Impactul Folosirii Jocului Didactic In Activitatea de Evaluare In Gradinita
LUCRARE DE LICENȚĂ
Proiectarea pedagogică a unei activități de evaluare prin joc didactic
PREZENTAREA GENERALĂ A LUCRĂRII
Introducere
Partea I – Fundamentarea teoretică a temei
Capitolul I: Proiectarea jocului didactic în grădiniță
Capitolul II: Jocul didactic-activitatea specifică vârstei preșcolare
Capitolul III: Evaluare prin joc didactic
Partea a II-a – Cercetare, acțiune privind impactul folosirii jocului didactic în activitatea de evaluare în grădiniță
1. Culegere de jocuri didactice
2. Cercetare privind impactul folosirii jocurilor didactice în activitatea de evaluare în grădiniță
3. Prezentarea rezultatelor și interpretarea lor
4. Concluziile cercetării
5.Concluziile generale ale lucrării
Bibliografie
Anexe
INTRODUCERE
Pentru fiecare copil, aproape orice activitate este joc: “Jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieții. Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și, în consecință, poate să acționeze.” (Claparede, Psychologie de l’enfant)
Jocul este principala formă de activitate a preșcolarilor. Ei învață jucându-se și astfel activitățile desfășurate în grădiniță sunt mult mai atractive și mai plăcute. Prin joc sunt antrenate toate procesele psihice: gândirea cu operațiile ei, analiza, sinteza, comparația, generalizarea, memoria, atenția, spiritul de observație, voința, imaginația și limbajul. (Mateescu Elena Olimpia, Jocul didactic: metodă de predare, învățare, evaluare, Editura Sedna Print, Anul 2011)
Jocurile didactice sau dirijate contribuie la realizarea sarcinilor instructiv-educative în grădiniță. Ele facilitează procesul de asimilare, fixare și consolidare a cunosțintelor, iar caracterul formativ influențează dezvoltarea copilului. Ceea ce caracterizează în esență jocul didactic este că îmbină într-un tot unitar și armonios atât sarcinile specifice jocului cât și sarcinile și funcțiile specifice învățării.
Conținutul, sarcina didactică, regulile și elementele de joc conferă acestuia un caracter specific, facilitând rezolvarea sarcinilor învățării. Prin varietatea lor și prin componenta formativă, jocurile dezvoltă capacitățile intelectuale ale preșcolarilor, exersează imaginația, atenția, limbajul și au valoare educativă, realizând o formă de socializare a relațiilor în care copiii trebuie să dovedească putere de stăpânire, spirit disciplinat, critic și cooperant, precum și respectarea partenerilor.(Mateescu Elena Olimpia, ,, Jocul didactic: metodă de predare,învățare,evaluare,, , Editura Sedna Print,Anul 2011)
Atmosfera de joc antrenant și motivația ajută copiii să învețe mai ușor și direct îmbinându-se eficient elementul instructiv cu cel educativ. Jocul satisface dorința de manifestare,de acțiune și de afirmare a independenței copilului.
Copiii nu pot să cunoască lucrurile abstracte decât trecându-le prin experiența multisenzorială concretă oferită de joc. El are nevoie de experiența directă cu obiectele pentru a le cunoaște,a ști la ce folosesc și ale recunoaște.(Larisa Violeta Roșu ,,Jocul didactic-forma de trecere de la joc la învățare,, , Craiova,2011)
Jocul este prezent zilnic în viața copilului preșcolar conform cerințelor Planului de învățământ în etapa jocurilor și activităților liber-alese,organizat și desfășurat pe microgrupuri.
Este proiectat la anumite intervale de timp ca activitate educațională ce implică întreaga grupă de copii.
Jocul este valorificat de cadru didactic al grupei ca procedeu,metodă,acțiune educațională.
Considerăm că jocul didactic se poate constitui în mijloc de evaluare.
PARTEA I– FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI
Capitolul I: Proiectarea jocului didactic în grădiniță
Proiectarea didactică este o activitate de anticipare a pașilor ce urmează a fi parcurși pentru realizarea instrucției și educației. Proiectarea pedagogică se referă la ansamblul operațiilor de anticipare a obiectivelor, conținuturilor, metodelor și mijloacelor de învățare, a instrumentelor de evaluare și a relațiilor ce se stabilesc între toate aceste elementele în contextul unui mod specific de organizare a activității didactice (Vlăsceanu L., 1988, p.249)
Literatura de specialitate a acreditat proiectării didactice si termenul de design instrucțional, prin care se înțelege actul de anticipare, de prefigurare a demersului didactic în scopul de a asigura o desfășurare eficientă a procesului de învățământ.
Funcțiile proiectării pedagogice îndeplinite în contextul unei activități sau în contextul
general al instruirii sunt:
*funcția de anticipare: proiectarea pedagogică se definește ca ansamblu coordonat de operații de anticipare a desfășurării procesului instructiv-educativ, finalizate în programe diferențiate de instruire;
*funcția de orientare: obiectivele sunt adevărate criterii de referință ce orientează proiectarea, desfășurarea și evaluarea tuturor activităților educative și permit educatoarei construirea scenariului didactic după care să-și orienteze activitatea;
*funcția de organizare: proiectarea pedagogică se definește ca un “complex de operații de planificare și organizare a instruirii, descriere a soluției optime a unei probleme didactice complexe”. (Vlăsceanu,L. 1988, p.250)
*funcția de dirijare: proiectarea arată posibilitățile de acțiune, strategia de realizare a activității instructiv-educative; dirijează și ghidează la diverse niveluri exprimând și rolul managerial al profesorului. Este realizabilă prin: explicații, demonstrații, întrebări, prezentarea și analiza unor metode operaționale, atitudinale și comportamentale, indicații și instructaj preliminar privind modelul de lucru cu sursele informaționale scrise;
*funcția de reglare-autoreglare: raportarea rezultatelor finale la obiective (ca rezultate scontate) permit controlul și reglarea, autoreglarea proceselor pedagogice, oferă măsura eficienței activității și optimizarea activității educative. În funcție de informațiile obținute, referitoare la calitatea rezultatelor activității, cadrul didactic adoptă modalitățile corespunzătoare pentru a înlătura distorsiunile, dificultățile și lacunele constate.
*funcția de decizie: vizează ameliorarea și optimizarea activității instructiv-educative. Prin raportarea rezultatelor obținute de copii, diagnosticate prin metode de verificare folosite, la obiectivele pedagogice formulate, cadrul didactic apreciază funcționalitatea și eficiența strategiilor utilizate, adoptând deciziile și măsurile care se impun: menținerea strategiei – dacă s-a dovedit eficientă; înlocuirea ei cu alta; introducerea unor corecții în stilul și comportamentul de predare (didactic).
*funcția inovatoare: a proceselor de instruire și educație. Cadrul didactic este factorul hotărâtor care produce schimbarea concepției privind: conținutul programelor, metodele de transmitere și însușire a cunoștințelor, tipurile de învățare, relațiile pedagogice.(Gheorghe Tomșa ,,Psihopedagogie preșcolară și școlară,,-definitivat și gradul II didactic,Ministerul Educației și cercetării, București-2005)
1.1 .PREGĂTIREA JOCULUI DIDACTIC
Jocul didactic prin trăsăturile sale caracteristice este o activitate didactică complexă care ridică mai multe probleme în pregătirea lui și anume:
planificarea acestuia în contextul celorlalte acțiuni educaționale;
documentarea,prin studierea lucrărilor de specialitate pentru a alege și cunoaște jocul didactic ce urmează a fi planificat;
întocmirea proiectului didactic;
asigurarea materialului didactic necesar (editat sau confecționat prin efortul propriu al cadrului didactic);
pregătirea copiilor în vederea susținerii jocului.
1.2.PLANIFICAREA JOCURILOR DIDACTICE
Înscrierea jocurilor didactice în planurile anuale și în planificările calendaristice trebuie să se facă întotdeauna în funcție de scopul urmărit (precizarea, verificarea sau predarea cunoștințelor, corectarea pronunției copiilor, însușirea structurii gramaticale a limbii)
Jocurile didactice care urmăresc fixarea cunoștințelor trebuie planificate, cum este firesc, după activitățile în care au fost predate cunoștințele respective. De exemplu, jocurile didactice: “Săculețul cu jucării”, “Ce a găsit păpușa?”, “Ce știm despre… ?” trebuie planificate după activitatea de observare “Sala de grupă” și lectura după imagini “Jucăriile.”
Aceeași grijă trebuie avută și în planificarea jocurilor didactice care urmăresc verificarea și sistematizarea cunoștințelor copiilor. Astfel, jocul didactic „Magazinul cu jucării” trebuie planificat după toate activitățile în care se precizează cunoștințele copiilor despre culoare, mărime, poziții spațiale – sus, jos, pe, în, sub etc.
Alte jocuri didactice au drept scop predarea unor cunoștințe și îmbogățirea vocabularului copiilor cu o serie de cuvinte noi. Jocurile acestea trebuie planificate în raport cu celelalte activități obligatorii de predare astfel încât să se asigure transmiterea gradată a cunoștințelor.
Jocurile didactice care au ca scop corectarea defectelor de pronunție sau însușirea structurii trebuie studiate și ele cu multă atenție, avându-se în vedere creșterea treptată a cerințelor adresate copiilor. De exemplu, jocurile didactice care presupun completarea unor propoziții eliptice de subiect vor fi organizate înaintea celor care presupun completarea unor propoziții eliptice de predicat sau jocurile care cer pronunția unor grupuri de sunete mai ușor de articulat vor preceda jocurile didactice care presupun pronunția unor sunete mai dificile.
În concluzie, planificarea jocurilor didactice trebuie să se facă ținând seama de sarcina didactică urmărită și de ansamblul activităților care se desfășoară în grădiniță.(Gina Nane, Mihaela Chiriac , Ghid metodic ,,Jocul-activitatea fundamentală a copilului preșcolar”, pp.49-50).
1.3.CUNOAȘTEREA TEMEINICĂ A JOCURILOR DIDACTICE
Jocul didactic, având o structură complexă, trebuie studiat cu multă atenție înainte de a fi executat.
Educatoarea trebuie să cunoască bine sarcina didactică urmărită în joc, acțiunea lui și regulile care-l reglementează astfel încât să-l poată preda corect în activitatea pe care o desfășoară cu copiii. Nerespectarea uneia dintre componentele jocului, cunoașterea insuficientă a acțiunii sau a regulilor sale afectează buna îndeplinire a sarcinii didactice sau chiar duce la schimbarea profilului activității.
Jocul didactic trebuie cunoscut temeinic înainte de a se ține activitatea propriu-zisă și dacă experiența își spune cuvântul, poate să aplice creator diversele recomandări cu privire la jocul didactic, contribuind activ la îmbogățirea și îmbunătățirea structurii acestuia, la adaptarea lui la grupa cu care lucrează și chiar să creeze noi jocuri prin care să rezolve sarcina didactică prevăzută în programă, astfel formulată încât sa fie accesibilă, să-i atragă pe copii, să le stimuleze curiozitatea, să le trezească interesul.
Sarcina didactică trebuie să țină seama neapărat de particularitățile individuale și de vârstă ale copiilor
1.4.PREGĂTIREA MATERIALULUI DIDACTIC
O mare parte a materialului didactic este tipărit .El trebuie procurat din timp și selectat în funcție de conținutul și sarcina didactică a jocului didactic ce va fi desfășurat cu preșcolarii grupei conduse.
Indiferent de proveniența materialului didactic în jocurile didactice folosite trebuie să urmărească și cerințele speciale și anume:accesibilitate,aspect atrăgător,cu elementele definitorii;realizate artistic,să nu fie încărcate cu elemente în compoziția lor care ar împiedica copiii să rezolve corect sarcina didactică.
În funcție de conținutul urmărit pentru jocul didactic ales este nevoie sau nu de materialul demonstrativ al educatoarei,care trebuie să aibă dimensiuni mai mari pentru a fi urmărit de copii.
Materialul distributiv oferit copiilor are dimensiuni mai mici pentru a fi ușor manipulat de către copii.
Materialul poate fi:
jucării care redau obiecte,ființe din mediul înconjurător;
jetoane cu imagini variate;
figurine;
material natural:frunze,semințe,sâmburi etc.
Lotu-urile,t atrăgător,cu elementele definitorii;realizate artistic,să nu fie încărcate cu elemente în compoziția lor care ar împiedica copiii să rezolve corect sarcina didactică.
În funcție de conținutul urmărit pentru jocul didactic ales este nevoie sau nu de materialul demonstrativ al educatoarei,care trebuie să aibă dimensiuni mai mari pentru a fi urmărit de copii.
Materialul distributiv oferit copiilor are dimensiuni mai mici pentru a fi ușor manipulat de către copii.
Materialul poate fi:
jucării care redau obiecte,ființe din mediul înconjurător;
jetoane cu imagini variate;
figurine;
material natural:frunze,semințe,sâmburi etc.
Lotu-urile,puzzle-urile,mozaicurile,jetoanele oferă posibilitatea să acționeze gândind concret-intuitiv și astfel găsirea soluției adecvate aducând satisfacție și bucurie copilului/copiilor parteneri în joc.
Pregătirea materialului necesită o atenție specială din partea educatoarei în selecționarea sau confecționarea materialului didactic necesar unui joc, găsind soluții interesante de prezentare a acestuia, astfel încât să trezească nu numai interesul copiilor pentru material, ci și pentru jocul în sine.
1.5.PREGĂTIREA COPIILOR ÎN VEDEREA DESFĂȘURĂRII JOCULUI DIDACTIC
În funcție de complexitate jocului didactic care solicită precizarea,sistematizarea sau verificarea unor cunoștințe sau a stadiului deprinderilor intelectuale este necesară pregătirea copiilor pentru a avea reușita acțiunii educaționale prin joc.
În etapa jocurilor și activităților liber alese sunt reactualizate cunoștințele la care face apel conținutul jocului didactic proiectat în etapa activității pe domenii experențiale.
Se realizează prin: a) pregătirea materialului împreună cu copiii pentru activități;
b) joc de rol;
c) joc de masă;
d) „citirea” unor ilustrații la sectorul „Știință” sau sectorul „Bibliotecă” repetarea unor poezii pe tema respectivă;
e) La sectorul „Artă” vor rezolva cerințele unor fișe care includ și colorarea unor obiecte și/sau ființe.
Repetarea unor jocuri muzicale,jocuri cu text și cânt sau cântece a căror mesaj includ conținutul la care apelează jocul didactic.
În concluzie, subliniem necesitatea înțelegerii esenței jocului, a planificării lui judicioase și a pregătirii copiilor, în vederea participării in mod cât mai activ la joc.
1.6.ORGANIZAREA JOCULUI DIDACTIC
Reușita jocului depinde și de felul în care se asigură condițiile necesare desfășurării, de organizarea acestuia.
Organizarea jocului presupune un complex de măsuri prealabile, care, în majoritatea cazurilor sunt aceleași ca la orice activitate obligatorie de educarea limbajului și anume:
aranjarea mobilierului;
pregătirea materialului didactic necesar; – adunarea copiilor;
așezarea lor după cerințele jocului.
În ceea ce privește aranjarea sălii de grupă, aceasta trebuie să se facă întotdeauna potrivit jocului didactic care urmează.
Astfel, la jocurile didactice care presupun mișcarea ( Caută-ți căsuța, Așează-mă la locul potrivit, Animalele și puii lor etc.), este necesar să se creeze în sală un spațiu cât mai mare pentru ca jocul să se poată desfășura în voie. În acest sens, mobilierul trebuie strâns și așezat într-o parte a sălii, lăsând liberă cea mai mare parte a ei.
Scăunelele se vor așeza pe o singură latură a încăperii, lângă peretele la care au fost strânse mesele. În partea opusă se vor face amenajările necesare (machete, magazine).
Unele jocuri didactice trebuie să se desfășoare la măsuțe, care necesită, de asemenea unele amenajări. De exemplu, jocul “Ce se potrivește?” – mesele și scăunelele vor fi așezate ca la școală, sistem liniar.
O altă posibilitate de a aranja mesele și scăunelele este în formă de unghi ascuțit cu vârful opus mesei educatoarei.
În jocurile la care se folosește numai material demonstrativ, el se află pe masa educatoarei, copiii pot fi așezați pe scăunele, în semicerc, unde pot percepe mai ușor materialul ce va fi mânuit în joc: “Ghici ce face păpușa?”, “Ce face…?”, “Unde s-a oprit roata”?,” “Cu ce se îmbracă păpușa”, “Ce face…?”. La grupele mijlocie și mare, la așezarea materialului trebuie antrenați și copiii de serviciu sau, după caz, un număr mai mare de copii.
O atenție specială necesită și aranjarea și distribuirea materialului care va fi folosit în joc. În majoritatea cazurilor, în jocurile didactice de cunoașterea mediului, materialul distribuit poate fi repartizat la mese înainte de începerea activității.
Atunci când nu este nevoie ca el să fie intuit sau atunci când prezența lui ar stânjeni urmărirea atentă a explicației de către copii, materialul poate fi pus în plicuri sau coșulețe acoperite și păstrate pe masa educatoarei până la începerea jocului sau chiar repartizate, în prealabil, la mesele copiilor.
Materialul demonstrativ trebuie să fie astfel aranjat încât să poată fi văzut sau mânuit ușor de către toți copiii.
