Jocul Didactic Ca Metoda de Evaluare la Prescolari

Cuprins

Introducere

Privită sub aspectul tabloului complex al dezvoltării psihice pe care o presupune, copilăria poate fi caracterizată ca o perioadă de umanizare și socializare a individului. La vârstă preșcolară, jocul reprezintă activitatea fundamentală prin care copilul își însușește anumite achiziții. În tot acest ansamblu de acțiuni instructiv educative se plasează copilul, atât ca obiect dar și ca subiect al devenirii lui sociale.

Tema aflată în studiu ocupă un loc bine precizat în literatura de specialitate, prin influențele multiple pe care jocul în ansamblu și jocul didactic, în special, le exercită asupra copilului, și prin rolul pe care îl ocupă acesta în activitățile instructiv educative din grădiniță prin evaluarea cunoștințelor.

Jocul este socotit a fi activitatea fundamentală a copiiilor preșcolari, deoarece aduce în permanență contribuții extrem de valoroase în dezvoltarea atât în plan instructiv (favorizează asimilarea de cunoștințe, priceperi, deprinderi, tehnici și operații de lucru cu informațiile acumulate), cât și în cel formativ-educativ (formarea, dezvoltarea și perfecționarea personalității; dezvoltarea pe plan intelectual, etic, estetic și fizic).

Jocul oferă educatoarei prilejul de a atinge obiective importante ce țin de evaluarea priceperilor, deprinderilor, a comportamentelor dobândite de fiecare copil în procesul instructiv-educativ; el realizeză într-un mod eficient și antrenant verificarea, precizarea, adâncirea, consolidarea și sistematizarea cunostințelor însușite de copii, astfel încât ambii parteneri ai procesului de evaluare (evaluatorul și evaluatul) să conștientizeze nivelul atins și să tindă spre performanțe cât mai înalte.

Date fiind implicațiile jocului didactic în întreaga activitate a preșcolarilor, este lesne de înțeles de ce am optat pentru această temă. Doresc, prin lucrarea de față, să adâncesc și mai mult încrederea că jocul didactic rămane nu numai modalitate fundamentală de organizare a activităților din gradiniță, ci și cea mai eficientă metodă de evaluare la preșcolari.

Se cunoaște faptul că jocul este principala formă de realizare a procesului de predare- învățare la preșcolari și, întrucât evaluarea face parte integrantă din acest proces (după cum voi aminti în capitolele care urmează), putem deduce cu toată certitudinea că evaluarea preșcolarilor se poate realiza prin joc didactic.

Primul capitol tratează noțiunile elementare de evaluare, definind acest termen atât de complex precum și caracteristicile acestuia. Pentru a facilita asimilarea acestui concept s-a discutat despre caracteristicile și funcțiile pe care le îndeplinește evaluarea, încercându-se o clasificare a ei, o privire de ansablu asupra importanței acestui proces.

Al doilea capitol abordează rolul pe care îl are jocul didactic în activitățile desfășurate în grădiniță, încercându-se o detaliere a valorii instructiv educative pe care o are jocul didactic în activitățile din grădiniță.

Am încercat să privesc dincolo de modul în care se joacă copilul dorind să înțeleg aspectele cele mai profunde ale jocului didactic și rolul pe care îl are acesta, de aceea ultimul capitol e dedicat înțelegerii acestui concept. Am ales această temă pentru a aprofunda înțelegerea mecanismelor care guvernează creșterea armonioasă, pentru a vedea în ce măsură influențează jocul didactic procesul de evaluare din grădiniță.

I. Aspecte generale privind evaluarea

Evaluarea a devenit în ultimii ani centrul multor dezbateri în educatie și învățătmânt. Teoria și practica pedagogică modernă promovează o evaluare care face tranziția de la noțiunea de control al însușirii cunoștințelor, la conceptul de evaluare atât a rezultatelor învățării, dar mai ales a proceselor pe care le implică.

Este unanim acceptată idea conform căreia, din perspesctiva abordării curriculare și sistematice a procesului de învățământ, evaluarea face parte integrantă dintr-un tot, nu trebuie tratată izolat, ci în strânsă corelație cu celelate activități prin care se realizează procesul de învățământ, cu predarea și învățarea. Evaluarea interesează din ce în ce mai mult din punctul de vedere al procesualitații sale, al funcționării și al rolurilor pe care le joacă.

I.1 Definiții ale evaluării. Cadrul general

În sensul cel mai larg, evaluarea se concretizează asupra eficienței sistemului de învățământ, considerat ca un subsistem la sistemului social. Ea se pronunță asupra funcționalității sistemului de învățământ, prin prisma felului în care acesta răspunde așteptărilor și exigențelor societății.

În pedagogie, evaluarea vizează eficiența învățământului prin prisma raportului dintre obiectivele proiectate si rezultatele obtinute de catre elevi în activitatea de învățare. Evaluarea se realizează de către profesor prin strategii didactice adecvate, încheindu-se cu aprecieri asupra funcționării interne a acțiunii educaționale. Consemnând rezultatele, se scot în evidență și mecanismele care au condus la obținerea lor, precum și evoluția posibilă a rezultatelor respective.

Deși evaluarea constituie o componentă indispensabilă a tuturor manifestarilor omului, definirea evaluării nu este lipsită de dificultăți.

Numeroși teoreticieni (atât români cât și străini) au redat formulări reprezentative care surprind specificul evaluării.

Joel Davitz și Samuel Ball arătau ca evaluarea „este procesul de apreciere a sistemului educațional sau a unei părți a sistemului, (…) prin care se stabilește dacă sistemul (de învățământ) își îndeplinește funcțiile pe care le are, dacă obiectivele sistemului sunt realizate” (J.R. Davitz, S. Ball, 1978, p. 161-162)

Benjamin Bloom apreciază ca evaluarea se constituie ca raspuns al unui scop bine determinat. Astfel, evaluarea apare ca „formulare (…) a unor judecăți asupra valorii anumitor idei, lucrări, situații, metode, materiale etc.” (I. Nicola, 1994, p. 213).

Schaub și Karl G. Zenke surprind într-o manieră concisă faptul că evaluarea constă în „culegerea, valorificarea, aprecierea și interpretarea informațiilor rezultate din procesul de evaluare.”(H. Schaub, K. Zenke, 2001, p.100-101).

Definiția formulată de Petru Lisievici evidențiază sensul restrâns al evaluarii (valabil în sfera educației). Prin evaluare se desemnează „o activitate prin care sunt colectate, asamblate și interpretate informații despre starea, funcționarea și/sau evoluția probabilă a unui sistem (fie acesta elev, profesor, instituție de învățământ sau sistem de învațământ), o activitate a cărei specificitate este conferită” (P. Lisievici, 1992, p.13.) de un ansamblu de caracteristici: orientarea spre scop, atitudinea metodologică, existența unor criterii și a secvenței de interpretare, înregistrarea și interpretarea, efectul retroactiv.

Acest sens se regăsește parțial și în definiția dată de Adrian Stoica: „evaluarea este procesul de colectare sistematică, orientată de obiectivele definite, a datelor specifice privind evoluția și/sau performanța evidențiate în situația de evaluare, de interpretare contextuală a acestor date și de elaborare a unor judecăți de valoare cu caracter integrator care poate fi folosită în diverse moduri, prespecificate însă în momentul stabilirii scopului procesului de evaluare”. (A. Stoica (coord.), 2001, p.10.)

I.2 Importanța evaluării în actul didactic

Evaluarea poate fi considerată o procedura constant asociată la procesul educativ. Ea realizează cele mai multe și mai importante dintre procesele de feed-back, menite să permite acțiunilor educative să se desfășoare eficient. De aceea evaluarea reprezintă unul dintre procesele pe care le implică educația, fiind într-o stransă și permanentă legatură cu celelalte procese ale acesteia.

În activitățile educative, evaluarea deține nu doar rolul general ca factor de reglare, ci și un rol special, ca demers științific, atunci când se transformă într-o resursă esențială de formare a educatului, de modelare a acestuia.

Pornind de la această înțelegere a rolului evaluării în actul didactic, se poate observa că evaluarea are ca și obiect nu numai produsul activității, ci și procesul prin care s-a ajuns la rezultatele obținute.

Deoarece procesul de învățământ este un poces cu autoreglare, fluxul informațional circulă în ambele sensuri de la comanda spre execuție și invers, de la execuție spre comandă. Cea din urmă se realizează prin conexiune inversă. Existența acestei secvențe face ca procesul de învățământ să fie nu numai un proces reglabil, ci și unul autoreglabil (de conectare interdependență și direcționare conștientă în virtutea organizării sale interne și a circulației fluxului informațional).

Prin conținutul său, evaluarea urmarește să determine modul în care obiectivele stabilite se îndeplinesc în activitatea practică.

Indiferent de forma pe care o îmbracă după R. W. Tyler procesul evaluării parcurge mai multe etape, și anume:

Definirea și cunoasterea prealabila a obiectivelor procesului de învățământ;

Creearea situaților de învățare ce permit elevilor să realizeze comportamentul impus de aceste obiective;

Selectarea și aplicarea metodelor și instrumentelor de înregistrare și măsurare a rezultatelor;

Desfășurarea procesului de înregistrare și măsurare;

Evaluarea și analiza datelor culese;

Concluzii și aprecieri diagnostice pe baza datelor obținute.

I.3 Funcțiile evaluării

Indiferent de nivelul la care se realizează, evaluarea îndeplinește funcții sociale (ce decurg din însăși esența interacțiunilor dintre învățământ si societate) și pedagogice.

Funcțiile pedagogice ale evaluării constau în aceea că oferă informații privitoare la relațiile dintre componentele interne ale acțiunii educaționale, în special a celor dintre cadru didactic și elevi. Prin înregistrarea performanțelor obținute de către elevi există posibilitatea de apreciere a modul în care obiectivele proiectate s-au materializat în “realitati” psihice, au devenit componente ale personalității umane. Cunoașterea acestor aspecte reprezintă pentru evaluator un cadru de referință în aprecierea și autoaprecierea muncii sale, iar pentru elevi un factor stimulator în procesul de învățare.

Funcția constatativă, de cunoaștere a stării feneomenului evaluat, are menirea de a pune în evidență “ce este și cum este fenomenul evaluat”; asigură cunoașterea comportamentelor dobândite în etapele de învățare în raport cu baremele minimale; se concretizează în rezultatele obținute (prin măsurare și apreciere) după criteriul de performanță.

Funcția diagnostică, de explicare a situației existente; pune în evidență ce se află la originea situației existente, care sunt factorii și condițiile care au generat-o “cum se explică și din ce cauză”; relevă educatoarei punctele critice, lacunele instrucționale ale procesului, impunând elaborarea unui program ameliorativ adecvat.

Funcția predictivă, de ameliorare și de prognoză, se concretizează în deciziile de amelioare precum și în predicția evoluției activității și a rezultatelor evaluate; direcționează, pe baza rezultatelor constatate, activitatea în etapele următoare, anticipând situațiile de instruire viitoare. Acestea trei funcții reprezintă funcțiile generale ale evaluării care sunt completare, se presupun reciproc.

