Importanta Coordonarii Scoala Familie Pentru Prevenirea Si Diminuarea Deviantei Scolare
IMPORTANȚA COORDONĂRII ȘCOALĂ-FAMILIE PENTRU PREVENIREA ȘI DIMINUAREA DEVIANȚEI ȘCOLARE
Cuprins
Introducere
Capitolul I. Forme ale devianței școlare specifice elevilor din învățământul gimnazial
I.1. Delimitări conceptuale și forme de manifestare a devianței școlare
I.2. Cauze generatoare ale devianței școlare – abandonului școlar
I.3. Modalități de prevenire și diminuare a abandonului școlar
Capitolul II. Colaborarea școală-familie, factor decisiv în diminuarea abandonului școlar
II.1. Familia ca prim factor de educație
II.2. Școala – principala instituție de educare a tinerei generații
II.3. Colaborarea școală-familie
II.4. Importanța colaborării și coordonării școală-familie în prevenirea și diminuarea abandonului școlar din învățământul gimnazial
Capitolul III. Cercetare
Strategii de prevenire și diminuare a abandonului școlar din învățământul gimnazial
III.1. Contextul și metodologia cercetării
III.2. Desfășurarea cercetării
III.3. Rezultatele cercetării
III.4. Concluzii și propuneri
Bibliografie
Anexe
Introducere
Motto:
,,…controlul permanent asupra conduitei copilului trebuie să revină atât familiei cât și școlii, întrucât procesul de formare a personalității elevului, de socializare a sa este un proces continuu la care participă deopotrivă, într-o unitate funcțională, ambele instanțe socializatoare.” (David, E., Lazăr, C., 2008, 144)
Lucrarea de față își propune să evidențieze rolul pe care coordonarea, colaborarea și armonia dintre școală și familie îl are în prevenirea și diminuarea devianței școlare. Dacă devianța școlară reprezintă o abatere de la normele de conduită școlară și îmbracă forma: abandonului școlar, absenteismului școlar, violenței școlare sau chiar delicvenței juvenile, atunci în societatea actuală se poate observa că aceste fenomene au devenit din ce în ce mai răspândite în instituțiile școlare, afectând calitatea procesului de învățământ. Acestă temă a fost selectată deoarece în activitatea profesionlă cadrele didactice (este și cazul subsemnatei) întâmpină din ce în ce mai multe piedici din partea familiilor elevilor în rezolvarea acestor fenomene. De aceea, un rol deosebit de important în reușita procesului instructiv-educativ îl are colaborarea dintre școală și familie, pentru că ambele sunt două instituții importante care își pun amprenta asupra formării fiecărui copil. Și pentru că fiecare mlădiță a viitorului este unică, atunci și cele două instituții trebuie să conlucreze adaptat particularităților fiecărui copil. Familia reprezintă mediul în care se naște copilul, trăiește primii ani, locul unde sunt asigurate condițiile necesare trecerii prin stadiile de dezvoltare ale copilăriei, condiții care stau la baza formării personalității de bază a individului. Aici începe educația, formarea inițială de care va depinde integrarea și adaptarea școlară și socială a copilului. Dacă familia va prezenta modele de conduită similare celor promovate de școală, atunci orice devianță școlară poate fi prevenită, iar adaptarea școlară va fi mult mai facilă.
Prezenta lucrare este stucturată în trei capitole: I. Forme ale devianței școlare specifice elevilor din învățământul gimnazial, II. Colaborarea școală-familie, factor decisiv în diminuarea abandonului școlar și III. Cercetare-Strategii de prevenire și diminuare a abandonului școlar din învățământul gimnazial.
În primul capitol, Forme ale devianței școlare specifice elevilor din învățământul gimnazial, pornind de la termenul de devianță care desemnează ,, ansamblul comportamentelor ce încalcă normele existente într-o cultură dată, norme ce corespund unor roluri și status-uri bine definite și prin aceasta amenință echilibrul sistemului social” (David, E., 2013, 2) și care este definită în funcție de cele trei elemente complementare: norma ce trebuie respectată, concordanța
conformitatea în raport cu norma și devianța de la normă; este particularizată apoi devianța școlară ce reprezintă o abatere, o încălcare, o transgresare a valorilor și a normele de conduită ale unei școli și prin urmare ,,orice conduită de devianță școlară presupune o formă de inadaptare”
(Neamțu, C., 2004, 33). Ea îmbracă o diversitate de forme de la conduitele de tip evazionist (fuga de la școală, absenteismul, abandonul școlar, toxicomania și suicidul) până la conduitele de tip deschis (violența și vandalismul). Accentul însă în această lucrare cade pe abandonul școlar ce reprezintă o conduită de evaziune definitivă care se manifestă prin părăsirea școlii de către un elev înainte de sfârșitul unui ciclu de studiu. Tot în capitolul întâi sunt prezentate câteva dintre modalitățile de prevenire și diminuare a devianței școlare cum ar fi: prevenția primară (determinarea cauzelor acestor fenomene, dar și a măsurilor adoptate înainte ca acestea să se producă la nivel social sau la nivelul școlii), prevenția secundară (strategiile demarate la nivelul școlii în care elevul activează, strategii care urmăresc creșterea calității procesului educativ din școală) și nu în ultimul rând prevenția terțiară-intervenția (care are ca scop prevenirea tranformării conduitelor deja existente în forme mai grave de devianță școlară).
În capitolul doi ,,Colaborarea școală-familie, factor decisiv în diminuarea abandonului școlar” se face referire la cei doi poli ai educației, care contribuie prin mijloace specifice la formarea viitorului tinerei generații: școala și familia. Dacă familia este văzută ca prima școală a copilului ce răspunde de trebuințele și protecția acestuia și care exercită o influență atât de mare, încât urmele ei rămân, uneori, pe parcursul întregii vieți în profilul moral-spiritual al copilului, atunci școala este definită ca o instituție specializată ce benefiază de persoane special instruite (cu competențe disciplinare, academice, dar și de ordin psihologic, pedagogic și metodic) unde activitățile instructiv-educative se desfășoară după principii didactice. Colaborarea dintre școală și familie este văzută aici ca o comunicare deschisă și activă, ca o responsabilizare echitabilă a ambilor poli în concordanță cu preocupările, interesele, deprinderile și aptitudinile fiecărui copil. În cadrul colaborării școală-famile pot fi amintite acțiuni precum: sprijin pentru activitățile extrașcolare, preocuparea părinților pentru situația la învățătură și disciplină a propriilor copii, participarea la ședințe și activitățile de consiliere desfășurate în cadrul școlii, susținere în
procurarea de materiale didactice și în amenajarea sălii de clasă. Iar dacă acestă colaborare este bazată pe sinceritate, încredere, respect, atunci ea va determina obținerea eficienței maxime în
educația copilului. Capitolul doi se încheie cu referiri la strategiile folosite de consilierul școlar în dualitatea școală – familie, în scopul formării unor comportamente durabile, dar și a prevenirii
/diminuării fenomenelor de devianță școlară, în special a abandonului școlar. Pornind de la abordarea alternativă (centrată pe mediul familial și școlar al elevului) sunt amintite metodele și tehnicile de investigare și analiză a diferitelor forme de devianță școlară, elementele planului de intervenție în cazul acestor fenomene, particularizând asupra abandonului școlar, măsuri ce pot fi luate în scopul preîntâmpinării unor noi manifestări deviante.
Ultimul capitol: ,,Cercetare-Strategii de prevenire și intervenție în cazul abandonului școlar din învățămâtul gimnazial”, pornește de la diagnosticarea unei situații reale dintr-o școală din mediul rural, unde în primul semestru al anului școlar în rândul elevilor de clasa a VII-a și a VIII-a au fost înregistrați elevi care aveau un număr considerabil de absențe. În urma diagnosticării situației de risc de abandon școlar, cercetarea se dorește a fi o intervenție atât în rândul elevilor direct implicați, cât și asupra colegilor și părinților acestora și nu în ultimul rând asupra cadrelor didactice care predau la aceste clase. Folosind metode variate, programe de consiliere, planuri individualizate de intervenție, cercetarea demonstrează faptul că un pilon important în prevenția și diminuarea abandonului școlar îl reprezintă colaborarea și cooperarea dintre școală și familiile elevilor care au un risc crescut de abandon școlar. Dintre sursele bibliografice de documentare pot fi amintite: ,,Dimensiui actuale ale consilierii educaționale” – Eugen David și Lazăr Cornel, ,,Ora de dirigenție în gimnaziu”- Traian Cosma, ,,Managementul clasei de elevi”- Iucu Romiță, ,,Devianța școlară”- Cristina Neamțu, ,,Școala-agent de socializare.Teorii, particularități, practici” – Rîșnoveanu Adriana și altele. Toat aceste surse însă ghidează spre același scop, acela al cooperării și colaborării absolut obligatorii dintre familie și școală (cadre didactice, psiholog, consilier școlar, logoped, medic) care va conduce la rezultate școlare mulțumitoare, la formarea unui comportament sociomoral pozitiv și la diminuarea/înlăturarea conduitelor deviante. Astfel, această lucrare de disertație vine să întărească ideea potrivit căreia realizarea dezideratelor puse în fața școlii implică contribuția întregii comunități sociale și în special a familiei – partenerul esențial al școlii.
Toate acestea pentru că educația copilului este o acțiune la care își dau concursul școala, familia, întreaga societate.
Capitolul I. Forme ale devianței școlare specifice elevilor din învățământul gimnazial
I.1. Delimitări conceptuale și forme de manifestare a devianței școlare
,,În literatura de specialitate, devianța școlară este analizată prin prisma unor alte concepte, cum ar fi: indisciplina, delicvența juvenilă, inadaptarea școlară, tulburarea de caracter/comportament, devierea de conduită” (Neamțu, C., 2003, 24-25)
Indisciplina este un fenomen complex, cel mai apropiat ca semnificație și cuprindere de termenul de devianță școlară și urmărește măsura în care interesele unui individ intră în conflict cu interesele grupului din care acesta face parte. Astfel, atunci când un individ încearcă să își satisfacă propriile trebuințe pertubând activitatea, realizarea scopurilor grupului din care face parte vorbim despre un act de indisciplină. Delicvența juvenilă este o deviere de comportament ce constă în abaterea de la normele socio-culturale, delicvenții minori reprezentând prin urmare un pericol social. Inadaptarea școlară presupune lipsa unei compatibilități între natura cerințelor școlare și posibilitățile subiective ale elevului de a îndeplini cu succes aceste cerințe. Însă orice conduită de devianță școlară implică și o formă de inadaptare. Tulburarea de caracter/conduită este folosită pentru a defini orice conduită aberantă care afectează funcționarea psihică normală a unui individ de devierile psihomorale determinate de cauze endogene și până la manifestările neurosomatice, caracteriale, psihopatice și psihotice. Devierea de conduită reprezintă o categorie distinctă a tulburărilor de comportament, având o arie extrem de largă de la anorexie, fobii, izolare socială, violență față de colegi, absenteism, minciună, lene, până la vagabondaj și vandalism. Însă definirea conceptului de devianță școlară în literatura de specialitate nu are repere teoretice foarte clare, dar în sens larg se poate afirma că devianța școlară reprezintă acele comportamente care încalcă normele și valorile școlare. Aceste norme sunt stipulate în regulamentele școlare și în cele de ordine interioară, sunt cele ce reglementează rol-statusul de școlar. Se poate constata că în generarea manifestărilor deviante un rol important îl are interacțiunea dintre trăsăturile de personalitate și: contextul situațional, relațiile cu ceilalți, complexitatea sarcinilor. Însă indiferent de formele de manifestare a deviaței școlare, caracteristicile unui deviant sunt:
-toleranță scăzută la frustrare;
-autocontrol deficitar;
-impulsivitate și agresivitate față de ceilalți;
-slabă motivație socială;
-indiferență și dispreț față de activitățile sociale utile;
-falsă imagine despre lume.
Cele mai semnificative criterii în clasificarea formelor de manifestare a devianței școlare pot fi considerate:
,,a). după stabilitatea și structura conduitelor deviante la nivelul personalității:
-tranzitorii, specifice unor perioade de vârstă sau determinate de anumite situații de viață mai dificile;
-stabilizate la nivelul personalității sub forma unor caracteristici (negativism, hipersensibilitate) care se asociază sau nu cu un comportament antisocial.
b). după gravitatea lor socială:
-conduite cu gravitate socială redusă (conduite evazioniste determinate de teama de eșec și încercarea de a conserva o imagine de sine pozitivă);
-conduite antisociale, cu periculozitate socială moderată: minciună, insubordonare, refuzul autorității școlare;
-conduite antisociale propriu-zise cu un mare grad de periculozitate socială: violență, delicte sexuale, furt, toxicomanie.” (David, E., 2013, 40)
Sintetizând se poate observa că princialele forme de manifestare a devianței școlare îmbracă forma conduitelor de tip evazionist (fuga de la școală, absenteismul, abandonul școlar, toxicomania și suicidul), dar și a conduitelor de tip deschis (violență și vandalism).
Fuga de la școală, întâlnită atât la elevii mici (determinată de teama față de sarcinile școlare), cât și la elevii mari (manifestată sub forma unui protest față de situațiile frustrante sau considerate de ei ca fiind nedrepte) are o desfășurare limitată în timp și poate da startul absenteismului și apoi abandonului școlar.
Absenteismul reprezintă o conduită evazionistă care poate reflecta pe de o parte dezinteresul față de educația școlară, iar pe de altă parte agresivitatea pasivă împotriva școlii. Cele mai importante cauze ale absenteismului ar putea fi: deficiențe ale procesului instructiv-educativ, incompatibilitatea conținuturilor învățării cu particularitățile și interesele elevilor, relația deficitară școală-familie, utilizarea incorectă a recompenselor și pedepselor.
Abandonul școlar se manifestă însă prin părăsirea școlii înainte de încheierea ciclului de studiu început, fiind un indicator predictiv spre o carieră delicventă. Cauzele abandonului școlar sunt identice cu cele ale absenteismului, cărora li se adaugă: stilul educațional neadecvat,
repetenția, etichetarea elevilor de către profesori, asocierea cu indivizi membrii ai unor grupări infracționale, situația economică a familiei.
Violența școlară se traduce printr-un comportament de agesivitate fizică sau psihică a unei persoane. Este din ce în ce mai întâlnită în instituțiile școlare. Se vorbește chiar și despre o violentă mascată care se manifestă prin folosirea de gesturi și cuvinte agresive mai puțin vizibile. Violența care se manifestă la nivelul școlii (instituțiilor) este o violență instituționlă și apare ca reacție a elevilor la sancțiunile disciplinare. Violența noninstituțională se manifestă în rivalitățile și relațiile dintre elevi și poate avea drept cauze modelele familiale negative, modelele de agresivitate din mass-media, dar poate fi determinată și de frustrările generate de violența instituțională.
Toxicomania este conduita evazionistă care se caracterizează prin sindromul dependenței față de anumite substanțe psihoactive. Utilizarea unor asemenea substanțe determină o detașare progresivă a subiectului față de activitățile cotidiene. Această stare este corelată cu scăderea capacității de discernământ, alterarea funcției cognitive, constituind punctul de plecare pentru acte infracționale. La toxicomanie se ajunge datorită factorilor de personalitate predispozanți (labilitate afectivă, anxietate) și situațiilor de criză la care ajunge subiectul.
Vandalismul este o formă a violenței școlare însoțită de deteriorarea bunurilor și a obiectelor din școală, prin care deviantul caută să-și restabilească echilibrul emoțional. Poate fi determinată de falsa percepție a deviantului față de atitudinea profesorului, de imaginea negativă pe care acesta o are față de propria persoană.
Indiferent de forma de manifestare, conduitele de devianță școlară semnalează fie că elevul deviant caută să atragă atenția asupra sa, fie că vrea să dobândescă un anumit statut, fie că vrea să se răzbune ori să își compenseze o frustrare, sau imposibilitatea de adaptare ce-și are originea în personalitatea deviantului sau în conflictul dintre cultura familiei și cultura școlară.
,,Devianța școlară este un fenomen actual care se prezintă în forme diferite și cu semnificații diferite celor care îl pun în evidență:
-părinții elevilor și, în general, publicul larg îl percepe prin ceea ce are el spectaculos și tragic atunci când se obiectivează în cazuri de extremă violență școlară;
-profesorii îl percep ca fiind o situație extremă în care autoritatea lor a fost depășită de un comportament atipic situat în afara normelor pe care ei le-au instituit;
-elevii percep acest fenomen ca pe o situație limită ce explică imposibilitatea realizării unei comunicări reale cu adulții (fie ei profesori sau părinți)” (David, E., 2013, 4).
I.2. Cauze generatoare ale devianței școlare-abandonului școlar
Având în vedere vasta arie de cuprindere a devianței școlare, cauzele generatoare ale acesteia sunt destul de diverse, dar printre cele mai importante pot fi enumerate:
-personalitatea distinctă a fiecărui elev;
-calitatea socializării primare (realizate în familie);
-calitatea socializării în mediul școlar;
-influențele grupului informal din care face parte elevul.
Personalitatea distinctă a fiecărui elev
Personalitatea reprezintă totalitatea însușirilor fizice și psihice ce individualizează o persoană și o exprimă. ,,În plan metodologic personalitatea trebuie abordată dintr-o perspectivă sistemică, bio-psiho-socială, ce ar putea situa construcțiile explicative în planul interacțiunii dintre cele trei subsisteme ale personalității umane.” (Cosmovici, A., Iacob, L., 2005, 58). Însă cunoașterea și aprecierea personalității elevului din perspectiva procesului instructiv-educativ presupune identificarea de trăsături și calități precum: temperamentul, caracterul, aptitudinile etc. Cadrul didactic trebuie să identifice precis dificultățile de învățare ale elevilor care țin de personalitate, să stabiliească dacă elevul deține comportamente necesare finalizării sarcinilor de învățare, ,,să situeze fiecare elev la locul potrivit în cadrul activităților de instruire, plasare care implică stabilirea unui diagnostic și a unei prescripții pedagogice” (idem, 90). Se știe că unii elevi în funcție de temperament, caracter, aptitudini au un potențial mai mare de adaptare (bune capacități de comunicare, de socializare, rezistență la frustrare), alții un potențial mai redus care se manifestă prin tulburări de caracter și atitudini negative față de școală. Însă nu toți elevii cu tulburări de caracter devin delicvenți și nu toți delicvenții au avut în copilărie tulburări de caracter. Pe parcurs însă, aceste acte deviante manifestate la vârsta copilăriei se vor croniciza și stabiliza în personaliatea tânărului, dând naștere unui individ cu un comportament deficitar.
Calitatea socializării primare
,,Socializarea este procesul fundamental de transmitere a culturii și organizării sociale la generațiile următoare, asigurându-se astfel, continuitatea, stabilitatea și perpetuarea societății.” (Shifirneț C., 2004, 6-7)
Între toți acești factori există o strânsă interacțiune și interdependență, de conclucrarea lor armonioasă depinzând adaptarea socială a fiecărui individ. Astfel, socializarea, maturizarea socială a fiecărui individ de-a lungul dezvoltării sale începe în familie. Socializarea primară începe cu inculturarea, până la trei ani, (transmiterea de la părinți la copil a patrimoniului cultural
-asimilarea limbii). Adaosul cultural (aculturarea) se realizează pe măsură ce copilul ia contact și cu alte sisteme culturale, punându-se astfel bazele socializării secundare. Însă calitatea socializării primare, integrarea copilului în familie este cea mai importantă, de ea va depinde integrarea și adaptarea socială a tânărului. Educația realizată aici, ,,cei șapte ani de acasă” reprezintă piatra de temelie a personalității fiecărui elev. ,,Obiceiurile emoționale induse de părinți sunt foarte diferite dacă, pe de o parte, ei sunt pe lungimea de undă a copiilor, adică recunosc nevoile emoționale ale copiilor și le satisfac sau își disciplinează copiii prin empatie, sau dacă pe de altă parte, părinții sunt absorbiți doar de sine și ignoră tulburările copilului și îl disciplinează capricios prin țipete și bătăi.’’(Goleman, D., 2006, 291). Astfel, important este ca părintele să ofere copilului atenția și călăuzirea necesară pentru a cultiva calitățile emoționale esențiale încă din copilărie. Calitatea socializării primare depinde și de trăsăturile familiei: nivelul de educație al părinților, gradul de coeziune dintre membrii ei, tipul de familie și mărimea acesteia. Tensiunile și dezacordurile care se vor manifesta în cadrul mediului familial vor determina incertitudini, dezacorduri și reacții dezaptative în societate ale copilului.
,,Familia constituie mediul cel mai natural cu putință și care exercită o influență imensă, de multe ori în mod implicit, ascuns, indirect. Copilul absoarbe din mediul apropiat, familial primele impresii, formându-și conduite prin mimetism și contagiune directă. Copiii vor face sau vor cerede precum părinții, imitând comportamentele acestora.” (Cucoș, C., 2006, 48-49)
Calitatea socializării în mediul școlar
Socializarea secundară a individului se realizează pe măsură ce acesta ia contact plecând din familie, cu alte sisteme culturale din care face parte și școala. În funcție de socializarea primară a fiecărui copil adaptarea la mediul școlar, socializarea secundară se realizează diferit, disponibilitatea către devianță a fiecăruia fiind diferită. Astfel, ,,odată cu intrarea copilului în școală , etiologia devianței școlare se îmbogățește cu o serie de factori care țin de funcționarea
școlii ca instituție, de procesul de socializare din școală și de procesul educațional ca atare” (Neamțu, C., 2003, 82). Dacă până la înscrierea la școală rolul prim, de bază în educație îl avea
familia, odată cu înscrierea într-o unitate școlară ponderea se schimbă, rolul cel mai important îl are școala, dar nici acțiunea educativă a familiei nu este de neglijat. Acum școala reprezintă pentru copil un mediu socializator de tip organizațional deoarece:
îl introduce într-un mediu social bazat pe reguli și norme ce trebuie respectate;
implementează în relația copil-adult o anumită distanță socială;
oferă copilului posibilitatea de comparare cu cei de o vârstă cu el;
oferă confort/disconfort psihologic în funcție de gradul de integrare a copilului în colectiv;
îi stimulează dezvoltarea autonomiei personale și a independenței;
îi consolidează stima de sine și dorința de a coopera, atunci când relațiile sunt armonioase;
îl familiarizează cu rolurile sociale;
îi formează copilului deprinderea de a respecta un program orar, un program de viață.