O altă sarcină, care revine educatoarei este asigurarea bunei desfășurări a jocului –constă în adunarea copiilor și așezarea lor la locurile indicate. Înainte de a începe activitatea, copiii pot fi scoși din sala de grupă și introduși apoi prin cântec, prin mers cadențat, pentru a marca trecerea de la activitățile libere la cele care se desfășoară sub conducerea directă a educatoarei.
Participarea copiilor la realizarea acestui cadru asigură organizarea unui început bun de care depinde, în mare măsură, desfășurarea ulterioară a jocurilor didactice. (Gina Nane, Mihaela Chiriac, Ghid metodologic ,,Jocul –activitatea fundamentală a copilului preșcolar”, pp.54-55)
1.7. DESFĂȘURĂREA JOCULUI DIDACTIC
Modul de desfășurare a jocului didactic depinde de tipul proiectării acestuia:
modernă și anume proiect de activitate integrată;
clasică prin proiect de activitate.
Alegerea tipului de proiectare se face în funcție de mai mulți factori:
ce urmărește cadrul didactic prin proiectarea jocului didactic la anumite intervale de timp din parcursul anului școlar:
evoluția personalității în formare a preșcolarilor grupei conduse;
Planul de învățământ;
orarul grupei (Elena Verzari, Maria Taiban ,,Metodica cunoașterii mediului înconjurător și a dezvoltării vorbirii copiilor preșcolari”, Editura Filaret, 1974)
Exemplificăm cele două tipuri de proiectări.
Proiect de activitate integrată
Grădinița „Ursulețul de Pluș”
Data: 06.05.2014
Grupa Mică
Educatoare: Barboni Sorina-Mariana
Tema anuală: „Când, cum și de se întâmplă?”,
Tema săptămânală: „Primăvara și frumusețile ei”
Tema zilei: „Ajutoarele primăverii”
Forma de realizare: Activitate integrată pe domenii experențiale
Tipul activității: sistematizare și evaluare
Scopul: sistematizarea cunoștințelor copiilor despre anotimpul primăvara
activizarea vocabularului și exersarea limbajului;
perfecționarea deprinderilor intelectuale și comportamentale
Obiective operaționale:
O1 – să precizeze unele aspecte ale anotimpului primăvara;
02 – să găsească soluții situațiilor problemă constituite în probe;
03 – să motiveze acțiunile prin care au ajutat zâna primăvara ;
04 – să descrie materialele primite;
05 – să confecționeze flori respectând tehnicile confecției;
06 – să facă aprecieri asupra lucrărilor colegilor
Strategii didactice
Metode și procedee: conversația explicația, demonstrația, algoritmizarea, problematizarea, exercițiul, lucrul în grup, manipularea materialelor, jocul, Turul galeriei.
Materialul didactic: figurine flori, aracet, pensule, șervețele, șervețele umede, hârtie creponată, scrisoare.
Material bibliografic: Curriculum pentru învățământul preșcolar 3-6/7 ani, Ministerul Educației și Cercetării, 2008;
Educația timpurie și specificul dezvoltării copilului preșcolar, Ministerul Educației și cercetării, 2008;
Noi repere ale educației timpurii în grădiniță,Ministerul Educației și Cercetării, 2008;
Adina Glava,Maria Pocol,Lolica-Lenuța Tătaru,Educația timpurie,Ghid metodic pentru aplicarea Curriculumului preșcolar, Editura Paralela 45, 2009
Activitățile în perioada de dimineață până la prânz
Activități și joc liber alese
Activități pe sectoare:
Joc de masă: „Puzzle cu flori de primăvară”
Construcții: „Gardul grădinii cu flori”
Artă: „Flori de primăvară” (desen, pictură, modelaj la alegerea copiilor)
Activități pe domenii experențiale :joc didactic: „Ajutoarele primăverii”
Dos: Activitate practică: „Grădina cu flori”
Joc de mișcare: „Buchețele”
Sarcina didactică: Găsirea soluțiilor problemelor-probelor; raportarea cantității la număr și a numărului la cantitate.
Regulile jocului: Cele două echipe de ajutoare ale primăverii vor rezolva problemele, ajutând-o pe zâna să fie însoțită de cât mai multe flori
tot unde merge:la șes,la deal,sau la munte
Elemente de joc: surpriza, căutarea soluțiilor ghicitorilor, întrecerea, aplauze, recompense
Scenariul zilei
Întâlnirea de dimineață: Salutul este urmat de „Calendarul naturii” unde copiii stabilesc a câta zi din săptămână este, ce caracterizează vremea, alergând jetonul pe care îl amplasează la locul potrivit, motivând alegerea făcută.
Introducerea în atmosferă: Pentru că suntem în primele zile ale lunii mai, luna florilor, zâna primăvară vă roagă să o ajutați pentru a avea alături în drumul său cât mai multe flori pe care să le dăruiască oamenilor din orice colț al țării, să se bucure de frumusețea și parfumul lor.
Știind că voi sunteți harnici și buni și veți răspunde cu bucurie rugăminții zânei, m-am gândit să alcătuiți grupe de flori și să confecționați pentru a le oferi cu drag zânei.
Scenariu didactic
Proiect de activitate
Data…..
Grădinița „Ursulețul de Plus”
Tema anuala:”Cum este /a fost si va fi aici pe Pământ?
Tema săptămânii: In vacanta la bunicii”
Tema zilei:”Surprizele bunicii”
Mijloc de realizare:joc didactic”Surprizele bunicii”
Domeniul de activitate:Domeniul limba si comunicare
Categoria de activitate :Educarea limbajului
Tipul activității: consolidare si evaluare
Scopul activității:-importanta cărților in viața omului;
-activizarea vocabularului si exersarea limbajului
Obiectiva operationale:O1:sa recunoască din ce poveste este tabloul ;
O2:sa descrie tabloul;
O3:sa recite versurile in care sa recite o poezie in care este întâlnit
personajul
O4:sa compare propile fapte cu ale personajului
Strategii didactice
Metode si procedee: conversația; explicația; povestirea; algoritmizarea; problematizarea; exercițiul; întrecerea; acordarea punctelor
Material didactic: tablouri reprezentative din povesti: „Sanda la grădiniță”, „Ce-a uitat Fănica să spună?”, „Ciuboțelele ogarului”, „Ursul păcălit de vulpe”, cărți de povesti ilustrate, recompense.
Regulile jocului: copilul care recunoaște tabloul si-l descrie va fi aplaudat si va primi doua puncte. El solicita unui coleg din cealaltă echipa sa recite o poezie despre personaj.
Elemente de joc: întrecere, acordarea punctelor însoțite de versurile: „Repede si corect ai răspuns / Pentru echipa bulina roșie ai adus” (2 puncte)
„Neatenția o plătești/Bulina verde primești” (1 punct)
Scenariu didactic
Capitolul II: Jocul didactic-activitatea specifică vârstei preșcolare
Jocul este principala formă de activitate în grădinița de copii. Pentru un copil sănătos, nimic nu este mai important decât starea de apatie si nemișcare. Jocul este tot atât de necesar dezvoltării multilaterale a copilului ca și lumina soarelui. Jocurile copiilor sunt o formă de activitate în care se reflectă în mod specific unele relații între oameni și, mai ales, relații de muncă. Jocul copilului trebuie îndrumat de adult,fără ca spontaneitatea copilului să fie stingherită. Pentru copil, jocul este distracție, este învățătură, este muncă, mijloc prin care se educă, mijloc eficient de cunoaștere a lumii înconjurătoare și de educare a limbajului. (Gina Nane, Mihaela Chiriac, Ghid metodic „Jocul-activitatea fundamental a copilului preșcolar” , pag.27)
Esența jocului constă în procesul de reflectare și transformare pe plan imaginar a realități concrete.
Evoluția jocului este asigurată și izvorăște din contradicțiile:
dintre nivelurile deprinderilor și dorința copilului de a stăpâni obiectele conform destinației lor;
dintre tendința copilului către o viață care să reproducă viața adultului și posibilitățile lui limitate de ale îndeplini;
dintre libertatea de acțiune a copilului și necesitatea de a se conforma regulilor;
dintre planul real și cel fictive (jocul stimulează dezvoltarea imaginației pentru a rezolva problemele)
dintre elementele de învățare și stimularea prin joc;
dintre planul concret și cel mintal în joc,considerând ca o formă de trecere de la acțiuni exterioare la acțiuni interioare;
dintre caracterul concret al jocului cu obiectele și caracterul abstract,determinat de acțiunea mentala de însușire a regulilor jocului.
Jocul evoluează de la simplu la complex odată cu creșterea particularităților la susținerea lui.
2.1.APARIȚIA JOCULUI
Pentru început trebuie să semnalăm faptul că interesul pentru joc este determinat de evoluția cercetărilor biologice și psihologice din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și din întregul secol al XIX-lea.
Evoluționismul, instaurat treptat ca modalitate de gândire, a modificat maniera de a aborda și analiza orice fenomen și a marcat triumful unei optici deterministe în care se conturau argumente pentru ipoteza unei continuități între conduita animal și conduita umană, fapt ce a deschis un câmp de cercetare imens. Este vorba de studiile privind jocul ca activitate/conduită specifică (conduită de creștere), atât animalelor superioare înzestrate cu un sistem nervos dezvoltat, cât și omului. De pildă,Spencer, exponent al biologismului, consideră jocul ,, expresia facultăților și energiilor care s-au eliberat temporar de satisfacerea imperativelor biologice fundamentale prin dezimplicarea psihicului din funcțiile de conservare a vieții și concentrarea lui într-o suită de mișcări fără obiect, o zburdălnicie naturală neangajată” . Această viziune asupra jocului o extinde la toate speciile superioare, legând-o de apariția unui timp liber neabsorbit de cerințele imediate. În această accepțiune jocul este rupt de dimensiunea sa socială.
Mai târziu, determinismului biologic i se adaugă, complementar, ipoteza determinării sociale a conștiinței și personalității umane (cf. Ursula Șchiopu, 1970,p.3). Astfel, interesul s-a deplasat spre aria aspectelor caracteristice jocurilor copiilor de diferite vârste și din diferite regiuni și zone geografice, ceea ce relevă faptul că aspectele sociale ale jocului trec pe primul loc.
Un interes deosebit îl prezintă, în acest sens, problema apariției jocului copilului în cadrul societății. Datele privind viața și dezvoltarea copilului, jocurile acestuia pe treptele timpurii ale dezvoltării societății lipsesc aproape cu desăvârșire. Există, e adevărat, nenumărate descrieri cu caracter etnografic, antropologic și geografic, dar extrem de schematice și fragmentare, referitoare la joc. Unele oferă indicii referitoare la modul de viață al copiilor, dar nu conțin detalii asupra jocurilor lor; altele, dimpotrivă, descriu doar jocurile copiilor (Ursula Șchiopu,1970,p.42).
Problema momentului istoric al apariției jocului este legată strâns de caracterul educației generațiilor tinere în societățile arhaice. Pe baza unui material vast, R.Alt (1956) indică existența inițială a unui caracter unitar între activitatea de muncă și cea de educație, relevând caracterul inseparabil al educației ca funcție socială specifică. Prin urmare, pe treptele cele mai vechi ale dezvoltării sociale, poziția copilului se caracterizează înainte de toate prin includerea lui timpurie în activitatea productivă a adulților. Cu cât societatea e situată pe o treaptă mai primitivă de dezvoltare, cu atât copilul participă mai devreme la munca productivă a adulților.
Etnografii și călătorii care au descris viața unor triburi primitive ne informează că, copiii se joacă puțin, iar dacă se joacă, ei practică un tip de joc care reflectă pe de-a-ntregul viața socială a adulților (cf.Elkonin,1980,p.50). Acest fapt are o deosebită importanță pentru critica concepțiilor biologizante despre joc. Datele inserate, afirmă Elkonin, demonstrează suficient de clar faptul că originea jocului este socială, iar evoluția sa reflectă tipul de societate dintr-o anumită etapă istorică (Elkonin,p.69).
Factorul social-istoric are, așadar, în mai mare măsură, elemente de conținut specific jocului. În acest sens, antropogeneza ne permite să formulăm ipoteza dezvoltării concomitente a jocului și a muncii într-o intercorelație complexă (Ursula Șchiopu,1970,p.10). De la vârste foarte mici, copiii exersau diferite acțiuni ale adulților, folosindu-se de unelte confecționate pe măsura dezvoltării lor fizice (jocul-exercițiu: copiii construiau bărcuțe, căsuțe de nisip și lut etc.). Argumentul material-istoric al acestei înrudiri se obiectivează în frecventa găsire în numeroase săpături arheologice a unor obiecte miniaturale (figurine,arme minuscule de vânătoare), pe care le-am putea numi “jucării”, deși este foarte probabil ca aceasta să fi avut și un oarecare rol ritual (de ex:păpușa era considerată, în unele triburi,atât jucărie, cât mai ales obiect care simbolizează fecunditatea); se transmitea din mamă în fiică, de-a lungul câtorva generații (Ursula Șchiopu, 1970,pp.17-18).
Aceste două tipuri de activitate umană, dincolo de asemănările privind nivelurile și componentele nervoase, fiziologice, psihologice, sunt subtil diferențiate, fiind activități complementare. Din această perspectivă, jocul apare ca activitate dominantă, cu funcție pregnant formativă în copilărie, iar munca, având aceleași caracteristici, din ce în ce mai pregnant, pe măsură ce se depășește copilăria. În aceeași ordine de idei, jocul prilejuiește o refacere energetică, o relaxare, o odihnă, activă evident, pe când munca presupune, pe lângă efort fizic sau intelectual, și un important consum de energie ce se impune a fi refăcută. Drept complementaritate, jocul copilului pregătește terenul psihologic al muncii adultului; jocul stimulează tonusul, antrenarea și participarea socială, depășirea obstacolelor, găsirea de soluții. La aceasta se adaugă faptul că antrenarea psihomotorie foarte activă ce are loc în joc, contribuie la dezvoltarea psihică generală în mod intensiv, fapt ce determină punerea în evidență a funcției formative și sociale a jocului.
Diferențierea joc-muncă este posibilă, însă, într-o etapă istorică mult mai avansată din punct de vedere social-cultural și economic (există și astăzi organizații tribal primitive, unde diferențierea joc-muncă nu există în mentalitatea localnicilor). Această diferențiere este susținută de psihologi celebri: H.Pieron consideră jocul “o activitate agreabilă ce se opune activității de muncă”. Definirea jocului de către P. Janet ca activitate inferioară neadaptată la viața reală și definiția lui J.Piaget cu privire la joc, definiția ce consideră că jocul constă în asimilare ce funcționează pentru ea însăși fără nici un efort de acomodare, pun în evidență complexitatea acestei forme de activitate.
Dincolo de dovezile materiale care susțin existența jocurilor și a jucăriilor, mai ales în societățile antice avansate (Egipt, India, Sumer, Grecia, Roma) existau și alte forme de atestare: folclorul, dans și ceremonial, ritualuri care evidențiază prezența jocului socializat al adulților și pun în evidență înrudiri complexe ale jocului cu arta. Chiar “poezia, filozofia, fantezia umană, înțelepciunea sub forma întrebărilor enigmatice, ca forme de cultură , stau sub semnul jocului”, arată Huizinga (1988).
Caracteristică este prezența jocurilor sportive. Inscripțiile pe monumente funerare, evocările de atleți sau de competiții în care s-au evidențiat războinici renumiți există în mai toate lucrările vechi de istoriografie. În antichitatea greacă (jocurile olimpice), dar mai ales în cea romană (jocurile de arenă), jocurile ocupau o pondere însemnată în viața Cetății, cel puțin atât cât ocupă și astăzi.
Jocurile adulților au evoluat în direcția așa-numitelor jocuri de societate, foarte la modă în sec. al XVIII-lea și al XIX-lea. Aceste jocuri s-au conservat astăzi pe o linie de stimulare a competiției, similară cu cea a jocurilor sportive (olimpiade de șah). Multe din ele au rămas, însă prin cafenele, cluburi sau întruniri de familie, ca jocuri de divertisment (jocuri de cărți, domino, remy etc.).
Se poate presupune că jocurile copiilor și tinerilor contemporani sunt mult mai bogate în conținutul psihologic și în încorporare de conținuturi sociale decât jocurile copiilor din societatea primitivă, în condițiile în care societatea dispune de mijloace de informare din ce în ce mai sofisticate și mai diversificate. Dezvoltarea intensă culturală, evenimentele ce o caracterizează aduc după sine modificări și încorporări de jocuri noi în viața copiilor (jocul de-a expoziția, de-a farfuriile zburătoare etc.).
2.2.TEORII DESPRE JOC
Pentru elaborarea unei teorii științifice despre joc o însemnată contribuție au adus vederile unor pedagogi. “Numeroase teorii despre joc elaborate pe parcursul timpului,unele contradictorii, iar altele completându-se reciproc vin să răspundă la o seamă de întrebări din cele mai complexe și dificile:
Pentru ce simte copilul o nevoie atât de imperioasă de se juca? Ce fel de funcții formative îndeplinește jocul în dezvoltarea psihică a copilului? Constituie jocul o formă predominantă sau numai conducătoare de activitate a copilului preșcolar? Care sunt și cum se explică particularitățile caracteristice ale jocurilor de vârstă preșcolară? (Florica Andreescu-“Pedagogie preșcolară” -E.D.P. București ,1972)
Acestea sunt câteva întrebări la care pedagogii și psihologii pe baza datelor observaților și ale cercetărilor experimentale au dat răspunsuri diferite .