Funcția educativă, stimulativa, motivantă, stimulează obținerea de performanțe superioare în pregatirea elevilor, ca urmare a influențelor psihomotivaționale și sociale ale rezultatelor ce le obțin prin evaluare; este menită să constientizeze, să motiveze, să stimuleze interesul pentru studiu, cu scopul obținerii unor performanțe cât mai înalte.

Funcția de feedback (de reglaj și autoreglaj) reprezintă funcția de reglare a sistemului, de ameliorare a activității și de optimizare a rezultatelor.

Funcția socio-economică evidențiază eficiența învățământului, în funcție de calitatea și valoarea “produsului” școlii; asigură informarea familiei familiei, colectivului asupra rezultatelor obținute de elevi.

I.4 Tipuri de evaluare

În ansablul strategiilor de evaluare a randamentului școlar, se pot distinge mai multe tipuri, definite în funcție de modul de abordare, după mai multe crieterii. Astfel:

1. Din punct de vedere al situațiilor de evaluare, distingem evaluare:

a. realizată în circumstanțe obișnuite, în cadrul activităților de predare/ învățare, bazată pe observarea activității elevilor;

b. specifică, care determină crearea unei situații adecvate, întocmirea și aplicarea unor probe, situație în care atât evaluatorul cât și evaluatul conștientizează faptul că sunt angajați într-o activitate de verificare și apreciere.

2. Din punct de vedere al funcției dominante pe care evaluarea o îndeplinește:

c. evaluarea diagnostică, care cuprinde toate acțiunile de evaluare, globală sau analitică, specifică sau realizată în cadrul procesului de instruire, prin care se obține o aprecire a randamentului școlar , însoțită de explicarea lacunelor, a cauzelor deficiențelor constatate. Diagnosticarea poate fi realizată pe două niveluri; pe de-o parte se configurează o diagnoza descriptivă, ce constă în localizarea erorilor în cunoștințe și abilități, dar și a “punctelor forte”, a elementelor de conținut asimilate corect și temeinic, iar pe de-o alta parte, diadnoza etiologică, relevând cauzele care au generat neajunsurile constatate (factori psiho-socio-culturali, factori care țin de activitatea didactică etc.).

d. evaluarea predictivă, ce vizează stabilirea măsurii în care evaluații vor putea răspunde adecvat cerințelor unui program de instruire viitor.

3. Din perspectiva dimensiunii secvenței de activitate ale cărei rezultate sunt evaluate:

e. evaluarea de bilanț, realizată la finalul unei perioade de instruire relativ îndelungate (semestru, an scolar, ciclu de invatamant), are in vedere rezultatele globale ale învățării, raportate la conținuturile învățării și la nivelul general al capacității formate.

f. evaluarea dinamică este realizată în anuminte momente ale învățării, scoțând în evidență rezultate parțiale, dar care marchează tendința de evoluție (progres/regres) a subiecților. Aceasta este menită să informeze cadrul didactic, părinții și elevii înșiși asupra demersului învățării, în vederea ameliorării continue a acesteia, să stabilească dacă obiectivele propuse vizând cunoștințe și abilități însușite au fost îndeplinite, să identifice erorile și lacunele în instruire, dificultățile întâmpinate de elevi în procesul de învățare și, prin urmare, adoptarea și aplicarea măsurilor potrivite.

4. Din punctul de vedere al autorului evaluării, se deosebesc:

g. evaluare reflexivă sau autoevaluare, în care, evident, subiectul însuși își verifică randamentul în învățare; aceasta se corelează cu capacitatea autoeducativă a unei persoane.

h. evaluarea realizată de o alta persoană (educator sau alte persoane), așa cum se întamplă în cele mai multe cazuri; poate fi numită heteroevaluare.

5. În funcție de modul de integrare a acțiunilor evaluative în actul didactic, distingem:

i. evaluarea inițială, care premerege unui program de instruire;

j. evaluarea continuă.

k. evaluarea finală.

I.4.1 Evaluarea în trei timpi

Evaluarea este și trebuie să fie o caracteristică de fiecare moment a procesului educativ. Prezentă în toate momentele procesului de educație, aceasta dobândește caracteristici specifice atunci când are loc la începutul unui program de educație, pe parcursul sau la finalul acesteia.

Pentru cunoașterea rezultatelor școlare la sfârșitul unui segment de activitate, a evoluției elevilor pe parcursul procesului, precum și pentru stimularea activității acestora este necesară evaluarea lor la începutul activității, pe parcursul și la finalul acesteia. Din cauza faptului că nu sunt avute în vedere modurile diferite de realizare a relației dintre evaluare, pe de o parte și a proceselor de instruire/învățare pe de alta parte, precum și datorită faptului că evaluarea se instituie ca demers permanent în orice program de instruire, se ridică anumite probleme, dificultăți de realizare a procesului de învățare. Pentru depășirea acestora, s-a propus drept soluție folosirea a trei strategii de evaluare care se disting în funcție de modul de integrare în procesul de învățământ. Mulți autori (Ch. Delorne, Danieu J. etc.) le integrează unei evaluări în trei timpi:

evaluarea inițială, realizată anterior programului de instruire;

evaluarea sumativă sau cumulativă;

evaluarea continuă sau formativă.

Ultimele două se realizează în mod specific pe parcursul procesului didactic.

Evaluarea inițială

Se efectuează la începutul unui program de instruire (ciclul de învățământ, an școlar, semestru, începutul unui capitol sau chiar a unei lecții) și integrează demersurile sau operațiile specifice oricărui act apreciativ în intervalul temporar ce poate fi numit “începutul”, “debutul” sau “introducerea”.

Evaluarea inițială se dovedește a fi o mare necesitate în cazul în care cadrul didactic începe o noua relație pedagogică cu grupuri de preșcolari sau clase de elevi pe care nu le cunoaște. Ea este impusă de faptul ca la începutul unei activități de instruire, există o oarecare eterogenitate în rândul elevilor privind cunoștințele, abilitățile, în general a posibilităților de învățare a noilor conținuturi.

Prin urmare, apare necesitatea anticipării procesului de formare prin cunoașterea pregătirii anterioare a elevilor, a nevoilor de învățare, ca și de creeare a premiselor necesare pentru asimilarea noilor conținuturi.

La nivelul fiecărei unități delimitate a programului de instruire, evaluarea inițială ofere posibilitatea colectării datelor minime care pot facilita formularea diagnosticului cât mai realist, cât mai corect, iar pe baza acestuia cadrul didactic urmează să își construiască/ reconstruiască strategia adecvată datelor pe care le-a identificat.

Evaluarea inițială constituie o condiție esențială pentru reușita activității instructiv-educative, oferind posibilitatea de a cunoaște potențialul de învățare al elevilor, de a știi dacă sunt apții să se integreze cu șanse de reușită în noul program de instruire, dacă vor putea înțelege conținutul ce va fi predat.

Acțiunea concepută pe baza evaluării inițiale poate fluctua, făcând necesară adaptarea continuă a desfășurării ei. De aceea, evaluarea trebuie să însoțească activitatea de învățare pe toată durata ei sub forma obținerii de informații referitoare la ecartul față de obiective. Astfel, demersul intreprins este pus în concordanță cu mersul învățării. Ea produce efecte pozitive deoarece permite să fie reconstruită fară întrerupere acțiunii (reglarea acesteia).

Chiar dacă evaluarea inițială a permis organizarea acțiunii în perspectiva unor obiective precise, aceasta nu semnifică ca toate componentele sunt fixate și că totul este prevăzut. Orice activitate face necesară reorganizarea ei continuă raportandu-se la ce trebuie realizat, verificându-se astfel capacitatea realizatorului ei de a se și de a o adapta la condițiile în schimbare.

Evaluarea sumativă (cumulativă)

Este considerată evaluarea tradițională, efectuată de professor la intervale mari de timp (sfârșit de capitol, semestru, an școlar, ciclu de învățământ), care dau posibillitatea acumulării unei cantități considerabile de cunostiințe, ceea ce și reprezintă ținta acestei evaluări, ignorându-se procesul învățării în sine. Deoarece actul evaluării nu însoțește procesul didactic (ci doar îl constată), lacunele desprinse la sfarsit nu și mai pot manifesta functia reglatoare decât eventual pentru seriile următoare.

Evaluarea cumulativă nu reflectă adevăratul nivel de performanță și ca atare are un character stimulativ și ameliorativ redus, punându-se accentul pe ierarhizarea, clasificarea elevilor.

Rezultatele evaluării cumulative sunt necesare pentru aprecierea învățământului prin prisma comenzii sociale, ele influențând mai ales factorii de decizie, în vederea unor ameliorari mai profunde privind organizarea și desfășurarea sa.

Evaluarea continuă (formativă)

Apare într-o oarecare contradicție cu evaluare sumativă, presupunând o îmbinare a demersului didactic cu verificări sistematice ale elevilor din întreaga materie. Se aplică pe tot parcursul desfășurării procesului de învățământ, constiituind parte componentă a acestuia, cu un caracter permanent. Pe măsură ce procesul se derulează, evaluatorul este preocupat permanent de ambele operații, comanda și controlul, prin informațiile pe care le culege despre efectele acțiunilor sale, intervenind apoi imediat cu modificarile și ameliorarile ce se impun.

Evaluarea se realizează din mers, frecvența verificărilor fiind mai mare, cunostiințele acumulate sunt valorificate prin intervenții promte ale cadrului didactic. Nu este de ajuns să cunoaștem doar rezultatul final, nivelul de realizare al obiectivelor, ci și momentele intermediare ce se înscriu pe parcurs. Se surprinde astfel “pulsul”desfășurării procesului de învățământ, resursele favorizante ca și eventualele lacune sau erori ce intervin în mecanismele sale.

Practica a demonstrat faptul că nici o etapă a activităților didactice nu exclude evaluarea; ea are loc pe intreg parcursul desfășurării demersului didactic. Din acest motiv se justifică evidențierea evaluării permanente, indiferent ăpe programul didactic vizat distingem sau nu etapa inițială, etapa finală și evaluările aferente. Evaluarea constituie o activitate continuă și trebuie să fie astfel atunci când se dorește ca ea să sprijine reglarea și eficientizarea predării cadrului didactic și învățarea de calitate a elevilor.

În funcție de rezultatele obținute se pot efectua corectări permanente a demersului didactic, rezultând un grad mare de ameliorare ceea ce și reprezintă scopul evaluării formative.

I.5 Operațiile evaluării

Orice proces evaluativ presupune trei momente corelate, aflate într-o strânsă interdependență: măsurarea rezultatelor învățării, aprecierea informațiilor rezultate și luarea unor decizii.

Măsurarea reprezintă prima operație a evaluării, care asigură baza obiectivă a aprecierii cantității conținuturilor obținute de elevi; presupune o cântărire obiectivă a competențelor etalate de copii pe baza unor probe câte mai exacte. Aceste competențe au naturi diferite și de aceea permit grade de cuantificare variate, pornind de la natura achizițiilor luate în vedere. Specificarea obiectivelor și convertirea acestora în criterii de evaluare constituie o operațiune obligatorie ce poate conferi măsurării un grad înalt de credibilitate. În același timp și instrumentele de evaluare trebuie să fie calibrate în raport cu natura achizițiilor urmărite.

