Metodica Predarii Continutului

INTRODUCERE

Jocul de fotbal a cunoscut în ultima vreme, o evoluție rapidă și am putea spune, spectaculoasă. Nivelul ridicat al rezultatelor realizate în etapa actuală, mai ales pe plan internațional, nu poate fi atins decât de jucători a căror capacitate de performanță este deosebit de mare și în continuă creștere. Aria tehnicii sa extins foarte mult, s-a îmbogățit, de asemenea, sfera tactici individuale și de echipă, diversificându-se tot mai mult soluțiile de rezolvare a diferitelor situații de joc. Toate acestea au implicații asupra tuturor componentelor modelului de instruire a fotbaliștilor, care diferă la nivelul grupelor de vârstă.

În perioada inițierii în jocul de fotbal, la vârsta de 6-8 ani, sarcinile instruirii copiilor se pot realiza cu maximă eficiență prin folosirea jocurilor de mișcare. Motiv pentru care am abordat această temă în speranța că voi putea elabora o lucrare benefică pentru propria mea pregătire profesională.

Folosirea jocurilor de mișcare și pregătitoare într-o proporție mare în raport cu celelalte mijloace, conduce la însușirea elementelor tehnico-tactice ale jocului la un nivel superior comparativ cu nivelul atins prin exersarea lor izolată. După cum se știe există o mare varietate de jocuri de mișcare și pregătitoare cu sarcini instructive diferite, aceasta impunând o selecție și o sistematizare după gradul de complexitate și de dificultate pe care îl prezintă. Având la dispoziție o astfel de sistematizare, antrenorul poate alege cu mai multă ușurință jocurile cele mai indicate, în raport de vârstă și de evoluția subiecților.

Pe măsură ce copiii încep să aibă o oarecare siguranță în execuția procedeelor ce intră în conținutul jocurilor de mișcare practicate se recomandă ca acestea să fie tehnicizate, măsură metodică care va duce la accelerarea și optimizarea îndepliniri scopului propus. Astfel intervenția antrenorului printr-o serie de indicații v-a conduce la îmbogățirea deprinderilor, cunoștintelor, priceperilor și mai ales la orientarea execuțiilor tehnice.

Pregătirea copiilor din prima fază a inițierii și până la însușirea procedeelor tehnice specifice fazelor de atac și apărare, necesită o programare metodică eșalonată pe minimum 4 ani, începânad cu vârsta de 6-8 ani.

Conținutul mijloacelor de pregătire trebuie să asigure formarea unor cunoștințe și deprinderi necesare desfășurării acțiunilor individuale și colective ( pe grupe și formații mici ) baza formării în perspectiva a jucătorilor ( jucătoarelor ) de fotbal. În acest scop în selecția exercițiilor se va respecta o eșalonare progresivă, de la ușor la mai greu, de la simplu la complex și de la cunoscut la necunoscut.

Respectându-se particularitățile de vârstă, a nivelului oferit de grupele respective, procesul de inițiere și formare trebuie să se desfășoare simultan prin metoda analitică de învățare, cu cea globală ( de joc ). În acest mod lucrarea își propune să abordeze conținutul mijloacelor, pentru a asigura o pregătire metodică corespunzătoare, adaptată particularităților vârstei:

“Copiii joacă pentru a învăța și învăță pentru a se juca”!

Oferind copiilor exerciții cu conținut tehnic, sub formă de jocuri și în formații reduse, se dezvoltă și spiritul de întrecere, motivația care asigură conștientizarea copiilor în procesul de formare.

Formarea deprinderilor specifice încă de la această vârstă are o concretă justificare practică și metodică. Având în vedere marea plasticitate și receptivitate a copiilor, se impune formarea “mecanismelor de bază” ale elementelor tehnice în această etapă. Inițierea tehnică se realizează atât în condițiile jocului bilateral, cu efective reduse, cât și analitic.

Însușirea procedeelor tehnice de bază la această vârstă necesită și o predare-învățare izolată, fiecare dintre ele având un mecanism de bază specific ce trebuie cunoscut și repetat sistematic, în condiții și forme mereu schimbătoare. Concomitent cu învățarea-repetarea izolată, analitică, se vor preda structuri tehnice simple, a căror înlănțuire este similară jocului. Învățarea procedeelor tehnice trebuie să aibă loc în forme atractive și dinamice.

Copii trebuie lăsați să se joace, să se distreze în mod sănătos, indiferent de tipul și natura jocului. Competiția cu zâmbetul pe buze este rețeta câștigătoare pentru toți!