“Jocul deține un rol atât de însemnat în viața copilului pentru că-I satisface dorința firească de manifestare și independență. Realitatea care-l înconjoară este mult prea complexă. Cum să o cunoască, să se orienteze în mediul înconjurător? Jocul este tocmai una dintre activitățile prin care copilul învață să cunoască lumea reală, acționând asupra obiectelor din jur, își satisface nevoia de mișcare și înțelegere, dobândește încredere în propriile puteri. Îmbrăcând forma jocului, această activitate este tot atât de necesară dezvoltării fizice și psihice a copilului ca și lumina soarelui, de aceea unii pedagogii afirmă că jocul este o activitate de pre-învățare. (Ursula Șchiopu-“Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor”-E.D.P. București,1970).
Aristotel arată că până la al cincilea an de viață, copilul nu trebuie supus învățării și nici unei munci aspre, pentru ca prin acestea să nu dăuneze creșterii, ci trebuie să i se asigure atâta mișcare cât îi este necesară. Această mișcare trebuie stimulată atât prin diverse ocupații cât mai ales prin joc. Astfel,se conturează pentru prima oară ideea folosirii jocului ca mijloc de educare.
Frobel afirmă că jocurile sunt o formă dominantă a activității la vârsta preșcolară și de aceea ele sunt cea mai bună metodă de influențare asupra copiilor.
“Nu trebuie să privim jocul ca ceva neserios,ci ca o activitate care are o adâncă semnificație. Jocurile copiilor sunt mugurii întregii vieți a omului, căci acestea dezvoltându-se, prin ele se dezvăluie și însușirile cele mai ascunse ale ființei sale. Întreaga viață a omului își are izvorul în această epocă a existenței și dacă această viață este senină sau tristă, liniștită sau zbuciumată, rodnică sau zadarnică, aceasta depinde de îngrijirile mai mult sau mai puțin înțelepte, date la începutul vieții. (Ursula Șchiopu-“Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor”-E.D.P. București,1970).
Frobel aduce ideea prețioasă că educatorul poate influența în mod direct copilul prin jocuri special organizate de el, supravegheate și dirijate în funcție de obiectivele educative urmărite. Referindu-se la joc, consideră că nu orice fel de joc poate rezolva problemele educative complexe ale vârstei, ci numai jocurile metodice, coordonate, care urmează progresiv și regulat diferite posibilități de dezvoltare care se arată la copil pe măsură ce crește.
Beatrice Tudor Bart în lucrarea sa demonstrează posibilități uriașe ale jocului ca metodă educativă, folosind expresia “învățătură prin joc”. De fapt, întreaga copilărie mică până la intrarea în școală realizează un astfel de proces de instruire în care modalitatea de bază o constituie jocul.
A.P.Usova se referă la joc ca formă de organizare a întregii vieți și activități a copilului în grădiniță. Prin aceasta înțelegem valorificarea jocului atât ca pondere în educație cât și ca durată efectivă a procesului pedagogic. Autoarea menționează că în acest context jocul constituie un principiu de educație, nu numai un mijloc oarecare. El reprezintă o cale către sociabilizarea copilului. În acest mod acțiunea educativă se va răsfrânge asupra copilului ca membru al societății de copii, asupra colectivului de copii.
Comenski a arătat, de asemenea, în “Informatorul școlii materne” necesitatea jocului în viața copilului ca mijloc de dezvoltare fizică și psihică: “Cu cât copilul lucrează, aleargă și trudește mai mult, cu atât doarme, crește și digeră mai bine, cu atât se face mai sprinten la corp și minte; numai dacă băgăm de seamă să nu i se întâmple ceva rău. De aceea trebuie să li se pună la îndemână locuri anumite și sigure pentru alergări și exerciții, să li se arate cum se pot juca fără pericol”.
E.Claparede, interesat de jocurile copiilor, a atras atenția asupra faptului că ele reproduc ceea ce impresionează copilul, fapt ce determină asimilarea realității, încorporarea ei ca act de trăire, fapt ce va constitui treptat un vast bagaj de posibilități și disponibilități de a reacționa. De asemenea,Claparede se referă la universalul joc cu păpușile și susține că în acest joc nu se exercită la copii instinctul matern, ci o infinitate de stări afective, de disponibilități nuanțate subtil și de trăiri necesare în procesul adaptării; jocul realizează un pre-exercițiu mai mult mental, psihologic.
K.Lange a considerat că jocul este o activitate de proiectare și concomitent de compensare mai ales a acelor funcții care sunt comandate de cerințele directe ale vieții și trebuințele implicate în viața curentă sau a acelora pe care viața le solicită în măsură inegală, latent, implicit, ca atare jocul servește subtile aspecte ale adaptării la mediu.
Lazarus subliniază că “jocul constituie tipul fundamental de activitate, adică forma de activitate ce susține în cea mai mare măsură dezvoltarea psihică prin antrenarea psihomotorie, senzorială, intelectuală și afectivă, la o tensiune cu totul specifică, ce prezintă pentru procesul creșterii și dezvoltării psihice o importanță tot atât de mare ca și activitatea de instruire din anii de școală”.
Herbert Spencer arată că adeseori copiii se joacă chiar și atunci când sunt obosiți, flămânzi sau chiar bolnavi ori în convalescență. Surplusul de energie nu poate explica varietatea mare a motivelor de joc specific copiilor de diferite vârste și din diferite părți sau regiuni ale lumii.
V.S.Vîgotski susține că în perioada preșcolară jocul alimentează foarte mult tendința spre libertate, emancipare de tutela strânsă a adultului. El are funcții formative care sunt în principiu educative. Totuși, influența condițiilor generale de tutelă și de muncă, structura condițiilor de contract, sensibilitatea față de acestea vor determina valoarea educativă a jocului. Jocul apare ca o activitate complexă a copiilor în care ei reflectă și reproduc lumea și societatea, asimilându-le și prin aceasta adaptându-se la dimensiunile lor multiple.
John Locke arată că nici munca, nici învățătura nu trebuie să le fie impuse copiilor ca o ocupație obligatorie, ci trebuie să li se asigure varietatea și libertatea care caracterizează jocul. O propunere ieșită din comun în acest sens este făcută pentru cazul în care copiii s-au dezgustat de învățătură. “,Vindecarea nu mai poate să vină decât pe cale opusă. Și deoarece va fi prea târziu pentru a face din carte o distracție, va trebui să procedați în sens invers: observați bine ce joc îi place mai mult și spuneți-I să se țină numai de jocul acesta mai multe ore în fiecare zi, nu ca să-l pedepsiți să se joace,ci ca și cum ar fi o ocupație serioasă ce i s-a impus”.
Aceasta îl va face în câteva zile să se plictisească chiar și de jocul lui preferat, într-o așa măsură încât va prefera cartea sau orice altceva când acesta îl va scăpa de obligația de a se juca. Aceasta este o metodă mai bună decât să mărească dorința, sau decât oricare pedeapsă ce s-a întrebuințat pentru a-l lecui pe copil de pasiunea jocului. (Ursula Șchiopu-“Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor”-E.D.P.București,1970).
K.Gross tratează jocul din punct de vedere strict biologic, considerând că acesta ar fi un exercițiu pregătitor pentru viața profesională de mai târziu a adultului în sensul că ar fi un mijloc de exersare a “predispozițiilor” instructive, în scopul maturizării lor.
“În realitate, jocurile se deosebesc calitativ de jocurile animalelor, generate de factori de natură biologică (instinctele). În istoria dezvoltării umane instinctele se transformă sub influența condițiilor sociale. De aceea, în timp ce la animale jocul rămâne un fenomen pur biologic, la om el devine un fenomen de esență socială (Florica Andreescu-“Pedagogie preșcolară”-E.D.P. București,1972).
A.S.Makarenko a atribuit jocului o importanță considerabilă în viața copilului. Prin joc se realizează educația viitorului om de acțiune. Așa cum se comportă copilul în joc, tot așa se va comporta și în muncă în perioada maturității. De asemenea, stabilește asemănările dintre joc și muncă ce constau în următoarele trei elemente comune:
a) atât în joc cât și muncă avem de-a face cu un efort fizic și intelectual. Fără acest efort, jocul devine pasiv, nu poate sa mobilizeze forțele fizice și psihice ale copilului. În mod similar, nici munca nu dă randament, dacă este lipsită de efort fizic și intelectual.
b) a doua trăsătură comună constă în coloritul emotiv pozitiv propriu unui joc reușit, la fel ca și al muncii, care duce la rezultatul prevăzut. Jocul și munca produce în egală plăcere, s-ar putea spune că plăcerea în joc, pasiunea copilului pentru joc sunt elemente intrinsece ale jocului, la fel ca și plăcerea pe care o simte omul în desfășurarea muncii productive.
c) a treia trăsătură comună o formează simțul de răspundere, care apare atât în joc, cât și în muncă. În joc, simțul de răspundere se manifestă prin grija copilului față de jucării, prin respectarea cerințelor și a regulilor jocului. Dar și în muncă simțul de răspundere se manifestă în grija pentru bunul obștesc, pentru gospodărirea lui rațională. (Florica Andreescu-“Pedagogie preșcolară”-E.D.P. București,1972).
Munca este o formă de activitate prin care omul participă la producția socială, creează valori materiale și culturale. Jocul,dimpotrivă, nu vizează producerea unor asemenea bunuri. Cu toate acestea, jocul îl deprinde pe copil cu eforturile fizice și intelectuale și în felul acesta îl pregătește pentru munca de mai târziu.
Într-un joc bine organizat, elementele de joc se întrepătrund cu cele de muncă. Prin joc copiii se obișnuiesc să depună eforturi fizice și intelectuale, să convingă obstacolele și greutățile ivite în cale și în felul acesta se pregătesc pentru munca de mai târziu.
Jocurile copiilor trebuie să fie astfel organizate și îndrumate de către adulți, încât să constituie nu numai o treaptă premergătoare, dar și o formă de activitate care să-l apropie de adevărata muncă.
K.D.Ușinski arată că:”Jocul e joc tocmai pentru că în el copilul e de sine stătător; de aceea orice amestec al adultului în joc îi răpește forța reală de dezvoltare. Adulții nu pot avea decât o singură influență asupra jocului, fără să distrugă caracterul lui de joc, și anume furnizarea materialului pentru construcții de care copilul se va ocupa însă independent” (Ursula Șchiopu-“Probleme psihologice ale jocului și distracților”-E.D.P.Bucurști ,1970)
K.Buhler arată că: “Jocul constituie o activitate care produce plăcere copilului, dar nu numai plăcere. În timpul jocului, copiii adesea depun eforturi, încearcă sentimentul dezamăgirii, al insuccesului. Cu toate aceste stări emotive negative, ei nu renunță la joc.
Pe de altă parte, plăcerea resimțită de copil este adesea rezultatul final al eforturilor pe care el le depune în desfășurarea jocului”.
A. Adler întărește idea că: “Jocul constituie forma specifică de activitate prin care copilul se afirmă, cunoaște lumea, învață să se orienteze în ea și dobândește încredere în puterile proprii. Prin joc copilul nu numai că nu se îndepărtează de realitate, dimpotrivă, se aproprie tot mai mult de ea”.
M.Montessori reduce întreaga dezvoltare intelectuală a copilului la “exersarea organelor de simț” ,această exersare este însă organizată de așa natură, încât prin materialul didactic preconizat, copilul nu poate veni în contact direct cu viața reala, cu lumea plantelor, cu cea a animalelor.
J.Piajet susține idea că: ”Însușirea și respectarea regulilor are o influență puternică în formarea judecății morale a copiilor, în evoluția lor morală bazată pe constrângere la cea bazată pe cooperare”.
M.Taiban afirmă că: ”Jocul reprezintă un mijloc de familiarizare a copiilor cu viața înconjurătoare, constituie un mijloc de valorificare, de aplicare creatoare a cunoștințelor dobândite”. Asigură înțelegerea anumitor legături interne, a semnificației activității umane, în care copilul se încadrează treptat, nici un alt mijloc nu favorizează mai deplin integrarea copilului în viața cotidiană, deoarece jocul este calea care reproduce viața reală sub forma ei cea mai directă-acțiunea.
“Jocul este de asemenea unui film retrospectiv, în care copilul își oglindește propriile impresii și le derulează de această dată ca participant direct și nu numai ca spectator. Or, nici o altă cale nu este mai propice înțelegerii vieții decât participarea direct la fluxul ei “ (M.Taiban,”Problemele psihologice ale jocului și distracțiilor”-E.D.P.București,1970).
Problema educativă care se pune este aceea a dirijării și orientării diverselor surse de inspirație ale jocurilor copiilor, în primul rând a surselor indirect ca literatură, plastică, teatrul, inclusiv teatrul de păpuși
Cu cât copii evoluează pe plan fizic și psihic, ponderea elementului de joc scade. Procesul de instruire se realizează în acest nou context în cadrul lecțiilor. Trecerea de la joc la lecție se face printr-o formă intermediară (lecția sub formă de joc sau joc didactic).
Jocul didactic este un valoros mijloc de instruire și educare, el poate fi însă și o metodă eficientă în procesul instructiv-educativ, de asemenea poate fi utilizat ca procedeu însoțind alte metode educative și în sfârșit poate să constituie o formă de organizare a activității și vieții copiilor.
Ursula Șchiopu susține idea că: ”Jocul apare ca o activitate fundamental formativă și dominantă în copilărie, iar munca are aceleași caracteristici, din ce în ce mai pregnante, pe măsură ce se depășește copilăria, este un fel de anticameră vastă și bogat ornată a muncii.
Așadar jocul trebuie privit drept activitate care formează, modelează inteligența, dar pe de altă parte permite să se surprindă numeroase din caracteristicile ei”(Ursula Șchiopu-“Probleme ale jocului și distracțiilor”-E.D.P. București,1970).
De asemenea, jocul prilejuiește o refacere energetică, o relaxare, o odihnă activă evident, pe când munca se realizează printr-un important consum de energie care trebuie refăcut.
Jocul copiilor poate constitui un teren important de descifrare a capacităților psihologice, inclusiv a celor intelectuale și a trăsăturilor de personalitate,a aspectelor mai importante ale sociabilității copilului. Ele pot surprinde prin modul în care se joacă.
“ Jocul – consideră Ursula Șchiopu- stimulează creșterea capacității de a trăi din plin, cu pasiune, fiecare moment, organizând tensiunea proprie acțiunilor cu finalitate, având funcția de o mare și complex școală a vieții”.(Mielu Zlate-“Psihologia copilului”-E.D.P.București,1991).
2.3.CLASIFICAREA JOCURILOR DIDACTICE
A. După conținutul jocurilor didactice pot fi grupate în:
jocuri didactice pentru cunoașterea mediului înconjurător;
jocuri didactice pentru educarea limbajului (cuprind aspect fonetice,lexical-semantice și gramaticale ale limbii materne și, dacă este cazul, ale unei limbi moderne);
jocuri didactice cu conținut matematic(vizează capacitatea de formare a unor mulțimi, consolidarea și verificarea numerației, formarea abilităților pentru elaborarea judecăților de valoare prin jocurile logico-matematice);
jocurile didactice pentru însușirea unor norme de comportament civilizat și jocuri didactice pentru însușirea unor norme de circulație rutieră.
B. După prezența sau absența materialului didactic,deosebim:
jocuri didactice orale (fără material didactic);
jocuri didactice cu ajutor material:
a) cu material didactic-jucării, jocuri de masă, cuburi etc.;
b) cu material ajutător-diferite obiecte și jucării cu rol auxiliar;
c) jocuri de interpretare a unor povești, lecturi, jocuri de numărat, prezentate pe un suport material: imagini, diafilme, diapozitive etc.
Dintre jucăriile și materialul didactic folosit de către educatoare în scopuri didactice fac parte:
păpușa dotată cu un bogat rechizitoriu vestimentar;
obiecte de uz casnic, adaptate la mărimea păpușilor;
animale-jucării, păsări-jucării, diferite obiecte de întrebuințare cotidiană;
bile colorate, turnulețe, jucării ce se pot monta și demonta, ciupercuțe, inele etc.;
ilustrații, tablouri sau planșe utilizate pentru descrieri și povestiri, mozaicuri, desene de decupat, figuri geometrice etc.;
materiale din natură: ghindă, conuri de brad, pietricele, frunze, flori, ramuri din copaci etc.
creioane, culori,acuarele, plastilină, hârtie, lipici etc.
costume, măști pentru dramatizări;
fișe de lucru individual;
diafilme, diapozitive, cărți cu imagini și texte scurte pentru copii.
C. După scopul urmărit, jocurile didactice se împart în:
Jocurile senzoriale
pentru dezvoltarea sensibilități tactile și chinestezice;
pentru dezvoltarea sensibilități vizuale;
pentru dezvoltarea sensibilități auditive;
pentru dezvoltarea sensibilității gustative-olfactive.
Jocuri intelectuale
de stimulare a comunicării orale;
de exersare a pronunției corecte;
de atenție și orientare spațială;
de analiză și sinteză mental;
de realizare a comparației mentale;
de realizare a abstractizării și generalizării;
pentru dezvoltarea perspicacității;
pentru dezvoltarea imaginației;
pentru dezvoltarea proceselor de inhibiție voluntară și a autocontrolului.
