Metoda Demonstratiei

II.2.3. Metoda demonstrației

Metodă de predare-învățare, în cadrul căreia mesajul transmis elevului este cuprins într-un obiect concret, într-o acțiune concretă ori în substitutele lor, metoda demonstrației are ca scop asigurarea unui suport concret-senzorial, care va permite cunoașterea mai exactă a unor aspecte ale realității sau reproducerea cât mai fidelă a unor acțiuni care stau la baza unor anumite comportamente de ordin practic. Este utilizată frecvent în predarea-învățarea chimiei, aceasta fiind o disciplină care explorează direct realitatea concretă. La baza demonstrației se găsește un suport material (natural, figurativ sau simbolic), de la care se va pleca și se vor dezvolta anumite reprezentări, constatări, interpretări.

Formele demonstrației se pot clasifica după materialul utilizat sau acțiunea implicată în:

demonstrația realizată cu obiecte naturale;

demonstrația realizată cu acțiuni;

demonstrația realizată cu substitutele obiectelor, fenomenelor, acțiunilor;

demonstrația de tip combinat;

demonstrația realizată cu mijloace tehnice.

Demonstrația cu obiecte naturale

Se caracterizează prin faptul că sursa de bază a informației elevului constă dintr-un obiect natural (roci, substanțe chimice), încadrate pe cât posibil în mediul lor de existență, de aici provenind avantajul unei învățări eficiente, dată fiind evidența faptelor constatate de elevi în acest fel.

Pentru folosirea acestei metode trebuie îndeplinite anumite cerințe didactice:

așezarea și distribuirea în grupuri a elevilor să fie gândite astfel încât să asigure receptarea convenabilă de către toți (pentru o demonstrație frontală, dispunerea în semicerc a elevilor sau dacă există suficiente materiale ce pot fi distribuite, elevii se dispun în grupuri mici);

obiectele să le fie prezentate elevilor doar atunci când este neapărată nevoie să fie explicate pentru a nu reprezenta o continuă cauză de distragere a atenției;

sensibilizarea și orientarea în prealabil a elevilor asupra obiectelor ce urmează a fi demonstrate;

acordarea unui scurt timp de satisfacere a curiozității elevilor atunci când obiectele prezintă niște aspecte deosebit de atrăgătoare prin ineditul lor;

prezentarea de situații tipice din realitate;

atunci când obiectele sunt de dimensiuni mici sau sunt de mai multe categorii este indicat ca prezentarea lor să se facă în colecții;

ori de câte ori situația o îngăduie, obiectele să fie percepute prin participarea cât mai multor simțuri;

să se facă trecerea de la intuirea întregului, la etapa prezentării analitice, să se finalizeze cu întoarcerea la ansamblu.

Bineînțeles că trebuie avută în vedere respectarea măsurilor de securitate a muncii în cazul substanțelor nocive sau periculoase, manevrarea acestora trebuie să fie făcută exclusiv de către profesor.

Demonstrația cu acțiuni

Având în vedere că disciplina chimie este o știință experimentală cu un pronunțat caracter practic-aplicativ, elevul este condus de la observarea unor fenomene chimice, pe baza demonstrației, la observarea fenomenelor prin activitate proprie, respectiv verificarea și aplicarea acestora în practică. Dacă sursa cunoașterii pentru elev o reprezintă acțiunea pe care profesorul o realizează, atunci scopul final îl reprezintă transformarea acelei acțiuni într-o deprindere, în formarea unei competențe. Încă din primul an de studiu al chimiei, elevii vor fi puși în situația de a-și forma deprinderi motorii de manipulare a aparaturii de laborator, confecționată din sticlă (eprubete, pahare Berzelius, Erlenmeyer, pâlnii, baghete, pipete) sau a ustensilelor de laborator (spatulă, lingură de ars, clește de lemn, suporturi), surselor de încălzire. Pentru ca elevii să-și formeze aceste deprinderi se vor respecta anumite cerințe în aplicarea metodei:

așezarea, gruparea și instruirea prealabilă a elevilor;

exersare prealabilă suficientă a acțiunii de către profesor;

demonstrația să fie înfăptuită efectiv pentru a putea fi observată de către elev;

implicarea elevului și realizarea acțiunii de către acesta sub îndrumarea atentă a cadrului didactic;

explicarea parte cu parte a acțiunilor mai complexe.

Demonstrația cu substitute

Această formă a demonstrației utilizează substitutele sau materialele confecționate, preparate, care au rolul de a reproduce fidel sau convențional obiectele sau fenomenele ce vor fi demonstrate. Aceste materiale au avantajul că pot fi la îndemâna cadrului didactic, aceste modele asigurând un suport concret-senzorial procesului de învățământ. Substitutele pot apare sub mai multe forme:

materiale tridimensionale (modele utilizate pentru reprezentarea strucuturii moleculelor: de tip sfere-bețișoare, de schelet de tip Dreiding, tip calotă), machete (diverse instalații);

planșe diverse, reprezentări grafice (desene identice cu originalul; diferite scheme cu caracter convențional; tabele; scheme ale unor procese tehnologice, instalații; simboluri, formule chimice; sistem periodic al elementelor; seria de activitate a metalelor).