“A te juca înseamnă a te distra.

A te distra pentru a învăța.

A învăța să te joci.”

Michel Garant

Motivația alegerii temei

Motivul pentru care mi-am ales aceasta tema se datorează dorinței mele de a mă documenta în legatură cu acest subiect și de a aduce noi informații în literatura de specialitate.

Din experiența profesională pe care am dobândit-o de-a lungul participării la antrenamente și la meciuri, am observat că acest procedeu de intrare în posesia mingii este tratat superficial de către antrenori.

Într-adevar preluarea mingii cu pieptul este un procedeu tehnic complex și dificil de executat, dar nu imposibil de învățat la această vârstă. Mi-am propus să îi învăț preluarea mingii cu pieptul sub formă de joc și cu obiecte ajutătoare.

Echipa la care vreau să-mi pun în aplicare obiectivele este echipa C.S. Sporting Recea.

Gradul de actualitate al temei

Obținerea performanței, ca și nevoia de realizare a ei, se bazează nu numai pe fenomenul de emulație, ci și pe dorința de perfecționare a individului, în amplul proces de antrenament, care se desfășoară după legile generale ale dezvoltării performanței în funcție de nivelul aptitudinilor motrice, a capacităților intelectuale și a trăsăturilor psiho-motrice, specific diferitelor grupe de vârste.

În întâmpinarea acestor deziderate, fiecare perioadă de vârstă are specificul și importanță deosebită, spre desăvârșirea performanței, dar perioada de inițiere, la care se referă lucrarea este de cele mai multe ori definitorie în perspectiva și evoluția copiilor. În aceste sens, gradul de actualitate al temei este incontestabil.

Dezvoltarea fotbalului în ultimele decenii a cunoscut o ascendență continuă, popularitatea lui crescând considerabil, marile competiții interne și internaționale bucurându-se de atenție deosebită din partea oamenilor de afaceri și de susținerea frenetică a zeci de mii de spectatori fascinați de frumusețea sportului. Spectacolul fotbalistic rămâne și va fi un mijloc de integrare socială și de educație. Dincolo de pasiuni și satisfacții fotbalul se adresează unor virtuți profund umane ca: loialitate, cinste, forță, inteligență, măiestrie sportivă.

Una dintre cele mai importante forme de manifestare a copilului este jocul. În mod obișnuit o asemenea activitate este izvorâtă din nevoia de acțiune, de mișcare a copilului o modalitate de a-și consuma energia sau de a se distra, un mod plăcut, de a utiliza timpul liber, și nu numai. Jocul este mișcare, explorare, comunicare, socializare, observație și imitație, exercițiu, disciplinare, învățare și, mai ales, plăcere. Esența jocului este reflectarea și transformarea, pe plan imaginar, a realității înconjurătoare. Jocul nu este numai o simplă distracție, ci, prin joc, copilul descoperă și lumea și viața într-un mod accesibil și atractiv, o cercetează, o prelucrează și o transformă în învățare, în experiență personală. De aceea, în timpul jocului, copilul desfășoară o variată activitate de cunoaștere.

CAPITOLUL I. FUNDAMENTARE TEORETICĂ A TEMEI

1.1.PARTICULARITĂȚILE ANATOMO-FIZIOLOGICE LA VÂRSTA DE 6-8 ani

Anii care marchează începutul școlarizării și apariția pubertății, reprezintă perioada anterpubertară.

În organismul băieților, după vârsta de 6 ani, se produc modificări morfofuncționale, cu evidente diferențieri în privința dezvoltării individuale.

Nivelul capacității motrice la această vârstă este dependent de posibilitatea de a practica diferite forme de mișcare. Efectuarea aceasta, mai ales în aer liber, în mod administrativ crează condiții optime pentru pregătirea motrică superioară.

Creșterea potențialului motric, se poate accentua prin folosirea formelor naturale ale mișcărilor facilitând capacitatea de a executa în mod corect o gama variată de mișcări și un bagaj mare de deprinderi.

Excitantul motric la această vârstă are un rol deosebit de important în privința dezvoltării fizice, motiv pentru care dozarea corecta a efortului trebuie particularizată în funcție de dezvoltarea morfologica a organismului.

La începutul perioadei (6 – 7 ani) ritmul general de creștere este mai rapid decât până la această vârstă.