Bine elaborat și condus, jocul constituie un veritabil instrument de lucru în activitățile cu copiii preșcolari, dezvăluind virtuți formative dincolo de toate așteptările. Pentru valorificarea acestui incredibil potențial, educatoarea va trebui să-și folosească și chiar să-și dezvolte disponibilități empatice, înțelegând prin aceasta capacitatea de a se transpune imaginar în vârsta copilăriei.(Liliana Ezechil,ghid metodologic,,Laborator preșcolar,, Editura V& Integral,București-2002)
2.4.CARACTERISTICILE ȘI FUNCȚIILE JOCULUI
Caracter universal și permanent: jocul este o realitate prezentată în viața omului, indiferent de vârsta acestuia, regiunea geografică sau etapa istorică.
Caracter polivalent: S.Iliov afirmă că jocul are un caracter polivalent, în sensul în care el este pentru copil și muncă și artă și realitate și fantezie. Pe de altă parte , jocul înseamnă și o varietate de semnificații de la sensul pozitiv până la cel negativ. El poate numi o activitate cu caracter constructiv, distractivă, plăcută sau dimpotrivă (jocuri de noroc). De asemenea, jocul prezintă o gamă diversă de domenii în care se aplică: medicină, psihologie, pedagogie, asistență socială, teatru ș.a.m.d..
Caracter complex: jocul este o activitate determinată pentru formarea și dezvoltarea personalității umane. În lucrarea “Copilul și jocul”(1967,p.19), Jean Chateau considera că prin joc, copilul traduce potențele virtuale care apar succesiv la suprafața ființei sale; lumea jocului este o anticipare a lumii preocupărilor serioase este o exersare, în plan imaginar, a viitorului personal. “Un copil care nu vrea să se joace este un copil a cărui personalitate nu se afirmă, care se mulțumește să fie mic și slab, o ființă fără mândrie, o ființă fără viitor”(1967,pp.19-34).
De asemenea, diverse studii și observații asupra jocului au pus în evidență multiple funcții ale acestuia. În sens larg, acestea pot fi:funcții principale sau esențiale, funcții secundare și funcții marginale ale jocului, în raport cu etapa de dezvoltare și cu aportul în procesul de evoluție și integrare socială (Ursula Șchiopu,1970,p.52).
Funcția principală a jocului se exprimă în asimilarea practică și mentală a caracteristicilor lumii și vieții. Este o funcție de cunoaștere care scoate în evidență caracteristicile cognitive ale jocului, amplitudinea acestora pe parcursul dezvoltării copilului.
Altă funcție importantă este aceea de exersare complex-stimulativă a mișcărilor de contribuție activă la creșterea și dezvoltarea organismului. Este funcția pusă în evidență de Carr și Gross. Se manifestă ca funcție principală în copilărie, devenind, treptat, funcție marginală în perioada adolescenței. Această funcție apare ca principală în jocurile de mișcare sau în jocurile sportive de competiție și secundară în jocurile simple de mânuire de obiecte proprii copiilor mici sau în jocurile didactice de tipul loto-urilor, șah-ului etc.
Funcția formativ-educativă a fost pusă în evidență de timpuriu de pedagogul Frobel și dezvoltată de pedagogia modernă. Prin joc se dezvoltă întreaga personalitate a copilului. Se poate spune, arată Ursula Șchiopu, că jocurile constituie o școală a energiei, a educației, a conduitei, a gesturilor, a imaginației. În acest sens, jocul educă atenția, abilitățile și capacitățile fizice și intelectuale, trăsăturile operative ale caracterului (perseverența, promptitudinea, spiritul de ordine, dârzenia etc.), trăsături legate de atitudinea față de colectiv, corectitudinea, spiritul de dreptate, cel de competiție, sociabilitate în genere. În felul acesta jocul modelează dimensiunile etice ale conduitei (Idem,p.53).
Cercetările numeroșilor psihologi arată că există etape ontogenetice în care copiii trebuie învățați să se joace. Copiii mici de sub și peste un an privați de joc au o dezvoltare lentă și sinuoasă. Experimentul realizat de Rene Spitz care a studiat dezvoltarea psihomotrică a unor copii aflați în condiții de îngrijire optimă în orașe ultramoderne, fără mamele lor, și, în paralel, dezvoltarea unor copii născuți și crescuți în penitenciare împreună cu mamele lor a scos în evidență faptul că cei din urmă au o dezvoltare mult mai favorabilă, psihică, intelectuală, în primii ani de viață, datorită prezenței mamei care facilitează învățarea de contact social și de joc ale copilului (cf. Ursula Șchiopu,p.53).
Printre funcțiile secundare ale jocului se numără:
Funcția de echilibru și tonificare prin caracterul activ și compensator pe care-l întreține complementar jocul față de activitățile cu caracter tensional (jocul ca activitate de tip loisir);
Funcția de compensare este strâns legată de funcțiile catartice și proiective ale jocului. Cu cât viața socială este mai tensionată cu atât loisir-urile capătă un rol mai important, compensator și complementar în existența individului.
Funcția terapeutică considerată ca marginală, se utilizează cu succes în cazuri maladive (copii care nu știu să se joace). Se constituie pe seama proprietăților proiective ale jocului precum și pe funcția de integrare în rol prin transfigurarea trăsăturilor de personalitate individuale și a comutării lor în trăsăturile personajelor substituite în joc.
Funcția terapeutică-compensatorie devine principală în procesul de terapie complex recuperatorie integrată la diferitelele categorii de copii cu tulburări de dezvoltare. Jocul poate fi terapie la copiii cu retard intelectual sau cu deficiențe senzoriale. De asemenea, jocul poate dezvolta forme anormale sau poate fi întârziat în cazul copiilor care au perturbări emoționale sau tulburări de comportament. În aceste situații,intervenția specialiștilor pentru crearea unor programe structurate de dezvoltare și susținere a jocului este imperios de necesar. (cf. Mariana Popa,2002,pp.45-46).
În esență, putem afirma că jocul este o activitate specific umană, fiind una din variatele activități ale oamenilor și în strânsă interdependență cu acestea, fiind determinat de celelalte activități și determinându-le pe acestea, învățarea, munca și creația neputându-se realiza în afara jocului, după cum acesta nu ar putea exista fără a fi purtătorul principalelor elemente psihologice de esență neludic ale oricărei ocupații specific umane. Jocul a fost, este și va fi o prezență permanent în viața oamenilor, o realitate care a depășit cu mult granițele de vârstă. Jocul este un fenomen de cultură și civilizație multidimensional.
2.5. MODALITĂȚI PRIN CARE JOCUL CONTRIBUIE LA DEZVOLTAREA INTELECTUALA, MORALĂ ȘI FIZICĂ A PREȘCOLARULUI
a) Contribuția jocului la dezvoltarea intelectuală a copilului. Rolul jocului în dezvoltarea intelectuală a preșcolarului implică atât dobândirea de noi cunoștințe, cât și dezvoltarea imaginației. La nivelul formării operațiilor mentale, fiecare mecanism cognitiv oferă materialul de prelucrare și pregătește dezvoltarea mecanismului ulterior. Astfel, dezvoltarea inițială la nivelul senzațiilor și percepțiilor va pregăti apariția reprezentărilor și a gândirii. Imaginația își găsește în joc-atât pentru copil cât și pentru adult-mediul propice pentru manifestarea și dezvoltarea sa. Etapa inițială de imitare a unei situații concrete este succedată de recombinarea reprezentărilor, care la rândul ei este urmată de completarea creatoare personală a copilului. Memorarea involuntară realizată în timpul jocului reprezintă și ea doar o etapă de trecere pentru memorarea voluntară (regulile jocului). Generalizarea și clasificarea ca cerințe ale jocului didactic implică operații ale gândirii și sunt mai ușor de realizat atunci când sunt motivate de cerințele jocului. Fundamentală în dezvoltarea copilului este achiziționarea limbajului care se află în strânsă interacțiune cu gândirea și, totodată îndeplinește o important funcție reglatoare și socială.
Dacă avem în vedere aspectul dezvoltării verbale în grădiniță, jocul, în special cel didactic urmărește fixarea unor termeni lexicali fundamentali, corectarea și îmbunătățirea pronunției, cristalizarea anumitor structuri gramaticale, însușirea unor substantive comune care denumesc obiecte sau fenomene din mediul apropiat cu accent pe obiectele de igienă personală, părțile corpului, anotimpurile etc. La grupa mare se pune accent pe însușirea de către copil a unor cuvinte care exprimă noțiuni comportamente, stări afective sau relații sociale.
Educatoarea trebuie să fie alături de copil, să-l urmărească, să-l dirijeze discret pe parcursul progreselor sale. În grădiniță, ea constituie sursa principală de stimulare a copilului, de provocare, de îmbogățire, precizând, corectând, lărgindu-i cunoștințele.
Totodată, educatoarea îi încurajează și imaginația pe parcursul procesului de cunoaștere și descoperire a lumii: îl provoacă pe copil să-și exprime impresiile,părerile și dorințele de joc.
Verbalizând, ea încurajează în dezvoltare, dar îi respectă și individualitatea.
b)Contribuția jocului la dezvoltarea morală a copilului a copilului. La vârsta preșcolară, copilului nu poate face încă distincția dintre bine și rău și nu este capabil să-și aleagă valorile de referință. Se impune, ca atare, formarea sa în virtutea valorilor pozitive și morale. Până la intrarea în grădiniță, dar și ulterior, până la școlarizare, familia reprezintă mediul primordial pentru educația morală a copilului. Dar fiindcă în familia modernă părinții nu mai dispun de suficient timp pentru a-l petrece cu copilul, rolul lor este preluat, parțial, de cadrul didactic din instituția grădiniței. Aceasta poate realiza prin joc dezideratele educației morale a preșcolarului, raportându-se la o serie de obiective generale aferente zonei social-atitudinalului, zonei afectivului și, inclusiv, zonei cognitivului.
Jocul este o bună școală a relațiilor dintre copii întrucât în acest context sunt acceptați , valorizați și dezirabili ca parteneri aceia care se manifestă corect, cooperant, care își înfrânează emoțiile negative. Aceasta oferă o motivație extrinsecă copiilor pentru a-și forma unele deprinderi de comportament, unele norme de disciplină pentru a-și exersa hotărârea, perseverența, stăpânirea de sine, onestitatea, competitivitatea, conduita fair-play.
„ Stimularea prin joc este modalitatea de folosire a ficțiunii ludice drept cadru și mijloc educativ”; ea permite exersarea atitudinilor umanitare –compasiunea pentru neajutorați, sprijinul reciproc, permite corectarea unor regresii și/sau defecte comportamentale (E.Macavei, Pedagogie.Teoria Educației, Editura Aramis,București-2001).
Sarcina educatoarei în direcția dezvoltării morale a copilului nu este una ușoară.
Ea trebuie să-l învețe pe copil să depășească conflictul dintre dorința personală și regula jocului. Este cel mai bun exercițiu pentru dezvoltarea autoreglării, căci, prin interiorizare, reglarea exterioară realizată de educatoare va deveni proprie copilului. Luând în considerație că există și cazuri de copii prea interiorizați, timizi și/sau nesociabilizați total, jocul, în preșcolaritate oferă cadrul contextual și temporal educatoarei pentru a-I ajuta să-și dezvolte abilitățile sociale în vederea prevenirii unor conduite mai problematice ulterioare.
În final, stimularea din partea educatoarei nu va fi necesară pentru că preșcolarul va avea interiorizate anumite modele prezentate anterior de ea și, pe de altă parte, copilul își va regla acțiunile în funcție de răspunsurile primite de la colegii de joacă. Simpatia, aprobarea, satisfacția acceptării în joc ca partener al celorlalți reprezintă cel mai bun stimulent pentru a continua în această direcție.
c) Contribuția jocului în dezvoltarea fizică a copilului. Jocul reprezintă pentru preșcolar instrumentul prin care își descarcă energia, își întărește organismul. La această vârstă, înregistrându-se o creștere accelerată a organismului copilului, au loc intensificări în funcționarea aparatelor respirator și circulator.
Vârsta preșcolară este o vârstă a dinamismului. Copilul este mai activ, el își coordonează bine mișcările de bază, mersul lui devine sigur, exersează alergarea. Jocurile alături sau împreună cu ceilalți sunt jocuri de mișcare, prin care desfășoară acțiuni.
Mișcările copilului încep să circumscrie un anumit context ce reflectă secvențe din viața adulților. Profesiile, ocupațiile părinților, viața din grădiniță, acțiuni preluate din filme de desene animate sunt temele predilecte ale jocurilor de mișcare la această vârstă. Îndrăgite de către copii sunt jocurile-concurs, prin care se exersează deprinderile motrice. Importantă pentru formarea copilului este și atmosfera de competiție, trăirea alături de colegi a spiritului de echipă, satisfacția resimțită atunci când copilul “iese învingător,” Pe măsură ce copiii înaintează în vârstă, jocurile de mișcare devin jocuri cu subiect și reguli,și oferă prilejul de a exersa calități ale voinței (să-și învingă temeri, să se abțină etc.)
Sub influența acțiunii de joc se află, de fapt, întreaga personalitate a copilului-caracterul, imaginea de sine, inițiativa, atenția, curajul, timpul de reacție.(Gheorghe Tomșa, ,,Psihopedagogie preșcolară și școlară,,-definitivat și gradul II,Ministerul Educației și Cercetării,2005 ,pp.154-155)
2.6.VALOAREA FORMATIVĂ A JOCULUI DIDACTIC
În dicționar jocul didactic este prezentat ca „specie de joc care îmbină armonios elementul instructiv și educative cu elementul distractive .Tip de joc prin educatorul consolidează, precizează, verifică cunoștințele transmise copiilor, îmbogățindu-le totodată sfera cunoașterii” (Dicționarul de pedagogie, E.D.P,București,1979,pag.241)
Jocul didactic este o formă atractivă a procesului asimilării și adâncirii cunoștințelor. Prin structura sa specifica se deosebește de celelalte acțiuni educaționale din grădiniță:se organizează cu întreaga grupă dar și de către copii pe microgrupuri la inițiativa unuia dintre ei, la sugestia educatoarei, prin materialul pus la dispoziție. El poate fi susținut pentru fixarea conținutului și în familie.
Jocul didactic,prin conținutul său și rezolvarea sarcinilor educației intelectuale dezvoltă cunoașterea din domeniul științei (cunoașterea mediului și matematică), asigură exersarea comunicării din domeniul limbă și comunicare exercitând influențe asupra profundelor laturi ale personalității copilului și formarea unei gândiri concrete.
Valoarea jocului didactic este dată de contribuția tuturor proceselor psihice. (Olimpia Stefănescu „Jocul didactic și pregătirea copilului pentru adaptarea școlară”, Craiova, 2011) Se constituie în exercițiu senși de memorare. Exemplificam: „Spune cum face?”, „Cine face așa?”, contribuie la dezvoltarea sensibilității auditive și în special a auzului fonematic slab dezvoltat la preșcolarul mic. Jocul „Ce a găsit ursulețul?” dezvoltă sensibilități vizuale și tactile, jocul „Ghicește ce ai gustat?” perfecționează sensibilitățile gustative și olfactive.
Calitățile memoriei se educă și prin intermediul jocurilor „Ce s-a schimbat?”, „Ghicește ce lipsește?”, etc.
Jocurile „Ghicește cine este?”, „Telefonul” antrenează imaginația preșcolarilor.
Activitatea gândirii este solicitată când trebuie să deosebească obiectele după caracteristicile: mare-mic („Este mare,este mic?”), lungi –scurte („Panglicuțele”), formă și culoare („Caută-ți căsuța”), clasificare după anotimp („Ce se potrivește?”), clasificare după mediul și locul unde trăiesc viețuitoarele („Spune unde trăiește?”), generalizării, abstractizări, raționamente simple („Cine a trimis scrisoarea?”, „Răspunde repede și bine”).
Efortul intens intelectual este posibil în cadrul jocului didactic prin menținerea atenției trează. Astfel se economisește energia nervoasă care este folosită în activitatea gândirii.
Bazele unei gândirii clare, sistematice a capacității de a înțelege lucrurile înconjurătoare, de a le folosi în conformitate cu utilitatea lor se formează prin variate acțiuni, jocului didactic revenindu-i un loc deosebit.
Atmosfera specific jocului contribuie direct sau indirect la educarea emoțiilor, a sentimentelor morale și a trăsăturilor pozitive de voință și caracter: „Cine știe mai bine?”, „Călătoria”, „Cine a trimis scrisoarea?”.
Jocurile didactice influențează educația estetică a preșcolarilor prin material artistic realizate și puse la dispoziția copiilor. Caracterizându-le copiii învață să aprecieze frumosul, li se dezvoltă simțul estetic.
Influența jocului asupra comportamentului copilului este permanent, direct, ceea ce-i conferă valoare educativă.
2.7.SPECIFICUL JOCULUI DIDACTIC
Jocul didactic este o formă de activitate atractivă pentru copii prin specificul său. Părțile sale component au caracteristici prin care se menține esența sa de joc și în același timp o acțiune educațională cu întreaga grupă.
Caracteristicile jocului didactic care-l deosebește de acțiunile educaționale și celelalte forme de joc sunt:
-conținutul jocului;
-sarcina didactică;
-regulile jocului;
-acțiunea de joc.
