Jocul Muzical In Gradinita DE Copii

Cuprins

Introducere

Capitolul 1. Educația muzicală

1.4.1 Muzică și afectivitatea

1.1. Educația muzicală – factor important în dezvoltarea personalității

1.2. Repere conceptuale ale disciplinei Educație Muzicală

1.3. Educația muzicală în perioada prenotației

1.4.Impactul muzicii asupra dezvoltării proceselor și capacităților psihice la vârsta preșcolară 1.4.2. Muzică și memoria

1. 4.3. Funcția cognitivǎ a muzicii

1. 4.4. Funcția socialǎ a muzicii

1.4.5. Receptarea muzicii la vârsta preșcolară

Capitolul II Mijloace de realizare a educației muzicale

2.1 Metode folosite în lecția de educație muzicală

2.2. Sistemul metodelor de învățământ

2.3. Cântecul

2.4. Solfegierea

2.5. Audiția muzicală

2.6. Exercițiile muzicale

2.7. Jocul didactic muzical – activitate esențială destinată dezvoltării simțului ritmic muzical în perioada prescolaritatii

2.8. Folclorul copiilor în jocurib#%l!^+a?b#%l!^+a?

2.9.Demersuri didactice specifice educației educației muzicale ritmice la prescolari. Proiectare didactică

Capitolul III Cercetarea aplicătivă privind valențele formative ale jocului didactic muzical

3.1. Ipoteza și obiectivele cercetării

3.2. Metodica cercetării

3.3. Eșantionul și caracteristicile sale

3.4. Metodologia cercetării

3.5. Etapele desfășurării cercetării

3.6. Tipuri de jocuri didactice utilizate

3.7. Introducerea unor exerciții-joc în cadrul probelor de evaluare

3.8. Prezentarea, prelucrarea și interpretarea datelor

Concluzii și propuneri/recomândări

Bibliografie

Anexe

=== 9b66fc11ca3d4bdbfcc2ae14aa978d5b07f42cda_253562_1 ===

Cuprins

Introducere

Capitolul 1. Educația muzicală

1.4.1 Muzică și afectivitatea

1.1. Educația muzicală – factor important în dezvoltarea personalității

1.2. Repere conceptuale ale disciplinei Educație Muzicală

1.3. Educația muzicală în perioada prenotației

1.4.Impactul muzicii asupra dezvoltării proceselor și capacităților psihice la vârsta preșcolară 1.4.2. Muzică și memoria

1. 4.3. Funcția cognitivǎ a muzicii

1. 4.4. Funcția socialǎ a muzicii

1.4.5. Receptarea muzicii la vârsta preșcolară

Capitolul II Mijloace de realizare a educației muzicale

2.1 Metode folosite în lecția de educație muzicală

2.2. Sistemul metodelor de învățământ

2.3. Cântecul

2.4. Solfegierea

2.5. Audiția muzicală

2.6. Exercițiile muzicale

2.7. Jocul didactic muzical – activitate esențială destinată dezvoltării simțului ritmic muzical în perioada prescolaritatii

2.8. Folclorul copiilor în jocurib#%l!^+a?b#%l!^+a?

2.9.Demersuri didactice specifice educației educației muzicale ritmice la prescolari. Proiectare didactică

Capitolul III Cercetarea aplicătivă privind valențele formative ale jocului didactic muzical

3.1. Ipoteza și obiectivele cercetării

3.2. Metodica cercetării

3.3. Eșantionul și caracteristicile sale

3.4. Metodologia cercetării

3.5. Etapele desfășurării cercetării

3.6. Tipuri de jocuri didactice utilizate

3.7. Introducerea unor exerciții-joc în cadrul probelor de evaluare

3.8. Prezentarea, prelucrarea și interpretarea datelor

Concluzii și propuneri/recomândări

Bibliografie

Anexe

b#%l!^+a?

b#%l!^+a?

b#%l!^+a?

Argument b#%l!^+a?

Problematica perfecționarii demersului didactic în vederea sporirii randamentului școlar al prescolarilor este strâns articulată cu preocupările cadrului didactic de constituire și desăvârșire a competențelor sale profesionale, psihopedagogige. Este bine știut faptul că performanțele obținute de prescolari în activitatea școlară corelează semnificațiv cu stategiile didactice utilizate de învățător, cu preocupările acestuia de a realiza o instruire diferențiată, personalizată.

În consens cu dezideratele reformei contemporane, ale sistemului de învățământ actual, se cere optimizarea strategiilor de predare-învățare, acordând decât cât mai mare metodelor activ – participative. Strategiile interactive stabilesc reușita demersului educațiv iar accentul cade acum mai mult pe activitatea copilului, pe motivația acestuia, pe sarcinile problematice ce-i revin, pe stimularea competențelor. Ținând cont de contextul creat, jocul este în acest sens o strategie cu sporite valențe formative.

În prezenta lucrare îmi propun să demonstrez că utilizarea jocului didactic ca metodă de predare-învățare și procedeu didactic în educația muzicală a prescolarilor în perioada prenotației accelerează însușirea cunoștințelor, formarea priceperilor și deprinderilor, a capacităților și contribuie la dezvoltarea tuturor proceselor psihice. În general prin joc se pun bazele formării caracterului, a personalității copilului.

Am pornit de la ideea că jocul constituie o modalitate cu mare forță de acțiune asupra cunoașterii realității, îmbogățind experiența de viață a copiilor, stimulând potențialul lor creativ.

Lucrarea evidențiază contribuția deosebită pe care o are jocul ca modalitate și mijloc de realizare a unor obiective și sarcini prevăzute în programul instructiv – educațiv b#%l!^+a?al gradinitei.

Educația a reprezentat de-a lungul timpului o permanență în viața societății, b#%l!^+a?activitățile de formare artistică devenind mijloace fundamentale, de neînlocuit, pentru educarea și înnobilarea omului. Idei și concepții despre raportul artă – educație există din cele mai vechi timpuri, ideea dominantă fiind aceea că perfecționarea morală a omului și societății nu se poate realiza fără valorificarea potențialului educațiv al artelor. Dintre acestea, muzică a avut o foarte largă acțiune educațivă și, dintotdeauna, a exercitat o puternică influență asupra sensibilității și conștiinței, dezvoltând și consolidând calitățile umane, fiind în același timp un important factor al echilibrării și îmbogățirii personalității.

Abordarea temei “Implicarea jocului didactic in educația muzicală a prescolarilor in perioada prenotatiei (clasele I-II)”, consider a fi o cercetare de actualitate pentru învățământul românesc, mai ales acum, când se produc multiple și profunde transformări în viața social – politică, economică și culturală a țării și a lumii, inclusiv în organizarea și conținutul procesului de învățământ. Societatea se confruntă cu probleme existențiale dramatice, în care abundă manifestările instinctuale, prescoare, de o violență exacerbată, cauza acestora aflându-se în criza economică, socială și politică, prin care trece lumea contemporană, cu o răsfrângere directă asupra nivelului de cultură și civilizație. Cu atât mai mult este, deci, necesară abordarea unei problematici care să pună în lumină mijloacele posibile de ameliorare a acestei crize, o mare responsabilitate având-o în acest sens și sistemul de învățământ.

Obiectivul cercetării ne-am propus a fi cel de cunoaștere a tuturor aspectelor ce implică educația muzicală și conștientizarea importanței acesteia, până în acest moment și în perspectivă. Scopul studiului întreprins este de a soluționa eficient și rapid ineficiența b#%l!^+a?didactică actuală constatată, prin ancorare la realitatea învățământului contemporan supus unor dinamice transformări, impunând o pregătire competentă, multidisciplinără a cadrului b#%l!^+a?didactic.

Temă de actualitate, atât pentru învățământul românesc dar și pentru cel internațional, “Implicarea jocului didactic in educația muzicală a prescolarilor in perioada prenotatiei (clasele I-II)”, își propune să analizeze fenomenul educațional în contextul evoluției postmoderne a condiției umane.

Partea I: Fundamentarea teoretică

Capitolul 1

Educația muzicală

b#%l!^+a?

