Modalitati de Cunoastere,stimulare,dezvoltare a Capacitatilor Creatoare ale Prescolarului
Modalități de cunoaștere,stimulare,dezvoltare a capacităților creatoare ale preșcolarului
CUPRINS
ARGUMENT
CAPITOLUL I
CREATIVITATEA.CONCEPT ȘI CARACTERISTICI.DELIMITĂRI CONCEPTUALE
1.1.ISTORICUL CONCEPTULUI DE CREATIVITATE
1.2.ETAPELE PROCESULUI CREATOR
1.3.FACTORII CARE CONDITIONEAZĂ PROCESUL CREATOR
1.4.BLOCAJELE PROCESULUI DE CREAȚIE
CAPITOLUL II
SPECIFICUL VÂRSTEI PREȘCOLARE.DIMENSIUNI ALE DEZVOLTĂRII COPILULUI
2.1. PARTICULARITĂȚI FIZICE ȘI PSIHICE LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ
2.2. PRINCIPALELE PROCESE PSIHICE ȘI EMOȚIONALE LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ
2.3. SPECIFICUL CREATIVITĂȚII LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ
CAPITOLUL III
EDUCAȚIA PREȘCOLARĂ ȘI CREATIVITATEA
3.1. SPECIFICUL EDUCAȚIEI PREȘCOLARE ÎN CONTEXTUL EDUCAȚIEI TIMPURII
3.2.ACTIVITĂȚI DIDACTICE ÎN GRĂDINIȚA DE COPII:ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE
3.3.MODALITĂȚI DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ
CAPITOLUL IV
DIMENSIUNI APLICATIVE
ACTIVITĂȚI DIDACTICE CARE STIMULEAZĂ CREATIVITATEA LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ARGUMENT
Fară a minimaliza importanța celorlalte meserii existente în această lume, putem spune că profesia de dascăl este nu numai cea mai importantă dar și cea mai încărcată de răspundere, deoarece el trebuie să formeze azi oamenii de mâine. Ne aflăm, în acest sfârșit de secol, în plin proces de dezbatere a problematicii lumii contemporane, bazat pe dialogul și uneori conflictul aparent între realități umane, conceptualizate în termeni cu o mare încărcătură practică, dar și simbolică: om și condiție umană, progres și decalaj, viitor și dezvoltare. Școala, în ansamblul ei, are rolul său bine definit în perspectiva pregătirii viitorului. Ea transmite elevilor săi tehnici și noțiuni din diverse domenii ale activității umane. Dar timpul nu stă în loc și odată cu trecerea lui se petrec schimbări uluitoare, uneori radicale, în evoluția omenirii, astfel încât multe dintre cunoștintele și tehnicile acumulate în școală vor fi depășite atunci când copilul devenit adult va trebui să le folosească. Se naște astfel întrebarea: "Ce trebuie să facă un cadru didactic pentru ca acțiunile sale educative să fie eficiente, să ajute copilul de azi să se adapteze ușor la cerințele societății de mâine?". Einsten spunea că “educația este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ceea ce ai învățat”, iar “creativitatea este mai importantă decât cunoașterea, acest considerent de a educa în spiritul creativității constituie un salt pozitiv în dezvoltarea competențelor cognivite ale copiilor.
O educație prin creativitate este, fără îndoiala, cea mai bună pregătire pentru viitor, indiferent cât de apropiat sau îndepartat ar fi el. O atitudine creatoare nu numai că îi va permite individului o adaptare mai ușoară și mai bună la schimbările rapide ce intervin în viața sa, ci îi va oferi și mijloacele necesare de a se ocupa de calitatea propriei vieți. Până nu demult se utiliza conceptul de formare pentru creativitate. Acesta conducea, de fapt, la pierderea obiectivului urmărit, deoarece este un fapt binecunoscut că un obiectiv nu poate fi operaționalizat decât în termeni de comportament observabil. A fi creativ este, deci, rezultatul unui antrenament creativ individual sau de grup. Acest antrenament presupune însa existența unui conținut și a unor strategii care să stimuleze creativitatea. Am ales spre cercetare această temă pornind de la concluziile investigațiilor, de-a lungul timpului, ale unor pedagogi care au demonstrat că școala poate contribui la dezvoltarea personalității copilului sub aspect intelectual, aptitudinal, caracterial, în raport direct proporțional cu accelerarea ritmului dezvoltării vieții sociale,convinsă fiind atât de importantă creativității în viață fiecăruia dintre noi, cât mai ales de rolul cadrului didactic în descoperirea, activarea și cultivarea potențialului creator al preșcolarilor.
CAPITOLUL I
CREATIVITATEA-CONCEPT ȘI CARACTERISTICI-DELIMITĂRI CONCEPTUALE
ISTORICUL CONCEPTULUI DE CREATIVITATE
Din cele mai vechi timpuri omul a simțit nevoia de a comunica și de a transmite celorlalți gânduri, sentimente, planuri, întâmplări din viața lor desenând pe pereții peșterilor, utilizând astfel potențialul creativ pe care îl posedă natura umană. Marii oameni de cultură ca Platon, Aristotel, Descartes, în teoriile și filozofiile lor s-au bazat pe demersul creativ, iar acest potențial conform mărturiilor multor creatori, ar avea surse mistice sau magice. Platon afirma că un poet nu poate sa creeze numai ce îi dictează muza. Produsul potențialului creativ nu e menit să oculteze realitatea, ci să o îmbogățească, să-i dea un sens, să stimuleze condiția umană la mai mult. Omul nefiind mulțumit de condiția lui a folosit toate calitățile inclusiv cele care dădeau naștere la idei noi originale atât pentru o mai bună adaptare la mediu, pentru ușurarea și eficientizarea muncii fizice cât și pentru sporirea productivității. Remarcăm o pătrundere a ideilor inovatoare în toate domeniile, oamenii folosindu- și toate capacitațile creative.
În secolul XX creativitatea este subiect de investigații ample. Profesorul american Alex Osborn(cel care a inventat brainstormingul) studiaza metode de a reduce inerția psihologica si de a lucra in echipă, în 1954 el creează ”Fundația pentru educarea creativitații”. Creativitatea este indispensabilă, indiferent de domeniul în care individul își desfașoară activitatea. Este necesară atunci cand se abordează probleme științifice, probleme de etică, conflicte de muncă sau probleme globale.Specialiștii care au făcut studii fie pe indivizii izolați, fie pe grupuri mici, au avut păreri împarțite atunci când au trebuit să dea definiția creativității.Una dintre cele mai semnificative, reieșită din studierea literaturii de specialitate este:”Prin creativitate se ințelege, de obicei, capacitatea gândirii umane de a găsi soluții noi, de a da nastere unor idei sau unor lucruri necunoscute anterior-cel puțin pentru individ.(P.Popescu-Heveanu,1970).Termenul de creativitate,termen foarte general a fost introdus în psihologie pentru a-l înlocui pe cel mai restictiv, de talent.Atât creativitatea cât și talentul au ca notă comună originalitatea, dar talentul corespunde numai creativității de nivel superior, pe când termenul de creativitate include și creativitatea de nivel mediu.Fără a nega eficiența talentului, marele avantaj pe care-l prezintă termenul de creativitate este că recunoaște existența în fiecare om a unui grad de creativitate ce poate fi dezvoltat și valorificat.Talentul a fost definit mai degrabă ca o “îmbinare a aptitudinilor generale cu cele speciale, în timp ce creativitatea este produsul întregului sistem de personalitate, nu numai al nivelului aptitudinal”(Cosmovici A,1998,pag 140).Putem deduce deci, că orice persoană dispune de un potențial creativ și fiecare dintre structurile psihice poate pune în evidență unul sau mai multe aspecte ale acestui proces.Așadar creativitatea se poate manifesta în orice domeniu al activității omenești:știință; artă; tehnică; activitate de organizare și conducere; activitatea didactică; educația fizică și sport.Așadar, creativitatea se poate manifesta în orice activitate oarecare, dar rareori un om este creativ în mai multe domenii de activitate. Conform teoriei lui C.W.Taylor există cinci aspecte(planuri) ale creativității și anume:
Creativitatea expresivă – se manifestă liber și spontan în desenele copiilor mici. Nu se pune problema de utilizare a ideilor creative, ci este un mijloc de a acumula aptitudinile inovatoare ce se vor manifesta ulterior;
Creativitatea productivă – se referă la crearea de obiecte necesare activităților obișnuite pe baza unei tradiții sau a unei tehnici cunoscute, aportul personal fiind destul de redus.Este “cazul unei țesetoare de covoare și a oricărui muncitor calificat-ei punând în practică tehnici cunoscute,originalitatea fiind minimă”(Cosmovici,A.,Iacob,L.,1999,pag 147);
Creativitatea inventivă – este specifică inventatorilor, celor ce reușesc să aducă îmbunătățiri ale unor mecanisme, aparate, dispozitive sau să descopere teorii interesante cu aplicabilitate practică;
Creativitatea inovatoare – se manifestă la indivizii cu talente deosebite, ce realizează opere a căror originalitate este remarcată cel puțin la nivel național;
Creativitatea emergentă – este caracteristică geniului. Aceasta aduce schimbări radicale într-un domeniu, influențând mai multe generații.
Si pentru că în această lucrare ne interesează concepul pedagogic de creativitate,devenit un obiectiv prioritar al invățământului românesc,observăm că educarea creativității are implicații multiple în instrucție și educație. Antrenarea gândirii creative aduce atât beneficii personale, cât și profesionale. Psihologii recomandă începerea unui astfel de antrenament de la vârste extrem de mici, când copiii acumulează cunoștințe și deprinderi, își dezvoltă limbajul și gândirea prin jocuri simple.Educația școlară pune accent pe o idee greșită, fiecare problemă are un răspuns corect, ceea ce are ca urmare blocarea comportamentului creativ al elevilor. Acest gen de a gândi se numește ”convergent”. Termenul similar pentru gândirea creativă este ”divergent”.”Profesorii trebuie să utilizeze alternativ cele două categorii de probleme:
Probleme cu final închis (numite ”closed ended”) – care au răspunsuri logice la datele/informațiile existente .
Probleme cu final deschis (numite ”open ended”) – care nu au răspuns corect ci invită la exprimarea opiniei personale si căutarea unor soluții diverse de rezolvare.” (Ana Lacramioara Ion,2009,pag 10)
În concluzie, privită ca un întreg, creativitatea are patru elemente fundamentale, ce interacționează permanent: subiectul creator, procesul fundamental de creație, produsul nou și mediul, care favorizează sau inhibă dinamica gândirii creative.
ETAPELE PROCESULUI CREATOR
Creativitatea ca proces a fost studiată de mulți autori, fiecare dintre ei, constatând parcurgerea unor etape care fluctuează, sau uneori întrepătrund, și care diferă de la autor la autor. Etapele care însă sunt recunoscute de majoritatea autorilor sunt doar două și anume prepararea și verificarea.
Aceste faze ale procesului creator au fost studiate experimental de mai mulți cercetători, care afirmă că acestea “caracterizează orice proces creator indiferent de domeniul în care se manifestă, (artă, știință, tehnică) diferă ponderea și culoarea pe care o îmbracă fiecare etapă ” (A. Munteanu, 1994, pag. 57). Din multitudinea de etape am ales descrierea a patru dintre ele(model elaborat de G.Wallas):
– pregatirea
– incubația
– iluminarea
– verificarea
Toate sunt absolut necesare, dar ponderea fiecărei etape este diferită. De exemplu, în cercetarea științifică pregătirea este deosebit de importantă pentru obținerea celui mai bun rezultat posibil.
Pregatirea–este o etapa de adunare, asimilare a materialului, sorginta acesteia se poate datora fie experienței anterioare de viață a omului, fie din informații documentare.
Ea presupune descoperirea și definirea situației- problemă, formularea ipotezelor preliminare, documentarea și prefigurarea primelor soluții. Definirea unei situații- problemă ca fază a preparării, poate fi considerată o etapă importantă, deoarece ea are ca rezultat final un act creator. Renumitul fizician A. Einstein scria că, simpla formulare a unei probleme este adeseori mai importantă decât rezolvarea ei, care poate fi doar o chestiune de matematică sau tehnică experimentală. Nu toate ideile ridicate pot fi considerate probleme creative, pentru că ele se concretizează întotdeauna într-un act creator. În formularea unei probleme creative corecte trebuie să ținem cont de umătoarele elemente obligatorii – divergență, adică să poată avea mai multe răspunsuri, soluții, să fie unică și unitară. Întâlnim multe creații inspirate din propria experiență de viață a autorilor, de exemplu Flaubert nota în scrierile autobiografice „D-na Bovary, sunt eu”, de asemenea romanul „Dama cu camelii” esteelor preliminare, documentarea și prefigurarea primelor soluții. Definirea unei situații- problemă ca fază a preparării, poate fi considerată o etapă importantă, deoarece ea are ca rezultat final un act creator. Renumitul fizician A. Einstein scria că, simpla formulare a unei probleme este adeseori mai importantă decât rezolvarea ei, care poate fi doar o chestiune de matematică sau tehnică experimentală. Nu toate ideile ridicate pot fi considerate probleme creative, pentru că ele se concretizează întotdeauna într-un act creator. În formularea unei probleme creative corecte trebuie să ținem cont de umătoarele elemente obligatorii – divergență, adică să poată avea mai multe răspunsuri, soluții, să fie unică și unitară. Întâlnim multe creații inspirate din propria experiență de viață a autorilor, de exemplu Flaubert nota în scrierile autobiografice „D-na Bovary, sunt eu”, de asemenea romanul „Dama cu camelii” este o creație autobiografică a lui Dumas (fiul). Prin urmare, observăm că un act creator depinde foarte mult de volumul și calitatea cunoștințelor stocate de om, de studii colaterale toate acestea având un rol important în îmbogățirea operei lor.
Deopotrivă omul aflat în faza de preparare a procesului creator trebuie să aibă o rezistență fizică și psihică, motivație (dorința de a găsi soluția), rezistență la închidere (întodeauna preocuparea pentru ameliorare), capacitatea de concentrare, ușurință și rapiditatea asociațiilor, originalitatea gândirii, atenția distributivă. Fără aceste calități omul nu ar fi capabil să realizeze un real act creator, exemplificând putem afirma că fără capacitatea de concentrare, ele s-ar putea distanța de problemă ajungând pe alte căi lipsite de importanță, la fel atenția distributivă presupune o capacitate de a fi atent la mai multe date sau informații. Pregătirea își depășește faza ințială, instalându-se a doua fază a procesului creator, incubația.
Incubatia – Această etapă presupune o relaxare după activitatea intensă de pregătire de la început. Mintea are nevoie de o perioadă de aparentă liniște deși inconștientul ”frământă” problema. Prin urmare este o ”etapă ce presupune relaxarea și orientarea către alte direcții, care funcționează drept catalizatori, ceea ce permite reluarea inconștientă și involuntară a datelor inițiale.”(M. Dincă,2002,pag 13)
Psihologii au încercat să înteleagă mecanismul care se întâmplă în inconștientul omului înainte de a se produce iluminarea.Ei afirmă că informațiile sunt grupate în așa numitele ”matrici” care se combină mult mai repede atunci cand creierul este relaxat.Conexiunile curente sunt mai lente datorită utilizării limbajului sau a altor mecanisme logice. O agregare mai redusă a matricilor are ca efect și combinarea neobișnuită a informațiilor, originalitatea ideilor rezultate fiind mai mare. Etapa de incubare este o perioadă benefică deoarece individul poate să se elibereze de perspectiva avută inițial și să privească lucrurile dintr-un unghi nou, care să-l ducă la o idee neașteptată.
Iluminarea –o altă fază, a actului creator este considerată o stare de tensiune interioară puternică, un moment în care s-a găsit ideea, și care ne apare ca o iluminare bruscă sau la fel de bine poate fi provocată de o întamplare. Ea e prezentă în orice act creator.
Apariția soluției este momentul central al oricărui proces de creație, numit iluminare(inspirație,intuiție).Etapa de iluminare apare când ideea/soluția trece din inconștientul în conștientul persoanei.Această inspirație/insight este definit de Paul P. Neveanu ca fiind o intuiție cognitivă(M.Dincă,pag 15)
Clipa de inspirație, în care persoana conștientizează deodată soluția unei probleme(deși atenția îi era concentrată pe alte subiecte în acel moment nu este anunțată de nimic și apare fără știrea acelei persoane). Este fracțiunea de secundă în care, datorită combinațiilor repetate ale informațiilor, mintea sintetizează ideea salvatoare și persoana are o revelație. Trebuie menționat că există și alte elemente de fond în această fază ca de exemplu climatul stimulativ, care diferă de la creator la creator, Schiller de exemplu nu putea să lucreze fără mirosul de mere putrede.
Verificarea – Ultima etapă a procesului creativ este cea care desăvarșește procesul de creație.Acum se utilizează critica, logica și analiza pentru a valida soluția optimă. Creatorul ”cerne” ideile, judecă variantele, aduce îmbunătățiri, transformă, astfel încât rezultatul să se poată aplica practic. Verificarea este perioada care aduce soluția din planul ideatic în planul real al execuției. Creatorul devine obiectiv pentru a putea ajusta ideea, în vederea punerii acesteia într-un proiect concret. “Produsul creației este criteriul cel mai cunoscut și palpabil de apreciere a creativității” (A. Stoica,1983, pag. 23). Acest produs creativ se poate concretiza fie într-o idee nouă, o formulă, o teorie nouă (Arhimede, teorema lui Pitagora, teorema lui Euclid), fie o invenție (praful de pușcă, scriptele, pârghia, roata), fie o operă de artă (colana infinitului de Brâncuși). Dar produsul creativ pe de o parte trebuie să fie nou, adică produsul să fie lansat pentru prima dată și pe de altă parte să fie un produs la care nu s-ar fi așteptat nimeni, un produs care să se poată materializa practic, și să aibă o anumită utilitate pentru societate.