,,Educația școlară constituie o perioadă de activitate intensivă, urmărind cu precădere formarea persoanei. Să nu uităm că educația formală durează 15-20 de ani și că ea nu reprezintă mai mult decât o introducere în sfera culturii și a pregătirii inițiale pentru educația permanentă care se va extinde de-a lungul întregii vieți.” (Balan, B., et al., 2005, 35)
Clasa de elevi reprezintă spațiul de interacțiune în care se realizează socializarea în școală, aici se constituie și se negociază normele și regulile vieții școlare, se cooperează sau se concurează, se asigură suportul emoțional. Socializarea-interacțiunile din spațiul-clasă sunt traduse prin interacțiuni profesori-elevi (pe verticală), interacțiuni elevi-elevi (pe orizontală). Astfel că, prin socializarea la nivelul școlii elevii ajung să se cunoască mai bine, să stabilească relații atât în timpul orelor de curs, cât și în afara lor. ,,Școala face o punte între două etape importante în socializare: socializarea din mediul familial (microsocializarea) și socializarea din macro spațiul social (macrosocializarea). Reprezentând un pasaj de trecere între familie și societate, școlii îi
revine sarcina de a continua sau de a corecta efectele macrosocializării (cei șapte ani de acasă) și de a genera achiziții în planul socializării care să conducă spre autonomia deplină a individului în viitoarea lui viață publică” (Rîșnoveanu, A., 2010, 12). Există însă și factori care conduc la eșecuri ale socializării în școală printre care se numără:
promovarea în școală a unor practici de socializare constrângătoare;
folosirea frecventă a etichetărilor (pozitive sau negative);
slaba cooperare între profesorii care predau la aceeași clasă, dar și între școală și familiile elevilor;
folosirea de către cadrele didactice a unor metode instructiv-educative tradiționaliste, inflexibile la schimbările societății.
Astfel că, în cazul unor comportamente deviante, membrii grupului pot sancționa pozitiv sau negativ comportamentul acestor elevi, iar dacă deviantul nu revine la acceptarea normei de grup ceilalți pot renunța la recuperarea lui, mergând chiar până la excludere. Prin urmare, grupul de
elevi funcționează ca o ,,societate în miniatură”, își fixează propriul prag de toleranță socială, cu anumite efecte asupra coeziunii de grup, urmărește scopuri proprii într-un cuvânt, socializează.
Influențele grupului informal din care face parte elevul
,,Educația informală reprezintă procesul real de învățare de-a lungul vieții în cadrul căruia fiecare individ își formează atitudini, își interiorizează sau clarifică anumite valori, deprinderi și cunoștințe din experiența cotidiană, valorificând influențele și resursele educative din mediul în care trăiește – de la familie și vecini, de la locul de muncă sau de joacă, de la piață/magazin, de la bibliotecă sau din mass-media” (Costea O. (coord.)., et al., 2009, 32).
Grupurile informale sunt cele care se constituie în paralel cu cele formale și au la bază afinități, interese comune, relațiile dintre membrii ei fiind mai puțin reglementate, statusurile și rolurile nefiind atît de rigide, iar viabilitatea în timp este nedeteminată. ,,Sunt în mare măsură grupuri de opinii, reunind indivizi care împărtășesc în comun anumite aprecieri, emoții etc. despre problemele vieții sociale și despre activitatea instituției. Se reunesc în jurul unor lideri recunoscuți în mod spontan, fără un statut oficial.” (David, E., Lazăr, C., 2008, 17-18)
Elevii vin în contact cu diverse grupuri de referință, cu diverse grupuri informale (grupuri de colegi, grupuri de prieteni de cartier, grupuri de joacă etc.) care le oferă posibilitatea afirmării de sine într-un spațiu social neîncorsetat de reguli școlare sau familiale. Grupul informal de la școală și grupul stradal prezintă unele valori comune: ambele grupuri sunt preocupate să identifice cele mai bune variante de petrecere a timpului liber și au atitudini indiferente sau ostile față de succesul școlar. Însă între cele două grupuri există și diferențe semnificative: grupul
stradal valorizează mai mult curajul, contestă mai mult autoritatea adulților, în timp ce grupul/clica de la școală pun mai mult accentul pe socializare, nu își invită membrii la asumarea
unor roluri agresive. Grupul stradal este implicat în conduite ofensive determinate de ,,războaiele” dintre diverse ,,bande” sau ,,găști” de cartier. S-a constatat că, cu cât un elev are o
interacțiue mai slabă cu colegii din școală, cu cât lipsa lui de popularitate este mai mare, cu atât tendința de a se orienta spre grupul stradal crește, crescând astfel și posibilitatea de a deveni un
delicvent; și invers cu cât un elev este mai popular în școală, mai cunoscut și mai apreciat deopotrivă de cunoscuți, de către adulți, cu atât scade posibilitatea de a deveni delicvent. Grupul
informal și în special ,,banda” reprezintă un mod de supraviețuire și de adaptare a celor marginalizați în raport cu modelul normativ și valoric oficial. Participarea la activitățile grupului informal este în adolescență o modalitate de socializare, în care predomină atitudinea ambivalentă: obedient și revoltă, independență și imitație, conformism și criză de originalitate. Pentru ei (elevi, adolescenți) grupul informal reprezintă o posibilitate sigură de a-și manifesta și
realiza dorințele și aspirațiile. De aceea, ei uneori resping valorile adulților și instituie valori și norme proprii, care devin surse potențiale de devianță și delicvență.
,,Devianța școlară poate fi atât cauza, cât și efectul afilierii la grupul informal. Ea apare drept cauză atunci când individul se autoexclude din grup prin comportamentul său deviant și în acest caz nevoia de restaurare a stimei de sine îl face să caute compania altor indivizi, etichetați, ca și el, drept devianți. (David, E., Lazăr, C., 2008, 159)
De aceea prevenția și intervenția în cazul devianței școlare, ca demers specific integrat în strategia de ameliorare a infracționalității trebuie să urmărească obiectivele: în primul rând eliminarea/diminuarea cauzelor și a condițiilor care generează conduitele deviante, iar apoi recuperarea morală și socială a elevilor devianți.
Acestor cauze li se adaugă în cazul abandonului școlar și altele: economice, socio-culturale sau religioase, psihologice și pedagogice.
Cauze de ordin economic
Copiii care trăiesc în familii modeste au șanse mai mici de a-și însuși o educatie școlară completă. Statutul economic, corelat cu abandonul școlar, este evaluat prin variabile precum: gradul de instruire și educație al părinților, profesia tatălui, venitul familiei și nivelul de viață al acesteia. Anumite familii nu au resursele financiare necesare pentru a plăti rechizitele școlare, taxele, transportul la școală, uniforma, etc. Alte familii își pot permite să plătească școlaritatea copilului, dar aceasta presupune o reducere drastică a resurselor familiale, mai ales în situația în care elevul avea înainte responsabilități productive alături de părinții săi. Există elevi care trăiesc sentimente de frustrare legate de modestia lor, care se reflectă la școală în ținuta vestimentară sau în lipsa pachetului cu mâncare pentru pauză. Unii dintre acești elevi își vor definii prioritățile în viață în funcție de această stare frustrare și vor abandona școala.
Cauze de ordin sociocultural sau religios
În această categorie se includ indicatorii de putere și status social: apartenența la clasa socială, apartenenta etnică, rasială, sexul (de exemplu, unii adulți cred că fetele nu au nevoie de o educație aprofundată, viitorul lor fiind reductibil la rolul casnic-matern), apartenența la anumite comunități au fost tratate ca variabile demografice, dar, o dată cu preocupările de democratizare
a educației școlare, s-a demonstrat că diferite grupuri dezavantajate social sunt discriminate atât în cadrul sistemului școlar, cât și pe piața muncii sau pe piața căsătoriilor.
În ceea ce privește tipul de comunitate rural/urban, se consemnează o rată mai mare a abandonului școlar în mediul rural, ceea ce se explică prin: distanța mare domiciliu – școală, dublată de condițiile inadecvate de transport, lipsa de flexibilitate a orarelor și structurii anului
școlar, care nu țin cont de calendarul lucrărilor agricole, precum și lipsa de opțiuni educative în cadrul școlii.
Cauze de ordin psihologic referitoare la reacția fiecărui elev la apariția insuccesului școlar și a conflictelor cu autoritățile școlare.
Cauze de ordin pedagogic, care vizează calitatea vieții școlare, pertinența conținuturilor în raport cu trebuințele de învățare ale elevilor.
Astfel, datorită faptului că o dată pierdută legătura cu școala, elevului îi este din ce în ce mai greu să revină la îndatoririle avute înainte, prevenția abandonului școlar trebuie să funcționeze de la primele semne. Astfel, trebuie să se ia măsuri de la primele absențe repetate – discuții în particular cu elevul și apoi cu părinții acestuia, în încercarea de a-l readuce pe calea frecventării cursurilor. Această “consiliere” se poate efectua și în ora de dirigenție sau în alte momente care ar permite dialogul liber, neîngrădit, profesor – elev.
O parte dintre devierile comportamentale manifestate în mediul școlar, printre care se numără și absenteismul și abandonul școlar, se află în legătură cu greșelile de educație ale cadrelor didactice și cu stabilirea relațiilor incorecte între elevi. Ele pot fi prevenite printr-o organizare corectă a vieții și a raporturilor intrașcolare, deoarece un bun climat școlar influențează întotdeauna pozitiv sfera emoțională a stării psihice a elevului. Educarea conștiinței și a conduitei morale nu e posibilă fără încredere, relații principiale, disciplină bună și evitarea oricăror traume psihice. Familia are și ea o covârșitoare importanță în luarea acestei decizii. Ea trebuie să-l sprijine permanent pe cel care are tendința de abandon, să-l înțeleagă și, cel mai important, să nu ia măsuri drastice, severe, împotriva acestuia. În anumite cazuri, chiar și familia poate fi consiliată pentru formarea unei atitudini potrivite, pozitive, care să se aplice cu succes în astfel de situații. Vizita dirigintelui/consilierului școlar acasă la elev, poate creea premisele unui dialog mai liber, unei relații mai apropiate, bazate pe sinceritate și încredere reciprocă. Sporirea numărului de activități comune școală – familie, realizarea unor proiecte împreună, sunt foarte importante pentru ca elevul să înțeleagă că ambele instituții – atât școala, cât și familia – acționează doar în interesul său. Multe studii au ajuns la concluzia că diminuarea abandonului școlar se poate face prin îmbunătățirea parteneriatului școală – familie. În unele școli se recurge chiar la asigurarea mijlocului de transport necesar elevului pentru a ajunge la școală.
Prevenția devianței în mediul școlar, determinată de: insuficienta pregătire anterioară a elevului în procesul instructiv-educativ, de defecte în organizarea regimului de zi, de conflicte relaționale, de reacții afective, este perfect posibilă cu ajutorul unui consilier școlar bine pregătit.
I.3. Modalități de prevenire și diminuare a abandonului școlar
Pornind de la motto-ul ,,Mai bine să previi decât să tratezi” și în cazul devianței școlare (inclusiv în abandonul școlar) acțiunea de prevenție se situează ca importanță pe o treaptă superioară în raport cu acțiunea de intervenție.
,,Înainte însă de a începe orice intervenție psihologică trebuie să ne sigurăm că am eliminat toți factorii etiologici neuropsihologici responsabili de simptomele cu care se confruntă copilul. Există cazuri în care ameliorarea problemei copilului necesită intervenția concomitentă a mai multor specialiști”. (Tatu, C., 2013, 10)
Astfel, în devianța școlară, dar și în abandonul școlar prevenția se realizează la trei niveluri:
primară, care se adresează publicului larg;
secundară, ce vizează indivizii și subgrupurile formate pe baza unor factori de risc;
terțiară, care urmărește prevenirea recidivei și are în vedere toate acțiunile de reintegrare a elevilor care sunt deja identificați ca devianți.
Prevenția primară urmărește să dezvolte la fiecare individ abilitățile necesare pentru depășirea situațiilor stresante, fără a apela la comportamente deviante. Pe de altă parte are în vedere transformarea mediului social astfel încât să devină securizant și stimulativ pentru membrii săi. Prin urmare, prevenția primară presupune:
măsuri de politică socială și economică în vederea combaterii sărăciei, a diminuării șomajului și a inflației;
S-a constatat că sărăcia poate determina creșterea fenomenului infracțional, stă la baza conflictelor conjugale, a lipsei de îngrijire și educare a copiilor, determinând fapte sociale și chiar abandon școlar.
măsuri de protecție a familiei și a copilului;
măsuri de prevenire a maltratării copilului.
Protecția familiei și a copilului are în vedere politici ameliorative, politici de remediu, politici substituționale. Prin toate aceste măsuri se urmărește reducerea stresului exercitat asupra individului, dar și pregătirea copilului pentru viața școlară. Se poate spune că prevenția primară este mai mult proactivă decât reactivă, deoarece urmărește dezvoltarea abilităților individului (școlarului) înainte de producerea crizelor existențiale.
Prevenția secundară este reprezentată de măsurile luate de autoritățile școlare și guvernamentale, atât la nivelul sistemului de învățământ, cât și la nivelul instituțiilor școlare. Scopul prevenției secundare este:
reducerea disfuncționalității din sistemul educativ;
creșterea gradului de eficiență a actului educațional;
adaptarea educației la schimbările societății.
Dintre obiectivele de prevenție secundară care vizează sistemul de învățământ pot fi amintite:
descentralizarea învățământului;
curriculum centrat pe trebuințele elevilor;
dezvoltarea învățământului alternativ;
realizarea de programe pentru inserția școlară și profesională a elevilor devianți.
Alte acțiuni de prevenție secundară, dar care vizează unitățile școlare sunt:
tranformarea mediului școlar într-unul plăcut, flexibil, adaptat elevilor;
aprecierea statutului elevului în cadrul grupului clasă;
includerea în curriculum școlii a uor planuri de mediere a conflictelor elevi-elevi, elevi-profesori.
Însă rolul hotărâtor în diminuarea/eliminarea manifestărilor deviante ale elevilor aparține cadrelor didactice care trebuie să urmărească încă de la debutul școlarității:
primele semne de inadaptare școlară a elevilor;
dezvoltarea maturității sociale a elevilor;
democratizarea relației profesor-elev (constituirea consiliului consultativ al elevilor);
optimizarea comunicării pedagogice centrată pe exprimarea liberă a elevilor;
analiza periodică a relațiilor socioafective din interiorul clasei de elevi;
ajutorarea elevilor cu dificultăți de învățare.
Prevenția terțiară (intervenția) presupune realizarea de către psihologul (consilierul școlar) a unui plan de intervenție care să-l ajute pe elev să-și învigă propriul comportament. Programele de intervenție pentru diminuarea/înlăturarea abandonului școlar trebuie aplicate atât elevilor în cauză, cât și asupra colegilor acestora care suportă cu voia sau fără voia lor aceste acțiuni deviante ale acestora. Prevenția terțiară presupune și o bună colaborare între cadrele didactice, familie și personalul specializat (consilierul școlar). Unul dintre modelele de intervenție terțiară
este cel care are la bază terapia cognitiv-behavioristă, care-l ajută pe elev să-și învingă și să-și modifice propriul comportament.
Urmărind acest model, consilierul școlar va obține de la profesorul clasei informații cu privire la comportamentul elevului deviant și anume:
momentul când are loc conduita deviantă și în cadrul cărui gen de activitate;
în ce zi a săptămânii și dacă respectiva conduită este constantă și în aceeași formă;
cum este sancționată conduita de către colegii din clasă.
Dintre metodele folosite de consilierul școlar în intervenția terțiară pot fi amintite:
întărirea pozitivă (recompensa) și întărirea negativă (pedeapsa);
scoaterea elevului din grupul-clasă și introducerea lui în alt mediu (time-out);
planificarea recompenselor și a pedepselor;
penalizareaa, retragerea unor priviligii.
Dintre metodele de investigare a abandonului al elevilor psihologul (consilierul școlar) poate folosi: studiul de caz, observația sistematică, analiza documentelor. De asemenea, o metodă importantă o reprezintă utilizarea modelării (punerea elevilor în contact cu elevi cu un comportament model, relevant pentru ei). Acești elevi sunt special instruiți, cu scopul de a media conflictele, dar și de a fi modele pentru elevii devianți. Dar pentru aceasta, aplicarea programelor de intervenție de către consilierii școlari presupune existența la aceștia a unor abilități:
de a comunica și socializa cu elevii, cadrele didactice și părinții;
un bun mediator în relația școală-familie-societate;
cunoștințe din domeniul consilierii școlare;
capacitate de empatie;
capacitate de analiză și interpretare a informațiilor culese;
bună capacitate de convingere pentru antrenarea subiecților în aplicarea planurilor de intervenție.
Activitatea de prevenție a absenteismului și abandonului școlar este legată nu numai de igiena activității intelectuale, dar, în egală măsură, și de asigurarea unei dezvoltări echilibrate a vieții afective în cadrul relațiilor intrașcolare. Greșelile de educație privind sfera afectivă, comise în perioada formării personalității, întârzie maturizarea trăsăturilor pozitive de caracter și, prin aceasta, generează deficiențe în reglarea manifestărilor emoționale în procesul de integrare socială.
Capitolul II. Colaborarea școală-familie, factor decisiv în diminuarea abandonului școlar
II.1. Familia ca prim factor de educație
,,Familia reprezintă în sens larg o formă de comunitate umană care reunește femei și bărbați, părinți și copii, bunici și nepoți uniți prin legături de căsătorie, de sânge sau de rudenie. În sens restrâns familia este formată doar din părinți și copii”. (Cosma, T., 2007, 227)
Funcțiile familiei sunt:
biologică (asigură perpetuarea speciei);
de socializare;
de comunicare interumană;
culturală;
educativă;
de securitate (sprijin);
de împlinire afectivă.
Familia reprezintă primul loc unde începe educația (funcția educativă). Se spune că fiecare copil este oglinda universului său familial, iar părinții reprezintă ghizii, modelele pentru copiii lor. Familia este primul mediu educativ și socializator pe care îl cunoaște copilul și a cărei influență îi marchează esențial dezvoltarea sa ca individ. Legătura copilului cu familia sa este extrem de puternică și chiar de neînlocuit. O mare parte dintre cunoștințele despre natură, societate, deprinderile igienico – sanitare și de comportament sunt datorate educației primite în familie. Rolul familiei este astfel primordial atât în ceea ce privește dezvoltarea fizică, cât și cea intelectuală, morală, estetică etc. Ca prim factor de educație, familia oferă copilului aproximativ 90% dintre cunoștințele despre lumea înconjurătoare. Tot familia este cea care ar trebui să dezvolte copilului spiritul de observație, memoria și gândirea. Experiența a arătat că în general copilul obține rezultate școlare în funcție de modul în care părinții se implică în procesul de învățare a copilului lor. Tot aici, se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politețea, cinstea, decența în vorbire și atitudini, ordinea, cumpătarea, grija față de unele lucruri încredințate. Pentru aceasta părinții sunt datori să fie atenți la comportarea model și
vocabularul propriu în prezența copilului. Problemele familiale, discuțiile contradictorii dintre soți nu trebuie să fie rezolvate în prezența copiilor. Părinții sunt punctul de reper pentru orice
copil, sunt suportul fără de care copilul se simte dezorientat. Mai greu este pentru părinte să suporte cu stoicism problemele din familie, decât să clacheze în fața copiilor. În momentul în care acest punct de reper este distrus de multe ori copilul se simte dezorientat, confuz, iar viața și
comportamentul lui intră în derivă. Așa se explică faptul că cei mai mulți copii cu delicvență juvenilă provin din familii dezorientate, cu părinți despărțiți, alcoolici, din familii în care violența este la ea acasă, din familii care de fapt nu mai sunt familii. Pentru că de câte ori este nesigur copilul caută reper, ajutor în familie. Însă ei nu pot obține răspunsuri de la părinți care au probleme, pentru că ei nu mai pot reprezenta modele și sprijin moral pentru copiii lor. În aceste cazuri pentru că personalitatea lor este în formare, vor căuta modelele în alte părți, în afara familiei. Iar din păcate aceste modele pe care ei le aleg nu sunt cele mai potrivite, sunt modele care aparțin grupurilor informale, de cele mai multe ori modele negative. Familia este grupul cel mai important dintre toate grupurile sociale, deoarece influențează și modeleză persoana umană. Strategiile educative la care se face apel în familie, mai mult sau mai puțin conștientizate, determină în mare măsură dezvoltarea personalității, precum și rezultatele școlare și comportamentul sociomoral. Ea este cea care mediază și condiționează comunicarea și interacțiunea cu celelalte componente sociale. Pe lângă adăpost, hrană, haine, părinții sunt responsabili și de formarea mentală și sentimentală a copilului. Fără iubire copilul este asemenea unei flori fără culori. A privi copilul în ochi este o modalitate foarte eficientă de a-i transmite iubire din toată inima către sufletul acestuia. Timpul acordat copilului presupune desfășurarea de activități comune, împărtășirea nestingherită a gândurilor și a sentimentelor. ,,Importantă pentru evoluția ulterioară a copilului este respectarea unor reguli de educație în familie, exprimate sub forma unor exigențe adresate părintelui:
-să dai copilului simțul de securitate;
-să dai copilului simțul că este dorit și iubit;
-să eviți ameninșarea, frica și pedeapsa;
-să îl înveți pe copil cu independența și să îl faci să își asume responsabilități;
-să rămâi calm și să nu te șocheze manifestările instinctului la copil”.
