Jocul – Cadru Si Factor al Devoltarii la Varsta Prescolara

Pedagogie

Jocul – Cadru Si Factor al Devoltarii la Varsta Prescolara

Byadmin ianuarie 1, 2024

Jocul – cadru și factor al devoltării la vârsta preșcolară

PLANUL LUCRĂRII

ARGUMENT

Capitolul I. Considerații generale

I.1. Conceptul de joc, caracteristici, clasificări

I.2. Funcțiile jocului

I.3. Relația dintre joc și învățare

Capitolul II. Jocul – cadru și factor al dezvoltării la vârsta preșcolară

II.1. Profilul psihologic al vârstei preșcolare

II.2. Teorii despre joc

II.3. Clasificarea jocului (exemple)

Capitolul III. Studiu experimental privind organizarea și desfășurarea jocurilor în învățământul preșcolar

III.1. Organizarea cercetării

III.1.1. Ipoteză, obiective, eșantioane

III.1.2. Metodologia cercetării

III.1.3. “Învățăm jucându-ne”

III.2. Rolul educatoarei în pregătirea, conducerea și îndrumarea jocului

III.3. Strategii de realizare a jocului

Concluzii și propuneri

Anexe

Bibliografie

ARGUMENT

Jocul, învățarea, munca și creația sunt forme prin care se manifestă activitățile umane. Potrivit psihologului Edouard Claparède, jocul reprezintă o activitate fizică sau mentală fără finalitate practică și căreia oamenii i se dedică din pură plăcere. Specific vârstelor copilăriei, el are importanță hotărâtoare pentru dezvoltarea psihică a copilului. „A ne întreba de ce se joacă copilul, înseamnă a ne întreba de ce este copil. Copilăria servește pentru joc și imitare.” Edouard Claparède,- „Psihologia copilului și psihologia experimentală”, E.D.P. București, 1975, p.78.

Tocmai de aceea, la vârsta copilăriei, pe primul loc este jocul, pentru că activitatea de joc determină și pregătește celelalte activități. Prin joc, copiii își formează identitatea personală, învață acțiuni, operații, conduite care îl ajută să rezolve probleme din mediul său, învață să fie mai flexibil în gândire, să creeze soluții diferite, își dezvoltă atenția, motivația, abilitățile sociale, învață să comunice (vorbire, ascultare, înțelegere).

Jocul este un puternic stimulent cognitiv atât pentru învățarea independentă, cât și pentru învățarea în grup. Se îmbină cu învățarea, cu creația, oferindu-i copilului posibilitatea de a experimenta rolul de creator al realității.

În cadrul jocului copilul preșcolar are posibilitatea de a lua decizii, de a exersa roluri sociale; el învață să se adapteze la ceilalți, să comunice cu ei; își configurează primele noțiuni a ceea „ce e bine” și „ce e rău”, a „ceea ce e frumos” și „ceea ce e urât”. Datorită rolului jocului în formarea personalității umane în perioada copilăriei, lucrarea de față se axează pe identificarea celor mai eficiente modalități de desfășurare a activităților , bazate pe folosirea jocului .

Lucrarea, se referă la activitatea fundamentală a copilului de vârstă preșcolară și aspectele formative ale acesteia asupra dezvoltării sale, evidențiind faptul că una dintre activitățile cu maximă valoare educativ-formativă asupra copilului – poate fi realizată prin joc într-un mod plăcut, prin participarea cognitivă, afectivă și volitivă a copiilor la activitate.

CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII GENERALE

I.1. CONCEPTUL DE JOC, CARACTERISTICI , CLASIFICĂRI

Exista putine subiecte in domeniul psiho-pedagogic care sa fi suscitat in ultima jumatate de secol atat de multe cercetari ca jocul. Jocul este divertisment, recreere și în același timp nevoie vitală de re-construcție imaginară a realității. Copilul care se joacă construiește lumea, o apropie, analizează și caută să o înțeleagă.

Ed.Claparede, M.Montessoti, J.Piaget, A.N.Leontiev, D.Dodge, P.P.Neveanu, U.Șchiopu sunt doar câteva nume ale celor ce au lucrări de referință în domeniu.

,, Omul nu este intreg decat atunci cand se joaca ’’ scria Schiller. ,,Arta, stiinta, religia nu sunt adesea decat niste jocuri serioase. Omul se joaca de-a pictatul, de- a facut rime, asa cum joaca sah. Multe opere care au incantat generatii intregi, n- au fost pentru autorii lor decat niste jocuri admirabile. Intr-adevar evadand in lumea jocului omul paraseste lumea nevoilor, aceasta lume interesata care se inconjoara si se incatuseaza. Toate acestea sunt cu atat mai adevarate la copil, pentru care aproape orice activitate este jocul. Jocul este acea forma de manifestare care satisface cel mai bine nevoia de activitate a copilului. Prin natura sa psihologica si sociala, jocul copilului se deosebeste de jocurile animalelor. Jocul copilului reflecta un variat continut social.

Copilul cunoaste, treptat, lumea din jurul lui, intrand intr- un sistem de relatii social- umane din ce in ce mai larg. Pe masura ce se dezvolta si patrunde mai adanc in sfera relatiilor cu obiectele si persoanele din jur, el simte nevoia sa actioneze asa cum actioneaza oamenii maturi. Deoarece posibilitatile copilului pentru a desfasura unele activitati sunt limitate, el avand cunostinte si deprinderi insuficiente pentru indeplinirea actiunilor dorite, apare contradictia dintre dorinta si posibilitate. Aceasta contradictie se rezolva prin joc. Astfel, copilul poate fi sofer, doctor, etc. manuind obiecte din imediata apropiere. Manuind un disc, copilul ,,conduce’’ masina substituindu- se in plan imaginar soferului.

Pentru copilul prescolar, jocul este tipul fundamental de activitate. Sub influenta lui copilul se formeaza, se dezvolta si- si restructureaza intreaga activitate psihica. Prin intermediul jocului copilul isi insuseste o suma de cunostinte despre mediul inconjurator. De asemeni i se dezvolta procesele psihice de reflectare a realitatii (perceptii, reprezentari, memoria,gandirea,imaginatia,limbajul, etc.)

Prin manuirea in timpul jocului a diferitelor obiecte copilului i se dezvolta perceptiile de marime, forma, culoare, greutate, asperitate, etc. Pentru a construi un bloc, copilul trebuie sa- si reprezinte initial imaginea concreta a acestuia, actiunile oamenilor, comportamentul acestora. In felul acesta copilul isi adanceste si- si imbogateste reprezentarile. Jocurile cu subiecte presupune dezvoltarea imaginatiei reproductive si a celor creatoare prin obtinerea unor ,, picturi ’’ sau ,, castele ’’ originale. Copiii isi transpun imaginar diversele situatii de la care pleaca in jocurile lor. Cercetarile au relevant faptul ca functiile memoriei ( intiparire, recunoastere, reproducere ) ca si operatiile gandirii (comparatia, generalizarea, clasificarea etc. ) se realizeaza mai usor prin jocuri decat in alte conditii. Necesitatea memorarii unor reguli este motivate de cerintele jocului si astfel ea se realizeaza cu mai multa usurinta. In stransa acuitate cu celelalte procese de cunoastere, prin joc se dezvolta si limbajul prescolarului.

Jocurile nu se pot desfasura fara comunicare, asa cum nu exista jocuri fara miscare si fara actiune. Copilul vorbeste chiar si atunci cand se joaca singur, deoarece subiectul, actiunile pe care le efectueaza, ridica numeroase probleme. Jocul este si un important mijloc de prin care se statornicesc relatii bazate pe sentimente de prietenie, compasiune , solidaritate, spirit colectiv, etc. In acelasi timp, jocul contribuie la dezvoltarea conduitei si a trasaturilor de caracter. Jocul ofera posibilitatea copilului de a se stradui sa invinga obstacolele intalnite, sa depuna eforturi voluntare, sa- si subordoneze dorintele, sa persevereze in realizarea rolurilor.Dupa cum am aratat, la varsta prescolara, jocul este activiatatea fundamentala in progresul careia se realizeaza dezvoltarea psihica a copilului, dar nu este singura.

Cu toate posibilitatile largi pe care le ofera, jocurile nu sunt suficiente pentru a-l inarma pe copil cu cunostinte sistemstice si organizate despre mediul inconjurator, pentru a- l forma diferite procese si insusiri psihice. Activitatile care intregesc si desavarsesc functia educativa a jocului sunt activitatile de invatare si munca. In cadrul activitatilor obligatorii se planifica predarea cunostintelor si formarea deprinderilor in legatura cu dezvoltarea vorbirii, cunoasterea mediului inconjurator, desenul, modelajul si alte activitati cu materiale, innumaratul, etc.

Si pana la varsta prescolara copilul invata sa- si formeze unele deprinderi de autoservire, dar anteprescolarul invata si munceste dupa un ,,program propriu’’, sub impulsul contactului nemijlocit cu mediul inconjurator, de aceea aceste activitati au un caracter spontan, neorganizat, nesistematic. La varsta prescolara, in cadrul activitatilor obligatorii copilul se obisnuieste, treptat sa asculte atent, disciplinat expunerea educatoarei, sa exerseze in ceea ce priveste pronuntarea corecta a cuvintelor, invata sa faca unele generalizari care conduc la precizarea continutului notional al cuvintelor ceeea ce constitue o noua treapta in dezvoltarea intelectuala a prescolarului. De multe ori , invatarea este realizata prin includerea procedeelor de joc, mai ales la prescolari din grupa mica.Astfel se capteaza mai bine atentia, se intensifica procesele de analiza, sinteza, se dirijeaza miscarile si actiunile, se mentine viu interesele copiilor pentru activitate.

In formarea personalitatii prescolarului, pe langa joc si invatare, un rol important il detine si munca. Desigur, prescolarul nu are cunostintele si deprinderile care sa- i permita sa munceasca la fel ca adultii. In activitatea practica a institutiilor prescolare se realizeaza pregatirea psihologica a copiilor pentru munca in directiile formarii de reprezentari despre munca adultilor, dezvoltarii unor deprinderi practice elementare, educarii copiilor in spiritual dragostei fata de munca si al aprecierii muncii in sine. Sub influenta unor forme simple ale motivatiei sociale ale muncii, in conditiile unei educatii juste in gradinita si familie, copilul lucreaza cu placere si duce lucrurile pana la capat. Motivul social (a face ceva folositor pentru altii ) este cu mult mai puternic decat motivele jocului sau ale activitatii in folos personal.

E. Claparede, referindu-se la joc si munca, considerate principale forme de activitate umana, puncteaza cateva etape prin care trebuie sa treaca individual de la cele mai simple si usoare forme de joc, la modalitatile cele mai laborioase.

1. Jocul primitiv, jocul in forma lui cea mai pura,in acest stadiu, jocul consta intr-o singura actiune pe care nici un scop constient nu o determina, scopul acestei activitati este,, activitatea insasi’’.

2 .Jocul cu un pseudoscop, in care se ,,strecoara’’ urmarirea unui scop, dar acesta nu este decat un pretext de activitate. Copilul se joaca ,,Ascunde-te , ascunde-te! ’’ dar nu cauta sa gaseasca. El simuleaza dorinta descoperirii obiectului pentru placerea de a cauta.

3. Ocupatia reprezinta un al patrulea stadiu. Aici se incadreaza activitatea usoara intermediara dintre joc si munca. Caracterul lucid al ocupatiei scade pe masura ce scopul este mai clar urmarit. Aici se poate exemplifica cu actiunile de colectionare de timbre, plante, insecte, cartoane, etc.

4. Urmatorul stadium este numit de autor ,,activitate cu scop lucid’’. Acum scopul este urmarit cu precizie, acestuia fiindu- i subordinate actiuni care pot sa nu aprtina activitatii de joc. De exemplu, memorarea unui rol pentru dramatizare. Scopul este atragator insa memorarea rolului nu are nimic ,,ludic’’.

5. O ultima etapa ne conduce la jocul superior. Operatiile, in acest stadiu, sunt foarte apropiate de conditiile muncii, dar intrunesc si conditiile jocului. Putem aminti aici toate creatiile spontane ale artei, ca si cercetarea care au drept mobil pura curiozitatea omului de stiinta.

Urmatoarele etape urmaresc diferite moduri de munca din ce in ce mai putin asemanatoare cu jocul. ,,Jocul ne conduce in paradis munca ne intoarce spre contingentele terestre’’, afirma Claparede. Stadiile urmatoare se succed astfel: munca superioara ( tipul desavarsit de munca ), munca cu nobiluri intrinseci ( desi nu prezinta interes in sine, produce imediat rezultatul dortizare. Scopul este atragator insa memorarea rolului nu are nimic ,,ludic’’.

5. O ultima etapa ne conduce la jocul superior. Operatiile, in acest stadiu, sunt foarte apropiate de conditiile muncii, dar intrunesc si conditiile jocului. Putem aminti aici toate creatiile spontane ale artei, ca si cercetarea care au drept mobil pura curiozitatea omului de stiinta.

Urmatoarele etape urmaresc diferite moduri de munca din ce in ce mai putin asemanatoare cu jocul. ,,Jocul ne conduce in paradis munca ne intoarce spre contingentele terestre’’, afirma Claparede. Stadiile urmatoare se succed astfel: munca superioara ( tipul desavarsit de munca ), munca cu nobiluri intrinseci ( desi nu prezinta interes in sine, produce imediat rezultatul dorit ), munca cu nobiluri extrinseci ( cazul cel mai general de munca ), corvoada si munca fortata ( supliciile infernale ) . Este demn de remarcat semnalul de alarm ape care autorul il da in privinta pericolului pe care reprezinta mediul scolar in perioada tranzitorie de la gradinita. ,,Daca in loc de a continu sa urmeze calea naturii, scoala deviaza brusc si transplanteaza copilul, din domeniul jocului cel mai naiv, in acela al muncii celei mai respingatoare, in domeniul muncii fortate… silind copilul din domeniul jocului cel mai naiv, in acela al muncii celei mai respingatoare, in domeniul muncii fortate…’’ silind elevul sa munceasca fara ca el sa simta dorinta sau nevoia intima de a munci. ,,Munca devine cu adevarat rodnica-spune psihologul si pedagogul Claparede-atata vrenme cat putem introduce in ea elemente lucide”.

Am vazut ca la varsta prescolara, jocul este tipul fundamental de activitate, dar aceasta nu este unica forma de activitate in procesul careia se realizeaza dezvoltarea armonioasa a copilului. Asimilarea de noi cunostinte, exercitiul care asigura formarea diferitelor deprinderi presupun o activitate precum munca. In procesul de intruire al copiilor prescolari apelam la forme organizate si de invatare si munca. Este adevarat ca invatarea la varsta prescolara se deosebeste de varsta scolara. Astfel, in cadrul activitatilor obligatorii planificate pentru dezvoltarea vorbirii se folosesc anumite procedee care vizeaza insusirea limbii materne: povestiri despre modelul dat de educatoare, povestiri dupa plan, povestiri dupa imagini, etc. In felul acesta vorbirea copilului se dezvolta multilateral: din punct de vedere fonetic, semantic si grammatical. La varsta prescolara procesul de invatare se realizeaza in stransa legatura cu jocul. Legatura dintre acestea nu ramane constanta pe parcursul celor trei ani pe care copilul ii petrec in gradinita. Pe masura ce trece de la o grupa prescolara la alta, activitatile obligatorii castiga teren din ce in ce mai mult. La varsta prescolara mare copiii manifesta un interes viu pentru invatatura, ceea ce face posibila invatarea. In gradinita activitatile de invatare sunt imbrăcate in haina jocului.

I.2 FUNCȚIILE JOCULUI

Jocul este divertisment, recreere și în același timp nevoie vitală de re-construcție imaginară a realității. Copilul care se joacă construiește lumea, o apropie, analizează și caută să o înțeleagă.

În concepția lui J. Piaget, funcțiile jocului sunt:

de adaptare – cea mai importantă funcție ce se realizează pe două coordonate: asimilarea realului la Eu (încorporarea cunoștințelor noi prin folosirea schemelor preexistente) și acomodarea prin imitație a Eu-lui la real (modificarea schemelor existente pentru a încorpora cunoștințe noi ce nu se mai potrivesc acestora)

Adaptarea realizată prin joc este un proces reactiv și creativ al cărui echilibru se realizează prin inteligență.

formativ – informativă

Jocul constituie un mecanism specific de asimilarea influențelor mediului socio-uman ce fac posibilă dezvoltarea copilului. Jocul este cel ce angajează resursele cognitive, afective, volitive de mare importanță în formarea individului.

cathartică – jocul simbolic are funcția de descărcare energetică și de rezolvare a conflictelor afective de compensare și trăire intensă – detensionarea copilului.

socializare și sociabilizare a copilului – se explică prin tendința copilului de a se acomoda la ceilalți, dar și de a asimila relațiile cu cei din jur la EUL său. în jocul cu reguli copilul acceptă normele exterioare lui, le asimilează.

J. S, BRUNER – consideră că atitudinea de “joc” sau „spiritul de joc” exercită o influență favorabilă asupra necesității adaptării copilului la mediu, „îi facilitează învățarea intrinsecă, îi formează o atitudine realistă față de tot ceea ce-1 înconjoară și-i dezvoltă forțele creatoare …”( Bruner, Jerome, S„ 1970, „Pentru o teorie a instruirii”,E. D. P., București, p. 18)

„La copil, spunea Edouard Claparede, jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieții. Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și, în consecință, poate să acționeze”. Claparede consideră jocul drept un exercițiu pregătitor pentru viața de adult „prima școală a vieții sociale ce pregătește viitorul, potolind nevoile prezentului”.( Claparede, Edouard, 1975, “Psihologia copilului și pedagogia experimentală”,

E. D. P., București, p. 165)

E. Claparede explică finalitatea jocului, arătând rolul acestuia în pregătirea pentru viață și introduce paradigma educației funcționale a copilului, conform căreia educația formează calități psihice luate în perspectiva funcțiunii.

