Jocul Didactic In Dezvoltarea Limbajului Prescolarilor

JOCUL DIDACTIC ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI PREȘCOLARILOR

– Lucrare de licență-

ARGUMENT

Teaching game in language development of preschoolers

The game is the work of children involves rules, imposed by adults or even themselves, assuming an educational side. For example, in their game they imitate the sounds, the role of adults and teaches language. While the play is that activity that stirs up curiosity your child brings them pleasure, acting on impulse.

In addition, the game is the activity through which the child develops intellectually, emotionally and physically.

The role of teacher for emphasizing in speech development has drafted the second chapter, in which, in addition to the role play, was discussed.

The language is both a means of communication and knowledge, having an important role in child development.

Through the game, the child is trained in intense speech development, without having to be aware of this, during its snaps and activates vocabulary of children, improve pronunciation, it starts getting grammatical constructions are ripe. Teaching game in preschool language development this paper contains four chapters which demonstrates the importance of using the game for teaching the child's speech development.

It is known that the game represents the fundamental activity of the child, through which shall be reimbursed by the reality and transforms his personality.

Didactic game is most effective and accessible means of instruction for speech development and preschool children's thinking.

In this work he tried teaching demonstration that the game helps to enrich teaching vocabulary, used both as a private activity, as well as the method.

In the first chapter he sought the explanation of concepts, game play, but also the implications of this work in the development of preschoolers, from which it emerged that the game is the primary activity of the child and assume two ways, rules and game play.

The third chapter target design language development activities, namely: after images, story, call memorization and teaching the game.

The last chapter focuses on experimental research that aimed to demonstrate the effectiveness of teachers in relation to speech development.

It was investigated the level of language to a group of students in a number of 25th. It has been observed that level must start applying games teaching role in speech development and were passed to the activity itself. After the experiment it was observed an increase in the level of vocabulary, the use of expressions.

In conclusion, the game is an activity in which teaching is presented as a means of learning in a fun way and helps the child to the enrichment of the language, to socialize, to how to solve their own problems and decisions.

CUPRINS

INTRODUCERE – 1 –

CAPITOLUL I : JOC. JOACĂ. REPERE TERORETICE – 3 –

I.1. Definirea conceptelor – 3 –

I.2. Funcțiile și structura jocului – 5 –

I.3 Aspecte psihopedagogice ale jocului – 7 –

I.4. Particularități ale jocului la preșcolari – 9 –

I.5. Tipuri de joc – 10 –

CAPITOLUL II : ROLUL JOCULUI DIDACTIC ÎN PROCESUL INSTRUCTIV-EDUCATIV ÎN GRĂDINIȚĂ – 13 –

II.1. Definirea conceptului de joc didactic. Particularități. Tipologie – 13 –

II.2. Limbajul. Funcții și caracteristici definitorii. – 16 –

II.3. Metodologia, organizarea și desfășurarea jocului didactic – 19 –

II.4. Implicațiile jocului didactic în formarea și educarea limbajului – 26 –

II.5. Jocul didactic – mijloc activ și eficace în stimularea creativității limbajului la preșcolari – 30 –

CAPITOLUL III : JOCUL DIDACTIC. ASPECTE METODICE – 33 –

III.1. Proiectarea didactică a activităților de educare a limbajului – 33 –

III.2. Jocuri didactice cu valoare creativă și stimulativă în activitatea de educare a limbajului – 45 –

CAPITOLUL IV : CERCETAREA PEDAGOGICĂ – 55 –

IV.1. Noțiuni generale – 55 –

IV.2. Obiectivele și ipoteza cercetării – 56 –

IV.3. Eșantioane – 57 –

IV.4. Locul, perioada și etapele cercetării – 57 –

IV.5. Prezentara și interpretare datelor cercetării – 72 –

CONCLUZII – 74 –

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE – 76 –

INTRODUCERE

De când există lumea, copilul, preadolescent, adolescentul și tânărul au avut și au nevoie de educație. Această este o trebuință ce se impune a fi satisfăcută în raport cu vârsta și particularitățile fizice și psihice ale celui educat.

Preșcolaritatea este apreciată din ce în ce mai mult ca fiind vârsta ce cuprinde cea mai importantă experiență educațională din viața unei persoane. Etapa preșcolarității, în cadrul grădiniței de copii, reprezintă o oază educativă, spațiul paradisului copilăriei, în care cel mic trăiește și își încarcă rezervele energetice, fizice și psihice, înregistând ritmuri pregnante în dezvoltarea individualității umane și unele din cele mai semnificative achiziții cu ecouri evidente pentru etapele ulterioare ale dezvoltării sale.

În formarea personalității copilului, însușirea limbii moderne are o importanță deosebită, pentru că limba constituie principalul mijloc de comunicare, socializare a individului; modalitate de exprimare și povestire a informațiilor, fiind totodată cel mai eficace mijloc prin care se ajunge la cunoașterea limbii cu valorile ei materiale și spirituale. Cu privire la preșcolaritatea, însușirea limbii condiționează dezvoltarea gândirii și îi ajută pe copii să-și însușească treptat acele deprinderi și abilități care îi responsabilizează pentru activitățile de tip școlar.

Prin intermediul limbajului, conținutul cognitiv și formativ al activităților din grădiniță se accesibilizează și se transformă în deprinderi decisive pentru profilul personalității acestuia, în etapele ulterioare ale evoluției sale.

Întrucât vârsta preșcolară reprezintă o perioadă de mare receptivitate, sensibilitate, de o inepuizabilă curiozitate, educația preșcolarului prin intermediul jocurilor didactice va ocroti problemele de ordin psihopedagogic cu care uneori aceasta se confruntă la intrarea în școală.

Jocul este o acțiune fără o utilitate imediată, dar generatoare de distracție, de sentimente de plăcere și de bucurie. Prin latura sa spontană, jocul reclamă o îmbinare armonioasă între cerințele situației de joc și aptitudinile celor care se joacă.

Ca și activitate didactică specifică, jocul îndeplinește multiple funcții : de distracție, de creativitate, de modelare și formare a personalității copiilor. Incluse în activitățile didactice, elementele de joc redau un caracter mai viu și mai atrăgător, aduc o varietate și o stare de veselie, de destindere.

Rolul și importanța jocului didactic constă în faptul că prin intermediul acestuia se facilitează procesul de asimilare, fixare și consolidare a cunoștințelor și este influențată dezvoltarea personalității copilului.

Prezenta lucrare conține patru capitole în care se demonstrează importanța folosirii jocului didactic pentru dezvoltarea vorbirii copilului.

Este cunoscut faptul că jocul reprezintă activitatea fundamentală a copilul, prin intermediul căreia se deconectează de realitate și își transformă personalitatea.

Jocul didactic constituie cel mai eficient și accesibil mijloc instructiv-educativ pentru dezvoltarea vorbirii și a gândirii copiilor preșcolari.

În această lucrare s-a încercat demonstrarea faptului că jocul didactic ajută la îmbogățirea vocabularului didactic, fiind folosit atât ca activitate proprie, cât și ca metoda.

În primul capitol s-a urmărit lămurirea conceptelor de joc, joacă, dar și implicațiile acestei activități în dezvoltarea preșcolarilor, de unde a reieșit că jocul este activitatea primordială a copilului și presupune două feluri, jocul cu reguli și jocul spontan.

Jocul este activitatea copiilor care presupune reguli, impuse de adulți sau chiar de ei înșiși, presupunând de o latură educativă. De exemplu, în jocul lor aceștia imită sunete, rolul adulților și învață limbajul. Pe când joaca este acea activitate care îi stârnește curizitatea copilului și îi aduce plăcere, acesta acționând din impuls.

În plus, jocul este activitatea prin intermediul căreia copilul se dezvoltă intelectual, emoțional și fizic.

Pentru accentuarea rolului jocului didactic în dezvoltarea vorbirii s-a redactat cel de-al doilea capitol, în care, pe lângă rolul jocului, s-a discutat și despre limbaj.

Limbajul reprezintă atât un mijloc de comunicare, cât și de cunoaștere, având un rol important în dezvoltarea copilului.

Prin joc, copilul este antrenat intens în dezvoltarea vorbirii, fără să conștientizeze acest lucru, în timpul desfășurării acestuia se fixează și activizează vocabularul copiilor, se îmbunătățește pronunția, se formează noțiuni, se însușesc construcții gramaticale.

Cel de-al treilea capitol vizează proiectarea activităților de dezvoltare a limbajului, și anume : lectura după imagini, povestirea, convorbirea, memorizarea și jocul didactic.

Ultimul capitol se axează pe cercetarea experimentală ce a avut ca scop demonstrarea eficienței jocului didactic în raport cu dezvoltarea vorbirii.

Pentru aceasta s-a investigat nivelul limbajului la o grupă de elevi în număr de 25. S-a observat nivelul de la care trebuie să înceapă aplicarea unor jocuri didactice cu rol în dezvoltarea vorbirii și s-a trecut la activitatea propriu-zisă. În urma experimentului s-a constat o creștere a nivelului vocabularului, a folosirii unor expresii frumoase.

În concluzie, jocul didactic este o activitate care se prezintă ca mijloc de învățare într-un mod distractiv și ajută copilul la îmbogățirea limbajului, la socializare, la modul cum să-și rezolve singuri problemele și să ia decizii.

CAPITOL I : JOC. JOACĂ. REPERE TERORETICE

I.1. Definirea conceptelor

Jocul reprezintă aparent o activitate specifică copiilor, dar privind mai detaliat în jur observăm părinți, frați mai mari, bunici care participă la anumite jocuri. În timp ce omul se joacă, acesta se desprinde de cotidian și se pierde în lumea copiilor, lumea aceea fără griji, deci omul matur se reîntoarce involuntar în magia trăită la vârsta mică și se axează pe joc.

Jocul este o activitate specifică umanității și constituie tipul fundamental de activitate a copilăriei cu ajutorul căreia se realizează dezvoltarea psihică, antrenând psihomotricul, senzorialul, intelectul și afectivul. Jocul îl ajută pe copil să își satisfacă imediat și voluntar anumite dorințe, acesta fiind conștient și liber în lumea sa, cea pe care el însuși și-o creează, afirmându-și astfel personalitatea.

Jocul poate fi numit o acțiune liberă, conștientă care este neintenționată și situată în afara vieții obișnuite, o acțiune care totuși îl poate absorbi cu totul pe jucător, o acțiune de care nu este legat niciun interes material direct și care nu urmărește niciun folos, o acțiune care se desfășoară în limitele unui timp determinat anume și ale unui spațiu determinat; o acțiune care se petrece în ordine, după anumite reguli. (Huisinga, 2006).

În comparație cu alte forme de activitate, jocul asigură plăcere, presupunând deconectarea de realitate și ajută la reflectare și tranformare personală. Cercetătorii au demonstrat că jocul copilului ocupă un rol esențial în dezvoltarea personalității lui și că prin intermediul jocului sunt dezvoltate capacitățile și competențele de bază.

Jocul reprezintă esența și rațiunea de a fi a unui individ pe parcursul copilăriei, fiind o activitate practicată conștient.

Ideea primordială a majorității studiilor este aceea că în joc, copilului îi sunt acordate posibilitatea și libertatea de a încerca să realizeze diverse activități în felul său personal. De aceea, putem spune că jocul reprezintă plăcere și satisfacere pentru copil.

Jocul reprezintă o serie de lucruri haioase și recreative, și ajută la reconstrucția imaginară a realității. Prin joc, copilul descoperă lumea și o reconstruiește, o analizează și încearcă să o înțeleagă. În timp ce se joacă, copilul învață, își dezvoltă creativitatea și depune efortul unorme de activitate, jocul asigură plăcere, presupunând deconectarea de realitate și ajută la reflectare și tranformare personală. Cercetătorii au demonstrat că jocul copilului ocupă un rol esențial în dezvoltarea personalității lui și că prin intermediul jocului sunt dezvoltate capacitățile și competențele de bază.

Jocul reprezintă esența și rațiunea de a fi a unui individ pe parcursul copilăriei, fiind o activitate practicată conștient.

Ideea primordială a majorității studiilor este aceea că în joc, copilului îi sunt acordate posibilitatea și libertatea de a încerca să realizeze diverse activități în felul său personal. De aceea, putem spune că jocul reprezintă plăcere și satisfacere pentru copil.

Jocul reprezintă o serie de lucruri haioase și recreative, și ajută la reconstrucția imaginară a realității. Prin joc, copilul descoperă lumea și o reconstruiește, o analizează și încearcă să o înțeleagă. În timp ce se joacă, copilul învață, își dezvoltă creativitatea și depune efortul unei activități de muncă.

În legătură cu această activitate fundamentală a umanității, există două concepte ce pot fi confundate : joacă și joc – ce se deosebesc prin existența sau non-existența regulilor.

Joaca este acea activitate a copilăriei care nu presupune reguli, este o acțiune simplă în care se antrenează toți copiii, pentru că joaca poate fi imitată de oricine. Joaca este activitatea pe care și-o aleg copiii fără ca adulții să intervină, doar în cazul în care apare vreun pericol. Această acțiune simplă este specifică vârstei mici, este o acțiune spontană, iar cei mari par a nu se descurca în a imita pe copii, devin neîndemânatici. Pe când cei mici învață prin imitație, cu precădere în însușirea rolurilor și a modelelor sociale. Însă jocul copilului poate fi înțeles dacă adulții ar face apel la amintirile din copilărie. Copilul trebuie să inițieze jocul, să fie alegerea lui, să decidă acțiunea și continuarea ei, modul și suportul jocului pentru că aceste elemente provoacă dezvoltarea copilului. În joaca sa, copilul își creează o lume a sa, în care se simte în siguranță și emană plăcere.

Jocul este activitatea copilului, ce presupune reguli care trebuie să fie respectate. Cine nu respectă aceste reguli, iese din joc. Această activitate dispune și de o latură educativă. În joaca lor, copiii imită sunete, învață limbajul și imită rolurile adulților. Copiii le dau viață jucăriilor și chiar vorbesc cu acestea, aceștia aplică pe jucării situațiile din familie și din grădiniță, experimentând rolurile adulților.

Joaca copilului reprezintă dezvoltarea personalității acestuia, în această joacă este nevoie și de impulsuri, elemente care să-i stârnească curiozitatea și să-l capteze.

Regulile jocului pot fi impuse de copii, dar sunt jocuri în care cei care stabilesc regulile sunt adulții. Adulții pot alege jocul potrivit și chiar să creeze jocuri și reguli care să le permită celor mici să acumuleze cunoștințe într-o atmosferă de destindere, de divertisment și de relaxare. Regulile unui joc diferă de la un grup la altul, în funcție de coordonatorii jocului.

Potrivit afirmației Mariei Montessori (1996) : Jocul este munca copilului, atrăgând în felul acesta atenția asupra efortului pe care îl depune copilul în joc.

Jocul este expresia cea mai înaltă a dezvoltării umane în copilărie, deoarece este singura expresie liberă a ceea ce se află în sufletul unui copil. (F.Froebel).

Jocul se regăsește pe tot parcursul existenței individului, deși este considerat ca și activitate caracteristică doar copiilor, cu ajutorul căreia acesta exprimă ceea ce gândește, ceea ce trăiește și simte, fiind pentru acesta o realitate permanentă prin care își antrenează toate posibilitățile fizice, intelectuale, afective.

Dezvoltarea personalității copilului este asigurată de jocul spontan, acea joacă inițiată în copilărie îi aduce plăcere prin implicarea sa în activitatea sa de stăpânire și transformare a realității.

Jocul presupune angajarea activă a celui care se joacă și reprezintă principala activitate la vârstele mici.

În concluzie, jocul este activitatea prin care copilul se dezvoltă, dar acest lucru este dependent de libera sa alegere, cum este in cazul jocului spontan, numit și joacă; și de implicarea participării active cum se realizează la jocul cu reguli.

I.2. Funcțiile și structura jocului

Jocul reprezintă o activitate care se practică conștient și are un caracter universal, permanent și polivalent.

Din punct de vedere pedagogic, jocul este considerat un mijloc de instruire, o formă de educație, o modalitate pedagogică și implică o varietate de semnificații de natură constructivă. Jocul activează la copii funcțiile mintale și motrice, care sunt complementare cu cele ale fenomenului educațional în ansamblu.

Funcția principală reprezintă realizarea eului, manifestarea personalității. Impresiile dobândite în mediul extern, fizic și social sunt transpuse de către copil în joc, reușind să interiorizeze realitatea și să se adapteze la cerințele ei. Pe parcursul vârstei copilăriei mijlocii are loc o creștere a capacității copilului de a imita prin joc de roluri, acțiuni și de a prelucra în profunzime aspecte mai ample din mediul înconjurător. Pe măsură ce copilul devine conștient de propria sa persoană, acesta deosebește realitatea de ficțiune și recunoaște modelul pe care îl imită.

Funcția formativă. La preșcolar, jocul reprezintă modalitatea de dezvoltare cognitivă, afectiv-emoțională, psihomotrică și de modelare a personalității.

Jocul asigură cunoaștere prin experiență directă, ce presupune implicarea calităților perceptive, a abilităților de reacție, a capacităților de relaționare și a posibilităților de comunicare, fiind exersate și îmbogățite în plan cantitativ și calitativ.

Copilul își dezvoltă percepțiile și senzațiile vitale, tactil-kinestezice, auditive prin joc, jocul cu diferite obiecte, materiale, jucării.

Reprezentările se dezvoltă prin intermediul jocurilor în care copilul este pus în situația de a desena sau construi diferite obiecte.

Funcția informativă. Prin intermediul jocului, preșcolarul achiziționează informații, acțiuni, concepte cu ajutorul cărora înțelege lumea reală. Copilul manipulează diverse lucruri, le ordonează, la clasifică și în același timp dobândește cunoștințe cu privire la greutate, duritate, înălțime.

Funcția de socializare presupune exersarea prin joc a exigențelor vieții sociale, libertății de transfigurare a realității în imaginar. Unul dintre aspectele importante ale socializării este că prin joc, preșcolarul are tendința de a-și afirma individualitatea, de a se integra social.

Funcția de relevare a psihicului – de descărcare a energiilor. În jocul său, copilul adoptă trăiri, sentimente, atitudini, care nu au avut loc în realitate. Pentru preșcolar, o importanță deosebită îi este acordată jocului, deoarece aduce satisfacere imediată în timp ce îl pregătește pentru viitor.

Noțiunea de activitate ludică este centrată pe promovarea spiritului jocului, dar nu este sinonim cu joc, ci cu categoria de activitate instructiv-educativă. Activitatea instructiv-educativă se realizează cu ajutorul obiectivelor urmărite sistematic, în schimb activitatea de joc se realizează prin modul de desfășurare, prin elemente de mișcare-relaxare, prin elemente-surpriză, prin participarea copiilor în ritmul propriu.

Jocul didactic este privit și ca activitate didactică dirijată și impune următoarele :

Proiectarea judicioasă, într-o succesiune de activități care asigură însușirea cunoștințelor ce vizează conținutul jocului;

Cunoașterea tuturor aspectelor ale jocului;

Procurarea sau confecționarea materialului didactic necesar și adecvat.

Structura jocului se realizează în funcție de obiectivele propuse și de caracteristicile grupei de copii. De aceasta depinde și alegerea materialelor didactice, care trebuie să îndeplinească următoarele cerințe :

Accesibilitate;

Adecvare la conținutul jocului;

Simplitate;

Claritate;

Vizibilitate din orice poziție;

Valoare artistică.

Organizarea jocului presupune asigurarea unui cadru adecvat copiilor. În această etapă se pregătesc și antrenează copiii pentru joc.

Desfășurarea jocului. Se realizează introducerea în activitate, care constă în captarea atenției copiilor,utilizându-se un element surpriză , un scurt dialog care le mobilizează imaginația. Totodată se face familiarizarea copiilor cu jocul : se prezintă materialul didactic, sarcinile didactice, regulile; se explică acțiunea. În funcție de grupa de vârstă, de complexitatea jocului, de experiența copiilor și de sarcinile didactice, metodele de însușire a jocului diferă :

Explicarea și demonstrarea jocului prin desfășurarea lui efectivă – calea inductivă.

Explicarea prealabilă a jocului, a sarcinilor didactice, a regulilor jocului și a acțiunilor în succesiunea lor – calea deductivă.

Pe parcursul desfășurării jocului educatoarea trebuie să urmărească :

Gradul de îndeplinire a acțiunilor în succesiunea lor normală;

Gradul de respectare a regulilor;

Rezolvarea rapidă a sarcinilor didactice;

Activizarea tuturor copiilor;

Stimularea spiritului de independență al copiilor;

Antrenarea unor copii la conducerea jocului;

Stimularea spiritului de independență al copiilor.

Închierea jocului didactic se realizează prin rezolvarea unor sarcini, prin aprecieri frontale și individuale.

I.3. Aspecte psihopedagogice ale jocului

Pe parcursul experienței sale, copilul își îmbogățește schema de adaptare fundamentală. Schema sa mentală are un spațiu ce rămâne ca o zonă a conduitelor exploratorii și de joacă, viața copilului fiind plină de joacă. Pentru a evita tulburări ale psihicului copilului, adulții trebuie să înțeleagă rolul jocului în viața acestuia. O neînțelegere a acestuia poate avea consecințe iremediabile asupra psihicului copilului. Astfel că, strategiile educaționale trebuie să țină cont de acest spațiu al căutărilor nedefinite, dar care favorizează experiențele psihologice, afective și motivaționale afective.

Din punct de vedere pedagogic, jocul satisface anumite trebuințe firești de activitate, de dobândire, de afirmare prin performanțele conduitei. Prin joc, copilul tinde la condiții de adult, activând și sprijinind mecanismele socializării, pregătind copilul pentru viitor, împlinind nevoile actuale ale acestuia. Copilul deține putința și libertatea de a face lucrurile în felul său, jocul presupunând bucurii, plăcere și satisfacție în același timp.

Jocul reprezintă rațiunea de a fi a copilului, lumea sa de ficțiuni și simboluri, cu profundă însemnătate în dezvoltarea lui. Jocul este agent al transmiterii experienței și al socializării, antrenează funcțiile psihomotrice și socioafective, ajungând la realizarea cunoașterii realității.

Copilul vede orice activitate ca pe un joc în care el aplică funcții din mediul social lăsate neactivate, roluri virtuale, neconștientizate și le dezvoltă într-o activitate specifică aspectelor particulare ale personalității sale.

Pe parcursul copilăriei, zona imaginarului reprezintă un cadru normal de afirmare exploratorie a acestuia. Copilul este dornic de a cunoaște și de a acționa, rezultând jocul, activitatea primordială și fundamentală la vârsta copilăriei, cultivând inteligența, vocația și experiența. Jocul presupune mișcare explorare, este exercițiu de învățare, observație și imitație, antrenează funcțiile de socializare, comunicare și disciplinare.