Educația muzicală – factor important în dezvoltarea personalității

Educația a reprezentat de-a lungul timpului o permanență în viața societății, activitățile de formare artistică devenind mijloace fundamentale, de neînlocuit, pentru educarea și înnobilarea omului. Idei și concepții despre raportul artă – educație există din cele mai vechi timpuri, ideea dominantă fiind aceea că perfecționarea morală a omului și societății nu se poate realiza fără valorificarea potențialului educațiv al artelor. Dintre b#%l!^+a?acestea, muzică a avut o foarte largă acțiune educațivă și, dintotdeauna, a exercitat o puternică influență asupra sensibilității și conștiinței, dezvoltând și consolidând calitățile umane, fiind în același timp un important factor al echilibrării și îmbogățirii personalității. Arta muzicală a acumulat forme de gândire artistică prin sunete, fiind influențată de aspectele fundamentale ale vieții materiale și spirituale a omului.

Cea mai veche modalitate de comunicare sonoră umană este considerată de specialiști a fi, alături de cea verbală, exprescoarea muzicală. Sunetele muzicii vocale au fost primele modalități de realizare a legăturilor interumane. Mai apoi, alături de voce, omul a folosit și unelte ce au devenit în timp instrumente muzicale. Într-o continuă evoluție și perfecționare vocală și instrumentală, omul a creat un limbaj al sunetelor, ce nu cunoaște granițe, fiind înțeles cu aceeași ușurință pe toate meridianele lumii. Pentru a ști cum trebuie realizat contactul copiilor cu universul sonor, trebuie cunoscute particularitățile dezvoltării fizice și psihice a copilului școlar mic, auzul muzical și vocea folosite în practica muzicală, cântarea vocală și instrumentală în perioada prenotației, toate acestea trebuind a fi valorificate cu competență, deoarece în această perioadă se pun bazele practicării reale a muzicii și a înțelegerii ei.

Problema fundamentală este aceea de a ști cum poate imaginea muzicală, realizată sonor – senzorial, din elemente ce nu reprezintă imagini concrete din realitatea b#%l!^+a?înconjurătoare, să provoace emoții artistice. Emoțiile muzicale au o generalitate largă și un rol în capacitatea de percepere și înțelegere a discursului sonor. În acest sens, elementele limbajului muzical nu pot fi separate în procesul comunicării: melodia, ritmul, armonia, polifonia, timbrul, dinamica. Importantă este dezvoltarea auditivă și vocal – instrumentală a copiilor, precum și modul în care se poate realiza formarea corectă și optimă a aptitudinilor muzicale. Vocea reprezintă mijlocul fundamental de exprescoare și interpretare. Perfecționarea acesteia se face printr-un demers didactic minuțios. La rândul ei, practica muzicală instrumentală completează modul de exprescoare artistică.

Cele două componente ale cântării instrumentale: prezentarea instrumentelor și jucăriilor muzicale abordabile în b#%l!^+a?perioade prenotației, precum și formarea deprinderilor instrumentale cu scopul acompanierii sau interpretării în grupuri instrumentale.

Finalitatea educației muzicale constă în stimularea capacității de a înțelege corect valoarea artistică, de a o crea și de a o aplică. În mediul familial, copiii intră în contact cu diverse creații, din toate domeniile artistice ( muzică, pictură, dans), mai mult sau mai puțin valoroase și, de aceea școala are obligația de a le oferi adevăratele valori ale culturii muzicale, activitate care presupune: formarea priceperilor, deprinderilor și cunoștințelor muzicale, însușirea conștientă a elementelor ritmico – metrice și a elementelor melodic – interpretative. Metodele didactice utilizate sunt, mai ales, exercițiul și jocul didactic. Simularea prin joc de rol, cunoaște multiple aspecte atât pentru procesul de învățare ( joc de exersare ), cât și pentru cel de evaluare (joc de competiție, recunoaștere, creație).

Trebuie reținut faptul că prin cântarea vocală și instrumentală, ca și prin audițiile realizate la activitățile muzicale, copiii se echilibrează și se relaxează în același timp. În acest scop, modalitățile specifice de realizare a educației muzicale utilizează creații b#%l!^+a?specifice: exercițiile muzicale cu rol în formarea deprinderilor, cântecele, care sunt principalul mijloc de familiarizare a copiilor cu limbajul muzical, jocurile muzicale ce reprezintă forma cea mai complexă de educație artistică a copiilor și audițiile muzicale ce cultivă gustul pentru valorile autentice.

Deoarece întregul proces educațiv este coordonat de un singur cadru didactic, la nivel preșcolar și prescoar, organizarea activităților combinate „bi” sau „multidisciplinăr” este mult mai ușor de realizat, întrucât condițiile necesare sunt relativ identice prin organizarea exterioară, structura cunoștințelor și strategia didactică. Deschiderea spre interdisciplinăritate a activităților muzicale este evidentă, muzică fiind un domeniu al b#%l!^+a?educației, în care sunt vehiculate noțiuni și aspecte din specialități diferite, însumate în textele cântecelor, jocurilor și audițiilor.

Corelarea cunoștințelor dobândite la diverse obiecte de învățământ, poate asigura o sistematizare a informațiilor specifice diferitelor domenii, scopul fiind reluarea unui sistem unitar de cunoaștere. Selectarea conținutului învățământului este o problemă de mare responsabilitate didactică, deoarece trebuie să se opereze în așa fel încât să se acopere în întregime volumul, structura și natura informațiilor recomandate în curriculum. Valorile științifice, morale, estetice și fizice care fac obiectul informării și formării copiilor, corespunzătoare cu posibilitățile lor psiho – fizice pot fi însușite mai bine în acest context interdisciplinăr.

La început, sub forma jocului iar apoi sub forma lecției, educația muzicală aduce numai beneficii, bucurii și entuziasm în sufletele copiilor, indiferent de locul unde se află. Important este ca începutul științific, coordonat al formării muzicale, să pornească de la ceea ce le este familiar și anume creațiile lor, folclorice, ca să poată crește în universul b#%l!^+a?sonor specific zonei căreia îi aparțin. Dar, tot acest efort nu va avea finalitate dacă nu va fi ancorat în realitatea imediată, ce impune corelarea interdisciplinără cu toate domeniile pe care le explorează copiii în drumul lor cognitiv, spre înțelegerea universului în care trăiesc.

Prin urmare, educația muzicală, îndeplinește trei funcții.

– Funcția cognitivă constă în faptul că muzică este un mijloc specific de a comunica gândurile și ideile prin imagini artistice, cu un puternic caracter emoțional.

– Funcția social-educațivă este demonstrată prin faptul că dezvoltă convingeri și oferă modele de urmat adresându-se tuturor copiilor.

– Funcția estetică derivă din capacitatea de a cultiva gustul estetic și de a contribui la îmbogățirea vieții spirituale a lor, aducându-le bucurie și satisfacție. b#%l!^+a?

Educația muzicală în școală și grădiniță, este necesară alături de celelalte discipline de învățământ, deoarece aduce o însemnată contribuție la modelarea personalității copiilor, făcând parte din grupă activităților al căror scop principal constă în realizarea educației estetice, cu alte cuvinte, în cultivarea aptitudinilor și capacităților de a cunoaște realitatea, învățând pe calea emoțiilor artistice să admire frumosul, să adopte o atitudine civilizată și sensibilă în relațiile cu ceilalți.

Repere conceptuale ale disciplinei Educație Muzicală

Deși vechile metodici europene și românești recunosc faptul că muzică este o artă a sufletului și intelectului și își propun să trateze muzică sub dublul ei aspect, de artă și știință, prevederile acestui obiectiv sunt luate în seamă și dezvoltăte numai în ultima vreme, ca o consecință a racordării educației muzicale la stândardele europene și la vechile tradiții naționale.