1.3. FACTORII CARE CONDIȚIONEAZĂ PROCESUL CREATOR
Creativitatea corespunde demersului mental care are drept rezultat descoperirea unor noi raporturi între lucruri, evenimente, generând idei originale, soluții alternative, posibilitați de investigare noi e.t.c. Abilitatea de a crea corespunde problemelor care se ivesc întamplător (în viața cotidiană) sau provocat (dacă persoana face parte dintr-un grup de creație). O minte inventivă nu este cea care rezolvă probleme cu ușurință , ci cea care deschide o perspectivă nouă, aruncă o lumină nouă asupra vechilor probleme și pune noi întrebări .
Dintre factorii care condiționează procesul creator amintim:
Factori specifici individului
Factori specifici mediului
Factori specifici organizației
Importanța cea mai mare asupra procesului creator sunt factorii specifici individului și anume factorii interiori-strucrurali din care fac parte factorii intelectuali, afectiv-motivaționali și de personalitate.Factorii intelectuali studiați de creatologie sunt:inteligența( moștenită, multiplă, emoțională), gândirea convergentă și divergentă, capacitatea de sinteză și abstractizare, memoria și alte aptitudini ce țin de intelectul uman. Gândirea convergentă și divergentă – „Prima semnificând gândirea verticală, fiind cea care găsește soluția problemelor, iar cea de-a doua poate fi definită ca și mișcare „în sens invers, de la sintetic, la analitic” (M. Zlate,1999, pag 280). Este vorba de capacitatea de a putea sintetiza un număr mare de elemente, de a forma concepte pornind de la diferite obiecte, fenomene, de a descoperi o logică a acestora.
Pe de altă parte, „Gândirea divergentă reclamă din partea subiecților căutarea cât mai multor soluții sau îndepărtarea în cât mai multe direcții în raport cu punctul inițial de plecare.” (M. Zlate,1999,pag. 280). Gândirea divergentă este o gândire multidirecționată care reunește: fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea, elaborarea, sensibilitatea și redefinirea.
Fluiditatea este unul dintre factorii creativității care se informează asupra bogăției numărului de răspunsuri obținute, a totalului de soluții furnizate, fiind astfel o expresie a productivitații (A. Munteanu, 1994) L.L.Thurstone acordă o atenție deosebită fluidității verbale pentru a denumi ușurința generală pe care o au anumiți subiecți în folosirea limbii,mai ales bogăția vocabularului (de exemplu găsirea într-un timp nelimitat , a cât mai multor cuvinte posibile plecând de la o cerință oarecare-să înceapă cu o anumită literă).
Flexibilitatea gândirii este socotită uneori ca principala componentă cognitivă a creativității și se manifestă prin restructurarea promptă și adecvată a informației, a sistemului de cunoștințe, în conformitate cu cerințele noii situații, modificarea modului de abordare a problemei când cel anterior nu se dovedește eficient. Tot aici intră și capacitatea de transferare a cunoștiințelor de la un domeniu la altul și modificarea ușoară și rapidă a atitudinii mintale. Opusul ei este fixitatea funcțională, repetarea stereotipă a aceleași abordări a problemei „miopia ipotezei”.
Originalitatea reprezintă caracterul a ceea ce este mai puțin frecvent sau obișnuit. Este vorba defapt de exprimarea unor soluții unice. „Originalitatea este, după părerea multor oameni de știință, nota definitorie a creativității. În accepțiunea cea mai largă, așa cum am arătat, indiciul originalității îl constituie caracterul neuzual al soluțiilor, raritatea lor statistică, ingeniozitatea și caracterul surprinzător al apropierii între cunoștiințele utilizate” (Gr. Nicola, coord, M. Gârboveanu, 1981, pag.14).
Originalitatea este un parametru greu cuantificabil; în general se consideră că ea indică raritatea răspunsurilor. Cota maximă se acordă răspunsurilor celor mai rare, iar cota minimă se acordă răspunsurilor celor mai frecvente.
Factorii non-intelectuali ce determină creativitatea sunt:motivația, perseverența, starea de spirit, temperamentul, afectivitatea, curajul, nonconformismul, atitudinea față de muncă și idealul în viață, însă cei mai importanți sunt cei afectivi-motivaționali.În această lucrare vom studia în detaliu motivația și afectivitatea. Motivația este cheia creativității, deoarece ea înlătură obstacolele ce pot apărea în calea celor care vor să pună în aplicare o idee nouă. Motivația este explicată de plăcerea de a realiza ceva util, nevoia de frumos, dorința de a excela, curiozitatea de a investiga.Constrângerea are ca efect diminuarea motivației de a crea. Reducerea autonomiei nu este de dorit; astfel, copiii cărora li s-a spus că trebuie să fie ordonați atunci când pictează au realizat picturi mai puțin creative, deoarece imaginația lor a fost blocată de această regulă impusă. De obicei oamenii acționează și iau decizii în conformitate cu scopul propus.Motivația este cea care ”alimentează efortul creator ” astfel încât individul să treacă peste obstacole și să ajungă la scopul propus. Există o motivație provenită din interior, intrinsecă ilustrată poate cel mai frumos de Nichita Stănescu când spunea că, el scrie pentru că simte că are ceva de spus . În cazul acesta este vorba de motive care nu depind de vreo recompensă din afara activității pentru satisfacția ce ne-o oferă activitățile respective. Prin urmare motivația intrinsecă nu cunoaște saturația, ea fiind considerată forma superioară a motivației. Efortul creator, perseverența deosebită a cercetătorilor creativi se sprijină pe o puternică motivație; recompensa rezidă în terminarea cu succes a acțiunii sau chiar în desfășurarea activității în sine. Intrinsecă este motivația care se satisface prin însăși îndeplinirea acțiunii adevărate. Munca îndârjită pare să fie o caracteristică generală a artiștilor și oamenilor de știință creativi, aceștia sunt motivați de interes, bucurie, satisfacție și schimbare datorate muncii în sine și nu de presiuni externe. Recunoștem că motivația extrinsecă poate fi mai degrabă pozitivă decât negativă în influența rezultatelor (M. Rocco, 2002) Dar, motivația extrinsecă, în absența celei intrinseci, poate submina rezultatul creativ, între cele două dimensiuni trebuie să existe o strânsă interdependență.
În opinia lui G.R.de la Grace, principalele fenomene motivaționale ce stimulează creativitatea sunt : nevoia de ordonare a complexității, nevoia de a excela, tendința de asumare a riscului.Vasile Pavelcu sintetitează importanța motivației pentru creativitate astfel: ”Înțelegerea actului creator nu se poate dezvălui decât în contextul și dinamica motivațională a personalității”(V. Pavelcu, 1974,pag 73)
Afectivitatea determină intensitatea procesului creativ și este caracterizată prin stările afective sau trăiri care exprimă concordanța dintre obiect, fenomen și tendințele noastre. Ele, afectele, sunt prin urmare subiective, adică, dacă un obiect este în acord cu noi il apreciem pozitiv, sau negativ, atunci când ne lasă o impresie neplăcută. Prin urmare, afectivitatea se referă la impactul pe care obiectul, fenomenul îl are asupra omului, la modul în care aceste obiecte induc o rezonanță puternică sau mai puțin puternică individului. Unele din stările afective sunt emoția, sentimentul, pasiunea.”Procesele afective au un rol în susținerea energetică a creativității(dacă procesele cognitive furnizează idei, imagini, concepte, cele afective furnizează energia necesară formării și operării cu aceste produse psihice”(M.Zlate,2000, pag 179) Grație trăirilor afective un scriitor, pictor, sculptor, realizează actul creator prin intermediul poeziilor, prozelor, picturilor abstracte, picturilor peisagistice, sculpturilor și altor opere de artă.
Factorii de personalitate care au o influență deosebită asupra personalității sunt:
Caracterul
Temperamentul
Aptitudinile
Caracterul definit ca un ansamblu de atitudini și valori ale persoanei poate avea o influență asupra procesului creator. „Caracterul reprezintă configurația sau structura psihică individuală, relativ stabilă și definitorie pentru om, cu mare valoare adaptativă, deoarece pune în contact individul cu realitatea, facilitându-i stabilirea relațiilor, orientarea și comportarea potrivit comportamentului său individual” (M. Zlate,2000,pag. 286). Caracterul, exprimat în comportamente ne dă informații despre oamenii cu care venim în contact, putem anticipa de pildă cum vor reacționa în diverse situații, ne dă informații despre puterea de muncă, perseverența, răbdarea, conștiinciozitatea, inițiativa, curajul, încrederea în sine, independența, nonconformismul persoanelor. Se consideră trăsături de caracter, însușiri ca: onestitatea, modestia, spiritul colectiv, solicitudinea, simțul de răspundere, sârguința, care figurează și în limbajul curent. Fiecare dintre noi trebuie să fie conștient de trăsăturile lui și caracteristicile sale să le îmbunătățească, să le exploateze. Tenacitatea în muncă este o trăsătură importantă a oricărui creator fără de care opera nu s-ar mai concretiza; de exemplu G. Flaubert nota, că după ce scria (crea) era mai obosit decât dacă ar fi rostogolit munții- Pentru a vorbi și de o anume influență a perseverenței ca factor în creativitate, despre care vorbește și Edison când afirma că produsul este obținut din 99% transpirație și 1% inspirație
În viața de zi cu zi se vorbește adeseori de caracter puternic și de caracter slab, labil, ceea ce trasează o anumită gradare în sfera caracterului. De aici, înțelegerea sa ca dimensiune a personalității.
Temperamentul este denumit ca și latura dinamico-energetică a personalității.
Însăși formularea de mai sus sugerează că temperamentul se definește prin nivelul energetic al acțiunii, adică este un mod de acumulare și descărcare a energiei (de aici provenind atributele: energetic, exploziv, rezistent, expansiv și contrare lor), și prin dinamica acțiunii (ex. rapid- lent). Oamenii sunt deosebiți, sunt fie hiperactivi, fie fără vlagă, fie rapizi și tumultuoși în mișcări. Se pune problema dacă un tip de caracter este mai acreditat decât altul pentru creativitate, problemă studiată de mulți cercetători, unul dintre ei fiind Cattel, care de exemplu demonstrează că un tip schizotim, respectiv introvertit, furnizează mai mulți creatori (I. Macsinga, 2000). Dar există și alte păreri care afirmă independența creativității de temperament. În această ordine de idei se vehiculează ideea că nu există un tip de temperament care să nu poată da oameni creativi (M. Rocco, 2002).
Autorul acestei lucrări subscrie multor cercetători care au convingerea că există în fiecare om un potențial creativ doar că el nu este exploatat la maxim, datorită unor factori fie dependenți sau independenți de el.
„În esență, atitudinea reprezintă maniera în care o persoană se situează în raport cu obiectele de valoare (Jean Stoetzel), tendința de a reacționa pozitiv sau negativ față de valoarea socială considerată” (M. Moldovan, 2001, pag. 33). Înțelegem prin atitudine o predispoziție psihică de a acționa într-un chip caracteristic în diferite situații, față de date și evenimente ale realității, ea este simultan fapt de conștiință, relație. Firește, în atitudine vedem nu o dispoziție de moment, ci și un principiu unificator al actelor de conduită, care prefigurează o formă mai generală de reacții față de persoane, idei, situații, instituții, valori. Prin opinie exprimăm verbal atitudinile față de persoane, de grup, fiind practic o verbalizare a atitudinii. Prin atitudini și valori, persoana nu se mai raportează separat la fiecare din obiectele unei categorii, la însușiri de detaliu, ci la clasa de obiecte sau fenomene ca unitate. Aptitudinile, sunt latura instrumental- operațională, arată ce poate individul. De exemplu: copiii învață la școală matematica, însă aptitudinea de matematică nu se rezumă la simpla învățare a ei, ci se caracterizează printr-un stil de gândire matematică în continuă dezvoltare. Pe de altă parte, se știe că Mozart a compus un menuet la 5 ani, iar Goethe a scris la 8 ani lucrări literare cu o maturitate de adult. Reiese că resursele genetice constituie una din sursele varianției interindividuale, la care se adaugă mediul, educația informală și cea formală. Prin urmare astfel se poate vorbi de o aptitudine literară, tehnică, artistică. „Rolul aptitudinilor speciale este de a canaliza, specializa și nuanța potențialul creativ general” (A. Munteanu, 1994). Putem vorbi despre o:
– aptitudine organizatorică (de conducere)
– aptitudine matematică
– aptitudine pedagogică.
Aptitudinea este o însușire sau un complex de însușiri psihice și fizice care asigură succesul, reușita într-o activitate sau alta. Definiția subliniază aspectul de deficiență, de randament. Orice însușire sau proces psihic potrivit sub unghiul eficienței devine aptitudine (de exemplu: memoria, spiritul de observație, etc.).
Aptitudinile speciale – Corelația dintre aptitudinile speciale și creativitate este diferită în funcție de forma creativității vizate. Valorificarea aptitudinilor speciale în procesul de creație este mediată de climatul creative, și anume: un climat favorabil le poate stimula, în timp ce un climat nefavorabil le inhibă.
Manifestarea pretimpurie a unor aptitudini speciale, remarcabile- este indiciu al supradotării- nu reprezintă un predictor cert nici pentru o precocitate (= creație de excepție în raport cu vârsta) nici pentru creația de maturitate. Supradotarea este o creativitate potențială, care însă nu se actualizează întodeauna. Acest lucru este cu atât mai valabil pentru creativitatea științifică (contemporană) care presupune cunoștiințe și deprinderi a căror achiziție necesită ani de studiu îndelungat.
O influență există și din partea rezonanței intime, care arată modul în care se răsfrânge experiența de viață, diversele situații, asupra interiorului individului. Rezonanța intimă demonstrează dacă individul aparține tipului dirijat spre lumea interioară denumit și centripetal sau dirijat spre lumea din afară, centrifugal (A. Munteanu, 1994).
O influență aparte o au condițiile socio-economice și culturale în care individul trăiește. Factorii socio-culturali acționează la nivelul normelor, valorilor și practicilor de învățare ce se constituie în zestrea culturală a unei persoane. Nu putem ignora conjunctura economică, culturală și politică, acestea constituind o influență puternică asupra omului de știință și nu numai.Cultura personală a fiecaruia se alimentează din cultura societății din tot ce ea promovează de la valori, la simboluri și la mituri. Fiecare individ selectează și filtrează aceste valori, simboluri, furnizate de societate, conform nevoilor și așteptărilor sale. Acest mediu socio- cultural poate influența în mod hotarâtor viața psihică a fiecărui individ pe de o altă parte prin activarea potențialului nativ și pe de altă parte prin conjuncturi de punere în valoare a individului.
„Factorii socio-culturali sunt legați de nivelul educațional, de prezența sau absența influențelor educative ale familiei, procesului de învățământ colectivelor de muncă, etc.” (M. Zlate, 2000, pag. 282).
Factorii psihosociali, cu referire la ambianța în care se naște, crește și se dezvoltă copilul-dacă climatul este stimulativ se favorizează creația, dacă în schimb mediul nu este corespunzător, aceasta poate fi frânată (M. Zlate, 2000).
Factorii sociali-din această categorie de factori cea mai mare influență asupra creativității o au:condițiile socio-economice și culturale și condițiile educative, care se referă la educația primită de la familie cât și de la grădiniță, respectiv școală. Deoarece studiul cercetarii noastre este creativitatea la vârsta preșcolară ne vom opri să detaliem influența condițiilor educative:familia,școala/grădinița.
Familia prin cei „7 ani de acasă”, poate asigura un mediu propice care duce la o dezvoltare a capacității copilului. „Familia prin atitudinea sa față de nou, poate stimula sau frâna comportamentul creativ al copiilor. Cultivându-le acestora curiozitatea, îndrăzneala creatoare, spiritul inventiv, încrederea în forțele proprii, părinții pun bazele comportamentului creator” (I. Ștefan, 1999, pag. 25).
După familie, școala reprezintă instituția care influențează și modelează copii:” Școala reprezintă principalul factor care poate contribui decisiv la valorificarea creativității potențialului elevilor, la stimularea înclinațiilor creative și la educarea creativițății” (M. Ionescu, 2000, pag. 131).
Pentru o dezvoltare benefică a copilului, psihologia de astăzi pune un mare accent pe mediul din jurul copilului, atât familia cât și școala, trebuie să fie un sprijin cât și un cadru stimulativ pentru copil. Este știut faptul că oamenii se nasc cu diferite înzestrări, mediul este cel care poate să ridice nivelul acestora, fie să-l coboare, devenind astfel un factor important în dezvoltarea omului. Vârsta ca factor al creativității conduce la susținerea a două orientări. În ceea ce privește vârsta se vehicula ideea în special de către Osborn, Russel, prin care creativitatea ar evolua invers proporțional cu vârsta. Cu cât crește vârsta, cu atât scade creativitatea, iar cauzele ar fi diferite, ca de exemplu creșterea puterii de judecată, dezvoltarea simțului critic, dezinteresul școlii față de creativitate. Studii făcute pe eșantioane diferite de vârstă au relevat o fluctuație în manifestarea creativității. Cercetările efectuate de E. P. Torrance au semnalat o creștere a creativității până la 9 ani, între 9- 12 ani se constată un proces de stagnare, de la 12- 17 ani din nou se înregistrează o creștere după care se constată o descreștere (A. Munteanu, 1994). Vin să contrazică aceste afirmații operele oamenilor de cultură care au creat și la vârste înaintate cum sunt: Goethe care a scris până la 82 de ani, partea a doua lui Faust, Nioca care a scris principalele lui opere după 70 ani, Voltaire la 84 de ani a scris Irene.
Factorii amintiți mai sus sunt importanți, luați fiecare în parte, dar sunt mult mai importante corelațiile dintre aceștia. Sunt factori care pot influența fie pozitiv, fie negativ procesul de creație. Astfel în primul rând familia de proveniență prin atitudine, educație, poate să cultive spiritul inventiv, încrederea în forțele proprii, de asemenea poate stimula comportamentul creativ al copiilor.
Multă vreme s-a considerat creativitatea ca fiind apanajul unei restrânse minorități. Desigur, nu sunt mulți cei capabili de a ajunge la nivelurile creativității inovatoare sau emergente. Astăzi se consideră însă că orice om normal poate dovedi o creativitate, ducând la mici invenții, într-un domeniu sau altul.E nevoie ca el să fie pus în condiții favorabile care să permită dezvoltarea posibilităților sale native.
