, guvernele a 120 de țări au înțeles că protejarea stratului de ozon este o urgență și au decis semnarea Protocolului de la Montreal,pentrua se angaja în lupta împotriva tuturor produselor caredistrug stratul de ozon.

16 – 22 Septembrie- Săptămâna Mobilității Europene.

Săptămâna Mobilității Europene este un eveniment inițiat din anul 2002 de către Comisia Europeană; el este menit să promoveze în special soluțiile de transport durabil în orașele europene și să conștientizeze publiculcu privire la beneficiile potențiale pentru mediu, sănătate și calitatea vieții.

18 Septembrie -Ziua Mondială a Geologilor.

Geologia studiază atât compoziția rocilor de suprafață, cât și a celor de adâncime, a lichidelor și a substanțelor gazoase, ea studiază, de asemenea, structura integrală a Terrei precum și zăcămintele minerale solide.

23 Septembrie -Ziua Mondială a Curățeniei.

De „Ziua Mondială a Curățeniei”, toți cetățenii trebuie să fie mai conștienți de faptul că, dacă păstrăm curățenia oriunde –la locul de muncă, în gospodării și cartiere de locuințe, în zone de agrement și de distracții, în locuri publice, în mijloacele de transport în comun, la școală etc., contribuim activ la menținerea unui mediu curat și, implicit, la protejarea sănătății.

25 Septembrie -Ziua Internațională a Mediului Marin.

În fiecare an, pe data de 25 septembrie, se sărbătorește Ziua Internațională a Mediului Marin; acest eveniment readuce în prim-plan problematica poluării și a reducerii populației subacvatice, fenomen existent la nivel mondial.

26 Septembrie -Ziua Mondială a Munților Carpați.

Munții Carpați reprezintă un lanț muntos care aparține marelui sistem muntos central al Europei. Carpații cuprinși între bazinul Vienei și defileul Dunării formează un arc cu o lungime de 1500 kilometri,ce se desfășoară în Austria, Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Ucraina, România și Serbia.

Cel mai înalt vârf din lanțul carpatic este Gerlachovsky (2655 m), în Slovacia, iar în România, Vârful Moldoveanu, de 2544 m, situat în Munții Făgăraș.

1 Octombrie -Ziua Mondială a Habitatului.

În anul 1985, la recomandarea Comisiei pentru Așezări Umane, Adunarea Generală a desemnat prima zi de luni din luna octombrie ca Zi Mondială a Habitatului.

Prin sărbătorirea pentru prima dată a acestei zile, în anul 1986, s-a marcat a zecea aniversare a Conferinței Internaționale Habitat, Conferința Națiunilor Unite pentru așezări umane (Vancouver, Canada, 1976).

4 Octombrie -Ziua Mondială a Animalelor.

Pe 4 octombrie, sărbătorim Ziua Mondială a Animalelor, ziua tuturor acelor ființe care ne înfrumusețează viața.

Ziua Mondială a Animalelor este o zi specială, dedicată vieții animalelor și legăturii noastre cu ele.

Această sărbătoare recunoaște locul pe care animalele îl au în viața noastră, atât cele de companie, care ne sunt alături și ne aduc bucurie în fiecare zi, cât și toate celelalte animale de pe Pământ, care nu sunt în preajma noastră, dar care au nevoie de noi.

8 Octombrie -Ziua Mondială pentru Reducerea Dezastrelor Naturale.

În anul 2001, Adunarea Generală a decis sărbătorirea Zilei Internaționale pentru Reducerea Dezastrelor Naturale, ca mijloc de promovare a unei culturi globale, cu privire la reducerea efectelor dezastrelor naturale – inclusiv prevenirea acestora, atenuarea efectelor lor și pregătirea împotriva dezastrelor.

