Metode Si Procedee Utile Pentru Lectiile de Limba Si Literatura Romana

EXPERIMENTULUI

Experimentul poate fi definit ca o metodă, modalitate de instruire/ autoinstruire prin acțiune, prin intervenție activă, provocată în condiții determinate în vederea studiului unui fenomen, proces.

Această metodă poate fi folosită din grădiniță până la nivelul învățământului superior, în mod diferențiat. Banala germinație a semințelor de grâu poate fi studiată în grădiniță. În clasele primare se complică cu intervenția unui detergent cu efect toxic, inhalator; în clasele gimnaziale se combină cu acțiunea nicotinei și alcoolului asupra diviziunii celulare. Liceul sau studiile superioare abordează germinația ca un mecanism aflat sub controlul enzimelor, al programului genetic etc.

Experimentul și observația sunt două metode inseparabile. Pe parcursul derulării experimentului se asociază o a treia metodă, problematizarea, deci chiar dacă studiem metodele de învățământ separat în practică ele sunt inseparabile.

Tipuri de experimente:

1.Experimentul care reproduce fenomenul natural, EXPERIMENTUL DEMONSTRATIV, de exemplu: – dizolvarea sării – cristalizarea în anumite condiții termice etc, modelarea argilei, colorarea petalelor la ghiocel dacă punem floarea într-un pahar cu apă colorată etc. Acest tip de experiment permite o apropiere de proprietățile corpurilor, de procesele ce au loc în organismele vii etc.

Experimentul demonstrativ se realizează în fața clasei, elevii pot urmări un proces, fenomen altfel mai greu de urmărit. Se discută, se explică, se pun întrebări etc. Există mai multe variante ale experimentului demonstrativ.

Experimentele demonstrative calitative care pun în valoare o relație cauză – efect. De exemplu, dacă secționăm nervura principală a unei frunze ne putem aștepta la un răspuns din partea frunzei private de prezența sevei brute (apa cu sărurile minerale).

Experimente demonstrative cantitative, experimente în care să punem în evidență o relație între temperatura apei și cantitatea de sare ce se dizolvă sau între intensitatea flăcării și durata încălzirii și modificările care le suferă o sârmă de aluminiu etc.

Experimente demonstrative negative necesare corectării unor reprezentări greșite ale elevilor despre un fenomen sau proces. De exemplu: absorbția apei se face doar prin sistemul de rădăcini; o frunză, floare, ramură cu frunze, aflate într-un stadiu incipient de ofilire, își vor reveni la saturație, la o ținută vie ca urmare a absorbției apei și prin frunză, tulpina ierboasă. Trebuie introdusă ramura, floarea, frunza complet în apă câteva ore.

Experiențe destinate formării deprinderilor motrice este bine a fi realizate într-un laborator. Lipsa unui laborator nu ne poate împiedica să-i obișnuim să folosească o lupă, eprubete, mojar cu pistil (în care vor mojara – transforma în pastă o frunză pentru a extrage clorofila) sau chiar un microscop. Pe lângă noile descoperiri ce le fac vor deprinde utilizarea atentă a instrumentelor, deprinderi motrice, stil de muncă ordonat în teritoriul băncii, totul cu consemnare în caietul de științe materiale folosite, scopul lucrării, observații, desene etc.).

2. Experimentul care inventează situații noi, EXPERIMENTUL DE CERCETARE este deosebit de important deoarece ne oferă date noi, date ce reprezintă materia primită pentru gândirea prospectivă și creatoare.

De exemplu: cum se va face modelarea argilei dacă în apă este și o anumită cantitate de sare, care va fi efectul prezenței sării asupra calității obiectului – vasului, figurinei obținute din argilă. Dar dacă introducem coloranți, dar dacă combinăm argila cu ipsos etc. Experimentul de acest ultim tip perturbă desfășurarea normală a lucrurilor, rezultatele trebuie atent interpretate, cu multă obiectivitate.

