Invatamantul Gimnazial
CUPRINS
I. Introducere
1. Concepte de vocabular
1.1Vocabularul sau lexicul
1.2Cuvintul
1.3Sinonime
1.4Antonime
1.5Omonime
1.6Paronime
2. Mijloace interne de imbogatire a vocabularului
2.1Derivarea
2.2Sufix
2.3Prefix
2.4Compunerea
2.5Schimbarea valorii gramaticale
3. Mijloace externe de imbogatire a vocabularului
3.1Imprumuturile lexicale
3.2Regionalisme
3.3Neologisme
3.4Arhaisme
II. Programa scolara: Limba si Literatura romana
1.Curriculum discipline
2. Programa de Limba si Literatura romana
3. Lectura programei
III. Continuturile programei la clasele gimnaziale
1. Scopul studierii limbii române în școală
2. Continutul programei pe baza principiului concentric
3.Metode de predare invatare specific limbii romane
4. Mijloace de învățământ folosite în studierea limbii
5. Structurarea lecțiilor de limba
6.Finalitatatea studiului Limbii si Literaturii romane
IV. Instrumente si metode de evaluare
1. Funcțiile evaluări
2.Etapele evaluare
3.Tipuri de evaluare
V. Lexicul aplicat
1.Clasa a V a
2.Clasa a VI a
3.Clasa a VII a
4.Clasa a VIII a
Concluzii
Bibliografie
Izvoare
I Introducere
În toate etapele învățământului românesc și nu numai , dar în special în învățământul gimnazial, studiul lexicului merită o atenție enormă din varii motive precum acela că frumusețea unei limbi este dată în primul rând de bogăția și de varietatea vocabularului ei dar și datorită marilor schimbări care au loc în societate noastră și nu numai și spectaculoaselor progrese ale științei contemporane la care suntem martori zi de zi și care se reflectă în primul rând și nemijlocit în vocabular considerat că fiind compartimentul limbii cel mai instabil și mai deschis influiențelor din afară
Îmbogățirea și perfecționarea vocabularului constituie un lucru mult mai greu de realizat decât însușirea regulilor gramaticale ale limbii materne.
Încă de la o vârstă fragedă copilul stăpânește în linii mari sistemul gramatical al limbii pe care o vorbește însă achiziționarea de cuvinte noi și folosirea lor corectă rămân o capcană permanentă de-a lungul întregii sale vieți.
Este de remarcat rolul școlii în a-i sprijini pe copii în formarea unui vocabular cât mai bogat pentru a se putea exprimă liber, expresiv, coerent și corect din punct de vedere gramatical.
În decursul anilor de școală sub înfluienta cerințelor crescânde ale activității și comunicării are loc o asimilare rapidă a diferitelor aspecte ale limbii (compoziția fonetică, vocabularul, structura gramaticală) apar și se dezvoltă noi funcții și forme ale limbajului care devine mai închegat, mai coerent.
Mi-am propus să evidențiez în această lucrare necesitatea îmbogățirii și înțelegerii vocabularului prin toate activitățile de tip scoalar, progresele realizate de copii în acest sens și desigur în însușirea noțiunilor esențiale de vocabular și lexic necesare dezvoltării unui copil în întreagă lui viață școlară.
Am pornit de la premisa că muncă cu vocabularul nu trebuie socotită terminată odată cu explicarea amănunțită a cuvintelor necunoscute, ci trebuie continuată până când acestea sunt integrate în vocabularul activ al copiilor până când le folosesc corect în vorbire.
Mi-am propus să tratez în lucrare aspecte esențiale referitoare la tema (de la fundamentarea teoretică și didactică a problemelor implicate) la metode și procedee aplicate la lotul experimental privind îmbogățirea vocabularului activ și pasiv al copiilor.
Școală trebuie să-l înzestreze pe copil cu un vocabular bogat și nuanțat. Ea poate și trebuie să reprezinte acea minunată cutie de unde copilul trebuie să își aleagă ,,uneltele’’ necesare construirii vieții sale că adult în societatea din care cu toții facem parte.
În concepția lui N. Chomsky, cea mai importantă trăsătură a limbajului uman, constând în capacitatea fiecărui vorbitor nativ de a produce la infinit și de a înțelege spontan un număr infinit de fraze pe care nu le-a auzit și nu le-a pronunțat niciodată înainte.
„Scopul studierii limbii române în perioada școlarității obligatorii este acela de a forma un tânăr cu o cultură comunicațională și literară de bază, capabil să înțeleagă lumea, să comunice și să interacționeze cu semenii, să-și utilizeze în mod eficient și creativ capacitățile proprii pentru rezolvarea unor probleme din viața cotidiană, să poată continua în orice fază a existenței sale procesul de învățare, să fie sensibil la frumosul din natură și la cel creat de om.’’
1. Concepte de vocabular
Vocabularul sau lexicul unei limbi este alcătuit din totalitatea cuvintelor care există sau au existat cândva într-o limba.Vocabularul limbii române depășește 120 000 de cuvinte.
Nu toate cuvintele ocupă însă același loc în vocabularul limbii române, și nu toate au aceeași importantă pentru vorbitori. Unele dintre ele sunt cunoscute și înțelese de toți vorbitorii acestei limbi, deoarece denumesc obiecte sau exprimă noțiuni de prima necessitate și au o întrebuințare mai mare caracterizându-se prin stabilitate.
Vocabularul și lexicul sunt cvasisinonime.
Diferențierea dintre vocabular și lexic nu se face întotdeauna pentru că,, lexicul este o realitate a limbii la care nu se poate ajunge decât prin cunoașterea vocabularelor particulare, ceea ce înseamnă că lexicul transcende vocabularele, dar nu e accesibil decât prin ele sau că un vocabular presupune existența lexicului, pentru care el e un eșantion,,
Lexicul este prezentat în programa de gimnaziu în mod gradat astfel încât noțiunile acestuia sunt prezentate treptat în funcție de gradul de dificultate și de capacitatea de înțelegere a elevilor.Vom urmări manualele de ciclu gimnazial ale Editurii Humanitas V-VIII.
Vocabularul este prezentat la nivelul clasei a V a începând cu definiția:
Vocabularul sau lexicul unei limbi este alcătuit din totalitatea cuvintelor care există sau au existat cândva într-o limba . În clasa a VI a noțiunile despre vocabular se măresc .Vorbim acum despre clasificarea vocabularului.
,,Rolul principal al limbii este acela de mijloc de comunicare între oameni.Ceea ce se urmărește în primul rând este să se înțeleagă clar ce se comunica fără să se piardă prea multă vreme și energie.’’
Cercetătorii au împărțit vocabularul în două părți:
a) vocabularul fundamental
b) masă vocabularului
a) Vocalularul fundamental
Vocabularul fundamental cuprinde cuvinte de uz frecvent, cuvinte cu ajutorul cărora vorbitorii limbii respective reusec să se facă înțeleși. Aceste cuvinte au o circulație mare și sunt cuvinte vechi și productive care au dus cu timpul la nașterea unor cuvinte noi. Din vocabularul fundamental fac parte cuvintele care denumesc obiectele de strictă necesitate omului, părți ale corpului omenesc, alimente, păsări și animale, arborii și roadele lor, nume de culori, zilele săptămânii, numele de rudenie, numele corpurilor cerești.
Din fondul principal lexical fac parte, de asemenea, prepozitiile, conjuctiile, pronumele, numeralele până la 10, verbele neregulate, unele adverbe mai frecvente. Toate acestea formează vocabularul fundamental al limbii române. Numărul lor este unul redus,unii specialiști considerând că sunt circa 1500 de cuvinte.
Vocabularul fundamental (fondul principal lexical) al limbii noastre nu cuprinde numai cuvinte care fac parte și din vocabularul de baza al limbii latine, ci și cuvinte care au intrat mai târziu în limba și care au devenit și ele cu timpul strict necesare pentru comunicarea între oameni.
Cuvintele de origine latină din vocabularul limbii române sunt în proporție de 60%, iar restul de 40% sunt de alte origini cum ar fi slavă și multe altele.
Exemplu-La începutul secolului nostru cuvântul ,,telefon’’ făcea parte din masă vocabularului.Acum telefon a intrat în vocabularul fundamental,devenind un obiect cunoscut și folosit de aproape toată lumea.
În următorii doi ani respective clasele a VII a și a VIII a noțiunile de vocabular sunt doar actualizate și reamintite pentru o mai bună înțelegere și implementare a noțiunilor.
b) Masa vocabularului
Masă vocabularului cuprinde un număr foarte mare de cuvinte însumând aproape 90% din cuvintele limbii române deși aceste cuvinte nu au o frecvența atât de mare în comunicare.
Din masă vocabularului fac parte arhaismele, neologismele, regionalismele, cuvinte ce denumesc termeni populari, termenii specifici unor domenii, elementele de jargon și de argon.În vocabular cuvintele sunt libere, se află într-o stare de independența asemănătoare cu aceea a ingredientelor necesare pentru a face o prăjitură;abia după ce ele au fost combinate le putem vedea cu adevărat rolul.
Limba își realizează funcția de a fixă gândirea și de a comunica prin îmbinarea cuvintelor în propoziții și a propozițiilor în fraze, așa cum prăjitură este rezultatul tuturor ingredientelor la un loc într-o ordine specifică unor reguli date.
Cuvintele sunt ingredientele unei limbii. Când sunt îmbinate în propoziții și în fraze, cuvintele sunt interdependente supunându-se anumitor reguli gramaticale.Pentru a comunica între ei, oamenii se folosesc de cuvinte.
CUVINTELE sunt îmbinări de mai multe sunete care au un anumit înțeles. Acestea au o formă ce e reprezentat de învelișul sonor și un conținut reprezentat de un înțeles sau un sens.
În cuvântul "școală" formă este alcătuită din șase sunete s, c, o, a, l, a , iar cuvântul este dat de sensul lexical al îmbinării de sunete și denumește ,,Instituție de învățământ public unde se predau elementele de baza ale principalelor discipline’’
Cuvintele flexibile au o formă tip cu care sunt înscrise în dicționar și anume nominativul singular la cuvintele ce pot fi declinate, infinitivul prezent la cele ce pot fi conjugate.
Pentru a face posibilă comunicarea în cursul vorbirii formă cuvintelor se modifică.
Se știe că majoritatea cuvintelor nu au un singur sens lexical, ci două sau mai multe sensuri. În aceste cazuri unul dintre ele este cel mai răspândit și cel mai frecvent și se numește sensul lexical de baza al cuvântului, iar celelalte sensuri lexicale secundare.
Exemplu: "a colindă" are pe lângă sensul de ,,A umblă în seară de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde’ și următoarele sensuri secundare: A străbate, a cutreieră, a bate un drum.Sensul figurat al cuvintelor este mai puțin obișnuit și este folosit de scriitori în atribuirea unor însușiri neobișnuite unor obiecte, acțiuni sau însușiri.
Cuvântul "picior" denumește unul din membrele inferioare ale corpului omenesc sau a unor viețuitoare, iar cuvântul "gură" identifica locul prin care sunt introduse alimente în organism! Acestea sunt sensuri proprii ale celor două cuvinte.
În versurile "Pe-un picior de plai
Pe-o gură de rai"
numai este vorba de acele sensurii proprii ci de sensuri figurate, de metaforă care sugerează frumusețea peisajului în care intră și aspectul de culme domoală situată între munți.
Pe măsură ce creștem și devenim adulți experianta noastră de viață și orânduirea ei se reflectă și în bogăția sau sărăcia vocabularului pe care îl folosim acesta în cele mai multe cazuri mărindu-se considerabil.
Consistentă și precizia comunicării sunt date în cea mai mare măsură de calitatea vocabularului utilclinate, infinitivul prezent la cele ce pot fi conjugate.
Pentru a face posibilă comunicarea în cursul vorbirii formă cuvintelor se modifică.
Se știe că majoritatea cuvintelor nu au un singur sens lexical, ci două sau mai multe sensuri. În aceste cazuri unul dintre ele este cel mai răspândit și cel mai frecvent și se numește sensul lexical de baza al cuvântului, iar celelalte sensuri lexicale secundare.
Exemplu: "a colindă" are pe lângă sensul de ,,A umblă în seară de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde’ și următoarele sensuri secundare: A străbate, a cutreieră, a bate un drum.Sensul figurat al cuvintelor este mai puțin obișnuit și este folosit de scriitori în atribuirea unor însușiri neobișnuite unor obiecte, acțiuni sau însușiri.
Cuvântul "picior" denumește unul din membrele inferioare ale corpului omenesc sau a unor viețuitoare, iar cuvântul "gură" identifica locul prin care sunt introduse alimente în organism! Acestea sunt sensuri proprii ale celor două cuvinte.
În versurile "Pe-un picior de plai
Pe-o gură de rai"
numai este vorba de acele sensurii proprii ci de sensuri figurate, de metaforă care sugerează frumusețea peisajului în care intră și aspectul de culme domoală situată între munți.
Pe măsură ce creștem și devenim adulți experianta noastră de viață și orânduirea ei se reflectă și în bogăția sau sărăcia vocabularului pe care îl folosim acesta în cele mai multe cazuri mărindu-se considerabil.
Consistentă și precizia comunicării sunt date în cea mai mare măsură de calitatea vocabularului utilizat.Astfel, unitatea dintre conținutul și formă cuvintelor nu este una fixă. În general, sensul lexical al unui cuvânt este constant corespunzându-i o formă de obicei constanța.Noi oamenii suntem ființe ce gândim în imagini cărora le atribuim involuntar o înșiruire de sunete ce dau naștere cuvintelor
Sunt însă și situații în care apar nepotriviri de sens și formă și asta se întâmplă atunci când unitatea dintre conținut și formă este perturbată.Exemplu:hie-fie;sară-seară(au formă diferită și sens identic)
Sunt cuvinte care nu au înțeles lexical propriu-zis, nu numesc obiecte, însușiri, acțiuni și totuși se folosesc în limba deoarece au că rol exprimarea raportului între cuvinte și redau un anumit înțeles.
