Metode Si Procedee DE Imbogatire, Nuantare Si Activizare A Vocabularului LA Prescolari

METODE ȘI PROCEDEE DE ÎMBOGĂȚIRE, NUANȚARE ȘI ACTIVIZARE A VOCABULARULUI LA PREȘCOLARI

CUPRINS

ARGUMENT

CAPITOLUL I. VOCABULARUL – ELEMENT FUNDAMENTAL ÎN PROCESUL DE COMUNICARE

1.1.Conceptul de vocabular

1.2. Particularități ale însușirii limbajului de către copiii preșcolari

1.3.Particularități de utilizare a vocabularului la copiii de vârstă preșcolară

1.4.Structuri lexicale comune la copiii de vârstă preșcolară

1.5. Identificarea tipurilor de greșeli :pronunție, sens, plasare în context, utilizare

corectă, cauze,soluții

CAPITOLUL II. METODE ȘI PROCEDEE DE ÎMBOGĂȚIRE, NUANȚARE ȘI ACTIVIZARE A VOCABULARULUI LA PREȘCOLARI

2.1. Metodologii de activizarea și îmbogățirea vocabularului utilizate în grădiniță

2.2. Literatura pentru copii

2.2.1. Rolul povestirilor în educarea limbajului copiilor preșcolari

2.2.2. Povestirea ca mijloc de îmbogățire a vocabularului

2.3.Utilizarea jocului didactic în dezvoltarea limbajului și comunicării orale

2.3.1. Importanța jocului didactic în dezvoltarea limbajului și comunicării orale

2.3.3. Rolul jocului didactic în îmbogățirea vocabularului la vârsta preșcolară

CAPITOLUL III. METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1. Obiectivele cercetării

3.2. Ipoteza cercetării

3.3. Stabilirea eșantionului

3.4. Locul, perioada și etapele cercetării

3.5. Metode și instrumente utilizate în cercetare

3.6. Analiza și interpretarea rezultatelor

3.7. Concluziile cercetării

CONCLUZII FINALE

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

ARGUMENT

…………………………………………………….

……………………….

CAPITOLUL I. VOCABULARUL – ELEMENT FUNDAMENTAL ÎN PROCESUL DE COMUNICARE

1.1.Conceptul de vocabular

Vocabularul sau lexicul unei limbi este alcătuit din totalitatea cuvintelor care există sau au existat cândva într-o limbă.Vocabularul limbii române cuprinde peste 120 000 de cuvinte. Nu toate cuvintele ocupă însă același loc în vocabularul limbii române, și nu toate au aceeași importanță pentru vorbitori. Unele dintre ele sunt cunoscute și înțelese de toți vorbitorii acestei limbi, deoarece denumesc obiecte sau exprimă noțiuni de primă necesitate, au o întrebuințare mai mare, sunt foarte vechi și se caracterizează prin stabilitate. Cercetătorii au împărțit conținutul vocabularului în două părti:vocabularul fundamental (fond principal de cuvinte, fond principal lexical) masa vocabularului.

Vocabularul fundamental al limbii române, numit și vocabular reprezentativ, vocabular esențial, fond principal lexical, cuprinde cuvintele cunoscute de toți vorbitorii de româna și folosite frecvent. Vocabularul fundamental este estimat la 1500 de cuvinte și este alcatuit din cuvinte care denumesc numele parților corpului omenesc, nume de rudenie, numele acțiunilor umane zilnice și obișnuite, obiectele principale din viață domestică (obiecte din locuință, alimente), numele unor animale domestice, nume de arbori, plante, forme de relief, pronumele personale, numerale de la 1 la 10, numele culorilor primare, câteva conjuncții si prepoziții. Masa vocabularului cuprinde restul cuvintelor din vocabular. Masa vocabularului înregistrează termeni populari, regionalisme, arhaisme, neologisme, termeni de specialitate, termeni de argou, termeni de jargon.(Petre Gheorghe Bârlea, 2005)

1.2. Particularități ale însușirii limbajului de către copiii preșcolari

Limba reprezintă una din caracteristicile de bază ale ființei umane, a fiecărui individ, deďarece fără limbă, omul nu ar mai fi ființă umană. Funcția de bază a limbii este în primul rând cea de a permite oamenilor să comunice între ei, să se înțeleagă. Aceasta nu este specifică ființei umane, deoarece și alte ființe utilizează anumite forme de comunicare, însă doar omul are puterea și capabilitatea de a vorbi. Acestea determină ființa umană la nivel sociologic și de grup, ca membru al unei comunități sociale în cadrul căreia se utilizează o anumită limbă. Aici apar și caracteristici individuale ale fiecărui om în parte (Ion Coteanu, 1996). Limba a apărut, dăinuie și se dezvoltă interdependent de mediul și comunitatea în care se folosește. Această interdependență reiese și din vasta experiență umană. Limba, se apreciază de către Ion Coteanu, reprezintă în același timp și expresia relației între om și natură, între om și societate și față de el însuși.Totodată, limba este o formă a creației umane care modifică atât societatea cât și limba însăși (1996, p.57). Toate acestea fac ca limba să fie complexă precum viața umană, permițînd modificări, însă doar în cadrul anumitor sisteme și procese. Relația între limbă și societate este reciprocă, limba trebuind să ofere ființei umane, sub aspect social și psihic, o viață decentă –fiind mijloc de comunicare și , nu numai atât, ci și instrument pentru reflecții filozofice și cel al inspirației poetice.

Astfel, limba este un fenomen social care permite comunicarea în cadrul anumitor grupuri umane, oferindu-le în același timp și posibilitatea de a-și exprima optim toate elementele specifice ale comunității umane . Limba este mult mai mult decât un simplu mijloc de transmitere a informațiilor. Este un element de identitate națională și culturală. În același timp, limba reprezintă capacitatea de comunicare cu ajutorul sistemului de semne verbale articulate.

Termenii folosiți mai des în acest subcapitol sunt: limbă, limbaj, vocabular, lexic, exprimare. Pentru utilizarea lor corectă redăm mai jos definițiile extrase din dicționare:

limbaj, limbă = sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele;

limba sau limbajul unei persoane = mod specific de exprimare a sentimentelor și a gândurilor

vocabular, lexic = totalitatea cuvintelor unei limbi;

exprimare = acțiunea de a se exprima și rezultatul ei.

În gradiniță principalul mijloc de comunicare este limbajul. Grădinița este prima treaptă a sistemului de învățământ care își asumă sarcina de a organiza experiențele de limbaj ale copiilor. Noua concepție care fundamentează practica exersarii limbajului în grădiniță pornește de la faptul că, scopul principal al limbajului este comunicarea în situații diverse.

Nevoia de comunicare este o nevoie firească a copiilor, limbajul fiind un instrument de cunoaștere al realității.

Achiziția limbajului se face într-o manieră globală, ca un întreg și presupune integrarea tuturor actelor sale (ascultarea, vorbirea și citirea unor cuvinte la grupa pregătitoare).

În gradiniță, prin comunicare orală se urmărește dezvoltarea capacităților de exprimare prin limbaj verbal și nonverbal, utilizând structuri lingvistice complexe, într-o manieră corectă, cursivă, expresivă, în contexte cât mai variate.

Dezvoltarea limbajului permite copilului preșcolar să relateze aspecte ale experiențelor de învățare, să discute soluții și căi  de rezolvare cu colegii și educatoarea. Toate activitățile din grădiniță presupun comunicare.

Limbajul preșcolarului se deosebește de cel al adultului prin:

– pronunțarea este imperfectă, mai ales la începutul preșcolarității;

– sunt posibile omisiuni, substituiri, inversiuni de sunete;

– privind structura gramaticală: în utilizarea verbelor cel mai bine se fixează timpul prezent, care se extinde și asupra altor timpuri. Numărul erorilor scade treptat și își însușește morfologia și sintaxa în practica vorbirii.

În ceea ce privește structura limbajului, încă mai domină limbajul situativ din faza antepreșcolară care are caracter concret, este legat de situațiile particulare la care participă cei implicați.

Treptat, se face trecerea spre limbajul contextual. Cele două forme coexistă, deși, ca o tendință generală, trebuie semnalată diminuarea caracterului situativ odată cu intrarea în preșcolaritatea mare.

Din limbajul monologat apare treptat, la începutul preșcolarității, limbajul interior care are un rol mare în ordonarea, proiectarea și reglarea acțiunilor.

O particularitate a limbajului copiilor este legată, așa cum am spus mai sus, de aspectul fonetic al lui și anume de pronunție.

Preșcolarul de trei ani are o pronunție inegală a sunetelor limbii materne. Majoritatea dintre ele sunt corect pronunțate, dar sunt și sunete pe care copiii nu le pot pronunța corect. Sunetele pe care preșcolarii mici le pronunță mai greu sunt: r, ș, s, t, c,f. De asemenea, cuvintele mai grele, sunt pronunώate de copii fie în sensul omisiunii unor silabe( „fafie" în loc de „farfurie", „micamente", în loc de medicamente").

Omisiunea, inversiunea și substituirea sunt frecvent întâlnite la preșcolarii mici și într-o mai mică măsură, la cei de 5-6 ani. Sunt copii care deși cunosc cuvintele. Le pronunță și le înțeleg sensul, nu le folosesc în vorbire. Din această cauză ei vorbesc puțin, se exprimă greoi și cu rețineri atunci când sunt solicitați în cadrul activităților de către educatoare.

O altă particularitate a vorbirii preșcolarilor o constituie folosirea neadecvată a formelor gramaticale. Copiii fac greșeli în folosirea acordului după gen, număr și caz ( „este mulți copii", în loc de „ sunt mulți copii", „un fetiță", în loc de „o fetiță"). Necunoscând regulile gramaticale, preșcolarii se folosesc de cunoștințele însușite anterior și prin analogie, realizează noi construcții gramaticale care uneori se potrivesc, alteori sunt greșite.

În vorbirea preșcolarilor, mai ales a celor mici, abundă propozițiile simple, scurte și lipsite adesea de legătură între ele, ceea ce dovedește greutatea pe care ei o întâmpină în însușirea și redarea construcției corecte a frazelor.

Particularitățile vorbirii preșcolarilor sunt legate de vârsta copiilor, și treptat, pe măsura dezvoltării lor se corectează, vorbirea lor devenind tot mai corectă. Spre deosebire de aceste particularități, se întâlnesc și cazuri speciale ca: bâlbâială, gângăveala, pelticia. Aceste defecte de vorbire sunt provocate de șocuri nervoase, traume psihice etc. și cer, pentru restabilirea vocii corecte o intervenție specială „din partea logopedului".

Sub raport cantitativ, vocabularul se îmbogățește substanțial. De la 5-10 cuvinte pronunțate de copil la un an, la 300 – 400 de cuvinte pronunțate la 2 ani, 800 – 1000 de cuvinte pronunțate la 3 ani, 1600-2000 de cuvinte la 4 ani, 3000 la 5 ani, ajunge până la 3500 de cuvinte la 6 – 7 ani, deși semnificațiile cuvintelor nu sunt precise (Ioana Lepădatu,2008, p. 88).

O altă caracteristică este și formarea independentă a cuvintelor, inventarea lor pe baza creșterii capacității de generalizare a unor relații gramaticale deja însușite corespunzător formării simțului limbii.

Dacă la vârsta antepreșcolară, memoria are un caracter spontan, în preșcolaritate, datorită dezvoltării gândirii și, mai ales, a limbajului interior, alături de memoria mecanică se dezvoltă memoria logică, alături de cea neintenționată apare cea intenționată. Aceasta din urmă se dezvoltă, mai ales, atunci când informațiile au semnificație pentru copil și în strânsă legătură cu sarcinile de joc.

Datorită dezvoltării progresive a limbajului, memoria începe să capete anumite caracteristici, devenind o memorie pe bază verbală. Atât în planul fixării, păstrării, recunoașterii și reproducerii acțiunilor (memorie motorie), cât și al impresiilor (memorie afectivă) și al situațiilor (amintirea), memoria preșcolarului progresează mult și se caracterizează prin creșterea trăiniciei asociațiilor.

1.3.Particularități de utilizare a vocabularului la copiii de vârstă preșcolară

Vocabularul copilului este și el o trăsătură definitorie a personalității sale. Sensul cuvintelor și propozițiilor folosite de copii la această vârstă depinde în mare măsură de împrejurările concrete putând fi precizat numai în situația cunoscută de cei care participă la dialog. La vârstă preșcolară are loc lărgirea și complicarea raporturilor dintre copii și realitatea înconjurătoare. Formele și conținutul comunicării copilului cu ceilalți oameni devin ample și mai variate. În general, activitatea copilului preșcolar dobândește mai multă indecaracter spontan, în preșcolaritate, datorită dezvoltării gândirii și, mai ales, a limbajului interior, alături de memoria mecanică se dezvoltă memoria logică, alături de cea neintenționată apare cea intenționată. Aceasta din urmă se dezvoltă, mai ales, atunci când informațiile au semnificație pentru copil și în strânsă legătură cu sarcinile de joc.

Datorită dezvoltării progresive a limbajului, memoria începe să capete anumite caracteristici, devenind o memorie pe bază verbală. Atât în planul fixării, păstrării, recunoașterii și reproducerii acțiunilor (memorie motorie), cât și al impresiilor (memorie afectivă) și al situațiilor (amintirea), memoria preșcolarului progresează mult și se caracterizează prin creșterea trăiniciei asociațiilor.

1.3.Particularități de utilizare a vocabularului la copiii de vârstă preșcolară

Vocabularul copilului este și el o trăsătură definitorie a personalității sale. Sensul cuvintelor și propozițiilor folosite de copii la această vârstă depinde în mare măsură de împrejurările concrete putând fi precizat numai în situația cunoscută de cei care participă la dialog. La vârstă preșcolară are loc lărgirea și complicarea raporturilor dintre copii și realitatea înconjurătoare. Formele și conținutul comunicării copilului cu ceilalți oameni devin ample și mai variate. În general, activitatea copilului preșcolar dobândește mai multă independență și se desfășoară mai organizat în procesul instructiv-educativ din grădiniță sub îndrumarea competentă a educatoarelor. Fiecare individ își formează un vocabular propriu în condițiile vieții sociale. Copii își însușesc vocabularul pe baza imitării modelelor de vorbire ale celor care se ocupă de creșterea și educarea lor în general, ale celor cu care ei intră în relații.

Studierea vocabularului, a dezvoltării sale cantitative și calitative prezintă dificultați deosebite în primul rând datorită variațiilor individuale. Folosind un limbaj preponderent situativ, copilul recurge mai mult la cuvinte cu un conținut concret, cel mai adesea, legat direct de realitatea imediată. De aceea, în vorbirea copilului preșcolar predomină substantivele și verbele, adjective care arată însușiri perceptibile vizual, auditiv, tactil, și mai puține pronume și numerale. Deși sub raport numeric, substantivele ocupă primul loc trebuie subliniat faptul că verbele au o mare importanță funcțională fiind frecvent utilizate în vorbirea copilului. Odată cu însușirea cuvintelor, copii asimilează și sensul acestora. Pe măsură ce orizontul de cunoaștere al copilului se lărgește, se îmbogățește și vocabularul acestuia cu noi cuvinte necesare exprimării noilor cunoștinte.

Nu o singură dată, copii adoptă un cuvânt cu un sens atribuit de ei, altul decât cel general acceptat, și-l folosesc adesea pentru că le place cuvântul, nu pentru ca îi știu semnificația.Astfel, un copil de la oraș spune că vițelul se ține în garajul vacii, pentru că nu cunoaște deosebirea dintre grajd și garaj.

În dezvoltarea limbajului copilului însușirea structurii gramaticale a limbii române reprezintă o problemă de cea mai mare importanță. Observațiile și cercetările psihologice arată că în condițiile de viață și de educație corespunzătoare la sfârșitul perioadei preșcolare copilul stăpânește formele gramaticale de bază ale limbii și, în general, le folosește corect în vorbirea sa. Caracteristic este faptul că atât vocabularul cât și structura gramaticală sunt însușite de copii în mod practic în procesul viu al comunicării, ascultând vorbirea celor din jur și fiind corectat de către adult decât atunci când face greșeli în vorbire.

Preșcolarul „nu învață” regulile gramaticale ca atare, nu cunoaște definiția lor, nu știe ce este substantivul, verbul, conjucția, prepoziția, genul, declinarea, conjugarea, dar respectă în vorbirea sa regulile principale de modificare și îmbinarea cuvintelor în propoziții. În mod practic, prin imitare, copiii își însușesc formele gramaticale de bază ale limbii române. Sub influența mediului social în care trăiesc, acumularea experienței verbale duce treptat la formarea așa numitului simț al limbii care îi determină pe copii să elaboreze forme gramaticale regulate, fără să cunoască norme sau reguli. Sensibilitatea față de formele gramaticale este o trăsătură caracteristică copilului preșcolar, deși limba nu este pentru el încă un obiect de studiu (așa cum va deveni la școală). Pe baza acestui simț al limbii ajung să folosească tot mai curent formele gramaticale și chiar să intervină atunci când observă o greșeală în vorbirea altor copii.

