Formele de Evaluare

Viața școlii stă sub semnul valorii și vlorizării. Nimic din ceea ce se petrece în acest spațiu nu scapă exercițiului axiologic de atribuire a unor valori. Semnificarea și evaluarea reprezintă un moment al ” lanțului ” didactic. Cum acțiunea didactică este premeditate și vizează atingerea unor scopuri, este firesc ca cineva să se intereseze dacă ceea ce trebuia făcut a fost făcut.

Sensul termenului evaluare îngăduie deferite conotații, în funcție de realitățile educaționale care încearcă să dea seamă: evaluarea sistemului, cea a instituției de învățământ, evaluarea programelor, a profesorilor, a elevilor. În același timp fiecare theoretician poate să-i imprime acestui termen semnificații destul de diverse. G. Scalon, de exemplu, distinge trei mari planuri de semnificație epistemică pentru verbul a evalua : a concepe o procedură de evaluare, a aplica o evaluare, a exprima o evaluare.

În ceea ce privește dezbaterile din literatura de specialitate, reținem următoarele definiții date evaluării:

Ioan Jinga definește evaluarea ca un process complex de comparare a rezultatelor activității instructiv – educative cu obiectivele planificate (evaluarea calității), cu resursele utilizate (evaluarea eficienței) sau cu rezultatele anterioare (evaluarea progresului).

Ion T. Radu înțelege prin evaluare acea activitate prin care sunt colectate, prelucrate și interpretate informațiile privind starea și funcționarea unui sistem, a rezultatelor pe care le obține, activitate ce conduce la aprecierea acestora pe baza unor criterii și prin care este influențată evoluția sistemului.

Reținem din cele de mai sus, ca fiind esențiale următoarele precizări:

evaluarea este un proces care nu se reduce la notarea elevilor;

evaluarea este parte integrantă a proceslui de instruire;

evaluarea implică un șir de măsuri, comparații, judecăți de valoare pe baza cărora se pot adoprta decizii menite să optimizeze activitatea profesorilor și a elevilor;

Drept urmare, profesorul trebuie să dețină o strategie a evaluări, adică să știe când evaluează, sub ce formă, cu ce metode și mijloace și cum valorifică rezultatele obținute. Aceasta înseamnă că evaluarea poate fi înțeleasă și ca reprezentarea rezultatelor obținute și predicția rezultatelor probabile în acțiunile viitoare.

A vorbi despre formele evaluării echivalează cu a vorbi despre momentele în care este necesar să evaluăm, adică:

la începutul unui program de instruire (capitol, semestru, an școlar) pentru a cunoaște capacitățile de învățare ale elevilor, nivelul general de pregătire al acestora, motivația pentru învățare, volumul și calitatea vocabularului economic pe care îl posedă, gradul de dezvoltare a deprinderilor de munca intelectuală, capacitatea de analiză a propriei experiențe sociale. Pe baza rezultatelor obținute ca urmare a evaluării inițiale profesorul poate alege cele mai favorabile modalități de predare și poate organiza modalități de instruire diferențiată;

pe tot parcursul instruirii – această evaluare fiind numită continuă sau formativă. Scopul ei este de a stabili unde se află rezultatele parțiale față de cele finale proiectate. Pe baza feedback-ului oferit atât profesorului, cât și elevului, ne poate conduce la modificarea unor elemente ale predării și ale învățării, la îmbogățirea cunoștințelor sau organizarea unor programe de recuperare;

la sfârșitul unei etape de instruire (semestru, an școlar, ciclu de școlaritate) evaluarea finală sau sumativă. Acest tip de evaluare urmărește să ofere informații relevante despre nivelul pregătirii elevilor raportat la cerințele programei analitice.

În tabelul 6.1. sunt prezentate sintetic notele definitorii ale evaluării continue și ale celei sumative după cum urmează:

Tabelul 6.1. – Note definitorii ale evaluării continue și sumative

Sursa : M. E. Druță, ”Didactica disciplinelor economice, considerații teoretice și practice”, Editura ASE, București, 2005, p. 177

În concepția lui Mayer, evaluarea formativă nu-l judecă și nu-l clasează pe elev. Evaluarea formativă este orientată spre ajutorarea elevului în mod operativ în timp ce evaluarea sumativă vizează clasificare și atestarea progreselor elevilor. Cea din urmă va arăta gradul de realizare a obiectivelor, fie comparându-i pe elevi între ei, fie raportând performanțele obținute la standardele așteptate.

