Implicatii ale Jocului Didactic In Dezvoltarea Limbajului la Prescolari

IMPLICAȚII ALE JOCULUI

DIDACTIC ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI LA

PREȘCOLARI

CUPRINS

ARGUMENT

CAPITOLUL I. PRESCOLARITATEA-VÂRSTA JOCULUI

1.1. Limbajul la preșcolari

1.2. Particularități ale vocabularului la vârsta preșcolară

1.3. Limbajul și rolul lui în procesul de descoperire a realității și în stimularea activităților intelectulale

1.4. Dezvoltarea personalității și inventivitatea la vârsta preșcolară

Teorii referitoare la joc

CAPITOLUL II. JOCUL DIDACTIC

2.1. Importanța jocului didactic

2.2.Conținutul și structura jocului didactic

2.3. Funcțiile jocului didactic

2.4. Etapele desfășurării jocului didactic

2.5. Clasificarea jocurilor didactice de educare a limbajului

2.6. Valențe formative și informative ale jocului didactic

CAPITOLUL III. CERCETARE PRIVIND ROLUL COMUNICĂRII VERBALE- ÎN DIRECȚIA ÎMBOGĂȚIRII VOCABULARULUI PREȘCOLARILOR”…

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ARGUMENT

Lucrarea mea de licență se numește “Implicații ale jocului didactic în dezvoltarea limbajului la preșcolari”. Am ales acest subiect pentru că în procesul instructiv-educativ jocul didactic ocupă un rol important în sensul că fortifică energiile intelectuale și fizice, furnizează o motivație stimulatorie, o prezentă necesară în ritmul vieții copilului. Jocul poate folosi scopuri pe care copilul, cel care se joacă, nu le sesizează, dar care sunt inerente jocului; de asemenea, el poate să capete o finalitate pedagogică și un conținut instructiv bine determinat.

În diverse studii și în literatura de specialitate jocul este definit și explicat în moduri foarte variate după cum tot atât de variate sunt și funcțiile și sensurile ce i se atribuie.

După J. Huizinga, jocul este o acțiune specifică, încărcată de sensuri și tensiuni, întotdeauna desfășurată după reguli acceptate de bunăvoie și în afara sferei utilității sau necesitații materiale, însoțită de simțăminte de înălțare și de încordare, de voioșie și de destindere. Cunoaștem din literatura de specialitate că jocul ca activitate didactică specifică, îndeplinește funcții variate: de distracție, de creativitate în conformitate cu vârsta, în final de modelare și formare a personalității copiilor. Totodată încorporate în activitățile didactice, elementele de joc imprimă un caracter mai viu și mai atrăgător, aduc varietate și o stare de bună dispoziție, de veselie, de destindere, prevenind apariția oboselii.(Molan, 2014, p.237).

Față de școală unde învățarea este forma dominantă, în grădinița aceasta este înlocuită cu jocul. Acesta este baza conceperii întregii activități instructiv-educative. Fără joc nu se poate ajunge la o finalitate reală. Jocul este conceput ca mijloc de instruire și educație a copiilor, ca procedeu metodic de realizare a sarcinilor concrete pe care și le propune procesul de învățământ și ca formă de organizare a activității de cunoaștere și de dezvoltare a capacitaților psiho-fizice pe toate planurile. Particularitățile de dezvoltare ale preșcolarilor fac ca prin joc ei să învețe fără a se simți constrânși, obligați, nefiind conștienți ca fac acest lucru.

Trebuie precizat însă că utilizarea prea abundentă a jocurilor prezintă riscul de a transforma procesul de instrucție în joc și prin aceasta de a îndepărta activitatea preșcolară de realitate, mai ales la grupa mare pregătitoare când copiii trebuie obișnuiți cu activitatea școlară. Din această cauză un loc deosebit îl ocupă jocul didactic. El este cel care îmbină elementele distractive cu cele de muncă, de învățare, dar acest lucru se face treptat, ajungându-se la studiu realizat cu seriozitate. Rolul și importanța jocului didactic constă în faptul că el facilitează procesul de asimilare, fixarea și consolidarea cunoștințelor, iar datorită caraceterului său formativ influențează dezvoltarea personalității. (https://www.academia.edu/6611656/Jocul_didactic_si_rolul_lui_formativ)

Valoarea educativă a jocurilor didactice în dezvoltarea limbajului este de necontestat. Ele contribuie fie direct fie indirect la educarea emoțiilor, a sentimentelor morale, a trăsăturilor pozitive de voință și de caracter. Unele jocuri didactice stimulează cinstea, răbdarea, spiritul critic și autocritic, stăpânirea de sine.

Jocul didactic are un rol valoros în închegarea colectivului și în formarea disciplinei conștiente, prin anumite jocuri copii fiind obligați să respecte inițiativa colegilor, să le aprecieze munca și să le recunoască meritele, de asemenea să respecte regulile jocului, să reacționeze în conformitate cu ele, să-și autoregleze propria activitate.

( Tătaru, Glava, Chiș, 2014, p.258.).

Totodată constituie un mijloc și un procedeu deosebit de valoros de acumulare de noi cunoștințe, de echilibrare a procesului de învățare și a activității de joc, putându-se desfășura atât în cadrul activităților libere cât și în cele comune. Este un prilej de a completa unele lacune, de a asimila și de a folosi cunoștințe noi, de a-și dezvolta limbajul sub aspect fonetic, lexical, gramatical.

Prin natura ei, limba presupune un sistem de semne organizate riguros și determinate de scopul suprem al comunicării. Copilul se deprinde cu aceste semne intuitiv, la vârsta când i se formează primele abilități de comunicare.

După cum știm, o achiziție nouă se clădește pe un sistem de cunoștințe și deprinderi sedimentate deja și nu pe un teren gol. Copilul vine deci în grădiniță cu o anumită competență lingvistică, grație a integrării sociale și condiție a dobândirii performanței lingvistice.

Vârsta cuprinsa între trei și șapte ani este vârsta vorbirii. Nu întâmplător ea coincide cu vârsta grădiniței, aceasta fiind cea care dă prima educație organizată. Dar grădinița nu și-ar îndeplini această menire dacă n-ar acorda educării limbajului un loc de frunte în cadrul preocupărilor sale educative. Desigur că vorbirea, privilegiul ființei umane, se naște în chip spontan în sânul grupurilor, în cursul jocurilor. Lipsită de ajutorul grădiniței, ea poate rămâne însă frustă și adesea incorectă, mai cu seamă dacă mediul familial are un aport scăzut în acest domeniu, unde totul se învață prin imitație. (Molan, 2014,p.239).

Grădinița, fiind prima treaptă a procesului de învățământ, are rolul de a-i pregăti pe copii pentru școală, pentru societate. De multe ori învățătorii se plâng că în clasa întâi unii copii nu stăpânesc suficient de bine limbajul ca mod de comunicare și de aceea întâmpină greutăți în însușirea citit-scrisului. De aceea învățământul preșcolar acordă o atenție deosebită dezvoltării capacității de comunicare verbală, căci exprimarea verbală este condiția de bază în formarea, fixarea și diferențierea noțiunilor și în transmiterea informației. Ca urmare, copilul reușește să treacă cu ușurință de la limbajul situativ la folosirea celui contextual.

Activitățile de educare a limbajului fac posibilă cultivarea limbajului oral, accentul punându-se pe comunicare, pe dialogul liber, pe formarea deprinderii de exprimare ordonată a gândirii și de însușire a structurii gramaticale. Asigurarea capacității copiilor de a folosi corect limbajul le da posibilitatea de a se adapta cu ușurință la sarcinile complexe ale învățării în clasa întâi.

Prin lucrarea de față voi încerca să demonstrez dacă și cum contribuie jocul didactic la dezvoltarea cantitativă și calitativă a vocabularului copiilor, dacă se folosesc metodele și strategiile adecvate și dacă, folosind jocul didactic, se consolidează și perfecționează deprinderile de exprimare coerentă și expresivă, corectă din punct de vedere gramatical, adresativă, în dialog și în monolog.

CAPITOLUL I. PREȘCOLARITATEA-VÂRSTA JOCULUI

1.1.LIMBAJUL LA PREȘCOLARI

Este binecunoscut faptul că din punct de vedere al inițiativei de comunicare, limbajul este de două feluri: limbaj activ și limbaj pasiv. Limbajul activ reprezintă limbajul în care apare prezentă o posibilă intenție de comunicare, este procesul de pronunțare a cuvintelor și de fixare a lor în scris. Limbajul pasiv este limbajul în care nu este prezentă intenția de comunicare, ci de recepționare și înțelegere a limbajului celui care ne transmite un mesaj oral sau scris. Limbajul pasiv îl precede pe cel activ și este mai bogat decât acesta. Limbajul activ presupune exersare și cultivare sistematică.

Din punct de vedere al formei de exprimare, limbajul poate fi intern și extern.

Limbajul intern este limbajul care se desfășoară în sfera lăuntrică, mintală. Este vorbirea în gând cu sine însuși și pentru sine. Este asonor, ascuns, este centrat pe înțelesuri , pe idei și imagini, este economic pentru că uzează de prescurtări și condensări. Este foarte rapid, se desfășoară cu o viteză foarte mare, de sute de ori mai mare decât limbajul oral. Limbajul intern îndeplinește funcții de anticipare, de proiectare, de conducere dinlăuntru și de coordonare a limbajului oral și scris.

Limbajul extern este adresat unor destinatari din afară și se realizează în două forme: limbaj oral și limbaj scris. (http://www.asociatia-profesorilor.ro/dezvoltarea-limbajului-la-copilul-prescolar.html).

. Cunoaștem de asemenea că limbajul oral este limbajul vorbit care rezultă din succesiunea selectivă, structurată după reguli logico-gramaticale ale sunetelor articulate. Este forma de bază a limbajului la om, pentru că de la limbajul oral pornesc toate celelalte forme de limbaj.

După specificul comunicării, limbajul oral se realizează în trei variante: solilocviu, monolog și dialog.

Solilocviu este vorbirea cu vocea tare cu noi înșine. Aceasta formă de comunicare se întâlnește la copil până la vârsta de 5 ani și prin ea se exteriorizează intențiile și se consemnează desfășurarea activității curente.

Monologul presupune existența unui destinatar extern care să recepteze fluxul mesajelor fără a replica după fiecare secvență, ci doar la sfârșit.

Dialogul este comunicarea între două persoane, relație în care fiecare partener de dialog este și emițător și receptor. Dialog înseamnă schimb reciproc de mesaje.(https://www.google.ro/?gws_rd=cr&ei=BTlQVaLMLsHCsgHgs4DIDw#q=socioumane.ro%2Fblog%2Fmariuscioara%2Ffiles%2F…%2FM8_Formele_limbajului).

Indicatorii limbajului oral sunt: volumul de cuvinte, fluența, diversitatea vocabularului, rapiditatea, adică frecvența cuvintelor în unitatea de timp-minutul, tempoul care poate să fie regulat sau sincopat,tăria, adică forța pronunției, claritatea dicției, intonația, gradul de melodicitate, timbrul.

Limbajul scris constă în codarea mesajelor orale în formă grafică. Apare mult mai târziu decât limbajul oral.

De evoluția limbajului la copil este strâns legată de evoluția gândirii, din cauză că limbajul impune gândirii exigențele sale culturale, și contribuie, în acest fel, la restructurarea ei. De asemenea amplificarea raporturilor dintre copil și realitatea înconjurătoare și creșterea independenței copilului se răsfrâng direct asupra limbajului său.

De la limbajul situativ specific antepreșcolarității, se trece la limbajul contextual care cunoaște o dezvoltare coerentă, este un limbaj închegat și structurat. Limbajul situativ de la antepreșcolar are forma dialogului cu caracter extrem de concret, pentru că este legat de împrejurimile și situațiile particulare la care participă copilul, pe când limbajul preșcolarului ia înfățișarea monologului, deoarece el povestește ce a văzut, ce a auzit, fără ca ascultătorii să cunoască neapărat situația despre care se vorbește. (http://www.romedic.ro/dezvoltarea-limbajului-la-copilul-prescolar-0P16852).

Aceste două forme de limbaj, situativ și contextual, coexistă pe toată perioada preșcolarității, însă importanța, locul și rolul lor se poate schimba în funcție de sarcinile și condițiile în care are loc comunicarea.

Un alt fenomen specific preșcolarității constă în coexistenta limbajului situativ cu limbajul contextual care se îmbină succesiv dar și apariția unei noi forme de limbaj din limbajul monologat, și anume a limbajului interior.

Procesul de formare a limbajului interior are loc la preșcolar între 3 ani și jumătate și 5 ani și jumătate. Apariția limbajului interior sporește enorm de mult posibilitățile copilului de a-și planifica mintal activitatea, de a și-o regla permanent. Copilul vorbește cu sine și pentru sine mai ales atunci când se afla în situații dificile, problematice.(http://singuracasa.ro/_images/img_asistenta_sociala/pentru_profesionisti/resurse_asistenta_sociala_copil_singur_acasa/abilitati/AAS_Psihologia_dezvoltarii_copilului.pdf,).

Atunci când vorbește cu sine însusi, copilul poate găsi soluții, își poate ordona acțiunile. Limbajul interior are o mare importanță în dezvoltarea intelectuală a copilului, pentru că limbajul interior este mecanismul de bază al gândirii.

De asemenea la preșcolar se dezvoltă foarte mult partea fonetică a limbajului, cu toate că pronunția cuvintelor nu este corectă din cauza unor particularități ale aparatului fonator, ale analizatorului verbo-motor și ale analizatorului auditiv.

1.2.PARTICULARITĂȚI ALE VOCABULARULUI LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ

La vârsta preșcolaraă, copilul intra tot mai mult în contact cu mediul înconjurător și automat are loc o creștere considerabilă a vocabularului.

Conform unor date statistice reiese că la vârsta de trei ani copilul stăpânește circa 1000 de cuvinte, majoritatea fiind substantive și verbe, la vârsta de patru ani numărul cuvintelor se dublează la 2000; la cinci ani numărul cuvintelor din vocabular ajunge la 3000, iar la 6 ani vocabularul ajunge sa conțină 3500 de cuvinte. La această vârstă,unii copii au un vocabular mai sărac în conținut și se exprimă mai greoi, alții deopotrivă au un vocabular mai bogat în conținut și o exprimare corectă și coerentă.(http://www.romedic.ro/dezvoltarea-limbajului-la-copilul-prescolar-0P16852).

Tot la această vârsta de obicei vocabularul pasiv este mai bogat decât cel activ.

Unii copii, deși cunosc multe cuvinte le înțeleg sensul, nu le folosesc în vorbire, pentru că sunt timizi, vorbesc puțin, se exprimă greoi și sunt reținuți când sunt solicitați de către educatoare.

Dificultățile de exprimare care survin odată cu învățarea limbii române la preșcolari, sunt atât de natură fonetică cât și de natură gramaticală, greșeli în folosirea acordului după gen, număr, și caz. De exemplu:, „este multe cărți” în loc de „sunt multe cărți”, în conjugarea verbelor: „să mănâncă cu noi” în loc de „ să mănânce cu noi”, dificultăți în formularea pluralului substantivului „lingure” în loc de „linguri”, înlocuirea genitivului cu dativul: „i-au dat la Maria” în loc de „i-au dat Mariei”.

