Modificarile Semnificative Produse In Sistemele de Invatamant

Importanță și actualitatea temei. Modificările semnificative produse în sistemele de învățământ din întreaga lume, ce au vizat cu prioritate aspectul calitativ al acestuia, impun ralierea sistemului de învățământ românesc la standardele țărilor europene și mondiale care au implementat astfel de experiențe , împrumutând și aplicând rețete de bune practici experimentate de acestea.

,,Reforma curriculară așteptată atât de societatea civilă , cât și de agenții educaționali –elevi, învățători și profesori , este o condiție sine qua non a consolidării caracterului performant al învățământului românesc.₺ ( Crișan Alexandru, Noul Curriculum Național: statut, componente și caracteristici, în: „Învățământul primar”, nr. 2-3/1998, pag.3.)

Desigur, reforma în învățământ presupune schimbări în toate componentele majore ale sistemului: structuri instituționale , management, curriculum, evaluare. Dar , unul dintre obiectivele prioritare ale Reformei învățământului a fost creșterea calității sistemului de evaluare. Evaluarea se află astăzi în centrul multor dezbateri ce vizează educația, importanța acțiunilor evaluative fiind din ce în ce mai accentuată și recunoscută în lumina reformei educaționale din învațământ

Transformările importante ale conceperii și punerii în practică a demersului evaluativ petrecute încă din ultimele decenii și, care își au continuitatea și astăzi conchid ideii că ,,evaluarea școlară este concepută din ce în ce mai mult ca parte integrantă a procesului de învățare și jalon al acestuia,, ( Abernot , 1996, p.5)

,, În accepțiune modernă , evaluarea nu [ mai- n.n ] trebuie înțeleasă ca o etapă supraadăugată sau suprapusă procesului de învățare, ci constituie un act integrat activității pedagogice ₺ (Cucoș,C. 2000). Prin urmare, evaluarea nu este tratată izolat , ci în strânsă corelație cu predarea și învățarea , aflându-se în interdependență , intercondiționându-se reciproc , astfel încât orice schimbare survenită la nivelul uneia dintre aceste activități generează reacții în lanț, influențând modalitățile de realizare a celorlalte.

Redimensionarea și regândirea strategiilor evaluative marchează astăzi extinderea actului evaluativ către o evaluare a procesului , a strategiilor folosite în determinarea rezultatelor, a conținutului , a metodelor, a obiectivelor, a situaței de învățare și chiar a evaluării. În evaluarea elevilor se ține cont de personalitatea acestora, de atitudini , de gradul de încorporare a unor valori, urmărindu-se centrarea asupra rezultatelor pozitive și nesancționarea în permanență a celor negative. Elevul se află în postura de partener al profesorului în actul de evaluare , în condițiile unui dialog deschis profesor –elev , prin autoevaluare, interevaluare, evaluare controlată. Evaluarea este orientată și către alte rezultate ale spațiului școlar : competențele relaționale, disponibilitatea de integrare în social etc. Un accent vădit este pus astăzi pe diversificarea tehnicilor de evaluare , pe adecvarea acestora la situații didactice concrete. ( utilizarea testului docimologic, a lucrarilor –sinteză , a metodelor de evaluare a achizitiilor practice).

În învățământul primar, începând cu anul 1998, putem vorbi despre cele mai vizibile și de esență modificări ale importante ale sistemului metodologic de evaluare , începute din 1998, au fost mai vizibile și de esență în învățământul primar. Evaluarea performanțelor școlare în învățământul primar nu s-a mai concretizat prin note , fiind înlocuită de calificative bazate pe descriptori de performanță , ceea ce permite o evaluare mai obiectivă , pe niveluri de performanță: superiaoră (calificativul F.b), medie (calificativul B.), suficientă-satisfăcătoare (calificativul S). Evaluarea având un caracter preponderent formativ, calificativul înregistrat în catalog este rezultatul mai multor evaluări consemnate de cadrul didactic în caietele personale/fișele de observații. Mediile semestriale și anuale sunt înlocuite cu calificative semestriale și calificative anuale stabilite de cadrul didactic pe baza mai multor criterii care evidențiază progresul sau regresul în performanța elevului , efortul depus , motivația elevului sau realizarea unor sarcini suplimentare. La sfărșitul anului școlar elevii din învățământul primar nu mai primesc premii, ci distincții care se concretizează în evidențierea rezultatelor deosebite înregitrate de elev.