Lucrările lui Jean Chateau au arătat că jocul la copil este în primul rând o plăcere internă, dar în același timp, o activitate serioasă, „a te juca înseamnă a-ți propune o sarcină de îndeplinit”. (Chateau, Jean,1976, „Copilul și jocul",E.D.P„ București) Regula în joc are rol reglator în organizarea, dinamizarea conduitei copilului, dar și în inhibarea reacțiilor nepotrivite. Plăcerea pe care o capătă copilul jucându-se este o plăcere morală legată de respectarea regulilor.

„Jocul uman exprimă înainte de toate dorința de depășire, este o autoafirmare”. Chateau, Jean,1976, „Copilul și jocul",E.D.P„ București Pentru copil este prilejul de afirmare a EU-lui. Un rol important îl are formarea grupului ca bază a activității comune de joc și implicațiile determinate de organizarea grupului: regula, ordinea și disciplina de grup, formele de joc în grup, specificitatea grupurilor de joc pe vârste și sexe.

Pentru perioada preșcolară, prin locul și ponderea pe care le ocupă jocul, A. N. Leontiev apreciază că acesta devine activitatea principală a copilului, deoarece dezvoltarea acestuia stimulează și întreține cele mai importante modificări ale psihicului individului în cadrul căreia se dezvoltă procesele psihice ce pregătesc trecerea copilului pe o treaptă superioară de dezvoltare, perioada școlară.

Într-o accepție largă, jocul este privit ca fenomen de cultură de Johan Huizinga, cu anumite trăsături: “jocul este libertate,… se izolează de viața obișnuită în spațiu și timp, creează ordine, este ordine”( Huizinga, lohan, 1977 „Homo Ludens”,Ed. Univers, București, p. 42-44.) având reguli acceptate de bună voie, însoțite de destindere, satisfăcând idealuri de exprimare și idealuri sociale.

Psihologii sovietici Vîgoțski și Elkonin, consideră că activitatea de joc în perioada 3-7 ani este o activitate dominantă sau directoare. Copilul se angajează în funcții simbolice lăsându-și imaginația să intervină în joc, dobândind o anumită înțelegere a coordonării sociale șia grupului.

D. Elkonin este de părere că jocul este practica dezvoltării. Copilul se joacă pentru că se dezvoltă și se dezvoltă pentru că se joacă. Receptivitatea deosebită a jocului față de sfera activității și a relațiilor umane demonstrează că acesta, pe lângă faptul că împrumută subiectele din condițiile vieții copilului, prin conținutul său intern, este un fenomen social, se naște în condițiile vieții sociale a copilului.

U. Șchiopu, consideră că jocul „stimulează nașterea capacității de a trăi din plin, fiecare moment cu pasiune, organizând tensiunea proprie acțiunilor cu finalitate realizată, având funcția de o mare școală a vieții”.( Șchiopu, U., 1967, „Psihologia copilului",E. D. P., București, p. 145.)

I.3. RELAȚIA DINTRE JOC ȘI ÎNVĂȚARE

Jocul este una din activitățile umane fundamentale. El este acea activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care omul își satisface imediat, după posibilități, propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea imaginară pe care și-o creează singur (E. Vrășmaș, “Educația copilului preșcolar”, 1999, p.112).

Ideea primordială a tuturor studiilor este aceea că în joc copilul învață, antrenează creativitatea și depune efortul unei activități de muncă.

Cercetătorii au demonstrat că jocul copilului este esențial pentru dezvoltarea personalității lui și că prin joc se dezvoltă capacitățile și competențele de bază.

Vârsta preșcolară este considerată drept perioada imaginației, fanteziei și jocului.

Jocul este considerat activitatea principală prin care copilul cunoaște, învață și își apropie realitatea, o transformă și îi identifică dimensiunile valorice. Jocul copilului face posibilă învățarea.

S-a observat demult că preșcolarul este o ființă deosebit de activă. Nimic nu este mai puțin propriu copilului sănătos de 3 – 6/7 ani, decât starea de apatie. Îmbrăcând forma jocului, activitatea este tot atât de necesară dezvoltării fizice și psihice a copilului ca și lumina soarelui. Un copil sănătos, cu organismul în creștere, nu poate să nu se joace. A-l opri de la joc înseamnă a-i frâna dezvoltarea fizică și psihică.

Dezvoltarea înseamnă construirea capacităților, performanțelor, a face progrese, maturizare și realizarea propriilor talente. Copiii se joacă singuri, în perechi sau în grup. Natura jocului se modifică în funcție de etapa de dezvoltare a copilului.

Jocul dă copiilor posibilitatea să facă descoperiri în realitatea înconjutătoare. Pe acest temei, unii psihilogi (H.Vallan) consideră jocul ca o activitate de preînvățare. Acționând asupra obiectivelor din jur, copilul cunoaște treptat ambianța, își satisface nevoia de mișcare și înțelegere, dobândește încredere în forțele proprii. Esența jocului constă în reflectarea și transformarea, pe plan imaginar, a realității înconjurătoare. Prin jocuri, cunoșterea lumii devine accesibilă și atractivă pentru copii. Pe măsură ce copilul înaintează în vârstă și se dezvoltă, conținutul jocului se extinde, cuprinzând și relațiile sociale dintre semeni. Jocurile încep să oglindească tot mai mult fenomene complexe ale vieții sociale, aspectele variate din viața oamenilor adulți. Tot prin joc se actualizează potențele vitale, se dezvoltă funcțiile latente, întrucât ființa cea mai înzestrată este aceea care se joacă cel mai mult. Maria Monressori (1966) consideră că “jocul este munca copilului”.

Istoria jocului infantil este “istoria personalității care se dezvoltă și a voinței care se formează treptat” (Chateau). Din propria experiență didactică, fiecare educator știe cu câtă seriozitate copilul își realizează rolul în joc, cât de mult este absorbit de ocupația lui, cum se identifică cu personajul pe care îl joacă (medic, șofer, gospodină). Prin jocuri se îmbogățește sfera cognitivă, afectivă și creativă a vieții psihice a copilului. Se formează interesele și se incită curiozitatea.

Se poate spune că: “Jocul este activitatea prin care copilul se dezvoltă dar acest lucru este dependent de: libera sa alegere, de motivația sa intrinsecă, de orientarea către proces și de implicarea participării active” (E. Vrășmaș, “Educația copilului preșcolar”, 1999 p.117).

CAPITOLUL II

JOCUL – CADRU ȘI FACTOR AL DEVOLTĂRII LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ

I I.1. PROFILUL PSIHOLOGIC AL VÂRSTEI PREȘCOLARE

Întregul proces de învățământ reprezintă o vastă acțiune de modelare a personalității copilului (psihice și fizice) ce are loc într-o ambianță specifică, în care operează cu maximum de intensitate conținuturi (valori) științifice, literar-artistice, tehnico-practice și etice, etc., selecționate și structurate în acest scop, până ce acestea din urmă se personalizează, devenind un bun personal al copilului. Nicio perioadă a dezvoltării psihice umane nu are caracteristici atât de numeroase, explozive și neprevăzute ca perioada preșcolară.

„Preșcolaritatea aduce schimbări importante în viața copilului, atât în planul dezvoltării somatice, cât și a celei psihice, dar și în ceea ce privește planul rațional. Jocul rămâne activitatea dominantă a acestei etape, el începe să se coreleze cu sarcinile de ordin instructiv-educativ.” (Mielu Zlate „Psihologia copilului”, Manual pentru cls. aXI-a –școli normale, EDP., RA. București, 1994 , cap.VIII, p.74)

Prin urmare, asistăm la complicarea și adâncirea proceselor de cunoaștere, la schimbarea atitudinii față de mediul înconjurător, în sfârșit, la perfecționarea formelor de activitate a copilului. Dacă antepreșcolaritatea a fost perioada expansiunii subiective, preșcolaritatea este perioada descoperirii realității fizice, a realității umane și mai ales perioada autodescoperirii.

În timp ce universul perioadei anterioare era oarecum deformat, modificat conform dorințelor copilului, de data aceasta el descoperă noua realitate în relațiile cu obiectele și cu persoanele, în activitățile sale concrete. Obiectele îl „constrâng pe copil să le mânuiască” într-un anume fel, adulții îi impun un anumit mod de a se comporta, „îl obligă” să respecte diverse reguli de manipulare a obiectelor. În aceste condiții, atitudinile imaginative (fictive) și subiective asupra lumii vor fi înlocuite treptat cu atitudini realiste și obiective, mimarea unei acțiuni va fi înlocuită cu învățarea și efectuarea reală a acțiunii respective. Dacă până acum copilul se confunda cu alte persoane, mai ales cu mama sa, de data aceasta el va trebui să-i recunoască acesteia o individualitate proprie, ceea ce îl va face să trăiască o experiență tulburătoare: să fie capabil de a-i iubi și pe alții, nu doar pe sine. Dar la această vârstă, copilul descoperă nu doar existența altora, ci și propria sa existență.

Lărgirea cadrului relațional (cu obiectele, cu alții, cu sine) constituie una dintre premisele dezvoltării psihice a copilului în toate planurile. Exuberanța motorie și senzorială a acestei etape se va asocia firesc cu îmbogățirea și flexibilitatea limbajului, cu dezvoltarea gândirii care câștigă coerență, claritate, comunicabilitate.

Achiziționarea unor deprinderi alimentare, igienice, de îmbrăcare, etc., sporește gradul de autonomie a copilului. Cu timpul, predominantă devine dorința și tendința preșcolarului de a fi de folos adulților. Maturizarea posibilităților cognitive-operaționale ale preșcolarului, intensificarea și creșterea capacității sale adaptative, regularitatea planului relațional, interpersonal, îl fac apt ca la vârsta de 6-7 ani să pășească într-o nouă etapă a dezvoltării sale – etapa școlarității.

Din dorința de ordonare și concentrare a bogatei dezvoltări psihice ce are loc în perioada preșcolară, se disting trei subperioade care au în grădinițe corespondente de implicații educative și particularizate. Acestea sunt:

subperioada preșcolară mică (3-4 ani);

subperioada preșcolară mare (4-5 ani);

subperioada preșcolară mare (5-6/7 ani).

De asemenea, nu trebuie să uităm că în oricare din perioadele vieții omului există două coordonate fundamentale ce stau la baza constituirii de repere psihologice de bază. Primul dintre acestea se referă la tipul de activitate ce caracterizează și domină în acea perioadă – jocul. Activitățile ludice (de joc) dezvoltă nu numai câmpul psihologic, ci și angajarea spiritului de creativitate al preșcolarilor în situații numeroase și diverse.

În subperioada preșcolară mică, copilul se joacă mai mult singur, el este curios, atras de obiectele din jur, investigativ chiar, percepe ceea ce îi „sare în ochi”, memorează relativ ușor, gândirea sa este subordonată acțiunii cu obiectele, limbajul are un caracter situativ, nu înțelege prea bine indicațiile care i se dau. În plan afectiv este instabil, trece cu rapiditate de la o stare la alta, este neîndemânatic, manifestă interes pentru adulți, îi place să fie plimbat de aceștia.

Copilul trece de la jocul simplu de manipulare a obiectelor și jucăriilor în scenarii de viață tot mai complexe ca, de pildă, în cazul jocurilor cu păpușa sau cu ursulețul care nu numai că sunt hrănite, dar li se spune că trebuie să fie cuminți, că vor ieși la plimbare, etc., apoi se trece la jocuri în care copilul devine medic sau asistentă, vine să facă un consult, o injecție, sau copilul, devenit educator, dirijează conduitele păpușilor implicând tente educative, multă imaginație și spirit de creativitate în jocul pe care și-l creează.

În subperioada preșcolară mijlocie (4-5 ani) numită și „vârsta de aur a copilăriei”sau „vârsta micului faun” (Ursula Șchiopu, „Psihologia copilului” EDP București, 1967, p.138),

jocul devine aproape obsedant. Preșcolarul mijlociu se adaptează cu mai mare ușurință mediului grădiniței. Dacă la preșcolarul mic (3-4 ani) procedeul de adaptare durează 9-10 săptămâni, la preșcolarul mijlociu acesta durează 3-4 săptămâni. Preocupările lui devin mai variate, jocul mai bogat în conținut, activitățile comune devin mai solicitante. Realitatea externă începe să-l preocupe din ce în ce mai mult, ca atare întreaga sa dezvoltare psihică se produce într-un ritm mai alert.

Se amplifică puterile imaginative și creatoare ale copilului. În această perioadă se conturează caracterul voluntar al celor mai multe dintre procesele psihice (memorare, imaginație, etc.,). Asistăm chiar la apariția unor modalități psihocomportamentale noi, cum ar fi formarea limbajului interior, spre vârsta de 5 ani. Acum are loc un început al organizării voinței – atunci când preșcolarul mijlociu renunță la unele dorințe trecătoare. Caracteristic este ritmul accelerat al socializării copilului. El devine mai curios – crește interesul față de istorioarele și poveștile extraordinare, inventează el însuși personaje imaginare. Prin achizițiile ce se acumulează pe aceste căi, lumea devine pentru copil tot mai mare, mai plină de enigme, de neprevăzut.

Preșcolarul mijlociu trăiește eșecul și succesul, manifestă timidități și agresivități, independență, sentimente de vinovăție, remușcări și admirații. Este evidentă dilatarea personalității, creșterea intereselor și a aspirațiilor ca expresii ale proiectării personalității în viitor.

Preșcolarul mare (5-6/7 ani) se adaptează rapid atât la mediul grădiniței, cât și în contact cu orice tip de situație nouă. El își va organiza mai bine propriile activități, va manifesta o atitudine critică față de ele. Astfel, capacitățile sale psihice suferă modificări importante, își face loc tot mai mult învățarea sistematică. De exemplu, percepția, transformată în observație, se exersează, devine pricepere; limbajul capătă o nouă structură fiind construit după reguli gramaticale; apar primele forme ale gândirii logice orientate spre sistematizare și observarea faptelor particulare; atenția voluntară își prelungește durata, dispune de mai multă inițiativă și independență. Perioada celei mai autentice copilării este cuprinsă așadar între 3 și7 ani.

Jocul și învățarea oferă copilului nenumărate prilejuri de a-și combina și recombina reprezentările de care dispune, de a construi realul din propriile sale imagini. Ascultând povești, povestiri, basme, el reconstruiește mental momentele principale ale narațiunii (le inversează, le omite, le amplifică, inventează pur și simplu altele noi); jucându-se cu creionul pe hârtie obține linii, figuri neobișnuite; frământând o bucățică de plastilină se trezește în fața unor forme deosebite. Preșcolarul este capabil să obțină produse noi, neobișnuite, originale, chiar dacă acestea sunt noi și originale doar pentru el.

Preșcolarul dispune nu doar de capacitatea de a se juca și învăța, ci și de aceea de a crea. Creațiile lui dovedesc că are o viață interioară destul de bogată, că intențiile lui depășesc cu mult posibilitățile de care dispune. Totodată, ele arată că preșcolarul începe să-și însușească o serie de tehnici simple ale artei plastice, construcțiilor, etc.

Locul și rolul central în creația preșcolarilor îl are imaginația. La vârsta preșcolară are loc o adevărată explozie a imaginației, ceea ce i-a determinat pe unii autori să afirme că la această vârstă imaginația ar atinge apogeul dezvoltării sale. Acești autori pierd însă din vedere faptul că multitudinea creațiilor copiilor preșcolari se datorează nu „puterii imaginației”, ci, așa cum consideră cercetările recente, „slăbiciunii” gândirii care, fiind insuficient formată, nu-și impune „cenzura” sa absolut necesară.

Copilul preșcolar imaginează și creează multe lucruri tocmai pentru că nu cunoaște suficient relațiile dintre obiecte și fenomene, ignorându-le; el poate ajunge la lucrări plastice, la construcții neobișnuite, dar acestea reprezintă de cele mai multe ori nonsensuri.

Imaginația își dezvoltă la această vârstă – preșcolară, multe dintre funcțiile sale. De exemplu:

funcția de completare, care va da posibilitatea înțelegerii unor situații ambigui sau lacunare;

funcția de proiectare și anticipare, care va permite înțelegerea succesiunii evenimentelor, consecințele lor.

Formele imaginației:

visul din timpul nopții;

reveria;

imaginația reproductivă;

imaginația creatoare;

visul de perspectivă.

Alături de imaginația reproductivă se dezvoltă și unele forme ale imaginației creatoare, cea mai complexă și valoroasă formă a imaginației voluntare și active. La vârsta preșcolară se dezvoltă și capacitatea copilului de a integra posibilul în real, de aceea copiii încep să se teamă de „balauri” sau alte plăsmuiri imaginative ale adulților, pe care le cred reale.

Rolul imaginației la această vârstă este atât de mare, încât unii autori au considerat că o serie de conduite ale copilului își au sursa tocmai în ea. În activitatea creatoare a copilului participă nu doar imaginația, ci și elemente importante de ideație, capacități de redare, deprinderi și priceperi. Aceste aspecte sunt evidențiate cel mai bine în desenele copiilor. Pentru a desena, copilul trebuie să țină creionul în mână, să miște mâna pe hârtie, să fixeze hârtia, etc. Pentru a efectua toate aceste acțiuni el trebuie să-și elaboreze o serie de deprinderi (de a trasa linii, de a închide contururi, etc.), să depășească diverse dificultăți care îi apar în cale (poziția rigidă a mâinii, etc.). Fără toate aceste elemente desenarea nu poate fi executată.