Conținutul apelează la cunoștințele dobândite de copii în diferite acțiuni educaționale planificate conform Proiectului tematic anual,Proiectul săptămânii și al zilei:despre mediul natural și social ,reprezentării matematice,limba maternă sub toate aspectele ei etc(Olimpia Ștefănescu ,,Jocul didactic și pregătirea pentru adaptarea școlară,, ,pp.10-11).
Sarcina didactică-formulează cerințele a căror rezolvare necesită gândirea pentru a efectua comparație,recunoaștere,completare,ghicire etc.
Regulile jocului-reglementează acțiunile copiilor în rezolvarea sarcinii didactice.
Urmăresc: -repartizarea rolurilor;
-succesiunea acțiunilor în funcție de rolul primit;
-reglementarea comportamentului în joc(ce este permis și ce nu este permis facă în desfășurarea jocului).
Acțiunea de joc(elementele de joc) conferă jocului didactic o notă definitorie prin:
-momentele de așteptare;
-surpriza;
-ghicirea;
-întrecerea;
-mișcarea;
-marcarea rezolvării corecte a cerințelor prin aplauze,acordarea de puncte,buline etc.
Finalitatea jocului didactic arată nivelul achizițiilor copiilor ,priceperea de a găsi răspunsul potrivit ,de a acționa făcând descoperiri,reconstituiri,comparații etc.
Jocul didactic contribuie la învățarea eficientă în atmosferă antrenantă,copilul aducându-și aportul prin forțe proprii la reușita comună a colegilor.
Prezența directă sau indirectă în joc a cadrului didactic este dată de vârsta preșcolarilor grupei conduse. Intervenția este după caz, pentru a da lămuriri sau a reaminti regulile, mai oferă material, verifică și apreciază rezultatele finale.
Capitolul III-Evaluare prin joc didactic
Ce este evaluarea?
Evaluarea este o componentă importantă a curriculum-ului, alături de determinarea obiectivelor, de organizarea conținuturilor, de alegerea strategiilor didactice, menite să realizeze obiectivele propuse.
D.Ausubel consideră că evaluarea este punctual final dintr-o succesiune de evenimente didactice: stabilirea scopurilor pedagogice prin prisma comportamentelor dezirabile (adică stabilirea obiectivelor), proiectarea și executarea programului de realizare a scopurilor propuse (adică stabilirea conținuturilor și a strategiilor didactice), măsurarea rezultatelor aplicării programei, aprecierea rezultatelor (adică evaluarea propriu-zisă). (Maria Mătăsaru “Secrete metodice în didactica preșcolară” Editura Rovimed Publishers, Anul 2008)
La grădiniță, evaluarea are un caracter specific. Unii copii par să aibă perioade de progres vizibil ce alternează cu perioade de regres. Comportamentul copilului preșcolar este determinat de o serie de factori, dintre care amintim: factorii genetici, particularitățile arhitecturii neuronale, modelul intern de atașament, mediul (ambientul familial/educațional și relațiile interumane). De regulă, este dificil să cuantifici exact achizițiile dobândite de copii în urma unei singure activități de învățare, deoarece preșcolarii își modifică comportamentul treptat,pe parcursul mai multor secvențe de învățare (motiv pentru care activitățile integrate, interdisciplinare sunt mai eficiente decât cele tradiționale, desfășurate pe categorii de activității). Din aceste cauze,suntem nevoiți să distingem între evaluarea copiilor și evaluarea activităților. În evaluarea copiilor trebuie să ținem cont de standardele de dezvoltare, precum și de exemplele de comportamente expuse în program, pe când în evaluarea activităților vom ține mai mult cont de obiectivele propuse, dar și de prestația cadrului didactic. (Camelia Munteanu, Eusebiu Neculai Munteanu “Ghid pentru învățământul preșcolar”Editura Polirom,Anul 2009)
Ce știm despre funcțiile evaluării?
În procesul de învățământ, evaluarea îndeplinește următoarele funcții:
constată (descrie, măsoară, apreciază) rezultatele școlare, clasifică, ierarhizează copiii după criteriul performanței obținute;
permite descoperirea, cunoașterea, diagnosticarea factorilor care au condus la aceste rezultate (au favorizat sau defavorizat performanța);
sugerează soluții pentru eliminarea dificultăților privind reglarea și perfecționarea activității, prefigurând desfășurarea ulterioară a acestuia (funcția de predicție)
Gilbert de Landsheere descrie astfel,funcțiile generale ale evaluării:
un rol de cântărire (verificarea a achizițiilor, apreciere a progresului, a situației copilului în unitatea preșcolară);
un rol de diagnosticare ( de ce nu s-a desfășurat un proces de învățământ perfect? Care sunt procesele intelectuale responsabile pentru acesta?);
un rol de prognosticare(este oare copilul înzestrat cu calități intelectuale și de caracter,dispune el de cunoștințele necesare pentru o activitate nouă sau un ciclu de studii imediat următoare?).
Funcțiile generale ale evaluării pun în evidență ce este, cum se explică și din ce cauză, cum poate fi ameliorat și care va fi starea lui viitoare (Mayer ,Geneviere , “De ce și cum evaluăm?”; Editura Polirom,Iași,2000,p.274)
În raport cu munca educatoarei și a copiilor, evaluarea îndeplinește o serie de funcții specifice:
îl ajută pe copil să-și fixeze, să-și consolideze cunoștințele prin întărire pozitivă;
îi permite copilului să integreze cunoștințele noi în sistemul de cunoștințe existente;
îi conferă copilului starea de reușită, contribuie la formarea încrederii în capacitățile proprii;
îi formează copilului interesul pentru cunoaștere;
contribuie la formarea capacității de autoapreciere și la stimularea trebuinței de autoafirmare;
ajută educatoarea să descopere dacă a organizat, structurat, accesibilizat conținutul, dacă a folosit strategia didactică adecvată grupei;
permite educatoarei să stabilească locul copiilor, să elaboreze un program de exerciții și jocuri suplimentare, menite să recupereze întârzierea sau să continue programul;
permite educatoarei să anticipeze situații de instruire ulterioare.
Care sunt operațiile evaluării?
Evaluarea implică trei operații:
măsurarea fenomenelor pe care le vizează;
interpretarea și aprecierea datelor obținute;
adoptarea deciziilor ameliorative.
“A măsura” înseamnă a stabili nivelul de dezvoltare a competiției prin performanța medie, submedie și supramedie, fapt ce se regăsește în baremul de apreciere pe care trebuie să-l stabilească educatoarea prin itemii de evaluare, raportați la obiective. Când obiectul măsurării îl constituie fenomene proprii educației, acesta trebuie înțeleasă într-un sens mai larg, ca o operație prin care lucrurile sunt observate și diferențiate. Procesul de măsurare se poate realiza și prin observare, având în acest caz un caracter informal.
Măsurarea reprezintă primul pas în evaluare, exactitatea ei fiind dependentă de calitatea instrumentelor utilizate și de modul în care acestea sunt folosite. Măsurătorile, chiar și asupra rezultatelor școlare pot atinge uneori un grad ridicat de obiectivitate.
Aprecierea semnifică emiterea unei judecăți de valoare asupra rezultatului unei măsurători (calificative, puncte, note, buline colorate). Calitatea ei este dependentă în mod sensibil de experiența și trăsăturile personalității evaluatorului. De aceea aprecierile emise asupra rezultatelor școlare prezintă în multe cazuri o oarecare notă de subiectivism. Interpretarea rezultatelor evaluării se poate realiza în funcție de următoarele criterii: obiectivele stabilite la începutul programului instructiv-educativ, progresul sau regresul înregistrat față de ultima evaluare, nivelul anterior de pregătire și potențialul psihopedagogic și social al copilului.
Decizia se exprimă în concluziile datelor evaluării rezultatelor, precum și măsurile preconizate pentru înlăturarea neajunsurilor, pentru îmbunătățirea activității în etapa următoare.( Maria Mătăsaru,,Secrete metodice în didactica preșcolară,, ,pag.52 )
Ce forme de evaluare se aplică în grădiniță?
Evaluarea performanțelor copilului în învățare se realizează în modalități specifice acestui nivel de educare și instruire.
După funcțiile pe care evaluarea le îndeplinește , formele de evaluare utilizate în grădiniță sunt:
evaluarea inițială, care constă în aprecierea nivelului general al dezvoltării copilului, la intrarea în grădiniță sau în momentul integrării lui în diferite categorii de vârstă ori într-un modul de instruire. Aceasta se realizează în cele trei funcții fundamentale, dar în primul rând, funcțiile de constatare și de predicție, sugerând strategiile adecvate care să permit copilului obținerea performantei.
Gradul de instruire dobândit anterior este determinat pentru ca preșcolarul să parcurgă cu eficiență următoarea etapă de învățare .Diagnoza stării inițiale de instruire indică cum se poate concepe demersul didactic viitor. Rezultatele din evaluările inițiale direcționează activitatea educatoarei în două planuri:
sugerează modalitatea de predare-învățare a noului conținut;
indică necesitatea conceperii unor programe de recuperare.
Reproiectarea unei secvențe de învățare presupune o activitate diferențiată, o regândire a strategiei didactice, o activitate ce dorește să înlăture dificultățile conținutului ce nu a fost asimilat. Realizată în acest mod, evaluarea valorifică integral funcțiile de control , predicție, punându-și în evidență rolul regulator în procesul de învățare.
Subliniind rolul și însemnătatea acestui tip de evaluare pentru integrarea copiilor în activitate, Ausubel conchide : “Dacă aș vrea să reduc toată psihopedagogia la un singur principiu, eu spun: ceea ce influențează cel mai mult învățarea sunt cunoștințele pe care copilul le posedă la plecare. Asigurați-vă de ceea ce el știe și instruiți-l în consecință”. (Gheorghe Tomșa, “Psihopedagogie preșcolară și școlară”-definitivat și gradul II didactic,Ministerul Educației și Cercetării,București – 2005)
evaluarea continuă (formativă sau de progres) se regăsește în derularea tuturor activităților curente din cadrul grădiniței. Permite cunoașterea dificultăților, adoptarea unor soluții menite să amelioreze rezultatele și procesul ce conduce la aceste rezultate. Se verifică astfel,modul în care cunoștințele au fost însușite, deprinderile au fost formate, dacă se manifestă comportamentele necesare și dacă informațiile dobândite sunt implicate corect în situații noi (pedagogice și sociale). (Maria Mătăsaru “Secrete metodice în didactica preșcolară” Editura Rovimed Publishers,Anul 2008)
evaluarea cumulativă (sumativă) intervine, la capătul unui capitol parcurs ori la sfârșitul de modul, proiect, semestru, an școlar, ciclu de învățământ, când se revizuiesc cunoștințele, deprinderile, abilitățile dobândite în acest interval, cu scopul explicit al întăririi și stabilizării noilor comportamente achiziționate. Prin probele de evaluare sumativă se realizează o măsurare a nivelului de cunoștințe, a capacităților și a abilităților, iar pe baza acestor date se poate diagnostica evoluția procesului de asimilare a noi conținuturi prin sarcini specifice.
Educatoarea beneficiază astfel de informații care, interpretate corect și valorificate, dau măsurarea stadiului atins de copil în pregătirea sa pe o secvență de instruire.
Această formă de evaluare este realizată în mod expres la sfârșitul ciclului preșcolar, când se verifică parametrii generali ai dezvoltării și când se sintetizează nivelul de performanță al copilului în baza cărora poate fi declarat apt sau inapt pentru a fi școlarizat.
Evaluarea sumativă trebuie raportată la :
obiectivele generale și specifice ale formării copiilor;
nivelul inițial al copiilor;
posibilitățile fiecărui copil;
modul de utilizare a elementelor sistemului;
obiectivele propuse pentru o unitate de conținut.
Evaluarea sumativă, cu toate inconvenientele pe care le prezintă, este des utilizată în practica școlară. Ea reprezintă o modalitate utilă de verificare, evidențiind nivelul la care s-a desfășurat activitatea și rezultatele acesteia, evidențiind interesul manifestat de subiecți pentru activitatea școlară.
Ponderea fiecărei forme de evaluare în procesul de învățare se stabilește în funcție de obiectivele urmărite, de conținutul, strategiile și resursele umane avute la dispoziție. Este recomandat să se acorde importanța cuvenită fiecărei forme de evaluare și să se stabilească relații între acestea.
Care sunt metodele și tehnicile de evaluare a rezultatelor și progreselor copilului preșcolar?
Deoarece activitatea din grădiniță are preponderant un caracter formativ,educativ, cu finalități de perspectivă, finalității ce nu se pot concretiza imediat, ci într-o viziune de construcție pas cu pas, în colaborare cu alți factori, evaluarea este fragmentată, incompletă, unele rezultate apar mai târziu, în școală sau la finele ei. Evaluarea însușirii cunoștințelor se realizează mai ușor decât a aptitudinilor, sentimentelor, capacităților, convingerilor, a trăsăturilor de voință și caracter. Vârsta copiilor nu permite evaluări cu diagnostic precis. Evaluarea preșcolarilor este destul de dificilă și permite doar prognoze pe termen scurt.
Rezultatele școlare se traduc în: priceperi și deprinderi fizice și intelectuale, capacități cognitive, trăsături de voință și caracter, conduită civilizată. Aceste aspecte sunt dificil de pus în evidență, greu de măsurat și apreciat riguros, anevoie surprinse în caracteristicile comportamentale. Acțiunile evaluative nu vizează doar rezultatele pe care le obțin copiii la un moment dat, ci la ce pot conduce aceste caracteristici în perspectivă, la aspecte neobservabile precum: înțelegerea și prelucrarea informațiilor, traducerea lor în comportamente utile în adaptare, în modul de a gândi și de a simți al copilului, transferul de cunoștințe, priceperi și deprinderi, atitudinea față de învățătură, muncă, grădiniță, semeni, față de sine, cât de durabile vor fi aceste achiziții și în ce situații de viață le vor fi utile.
Evaluarea copiilor solicită timp îndelungat, răbdare, migală, consemnarea răspunsurilor sau a observațiilor educatoarei. Îndeplinirea obiectivelor se realizează în mod indirect, prin maturizarea lor în comportamente observabile și măsurabile, ce presupun o definire riguroasă, indicarea prin descriptori de performanță a nivelului atins de preșcolari.
Sistemul metodologic al evaluării rezultatelor și progreselor copiilor cuprinde mai multe metode și procedee de examinare.
Metoda observației constă în surprinderea și consemnarea elementelor definitorii pentru dezvoltarea copilului. Presupune stabilirea unui scop, elaborarea unui protocol de observație, precizarea instrumentelor, consemnarea datelor de protocol, interpretarea acestora din punct de vedere psihologic. Faptele înscrise în protocolul de observație (o fișă personală a copilului), pentru ca ele să nu se șteargă din memoria educatoarei sau să se deterioreze prin trecerea timpului. (Liliana Ezechil “Laborator preșcolar” p.160) .Faptele înscrise în fișă vor fi datate, pentru a se putea pune mai ușor în evidență aspectele evolutive sau unele involuții, stagnări, regrese care, prin acumulare, atrag atenția asupra urgenței de a interveni în scopul ameliorării și optimizării situației .Aceste date pot oferi un tablou complex al evoluției și dezvoltării copilului. (Gheorghe Tomșa “Psihopedagogie preșcolară și școlară” pp.181-182)
Conținutul observării se referă la: ( Liliana Ezechil,Mihaela Păiși-Lăzărescu, Laborator preșcolar, Editura V&I Integral,București,2002,pp.39,40,41)
a)Trăsăturile bio-constituționale și fizionomice ale copilului (înălțime, greutate, culoarea părului, a ochilor, etc.);
b)Atitudinea față de normele de igienă și comportamentul relațional:
• modul de a sta la masă (neglijent, relaxat, vesel; are/nu are poftă de mâncare, refuză mâncarea, preferă dulciurile; fură alimentele; mulțumește pentru masă, etc.)
este preocupat de curățenia hainelor; își aranjează lucrurile; se îmbracă și se dezbracă singur; își cunoaște hainele, încălțămintea;
își spală mâinile (cât de des și în ce situații); folosește cu plăcere săpunul; la toaletă merge singur sau trebuie însoțit; îi plac parfumurile;
în cazul în care doarme la grădiniță (cum doarme, cu cine doarme, în ce dispoziție se trezește);
c)Motricitatea și senzorialitatea:
caracteristici ale mersului;
caracteristicile lateralității (stângaci, dreptaci, ambidextru);
coordonarea și precizia mișcărilor;
îndemânarea;
percepția vizuală și auditivă;
percepția timpului;
d)Caracteristici ale jocului și ale învățării:
cât se joacă;
cum și cu cine se joacă;
cât de repede se integrează în joc;
preferințele manifestate pentru jocuri sau jucării;
se supără, este tolerant ;
renunță la joc în favoarea altor activității;
interesul pentru sarcinile de învățare;
capacitatea de înțelegere a conținuturilor învățării; e)Comunicarea :
debitul verbal, fluența, coerența; vorbește cu sine cu voce tare; vorbește cu obiectele ( jucăriile, animalele); vorbește prea tare/încet; prezintă tulburări de vorbire;
conținutul vorbirii (despre sine sau/ și despre alții); pune întrebări;
are teme preferate de discuție (povești, jucării, filme etc.);
mimica la nivelul buzelor, ochilor, săracă, expresivă, etc.);
gestică (expresivă, explozivă, stereotipă);
pantomimică (aspect posturale și atitudinale);
f)Trăsături de personalitate:
manifestări temperamentale și caracteriale;
prezența unor aptitudini speciale.
