Metode de Predare Invatare Interactive

Metode de predare-învățare interactive

Ca urmare a eforturilor de optimizare a educației la nivel național, sub imperativele atingerii standardelor unui învățământ modern, aliniat Europei, dar și a adecvării școlii la dinamica socială și de piață, se vorbește tot mai mult de utilizarea unor metode interactive și atractive în procesul instruirii, care să-l determine pe elev să fie actorul principal în propria-i formare.

Ioan Neacșu consideră că educatorii sunt solicitați în societatea contemporană „să fie promotorii învățării eficiente, și nu orice învățare, ci una creativă și activă”.

Învățarea interactiv-creativă are la bază valorificarea experiențelor noi, rezolvate și căutate prin explorare, analiză, abstractizare, deducție, generalizare, sinteză, concretizare, fiind urmărită realizarea conexiunilor între sensuri, solicitarea unei implicări active și profunde, de ordin psihomotor, volițional, intelectual și afectiv.

Utilizându-se un asemenea tip de învățare, elevul este pus să-și imagineze, să construiască și să resemantizeze, să descopere și să infereze, filtrând noua experiență cognitivă prin prisma propriei personalități sau temperament, fapt care presupune un proces psihic superior de gândire sau creație.

În dobândirea noilor achiziții, educatul interacționează cu ceilalți, realizează schimburi de opinii, învățarea interactiv-creativă fiind atât rezultatul eforturilor individuale, cât și a celor colective. Elevul devine propriul inițiator și organizator al experiențelor sale de învățare, restructurator al propriilor achiziții, într-o viziune sistemică, conștientizând că este factorul decisiv al evoluției și formării sale.

Acest „active learning” constituie un mediu de învățare care permite elevilor să-și construiască propriile modalități cognitive, prin participarea în cadrul unor micro-grupuri la activități educative care să-l solicite să aplice practic ceea ce învață. Interactivitatea se bazează pe relațiile de reciprocitate și se referă la o formă de învățare activă, subiectul educabil acționând asupra informației primite pentru a o transforma în informație nouă și a o internaliza.

În viziune constructivistă, cel care învață re-construiește semnificații și sensuri, exploatând mediul educativ, prin rezolvare de probleme sau aplicând informația primită în contexte noi.

Strategiile și metodele didactice interactive au o serie de principii, după cum urmează:

Elevii sunt cei care construiesc semantica și interpretările instruirii didactice;

Finalitățile instruirii sunt negociate cu subiecții, nu sunt impuse de profesor;

Sarcinile de învățare presupun informații transdisciplinare și o serie de analize ale realității , multidimensionale;

Sunt promovate rezolvarea de probleme și învățarea prin descoperire;

Sunt utilizate metodologii de predare-învățare evaluare alternative;

Evaluarea nu este exclusiv criterială, ci reflexivă, bazată pe metode alternative.

În acest tip de învățare, există o redimensionare a relației profesor-elev, educatul asumându-și rolul de agent al propriei formări, profesorul fiind doar un ghid al elevului care încearcă să-i faciliteze parcursul educativ și să-l facă atractiv, să stimuleze sentimentele pozitive ale educabilului, încrederea în potențialul său intelectual.

Învățarea interactiv-creativă este necesară pentru crearea viitorului cetățean european, un individ constructor de probleme, un om al faptelor, un gânditor de sisteme ideative pe care să le transpună apoi în practică, prin soluții optime, eficiente și sustenabile.

Aceste metode interactive pun în evidență personalitățile creative, care, după Mușata Bocoș, sunt definite de modul în care “intervin efectiv în activitatea didactică, modificându-i parametrii caracteristici și variabilele, depunînd eforturi de reflecție personală, de gândire, efectuând acțiuni practice și mentale de cercetare, căutare, redescoperind adevăruri noi, reelaborând noi cunoștințe, dându-și seama de faptul că influențele și mesajele externe acționează pe baza condițiilor interne”.

Sorin Cristea consideră că, în proiectarea învățării creative și active, trebuie anticipate niște “strategii manageriale cu deschidere, aplicabile în spațiu și timp”, prin următoarele:

Clarificarea finalităților învățării creative la nivelul interacțiunii existente între performanța școlară, operativitatea intelectuală și restructurarea permanentă a proceului educativ;

Stabilirea clară a sarcinilor profesorilor care să stimuleze potențialul maxim al elevului, să ofere sentimentul succesului, să încurajeze spontaneitatea și creativitatea, să individualizeze secvențele didactice;

Crearea unei atmosfere optime din punct de vedere afectiv-emoțional pentru a fi evitate blocajele datorate conformismului, fricii, tensiunii etc;

Valorificarea psihologică deplină a relației profesor-elev la nivelul conținuturilor (morale, tehnologice, fizice, estetice, intelectuale) și a pașilor de urmat.