1.1.1.Sistemul nervos – creierul are o greutate aproximativ egală cu aceea a adultului, însă, din punct de vedere funcțional, dezvoltarea lui nu este completă. Se constată o mai bună dezvoltare a primului sistem de semnalizare (văz, auz).

Din punct de vedere funcțional fenomenul cel mai izbitor este lipsa echilibrului dintre procesele corticale fundamentale, remarcându-se o netă predominanță a excitației. Dintre diversele forme de inhibiție, mai ales inhibiția de diferențiere ( una dintre formele principale ale inhibiției interne, condiționate ) este slab dezvoltată și îngreuiază fixarea corticală a elementelor ( cuvinte, noțiuni, mișcări ) nou recepționate.

Plasticitatea accentuată a sistemului nervos central (S.N.C.) la această vârstă asigură o receptivitate deosebită, dar slaba dezvoltare a inhibiției de diferențiere îngreuiază fixarea stabilă a noțiunilor noi. În această perioadă activitatea glandelor cu secreție internă este insuficientă.

1.1.2.Aparatul locomotor – oasele sunt mai dure prin consolidarea sistemelor funcționale lamelare, ceea ce determină o ușoară creștere a rezistenței acestora la solicitările de tracțiune, presiune și răsucire.

Definitivarea cifozei toracice are loc la etatea de 6 – 7 ani.

Musculatura ajunge să reprezinte la 6 ani 21,7% din greutatea corpului (față de peste 35% la adult).

Fibrele musculare sunt relativ mai lungi decât la adult iar porțiunile tendinoase sunt mai scurte. Acum sunt încă subțiri au nucleele mari și sunt relativ bogate în sarcoplasmă și apă. Printre ele se găsește o cantitate mare de țesut conjunctiv . ( Tabel 1).

Tabel 1. I. Nivel mijlociu de dezvoltare fizică a băieților

Tonusul muscular este mai scăzut, ceea ce favorizează efectuarea mai amplă a mișcărilor în articulații, dar îngreuiază realizarea unor mișcări fine, diferențiate, de precizie.

1.1.3.Sistemul cardiovascular – cordul reacționează puternic însă neeconomic la efort. Irigația coronariană este bogată. Mecanismele de reglare sunt încă slabe până la 7 ani, nu sunt bine dezvoltate, sunt mai adecvate la solicitările ușoare.

Diametrul transversal al inimii este proporțional mai mare decât la adult. Creșterea diametrului longitudinal se produce într-un ritm lent, până la pubertate. Circumferința ventriculului drept la 7 ani este mai mare cu 2 cm decât a ventriculului stâng.

Rețeaua vasculară este relativ bine dezvoltată. Dezvoltarea mai rapidă a arterelor de tip elastic ușurează sarcina miocardului.

Frecvența cardiacă în repaus are o tendință de scădere: 100/min la 6 ani, 90/min la 7 ani, 84/min la 8 ani. Această tahicardie reprezintă o povară destul de însemnată a miocardului, dată fiind cheltuiala energetică relativ importantă pentru menținerea unui ritm cardiac de repaus atât de ridicat și slaba eficiență economică ( metabolică ) a acestui gen de lucru în ritm susținut. În efort situația este și mai precară deoarece volumul inimii fiind mic, orice plus de irigație cu sânge a mușchilor solicitați reclamă o sporire considerabilă a frecvenței cardiace, ceea ce se resfrânge negativ asupra eficienței funcționale a miocardului care face față cu greu solicitărilor intense timp mai îndelungat.

Volumul sistolic în repaus are valori în jur de 20 ml la 6 ani. Debitul cardiac, 2 – 2,5 litri/minut în repaus ajunge, în efort, la valori maxime de 8 – 9 litri/minut la 6 – 8 ani. La 8 ani tensiunea arterială este de 75,4/43,8 mm Hg.

1.1.4.Aparatul respirator – plămânii la această vârstă sunt mai puțin rezistenți la infecții. Cavitățile nazale sunt mai mici și mai înguste decât la adult; bronhiile sunt la început puține ca număr; dezvoltarea toracelui este devansată de cea a membrelor.

Plămânii încep să fie asemănători ca structură cu plămânul adult, încă de la 7 ani, dar volumul este încă mic. Toracele se dezvoltă lent, indicele de proporționalitate apreciat după formula lui Erismann are valori pozitive până la 6 ani la băieți. Capacitatea vitală crește aproape paralel cu capacitatea anatomică a plămânilor, marcând un salt important între 6 – 8 ani.