Din perspectivă psihologică, jocul răspunde unor trebuințe firești de activitate, de dobândire a experienței, de afirmare prin performanțele conduitei. În perioada copilăriei, jocul este adoptat pentru funcțiile sale formative, fiind practica dezvoltării. Dintre acestea, cele mai importante sunt :

Stimularea funcțiilor intelectuale, prin intermediul cărora se realizează cunoașterea realității obiective;

Modelarea proceselor afectiv-motivaționale;

Dezvoltarea capacității moral-volitivă;

Înlesnirea comunicării și inserției sociale, mai ales atunci când jocul îmbracă formă colectivă;

Cultivarea laturii interculturale și transdisciplinaritatea;

Dezvoltarea capacităților psiho-motorii.

Din punct de vedere psihogenetic, jocul se delimitează unei dezvoltări stadiale în formarea și dezvoltarea comportamentelor inteligente. Pornind de la ideea că inteligența este un produs al mediului sociocultural, jocul este privit ca o formă reală, dreaptă, observabilă de exprimare a conduitelor inteligente. Copilul reușește prin joc să asimileze realitățile intelectuale, astfel acestea rămând exterioare inteligenței copilului.

Funcțiile intelectuale prin intermediul cărora se realizează cunoașterea realității obiective sunt stimulate de către joc, activitate în care acesta transpune realitatea obiectivă, în special realitatea socială. În activitatea de joc, copilul transfigurează obiectele , relațiile, fenomenele, ceea ce presupune capacitatea de simbolizare, de abstractizare.

Copilul își îmbogățește viața afectivă și dobândește capacitatea de stăpânire a emoțiilor, cu ajutorul jocului, care stimulează și modelează procesele afectiv-motivaționale. De asemenea, copilul dobândește o atitudine pozitivă, învață să reacționeze sincer, fie că este pozitiv sau negativ, în funcție de ceea ce este bun, frumos, moral și, respectiv, fată de ceea ce este rău, urât, imoral.

Jocul are un rol esențial în dezvoltarea intereselor de cunoaștere, a curiozității. În tip ce se joacă, copilul nu simte nevoia întăririi externe. Motivația se cultivă prin oferirea condițiilor propice de joc și asigurarea materialului, copilul găsind cea mai eficientă recompensă în însuși faptul de a se juca.

Jocul contribuie la dezvoltarea fizică a copilului (mișcări ale membrelor, prinderea, aruncarea obiectelor) și a limbajului (gângureli, țipete care pregătesc dezvoltarea aparatului fonoarticulator și auzului fonematic). Atunci când jocul îmbracă o formă colectivă, se cultivă într-un mod deosebit funcția de comunicare a limbajului, deoarece trebuința de comunicare devine evidentă pentru copil, ca și pentru adulți, în preajma semenilor.

Începând cu vârsta de doi ani, copilul se află într-un proces continuu de achiziție a limbajului, dobândind totodată autonomie de mișcare și acțiune, în timp ce se dezvoltă capacități de execuție a unor mișcări. Din punct de vedere psihologic, copilul își conștientizează propria persoană, se recunoaște în oglindă, își cunoaște numele și cunoaște persoanele din mediul apropiat, utilizează obiecte jocul căpătând noi dimensiuni. Experiența dobândită îl ajută să imagineze personaje, imitând comportamente și creând situații prin exersarea unor planuri imaginare, ce vor constitui lumea reală din care va face parte.

Copilul își creează o protecție a personalității aflată în formare, jocul nu mai fiind doar o formă de imitare a comportamentelor adulților.

La vârsta de patru ani, jocul constituie principalul instrument de realizare a învățării, copilul având posibilitatea de a stabili relații între fenomene și dorește să își afirme propria valoare.

După vârsta de patru ani, copilul se joacă cu parteneri, conturându-se tot mai mult trebuința de a se juca. Prin joc, procesele de asimilare, fixare, consolidare a cunoștințelor sunt facilitate, jocul influențează dezvoltarea și maturizarea personalității.

Jocul contribuie la dezvoltarea intlectuală. Prin intermediul jocului, copilul își exprimă cunoștințele, își organizează propriile strategii de cunoaștere.

Jocul este un mijloc de dezvoltare emoțională. Gama trăirilor afective, a capacităților de stăpânire a emoțiilor și raportării la realitate este îmbogățită prin confruntarea cu sine și cu ceilalți. Din experiența obținută prin joc, copilul capătă o gândire profundă.

Lipsa jocului determină apariția unor carențe în dezvoltarea personalității copilului. Prin joc, acesta achiziționează informații, noțiuni necesare înțelegerii și integrării lumii reale.

I.4. Particularități ale jocului la preșcolari

Încă de la cea mai fragedă vârstă jocul face parte din activitățile zilnice preferate ale copiilor. Cu cât un copil se joacă mai mult, cu atât funcțiile latente se dezvoltă mai mult.

Jocul reprezintă o activitate care se practică conștient, fără să fie confundat cu celelalte activități, dar îl introduce pe individ într-o lume imaginară, fie că și-o creează el singur, fie că este îndrumat să o facă.

Prin joc, copilul se dezvoltă reprezentând cel mai important lucru în acest sens. Jocul asigură dezvoltarea, dar pentru acest proces este necesar să existe materiale diverse, caracterizate prin schimbarea caracteristicilor tocmai pentru a oferi ocaziile de a forma structuri de cunoaștere și răspunsuri la problemele ivite.

Pentru preșcolar, jocul reprezintă modalitatea de cunoaștere a lumii reale, posibilitatea e manifestare a independenței, mijloc de comunicare. Prin joc copilul își antrenează funcțiile fizice, intelectuale, afective, jocul fiind un mijloc de realizare a sinelui și ajutând la formarea eului.

Prin intermediul jocului, copilul dobândește experiență personală, datorită acțiunilor sale îndreptate spre a descoperi și transforma elemente din realitate.

La vârsta preșcolară, procesul de desfășurare a jocului constituie baza de dezvoltare a personalității, de aceea concentrarea atenției trebuie orientată pe proces, ci nu pe produs, care are un rol secundar, constituind numai o componentă a obiectivelor de dezvoltare urmărite prin joc.

Realitatea copilului este determinată de joc. Copilul preșcolar își ocupă cea mai mare parte a timpului jucându-se, joaca sa căpătând forme din ce în ce mai complexe pe parcursul creșterii și dezvoltării sale.

Din punct de vedere pedagogic, jocul îmbracă formele educației și este considerat drept o modalitate de instruire, cu o varietate de semnificații de natură constructivă. Activitatea de joc din grădiniță îi facilitează copilului procesul de învățare. Acesta poate reuși să numere, să observe proprietățile lucrurilor și fenomenelor, să deseneze, să joace diverse roluri sociale, să exprime verbal, să construiască.

Jocul îi oferă copilului posibilitatea de a descoperi realitatea, de a găsi întrebuințări lucrurilor, de aceea legătura dintre joc și imaginație este una foarte strânsă. Dacă produsul obținut de copil este satisfăcător, acesta repetă acțiunea.

Activitatea principală a preșcolarului este activitatea de joc. Copilul preșcolar are nevoie de experiența directă cu obiectele pentru a le cunoaște și a înțelege la ce folosesc. Activitatea de joc îi ajută pe copii în desfășurarea unei activități în sensul identității personale, le asigura rezolvarea problemelor de viață din mediul lor înconjurător, în a experimenta posibilități de adaptare, de a deveni mai flexibili în gândire și în rezolvarea problemelor, de asemenea le asigură comunicarea cu ceilalți și cu sine, se exprimă și în general învață limbajul.

Jocul constituie o componentă permanentă a activității copiilor. Copiii se joacă fie în grup, fie singuri. În funcție de etapa de dezvoltare a copilului, natura jocului se modifică. Prin activitatea de joc, copiii se integrează și înțeleg lumea înconjurătoare. În timp ce se joacă, copilul se cunoaște pe sine, conștientiează care îi sunt interesele și nevoile.

Copilul se joacă spontan, dar are nevoie de stimulare și de crearea situațiilor favorabile dezvoltării. Jocul împreună cu adultul reprezintă pentru copil o chestiune importantă, deoarece unii copii se joacă mai mult singuri, dar există și cazuri în care copiii preferă să comunice cu ceilalți. Pentru preșcolari este recomandat ca jocul să fie stimulat prin jucării și obiecte, dar și prin jocul comun cu adulții.

La vârsta preșcolară, forma dominantă de activitate este jocul, care permite evoluția copilului în plan psihologic. La începutul acestei perioade, preșcolarul nu face diferența dintre joc și alte forme de activitate complementare, învățătura și munca, aceasta devenind posibilă în jurul vârstei de cinci ani. După vârsta de șase ani, evoluția jocului conduce spre adâncire și perfecționarea formelor și felurilor de joc conturate de-a lungul vârstei preșcolare, jocul căpătând forme în care se desfășoară complex elemente ocupaționale. Copilul preșcolar transpune în plan ludic impresiile imediate, realizându-se astfel nuanțarea elementelor surprinse proporțional cu nivelul de dezvoltare a copilului.

I.5. Tipuri de joc

Pornind de la ideea că prin joc copilul cunoaște lumea obiectelor, lumea semenilor și se cunoaște pe sine însuși, există două aspecte ce trebuie lămurite :

Jocul copilului cu obiecte pentru a le explora;

Jocul cu ceilalți copii și cu adulții.

Jocul ocupă o mare parte din timpul copilului în vârsta de trei-șase ani, aceasta permițându-i stimularea facultăților sale intelectuale și motrice. Îndemnarea și coordonarea mișcărilor se dezvoltă datorită manipulării cuburilor, a lego-ului, a jocurilor de imagini în bucățele, prin construcții și prin machete. Spre sfârșitul perioadei șase-șapte ani, copilul își folosește mâinile și degetele aproape cu aceeași forță ca și adultul. Tot în această etapă a preșcolarității se începe și învățarea dansului, practicarea sportului sau cântatul la un instrument.

Referindu-se la dezvoltarea psiho-socială a copilului, recunoaștem în evoluția ontogenetică următoarele tipuri de joc (Barbu, Popescu, Șerban, 1994) :

Jocul copilului sugar : prin zâmbet, priviri și gângurit ca răspuns la atenția și îngrijirea pe care i-o acordă adultul. La acest tip de joc se identifică modalități de relaționare între părinte și copil ca baza acestuia.

Jocul solitar : începe de la un an și este o forma de joc singur a copilului, sau cu adulții din jurul lui.

Jocul paralel : caracteristic pentru vârstele de la un an și șase luni la doi ani. Copiii se joacă singuri, chiar când sunt împreună cu alți copii și sunt conștienți de prezența acestora.

Jocul asociativ : în acest tip de joc copiii se reunesc cu alți copii pentru a face o activitate, dar nu lucrează împreună și nici nu colaborează.

Jocul cooperant : copiii se adună pentru a vorbi, pentru a se juca, a realiza acțiuni împreună. Acest tip de joc apare după trei ani.

Între trei-șapte ani, jocurile cele mai cunoscute ale copiilor, după modul de antrenare a structurilor și schemelor de cunoaștere sunt :

Jocurile simbolice care folosesc situații create și simbolurile.

Jocurile cu reguli care se referă la cunoașterea și respectarea unor reguli.

Jocurile didactice sunt considerate în categoria jocurilor cu reguli.

După modul în care jocul contribuie la dezvoltarea copilului, Sarah Smilamski și Leah Shefatya au identificat patru tipuri de jocuri (Lindberg, 1985):

Jocul funcțional : în care copiii explorează funcțiile și proprietățile obiectelor și a materialelor din mediul lor. Ei trec acestea prin simțurile lor și astfel, curiozitatea este stimulată.

Jocul cu construcții : copiii utilizează obiectele pe care le-au cunoscut prin jocul funcțional, în a realiza construcții de case, de drumuri, obiecte complexe.

Jocul cu reguli : în acest tip de activități, copiii se conduc după reguli pe care le respectă toți participanții. Aceste reguli trebuie cunoscute, acceptate și respectate pentru ca jocul să reușească. Exemple : de-a v-ați ascunselea; jocurile pe jetoane și pe diferite table de joc.

Jocurile de rol : în acest tip de jocuri, copiii se prefac că sunt cineva : de-a mama; de-a tata; de-a pompierii; etc.

Jocul dramatic sau jocul de rol ajută cel mai mult la recunoașterea și exprimarea emoțiilor și sentimentelor la copii. Jocul de rol este acel joc în care copilul imită comportamente sociale și prin acestea își pregătește rolul său în grup și comunitate. Copilul se joacă singur sau împreună cu alți copii în jocul dramatic, interpretând rolurile care i se par mai incitante și pe care simte nevoia să și le apropie. De aceea, jocul dramatic nu se petrece numai în aria dramatică sau casă, ci în orice colț al camerei, unde copilul va găsi suportul material necesar și declanșator al situației de joc.

Jocul de explorare presupune încercările și tentativele copilului de a cunoaște și a descoperi lucruri noi. Explorarea este una din acțiunile fundamentale ale dezvoltării copilului. Ea permite cucerirea lumii înconjurătoare și stimulează motivația de a cunoaște, oferind bazele dezvoltării potențialului psiho-fizic și aptitudinal al copilului.

Jocul de mișcare presupune folosirea corpului în activități care solicită competențele fizice ale copilului. Mișcarea este importantă pentru dezvoltarea prin însuși faptul că determină dezvoltarea psihică, permite activismul în explorarea lumii și controlul asupra corpului.

Jocul de manipulare este cel care antrenează capacitățile de coordonare, controlul lor și aptitudinile necesare. Prin manipularea obiectelor ce aparțin lumii înconjurătoare, copilul începe să controleze posibilitățile sale de a cunoaște, a schimba și a stăpâni realitatea. Cea mai importantă consecință este câștigarea independenței de acțiune și autocontrol.

Jocul de socializare implică interacțiunile copilului cu ceilalți, acțiunea de a da și de a lua și înțelegerea faptului că nu este singur în ceea ce face. Socializarea prin joc este dimensiune fundamentală a copilului. Ea încurajează imitația și dezvoltarea aptitudinilor de comunicare și de interacțiune cu egalii și cu adulții.

Jocul de stimulare constă în folosirea imaginației de către copil, și a tranforma obiectele și lucrurile cu care se joacă în simboluri ale lumii înconjurătoare. Prin acest tip de joc, copilul învață să comunice și să-și însușească rolurile sociale ulterioare. În același timp, este terenul de manifestare a creativității și a cunoașterii prin substitutul a situațiilor de viață mai mult sau mai puțin dificile din viața copilului.

Jocul de soluționare a problemelor este caracterizat prin efort de gândire și căutare a soluțiilor la diferitele probleme. El dezvoltă găsirea soluțiilor și a explicațiilor despre lumea înconjurătoare, încrederea în forțele proprii, curiozitatea de cunoaștere, luarea deciziilor cu responsabilitate.

CAPITOLUL II : ROLUL JOCULUI DIDACTIC ÎN PROCESUL INSTRUCTIV-EDUCATIV ÎN GRĂDINIȚĂ

II.1. Definirea conceptului de joc didactic. Particularități. Tipologie

Jocul didactic este definit ca fiind „specia de joc care îmbină armonios elementul instrutiv și educativ cu elementul distractiv” și „ tipul de joc prin care educatorul consolidează, precizează și verifică cunoștințele predate elevilor, le îmbogățește sfera de cunoștințe, pune în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale acestora”. (Cristea, S. (2000). Dicționarul de pedagogie. București : Ed. Libera International).

Ceea ce caracterizează în esență jocul didactic este faptul că el îmbină într-un tot unitar și armonios sarcini specifice jocului, dar și sarcini și funcții specifice învățării.

Literatura de specialitate desemnează jocul didactic ca fiind cel mai eficient mijloc de instruire și educare, folosit pentru a forma sau consolida anumite cunoștințe, priceperi, deprinderi.

Scopul jocului didactic este pe de-o parte cel de a instrui copiii într-un anumit domeniu al cunoașterii, iar pe de altă parte de a spori interesul pentru activitatea respectivă prin utilizarea unor elemente distractive, caracteristice jocului.

Jocul didactic reprezintă atât o activitate dirijată în grădiniță, cât și o metodă didactică. Desfășurat sub conducerea educatoarei, care antrenează întreaga grupă de copii, jocul didactic este o formă de instruire a copiilor.

Deosebită de celelalte activități care se practică în grădinița de copii, jocul didactic este o activitate ce se caracterizează printr-o structură specifică, originală, el îmbinând jocul cu instruirea.

Jocul didactic este considerat drept unul dintre cele mai accesibile și mai eficiente mijloace intructiv-educative folosite la vârsta preșcolară, deoarece realizează o unitate deplină între sarcina didactică și acțiunea ludică, și formei distractive pe care o îmbracă și o păstrează în permanență.

Comparativ cu celelalte activități și jocuri cu subiecte și reguli, jocul didactic tinde spre rezolvarea unor sarcini ale educației intelectuale, respectiv ale cunoașterii mediului înconjurător, însușirea număratului și socotiri, ale dezvoltării vorbirii.

De asemenea, jocul didactic contribuie la educația morală și estetică a copiilor.

Jocul didactic reprezintă cea mai firească activitate, corespunzând cerințelor de dezvoltare ale copiilor, tendințelor lui de a fi în contact cu adulții și cu alți copii, de a percepe activ, de a înțelege și a oglindi lumea înconjurătoare, dorința lui de a-și exprima gândurile.

Ceea ce îi mărește valoarea educativă jocului didactic este permanenta influență pe care o are asupra comportării copilului în colectiv, asupra disciplinei, asupra caracterului și voinței.

Prin conținutul său, jocul didactic rezolvă o mare parte din problemele educației intelectuale. Jocul didactic are o contribuție largă în prezentarea, consolidarea, sistematizarea și verificarea cunoștințelor, deși rolul lui este insignifiant în transmiterea noilor cunoștințe. Exemple de astfel de jocuri didactice : „Găsește aceeași culoare”, unde se precizează și se verifică denumirea culorilor învățate anterior; „Cu ce construim?”, în care se fixează denumirile a diferite unelte și materiale utilizate la construcția unor clădiri; „Cine are aceeași figură?”, unde sunt actualizate reprezentările de formă : cerc, pătrat, dreptunghi, triunghi, oval; „Ce-a găsit păpușa?”, în care se activează cuvinte care denumesc jucării. Majoritatea jocurilor didactice comandate în tematica programei are ca și scop sistematizarea cunoștințelor copiilor. Astfel de jocuri : „Cu ce călătorim?”, „Spune unde trăiești”, „Anotimpurile”, „După mine, cine vine ?”.

Jocul didactic are o largă contribuție la stimularea și dezvoltarea tuturor proceselor psihice. Majoritatea jocurilor didactice cuprinde valoroase exerciții senzoriale și mintale. Activitatea analizatorilor este influențată de către jocurile didactice, astfel jocurile „Spune cum face”, „Cine face așa?”, contribuie la dezvoltarea sensibilității vizuale și tactile; Jocul „Ghicește ce ai gustat” axându-se pe perfecționarea sensibilității gustative și olfactive.

Jocurile didactice „Ce s-a schimbat?” sau „Ghicește ce lipsește” solicită memoria, deoarece copiii trebuie să rețină felul obiectivelor și așezarea lor.

Jocurile care pun în fața copiilor sarcina de inventa o ghicitoare, de a crea o povestire stimulează spiritul creator și imaginația. Activitatea creatoare a preșcolarului este antrenată în mod deosebit prin jocuri didactice „Ghicește cine este?”, „Telefonul”.

Activitatea gândirii este solicitată în mare măsură de jocurile didactice, acestea reclamând întotdeauna rezolvarea a unor probleme. De aceea, în unele jocuri didactice, copiii trebuie să diferențieze obiectele mari de cele mici („Este mic, este mare?”), pe cele lungi de cele scurte („Panglicuțele”), să compare obiectele în funcție de forma și culoarea lor („Caută-ți căsuța”).

Jocul didactic contribuie și la dezvoltarea limbajului, aflându-se în strânsă legătură cu cu activitatea de gândire. În acest sens, cu excepția jocurilor didactice care ajută la fixarea și activizarea vocabularului copiilor, sunt planificate jocurile speciale, ce contribuie la îmbunătățire pronunției unor consoane mai greu de rostit la vârsta preșcolară. Astfel de jocuri sunt „Spune cum face?” – vizează pronunțarea corectă a consoanelor c, m, h, r; „Ce face Andrei?” – vizează pronunțarea corectă a consoanelor r, s, ș, t, ț, dar și a unor grupuri de consoane etc. Alte jocuri didactice urmăresc rezolvarea unor probleme mai complexe, cum ar fi formarea unor reprezentări generale și noțiuni : animale domestice / sălbatice, îmbrăcăminte, încălțăminte etc.

Bineînțeles că jocul didactic contribuie și la educarea emoțiilor, a trăsăturilor pozitive ale voinței și caracterului și a sentimentelor morale. Gustul estetic al copiilor se dezvoltă prin mânuirea diferitelor materiale artistic realizate.

Jocul didactic este o activitate ce presupune reguli, scopuri și obiective didactice, care urmăresc formarea și educarea copiilor. Cei care organizează și conduc această activitate sunt preșcolarii. Jocul didactic ajută la fixarea și consolidarea cunoștințelor, abilităților, deprinderilor.

În literatura pedagogică și în procesul de predare-învățare, jocul didactic este perceput ca mijloc de instruire și educare a copilului, deoarece conform particularităților de vârstă ale preșcolarilor, învățarea prin acțiune este o formă eficientă și accesibilă. Această formă de activitate le acordă copiilor libertatea de a se juca, de a rezolva sarcini, de a concura cu alții și de a se bucura de reușită. Participarea la jocul didactic presupune efort intelectual, solicitarea sistemului nervos, copilul concentrându-se să nu greșească, deși uneori este folosit ca modalitate de relaxare, jocul didactic solicită gândirea, imginația, creativitatea.

Jocul didactic îi creează lucruri copilului, care îi întăresc încrederea în sine și propriile forțe și ajută la mărirea capacității de muncă, atracția celui mic față de joc în procesul de învățare fiind evidentă.

Aparent jocul didactic este o activitate ușoară prin forma pe care o abordează. De fapt, el formează numeroase adaptări și fixează achizițiile succesive ale copiilor.

Folosirea jocului didactic în scopuri educative este explicată prin intervenția tuturor posibilităților care apar progresiv în cursul dezvoltării și chiar spontaneității activității ludice.

În literatura de specialitate, jocurile didactice au fost clasificate în diverse moduri, unul dintre acestea fiind următoarea schemă :

După obiectivele prioritare :

Jocuri senzoriale (auditive, vizuale, motorii, tactile);

Jocuri de observare (a mediului natural, social, etc.);

Jocuri de dezvoltare a limbajului („Câte silabe are cuvântul?”, „Al cui este?”, „Cuvinte alintate”, „Dacă nu e așa, spune cum este?” etc.);

Jocuri de stimulare a cunoașterii interactive.