1.4. BLOCAJELE PROCESULUI DE CREAȚIE
Pentru a ajunge la o performață în stimularea creativității este necesar să cunoaștem și piedicile, blocajele pe care creativitatea le întâmpină. Aceste blocaje constituie o piedică în exprimarea liberă a principiilor, valorilor omului în raport cu diferite roluri sociale pe care acesta le are.În general, individul are tendința instinctivă de blocare a creativității personale, fie dintr-un conservatorism prea mare, fie din frica de consecințe, fie datorită educației de toate gradele pe care a primit-o. În plus, complexele personale, prejudecățile și nesiguranța determină inhibarea inițiativei, starea de neimplicare și rezistența la orice fel de schimbare.Existența tiparelor de gândire și căutarea ”răspunsului corect” sunt adevărate obstacole în calea imaginației(blocaj metodologic). O persoană care respectă regulile întotdeauna, va avea dificultăți de generare și exprimare a ideilor originale.
Foarte mulți oameni fie din lipsa propriilor opinii, fie din frica de a avea idei, devin dependenți de opiniile și ideile altora. În grupuri de obicei se resimte teama, ca ideea lansată să nu fie la înălțime sau să nu fie exagerată în context, având aceste temeri, indivizii preferă să asculte și să le dea credit colegilor care au curajul să afirme idei.
La foarte mulți dintre noi se poate observa acea fixisitate funcțională adică folosirea obiectivelor în virtutea inerției, negândind că poate mai există și alte moduri în care am putea folosi obiectivele.
În urma celor amintite mai sus putem clasifica blocajele creativității în cinci categorii:
Blocaje culturale-( dorința de a se conforma modelor sociale, de apartenență, slabă capacitate de a transforma și modela ideile)
Emoționale-(teama de a nu greși,graba de a accepta prima idee,tendința exagerată de a-i întrece pe alții)
Metodologice-(insistența aplicării a acelorași algoritmi pe care i-am mai folosit în situații în care nu sunt potriviți, folosirea obiectelor potrivit funcției lor obișnuite fără a incerca să le utilizăm și în alt mod)
Perceptive-(dificultăți în definirea problemei în capacitatea de a face dinstincția dintre cauză și efect)
Blocaje legate de relația tip individ-(lipsa de comunicare, lipsa de autenticitate datorată presiunilor exercitate de constrângerile sociale sau culturale, izolarea fie datorită respingerii de către ceilalti,fie din inițiativă personală determinată de teama de a nu greși)
Creativitatea, strâns legată de inteligența emoțională și de imaginație, are inamici ca orice alt proces psihic, bariere sau blocaje.De aceea este important ca blocajele creativității să fie detectate pentru a putea fi înlăturate!
CAPITOLUL II
SPECIFICUL VÂRSTEI PREȘCOLARE
DIMENSIUNI ALE DEZVOLTĂRII COPILULUI
2.1.PARTICULARITĂȚI FIZICE ȘI PSIHICE LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ
Copilăria este perioada celei mai intense și complexe dezvoltări fizice și psihice, cu influențe asupra evoluției biopsihice ulterioare. În preșcolaritate se pun bazele personalității, se dezvoltă capacitățile cognitive, capacitatea de comunicare, capacitatea de proiectare, se amplifică posibilitățile de independență. Perioada preșcolară, cuprinsă între 3 și 6-7 ani, este definită metaforic ”vârsta descperirii realității externe”( O. Osterrieth), mediul solicitând copilului nu numai adaptări ale comportamentului la sisteme diferite de cerințe în condiții de tutelă, protecție și afecțiune, dar creând în același timp, o mare sesizare a diversității lumii și vieții, o mai densă și complexă antrenare a deciziilor, curiozității, trăirilor interne la situații numeroase și inedite. Se pot remarca unele diferențe în dezvoltarea psihică și mai cu seamă modul de relaționare și adaptare la condițiile de mediu pentru copiii care frecventează colectivitatea (grădinița) și pentru cei care rămân în familie până la intrarea în școală. Grădinița este percepută de copil ca având cerințe complexe, ce depășesc cadrul limitat al familiei și prin aceasta se produc stimulări continue a activității psihice a copilului. În colectivitate, copilul este nevoit să se adapteze la cerințele externe, să depășească contradicțiile dintre acestea și posibilitățile limitate de a răspunde în mod eficient, să renunțe la unele dorințe de moment pentru a desfășura acțiuni care pot să nu-l satisfacă, să asimileze și să adopte comportamente bazate pe norme sociale riguroase cu efect nemijlocit pentru socializarea copilului.Se conturează germenii conștiinței morale, iar dobândirea unor diverse categorii de deprinderi sporește gradul de autonomie. Dacă această tendință îi este refuzată, apar conduite de opoziție sau de rivalitate; de asemenea dacă există diferențe de solicitare din partea grădiniței și a familiei poate apărea dedublarea comportamentului.
Frecventarea grădiniței este importantă deoarece, întreaga perioadă preșcolară este dominată de acțiunea constituirii personalității, pe de o parte, și, pe de altă parte, de implicarea inteligenței în ,, structura marilor întrebări”: ,, ce este? ”, ,, de ce ? ”, ,, cum?” acestea devenind exprimarea curiozității și dorinței de investigare a realității universului de aparență.
Conform cercetărilor psihologului american A. Gessell,, până la 3 ani copilul este conformist, la 4 ani devine fantezist în exces, la 5 ani atinge ,, vârsta de aur ”.
Perioada preșcolară poate fi împărțită în trei subperioade:
Preșcolarul mic(3-4 ani)
Preșcolarul mijlociu(4-5 ani)
Preșcolarul mare (5-6/7 ani).
Grădinița este primul mediu organizat de maximă valorificare a resurselor multiple ale copiilor, de stimulare a aptitudinilor și a talentelor, de educare adecvată a copiilor. Preșcolaritatea reprezintă vârsta la care este imperios necesară stimularea potențialului creator al copiilor, necunoscut sau neexprimat încă, prin cunoașterea și stimularea aptitudinilor, prin mobilizarea resurselor latente și prin susținerea manifestării lor printr-o motivație intrinsecă ; de la această vârstă trebuie cultivate unele valori, originalitatea, perseverența, interesele cognitive, dar și artistice.
Prin conținut, metode, valori, grădinița este locul unde copilul se formează și învață ,, să cucerească propria sa independență și autonomie; este locul unde el se personalizează din punct de vedere cognitiv, afectiv, socio-moral, volitiv-acțional ”.
Preșcolaritatea, stadiul care se întinde între 3 și 6/7 ani, se distinge printr-o creștere semificativă a capacităților fizice și psihice ale copilului, făcând posibilă o echilibrare cu ambianța, în cadrul căreia ”principiul realității” cum îl numește Freud, îsi face tot mai mult loc și dă siguranță și reușită în adaptare. Toate acestea sunt trăite cu bucurie și îi dă acestui stadiu denumirea de ”vârsta de aur a copilăriei”(M.Debesse,1981).Dezvoltarea fizică și psihică a copilului între 3 și 6/7 ani se desfășoară într-un alt context decât cel din stadiu anterior.
Schimbările somatice, sunt dependente de un program ereditar dar condiționate puternic de regimul alimentar și de cel de activitate și odihnă.Se disting mesele principale și gustările și se obișnuiește să respecte programul lor.Își însușește o anumită ținută la masă, îsi formează deprinderi de folosire a tacâmurilor, știe să se adreseze politicos celor cu care se află împreună în aceste moment. Fizic dezvoltarea este evidentă în perioada preșcolară, are loc creșterea de la 92 cm la 116 cm, ca statură, iar ponderal de la 14 kg la 22 kg. Tot în această perioadă apar o serie de diferențe între fete și băieți, dar sunt mai evidente spre sfârșitul perioadei preșcolare (E. Verza, 1993). Igiena alimentară, de spălare pe mâini înainte de masă și la folosirea toaletei, baia, spălarea pe dinți, toate acestea oglindesc gradul de dezvoltare și formarea imaginii de sine (E. Verza, 1993). Programul grădinițelor întăresc o asemenea adaptare culturală. Acumularea de energie, creșterea îndemânării, mișcările devin mai suple și sigure, dar în schimb sensibiliatea pentru bolile copilăriei rămân. În această perioadă asistăm la progrese remarcabile ale sensibilității tuturor organelor de simț,cooperarea dintre tact și văz se îmbogățește așa încât un obiect poate fi identificat fără a fi văzut, doar prin simpla palpare și invers. Sub aspect auditiv se perfecționează auzul fonematic, muzical precum și abilitatea de a repera obiectele și fenomenele numai după sunetul lor, copilul face progrese și pe plan gustativ și olfactiv, mediul de proveniență având un rol decisiv în reglarea preferințelor și aversiunilor sale pe acest plan. O etapă interesantă este aceea legată de somn, se opune mersului la culcare deorece este interesat să relaționeze cu adulții, devine mai receptiv la ceea ce fac ei. Modul în care poate protesta mersul la culcare poate fi verbal, evaziv și necesită prezența unei persoane (deseori acea persoană fiind mama), a unei lumini aprinse, liniște sau muzică, etc. Încă și la vârsta de 6 ani preșcolarul are astfel de probleme, dar aceste aspecte se datorează temperamentului, care este evidențiat atât prin felul cum a adormit cât și modul de dormit, trezirea, dispoziția și cât s-a refăcut după somn (E. Verza, 1993). Achizițiile, din planul motricității determină modificări în planul cunoașterii (acțiunile mai fine, mai precise cu obiectele îi oferă copilului informații mai multe și mai variate despre obiecte), ca și în planul autonomiei( se consolidează și perfecționează conduitele de îmbracare,alimentare,igienice) și cel al imaginii de sine.
Forța și agilitatea fizică este tot mai evidentă, iar aceasta îi permite o integrare mai activă și o creștere a receptivității copilului față de familie și mai apoi de grădiniță. Concomitent se dezvoltă și personalitatea copilului și capacitățile de cunoaștere, comunicare, expresia și emanciparea comportamentelor ce ating grade de complexitate comparativ cu vârsta și dezvoltarea psiho- fizică.
Orice activitate educațională se întemeiază pe cunoașterea psihologică a subiecților care fac obiectul unei astfel de intervenții. Mai mult decât atât, calitatea procesului educațional depinde esențial de abilitățile psihologice ale celor care-l întreprind.Emile Planchard a sintetizat această idee în sintagma:”Nemo psychologus paedagogus(Nu poți să fi pedagog fără să fi psiholog!)”, tocmai pentru a sublinia forța acestei interdependențe.(1976)
Educația și cunoașterea copilului sunt două acțiuni aflate într-o strânsă interdependență.Solicitările externe (sarcinile de învățare, măsurile și cerințele educaționale) conduc nu numai către anumite rezultate și performanțe la nivelul sarcinii, ci își lasă, de asemenea, amprenta asupra dezvoltării și personalității copilului. Variabilile psihologice care mediază performanțele și comportamentele educabililor (trebuințe, interese, disponibilități și înzestrări generale, aptitudini specifice, structuri tipologice și temperamentale, fondul emoțional, atitudini caracteriale, însușiri intelectuale, achiziții anterioare) acționează ca un filtru imprimând o notă de specificitate individuală a proceselor de învățare și tuturor conduitelor. Cunoșterea lor contribuie în mare măsură la dirijarea eficientă a învățării.
Cunoașterea psihopedagogică este un proces organizat și continuu, prin intermediul căruia educatorii evidențiază trăsăturile psiho-individuale ale celor pe care îi educă. Intrarea în mediul grădiniței a copilului de vârstă preșcolară duce la lărgirea orizontului de cunoștințe, iar prin frecventarea grădiniței, copilul este pus în fața unor condiții de viață și cerințe noi, deosebite față de cele din etapa anterioară.
Perioada preșcolară se împarte în trei subperioade: preșcolarul mic, mijlociu și preșcolarul mare, caracteristicile psihologice fiind diferite de la o etapă la alta.
Preșcolarul din grupa mică se aseamănă foarte mult cu copiii de vârstă antepreșcolară. Jocurile lor sunt adesea sărace în conținut, rezumându-se de cele mai multe ori la repetarea stereotipă a unor acțiuni. Comunicarea reciprocă între copii, în timpul jocului sau a altor activități nu este suficient dezvoltată. Procesele psihice-percepție, memorie, gândire-nu s-au desprins încă de intuitiv. Astfel, observarea faptelor externe nu prezintă un caracter sistematic, atenției copilului i se impun trăsăturile mai vii ale obiectelor, ceea ce “sare în ochi” lăsând la o parte alte însușiri mai importante. Preșcolarul mic memorează relativ ușor povești sau poezii scurte, dar el nu-și propune în mod conștient să memoreze sau să-și amintească ceva. La această vârstă și gândirea este subordonată acțiunii concrete. Procesele gândirii apar ca operații ajutătoare cuprinse nemijlocit în acțiunea practică.
Limbajul păstrează, de asemenea, caracterul situativ întâlnit la vârsta preșcolară. Preșcolarii își dezvoltă interesul pentru aspectul sonor al limbii, pentru rime.
La această vârstă se întâlnesc frecvent anumite particularități ale pronunțării, și anume: omisiunea, inversiunea, reduplicarea.
În comportamentul copiilor predomină reacțiile emotiv-impulsive, caracteristice activității involuntare, reacțiile sunt foarte vii, fără să aibă adâncime. Îndrumând sistematic jocurile și ocupațiile copiilor, punând în fața lor cerințe noi, educatoarea dezvoltă la preșcolari noi calități psihice. Astfel, activitatea lor devine mai organizată și mai bogată în conținut.
Începând cu preșcolarii din grupa mijlocie, cercul de cunoștințe despre lumea ce-i înconjoară se lărgește simțitor. Activitatea copilului devine mai variată, mai complexă: conținutul jocului se îmbogățește, activitățile comune implică un efort intelectual și fizic mai mare. Ca urmare, întreaga activitate psihică a copilului se dezvoltă.
2.2. PRINCIPALELE PROCESE PSIHICE ȘI EMOȚIONALE LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ
Perioada preșcolară reprezintă cea mai autentică copilărie. Copilul parcurge cele mai spectaculoase transformări în plan somatic, psihic și social.Lărgirea orizontului de cunoaștere are la bază dezvoltarea proceselor psihice.Activitatea de baza este jocul. El conține sarcini de natură instuctiv-educativă, asigurând asimilarea printr-o formă atractivă, posibilă pentru nivelul de înțelegere al copilului și acceptată, dorită. Copilul incepe să descopere treptat realitatea.
Procesele psihice sunt instrumente ale trăirii psihice. Ele se împart în procese de cunoaștere, afective și de voință (volitive).Procesele de cunoaștere sunt cele de înțelegere a realității obiective, cele afective insoțesc cunoașterea și se conturează în trăiri și atitudini, iar cele volitive asigură energia necesară în organizarea și susținerea activității.
Cunoașterea se realizează prin acțiunea directă cu obiectele. Motorul acestei activități este afectivitatea, modul de realizare se sprijină pe imaginație și determinarea de a duce la bun sfârșit un lucru început marchează primele semne de manifestare ale voinței.
Orice proces psihic înregistrează o serie de transformări mentale, evoluții și înlănțuiri de operații.
Modificările cantitative și calitative au sens ascendent și se exprimă prin treceri progresive de la niveluri psihice slab diferențiate și specializate la niveluri superioare.
Dezvoltarea cognitivă abordează achiziția cunoașterii – dobândită cu ajutorul unor procese psihice precum gândirea, memoria, atenția și limbajul – prin care conferim sens realității și ne adaptăm mediului în care trăim.
M.Zlate (1995) considera ca definitorie pentru gândirea preșcolarului este organizarea structurilor operative ale gândirii, apariția noțiunilor empirice care, deși nu sunt coordonate și organizate în sisteme coerente, au mare importanță în procesul cunoașterii.Oricum, afirma și U Șchiopu, „până la 6 ani gândirea dobândește operativitate generală(nespecifică) relativ complexă…”(1981, pag 110)
Preșcolaritatea este considerată ca o perioadă de organizare și pregătire a dezvoltării gândirii, desăvârșirea operațiilor concrete având loc între 7/ 8 ani și 11 /12 ani.
Deși nu sunt fenomene identice, gândirea și limbajul se află în strânsă unitate și intercondiționare.Copilul apelează la realitate, dar limbajul îl ajută să se îndepărteze de ea, percepțiile și reprezentările dobândind semnificație prin verbalizare.Gândirea nu se exprimă prin cuvânt, ci se desăvârșește prin cuvânt ….orice idee are o mișcare, un curs, o desfășurare ce se realizează ca o mișcare internă într-un șir întreg de planuri, ca trecere a gândirii în cuvânt și a cuvântului în gândire (L.S.Vîgotski, 1972,pag 56)
În preșcolaritate limbajul cunoaște cea mai mare spectaculozitate, vocabularul pasiv poate să înregistreze creșteri minime de la 400 la 1500 cuvinte, la sfârșitul stadiului și maxime între 1000 și 2500 -3000 ,în timp ce cel activ rămâne ceva mai restrâns.Atât volumul vocabularului cât și nivelul vorbirii prezintă variații individuale datorate următorilor factori: procesul de maturizare funcțională a aparatului fonator, preocuparea părinților pentru dezvoltarea copilului, prezența unor frați și surori mai mari, frecventarea grădiniței(M.Vincent,1970,pag 163).
Numeroase achiziții ale acestui stadiu sunt condiționate și de transformările pe care le înregistrează memoria copilului.Prima schimbare vizibilă este creșterea volumului ei.Mai ales preșcolarii mari însușesc foarte multe elemente de experiență personală și conținuturi de învățare.Conținutul memorării este constituit din rezultatele observațiilor directe, din ceea ce face efectiv, din dialogul cu adultul, din povești și povestiri, din cântece, din poezii e.t.c, în mare parte, memoria de acum, este una verbală, pentru că preșcolarul verbalizează tot ce face și vede.
Atenția, ca fenomen psihic de activare selectivă, concentrare și orintare a energiei psihonervoase în vederea desfășurării optime a activității psihice, cu deosebire a proceselor senzoriale și cognitiv-logice, capătă în preșcolaritate un tot mai pronunțat caracter activ și selectiv, își mărește volumul, cresc concentrarea și stabilitatea ei.Până la începutul preșcolarității, copilul a achiziționat ambele forme de atenție involuntară și voluntară.În etapa preșcolară începe progresul organizării atenției voluntare,mai ales sub influența dezvoltării gândirii și a limbajului.