Prin specificul și conținutul său, cît și prin virtuțile sale formative muzică solicită nu numai intelectul elevului, ci și mai ales afectivitatea, cu implicații directe în b#%l!^+a?declanșarea unor stări, a unor trăiri și sentimente, pregătindu-l pentru vibrația în fața marilor probleme ale vieții. Arta muzicală acționează și asupra dimensiunii morale a personalității, contribuind la creșterea unui „suflet frumos”, armonios, cu o aleasă sensibilitate pentru valorile etice și spirituale.

Educația muzicală desfășurată la gradinita dezvoltă gustul pentru frumos și sensibilitatea copiilor. Conținutul de idei al cântecelor influențează pozitiv procesul de formare al caracterului copiilor. Aceștia învață să fie harnici, buni, generoși, corecți, să-și iubească familia, ținutul natal, natura inconjuratoare. Cântecele și jocurile muzicale îi fac pe copii veseli, vioi, disciplinăți, perseverenți, prietenoși.

Educația muzicală îi influențează pozitiv pe copii și sub aspect intelectual. Perceperea clară a materiei, familiarizarea cu b#%l!^+a?conținutul cântecelor și apoi povestirea acestora le dezvoltă copiilor spiritul de observatie, le imbogățește cunoștințele și vocabularul cu noi cuvinte. Pledând pentru o educație muzicală bine organizată, renumitul etnomuzicolog George Breazul vede copilul astfel: “ un mugur prins de o ramură, ca o mlădiță dintr-o tulpină, ca o sămînță ce încolțește, prinde rădăcină și crește in solul sufletesc al neamului nostru” iar manifestările muzicale ale copilariei sunt “ acele exprescoari sonore ale bucuriei, plăcerii, satisfacției”.(George Breazul Pagini din Istoria muzicii românești, Vol. 4, Editura Muzicală, 1977, pag. 344)

Educația muzicală are valențe reale în formarea tinerilor în baza valorilor general umane și specifice naționale deaceea și presupune două niveluri: informativ-teoretic și formativ-aplicătiv.

Nivelul informativ-teoretic vizează instruirea, dobîndirea de cunoștințe, formarea de priceperi și deprinderi reproductiv – interpretative. În rezultatul contactului cu realitatea b#%l!^+a?muzicală și prin exerciții se formează reprezentări, noțiuni, categorii, judecăți, capacități de reproducere și interpretare, se limpezesc criteriile de apreciere valorică, se înfiripă cultura teoretică, deprinderea de a utiliza limbajul muzical și de a descifra mesajul artistic.

Nivelul formativ-aplicătiv se referă la atitudinea adecvată față de valorile estetice muzicale și se concretizează prin ideal estetic, sensibilitate, receptivitate la emoțiile estetice, cît și prin capacitatea de a audia, reproduce și a crea valori muzicale.

Realizarea educației muzicale pe aceste două nivele oferă condiții reale de formare a competențelor muzicale specifice la prescolari, cu extinderi în planul formării competențelor generale.

Pentru a defini mai cuprinzător și exact scopul educației muzicale în școală, este necesară precizarea denumirii obiectului de studiu, care a variat de-a lungul timpului: “Cântul”, “Cântul și muzică”, manifestîndu-se tendințele de limitare a conținutului b#%l!^+a?obiectului la activitatea de cântare și învățare de cântece sau la însușirea unor noțiuni de teorie a muzicii și la cultivarea unor deprinderi elementare de solfegiere. Denumirea de educație muzicală, acceptată în tot mai multe țări, este mai adecvată, mai complexă, ea deplasând accentul de la teorie și cunoștințe elementare de notație muzicală, de la deprinderi de solfegiere și cântare, spre cunoașterea, înțelegerea, simțirea și trăirea muzicii ca fenomen artistic, emoțional-psihologic și spiritual.

Educația muzicală, ca disciplină școlară, are ca scop final formarea culturii muzicale în calitatea ei de parte componentă a culturii spirituale și generale. Noțiunea de educație artistică (muzicală) este interpretată ca proces individual continuu de autodesăvârșire spirituală a personalității prin multiplele forme de contactare cu artele frumoase, acestea fiind modalități de reflectare a universului în care individul se regăsește b#%l!^+a?ca element component. Educația omului și abia în plan secund a muzicianului – iată dezideratul disciplinei Educație muzicală în învățămîntul preuniversitar.

Educația muzicală ca partea a educației estetice urmărește cultivarea capacităților de a aprecia frumosul din artă, ambianță, natură, viața socială și de a contribui la crearea frumosului prin forme de manifestare specifice vârstei, contribuind astfel la formarea și desăvârșirea personalității copiilor. Prin forme și direcții de lucru specifice, a constituit una din preocupările centrale ale gradinitei din toate timpurile, reprezentînd o veche activitate pedagogica.

Astfel, competența generală specifică ariei curriculare „Arte” este competența estetică calificată drept un ansamblu de achiziții atitudinale, comportamentale, afective, acționale care exprimă calitatea omului de a percepe și aprecia, a trăi și iubi Frumosul în concordanță cu spiritualitatea și cultura epocii în care trăiește. b#%l!^+a?

Prin îmbinarea armonioasă a modalităților de realizare a educației muzicale și b#%l!^+a?folosirea mijloacelor audio-vizuale se contribuie la consolidarea cunoștințelor, capacităților, atitudinilor muzicale care conduc spre formarea competențelor muzicale.

Competența muzicală reprezintă o suită de cunoștință, abilități practice specifice domeniului și atitudini angrenate într-un sistem de orientări valorice naționale și universale muzicale.

Criteriile de prezență a competenței formate sunt:

disponibilitate pentru muzică (interes, dorință, motivație);

activism muzical (muncă, angajament, responsabilitate, rezultat, produs);

cunoștințe muzicale și despre muzică.

Competențele muzicale se pot forma doar în baza unor predispoziții (înnăscute) și capacități senzoriale specifice domeniului, muzicalitatea reprezentând un complex calitățiv b#%l!^+a?de capacități ce asigură performanța muzicală.

Competențele specifice sunt structurate pe domeniile principale ale Educației Muzicale:

audiția / receptarea muzicii;

interpretarea vocală / corală / instrumentală a muzicii;

creația elementară muzicală în sinteză cu alte arte;

analiza – caracterizarea muzicii.

Activitatea educațională din cadrul disciplinei Educație muzicală se efectueză conform următoarelor principii:

– principiul pasiunii;

– principiul intuiției;

– principiul asemănărilor și deosebirilor; b#%l!^+a?

– principiul corelației educației muzicale cu viața;

– principiul unității educației, instruirii și dezvoltării muzicale;

– principiul “de la practică la teorie”.

Pentru cadrele didactice respectarea principiilor “de la practică la teorie”, “de la intuire la conștientizare”, înseamnă punerea accentului pe trăirea vie a mesajului muzical și nu pe “teoretizarea” lui.

Educația muzicală în perioada prenotației

Educația muzicală, componenta de bază a educației artistice în școala prescoară, dispune de valențe formative multiple, vizând toate resorturile personalității umane, atât pe b#%l!^+a?cele afective cât și pe cele psihomotrice și intelectuale.

În prima perioadă a predării educației muzicale în ciclul prescoar, adică în etapa oral intuitivă (a prenotației), profilul psihologic al copilului de 6/7 ani impune anumite particularități în planul metodologiei de aplicăre a programei disciplinei ”Educație muzicală”.

Aceste particularități metodologice utilizate în predarea disciplinei”Educația muzicală „ în perioada prenotației sunt:

Caracterul activ-participativ al învățării, în care elementul ludic „joaca” ocupă un rol important;

Caracterul oral intuitiv al metodelor și procedeelor, în care interacționează cunoașterea de tip senzorial cu cea de tip acțional. Metode specifice : cântarea, jocul didactic muzical, dialogul, povestirea, jocul de rol; b#%l!^+a?

Bogăția materialului didactic.

În această perioadă, activitatea centrală pe care se bazează întregul proces de educație muzicală, este reprezentată de practica muzicală, adică de „cântare”, de interpretarea vocală a cântecelor.

