Modalitati de Dezvoltare a Inteligentelor Multiple In Activitatea Instructiv Educativa din Gradinita

2.4. Modalități de dezvoltare a inteligențelor multiple în activitatea

instructiv-educativă din grădiniță

Teoria inteligențelor multiple a lui H.Gardner a găsit în spațiul didactic românesc un “teren” fertil, deschis abordărilor moderne și a colaborărilor tuturor agenților educaționali. Se poate afirma că aplicarea teoriei inteligentelor multiple în școala românească s-a desfășurat aproape simultan cu aplicarea teoriei lui Gardner în învățământul american, însă dascălul român aplica intuitiv aceste metode de predare-învățare-evaluare care valorificau inteligențele multiple ale elevilor. Aplicarea teoriei inteligențelor multiple a venit în sprijinul cadrelor didactice pentru eficientizarea instruirii, corelarea pedagogiei interactive, diferențiate și individualizate cu personalizarea instruirii. Procesul educațional planificat și realizat din perspectiva acestei teorii condiționează o educație centrată pe individ, pe copil, facilitând interacțiunea acestuia cu lumea înconjurătoare și asigurând succesul în autoexprimare și întărind imaginea de sine și sentimentul de competență al celui educat.

Aplicarea și valorificarea teoriei inteligențelor multiple în educație este condiționată de următoarele aspecte:

cunoașterea profilului de inteligență al elevilor, detectarea “punctelor forte” și a “punctelor slabe’’, a stilurilor de învățare, pentru o abordare eficientă a strategiilor didactice de diferențiere și individualizare a instruirii, a strategiilor de evaluare diferențiată;

toate tipurile de inteligență au același grad de importanță în dezvoltarea educatului, fiecare dintre ele putând fi folosită pentru însușirea unor conținuturi din domeniul de corelare sau ca mijloc de asimilare a anumitor conținuturi, atunci când indivizii nu au inteligența specifică disciplinei bine dezvoltată;

proiectarea, realizarea și evaluarea activităților didactice astfel încât să fie activate cât mai multe tipuri de inteligență, asigurând astfel o înțelegere profundă a conținuturilor;

elaborarea unei oferte curriculare flexibile, în functie de profilurile de inteligență ale elevilor;

valorificarea achizițiilor elevilor în rezolvarea de probleme, în abordarea situațiilor reale;

abordarea unui curriculum centrat pe copil și pe nevoile sale educaționale, care să stimuleze și să valorifice la maximum potențialul său;

în evaluarea elevilor să se măsoare toate tipurile de inteligentă, dându-li-se astfel posibilitatea să rezolve sarcinile de lucru apelând la combinația de inteligențe de care dispune;

utilizarea proiectelor ca modalitate de lucru frecventă.

Valorificarea TIM, implicit a celor opt (chiar nouă) modalități diferite de utilizare

a abilităților individuale, are foarte multe implicații educaționale, vizând componente majore ale procesului curricular, revizuite și recorelate dintr-o nouă perspectivă, atât în ceea ce privește obiectivele educației și metodele de învățare, cât și finalitățile procesului educativ.

În ceea ce privește curriculum pentru educația timpurie a copilului de la 3-6/7 ani,

domeniile de dezvoltare a copilului constituie direcții prioritare, aceste domenii fiind: Domeniul Dezvoltare fizică, sănătate și igienă personală, Domeniul Dezvoltare socio-emoțională, Domeniul Dezvoltarea limbajului și a comunicării, Domeniul Dezvoltarea cognitivă, Domeniul Capacități și abilități de învătare. Conținuturile, deprinderile, capacitățile și abilitățile specifice acestor domenii de dezvoltare se reflectă în domeniile experiențiale, care devin instrumente de atingere și de măsură a obiectivelor curriculare. Aceste domenii experiențiale sunt: Domeniul Limbă și Comunicare (DLC), Domeniul Științe( DȘ), Domeniul Psiho-Motric (DPM), Domeniul Estetic-Creativ (DEC), Domeniul Om și Societate(DOS). Programul anual de studiu este organizat în jurul a șase teme mari și-anume:

Cine sunt/suntem?, Când, cum și de ce se întamplă?, Cum este, a fost și va fi pe Pământ?, Cum planificăm/organizăm o activitate?, Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim? și Ce și cum vreau să fiu?.