16 Octombrie -Ziua Internațională a Alimentației.

În fiecare an, la 16 octombrie, Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) celebrează Ziua Mondială a Alimentației. Cu acest prilej, România, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, se alătură celor 191 de state ale lumii, pentru a marca această sărbătoare.

17 Octombrie -Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei.

În fiecare an, pe 17 octombrie, este marcată Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei. Inițiativa aceasta aparține organizației non-guvernamentale “Ajutor pentru toți dezmoșteniții sorții – Lumea a Patra”, cu sediul în Franța, fondată de preotul Joseph Wresinski.

31 Octombrie -Ziua Internațională a Mării Negre.

Ziua de 31 Octombrie a fost desemnată ca fiind ”Ziua Internațională a Mării Negre” în anul 1996, când toate cele 6 țări riverane – Bulgaria, Georgia, România, Federația Rusă, Turcia și Ucraina –au semnat Planul Strategic de Acțiune pentru Marea Neagră împotriva poluării.

8 Noiembrie -Ziua Internațională a Zonelor Urbane.

“Conflictul” dintre urbanizare și ecologie se poate rezolva prin schimbarea mentalităților, în sensul de a nu se mai separa ideea de respect față de mediu, pe de o parte, de dezvoltarea durabilă a societății, pe de altă parte.

Prin marcarea în Calendarul Ecologic a datei de 8 noiembrie a fiecărui an, ca moment în care se celebrează Ziua Internațională a Zonelor Urbane, s-a adus în prim-plan problema urbanizării și efectele ei asupra evoluției durabile a societății.

5 Decembrie -Ziua Internațională a Voluntarilor.

Această zi reprezintă un bun prilej de a transmite gânduri de apreciere acelora care își fac timp pentru activități de voluntariat.

Voluntariatul reprezintă o bună modalitate de implicare pentru a îmbunătăți sau chiar rezolva o anumită problemă locală, națională sau globală.

10 Decembrie – Ziua Mondială a Drepturilor Omului.

În fiecare an, în data de 10 decembrie, în lumea întreagă, este sărbătorită Ziua Internațională a Drepturilor Omului.

"Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi".

14 Decembrie -Ziua Internațională de Protest împotriva

Reactoarelor Nucleare.

CONCLUZII

Educația ecologică în școală sau educația relativ la mediu investește în dezvoltarea gradului de conștiință și a simțului responsabilității față de mediu și problemele sale, în rândul copiilor, dar și al oamenilor, în general.

Rolul educației ecologice și de protecție a mediului înconjurător se concretizează pe modelarea viitorului cetățean capabil de a-și forma un punct de vedere obiectiv asupra realiățtii înconjurătoare, de a-l încuraja să devină activ și să conștientizeze faptul că viața generațiilor de mâine depinde, în mare măsură, de opțiunile sale.

Politica educațională actuală acordă o atenție deosebită educației ecologice. Conținuturile diverse, cu un înalt grad de aplicabilitate și de utilitate, care vin spre întâmpinarea intereselor de cunoaștere ale elevilor, cu modalitățile lor de abordare, utilizarea unor strategii didactice interactive, promovarea de valori care țin de școala comunitară ajută la atingerea finalităților educației ecologice în învățământ și urmărește ca elevii să conștientizeze faptul că omul este dependent de natură și nu poate trăi în afara ei.

Mediul înconjurător reprezintă un element esențial al existenței umane și reprezintă rezultatul interferențelor unor elemente naturale – sol, aer, apă, climă, biosferă– cu elemente create prin activitatea umană. Toate acestea interacționează și influențează condițiile existențiale și posibilitățile de dezvoltare viitoare a societății.

Orice activitate umană și, implicit, existența individului sunt de neconceput în afara mediului. De aceea, calitatea în ansamblu a acestuia precum și a fiecărei componente a sa în parte, își pun amprenta asupra nivelului existenței și evoluției indivizilor.