6.3. Metode de evaluare

În predarea-învățarea disciplinei Organizarea resurselor umane se utilizează preponderent metode de evaluare orală și scrisă, la care se adaugă metode alternative. Ambele categorii de metode sunt desinate evidențierii rezultatelor obținute de elevi în urma activității de învățare.

Tabelul 6.2. – Metode și instrumente de evaluare

6.3.1.Verificarea orală

Verificarea orală reprezintă metoda de evaluare cea mai utilizată în clasa de elevi ce constă în realizarea unei conversații prin care profesorul urmărește identificarea cantității și calității procesului de predare-învățare. Conversația poate fi individuală, frontal sau combinată. Metoda favorizeză dezvoltarea capacităților de exprimare ale elevilor.

În concepția lui Adrian Stoica avantajele utilizării verificării orale vizează:

flexibilitatea și adecvarea individuală a modului de evaluare prin posibilitatea de a alterna tipul întrebărilor și gradul lor de dificultate în funcție de calitatea răspunsurilor oferite de către elev;

posibilitatea de a clarifica și corecta imediat eventualele erori sau neînțelegeri ale elevului în raport cu un conținut specific;

formularea răspunsurilor urmărind logica și dinamica unui discurs oral, ceea ce oferă mai multă libertate de manifestare a originalității elevului, a capacității sale de argumentare;

interacțiunea direct, manifestă, create între evaluator și evaluat (profesor și elev), de natură să stumuleze modul de structurare a răspunsurilor de către elev, încurajând și manifestări care permit evaluarea comportamentului afectiv-atitudinal;

De multe ori, însă, obiectivitatea verificării orale, este periclitată din cauza intervenției unei multitudini de variabile: starea de moment a profesorului, gradul diferit de dificultate a întrebărilor puse, starea psihică a elevilor evaluați . În același timp, nu toți elevii pot fi verificați, ascultarea fiind realizată prin sondaj.

Profesorul poate utiliza o fișă de evaluare orală pentru a avea o oglindă a participării elevilor.

Clasa: a XI-a ; Obiectul de studiu: Organizarea resurselor umane; Data…

Sursa : M. E. Druță, ”Didactica disciplinelor economice, considerații teoretice și practice”, Editura ASE, București, 2005, p. 178

Tabelul 6.3. – Fisă de evaluare orală

Profesorul notează folosind o scală cu patru trepte:1-4 (insuficient); 5-6 (suficient); 7-8 (bine); 9-10 (foarte bine). La conținutul răspunsului – ține seama de corectitudinea și completitudinea răspunsului în raport cu conținuturile predate și obiectivele pedagogice stabilite; la organizarea răspunsului urmărește coerența și logica iar la prezentarea răspunsului fluența, siguranța, acuratețea, originalitatea și claritatea.

Evaluarea orală reprezintă o activitate de învățare, de corectare, de sistematizare, de întărire, , de aplicare a cunoașterii captate de elevi. Elevii nu rămân simple obiecte constatative, de la care se emit judecăți, ci devin ființecare se reconvertesc valoric în prezența și sub auspiciile unei instanțe mature – profesorul – care în definitiv, rămâne responsabil pentru ceea ce știu sau nu știu elevii la un moment dat.

6.3.2.Verificarea scrisă

La disciplina Organizarea resurselor umane verificarea scrisă este utilizată sub diferite forme:

test, proiect, eseu, referat, chestionar.

Avantaje:

asigură uniformitatea subiectelor (ca întindere și ca dificultate) pentru toți elevii;

asigură posibilitatea examinării unui număr mare de elevi în aceeași unitate de timp;

avantajează pe toți elevii, în speial pe cei timizi și emotivi, care se inhibă în fața profesorului;

diminuara subiectivității profesorului;

dezvoltă capacitatea de sinteză și de sistematizare a cunoștințelor elevilor.

Dezavantaje:

răspunsurile la întrebările unui test – grilă sau chestionar pot fi ghicite de către elevi;

la evaluarea tip eseu/referat se poate copia / plagia ;

îngreunează aprecierea și notarea atunci când răspunsurile sunt formulate incomplet sau ambiguu;

În tabelul 6.4. se prezintă sintetic criteriile de apreciere în evaluarea scrisă la disciplina Organizarea resurselor umane:

Tabelul 6.4. – Criterii de apreciere în evaluarea scrisă

O formă particulară și eficientă de evaluare scrisă este cu ajutorul testului docimologic, pe care îl vom aborda separat, pe parcursul capitolului VII.