Aplicarea TIM oferă posibilitatea educatorului de a aborda aceste teme de studiu din perspective diverse, utilizând eficient punctele de intrare specifice fiecărui copil în parte și folosind metodele adecvate pentru expunerea materialului de învățat. Misiunea educatoarei este de a crea și dezvolta strategii de predare-învățare-evaluare care să permită copiilor să-și demonstreze modalitățile multiple de a înțelege și valoriza propria lor unicitate. Inteligențele sunt în mod specific legate de conținuturi, ele existând datorită tipurilor de conținuturi informaționale pe care le găsesc copiii în viața de fiecare zi: informații lingvistice, de localizare spațială, informații numerice, informații despre plante și animale etc. Datorită combinației de inteligențe, unii copii sunt interesați și angajați pe anumite conținuturi, în timp ce aceeași copii devin neatenți, irascibili pe alte conținuturi. De aceea, mai întâi trebuie să se aibă în vedere cunoașterea copiilor și a inteligențelor dominante ale acestora, a stilurilor de învățare proprii fiecărui copil, abia după aceea se va putea realiza o proiectare eficientă a întregii activități. Educatoarea poate obține informații utile pentru depistarea inteligenței dominante a fiecarui copil prin evaluările inițiale, continue, prin metoda observației, prin chestionarele aplicate părinților. Pasul următor este acela de a proiecta activități de exersare și dezvoltare a acestor inteligențe conform principiului diferențierii și individualizării. Programul flexibil și alegerea temelor oferă posibilitatea introducerii unui subiect într-o diversitate de forme de prezentare. Benefic fiind și introducerea opționalului (1 pentru nivelul I de vârstă și 1-2 pentru nivelul II) pentru individualizarea instruirii.

Abordarea holistică a realității a impus în învătamântul preșcolar adoptarea metodei proiectelor, metodă ce constituie garanția calității activității de învățare, fiindcă dă posibilitatea utilizării unei palete largi de tehnici de structurare a predării și poate fi folosită pentru toate nivelurile de școlarizare. Metoda proiectelor presupune investigarea unui subiect, propus de către copii și definit ca proiect tematic, ce se axează pe cercetare, stimulându-i să caute răspunsuri la ceea ce îi interesează si unde temele săptămânale abordate sunt planificate de către educatoare, aceasta fiind de fapt coordonatorul întregii activități educative. În centrul metodei proiectelor se află un subiect, o temă, pentru abordarea căreia vor fi implicate toate disciplinele. Proiectele pot fi desfășurate pe o perioadă mai lungă de timp (2,3,4 si chiar 5 săptămâni) dar pot fi planificate și pentru o săptămână sau doar pentru o zi, atunci când tema e de mică amploare sau este vorba de un eveniment.Proiectul are o structură temporală ce ajută cadrul didactic să planifice progresiv activitatea cu copiii, ținând cont de interesul și gradul lor de cunoaștere a subiectului și de particularitățile individuale de vârstă. Astfel, pot fi planificate proiecte ce au ca scop cunoașterea propriului corp, a factorilor ce ne influențează dezvoltarea fizică și personală (“Știu cine sunt!”, “Cele cinci simțuri”, ’’Eu și ceilalți”, “Sănătoși și fericiți”), cunoașterea modului și mediului de viață al diferitelor specii de animale și păsări(“Viețuitoare ale Pământului”, ”Specii în pericol”, “Din lumea celor care nu cuvântă”), cunoașterea unor obiceiuri și tradiții românești, a sărbătorilor religioase și naționale (“Sunt român, român voinic”, “Paștele la români”, “1 Martie- Mărțișor”,“De Crăciun, fii mai bun!”), sărbători internaționale (“Zâmbetul mamei”, “Prima zi de vară-i sărbătoarea noastră”), de cunoaștere a relațiilor cauzale și temporale din mediul înconjurător (“Toamnă, toamnă harnică/Și de toate darnică!”, “De pe câmp, pe masa noastră”, “Primăvara în culori”), de cunoaștere a existenței spațiului cosmic (“Cosmosul”), a meseriilor (“Meseria –brățară de aur”, “Vreau să fiu”, “Cine a făcut….?”), de cunoaștere a normelor de conviețuire cu ceilalți (“Spune ce simți”, “Harnic, cinstit și bun”) etc.