Aprecierea se referă la exprimarea unei judecăți de valoare în raport cu rezultatele măsurării. Aprecierea este o operație mult mai complicată și mult mai cuprinzatoare decât măsurarea; pe baza informațiilor culese prin măsurare, se stabilește valoarea, descrierea calitativă a rezultatelor școlare precum și a procesului de învățare. (Lisievici, 2002, p.195).

Decizia reprezintă cea de a treia și totodata finalul înlănțuirii de operații specifice evaluării si scopului acesteia. În decizie iși găsesc justificarea și măsurarea și aprecierea. Se pot adopta diferite decizii care se referă fie la recunoașterea rezultatelor (admis/ respins, promovat/ nepromovat etc.), fie la perfecționarea procesului de instruire (măsuri de compensare, de diferențiere, de ameliorare, schimbarea strategiei etc.).

I.6. Aspecte ale evaluării preșcolarilor

I.6.1 Evaluarea formatoare

O pedagogie activă și interactivă inglobează, în mod obligatoriu, evaluarea, propunandu-și să analizeze progresul învățării realizate de elevi, să releve reușitele și dificultățile acestora și, prin urmare, să îi ajute mai eficient. De altfel, asa cum arata J-M. Monteil „oricare ar fi concepțiile pe care le nutrim, nu poate exista învățare fară evaluare”.(1997, p. 58-59).

Conceptul de evaluare particularizat pentru ciclul preșcolar păstrează caracteristicile evaluării unei activități didactice de tip școlar, dar cu note specifice, determinate de treapta de învățământ și de natura conținutului de evaluat.

În activitatea din gradiniță, corectarea secvențială are efecte pozitive asupra eficienței învățării, pentru că semnalează imediat lacunele din cunoștințe și condiționează acțiuni de revenire asupra informației, mobilizând atenția copiiilor.

Evaluarea nu are rol clasificator printre preșcolari, ci oferă informații pentru o diferențiere și o individualizare ale instrucției cu scop ameliorativ. Evaluarea are funcție formativă întrucat permite reglarea interactivă a învățării și predării, permițând elevului să își autoanalizeze și automonitorizeze învățarea, raportându-se la obiectivele urmărite, în timp ce educatorului îi permite să iși modeleze și adapteze predarea, prin reglări interactive. Informațiile pe care le oferă măsurarea transmit celor interesați o apreciere, ele indică valoarea datelor aferente numai cu condiția realizării analizei lor în dublu plan, pe de o parte, trebuie să compare informațiile culese prin măsurare cu standardele așteptate ale unui conținut oarecare (devenit obiect de evaluat), iar, pe de o altă parte, aceleași date trebuie raportate la potențialul psihointelectual al persoanei evaluate. Printr-o astfel de analiza este posibilă distingerea valorii reale a rezultatelor obținute de preșcolari.

Am putea spune că evaluarea formatoare este acea evaluare formativă care tinde să se transforme în autoevaluare, să regleze procesul învățării și să se constituie într-un instrument de formare, de care elevul dispune pentru a urmari propriile obiective și pentru a-și construi propriul parcurs de învățare și formare.

Sintetizând sensul evaluării formatoare pentru preșcolari, rezultă că „evaluarea trebuie să se facă în folosul copiiilor” (Manolescu).

În activitățile educative, evaluarea deține nu numai rolul de reglare, dar si cel de resursă esențială de formare, de modelare a educatului.

Evaluarea formatoare nu se reduce la întelesul evaluării formative ci, pe langă caracteristicile acesteia, presupune respectarea unui ansablu de cerințe ce trebuie avute în vedere în educația tuturor copiiilor de varstă mică:

fundamentarea pe observarea sistematica a comportamentului copilului;

oferirea de feedback nuantat si diferentiat;

utilizarea rezultatelor copilului in perspective temporal, ca reper al progreselor acestuia;

evitarea situatiilor de etichetare, categorizare, stigmatizare a copiiilor;

conceperea de planuri personalizate de sprijin, recuperare, formare, pentru fiecare copil si mai cu seama pentru cei aflati in situatii de risc.

II. Valențe formative ale jocului didactic

II.1. Importanța jocului în dezvoltarea copilului

Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilarie, pentru ca numai oamenii îl practica în adevaratul sens al cuvântului. Datorită caracterului său formativ jocul influențează dezvoltarea personalității copilului. Eduard Claparide preciza că principala trebuință a copilului este jocul; este activitatea ce-i permite copilului să se manifeste conform naturii sale, să treacă pe nesimțite la munca serioasă. După cum spunea Émile Planchard „jocul copilului nu este numai o oglindă fidelă a personalității sale în formare…, ci poate fi utilizat și ca auxiliar educativ și chiar să servească drept bază a metodelor de predare în școlile preelementare și elementare”.

In 1977, Garvey prezenta o serie de caratcteristici ale jocului:

este o activitate placută, asociată cu efecte positive;

este activitate recompensatoare în sine;

spontan și voluntar;

necesită o implicare activă;

în joc participanții au constiința simulării, a faptului că acțiunile realizate nu sunt reale.

Observațiile de tip psihopedagogic au indicat faptul ca dezvoltarea psoihologică a copilului nu se realizează de la sine, doar ca rezultat al desfășurării forțelor înnăscute, ci copilul se dezvoltă și prin el însuși.

Jocul a fost privit ca o formă de conduită, de creștere a ființei înzestrate cu un sistem nervos dezvoltat. În esență, el este o formă fundamentală de activitate de aceeași importanță ca învățarea sau ca munca.

Dacă în prima parte a preșcolarității, copilul nici macar nu distinge jocul, ca formă de activitate a sa, de celelalte două, complementare (învățarea și munca) acest lucru devenind posibil abia în jurul vârstei de 5 ani, după vârsta de 6 ani, deși nu pierde din pondere, jocul capătă forme în care elemntele ocupaționale se manifestă mai complex.

La 4 ani, copilul simte nevoia unui partener de joc (de preferință, copil), nevoie care se accentuează la 5 ani. Atracția sa este dirijată, fie către un alt copil mai mare ca vârstă, fie catre un copil mai mic, caz în care își asumă rolul de coordonator al jocului.

Putem conchide că varsta preșcolară reprezintă un moment de evoluție psihică în care jocul capată caracteristici noi, care îl apropie de alte feluri de activitate. Jocul este un fel de teren neutru pe care se revarsă întreaga experiență despre lume și viață a copilului, aceasta devenind prin intermediul lui mai subtilă, mai accesibilă. În această perioadă apar cele mai complexe, mai variate și mai interesante forme de joc, ca urmare a trecerii de la jocurile de manipulare la jocurile didactice.

Jocul are o deosebită importanță în evoluția psihologică a copilului, acesta constituindu-se ca:

Un izvor bogat de impresii și atitudini;

Un prim cadru de manifestare a simbolisticii, cu rol deosebit în dezvoltarea gândirii copilului;

Un context care rezolvă conflictul afectiv, generat de disproporția imensă dintre ceea ce vrea și ceea ce poate să facă un copil de această varstă;

Un cadru de socializare, chiar dacă la această varstă, jocul copilului este marcat de individualism.

II.1.1 Funcțiile jocului

Faptul că jocul are un rol deosebit de important în viața și în evoluția copilului este demonstrat prin atenția deosebită care i s-a acordat de către psihopedagogi și nu numai. Multiplele clasificări implică, direct sau indirect, ideea de funcții ale jocului, literatura de specialitate deosebind între: funcțiile esențiale, funcțiile secundare și funcțiile marginale ale jocului.

Funcția principală a jocului se exprimă în asimilarea practică și mentală a caracteristicilor lumii și vietii. Este o funcție de cunoaștere, ea garatând doza subtilă a caracteristicilor cognitive ale jocului, adâncirea acestora pe parcursul consumării sale.

Altă funcție importantă este aceea de exersare complexă stimulativă a mișcărilor, de contribuție activă la creșterea și dezvoltarea complexă. Ea se manifestă ca funcție principală în copilărie, devenind treptat o funcție marginală.

Funcția formativ-educativă este, deasemenea, deosebit de importantă; ea a fost pusă în evidență de timpuriu de psihopedagogi și apoi a fost dezvoltată de pedagogia modernă. Jocurile canalizează energia copilului, exersează conduita, dezvoltă procesele psihice superioare, îndeosebi, imaginația.

Printre funcțiile secundare ale jocului se numără:

Funcția de echilibrare și tonificare a organismului, funcția de compensare și funcția terapeutică (S. Freud).

II.2 Noțiunea de joc didactic. Caracteristici

Vârsta preșcolară reprezintă un punct nodal în evoluția jocului și ponderii pe care îl are în această perioadă din viața copilului. Apariția și practicare jocurilor didactice sunt efectul întregii dezvoltării psihice a copilului, a capacității de a reflecta, într-o formă proprie impresiile dobândite din lumea inconjurătoare. Această capacitate a copilului face posibilă apropierea de lumea exterioară, fară a genera conflicte, în ciuda distanței dintre ceea ce dorește și ceea ce poate să facă preșcolarul prin forțe proprii.

Copilul dovedește prin joc că participă intens la tot ceea ce îl inconjoară: el transpune în joc, inițial, acțiunile exterioare efectuate de oameni cu obiectele, și apoi, din ce în ce mai complex, realizează redarea semnificației acestor acțiuni, dezvăluie diversele relații sociale.

Începutul vârstei preșcolare se caracterizează prin frecvența relativ mare a jocurilor didactice cu subiecte din viața și lumea concretă. Transpunerea în plan ludic a impresiilor imediate se face rapid și coeerent; de altfel, rapiditatea cu care sunt valorificate impresiile în creația din joc, calitatea transpunerii în joc, nuanțele surprinse, pot fi criterii de analiză a nivelului de dezvoltare a copiiilor.

Conform Dicționarului de pedagogie, jocul didactic reprezintă „Metodă de învățare și de muncă, folosit cu intenții didactice, care se aseamană, ca formă, cu jocurile de societate, dar din punctul de vedere al conținutului tematic au scop de învățare.(…) ajută la transmiterea, repetarea și exersarea cunoștințelor și informațiilor, sub formă ludică.”

Jocul didactic, încadrându-se în categoria jocurilor cu reguli, este definit prin obligativitatea respectării regulilor care precizează căile ce trebuiesc urmate de copii în desfășurarea acțiunii ludice.

Termenul „didactic” accentuează caracterul instructiv-educativ al activității

și subliniază ideea că acesta este organizat pentru a se realiza finalitățile de natură

informativă și formativă specifice procesului de învățământ.

Jocul didactic îmbină armonios elementul instructiv cu cel distractiv, asigurând într-un mod antrenant, activizant pentru cei mici, unitatea între acțiunea de joc și sarcina didactică propusă. Această împletire dintre elementele instructiv-educative și cele distractive

contribuie la trezirea unor stări afective complexe, prin care copiii sunt stimulați să

participe activ la activități, fapt care duce la eficientizarea actului didactic. Jocul didactic oferă educatoarei prilejul de a atinge obiective importante ce țin de latura formativă, dar și de cea informativă în dezvoltarea personalității copilului preșcolar.

Jocul didactic se bazează pe simularea unor situații de către copii. Un joc didactic urmărește realizarea unor obiective, are un anumit număr de participanți, prezintă reguli de organizare și desfășurare, cu variante în care se poate aplica, precum și modalități de verificare sau de evaluare. Jocul central și jocurile secundare prezintă o structură complexă, apropiindu-se de legăturile existente în viața reală. Acest salt de la acțiunile izolate, la jocuri complexe antrenează modificări substanțiale și în privința evoluției sociabilității copiiilor.