6.3.3.Verificarea practică

Verificarea prin probe practice vizează identificarea capacităților de aplicare a cunoștințelor dobândite, a gradului de încorporare a unor priceperi și deprinderi, concretizate în anumite suporturi obiectuale sau activități materiale.

La disciplina ”Organizarea resurselor umane” activitățile practice și verificarea lor se desfășoară pe baza modelului de proiectare FE ( firma de exercițiu).

Firma de exercițiu este un concept didactic, bazat pe învățarea prin practică. Este o simulare a unei firme reale, care poate fi făcută prin implicarea directă a unui profesor coordonator. Motivul alegerii unei firme de exercițiu deschise, fără produse reale, este de a simula un fenomen în cadrul instruirii pentru afaceri, care să cuprindă toate aspectele activităților de afaceri, fără a implica riscuri antreprenoriale.( conform Anexa nr. 2 la OMEdC nr. 3172/30.01.2006 )

Elevii antrenați într-un astfel de model de învățare vor „lucra” la compartimentul de „Resurse umane”, unde vor realiza activități practice care vor fi evaluate în funcție de specificul competențelor: Pentru prima competență „Planifică necesarul de resurse umane”, în cadrul firmei de exercițiu elevii pot fi puși înntr-o situație de simulare, să-și evalueze locul de muncă să autoevalueze și să-și planifice necesarul de resurse.

Pentru a doua competență „Analizează mediul de recrutare și selecție” prin activitățile din cadrul laboratorului tehnologic și ale instruirii practice curente, elevii își pot alcătui activități, studiază legislația muncii în vigoare, participă la mai multe interviuri (simulate în condiții reale sau reale, la agenții economici) cu scopul de a se angaja.

A treia competență „Motivează resursele umane” plasează elevii în situația de a face cunoștință și de a „exersa”, în condiții reale sau simulate, teoriile motivaționale, tipurile de motivare, cerințele privind motivarea personalului, tehnicile motivaționale.

Criteriile specifice de evaluare vor fi preluate din Standardul de Pregătire Profesională de către profesor și prezentate elevilor. Aceștia sunt integrați în evaluarea activităților, consolidându-și astfel, capacitatea de a se autoevalua și mărind gradul de transparență a acordării notelor. Evaluarea finală a competențelor trebuie realizată în concordanță cu precizările incluse în Standardul de Pregătire Profesională.

Ca sugestie, pentru toate cele trei competențe, laboratorul tehnologic și instruirea practică curentă, se pot organiza la agenții economici din domeniul serviciilor, elevul urmând să observe și să se implice, în limitele convenite, în activitatea acestora. Elevii își vor nota activitățile și vor cere lămuriri pentru a putea exersa competențele cerute, în condiții de simulare.

Activitate practică firma de exercițiu

Tabelul 6.5. – Întocmirea fișelor de post pentru angajații FE

Instrumente de evaluare : Fișa de evaluare

Nume și prenume angajat al FE:____________________

Fișă post:____________________

Departament:_________________

Tabel 6.6. – Fisă de evaluare activitate practică FE

Sursa: http://firmaexercitiu.tvet.ro/index.php/achizitii

6.3.4. Metode complementare de evaluare

În afară de metodele clasice de evaluare, se pot identifica unele metode noi care se pot utiliza simultan în procesul evaluativ. Metodele complementare de evaluare îi permit profesorului să structureze puncte de reper și să adune informații asupra derulării activității sale, utilizând instrumente ce se pliază mai bine pe specificul situațiilor instructiv-educative. O oarecare dificultate intervine ca urmare a faptului că aceste metode de evaluare nu sunt standardizate, modul de proiectare și aplicare depinzând de la profesor la profesor.

Referatul reprezintă o modalitate de apreciare nuanțată a învățării și de identificare a unor elemente de performanță individuală a elevului, care își au originea în motivația lui pentru activitatea desfășurată.

Se pot distinge două tipuri de referate: referat de investigație științifică indpendentă, bazat pe descrierea demersului unei activități desfășurate în clasă și pe analiza resultatelor obținute sau referat bibliografic, bazat pe informarea documentară, bibliografică.