În timpul orelor de educație muzicală, la gradinita, se urmărește formarea unor elemente de bază pentru însușirea muzicii. Acestea sunt:

Elemente de cultură vocală ;

Elementele de limbaj muzical ;

Elementele de cultură muzicală ;

Pentru a forma prescolarilor de clasa I si a–II-a, priceperi și deprinderi de cântare corectă este necesar ca, pe parcursul fiecarei ore, să se efectueze exerciții de cultură vocală. b#%l!^+a?Aceste exerciții vor îmbrăca forma jocului, pentru a capta interesul copilului. Ele vor fi precedate de explicația și demonstrația învațătorului .

Dintre exercițiile de cultură vocală, amintim:

– Exerciții de respirație

– Exerciții de dicție ;

– Exerciții de intonație.

Cântecele abordate de copiii aflați în etapa prenotației, trebuie să fie simple, vesele și atractive. Se urmărește ca aceste cântece să nu depășească întinderea vocii copiilor, pentru a da posibilitatea unei intonații firești, fără stridențe sau crispări.

În această etapă, cântecele vor fi învățate exclusiv după auz, preferându-se ca cea mai adecvată formă de învațare, -cântarea în grup. Pentru a consolida cântecele învațate, se vor utiliza cu precădere, metode activ –participative variate, cum ar fi:

– Cântarea pe grupe de copii,individuală sau în lanț;

– Cântarea în dialog (între învățător și prescolari ,între grupuri de prescolari) ; b#%l!^+a?

– Cântarea alternativă;

– Cântarea vocală însoțită de acompaniament ritmic (instrumente de percuție naturală -palme, degete sau instrumente muzicale).

Așadar, în perioada prenotației, copiii sunt la vârsta la care începe și procesul de conștientizare a elementelor limbajului muzical. Copilul practică muzică exersând pe viu elementele din care este constituită, fără să le conștientizeze. Sarcina cadrului didactic este să sprijine prescolarii în perceperea și redarea conștientă a acestor elemente de limbaj muzical. De aceea, trebuie să se formeze prescolarilor aflați în perioada oral-intuitivă unele deprinderi elementare de a recepta muzică, prin activități de intuire organizată, intonare și recunoașterea diferențelor de înălțime, durată sau intensitate, ca și reprezentarea acestora printr-un cod grafic (liniuțe,scărițe) sau gestual, specifice gândirii școlarului mic.

Aceste deprinderi se formează prin utilizarea ,în timpul orelor de Educație b#%l!^+a?muzicală a jocului didactic muzical.

Aceste jocuri didactice muzicale se folosesc pentru:

Formarea unor deprinderi ritmice( „Bate cum bat eu”) ;

Formarea unor deprinderi melodice ( „Cântă cum cânt eu”) ;

Perceperea și redarea nuanțelor(„Eu cânt tare,tu cânți încet”).

Unul din obiectivele-cadru al receptării muzicii, vizează formarea elementelor de cultură muzicală.

Mijlocul esențial de formare a gustului îl constituie audiția muzicală , ce trebuie înțeleasă sub dublu aspect :

Ascultarea sonorităților din mediul înconjurător ; b#%l!^+a?

Audiția propriu-zisă a unor lucrări muzicale.

În timpul orelor de Educație muzicală se pot audia:

Cântece cu tematică diversă ;

Jocuri muzicale;

Basme;

Muzică corală.

Pentru a forma copiilor priceperi și deprinderi corecte, trebuie utilizate ambele forme de audiție. Prin intermediul asculării sonorităților din medul înconjurător prescolarii vor distinge sunete sau zgomote diferite din punct de vedere al calității sau al producerii lor, reușind astfel să le diferențieze.

Pentru ca audiția să fie mai eficientă, necesită o pregătire în prealabil a cadrului didactic, care trebuie să selecteze materialul, să-l asculte de mai multe ori și să gândească forma de prezentare, de captare a interesului copiilor. Se recomândă alcătuirea unei povești b#%l!^+a?pe marginea materialului audiat cu personaje ilustrate de temele muzicale.

Pentru a se cultiva bunul gust de la o fragedă vârstă, lucrările muzicale selectate pentru a fi audiate trebuie să fie: valoroase, atractive, accesibile și dozate progresiv, pentru a se ține cont de posibilitățile de înțelegere ale copiilor.

Studierea unui cântec nou în etapa oral intuitivă cuprinde următoarele activități metodice:

Prezentarea intuitivă a cântecului

În această etapă, după precizarea titlului cântecului nou, are loc cântarea model a b#%l!^+a?acestuia.

Cântarea-model corespunde întocmai specificului perioadei prenotației, întrucât cântecul ce urmează a fi studiat este prezentat auditiv. Cântarea-model se poate face de către învățător sau utilizându-se instrumente muzicale, înregistrări audio,etc.

Cântarea-model trebuie să îndeplinească trei condiții: să fie corectă, completă și expresivă. În cântecele cu mai multe strofe, se realizează cel mult trei strofe, alese de învățător ca fiind cele mai valoroase .

Analizarea cântecului

În etapa prenotației analizarea cântecului nu poate avea decât aspecte generale:

Conținutul textului ;

Caracterul melodiei;

Mersul melodic;

Tempoul mai rar sau mai repede .

Studierea practică a cântecului

Aceasta este etapa cea mai dificilă în studierea unui cântec. b#%l!^+a?

Cântecul se studiază pe fragmente corespunzătoare unui vers ori două versuri, dacă sunt scurte sau legate muzical. La fiecare fragment se procedează astfel:

Învățătorul recită fragmentul respectiv, iar prescolarii repetă prin recitare.

Învățătorul cântă fragmentul, cu text, de 2-3 ori, după dificultatea lui .

prescolarii repetă fragmentul cântat de învățător, în colecțiv, pe grupe sau individual

După învățarea primei strofe vor fi cântate și celelalte, apoi se va relua textul în întregime, cu expresia corespunzătoare fiecărei strofe.

Scopul educației muzicale constă în dezvoltarea sensibilității estetice a prescolarilor,a capacității de receptare și de exprescoare muzicală .

Muzică contribuie la formarea unui om modern care să fie un bun cunoscător de b#%l!^+a?valori, dezvoltându-i în același timp simțul artistic. Ea poate fi catalizator în activitățile de educare, aflându-se în relații favorabile cu orice activitate școlară, înfrumusețând actul instructiv educațiv, aducând veselie și voie bună și stabilind relații armonioase între cei ce o cântă .

1.4. Impactul muzicii asupra dezvoltării proceselor și capacităților psihice

la vârsta preșcolară

Scrierile de specialitate amintesc faptul cǎ au fost destule cazurile când ,,acel nou mediu social, obositor dar și de temut provoacă copilululi de șase ani o frică paralizantă”. Din punct de vedere senzorial este necesară o bună acuitate auditivă cu ajutorul acesteia putându-se percepe calitățile sunetelor. Ca urmare a maturizǎrii organelor de simț destul de timpuriu, urechea umanǎ se adaptează repede atât la receptarea sunetelor muzicale cât și a zgomotelor, copilul reușind sǎ aprecieze pe cale auditivă distanța dintre obiecte după sunetele sau zgomotele receptate. S-a constatat că mai toate ființele umane reacționează cu plăcere la muzică, dar în grad diferit și la genuri diferite.

Psihicul este elementul central în receptarea muzicii ca urmare a prelucrării informațiilor transmise corect, deformat sau excelent de către ureche. În receptarea mesajului muzical un rol important îl are și cultura muzicală individuală deoarece fiecare individ are propriul laborator de prelucrare a datelor, fără de care nu se poate vorbi de percepție și reprezentare, sensibilitatea auditivă capătând funcții cognitive și psihologice tot mai pronunțate. b#%l!^+a?

Acuitatea auditivă se caracterizează prin capacitatea de a percepe cele mai diferite sunete. Auzul este simțul de absolută decât, prin intermediul acestuia realizându-se comunicarea și colaborarea între oameni. Mulți prescolari au auzul fin dar nu toți sunt înzestrați muzical. Perceperea sunetelor muzicale trebuie ,,decodate” iar acest lucru cere voință deoarece ,,calitățile volitive ale omului nu sunt ereditare, nu se moștenesc, se acumulează în cursul dezvoltării psihice individuale”. ( Zavelea,E. Îndrumător metodic pentru activitatea de educație muzicală, Editura Ex Ponto 2003, p.8.)