După conținul instruirii :

Jocuri matematice;

Jocuri muzicale;

Jocuri tehnologice ( de aplicații, de construcții tehnice etc.);

Jocuri sportive;

Jocuri literare / lingvistice.

După forma de exprimare :

Jocuri simbolice;

Jocuri de orientare;

Jocuri de sensibilizare;

Jocuri conceptuale;

Jocuri-ghicitori;

Jocuri cu cuvinte încrucișate.

După resursele folosite :

Jocuri cu materiale;

Jocuri orale;

Jocuri pe bază de întrebări;

Jocuri pe bază de fișe individuale;

Jocuri pe calculator.

După regulile instituite :

Jocuri cu reguli tradiționale;

Jocuri cu reguli inventate;

Jocuri spontane;

Jocuri protocolare.

După capacitățile stimulative :

Jocuri de mișcare;

Jocuri de observație;

Jocuri de atenție;

Jocuri de memorie;

Jocuri de gândire;

Jocuri de imaginație;

Jocuri de limbaj;

Jocuri de creație. ( Molan, V.,2013)

II.2. Limbajul. Funcții și caracteristici definitorii.

“Limba este întâiul mare poem al unui popor.” (Lucian Blaga)

Conceptul de limbaj. Limbajul reprezintă o dimensiune esențială a adaptării și este implicat în întreaga viață psihică a individului. De asemenea, limbajul constituie un element esențial de socializare, prin intermediul noțiunilor vehiculate și prin schimburile de intenții, gânduri, expresii.

Psihologii definesc limbajul ca fiind o activitate de comunicare interumană, realizată prin intermediul limbii și al tuturor resurselor ei.

Limbajul are un rol important în formarea și dezvoltarea copilului, reprezentând simultan un mijloc de comunicare și un mijloc de cunoaștere. Prin intermediul limbajului se realizează formarea și dezvoltarea intelectuală a copiilor. Copilul își dezvoltă limbajul, vocabularul i se îmbogățește cu noi cuvinte și expresii prin cunoașterea mediului înconjurător, prin interacțiunea cu ceilalți.

Procesele de gândire, analiză, comparare, clasificare, generalizare se dezvoltă la copii prin folosirea corectă a cuvintelor. Copilul descoperă și apreciază frumosul din natură și cel creat de om cu ajutorul cuvintelor, ceea ce contribuie la educarea estetică a acestuia.

Limbajul slab dezvoltat influențează negativ relațiile din cadrul grupului de copii, cooperarea dintre ei, acceptarea regulilor de grup, pe când dezvoltarea limbajului reduce anxietatea, elimină inhibițiile, facilitează libertatea de manifestare. Limbajul permite copilului să își exprime sentimentele, trăirile, nevoile, ajutându-l să se cunoască pe sine și pe cei din jur. De aceea, copiii trebuie încurajați să se exprime, astfel influențându-le libertatea de manifestare.

La vârsta preșcolară și cu precădere în grădiniță, un rol important îl constituie optimizarea personalității copilului și favorizarea relațiilor în grup, socializarea copiilor fiind una dintre sarcinile grădiniței.

Este important de știut în ce măsură și în ce limite cadrul didactic poate grăbi dezvoltarea copilului, cunoscând faptul că limbajul se află în strânsă legătură cu dezvoltarea gândirii. Oferind copilului ocazii de a-și urmări propriile interese profunde și de a se implica în acele activități care contează pentru ei, îi ajută să se dezvolte.

Grădinița se ocupă de sarcina organizării experiențelor de limbaj ale copilului. Cu ajutorul educatoarei, copilul dobândește achiziții în sfera limbajului, reprezentând un drept incontestabil al său în raport cu etapa de dezvoltare la care se află.

Forma de bază naturală și concretă a limbajului o reprezintă vorbirea.

Vorbirea se poate asemăna cu o unealtă care i-a oferit omului posibilitatea să acumuleze și să stocheze cunoștințe teoretice și experiență practică într-o formă ușor transmisibilă și utilizată la maximum. Această determinare pune în evidență funcțiile : cognitivă și acțional reglatorie a limbajului.

În procesul instructiv-educativ din grădiniță, principalul loc îl ocupă dezvoltarea capacităților de comunicare, limbajul fiind una din condițiile esențiale ale formării personalității copilului, ca și ale asigurării necesarului școlar.

Educarea și dezvoltarea limbajului preșcolarului presupune perfecționarea comunicării sub aspect fonetic, lexical și gramatical.

Încă de la naștere, aparatul fonator este pregătit pentru emiterea sunetelor. Astfel, nou-născutul deține reacții vocale; în jurul vârstei de doua luni apare gânguritul care instruiește imitarea și specializează perceperea auditivă și funcțiile aparatului articulator; la vârsta de un an apare imitația sonoră cu caracter activ; În jurul vârstei de doi ani, cuvintele dobândesc un caracter condiționat, începând etapa inițială de constituire a celui de-al doilea sistem de semnalizare. De asemenea, limbajul este pasiv, copilul înțelegând ce i se spune, dar nu reușește să se exprime cursiv. La vârsta de trei ani, bagajul ajunge la o mie de cuvinte, ceea ce îi permite preșcolarului mic posibilitatea unei noi experiențe cognitive.

În urma unor studii s-a constatat faptul că în perioada cuprinsă între patru ani și jumătate și cinci ani și jumătate, limbajul are tendința de a se interioriza. Înainte de a se ajunge la această stare, baza fonetică a limbajului trebuie formată și consolidată încă de la grupa mică până la grupa mare, știindu-se de asemenea că legătura dintre auz-pronunție și activitatea de scris-citit este incontestabilă.

Vorbirea preșcolarilor are trăsături specifice vârstei și sunt legate de pronunție, de bogăția vocabularului, de structura gramaticală, de cursivitatea și expresivitatea limbajului. Ajungând la vârsta de trei ani, preșcolarul mic tinde spre fenomenele de omisiune, substituire și inversiune : rața – ața – iața – arta, deoarece la această vârstă pronunția sunetelor este inegală, iar acesta nu deosebește bine consoanele lichide „r și l” , consoanele constrictive „ s, z, j”.

La vârsta de 4-5 ani, scade numărul sunetelor pronunțate incorect, se îmbogățește fondul lexical – la vârsta de 5 ani : trei mii de cuvinte, dar formele gramaticale sunt folosite neadecvat și copilul nu își poate modula vocea în funcție de comunicare.

În grădiniță, cultivarea vorbirii se realizează și prin alte activități decât cele obligatorii.

Astfel că, la centrul „Știință”, activitățile care ajută dezvoltarea vorbirii îmbracă o varietate de forme de realizare. Jocul senzorial „Spune ce ai gustat, ghicește ce este” activează vocabularul preșcolarilor cu cuvinte specifice fructelor sau legumelor gustate, provocându-i să răspundă corect din punct de vedere gramatical. Prin observarea „Aspectelor de iarnă”, preșcolarii descriu aceste aspecte, utilizând cuvinte specifice anotimpului rece.

La centrul „Construcție”, pe o temă la alegere de tipul „Lego”, preșcolarii mânuiesc piesele trusei respective, dar este necesară și verbalizarea, prezentând construcția obținută și dialogând între ei pentru a selecta piesele necesare tipului de construcție ales.

În cadrul centrului de interes „Joc de rol”, cu tema „De-a grădinarii”, preșcolarii conversează, folosind cuvinte adecvate : coș, stropitoare, greblă, etc. De asemenea, la temele „De-a gospodinele”, „De-a doctorul”, o latură esențială a activității o constituie comunicarea cu partenerii de joc, folosind termeni adecvați temei și dialogând civilizat.

Preșcolarii care preferă „Jocul de masă”, verbalizează în funcție de temă. De exemplu, la tema „Caută locul meu!”, aceștia își motivează acțiunea întreprinsă și selectează elementele corespunzătoare toamnei, sistematizându-și cunoștințele.

Centrul de interes „Bibliotecă” oferă copiilor preșcolari posibilitatea de a reconstrui basmele din bucățele, de a realiza lecturi după imagini din viața plantelor, animalelor sau a oamenilor, de a reconstrui unele scene din poveștile îndrăgite, de a povesti întâmplări care i-au impresionat.

Chiar și la centrul de interes „artă” li se oferă preșcolarilor posibilitatea de a verbaliza : numesc culorile, materialele și instrumentele, descriu obiectele obținute, apreciază propriile lucrări și pe cele ale colegilor, deși ponderea o deține activitatea practică (pictură, aplicații, modelaj, etc.

Activitățile preșcolarilor din cadrul centrelor de interes favorizarea un climat afectiv de comunicare verbală liberă și civilizată între aceștia, întăresc actul comunicării în formele cele mai variate, generate de diversitatea jocurilor, a cântecelor, a exercițiilor ritmice.

Dintre procesele psihice, gândirea și limbajul se află într-o strânsă legătură și evoluează printr-un proces complex de intercondiționare pe întregul parcurs al ontogenezei.

Gândirea este caracterizată ca un sistem al conduitelor de comunicare orală, având scopul de a influența auditorul. Vorbirea capătă o organizare complexă în legătură cu semnficațiile ce trebuie transmise.

La vârsta preșcolară, învățarea este dirijată cu ajutorul limbajului, de asemenea și perceperea lumii înconjurătoare. Astfel, copilul preșcolar este condus spre deosebirea dintre ce este esențial, semnificativ și neesențial. Tot copilul este ajutat să analizeze, să compare, să grupeze, să clasifice limba, contribuind direct la stimularea proceselor gândirii.

Dezvoltarea vorbirii și a gândirii preșcolarului urmărește pregătirea copiilor pentru școală și fixează o strânsă legătură între conținutul activității instructiv-educative din grădiniță și integrarea cu succes în învățământul primar al copiilor.

Potrivit lui Vigotsky, intelectul și limbajul sunt inițial diferite, relevând pe parcurs tendințe convergente și momente de fuziune. Prin intermediul comunicării cu adultul, limbajul copilului se structurează, gândul se transformă și dobândește stabilitate. Limbajul extern ( acțiune și verbalizare) participă la construirea limbajului intern atunci când operațiile gândirii copilului încep să devină mai complexe (abstractizare-generalizare). Vigotsky promovează astfel teoria socioculturală, potrivit căreia instrumentele cognitive ale copilului sunt elaborate în cadrul interacțiunii copil-adult, pentru a putea fi apoi preluate și interiorizate de către copil.

În altă ordine de idei, J. Piaget susține că limbajul nu este în dependență socială și afirmă că pentru formarea inteligenței limbajul nu are un rol decisiv, și aduce în sprijinul afirmației sale date cu privire la dezvoltarea orbilor și surzilor.

Funcțiile limbajului :

Funcția cognitivă – de integrare, conceptualizare și elaborare a gândirii. Prin acestă funcție, limbajul fixează rezultatele activității de cunoaștere, facilitează operațiile de generalizare și abstractizare, permite explorarea realității și îmbogățirea cunoștințelor;

Funcția simbolica – este funcția care substituie obiecte, fenomene sau relații prin formule verbale;

Funcția expresivă – manifestă în mod complex unele idei, nu numai prin cuvinte, dar și prin intonație, mimică, estică;

Funcția persuasivă – induce unor alte persoane idei sau stări emoționale;

Funcția reglatorie – determină, conduce conduita altei persoane și a propriului comportament;

Funcția ludică – presupune asocieri verbale de efect, ritmică, ciocniri de sensuri, ajungând până la construcția artistică;

Funcția dialectică – formulează și rezolvă conflictele problematice.

Prin limbaj, copilul comunică cu cei din jur prin diferite forme, își exteriorizează gândurile, formulează întrebări, alcătuiește răspunsuri, își manifestă sentimentele, etc. De asemenea, prin intermediul limbajului acumulează cunoștințe, învață să le folosească în situații diferite, relaționând cu cei din jur și integrându-se în grupuri de copii.

II.3. Metodologia, organizarea și desfășurarea jocului didactic

Jocul reprezintă pentru copii un tip de activitate cu serioase implicații psihologice și pedagogice, care ajută la procesul de informare și formare a lui ca om.

Jocul didactic este o metodă prin care se asigură captarea, activizarea, relaxarea intelectuală și fizică a copiilor, fiind o formă de activitate accesibilă și atractivă, ce contribuie în mare măsură la realizarea sarcinilor școlare.

Jocul didactic este inclus în categoria activităților obligatorii și trebuie pregătit cu mare atenție pentru a asigura toate condițiile unei desfășurări metodice. Planificarea jocului didactic, cunoașterea conținutului acestuia, întocmirea proiectului de activitate, stabilirea mijloacelor didactice, asigurarea materialului didactic necesar, pregătirea sălii de grupă și a copiilor sunt câteva dintre cele mai importante măsuri de are trebuie să se țină cont.

Înscrierea jocurilor didactice pentru dezvoltarea vorbirii în planurile anuale și calendaristice, trebuie să se facă întotdeauna respectându-se scopul acestora (precizarea, verificarea, consolidarea cunoștințelor, corectarea pronunției copiilor, însușirea unei structuri gramaticale corecte a limbii române). După activitățile în care au fost predate cunoștințele respective, se planifică jocurile didactice care vizează fixarea cunoștințelor. De exemplu, înaintea jocului didactic „Când facem așa?” , preșcolarii au fost familiarizați cu adverbele de timp : seara, dimineața, ziua; Jocul „Cu ce ne jucăm?” impune recunoașterea și denumirea corectă a jucăriilor și a materialelor de joc accesibile copiilor, în activitățile de observare, convorbire.

Jocurile didactice care au drept scop predarea unor cunoștințe noi sau lărgirea vocabularului copiilor cu o serie de cuvinte, trebuie planificate în raport cu celelalte activități obligatorii de predare astfel încât să se asigure transmiterea gradată a cunoștințelor.

De asemenea, jocurile didactice care vizează corectarea defectelor de pronunție ale copiilor sau însușirea structurii gramaticale a limbii trebuie să fie planificate cu multă atenție și au în vedere creșterea treptată a cerințelor adresate copiilor. De pildă, anterior jocurilor didactice care presupun pronunția unor sunete mai dificile pentru copii, trebuie planificate cele care cer pronunția unor grupuri de sunete mai ușor de articulat.

În planificarea jocurilor didactice, educatoarea trebuie să se orienteze după sarcina didactică pe care acestea o cuprind și să conștientizeze legătura lor cu celelalte activități care se desfășoară în grădiniță.

Datorită structurii sale complexe, înainte a fi executat cu grupa de copii, jocul didactic trebuie studiat cu multă atenție, iar educatoarea trebuie să cunoască bine sarcina didactică urmărită în joc, să respecte regulile de joc, aplicându-le corect în activitatea pe care o conduce, pentru a desfășura corect din punct e vedere metodic și, în același timp pentru a-i îmbogăți conținutul.

Jocul didactic „Spune ce face!” care are ca sarcină didactică recunoașterea animalelor și reproducerea onomatopeelor corespunzătoare fiecăruia, reprezintă un exemplu concludent de aplicare la grupa mică. Regulile acestui joc sunt de a imita glasul animalului respectiv în momentul în care primește jucăria, iar ceilalți copii să-l recunoască și să-l denumească. Educatoarea va da un semnal, de la care copiii vor începe să imite onomatopee si mișcări specifice animalului respectiv.

În desfășurarea jocului se merge de la simplu – onomatopee ușor de pronunțat (pisică : miau) spre complex – onomatopee ce prezintă o oarecare dificultate (albina : bâzz-bâzz), și se urmărește ca reproducerea să se facă la început individual, apoi în grupuri mici, iar în final în colectiv. Cu acei copii care prezintă dificultăți în pronunțarea unor sunete se va lucra separat și în mod individual.

Educatoarea poate întrebuința variante de joc cu scopul de a stârni atenția, gândirea și interesul pentru joc, în funcție de grupă : două-trei la grupa mică; trei-patru la grupa mijlocie; cinci-șase la grupa mare.

Ținând cont de faptul că, la vârsta preșcolară gândirea copilului este concret intuitivă, majoritatea jocurilor didactice, inclusiv cele de dezvoltare a vorbirii, se desfășoară cu material didactic, intuitiv. În conformitate cu jocul care se organizează, materialul didactic trebuie selecționat și procurat din timp. Există jocuri didactice în care se poate întrebuința drept material didactic jetoane ilustrate, editate sau confecționate de către educatoare. Sunt jocuri didactice, precum „ A cui mâncare este ?”; „Poștașul”; „Găsește un cartonaș asemănător”, la care se pot folosi ilustrațiile din Cutia cu desene pentru Învățământ preșcolar.

Materialul didactic întrebuințat în jocurile didactice trebuie să nu fie încărcat, sa le faciliteze celor mici rezolvarea sarcinilor didactice, nu să le îngreuneze procesul. Astfel, jetoanele folosite pentru jocul „Căsuța fermecată”, joc în care copiii trebuie să recunoască unele personaje din poveștile cunoscute și să verbalizeze acțiunile întreprinse de acestea, necesită desene expresive, reprezentarea unui singur personaj care să fie situat în prim plan.

Pregătirea materialului didactic include timp, efort susținut din partea educatoarei, care trebuie să găsească soluții interesante de prezentare a acestuia și necesită o atenție specială, astfel încât să stârnească curiozitatea și interesul copiilor pentru jocul didactic.

Unele jocuri didactice sunt mai complexe și presupun precizarea, verificarea sau sistematizarea unui număr mai mare de cunoștințe, de aceea pentru buna lor desfășurare se simte nevoia pregătirii prealabile a copiilor : copiii pot fi așezați în semicerc pe scaune, materialul fiind așezat în fața lor sau pe masă; atunci când jocul impune selectarea jetoanelor mărunte, necesare unui copil care are sarcina să le grupeze unu-două pe coloane de dimensiuni mai mici, copiii pot fi așezați câte doi la măsuță.

Jocul didactic „Găsește cuvinte potrivite” are ca sarcină didactică completarea unei propoziții cu cuvântul coresunzător și poate fi pregătit prin jocul „Spune cum este mai bine”.

Exercițiile cu material ilustrativ pot fi o altă modalitate de a pregăti copiii pentru jocul didactic, efectuate cu grupuri mici de copii sau individual.

Organizarea jocului didactic

Reușita jocului didactic depinde de modul în care se asigură condițiile necesare bunei lui desfășurări, adică de organizarea acestuia. Organizarea jocului constă într-un complex de măsuri prealabile, la fel ca în orice fel de activitate obligatorie, și anume : aranjarea mobilierului, pregătirea materialului didactic, adunarea copiilor și așezarea lor după cerințele jocului.

Cu privire la aranjarea sălii de grupă, jocul didactic trebuie să se desfășoare într-un mediu potrivit acestuia. De aceea, pentru jocurile didactice care presupun mișcare („Caută-ți căsuța” , „De-a magazinul” , „Anotimpurile”, „Animalele și puii lor”, trebuie să se creeze un spațiu cât mai mare pentru buna sa desfășurare. În cazul desfășurării a acestor jocuri, mobilierul trebuie strâns și așezat într-o parte a sălii, lărgind astfel spațiul de joacă pentru copii. Scaunele se pot așeza lângă peretele la care au fost strânse mesele, iar în partea opusă se vor face amenajările necesare. Anumite jocuri didactice trebuie să se desfășoare la mese și de aceea este nevoie de unele amenajări. Spre exemplu, la jocuri de genul „Ce se potrivește?” cea mai bună distribuire a meselor și scaunelor, este aceea în sistem linear, deoarece cei mici pot fi mai ușor supravegheați de educatoare.

În ceea ce privește jocurile la care se folosește numai material demonstrativ, care se află pe masa educatoarei, o bună metodă de a așeza copiii, este aceea pe scaune, în semicerc. Astfel de jocuri sunt : „Ghici ce face păpușa.”, „Cu ce se îmbracă păpușa?”, „Unde s-a oprit roata?”. Materialul care va fi mânuit în joc poate fi perceput mai ușor în modul acesta.

În cazul copiilor de grupă mijlocie și mare, așezarea mobilierului este o acțiune la care trebuie antrenați și ei. Trebuie să se aibă în vedere și atenția acordată aranjării și distribuirii materialului care va fi folosit în joc. În majoritatea jocurilor, materialul distributiv este repartizat la mese înaintea începerii activității. Materialul poate fi așezat în plicuri sau coșulețe acoperite în funcție de intuirea acestuia sau dacă prezența acestuia stânjenește urmărirea atentă a explicației de către copii.

Pentru a asigura buna desfășurare a jocului, o altă sarcină a educatoarei este adunarea și așezarea copiilor pe locurile indicate. Preșcolarii pot fi scoși din sala de grupă înainte de aranjarea mobilierului de către educatoare sau aceasta poate asigura un spațiu de recreare și reorganizare în sala de grupă. De asemenea, educatoarea poate face cu cei mici un marș cu cântec în jurul sălii de grupă, după care se vor așeza la locurile lor și va începe activitatea.

Pregătirea aceasta a copiilor are un rol important în trecerea de la activitățile libere la cele care se desfășoară sub conducerea directă a educatoarei.

Desfășurarea jocului didactic

În ceea ce privește evidențierea conducerii metodică a jocului didactic, trebuie respectate principalele lui momente :

Introducerea în activitatea de joc. Pentru a crea o atmosferă cât mai prielnică desfășurării jocului, se folosește o scurtă introducere care are rol de pregătire. De obicei, se folosesc ghicitori, povestiri scurte, versuri, convorbiri. La grupele mică și mijlocie este recomandat să se folosească povestiri suficient de scurte încât să nu răpească mult timp din activitate. Cu ajutorul povestirii, educatoarea poate să familiarizeze copiii cu tema jocului („Să servim păpușa”), să stimuleze curiozitatea copiilor în ceea ce privește materialul ce urmează a fi prezentat („Ce-a găsit ursulețul?” , „Cu ce îmbrăcăm păpușa?”) sau cu privire la acțiunea jocului („Ghici cum face”). Un exemplu elocvent este jocul didactic „Ce-a găsit ursulețul?” în care educatoarea povestește copiilor că în grădinița lor a venit în vizită un ursuleț-jucărie, iar acesta a găsit în sala de joc multe jucării care i-au plăcut mult și pe care le-a strâns într-un săculeț pentru a le arăta copiilor. Următoarea etapă este cea în care educatoarea prezintă ursulețul și săculețul și anunță jocul pe care copiii îl vor juca în continuare. Acest joc se organizează la nivelul grupei de 3-4 ani.