Caracteristicile referatului:

are un pronunțat caracter formative și creative reușind să înglobeze arii extinse de conținut;

are un profund caracter integrator, atât pentru procesele de învățare anterioare, cunoștințele disciplinare și interdisciplinare, cât și pentru metodologia informării și a cercetării științifice, fiind în acest fel o modalitate de evaluare foarte sugestivă, precisă, intuitivă și predictivă;

permite abordarea unor domenii noi;

se pot realiza conexiuni cu alte obiecte de studio și cu modalități de investigare transdisciplinare;

are un caracter sumativ, angrenând cunoștințe, priceperi, abilități și atitudini diverse, constituite pe parcursul unei perioade mai îndelungate de învățare;

relevă motivația intrinsecă de învățare sau documentare a unor elevi, fată de cea a majorității elevilor, care se pregătesc pe baza unor factori exterior lor;

se pot exersa în mod organizat activități de cercetare bibliografică independentă, care sunt utile în formarea ulterioară și în educația permanent;

Exemplu de referat la disciplina Organizarea resurselor umane: Realizați un referat intitulat: ” Motivarea resurselor umane – modalitate de creștere a eficienței activității unei organizații”. La realizarea acestui referat se vor avea în vedere următoarele: scopul și importanța motivării angajaților; enumerarea principalelor forme de recompense indirecte; precizarea etapelor necesare elaborării unei strategii privind motivația angajaților; prezentarea celor mai folosite tipuri de recompense pentru motivarea angajaților;

Proiectul constituie o metodă complex de evaluare, individuală sau de grup, recomandată profesorilor pentru evaluarea sumativă. Proiectul poate avea o conotație teoretică, creativă, constructivă. El se poate derula într-o perioadă mai mare de timp, pe secvențe determinate dinainte sau structurate circumstantial.

Pentru a stabilistrategia de evaluare a proiectului, profesorul trebuie să clarifice în colaborare cu elevii următoarele probleme:

ce se va evalua: produsul, procesul sau amândouă;

care va fi rolul profesorului: evaluator continuu sau doar la sfârșitul proiectului;

care sunt activitățile impuse;

care sunt resursele materile necesare;

Exemplu de proiect: Îngrupe de câte 5 elevi, realizați un proiect de amenajare a standului firmei de exercițiu în vederea participării la un târg cunoscând criteriile de evaluare a standului:

Timp de lucru: două săptămâni

Portofoliul este o metodă de evaluare complexă, proiectată într-o secvență mai lungă de timp, care oferă posibilitatea de a se emite o judecată de valoare, bazată pe un ansamblu de rezultate. Acest instrument reprezintă o colecție de produse ale activității elevului, selectate de el însuși, structurate în mod corespunzător. Portofoliul oferă o imagine completă a progresului înregistrat de elev de-a lungul intervalului de timp pentru care a fost proiectat, prin raportarea la criterii formulate în momentul proiectării.

Portofoliul este un produs complex, format din elemente diferite din punctual de vedere al canalului de transmitere a informației și a mesajului: fișe de informare și de documentare, eseuri, referate, pliante, desene, colaje și alte materiale pe care elevul le consideră necesare, care-l reprezintă, subliniind atitudinea și interesul față de domeniul abordat.

Exemplu – La disciplina Organizarea resurselor umane, metoda portofoliului este perfect aplicabilă pentru toate categoriile de elevi. Un portofoliu ar putea să conțină: analize și comentarii de texte economice din autori consacrați, eseuri, aplicații realizate ca activitatea independentă (seturi de probleme și exerciții cu grade diferite de dificultate), lucrări prezentate la cercurile pe discipline și la manifestări științifice, referate, fișe de observații etc. Portofoliul este relevant pentru creativitatea elevilor, iar profesorul trebuie să demonstreze flexibilitatea apreciind elementele suplimentare introduce în structura sa.

La recomandarea profesorului sau la alegerea elevului, pot deveni component ale portofoliului elemente care au fost evaluate anterior. Se evidențiază astfel capacitatea elevului de a realiza o lucrare unitară, de a se racorda temei abordate.