(David, E., Lazăr, C., 2008, 142)
Un rol important îl are și comunicarea părinților cu proprii copii, ceea ce înseamnă că cei dintâi trebuie să fie atenți la ,,diferența dintre cuvintele care demoralizează și cele care dau curaj, la diferența dintre cuvintele care incită la confruntare și cele care invită la cooperare, la cea dintre
cuvintele care îl pun pe copil în imposibilitatea de gândi sau a se concentra și cuvintele care descătușează dorința de a învăța ”. (Albu, G., 2008, 15)
Deși au existat studii care au făcut clasificări asupra stilurilor parentale (părinți rigizi, părinți boemi, părinți anxioși, părinți incoerenți, părinți infantili, părinți prea indulgenți), totuși se poate
afirma că fiecare părinte are stilul lui personal de interacțiune cu copilul și normal ar fi ca acesta să îmbine autoritatea cu indulgența, fermitatea cu permisivismul și să țină cont de particularitățile individuale ale fiecărui copil, de aspirațiile și dorințele lui și nu în ultimul rând de posibilitățile lui reale fizice și psihice. Dacă într-o familie climatul este unul bazat pe înțelegere, respect, toleranță și sancțiune în cazul comportamentul neadecvat, copilul își va forma o stimă de sine ridicată, dacă însă mediul familial va fi unul bazat pe tensiuni, conflicte și permisivitate exagerată, atunci copillul își va forma o stimă de sine scăzută și va deveni un inadaptat.
,,Multiplicarea comunicării psihice și sociale cu copiii, existența unor relații intrafamiliale, dintre părinți și dintre părinți și copii, bazate pe afecțiune și respect reciproc determină socializarea și integrarea morală a adolescentului prin interiorizarea normelor de conviețuire morală și respectarea lor din convingere. Pe de altă parte prezența unor disfuncții ale realității în organizarea vieții de familie, precum tensiunile, lipsa de comunicare, indiferența, alcoolismul etc. conduc la disoluția grupului familial. În acest tip de familii copiii își însușesc manifestări deviante de la proprii părinți.” (Palaghia, C., Miftode, V., 2012, 48)
Prin urmare, familia trebuie să fie aliatul copilului în formarea personalității, dobândirea identității, atribuirea de responsabilități pentru copil, care vor conduce la independență și sprijin în asimilarea și respectarea normelor și regulilor morale.
II.2 Școala principala instituție de educare a tinerei generații
,,În formarea unui om cel mai important rol îl are educația. Educația este cea care ne deosebește. Orice om primește două tipuri de educație: una pe care și-o oferă el însuși și una mai însemnată pe care o primește de la alții. Imediat după familie școala este cea care se ocupă cel mai mult de educația unui individ. Școala nu este doar o instituție de învățătură, ci un templu ai cărui preoți sunt profesorii.” (Bratu, N., Filip, A., 2011, 6)
Școala devine locul unde copilul începe să trăiască zilnic o parte a timpului său, în cadrul unei comunități ce depășește cadrul familial. Aici el începe să respecte reguli de comportament, să-și clarifice noțiunile de drepturi și îndatoriri, să-și continue formarea educației civice. Dar calitatea educației în școală depinde de educația primită de către copil în familie, de comportamentul grupurilor din care el face parte.
Școala reprezintă instituția specializată în educarea tinerei generații. Ea dispune de personal special instruit în acest sens, este o instituție organizată care are la bază dotări materiale specifice (clădire, materiale didactice, laboratoare). Astfel, ea reprezintă un ansamblu de componente rațional organizate și interdependente, care asigură funcționarea ei internă ca un tot unitar urmărind realizarea unor obiective instructiv-educative precise. Prin urmare, școala reprezintă o instituție formală ce are ca scop educarea, formarea, socializarea și profesionalizarea tinerei generații. Orice școală funcționează într-o comunitate locală și de aceea elevii, cadrele didactice și părinții suportă influențele acesteia. Totuși ea funcționează după propriile reguli, reguli care sunt prescrise, transmise și acceptate local. Însă acțiunile desfășurate de către instituția școală se realizează și în funcție de necesitățile societății. Prin urmare școala contribuie la educarea tinerei generații, îndeplinind o varietate de funcții printre care și următoarele:
-funcția instructiv-educativă (contribuie la instruirea și educarea elevilor);
-funcția culturală (transmite valori culturale);
-funcția de socializare (ajută la socializarea secundară a copilului);
-funcția praxiologică (urmărește aplicarea în practică a cunoștințelor însușite);
-funcția axiologică (de valorificare și evaluare a rezultatelor obținute).
În perioada școlară mică (6-10 ani) apar elemente de socializare a individului (relații interumane, spirit de echipă), se dezvoltă sentimentul culpabilității. Vârsta școlară 10-14 ani este o perioadă contradictorie cu manifestări deosebite care nu trebuie ignorate de către părinți sau profesori.
Acum tânărul devine conștient de propria identitate și independență. Vârsta școlară mare (14-18 ani) este hotărâtoare pentru formarea individului, acum este foarte important comportamentul
adultului (profesori, părinți) care nu trebuie să fie nici de o indulgență extremă, dar nici de o rigiditate crescută care să declanșeze o stare de tensiune între profesor și elev, chiar și frustrare.
În timpul școlarității este cunoscut rolul hotărâtor pe care îl au pentru un randament bun la învățătură clasa de elevi, climatul de muncă, nivelul aspirațiilor elevului, stilul educațional al profesorului. Astfel, stilul educațional adoptat de către profesor în actul de formare al elevilor trebuie ales astfel încât relația instituită cu elevii săi să nu genereze manifestări deviante, ci să le diminueze. Putem aminti aici termenul de dacticogenie- rolul acțiunilor educatorului în adaptarea școlară a elevului. Pe lângă stilul educațional, un rol important în prevenirea și diminuarea manifestărilor deviante ale elevilor îl are și competența cadrului didactic (științifică, psihopedagogică, psihosocială), iar în cadrul competenței psihopedagogice esențială este competența de comunicare. Pentru că un profesor care nu deține competențe de comunicare sau
le folosește în scopul etichetării va avea de rezolvat cele mai multe probleme de comportament ale elevilor. Prin urmare, stilul educațional adoptat de către profesor joacă un rol esențial în adaptarea școlară a elevilor pe care îi îndrumă. Acesta trebuie să-și plieze stilul educațional adecvat particularităților fiecărui elev, pentru a favoriza o adaptare mai ușoară a acestuia în cadrul grupului școlar. Părerea profesorului cântărește greu, de aceea elevul trebuie convins
de lipsa unui viitor în cazul renunțării la școală, astfel încât schimbarea, decizia finală, să vină din interiorul acestuia. Organizarea în școală a unui regim de activitate disciplinată prin supraveghere și control, prin gradarea sarcinilor, prin neadmiterea abaterilor, a dezordinii, precum și prin cultivarea constantă a acțiunii ferme, perseverente, principiale și prompte a colectivului de elevi, cu scopul menținerii unui nivel ridicat de ordine și muncă, are o mare importanța în prevenirea situațiilor de absenteism și abandon școlar. O altă soluție ar putea fi și crearea unor clase de adaptare, în care cei vizați să fie supuși unui program diferit, mai ușor, în trepte, astfel încât să-și dea seama în final de necesitatea continuării studiilor.
,,Ca organizație socială, școala este, în același timp, un sistem formal și un mediu de relații interpersonale informale. Este formală prin faptul că prescrie reguli și norme, sancționează conduitele individuale prin raportarea la regulament, prin proceduri de control. Dar dezvoltă, chiar în acest cadru formal, relații de prețuire, simpatie, antipatie, alegere și respingere între elevi sau între elevi și profesori. Substructurile psihosociologice informale răspund nevoilor reale ale indivizilor și sunt tributare structurii formale”. (Cosmovici, A., Iacob, L., 2005, 233)
II.3. Colaborarea școală-familie
Colaborarea dintre școală și familie presupune participarea activă, în comun, a celor doi poli la formarea și educarea copilului. Ea contribuie la creșterea performanțelor școlare ale elevului, la evoluția educațională a acestuia. Dacă în familie are loc debutul actului educațional (educația primară), școala continuă acțiunea familiei și realizează educația secundară, colaborând în continuare cu familia elevului. Școala preia din sarcinile familiei, dar nu pe toate, convergența acțiunii celor doi poli poate conduce către realizarea idealului educațional. Cercetările au arătat că acei elevi care sunt sprijiniți de către părinți obțin rezultate școlare ridicate. Atitudinea familiei față de școală se transferă copiilor care vor manifesta interes față de activitățile școlare. Iar de legătura permanentă dintre școală (cadre didactice, colegi) și familie (părinți, copii, bunici) răspunde consilierul școlar care sprijină cei doi poli în găsirea strategiilor optime care să conducă la dezvoltarea socio-psiho-emoțională a elevului. Există însă și condiții pentru realizarea unei bune colaborări școală-familie. Unele vizează familia:
implicarea activă și pozitivă a familiei în activitățile școlare și extrașcolare;
responsabilizarea părinților în luarea deciziilor ce vizează proprii copii;
oferirea de informații reale cadrelor didactice, care vizează dezvoltarea fizică și psihică a copilului în scopul valorificării constructive a acestora.
Altele vizează cadrele didactice și consilierul școlar:
tratarea părinților ca pe un partener egal în educarea elevilor, copiilor;
comunicarea deschisă cu părinții;
rezolvarea constructivă a conflictelor;
implicarea în activități de intervenție cu scop preventiv și ameliorativ.
Urmărind aceste condiții colaborarea dintre școală și familie se realizează prin următoarele forme de organizare:
Cu caracter formal:
activități de informare a părinților cu privire la conținuturile și metodele didactice;
lecții demonstrative pentru părinți;
ședințe cu părinții;
activități de voluntariat și de implicare a părinților în manifestările culturale și recreative ale școlii.
2. Cu caracter informal:
vizite, drumeții, excursii;
serbări;
sărbătorirea zilei de naștere a copilului (elevului);
expoziții cu lucrările elevilor.
De asemenea, conform regulamentului școlar părinții sunt incluși în forme de organizare la nivelul unității școlare precum:
a). Consiliul reprezentativ al părinților/Asociații de părinți;
b). Consiliul clasei;
c). Comisia pentru evaluare și asigurarea calității în școală;
d). Comitetul de părinți al clasei.
Toate aceste forme de activități respectă principii precum:
-comunicarea permanentă bazată pe respect reciproc;
-acceptarea diferențelor sociale și materiale;
-sinceritate și confidențialitate;
-respectul individualității, al identității culturale, etnice, religioase;
-în situațiile limită apelul și acceptarea seviciilor specializate, a consilierului (psihologului) școlar.
Pentru realizarea ultimului principiu părinții trebuie informați cu privire la importanța consilierii familiei care are în vedere acțiuni exercitate de către consilierii educaționali, consilierii psihopedagogi sau psihologii educaționali. Primul consilier îl reprezintă însă învățătorul, care trebuie să sprijine părinții, să-i informeze și să-i orienteze către persoanele abilitate în rezolvarea situațiilor de criză.
Există fenomene sociale care influențează evoluția familiei și colaborarea școală-familie: natalitatea (numărul copiilor născuți condiționează resursele materiale și umane ale școlii), divorțul (este trăit de către copil ca o traumă, acesta exteriorizându-și frustrările prin manifestări violente, comportamente deviante care conduc la eșec școlar), migrația părinților la muncă în străinătate (bunicii și rudele luând locul părinților, dar nereușind să atingă toate trebuințele copilului, în special cele spirituale), interesul părinților față de școală (atiudinea pro a părinților față de școală condiționează performanțele copilului). Urmărind aceste fenomene în evoluția relației, colaborării dintre școală și familie se pot evidenția trei etape importante:
a). Etapa școlii autosuficiente – școala este văzută ca un mediu închis care nu influențează și nici nu este influențată, relația dintre școală și familie este una democratică, părinții nu participă și nici nu sunt influențați de acțiunea educativă din școală;
b). Etapa de incertitudine profesională – relația școală-familie are o importanță secundară, cadrele didactice încep să sesizeze influența familiei, se încheie contracte formale, de rutină cu părinții;
c). Etapa încrederii mutuale – școala încurajează din ce în ce mai mult relația cu familiile elevului, relația școală-familie capătă o importanță majoră (părinții se organizează în asociații, fac parte din consilii, iar profesorii și consilierii școlari se implică deopotrivă cu familia în rezolvarea situațiilor de criză).
Există însă și situații când colaborarea dintre școală și familie nu funcționează. Printre principalele cauze se numără:
dezinformarea părinților;
lipsa de responsabilitate a ambilor poli;
comunicarea insuficientă;
dezinteresul părinților;
lipsa de încredere a părinților în școală;
conservatorismul ambilor poli.
,,Identificarea principalelor cauze ale unei comunicări insuficiente cu părinții sunt: problemele de ascultare, lipsa conexiunii inverse, falsa conexiune inversă, rezistența la critică, percepția selectivă și subiectivitatea, obținerea informației prin manipularea discretă, ascultarea afectivă, inadvertențe de limbaj, bariere culturale.” (Iucu, R., 2006, 157)
Însă aceste obstacole pot fi înlăturate prin organizarea unor servicii de către școală sau în parteneriat cu alte instituții și de care să beneficieze familiile elevilor. Ele pot îmbrăca forma: centrelor de consiliere, centrelor de sănătate, centre after school, centre de voluntariat, cluburi, cantine, semiinternate. Și astfel, ele pot contribui la întărirea colaborării dintre școală și familie, educația devenind una instituționalizată, centrată pe elev, pe nevoile acestuia și ale comunității. Deducem de aici că, cele mai importante acțiuni și servicii, care întăresc relația dintre școală și familie și evită conflictele profesori-părinți sunt:
,,-informarea periodică a părinților în legătură cu realizarea obiectivelor educaționale, cu performanțele școlare ale elevilor;
-contacte mai dese cu familia în care se solicită părinților sugestii și opinii;
-comunicarea completă, clară, pe înțelesul părinților a unor aspecte referitoare la procesul educațional.” (Tudorică, R., 2007, 203)
Cu toții cunoaștem că un mediu familial suportiv oferit de părinți cu expectații ridicate în ceea ce privește succesul copilului la școală are cea mai mare influență asupra realizărilor acestora, de asemenea comunicarea părintelui cu școala este importantă. De aceea părinții și profesorii împărtășesc o responsabilitate uriașă și numai împreună ei oferă dorința de a învăța și de a munci din greu a copiilor lor. O bună comunicare dintre ei este esențială succesului, în scopul motivării copiilor pentru învățare și a creșterii interesului lor în această direcție. Familia are nevoie de sprijin puternic din partea școlii pentru a se implica eficient, iar implicarea nu vizează numai părinții, ci și bunicii, frații, surorile care în final să fie corelate cu adaptarea și performanța școlară a copilului.
,,Se știe că a fi părinte este o meserie și prin urmare este necesar ca aceștia să își însușească câteva cunoștințe despre ce înseamnă disciplinarea pozitivă a copilului pentru ca apoi să aplice cunoștințele asimilate în viața de zi cu zi, alături de copil. Influențarea negativă exercitată de părinte este neunivocă. Ea poate duce la rezultatul dorit, dar poate avea și efect nul sau poate provoca efecte negative contrare chiar celor scontate.” (Abrudan, A., Jitaru, A., 2012, 68)
În sarcina școlii intră însă, să identifice situațiile dificile din familiile copiilor, să dirijeze strategiile educative în favoarea elevului și mai ales să conștientizeze faptul că numai prin colaborarea dintre școală și familie (mediată uneori de psihologul școlar) se ajunge la performanța școlară a elevului.
,,Modalitatea principală de prevenire a riscurilor de eșec adaptativ este alegerea unor sarcini sau profesiuni în acord cu interesele și aptitudinile proprii reale. Dar pentru a-l ajuta pe elev să facă alegeri sau opțiuni adecvate, trebuie să se intensifice în școli activitățile de elaborare a unor metode și procedee diagnostice și formative prin care elevul își va dezvolta atât capacitățile de autoevaluare obiective, cât și abilitățile de învățare și de prelucrare creativă a informațiilor acumulate. La dezvoltarea tuturor acestor capacități contribuie astăzi și psihologul școlar”. (Cosmovici, A., Iacob, L., 2005, 117)
II.4 Importanța colaborării și coordonării școală-familie în prevenirea și diminuarea abandonului școlar
Relația școală-familie reprezintă perspectiva din care reiese faprtul că educația poate contribui la diminuarea devianței școlare numai dacă se deschide către problemele elevului și ale familiei acestuia. ,,Conexiunea școală-familie este remarcată în probleme delicate precum abandonul școlar, devianța juvenilă și integrarea elevilor cu cerințe educative speciale”. (Palaghia, C., Miftode, V., 2014, 54). Se are în vedere faptul că diversele forme de devianță sunt strâns legate între ele ajungând chiar la contopire. Dar în măsura în care au fost identificate aceste forme și definită problema socială ce trebuie rezolvată, vor fi identificate și cauzele care au generat-o. Astfel, în cazul abandonului școlar (care constă în părăsirea definitivă a școlii înainte de finalizarea primului ciclu de studiu), cauzele diferă în funcție de grupul țintă urmărit: categorii de vârstă, categorii sociale defavorizate, categorii etnice, categorii de apartenență religioasă. Dar dintre cele mai importante cauze pot fi amintite:
cauze independente de voința elevului;
cauze care depind numai de elev.
1. Cauzele independente de voința elevului pot fi :
a). Discriminarea (marginalizarea, tratarea cu indiferență de către cadrele didactice și colegi);
b). Cauze de ordin familial (educația precară a familiei, conflictele din acest mediu, familii monoparentale, situația materială modestă).
2. Cauzele care depind numai de elev:
a). Trăsături de caracter native sau dobândite (lacune în educație, agresivitate, intoleranță);
b). Stare de sănătate (deficiențe fizice, tulburări de comportament, deficiențe psihice).
Referitor la cauzele independente de voința elevului și anume cele de ordin familial, cercetările au arătat o corelație între familiile dezorganizate și prevalența delicvenței juvenile. Abandonul școlar fiind o conduită care se manifestă la nivelul instituției școlare, prin urmare revine în sarcina cadrelor didactice să sesizeze apariția acestor conduite deviante, iar apoi împreună cu consilierul școlar să stabiliească care sunt cauzele. Însă indiferent de cauze cea mai importantă și primă măsură care trebuie luată o reprezintă stabilirea unei relații de bună colaborare cu familia elevului în cauză. Astfel, planul concret de măsuri privind implicarea familiei în viața școlară a elevului care manifestă abandon școlar îl reprezintă:
discutarea față în față cu părinții elevului;
desfășurarea de activități școlare și extrașcolare comune;
organizarea de ședințe și lectorate cu părinții;
găsirea de soluții alternative;
consilierea părinților și a elevilor de către personalul specializat din școală.
Consilierul școlar trebuie să încurajeze familiile și profesorii în stabilirea unor acorduri de învățare, să ofere teme de discuție care să-i atragă pe părinți, să acorde părinților dreptul de a lua decizii, să creeze un centru de resurse pentru părinți. Se va ține seama de caracteristicile de vârstă ale copilului, de caracteristicile individuale, de relațiile sociale, de contextul social și fizic. Prin intermediul acestor acțiuni părinții sunt educați să-și înțeleagă mai bine copiii, să comunice cu ei, să le acorde timp în desfășurarea de activități comune, să folosească un sistem de recompense eficient și motivant pentru frecventarea școlii și pentru încurajarea reușitei școlare, se va pleda pentru evitarea etichetărilor și corectarea reală a comportamentului, prin încurajarea comportamentului pozitiv. De asemenea se pot constitui asociații de părinți cu copii aflați în situația de abandon școlar care să vizeze: consilierea privind cariera, învățarea unor tehnici de rezolvare a situațiilor de criză, strategii de monitorizare și gestionare a traseului educațional al elevului, organizarea unor târguri de oferte educaționale în scopul informării cu privire la variantele optime de școlarizare pentru elevi, târguri de locuri de muncă și orientarea părinților spre cursuri de formare în calificările de pe piața forței de muncă, sprijin financiar sub formă de rechizite și îmbrăcăminte, transport școlar al elevilor din mediul rural în mediul urban, realizarea de anchete sociale și de asistență socială după caz. ,,Consilierea psihopedagogică are efect doar dacă, sub coordonarea consilierului școlar copilul, părinții și cadrele didactice interacționează pozitiv, în același sens, pentru atingerea unui scop comun, respectiv pentru depășirea dificultăților cu care se confruntă copilul.’’ (Abrudan, A., Jitaru, A., 2012, 4). Numai prin aceste măsuri treptat elevilor li se va forma conduita responsabilității, comportamente adecvate, obligațiile școlare vor fi cultivate, iar abandonul școlar va fi diminuat. Elevilor li se va forma o stimă de sine ridicată, încredere în forțele proprii, motivație pentru activitățile școlare și extrașcolare. Și astfel, relațiile intercolegiale din clasa de elevi se vor îmbunătății creând confort psihic și creșterea nivelului de aspirații. De aceea, ,,o apropiere mai atentă de proprii copii, o observare minuțioasă a manifestărilor lor și un sprijin acordat la timp netezesc drumul depășirii unor dificultăți inerente vârstei și pregătesc terenul desfășurării unor activități cu efecte formative evidente. Familia prin condițiile oferite, prin înțelegerea corectă a manifestărilor copiilor, prin contribuția la lărgirea orizontului profesional al acestora și prin oferirea unor modele pozitive de conviețuire socială, contribuie la pășirea corectă a tânărului în viață”. ( Palaghia, C., Miftode, V., 2014, 46)
Capitolul III. Cercetare
Strategii de prevenire și diminuare a abandonului școlar din învățământul gimnazial
III.1. Contextul și metodologia cercetării
III.1.1.Tema specifică a cercetării
Tema cercetării de față ,,Strategii de prevenire și diminuare a abandonului școlar în învățământul gimnazial” își propune ca scop depistarea strategiilor de prevenire și diminuare a uneia dintre formele de devianță școlară, abandonul școlar.
Alegerea acestei teme a fost determinată de creșterea alarmantă a numărului de elevi care înregistrează un număr din ce în ce mai mare de absențe nemotivate, fapt ce conduce la fenomenul de abandon școlar. De aceea este necesară o cooperare între școală și familie, o responsabilitate împărtășită echitabil, care să motiveze elevii, să le stimuleze dorința de a învăța, de a merge la școală și care să se soldeze chiar și cu progresul școlar al acestora. Implicarea părinților în activitatea școlară și extrașcolară poate conduce la îmbunătățirea atitudinii și comportamentului elevilor față de școală, la ameliorarea climatului școlar, la creșterea performanțelor școlare și la înlăturarea comporamentelor deviante.