În grădiniță, se realizează jocuri didactice la toate tipurile de activități comune, pe discipline sau domeniile experențiale, dar acestea se regăsesc utilizate cu success și în contextul unor activități cu scop evaluativ.

Jocul didactic este una dintre cele mai accesibile forme de activitate, datorită originalității sale specifice: împletirea stransă a jocului cu activitatea (indiferen de felul ei) și îmbinarea elementelor de joc cu sarcina didactică. Rolul și importanța jocului constă în faptul că el facilitează procesul de asimilare, fixare și consolidare a cunoștințelor.

Jocul didactic trebuie apreciat ca bază a conceperii întregii activități instructiv-educative, întrucât reprezintă mijlocul de instruire și educare a copiilor, procedeul metodic de realizare optimă a sarcinilor concrete ale procesului de învățământ și este o formă de organizare a activității de cunoaștere și dezvoltare a capacităților psihofizice pe toate planurile.

Metoda jocului didactic poate fi utilizată, deci, pentru atingerea celor mai diverse obiective fundamentale, în toate tipurile de activități didactice și în toate etapele procesului de învățătmânt: de sensibilizare a elevilor pentru activitate, de predare, de asimilare, de fixare, de feed-back, de evaluare, de consolidare, de recapitulare etc.

Având în vedere atribuțiile jocului didactic amintite, educatorii trebuie să desfășoare cât mai multe jocuri pentru antrenarea cu deosebire a acelor copii care dovedesc lacune în asimilarea și folosirea cunoștințelor însușite.

II.3 Clasificarea jocurilor

Pentru elaborarea unei clasificări acceptabile este necesară selectarea criteriilor, pe de o parte ținând seama de sarcinile educării multilaterale preșcolarilor, iar pe de altă parte, de ponderea influenței formative a jocurilor asupra dezvoltării psihice generale a copilului.

În funcție de aceste considerente, pedagogia generală clasifică jocurile în următoarele trei categorii:

Jocuri de creație

Jocuri de mișcare

Jocuri didactice.

La rândul lor jocurile didactice, în funcție de criteriul conținutului, pot fi grupate în patru cetegorii:

Jocuri didactice pentru cunoașterea mediului înconjurător, pentru dezvoltarea limbajului și comunicării;

Jocuri didactice cu referire la cunoștințele despre natură;

Jocuri didactice referitoare la mediul ambiant apropiat;

Jocuri didactice referitoare la cunoștințele despre om și activitatea sa;

Jocuri didactice pentru cunoașterea și precizarea însușirilor obiectelor lumii înconjurătoare;

Jocuri didactice pentru însușirea reprezentărilor spațiale și de timp;

Jocuri didactice pentru însușirea limbii materne:

Jocuri didactice pentru alcătuirea de propoziții simple sau dezvoltate;

Jocuri didactice pentru însușirea corectă a structurii gramaticale;

Jocuri didactice pentru realizarea analizelor fonetice;

Jocuri didactice pentru dezvoltarea vorbirii coerente, fluente, expresive și dialogate.

Jocuri didactice pentru numărat și socotit;

Jocuri didactice muzicale:

Jocuri muzicale care se desfășoară după versuri- aceste jocuri constau în redarea ritmică a unor versuri;

Jocuri muzicale care se desfășoară după o melodie cunoscută;

Jocuri de recunoaștere a unor melodii.

În funcție de materialul didactic folosit în jocurile didactice, deosebim:

Jocuri cu material

Jocuri cu material didactic (jucării didactice, jocuri de masă);

Jocuri cu material ajutător (obiecte din natură și obiecte de întrebuințare zilnică);

Jocuri pentru interpretarea unor povești și lecturi, precum și jocuri cu numărătoare, folosind jucării corespunzătoare (imagini, costume, siluete).

Jocuri didactice fără material sau jocuri orale:

Ghicitorile (fară ilustrații);

Jocuri cu alcătuire de propoziții și fraze;

Jocuri de compunere de povești.

După sarcina didactică, unele jocuri didactice urmăresc verificarea sau sitematizarea cunoștințelor însușite de copii, jocul constituind, astfel, o activitate de verificare și control al modului de însușire a cunoștințelor și deprinderilor. Ținându-se cont de particularitățile de vârstă ale copiilor, sarcina didactică a acestor jocuri diferă la cele trei grupe de copii de la simplu la complex.

II.4 Aspecte metodologice privind organizarea jocului didactic

Principala activitate a copilului este jocul, iar cu cât omul “se joacă”mai mult, cu atât își păstrează atributele copilăriei. Copiii se joacă exersând o activitate serioasă, stimulativă din lumea adulților, fiind un mod foarte serios de a aduce la nivelul sau lumea celor mari și de a o înțelege. Copilul contemporan participă la o evoluție și transformare vertiginoasă a lumii în care trăiește. Acesta îl determină să-și pună întrebări al căror răspuns nu-l va găsi fără a depăși modul de interpretare propriu impregnat de tot ce-l înconjoară. Iată de ce jocul rămâne principala modalitate de exprimare a preșcolarului, care se bazează pe o seriozitate organizatorică și pe câteva caracteristici stimulative și îmbietoare: surpriza, competiția, ghicirea, mișcarea, elemente și reguli de joc, distracția, relaxarea și recrearea copiilor.

Pentru copilul preșcolar, jocul este “munca sa”, iar adulții trebuie să se bucure că cei mici învață făcând efectiv ceva. Ideea corelării jocului cu instrucția este reactivată și redimensionată funcțional de Didactica actuală. Plecând de la convingerea că orice cunoștință poate fi mai ușor și mai bine asimilată atunci când se încadrează într-o forma ludică, elementul de joc este încorporat pentru a se asigura captarea interesului copiilor, participarea vie și mobilizarea acestora. Pe această cale se exersează cu foarte bune rezultate capacitățile de cunoaștere ale copiiilor din ciclul preșcolar, se satisface din plin tendința firească spre acțiune continuă și se educă interese noi.

Orice joc, indiferent de felul lui, cuprinde un anumit conținut și o formă de realizare între care există o strânsă legătură. Conținutul jocului este privit ca totalitatea impresiilor, ideilor, sentimentelor și acțiunii care declanșează desfășurarea lui.

În construirea și alegerea tipului de joc didactic, trebuie să se țină cont de: scopul urmărit, obiectivele operaționale propuse și de condițiile specifice de lucru (natura conținutului stiintific, particularitățile de varstă, nivelul general al clasei, resursele materiale și de timp disponibile). Este de dorit antrenarea copiiilor în conceperea jocurilor, aceasta constituind pentru ei un exercițiu foarte util, iar pentru educator, o eficientă probă de evaluare.

Metoda jocului valorifică avantajele dinamicii de grup. Participarea efectivă la joc îi angajează și pe copiii timizi și duce la întărirea unor calități morale, cultivă spiritul critic, inițiativa și spiritul de răspundere. Metodele aplicate vor fi alese cu grija și în funcție de celelalte componente ale procesului didactic, vor fi asociate în așa fel încât să evite monotonia; de exemplu, o metodă de comunicare cu una de aplicare practică sau de descoperire. Se urmărește ca metodele să se determine în funcție de sarcina didactică, aceasta sugerând care dintre metode este mai adecvată.

Desfășurarea optimă a jocului didactic presupune prezența elementelor caracteristice (surpriza, ghicirea, întrecerea), precum și realizarea unei ambianțe de lucru destinse, relaxante, de bună dispoziție. Desigur, aceasta nu înseamnă, desfășurarea jocului cu demersuri anarhice, dezordonate, lipsite de un scop precis; dimpotrivă, activitatea ludica este bine programată, ceea ce implică formularea precisă, clară, a obiectivelor operaționale propuse, în funcție de care este proiectat jocul didactic.

Așadar, ca orice metodă de învățământ, jocurile didactice trebuie utilizate cu mult discernamânt și mai ales trebuie privite cu seriozitate, ca fiind activități ce contribuie într-un mod ludic la dobândirea de cunoștințe, aptitudini, comportamente etc.

Dată fiind diversitatea nelimitată a posibilităților de valorificare pedagogică a jocurilor didactice, a particularităților obiectivelor de învățământ și ale temelor abordate, invetivității cadrului didactic s.a.m.d., există o mare varietate de jocuri didactice.

Reușita jocului didiactic depinde de proiectarea, oragnizarea și desfășurarea lui metodică corectă, de modul în care educatoarea știe să asigure o concordanță deplină și statornică între elementele care-l alcătuiesc.

Principalele etape care se parcurg în aplicarea unui joc didactic sunt:

Pregătirea jocului și a materialului necesar desfășurării lui;

Pregătirea clasei pentru joc;

Desfășurarea jocului:

anunțarea titlului și a scopului jocului;

explicarea regulilor jocului;

executarea jocului;

încheierea jocului;

concluzii, aprecieri, evaluări, autoevaluari.

Pregătirea jocului și a materialului necesar desfășurării lui

Pregătirea judicioasă a jocului are o influență favorabilă asupra ritmului de desfășurare a acestuia, asupra gradului de angajare a copiiilor în activitatea de joc, asupra realizării cu succes a obiectivelor propuse.

O altă problemă care ține de organizarea jocului, este cea de prezentare și de distribuire a materialului necesar. În mod normal, materialul se distribuie la începutul jocului și aceasta deoarece copiii, cunoscând în prealabil materialele didactice necesare jocului respectiv, înțeleg mai ușor explicația educatorului referitoare la desfășurarea jocului.

Pregătirea clasei pentru joc

Această etapă îmbracă forme variate în funcție de specificul jocului.

Este de preferat, atunci cand este necesar sa familiarizam elevii cu conținutul jocului, ca activitatea să înceapă printr-o discuție sau printr-o scurtă expunere care să stârnească interesul și atenția elevilor, având un cu efect motivator.

Desfășurarea jocului

Anunțarea titlului jocului trebuie facută pe scurt, în termini preciși, fară cuvinte de prisos, spre a nu lungi inutil începutul acestei activități. De exemplu: "Astăzi vrem să vedem care dintre voi știe să numere fară să greșească; de aceea ne vom juca împreună jocul numit.." sau "Copii, azi vom juca un joc nou. Jocul se numește.. El constă în..".

Educatoarea poate găsi formule cât mai variate de anunțare a jocului, astfel ca, de la o lecție la alta, ele sa fie cât mai adecvate continutului acestuia pentru a antrena încă de la început atenția copiiilor.

Explicarea regulilor se recomandă, de regulă, atunci când jocul are o acțiune mai complicată, impunându-se astfel, o subliniere specială a acestor reguli.

Executarea jocului

Un moment hotărâtor pentru succesul jocului didactic este demonstrarea și explicarea acestuia.

Jocul începe la semnalul conducatorului de joc. La început, acesta intervine mai des în joc, reamintind regulile, dând unele informații organizatorice etc. Pe masură ce se înaintează în joc sau copiii capătă experiență, propunătorul acordă independență elevilor, îi lasă să acționeze liber.