Profesorul și elevii stabilesc împreună produsele pe care trebuie să le conțină portofoliul și care să dovedească îndeplinirea obiectivelor învățării. Atunci când un elev își prezintă portofoliul, profesorul realizează de obicei un interviu cu acesta, trecând în revistă lucrările anexate, analizând atitudinea lui fată de munca depusă, lăudându-l pentru lucrurile bune, și ajutându-l să se concentreze asupra aspectelor care trebuie îmbunătățite sau refăcute.

Fiecare produs cuprins în portofoliu poate fi evaluat din punct de vedere cantitativ, dar mai ales calitativ: elemente noi ,creativitatea produsului individual sau colectiv , puncte forte etc. De asemenea, evaluarea portofoliului va fi supusă evaluării efectelor pe care acest instrument de evaluare l-a avut asupra dezvoltării personalității elevului, a capacității de autoevaluare și a competențelor de intercomunicare.

Portofoliul se recomandă a fi evaluat și notat semestrial, nota reprezentând aprox. 50% din media finală. Ca instrument în evaluarea curentă/sumativă, portofoliul oferă o imagine clară asupra evoluției în timp a elevului, reflectând motivația pentru învățare, perseverența și autoresponsabilizarea acestuia.

Portofoliul reprezintă un element de evaluare flexibil, care, pe parcurs, poate să includă și alte elemente către care se îndreaptă interesul elevului și pe care dorește să le aprofundeze. Această metodă alternativă de evaluare oferă fiecărui elev posibilitatea de a lucra în ritm propriu, dezvoltând capacitatea de autoevaluare și stimulând implicarea activă în sarcinile de lucru.

Evaluarea portofoliului se face prin calificative acordate conform criteriilor de apreciere și indicilor stabiliți în tabelul 6.7. :

Tabel 6.7. – Criterii de apreciere și indici pentru evaluarea portofoliului

Portofoliul poate fi considerat în acelși timp un instument complementar folosit de profesor în aplicarea strategiilor de instruire centrate pe lucrul în echipă, pe elaborarea de proiecte ample de cercetare și învățare. De asemenea, portofoliul este compatibil cu instruirea individualizată ca strategie centrată pe stilurile diferite de învățare. Este o metodă flexibilă care stimulează, ingeniozitatea, creativitatea, originalitatea și perseverența elevului și oferă oportunități excelente pentru combinarea reușită a activității individuale cu cea colectivă, poate fi realizat de către fiecare elev în mod individual, apoi periodic să se facă discuții colective pe baza portofoliilor elaborate. De asemenea, se pot elabora portofolii pe grupe de elevi. Din când în când se pot organiza microședințe de discuție a portofoliilor tuturor microgrupelor de creație din clasă.

Pe lângă portofoliul clasic poate fi utilizat și portofoliul digital. Transpus în mediul digital, portofoliul dobândește noi dimensiuni, asigurând funcționalități didactice în cel puțin trei direcții: predare, învățare , evaluare.

Observarea sistematică a comportamentului elevilor este o probă complex care se bazează pe fișa de evaluare, scara de clasificare și lista de control / verificare. Acestă metodă de evaluare furnizează informații utile cu privire la evoluția elevului.

Un posibil model de fișă de evaluare cuprinde următoarele:

date generale despre elev: nume, prenume, vârstă, mediul de proveniență;

particularități ale proceselor intelectuale: memorie, gândire, imaginație, limbaj, spirit de observație, atenție;

interese și aptitudini;

trăsături de temperament;

trăsături de afectivitate;

atitudini față de: profesor, colegi, disciplină;

evoluția intereselor, atitudinilor, aptitudinilor și nivelului de integrare;

În interpretare, profesorul se folosește de o scară de clasificare ( un număr de enunțuri supuse atenției elevului).

Exemplu:

1. Particip cu plăcere la activitățile organizate pe grupuri de lucru ?

□ niciodată □ rar □ ocazional □ frecvent □ întotdeauna

2. Comentariile au fost în legătură cu temele discutate?

□ niciodată □ rar □ ocazional □ frecvent □ întotdeauna

3. Îmi place ca părerile pe care le exprim să fie întotdeauna respectate de ceilalți?

□ niciodată □ rar □ ocazional □ frecvent □ întotdeauna

Lista de control / verificare îi indică profesorului faptul că un anumit comportament este present sau absent.