III.1.2.Ipotezele și obiectivele cercetării
Părinții și profesorii împărtășesc o responsabilitate uriașă, de aceea numai împreună, printr-o bună comunicare, cooperare, colaborare pot oferi copiilor motivația pentru învățare, creșterea interesului în această direcție fiind corelată cu performanța școlară a acestuia. De aceea, ipotezele acestei cercetări sunt:
I1. Cu cât părinții sunt mai implicați și responsabilizați în activitățile școlare și extrașcolare, cu atât abandonul școlar este înlăturat/diminuat;
I2. Dacă elevii sunt sprijiniți și stimulați de către școală și familie în a avea o atitudine pozitivă față de procesul instructiv-educativ, atunci ei vor avea o frecvență mai bună la orele de curs;
I3. Cu cât școala, profesorii (cadrele didactice) utilizează strategii didactice activ-participative și adecvate particularităților individuale ale elevilor, cu atât aceștia (elevii) vor fi mai interesați de disciplinele școlare participând la orele de curs.
Pornind de la aceste ipoteze au fost stabilite obiectivele cercetării ,,Strategii de prevenire și diminuare a abandonului școlar în învățământul gimnazial”:
O1- investigarea gradului de implicare și de activism școlar al părinților;
O2-consolidarea relației școală-familie;
O3-identificarea aspectelor pozitive și negative în colaborarea dintre școală și familie;
O4-identificarea atitudinii negative a elevilor față de școală și corectarea acestora;
O5-creșterea motivației elevilor față de școală prin stabilirea unor scopuri de lungă durată;
O6-dobândirea de către elevi a unor abilități de exprimare emoțională deschisă;
O7- folosirea de către cadrele didactice a unor strategii didactice care să stimuleze elevii și să determine să participe activ la ore;
O8-reducerea numărului de elevi care abandonează școala.
III.1.3. Lotul de participanți și caracteristicile sale
-10 elevi din clasele a VII-a și a VIII-a (ai Școlii Gimnaziale ,,Profesor Cristea Stănescu”, Cornu) care au înregistrat în semestrul I al anului școlar 2014-2015 un număr considerabil de absențe nemotivate (30-50 absențe) și sunt aflați în situația de a fi exmatriculați, dintre aceștia atenția cade pe elevul, T.L.care are și probleme la învățătură
colegii elevilor aflați în situația de abandon școlar – 34 elevi din cele două clase;
părinții elevilor ( ai celor 10 elevi aflați în situația de abandon școlar și ai celorlalți 34 elevi=44 părinți);
consilierul practicant (subsemnata) și directorul unității de învățământ;
cadrele didactice implicate în procesul instructiv-educativ la aceste clase.
Astfel, subiecții cercetării aparțin Școlii Gimnaziale ,,Profesor Cristea Stănescu”, Cornu, școală din mediul rural în care au fost înscriși la începutul anului școlar 2014-2015, 274 de elevi, 157 în învățământul primar și 117 în învățământul gimnazial. În ultimii ani s-a observat în rândul elevilor de gimnaziu o tendință tot mai mare spre absenteism, spre abandon școlar, mai ales la clasele a VII-a și a VIII-a. De aceea urmărind subiecții, ipotezele și obiectivele, cercetarea vizează trei domenii ale colaborării și cooperării școală-familie:
primul domeniu: ,,Familia”;
al doilea domeniu: ,,Elevii” (atât cei cu risc crescut de abandon școlar cât și colectivele din care aceștia fac parte);
al treilea domeniu: ,,Școala” (director, cadre didactice, consilier practicant).
III.1.4. Metodele utilizate în cercetare
În cadrul cercetării de față au fost folosite următoarele metode:
I.Metoda convorbirii
Această metodă îmbracă forma unei anchete și constă într-un dialog între cercetător și subiecții supuși investigației, în scopul obținerii de date în legătură cu fenomene pe care le urmărește. Ea se desfășoară pe baza unui plan și a unor întrebări dinainte elaborate și presupune existența unei relații directe de tipul față în față între cercetător și subiect. O condiție a acestei metode o reprezintă prezența la cercetător a empatiei și a sociabilității. Cu ajutorul acestei metode se realizează o ,,sondare a vieții interioare ” a subiecților supuși cercetării, obținerea de informații privind interesele, convingerile, prejudecățile, sentimentele și atitudinile acestora.
Se propune realizarea de :
convorbiri libere cu directorul școlii (pentru a obține informații despre evoluția fenomenului de abandon școlar în această unitate școlară), cu cadrele didactice (pentru stabilirea cauzelor abandonului școlar: Cum se comportă părinții cu proprii copii? Care este atitudinea elevilor față de părinți? Cât de mult se implică părinții în activitățile școlare și extrașcolare?) și cu părinții elevilor (despre relația școlii cu părinții);
convorbiri standardizate (realizate în cadrul orelor de consiliere psihopedagogică a părinților dar și a elevilor).
II. Metoda anchetei pe bază de chestionar
Această metodă se realizează pe bază de chestionar scris și presupune o listă de întrebări referitoare la o problemă urmărită, prin care se dorește obținerea de informații despre aceeași
problemă de la un număr mai mare de subiecți. Întrebările sunt înșiruite într-o anumită ordine și pot fi: întrebări închise, întrebări deschise, întrebări cu răspunsuri la alegere (precodificate). Întrebările închise sunt acelea care oferă doar două sau trei posibilități de răspuns: da, nu, nu știu. Întrebările deschise oferă libertatea deplină subiectului de a enunța răspunsul, potrivit gândurilor și opiniilor sale. Întrebările precodificate dau posibilitatea subiectului să aleagă răspunsul din mai multe posibile pe care i le oferă întrebarea. ,,Ancheta prin chestionar se distinge de celelalte tehnici de cercetare printr-o serie de aspecte care o individualizează. Aceste aspecte țin fie de latura formală (adică modul de realizare a cercetării), fie de natura conținutului (adică de natura problemelor abordate), fie de natura populației investigate (în ceea ce privește reprezentativitatea, numărul, etc.). În al doilea rând, ancheta prin chestionar are un caracter standardizat, deoarece întrebările sunt formulate clar dinainte, la fel și numărul și ordinea acestora, mai mult decât atât este stabilit și numărul persoanelor cărora li se adresează întrebările.” (Cauc, Ion., et al., 2007, 50-51)
Prin aplicarea unor chestionare cu întrebări variate celor 10 părinți la începutul perioadei de intervenție se dorește culegerea de informații cu scop de diagnosticare. În timpul intervenției prin aplicarea unui chestionar cu întrebări diversificate (închise, deschise, precodificate) celor 10 elevi aflați în situația de abandon școlar se culeg informații referitoare la preferințele pentru disciplinele de învățământ, dar și la orientarea școlară și profesională a acestora. La sfărșitul perioadei de intervenție părinții au fost chestionați cu privire la impactul adaptării conținuturilor predării la trebuințele de învățare ale elevilor, asupra frecvenței elevilor (copiilor) și progresului școlar al acestora.
III. Interviul de grup
,,Interviul este o tehnică de obținere prin întrebări și răspunsuri a informațiilor verbale de la indivizi și grupări umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea științifică a diferitelor procese și fenomene social-umane.”(David, E., 2013, 590). Interviul de grup focalizat (focus grupul) este unul de tip semistructurat în care sunt prezentate teme și ipoteze dinainte stabilite, însă întrebările și succesiunea lor nu sunt dinainte prestabilite. Într-un astfel de interviu se impun câteva cerințe (Iluț, P., 1997, 95):
întrebările să fie relativ puține (7-10);
să fie clar formulate și să acopere subiectul pus în discuție;
intervievatorul să dea dovadă de flexibilitate și ingeniozitate în formularea întrebărilor suplimentare, necuprinse în ghidul de interviu;
participanții la interviu (aproximativ 7-10) să fie diferiți ca status și rol, dar să aibă o experiență comună cu cea a subiectului (obiectului) aflat în discuție.
Interviul de grup se aplică celor 10 părinți ai elevilor cu risc crescut de abandon școlar, la sfârșitul intervenției, pentru a se vedea impactul acesteia. Se aplică regulile interviului de grup focalizat deoarece numărul acestora este de 10 părinți, fiecare dintre ei are un status diferit de al celuilalt, sunt respectate atât regula numărului de membri, cât și numărului de întrebări (7 întrebări), iar experiența comună pe care o au aceștia este aceea că fiecare dintre ei este părintele unui elev care a înregistrat un număr mare de absențe aflându-se în situație de abandon școlar.
IV. Metoda studiului de caz
Această metodă presupune o analiză amănunțită a unui grup sau a unei persoane și reflectă modalitatea în care aspectele teoretico-metodice interacționează cu cele concrete, pragmatice ale unui caz real. Punerea în practică a acestei metode presupune parcurgerea următoarelor etape (Cucoș, C., 2006, 26):
selectarea subiecților ce vor fi supuși studiului;
adunarea unor fapte despre subiecți prin aplicarea mai multor metode;
realizarea unei sinteze în legătură cu datele adunate sub formă de diagnostic;
concretizarea unor concluzii la realitățile educaționale în desfășurare.
Metoda studiuui de caz presupune parcurgerea mai multor etepe: familiarizarea cu cazul (prezentarea cazului, obținerea de informații necesare, analiza situației actuale), soluționarea cazului (găsirea variantelor de soluționare, argumente pro și contra prin care se face compararea cu alte cazuri asemănătoare), găsirea variantei optime (elaborarea raportului de studiu). Printre avantajele studiului de caz pot fi enumerate:
familiarizarea subiectului cu situațiile concrete de viață;
ajută la valorificarea cunoștințelor și capacităților subiectului realizând legătura dintre teorie și practică;
ajută la dezvoltarea gândirii, a cooperării și a capacității subiectului de a lua decizii.
Dintre dezavantaje, cele mai des întâlnite sunt:
greutatea accesării surselor de informație necesare pentru soluționarea cazului;
consumul mare de timp pe care îl solicită metoda.
Urmărind metoda studiului de caz subiectul îl reprezintă un elev dintre cei 10 care a înregistrat cel mai mare număr de absențe, dar și probleme la învățătură. Metoda urmărește, ajutată de alte metode, obținerea de date atât din activitatea școlară, cât și cea extrașcolară a acestui elev, realizându-se un plan de intervenție personalizat pentru acest caz.
V. Metoda observației
,,Este una dintre cele mai utilizate metode pedagogice și constă în urmărirea intenționată după plan, a fenomenelor specifice educației, în condițiile derulării lor normale, naturale. Chiar dacă în fazele inițiale observația este neintenționată, difuză, fragmentară, în timp, ea se specializează, devenind sistematică, organizată, continuă. Eficiența observației sistemice este dată de respectarea unor condiții:
,,subiectul observației nu trebuie să afle că asupra lor se exercită observația (altfel conduita lui se schimbă);
faptele observate se vor consemna imediat și complet pentru a nu interfața cu alte fapte sau cu opiniile observatorului;
același fapt trebuie să se observe de mai multe ori pentru a se evidenția constanța sau reiterarea unor fapte;
observarea unui fenomen se va realiza într-un contex faptic mai larg.” (Cucoș, C., 2006,24)
Astfel, pentru cercetarea de față, observarea vizează cei 10 elevi, subiecții, aflați în situația de abandon școlar, observare care va viza frecvența la cursuri a acestora, atitudinea față de disciplinele școlare și față de cadrele didactice unde aceștia înregistrau cel mai mare număr de absențe precum și în cadrul activităților extracurrriculare. Pentru aceasta în cadrul comisiei de școlarizare și frevență din care fac parte se va acorda o atenție deosebită monitorizării frevenței la ore a acestor elevi, dar și stabilirii unui plan de prevenire a absenteismului/abandonului.
VI. Metoda analizei produselor activității
,,Omul poate fi supus cercetării și prin ceea ce face. Însușirile, capacitățile psihice se exteriorizează și în compuneri, desene, construcții proprii, redecorări interioare, activități științifice. Universul copilului sau tânărului este mai ușor de dezvăluit prin intermediul propriilor produse. Printre producțiile sale, desenul a suscitat interesul, el având o funcție psihopedagogică ridicată. Desenul constituie un limbaj privilegiat.” (Ticușan, M., 2012, 9).
Produsele activității școlare sunt obiectivări ale muncii elevilor desfășurate în cadrul școlii și în afara ei, dar sub îndrumarea pedagogică a cadrelor didactice. Datele culese sunt supuse analizei pentru desprinderea unor aprecieri și estimări asupra individualității elevilor, a comportamentului lor, dar și a preocupărilor și înclinațiilor acestora. Multe din datele obținute prin metoda analizei produselor activității pot fi corelate cu rezultatele școlare.
În cercetarea de față se supun analizei desene, compuneri, postere realizate către cei 10 elevi incluși în cadrul programului de consiliere, în scopul obținerii de informații despre dezvoltarea psihică, atitudini, sentimente, nivelul cunoștințelor dobândite, cauzele absenteismului.
VII. Metodele sociometrice
,,Aceste instrumente se utilizează pentru diagnosticarea și ameliorarea calității relațiilor interpersonale la nivelul grupului școlar. În această categorie intră următoarele tipuri de metode:
Testul sociometric. Constă într-un set de întrebări prin care încearcă să se cunoască preferințele socio-afective ale membrilor unui grup, care sunt liderii informali, care sunt simpatiile și antipatiile în grup, care sunt marginalii sau exclușii dintr-o clasă. Întrebările trebuie să-i vizeze pe elevi în situațiile reprezentative concludente.
Matricea sociometrică. Reprezintă un tabel bidimensional cu două intrări în care sunt consemnate rezultatele testului sociometric.
Sociograma. Reprezintă forma grafică a raporturilor interpersonale așa cum sunt configurate la nivelul microgrupului-clasă. În ea se vizualizează rezultatul de la cele două instrumente de mai sus. ” (Cucoș, C., 2006, 26)
Cunoașterea climatului psihosocial în care acționeză elevii aflați în situația de abandon școlar sugerează modalitățile de intervenție și conduce la îmbunătățirea relațiilor interpersonale. Prin aplicarea unui test sociometric la nivelul colectivului de elevi în care este înclus elevul cu cele mai multe absențe, se dorește obținerea de informații referitoare la configurația și intensitatea relațiilor interpersonale din interiorul colectivului, dar și la preferințele socioafective, la atitudinea de simpatie și antipatie față de acesta la sfârșitul intervenției.
Însă ,,cunoașterea în profunzime a acestor aspecte necesită coroborarea rezultatelor obținute prin tehnica sociometrică cu cele obținute prin alte metode de analiză psihosociologică (observația, interviul, analiza documentară etc.).” (David, E., 2013, 72)
III.2 Desfășurarea cercetării
În colaborarea și cooperarea dintre școală și familie, fiecare dintre cei doi poli poate face primul pas, însă școala beneficiază de cadre didactice specializate, de consilieri școlari, care sunt conștienți de propriile îndatoriri, dar care au și experiență în acest domeniu, școala fiind astfel în măsură să anticipeze nevoile părinților. Familia trebuie să susțină cu încredere acțiunile educative ale școlii, iar școala să se sprijine întotdeauna pe educația primară, experiența de viață a copilului dobândită în familie. De aceea, această cercetare reprezintă primul pas, prima mână întinsă părinților, în a-i ajuta să-și susțină și să-și educe copiii în scopul înlăturării/diminuării și prevenirii la aceștia a abandonului școlar sau a altor manifestări deviante.
Astfel, activitățile desfășurate în cadrul acestei cercetări au urmat pașii:
studierea literaturii de specialitate;
derularea unor convorbiri cu directorul școlii;
studierea planului managerial al instituției;
aplicarea unor chestionare la elevii în cauză și părinții acestora;
realizarea la nivelul instituției a unui plan de măsuri de prevenire și diminuare a absenteismului/abandonului școlar în cadrul comisiei școlarizare și frecvență;
consilirea școlară a celor două clase (clasele a VII-a și a VIII-a) din care fac parte elevii cu risc crescut de abandon școlar;
dezbateri pe tema riscului de abandon școlar;
realizarea unor interviuri de grup focalizat privind relația școală-familie și rolul ei prevenirea și diminuarea abandonului școlar (aplicate celor 10 elevi și părinților);
prezentări și studii de caz;
antrenarea părinților în amenajarea spațiului sau procurarea de mijloace și materiale didactice;
desfășurarea de activități comune: școlare și extrașcolare;
activități directe de socializare;
prezentări power point;
activități de competiție școlară;
jocuri de rol;
elaborarea de portofolii.
III.2.1. Diagnosticarea abandonului școlar la nivelul elevilor clasei a VII-a și a-VIII-a, precum și a relațiilor școală-familie înainte de intervenție
I. Metoda convorbirii
Convorbirile libere cu directorul școlii
Pentru început după studierea literaturii de specialitate prezentată în partea teoretică a lucrării au fost inițiate convorbiri cu directorul unității școlare, pentru a pune la punct planul de derulare al cercetării, pentru a obține informații despre evoluția abandonului școlar în această intituție, dar și pentru a afla care este stadiul colaborării, relația școlii cu familiile elevilor. Astfel, convorbirile libere cu conducerea au arătat deschiderea pe care școala (directorul, cadrele didactice), o are față de implicarea părinților în acțiunile ei, dar și faptul că abandonul școlar a înregistrat o creștere alarmantă în ultimii ani, în rândul elevilor din clasele terminale de gimnaziu. Ca urmare, în acest an școlar (2014-2015), în primul semestru 10 elevi au înregistrat un număr considerabil de absențe (30-50 absențe), fapt care a condus la scăderea notei la purtare a acestora, aceștia având astfel, un risc crescut de abandon școlar. Conducerea școlii a remarcat și faptul că una dintre cauzele acestui comportament s-ar datora situației materiale precare a familiilor din care aceștia provin. De aceea, în cadrul acestor convorbiri cu directorul școlii s-a decis:
organizarea de ședințe cu comitetele de părinți, cu părinții elevilor în cauză, cu cadrele didactice care predau la cele două clase;
îmbogățirea planului managerial al școlii prin activități de parteneriat cu familia;
desfășurarea de activități școlare și extrașcolare în care să se implice și părinții;
realizarea și aplicarea unui plan de consiliere care să vizeze colectivele celor două clase și părinții acestora.
Convorbirile libere cu cadrele didactice
De asemenea, discuțiile purtate cu cadrele didactice care predau la cele două clase au întărit faptul că a crescut alarmant dezinteresul elevilor față de școală, manifestat prin lipsa de optimism și de încredere față de colegii de clasă și față de cadrele didactice. Au fost culese informații care au confirmat că una dintre cauzele abandonului școlar al acestor elevi este și situația materială modestă a familiei. Cadrele didactice și-au exprimat nemulțumirea față de faptul că părinții se ocupă din ce în ce mai puțin de educația copiilor, unii dintre ei recurgând la stiluri parentale
autoritare bazate pe severitate și violență fizică. Însă cadrele didactice au afirmat că în cele două clase există și părinți interesați de activitățile școlare și extrașcolare, care oferă sprijin material atunci când se solicită, dar care însă nu dispun de suficient timp pentru a-l petrece cu proprii copii.
Convorbirile libere cu părinții
Convorbirile libere cu părinții despre relația școlii cu familia au scos la lumină reticența părinților în a se implica în viața școlară a copiilor lor. Însă au fost descoperiți și părinți dornici să participe activ, să-și afirme spiritul de inițiativă și cărora până acum le-a lipsit curajul și stimularea din partea școlii. Aceștia din urmă au fost invitați să se implice în acțiunile de prevenire și diminuare a abandonului școlar și să susțină școala în a le cultiva elevilor (propriilor copii) dragostea și interesul față de învățătură.
III. Metoda observației și a analizelor documentelor școlare
În urma analizei catalogului fiecărei clasei de la sfârșitul semestrului I al anului școlar 2014-2015 și a observării directe privind prezența elevilor la cursuri, în calitate de responsabil al comisiei ,,Școlarizare și frecvență” am constatat următoarele date cu caracter de diagnostic:
Se observă că la învățământul primar din totalul de 431 de absențe, mai mult de jumătate, respectiv 295 de absențe au fost motivate. Pe când la învățământul gimnazial din totalul de 2145 de absențe numai 1011absențe au fost motivate.
Din datele statistice reise că la începutul anului școlar 2014-2015 au fost înscriși în învățământul primar 157 de elevi , iar în învățământul gimnazial 117 elevi, de aici deducem
că media absențelor nemotivate pe elev din învățământul primar este de 0,86, iar la gimnaziu media absențelor nemotivate pe elev este de 9,69.
Graficul 3.1. Situația absențelor în învățământul primar 2014-2015(sem. 1)
Graficul 3.2. Situația absențelor în învățământul gimnazial 2014-2015 (sem. 1)
S-a constatat în urma acestei analize că un total de 10 elevi din clasele a VII-a și a VIII-a au înregistrat un număr considerabil de absențe nemotivate, între 30 și 50 de absențe nemotivate, fapt care a atras după sine scăderea notei la purtare la acești elevi.
II.Metoda anchetei pe bază de chestionar
Chestionar aplicat elevilor cu risc de abandon școlar
Prin aplicarea unui chestionar (Anexa3) celor 10 elevi aflați în situație cu risc de abandon școlar s-a dorit diagnosticarea relației elevilor cu școala și familia, atitudinea acestora față de școală și cadrele didactice care predau la aceste clase, precum și motivele absenteismului școlar. Astfel, structura pe sexe a celor 10 elevi este următoarea:
Graficul 3.3.Modul de repartizare a elevilor
Astfel, din cei 10 elevi supuși cercetării, 3 sunt fete, iar 7, adică dublu sunt băieți, ceea ce evidențiază frecvența mai mare a abandonului școlar (conduitelor deviante) în rândul băieților.