De asemenea este de remarcat faptul că, cunoașterea copilului diferă de cea a adultului prin simplul motiv că, cu cât copilul este mai mic , cu atât operațiile gândirii , analiza , sinteza , comparația , generalizarea și abstractizarea sunt mai slab dezvoltate.

Posibilitatea de a face aceste operații este mai mică la vârsta de trei ani și ea se dezvoltă progresiv în cadrul vârstei preșcolare.

Educatoarea este cea care trebuie să cunoască bine aceste particularități ale copilului pentru a putea să-și dea seama ce cunoștințe pot fi predate la o anumită vârstă și cum trebuie predate.

În dezvoltarea gândirii copilului un loc funtaș îl are limbajul care este de fapt și de drept un instrument al gândirii. Între limbaj și gândire există o strânsă interdependența și aceea că dezvoltarea gândirii copilului preșcolar nu se poate face fără însușirea limbii.

Cuvântul este important în sensul că fixează conținutul celor percepute de către copil. Mai întâi poate reprezenta pentru copil numai un semnal al unui anumit obiect , al unei anumite relații , acțiuni sau însușiri pe care o denumește , apoi poate capăta prin legarea lui de experiența mereu crescânda a copilului rol de a integra , ceea ce face posibila apariția precoce a operațiilor de generalizare și abstractizare ca de altfel și a tuturor celorlalte operații ale gândirii pe care ele se bazează (analiză, sinteză, comparație).

Rolul limbajului crește în perioada vârstei preșcolare pe măsura ce vocabularul și posibilitățile de comunicare ale copilului cresc și se perfecționează.

Analiza însușirilor obiectelor și ființelor constă în diferențierea lor după diferite criterii. Informații despre formă, culoare, dimensiuni, despre cantități, despre temperatură, despre sunete, despre cantități, despre densitate și despre alte însușiri ale obiectelor , ființelor și fenomenelor din lumea înconjurătoare le căpătam prin percepții.

Forma este însușirea cea mai ușor percepută de către copii, de aceea este prima componentă ce se impune în formarea în mintea preșcolarului a imaginii unui obiect sau ființe. (Neamțu, 2013, p. 31).

Tot autoarea studiului de mai sus consemnează de asemenea faptul că analiza poate fi percepută de copil pe două căi: vizual și haptic (prin apucare)
Percepția vizuală da aspectul de contur, percepția haptică dă informații asupra volumului. Copilul de 3-4 ani privește forma numai ca pe o însușire proprie a obiectului respectiv. El nu operează o generalizare asupra lui.

La vârsta de 4-5 ani copii percep cu ușurința și alte forme în afară celei rotunde , chiar și forme plane , legătura dintre formă și denumire se stabilește mai ușor și este mai trainică la această vârstă.

La vârsta de 5-6 ani , copii încep să o diferențieze de obiect să o privească independent de el , operând astfel o formă elementară de abstractizare și generalizare la nivelul acestei însușiri. În felul acesta ei ajung treptat ca la grupa mare să integreze în categoria „formă” orice nouă formă pe care o va întâlni în viața de zi cu zi.

O altă însușire a obiectelor care reflectată în psihicul copilului constituie o componentă importantă a imaginii pe care și-o formează despre ele, este culoarea.

La grupa mică copii recunosc și pot să distingă în general numai culorile de bază: roșu , galben , verde și mai apoi albastrul și maroul la grupa mijlocie , iar treptat nuanțele lor. Culoarea este privită ca o însușire o obiectului și nu o desprind de acesta. Începând cu grupa mijlocie ei o pot privi separat de obiect ca pe o însușire independentă.

Dimensiunea este componenta dimensională a imaginii formată în timpul percepției , fiind de fapt reflectarea unei relații , este cu atât mai greu de sesizat de către copii cu cât aceștia sunt mai mici. Copii grupei mici înțeleg și exprimă corect numai raporturile gros , subțire , mic, mare și alte raporturi ca: lat – îngust. Spre șase ani se sesizează mai întâi practic și mai târziu exprimă verbal raporturile mare-mijlociu-mic.(http://anatolbasarab.ro/gandirea-ca-proces-psihic-central-2/).

Cantitatea-primele raporturi cantitative și cele mai ușor înțelese de copiii mici sunt: mult, un, doi, iar mai târziu trei și patru.

Reiese că din explicațiile pe care le dăm și menționate cu termenul de „multe”, toate cantitățile care depășesc limita posibilităților de înțelegere a copilului la vârsta și în momentul respectiv vor fi eliminate. Chiar și la grupa mijlocie și mare educatoarea trebuie să releve în timpul percepției elementul cantitativ pentru a ușura înglobarea lui în imagine.

Relațiile spațiale de orientare-reprezentările de orientare spațiale reflectă așezarea în spațiu o obiectelor unele față de altele și a părților unui obiect față de celelalte. Această componentă se include cel mai greu în imagine.

De aceea pe copiii de 3-4 ani nu-i va interesa dacă imaginea pe care o desenează este cu capul în jos. Chiar și la grupa mare se întâlnesc greșeli de orientare.

Astfel pentru a percepe părțile componente ale imaginilor copii vor descompune în mintea lor a un întreg în părțile lui componente. Ex : rădăcina, tulpina, crengi, frunze.

Sinteza părților componente ale întregului și a însușirilor lor este operația prin care noi reunim într-un tot părțile componente și însușirile lor, pe care le-am diferențiat prin analiză.

Pentru a înlesni această operație analitico-științifica educatoarea trebuie să insiste în observarea părților componente.

Comparația – este operația prin care se stabilesc asemănări și deosebiri între două sau mai multe obiecte de diferite puncte de vedere sau după diferite criterii. Copiii de 3-4 ani nu sunt capabili să facă singuri comparații decât într-o formă implicită, pe baza percepției unei însușiri , a unui amănunt sau a unei părți a obiectului care l-a impresionat în mod deosebit.

La 4-5 ani, pot înțelege comparația explicită și pot să o facă în mod conștient și să o exprime verbal. Ex: pot spune fără ajutorul educatoarei – galben ca lămâia etc.

Ei devin capabili să efectueze și operații pe bază de operații de analitico-sintetice putând chiar sa exprime verbal aceste operații.

După multe exerciții de acest fel se formează treptat deprinderea de a efectua comparații sistematice, organizate.

Abstractizarea este desprinderea unei însușiri a obiectelor independent de obiectul însuși.Generalizarea este operația prin care se detașează o însușire proprie unei grupe de obiecte omogene , unei clase întregi de obiecte si fenomene.)

Copiii grupei mici nu fac întotdeauna generalizări pe criterii esențiale, nu operează abstractizări în sensul ca ei nu pot gândi însușirile obiectului independent de acesta. Ex: minge roșie, scaun mare, bilă mică etc.(Petraru ,2011, p. 77).

Începând cu grupa mijlocie și mare, deoarece la această vârstă se dezvoltă posibilitățile copiilor de a opera analiza și sinteza organizate, încep sa facă și generalizări pe baza mai multor însușiri întrunite într-un tot.

Educatoarea are rolul de a-l ajuta pe copil să facă această operație în mod conștient. De asemenea ea trebuie sa-l ajute să dobândească elementele comune esențiale de elementele comune neesențiale, astfel ca ei sa poată face generalizări pe baza de elemente esențiale. În felul acesta ea ii ajută pe copii să-și formeze reprezentări generale și să-și lărgească sfera noțiunilor. Dacă sunt îndrumați în mod corect și sistematic copii pot opera generalizări corecte (în limita cunoștințelor) chiar la grupa mijlocie spre sfârșitul anului și se continuă dezvoltarea acestor posibilități în cadrul grupei mari.

Începând cu grupa mijlocie copiii pot să efectueze și abstractizări în sensul ca ei pot gândi culoarea roșie, forma pătrată, etc. ca elemente separate de obiectele concrete.

La grupa mare gândirea copilului poate fi condusă de către educatoare în așa fel încât copilul să devină capabil să aplice operațiile de abstractizare și generalizare și în alte situații.

În procesul comunicării copiilor cu persoanele din jur, are loc asimilarea rapidă a diferitelor aspecte ale limbii (compoziția fonetică, aspectul semantic, structura gramaticală) apare limbajul contextual, dar acesta coexistă cu cel situativ din perioada antepreșcolară, dar relațiile dintre ele se schimbă, limbajul contextual dobândind un rol tot mai mare pe măsură ce copii se dezvoltă. (Petraru, 2011, p.82.)

Deoarece trăsătura esențială a limbajului situativ constă în caracterul său de comunicație, forma inițială a limbajului este dialogul, această formă de limbaj adresându-se într-o mai mare măsură ascultătorului decât limbajul contextual . Din limbajul extern, monologat, cu timpul se desprinde și se dezvolta limbajul intern.

Procesul de interiorizare a limbajului intervine evident la vârsta de 4-5 ani când se intensifică și funcția sa cognitivă (ca instrument al gândirii, iar pe de alta parte funcția reglatoare – planificarea mentală și reglarea proceselor psihice a conduitei. (Duplea, 2008, p. 48).

În concluzie putem afirma faptul că la vârsta preșcolară și școlară mică, limbajul capăta noi valențe ce îi permite copilului să realizeze relații complexe cu adulții și cu ceilalți copii, să-și organizeze activitatea psihică, să acumuleze informații, să însușească experiență socială.

1.3.ROLUL LIMBAJULUI ÎN PROCESUL DE CUNOAȘTERE A REALITĂȚII ȘI ÎN STIMULAREA ACTIVITĂȚII INTELECTUALE

Oricare ar fi vârsta și profesia fiecăruia, cunoaștem faptul că gradul de stăpânire și folosire a limbii a devenit o trăsătură definitorie a personalității noastre.

Limbajul este definit ca un sistem de semne specific oamenilor alcătuit din sunete articulate care au apărut în procesul muncii concomitent cu gândirea și îndeplinește două funcții: de comunicare interumană și de cunoaștere a lumii reale.(Duplea, 2008, p.55).

A-l opri pe copil să vorbească înseamnă a-l opri să se autorealizeze și implicit să se dezvolte la modul personalizat. În acel moment poate să intervina un blocaj de ordin afectiv si conversațional care poate să îl afecteze pe copil pană la maturitate chiar și după aceea.

Referindu-se la cultivarea limbii, Tudor Vianu spunea: “O greșeala de limbă, nu este numai o încălcare a oricăreia dintre regulile prescrise de gândirea logică, de simțul literar, de civilizație în raporturile sociale, o formalitate incorectă, confuză, improprie sau trivială alcătuiește o abatere de la norma limbii literare, e tot atât, dacă nu mai mult decât forma coruptă de limbă.” (Duplea, 2008, p.55)

Sub aspect fonetic, limbajul prezintă anumite particularități specifice, particularităților de vârstă. La copiii de vârstă preșcolară mică, întâlnim dificultăți mari la consoane datorită faptului că ele au o perceptibilitate auditivă mai mică în comparație cu vocalele. Acestea din urma sunt mai favorizate, având o intensitate sonoră mai mare, o durată mai mare, ceea ce face ca ele sa fie pronunțate mai bine de către copii.

În general, copiii în vârsta de 5 ani pronunță corect anumite sunete (r, s, ș, t, f ), le înlocuiesc cu alte sunete mai ușoare sau le omit din cuvânt.

De o mare importanță în vorbirea copiilor este eliminarea sunetului “r”, indiferent în ce poziție se află în cuvânt (ac-rac; ciorapi-cioapi), de asemenea putem aminti de inversiunea sunetelor: a place-palce, a trage-targe, etc.

Frecvente și variate sunt cazurile la preșcolari, de substituire a sunetelor. Astfel, înlocuiesc pe “j” cu “z” , (cozoc-cojoc); sau pe “s, (sosoni-șoșoni).

Printr-o muncă susținută din partea educatoarei, preșcolarii vor reuși să-și corecteze acele mici greșeli pe care le fac în pronunțarea cuvintelor.

Odată cu trecerea vârstei către grupa mijlocie, încep sa dispară, înlocuirile, inversiunile, omisiunile, ajungând la grupa mare să pronunțe corect în proporție de 100% .Aceste defecte se pot corecta sau lichida complet numai dacă educatoarea are o pronunție și o exprimare impecabilă, mai ales știind că la vârsta preșcolară spiritul de imitație este foarte mare.

Când se încadrează în limite specifice particularităților de vârstă, aceste greșeli de pronunție nu trebuie să ne alarmeze. Numai dacă sesizăm aceste greșeli și la grupa mare, aici se poate vorbi de o întârziere dependentă de aparatul fondator și-n acest caz, apelăm la un logoped sau poate fi vorba de o dezvoltare incorectă a laturii fonetice a limbajului, atunci se pune problema unei munci speciale de îndreptare în grădiniță.

Mulți părinți, comit o mare greșeală utilizând un limbaj infantil cu copiii, îngreunând astfel însușirea pronunției corecte a sunetelor de către copii. Copilului trebuie să i dea prilejul să se exprime liber, deschis, să vină cu inițiative personale, să-și exprime gândurile și sentimentele să-și exerseze expresivitatea verbală. Fără comunicarea verbală , nu sunt posibile cooperarea, acumularea și generalizarea experienței sociale.

Perceperea auditivă a fiecărui sunet din cuvânt , diferențierea de celelalte sunete, analiza compoziției fonetice a cuvintelor, sunt foarte importante pentru însușirea citit-scrisului in școală.

1.4.DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII ȘI CREATIVITATEA LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ.

Jocul constituie o activitate fundamental normativă și dominantă în copilărie. Jucându-se, copilul își satisface nevoia de activitate, de a acționa cu obiecte reale sau imaginare, de a se transpune în diferite roluri și situații care îi apropie de realitățile înconjurătoare.

Pentru copil, aproape orice activitate este joc: „jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieții. Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și în consecință să acționeze”.Tocmai prin joc, el ghicește și anticipează conduitele superioare.

A ne întreba de ce copilul se joacă, înseamnă a ne întreba de ce este copil. Despre un copil nu se poate spune că “el crește” și atât, ci trebuie spus că „el se dezvoltă” prin joc. Astfel, el pune în acțiune toate posibilitățile care decurg din structura sa particulară, traduce în faptă potentele virtuale care apar succesiv la suprafața ființei sale, le asimilează, le dezvoltă, le îmbina și le combină , își coordonează ființa și îi dă vigoare.

(Petraru, 2008, p. 52.)

În copilărie, jocul duce la antrenarea atât a funcțiilor fiziologice cât și a celor psihice. Pornind de la afirmația lui Schiller: “omul nu este întreg decât atunci când se joacă”, putem spune că jocul are la copil rolul pe care munca îl are la adult. Așa cum adultul se simte puternic prin lucrările sale, la fel se simte și copilul prin succesele sale ludice.

Un joc bine pregătit și organizat constituie un mijloc de cunoaștere și familiarizare a elevului cu viața înconjurătoare, deoarece în desfășurarea lui cuprinde sarcini didactice care contribuie la exersarea deprinderilor, la consolidarea cunoștințelor și la valorizarea lor creatoare. Ch. Bihler scria: “Copilul care construiește ceva cu un material învăță să accepte și să îndeplinească o datorie.”