Exemplu: în desfășurarea unei activități practice elevul:

a urmat instrucțiunile specifice activității □ Da □ Nu

a colaborat cu ceilalți colegi □ Da □ Nu

a cerut ajutor atunci când a avut nevoie □ Da □ Nu

a finalizat sarcina de lucru □ Da □ Nu

a făcut curat pe masa de lucru □ Da □ Nu

Evaluarea prin tehnica 3-2-1 este folosită pentru aprecierea rezultatelor unei activități didactice sau ale unei secvențe. Elevii scriu: trei termeni (concepte) din ceea ce au învățat, două idei despre care ar dori să învețe mai mult în continuare și o pricepere, o capacitate sau o abilitate pe care consideră ei că au dodândit-o în urma activităților de predare-învățare.

Exemplu: disciplina Mediul concurențial al afacerilor / Organizarea resurselor umane. Lecția – Motivarea personalului

Avantajele acestei tehnici constau în faptul că elevii devin conștienți de urmările demersului instructiv-educativ și responsabili de rezultatele obținute. Implicarea acestora crește direct proporțional cu înțelegerea importanței și a necesității însușirii unui conținut ori a dobândirii unei priceperi încă din faza inițială a predării. Acest fapt poate fi asigurat de către profesor prin motivarea activităților ce vor fi întreprinse în continuare, împreună, și prin comunicarea obiectivelor pentru elevi de la începutul activității.

Tehnica 3-2-1 poate fi considerată drept o bună modalitate de autoevaluare cu efecte formative în planul învățării realizate în clasă. Este o cale de a afla rapid și eficient care au fost efectele proceselor de predare și învățare, având valoare constatativă și de feedback. Pe baza conexiunii inverse externe, profesorul poate regla procesele de predare viitoare, îmbunătățindu-le, și poate elabora programe compensatorii dacă rezultatele sunt sub așteptări ori programe în concordanță cu nevoile și așteptările elevilor.

Această modalitate alternativă de evaluare, care are ca scop principal ameliorarea și nicidecum sancționarea, răspunde dezideratelor educației postmoderniste de a asigura un învățământ cu un profund caracter formativ-aplicativ. Este un instrument al evaluării continue, formative și formatoare, a cărei funcții principale sunt de constatare și de sprijinire continuă a elevilor.

CAPITOLUL VII

TESTUL DOCIMOLOGIC – INSTRUMENT DE MĂSURARE A REZULTATELOR ȘCOLARE LA DISCIPLINA ORGANIZAREA RESURSELOR UMANE

Definiție și structură

Testul docimologic este o alternativă și o cale eficientă a examinării tradiționale, o probă standardizată care asigură o obiectivitate mai mare în procesul de evaluare. Poate asigura îndeplinirea mai multor funcții: identificarea nivelului de pregătire a elevilor, evaluarea eficienței predării și a demersului educational în general, diagnosticarea dificultăților în învățare, selecționarea pentru accederea pe trepte superioare ale instrucției și certificarea.

Testul docimologic este un produs al unei activități de cercetare, în strânsă corelație cu o realitate factuală determinate. Poate fi utilizat în evaluarea initial, pe parcurs și finală atribuindu-se aceleași funcții ca ale evaluării în general.

Se știe că, în sens larg, testul este o probă rigidă, bine definită, ce implică îndeplinirea unor sarcini identice pentru toți subiecții de examinat, în conformitate cu o strategie precisă. De aici decurge marele avantaj al folosirii testelor: sistemul de raportare valorică este unic.

Testele docimologice se deosebesc de examene prin faptul că ele presupun o muncă meticuloasă de pregătire, iar secvențele procedurale sunt foarte stricte. Aceste instrumente au următoarele caracteristici: conțin probe sau itemi care permit determinarea gradului de însușire a cunoștințelor de către elevi sau a nivelului de dezvoltare a unor capacități; sunt instrumente evaluative care se aplică numai în cadrul obișnuit de desfășurare a activităților didactice și nu în condiții de laborator; fac posibile măsurarea și aprecierea nivelului de pregătire a unui elev, a unei clase, arătând valoarea informației acumulate.

Testele au avantajul că permit verificarea întregii clase într-un timp foarte scurt, încercând să cuprindă ceea ce este esențial în întreaga materie de asimilat și determinând la elevi formarea unor deprinderi de învățare sistematică. În schimb, ca dezavantaje amintim faptul că testele favorizeză o învățare care apelează la detalii, la secvențe informaționale isolate și nu stimulează dormarea unor capacități de prelucrare a acestora, de sinteză sau de creație.