Etape, suite de acțiuni în aceste intervenții experiment:

motivarea, justificarea experimentului; de exemplu obținerea unor noi materiale, cu calități noi, superioare argilei;

analiza sarcinii experimentului, pregătirea materialelor, consultarea bibliografiei referitoare la tema supusă experimentului etc;

experimentul propriu-zis cu consemnarea tuturor datelor, de la cantitatea, calitatea materialului implicat în experiment, condiții specifice de temperatură, umiditate etc, observații zilnice (fișe) cu ora la care s-a făcut consemnarea, idei noi etc;

finalizarea experimentului – date – concluzii – proiecte pentru noi experimente.

Potențialul psihopedagogic al experimentului:

dezvoltă încredere în forțele proprii, se descoperă, își descopră independența de gândire și acțiune;

dezvoltă gândirea divergentă, capacitatea de a opera cu variabile (ieșind din tiparele adultului „model”);

descoperă că poate finaliza un lucru început chiar dacă acesta presupune efort – timp – dăruire – efort.

Indiferent de tipul de experiment în care este angajat elevul, a consemna în caietele lor evenimentele, materialele utilizate reprezintă un moment ce nu trebuie ignorat. Elevul se va întoarce la acest moment de câte ori deschide caietul și nu este exclusă întoarcerea și la experiment, la un alt nivel de cercetare și înțelegere. De fapt tocmai acest aspect vizează experimentul, reluarea lui, declanșarea foamei personale de explorare ca stare de normalitate.

ALGORITMIZAREA

O pasăre s-a lovit de fereastra clasei. A căzut și nu și-a mai luat zborul. Toți ne-am repezit afară. Ce-i de făcut?

Problemă complexă ce declanșează întrebări, o rezolvare în stil euristic, încercări de soluționare. Dar nu e suficient, se va trece la calea optimă de parcurgere a unei suite de operații într-o ordine aproximativ constantă.

Cercetăm dacă trăiește, este vie sau dacă impactul cu sticla ferestrei i-a fost fatal, a murit. O punem în imposibilitatea de a se zbate pentru a nu-și agrava situația – o învelim într-un prosop sau alt material textil aflat la îndemână. Urmează liniștirea păsării și a salvatorului – copii. Se caută informații pentru a o încredința imediat unui medic veterinar etc.

În acțiunile de instruire/autoinstruire pe lângă situații cu elemente noi inedite în fiecare lecție există și elemente constante, precise ce conduc la realizarea sarcinilor didactice.

Algoritmii presupun o succesiune aproximativ fixă, precisă determinată a operațiilor. Dacă în învățarea euristică elevul însușește cunoștințele pe baza propriilor căutări, prin algoritmizare el parcurge o cale deja stabilită. Un alt algoritm de lucru odată însușit el poate fi supus unor permanente restructurări. Copilul dobândește ordinea, deprinderea de a studia o plantă, un animal într-o anumită ordine precisă – rădăcina – tulpina – frunza – floare – fructul sămânța – planta – o nouă plantă.

Deprinderea este o acțiune automatizată datorită exercițiului și învățării unei acțiuni complexe, automatizare care se realizează ca urmare a unei acțiuni de tip algoritmic (precis, într-o anumită ordine)

În momentul plantării unui răsad într-un ghiveci sau în grădină, elevul trece de la deprindere la pricepere, la capacitatea de aplicare a ceea ce știe în condițiile variate ce pot să apară.

Algoritmizarea considerată, uneori, metodă de instruire/ autoinstruire, nu este prezentă în structura oricărei metode. Demonstrația, exercițiul, explicația, studiul de caz, învățarea programată, în anumite momente se desfășoară după reguli de natură algoritmică.