La nivelul grupei de 5-6 ani se folosesc în introducere ghicitori și versuri. Utilizarea ghicitorilor este recomandată în special pentru familiarizarea copiilor cu titlul jocului sau cu materialul ce urmează să fie prezentat. De exemplu, în jocurile „Poștașul, Cine a trimis scrisoarea?”, activitatea poate începe cu o ghicitoare despre poștaș sau despre scrisoare; în jocul „Roata toamnei” se poate spune copiilor o ghicitoare cu privire la toamnă : „Frunzele pe ramuri au îngălbenit. Plouă, plouă-ntruna. Cine a sosit?”; în jocul „Telefonul” se folosește o ghicitoare despre telefon : „E un lucru năzdrăvan dacă pui în el un ban. Și-nvârtești de 6 ori, poți vorbi la depărtări”.

În funcție de grupa la care se desfășoară activitatea, actualizarea cunoștințelor se realizează prin prezentarea unor siluete desenate, care reprezintă animale cunoscute și puii lor și pe care copiii le denumesc, răspunzând la întrebările educatoarei în legătură cu felul animalului : domestic sau sălbatic, unde trăiește : pe lângă casa omului, în pădure. Majoritatea jocurilor prevăzute la grupa de 5-6 ani pot începe cu o scurtă convorbire. Scopul convorbirii poate fi de actualizare a cunoștințelor în legătură cu conținutul jocului sau de a face trecerea la tema jocului care va fi predat. Pentru partea de introducere a jocului „De-a magazinul”, se pot reaminti impresiile copiilor, dobândite în urma observării magazinului, acordând un accent deosebit relațiilor dintre vânzător și cumpărător.

În concluzie, rolul introducerii este de a crea copiilor dispoziția necesară pentru activitate, de a le stârni interesul pentru aceasta și de a-i familiariza cu tema respectivă.

Prezentarea și intuirea materialului. În partea următoare introducerii, este necesar

să se prezinte copiilor și să se intuiască materialul care va fi folosit în joc. (numai in cazul în care materialul nu a fost intuit în partea introductivă).

La majoritatea jocurilor didactice de la grupele de 3-5 ani , educatoarea precizează unele cunoștințe pe care se axează conținutul jocului. De exemplu, în cazul în care anumite cunoștințe, reprezentări de timp, de spațiu, dimensiuni, nu au fost predate în mod sistematic în activitățile anterioare, în acest moment se poate reamintim sau explica copiilor cunoștințele corespunzătoare.

Anunțarea subiectului activității. . în această etapă, educatoarea le anunță copiilor titlul jocului, formulat simplu și concis. Titlul poate sugera fie acțiunea jocului : „Găsește un cartonaș la fel”, fie materialul folosit în joc : „Panglicuțele”.

Explicarea jocului este o sarcină dificilă care îi revine educatoarei și constă în explicațiile pe care aceasta le oferă, încercând să facă înțelese atât acțiunea jocului, cât și regulile care îl reglementează. Explicarea jocului, metodele si procedeele variază în funcție de natura și complexitatea lui, dar și de posibilitățile grupei. De exemplu, la grupele de 3-5 ani metodele folosite sunt explicația și demonstrarea, cu ajutorul cărora educatoarea demonstrează modul in care decurge acțiunea jocului și anunță regulile care trebuie respectate.

Există jocuri unde acțiunea poate fi prezentată în paralel cu regulile. În jocurile care se bazează pe o anumită acțiune cu material distributiv trebuie demonstrate mai întâi, abia apoi se face trecerea la precizarea regulilor. În această situație se află jocul „Să împodobim bradul” , în care educatoarea trebuie să arate copiilor, în prealabil, modul cum vor așeza globurile în brad, unde și în ce moment. Abia după aceea, educatoarea precizează regulile, și anume : copiii trebuie să așeze o jucărie de aceeași culoare cu cea arătată de educatoare și numai la locul indicat de ea. Așadar, educatoarea demonstrează în prealabil acțiunea jocului și apoi trece la fixarea regulilor.

La grupa de 5-6 ani, în unele jocuri, educatoarea poate recurge la o cale deductiva, aceea de arăta copiilor regulile și apoi demonstrează și exemplifică aspectele jocului care ar putea fi înțelese mai greu de ei. De asemenea, la grupa de 5-6 ani, la început educatoarea poate să descrie fazele acțiunii jocului și apoi să treacă la precizarea regulilor.

Un exemplu elocvent este jocul „Oglinda fermecată”, în care educatoarea descrie fazele jocului :

trecerea „oglinzii” din mână în mână;

recitarea versurilor de către copii;

oprirea „oglinzii” la copilul la care s-au terminat versurile;

descrierea „oglinzii” și povestirea episodului ilustrat pe imaginea din oglindă.

Povestirea episodului din ilustrație este o sarcină complexă și educatoarea recurge la exemplificare pentru a-i ajuta pe copii să înțeleagă; deschide oglinda și povestește episodul sugerat de ea. După aceea se precizează regulile jocului.

În concluzie, indiferent de grupa la care se face explicația și de modul în care decurge, activitatea de joc trebuie să cuprindă :

descrierea acțiunilor jocului, în succesiunea lui firească;

indicații cu privire la folosirea materialului;

precizarea sarcinilor copiilor;

formularea clară a regulilor jocului, precum și a rezultatului ce trebuie urmărit de către copii.

Pentru a evita îngreunarea înțelegerii celor arătate, explicația trebuie făcută în mod precis și concis, evitându-se excesul de vorbire și limbajul folosit trebuie să fie simplu, insoțit de gesturi și mimică adevărată.

Pentru buna desfășurare a jocului educatoarea trebuie să se asigure dacă toți copii și-au însușit corect regulile. În majoritatea cazurilor educatoarea își dă seama încă din timpul explicației dacă regulile jocului au fost înțelese și în consecință ia măsurile necesare. Atunci când jocul este mai dificil, fixarea regulilor se face prin „jocul de probă”, în care educatoarea dirijează și explică copiilor fiecare acțiune. Cu ajutorul unei scurte convorbiri sau a unor întrebări adresate copiilor se poate verifica însușirea regulilor.

– Executarea jocului. Această etapă se desfășoară sub conducerea educatoarei și în cadrul acesteia trebuie să se urmărească mai multe probleme : îndeplinirea acțiunilor în succesiunea dată; respectarea regulilor; reamintirea lor atunci când este necesar; îndeplinirea corectă a sarcinilor didactice; atragerea în joc a tuturor copiilor; sprijinirea celor care nu reușesc să efectueze corect sarcina; îmbinarea armonioasă a elementelor de joc cu cele instructive; asigurarea unui ritm vioi de joacă; introducerea unor variante de joc; pregătirea copiilor pentru autoconducera jocului; complicarea acestuia.

Educatoarea are obligația de a interveni de fiecare dată când constată abateri. Ea trebuie să ceară respectarea acțiunilor respective și împlinirea corectă a acestora de către copii, astfel jocul își atinge scopul.

Există jocuri didactice unde educatoarea poate grada sarcinile date copiilor, le poate cere eforturi sporite pe parcurs. Un exemplu este jocul „Roata animalelor” , unde copiii vor denumi și descrie prima oara imaginile familiare, după care se va trece treptat la denumirea și descrierea unei imagini sau jucării mai puțin cunoscute.

Cu privire la urmărirea modului de rezolvare a sarcinii didactice de către copii, aceasta depinde de specificului fiecărui joc în parte. În unele jocuri didactice, precum cele în care la masa educatoarei copiii trebuie să aducă un anumit obiect sau să plaseze un jeton pe un anumit spațiu de pe planșa loto este de ajuns ca educatoarea să privească cu atenție modul în care au rezolvat practic sarcina respectivă și să intervină în joc doar în cazul în care problema este rezolvată incorect. În cazul jocurilor didactice unde copiii nu mânuiesc direct și permanent materialul, educatoarea controlează oral rezolvarea problemei. De exemplu, jocul didactic „Cine face așa?” care implică mai mulți copii care sunt puși să repete răspunsul corespunzător, iar în jocurile didactice de corectare a pronunției, se poate alterna răspunsul individual cu cel colectiv.

În timpul desfășurării jocului, educatoarea trebuie să urmărească respectarea regulilor de către toți copiii. Abaterile de la regulă trebuie semnalate de fiecare dată, copiii aflați în cauză fiind ajutați să le aplice corect. Însă atenția trebuie acordată în totalitate desfășurării în prima etapă, iar jocul nu va fi întrerupt de explicații suplimentare sau atragerea atenției și activitatea va evolua fără dificultăți dacă de la început se insistă ca regulile să fie respectate și copiii vor fi îndrumați și ajutați să le aplice corect.

Antrenarea copiilor în joc trebuie antrenată în permanență de către educatoare. Structura unor jocuri didactice asigură participarea activă a copiilor, ei trebuind să mânuiască permanent material distributiv, să-l selecționeze, să acționeze cu el într-un mod anume. Un exemplu elocvent sunt jocurile „Găsește aceeași culoare” ; „Știți unde trăiesc?”. În cazul jocurilor didactice în care copiii acționează pe rând cu materialul demonstrativ, educatoarea trebuie să găsească procedee potrivite prin care să mențină atenția și interesul copiilor, chiar și atunci când ei nu acționează direct în joc. Spre exemplu, introducerea unor elemente de întrecere, creșterea ritmului desfășurării jocului, folosirea unor amendamente pentru cei neatenți pot să activeze copiii care au un rol pasiv.

De asemenea, este important ca educatoarea să stimuleze copiii timizi și retrași, oferindu-le sarcini atractive în joc, cum ar fi mânuirea materialului distractiv, plasarea jucăriilor la locul potrivit, etc.

Tot în timpul desfășurării jocului, educatoarea trebuie să prezinte atenție și în ceea ce privește stabilirea unor relații corespunzătoare între copii. Necunoașterea și nerespectarea regulilor elementare de comportare reprezintă principala sursă de dezordine și de confuzie într-un joc.

Ritmul și intensitatea jocului trebuie să aibă o creștere treptată, pentru aceasta impunându-se evitarea pauzelor și intervențiilor inutile, dar și introducerea unor variante noi, complicarea sarcinii didactice, după caz.

Închierea jocului. Pentru anunțarea încheierii jocului, ar fi bine să se folosească procedee atractive prin care să se anunțe aceasta, altfel există riscul de a scade dispoziția copiilor, mai ales atunci când este vorba de cei mici. De exemplu, în jocul „A cui mamă este?” , la semnalul educatoarei, fiecare „pui” își caută „mama” și pleacă la rând câte doi.

Cele mai frecvente procedee folosite în încheierea jocului didactic sunt :

Joc liber cu jucăriile folosite (de exemplu, Săculețul fermecat) ;

Mișcări imitative cu jucării sau fără jucării ( imitarea trenului, automobilului de la jocul didactic „Ghici, cum face?”) ;

Reproducerea unor onomatopee ( în jocurile „A cui mamă este?” , „Ce să-i dăm de mâncare?”);

Stabilirea câștigătorilor jocului, aplaudarea celor care au obținut rezultate bune („Cine știe mai bine?”) ;

Îndeplinirea acțiunii finale, consecință firească a acțiunii jocului : încheierea magazinului ( în jocul didactic „De-a magazinul”); plecarea păpușilor la plimbare ( în jocul didactic „Să îmbrăcăm păpușa”;

Folosirea unor ghicitori sau a unei poeții adecvate, în cazul în care acest procedeu nu a fost utilizat în introducere ( în jocurile : „Anotimpurile” , „Telefonul”, „Oglinda fermecată”.

În concluzie, în conducerea jocului, educatoarea trebuie să creeze cele mai bune condiții de desfășurare a acestuia, astfel încât jocul didactic să-ți păstreze specificul său, dar și să-și mărească eficiența.

II.4. Implicațiile jocului didactic în formarea și educarea limbajului

Ca primă formă organizată de învățământ, grădinița se preocupă de procesul instructiv-educativ în privința pregătirii copiilor de 3-7 ani pentru societate, pentru școală. De aceea, dezvoltarea capacității de comunicare necesită o atenție deosebită, deoarece exprimarea verbală este condiția de bază în formarea, fixarea și diferențierea noțiunilor și în transmiterea de informații.

Jocul ca și limbajul constituie obiectul a numeroase studii și cercetări, denotând valențele lor formative la vârsta preșcolară. În jurul vârstei de trei ani se dezvoltă intens limbajul activ, ceea ce aduce cu sine noi modalități în activitatea cognitivă a copilului și exercită o inflență reglatoare asupra conduitei sale.

Prin joc, copilul este antrenat intens în stimularea și exercitarea vorbirii în direcția propusă, fără ca acesta să conștientizeze acest efort. De asemenea, prin joc se fixează și se activizează vocabularul copiilor, se îmbunătățește pronunția, se formează noțiuni, se însușesc construcții gramaticale.

Jocurile didactice „La cine s-a oprit jucăria?”, „Familia mea”, „Unde a sosit scrisoarea?” se desfășoară în scopul îmbogățirii vocabularului cu substantive proprii, care să denumească numele lor, al fraților, al părinților (la grupele din nivelul I), după aceea nume de localități importante din județ, din țară, ale unor personalități istorice.

Majoritatea jocurilor didactice sunt destinate îmbogățirii lexicului copiilor cu substantive comune care denumesc obiecte, fenomene, principalele părți ale corpului, obiecte de igienă personală, îmbrăcăminte, încălțăminte, alimente, etc.

Cuvintele care exprimă aspecte comportamentale, stări afective, norme de comportare, sentimente, etc. au prioritate la grupa mare.

De asemenea, la grupa mică se organizează diverse jocuri didactice care vizează :

Jocul „Cu ce se îmbracă păpușa?” – copiii sunt solicitați să identifice și denumească obiectele de îmbrăcăminte, corespunzător acțiunii efectuate de educatoare;

Jocul „Spune ce face păpușa” – copiii trebuie să recunoască și să denumească corect părțile corpului omenesc, să execute acțiuni specifice;

Jocul „Să servim musafirii”- copiii trebuie să recunoască și denumească unele obiecte de veselă , să le aleagă în funcție de utilitate;

Jocul „Sacul lui Moș Crăciun” – le sunt solicitate copiilor recunoașterea și solicitarea jucăriilor;

Jocul „Stop” – copiii trebuie să denumească profesii, materiale, unelte, produse ale muncii;

Jocul „Cu ce plecăm în vacanță?” – unde copiii sunt solicitați să denumească mijloace de transport;

Jocul „Ghicește ce a cumpărat vecina” – copiii rostesc denumirea unor fructe, legume, alimente;

Jocul „Caută-ți hrana” – unde copiii trebuie sa denumească diferite animale și hrana acestora.

Tot la îmbogățirea lexicului copiilor, jocul didactic contribuie și prin diferite adjective. Astfel, la grupa mica se axează pe : însușiri cu privire la culoare (roșu, galben, albastru, negru, alb.), raporturi dimensionale (mare, mică), însușiri gustative (dulce, acru), olfactive și anumite calități morale (leneș, harnic, mincinos). De exemplu, în jocurile didactice „Fluturii vin la flori”, „Ce știm despre el?”, „Spune ce ai de gând”, „Găsește obiectul potrivit”.

La grupa mijlocie se evidențiază îmbogățirea vocabularului cu adjective și adverbe care se referă la însușiri privind culoarea, raporturi dimensionale și cantitative, trăsături de caracter, însușiri gustative, olfactive, termice.

La grupele mari și pregătitoare, jocurile didactice au sarcini mai complicate :

Să denumească și să recunoască diferite culori și nuanțe, să raporteze acestea la obiecte cunoscute – „Ce culoare se potrivește?”;

Să descopere numele colegului după descrierea unor însușiri fizice și morale – „Recunoaște colegul de grupă”;

Să recunoască personaje din poveștile cunoscute, precizând trăsăturile fizice și morale ale acestora – „Recunoaște personajul”.

De asemenea, se pot organiza diverse jocuri care pot să opereze cu antonime („Răspunde repede și bine”), omonime („La televizor”), sinonime („Cum este?”). În desfășurarea unor astfel de jocuri este necesar un material bogat și concret, deoarece numărul sinonimelor și al cuvintelor polisemantice în limba română este mare și la vârsta preșcolară se sesizează mai greu acestea.

Remarcabil de eficiente sunt jocurile didactice prin care se urmărește folosirea corectă a pronumelui („Cine ți-a dat ție jucăria?”, „Cine este, cine sunt?”), a numeralelor cardinale și ordinale („Te rog să-mi dai”, „A câta jucărie lipsește?”), a cuvintelor care denumesc acțiuni („Cine este și ce face?”).

Cu privire la folosirea corectă a pronumelui, la grupa mică sunt recomandate jocuri – exerciții destinate pronumelui personal și al celui de politețe : „Cine a primit mingea?”

În cadrul grupei mijlocie se adaugă însușirea pronumelor posesive și a celor demonstrative. La formarea deprinderii copiilor de a folosi corect diferite pronume personale și demonstrative în funcție de relațiile ce se stabilesc între membrii jocului contribuie jocul didactic „Cine ți-a dat jucăria?”.

La grupa mare este recomandat să se folosească pronume relativ interogative : „care”, „cine”, „ce” și nehotărâte : „cineva”, „ceva”, „unul – altul”, fiecare, oricine. Acestea se dobândesc doar prin exerciții în cadrul jocurilor didactice : „Cine este?”, „Cine sunt?”.

Îmbogățirea vocabularului cu numerale cardinale și ordinale se realizează prin intermediul a anumitor jocuri didactice. La grupa mică se însușesc numeralele cardinale : „unu”, „doi”, „trei”; și ordinale : „primul”, „al doilea”, „al treilea”.

În cadrul grupelor mare și pregătitoare, preșcolarii se familiarizează și cu numerale distributive : „câte doi”, în jocurile didactice utilizându-se și versuri care au un caracter ludic foarte accentuat, fiind atractive prin umorul lor, prin ritmicitate și muzicalitate.

Jocul didactic ajută la îmbogățirea vocabularului cu cuvinte ce denumesc acțiuni (verbe). La grupa mică accentul revine asupra acțiunilor copilului în familie, pe stradă, asupra acțiunilor adultului și ale animalelor cunoscute. Jocul didactic „ Cine este și ce face?” se axează pe activizarea vocabularului cu cuvinte ce denumesc ființe cunoscute și acțiunile acestora („câinele latră, câinele roade os, câinele mușcă, câinele fuge, stă la pândă”).

Procesul de îmbogățire și activizare a vocabularului copiilor se continuă la grupa mijlocie prin denumirea atribuțiilor membrilor familiei, ale altor adulți, iar la grupa mare elementul de noutate este legat de denumirea efectelor unor fenomene ale naturii („Găsește cuvântul potrivit”).

Una dintre cele mai importante categorii de jocuri didactice este cea care vizează aspectele structurii gramaticale : reprezentarea propoziției, despărțirea cuvintelor în silabe și precizarea sunetelor („Ce știm despre?”, „Câte cuvinte am spus?”, „Jocul silabelor”, „Jocul sunetelor”).

Majoritatea jocurilor didactice urmărește îmbogățirea și activizarea vocabularului în strânsă unitate cu extinderea sferei cognitive. De exemplu, în jocurile „Săculețul cu surprize”, sarcina didactica constă în recunoașterea și denumirea mobilierului; „Ce-a găsit ursulețul?” – preșcolarii trebuie să recunoască și să denumească jucăriile; „Cu ce îmbrăcăm păpușa?”, „Ce trebuie la masa păpușii?” – copiii sunt solicitați să recunoască și denumească articole de îmbrăcăminte, veselă, imitând și verbalizând unele acțiuni; „Ghicește ce face păpușa?” – urmărește recunoașterea și denumirea părților corpului omenesc și diverse acțiuni.

Prin urmare, jocul didactic contribuie atât la îmbogățirea, activizarea și exersarea vocabularului, cât și la însușirea unei exprimări clare, coerente și corecte din punct de vedere gramatical, la cultivarea independenței în vorbire și stimularea creativității în exprimarea orală.

Jocurile didactice repetate în etapa de jocuri și activități alese dețin un rol remarcabil de important în dezvoltarea limbajului sub aspect lexical, acestea organizându-se cu toată grupa, pe grupuri restrânse sau individual și desfășurându-se sub îndrumarea continuă a educatoarei. Copiii preșcolari se vor juca în fiecare zi și vor învăța să denumească corect obiectele, să deosebească însușirile acestora, îmbogățindu-și și activizându-și vocabularul în același timp.

Copilul preșcolar nu „învață” regulile gramaticale, nu cunoaște definițiile substantivului, verbului, declinării, etc., dar în vorbire le respectă, pentru că în jurul său se află modelul de vorbire, fiind antrenat să le cunoască prin jocuri și exerciții și corectat atunci când greșește. Tocmai din acest motiv modelul de vorbire trebuie să fie corect, adultul având o exprimare îngrijită, respectând regulile gramaticale după care este structurată vorbirea. Copiii de vârstă preșcolară folosesc structuri gramaticale simple. (subiect + predicat; uneori subiect + predicat + complement).

Exercițiile de vorbire sunt rațional dozate, îmbinate cu elemente de joc, contribuind din plin la îmbogățirea vocabularului, dar și la realizarea corectă a acordului între diferite părți de vorbire, exprimarea corectă a gradelor de comparație, folosirea corectă a timpului verbelor.

În concluzie, jocul didactic constituie un mijloc adecvat particularităților de vârstă ale preșcolarului, fiind de ajutor în dezvoltarea vorbirii. Prin intermediul jocului didactic se consolidează, fixează și activizează vocabularul care contribuie la perceperea structurii limbii române. De asemenea, prin joc se asigură înțelegerea, fixarea sau repetarea anumitor cunoștințe în mod plăcut, fără ca interesul celor care comunică să se reducă.

II.5. Jocul didactic – mijloc activ și eficace în stimularea creativității limbajului la preșcolari

Vârsta preșcolară are o deosebită importanță în dezvoltarea limbajului și în ridicarea gândirii pe trepte mai înalt de generalizare și abstractizare, fiind o etapă hotărâtoare în însușirea corectă a vorbirii deoarece acum au loc modificări importante care urmărește însușirea corectă a pronunției fenomenelor, constituirea lexicului de bază, apariția limbajului interior, diversificarea formelor de comunicare, intensificarea funcțiilor cognitive ale limbajului, asimilarea în practica vorbirii a structurii gramaticale.

Preșcolarul mic nu își însușește limba prin simplă imitație, cu toate că procesul dezvoltării vorbirii copiilor este direct dependent de mediul de vorbire, de „modelele de exprimare” oferite de adulți (părinți, educatoare), influențele sistematice având o mare importanță.

Este cunoscut faptul că, de timpuriu, copilul începe să manifeste receptivitate față de fenomenul limbii, el însușindu-și limba în mod conștient pentru a o folosi în confruntarea cu mediul, pentru a cunoaște mai mult, pentru a comunica mai ușor cu sine și cu cei din jur, pentru a se exprima adecvat și cu efect diverse atitudini. Forța gândirii sale poate fi reprezentată prin însușirea limbii în mod creator, prin forța cuvintelor însușite.