În cadrul acestor proiecte, planificarea activităților se realizează într-o viziune integrată, ceea ce presupune abordarea realității printr-un demers didactic globalizat, unde tema propusă este investigată prin toate mijloacele domeniilor experiențiale. Abordarea integrată este o împletire a conținuturilor într-o formă flexibilă, cât mai atractivă, ce are menirea de a conduce activitatea copilului spre cercetare, investigare, documentare si aplicare practică a noțiunilor învățate. Astfel că, activitățile de învătare trebuie să fie proiectate în așa fel încât să implice diferite tipuri de inteligență și în cadrul lor să fie utilizate strategii de predare-învățare-evaluare centrate pe copil, care să faciliteze învățarea și să-l ajute pe acesta să se dezvolte și să înregistreze progrese.

În cadrul activităților integrate copilul are prilejul de a alege locul unde își va desfășura activitatea, centrul la care el lucrează cu cea mai mare bucurie. Dacă un copil se îndreaptă frecvent spre un anumit centru, trebuie să găsim modalitatea de a-l atrage și spre alte centre. De exemplu, pentru un copil care se joacă frecvent la Construcții refuzând alte activități, educatoarea poate iniția activități de tipul: să numere cuburile mari roșii sau albastre pe care le-a folosit să construiască un castel, să sorteze cuburile mari de cele mici sau să învețe o poezie despre constructor, să asculte o poveste despre animalele din pădurea din jurul castelului, să picteze castelul, pădurea etc.

Totodată, prin activitățile integrate se încurajează practicile bazate pe învățarea activă, învățarea prin joc, prin descoperire, învățarea prin cooperare, învățarea reciprocă. Strategiile de învățare se aleg în funcție de caracteristicile specifice ale fiecărui copil, de profilul inteligențelor multiple, dar și de stilul său de învățare și de tipul acesteia. Pentru că la vârsta aceasta foarte importantă este socializarea copiilor, cel mai indicat mod de relaționare și învățare totodată este utilizarea metodelor interactive de grup. Acestea au rolul de a dezvolta capacitățile intelectuale, spiritul de observație, de exprimare, de a dezvolta cooperarea și ajutorul reciproc, de a exersa inteligențele multiple, permițând instruirea diferențiată, de a dezvolta și stimula creativitatea, interacțiunea și interrelaționarea în grup, de a stimula și dezvolta curajul, încrederea în sine și în ceilalți și multe alte capacități si deprinderi, însă cel mai important este că învață copiii să învețe.

Învățarea prin cooperare este o situație de învățare în care copiii lucrează împreună, învață unii de la alții și se ajută reciproc, astfel își îmbunătățesc atât performanțele proprii, cât și ale celorlalți membri ai grupului. Învățarea prin cooperare sporește randamentul procesului de învățare, îmbunătățește memorarea materialului de învățat, sporește imaginația copiilor, generează relații între copii, dezvoltă respectul de sine și față de ceilalți. Educatoarea trebuie să organizeze grupurile cu atenție, având în vedere ca din fiecare grup să facă parte copii ce dispun de diverse inteligențe, pentru ca munca în echipă să producă un rezultat cât mai complet, mai spectaculos. Munca în echipă are rolul de a stimula copiii în soluționarea problemei, în rezolvarea sarcinii, iar obținerea rezultatului se realizează după emiterea mai multor variante si a soluțiilor multiple, sunt dezvoltate inteligențele multiple, capacitățile specific inteligenței verbal-lingvistice, care implică verbalizarea, comunicarea cu ceilalți, ale inteligenței logico-matematice, de a analiza logic problema, de a face deducții, inteligența interpersonală și intrapersonală, prin înțelegerea motivațiilor personale și a celorlalți, inteligența naturalistă, prin înțelegerea relațiilor cauză-efect din mediul înconjurător.

Dintre metodele interactive care stimulează creativitatea si libertatea de exprimare a copiilor, mai des utilizate sunt metoda ”Brainstorming”, ”Cubul”, ”Pălăriile gânditoare”, ”Piramida”, ”Diamantul”, ”Explozia stelară”, ”Diagrama Venn”, ”R.A.I.” ”Lotus”, tehnica ”Ciorchinele”, ”Turul galeriei”, ”Bula dublă”, ”Amestecă, îngheață, formează perechi”, ”Călătoria misterioasă”, ”Schimbă perechea” și multe altele. Ele pot fi folosite cu succes în toate categoriile de activități, începând cu ”Întâlnirea de dimineață„ și continuând cu activitățile liber-alese sau cele pe domenii experiențiale.