Auzind pe un copil de 3 ani spunând “Cale fuge repede”, un alt copil de 5 ani îl corectează: “Nu se spune așa, trebuie să spui“ – “Care fuge repede” – dar, întrebat de ce nu spune așa, copilul nu poate să justifice altfel, decât afirmând că “ așa nu e bine, nu se spune

așa”. Invenția lexicală a copiilor este o altă particularitate a vârstei preșcolare și ea se bazează pe formarea unui stereotip al mecanismului derivării. Cuvintele noi (care nu există în limbă) sunt inventate de copii prin adăugarea la rădăcinile unor cuvinte cunoscute a diferitelor sufixe, prefixe și terminații, înlocuiri de sunete care dobândesc în practica vorbirii o relativă independență. Exemple întâlnite în vorbirea copiilor: “pâinărie” (de la pâine + sufixul “rie”), spun așa și după modelul “cofetărie”, “cărnarie”, “plugarist” (după tractorist), “câineluș” (cățeluș), “albiniști” (în loc de alpiniști). Etapa născocirii cuvintelor este oarecum firească în dezvoltarea limbajului. Ea este un indiciu neîndoielnic al creșterii capacității de generalizare a scoarței cerebrale. Împotriva fenomenului creării cuvintelor nu este cazul să se ducă o luptă cu orice preț. Este însă de datoria noastră, în calitate de educatori și părinți să corectăm cu calm, dar sistematic aceste greșeli săvârșite de copii (cu atât mai mult erorile de pronunțare) spre a se evita fixarea unei vorbiri incorecte, defectuoase.

Creativitatea lexicală a copilului trebuie pregătită și stimulată prin toate activitățile de educare a limbajului, îndeosebi prin povestiri, repovestiri, jocuri didactice cu sufixe și prefixe, dar derivările deformate se cer corectate cu tact.

Copiii își însușesc cuvinte din vorbirea părinților, bunicilor și adulților cu care intră zilnic în contact, dar preiau cuvinte și de la copii cu care se joacă, pe teren organizat sau pe stradă. Ei sunt astfel tentați să folosească expresii argotice, chiar vulgare, de aceea educatoarea trebuie să-i ajute, să le înlăture din vorbire, dezvăluindu-le frumusețea limbii materne române și obișnuindu-i să utilizeze termeni civilizați. În mediul social, copii întâlnesc și învață regionalisme sau anumite forme regionale, care au rolul și farmecul lor, dar treptat sunt conduși să adopte formele limbii române literare.

O particularitate a vocabularului preșcolarilor este folosirea diminutivelor, determinată și de universul miniatural în care trăiesc (păpușică, ursuleț, cubuleț) și de vorbirea oamenilor maturi care vor să-i alinte, să-i ademenească cu ciorbiță, ciorăpei, plimbărică. Diminutivele dau vorbirii copiilor un farmec aparte, dar abuzul le deformează vorbirea și imaginea asupra lumii înconjurătoare.

Prin întregul proces instructiv-educativ din grădiniță și, îndeosebi, prin activitățile specifice de educare a limbajului se perfecționează vorbirea copiilor sub aspect fonetic, se lărgește sfera vocabularului activ și pasiv, se consolidează formele cerute gramatical.

Îmbogățirea vocabularului trebuie înțeleasă nu în memorarea mecanică a unui număr mare de cuvinte, ci în înțelegerea semnificației cuvintelor care se va adânci treptat. Însușirea corectă a vocabularului limbii române este o condiție a însușirii tuturor cunoștin elor care fac din individ un membru folositor societății, este o condiție a însușirii culturii generale.

1.4.Structuri lexicale comune la copiii de vârstă preșcolară

În perioada preșcolară, copilul își însușește lexicul de bază al limbii române, fiind apt să comunice cu cei din jur. Copilul recurge mai mult la cuvinte cu conținut concret, cel mai adesea, legat direct de realitatea imediată. De aceea, în vorbirea copilului preșcolar predomină substantivele și verbele, adjectivele care arată însușiri perceptibile vizual, auditiv, tactil, și mai puține pronume și numerale care, în esență sunt substituienți de nume și a căror semnificație e mai greu de înțeles.

Vocabularul copiilor de vârstă preșcolară cuprinde: substantive comune, substantive proprii, adjective, numerale cardinale și ordinale, verbe, adverbe, prepoziții, conjuncții.În procesul însușirii diferitelor cuvinte, se va asigura legătura permanentă dintre acestea și obiecte, ființe, acțiuni, fenomene, persoane, copiii fiind deprinși să le folosească în vorbirea curentă, în exprimarea impresiilor personale. În lexicul copiilor cel mai adesea întâlnim substantive comune. Exemplu de substantive comune frecvent folosite: mamă, tată, soră, frate, bunic, pâine, carne, lapte, brânză, apă, măr, banană, masă, scaun, etc. copii denumesc în sens larg obiecte cu care vin în contact direct acasă și la grădiniță. În vocabularul lor copii folosesc și substantive proprii care denumesc numele lor (Alina, Alexandru, Mihai, Maria), al fraților, al părinților, nume ale unor orașe din țară, numele țării.

În lexicul copiilor preșcolari se constată și folosirea diferitelor adjective. Accentul cade pe însușiri privind culoarea (roșu, galben, verde, albastru, alb, negru), pe raporturi dimensionale (mare, mică), pe însușiri gustative (dulce, acru), olfactive, pe calități morale (leneș, harnic, mincinos). Copii preșcolari folosesc și pronumele personal (eu, tu, el, ea), pronumele de politețe (dumneavoastră), dar în sens mai restrâns. Exemplu: “Tu mi-ai dat mingea.” În lexicul copiilor se constată că aceștia utilizează atât numeralele cardinale, cât și cele ordinale (unu, doi, trei, primul, al doilea, al treilea). În joc, copilul verbalizează acțiunea (Eu îți dau o papușă, două mașini, sau: Îți dau prima mașină, a doua papușă).În vocabularul copiilor sunt și cuvinte care denumesc acțiuni (verbe). Accentul cade pe acțiunile copilului în familie, la grădiniță, pe stradă, pe acțiunile adultului și ale animalelor cunoscute. (câinele latră, câinele roade un os, câinele stă la pândă) sau Eu mă joc; Eu voi fi doctor) (exemplu din vorbirea copiilor). Copii folosesc cuvinte și adverbe referitoare la locul unde se petrece acțiunea, la timpul când se desfășoară. Aceste cuvinte folosite de copiii preșcolari sunt achiziții ale propriului vocabular.

La sfârșitul perioadei preșcolare copilul stăpânește formele gramaticale și, în general, le folosește corect în vorbirea sa. Atât vocabularul cât și structura gramaticală sunt însușite de copii în mod practic în procesul viu al comunicării ascultând vorbirea celor din jur. Preșcolarul “nu învață” regulile gramaticale ca atare, nu cunoaște definiția lor, nu știe ce este substantivul, adjectivul, verbul, adverbul, dar respectă în vorbirea sa regulile principale de modificare și îmbinarea cuvintelor în propoziții.

În general, preșcolarii reușesc să alcătuiască propoziții simple și dezvoltate; alcătuiesc propoziții în care să folosească substantive în cazul genitiv (“Coșul este al Scufiței Roșii”); folosesc substantive la numărul singular și plural; folosesc corect verbele cunoscute la timpul prezent, imperfect – eu mâncam, perfect compus – eu am mâncat și la viitor; alcătuiesc corect propoziții și fraze folosind acordul între părțile principale și secundare ale propoziției (acordul dintre subiect și predicat, acordul dintre adjectiv și substantiv, acordul dintre subiect și atribut, acordul dintre predicat și complement). Copii de vârstă preșcolară reușesc să realizeze acordul logic al subiectului cu predicatul. (“Băiatul se joacă.”); acordul dintre substantiv și adjectiv (“Cana are culoarea galbenă.”) Practica pe care o desfășor la clasă mi-a permis să constat că sunt și preșcolari care nu fac acordul adjectivului cu substantivul în gen și număr. Preșcolarii pronunță corect substantivele la singular și plural (floare – flori, om – oameni, caiet – caiete, etc.) Unii dintre copii de vârstă preșcolară folosesc corect substantivul în cazul genitiv, la alții însă am constatat lacune în vorbire. Exemplu din vorbirea copiilor: “Morcovul este hrana iepurașului.”; “Aluna este hrana veveriței.” Copii își însușesc în mod organizat regulile gramaticale și întreaga bogăție semantică și stilistică a limbii materne. Premisele unei comunicări verbale corecte și complexe pot fi asigurate încă de la grupa mică.

1.5 . Identificarea tipurilor de greșeli :pronunție, sens, plasare în context, utilizare

corectă, cauze,soluții

La vârsta preșcolară, limbajul cunoaște cele mai profunde schimbări, în strânsă corelație cu exersarea și cu perfecționarea capacității articulatorii. Datorită particularităților aparatului fonator ale cărui componente sunt insuficient exersate pentru vorbire, pronunția copiilor este deficitară. În jurul vârstei de trei ani vorbirea copilului se caracterizează printr-o pronunție inegală a sunetelor limbii materne. Copiii pronunță, în general, cu ușurință cuvintele cu o structură vocalică sau preponderent vocalică, dar întâmpină greutăți în cazul consoanelor și, mai ales, al grupurilor consonatice. Mulți copii nu diferențiază bine consoanele lichide (l, r), consoanele constrictive (s, z, ș, j) și pe cele semioclusive (ce, ci, t).Se pune întrebarea cum identificăm greșelile de pronunție. Răspunsul este simplu: prin intermediul jocurilor orale. Desigur, metoda de bază rămâne exercițiul, dar nu un exercițiu plictisitor, ci un exercițiu – joc plin de surprize. De exemplu, prin desfășurarea jocului “Alege corect” am putea depista pronunțarea corectă a sunetelor separat și în cuvinte. Prin acest joc am putea depista perceperea corectă sau incorectă a sunetului, semnalarea prezenței sau absenței unui anumit sunet într-un cuvânt. Cauza principală a acestor defecte o constituie tocmai slaba dezvoltare a auzului fonetic.

Jocurile exercițiu pot aduce o contribuție de seamă nu numai la perceperea clară și corectă a sunetelor corespunzatoare, ci și la corectarea pronunției defectuase a acestora. În cazul jocului “Libraria” de exemplu, se poate depista pronunțarea corectă a cuvintelor. În această idee, se pot da copiilor, individual, jetoane cu diferite imagini. Copii au ca sarcină să verbalizeze ceea ce văd. Se poate constata că sunt copii care întâmpină greutăți la interpretarea jetoanelor. Se pot adresa întrebări ajutătoare, conducându-i astfel la interpretarea imaginii de pe jeton. Procedeul folosit dă posibilitatea de a-l corecta pe copilul care pronunță greșit și totodată se poate evalua posibilitatea pe care o are la acest capitol.Un studiu mai atent al vorbirii și comunicării la copii în timpul activităților din grădiniță, în conversația cu adulții și între ei, sau al producțiilor artistice verbale la serbările cu părinții, evidențiază un evantai de forme, privind abaterile de la pronunția normală, a ritmului și fluenței vorbirii. Până în jurul vârstei de 5 ani, greșelile de pronunție sunt considerate firești, fiind determinate de adaptarea treptată a aparatului fonator la exigențele emisiei verbale, de perfecționarea continuă a posibilităților de diferențiere auditivă. Cunoscute sub numele de dislalii, greșelile de pronunție constau în alterarea sunetelor, substituirea, inversarea sau omisiunea acestora. Dintre cazurile de substituire, mai frecvente la vârsta preșcolară mică, se înregistrează:

ș și j înlocuite su s si z -(sase – șase); (zucărie – jucărie) ;

s si z înlocuite cu t și d – (tanie – sanie); (tăpun – săpun) ;

ce și ci înlocuite cu țe și ți (țerculeț – cerculeț); (ține – cine) ;

Din două sau mai multe consoane alăturate, preșcolarul pronunță, de obicei, numai una: (schie – scrie); (chion – creion).

Adesea sunt omise silabele neaccentuate, mai ales în cuvinte polisemantice: (fafie – farfurie).Sunt frecvente formulele de inversiune, când ordinea firească a formelor este modificată: crastravete – castravete, hazăr – zahăr,bulitenie – butelie. Deci, dificultățile de pronunție constau în omiterea, înlocuirea, denaturarea sau inversarea sunetelor mai greu de pronunțat. Este cunoscut din literatura de specialitate și din observația practică faptul că sunetul “r”, în general, apare mai târziu în vorbire. Unii preșcolari spun “ață” în loc de “rață”, “oată”, în loc de “roată”, “tei” în loc de “trei”. Înlocuirea sunetului r cu alte sunete se face în intenția de a marca sunetul deficient prin altul pe care îl poate pronunța, cu sonoritate oarecum asemănătoare. Sunetul “r” poate fi înlocuit cu următoarele sunete: i, u, v, l, putând spune: “ioșu”, “uoșu”, “voșu”, “loșu”. Se întâlnește totuși, la vârstă preșcolară, dificultăți de pronunțare a sunetelor “C” și “G”. Sunetul “C” este înlocuit cu sunetul “t” (“toloș” în loc de “cocoș”). Aceeași situație este și în cazul sunetului “G”, care poate fi înlocuit cu “D”. (“dăină” în loc de “găină”). Exemplu concret întâlnit: “Dăina fațe totdat”.

Sunetul “F” poate fi înlocuit cu sunetele p, t, s: “seleastă” în loc de fereastra. Se întâmplă uneori, mai ales la preșcolarii din grupa mică și chiar mijlocie, ca, din cauza unei deficiențe minore de auz, vocala neaccentuată să fie omisă. Astfel, în loc de “cădea jos” unii copii spun “cadă zos”, sau “bau apă” în loc de “beau apă”. Omiterea sau inversiunea de silabe este întâlnită: “molocotivă” în loc locomotivă; “motobil” în loc de automobil; “motochetă” în loc de motocicletă.

Datoria noastră în calitate de educatori este să corectăm cu calm și sistematic aceste greșeli de pronunție săvârșite de copii spre a evita fixarea unei vorbiri incorecte defectuoase. Se pune întrebarea dacă aceste greșeli de pronunție pot fi corectate în cadrul grădiniței. Răspunsul este da, fără îndoială. E foarte necesar acest lucru. Primele măsuri de educare a aparatului fonotor constau în desfășurarea unor exerciții simple, de imitare a unor sunete și fenomene din natură, onomatopee: mersul calului în galop (clo, cli, clo), șuieratul trenului (u, u, u), tunetul (bum, bum), bate vântul (vâj – vâj). De asemenea, se pot desfășura cu copiii diferite exerciții – joc, exercițiile limitându-se doar la pronunțarea izolată a unor consoane care permit exagerarea articulării: “Șarpele sâsâie” (sss), “E frig” (br), “Oprim calul“ (prr), “Albina bâzâie” (bzz). Exercițiile pentru dezvoltarea auzului fonematic se pot crea într-o mulțime de varietate pentru copii ce nu pot pronunța corect anumite sunete. Exercițiile pentru dezvoltarea auzului fonematic are în vedere greșeli care constau în înlocuirea sunetelor, omiterea unor sunete și inversarea ordinii sunetelor. Se pot folosi în acest sens exerciții de pronunțare a unor serii de silabe pentru consolidarea consoanelor primare (p – h – t – d): pa – pe – pi – po – pu ; pap – pep – pip – pop – pup; jocuri de cuvinte: tac – dac – pac – bac ; tată – dadă – pată – bâtă.

În vederea corectării silabei diferențierii consoanelor surde de cele sonore se pot folosi cuvinte paronime: parcă – barcă; toamnă – doamnă ; trepte – drepte. Asemenea exerciții constituie un mijloc foarte eficient de dezvoltare a acuității auditive.Exercițiile – poezii contribuie și ele la corectarea anumitor deficiențe de pronunție la copii. Acestea trebuie repetate, dar și din ce în ce mai repede. “Ursu-leț și Ursu-Fleț/Cei doi urși cu părul creț/Vor să prindă pește-n lac/Dar de ce plângi Ursu-Fleț?/Eu n-am prins decât un rac”(Bădică,1979,p.72.).

Aceste exerciții pot contribui la educarea pronunției corecte, la corectarea celor mai frecvente greșeli de pronunțare.Multă atenție trebuie să se acorde și procesului de însușire și dezvoltare a semnificației cuvintelor.

La 3-4 ani confuziile în denumirea termenilor, inexactitățile, impreciziunile în determinarea semnificației cuvintelor sunt destul de frecvente, se întâmplă adesea ca preșcolarii să memoreze și să folosească cuvinte al căror sens le scapă complet. De exemplu, un copil relata: “Macul este roșu și în el are niște bobocei negri.” Fiind întrebat ce se înțelege prin bobocei, a răspuns: niște punctulițe negre. Se mai întâmplă și astfel: copilul folosește aparent corect unele cuvinte, dar la o analiză mai atentă se constată că îi este străină semnificația acestora. De exemplu, un copil de 5 ani a știut să precizeze că broaștele trăiesc în lac. Întrebat fiind ce este lacul, a răspuns: o curte cu nisip. Și la 5-6 ani, se mai constată folosirea într-un context nepotrivit a unui cuvânt auzit recent. Sunt mai multe cuvinte care produc o mare impresie asupra copiilor, fie prin sensul pe care îl bănuiesc, fie prin noutatea sau chiar aspectul sonor care este găsit atrăgător, fapt pentru care le memorează repede și le folosesc, înainte de a le ști sensul adevărat.Astfel de goluri, de insuficiențe în vorbirea copiilor se evidențiază mai ales în discuțiile lor libere cu educatoarea, în povestiri sau repovestiri. Căile care pot fi folosite în grădiniță pentru prevenirea acestor goluri sunt următoarele: însușirea unor cuvinte noi în procesul observării directe a lucrurilor, ființelor, aspectelor de viață; explicarea pe cale verbală a unor cuvinte al căror sens este mai puțin cunoscut copiilor; însoțirea unui cuvânt nou cu unul sinonim, cunoscut; folosirea cuvintelor în diferite contexte pentru înțelegerea cât mai deplină a sensului lor. Un prim semnal al necunoașterii sensului unor cuvinte îl poate constitui pronunțarea greșită a acestora, nerespectarea structurii sonore. În povestiri, educatoarea transmite cunoștințe noi, necunoscute lor. Cuvintele noi trebuie explicate pe loc, pe măsură ce se utilizează. Înțelegerea tuturor cuvintelor trebuie verificată ulterior. O altă cale pentru însușirea corectă a semnificației cuvintelor o formează folosirea acestora în contexte variate.