Mușchii respiratori, insuficient dezvoltați, nu pot asigura mărirea corespunzătoare a volumului toracelui în efort, amplitudinea mișcărilor respiratorii fiind din această cauză relativ mică. În timpul efortului posibilitățile de mărire a volumului cutiei toracice printr-o respirație amplă sunt reduse. De aceea la cel mai mic efort se accelerează frecvența respiratorie. Nu există substratul morfofuncțional pentru eforturi mari și îndelungate.

La vârsta de 6 ani debitul respirator în repaus este de 2,5 – 2,8 litri/minut.

1.1.5.Analizatorul kinestezic – este insuficient dezvoltat; aceasta și faptul că centrul de greutate al corpului este mai ridicat față de sol, determină dificultăți în asigurarea echilibrului corpului în timpul mișcărilor.

1.2 .CARACTERISTICI ALE PREGATIRII REZULTATE DIN SPECIFICUL VÂRSTEI

La vârsta debutului în fotbal copiii se manifestă cu entuziasm și optimism, au un comportament gestual impetuos, se remarcă printr-o evidentă atracție către sport, către întrecerile sportive. Interesul primar, afectiv, de practicare a fotbalului constituie punctul de plecare în activitatea organizată.

Influențarea evoluției corecte, armonioase și proporționale a corpului și a părților sale reprezintă un obiectiv constant asupra căruia se acționează sistematic și continuu, urmărindu-se efectul cumulativ. Sunt recomandate exercițiile analitice libere, exercițiile cu obiecte care educă orientarea spațio-temporală și ritmul, dezvoltă troficitatea și tonicitatea întregii musculaturi, suplețea și mobilitatea articulară.

Nivelul de dezvoltare pe plan psiho-fizic permite formarea unui important bagaj de deprinderi motrice generale și specifice. Alternarea și îmbinarea echilibrată a diverselor deprinderi motrice, însușite și repetate, contribuie la dezvoltarea armonioasă și proporțională a copiilor. Acum are loc familiarizarea cu conținutul motric specific, prin însușirea bazelor generale ale jocului, vârsta de 6 – 8 ani fiind o etapă favorabilă pentru învățare.

Efectuarea de eforturi uniforme și variate, cu durate în creștere, contribuie la educarea capacităților generale ale marilor funcțiuni, valorificând exercițiile simple ce cuprind alergări, sărituri, aruncări, echilibru, cățărări toate realizate sub formă de joc, de întreceri atractive și amuzante. Extinderea solicitărilor la efort vizează dezvoltarea calităților motrice de bază, ca obiectiv particular ce urmărește dobândirea capacităților de realizare a activităților motrice generale și specifice cu indici corespunzători de rezistență, forță, viteză și îndemânare.

Dezvoltarea calităților motrice de bază încă de la această vârstă presupune un demers didactic complex. Educarea rezistenței, proces care începe la 6 – 7 ani, se realizează prin alergări în ritm moderat, cu distanțe progresive, caracterul de lucru fiind variat și atrăgător.

Jocurile de mișcare, ștafetele, traseele aplicative, contribuie la antrenarea rezistenței. Pregătirea specifică fotbalistică, inițierea tehnică și jocul propriu-zis cresc capacitatea organismului copiilor de a efectua eforturi cu durată crescândă și intensități moderate.

Activitatea motrică complexă din antrenamentul specific contribuie la dezvoltarea forței. Un efect direct îl au jocurile și ștafetele în care se întâlnesc elemente de cățărare, atârnare, tracțiune și sărituri. Se recomandă începerea lucrului pentru forța dinamică la membrele inferioare, prin exerciții specifice cu caracter dinamic.

La vârsta de 6 – 8 ani are loc o evidentă perfecționare a coordonării motrice și o importantă creștere a vitezei de alergare. Ca urmare a procesului de creștere și dezvoltare fizică se ameliorează constant viteza de reacție și de execuție a mișcărilor.

În dezvoltarea îndemânării, metoda principală o reprezintă însușirea continuă și sistematică de noi și variate priceperi și deprinderi motrice. Prin jocuri și ștafete, întreceri, exerciții repetate, copiii își dezvoltă capacitatea de coordonare care le va permite să efectueze variante de mișcări tot mai complexe.