Pe lângă aptitudinea de a se conforma regulilor jocului mai trebuie să existe și voința de a le realiza. Jocul este adesea obositor, chiar istovitor. Astfel departe de a se naște din lene, jocul se naște din voință și muncă.

Este clar că jocul nu exersează numai forța fizică, ci în mare măsură inteligența. El aduce stăpânire de sine fără de care nu poți fi o ființa umană fără a fi cu adevărat om.

În timpul jocului se dezvoltă pasiunea de cunoaștere, curiozitatea și tot jocul oferă un larg câmp de identificare și cultivare timpurie a inclinațiilor native ale copilului și pe baza lor posibilitatea dezvoltării capacitaților și aptitudinilor creatoare. Jocul, chiar în formele lui primare, îl umanizează și-l ajuta să fie armonios dezvoltat din punct de vedere psihofizic. (Molan, 2014, p.244).

În joc, copilul dobândește noi cunoștințe, i se formează variate acțiuni mintale cu importante repercusiuni pentru dezvoltarea percepțiilor memorării, reproducerii voluntare, generalizării și abstractizării.

Prin activitatea de joc se produc schimbări în conținutul și structura proceselor cognitive. Spunem aceasta întrucât jocul este forma de activitate prin care se face trecerea în etape de la acțiunile practice, materiale de joc spre acțiuni mintale. Jocul îi oferă copilului posibilitatea de a reconstrui, de a reproduce într-o forma intuitiv-activă o arie cuprinzătoare din realitatea obiectivă. Aplicând în cadrul jocului cunoștințele lor, copiii tind în același timp să obțină informații necesare desfășurării jocului dezvoltându-se astfel interesul pentru cunoaștere.

În joc se produce dezvoltarea corectă a percepțiilor, reprezentărilor, a imaginației, a gândirii, a limbajului. Venind în contact cu obiectele pe care le folosește, copilul învață să perceapă și să observe variatele lor însușiri.

Jocul este considerat ca una dintre metodele cele mai active, mai eficiente, prin care se obține activizarea maximă a copilului.Ca atare, conținutul instruirii trebuie să se realizeze prin intermediul său. Jocul este pentru copil un important mijloc de cunoaștere directă, de înțelegere a lumii. În joc se exprimă valoarea atitudinii intelectuale în care își au rădăcina toate posibilitățile viitoare de însușire a cunoștințelor. El este privit drept activitatea care formează, modelează inteligența, dar pe de alta parte permite ca reprezentările copilului să se îmbogățească;ele se precizează, se corectează.(http://www.didactic.ro/materiale/27855_jocul-activitate-specific-umanatteorii-despre-joc).

În jocuri, funcțiile limbajului ( de comunicare, de formare a experienței cognitive și a celei de organizare a activității ) sunt amplu exersate, cu o sporită eficiență în planul exprimării logico-afective și în planul gândirii formale.

Pentru ca jocul să dea rezultate optime în toate situațiile arătate, una din condițiile esențiale este buna pregătire a lui.

Oricare ar fi tipul de joc, acesta impune educatoarei respectarea unor cerințe specifice jocului, pregătirea și organizarea clasei pentru joc, explicarea și fixarea regulilor, urmărirea executării lui de către elevi, aprecierea rezultatelor.

În afară de joc, la vârsta preșcolară există și alte modalități de exprimare a copilului : cuvântul, desenul, modelajul, muzica, dansul, sportul etc.

1.5. TEORII DESPRE JOC

În anii copilăriei, jocul este o activitate centrală; odată cu intrarea copilului în școală jocul trece de pe planul prim în al doilea plan, pentru ca la tinerețe să devină o activitate de canalizare și consum de energie, iar la vârstele de muncă devine o activitate reconfortantă..(http://www.didactic.ro/materiale/27855_jocul-activitate-specific-umanatteorii-despre-joc).

Jocul are caracter polivalent, fiind pentru copil și muncă, și artă, și realitate, și fantezie. În acest sens, pedagogul elvețian E. Claparède precizează că „jocul este însăși viața”.

J. Piaget, referindu-se la evoluția jocului, acordă un rol deosebit factorului imitație, în timp ce alți psihologi socotesc de maximă importanță evoluția proceselor de cunoaștere, trecerea de la planul concret al acțiunii la cel abstract.

Jocul este „o asimilare a realului la activitatea proprie, oferindu-i aceste activități alimentația necesară și transformând realul în funcție de multiplele trebuințe ale eului” .

Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de mișcare și de acțiune a copilului; el deschide în fața copilului nu doar universul activității, ci și universul extrem de variat al relațiilor interumane, oferind prilejul de a pătrunde în intimitatea acestora și dezvoltând dorința copilului de a se comporta ca adulții. Prin joc copilul învață să cunoască lumea reală, își dezvoltă și restructurează întreaga viață psihică, dobândește încredere în forțele proprii. (Molan, 2014, p.240).

Conform teoriei biologice, St. Hall asemăna jocul cu o repetare a instinctelor și formelor de viață primitivă, în ordinea cronologică a apariției lor. Acestei teorii i se poate reproșa simplitatea explicației, îngustimea locului pe care-l oferă jocului în evoluția individului.

De pe o poziție, de asemenea biologizantă, Carr K. Groos consideră jocul ca pe un exercițiu pregătitor pentru viața adultului, un mijloc de exersare a predispozițiilor în scopul maturizării, iar H. Spencer și Fr. Schiller elaborează teoria surplusului de energie conform căreia jocul ar fi o modalitate de a cheltui acest surplus. Aceste teorii sunt cu multe inconveniente deoarece Karl Groos identifică jocul copiilor cu cel al animalelor, iar conform teoriei lui H. Spencer nu vom putea răspunde pentru care motiv copilul se joacă și atunci când este obosit.

Teoria lui Edouard Claparède cu privire la joc își are rădăcinile în „teoria exercițiului pregătitor” pentru viața de adult a lui K. Groos. În acest sens, Claparède afirmă că jocul este determinat, pe de o parte, de nevoile copilului, iar pe de altă parte, de gradul dezvoltării sale organice; jocul este un agent de dezvoltare, de expansiune a personalității în devenire.

Jean Chateau vede în joc o activitate fizică sau mintală gratuită, realizată datorită plăcerii pe care o provoacă.

Nu ne putem imagina copilăria fără râsetele și jocurile sale. Sufletul și inteligența devin mari prin joc. Despre un copil nu se poate spune că el crește și atât; trebuie să spunem că el se dezvoltă prin joc. (http://www.didactic.ro/materiale/27855_jocul-activitate-specific-umanatteorii-despre-joc).

Privitor la semnificația psihosocială și pedagogică a jocului, Jan Huizinga spune că jocul este un fenomen de cultură.

Jocul – scrie savantul olandez – este o acțiune sau o activitate efectuată de bună-voie, înăuntrul unor anumite limite stabilite, de timp și de spațiu, și după reguli acceptate de bună-voie, dar absolut obligatorii, având scopul în sine însăși și fiind însoțită de un anumit sentiment de încordare și de bucurie și de ideea că «este altfel» decât în viața obișnuită. (Molan, 2014, p.236).

Pedagogul rus K.D. Ușinschi a definit jocul ca pe o formă de activitate liberă, prin care copilul își poate dezvolta capacitățile creatoare și învață să își cunoască posibilitățile proprii. De asemenea, acesta subliniază rolul mediului social în determinarea conținutului și caracterului jocului.

CAPITOLUL II. JOCUL DIDACTIC

2.1. IMPORTANȚA JOCULUI DIDACTIC

Jocul didactic este un tip de joc prin care educatorul consolidează, precizează și verifică cunoștințele predate copiilor, le îmbogătețește sfera de cunoștințe. Conținutul, sarcina didactică regulile și acțiunile de joc conferă jocului didactic un caracter specific înlesnind rezolvarea problemelor puse copiilor. (Dicționar de pedagogie,1979, p.241).

Jocul didactic rămâne joc numai dacă conține elemente de așteptare, de surpriză, de întrecere, de comunicare reciprocă între copii.

Jocurile didactice exercită o influență deosebită asupra dezvoltării psihice a copiilor. În primul rând, contribuie la dezvoltarea intelectuală: la formarea percepțiilor de culoare, formă, mărime, etc., la educarea spiritului de observație, imaginației creatoare, gândirii, limbajului, memoriei.

Jocul didactic este unul dintre cele mai eficiente pentru dezvoltarea vorbirii și a gândirii logice a preșcolarilor. Eficiența jocului didactic în raport cu celălalte mijloace practicate în grădinița de copii este cu atât mai mare cu cât realizăm o concordanță perfectă între procesul de cunoaștere a mediului înconjurător, procesul de învățare și acțiunea de joc, atât de atracative pentru preșcolar. În acest fel procesul asimilării și adâncirii cunoștințelor este adaptat la cerințele și specificul vârstei preșcolare. (Tătaru, Glava, Chiș, 2014, p.257).

Prin intermediul jocului didactic se fixează, se precizează și se activează vocabularul copiilor, fiind o metodă eficace în corectarea pronunției și însușirea unor construcții gramaticale. Eficiența jocurilor didactice în dezvoltarea vorbirii depinde, în mare măsura, de modul în care educatoarea știe să selecteze jocul în raport cu situația concretă existentă în grupa de copii. Educatoarea trebuie sa cunoască foarte bine copiii sub nivelul raportului atins în dezvoltarea limbajului, precum și sub aspectul defectelor de vorbire.

Numeroase jocuri didactice organizează procesul perceperii analitico-sintetice, a însușirii caracteristice ale obiectelor. Situațiile concrete ale jocurilor solicită copilului alegerea obiectelor după culoare, mărime, formă și găsirea asemănărilor dintre ele. De exemplu, în desfășurarea jocurilor cu loto, mozaic, domino, copilul analizează obiectele, diferențiază corect formele geometrice, culorile principale și complementare. Odată cu acestea el învăța și denumirea lor.

Percepția spațială se dezvoltă mai ales prin jocurile în care copilul așează la un loc figurile sau construiește ceva. Pe aceasta cale se familiarizează cu raporturile spațiale dintre obiecte: sus-jos, față-spate, aproape-departe etc. Prin alte jocuri învăța sa cunoască formele și dimensiunile obiectelor( rotund, oval, pătrat etc.).Comparând obiectele după dimensiuni, învăța sa cunoască lungimea( lung, scurt), înălțimea( înalt-scund), mărimea(mare-mijlociu-mic), grosimea( gros-subțire). (Mitu, Antonovici, 2005, p.17).

Multe jocuri contribuie la îmbogățirea vocabularului și la activizarea vorbirii. Astfel este încurajată folosirea unor jocuri prin care copiii memorează denumirea obiectelor și acțiunilor și își precizează înțelesul cuvintelor. Este important ca în memoria copiilor să fie fixată o semnificație a cuvintelor care să fie asociată cu acțiunile jocului. Numai în felul acesta sensul cuvintelor se reține mai bine.

Cu ajutorul acestor jocuri copii își formează deprinderea unei vorbiri gramaticale corecte. De exemplu, deprinderea de a completa o propoziție din care lipsește subiectul, predicatul sau complementul precum și de a respecta acordul dintre subiect și predicat.

. Ele contribuie totodată la realizarea sarcinilor educației moral-civice a copiilor dintre care putem aminti dezvoltarea stăpânirii de sine, a autocontrolului, a spiritului de independență, a disciplinei conștiente, a perseverenței, sociabilității, precum și a multor alte calități și trăsături incipiente de caracter.

Multe din jocurile didactice ajută la dezvoltarea spiritului de independență. Din această categorie fac parte jocurile de tip domino, loto etc.

Pe măsura ce copilul devine stăpân pe aceste jocuri, el este în stare să acționeze și în mod independent. Acest fapt are mare importanță în pregătirea copilului pentru școală, unde începe munca individuală și independentă.

Valoarea educativă a jocurilor didactice constă și în dezvoltarea spiritului colectiv, a relațiilor interpersonale corecte între copii. Respectarea regulilor jocului educă la copii simțul răspunderii, onestitatea, solidaritatea. Copiii învață să se ajute unii pe alții, să se bucure de succesele colegilor, să aprecieze și să recunoască nepărtinitor succesele altora. (Mitu, Antonovici, 2005, P.17).

Jocurile didactice exercită o influență pozitivă nu numai asupra laturii intelectuale, ci asupra întregii personalități a copilului.

Jocul didactic constituie un mijloc valoros de instruire și educare a copiilor de vârstă preșcolară, deoarece rezolvă într-o formă cu totul adecvată vârstei, sarcini instructive complexe, programate în grădiniță.

Eficiența lor în raport cu alte mijloace este cu atât mai mare cu cât se realizează o concordanță perfectă între procesul de cunoaștere a mediului înconjurător, procesul de învățare și acțiunea de joc, atât de distractive pentru preșcolari. În felul acesta procesul asimilării și adâncirii cunoștințelor este adaptat la cerințele și specificul vârstei preșcolare. (Tătaru, Glava, Chiș, 2014, p.258).

Prin introducerea și folosirea jocului didactic ca mijloc de bază în cunoașterea mediului înconjurător și în dezvoltarea vorbirii se realizează una dintre cele mai importante cerințe ale educației preșcolare, aceea de a-î învăța pe copii destul de multe lucruri însă nu prin metode școlărești, ci sub forma de joc.

2.2 CONȚINUTUL ȘI STRUCTURA JOCULUI DIDACTIC

Conținutul jocului reprezintă cunoștințele în majoritate asimilate anterior, în grade diferite, în funcție de acestea jocul având menirea de a le consolida și de a le verifica. Există totuși unele jocuri care permit achiziționarea unor cunoștințe noi, cunoștințe referitoare la culori, relații dimensionale, la orientarea în spațiu și timp.

Conținutul jocului didctic are tematică variată:

1. Omul și viața socială:

înfățișare

activitate în familie și în societate

comportamente

obiecte de îmbrăcăminte

obiecte de toaletă

jucării

alimente

profesii

2. Natura:

anotimpuri

fenomene ale naturii

animale

plante

3. Limbajul:

aspect fonetic

lexic

structură gramaicală

4. Exersarea capacităților și a proceselor psihice:

atenție

memorie

gândire

Jocul didactic poate fi organizat ca activitate obligatorie sau ca metodă în structura unei activități. Ca activitate de învățare jocul didactic necesită o proiectare judicioasă într-o succesiune de activități care asigură însușirea cunoștințelor ce vizează conținutul jocului de asemenea cunoașterea lui sub toate aspectele precum și procurarea și confecționarea materialului didactic adecvat. (Molan, 2014, p.242).

Selectarea jocului se realizează în funcție de obiectivele propuse și de caracteristicile grupei de copii. În concordanță cu acestea, trebuie ales materialul didactic. Orice material didactic trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

accesibilitate

adecvare la conținutul jocului

simplitate

claritate

atractivitate

vizibilitate din orice poziție

valoare artistică

Structura jocului didactic cuprinde mai multe etape:

1. Organizarea jocului presupune asigurarea unui cadru adecvat desfășurării activității, pregătirea și antrenarea copiilor.