CAPITOLUL II. METODE ȘI PROCEDEE DE ÎMBOGĂȚIRE, NUANȚARE ȘI ACTIVIZARE A VOCABULARULUI LA PREȘCOLARI

Metodologii de activizarea și îmbogățirea vocabularului utilizate în grădiniță

Activizarea și îmbogățirea vocabularului este un obiectiv permanent al activității de educare a limbajului la toate vârstele preșcolarității. La grupele mai mici activitatea de educare a limbajului cunoaște mai ales îmbogățirea vocabularului, achiziția de noi cunoștințe în care copilul are posibilitatea să-și comunice gândurile și sentimentele.

Poveștile, basmele, poeziile oferă posibilitatea familiarizării copiilor preșcolari cu polisemia, omonimia, sinonimia, antonimia. Povestea despre fata babei și fata moșneagului arată copiilor opoziția de sens, harnic-leneș, bun-rău, frumos-urât. Totodată, poveștile și poeziile trebuie să dezvăluie copilului, pe cale intuitivă, frumusețea și armonia limbii române, sonoritatea plăcută a cuvintelor. Ascultând povești și basme, copii întâlnesc noi expresii care, odată cunoscute, devin un bun al lor.

În activitatea de educare a limbajului, pe calea poveștilor spuse de educatoare pătrund în limbajului copiilor forme de exprimare atât ale limbii literare culte, cât și cele populare, copii familiarizându-se cu formele specifice poveștilor, cu diverse structuri gramaticale, astfel vocabularul se îmbogățește simțitor, se activează vorbirea și se dezvoltă sub toate aspectele. Prin intermediul poveștilor în vocabularul copiilor pătrund expresii deosebite, sugestive.

La vârstă preșcolară convorbirea este cea mai complexă și completă activitate de educare a limbajului copiilor. Convorbirea îi obligă pe copii să folosească adecvat cuvintele, să-și controleze vocabularul, să caute cuvintele potrivite, sensuri ale cuvintelor pentru a-și exprima cât mai fidel și într-o formă corectă gândurile, trăirile. Convorbirile sunt mijlocul cel mai eficient de activizare a vocabularului, deoarece copii trebuie să exprime cuvinte – noțiuni adecvate, într-o formă gramaticală corectă. Un mijloc de instruire și educare a copiilor, specific vârstei preșcolare, în cadrul activității de educare a limbajului, este jocul didactic.

Prin intermediul jocului didactic se fixează și se activizează vocabularul. În scopul îmbogățirii vocabularului copiilor cu substantive proprii, care să denumească numele lor, al fraților, al părinților, nume de localități importante din țară, ale unor forme de relief cunoscute de copii, se pot organiza și desfășura diverse jocuri didactice. Cele mai multe jocuri didactice pot fi destinate îmbogățirii vocabularului copiilor cu substantive comune care denumesc: obiecte și fenomene percepute direct în natura înconjurătoare și în viața socială, nume de obiecte necesare în viață, principalele încăperi, părțile componente ale corpului, obiecte de igienă personală, îmbrăcăminte, încălțăminte, alimente, mijloace de locomoție, anotimpurile și fenomenele specifice lor, animale domestice și sălbatice. Jocul didactic contribuie la îmbogățirea vocabularului copiilor preșcolari și cu diferite adjective: însușiri privind culoarea (roșu, galben, verde, albastru), pe raporturi dimensionale (mare, mică), însușiri gestative (dulce, acru), olfactive, termice.

Jocurile didactice contribuie din plin la îmbogățirea lexicului, sub aspectul achiziționării de noi cuvinte, al consolidării și activizării lor. Se pot organiza diferite jocuri care pot să opereze cu diferite antonime, omonime, sinonime. Deosebit de eficiente sunt jocurile didactice prin care se urmărește îmbogățirea vocabularului cu numerale cardinale și ordinare, numeralele distributive, cuvinte care denumesc acțiuni (verbe). Nu trebuie neglijate jocurile didactice care contribuie la îmbogățirea vocabularului copiilor cu cuvinte, adverbe referitoare la locul unde se petrece acțiunea, la timpul când se desfășoară și la modul cum acestea se realizează. Jocul didactic contribuie atât la îmbogățirea vocabularului, activizarea și exersarea lui, cât și la însușirea unei expresii clare, coerente, corecte din punct de vedere gramatical.

Poeziile contribuie în mare măsură la îmbogățirea vocabularului copiilor, care prin modelul oferit de limbajul poetic devine mai bogat. Poeziile despre natură îmbogățesc limbajul copiilor prin cuvinte care denumesc și arată aspecte și însușiri ale anotimpurilor, redau imaginea naturii prin culoare, ritm, mișcare. Prin intermediul versurilor învățate în mod conștient, copii își îmbogățesc vocabularul cu cuvinte frumoase ce n-ar trebui să lipsească din comunicarea obișnuită. Copii învață să dea vorbirii lor mai mult farmec.

Astfel, prin activitatea de educarea limbajului copii asimilează un vocabular bogat, variat pe care să-l folosească ulterior. Activitatea are conținuturi și obiective bine coordonate, prin care se asigură îmbogățirea și activizarea vocabularului copiilor cu o mai mare eficiență.

Activită ile de cunoa terea mediului oferă copiilor material pentru îmbogățirea vocabularului, pentru precizarea sensului unui cuvânt, posibilitatea de a-și comunica impresiile și conoștințele. În plan concret, pe măsură ce copilul percepe obiectul supus observării, este pus în situația să-l denumească, să-i precizeze locul și rolul în viața omului și, astfel să-și actualizeze sau să achiziționeze și să pronunțe substantive, adjective, adverbe. Aceste părți de vorbire în funcție de inventivitatea educatoarei se pot folosi și cu sens figurat pentru activizarea vocabularului copiilor. Se pot face anumite explicații referitoare la aspectul unei flori, codița frunzei sau dimensiunea unei petale, recurgând la sinonime ca: grațios, îngust, fin, delicat. Cuvintele pot căpăta semnificații noi pe baza unei comparații subînțelese.

În activitățile de cunoaștere a mediului se face apel la substantive, verbe, adverbe, din fondul pasiv sau înregistrate ca noi achiziții, formulează propoziții care reflectă realități concrete și care trebuie să fie cât mai ample și mai frumoase. De exemplu: semnificația noțiunii de „mijloc de locomoție” a fost explicată copiilor astfel: obiectele care ajută omul să se deplaseze dintr-un loc în altul se numesc mijloace de locomoție. Această definiție servește pentru toată viața. Dacă vor întâlni alte obiecte care vor servi la deplasarea omului, ei le vor clasifica în categoria mijloacelor de locomoție.

Însușirea corectă a vocabularului limbii române este o condiție a însușirii tuturor cunoștințelor care fac din individ un membru folositor societății este o condiție a însușirii culturii generale.

În cadrul activităților cu conținut matematic, copiii își îmbogățesc vocabularul cu termeni (cuvinte) specifici activităților matematice: mulțime, forme geometrice, compunerea și descompunerea numerelor, șir crescător și descrescător, număr, cifră. Limbajul matematic folosit trebuie să fie adecvat, accesibil înțelegerii copiilor. La 6 ani, copii pot să gândească și să se exprime artistico-plastic prin linii și culori, îmbogățindu-și astfel posibilitățile de comunicare. Într-o activitate artistico-plastică copilul folosește atât limbajul plastic, cât și pe cel verbal. Acest tip de activitate contribuie cantitativ la îmbogățirea vocabularului cu termeni noi, specifici sferei artistico-plastice și integrarea noilor cuvinte în vocabularul activ al copiilor. De exemplu: acuarele, dactilopictură, pictură, culori reci, culori calde, etc. În aprecierea lucrărilor proprii sau ale colegilor, copii își formează un discernământ artistic, apelează la limbajul specific, însușit pe parcursul anilor de grădiniță. Limbajul specific activităților artistico-plastice este pus în evidență în momentul motivării sau al evaluării temei respective.

Activită ile de educație muzicală contribuie deasemenea la îmbogățirea vocabularului copiilor. Am remarcat că, în cadrul acestor activități, copii sunt interesați de achiziționarea unor cuvinte noi cum ar fi: sunet, instrument muzical, tamburină, trianglu, pian, vioară, chitară, strofă, text, joc muzical, ritm, etc. Este necesar să contribuim prin activitățile de educație muzicală la îmbogățirea vocabularului copiilor pentru a oferi prilejul preșcolarilor să își dovedească bogăția limbajului în diferite situații.

Prin intermediul activităților practice copiii își îmbogățesc vocabularul cu cuvinte care se întipăresc ușor în minte. La sfârșitul unei activități practice când educatoarea îi întreabă – Copii, ce am făcut astăzi? aceștia răspund: am tăiat, am lipit, am șnuruit, am festonat, am bobinat, etc. De asemenea, noțiunile care denumesc materialele și instrumentele necesare activităților practice constituie un prilej de îmbogățire a vocabularului copiilor.

Activitatea de educație fizică contribuie și ea la îmbogățirea vocabularului. Copiii receptează comenzile educatoarei în timpul activității și, astfel își însușesc cuvinte și expresii specifice educației fizice care ulterior intră în vocabularul activ al copiilor (de exemplu: “inspirăm”, “expirăm”, “pe loc repaus”).

Jocurile liber-alese sunt o cale eficientă prin care copilul își îmbogățește vocabularul, cu condiția ca aceștia să aibă un material adecvat, să fie la îndemâna lor. Prin joc putem contribui într-o mare măsură la formarea, dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului copilului sub aspect lexical, fonetic și gramatical. Pe măsura ce copilul se joacă cu obiectele și descoperă sensuri și relații noi dezvoltarea limbajului se intensifică. O serie de studii au constatat existența unor relații pozitive între limbaj și joc. În concluzie, vocabularul se îmbogățește mai repede în jocurile copiilor. Toate activitățile din învățământul preșcolar contribuie la dezvoltarea proceselor de cunoaștere, la consolidarea anumitor deprinderi, și implicit, la îmbogățirea și activizarea vocabularului, la optimizarea comunicării dintre copii, dintre copii și adulți.

2.2. Literatura pentru copii

Componentă a literaturii naționale, literatura pentru copii include totalitatea creațiilor care, prin profunzimea mesajului transmis, gradul de accesibilitate și nivelul realizării artistice, se dovedesc capabilesă intre într-o relație afectivă cu cititorii lor.

Cartea îi oferă celui ce o parcurge, pe lângă satisfacțiile pe care le aduce orice fapt de lectură, prilejuri unice de reflexie și de trăiri spirituale. Ea îndeamnă la introspecție, contribuie substanțial la formarea și modelarea personalității și comportamentului cititorului.Poate de aceea cartea este mereu prezentă în viața omului modern. Cu toată „concurența” televizorului sau a calculatorului cu acces la diverse rețele de Internet., lectura rămâne una din cele mai intense, mai educative și mai răspândite activități. Cu căt apropierea copilului de carte se face mai devreme, cu atât mai importante și mai durabile sunt efectele ei în domeniul limbajului, al comunicării, precum și cel al comportamentului și al socializării.

Lectura literară pune la dispoziția copilului cunoștințe despre mediul înconjurător, despre viața oamenilor și a animalelor, despre trecutul istoric al poporului,despre muncă și profesiuni, educație cultural –artistică și moral-religioasă. Prin textele studiate ea determină și comportamentul viitor al copilului .De aceea ,încă din clasele primare, este necesar să cunoaștem ce și cât citesc copiii, respectând particularitățile lor de vârstă (Lucica Lupașcu, 2001).

Marea varietate a creațiilor artistice aparținând unor genuri și specii literare diferite, care se integrează în sfera literaturii pentru copii, evidențiază receptivitatea copiilor față de frumos,dorința lor de cunoaștere.

Dintre creațiile literare în proză, basmele și poveștile au rămas de-a lungul veacurilor operele cele mai îndrăgite de copii, începând din primii ani ai copilăriei și până aproape de adolescență. Valoarea instructiv-educativă a basmelor este deosebită.Ele aduc o prețioasă contribuție la dezvoltarea proceselor de cunoaștere, a proceselor afective, la formarea trăsăturilor de voință și caracter, la formarea personalității copiilor.

Exprimând înțelepciunea și năzuințele poporului, necazurile și bucuriile sale, lupta cu forțele naturii, relațiile dintre oameni, basmele îi ajută pe copii să înțeleagă complexitatea aspectelor vieții.

Ințelegând conflictul dintre cele două forțe care apar în basm, micii cititori își formează reprezentări și noțiuni despre dreptate, cinste, curaj, vitejie, hotărâre, perseverență, hărnicie.Ascultând basmele, copii sunt de partea dreptății, adevărului, binelui și detestă nedreptatea, lăcomia, îngânfarea, răutatea și minciuna.

Basmul este prețios și pentru că pune într-o lumină vie ce e bine și ce e rău, ajutându-l pe copil să-și însușească aceste reprezentări morale.

Lectura basmelor prezintă o deosebită importanță educativă și prin reliefarea calităților eroilor, care constituie pentru copii modele demne de urmat.Din faptele eroului pozitiv ( Prâslea, Făt-Frumos) ei învață să fie curajoși , perseverenți și hotărâți, modești și harnici, cinstiți și drepți, prieteni adevărați.

Basmele sunt și puternice mijloace de dezvoltare a atenției și a memoriei.Ascultând sau citind basmele, copii își exersează atenția urmărind cu încordare peripețiile narate.

Basmul este valoros atât pentru educarea artistică a copiilor cât și pentru dezvoltarea limbajului.Alături de conținutul de idei, copilul sesizează și expresiile poetice pe care și le însușește îmbogățindu-și astfel vocabularul cu cuvinte și expresii noi.Citind basmele , copiii întâlnesc mereu expresii care le sunt cunoscute și se bucură atunci când le știu.Ei memorează expresiile cu care încep și se încheie basmele, precum și acelea carese repetă, astfel expresiile proprii limbii poporului intră în limbajul lor.

Basmul este un minunat mijloc de educare a gustului pentru frumos prilejuind copilului puternice emoții estetice.

Cele mai apreciate basme în rândul copiilor sunt: basmele lui Petre Ispirescu „Tinerețe fără bătrânețe și viața fără de moarte”, „Aleodor Impărat”,”Prâslea cel voinic și merele de aur”, basmele lui Vladimir Colin „Basmele omului”, basmul lui Eminescu „Făt-Frumos din Lacrimă”și multe altele.

Poveștile (Marian Vasile,2006, p.64) au anumite trăsături specifice, diferite de cele ale basmelor atât prin subiect cât și prin personaje, fiind mult mai apropiate de realitatea vieții de toate zilele. Tema poveștilor este aceeași cu a basmului, lupta dintre bine și rău, dar la baza conflictului stă, de cele mai multe ori, contradicția dintre reprezentanții unor interese antagoniste:țăranul și boierul, argatul și stăpânul, țăranul și popa.Alte conflicte se conturează în sfera relațiilor de familie, provocat de răutatea, viclenia, invidia sau lăcomia mamei vitrege.In alte povești, conflictul e cauzat de ciocnirea dintre oamenii dotați cu calități morale deosebite și cei dominați de năravuri disprețuite de popor. Cu acest prilej, folosind ironia și umorul sunt criticate lenea, îngânfarea, lăcomia și prostia.

Subiectele poveștilor sunt de proporții mici, cu peripeții mai puține.Ele sunt axate pe aspecte din viața socială sau de familie. Prin caracterul lor satiric, poveștile au scopul de a combate unele deprinderi morale sau trăsături de caracter disprețuite de popor: zgârcenia, minciuna, lenea, lăcomia, îngămfarea, viclenia etc. Memorabile pe această temă sunt „Poveștile lui Păcală” după Petre Dulfu Păcală este figura centrală care, prin istețimea sa , firea sa glumeață știe să păcălească pe oricine și să ironizeze năravurile oamenilor.

Compoziția poveștilor cu subiecte izvorîte din din viața reală este deosebită de cea a basmelor. Acțiunea este simplă, asemănătoare cu faptele din viața de toate zilele, desfășurându-se dinamic.Nararea faptelor este înviorată de un dialog viu.Ca notă caracteristică, din majoritatea poveștilor se desprind umorul și gluma,care apar ca o trăsătură dominantă a personajului principal.

Valoarea educativă a acestor povești constă tocmai în contribuția pe care o aduc la formarea unei atitudini de combatere a unor manifesti negative din comportamentul oamenilor: lenea, lăcomia, îngânfarea, prostia,etc.