După analiza acestor procese psihice putem concluziona :cunoașterea la vârsta preșcolară se realizează mai întâi pe baza senzațiilor și percepțiilor. De aceea pentru a obține informații cât mai complete despre obiecte trebuie antrenate în procesul cunoașterii cât mai multe simțuri. La început dobândește denumirea obiectelor și a părților lor componente, apoi descoperă însușirile lor, le clasifică după asemănări și deosebiri.
De la perceperea însușirilor contrastante copiii vor fi îndrumati spre descoperirea unor însusiri mai puțin evidente, ceea ce ridică nivelul cunoașterii.
Astfel, percepția se desprinde în mod treptat de acțiunile cu obiectele și începe să se dezvolte ca un proces de sine stătător, având sarcini și moduri proprii de realizare.
În procesul de memorare se manifestă interesul copiilor pentru aspectul sonor al cuvintelor, fapt care favorizează învățarea cu ușurință a versurilor. Tot acum crește și trăinicia fixării. Dacă la vârsta de 4 ani, limbajul era mai sărăcăcios, pe la 5 ani în evoluția limbajului va interveni apariția și dezvoltarea limbajului interior. Datorită acestui fapt, procesele de memorare și de gândire se vor putea desprinde de acțiunea concretă, ele se pot dezvolta ca operații mentale, independente. În ceea ce privește dezvoltarea limbajului, importante la această vârstă sunt succesele pe care le au copiii în legarea propozițiilor simple în fraze, însușirea corectă a conjugării verbelor.
Interesul copiilor pentru aspectul sonor al limbii, îi face să fie atenți la exprimare, să se corecteze reciproc, îi ajută să distingă sunetele izolate ale vorbirii. Numeroasele întrebări pe care le adresează adultului dezvăluie dorința acestuia de a cunoaște fenomenele din jur.
Cu acest prilej, se dezvoltă în mod treptat, anumite elemente ale gândirii cauzale, preșcolarul din grupa mijlocie se conformează tot mai mult cerințelor educatoarei și ale colectivului de copii. În ceea ce privește activitatea voluntară, se produc schimbări datorită rolului pe care îl are cuvântul în organizarea propriei comportări.
Copilul din grupa mare își îndeplinește cu mai multă grijă sarcinile primite. Copilului îi este accesibilă analiza unui fenomen sau obiect sau a imaginii acestuia. Această analiză se reflectă în desenele, jocurile sau activitățile de construcție.
Vocabularul de care dispune copilul acum îi permite să-și exprime gândurile, să relateze cele văzute sau auzite. Se dezvoltă limbajul închegat, gramatical. Interesul de cunoaștere a realității se adâncește, apar cele mai simple forme de logică orientată spre sistematizarea și generalizarea faptelor.
Se formează priceperea de a compara între ele nu numai obiectele, ci și noțiuni elementare ce denumesc trăsături comune ale unor grupe de obiecte, iar pe această bază preșcolarii își însușesc unele noțiuni mai generale cum ar fi: fruct, animal domestic, animal sălbatic, mobilă, etc.
Dezvoltarea gândirii copilului se răsfrânge și în utilizarea unor anumite forme de memorare. Apar manifestările atenției voluntare dezvoltate. Astfel, preșcolarii ascultă atent explicația educatoarei cu privire la modul de executare a acțiunii. Ei își pot controla acțiunile proprii, subordonându-le unui scop mai mult sau mai puțin apropiat.
Personalitatea copilului preșcolar suferă o întreagă dezvoltare atât pe plan cognitiv cât și socio-emoțional.Observăm că în perioada preșcolară, copilul denumește și recunoaște emoțiile proprii și ale persoanelor din jur, acest lucru permițându-i să răspundă adecvat la propriile trăiri emoționale, cât și ale celorlalți. La vârsta de 3 ani, copilul are etichete verbale pentru a recunoaște emoții ca: bucuria, furia, frica și tristețea, ajungând ca la vârsta de 5-6 ani această paletă de etichete să fie mult mai amplă, fiind incluse rușinea, vinovăția, jena, empatia. În această etapă de vârstă copilul dobândește o abilitate esențială pentru dezvoltarea ulterioară: autoreglarea emoțională (controlul propriilor emoții și dorințe). Autoreglarea emoțională implică abilitatea de inițiere, inhibiție sau modulare a proceselor fiziologice, cognițiilor și comportamentelor relaționate cu emoțiile astfel încât să fie atinse scopurile individuale (Thompson, 1990). Pentru a-și regla emoțiile negative preșcolarul folosește strategii comportamentale (distragere prin joc) și strategii cognitive (mutarea gândurilor de la situație, considerarea lucrurilor într-o lumină mai pozitivă). Un aspect esențial în reglarea emoțională este dezvoltarea abilității de a diferenția între stresori care pot fi controlați (o temă de casă) și cei care nu pot fi controlați (proceduri medicale dureroase). Copiii mai mari recunosc mai repede circumstanțele care nu pot fi controlate și încearcă să se adapteze la situație, nu să o schimbe. Importanța abilității de autoreglare emoțională este demonstrată de asocierea unei reglări emoționale eficiente cu o competență socială ridicată și probleme comportamentale scăzute. Competența socială se referă la un set de abilități care ajută individul să-și atingă scopurile personale în interacțiunile sociale, menținând în același timp relații pozitive cu ceilalți (Saarni, 1999). Copiii care sunt mai capabili să își inhibe un comportament neadecvat, care amână recompensele și folosesc metode cognitive de a-și controla propriile emoții și comportamente, sunt mai competenți social, mai plăcuți de către colegi și mai bine adaptați (Calkins, 2000)
Stările lor emotive sunt mai adânci și mai bogate în conținut. Se dezvoltă și unele sentimente ca: sentimentul prieteniei, sentimente intelectuale și estetice. Toate acestea nu se întâmplă de la sine, ci sub influența educației și a instrucției.
Dezvoltarea psihică a copilului în vederea intrării în școală nu se realizează în mod independent de educația preșcolară. Îmbogățind reprezentările copiilor despre lumea înconjurătoare, dezvoltându-i gândirea, învățându-l să se comporte și să respecte normele morale, cultivându-i dragostea pentru învățătură, educatoarele creează premisele necesare pentru trecerea copilului la activitatea școlară și pentru integrarea sa cu succes în viața socială.
Însă în fiecare clasă în funcție de numărul elevilor existenți, educatorul trebuie să țină seama de faptul că fiecare elev constituie o individualitate aparte care pe de o parte are o serie de însușiri comune cu aceeași elevi de aceeași vârstă iar pe de altă parte va avea o serie de particularități individuale, aceste particularități separându-i pe fiecare si dându-i o notă distinctă. Numai într-un astfel de context se poate desfășura activitatea didactică în cunoștință de cauză. Nerespectarea particularităților de vârstă și individuale poate avea consecința concretizată în neaducerea conținuturilor didactice la nivelul și posibilitățile elevilor, ca urmare poate apărea insuccesul la învățământ sau alte forme de integrare școlară.
În concluzie, toate achizițiile în plan socio-afectiv, specifice acestei vârste constituie pași spre maturizarea afectivă și spre conturarea inteligenței sociale și emoționale. De aceea este important ca părinții și cadrele didactice din grădiniță să înțeleagă și să întâmpine nevoile emoționale și sociale pe care preșcolarul le resimte în acestă vârstă de creștere nevoia de securitate afectivă, nevoia de a se simți util și de a avea conștiința proriei valori, nevoia de a înțelege sensul propriei existențe și al mediului ]n care trăiește. Împlinirea acestor nevoi îi asigură copilului climatul de siguranță în care acesta își va găsi forța de explorare și curajul independenței.
2.3. SPECIFICUL CREATIVITĂȚII LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ
Preșcolaritatea este apreciată tot mai mult ca vârsta ce cuprinde cea mai importantă experiență educațională din viața unei persoane, pe parcursul ei înregistrăm ritmurile cele mai pragmatice la dezvoltarea individualității umane și unele din cele mai semnificative achiziții cu ecouri evidente pentru etapele ulterioare ale dezvoltării sale.
De aceea, nu putem face abstacție de una din dimensiunile esențiale pentru întreaga dezvoltare și afirmare a personalității-creativitatea.Din această perspectivă, subliniem că profilul psihologic al vârstei preșcolare cuprinde multiple premise favorizante pentru cultivarea potențialului creativ.Avem în vedere dinamismul, expresivitatea proprie acestei vârste, acel freamăt permanent sau acea vibrație și efervescență lăuntrică ce oferă copiilor acte specifice de dinamism creativ, disponibilitatea de exteriorizare spontană.
Creativitatea reclamă o intervenție specială, timpurie și longevivă, deci orice educator(părinte, dascăl deopotrivă) trebuie să-și exercite cu maximă responsabilitate și pertinență această misiune.
La vârsta preșcolară, jocul constituie un cadru pentru antrenarea virtuților muncii și creației, el amplifică posibilitatea de expresie comportamentală, sporește dinamismul creativ al copilului, nevoia activă de explorare a noului în raport cu experiența personală.El generează acel elan lăuntric pentru noi abordări, expansivitate specifică pentru această vârstă.
Jocul de mânuire de obiecte sau de marionete, cele de mișcare inclusiv sportive, jocurile didactice dar mai ales jocurile cu subiect și rol, deși foarte diferite au o notă comună, aceea a energiei psihice( antrenând astfel dorințe, aspirații, disponibilități afective) și a însușirilor psihice(inteligență, spirit de observație, interese și aptitudini) în clipele jocului ce capătă acum și devine un mod special de viață.Activitatea de joc alimentează dezvoltarea personalității și a gândirii dar mai ales a interogațiilor sub semnul lui “de ce?”, “cum?” “în ce fel?”.
La originea inventivității copilului stă dorința de a-și afirma personalitatea și de a pătrunde în același timp în viața și preocupările adultului.Creativitatea, spre deosebire de inteligență este la copii un fenomen universal, nu există un preșcolar care să nu deseneze, să nu fabuleze.În această etapă are loc instalarea și dezvoltarea imaginației creatoare, care se exprimă viu în activitățile de construcție, desen, muzică ș.a. Aspectul creator se referă nu la materialul folosit, ci la modul de combinare a materialului.
Unii psihologi consideră că educația copiilor la această vârstă cuprinde trei aspecte esențiale: educația simțurilor, cea a imaginației și cea a caracterului. Se consideră că la vârsta preșcolarității este de dorit să se acorde imaginației un larg loc în activitatea copiilor din grădiniță.Limbajul rămâne însă principalul instrument de conștientiyzare a oricărui act de creație și obiectivare a produsului creativ.
Putem vorbi la vârsta preșcolară de prezența multor premise de ordin operațional-cognitiv și afectiv-motivațional ce pot fi utilizate pentru realizarea într-un stil creativ al activității din grădiniță.În micile ateliere organizate, copilul devine autonom, urmărind să aleagă culori, materiale, unelte, să găsească soluții și să desfășoare o suită de operații și activități care îl fac să gândească și să opteze,aceste activități fiind de o valoare deosebită mai întâi pentru sănătatea mentală.Cu alte cuvinte ele formează autodisciplină, putere de muncă, asigură libertatea creației ca expresie a posibilității de alegere, imaginației, inteligenței constructive.
Grădinița devine primul mediu organizat de maximă valorificare a resurselor multiple ale copiilor, de stimulare a aptitudinilor și talentelor, de educare adecvată a copiilor dotați.
Madison susține că “toți copiii sunt creativi până în momentul în care adultul prin sistemul lor de instrucție, prin activitatea și disciplina impusă le înăbușă originalitatea”(L.Tigu, pag 86)
Ceea ce a caracterizat copiii la vârsta preșcolară în privința creativității este caracterul tot mai iradiant al jocului în întreaga activitate până la 5 ani, tendința de a trasforma totul în joc, de a subordona jocului toate celelalte acțiuni de viață inclusiv cele cu caracter strict personal: spălatul, îmbrăcatul,mâncatul e.t.c.
CAPITOLUL III
EDUCAȚIA PREȘCOLARĂ ȘI CREATIVITATEA
3.1. SPECIFICUL EDUCAȚIEI PREȘCOLARE ÎN CONTEXTUL EDUCAȚIEI TIMPURII
Copiii sunt viitorul omenirii.De felul în care ne creștem și ne educăm urmașii depinde lumea de mâine.Poate fi o lume a progresului, a concordiei, sau o lume măcinată de conflicte și distrugeri.Devine tot mai necesar să se identifice soluții pentru ca toți copiii să aibă acces la educație și să participe la viața socială, să se integreze în societate și să fie cât mai adaptați.Acesta este un drept al tuturor copiilor, dar și o obligație a tuturor adulților.Dacă până în perioada anterioară se căutau încă argumente pentru a se accentua în politica educativă o grijă aparte pentru vârstele de început ale vieții, în prezent se resimte la nivel internațional o eliberare de scepticismul referitor la rolurile și valoarea intervenției educative la vârstele mici ale copilăriei.
Organizarea adecvată a situațiilor de învățare în copilăria mică reprezintă o cerință evidentă, implicând atât instituțiile specializate(creșe și grădinițe), cât și familia- și întreaga comunitate.Numeroase studii certifică valoarea și importanța socioindividuală a educației timpurii(precoce). Se recunoaște rolul determinant al primelor experiențe de învățare și relaționare ale copilului.Așadar, dacă vârstele mici constituie baza dezvoltării personalității, preocuparea educației este de a interveni cât mai devreme în formarea și dezvoltarea copilului.Un program educativ eficient își va propune să ia în seamă copilul de la primele momente ale existenței sale și va implica toți agenții educaționali care contribuie la creșterea și dezvoltarea lui.Din contextul teoretic prezentat până acum putem deduce că educația timpurie este prima treaptă de pregătire pentru educația formală și se adresează copiilor de la naștere la 6-7 ani, oferind condiții specifice pentru dezvoltarea deplină, în funcție de evoluția individuală și de vârstă a acestora.Conform Raportului de monitorizare globală a Educației pentru Toți(2007), educația timpurie sprijină supraviețuirea, creșterea, dezvoltarea și învățarea copiilor de la naștere până la intrarea în ciclul primar(formal, nonformal, informal), incluzând sănătatea , nutriția și igiena, dezvoltarea cognitivă, socială, fizică și emoțională a lor.Educația timpurie încorporează ideea că vârstele mici constituie baza personalității, iar pentru reușita educațională a copilului e necesar să fie antrenați toți agenții cu influențe asupra copilului, pornind de la familie, instituții de educație până la comunitate. Educația timpurie este o necesitate în contextul social actual, deoarece perioada cuprinsă între naștere și 6/7 ani este cea în care copiii au o dezvoltare rapidă. Dacă procesul de dezvoltare este neglijat, mai târziu, compensarea acestor pierderi este dificilă și costisitoare. Investiția în copii la vârste cât mai fragede conduce, pe termen lung, la dezvoltarea socială a acestora și la realizarea susținută a drepturilor copiilor. Dacă la nivelul educației timpurii sunt depistate și remediate deficiențele de învățare și psihocomportamentale ale copiilor, deci înainte de integrarea copilului în învățământul primar – beneficiile recunoscute se referă la: performanțele școlare superioare, diminuarea ratei eșecului școlar și a abandonului.
În această perioadă educația este un proces holist, care se concentrează atât pe dezvoltarea fizică, cât și pe cea cognitivă, socio-emoțională și constă în activități și experiențe care influențează dezvoltarea plenară a copilului.
Dezvoltarea reprezintă un proces continuu de schimbare în cadrul căruia nivelul de mișcare,gândire,simțire și interacțiune al copilului cu persoanele și obiectele din lumea înconjurătoare devine din ce în ce mai complex.
Dezvoltarea este un proces multidimensional
Dimensiunea fizică-motorie(abilitatea de mișcare și coordonare, sănătate și nutriție)
Dimensiunea cognitivă(abilitatea de a gândi, a reflecta, a judeca, a asculta și a înțelege, a comunica oral și scris)
Dimensiunea socio-emoțională(abilitatea de a interacționa cu lumea din jur și de a trăi emoții și sentimente adecvate)
Dezvoltarea este un proces integrator, toate dimensiunile dezvoltării sunt interdependente, se află într-o strânsă determinare și relaționare reciprocă, se influențează și se dezvoltă simultan.
Dacă un copil se confruntă cu stari de stres emoțional și nu poate face față stresului vor fi afectate capacitățile lui de a se dezvolta fizic și de a învăța.Această interacțiune dintre dimensiuni, distincte din punct de vedere conceptual dar interdependente organic, socită o atenție asupra copilului în întregime. Tot ce se întâmplă în primii ani de viață este esențial atât pentru progresul său imediat cât și pentru viitorul său.De aceea educația timpurie are în vedere această perioadă fundamentală pentru dezvoltarea creierului, ce determină progresele în formarea capacităților fizice, cognitive, longvistice, sociale, emoționale ale copilului.
Toate modificările ce au loc asupra domeniilor de dezvoltare ale copilului au la bază intercțiunea acestuie cu oamenii, lucrurile din jur.Un copil se bucură de atenție, grijă, răbdare, joc, comunicare va manifesta dorința și încrederea de a învăța repede, de a-și dezvolta capacitățile de relaționare.
Efecte pozitive ale educației timpurii:
-Educația timpurie are un efect pozitiv asupra abilităților copiilor, asupra carierei sale școlare(note mai mari, repetenție scăzută). Copiii dobândesc atitudine pozitivă si motivație pentru activitatea școlară, se îmbunătățește abilitatea intelectuală a copilului pe termen scurt, se schimbă percepția celorlalți asupra potențialului copilului.
-Educația timpurie dezvoltă abilitătile sociale ale copiilor, independent de mediul de proveniență, atunci când mediul educațional și interacțiunea adult-copil promoveaz calitatea și incluziunea.
-Frecventarea unei instituții și durata aceste frecventări reprezintă o condiție esențială pentru înregistrarea unor progrese în dezvoltarea copilului
-Educația timpurie are efecte pozitive asupra integrării sociale a adolescentului și adultului.Copiii proveniți din medii socio-economice defavorizate, care au beneficiat de o educație timpurie adevată, parcurg un traseu școlar mai lung, există rate mai scăzute de abandon și o dorință mai mare de a fi integrați în societate.