Exemplu: merg cu bicicletă mănânc la masă
merg lângă bicicletă mănânc după masă
SINONIMELE – sunt cuvinte care se scriu diferit dar au înțeles identic sau asemănător.
La nivelul lexicului, sinonimia este considerată o categorie semantică fundamentală pentru că se manifestă în diverse limbi că o capacitate de rafinare a expresiei lingvistice (se utilizează mai multe forme sau semnificanți diferiți pentru a exprimă același sens). Cea mai clară relație de sinonimie se stabilește între cuvinte monosemantice, cum sunt cele din limbajul științific, când sunt identice că sens: semantică = semasiologie, natriu = sodiu; sinonimia este evidență când cuvintele polisemantice stabilesc aceleași sinonime pentru fiecare din sensurile lor (ceea ce nu se întâmplă în mod frecvent): cale – drum (cale drum de comunicație, cale = drum lung, cale – drum de o zi)
Lingviștii români nu se depărtează de opiniile din lingvistică generală referitoare la sinonimia lexicală. Astfel Al. Graur afirmă: „Atunci când sensurile a două cuvinte concordă în linii mari, putem spune că ele sunt sinonime, neglijând nuanțele” . Gh. Bulgar definește sinonimele că fiind „cuvinte înrudite că sens, a căror sfera semantică se suprapune mai mult sau mai puțin” .
Între sinonime există nuanțe diferite. Iată un exemplu de serie sinonimică care indică o creștere a intensității senzațiilor: teamă, frică, spaima, groază.
Putem întâlni și sinonimie între între cuvânte și expresii.
Exemplu: a fugi – a lua-o la sănătoasă
– a o rupe la fugă
– a-i sfârâi călcâiele
– a o zbughi
Bogăția sinonimelor limbii noastre are cauze istorice adăugându-se de-a lungul anilor cuvinte din limbi diferite : limba slavă, limba greacă, limba turcă și limba maghiară. Exemplu cuvintele ,,dragoste’’ și ,,iubire’’ sau ,,soție’’ și ,,nevasta’’
De multe ori, sinonimele încep să se distanțeze unele de altele prin înțeles.
Exemplu: pom – copac
Ambele cuvinte denumesc o plantă cu rădăcina, tulpină, coroana, frunze, dar, în timp pomului îi corespund doar arborii ce rodesc fructe comestibile precum părul,mărul,cireșul, pe când copacului îi sunt atribuite alte roluri și anume de materie prima pentru fabricarea mobilei precum stejarul, fagul etc.aceștia fiind folosiți strict în construcții.
Rolul sinonimelor este și acela de a înlătura repetarea unui cuvânt, lucru întâlnit des în scrierile artistice.
În concluzie sinonimia redă limbii noastre un loc de frunte datorită bogăției de exprimare a gândurilor și sentimentelor în cât mai multe moduri posibile.
ANTONIMELE sunt cuvinte care au forme diferite și înțelesuri opuse.
Un cuvânt X este antonimul lui Y dacă are un sens diametral opus, de obicei simetric: tânăr vs. bătrân; mare vs. mic; cald vs. rece; harnic vs. leneș. Antonimele aparțin mai multor părți de vorbire, dintre care cele mai numeroase sunt adjectivele și substantivele:
a) adjective: cinstit vs. necinstit; citeț, lizibil vs. neciteț, ilizibil;
b) substantive abstracte: speranța, nădejde vs. disperare, deznădejde; bucu¬rie vs. tristețe;
c) verbe: a aprinde vs. a stinge; a (se) agrava vs. a (se) ameliora;
d) adverbe: aproape vs. departe; aici vs acolo s.a.
Antonimele pot fi realizate cu ajutorul prefixelor de negație: serios-neserios;tipic-atipic;
Antonimele sunt folosite în limbajul artistic pentru sublinierea unor contraste.
Exemplu: zi neagră – noapte albă- neagră – însemna aici grea – albă – însemna fără odihnă.
Sinonimia și Antonimia nu fac excepție de la cele spuse mai sus și anume caracterul gradat al predării cunoștințelor de lexic
În clasa aVa ne sunt prezentate definițiile celor două:
-Sinonimele-cuvinte cu acelaș sens și formă diferită
-Antonimele-cuvinte cu formă și sens opuse.
Prezentarea acestora continuă și în clasele a VI a unde sunt actualizate definițiile și a VII prin clasificarea lor
Ne este prezentat faptul că putem avea sinonimie atât între cuvinte cât și între cuvinte și expresii
Sinonimele-perfecte-când sensul e identic natriu-sodiu
-parțiale-când nu toate sensurile coincide-repede-iute
-totale-când toate sensurile coincid-cupru-aramă
OMONIMELE – sunt cuvinte care au aceeași formă, dar înțelesuri diferite.
Omonimia este în general lexicală și, în limba română, este bine reprezentată . Mai există însă și omonimie gramaticală; el cânta /ei cânta, unei case /niște case.
Exemplu: Lac-,,întindere de apă stătătoare”
-,,Numele unui preparat lichid’’
Leu-,,animal de pe continental african’’
-,,unitatea monetară din țară noastră’’
Există omonimie totală și parțială.
• omonimia totală, că în cazul cuvintelor:
Exemplu: leu – animal
leu – moneda
coș – obiect din nuiele
– cerc metalic la jocul de baschet
– canal de evacuare a fumului
• omonimie parțială, diferențierea făcându-se prin accent:
Exemplu: acele acele
sau prin formele de plural.
Exemplu: corn – cornuri – specialități de pâine
coarne – formațiune cornoasă la animale
PARONIMELE sunt cuvinte aproape identice că formă, însă diferite prin înțeles
Între paronime se manifestă o atracție (paronimică), care face că termenul mai frecvent în limba să-l atragă pe cel mai puțin cunoscut, substituindu-i-se.În cazul unor paronime intervine etimologia populară’: din neologismul' remunerație (fr, remuneration) cu sensul „plata, răsplată, retribuție, onorariu“ s-a creat printr-o falsă apropiere de sens („numărarea banilor“) paronimul renumerație (Caragiale).
Exemplu: compliment – complement
prenume – pronume
Aceste cuvinte pot fi confundate în vorbire.
Exemplu: eminent/ iminent
eminent- strălucit,bun
iminent-de neoprit,de neevitat
Din cauza asemănării în pronunțare și în scriere, paronimele constituie sursă unor greșeli grave și frecvente în exprimare, fapt care cere o atenție deosebită din partea vorbitorilor.
• Omoninele și paronimele ne sunt și ele prezentate însă puțin mai târziu începând cu clasa a VI a prin redarea definițiilor
Omonimele-cuvinte care se scriu și se pronunță la fel dar diferă că sens
Omonimele sunt omografe și omofone
Paronimele-cuvinte ce diferă că formă de obicei printr-un singur sunet și au sensuri diferite
În clasa a VII a ne este prezentată și împărțirea omonimelor în parțiale și totale
Totale când sunt identice în flexiune -leu-lei; și parțiale când sunt diferite în flexiune-colț-colți-colțuri.
Tot aici ne sunt prezentate și cuvintele polisemntice adică cuvintele care au două sau mai multe sensuri legate între ele,făcându-se o legătură între omonimie și polisemantism.
Paronimele sunt aici prezentate împreună cu pleonasmul (greșeală de exprimare care constă în folosirea alăturată a unor cuvinte sau expresii ce au acelaș înțeles)..
Totalitatea termenilor verbali pe care-i stăpânește un individ duc la formarea vocabularului propriu.
Cu toată importanta să, vocabularul reprezintă nu numai "ingredientele prăjiturii" limbii, ci și un mijloc de comunicare, de cunoaștere a realității numai atunci când cuvântul se asociază în propoziții și fraze, schimbându-și formă după anumite reguli gramaticale.
În dezvoltarea limbajului copilului, însușirea vocabularul limbii materne constituie un factor definitoriu în dezvoltarea lui socială și intelectuală.
Folosirea cu grijă a cuvintelor și înșiruirea lor într-o ordine cât mai corectă ar trebui să fie o regulă de baza în viață fiecărui individ.
2.Mijloace interne de imbobatire a vocabularului.
Deși vocabularul limbii române este foarte bogat, progresele înregistrate în toate domeniile precun:cultură, știință și tehnică duc la introducerea unor cuvinte noi și crearea altora pe lângă cele deja existente în limba noastră.
Îmbogățirea vocabularului e posibilă pe două cai: una internă ce presupune: derivare, compunere și schimbarea valorii gramaticale, și una externă, prin împrumuturi lexicale.
DERIVAREA este procedeul ce duce la formarea de noi cuvinte cu ajutorul afixelor (sufixe și prefixe)
SUFIXUL reprezintă afix postpus bazei , rădăcinii sau morfemului independent, care are în limba română valoare lexicală, lexico-gramaticală sau numai gramaticală; primele două categorii formează cuvinte noi, iar sufixele gramaticale exprimă forme flexionare ale cuvintelor. Sufixele românești se clasifică din mai multe puncte de vedere:
1) După etimologie, se constată că sufixele importante au origini diferite: latinești (-tor, -inta, -ațâțe, -ar), slave (-ar, -itâ, -nie), latino- romanice (-ism, -ist, -iza, -al),
2) După formă, majoritatea sufixelor sunt simple, unele sunt compuse (ar-ie) și altele variante (-el/ -tel).
3) După natură gramaticală a bazei sau, mai ales, a derivatului se ține seama de părțile dc vorbire formate cu sufixe: substantive (cutez-anta, bun-ațâțe, croi-tor), adjective (român-este, zgomot-os)~ verbe (pietr-ui, balang-ani, cioc-ani, român-iza), adverbe (român-esc, fur-is).
Sufixele sunt destul de numeroase în limba română.(aproape 500 de sufixe) această derivare fiind cea mai răspândită deoarece este una foarte productivă.
Sufixele pot fi de mai multe feluri:
– augmentative: băiețoi, fătoi, măturoi, puștan, topan, bețivan
– diminutivale: -căluț, frățior, scăunel, băiețaș, gărduleț, linguriță,
– sufixe pentru denumirea agentului: -cizmar, lăutar, laptagiu, reclamagiu, complotist, fotbalist
– sufixe pentru denumirea însușirii unor obiecte: – tocător, întrerupător, ascuțitoare, stropitoare,
– sufixe pentru denumiri abstracte: -bunătate, credință, istețime
– sufixe ce denumesc originea: oltean, muntean, clujean, olandez, albanez, berlinez, românesc,
Atașarea sufixului la tema, duc de obicei la schimbarea valorii gramaticale:
– substantivale: -ar (marinar); -itâ (lădiță) -us (gălbenuș) -tor, -an, -ime, -eală etc.
– adjectivale: -esc (fecioresc); -iu (argintiu) -ic, -os, -al sau -bil din citibil, mâncabil
– verbale: -ui din prăfui, sfătui; -iza din abstractiză sau -ona din concluziona, atenționa
– adverbiale: – -este din hoțește, -is din locuțiunea pe furiș sau mente din realmente, literalmente
PREFIXUL apare mai puțin decât sufixul.
Sunetele îmbinate ce atașate la începutul unui cuvânt de baza și au că rod formarea unui cuvânt noi se numesc prefixe.
Prefixele se împart în trei categorii: foarte vechi, vechi și noi.
Prefixele foarte vechi sunt moștenite din latină, cele vechi sunt luate din slavă, iar cele noi din limbile moderne și se folosesc strict în limbajul tehnico-științific.
a) Prefixe foarte vechi: în-, des- sau stră-, pe care îl întâlnim în străbun, strămoș, străbate, străluci
b) Prefixe vechi: ne- (necăsătorit, nebun); ras- (răscroi); au fost împrumutate din slavă
c) Prefixe noi: a- (din apoetic), ante- (din antebelic), anti- (din antiinfectios), con- (din consfătui), apoi contra-, extra-, hiper-, inter-, super-, trans- și altele, care la originea lor mai îndepărtată (latină sau greacă), sunt, de fapt, cuvinte propriu-zise.
La clasa a Va manualul ne prezintă definiția cuvântului de baza și anume că acesta ,,servește că element fundamental în formarea altor cuvinte dar și cel al rădăcinii ce e alcătuită din sunetele commune cuvântului de baza și tuturor cuvintelor obținute de la acesta’’ .Ciudat este însă că în DSL cuvandul rădăcina-cuvânt de baza și baza sunt considerate că fiind același lucru
Derivarea se poate obține cu ajutorul sufixelor și a prefixelor.
• Sufixele sunt sunetele sau grupurile de sunete adăugate la sfârșitul rădăcinii pentru a formă un cuvânt nou
• Prefixele sunt sunetele sau grupurile de sunete adăugate înaintea rădăcinii pentru a formă un cuvânt nou.
În clasa a VI noțiunile de familie lexicală și de inbogatire a vocabularului se măresc din nou
La derivare adăugăm o parte din clasificarea sufixelor și anume sufixele diminutivale și argumentative;dar și unele clase ale prefixelor:negative și de repetitive.
Aflăm nou că îmbogățirea vocabularului se face prin mijloace interne prin derivare,compunere și schimbarea valorii gramaticale
COMPUNEREA
Este procedeul lexical care constă în unirea a două sau mai multe cuvinte pentru alcătuirea unui cuvânt nou.
a) Substantivele comune sau proprii compuse pot fi alcătuite din două substantive. Ele pot fi contopite (scriindu-se într-un singur cuvânt): untdelemn, bunăvoința sau necontopite (se scriu cu cratimă sau în cuvinte separate): câine-lup, rochiță rândunicii, Drumul țării, Munții Sebeșului.
b) Adjectivele compuse pot fi alcătuite din două sau trei adjective, dintr-un verb și un adjectiv, dintr-un substantiv și un adjectiv, dintr-un adverb și un participiu sau din alte cuvinte: atotștiutor, așa-zis.
c) Pronumele compuse (de politețe, unele demonstrative sau nehotărâte): dumnevoastră, celălalt, oricare.
d) Numeralele compuse: cardinale (de la 10 în sus): doisprezece, o sută cincizeci; distributive: câte patru; adverbiale: de două ori.
e) Verbele compuse: a binevoi, a binemerită.
f) Adverbe compuse: astfel, niciodată.
g) Prepozitiile compuse: de lângă, de la.
h) Conjuctiile compuse: că să, cum să.
i) Interjecțiile compuse: tic-tac.