La fiecare dintre substadiile preșcolarității se disting particularități specifice ale desenului. Preșcolarul mic desenează la întâmplare, fără intenții clare, specifică pentru el este incapacitatea generală de asamblare. Preșcolarul mijlociu trece prin faza „clișeelor”, un fel de desene stereotipe ce sunt repetate ori de câte ori este nevoie în alte desene. Elementele desenului încep însă să se asambleze între ele, iar specific pentru această vârstă este compoziția liniară, nivelarea mărimilor obiectelor, adăugarea unor numeroase elemente suplimentare. Copiii nu mai procedează la întâmplare în desenele lor. Ei caută să stabilească o anumită legătură și să realizeze o anumită unitate între părțile obiectelor desenate, nereușind însă să stabilească întotdeauna relații obiective între aceste părți. Totuși, ei le conferă un anumit sens, dovedind că imaginația lor începe să acționeze conform unei organizări și intenții creatoare, iar acest lucru se poate vedea și din felul în care preșcolarul își comentează cu voce tare lucrarea, desenul.

Preșcolarul mare începe să facă abstracție de elementele care nu au importanță pentru subiect, fapt care face ca desenele lui să fie ceva mai sărăcăcioase. Cresc însă capacitățile de redare corectă a mărimilor obiectelor și mai ales a relațiilor dintre ele. Elementele constitutive ale desenului nu se suprapun, nu se acoperă unele pe altele, ca la preșcolarul mijlociu.

La toate subprerioadele preșcolarității, o mare importanță o are coloratura afectivă a creațiilor, fapt ce reiese din felul cum utilizează copiii culorile în desen. Treptat, ei încep să sesizeze semnificația afectivă a culorilor. Mai mult decât în desen, afectivitatea se exprimă în creațiile verbale (povestire expresivă), în creațiile ritmice (dans, muzică). Dar activitatea creatoare a preșcolarului mijlociu implică nu doar latura de producere, de creație progresivă, ci și pe cea evaluativă. În actul aprecierii se nasc și se consumă nenumărate emoții artistice și estetice care au mare importanță pentru dezvoltarea ulterioară a sentimentelor estetice.

Desenul constituie o activitate agreată de copil. Progresele realizate în desen corespund celor realizate în gândire. Prin desen, ca expresie liberă, copilul realizează o activitate creatoare. Prin forța și capacitatea imaginativă copilul intră în lumea umană. El are mai multă inițiativă și independență în joc, îi place să inventeze. „ Inventând mereu copilul se inventează câte puțin pe sine ”, spune P. Lengrand.

Stimulată de activitățile practice, concrete, gândirea devine în perioada preșcolară tot mai complexă, este situativă, încărcată de percepții și reprezentări, de structuri numeroase, emoționale și sugestive. Gândirea cuprinde toate operațiile esențiale, specifice ei – analiza, sinteza, generalizarea, abstractizarea, comparația. Întreaga perioadă preșcolară este impregnată de marea tensiune a curiozității și interogațiilor copilului, este perioada întrebării „De ce?”. Aceste întrebări sunt, adeseori, strategii de acaparare a persoanelor simpatizate. Formele gândirii implicate în astfel de situații, sunt dominate de înțelegerea a ceea ce este voie, permis, acceptat social prin cenzura educației din familie și din grădiniță.

Atenția, care este prezentă ca orientare și concentrare a activității psihice, se dezvoltă mult în perioada preșcolară, mai ales spre vârsta de 5 ani. O dezvoltare mai lentă cunoaște atenția voluntară, ale cărei structuri sunt legate de constituirea bazelor personalității și de organizarea intereselor, preferințelor, dorințelor, deoarece atenția este o formă de orientare și investigare ce se angajează și pe planurile mijlocite de cunoaștere și exprimare a personalității.

Limbajul cunoaște în această perioadă o dezvoltare semnificativă, nu numai în ceea ce privește numărul de cuvinte utilizat (limbaj activ), ci și în ceea ce privește pronunția, structura gramaticală și trecerea de la gândirea situativă la vorbirea contextuală coerentă și înțelegerea celor ce se comunică de către adulți. Copilul preșcolar utilizează în vorbire tot mai multe substantive, verbe, adjective. Expresivitatea limbajului și bogăția sa, se manifestă mai ales prin două categorii de fenomene: prima constă în sporirea caracterului explicit al vorbirii (prin epitete, comparații); a doua categorie de fenomene este aceea a creșterii lungimii propozițiilor și a contextului relatărilor verbale.

În ceea ce privește memoria copilului preșcolar, un aspect semnificativ este creșterea volumului acesteia. Predomină încă memoria involuntară, în sensul că preșcolarul reține cu ușurință tot ceea ce consideră interesant și plăcut. De asemenea, ritmicitatea și sonoritatea facilitează memorarea, uneori cu neglijarea înțelesului celor memorate. El nu poate memora conținuturi abstracte sau relații logice complexe, deoarece memoria continuă să fie concretă. Cea mai mare parte a conținuturilor acesteia este reprezentată de experiența personală de viață.

Un aspect important al vârstei preșcolare îl reprezintă instalarea treptată a mecanismelor memoriei voluntare, acestea dezvoltându-se, la început, în cadrul jocului. Prin scopurile, conținutul și condițiiile de desfășurare, jocul face posibilă înțelegerea de către copil a relațiilor mijloc-scop (trebuie să facă ceva pentru a ține minte).

Afectivitatea, în perioada preșcolară are o serie de caracteristici noi. Deoarece afectele, emoțiile, sentimentele, aflate în plină formare, se succed situațional, întregul comportament manifestă o mare instabilitate.

Educarea caracterului este în relație cu dezvoltarea funcțiilor psihice de cunoaștere și exprimă gradul de socializare a copilului, reflectă modalitățile și mijloacele de stabilire a legăturilor cu mediul social.

Perioada preșcolară este o perioadă importantă în formarea bazelor caracterului, ea constituie un moment crucial în dezvoltarea capacității umane. Datorită dezvoltării accentuate, după vârsta de 3 ani, experiența cognitivă a copilului constituie bazele laturii cognitive-morale a caracterului, bazele primare ale concepției despre lume și viață.

La această vârstă se pun bazele numeroaselor trăsături pozitive generate de activități și mai ales de joc. „Activitatea fundamentală a copilului este jocul, cel mai potrivit cu nivelul forțelor sale mintale și fizice și care, implicând alegere și angajare de bună voie, libertate totală de manifestare, lipsă de îngrădiri prin asprimile vieții și valoarea timpului, oferă cele mai bune condiții de dezvoltare”. (L.S.Vîgotski, „Opere psihologice alese”, vol.I, EDP București, 1971, p.7)

Grădinița introduce copilul într-o colectivitate, care începe prin a fi un grup neorganizat și are menirea de a contribui la dezvoltarea lui psihică și mai ales la dezvoltarea identității și identificării cu modele speciale mai complexe și mai socializate. Intrarea în grădiniță impune adeseori un alt regim de ciclicitate a deprinderilor și obiceiurilor. La preșcolarul mic acest palier al activității psihice este mai puțin stabilizat, astfel încât, destabilizarea pe acest plan nu are rezonanțe prea mari în grădiniță și acasă. În grupul de grădiniță se formează interrelații sociale de vecinătate și de simpatie. L.S.Vîgotski scoate în evidență faptul că „socializarea este o permanentă confruntare a copilului cu mediul său social în care el învață limba, ajungând astfel la socializarea gândurilor și ideilor sale.”( L.S.Vîgotski, „Opere psihologice alese”, vol.I, EDP București, 1971, p.7 )

Grupurile de joacă, de cele mai multe ori, cuprind un număr restrâns de copii; de aceea ele se încadrează în categoria grupului mic, restrâns sau primar. Organizarea jocurilor și activităților liber-alese și creative pe sectoare și arii de stimulare oferă o manieră plăcută de organizare a spațiului educativ nu numai în momentele de relaxare ale copiilor, ci chiar pentru activitatea de învățare, oferind posibilitatea alegerii și independenței de acțiune a copiilor. Oferirea și sugerarea, întreținerea de sarcini, de roluri de joc, de remarci pozitive în fața colectivului, oferirea de responsabilități, întâi ocaziționale, apoi permanente, în grupa de preșcolari sunt folositoare și importante în procesul de educație la această vârstă.

II.2 TEORII DESPRE JOC

Jocul este o activitate specific umană. Numai oamenii îl practică în adevăratul sens al cuvântului. Jocul este determinat de celelalte activități și invers, el le determină pe toate. Învățarea, munca și creația nu s-ar realiza în afara jocului.

Despre joc se poate afirma că este o activitate conștientă, iar cel care îl practică, inclusiv micul școlar, îl conștientizează ca atare și nu-l confundă cu niciuna dintre celelalte activități umane.

Jocul ne introduce în specificitatea lumii imaginare create de însăși jucătorul respectiv.

Scopul jocului este acțiunea însăși, capabilă să-i satisfacă imediat dorințele jucătorului sau propriile sale aspirații. Atingerea acestui scop are menirea de a restabili echilibrul vieții psihice și de a stimula funcționalitatea de ansamblu a acesteia (vieții).

Sintetizând, putem defini jocul ca fiind o activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care omul își satisface imediat, după posibilități, propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea imaginară ce și-o creează singur.

Jocul are un caracter practic aplicativ și teoretic.

Din punct de vedere semantic, jocul are un caracter polivalent – el este didactic sau de-a școala, de-a munca și în al doilea rând are caracter distractiv (de noroc, șah, cărți, etc.).

Rolul formativ al jocului derivă din faptul că prin joc, copilul deprinde modul de a-și satisface anumite trebuințe, deprinderi de autoservire. Totodată prin joc copilul se socializează, intră în relație cu semenii, are tendința de a imita adulții.

Ursula Șchiopu afirmă că jocul are diferite caracteristici la vârsta micilor școlari; în primul rând este o activitate fundamentală, duce la apariția conștiinței situației de joc.

S. Hall afirmă că jocul este o repetare a instinctelor și formelor de viață primitivă în ordinea cronologică a apariției lor.

Karl Groos consideră că jocul este un exercițiu pregătitor pentru viața adultului prin faptul că jocul ar fi un mijloc de exersare a predispozițiilor în scopul maturizării. El absolutizează esența biologică a jocului, subordonează copilăria jocului, e o răsturnare a raportului cauză-efect.

Spencer consideră că jocul este o modalitate de a cheltui un surplus de energie: copilul se joacă chiar și când e obosit sau bolnav.

Puhler afirmă că un copil se joacă pentru plăcerea care i-o oferă jocul, chiar dacă s-a lovit, s-a zgâriat, îl doare rău.

Freud consideră că jocul este manifestarea unor tendințe refulate, exteriorizează tendințe ascunse.

Adler afirmă că jocul ar fi o formă de exprimare a complexului de inferioritate, adică a incapacității copilului de afirmare în viață.

Leshaft consideră jocul ca fiind un exercițiu pregătitor pentru viață, dar e un exercițiu ce duce la perfecționare, la dezvoltare.

Montessori reduce jocul la simpla exersare a organelor de simț.

Leontiev consideră jocul o formă de reflectare și de reproducere a vieții reale într-o modalitate proprie copilului.

Chateau – jocul funcțional este motorul de declanșare a comportamentului ludic și anunță dezvoltarea personalității.

Pentru copil, nu materialul și nici rezultatul acțiunii sunt importante, ci exersarea, antrenarea funcției.

Jocul este calea de transformare a plăcerii senzoriale în plăcere morală.

J. Chateau consideră totodată că a te juca înseamnă a îndeplini o sarcină, a te obosi, a depune efort pentru realizarea acestei sarcini.

Piaget consideră jocul ca un pol al exercițiilor funcționale în cursul dezvoltării individului și celălalt pol fiind exercițiul neludic, când copilul învață să învețe într-un context de adaptare cognitivă, nu numai de joc.

Ed. Claparède se întreba „la ce servește copilăria?”(Psihologia copilului și psihologia experimentală, 1975, cap.III, p.60). Tot el se mai întreba la ce servește jocul și de ce se joacă copilul. Pentru a răspunde la aceste întrebări Claparède propune câteva teorii despre joc.

1. Teoria recreării (odihnei): Jocul este o recreere, servește la repauzarea organismului. Apare însă o contradicție: de ce apelăm la joc când suntem obosiți și nu preferăm repausul? Copiii se joacă de cum se trezesc și nu sunt obosiți.

2. Teoria surplusului de energie: Pentru că nu-și consumă forțele prin ocupații serioase, lăsându-le să se acumuleze, copilul are tot timpul un surplus de energie. Totuși acest surplus se consumă prin intermediul jocului. Dar și această teorie propusă mai întâi de poetul Schiller și susținută mai apoi de Spencer (în Psychologie) sunt înlăturate. De ce? Pentru că teoria nu explică forma determinată pe care o iau jocurile la toate animalele de aceeași speță.

Realitatea însă confirmă că este inexact faptul că în jocuri, copiii repetă acțiuni obișnuite; mai degrabă putem afirma că aceștia îndeplinesc acțiuni noi pentru ei. Dar, pe de altă parte, copiii se joacă chiar și atunci când sunt foarte obosiți sau imediat ce s-au întremat puțin în urma unei boli.

3. Teoria atavismului este propusă de Hall în anul 1902 și are la bază numeroase observații și statistici cu privire la jocurile copiilor; conform acestor observații jocurile evoluează în cursul copilăriei.

Hall considera că jocul este un exercițiu necesar pentru dispariția tuturor funcțiilor rudimentare, devenite inutile. Dar și această idee nu corespunde realității, iar Hall mai târziu abordează o altă idee conform căreia jocul exercită multe funcții atavice care vor dispare o dată cu vârsta adultă „așa cum cozile mormolocilor trebuie să se dezvolte și să intre în funcțiune ca un stimul pentru dezvoltarea picioarelor, care altminteri n-ar ajunge niciodată în stare de maturitate”(Claparède, 1975, cap.III, p.62, citat din S.Hall, Adolescence, 1904, p.202).

Dar, deși venind cu aceeași nouă idee, Hall nu renunță la prima idee, nu-și modifică concepția inițială. De reținut este că cele două concepții ale lui Hall au semnificații foarte diferite – dacă în primul caz jocul nu este decât un instrument eliminator, în al doilea caz acesta devine instrument creator.

4. Teoria exercițiului pregătitor : este formulată de Karl Groos în 1893 în Die Spiele der Tiere – Jocurile animalelor, Jene, 1896(Claparède, 1975, cap.III, p.62). Groos consideră primele două teorii ca fiind insuficiente și de aceea propune o abordare din punct de vedere biologic a jocului. Abordarea biologică ne poate oferi informații și o înțelegere mai profundă a activităților mintale pentru că observatorul respectiv este obligat să considere diversele activități atât la om cât și la animale, luând în considerație atât determinismul imediat al acelei activități cât și semnificația lor funcțională, rolul acestora în conservarea vieții. Jocurile variază după categoriile de animale, iar activitățile desfășurate în jocurile unor categorii seamănă cu activitățile desfășurate de animalele adulte din aceeași categorie. În altă ordine de idei, există aproape tot atâtea tipuri de jocuri câte instincte sunt – jocul de luptă, de vânătoare, de întrecere, etc.

Putem afirma că jocul este un exercițiu pregătitor pentru viața serioasă. În momentul nașterii, instinctele moștenite nu sunt destul de dezvoltate, de aceea este necesar ca acestea să fie exercitate sau completate prin noi achiziții; această sarcină îi revine jocului.

5. Jocul ca stimulent al creșterii. Jocul oferă organismului și stimularea necesară creșterii organelor. Dezvoltarea individului este rezultatul unor factori de natură misterioasă, transmiși prin ereditate dar și sub incidența acțiunii lumii înconjurătoare.

Deci jocul este un stimulent de creștere, în special pentru sistemul nervos. Centrii nervoși, în momentul nașterii, nu au o structură definitivă, iar creierul nu este în stare să funcționeze. Jocul oferă fibrelor nervoase stimularea necesară pentru dobândirea tecii de mielină (care ajută la izolarea fibrelor nervoase) și deci, pentru dezvoltarea sistemului nervos.

Jocul membrelor, de asemenea, favorizează creșterea musculoasă, confirmând faptul că funcția creează organul.

6. Teoria exercițiului complementar sau a compensației. Din punctul de vedere al lui Carr, jocul are rolul de a întreține și de a împrospăta deprinderile nou dobândite. În acest caz, putem considera jocul un exercițiu posterior, în timp ce în teoria lui Groos jocul este considerat un exercițiu anterior. Însă exercițiul, indiferent de locul unde se desfășoară, nu este niciodată un joc.

3.3 CLASIFICAREA JOCURILOR COPIILOR

Prin caracter, conținut și structură jocurile sunt foarte numeroase și variate. Toți psihologii și pedagogii care au studiat jocul au constatat că acesta ia forme variate și că trecerea de la o formă la alta este continuă. Jocul continuă să existe în copilărie reprezentând una din formele principale de viață a copilului.

Una din cauze care imprimă jocului un caracter diversificat și variat îl constituie influențele multiple care se exercită asupra lui. Copilul acționează în funcție de felul în care se exercită influențele asupra sa.