În tabelul 4.3., am structurat calitățile, comportamentul și atitudinea profesorului care dorește să stimuleze elevul în instruirea interactivă, după Mușata Bacoș:

Tabelul 4.3.

Oprea Crenguța consideră că organizarea unor microgrupuri în procesul instructiv este o cale de stimulare în vederea generării unor idei noi, prin interacțiunea membrilor. În căutarea unor soluții optime, superioritatea numerică poate duce la o creștere calitativă a răspunsurilor și la eficientizarea învățării. Această creativitate de grup este surprinsă în tabelul 4.4., prezentată în paralel cu creativitatea individuală:

Tabel 4.4.Creativitate de grup versus creativitate individuală

4.2.1.Exemplificări ale unor metode interactive de predare-învățare

4.2.1.1.. Metoda predării și învățării reciproce

Este o strategie instrucțională care urmărește învățarea tehnicilor de studiere a unui text. Introdusă în 1986 de Palinscar, aceasta presupune un moment organizatoric, în care elevii clasei sunt împărțiți în grupe de predare-învățare reciprocă.

Profesorul nu mai interoghează elevii, rolul lui fiind preluat de către aceștia, misiunea lor fiind de a-și instrui colegii.

Metoda presupune următoarele strategii:

Citirea textului și rezumarea ideilor importante pentru parcursul didactic;

Formularea întrebărilor referitoare la lectura textului;

Datele textului sunt clarificate prin explicarea informațiilor neclare, prin apelul la surse bibliografice sau la cunoștințele colectivului clasei;

Se precizează ce anume cred elevii că e va întâmpla în continuare.

Etapele acestei metode sunt:

1.Se explică metoda și cele patru strategii ale acesteia;

2. Se împart elevilor rolurile;

3. Se organizează grupele;

4. Lucrul pe textul ales;

5. Realizarea activității de învățare reciprocă;

6. Concluzii, aprecieri, realizări.

Există două modalități de realizare a acestei metode:

Clasa primește același text de studiat, fiind împărțită în patru grupuri, cu roluri specifice: grupul rezumatorilor, grupul „întrebătorilor”, grupul clarificatorilor și cel al prezicătorilor. Fiecare își va exercita rolul în fața celorlalte grupuri, în final.

Se împarte textul în părți coerente și logice, în funcție de numărul de grupe constituit. Fiecare grupă are patru elevi cu următoarele roluri: rezumatorul, un întrebător, clarificatorul și prezicătorul. După lucrul pe text, fiecare grupă află de la cealaltă ce a citit, apoi fiecare membru al fiecărei echipe îi învață pe colegi, prezentându-le rezultatele muncii lui.

4.2.1.2 .Metoda mozaicului

Denumită și metoda jigsaw (în engleză sinonimă pentru mozaic este expresia jigsaw puzzle) sau cea a grupurilor independente, aceasta a fost introdusă în pedagogie de A. Neculau, în 1998, având la bază conceptul teamlearning, adică învățarea în echipă.

Fiecare elev va fi expert într-o problemă de studiat, având același timp de lucru și aceeași responsabilitate de a transmite mai departe achizițiile asimilte ca restul colegilor.

Etapele și fazele metodei sunt:

Pregătirea de către profesor a materialului de studiu, în funcție de tema aleasă, pe care o împarte în patru, cinci subteme. Opțional, poate stabili pentru subtemele alese elementele pe care elevii trebuie să le ia în considerare, în mod independent, fie sub formă de întrebări, de text eliptic sau afirmativ, ce va trebui să fie completat de fiecare. Realizarea unei fișe-expert în care sunt trecute subtemele propuse, oferită grupurilor de lucru.

În funcție de numărul elevilor se fac grupe de învățare de câte patru sau cinci elevi, fiecare elev primește, în grupa lui, un număr, în funcție de membrii acesteia. Aceștia vor studia, independent, subtema corespunzătoare numărului deținut. Studiu independent poate fi făcut în clasă sau sub formă de temă de casă.