Pentru realizarea unei observării adecvate trebuie să se țină seama de câteva reguli de bază:
să se stabilească în prealabil, clar și precis, scopul și obiectivele observării ( prezența sau absența unei capacități psihice; ritmul și frecvența de manifestare a unui fenomen, etc.);
să se procure mijloacele și instrumentele tehnice necesare (cronometru, magnetofon, instrumente de scris, fișă de înregistrare a rezultatelor, etc.);
să se elaboreze și să se respecte un plan riguros de observare, în conformitate cu care să se culeagă datele, să se consemneze unde și când va fi realizată observarea, cât timp va dura etc.;
să se stabilească o serie de repere de control extrase fie din propria experiență, fie din lucrările de specialitate, uzând de conceptele psihopedagogiei și ale psihologiei vârstelor;
să se consemneze cele observate imediat, pentru ca datele culese să nu fie distorsionate de uitare;
să se recurgă la modalități de evaluare a informațiilor culese prin observare și să fie comparate cu cele obținute prin alte metode;
rezultatele observării să fie interpretate, recurgându-se la diferite modalități de prelucrare cantitativă și calitativă;
să se asigure o maximă discreție asupra celor consemnate.
Este preferabil ca, pe cât posibil, cel care este observat să nu conștientizeze acest fapt, pentru a nu-și modifica manifestările comportamentale; să efectueze un număr optim de observări și în condiții cât mai variate.
Avantaje și dezavantaje
Ca orice metodă, observarea are avantaje și limite.
Avantajul esențial constă în surprinderea fenomenelor psihopedagogice în ritmul și în modul de manifestare.
Observarea se realizează asupra comportamentelor reale în clasă. Ea este necesară și eficace în orice situație educațională.
Dezavantajul constă în aceea că, dintre toate metodele, se pare că este cea mai subiectivă, fapt ce face absolute necesară completarea datelor obținute cu ajutorul ei cu date obținute prin alte metode.
În plus, observarea este o metodă de evaluare care cere mult timp.
Marea sursă de eroare în informațiile obținute prin observare o constituie lipsa obiectivității observatorului.
Instrumente de înregistrare și sistematizare
Instrumentele cele mai frecvent folosite sunt:
fișă de evaluare/caracterizare psihopedagogică;
scara de clasificare;
listă de control/verificare;
grilă de apreciere;
(Marin Manolescu,Dan Potolea “Teoria și practica evaluării educaționale” ,Anul 2005)
Formularea pripită a unor concluzii ar putea fi mai periculoasă decât ignoranța. De exemplu, pentru formularea unor concluzii despre conduita verbală a unui copil ar trebui să se realizeze o investigație complexă, urmărind atât limbajul oral cât și pe cel scris, modul de exprimare al copilului în cadrul diverselor activități, dar și în timpul liber, etc.
Metoda consemnării grafice a preferințelor. Este o metodă care permite prelucrarea și interpretarea datelor obținute despre fiecare copil prin evidențierea zonelor de interes, a preferințelor copilului, dar și a domeniilor în raport cu care el întâmpină dificultăți.
În acest scop devine extrem de util a se realizeze modele grafice simple pentru fiecare copil, în cadrul cărora să se remarce-la nivelul unei săptămâni-tipurile de activități la care el a participat activ, ori, dimpotrivă, față de care manifestă interes scăzut sau chiar dezinteres.
Metoda consemnării grafice a progreselor copilului. Prin specificul ei, metoda consemnării progreselor copilului în învățare este o metodă comparativă. Ea urmează să pună în evidență anumite manifestări prin valorile lor la start și prin valorile înregistrate într-o fază ulterioară a angajării într-o activitate oarecare. Diferențele între cele două tipuri de valori marchează chiar progrese (după caz, a regreselor) copilului în învățare.
Pentru sarcinile care presupun achiziționarea unor cunoștințelor în forma unor comportamente observabile se pot alcătui grafice în cadrul cărora să se marcheze gradul de reușită prin utilizarea următoarelor gradații: nesatisfăcător, satisfăcător, bine, foarte bine, excepțional.(Liliana Ezechil, ghid metodologic,,Laborator preșcolar,, ,pag.60).
Evaluarea orală se realizează prin metoda conversației care se folosește mai frecvent și într-o formă mai complexă începând cu grupa mijlocie. Se utilizează mai ales o conversație frontală. Este proprie activităților de dezvoltare a limbajului și a capacității de comunicare, dar se regăsește și în celelalte tipuri de activități. Presupune implicarea activă a copilului, care este cu atât mai productivă cu cât subiectul conversației este mai accesibil, cu cât formularea întrebărilor este mai clară și cu cât în alegerea răspunsurilor copiii se pot baza pe intuiție. Utilizată corect, această modalitate sprijină fundamentarea teoretică a viitoarelor aplicații practice, dezvoltă capacitatea de sinteză, contribuie la sistematizarea cunoștințelor, la însușirea temeinică a acestora și oferă cadru deschis aplicării principiului retroacțiunii.
Evaluarea scrisă se realizează în principal prin utilizarea fișelor, care pot ajuta la îmbinarea muncii frontale cu munca individuală și constituie elemente specifice în evaluarea formativă. În cazul probelor de evaluare continuă, fișele conțin, de regulă, o singură sarcină corespunzătoare unui anume obiectiv operațional urmărit. Acestea realizează o diferențiere a învățării până la individualizare și pot fi folosite cu eficiență în variantele de organizare a activității diferențiate.
S-a acumulat o bogată experiență în conceperea și folosirea fișelor. Iată trei categorii de fișe la care se face apel în învățământul preșcolar:
fișe de recuperare, destinate copiilor din grupă care nu au frecventat de la început grădinița sau au absentat mult timp și, în urma evaluărilor anterioare s-au constat rezultate nesatisfăcătoare, ceea ce a făcut necesar includerea lor într-un program de activități recuperatorii, în care cunoștințele au fost derulate într-un mod cât mai accesibil;
fișe de dezvoltare, de extindere, destinate copiilor ale căror capacități le permit să depășească standardul recomandat de program sau copiilor care reiau grupa mare. Acești preșcolari vor urma un program de extindere de activități;
fișe de exerciții, folosite în mod curent în activitatea la grupă. Astfel, la educarea limbajului, cele mai numeroase fișe se bazează pe ilustrații ca și la celelalte tipuri de activități, și pot avea sarcini: găsirea cuvintelor ce denumesc imagini ce încep cu un anumit sunet, cu o anumită silabă; desenarea unor simboluri grafice pentru silabele și sunetele ce intră în componența unor cuvinte care denumesc imagini etc. La activitățile matematice, fișele pot avea ca sarcini colorarea perechilor de obiecte; numărarea obiectelor și scrierea cifrelor corespunzătoare; formarea mulțimilor cu un anumit număr de elemente; recunoașterea orelor pe ceas etc. La cunoașterea mediului, fișe de evaluare pot cere încercuirea fructelor specifice unui anotimp și colorarea acestora; plasarea unor acțiuni sugerate de imagini în anumite momente ale zilei; plasarea diverselor fenomene în anotimpul în care au loc etc.
La redactarea fișei, educatoarea trebuie să precizeze obiectivul, sarcina, timpul, după care va consemna aprecierile și măsurile ameliorative.
Pregătirea copiilor pentru a putea rezolva sarcinile este important. Educatoarea trebuie să conceapă un demers didactic pentru a pregăti momentul muncii individuale de rezolvare a probelor formative pe fișe, ce va parcurge următoarele etape:
rezolvarea sarcinii propuse cu ajutorul materialului demonstrative;
rezolvarea aceleiași sarcini individual de către copii, cu ajutorul obiectivelor concrete;
rezolvarea simbolică a sarcinii de către educatoare și de către 1-2 copii;
rezolvarea independent pe fișă.
În cadrul tuturor activităților desfășurate în grădiniță, fișa devine mijloc important prin care putem verifica ritmul de lucru al copiilor, calitatea lucrărilor, nivelul de pregătire, gradul de independență în gândire și acțiune al copiilor, posibilitățile de transfer al cunoștințelor în situații noi, eficiența modului de lucru al educatoarei în activitatea respectivă.(Gheorghe Tomșa ,,Psihopedagogie preșcolară și școlară,, , pag.182-183)
Evaluarea prin probe practice se realizează prin metoda jocului și a exercițiului. Operarea în plan obiectual este specific învățării la vârstă preșcolară și se materializează prin exerciții-joc ce solicită o rezolvare acțional-practică.
Această modalitate de evaluare urmărește aprecierea stadiului de formare a deprinderilor și abilităților, materializate în modul în care copiii rezolva sarcinile de lucru. Educatoarea observă direct modul de acțiune și rezultatul obținut, măsoară și apreciază gradul de rezolvare a sarcinii de învățare.
Evaluarea realizată în preșcolaritate devine o modalitate de sporire a rolului educației organizate în formarea personalității, educatoarea îndeplinindu-și misiunea nobilă de a pregăti copilul pentru integrarea cu succes în activitatea școlară.(Gherghe Tomșa,,Psihopedagogie școlară și preșcolară,, , pag.184)
Iată în continuare câteva tipuri de itemi (sarcina didactică plus răspunsul așteptat) posibil de utilizat atât în activitățile curente, de rutină (într-o manieră directă, frontală,orală), cât și în evaluările cumulative (care operează la capătul unor secvențe de timp de mai lungă durată).
Itemi lacunari:
a)Nivelul I (3-5ani):
Gâsca face…
Ursul face…
Oaia face…
b)Nivelul II (5-6ani):
Ghiocelul înflorește…
Frunzele cad…
Itemi cu alegere duală:
a)Nivelul I (3-5 ani):
Cine latră: câinele sau pisica?
Cine face ouă: oaia sau găina?
b)Nivelul II(5-6ani):
Care număr este mai mare: 7 sau 3?
Ce formă are acest obiect: rotundă sau pătrată? (Li se arată copiilor una dintre aceste două forme pentru a o recunoaște).
Itemi cu alegere multiplă
a)Nivelul I(3-5 ani):
Iepurii mănâncă: friptură…., brânză…, morcovi.
Când ninge: vara…?, toamna…?, iarna…? (Se așteaptă, de fiecare dată, ca preșcolarii mici să răspundă cu “da” sau cu “nu”).
b)Nivelul II (5-6 ani):
Vecinii lui 5 sunt: 2…, 4…, 3…, 6…
Veverița mănâncă: ouă, alune sau carne? (Maria Mătăsaru – Secrete metodice în didactica preșcolară)
Itemi de completare:
Nivelul II(5-6 ani):
Ce a greșit pictorul?
Ce lipsește imaginii?
Itemi de tip pereche:
Nivelul II(5-6 ani):
“Unește cu o linie fiecare cifră din casete cu numărul corespunzător de buline!”
Metodologia proiectării, elaborării, aplicării și interpretarea probelor evaluative
Actul evaluării parcurge mai multe etape:
etapa pregătitoare, când are loc proiectarea probelor evaluative și elaborarea lor;
etapa propriu-zisă, căreia îi corespund acțiunile de aplicare a probelor și de interpretare a rezultatelor.
Proiectarea probelor de evaluare este un proces de prefigurare a desfășurării acțiunii de evaluare, cu alegerea momentului evaluării și a tipului de probă de evaluare adecvat.
Elaborarea probei presupune precizarea obiectivelor evaluării, stabilirea elementelor esențiale de conținut ce vor fi verificate, construirea itemilor în concordanță cu obiectivele educaționale, structurarea itemilor în funcție de gradul de dificultate, stabilirea grilei de corectare și construirea baremului de notare, în mod analitic sau sintetic.
Aplicarea probei se referă la identificarea momentului corect în care se va realiza evaluarea, anunțarea copiilor și organizarea condițiilor de administrare a probei. Educatorul trebuie să asigure aceleași condiții de aplicare pentru toți copiii și să le acorde aceleași șanse de reușită.
În aplicarea propriu-zisă a probei se va avea în vedere enunțarea clară a cerințelor probei, formularea unor indicații în legătură cu modul de rezolvare a cerințelor, comunicarea timpului acordat, supravegherea activității copiilor, corectarea răspunsurilor.
Etapa finală a evaluării o constituie interpretarea rezultatelor, în acest moment se prelucrează, se apreciază și se raportează rezultatele la criteriile stabilite, cu ajutorul baremelor de corectare și al grilelor de corectare. Rezultatele obținute se comunică copiilor, se analizează și se desprind soluții de ameliorare a acestora și de reglare a proceselor care le-au produs.(Gheorghe Tomșa ,,Psihopedagogie preșcolară și școlară,, ,pag.189).
PARTEA A II-A :CERCETARE,ACȚIUNE PRIVIND IMPACTUL FOLOSIRII
JOCURILOR DIDACTICE ÎN ACTIVITATEA DE EVALUARE ÎN GRĂDINIȚĂ
CULEGERE DE JOCURI FOLOSITE CA MIJLOACE DE EVALUARE
Pentru o conducere eficientă a procesului educațional la grupă combinată,s-a susținut evaluarea inițială în primele două săptămânii ale anului școlar 2013-2014.
Ca mijloacele evaluării am folosit momentele secvențiale din programul zilei iar ca metode :observația, conversația (evaluarea orală) dar și evaluarea grafică prin utilizarea fișelor pentru constatarea stadiului preșcolarilor înscriși în grupă.
Date suplimentare strict necesare cunoașterii fiecărui copil am obținut prin aplicarea unui chestionar părinților pentru a afla informații despre copil de la naștere până la venirea în grădiniță.
Informațiile au un grad de subiectivism.
Prin metoda observației am urmărit:
-stadiul formării deprinderilor personale:igienă personal,autoservire,ordine și păstrarea ei (în diferite moment ale zilei;servitul meselor,pregătirea pentru activități,implicarea în susținerea programului zilnic;
-motricitatea: caracteristicile mersului, caracteristicile lateralității, coordonarea și precizarea mișcărilor, îndemânarea, coordonarea oculo-motorie, percepția vizuală și auditivă;
-caracteristicile jocului, când și cât se joacă, cu cine se joacă, cum manipulează jucăriile, se joacă singur sau colaborează cu alții, dacă vrea să se impună și dacă nu reușește se supără și devine violent sau părăsește grupul de copii, dacă renunță la joc, fiind interesat de o altă acțiune;
-comunicarea: dacă vorbește cu ceilalți parteneri pentru susținerea jocului sau se joacă singur, alături de ceilalți copii, prezintă tulburări de vorbire, cu cine vorbește ( cu jucăriile, cu ceilalți copii), gestica.
– trăsăturile de personalitate:manifestările comportamentului:este copil timid,retras , sau energic,guraliv,uneori violent,în continuă mișcare.
Datele obținute au suplimentat cele furnizate de familie,le-au infirmat parțial,ca urmare a subiectivismului părinților.
Conversația(evaluarea orală)a urmărit stadiului achizițiilor intelectuale și implicit al bogăției vocabularului,al exprimării(tendința răspunsurilor uneori monosilabice,în propoziții simple,în propoziții dezvoltate.)
Exemplificăm:1.Proba pentru denumirea acțiunilor părților corpului omenesc
Experiența personală a copilului despre propriul corp,obiectele de uz personal și de îmbrăcăminte a fost evidențiat de jocul și variantele sale,,Ce face păpușa?,,(Silvia Dima,Daniela Pâclea,Aurica Candrea, ,,Veniți să ne jucăm, copii! -antologie de jocuri didactice,1995)
S-a urmărit stadiul cunoașterii despre principalele părți ale corpului omenesc și acțiunile care se efectuează cu ajutorul lor.
Obiective:
-cunoașterea părților corpului omenesc;
-executarea unor acțiuni cu acestea la solicitarea educatoarei;
-activizarea vocabularului prin folosirea cuvintelor corespunzătoare;
-educarea spiritului de observare,a stăpânirii de sine și încredere în forțele proprii.
Sarcina didactică :recunoașterea părților corpului și a diferitelor acțiuni ale acestora;
Regulile jocului:Copiii vor răspunde întrebărilor conducătorilor jocului referitoare la părțile
corpului omenesc,care sunt acestea ce acțiune au;copilul ales de păpușă
trebuie să răspundă folosind propoziții simple. Păpușa cere copiilor să imite
mișcările executate de ea,antrenând anumiți copii solicitați de ea sau de
către toți copiii.
Elemente de joc:surpriza,imitarea mișcărilor păpușii,aplauze,recompense
Materialul didactic:o păpușă,recompense,figurine-recompense
Desfășurarea jocului:
Introducerea în joc se face prin momentul surprizei când păpușa este prezentată copiilor. Ea le cere:,,Spuneți ce face păpușa?,,
Copilul ales numește acțiunea și partea corpului care o execută.
Acțiunea este de un alt copil,un grup de copii sau toată grupa.
Răspunsul corect este marcat de păpușă cu o recompensă:o figurină-păpușă pentru fetiță,respective băiat pentru băieți.
Varianta:
Pentru motivarea copiilor se solicit unui copil să arate părțile corpului și păpușa să-l imite.
Pentru concentrarea atenției,păpușa face greșeli și copiii o sancționează.
Interpretare:Notăm dificultățile pe care le întâmpină copiii,dacă este cazul.