2. Desfășurarea jocului conține o succesiune de secvențe în care este prezentat jocul, se realizează familiarizarea copilor cu jocul, și antrenarea lor la o participare activă, efectivă. Jocul se însușește pe măsura desfășurării lui.

Introducerea în activitate constă în captarea atenției copiilor printr-un element de surpriză, o noutate, un scurt dialog atractiv, amuzant, o jucărie. Enunțarea titlului jocului si a unor obiective orientează copiii în specificul acestei activități didactice. (Mitu, Atonovici, 2005, p.19).

Familiarizarea copiilor ci jocul are ca obiective:

-trezirea interesului pentru joc, pentru tema jocului

-ceearea unei atmosfere relaxante,de bună dispoziție, favorabilă performanțelor

-prezentarea și intuirea materialului didactic

-prezentarea și înțelegerea sarcinilor didactice și a regulilor jocului, condiție de bază pentru buna desfășurare a jocului și pentru realizarea obiectivelor operaționale.

Etapa principală a jocului este desfășurarea propriu-zisă a acestuia. Desfășurarea jocului și performanțele copiilor relevă gradul de înțelegere a jocului, nivelul însușirii cunoștințelor implicate în conținutul jocului, capacitatea intelectuală și abilitățile motrice ale copiilor. Educatoarea trebuie să urmărească :

gradul de îndeplinire a acțiunilor în succesiunea normală

gradul de respectare a regulilor

rezolvarea rapidă și corectă a sarcinilor didactice

activizarea tuturor copiilor după posibilitățile lor

îmbinarea elementelor de joc cu sarcinile didactice

stimularea spiritului de independență al copiilor

asigurarea unui ritm vioi bazat pe un interes constant, pe o atmosferă relaxantă

antrenarea unor copii la conducerea jocului.

Eficientizarea jocului didactic necesită conceperea a una două variante adică:

introducerea unor elemente noi de joc

complicarea jocului prin sarcini didactice mai complexe, cu un grad mai mare de dificultate

prezentarea unor materiale didactice suplimentare

introducerea unor reguli noi

organizarea unei întreceri

utilizarea fișelor de muncă independente.

Ca modalitate de asigurare a întrecerii adecvate a jocului se practică jocul de probă, o desfășurare dirijată a jocului, însoțită de explicații și indicații.

3.Încheierea jocului didactic. În această etapă se rezolvă unele sarcini didactice de sinteză, se reproduce sau se audiază un text literar sau un cantec. Se pot îndepini acțiuni impuse de teamă, de exemplu închiderea magazinului, plecarea sau întoarcerea dintr-o excursie, dintr-o expoziție, de la teatru, etc.

Se fac aprecieri frontale și individuale, se stabilesc câștigătorii, care vor fi recompensați prin aplauze sau surprize, premii. Se poate desfășura un joc liber al copiilor cu jucăriile folosite sau se execută mișcări imitative cu sau fără jucării, se reproduc onomatopee etc.

Devine tot mai evidentă necesitatea organizării și desfășurării jocurilor cu conținut și cu sarcini interdisciplinare. Acestea accentuează latura formativă și educativă a jocului didactic, sporesc atractivitatea și facilitează antrenarea proceselor psihice.

2.3 FUNCȚIILE JOCULUI DIDACTIC

Fiecare joc îndeplinește anumite funcții care se reflectă asupra copilului care se joacă, dar și asupra celui care coordoneaza sau doar supraveghează acțiunile copilului. Funcțiile jocului sunt următoarele(***Răduț-Tarciu, 2013):

1. Funcția cognitivă, informativă. Prin joc copilul acumulează noi cunoștințe și își formează deprinderi, priceperi și obișnuințe.

2. Funcția stimulativ-motrică (motorie). Orice joc stimulează dezvoltarea motorie a copilului. Chiar dacă jocurile îi solicită fizic pe copii, la sfârșitul acestora, copiii nu resimt oboseala, vrând să își reia activitatea.

3. Funcția formativ-educativă Jocul contribuie la perfecționarea funcțiilor cognitive ale copilului, la dezvoltarea afectivă, precum și la dezvoltarea unor aptitudini.

4. Funcția socială Pentru copil, jocul reprezintă prima formă de activitate fundamentală cu care el intră în contact.

5. Funcția de echilibrare-tonificare Un interes, unele trăsături de personalitate, de caracter, atât de elocvente în timpul alegerii și desfășurării anumitor jocuri, pot servi ca funcție de echilibrare-tonificare sau ca funcție de sprijin în modificarea atitudinii celui care se joacă față de anumite microstructuri ale realității sociale (familia, grădinița, școala, obiectul de studiu, sau altele) și, implicit, în crearea condiției pozitive de accesibilitate pentru orice acțiune cu rol formativ.

6. Functia terapeutică Jocul reprezintă o terapie plăcută și prin urmare, determină obținerea de rezultate pozitive și durabile, deopotrivă.

7. Funcția catharctică (de curățire, de purificare) În Metodica activităților de educare a limbajului în învățământul preșcolar, (Mitu și Antonovici,2005, p.22), sunt redate următoarele funcții ale jocului stabilite de Jean Piaget: Funcția de adaptare; Funcția formativă și informativă; Funcția de descărcare energetică și de rezolvare a conflictelor afective; Funcția de socializare. În raport cu etapa de dezvoltare și cu contribuția asupra evoluției și integrării sociale, au fost constatate următoarele funcții ale jocului (Lupu, Niculescu, 2007, p.43): 1. Funcțiile principale; 2. Funcțiile secundare; 3. Funcțiile marginale.

2.4. ETAPELE DESFĂȘURĂRII JOCULUI DIDACTIC

Organizarea rațională a unui joc didactic în grădinița de copii, exercită o influență prielnică ritmului de desfășurare a acestuia. Un alt beneficiu constă în realizarea cu succes a scopului propus. În genere, un joc didactic înglobează în structura sa o serie de momente:

Introducerea în joc;

Anunțarea titlului jocului și a obiectivelor;

Prezentarea și intuirea materialului;

Explicarea și demonstrarea regulilor jocului;

Desfășurarea jocului de probă în vederea fixării regulilor;

Executarea jocului de către copii;

Complicarea jocului;

Evaluarea (inclusiv a conduitei)

2.5. CLASIFICAREA JOCURILOR DIDACTICE DE EDUCARE A LIMBAJULUI

Clasificarea jocurilor didactice se poate face după două categorii, în funcție de conținut și material didactic. În conformitate cu aceste criterii se întâlnesc mai multe feluri de jocuri didactice:

După conținut, jocurile didactice se clasifică în:

Jocuri didactice pentru educarea limbajului ( Cu ce sunet încep cuvântul?, Eu spun una, tu spui mai multe, Răspunde repede și bine).

Jocuri didactice pentru cunoașterea mediului înconjurător ( Anotimpurile, Unde s-a oprit roata, Cu ce călătorim ).

Jocuri didactice pentru numărat și socotit ( Jocul numerelor, După mine cine vine?, Găsește aceeași culoare). (Mitu, Antonovici, 2005, p.17).

La baza acestei clasificări stă principiul dezvoltării proceselor psihice a copiilor: dezvoltarea percepțiilor și reprezentărilor de formă, mărime, culoare, spațiu timp; îmbogățirea vocabularului, însușirea sistemului fonetic al limbii materne, însușirea structurii gramaticale, etc.

După materialul didactic folosit pentru jocuri, indiferent de natura conținutului lor, ele se împart în două grupe mari cu subdiviziunile respective:

1.Jocuri didactice cu material:

jocuri cu material didactic ( jocuri didactice, jocuri de masă)

jocuri cu material ajutător, diferite obiecte și jucării ( obiecte din natura, obiecte de uz zilnic)

jocuri cu interpretarea unor povesti și lecturi precum și jocuri numărătoare, folosindu-se jucării corespunzătoare.

2. Jocuri didactice fără material didactic sau jocuri orale

ghicitori ( fără ilustrații)

jocuri cu alcătuire de propoziții și fraze

jocuri de citire labială

jocuri de compunere de povești

Clasificarea jocurilor după cele două criterii este mai mult sau mai puțin convențională. Astfel, unele jocuri clasificate după criteriul conținutului se realizează cu sau fără material didactic. De exemplu, pentru dezvoltarea limbajului copiilor se pot folosi cu succes atât jocuri cu material cât și jocuri orale. De asemenea, jocurile clasificate după criteriul materialului didactic urmăresc prin scopul lor educativ realizarea aceluiași obiectiv ca și jocurile după criteriul conținutului.

Jocurile didactice de educare a limbajului pot fi grupate în:

jocuri didactice pentru formarea și exersarea unei pronunții corecte și dezvoltarea auzului fonematic.

jocuri didactice pentru îmbogățirea vocabularului activ și pasiv al copiilor

jocuri didactice prin care se exersează structurile gramaticale

jocuri didactice care contribuie la dezvoltarea expresivității vorbirii copiilor.(Tătaru, Glava, Chiș, 2014, p.259-260).

Jocurile didactice pentru formarea și exersarea pronunției corecte și dezvoltarea auzului fonematic au ca scop pronunția corectă a sunetelor limbii materne și, în special a consoanelor. La grupa mică avem următoarele exemple: „Cu ce ne jucăm?”, „Ghici cine este?”, „Căsuța fermecată” „Ce se aude?”, „Ploaia și tunetul” etc. La grupa mijlocie: „Am spus bine n-am spus bine”, „Să vorbim corect”, „Cine vorbește?”, „Ce se aude?”. La grupa mare: „Ce știi despre mine?”, “Să vorbim corect”, “Cine vorbește?.

Jocurile didactice care contribuie la determinarea și la îmbogățirea vocabularului duc la îmbogățirea vocabularului activ și pasiv al copiilor cu substantive care denumesc obiecte de uz personal, cu adjective, cu adverbe de timp, loc mod, pronume personal de politețe, posesiv, demonstrativ, cu verbe. La grupa mică: “Cand facem așa?”, “Cu ce construim?”, “Un dar pentru cei dragi”, “Să servim păpușa”. La grupa mijlocie: “Este ziua mea”, “Să facem o poveste”, “Spune cum este?”, “Povestea anotimpurilor”. La grupa mare: “ Ce lipsește?”, “Eroii îndrăgiți”, “Ce știm despre faptele eroilor îndrăgiți?”

Jocurile didactice de exersare a structurilor gramaticale și formare a deprinderilor de vorbire dialogată și monologată contribuie la exprimarea copilului în propoziții simple și dezvoltate, în fraze scurte, la utilizarea corectă a acordului între gen și număr, a substantivului cu predicatul, utilizarea corectă a genitivului, dativului. La grupa mică putem exemplifica: “Cine a primit mingea?”, “Te rog să-mi spui”, “Cu ce ne jucăm?”, “Pentru cine am așezat masa?”. La grupa mijlocie: “Eu spun una tu spui multe”, “Ce știi despre?”, “A cui este jucăria?”, “La spectacol”.

Jocurile didactice care contribuie la dezvoltarea expresivității vorbirii copiilor: La grupa mică: “Ghici ce face mama?”, “Unde este ursulețul?”, “Caută-ți casa!”. La grupa mijlocie: “Ghici ce face?”, “ Care este culoarea ta?”, “Cum este?”, “La florărie”. La grupa mare: “Roata timpului”, “De-a aprozarul”, “După mine cine vine?”.

Sfera de utilizare a jocului didactic este foarte mare deoarece el poate fi practicat în diferite momente din programul zilei, putând fi extins chiar și în viața de familie a copilului.Jocul didactic este creat de pedagog. Specificul lui constă în faptul că îi este subordonat, în sensul că intra în fondul mijloacelor sale pedagogice, este însușit treptat de către copii și poate deveni apoi conținutul activităților individuale. Comparat cu celelalte jocuri cu subiect și cu reguli stabilite de educatoare, jocul didactic se deosebește prin conținutul pe care-l dezvăluie și prin faptul că accentul cade pe rezolvarea sarcinilor educației intelectuale, respectiv pe cunoașterea mediului înconjurător, pe dezvoltarea facultăților intelectuale, pe dezvoltarea vorbirii sau formarea reprezentărilor matematice.

(http://www.didactic.ro/materiale/27855_jocul-activitate-specific-umanatteorii-despre-joc)

Între mijloacele instructiv-educative, jocul didactic ocupă locul cel mai important prin influența pe care o exercită asupra celor mai profunde laturi ale personalității copilului prin rolul său în formarea unei gândiri corecte. În determinarea jocului didactic problema care se ridică constă în determinarea parților sale componente, a trăsăturilor sale caracteristice, prin care își menține esența sa de joc și în același timp specificul său de activitate didactică. Pedagogia preșcolară fundamentează bazele teoretice ale jocului didactic, ocupându-se de:

conținutul jocului

sarcina didactica

acțiunea si elementele de joc

regulile jocului

Esența și specificul jocului didactic constau în întrepătrunderea și interacțiunea acestor componente, cât și în echilibru dintre sarcina didactică și acțiunea de joc. Ponderea mai mică sau mai mare a uneia dintre aceste două componente poate duce la detunarea jocului, la schimbarea profilului său.

În vederea atingerii obiectivelor propuse, jocul didactic trebuie să îmbine elementele surpriză cu cele de așteptare. Jocul didactic poate fi folosit la toate grupele și în cadrul diferitelor activități. Pentru a influenta dezvoltarea copiilor prin intermediul jocului didactic este necesar să ținem seama de particularitățile de vârstă a copiilor la cele trei grupe preșcolare. În același timp este necesar ca sarcina didactică să fie complicată gradat pentru a nu întârzia sau stagna dezvoltarea copiilor.

Jocul didactic este activitatea cea mai firească, care corespunde cerințelor de dezvoltare a copilului, tendințelor lui de a fi în contact cu adultul ți cu alți copii, de a percepe activ, de a înțelege oglinda lumii înconjurătoare, dorinței lui de a-și exprima gândurile.

2.6. VALENȚE FORMATIVE ȘI INFORMATIVE ALE JOCULUI DIDACTIC

Rolul și locul jocului didactic în sistemul mijloacelor educative a fost și este recunoscut de către marea majoritate a pedagogilor lumii.

Prin urmare, jocul este activitatea dominantă a copilului. Formele de manifestare ale jocului și funcțiile sale, diferă de la o perioadă de vârstă la alta. Dacă în perioada copilăriei jocul îndeplinește funcții cognitive sau formativ educative, mai târziu, funcțiile sale devin recreere și reconfortare fizică și psihică. Jocurile didactice au drept scop sporirea interesului pentru activitatea respectivă, prin utilizarea unor elemente distractive, caracteristice jocului care facilitează atingerea scopului formativ-educativ urmărit și împreună cu celelalte activități obligatorii exercită o puternică influență formativ-educativă asupra copilului în vederea pregătirii lui pentru școală. (http://www.scritub.com/gradinita/JOCUL-DIDACTIC-IN-PROCESUL-INS45174.php).