Constituirea grupurilor de experți constă în reunirea fiecărui expert în grupa corespunzătoare, de tipul experți cu numărul unu, doi etc. Se aprofundează tema în cadrul noului grup, fiind completate informațiile, prin prezentarea muncii individuale. Se coagulează informațiile și se stabilește modalitatea în care noile cunoștințe vor fi transmise celorlalte grupe.

Fiecare grup este interesat să se informeze și să se instruiască cu seriozitate pentru a putea transmite corect rezultatele învățării colegilor.

4.Reîntoarcerea experților în echipa inițială de învățare pentru a raporta noile informații obținute de la ceilalți experți. Raportul trebuie să fie concis, atractiv, însoțit de suporturi audio-vizuale, materiale diverse.

Experții într-o subtemă pot demonstra o idee, să folosească rapoarte, computerul, diagrame, desene sau fotografii.

Ultima etapă este evaluarea, demonstrația, grupele prezentând rezultatele clasei. Profesorul poate clarifica sau adresa întrebări suplimentare pentru facilitatea înțelegerii.

4.2.1.3. Metoda „Schimbă perechea”

După cum relevă numele, elevii se împart în perechi, clasa fiind astfel formată din două grupe, așezate în cercuri concentrice, elevii stând față în față pe perechi.

Profesorul formulează o sarcină de lucru în perechi. Fiecare membru al perechii va comunica ideile partenerului. Cercul din exterior se va roti ca și acele de ceasornic, schimbându-se parenerii în pereche, dând ocazia elevilor de a lucra cu fiecare membru al clasei.

Etapele metodei sunt următoarele:

1.Etapa organizării colectivului unității instrucționale în două grupe identice ca număr de elevi.

2.Fiecare elev ocupă un scaun, fie în cercul din interior, fie în cercul exterior.

Profesorul poate să lase elevilor libertatea să-și aleagă locul sau poate să îi pună să numere din doi în doi, cei cu numărul unu ocupând cercul interior, cei cu numărul doi, cercul exterior. Elevii stau față în față.

3. Etapa prezentării și explicării problemei de către profesor care prezintă sarcinile de lucru, explicând importanța soluționării.

4.Etapa lucrului în perechi, timp de câteva minute. Apoi elevii din cercul exterior se mută pe scaunul vecin, scimbând un loc la dreapta, având o nouă pereche, până când

5. Etapa analizei ideilor și a elaborării concluziilor presupune regruparea clasei și analiza ideilor emise de către elevi. Profesorul face o schemă a concluziilor obținute, aducându-și aportul unde este cazul.

4.2.1.4. Metoda „bulgărelui de zăpadă sau a piramidei

Metoda metoda “bulgărelui de zăpadă” sau metoda piramidei este gândită ca o simbioză între activitatea individuală și de grup, care presupune cooperarea și implicarea fiecărui membru al colectivului de elevi, într-un demers mai amplu, menit să ducă la soluționarea optimă a sarcinilor de lucru formulate.

Fazele de desfășurare a metodei bulgărelui de zăpadă” sau a piramidei sunt:

1. Faza introductivă în care profesorul expune elevilor datele problemei sau a temei care trebuie soluționată;

2. Faza lucrului individual, când elevii lucrează fiecare pe cont propriu pentru a găsi soluții cât mai corecte și mai pertinente problemei. Ea durează aproximativ cinci-șase minute, timp în care se notează întrebările legate de tema sau subiectul tratat.

3. Faza lucrului în perechi, în care elevii se constituie în grupe de doi pentru a putea discuta rezultatele individuale la care a ajuns fiecare. Se solicită răspunsuri la întrebările individuale din partea colegilor și se notează dacă apar altele nelămuriri.

4. Faza reuniunii în grupuri mai mari. În această etapă alcătuiesc două grupe mari, care să fie aproximativ egale ca număr de elevi, compuse din grupele anterioare mai mici existente și se discută despre rezultatele la care s-a ajuns în pereche și individual, răspunzându-se la întrebările rămase nesoluționate.

5.Faza raportării soluțiilor în colectiv, reunește întreaga clasă care analizează, discută și trage concluzii privind ideile și soluțiile emise. Acestea pot fi trecute pe tablă pentru a putea fi vizualizate de toți sau pe foi de flipchart.