Știind că jocul este și formă de organizare și metodă și procedeu, în activitatea instructive-educativă din grădiniță, oricare din metodele interactive este un joc cu multiple valențe formativ-informative ce se răsfrânge asupra inteligenței și personalității copilului preșcolar.

2.5.Formarea și dezvoltarea deprinderilor și priceperilor de muncă intelectuală la copilul preșcolar, din perspectiva teoriei inteligențelor multiple

Aplicând teoria inteligențelor multiple la situațiile psihopedagogice asupra copilului preșcolar, se poate spune că fiecare ramură a inteligenței poate susține și se poate reflecta în parți ale activităților de învățare din grădiniță. Copii sunt diferiți, au inteligențe diferit combinate, aceste combinații influențând modul de a gândi, de a învăța și de a acționa. Stilurile de învățare trebuie adaptate diferențelor dintre copii din simplu motiv că unul dintre obiectivele majore ale educației este îmbunătățirea puterii de înțelegere a copilului. De ce trebuie sa-l supunem unor constrângeri sau unor stereotipii când poate învăța fară efort, liber, din placere. Activitățile dificile, plictisitoare fără motivație pot fi înlocuite cu o atmosferă vioaie, entuziastă, dinamică. Demersul inițiat de educatoare poate fi în direcția stimulării interesului copilului pentru cunoaștere, pentru a căuta informația necesară și mai ales pentru a utiliza în contexte variate deplasând astfel accentul care cade pe memorie (mai ales memoria mecanică) spre gândire, spre descoperire. În vederea asigurării șansei de succces personal și pentru a elimina un eventual eșec în activitatea de învățare este indicat să se folosească metode compatibile cu elementele inteligenței dominante. Dar înainte de a se adopta stilul de învățare adecvat este necesară să se stabilească tipul de inteligența dominant. Evaluările inițiale dar și continue permit depistarea inteligenței dominante, dar și proiectarea activităților de exersare si dezvoltare a acesteia conform principiului individualizării si diferențierii.

Încă de la grădiniță, copilul își poate croi drumul în viață dacă este bine evaluat, dacă este ajutat și sprijinit să-și exerseze tipul de inteligență dominant. Experiența psihopedagogică evidențiază pentru tipul de inteligență logico-matematică următorul inventar de capacități: sunt utilizate raționamente inductive și deductive, sunt înțelese relațiile cauzale dintre concepte, sunt respectate regulile, ordinea, sunt emise raționamente cu aplicabilitate variată, se produc clasificări, se stabilesc priorități, operațiile matematice sunt realizate cu plăcere, lucrul cu numerele este confortabil și sunt descoperite și rezolvate probleme. Jocurile de masă și cele recreative oferă strategii de dezvoltare a inteligenței logico-matematice, prin faptul că stimulează dorința copiilor de a fi primii, de a-și cencepe propria strategie de câștig prin faptul că respectă disciplina jocului și motivația de competiție: memorează, fac asocieri, compară, sintetizează, descoperă. „Experții” sunt copii care au dominantă inteligența logico-matematică și care vor număra tot ce este in jurul lor, constitui șiruri numerice, ordona jucăriile, raporta numărul la cantitate, realiza sarcinile și fișelor fără sprijin. În perioada evaluării inițiale educatoarea nu intervine, lasând copii să se manifeste liber în modul provocat de ea, creat special pentru fiecare tip de inteligență. În aceste împrejurări se conturează grupa experților și grupa novicilor ceea ce permite desfășurarea integrală a activităților și realizarea individuală și diferențiată a obiectivelor propuse.