Formarea deprinderilor specifice încă de la această vârstă are o concretă justificare practică și metodică. Având în vedere marea plasticitate și receptivitate a copiilor, chiar de 6 – 8 ani, se impune formarea elementară a “mecanismelor de bază” ale elementelor tehnice în această etapă. Practica internațională și existența unui calendar competițional bogat (în aer liber și în sală) pe plan extern a obligat la o reconsiderare și la coborârea vârstei cuprinderii copiilor în activitatea de fotbal organizată. Inițierea tehnică se realizează atât în condițiile jocului bilateral, cu efective reduse, cât și analitic. Însușirea procedeelor tehnice de bază la această vârstă necesită și o predare-învățare izolată, fiecare dintre ele având un mecanism de bază specific ce trebuie cunoscut și repetat sistematic, în condiții și formule mereu schimbătoare. Concomitent cu învățarea-repetarea izolată, analitică, se vor preda structuri tehnice simple, a căror înlănțuire este similară jocului. Învățarea procedeelor tehnice trebuie să aibă loc în forme atractive și dinamice.

1.2.1.Modul de gândire al copiilor de 6 – 8 ani

Fotbalul presupune un efort cognitiv deosebit din partea copiilor și capacitatea de înțelegere a punctului de vedere al unei alte persoane. Procesul de anticipare a mișcărilor se bazează pe capacitatea de anticipare a mișcărilor adversarului, dar pentru copiii de această vârstă acest lucru este încă dificil. Cu toate acestea, aceste capacități sunt necesare în sporturile de echipă cu un număr mare de jucători care trebuie să se coordoneze între ei pe baza unei strategii comune de reacție la acțiunile adversarilor.

Dificultățile cu care se confruntă copiii cu vârste sub 8 ani sunt vizibile pentru oricine stă pe marginea terenului și vede cum aleargă toți după minge, uitând posturile care le-au fost alocate înainte de joc. Cercetările întreprinse în domeniu au confirmat faptul că abilitatea de a înțelege punctul de vedere al unei alte persoane se cristalizează între 8 și 10 ani. În acest sens, unul din motivele posibile de abandon al fotbalului este legat de așteptările prea mari pe care antrenorii și părinții le au față de copii, neținând cont de dezvoltarea cognitivă a acestora. În astfel de situații, copiii se pot simți frustrați, neînțeleși și neapreciați de adulți, care le dau sarcini care depășesc capacităților lor reale. Prin urmare, părinții și antrenorii nu trebuie să se îngrijoreze în situațiile în care copiii se comportă ca un roi de albine, ci dimpotrivă, trebuie să stimuleze entuziasmul acestora și bucuria pe care le-o provoacă mișcarea.

Un alt aspect cognitiv important este legat de înțelegerea de către copii a cauzelor care conduc la anumite rezultate. Cu alte cuvinte, căror factori le atribuie faptul că o echipă este mai puternică decât alta, respectiv faptul că un coechipier joacă mai bine decât altul ?

Ca adulți, ne dăm seama că succesele/eșecurile pot avea diverse cauze (de exemplu, nivelul de implicare, norocul, abilitățile personale, dificultatea sarcinii sau capacitățile altora),

dar copiii ajung la acest mod de gândire mai târziu, lipsindu-le complet în primii ani de școală primară. Studiile în domeniu au arătat că până la 10-12 ani copiii nu pot face distincția între acești factori, neputând să precizeze care dintre aceștia intervin în succesul echipei sau în calitatea acțiunilor proprii într-o situație dată.

De fapt, la început copiii sunt atrași în principal de entuziasmul generat de practicarea sportului și de abia mai târziu își cristalizează o concepție mai complexă în ceea ce privește jocul. Să ne gândim numai la faptul că deja de la 5 ani copiii încep să se compare cu ceilalți coechipieri, dar înainte de vârsta adolescenței nu fac nicio corelație între percepția pe care o au asupra capacităților proprii și evaluarea antrenorului.

1.2.2.Rolul adulților

Principalul rol al adulților este de a menține un interes constant al copiilor în ceea ce privește jocul. Ca în orice situație nouă, etapa de început a activității este importantă deoarece aceasta dezvăluie modul ulterior de organizare aactivității. De aceea, activitatea trebuie concepută astfel încât să implice copiii și să răspundă dorinței de mișcare, de divertisment, de varietate, ca și dorinței de a fi împreună cu colegii de echipă. Nu trebuie să plictisim copiii cu explicații prea lungi cu privire la ce au voie și la ce nu au voie să facă. Explicația trebuie să constea în câteva reguli simple și directe, care trebuie puse în aplicare cu calm și cu fermitate.