După modelele din unele limbi străine, s-au creat și în limba română cuvinte compuse din abrevieri. Unele cuvinte compuse din abrevieri sunt alcătuite din părți ale cuvintelor componente: TAROM. sau prin alăturarea literelor inițiale ale cuvintelor C.F.R. (Căile Ferate Române).
Acest fenomen este și el studiat la clasa a VI prin elemente precum:
• Compunerea constă în alăturarea a două sau mai multe cuvinte existente în limba pentru a obține un cuvânt nou și cu un alt sens.:ciuboțica-cucului,inginer-șef etc
Compunere-sudarea elementelor component:bineînțeles,bunăvoința,răuvoitor
-alăturarea elementelor component-ciuboțica-cucului,Delta Dunării
-abrevierea denumirii elementelor compunente-R.A.T.B RENEL
Dar și:
• Schimbarea valorii gramaticale exprimă idea că în context diferite același cuvânt poate avea valori gramaticale diferite(adjective,adverb,substantive)
Adjectivsubstantiv
Adjectivadverb
Substantivadverb
Numeralsubstantiv
La clasa a VII a noțiunea de sufixele sunt împărțite în mai multe categorii decât până acum și anume pentru denumirea:
-Agentului
-Însușirii
-Colectivității
-Instrumentului
-Unei noțiuni abstracte
-Modalități
SCHIMBAREA VALORII GRAMATICALE
Este un procedeu care constă în trecerea unui cuvânt de la o parte de vorbire la altă sau dintr-o clasa lexico-gramaticală la altă.
Astfel:
– unele adjective, adverbe, pronume, verbe la participiu sau supin, în anumite împrejurări, au valoare de substantive:
Bolnavul și-a înrăutățit starea .
Îți vreau doar binele.
A iubi e omenește.
-pronumele posesive, demonstrative, relative, interogative, nehotărâte, negative (nici unul, nici una) când lămuresc substantive (sau substitute ale lor) au valoare de adjective:
Caietul meu; Caietul acesta.
-Gerunziile acordate au valoare de adjective:
Am scris numerele în ordine crescândă.
-Adjectivele au valoare de adverbe.
Ele cânta prost . (adverb)
Ele sunt frumoase (adjectiv).
-Substantivele care denumesc anotimpuri, nume de zile pot avea valoare de adverbe:
Vara plec la munte. (adverbe), cu: Vara a venit foarte devreme (substantiv).
3.Mijloace externe de imbobatire a vocabularului
Vecinătatea cu diferite popoare au dat limbi cuvinte noi,unele ieșite din uz altele preluate și folosite și în ziua de astăzi.Caracterul preluării acestor cuvinte a fost unul diplomatic,politic sau cultural.
ÎMPRUMUTURILE LEXICALE
• Slavii (slavă veche):ogor,belșug,letopiseț,plug,trudă,veverița s.a.
• Maghiară ne-a dat cuvinte că: belșug, chip, gazelă, neam, oraș, uriaș,chip,lăcaș,gingaș s.a.
• Turcă se păstrează și astăzi în limba prin:ciubuc,cișmea,musaca,basma,barem,hal s.a.
• Grecii: trandafir,caligrafie,lefter,taifas,cititor s.a.
• Latină savantă:rege,pictor,tezaur,student s.a.
• Franceză:balcon,bec,bacalaureat,cinema,pensiune s.a.
• Italiană:banca,basorelief,capodoperă s.a.
• Germană:abțibild,matrița s.a.
• Engleză:corner,faul,fotbal,show s.a.
Începând cu epoca școlii Ardelene aceste cuvinte au intrat și în limba scrisă. Să nu uităm însă de influență cea mai mare asupra limbii noastre dată de limba latină,mai mult de jumătate din vocabularul limbii noastre fiind de origina latină ceea ce da și caracterul latin al limbii noastre: azil, canal, erou, fundații, societate.
La clasa a VIII ni se aduc la cunoștință și mijloacele externe de îmbogățire a vocabularului prin inprumuturile de cuvinte din diferite limbi.Tot acum aflăm și de caracterul latin al limbii noastre și faptul că limba române este o limba ce conține cuvinte de origine latină în valoare procentuală de 60%.
Astfel ne putem referii la termenii de arhaisme,regionalisme,neologisme,argou și jargon.
În clasa a V a pornim firav prin prezentarea noțiunilor de cuvânt și de sensurile acestora ce s-au păstrat mai mult sau mai puțin.Acum ne sunt prezentate arhaismele lexicale ce sunt cuvinte ce nu se mai întrebuințează astăzi în limba vorbită.Continuăm cu prezentarea arhaismelor și în clasa a VI unde aflăm că arhaismele sunt de mai multe tipuri:
• Arhaisme-care denumesc obicte dispărute din uz :giubea,ișlic,logofăt,arnăut etc.
-care au fost înlocuite cu alte cuvinte(sinonimie)păstrându-se
înțelesul:herb(stema),spițerie(farmacie) pizma(invidie)
-forme arhaice ale unor forme actuale:hodinit( odihnit),cătră(către), pre(pe)
Tot în clasa VI aflăm și despre regionalisme dar și despre neologisme.
• Regionalismele-care au formă total diferită față de cuvintele cu același înțeles din limba
literară(perje(prune)cucuruz(porumb),apotecă(farmacie)
-forme regionale ale unor cuv din limba literară:chicioare(picioare) pi(pe) oauă(ouă) pă(pe)
• Neologismele aflăm că sunt cuvinte ce au provenit din alte limbi ori sunt de circulație internațional că de exemplu cake(engl)-chec(rom)
În clasa a VII noțiunile despre neologisme se măresc astfel avem o mai bună clasificare a lor :
-moștenite din latină-a purta,a avea,nu,și etc
-împrumutate din alte limbi-franceză-tricou,bleu etc
-engleză-blugi,weekend etc.
-greacă-fustă
Neologismele se împart în noi cele din limbili de circulație actuală și vechi precum cele din slavă sau latină.
NEOLOGISME
Neologismele sunt cuvintele ce au provenit în limba datorită progresului socientatii.Acestea sunt cuvinte fie împrumutate din alte limbi, fie create prin mijloacele proprii ale limbii (derivare, compunere).. Îmbogățirea vocabularului prin neologisme este un fenomen caracteristic tuturor limbilor. Procesul de îmbogățire și modernizare a lexicului românesc începe încă din secolul al XVIII-lea prin introducerea de neologisme latino-romanice.
Cele mai multe neologisme sunt provenite din:
• Franceză: basorelief, capodoperă, campion.
• Germană: balonzaid, glaspapir, rucsac.
• Engleză: buldozer, porching, pick-up. Cele mai multe cuvinte din domeniul sporturilor sunt de origine engleză: corner, gol, henț, ofsaid, tenis.
Neologismele actuale sunt destul de raspnadite unii specialist fiind de părere că sunt peste 50.000 ,,invazia’’această datorîndu-se mass-media.Există în limbajul publicistic cuvinte noi pe care le vom numi,după modelul francez,romgleze
REGIONALISMELE
Regionalismele sunt acele cuvinte specific unei regiuni. Regionalismele sunt de foarte des confundate cu formele populare folosite în limbajul neîngrijit pe teritoriul țării noastre (de exemplu: bumb, fârtat, niznai).
Nu poate există o clasificare precisă a regionalismelor pe provincii, pentru că unele cuvinte sunt folosite în două sau mai multe provincii ori numai în anumite părți ale uneia sau mai multor provincii. Așa, bunăoară, cuvântul cucuruz – porumb circulă în unele părți ale Transilvaniei, Moldovei și chiar în unele localități ale Munteniei.Acest lucru poate fi explicat și datorită migrării oamenilor de la o zona la altă datorită unor factori precum căsătoria,schimbarea locului de muncă sau pur și simplu schimbării domiciliului.
Stilistic, regionalismul are, că și arhaismul, o funcție de evocare ori de caracterizare a vorbirii personajelor; întâmplător sau cu caracter intenționat expresiv, regionalismul există în literatură română începând din cronicile moldovenești (în special la I. Neculce) și muntenești până la scriitorii din sec. al XIX-lea și al XX-lea (I. Creangă, I.L. Caragiale, I. Slavici, M. Sadoveanu, L. Rebreanu sau M. Preda). T. Vianu analizează, de ex., expresivitatea limbajului personajelor din opera lui Caragiale în funcție de doi factori: unul diacronic (posibilitatea de datare a acțiunii prin limbaj, pe baza utilizării unui fond lexical vechi, alcătuit din arhaisme sau cuvinte ieșite din uzul curent în a două jumătate a sec. al XIX-lea) și altul sincronic (localizarea acțiunii și a personajelor, luându-se în considerare doar trăsăturile lingvistice specifice); astfel, unele schițe se plasează în aria lingvistică moldovenească (High life, Telegrame), altele în cea ardelenească ( Un pedagog de școală nouă), iar majoritatea în aria dialectală a Munteniei, repartizarea realizându-se exclusiv pe baza unor trăsături lingvistice regionale. în planul autorului, funcția evocatoare a regionalismului moldovenesc este semnificativă – în grade diverse – la autori că I. Creangă sau M. Sadoveanu.
În Moldova, de pildă, se mai spune și astăzi în unele locuri "a hi" în loc de a fi, "gioc" în loc de joc. În Muntenia și Oltenia se mai pronunță dește, în loc de degete.Acestea fiind regionalisme fonetice
Regionalismele sunt și unele variante fonetice ale anumitor cuvinte, că sară pentru "seară", mane pentru "mâine", cane pentru "câine". Regionalismele se folosesc, în general, în vorbirea mai puțin îngrijită.
ARHAISMELE
Prin arhaisme înțelegem cuvintele, expresiile, fonetismele, formele gramaticale și construcțiile sintactice care nu se mai folosesc de mult în limba vorbită, folosindu-se doar când sunt evocate fapte, întâmplări, stări de lucruri din trecut.
O explicație a acestui fapt îl reprezintă faptul că multe din noțiunile sau obiectele pe care le denumeau au dispărut cu timpul.
De la o epoca la altă ele sunt înlocuite cu altele care încep să aibă o circulație mai mare. Așa au fost înlocuite cuvintele ocârmuire, zapis, slatar cu guvernare, document, aurar. Altele au dispărut odată cu realitățile sociale care le-au generat: argat, bir, clacă, dijma, moșier, paharnic, pîrcălab, spătar, stolnic. Există arhaisme lexicale, fonetice, morfologice și sintactice.
Foarte răspândite sunt arhaismele fonetice: a îmblă = a umblă, samă = seama, părete = perete. Arhaismele morfologice sunt mai puțin răspândite decât cele fonetice: inime, aripe, palaturi, diamanturi, "vazum" întâlnit și la Eminescu.
Deși ieșite din vocabularul curent arhaismele erau sau sunt folosite de către autori, pentru a redă atmosfera unei epoci sau culoarea locală.
Marii noștrii scriitori au înțeles foarte bine ce posibilități artistice le oferă vocabularul românesc, prin regionalismele, arhaismele și neologismele lui. De exemplu, la Creangă, cele mai multe regionalisme, prin care el redă culoarea locală, sunt puse în frază în așa fel încât înțelesul lor reiese uneori din context: " Mă rog, mi se dusese buhul despre pozna ce făcusem, de n-aveai cap să scoți obrazul în lume de rușine." (Amintiri din copilărie)
După aspectul lingvistic luat în considerare, arhaismele sunt în concepția lui Th. Hristea : fonetice: hitlean (viclean), îmblă (umblă), împle (umple); morfologice: pluralul în -e al substantivelor feminine (astăzi impus în -/): inime, aripe; pluralul în -uri la unele neologisme neutre: palaturi, documenturi; formele vechi de perfect simplu al verbelor: vazum (văzurăm); lexicale: foarte numeroase și variate, având un grad de învechire diferit; unele cuvinte complet ieșite din uz (numite de Th. Hristea istorisme) sunt denumiri de meserii, funcții sociale etc.: pârcălab, caimacam, logofăt, sulger, capuchehaie. S-a ajuns la arhaisme lexicale și prin concurență cuvântului existent cu un sinonim neologic: duh a fost înlocuit de spirit, chezaș de garant, polcovnic de colonel; semantice (sau arhaisme de sens): sensuri vechi, pierdute din uzul curent, ale unor cuvinte încă actuale: a sărută „a salută“ – Sărutare, umbră veche (Alexandrescu); rost „gură“ – Ah, ce frumoase vorbe din rostul Iui răsar (Coșbuc); cuvânt „motiv“ – Boierii însă tremurau. Ei aveau două mari cuvinte a fi îngrijiți (Negruzzi); Ai vedea că am cuvinte până chiar să o fi rupt (Eminescu)s.a.; acestea nu au o frecvența strict limitată și nici nu se folosesc
În concluzie din cele prezentate mai sus reiese faptul că atât la disciplină de limba și literatură română cât și la alte discipline programa este impartina într-un mod gradat împărțită în funcție de posibilitatea elevului de a asimila și de a-I putea capta atenția în funcție de vârstă pe care o are
Că o concluzie am observant că în ceea ce privește lexicul clasei a VIII a este unul de actualizare a noțiunilor predate și invate în anii anteriori dar sic a noțiunile prezentate în programa gimnazială sunt unele superficiale unde ne este prezentate strict lucrurile de baza.Desigur acest fapt este datorat vârstei elevilor care nu ar fi capabili la o vârstă atât de fragedă să rețină o așa mare masă de cunoștințe noi.
.II Programa scolara: Limba si Literature romana.
1.Curriculum unei discipline
Programa școlară denumită și curiculumul unei discipline este acel proiect educațional care trebuie în mod obligatoriu să reflecte politica educațională a unei țări.
Curriculum unei discipline se construiește lundu-se în considerare în primul rând prin coerentă vertical-adică succesiunea obiectivelor și a conținuturilor în anumite trepte-și coerentă orizontală-adică prin corelare cu alte discipline cu care se pot creea legături interdisciplinare.