Așadar, în funcție de ritmul propriu de dezvoltare și prin crearea unui mediu cultural favorabil în care copilul poate fi liber să-și exprime propriile experiențe, educarea limbajului copiilor trebuie să constituie o preocupare permanentă a educatoarelor, prin planificarea și organizarea experiențelor de limbaj ale fiecăruia.

Domeniul „Limbă și comunicare”, prin intermediul activităților de educare a limbajului, organizate în grădiniță, vizează sarcini speciale pentru dezvoltarea capacităților de comunicare verbală și de creație, capacități care se condiționează reciproc.

Există situații în care copilul este introdus spre a-și însuși liber și creator limba vorbită. Astfel că, în jocurile „De-a cuvintele”, jocuri create de copii, atracția constă în însușirea variată a cuvintelor, însușiri întâmplătoare și uneori nesemnificative. De aici, ajungându-se la jocurile didactice care vizează dezvoltarea la copii a auzului fonematic, pronunția corectă a cuvintelor, folosirea lor adecvată în propoziții și fraze.

Particularitățile vieții afective a copiilor preșcolari condiționează specificul activității acestora, dar și sentimentele de care este însoțită și stimulată. Rolul central, principal în creația preșcolarului ii revine imaginației, acesta având o adevărată explozie a imaginației, ceea ce i-a determinat pe anumiți autori să afirme că la această vârstă imaginația ar atinge apogeul dezvoltării sale. Limbajul reprezintă materializarea gândirii și a imaginației, iar rolul lui în formarea intelectuală și în dezvoltarea facultăților sale creatoare este incontestabil.

Jocurile didactice alternează dorințe, aspirații, disponibilității afective și au notă de angajare a energiei psihice și a însușirilor psihice, căpătând sens și devenind o dimensiune a creativității.

Prin joc, creativitatea preșcolarilor preia o uriașă cantitate de creativitate umană din viața cultural-socială. Curiozitatea liberă implicată în decodificarea de sensuri și semnificații oferite de viață în fiecare clipă reprezintă instrumentul creativității infantile, fiind la rândul său capacitatea de a gândi și a descoperi faptul că evenimentele și situațiile au consecințe, efecte, că există întrebuințări obișnuite și mai puțin obișnuite ale obiectelor și că acestea pot fi găsite. Prin activitatea de joc este alimentată dezvoltarea personalității și gândirii, dar mai ales cea a interogațiilor sub senul lui „de ce?” , „cum?”, „în ce fel?”.

Printre jocurile didactice de educare a limbajului care vizează în mare măsură dezvoltarea memoriei se numără și jocul didactic „Răspunde repede și bine”, al cărui scop este atât reactualizarea cunoștințelor privind comunicarea orală și a elementelor de limbaj citit – scris, cât și expresivitatea și creativitatea limbajului. Sarcina didactică constă în recunoașterea sunetelor inițiale și a literelor corespunzătoare, a numărului de silabe dintr-un cuvânt și alcătuirea de propoziții. Regulile jocului presupun ca fiecare echipă are dreptul să recunoască, pe rând, 5 – 6 sunete inițiale ale unor cuvinte ilustrate de jetoane, să despartă cuvintele în silabe și să alcătuiască propoziții cu ele. Răspunsurile corecte sunt punctate pentru echipa respectivă. Câștigă echipa care are cele mai multe puncte.

Dezvoltarea imaginației constă în mare măsură de nivelul limbajului, cuvântul permițând exprimarea, expunerea selectivă a ideilor și reprezentărilor, iar inteligenței revenindu-i doar rolul de a ghida produsul imaginației.

Jocul și învățarea oferă preșcolarului numeroase ocazii de a-și combina repezentările de care dispune. În cel mai neînsemnat joc, preșcolarii văd lucruri serioase, fenomene, evenimente, în timpul jocului ei nu numai că râd, dar trăiesc și emoții profunde, se bucură sau suferă. La vârsta preșcolară, pe ei nu ii atrage numai jocul în sine, ci pentru ei reprezintă activitatea în care sunt exprimate elemente ale muncii productive, de investigație, de cunoaștere. Copilul preșcolar își imaginează și creează diverse lucruri : prin ascultarea poveștilor, basmelor, povestirilor, acesta reconstruiește mental momentele narațiunii, amplifică sau diminuează structurile inițiale, multiplică sau omite numărul de elemente structurale, substituie structura existentă a unui element, a unei funcții.

Activitățile propuse de programa pentru dezvoltarea vorbirii urmărește dezvoltarea capacității de exprimare corectă. Convorbirile, povestirile, repovestirile, memorizările, lectura după texte, jocurile didactice contribuie la îmbinarea de imagini și idei, la lărgirea orizontului de cunoaștere, la stârnirea interesului pentru nou, la valorificarea tuturor disponibilităților angajate în dezvoltarea capacității de a vorbi.

Prin intermediul creației, preșcolarii își formează deprinderi de pronunțare corectă a diferitelor sunete ale limbii și de a nara cu ajutorul ilustrațiilor episoade dintr-o povestire, de a alcătui logic o povestire, își îmbogățesc vocabularul și capacitatea de exprimare.

Imaginația îmbracă colorat exprimarea, contribuie la stimularea spiritului de creație, la dezvoltarea memoriei vizuale, la formarea unor deprinderi de vorbire expresivă, la descrierea și interpretarea nuanțată, originală a conținutului unor povești ascultate anterior.

Pornind de la ideea de a stimula factorii intelectuali și motivaționali afectivi, se organizează cu preșcolarii diverse jocuri didactice în cadrul ativităților de dezvoltare a vorbirii, în care imaginația creatoare, fantezia sunt puse în valoare. La vârsta preșcolară, imaginația are un caracter poetic-intuitiv accentuat. Printre jocurile didactice de dezvoltare a vorbirii sunt unele care au calitatea de a crea universuri imaginare, ceea ce este posibil la preșcolari, ca și urmare a bogatei sale imaginații.

Jocul didactic „Greșind poveștile” are ca obiectiv cultivarea imaginației creatoare. Se poate lua ca model povestea „Scufița Roșie”. „A fost odată o Scufiță Galbenă” (nu Scufiță Roșie). Așadar, o cheamă tatăl și îi spune…. În acest mod s-a derulat toată povestea, solicitând copiilor preșcolari să recunoască, să învețe cum progrează acțiunea, să resimtă emoțiile, surprizele.

Jocul didactic „Hai să facem o șezătoare” vizează atât activizarea vocabularului, cât și stimularea creativității copiilor în exprimarea orală și dezvoltarea imaginației creatoare, la realizarea orală și dezvoltarea imaginației creatoare, un rol important îi revine imaginației.

Sarcina didactică constă în crearea unor povestiri frumoase fără prea multe greșeli în exprimare. Regulile jocului presupun ca fiecare copil să spună pe rând câte o poveste într-un timp limitat. Cea mai frumoasă povestire în timp limitat este câștigătoare. Elemente de joc sunt întrecerea, sunetul clopoțelului. Desfășurarea jocului : după ce se explică regulile jocului se trece la executarea lui în sine. La semnalul clopoțelului, timpul s-a scurs ți copilul trece la loc. Se alege cea mai frumoasă povestire, cu greșeli minore de exprimare. În încheiere se fac aprecieri pozitive de încurajare a tuturor copiilor, crescându-le disponibilități pentru eforturi viitoare.

Imaginația și spiritul creator sunt stimulate intens prin jocurile care solicită copiilor să inventeze o ghicitoare, să plăsmuiască o povestire. De pildă, jocurile „Ghicește cine este?”, „Telefonul”, „Ghicește la ce ne-am gândit” dezvoltă în mod deosebit activitatea creatoare a preșcolarului.

Receptarea limbajului artistic de către preșcolari necesită înțelegerea raportului între sensul propriu și cel figurat, între conținutul cuvântului cu primul statut și conținutul cuvântului cu cel de-al doilea statut. De exemplu, verbul „a săgeta” înseamnă a lovi, a răni, a ucide cu săgeata. Dar este utilizat și cu alte sensuri, spre exemplu în textul sadovenian : „Patrocle se năpustește asupra mesteacănului și mierloiul săgetă prin păienjenișul de aur spre tainele dumbrăvii.” (M. Sadoveanu – „Dumbrava minunată).

Jocul didactic de dezvoltare a vorbii exercită o influență diversificată asupra dezvoltării psihice a preșcolarilor, contribuind la dezvoltarea spiritului de obsevație a imaginației creatoare, a gândirii, a limbajului, solicitându-i o muncă intelectuală independentă.

Perspectiva stilistică deține un rol important în procesul de receptare/ înțelegere a textelor literare, de relevare a semnificațiilor estetice și etice, a valorilor afective. Prin folosirea figurilor de stil, copiii preșcolari înțeleg construcția și semnificația acestora și descoperă plusul de expresivitate.

O atenție deosebită, în vederea receptării textelor literare, este acordată amenajării mediului educațional, astfel încât să permită desfășurarea unor jocuri. Centrul de interes „Bibliotecă” reprezintă un cadru incitant pentru copiii preșcolari, aceștia executând diverse jocuri, printre care și „Cuvinte și expresii frumoase”.

CAPITOLUL III : JOCUL DIDACTIC. ASPECTE METODICE

III.1. Proiectarea didactică a activităților de educare a limbajului

Preșcolarul trebuie să înțeleagă vorbirea ca fiind un mijloc de comunicare directă a lui cu familia, cu educatoarea, cu colegii, deși reprezintă prima verigă a limbajului diferențiat după funcții. Astfel, cuvântul va acoperi sfera realității înconjurătoare, a lumii materiale și fenomenele pe deplin accesibile acestuia.

Indiferent de forma de realizare a activităților de dezvoltare a limbajului preșcolarilor, în cadrul lor se accentuează pregnant obiectivele generale, pe niveluri, pentru a ilustra o logică internă a asimilării limbajului, prin componentele sale legate de tehnica vorbirii.

Pentru fiecare nivel în parte, numărul activităților de educare a limbajului este fix. Astfel că :

O activitate pe săptămână pentru nivelul I (3-5 ani) ;

Două activități pe săptămână pentru nivelul II (5-7 ani).

Durata unei activități variază de la o grupă la alta, având ca reper și justificare determinările psihologice asupra stabilității atenției. Astfel, cu copii cuprinși între 3-5 ani se vor desfășura activități de 15-20 de minute, iar cu copii cuprinși între 5-7 ani, activități de 30-35 de minute.

Activitățile de educare a limbajului sunt :

Povestirea;

Lectura după imagini;

Convorbirea;

Memorizarea;

Jocul didactic.

Povestirea este una dintre activitățile de educare a limbajului cele mai îndrăgite de copii, pentru că le satisface nevoia de cunoaștere și de afectivitate, le stimulează imaginația și constituie cadrul optim de exersare a capacității de comunicare.

Fiind prezentată într-o formă corespunzătoare din punct de vedere gramatical și stilistic, povestirea devine un model de vorbire. Prin intermediul poveștilor, preșcolarii întâlnesc expresii noi, care devin un bun al lor din momentul în care le sunt cunoscute. Ascultând povești, limbajul copiilor capătă forme de exprimare ale limbii populare, cât și a celei literare. Astfel copilul își poate însuși expresii precise, uneori poetice, epitete artistice, formule stereotipe și diferite forme flexionare sau grupări sintactice care dezvoltă vorbirea corectă a acestuia.

Povestirile, prin conținutul lor cu o altitudine de învățăminte, contribuie la formarea unor trăsături pozitive de caracter și voință, la dezvoltarea personalității copiilor într-un mod armonios, la familiarizarea cu lumea vegetală, cea animală și cea umană. Prin bogăția și varietatea ideilor pe care le cuprind, povestirile îl emoționează și îl conving pe ascultător de frumsețea vieții și a adevărului.

Povestirea, ca și activitate specifică învățământului preșcolar, dezvoltă următoarele procese psihice :

Gândirea logică prin succesiunea întâmplărilor din conținutul poveștilor și povestirilor ;

Memoria voluntară prin reținerea desfășurării evenimentelor și expunerea acestora pe baza unor procedee și mijloace specifice ;

Imaginația prin crearea unor imagini noi pe baza prelucrării reprezentărilor și a experienței cognitive anterior formate ;

Limbajul, ca mijloc fundamental de comunicare ;

Legătura dintre limbaj și gândire constituie o unitate între comunicațional și cognitiv, gândirea dezvoltându-se pe baza limbajului, ia limbajul este expresia nivelului de dezvoltare a gândirii.

Atenția prin memorarea numelor personajelor, fragmentelor de povestiri li povești, copiii reținând succesiunea întâmplărilor, trăsături și comportamente ale personajelor .

În grădinița de copii, activitatea de povestire îmbracă două forme :

Povestirile educatoarei ;

Povestirile copiilor.

Povestirile educatoarei

Povestirile educatoarei sunt activități de expunere orală a unor opere literare : povești, povestiri, basme, din literatura română sau universală, realizate de educatoare. Aceste activități se organizează cu întreaga grupă ca activitate obligatorie sau în timpul jocurilor și activităților alese pe grupuri mici de copii. Prin conținutul acestei activități se lărgește sfera de cunoștințe ale copiilor. Copiii urmăresc cu atenție întâmplările basmului sau ale povestirii, memorează, descoperă trăsături și comportamente ale personajelor, analizează și compară, stabilesc anumite relații între fapte și personaje, ajungând la generalizări.

Poveștile au atât valoare formativă, cât și etică și contribuie la formarea cunoștinței morale; prezentându-le copiilor eroii din povești, aceștia descoperă trăsături de caracter, ăți aleg modele de viață, cunosc întruchipări și manifestări ale binelui și răului. ( „Scufița Roșie” de Charles Perrault; „Punguța cu doi bani” ; „Capra cu trei iezi” și „Ursul păcălit de vulpe” de Ion Creangă; „Povești” de Hans Cristian Anderson ș.a.).

Tema centrală a multor basme este relația dintre copii și părinți ( „Albă-ca-Zăpada” de Frații Grimm; „Fata babei și fata moșneagului” de Ion Creangă, ș.a.).

Structura activității de povestire

Proiectarea acestor activități se realizează conform finalităților procesului instructiv-educativ din învățământul preșcolar. Educatoarea trebuie să planifice povestirile eșalonat în strânsă legătură cu celelalte activități de educare a limbajului, de-a lungul întregului an școlar. Pregătirea activității cuprinde :

Stabilirea obiectivelor;

Selectarea conținuturilor;

Studierea atentă a textelor literare, adaptarea acestora la particularitățile de vârstă ale copiilor;

Alcătuirea planului povestirii : succesiunea episoadelor, identificarea trăsăturilor personajelor, stabilirea pasajelor și a expresiilor literare de memorat;

Pregătirea materialului didactic. (Mitu, F., Antonovici, Ș., Metodica activităților de educare a limbajului în învățământului preșcolar”, Ediția a II-a, revizuită)

Organizarea activității cuprinde :

asigurarea cadrului adecvat desfășurării activității;

pregătirea și expunerea materialului didactic și a mijloacelor audio – video ș.a.

Desfășurarea activității presupune mai multe secvențe :

Introducerea în activitate are un rol important în atingerea succesului activității. Realizarea obiectivelor propuse depinde foarte mult de modul în care este captat interesul copiilor pentru subiectul abordat. Metodele și procedeele sunt alese de educatoare în funcție de vârsta copiilor sau subiectul poveștii : se pot folosi jucării; siluete de personaje, marionete de teatru de păpuși, un cadru din poveste sau se poate utiliza conversația liberă ori pe baza unor ilustrații.

Astfel, în cadrul grupei mică, în introducerea activității de povestire cu tema „Căsuța din oală”, momentul de captare a atenției poate fi realizat prin intermediul personajului Rică-Iepurică care anunță câteva surprize pentru cei mici, dar le să și o sarcină, aceea de a fi atenți și a putea să spună la sfârșitul povestirii cum s-a numit aceasta și ce personaje au întâlnit în ea.

În cadrul grupelor mijlocie și mare se poate folosi „Legenda Ghiocelului” de Eugen Jianu, iar introducerea în activitatea de povestire se poate realiza cu un personaj simbolic, Primăvara, sau cu o planșetă ce ilustrează primăvara.

Expunerea poveștii sau povestirii de către educatoare :

Educatoarea anunță titlul și autorul poveștii / povestirii sau basmului;

Expunerea trebuie să fie clară, accesibilă și expresivă pentru a capta atenția, pentru a trezi emoții și pentru a a asigura motivația învățării.

Expresivitate expunerii se realizează prin :

Vocea firească, blândă a educatoarei;

Schimbarea ritmului vorbirii pe parcursul expunerii;

Îmbinările noi de intonație – accentuări și scăderi ale intensității vocii;

Mimică și gesticulație;

Pauzele logice, repetiții.

Expunerea se poate realiza cu ajutorul succint cu copiii sau al întrebărilor retorice, menite să le întrețină atenția, să creeze tensiuni emoționale și dinamism.

Pe parcursul activității, educatoarea trebuie să mențină interesul copilului pentru poveste / povestire, dar și să sublinieze înțelesul cuvintelor, propozițiilor și frazelor. De asemenea, aceasta trebuie să se transupă în rolul personajelor și să le transmită emoții copiilor.

Există mai multe metode de a expune o poveste. Cea mai cunoscută și folosită metodă este aceea de a spune povestea citind cartea : pregătirea educatoarei pentru citirea poveștii este foarte importantă. De aceea, povestea trebuie citită de către educatoare de mai multe ori, pentru ca în timpul prezentării acesteia în fața copiilor atenția să i se îndrepte asupra celor mici. Ăn începu se anunță titlul, apoi făcându-se trecerea la povestire cu paginile cărțiiîntoarse către copii.

O altă modalitate de a prezenta povestea este aceea de a utiliza diverse materiale în timpul acesteia :

Teatru de umbre sau teatru de masă cu siluete;

Siluetă cu magneți și tablă magnetică;

Imagini expuse pe un suport;

Marionete din trusa teatrului de păpuși;

Tablă sau coală mare de carton pe care educatoare desenează cu un instrument de scris, pe măsură ce se derulează povestirea.

Indiferent de procedeul ales, educatoarea trebuie să adapteze povestirea nivelului de înțelegere al copiilor, păstrând însă stilul autorului, chiar unele cuvinte mai vechi, mai puțin utilizate în zilele noastre, dar care dau farmec basmelor.

Închierea activității constă în fixarea conținutului poveștii și se realizează cu prin intermediul :

Reținerii momentelor principale. În cazul în care educatoarea insistă prea mult pe acest aspect, cu scopul de dori să cunoască ce au reținut copiii, se riscă să ajungă la repovestire, ceea ce conduce la plictisirea copiilor, la scăderea interesului pentru activitate și poate anula efectul mesajului transmis de conținut. În cadrul povestirii „Legenda ghiocelului”, întrebările pot fi de genul : „cine l-a încurajat pe Ghiocel să-și arate capul din zăpada?”, „Cine s-a supărat pe Ghiocel și a vrut să-l pedepsească?”.

Precizării personajelor principale cu trăsăturile lor reprezentative. Educatoarea adresează câteva întrebări : „Ce personaje v-au plăcut și de ce?”, „Ce personaje nu v-au plăcut și de ce?”, „Care sunt personajele pozitive / negative?”.

Integrării noilor cunoștințe în sistemul celor însușite anterior și asigurarea retenției și a transferului.

Se poate face permanent referire la povești cunoscute deja de copii, personaje sau întâmplări asemănătoare. De exemplu, „În ce altă poveste ați întâlnit personajul mama vitregă?” sau „Spuneți titlul unei alte povești / povestiri în care este pedepsită neascultarea ?”.

În cadrul povestirii „Legenda ghiocelului” , retenția și transferul se pot realiza prin solicitarea copiilor de a găsi alte modalități de a-l apăra pe ghiocel de frigul iernii.

Mimării unor acțiuni ce definesc anumite personaje alese de copii.

Aceasta este modalitatea cea mai des întâlnită la grupele mici. De exemplu : „Cum cântă lupul la ușa iezilor?”, „Arătați cum mergea cocoșul țanțoș când se întorcea la curtea boierului cu alaiul de păsări după el.”

Redării prin desen a unor secvențe din povestire, care l-au impresionat.

Povestirile copiilor

Încă de la cea mai fragedă vârstă, copiii trebuie deprinși să-și exprime cu ușurință gândurile, dorințele, să redea în mod inteligibil și cursiv o poveste, un basm, o întâmplare trăită, auzită sau imaginată. („Documentar metodic pentru activitățile de educare a limbajului la preșcolari”, ediția a II-a, București 2002, V&I Integral)

Povestirile copiilor se proiectează ca activități frontale din a doua parte a anului școlar la grupa mijlocie, ponderea apărând la grupele mare și pregătitoare, unde se solicită intens imaginația creatoare, gândirea și limbajul, se exersează capacitatea de a găsi o soluție originală unei situații posibile.

Povestirile copiilor apar sub două forme :

Repovestire;

Povestiri create de copii.

Repovestirea este activitatea prin care se antrenează gândirea logică și memoria copiilor, se exersează vorbirea. În cadrul activității de repovestire, copiii preșcolari trebuie să :

Redea întâmplări reale sau imaginare în succesiunea lor;

Desprindă trăsături ale personajelor;

Aprecieze fapte ale acestora;

Comunice gânduri și impresii despre întâmplări și personaje;

Aleagă personajul care le-a plăcut sau pe care-l consideră model, motivându-și preferința.

În activitatea de repovestire, contribuția copiilor este restrânsă. În funcție de vârstă, aceștia redau conținutul literar mai simplu sau mai dezvoltat, reproducerea trebuie să fie exactă, cu mijloace lingvistice proprii, corecte din punct de vedere fonetic, gramatical și lexical.

Activitatea de repovestire se poate desfășura încă de la grupa mică, dar trebuie să se țină cont de poveștile sau povestirile, care trebuie să fie simple, accesibile. Reușita activității de repovestire depinde de gradul de însușire a povestirii de către copii, și anume : însușirea conștientă și însușirea temeinică a povestirii.

Repovestirea unui text literar și povestirea creată de educatoare îmbracă diferite forme :

Repovestire pe baza unor tablouri / ilustrații ce redau episoadele principale ale povestirii;

Repovestire pe baza unui plan verbal corespunzător fragmentelor logice ale povestirii;

Repovestire liberă;

Repovestire pe baza unui text citit.

Desfășurarea repovestirilor pe baza unor tablouri / ilustrații ce redau episoadele principale ale povestirii :

Introducerea în activitate : educatoarea anunță titlul și autorul;

Expunerea a conținutului povestirii;

Repovestirea, în care copiii repovestesc conținutul pe baza tablourilor care redau cîte un episod al povestirii.

Repovestirea integrată, în care unul sau doi copii repovestesc integral conținutul și cu cât se vor folosi mai puțin de tablouri, cu atât repovestirea devine liberă.