Se reia jocul,după un timp în variant ,,Spune ce face?,,
Locul păpușii este luat de un copil care se poate constitui într-un model de urmat de către ceilalți participanți.
Execută mișcările efectuate anterior de păpușă:
-apleacă capul;
-întoarce capul;
-ridică pe rând mâinile,le coboară atingând piciorul corespunzător/opus;
-duce mâna arătând părțile capului;
-întinde mâinile înainte,lateral;
-bate din palme,din picioare;
-în plus rotește trunchiul stâng,dreapta;
-face fenuflexiuni
Interpretare:Notăm dificultățile pe care le întâmpină copiii după caz.
Se susțin și alte jocuri didactice care urmăresc și alte sarcini:
-actiuni cotidiene ale copiilor, precizind ce parte a corpului este solicitata :cand se scoala dimineata si se pregateste sa mearga la gradinita gand se pregateste sa sustina activitatile conform Programului zilei in gradinită
Evaluarea se face atat orala cat si grafica prin fise in care să se resolve sarcinile se taseze o linie între obiect si părțile corpului caruia i se adreseaza , sa coloreze obiecte care le folosește zilnic pentru a fi curat si îngrijit (articole de uz igienic )
Structura spațio- temporal a copilului si cunoașterea propriului corp se urmarește prin probe aplicate individual ( Probe de evaluare elaborate si adaptate de Eleonora Pop Miltred Cristescu si Julieta Alexanrdu, 1978)
1 Sa puna mana dreapta pe umaruldrept si stanga pe umarul stang;
2 Să imite gesturile;
3 Să arate cu mâna dreapta diferite parti ale corpului sau
4 Să cunoască relațiile temoporale :înainte de … după (înainte de masă, dupa masa )
Interpretare : Se noteaza daca copilul mai prezinta dificultati sa nu .
2 .Proba despre noțiunile copiilor asupra mediului apropiat
Se sustine prin jocul didactic cu ce ma joc si se urmareste cunostintele copiilor despre jucarii si jocurile pe care le pot organiza si sustine copiii cu acestea.
Obiective : formarea capacitatii de a diferentia obiectele dupa utilitatea lor ;
-îmbogatirea vocabularului cu noi cuvinte ;
-educarea spiritului de griji pentru jucarii ,păstrarea lor in ordine
Sarcina didactică:Copiiitrebuie să aleagă jucăriile separându-le de alte obiecte,se allege jucăria în funcție de jocul preferat și locul de unde se joacă:în sala de grupă,în aer liber.
Regulile jocului: Grupa de copiii se împarte în microgrupuri și în funcție de jocul pe care vor să-l susțină merg și solicită educatoarei jucăriile necesare.
Elementele de joc:surpriza,aplauze,acțiunea cu obiectele
Material didactic:diferite jucării de forme,mărimi și material variate și obiecte de uz personal,piese de construcții,fișe de lucru,creioane colorate,stimulente.
Desfășurarea jocului
Copiii se vor așeza la aria unde se vor juca,alcătuind un grup.
Apoi vor merge și vor allege jucăriile necesare motivând prin răspunsurile la întrebările educatoarei:,,Ce dorești?,, , ,,Alege și spune ce vreți să faceți cu jucăria?,,
În timp ce reprezentații aleg jucăriile ceilalți urmăresc cu atenție să ia ce le e de folos nu ceea ce-I place copilului.
Acțiunile corecte și motivate aduc echipei puncte (nasturi puși într-un borcan)
Evaluarea se face orală,material(acordarea punctelor-nasturi) și grafică:să resolve cerințele fișei :,,Caută și încercuiește jucăriile folosite de echipa ta!,,(vezi anexa)
Ca măsură ameliorativă jocul se reia sub forma:,,Ce știi despre..?,,
Ce urmărește cunoștiințele despre mediul ambient al grupei și jucăriile puse la dispoziție?
Obiective:
-exersarea limbajului prin descrierea jucăriilor
-exersarea deprinderii de a se exprima logic și cursive
-exersarea unor reguli comportamentale
Sarcina didactică:să aleagă o jucărie și să motiveze de ce a făcut-o,oferind-o colegului sărbătorit
Regulile jocului:Copilul va alege jucăria care va constitui darul pentru colegul care a împlinit 3 ani.
Material didactic folosit:jucării diverse din sala de grupă
Desfășurarea jocului
Introducerea în joc se face prin momentul surprizei:sunt prezentate obiectele-recuzite aduse de colegul sărbătorit pentru a-și susține împlinirea vârstei de 3 ani.
Întrucât noi su tem pregătiți cu daruri pentru Antonio ,vom susține jocul:,,Ce știi despre..?,,.Veți allege jucării și veți oferi ca dar spunând ce știi despre ele.
Se urmărește folosirea corectă a formulelor de politețe:,,Te rog să primești…,Eu îti urez la mulți ani! și îți ofer o mașină,,.
De fiecare dată Antonio le va muțuimi.
Evaluarea se va face solicitând copiilor să modeleze din plastilină baloane.
3.Proba de dezvoltare senzorială(inspirată din probele lui Jean Piajet)
Se aplică individual.
Material:un săculeț în care sunt puse jucăriile.
Desfășurare
1.Copilul legat la ochi va lua din săculeț un obiect-jucărieTrebuie să-l recunoască,să-l denumească,să spună când se joacă cu el ,dacă îl prefer sau nu.
2.Să asocieze jucăriile descoperite și să spună cum s-ar juca cu ele și pe cine cheamă să se joace cu el.
Interpretare:notăm reușita sau nereușita
Se urmărește cunoașterea senzorială a obiectelor ,ca ce acțiune va rezolva cu jucăriile respective,dacă a stability relații interpersonal și cu cine.
Acțiunile prin joc al copiilor cât și probele individuale aplicate au evidențiat stadiul deprinderilor personale cât și experiența copiilort despre mediul înconjurător apropiat de aceștia.
În baza lor am proiectat temele de studio anuale,săptămânale și ale zilei urmărind înlăturarea dificultăților întâmpinate de copii în adaptarea la regimul grădiniței,în îmbogățirea exprienței de viață și a vocabularului cât și exersarea comunicării.Acțiunile educaționale organizate și defășurate pe parcursul semestrului I au fost evaluate pe parcursul lor și sumativ pentru o temă prevăzută de curriculum sau pe semestrul I ,urmărind stadiul perfecționării deprinderilor intelectuale,igienice,comportamentale.
Varietatea cerințelor a căror dificultate a fost mărită pas cu pas.
Exemplificăm prin :
Jocul didactic,,Cine este și ce face?,, urmărește verificarea cunoștințelor despre acțiunile adulților din grădiniță pentru a-I învăța ,a-i îngriji ,a-i menține sănătoși.
Obiective:
-recunoașterea și denumirea personalor care efectuează acțiunea;
-dezvoltarea spiritului de observație;
-exersarea limbajului;
-educarea respectului pentru munca adulților, pentru binele lor.
Sarcina didactică:să recunoască adulților și munca acestora susținută în grădiniță pentru ei.
Regulile jocului:copiii privesc imaginile și la semnalul dat de versurile:
,,Privește și spune
Cine este și face
Pentru tine și
Ai tăi colegi?,,
Elementele de joc:surpriza ,mișcarea,aplauze
Materialul didactic:imagini reprezentând educatoarea,asistenta,personalul de îngrijire, profesorul de sport și acțiunile lor specific(calculator-administratora,directoarea-bagheta).
Desfășurarea jocului
Copiii vor sta însemicerc pe scăunele în fața calculatorului.
Educatoarea va derula imagini surprinse din activitatea adulțior grădiniței.
Copilul atins de bagheta educatoarei va spune ,,Cine este și ce face în grădiniță?,,.
Este aplaudat de copii dacă răspunsul este corect.
Interpretare:Notăm dificultățile pe care le întâmpină copilul.
Constatând nivelul la care se află fiecare copil și ținând seama de dorința de cunoaștere și curiozitatea specific vârstei am urmăritsatisfacerea acestora prin antrenarea tuturor simțurilor în cunoașterea realității.Implicit s-a îmbogățit vocabularul și s-a exersat comunicarea între copii care și-au împărtășit impresii .Se asigură astfel reținerea noilor cunoștințe prin implicare în acțiune.În jocurile organizate de ei au redat aspecte care i-au impresionat și i-au atras.
După un timp am realizat evaluarea folosind în acest scop jocul didactic pentru a constata.
*dezvoltarea sensibilității tactile:,,Ghicește din ce este făcut?,,
Obiective:
-recunoașterea materialelor utilizate la confecționarea unor obiecte (pânză,plastic,lemn,fier,hârtie).
-gruparea obiectelor în funcție de materialul confecționat;
-dezvoltarea sensibilității,a încrederii în sine
Sarcina didactică:să recunoască obiectele,să spună din ce sunt făcute și să le grupeze după materialul confecționat.
Regulile jocului:copilul ales de conducător va pipăi un obiect,îl va scoate din săculeț și va spune din ce este făcut,dacă a ghicit este aplaudat și I se va spune:,,Ai ghicit,ai ghicit
Ești tare fericit
Dacă n-a ghicit i se va spune:,,Ai ghicit,ai ghicit,
Fii atent și mai încearcă odată!
Copilul care a ghicit poate să denumească un coleg care să aleagă din mulțimea obiectelor de pe a doua masă pe cele din același material și să le așeze la un loc pe cea de-a treia masă.
Elemente de joc: căutarea,ghicirea,aplauze,recompense
Material didactic :Un săculeț cu obiecte variate,căni din plastic și inox,tacâmuri din plastic și inox,farfurii din plastic și inox,cărți,șervețele,hârtie de scris și creponată,jucării din pluș,din plastic,obiecte de îmbrăcăminte din pânză,din lână,trei mese.
Desfășurarea jocului
Copiii sunt așezați în fața a trei mese :pe prima este săculeț în care sunt variate obiecte,pe a doua masă tot obiecte,diferite de cele din săculețiar a treia este goală pentru a forma grupe din aceleași materiale.
Conducătorul jocului va numi un copil care va acționa și dacă ghicește prin pipăire obiectul luat din săculeț va numi un coleg să formeze grupe din aceleași material.
Pentru antrenarea maimultor copiii în acțiune conducătorul(educatoarea) va cere copiilor să caute în clasă și să descopere și alte obiecte din același material cu cel ghicit și să le aducă la grupa lor pe cea de-a treia masă.
Jocul continuă până se scot toate obiectele din săculeț.
Elementele de joc:mișcarea,mâniuirea baloanelor,aplauze,recompense
Desfășurarea jocului:pe parchet sunt marcate cercuri în culori:alb,roșu ,galben ,albastru, verde,portocaliu,roz.Copiii se joacă cu baloanele și la semnalul educatoarei ei se vor grupa în funcție de culoarea balonului astfel:baloanele mari în jurul cercului iar cele mici în interior , stabilind cantitatea acestora.
Echipa care acționează repede și correct va fi aplaudată de ceilalți participanți.
Interpretare:Se constată dacă copiii întâmpină greutăți sau nu.După ce copiii cunosc nuanțele vernal,bleu se organizează jocul :,,Suntem ajutoarele iepurașului,,
Obiective:dezvoltarea capacităților copiilor de a găsi culoarea corespunzătoare conturului ouălelor.
-dezvoltarea spiritului de observație ;a încrederii în forțele proprii
-educarea rapidității în acțiune
-perfecționarea acuității analizatorului vizual.
Sarcina didactică:Să ajute iepurașul și să vopsească ouălele din coșul primit.Să folosească numai culorile sugerate de contur nu așa cum ar dori ei.
Elemente de joc:surpriza,întrecerea,recompense.
Material didactic: foi de desen cu un coșuleț aplicat în care sunt desenate conturile ouălelor,acoarele,pensule.
Desfășurarea jocului
Copiii vor primi foile de desen și la comanda conducătorului vor începe întrecerea în a fi ajutoare harnice ale iepurașului.
Și se amintește că trebuie să folosească acuarele doar în culorile conturului ouălelor ,dacă este nevoie.
Interpretare:Au fost copiii care nu au finalizat acțiunea la timp,iar doi copii nu au respectat culorile.
*Dezvoltarea sensibilității gustative se constată și prin susținerea jocului didactic:,,Ghicește ce vei mânca?,,
Obiective:
-reactualizarea cunoștințelor copiilor referitoare la unele alimente cunoscute și caracteristicile acestora
-recunoașterea și denumirea unor alimente pe baza diferiților analizatori analizatori
Sarcina didactică:să recunoască și să caracterizeze alimental pe baza analizatorilor
Regulile jocului:
Conducătorul jocului se va opri în dreptul unui copil care închide ochii și ia din coș un aliment la semnalul:,,Ți-am adus de mâncare!
Din coș scoate-l
Și ghicește ce oare?,,
Copilul încearcă prin pipăire să afle ce este.Dacă nu reușește îl va gusta.
Dacă va ghici va devein conducător,fiind aplaudat de copii
Dacă nu reușește să ghicească gustând,copiii îl vor ajuta cu câteva caracteristici.
Elementele de joc: ghicirea/gustarea,aplauze,recompense
Material didactic:Un coș cu diferite alimente:pâine,covrig,napolitană,fursec,brânză, ou,măr , roșie ,strugure,prună,pară,ciocolată,bomboane.
Desfășurarea jocului
Copiii vor fi așezați în semicerc ,iar conducătorul va merge la fiecare cerându-I să ghicească ce va mânca. Jocul continuă până au ales toți copiii.
Complicarea jocului (variant)este evaluarea lui și anume:copilul ales se va întoarce cu spatele și va urmări descrierea alimentelui făcută de conducător.Dacă îl va ghici ,va trebui să-l caute în coș și-l va primi.Dacă va avea un fruct și un alt aliment va spune pe care îl va mânca înainte.
Interpretare:Notăm dificultățile întâmpinate,după caz.
*Dezvoltarea sensibilități olfactive se urmărește prin jocul didactic :,,La florărie,,
Obiective:
-verificarea cunoștințelor copiilor despre flori;
-clasificarea acestora după miros;
-perfecționarea acuității olfactive;
-perfecționarea deprinderilor comportamentale ;folosirea formulelor de politeție;
-exersarea limbajului
Sarcina didactică: Să diferențieze florile după miros;să-I îndeplinească rolul dat de conducător;să folosească formule de politețe.
Regulile jocului: Copiii vor fi cumpărători în florărie.Trebuie să aleagă florile pe care le doresc , să spună ce miros au și de le-au cumpărat.
Elemente de joc:interpretarea rolurilor,aplauze.
Material didactic:flori diferite,vaze,fișe de lucru
Desfășurarea jocului: Într-un spațiu din clasă se amenajează ,,florăria,,.Pentru început florăreasa este educatoarea,iar locul ei este luat apoi de de copilul-,,cumpărător,, care a răspuns corect.
În prima parte a joculul copiii merg pe rând la florărie și cumpără flori pe care le așează în glastra de ,,acasă,,.
În partea a II-a vor merge la masă și vor realize sarcinile fișei primate:
1.Care este cea mai cunoscută floare de toamnă? Încercuiește-o!
2. Care floare are parfum plăcut,deosebit? Sub codița lui trage atâtea linii câte vrei să primești de ziua ta!
Interpretare: Se notează dificultățile daă este cazul.
4.Determinarea raportului percepție- reprezentare
Se constata prin evaluarea sumativă a proiectului tematic ,,Zâna toamnă,, parcurs prin evidențierea noțiunilor despre bogățiile toamnei.
Se organizează și se desfășoară jocul didactic: ,,Îl mănânci ,dacă-l ajungi,,
Obiective: verificarea cunoștințelor copiilor însușite anterior referitoare la bogățiile toamnei(fructe și legume)
-activizarea vocabularului cu cuvinte corespunzătoare denumirii fructelor și legumelor ,a caracteristicilor acestora;
-cunoașterea stadiului deprinderilor motrice;
-perfecționarea deprinderilor comportamentale
Sarcina didactică:copiii chemați de conducător jocului vor atinge din bogățiile toamnei ales de conducătorul jocului sau de el ,dacă reușește ,și le va primi punându-l pe o farfurie de pe măsuță .Se va primi cerculețe ca stimulente dacă va reuși să rezolve cerințele fișei.
Regulile jocului: Copilul chemat va sări să atingă produsul toamnei numit de conducătorul
jocului. Dacă reușește să-l descrie își va putea alege pe cel care și-l dorește.
Și- l duce pe o farfurie.
Le va primi să le mănânce dacă va rezolva cerințele fișei.
Elemente de joc:sărituri,întoarcere,aplauze ,recompense.
Material didactic: o sfoară fructe și legume de toamnă,farfurii,șervețele,fișe,cariocă.
Desfășurarea jocului
Copiii vor fi așezați pe două rânduri care constituie echipe în întrecere.
Conducătorul jocului va chema pe rând câte un reprezentant al fiecărei echipe care se întrece
Cel care reușește aduce echipei câte un punct pentru fiecare cerință rezolvată.
Întrecerea continuă până când toți copiii încearcă.
Se contabilizează rezultatul întrecerii în prima ei parte.
Copiii trec apoi la mese și rezolvă cerințele fișelor. Câștigă echipa a cărei membri rezolvă rapid și corect situațiile problema (evaluarea grafică).
Se stabilește scorul final al întrecerii și copiii primesc recompensele(legume și fructe).
Interpretare:Notăm rezultatele obținute.