Prin introducerea și folosirea jocului didactic ca modalitate de dezvoltare a vorbirii la preșcolari, se realizează una dintre cele mai importante sarcini ale educației preșcolare, aceea de a-i învăța pe copii destul de multe lucruri însa nu prin metode școlărești ci, sub forma de joc.

Prin aceste forme de joc se dezvolta percepția, orientarea în spațiu, capacitatea de a distinge culorile, formele etc.

Eficiența învățământului preșcolar este mai ridicată dacă educatoarea se sprijină pe joc pe un aspect de bază al activității copiilor în vârsta de la 3 la 6 ani, dacă acesta creează condiții de trecere de la joc la instrucție.

Jocul didactic contribuie la dezvoltarea psihică a copilului, stimulând funcțiile intelectuale prin intermediul cărora se realizează cunoașterea realității. Prin jocul didactic se dezvoltă spiritul de observație, imaginația creatoare, memoria.

Prin jocul didactic se stimulează și modelează procesele afective.

El învață să reacționeze sincer, pozitiv față de ceea ce este bun, frumos, moral și negativ față de ceea ce este urat, rău, imoral.

Jocul este un bun prilej de pregătire psihologică a copilului și care-i dă posibilitatea de a avea preocupări variate sub aspectul conținutului. Educatoarea are menirea de a stabili conținutul informațional și lexical, alegând jocul cel mai adecvat ca mijloc și procedeu de influențare a dezvoltării vorbirii.

Caracterul formativ al jocului este cu atât mai evident cu cât prin intermediul său copilul asimilează nu numai caracteristicile modelelor, ci și felul relațiilor acestora cu mediul social în care trăiește. Jocul îl obișnuiește pe copil să trăiască și să acționeze într-un grup mai mic sau mai mare. El își îmbogățește viața personală prin relațiile pe care le stabilește cu ceilalți copii, prin prieteniile pe care le leagă, deoarece are posibilitatea să facă schimb nu numai de sentimente, cunoștințe, ci și de experiență socială.

Jocul dă posibilitatea formării unor relații corecte în cadrul societății infantile și pune bazele relațiilor caracteristice societății adulților spre care tinde întreaga activitate de educație.

CAPITOLUL III. CERCETARE PRIVIND ROLUL COMUNICĂRII VERBALE- ÎN DIRECȚIA ÎMBOGĂȚIRII VOCABULARULUI PREȘCOLARILOR”

III.1. SCOPUL CERCETĂRII

Învățământul preșcolar, ca prima treaptă de învățământ, are ca obiectiv major pregătirea copilului pentru școală. Aici copilul începe sa fie educat de la primele sale confruntări cu necunoscutul, satisfăcându-și curiozitatea și repetatele întrebări “cum” și “de ce”.

Preșcolarul este obiectul unor influențe complexe și bine organizate, grădinița având o contribuție fundamentală în dezvoltarea psiho-fiziologică și înlesnind oarecum și la adaptarea copilului la regimul de viață și instruire din cadrul colectivității .

Odată intrat în școală , copilul care a frecventat grădinița va poseda un bogat volum de cunoștințe despre mediul înconjurător dar și capacitatea de comunicare dezvoltată din punct de vedere fonetic, lexical și gramatical. Aceasta îl va ajuta să-și exprime gândurile, nevoile, bucuriile.

Pregătirea lor pentru școală se realizează printr-o serie de activități specifice învățământului preșcolar, un rol primordial avându-l „jocul”.

Jocul este pentru copii activitatea cea mai atractivă prin care se lărgește orizontul copiilor cu cunoștințe noi, care îl vor ajuta să se orienteze mai ușor în realizarea propriilor lui trebuințe. (Curriculum Național pentru învatământul preșcolar).

Acesta din urmă are o importanță deosebită în dezvoltarea gândirii copilului preșcolar iar acest aspect nu trebuie neglijat, întrucât a nu ține cont de acest parametru înseamnă a lăsa goluri de la început în intelectul viitorului școlar, goluri ce cu greu vor putea fi înlăturate ulterior.

Un rol important în dezvoltarea gândirii copilului îl are limbajul, care constituie un instrument al gândirii. Între limbaj și gândire există o strânsă interdependență.

Dezvoltarea gândirii copilului preșcolar nu se poate face fără însușirea limbii de către aceștia. Nu este suficient ca preșcolarii să pronunțe numai cuvintele, fără să le cunoască sensul pentru că le vor folosi greșit în diferite contexte, iar gândirea lor nu va avea o desfășurare corectă.

Însușirea vocabularului și a structurii gramaticale este numai un punct de plecare pentru a-și forma deprinderea de a se exprima și comunica cu educatoarea cât și cu ceilalți copii.

Cercetarea de față este un studiu exploratoriu, ce are ca scop identificarea și precizarea locului și rolului jocului didactic în stimularea comunicării orale a preșcolarilor, ca formă de activitate în grădiniță și ca metodă de predare-învățare-evaluare, găsirea și evidențierea celor mai eficiente strategii didactice de valorificare a valențelor instructiv-formative ale jocului didactic de educare a limbajului.

III.2. IPOTEZA CERCETĂRII

Utilizarea activă din Domeniul Limbă și Comunicare și din Domeniul Om și Societate a jocului didactic conduce la dezvoltarea abilităților de comunicare orală a peșcolarilor.

III.3. VARIABILELE CERCETĂRII

Studiul de față reliefează două categorii de variabile. Variabila independentă exprimată de jocul didactic considerat activitate de bază în stimularea comunicării la preșcolari.Variabila dependentă este exprimată de formarea capacităților de comunicare a preșcolarilor, creșterea motivației și îmbunătățirea rezultatelor preșcolarilor.

III.4. OBIECTIVELE CERCETĂRII

Ca orice strategie, strategia cercetării pedagogice se subordonează unor intenționalități/ finalități, respectiv unor obiective formulate operațional. Obiectivele cercetării de față sunt:

evaluarea obiectivă a cunoștințelor, capacităților proceselor cognitive, priceperilor, deprinderilor, abilităților de comunicare dobândite de preșcolari până la debutul grupei pregătitoare;

înregistrarea, compararea și interpretarea rezultatelor obținute la probele inițiale, formative și sumative, urmărind evidențierea progresului realizat de preșcolari;

utilizarea la grupul experimental, în mod constant, a unor strategii variate, atractive, bazate pe jocul didactic, ca factor determinant al dezvoltării capacităților de comunicare la preșcolari, reflectate în progresul și îmbunătățirea performanțelor acestora;

valorificarea rezultatelor cercetării în vederea eficientizării demersurilor didactice ulterioare.

3.5. COORDONATELE CERCETARII

3.5.1. EȘANTIONUL DE SUBIECȚI

Subiectii investigatiei vor fi preșcolarii grupei mari din cadrul Gradiniței cu program prelungit Baciu, cu un efectiv de 20 copii.

3.5.2. EȘANTIONUL DE CONȚINUT

Din gama variată de jocuri practicate în gradiniță, jocurile didactice constituie una dintre cele mai eficiente forme de muncă cu preșcolarii.

Fiind o activitate atractivă și accesibilă, îmbinând elementul distractiv cu cel instructiv, jocul didactic oferă copiilor posibilitatea să-și formeze anumite noțiuni, să-și însușească treptat formele structucturii gramaticale ale limbii; pornind de la propoziții scurte și simple în care se exersează acordul între subiect și predicat la forma singulară, se ajunge la propozitii care presupun raporturi gramaticale mai complicate și la elaborarea unor raporturi logice între noțiuni. (http://www.scritub.com/gradinita/JOCUL-DIDACTIC-IN-PROCESUL-INS45174.php).

Jocurile didactice au un loc bine stabilit în procesul de învaățământ, planificarea lor fiind dirijată în mare masură de programă.

În munca cu preșcolarii, se pot organiza jocuri didactice ori de câte ori este necesară constatarea măsurii în care și-au însusit copii anumite cunoștințe, cuvinte noi sau explicarea sensului cuvintelor respective sau sistematizarea cunoștințelor dobândite.

Urmărind dezvoltarea gândirii concomitent cu exteriorizarea gândurilor într-o vorbire corectă, se organizează diverse jocuri didactice și exerciții cu material, jocuri care dau bune rezultate.

3.5.3. LOCUL ȘI DURATA CERCETĂRII

Testarea ipotezei generale a cercetării va presupune desfășurarea unui experiment pedagogic în cursul anului școlar 2014/2015, pe perioada primului semestru, în cadrul Gradiniței cu program prelungit Baciu.

3.5.4. METODOLOGIA CERCETĂRII

Legarea școlii de cercetarea științifică asigura cadrului didactic o menținere în problematica științei pedagogice și a disciplinelor de predare; adică o autoperfecționare profesională continuă și dezvoltă interesul pentru cercetarea științifică.

Participarea la munca de cercetare dezvoltă o atitudine științifică față de realitatea educațională nemijlocită ajutând cadrul didactic să ia distanță față de propria-i activitate practică, să privească în mod practic situațiile de instruire create și deja parcurse, să reflecteze să sesizeze noi căi de abordare, de ameliorare a procesului de învățământ.

În cercetarea pedagogică se folosesc metode menite să asigure colectarea datelor în problema investigată.

Dintre acestea, cel mai des se recurge la:

observarea pedagogică

experimentul pedagogic

convorbirea

studiul de caz

analiza produselor

Oricât de utile ar fi metodele de cercetare a datelor și tehnicile de prelucrare a acestora, ele nu pot înlocui imaginația cercetătorului manifestată în interpretarea datelor, in analiza lor teoretică.

De aceea, sunt necesare acumularea de experiență în cercetare și exersarea permanentă a imaginației creatoare.

În lucrarea mea voi expune modul în care, folosind metode ca observarea, experimentul, convorbirea, analiza produselor activității, am încercat să adun cât mai multe date privitoare la pregătirea copiilor pentru un debut școlar în bune condiții.

Metoda cuprinde un ansamablu de strategii prin care se poate ajunge la deținerea unor rezultate noi care să asigure perfecționarea și optimizarea acțiunii educaționale.

Metoda are sens operațional, conducându-l pe cercetător spre descoperirea unor realități noi, prescurtandu-i diferite operații ce vor trebui intreprinse pe parcursul cercetării iar în funcție de rezultatele obținute să poată interveni în transformarea realității.

METODA OBSERVĂRII

Am considerat utilă aplicarea acestei metode deoarece a observa înseamnă a cunoaște, a examina, a face constatări și remarci în legatură cu ceea ce privim. De asemenea observarea contribuie la obținerea de informații necesare referitoare la tema lucrării.

În desfășurarea activităților de dezvoltare a limbajului și a comunicării orale, se poate folosi cu precădere metoda observării directe. Toate datele culese pe parcursul activităților se notează în caietul de observații individuale și pe baza lor, la sfârșitul grupelor mari se poate întocmi caracterizările psiho-pedagogice ale copiilor, care i-au însoțit la intrarea în clasa I, constituind un ghid prețios pentru învățător.

Termenul “observație” provine din latină, de la cuvântul “servare”, căruia se adăuga prefixul “ob” conferindu-i-se semnificația de “a avea înaintea ochilor”, “a cerceta”.

Ca metodă de colectare a datelor în cercetările pedagogice observația constă în urmărirea intenționată, metodică și sistematică a unui fenomen sau a unui complex de fenomene educaționale, dintr-o anumită perspectivă, în condiții obișnuite de existență și desfășurare (fără nici o intervenție din partea cercetătorului), în scopul explicării, înțelegerii și ameliorării.

Reconsiderarea metodologică a metodei observației a condus la cristalizarea unei metode alternative de evaluare didactică, denumita “observația sistematică a activității și a comportamentului elevilor în clasă” care îi permite profesorului colectarea de informații diverse și bogate, referitoare la activitatea elevilor, la abilitățile și competențele disciplinare-intelectuale și practice și transversale ale acestora. Instrumentele de evaluare specifice acestei metode sunt: fișa de evaluare, scara de clasificare și lista de control\verificare.(M.Bocos, F.Ciomos, 2001).

Observarea trebuie să se desfășoare în mod sistematic, adică dupa un plan în care sunt precizate problemele și aspectele ce vor fi urmărite.

Datele culese cu ajutorul observării, trebuie să fie notate pentru a oferi în orice moment date precise și clare.

Observarea se desfășoara în condiții obișnuite, dând posibilitatea de a surprinde ceea ce este caracteristic și esențial.

Notițele făcute pot folosi drept ghid în corectarea unor greșeli de vorbire prin activități individuale sau cu grupuri mici de copii.

Observarea, corectarea, îmbogațirea vorbirii copiilor se face continuu, dar activitățile de dezvoltare a limbajului și a comunicării orale au rol conducător.

Iată câteva observații consemnate în urma desfășurarii unor activități obligatorii de dezvoltare a limbajului și a comunicării orale prin joc didactic:

CATEGORIA ACTIVITĂȚII – Dezvoltarea limbajului si a comunicarii orale.

MIJLOC DE REALIZARE – Jocul didactic

GRUPA – Mică 3-4 ani

TEMA – „Focul Și vantul”

SARCINA DIDACTICĂ – Redarea corectă a unor sunete izolate și a unor sunete din componența unor cuvinte.

-Pronunția corectă a consoanelor, labio-dentale:

„c”, „f”, „v”, „s”, „j”

CONDIȚII INIȚIALE -Copiii sunt sosiți în colectiv din medii diferite. Unii pronunță clar aceste consoane, alții le omit, altii le înlocuiesc.

CONSTATĂRI

După deșfășurarea jocului, se poate observa tendința și dorința unor copii de a pronunța clar și corect consoanele vizate. Sunt copii care refuză să mai vorbească atunci când văd că sunt corectați de mai multe ori de educatoare, alții participă la imitarea zgomotului („vaj-vaj”), dar nu pronunță și cuvântul.

Prin jocuri, exerciții individuale, și cu grupuri mici de copii pe parcursul grupei mici se poate rezolva problema, și toți copiii pronunță clar consoanele: „f”, „v”, „s”, „j”.

O caracteristică de bază a observării este individualitatea. Este greu să se poată observa întreaga grupă simultan sau 2-3 copii odată, deși la unele activități comune este posibil.

Folosirea metodei observației furnizează date importante și permite cunoașterea individualității copiilor, a stadiului lor de dezvoltare în plan intelectual, socio-afectiv, asigurând o bună orientare în alegerea celor mai eficiente căi și mijloace de formare și dezvoltare a preșcolarilor.

Datele observării pedagogice ne-au demonstrat că educația intelectuală a copiilor de vârstă preșcolară, se realizează în primul rând, sub aspectul dezvoltării proceselor psihice de cunoaștere, al formării unor deprinderi de activitate intelectuală și a spiritului de orientare în mediul înconjurător.

Măsuri luate pe tot parcursul corectării, datorită metodei observării, au contribuit la înlăturarea defectelor vorbirii, la creșterea fondului pasiv de cuvinte, au favorizat modificarea poziției și relațiilor copiilor în cadrul activității.

Observarea se poate utiliza pe tot parcursul etapelor de cercetare, ea însoțind toate celelalte metode și oferind date suplimentare în legatură cu diversele aspecte ale fenomenelor.