4.2.1.5. Metoda diagramei cauzelor și a efectului

Metoda digramei cauzelor și a efectului oferă posibilitatea de a se evidenția cauza și sorgintea unui eveniment, unei probleme, sau unui rezultat. Diagramele sunt folosite de către grupul de elevi ca într-un proces creativ de generare și organizare a cauzelor majore și minore ale unui rezultat su ale unui efect.

Etapele de realizare a diagramei cauzelor și a efectului, pregum și regulile de aplicare în strategia didactică sunt următoarele:

1. Se împarte unitatea instrucțională în echipe de lucru, în funcție de numărul de elevi;

2. Se identifică problema sau tema supusă discuției, care este rezultatul unei întâmplări sau al unui eveniment special și efectul acestuia. Fiecare grup are de analizat câte un efect.

3. Are loc o dezbatere pe tema dată, în fiecare grup, pentru a se descoperi cauzele care au determinat un rezultat sau un efect supus analizei. Rezutatele și opiniile sunt înregistrate pe tablă sau pe hârtie.

4. se construiește diagrama cauzelor și a efectului astfel:

pe axa principală a diagramei se trece efectul evenimentului, situației;

pe ramurile axei principale se trec cauzale majore ale acestui efect, răspunzându-se la un set de șase întrebări: unde? / când? / cine? / de ce? / Ce? / cum? (s-a întâmplat);

cazele minore care decurg din cele principale se trec pe câte o ramură mai mică dedusă din cauza majoră.

5. Etapa examinării diagramei cauzelor generată de fiecare grup, fiind analizate patternurile, modalitatea de distingere a cauzelor minore de cele majore și modul în care a fost gândită plasarea lor în diagramă. Se evaluază fiecare diagramă a grupurilor, în parte.

6. Se stabilesc concluziile și se precizează importanței cauzelor majore și modul lor de acțiune.

Am realizat o diagramă a cauzelor și a efectului, pornind de la episodul zidirii Mirei, analizând succint cauzele și condițiile care au determinat imolarea acesteia.

Diagrama cauzelor și a efectului zidirii Mirei

în drama „Meșterul Manole” de Lucian Blaga

Fig.4.3.

Fig.4.4. Cauzele imolării Mirei

4.2.1.6. Metoda numită „Floarea de nufăr” sau tehnica LOTUS

Această metodă didactică se bazeză pe deducerea de conexiuni între concepte și idei, pornind de la un subiect sau o temă centrală, fixată de profesor. Problema, subiectul propus sau tema centrală determină alte opt idei secundare care se construiesc asemeni petalelor florii de nufăr, în jurul ideii principale. Acestea devin idei principale pentru alte opt idei secundare, astfel că tema generală ajunge dă genereze alte subiecte sau teme de studiu, ce presupun concepte și conexiuni diferite, noi.

Tehnica „Florii de nufăr” se desfășoară în mai multe etape, după cum urmează:

1.Se construieșete o diagramă (conform Anexa 3);

2.Se scrie tema centrală în centrul diagramei realizate;

3.Elevii se gândesc la ideile sau aplicațiile legate de tema centrală, care se trec

în cele opt “petale” reprezentate de cercuri sau alte figuri geometrice ce înconjoară tema centrală, de la A la H, în sensul acelor de ceasornic;

4.Folosirea celor opt idei deduse de către elevi, drept noi teme centrale pentru celelalte opt cadrane ale florii de nufăr;

5. Etapa în care se construiesc noi conexiuni pentru celelalte teme centrale care se consemneză în diagramă, formându-se noi cadrane.

6.Evaluarea ideilor, prin analiza diagramelor și aprecierea rezultatelor atât calitativ, cât și cantitativ. Ideile emise pot să constituie surse pentru alte lecții sau aplicații.

Pentru stimularea creativității se poate solicita elevilor să construiască un lotus individual.

Am ilustrat mai jos un model al tehnicii Lotus, utilizând caa text suport poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, de Lucian Blaga.

Figura 4.5.Tehnica Lotus

Text suport: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, Lucian Blaga

4.2.1.7. Metoda Brainstorming sau „furtună în creiere”

Această metodă este o formă de „evaluare amânată”, fiind o modalitate de educație interactivă în vederea dezvoltării unor noi idei ivite din comunicarea participanților la discuție, fiecare putând veni cu una sau mai multe sugestii. Cea mai bună soluție oferită va fi valorificată pentru rezolvarea problemei.