Neântrecutul povestitor Ion Creangă a creat un bogat și valoros tezaur de povești, care au fermecat copilăria a zeci de generații și vor constitui mereu lectura preferată a copiilor.Citind poveștile lui Creangă, copiii cunosc numeroase figuri din viața satului – oameni harnici, curajoși, dotați cu stăruință și dărzenie, optimiști, și veseli,glumeți,dar și hotărâți să lupte pentru o viață mai bună, pentru izbânda dreptății,a cinstei, a adevărului.Deosebit de valoroase sunt::”Povestea unui om leneș”, „Fata babei și fata moșneagului”,” Povestea lui Harap Alb” și multe altele.

Deosebit de valoroase sunt și poveștile despre animale ale lui Ion Creangă, „Capra cu trei iezi” sau „Ursul păcălit de vulpe”, unde personajele sunt animale dar au trăsături omenești.Capra reprezintă hărnicia, istețimea, dârzenia și hotărârea de a lupta cu dușmanul iar iezii infățișează zburdălnicia și naivitatea copilărească.Vulpea este vicleană, perfidă și șireată iar ursul este lacom șî credul până la prostie.

În concluzie, dacă școala are ca finalitate instruirea și educarea copilului, daca viitorul adult trebuie sa fie un om bine educat și format, aceasta se realizează și prin cultivarea gustului pentru lectură.Copilul trebuie permanent îndrumat spre lectură, ajutat să aleagă acele cărți care să se potrivească cerințelor și dorințelor lui de cunoaștere.

2.2.1. Rolul povestirilor în educarea limbajului copiilor preșcolari

În grădinița de copii povestirea este folosită atât ca metodă de expunere și comunicare de cunoștințe, cât și ca formă de activitate destinată cunoașterii mediului și dezvoltării vorbirii preșcolarilor. Povestirea este metoda didactică ce constă în prezentarea, prin narare, a unei succesiuni de episoade (Angelica Hobjilă, 2008, p. 142).

Cu ajutorul povestirii, ca metodă , educatoarea realizează apropierea copiilor de cele mai variate aspecte de viață și domenii de activitate și-i informează asupra unor fapte și evenimente ce nu pot fi cunoscute prin experiența lor proprie. În același timp, prin cuvântul viu, li se trezesc copiilor emoții și li se orientează atenția spre cele comunicate.

Povestirea devine un instrument în mâna educatoarei, o sursă de imagini mentale ale copiilor în proces de formare și este folosită frecvent în anumite momente ale altor tipuri de activități:

la începutul unor activități comune (de educație muzicală, joc didactic, convorbire);

în cursul desfășurărilor pentru sintetizarea unor date, fapte etc. (observare , lectură după imagini);

în încheierea lor, cu scopul de a fixa, sintetiza și generaliza cunoștințele respective.

Pentru preșcolar povestea este o deosebită modalitate de cunoaștere a lumii, este un mijloc de comunicare și o bună metodă de instruire. Ea conține adevărurile fundamentale ale vieții. Poveștile depășesc hotarele spațiului și timpului, fiind prima hrană spirituală a copilului care îl învață să judece; o poveste bine spusă poate amuza, demonstra și dezarma. Poveștile îmbogățesc deprinderile de a comunica, îmbogățesc vocabularul, cultivă sentimente frumoase, stimulează imaginația și creativitatea, educă spiritul de sacrificiu, altruism, solidaritate, dreptate. Pune baza concepției despre lume și viață.

Povestirile și basmele pe care le adresăm copiilor, prin conținutul lor sunt pline de învățăminte. Ele scot în evidență calitățile eroilor pozitivi ( fie ei animale personificate sau oameni) și influențează pe această cale formarea personalității copiilor , purtarea și atitudinea lor în diverse situații, precum și limbajul lor.

Între povești și basm există o deosebire pregnantă. În basm domină fantasticul atât în cadrul în care se desfășoară acțiunea, cât și în prezența personajelor supraomenești.

Poveștile constituie o categorie deosebită. Atât cadrul cât și subiectele, cât și personajele sunt mult mai apropiate de realitatea vieții de toate zilele, fantasticul ocupând un loc secund și uneori fiind chiar înlocuit cu elemente care-și au originiea în superstițiile popoarelor.

Din povești ca ,,Șorțulețul“, ,,Ce-a uitat Fănucă să spună“ copiii desprind cu ușurință necesitatea unei bune deprinderi igienice și de comportare civilizată și își formează astfel convingerea că trebuie să le respecte.

În măsura în care educatoarea expune povestea într-o formă cât mai corectă din punct de vedere stilistic și gramatical, pătrund în limbajul copiilor forme de exprimare specifice, atât ale limbajului literar cât și ale celei populare

(,, La cireșe”, ,,La scăldat”, ,,Pupăza din tei”) se favorizează însușirea fără dificultate a unor forme stilistice, expresii poetice; odată cu acestea se fac cunoscute și sunt asimilate de către copii, diverse forme flexionare ale cuvintelor. Ceva mai mult ascultând povestiri, copiii sesizează mijloacele verbale folosite de educatoare, dar și memorează cuvintele cu care încep și se încheie basmele ( A fost odată ca niciodată….și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa). Astfel limba literară și cea populară, cu mijloace stilistice proprii intră în limbajul curent al copiilor.

Prin intermediul povestirilor expuse de către educatoare, copiii sunt familiarizați cu structura limbii române, cu bogăția formelor sale gramaticale, cu frumusețea și expresivitatea limbajului, ceea ce contribuie la dezvoltarea vorbirii și a gândirii lor.

De asemenea copiii pot fi convinși de necesitatea de a asculta cunoscând consecințele neascultării așa cum reies din povestirile ,,Mălina și ursuleții“, ,, Scufița Roșie“, ,,Cocoșelul cu creastă de aur“ etc. pot învăța să dezaprobe necinstea, viclenia, lăcomia, zgârcenia și minciuna înfățișate în ,,Găinușa cea moțată“ , ,,Ciripel cel lacom“, ,, Coliba iepurașului“, ,,Ursul păcălit de vulpe“, ,,Punguța cu doi bani“.

Prin intermediul altor povești cum sunt ,,Mănușa“, ,,Căciuliță roșie și Căciuliță albastră“, ,, Iepurele și ariciul“, ,,Ridichea uriașă“ etc., copiii au prilejul să aprecieze frumusețea prieteniei, a ajutorului reciproc și a vieții în colectiv.

Dragostea nemărginită și grija părinților față de copii, bunătatea și sacrificiul lor, ajutorul și dragostea între soră și frate, bine subliniate în povestirile ,,Nuielușa de alun“, ,, Inima mamei“, ,, Lebeldele“, ,,Scorușul“,

,,Norișor“, sensibilizează sufletul copiilor și-i fac să trăiască mai intens aceste sentimente, și alte trăsături morale ca: modestia și hărnicia, necesitatea de a munci ce pot fi sesizate din povestirile : ,,Cei trei purceluși“, ,,Fata babei și fata moșului“, ,,Plici și Plici-Plici“, ,,Fierarul năzdrăvan“, ,,Cenușăreasa“ înfățișate prin eroii și faptele din povești, fac pe copii să trăiască puternice emoții, să gândească și să ajungă la concluzii practice privind propria lor comportare. Ei învață că e frumos să fii politicos, cinstit, curajos sau harnică eroul din poveste.

Preșcolarii sunt fermecați de lumea fantastică a basmelor și povestirilor, le ascultă cu aceeași plăcere chiar daca sunt repetate și își manifestă întotdeauna dorința ca ele să dureze cât mai mult.Prin povești, copiii reușesc să se elibereze de impresiile nemijlocite și au posibilitatea să-și reprezinte obiecte și fenomene pe care nu le-au perceput niciodată.

Cu ajutorul lor se exersează modalitățile de prelucrare a reprezentărilor în imaginație, se face transpunerea în lumea acestor ființe în care eroii acționează în concordanță cu imaginația fecundă a copiilor, în care ființele apropiate și îndrăgite (cățelușul,iepurașul) sunt întotdeauna bune, puternice și îndrăznețe, în care binele și dreptatea triumfă.

Atitudinea copiilor față de conținutul fantastic al basmelor nu rămâne aceeași pe parcursul perioadei preșcolare. Preșcolarii de vârstă mică acceptă fără discernământ critic conținutul basmului, ca și când acesta ar corespunde realității (scaunul și masa desenează, urșii vorbesc, etc).Cunoștințele lor sărace despre realitate nu le permit o separare precisă a imaginilor fanteziei de realitate.

De asemenea spiritual critic al gândirii le este foarte slab dezvoltat. Atitudinea critică față de conținutul fantastic al basmelor în cepe să se manifeste abia de la 5-7 ani, când copilul face o distincție între fictive și real. Cu toate acestea, datele experimentelor arată că preșcolarii rețin și redau mai ușor faptele cunoscute, situațiile familiale, cu alte cuvinte tot ceea ce poate fi asociat cu experiența proprie. Chiar și atunci când reproduce un basm plăsmuirile copiilor deviază în direcția experienței lorde viață. La vârsta amintită imaginația copiilor suferă modificări calitative, în strânsă corelație cu schimbările psihofiziologice ce au loc. Se dezvoltă intens funcția analitică a scoarței cerebrale, se perfecționează funcția reglatoare a limbajului și crește rolul inhibiției condiționate. Gândirea copilului devine mai abstractă ceea ce posibilitatea lărgirii câmpului de acțiune a imaginației, creșterii gradului său de creativitate. Cunoștințele copilului devin mai precise și mai sistematice .Toate aceste schimbări creează noi posibilități de transformare a reprezentărilor, la aceasta contribuind și povestirile.

În concluzie, se poate reține că rolul și importanța povestirilor – ca activități organizate – constă în valoarea lor cognitivă, etică și estetică, prin care se exercită o puternică înrâuire asupra întregii personalități a copiilor.

În cadrul activităților de povestire se exersează vorbirea copiilor, se formează deprinderea de a povesti independent, ceea ce contribuie la mărirea posibilităților de exprimare corectă, coerentă și expresivă.

2.2.2. Povestirea ca mijloc de îmbogățire a vocabularului

Povestirea este o metodă de învățământ ce poate fi folosită cu foarte mare succes în învățământul preșcolar și care constă în expunerea orală, vie, plastică, sub formă de narațiune sau descriere prin intermediul căreia sunt înfățișate fapte, evenimente, întâmplări îndepărtate în spațiu și timp, fenomene ale naturii etc. pe care copiii nu le pot cunoaște altfel. Scopul folosirii acestei metode constă în asigurarea unui bagaj de imagini intuitive, reprezentări care pot ajuta la anumite generalizări. Faptele, întâmplările alese în acest sens trebuie să fie edificatoare, cu profunde semnificații, iar limbajul expresiv să contribuie la trezirea de emoții, sentimente, să le dezvolte imaginația, creativitatea.

Prin ascultarea poveștilor, și mai ales prin reproducerea lor copii au prilejul să cunoască unele expresii ale limbii literare, îmbogățindu-și lexicul și căpătând posibilități de exprimare mai nuanțată și mai colorată. Valoarea estetică a povestirilor este cu atât mai mare cu cât reflectă și exprimă frumusețea morală a oamenilor, cu cât pune mai clar în fața copiilor un ideal concret și precis spre care ei să tindă. Povestirile influențează în mod indirect și estetica comportării copiilor, contribuie la lărgirea orizontului de cunoaștere prin multitudinea de aspecte din ambianța înconjurătoare la care face apel. În procesul ascultării unei povestiri este antrenată în mare măsură activitatea psihică a copilului. Copilul urmărește cu atenție datele povestirii, memorează, compară, analizează diferite situații, stabilește pe plan mintal unele relații fapte, însușiri ale personajelor . Astfel, este antrenată și gândirea copilului, devenind capabil de a înțelege faptele, gândurile și sentimentele personajelor .

Povestirile copiilor permit dezvoltarea cu precădere a limbajului preșcolarilor, permițându-le astfel să se exprime cu ușurință, atât în relație cu ceilalți copii, dar și cu adulții. Aceste povestiri solicită imaginația creatoare, gândirea, limbajul și realizează trecerea de la o etapă stereotipă, la o etapă care permiterea găsirea de soluții pentru aceeași temă. Ei sunt puși astfel în situația de a realiza o povestioară, de a exprima într-o succesiune logică fapte și întâmplări și de a găsi forma de prezentare adecvată .

Activitățile în care copiii compun și expun într-o manieră relativă și personală, întâmplări, aspecte sau fapte legate de viață, de preocupările sau cunoștințele lor constituie povestirile create de copii. Ei sunt puși în situația de a închega o narațiune simplă, de a expune faptele într-o înlănțuire logică și de a găsi formule de exprimare adecvate .

Copiii trăiesc cu adevărat întâmplările din povești, se identifică cu personajele, iar datoria noastră este aceea de a le da aripi să zboare în depărtări, să le clădim palate de azur în grădini fermecate în care se plimbă zânele cele bune sub clarul lunii. Fiecare joc este situat în-afara timpului,

este o aserțiune adevărată deoarece pentru copil jocul înseamnă înțelepciunea, după cum spunea L. Blaga, și de aceea copilul, cu toată seriozitatea, cu maxim de participare afectivă, intelectuală se joacă “ de-a “.

Organizate că activități comune cu întreaga grupă, sau pe grupuri mici de copii, povestirile copiilor constituie un exercițiu de compunere și trebuie privite ca un produs al creativității copiilor, care trebuie stimulat și dezvoltat .

Obiectivele urmărite la acest gen de activități sunt:

dezvoltarea gândirii creatoare a copilului în alegerea subiectului povestirii a personajelor și acțiunilor;

redarea unor povestiri noi pe baza structurii modelului dat;

înlănțuirea logică a ideilor în cadrul povestirii;

stimularea capacității de exprimare corectă, originală;

dezvoltarea interesului copilului pentru latura artistică;

cultivarea interesului pentru textul literar;

trezirea interesului de a compune ei înșiși povestiri și de a le istorisi celorlalți copii.

Exemple de astfel de activități:

Povestirile după un șir de ilustrații;

Povestirile cu început dat create de copii;

Povestiri compuse după jucării sau personaje îndrăgite;

Povestiri după desenele copiilor;

Povestirea creată în relație cu o situație – problemă sau dilematică.

2.3.Utilizarea jocului didactic în dezvoltarea limbajului și comunicării orale

Jocurile didactice ca și definire au întâlnit un spectru destul de larg de abordare. Astfel, în Dicționar de termeni pedagogici, Sorin Cristea spunea că jocul didactic este o acțiune ce valorifică la nivelul instrucției finalitățile adaptative de tip recreativ propriu activității umane (1998). În „Dicționar de pedagogie”, jocul didactic era definit ca și specie de joc care îmbină armonios elementul instructiv-educativ cu cel distractiv (1979). Jocul didactic a mai fost definit ca și un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea dominantă de joc la cea de învățare sau un ansamblu de acțiuni și activități care, pe baza bunei dispoziții și a deconectării, realizează obiective ale educației intelectuale, morale, fizice (V. Păduraru 1999).

Jocul didactic este un tip de joc prin care institutorul consolidează, precizează, verifica și îmbogățește cunoștințele predate copiilor, înlesnind rezolvarea problemelor propuse acestora, le pune în valoare si antrenează capacitățile creatoare ale acestora (Monica Ana Paraschiva Purcaru, 2008, p. 3) .

Jocul didactic este o forma de activitate atractiva si accesibila copilului, prin care se realizează sarcinile instructiv-educative ale învățământului (Ramona Răduț – Taciu, 2004, p. 75).

2.3.1. Importanța jocului didactic în dezvoltarea limbajului și comunicării orale

La grădiniță, în vederea dezvoltării vorbirii și educarii limbajului există numeroase posibilități ludice de organizare și desfășurare a activității fundamentale – activități frontal dirijate ( obligatorii) și complementare. Când copilul participă la un proces de învățământ defășurat în mod organizat, jocul se poate îmbina cu învățarea, luând forma jucului didactic.

Jocul didactic, este deci, un mijloc de instruire și educare a copiilor, ca procedeu metodic de realizare optimă a sarcinilor concrete pe care și le propune procesul de învățământ și ca formă de organizare a activității de cunoaștere și de dezvoltare a capacităților psihofizice pe toate planurile.

Jocul didactic constitue un mijloc valoros de instruire și educare a copiilor de vârstă preșcolară, deoarece rezolvă, într-o formă cu totul adecvată vârstei, sarcini instructivi complexe, programate în grădinița de copii.

Procesul de influențare asupra dezvoltării limbajului copiilor începe la grupa mică ținându-se seama de caracterul concret al limbajului, dificultățile de pronunție, vocabularul redus și alte particularități psihice cum sunt: gândirea concretă, atenția instabilă, memoria individuală.