Concomitent se constată și o dezvoltare a capacității de orientare în timp și spațiu, la început reprezentările fiind concretizate în imagini și modele de oameni, cele auditive b#%l!^+a?incluzând zgomote, sunete muzicale și mai ales structuri melodice sau verbale. Este vârsta când creierul se comportă ca un burete care absoarbe informația. Atât senzațiile cât și percepțiile apar ca urmare a influenței directe a excitanților din mediul extern și intern. Senzațiile interne se diminuează mult în intensitate. Așadar, dezvoltarea psihică și influența educațivă duc la organizarea gândirii în jurul noțiunilor fundamentale: de timp, spațiu, mișcare, număr, noțiuni care permit înțelegerea realității observabile prin intermediul unei serii de raporturi. Începând cu vârsta de 9-10 ani copilul este mai atent la particularitățile b#%l!^+a?de ansamblu, insistă asupra activităților dificile, devine mai ordonat, face aprecieri și constatări, i se dezvoltă spiritul de observație ca formă de percepție superioară prin intermediul lecturilor, desenului artistic și nu în ultimul rând prin audierea lucrărilor muzicale.

S-a constatat că ascultătorii cu educație muzicală sunt interesați de combinațiile armonice și timbre rafinate, impactul emoțional înregistrându-se la nivelul afectivității, în timp ce tempo-ul meditativ este indicat persoanelor încordate, crispate sau agitate, tempo- ul rapid fiind indicat celorobosiți sau deprimați. În momentul audiției ascultătorului îi sunt deșteptate o serie de imagini sau trǎiri emoționale personale, structura muzicalǎ permițând analogii prin ritm, armonie și chiar intensitate. Astfel, prin mimică, se observă trăirea bucuriei,a tristeții, a nostalgiei, a disprețului sau furiei. Melodiile ritmate, Vivace, stimulează bună dispoziție, iar cele lente, în tempo de Ândante, stimulează nostalgia. Putem spune că muzică influențează dispoziția fundamentală a stărilor sufletești . Toate aceste schimbări au o decât deosebită ,,..deoarece viața și activitatea școlară necesită din partea copilului o însemnată încordare intelectuală și o mare rezistență fizică”.(Robu, M. Empatia in educatie. Necesitati pedagogice moderne,, Editura Didactica Publishing House, 2008, p.18.) b#%l!^+a?

Muzică și afectivitatea

Sunt considerate ca ,,părți componente”ale procesului formativ-educațiv în școală deoarece muzică educă și dezvoltă la prescolari o serie de procese psiho-intelectuale priceperi și deprinderi precum gândirea logică, memoria, atenția, afectivitatea, imaginația și creativitatea. Se pare că există o relație strânsă între zonele corticale auditive, frontale și sistemul limbic, cel din urmă având rolul de a integra viața intelelectuală cu cea emoțională și cea vegetativ- viscerală a organismului. b#%l!^+a?

S-a lansat ideea că sub influența timbrului, a melodiei și a armoniei muzicale, se eliberează intracerebral endorfinele, cunoscuții hormoni ai plăcerii dar și cu rol de stimulare a imunității. Așa se explică starea emotivă la auzul unei muzici care ne produce gânduri și sentimente însoțite de modificări neurovegetative și viscerale (ni se ,,taie” respirația, apar palpitațiile, ni se face pielea ,,ca de găină”, tactăm măsura cu piciorul, etc). Poate și din acest motiv se susține teoria conform căreia creierul, acel seif de informații, promovează stimulii capabili să fie prelucrați dar și anticipați.

Audițiile muzicale ne pot oferi câteva puncte de sprijin în înțelegerea legăturii dintre muzică și afectivitate. Compozitorii își lasă amprenta în structura piesei muzicale, așa încât putem deveni, în timpul audiției melancolici sau cu tonusul ridicat. În centrul trăirilor afective ale școlarului mic se află rezonanța socială a activității școlare, el reacționând printr-o variată gamă de stări afective: de plăcere, bucurie, tristețe, satisfacție sau nemulțumire față de realizările sau eșecurile sale școlare.

Un loc deosebit îl ocupă emoțiile și sentimentele. Aceste stări nu se învață, se trăiesc de câte ori intervine situația generatoare. Registrul emoțiilor este destul de extins și sunt în strânsă legătură cu situațiile concrete în care se află copilul.

Tonusul emoțional accentuează sensibilitatea și receptivitatea la schimbările ce intervin în ambianța din care b#%l!^+a?face parte. Viața copilului este stimulată și întreținută de modul în care sunt sau nu satisfăcute anumite trebuințe privind modul de conservare a vieții. În funcție de (ne)respectarea acestor necesități se instalează starea de confort sau disconfort.

Comparativ cu emoțiile, sentimentele sunt mai stabile, constituind un liant al b#%l!^+a?personalității. De aceea, ideal ar fi dacă, procesul instructiv-educațiv s-ar desfășura într-o atmosferă în care predominǎ emoțiile pozitive. Atât prin specificul și conținutul său, cât și prin virtuțile sale formative, muzică trebuie să solicite fondul intelectual dar și cel afectiv, psihologic, implicate în declanșarea unor stări emoționale menite să pregătească școlarul mic pentru ,,vibrația” marilor probleme ale vieții.

Muzica și memoria

Aceste două elemente sunt implicate în ,,urcușul” spre cunoașterea universului dezvoltării capacității de receptare a muzicii care, considerată ca neimportantǎ, sau cel multdistractivă, contribuie la fixarea/ consolidarea unor conținuturi didactico-cognitive. Stimulându-se și păstrându-se atenția prin crearea condițiilor optime (sala de audiție muzicală, jocuri muzicale, imagini, scurte texte narative), alături de memorie și gândire, se asigură asimilarea unor cunoștințe, priceperi și deprinderi necesare pentru a răspunde pozitiv sarcinilor școlare. prescolarii mici păstrează destul de mult din însușirile memoriei preșcolarului, iar dovadă este actul memorării sprijinindu-se pe ceea ce l-a impresionat mai mult, știut fiind cǎ ,,actul memorării este la intrarea în școală de scurtă respirație insistând asupra elementelor nesemnificațive”( Șchiopu,Ursula, Psihologia copilului, 1967, p.21).

Ca proces psihic, memoria are ,,rolul” de a întipări, a păstra și a actualiza o experiență, constând în informații cognitive, afective și volitive. Datorită memoriei se b#%l!^+a?poate realiza sinteză dintre trecut și prezent, asigurându-se continuitatea ideilor, a trăirilor psihice. În perioada prenotației activitatea predominantă în cadrul orelor de educație b#%l!^+a?muzicală, privind solicitarea memoriei este învățarea cântecelor după auz și recunoașterea unor cântece învățate anterior. În strânsă interdependență cu atenția muzicală, memoria muzicală se dezvoltă prin exerciții ritmice, melodice sau ritmico-melodice, urmărindu-se formarea deprinderilor de a reproduce corect anumite fragmente muzicale, cu condiția ca materialul supus retenției să fie plăcut auzului și conform cerințelor legitime ale copiilor.

Prescolarii înzestrați muzical pot fredona fragmente din melodia audiată, după câteva perceperi redând-o în totalitate. Este evidentă dezvoltarea mai multor calități ale memoriei: perenitatea informației sub forma cântecului, exactitatea reproducerii, promptitudinea și rapiditatea reactualizării precum și volumul memoriei. Dintre tipurile de memorie cunoscute amintim doar pe acelea care fac obiectul temei de față: memoria imaginativă- asigură și redă reprezentările; memoria verbal-logică, privind ideile; memoria afectivă- permite retrăirea emoțiilor și sentimentelor și memoria motrică- dă posibilitatea formării priceperilor și deprinderilor.