Ne dăm seama astfel că educația timpurie își pune amprenta pe tot parcursul vieții și de aceea programele de înaltă calitate depind în mod direct de calitatea pregătirii personalului; mediul educațional adecvat; practici de grupare eficientă a copiilor; un program zilnic științific; implicarea părinților.
Deci, obiectivele generale ale educației timpurii sunt:
1)Dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a personalității copilului în funcție de ritmul propriu și trebuințele sale, sprijind formarea autonomă și creativă a acestuia.
2)Dezvoltarea capacității de a interacționa cu alți copii, cu adulții și cu mediul, pentru a dobândi cunoștințe, deprinderi, atitudini și conduite noi.Încurajarea explorărilor, exercițiilor,încercărilor și experimentărilor, cu experiențe autonome de învățare.
3)Descoperirea de către fiecare copil a propriei identități, a autonomiei și dezvoltarea unei imagini de sine pozitive.
4)Sprijinul copilului în achiziționarea de cunoștințe, capacități, deprinderi și atitudini necesare acestuia la intrarea în școală și pe parcursul vieții.
Tot ce se întâmplă în primii ani de viață ai copilului este esențial, atât pentru progresul său imediat cât și pentru viitorul său. De aceea educația timpurie are în vedere această perioadă fundamentală pentru dezvoltarea creierului, ce determină progresele în formarea capacităților fizice, cognitive, lingvistice, sociale, emoționale ale copilului. Toate modificările ce au loc asupra domeniilor de dezvoltare ale copilului au la bază interacțiunea acestuia cu oamenii, lucrurile din jur. Un copil care se bucură de atenție, grijă, răbdare, joc, comunicare va manifesta dorința și încrederea de a învăța repede, de a-și dezvolta capacitățile de relațonare.
Grădinița este o etapă în cadrul programelor de dezvoltare care are în vedere experinența deja acumulată de copil în mediul familial.De aceea intervenția educativă de la nivelul grădiniței trebuie construită în parteneriat cu familia și comunitatea și constituie premisa cea mai importantă a dezvoltării copilului.Un program de educație preșcolară se preocupă de dezvoltarea copilului în sensul devenirii și construcției armonioase a personalității sale.Obiectivul central nu îl constituie numai pregătirea pentru școală, cum s-ar putea deduce din denumire, ci și formarea nucleului de personalitate în și prin relațiile sociale pe care le oferă grădinița.Grădinița nu este și nu trebuie să devină o mică școală.Ea are propria ei importanță pentru copil.Este instituția care oferă ocaziile jocului în sensul dezvoltării copilului și, astfel, face trecerea de la informal la formal. Jocul este activitatea fundamentală a copilăriei și stă la baza conceperii întregului program de grădiniță.Jocul înseamnă învățare, modul cel mai natural de a învăța al copilului.
Educația formală în perioada timpurie reprezintă activitatea desfășurată la nivelul grădiniței în vederea formării și dezvoltării personalității. Acesta are un caracter planificat, sistematic, metodic, intensiv, este organizată, condusă și supravegheată de către cadrul didactic. Educația formală completează/complementează educația informală, oferită la vârste mici în cadrul familiei și educația nonformală care se realizează prin unele activități desfășurate în afara grădiniței și familiei. În grădiniță, toate activitățile care se desfășoară împreună cu copiii reprezintă experiențe de învățare pentru copil, pornind de la activitățile integrate (centrate pe anumite obiective și conținuturi), până la momentele de rutină sau tranziție, care consolidează anumite deprinderi, abilități ce contribuie la autonomia copilului, conviețuirea socială, sănătatea, igiena și protecția lui, dar și pot extinde cunoștințele șiexperiențele acumulate prin activitățile integrate.
Pentru copil aproape orice activitate este joc, prin joc el anticipează conduitele superioare. Pentru copil “jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieții. Jocul este sintagma, atmosfera în care ființa sa psihologică poate să respire și, în consecință, poate să acționeze” (Ed. Claparede,1936). Nu ne putem imagina copilăria fără râsetele și jocurile sale. Un copil care nu știe să se joace, “un mic bătrân”, este un adult care nu va ști să gândească.
Prin joc el pune în acțiune posibilitățile care decurg din structura sa particulară; traduce în fapte potențele virtuale care apar succesiv la suprafața ființei sale, le asimilează și le dezvoltă, le îmbină și le complică, își coordonează ființa și îi dă vigoare. În 1990, Asociația Internațională pentru Dreptul Copilului de a se juca a prezentat importanța jocului în procesul educației, afirmând: – jocul are un rol important pe întregul parcurs al procesului de educație; – jocul spontan dezvoltă copilul; – climatul natural, cultural, interpersonal trebuie îmbunătățit și extins pentru a încuraja jocul; – interacțiunile copil-adult în activitățile de joc sunt o componentă importantă a procesului învățării.
Jocul este un proces interdisciplinar, el încurajează toate tipurile de inteligență, conform teoriei inteligențelor multiple a lui H. Gardner (1983): lingvistică, muzicală, logico-matematică, spațială, corporal-chinestezică, personală și socială. Prin joc, copiii: învață elemente de vocabular nou numind obiectele în timpul jocului; caracteristicile acestora, relațiile dintre ele, utilizând structuri gramaticale, dezvoltându-și abilitatea de a susține o conversație; Exprimă dorințe, negociază, împărtășesc idei, experiențe, imită aspecte din viața cotidiană. învață muzica prin intermediul jocurilor cu text și cânt, jocurilor cu acompaniament instrumental; își formează deprinderi matematice, construiesc, numără cuburi, obiecte, le compară, le sortează, le așează în spațiu. își dezvoltă abilități spațiale prin arte (desen, pictură, modelaj), prin jocurile de corespondență vizuală și pe baza realizării de semne vizuale; aleargă, se cațără, aruncă și prind mingea sau alte obiecte, sar coarda dezvoltându-și abilitățile de tip corporal-kinestezic; conștientizează propriile sentimente, gânduri; rezolvă situații problematice, găsește soluții pentru probleme reale; dobândește abilități sociale îndeplinind diferite roluri sociale, învață să vadă lumea din perspectiva altor persoane, folosesc limbajul adecvat negocierii și rezolvării de probleme, colaboarează și acceptă propuneri, idei etc.
Grădinița nu este și nu trebuie să devină o mică școală.Ea are propria ei importanță pentru copil.Este instituția care oferă ocaziile jocului în sensul dezvoltării copilului și, astfel, face trecerea de la informal la formal.Problema aprecierii copilului de cunoașterea normelor, regulilior de viață și de conviețuire, de conceptele de bază pe care le va folosi la școală trebuie văzută prin prisma jocului și amenajării adecvate a spațiilor educative.
3.2.ACTIVITĂȚI DIDACTICE ÎN GRĂDINIȚA DE COPII
-ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE-
Conținuturile propuse spre valorificare pedagogic în învățământul preșcolar sunt specificate în cuprinsul documentelor curriculare ce reglementează activitatea formativă.Actualizate, restructurate periodic, aceste conținuturi sunt inventariate în prezent în Curriculum pentru educația timpurie a copiilor de la 3 la6 7 ani.
Activitățile instructiv-educative desfăsurate în grădința de copii sunt variate și interesante și trebuie să capete acea notă de firesc și naturalețe care nu stresează și nu lucrează cu emoții negative copiilor, având o formă frumoasă și coerentă, asemenea unei povești captivante, gândită bine, dar de fiecare dată altfel.
Categoriile de activități prezentate în Planul de învățământ preprimar sunt: Jocuri și activități didactice alese(ALA),activități pe domenii de învățare-experiențiale(ADE) și activități de dezvoltare personală(ADP)
Copiii odată ajunși la grădință, trebuie să găsească zone plăcute și interesante de explorat numite centre sau arii de stimulare, unde întâlnesc o mulțime de materiale pregătite, activități care îi ajută pe copii să socializeze în mod progresiv și să se inițieze în lumea cunoașterea lumii fizice și a mediului social.După sosirea tuturor copiilor, are loc Întâlnirea de dimineață, cu reale valențe socio-comportamentale, precum și comunicarea evenimentului zilei, știrea zilei.Urmează completarea calendarului naturii, conform timpului de afară și li se comunică mesajul zilei, în strânsă legătură cu tema sau proiectul stabilit pe zi, săptămână.
Jocurile și activitățile didactice alese,nu se desfășoară frontal, ci pe grupuri mici, în perechi sau individual, copiii bucurându-se de mobilitate și de libertatea de optiune.
Alte activitati inserate în Curriculum sunt:Rutinele, activităti reper, după care se derulează întreaga activitate a zilei și tranzitiile, care constituie liantul dintre activități, copilul trecând ușor de la o activitate la alta, contribuind la integrarea conținuturilor din ziua respectivă.
Un spațiu amplu în grădiniță îl ocupă Activiățile pe domenii de invățare experiențiale, ADE, care sunt activități integrate sau pe discipline, desfășurate cu copiii în cadrul unor proiecte planificate, în funcție de temele mari propuse de Curriculum, precum și de nivelul de vârstă , de nevoile și interesele copiilor din grupă. Conținuturile acestora trebuie legate de realitatea înconjurătoare și de experiența copilului, combinându-se contexte ale mai multor componente curriculare. Aceste domenii experiențiale sunt:
Domeniul limbă și comunicare
Domeniul științe
Domeniul om și societate
Domeniul estetic și creativ
Domeniul psihomotric
Temele anuale de studiu prevăzute în curriculum pentru învățământul preșcolar sunt:
Cine sunt /suntem?
Când, cum și de ce se întâmplă?
Cine și cum planifică /organizează o activitate?
Cum este, a fost și va fi aici pe pământ?
Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?
Ce și cum vreau să fiu ?
Aceste teme încearcă să acopere conținuturile care pot fi abordate cu copiii preșcolari într-un an de studiu, ținând cont atât de particularitățile de vârstă ale copiilor, cât și de măiestria și creativitatea cadrelor didactice. Achizițiile înregistrate pe parcursul derulării activităților din grădiniță, trebuie să fie vizibile în cunoștințele nou-însușite de copii, în deprinderile și atitudinile comportamentale dobândite, în pregătirea lor pentru școală, acest progres evident fiind o răsplată meritată, atât pentru educatori ,cât și pentru părinți.De aceea, pentru a răspunde cerințelor de dezvoltare a copiilor în toate domeniile menționate mai sus, în scopul oferirii unor experiențe de învățare cât mai diverse și a unor conținuturi circumscrise de cele cinci domenii experiențiale, spațiul sǎlii de grupǎ va fi organizat pe centre de activitate, care integrează diferite domenii de cunoaștere și experiențe de învățare:Bibliotecă-Știință-Joc de rol-Artă-Joc de masă-Joc de construcții. În aceste zone vom organiza jocuri si activitǎți liber alese, dar putem iniția și desfǎșura și activitǎți tematice care să contribuie la atingerea obiectivelor cadru și a celor de referință. Prin distribuirea materialelor pe centre de activitate, putem crea o atmosferǎ de învățare spontanǎ, prin joc, pentru parcursul zilei / săptămânii, asigurând posibilități de opțiune pentru copii, astfel încât aceștia sǎ poatǎ iniția propriile lor activități de învățare. Vom desfășura activități plăcute și interesante și vom observa manifestarea unei atitudini relaxante și în interacțiunile copii-copii, copii-educatoare sau alți actori implicați în educație (profesori pentru activitățile opționale, părinți, bunici ) . Gândind creator, putem gǎsi multe idei pentru ca materialele amplasate în zonele amenajate sǎ stimuleze și sǎ amplifice procesul de învățare. Când gândim amenajarea spațiului educațional, trebuie sǎ rezervăm un loc pentru centrul tematic (reprezentat imagistic sau chiar cu mesaje scrise). Acesta poate fi plasat la intrarea în clasǎ, pentru a putea fi văzut atât de copii, cât și de părinți. Putem amenaja un panou, o etajeră, o măsuță și vom expune elemente ce sugerează tema de studiu și care urmează a fi completate de cǎtre copii, părinți pe tot parcursul abordării acesteia . Tot aici putem așeza “Cutiuța cu întrebǎri” pe care copiii le pun în legătura cu tema propusǎ și la care urmează a gǎsi răspunsuri împreunǎ cu colegii, educatoarea, frații mai mari, părinții.
Centrul de activitate artă în acest centru de activitate vom desfǎșura activitǎți de desen, picturǎ, modelaj, activitǎți practice . Il vom stabili într-un loc luminos al clasei, cu posibilitǎți de depozitare a materialelor necesare, dar si de expunerea lucrǎrilor realizate . Putem afișa planșe model, reproduceri, și albume de artǎ, diplome obținute de preșcolari la diferite concursuri. Materialele de lucru trebuie sǎ fie suficiente, de bunǎ calitate, așezate la îndemâna copiilor, sǎ nu fie periculoase ( foarfece cu vârf ascuțit ), acuarelele și pasta de modelat sǎ nu fie toxice .Este bine sǎ existe sorțulețe, halate, pentru a nu-și pǎta hǎinuțele și totodata se creează o atmosferǎ de “atelier”.
În acest centru copiii pot combina tehnici specifice artei plastice cu cele ale activității practice. Ii îndrumǎm cu privire la tehnicile de lucru, le sugerǎm teme, dar nu impunem modele. Astfel, pot picta, apoi pot decupa formele pictate ; pot decupa forme pe care le așează pe suport, stropesc suportul cu ajutorul unei periuțe imbibatǎ în tempera, iar când ridicǎ formele decupate rezultǎ o lucrare deosebitǎ ; pot picta modelajele obținute din cocǎ ; pot rupe / decupa hârtie de ziar, o lipesc, conturează formele cu cearǎ, apoi pictează toatǎ suprafața ; pot atașa castanelor, ghindelor elemente din plastilinǎ, obținând diverse figurine; pot obține siluete de animale sau orice alte forme plastice prin amprente de culoare ale frunzelor, palmelor, etc
Centrul de activitate Bibliotecă-În acest centru copiii desfășoară activitǎți din sfera limbajului și a comunicării, un centru foarte important, având în vedere următoarele aspecte:
Se dezvoltǎ înțelegerea simbolurilor (imagini și litere care reprezintă cuvântul vorbit), contactul cu mesajul scris în diversele sale forme de exprimare: imagini, cuvinte, simboluri ;
Se îmbogățesc cunoștințele despre lume și își extind vocabularul;
Se dezvoltǎ cursivitatea, coerența exprimării, capacitatea de relatare a evenimentelor, de povestire, de recitare de poezii, de compunere de poezii sau ghicitori, de creare de povești noi după diverse imagini;
Se încurajează dorința copilului de a citi (imagini);
Se dezvoltǎ imaginația prin povestiri și repovestiri, convorbiri, crearea de cărticele, jocuri de rol sau dramatizări;
Se cultivǎ interesul și respectul fațǎ de carte.
Centrul de activitate bibliotecǎ se stabilește într-un colț cât mai intim și relaxant, mai departe de centrele active (Construcții, Nisip și Apă).
În acest centru se exersează îndeosebi limbajul, contactul cu mesajul scris în diversele sale forme (imagini, simboluri, cuvinte), dar și deprinderi de exprimare în scris. O cerințǎ importantǎ este aceea de a deprinde copiii sǎ utilizeze cu grijǎ materialele puse la dispoziție, de a li se cultiva sentimente de prețuire fațǎ de carte și de autorul acesteia. La grupele mari/pregătitoare, copiii pot scrie etichete, completează fișe de lecturǎ, pot scrie poezii scurte, pot ilustra paginile pe care le pot capsa pentru a realiza cărticele. Efortul personal îi face sǎ prețuiască și mai mult cărțile. Este necesar sǎ schimbe periodic cărțile din bibliotecǎ, sǎ mergem cât mai des în acest centru, sǎ stăm lângă copii, sǎ le citim, sǎ răsfoim împreunǎ cărți. Tot aici vom desfășura unele jocuri-dramatizări, aceasta urmând în mod firesc lecturii, repovestirilor. Cu ajutorul câtorva măști, ecusoane reprezentând diferite personaje sau costume simple ( pelerine divers colorate), copiii pot interpreta roluri din basmele și poveștile îndrăgite.
Centrul de activitate Știință-Este centrul în care se desfășoară activități din aria experiențială Științe (cunoașterea mediului, activități matematice, educație ecologicǎ), unde copiii experimentează, descoperă, explorează și comunicǎ pe baza celor observate. Scopul acestora este dezvoltarea capacităților de cunoaștere și înțelegere a mediului înconjurător și de rezolvare a situațiilor problematice cu care se confruntǎ în viața de zi cu zi și mai apoi la școalǎ. Aici încurajăm dezvoltarea gândirii logice (relațiile cauzale, relațiile spațiale, temporale) și a operațiilor prematematice (grupare, seriere, ordonare, comparare, clasificare, măsurare etc.). În acest centru de activitate dezvoltǎm abilitǎți de învățare independentǎ. Copiii învață să aibǎ ințiativǎ și sunt stimulați să fie curioși. Trebuie sǎ stimulǎm cooperarea și învățarea activǎ, deoarece oamenii învațǎ cel mai bine lucrând. Copiii care învață prin cooperare, învață sǎ lucreze cu ceilalți. Capacitatea de cooperare este cunoscutǎ din ce în ce mai mult ca o necesitate, atât pentru rezultatele bune în învățare, dar și mai târziu, facilitându-se relaționarea pozitivǎ. Spațiul destinat acestor activități este prevăzut cu etajere pentru expunerea diverselor materiale .Acestea se expun pe rând, pentru a nu se produce aglomerare, iar prin schimbarea periodicǎ se stârnește interesul copiilor pentru a le explora.