Proiectul curricular reprezintă:
-scopurile și obiectivele acțiunii educative
-mijloacele folosite pentru atingerea scopurilor educaționale.
-metodele de evaluare pentru a ne putea da seama în ce măsură acțiunile educative au fost eficiente.
În concluzie putem rezumă totul la 3 termeni definitorii:
PREDAREÎNVĂȚAReEVALUARE
Pe tot parcursul activității didactice regăsim progrese ale viziunii curriculare dar și a programei datorită orintarii orientării dinspre conținuturi spre obiective și competențe care se dezvoltă în timpul școlii și care pot fi dezvoltate în contexte noi și concrete ale studiului.
Acest lucru creează o trecere ce este centrată în mod special pe elev astfel vom avea:
-O trecere de la aspectele teoretice la cele practice;creând astfel valori și aptitudini pornind de la conținut.
Să știe despre Să știe cum
-O trecere de la cantitate la calitate;trecere ce structurează și sintetizează informațiile pentru a ne putea permite creearea de legături noi;dar și de o trecere de la informative la formative.
Cât Cum
-O trecere de la predare la învățare,astfel încât profesorul acum ghidează facilitând în felul acesta informația în funcție de nevoile elevului;deci monologul se va transformă acum în dialog elevul transformându-se astfel de la unul pasiv la unul activ.
Relația dintre elev și profesor este acum una de parteneriat permițându-se astfel elevului implicarea maximă astfel încât el să poată fi actorul principal.
El este cel ce produce idei ce poate aduce argumente și amprenta personală orei de curs.
-O trecere de la competitie la cooperare.
Elevii unei clase trebuie încă de mici să perceapă școala că o instituție de învățământ sis a facă din ea mediul în care toți sunt egali;locul unde toți sunt la fel în final elevii unei clase fiind membrii aceleiași echipe ,nu ca pe locul unde ei pot fi cei mai buni sau ei pot deține adevărul absolut în față colegilor lui.Profesorul trebuie să fie cel care transformă cuvintele EU în NOI și tot el este cel responsabil de trezirea în elevi a spiritului de cooperare nu de competitie.
2.Programa de Limba și Literatură română.
Toate programele disciplinelor sunt concepute în așa fel încât acestea să pună în prim-plan competențele și obiectivele.
Această viziune este una ce pune pe primul loc deprinderile,capacitatile,valorile și aptitudinile în detrimentul conținuturilor.Aici nu ce e scris e important ci mesajul și rolul acestuia.
Programa de Limba și Literatură română este disciplina care are la baza modelul comunicativ-funcțional.
Modelul comunicativ-funcțional are la baza 2 tipuri de procese:
a)producerea mesajelor
b)receptarea mesajelor
Atât producerea cât și receptarea reprezintă un aspect ale învățării esențiale limbi.
Modelul disciplinei Limba și Literatură română cuprinde la rândul sau 3 domenii specifice:
a) Limba
b) Literatură
c) Comunicare
Acestea trei sunt cele trei ramuri ale predării și învățării unei limbi iar limba materna nu poate face excepție.Ele nu funcționează dependent una de altă ci ele trebuie să fie folosite în conexiune,profesorul având rolul de a face legăturile între ele astfel încât elevul să le poată folosi în același timp la fel de bine și de corect.
Toate trei sunt dependente una de alta și putem jongla cu ele pe tot parcursul programei școlare.
În ciclu gimnazial literatura e una din cele care oferă limbii și comunicării un material complex sub aspect textual-modalități de structurare a textului și tipuri textuale diferite:narativ,descpriptiv și dialog-dar și aspect lingvistic reprezentat de modurile de organizare a elementelor de constructie la nivelul frazei și propozițiilor dar și descriptive și situaționale.
Comunicarea se pare că este cea care dintre cele trei domenii ale disciplinei prezentate creează legăturile între celelalte două.
Communicate Este ingredient continue obligatory de literature dearie acesta e privită că un act de comunicare bazat pe pactul dintre autor și cititor(acceptăm atunci când cititm că ceea ce ni se prezintă poate fi adevărat sau nu imaginar sau real)dar și de limba ce nu e văzută că o finalitate a însușirii unor reguli date ci dimpotrivă că mod de receptare și transmitere a mesajelor cu ajutorul regulilor.
În concluzie comunicarea nu este un domeniu plin de conținuturi pe care elevul trebuie să îl învețe ci un mijloc de învățare folosit în totalitatea disciplinelor unei școli.
Comunicarea este deci cea care înglobează limba și literatură română,cea care se regăsește în toate disciplinele fiind folosită nu că obiect ci că mijloc de învățare dar și fereastra care se deschide spre viață și realitate,ce oferă în dar cunoștințe ce pot fi folosite și în afara orei de curs.
Modelul comunicativ-funcțional schimbă disciplina într-una dinamică unde cunoștințele dobândite nu mai trebuie învățate ci dezvoltate,unde textile literare nu mai trebuie să însemne cunoaștere ci comunicare.
Aici rolurile se schimbă și nu elevul oferă informații și răspunsuri în legătură cu textul ci textul oferă elevului idei și informații putându-se realiza astfel un fel de interogatoriu între cele două elemente.
Pe lângă literature și limba e locul unde accentual nu se pune pe învățarea regulilor gramaticare ci aplicarea lor corectă în viață de zi cu zi și propriul process de comunicare devine prioritar;acesta fiind motivul pentru care astăzi în programele de gimnaziu acest domeniu se numește ,,element de construcție al comunicării’’
În concluzie devine importantă reorientarea finalității domeniului limbii încercând să se renunțe la studiul descriptiv al acestuia.
3..Lectura programei
Primul pas și poate cel mai important ce îi revine unui cadru didactic este studirea și cercetarea programei după care va lucra.Ea reprezintă efectiv ceea ce se va face la clasa și trebuie urmărită cu foarte mare atenție pentru a fi sigur ca va duce la bun sfârșit tot ceea ce are de îndeplinit.
Scopul acestei lecture este de a observă spiritual-adică filozofia pe care o vom avea de urmat și pe care programa încearcă să ne ghideze și litera –adică identificarea elementelor obligatorii de parcurs.Acest document ce este unul cât se poate de normativ este cel ce va ghida întreagă noastră activitate didactică și de aceea acesta reprezintă elementul cel mai important din activitatea unui professor.
Orice profesor înainte de toate trebuie să înceapă lectură curriculumului prin citirea Notei de prezentare a acestuia .Aici ne sunt prezentate spiritual,concepția asupra disciplinei și structura didactică adoptată.
,,curriculum-ul de limba și literature română pentru clasele V-VIII propune o mutație fundamentală la nivelul studierii limbii și literaturii române. În locul compartimentării artificiale a disciplinei în „limba“ și „literatură“, se propune un nou model, cel comunicativ-functional, adecvat nu numai specificului acestui obiect de studiu, ci și modalităților propriu-zise de structurare a competenței de comunicare a elevilor. În mod concret, acest model presupune dezvoltarea integrată a capacităților de receptare și de exprimare orală, respective de receptare a mesajului scris și de exprimare scrisă. De altfel, comunicarea se constituie prin fuziunea celor patru capacități menționate anterior’’
La gimnaziu, curriculum-ul este proiectat pe obiective (cadru și de referință), cărora le sunt prezentate exemple de activități de învățare care pot duce la realizarea obiectivelor.
Obiectivele concepute pentru programa de gimnaziu sunt formulări complexe și generale ce urmează un anumit caracter al unei discipline ce urmează a fi străbătute și dezvoltate de elevi pe parcursul unui ciclu de studiu,în cazul nostru în ciclul gimnazial.
Pentru gimnaziu sunt formulate patru obiective-cadru:
1. Dezvoltarea capacității de receptare a mesajului oral;
2. Dezvoltarea capacității de exprimare orală;
3. Dezvoltarea capacității de receptare a mesajului scris;
4. Dezvoltarea capacității de exprimare scrisă.
Pentru a-și ușura înțelegerea și proiectarea lor,și pentru a înțelege cât mai bine cum și când trebuie folosite obiectivele de referință (OR) pe parcursul unei unități de învățare cadrul didactic trebuie să rețină că fiecărui obiectiv îi corespunde anumite caracteristici clare.De exepmplu OR de tip 1 vizează ascultarea; OR de tip 2 vizează exprimarea orală, OR de tip 3 vizează lectură; OR de tip 4 vizează redactarea.
Aceste obiective au că scop observarea rezultatelor învățăturii și dezvoltarea cunoștințelor elevilor de la un an la altul dar și observarea evoluției lor.
De exemplu: ,,obiectivul de referință 1.1. pentru clasa a V-a urmărește că elevul „să identifice informațiile dintr-un mesaj oral“, același OR pentru clasa a VI-a urmărește că elevul „să distingă între informațiile esențiale și cele de detaliu, stabilind legături sau diferențieri între informațiile receptate“, OR 1.1 pentru clasa a VII-a: „să înțeleagă semnificația generală a unui mesaj oral“; același OR pentru clasa a VIII-a: „să înțeleagă semnificația generală a mesajului oral, sesizând progresia și coerentă ideilor exprimate“.’’
Programa școlară este una flexibilă ce permite profesorului aranjarea și ajustarea ei în funcție de personalitatea să dar și în funcție de clasa de elevi pe care o are.Știm cu toții că noi oamenii suntem diferiți iar elevii dintr-o școală nu fac excepție.Sunt clase unde elevii se arată întotdeauna preocupați și atenți dar și din păcate si clase unde de cele mai multe ori atenția copiilor este îndreptată spre altceva.Aici revine rolul profesorului să structureze programa astfel încât această să poată fi suficient de captivantă pentru a putea ține elevii tot timpul atenți și atrași de ceea ce li se prezintă.
Elementele care asigura flexibilitatea în programa de Limba și Literatură română sunt:
-posibilitatea intervenției profesorilor în ordonarea și structurarea parcursului didactic cu singură condiție să fie păstrată coerenta, tematica și logică obiectelor de studiu.
-posibilitatea profesorului de a stabili orele necesare fiecărui conținut cu scopul că acesta să fie asimilat cât mai bine de către elevi.
-posibilitatea modificării sau completării activităților didactice în funcție de personalitatea fiecărui profesor.
Toate acestea fac că programa școlară să poată fi transformată în fuctie de dorința fiecărui profesor într-o unealtă pe care acesta o poate folosi în cât mai multe mijloace și moduri în așa fel încât scopul lui să poată fi dus la bun sfârșit în modul în care acesta crede de cuviință.
III Continuturile programei la clasele gimnaziale
1. Scopul studierii limbii române în școală
Inca de mic copilul stapaneste involultar o masa de cuvinte uzuale dar si reguli gramaticale inca neinvatate pe care nativ le foloseste in exprimare in mod corect atunci ne putem intreba care mai este rolul studiului limbii romane din moment ce copiii învață să se exprime corect chiar înainte de a cunoaște cele mai elementare noțiuni de limbă.Pai raspunsul este unul simplu.
Asa cum am mentional si in capitolele precedente scopul studierii limbii romane este acela de dezvoltare a elevului ca individ.Aceasta materie nu ii este folositoare numai in scoala ci in toate momentele vietii sale de aceea importanta studierii limbii romane este una esentiala
Pe parcursul scolii elevii intra in contact cu mult mai multi oameni decat o faceau in cadrul familiei astfel fac cunoștință cu moduri diferite de exprimare a gândurilor și sentimentelor, descoperă cum un singur vorbitor își exprimă diferit ideile, în funcție de destinatar.. Ținta finală a studiului limbii române în școală este de a forma buni vorbitori de limbă română si de a creea „zestrea” lingvistică pentru elevi.
Conform teoriei psihogenetice a lui Jean Piaget:
• stadiul inteligenței senzorio-motorii (0 – 2 ani);
• stadiul preoperațional (2 – 7 ani) – caracterizat prin gândire concretă, intuitivă; este perioada în care copiii învață să se exprime în propoziții și fraze, se dezvoltă limbajul organizat discursiv;
• stadiul operațiilor concrete (7 – 12 ani) – noțiunile au încă un caracter empiric, vorbim de dezvoltarea gândirii concrete a școlarului mic, elevul este mai mult un observator, abia pe la 10 – 11 ani, elevul poate opera cu noțiuni abstracte;
• stadiul operațiilor formale (12 – 18 ani) – gândirea se desprinde din ce în ce mai mult de concret, elevul operând în plan logic cu noțiuni, raționamente, judecăți; se dezvoltă gândirea cauzală, elevul are capacitatea de a raționa ipotetico-deductiv – e capabil să emită ipoteze,
să găsească soluții, să formuleze concluzii.
Datorită acestei teorii a putut fi concepută programa și metodologia după care un cadru didactic trebuie să se ghideze în funcție de capacitatea de înțelegere și receptare a mesajului elevului,astfel etapă gramaticală începe în clasa a III-a, o dată cu începutul ciclului de dezvoltare. De fapt, in prim plan trebuie să stea nu învățarea regulilor gramaticale, ci utilizarea celor învățate în comunicare, în receptarea și producerea mesajelor orale și scrise
,,Concepția pe care s-a întemeiat prezentul curriculum este că, în școală, predarea-învățarea va urmări „limba în funcțiune”, în variantele ei orală și scrisă, normată și literară, iar nu „limba ca sistem abstract”. Interesează viziunea comunicativ-pragmatică a prezentei programe, nu interesează predarea în și pentru sine a unor cunoștințe gramaticale, ci abordarea funcțională și aplicativă a acestora în calitatea lor de elemente care contribuie la structurarea unei ncomunicări corecte și eficiente.,,
Astfel se recomandă:
– exerciții de tip analitic și sintetic unde elevul să poată recunoaște,exemplifică,grupa,descrie sau diferenția.
– înainte de predarea unor noțiuni noi să fie actualizate în mod obligatoriu cele deja asimilate.
.- pentru predarea noțiunilor de limba să fie folosite textele pentru domeniul Literatură.