Ansamblul de relații și raporturi de schimburi ce se stăbilesc între om și natura, precum și interdependența lor influențează echilibrul ecologic, determina condițiile de viața și implicit condițiile de muncă pentru om, precum și perspectivele dezvoltării societății în ansamblu. Aceste raporturi vizează atât conținutul acțivității cât și crearea condițiilor de existență umană.

În concluzie, se poate afirma că mediul trebuie adaptat și organizat pentru a răspunde nevoilor indivizilor, ceea ce presupune preluarea din natură a unor resurse și prelucrarea lor pentru a deservi populația (pentru a satisface doleanțele acestora). Această dependență cunoaște un mare grad de reciprocitate, datorită faptului că nevoile umane se adaptează într-o măsură mai mare sau mai mică mediului.

Asigurarea unei calități corespunzătoare a mediului, protejarea lui – ca necesitate a supraviețuirii și a progresului – reprezintă o problemă de interes major și de certă actualitate pentru evoluția socială. În acest sens, se impune păstrarea calității mediului, diminuarea efectelor negative ale activității umane cu implicații asupra acestuia.

Poluarea și diminuarea drastica a depozitelor de materii regenerabile în cantități și în ritmuri ce depășesc posibilitățile de refacere a acestora pe cale naturală au produs dezechilibre serioase ecosistemului planetar.

Protecția mediului este o problemă majoră a ultimului deceniu, dezbătută la nivel mondial, fapt ce a dat naștere numeroaselor dispute între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare. Acest lucru a impus înființarea unor organizații internaționale, ce au ca principale obiective adoptarea unor soluții de diminuare a poluării și de creștere a nivelului calității mediului în ansamblu.

Măsuri împotriva poluării solului:

constructia unor zone de depozitare a gunoaielor

diminuarea eroziunii solului prin plantarea arborilor;

folosirea judicioasă a îngrășămintelor, pesticidelor precum și a metodelor agrotehnice care sporesc fertilitatea solurilor etc.

construirea de spații de epurare a apei;

modernizarea gropilor de gunoi;

ridicarea nivelului de securitate nucleară;

controlul poluării industriale și a substantelor chimice utilizate în procesele industriale;

menținerea suprafețelor împădurite și utilizarea lemnului pădurilor numai în limita aprobată prin lege;

combaterea eroziunii solului;

colectarea reziduurilor menajere în recipiente speciale, pe sortimente (sticlă,metal, hârtie, material plastic etc.) și reciclarea acestora.

Măsuri împotriva poluării apei:

construirea de baraje;

epurarea apelor reziduale(cu ajutorul filtrelor,al unor substanțe chimice sau al unor bacterii biodegradante etc.);

construirea de bazine speciale de colectare a deșeurilor și a reziduurilor,pentru a impiedica deversarea directă a acestora în apele de suprafatță;

construcția de zone de protecție a apelor;

construirea unor stații de epurare a apelor reziduale ale localităților;

executia lucrărilor de îndiguire și de construire a unor baraje;

să nu se arunce și sănu se depoziteze pe maluri sau în albiile râurilor deșeuri de orice fel

Măsuri împotriva poluării aerului:

diminuarea emisiilor de gaze și de pulberi în aer, cu ajutorul filtrelor și al unor tehnologii moderne, aplicate în industrie;

construirea de vehicule cât mai puțin poluante;

plantarea unor zone verzi de protecție;

producerea energiei prin procedee nepoluante(solare,eoliane);

utilizarea carburanților nepoluanți de către autovehicule sau dotarea acestora cu filtre speciale;

extinderea și protejarea spațiilor verzi,a parcurilor,a gardurilor vii;

protejarea pădurilor;

interzicerea claxonatului și a altor surse generatoare de zgomot.

Pentru elaborarea unor programe pentru protejarea mediului, trebuie identificați toți factorii de mediu și zonele în care pot apărea probleme de poluare a acestora. Un astfel de program presupune identificarea zonelor, evaluarea costurilor necesare și stabilirea responsabilităților pentru derularea proiectelor.