Centrul de activitate Construcții-Acest centru este unul dintre cele mai frecventate de copii, de aceea trebuie plasat lângă alte centre active. Trebuie sǎ oferim spațiu suficient de plasare a construcțiilor de mișcare și de depozitare a jocurilor. Construind, copilul își dezvoltă gândirea prin relațiile cauzale și spațiale pe care le stabilește între obiecte și rezolvarea unor situații pe care le întâmpină în realizarea construcției. Se dezvoltǎ în domeniul socio-emoțional, prin folosirea în comun a cuburilor, prin atitudinea de negociere; în planul dezvoltării fizice prin dezvoltarea musculaturii, coordonarea ochi-mânǎ și în domeniul limbajului prin comunicarea de idei, descrierea construcțiilor, numind, etichetând unele construcții etc. . Este o zona preferatǎ de băieți, dar trebuie stimulate și fetele sǎ participe pentru importanța pe care o au jocurile de construcții în dezvoltarea tuturor copiilor. În cadrul jocurilor de construcții putem solicita copiilor sǎ folosească numai piese mari/roșii/de formele cerute sau sǎ adune câte trei cuburi deodată, sǎ le așeze unul lângă altul, unul peste celǎlalt, apelând la cunoștințe despre formǎ, mărime, culoare, poziții spațiale, numerație.
Centrul de activitate –Căsuța păpuții(Joc de rol) reprezintǎ o cǎsuțǎ în miniaturǎ, pe care o putem amenaja în diferite forme (din lemn, delimitate prin pereți din pânzǎ), în funcție de spațiul clasei. Jocurile desfășurate aici dezvoltǎ în special domeniul socio-afectiv al limbajului și al comunicării, al sǎnǎtǎții și igienei personale, dar și cel senzorial. Este centrul preferat de fetițe , dar este bine sǎ fie cooptați și băieți , sugerându-le roluri pe care le vor îndeplini când vor fi adulți .
Aici este îndeosebi spațiul jocurilor simbolice. În astfel de jocuri copiii învațǎ despre ei, despre familie, despre societate, construindu-se astfel conduite sociale de apartenențǎ la grup, de colaborare, de disciplinǎ în grup, de ascultarea opiniilor altora, de toleranțǎ.
Centrul de activitate-Joc de masă-Centrul jocurilor de masǎ este preferat atât de băieți cât și de fetițe prin diversitatea materialelor folosite și care le dezvoltǎ în domeniul afectiv, fizic, cognitiv, și al limbajului și comunicării, astfel :
coordonarea ochi-mânǎ;
musculatura micǎ;
capacitatea de discriminare vizualǎ;
deprinderi de îmbinare, triere, așezare în ordine, clasificare, numărare, punere în corespondențǎ;
percepțiile despre culoare, mărime, formǎ;
capacitatea de a rezolva situații problematice;
perseverența și sentimentul de bucurie la finalizarea unei sarcini.
coperarea în realizarea unor produse collective
Materialele trebuie pǎstrate în ordine, în cutii – coșulețe speciale, etichetate, puse la loc vizibil, așa încât copiii sǎ și le poatǎ alege în funcție de tema aleasǎ sau propusǎ . La sfârșitul jocului copiii iși vor expune lucrǎrile sau vor depozita piesele, dupǎ cum este cazul. Și aici se recomandǎ imortalizarea aspectelor demne de apreciat. Ca și în cazul celorlalte centre de activitate, trebuie sǎ observǎm copiii în timp ce se joacǎ , deoarece jocurile copiilor în acest spațiu pot furniza informații valoroase despre aceștia.
Caracterul activităților instructive educative realizate în grădiniță este extrem de flexibil.El nu are un caracter impus, ci este selecat de educatoare,asigurându-ne că pe parcursul unei săptămâni atingem toate cele cinci domenii de activitate și anume :Domeniul Știință ce include activități de cunoaștere a mediului dar și activități matematice(DȘ);Domeniul limbă și comunicare căruia îi aparține activitățile de educare a limbajului(DLC);Domeniul estetic și creativ-educația muzicală și educația artistico-plastică(DEC),Domeniul om și societate-acest domeniu include activitătile practice,gospodărești si activitățile de educare pentru societate(DOS) și nu în ultimul rând, activitățile fizice care fac parte din domeniul psiho- motric(DPM).
Precizăm că domeniile de dezvoltare sunt diviziuni convenționale necesare, din rațiuni pedagogice, pentru asigurarea dezvoltării plenare, complete, ca și pentru observarea evoluției copilului.Între toate domeniile există o intricare și participare interrelațională, astfel că fiecare achiziție într-un domeniu influențează semnificativ progresele copilului în celelalte domenii. De exemplu, când copilul învață să meargă, chiar dacă cea mai mare parte este implicat domeniul fizic, cel al motricității grosiere, copilul este implicat și din punct de vedere al receptării semnalelor auditive(dezvoltare senzorială) și din punct de vedere al dezvoltării socio-emoționale prin interacțiunea cu adultul și din punct de vedere al limbajului (receptează mesaje orale). Adultul comunică cu el în acel moment,îi transmite emoții, îl încurajează, îi zâmbește, copilul înțelege mesajul și simte susținerea adultului, simte siguranța. Deci, domeniile de dezvoltare sunt instrumente pedagogice esențiale pentru a realiza individualizarea educației și învățării, acestea dând posibilitatea de a identifica atât aptitudinile cât și dificultățile fiecărui copil în parte.Aceste conținuturi pot fi etalate monodisciplinar sau în manieră integrată(conținuturile din mai multe discipline sunt îmbinate armonios pe durata unei zile de activitate educativă).
Ca valoare de exemplu voi descrie succinct obiectivele urmărite în parcurgerea activităților specific grădiniței, grupându-le în patru categorii ce corespund celor patru dimensiuni-laturi fundamentale ale educației: educația intelectuală( realizată cu precădere în educația limbajului, activități matematice și cunoașterea mediului), educația morală( realizată cu precădere în educația pentru societate), educația estetică( realizată cu precădere prin educația plastică și muzicală), educația tehnologică( realizată preponderant prin activități practice și elemente de activitate casnică) și educația fizică( realizată prin categoria de activitate educație fizică)
Educația intelectuală în grădiniță presupune dobândirea de către copil a primelor elemente ale muncii intelectuale, deosebit de importante pentru pregătirea în vederea cunoașterii realității și a muncii viitoare de învățare școlară.Este vorba despre latura instructivă a procesului educațional, ce presupune atât informarea cât și instrumentarea copiilor, principale achiziții ale acestora fiind:
deprinderi fundamentale de autoservire: hrănirea, îmbrăcarea, somnul, deprinderi igienice, aspect legate de culturalizarea acestor comportamente;
deprinderi instrumentale :desenul, modelajul, elemente ale citit-scrisului și calculului matematic, deprinderi de comunicare;
cunoștințe, informații despre mediul înconjurător și despre sine;
În latura sa formativă, procesul educației intelectuale presupune:
dezvoltarea principalelor procese psihice implicate în învățare: memoria, atenția, limbajul, gândirea cu operațiile și calitățile sale;
dezvoltarea capacităților de investigație a mediului înconjurător și de cunoaștere elementară a acestuia;
dezvoltarea capacităților de comunicare și interrelaționare;
Educația morală în grădiniță vizează dezvoltarea unor elemente de conduită morală și creșterea premiselor pentru conturarea unor convingeri morale. Se urmărește astfel, dezvoltarea unor deprinderi și obișnuințe ce vor asigura o conduită dezirabilă social:
deprinderi de autoservire și de comportare civilizată, politicoasă;
deprinderi de asumare a responsabilităților și de împlinire riguroasă a unor sarcini și reguli prestabilite;
formarea unor reprezentări și sentimente morale;
dezvoltarea capacității de înțelegere a motivației logice a unor cerințe de conduită;
dezvoltarea capacității de a discerne între bine și rău în comportamentul propriu și al altora;
dezvoltarea unor calități de voință și trăsături de caracter la nivelul vârstei;
Educația estetică-obiectivul esențial de urmărit în activitățile de educație estetică este dezvoltarea capacității de sesizare și înțelegere a frumosului din natură, viață, comportamentul celor din jur.Acest lucru se poate face prin cultivarea obișnuinței de a păstra aspectul camerei, scărilor, hainelor, cultivarea gustului pentru frumos prin exploatarea din perspectiva valențelor estetice a imaginilor din cărțile cu povești, a descrierilor întâlnite în basme, a reprezentațiilor pe scenă și a înregistrărilor audio.
În latura sa instrumentală, educația estetică urmărește formarea unor deprinderi elementare de exprimare prin desen, modelaj, construcții, stimularea potențialităților creatoare și dezvoltarea aptitudinilor artistice ale copiilor, dezvoltarea unor deprinderi de evaluare din perspectivă estetică a produselor activității proprii și a altora.
Educația fizică are ca obiectiv fundamental dezvoltarea normală și armonioasă a organismului copilului în parametrii descriși de vârstă și potențialitățile individuale. Specificând, educația fizică în grădiniță urmărește:
întărirea stării de sănătate prin călirea organismului;
dezvoltarea deprinderilor psihomotrice corecte, în principal a celor implicate în dobândirea unei ținute corecte în mers și stând;
dezvoltarea unor deprinderi igienice și a unor trăsături de voință și caracter precum încredere în forțele proprii, supunere la reguli, preseverență, curaj, altruism.
Educația tehnologică presupune la această vârstă formarea unor deprinderi practice, și mai puțin exersarea acestora ca niște acte sau norme impuse și nemotivate, care au ca efect executarea unor produse fără suflet(Programa pentru învățământ preșcolar, pag 28).Accentul trebuie pus asupra:
dezvoltării manualității, a capacității de coordonare armonioasă a mișcărilor generale și fine;
dezvoltarea unor scheme acționale utile în rezolvarea unor sarcini practice simple;
achiziția unor informații de bază privind lumea tehnicii și practica utilizării tehnologiilor;
cultivarea creativității și a spiritului de inițiativă în activitățile practice desfășurate atât în grădiniță cât și în mediul familial.
Pentru a oferi un tablu al diversității de posibilități de obiectivare practică a activităților comune, vom trece în revist[ criteriile după care sunt grupate categoriile de activități:
după conținut: activități de educare a limbajului, activități matematice, activități de cunoaștere a mediului, activități practice și elemente de activitate casnică, activități de educație pentru societate, activități de educa’ie muzicală, activități de educație plastică, activități de educație fizică. Aceste tipuri de activități se regăsesc în Planul de Învățământ al grădiniței.
După obiectivul fundamental: activități de comunicare de noi cunoștințe, activități de formare de priceperi și deprinderi, activități de consolidare a cunoștințelor și deprinderilor, activități de recapitulare și sistematizare a cunoștințelor, activități de evaluare, activități mixte.
După modalitatea de desfășurare:
-educarea limbajului: lectura după imagini, povestirea și repovestirea, crearea de povești, jocul didactic, lectura educatoarei, convorbirea, memorizarea;
-activități matematice: exercițiul cu material individual, jocul logico-matematic, jocul didactic;
-cunoașterea mediului: observarea, lectura după imagini, povestirea, lectura educatoarei, investigația directă, jocul didactic;
-educația pentru societate: poezii, lectura educatoarei, lectura după imagini, convorbirea tematică;
-activități practice și educație plastică: activități de desen, pictură, modelaj, colaj, înșiruire etc., exercițiile psihomotrice, activități de evaluare și autoevaluare a produselor activității;
-educația muzicală: cântece, jocuri cu cântec, jocuri muzicale, audiții muzicale, activități de euritmie;
-educație fizică: exercițiile psihomotrice, jocuri de mișcare, dansul, dansul popular.
În educația timpurie, predarea-învățarea integrată semnifică modul în care cadrul didactic integrează conținuturile mai multor domenii experiențiale, exploatând resursele din mai multe centre de activitate cu scopul atingerii mai multor obiective referință. Abordarea integrată a predării asigură stimularea copiilor pe mai multe domenii de dezvoltare, acordându-le egală atenție tuturora. Activitățile integrate se desfășoară alternând formele de organizare a activității: frontal (atunci când este oportună), pe grupuri și individual, în funcție de conținut, particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor, moment al zilei. Odată stabilite obiectivele cadru și de referință asupra cărora cadrul didactic își concentrează atenția pe parcursul unei zile, acesta propune copiilor o temă circumscrisă celor 6 teme existente în curriculum. Gradul crescut de generalitate al temei (de exemplu: hrana viețuitoarelor) permite atingerea mai multor obiective de referință, dar și organizarea de activități diverse în centre de activitate diferite. Activitatea tematică este un exemplu de activitate integrată. Aceasta se poate desfășura simultan în mai multe centre de activitate cu sarcini diferite. Spre exemplu, în activitatea tematică „La magazin”, pot fi atinse obiective de referință din mai multe domenii experiențiale: Limbaj și comunicare, Om și societate, Științe, Estetic și creativ prin propunerea de activități în centrele de activitate: Bibliotecă, Joc de rol, Construcții, Științe, Arte. Nu este obligatoriu ca în toate centrele de activitate să se regăsească cunoștințe, deprinderi și abilități din toate domeniile experiențiale. Copiii pot lucra la oricare dintre centre, putând participa la activități din mai multe centre într-o singură zi. Fiecare activitate, din fiecare centru, contribuie cu conținuturi și abilități la repertoriul temei. În același timp, prin sarcinile pe care le realizează copiii este stimulată dezvoltarea acestora în toate domeniile de dezvoltare.
Cât de important este activitatea organiyată cu copiii preșcolari pentru deyvoltarea armonioasă a personalității și creativității copiilor vom deybate în subcapitolul următor.
MODALITĂȚI DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ
Perioada preșcolară este prima în care copilul devine abiltat, maifestând aptitudini creatoare.Există o dezvoltare a trebuinței de expresie creativă la copiii preșcolari.Mulți autori leagă constituirea și dezvoltarea trebuinței de expresie creativă de constituirea sinelui- care este plasată în jurul vârstei de 4-5 ani.
La preșcolari, locul motivelor biologice(predominante la antepreșcolar) este luat treptat de motivele și trebuințele sociale.Motivele se supun treptat unui proces de interiozare.Ca urmare, comportamentele copilului încep să devină unitare și coerente.
Grădința trebuie să-și propună ca scop educativ educarea creativității la orice copil, căci există suficiente dovezi că, la orice persoană normală, creativitatea poate fi dezvoltată într-o măsură mai mare mică sau mai mare, într-o direcție sau alta.După cum este organizat și orientat, procesul de învățământ poate să ducă fie la dezvoltarea gândirii independente și creatoare, fie la formarea unei gândirii stereotipice.De aceea, cadrele didactice trebuie să apeleze, pe cât posibil, la acele metode care contribuie într-o măsură cât mai ridicată la educarea creativității copiilor prin: problematiyare, învățarea prin descoperire, convorbirea euristică, jocurile didactice(de creativitate) e.t.c.
Dintre ele, la preșcolari, se pot utiza, în special,jocurile didactice.Orice joc poate contribui la stiumlarea unor factori ai creativității prin:
Imaginarea diferitelor variante de soluționare a sarcinii didactice primite;
Alegerea celei mai potrive;
Învățarea din propriile greșeli;
Confruntarea propriilor păreri cu cele ale colegilor și corectarea eventualelor greșeli;
Inventarea unor noi variante ale jocului;
Aprecierea răspunsurilor creatoare de către colegi și educatoare;
Este necesar să fie alese cu precădere acele jocuri și activități didactice care contribuie, în cea mai mare măsură, la educarea principalilor factori ai creativității.Pentru aceasta este necesar ca atmosfera generală din cadrul jocurilor de creativitate să fie favorabilă încurajării permanente a inițiativei și independenței.Atât educatoarele, cât și copiii trebuie să stimuleze, încurajeze și aprecieze răspunsurile și soluțiile creative, inedite și rar frecvente în jurul grupei.Este foarte important ca în această acțiune să fie atrasă și familia.În special părinții trebuie să cunoască, să aprecieze și să favorizeze realizările creatoare ale copiilor și să nu strivească inițiativele lor creatoare.
În vederea creșterii gradului de eficiență a jocurilor și activităților creatoare, a contribuției lor la formarea personalității preșcolarului, ar trebui respectate următoarele măsuri instructive-educative:
a) Copiii vor primi și acasă unele sarcini didactice desprinse din cadrul jocurilor de creativitate(să se joace și în familie, cu părinții aceste jocuri).Spre exemplu, în cadrul jocul” La ce se poate folosi?”, ei vor putea găsi și acasă unele utilizări ale obiectelor, de care este vorba în sarcina dată de educatoare, sau ale altor obiecte.Este necesar să se procedeze în acest fel, deoarece unii copii descoperă soluții originale după o anumită perioadă de timp de la primirea sarcinii.În acest fel, sarcinile lor creative și modul în care le soluționează se vor apropia și mai mult de modul în care se desfășoară procesul creativ în știință, artă e.t.c.
În aceste ultime cazuri, timpul de incubație(până se produce iluminarea) poate să fie deosebit de lung.Totodată, unele cercetări au pus în evidență faptul că răspunsurile cele mai originale apar în partea finală a soluționării sarcinii, după ce subiecții au epuizat gama soluțiilor banale, conformiste, uzuale.
b) În cadrul jocurilor să efectuăm aprecieri mai ales prin compararea performanțelor, realizărilor prezente cu cele trecute ale aceluiași copil.Procedând în acest fel, vom evidenția progresul înregistrat de fiecare copil, fapt ce va duce la stimularea încrederii în forțele proprii și dorința de depășire continuă a realizărilor lor anterioare.