O altă cauză o constituie prezentarea unor imbolduri de natură umană cum sunt: trebuințele, motivele, interesele, convingerile.Cu cât copilul are mai conștientizate toate aceste imbolduri cu atât activitatea lui este mai variată și mai nuanțată. Din această cauză prezența imboldurilor de natură umană acționează în aceeași măsură în care acționează și influențele externe.

“Există scheme de clarificare a jocurilor mai simple și mai complexe după un criteriu sau altul, de obicei mai multe criterii având la bază schema de sondaj longitudinal sau sondaj transversal” (U. Șchiopu, “Probleme psihologice ale jocului”, 1975, p.43).

Quarat vorbește de trei categorii de jocuri:

a) jocuri cu caracter ereditar (lupta, urmărirea, vânătoarea);

b) jocuri de imitație privind activitățile umane, inclusiv ale vieții de fiecare zi (jocurile “de-a familia”, “de-a gospodina”, etc.)

c) jocuri de imitație.

K. Gross a clasificat jocurile în:

– jocuri de experimentare

– jocuri în funcții generale

– jocuri senzoriale

– jocuri motorii

– jocuri intelectuale

– jocuri afective și de vionță

Eduard Claparede, pornind de la funcțiile pe care le dezvoltă jocurile, a întocmit următoarea clasificare:

I. Jocuri care exersează funcții generale:

1. Jocuri senzoriale – copii foarte mici au plăcerea unor simple senzații (să guste, să producă sunete, să examineze culorile)

2. Jocuri motorii, care dezvoltă: coordonarea mișcărilor (jocuri de îndemânare); forță și promptitudine limbă (fraza Piaget. El definește jocul drept o activitate prin care copilul se dezvoltă în conformitate cu etapele formării sale intelectuale, marcate prin trei tipuri succesive de structură (scheme senzio-motorii, scheme simbolice și scheme socializate ale gândirii).

J. Piaget clasifică jocurile în trei grupe succesive:

I. Jocuri exerciții, care constau în repetarea pentru plăcerea activităților însușite pe alte căi, în scopul adaptării. Piaget le împarte în două categorii:

1. jocuri senzio – motorii simple sau de mânuire (manipulare) care la rândul lor, se împart în mai multe categorii:

simboluri a) jocuri – exerciții simple

b) jocuri de combinații de obiecte și acțiuni cu scopuri,

2. jocuri de exercitare a gândirii

II. Jocuri simbolice, servesc asimilării realului în sisteme simbolice. Jocul conturează și prelungește exerciții evocate de simbol.

III. Jocuri cu reguli care pot fi:

– jocuri senzoriale (cu mingea, cu bila)

– jocuri intelectuale (cărți, table, remy)

– jocuri cu reguli incluse în coduri complicate, abstracte (J. Piaget, “Psihologia copilului”, 1976, p.51).

Clasificarea lui Jean Piaget este deosebit de utilă în munca concretă de educație.

Prin elaborarea unei clasificări acceptabile este necesară selectarea criteriilor, pe de o parte ținând seama de sarcinile educării multilaterale a preșcolarului, iar pe de altă parte la ponderea influenței formative a jocurilor asupra dezvoltării psihice generale a copilului. În funcție de aceste considerente, pedagogia preșcolară clasifică jocurile în următoarele patru categorii:

1. Jocuri de creație: – jocuri cu subiecte din viața cotidiană;

– jocuri cu subiecte din povești și basme, dramatizări;

– jocuri de construcție;

2. Jocuri didactice

3. Jocuri de mișcare

4. Jocuri distractive

Aplicând la noțiunea de joc clasificarea dihotomică Hristu Barbu elaborează o clasificare mult mai riguroasă din punct de vedere logic pornind de la o analiză temeinică a realității (B. Hristu, E. Popescu, F. Șerban, “Activități de joc și recreativ-distractive”, 1993, p.35).

În fucnție de registrul psihologic specific copiilor trei-șase, șapte ani, jocurile practicate de preșcolari în grădinița de copii se divid în:

I. Jocuri simbolice (jocuri specifice preșcolarilor, jocuri cu reguli intrinseci)

II. Jocuri cu reguli (jocuri specifice vârstei, dar indispensabile instruirii, jocuri cu reguli extrinseci)

I. Jocurile simbolice:

1. jocuri primare neevoluate

a) jocuri – exerciții (jocuri de manipulare): “Hrănim păpușa”, “Conducem mașina”

b) jocuri imitative “Telefonul”, “De-a mama”, “De-a șoferii” etc.

2. jocuri secundare (evoluate)

a) jocuri cu subiect din viața cotidiană

– jocuri de construcții

– jocuri de conviețuire socială: “De-a mama și copilul”

b) jocuri cu subiecte din basme și povești

– jocuri de dramatizare: “De-a Scufița Roșie”

– dramatizări: “Ridichea uriașă”

II. Jocuri cu reguli (extrinseci)

1. jocuri didactice

a) jocuri psihice – cognitive

– jocuri de expresie afectivă (teatru de păpuși)

b) jocuri motrice – simple

– complexe (jocuri motrice competitive) – cu subiect

– fără subiect

Jocurile cognitive pot fi:

a) jocuri senzoriale

b) jocuri intelectuale – jocuri de memorie

– jocuri de inteligență

2. Jocuri distractive

Această clasificare cuprinde toate jocurile practicate în anii preșcolarității.

După modul în care jocul contribuie la dezvoltarea copilului Sarah Smilamski și Leah Shefatya au identificat patru tipuri de jocuri (Lindberg, 1985):

Jocul funcțional – în care copiii explorează funcțiile și proprietățile obiectelor și a materialelor din mediul lor. Ei trec acestea prin simțurile lor și astfel, curiozitatea este stimulată

Jocul de construcții – copiii utilizează obiectele pe care le-au cunoscut prin jocul funcțional, în a realiza construcții de case, drumuri, obiective complexe

Jocul cu reguli – în acest tip de activități, copii se conduc după reguli pe care le respectă toți participanții. Aceste reguli trebuie cunoscute, acceptate și respectate pentru ca jocul să reușească. Ex.: “De-a v-ați ascunselea”

Jocurile de roluri – în acest tip de jocuri copiii se prefac că sunt cineva:

“De-a mama și tata”,

“De-a medicul”.

Din cele aratate pana acum reiese clar ca jocul este un mijloc foarte important de dezvoltare psihica multilaterala a copilului, fiind la varsta prescolara forma specifica de activitate a copilului.

Este important sa cunoastem cand si sub ce forma apare jocul in viata copilului. Copilul are o perioada, in viata sa cand nu se joaca. Aceasta este perioada sugarului. Pentru prima data, jocul apare cu asa zisele miscari de manuire a obiectelor. Miscarile copilului au un caracter imitative, el manuind obiectele asa cum a vazut ca le folosesc adultii.

Abia incepand de la varsta de 2 ani, copilul incepe sa substituie pe plan imaginar functiile specifice ale obiectelor. Acum degetul dus la gura papusii are functia de ,, lingurita”, un betisor asezat sub bratul papusii, are functia de ,,termometru’’, un cub devine ,,seringa’’. El nu simte nevoia sa gaseasca vreo asemanare intre obiectul folosit si cel pe care si-l imagineaza in joc. Spre sfarsitul perioadei de varsta anteprescolara si inceputul perioadei prescolare copilul ajunge la apogeul jocului simboli. Acesta pune in miscare fantezia copilului. In joc baiatul devine ,,cal, covorul ,,campie’’, patul ,,munte’’, etc. Copilul ia atitudine fata de fiecare ,,personaj’’ mangaind sau, dupa caz, lovind ,,calul’’, ingrijind si dezmierdand papusa.

H. Wablon sustine ca ,, una din cele mai importante performante ale jocului este trecere de la jocurile exercitii la simbol si apoi la jocurile de creatie’’.

La varsta prescolara mica (3-4 ani), locul principal in jocul copiilor este ocupat de aspectul exterior al actiunilor cu obiecte, copilul fiind atras de actiunea repetata, neobosit, fara ca subiectul jocului sa fie dezvoltat. Pregatind mancare pentru papusi, fetita repeta la nesfarsit aceleasi actiuni, dar ,,servirea’’ papusii nu apare in joc, papusile ramanand nemancate. Continutul sarac al jocului la aceasta varsta se datoreaza experientei de viata redusa precum si preponderenta jocului individual, in joc copilul neintrand in relatii cu alti copii. Indeplinind rolul de ,, sofer’’, copilul conduce masina fara a se ingriji de ,, pasageri’’, relatiile sociale dintre oameni transpar inca.

La copiii de 4- 5 ani continutul jocului se imbogateste si se dezvolta apreciabil in sensul reflectarii relatiilor sociale dintre oameni. De asemeni actiunile externe cu obiecte tragice pe plan second, pierzand din preponderenta. De la aceasta varsta copii se inteleg intre ei, aleg impreuna subiectul, isi impart rolurile si isi aleg jucariile. Jucandu- se ,,de-a doctorul’’, copiii isi repartizeaza rolurile de : doctor, asistenta, pacienti. Doctorul face consultul , asistenta face injectii, pacientii stau la rand la consult. Copiii se inspira din realitatea inconjuratoare si cu cai experienta de viata a copilului se imbogateste, jocurile de creatie vor avea un continut din ce in ce mai bogat. Jocurile copiilor opereaza cu obiecte carora le dau semnificatii imaginare, in schimb continutul si ordinea reala a actiunilor nu sunt modificate, ele reflectand viata reala. Astfel, copilul se subordoneaza tot mai mult unor reguli precise. In jocul ,,de-a trenul’’ copiii respecta diferite reguli impuse de ei insasi. Potrivit acestor reguli, mecanicul, conducatorul trenului, pasagerii, seful de gara, casiera, etc. Actioneaza in joc incercand sa se comporte cat mai aproape de felul in care actioneaza oamenii.

La varsta prescolara mare, jocurile copiilor sunt mult mai bogate in continut, dezvaluind relatii sociale complexe, cu semnificatiile velatoare( fata de varsta anterioara ) pentru bagajul de cunostinte net superior. Copiii fiind bine familiarizati cu apecte din diferite profesii, dovedesc intelegerea semnificatiei sociale a acestora. In aceste situatii se accentueaza caracterul colectiv al jocului, exista o mai buna concordantaintre actiunile copiilor, un control reciproc intre participantii la joc.

In jocurile de creatie cu subiecte din basme si povesti, copilul se transpune in situatia personajului pozitiv preferat, trecand printr- o gama larga de trairi emotionale. El interpreteaza rolul eroului , in aceasta situatie apropiindu- se de dramatizarea povestii sau a basmului sau, daca sunt folosite jucarii si personaje de la teatrul de papusi, copilul devine ,,regizor’’, iar jucariile manevrate de el, ,,actori’’. In gradinita, pe langa jocurile de creatie mai intalnim foarte des jocurile de constructie. La inceput, la varsta prescolara mica, raportul dintre obiectul rezultat si semnificatia pe care copilul o da acestuia este diferit fata de vartele prescolare mai mari, iar treptat semnificatia devine dominanta in raport cu obiectul obtinut . Pe masura ce creste, copilul abordeaza teme din ce in ce mai complexe, cu eforturi creatoare- progresive. Specific jocurilor de constructie este faptul ca totul este facut de copiii, lui revenindu- i rolul principal in joc. Dupa opinia mea, jocurile de constructie sunt in buna masura jocuri de creatie, uneori apropiindu- se foarte mult de specificul lor .

Alaturi de jocurile amintite mai sus, jocurile de miscare ocupa o buna parte din perioada efectuata din gradinita. Aici se desfasoara: jocuri cu text, jocuri de miscare, cu subiect si jocuri fara un anumit subiect. In general jocurile de miscare contribuie la dezvoltarea motricitati, la formarea unei tinute corecte stimuleaza limbajul, dezvolta atentia, spiritual de initiativ,curajul,colaborarea si intrajutorarea, contribuie la dezvoltarea proceselor de cunoastere. Prin caracterul lor atractiv, dinamic , in general, jocurile e miscare contribuie la deconectarea nervoasa a copiilor, intronand in acestia o atmosfera de voiosie si buna dispozitie.

O alta categorie de jocuri o reprezinta jocurile cu reguli. Acestea se transmit, in cadrul social, de la copil la copilsi ponderea lor in programul zilnic creste o data cu varsta. Cauza pentru care jocurile cu reguli se constitue mai greu la copii este, cea de Piaget numeste ,,efectul egocentrismului’’, efect observat la copii mici. Acesti prefera compania semenilor lor dar nu accepta sa-i coordoneze actiunile, fiecare actioneaza pentru sine, cu sau fara asimilare reciproca. Chiar si la 5- 6 ani, fiecare copil aplica regulile astfel incat in final fiecare iese castigator. Si totusi, considera Piaget, tocmai acest tip de joc, jocul cu reguli este unul dintre punctele de pornire ale procesului de realizare progresiva. La punctual de plecare, copilul nu cunoaste nici reguli nici semne si trebuie sa le cucereasca printr- o adaptare continua. Aceasta apare in stadiul gandirii pre- operatorii ( 2- 7 ani ), dar nu mai inainte de etapa constituirii unor scheme actionale, care au devenit destul de simple. Pentru a utilize jocuri cu reguli, copilul are nevoie de o anumita intelegere a actiunii ,,intentia articulata”. Prin continutul, caracterul si structura lor, jocurile sunt extreme de variate si numeroase. In literatura de specialitate sunt cunoscute mai multe incercari de clasificare a jocurilor .

Psihologul german W. Stern clasifica jocurile copiilor tinand seama de factorii ,, interni’’ si ,, externi’’ ai dezvoltarii, astfel:

a) Jocuri individuale ( interni );

b) Jocuri sociale ( externi );

Aceasta clasificare, sufera un neajuns ca nu ia in considerare valoarea formativa a jocului, influenta lui asupra dezvoltarii psihice a copiilor.

O alta incercare de solutionare a problemei este a lui Ph.Buhler care gaseste cinci grupe de jocuri:

a) Jocuri functionale ( senzorio- motrice);

b) Jocuri iluzorii ( de fictiune);

c) Jocuri receptorii;

d) Jocuri de constructie;

e) Jocuri colective.

Potrivit conceptiei acestui autor , copilul trece de la o categorie de jocuri la alta , in conformitate cu tendintele dezvoltarii, pe masura ce dobandeste, pe rand, functiile necesare adaptarii la conditiile de mediu.

Psihologul elvetian J. Piaget defineste jocul drept o activitate prin care copilul se dezvolta in conformitate cu etapele formarii sale intelectuale. Aceste etape sunt:

Scheme senzorio-motrice;

Scheme simbolice

Formele nationale(socializarea) ale gandirii in functie de pozitia copilului in joc, acelasi autor mai clasifica:

Jocuri de miscare

Jocuri sedentare

Dupa autorul Maurice Debesse, jocurile sunt clasificate dupa cum urmeza:

a) jocuri functionale

b) jocuri de imitatie

c) jocuri cu reguli arbitrare

In gradinita, arata M. Debesse, jocurile functionale apar sub forma mai complexa: jocuri cu alergari, cu strigate; jocurile de imitatie au ca scop imitarea personajelor sau a propriilor manifestari. Sa ne jucam “ de-a cazutul” sau “ de-a dormitul”, spun copii, imitand actiunile respective , traind situatii trecute si imaginandu- si lumea asa cum si- o doreste. Prin aceste jocuri el isi dezvolta anumite calitati. Valoarea lor consta in felul cum imita copilul si nu in obiectul imitatiei. Jocurile cu reguli arbitrare sunt jocuri inventate de copii si de aceea ele sunt foarte variate.

Tinand seama ca criteriile de clasificare, de sarcinile educarii

multilaterale a prescolarilor, pe de o parte si de ponderea influentei formative a jocului asupra dezvoltarii psihice generale a copilului, pedagogia prescolara clasifica jocurile in urmatoarele trei categorii:

a) jocuri de creatie

b) jocuri didactice

c) jocuri de miscare

Acesta clasificare corespunde in cel mai inalt grad sarcinilor dezvoltari fizice ,intelectuale, morale si estetice a copiilor.

Opinii actuale se pronunta pentru clasificarea jocurilor in: jocuri specifice si jocuri nespecifice. Cele specifice sunt jocuri de imitatie, simbolice, de fictiune , de creatie. Jocurile nespecifice sunt jocurile cu reguli , cu roluri, si reguli date, invatate , sau jocuri didactice , de miscare si jocuri hazlii. Aceste jocuri sunt mai putin abordate de copiii prescolari din propria initiativa.

Copiii se orienteaza mai putin spre astfel de jocuri deoarece ele au ca principal element al structurii interne regula, caracterul nespecific al jocurilor cu reguli nu exclude,insa, posibilitatea practicarii lor de catre prescolari. Dupa ce au fost invatate, ele apar frecvent in preocuparile ludice ale prescolarilor.

În concluzie, studiind problematica jocului, aflăm ce loc ocupă acesta în viața oamenilor, în special în viața copiilor. Teoria jocului ne oferă răspuns la cauzele jocului. Ea ne ajută să înțelegem cum a evoluat de-a lungul timpului concepția despre joc a oamenilor și care este astăzi concepția oamenilor de știință despre jocul copiilor, o concepție la care aderă: E. Claparede, J. Piaget, P. Popescu Neveanu, U. Șchiopu etc. Studiind atent teoria jocului aflăm care sunt principalele elemente psihologice care facilitează compor-tamentul ludic, cum evoluează jocul în viața copiilor preșcolari. Aflăm că jocul îmbracă forme variate de manifestare, că între diferite forme există determinări strânse, didactice, realitate pusă în evidență de clasificarea logică a jocurilor. – “Copilul râde: înțelepciunea și iubirea mea e jocul” (L.Blaga, “Trei fețe”).