Denumirea acestei metode, sistematizate în 1948, în lucrarea „Applied imagination”, de către Alexander Osborn, profesor în SUA, la Universitatea „Buffalo”, vine de la englezescul „brain” care înseamnă „creier” și „storming”, tradus prin „furtunos”.

Este o metodă care folosește o „cascadă” sau „un asalt” al ideilor, bazându-se pe spontaneitate pentru a fi emise cât mai multe soluții la problema ridicată, care pot fi combinate într-un rezultat optim, fiind stimulată nu numai creativitatatea, ci și libera exprimare, într-un ambient educativ lipsit de inhibiții și de remarci critice.

Pentru că momentul evaluării este amânat, cei care participă scapă de angoasa unor posibile erori, fiind eliberați de orice constrângeri, putând oferi răspunsuri neconvenționale, provocând o reacție în lanț, deosebit de stimulativă și consructivă. Metoda lui Osborn valorifică următoarele reguli care sunt fundamentale pentru o gândire creativă: căutarea nelimitată și în voie a ideilor, amânarea judecății acestora, cantitate cât mai mare a ideilor, schimb fertil de idei și concepții.

Neajunsul acesteia este că e utilă într-un grup mai mic, de maxim treizeci de persoane, de preferință eterogen ca pregătire profesională și ocupație, având nevoie de un moderator, cu dublă funcție, atât de animator, cât și de mediator.

Durata optimă de aplicare a brainstorming-ului este de 20-45 de minute, metoda cuprinzând două momente principale: producerea ideilor și evaluarea acestora, prin aprecieri critice pozitive sau negative.

Regulile de desfășurare ale brainstorming-ului sunt următoarele:

1.Este necesară cunoașterea problemei care se pune în discuție și soluționarea necesității soluționării ei, pe baza expunerii clare și concise din partea moderatorului discuției;

2.Selecționarea atentă a participanților pe baza principiului eterogenității în ceea ce privește pregătirea, vârsta, simpatiile;

3. Asigurarea unui mediu propice lecției, fără zgomote, spațios, cu o atmosferă prielnică stimulării creativității;

4. Încurajarea formulării de idei îndrăznețe, oricât de inedite și neobișnuite și admiterea opiniilor oricât de atipice.

4.2.1.8. Metoda „starbursting” sau explozia stelară

Această metodă este similară brainstormingului și este utilă în dezvoltarea creativității, denumirea ei venind de la englezescul “star”, care înseamnă stea și ”burst” care se traduce prin „a exploda”. Cu alte cuvinte, se începe strategic din centrul conceptului și se împrăștie spre exterior, la fel ca o explozie stelară.

Modul de aplicare a acestei metode „starbursting” este următorul:

Se notează pe o coală sau pe caiet o idee sau o problemă și se înșiră o serie de întrebări legate de aceasta.

Lista de întrebări inițiale poate să genereze altele, solicitând alte conexiuni între concepte.

Scopul acestei metode este să se obțină cât mai multe întrebări, antrenând întregul colectiv într-o explozie de interogații și conexiuni menite să dezvolte creativitatea.

Etapele de desfășurare ale acestei metode sunt:

1. Propunerea unei probleme de rezolvat, a unei sarcini de lucru;

2. Organizarea elevilor în grupuri preferențiale;

3. Se elaborează o listă cu întrebări de către fiecare grupă de elevi, cu rezultate diverse și creative.

4.Se comunică rezultatele muncii de grup.

5. Sunt evidențiate întrebările mai interesante și se apreciază munca în echipă.

Facultativ, la unele întrebări se pot da și răspunsuri, fiind o metodă relaxantă, care se pliază la orice vârstă și pe o paletă diversă de domenii.

În figura 4.6. am realizat un model al metodei „starbursting”, având drept text-suport poemul Izvorul nopții de Lucian Blaga.

4.2.1.9. Metoda Pălăriilor gânditoare

Această tehnică interactivă, după cum îi dovedește și numele, stimulează gândirea creativă și spiritul histrionic al elevilor, care trebuie să interpeteze diverse roluri, în funcție de culorea pălăriei alese.

Pălăriile gânditoare sunt în număr de șase, având următoarele culori: roșu, alb, verde, galben, albastru și negru. Fiecare culoare are un rol precis, dar acesta se poate inversa, participanții putând spune ce gândesc, dar în acord cu rolul pe care-l joacă.

Rolul pălăriilor este următorul:

Pălăria albă – obiectivitate și gândire clară

Oferă obiectivitate asupra informațiilor și gândirii;

Se concentrează pe fapte obiective și pe imagini clare;

Este neutră.

