Moara cu Noroc Caracterizarea Lui Ghita

Ioan Slavici este unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române,afirmandu-se ca deschizător de drumuri prin crearea romanului realist obiectiv ”Mara„ și prin integrarea elementelor de analiză psihologică în scrierile sale.Alături de Mihai Eminescu,Ion Creangă,Ion Luca Caragiale face parte din perioada de înflorire a culturii și literaturii române de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX,cunoscută sub titulatura de perioada marilor clasici.

Teoretician al realitații populare care indica drept surse de inspirație pentru literatură tradiția folclorică și viața poporului,a realizat un tablou autentic al satului transilvanean în volumul intitulat Novele din popor,apărut în decembrie 1881,care cuprinde,pe lângă inedita Moara cu noroc,următoarele nuvele:Popa Tanda,Pădureanca,Budulea Taichii,Comoara,Gura satului,Scormon,La crucea din sat,O viață pierdută,Crucile roșii.”Observator tenace al realității,scriitor deprins să prezinte viața așa cum e,fără înfrumusețări convenționale,fără idealizări,văzând în interesul economic mobilul esențial,factorul determinant al întregii existențe umane,așezând în centrul narațiunilor oameni care luptă pentru a trăi mai bine,cred că n-am greși considerându-l pe Slavici un Balzac al satului românesc.”Despre nuvela Moara cu noroc George Călinescu nota că ”e o nuvelă solidă cu subiect de roman.Marele crescătorii de porci în pusta arădană și moravurile sălbatece ale porcarilor au ceva din grandoarea istoriilor americane cu imense preerii și cete de bizoni.”

Referitor la geneza și apariția nuvelei,Mircea Zaciu nota:”…Terminată înainte de iunie 1880(Cf.Maiorescu,Însemnări zilnice,l,p.335)ea va fi oferită de critic atenției de redactor a lui Iacob Negruzzi abia în septembrie 1881,când- dată fiind și lungimea textului- publicarea devine practic imposibilă:Slavici o inserase în volumul Novele din popor,aflat în acel moment sub tipar.”

Incipitul și finalul nuvelei enunță cuvintele bătrânei,soacra personajului principal,conferind textului caracter simetric.Fixarea acțiunii între cele două raționamente ale bătrânei relevă folosirea tehnicii narative a punctului de vedere.Nuvela se deschide astfel cu sfatul dat de aceasta ginerelui,fost cizmar,care ia în arendă hanul de la Moara cu noroc pentru a-și spori câștigurile în vederea deschiderii unui atelier propriu de cizmărie:”Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa,căci,dacă e vorba,nu bogăția,ci liniștea colibei tale te face fericit.”

Vorbele ei reprezintă înțelepciunea spirituală a poporului,pentru care e mult mai importantă împlinirea sufletească oferită de familie,decât îmbogățirea.

Finalul operei revine simetric la vorbele bătrânei,rostite în urma tragediei petrecute cu familia sa.Raționamentele bătrânei explică în mod elocvent faptul că un fatum potrivnic este voința unei forțe superioare,căreia omul nu i se poate împotrivi.

Ghiță este personajul central al nuvelei realiste psihologie ”Moara cu noroc”,remarcându-se prin complexitate.De-a lungul firului epic,personalitatea sa cunoaște schimbări profunde,tranformându-se treptat și dramatic,dintr-un cizmar cinstit într-un cârciumar ce trăiește cu obsesia banilor și intră într-un anturaj nefast,fiind sub influența malefică a lui Lică Sămădăul și înfăptuind nelegiuri grave care culminează cu o crimă tocmai împotriva celei pe care o iubea mai mult.

La începutul nuvelei,el întruchipează individul nemulțumit de condiția sa socială umilă,de a cârpi cizmele oamenilor înstăriți,pe care o identifică lipsei demnității și independenței,și nu ține cont de sfatul înțelept al soacrei,dorindu-și mai mult.Atitudinea sa este întemeiată,până la un anumit punct,pentru că depășirea propriei condiții prin muncă cinstită conduce către progresul personal.Ghiță se dovedește astfel întreprinzător când ia în arendă hanul de la fosta moară.Fiind harnic și descurcăreț,reușește cu ajutorul familiei,cu care trăiește în deplină armonie,să obțină câștiguri mulțumitoare,fapt care îl conduce spre fericirea temporară.Marea sa eroare este că își fundamentează împlinirea sufletească pe câștigul de bani,ceea ce devine pe parcurs o obsesie,care îl dezumanizează.