În desfășurarea jocului didactic, educatorului îi revin următoarele sarcini:

Expunerea pe înțelesul copiiilor a sarcinilor de lucru;

Reamintirea regulile jocului, asigurând însușirea lor rapidă și corectă de către preșcolari;

Precizarea conținutului jocului și a principalelor lui etape;

Explicarea modului de folosire a materialului didactic;

Expunerea cerințelor pentru a deveni câstigator.

Imprimarea un anumit ritm de joc (timp limitat);

Menținerea atmosferei de joc atmosfera de joc, prin urmarirea evoluției jocului și evitând momentele de monotonie;

Controlarea modului în care elevii rezolvă sarcina didactică, prin creearea condițiilor necesare pentru ca fiecare elev să poată resolva sarcina didactică, în mod independent sau în cooperare;

Urmărirea modului de comportare a elevilor unii cu alții, relațiile dintre ei;

Activarea și implicarea tuturor copiiilor în joc, găsind mijloace potrivite pentru a-i antrena și pe cei timizi;

Încheierea jocului

În închierea jocului, educatorul formulează concluzii și aprecieri asupra: felului în care s-a desfășurat jocul, asupra gradului de realizare a sarcinii didactice, comportarii elevilor etc.; se desemnează câștigătorii, se fac recomandări și evaluări cu caracter individual și general.

II.5 Desfășurarea jocului didactic pe categorii de vârstă

Îndrumarea jocurilor didactice comportă diferențieri de la o grupă de copii la alta și de la un moment de influențare la altul.

La grupa mică

Educatoare trebuie să acorde copiiilor, prin comparație, un sprijin mult mai larg și mai suținut, începând cu momentele de organizare a jocului și sfârșind cu încheierea lui.

În cea mai mare parte a lor, jocurile didactice desfășurate la grupele mici trebuie să fie organizate de către educatoare și să cuprindă, pentru început, întreaga grupă de copii sau grupuri mai numeroase de preșcolari care să fie urmăriți îndeaproape și cu toată atenția. Temeiurile care stau la baza acestei recomandări sunt mai multe: în primul rând se evidențiază faptul că preșcolarii mici nu au experiența necesară să-și selecționeze singuri o temă și să o dezvolte în mod corespunzător; în al doilea rând se relevează faptul ca fiind vorba de jocuri didactice, a căror eficiență atârnă de rezolvarea corectă a sarcinilor instructive implicate, copiii nu pot fi lăsați să le desfășoare la întâmplare, transformându-le în activități inutile și care le răpesc din timp și din energie. Se înțelege deci, că educatoarea trebuie să urmărească atent felul cum rezolvă fiecare copil sarcina didactică a jocului și să-l ajute, ori de câte ori este nevoie, să o înțeleagă și să o soluționeze corect.

Acest lucru este greu realizabil în condițiile în care copii din grupă ar fi angajați în jocuri foarte variate, iar educatoarea ar fi obligată să-și distribuie în mod egal atenția asupra tuturor.

În concluzie, la grupa mică, educatoarea trebuie să organizeze personal jocurile didactice ale copiiilor, să le îndrume atent, urmârind rezolvarea corectă a sarcinilor didactice implicate. Aceleași jocuri pot fi repetate, variindu-se materialul atunci când se consideră că sunt importante și contribuie la formarea copiilor, la largirea orizontului lor de cunoaștere și înțelegere.

La grupa mijlocie și mare

Jocurile didactice se desfășoară cu toată grupa de copii, mai ales când este vorba de activități necunoscute și, firește, atunci când întreaga grupă, captivată de un anumit joc optează în unanimitate pentru el. Și la aceste grupe jocurile didactice desfășurate de copii trebuie să fie urmărite cu toată atenția de către educatoare, ea îndrumându-i la nevoie să soluționeze corect problemele pe care le indică jocurile respective.

Jocurile didactice destinate preșcolarilor de 6 ani au o durată mult mai mare, în comparație cu cele care se practică la grupa mică și, ca atare, educatoarea are posibilitatea să urmărească și să îndrume concomitent atât jocurile didactice cât și celelalte jocuri inițiate de către copii (de construcții, cu roluri etc).

Jocurie didactice trebuie să fie cultivate în mod special, încurajate și îndrumate cu tact, pentru a ajuta copii să-și mărească treptat capacitatea de a rezolva în mod independent sarcinile cu caracter didactic, de a colabora între ei în vederea celor mai bune soluționări, de a deveni mai atenți, mai prompți și cu multă perspicacitate.

III. Studiu de caz asupra efcienței aplicării jocului didactic în evaluarea preșcolarilor

III.1 Delimitarea problemei

În lucrarea de față, prin aplicarea jocului didactic în evaluarea preșcolarilor, am încercat să aduc în prim plan importanța celor două ca și componente fundamentale ale demersului școlar, în dorința de a acoperi întreaga realitate educațională și de a descoperi rolul lor formativ în dezvoltarea armonioasă a personalității preșcolarului.

Evaluarea reprezintă o componenta esențială a procesului de învățământ. În prezent, dată fiind complexitatea problematicii evaluării, multitudinea aspectelor generale și particulare, atât sub aspect teoretic, cât și practic, pe care aceasta le implică, se cere o abordare atentă (în special în cazul preșcolarilor), deoarece de corectitudinea actului evaluativ depinde eficiența procesului instructiv-educativ, dar și formarea copiiilor.

Succesul în realizarea feedback-ului, reprezentând cunostințele preșcolarilor, depinde în mod semnificativ de educator, de felul în care acesta reușește să conducă procesul evaluării, după modul cum sunt orientați copiii să poată conștientiza, reda și aplica prin transferul cunoștiințelor, priceperilor și deprinderilor.

          În procesul de evaluare la preșcolari, trebuie să se folosească metode care creează posibilitatea preșcolarului de a-și reaminti și de a aplica tot ceea ce a învățat, într-un mod cât mai accesibil lor. Metoda jocului didactic reprezintă o metodă fundamentală de precizare, fixare, aprofundare și sistematizare de cunoștințe însușite, cu posibilitatea ca acestea să poată fi redate de preșcolari într-o formă ludică, specifică vârstei lor.

Din toate cele amintite rezultă că scopul cercetării este acela de a demonstra eficiența unei evaluari eficiente și corecte prin împletirea cu jocul didactic, în vederea formării preșcolarului.

III.2 Ipoteza

Folosirea susținută a jocului didactic ca metodă de evaluare la preșcolari, determină facilitarea actului evaluării, prin activitatea ludică desfașurată, și, totodată, creșterea interesului copilului pentru procesul evaluării.

III.3 Obiectivele cercetării

În stabilirea și aplicarea cercetării, am avut în vedere următoarele obiective:

Prezentarea unei metode alternative în desfășurarea procesului evaluativ, și anume jocul didactic;

Aplicarea la grupele de preșcolari a unor jocuri didactice specifice evaluării;

Cultivarea interesului copiiilor în privința evaluării;

Verificarea cunoștințelor copiiilor într-un mod ludic, care antrenează preșcolarul și determină un randament sporit al acestuia;

Elaborarea și implementarea unor programe speciale de valorificare a jocului didactic ca metodă alternativă de evaluare;

Înregistrarea, compararea și interpretarea rezultatelor, urmărind evidențierea progresului realizat de preșcolari.

III.4 Sistemul variabilelor experimentale

Variabila independentă a constat în utilizarea sistematică a uneor jocuri propuse ca metode alternative de evaluare la preșcolari, aplicate în diferite etape ale procesului evaluativ;

Variabilele dependente au constat în implicarea activă a elevilor în actul evaluativ, formarea de atitudini și valori pozitive, verificarea competențelor de aplicare a cunoștințelor studiate, adică în toate modificările produse la nivelul proceselor psihice (gândire, limbaj, memorie, imaginație, creativitate etc.), în atitudinea copiilor, comportamentul lor și în rezultatele obținute în urma evaluării didactice sub formă de joc.

III.5 Metodologia cercetării

Cercetarea s-a realizat în cadrul Grădiniței cu Program Prelungit Ion Creangă, din Baia Mare, anul școlar 2014-2015, semstrul II.

III.5.1 Eșantionul de subiecți

Cercetarea de tip cantitativ s-a desfășurat pe două eșantioane:

Eșantionul experimental, reprezentat de Grupa mijlocie Isteții, cuprinzând 11 băieți și 9 fete, pe care l-am notat Grupul A.

Eșantionul de control, reprezentat de Grupa mijlocie Fluturașii, format din 12 baieți și 10 fete, notat Grupul B.

Nivelul de pregătire al colectivului a fost omogen din punct de vedere al posibilitățiilor

intelectuale și al mediului social din care provin elevii. Ambele eșantioane dețin un nivel de dezvoltare fizică și intelectuală corespunzătoare vârstei de 4- 5 ani.

III.5.2 Eșantionul de conținut

Jocurile didactice aplicate în evaluarea preșcolarilor au vizat conținuturi din cadrul Domeniului Limbă și comunicare.

S-au selectat următoarele conținuturi:

Aspectul fonetic

Discriminarea sunetelor componente ale cuvintelor;

Pronunția corectă a sunetelor limbii române;

Sunet inițial, sunet final;

Pronunția corectă a unor sunete care în general pun probleme specifice (r, l, v, f, s, z, g, h).

Aspectul lexical și sintactic

Intuirea elementelor componente ale unor structuri gramaticale (silabe, cuvinte, propoziții);

Exprimarea corectă a substantivelor comune la singular și plural la diferite cazuri.

Formulare de propoziții simple și dezvoltate pornind de la una sau mai multe imagini pe care le intuiește.

Jocurile didactice propuse:

Roboțelul spune…;

Roata silabelor;

Ghicește la ce animal mă gândesc!

III.5.3 Metodele experimentale

Procesul de cercetare științifică cuprinde trei momente. Primul dintre ele se bazează pe observarea unor lucruri, fenomene sau procese. Cel de-al doilea moment se referă la crearea ipotezei pe baza faptelor observate și a raporturilor dintre ele. Ipoteza îndeplinește rolul răspunsului la întrebarea pusă în fața observației. Ultima fază o constituie verificarea experimentală a ipotezei – moment al desprinderii concluziilor pe baza ipotezei și verificarea lor prin intermediul experiențelor.

Metodele folosite pentru verificarea ipotezelor cercetării sunt: observația sistematică și îndelungată, conversația, experimentul constatativ, organizarea unor jocuri destinate evaluării.

Una dintre metodele utilizate în scopul validării ipotezelor cercetării este observația, pe care am subordonat-o metodei experimentului, corelând astfel rezultatele obținute în urma situațiilor experimentale cu datele, mai ales calitative surprinse în condiții obișnuite de activitate prin observații.

Observația este o metodă principală ce însoțește în mod obligatoriu orice cercetare, indiferent prin care metodă se realizează predominant. Ea permite strângerea unui bogat material faptic. Avantajul folosirii acestei metode constă în faptul că problema cercetării poate fi urmărită în condiții obișnuite, permițând stabilirea locului și rolului pe care îl are problema respectivă în sistemul unitar al muncii instructiv-educative. Observația sistematică și îndelungată a fenomenului instructiv-educativ este deosebit de utilă, permițând înțelegerea schimbării și dezvoltării lor, stabilirea eficacității mijloacelor folosite.