Activitatea de repovestire pe baza unui plan verbal corespunzător fragmentelor logice ale povestirii face trecerea spre povestirea liberă.

Secvențele povestirii sunt delimitate de un plan verbal accesibil și succint, realizat de către educatoare. În funcție de grupa de vârstă și de nivelul copiilor, planul se îndreaptă de la simplu la mai amplu. Povestirile scurte pot fi repovestite de în întregime de un singur copil, iar cele mai dezvoltate, de doi-trei copii.

În cadrul grupei de cinci-șapte ani, este recomandat sa se stimuleze repovestirea liberă prin intermediul căreia se exersează vorbirea liberă a copiilor.

Etapele activității de repovestire pe baza unui plan verbal :

Organizarea activității constă în asigurarea unui cadru adecvat desfășurării activității și pregătirea materialului didactic;

Desfășurarea acivității :

Introducerea în activitate presupune :

Prezentarea unor imagini din poveste sau povestire, pe care copiii trebuie să le identifice spunând titlul și autorul;

Prezentarea unui personaj din poveste / povestire;

Audierea unui fragment din poveste / povestire;

Expunerea unei machete sau a unui decor, care înfățișează locul de desfășurare a acțiunii ș.a.

Repovestirea conținutului povestirii / poveștii se realizează pe baza unui plan verbal.

Încheierea activității se realizează prin :

Povestirea întregului conținut al povestirii / poveștii;

Aprecierea faptelor bune / rele ale personajelor din poveste / povestire și motivarea acestora;

Alegerea unui personaj preferat și motivarea alegerii;

Redarea prin intermediul desenului a unei secvențe din poveste / povestire sau a unui personaj îndrăgit;

Recompunerea unei imagini din poveste / povestire.

Repovestire pe baza unui text citit

Pentru copii este dificil să urmărească lectura unui text literar, de aceea educatoarea trebuie să folosească un limbaj expresiv în lectura textului literar, pentru a-i ajuta pe aceștia să descopere frumusețea limbii literare, stimulându-le interesul pentru carte.

După citirea textului, educatoarea trebuie să accesibilizeze înțelegerea mesajului, de aceea folosește întrebări simple, clare, adecvate. Dar, de asemenea, întrebările trebuie formulat astfel încât răspunsurile să nu se reducă la cuvinte monosilabice „da”, „nu”.

Cu ajutorul întrebărilor și al răspunsurilor se stabilesc momentele principale ale acțiunii, personaje și trăsăturile acestora desprinse din faptele lor.

Pe parcursul lecturării textului literar se explică cuvintele și expresiile necunoscute sau cu diferite conotații din text. După familiarizarea textului literar trebuie recitit integral sau parțial a acestuia. Etapa următoare o reprezintă înțelegerea mesajului.

În Închierea activității se reactualizează texte literare anterioare, înrudite tematic, ca tip de personaje și ca mesaj, măcar prin simpla menționare a titlului și autorului.

Repovestirea liberă se caracterizează printr-o mare libertate a imaginației copiilor și se proiectează în funcție de vârsta și nivelului grupei. Copiii reproduc în funcție de receptarea afectivă, de aceea este necesară o succesiune logică, antrenând cât mai mulți copii în redarea povestirii.

Povestirile create de copii evidențiază valoarea formativă și contribuie la dezvoltarea gândirii și a imaginației creatoare, la dezvoltarea unei vorbiri corecte, fluente, expresive.

În grădinița de copii, activitatea de povestire creată de copii îmbracă diverse forme :

Povestirea creată pe baza unui șir de ilustrații;

Povestire cu început dat;

Povestire pe baza unui plan dat;

Povestire după modelul educatoarei .

Povestirile create de copii bazate pe un șir de ilustrații și povestirile cu început dat sunt cel mai des întâlnite în grădiniță.

Povestirile create pe baza unui șir de ilustrații necesită ca numărul de ilustrații să se situeze între 3 și 5, să fie necuoscute copiilor, să înfățișeze momente reprezentative, în succesiunea logică, să prezinte persoajele principale.

Etapele activității de povestire creată de copii pe bază de ilustrații :

Organizarea activității constă în asigurarea cadrului optim și pregătirea materialului didactic.

Desfășurarea activității conține următoarele secvențe :

Introducerea în activitate este un moment important și trebuie să trezească interesul copiilor și dorința unei participări active, realizându-se prin discuții libere pe tema aleasă, prezentarea unui personaj cunoscut dintr-o poveste / povestire, folosirea unor jucării, înfățișarea unui cadru de poveste, a unei machete.

Expunerea tuturor ilustrațiilor folosite în această activitate;

Dirijarea observației copiilor. Prin intermediul întrebărilor, educatoarea orientează atenția copiilor spre fiecare imagine, aceștia fiind solicitați să rețină cadrul acțiunii, personajele principale, întâmplări importante și fapte ale personajelor din care reies trăsăturile lor.

În această etapă se urmărește surprinderea emoțiilor și sentimentelor persoanjelor, prin aceasta realizându-se participarea afectivă a copiilor, dezvoltarea unor trăsături de caracter. Prin intermediul întrebărilor de genul „Ce întâmplări pot avea loc?”, „Cum pot acționa personajele?”, educatoarea stimulează creativitatea acestora și formarea unor păreri personale.

Compunerea povestirii de către copii se poate desfășura astfel :

Crearea povestirii pe fragmente – presupune antrenarea mai multor copii;

Povestirea integrală se realizează de un singur copil.

Încheierea activității presupune actualizarea unor povestiri înrudite prin temă cu povestirea creată de copii și accentuează mesajul.

Povestirile cu început dat este o activitate ce solicită copiilor să realizeze, cu mijloace lingvistice proprii, o povestire al cărei început este dat de educatoare. Specific acestei activități este schimarea rolului copiilor, din ascultători devenind povestitori, continuând povestirea începută de educatoare.

Realizarea acestei activități vizează următoarele obiective :

Să asculte cu atenție expunerea educatoarei;

Să sesizeze și să rețină elementele semnificative ale narațiunii;

Să-și imagineze întâmplări și personaje adecvate începutului povestirii;

Să prezinte corect, logic, coerent evenimente și personaje cu trăsături adecvate. (Metodica).

Cunoscut fiind faptul că improvizațiile copiilor nu au mereu cursivitate, consistență logică, educatoarea trebuie să intervină și să îi ajute să dezvolte subiectul.

Povestire pe baza unui plan dat este o activitate care reia cele trei etape principale (organizarea, desfășurarea și Închierea activității). Ceea ce dă specificitate activității este faptul că aceasta se realizează pe baza unui plan dat, care îi orientează pe copii spre aspecte caracteristice temei alese, asigurând succesiunea logică a întâmplărilor și reliefarea trăsăturilor personajelor implicate în povestire.

Lectura după imagini

Lectura după imagini constituie o activitate de educare a limbajului specifică învățământului preșcolar. Desfășurarea acestei activități conține doua activități : observarea dirijată a imaginilor care constă în perceperea organizată și dirijată de către educatoare a imaginilor pe baza analizei, sintezei și a generalizării datelor, prin relevarea cauzelor și relațiilor dintre elementele constitutive ale imaginilor și se realizează prin metoda conversației. Cea de-a doua componentă a activității, verbală, se realizează simultan cu perceperea imaginilor. Folosind un limbaj propriu, copiii preșcolari trebuie să analizeze imaginile, să le descrie, să le compare și să le interpreteze.

Activitatea de lectură după imagini vizează :

Dezvoltarea capacității intelectuale;

Dezvoltarea proceselor psihice;

Exersarea și îmbunătățirea deprinselor de exprimare corectă și coerentă;

Dezvoltarea unor trăiri afective, morale, estetice.

Strucutura activității de lectură după imagini :

Organizarea activității presupune :

Pregătirea sălii de grupă;

Pregătirea și așezarea materialului ilustrativ pe suporturi și adunarea copiilor.

Desfășurarea activității presupune următoarele secvențe :

Introducerea în activitate se realizează prin anunțarea temei, prezentarea imaginilor și pregătirea pentru perceperea acestora.

Pentru captarea atenției și menținerea interesului copiilor, în această secvență a activității se introduc elemente-surpriză. De asemenea, se poate realiza o convorbire, se poate prezenta o poezie sau o ghicitoare, se poate practica o scurtă povestire cu caracter pregătitor.

Desfășurarea activității necesită dispoziții intelectuale și afective optime create prin folosirea unor jucării sau a unor elemente de teatru de păpuși.

Perceperea / intuirea ilustrațiilor prin analiza, descrierea, compararea și interpretarea acestora, prin convorbirea dintre educatoare și copii și prezentarea sintezelor parțiale, prin expuneri narative, descriptive sau explicative.

Educatoarea orientează atenția copiilor de la detalii la impresia de ansamblu pentru ca aceștia să perceapă imaginile. Întrebarea „Ce vedeți în tablou / imagine?” satisface curiozitata copiilor, fiind adaptată particularităților de vârstă și necesită ca răspuns al copiilor o enumerație.

După primul contact cu imaginea, educatoarea orientează perceperea spre planul central, apoi către celelalte planuri. În vederea perceprii fiecărui plan compozițional, copiii trebuie să identifice componentele, să denumească, să enumere, să relateze acțiuni, să descopere relații, cauze și efecte, să interpreteze, să evalueze, parcurgând toată scara taxonomică pentru a ajunge la concluzii.

Fixarea conținutului principal al imaginilor și sinteza finală

Povestirea prin care se relevă semnificația ansamblului reprezintă cea mai atractivă și frecvent folosită formă de concluzii. De fiecare dată când este posibil li se poate solicita copiilor să aleagă un titlu semnificativ fiecărei ilustrații.

Încheierea activității presupune integrarea noilor cunoștințe în sistemul celor însușite anterior și asigurarea retenției.

Convorbirea

Convorbirea este o activitate dirijată, un mijloc de realizare a activității de educare a limbajului, care îi pune e copii în situația de a se exprima independent, corect și expresiv, folosind cuvinte intrate în vocabularul lor activ. La vârsta preșcolară, în cadrul activității de educare a limbajului, convorbire este una dintre cele mai complexe și complete.

Activitatea de convorbire, la fel ca și celelalte activități de educare a limbajului, cuprinde aceleași etape, dar bineînțeles că intervin elemente specifice care țin de obiectivele, conținutul, de metodele și procedeele specifice acestei activități cu preșcolarii.

Organizarea activității presupune asigurarea cadrului potrivit.

Desfășurarea convorbirii

Introducerea în activitate se orientează spre evocarea unor impresii, a unor trăiri afective puternice, care trebuie să creeze motivația participării la activitate. Se recomandă utilizarea unor materiale emoționale, cum ar fi ghicitorile, poezii, povestire succintă, urmate de comentarii care fac posibilă introducerea în subiectul convorbirii.

De asemenea, se mai pot realiza scurte discuții, audierea unui fragment de cântec, se poate alterna o discuție cu joc de rol.

Convorbirea propriu-zisă este secvența principală a activității și se realizează pe baza succesiunii întrebărilor educatoarei și a răspunsurilor copiilor. În funcție de particularitățile copiilor de la grupa la care se realizează această activitate, planul de întrebări poate fi comunicat acestora la începutul discuției sau pe parcursul desfășurării ei.

Succesiunea întrebărilor și răspunsurilor alternează cu accentuări ale unor aspecte principale, cu sistematizări ale răspunsurilor sub formă de concluziilor parțiale și finale.

Încheierea activității este inclusă în concluzii, iar în cadrul acesteia se poate antrena toți copiii, se poate recurge la intonarea unui cântec, desfășurarea unui joc aplicativ, dramatizarea unor acțiuni discutate, premierea răspunsurilor foarte bune și încurajarea tuturor copiilor.

Memorizarea – activitate de predare-învățare

În învățământul preșcolar, cele trei tipuri de activități de memorizare sunt mixte, nu diferite. Astfel că, într-o activitate de predare-învățare a unei poezii trebuie să existe și o secvență de fixare și consolidare a unor memorizări anterioare, înrudite ca tematică. De asemenea, în unele activități de educare a limbajului se poate organiza o secvență de verificare și consolidare a unor memorizări.

Etapele activității de memorizare sunt :

Organizarea activității care presupune asigurarea cadrului adecvat de desfășurare : curățenie, aerisirea sălii de grupă, așezarea mobilierului în semierc, pregătirea materialul didactic și organizarea copiilor

Desfășurarea activității de memorizare presupune două secvențe :

Secvența 1 – se spune copiilor că vor învăța o poezie, se comunică titlul și autorul, câteva obiective operaționale, menite să creeze motivația învățării, să stimuleze memorarea și să întrețină atenția voluntară;

Secvența a II-a presupune predarea – învățarea poeziei, reprezentând veriga principală în activitatea de memorizare, desfășurată într-un cadru emoțional favorabil audierii, învățării și reproducerii poeziei.

Încheierea activității vizează ca obiectiv prioritar fixarea celor învățate. Trebuie utilizate procedee care trezesc și întrețin interesul copiilor pentru poezie :

Intonarea unui cântec cu temă asemănătoare;

Utilizarea unui disc, a unei înregistrări pe casetă video și audio;

Redarea în desen aspectelor din conținutul poeziei;

Executarea unor mișcări imitative;

Aprecieri colective și individuale.

Memorizarea – activitate de fixare

Scopul activității de memorizare – fixare urmărește asigurarea unei memorări temeinice a textului și consolidarea deprinderii de recitare clară și expresivă.

Organizarea activității

Desfășurarea activității cuprinde secvențele :

Introducerea în activitate presupune anunțarea activității, reamintirea poeziei ce trebuie repetată;

Fixarea cunoștințelor constă în reproducerea poeziei de către copii.

Încheierea activității.

Memorizarea – activitatea de verificare

Ca activitate de verificare a învățării poeziilor, scopul memorizării constă în verificarea calității memorării și a deprinderii de a recita corect și expresiv.

Organizarea activității

Desfășurarea activității presupune :

Introducerea în activitate include :

Redarea unui fragment dintr-o poezie, solicitându-le copiilor să recunoască titlul și autorul;

Redarea conținutului unei poezii de către educatoare, copiii fiind solicitați să recunoască titlul poeziei și autorul;

Prezentarea de imagini sau jucării ce amintesc copiilor o pozie învățată;

Verificarea memorizării – al cărei scop este de a reproduce corect și expresiv poeziil. Pe parcursul activității trebuie antrenați toți copiii, cei care se oferă, dar și cei pasivi. Este recomandată și recitarea în lanț, iar eficiența acestei activități este determinată de experiența și creativitatea educatoarei.

Încheierea activității se poate realiza printr-un concurs „Cine recită cel mai frumos?”.

Jocul didactic

Jocul didactic este o activitate de învățare dirijată, dar și o metodă didactică, îmbinând elementul instructiv-educativ cu cel distractiv.

Conținutul jocului reprezintă cunoștințe asimilate anterior, ce urmează a fi consolidate și verificate.

Sarcina didactică reprezintă problema inteletuală centrală care îi solicită pe copii să o rezolve.

Regulile jocului concretizează sarcina didactică .

Acțiunile de joc antrenează copiii la o activitate intelectuală al cărei efort nu se conștientizează, acestea fiind mijloace prin care jocul devine o acțiune plăcută, distractivă, relaxantă.

Organizarea jocului constă în asigurarea unui cadru adecvat desfășurării activității, pregătirea și antrenarea copiilor.

Desfășurarea jocului include o succesiune de secvențe în care este prezentat jocul, se captează atenția copiilor printr-un element surpriză; se realizează familiarizarea copiilor cu jocul și antrenarea lor activă efectivă prin trezirea interesului pentru joc, crearea unei atmosfere relaxante, prezentarea și intuirea aterialului didactic, a sarcinilor și regulilor didatice.

Desfășurarea jocului reprezintă gradul de înțelegere a jocului, nivelul însușirii cunoștințelor implicate în conținutul jocului, capacitatea intelectuală și abiitățile motrice ale copiilor.

Pentru a asigura înțelegerea adecvată a jocului, este recomandat jocul de probă, care presupune o acțiune dirijată a jocului, însoțită de explicații și indicații.

Încheierea jocului didactic rezolvă unele sarcini didactice de sinteză. În cadrul acestei etape se reproduce sau se audiază un text literar sau cântec. Tot în această etapă se fac aprecierile frontale și individuale, se desemnează câștigătorii, care vor avea ca recompensă suprize, premii sau pur și simplu aplauzele colegilor.

III.2. Jocuri didactice cu valoare creativă și stimulativă în activitatea de educare a limbajului

TELEFONUL

Obiectiv fundamental: Formarea deprinderii de a se exprima liber, creative utilizând dialogul.

Obiective operaționale:

Cognitiv-informaționale:

să aleagă tema unei covorbiri „La telefon”, bazată pe propria-i experiență;

să utilizeze in dialog propoziții corect formulate;

să alcătuiască o felicitare, o invitație, o scrisoare;

să-și nuanțeze vocea potrivit discuției purtate;

b) psiho-motorii:

să imite folosirea telefonului;

să folosească mișcare scenică adecvată;

să rezolve sarcinile fișei;

c) efective

să „discute” în funcție de context (vesel sau trist);

să argumenteze alegerea celei mai frumoase convorbiri.

Sarcina didactică: Exersarea potențialului creativ al copilului.

Regulile jocului: Copii vor purta convorbiri telefonice cu persoane respectând formule de

adresare, formule de politețe, vor elabora o scrisoare, o telegramă etc.

Elemente de joc: Surpriza, întrecerea, aplauzele, închiderea și deschiderea ochilor.

Strategia didactică:

Metode: Explicația, demonstrația, conversația, exercițiul, algoritmizarea, problematizarea.

Mijloace didactice: Plicuri cu scrisori, telegrame, telefoane de jucărie, fișe de muncă individuală, instrumente de scris.

Organizarea jocului: frontal, individual, pe echipe.

Desfășurarea jocului:

Captarea atenției:

Se prezintă sub formă de surpriză o vedere, o telegramă si un telefon. Se specifică ce poate fi scris pe fiecare și cu ce ocazii. Pe marginea acestui suport material se poartă o convorbire din care să rezulte „cum putem comunica”, în cazuri speciale, cu persoane apropiate nouă. Dintre toate mijlocul cel mai rapide de comunicare este telefonul.

Anunțarea activității si enunțarea obiectivelor

Dirijarea învățării

a) Explicarea jocului: Vom alege pentru început comunicarea cu ajutorul telefonului.

Educatoarea sugerează câteva teme de dialog. Ce pot discuta doi adulți, cunoscuți? (părinți, bunici, prieteni); doi adulți necunoscuți (străini)?; un șef și un subaltern?; ce pot discuta doi copii? (prieteni, rude apropiate, sau colegi de clasă). Se alege convorbirea dintre educatoare si părintele unui copil. Dialogul va fi axat pe folosirea corectă a formulelor de politețe (adresare), deprinderi de conduită civilizată, relația cu adulții, cu copiii, pregătirea pentru școală. Se stimulează creativitatea în exprimare, folosirea corectă a dialogului.

b) Jocul de probă: Se execută o dată sau de două ori pentru înțelegerea explicațiilor.

c) Jocul propriu-zis: Educatoarea va cere copiilor să folosească în timpul convorbirii o intonație și o mimică potrivită, adecvată subiectului discuției. Convorbirea telefonică va fi schimbată astfel, încât să se diferențieze cu ușurință comportamentul adulților de cel al copiilor.

d) Variante de joc:

1) Sugestii pentru convorbiri pe teme de familie, între: mama și tata; mama și bunica; bunică și nepoțel. Se va insista pe recunoașterea numărului de telefon de acasă, de la bunici, de la grădiniță.

2) Convorbiri pe diferite teme pentru:

Formularea unei invitații ( invitație la ziua onomastică, invitație la cinematograf;

un anunț foarte important;

comunicarea unor impresii din concediu;

comentarea unei întreceri sportive;

schimbarea unor impresii despre o carte citită, film etc.

3) Diferențierea dintre comunicarea orală și cea scrisă( în ce constă, care este mai econoamă). Redactarea unei scrisori către un prieten apropiat.

„Dragă…. ,

Sunt foarte bucuros! Am terminat de citit prima carte de povești. Se numește „Albă ca

zăpada și cei șapte pitici”, de Frații Grimm.

Tu ai citit-o? Ți-o recomand! Este minunată! Am îndrăgit multe personaje: Albă ca zăpada, piticii, prințul.

Învață literele! Vei știi să citești și tu!

Semnătura,”

Copiii vor recunoaște în textul scrisorii titlul, literele mari de tipar, semnul exclamării, semnul întrebării, punctul.

3) Diferențierea modului de redactare, scrierea de mână și scrierea la mașina de scris sau la calculator. Adresarea plicului. Fiecare copil va scrie pe plic ( dacă știu) num ele lui, urmând ca educatoarea si informeze familia, printr-o scrisoare, despre comportamentul copilului în grădiniță.

Obținerea performanței: Fișa de muncă individuală va fi intuită de întreaga grupă. Se vor aplica sarcinile fișei. Copiii vor fi îndrumați în funcție de particularitătiile individuale.

Copiii care doresc și pot, vor scrie după model cuvântul dat. Cine nu poate scrie, va decora, sa va lipi cu autocolant cuvântul, în spațiul dat.

Evaluarea fișelor: Educatoare va evalua fișele copiilor în funcție de ce au executat, va încuraja copiii care nu au reușit să scrie, astfel încât să le stimuleze interesul pentru scriere.

Încheierea jocului: Aprecierea modului în care s-a desfășurat jocul, și asupra comportamentului copiilor în timpul jocului. Se acordă stimulente.

DOMINOUL CUVINTELOR

Obiectiv fundamental: Evaluarea cunoștințelor despre propoziție, cuvânt, silabă, sunet.

Obiective operaționale:

a) cognitiv-informaționale:

să alcătuiască propoziții (enunțiative,interogative, exclamative);

să despartă propoziția în cuvinte, cuvintele în silabe, silabele în sunete;

să asocieze limbajul oral cu textul scris;

să recunoască tipăritura ca purtătoare de înțeles;

să recunoască convenții ale limbajului scris ( titlul, litera mare de tipa, punctul, semnul exclamării, semnul întrebării, liniuța de dialog);

b) psiho-motorii:

să rezolve sarcinile fișei coordonându-și mișcările oculo-motorii;

c) afective:

să conștientizeze pregătirea pentru școală;

să dorească obținerea unor performanțe.

Sarcina didactică: Identificarea unor semne, convenții și scrieri în funcție de context.

Regulile jocului: Copiii vor denumi imagini și le vor corela cu textul corespunzător, asociindu-le, formează cu ajutorul dominourilor șiruri in care se vor alătura imaginea cu textul care o reprezintă ( perechi între imagini si textul scris). Se aplaudă răspunsurile corecte și se va stabili echipa câștigătoare.

Elemente de joc: Surpriza, întrecerea, aplauzele, închiderea și deschiderea ochilor.