Pălăria roșie – imaginație și emoție

Oferă imaginație liberă de orice constrângeri;

Faptele sunt privite din perspectivă subiectivă, emoțională;

Poate semnifica și furia sau supărarea;

Descătușează orice efuziune sau pornire afectivă și sentimentală.

Pălăria neagră – prudență și pesimism

Oferă celui care o poartă prudență, judecată și grijă;

Perspectiva asupra vieții este pesimistă, sumbră;

Lucrurile sunt văzute în latura lor negativă.

Pălăria galbenă – gândire pozitivă și constructivă

Oferă gândire pozitivă, simbolizând lumina solară, optimism;

Gândire constructivă bazată pe fundamente logice.

Pălăria verde – inovație și creație

Sunt exprimate idei noi, fiind stimulate gândirea creativă și imaginația;

Reprezintă simbolul fertilității vegetative, un semn al abundenței.

Pălăria albastră – control și gândire rece

Oferă spirit atotvăzător și atotcunoscător, albastrul fiind culoarea cerului, simbol spiritual;

Exprimă nevoia de control în procesul de gândire;

Supraveghează și dirijează bunul mers al activității.

Participanții trebuie să gândească din perspectiva culorilor pălăriei care formează următoarele perechi:

Pălăria albă – pălăria roșie

Pălăria neagră – pălăria galbenă

Pălăria verde – pălăria albastră

Această metodă se aplică astfel:

Se propune o situație de rezolvat fiecărei pălării, care poate fi purtată de un elev sau de un grup de elevi. Ei trebuie să știe că pălăria albă informează, cea albastră clarifică, cea verde generează noi idei, cea galbenă aduce beneficii bazate pe creativitate, cea neagră identifică greșelile, pălăria roșie spune ce simte.

Pălăriile vor folosi un set de expresii și întrebări formulate în tabelul 4.6.

Tabelul 4.6.

Cum gândesc cei care poartă pălăriile?

Conceptul de „gândire laterală” a fost introdus de Edward de Bono care consideră că orice problemă poate fi soluționată prin ieșirea din gândirea obișnuită, aceasta fiind privită și analizată din perspective inedite, prin apelul la imaginație. Aceasta are o multitudine de beneficii:

Dezvoltă o gândire critică și creativă, renunțându-se la rigiditate;

Angajează intens procesul gândirii și toate forțele psihice de cunoaștere;

Permite elevilor să conștientizeze tipurile de gândire în diferite contexte, antrenându-le procesele psihice specifice;

Nu apare criticismul inhibitor, fiind doar punctate slăbiciunile;

Se practică ocul de rol care duce la îmbunătățirea deciziilor;

Prmite adaptarea comportamentului la situații diverse și , prin caracterul ludic, reduce conflictul dintre membrii grupului.

Stan Panțuru consideră că metodele ludice sunt foarte utile pentru dezvoltarea gândirii creative, subliniind că „jucând un rol, elevul în cauză se simte mult mai confortabil decât atunci când i se impune să facă ceva, să se comporte într-un anumit mod”.

4.2.1.10. Tehnica 6/3/5

Această metodă este asemănătoare brinstorming-ului, pe o foaie de hârtie scriindu-se ideile pe o foaie de hârtie care trebuie săcircule la toți participanții, de unde și denumirea “brainwriting”.

Denumirea ,,6/3/5” este dată de la faptul că orice grupă de lucru este formată din șase membri. Aceștia notează fiecare pe foaia de hârtie câte trei soluții la problema/ sarcina propusă. Timpul de lucru este de cinci minute.

Această metodă are următoarele etape:

1. Se împarte clasa în grupe alcătuite de câte șase membri;

2. Se formulază o sarcină și se explică modalitățile de lucru;

3. Se împarte câte o foaie de hârtie care conține câte trei coloane;

4. Se desfășoară activități de grup, care îmbină activitatea individuală cu cea de grup, fiecare membru al grupului notând pe foaie trei soluții în cele trei coloane ale tabelului, timp de cinci minute.

5. După expirarea timpului de lucru, foile migrează de la stânga spre dreapta până ce ajung la posesorul inițial.

Cel care primește foaia colegului din stânga, după ce citește soluțiile notate deja, încearcă să aducă îmbunătățiri, prin contribuția proprie, reconstruind pe baza acestora.