Tipologia itemilor

Tabelul 7.1. – Tipologia itemilor

Itemi obiectivi

Itemii obiectivi măsoară rezultatele învățării situate la nivelurile cognitive inferioare: priceperi, cunoștințe și capacități de bază. Trăsătura principală a itemilor obiectivi o constituie obiectivitatea ridicată în măsurarea și aprecierea rezultatelor învățării . Itemii obiectivi dezvoltă capacitatea elevului de a selecta, de a identifica.

Itemi de tip alegere duală ( adevărat/fals; da/nu; acord/dezacord; corect/incorect). Exemplu: ” Potrivit teoriei lui Maslow, factorii care motivează oamenii se leagă de sistemul de salarizare.”; a) adevărat; b) fals

Itemi de tip alegere multiplă care solicit alegerea unui răspuns dintre mai multe. Exemplu: În general, pe măsură ce crește intensitatea motivațională crește și nivelul performanței în cazul: a) sarcinilor managerilor; c) sarcinilor simple; b) sarcinilor complexe; d) nici un răspuns nu este corect.

Itemi de tip pereche, care îl solicit pe elev să determine corespondența corectă între cuvinte, valori numerice, informații, simboluri, semnificații. Exemplu: ” Asociați corect

termenii din coloana A cu informațiile din coloana B.

7.2.2. Itemi semiobiectivi

Itemii semiobiectivi cuprind întrebări și cerințe care presupun elaborarea răspunsurilor de către elevi și pot fi folosiți pentru orice disciplină / modul și pentru toate etapele de evaluare . În categoria itemilor semioviectivi sunt incluși:

itemii de tip răspuns scurt, sub formă de cuvânt, propoziție, număr, simbol. Exemplu: ” Numiți activitatea ce permite identificarea potențialilor candidate pentru ocuparea unui post” .

itemii de tip răspuns de completare . Exemplu: Sistemul de ……………. are propriile ……………. care se constituie în adevărate repere pentru aplicarea și interpretarea legislației în domeniu.

întrebările structurate sau itemii care conțin mai multe sarcini de lucru. Elevii sunt puși în situația de a construi răspunsuri și de a allege modalitatea de formulare a acestora.

7.2.3. Itemi subiectivi sau cu răspuns deschis

Itemii subiectivi testează capacitatea de tratare coerentă și într-un mod personal a unui anumit subiect, capacitatea creative, originalitatea. Itemii subiectivi dezvoltă capacitatea elevului de a formula, de a prezenta, de aexplica sau de a descrie diferite concepte, metode de lucru, argumente. Trăsătura principală a itemilor cu răspuns deschis o constituie abordarea nivelurilor superioare, ale taxonomiilor care descriu comportamentele vizate în timpul procesului de învățare-aplicare, analiză, sinteză și evaluare.

a) itemi tip “rezolvare de probleme – determină confruntarea elevului cu o situație nouă, chiar inedită, pentru care el trebuie să găsească soluția, să aleagă strategia de lucru si să rezolve singur, pe baza achizițiilor anterioare și a experienței sale.

Exemplu: “Cunoscând cerințele postului șef Serviciu aprovizionare, concepeți fișa postului respectiv.

b) itemi de tip eseu – permit evaluarea globală a unei sarcini de învățare, elevul fiind solicitat să formuleze un răspuns liber, în conformitate cu anumite cerințe sau criterii formulate. Eseul poate fi: minieseu sau cu răspuns extins, liber sau structurat.

Exemplu de eseu liber: Realizați un eseu pe tema “Analiza mediului extern al unei

întreprinderi din localitatea voastră”

Exemplu de eseu structurat: Realizați un eseu pe tema “ Modalități de creștere a eficienței angajaților ”. La realizarea acestui eseu se vor avea în vedere următoarele:

precizarea scopului formării și perfescționării angajaților;

enumerarea a patru din cele mai folosite recompense;

prezentarea sistemului de recompense;

prezentarea obiectivelor formării și perfecționării angajaților;

Evaluarea oferă informații utile tuturor participanților la actul educațional deoarece este focalizată, în egală măsură, pe rezultat și pe proces. Prin intermediul evaluării se realizează un feedback eficient, ce permite profesorului să-și adapteze predarea, iar elevilor să-și reajusteze procedurile de învățare.