Dezvoltarea vorbirii copiilor se realizează în mod treptat, prin lărgirea relațiilor verbale cu cei din jur, în condițiile manifestării de către copii a curiozității de cunoaștere a obiectelor, a însușirilor acestora. În întregul proces de cultivare a limbajului, atât în activitățile specifice, cât și în toate celelalte împrejurări se urmărește:

formarea deprinderilor de vorbire corecte (sub aspect fonetic, lexical, gramatical, coerentă și expresivă);

îmbogățirea și activizarea limbajului și a gândirii, dezvoltarea limbajului monologat și dialogat, însușirea simbolurilor verbale cu caracter generalizator, în funcție de particularitățile de vârstă;

formarea deprinderii de exprimare adecvată a gândurilor, ceea ce contribuie la pregătirea lor pentru activitatea instructiv-educativă din școală;

trecerea treptată de la limbajul concret-situativ la limbajul contextual;

prevenirea și corectarea defectelor de pronunție, în cadrul muncii individuale, cu grupuri mici de copii, precum și în cadrul activității de dezvoltare a limbajului cu întreaga grupă de copii.

Cel mai eficient mijloc de realizare a acestor sarcini îl constituie jocul didactic.

Jocurile didactice pot fi folosite pentru:

consolidarea și precizarea cunoștințelor;

verificarea și sistematizarea cunoștințelor;

deprinderea unei pronunții corecte;

formarea vorbirii corecte și coerente;

îmbogățirea sau consolidarea vocabularului.

Jocurile didactice destinate dezvoltării limbajului contribuie, în mare măsură, la dezvoltarea auzului fonematic. Ele solicită perceperea corectă a sunetelor, descifrarea compoziției sonore sau semnalarea prezenței sau absenței unui anumit sunet într-un cuvânt. Asemenea pot fi înfăptuite prin jocurile “Cine face ?”, “Cum face?”, “Ce se aude?”, “De-a trenul”, “Repetă ce spune”, “Cu ce sunet începe?” etc. În astfel de jocuri s-a introdus mai întâi sunetele a căror pronunție poate fi prelungită, cum este cazul vocalelor sau unele consoane ca: s, r, j, z,. Aceste sunete au fost introduse în exclamații ca: “Aaaa”, “Uuuu”, “Oooo” etc., fie prin onomatopee ca: sss, vajjj, bazzz, fasss etc.

Dezvoltarea auzului fonematic este strâns legată și de sarcina deosebit de importantă privind corectarea defectelor de vorbire, întrucât cauza principală a acestor defecte o constituie tocmai slaba dezvoltare a auzului fonematic. În acest sens, jocurile enumerate pot aduce o contribuție de seamă nu numai la perceperea clară și corectă a sunetelor corespunzatoare, ci și pentru corectarea pronunției și reproducerea lor corectă.

O altă sarcină pe care o îndeplinesc jocurile didactice destinate dezvoltării limbajului se referă la clasificarea și precizarea unor noțiuni, sarcină ce se referă concomitent cu cele care se referă la îmbogățirea vocabularului și activizarea lui.

Jocul antrenează intens copilul în stimularea și exercitarea vorbirii în direcția propusă, fără ca el să conștientizeze acest efort. Astfel, prin intermediul jocului didactic, se fixează și se activizează vocabularul copiilor, se îmbogățește pronunția, se formează noțiuni, se însușesc construcții gramaticale (Bianca Negrilă , 2007, p.124).

2.3.2. Rolul jocului didactic în îmbogățirea vocabularului la vârsta preșcolară

În scopul îmbogățirii vocabularului copiilor cu substantive proprii, care să denumească numele lor, al fraților, al părinților, al educatoarelor (la grupele mici și mijlocii), apoi la grupa mare, nume de localități importante din județ, din țară, ale unor personalități istorice, se pot organiza și desfășura diverse jocuri didactice cum ar fi: “La cine s-a oprit jucaria” (recunoașterea și denumirea membrilor grupei din care fac parte), “Familia mea” (numirea părinților, fraților, surorilor), “Unde s-a ascuns scrisoarea?” (denumirea corectă a adresei de acasă, de la grădiniþă, a unor magazine, orașe etc.).

Cele mai multe jocuri didactice sunt destinate îmbogățirii lexicului copiilor cu substantive comune ce denumesc: obiecte și fenomene percepute direct din natura onconjurătoare și din viața socială, nume de obiecte necesare în viața și activitatea lor, principalele încăperi cu obiectele necesare, părțile componente ale corpului, obiecte de igienă personală, îmbrăcăminte, încălțăminte, alimente, mijloace de locomoție, anotimpurile și fenomenele specifice lor, animale domestice și sălbatice, plante cunoscute și unele părți componente ale acestora, unele aspecte ale muncii, ale vieții sociale desfășurate de părinții lor.

La grupa mare se acordă prioritate cuvintelor care exprimă aspecte comportamentale, stări afective, relații sociale și noțiuni cu un grad mai mare de generalizare, trăsături de caracter, sentimente etc.

De asemenea, la grupa mică se pot organiza jocuri didactice diverse prin care se urmărește:

Identificarea și denumirea obiectului de îmbrăcăminte, corespunzător acțiunii efectuate de educatoare (jocul “Cu ce se îmbracă păpușa?”);

Recunoașterea și denumirea corectă a părților corpului omenesc, executarea unor acțiuni specifice (jocul “Spune ce face păpușa?”);

Recunoașterea și denumirea unor obiecte de veselă, alegerea lor în raport de utilitate (jocul “Să servim musafirii”);

Recunoașterea și denumirea jucăriilor (jocul “Sacul lui Moș Crăciun”);

Denumirea unor profesii, materiale, unelte, produse ale muncii (jocul “Stop”);

Denumirea unor mijloace de transport și a mediului de deplasare (jocul “Cu ce plecăm în vacanță?”);

Denumirea diferitelor animale, a hranei lor (jocul “Caută-ți hrana”).

Toate cunoștințele de limbă sunt date într-o organizare concentric-cantitativă, adăugându-se pe niveluri de vârstă, componente ale aceleiași probleme abordate la grupele următoare, se reiau și se aprofundează într-o prezentare concentric superioară, prin sporirea gradului de generalizare și abstractizare a cunoștințelor, fiecare parte de vorbire este reluată și însoțită de precizări și recomandări clare cu privire la cunoștințele și jocurile care se recomandă, pe grupe de vârstă.

Jocul didactic contribuie la îmbogățirea lexicului copiilor preșcolari și cu diferite adjective – la grupa mică accentul cade pe însușiri privind culoarea (roșu, galben, albastru, alb, negru), pe raporturi dimensionale (mare, mică); însușiri gustative (dulce, acru), olfactive, termice sau anumite calități morale (leneș, harnic, mincinos) – la grupa mijlocie se are în vedere îmbogățirea vocabularului cu adjective și adverbe care se află la însușiri privind culoarea, raporturi dimensionale, raporturi cantitative, trăsături de caracter, însușiri gustative, olfactive, termice.

La jocurile didactice, se are în vedere formarea deprinderii de a folosi corect gradele de comparație pozitiv și comparativ ale adjectivelor, formulând propoziții scurte în urma sesizării relațiilor ce se pot stabili între două obiecte “Cum este?”.

Jocurile didactice ce se organizează la grupele mari și pregătitoare au sarcini didactice mai complicate:

Recunoașterea și denumirea diferitelor culori și nuanțe, raportarea acestora la obiecte cunoscute (“Ce culoare se potrivește?”);

Descoperirea numelui colegului după descrierea unor însușiri fizice și morale ale acestora (“Recunoaște colegul de grupă”);

Recunoașterea unor personaje din poveștile cunoscute, precizând trăsăturile fizice și morale ale acestora (“Recunoaște personajul”).

Jocurile didactice contribuie din plin la îmbogățirea lexicului sub aspectul achiziționării de noi cuvinte, al consolidării și activizării lor, sarcină deosebit de importantă la această vârstă a marilor acumulări. Se pot organiza diferite jocuri didactice, deoarece preșcolarul își apreciază mai ușor sensurile cuvintelor pe care le diferențiază prin contrast: exemplu jocul “Răspunde repede și bine” (precizarea și activizarea vocabularului cu unele cuvinte: adjective, substantive cu sens contrar, găsirea antonimelor unor cuvinte, formarea unor propoziții cu acestea).

Pentru precizarea sensului unпr cuvinte – antпnime, se pot desfășura diferite jocuri cum ar fi: “La televizor” (se denumesc obiectele expuse și se alcătuiesc propoziții cu ele: coș, cocoș, cățel, ochi, etc.).

Îmbogățirea vocabularului cu cuvinte – sinonime se poate realiza cu mare eficiență tot prin intermediul jocului didactic: “Cum este?” (expunerea unor scurte povești despre anumite animale cunoscute prin observarea directă, și din povești, fabule, în care să folosească în fraze succesive diferite sinonime: vulpe hoață, vicleană, șireată, precizând sensul lipsit de sinceritate).

În ceea ce privește folosirea corectă a pronumelui, la grupa mică sunt recomandate jocuri – exerciții destinate pronumelui personal și a celui de politețe: “Cine a primit mingea?” (înlocuirea numelui colegului de grupă și al educatoarei cu pronumele personale și de politețe).

La grupa mijlocie se adaugă însușirea pronumelor posesive și a celor demonstrative. Jocul didactic “Cine ți-a dat jucaria?” contribuie la formarea deprinderii copiilor de a folosi corect diferitele pronume personale și demonstrative în funcție de relațiile ce se stabilesc între membrii jocului, aceștia nu au voie să folosească numele copilului care oferă jucării, ci să-l desemneze folosind pronumele personal sau demonstrativ corespunzător.

La grupa mare se completează pronumele demonstrativ “celălalt, cealaltă” și se recomandă folosirea unor pronume relativ-interogative “care, cine, ce” și nehotărâte “cineva, ceva, unul, altul, fiecare, oricine”. Acestea se pot însuși numai prin exerciții în cadrul jocurilor didactice “Cine este?”, “Cine sunt?”.

Prin anumite jocuri didactice se urmărește îmbogățirea vocabularului cu numerele cardinale și ordinale; la grupa mică se însușesc numerele cardinale: unu doi, trei și ordinale corespunzătoare: primul, al doilea, al treilea.

La grupele mare și pregătitoare copiii se familiarizează și cu numeralele distributive: câte doi, câte zece, în cadrul jocurilor didactice utilizându-se și versuri care au un caracter ludic, fiind atractive prin umorul lor, prin ritmicitate și muzicalitate.

Jocul didactic contribuie și la îmbogățirea vocabularului cu cuvinte ce denumesc acțiuni (verbe): la grupa mică accentul cade pe acțiunile copilului în familie, pe stradă, pe acțiunile adultului și ale animalelor cunoscute. Astfel, jocul didactic “Cine este și ce face?” pune accent pe activizarea vocabularului cu cuvinte ce denumesc ființe cunoscute și acțiunile acestora (câinele latră , câinele roade un os, câinele mușcă, câinele fuge, câinele stă la pândă).

La grupa mijlocie se continuă procesul de îmbogățire și activizare a vocabularului copiilor cu verbe care denumesc atribuții ale membrilor familiei, ale altor adulți, iar la grupa mare elementul de noutate este legat de denumirea efectelor unor fenomene ale naturii (“Găsește cuvântul potrivit”).

Se pot folosi exerciții-joc pentru precizarea înțelesului unor antonime, sinonime și folosirea lor corectă în propoziții și fraze.

Exercițiile de vorbire rațional dozate judicios îmbinate cu elemente de joc, contribuie din plin la îmbogățirea vocabularului, activizarea și exersarea lui; la însușirea unei exprimări clare, coerente, corecte din punct de vedere gramatical, la cultivarea independenței în vorbire și stimularea creativității în exprimarea orală.

Deci, jocului didactic contribuie atât la îmbogățirea vocabularului, activizarea și exersarea lui, cât și la însușirea unei exprimări clare, coerente din punct de vedere grammatical, la cultivarea independenței în vorbire și stimularea creativității în exprimarea orală.

Indiferent de tipul jocurilor verbale de dezvoltarea vorbirii, acestea asigură o exprimare corectă, contribuie la exersarea memoriei și contribuie la dezvoltarea gândirii copiilor.

CAPITOLUL III. METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1. Scopul și obiectivele cercetării

Scopul principal al cercetării este de a idetificarea rolului pe care îl au povestirile în dezvoltarea și educarea limbajului copiilor preșcolari .

Obiective:

Determinarea nivelului de pregătire a preșcolarilor implicați în cercetare;

Înregistrarea, monitorizarea și compararea rezultatelor obținute de preșcolari la testul inițial și la testul final în urma perioadei de formare;

Evidențierea importanței pe care o au poveștile în stimularea și dezvoltarea limbajului la preșcolari;

Analizarea modului în care poveștile influențează conduita verbală, dezvoltarea limbajului și astfel rezultatele preșcolarilor;

3.2. Ipoteza cercetării

Utilizarea povestilor în cadrul activităților de educare a limbajului determină: stimularea și dezvoltarea limbajului, formarea deprinderilor de a povesti independent, ceea ce contribuie la mărirea posibilităților de exprimare corectă, coerentă și expresivă, creativitatea în limbaj, folosirea corectă a cuvintelor, propozițiilor și a frazelor, dezvoltarea vocabularului.

3.3. Desfășurarea cercetării

Variabile de lucru

Prin realizarea acestei cercetări am dorit să arăt că povestirile au un rol important în dezvoltarea vocabularului și a expresivitații verbale copiilor preșcolari .

Variabilele independente sunt reprezentate de: povestirea, repovestire, conversația de verificare, jocul didactic, fișele de evaluare, testul de evaluare.

Variabile dependente:

– imbunătățirea abilităților de comunicare;

– autocontrol în exprimare și deprinderile de a povesti independent;

– îmbogățirea vocabularului;

– creavitatea și expresivitatea limbajului.

3.4. Stabilirea eșantionului

Cercetarea s-a desfășurat în anul 2015, în perioada septembrie – aprilie. Cercetarea a fost efectuată ța cu Program Normal Inău. Media de vârstă a copiilor 5-6 ani.

Grupa experimentală a cuprins un număr de 8 copii cu vârste între 5-6 ani, dintre care 6 fete și 2 băieți, iar grupa de control un număr de 9 copii cu vârste între 5-6 ani, dintre care fete 6 și 3 băieți.

3.5. Locul, perioada și etapele cercetării

Cercetarea a fost efectuată la Grădinița cu Program Normal din Inău, județul Sălaj. Cercetarea s-a desfășurat în anul 2015, în perioada septembrie – aprilie .

Etapele cercetării:

a) Etapa inițială (pretest) s-a realizat în luna septembrie și a constat în aplicarea unor fișe de evaluare inițială pentru a constata:

– înțelegerea și utilizarea corectă a semnificațiilor structurilor verbale;

– exprimarea orală;

– creavitatea și expresivitatea limbajului;

b) Etapa formativă (cvasiexperimentală) am desfășurat-o în perioada septembrie – aprilie,

unde am folosit ca instrumente de formare actvitățile din cadrul opționalului În lumea poveștilor (anexa 5) . Pe parcusul acestei etape – pentru a identifica contribuția poveștilor la dezvoltarea limbajului copiilor – am folosit istrumente de evaluare cum ar fi: testul, fișa de lucru, jocul didactic, jocul de rol etc.

c) Etapa finală (posttest) a constat într-un test de evaluare la finală și jocuri didactice.

Metode și instrumente utilizate în cercetare

Cercetarea pedagogică este o acțiune de observare și investigare, pe baza căreia cunoaștem, ameliorăm sau inovăm fenomenul educațional. Inovarea în învățământ se realizează atât prin generalizarea experienței avansate, cât și prin experimentare. Practica educativă constituie, pentru cercetător, o sursă de cunoaștere, un mijloc de experimentare, de verificare a ipotezelor și de generalizare a experienței pozitive. În același timp, cercetarea pedagogică, prin concluziile ei, contribuie la inovarea și perfecționarea procesului de învățământ și de educație. Pentru verificarea ipotezei și pentru realizarea obiectivelor cercetării, am utilizat ca metode de cercetare:

Observația: a avut drept scop surprinderea unor elemente ale comunicării atât în activitățile liber-alese, în care copilul se manifestă spontan și liber, mai aproape de ceea ce este mai puțin controlat, cât și în cadrul activităților comune desfășurate cu întreaga grupă de preșcolari sub îndrumarea directă a educatoarei.

Metoda analizei produselor activității și a cercetării documentelor. Aplicând această metodă am avut posibilitatea să studiez materialele realizate de copii pe parcursul cercetării (fișe de lucru, desene, teste etc.), reușind astfel să surprind date referitoare la rezultatele acțiunii educaționale desfășurate în timpul investigației.

Experimentul: a constat în măsurarea efectului produs ca urmare a introducerii factorilor experimentali – utilizarea jocurilor didactice în orele de Domeniul Limbă și comunicare. Experimentul se desfășoară folosind mai multe tehnici:tehnica grupului, pe care se experimentează, tehnica grupelor paralele (experimentală și de control) , având aproximativ același nivel de cunoștințe, același număr de subiecți și fiind aproximativ egale din punct de vedere al vârstei.

Teste de verificare a limbajului: această metodă am folosit-o atât în faza preexperimentală cât și în faza post-experimentală. Rezultatele acestora oferindu-mi posibilitatea de a obține informații obiective asupra dezvoltării și îmbogățirii limbajului în urma perioadei de formare.