6. Se rețin cele mai bune soluții și se centralizează datele obținute, fiind făcute aprecieri asupra rezultatelor.

4.2.1.11. Metoda Philips 6/6

Această metodă este denumită după cel care a elaborat-o, J. Donald Philips, profesor de literatură la Universitatea din Michigan unde a și testat-o. Este similară metodei 6/3/5 și brainstormingului, dar se individualizează prin limitarea discuțiilor asupra problemei la șase minute de către șase participanți.

Etapele în care se desfășoară metoda Philips 6/6 sunt:

1.Se constituie grupurile de lucru formate din câte șase participanți, având următoarele atribuții: patru membri, un secretar și un conducător de grup. Membrii grupului au următoarele competențe: secretarul consemnează toate ideile colegilor, conducătorul dirijează dezbaterea și prezintă concluziile, membrii participă la discuții și oferă soluții.

2. Se înmânează sarcina de lucru / problema ce trebuie rezolvată, motivându-se importanța acesteia.

3.Se dezbate problema, în cadrul grupului, timp de 6 minute. Discuțiile se pot purta liber, în sensul că fiecare membru propune un răspuns și, în final, sunt consemnate cele mai pertinente sau pot exista discuții progresive, fiecare participant expunându-și varianta în cadrul grupului.

4. Sunt prezentate soluțiile elaborate. Conducătorii fiecărui grup expun soluțiile sau le predau în scris profesorului.

5. Se trece la discuția colectivă, fiind ierarhizate pe tablă variantele propuse, și elaborată soluția finală.

6. Profesorul evaluează activitatea și eficiența demersurilor elevilor.

4.2.1.12. Metoda Frisco

Metoda Frisco se bazează pe interpretarea din partea participanților a unui rol specific pliat pe o anumită dimensiune a personalității, fiind oferite mai multe perspective unei probleme sau unei sarcini de rezolvat. Fiecare membru al grupului va juca, pe rând, rolul exuberantului, consevatoristului, optimistului, pesimistului.

Numele acestei metode didactice vine de la echipa de cercetare, care a propus-o, numită “Four boys of Frisco”, în traducere “cei patru băieți din San Francisco”, scopul acesteia fiind rezolvarea unor probleme complexe, pe căi simple și eficiente.

La baza acesei metode stă brainstorming-ul regizat, solicitând participanților spirit critic, capacități empatice, implicare activă, gândire creativă, imaginație.

Etapele metodei Frisco sunt următoarele:

1. Etapa punerii în discuție a problemei: profesorul sau elevii sesizează o situație-problemă și o propun spre analiză și rezolvare;

2. Etapa organizării colectivului de elevi: se stabilesc rolurile pentru fiecare în parte – conservatorul, optimistul , exuberantul, pesimistul, acestea putând fi interpretate individual sau concomitent de mai mulți participanți ce formează o echipă.

3. Etapa dezbaterii în colectivul clasei: fiecare interpretează rolul ales și își susține punctul de vedere în acord cu acesta.

Conservatorul va aprecia soluțiile vechi, pronunțându-se pentru menținerea lor, dar nu va exlude total aducerea unor îmbunătățiri.

Exuberantul are viziune, de aceea emite idei aparent imposibil de aplicat în practică, pentru a realiza un cadru inovator și imaginativ-creativ, motivându-i pe ceilalți participanți să îmbrățișeze opiniile lor, printr-un fenomen de contagiune.

Pesimistul cenzurează ideile și soluțiile inițiale, neavând o părere bună despre cele discutate, relevându-le aspectele nefaste.

Optimistul găsește fundamentări realiste, luminează umbrele lăsate de pesimist, îmbărbătează participanții să privească lucrurile realist și concret, evidențiind soluțiile bune și stimulând gândirea pozitivă.

4. Etapa sistematizării ideilor emise și formularea concluziilor.

Există asemănări între această metodă și cea a „Pălăriilor gânditoare” în ceea ce privește desfășurarea activității, dar și limitele și avantajele.

4.2.1.13.Concluzii

Reușita acestor metode depinde de strategia didactică a profesorului, de modul în care acesta le armonizează cu cerințele și standardele educaționale și cu particularitățile psihologice și cognitive ale clasei.

Elevii trebuie să fie încurajați să comunice, să interpreteze, să-și transfere achizițiile teoretice în diverse contexte aplicative, să fie obișnuiți să gândească autonom.