METODA EXPERIMENTULUI

Consider utilă de asemenea metoda experimentului pentru că experimentul poate crea stări emoționale favorabile, îi poate determina pe copii să-și folosească experiențele dobândite în urma realizării experimentelor și în alte activități ulterioare.

Prin folosirea experimentului învățarea devine mai temeinică, copilul participă activ la învățare, observă, formulează întrebări, multe întrebări, găsește singur unele răspunsuri. De asemenea, spiritul de investigație se formează și se dezvoltă, preșcolarii dobândesc capacitatea de a pune întrebări, de a le verifica. Prin realizarea unui experiment, copilulul își însușește unele abilități practice, își dezvoltă gândirea logică, creativitatea.

Se pot realiza o mulțime de experimente cu preșcolarii acestia fiind foarte receptivi, deschiși și comunicativi când vine vorba despre un experiment.

De exemplu în cadrul unei activități zilnice se poate aplica următorul experiment: Copiii vor fi anunțați că vor face un experiment și anume vor face pâinici. Copiii vor avea de făcut aluatul din care vor fi pâinicile iar apoi cu diferite forme de prăjituri vor secționa aluatul și se va pune la copt.La sfârșitul zilei copiii vor gusta din produsul făcut de ei. Se va face tranziția cu ajutorul cântecelului ,,Brutarii ,, copii vor cânta iar apoi vor ieși din sala de grupă. Se va trece la domeniul experiențial limbă și comunicare, în cadrul căreia copiii vor învăța poezia „Într-o fabrică de pâine” de E. Căldăraru.

METODA CONVORBIRII

Convorbirea este o altă metodă folosită în cercetarea pedagogică. Este o formă activă în care intervențiile educatoarei sunt hotărâte pentru obținerea datelor cu reală valoare pentru cercetarea întreprinsă.

La originea convorbirii, stau datele deținute pentru observare precum și efectele unor măsuri pedagogice întreprinse de educatoare.

În obținerea datelor și informațiilor necesare în cercetare, se ține cont de următoarele cerințe ale convorbirii:

să aibă un scop precis formulat și concretizat

convorbirea se efectuează atunci când educatoarea a dobândit deja și alte date

rezultatele convorbirii sunt reale numai atunci când între cercetător și cel cercetat s-au realizat condiții de acceptare reciprocă a dialogului

tema convorbirii să se refere la o problematică selective, corespunzătoare scopului propus

sa fie reluată sistematic, urmărind sau micșorând sfera dialogului, în funcție de nevoile cercetării

să îmbine scopurile cercetării cu cele de acțiune pedagogică propriu-zisă, urmărind de fapt și depistarea unor lacune individuale și de grup, în cunoașterea lumii înconjurătoare.

Convorbirile libere, fără o temă anume, dau posibilitatea copilului să se afirme nestânjenit, îi dau libertatea de a comunica în voie.

Aceste convorbiri sunt foarte concludente pentru educatoare, pentru a cunoaște fiecare copil.

3.5.5. ETAPELE CERCETARII

3.5.5.1. ETAPA PREEXPERIMENTALĂ

În cadrul etapei preexperimentale, prin intermediul unor probe desfășurate sub formă de exercițiu-joc, se urmarește cunoașterea stadiului în care se găsesc copiii la începutul experimentului. Astfel că la Grădinița Baciu am propus aplicarea a trei probe de evaluare, cu conținut variat, sub formă de jocuri-exercițiu, orale și scrise, centrate pe următoarele conținuturi:

1.gradul de cunoaștere și operare cu elementele componente ale unor structuri gramaticale: „propoziția”, „cuvânul”, „silaba”, „sunetul”;

2. exprimarea gramaticală corectă;

3. nivelul vocabularului

Prin acestea am urmărit modul în care poate avea loc dezvoltarea limbajului preșcolarilor de vârstă mare.

PROBA DE EVALUARE NR. 1

UNITATEA DE CONȚINUT: exprimarea gramaticală corectă.

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ:

să-și îmbogățească vocabularul activ și pasiv pe baza experienței personale și/sau a relațiilor cu ceilalți ;

să formuleze propoziții corecte, integrând cuvintele în contexte adecvate.

OBIECTIVE OPERATIONALE:

să asocieze cuvintele pronunțate oral cu imaginea la care se referă, sesizând diferența singular-plural.

să formuleze propoziții corecte, realizând intuitiv acordul între subiect și predicat.

să construiască propoziții, cu ajutorul imaginilor, realizând acordul corect între subiect și atributul genitival.

CONȚINUTUL ITEMILOR:

I.1. Arată obiectul pe care l-am numit! Spune unul (multe)!

I.2. Citește imaginea și spune: ce face? ce fac?

I.3. Răspunde la întrebarea mea, asociind imaginile perechi! Încercuiește imaginile la care ai folosit cuvântul “ale”

În urma aplicării acestui test se poate stabili cu o oarecare precizie nivelul la care se află fiecare preșcolar în parte. De asemenea se poate stabilia claritatea vorbirii și gândirii, precum și modul în care, preșcplarii știu să alcătuiască propoziții simple și dezvoltate. Am realizat si descriptori de performanță asupra posibilului test.

DESCRIPTORI DE PERFORMANȚĂ

III.5.5.2. ETAPA EXPERIMENTULUI PROPRIU-ZIS

În această etapă, a fost promovată o manieră de lucru atractivă, sub semnul jocului, îmbinându-se metodele intuitive cu cele verbale, strategii activ-participative, integrându-se jocurile didactice în activități inter și transdisciplinare, selectându-se jocuri interesante, atractive. Mai jos am surprins posibile jocuri care se pot aplica in domeniile Limbă și Comunicare, respectiv Om și Societate, pe o perioadă de 6 săptămâni.

1. CINE SPUNE MAI MULTE CUVINTE ?

Sarcina didactică: alegerea imaginilor corespunzătoare unor cuvinte care încep cu sunetul dat și pronunțarea corectă a cuvintelor.

Regulile jocului: la semnalul dat, echipele selectează din imaginile obiectelor primite pe acelea a căror denumire începe cu sunetul dat. Câștigă echipa care în timupl acordat selectează corect cele mai multe imagini.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Fiecare echipă formată din 5-6 copii primește un coșuleț cu 20-25 jetoane reprezentând diferite obiecte cunoscute. Educatoarea va pronunța un sunet de preferință din sunetele mai dificil de pronunțat: c, g, r, s, ș, ț, j, v, și va cere copiilor să aleagă acele imagini care corespund cuvintelor ce încep cu sunetul respectiv, de pildă s: sanie, sac, sapă, sacoșă, solniță, scafandru, scaun, scară etc. sau pentr g: gâscă, guler, gutuie, greblă, grădină, grâu; pentru ș: șarpe, șoșoni, șosete, șorț, șapcă, șoarece, șopârlă etc.

Copiii au un timp limitat pentru alegerea imaginilor. Pe rând fiecare copil din echipă va fi solicitat să denumească o imagine din cele alese de echipa din care face parte. Se notează pe echipe numărul răspunsurilor corecte sau al jetoanelor corect alese. În încheierea jocului se stabilește echipa câștigătoare totalizând punctele obținute de fiecare echipă.

2. CE E BINE, CE E RĂU ?

Sarcina didactică: găsirea greșelilor în pronunțarea unor cuvinte și enențarea lor în forma corectă.

Regulile jocului: copiii aplaudă atunci când Așchiuță (sau alt personaj) pronunță corect cuvintele și îl corectează atunci când acesta greșește.

Se pronunță un cuvânt greșit, iar cel care a primit mingea, răspunde pronunțând cuvântul corect.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Copiii stau pe scăunele în semicerc. Jocul poate începe cu prezentarea lui Așchiuță sau a unui alt personaj de la teatrul de păpuși. Acțiunea de corectare a greșelilor va fi motivată prin necesitatea de a-l învăța pe Așchiuță să pronunțe cuvintele corect.

În desfășurarea jocului educatoarea va acorda atenție la început alegerii unor cuvinte mai cunoscute de copii, apoi altele cu un grad de dificultate mai mare în pronunțare. Se vor face greșeli

de omisiune a unor sunete:

pâne-pâine cheion-creion

ahăr-zahăr gaben-galben

macaoane-macaroane abastru-albastru

de înlocuiri de sunete:

mală-mamă

pală-pară

cată-casă

coln-corn

cascaval-cașcaval

lață-rață

În cursul jocului se poate complica pe trei căi:

prin găsirea unor cuvinte cu un grad de dificultate mai mare în pronunțare: portocală, portocaliu, zarzavat, pătrunjel, castravete etc.

prin prezentarea unor propoziții cu dezacorduri sau cu alte greșeli de ordin gramatical.

prin prezentarea unor propoziții simple formate din mai multe cuvinte pronunțate greșit.

Se va exersa distingerea după auz a articulațiilor greșite și corecte și cu alte ocazii. Având în vedere că stigmatismul interdentar reprezintă cea mai frecventă articulare uncorectă a consoanelor (s-z, ș-j, ce, ci, je, ji, ț) educatoarea va pronunța cuvinte care încep cu unul din sunetele amintite în mod corect sau incorect.

3.JOCUL SILABELOR

Sarcina didactică: să completeze silaba dată cu alte silabe pentru a obține un cuvânt. Să alcătuiască propoziții cu cuvântul dat și să despartă apoi toate cuvintele în silabe, menționând numărul silabelor din fiecare cuvânt spus.

Regulile jocului: copilul indicat prin intermediul unei baghete va pronunța silaba enunțată de educatoare și o va completa construind un cuvânt. Copiii vor căuta alte cuvinte care să aibă în cuprinsul lor aceeași silabă și se vor anunța să le spună.

Material didactic: ilustrații care să sugereze copiilor diferite cuvinte cu silabele mai frecvent întâlnite în vorbire, de exemplu:

casă, cadă, cană

masă, mazăre, macara

tavă, taburet, taxi

măgar, mălai, mănușă, mătură

ladă, lamă, lacăt

cuvinte care conțin două-trei consoane consecutive:

capră, castană, castel, carte, castravete

creion, cretă, crap, parc, porc, patru , scrisoare, stropitoare.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Copiii vor sta pe scăunele în cerc, lăsând doar un loc pentru educatoare. Educatoarea organizeazăîn introducere cîteva exerciții de analiză a structurii unor cuvinte cunoscute, pentru a familiariza copii cu noțiunea de silabă. După ce educatoarea va da exemple, copiii pot asocia pronunțarea silabelor cu bătăi ritmice din palme, cu palmele bine întinse oblic, în față, pentru ca pauzele necesare să fie cât mai bine maracte, va începe jocul. Ea pronunță o silabă din cele mai frecvent întâlnite în structura cuvintelor: ma, na, la, pa, da, ca etc. și lasă timp copiilor. Ea se deplasează prin spatele copiilor și atinge pe rând copiii cu bagheta punându-i în situația de a completa silaba spusă pentru a forma un cuvânt. Nu va limita copiii în ceea ce privește numărul sau structura silabelor. Va putea accepta și cuvinta care au silaba în interiorul cuvântului.

În amplificarea jocului, se poate introduce cerința de a se formula propoziții cu cuvinte găsite.

Pentru înviorarea jocului se poate utiliza întrecerea între copii.

4.GĂSEȘTE CUVINTELE POTRIVITE

Sarcina didactică: completarea propoziției enunțate de conducătorul jocului cu cuvântul corespunzător, formularea unor propoziții în care să se includă în mod logic un cuvânt dat.

Regulile jocului: copilul atins pe umăr cu bagheta, completează cuvântul care lipsește din propoziție, reluând apoi întreaga propoziție cu un cuvânt dat. Grupa de copii aprobă prin aplauze răspunsurile corecte.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Copiii vor fi așezați pe scăunele dispuse în semicerc.

În funcție de nivelul grupei, educatoarea va formula propoziții eliptice începând cu cele cărora copilul trebuie să le adauge fie complementul, fie predicatul, fie atributul, fie subiectul.

Astfel se pot utiliza propoziții de tipul:

– Merele se culeg din….

– Toamna, copiii merg la ….

– Cireșele….

– Primăvara, pomii….

În genere, copiii pot fi solicitați să găsească mai multe cuvinte potrivite pentru aceeași propoziție.

În partea a doua a jocului pot să fie antrenați copiii în calitatea de conducători ai jocului. De asemenea, se modifică sarcina didactică. Conducătorul jocului spune un cuvânt, iar copiii trebuie să construiască o propoziție cu sens în care să fie inclus cuvântul respectiv.

RĂSPUNDE REPEDE ȘI BINE

Sarcina didactică: găsirea antonimelor unor cuvinte, formularea unor propoziții cu acestea.

Regulile jocului: fiecare echipă are dreptul să spună, pe rând, 2-3 cuvinte la care cealaltă echipă trebuie să-i găsească antonimul. Echipele n-au voie să repete un cuvânt care s-a mai spus. Fiecare echipă trebuie să respecte timpul dat pentru consultare: la sunetul clopoțelului să pună întrebarea sau să dea răspunsul. Echipa care nu se încadrează în timp sau nu răspunde corect pierde un punct sau un steguleț din cele ce i-au fost repartizate la început.

Câștigă echipa care cele mai multe din stegulețele primite.

Material didactic: un clopoțel sau un alt instrument cu care se poate da un semnal auditiv, stegulețe (câte 20 de fiecare echipă) așezate într-un vas sau pe un suport.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

La începutul jocului copiii vor fi împărțiți în două echipe, cu un număr egal de membri. Alegerea unui conducător nu este o cerință obligatorie ci rămâne la latitudinea educatoarei, în funcție de nivelul dezvoltării copiilor.

Se va insista pe baza unui exemplu sau două asupra însușirii tehnicii de a adresa o întrebare de către un grup prin reprezentantul său și a tehnicii de a se consulta în formularea întrebării și în alegerea reprezentantului. Se va urmări respectarea regulii de a nu enunța de mai multe ori același cuvânt și nici ca aceeași copii să fie mereu reprezentanții echipei (la întrebări și răspunsuri). Se va stimula spiritul de creativitate a copiilor în găsirea unor antonime cât mai variate pornind de la aspecte concrete: dimensiuni, asperitate, intensitate, rapiditate, duritate, temperatură, grutate, culori, ajungând până la însușiri morale: harnic-leneș, bun-rău, corect-incorect, ascultător-neascultător, vesel-trist, curajos-fricos.

Unul din copii sau educatoarea va avea grijă ca la fiecare greșeală să îndepărteze un steguleț din colecția echipei respective. Educatoarea va participa alternativ la o echipă sau la alta în prima parte a jocului pentru a-i organiza în consultarea reciprocă și la alegerea reprezentantului. În partea a doua a jocului va acorda independență cât mai mare copiilor în rezolvarea sarcinilor jocului.

În încheiere, se va stabili echipa câștigătoare, care va avea latitudinea să ofere echipei necâștigătoare un dar de consolare.

6. CUM CIRCULĂM?

Sarcina didactică: traversarea numai prin locurile marcate sau cu circulație dirijată; exprimarea corectă a motivului: găsirea indicatoarelor cerute și așezarea lor acolo unde se potrivesc.