În mare măsură, la dezvoltarea memoriei și rândamentului acesteia, contribuie audițiile muzicale și materialul literar sau muzical supus memorării. Trebuie să ținem cont de dispoziția copilului și de anumite mijloace de memorare și reproducere a materialului. În această perioadă memoria își accentuează treptat caracterul voluntar și conștient și se îmbogățește volumul de cunoștințe prin intermediul cǎrora se creează o nouă bază de motivație, de trebuințe și interese cognitive mărind ansamblul domeniilor de operare eficientă a memoriei copilului. Treptat, prescolarii devin capabili să-și planifice memorarea unui material și să se autocontroleze în timpul redării acestuia, formele b#%l!^+a?logice ale memoriei bazându- se pe legăturile de sens dintre date.

Funcția cognitivǎ a muzicii

b#%l!^+a?

Perioada prescolaritatii se definește printr-o deosebită dezvoltare a sensibilității și receptivității senzoriale, în cadrul activităților de educație muzicală prescolarii însușindu-și o serie de cunoștințe, priceperi, deprinderi muzicale, idei, trăiri și sentimente ale altor oameni față de fenomene sau evenimente sociale. Pentru aceasta este necesară o bună acuitate auditivă spre a se putea percepe înălțimea sunetelor, intensitatea lor, ritmul, armonia și timpul. Stimularea imaginației și dezvoltarea gândirii fac ,,obiectul” educației muzicale.

Imaginația este ,,instrumentul” care poate facilita trecerea spre real. În munca școlară se antrenează imaginația reproductivă sau reconstructivă privind completărea și organizareasemnificației cunoașterii, la început sub formă de joc și orientată spre real, produsul caracterizându-se prin originalitate și ingeniozitate.

Școlarul mic intervine în b#%l!^+a?mod activ în subiectul poveștilor, își imaginează lucruri și întâmplări noi, din proprie inițiativă, dar și la solicitarea cadrului didactic. La dezvoltarea imaginației contribuie și abilitățile solicitate de alte domenii ale artei precum desenul și compunerea muzicalǎ, la care se poate ,,adăuga” creația literară personalǎ sugerată de audiție. Prin intermediul imaginației creatoare, în strânsă relație cu imaginația reproductivă, se elaborează ingenioase asocieri, muzicianul unificând într-o structură melodică sunete variate cu mare putere de influențare a subiectului.

Școlarul acceptǎ corespondența între acțiuni fapt care îi permite revenirea la starea anterioară.Se dezvoltă operațiile de clasificare, incluziune, subordonare, scriere și cauzalitate, copiii încercând să înțeleagă și să examineze lucrurile având suport motivațional. b#%l!^+a?

Sub efectul influențelor educațive și al dezvoltării psihice, gândirea tinde să se centreze în jurul noțiunilor fundamentale legate de: timp, spațiu, număr, mișcare, noțiuni care formează suportul gândirii logice, facilitând înțelegerea realității observabile. Primând gândirea greoaie, școlarul mic se sprijină încă, pe intuiție dar posedă destule cunoștințe și manifestă interese cognitive.Treptat, el își formează deprinderi de muncă intelectuală și se conturează particularități ale personalității. Tot acum se conturează și primele însușiri ale gândirii, condiționate de volumul de cunoștințe.

1.4.4. Funcția socialǎ a muzicii

Comunicarea și coeziunea de grup sunt douǎ elemente de referință care induc și oferă conturarea unor sentimente intelectuale precum dorința de a se remarca în colecțivul de apartenențǎ, dorința de autodepășire, pasiunea pentru anume genuri de activități, b#%l!^+a?posibile prin activitatea de învățare, cu succesele și obstacolele sale. Acum se integrează grupului, activitatea fundamentală fiind învățarea. Se constată două tendințe convergente: una de atașare față de anumite persoane și alta de întoarcere spre sine, așa- zisa tendință a interiorității, a concentrării asupra lui însuși.

Prin educația muzicală se urmărește și dezvoltarea convingerilor, oferind ,,tipare’’ umane demne de urmat, modelarea trăsăturilor de caracter,socializarea auditoriului, cultivarea sentimentelor morale, a creativității, perseverenței, autocunoașterii și a responsabilității pentru ceea ce realizează. Structurile interrelaționale constituite la nivelul grupului formează matricea de bazǎ a socializării și, ideal ar fi dacă, procesul instructiv-educațiv s-ar desfășura, pe cât posibil, într-o atmosferă de bunǎ dispoziție ce b#%l!^+a?favorizeazǎ formarea sentimentelor superioare, de natură intelectuală, morală și estetică.

Activitatea școlară este declanșată și întreținută de un complex de motive cu rol activător și dinamizator ce pot influența pozitiv performanța școlară, fără a se exagera. Dacă la 6-7 ani copilul așteaptă și primește cu plăcere aprecieri verbale sau ,,stimulente,, spre 9-10 ani se dezvoltă motivația cognitivă, caracterizată de trebuința de informație, de performanță, de autorealizare și curiozitate perceptivă, iar învățătorul trebuie să fructifice această ,,sete” de cunoaștere a elevului, să-i cultive atașamentul față de școală și instruire. Îmbinând jocul cu munca institutorul poate obține rezultate superioare deoarece școlarul este interesat atât de activitatea de învățare cât și de modul organizării comunicării cu ceilalți copii.

O altǎ problemǎ a prescolaritatii o reprezintă planificarea conduitei copilului care se ,,lovește” adesea de factorul ,,trebuie”, imperativ- la început ca o cerință externă, impusă de adulți, iar apoi devine factor intern de autoreglare a conduitei, a desfășurării proceselor b#%l!^+a?psihice.

Amplificarea interacțiunilor psihosociale, vieții și lucrului în echipă conduc la accentuarea sensibilității umane, la consolidarea unor sentimente morale de prietenie, de respect, atașament, încredere. Simultan cu apariția unor manifestări de izolare sau neacceptare, se constată o accentuare a spiritului de cooperare prin trebuința de a participa la activitǎți comune, de a constitui echipe competitive. Stimularea mecanismului coordonare– competiție constituie o preocupare importantă a cadrului didactic, evitând exagerarea care poate conduce la apariția unor stări conflictuale, iar lipsa acestora poate ,,priva” interacțiunea psihosocială de unul dintre factorii stimulativi care o întrețin. În concluzie, sentimentul apartenenței la grup funcționează din plin la această vârstă.

1.5. Receptarea muzicii la vârsta preșcolară

b#%l!^+a?

Aspectul receptǎrii muzicii la aceastǎ vârstǎ, cât mai temeinic, trebuie să fie rodul preocupării susținute a cadrului didactic. Activtatea școlară impune și situații în care elevul mic trebuie să facă diferențieri analitice, să observe și să asculte atent, senzațiile căpătând caracter conștient. Deși maturizarea organelor de simț precum urechea, ochiul, corpusculii tactili se definitivează destul de timpuriu în dezvoltarea ontogenetică, dezvoltarea senzațiilor reprezintă un proces în continuă desfășurare. Ca procese psihice elementare senzațiile prezintă, în forma imaginilor simple și prescoare, însușirile concrete ale obiectelor și fenomenelor în timpul acțiunii directe a stimulilor asupra organelor de simț. Școlarul mic manifestă ,,curiozitate senzorială pe baza căreia culege tot mai multe informații și percepe detalii ale realității” ( Dragu, Cristea,Pedagogie și psihologie școlară, Editura Ovidius University Press, Constanța, 2003, p.44. ), prin senzațiile vizuale, auditive, olfactive, gustative.

Muzică este intereresată de senzațiile auditive în special, explicate pe baza teoriei rezonanței, conform căreia sunetul de o anume frecvență întâlnind un corp în stare de b#%l!^+a?vibrație produce aceeași frecvență sonoră, începând să vibreze. Vibrațiile sunt conduse la celulele, senzoriale din organul lui Corti, numit și urechea internă, apoi prin nervul auditiv, la scoarța cerebrală, unde se produce senzația auditivă. Pentru a fi perceput sunetul, vibrația lui trebuie să aibă o frecvență între 16- 20.000 de perioade pe secundă, maximum de sensibilitate auditivă corespunzând frecvenței de 1000 vibrații pe secundă. Sunetele muzicale diferǎ de zgomote prin structura lor sonoră, ca vibrații organizate, față de cele aperiodice, neregulate.

