Familia Si Scoala

Introducere

Un cămin împlinit este cel în care un cuplu iubitor și rugător trăiește prin bătăile unei singure inimi, inima lor; cei doi sunt unul și fiecare are nevoie de înțelepciune și discernământ.

Un cămin, nu poate fi numit astfel, dacă în mijlocul său nu a sunat clinchetul vocii unui copilaș, dacă cei doi soți nu au văzut întreg universul în ochii umezi unui astfel de înger.

Părinții cunosc faptul că o bună educație îi vor aduce mereu în brațe un copil sănătos, ascultător, evlavios, sincer, responsabil, un copil care primește pentru a dărui. Este o bucurie să ai un asemenea copil, și cred că fiecare părinte și-l dorește, dar deși mulți cunosc ceea ce ar trebui să facă pentru a prelucra cum se cuvine acest lut proaspăt, totuși negura lumii cuprinde fie o inimă a părintelui, fie întreaga familie.

Colaborarea dintre școală și familie

În dezvoltarea copilului familia are un rol foarte important din punct de vedere fizic, intelectual, moral estetic. Ca prim factor educativ, familia este cea care oferă copilului aproximativ 90% din cunoștințele uzuale care ar trebuie să dezvolte spiritul de observație, memoria și gândirea copiilor. Rezultatele școlare ale copilului sunt în funcție de modul de implicare ale părinților în procesul de învățare. Aceștia trebuie să asigure cele necesare copilului pentru studiu. Atitudinea părinților trebuie să fie una de mijloc: să nu-l ajute prea mult pe copil, dar nici să ajungă să nu se intereseze deloc de rezultatele acestuia.

În familie se formează și cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, cinstea, sinceritatea, politețea, decența în vorbire și atitudini, grija față de unele lucruri încredințate, ordinea, cumpătarea. Toate acestea reprezintă de fapt ilustrarea cunoscutei expresii „a avea cei 7 ani de-acasă”.

Din păcate uneori părinții uită că trebuie să facă front comun cu profesorii, deoarece și unii și alții nu doresc decât dezvoltarea armonioasă a elevului, educarea și îmbogățirea cunoștințelor acestuia. A fi părinte este ceva înnăscut, acest sentiment aflându-se în noi în stare latentă. Se întâmplă totuși ca ceea ce consideră părinții a fi o măsură corectă pentru copilul lor într-o anumită situație, să nu fie tocmai ceea ce are nevoie copilul în acel moment. De aici apar conflictele, rupturile dintre membrii familiei, renunțarea la intervenții din partea părinților care sunt depășiți de situație

Cea mai mare dorință a tuturor copiilor este de a li se da atenție, de a desfășura activități împreună cu părinții. În același timp, pentru majoritatea părinților, a ajunge să-i înțeleagă pe copii, reprezintă o lucrare de o viață întreagă, pentru că fiecare copil este diferit în modul lui unic. Dezvoltarea personalității copilului și a formării lui în conformitate cu idealul social și cel personal este influențată de diferențele de ordin economic, social, cultural, care există în familii. Familia, însă în ciuda acestor diferențe, prezintă anumite însușiri comune. Condițiile de viață ale copilului sunt influențate de comportamentul părinților. Familia trebuie să aibă disciplina ei.

Toate problemele vieții se pot rezolva mai ușor într-un climat de prietenie și înțelegere.
Una dintre cele mai importante preocupări ale familiei și un punct comun pe care îl are aceasta cu școala este orientarea școlară și profesională. Cei mai mulți părinți sunt bine intenționați în alegerea unei școli sau unei profesii pentru fiul sau fiica lor. Dar, de multe ori, buna intenție și buna credință sunt tocmai sursele greșelilor lor deoarece acestea nu țin loc de competență și de pricepere. Greșelile părinților decurg uneori și din prea marea dragoste pe care o poartă copiilor.

Părinții sunt îngrijorați de viitorul copiilor dar, în același timp nu mai au răbdare să le acorde atenție. Școala trebuie să convingă familia ca ea să devină un participant activ în procesul de instruire-educare. Influențele pe care familia le exercită asupra copilului sunt directe sau indirecte, determinând în mare măsură dezvoltarea personalității acestuia.

Similar Posts