Presiunea activității omului asupra mediului natural crește foarte rapid. De asemenea, se accelereaza dezvoltarea industrială, schimburile, circulația mărfurilor; spațiul ocupat, parcurs și utilizat pentru activitățile umane este din ce în ce mai vast. Această evoluție își pune amprenta în mod nefavorabil asupra mediului și a componentelor sale.

În consecință, conservarea funcțiilor igienico-sanitare, recreative si estetice ale elementelor componente ale mediului natural constituie garanția unei dezvoltări continue a societății umane.

BIBLIOGRAFIE

Oprea Crenguța-Lăcrămioara, “Strategii didactice interactive“ , Editura Didactică și Pedagogică, București, 2010

Ion Negreț Dobridor, “Știința învățării“ , Editura Polirom, Iași, 2005

Pacearcă Ștefan, “Evaluarea competențelor – Ghid practic“ , Editura Aramis, București, 2013

Pacearcă Ștefan, “Competențe în școală – formare și evaluare“, Editura Aramis, București, 2013

Bârgăuanu, P.,Mândruț, O.,(1979), “Metodicapredăriigeografiei”, Editura Didactică și Pedagogică, București

Țîrcovnicu V., „Învățământ frontal, învățământ individual, învățământ pe grupe”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981

Pintilie M., „Metode moderne de învățare –evaluare”, Editura Eurodidact, Cluj–Napoca, 2002

Bocoș, Mușata, Catalano, H., (coord.), 2008, “Pedagogia învățământului primar și preșcolar”, Volumul I – „Cercetări –acțiune”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj–Napoca

Cerghit, I., 2007, “Metode de învățământ”, Ediția a IV–a, Editura Polirom, Iași

Cerghit, I., 2008, “Sisteme de instruire alternative și complementare. Structuri, stiluri și strategii”, Editura Polirom, Iași

Dulamă Maria Eliza, 2000, “Strategii didactice”, Editura Clusium, Cluj–Napoca

Dulamă Maria Eliza, 2002, ”Modele, strategiișitehnici didactice activizante cu aplicațiiîngeografie”, Editura Clusium, Cluj–Napoca

Dulamă Maria Eliza, 2010, ”Cunoaștereașiprotecțiamediului de cătrecopii”, Editura PresaUniversitarăClujeană, Cluj–Napoca

Dulamă Maria Eliza, 2011,”Geografieșididacticageografieipentruînvățământulprimarși preșcolar”, Editura PresaUniversitarăClujeană, Cluj–Napoca

Dulamă Maria Eliza, 2012, ”Științeșididacticaștiințelorpentruînvățământulprimarșipreșcolar”, Editura PresaUniversitarăClujeană, Cluj–Napoca

Dumitrescu F., Stănculescu C., 1998, ”Naturapeînțelesulcopiilor”, Editura Carminis, Pitești

Ionescu Al., Săhleanu V., Bândiu C.,(1989), “Protecțiamediuluiînconjurătorșieducația ecologistă”, Editura Ceres, București

Joița Elena, 1994, “Didacticăaplicatăînînvățământulprimar”, Editura Gheorghe Alexandru, Craiova

Joița Elena, 2002, “Educația cognitivă.Fundamente. Metodologie”, Editura Polirom, Iași

Maciuc Ileana, 2000, “Dimensiuni sociale și aspecte instituționalealeeducației”, Editura Sitech, Craiova

Monteil, J.M., 1997, “Educație și formare”, Editura Polirom, Iași

Peretti, A. de, (1996), “Educațiaînschimbare”, Editura SpiruHaret, Iași

http://psihopedagogie.blogspot.ro

REVISTA DE PEDAGOGIE 2013 •Nr. 2

http://ro.wikipedia.org/wiki/Portal:Metoda_%C8%99tiin%C8%9Bific%C4%83