Dacă am compara numai realizările unui copil cu cele ale colegilor unii vor fi aproape tot timpul apreciați, lăudați(cei mai buni, care obțin cel mai des rezultate bune la aproape orice activitate), iar alții vor fi tot timpul neglijați, criticați(cei mai slabi, care înregistrează de cele mai multe ori rezultate slabe, la aproape toate activitățile).Ori, comparându-l, pe fiecare în parte, cu el însuși, cresc șansele ca și cei mai slabi să fie lăudați(când se străduiesc mai mult, când progresează) și cei mai buni să fie criticați(când nu depun suficient efort, când regresează)
c) Este bine să existe și un caiet al grupei, în care se vor nota cele mai valoroase realizări creatoare ale copiilor.Acest procedeu, ca și altele care vizează popularizarea produselor creatoare ale copiilor(reviste, almanahuri, mass-media) la nivelul grădiniței, părinților, localității, contribuie din plin la formarea unei motivații optime a activității creatoare.
d) Orientarea spre cercuri(literare, muzicale, sportive) din grădiniță sau din localitate, în funcție de domeniul în care se manifestă cu preponderență activitatea lor creatoare.
e) În aprecierea răspunsurilor, soluțiilor găsite de copii să se țină seama, în primul rând, de calitatea acestora (nu de cantitate), de caracterul lor inedit,original, neuzual, de nivelul de elaborare. De aceea consider că nu trebuie să se utilizeze numai probe de creativitate cu timp limitat(impus).
f) Educatoarele să caute permanent noi forme de prezentare a activităților creative, făcându-le în acest mod mai interesante, mai atractive, mai plăcute e.t.c.
g) Prin intermediul acestor activități se urmăresc două obiective de bază: cunoașterea și educarea creativității copiilor.La fiecare copil se va căuta să se afle care factori ai creativității sunt mai dezvoltați, în ce domeniu se manifestă cu preponderență acești factori, ce blocaje ai creativității sunt mai puternice.În acest fel se va putea realiza mai ușor tratarea diferențiată și individualizată a copiilor, în cadrul muncii de educare a creativității.
h) Maniera de lucru la unele activități de educare a creativității trebuie să fie diferită.Activitatea de căutare, de cercetare, de colaborare provoacă mișcare, freamăt, uneori gălăgie.Educatoarea trebuie să păstreze un echilibru în toate, punând în balanță atât avantajele cât și micile neplăceri legate de acest gen de activitate.
Dar, cu toate dezavantajele produse în cadrul disciplinei, cadrele didactice nu trebuie să renunțe niciodată la activitățile creatoare, dimpotrivă să le promoveze continuu, sistematic, organizat.
i). Sarcinile didactice pe care le au copiii de îndeplinit în decursul acestor activități trebuie să se transforme treptat în deprinderi creative, și anume deprinderea de a găsi cât mai multe și mai inedite utilizări ale unor obiecte, deprinderea de a crea povești în cât mai variate moduri(după cuvinte de sprijin, cu început dat), deprinderea de a realiza desene originale, cântece, poezii ș.a.
j) Să oferim copiilor exemple, modele de realizări creative(preșcolaritatea este vârsta imitației) produse de copii, de educatoare sau de alte persoane.
k) Modul de desfășurare a activităților creative să permit[ o cât mai mare libertate de acțiune, realizarea unor produse creative cât mai originale, diferite de ale colegilor, bine elaborate.În acest scop este necesar ca unele activități să se repete de mai multe ori, în zile diferite.
l) Copiilor mai creativi, mai talentați să li se dea sarcini suplimentare, mai dificile.
Voi prezenta în continuare sarcinile didactice ale unor activități creative ce pot fi utilizate în cadrul grădiniței:
Enumerarea însușirilor unui obiect, animal, plante, gruparea lor în însușiri:
-esențiale și neesențiale
-obișnuite sau neobișnuite
-cunoscute sau mai puțin cunoscute
2. Recunoașterea obiectului când sunt enumerate însușirile sale(se dau 2-3 însușiri și se lasă timp de gândire pentru ghicirea obiectului, dacă sarcina nu este îndeplintă, se adaugă, pe rând, câte o însușire și iar se acordă timp de gândire până se recunoaște obiectul, în continuare, se trece la alt obiect și se procedează la fel).
3. Gruparea(clasificarea) în cât mai multe feluri, după variate criterii , a unor obiecte, imagini, figuri geometrice.
4. Găsirea unor utilizări multiple și inedite ale unor obiecte variate.
5. Găsirea a cât mai multe materiale și soluții pentru construirea unui obiect în anumite condiții sau care pot fi folosite într-o anumită situație(de ex. “Cum poți tăia pâinea dacă nu ai cuțit?”)
6. Enumerarea a cât mai multe și cât mai variate cuvinte care se potrivesc (au legătură, le trec prin minte) cu un anumit cuvânt( Ce cuvânt îți trece prin minte când auzi cuvântul “avion” ?”Ce cuvinte au legătură cu cuvântul Zmeu?” e.t.c.)
7. Realizarea unor povești, povestiri e.t.c. pornind de la un cuvânt, două sau mai multe cuvinte.
8. Găsirea unor sinonime, definiții originale sau definiții hazlii ale unor cuvinte.
9. Găsirea unor antonime ale unor cuvinte.
10. Desenarea a cât mai multor obiecte dintr-o anumită clasă: fructe, legume, animale domestice, obiecte rotunde ș.a.
11. Enumerarea a cât mai multe cuvinte care încep cu un anumit sunet, conțin o anumită silabă, rimează cu un anumit cuvânt.
12. Formularea unei propoziții din cuvinte disparate(date într-o altă ordine decât cea firească).
13. Lungirea unei propoziții prin adăugarea unor cuvinte noi la început, la mijloc sau la sfârșit.
14. Formularea unor răspunsuri la întrebări cu includerea obligatorie a unui anumit cuvânt.
15. Alcătuirea unor povești, povestiri după un început dat, idei fragmentate, un sfârșit dat.
16. Desenarea unor obiecte a căror formă seamănă cu două figuri geometrice( spre exemplu un pătrat și un triunghi) combinate în mod diferit, spre exemplu pătratul în partea de sus și triunghiul în partea de jos, invers sau pătratul în partea stângă iar triunghiul în partea dreaptă.
17. Elaborarea a cât mai multor întrebări la o anumită situație(spre exemplu “un accident de circulație”) sau pe baza unui tablou.
18. Găsirea unor titluri la o poveste sau o povestire, un text, un tablou, un desen, un fragment muzical.
19. Actualizarea unor povești. Spre exemplu, descrierea unor întâmplări din zilele noastre cu fata babei și fata moșneagului,Harap-Alb, Scufița Roșie ș.a.
20. Îmbunătățirea, pentru a le place și mai mult, a unor desene, jucării, lucrări .
21. Ghicirea unui obiect cu ajutorul a maximum 10 întrebări(Un copil stă cu ochii închiși.Celorlalți li se arată un obiect. Cel care a stat cu ochii închiși va trebui să-l ghicească pe baza răspunsurilor la cât mai puține întrebări).
22. Recunoașterea, pe baza mimicii, gesturilor, pantomimei a unor profesii, acțiuni, personaje, idei, stări afective.
23. Dramatizarea unor basme, povestiri, schițe.
24. Dezlegarea unor ghicitori, probleme distractive.
CAPITOLUL IV
DIMENSIUNI APLICATIVE
ACTIVITĂȚI DIDACTICE CARE STIMULEAZĂ CREATIVITATEA LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ
Activitatea de regândire a educației preșcolarului nu reprezintă un răspuns de conjuctură a reformei învățământului românesc, ci o opțiune clară și distinctă în favoarea redescoperirii copilului, a trebuințelor sale.Este promovată ideea participării active și conștiente a copilului la activități, atenția fiind centrată pe copil, pe progresele lui, dar în aceeași măsură și pe procesul prin care educația sprijină aceste procese.
Cum putem noi ca și cadre didactice să sprijinim copiii în acest proces complex al creativității_
-prin furniyarea unui mediu care permite copilului să exploreye și să se joace fără restrângeri exagerate
prin adaptarea la ideile copilului, făr a încerca o restructurare a ideilor lui astfel încât să se potrivească cu cele adulților
prin accentuarea ideilor neobișnuite ale copilului, fără a judeca modul divergent în care acesta reyolvă o problemă.
alocând destul timp copilului pentru explorarea tuturor posibilităților pentru trecerea de la ideile obișnuite la idei cât mai originale
încurajând procesul, iar nu scopul
De aceea voi prezenta în continuare diferite activități didactice desfățurate în grădința de copii ce au ca rol principal dezvoltarea creativității copilului și rolul cadrului didactic în amplificarea acestei creativități.
Jocurile și activitățile la alegerea copiilor în ariile de stimulare
În zona care îl interesează mai mult, copilul are posibilitatea să învețe din propriile acțiuni, activități și observații, pot participa la activitățile din cadrul unei anumite arii fără îndemnul și la la inițiativa educatoarei, hotărând singuri cum să-și folosească timpul.Ariile au un mare rol dacă există global, trebuie însă bine delimitate, gândite fără a deranja reciproc, dar cu o foarte mare ordine în cadrul fiecăreia.
Învățând în cadrul acestor arii de stimulare, se urmărește crearea unui nou model educațional, care-l face pe copil să fie conștient de la grădiniță că tot ceea ce se întâmplă în viață este independent, și creearea unui mediu care asigură copiilor posibilitatea de a-și asuma anumite roluri pe măsură ce învață.
Tocmai prin aceste roluri diferite își vor alege scopurile stabilite:
Ca gânditori- copiii vor reflecta la acțiunile lor și vor face conexiuni între cunoștințele noi și cele anterioare;
Ca persoane ce rezolvă o problemă- copiii vor crea soluții alternative la obstacolele întâlnite în cale și vor vedea problemele cu posibilități de descoperit;
Ca martori ai unei întâmplări- copiii își vor dezvolta deprinderile și mijloacele necesare pentru a comunica propriiile observații și idei;
Ca ascultători- copiii vor învăța să-și focalizeze atenția în totalitate și să devină auditori activi și atenți în public;
Ca interlocutori- copiii își vor planifica propriul stadiu, asumându-și răspunsurile pentru propriile decizii;
Ca parteneri- copiii vor învăța să coopereze și vor începe să ia în considerare și punctele de vedere ale celorlalți;
Ca prieteni-copiii vor învăța să aibă încredere și să îngrijească de ceilalți, să-și dea seama că și ceilalți vor proceda la fel față de ei.
În aria de stimulare STIINȚĂ care poate fi concepută ca laborator multifuncțional copilul își însușește multe cunoștințe.O mare influență trebuie să exercite asupra copilului cadrul ambiental care să-i incite curiozitatea și să-i producă plăcere.Acest centru va fi amenajat în funcție de anotimp și de tema de parcurs pentru o perioadă determinată. Eu am delimitat acest centru de celelalte arii de stimulare prin imaginea a doi copii încadrați între semnele mirării și întrebării.
De exemplu în anotimpul primăvara aici își au locul planșe,seturi de imagini legate de pimăvară, pahare, lădițe, tăvi cu semințe aflate în diferite stadii de încolțire, crenguțe înmugurite, înflorite, scoici, melci ș.a. Deosebit de important ca în cadrul acestei arii de stimulare să fie amenajat un colț al noutăților, unde educatoarea va introduce zilnic sau periodic, materiale noi ce vor fi prezentate sub forma unor surprize.În acest colț pot apărea un insectar, un ierbar, un microscop, un set de eprubete,un cântar, cuburi de gheață, un acvariu s.a.
În cadrul acestei arii urmăresc să exploreze, să facă experimente simple, să descopere anumite caracteristici ale obiectelor, să ordoneze și să clasifice după criterii date unele aspecte ale naturii specifice anotimpului sau legate de viața unor plante sau animale, să formuleze întrebări și răspunsuri corecte în funcție de investigațiile făcute.
O mare importanță am acordat transpunerii copiilor în lumea mirifică a necunoscutului ori a preocupărilor serioase ale adultului.În acest sens am formulat propuneri de genul:”Ce-ați zice să fim o zi cercetări?” Alteori o întrebare de genul:” Știți care este povestea unei picături de apă?” și urmată de o activitate sub formă de experiment, povestiri, lecturi care trezesc curiozitatea copiilor.În această zonă le voi oferi ocazii multiple de a lucra în grupuri mici și de a intra în contact unii cu ceilalți, cu alte ființe și cu mediul înconjurător, pe căi care să promoveze respectul față de toate acestea.I-am încurajat pe copii să ajungă la concluzii singuri, pe cont propriu, perimțându-le să explice în cuvinte de ce și cum au ajuns la aceste concluzii.Când copiii au de pus întrebări și descoperă lucruri noi, eu îi pot ajuta să-și extindă aria de cunoștințe și gândirea prin a le pune întrebări cu final deschis cum ar fi:
„Ce îmi poți spune despre asta?”
„În ce mod ai putea să o faci?”
„Câte asemănări poți găsi între aceste două obiecte? Câte deosebiri?”
„De ce altceva îți reamintește acest lucru? La ce altceva te face să te gândești?”
Ce crezi că s-ar putea întâmpla dacă…?”
Toate aceste întrebări dezvoltă imaginația, gândirea creatoare, într-un cuvânt creativitatea.Pe parcursul activității la acest centru trebuie să punem întrebări:” Ce este aceasta?”, care fac apel la memoria mecanică și să le punem întrebări care declanșează un amplu proces de gândire cum ar fi:” De ce?” „Ce ar fi dacă?” Să încurajăm copiii să gândească la întrebarea pusă, să observe, să compare, să sorteze, să anticipeze, să experimenteze.
Voi prezenta un experiment desfășurat în cadrul acestei arii de stimulare care stârnește curiozitatea copiilor și lasă locul întrebărilor, cercetărilor,creativității.
Starea vremii-experiment(nivelul II, Grupa mare)
Materiale: un glob pământesc, o eșarfă cu care se înfășoară globul ce va reprezenta atmosfera, spirală de hârtie, un radiator, pungi de hârtie, uscător de păr.
Voi explica copiilor că ne vom juca cu globul pământesc și celelalte obiecte pentru a învăța lucruri noi despre starea vremii.Starea vremii reprezintă schimbările ce se produc, uneori este rece, alteori cald, plouă sau ninge.Pământul este înconjurat de o pătură numită atmosferă.Voi înfășura pământul cu o eșarfă, aceasta va fi atmosfera, de ea depinde tipul de aer ce ne indică starea vremii.
Întrebare:” Cum vă dați seama de existența aerului? Se vede ?”
Experiment :Suflați în punga de hârtie goală. Acum puteți vedea aerul? Dar îl puteți simți? Suflați pe brațele copiilor.
Explicații :Deși aerul nu se vede, îl putem simți în mișcare,putem vedea cum punga s-a umplut de aer.
Ce se întâmplă cu aerul când este încălzit? Nu-l putem vedea nici acum, dar totuși ce putem vedea este ce efect are asupra unei spirale de hârtie agățată deasupra radiatorului.Copiii vor observa că spirala se învârte mai repede atunci când aerul fierbinte se ridică din radiator. Explicație: Soarele încălzește tot timpul aerul care se ridică și se mișcă, fiind înlocuit cu aer rece și acest lucru duce la apariția vântului.
Vom putea observa și ce anume poate fi deplasat de către vânt, folosind un uscător de păr și de asemenea ce se întâmplă cu zăpada dintr-un pahar dacă o încălzim sau o lăsăm ceva timp la temperatura camerei. Copiii vor marca nivelul zăpeyii apoi vom observa nivelul apei.Vom observa și vom discuta rezultatele apoi vom lăsa apa să se evapore.Voi încuraja copiii să-și spună punctul de vedere, să privească norii și să recunoască forme cunoscute, aceste imagini putând fi folosite în cadrul unor povestiri create chiar de ei, unde fiecare nor poate fi denumit într-un anumit fel.
Aria de stimulare ARTĂ le permite copiilor să arate cum gândesc, simt și văd lumea, exprimându-și astfel potențialul creator.Majoritatea copiilor iubesc această arie de stimulare deoarece le permite:
-Să-și descarce excesul de energie și anxietate;
-Să-și exprime în limbaj plastic elemente diferite;
-Să identifice culorile, nuanțele, materialele și accesoriile folosite;
Să modeleze exersând diferite tehnici de lucru;
Să descopere, să îmbine, să selecteze diferite obiecte;
Să utilizeze tehnici specifice lucrului manual(tăiere, lipire, suprapunere);
Să aprecieze frumosul în lucrările proprii și în artă;
Pentru unii copii, arta poate însemna terapie, îi oferă posibilitatea să se exprime creativ, tot ceea ce în experiența lui de viață nu poate fi formulat și asimilat numai prin vorbire.
Orice sală de clasă trebuie să aibă un colț special unde să existe acces la materiale specifice, în care să fie fixate pe perete copii ale unor opere de artă și unde să fie prezentate activitățile artistice săptămânale. Având acest colț al artelor cu tot felul de materiale la îndemână, copiii sunt încurajați să fie inventivi și creatori prin însăși libertatea de a alege.De asemenea doi copii pot fi responsabili de acest spațiu având grijă să verifice returnarea și punerea la loc a obiectelor luate zilnic.Colțul artistic se va dezvolta gradat.Nu e nevoie de multe materiale la început, dar este nevoie ca aceste materiale să fie la îndemână.
Ca în orice alt domeniu talentul are un rol important în interesul și aptitudinea artistică a copilului dar este bine să identificăm artiștii grupei dar să nu îi comparăm între ei. Evaluarea creației artistice a copilului trebuie să accentueze efortul pe care l-a făcut. De aceea, o evaluare constructivă va accentua energia și ideile puse în creearea operei și mai puțin opera în sine.
Exemplu:” Jucăria preferat”(desen)
După executarea lucrării trebuie să întrebăm copilul următoarele:
„Ți-a plăcut să faci asta?”
„De unde ai această idee minunată?”
„Ești mulțumit de acestă construcție?”
„Crezi că ai terminat?”
„Descrie-mi desenul tău.”