Urechea umană s-a adaptat sǎ perceapǎ sunete muzicale și zgomote. Capacitatea b#%l!^+a?de receptare a muzicii este în directă legatură cu auzul fizic- absența acestuia fǎrǎ stopând perceperea informațiilor transmise verbal sau intonate. Altfel spus, ereditatea joacă un rol important în structurarea caracteristicilor biologice, dar mediul și educația contribuie la constituirea capacităților intelectuale și comportamentale prin intermediul unor procese psihice.

Senzațiile se subordonează învățării, modelându-se în funcție de solicitările diferitelor tipuri de acțiuni. Orice senzație evocă altele rezultând un fenomen complex numit percepție – proces psihic ce constă în cunoașterea obiectelor și fenomenelor în ansamblul lor cât și momentul când acestea acționează asupra organelor senzoriale. Percepțiile apar datoritǎ influenței directe a excitanților din mediul extern și intern. Sub influența structurilor operatorii ale gândirii, percepția dobândește calitatea de a identifica obiectul prin includerea lui în clasa corespunzǎtoare înțelegerea, presupunând, în general, organizarea ei inițială ca reprezentare, ca intuiție.

Reprezentările alături de percepții și senzații, constituie materia primă a gândirii, imaginației și memoriei ca procese și capacități fundamentale a proceselor psihice b#%l!^+a?cognitive. La intrarea în școală, copilul posedă numeroase reprezentări despre obiectele, fenomenele și activitățile din mediul înconjurător, dar sunt oarecum confuze pentru că se sprijină pe contactul nemijlocit și permanent cu lumea imediat apropiată. Sub acțiunea învățării, reprezentările suportă modificări esențiale în privința sferei, a conținutului și a modului de a se produce și de a funcționa. Se dezvoltă numeroase reprezentări privind evenimente, fenomene, situații, reprezentări tipografice care aderă la modele de oameni, de acțiuni umane (imagini privind sportul, desenul, muzică, etc).

Cercetările psihologice arată că, multe din fenomenele psihice care apar simultan b#%l!^+a?cu activitatea practică a copilului, sunt dependente de activitatea externă. Copilul se integrează în relațiile sociale însușindu-și o anume experiență numai în procesul activității, în afara căreia el nu poate să cunoască realitatea, nici să trăiască o atitudine față de aceasta, cu atât mai puțin să-și formeze sau să-și modifice trăsături ale personalității. Educația se realizează prin acțiuni instructive, cea muzicală fiind posibilă prin conținutul programei sale. Cântul și cuvântul se îmbinǎ armonios, virtuțile muzicale ale cuvintelor fiind puse în valoare de melodie. Îndrăgite sunt și cântecele care includ mișcări, Colindele, cântecele de drumeție, cele care descriu anotimpurile, unele elemente din natură sau din zona propriului habitat, capacitatea de receptare a muzicii fiind atinsă la un nivel ridicat

Procesele psihice precum atenția și memoria antrenează voința, ca urmare a exercițiilor de repetare, integrate activității de învățare în vederea producerii actului cultural complet. Dornici să fie apreciați, școlarii mici vor depune eforturi deosebite să rețină b#%l!^+a?versurile și să redea melodia. Simțul competițional are cote majore în această perioadă. Pentru că prescolarii învață și folosesc cuvinte care denumesc ființe, obiecte, fenomene, b#%l!^+a?stări sufletești, etc., muzică are și rolul de repetare și consolidare a pronunției corecte, prin exerciții de dicție, de memorare precum și asocierea noțiunilor cu diferite atribute (explicate înaintea cântǎrii) le îmbogǎțesc vocabularul. Prin intermediul muzicii află șirul diferitelor întâmplări sau evenimente, iar folosirea diferitelor materiale didactice (planșe, diapozitive, etc), va conduce la mai bună înțelegere a mesajului, realizându-se corelarea percepție-reprezentare. În timp, școlarii mici vor recunoaște cântecele din repertoriul obligatoriu audiind melodiile acestora. Acest lucru demonstreazǎ cǎ auzul fonematic este dezvoltăt și ,,secondat” de memorie se pot evidenția însușirile anumitor cunoștințe. Treptat se trece la prelucrarea aptitudinilor, a calităților vocale.

Deseori confundat cu auzul fizic, auzul fonematic nu poate ,,funcționa” fără celălalt. Sub acest aspect se poate spune că are loc o intensă îmbogățire a experienței perceptive care ocupă o poziție de relativă predominare față de procesele cunoașterii logice. Piesele muzicale alese spre audiție, contribuie la cultivarea proceselor senzoriale sporind acuitatea și capacitatea de diferențiere a organelor de simț, contureazǎ percepția spațiului și a timpului, perfectează reprezentările, contribuie la îmbogățirea bagajului de cunoștințe, dezvoltă vorbirea, deprinderea de a lectura sau calculul matematic, desenatul, perspicacitatea, inventivitatea.

Educația muzicală, ca și celelalte discipline de învățământ, este o disciplinǎ școlară ,,susținutǎ” de obiective cadru și de referințǎ, conținuturi și activitǎți de învǎțare ale cǎror finalitǎți specifice se regǎsesc în Curriculum-ul școlar de Educație muzicalǎ pentru gradinita. b#%l!^+a?

Se urmărește formarea și dezvoltarea vocii și auzului muzical prin valorificarea în practica muzicală vocală și instrumentală a elementelor de limbaj muzical receptate și exprescoarea prin muzică. Percepută ca proces individual continuu educația muzicală are o decât deosebită în realizarea celorlalte laturi ale educației, deoarece ,,…răspunde unor nevoi reale pe care le simțe orice persoană, de a-și lămuri unele idei, de a- b#%l!^+a?și motiva unele comportamente și de a-și fundamenta unele atitudini, sugerând, explicând, valorificând sau problematizând.”

Scopul final al Educației muzicale este atingerea unui stândard cât mai ridicat în formarea și modelarea personalității copiilor, cultivarea aptitudinilor și a capacităților de a cunoaște realitatea, învățând pe calea emoțiilor artistice să admire frumosul, să adopte o atitudine civilizată și sensibilă în relațiile cu ceilalți. Emoțiile estetice joacă un rol deosebit în viața omului, iar conținutul trebuie acordat cu mediul social pentru că există atitudini diferite la copiii proveniți din medii diferite de trai, iar diferențele sunt acceptate dacă nu sunt mari. Din orice activitate putem extrage acel ceva care dă culoare unei viitoare activități.

În același context și simultan, este vizat procesul familiarizării cu valențele expresive ale muzicii urmărindu-se dezvoltarea tuturor ramurilor personalității umane, atât cele afective cât și cele psiho-motrice și intelectuale. Educația muzicală la ciclul prescoar este un proces complex și unitar, care se însușește după auz, prin cântare, mișcare și acompaniament ritmic de jucării sonore sau instrumente de percuție. b#%l!^+a?

Noul curriculum de educație muzicală ține cont de schimbarea privind debutul școlarității la 6 ani, însemnând intensificarea activităților concrete (mai ales în etapa prenotației), utilizând foarte mult jocul, mișcarea, obiectele și instrumentele care produc diverse sunete. În această perioadă copilul, în mod neintenționat, cântă pentru a-și asigura bazele senzoriale, fizice și afective ale educației muzicale, urmând ca pe parcurs, să apară analiza și conștientizarea, trecând de la stadiul de a auzi la acela de a asculta și de a cânta b#%l!^+a?în mod conștient.

În acest context, s-a stabilit că din cele trei funcții de bază ale educației muzicale, funcția cognitivă are un puternic caracterter emoțional și prin operarea cu valori artistice de certă autenticitate, vizeazǎ însușirea unor cunoștințe, priceperi, deprinderi, trăiri și sentimente muzicale în vederea dezvoltării capacităților de receptare și interpretare precum și a memoriei muzicale. Prin funcția intelectuală muzică și educația muzicală se bazează pe cunoștințe și deprinderi ce urmăresc apropierea copiilor de arta muzicală și mai ales de aspectul ei cultural, îi îndeamnă la reflectare și acțiune contribuind la formarea și îmbogățirea proceselor de cunoaștere.