În organizarea și evaluarea școlară , de-a lungul timpului , s-au succedat diferite practici evaluative detronate , în final, în favoarea evaluarii prin/pe bază de competențe. Evaluarea prin competențe – problematică recentă în câmpul evaluării școlare – mută atenția în procesul evaluativ pe activitățăle mentale ale elevului care susțin obținerea performanțelor.

,,Problematica formării competențelor este în centrul preocupărilor în definirea finalităților actuale ale educației (… ), fiind considerate ca soluții și pentru această abordare integrativă a formării și pentru evaluarea din perspectiva cerințelor viitorului.₺(Joița, E. 2010)

Ansamblul metodelor de evaluare utilizate în învățământul primar reprezintă domeniul care a cunoscut numeroase intervenții. . Mutația semnificativă , trecerea de la valorizarea și certificarea ,, a cee ce știe elevul ₺ la ,, ceea ce știe el să facă₺ și, mai ales, ,,a modului cum procedează pentru a fi performant și a obține succese₺ a determinat adoptarea unor noi metode de evaluare, moderne , care să aprecieze și să valorizeze competențele elevilor. Astfel, putem spune că astăzi coexistă două sisteme de evaluare , unul tradițional (evaluări orale, scrise, probe practice etc.) puternic ancorat în mentalitatea actorilor săi și altul modern/ alternativ ( portofoliul , proiectul, investigația, autoevaluarea etc.) în contextul educațional actual, când evaluarea ș-a deplasat accentual de la evaluarea produselor învățării la evaluarea proceselor cognitive ale elevului în tinpul procesului înstructiv-educativ.

Este încurajată astăzi tot mai mult evaluarea alternativă, utilizarea unei mari varietăți de metode și tehnici sau strategii alternative în vederea unei evaluari calitative. Cadrele didactice sunt tot mai preocupate de găsirea acelor metode moderne/ altermative complementare celor tradiționale/clasice care să aducă un plus de obiectivitate în valorizarea competențelor elevilor și, evaluarea , cât mai justă, a performanțelor acestora.

,,Modern₺ nu înseamnă mai bun decât cel ,,clasic₺, ci semnifică ceva nou , diferit , alternativ, complementar modelului clasic.

Metodele alternative nu sunt nici mai bune, nici mai rele decât cele tradiționale, ci reprezintă alte modalități de evaluare a rezultatelor elevilor, diferite de cele consacrate, aflate în raport de complementaritate cu acestea. Noile metode alternative de evaluare aduc inovații , sub aspectul principiilor și normelor unitare de aplicare în activitatea de evaluare a progresului școlar.

O metodă sau un instrument nu pot fi considerate universal valabile pentru toate tiputile de competențe și toate conținuturile, deoarece ele vizează capacități cognitive diferite , oferind informații diferite despre procesul didactic. Adăugăm pe lângă acestea și diversitatea obiectivelor activității didactice. Tratându-le separat nu putem spune că ele furnizează un tablou cuprinzător , integral al schimbărilor și rezultatelor elevilor. De aceea se utilizează tot mai mult în ultimul timp sensul de complementaritate al acestora. Fie că este vorba de metodele tradiționale de apreciere a progresului școlar (probele orale , scrise, practice, teme pentru acasă) sau de metode alternative (observația sistematică a comportamentului școlar, proiectul , investigația, portofoliul, autoevaluarea) , învățătorul este cel care alege acele metode care sunt cele mai potrivite obiectivelor instruirii , tipului de conținut și particularităților de vârstă.

Motivația alegerii temei .Motivația generală. Motivația personală .

Evaluarea este prezentă în tote sectoarele activității social- umane și cu atât mai evidentă în sistemul educațional. Școala concretizează valorile societății și ale culturii. Valorile umanului, ale personalității sunt valorile învățământului , ale educației . Ele orientează întregul proces instructiv – educativ și definesc calitatea învățământului. Evaluarea este conectată la acest sistem de valori. Dezideratul desăvârșitii ființei umane este scopul principal al evaluarii precum este și al predării și al învățării. Este cert că evaluarea ocupă o poziție cheie în sistemul de învățământ sau am putea spune că nu poate fi satisfăcător un sistem școlar care nu practică evaluarea.