Motivația utilizării substitutelor poate fi justificată analizând următoarelor aspecte:

dicultățile legate de distanța în timp și spațiu nu face posibilă, în multe situații, apelul direct, nemijlocit, la obiectele sau fenomenele concrete;

structura prea complexă a obiectelor și fenomenelor din realitate, structură care prin utilizarea substitutelor se poate simplifica, fie prin observare, fie prin schematizare;

pot fi utilizate ca resurse de cadrul didactic timp nelimitat; 

prețul de cost mai mic, în raport cu originalele.

Și în această formă a demonstrației trebuie respectate anumite cerințe didactice:

așezarea și aranjarea în spațiu a elevilor pentru o vizibilitate cât mai bună;

respectarea unor exigențe didactice de execuție prin sugerarea proporțiilor dimensionale ale diferitelor realități substituite, fie prin utilizarea diverselor procedee de redare, care sporesc claritatea reprezentărilor grafice: linii îngroșate, linii punctate, trasare cu culori diferite, în scopul reținerii unor semnificații diferite ale conținuturilor vizate;

conformarea la exigențele de ordin estetic.

Demonstrația combinată

Combinațiile demonstrative care apar în forme relativ constante sunt:

demonstrația prin experiențe;

demonstrația prin desen didactic.

Demonstrația prin experiențe (experiment demonstrativ) reprezintă combinația dintre demonstrația cu obiecte și cea cu acțiuni. Ea asociază acțiunea de provocare a unui fenomen, cu explicarea și observarea obiectelor care se transformă prin respectivul fenomen, realizând atât cunoașterea obiectelor cât și însușirea acțiunii de experimentare, profesorul reușind să le demonstreze pe ambele. Motivația utilizării ei constă în faptul că redă, redus la scară, conținutul unei serii întregi de fenomene, cultivând în același timp și priceperea elevului de a investiga realitatea prin efort propriu, având ca suport modelul pus la dispoziție de profesor, în timpul desfășurării experienței.

Demonstrația prin desen didactic se concretizează în realizarea desenului de către cadrul didactic în fața elevilor, aceștia din urmă desenând în același timp cu el. Combinația ce se distinge în acest caz este cea dintre o acțiune și un substitut. Scopul este dublu: aprofundarea informației elevului, respectiv formarea deprinderii lui de a reda prin desen conținuturile care vor trebui învățate.

Făcând referire la regulile didactice ce trebuie aplicate în cadrul celor două tehnici combinate de demonstrație, ele se pot exprima doar ca idee, prin însumarea regulilor amintite anterior în dreptul fiecărei componente: ale demonstrației cu obiecte, respectiv cu acțiuni, în cadrul experienței; ale demonstrației cu acțiuni, respectiv cu substitute, în cadrul desenului didactic.

Demonstrația cu mijloace tehnice

Această formă de demonstrație, utilizează diferite tipuri de mijloacele tehnice: mijloace audio, video sau audio-vizuale. În prezent, mijloacele tradiționale (benzi magnetice, discuri, aspectomat, casetele audio și video) nu mai sunt utilizate probabil deloc, dezvoltarea tehnologiei informaționale, a calculatoarelor, a internetului fâcând posibilă apariția unor noi tehnologii de instruire și integrarea acestor mijloace în activitățile didactice (calculator, proiector, softuri educaționale, sistem AeL).

Astfel elevii își vor forma deprinderi de utilizare a tehnologiilor informatice care oferă diverse avantaje:

redau cu fidelitate ridicată, atât în plan sonor, cât și vizual;

pot surprinde și reproduce aspecte care prin alte mijloace ar fi imposibil sau cel puțin foarte greu de observat;

datorită existenței diferitelor aplicații informatice, pot fragmenta, descompune în secvențe și reproduce fenomene insesizabile prin alte metode;

ele facilitează reluarea imediată, ori de câte ori se dorește;

prin prisma ineditului pe care îl conțin și îl afișează și chiar aspectului estetic deosebit pe care îl pun la dispoziția utilizatorilor, ele sunt mai captivante pentru elevi și mai productive.

Cerințele pe care le implică sunt:

organizarea specială a spațiului în care se fac demonstrațiile de acest fel;

alegerea judicioasă a momentului utilizării demonstrațiilor de acest fel;

pregătirea specială a profesorului pentru utilizarea și pentru întreținerea în stare funcțională a dispozitivelor, materialelor, aparaturii cuprinse în acest demers.