Formarea Deprinderilor de Ortografie

A învăța încă de la început elevii să citească și să se folosească de limba română scrisă și citită în mod conștient, înseamnă un act de patriotism din partea dascălilor școlii românești, care sunt angajați într-o misiune socială de maximă importanță.

În clasele mici, procesul de însușire a limbii materne este constituit atât din asimilarea cunoștințelor de gramatică, cât și din formarea și dezvoltarea deprinderilor corespunzătoare. Așadar, învățarea unei scrieri corecte începe încă din clasa pregătitoare.

De aceea, formarea unei scrieri corecte ortografice la elevi, necesită o muncă susținută din partea învățătorului, folosirea celor mai variate metode, urmărind în permanență atingerea scopului final de a-i face pe elevi să pronunțe și să scrie corect, ortografic.

Ortografia înseamnă respect față de cel căruia i te adresezi, dar mai întâi față de tine însuți. Ortografia este un sinonim al educației vizuale, o primă reputație a omului se stabilește prin aceasta. A scrie oricum, înseamnă să disprețuiești limba. Iată de ce, din toate părțile, pe plan mondial se cere cu insistență respect față de limbă și să privim acestea cu curaj și seriozitate. Pedagogii și practicienii de pretutindeni cer extirparea cauzelor, închiderea robinetului greșelilor.

Însușirea unei sarcini corecte se face cu multă răbdare și tact pedagogic. Persistența unor greșeli își poate găsi cauza în aplicarea unor metode cu eficiență scăzută. Deci, ponderea cea mai mare în apariția și menținerea dizortografiei o dețin cauzele de ordin didactico-metodic, printre care se pot aminti:

– sprijinirea cu precădere în predare pe procesele memoriei și neglijarea gândirii elevilor;

– nerespectarea unui ritm optim în predare;

– neglijarea lectiilor speciale de formare a priceperilor și deprinderilor ortografice;

– necorectarea atentă a caietelor de teme și de notițe ale elevilor;

– nevalorificarea în măsura posibilităților a tuturor tipurilor de lecții în scopul însușirii normelor de ortografie și de punctuație;

– lipsa unui mult discutat front unic ortografic al cadrelor didactice;

– folosirea prescurtărilor și a limbajului codificat de la SMS, sau rețele de socializare care abundă în greșeli.

Fiecare elev trebuie să înțeleagă, să răspundă de aceste lipsuri, că însușirea unei scrieri corecte este o datorie în formarea lui ca om.

În clasa pregătitoare, exercițiile de scriere vor viza corectitudinea- grafia, tehnica grafică, iar formarea priceperilor și deprinderilor de scriere corectă ortografică se va realiza treptat printr-o muncă sistematică de îndrumare a elevilor de către învățător.

Formarea deprinderilor de scriere corectă este determinată și de rolul exprimării corecte a cunoștințelor, nu numai în cadrul ariei Comunicare în limba română, ci și în cadrul celorlalte arii curriculare.

Mai toți metodicienii subliniază importanța vorbirii corecte ca mijloc de autocontrol în scris, ca instrument eficient de prevenire a greșelilor de ortografie.

Studiul limbii la ciclul primar parcurge două etape care se succed, dar care merg și concomitent. În prima etapă, elevii operează cu noțiuni gramaticale fără să le numească și fără să le definească. În această etapă, elevii sunt familiarizați cu unele cunoștințe simple de limbă, pe cale oral-practică, prin exerciții de limbă.

În cea de-a doua etapă, elevii își însușesc în mod științific noțiuni de limbă prin reguli și definiții.

Așadar, în ciclul primar, în procesul predării ortografiei este necesar să se folosească un sistem unitar de măsuri și procedee, ținând seama de cunoștințele gramaticale ale elevilor din clasa respectivă. Este bine să se țină seama de câteva principii:

– să se analizeze cu elevii fenomenul gramatical care stă la baza regulilor ortografice, pentru ca însușirea să se facă în mod conștient;

– să se formuleze cât mai concis și mai clar regulile;

– să se acorde o mai mare atenție învățării regulilor și aplicării lor în practică;

– să se facă un control cât mai des lucrărilor pentru a urmări ce priceperi și deprinderi au dobândit elevii de la o clasă la alta.

Metodele și procedeele care urmează să fie folosite în predarea ortografiei trebuie să fie alese potrivit scopului urmărit, însușirea conștientă a ortografiei și punctuației. Metodele și procedeele de predare a ortografiei sunt în general identice cu cele folosite în predarea cunoștințelor de gramatică.

Metoda care a stat mult timp la baza învățării citirii-scrierii a fost metoda fonetică, analitico-sintetică. Până să se ajungă la această metodă care ține seama atât de particularitățile fonetice ale limbii române cât și de particularitățile psihice ale școlarului mic, în școala românească s-au folosit o serie de metode cum ar fi:

1. Metoda literizării /slovenirii/ este cea mai veche metodă folosită în Europa până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În România, această metodă s-a folosit la începutul învățământului realizat pe cărți religioase, pe bucoavne și pe abecedare, mai târziu.

Procesul citirii se desfășura prin unirea literelor în silabe și a silabelor în cuvinte. Fiecare literă era numită printr-un cuvânt. Citind un cuvânt se rostea denumirea fiecărei litere, astfel că sensul cuvântului era ascuns în acele denumiri. Învățarea era mecanică, ba chiar chinuitoare, se învățau literele, apoi silabele izolate, apoi cuvintele și propozițiile, proces care dura 2-3 ani.

2. Metoda silabisirii constă în memorarea literelor și apoi a silabelor. Câștigul metodei constă în faptul că nu se mai citește literizând, dar citirea se face tot mecanic, silabele învățate, pe baza tabelelor lancasteriene, erau fără sens.