Educația muzicală, ca obiect de învățământ, se desfășoară conform programei de specialitate, a conținuturilor, scopurilor și sarcinilor instructiv- educațive fiind întregite de audițiile muzicale prin căi directe sau indirecte (concerte, cântare corală școlară, audiții, spectacole coregrafice). Simțul estetic ,,angajează” gândirea, memoria, imaginația, atenția distributivă și creativitatea prin reținerea și redarea materialului sonor, aflarea corespondențelor concrete pentru mesajul muzicii respective și solicitarea tuturor prescolarilor atât la interpretare cât și la creație muzicală. Toți analizatorii implicați contribuie la formarea de priceperi și deprinderi care nuanțează personalitatea școlarului, îi dezvoltă sensibilitatea estetică și capacitatea de exprescoare și receptare muzicală prin activități practice de cânt și audiții muzicale, coroborate cu activități de educație plastică, b#%l!^+a?limbă și comunicare precum și activități de educație fizică- prin dans tematic. b#%l!^+a?

În paralel, Educația muzicală contribuie la formarea priceperilor și deprinderilor de bază de tip reproductiv- interpretativ, îndrumǎ generațiile tinere spre cunoașterea și practicarea creației și interpretării muzicale la un nivel estetic elevat, stimulându-le spiritul creativ. Metodologia contemporană vizează realizarea educației muzicale prin intermediul cântului vocal, prin intermediul mișcărilor coregrafice (dans popular și clasic adaptat particularităților de vârstă) dar și prin intermediul instrumentelor muzicale. Dar cel mai expresiv,,instrument” este vocea umană datorită accesibilității și universalității, capabilă să atragă preșcolarii și școlarii mici. Psihicul copilului vibrează mai întâi la faptele sonore, nu la simbolurile grafice pe care nu le înțelege.

Conținuturile învățării sunt alese respectând particularitățile de vârstă și cerințele de cânt, dezvoltându- se atitudinea față de fenomenul muzical, capacitǎțile de a auzi, a asculta, a percepe și a reda sunetele muzicale, activitatea de bază fiind cântarea vocală cu sau fară acompaniament instrumental. Calitatea sunetului muzical are un rol hotărâtor în captarea atenției și antrenarea prescolarilor în activități muzicale. Tonalitatea, ritmul, intensitatea, iată aspecte ce pot influența capacitatea de receptare a muzicii.

Un alt aspect în realizarea actului de cultură și educație îl constituie ambianța și starea psihică a școlarului. Muzică are capacitatea de a stimula, de a provoca și de a creea senzații, stări și imagini. Activitățile antrenante stimulează atenția crescând gradul de receptare. Cele mai îndrăgite lucrări muzicale sunt cele care implică gestica, mimica și jocul de rol. Decorurile și alte materiale auxiliare fac din micii școlari de 6-9 ani adevărați actori sau interpreți de operetă. Lucrul pe grupe va conduce nu doar la competiție ci și la captarea atenției prin distribuirea sarcinilor, fiecare grupă realizând altceva, încât b#%l!^+a?noutatea situației sǎ nu le permitǎ timp pentru alte preocupǎri. Astfel, unii cântă, alții acompaniază cu jucării muzicale, alții desenează ceea ce le inspiră audiția, etc. prescolarii trebuie să păstreze ritmul, să marcheze intrarea cântăreților, să se omogenizeze cu vocile b#%l!^+a?colegilor-interpreți, să formeze un tot, iar desenatorii trebuie să redea imaginile în timpul stabilit. În cadrul altor ore se pot exersa jocuri de mișcare sugerate de ritmul, textul și melodia audiată.

Exersarea acuității auditive se poate realiza prin recunoașterea sunetelor din natură, a zgomotelor sau a cântecelor învățate anterior ascultând piese muzicale adecvate (selecțiv sau integral), înregistrări ale sunetelor emise de animale, zgomote produse de fenomene ale naturii, ale utilajelor / uneltelor- sub forma unui concurs de genul: ,,Ce recunoaștem?”, prescolarii alegând de pe fișă varianta corectă. Pentru aceeași temă se poate proceda cu bătăi din palme sau cu piciorul, pocnitul degetelor, etc.

Imaginarea muzicală este un act al expresiei omului ca ființă etică și afectivă, iar gradul de dezvoltare poate fi constatat în urma audițiilor care urmăresc nivelul de dezvoltare a capacității de decodificare a mesajului muzical transmis de compozitor prin intermediul unei creații plastice și dezvoltarea capacității de identificare a conținutului de idei și sentimente exprimat de text și muzică Ca expresie estetică a eticii umane, referindu-ne strict la actul cântǎrii individuale sau în grup, trebuie amintit că o bună receptare a muzicii este strâns legată de dezvoltarea psiho-fizică, datul nativ, mediul natural și nu în ultimul rând educația.

Copiii au o înclinație naturală către muzică, se antrenează cu mare plăcere în activitățile însoțite de melodie. Deși gustul artistic pornește de la joc, treptat se cristalizeazǎ plăcerea estetică de a crea, de a cânta frumos, de a asculta muzică. Universul b#%l!^+a?sonor constituie suportul afectiv pe care se însușesc diferite noțiuni și este calea principală de sensibilizare și modelare a personalității școlarului mic, se echilibrează și se relaxează prin exerciții, jocuri și audiții muzicale, contribuind la familiarizarea lor cu limbajul muzical. Diferențierea calităților sunetului și a sunetelor cântate față de cele vorbite se face prin exerciții- joc de audieri comparate recunoscând felul sunetelor, exerciții- joc de recunoașterea, după voce, a celor care îi strigă, diferențierea unor sunete b#%l!^+a?lungi sau scurte, identificarea unor animale și recunoașterea unor fenomene după b#%l!^+a?sunetele emise și imitarea folosind onomatopeele.

Toate acestea contribuie la dezvoltarea auzului muzical, la care putem adǎuga reproducerea cântecelor din repertoriul propus, după auz, respectând intonația corectă, redarea selecțivă și integrală, în grupuri și individual a cântecelor. La baza educării auzului melodic și formării deprinderilor necesare redării și receptării elementelor melodice stau perceperea raporturilor de înălțime dintre sunete, cântecul fiind receptat ca un tot unitar, melodia însăși.

Respectarea cerințelor de cânt se constată mai ales la concursuri sau serbări, când elevul sau grupul de prescolari dorește să- și evidențieze calitățile și aptitudinile, atenția fiind solicitată la maximum, urmărind orice gest al cadrului didactic. Subconștientul și conștientul sunt ,,mână în mână”, este momentul când ,,respiră la comândă”. În perioada prenotației, trebuie să reținem ceea ce este natural în psihologia lor, că muzică se împletește cu jocul, copilul cântând din proprie inițiativă, improvizând cu ușurință mici motive ritmice sau melodice, pe care le integrează în joc. Iatǎ cǎ interdisciplinăritatea ar putea favoriza dezvoltarea experiențelor formative ale creativității copiilor, a viziunii globale, transferul informațiilor în contexte diferite.

Orele pot fi mai atractive când sunt implicate și alte arii curriculare: limba română, cunoașterea mediului, educație fizică, educație plastică dar și calea imaginilor concret-senzoriale (teatrul și filmul), cu influențe pozitive asupra modului de viață și a b#%l!^+a?comportamentului copilului, față de cei din jur. Pornind de la cele mai simple creații, copiii trebuie orientați către înțelegerea conținutului de idei al muzicii și o participare activă la împlinirea actului muzical. Ca și celelalte discipline de studiu, muzică- această ,,..limbă maternă a sufletului omenesc” (Csire,Culegere de solfegii,1998,București, p.18), nu-și propune să formeze genii, ea concură doar la evidențierea valorilor individuale ale copiilor, la pregătirea pentru viață a oamenilor cu personalitate sănătoasǎ.