2.Continutul programei pe baza principiului concentric
Pe parcursul activitatii scolare copilul reuseste sa isi dezvolte activitatile de limba nestudiate cu ajutorul principiului concentric astfel acesta va studia pe partea de lexic in clasele V-VIII urmatoarele:
• la clasa V-a
– Dinamica vocabularului (apariții si dispariții de cuvinte, modificări de sens).
-Cuvântul – unitate de bază a vocabularului. Forma și conținutul. Cuvântul de
bază. Cuvântul derivat. Rădăcina. Sufixele. Prefixele.
-Familia lexicală (numai cuvintele formate prin derivare).
-Câmpurile lexicale (nume de rudenie, nume de culori, nume de animale
domestice și sălbatice etc.).
-Sinonimele.
-Antonimele.
-Regionalismele lexicale.
-Arhaismele lexicale.
-Utilizarea unor neologisme din domeniul tehnic și științific. Utilizarea corectă a cuvântului; variantele lexicale.
• la clasa VI-a
-Noțiunea de vocabular.Vocabularul fundamental.
-Masa vocabularului.
-Mijloacele interne de îmbogățire a vocabularului.
-Derivarea (actualizare).
-Sufixarea. Sufixele diminutivale și sufixele augmentative.
-Prefixarea. Utilizarea corectă a cuvintelor formate cu prefixe neologice (de exemplu: ante-, anti-
con-, hiper-, hipo-, trans-, ultra-).
-Compunerea :Compunerea prin sudare, alăturare și abreviere. Formarea cuvintelor prin
abreviere. Elemente de compunere savantă (de exemplu: auto-, macro-,micro-, poli-, pseudo- etc.).
-Schimbarea valorii gramaticale (conversiunea)
-Adverbe provenite din adjective și din substantive; adjective provenite din verbe la participiu; substantive provenite din alte părți de vorbire.
-Familia lexicală (derivate, compuse, cuvinte obținute prin schimbarea valorii gramaticale).
-Sinonimele (actualizare).
-Sinonimele lexicale, sinonimele frazeologice și sinonimele lexicofrazeologice (familiarizare elementară).
-Antonimele (actualizare)
-Omonimele. Omofonele și Omografele
-Arhaismele și regionalismele (actualizare).
-Pleonasmul.
-Paronimele.
-Câmpurile lexicale (actualizare și exerciții).
• la clasa VII-a
-Vocabularul fundamental și masa vocabularului (actualizare).
-Sensul cuvintelor în context.
-Mijloacele de îmbogățire a vocabularului.(actualizare)
-Derivarea (actualizare). Serii derivative (pe bază aplicativă). Rolul sufixelor
în realizarea sensului cuvintelor (sufixe de agent, instrumentale etc.).
-Derivatele parasintetice (exerciții).
-Compunerea (actualizare).
-Schimbarea valorii gramaticale sau conversiunea (actualizare).
-Împrumuturile.
-Neologismele. Evitarea greșelilor în întrebuințarea neologismelor.
-Pleonasmul (actualizare).
-Paronimele (actualizare).
-Categorii semantice (actualizare). Sinonime. Tipuri de sinonime. Antonime.
Omonime. Tipuri de omonime.
-Cuvintele polisemantice. Polisemia în raporturile ei cu omonimia.
-Unitățile frazeologice. Rolul acestora în asigurarea expresivității limbii.
Formule și clișee internaționale.
• la clasa a VIII
-Cuvintele moștenite și cuvintele împrumutate. Dubletele etimologice.
-Caracterul latin al limbii române. Limba literară, limba populară, limba
vorbită, limba scrisă
-Mijloacele de îmbogățire a vocabularului (actualizare). Familia de cuvinte
(actualizare). Prefixoidele. Sufixoidele (pe bază de aplicații).
-Mijloacele externe de îmbogățire a vocabularului. Împrumuturile lexicale
(vechi și noi).
-Neologismele (actualizare). Rolul neologismelor în dezvoltarea sinonimiei.
-Cuvântul și contextul. Sensul propriu (de bază și secundar) și sensul figurat
(actualizare).
-Categoriile semantice. Sinonimele. Antonimele. Omonimele. Cuvintele
polisemantice (actualizare).
-Paronimele. Pleonasmul. Tautologia. Argoul și jargonul.
3.Metode de predare invatare specific limbii romane.
Metodele activ participative sunt inpartite în diferite feluri și moduri de învățare cu ajutorul unor mici trucuri pe care un cadru didactic trebuie să stie sa le stăpânească sis a le folosească pentru o mai bună pricepere și pentru captarea o unei cât mai bune atenții din partea copilului.
Conversația-e o metodă des folosită în predarea limbii române.Această presupune întrebări și răspunsuri.Ea amestecă atât conversația catiheica cât și cea euristică.Cea din urmă este mai pe placul copiilor deoarece presupune o implicare mai activă în raportul dintre cei doi pe când prima e mai mult folosită la începutul orei atunci când se efectuează actualizarea informațiilor.
Exemplu: Profesorul:-Da-mi un exeplu de cuvinte sinonime
Elevul- iubire si dragoste
Profesorul-Dar de cuvinte antonime
Elevul-urat si frumos
Jocul de rol: învățarea prin cooperare; organizarea clasei presupune inducerea unei atmosfere de cooperare, de lucru și de disciplină. În interiorul clasei sarcinile vor trebui împărțite astfel încât toți copii să poată participa cât mai mult într-o anumită activitate.Fiecare dintre ei vor trebui să aibă sarcini date pe care vor trebui să le respecte cât mai mult și cât mai bine.De exemplu să ne imaginăm că dăm naștere unei piese de teatru după o opera studiată la clasa că de exemplu basmul și fiecărui copil îi vor trebui împărțite roluri pe care vor trebui să le reprezinte într-o manieră cât mai apropiată de realitate.
Compunerea gramaticală e o activitate cognitivă care asigura o asimilare activă și conștientă a noțiunilor, categoriilor și regulilor.Aici copilul dar și profesorul trebuie să colaboreze într-un mod cât mai stâns pentru realizarea scopului.Că joc didactic pentru însușirea unor noțiuni precum cele de lexic putem împărți clasa în grupuri în felul următor:un grup să reprezinte niște cuvinte de baza un grup să reprezinte alte cuvinte de baza iar ceilalți copii să reprezinte sufixele și prefixele necesare formării de cuvinte noi.Ei trebuie să se regrupeze în așa fel încât la final fiecare doi copii să formeze un cuvânt nou.Acest tip de joculeț îi poate stimula atât intelectual cât și cognitive în însușirea noilor cunoștințe.
Învățarea prin exercițiu: operația de analiză și de recunoaștere a schimbărilor aduse în cadrul unui cuvânt.În acest caz aplicația se poate face în grup sau individual.Poate fi scris un text la tablă specific unei lecții date copii analizând cuvintele cerute în grup sau individual. Putem avea:
– exercitii de repetitie:,,Copiaza cuvintele derivate din textul urmator…’’,
– exercitii de recunoastere:,,Identifica in textul urmator cuvintele derivate….’’
– exercitii de exemplificare:,,Alcatuieste 3 enunturi in care cuvantul ,,broasca’’ sa aiba sensuri diferite’’
– exercitii de inlocuire:,,Inlocuieste in textul dat sinonmele date cu unele noi’’
– exercitii de transformare:,,Rescrie textul punand la cuvantul din paranteza sufixul/prefixul corect’’
– exercitii creatoare:,,Imagineaza-ti un dialog intre sinonime si antonime in care sa discute despre diferentele si asemanarile dintre ele’’
– exercitii cu character ludic:,,Compune un rebus care pe verticala sa contina cuvantul ,,vocabular’’
Metodă studiului cu manualul: e o metodă ce pune în prim plan elevul,ea fiind o metodă individuală de lucru.Profesorul are sarcina de a-l învață pe elev cum să lucreze cu manualul pentru a putea că acesta să fie capabil să își facă notițe sau să caute un subiect anume.
Învățarea cu ajutorul calculatorului: această este o metodă mai nouă de activitate didactic ace poate fi însă folosită în toate etapele:Predare-Învățare-Evaluare. Folosind calculatorul, elevul va fi capabil:
– să stabilească relațiile dintre anumite fapte de limba;
– să învețe utilizarea dicționarului;
– să diferențieze informațiile de baza de cele de detaliu;
– să caute informații despre un anumit fapt de limba;
– să descopere eventualele greșeli strecurate într-un text
tehnoredactat și să le corecteze;
– să construiască sau să rezolve teste de evaluare etc.
Metodă ciorchinelui:este o metodă preluată din gândirea critică, ajută la stabilirea relațiilor din interiorul propoziției și al frazei, încurajează gândirea liberă a elevilor.Această metodă o puteam utiliza mai ales în faza de actualizare a informațiilor.Elevii trebuie să creeze conexiuni între elementele studiate între câmpuri semantice și familii de cuvinte.
Demonstratia: este o metodă tradițională pe care o utilizăm frecvent și în didactica modernă.Aceasta poate fi directa,figurative,cu ajutorul modelelor,cu ajutorul imaginilor audio-viziuale sau cu ajutorul softurilor educaționale.
-demonstrația directă îi ajută, de exemplu, pe elevii claselor a V-a să identifice cuvintele care arată acțiuni, stări sau existența – adică verbele;
-demonstrația figurativă se utilizează pentru ilustrarea relațiilor (de coordonare, de subordonare etc.) la nivelul propozițiilor și al frazelor;
-demonstrația cu ajutorul modelelor poate fi folosită pentru identificarea gradelor de comparatie a adverbelor (prin analogie cu gradele de comparație studiate la adjective);
-demonstrația cu ajutorul imaginilor audio-vizuale poate ajuta la înțelegerea conexiunilor existente între fenomenele de limbă, la descoperirea expresivității părților de vorbire;
-cu ajutorul softurilor educaționale apropiem elevii de studiul noțiunilor de limbă printr-un mijloc de învățământ foarte apreciat de ei – calculatorul.
Învățarea prin descoperire:este o metoda folosita des la actualizarea notiunilor
fiind mai mult o metoda de redescoperire.Aici profesorul stabileste ce va preda el elevilor si ce va lasa in a fi descoperit de ei.
Problematizarea: e o metoda asemanatoare cu Invatarea prin descoperire.
Pasii pentru aceasta metoda sunt aceea de:
-debut-in care copilul cunoaste cerintele;
-investigatie-copilul parcurge informatia necesara rezolvarii enunturilor;
-sinteza-copilul sintetizeaza informatiile necesare rezolvarii enunturilor;
-rezolutia si elavuarea-obtinerea rezultatului final;
„Problematizarea, pe care unii specialiști o consideră mai mult decât o metodă și anume un principiu fundamental, o nouă teorie a învățării, presupune o antrenare plenară a personalității elevilor, a componentelor intelectuale, afective și voliționale. Valoarea formativă a acestei metode este indiscutabilă: se fortifică structurile cognitive; se stimulează spiritul de explorare; se formează un stil personal activ de muncă; se dobândește autonomie funcțională și
cutezanță în depășirea unor conflicte intelectuale; se dezvoltă creativitatea în formele ei cele mai productive, precum descoperirea, invenția, creația.”
Analiza lingvistica: este considerată de Constantin Parfene metoda principală de studiere a limbii în școală – „pe lângă faptul că înlesnește considerabil cunoașterea de către elevi a structurii limbii române, a legilor ei interne de organizare și dezvoltare, ea le dezvăluie multiplele posibilități de exprimare ale limbii noastre, le cultivă propriile posibilități de exprimare, le dezvoltă spiritul de observație, puterea de generalizare, gândirea, formarea unor priceperi și deprinderi”
Aceasta poate fi fonetica,morfologica,lexicala,sintactica etc.
Dezavantajele metodelor participative și ale lucrurilor în echipa pot există însă atunci când copii sunt prea diferiți între ei doarece profesorul necesită o cunoaștere cât mai bună a clasei de elevi pentru a vedea sub ce criterii pot fi ei împărțiți dar și gradul lor de interes.Aceste metode au că scop dezvoltarea cunoștințelor dar și integrarea într-un sistem degajat și cât mai distractiv în cadrul clasei desigur cu scopul de învățare.. În școlile noastre metodele de predare sunt astăzi cele preponderant interactive, participative și colaborative, centrate pe elev, nu centrate pe profesor. Predarea noțiunilor științifice aparține de responsabilitatea și activitatea profesorului, iar fixarea poate fi interactivă, participativ-colaborativă. Este bine că un profesor să cunoască și să aplice un număr cât mai mare de metode active participative pentru a evita repetarea dar și pentru a dinamiza cât mai bine cursul orei de curs.
Metodele participative sunt mai obositoare pentru actorii actului didactic, spre deosebire de cele clasice care sunt mai pasive și relaxante. Elevii, care au un număr destul de mare de ore pe zi și pe săptămâna, au că reacție de răspuns lipsa participării datorită oboselii ce poate duce la lipsa de interes aici fiind rolul cadrului didactic să îi scoată din sentimental cu pricina.Este demonstrat faptul că un grup obosit și plictisit nu va recepta mesajul așa cum îl va recepta unul ce se arată interesat de un joc didactic dat..
De aceea profesorul trebuie să aibe mai multe alternative de abordare a lecției. Lecția prezența în scenariul didactic trebuie să fie prezentată că una cât mai scurtă și interactivă
Tipului de învățare este diferit în timpul unei zile deoarece copilul participa în cadrul școlii la o metodă de învățare active participative pe când acasă tipul de învățare este unul individual și reflexiv.
Spre deosebire de predarea participativă,evaluarea este clasică pentru că trebuie să fie cât mai reflexive și să reflecte o cât mai bună însușire a lecțiilor.Ea nu poate fi făcută sub formă jocurilor ci trebuie să își păstreze formă tradițională.
Timpul de gândire impus de profesori în cazul lucrului în echipe este de 3-4 minute pentru fiecare sarcina, timp ce nu va fi niciodată respectat de elevi de obicei aceștia depășindu-l fapt ce poate duce la asimilarea unor informații superficiale sau la pierderea unui timp mult prea îndelungat.