Jocul didactic – folosit atât ca metodă, cât și ca procedeu constituie un mijloc activ de activizare și îmbogățire a vocabularului și realizată o concordanță perfectă între procesul de cunoaștere, procesul de învățare și atmosfera de joc. Organizând jocuri didactice cu copii, se verifică gradul în care aceștia și-au însușit unitatea de conținut predată, cum au înțeles cuvintele și expresiile noi, cum le folosesc în vorbire, gradul de înțelegere a unor noțiuni: bunătate, hărnicie, înțelepciune, cinste, lașitate, etc. Spre exemplu jocul didactic “Al cui este” cere copiilor să recunoască personajele din basmele cunoscute și obiectele care le aparțin alcătuind propoziții în care să folosească substantive în cazul genitiv, să transforme propozițiile simple în propoziții dezvoltate în care să folosească cuvintele noi (slută, leneșă, frumoasă, harnică, etc.).

3.7. Analiza și interpretarea rezultatelor

Orice cercetare își propune obținerea de rezultate mai bune fără de care cercetarea nu se justifică. Reamintesc faptul că în cercetarea mea am pornit de la ipoteza conform căreia prin activitățile de povestire se exersează vorbirea copiilor, se formează deprinderea de a povesti independent, ceea ce contribuie la mărirea posibilităților de exprimare corectă, coerentă și expresivă, astfel încât mi-a oferit prilejul ca, prin acțiunile desfășurate, prin măsurarea și aprecierea rezultatelor obținute de copii la fișele aplicate să verific eficiența acestei metode.

Prezint în ceea ce urmează demersul investigativ, precum și rezultatele obținute în fiecare etapă a cercetării:

a.) Etapa inițială:

1. Fișă pentru verificarea exprimării gramaticală corectă, formularea propozițiilor corect, integrând cuvintele în contexte adecvate (anexa 1);

2.Fișă de antonime (anexa 2);

3. Fișă pentru verificarea desprățirii în silabe a cuvintelor (anexa 3);

4. Fișă de alcătuire de propoziții cu obiectele din imagine (anexa 4);

Tabelul 1. Descriptori de performanță-fișe de evaluare

Tabelul 2. Rezultatele obținute la testarea inițială :

Din tabelul 2. constatăm că nu se înregistrează diferențe semnificative, a celor două grupe în urma aplicării fișelor de evaluare descrise mai sus.

Grup experimental

Fig. 1. Rezultatele obținute la testarea inițială – grup expermintal

Din graficul de mai sus reiese faptul că cei mai mulți preșcolari din grupul de experimental au un nivel de exaprimare relativ mare : 63% maximal, 19 % sunt la un nivel mediu, iar 17% la nivel minimal.

Grup de control

Fig. 2. Rezultatele obținute la testarea inițială – grup control

La fel și la grupul de control: 68% din copiii testați au rezolvat corect fișele, 20% au fost la un nivel mediu, iar 11% la un nivel minimal.

Fig. 3. Reprezentarea grafică a rezultatelor comparative obținute de grupul experimental și grupul de control la testarea inițială

Așa cum se observă din reprezentarile grafice, dar și din rezultatele înregistrate în tabel, cele două grupe au rezultate relativ egale în derularea experimentului, diferențele fiind nesemnificative.

Analizând rezultatele am constatat că nu toți copiii au un vocabular destul de bogat, activ și nuanțat, nu stăpânesc bine noțiunile de cuvinte cu sens asemănător sau cuvinte cu sens opus, unii dintre copii încurcându-le. Am observat și faptul că enunțurile formate sunt sărăcăcioase, fără creativitate în exprimare, ceea ce dovedește că au o exprimare lacunară și nenuanțată.

b.) Etapa formativa

Această etapă a avut ca scop formarea, dezvoltarea și nuanțarea vorbirii și a vocabularului copiilor preșcolari din grupul experimental și a constat în utilizarea activităților din cadrul opționalului În lumea poveștilor (anexa 5).

Jocuri didactice utilizate în cadrul activităților din opțional:

1. Călătorie în lumea poveștilor

Scopul:

dezvoltarea unei vorbiri corecte, coerente și expresive utilizând cuvinte și expresii din poveștile prezentate.

verificarea însușirii de către copii a conținutului unor povești, stimularea expresivității și creativității limbajului oral.

Obiective operaționale urmărite:

Să recunoască poveștile învățate, precum și personajele acestora;

Să recunoască titlul unei povești, recunoscute pe baza unui fragment;

Să caracterizeze personajele din poveste, făcând diferența dintre personaje pozitive și personaje negative;

Să redea dialogul dintre personaje, interpretând rolul acestora;

Să formuleze propoziții simple și dezvoltate cu cuvinte date.

Sarcina didactică:

Recunoașterea și denumirea poveștilor și a personajelor după ilustrații;

Reproducerea dialogurilor dintre personaje.

Regulile jocului – răspunde copilul care este numit de educatoare. Se aruncă cubul și se va răspunde la întrebările puse de educatoare despre povestea din imagine.

2. Ne jucăm folosind cuvinte

Obiective:

Să se exprime corect, coerent pentru a se face înțeles de cei din jur;

Compune, treptat, propoziții din două – trei sau mai multe cuvinte și chiar fraze;

Să folosească un ton moderat în convorbirile cu cei din jur.

Scop:

Consolidarea deprinderii de a utiliză diminutive în comunicarea orală;

Consolidarea deprinderii de a formula propoziții folosind cuvinte date.

Sarcina didactică: Precizarea diminutivelor unor cuvinte date.

Desfășurarea jocului: Jocul se desfășoara oral. Se cere copiilor sa spună diminutivele unor cuvinte alese de educatoare :Exemple: frunză – frunzuliță/ Harnică – hărnicuță/ Măruntă – mărunțică.

Povestiri cu început dat:

Puiul rândunicii

Intr-o zi frumoasa de primavara , cand iarba inverzeste ,pomii erau plini de flori ,a sosit din tarile calde si un stol de randunele. Ajunse la noi, zburau care-ncotro pentru a-si gasi cuiburile parasite in toamna.

Una dintre ele si-a gasit cuibul de anul trecut care se afla sub stresina casei lui Vladut. El locuia in apropierea unui copac. In acest copac se jucau multi copii care erau bucurosi de sosirea primaverii.

Randunica s-a apucat sa- si repare cuibul caci ploaia si vantul il stricasera. A alergat dupa pamant, apa.paie si-n cateva ore si-a construit un cuib moale si calduros.

Peste cateva saptamani randunica avea trei oua, din care au iesit pui mici si pufosi. Randunica ii iubea foarte mult.

Intr-o zi a plecat dupa mancare pntru cei trei pui . Cel mic, fiind neastamparat a incercat sa zboare singur, darera prea mic si a obosit repede si a cazut unde se jucau copiii.

Atunci …………………………………. sa- mi povestiti voi ,mai departe ce s-a intamplat .

Posibile continuari :

Un copil ce se juca in parc l-a zarit in iarba si l-a luat in palme. Ceilalti copii s- au adunat injurul lui, iar Vladut si-a amintit de cuibul de sub stresina casei lor .Le-a spus copiilor ca randunica a avut de curand puisori si acesta poate fi unul din ei. S-au hotarat sa duca puiul la cuib, Vladut l-a rugat pe tatal sau sa-i ajute sa puna puiul in cuib. Intr- adevar era puiul randu nicii. De atunci puii au trait fericiti cu mama lor, iar toamna vor pleca in tarrile calde .

O fetita mergea cu mamaei ……..

Povestiri create de educatoare și copii

E toamnă. Insectele își caută loc de iernat. Pe o potecă aliniate în rând una după alta, o familie de furnici sunt în căutarea locului unde își vor instala mușuroiul.Greu de aflat un loc ferit de viscolul iernii.Urcau tot mai sus în pădure, sau mai bine zis, unde a fost odată o pădure cu copaci falnici pe crengile cărora își aveau cuiburile cântătorii vestiți ai pădurii. Acum e pustiu.Pădurea a fost rasă de pe fața pământului se zice că ,,era o sursă de infecție" se găseau acolo prea mulți țânțari.

-Am obosit, zice furnica cea bătrână. Ne oprim aici! Cred că azi isprăvim cu treaba, apoi ne putem odihni.

Dar ți-ai găsit? Parcă spuse în ceas rău.Tocmai azi trecu pe acolo Costinel, un puști neastâmpărat pus pe fapte rele, care în trei timpi și trei mișcări spulberă mușuroiul.

Furnicile buimăcite, zăpăcite, speriate o iau la fugă.

-Ce ne facem? încotro s-o apucăm?Nu mai avem timp să ne facem alt mușuroi-pământul este înghețat, ce se va alege de noi?

Și ca să fie și mai rău în acel moment începe o ploaie rece și picături mari de ploaie cad peste bietele furnici.

Ploaia nu mai contenea,parcă turna cu gazata.Deodată totul era acoperit de ape.Dinspre pădure veneau buștenii rostogolindu-se cu repeziciune.Furnica bătrână sleită de puteri, abia mai putând respira, da ultimele sfaturi.

-Priviți! Dinspre pădure vin bușteni, ei sunt salvarea noastră, urcați-vă cum puteți, altfel suntem pierdute….

Furnicile își adunară ultimele puteri și cu greu se cățărară pe buturuga cu care plutiră la vale. într-un târziu se opresc chiar în curtea casei lui Costinel.Atunci ele fără să mai stea pe gânduri, se reped în camera lui și se ascund sub dușurnea.

-De aici nu mai ieșim până la primăvară. Vrem să-i dăm o lecție lui Costinel! Furnici ai vrut, furnici vei avea! Și din ziua aceea răzbunarea a început. După ce băiatul adormea furnicile începeau „atacul". Și-l gâdilau, și-l gâdilau la gât, la picioare, la urechi, la nas.;.Furnica cea bătrână îi intra în ureche si îi șoptea:

-Ti se pare că suntem nesuferite? Ei bine așa ai fost si tu pentru noi!…

R. A. -6 ani

Într-un palat trăia o prințesă pe care o chema Fabiana. Prințesa era foarte harnică: spăla vase, făcea curat în castel, iar când se obosea stătea pe fotoliu. Mai ieșea si pe afară să ia aer curat, se ducea si la piață . De câte ori mergea la piață prințesa se întâlnea cu Răul Răilor și îi spunea „Vreau să te iau la mine"

-Te rog nu mă lua! spunea prințesa.

Într-o zi prințesa a plecat în parc și a apărut Răul Răilor.Prințesa a fugit în palat, iar Răul Răilor s-a luat după ea. Împăratul s-a luat la luptă cu Răul și I-a învins.

Prințesa și împăratul au trăit fericiți și au făcut o petrecere de bucurie ca Răul a fost învins.

M. L. – 6 ani

A fost odată ca niciodată că de nu ar fi nu s-ar povesti.

A fost o rățușcă care avea mai mulți boboci. S-a dus cu ei la râu să prindă pește, că tare le mai plăcea. Boboceii au înotat cu capul sub apă și rața a plâns, a crezut că i-a pierdut. După ce i-a găsit i-a certat rău de tot și nu i-a mai dus la baltă.

L. D. – 6 ani

A fost odată un mare țap care păștea împreună cu cel mijlociu si cu cel mic.S-au dus să pască si în altă parte și au trecut peste un pod unde a apărut un căpcăun care le-a spus:

-Am să vă mănânc!

-Vine un țap mai mare cu coarne si o să te împungă! au răspuns țapii.

-Treceți am să vă mănânc când vă întoarceți!

A venit si marele țap care era mai curajos, I-a înțepat pe căpcăun cu coarnele, iar căpcăunul a căzut într-o apă mare și nimeni nu I-a mai văzut.

Poze din activitățile desfășurate în cadrul opționalului :

c. Etapa finală

În această etapă am adimistrat copiilor fișe de evaluare finală ( anexa 6,7 ) atât la grupul experimental cât și la grupul de control, pentru a :

măsura progresul copiilor în urma perioadei de formare;

demonstra că povestirile au o contribuție importantă în procesul de dezvoltare al limbajului copiilor preșcolar .

Tabelul 3. Descriptori de performanță a fișelor de evaluare finală și a jocului didactic:

Tabelul 4. Rezultatele obțiunute la testarea finală :

Proba de evaluare finală, ca și cea de la evaluarea inițială au constat în fișe de evaluare, alături de un joc didactic, care m-a ajutat să identific reala contribuție a jocurilor didactice la educarea și dezvoltarea limbajului. Rezultatele obținute la proba finală le prezint în tabelul 5 de mai sus.

Grup experimental

Fig.4. Rezultatele obținute la testarea finală – grup expermintal

După cum reiese din graficul de mai sus putem observa progresul copiilor. De la un nivel de 63% în etapa inițială, la un progres de 88% la testarea finală, Așadar 88% dintre copii au răspuns corect la toate cerințele testului.

Grupul control

Fig.5. Rezultatele obținute la testarea finală – grup de control

Grupul de control a rămas aproximativ la același nivel,la fel ca și în etapa inițială, având un progres mai mic. De la 68% în etapa inițială – 78% în etapa finală.

Fig.6. Reprezentarea grafică a rezultatelor comparative obținute de grupul experimental și grupul de control la testarea inițială

Așa cum se observăm din reprezentarile grafice, dar și din rezultatele înregistrate în tabel, grupul experimental a avut o creștere semnificativă față de grupul de control, care a rămas aproximativ la același nivel, ca și în etapa inițială.

Fig. 7. Reprezentarea grafică a progreselor grupului experimental

Din aceste grafice reiese faptul că jocurile didactice folosite la orele de educație a limbajului au o contribuție majoră în procesul de dezvoltare, nuanțare și progresare a limbajului copiilor preșcolari. Am constatat o îmbogățire substanțială a vocabularului copiilor, o exprimare mai fluentă și mai nuanțată și o dezvoltare a imaginației creatoare.

3.8. Concluziile cercetării

În ruma celor demonstrate în paginile trecute putem spune că ipoteza este validă. Putem spune cu certitudine și demonstrare că: Utilizarea povestilor în cadrul activităților de educare a limbajului determină: stimularea și dezvoltarea limbajului, formarea deprinderilor de a povesti independent, ceea ce contribuie la mărirea posibilităților de exprimare corectă, coerentă și expresivă, creativitatea în limbaj, folosirea corectă a cuvintelor, propozițiilor și a frazelor, dezvoltarea vocabularului.

În concluzie, dacă îi acordăm atenția cuvenită în grădiniță copilului și experiențelor în domeniul limbajului , acesta va avea un ascendent la școală față de colegii care nu au frecventat deloc grădinița. În esență, copilul care frecventează grădinița și care este sprijinit în această perioadă este apt pentru școală și reușește să se adapteze bine la cerințele ulterioare ale școlii.

CONCLUZII FINALE

Educatoarei îi revine sarcina de a constatac de timpuriu tulburarile de vorbire și de a-i ajuta pe copii să le corecteze prin exerciții și jocuri pentru dezvoltarea și corectarea vorbirii copiilor preșcolari.

Un rol deosebit îl are pronunția proprie a educatoarei, exprimarea cursivă corectă printr-un vocabular îngrijit, ceea ce le face munca mai ușoară și eficientă.

Prin intermediul povestirilor expuse de către educatoare, copiii sunt familiarizați cu structura limbii române, cu bogăția formelor sale gramaticale, cu frumusețea și expresivitatea limbajului, ceea ce contribuie la dezvoltarea vorbirii și a gândirii lor.

Preșcolarii sunt fermecați de lumea fantastică a basmelor și povestirilor, le ascultă cu aceeași plăcere chiar daca sunt repetate și își manifestă întotdeauna dorința ca ele să dureze cât mai mult.Prin povești, copiii reușesc să se elibereze de impresiile nemijlocite și au posibilitatea să-și reprezinte obiecte și fenomene pe care nu le-au perceput niciodată.

Cu ajutorul lor se exersează modalitățile de prelucrare a reprezentărilor în imaginație, se face transpunerea în lumea acestor ființe în care eroii acționează în concordanță cu imaginația fecundă a copiilor, în care ființele apropiate și îndrăgite (cățelușul,iepurașul) sunt întotdeauna bune, puternice și îndrăznețe, în care binele și dreptatea triumfă.

Atitudinea copiilor față de conținnutul fantastic al basmelor nu rămâne aceeași pe parcursul perioadei preșcolare.Preșcolarii de vârstă mică acceptă fără discernământ critic conținutul basmului, ca și când acesta ar corespunde realității (scaunul și masa desenează, urșii vorbesc,etc).Cunoștințele lor sărace despre realitate nu le permit o separare precisă a imaginilor fanteziei de realitate.

De asemenea spiritual critic al gândirii le este foarte slab dezvoltat. Atitudinea critică față de conținutul fantastic al basmelo în cepe să se manifeste abia de la 5-7 ani, când copilul face o distincție între fictive și real. Cu toate acestea, datele experimentelor arată că preșcolarii rețin și redau mai ușor faptele cunoscute, situașiile familiale, cu alte cuvinte tot ceea ce poate fi asociat cu experiența proprie. Chiar și atunci când reproduce un basm plăsmuirile copiilor deviază în direcția experienței lorde viață.La vârsta amintită imaginația copiilor suferă modificări calitative, în strânsă corelație cu schimbările psihofiziologice ce au loc.Se dezvoltă intens funcția analitică a scoarței cerebrale, se perfecționează funcția reglatoare a limbajului și crește rolul inhibiției condiționate.Gândirea copilului devine mai abstractă ceea ce posibilitatea lărgirii câmpului de acțiune a imaginației, creșterii gradului său de creativitate. Cunoștințele copilului devin mai precise și mai sistematice .Toate aceste schimbări creează noi posibilități de transformare a reprezentărilor, la aceasta contribuind și povestirile.