CALCULATORUL ÎN VIAȚA NOASTRĂ

Prezența calculatorului în viața noastră nu mai miră astăzi pe nimeni. De aici la instrucția asistată de calculator nu mai există bariere, calculatorul a devenit o unealtă de muncă. Programul de instruire este un produs informatic, un produs pedagogic complex. Programul de instruire și programul – computer – reprezintă ceea ce în informatică se numește software. Hardware, echipamentele electronice, sigură inserția în practică a programelor software. Folosirea în practică, necesită o pregătire specială în informatică și psihopedagogică a persoanelor implicate. Introducerea acestor programe în instrucția școlară nu trebuie să fie un scop în sine , ci doar un mijloc de promovare a calității predării – însușirii – valorificării noilor cunoștințe, cu modificări benefice și nu de alt tip. Un joc pe calculator, adeseori nociv prin conținutul agresiv ce-l promovează, nu reprezintă o achiziție pozitivă în plan cognitiv – afectiv – comportamental. Deci, calculatorul nu înlocuiește nimic în educația și instrucția unui copil. El își are locul lui, loc și rol care trebuie atent utilizat.

10. MODELAREA

Modelarea este o modalitate de cunoaștere și studiere a realității înconjurătoare (corpuri, organisme vii, fenomene, procese) cu ajutorul modelelor materiale ( de exemplu: mulajul corpului uman) sau a modelelor ideale (o schemă ce reprezintă relația dintre firul de iarbă – vulpe).

Modelul este un analog simplificat, un sistem material sau ideal care reproduce originalul, o construcție materială sau mintală a obiectelor și fenomenelor din imediata noastră apropiere. Mulajul unui bob de grâu nu este o copie a originalului, este asemănător doar prin însușirile esențiale, tipice. Gândirea elevilor este condusă la descoperirea esențialului din prea multele amănunte, prin antrenarea și a raționamentului analogic.

Scopul modelării uni sistem complex este creșterea eficienței cunoștințelor; aplicând modelul cunoașterea devine mai ușoară, rapidă, substanțială. Înțelegem mult mai ușor poziționarea organelor interne din corpul uman pe un mulaj; într-o altă etapă se surprind și raporturile topografice și chiar relațiile funcționale dintre organe. De la o primă înregistrare retiniană, vizuală până la conștientizarea raporturilor topografice, structurale și funcționale, sunt etape ce necesită o prelucrare a informațiilor, prelucrare în care un model material – mulajul și unul ideal – o schemă, joacă un rol important, chiar hotărâtor.

Fig. 2. Modelul percepției – prelucrarea internă a informațiilor

După formă modelele se împart în două mari clase: modele materiale (reale) și ideale (mintale).

1. Modele MATERIALE formează resursele materiale ce reproduc cu ajutorul diferitelor materiale, obiectele, și fenomenele lumii reale.

Modele izomorfe, similare ce reproduc cu fidelitate obiectul original din punct de vedere al formei exterioare (de exemplu: mulajul unor animale domestice, al unei flori) și al structurii interne ( de exemplu mulajul unei inimi umane sau al unui dinte etc.).Aceste modele au alte dimensiuni în comparație cu originalul și trezesc în mod deosebit interesul elevilor. După descoperirea modelului material, elevii pot fi puși să realizeze un asemenea model din plastilină, argilă, situații ce asigură pe lângă formarea unor deprinderi practice, dezvoltarea unor operații mintale: analiza, sinteza, simțul proporțiilor, simțul estetic, al frumosului etc.

Modele substitutive sunt modelele structurate într-un alt mod decât originalul; scopul acestor materiale este de a pune în evidență caracteristici funcționale ale originalului. O machetă ce să prezinte drumul apei din sol prin rădăcină – tulpină până la frunze. Macheta se substituie originalului și ne dezvăluie procese altfel inabordabile.

Modele materiale analogice, modele ce reproduc într-o formă simplificată și în grade diferite de esențializare – obiecte, procese, funcții mai complexe greu accesibile elevilor. Asemenea modele sunt planșele (relații sol-vegetație – lumea animală sunt ușor și expresiv prezentate), desenele în care apar animale, plante sau diverse corpuri, schemele care subliniază elementele esențiale, momentele ce trebuie parcurse de la extragerea materiei prime până la sculptarea unui pahar de sticlă.