Regulile jocului: traversarea străzilor numai la semnalul dat de educatoare și numai acolo unde întâlnesc indicatoarele: trecere pietoni (zebre și semafor). Pe străzile fără indicatoare, copiii trebuie să treverseze asigurându-se întâi din stânga până la jumătatea șoselei dacă nu vin mașini, apoi din dreapta.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Jocul se va desfășura în curtea grădiniței sub formă de întrecere între două echipe. Un copil din fiecare echipă va fi însoțitorul grupului. Educatoarea va avea rolul polițistului care va schimba mereu culorile semaforului pentru a-i face atenți pe copii la trecere. În partea a doua a activității copiii vor veni și vor alege indicatoarele după cum le spune educatoarea, le așează pe șosele – să circule numai la culoarea verde a semaforului.

În mediul rural, copiii vor fi deprinși să circule numai pe partea „stângă” pentru observarea vehiculelor care vin din față.

Pe langă jocurile propuse, am observat anumite jocuri pe care copiii le-au desfășurat cu educatoarele în cadrul activităților și acestea având rol în dezvoltarea limbajului.

Prin jocul “Păcălește-mă pe mine!”- copii au fost solicitați sa găsească cuvinte care să se deosebească de cuvântul dat printr-un singur sunet. Exemplu: educatoarea pronunța cuvântul “rac”, iar copii substituie sunetul “r” cu sunetul “l”- rezultând cuvântul “lac” (loz-roz, paie-baie, bere-pere). Jocul se poate desfășura fără material, având în vedere ca nivelul grupei (5-6 ani) este corespunzător, întrucât copiii au frecventat trei ani grădinița.

Pentru înțelegerea noțiunii de propoziție, pentru a forma deprinderea copiilor de a se exprima corect, se pot desfășura jocuri în care se folosesc ilustrații care să-i ajute să înțeleagă faptul că, pentru a alcătui o propoziție, este necesară o înlănțuire, o relație logică între cuvinte.

Pentru îmbogățirea vocabularului, pentru a-i obișnui pe copii cu o exprimare corectă, pot fi antrenați într-un viu dialog despre povestirile cunoscute, dirijând observația copiilor spre legăturile ce se stabilesc între cuvintele unei comunicări.

Știind ca jocurile în care se folosesc jetoane cu imagini contribuie la dezvoltarea capacitații de analiză și sinteza fonetică, copiii pot fi antrenați în jocuri de sortare a imaginilor după anumite criterii, în jocuri de construire de imagini, dându-le de fiecare dată alte sarcini. Astfel, copiii își îmbogățesc vocabularul cu cuvinte pe care le raportează la imaginile corespunzătoare.

În scopul de a-i introduce pe copii în tehnica exprimării corecte, se organizează jocuri didactice de completare a propozițiilor cum sunt:

“ Continuați ce spun!”;

“Fii atent și completează!”;

“Ce cuvânt lipsește?”.

Se urmărește astfel o omogenizare a grupei de copii, având în vedere particularitățile individuale ale copiilor, participarea lor active la activitatea instructiv-educativă.

Exercițiile de completare a propozițiilor se fac gradat, începând cu cele care cer un efort mai mic ( găsirea subiectului, predicatului), trecând apoi la cele mai puțin dificile (complement, atribut).

După consolidarea deprinderii copiilor de a construi corect propoziții, se efectuează exerciții pentru sensului cuvintelor, explicându-le ca unele cuvinte se pronunța la fel, dar au înțelesuri diferite chiar in aceeași propoziție sau in propoziții diferite.

Prin jocul didactic “Spune mai departe” se urmărește respectarea acordului între subiect și predicat, activizarea gândirii logice prin găsirea cuvintelor corespunzătoare ca sens și rapiditatea în gândire.

În acest sens, se poate folosi textul povestirii “Alba ca Zăpada și cei șapte pitici” din care, intenționat se omit cuvinte. În timpul jocului, copiii dau dovada de multă atenție, ascultând povestea, pentru a găsi rapid cuvintele omise pe parcursul expunerii. Prin participarea activă a copiilor, este de înțeles că ei cunosc foarte bine conținutul poveștii și, în mod special, dialogurile dintre Alba ca Zăpada și oglindă, dintre mama vitregă și Alba ca Zăpada, dintre pitici și Alba ca Zăpada.

Prin jocul didactic “De-a școala” se urmărește evaluarea nivelului de dezvoltare a limbajului și a comunicării orale a preșcolarilor sub aspect fonetic, lexical, gramatical, expresiv. În joc ca și material didactic se folosesc imagini ce desemnează anumite obiecte, cerându-le să denumească cuvinte, să spună cu ce sunet începe cuvântul, să despartă cuvântul în silabe, să alcătuiască cu cuvântul respectiv o propoziție. Pentru unele cuvinte se solicita copiilor să găsească omonime cu ajutorul imaginilor afișate pe panou. Pentru a folosi corect substantivele la singular și plural, se poate folosi jocul didactic: „Eu spun una tu spui multe”.

Elementele de joc ( mânuirea materialului, acțiunea, aplauzele, etc.) sunt cuprinse în desfășurarea jocului. În finalul jocului, pentru verificarea performanței, se cere copiilor să deseneze sub imaginea de pe fișă tot atâtea liniuțe câte silabe are cuvântul, iar cu o culoare roșie să încercuiască silaba care începe cu sunetul “m”.

Se știe ca la vârsta preșcolară, copiii au o deosebită pasiune pentru povești și basme.

Pentru că întreaga grupa de copii să aibă o vorbire coerentă și expresivă, educatoarea urmărește să le formeze următoarele deprinderi:

deprinderea de a reproduce cu ușurința povești cunoscute fără deviere de la subiect, păstrând o notă de originalitate;

deprinderea de a vorbi expresiv, cu respectarea tonului corespunzător conținutului;

deprinderea de a interpreta rolul personajelor.

Pentru a se putea realiza cele propuse, educatoarea trebuie să se apropie de copii cât mai mult, să-i înțeleagă, să le ofere exemplul personal în exprimare, în expunerea unor povestiri sau întâmplări, în scopul de a-i stimula să-și exprime gândurile și să se manifeste liber în activitate.

Pentru a verifica în ce măsură copiii stăpânesc cunoștințe și deprinderi necesare unei însușiri logice a unor idei prin povestire, se poate desfășura jocul didactic “Să facem o poveste”. Pentru desfășurarea jocului ca mijloace de învățământ se pot folosi o serie de jetoane corespunzătoare unei ilustrații mai mari, pus ape panou, rugându-i pe copii să povestească, folosind cuvinte și expresii pe care le cunosc din alte activități.

Ca elemente de joc, se folosesc: întrecerea, aplauzele, mișcarea, mânuirea jetoanelor.

Regulile jocului-copilul care avea imaginea (jetonul) cu un element corespunzător ilustrației răspunde.

Exemplu: copilul care are un jeton pe care era desenat un om de zăpada, la îndemnul “Sa facem o poveste după imaginea care corespunde jetonului tău”, merge la panou, unde se află ilustrația corespunzătoare imaginii de pe jetonul său și răspunde: “Omul de zăpadă l-au făcut și copiii din tablou, în care se vede ca este anotimpul iarna”. Răspunsul corect dat de copii a fost apreciat, iar copilul respectiv are voie să fixeze jetonul sau pe ilustrațiile de pe panou. Alți copii formulează și alte propoziții. Astfel, se pot folosi în continuare toate ilustrațiile afișate pe panou și toate jetoanele copiilor.

Pentru a verifica în ce măsura copiii stăpânesc cunoștințele și deprinderile necesare unei însușiri logice a ideilor, sub aspectul fonetic, gramatical, lexical, al alcătuirii de propoziții, se pot introduce intre jetoane și alte imagini care nu au legătură cu tema jocului și cu conținutul său.

Într-o altă variantă, copiii pot fi solicitați sa înlănțuie o serie de propoziții care sunt formulate, în timp ce imaginile folosite de pe jetoane se afișează pe ilustrațiile mai mari de la panou, cerându-le sa dea un titlu povestirii alcătuite de ei.

Jocurile se pot desfășura cu toți copiii grupei, dar în mod diferit; copiii mai timizi pot fi grupați în activități cu copiii mai vioi, mai operative pentru a-i antrena și pe ei să răspundă la activitățile de joc didactic.

La început se poate ca rezultatele să fie mai slabe, dar cu timpul, din dorința copiilor de a fi ascultați, educatoarea poate să reușească să-i integreze și pe copiii timizi. Pentru a-i încuraja mai mult pe acești copii, ca să-și exprime cu ușurință gândurile prin formulare de propoziții și fraze, educatoarea poate valorifica cunoștințele copiilor însușite în diferite forme din mediul social, în etapele de dimineața sau de după-amiaza.

Astfel, copiilor cu un vocabular sărac li se pot da imagini, învățându-i cum sa le “citească”, insistând să-și exprime impresiile, să verbalizeze adecvat prin folosirea corectă a cuvintelor, să formuleze propoziții.

În activitățile alese se pot organiza concursuri gen “Cine știe câștigă”, cu scopul de a le dezvolta gustul de a povesti. Se lucrează diferențiat cu copiii, formând grupe cu cei care au un vocabular mai bogat și stăpânesc mai bine instrumentul vorbirii, și grupele de copii cu un vocabular mai sărac, care sunt antrenați separat în relatarea după imagini a unei povestiri desfășurate în activitățile alese și, ajutați prin întrebări referitoare la imagini, astfel reușind să se apropie de copiii cu un nivel dezvoltat de exprimare.

Pentru a determina copiii să efectueze o operație de generalizare bazată pe o activitate analitico-sintetică și de comparare, se organizează jocul didactic Găsește locul potrivit, în care copiii trebuie să așeze anumite animale sălbatice și domestice după mediul în care trăiesc și după dimensiunile lor. Prin sarcina didactică pe care o au de rezolvat, copiii sunt supuși unui proces de activizare a gândirii.

Comparând obiectele, trebuie să le grupeze după trăsăturile caracteristice generale. Pentru aceasta, mai întâi le compară pentru a desprinde notele comune de cele esențiale, clasificându-le în animale domestice care trăiesc pe lângă casa omului, animale sălbatice care trăiesc în pădure, animale mari și animale mici, potrivindu-le pe imagine, conform conturului indicat ( putea fi o vulpe mare, una mica, un câine, un cățel). În timpul desfășurării jocului este nevoie să-i ajutam pe unii pentru a da răspunsuri corecte și complete, folosind întrebările: “Unde l-ai așezat?”, “Ce fel de animal este?”. Se urmărește în același timp corectarea greșelilor de gramatică și de pronunție, ca în exemplul: “Vulpea mai trăiește în pădure?”, folosind adverbul mai în plus.

Alături de activitățile comune, cu întreaga grupă de copii, activitățile la alegere își aduc o importantă contribuție în însușirea unei exprimări corecte din punct de vedere fonetic și gramatical.

Unul dintre momentele cele mai favorabile pentru exersarea liberă a vorbirii copiilor care se creează datorită comunicării intense, vii, ce se stabilește între copii, îl constituie jocurile de creație. Acestea presupun două situații de comunicare:

comunicarea între copii, în vederea organizării jocului, a împărțirii materialului, a stabilirii planului și regulilor jocului, a îndrumării copiilor de către conducătorul jocului, a rezolvării unor conflicte apărute pe parcursul jocului;

comunicarea între copii determinate de tema și acțiunea propriu-zisă a jocului, pentru a reflecta raporturile ce se creează între adulți și situația respectivă.

În cadrul jocurilor de creație desfășurate la cele trei grupe de vârstă, pe lângă numeroase acțiuni care sunt implicate în joc, acestea presupun un dialog mai mult sau mai puțin bogat între copil și adultul respectiv sau între copil-copil.

Antrenarea copiilor, stimularea lor în exprimarea relațiilor dintre ei în dialoguri sau chiar în monologuri au o mare importanță nu numai pentru dinamismul jocului, ci, mai ales, pentru dezvoltarea vorbirii lor. Din acest punct de vedere, al doilea tip de comunicare este mai valoros, deoarece presupune folosirea unui vocabular mai variat, construirea unor fraze mai complicate. Ținând seama de aceasta constatare, în atenția educatoarei trebuie să stea cultivarea comunicării verbale a copiilor. S-a constatat că, dacă se pune accent pe comunicarea dintre educatoare și copil ( educatoarea cere, de pildă, copiilor să se exprime corect gramatical, corectează pronunția unor sunete), intercomunicarea dintre copii se urmărește mai puțin.

O prima problemă care trebuie să stea în fața educatoarei în etapa jocurilor și activităților alese este aceea de a-l antrena pe copil în dialoguri care necesită prezența ei, pe de o parte, și a copiilor, pe de altă parte. Considerăm că deosebit de importantă este și prezența educatoarei în jocurile copiilor în stadiul în care dialogul, comunicarea este săracă, cu scopul de a-i antrena și încuraja în acțiunea întreprinsă.

De aceea, consider că activitățile libere sunt un bun prilej de exersare, de perfecționare a vorbirii copiilor în vederea pregătirii pentru activitatea de scris-citit din clasa I. Printre procedeele ce pot fi utilizate în vederea însușirii de către copii a laturii fonetice, lexicale și a celei gramaticale a limbii române figurează: convorbirile libere, povestirile libere, jocul didactic, exercițiile de vorbire, jocurile de masă, memorarea unor versuri.

Jocul didactic și exercițiile de vorbire

Din munca desfășurată cu preșcolarii, se constată că, în cadrul activităților alese, un mijloc valoros de educare a limbajului îl constituie jocul didactic și exercițiile de vorbire.

Durata acestor jocuri este de 5-10 minute, după care copiii își aleg altă activitate. Prin jocurile “Cine (ce) este desenat pe jeton?”, “Cine a venit?”, se urmărește recunoașterea obiectului prezentat pe jeton, pronunțarea corectă a denumirii, exersarea pronunțării sunetelor mai dificile: |r|, |s|, |t|, |d|, |j|, |z| si a unor grupuri de cuvinte.

Lucrând cu imagini simple, copilul este învățat să denumească corect imaginea și să folosească corect articolul hotărât/nehotărât ( Pe jeton este desenat(a) “un băiețel sau o fetița, o minge, niște flori, multe flori”), deci implicit, să folosească singularul și pluralul. Prin jocurile “Ce face?” și “Cum așezam o cartoanele?”, copiii sunt puși în situația de a formula propoziții, pentru a exprima acțiunea prezentată pe jeton. Lucrând astfel, putem depista mai ușor dificultățile pe care le întâmpină copiii în exprimare, din punct de vedere gramatical.

Jucându-se cu diferite materiale sau jucării, copiii sunt solicitați să reprezinte o propoziție cu ajutorul acestora. De exemplu: din “Plaxticon”, copiii pot scrie o propoziție cu ajutorul rotitelor sau bețișoarelor, fiecare reprezentând un cuvânt. Acest joc constituie un bun prilej de analiză fonetică, lucru atât de necesar însușirii citit-scrisului în clasa I.

MODELE DE PROIECTE DE ACTIVITATE FOLOSITE IN ETAPA EXPERIMENTALĂ

Modelul 1

Grupa : Mare

Categoria de activitate: Educarea limbajului

Tema activitatii: ,,Eu spun una, tu spui multe”

Mijloc de realizare: Joc didactic

Scopul : -Formarea deprinderii de a folosi corect substantivele la singular și plural.