Copiii din această grupă de vârstă tind să considere că abilitățile sportive sunt rezultatul implicării lor și, de multe ori, nu se implică suficient deoarece știu că nu pot face anumite lucruri. Este foarte important ca adulții care intră în contact cu micii jucători să pună accentul pe implicarea acestora. Majoritatea copiilor sunt entuziasmați să joace cu ceilalți coechipieri și, la fel ca alergatul după minge, pasiunea pentru joc trebuie susținută și apreciată. Într-un astfel de climat pozitiv, chiar și un copil nesigur și mai puțin deschis va căpăta încredere în antrenor, va dori să îi imite pe coechipierii mai extrovertiți, care știu că se pot distra mai mult și care știu că nu vor fi criticați dacă fac o greșeală tehnică. Chiar și copiii timizi vor începe treptat să aibă inițiative, iar ceilalți vor părea că au explodat și că nu știu cum să își țină în frâu energia, pe care, însă, vor învăța treptat să o controleze.

Ca urmare, antrenorul va trebui să laude copiii pentru progresele pe care le fac, să corecteze greșelile tehnice și să încurajeze implicarea, iar ceilalți adulți, de la supraveghetori la părinți vor trebui să ofere suport emoțional copiilor. Aceștia nu vor trebui să abordeze probleme tehnice, ci numai să le transmită copiilor faptul că sunt mulțumiți că aceștia se simt bine, că se joacă în aer liber și că își fac prieteni noi. De asemenea, trebuie să se îngrijoreze în cazul în care copiii nu se simt bine și nu vor să revină la școala de fotbal. Mai ales când părinții privesc copiii de pe marginea terenului, nu trebuie să fie atenți la modul în care joacă – dacă se descurcă bine sau fac greșeli, ci la modul în care interacționează cu ceilalți copii, dacă și-au făcut prieteni, dacă ascultă antrenorul, dacă au energie și dacă aleargă, dacă se izolează sau dacă se amestecă printre ceilalți și așa mai departe. Este normal ca la cluburile sportive părinții să facă parte din viața organizației și să joace uneori rolul de supraveghetori. Acest rol trebuie să le permită să își cunoască mai bine copiii și să îmbunătățească relațiile dintre grupul de părinți și antrenor. De aceea, dat fiind că supraveghetorul intră în contact cu copiii mai mult decât ceilalți părinți, trebuie să fie o persoană care să fie capabilă să perceapă dispoziția grupului și a fiecăruia dintre membrii acestuia, trebuie să aplice regulile și în afara terenului de joc și trebuie să fie o persoană care să transmită bună dispoziție și entuziasm. Supraveghetorul nu trebuie să fie doar o persoană cu un grad ridicat de disponibilitate, care să fie gata să își asume rolul de șofer, ci și o persoană care să își asume rolul de educator și să se comporte ca atare. În acest sens, clubul trebuie să își exprime foarte clar cerințele legate de persoana care își asumă acest rol și să specifice care sunt lucrurile pe care această persoană nu trebuie să le facă, precum faptul că nu trebuie să intervină în problemele tehnice specifice activității, acestea fiind responsabilitatea exclusivă a antrenorului.

Lucrul cu copii mici (6-7 ani) care poate desfășoară pentru prima dată o activitate extrașcolară sau o activitate care nu implică și prezența părinților, necesită o atenție sporită în comparație cu activitățile pentru copii mai mari. De exemplu, în vestiar, copiii trebuie lăsați singuri, cu antrenorul sau cu părinții?

Aceste probleme sunt legate de nivelul de independență a copiilor (haosul incredibil creat de un grup mare de copii care se schimbă; copiii trebuie lăsați să facă duș singuri sau trebuie să fie ajutați de un adult?). În mod normal, copiii de această vârstă nu trebuie lăsați singuri: la școala primară copiii mănâncă în prezența învățătorilor. Părinții trebuie să fie cu copiii la vestiare pentru a-i învăța să se schimbe repede, să facă duș și să-și pună lucrurile în geantă.

Dacă acest lucru nu este posibil, copiii trebuie însoțiți la vestiare de antrenor, care să fie ajutat de 2-3 părinți la diverse activități, cum ar fi uscarea părului copiilor. Acest lucru este util și pentru că părinții pot verifica astfel că vestiarul asigură un mediu sănătos pentru copii. Obiectivul principal rămâne însă a învăța copiii să se descurce singuri.