Situația inițială este perturbată de apariția personajului negativ,dominator.Prezența lui Lică Sămădăul denotă faptul că,în acele locuri neprielnice,nu poate rezista nimeni care se bazează pe cinste,căci ele sunt sub stăpânirea răului.În acest sens George Călinescu nota:”Ghiță vrea să strângă bani și înțelege să nu se pună rău cu sămădăul care-i cere complicitatea până la un anumit punct și-l amenință cu izgonirea din moara-cârciumă.”Încă de la început,cele două personaje sunt prezentate în relație de opoziție:Lică este ferm și poruncitor,Ghiță este un caracter slab,umil și ușor de stăpânit.

Conștiința acestuia din urmă manifestă un puternic dezechilibru,un conflict generat de dorința de a rămâne un om cinstit și obsesia de a avea bani,fapt posibil doar prin tovărășia cu Lică.Pe parcurs,cârciumarul trece prin mai multe stări,care îl conduc către pierderea propriei identității și câștigarea uneia iluzorii,aceea a câștigului obținut pe căi necinstite,care nu-l poate duce decât la pierzanie.

Comportamentul său se schimbă pe parcursul nuvelei;dintr-un om vesel și optimist ,”om harnic și sârguitor”,așa cum îl caracterizează în mod direct,naratorul,el devine ”ursuz”,”irascibil”,trecând ușor de la o stare la alta.Manifestările sale exterioare sunt generate de un puternic conflict interior care răbufnește trădând primele semne ale dezumanizării,căci în forul său interior personajul ajunge chiar să regrete că are familie,pentru să o considera o piedică în vederea realizării propriului ideal de îmbogațire rapidă.

Dezumanizarea sa este evidentă în momentele în care,de dragul câștigării încrederii Sămădăului ,o împinge pe Ana,pe care o iubește enorm ,în brațele acestuia,folosindu-se de ea,în mod egoist,meschin,pentru atingerea propriilor țeluri:”Fă cu ea ce vrei!…”

Remușcările lui Ghiță sunt momente scurte de revenire la umanitate,în care acesta își deplânge sincer propria soartă,el este capabil să se gândească profund la destinul copiilor săi,care nu mai au parte de un părinte cinstit,păstrător al valorilor morale pe care familia lor le promovează,mai ales prin vocea bătrânei.

În ceea ce privește modalitățile de caracterizare ,predomină caracterizarea indirectă,bazată pe trăsături ce reies din faptele.vorbele,atitudinea personajului,cum ar fi teama ,suspiciunea,neliniștea permanentă.Naratorul îl caracterizeză în mod direct,la începutul nuvelei,ca fiind ”om harnic și sârguitor”(Moara cu noroc,p.3).

În relație cu celelalte personaje,Ghiță se dovedește a fi un caracter slab;deși și-a dorit prosperitatea,fondul său sufletesc nu a putut susține independența câștigată și de aceea a devenit victima propriei sale iluzii.În confruntarea cu tăria de caracter a personajului malefic,Lică Sămădăul,el nu are nicio șansă de a reuși să se împotrivească.Soția sa Ana este la fel de neputincioasă ca și el,dar are forța interioară de a-l preveni că Lică este om rău,dar nu reușește să scape influenței acestuia.

Slavici,un profund moralist,își pedepsește personajele pentru a demonstra câtă valoare au dorințele nesăbuite și pornirile necontrolate în viața omului,care,lăsate să acționeze în mod irațional,pot distruge iremediabil liniștea sufletească și echilibrul căminului familial.

”Moara cu noroc e,astfel,prima nuvelă memorabilă construită la noi cu elemente ale psihologiei abisale.Iar reușita ei paradoxală decurge poate din faptul că autorul – conștiință etică până la rigiditate- a fost de astă dată el însuși dominat de un inconformist demon al libertății din adâncuri,eliberându-se prin scrierea nuvelei de propriile obsesii și refulări din substructura lui sufletească,poiectându-le în afară sub forma sublimă a artei.”

Bibliografie

Călinescu,George,(1982),Istoria literaturii române de la origini până în prezent,ediția a doua revăzută și adăugită,București,Editura Minerva.

Micu,Dumitru,(1977),Un balzac al satului ardelean,în Convorbiri literare,București Editura Eminescu.

Slavici,Ioan,(2008),Moara cu noroc,Pădureanca și alte nuvele,București,Editura Art.

Stoicescu,Domnica,(1966),Moara cu noroc,în Ioan Slavici,Budulea Taichii-Prefață și note,București,Editura Tineretului.

Grecu,Marius-Valeriu,(2013),Sinteze de literatură română veche și modernă,Cluj-Napoca,Editura Presa Universitară Clujeană.

Onofrei,Margareta,(2011),Literatură română:eseuri pentru clasele IX-XII,București,Editura Booklet.