În concluzie, se poate reține că rolul și importanța povestirilor – ca activități organizate – constă în valoarea lor cognitivă, etică și estetică, prin care se exercită o puternică înrâuire asupra întregii personalități a copiilor.

În cadrul activităților de povestire se exersează vorbirea copiilor, se formează deprinderea de a povesti independent, ceea ce contribuie la mărirea posibilităților de exprimare corectă, coerentă și expresivă.

BIBLIOGRAFIE ORIENTATIVĂ

*** (2008),Curriculum pentru învățământul preșcolar, M.E.C.I.;

Bădică,T., MarinescU,E., (1979). Exerciții pentru dezvoltarea vorbirii preșcolarilor, București,Editura Didactică și Pedagogică.

Bârlea, Petre Gheorghe, (2005). Vocabularul limbii române, în Bârlea, Petre Gheorghe și Matei Cerkez, Limba româna. Fonetica si vocabular, manual pentru programul PIR;

Breben, Silvia, Ruiu, Georgeta, Gongea, Elena, Fulga, Mihaela, (2002), Metode interactive de grup, Editura Arves, Craiova;

Chiș, Vasile, (2001) Activitatea profesorului între curriculum si evaluare, Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca;

Coteanu , Ion, (1996). Gramatica de baza a limbii române. București: Editura Albatros;

Cristea, Sorin (1998).Dicționar de termeni pedagogici.București: Editura Didactică și Pedagogică.

Flueraș, Vasile, Ulrich, Cătălina.(2008). Specificul dezvoltării copilului. În Educația timpurie și specificul dezvoltării copilului preșcolar.București: Editura Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului;

Glava, A.,Glava C.,(2002), Introducere în pedagogia preșcolară, Cluj- Napoca: Editura Dacia;

Golu, Florinda, (2009) Joc și învățare la copilul preșcolar – ghid pentru educatori, părinți și psihologi, București: Editura Didactica si Pedagogica.

Golu, P., Verza, E., Zlate, M. (1994) Psihologia copilului. București: Editura Didactică și Pedagogică.

Hobjilă, Angelica, (2008), Elemente de didactică a activităților de educare a limbajului, Institutul European:Iași;

Lepădatu, Ioana. (2008). Psihologia vârstelor – ciclurile de creștere și dezvoltare. : Editura Psihomedia.

Lucica Lupașcu, (2001). Lecturile copilăriei, Constanța: Editura Steaua Nordului.

Neagu, Maria-Ramona, (2011). Jocul didactic – cale de acces spre sufletul copilului. Bacău: Editura Vladimed – Rovimed.

Negrilă, Bianca. (2007). Educarea limbajului prin jocul didactic în Studii de Știință și cultură, anul III, nr. 4, Arad;

Purcaru, Monica Ana Paraschiva. (2008). Metodica activitatilor matematice si a aritmeticii,: Editura Universității Transilvania;

Rafailă, Elena (2007). Pedagogie Preșcolară. București: Editura Printech;

Răduț – Taciu, Ramona. (2004). Pedagogia jocului – de la teorie la aplicații. Cluj – Napoca : Editura Casa Cărții de Știință;

Vasile, Marian, (2005), Noțiuni de teoria literaturii, Ediția a III-a , Editura Fundației România de Mâine:București;

ANEXE

Anexa 1. Fișa de evaluare 1.

1. Arată obiectul pe care l-am numit! Spune unul (multe)!

2. Citește imaginea și spune: ce face? ce fac?

3. Răspunde la întrebarea mea, asociind imaginile perechi!Încercuiește imaginile la care ai folosit cuvântul “ale”

Anexa 2. Fișă de evaluare inițială 2

1.Denumește imaginile de mai jos și găsește cuvântul potrivit pentru fiecare ( antonime)

Anexa 3. Fișă de evaluare inițială 3.

1. Trasează atâtea liniuțe câte silabe are cuvântul ce denumește imaginea respectivă.

2.Încercuiește imaginea al cărei cuvânt începe cu sunetul „a”.

Anexa 4. Fișă de evaluare inițială 4.

Denumește obiectele și formulează propoziții cu ele.

Încercuiește obiectele a căror denumire începe cu sunetul „C”.

Anexa 5.

OPȚIONAL

Grădinița PN INAU

Grupa : Combinata

Educatoare: Gavra Loredana-Ana

An școlar: 2014 – 2015

Denumirea opționalului: „În lumea poveștilor”

Domeniul de activitate: Domeniul Limbă și Comunicare

Durata: 1 an școlar

Grupa combinata

Educatoare: Gavra Loredana-Ana

Număr de ore: 1 / săptămână

Motto : “Copilul se naște curios în lume și nerăbdător de a se orienta în ea.Literatura care îi satisface această pornire îl încantă. Ca să fie opere de artă, scrierile pentru copii trebuie să intereseze și pe oamenii maturi, instruiți. A ieși din lecturi cu stimă sporită pentru om, acesta e secretul marilor literaturi pentru copii.”

(George Călinescu)

Locuitori ai lumii poveștilor sunt cei care vorbesc

limba poveștilor .

ARGUMENT

Creativitatea constituie o disponibilitate, o potențialitate a întregii personalități, fiind una din cele mai mari producătoare de valori umane, sociale și educaționale.

Vârsta preșcolară este perioada care se caracterizează printr-un remarcabil potențial creativ. Acum copiii dobândesc deprinderea de a-și exprima ideile, impresiile, gândurile, dorințele într-o formă nouă, inteligentă, cursivă, creatoare. Dacă această perioadă nu este fructificată, pierderile ce se produc vor fi mari, iar recuperările ulterioare vor fi parțiale și adesea minime.

,,Există, adesea, în prima copilărie – spunea Gaston Berger – o prospețime a imaginației, o curiozitate neobosită, un fel de geniu poetic, pe care savanții sau artiștii, ajunși la maturitate, nu le pot regăsi decât cu mare greutate.”

Limbajul reprezintă modul cel mai direct și adesea cel mai la îndemâna preșcolarilor de exprimare a creativității. Pornind de la memorarea, la început mecanică și apoi tot mai conștientă a cuvintelor, expresiilor, copiii ajung să le folosească în contexte noi, atât cu sensul lor real, dar și cu sens figurat. În acest ultim caz putem vorbi de tendința clară a preșcolarului de a inventa, de a crea în materie de comunicare.

Dar pentru a crea în mod conștient copilul trebuie să aibă exemple, să trăiască printre povești, povestiri, poezie de calitate. Literatura pentru copii este foarte bogată și oferă posibilități nemăsurate de receptare, de înțelegere și interpretare, de influențare pozitivă

Sarcina prioritară a educatoarei rămâne aceea de a identifica de timpuriu, din marea masă a copiilor de 3-5 ani, pe aceia care dispun de potențial creativ într-o mai mică măsură și de a-i îndruma, încuraja în demersul lor, călăuzindu-i într-o lume minunată, aceea a operelor literare valoroase, din literatura pentru copii.

Tocmai acest lucru își propune acest opțional.

METODOLOGIA DESFĂȘURĂRII ACTIVITĂȚII OPȚIONALE

Activitatea opțională se planifică o dată pe săptămână, iar durata activității nu depășește durata normală a unei activități pe domenii experiențiale.

Conținuturile, obiectivele și modalitățile de realizare sunt stabilite în funcție de resursele materiale existente, de nivelul grupei de copii, durata de timp pentru care este gândit opționalul, particularitățile individuale ale copiilor.

Modalitățile de evaluare prin care se finalizează acest opțional sunt:

* concursuri de creație la nivelul grupei, al grădiniței, al comunității locale sau concursuri naționale pentru preșcolari;

* spectacole cu dramațizări după texte literare aparținând autorilor consacrați

DURATA OPȚIONALULUI: 1 an școlar

GRUPA: combinata

TIPUL: opțional la nivelul mai multor domenii: „Domeniul limbă și comunicare”, „Domeniul om și societate”, „Domeniul stetic și creativ”.

STRATEGII DIDACTICE:

* Metode didactice: conversația, expunerea, povestirea, demonstrația, exercițiul, jocul didactic, brainstormingul, dramatizarea, jocul de rol.

* Mijloace de învățământ și materiale didactice: cărți cu poezii, povești, desene ale copiilor, creioane colorate și acuarele, costumație pentru dramatizări, calculator și imprimantă, panouri publicitare.

* Forme de organizare: cu întregul grup, pe grupuri mai mici, individual.

PATENERI: educatoare, părinți, Biblioteca Școlară.

OBIECTIVE CADRU

I. Educarea sentimentelor de dragoste pentru literatura română și universală pentru copii

II. Dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral

III. Educarea sentimentului de apreciere pentru munca de creație

IV. Educarea simțului estetic, stimularea imaginației creatoare

V. Trezirea conștiinței și a valorii de sine

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ ȘI

EXEMPLE DE ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE

Stimularea capacității de receptare a textelor literare și a mesajului acestora

Dezvoltarea capacității de exprimare orală și scrisă

Dezvoltarea interesului pentru lectură

Dezvoltarea capacității de reprezentare ale unor secvențe ale poveștilor prin desene

CONȚINUTURI:

# Popas la bibliotecă

# Cartea, sinteză de valori

# Traista cu basme și povești: basme și povești din literatura română și universală

# Texte despre anotimpuri

# Din lumea celor care nu cuvântă (legende și texte din viața plantelor și a animalelor )

# Cele mai frumoase fabule

# Obiceiuri și tradiții

EVALUARE

* Portofoliul grupei;

* Portofoliul individual al fiecărui copil;

* Probe orale și probe practice ( desene);

* Jocuri de rol;

* Dramatizări;

* Expoziții de desen la nivelul grădiniței;

* Concursuri și momente culturale artistice.

BIBLIOGRAFIE:

1) Curriculum pentru educația timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani, M.E.C.T. 2008 ;

2) Revista Învățământul preșcolar, nr.3/2007;

3) Revista Învățământul preșcolar, nr.3-4/2010;

4) * * * Antologie de texte literare, Editura Aramis, București, 2005;

5) „Curriculum pentru discipline opționale”, București, 2000;

PLANIFICARE CALENDARISTICĂ

Anexe 6. Fișa de evaluare finală 1.

1.) – Denumește personajele și poveștile din care vin acestea.

– Unește printr-o linie personajul cu litera cu care începe numele personajului. Încercuiește personajele ale căror nume încep cu sunetul "C".

2.) Alcătuiește o propoziție cu personajul din imagine. Reprezintă grafic propoziția, cuvintele și silabele. Scrie cuvântul C A P R Ă

Anexe 6.Fișa de evaluare finală 2.

1.Ascultă propoziția citită de mine; Incercuiește semnul potrivit!

CÂINELE LATRĂ (afirmație)

! . ?

COPILUL CITEȘTE (întrebare)

? . !

2.Ascultă propoziția!Numără cuvintele! Încercuiește cifra corespunzătoare numărului de cuvinte!

FETIȚA UDĂ FLORILE.

5 4 3

3.Câte silabe are cuvântul „lalele”? Încercuiește cifra!

3 2 4

4.Recunoaste sunetul cu care începe cuvântul ”casă”!

Scrie litera!

5.Scrie cuvantul, dacă știi!

Anexa 7. Joc didactic – Traista cu povești

O altă mtodă de evaluare a dezvoltării limbajului a fost jocul didactic " Traista cu povesti " . Acest joc are scopul de a verifica:

Dezvoltarea capacității de exprimare orală, de înțelegere și utilizare corectă a semnificațiilor structurilor verbale orale;

Educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic, lexical, sintactic;

Dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral.

Materialul folosit : o traista mica confectionata din material simplu in care sunt introduse imagini din diferite povesti cunoscute de copii:

"Punguta cu doi bani" , " Scufita rosie" , "Capra cu trei iezi" , "Alba ca Zapada", " Motanul incaltat " etc.

Obiectivele operaționale:

Să identifice povestea din care face parte imaginea;

să recunoască personajele din imagine;

să redea conținutul ilustrației;

să relateze pe scurt întâmplările din poveste.

Desfasurarea jocului :

Se va arata copiilor traista si se va preciza ca in interiorul ei se gaseste o ilustratie dintr-o poveste cunoscuta . Traista va trece din mana in mana , de la un copil la altul , iar in acest timp copiii vor recita in cor versurile :

" Traista minunata

Spune-mi mie indata

Ce se-ascunde-n tine

Ca vreau sa stiu bine ! "

Copilul la care a ajuns traista cand s-au terminat versurile o deschide , scoate ilustratia si povesteste episodul infatisat pe ea . Daca copilul la care s-a oprit traista nu recunoaste povestea si nu stie sa redea continutul ilustratiei , altul va putea face lucrul acesta .

Pentru a usura desfasurarea jocului se repeta la inceput in cor de cateva ori versurile pentru a fi memorate .

La inceperea jocului , traista este data de educatoare copilului din prima bancuta din partea dreapta , iar acesta o da celui din spate si se continua pana la terminarea versurilor . Dupa ce s-a ghicit povestea din care face parte scena reprezentata in ilustratie , educatoarea introduce in traista o alta , dand-o mai departe . Se procedeaza la fel pana ce se epuizeaza toate ilustratiile care au fost pregatite pentru activitatea respectiva .

In timpul povestirii , este bine sa fie ajutati de educatoare , copiii care se exprima mai greu .

Anexa 7.

PROIECT DE ACTIVITATE

DATA : 09.ianuarie 2015

GRUPA :combinata

EDUCATOARE :Gavra Loredana-Ana

TEMA DE STUDIU:” CÂND, CUM ȘI DE CE SE ÎNTÂMPLĂ?”

SUBTEMA :,,Iarna bucuria copiilor ,,

DOMENIUL EXPERIENTIAL : Domeniul limba si comunicare-DLC

TIPUL DE ACTIVITATE :Transmitere si dobandire de noi cunostinte

MIJLOC DE REALIZARE :lectura educatoarei

FORMA DE REALIZARE :frontal

TEMA ACTIVITATII :,,POVESTEA OMULUI DE ZAPADA,,

SCOPUL ACTIVITATII:dezvoltarea capacitatii de a sintetiza informatiile unui text citit,dezvoltandu-si atentia,creativitatea limbajului si a increderii in posibilitatile de relationare si asumare aresponsabilitatilor.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

-sa asculte cu atentie povestirea educatoarei pentru a sesiza succesiunea evenimentelor si mesajul transmis de text

-sa raspunda la intrebarile adresate

-sa formuleze si sa adreseze intrebari legate de text

-sa explice/clarifice notiuni cuvinte,situatii din text

-sa faca predictii,exprimand opinii,idei,concluzii

STRATEGII DIDACTICE:

-metode și procedee: conversația, lectura, explicația,observarea spontana.

-material didactic : textul povestii,om de zapada din polistiren,zana iarna,scrisoare,calculator.

DURATA: 30-35 min.

LOCUL DE DESFASURARE :sala de grupa

BIBLIOGRAFIE:

Programa activităților instructiv-educative

Jocuri didactice pentru preșcolari, Ed, Aramis 2012

Revista invatamantul prescolar,Ed,Arlequin 2013

Aceasta este o poveste veche, veche, de pe vremea primului om de zăpadă.

Într-o iarnă friguroasă, cu mult omăt, un copil se juca singur în curtea din spatele casei, în zăpadă. Nu avea prea multe jucării, dar avea multă zăpadă, așa că nu se plângea. A început să facă bulgări: unu, doi, trei, mai mari, mai mici, apoi i-a așezat unul peste altul, ca la un turn.. S-a gândit apoi să-și decoreze turnul, dar tot ce a găsit prin curte au fost câțiva cărbuni, un morcov înghețat rămas rătăcit prin grădină din toamnă,o căciulă veche și un ciot de mătură de prin magazie. Pe înserat, copilul a intrat în casă, lăsând turnul de zăpadă singur, în grădina înghețată.

Zâna Iarnă, care colinda lumea în sania ei trasă de cerbi albi, a zărit turnulețul care semăna foarte bine cu un om și în glumă s-a gândit să-i dea viață pentru o noapte. Și așa a apărut primul om de zăpadă din lume.

Când s-a așternut liniștea, din pădurea din apropiere au început să sosească musafiri de noapte. Două căprioare înfometate s-au apucat să scormonească zăpada în căutare de frunze de varză sau știuleți de porumb uitați prin grădină de gospodari. Iarna, hrana este greu de găsit.

Omul de zăpadă le-a văzut și s-a gândit să le ofere nasul său portocaliu.

– Eu nu am nevoie de el, iar pentru voi poate fi o cină gustoasă!

Căprioarele au primit bucuroase darul omului de zăpadă.

Mai târziu, câteva păsărele s-au așezat pe capul omului de nea. Ar fi avut nevoie de câteva firicele de lână ca să-și căptușească cuiburile reci.

Cu mare drag! le-a răspuns el și s-a grăbit să împartă toată lâna din căciula cea veche cu păsările cerului.

Cât a fost noaptea de lungă, omul de nea a făcut cadouri celor din jurul lui: firele de paie le-a dat unor iepurași, iar cărbunii unor pitici ai pădurii.

Spre dimineață, Zâna Iarnă l-a văzut stând cu totul despuiat. A înțeles ce s-a întâmplat și atunci, pentru bunătatea lui s-a gândit să-i ofere și ea un dar special: dragostea tuturor copiilor.