Strategia didactică:

Metode: Explicația, demonstrația, conversia, exercițiul, algoritmizarea, problematizarea.

Mijloace didactice: Dominouri cu imagini și cuvinte, fișe de muncă independentă, instrumente de scris.

I. Organizarea jocului: Frontal, individual, pe echipe.

II. Desfășurarea jocului:

Captarea atenției: Se prezintă copiilor reviste,ziare, cărți pentru preșcolari, jocuri cu imagini, sau acolo unde există calculator, imagini însoțite de texte scrise pe calculator sau pe tabla magnetică.

Reactualizarea cunoștințelor despre tipărituri (texte scrise). Copiii recunosc titlul, literele mari de tipar, și celelalte semne ale limbajului scris învățate anterior.

Intuirea materialului. Pe panou vor fi așezate două șiruri de dominouri si vor duce o linie de la imagine la textul care îi corespunde, asociindu-le.

Anunțarea activității și enunțarea obiectivelor

Dirijare învățării

Explicarea jocului: Copiii vor denumi imaginea, despart cuvântul în silabe și precizează sunetele care alcătuiesc aceste silabe, apoi vor urmări traseul grafic care exprimă acest cuvânt.

Se vor folosi dominouri cu cuvinte alcătuite din una, două silabe, treptat por fi introduse și cuvinte cu mai multe silabe. Copiii unesc cuvântul scris cu imaginea care le reprezintă printr-o linie sau unesc dominourile așezând unul lângă altul cuvântul scris cu imaginea respectivă.

Jocul de probă: Se execută o dată sau de două ori pentru înțelegerea explicațiilor.

Jocul propriu-zis: Se dau mai multe dominouri pe care copiii le vor asocia.

Variante de joc:

1) Se lucrează cu planșe în care cuvântul dat este însoțit de imagine. În pagină va apărea de mai multe ori scris același cuvânt printre alte cuvinte. Copiii îl vor recunoaște asociindu-l cu imaginea. Exemplu: FLOARE,FLUTURE,FLOARE,FOARFECĂ, FARFURIE,FLOARE (cuvinte scrise). Copiii vor uni imaginea florii cu cuvântul scris – FLOARE.

2) Pe echipe: o echipă prezintă imaginea, cealaltă alege de pe măsuță dominoul în care este scris cuvântul corespunzător imaginii ( cuvântul scris).

3) Cele două echipe primesc un număr egal de dominouri. Sub formă de întrecere vor alcătui dominoul cuvintelor date. Câștigă echipa care termină prima.

Obținerea performanței: Fișa de muncă individuală va fi intuită de întreaga grupă. Se vor aplica sarcinile fișei. Copiii vor fi îndrumați în funcție de particularitătiile individuale

Copiii vor scrie ce doresc.

Cine nu poate scrie, va decora, sa va lipi cu autocolant cuvântul, în spațiul dat.

Evaluarea fișelor: Educatoare va evalua fișele copiilor în funcție de ce au executat, va încuraja copiii care nu au reușit să scrie, astfel încât să le stimuleze interesul pentru scriere.

Încheierea jocului: Aprecierea modului în care s-a desfășurat jocul, și asupra comportamentului copiilor în timpul jocului. Se acordă stimulente.

CĂSUȚA POVEȘTILOR

Obiectiv fundamental: Evaluarea cunoștințelor privind comunicarea orală, elemente de

limbaj citit-scris, expresivitatea si creativitatea limbajului.

Obiective operaționale:

a) cognitiv-informaționale:

să alcătuiască propoziții si fraze de toate tipurile învățate;

să folosească corect acordul între părțile principale și secundare ale propoziției;

să despartă propoziția în cuvinte, cuvintele în silabe și silabele în sunete;

să recunoască literele ca simbol al sunetelor;

să recunoască semne ale limbajului scris;

să dramatizeze scurte fragmente din poveștile învățate, utilizând vorbirea dialogată;

b) psiho-motorii:

să realizeze corect sarcinile fișei;

să scrie litere sau cuvinte cu semnificații puternice pentru copii;

să-și coordoneze mișcările oculo-motorii.

c) efective:

să participe conștient la pregătirea pentru școală;

Sarcina didactică: Evaluarea capacității de a reacționa la toate tipurile de limbaj ( verbal, non-verbal, scris).

Regulile jocului: Copiii răspund prompt cerințelor formulate de educatoare, îndeplinesc rolul de ‚crainic” și rolul diferitelor personaje din povești, caracterizează personajele, vor relua dialogul dintre personaje, exprimându-se corect în propoziții.

Elemente de joc: Surpriza, întrecerea, aplauzele, închiderea și deschiderea ochilor.

Strategia didactică:

Metode: Explicația, demonstrația, conversia, exercițiul, algoritmizarea, problematizarea.

Mijloace didactice: Costume ale personajelor din povesti, păpuși de la teatrul de păpuși, trapa, siluete, personaje, imagini din povești, un microfon.

I. Organizare jocului: Frontal, individual.

II. Desfășurarea jocului:

Captarea atenției: Se sesizează absența unor colegi din grupă. Aceștia sunt costumați, „în taină” în personaje din povesti. Ei apar, împreună cu un „ crainic” și colegii rămăși în grupă îi recunosc după costume.

Anunțarea activității și enunțarea obiectivelor

Dirijarea învățării

Explicarea jocului: La începutul jocului educatoarea va avea rol de crainic. Apoi copiii vor prelua rolul crainicului. Se va purta o scurtă convorbire referitoare la personajele sosite din „Căsuța poveștilor”. Educatoarea va adresa întrebări copiilor:

Cine este aceasta, (aceasta)?.

Copiii răspund:”Aceasta (aceasta) este…” (denumesc personajele).

În caracterizarea personajelor copiii vor formula propoziții enunțiative, exclamative și interogative.

b) Jocul de probă: Se alege un personaj care va fi caracterizat de către copii.

c) Jocul propriu-zis: Se aleg cât mai multe personaje din povești urmărindu-se exprimarea corectă în propoziții, folosirea acordului între părțile principale și secundare ale propoziției.

d) Variante de joc:

1) „A cui pereche este?” ( folosirea corectă a substantivelor în cazurile N,G,D,A),

Din spatele trupei, alți copii, mânuiesc păpuși de la teatrul de păpuși, punând întrebări: „Cine este…?”; „-A cui pereche este…?„-Cui îi place…?”; „-Pe cine…?”

Copiii costumați în personaje își primesc păpușile perechi și poartă o scurtă conversație cu acestea.

2) Înlocuiți numele personajului cu cuvintele: el, ea, ei, ele, aceștia,acestea,…și alcătuiți propoziții. Se folosesc imagini din diferite povești sau siluete ale personajelor. Exemplu: „El este prințul Albei ca Zăpada…”;”El este Prâslea Cel Voinic…” „Ea este Luiza din povestea Lebedele…”; „Ei sunt piticii…”; „Ele sunt fetele împăratului…”

3) „Unde merge?” și „Când merge?”- verificarea relațiilor de timp și de loc.

Exemplu: „-Unde merge Cenușăreasa?”; „Câte cuvinte are propoziția alcătuită de tine?” Copiii numără cuvintele și precizează ordinea lor în propoziție.” –Când merge Cenușăreasa la bal?”…seara. Se pun întrebări și despre alte personaje, despre locul pe care acestea îl ocupă într-o imagine prezentată ( lângă, pe, sub, în fața, în spatele, la dreapta, în stânga).

4) „- Cum este personajul preferat?” Folosirea cuvintelor care caracterizează trăsăturile de voință și de caracter ale personajelor: harnic, vesel, curajos, voinic, bun etc. Copiii despart în silabe cuvintele care denumesc calitățile personajelor și număra silabele.

5) „- Spune un personaj care începe cu sunetul…”

6) Dialog între personaje, urmărindu-se expresivitatea și creativitatea copiilor sub forma unor dramatizări scurte.

7) „ Recunoaște cartea” din care vine personajul. Se folosesc cărți de povești pentru copii pe care le recunosc, asociind literele cu imaginile (imaginea) de pe copertă.

8) Scrie numele personajului preferat pe tabla sau folosește literele de la tabla magnetică sau de pe autocolante (după model).

Obținerea performanței: Fișa de muncă individuală va fi intuită de întreaga grupă. Se vor aplica sarcinile fișei. Copiii vor fi îndrumați în funcție de particularitătiile individuale, vor scrie ce doresc.

Cine nu poate scrie, va decora, sa va lipi cu autocolant litere pentru a forma cuvinte la alegere, în spațiul dat.

Evaluarea fișelor: Educatoare va evalua fișele copiilor în funcție de ce au executat, va încuraja copiii care nu au reușit să scrie, astfel încât să le stimuleze interesul pentru scriere.

Încheierea jocului: Aprecierea modului în care s-a desfășurat jocul, și asupra comportamentului copiilor în timpul jocului. Se acordă stimulente.

Notă: Pentru ca jocul să fie cat mai atractiv, între variante se pot introduce cântece și poezii despre personajele din povești.

ÎN CURĂND VOM FI ȘCOLARI

Obiectiv fundamental: Evaluarea cunoștințelor privind comunicarea orală, elemente de limbaj citit-scris, expresivitatea și creativitatea limbajului.

Obiective operaționale:

Cognitiv-informaționale:

să combine (sunete), litere pentru a forma cuvinte;

să asocieze cuvântul scris cu imaginea corespunzătoare;

să alcătuiască propoziții după cerințele formulate;

să despartă cuvintele în silabe și silabele în sunete;

să recunoască convențiile limbajului scris;

b) psiho-motorii:

să-și coordoneze mișcările oculo-motorii în scrierea anumitor convenții;

c) afective:

să dorească să devină școlari;

să răspundă prompt întrebărilor adresate, dovedind o bună stăpânire a cunoștințelor însușite pe parcursul întregului an școlar.

Sarcina didactică:

Asocierea literelor (sunetelor) astfel încât să alcătuiască cuvinte, scurte mesaje, numele personal, cuvinte cu semnificații puternice pentru ei.

Regulile jocului: Copiii vor răspunde prompt cerințelor formulate de educatoare, colaborând cu colegii de echipă pentru câștigarea întrecerii, aplaudând răspunsurile corecte, dovedind astfel cum s-au pregătit pentru școală.

Elemente de joc: Surpriza, întrecerea, aplauzele, închiderea și deschiderea ochilor, ghicitori.

Strategia didactică:

a) Metode: Explicația, demonstrația, conversia, exercițiul, algoritmizarea, problematizarea.

b) Mijloace didactice: Jetoane cu imagini, panou cu cifre, litere, tablă magnetică, tablă de scris,

cretă, cărți de povești, fișe de muncă individuală.

I. Organizare jocului: Frontal, individual.

II. Desfășurarea jocului:

a) Captarea atenției: Prezentarea invitațiilor – învățătorii de la clasa a-IV-a.

b) Reactualizarea cunoștințelor. Enumerarea activităților de pregătire pentru școală.

c) Anunțarea activității și enunțarea obiectivelor

Evaluarea cunoștințelor:

a) Explicarea jocului: Educatoarea va explica copiilor că jocul constă in verificarea tuturor cunoștințelor însușite de ei în cadrul „jocurilor didactice” la „Educarea limbajului”.

1. Verificarea noțiunii de propoziție. Educatoarea cere copiilor să alcătuiască propoziții despre diferite domenii de activitate: natură, om, univers etc. Se cere copiilor să exemplifice o propoziție enunțiativă, una exclamativă și alta interogativă.

Se reprezintă grafic la tablă. Se va recita poezia „Școlărița.”

2. Verificarea cunoștințelor despre cuvinte. Grupa se împarte în două echipe: o echipă alcătuiește propoziții despre un domeniu ales de ei, cealaltă desparte propoziția în cuvinte, numără cuvintele și precizează ordinea lor. Se va cânta cântecul: „Școlarei și școlărițe.”

3. Verificarea noțiunii de silabă. Jocul se desfășoară tot pe echipe. Din fiecare echipă vin trei copii la panou, aleg jetoane cu una-două-trei silabe și le așează la panou, pe coloane, contra-cronometru. Se va recita poezia „Cartea” de V. Carianopol.

4. Verificarea noțiunii de sunet. Se vor folosi mai multe imagini. Copiii vor alege imaginile care încep cu sunetul dat. Se vor corela cu literele corespunzătoare. Se va cânta cântecul: „Eu voi fi mâine școlar”.

5. Ghicitori din lumea școlii. Culegerea „Ghicitori pentru cei mici” de Aurica Martin, 1999. Copii găsesc răspunsul la ghicitoare și-l despart în silabe; stabilesc numărul si ordinea silabelor; precizează cuvântul cu care începe cuvântul; alcătuiesc propoziții în care cuvântul dat să fie când primul, când al doilea, când al treilea.

6. Pe echipe: Denumirea rechizitelor necesare școlarilor. Din ghiozdan se scot pe rând rechizitele. O echipă alcătuiește o propoziție cu cuvântul scos din ghiozdan și cealaltă echipă reprezintă grafic la tablă propoziția, cuvintele și silabele.

7. Pe echipe. Un reprezentant dint-o echipă alege o carte de povești ( de pe masa educatoarei), o deschide și cere unui coleg din cealaltă echipă să recunoască titlul poveștii, literele mari de tipar, numele personajelor principale, punctul, semnul întrebării, semnul exclamării.

8. Scrisoare doamnei învățătoare. Educatoarea împreună cu copiii grupei pregătitoare scriu o scrisoare învățătoarei care ca prelua clasa a-I-a. Se va folosi propoziția eliptică. Copiii o vor completa utilizând cuvinte care să reflecte noțiunile însușite de ei: folosire substantivelor la toate cazurile, singularul și pluralul acestora în funcție de context, pronumele personal și de politețe, adverbele de timp și de loc, verbele la diferite moduri și timpuri. În această scrisoare copiii vor utiliza semne ale limbajului scris, ajutând-o pe educatoare în formularea scrisorii. Se va cânta cântecul: „Cărticica mea”.

Obținerea performanței: Se va lucra pe Fișa nr. ,b,c și d din „Caietul preșcolarului”. Fiecare sarcină din textul grilă va fi explicată separat astfel încât să poată fi receptată de către toți copiii.

Evaluarea fișelor: Educatoarea va evalua fișele copiilor și îi va antrena și pe ei pentru a se autoevalua.

Încheierea jocului: Educatoarea apreciază strădania copiilor, la această activitate și pe tot parcursul anului școlar, pentru a-și însuși cunoștințele necesare activității viitoare în școală. În urma îndemnurilor educatoarei copiii își exprimă dorința: „În curând vom fi școlari”. Se va cânta cântecul „Ora-i de plecat la școală”.

CAPITOLUL IV : CERCETAREA PEDAGOGICĂ

IV.1. Noțiuni generale

„ Cercetarea este o strategie întreprinsă în vederea surprinderii unor relații inedite între componentele acțiunii educaționale și a desprinderii unor soluții și variante optime în desfășurarea sa ulterioară. Cercetarea pedagogică conduce în mod inevitabil la descoperirea unor manifestări și interacțiuni proprii educației și sugerează reguli în vederea creșterii randamentului său.” (Nicola I., Farcaș D., 1992)

Pentru majoritatea cadrelor didactice, cercetarea devine o activitate curentă orientată spre descoperirea unor căi noi de cercetare a eficienței activității domeniului lor, mai ales în raport cu specificul nevoilor copiilor.

Așadar, cercetarea asigură cadrelor didactice o menținere în problematica actuală a științei pedagogice, o autoperfecționare continuă.

Inițiativa cadrelor didactice de a promova ideile originale, inovațiile, spiritului de emulație trebuie stimulată prin acțiunea exigentă și permanentă pentru înlăturarea continuă a banalității, a plafonării și a rutinei, pentru promovarea unui stil de lucru creator, deoarece răspunderea socială a acestora trebuie înțeleasă.

Pentru a se ajunge la acest lucru, de a-i îndruma pe alții, cadrul didactic trebuie să învețe singur, continuu, să se pună la încercare în permanență, desfășurând neîncetat o acțiune pentru autodepășire, pentru că în activitatea de cercetare trebuie să aibă o personalitate puternică, dinamică și creatoare, cu o curiozitate și neliniște care să constituie cheia succesului.

Cercetarea științifică vizează scopuri diferite și se structurează în anumite feluri. În unele cazuri formația sau atitudinea celui care cercetează determină alegerea unuia dintre tipurile de cercetare, dintre care cercetarea fundamentală și aplicativă sunt cele centrale.

Specificul activității didactice desfășurată de cadrul didactic de-a lungul unui șir de ani, în majoritatea cazurilor în aceeași unitate școlară, la care se mai adaugă faptul că mijloacele, cât și efectele pot fi cuantificate și măsurate, permit acestuia să efectueze cercetare longitudinală pe baza propriei munci, dacă aceasta este strict consenată în documentele de planificare și de evidență. O prelucrare atentă datelor poate conduce la concluzii interesante, privind aspectele metodice ale lecțiilor și eficienței diferitelor mijloace în anumite condiții de aplicare ale lor.

Cercetarea pedagogică este o investigație delimitată precis ca temă, născută dintr-o întrebare restrânsă ivită în procesul perfeționării muncii de educație și care-și propune să afle un răspuns cert, temeinic, argumentat științific, finalizat printr-o concluzie. (Nicola, I., Drăgan, I., 1993).

Etapele cercetării :

Prima etapă în conceperea și efectuarea unei cercetări pedagogice este determinarea unei teme de cercetare, cu aplicabilitate pratică, care să contribuie la îmbunătățirea procesului instructiv-educativ.

Tematica cercetării poate fi stabilită din punct de vedere al originii ei, al scopului, al perspectivei cercetării, în cadrul acesteia urmărindu-se corelarea cu teoria pedagogică și cu necesitățile practicii instructiv-educative.

După stabilirea tematicii urmează etapa de determinare a ipotezei, care este de fapt o supoziție în legătură cu tema, cu problema pedagogică ce urmează a fi rezolvată. Aceasta implică întrebarea la care se caută răspuns prin cercetarea ce trebuie să se efectueze.

Cea de-a doua etapă constă în organizarea propriu-zisă a cercetării, bineînțeles după ce s-a proiectat cercetarea și a fost stabilită ipoteza. Această etapă include colectarea datelor, faptelor, informațiilor concrete, a căror analiză va lămuri problema și va permite să optarea între răspunsurile posibile la întrebarea pusă; numărul membrilor colectivului pentru asigurarea valabilității rezultatului cercetării.

Etapa următoare a activității de cercetare presupune cuantificarea datelor culese și prelucrarea acestora, adică sintetizarea rezultatelor obținute în urma probelor, utilizându-se mijloace statistice necesare pentru demonstrarea eficienței modificării încercate, înnoirii introduse.

Concluzia presupune comentarea datelor cercetării, interpretarea și demonstrarea utilității rezultatelor pentru îmbunătățirea procesului instructiv-educativ.

Nicio cercetare pedagogică nu se clădește pe gol indiferent de originalitatea ideii care o pune în mișcare. O bogată cultură pedagogică și literară întreține focul viu al cercetării, îi deschide perspective, dar o și ajută să ocolească drumuri bătute și să le recunoască, ba chiar să afle date utile. De aceea, această activitate de cercetare începe cu „înarmarea” teoretică prin studiu individual a tot ceea ce literatura de specialitate oferă nou,, cât și experiența înaintată a unor cadre didactice. Pentru a putea ajunge la activitatea propriu-zisă de cercetare trebuie să se aibă în vedere o profundă și completă cunoaștere și înțelegere a ceea ce trebuie făcut.

IV.2. Obiectivele și ipoteza cercetării

Această cercetare desfășurată în grădiniță are ca temă „Utilizarea jocului didactic pentru activizarea vocabularului la preșcolari”.

Alegerea acestei teme a fost strâns legată de importanța problemei cu privire la însușirea corectă a limbii materne și a stimulării comunicării orale a preșcolarilor, obiectiv prioritar al educării limbajului.

Ipoteza :

Această cercetare își propune să investigheze eficiența folosirii jocului didactic cu privire la activizarea vocabularului într-un ritm mai rapid la vârsta preșcolară.

Cercetarea de față reliefează doua categorii de variabile, astfel că variabila independentă este exprimată de jocul didactic, considerat activitate de bază în stimularea comunicării la preșcolari., iar cea dependentă este exprimată de formarea capacităților de comunicare a preșcolari, creșterea motivației și îmbunătățirea rezultatelor școlare.

Obiective :

Pe parcursul și la sfârșitul acestei activități de cercetare, cadrul didactic va fi capabil :

O1. : să evalueze obiectiv cunoștințele, capacitățile proceselor cognitive, priceperile, deprinderile, abilitățile de comunicare dobândite de preșcolari până la debutul grupei mijlocie;

O2. : să înregistreze, compare și interpreteze rezultatele obținute la probele inițiale, formative și sumative, urmărind evidențierea progresului realizat de preșcolari;

O3. : să utilizeze la grupul experențial, în permanență, a unor strategii diverse, atractive, bazate pe jocul didactic, ca factor determinant al dezvoltării capacităților de comunicare la preșcolari, reflectate în progresul și îmbunătățirea performanțelor acestora;

O4. : să valorifice rezultatele cercetării în vederea eficientizării demersurilor didactice ulterioare.

Metodele folosite în cercetare :

În cadrul desfășurării activității de cercetare s-au folosit metode de culegere și metode de prelucrare a datelor, și anume : observația, teste de verificare a limbajului, experimentul.

Scopul observației a constat în surprinderea unor elemente ale limbajului și comunicării, atât în activitățile liber-alese, cât și în cadrul activităților comune desfășurate cu întreaga grupă de preșcolari.

În demonstrarea ipotezei a fost inițiat experimentul, care a constat în măsurarea efectului produs ca urmare a introducerii factorilor experimentali – utilizarea jocului didactic în activitatea de dezvoltarea a vorbirii, cu colectivul de copii din grupa mijlocie „A” a Grdiniței nr. 122, București.

Teste de verificare a limbajului : această metodă se folosește atât în etapa pre-experimentală, cât și în cea post-experimentală, rezultatele acesteia oferind posibilitatea obținerii unor informații obiective asupra dezvoltării și îmbogățirii limbajului.

Metoda experimentului : Prin folosirea acestei metode, cercetătorul poate schimba unele evenimente sau procese educaționale, cu scopul de a le observa, măsura și evalua.

IV.3. Eșantioane

Eșantionul de conținut :

Pentru analizarea efectelor produse de introducerea variabilei independente au fost adaptate jocuri didactice pentru dezvoltarea abilităților de comunicare.

Eșantionul de subiecți :

Subiecții investigației au fost preșcolarii grupei mijlocie din cadrul Grădiniței Nr. 122, având un efectiv de 25 copii.

IV.4. Locul, perioada și etapele cercetării

Activitatea de cercetare s-a desfășurat în cursul semestrului al II-lea, lunile Februarie – Martie ale anului școlar 2013/2014, în cadrul Grădiniței Nr. 122.