Un alt tip de inteligență este cea vizual-spațială. La nivelul preșcolarului inteligența vizual- spațială este caracterizată prin capacitatea de a construi, de a compune plastic un spațiu dat, de a reda grafic traseele parcurse în timpul unei vizite, plimbări, de a desena hărți, scheme, de a realiza o machetă de a reconstitui imagini, de a se orienta în spațiu. În timpul evaluarii inițiale pot fi descoperite de preșcolari abilități de a percepe lumea spațio- vizuală cu claritate, de a transforma aceste percepții în manifestarea unor sensibilitați față de culoare, formă, linii, spațiul și relații între aceste elemente. La grupa mică manifestările inteligențelor multiple nu sunt vizibile, această perioadă fiind dedicată în mare parte socializarii copiilor. La 3-4 ani copilul observă cu interes obiectele, le identifică, definește elementele dintr-o imagine, indică locul obiectelor preferate și se așează langă ele, sesizează diferențe dintre obiecte, construiește folosind tehnica alăturării sau suprapunerii dupa model. Un copil cu inteligența vizual specială la 4-5 ani observă cu atenție obiectele, le identifică, indică locul lor în spațiu, le așează la locul indicat, construiește dupa model și din imaginație, sesizează diferențele între obiecte, selectează, grupează, ordonează după culoare, mărime, formă, reprezentând grafic obiecte, ființe care îl fascinează, reconstituie imagini, descrie imagini. La 5-7 ani copiază cu ușurintă modelele, exerseaza perfecționând un model, acoperă plastic tot spațiul dat, combină tehnici de lucru, respectă proporțiile, concepe un sir de acțiuni, evită erorile, îmbunătățeste rezultatul. Construcția are un nume și copilul nu este dezorientat fața de obiectele din sala de grupă, se orientează rapid în formațiile solicitate (coloană, cerc, semicerc) este preocupat de aparatul de fotografiat, de camera de luat vederi, îi plac diapozitivele, filmele, reconstituie imagini făra suport, alege cărți cu multe ilustrații pe cale le citește, se adaptează unui mediu nefamilial. In exersarea și dezvoltarea inteligenței vizual-spațiale un rol important îl au reprezentările, cuvântul prin funcția lui reglatoare (evocă reprezentările deja formate) de asemenea imaginația și memoria care facilitează unitatea între trecut, prezent si viitor. Copilul are capacitatea de a vizualiza utilizând diferite procese ale imaginației precum ar fi: amplificarea proporțiilor sau diminuarea lor, multiplicarea sau omiterea elementelor, schematizarea și asezarea spațială. Un copil cu inteligență vizual spațială este preocupat de detaliile unei imagini, ale unui tablou, se orientează ușor în spații diferite. Este preocupat de figuri, îi plac formele geometrice, are un spirit de observație dezvoltat. Deținătorii acestei inteligențe sunt cei care țin cont de realitatea înconjuratoare, respectă proporțiile, distanțele, formele, materializează o temă, o idee, o acțiune. Jocurile de construcție și jocurile tangram sunt și ele o modalitate utilizată în exersarea și dezvoltarea inteligenței spațial-vizuală alături de încorporarea noilor tehnologii electronice, experimentarea panourilor electrice, practicarea jocurilor bazate pe căutarea unor soluții rapide de rezolvarea unor probleme de viață reală.

Inteligența corporal-kinestezică determină un alt stil de învățare. Este inteligența de la nivelul corpului și al mâinilor care ajută copiii să controleze și să redea mișcările corpului, să miște și să folosească cu îndemanare diferite obiecte, instrumente realizând o armonie estetică a corpului. Copiii cu inteligența kinestezică utilizează corpul cu precizie, interpretează mișcarea armonios, include deprinderi fizice speciale, au echilibru, forță, flexibilitate, viteză și siguranță în mișcari, sunt sensibili tactil, sunt activi, rezistenți fizic, înteleg rapid nuanțele unei mișcări, își controlează absolut toate mișcările corpului. Un astfel de copil face educație fizica cu plăcere, însoțește exprimarea verbală de gesturi, pipăie obiectele care îl interesează, are o reprezentare clară a schemei corporale și își coordonează bine mișcările. La debutul preșcolarității predomină activitățile fizice spontane pentru că acesta nu are o reprezentare clară a schemei corporale și de aceea sunt necesare exerciții care coordoneaza mișcările, conștientizează acțiunile și îl fac să perceapă corect corpul (este facilitată trecerea de la activitățile spontane la o activitate integrată, dirijată, conștientă). Activitățile de educație fizică constituie forma de bază care intrunește toate condițiile pentru a stimula interesul copiilor în vederea participării conștiente și active la dezvoltarea fizica generală într-o atmosferă placută. Gimnastica de înviorare este un alt mijloc de dezvoltare fizică și psihică, satisface temporar nevoia de mișcare, disciplinează, contribuie la crearea bunei dispoziții, formează o ținută corectă, stimulează funcțiile fiziologice ale respirației și ale circulației. Alături de gimnastica de înviorare dansurile tematice și populare precum și activitățile în aer liber sunt forme potrivite pentru stimularea mișcării. Dansurile populare permit schimbările de ritm, orientarea spațială, linia melodică marchează legatura dintre inteligența kinestezică și cea vizual spatială, muzicală si inteligența inter si intrapersonală.