În concluzie metodele active-participative presupun prudență în utilizare. Dar metodele nu trebuie omise pentru că acestea sunt unele foarte productive datorită motivării de care dau dovadă elevii.
Din prezentarea această reiese caracterul gradat al cunoștințelor,studierea lor în sistem concentric în conformitate cu particularitățile de vârstă ale elevilor. Vocabularul este acea metodă ce este asimilat și recapitulate prin toate metodele didactice și toate lecțiile lui fie ele de limba sau literatură.
Însușirea și utilizarea corectă a cuvintelor – cu toate sensurile lor– constituie un obiectiv general al limbii române și un sprijin real pentru înțelegerea textului literar.
În concluzie studiul lexicului trebuie să fie o prioritate în toate unitățile de învățământ și în tot sistemul educațional deoarece acesta reprezintă cărămidă de temelie a unei limbi.În relația profesor elev aceștia trebuie să aibă o relație strânsă și bine sudată pentru a duce la cât mai productive roade ale învățământului românesc
4. Mijloace de învățământ folosite în studierea limbii
Pentru că un cadru didactic să își poată atinge obiectivele propuse în studiul la clasa acesta trebuie să se folosească de toată metodele și mijloacele posibile astfel încât să creeze un mediu cât mai elaboral și mai atractiv pentru elevi.
Prin mijloace înțelegem totalitatea materialelor,instrumentelor și operațiilor cu ajutorul cărora se realizează transmiterea și asimilarea cunoștințelor.Acestea vin că sprijin pentru actul de învățare transformându-l într-unul cât mai interactiv.Aceste mijloace sunt indispensabile într-un învățământ modern.
• Schemele-ajută la ststematizarea cunoștințelor de limba.
• Tabelele-ajută la o mai bună diferențiere a noțiunilor.
• Listele-ajută la o mai bună clasificare a cunoștințelor.Ele pot fi folosite în orice moment al predării.
• Planșele-ajută la sistematizarea orelor.Ele pot fi confecționate sau pot fi procurate de la diferite edituri.Acestea ușurează actul didactic deoarece reduce din timpul pierdut cu predarea noțiunilor.În conținutul lor putem regăsi și scheme,liste sau tabele.
• Cuvintele incrusisate-ajută la crearea de legături între noțiunile de limba.Sunt pe placul copilului în general deoarece este un mijloc distractiv unde ei au rolul de a trage săgeți de a complete spațiile punctate de la complete rebusurile.
• Diagramă Venn-permite compararea,diferențierea sau identificarea elementelor commune.Această se realizează din două cercuri care se intersectează oferindu-I astfel copilului o mai bună noțiune de lucruri comune și diferite asupra unei noțiuni.
5. Structurarea lecțiilor de limba
Formarea noțiunilor gramaticale se poate realiza, în majoritatea cazurilor, parcurgând un traseu indus. Vistian Goia în Ipostazele învățării – Limba și literatură română (Cluj-Napoca, Editura Napoca Star, 1999, p. 78) prezintă cele patru etape ale procesului
formării noțiunilor gramaticale:
a) faza familiarizării conștiente a elevului cu fenomenul gramatical dat – este o faza intuitivă, reprezentată prin fixarea unor „reprezentări gramaticale” realizându-se prin intuirea fenomenului gramatical prin mai multe exemple concrete;
b) faza distingerii planului gramatical de cel logic – este o faza analitică, în care „elevii sunt conduși să atribuie o valoare gramaticală nu obiectului semnalat, denumit prin cuvânt, ci cuvântului însuși că unitate formală a limbii”;
c) faza însușirii regulilor și a definițiilor – apelând la operațiile gândirii (analiză, comparație, clasificare, generalizare, sinteză) se ajunge la „generalizarea și consolidarea fenomenului gramatical”;
d) faza operării superioare cu noțiunile de limba însușite – este faza aplicării cunoștințelor gramaticale dobândite „în exerciții, compuneri în clasa sau acasă”.
Alina Pamfil prezintă în Limba și literatură română în gimnaziu. Structuri didactice deschise (ediția a ÎI –a, Editura Paralelă 45, 2004, pp. 76- 80) patru variante de scenarii didactice.Vom aplică acele concepte pe noțiunile de lexic discutate mai sus mai précis pe sinonimie și antonimie
Iată care ar fi pașii pe care ar trebui să-i parcurgi cu elevii, pentru formarea conceptului de sinonimie și antonimie:
1. DEMERS INDUCTIV-parcurs treptat de la general spre particular,de la definiția conceptului la exemple.
-actualizarea definiției urmată de exerciții de recunoaștere a sinonimelor
-clasificarea sinonimelor și exerciții de recunoaștere a sinonimelor parțiale și totale
-formularea de propoziții în care să regăsim sinonimie
-formulare de enunțuri în care să regăsim sinonime totale și parțiale.
-exerciții de recunoaștere a sinonimelor.
-teme posibile:exerciții de recunoaștere,exemplificare și înlocuire.
2. DEMERS DEDUCTIV-parcurs de la general(definiție) la particular(exemple)
-actualizarea definiției
-clasificarea sinonimelor
-găsirea de diferențe și asemănări între sinonimele totale și cele parțiale
-formularea de exemple pentru fiecare tip de sinonimie
-exemplificarea modului în care trebuie căutate sinonimele într-un text dat.
-exerciții de recunoaștere
-exerciții de înlocuire
-teme posibile:exerciții de recunoaștere,exemplificare și înlocuire
3. DEMERS ANALOGIC-punerea într-un nou context a unui fapt deja cunoscut
-actualizarea cunoștințelor despre sinonimie
– sublinierea faptului că sinonimie se întâmplă între două cuvinte ce se scriu diferit dar au înțeles asemănător
-identificarea sinonimelor și analizarea lor într-un text dat
-înlocuirea sinonimelor
-împărțirea sinonimelor și identificarea lor
-evidențierea asemănărilor și deosebirilor dintre sinonime
-teme posibile:exerciții de recunoaștere,exemplificare și recunoaștere
4. DEMERS DIALECTIC-învățarea prin opoziție-definirea simultană a sinonimelor și antonimelor
-actualizarea definițiilor
-împărțirea pe coloane a diferențelor între cele două concepte(sinonimia și antonimia)
-identificarea celor două concepe (sinonimia și antonimia)
-evidențierea conceptelor în propoziții.
-stabilirea diferentwlor între sinonimie și antonimie
-exerciții de recunoaștere a celor două noțiuni
-teme posibile-identificați antonimele și sinonimele din textul dat înlocuindu-le cu altele
În concluzie din ceea ce putem vedea mai sus cadrul didactic își poate alege singur demersul ce se adaptează cel mai bine lecției predate.Acest fapt face că ora de curs să poată fi una interactivă dar și practică în care elevul își poate exemplifică și contura cunoștințele de limba în cel mai bun mod posibil.
Aceste demersuri au că rol dezvoltarea culturală în mod treptat dar sigură a elevului dar și gândirea lui critică și tehnică asupra noțiunilor dezvoltându-I în acest fel o gândire divergență,liberă.
Doar cunoscându-și foarte bine elevii un cadru didactic va ști ce tehnică este mai bună pentru a putea fi aplicată pe o lecție dată iar dacă elevul reușește să se exprime corect și coerent urmând topica specifică limbii române și aplicarea corectă a regulilor gramaticale și ortografice înseamnă că profesorul a ales cea mai bună metodă pentru predare și misiunea lui a fost dusă la bun sfârșit.
6.Finalitatatea studiului Limbii și Literaturii române
Modelul comunicativ-funcțional impune că finalitățile studiului să fie centrat pe comunicare.
Există obiective de referință specific programelor de gimanziu,ce subliniază dezvoltarea capacității elevului în cadrul receptării mesajului oral,al capacității de expunere scrisă și de receptare a mesajului scris.
Domeniile disciplinei Limbii și Literaturii române sunt reprezentate de:
-Elemente de constructive a comunicării-domeniu ce are că rol așa cum am mentional mai sus capacitatea de a înțelege și de a interpreta texte scrise(receptare și producer)
-Lectură- domeniu ce îi da posibilitatea cadrului didactic de a crea un mediu dynamic în receptarea textelor.
-Practică rațională a limbii-domeniu ce pune accent pe conținuturi șip e comunicarea orală și scrisă.
În concluzie toate aceste domenii doresc echilibrarea balanței dintre comunicarea orală și cea scrisă în cadrul activității didactice.
IV Instrumente și metode de evaluare.
1. Funcțiile evaluării
„Evaluarea reprezintă totalitatea activităților prin care se colectează, se organizează și se interpretează datele obținute în urma aplicării unor instrumente de măsurare în scopul emiterii unei judecăți de valoare pe care se bazează o anumită decizie pe plan educațional.” – se precizează în capitolul I din Ghidul de evaluare –Limba și literatura română – elaborat de Serviciul Național de Evaluare și Examinare
În procesul de învățământ evaluarea are un rol foarte important deoarece acesta ajută cadrul didactic pentru a analiză cât și cum cunoștințele prezentate de el au fost assimilate și învățate de elev.Evaluarea în tot procesul de învățare participa simultan cu predarea și învățarea la îndeplinirea scopului didactic.
Așa cum am menționat în capitolele anterioare procesul de învățare este unul ce trebuie să fie foarte bine pus la punct pentru că la final evaluarea să poată fi una cât mai obiectivă.Nu trebuie însă menționat faptul că evaluarea reprezintă și o autoevaluare pentru personalul didactic.
Ghidul de evaluare, elaborat de S.N.E.E., evidențiază patru funcții generale ale evaluării – diagnostica, prognostică, de certificare, de selecție – și două funcții specifice – motivațională, de
orientare școlară și profesională
1.Funcția diagnostica-ne ajută să deosebim punctele țări de punctele forțe ale elevilor.Acest test ne ajută să vedem ce trebuie remediat,ajustat în cunoștințele elevilor.Este folosit cel mai adesea în testările inițiale când dorim să măsurăm cât și cum stăpânește elevul cunoștințele de limba sau literature.
2.Funcția prognostică-așa cum îi spune și numele este că o continuare a celei diagnostice și ne ajută să vedem ce și cum trebuie să procedăm pentru aprofundarea noțiunilor necunoscute de elevi.
3.Funcția de selecție-este metodă de evaluare selective folosită cel mai adesea pentru departajarea elevilor.Este folosită cel mai adesea la olimpiade sau concursuri.
4.Funcția de certificare-ne ajută să putem analiză la sfârșit de unitate de învățare canitatea de cunoștințe assimilate de elevi.Este folosită pentru măsurarea competențelor elevilor și a performanțelor obținute într-un timp scurt.
5.Funcția motivațională-este o funcție decisive în formarea elevului deoarece această îl motivează și îl face să conștientizeze importantă evaluări și a învățării.
6.Funcția de orientare școlară și profesională-ajută cadrul didactic pentru descoperirea gradului de interes al elevilor dar și aptitudinile lor pentru această disciplină sau altă.
Evaluarea reprezintă în concluzie o oglindă în care sunt reflectate activitățile și cunoștințele elevilor atât pentru profesor cât și pentru părinți.
Această trebuie să aibă rol de sprijin și încurajare pentru elevi,dar și de stimulare pentru că el să știe ce trebuie recuperat, în felul acesta activitatea lui didactică să fie una cât mai bogată.
2.Etapele evaluarii
Activitatea de evaluare la limba și literatura română cuprinde trei etape:
-măsurarea rezultatelor obținute prin metode de evaluare variate, specifice scopului urmărit;
-aprecierea rezultatelor pe baza descriptorilor de performanță, a baremelor de corectare și notare;
-formularea concluziilor desprinse în urma interpretării rezultatelor obținute, în vederea adoptării deciziei educaționale adecvate.
Alti specialisti precum Constantin Cucos considera etapele evaluarii ca fiind impartite diferit si anume: măsurarea și aprecierea rezultatelor școlare. Prin măsurare, Constantin Cucoș înțelege „operația de cuantificare a rezultatelor școlare, respectiv de atribuire a unor simboluri exacte unor componente achiziționale, prin excelență calitative. Măsurarea presupune o determinare obiectivă, prin surprinderea riguroasă a unor achiziții și nu implică emiterea unor judecăți de valoare. […] Aprecierea școlară sau evaluarea propriu-zisă constituie emiterea unei judecăți de valoare, semnificarea unui rezultat observabil sau măsurabil într-un cadru de referință axiologic.”
. Aceste etape ne ajută să putem creea o conexiuni aparte cu elevul,acesta trebuind să înțeleagă rolul evaluării și să între într-un fel de parteneriat cu profesorul.Aceste etape prezentate anterior ne ajută să deosebim și să analizăm cât mai bine performanțele elevilor.Toate aceste etape sunt la fel de importante în activitatea didactică.Înainte de aplicarea acestora trebuie că scopul evaluării să fie unul cât mai bine stability pentru a alege cea mai bună formă de evaluare
3.Tipuri de evaluare
Evaluarea se desfasoara dupa criteria bine stabilite precum :
1. „cantitatea de informație sau experiență încorporabilă de către elevi, […] analiștii au stabilit două tipuri:
-evaluarea parțială, în care se verifică elemente cognitive sau comportamente secvențiale (prin ascultare curentă, extemporale, probe practice curente);
-evaluarea globală, în care se verifică o cantitate mare de cunoștințe și deprinderi obținute prin cumulare (prin examene și concursuri).”
2. momentul in care se desfasoara evaluarea:
predictiva sau initiala-ce are loc la inceputul ciclului curricular,la inceputul anului scolar etc.Acesta urmareste nivelul de pregatire al elevilor pentru a oferi profesorul informatiile necesare pregatirii orelor de curs in functie de cunostintele si aptitudinile elevilor
Evaluarea inițială oferă posibilitatea cunoașterii potențialului de învățare al elevilor,ce conduce la stabilirea unor strategii ce trebuie adoptate în funcție de rezultatele obținute în fiecare clasă testată. De exemplu, la începutul clasei a V-a, același test, aplicat în două clase diferite, poate duce la rezultate diferite, ceea ce va necesita abordări si selectarea unor metode diferite si potrivite fiecarui nivel al clasei cu care lucrăm. Folosind funcția diagnostică a evaluării vom putea:
-identifica lacunele în pregătirea elevilor;
-stabili capacitățile de comunicare (orală și scrisă) și abilitățile fiecăruia;
-depista eventualele deficiențe de pregătire și dificultăți de învățare.