1.2.3.Jocul – elementul fundamental al activității

Alergatul după minge, exuberanța, jocul și întrecerea cu colegii de echipă, fără nicio restricție, pe lângă faptul că sunt activități preferate ale copiilor reprezintă obiectivele oricărei școli de fotbal. Pentru a promova o dezvoltare psihomotrică sănătoasă, activitățile trebuie concepute astfel încât să se acorde un loc central jocului, întrecerii și explorării.

O minge care se rostogolește sau care sare ciudat a captat întotdeauna imaginația copiilor și reprezintă, în lumea lor, un obiect magic și fascinant. Entuziasmul pe care îl putem observa la un grup de copii care se joacă, fugind unii după alții să ia mingea într-o întrecere continuă de a marca un gol, satisface instinctele și nevoile naturale ale rasei umane.

Dacă avem în vedere acest lucru, activitățile pe care le organizăm pentru această categorie de vârstă trebuie să aibă jocul ca element central. Trebuie să menționăm faptul că repertoriul de mișcări al noilor generații care încep activitatea sportivă este insuficient. În epoca tehnologiei informației și a jocurilor video, lipsa locurilor de joacă în aer liber face imposibilă stimularea zonelor din creier care reglează motricitatea; copiii noștri încep să joace fotbal fără a avea o bază motrică adecvată pe care să își dezvolte abilitățile sportive viitoare.

Pentru a compensa deficitul de mișcare și pentru a putea crea structuri stabile pe care să se dezvolte abilitățile sportive viitoare, antrenorul de la școala de fotbal se confruntă cu dificultatea metodologică de a alege între o activitate care să fie orientată exclusiv către joc/meci sau o activitate în care să se folosească mingea și care să aibă obiective multilaterale și polivalente, care să permită stimularea zonelor motrice nestimulate sau insuficient stimulate.

Activitățile propuse au ca obiectiv recuperarea parțială a deficitului motric pe de o parte și satisfacerea dorinței naturale a copilului de a-și îmbogăți cunoștințele, de a experimenta noi senzații, de a-și satisface curiozitatea și de a comunica cu mediul exterior, folosind mingea, pe de altă parte.

1.3. TEHNICA JOCULUI DE FOTBAL:

Tehnica jocului de fotbal reprezintă totalitatea deprinderilor motrice specifice fotbalului ( procedee tehnice ) desfășurate după legile activității nervoase superioare și ale biomecanicii, având la bază capacitățile fizice ale jucătorilor, în vederea rezolvării eficiente și oportune a situațiilor tactice în atac și în apărare.

1.3.1.Caracteristicile tehnicii:

Tehnica este științifică ținând cont de interdependența acesteia cu alte discipline cum ar fi de exemplu,anatomia și biomecanica, fiziologia și de perfecționarea permanentă pe baza corelării datelor furnizate de aceste științe.

Tehnica este evolutivă datorită noutăților apărute în realizarea execuțiilor tehnice din jocul de fotbal.Odată cu dezvoltarea jocului de fotbal în ansamblu, implicit s-a perfecționat și tehnica prin apariția unor noi procedee și chiar a unor stiluri personale de execuție.

Tehnica este accesibilă în special pentru copii și începători, concretizată în reducerea suprafețelor de joc și a numărului de jucători, regulament simplificat, minge mai mică și mai ușoară ș.a. Tehnica presupune necesitatea începerii pregătirii timpurii cu referire la atragerea, selecția și pregătirea generală a copiilor la o vârstă fragedă, permițând însușirea corectă a unui număr mai mare de procedee tehnice.

Tehnica de bază trebuie învățată absolut corect, ținând cont de faptul că, vârsta copilăriei favorizează însușirea mai temeinică a procedeelor tehnice precum și corectarea celor greșit însușite, aspect care se realizează mai dificil după o anumită vârstă.

Pregătirea tehnică are loc în condiții diverse climaterice și de stare a terenului, conform situațiilor concrete în care se desfășoară competițiile oficiale.

Tehnica jocului de fotbal este precisă, fină și spectaculoasă, în vederea controlului mingii în condiții de criză de spațiu și timp, de adversitate sporită, realizând execuții de excepție în timpul competițiilor oficiale.

Tehnica este totodată și dificilă, datorită faptului că mingea trebuie controlată cu ambele membre inferioare alternativ. Complexitatea tehnicii crește o dată cu apariția adversarului și cu creșterea vitezei de deplasare și execuție cu și fără minge.