3. Metoda fonetică analitică avea ca noutate citirea cuvintelor care au fost în prealabil împărțite în silabe și sunete pentru a le da copiilor posibilitatea însușirii în mod conștient a structurii fonetice și grafice a cuvintelor. Neajunsul metodei constă în faptul că se ignoră rolul sintezei fonetice.

4. Prin metoda fonetică sintetică se pune accent pe sinteza sunetelor în silabe și a silabelor în cuvinte. Printre procedeele eficiente amintim: formarea de cuvinte cu ajutorul sunetului nou învățat și compunerea cuvintelor din silabe folosind alfabetul decupat. Neajunsul metodei consta în faptul că nu folosește analiza fonetică și grafică a cuvintelor.

5. Metoda scripto-legă consideră citirea și scrierea ca două activități de nedespărțit. În aplicarea acestei metode se întâlnesc procedee de analiză și sinteză fonetică. Elevii scriu întâi litera de mână și cuvinte în care se găsește aceasta, după care se predă litera de tipar. Metoda dă prioritate scrierii, deși scrierea este un proces mult mai complex decât citirea. De asemenea folosirea citirii literizate îngreunează sinteza sonoră a cuvintelor.

6. Metoda cuvintelor normale s-a folosit la noi la sfârșitul secolului al XIX -lea și constă în faptul că în predarea scris-cititului se pornește de la un cuvânt, nume de ființă sau de lucru, care cuprinde sunete-litere învățate și un sunet nou. Aceste cuvinte au fost denumite cuvinte normale. Desenarea obiectului și scrierea denumirii sale se fac înaintea citirii literizate.

7. Metoda globală a fost introdusă oficial și la noi în anul 1938. Prin această metodă se citesc și se scriu cuvintele în întregime, uneori chiar și propozițiile, pe baza concepției configuraționiste sau a formei întregi care elimină procesele gândirii: analiza și sinteza. Lipsa analizei și sintezei fonetice și grafice a cuvintelor face aproape imposibilă însușirea unei citiri și scrieri conștiente. Recent practicienii și metodiștii au încercat o revenire asupra acestei metode explicând avantajele ei în cadrul unui curs de perfecționare intitulat ,,Didactici inovatoare în învățarea scrisului și cititului’’.

8. Metoda fonetică, analitico-sintetică și-a dovedit superioritatea față de vechile metode deoarece ea ține seama atât de cerințele pedagogice ale învățării cât și de particularitățile psihologice ale începătorilor în procesul citirii și scrierii.

Tot în clasele mici /pregătitoare și clasa întâi/ sunt introduse în limbajul copiilor reguli ortografice și de punctuație: scrierea cu literă mare, punctul, virgula, semnul întrebării și al exclamării, linia de dialog. Aceste reguli au un caracter operațional practic, el menținându-se și în clasele mai mari.

Operațional-practic se însușesc în clasele mici nu numai cunoștințe, ci și elemente ale deprinderilor de bază. Deși din cunoștințele elevilor lipsesc noțiuni și reguli care fundamentează teoretic modul corect de vorbire și scriere, se realizează totuși deprinderi elementare de exprimare printr-o anumită organizare a procesului predării.

Metodic, lucrul acesta înseamnă permanente explicații situaționale, indicarea felului cum trebuie rostite sau scrise cazurile particulare întâlnite, motivând de ce în situația dată trebuie să vorbim sau să scriem astfel. Se impune deci, ca în cursul unui exercițiu de citire sau de scriere să introducem elemente de explicare și motivare a situației ortografice sau ortoepice întâlnite.

Putem spune despre elevi că posedă deprinderi ortografice numai atunci când ei pot să se controleze singuri, când pot să motiveze just scrierea ortogramelor învățate.

Școala are cele mai mari obligații în păstrarea limbii, în cultivarea limbii îngrijite și corecte, în exprimarea scrisă, clară și corectă. Astfel, ea își îndeplinește o însemnată îndatorire cetățenească, pe care învățământul românesc a onorat-o, uneori, cu sacrificii și cu înălțătoare exemple de iubire de neam și de țară.

A scrie și a vorbi corect este cel mai binevenit omagiu pe care fiecare ins al societății îl poate aduce limbii naționale.

Bibliografie:

Cerghit Ioan-,,Metode de învățământ’’, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976

Corniță Georgeta-,,Metodica predări i și învățării limbii și literaturii române’’, Editura Umbria, Baia Mare, 1993

Peneș Marcela, Molan Vasile-,,Îndrumător pentru folosirea abecedarului’’, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1988

REZUMAT

Formarea unei scrieri corecte ortografice la elevi, necesită o muncă susținută din partea cadrului didactic, precum și folosirea celor mai variate metode.

Ponderea cea mai mare în apariția și menținerea dizortografiei o dețin cauzele de ordin didactico-metodic.

Studiul limbii la ciclul primar parcurge două etape care se succed, dar care merg și concomitent: în prima etapă elevii operează cu noțiuni gramaticale fără să le numească și fără să le definească, iar în a doua etapă ei își însușesc în mod științific noțiunile de limbă prin reguli și definiții.

Metodele folosite în școala românească de-a lungul timpului au fost: metoda literizării, a silabisirii, metoda fonetică analitică, scripto-legă, cea a cuvintelor normale, precum și metoda globală. În final superioritatea și-a dovedit-o metoda fonetică, analitico-sintetică.

Putem afirma că școlarii posedă deprinderi ortografice numai atunci când ei pot să se controleze singuri, când pot să motiveze just scrierea ortogramelor învățate.

Cuvinte cheie: scriere corectă, metode, etape.