Viața în familie a celor 10 elevi supuși cercetării (tipul familiei din care aceștia provin) este reprezentată de diagrama:
Graficul 3.4.Distribuția elevilor în funcție de persoanele cu care locuiesc
Acest lucru demonstrează faptul că mulți elevi aflați în situația de abandon școlar (6+2=8 din 10) provin din familii monoparentale, sau din familii cu părinții plecați la muncă în străinătate și sunt lăsați în grija rudelor; în timp ce numai 2 din cei 10 elevi locuiesc împreună cu ambii părinți.
La întrebarea ,,Care dintre aceste conduite este cea mai frecventă în familia ta?”, elevii au răspuns după următorul grafic:
Graficul 3.5. Frecvența conduitei în familia elevului
Pe primul loc se află elevii cu situație materială modestă 4 din 10, urmați apoi de elevii în a căror familii predomină lipsa de comunicare 3 din 10 (fapt reieșit și din convorbirile cu părinții care au afirmat faptul că au din ce în ce mai puțin timp pe care îl acordă copiilor, în a-i asculta, a-i instrui, a-i îndruma), 2 din cei 10 elevi chestionați au afirmat că în familiile lor predomină stilul parental bazat pe violență verbală. Și deși se află în coada clasamentului, totuși violența fizică a fost confirmată de 1 din cei 10 elevi. Acești patru indicatori pot fi considerați ca principale cauze declanșatoare ale absenței elevilor de la școală. Și deoarece modelul oferit de către familie are o importanță covârșitoare, familia fiind primul mediu de socializare al individului, educația sănătoasă a copilului este influențată de atmosfera din familie. De multe ori influențele negative , atitudinile contradictorii, nepotrivirile de păreri, lipsa de încredere în capacitățile copilului, toate au efecte negative asupra acctivității școlare, dar și asupra comportamentului școlarului. De aceea până la o anumită vârstă copilul se identifică de cele mai multe ori cu modelele pe care le vede în familie, socializarea primară marcându-l pe elev toată viața. Și, deși copilul este introdus în școală unde se realizează socializarea secundară, acesta poate să aibă surpriza ca modelele promovate în școală să nu corespundă cu cele din familie, pentru că elevul rămâne mult timp
prizonierul lumii create de părinți, el se simte un neînțeles și de aceea apelează la conduite deviante, printre care se numără și abandonul școlar.
Gragicul 3.6. Relațiile elevilor cu familia, atitudinea familiei față de copii
Se știe că una dintre funcțiile famililiei, este aceea de a oferi un cadru securizant de creștere și educație a copilului, nevoie care satisfăcută îl ajută pe acesta să crească frumos și să-și formeze o personalitate pozitivă adaptată societății în schimbare. Dar răspunsurile elevilor intervievați au arătat că, 6 din 10 beneficiază de indiferență din partea părinților (lipsa de timp datorată job-ului
sau plecării acestora în străinătate), alții 3 din 10 sunt prea severi, folosind reguli neagreate de proprii copii și numai o minoritate de 1 din 10 își sprijină copiii în ceea ce aceștia întreprind.
Dintre cele mai resimțite probleme care au impact asupra asupra absențelor elevilor au fost:
Graficul 3.7. Motivele pentru care elevii absentează
Se pare că cele mai importante cauze generatoare ale abandonului școlar sunt problemele din familie și sancțiunile școlare în egală măsură -3/10, urmate apoi de notele mici ale elevilor care îi demoralizează, iar pe ultimul loc cu același procentaj, 1/10 colegii și prietenii. Totalizând cei trei factori: sancțiunile școlare, colegii de școală și notele mici (6/10), se poate spune că mai mult de jumătate dintre factorii declanșatori sunt generați de școală, iar celălat factor îl reprezintă anturajul și familia.
Prin urmare, școala și familia sunt cei mai importanți poli asupra cărora trebuie să se intervină, pentru a le trezi elevilor motivații față de învățătură, pentru a le forma comportamente durabile și nu în ultimul rînd pentru înlăturarea/diminuarea abandonului școlar al elevilor supuși cercetării.
Chestionar aplicat părinților elevilor cu risc crescut de abandon școlar
Un alt chestionar (Anexa 4) cu scop de diagnostic a fost aplicat celor 10 părinți ai elevilor cu risc crescut de abandon școlar. Se știe că o bună relație între școală și familie poate fi întreținută prin:
-ședințe ritmice cu părinții;
-consilierea psihopedagogică (individuală și pe grupe);
-discuții individuale;
-antrenarea părinților în amenajarea spațiului;
– stimularea în procurarea de mijloace și materiale didactice;
-consultații cu părinții;
-atragerea părinților în diferite activități școlare și extrașcolare.
Educația elevului se realizează în egală măsură, în familie și în școală. Meritul familiei îl reprezintă formarea temeliei individualității copilului, încă de la cea mai fragedă vârstă. Aceasta pentru că mediul familial oferă multe ocazii de stabilire a unor relații sociale, de comunicare afectivă și verbală. Dar odată cu intrarea copilului în școală, funcțiile educative ale familiei nu încetează, ci se amplifică în stabilirea rolului de elev. De aceea, familia trebuie să colaboreze cu școala, să facă în așa fel încât aceasta să-i fie un aliat și să se sprijine reciproc în formarea elevului. Educația făcută în familie, cât și în școală, trebuie centrată pe elev, iar finalitatea lor să reprezinte formarea capacității elevului de a se adapta la realitatea socială. Astfel, școala alături de familie, prin condițiile concrete în care se desfășoară procesul de învățământ, influențează persoalitatea elevului. Iar părintele își poate da mai bine seama de toate acestea numai prin colaborarea permanentă cu școala, cu diriginții și cadrele didactice.
La întrebarea adresată părinților ,,Când veniți de regulă la școală?”, răspunsul a fost următorul:
Graficul 3.8. Frecvența prezenței părinților la școală?
Diagrama evidențiază faptul că părinții în marea lor majoritate vin la școală atunci când sunt chemați (50+20=70%) și mai puțin din proprie inițiativă (20%), în timp ce 10% nu au niciun fel de relație cu școala. Această lipsă de comunicare și de prezență la școală explică de ce elevii în cauză nefiind supravegheați, supervizați, nu au putut fi opriți la timp, nu au putut fi preveniți pentru a nu se ajunge la un număr atât de mare de absențe și implicit la scăderea notei la purtare și situația de abandon școlar. La întrebarea: ,,Sunteți informat de către diriginți despre oferta educațională a școlii?” diagrama următoare evidențiază răspunsurile în Graficul 3.9.:
Acest grafic evidențiază faptul că în cadrul întâlnirilor formale cu cadrele didactice (ședințe cu părinții, consiliere cu părinții) aceștia sunt informați de cele mai multe ori despre ofertele educaționale ale școlii, deci cadrele didactice își îndeplinesc cu rigurozitate aceste sarcini pentru că 60%+20% au cunoștință despre ofertele educaționale ale școlii și numai 10%+10% nu au fost informați pentru că nu au trecut sau au trecut foarte rar pragul școlii în care învață proprii lor copii.
Conducerea școlii stimulează cooperarea dintre cadre didactice și părinți în cadrul ofertelor educaționale propuse: din totalul populației 70% a confirmat că școala pledează pentru colaborarea cu familia, în timp ce numai 20% nu a sesizat această acțiune derulată de școală.
Graficul 3.10. Stimularea colaborării dintre cadrele didactice și părinți
Contribuția părinților la sporirea surselor materiale și financiare ale școlii este evidențiază prin răspunsul care scoate la lumină una dintre marile probleme ale acestei instituții: slaba finanțare și sponsorizare din partea părinților. Faptul că 60% + 20% au răspuns cu ,,rareori” și respectiv ,,niciodată” și numai 20% au răspuns cu ,,da”, poate fi pus pe seama lipsei de resurse materiale, ceea ce denotă faptul că elevii cu un risc crescut de abandon școlar vin din familii cu posibilități materiale modeste. Toate aceste răspunsuri sunt evidențiate în graficul următor:
Graficul 3.11. Contribuția părinților la sporirea resurselor școlii
Carnetul de note al elevului care realizează transmiterea prezenței și a notelor elevilor de la cadrele didactice la părinți, rămâne un element cheie în colaborarea dintre aceștia. Răspunsurile părinților la întrebarea ,,Cât de des verificați carnetul de note al copilului dvs.?” denotă lipsa de interes și de implicare a părinților în viața școlară a copilului, faptul că 70%+10%=80%, aproape că nu verifică, nu sunt interesați de notele propriilor copii, în timp ce numai 10% se implică frecvent și alte 10% de cele mai multe ori.
Graficul 3.12.Verificarea carnetului de note de către familie, părinți
Important este însă că mulți dintre ei, văzând situația critică a propriilor copii, își doresc să colaboreze cu școala. Acesta este un semnal pozitiv, o speranță că rezultatele acestei cercetări vor fi mulțumitoare și vor conduce la diminuarea, înlăturarea abandonului școlar din aceste clase de gimnaziu. Astfel, răspunsul la întrebarea: ,,Ați dori să participați la activități școlare și extrașcolare (mese rotunde, lectorate, excursii) în perioada imediat următoare?” este sintetizat de
următorul grafic:
Graficul 3.13. Disponibilitatea părinților în a participa la activitățile școlare și extrașcolare
Având în vedere faptul, că majoritatea părinților chestionați își doresc o viitoare colaborare cu școala, s-a decis ca primul pas să îl reprezinte realizarea unei mai bune comunicări între școală și familie care să acționeze în mod pozitiv și să stopeze comportamentele negative, să înlăture și să diminueze abandonul școlar, care după cum s-a remarcat din aceste chestionare și din convorbirile cu directorul și cadrele didactice, există în rândul elevilor din clasele terminale de gimnaziu din acestă instituție școlară. Și pentru că cele mai importante cauze considerate de către elevi chestionați ca fiind generatoare pentru abandonul școlar au fost: problemele familiale, notele mici și sancțiunile profesorilor, s-a decis intervenția care să vizeze tocmai cei doi factori mari implicați: școala și familia.
III.2.2. Intervenția pentru prevenirea și diminuarea abandonului școlar la clasele terminale de gimnaziu
Urmărind informațiile diagnosticate au fost întreprise următoarele măsuri:
A. La nivelul unității școlare
Având în vedere ipoteza:
,,Cu cât profesorii (cadrele didactice) utilizează strategii didactice activ-participative și adecvate particularităților individuale ale elevilor, cu atât aceștia (elevii) vor fi mai interesați de disciplinele școlare participând la orele de curs”.
Dar pentru a se atinge această ipoteză s-au demarat acțiuni care au pornit de la monitorizarea mai atentă a frecvenței elevilor, pentru aceasta în calitate de cadru didactic responsabil al comisiei ,,Școlarizare și frecvență”, am stabilit următoarele obiective care să vizeze în primul rând elevii claselor a VII-a și a VIII-a:
Înștiințarea elevilor cu privire la regulamentul de ordine interioară (procese verbale existente pentru fiecare clasă);
Discutarea situațiilor deosebite unde au existat probleme de absenteism școlar, cu diriginții și cadrele didactice;
Urmărirea mai atentă a frecvenței elevilor la cursuri;
Analizarea situației frecvenței elevilor la cursuri atât în Consiliul clasei, cât și în ședințele cu părinții prin intermediul diriginților și cadrelor didactice;
Atenționarea părinților elevilor care au absentat de la ore (prin comunicări și discuții în cadrul consilierilor cu părinții);
Sancționarea împreună cu Consiliul profesoral și Consiliul de administrație al școlii a elevilor cu situații de absenteism școlar;
Verificatrea existenței documentelor medicale ale elevilor care au absențe motivate;
Transmiterea informațiilor de către diriginți într-o formă accesibilă părinților;
Mobilizarea părinților de către cadrele didactice și antrenarea lor în comunicare;
Implicarea tuturor (director, profesori, diriginți, consilier practicant) în găsirea de soluții, în scopul rezolvării abandonului școlar;
Crearea unui mediu școlar plăcut, destins pentru elevi, cadre didactice și părinți.
Am întocmit apoi următorul plan de monitorizare și combatere a absenteismului la nivelul întregii unități școlare și în mod special la nivelul claselor a VII-a și a VIII:
ACȚIUNILE DE MONITORIZARE ȘI COMBATERE
A ABSENTEISMULUI ȘI ABANDONULUI ȘCOLAR PENTRU ANUL ȘCOLAR 2014 – 2015
MODALITĂȚI CONCRETE DE ÎMBUNĂTĂȚIRE A FRECVENȚEI ȘI ȘCOLARIZĂRII ELEVILOR PENTRU ANUL ȘCOLAR 2014-2015
– antrenarea mai atentă a elevilor cu tendinte de absenteism în cadrul lecțiilor și în proiecte cultural-educative;
– folosirea metodelor activ-participative în orele de curs;
– încurajarea elevilor cu tendințe de absenteism în a se implica activ în desfășurarea activităților extracurriculare;
– consilierea acestora pe teme după caz;
– vizite la domiciliu;
– consilierea părinților copiilor cu tendințe de absenteism;
– înștiințarea părinților în legătură cu numărul de absențe;
– utilizarea avertismentelor ca forma de atenționare a elevilor.
La nivelul tuturor cadrelor didactice implicate în procesul instructiv-educativ la clasele unde se găsesc cei 10 elevi cu risc crescut de abandon școlar s-a acționat pentru:
-proiectarea lecțiilor de transmitere de noi cunoștințe pe baza cunoștințelor anterioare ale elevilor;
-adaptarea strategiilor didactice conform particularităților elevilor cu risc crescut de abandon școlar;
-acordarea de funcționalitate învățării ( li se cere elevilor să aplice ceea ce învață în situații de viață cotidiană);
-folosirea experienței zilnice a elevilor;
-raportarea învățării la alte materii;
-stimularea interesului acestora pentru învățare prin acordarea de laude, recompense;
-motivarea atitudinii pozitive a celor 10 elevi față de colegi și relațiile cu aceștia;
-realizarea de activități extracurriculare (excursii, vizite, concursuri etc.).
Adaptarea strategiilor didactice (modul de combinare optimă a metodelor și mijloacelor de învățământ) a vizat în primul rând o bună relație între diriginte, consilierul practicant și
profesorii care predau la aceaste clase. Astfel că, ei au reușit să aleagă, să combine și să organizeze metodele, materialele și mijloacele didactice în vederea atingerii obiectivelor lecției, dar și a respectării particularităților individuale ale elevilor.
Așa cum arată și Anexa 5 au fost folosite metode activ-participative care să stimuleze interesul întregii clase, dar în special a elevilor cu risc de abandon școlar:
metode de transmitere a cunoștințelor ca: povestirea, descrierea, instructajul, conversația, lectura explicativă, munca independentă;
metode de învățare: observarea, experimentul, asistența pe calculator (mai ales în cadrul orelor de informatică);
metode de acțiune: exercițiul, problematizarea, lucrările practice, portofolii, jocul didactic, dramatizarea;
metode de cooperare: turul galeriei, ciorchinele, brainstorming-ul, metoda pălăriilor gânditoare, metoda Răspunde-Aruncă-Interoghează, metoda bulgărelui de zăpadă.
B.Intervenția în rândul părinților supuși cercetării
Urmărind rezultatele diagnosticării informațiilor obținute de la părinți, s-a observat că se dorește stabilirea de activități comune (curriculare și extracurriculare), implicarea permanentă a acestora în aceste activități: asistarea elevilor în efectuarea temelor, prezența la ședințe și lectorate, participarea la activități cultural-artistice și sportive, organizarea de serbări și excursii, participarea la decorarea clasei, atragerea unor fonduri pentru școală, toate acestea în scopul stabilirii unei fructuoase relații de cooperare și colaborare școală-familie.
Astfel pentru atingerea ipotezei:
,,Cu cât părinții sunt mai implicați și responsabilizați în activitățile școlare și extrașcolare, cu atît abandonul școlar este înlăturat/diminuat”:
S-au încheiat parteneriate, contracte de colaborare cu părinții:
CONTRACT DE COLABORARE
“PARTENERI ÎN EDUCAȚIA COPILULUI”
Încheiat pentru anul școlar 2014-2015, între Școala Gimnazială ,,Profesor ,,Cristea Stănescu”, Cornu reprezentată prin:
Director: prof. Stanciu Raluca
Diriginții claselor a VII-a și a VIII-a
Și
Colectivele de părinți ale claselor a VII-a și a VIII-a.
OBIECTIVELE CONTRACTULUI
Asigurarea organizării și desfășurării procesului educațional cu respectarea indicatorilor de performanță și a standardelor de calitate specifice învățământului preuniversitar;
Responsabilizarea părinților în activitatea de educare a propriilor copii;
Colaborarea între familie și școală în scopul îmbunătățirii influențelor educative;
Dezvoltarea în rândul părinților a competențelor educaționale;
Responsabilizarea persoanelor în grija cărora au fost lăsați copiii cu părinții la muncă în străinătate.
OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR
Dirigintele clasei are următoare obligații
Să cunoască situația familială a fiecărui elev;
Să prezinte elevilor și părinților Misiunea și Viziunea școlii, prevederile R.O.I.
Să informeze părinții elevilor despre situația la învățătură și disciplină (în cadrul ședințelor cu părinții, consultațiilor săptămânale cu părinții, întâlniri individuale, anunțuri, telefonic, prin mail, etc);
Să țină permanent legătura cu colectivul de profesori ce predau la clasă pentru a afla progresul sau rămânerea în urmă la învățătură în vederea stabilirii unor acțiuni comune profesor-diriginte-părinte, în vederea realizării performanței școlare sau remedierii școlare;
Să implice elevii în activități educative prin programa ariei curriculare sau să organizeze activități extrașcolare în scopul completării activității educative din curricula școlară;
Să aibă o evidență clară a copiilor care au părinții plecați la muncă în străinătate, să-i implice pe aceștia în programe speciale educative și să păstreze permanent legătura cu părinții acestora.
Părinții au următoarele obligații
Să asigure condiții astfel încât elevul să se dezvolte armonios atât din punct de vedere fizic cât și psihic;
Să se implice alături de copii în diverse activități comune care să ducă la dezvoltarea armonioasă a climatului familial;
Să participe la ședințele cu părinții pentru a fi informați privind situația propriului copil în procesul de învățare;
Să colaboreze cu toți factorii implicați în dezvoltarea copilului;
Bunicii în grija cărora au fost lăsați copiii să manifeste o responsabilitate deosebită față de copil, să-și intensifice efortul de colaborare cu școala, să informeze părinții asupra situației la învățătură și disciplină;
Să urmărească permanent care este anturajul copiilor lor, pentru a preveni abandonul și delincvența juvenilă în rândul minorilor.
GRUPUL ȚINTĂ : Colectivele de elevi ale claselor a VII-a și a VIII-a
TERMEN Pe durata anului școlar 2014-2015
COLABORATORI
Directorul școlii
Consilierul educativ pe școală
Consilierul practicant
Diriginții claselor
Părinții elevilor claselor a VII-a și a VIII-a sau persoanele cărora au fost lăsați copiii
Elevii claselor
Profesorii claselor
Alți factori (Cabinetul medical, Poliția, Biserica, etc.)
MODALITĂȚI DE REALIZARE
Întâlniri cu părinții elevilor în cadrul consultațiilor cu părinții, ședințelor cu părinții și lectoratelor pe școală;
Implicarea părinților în obligativitatea unei uniforme școlare proprii școlii;
Participarea profesorilor clasei la ședințele cu părinții;
Organizarea unor activități comune copii-părinți;
Întâlniri între părinți, copii și alți factori educativi ai comunității locale;
Implicarea elevilor cu părinții plecați în străinătate în proiecte educative. Ex.Școala alături de copii-Proiect european.
REZULTATE AȘTEPTATE
Creșterea calității procesului instructiv-educativ;
Diminuarea/înlăturarea abandonului școlar;
Responsabilizarea părinților față de școală;
Responsabilizarea tuturor factorilor implicați în educație;
Transformări în percepția părinților privind școala ca aport unic în educarea elevilor;
Conștientizarea la nivel de elev a interacțiunii școală- familie.
2. S-a realizareat și aplicat un:
Plan de consiliere a părinților
Obiective:
-optimizarea comunicării școală-familie;
-identificarea aspectelor funcționale și disfuncționale în relația dintre copii și părinții acestora;
-descoperirea de către părinți a modalităților de disciplinare pozitivă a propriilor copii;
-creșterea gradului de implicare a părinților în toate activitățile școlare și extrașcolare;
-scimbarea mentalirății neadecvate a unor părinți față de școală.
Eșantionul supus cercetării: toți părinții elevilor clasei a VII-a și a VIII-a (clasele în care sunt cuprinși cei 10 elevi cu risc crescut de abandon școlar)
Durata: ianuarie 2015- aprilie 2015, câte două activități (ședințe) în fiecare lună.
Rolurile cheie ale părinților în educație (ianuarie)
activitate de cunoaștere consilier – cadre didactice-părinți;
prezentarea obiectelor de studiu și a obiectivelor clasei pentru fiecare disciplină;
prezentarea rezultatelor evaluărilor inițiale de pe primul semestru, a numărului de absențe al elevilor;
prezentarea și semnarea regulamentului de ordine interioară;
discuție liberă pe tema „Ce este școala ?”, modul în care colaborarea școală-familie influențează succesul elevilor;
comentarea maximei „Școala este tot ce vezi și auzi…”(N. Iorga);
discuții privind rolurile cheie ale părinților în educație.
Doar dragostea nu este suficientă (ianuarie)
stabilirea locului ce îi revine copilului în viața părinților, citirea și comentarea „legilor copilului”; identificarea tipului de părinte căruia corespund (autoritar, democrat, liberal, cloșcă);
rolul familiei în desfășurarea programului zilnic al elevilor;
stabilirea unui program general de muncă și odihnă, urmând ca fiecare părinte să –l particularizeze în funcție de preferințele copilului său.
Cât de bine ne cunoaștem copiii? (februarie)
cunoașterea particularităților de vârstă ale copiilor de 13-15 ani;
dezbatere în legătură cu drepturile și îndatoririle copiilor acasă și la școală;
calități și defecte ale copilului ;
recunoașterea situațiilor în care copilul trebuie recompensat sau pedepsit.