– Insușirea unor structuri gramaticale ale limbii române; integrarea cuvintelor în propoziții dezvoltate; folosirea corectă a cuvintelor de legătură.

– Dezvoltarea atenției și a memoriei vizuale; exersarea pronunțării corecte a unor sunete și cuvinte.

Obiective operationale:Pe parcursul și la sfârșitul activității copiii vor fi capabili:

– Să folosească corect formele de singular și plural ale substantivelor;

– Să formuleze propoziții simple și dezvoltate;

– Să recunoască imaginea și să indice corect dacă reprezintă un obiect sau mai multe obiecte;

– Să recunoască culorile;

– Să raspundă corect la anumite cerințe ale educatoarei, folosind limbajul oral.

Sarcina didactică: Alegerea corectă a jetonului cu una sau mai multe imagini, exprimarea corectă a singularului și pluralului construind propoziții.

Elemente de joc: Cautarea și mânuirea materialului, surpriza, întrecerea, ghicirea, aplauze.

Regulile jocului: Copiii actionează cu materialul, rezolvă sarcina dată numai la comanda educatoarei, aplaudă răspunsurile corecte. Copiii sunt împărțiți în doua echipe, au pe măsuțe cosulețe cu jetoane.Ei recunosc imaginea și alcătuiesc propoziții cu singularul și pluralul substantivelor.Fiecare răspuns corect este punctat .Castigă echipa cu cele mai multe răspunsuri corecte.

Strategii didactice:

Metode: explicația, demonstrația, exercițiul, problematizarea.

Material didactic: jetoane, cutia cu surprize, scrisoarea,jucării

Durata : -25 minute

Modelul 2.

Grupa Mare

Categoria activitatii: Educarea limbajului

Mijloc de realizare: Joc Didactic

Tema activitatii: „De-a școala”

Obiective Generale:

evaluarea nivelului de dezvoltare a limbajului și a comunicării orale a preșcolarilor sub aspect fonetic, lexical, al structurii gramaticale și al expresivității;

perfecționarea deprinderii de a efectua analiza și sinteza fonetică a propozițiilor și a cuvintelor;

stimularea dragostei și a dorinței de a deveni școlari.

Continut Informativ

descrierea unor imagini, constituirea și completarea unor propozitii simple și dezvoltate;

folosirea unor omonime;

distingerea numărului de cuvinte, silabe și sunete;

Obiective Specifice

să denumească și să descrie corect imaginile prezentate

să găsească un numar tot mai mare de cuvinte care încep cu sunetul dat și imaginile corespunzătoare acestui sunet;

să alcatuiască propoziții cu cuvântul ( imaginea) gasit(ă);

să formuleze propoziții cu un conținut logic, asociind 2-3 imagini pentru formularea acestora;

să analizeze propozițiile, distingând: numărul de cuvinte, numarul de silabe din cuvinte, numărul de sunete;

să completeze o propoziție cu cuvântul care lipsește;

să găsească omonime, antonime, formulând cu acestea propoziții;

să manifeste interes pentru activitate

Mijloace de Învățământ:

imagini ce desemnează diferite obiecte (rechizitele scolare);

imagini pentru omonime și anotonime;

tablă magnetică;

Modelul 3.

Grupa Mare

Categoria activitatii: Educarea Limbajului

Mijloc de Realizare: Joc didactic

Tema: „Cine știe câștigă”

Obiective generale:

consolidarea deprinderii de a formula propoziții dezvoltate, corecte din punct de vedere gramatical și cu sens logic;

consolidarea deprinderii de a despărți în silabe cuvinte din cuprinsul unei propoziții;

perfecționarea capacității de analiză ți sinteză fonetică, a capacității de a efectua rapid asociații;

educarea spiritului competitiv

Obiective operaționale: pe parcursul și la sfârșitul activității , copiii vor fi capabili:

să formuleze cel puțin două propoziții cu cuvintele: „Rândunica”, „cuc”, „pupăză”, „lup”, „urs”, „vulpe”, corecte din punct de vedere gramatical.

să despartă corect în silabe cuvintele date

să precizeze numărul silabelor din cuvintele: „vacă”, „cal”, „găină”

să precizeze primul său ultimul sunet al cuvintelor: „măr”, „pară”, „gutui”, „prune”.

Regulile Jocului: Copilul indicat va formula propoziții cu cuvinte date; determinarea numărului de cuvinte din propozitie; desparțirea cuvintelor în silabe, precizarea sunetelor cu care încep sau se termină cuvintele date.

Metode si procedee: conversația, demonstrația, exercițiul, problematizarea

Material Didactic: machete, imagini cu cele patru anotimpuri, jetoane cu animale și fructe.

Modelul 4.

GRUPA: Mare

CATEGORIA DE ACTIVITATE: Educarea limbajului

TEMA: „Hai, să facem o poveste!

MODUL DE REALIZARE: Poveste creată cu personaj dat

TIPUL ACTIVITĂȚII: Consolidare de deprinderi, aprofundarea unor noțiuni morale

OBIECTIVE CADRU:

dezvoltarea capacității de receptare a mesajului oral.

educarea capacității de exprimare orală.

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ:

consolidarea deprinderii de a elabora o poveste cu mijloace proprii, prin analogie cu poveștile receptate anterior.

activizarea și îmbogățirea vocabularului.

aprofundarea reprezentărilor morale.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

să recunoască trăsătura caracteristică comună unor personaje cunoscute(naivitatea) și sensul acesteia.

să creeze o poveste având drept punct de pornire o trăsătură morală- naivitatea.

să folosească cuvinte și expresii literare cunoscute, o exprimare nuanțată și expresivă.

să evidențieze consecințele comportamentelor greșite.

STRATEGII DIDACTICE:

METODOLOGIE DIDACTICĂ: Conversația, expunerea, explicația, problematizarea.

MIJLOACE DIDACTICE: Imagini(siluete) ale unor personaje cunoscute: Scufița Roșie și ursul din Ursul păcălit de vulpe

III.5.5.3. ETAPA POSTEXPERIMENTALĂ

Etapa postexperimentala a constat în aplicarea unei probe de evaluare, pornind de la cea din etapa preexperimentală, dar adăugând elementele noi de conținut transmise, precum și un un grad sporit de dificultate. În urma aplicării acstor probe s-au obținut rezultate care le vom vedea în tabelul de după probele de evaluare.

PROBA DE EVALUARE NR1

UNITATEA DE CONȚINUT: Aspecte lexicale și sintactice

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

să sesizeze dezacordul dintre unele părți de vorbire în mod intuitiv, formulând propoziția în mod corect

Exemplu:

Barza stă într-un picioare.

Fetițele sare în apă.

Ursuleții mănânc frunze.

Legumele este bune.

Narcisele a înflorit.Ele miroase frumos.

Copiii construiește un om de zăpadă.

Câinele este curajoasă.

Pomul este înflorită frumos.

Cartofii are gustul bun.

CONȚINUTUL ITEMILOR

I.1. Am spus bine, n-am spus bine?;Ascultă propoziția spusă de mine și spune dacă e corectă sau nu. Spune propoziția corectă

să construiască propoziții, cu ajutorul imaginilor, realizând intuitiv acordul corect între subiect și atributul genitival.

denumește meseriile din imagine, materialele și uneltele. Spune, a ( al, ai, ale) cui este (sunt) fiecare din ele.

să formuleze propoziții intuind acțiunile din imagini, folosind corect acordul subiect-predicat

I.3.Ce face? Ce fac?; Ce face ea? Ce fac ele?Ce face el? Ce fac ei?

Tabelul următor relevă rezultatele preșcolarilor în urma aplicării unei probe de evaluare individuală.

Utilizând testele am urmărit dezvoltarea capacității de exprimare a preșcolarilor, de formulare de propoziții dar și dezvoltarea vorbirii și a gandirii fiecărui preșcolar în parte. Mai jos am realizat descriptorii de performanță îm funcție de care se poate realiza evaluarea fiecărui preșcolar în parte.

DESCRIPTORI DE PERFORMANTA

III.6. PREZENTAREA SI INTERPRETAREA DATELOR CERCETĂRII

În urma activităților desfășurate în cele trei faze ale cercetării, se pot desprinde următoarele concluzii cu privire la performanțele copiilor:

Recunoașterea sunetelor se realizează mai usor în cadrul vocalelor (o-rar, a-rici, a-vion);

copiii nu disting care este vocala de început în cazul unor cuvinte de forma: ie-pu-re;

diferențierea mai greoaie a consoanelor care se pronunță însotite de o vocală ajutatoare: zână, lână, sârmă, rândunică.

majoritatea copiilor cunosc semnificația corectă a cuvintelor întrebuințate și le utilizează corect, potrivit sensului care sa-l dea în diferite situații;

se poate constata că toți copiii care au frecventat gradinița, formulează corect forma de plural, în funcție de genul substantivelor utilizate și se exprimă în propoziții și în fraze scurte.

CONCLUZII

Din analiza lucrării se pot desprinde câteva constatări cu valoare de concluzii menite sa îmbunatatească activitatea educatoarei în ceea ce privește pregătirea copilului pentru școală.

Educatoarei îi revine sarcina de a constata cât mai timpuriu tulburarile de vorbire și de a-i ajuta pe copii să le corecteze prin exerciții și jocuri pentru dezvoltarea și corectarea vorbirii copiilor preșcolari.

Un rol deosebit îl are pronunția proprie a educatoarei, exprimarea cursivă corectă printr-un vocabular îngrijit, ceea ce le face munca mai ușoară și eficientă.

Jocul didactic poate fi folosit atât ca mijloc de predare dar mai ales ca mijloc de consolidare și aplicare a cunoștințelor însușite.

Față de școală unde învățarea este forma dominantă, în grădinița aceasta este înlocuită cu jocul. Acesta este baza conceperii întregii activități instructiv-educative. Fără joc nu se poate ajunge la o finalitate reală. Jocul este conceput ca mijloc de instruire și educație a copiilor, ca procedeu metodic de realizare a sarcinilor concrete pe care și le propune procesul de învățământ și ca formă de organizare a activității de cunoaștere și de dezvoltare a capacitaților psiho-fizice pe toate planurile. Particularitățile de dezvoltare ale preșcolarilor fac ca prin joc ei să învețe fără a se simți constrânși, obligați, nefiind conștienți ca fac acest lucru.

Jocurile didactice contribuie la realizarea unor importante sarcini ale dezvoltării vorbirii la îmbogațirea și exersarea vocabularului activ al copiilor; la cultivarea unei exprimări corecte și nuanțate; la dezvoltarea capacității de a reda conținutul unor povestiri.

Prin jocul didactic se cultivă încrederea în forțele proprii precum și spiritul de răspundere, de colaborare și ajutor reciproc.

Este bine ca educatoarea să țină seama de specificul grupei în alegerea exercițiilor de vorbire și jocurilor didactice aplicate la grupă.

Totodată jocul didactic constituie un mijloc și un procedeu deosebit de valoros de acumulare de noi cunoștințe, de echilibrare a procesului de învățare și a activității de joc, putându-se desfășura atât în cadrul activităților libere cât și în cele comune. Este un prilej de a completa unele lacune, de a asimila și de a folosi cunoștințe noi, de a-și dezvolta limbajul sub aspect fonetic, lexical, gramatical.

De o mare importanță este introducerea în practica preșcolară a mai multor jocuri de însușire a pronunției corecte a sunetelor, de dezvoltare a auzului fonematic, jocuri didactice pentru formarea capacității de a efectua analiza fonetică, care să asigure eficiența activitîții de pregătire a copiilor pentru școală.

Organizate cu iscusință si pricepere de către educatoare, jocurile și exercițiile au o importantă contribuție la pregătirea copiilor pentru viață, ajutându-l să-și însușească cunoștințe temeinice pe căi ușoare și plăcute.

În urma analizei rezultatelor cercetării de față putem afirma că ipoteza a fost validată dar nu în întregime, datorită numărului mic de activități educative. Pentru o mai bună dezvoltare a limbajului preșcolarilor prin joc didactic se impune educarea lor pe durata întregului parcurs în grădiniță.

Folosind metode ca observarea, experimentul, convorbirea, analiza produselor activității, am încercat să adun cât mai multe date privitoare la pregătirea copiilor pentru un debut școlar în bune condiții.

Datele observării pedagogice ne-au demonstrat că educația intelectuală a copiilor de vârstă preșcolară, se realizează în primul rând, sub aspectul dezvoltării proceselor psihice de cunoaștere, al formării unor deprinderi de activitate intelectuală și a spiritului de orientare în mediul înconjurător.

O prima problemă care trebuie să stea în fața educatoarei în etapa jocurilor și activităților alese este aceea de a-l antrena pe copil în dialoguri care necesită prezența ei, pe de o parte, și a copiilor, pe de altă parte. Considerăm că deosebit de importantă este și prezența educatoarei în jocurile copiilor în stadiul în care dialogul, comunicarea este săracă, cu scopul de a-i antrena și încuraja în acțiunea întreprinsă.

Bibliografie

Lolica Tătaru, Adina Glava, Olga Chiș-Piramida Cunoașterii, Repere metodice în aplicarea curriculumului preșcolar, Ed. Diamant, 2014, p.258.

Vasile Molan- Didactica disciplinelor Comunicare în limba română și Limba și literatura română din învățământul primar’ Ed. Miniped, București, 2014, p.237.

Neamtu Elena Madalina-“Învațarea și însușirea corectă a limbajului preșcolarilor prin jocul didactic”, Ed. Ars Libri, 2013, Bucuresti, p. 31.)

Petraru Cistina-“ Jocul didactic ca modalitate de tratare diferentiata in educarea

Duplea Lia-“ Jocul didactic in dezvoltarea vorbirii elevilor”, Editura Irco Script, 2008, Bucuresti.

Dicționar de pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București 1979.

Florica Mitu, Ștefania Antonovici- Metodica activităților de educare a limbajului în învățăntul preșcolar, Ed. Humanitas, București, 2005.

https://www.academia.edu/6611656/Jocul_didactic_si_rolul_lui_formativ

http://www.asociatia-profesorilor.ro/dezvoltarea-limbajului-la-copilul-prescolar.html

https://www.google.ro/?gws_rd=cr&ei=BTlQVaLMLsHCsgHgs4DIDw#q=socioumane.ro%2Fblog%2Fmariuscioara%2Ffiles%2F…%2FM8_Formele_limbajului

http://www.romedic.ro/dezvoltarea-limbajului-la-copilul-prescolar-0P16852

http://singuracasa.ro/_images/img_asistenta_sociala/pentru_profesionisti/resurse_asistenta_sociala_copil_singur_acasa/abilitati/AAS_Psihologia_dezvoltarii_copilului.pdf,

http://anatolbasarab.ro/gandirea-ca-proces-psihic-central-2/

http://www.didactic.ro/materiale/27855_jocul-activitate-specific-umanatteorii-despre-joc

http://www.scritub.com/gradinita/JOCUL-DIDACTIC-IN-PROCESUL-INS45174.php