Capitolul III

Studiu experimental privind organizarea și desfășurarea

jocurilor în învățământul preșcolar

ORGANIZAREA CERCETĂRII

IPOTEZA DE LUCRU ȘI OBIECTIVE

IPOTEZA DE LUCRU: Dacă se utilizează jocul didactic în activitatea instructiv-educativă din grădiniță, atunci influențăm pozitiv dezvoltarea unor subsisteme ale vieții psihice a preșcolarului (gândirea, memoria, imaginația, atenția, spiritul de observație, ș.a.) pregatindu-l pentru activitatea scolara.

SCOPUL: Dezvoltarea armonioasă a vieții psihice a preșcolarilor prin utilizarea sistematică a jocului în activitățile instructiv-educative din grădiniță.

OBIECTIVELE CERCETĂRII:

O1 – identificarea rolului jocurilor in realizarea achizitiilor fundamentale pentru activitatea scolara;

O2 – stabilirea modalităților de antrenare a proceselor psihice prin intermediul jocului ;

O3 – evidențierea efectelor produse in comportamentul copiilor prin utilizarea jocului în activitățile din grădiniță.

Descrierea grupei de preșcolari

Pentru verificarea ipotezei de lucru și atingerea obiectivelor, mi-am orientat atenția asupra unui eșantion reprezentând o grupă de preșcolari cu vârsta cuprinsă între 3-6 ani de la Grădinița cu Program Normal ” Orizont”, Rm.Sărat

Structura eșantionului apare redată în tabelul următor:

Grupa este destul de echilibrată în ceea ce privește numărul de fete și cel al băieților .

Cei mai mulți dintre copii au împlinit 5 ani în timpul anului școlar 2012 – 2013 , iar prezența a fost între 85% – 95% zilnic, absențele fiind doar din motive obiective (condiții climatice, probleme de sănătate).

42% dintre părinții copiilor au studii medii, constatându-se la aceștia o mare deschidere spre cunoaștere, dorind să asigure copiilor o cât mai bună educație.

La nivelul grupei nu există copii cu probleme grave de sănătate.

METODE DE CERCETARE

În alegerea metodelor de cercetare am avut în vedere următoarele:

– recurgerea la metode obiective de cercetare, adică la metode prin care să poată fi observate, înregistrate și măsurate reacțiile subiectului la acțiunea directă sau indirectă a diferiților stimuli externi;

– utilizarea de metode care să facă posibile abordarea sistematică a fenomenului investigat;

– folosirea unui sistem complementar de metode, care să permită investigarea fenomenului, atât sub aspectul manifestării sale generale, cât și specifice;

Am folosit experimentul psiho-pedagogic, metoda testelor, dar și observația. În funcție de cerințele concrete ale cercetării am recurs și la alte căi și mijloace de informare:

– observarea elevilor în timpul activităților desfășurate;

– analiza unor lucrări și materiale realizate de copii;

– sondaje privind preferințele și interesele copiilor;

– analiza corelațiilor dintre calificativele obținute înainte și după introducerea experimentului.

TESTĂRI INIȚIALE

Primul pas în realizarea efectivă a cercetării constă în testarea nivelului de dezvoltare a proceselor psihice ale copiilor.

Astfel, am planificat la începutul anului școlar 2012 – 2013 teste inițiale. În general sunt probe ce pot fi aplicate cu ușurință, cu materiale la îndemână, astfel încât nu am întâmpinat dificultăți în administrarea lor efectivă.

Fiind prezentate sub o formă atractivă, ele au trezit interesul copiilor și au dezvăluit aspecte importante pentru cercetare.

În această direcție am aplicat următoarele probe predictive:

Proba de percepție a formelor

Raportul formă-culoare în percepția copilului

Probă de atenție si limbaj

Comportamentul inteligent

Proba de percepție a formelor

Material: 8 imagini de fructe, legume, flori, de 3 – 4 mărimi diferite, tăiate în patru părți.

Desfășurare: se amestecă cele 32 părți, se pun în fața copilului, cerându-i-se să reconstituie întregul.

Am notat reușita sau nereușita în funcție de numărul de imagini construite corect.

RAPORTUL FORMĂ – CULOARE ÎN PERCEPȚIA COPILULUI

Material: Obiecte de forme diferite (cuburi, jetoane rotunde, triunghiuri, pătrate, bețe etc) colorate în albastru și roșu.

Desfășurare: se cere copiilor să clasifice obiectele. Li se spune: "Puneti la un loc toate obiectele care sunt la fel!”

Se urmărește dacă realizează clasificarea după formă sau după culoare.

Tabelul 2 – Tabel sintetic al rezultatelor

3.PROBA DE ATENȚIE SI LIMBAJ

a)Volumul atenției si limbajului

Material: o cutie cu capac, diferite obiecte

Desfășurare: introducem în cutie la început 3 obiecte cunoscute copilului cum ar fi: un creion, o jucărie, o minge, apoi creștem treptat numărul obiectelor.

Descoperim cutia și cerem subiectului să se uite în ea. Din clipa în care se uită, număr în gând 1,2 și acopăr. Se cere copilului să enumere ce a văzut. Se va puncta enumerarea unui număr cât mai mare de obiecte vizualizate și evocate ulterior cat si pronuntarea corecta a denumirii acestora

Rezultatele obținute sunt evidențiate în tabelul 3, de mai jos :

Tabelul 3 – Rezultate obținute

Organizarea unor jocuri în care modificăm poziția unei persoane într-un grup. Cel supus probei trebuie să observe, în prealabil, grupul, apoi iese din clasă. În timp ce lipsește, se efectuează modificarea dorită ( 1 minut).Nu i se spune dinainte ce sarcină va avea. ,i se cere numai să se uite la grupul respectiv. Se va identifica : gradul de atenție, memoria, spiritul de observație. Rezultatele au fost următoarele :

Tabelul 4 – Centralizarea rezultatelor

COMPORTAMENTUL INTELIGENT

Material: 4 mese de înălțimi diferite, 2 mese mai mari, 4-5 scaune de dimensiuni și forme diferite, o jucărie atârnată pe perete la 2 metri înălțime, câteva bețe de 60 cm așezate la întâmplare, scaunele și mesele din sală, câteva tije ce se pot îmbina prin prelungire.

Desfășurare: măsuțele, mesele și scaunele le plasăm la distanțe de peretele pe care se află atârnată jucăria. Se spune copilului să ia jucăria atârnată pe perete, astfel: « Vezi această jucărie sus ? Va fi a ta dacă poți să o ajungi. Procedează cum poți să folosești tot ceea ce este prin sala de grupă ». Subiectul este încurajat până începe să acționeze. Dacă acționează, i se sugerează arătându-i un scaun, un băț etc. Acest experiment l-am desfășurat individual. Rezultatele obținute sunt prezentate în tabelul următor:

Tabelul 5 – Rezultate obținute

Prezint în continuare un set de tipuri de jocuri didactice matematice aplicate experimental cu scopul de a accelera dezvoltarea gândirii, memoriei, imaginației și atenției preșcolarilor.

Sub influenta crescanda a activitatilor si jocurilor din timpul petrcut la gradinita , copii isi insusesc forme de limba privind fonetica, vocabularul si structura gramaticala . Insusirea unei experiente corecte de catre prescolari sta permanent in atentia factorilor educativi , indiferent daca copilul se joaca , desfasoara o activitate matematica sau cunostinte despre natura , picteaza , etc…

In paginile ziarului Romanul , Alexandru Odobescu scria: “ datoria de intai a scolii noastre este de a invata bine limba tarii si de ai face pe copii s-o cunoasca s-o iubeasca si s-o pretuiasca “ .In acest sens programa activitatilor din gradinita , planul de invatamant afecteaza un numar considerabil de activitati de insusire a limbii romane.

Respectand specificul grupei si prevederile programei , am planificat jocurile didactice tinand seama de cunostintele si abilitatile copiilor , de scopul jocului , de sarcina didactica . In mod firesc am planificat la inceputul anului scolar jocuri care urmaresc dezvolarea auzului fonomatic folosindu-ma cu succes de jocurile-exercitiu.

La grupa mare dat fiind faptul ca sarcinile privind dezvoltarea vorbirii copiilor viseaza in special calitatea si cantitatea vocabularului , structura gramaticala si “expresivitatea”.(Florica Anreescu desfasurarea metodica a jocului didactic –cerinta esentiala in stimularea vorbirii copiilor, Rev.ped, 1978,pag42) jocurile didactice desfasurate cu copii de 6 ani vizeaza intensificarea pregatirii pentru scoala, exersand vorbirea fiecarui copil in parte pentru formarea deprinderilor de percepere si pronuntare clara si corecta a sunetelor si a gruparii de sunete , imbogatirea vocabularului activ si pasiv, cosolidarea deprinderilor de a desparti cuvintele in silabe si silabele in sunete. De asemenea , tot prin intermediul jocurilor se consolideaza deprinderile copiilor de a se exprima corect.

Noul curriculum recomanda realizarea obiectivelor de mai sus o gama variata de jocuri didactice. Depinde de maiestria educatoarei de al alege pe cel mai potrivit in raport cu nivelul dezvoltarii limbajului copiilor, de a planifica intr-o succesiune logica jocurile didactice al caror continut de cunostinte asigura cel mai bine realizarea scopului propus.pentru reusita acestor activitati, am pus accent deosebit pe folosirea acelor procedee metodice care sa intensifice activitatea copilului, participarea activa , mentinand atmosfera de destindere de joc.

In jocul “Cine spune mai multe cuvinte”? urmarind pronuntarea corecta a sunetelor si a grupurilor de sunete mai dificile,dupa ce copii au exersat am distribuit copiilor cate o fisa de carte,in partea dreapta,am desenat mai multe obiecte iar in partea stanga am lasat loc pentru reprezentarea grafica a uvintelor care denumesc obiectele respective.

In felul acesta, copiii au repetat sarcina didactica intr-o forma noua,invatand totodata sa reprezinte grafic fiecare cuvant printr-o linie orizontala contiunuă( ).Prin intermediul jocurilor didactice:”Cate “Jocul silabelor”, copii afla ca nu toate cuvintele se pronunta printr-o singura deschizatura de gura, ci numai unele: rac, sac, mac, lac, lin, arc, foc, etc..pentru diferentierea constienta a silabelor am ales cuvinte cu un numr de silabe dierit si am cerut copiilor sa le pronunte pe silabe si apoi deodata: ma-ma, mama,ra-ma, rama, ma-ra-ma, marama,pe-pe-ne, pepene, gra-di-ni-ta, gradinita,.

Treptat dupa mai multe exercitii,copii au invatat ca in vorbire folosim cuvintele, acestea sunt formate din silabe si ca silabele sunt alcatuite din sunete. Lucrand cu fise individuale am putut sa oganizez mai bine munca diferentiata, cu sarcinii dierite de la copil al copil, de la grup la grup.

In realizarea fiselor de lucru am folosit stampile cu flori, animale, mijoace de locomotie, unelte. Cu copii care intampina dificultati in intelegerea raportului dintre cuvant –silaba-sunet, am desfasurat jocuri – exercitii cum este”spune cum face?” Am solicitt pe copil sa-mi spuna: cum face la medic cum il consulta in gat? (aaa…); cum face fetita daca o inteapa albina (ooooo…). Explicatiile le-au demonstrat ca cele auzite sunt sunete.Apoi am folosit in ordine spre pronuntare cuvinte cu doua sunete (ac, in, ou, am,) cu trei silabe (rac, viu, mal, cal, urs,) si cu mai multe silabe pentru deprinderi absolut necesare insusirii corecte a scrisului si cititului in clasa I.

Procesul firesc de imbogatire a cunostintelor copilului prescolar despre obiectele si fenomenle lumii inconjuratoare atrage dupa sine si imbogatirea vocabularului,atat sub aspect calitativ cat si sub aspect cantitativ. Sub raport numeric, primul loc in insusirea cuvintelor il ocupa substantivele, urmand numeralele, verbele si altele. Imbogatirea vocabularului si insusirea structurilor gramaticaleale limbii asigura comunicarea dintre oameni si o mai buna cunoastere a realitatii. De aceea, o sarcina de cea mai mare importanta o constituie formarea la copii a unui limbaj bogat si corect din punct de vedere gramatical.

Prin jocul didactic “Cine spune mai departe?” de exemplu , sau “A cui este?”, “Cui i se potriveste?”, si multe altele,am urmarit activizarea vocabularului copiilor cu cuvinte referitoare la imbracamintea purtata de anumite categorii socio-profesionale( scolar, prescolar, vanator, soldat, marinar, medic, miner, bucatar) cat si folosireaa corecta a substantivelor la cazurile genitiv si dativ in formarea raspunsului corect. Prin desfasurarea jocului didactic “A cui este?” am urmarit activizarea vocabularului cu cuvinte referitoare la imbracamintea unor categorii de oameni ( scolar, vanator, marinar, soldat, medic, bucatar) cat si formarea deprinderii de a folosi corect substantivele la cazul genitiv. Am cerut copiilor sas e exprime in propozitii, punandu-le intrebarea: “A cui este?”. Fiecare copil a raspuns: “Cartea este a scolarului”, “Pusca este a vanatorului”. “Geanta este a scolarului”, “Stetoscopul este al medicului”, etc. Am avut in vedere crearea a cat mai multe situatii pentru utilizarea substantivelor la genitiv. Elementele de joc (miscare, surpriza, aplauze, asteptarea) au antrenat toata grupa la activitate. Folosirea papusii, mi-a permis sa asigur o motivatie invatarii jocului si sa antrenez intr-o activitate densa majoritatea copiilor din grupa. Jocul didactic “Raspunde repede si bine” l-am organizat pentru activarea si precizarea vocabularului copiilor cu cuvinte (adjective, substantive) cu sens contrat, precum si scopul de a perfectiona deprinderile copiilor de a formula corect si cu sens propozitii. Jocul s-a desfasurat sub forma de intrecere intre doua echipe. Sarcina didactica este gasirea antonimelor unor cuvinte si formularea de propozitii cu acestea. Incadrandu-se in timp limitat a carui expirare este semnalata de clopotel, copii din cele doua echipe vor raspunde la intrebari , la inceput formulate de catre educatoare, apoi de fiecare echipa. Fara a se repeta cuvintele deja folosite, echipele se vor intrece in gasirea antonimelor si formare de propozitii. Educatoarea tine evidenta raspunsurilor corecte, stabilind in final echipa castigatoare. La grupa mare , spre deosebire de celelalte grupe de varsta, intrecerea se poate realiza fie frontal, intre toti copiii, fie intre doua sau mai multe echipe. Cu aceste ocazii, creste rolul opiniei colectivului in alegerea reprezentantilor, in aprecierea raspunsurilor, in supravegherea respectării regulii, in solutionarea conflictelor. De un deosebit tact pedagogic trebuie sa dea dovada educatoarea in aprecieri, analizand aportul fiecarui copil in joc, declarand castigatorii si impartind recompensele.

Prin intermediul jocurilor didactice desfasurate in gradinita pentru dezvoltarea vorbirii copiilor sub toate aspectele am avut si posibilitatea de a cunoaste mai bine nivelul de cunostiinte al fiecarui copil, ceea ce m-a ajutat in organizarea lucrului diferentiat pe grupe. Am avut in atentie in special pe copiii care au o vorbire mai greoaie, care intampina greutati in stabilirea pe plan logic si pe plan verbal a relatiilor de subordonare sau a acordurilor si legaturilor dintre cuvinte.

Prin intensificarea functiei intelectuale a limbajului, copiii capata o vorbire din ce in ce mai corecta, logica. Copiii au posibilitatea sa expuna pe scurt , chiar si cu unele detalii, continutul unui text literar. Jocurile didactice pot antrena copii in exercitii de acest gen, folosindu-se de povestile cunoscute de copii. De exemplu, recunoscand personajul dintr-o poveste, copilul poate sa fie antrenat sa povesteasca independent, continutul respectiv. Prin manuirea mai multor ilustratii, un copil se va opri la descrierea unei imagini alese de ei, iar copii din gripa sa ghiceasca basmul sau povestea la care se refera precum si scena concreta: afisarea imaginii va confirma sau informa raspunsul. Aceste situatii problematice cu care copiii se confrunta ii ajuta sa-si organizeze gandirea si vorbirea pentru realizarea unei descrieri-organizate corecte, clare a scenei reprezentate de ilustratie.

Tot astfel am organizat si jocurile: “Cine stie mai multe povesti?”, sau “Ghici din ce poveste este?”, utilizand seturi de imagini cu acelasi nume, editat de Ministerul Invatamantului. De un real folos in activitatea mea este lucrarea “Exercitii si jocuri pentru dezvoltarea vorbirii prescolarilor” ce cuprinde explicarea unor cuvinte si expresii, pentru formarea enei exprimari corecte si fluiente, precum si franantari de limba.

Unele versuri au fost folosite pentru efectuarea de jocuri-exercitii, fiind memorate de copii si recitate:

“Am o nuca noua, o despart

In doua: nu-ca, nuca.

Spune acuma “casa”

Stand asa la masa,

Le spun pe amandoua
Despartite-n doua:

Ca-sa, casa, ma-sa, masa

Deasemenea, jocul exercitiu “Alege”, l-am uitilizat in activitatile cu copii pentru precizarea de catre copii a ordinii cuvintelor dintr-o propozitie,

La semnalul “Alege” copii aleg cate un jeton, iar la intrebarea “Ce ai ales?” copilul numit va spune ce este reprezentat pe jeton, (cuvantul) iar un alt copil la desparti cuvantul in silabe.