Observația a fost utilizată în etapa premergătoare, dar și în timpul desfășurării experimentării. Ea s-a realizat cu scopul de a compara și surprinde comportamentul, reacțiile preșcolarilor, și mai ales de a sesiza condițiile psihopedagogice în care jocul didactic asigură evaluării o deosebită valoare formativă. Am urmarit, de asemenea, modul în care copiii se adaptează și dacă această metodă de evaluare este acceptată

Prin intermediul jocurilor didactice, am depistat elevii cu aptitudini și pe cei cu dificultăți în învățarea și consolidarea cunoștințelor.

O altă metodă utilizată a fost conversația cu elevii, dar nu ca metodă de sine stătătoare, ci integrată altor metode (obsevației, experimentului). Conversația constă într-un dialog între cercetător și subiecți, în vederea acumulării unor date, opinii, în legătură cu anumite fenomene, manifestări. Această metodă are importante valențe formative, căci solicită personalitatea în ansamblul ei: intelectual, moral estetic.

În timpul organizării evaluării prin joc didactic, am purtat dialoguri cu elevii, în unele cazuri au fost necesare convorbiri individuale pentru a înțelege anumite sarcini, avându-se în vedere principiul tratării diferențiate a elevilor.

Avantajul conversației este că permite recoltarea informațiilor într-un timp relativ scurt și fără a necesita materiale speciale, deoarece se desfășoară pe plan verbal, în afara oricărui material concret – intuitiv. Dezavantajul ar fi lipsa de receptivitate a elevilor, fapt pentru care am integrat-o altor metode. Conversația a intervenit pe parcursul cercetării în mai multe momente: în ierarhizarea subiecților în vederea formării celor două grupuri echivalente, în experimentul constatativ, în cadrul observației, cât și în organizarea jocurilor destinate evaluării preșcolarilor.

Am ales ca metodă principală a cercetării experimentul psihopedagogic, care este o formă a experimentului natural aplicat însă în condițiile specifice ale activității instructiv-educative. Experimentul este cea mai importantă metodă de cercetare care poate furniza date precise, obiective. Valoarea experimentului constă în aceea că permite verificarea imediată a eficienței practice a cecetării.

Știind că experimentul are și limite, prin influențarea rezultatelor de către condițiile multiple insuficient controlate, am corelat mai multe metode. Am introdus în experiment observația inițială în care urmărim nivelul preșcolarilor, dar și conversația.

Metodele de prelucrare a datelor și rezultatelor au fost ilustrate cu ajutorul graficelor.

III.5.4 Etapele cercetării

Cercetarea a parcurs următoarele etape, înlănțuite logic:

Etapa constatativă (pre-test)– s-au colectat datele despre stadiul inițial în care se aflau subiecții investigați. În urma evaluării orale a celor două eșantioane, s-a comparat nivelul de pregătire. Se poate observa (Figura 3.1) că nu există o foarte mare diferență în pregătirea și cunoștințelor celor două grupuri.

Figura 3.1 Rezultatele etapei constatative

Etapa formativă

S-a introdus variabila independentă doar în activitatea desfășurată de Grupul A, în timp ce pentru Grupul B activitatea didactică s-a desfășurat în condițiile obișnuite; grupului de control, i s-au aplicat doar strategii de evaluare tradiționale (fișe de lucru, evaluare orală etc.) .

Suita de jocuri didactice alese pentru evaluarea conținuturilor au fost aplicate la sfârșitul fiecărei unități de învățare.

În evaluarea însușirii conținuturilor amintite, am aplicat grupului A jocurile didactice ce urmează, în timp ce grupul B a fost evaluat prin evaluare orală.

Primul joc aplicat se numește Eu spun una, tu spui multe, și a avut următoarea structură:

Proiect tematic: ”Ce ma inconjoara?”

Subtema: ”Vitaminele radacina vietii”

Tipul de activitate: Joc didactic- Eu spun una, tu spui multe

Tema activității: “Sănătate de la toate”

Domeniul experiențial: Domeniul Limbă și Comunicare

Categoria de activitate: Educarea limbajului

Scopul: Formarea deprinderii de a alcătui propoziții utilizând corect numărul singular și pluralul al substantivelor.

Obiective operaționale:

să distingă singularul de pluralul substantivelor;

să transforme singularul în plural și invers;

să completeze singularul sau pluralul în cadrul propozițiilor.

Sarcina didactică: Folosirea corectă a singularului și pluralului în vorbirea curentă.

Regulile jocului: Un copil de la o echipă (merelor) alege un jeton de pe prima masuță, denumește imaginea, cheamă un coleg de la el din echipă și acesta caută opusul acesteia de pe masuța a doua, singularul sau pluralul. Copiii din echipa (merelor) alcătuiesc propoziții folosind corect substantivele la numărul singular și plural. Răspunsurile corecte sunt evidențiate. După care jocul se reia și pentru cea de-a doua echipă (perelor).

Elemente de joc: Surpriza, întrecerea, aplauzele, închiderea și deschiderea ochilor.

Strategia didactică

Metode: Explicația, conversația, observația, demonstrația, descoperirea.

Mijloace didactice: Jetoane cu diferite imagini reprezentând un obiect sau mai multe obiecte, panou cu evidența scorului, doi pomi din poliester pentru captarea atenției (un măr și un păr).

Forma de organizare: Pe echipe

Locul de desfășurare: Sala de grupă.

Desfășurarea jocului

Pentru captarea atenției copiiilor am prezentat surpriza pregătită: doi pomi (un măr și un păr). În păr este așezat o pară, iar în măr mai multe mere. Astfel, printr-o discuție copiii au sesizat diferențele între singularul și pluralul substantivelor .

Se anunță tema și obiectivele; la activitatea de educarea a limbajului vom desfășura un nou joc, iar copii trebuie să fie atenți, activi și să respecte regulile jocului.

Intuirea materialului didactic:

Se va descoperi panoul ce ține evidența scorului.

Explicarea regulilor jocului:

Copiii sunt împărțiți în echipa merelor și echipa perelor (ecusoane), iar în fața celor două echipe sunt așezate două măsuțe. Pe prima masuță sunt așezate jetoane cu fructe și legume- singularul, iar pe a doua masuță jetoane cu fructe și legume- pluralul. Pe rând, câte un copil de la fiecare echipă va alege un jeton cu singularul substantivului sau pluralul, denumește imaginea și numește un coleg din aceeași echipă să găsească pluralul sau singularul imaginii de pe masuța a doua. Împreună cu echipa vor formula propoziții pentru ambele variante, singular și plural.

După fiecare răspuns fiecare echipa va primi buline roșii pe panoul cu evidența scorului.

Jocul de proba

Se va executa jocul de probă o dată pentru a vedea daca au înțeles regulile.

Jocul propriu-zis

Vor fi solicitați cât mai mulți copii în timpul jocului pentru a sesiza singularul și pluralul substantivelor în contexte diferite. Se folosesc jetoane cu imagini reprezentând un fruct/legume sau mai multe fructe/legume.

Complicarea jocului

Se prezintă copiilor un minitablou pe care educatoarea îl citește inversând singularul cu pluralul. Cere copiiilor să corecteze greșelile-păcălelile.

Încheierea jocului

Se fac aprecieri asupra modului în care au răspuns și s-au comportat copiii în timpul activității. Un copil de la echipa merelor va număra punctele de la echipa perelor, iar unul de la echipa perelor va număra punctele de la echipa merelor. Astfel, este desemnată echipa câștigătoare.

În urma acestui joc, s-a putut observa o participare a preșcolarilor mai intensă la actul evaluativ, cu prestații foarte bune în rândul copiiilor participanți. Într-un procent foarte mare au fost copiii care au îndeplinit toate obiectivele jocului propuse. Rezultatele le-am ilustrat cu ajutorul următorului grafic. (Figura II.1)

Cel de al doilea joc s-a numit Răspunde corect și a urmărit verificarea cunoștințelor despre sunete, silabe, propoziții.

Tema de studiu: Cine și cum planifică/organizează o activitate?

Proiect tematic: “Natură dragă, te iubim!”

Subtema: “Micii ecologiști”

Domeniu experențial: Domeniul limbă și comunicare

Tema activității: Răspunde corect!

Mijloc de realizare: Joc didactic

Tipul activității: Verificare de cunoștințe

Scopul activității:

Verificarea cunoștințelor dobândite privind sunetele, silabele, propozițiile.

Obiective operaționale:

– să recunoască și să denumească imaginea de pe jeton;

– să precizeze sunetul inițial al cuvântului respectiv;

– să despartă cuvantul în silabe și să specifice numărul acestora;

– să identifice sunetele care compun cuvântul respectiv;

– să găsească alte cuvinte care încep cu același sunet;

– să alcătuiască propoziții corecte din punct de vedere gramatical;

– să reprezinte grafic unele sunete;

– să mânuiască materialele puse la dispoziție;

– să coopereze cu echipa din care face parte.

Regulile jocului:

– grupa va fi împărțită în două echipe (albinuțe și fluturași);

– probele cuprind aceleași sarcini;

– colegii de echipă au voie să se ajute între ei;

– fiecare răspuns corect va fi recompensat cu o floricică;

– câștigă echipa care adună cele mai multe flori.

Elemente de joc: surpriza, aplauzele, mânuirea materialului, întrecerea, recompensa.

Strategii didactice:

Metode și procedee: explicația, conversația, demostrația, învățarea prin cooperare, jocul, exercițiul;

Mijloace: ecusoane cu fluturași și albinuțe, plicuri cu jetoane, polistiren, coli de scris, creioane, stimulente.

Forme de organizare: frontală, pe grupuri și individuală.

Locul desfășurării: sala de grupă.

Desfășurarea jocului

Captarea atenției copiiilor s-a realizat printr-o scurtă conversație între propunător și copii. S-a prezentat plicul primit de la un copil mai mare, plic în care se află jetoanele cu diferite imagini și sarcinile de rezolvat.

Copiii sunt anunțați că se vor juca cu sunete, silabe, cuvinte, propoziții, că jocul pe care-l vor desfășura se numește Răspunde corect!, iar acest joc se va realiza sub forma de evaluare prin concurs.

Preșcolarii vor fi împărțiți în două echipe (fluturași și albinuțele).

Explicarea și demonstrarea jocului

Explic felul în care se desfășoară jocul: copiii de la ambele echipe vor veni pe rând la măsuță, vor alege un plic în care se află un jeton și vor rezolva sarcinile solicitate. În timp ce explic regulile, demonstrez modul de aplicare a acestora.

Jocul de probă

Solicit un copil să vină la masuță pentru a realiza un joc de probă, în vederea unei mai bune înțelegeri din partea tuturor copiilor a sarcinilor pe care le vor avea de îndeplinit.

Desfășurarea propriu-zisă a jocului

Câte un copil de la fiecare echipă, va alege pe rând un jeton, va denumi imaginea de pe acesta,va despărți cuvântul în silabe, specificând și numărul acestora, va identifica sunetul inițial al cuvântului respectiv. Colegii săi de echipă vor găsi și alte cuvinte care încep cu același sunet, apoi vor alcătui cât mai multe propoziții care să includă cuvântul a cărui imagine este reprezentată pe jeton. Jocul continuă până la epuizarea plicurilor cu jetoane.