Exercițiul de acasă –componentă a activității de învățare (februarie)
prezentare ppt cu subiectul ,,Exercitiul de acasă- între necesitate și supraîncărcare”;
dezbatere în legătură cu tema aleasă;
identificarea celui mai eficient mod de ajutare a copilului;
discuții despre activitatea independentă a elevilor.
,,Elevul meu, copilul dumneavoastră, cetățeanul de mâine” (martie)
dezbatere în legătură cu comportamentul copiilor noștri, prezentarea de tehnici care să-i ajute pe părinți astfel încât copiii să adere benevol la reguli de comportare civilizată ;
dezbatere –prezența la școală cheia succesului de mâine;
prezentarea situației la învățătură;
concluzii și adoptarea de măsuri ameliorative.
Formarea încrederii în sine (martie)
discuții-15 pași spre încrederea în forțele proprii;
prezentări ppt cu exemple pozitive și negative despre copii care au sau nu încredere în ei înșiși și în părinți;
identificarea unor modalități de formare a încrederii în sine la copii.
Prezența/absența la școala cheia succesului și insuccesului școlar al copiilor noștri (aprilie)
dezbatere pe tema rolului părinților în obținerea succesului școlar de către copiii lor ;
succesul și insuccesul școlar – implicații, cauze, remedii;
prezentarea importanței perioadei de recapitulare la sfârșit de an școlar;
modalități de evaluare ce se vor aplica și indicații pentru parcurgerea temelor recapitulative;
prezentarea rezultatelor școlare ale elevilor:
Școala și familia-călăuzele vieții copilului meu (aprilie)
dezbatere-Importanța colaborării școală-familie și efectele asupra elevilor;
analiza activității de consiliere cu părinții;
concluzii asupra situației la învățătură și disciplină a celor 10 elevilor pe semestrul II al anului școlar 2014-2015;
aplicarea unui interviu de grup pentru a se vedea impactul intervenției asupra celor 10 elevi cu risc crescut de abandon școlar.
3. Pentru a cunoaște evoluția la învățătură și gradul de frecventare a școlii la cei 10 elevi cu risc crescut de abandon școlar, la sfârșitul perioadei de intervenție, a fost desfășurat un focus grup. Interviul de grup a fost aplicat celor 10 părinți ai elevilor cu risc crescut de abandon școlar, la sfârșitul intervenției, pentru a se vedea impactul acesteia. Au fost aplicate regulile interviului de
grup focalizat deoarece numărul acestora este de 10 părinți, fiecare dintre ei are un status diferit de al celuilalt, sunt respectate atât regula numărului de membri, cât și numărului de întrebări (7 întrebări), iar experiența comună pe care o au aceștia este aceea că fiecare dintre ei este părintele unui elev care a înregistrat un număr mare de absențe, aflându-se în situație de abandon școlar.
Urmărind răspunsurile obținute la cele șapte întrebări, s-a observat că la întrebarea 1, toate persoanele chestionate au fost de acord că la sfârșitul perioadei de intervenție copiii persoanelor chestionate au înregistrat o îmbunătățire a frecvenței școlare și progrese la învățătură, iar referitor la aceste progrese tot în unanimitate părinții au declarat că au fost informați de toate
aceste progrese de către școală. La întrebarea ,,Care credeți că este cel mai important factor al îmbunătățirii situației la învățătură și frecvență?: 7 opțiuni au fost pentru – programele de consiliere desfășurate în ultima perioadă cu elevii și părinții; 2 opțiuni pentru: adaptarea curriculară până la personalizare realizată de către cadrele didactice de la clasă, 1 opțiune pentru – relații socio-afective pozitive stabilite între elevi-elevi și elevi-cadre didactic.
La întrebarea 4: ,,Cât de importantă credeți că a fost colaborarea școlii cu familia dvs.? 9 părinți au răspuns cu foarte importantă și numai unul cu importantă. În ceea ce privește atitudinea actuală a acestor părinți față de propriul copil răspunsurile au fost împărțite astfel: 8 au declarat că îi sprijină mai mult acum (la realizarea temelor, la îndeplinirea altor sarcini și chiar material), iar 3 au arătat că sunt mai înțelegători (nu îi mai solicită la activități casnice, nu le mai vorbesc urât, au mai mult autocontrol). La întrebarea: ,,Considerați că grupul de colegi, clasa au avut o contribuție pozitivă la îmbunătățirea frecvenței școlare a copilului dvs.? Răspunsul afirmativ a obținut toate opțiunile, ceea ce denotă faptul că atmosfera de sprijin, colegialitate, înțelegere și întrajutorare s-a revărsat asupra rezultatelor pozitive ale acestei intervenții. Toți părinții și-au exprimat dorința ca în continuare copilul dumnealor să beneficieze de consiliere și programe personalizate, în scopul recuperării totale a elevilor.
C. Intervenția în rândul elevilor supuși cercetării
Urmărind ipoteza:
,,Dacă elevii sunt sprijiniți și stimulați de către școală și familie în a avea o atitudine pozitivă față de procesul instructiv-educativ, atunci ei vor avea o frecvență mai bună la orele de curs.” a fost aplicat un
Plan de consiliere a elevilor cu risc crescut de abandon școlar
Perioada desfășurării planului de consiliere: ianuarie 2015 – aprilie 2015
Obiectivele urmărite pe parcursul consilierii
informarea elevilor în scopul prevenirii și părăsirii timpurii a școlii;
identificarea atitudinii negative a elevilor față de școală și corectarea acestora;
reducerea numărului de elevi care abandonează școala;
creșterea motivației față de școală prin diversificarea și atractivitatea activităților școlare și extrașcolare, precum și prin stabilirea unor scopuri de lungă durată;
construirea unei imagini de sine pozitive prin autocunoaștere și dezvoltarea comunicării pozitive;
dobândirea unor abilități de exprimare emoțională deschisă;
implicarea familiei în reabilitarea școlară și socială a elevilor.
Activitățile desfășurate au luat forma:
dezbateri pe tema riscului de abandon școlar;
prezentări și studii de caz;
activități directe de socializare;
activități de competiție școlară;
prezentări power point;
jocuri de rol;
elaborarea de portofolii.
De aceea, prezentul plan de consiliere a presupus desfășurarea de ședințe de consiliere în grup (grupul țintă- 10 elevi) și a urmărit prevenirea și rezolvarea unor situații de criză cu efecte de abandon școlar.
Au fost desfășurate un număr de 8 ședințe de consiliere grup (fiecare ședință a câte 45 minute), câte 2 ședințe în fiecare lună, în perioada ianuarie 2015 – aprilie 2015, locul desfășurării fiind o sală de clasă din școală.
Ședința 1: ,,Cine sunt, cine ești?
Obiective:
-cunoașterea și intercunoașterea între membrii grupului;
-dezvoltarea stimei de sine;
-asigurarea coeziunii grupului.
Ședința se deschide cu un joc numit ,,Locuitorii” care are ca scop cunoașterea numelor, cooperarea și coordonarea între membrii grupului. Elevii formează grupe de câte trei în cadrul
cărora fac cunoștință, după care la comanda consilierului practicant schimbă locurile și formează alte grupe, cunoscându-i altfel și pe ceilalți membrii ai grupului. Prin metoda braimstormingului
se stabilesc regulile grupului ce tebuie respectate de către fiecare dintre aceștia, pe perioada intervenției, precum și modalitățile de sancționare în cazul încălcării lor.
Nimeni nu critică sau se confruntă cu un alt coleg;
Fiecărui elev i se acordă atenție;
Nu se acceptă reacții-observații arogante, ridicularizare;
Fiecare vorbește pe rând și ascultă fără să întrerupă pe cel care vorbește.
Activitatea se încheie cu realizarea autoportretului în culori de către fiecare membru al grupului, autoportret care va avea și un ,,nume de scenă”, care ar putea fi folosit pe parcursul ședințelor de consiliere.
Sedința 2: ,,Cum mă văd eu, cum mă definesc ceilalți”
Obiective:
-construirea unei imagini de sine pozitive prin autocunoaștere și dezvoltarea comunicării pozitive;
-dobândirea unor abilități de exprimare emoțională deschisă;
-construirea unei imagini de sine pozitivă.
Împărțiti în grupe de câte 5 elevi, aceștia primesc câte o foaie A4 și creioane colorate. Fiecare elev își desenează conturul propriei palme pe foaie, pe care își va trece numele. Pe degetul mare
își va trece o calitate proprie (trăsaturi de caracter, însușiri morale, ex.: generos, inteligent, simpatic). Celelalte degete vor fi completate de către ceilalți membrii ai grupului. Astfel, că la sfârșit fiecare membru va avea un contur al palmei inscripționat cu calități identificate atât de el, cât și de colegii săi. În final toate foile (palmele) au fost afișate pe flipchart sub forma unui copac, ,,copacul prieteniei”. S-a insistat ca elevii să prezinte calitățile, aspectele, comportamentele pozitive și nu defectele, aspectele negative ale personalității. În cazul în care s-a observat că unii elevi nu au fost capabili sa identifice aceste aspecte pozitive, ,,palmele” au fost completate doar de către ceilalți membrii ai grupului și în acest fel elevul a reușit cu ajutorul celorlalți sa se cunoască și să-și autoevalueze potențialul.
Ședința 3: ,,Sunt copil, am drepturi!”
Obiective:
-prezentarea drepturilor copilului din ,,Convenția cu privire la drepturile copilului”;
-prelucrarea regulamentului de ordine interioară al școlii;
-formularea de propuneri din partea elevilor pentru oferta educațională a școlii.
Metode: dialogul dirijat, ascultarea activă, problematizarea.
Consilierul practicant prezintă elevilor cuprinși în grupul țintă Convenția cu privire la drepturile copilului din care sunt evidențiate cele mai importante drepturi: dreptul la viață, dreptul de a avea o familie, dreptul la identitate, dreptul la educație, dreptul la sănătate, dreptul la recreere etc. Pornind de la dreptul la educație li se cere elevilor să enumere drepturile și responsabilitațile
pe care le au în cadrul instituției școlare. Și pornind de aici se prelucrează cu ajutorul elevilor regulamentul de ordine interioară al școlii insistându-se asupra obligativității frecventării școlii de către elevi. Li se cere acestora să vină cu propuneri care privesc desfășurarea de activități școlare și extrașcolare în scopul transformarii mediului școlar educațional într-unul atractiv și motivant pentru învățare. Astfel, ei propun pentru saptămâna ,,Școala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun” desfășurarea unei activități la care să fie invitați și părinții, activitate în care rolurile să se schimbe pentru 45 de minute.
Ședința 4: ,,Campionii frecvenței la școală”
Obiective:
-monitorizarea frecvenței școlare a elevilor din grupul țintă;
-identificarea cauzelor care duc la absenteism școlar;
-evidențierea în fața grupului a elevilor cu o frecvență bună.
Împreună cu elevii supuși cercetării s-a realizat o monitorizare a absențelor din catalog, a acestor elevi. Astfel că, acestora li s-a cerut să argumenteze cauzele absenteismului. Dintre cele mai enumerate cauze au fost: lipsa de atractivitate a conținuturilor învățării, stilul cadrelor didactice, lipsa posibilităților materiale. Elevii cu cele mai puține absențe au fost declarați ,,campioni”și au stabilit ca scop principal pentru toți membrii grupului ,,înregistrarea unui număr cât mai mic de absențe”, precum și colaborare și sprijin în atingerea acestui scop. Opiniile elevilor au fost aduse la cunostința cadrelor didactice care predau la clasele acestor elevi, care au întocmit planuri de măsuri ce privesc eleminarea cauzelor absenteismului și abandonului școlar prin propunerea de activități școlare și extrașcolare atractive și diversificate.
De comun acord cu elevii s-a hotărât realizarea unui calendar în imagini, în care în fiecare săptămâna să fie lipită poza ,,campionului frecvenței la școală”.
Ședința 5 : ,,Cum reacționăm la presiunea grupului”
Obiective:
– construirea unei imagini de sine pozitive prin autocunoaștere și dezvoltarea comunicării pozitive;
-dobândirea unor abilități de exprimare emoțională deschisă;
-marcarea propriei personalități;
-expunerea deschisă, fermă, a propriului punct de vedere fără a se teme de consecințe (judecata grupului).
La începutul sedinței li se prezintă elevilor o poveste audio-vizuală cu cearta dintre un copil, adolescent și părinții acestuia cu privire la interzicerea acestuia de a face parte dintr-o ,,gașcă de cartier”. Finalul povestii nu este prezentat, ci li se lasă elevilor libertatea de a-și exprima opiniile cu privire la respectarea interdicțiilor părinților. Astfel că, din cei 10 de elevi supuși cercetarii, 7 au afirmat că ar respecta interdicțiile părinților, pe când 3 au spus că nu sunt de acord cu părinții și își vor urma ,,prietenii”, indiferent de ce vor spune părinții lor. Și pentru că puterea exemplului este mai benefică din partea unor modele apropiate ca vârstă li s-a cerut celor 7 să îi convingă
prin argumente și pe ceilalți 3, să respecte ,,cuvântul părinților”. Aceștia au venit cu exemple trăite de ei, când nu au respectat regulile părinților și au avut de pierdut. Unul dintre ei a povestit cum o perioadă de câteva luni intrase într-un grup vicios, unde din banii cu care cotiza, prietenii de gașcă cumpărau alcool și tutun, până s-a îmbolnăvit, a făcut o pneumonie și a fost internat în
spital, de atunci a decis să-și asculte părinții. Ba a sintetizat totul și într-un îndemn adresat colegilor : ,,Cine nu ascultă de părinți, plânge cu lacrimi fierbinți !’’
Ședința 6: ,,Nu sunt așa cum crezi tu ! ’’
Obiective :
-conștientizarea relației dintre acceptarea de sine și comportament ;
-evidențierea procesului de etichetare și a modului de reacție în funcție de etichetele puse.
Grupul țintă s-a împărțit în două grupe și li s-a spus că ședința îmbracă forma unui joc despre modul în care etichetăm și poreclim pe oameni în funcție de modul în care ne comportăm și ne
simțim. Astfel, i s-a lipit fiecărui membru din prima echipă un carton pe spate. Fiecare membru din prima echipa a avut un corespondent în echipa a doua. Cei din echipa a doua au comunicat
partenerilor ce scrie pe cartonașe, prin cuvinte sau prin gesturi. Membrii primei echipe au trebuit să ghicească ce scrie pe spatele lor. Apoi regulile s-au inversat. În final au avut loc discuții pe baza întrebărilor: ,,Cum te simți atunci când ești etichetat de către colegi?”, ,,Crezi că colegii tăi te tratează conform etichetei pe care ți-au pus-o?”, ,,Cum ți-ar plăcea să se schimbe această etichetă?”
Ședința 7 : ,,Copiii, oglinda părinților’’
Obiective:
-întărirea stimei de sine a elevilor ;
-consolidarea relației copil-părinte ;
-responsabilizarea părinților;
-colaborarea școală – familie.
În cadrul acestei ședințe la cererea elevilor din cadrul primei activități în săptămâna ,,Școala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun” au fost invitați părinții elevilor grupului țintă. Fiecărui părinte i s-a cerut să vină cu câteva poze care îi amintesc de copilăria propriului copil. Fiecare copil a selectat din ,,portofoliul părintelui” pe cea semnificativă pentru el, pe care apoi a prins-o pe flipchart. Li s-a cerut părinților să scrie pe o foaie trei comportamente pe care ar dori să le
aibă propriul copil, apoi li s-a cerut elevilor să scrie trei dorințe pe care ar dori să le îndeplinească fiecăruia părinții. Toate au fost prezentate și analizate în fața clasei, iar apoi lipite lângă poze. În final, atât părinții cât și copiii acestora și-au propus să ducă la îndeplinire până la sfârșitul anului școlar una dintre dorințele scrise pe foaie.
Ședința 8: ,,Mândria de a fi elev”
-diseminarea efectelor prezenței la școală a elevilor grupului țintă;
-cunoașterea de către elevi a beneficiilor pe care le oferă școala;
-identificarea obiectivelor pe care elevii doresc să le atingă în viitor;
-aplicarea unui chestionar privind alegerea carierei.
Activitatea s-a deschis cu ,,bilanțul absențelor” fiecărui elev din grupul – țintă și alegerea ,,campionului frecvenței “ pe perioada supusă cercetării. Sunt invitați și profesorii care predau la clasele elevilor din acest grup pentru a face o analiză a frecvenței și a rezultatelor la învățătură
ale acestora. Li se cere elevilor să – și prezinte obiectivele pe care doresc să le atingă în anul școlar viitor (mulți dintre ei, cei din clasa a VII-a și-au propus pentru anul școlar următor o frecvență mai bună la școală, pe când cei din clasa a VIII-a, repartizarea la liceul preferat). În
final, elevii din grupul țintă au realizat o expoziție cu poze din cadrul ședințelor de consiliere, dar și din activitățile școlare și extrașcolare. Astfel, la sfârșitul perioadei de intervenție a fost aplicat celor 10 elevi un chestionar (Anexa 6).
Chestionar – Alegerea liceului, carierei
Te rugăm să completezi cu atenție acest chestionar, luând în considerare că nu există răspunsuri corecte sau greșite, ci numai sincere sau nesincere.
Așadar, încercuiește răspunsul care ți se potrivește acum în funcție de ceea ce simți și gândești despre cariera ta viitoare. La întrebările cu mai multe răspunsuri alege doar unul singur.
Care este statutul dvs. la momentul de față:
a). elev;
b). student.
2. Genul:
a). masculin;
b). feminin.
Care este zona din care veniți?
a). rural;
b). urban.
4. Ce discipline vă pasionează?
a). socio-umane;
b). reale.
5. Numiți un alt domeniu extrașcolar de care sunteți preocupat(ă)?
…………………………………………………………………………………………………………………
6. Care sunt perspectivele de viitor:
a). rămân la statutul actual;
b). îmi aporfundez statutul.
7. Care este cel mai important lucru pentru dvs. în alegerea liceului:
a). apropierea față de domiciliu;
b). impresiile prietenilor;
c). înclinațiile, aptitudinile.
8. În alegerea carierei, liceului țineți seama de părerea părinților?
a). da;
b). nu.
9. În liceul vizat, urmăresc să îmi formez o carieră în care:
a). îmi place să coordonez și să am responsabilități;
b). îmi place să fiu coordonat fără să am responsabilități majore.
10. Aveți informații despre liceul spre care vă îndreptați?
a). da;
b). nu;
11. Ați cunoscut persoane care au urmat acest liceu?
a). da, direct;
b). da, indirect;
c). nu.
12. De unde ați obținut cele mai multe informații despre viitorul liceu?
a). internet;
b). cărți;
c). persoane apropiate.
13. Consideri că școala a contribuit la orientarea ta școlară și profesională?
a). în mare măsură;
b). în mică măsură;
c). deloc.
14. În vederea orientării școlare și profesionale, propuneți teme pe care ați dori să le discutați cu profesorii dvs.
…………………………………………………………………………………………………………..
Raport de prezentare a rezultatelor obținute
Alegerea liceului, carierei pentru tânăra generație reprezintă o bornă de hotar pentru întreaga viață, este elementul cheie al viitorului acesteia. De aceea demesul de față urmărește evidențierea aspectelor, a factorilor care influențează decizia elevilor în alegerea liceului la vârsta de 14-15 ani.
Obiectivele anchetei:
1.Caracterizarea populației investigate și a domeniilor de care sunt preocupați subiecții;
2. Diagnosticarea aspectelor asociate preferințelor pe care subiecții le au în orientarea școlară și profesională;
3. Identficarea elementelor legate de informațiile pe care aceștia le dețin despre viitorul liceu;
4. Indicarea contribuției pe care școala o poate avea în orientarea școlară și profesională a elevilor, tinerilor.
Chestionarul este format din 14 întrebări, dintre care 3 sunt întrebări factuale, iar 11 de opinie, atât întrebări închise, cât și întrebări deschise.
Rezultatele obținute
2.1. Caracterizarea populației investigate și a domeniilor de care sunt preocupați subiecții
În ceea ce privește caracteristicile celor care au răspuns, statutul lor la momentul de față este acela de elev, iar dintre cei 10 elevi, 7 sunt băieți, iar 3 sunt fete. Apartenența este în unanimitate la zona urbană . Cercetarea a urmărit să investigheze această vârstă, deoarece este
perioada când tânărul este preocupat de afirmarea sa, de afirmarea dorințelor, de a-și alege cariera.
2.2. Diagnosticarea aspectelor asociate preferințelor pe care subiecții le au în alegerea școlară și profesională
La întrebarea ,,Ce disciplineă vă pasionează?”, elevii chestionați au arătat că majoritatea sunt orientați spre domeniul socio-uman, 80% și numai 20% spre cel real. Această tendință poate fi generalizată și la nivelul întregii tări, faptul că marea majoritatea tinerilor de liceu fuge de domeniul real care implică matematica, chimia, fizica, fapt demonstrat de slabele rezultate la matematică obținute de elevi în ultimii ani la această disciplină de examen.
În ceea ce privește întrebarea deschisă referitoare la domeniul extrașcolar preferat: 10% au pledat pentru istorie, 20% pentru literatură, 30% pentru tehnologia informației și 40% pentru muzică și divertisment.
Din totalul populației chestionate 90% (majoritatea) și-a exprimat dorința de a accede spre un statut superior, de a nu rămâne la statutul de elev de gimnaziu, în sensul că aproape toți se orientează spre un liceu. Acest lucru evidențiază faptul că la sfârșitul intervenței elevii conștientizează necesitatea frecventării cursurilor, a faptului că școala reprezintă un pion important pentru cariera lor și de aceea ei doresc în marea majoritate să își aprofundeze statutul, să urmeze un liceu, să evolueze în carieră.
Graficul 3.14. Distribuția eșantionului de elevi în funcție de perspectivele lor pentru viitor:
Referitor la cel mai important lucru pe care aceștia îl urmăresc în alegerea liceului, 60% au optat pentru apropierea de domiciliu, 30% pentru impresiile prietenilor și numai 10% pentru înclinații, aptitudini.