In jocurile didactice cat si in jocurile exercitii am tinut seama permanent de mentinerea unei atmosfere de joc de buna dispozitie, conditie esentiala a mentinerii interesului copiilor pentru activitate.

SETURI DE JOCURI CU REGULI UTILIZATE PENTRU IMBOGATIREA CUNOSTINTELOR DESPRE MEDIUL INCONJURATOR

Imbogatirea cunostintelor copiilor despre mediul inconjurator in gradinita vizeaza cunoasterea naturii, a activitatii oamneilor, cunoasterea mediului social, cultural.

Antrenarea copiilor in activitatile de imbogatire a cunostintelor proprii se realizeaza permanent, printr-o multitudine de mijloace si procedee didactice. Copiii veniti din familie sunt confruntati cu situatii in care cuceririle stiintei, tehnicii li se dezvaluie in jocurile lor si doresc sa cunoasca realitatea in toate aspectele concrete si caracteristice. De aceea, in gradinita copii reusesc sa cunoasca, aspectele variate ale lumii inconjuratoare, sa le inteleaga, stimulandu-li-se interesul pentru cunoastere, pentru investigare. Contactul cu diferitele aspecte ale realitatii, eforturile depuse de copii pentru observarea si intelegerea acesteia, contribuie la culitivarea proceselor psihice de cunoastere( senzatii, perceptii, reprezentari, gandire, limbaj, memorie, imaginatie, atentie voluntara, etc. ) urmarindu-se cu precadere dezvoltarea spiritului de observatie, stimularea permanenta a inteligentei si creativitatii copiilor, a independentei in gandire si actiune, a capacitatii de orientare in spatiu si timp, de adaptare la diferitele situatii noi.

Vizand pregatirea copiilor pentru scoala, depunem eforturi pentru insisirea temeinica a cunostiintelor dobandite despre midiul inconjurator de catre copii. Tot in acest scop urmarim formarea la copii a unor deprinderi de munca intelectuala: de a asculta cu atentie intrebarile si explicatiile educatoarei, de a intreba in legarura cu obiectul cunoasterii, de a descrie, a compara si clasifica obiecte, imagini, cuvinte, de a gasi solutii la diferite stituatii problematice, etc.

In urma efectuarii activitatilor de observare sau lecturi dupa imagini, corelate cu povestirile si lecturile educatoarei, desfasor cu copiii activitatile cunoscute sub numele de jocuri didactice. Aceste activitati utilizeaza cunostiintele pe care copii deja le-au acumulat, sistematizandu-le, fixandu-le sau imbogatindu-le cu cunostiinte si deprinderi de munca intelectuala noi.

Am desfasurat jocul “Gaseste lucul potrivit”. Copii vor utiliza jetoane cu animale pe care le plaseaza pe plante diferite in functie de mudiul lor de viata, de hrana. In rezolvarea sarcinii didactice, copii gandesc, compara animalele, grupandu-le dupa trasaturile lor caracteristice. In timpul jocului se urmareste o exprimare corecta si motivarea actiunii respective: “ Am asezat lupul in padure pentru ca este un animal salbatic”.

Pentru fixarea cunostintelor despre animale, cunostintele cu care ei s-au familiarizat in activitatile precedente se organizeaza jocul didactic “Animalele si puii lor”. In legatura cu continutul discutiei aceasta se refera la aspectul exterior, modul de viata, hrana, foloasele aduse omului, denumirea corecta a puiulor acestora. Drept material didactic se folosesc jetoane cu imgini ale animalelor domestice si a puiilor lor.

In desfasurarea jocului , se descrie sumar un animal, avand grija sa se strecoare caracteristici revelatoare pentru copii: este prieten credincios omului, pazindu-l de dusmani. Se poate spine chiar ghicitori despre animale. Copii vor alege dintre jetoanele aflate la indemana pe cel care ilustreaza animalul descris, il denumeste, apoi cauta puiul acestuia si il denumeste. Pentru copiii care sunt capabili sa conduca jocul, le voi oferi posibilitatea sa formuleze ei insusi ghicitori despre animale.

Jocul are meritul de a antrena toti copiii, are un carácter dinamic,mentinand atentia copiilor vie pe aparcursul developarii activitatii.

Copiii sunt atrasi in general de necunoscut, de ceea ce perezinta pentru ei o noutate. Din familie copii vin cu informatii si despre mijloacele de locomotie. Gradinita diversifica cunostintele copiilor in acest domeniu. Jocurile didactice referitoare la mijloacele de locomotie antreneaza activitatea intelectuala a copiilor antrenandu-i in operatii de analiza, sinteza, generalizare, clasificare. Formarea notiunii de “mijloc de locomotie” are loc in urma jocurilor didactice, dupa ce sunt convinsa ca au inteles bin etoti copiii specificul acestor aparate.

Jocul didactic “ Cu ce plecam la plimbare?.in calatorie? In excursie?” il planific la grupa pregatitoare dupa ce copii au fost familiarizati anterior cu mijloacele de locomotie pentru stablirea de deosebiri si asemanari intre diferitele mijloace de transport.

In prima parte a jocului am discutat despre diferitele mijloace de locomotie, folosindu-ma de ghicitori: “ Inghit foc, “Sus fir.

Alerg pe drum Jos sine.

Las in urma De esti grabit

Nori de fum” Hai cu mine!”

(Trenul) (Tramvaiul)

„Merge-n cet pe ogor

Duduind de-atata zor”

(Tractorul)

Continuarea jocului presupune organizarea unor ghisee de informatii: la gara, la autogara, la aeroport. Copii dau informatii despre mijloacele de transport solicitate de calatori. In aceasta parte a jocului copii impartasesc din experienta lor de cunoastere discutand degajat. Am grija sa corectez pe copiii care care dau raspunsuri incorecte sau incomplete.

Pentru consolidarea cunostintelor copiilor in legatura cu alimentele am desfasurat jocul „La alimentara”. Copii au fost indrumati sa vorbeasca politicos, sa se adreseze corect vanzatoarei pentru a putea fi serviti cu alimentele dorite ,alimente care un vor fi cerute dupa denumire ci doar dupa descriere. Copilul care indeplineste rolul de vanzator va recunoaste acel aliment descris si-l va oferi cumparatorului.

Folosindu-se de perspicacitate, spirit de observatie si putin talent de desenator, copiii vor face dovada unor reprezentari corecte in legatura cu obiectele familiare lor desfasurand jocul didactic „Corecteaza desenul!”

Copii au sarcina de a sesiza omisiunile din desen, de a numi care parte componenta a obiectului desenat lipseste, apoi sa completeze ceea e lipseste prin desen.

Totodata am urmarit la copii o exprimare corecta, clara , promta. Pentru a ajuta copii care intampina dificultati in gasirea omisiunii pot oferi copiilor pentru intuire completa apoi pe cea de completat. Acest joc se desfasoara cu mai bune rezultate prin utilizarea unor parti componente a siluetelor de plante, fructe, animale, cerand copiilor sa le recomstituie. Actiunea se realizeaza sub forma de intrebare intre grupe. Copiii sunt recompensati pentru raspunsurile date cu stimulente., aplauze si laude.

Un joc didactic care a fost planificat si desfasurat cu copii grupei , in a doua parte a anului scolar este si jocul „Cui i se potriveste?”. A fost planificata astfel datorita unui volum mai mare de cunostinte la care se refera precum si pentru anumite deprinderi de munca intelectuala la care se face apel pentru buna lui desfasurare. Jocul are drept scop verificarea si sistematizarea cunostintelor referitoare la obiectele de imbracaminte si incaltaminte pentru copii, cultivarea capacitatii de a realiza clasificari pe diferite criterii (anotimpuri, diferite situatii in care sunt implicati copiii la scoala sau in alte imprejurari, activizarea vocabularului cu ajutorul cuvintelor referitare la imbracamintea fetelor si a baietilor, formarea deprinderii de a folosi corect substantivele la cazul dativ si genitiv, prin formarea de propozitii care sa contina substantive la aceste cazuri, respecatandu-se acordul in gen si numar in cadrul structurilor verbale realizate. Grupa va fi divizata in echipe cu numar egal de copii. Fiecarei echipe terbuie sa i se distribuie un set complet de jetoane continand: 60 jetoane reprezentand obiecte de imbracaminte, incaltaminte si accesorii, 5 jetoane montate de la A la C pe care sunt desenate patratele albe de marimea jetoanelor. Dupa ce copiii s-au familiarizat cu jetoanele si cu jetoanele puse la dispozitia grupurilor, educatoarea va insista pe explicarea regulilor de joc intelegerea si insusirea lor de catre toti copiii, se va desfasura si un joc de proba. Copiii au obligatia de a selecta jetoanele in functie de cerinta si sa le aseze pe lotonul respectiv.

In prima faza a jocului copiii vor lucra cu lotonul A, insistand pe necesitatea colaborarii tuturor copiilor din grup, pe necesitatea executarii cu multa atentie a actiunilor. La semnalul „Ce lipseste Alinei?” educatoarea va indica jetonul A pe care copii vor lucra. Grupul de copii care termina de lucrat vor semnaliza. Dupa ce toti copii au lucrat s e analizeaza toate lotoanele, se apreciaza modul de lucru si se adreseaza copiilor intrebari. In formularea raspunsurilor se insista pe o exprimare corecta si completa a copiilor in formularea de propozitii. In apartea a doaua a jocului didactic, copiii au drept sarcina sa aranjeze toate jetoanele astfel incat patratele de pe toate fisele sa fie completate. Educatoarea trebuie sa indrume pe cel care intampina greutati in executatrea temei. Copii vor denumi obiectele de imbracaminte si incaltaminte si vor formula propozitii ca : „Rochita i se potrivest fetitei”, „Sapca i se potrivesete baiatului”, „Fusta est ea fetitei”. Aici am descris doar cateva din jocurile didactice pentru imbogatirea cunostintelor copiilor despre obiecte.

Prin felul atractiv in care se desfasoara jocurile cu reguli se cultiva interesul copiilor pentru cunoasterea lumiii inconjuratoare, pentru intelegrea fenomenelor naturii, pentru desfasurarea unei activitati intelectiuale sustinute.

SETURI DE JOCURI DIDACTICE MATEMATICE SI JOCURI LOGICE

La inceputul secolului nostru matematica era o stiinta cu explicatii doar in cateva domenii de activitate.Azi ea a devenit un instrument de baza in majoritatea stiintelor, iar progresele obtinute au transformat insasi matematica, facand-o mai folositoare, mai accesibila si mult mai importanta.De aici decurge si necesitatea cresterii ponderii si in programele de pregatire generala a tinerii generatii.In invatamantul prescolar cercetarile psiho-pedagogice au demonstrat-o, este propice insusirea unor cunostinte prin organizarea unor activitati specifice varstei de 3- 6 ani.Una din problemele disputate in prezent in invatamantul prescolar este aceea a volumului cunostintelor matematice.Se pune intrebarea ce anume din matematica sa se predea din gradinita si, mai ales cum sa se realizeze mai bine acest lucru.Orientarea in directia teoriei multimilor, a logicii si a jocului raspunde cel mai bine la problemele solicitate. Daca jocul copiilor va fi adaptat pana la 6 ani pe baza multimilor si vor fi apti de a castiga notiunile matematice si de a dobandi cunostinte stiintifice in cursul dezvoltarii lor.

In ansamblul activitatilor matematice, jocurile didactice se detaseaza prin: scopul urmarit, structura metodica, raportul dintre elementul de joc si cunostintele stiintifice.

In jocul didactic matematic noul il constituie actiunea aspectul in care se formeaza priceperile si deprinderile copiilor. Scopul jocului consta in rezolvarea de catre copii pe parcursul desfasurarii lui, a problemei supuse atentiei.

In jocul didactic ,,Cine are o multime ca a mea?’’, desfasurat cu copiii de la grupa pregatitoare , am formulat intrebari care sa vizeze rezolvarea sarcinii didactice , in scopul stimularii gandirii copiilor.Pentru echivalenta multimilor, am formulat urmatoarea intrebare:,,Pentru a avea in multimea pisicilor tot atatea obiecte ca si in multimea ghemelor, ce trebuie sa facem?

Copiii raspund si rezolva la tabla magnetica.

-Luam un obiect de la multimea de pisici

-Se adauga un ghem la multimea de gheme,pentru a forma perechi.

Deci, prin jocul ales, copiiii au fost pusi in situatia de a descoperi singuri reguli de efectuare a perechilor , gasind solutii pentru rezolvarea

In acest joc copiii lucreaza individual,folosind materialul didactic pregatit de educatoare .In timpul executarii temei din timp de educatoare se corecteaza eventualele greseli care se observa la unii copii.

Formarea deprinderilor de a opera cu grupe de obiecte ,de a le ordona in sir crescator si descrescator necesita multe exercitii cu copiii grupei pregatitoare.Repetarea acestor activitati cu scopul consolidarii deprinderilor formate se realizeaza cel mai bine prin jocuri didactice.Astfel jocul ,,Cine stie castiga!’’se desfasoara cu scopul consolidarii si verificarii cunostintelor copiilor cu privire la formarea de grupe din obiectele aceeleasi multimi si a deprinderii de a le ordona , dupa cantitate.

Acest joc se desfasoara in partea a doua a anului scolar la grupa mare. Ordonarea grupelor de obiecte o realizeaza nu numai in sistem vertical dar si pe plan orizontal, incepand de la stanga la dreapta,pregatind astfel pe copii si pentru scrierea de la clasa pregătitoare ,pe care o realizeaza de asemenea de la stanga la dreapta.

Pentru asigurarea unei densitati maxime a activitatii am utilizat fisele de munca independente, fise cu care copiii sunt deprinsi deja sa opereze incepand de la grupa mijlocie. Aceasta fisa ofera posibilitatea unei verificari rapide si eficiente a cunostintelor si deprinderilor de lucru ale copiilor, fiind totodata instrumente valoroase de familiarizare a copiilor cu independenta care sta la baza invataturii in scoala.

La intocmirea fiselor individuale am folosit elemente grafice simple (linii,puncte,buline,figure geometrice) viu colorate.Am desprins copiii sa lucreze cat se poate de curat, sa transeze linia ovala inchisa care sa inchida in interiorul ei multimea de obiecte. Astfel de fise stau la baza consolidarii multor deprinderi si cunostinte de matematica in gradinita.De aceea aproape ca nu a existat joc didactic care sa se desfasoare fara utilizarea de fise individuale.

Pentru a corecta cunoastere a posibilitatilor copiilor precum si pentru o cat mai buna investigare m-am folosit de un set de fise individuale pe care le-am introdus in diferite jocuri didactice. Acestea mi-au oferit posibilitatea sa observ fiecare copil sis a intervin pentru corectarea unei deprinderi de lucru.In acest sens exemplific prin urmatoarele modele:

Copiii sunt pusi sa deseneze obiecte , respectand urmatoarele cerinte:

Mare-mici

Mare-mijlociu –mici

Lung- scurti

Lat-ingusti

Gros- subtire

De asemeni aceste obiecte ajuta la formarea la copii a reprezentarilor de orientare.

2. Sa deseneze pe o foaie un cerc astfel: sus-jos, in dreapta-in stanga.

3. Să coloreze numai florile mari:

4.Să coloreze mingiile mici

5.Taie cu o linie creioanele groase.

Jocurile matematice in ansamblul lor , dar mai ales regula de joc, sugereaza de cele mai multe ori calea spre conceptual matematic.Scopul principal este a-I inzestra pe copii cu un aparat logic suplu si polivalent care sa le permita a se orienta in problemele realitatii inconjuratoare, sa exprime judecati si rationamente variate intru-un limbaj simplu, familiar.Modalitatea de organizare a acestor activitati in scopul obtinerii unui randament maxim este jocul didactic.

In organizarea jocurilor logice se folosesc truse(seturi, blocuri,colectii), de piese cu un numar de attribute limitat si usor de distribuit.Dintre aceste truse cel mai adesea este utlizata trusa Dienes , avand multe avantaje in utilizarea ei. Cand cerintele didactice impun folosirea unui numar mai restrans de piese se poate renunta la o variabila sau la o valoare a sa. De pilda programa prescolara recomanda ca in jocurile organizate cu copiii de grupa mica, san u se foloseasca decat trei forme :discul, patratul si triunghiul, toate piesele avand aceeasi grosime.

Esalonarea jocurilor in scopul asigurarii accesibilitatii se realizeaza in stansa legatura cu urmatoarea clasificare a acestora:

1. Jocuri libere (pregatitoare)

2.Jocuri pentru construirea unei multimi

3.Jocuri de aranjare a pieselor in tablou

4. Jocuri de diferentiere

5. Jocuri cu cercuri ( operatii cu multimi)

6. Jocuri de formare a perechilor

7. Jocuri de transformari

8. Jocuri cu multimi echivalente(echipotente)

In practica jocurilor logice, sistemul concentric de prezentare se imbina armonios cu cel liniar,ceea ce corespunde specificului varstei prescolare cat si faptul ca pana la asigurarea unei frecvente zilnice de 100% a copiilor prescolari,componenta grupelor de copii se schimba de la un an la altul. Inainte de a stabilii contactul cu trusa,copii trebuie sa cunoasca in mod nemijlocit obiectele de mobilier,de uz casnic,jucarii.In aceste activitati copilul trebue ajutat sa-si sistematizeze observatiile in sensul de a distinge marimea,culoarea,forma obiectelor,pozitiile lor spatiale relative. În cadrul activităților am căutat să stârnesc curiozitatea, să scot în evidență facultățile lor inventive și să le stimulez satisfacția lucrului împlinit.