CAPITOLUL 1 . EVALUAREA – COMPONENTĂ A PROCESULUI INSTRUCTIV- EDUCATIV

1.1 Conceptul de evaluare. Definiții . Delimitări conceptual privind evaluarea

Pornind de la realitatea că acțiunile umane vizează existența unor scopuri , iar scopurile , exprimate în variate aspirații, determină realizarea acțiunilor , este firesc să se tindă și către cunoașterea efectelor, a rezultatelor obținute. Acțiunile, atitudinile, competențele, comportamentele omului sunt apreciate de către alții dar și de el însuși. Valorizarea activităților umane și a rezultatelor acestora este un semn că lucrurile nu ne sunt indiferente. Evaluarea este un act de valorizare iar întreaga existență a omului este însoțită de evaluare. V. Pavelcu (1986) consideră că ,,ciclul existențet noastre este un șir de examene în fața naturii, a socității, a propriei conștiințe₺.

Problematica evaluării școlare s-a aflat în atenția cercetătorilor din domeniul educației încă de la începutul acestui secol. Recunoașterea faptului că evaluarea este o componentă esențială a activității de învățământ în general și a procesului didactic în special stimulează cu atât mai mult preocupările privind procesele evaluative. Procesul de învățământ este abordat ca o relație între predare-învățare-evaluare. R. Ausubel consideră evaluarea – punctual final într-o succesiune de evenimente care cuprinde următorii ,,pași₺ : stabilira scopurilor pedagogice, prin prisma comportamentului dezirabil al elevilor; proiectarea ți executarea programului de realizare a scopurilor propuse; măsurarea rezultatelor aplicării programului.(apud I. T. Radu ,1998, p.123)

Evaluarea în învățământ fiind obiectul unei preocupări atente din partea multor pedagogi teoreticieni și practicieni vizează nu numai activitatea propriu-zisă ci și alte componente ale practicii pedagogice. Așadar, demersurile evaluative sunt îndreptate preponderant către evaluarea elevilor, evaluarea cadrelor didactice, evaluarea curriculumului școlar, evaluarea instituțiilor de învățământ, evaluarea sistemului de învățământ în general.

Fiecare teoretician a căutat să dea o semnificație termenului de evaluare în funție de cadrul conceptual dezvoltat în jurul acestui act până în momentul respectiv.

Gérard Scallon ,1988 ( ) distinge trei mari planuri de semnificație epistemică pentru verbul ,,a evalua₺ :

a concepe o procedură de evaluare;

a face practic o evaluare;

a exprima o evaluare ( apud Cucoș C., 2000, p.99).

A evalua se ,,înrudește ₺ semantic cu multe alte verbe cu care nu are totuși o sinonimie perfectă: a aprecia , a constata , a estima, a examina , a cântării, a judeca, a măsura , a nota, a valida, a valorize , a expertiza etc. (Vogler, 2000).

BIBLIOGRAFIE:

Crișan Alexandru, Noul Curriculum Național: statut, componente și caracteristici, în: „Învățământul primar”, nr. 2-3/1998, pag.3

Abernot , 1996, p.5)

Cucoș, C. Pedagogie, Editura Polirom 2002v b

Joița, E. Metodologia educației : Schimbări și paradigm, Ed. Institutul European, Iași, 2010

Cerghit, I., Radu I., Popescu E.,Vlăsceanu L., Didactica-manual pentru clasa a X-a, școli normale, E.D.P., București,1998

Cucoș,C., Pedagogie, Ed. Polirom, 2000

Pavelcu, V.,Principii de docimologie, E.D.P., București, 1968

Conceperea programelor de studiu centrate pe competente este relativ recentă. Organizara învățământului din această perspectivă, a formării competențelor la elevi , conduce la situații în care elevii sunt inițiați în acele fundamente , concepte, tematici, idei care să structureze o disciplină , un câmp al cunoașterii.