2. Modele IDEALE ce exprimă prin idei sau prin ecuații matematice, (matematica ne ajută să ne ridicăm de la particular la general). De exemplu, la 10 ani înălțimea și greutatea unui copil trebuie să atingă o anumită valoare medie la 11 ani, la 12 ani, alte valori etc. Aceste aprecieri ne ajută să urmărim creșterea și dezvoltarea normală. Printr-o problemă de matematică aflăm înălțimea medie a copiilor clasei, urmând a discuta variabilele din clasă, subliniind necesitatea unei alimentații adecvate necesităților vârstei. De la o problemă de matematică se poate ușor traversa cadrul cifrelor în spațiul realității apropiate al unei conduite alimentare, de odihnă și activitate, educație pentru sănătate.

Modelarea nu este o simplă metodă de instruire/autoinstruire, este o nouă cale de prezență activă a elevului la oră, de familiarizare cu explorarea științifică a proprie-i persoane și a tot ceea ce-i în jurul său.

PLOAIA DE IDEI ( BRAINSTORMING)

Metodă de predare – învățare care „dezgheață” și persoane care au, de regulă, o participare minimă la ore. Se lansează o temă și toți elevii întrețin ploaia – fluxul de idei, idei acceptate ca moment al tuturor contribuțiilor.

De exemplu: cum rezolvăm o minigrădină în curtea școlii, de rezolvat spațiul, organizare, material biologic, schițe, responsabilități etc. Totul este acceptat, validat apoi selecționat, ordonat și deciziile sunt ale grupului, ale clasei. O asemenea abordare a temei transformă ora într-un câmp de idei, stabilește noi relații între elev – învățător, profesor și între elevii înșiși . Este terenul de manifestare mai ales a acestora care, aparent, n-au mare lucru de spus. Merită să încercați și să vă descoperiți elevii Atenție: să nu uitați ordonarea finală aprecierea finală.

Câteva etape ale acestei ore:

pregătirea clasei – captarea atenției, pregătirea caietelor deschise sau a altor materiale implicate;

lansarea temei și doar câteva jaloane, idei lansate de învățător, adevărate provocări;

se acordă timp elevilor să-și noteze, independent, pe caiet idei, să „construiască gândirea”, s-o plaseze, s-o „îmbrace” în plante etc.

se deschide discuția cu toată clasa : unde punem grădina (argumente pro și contra), dimensiuni ce seamănă, cine etc.Toți au idei, toți vor spune ce au de spus, idei ce se vor asocia sau interfera, sau anula, reconstrui etc.

concluziile vor sublinia elementele esențiale, participarea și vor lansa o nouă temă pentru ora/orele viitoare.

Brainstorming-ul , metodă de lucru ce poate și este bine a fi gândită de învățătoare/profesor înainte de oră dar o asemenea angajare a clasei poate să apară și într-o oră de orice tip ar fi; este vorba de specularea, folosirea momentului apărut, din nou este vorba despre profesionalismul „antrenorului” – învățător/profesor/părinte/adult.

13. SCENETA (JOCUL DE ROL – ROLE PLAYNG)

Jocul de rol este o formă de aplicare și utilizare didactică a psihodramei (metodă psihoterapeutică creată de J.L. Moreno în 1921)

Metodă activă de predare – învățare ce se bazează pe simularea unor situații, relații, activități, fenomene etc. Elevii jucând roluri își formează abilități, atitudini, convingeri etc. de exemplu, în jocul „de-a mediul”, va învăța un comportament protector, atent, activ în acordarea unui minim de ajutor când colegul mimează o căzătură, o julire a genunchiului, palmei etc. În esență, sceneta , jocul de rol urmărește formarea comportamentului uman – uman.

Avantajele metodei :

se asigură o activare a elevilor din punct de vedere cognitiv, afectiv, acțional și determină să acționeze corelat să interacționeze, în grup;

se creează situații – problemă deci va spori gradul de înțelegere și învățare;

elevul este pus în situații corect – incorect și reprezintă o metodă rapidă de formare a convingerilor, atitudinilor, comportamentelor.