Pentru a stârni interesul copiilor și a fi atractive, toate jocurile didactice desfășurate trebuie să fie concepute în mod creator, adăugând multă imaginație și fantezie în pregătirea lor.

PROBE FINALE. REZULTATE OBȚINUTE. INTERPRETARE

La sfârșitul experimentului, după ce copiii preșcolari au participat la un program de lucru în care am integrat corespunzător jocurile didactice prezentate anterior, copiii au fost supuși unor teste prin intermediul cărora am intenționat observarea modificărilor produse în planul proceselor psihice urmărite ( gândire, memorie, imaginație, atenție). În linii mari, probele finale urmăresc aceleași obiective ca și cele ale probelor inițiale, însă la alt nivel de complexitate.

• PROBA DE ANALIZĂ- SINTEZĂ (GÂNDIRE)

Materiale : jetoane

Desfășurare: Se dau jetoane:

1. caise, struguri,ardei,cireșe, morcovi;

2. pisică, fluture, delfin,casa,floare;

3. urs, porc,,leu,scaun, mașina;

4.iarna,copac,vara,ghiocel,toamna;

5.avion,tren,para,tramvai,barca;

6.triunghi,floare,patrat,cerc,barca;

Urmăresc verificarea capacității copiilor de a separa dintre noțiuni pe aceea care nu se integrează în grupa respectivă. Așadar, cer copiilor să scoată jetoanele care nu se potrivesc și să motiveze.

Notare: 6p – foarte bine; 4p – bine; 2p – suficient; 0p – insuficient.

Tabelul nr. 1 – Tabel sintetic al rezultatelor

Figura 1 – Diagrama areolară cu rezultatele obținute în urma probei de analiză – sinteză

PROBĂ DE COMPARARE A IMAGINILOR

Material: planșă pe care sunt desenate câte două obiecte de mărimi diferite și în poziții diferite.

Desfășurare: I se cere copilului să precizeze imaginile care se potrivesc (imaginile perechi).

Se acordă câte un punct pentru fiecare pereche de imagini corect identificate.

Notare:

4-5p – foarte bine; 2-3p – bine; 1-2p – suficient; 0-1p – insuficient;

Figura 2 – Probă de comparare a imaginilor

2 – Tabelul cu rezultatele obținute în urma probei de comparare a imaginilor

Figura 3 – Histograma cu frecvența calificativelor

PROBĂ DE IMAGINAȚIE ȘI CREATIVITATE

„Proba finalului de poveste”

Desfășurare: Se cere copilului si încheie în cât mai multe feluri o poveste neterminată, prezentată oral de educatoare. De exemplu: « Mai mulți copii au plecat la munte în excursie. Deodată au auzit un geamăt. Privind în jur, au zărit într-o prăpastie o căprioară alături de puiul ei rănit». Copilul este întrebat: « Ce crezi că s-a întâmplat până la urmă ? » Am insistat ca preșcolarul să închege un final povestioarei. În funcție de cum mi-a permis timpul, am aplicat proba atât individual cât și pe grupuri mici de copii, reprezentând o modalitate de emulație și eficiență sporită a lucrului în grup.

Toți copiii au găsit un final poveștii, chiar dacă unii dintre ei s-au inspirat în exprimare de la colegii lor.

• PROBĂ PENTRU EVIDENȚIEREA MEMORIEI IMEDIATE A CUVINTELOR

Material și desfășurare: se alcătuiește o listă de cuvinte de genul: scaun, creion, fluture, munte, floare, soare, lalea, sală, perdea, săpun, foarfece, morcov, cafea, ureche, varză, dop, găină, soldat, radio, părinte. Copiii sunt atenționați că li se vor citi niște cuvinte și că ei vor trebui să rețină cât mai multe dintre ele, fără a respecta ordinea în care au fost prezentate. Pentru calificativul suficient, copilul de 3 ani trebuie sa rețină trei cuvinte, iar cel de 4 ani, 5 cuvinte.

Notare: 9 cuvinte – foarte bine; 5-6 cuvinte – bine; 3 cuvinte – suficient; 2-1 cuvinte – insuficient.

În urma acestei probe, am constatat că în grupă sunt trei copii care capacitatea de a memora redusă și mi-am planificat mai multe activități de recuperare cu aceștia, precum și o muncă independentă intensivă.

Tabelul nr. 4 – Rezultatele obținute

Histograma cu frecvența calificativelor

PROBĂ DE GÂNDIRE, IMAGINAȚIE ȘI BOGĂȚIE LEXICALĂ

Materiale: jetoane.

Desfășurare: constă în enumerarea de către copii a posibilităților de folosire a unui obiect. Copilul este întrebat ce poate face cu un obiect (creion, ciocan, foarfece etc.) insistându-se până ce acesta epuizează gama posibilităților de utilizare obișnuită. Am aplicat această probă individual.

Tabelul nr. 5 – Rezultate obținute

Diagrama areolară cu rezultatele obținute în urma probei de analiză – sinteză

Rezultatele obținute în urma aplicării acestei probe, m-au ajutat să determine gradul de operativitate a informațiilor însușite de copii în legătură cu o temă dată în special, dar și a informațiilor însușite de copii pe o perioadă mai lungă de timp. Rezultatele sunt mulțumitoare, ceea ce mă determină să declar că cele mai multe dintre obiectivele propuse au fost atinse.

• PROBĂ PENTRU EVIDENȚIEREA CAPACITĂȚII DE ÎNȚELEGERE

Desfășurare: se adresează individual, rar, și cu accentuai necesar,
următoarele întrebări:

"Ce trebuie să faci când îți este somn ? »

« Ce trebuie să faci când îți este frig ? »

«Ce trebuie să faci când îți este foame ? »

«Ce trebuie să faci dacă te tai la un deget ? »

« Dacă plouă atunci când mergi la grădiniță, ce trebuie să faci ? »

« Dacă arde casa în care locuiești, ce trebuie să faci ? »

« Dacă strici o jucărie care nu este a ta, ce faci ? »

« Dacă te lovește un copil din greșeală, cum procedezi ? »

« De ce sunt închiși criminalii ? »

Evaluare : Pentru fiecare răspuns corect (ce dovedește înțelegerea mesajului întrebării) se va acorda 1 punct.

Notare: 7p – foarte bine; 5p – bine; 2-3p – suficient; 1p – insuficient.

Tabelul nr. 5 – Rezultate

Figura 5 – Histograma

CONCLUZII

Alături de învățare, muncă și creație, jocul reprezintă una din modalitățile esențiale prin care omul se raportează la realitatea înconjurătoare. Copilul, prin activitatea de joc, învață și se dezvoltă totodată. Pentru copilul de vârstă preșcolară, jocul înseamnă o explorare a universului, a realității; copilul reproduce, reconstruiește secvențe din viață sau creează o lume nouă.

Copilul schimbă prin joc realitatea sa imediată, învață „să fie cu ceilalți”, învață lucruri noi, toate acestea într-o stare de relaxare și plăcere; prin joc se dezvoltă întreaga sa ființă, i se conturează personalitatea.

Ca metodă, procedeu și mijloc de formare și dezvoltare a copilului, jocul predomină în programul zilnic al grădiniței, facilitând o mare parte din învățarea didactică. Jocurile, în special cele didactice, îmbină finalitățile educative cu bucuria copilului, făcând trecerea de la activitatea specifică de joc la cea de învățare.

În cadrul activităților comune, jocurile sunt planificate de educatoare, după un scenariu didactic, iar copilul, jucându-se, învață. De aceea, se aleg jocuri ce corespund nivelului de dezvoltare al copilului iar rezolvarea sarcinilor jocului nu constituie un examen pe care copilul „îl trece”, ci un exercițiu pe care îl desfășoară. Permanent, preșcolarul trebuie să simtă că în educatoare are un sprijin, un suport. Este necesar ca, în raport cu copilul, să existe flexibilitate, acesta să fie determinat să se implice în activitate nu numai fizic, ci si afectiv. De asemenea, un aspect important este faptul că fiecare copil are propriul său ritm, nu poate fi grăbit, are propria putere de asimilare și reproducere, iar în jocurile desfășurate în grădiniță trebuie să fie în concordanță cu particularitățile psiho-individuale ale copiilor.

Ax central al educației, „Educația pentru societate” corespunde necesității de a le forma copiilor o conduită civică și morală bazată pe cunoașterea și respectarea regulilor vieții sociale prin cultivarea unor trăsături ca: hărnicie, stăpânire de sine, ajutor reciproc, cinste, punctualitate, respect față de cei din jur și față de mediu, etc. Pe parcursul lucrării s-a arătat cum pot fi cultivate aceste trăsături copiilor de vârstă preșcolară, prin intermediul activităților de povestire, memorizare, lectură după imagini, convorbire, însă, pentru a trezi curiozitatea copilului și pentru a facilita procesul de asimilare a cunoștințelor, jocul constituie o formă esențială de transmitere a acestora, deoarece în joc, copiii sunt permanent solicitați să reacționeze.

Evaluarea acestor cunoștințelor se realizează eficient prin activități extracurriculare, precum: serbări, spectalole, vizite, excursii. Aceste activități au un rol complementar față de activitățile didactice, urmărind extinderea, sistematizarea și verificarea cunoștințelor dobândite în activitățile comune. Prin activitățile extracurriculare sunt valorificate și dezvoltate interesele și aptitudinile copiilor, contribuind astfel la pregătirea acestora pentru învățarea continuă.

Prin valorificarea diverselor materiale bibliografice s-au corelat finalitățile educației pentru societate cu conținuturi adecvate, cu strategii de realizare și de evaluare. De asemenea, libertatea de intervenție a educatoarei se manifestă în conținuturi, ce sunt alese în funcție de nivelul grupei, de particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor.

BIBLIOGRAFIE

A. CHIRCEV- “Probleme ale educarii copiilor de varsta prescolara”

ALECU, SIMONA – „Metodologia cercetarii educationale”, Editura Fundatiei Universitare „Dunarea de Jos”, Galati 2005

ANTNOVICI STEFANIA, NICU GABRILELA –“ Jocuri interdisciplinare”- material auxiliar pentru educatoare, Editura Aramis, 2003

ANTOHE, VALERIAN; GHERGHINOIU, CONSTANTIN; OBEADA, MONICA – „Metodica predarii matematicii. Jocul didactic matematic. Suport de curs”, Editura ExLibris, Braila 2002

BAJENARU LENUTA – “Contributia jocului didactic la dezvoltarea limbajului”, Revista Învatâmântului Prescolar, Nr. ½, Bucuresti, 1996

BARBU HRISTU, MATIAS ALEXANDRU, RAFAILA ELENA, POPESC

BARBU HRISTU, POPESCU EUGENIA, SERBAN FILOFTEIA – “Activitati de joc si recreativ-distractive”- Manual pentru scoli normale- Editura Didactica si Pedagogica- Bucuresti- 1993

BAUMHOFF ANA, CRISAN ANA, – “Culegere de jocuri educative pentru prescolari”, Timis, 1977

BULBOACA, MADLENA; ALECU, MARINELA – „Metodica activitatilor matematice în gradinita si clasa I”, Editura Sigma, Bucuresti 1998

CHATEAU JEAN – „Psihologia copilului de la nastere la adolescenta”, EDP, Bucuresti, 1970

CHISCOP LIVIU – “Didactica educatiei limbajului în învatamântul prescolar”- ghid metodic, Editura Grigore Tabaceanu, Bacau, 2000

CIOFLICA MARIA SMARANDA, ANA AURELIA, – “Jocuri didactice pentru educarea limbajului”- îndrumator metodic, Editura Tehno-Art, 2000

COSMOVICI ANDREI – “Psihologie scolara”-Editura Polirom, Iasi-1998

CRETU TINCA – “Psihologia vârstelor”- Editura Fundatiei România de Mâine-Bucuresti, 2001

CRISTEA, SORIN – „Dictionar de termeni pedagogici”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1998

DRAGAN ION -“Jocul, principala modalitate de învatare la prescolari”- Revista Învatamântului Prescolar, Nr.1-2-1998

DUMITRANA, MAGDALENA – „Activitati matematice în gradinita – ghid practic”, Editura Campania, Bucuresti 2002

ENACHE, MELANIA; MUNTEANU, MARIA – „Jocuri didactice”, Editura Porto-Franco, Galati 1998

EUGENIA, ERBAN FILOFTEIA – “Pedagogie prescolara”- Didactica, Editura Didactica si Pedagogica- Bucuresti-1993

FLORICA MITU, STEFANIA ANTONOVICI,- “Metodica activitatilor de educarea limbajului în învatamântul prescolar”, 2005, pg.16)

G.MIALARET – L`entrese a l`ecole, vol I, Traite des seieuses pedagogieus – 1981

GHEORGHE TOMSA(coordonator),’’Psihopedagogie prescolara si scolara’’,Ministeru Educatiei si Cercetarii,Bucuresti 2005

GOLU PANTELIMON – „Învatare si dezvoltare”, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1985

GOLU PANTELIMON, ZLATE MIELU, VERZA EMIL – “Psihologia copilului”- manual pentru clasa a XI-a- scoli normale, Editura Didactica si Pedagogica- Bucuresti- 1997

H. WALLON, H. WALLON APUD GRATIELA SION, “Psihologia vârstelor”, 2003, p.113).

HRISTU BARBU, POPESCU EUGENIA, SERBAN FILOFTEIA – „Activitati de joc si recreativ-distractive”- EDP, RA., Bucuresti, 1994

HUIZINGA JOHAN – „Homo ludens”, Ed. Univers, Bucuresti,1977

LAZAR VIOREL, CARASEL AUREL – „Psihopedagogia activitatilor extracurriculare”- Ed. Arves, 2007

LESPEZANU MONICA – „Traditional si modern în învatamântul prescolar”,

LIBOTEAU, ILEANA; CICIOC, ELENA; SELING MARIANA – „Jocuri didactice matematice pentru gradinita”, Eidtura Integral, Bucuresti 1998

LUPU, COSTICA; SAVULESCU, DUMITRU – „metodica predarii matematicii. Manual pentru clasa a XI-a. Licee pedagogice”, Editura Paralela 45, Pitesti 2000

MATEIAS ALEXANDRA – „Pedagogie pentru învatamântul preprimar” EDP, R.A., Bucuresti, 2003

MATEIAS ALEXANDRA, BARBU HRISTU, RAFAILA ELENA, POPESCU EUGENIA, MITU FLORICA, ANTONOVICI STEFANIA, – “Metodica activitatilor de educare a limbajului în învatamântul prescolar”- editia a II-a, Editura Humanitas, 2007

NICOLA IOAN – „Pedagogie” EDP R.A., Bucuresti, 1992

NICOLA IOAN, FARCAS DOMNICA – „Teoria educatiei si notiuni de cercetare pedagogica”, manual pentru clasa a XI-a, scoli normale, EDP., RA., Bucuresti, 1993

P. GOLU, M. ZLATE, E. VERZA, SCHIOPU, “Curs de psihologia copilului”

PIAGET JEAN – „Judecata morala la copii”, Ed. Cartier, 2005 -Ed. Omfal Esential, Bucuresti, 2007

PIAGET JEAN, BÄRBEL INHELDER – „Psihologia copilului”, Ed. Cartier, 2005

PREDA VIORICA – Copilul si gradinita”- Bucuresti, 1999

PREDA VIORICA, DUMITRANA MAGDALENA, – “Programa activitatilor instructiv-educative în gradinita de copii”- Bucuresti, 2003

RAFAILA ELENA – „Pedagogie prescolara”, Ed. Printech, Bucuresti, 2007 – „Caietul profesional al educatoarei”- Ed. Omfal Esential, Bucuresti, 2006

RAICU SANDA, STANA EMILIA, MARINACHE FLORICA, – “Metodica dezvoltarii vorbirii”, Revista învatamântului prescolar, Nr.3/4-1996 si 1/2-1997 Bucuresti

SCHIOPU URSULA – „Psihologia copilului”, EDP, Bucuresti, 1967 „Copilul si jocul”- EDP, Bucuresti, 1972

SCHIOPU URSULA, VERZA EMIL, – “Psihologia vârstelor”- Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1981

SERBAN FELICIA – „Pedagogie prescolara”, manual pentru cls.aXI-a, scoli normale, specialitatea educatoare, EDP R.A. Bucuresti, 1994

SION GRATIELA – “Psihologia vârstelor”- Editura Fundatiei România de Mâine, Bucuresti, 2003

STERREITH PAUL – „Introducere în psihologia copilului”, EDP Bucuresti, 1976

TAIBAN MARIA, PETRE MARIA, NISTOR VALERIA, BERESCU ANTONIA, – Jocuri didactice pentru gradinitele de copii”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1976

VARZARI ELENA , TAIBAN MARIA – Metodica cunoasterii mediului înconjurator si dezvoltarii vorbirii”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1980

VASILESCU ANTON, DIMA SILVIA, – “Copilul prescolar si dezvoltarea vorbirii”- Revista de Pedagogie, Bucuresti, 1988

VERZA EMIL – “Psihologia vârstelor”, Editura Hiparion, Bucuresti, 1993

VOICULESCU ELISABETA – “Pedagogie prescolara”, Editura Aramis, 2003

VRASMAS ECATERINA – “Educatia copilului prescolar”- Elemente de pedagogie la vârsta timpurie, Editura PRO HUMANITATE, 1999

Desfășurarea jocului:

Copiii sunt așezați la măsuțe în formă de careu. În partea din față ANEXE

JOC DIDACTIC: ALEGE CUM ITI PLACE

Scop:

Verificarea număratului până la 9

Raportarea numărului la cantitate.