Inteligența muzicală solicită foarte mult la preșcolari, intervine când faptele individuale sunt memorizate ritmic sau sunt folosite cântece, ori când muzica este folosită pentru un conținut oral care tocmai a fost învațat. Actul cântării este sincretic topind într-o excursie artistică personală acțiuni intelectuale, fizice si psihice. Muzica este și o artă a ordinii, a măsurii, a proprietății, a echilibrului, a armoniei și prin aceasta ea are valențe educative deosebit de valoroase. Un copil cu inteligență muzicală își însușește fără efort o rostire clară frumoasă a limbii materne dar și a limbilor străine, are o motricitate ordonată și estetică, se integrează firesc fără complexe în colectivitate, are un dezvoltat simț polifonic, își însușește ușor muzica pe baza tonală și modală, are o intonație corectă a sunetelor, execută exact ritmul, pronunță clar textul. De asemenea diferențiază ușor sunete din mediul înconjurător, timbrul vocilor, al instrumentelor muzicale, compară sunete pe baza înălțimii, duratei, timbrului și intensității lor, analizează cu placere piese muzicale, compune spontan secvențe ritmico-melodice, își imaginează melodiile pe care le-ar produce diferite instrumente, alege secvențe muzicale ce corespund diferitelor stari afective sau situații, utilizează creativ mișcări ritmice de dans pentru a exprima stări sufletești, sentimente, apreciază cântecul sau interpretarea muzicală a altor copii.

Un preșcolar cu inteligență lingvistică va descrie imagini, fotografii, va face unele rime, acrostiluri sau o carticică (la imagini date adauga textul creat de el cu înțeles logic). Nu învață regulile gramaticale, nu cunoaște definiții, nu știe ce este substantivul sau verbul dar respectă aceste reguli, treptat își formează generalizări lingvistice, empirice având așa numitul “simț al limbii”. Intuiește litere și le reproduce prin scriere prin fixarea la tabla magnetică sau mai nou prin scriere prin computer, identifică poziția unui sunet în cuvant. Printre altele copii își însușesc formule și expresii literare, cuvinte noi pe care le utilizează în contexte adecvate, folosesc sinonime, omonime în contexte variate, utilizează diferite tipuri de propoziții (enunțiative, exclamative, interogative), dau o reprezentare grafică a cuvintelor, propozițiilor, utilizând semnele grafice. Un copil cu inteligență lingvistică poate sorta literele cerute din multimea de litere, poate copia litere, cifre, după modelul dat, contribuie la scrieri colective, scrie cuvinte familiale la alegere, redau cu ușurință conținutul unei povești, al unui text citit de educatoare, realizează mini-dramatizări sau jocuri de rol de la textul unei povești sau poezii, exprimă sentimentele unor personaje din povești în dramatizări și jocuri de rol.

Inteligența interpersonală este solicitată în timpul învățării în perechi sau în jocuri de grup și competiție. Inteligența interpersonală este solicitată pentru recapitulare, reflecție sau pentru transpunerea în viata personală și în muncă a ceea ce a fost învățat în gradiniță sau școală. La jocul de rol, de exemplu, copii vor simula comportamente, interpretează roluri, intră în relații unii cu alții, înteleg intervențiile partenerilor de joc, motivația unui anumit comportament, dorința unora de a înfrumuseța un colț creat de ei, iar alții își autoapreciază propriile componente. Relaționarea este benefică pentru exersarea inteligenței interpersonale și intrapersonale.

Aplicațiile practice la orice tip de activitate dau posibilitatea dezvoltarii inteligențelor multiple la copii, dar mai ales a inteligenței dominante prin multe exerciții și prin multe jocuri pe care noi le desfășurăm în grădiniță.

^+ɑ?