De atunci Omul de Zăpadă este un simbol nelipsit al iernii.. de cum dă prima zăpadă, toți copiii se grăbesc să ridice oameni de zăpadă peste

tot :pe străzi, în grădini sau în curțile caselor.

BIBLIOGRAFIE ORIENTATIVĂ

*** (2008),Curriculum pentru învățământul preșcolar, M.E.C.I.;

Bădică,T., MarinescU,E., (1979). Exerciții pentru dezvoltarea vorbirii preșcolarilor, București,Editura Didactică și Pedagogică.

Bârlea, Petre Gheorghe, (2005). Vocabularul limbii române, în Bârlea, Petre Gheorghe și Matei Cerkez, Limba româna. Fonetica si vocabular, manual pentru programul PIR;

Breben, Silvia, Ruiu, Georgeta, Gongea, Elena, Fulga, Mihaela, (2002), Metode interactive de grup, Editura Arves, Craiova;

Chiș, Vasile, (2001) Activitatea profesorului între curriculum si evaluare, Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca;

Coteanu , Ion, (1996). Gramatica de baza a limbii române. București: Editura Albatros;

Cristea, Sorin (1998).Dicționar de termeni pedagogici.București: Editura Didactică și Pedagogică.

Flueraș, Vasile, Ulrich, Cătălina.(2008). Specificul dezvoltării copilului. În Educația timpurie și specificul dezvoltării copilului preșcolar.București: Editura Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului;

Glava, A.,Glava C.,(2002), Introducere în pedagogia preșcolară, Cluj- Napoca: Editura Dacia;

Golu, Florinda, (2009) Joc și învățare la copilul preșcolar – ghid pentru educatori, părinți și psihologi, București: Editura Didactica si Pedagogica.

Golu, P., Verza, E., Zlate, M. (1994) Psihologia copilului. București: Editura Didactică și Pedagogică.

Hobjilă, Angelica, (2008), Elemente de didactică a activităților de educare a limbajului, Institutul European:Iași;

Lepădatu, Ioana. (2008). Psihologia vârstelor – ciclurile de creștere și dezvoltare. : Editura Psihomedia.

Lucica Lupașcu, (2001). Lecturile copilăriei, Constanța: Editura Steaua Nordului.

Neagu, Maria-Ramona, (2011). Jocul didactic – cale de acces spre sufletul copilului. Bacău: Editura Vladimed – Rovimed.

Negrilă, Bianca. (2007). Educarea limbajului prin jocul didactic în Studii de Știință și cultură, anul III, nr. 4, Arad;

Purcaru, Monica Ana Paraschiva. (2008). Metodica activitatilor matematice si a aritmeticii,: Editura Universității Transilvania;

Rafailă, Elena (2007). Pedagogie Preșcolară. București: Editura Printech;

Răduț – Taciu, Ramona. (2004). Pedagogia jocului – de la teorie la aplicații. Cluj – Napoca : Editura Casa Cărții de Știință;

Vasile, Marian, (2005), Noțiuni de teoria literaturii, Ediția a III-a , Editura Fundației România de Mâine:București;

ANEXE

Anexa 1. Fișa de evaluare 1.

1. Arată obiectul pe care l-am numit! Spune unul (multe)!

2. Citește imaginea și spune: ce face? ce fac?

3. Răspunde la întrebarea mea, asociind imaginile perechi!Încercuiește imaginile la care ai folosit cuvântul “ale”

Anexa 2. Fișă de evaluare inițială 2

1.Denumește imaginile de mai jos și găsește cuvântul potrivit pentru fiecare ( antonime)

Anexa 3. Fișă de evaluare inițială 3.

1. Trasează atâtea liniuțe câte silabe are cuvântul ce denumește imaginea respectivă.

2.Încercuiește imaginea al cărei cuvânt începe cu sunetul „a”.

Anexa 4. Fișă de evaluare inițială 4.

Denumește obiectele și formulează propoziții cu ele.

Încercuiește obiectele a căror denumire începe cu sunetul „C”.

Anexa 5.

OPȚIONAL

Grădinița PN INAU

Grupa : Combinata

Educatoare: Gavra Loredana-Ana

An școlar: 2014 – 2015

Denumirea opționalului: „În lumea poveștilor”

Domeniul de activitate: Domeniul Limbă și Comunicare

Durata: 1 an școlar

Grupa combinata

Educatoare: Gavra Loredana-Ana

Număr de ore: 1 / săptămână

Motto : “Copilul se naște curios în lume și nerăbdător de a se orienta în ea.Literatura care îi satisface această pornire îl încantă. Ca să fie opere de artă, scrierile pentru copii trebuie să intereseze și pe oamenii maturi, instruiți. A ieși din lecturi cu stimă sporită pentru om, acesta e secretul marilor literaturi pentru copii.”

(George Călinescu)

Locuitori ai lumii poveștilor sunt cei care vorbesc

limba poveștilor .

ARGUMENT

Creativitatea constituie o disponibilitate, o potențialitate a întregii personalități, fiind una din cele mai mari producătoare de valori umane, sociale și educaționale.

Vârsta preșcolară este perioada care se caracterizează printr-un remarcabil potențial creativ. Acum copiii dobândesc deprinderea de a-și exprima ideile, impresiile, gândurile, dorințele într-o formă nouă, inteligentă, cursivă, creatoare. Dacă această perioadă nu este fructificată, pierderile ce se produc vor fi mari, iar recuperările ulterioare vor fi parțiale și adesea minime.

,,Există, adesea, în prima copilărie – spunea Gaston Berger – o prospețime a imaginației, o curiozitate neobosită, un fel de geniu poetic, pe care savanții sau artiștii, ajunși la maturitate, nu le pot regăsi decât cu mare greutate.”

Limbajul reprezintă modul cel mai direct și adesea cel mai la îndemâna preșcolarilor de exprimare a creativității. Pornind de la memorarea, la început mecanică și apoi tot mai conștientă a cuvintelor, expresiilor, copiii ajung să le folosească în contexte noi, atât cu sensul lor real, dar și cu sens figurat. În acest ultim caz putem vorbi de tendința clară a preșcolarului de a inventa, de a crea în materie de comunicare.

Dar pentru a crea în mod conștient copilul trebuie să aibă exemple, să trăiască printre povești, povestiri, poezie de calitate. Literatura pentru copii este foarte bogată și oferă posibilități nemăsurate de receptare, de înțelegere și interpretare, de influențare pozitivă

Sarcina prioritară a educatoarei rămâne aceea de a identifica de timpuriu, din marea masă a copiilor de 3-5 ani, pe aceia care dispun de potențial creativ într-o mai mică măsură și de a-i îndruma, încuraja în demersul lor, călăuzindu-i într-o lume minunată, aceea a operelor literare valoroase, din literatura pentru copii.

Tocmai acest lucru își propune acest opțional.

METODOLOGIA DESFĂȘURĂRII ACTIVITĂȚII OPȚIONALE

Activitatea opțională se planifică o dată pe săptămână, iar durata activității nu depășește durata normală a unei activități pe domenii experiențiale.

Conținuturile, obiectivele și modalitățile de realizare sunt stabilite în funcție de resursele materiale existente, de nivelul grupei de copii, durata de timp pentru care este gândit opționalul, particularitățile individuale ale copiilor.

Modalitățile de evaluare prin care se finalizează acest opțional sunt:

* concursuri de creație la nivelul grupei, al grădiniței, al comunității locale sau concursuri naționale pentru preșcolari;

* spectacole cu dramațizări după texte literare aparținând autorilor consacrați

DURATA OPȚIONALULUI: 1 an școlar

GRUPA: combinata

TIPUL: opțional la nivelul mai multor domenii: „Domeniul limbă și comunicare”, „Domeniul om și societate”, „Domeniul stetic și creativ”.

STRATEGII DIDACTICE:

* Metode didactice: conversația, expunerea, povestirea, demonstrația, exercițiul, jocul didactic, brainstormingul, dramatizarea, jocul de rol.

* Mijloace de învățământ și materiale didactice: cărți cu poezii, povești, desene ale copiilor, creioane colorate și acuarele, costumație pentru dramatizări, calculator și imprimantă, panouri publicitare.

* Forme de organizare: cu întregul grup, pe grupuri mai mici, individual.

PATENERI: educatoare, părinți, Biblioteca Școlară.

OBIECTIVE CADRU

I. Educarea sentimentelor de dragoste pentru literatura română și universală pentru copii

II. Dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral

III. Educarea sentimentului de apreciere pentru munca de creație

IV. Educarea simțului estetic, stimularea imaginației creatoare

V. Trezirea conștiinței și a valorii de sine

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ ȘI

EXEMPLE DE ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE

Stimularea capacității de receptare a textelor literare și a mesajului acestora

Dezvoltarea capacității de exprimare orală și scrisă

Dezvoltarea interesului pentru lectură

Dezvoltarea capacității de reprezentare ale unor secvențe ale poveștilor prin desene

CONȚINUTURI:

# Popas la bibliotecă

# Cartea, sinteză de valori

# Traista cu basme și povești: basme și povești din literatura română și universală

# Texte despre anotimpuri

# Din lumea celor care nu cuvântă (legende și texte din viața plantelor și a animalelor )

# Cele mai frumoase fabule

# Obiceiuri și tradiții

EVALUARE

* Portofoliul grupei;

* Portofoliul individual al fiecărui copil;

* Probe orale și probe practice ( desene);

* Jocuri de rol;

* Dramatizări;

* Expoziții de desen la nivelul grădiniței;

* Concursuri și momente culturale artistice.

BIBLIOGRAFIE:

1) Curriculum pentru educația timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani, M.E.C.T. 2008 ;

2) Revista Învățământul preșcolar, nr.3/2007;

3) Revista Învățământul preșcolar, nr.3-4/2010;

4) * * * Antologie de texte literare, Editura Aramis, București, 2005;

5) „Curriculum pentru discipline opționale”, București, 2000;

PLANIFICARE CALENDARISTICĂ

Anexe 6. Fișa de evaluare finală 1.

1.) – Denumește personajele și poveștile din care vin acestea.

– Unește printr-o linie personajul cu litera cu care începe numele personajului. Încercuiește personajele ale căror nume încep cu sunetul "C".

2.) Alcătuiește o propoziție cu personajul din imagine. Reprezintă grafic propoziția, cuvintele și silabele. Scrie cuvântul C A P R Ă

Anexe 6.Fișa de evaluare finală 2.

1.Ascultă propoziția citită de mine; Incercuiește semnul potrivit!

CÂINELE LATRĂ (afirmație)

! . ?

COPILUL CITEȘTE (întrebare)

? . !

2.Ascultă propoziția!Numără cuvintele! Încercuiește cifra corespunzătoare numărului de cuvinte!

FETIȚA UDĂ FLORILE.

5 4 3

3.Câte silabe are cuvântul „lalele”? Încercuiește cifra!

3 2 4

4.Recunoaste sunetul cu care începe cuvântul ”casă”!

Scrie litera!

5.Scrie cuvantul, dacă știi!

Anexa 7. Joc didactic – Traista cu povești

O altă mtodă de evaluare a dezvoltării limbajului a fost jocul didactic " Traista cu povesti " . Acest joc are scopul de a verifica:

Dezvoltarea capacității de exprimare orală, de înțelegere și utilizare corectă a semnificațiilor structurilor verbale orale;

Educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic, lexical, sintactic;

Dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral.

Materialul folosit : o traista mica confectionata din material simplu in care sunt introduse imagini din diferite povesti cunoscute de copii:

"Punguta cu doi bani" , " Scufita rosie" , "Capra cu trei iezi" , "Alba ca Zapada", " Motanul incaltat " etc.

Obiectivele operaționale:

Să identifice povestea din care face parte imaginea;

să recunoască personajele din imagine;

să redea conținutul ilustrației;

să relateze pe scurt întâmplările din poveste.

Desfasurarea jocului :

Se va arata copiilor traista si se va preciza ca in interiorul ei se gaseste o ilustratie dintr-o poveste cunoscuta . Traista va trece din mana in mana , de la un copil la altul , iar in acest timp copiii vor recita in cor versurile :

" Traista minunata

Spune-mi mie indata

Ce se-ascunde-n tine

Ca vreau sa stiu bine ! "

Copilul la care a ajuns traista cand s-au terminat versurile o deschide , scoate ilustratia si povesteste episodul infatisat pe ea . Daca copilul la care s-a oprit traista nu recunoaste povestea si nu stie sa redea continutul ilustratiei , altul va putea face lucrul acesta .

Pentru a usura desfasurarea jocului se repeta la inceput in cor de cateva ori versurile pentru a fi memorate .

La inceperea jocului , traista este data de educatoare copilului din prima bancuta din partea dreapta , iar acesta o da celui din spate si se continua pana la terminarea versurilor . Dupa ce s-a ghicit povestea din care face parte scena reprezentata in ilustratie , educatoarea introduce in traista o alta , dand-o mai departe . Se procedeaza la fel pana ce se epuizeaza toate ilustratiile care au fost pregatite pentru activitatea respectiva .

In timpul povestirii , este bine sa fie ajutati de educatoare , copiii care se exprima mai greu .

Anexa 7.

PROIECT DE ACTIVITATE

DATA : 09.ianuarie 2015

GRUPA :combinata

EDUCATOARE :Gavra Loredana-Ana

TEMA DE STUDIU:” CÂND, CUM ȘI DE CE SE ÎNTÂMPLĂ?”

SUBTEMA :,,Iarna bucuria copiilor ,,

DOMENIUL EXPERIENTIAL : Domeniul limba si comunicare-DLC

TIPUL DE ACTIVITATE :Transmitere si dobandire de noi cunostinte

MIJLOC DE REALIZARE :lectura educatoarei

FORMA DE REALIZARE :frontal

TEMA ACTIVITATII :,,POVESTEA OMULUI DE ZAPADA,,

SCOPUL ACTIVITATII:dezvoltarea capacitatii de a sintetiza informatiile unui text citit,dezvoltandu-si atentia,creativitatea limbajului si a increderii in posibilitatile de relationare si asumare aresponsabilitatilor.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

-sa asculte cu atentie povestirea educatoarei pentru a sesiza succesiunea evenimentelor si mesajul transmis de text

-sa raspunda la intrebarile adresate

-sa formuleze si sa adreseze intrebari legate de text

-sa explice/clarifice notiuni cuvinte,situatii din text

-sa faca predictii,exprimand opinii,idei,concluzii

STRATEGII DIDACTICE:

-metode și procedee: conversația, lectura, explicația,observarea spontana.

-material didactic : textul povestii,om de zapada din polistiren,zana iarna,scrisoare,calculator.

DURATA: 30-35 min.

LOCUL DE DESFASURARE :sala de grupa

BIBLIOGRAFIE:

Programa activităților instructiv-educative

Jocuri didactice pentru preșcolari, Ed, Aramis 2012

Revista invatamantul prescolar,Ed,Arlequin 2013

Aceasta este o poveste veche, veche, de pe vremea primului om de zăpadă.

Într-o iarnă friguroasă, cu mult omăt, un copil se juca singur în curtea din spatele casei, în zăpadă. Nu avea prea multe jucării, dar avea multă zăpadă, așa că nu se plângea. A început să facă bulgări: unu, doi, trei, mai mari, mai mici, apoi i-a așezat unul peste altul, ca la un turn.. S-a gândit apoi să-și decoreze turnul, dar tot ce a găsit prin curte au fost câțiva cărbuni, un morcov înghețat rămas rătăcit prin grădină din toamnă,o căciulă veche și un ciot de mătură de prin magazie. Pe înserat, copilul a intrat în casă, lăsând turnul de zăpadă singur, în grădina înghețată.

Zâna Iarnă, care colinda lumea în sania ei trasă de cerbi albi, a zărit turnulețul care semăna foarte bine cu un om și în glumă s-a gândit să-i dea viață pentru o noapte. Și așa a apărut primul om de zăpadă din lume.

Când s-a așternut liniștea, din pădurea din apropiere au început să sosească musafiri de noapte. Două căprioare înfometate s-au apucat să scormonească zăpada în căutare de frunze de varză sau știuleți de porumb uitați prin grădină de gospodari. Iarna, hrana este greu de găsit.

Omul de zăpadă le-a văzut și s-a gândit să le ofere nasul său portocaliu.

– Eu nu am nevoie de el, iar pentru voi poate fi o cină gustoasă!

Căprioarele au primit bucuroase darul omului de zăpadă.

Mai târziu, câteva păsărele s-au așezat pe capul omului de nea. Ar fi avut nevoie de câteva firicele de lână ca să-și căptușească cuiburile reci.

Cu mare drag! le-a răspuns el și s-a grăbit să împartă toată lâna din căciula cea veche cu păsările cerului.

Cât a fost noaptea de lungă, omul de nea a făcut cadouri celor din jurul lui: firele de paie le-a dat unor iepurași, iar cărbunii unor pitici ai pădurii.

Spre dimineață, Zâna Iarnă l-a văzut stând cu totul despuiat. A înțeles ce s-a întâmplat și atunci, pentru bunătatea lui s-a gândit să-i ofere și ea un dar special: dragostea tuturor copiilor.

De atunci Omul de Zăpadă este un simbol nelipsit al iernii.. de cum dă prima zăpadă, toți copiii se grăbesc să ridice oameni de zăpadă peste

tot :pe străzi, în grădini sau în curțile caselor.