Urmărind răspunsul la întrebarea referitoare la alegerea liceului în funcție de opțiunile părinților se observă în rândul populației chestionate o independență față de familie, fapt întărit de răspunsurile acestora: 70% au afirmat că nu țin seama de părerea părinților și numai 30% a
răspuns cu ,,da”. Acest lucru denotă independența tinerilor din zilele noastre în a-și exprima opțiunile, în a face alegerile și în a-și alege cariera, liceul. Această independență este dată și de puternica lor personalitate, modelată de societatea actuală, o societate democratică dominată de inovație. Acest fapt se explică și prin orientarea elevilor chestionați spre un liceu care implică independență, responsabilități, dorință de conducere (80% au răspuns cu această variantă la întrebarea 9 și numai 30% și-au exprimat opțiunea la această întrebare cu orientarea spre o carieră în care nu dorește să aibă responsabilități majore și preferă să fie coordonați de alte persoane).
2.3. Identificarea elementelor legate de informațiile pe care aceștia le dețin despre viitorul liceu
Din totalul populației chestionate 60% a afirmat ca deține informații despre liceul spre care se îndreaptă și 40% și-a exprimat incertitudinea, lipsa de informații despre liceul, cariera lor de
viitor. La întrebarea 11, 70% a afirmat că a avut contact direct cu persoane care au urmat liceul pe care ei și-l doresc, alți 20% au bifat că au avut contact indirect cu persoane din liceul vizat și
în egală măsură, 20%, a afirmat că nu a avut contact direct cu persoane care au urmat liceul vizat de ei.
La întrebarea ,,De unde ai obținut cele mai multe informații despre viitorul liceu?”, 70% a arătat că a obținut informațiile cu ajutorul internetului, 20% din cărți și 10% de la persoane apropiate. Acest răspuns evidențiază rolul calculatorului (al noilor tehnologii de informare și de comunicare) în viața elevilor, tinerilor. Astfel, aceste tehnologii pe lângă funcțiile de divertisment, de comunicare, de socializare, de relaționare, dețin și funcția de informare (o informare mai ușoară și mai rapidă despre o gamă variată de domenii).
Tabelul 3.1. Informațiile pe care elevii chestionați le dețin despre liceul spre care se îndreaptă
Variabile Procente
Aveți informații despre liceul spre care vă îndreptați?
da 60%
nu 40%
Ați cunoscut persoane care au urmat aceast liceu?
Da, direct 60%
Da, indirect 20%
Nu 20%
De unde ați obținut cele mai multe informații despre viitoarea carieră?
Internet 70%
Cărți 20%
Persoane apropiate 10%
2.4. Indicarea contribuției pe care școala o poate avea în orientarea școlară și profesională a elevilor, tinerilor
Dacă alegerea liceului reprezintă cel mai important moment în viața elevilor de gimnaziu, atunci școala care beneficiază ca instituție de persoane specializate în educarea tinerilor, poate contribui prin cadrele didactice și consilierii școlari la o cât, mai bună orientare școlară și profesională a elevilor, adaptată competențelor și intereselor acestora.
Astfel, la întrbarea ,,Consideri că școala a contribuit la orientarea ta școlară și profesională?”, 60% din grupul țintă a răspuns că școala a reprezentat un factor important de decizie pentru
viitorul liceu (în mare măsură), 30% a răspuns că școala și-a adus o contribuție minimă (în mică măsură) și 10% a aratat că școala nu a reprezentat un factor de influență pentru liceul lor viitor.
Graficul 3.15. Distribuția în funcție de contribuția școlii la orientarea școlară și profesională a elevilor de gimnaziu
Încheierea testului cu întrebarea deschisă ,,În vederea orientării în viitoarea dvs. carieră, propuneți teme pe care ați dori să le discutați cu profesorii dvs.”, a dat posibilitatea repondenților să vină cu propuneri ce au în vedere neclaritățile pe care aceștia le au, dorința de a relaționa cu profesorii și colegii, necesitatea completării informațiilor pe care le au despre viitoarea lor carieră. Dintre temele propuse pot fi enumerate: ,,Care sunt carierele, liceele ce răspund societății actuale?”, ,,Cum pot fi convinși părinții să respecte alegerile copiilor?”, ,Care sunt cele mai bine
plătite job-uri?”, ,,Care sunt organele abilitate să ofere cele mai temeinice informații despre viitorul liceu?”, ,,Avantajele și dezavantajele unei meserii”.
Concluzii
Chestionarul de față a arătat că majoritatea elevilor de gimnaziu doresc să acceadă spre un statut superior, iar în alegerea carierei, liceului nu sunt influențati de părinți, fiind tentați să se orienteze spre licee aflate în apropierea domiciliului. Ei vizează profesii în care să coordoneze și să își asume responsabilități, iar cele mai multe informații despre acestea le-au obținut cu ajutorul internetului care a câștigat din ce în ce mai mult teren în viața tinerilor.
Recomandări
Recomand cadrelor didactice care-și desfășoară activitatea la clase/ani terminali să acorde atenție desfășurării orelor de consiliere sau dirigenție care au ca temă orienterea școlară-profesională, a carierei tinerilor pentru a contribui la înlăturarea neclarităților și incertitudinilor. Pentru că de modul în care fiecare tânăr își alege liceul, cariera, depinde viitorul acestei societăți, o societate în care aceștia să se poată integra și adapta cu succes.
Studiu de caz
Familia: părinții – T.A. și T.M. (familie dezorganizată, tatăl alcoolic, părinții fiind plecați aproape în fiecare zi la muncă prin sat; prin urmare situația materială a familiei este una precară).
Domiciliul: Cornu, Prahova
Tipul familiei: normală
Număr copii: 3 copii
Prezentarea cazului:
T.L., elev în clasa a VIII-a (15 ani)
Problema educativă a elevului ține de conduita deviantă manifestată prin atitudine respingătoare față de cerințele școlii – abandon școlar. Din punct de vedere intelectual eleva are capacități reduse de abstractizare și generalizare în raport cu vârsta. Are o pregătire precară, cu mari lacune în cunoștințe și deprinderi acumulate în clasele anterioare, este submotivat pentru învățătură, manifestă dificultăți de adaptare atât la mediul școlar, cât și familial.
Parcursul educațional este dedus din caracterizarea făcută de către dirigintele clasei
La începutul semestrului al II-lea, s-a observat din catalog că elevul are mari lacune în cunoștințe. Astfel, în urma evaluărilor tezelor și probelor orale de pe semestrului I, din clasa a VIII-a, an școlar 2014-2015, s-au constatat următoarele:
Abilități de scris și citit sub nivelul așteptat comparativ cu vârsta cronologică. Exprimarea defectuoasă (dezacorduri gramaticale), cu defecte de vorbire (dislalie) și scriere (disgrafie), vocabular limitat (sărac), lipsa de inițiativă în comunicare (se mulțumește cu relatări superficiale);
Gândirea – reproductivă (bazată pe concret, practic), dificultăți ale proceselor de analiză și sinteză, lipsă de flexibilitate în activitățile cognitive;
Abilități matematice sub nivelul așteptat comparativ cu vârsta cronologică. Memoria – mecanică, de scurtă durată, reproductivă.
În grup – este refractar la activitățile de grup, manifestă greutate în a comunica, se sustrage de la sarcini, are lipsă de inițiativă, deseori vorbește urât, își lovește colegii, distruge lucrurile pe care aceștia nu i le împrumută. Ca urmare, este evitat de către colegii din clasă, manifestă un comportament refractar și are o mare neîncredere în forțele proprii. Toate aceste rezultate obținute la începutul primului semestru al anului scolar 2014-2015 au determinat întocmirea unui
plan de intervenție personalizat, care a vizat atât procesele cognitive, cât și cele afective ale elevului T.L., precum și o colaborare mai strânsă cu familia, în special cu tatăl.
2. Obiectivele consilierii
a).Obiective pe termen lung
1.Să arate interes susținut permanent, inițiativă și motivare în învățare;
2.Să atingă scopurile de învățare formulate în planul educațional personalizat;
3.Dezvoltarea respectului de sine astfel încât elevul să fie capabil să facă față frustrărilor asociate cu dificultățile de învățare și să-și facă temele pentru acasă în mod constant fără a renunța la ele;
4.Eliminarea patternurilor comportamentale negative asociate frustrărilor legate de învățare;
5.Rezolvarea conflictelor familiale care vor permite îmbunătățirea performanțelor școlare.
b).Obiective pe termen scurt
1.Reducerea dificultăților de învățare prin exersarea și dezvoltarea capacităților instrumentale citit-scris.
2.Reducerea dificultăților de operare cu numere (recunoașterea și efectuarea de operații simple).
3.Participarea la meditații pentru îmbunătățirea cunoștințelor de limba română și matematică;
4.Implementarea unor strategii educaționale atât de către profesori, cât și de către părinți care să maximizeze capacitățile de învățare ale elevului și să compenseze slăbiciunile prezente;
5.Dezvoltarea unor strategii eficiente, care să îmbunătățească sarcinile de la școală;
6. Menținerea unei bune colaborări între școală și familie;
7. Stabilirea unui program echilibrat în care copilul să aibă timp de joacă, să petreacă un timp liber de calitate cu ambii părinți.
8.Identificarea și îndepărtarea dificultăților emoționale și inhibițiilor în învățare pe care le are elevul;
9. Integrarea în colectivul de elevi al clasei, socializare normală cu aceștia;
10. Eliminarea comportamentelor refractare sau violente ale elevului;
11. Ameliorarea relațiilor de comunicare cu colegii de clasă.
3.Prezentarea programului de intervenție educațională
1.Examinarea psiho-educațională a dificultăților de învățare pentru a determina dacă elevul este eligibil pentru educația incluzivă.
2.Strângerea de informații anamnestice care vizează caracteristici ale dezvoltării fizice și psihice a copilului (anamneza familială și educațională).
3. Oferirea feedback-ului copilului, familiei și cadrelor didactice referitor la evaluarea psiho-educațională.
4.Coroborarea datelor cu rezultatele examinărilor medicale, ceea ce evidențiază stânsa legătură dintre boală și dificultățile de învățare ale elevului. Stabilirea scopului, intervențiilor educaționale, planului personalizat de intervenție în strânsă colaborare cu părinții
5.Implicare mamei, dar și a tătălui rezolvarea mai conștiincioasă a temelor pentru acasă.
6.Asigurarea unui mediu de învățare acasă eliminând factorii perturbatori (asigurarea unei camere acasă unde copilul să poată învăța în liniște).
7.Implicarea familiei în a-l ajuta pe copil să învețe (studiul părinților alături de copil, recapitularea regulată împreună cu aceștia a materiei).
8.Menținerea unei bune și permanente comunicări între familie și cadrele didactice, pentru a-l sprijini pe elev în rezolvarea sarcinilor școlare.
9.Consilierea părinților în scopul rezolvării conflictelor familiale, în scopul oferirii unor modele pozitive noi care să motiveze elevul.
10.Sprijinirea părinților în realizarea unui program zilnic echilibrat al copilului în care timpul dedicat temelor să fie îmbinat echitabil cu cel dedicat jocului și relaxării.
11.Stimularea părinților în a întări pozitiv efoturile de învățare ale elevului, chiar dacă rezultatele nu sunt atât de mulțumitoare.
12.Încurajarea părinților și a cadrelor didactice în a realiza un sistem de recompense (materiale, spirituale) pe care să-l folosească periodic pentru progresele copilului.
13.Oferirea de informații părinților cu privire la formele și manifestările dizabilității de învățare.
14. Sprijinirea părinților în a manifesta deschidere față de tulburările de învățare ale copilului în scopul colaborării cu cadrele didactice.
15. Determinarea părinților să sprijine copilul în efectuarea regulată a temelor.
16. Consilierea părinților în scopul evaluării așeptărilor asupra performanțelor elevului.
17. Supravegherea părintelui pentru a se evita suprasolicitarea de către aceștia a copilului.
18.Urmărirea relației dintre părinți și copil în scopul urmăririi comportamentului părinților (supraprotectiv sau de infantilizare a copilului).
19. Sprijinirea părinților în a fixa obiective de învățare realiste pentru copii.
20.Ajutarea părinților în a înțelege care sunt limitele dificultăților de învățare a copilului în coroborare cu problemele de sănătate ale acestuia.
21.Îndrumarea cadrelor didactice în a folosi metode instructiv-educative adecvate.
22.Încurajarea cadrelor didactice în a proiecta lecțiile de transmitere de noi cunoștințe pe baza cunoștințelor anterioare ale elevului.
23.Sprijinirea cadrelor didactice în formarea la elev a comportamentului de recunoaștere vizuală și auditivă a locului sunetelor și literelor în cuvinte.
24.Lucrul cu profesorul în a-l ajuta pe elev să realizeze corespondența cifră-număr prin manipularea materialului intuitiv-concret.
25.Sprijinirea cadrelor didactice pentru acordarea de funcționalitate învățării (i se cere elevului să aplice ceea ce învață în situații de viață cotidiană);
26.Asigurarea de către cadrele didactice a controlului mecanismelor de discriminare a elevului.
27.Stimularea elevului pentru folosirea în situațiile de frustrare a strategiilor de coping.
28. Stimularea interesului elevului pentru învățare prin acordarea de laude, recompense atât de către părinți, cât și cadre didactice.
29. Motivarea atitudinii pozitive a elevului față de colegi și relațiile cu aceștia.
30. Încurajarea copilului în a avea o atitudine pozitivă față de școală, cadre didactice și colegi.
31. Eliminarea la elev a dorințelor de a-ți sabota părinții și de a renunța la teme.
32. Trezirea interesului elevului pentru conținutul disciplinelor limba română și matematică prin raportarea învățării la alte materii.
33. Îndrumarea copilului în a-și forma o gândire și atitudine pozitivă față de școală.
34. Formarea la elev a capacității de a sesiza și utiliza în activitatea de învățare a acelor recompense care au efect pozitiv asupra sa.
35. Motivarea elevului în a-și însuși strategii de autocontrol în situații crice, impulsive.
36.Cooperarea între familie și cadrele didactice în scopul menținerii progreselor școlare înregistrate la același nivel
Metodele sociometrice
Întreaga intervenție a condus la închegarea colectivului în întregul său, elevii cu risc crescut de abandon școlar au învățat să asculte cu atenție opiniile colegilor, să participe cu întrebări și comentarii prin care să dovedească grija față de ceilalți, disponibilitate și toleranță.
Pentru aceasta la sfârșitul perioadei de intervenție a fost aplicat la nivelul clasei a VIII-a, unde se află și elevul T.L. un test sociometric (Anexa 7) în scopul diagnosticării relațiilor interpersonale la nivelul clasei de elevei, dar și a simpatiei sau antipatiei față de acesta.
Urmărind investigarea elevului T.L. din punct de vedere psihologic, atitudinal, comportamental, motric, afectiv, volitiv au fost descoperite punți de legătură între toți membrii grupului. La sfârșitul perioadei de investigație au fost descoperite relații între membrii grupului (colectivul clasei de elevi): relații de comunicare manifestate prin schimburi de idei, păreri, convingeri; relații de cunoaștere și intercunoaștere și relații afectiv-simpatetice (de preferință, de respingere sau de indiferență). Aceste tipuri de relații au influențat pozitiv activitatea clasei de elevi și au generat apariția unui grup informal compus pe baza unor interese comune și simpatii reciproce. Pe baza testului sociometric (Anexa 7) a fost eleborată matricea sociometrică (Anexa 8) necesară realizării sociogramei (Anexa 9) din care au rezultat informații referitoare la structura colectivului de elevi și la poziția elevului T.L. în cadrul grupurilor informale.
Astfel, s-au constatat relații preferențiale întemeiate pe criteriul opțiunii afective și de interese conjuncturale între elevii din cadrul colectivului clasei a VIII-a, că în funcție de modul în care circulă și se distribuie mesajele din interiorul grupului, s-au constituit rețele de comunicare, care integrate într-un tot unitar, formează tocmai structura de comunicare a grupului, sugerate de
diagrama din Anexa 4. S-a constatat că există comunicare pe verticală între lideri și ceilalți membri prin rețelele ascendente și descendente ce se observă pe sociogramă, dar și comunicare pe orizontală între membri grupului ca parteneri egali, prin rețele bilaterale și multilaterale. Orientându-ne după incluziunea socială extrasă din matrice se remarcă faptul că elevul T.L. se bucură de simpatia multor colegi, alături de elevii R.A și C.I. Intervenția a făcut că aceast elev să se bucure de simpatia colegilor, să fie mai sincer, să coopereze cu majoritatea colegilor, fapt apeciat de aceștia, care au contribuit la stabilirea poziției centrale în cadrul sociogramei (astfel, în cadrul grupului, clasei de elevi se stabilesc relații de cooperare, colaborare, armonie). Sociograma evidențiază faptul că elevul D.R. îi preferă pe elevii R.A și T.L. dar nu este preferat decât de ultimul dintre aceștia, de către elevul T.L. Astfel, între membrii grupurilor informale s-au stabilit relații interpersonale pozitive, conducând la verificarea celei de-a doua ipoteze a cercetării.
III.3. Rezultatele cercetării
A. Rezultatele intervenției la nivelul unității școlare
Planul de monitorizare și combatere a absenteismului aplicat la nivelul întregii unități și în mod special la nivelul claselor a VII-a și a VIII-a a presupus:
-prelucrarea cu mai multă seriozitate a regulamentului de ordine interioară de către toți învățătorii și diriginții;
-desfășurarea serviciului pe școală cu mai multă vigilență;
-o monitorizare mai atentă de către diriginți și învățători a absențelor din cataloage;
-invitatea la școală a părinților elevilor care au obținut un număr mai mare de 10 absențe nemotivate pe lună;
-realizarea lunar, pe holul școlii a panoului cu rubrica ,,Clasa cu cea mai bună frecvență” a înregistrat cel mai mare succes (aici au fost atașate fotografiile celei mai conștiincioase clase referitor la frecvența școlară). De remarcat, este faptul că la sfârșitul perioadei de intervenție clasele care au avut cea mai bună frecvență au fost: în luna martie clasa a VII-a, iar în luna aprilie clasa a VIII-a. Ele au fost premiate și felicitate în săptămâna ,,Scoala altfel. Să știi mai multe, să fii mai bun!”
-adaptarea strategiilor didactice la particularitățile individuale ale elevilor și folosirea de metode activ-participative, așa cum arată și Anexa 5 a determinat antrenarea mai atentă a elevilor cu
tendințe de absenteism în cadrul lecțiilor, i-a încurajat și i-a determinat să aibă mai multă încredere în forțele proprii.
Rezultatele acestei intervenții realizate la nivelul unității școlare au determinat la sfâșitul perioadei o îmbunătățirea considerabilă la frecvenței elevilor, mai ales a celor de la clasele a VII-a și a VIII-a, numărul de absențe nemotivate în catalog pe luna aprilie la aceste clase fiind de 0.
Se confirmă astfel ipoteza:
,,Cu cât școala, profesorii (cadrele didactice) utilizează strategii didactice activ-participative și adecvate particularităților individuale ale elevilor, cu atât aceștia (elevii) vor fi mai interesați de disciplinele școlare participând la orele de curs”
B. Rezultatele intervenției în rândul părinților supuși cercetării
1. Încheierea contractelor de colaborare între directorul școlii, diriginții claselor a VII-a și a VIII-ași colectivele de părinți ale acestor clase a condus la:
-o mai mare responsabilizare a părinților;
-îmbunătățirea colaborării între școală și familiile elevilor;
-dezvoltarea la părinți a competențelor educaționale;
-implicarea activă a părinților în activitățile școlare și extrașcolare.
2.Desfășurarea consilierii cu părinții celor 10 elevi a a avut ca rezultate:
-schimbarea atitudinii părinților față de actul instructiv-educativ și față de cadrele didactice din școală;
-îmbunătățirea stilurilor parentale la aceștia prin asimilarea de modalități de disciplinare pozitivă a propriilor copii;
-optimizarea relațiilor dintre aceștia și proprii copii;
-îmbunătățirea comunicării și implicit a colaborării școală-familie.
3.Aplicarea unui focus grup în rândul acestor părinți a scos la iveală o îmbunătățire considerabilă a atitudinii părinților față de școală, o schimbare de mentalitate, care s-a răsfrânt asupra frecvenței bune la școală a propriilor copii.
Se confirmă astfel, ipoteza: ,,Cu cât părinții sunt mai implicați și responsabilizați în activitățile școlare și extrașcolare, cu atît abandonul școlar este înlăturat/diminuat”.
C. Rezultatele intervenției în rândul elevilor supuși cercetării
Verificarea, confirmarea ipotezei conform căreia: ,, Dacă elevii sunt sprijiniți și stimulați de către școală și familie în a avea o atitudine pozitivă față de procesul instructiv-educativ, atunci ei vor avea o frecvență mai bună la orele de curs” reiese din:
1. Desfășurarea ședințelor de consiliere cu cei 10 elevi cu risc crescut de abandon școlar care a avut ca rezultate:
-creșterea motivației acestora față de școală;
-construirea la elevi a unei imagini de sine pozitive prin autocunoaștere și dezvoltarea comunicării pozitive;
-dobândirea la elevi a abilității de expunere emoțională deschisă.
2. În urma analizei produselor activității: desene (Anexa 10 – relațiile cu părinții), compuneri, portofolii; toate realizate în cadrul orelor, sedințelor de consiliere s-a evidențiat acuratețea, corectitudinea în exprimare, bogăția ideilor și creativitatea ceea ce denotă conștiinciozitate, sârguința și dorința de a participa la lecții, schimbarea atitudinii față de familie, față de discipinele de învățământ și școală.
3.Chestionarul aplicat la sfârșitul perioadei de intervenție arată că acești 10 elevi nu
doresc să rămână la statutul actual de elevi de gimnaziu, ei doresc să și-l aprofundeze, deci să frecventeze școala, să urmeze liceul, să aibă o ascensiune în cariera de elev.