Cu privire la desfășurarea activității de cercetare s-a procedat astfel :

S-a verificat nivelul limbajului preșcolarilor de la grupa mijlocie, prin aplicarea unui test de evaluare inițială;

S-a desfășurat activitate de consolidare a poveștilor folosind jocul didactic pentru educarea și dezvoltarea vocabularului;

S-a aplicat o probă de evaluare finală în luna martie, pentru confirmarea ipotezei, aceasta având aceeași structură ca și la proba de evaluare inițială, dar cu un grad mai mare de dificultate.

Etapele cercetării

Etapa pre-experimentală :

Această etapă s-a desfășurat la începutul celui de-al doilea semestru, în luna februarie. Având în vedere că cercetătorul este cadrul didactic de la grupă, sunt cunoscute toate datele cu privire la nume, prenume, atât al părinților, cât și al copiilor, evoluția fiecărui copil din punct de vedere educativ, dar și psihopedagogic.

Această etapă, prin intermediul unor probe desfășurate sub formă de joc-exercițiu, vizează cunoașterea stadiului în care se află copiii la începutul experimentului :

Gradul de cunoaștere și operare cu elemente componente ale unor structuri gramaticale : „propoziția”, „cuvântul”, „silaba”.

Recunoașterea unor personaje din poveștile cunoscute;

Exprimarea gramaticală corectă;

Nivelul vocabularului.

Proba de evaluare

Unitatea de conținut : exprimarea gramaticală corectă

Obiective de referință :

Să-și îmbogățească vocabularul activ și pasiv pe baza experienței pesonale și a relațiilor cu ceilalți;

Să formuleze corect propoziții, folosind cuvintele în contexte adecvate.

Obiective operaționale :

Pe parcursul și la sfârșitul activității, preșcolarii vor fi capabili :

O1. Să asocieze cuvintele pronunțate oral cu imaginea la care se referă, cu observarea diferenței dintre singular și plural;

O2. Să alcătuiască propoziții pe baza imaginilor, realizând acordul dintre subiect și predicat;

O3. Să despartă corect în silabe cuvinte simple, dar și complexe;

O4. Să recunoască personajele din imagini.

Conținutul itemilor :

I.1 Arată obiectul pe care l-am numit ! Spune unul / multe !

I.2 Citește imaginea și spune : ce face? ce fac ?

I.3 Citește imaginea și recunoaște povestea din care face parte personajul.

Descrierea rezultatelor :

CA = comportament atins

CD = comportament în curs de dezvoltare

Descriptori de performanță

Etapa experimentului propriu-zis :

În cadrul acestei etape, se promovează o manieră de lucru atractivă, sub amprenta jocului, îmbinându-se metodele intuitive cu cele verbale, strategii activ-participative, integrându-se jocurile în activități inter și transdisciplinare, selectându-se jocuri interesante atractive.

Jocul didactic “Spune mai departe” vizează respectarea acordului dintre subiect și predicat, activizarea gândirii logice prin găsirea cuvintelor corespunzătoare ca sens și rapiditatea în gândire.

Instructaj :

“Eu voi citi o poveste. Te rog să fii atent și să mă asculți. Când nu voi mai sti ce să spun, mă voi opri, dar tu trebuie să ma completezi.”

În cadrul acestui joc se poate folosi textul povestirii “Alba ca Zăpada și cei șapte pitici” din care se omit cuvinte, în mod intenționat.

În timpul jocului, copiii acordă multă atenție, ascultând povestea, pentru a identifica rapid cuvintele omise. Din faptul că participarea copiilor este activă, se înțelege că ei cunosc conținutul poveștii.

„Era limpede că afurisita de cotoroanță încerca s-o păcălească pe ………, să se vâre în ……….. pentru a o închide acolo. Căci de îndată ce ar fi fost acolo,……. ar fi închis cuptorul și ar fi lăsat-o pe biata micuță să se ….. și apoi ar fi mâncat-o! Numai că ……….. copil isteț și-și dădu seama numai decât ce gânduri cocea …….. și se prefăcu că-i nătângă și nenîndemânatică.

Notarea : pentu fiecare lacună completată copilul este notat cu un punct.

Rezultatele obținute :

Jocul didactic “De-a școala”

Scopul : evaluarea nivelului de dezvoltare a limbajului și a comunicării orale a preșolarilor sub aspect fonetic, lexical, gramatical, expresiv.

Tehnica aplicării : copiii sunt solicitați să denumească cuvinte de pe imagini, să despartă cuvântul în silabe.

Instructaj : “Gândește bine de câte ori deschizi gura”.

Notare : se notează cu un punct pentru fiecare răspuns corect.

Rezultate obținute

Pentru folosirea corectă a substantivelor la singular și plural, o posibilă variantă este “Eu spun una, tu spui multe”.

Tehnica aplicării : copiii aleg un jeton de pe masă, denumesc imaginea și cer colegilor să spună opusul acesteia, singularul sau pluralul. Copiii alcătuiesc propoziții folosind corect substantivele la numărul singular și plural.

Instructaj : “Privește cu atenție imaginea și spune ce știi despre acest lucru.”

Notarea : se apreciază atât corectitudinea răspunsului, cât și amplitudinea fluxului verbal, numărul cuvintelor prin care copilul își formulează propoziția.

Se acordă 2 puncte pentru fiecare răspuns corect, 1 punct pentru conținut, 1 punct pentru amplitudinea fluxului.

Rezultate obținute :

Jocul didactic “Repetă ce spun eu” urmărește pronunțarea corectă a silabelor.

Tehnica aplicării : educatoarea va pronunța o anumită silabă, iar copilul cu care aceasta dă mâna trebuie să repete și să găsească o altă silabă asemănătoare, diferind printr-un singur sunet. Se poate proeda la fel și cu un cuvânt. Dacă copilul solicitat nu răspunde promt, se trece la alt copil.

Instructaj : “Ascultă cu atenție și repetă după mine, dar adaugă-I altă silabă. “

Se vor pronunța silabe în perechi, după care se vor căuta combinații de silabe care se aibă sens.

Pentru a verifica în ce măsură copiii preșcolari stăpânesc cunoștințe și deprinderi necesare însușirii logice a unor idei din povești s-a desfășurat jocul didactic “Televizorul”. În cadrul desfășurării jocului, ca mijloace de învățământ, se poate folosi un televizor confecționat din hârtie de carton, în care vor fi introduse ilustrațiile, imagini stimulente.

Regulile jocului : copiii vor privi un film la televizor. Vor apărea imagini din povești cunoscute de ei. Preșcolarii sunt solicitați să spună cum se numește povestea respectivă, ce personaje apar în imagine, ce se petrece în imagine.

Ca elemente de joc, se folosesc : surpriza, întrecerea, aplauzele.

Data : 15.02.2014

Grupa Mijlocie

Denumirea activității : DLC – educarea limbajului

Tema proiectului : În lumea poveștilor

Tema activității : “Televizorul” – joc didactic

Tipul activității : fixarea și consolidarea cunoștințelor

Forma de organizare : frontal, pe grupe

Durata : 20 – 25 minute

Scopul : sistematizarea cunoștințelor copiilor cu privire la personajele din poveștile învățate;

Obiective operaționale :

Pe parcursul și la sfârșitul activității copiii preșcolari vor fi capabili :

O1. – să identifice povestea din care face parte imaginea ;

O2. – să recunoască personajele din poveste;

O3. – să reproducă dialogul dintre personaje;

O4. – să răspundă clar și concis la întrebările educatoarei;

O5. – să manifeste interes pentru participare la activitate.

Sarcina didactică : recunoașterea unor povești și personaje , după ilustrații, reproducerea dialogului dintre personaje.

Strategii didactice :

Metode și procedee : explicația, exercițiul, problematizarea, conversația.

Mijloace didactice : un televizor confecționat din carton, imagini din povești cunoscute, invitatul supriză.

Bibliografie :

1) Ministerul Educației Naționale, „Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii”, București, 2000.

2) Domșa, I., Domșa, M., Ivănuș, Z. – „Dezvoltarea vorbirii în grădinița de copii și în clasele I și a II-a”, E.D.P., București, 1996.

Etapa post-experimentală :

În etapa post-experimentală se aplică o probă de evaluare, pornind de la cea din etapa pre-experientală, dar cu adăugiri de elemente noi de conținut transmise, precum și a unui grad sporit de dificultate.

Probă de evaluare

Obiective operaționale :

Pe parcursul și la sfârșitul activității, preșcolarii vor fi capabili :

O1. Să sesizeze dezacordul dintre unele părți de vorbire în mod intuitiv, formulând propoziția în mod corect;

O2. Să construiască propoziții pe baza acțiunilor din imagini, folosind correct acordul dintre subiect-predicat;

O.3. Să recunoască personaje din poveste și să realizeze legătura dintre acestea cu povestea respective.

Conținutul itemilor

I.1. “Am spus bine, nu am spus bine?” Ascultă propoziția spusă de mine și spune dacă e corectă sau nu. Spune propoziția corecta.

I.2. Ce face ? Ce fac ? ; Ce face ea ? Ce fac ele ? Ce face el? Ce fac ei ?

I.3. Privește imaginile cu atenție și spune din ce poveste face parte personajul, povestind un fragment din poveste.

Descriptori de performanță

IV.5. Prezentara și interpretare datelor cercetării

În această etapă s-a avut în vedere înregistrarea rezultatelor obținute de subiecți. În luna martie s-a aplicat o probă de evaluare grupei experimentală în scopul de a confirma sau infirma ipoteza experimentului. Proba de evaluare finală a avut un grad de dificultate mai ridicat în comparație cu proba de evaluare inițială.

Pe parcursul desfășurării activității de cercetare s-au aplicat teste formative pentru a observa dacă jocurile didactice aplicate la grupa experimental au efectul dorit. Bineînțeles că s-a sesizat o îmbunătățire a nivelului de pregătire a preșcolarilor implicați în cercetare.

În primă fază, s-a făcut o prelucrare sumativă, respectiv analizarea, ordonarea, gruparea, clasificarea, sistematizarea datelor obținute, în urma fiecărui test aplicat. S-a recurs la condensarea acestor date în tabele.

Rezultatele obțiute în urma prelucrării datelor cu ajutorul modalităților de inventariere, au fost interpretate în direcția găsirii unor explicații și soluții de optimizare a activităților educaționale.

Majoritatea copiilor are un potențial cognitiv bun, capacitățile cognitive fiind bine dezvoltate, dețin spirit de observație, gândire logică rapidă.

De asemenea, comportamentele verbale măsurate au fost atinse de foarte mulți copii, o pondere mai mică de copii au aceste comportamente încă în dezvoltare.

De altfel, s-a apreciat faptul că aproximativ toți copiii manifestă inițiativă în executarea sarcinilor coletive, cum a fi : distribuirea materialelor, strânsul jucăriilor, menținerea ordinii. S-a observat că socilaizarea prin joc este foarte bună, micile excepții indentificate necesitând muncă individuală.

În urma interpretării rezultatelor obținute la aplicarea probei finale, se poate constata că majoritatea copiilor cunosc semnificația corectă a cuvintelor întrebuințate și le folosesc corect, potrivit sensului pe care să-l dea în diferite situații, toți copiii care au frecventat grădinița formulează corect forma de plural, în funcție de genul substantivelor utilizate și se exprimă în propoziții, folosesc expresii frumoase în contexte noi, recunosc personajele din poveste, ceea ce demonstrează că folosirea jocului didactic în cadrul activităților ajută la o deschidere din partea copiilor, o mai mare ușurință de a comunica, dovedit și prin interpretarea rezultatelor anterioare.

De asemenea, este evidențiat modul de implicare a copiilor în activități, limbajul copiilor este mai bogat.

În urma acestui experiment se confirmă ipoteza formulată : prin utilizarea jocului didactic, vocabularul preșolarilor se îmbogățește observabil.

Prezentate ca niște jocuri de învățare, de cooperare, distractive, nu de concentrare, activitățile de educare a limbajului învață copiii să-și rezolve singuri probleme le grup, să ia decizii.

Se poate observa că grupa mijlocie a ajuns la acest nivel datorită faptului că activitatea de

învățare a fost un proces conștient în care relația educatoare – copil a facilitat comunicarea și participarea activă a copiilor la însușirea tuturor obiectivelor noii programe.

CONCLUZII

Jocul a fost utilizat pe larg drept unul dintre principalele mijloace de educare a copiilor. Jocul reprezintă principala formă de viață a copilului, o formă esențială, universala și unică de educație a acestuia, care apare în mod spontan. La această vârstă, dezvoltarea psihologică a copilului nu se realizează de la sine, copilul trebuie să se dezvolte în ritmul său propriu. Pentru aceasta recurge la două instrumente, și anume jocul și imitația.

În primul rând, jocul deține un rol important în dezvoltarea copilului. Acesta tinde să intre într-un raport acționar cu lucrurile care-i sunt direct accesibile, dar și să acționeze ca adultul. Mai întâi copilul intră în contact cu obiectele ce îi sunt accesibile, fără să.l observe pe adult. La început, copilul este fascinat și absorbit de obiect, detașându-se de adult și observă că acționează ca și adultul. De acum, adultul și acțiunile sale încep să apară drept modele în perspectiva copilului.

Manifestarea jocului se desfășoară ca o activitate intim legată de sfera trebuințelor copilului. În timpul activității de joc se produce orientarea emoționl-acțională primară în sensurile activității umane, apare conștiința locului său propriu în sistemul raporturilor ce-i guvernează pe adulți, dar copilul percepe necesitatea de a fi și el adult.

Jocul reprezintă o formă de activitate prin intermediul căreia se produce formarea premiselor pentru trecerea acțiunii mintale la o etapă nouă, a acțiunilor mintale sprijinite pe limbaj.

Grădinița reprezintă prima treaptă a sistemului de învățământ căreia îi revine nobila sarcină de a organiza cu atenție experiențele de limbaj ale copilului, unde comunicarea și limbajul au o importanță deosebită.

Activitatea de practică demonstrează că , pe lângă procesul didactic, trebuie să existe o diagnosticare a activității verbale și o înregistrare practică a evoluției limbajului copilului, ce se bazează pe evaluări sumative și continue, aceasta constituind o evoluție definitorie a procesului de îndrumare a educării limbajului la această vârsta. Este important de știut că trebuie să se vorbească cu copiii, să fie ascultați, să li se arate cărți, imagini, să fie învățați să le folosească. La vârsta preșcolară, necesitatea procesului de îndrmare a educării limbajului prezintă argumente de ordin psihologic și pedagogic. Argumentele de ordin psihologic evidențiază faptul că vârsta preșcolară constituie o etapă decisivă în însușirea corectă a vorbirii datorită modificărilor calitative și cantitative, care urmărește însușirea pronunției corecte a tuturor fenomenelor, intensificarea funcțiilor cognitive ale limbajului, asimilarea structurii gramaticale. Argumentele de ordin pedagogic scot în evidență rolul decisiv pe care îl dețin influențele sistematice asupra dezvoltării vorbirii copiilor, cu atât mai mult cu cât acest proces este dependent de mediul de vorbire, de modul de exprimare al adulților.

Principalul obiectiv al activităților instrutiv-educative din grădina de copii îl constituie formarea personalității individuale a copilului, ținându-se cont de ritmul său propriu, de nevoile afective ale copilului și de activitatea fundamentala, jocul.

De asemenea, suficient de importantă este și introducerea în activitatea de practica preșcolară a mai multor jocuri cu scopul de a însuși pronunția corectă a sunetelor, de a dezvolta auzul fonematic.

În cadrul desfășurării activităților didactice din grădiniță, jocul didactic este folosit ca mijoc de predare, dar cu deosebire ca mijloc de consolidare și aplicare a cunoștințelor însușite.

Jocurile didactice ajută la realizarea anumitor sarcini de dezvoltare a vorbirii, la îmbogățirea și exersarea vocabularului activ al copiilor, la cultivarea exprimării corecte, la dezvoltarea capacității de a reda conțintul unor povestiri.

Prin intermediul jocului didactic se fixează, se precizează și se activează vocabularul copiilor, jocul reprezentând un mijloc eficace în corectarea pronunției și însușirea unor construcții gramaticale.

Este evident faptul că jocul didactic constituie activitatea cea mai firească și eficientă în dezvoltarea multilaterală a copilului, în priceperea și înțelegerea lumii înconjurătoare, în stimularea dorinței preșcolarului de a cunoaște și de a-și exprima gândurile și impresiile. De aici reiese valoarea educativă a jocului didactic pentru dezvoltarea vorbirii.

Ca urmare, prin jocul didactic se cultivă încrederea în forțele proprii și spiritul de răspundere, de colaborare și ajutor reciproc.

Activitatea importantă din grădinița de copii o reprezintă jocul didactic, deoarece de reușita acestuia depinde însușirea tuturor deprinderilor intelectuale ale copilului.

Concluzia pedagogică este lesne de desprins. În cadrul desfășurării jocurilor didactice este necesar ca sarcina didactică să fie prezentată într-o formă atractivă, saturată de elemente de joc, care ușurează rezolvarea sarcinii didactice, stimulează vorbirea, stârnește copiilor dorința de a-și comunica gândurile, impresiile, de a se mai juca. În felul acesta, jocul devine o activitate irezistibilă, prin care copilul își dezvoltă vorbirea.

În concluzie, dacă preșcolarului și experiențelor acestuia în domeniul limbajului le este acordată atenția cuvenită în grădiniță, acesta va avea un ascendent la școală în defavoarea colegilor care nu au frecventat grădinița.

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

***. (1981). Revista de Pedagogie. Perfecționarea activității metodice în grădinițe.

***. (1999 ). Revista învățământului preșcolar . Nr. 3-4 .

***. (2001). Documentar metodic pentru activitățile de educare a limbajului la preșcolari . București: Editura V&I Integral.

***. (2002). Revista dedicată cadrelor didactice – Învățământ primar. Nr. 1.

***. (2003). Revista dedicata cadrelor didactice – Învățământul primar. Nr.1-3.

***. (2004). Revista dedicată cadrelor didatice – Învățământul primar. Nr. 2-3.

***. (2004). Revista Învățământului preșcolar. Nr. 3-4.

***. (2004). Revista Învățământului Preșcolar. Nr. 1-2 .

***. (2005). Revista dedicată cadrelor didactice – Învățământul primar. Nr. 1-2.

***. (2005). Revista Învățământului Preșcolar. Nr.3-4.

***. (2008). Revista dedicată cadrelor didactice – Învătământul primar. Nr. 1-4 .

***. (2013). Învățământul preșcolar și primar. Nr. 3-4.

Ana Aurelia, C. S. (2000). Jocuri didactice pentru educarea limbajului. București: Tehno-Art.

Bădică Tatiana, M. E. (1974). Jocuri didactice pentru cunoașterea mediului și dezvoltarea vorbirii. București: Editura Didactică și Pedagogică.

Bădică Tatiana, M. E. (1979). Exerciții pentru dezvoltarea vorbirii preșcolarilor. București: Editura

Chateau, J. (1970). Copilul și jocul. București: E.Didactică și Pedagogică.Didactică și Pedagogică.

Cristea, S. (2000). Dicționarul de pedagogie. București: Editura Litera Internațional .

Damșa, , Z.I. (1999). Dezvoltarea vorbirii în grădinița de copii și în clasele I și a II-a. București : Editura Didactică și Pedagogică.

Ecaterina, V. (1999). Educația copilului preșccolar. București: Editura Pro Humanitate .

Huisinga, J. . (2006). Homo Ludens . Ed. Humanitas .

Mitu, F., Antonovici, Ș. (2005). Metodica activităților de educare a limbajului în ănvățământul preșcolar. București: Humanitas Educațional.

Molan, V. (2013). Didactica disiplinei "Limba și Literatura română" în învățământul primar . București: Editura Miniped.

Nicola , F. D. (1992). Teoria educației și noțiuni de cercetare pedagogiă . București: Editura Didactică și Pedagogică .

Nicola I., Drăgan, I. (1993). Cercetarea psihopedaogică .

Ona Nicoleta, P. C. (n.d.). Laborator metodic pentru domeniul experențial Limbă și Comunicare. Editura Diana .

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

***. (1981). Revista de Pedagogie. Perfecționarea activității metodice în grădinițe.

***. (1999 ). Revista învățământului preșcolar . Nr. 3-4 .

***. (2001). Documentar metodic pentru activitățile de educare a limbajului la preșcolari . București: Editura V&I Integral.

***. (2002). Revista dedicată cadrelor didactice – Învățământ primar. Nr. 1.

***. (2003). Revista dedicata cadrelor didactice – Învățământul primar. Nr.1-3.

***. (2004). Revista dedicată cadrelor didatice – Învățământul primar. Nr. 2-3.

***. (2004). Revista Învățământului preșcolar. Nr. 3-4.

***. (2004). Revista Învățământului Preșcolar. Nr. 1-2 .

***. (2005). Revista dedicată cadrelor didactice – Învățământul primar. Nr. 1-2.

***. (2005). Revista Învățământului Preșcolar. Nr.3-4.

***. (2008). Revista dedicată cadrelor didactice – Învătământul primar. Nr. 1-4 .

***. (2013). Învățământul preșcolar și primar. Nr. 3-4.

Ana Aurelia, C. S. (2000). Jocuri didactice pentru educarea limbajului. București: Tehno-Art.

Bădică Tatiana, M. E. (1974). Jocuri didactice pentru cunoașterea mediului și dezvoltarea vorbirii. București: Editura Didactică și Pedagogică.

Bădică Tatiana, M. E. (1979). Exerciții pentru dezvoltarea vorbirii preșcolarilor. București: Editura

Chateau, J. (1970). Copilul și jocul. București: E.Didactică și Pedagogică.Didactică și Pedagogică.

Cristea, S. (2000). Dicționarul de pedagogie. București: Editura Litera Internațional .

Damșa, , Z.I. (1999). Dezvoltarea vorbirii în grădinița de copii și în clasele I și a II-a. București : Editura Didactică și Pedagogică.

Ecaterina, V. (1999). Educația copilului preșccolar. București: Editura Pro Humanitate .

Huisinga, J. . (2006). Homo Ludens . Ed. Humanitas .

Mitu, F., Antonovici, Ș. (2005). Metodica activităților de educare a limbajului în ănvățământul preșcolar. București: Humanitas Educațional.

Molan, V. (2013). Didactica disiplinei "Limba și Literatura română" în învățământul primar . București: Editura Miniped.

Nicola , F. D. (1992). Teoria educației și noțiuni de cercetare pedagogiă . București: Editura Didactică și Pedagogică .

Nicola I., Drăgan, I. (1993). Cercetarea psihopedaogică .

Ona Nicoleta, P. C. (n.d.). Laborator metodic pentru domeniul experențial Limbă și Comunicare. Editura Diana .