Consolidarea deprinderii de a constitui grupe de obiecte după formă, mărime și culoare.

Sarcina didactică:

Separarea obiectelor de aceeași formă, mărime sau culoare și numărarea obiectelor din fiecare grupă constituită.

Regulile jocului:

Preșcolarii numiți vor rezolva sarcinile și vor răspunde întrebărilor educatoarei.

Fiecare răspuns corect este recompensat prin aplauze, iar cel greșit va fi îndreptat.

Elemente de joc: personajul îndrăgit.

Material didactic: creioane, ascuțitori, cărți, ceșcuțe, popice, bile, mingiuțe etc.

Desfășurarea jocului:

Un personaj îndrăgit de copii (iepuraș, ursuleț, păpușă) sosește în clasă și aduce copiilor o cutie cu jucării. Personajul va ruga preșcolarii să-1 ajute să separe jucăriile după formă (culoare sau mărime) și să precizeze numărul obiectelor din fiecare grupă.

Exemplu: Cine alege creioanele roșii? Câte sunt?

Cine alege popicele? Câte sunt?

Separați popicele mari de cele mici. Câte sunt din flecare?

Variantă:

Pe fiecare masă vor fi așezate jetoane reprezentând diverse obiecte. Preșcolarii vor avea sarcina de a le separa și de a le aduce educatoarei în ordinea solicitată.

Exemplu: Aduceți grupa în care este un obiect. Aduceți grupa în care sunt două obiecte. Preșcolarii care execută sarcina motivează acțiunea

.

JOC DIDACTIC;”CE TREBUIE SA FACI?”

Scopul: consolidarea și verificarea cunoștințelor despre prevenirea accidentelor rutiere.

Obiective operaționale:

să cunoască regulile de traversare a străzii;

să deosebească cele două tipuri de semafoare;

să explice semnificația culorilor semafoarelor;

să respecte culorile semaforului.

Regulile jocului: Copilul numit va răspunde la întrebarea ce-i este adresată (despre culorile semafoarelor, deosebirile dintre cele două tipuri de semafoare: pentru pietoni și pentru mașini).

Elemente de joc: mișcarea, aplauzele, interpretarea rolurilor.

Material didactic: două semafoare: unul pentru pietoni, altul pentru mașini, cercuri reprezentând volanele mașinilor.

Desfășurarea jocului:

Copiii sunt așezați pe scăunele, în formă de semicerc. Sunt prezentate cele două semafoare pe care copiii le vor deosebi, explicând semnificația culorilor acestora și modul în care sunt alternate culorile: când semaforul pentru mașini are aprinsă culoarea verde, cel pentru pietoni are aprinsă culoarea roșie; când semaforul pentru mașini are culoarea roșie aprinsă, cel pentru pietoni are aprinsă culoarea verde.

Se desfășoară apoi un joc de mișcare: doi copiii sunt „semafoarele”, ceilalți sunt pietonii și mașinile. Copiii care sunt „semafoarele” țin în mâini două, respectiv trei palete cu culorile semaforului. Pentru a fi feriți de accidente, „pietonii” vor circula pe trotuar sau pe partea stângă a drumului și vor traversa strada numai la culoarea verde a „semaforului”. „Mașinile” vor circula pe partea dreaptă a drumului vor respecta culorile semaforului: opresc la culoarea roșie, se pregătesc la culoarea galbenă, pornesc la culoarea verde.

Evaluare: sunt apreciați verbal copiii care au respectat regulile de circulație.

JOC DIDACTIC;” CAND SPUNEM”

Scopul: consolidarea deprinderii de a utiliza formulele de salut

Obiective operaționale:

să utilizeze salutul în funcție de momentul zilei și persoana căreia îi este adresat;

să recunoască momentul zilei redat în imagine;

Regulile jocului: Copiii se vor saluta între ei în funcție de momentul zilei specificat (dimineață, după-amiază, seară, noapte); vor selecta imaginile în funcție de momentele zilei.

Elemente de joc: dialogul, surpriza, separarea imaginilor

Material didactic: planșe cu imagini ale acțiunilor efectuate în diferite momente ale zilei.

Desfășurarea jocului

Copiii sunt așezați pe covor, în formă de semicerc. Imaginile sunt prezentate succesiv sub formă de surpriză. Fiecare copil întoarce o imagine, denumește acțiunea ilustrată, momentul zilei în care se petrece, precum și formula de salut adecvată. Pentru fiecare răspuns corect copiii sunt aplaudați.

Este menționat faptul că cel care intră în încăpere trebuie să fie primul care salută, iar ceilalți să fie atenți să îi răspundă, că salutul dintre colegii de grupă nu este același cu salutul față de un adult.

Evaluare

Copiii trebuie să corecteze o afirmație, astfel încât formula de salut să fie cea corectă. De exemplu: „Când venim la grădiniță spunem bună seara.” ; „Persoanelor mai în vârstă le spunem la revedere”; „Când mergem la culcare spunem bună dimineața”.

JOC DIDACTIC ; POSTASUL”

Scopul: sistematizarea cunoștințelor despre formulele de adresare utilizate în diferite împrejurări

Obiective operaționale:

să cunoască numele colegilor de grupă;

să folosească în mod corect formulele de politețe;

să se exprime corect în propoziții și fraze.

Regulile jocului: copilul care interpretează rolul poștașului trebuie să treacă pe la casele oamenilor (ceilalți copii); se vor utiliza formulele de politețe adecvate; rolul poștașului este interpretat pe rând, de toți copiii.

Elemente de joc: mișcarea, interpretarea rolurilor, recompensa

Material didactic: geantă pentru poștaș, plicuri, bani confecționați din hârtie.

Desfășurarea jocului:

Măsuțele sunt numerotate și așezate în ordine de o parte și de alta a clasei, reprezentând „casele oamenilor”. În fiecare „casă” locuiește o familie: mama, tata, copiii. „Poștașul” merge la casa ce are același număr ca cel de pe plic, ciocănește la „ușă” apoi, în funcție de persoana care răspunde, sunt utilizate formulele de adresare: „Bună ziua”, „Bună dimineața”, „Vă mulțumesc”, „La revedere”. Pe parcursul desfășurării jocului este urmărită exprimarea corectă a copiilor din punct de vedere gramatical.

Jocul continuă cu înlocuirea copilului ce interpretează rolul poștașului.

Evaluarea: se fac aprecieri verbale asupra modului în care copiii s-au comportat în timpul jocului.

JOC DIDACTIC: „ LA MAGAZIN’’

Scopul: exersarea deprinderii de exprimare corectă prin folosirea formulelor de politețe în diverse cazuri și a capacității de a relaționa cu cei din jur respectând normele de comportare civilizată.

Obiective operaționale:

să folosească formulele de politețe potrivite;

să formuleze propoziții corecte fonetic, lexical și sintactic;

să imite acțiunile desfășurate într-un magazin.

Regulile jocului: „Cumpărătorii” care vin la „magazin”, intră, salută apoi cer politicos un obiect pe care doresc să-l cumpere. După ce primesc obiectul respectiv, plătesc cu bani (realizați din hârtie) apoi pleacă salutând.

Elemente de joc: imitarea, utilizarea „banilor”, mișcarea.

Material didactic: jucării, sacoșe, bani.

Desfășurarea jocului:

Educatoarea are rolul de vânzător într-un magazin de jucării, iar copiii pe cel de cumpărători. „Cumpărătorul” intră în magazin, salută, apoi cere politicos jucăria dorită. „Vânzătorul” cere unele detalii despre jucăria respectivă, iar răspunsul trebuie să fie propoziții complete și corecte din punct de vedere gramatical.

Rolul de „vânzător” poate fi atribuit apoi unui copil din grupă.

Evaluare: este apreciată activitatea fiecărui copil

JOC DIDACTIC : „COPILUL POLITICOS”

Scopul: dezvoltarea capacității de a aprecia situațiile concrete din punct de vedere moral și civic.

Obiective operaționale:

să identifice din imagini acțiunile ce reprezintă fapte bune, respectiv fapte rele;

să grupeze jetoanele după criteriul cerut (fapte bune-fapte rele);

să exemplifice fapte bune ale personajelor din poveștile cunoscute.

Regulile jocului: copiii vor analiza fiecare imagine și vor specifica ce fel de comportament este prezentat (pozitiv sau negativ), motivând alegerea făcută; vor spune cum ar proceda ei în aceeași situație.

Elemente de joc: mișcare, aplauze

Material didactic:

imagini reprezentând comportamente pozitive și comportamente negative (un copil stând pe scaun, în timp ce o bătrână stă în picioare \ un copil care cedează locul său unei bătrâne; un copil traversând strada la culoarea roșie a semaforului \ altul, traversând pe culoarea verde; un copil stă în autobuz \ altul, pe scara acestuia; un copil se joacă cu jucăriile \ altul le strică).

jetoane pe care sunt redate fapte bune si fapte rele.

a clasei sunt așezate imaginile ca vor fi prezentate succesiv. Copiii descriu imaginile cu precizarea comportamentului ce este redat (pozitiv sau negativ), argumentând apoi alegerea făcută. Dacă este prezentat un comportament negativ, copiii vor exemplifica întâmplări asemănătoare trăite de ei și modul în care au procedat. După analizarea comportamentului din fiecare imagine, copiii primesc jetoane cu fapte bune și fapte rele, pe care le vor așeza pe două panouri de culori diferite: unul pentru faptele bune, altul pentru faptele rele.

Evaluare: Copiii vor da exemple de fapte bune ale personajelor din poveștile cunoscute: „Fata babei și fata moșneagului” de Ion Creangă, „Sarea în bucate” de Petre Ispirescu, „Albă-ca-Zăpada” de Frații Grimm etc.

JOC DIDACTIC;” CAND SPUNEM…??”

Scopul: verificarea cunoștințelor privind regulile de circulație ce trebuie respectate de pietoni.

Obiective operaționale:

să denumească locurile prin care trebuie traversată strada;

să cunoască semnificația culorilor semaforului;

să răspundă corect la întrebări pe teme rutiere;

să identifice pietonii care nu respectă regulile de circulație.

Regulile jocului: fiecare echipă trebuie să răspundă corect la trei întrebări, să identifice din imagini persoanele care nu respectă regulile de circulație; fiecare răspuns corect este puntat iar câștigătoare este echipa care acumulează mai multe puncte.

Elemente de joc: scrisoarea din partea unui agent de circulație, competiția, zgomotul sirenei a unei mașini de poliție.

Material didactic: plic pentru scrisoare, cutie de carton, jucărie (mașină de poliție), cretă, planșe ce prezintă respectarea sau nerespectarea regulilor de circulație de către pietoni.

Desfășurarea jocului:

Un „poștaș” (un copil mai mare) aduce un colet din partea agentului de circulație, care conține o scrisoare, 10 imagini cu copii care nu respectă regulile de circulație, o mașină de poliție (de jucărie).

Copiii sunt împărțiți în două echipe și așezați pe scăunele în forma literei „V” . Fiecare echipă răspunde la un număr de trei întrebări:

„Pe care loc vă așezați când plecați la drum, cu mașina, împreună cu părinții?”

„Pe care parte a drumului public vă deplasați, dacă nu există trotuare sau poteci laterale?”

„Pe ce parte a trotuarului trebuie să meargă un copil ținut de mână?”

„De ce trebuie să circulăm numai pe partea stângă a drumului?”

„Prin ce locuri trebuie să traversați strada?”

„Unde trebuie să învățați mersul pe bicicletă?”

Dacă răspunsul este corect, echipa primește un punct; dacă este incorect, se declanșează sirena mașinii de poliție. Fiecărei echipe îi sunt prezentate apoi cinci imagini în care vor fi identificate persoanele care nu respectă regulile de circulație. De exemplu: un copil ce aleargă pe mijlocul străzii, unul ce traversează strada la culoarea roșie a semaforului, etc.

Evaluare: după numărarea punctelor acumulate de fiecare echipă, este desemnată cea câștigătoare prin acordarea diplomei pentru cei mai buni pietoni.

JOC DIDACTIC „CE ESTE ȘI LA CE SE FOLOSEȘTE?”

Scopul: aprofundarea cunoștințelor despre obiectele de uz personal (denumire, caracteristici, mod de folosire).

Obiective operaționale:

să denumească obiectele de igienă personală;

să cunoască modul de folosire a obiectelor de igienă;

să imite mișcările anumitor acțiuni: spălatul pe mâini, pe față, pe dinți, pieptănatul, etc

Regulile jocului: Copilul atins de educatoare alege un obiect pe care îl descrie; ceilalți copii ghicesc denumirea obiectului și efectuează mișcarea corespunzătoare.

Elemente de joc: surpriza, imitarea acțiunilor, ghicirea

Material didactic: obiecte de igienă personală: săpun, șampon, pastă și periuță de dinți, prosop, pieptene, batistă, săpunieră, burete de baie.

Desfășurarea jocului:

Copilul atins de bagheta de educatoare alege un obiect (pe care ceilalți copii nu îl văd) pe care îl descrie. De exemplu: „Am un obiect care ne ajută să nu fim ciufuliți”, „Am un obiect cu care ne spălăm pe mâini.”, „Am un obiect care face spumă și face dinții curați”. Din descrierea făcută, ceilalți copiii ghicesc denumirea obiectului și imită mișcarea respectivă. Jocul continuă până sunt descrise toate obiectele.

Evaluare: copiii răspund la ghicitori despre obiectele de igienă personală

„Spumă albă, mentolată,

Curăță gurița toată”- pasta de dinți

„Dacă-l uzi, el face spumă

Și-ți alunecă din mână” – săpunul

JOC DIDACTIC„CE TREBUIE SĂ FACI?”

Scopul: consolidarea și verificarea cunoștințelor despre prevenirea accidentelor rutiere.

Obiective operaționale:

să cunoască regulile de traversare a străzii;

să deosebească cele două tipuri de semafoare;

să explice semnificația culorilor semafoarelor;

să respecte culorile semaforului.

Regulile jocului: Copilul numit va răspunde la întrebarea ce-i este adresată (despre culorile semafoarelor, deosebirile dintre cele două tipuri de semafoare: pentru pietoni și pentru mașini).

Elemente de joc: mișcarea, aplauzele, interpretarea rolurilor.

Material didactic: două semafoare: unul pentru pietoni, altul pentru mașini, cercuri reprezentând volanele mașinilor.

Desfășurarea jocului:

Copiii sunt așezați pe scăunele, în formă de semicerc. Sunt prezentate cele două semafoare pe care copiii le vor deosebi, explicând semnificația culorilor acestora și modul în care sunt alternate culorile: când semaforul pentru mașini are aprinsă culoarea verde, cel pentru pietoni are aprinsă culoarea roșie; când semaforul pentru mașini are culoarea roșie aprinsă, cel pentru pietoni are aprinsă culoarea verde.

Se desfășoară apoi un joc de mișcare: doi copiii sunt „semafoarele”, ceilalți sunt pietonii și mașinile. Copiii care sunt „semafoarele” țin în mâini două, respectiv trei palete cu culorile semaforului. Pentru a fi feriți de accidente, „pietonii” vor circula pe trotuar sau pe partea stângă a drumului și vor traversa strada numai la culoarea verde a „semaforului”. „Mașinile” vor circula pe partea dreaptă a drumului vor respecta culorile semaforului: opresc la culoarea roșie, se pregătesc la culoarea galbenă, pornesc la culoarea verde.

Evaluare: sunt apreciați verbal copiii care au respectat regulile de circulație.

JOC DIDACTIC „CU CE NE ÎMBRĂCĂM?”

Scopul: fixarea cunoștințelor referitoare la menținerea stării de sănătate prin folosirea obiectelor de îmbrăcăminte și încălțăminte adecvate anotimpului și stării vremii.

Obiective operaționale:

să recunoască obiectele de îmbrăcăminte și încălțăminte;

să denumească obiectele de îmbrăcăminte și încălțăminte specifice anotimpului și stării vremii;

să asocieze obiectul de îmbrăcăminte\ încălțăminte cu anotimpul, motivând alegerea făcută.

Regulile jocului: copiii trebuie să aleagă obiectele de îmbrăcăminte și încălțăminte în funcție de anotimpul din imagine.

Elemente de joc: surpriza, mânuirea materialului, închiderea și deschiderea ochilor.

Material didactic: imagini din cele patru anotimpuri și diferite aspecte ale vremii ( soare, ploaie, vânt, cer noros), îmbrăcăminte și încălțăminte pentru fiecare anotimp, umbrelă, o păpușă.

Desfășurarea jocului: Copiii sunt așezați pe scăunele în semicerc, cu fața către materialul didactic. Câte un copil vine la masa educatoarei, întoarce o imagine, denumește anotimpul și alege obiectele de îmbrăcăminte și încălțăminte necesare, motivând alegerea făcută. De exemplu: „Am ales sandalele, tricoul, pantalonii scurți și pălăria de soare pentru că este vară și afară este cald”, „Am ales pentru anotimpul iarna căciula, fularul, mănușile, geaca, pantalonii și cizmele pentru că este frig și putem răci” etc. La un semnal al educatoarei, copiii închid ochii, timp în care intră în clasă un copil îmbrăcat pentru anotimpul iarna, iar imaginea prezintă anotimpul toamna. La următorul semnal, aceștia deschid ochii și corectează greșeala, oferindu-i copilului hainele și încălțămintea adecvate toamnei.

Evaluare: copiii îmbracă o păpușă în funcție de o zi ploioasă a anotimpului primăvara astfel încât sănătatea să nu-i fie pusă în pericol