Rezolvarea tuturor cerințelor referitoare la imaginea de pe un jeton este recompensată cu aplauze și cu o floricică.

Complicarea jocului

Fiecare echipă își va desemna câte un reprezentant care va avea ca sarcină să reprezinte grafic câte un sunet și să scrie cifrele corespunzătoare numărului de silabe și de sunete ale acestuia.

Pentru îndeplinirea corectă a cerințelor, fiecare echipă va mai primi câte o floricică.

Se va desemna echipa câștigătoare prin numărarea floricelelor.

Încheierea jocului

Se fac aprecieri referitoare la gradul de implicare a copiiilor în activitate și la comportamentul manifestat de către aceștia pe tot parcursul jocului.

Rezultatele obținute în urma aplicării acestui joc, le-am evidențiat (Figura III.5.2) pentru a observa că odată cu aplicarea a mai multor jocuri didactice cresc performanțele copiiilor în procesul verificării cunoștințelor.

Cel de-al treilea joc s-a desfășurat sub formă de versuri ritmice, melodioase, pentru a-i antrena cât mai eficient pe copii în activitatea de evaluare.

Tema anuală: Când, cum și de ce se întâmplă?

Tema sătămânală: Primavara a sosit;

Tema activității: Vestitorii primăverii;

Tipul activității: Evaluare de cunoștințe;

Forma de realizare: Joc didactic.

Obiective operaționale:

– să descopere caracteristicile anotimpului primăvara;

– să denumescă principalele flori de primăvară;

– să raporteze numărul la cantitate, în limitele 1-10;

– să despartă cuvintele în silabe;

– să mânuiască materialul pus la dispoziție;

– să acționeze conform cerințelor;

– să se implice afectiv în activitate;

– să colaboreze cu partenerii de joc și educatoare.

Sarcina didactică:

– denumirea corectă a imaginilor;

– raportarea cantității la număr;

– gruparea după criteriul formă.

Elemente de joc: ghicitoarea, surpriza, semnalul acustic.

Strategia didactică:

Metode și procedee: Conversația, explicația, problematizarea, exercițiul, munca independentă, învățarea prin cooperare, brainstorming- ul.

Mijloace didactice: Imagini cu flori, siluete de: fluturi, flori și păsări, flanelograf, flori naturale, coșulețe, cifre de la 1 la 10, stimulente.

Forme de organizare: Frontală, individuală, pe grupe.

Desfășurarea jocului

Introducerea în activitate se realizează cu ajutorului ghicitorii :

Când zăpada se topește,

Ghiocelul se ivește,

Iar pâraiele umflate

Curg la vale înspumate

Vreau să- mi spuneți negreșit:

Ce anotimp a sosit? 

Anunțarea temei și a obiectivelor se realizează prin:

Astăzi vreau să- mi arătați

Dacă știti să recitați

Poate știți să socotiți..

Bine, toți să vă gândiți

Să îmi spuneți tot ce știți

Despre mândra primăvară

Care a sosit în țară.

Explicarea jocului și a regulilor

Hai, alegeți câte-o floare,

Vă grupați după culoare.

Hai, concursul să-l pornim,

Toți bine să ne smțim.

Copiii își aleg din coș ghiocei și brândușe și se grupează în echipe.

Jocul de probă

Execut jocul de probă, explicându-le copiiilor că vor avea de răspuns la cerințele rimate, în propoziții corecte.

Desfășurarea jocului propriu-zis

Echipa 1

Primăvara e cuvânt,

Primăvara-i anotimp,

Primăvara-i mândră floare,

Câte luni aceasta are?

Echipa 2

Primăvara, frățioare,

Spune, ce silabe are

Și ce sunet auziți

Primăvară când rostiți?

Numește și identifică florile de primăvară

Echipa 1.

Care flori de primăvară

Înfloresc la noi în țară

Echipa 2.

Pe tablou tu le privește

Și acum le denumește.

Reproduceți un cântec de primăvară

Echipa 1.

Cine știe un cântecel.

Despre mame, despre

flori?

Echipa 2.

Cântați și voi în cor

Un cântec de primăvară

Că fluturi, păsărele

Iar zboară pe afară!

Sortează și numără florile

Echipa 1.

Avem aici multe flori

Hai să le grupăm și noi.

Echipa 2.

Când în coș le așezăm

Una câte una s -o numărăm.

Identifică vestitorii zburători și reprodu o poezie despre aceștea.

Echipa 1

Care oaspeți iar sosesc

Și pe boltă se rotesc

Căutând cuibul îndrăgit

Ce în toamnă l-au părăsit?

Echipa 2

Cine știe o poezie

Despre flori, despre câmpie,

Despre păsări călătoare?

Complicarea jocului- se realizează prin alcătuirea unei povești care să cuprindă caracteristicile anotimpululi Primăvara.

Priviți și analizați

O poveste să creați

Cu toții să vă gândiți Frumos să ne povestiți.

Încheierea jocului

Se fac aprecieri individuale și colective, precizându-se care este echipa câștigătoare.

Aprecierea și interpretarea rezultatelor s-au facut în funcție de gradul de realizare a obiectivelor, pentru care graficul următor (Figura III.5.3) este reprezentativ.

Cel de al patrulea joc se numește Ce este, al cui este? Și s-a aplicat în cadrul evaluării la sfârșitul unității Mama, ființa cea mai dragă.

Tema activității: Ce este, al cui este?

Tipul activității: de verificare de cunoștințe

Mijloc de realizare– joc didactic

Scopul: consolidarea deprinderii de exprimare orală prin folosirea corectă a substantivelor; stimularea creativității și expresivității limbajului oral; dezvoltarea proceselor psihice.

Obiective operaționale:

O1 – să descrie imaginile prezentate;

O2 – să recunoască obiectele prezentate de imagini și personajele cărora aparțin;

O3 – să se exprime corect în propoziții folosind substantivele în cazul genitiv;

O4 – să exerseze în exprimare acordul dintre subiect și atributul adjectival;

O5 – să participe cu interes la activitate;

Sarcina didactică: recunoașterea și denumirea corectă a obiectelor folosite de eroii din poveștile cunoscute, folosirea corectă a cuvintelor în vorbire în funcție de întrebare (al, a. ai, ale cui?).

Regulile jocului: copilul numit alege de pe suport imaginea unui obiect, îl denumește, precizează personajul căruia îi aparține și denumește povestea, eventual reproduce dialogul dintre personaj și obiectul respectiv.

Elemente de joc: mișcarea, închiderea și deschiderea ochilor, aplauze.

Mijloace: imagini ce redau obiecte folosite de eroii din povești,

panou pentru afișaj, siluete ale personajelor din povești, obiecte folosite de personaje, imagini tip puzzle (punguța, oglinda, lada, coșulețul cu mâncare, plăcinte, salba de galbeni, opinci, etc).

Dirijarea și desfășurarea jocului

Materialul didactic se află pe o măsuță în câmpul vizual al copiilor.

Explicarea jocului și a regulilor

După anunțarea temei și precizarea obiectivelor, am explicat și demonstrat modul de desfășurare al jocului: la o comandă dată copiii vor închide ochii iar educatoarea va așeza pe suport imaginea unui obiect ce aparține unui personaj dintr-o poveste cunoscută; la întrebarea „Ce este și al cui este?”, copilul care se afirmă va denumi obiectul, va preciza personajul căruia îi aparține și va denumi povestea. (Exp. Punguța este a cocoșului din povestea „Punguța cu doi bani”)

Jocul de probă

În desfășurarea jocului de probă se va urmări în permanență folosirea corectă a substantivelor în cazului genitiv, exprimarea clară și corectă în propoziții și fraze, folosirea unor cuvinte și expresii literare specifice fiecărei povești. Cei care vor întâmpina dificultăți în exprimare vor fi ajutați prin formularea întrebărilor suplimentare, vor fi încurajați prin aplauze.

Desfățurarea jocului propriu-zis

În continuarea jocului voi cere copiilor să selecteze din coșuleț siluetele personajelor și obiectele pe care le folosesc în derularea acțiunilor, să le denumească, să relateze pe scurt momentul sugestiv din poveste.

Complicarea jocului

Copii trebuie să reconstituie, pe grupuri, secvențe din povestea aleasă.

Încheierea jocului

Se va face prin aprecierea orală asupra participării copiilor la activitate, asupra corectitudinii răspunsurilor.

Reprezentând grafic rezultatele ultimului joc aplicat (Figura III.5.4) am constatat că, odată cu aplicarea acestor jocuri, au crescut simțitor randamentele și performanțele preșcolarilor evaluați.

În urma aplicării acestor jocuri didactice în diferite etape ale procesului evaluativ, am realizat un grafic, după cum urmează, pentru a evidenția cât mai clar rezultatele copiiilor.

În verificarea cunoștințelor despre aspectul fonetic, 19 copii din totalul de 20 de copii care formau grupul A au rezolvat corect jocul, respectiv 18 copii, în ceea ce privește aspectul lexical.

Subiecții grupului B, în cadrul căruia s-a realizat evaluarea orală, nu au dat ranadamente la fel de bune, astfel încât, doar 15 copii, din totalul de 22, au stăpânit la verificare conținuturile legate de aspectul fonetic. Cât despre aspectul lexical, doar 14 copii au putut să redea cele învățate.

Figura 3.2 Evaluarea conținuturilor

Se poate constata în graficul de mai sus, (Figura 3.2) că la grupa la care a fost aplicat jocul didactic ca metodă de evaluare, copiii au fost mult mai receptivi și au îndeplinit mult mai ușor obiectivele fiecărui joc; nu a lipsit motivația ludică și de aceea procentajul de realizare a obiectivelor a fost mult mai ridicat la grupul experimental. Grupul de control (grupul B) nu a fost destul de antrenat și de motivat, nereușind să răspundă la fel de repede și corect precum grupul A.

Etapa de control (post-test)

La finalul experimentului, s-a avut în vedere compararea rezultatelor, obținute de cele două grupuri, ca urmare a aplicării programului experimental.

Comparând rezultatele, se vede clar că la sfârșitul experimentului s-au obținut rezultate superioare în rândul copiiilor din grupul experimental față de copiii din grupul de control.

III.6 Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor

În momentul desfășurării evaluării orale (din etapa constatativă), am observant că cele două eșantioane erau apropiate din punctul de vedere al pregătirii și al performanțelor școlare. Odată cu aplicarea variabilei independente, s-a evidențiat o detașare clară a elevilor din grupul experimental față de cei din eșantionul de control.

Progresul elevilor este evidențiat de creșterea gradului de realizare a obiectivelor evaluării, prin aportul jocurilor didactice aplicate. În acest sens ilustrarea grafică este doveditoare.

Rezultatele cercetarii au evidențiat faptul că pentru evaluarea la preșcolari cea mai bună strategie a fost aplicarea metodei jocului didactic. Desigur că nu respingem celelalte metode clasice de evaluare însă, în cazul preșcolarilor, evaluarea prin joc didactic, îmbinate ingenious, devine cea mai eficientă cale de verificare a progresului acestora, fară dezavantaje sau minusuri.