Cunoștințele copiilor despre iarnă însușite prin proiectul tematic ,,Iarna,, sunt verificate prin susținea jocului didactic ,,Aruncă zarul,,.
Obiective:
a-verificarea capacităților copiilor de a clasifica piese de construcții în funcție de utilitatea lor,în construcția pe care o vor realiza
-perfecționarea deprinderilor intelectuale
-activizarea vocabularului și exersarea comunicării
Materialul didactic: piese de construcții din material variate,recompense
Desfășurarea jocului
Piesele de construcții sunt puse în coșuri din plastic .
Copiii sunt împărțiți în 3 echipe de construcții. ,,Se consult între ei,decid ce vor să construiască ,, și apoi aleg și piesele ,ținând seama de criteriile formă și culoare.
Constructorilor li se sugerează de către educatoare ce să construiască ,dacă nu vor știi ce să facă.
Se va realiza o machetă cu lucrările copiilor .Vor figurine copaci,flori pentru a reda un aspect din împrejurimile grădiniței.
Probe de limbaj
Pronunția se aplică individual cu următoarele cerințe :
1. Cerem copiilor să respecte cuvintele:casă,cer,senin,albastru, roșu,soare,sandale, joc,șes , George,Andrei (urmărind pronunția consoanelor aflate la începutul ,în interiorul și la sfârșitul cuvântului)
2. diftonghi și triftongi:ea, oa, eau (jgheab,floare,vreau)
3. grupuri bi și triconsonantice: mn, cr, șt, ltf ( pumn,creangă,Ștefan,stâncă,stradă,altfel).
4. Să numere de la unu la zece
Notarea: Se apreciază pronunția,reținând problemele și proba se repetă pentru cei care prezintă dificultăți în pronunție.
Proba pentru determinarea volumului vocabularului
Scopul: Se verifică vocabularul și gradul de înțelegere a noțiunilor.
Instructaj:Ascultă cu atenție ce te întreb și spune ce știi despre..,,
Desfășurare:Pentru început este ajutat de imaginea arătată de educatoare și răspund la întrebarea:,,Ce știi despre…pisică,cățel,veveriță,mașină,păpușă,grădiniță.
În partea a II-a se spun doar cuvintele și să spună ,,Ce știi despre… ciocolată,bomboane,poștaș,vrabie,minge,măr,banană etc.
Notarea
Se apreciază atât răspunsul în propoziții,numărul cuvintelor acestora.
Se acordă 2 puncte pentru fiecare răspuns corect,1 punct pentru conținut și 1 punct pentru amplificarea fluxului verbal.
Proba de contrarii
Scopul: jetoane cu :un bloc (înalt,), o casă (scundă), un copac subțire și unul gros, un om tânăr , un om bătrân , un copil vesel, unul trist.
Desfășurare:
Spunem copilului :,,Vezi casa este scundă,blocul este…,,
După model copilul va răspunde cerințelor.
Interpretare:Se notează toate contrariile exprimate corect,dar și dificultățile.
Operații cu noțiuni opuse
Scop: se urmărește bogăția vocabularului și găsirea cuvântului potrivit
Instructaj:,,Am să-ți citesc ,dar lipsește un cuvânt. Te rog să-l găsești tu!,,
Material verbal:
Fratele e un băiat,sora este…
O masă este făcută din lemn ,un geam este din ….
Lămâia este acră,zahărul este…
Câinele latră,pisica…
Ziua este lumină,noaptea este…
Probă de completare a lacunelor din propoziție
Scopul:se verifică folosirea adecvată a cuvintelor în propoziție
Instructaj:Completează propoziția cu cuvintele potrivite
Material verbal
Mingea este…
În fiecare dimineață copiii…
Ziua este…
Săptămâna are…
Mama merge…
Interpretare
Se notează cu 2 puncte răspunsul corect ,adică completarea făcută care are sens și se respect acordurile gramaticale.
Aceste probe se aplică la începutul anului școlar pentru a cunoaște evoluția comunicării fiecărui copil dar,într-o formă și alta se reia pe parcurs prin toate cerințele programului zilei , când copilul își transmite trebuințele ,dorințele,își satisface curiozitatea și dorința de cunoaștere.
Pentru copiii cu tulburări de pronunție se realizează un program individuale ,parteneri în realizarea lui fiind și părinții ,inclusive bunicii,dacă aceștia se ocupă de copil.
CERCETARE PRIVIND IMPACTUL FOLOSIRII JOCULUI DIDACTIC CA MIJLOC DE EVALUARE
Obiectul cercetării.
Tema cercetării: Impactul folosirii jocului didactic in ipostaza de metoda de evaluare.
Prin aceasta cercetare dorim sa investigam in ce măsura, jocul didactic constituie un mijloc eficient de evaluarea progresului copilului in grădinița.
Ipoteza cercetării.
Ipoteza avansează ideea ca jocul didactic este un mijloc eficient de evaluare a stadiului formarii personalității copilului la vârsta preșcolara.
Pornind de la ipoteza formulata si de la motivarea alegerii temei, se urmăresc următoarele obiective:
Stabilirea unor criterii de evaluare a nivelului de pregătire a copilului preșcolar;
Analiza eficientei jocului didactic in dezvoltarea intelectual-cognitiva a preșcolarului;
Aportul jocului didactic la dezvoltarea socio-afectiva a preșcolarului;
Crearea unor variante de jocuri didactice care sa urmărească dezvoltarea comportamentului preșcolarilor in conformitate cu regulile de comportare civilizate.
Metodele de cercetare care sa confirme ipoteza, vor fi următoarele:
Observația, conversația;
Consemnarea grafica a progreselor copilului;
Evaluarea scrisa prin utilizarea fiselor;
Evaluarea orala prin metoda conversației.
Descrierea lotului de subiecți pe care se face cercetarea, s-a efectuat pe un lot de noua prescolari, cuprinsi la grupa combinate, condusa in acest an scolar 2013- 2014 de la Gradinita particulara “Ursuletul de Plus”, sector 4, Bucuresti.
Grupa este alcatuita din 6 baieti cu varste cuprinse intre 2,9 ani si 5,2 ani 3 fete cu varste cuprinse intre 3,9 ani si ani, in luna mai 2014, dupa cum urmeaza:
Prescolarii provin din familii de intelectuali, cu situatie materiala foarte buna, inscriindu-si copiii la gradinita particulara.
Parintii sunt foarte ocupati, dar isi fac timp sa se intereseze de evolutia copiilor si sa colaboreze cu educatoarele in formarea si educarea propriilor copii.
Copiii, fiind unici la parinti, s-au adaptat cu greu la program, intrucat erau obisnuiti sa fie in central atentiei, sa li se indeplineasca dorintele si solicitarile imediat, in timp ce, la gradinita, trebuie sa se supuna unor reguli si programului zilnic, cu etapele lui.
Metodologia cercetarii.
In functie de tipul activitatii sustinute de copil se aplica teste care evidentiaza ce au retinut copiii grupei reduse.
In sprijinul cadrelor didactice in literatura de specialitate sunt publicate fise a caror cerinte urmaresc rezolvarea lor in timpul dat
Caietele auxiliare sunt selectionate de educatoare din multitudinea ofertelor editoriale pentru prescolari grupei conduse un urma testari initiale , din cele doua saptamani de inceput a unui nou an scolar.
Cerintele urmaresc continuturile invatari pe domeni de studio (stiinta,limbaj,om si societate) sau continuturile sunt abordate interdisciplinar. Unele teste urmaresc stadiul deprinderilor intelectuale si comportamentale la data aplicari .
Rezultatele au evidentiat produselor copiilor dar si dificultatile pe care le itampina.au fost incurajatoare pentru copii si au dat incredere educatoarei ca demersurile educatinonale au eficienta scontata.
Fisele au fost folosite intrun interval de timp urmarind stadiul progreselor psihice:atentie memorie,gandire.
S-au folosit in etapa evalori initiale cat si a evalori fortative (Margareta Gifei,Eugenia Rotaru,Teste pentru dezvoltarea intelectuala a copiilor de trei ani/4ani/5ani,2008-vezi anexele…
Gradul de indentitate crescut de la o etapa la alta a imobilizat copii si au reusit sa rezolve cerintele.am intervenit amintindule cerintele celor ce nu leau retinut,orientandu-i spre finalizare.
Pe cei ce cu un ritm lent in actiune iam incurajat sa se mobilizeze si sa termine in timpul acordat fisa de lucru.
Satisfactia reusitei au audus copiilor bucurie si educatoarei incredere in eficienta demersurilor didactice
Interpretare:
Preferintele copiilor se manifesta in functie de :
-Varsta;
-Prticularitatile individuale temperamentale;
-Atomosfera;
-Pregatire si organizarea jocului;
-materialu ales/pus la dispozitie;
-ce relati au cu participant la joc.
In joc sunt chemati sau primiti copii care au initiative, curaj ,ideei noi (daca jocul este sustinut la initiativa copiilor )
In cazul jocului organizat de copiii mai mari sau adulti copii sunt retinuti in manifestari datorita cerintelor inpuse.
Jocurile prin atomsfera si cerinte in desfasurare pregatesc copii pentru viata sociala.
5.Prezntarea rezultatelor si interpretarea lor
Cunoasterea copii grupei sa realizat:
Indirect(discuti cu cei care il cunosc pe copil-membri familiei)
Direct (observatia psihpedagogica)
S-au obtinut:
*Date generale despre copil:elemente biografice:aspect familial care influenteaza dezvoltarea copilului;
-Conditile materiale;
-Climatul educative (modul de tratare al copilului atitudinea familiei fata de gradinita,starea sanatati etc.)
*Indentificarea psiho fizica a copilului:
-Particularitati individuale;
-Particularitati ale varstei cronologice;
-ritmul activitati si a ivatari;
-capacitatea de concentrare a supra activitatilor;
– dificultatile de adaptare si de invatare
-*Actiunile copiilului cu obiectele:
Manipularea obiectelor;
-identificarea elementelor component;
-modul de actionare predilect;
-tipul activitati;
-conditiile in care au loc activitatile
*Relatile psiho-sociale ale copiilului.Cum interrlationeaza el cu:
-ceilalti copii;
-cu adulti din familie;
-cu educatoarele ;
-cu celalti adulti din gradinita;
-cu persoanele care vine in contact;altele decat cele sus mentionate.
In evaluarea initiala sa urmarit:
-constatarea si evolutia comunicari;
-constattarea si evolutia relatilor sociale in comunitate basata pe reguli de comportare civilizata avand urmatori indicatori observationali:
I1:Relatia copilului cu activitatea;
I2:Relatia copilului cu ibiectele si spatial in care se manifesta activitatea/jocul.
I3:Relatia copilului cu celialti
I4:Relatia coplului cu sine
Nota:se notaza cu “+ “sau “– “constatarile fata de indicatori urmariti
In baza datelor sa realizat descrierea lotului de subiecti.
Rezultatele au fost prezentate si parintilor pentru a-si da seama de comportamentul lor fata de propiul copil.
Trebuie stabilite reguli si un program in care sa se continuie in familie actiunile educative ale gradinitei.
Tratarea copilului neajustrata este din plin expluatata de copil care devine”un mic terrorist” pentru adulti cu pretenitile sale de a i se satisface dorinele si capricile conducand la un copil inadaptat vieti sociale in care creste si se dezvolta.
La polul opus se afla copilul timid,retras,fara incredere fortele propri insa dornic sa-si satisfaca curiozitatea.Trebuie mereu stimulat si incurajat pentru a-si schimba atitudinea de sine.
Pentru cunoasterea nivelul cunostintelor desprea mediul inconjurator,despre notiunile matematice,stadiului evolutiei limbajului au fost folositi itemi dupa cum urmeaza:
DS(cunoasterea mediului)
I1:Arata obiecteledin sala de grupa numindu-le!
I2:Alege jucaria cu care vrei sa te joci!
I3:Spune,ai jucari la fel si acasa?
Punctaj I1:3p
I2:3p
I3:3p
Calificative
FB:7-9p
B:4-6p
S:1-3p
DS (activitate matematica)
I1:Formeaza grupa feteleor!
I2:Formeaza grupa baietilor!
I3:Spuneti sunteti tot atatea?
Punctaj I1:3p
I2:3p
I3:4p
Calificative
FB:8-10p
B:5-7p
S:2-4p
DLC
I1:”Spune de ce vii la gradinita:?”
I2:”Numeste obiectele din sala de grupa!”
I3:”Spune ceva despre obiectul ales!”
Punctaj
I1:3p
I2:3p
I3:4p
Calificative
FB:8-10p
B:5-7p
S:2-4p
Saptamana a II-a
DS (cunoasterea mediului)
I1:Spune dunde a fost asezata jucaria?
I2:Aseaza jucaria la locul ei!
I3:Mai sunt si alte jucari la fel ? Numeste-le !
Punctaj
I1:3p
I2:3p
I3:4p
Clificative
FB:8-10p
B:5-7p
S:2-4p
DS(activitate matematica)
I1:Terog sa imi aduci…(o papusa…mai multe papusi)
I2:Alegeobiectele dupa forma si grupeazale!
I3:Alege piesele de constructive ,construind ceva cu ele!
Punctaj
I1:3p
I2:3p
I3:4p
Calificative
FB:8-10p
B:5-7p
S:2-4p
DLC
I1:Cand luam micul dejun?Dar pranzul?Dar cina?
I2:Ce este mai devreme:searea sau dimineata? noaptea sau ziua?
I3:Povestiti ce fac copii din tablou!
Punctaj
I1:3p
I2:3p
I3:4p
Calificative
FB:8-10P
B:5-7p
S:2-4p
Stadiul nivelului cunostinteleor si al evolutiei limbajului
6 Concluzile cercetarii
Metodele cercetari utilizate in confirmarea ipotezei:
Observarea neparticipativa adulutului sa facut sistematic ne intevenind in actiunile copilului
Observarea participative a constat in creearea de catre adult a situatilor-problema ce sau cerut rezolvate de catre copii
S-au desfasurat in :
-sala de grupa(in orce moment al programului zilei in gradinita )
-in aer liber (in curtea gradinitei)
S-au evidentiat:
-relatiile copilului cu activitatea si jocul;
-relatiile copilului cu obiectele si fiintele din mediul apropiat;
-relatiile copilului cu ceilalti copii,cu adulti din preajma.
Acestea reprezinta capitolele Fisei de observatiei(E.Vrasmas,1995)ca indicatori Observationali in care se noteaza “ce poate face copilul”si “cum face”din punct de vedere:
-Intelectual;
-fizic;
-socio-emotional;
-joc si actiune;
-context educational.
Evaluarea prin metoda boservatiei comportamentului in conditii obisnuite,adultul ne intervenind,are limite intrucat pot intervene factori perturbatori ca urmare copilul actiunea inceputa si face alt ceva.
Pentru a fii mai eficienta si a se atinge obiectele propuse adultul creaza situatile -problema ce trebuie rezolvate de copil.
Ce este observant se inregistreaza in variate moduri :grille,coduri,inregistrae video etc.
Conversatia ce se desfasoare zilnic cu copii conduce nu mai la unele informati semnificative.
Conversatia dirijata obtine informatii cu un mai mare grad de exactitate asupra evolutiei proceselor psihice :atentie ,memorie,gandire.
Testele aplicate arata stagiul deprindelor intelectuale si comportamentale la data efectuarii lor.
Preferintele copilului pentru joc in varietatea lui,asigura atmosfera in care copilu incearca sa rezolve neputintele sale in cunoastearea realitati , ca urmare a experientei reduse de viata si curiozitatea de a afla multe si de a fi mai repede mare.
Reusitele coplului sunt traite intens de acesta , bucuria o inpartaseste tuturor celor care vor sa-l asculte.
Pe langa proble orale sau aplicat si probele grafice (vezi anexele)
S-a urmarit eficienta procesului instructiv- educative sustinut la grupa combinata prin probele aplicate de la care amintim cerintele:
-sa recunoasca obiectele dupa descriere;
-sa compare diverse obiecte intre ele ;
-sa clasifice obiectele fiintele;
-sa stabileasca succesiunea unor actiuni,a unor evenimete
Exemple de sarcini de lucru:”Gaseste prechea!
“Completeaza desenul dupa model”
“Priveste cu atentie imaginile! Spune prin ce se deosebesc?”
Evolutia gandiri este conditionata de evolutia limbajului pentru a gasi solutii –problema cu care se confrunta fiecare copil,marcandu-I evolutia personalitati.
S-au mai aplicat probele cu cerintele:
-mama,tata,bunicul,bunica;
-rosu,albastru,verde,galben;
-lapte,branza,zmantana,iaurt
Numeste cuvintele cu sens contrar :mare,vesel,bun,sanatos,cuminte,batran.
Priveste cu atentie perechile de obiecte.Ce poti sa spui despre ele?
Cerintele probelelor au dificultati care pot fii realizate de copii in functie de nivelul atins la momentul testari,indiferent de sex,varsta,mediul familiar,dar depinde de mare masura de timpul acordat de adultii din preasma copilului pentru a raspunde multitudinii intrebarilor copilului curios de a descoperi realitatea in care creste si se dezvolta.
Rezultatele au ajutat la alegearea proiectelor cu si a temelor derulate pe parcursul anului scolar in conformitate cu particularitatile de varsta si individuale ale prescolarilor grupei conduse.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Impactul Folosirii Jocului Didactic In Activitatea de Evaluare In Gradinita (ID: 159509)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.