Trebuie, în caz de accident, să învețe să vorbească, să înțeleagă ce se întâmplă și ce s-ar putea întâmpla și mai ales să acționeze corect și rapid.

Poveste adevărată- provocare la informare corectă și atitudine corectă, fără prejudecăți induse de adulți.

Luna înconjurată de stele umple pădurea de molid de o vrajă ușoară. Deodată un huhuit se auzi de undeva. Ne-am oprit. Pe o ramură o buhă privea atent. Capul mare, rotund cu ochii așezați în față, ca ai noștri. Pupila, această fereastră a ochiului, deschisă larg; descoperi un șoricel ce se strecura printre frunzele uscate. Minunatul auz, puterea de a învăța, deosebea ușor zgomotul făcut de șoricel de cel al unei crenguțe rupte în cădere. Ciocul construit, curbat, scurt, ascuțit, tăios, perfect pentru sfâșierea hranei. Penele moi ce-o acoperă până la gheare îi asigură liniștea zborului. Picioarele puternice, gheare ascuțite, nu-l vor scăpa sau cine știe poate că și șoricelul are șanse. Sunt oare dușmani ?!

Prin pădurile noastre încă o mai putem admira, sunt însă locuri în care omul nu le înțelege și le-a distrus. Am avea ce învăța de la ele. Fidelitatea, perechea odată formată, nu se mai desparte. Femela clocește iar el are grijă să o hrănească. Au trecut 32-33 zile iar cei trei pui sunt veșnic flămânzi. Cu așa părinți harnici și iubitori vor crește repede și sănătoși. Mănâncă orice – șoareci, cârtițe, veverițe, păsărele, ciori, gaițe, nu fac mofturi, carne proaspătă să fie. Oare a scăpat șoricelul ? Cum a scăpat, cum a putut păcăli o asemenea măiastră? Vrea cineva să pledeze pentru șoricel ? Să fie un șoricel ager ? Ce se va întâmpla cu puii bufniței dacă nu le aduce mâncare ? Oare nu gândim greșit, în calitatea pe care o avem, de oameni !? La ce ar trebui să ne mai gândim, legat de personajele acestei situații reale ? Cine vrea să apere bufnița și puii ei ? În lumea viețuitoarelor putem noi să ne amestecăm, să le grupăm în animale bune sau rele, frumoase sau urâte, cuminți sau … ?!

Iată un mod de a începe o oră într-o zi de aprilie. Se asigură atenția elevilor, te așezi alături de ei, aproape, îți ajustezi vocea, ritmul cuvintelor, intonația mimica și îi atragi în poveste. În final îi inviți să „construiască o scenetă, să joace rolul celor personaje, să-și justifice atitudinea sau să schimbe atitudinea personajelor. Nu-i complicat dar trebuie gândit bine înainte de oră, găsit voluntari. Unii vor fi scenariști , alții vor imagina decorul, alții vor fi personajele, alții „critici literari”, se vor găsi elevi care să asigure fondul muzical al scenei. Ca în orice scenetă piesă de teatru, un rol îl pot juca mai mulți actori fiecare fiind valoros, personal având altă înțelegere – interpretare a rolului. Dumneavoastră rămâneți aparent cel puțin regizorul. Dacă aveți noroc este posibil să vă poată înlocui un elev special. Considerați-vă norocos, domnule învățător/profesor.

Toți vor fi evaluați – notați – stimulați să fie ceea ce li se potrivește cel mai bine. O asemenea scenetă – joc de rol poate constitui o excelentă ieșire la rampă într-o zi de 22 Aprilie – ZIUA PĂMÂNTULUI sau 5 Iunie – ZIUA MONDIALĂ A MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR.