Analizând datele oferite de cercetare am constatat următoarele:

la această vârstă jocul didactic rămâne forma principală de activitate și manifestare;

pentru preșcolari, cele mai potrivite jocuri didactice sunt jocurile de despărțire în silabe, jocurile de formulare a propozițiilor simple, jocurile didactice de cunoașterea a particularităților diferitelor situații de comunicare, de recunoaștere a singularului și pluralului, jocurile de îmbogățire a vocabularului;

îmbinarea jocului cu evaluarea asigură creșterea eficienței aprecierii cunostințelor copiiilor și dezvoltă acestora motivația pentru învățarea si asimilare de noi cunoștințe;

prin utilizarea jocului didactic ca metodă alternativă de evaluare se facilitează chiar evaluarea unor atitudini, trăsături de personalitate, care nu pot fi evaluate prin metodele tradiționale;

pe parcursul cercetării, preșcolarii și-au format o atitudine pozitivă față de evaluare.

Progresul elevilor este evidențiat de creșterea gradului de realizare a obiectivelor evaluării, creștere materializat în marimea valorii nivelului de cunoștințe și deprinderii atins.

III.7 Concluziile finale ale cercetării

În urma analizei, prelucrării și interpretării datelor cercetării, s-au evidențiat următoarele concluzii:

Combinarea jocului didactic cu evaluarea a asigurat realizarea unei imagini globale a nivelului ce vizează însușirea conținuturilor învățate, a priceperile, deprinderile etc.

Formele alternative variate de măsurare și apreciere a rezultatelor muncii preșcolarilor, îi atrag pe copii mai mult, îi determină să muncească cu conștiinciozitate, îi fac mai receptivi și astfel cunoștințele însușite sunt durabile și pot fi aplicate în situații variate.

În urma cercetării efectuate putem spune că utilizarea jocului didactic ca metodă de evaluare la preșcolari, satisface cerințele unui învățământ formativ, deoarece antrenează întreg sistemul psihic al copiiilor, sporește gradul de motivatie, prin satisfacțiile pe care le obțin prin rezultatele pozitive ale muncii lor.

Jocurile didactice desfășurate la grupă în cadrul activităților de evaluare și-au demonstat eficiența, evidențiind capacitatea de comunicare orală a preșcolarulor, prin jocuri care țin de aspectul fonetic, lexical și sintactic. Jocul didactic reprezintă o metodă activ-participativă, deoarece prezintă un grad ridicat de activizare a copiilor; copiii nu au participat pasiv în cadrul activităților de evaluare, așa cum se întâmplă în cazul metodelor tradiționale.

Utilizarea jocului didactic în evaluarea preșcolarilor conduce la participarea activă a acestora la procesul evaluării, dar și la propria lor formare.

Prin intermediul jocului didactic, copiii înregistrează în mod sigur progrese și nu doar pe plan cognitiv, ci și în plan afectiv, și atitudinal.

În concluzie, rezultă că obiectivele cercetării au fost atinse și ipoteza confirmată și adeverită.

Concluzii

Prin lucrarea de față am expus și am demonstrat rolul și importanța jocului didactic în procesul evaluativ, care constau în faptul că acesta facilitează procesul de verificare, corectare a cunoștințelor dobândite de preșcolari, cu finalitate în dezvoltarea personalității copilului.

Capitolele teoretice și-au regăsit eficiența în contextul demersului cercetării pedagogice, prin care s-au fundamentat idei referitoare la evaluare (în special legat de particularitățile pe nivelul preșcolar) și la jocul didactic, la împletirea celor două pentru eficientizarea procesului formativ și informativ în grădiniță.

Capitolul 3, dedicat cercetării, a evidențiat importanța folosirii metodei joc didactic pentru antrenarea, stimularea și conștientizarea preșcolarilor în legătură cu actul evaluativ, dovedind o implicare mult mai mare a copiiilor când este vorba de joc, risipind atmosfera obositoare și solicitantă (prezentă in cazul evaluării prin metode tradiționale), și instalarea unei atmosfere ludice plăcută copiiilor.

Problematica aplicării metodei jocului didactic în evaluare rămîne deschisă și supusă perfecționării, modernizării și aprofundării.

Soluțiile perfecționării evaluării prin joc didactic la preșcolari, ar putea fi: aplicarea pe întreg procesul evaluării a diferitelor jocuri didactice specifice; antrenarea copiiilor în toate etapele evaluării, facându-i conștienți de importanța evaluării bagajelor proprii de cunoștințe; dezvoltarea, încă din această etapă, a autoevaluării.

BIBLIOGRAFIE

*** Curriculum pentru învățământul preșcolar 3/6/7 ani MECT.

*** Programa activității instructiv-edicative în grădinița de copii, (2005), Editura V&I Integral, București.

***,(1966), Pedagogie preșcolară. Manual pentru liceele pedagogice de educatoare, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Avram, Săftica, Mihu, Ecaterina, Său, Zonica, (2004), Jocul didactic pentru preșcolari. Ghid metodic, Editura Terra, Focșani.

Barbu, H., (1993), Activități de joc și recreativ distractive, Editura Didactică și Pedagogică R.A, București.

Bocoș, Mușata, (2001), Instruire interactivă, Repere pentru reflecție și acțiune, Editura Presa Universitară Clujană, Cluj-Napoca.

Cerghit, Ioan, Ioan Neacșu, Ion Negreț-Dobridor, Ion Ovidiu Pânișoară, 2001, Prelegeri pedagogice, Editura Polirom, Iași

Cerghit, I., (2002), Sisteme de instruire alternative și complementare. Structuri, stiluri, stategii, Editura Aramis, București.

Chateau, J., (1970), Copilul și jocul, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Chiscop, Liviu, (2000), Didactica educației limbajului în învățământul preșcolar. Ghid metodic, Editura ,,Grigore Tăbăcaru‘‘, Bacău.

Claparede, E., (1975), Psihologia copilului și pedagogia experimentală, Editura Didactică și Pedagogică, București Enache, M., Munteanu, M.,(1998), Jocuri didactice, Editura Porto-Franco, Galați.

Cristea, Sorin, (1982), Dicționar de termeni pedagogici, Editura didactică și pedagogică, București.

Cucos, Constantin, (2008), Teoria și metodologia evaluării, Editura Polirom, Iași.

Dima, Silvia, (1997), Copilăria- fundament al personalității. Cunoaștere- Exploatare- Educare, Editată de Revista Invățământul preșcolar, București.

Ferina, Evghenia Aleksandrovna (1976), Jocul și jucăria, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Gherghina, D., Novac, C., Mitrache, A., Ilie, V., (2005), Didactica activităților instructiv-educative pentru învățământul preprimar, Editura Didactica Nova, Craiova.

Glava A, Glava C, (2002), Introducere în pedagogia preșcolară, Ed Dacia Cluj-Napoca.

I.T. Radu, (2000), Evaluarea în procesul didactic, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Lisievici, P. (1992), Evaluarea în învățământ: cadru conceptual și metodele esențiale, în Revista de Pedagogie, nr. 3-4, București.

Manolescu, M., (2005), Evaluarea școlară. Metode, tehnici, instrumente, Editura Meteor Press, București.

Manolescu, M. (coord.), (2013), Ghid metodologic de evaluare a elevilor din clasa pregatitoare, Fondul Social European “Investește în OAMENI! Restructurarea curriculumului național de învățătmânt liceal”.

Monteil, J-M., (1997), Educație și formare. Perspective psihosociale, Editura Polirom, Iași.

Nicola, I., (1994), Pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Stan, Liliana, (2010), Pedagogoia preșcolaritatii și scolarității mici, Editura Polirom, Iași.

Stoica, A., (2003), Evaluarea progresului școlar. De la teorie la practică, Editura Humanitas Educațional, București.

Strunga, Constantin, (1999), Evaluarea școlară, Editura de Vest, Timișoara.

Tomșa, Gheorghe, (coord.), (2005), Psihopedagogie preșcolară și școlară, Ed. Coresi, București.

BIBLIOGRAFIE

*** Curriculum pentru învățământul preșcolar 3/6/7 ani MECT.

*** Programa activității instructiv-edicative în grădinița de copii, (2005), Editura V&I Integral, București.

***,(1966), Pedagogie preșcolară. Manual pentru liceele pedagogice de educatoare, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Avram, Săftica, Mihu, Ecaterina, Său, Zonica, (2004), Jocul didactic pentru preșcolari. Ghid metodic, Editura Terra, Focșani.

Barbu, H., (1993), Activități de joc și recreativ distractive, Editura Didactică și Pedagogică R.A, București.

Bocoș, Mușata, (2001), Instruire interactivă, Repere pentru reflecție și acțiune, Editura Presa Universitară Clujană, Cluj-Napoca.

Cerghit, Ioan, Ioan Neacșu, Ion Negreț-Dobridor, Ion Ovidiu Pânișoară, 2001, Prelegeri pedagogice, Editura Polirom, Iași

Cerghit, I., (2002), Sisteme de instruire alternative și complementare. Structuri, stiluri, stategii, Editura Aramis, București.

Chateau, J., (1970), Copilul și jocul, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Chiscop, Liviu, (2000), Didactica educației limbajului în învățământul preșcolar. Ghid metodic, Editura ,,Grigore Tăbăcaru‘‘, Bacău.

Claparede, E., (1975), Psihologia copilului și pedagogia experimentală, Editura Didactică și Pedagogică, București Enache, M., Munteanu, M.,(1998), Jocuri didactice, Editura Porto-Franco, Galați.

Cristea, Sorin, (1982), Dicționar de termeni pedagogici, Editura didactică și pedagogică, București.

Cucos, Constantin, (2008), Teoria și metodologia evaluării, Editura Polirom, Iași.

Dima, Silvia, (1997), Copilăria- fundament al personalității. Cunoaștere- Exploatare- Educare, Editată de Revista Invățământul preșcolar, București.

Ferina, Evghenia Aleksandrovna (1976), Jocul și jucăria, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Gherghina, D., Novac, C., Mitrache, A., Ilie, V., (2005), Didactica activităților instructiv-educative pentru învățământul preprimar, Editura Didactica Nova, Craiova.

Glava A, Glava C, (2002), Introducere în pedagogia preșcolară, Ed Dacia Cluj-Napoca.

I.T. Radu, (2000), Evaluarea în procesul didactic, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Lisievici, P. (1992), Evaluarea în învățământ: cadru conceptual și metodele esențiale, în Revista de Pedagogie, nr. 3-4, București.

Manolescu, M., (2005), Evaluarea școlară. Metode, tehnici, instrumente, Editura Meteor Press, București.

Manolescu, M. (coord.), (2013), Ghid metodologic de evaluare a elevilor din clasa pregatitoare, Fondul Social European “Investește în OAMENI! Restructurarea curriculumului național de învățătmânt liceal”.

Monteil, J-M., (1997), Educație și formare. Perspective psihosociale, Editura Polirom, Iași.

Nicola, I., (1994), Pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Stan, Liliana, (2010), Pedagogoia preșcolaritatii și scolarității mici, Editura Polirom, Iași.

Stoica, A., (2003), Evaluarea progresului școlar. De la teorie la practică, Editura Humanitas Educațional, București.

Strunga, Constantin, (1999), Evaluarea școlară, Editura de Vest, Timișoara.

Tomșa, Gheorghe, (coord.), (2005), Psihopedagogie preșcolară și școlară, Ed. Coresi, București.