Formarea Continua Conceptualizare

Formarea continuă – conceptualizare

,,Abordarea de tip tradițional a procesului de formare inițială și continuă a personalului didactic a pornit de la o înțelegere predominant behavioristă și academică. Paradigmele moderne, care asimilează statutul cadrului didactic aceluia de membru al unei structuri organizaționale definite (școala) și al unei comunități (profesionale, locale), solicită și o acceptare diferită a rolurilor și a identității profesionale, accentul fiind pus pe latura pragmatic, personal, reflexivă și creativă a procesului de formare” (Iucu, 2004, p. 27).

Conceptul de formare definește o acțiune socială importantă, care integrează, printre altele și învățământul, cu cele două componente importante: instrucția și educația.

Formarea continuă a profesorilor este ulterioara formarii inițiale și reprezintă totalitatea activităților teoretice și practice, realizate după obținerea calificării și desfășurate în instituții specializate, care presupun participarea profesorilor în scopul întării cunoștințelor lor psihopedagogice, metodice și de specialitate necesare, respectiv perfecționării deprinderilor pentru întregirea și lărgirea competențelor profesionale, în raport cu cerințele unui învățământ de calitate. Este o necesitate permanentă pentru toate cadrele didactice, indiferent de domeniul în care profesează și de nivelul pregătirii lor profesionale.

Formarea continuă a profesorului este reglementată și obligatorie, trebuie să garanteze evoluția în carieră a profesorului, perfecționarea în corcondanță cu propriile nevoi, dar și cu ale elevului și ale societății. Evoluția activității de perfecționare a profesorilor are loc pe circuitul metodologic: formare inițială – formare continuă – autoformare.

Practicarea unui învățământ de caliate presupuneo energie sporită a profesorului și o adaptare rapidă la noile solicitări pedagogic. Acesta este dator să-și completeze permanent cultura la disciplina pe care o predă și în pedagogie și nu în ultimul rând să-și dezvolte competențele comunicative. O politică educațională bazată pe corespondența dintre formarea a profesorului și funcționalitatea socială a formării are ca rezultantă motivarea și antrenarea acestora.

Iucu (2004, p. 27) este de parere ca ,,formarea continuă implică și determină perfecționarea, iar aceasta la rândul ei, duce la dezvoltare profesională, ceea ce facilitează o cariera didactică. Toate acestea se află într-o relație de interdependență, influențându-se reciproc, fiecare aducându-și aportul la progresul celorlalte. Dezvoltarea/perfecționarea profesională constituie o ,,pârghie” necesară menținerii motivației personalului didactic. Procesului de schimbare și progresul organizației școlare i se pot surprinde două planuri, puternic corelate: dezvoltarea instituției școlare care implică adaptări și schimbări structural și managerial – și dezvoltarea personalului care implică procese de formare și perfecționare a cadrelor didactice, dar nu numai.’’

Formarea continuă are un sens mai general decât perfecționarea. Prin formare continuă desemnăm totalitatea activităților orientate spre ,,actualizarea” periodică a pregătirii profesionale inițiale, spre adaptarea acesteia la noile cerințe ale desfășurării proceselor educaționale, și spre asimilarea unor noi cunoștințe și competențe.

Sistemul de formarea continuă a personalului didactic, ca și politică educațională, este reglementat printr-un cadru legislativ specific, care reglementează această activitate: Legea Învățământului, Statutul cadrelor didactice, Legea nr. 349/ 2004, Metodologia formării continue a personalului didactic din învățământul preuniversitar, Ordinul MEC nr. 4796/2001 privind organizarea și funcționarea sistemului de perfecționare periodică a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar și OMEC nr. 5655/22.12.2004 de modificare a OMEC nr. 4696/2001; Metodologia de acreditare a programelor de formare continuă a personalului din învățământul preuniversitar; Ordinele M.Ed.C. nr. 5398/25.11.2004 și nr. 3948/22.04.2005 de modificare a OMEC nr. 3533/08.04.2002; Ordinul M.Ed.C. nr. 3915/19.04.2005 privind extinderea programelor de formare continuă în alte locații; Ordinul M.Ed.C. nr. 4611/2005 privind Metodologia de acreditare a programelor de formare continuă a personalului din învățământul preuniversitar (Codorean, 2006, p. 37).

Potrivit Legii Învățământului, formarea continuă a personalului didactic constituie un drept care se realizează, în principal, prin perfecționare și conversie profesională. Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului stabilește obiectivele și coordonează formarea continuă a personalului didactic din învățământul preuniversitar, evaluează, acreditează și finanțează programele de formare continuă.

Formele de perfecționare sunt prevăzute în Statutul personalului didactic. Conversia profesională vizează extinderea pregătirii inițiale în vederea obținerii dreptului de a preda și alte discipline sau de a ocupa alte posturi didactice.

Statutul personalului didactic stipulează în articolul 32 faptul că perfecționarea pregătirii personalului didactic se realizează prin forme și programe, în raport cu exigențele învățământului, cu evoluția diferitelor discipline de studiu, cicluri de învățământ și profiluri, precum și în funcție de necesitățile și de interesele de perfecționare a diferitelor categorii de cadre didactice.