Sunt mai multe tipuri de jocuri de rol, fiecare cu exigențe de ordin metodic. De exemplu : jocul de reprezentare a structurilor într-o temă cum ar fi – fermă modernă de animale(conducătorul fermei, economistul, zootehnistul, medicul veterinar, specialistul în hrănirea animalelor, specialistul în valorificarea produselor, specialistul în instalații tehnice, paznicul, șoferul etc.) Jocul de decizie, jocul de-a ghidul și vizitatorii într-o rezervație naturală sau într-un muzeu de științe ale naturii etc. Sunt multe tipuri de joc cu aplicabilitate la orele de științe, istorie, educație fizică etc. În toate cazurile, pregătirea lor necesită multă atenție și dăruire profesională.

14. STUDIUL DE CAZ

O lucrare fascinantă: „Și el vorbea cu patrupedele, cu păsările și cu peștii. Așa a descoperit omul câinele” scrisă de Konrad Lorenz (Viena, 1903 – 1989), laureat al premiului Nobel pentru medicină și fiziologie în 1973 – unul dintre cei mai importanți oameni de știință care s-au ocupat cu studiul comportamentului animalelor, fondatorul științei ETOLOGIE COMPARATĂ (gr. ethos – obicei; logos – știință).

Savant de prim rang și scriitor de succes ce prezintă cu umor și rigoare științifică, moduri de comportament ale animalelor, cu o mare deschidere spre înțelegerea comportamentului uman. Am ales din această lucrare apărută la Editura POLIROM – 2000, un text ce se pretează excelent la o lecție de acest tip în care textul, cazul/situațiile prezentate reprezintă momente ideale (dacă sunt bine organizate, conduse și finalizate) de educație morală. Vă las să apreciați singuri dacă am ales bine sau mai puțin bine textul.

„Așa trăiam eu cu stăncuțele mele și pe fiecare în parte o cunoșteam exact după fața ei, ca să spun așa, după fizionomia ei; nu era necesar aproape deloc să mă uit la inelul colorat de la picior. Aceasta este, desigur, mai ușor de spus decât de realizat căci pentru a reuși să le cunoști pe fiecare personal trebuie să petreci mult timp cu ele, într-un contact nemijlocit și permanent. Fără această premisă ar fi imposibil să pătrunzi în cele mai mici amănunte ale vieții sociale a stăncuțelor.

Dar este la fel de sigur că animalele se cunosc unele pe altele? Mulți zoopsihologi erudiți nu au vrut să creadă că așa este, au tăgăduit energic chiar și simpla posibilitate. Cu toate acestea, eu pot să vă asigur: fiecare membru în parte al coloniei mele de stăncuțe îi cunoștea precis pe ceilalți. Acest lucru iese în evidență din simplul fapt al existenței ierarhiei. Orice deținător de păsări de curte știe că printre locuitorii curților noastre, cu mult mai proști decât stăncuțe le, există o ordine stabilită, conform căreia unei găini îi e frică de alta. După doar câteva dispute, care nici nu trebuie să fie violente, orice animal știe atât pe cine trebuie să ocolească el, cât și cine trebuie să-l ocolească pe el. Pentru ocuparea unei poziții în cadrul acestei ierarhii nu decide numai forța corpului; tot atât de mult contează și curajul personal, energia aș putea spune, siguranța de sine a păsării respective.

Ierarhiile astfel stabilite la animalele care trăiesc în colectiv sunt deosebit de conservative. Dacă unul este înfrânt într-o dispută, fie aceasta și numai de ordin „moral”, acest lucru se observă timp îndelungat și cel înfrânt nu va îndrăzni așa de ușor să protesteze, presupunând că animalele rămân mult timp împreună. Chiar și la cele mai evoluate și mai inteligente mamifere se întâmplă acest lucru.