Pe baza „diagnosticului” stabilit, vom putea identifica cele mai potrivite demersuri didactice, pentru a putea realiza o bună proiectare în timp a activităților didactice de limbă și literature română. Astfel, dacă în urma testării elevilor se constată ezitări în scrierea corectă a unor cuvinte, vom proiecta activități de învățare în care să urmărim transcrierea unor pasaje, completarea unor enunțuri cu ortograme și explicarea utilizării lor. Deci, pe lângă obiectivele de referință din programă, vom pune accentul și pe obiectivele rezultate în urma diagnosticării capacităților și aptitudinilor elevilor.
Pentru a realiza o evaluare initial cat mai eficientă, e nevoie ca profesorul să fie un bun cunoscător al programelor școlare, nu numai al nivelului la care preda, ci și al nivelurilor anterioare. De aceea, înainte de a prelua o nouă clasa a V-a, e recomandat:
-să parcurga programa de clasa a IV-a, urmărind cu atenție standardele curriculare de performanță-capacitățile pe care trebuie să le aibă elevii la sfârșitul clasei a IVa,
– să participe la câteva activități de limba și literatura română la clasa a IV-a, pentru a se familiariza cu metodele folosite de învățător institutor și pentru a putea întocmi, adecvat particularităților de vârstă ale elevilor și nivelului lor de pregătire, testul de verificare inițială.
Un cadru didactic trebuie să țină cont și că acest test este și o proba grea pentru relația ei viitoare cu elevii deoarece aceștia necunoscând profesorul pot fi speriați și îți pot contura o mentalitate eronată despre acesta de aceea cadrul didactic trebuie să țină cont de modul în care va formulă cerințele, felul în care va aborda problemele diverse cu care se confruntă ei pentru că finalitatea testului să nu aibă o finalitate negative.
formativă sau continuă-are loc pentru a ajută profesorul să urmărească progresele didactice pe parcursul unui an.
,,Evaluarea formativă impune o altă atitudine față de procesul de predare-învățare-evaluare, atât profesorul, cât și elevul se manifestă activ, profesorul îndrumând elevul, motivându-l pentru învățare, elevul dobândind încredere în sine, în forțele proprii.’’
sumativă sau finală-are loc de obicei la sfârșitul unei unități de învățare sau la finalul unui ciclu curricular.
După „autorul” evaluării, distingem:
-evaluare internă-efectuată de profesorul de la clasa
-evaluare externă-realizată de personae sau instituții diferite de profesorul de la clasa.
Aceste două clasificări de evaluări sunt diferite însă deoarece dacă în prima regăsim evaluări create special pentru un anumit tip de colectiv,urmărit îndeaproape de către un singur cadru didactic,în cel de-al doilea regăsim examene concepute pentru masă,realizate pe un trunchi comun pentru un model tip de elevi.Ex. examenul de capacitate,bacalaureatul etc realizate de instituții specializate de învățământ.
V. Lexic aplicat
1.Clasa a V a
La clasa a V a începem să punem bazele și să contruim ceea ce cu adevărat putem numi vocabular,
În manualul de clasa a V a avem încă de la început prezentată unitatea numită lexic unde aflăm despre:
-definiția vocabularului ,,Vocabularul sau lexicul limbii române este format din totalitatea cuvintelor care există sau au existat cândva în limba’’
-aflăm vag despre faptul că vocabularul este într-o continuă schimbare ,apar și dispar unele cuvinte sau își schimbă sensul-această fiind o inroducere despre ceea ce mai târziu vom numi arhaisme,regionalisme și neologisme.
-dicționar și felul în care acesta este format
– cuvântul de baza ce,,servește că element fundamental pentru formarea altor cuvinte’’ dar și despre rădăcina care ,,este alcătuită din sunetele commune cuvântului de baza și tutor cuvintelor obtinutede la acesta’’
-sufixe ce reprezintă ,,sunetele sau grupurile de sunete adăugate la sfârșitul rădăcinii pentru a formă un cuvânt nou’’
-prefixe ce ,,sunt sunetele sau grupurile de sunete adăugate înaintea rădăcinii pentru a formă un cuvânt nou’’
-cuvintele derivate ,,sunt cuvintele formate cu ajutorul sufixelor și prefixelor’’
-familia lexicală sau familia de cuvinte ce ,,curprinde totalitatea cuvintelor obținute prin derivare sau prin alte procedee de la un cuvânt de baza’’
-sinonime ,, sunt cuvinte cu formă diferită și cu sens asemănător’’
-antonime ,,sunt cuvinte cu sens opus’’
În continuare vom aplică noțiunile de lexic prezentate la clasa a V a în exerciții specifice învățării construite cu ajutorul metodelor activ participative
FIȘA DE LUCRU
1. Caută în dicționar sensul cuvintelor subliniate din textul următor:
Și cu sabia scoasă, începe să atace strașnic tot ce-ntîlnește în cale. În momentul acesta, jupâneasă cea răgușită intră cu tavă aducând dulceață și cafele. Cum o vede, maiorul se oprește o clipă, că și cum ar vrea să se reculeagă fiind surprins de inamic. (I. L. Caragiale, D-l Goe…)
2. Alcătuiește enunțuri în care să folosești cuvintele subliniate la ex.1!
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
3. Indică ordinea în care se găsesc în dicționar următoarele cuvinte: copac, snoavă, basm, autor, carte, parc, rapid, desen.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
4. Ordonează alfabetic cuvintele: frunziș, frunzuță, frunzică, frunzar, frunză, frunzos, frunzulică:
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
5. Subliniază cuvintele învechite, dispărute din limba actuală, și caută în dicționar sensul acestora:
a. Era mare vistiernic în Țară Românească.
b. Purta haine se șahmarand cu șlic de sobol.
c. Față era frumoasă și plină de suleiman, că o față de rachieriță.
6. Caută în dicționar sensul vechi și cel actual al cuvintelor: prost, mitocan.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
7. Subliniază în textul jurnalistic de mai jos cuvintele pătrunse recent în vocabularul limbii române:
O varianta prescurtată a conținutului „Enciclopediei Eminescu” poate fi accesată și de cei care nu vor ajunge în seară această la spectacolul omagial, pe internet, la adresa www.mihaieminescu.ro.
8. Transcrie două cuvinte derivate din textul de mai sus………………………………………………………………………………………………………………………………………
9. Scrie care este rădăcina verbului înflori:……………………………………….și care este cuvântul de baza de la care s-a format:……………………………………..
10. Scrie 10 derivate de la cuvântul de baza floare și subliniază cu o linie sufixele și două linii prefixele: …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
11. Scrie câte un derivat – verb, subst, adj – de la adjectivele date. Subliniază prefixele și sufixele.
alb:……………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
albastru:…………………………………………………………………………………………………………………………………………………
bun:………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
galben:………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
murdar:…………………………………………………………………………………………………………………………………………………
rău:………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
roșu:…………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
negru:…………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
verde:…………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
12. Scrie câte două verbe derivate cu sufixele: – a, – ai, – ani, -i, – (i)fica, – iza, -ui.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
13. Găsește câte două substantive derivate cu fiecare dintre sufixele moționale(= care formează femininul de la masculin și invers): -a, -că, – easă, -esa, – itâ, – oaie, -an, -oi.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
14. Indică rădăcina și cuvântul de baza pentru derivatele următoare: muncitor, lucrător, zilier, magaziner, ziulica, albăstrea, cărăuș, adaptor, fotbalist, ziarist, străbunic, strămoșesc.
Ex: macaragiță – macara – rădăcina și cuvânt de baza.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
15. Formeză verbe cu prefixul în- de la cuvintele: nor, negru, nou, noroi, nămol, noapte, negura, nobil, nebun,nod…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
16. Subliniază sufixele și prefixele următoarelor derivate de la cuvintele de baza indicate:
Om = omuleț, omenos, omenie, (a) omeni, omușor, omenesc, omenește;
Drum = drumeț, drumeag, drumeție, (a) îndrumă, drumuleț, drumar;
Drag = drăguț, drăguliță, (a) îndrăgi, îndrăgit, drăgăstos;
Bătrân = bătrânel, bătrânică, bătrânețe, (a) îmbătrâni, batranut, îmbătrânit, bătrânește, bătrânesc.
17. Explică în scris cum s-au format cuvintele: necunoscut, învățător, (a) răsfoi, catifelat, răcoros, deznădejde, grăsuț, corist, (a) dezlipi, iernatic.
Ex: grăsuț = radicalul gras + sufixul ut
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
18. Formează câte patru derivate cu fiecare din prefixele: pre -, re- , ne- , des-, ras- .
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
19. Da exemple de cuvinte derivate cu sufixele -ie, -tor (câte 3 cuvinte)
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
20. Alcătuiește familia lexicală a cuvântului sărac. Identifica în fiecare cuvânt elementele de formare.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
21. Elimina din lista de mai jos cuvintele care nu fac parte din familia lexicală a adjectivului alb: albeața, albina, albie, alburiu, albuș, albanez, albastru, a înălbi, înălbitor, înălbire.
22. Formează, prin derivare cu sufix, adjective de la următoarele substantive:
împărat –
boier –
român –
haiduc –
muncitor –
23. Pentru a indică persoană care face o acțiune, se folosesc substantive derivate. Scrie câte două asemnea substantive derivate cu sufixele:
– ar:
– aș:
– aret:
– easă:
– giu:
– ier:
– ist:
– itâ:
– tor:
24. Completează enunțurile următoare:
a. Sunt derivate cuvintele care se formează cu ajutorul unor:……………………………………………………………………….
b. Prefixele se atașează la ………………………………………………………………….cuvintelor.
c. Sufixele se atașează la ……………………………………………………………………cuvintelor.
d. Radicalul este:…………………………………………………………………………………………………………………………………….
e. Totalitatea cuvintelor derivate de la același cuvânt de baza se numește……………………………………………………..
25. Scrie derivate cu prefixele dez- / des – sau răz – / ras – de la cuvintele: avantaj, bobină, doi, echilibra, goli, iluzie, jug, lega, minți, nod, onoare, robi, umflă, val, angajat, bun, gândi, judecă.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
26. Scrie cinci derivate cu prefixul trans – de la cuvintele: alpin, danubian, formă, oceanic, siberian.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
27. Grupează în familii lexicale cuvintele: a bate, viforire, argintiu, legătură, argintar, viforos, a dezlega, bătaie, vifor, argint, bătător, argintărie, viforatec, dezlegare, legăturică, a răzbate, viforniță, neargintat, nelegat, argintos, viforatic, a străbate, a lega, a argintă, viforeală, bătătură.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
28. Formează derivate cu prefixele în- / im – de la cuvintele:
podoabă:
păi:
plin:
plete:
pădure:
boboc:
bujor:
belșug:
blând:
broboadă:
29. Formează familiile lexicale ale verbelor: edita, imprimă, publică, scrie, tipări și a substantivelor: carte, școală, român, cinste, brumă.
Toate aceste exerciții sunt contruite îndeplinind mijloacele și metodele didactice specifice dezvoltării aptitudinilor în cel mai bun mod a copiilor de clasa a V a.
Trebuie să ne amintim că la această vârstă suntem la un stadiu anume al învățării și anume al stadiului operațiunilor concrete (7-12) ani conform teoriei psihogenetice a lui Jean Piaget.Am folosit metode didactice precum compunerea gramaticală-în exerciții precum cele de formare de cuvinte noi de la un cuvânt de baza dat ,învățarea prin exerciții-aici pot fi incluse toate exercițiile deoarece cum am explicat mai sus această este o metodă des întâlnită și foarte dezvoltată învățarea prin descoperire-atunci când elevii au fost ghidați să descopere cuvintele corecte sau să formeze familii lexicale problematizarea-text cu enunțurile aferente dar și analiză lingvistică.Din mijloacele ce vin că suport cadrului didactic regăsim cuvintele încrucișate în exerciții precum exercițiul 27.
2. Clasa a VI a
În clasa a VI a precum și în clasa a V a regăsim foarte multe lucruri noi ce țin de ramură lexicală dar și multe lucruri actualizate din clasa anterioară.
Avem actualizate noțiunile de:
-vocabularul
-structura cuvântului
-derivarea cu sufixe și prefixe
-sinonime și antonime
Avem nou noțiuni precum :
-vocabular fundamental care este format din ,,cuvinte cunoscute și folosite de către absolut toți vorbitorii:casă,masă,scaun […] tată,mama,frate,sora’’
-masă vocabularului ce ,,cuprinde un număr foarte mare de cuvinte dar spre deosebire de vocabularul fundamental acestea sunt mai puțin folosite și cunoscute de marea majoritate a vorbitorilor:butan,hydrocarbon,complezență,ipotenuză,efemer.’’
-arhaisme,neologisme,regionalisme
-compunerea gramaticală că mijloc intern de îmbogățire a vocabularului.Aceste constă în ,,alăturarea a două sau mai multe cuvinte existente în limba pentru a obține un cuvânt cu un înțeles nou față de înțelesul cuvintelor componente’’
-schimbarea valorii gramaticale ce presupune schimarea valorii gramaticale a unui cuvânt în context diferite
-omonimele ,,sunt cuvinte care se scriu și se pronunță la fel dar au înțeles diferit’’
-paronimele ,,sunt cuvinte care diferă că formă (de obicei printr-un singur sunet) și care au sensuri diferite’’
-cuvintele omofone ,,cuvintele care se pronunță la fel dar se scriu diferit’’
Mijloc de predare pentru o mai buna intelegere si exemplificarea omofonelor specific listelor
-cuvintele omografe ,,cuvintele care se scriu la fel dar se pronunta diferit’’
Mijloc de predare pentru o mai buna intelegere si exemplificarea omografelor specific listelor.