Sau: . Copiii se așează pe covor, în poziția culcat, cu fața în sus, mâinile pe lângă corp, având o poziție cât mai confortabilă. Între ei trebuie să fie o anumită distanță, astfel încât să nu se atingă unul pe celălalt. Desfășurarea jocului. Jocul are două etape importante: Etapa comună: Am anunțat tema: Azi ne vom juca jocul: „De-a visul”. Ne vom preface că dormim, iar voi v-a trebui să stați cu ochii închiși. Respirați ușor, lăsați corpul neîncordat, să se relaxeze și eu am să vă povestesc un vis. În timp ce eu vă povestesc, voi v-a trebui să vă imaginați visul. „Noapte bună copii!”. Am povestit copiilor, cum am văzut dimineața, venind spre grădiniță, multe frunze care cădeau dintr-un copac mare, fără ca să sufle măcar un pic de vânt. Dar frunzele acelea nu mai aveau culoarea verde, pe care o știm cu toții, ci erau de mai multe culori: galbene, maronii, roșcate, portocalii, cu pete negre, iar unele aveau totuși și câte un pic de verde. Afară era liniște și ele cădeau una după alta, așezându-se pe pământ, ca un adevărat covor. Și așa, colorate erau foarte frumoase. Apoi am anunțat: „Trezirea, copii! Bună dimineața! Deschideți ochișorii, întindeți brațele și picioarele. Ne-am trezit. V-a plăcut visul? Etapa individuală: Fiecare copil se așează la măsuță și va colora frunzele pe care le va primi, (frunze din hârtie albă, decupate), folosind culorile din visul pe care l-ați visat. În final se prezintă lucrările și se face aprecierea lor, atât în cadrul grupului cât și de către grupurile de la celelalte centre, prin metoda Turul galeriilor. Acest joc este o variantă a metodei „Tehnica viselor”, metodă care stimulează creativitatea și imaginația copiilor, impune stabilirea unei legături între lumea reală și cea imaginară și de asemenea stimulează bună dispoziție, în timpul activității. Exemplul 2. Modelaj: „Tablou de primăvară” (lucrări individuale). Materiale folosite: plastilină, planșete și suporturi din carton pe care să așeze floricelele și pomii înfloriți. După câteva exerciții de încălzire a mușchilor mici ai mâinii: „Prindem aerul”, „Luminițe, luminițe”, „Cântăm la pian”, „Floarea se închide, floarea se deschide”, am explicat copiilor ce au de făcut. Aveți pe măsuțe (vor enumera ei materialele aflate), totul pregătit; va trebui să înmuiați plastilina pentru a putea lucra cu ea (le voi demonstra). Tema de azi este: „Tablou de primăvară”. Voi va trebui să modelați din plastilină flori și pomi înfloriți, pentru a obține un tablou de primăvară. Copiii vor lucra, iar eu îi voi supraveghea și voi interveni cu noi explicații sau observații. În final se face autoaprecierea și aprecierea lucrărilor. Această activitate a avut drept scop, stimularea imaginației și creativității individuale dezvoltarea abilităților manuale și a gustului estetic. Lucrările, au fost folosite ca suport în desfășurarea altor activități, din diferite domenii de activitate (științe, limbă și comunicare, om și societate), după care au fost expuse pe holul grădiniței unde au rămas mai multe zile, pentru a fi admirate și de către părinți, bunici, frați/surori mai mari ai copiilor,care-i însoțeau la venirea plecarea lor acasă.
Copiii trebuie învățați să evalueze munca și îi vom ajuta să formuleze întrebări pentru autoevaluare, să evite să facă judecăți despre produse pentru a nu afecta încrederea în sine și creativitatea.
Este important ca desenul fiecărui copil să fie comentat și lăudat, pentru ceea ce a creeat. Desenul, pictura, le evaluează eforturile creatoare, fiecare are o idee specială.Se vor organiza expoziții pentru a le arăta lucrările tuturor, iar intrarea în clasă va trebui să reflecte acestă creativitate.Expoziția lucrărilor îi motivează pe copii iar lucrările este bine să fie puse la înălțimea lor ca să vadă de aproape, oferindu-le astfel posibilitatea de a vorbi, comenta despre ceea ce au creat.
Prin artă se pot investiga, cunoaște și evalua idei care vin din toate părțile lumii, astfel încât creativitatea și flexibilitatea sunt mijloace de integrare în lume a copiilor.
La fel putem proceda și cu celelate arii de stimulare.
În concluzie, consider că desfășurarea jocurilor pe arii de stimulare (de interes) este utilă și constituie un minunat prilej oferit în scopul satisfacerii sarcinii de ordin formativ, adăugând continuu noi achiziții personalității copilului ce se conturează treptat, treptat tot mai evident.Pentru aceasta educatoarea trebuie să creeze climatul ambiental necesar desfășurării jocurilor și să asigure materialele necesare, să-și fixeze scopurile și să fie mereu prezentă în a le rezolva cu competență și tact, pătrunsă de importanța misiunii sale, astfel le va da copiilor posibilitatea să se miște, să acționeze, să comunice între ei, ceea ce va duce în final la o bună colaborare în colectiv.
Metode și tehnici de stimulare a activităților folosite în activitățile de desen și pictură
Aria curriculară a educației estetice integrează finalități referitoare la educația artistico-plastică și la educația muzicală, așezându-l pe copilul preșcolar în situația de a recepta, aprecia, căuta frumosul și de a se exprima prin formele acestuia.Artele plastice și muzica oferă copilului aflat la vârsta simbolică veritabile limbaje de relevare a sinelui, a trăirilor afective și a impresiilor puternice create de realitatea înconjurătoare.Arta reprezintă astfel un mijloc pretențios de comunicare la o vârstă la care abilitățile verbale sunt încă limitate, dar și un prilej de exersare și dezvoltare a creativității, prin libertatea maximă de expresie pe care o asigură.
Pornind de la faptul cunoscut că unii copii au o dezvoltare mai rapidă, alții mai lentă, este necesar, în primul rând, cunoașterea copiilor, a nivelului de dezvoltare a proceselor lor cognitive.În urma testelor de evaluare am ajuns la concluzia că există copii care dispun de imaginație creatoare dar nu dispun de tehnici de lucru, de deprinderi formate și atunci reșesc să dea o interpretare grafică a celor imaginate de ei.Există copii care au deprinderi și tehnici de lucru, au chiar aptitudini, ei nereușind să reproducă mintal un obiect pe baza reprezentărilor anterioare și să și-l imagineze.Ei de obicei posedă un volum mic de reprezentări și cunoștințe și nu au dezvoltată imaginația creatoare.Alți copii dispun de aptitudini, au formate deprinderi de lucru, iar în trecerea prin desen a unei teme propuse sau imaginate au o imaginație bogată.
Pentru a-i ajuta pe copiii care întâmpină greutăți și a le trezi interesul pentru pictură am început mai întâi cu exerciții de desen încercând mai multe procedee.Pentru început am cerut copiilor să deseneze afară pe asfalt cu cretă albă și colorată ceea ce doresc ei, apoi am înlocuit creta cu foi albe pe care au desenat cu creioane colorate.De la libertatea alegerii temei am trecut la desenul cu temă dată apoi la activitățile de pictură.După câteva activități la care am făcut exerciții de preparare a culorilor și combinare, după preferința fiecăruia în scopul redării expresive a imaginației, am trecut la desfășurarea unor activități de pictură cu teme date.De fiecare dată însă, după terminarea lucrărilor le solicit copiilor să verbalizeze ceea ce au realizat și să-și motiveze lucrările.
Odată formată părerea mea despre posibilitățile lor de realizare am căutat să le pun la îndemână foi mai mici de bloc de desen și diverse modele de inspirație.De asemenea cu scopul îmbogățirii cunoștințelor copiilor pe care le pot transpun cu ușurință în picturile lor am folosit plimbările în jurul grădiniței, în natură. Cu această ocazie copiii au observat că toamna frunzele copacilor încep să se îngălbănească, ruginesc, cad, altele mai sunt încă verzi.Le-am cerut să strângă frunze pe care să le ducem în grădiniță și care să ne servească ca și sursă de inspirație pentru activitățile de pictură.Această acțiune mi-a dat dat posibilitatea să constat că preșcolarii au preferințe pentru anumite culori deoarece unii au ales să picteze doar frunze galbene, alții verzi câțiva cu un colorit diferit.
Treptat, copiii au reșit să se deprindă cu această combinare a culorilor, ajungând deseori la executarea unor picturi originale, deosebite.Cu cât vom solocita mai mult efortul intelectual și creativ al copiilor în procesul didactic, cu atât crește șansa dezvoltării personalității creatoare a preșcolarilor.
Stimularea creativității copiilor preșcolari la activitățile de pictură și desen se realizează aplicând anumite metode și tehnici specifice .
Voi prezenta în continuare efectele aplicării metodei brainstorming (asaltul de idei) în aceste activități de pictură și desen.
Am ales prezentarea acestei metode deoarece stimularea creativității în grup constituie o tehnică de descoperire a noului, am introdus-o în desfășurarea procesului didactic la diferite activități.
Brainstormingul oferă posibilitatea manifestări libere, spontane a imaginației grupului, crește productivitatea creativă a individului ca urmare a acțiunii lor într-o soluție de grup.În aplicarea metodei am parcurs mai multe etape.
Etapa pregătitoare cu cele patru faze:
Faza de investigare a membrilor grupului și de selecție a acestora în vederea constituirii grupui creativ;
Faza de antrenament creativ care constă în organizarea și familiarizarea cu tehnicile;
Faza de pregătire a ședinței de lucru în care educatoarea aranjează sala de grupă, își alege momentul zilei, verifică materiale necesare, anunță copiii regulile, durata intervenției fiecărui copil, precizându-se că fiecare spune câte o singură idee chiar dacă în minte are mai multe, luându-se cuvântul pe rând.Se admite intervenția numai celor care preiau ideea și o continuă;
Faza productivității a grupului creativ, în care se manifestă actul, furtuna creierului, copiii nu critică, nu lungesc durata exprimării, încearcă să emită cât mai multe idei proprii noi, să dezvolte ideea colegului, să analizeze, să-și imagineze.
Educatoarea nu are voie să emită idei, să comenteze.Ea intervine doar atunci când nu se respectă regula, reformulează sau repetă sub altă formă de clasificare sinteza.Are rolul de a încuraja, stimula, coordona, dirija activitatea creatoare a grupului.
Folosind această metodă, activitatea de desen cu temă aleasă s-a desfășurat grupând copiii în 4-5 grupe formate din 5 copii.Fiecare grup primește câte o foaie și instrumentele de lucru necesare.Tema a fost aleasă în prealabil.Fiecare copil își începe desenul cu elementul pe care-l dorește.Foile se rotesc spre dreapta, copiii preluând ideea și continuând-o. Am observat că dacă un copil a desenat o casă, un alt membru al grupului fie că a completat cu o floare, fereastră, bloc, fie că a continuat cu un gard, pom, cușca unui câine etc. La final fiecare grup povestește ce reprezintă desenul realizat. Organizând astfel grupa și aplicând tehnici de creativitate, modernizare, activităților de predare,fixare, consolidare li se îmbunătățeste metodica desfășurării lor.
Brainstormingul stimuleaza creativitatea în grup, spiritul competitiv și are efecte psihologice incontestabile, crește încrederea în sine și în alții, produce plăcere personală, crește spiritul de inițiativă.
Si dacă în toate activitățile prezentate mai sus se acordă o atenție deosebită verbalizării acțiunilor întreprinse, urmează prezentarea din perspectiva creativității a activităților întreprinse în cadrul domeniului limbă și comunicare.
În literatura de specialitate a ultimilor ani privind proiectarea curriculară, educarea limbajului este numită adesea o prioritate a sistemului de învățământ(Preda,V.,1999).Această sintagmă ilustrează atenția crescută pe care didactica preșcolară o acordă abordării limbajului la vârsta preșcolară, atenție ce se materializează și în numeroasele schimbări de concepție privind principiile și practica educării limbajului în grădiniță.
Pentru o achiziție a limbajului cât mai ușoară cadrul didactic are rolul de a creea situații cât mai diverse prin:
-integrarea activităților de vorbire, lectură și scriere în situații de învățare și exersare cât mai naturale și apropiate de experiența de viață a copiilor;
-creearea oportunităților de comunicare orală și scrisă ( prin intermediul simbolurilor grafice diverse, a artelor plastice, a simbolulilor matematice sau muzicale) în situații cât mai variate cu scopuri diverse, atât în cadrul domeniului educarea limbajului cât și în celelalte domenii;
-evitarea exceselor de genul activități frontale de scriere, exersarea în masă a unor semne grafice, repetarea unei sarcini de vorbire sau scriere până la îndeplinirea ei perfectă;
-așezarea copiilor care exersează limbajul în situații de succes, care le vor crea o atitudine pozitivă față de actul de comunicare orală și scrisă și față de lectură.
Copilăria nu poate fi concepută fără lumea fabulosului oferită de basme, povești și povestiri. În atmosfera aceasta preșcolarul nu participă motric, ci intelectual și afectiv . Însoțind firul povestirii care parcurge uneori o lume total necunoscută, copilul face un imens efort de a și-o reprezenta și de a judeca în raport cu factorii psiho-somatici și genetici.De aceea în carul acestui domeniu, pentru asimilarea diferitelor informații am apelat la povestiri, povești și basme pentru că preșcolarilor li se satisface nevoia de cunoaștere și afectivitate, se stimulează imaginația și se constituie cadrul optim de exersare a capacității de comunicare.
Povestirile după un șir de ilustrații le-am utilizat ca pe un mijloc valoros pentru educarea limbajului preșcolarilor sub toate aspectele sale și a creativității. Meritul acestor povestiri este că pe lângă organizarea gândirii copilului și obișnuirea lui cu o exprimare logică și coerentă, ea cere un aport intelectual mai mare comparativ cu repovestirile și asta pentru că imaginile reprezintă doar momentele principale ale povestirii, pe care copilul trebuie să le deducă interpretând desenele; mai apoi trebuie să lege ideile reprezentate ca să înțeleagă acțiunea și după aceea să le expună într-o formă originală. Este adevărat că din cauza prezenței materialului intuitiv, improvizația copilului este limitată .
Povestirile cu început dat create de copii. Acest gen de activități solicită eforturi speciale din partea copiilor, determinate de sarcina pe care o au de a întregi, cu mijloace proprii, o povestire a cărui început original este dat în prealabil. A cere copiilor să continue, să ducă mai departe gândurile, ideile, sentimentele, să declanșeze acțiunea, este o problemă extrem de dificilă pentru preșcolari. De aceea, este bine că atunci când ne propunem astfel de activități, copiii să fie informați în legătură cu natura și conținutul activității, să le cerem copiilor să creeze în măsura posibilităților lor de realizare . Am avut în vedere acest criteriu, deoarece, mai târziu, în școală, li se va cere să continue diferite povestiri sau să modifice finalul unor texte literare. Se impune necesitatea de a avea mai multe texte care să poată fi folosite ca început pentru povestiri create . Prin conținutul său tematic trebuie să fie acesibile copiilor, să satisfacă interesele copiilor, să sugereze subiectul și să marcheze perspectiva dezvoltării lui, să impulsioneze procesele gândirii, ale imaginației creatoare, să corespundă obiectivelor educative urmărite în grădiniță .
Povestiri compuse după jucării sau personaje îndrăgite. Pentru educarea limbajului copiilor și a spiritului lor creativ am organizat și povestiri după jucării. În acest scop, am pus în fața copiilor câteva jucării atrăgătoare (o păpușă, un ursuleț, un iepuraș, un tigru, o mașină).Copiii au fost invitați să-și aleagă o jucărie sau două și în legătură cu ele să realizeze o scurtă povestire. Din experiență, putem afirma că povestirile după o singură jucărie frânează potențialul creator al copiilor, de aceea se folosesc mai multe jucării, iar copii au posibilitatea să-și aleagă acele jucării care îl inspiră .
Povestiri după desenele copiilor este o modalitate inedită de dezvoltare a creativității preșcolarilor, reprezintă activități cu valoare evaluativă și nu în ultimul rând sunt o legătură eficientă între două domenii de cunoaștere: cel estetic și creativ și domeniul limbă și comunicare. Atât în activitățile artistico-plastice, cât și în cele de educarea limbajului, copilul este pus în postura de a se exprima, desigur, cu mijloace diferite. Este de dorit ca el să redea verbal, într-o construcție logică, mesajul transmis cu ajutorul culorii .
Povestirea creată în relație cu o situație – problemă sau dilematică. Povestirea de acest gen vine să aducă învățământului preșcolar un plus de eficiență formativă, fiindu-i caracteristic faptul că se bazează pe generarea unei stări tensionale ce devine impuls pentru activizarea vorbirii copiilor. Problematizarea, prin soluționarea de probleme, mărește achiziția educativă atât în ceea ce privește însușirea de cunoștințe, cât și mai ales dezvoltarea prin exersare a capacității mintale sau a funcțiilor intelectuale în procesul cunoașterii. Prin urmare, prin folosirea problematizării ca modalitate sistematică și specifică de lucru, am urmărit realizarea sarcinilor educației intelectuale
Pentru evidențierea prezenței imaginației creatoare la preșcolari am efectuat o activitate în cadrul căreia ca materiale am folosit următoarele ilustrații 😮 șopârlă, un arici, un iepure, un rucsac, ( fragi, câmp cu flori, un cort , un urs, un vânător, o minge, un tren ). Imaginile au fost așezate pe masă în fața copiilor . Aceștia s-au uitat treizeci de minute la ele, s-au familiarizat cu ele, apoi le-au ales pe cele care le-au plăcut mai mult și pe baza lor au creat o povestire . S-a lucrat cu toată grupa(douăzeci de preșcolari) și fiecare povestire a fost notată . Analizând povestirile create de copii, am constatat că în general, copiii citesc ilustrațiile și pot crea mici povestiri .Priceperea de a observa, de a înțelege și de a lega într-un fel logic ilustrațiile în jurul unui subiect se formează treptat în activitățile din grădiniță .În general, numai pe baza unui exercițiu susținut, copiii realizează povestiri respectând succesiunea logică a momentelor povestirii . Conținutul povestirii este bogat, variat, imaginația începe să acționeze conform unei organizări interioare și intenții creatoare, iar copilul înainte de a povesti și-a creat un plan mintal necesar desfășurării evenimentelor . Volumul de reprezentări, mai bogat decât la copiii de grupa mică și mijlocie, poate fi reactualizat cu ușurință prin cuvinte, procesul de desfășurare a combinațiilor imaginare fiind preluat de sistemul verbal . Așadar povestirile copiilor constituie un exercițiu de compunere și trebuie privite ca un produs al creativității copiilor,care trebuie stimulat și dezvoltat.
Datorită manierei integrate de predare a activităților în grădiniță și legăturii între toate domenii de activitate, de la activități liber alese, la tranziții și rutine și activități pe domenii experiențiale voi prezenta în concluzie descrierea unui scenariu al unei zile la grădiniță unde toate domeniile se intersectează si aduc um aport la dezvoltarea personalității copilului și creativității.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Modalitati de Cunoastere,stimulare,dezvoltare a Capacitatilor Creatoare ale Prescolarului (ID: 160015)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.