Certurile cu privire la stabilirea ierarhiei din cadrul coloniei de stăncuțe diferă într-un punct esențial de cele din curtea cu găini. În cazul acestora din urmă, cele cu rang mai mic nu prea au motive de bucurie. Într-o adunătură artificială a unor animale nesociabile, și anume a celor din curtea cu păsări, ca și a păsărilor mici dintr-o colivie, păsările care dețin un rang mai înalt le lovesc cu ciocul, cu mare plăcere și cu înverșunare, pe cele cu rang mai mic. Cu totul altfel se petrec lucrurile la stăncuțe. În societatea stăncuțelor, cele cu rang superior, în special „despotul” coloniei, nu sunt neapărat dornice de a le lovi pe cele care dețin ranguri mult inferioare lor. Ele sunt pornite numai împotriva celor care dețin rangul imediat inferior, mai ales „despotul” împotriva „pretendentelor la tron”, Numărul 1 împotriva Numărului 2. Un exemplu: stăncuța A stă la locul ei și ciugulește hrana; stăncuța B vine cu o „ținută impozantă”, cu capul ținut sus, cu ceafa înclinată mult spre spate, situație în care A se apleacă într-o parte, dar altfel nu prea se sinchisește. Acum se apropie C, a cărei ținută impozantă este și mai pronunțată și la venirea căreia, în mod surprinzător, A se retrage imediat, iar B adoptă o poziție amenințătoare, penele de pe spate i se zburlesc, o atacă pe C și o alungă. Explicația: C deținea un rang situat între rangurile celor două, destul de apropiat de cel al lui A (care era mai mic) pentru a o înfricoșa, și destul de apropiat de cel al lui B (care era mai mare ) pentru a-i provoca mânia.

Stăncuțele care dețin ranguri foarte înalte sunt, în mod vizibil, binevoitoare față de cele cu ranguri foarte mici; ele le consideră pe acestea într-o anumită măsură neînsemnate, iar ținuta lor impozantă față de ele este numai „o simplă formalitate”; această poziție amenințătoare este adoptată numai în imediata apropiere și nu degenerează într-un conflict adevărat. Iritarea celor mai mari în rang față de cele subordonate lor se reduce treptat față de ultimele în rang. Acest comportament, foarte simplu în sine, are ca efect o domolire a certurilor dintre membrii coloniei. Astfel, stăncuțele deținătoare de ranguri înalte intervin în cearta dintre două subordonate, atunci când disputa lor devine violentă. Întrucât cea care intervine este întotdeauna mai pornită împotriva celei mai mari în rang dintre cei doi parteneri de dispută decât împotriva celei cu rangul mai mic, putem spune că stăncuța cea mai mare în grad, și îndeosebi despotul coloniei, acționează după principiul cavaleresc: acolo unde există una mai puternică, el îi va lua partea celei mai slabe. Deoarece o ceartă serioasă pornește mai totdeauna de la locurile de cuibărit – în aproape toate celelalte cazuri cea inferioară în grad cedează fără luptă -, prin acest comportament stăncuțele masculi puternice protejează, foarte eficient, cuiburile membrilor coloniei cu rangurile cele mai mici.

O dată ce a fost impusă această ierarhie socială a membrilor coloniei de stăncuțe, ea este menținută într-un mod deosebit de conservativ.”

Vă propun o anume organizare a lecției:

captarea atenției și prezentarea fiecărui elev a textului xeroxat;

pregătindu-vă vocea – intonația – pauza, veți citi, dumneavoastră și nu un elev, rar și expresiv textul;

în text sunt mai multe situații – caz ce suportă discuții, clasificări, analize, deci, veți reciti textul cerându-le identificarea numărului de situații prezentate de text. Începe „bătălia” între descoperitorii de situații. Cereți-le să marcheze cu o steluță, pe marginea textului, situațiile ce le descoperă.

urmează discutarea fiecărui caz și vom constata că cele 45 de minute devin prea scurte, timpul parcă se comprimă și alunecă firesc în spațiul pauzei. Întrerupeți și găsiți o altă soluție – temă pentru acasă în care familia poate colabora sau o altă oră. Pauza este un teritoriu ce nu avem voie a-l încălca – este un drept al elevului și al învățătorului/profesorului de a se opri din „alergarea” orei pentru o respirație adevărată.

Asemenea studii de caz mi se oferă frecvent și ele trebuie exploatate la maximum chiar cu „riscul” de a schimba tema planificată a orei.