FISA DE LUCRU 1
1. Construiește propoziții, arătând omonimia pentru cuvintele :
par ………………………………………………
………………………………………………..
banca………………………………………………
………………………………………………
vin ………………………………………………..
…………………………………………………
2. Alcătuiește enunțuri cu omofonele ne-am/neam și cu omografele imobil/imobil.
ne-am………………………………….
neam…………………………………..
imobil …………………………………
imobil ………………………………….
3. Subliniază paronimul corect pentru enunțurile următoare:
Am consultat atlasul/atlazul de geografie pentru a localiza India.
Și-a confecționat o frumoasă rochie din atlas/ atlaz.
Compania / Campania a concediat mai mulți angajați.
Compania / Campania de recoltare a porumbilor s-a încheiat.
Elevii s-au alineat/aliniat pentru ora de sport.
Toți elevii știu când trebuie să scrie cu alineat/aliniat.
FISA DE LUCRU 2
1. Concepe un rebus pornind de la următoarele enunțuri:
• Mijlocul intern de îmbogățire a vocabularului prin care se formează cuvinte noi prin trecerea de la o parte de vorbire la altă.
• Cuvintele cu același corp fonetic, dar cu înțelesuri total diferite.
• Mijlocul de îmbogățire a vocabularului prin care se formează cuvinte noi, unind sau alăturând termeni diferiți.
• Prefixele care micșorează obiectele.
• Cuvintele formate din literele inițiale sau din părți de cuvinte.
• Prefixele care măresc obiectele.
• Cuvintele utilizate numai în anumite regiuni ale țării.
• Formă, care cuprinde cuvintele formate de la un cuvânt – baza prin derivare, compunere, schimbarea valorii gramaticale, se numește………………………….lexicală.
• Cuvintele care nu se mai utilizează astăzi în limba română.
2. Formează câte trei cuvinte derviate cu prefixele: des-, dez-, ras-, răz-, stră-, ne-.
3. Explică cum s-au format următoarele cuvinte: fierărie, osos, pământean, nebunie, studențime, făget, oltean, românește, muncitor, neînțelegător.
4. Identifica cuvintele formate cu ajutorul sufixelor diminutivale:
O fetiță împreună cu un cățeluș maroniu mergeau prin păduricea de lângă sătucul în care locuia. Ea ascula atentă trilul pasarelelor și caută frăguțe. Ea ducea în mânuța ei firavă un coșuleț mititel. Fețișoara ei era plină de pistrui, iar ochișorii erau de un albastru pur.
5. Formează câte două augmentative cu sufixele: -oi, -oaie, -an.
6. Indică tipul de compunere pentru următoarele cuvinte: Poiana Mărului; altcineva; CFR; rea-credință; coate-goale; botgros; încurcă-lume; anglo-francez; Târgu-Jiu; vagon-restaurant; mobilă-tip; floare-de-colț; Plafar; Rosiorii de Vede; Curtea de Argeș; douăzeci și patru; galben-portocaliu.
7. Scrie valoarea morfologică a cuvintelor subliniate din enunțurile:
Enunțul Val. morfologică
El a fost mereu un om leneș.
Leneșul nu va face avere niciodată.
Elevul ordonat obține note bune.
Elevul scrie ordonat.
Andrei locuiește aproape.
Ajută-ți aproapele întotdeauna!
Florile roșii simbolizează iubirea.
Roșul e o culoare încântătoare.
Îi place să facă câte un bine.
Binele făcut e răsplătit întotdeauna.
Tema scrisă este greșită.
Scrisul nu e o meserie pentru oricine.
Flori tremurânde se zăreau pe pajiștea umedă.
8. Construiește enunțuri după cerințe:
noapte-adverb …………………………………………………………
substantiv…………………………………………………….
albastru- adjectiv…………………………………………………….
substantiv………………………………………………….
clar- adjectiv ………………………………………………………….
adverb…………………………………………………………..
trei- substantiv………………………………………………………..
adjectiv …………………………………………………………….
mers- substanitv……………………………………………………….
legănat- adjectiv……………………………………………………………………
adverb……………………………………………………………………..
substantiv…………………………………………………………………
bine- substantiv…………………………………………………………
adverb………………………………………………………….
of- interjecție……………………………………………………………
substanitv…………………………………………………………..
9. Scrie câte trei termeni care fac parte din familia lexicală a cuvintelor: a ști, lumina, copil, școală, munte, a veni.
10. Rescrie textul și înlocuiește cuvintele subliniate cu sinonimul potrivit:
„Ea trecu podul mândră că un voinic. Tată-sau se miră de vitejia ei și, dând pe de altă parte, ieși mult înaintea ei, așeza un pod de argint se făcu un leu și acolo o aștepta. Calul spuse fetei peste ce o să dea și o învață cum să facă să scape și de această ispita.
(Petre Ispirescu, Ileana Simziana)
11. Formează antonime cu ajutorul prefixelor ( dez-, des-, în-, ne-) de la cuvintele date: a amăgi, cult, cunoscut, decent, pereche, decis, a integra, a face, a tăinui, a împacheta, a învață, a învălui.
12. Formează enunțuri pentru a ilustra omonimia următoarelor cuvinte: dar, port, han, vază, muncitor, sar, stat, liliac, somn, bandă, bob, corn, lac, toc, lama, banca, arie, ras.
13. Construiește enunțuri cu următoarele omofone:
în alt ……………………………………………………………………………………………………
înalt …………………………………………………………………………………………………….
ne-am ……………………………………………………………………………………………………
neam …………………………………………………………………………………………………….
s-ar ……………………………………………………………………………………………………..
sar ……………………………………………………………………………………………………..
v-ar ……………………………………………………………………………………………………..
var ……………………………………………………………………………………………………..
de mult ……………………………………………………………………………………………………..
demult ………………………………………………………………………………………………………
14. Construiește enunțuri cu următoarele omografe:
veselă/veselă deși/deși lungi/lungi zori/zori
3.Clasa a VII a
În clasa a VII a actualizăm noțiunile predate în clasele V-VI dar regăsim și multe noțiuni noi.
Actualizăm:
-vocabularul :masă vocabularului și vocabular fundamental.
-mijloacele interne de îmbogățire a vocabularului:derivarea,compunerea și schimbarea valorii gramaticale
-antonimele și sinonimele
-omonimele și paronimele
Avem nou:
-sensul propriu ,,este sensul obișnuit al unui cuvânt,cunoscut de toți vorbitorii,și legat de un aspect din realitate’’
-sensul figurat ,,este sensul neobișnuit al unui cuvânt,folosit cu valoare expresivă pentru a formă o imagine poetică’’
-sufixele și sensul pe care îl dau ele cuvintelor,fiind folosite pentru denumirea:agentului,însușirii,colectivității,instrumentului,unei noțiuni abstracte,modalității
-felul neologismelor:vechi și noi
-pleonasmul ,,este o greșeală gramaticală de exprimare care constă în folosirea alăturată a unor cuvinte sau a unor construcții cu același înțeles’’
-felul sinonimelor:perfecte,parțiale și totale
FISA DE LUCRU 1
Citește cu atenție textul:
O față cenușie cu jarul ochilor în plete negricioase (…) a fost osândită odinioară să i se reteze capul cu securea, pentru o greșeală. Pe vremea din poveste, stăpânii puteau să scurteze viață cui pofteau, cu nejudecată. (…)
Față cenușie a cerut stăpânului să o cruțe, fagaduindu-i să-i spuie seară povești, să-i legene cruzimea cu basme frumoase.
(Tudor Arghezi, Față de demult)
Rezolva următoarele sarcini de lucru, formulate pornind de la textul dat.
1.Scrie două sinonime pentru substantivul greșeală din text.
2. Scrie trei expresii care să conțină cuvântul ochi.
3.Precizează modul în care s-au format următoarele cuvinte din text : cenușie, negricioase, nejudecată, seară, demult, osândită.
4.Indică două sensuri diferite ale cuvântului ochi.
5. Corectează următoarele enunțuri:
a) La televizor au fost anunțate averse de ploaie în cantități mari.
b) A rescris din nou răspunsul la întrebarea pusă.
c) Am admirat caligrafia frumoasă a Dianei.
6. Realizează enunțuri cu următoarele formule internaționale: rară avis, magna cum laude, călcâiul lui Ahile.
7. Realizează enunțuri cu paronimele cuvintelor numerar, caritate.
FISA DE LUCRU 2
1.Arătați care dintre cuvintele subliniate sunt folosite cu sens propriu și care sunt folosite cu sens figurat :
a . „ …cutreieram dumbrăvile și luncile umbroase …,țarinile cu holdele ,câmpul cu florile…” ( I.Creangă)
„ Cresc holdele mari de nouri ,cu mari neghini pe crește .”
( V.Voiculescu)
b.” Te mai ustură rana ,stăpâne?”
„…se apropiară de el și zăriră pete de sânge…” (M.Sadoveanu)
„ Amurgul părea-n nouri o uriașă rana
Prin care-al zilei sânge,lumina-ncet s-a scurs.” (V Voiculescu )
a ……………………………………..
…………………………………….
b …………………………………. …
………………………………………
2.Construiți enunțuri în care cuvintele : primăvară și sămânța să fie folosite cu sens propriu și cu sens figurat
primăvară : sens propriu……………………………………………………………………
sens figurat…………………………………………………………………….
sămânța: sens propriu………………………………………………………………………
sens figurat………………………………………………………………………
4.Clasa a VIII a
În clasa a VII elevului deja se schimbă,aptitudinile și cunoștințele sale deja considerându-se a fi unele avansate și dezvoltate.Acum ne încadrăm deja în altă sfera situațională a stadiului operațiilor formale( 12-18 ani) elevul operează în plan logic cu noțiuni, raționamente, judecați; se dezvoltă gândirea cauzală, elevul are capacitatea de a raționa ipotetico-deductiv – e capabil să emită ipoteze,să găsească soluții, să formuleze concluzii.
În această etapă vom actualiza totalitatea noțiunilor primate până acum,insistându-se mai mult pe acest lucru.
Acum noțiuni noi avem foarte puține:
-caracterul latin al limbii noastre
-limbajul popular,limba literară,limba vorbită,limba scrisă
-derivarea-sufixoidele și prefixoidele
-argoul ,,este un limbaj secret elaborate de un grup social închis cu intenția de a nu fi înțeles de ceilalți vorbitori’’
-jargonul ,,este limbajul unei paturi sociale culte ce vrea să se distingă printr-o exprimare care să impresioneze’’
FISA DE LUCRU 1
I.Se da textul:
,, Și când gândesc la viață-mi, îmi pare că ea cură
Încet repovestită de o străină gură,
Că și când n-ar fi viață-mi, că și când n-aș fi fost.
Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost,
De-mi țin la el urechea și rad de câte-ascult
Că de dureri străine?… Parc-am murit de mult."
( M. Eminescu, Melancolie)
Cerințe
1. Identificați cuvintele derivate și arătați cum s-au format.
2. Precizează tipul de sufixe și prefixe folosite pentru a formă cuvinte noi.
3. Refaceți lanțul derivative al următoarelor cuvinte: nedureros, nemărginire, legăturică, dezvinovățire.
4. Alcătuiți enunțuri în care cuvintele subliniate să-și schmbe valoarea gramaticală.
5. Scrieți câte două derivate cu prefixele neologice anti-, ante- , contra- , post-, inter-.
6. Formați câte un diminutive și câte un augmentative de la substantivele: băiat, copil, casă.
ÎI.Corectați greșelile de orice natură, din textul de mai jos, și precizați care sunt normele literare de
care ați ținut seama.
“ După săvârșirea misiei mele în capitală Piemontului, plecai la Genova. Drumul de fer trece prin acea vale minunată care se întinde de la poalele Alpilor până-n marea Mediterana, unindu-se cu câmpiile atât de mănoase a Lombardiei".
( V. Alecsandri, Proză )
FISA DE LUCRU 2
1. Identifica cuvintele obținute prin derivare, compunere sau conversiune și precizează cum s-au format:
Bunica mea va pleca la Baia Mare. Întotdeauna își ia telefonul și umbreluță cu ea
Va călători cu un mijloc de transport al CFR.
Cu siguranță va fi recunoscut de verișoara mea.
………………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………..
2. Completează spațiile punctate cu varianta potrivită: deloc/ de loc; nicicând/ nici când
Mătușa colegei mele este …………………………….din Oltenia.
N-am întâmpinat ………………………………probleme în rezolvarea testului.
……………………….. a sosit iarnă, greierele nu-și strânsese provizii.
Nu m-am așteptat ……………………… că mă vei ajută.
Subliniază cu o linie cuvintele compuse cu prefixoide sau sufixoide: inadecvat, antialcoolic, conviețuire, astrolog, insecticid, goeometrie,macroeconomie, pseudoștiința.
4. Construiește două enunțuri în care cuvântul,, a tremură” să aibă valoare morfologică de verb, respectiv adjectiv.
………………………………………………………………………………………………………………………..
………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………………………………………….
Jocuri didactice
1.Descopera sinonimele din copacelul alaturat si alcatuieste propozitii cu ele.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
2Descopera antonimele din copacelul alaturat si alcatuieste propozitii cu ele.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
3.Inlocuieste litera si vezi ce cuvinte noi avem.
4.Formeaza 3 cuvinte pornind de la fiecare familie lexicala si folositi-le in propozitii incercand sa le evitati
EX.Iarna-Anotimpul in care ninge este preferatul meu.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
5.Gasiti sufixul diminutival corespunzator fiecarui cuvant si alcatuiti propozitii cu noile cuvinte formate.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
6.Descoperiti inimioarele sinonime.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
6.Descoperiti stelutele antonime.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
7.Descoperiti omonimele si alcatuiti propozitii pentru a le evidentia sensul.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
8.Descoperiti un cuvant provenit din familia lexicala a fiecarui cuvant si rezolvati spanzuratoarea.
9.Alegeti o stare si alcatuiti o compunere care sa exprime starea aleasa.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
10. Formeaza familie lexicala,camp lexical,sinonime,antonime si derivari pornind de la urmatoarele cuvinte.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Invatamantul Gimnazial (ID: 159632)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.