Activitățile de formare continuă se subordonează conceptelor de educație continuă și permanentă și au următoarele atribute specifice fundamentale:

-formarea continuă presupune cu precădere activități de formare profesională precum calificarea, specializarea, respecializarea, perfecționarea sau reconversia și mai puțin formarea și dezvoltarea personală, activități ce revin componentei de life long learning;

– formarea continuă presupune o prealabilă formare inițială, de nivel colegiu, licență, master, doctorat. Programele de formare continuă vizează dezvoltarea competențelor și aprofundarea cunoștințelor profesionale dobândite într-o formă de instruire inițială de tipul celor mai sus amintite.

Activitățile de formare continuă își propun să răspundă atât nevoilor personale, celor profesionale ale cadrelor didactice, cât și celor organizaționale; în aceeași măsură, acestea favorizează schimbarea mentalității educatorului, componentă indispensabilă în realizarea reală a reformei învățământului. Transformările, care deja au avut loc în planul reformei, legate de organizarea învățământului (anul școlar organizat pe semestre, formele de evaluare) au fost deja legiferate, conținutul acestuia (curriculum nucleu și curriculum la decizia școlii) oferă posibilitatea manifestării autonomiei dascălului, în alcătuirea schemei orare, dar mai ales în proiectarea, organizarea și desfășurarea propriu-zisă a activităților didactice

Principalele tipuri de activități pentru perfecționarea personalului didactic din învățământul preuniversitar precizate de Codorean (2006, p. 38) în lucrarea, Politicile educaționale și sistemul de învățământ românesc contemporan sunt:

a) activități metodico-științifice și psihopedagogice, realizate la nivelul unității de învățământ sau pe grupe de unitati (comisii metodice, catedre si cercuri pedagogice);

b) sesiuni metodico-științifice de comunicări, simpozioane și schimburi de experiență pe probleme de specialitate si psihopedagogice;

c) stagii periodice de informare științifică de specialitate și în domeniul științelor educației;

d) forme de perfecționare prin corespondență (învățământ la distantă);

e) participarea la cursuri fără frecvență, organizate de instituții de învățământ superior, combinate cu consultații periodice, potrivit opțiunilor participanților;

f) cursuri organizate de societăți științifice și de alte organizații profesionale ale personalului didactic;

g) cursuri de perfecționare a pregătirii de specialitate, metodice și psihopedagogice sau pentru obținerea definitivării în învățământ ori a gradelor didactice, în conformitate cu prevederile legii;

h) cursuri de pregătire și de perfecționare pentru personalul de conducere, de îndrumare și de control;

i) burse de perfecționare și stagii de studiu, realizate în țară și în străinătate;

j) cursuri postuniversitare;

k) studii de doctorat.

Cadrele didactice pot alege în mod independent programul de formare care se potrivește cel mai bine nevoilor lor. Totuși, în unele sitații, autoritățile din domeniul învățământului ot îndruma cadrele didactice spre anumite programe de formare.

Instituții de educație și formare continuă a cadrelor didactice

Formarea continuă a cadrelor didactice poate fi organizată de următoarele instituții:

a) instituții de învățământ superior, prin facultăți, departamente și catedre pentru formarea continuă a cadrelor didactice;

b) instituții de învățământ superior acreditate, prin departamentele de pregătire a personalului didactic pentru perfecționarea pregătirii metodice și psihopedagogice;

c) colegii pedagogice, pentru perfecționarea de specialitate, metodică și psihopedagogică a personalului didactic din învățământul preșcolar și primar;

d) case ale corpului didactic, pentru formarea continuă a personalului didactic;

e) centre de perfecționare, organizate în unități de învățământ, pentru perfecționarea pregătirii de specialitate a personalului didactic cu studii medii;

f) Institutul de Științe ale Educației;

g) Agenția națională Socrates și alte programe ale Uniunii Europene la care România este asociată;

h) ONG-uri care au ca obiect de activitate pregătirea, perfecționarea și dezvoltarea profesională a personalului didactic și a personalului didactic auxiliar din învățământul preuniversitar;

Principalele funcții ale formării continue sunt: perfecționarea și înnoirea practicilor profesionale prin “actualizarea cunoștințelor însușite în timpul formării inițiale” respectiv completarea formării inițiale, inclusiv prin schimbarea eventuală a orientării profesionale, cu noi competențe certificate prin diplome.

În concluzie, formarea cadrelor didactice trebuie să constituie o prioritate a sistemului de învățământ românesc. Schimbarea sistemului de formare inițială si continuă este o premisă pentru formarea unei cariere didactice reale, orientate, motivante și deschise pentru profesori.

Bibliografie

*** Strategia de dezvoltare a sistemului de formare inițială și continuă a personalului din învățământul preuniversitar 2001-2004.

*** Metodologia formării continue a personalului didactic din învățământul preuniversitar (Ordinul MEN nr 3770/1998);