4. Studiul de caz și aplicarea programului de intervenție educațională a avut drept rezultat:
-reducerea dificultăților de învățare ale elevului T.L.;
-eliminarea comportamentelor refractare și violente ale elevului;
-integrarea în colectivul de elevi al clasei;
-îmbunătățirea frecvenței școlare a acestuia;
-ameliorarea relațiilor de comunicare cu colegii de clasă.
Acest din urmă punct este evidențiat și de rezultatele obținute prin tehnicile sociometrice aplicate la sfârșitul perioadei de intervențieși care evidențiază existența unor relații preferențiale a multor colegi față de elevul T.L., dar și a unor punți de legătură între toți membrii grupului.
Astfel, rezultatele cercetării pot fi sintetizate în:
creșterea motivației elevilor din grupul țintă față de școală;
întărirea stimei de sine a acestor elevi;
cunoașterea de către acești elevi a beneficiilor pe care le oferă școala;
consolidarea relațiilor copil-părinte;
responsabilizarea părinților prin participarea la activitățile școlare și extrșcolare;
îmbunătățirea colaborării școală-familie;
înlăturarea abandonului școlar.
În concluzie, se poate afirma că ipotezele se confirmă pentru că obiectivele cercetării au fost atinse. Este o reușită importantă pentru școală, deoarece a fost câștigați 10 și în același timp părinții lor, a căror prezență nu se făcuse simțită până acum în cadrul școlii (fie la activitățile școlare, fie la cele extrașcolare).
Dintre dificultățile întâmpinate în realizarea cercetării pot fi amintite:
insuficiența resurselor financiare necesare achiziționării de materiale și mijloace didactice (care să ușureze procesul de desfățurare a activităților, ședințelor de consiliere, atât cele cu elevii, cît și cele cu părinții);
concepțiile părinților (provenin din medii cu nivel de cultură diferit, la începutul perioadei de intervenție aceștia au manifestat mare reticență în a-și schimba concepțiile, dar pe parcursul consilierii s-au produs tranformări și schimbări de atitudini).
III.4. Concluzii și propuneri
Cheia diminuării și înlăturării conduitelor devinte (abandonului școlar) al celor 10 elevi a reprezentat-o cooperarea fructuoasă dintre școală (cadrele didactice, directorul școlii, consilierul practicant, colegii de clasă) – familie (părinții) – societate (asociația părinților din școală). Deși cauzele concrete ale abandonului școlar nu au ținut direct de elevi, societatea zilelelor noastre sacrifică prin lipsa posibilităților materiale ale familei educația copiilor. Este o problemă care s-a extins tot mai mult, mai ales în școlile rurale, dar pe care cu multă înțelegere, cooperare și tact pedagogic o putem învinge. Pentru că viitorul societății stă în calitatea educației acestor mlădițe nevinovate, educație care nu poate fi dobândită decât prin prezența acestora la cursuri.
Revine astfel în sarcina societății și a școlii să depisteze la timp cauzele acestor comportamente deviante și să le diminueze/înlăture prin cele mai eficiente metode.
Desfășurarea acestei cercetări a urmărit consilierea elevilor și a părinților acestora în scopul prevenirii și a rezolvării unor situații de criză cu efect de abandon școlar. De asemenea s-a încercat dezvoltarea competențelor cadrelor didactice din aceasta școală de a lucra în echipă, de a proiecta și folosi planificări strategice (adaptate particularităților de vârstă și individuale ale elevilor), în a identifica factorii care determină apariția absenteismului și abandonului școlar. Activitatea de consiliere desfășurată atât cu elevii, cât și cu părinții a urmărit parcurgerea și atingerea gradată (confirmarea ipotezelor cercetării) a unor etape precum:
autocunoașterea și intercunoașterea membrilor grupului care a condus la stabilirea de relații în cadrul grupurilor claselor a VII-a și a VIII-a;
acceptarea propriei persoane și formarea stimei de sine pozitive la acești elevi;
depistarea cauzelor absenteismului și abandonului școlar a elevilor supuși cercetării;
îmbunatățirea climatului educațional din școală (cadre didactice-elevi-părinți);
colaborarea fructuoasă dintre școală și familiile acestor elevi;
diminuarea/înlăturarea abandonului școlar a celor 10 elevi supuși cercetării.
Dacă la începutul ședințelor de consiliere atât elevii, cât și părinți elevilor s-au dovedit reticenți și timizi în a-și exprima propriile păreri și idei, până la sfârșitul desfășurării intervenției acestia au înregistrat progrese privind creșterea stimei de sine și îmbunătățirea comunicării în grup. Treptat ei au căpătat încredere în forțele proprii, au înțeles că rolul școlii este acela de a-i ajuta să facă saltul spre o viață mai ușoară, că numai integrați în sistemul de învățământ elevii, copiiii vor putea accede spre o carieră de succes. Spre sfârșitul perioadei de intervenție s-a constatat o bună prezență la cursuri a elevilor monitorizați, fapt care a condus și la îmbunătățirea
situației la învățătură a acestora. Un rol semnificativ l-au avut familiile elevilor, care au fost consiliate atât în cadrul orelor de consiliere cu părinții, dar și ori de câte ori a fost necesar. Ei au înțeles să își stimuleze copiii să frecventeze școala, au conștientizat că de ei depinde viitorul copiilor lor.
În concluzie, reușita acestei intervenții se datorează colaborării fructuoase dintre consilierul practicant – elevii cu risc crescut de abandon școlar – cadrele didactice care predau acestor elevi – părinții acestora.
De aceea, susțin cu tărie că fiecare copil trebuie integrat în sistemul de învățământ, urmărit apoi cu atenție de către părinți (familie), școală (cadre didactice, consilieri școlari) și comunitate pentru a i se asigura o frecvență constantă și o atitudine pozitivă față de școală.
Propuneri
Consider că în prevenirea sau rezolvarea cazurilor de abandon școlar trebuie să se aibă în vedere următoarele aspecte:
-intervenție la nivelul comunității
Implicarea factorilor de decizie, autoritățile locale, servicii sociale, ONG-urile firme, în acțiunea de prevenire și combatere a abandonului scolar.
-intervenție la nivelul familiei:
Constituirea unor asociații a părinților cu copii aflați în situația de risc / sau abandon școlar care să vizeze :
consiliere privind cariera;
învățarea unor strategii de găsire a unui loc de muncă;
tehnici de rezolvare a situațiilor de criză ;
strategii de monitorizare și gestionare a traseului educațional al elevului ;
organizarea de târguri de oferte educaționale în scopul informării cu privire la variantele optime de școlarizare pentru elevi;
târguri de job-uri și orientarea părinților spre cursuri de formare în calificările de pe piața forței de muncă.
sprijin financiar sub forma de rechizite, îmbrăcăminte, transport școlar al elevilor din mediul rural în mediul urban;
realizarea de anchete sociale și acordarea de asistență socială dupa caz.
– intervenție la nivel de școală:
Deoarece una dintre cauzele abandonului școlar este constituită de mediul școlar, strategiile de intervenție trebuie să vizeze și școala, în principal calitatea intervenției instructiv-educative,
pertinența conținuturilor în raport cu trebuințele de învățare ale elevilor, relevanța metodelor și stilurilor didactice pentru situațiile cognitive ale elevilor, sistemul de evaluare, etc. Adaptarea școlară presupune asimilarea de către copil a unui rol nou, acela de școlar, rol care presupune respectarea unor norme și reguli cuprinse în cadrul activităților instructiv-educative sub îndrumarea unui personal didactic specializat. Astfel, elevul se subordonează autorității școlare, își asumă simțul responsabilității și al disciplinei și se obișnuiește astfel cu noul rol, cu statutul de școlar. Analizat din perspectiva învățământului formativ-educativ, rolul cadrului didactic în școala contemporană este de a selecta și organiza metodic informația pentru procesul
educativ, de a coopera cu elevii, de a încuraja stilul individual, de a dialoga, de a evalua, de a inova și optimiza activitatea didactică, într-un cuvânt de a ajuta elevul în procesul său de adaptare la activitatea școlară. În toate acestea el poate fi ajutat de către consilierul școlar.
Se confirmă astfel, opinia conform căreia: ,,Prin procesul de consiliere se poate ajunge la o înțelegere mai profundă a gândurilor, a trăirilor emoționale care asigură șansele unui nivel optim de dezvoltare a resurselor personale. Consilierea asigură asistența individului în explorarea și înțelegerea propriei identități, îl sprijină în dezvoltarea unor strategii de rezolvare a problemelor și luare a deciziilor”(Ticușan, M., 2014, 1)
În concluzie, ipotezele acestei cercetări s-au confirmat și au arătat în același timp că în contextul actual, necesitatea întăririi legăturilor dintre școală și familie se impune mai acerb ca
niciodată. Astfel, rezultatele cercetării au arătat că de avantajele acestei colaborări beneficiază atât părinții, cât și cadrele didactice. Beneficiile sunt numeroase, începând cu o mai bună cunoaștere reciprocă și depășirea stereotipurilor și continuând cu identificarea unor interese
comune în beneficiul copiilor, înlăturarea/diminuarea abandonului școlar. Colaborarea a fost benefică pentru școală deoarece ,,Asociația părinților” a venit cu resurse suplimentare care au
susținut rolul educativ al școlii, oferid cadrul pentru o continuă reevaluare, dar și pentru aprofundarea demersurilor începute.
Prin urmare, înlăturarea/diminuarea abandonului școlar nu poate fi posibilă fără o colaborare activă între toți factorii implicați în procesul instructiv-educativ, factori care să urmărească același scop: o mai bună adaptare a elevului, copilului în societate.
,,În consecință, multe dintre manifestările de devianță școlară nu vor putea fi diminuate dacă nu se vor lua măsuri incipiente încă din mediul familial, la nivelul comunității și chiar la nivelul întregii societăți. În plus, colaborarea mai intensă dintre școală, familie și comunitate vor spori eficiența măsurilor de diminuare adoptate atât în școală, cât și în afara acesteia.”
(David, E., 2013, 52)
Bibliografie
Abrudan, Ana, Maria., Jitaru, Alina., (2012). Dezvoltarea copilului de la întrebări și neliniști la sprijin. Pitești: Editura Diana.
Albu, Gabriel. (2008). Comunicarea interpersonală. Iași: Editura Institutul European.
Balan, Bogdan., Boncu, Ștefan., Cosmovici, Andrei., Cocoș, Constantin (coord.)., Cozma, Teodor., Crețu, Carmen., Dafinoiu, Ion., Iacob, Luminița., Moise, Constantin., Momanu, Mariana., Neculau, Adria., Rudică, Tiberiu. (2005). Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice. Iași: Editura Polirom.
Bratu, Nela., Filip, Adriana. (2011). Revista Laboremus. La ce folosește școala. Arad: Editura Fundației Moise Nicoară.
Cauc, Ion., Manu, Beatrice., Pârlea, Daniela., Goran, Laura. (2007). Metodologia cercetării sociologice. București: Editura Fundației România de Mâine.
Cozma, Traian. (2007). Ora de dirigenție în gimnaziu. București: Editura Didactică și Pedagogică.
Cosmovici, Andrei., Iacob, Luminița. (2005). Psihologie școlară. Iași: Editura Polirom.
Costea, Octavia (coord)., Cherchez, Matei., Sarivan, Ligia. (2009). Educația nonformală și informală.Realități și perspective în școala românească. București: Editura Didactică și Pedagogică.
Cucoș, Constantin. (2006). Pedagogie. Iași: Editura Polirom.
David, Eugen., Lazăr, Cornel. (2008). Dimensiuni actuale ale consilierii educaționale. Sibiu: Editura Psihomedia.
David, Eugen. (2013). Devianța școlară.Note de curs-master. Brașov: Universitatea Spiru Haret.
Goleman, Daniel. (2008). Inteligența emoțională. București: Editura Curtea Veche.
Iucu, Romiță. (2006). Managementul clasei de elevi. Iași: Editura Polirom.
Neamțu, Cristina. (2003). Devianța școlară. Iași: Editura Polirom.
Palaghia, Carmen., Miftode, Vasile. (2012). Revista de economie socială. Nr.12. București: Editura Hamgiu.
Pânișoară, Ion, Ovidiu. (2006). Comunicare eficientă. Iași: Editura Polirom.
Radu, Nicolae. (2007). Teste psihologice pentru orientarea în carieră și autocunoaștere. Iași: Editura Polirom.
Rîșnoveanu, Adriana. (2010). Școala-Agent de socializare.Teorii, particularități, practici. București: Editura Universitară.
Șifirneț, Constantin. (2004). Sociologie. București: Editura Comunicare.ro.
Tatu, Cornelia. (2013). Consiliere școlară. Note de curs-master. Brașov: Universitatea Spiru Haret.
Ticușan, Marilena, Evaluarea psihologică în consiliere-Note de curs master, Universitatea Spiru Haret, Brașov, 2014
Tudorică, Roxana. (2007). Managementul educației în context european. București: Editura Meronia.
West Michael (2005). Lucrul în echipă. Iași: Editura Polirom.
ANEXE
Chestionar –elevi
Acest chestionar își propune să facă un sondaj de opinie privitor la cauzele abandonului școlar.
Încercuiește una dintre variantele care ți se potrivește.
1. Genul:
a). masculin;
b). feminin.
2.Cu cine locuiți?
a). cu ambii părinți;
b). cu unul dintre părinți;
c). cu alte rude.
3).Care dintre aceste conduite este cea mai frecventă în familia ta?
a). lipsa banilor;
b). lipsa de comunicare;
c). violența verbală;
d). viloența.
4). Care crezi că este atitudinea părinților tăi față de tine?
a). autoritară;
b). indiferentă;
c). de ajutorare.
5. Care sunt cele mai frecvente motive pentru care absentezi de la școală?
a). problemele familiale;
b). influențele prietenilor;
c). sancțiunile școlare;
d). colegii;
e). notele mici.
Chestionar –părinți
Acest chestionar își propune să facă un sondaj în rândul părinților elevilor cu risc crescut de abandon școlar în scopul găsirii cauzelor acestor conduite deviante.
Vă rugăm să încercuiți varianta de răspuns pe care o considerați corespunzătoare dvs.
1. Când veniți de regulă, la școală?
a). la ședințele cu părinții;
b). rar;
c). numai când sunt probleme;
d). nu vin.
2. Ați fost informat de către școală (diriginte, director) despre oferta educațională a școlii?
a). de cele mai multe ori;
b). frecvent;
c). rareori;
d). niciodată
3). Conducerea școlii stimulează colaborarea dintre cadre didactice și părinți?
a). da;
b). nu;
c). nu știu.
4). Contribuiți la sporirea resurselor materiale și financiare ale școlii?
a). de cele mai multe ori;
b). frecvent;
c). rareori;
d). niciodată.
5. Cât de des verificai carnetul de note al copilului dvs.?
a). de cele mai multe ori;
b). frecvent;
c). rareori;
d). niciodată.
6. Ați dori să participați la activitățile școlare și extrașcolare în perioada imediat următoare?
a). da;
b). poate;
c). nu.
Vă mulțumim pentru timpul acordat!
PROIECT DIDACTIC
Profesor diriginte: Rădulescu Dragoș
Data: 19.03.2015
Clasa : a VIII-a
Obiectul: Dirigenție
Componenta educativă: Cunoașterea psihopedagogică, autocunoașterea în vederea dezvoltării carierei
Tema: “Ce vreau să fiu?”
Competențe generale:
1. Dezvoltarea unei atitudini pozitive față de sine ca persoană unică și valoroasă.
2. Formarea atitudinilor, achiziționarea cunoștințelor și abilităților inter-personale.
3. Dezvoltarea abilităților de utilizare a informațiilor în procesul de învățare.
4. Dobândirea abilităților de explorare și planificare a carierei.
5. Exersarea abilităților de management al unui stil de viață de calitate.
Competențe specifice:
– evaluarea impactului factorilor sociali, culturali, economici și de mediu asupra stilului de viață și dezvoltării carierei;
– analizarea mecanismelor eficiente de adaptare în situații de stres sau criză.
Valori și atitudini:
Respect și încredere în sine și în ceilalți.
Aprecierea unicității fiecăruia.
Receptivitate la emoțiile celorlalți.
Valorizarea relațiilor inter-personale.
Valorificarea critică și selectivă a informațiilor.
Adaptare și deschidere la noi tipuri de învățare.
Motivație și flexibilitate în elaborarea traseului educațional și profesional.
Responsabilitate și ambiție pentru decizii și acțiuni privind cariera.
Interes pentru învățare permanentă într-o lume în schimbare.
Orientare spre o viață de calitate în prezent și în viitor.
Obiective operaționale:
◄ să cunoască informații despre lumea profesiilor trecute și prezente;
◄ să-și dezvolte interesele și aspirațiile în vederea structurării corespunzătoare a motivației sociale specifice lumii muncii;
◄ să-și formeze un sistem de atitudini realiste și valori adecvate față de lumea profesiilor;
◄ să-și cultive sentimentul responsabilității față de sine și față de societate în legătură cu cariera.
Obiective educative:
◄ să-și dezvolte capacitatea de comunicare în cadrul grupului;
◄ să adopte o atitudine conștientă și responsabilă față de problema pusă în discuție.
Metode și procedee: conversația, dezbaterea, problematizarea, discuții de grup.
Forme de organizare: individuală, frontală.
Mijloace de învățământ: fișe individuale, chestionare, caietul de dirigenție.
Bibliografie: – “Dirigenția și consilierea” – ghid metodologic, Ed. “Gheorghe Alexandru”, Craiova, 2004; coordonator Daniela Călugăru;
– “Consiliere și orientare” curs organizat de CCD Dolj, 2006.
SCENARIUL DESFĂȘURĂRII ACTIVITĂȚII DIDACTICE
Anexa A
CHESTIONAR
Enumeră trei dintre calitățile tale (talentat, destoinic, sârgiuncios/harnic, descurcăreț, perseverent, inteligent, cult, generos):
…………………………
…………………………
…………………………
Bifează trei aptitudini pe care le ai:
Știi să cânți
Știi să desenezi
Știi să dansezi frumos
Poți lucra repede și corect sub presiune
Poți lua decizii corecte în scurt timp
Acorzi importanță detaliilor
Încercuiește efortul la care crezi că reziști mai mult:
fizic
intelectual
Scrie meseria pe care ți-ar plăcea/îți dorești s-o practici:
–––––––––––
Enumeră trei calități pe care ar trebui să le aibă cel ce practică meseria pe care ți-ai ales-o tu:
–––––––––
–––––––––
–––––––––
Alege și trei aptitudini pe care ar trebui să le aibă cel ce practică meseria aleasă de tine:
––––––––-
––––––––-
––––––––-
Compară răspunsurile de la 1 și 2 cu cele de la 5 și 6 și bifează varianta corectă:
Pot deveni ce mi-ar plăcea
Nu am calitățile necesare pentru meseria la care m-am gândit (care mi-ar plăcea)
Chestionarul a avut drept obiective operaționale (competențe, valori și atitudini):
Să identifice o serie de meserii și să cunoască detalii despre acestea;
Să conștientizeze sarcinile, responsabilitățile, dar și riscurile fiecărei meserii;
Să înțeleagă și să diferențieze munca fizică de cea intelectuală;
Să exprime opinii personale referitor la ceea ce le-ar plăcea să facă, raportat la ceea ce pot face/au abilități pentru a practica drept meserie.
Chestionar – Alegerea liceului, carierei
Te rugăm să completezi cu atenție acest chestionar, luând în considerare că nu există răspunsuri corecte sau greșite, ci numai sincere sau nesincere.
Așadar, încercuiește răspunsul care ți se potrivește acum în funcție de ceea ce simți și gândești despre cariera ta viitoare. La întrebările cu mai multe răspunsuri alege doar unul singur.
Care este statutul dvs. la momentul de față:
a). elev;
b). student.
2. Genul:
a). masculin;
b). feminin.
Care este zona din care veniți?
a). rural;
b). urban.
4. Ce discipline vă pasionează?
a). socio-umane;
b). reale.
5. Numiți un alt domeniu extrașcolar de care sunteți preocupat(ă)?
…………………………………………………………………………………………………………………
6. Care sunt perspectivele de viitor:
a). rămân la statutul actual;
b). îmi aporfundez statutul.
7. Care este cel mai important lucru pentru dvs. în alegerea liceului:
a). apropierea față de domiciliu;
b). impresiile prietenilor;
c). înclinațiile, aptitudinile.
8. În alegerea carierei, liceului țineți seama de părerea părinților?
a). da;
b). nu.
9. În liceul vizat, urmăresc să îmi formez o carieră în care:
a). îmi place să coordonez și să am responsabilități;
b). îmi place să fiu coordonat făra să am responsabilități majore.
10. Aveți informații despre liceul spre care vă îndreptați?
a). da;
b). nu;
11. Ați cunoscut persoane care au urmat acest liceu?
a). da, direct;
b). da, indirect;
c). nu.
12. De unde ați obținut cele mai multe informații despre viitorul liceu?
a). internet;
b). cărți;
c). persoane apropiate.
13. Consideri că școala a contribuit la orientarea ta școlară și profesională?
a). în mare măsură;
b). în mică măsură;
c). deloc.
14. În vederea orientării școlare și profesionale, propuneți teme pe care ați dori să le discutați cu profesorii dvs.
…………………………………………………………………………………………………………..
TEST SOCIOMETRIC
Care sunt colegii față de care te simți mai apropiat în clasă?
Numește-i în ordinea preferinței:
a).
b).
c).
Care sunt colegii față de care te simți mai îndepărtat în clasă?
a).
b).
c).
Numește trei elevi cu care ai dori să mergi în excursie.
a).
b).
c).
Indică trei dintre colegi cu care nu ai dori să mergi în excursie.
a).
b).
c).
Cu cine ai dori să stai în acceași bancă?
Indică trei nume din clasă pe care le preferi cel mai mult.
a).
b).
c).
Numește trei colegi din clasă cu care nu ai dori să stai în aceeași bancă.
a).
b).
c).
MATRICEA SOCIOMETRICĂ
Diagrama relațiilor interpersonale și poziția elevilor în raporturile cu colegii și cu grupurile informale
,,Relațiile cu părinții”
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Importanta Coordonarii Scoala Familie Pentru Prevenirea Si Diminuarea Deviantei Scolare (ID: 159542)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.