Anumite procedee tehnice de bază devin stereotipuri (se automatizează) printr-o pregătire corespunzătoare, permițând jucătorului să privească degajat în terenul de joc eliberându-l pe acesta de urmărirea și controlul permanent al mingii.

1.3.2. Elemente și procedee tehnice de intrare în posesia mingii ( Tabel 1. )

Tabel 2. I. Elemente și procedee tehnice de intrare în posesia mingii.

1.3.3. Intrarea în posesia mingii

Intrarea în posesia mingii este un element tehnic al jocului de fotbal, din componența căruia fac parte:

Preluarea mingii:

Prin acest element tehnic jucătorul are posibilitatea de a intra în posesia mingii și de a continua acțiunea de joc, urmărindu-se modificarea direcției, a traiectoriei și a vitezei mingii, în scopul de a o utiliza cât mai convenabil.

Chiar dacă este un element tehnic cu minge foarte important, nu se poate spune că preluarea reprezintă un factor dinamic al jocului.

Astfel, folosirea exagerată, fără nici o justificare tactică, nu favorizează continuitatea jocului ci, dimpotrivă, conduce la o frânare a lui.

La baza tuturor procedeelor tehnice de preluare a mingii stau două legi mecanice, și anume: amortizarea; ricoșarea, din care, în ultimul timp, a derivat preluarea prin „contra-lovitură” (pe baza aceluiași principiu).

1.3.3.1. Preluarea mingii cu pieptul prin amortizare: există două cazuri în care se folosesc preluările cu pieptul :

a) La mingiile care vin cu traiectorie razantă – trunchiul este ușor înclinat înainte pentru ca atunci când mingea ia contact cu pieptul să aibă posibilitatea să se retragă.

b) La mingiile care vin cu traiectorie înaltă – trunchiul este arcuit din șold, iar membrele inferioare ușor flexate din genunchi. Când mingea întâlnește pieptul jucătorului, acesta își extinde mai mult corpul, contribuind astfel la amortizarea vitezei de venire a mingii.

Utilizare:

• schimbarea direcției de joc;

• în continuarea pregătirii altor execuții de transmitere fără a mai lăsa mingea să cadă pe sol;

• la finalizare pentru obținerea poziției celei mai bune de șut.

Greșeli:

• amortizarea nu se face printr-o mișcare bruscă de retragere a sternului și de ducere a umerilor înainte;

• picioarele se găsesc pe aceeași linie, fapt ce periclitează echilibrul jucătorului.

CAPITOLUL II. PROGRAMAREA PRELUĂRII MINGII CU PIEPTUL ÎNTR-UN MEZOCICLU ȘI UN MICROCICLU ÎN PERIOADA PREGĂTITOARE

( 2.02-1.03.2015 )

2.1.MEZOCICLU- PLAN DE PREGĂTIRE – ETAPA PREGĂTITOARE

( 2.02-1.03.2015 )

2.2. MICROCICLU ÎN PERIOADA PREGĂTITOARE

Clubul: Sporting Recea Efectiv: 16 jucători Secția: Fotbal Grupa: 6-8 ani

Antrenorul: Sabou Danuț

CAPITOLUL III. METODICA PREDĂRII CONȚINUTULUI

3.1. Obiective pentru traseul metodic:

Explicația să fie corectă și pe înțelesul copiilor;

Demonstrația să fie corecta din punct de vedere biomecanic;

Insușirea procedeului să fie corectă ( să nu îi lasăm să învețe greșit );

Folosirea unor obiecte ajutătoare pentru însușirea corectă ( mingi de volei, mingi mai mici, mingi mai ușoare );

Înlăturarea fricii;

Învățarea preluării mingii cu pieptul într-un spațiu liber;

Învățarea preluarii mingii cu pieptul pe poziție viitoare ( stânga-dreapta );

Punerea în aplicare în timpul jocului;

Exercițiile să aibă o succesiune metodică corectă.

3.2. Metode de antrenament folosite:

3.2.1. Metode generale de antrenament:

Explicația;

Demonstrația;

Repetarea;

Corectarea.

3.2.2 Metode specifice jocului de fotbal:

Antrenamentul cu obiecte ajutătoare;

Antrenamentul analitic și global;

Antrenamentul prin jocuri cu număr redus de jucători.

3.3. Succesiuni de exerciții pentru învățarea preluării cu piepul la grupa de vârstă 6-8 ani:

5.

.

CAPITOLUL IV.CONCLUZII