Educatia Universitara Si Provocarile Lumii Contemporane

Într-o societate globalizată, cu multiple probleme economice, scociale, politice, aflată într-o continuă schimbare, sub impactul noilor media care influențează toate aspectele vieții, se simte nevoia unei reorganizări și reformări ale sistemelor de educație. Universitățile, inclusiv cele tehnice, ca furnizoare de educație și formare profesională trebuie să treacă de la o atitudine contemplatoare la una acțională, activă, să-I pregătească pe studenți pentru rezolvarea unor situații concrete de viață.

Educația universitară…..

Prin declarația de la Bolognia din (19 iunie 1999) s-a inițiat reforma învățământului superior European.

Aceasta prevedea crearea până în 2010 a Spațiului European al Învățământului Superior (SEIS) prin coordonarea politicilor în materie de educație.

Ca obiective generale s-au identificat:

Recunoașterea diplomelor.

Adoptarea unui sistem de organizare a studiilor bazat pe trei cicluri (licență, masterat, doctorat).

Implementarea sistemului de credite ECTS.

Promovarea mobilității studenților și a personalului academic și administrative.

Promovarea cooperării europene în materie de evaluare a calității.

Sir Ken Robinson, într-o alocuțiune pe tema educației și rolul acesteia în societatea modernă induce o idee surprinzătoare: educația ne duce către un viitor pe care nu-l putem înțelege. Pregătim elevi/studenți care intra pe piața muncii peste 4-5 ani și se vor pensiona în 2060. Trebuie să-i educăm pentru viitor. Care vor fi provocarile de atunci? Le oferim toate intrumentele de care au nevoie?

Fiecare sistem de educatie din orice colt al lumii are aceeasi structură a curiculumului, organizat pe discipline cum ar fi matematica, științe, limbi, arte etc. și parcă scopul nedeclarat al tuturor este de a produce profesori universitari.

Tot sir Ken Robinson afirmă un adevăr surprinzător: sistemele de învățământ din întreaga lume sunt construite pe idea de abilitate academică întrucît toate au fost implementate în secolul 19 pentru realizarea ideilor industrialismului. Cunoștințele sunt enciclopedice, abstrate și teoretizate. Creativitatea este marginalizată, iar pregătirea pentru eșec este o idee de neacceptat.

Este interesant de observat cum afectează Internetul și noile tehnologii procesul de învățare nu și în ultimul rând întreg sistemul de învățămînt.

Se constată în ulti mii ani, ca urmare a schimbărilor din toate domeniile o modificare a strategiilor globale, o creștere a interesului fiecărei colectivități pentru educație și schimbare. Există astfel o serie de documente de politică educațională, europeană și globală care abordează problematica ”noilor educații”:

”educația antreprenorială” “educația pentru familie”, “educația interculturală”, “educația civică”, “educația inclusivă ”.

La nivel european, educația reprezintă o preocupare permanentă a guvernelor din toate Statele Membre, însă structura sistemelor de educație diferă considerabil de la țară la țară. Uniunea Europeană nu are o politică comună în domeniul formării profesionale, ci dimpotrivă, rolul ei este de a crea un sistem de cooperare reală între Statele Membre prin menținerea dreptului fiecărui Stat Membru de a decide asupra conținutului și organizării sistemelor de educație și formare.

În februarie 2001, Consiliul Educației a adoptat un Raport privind obiectivele viitoare ale sistemelor de educație. Principalele domenii identificate includ consolidarea legăturilor dintre instituțiile de învățământ și întreprinderi, precum și dezvoltarea spiritului de antreprenoriat pe parcursul sistemelor de educație și formare profesională.

În acest context, crește rolul și importanța universităților în formarea profesională, ca furnizoare de programe de formare profesională, inițială sau continuă.

Revoluția tehnologică începută odată cu apariția computerului a condus la modificări esențiale și în educație. Deși s-a depășit stadiul de alfabetizare digital, impactul noilor tehnologii în educație determină o continuă schimbare ce vizează atât cadrele didactice, studenții și conținuturile , strategiile de predare, învațare și evaluare.

Don ABSCOTTTT

Curriculum universitar

2.1 Curriculum…

Abordarea curriculară a sistemului de învățământ romînesc în general și a celui superior tehnic, în special, arată preocuparea de a concepe clar și precis finalitățile urmărite în formarea elevilor/studenților viitorilor ingineri ținînd seama de transformările existente la nivel educational, economic, tehnologic și social.

Conceptul pedagogic de curriculum este văzut în literatura de specialitate sub două aspecte.

Prima accepțiune, în opinia lui Sorin Cristea este de maximă generalitate și reunește ” a) țelurile, scopurile și obiectivele unei acțiuni educative; b) căile, mijloacele și activitățile folosite pentru a atinge aceste scopuri; c) metodele și instrumentele pentru a evalua în ce măsură acțiunea a dat roade”[ 36, p.77]. Tot Sorin Cristea consideră curriculum un „proiect superior” care reunește conținuturi, metode și mijloace care contribuie la atingerea finalităților educaționale. (Cristea S. Curriculum pedagogic, vol. I, ediția a II-a. București: EDP, RA, 2008. 495 p.)

O a doua accepțiune este mai particulară și se raportează la rezultatele învățării în funcție de nivelurile la care acestea se definesc. Astfel, prin curriculum se poate înțelege:

un grup de discipline, care contribuie la atingerea unor competențe specifice, necesare calificării profesionale;

activități didactice, organizate și desfășurate în universitate, sub coordonarea unui cadru didactic, care urmează un plan de învățămînt și care au programe școlare specifice.

Astfel, prin curriculumul se înțelege un tip superior de proiectare pedagogică a activității didactice, indiferent de nivelul la care este realizat.

Schimbările periodice de pe piața muncii, modificările introduce de dezvoltarea tehnicii și tehnologiei, impactul din ce în ce mai mare al mediilor virtuale și al Internetului în învățare fac necesară adaptarea curriculumului universitar, cee ceea implică o anumită flexibilitate a acestuia.

Curriculum universitar, reprezintă un demers care vizează două aspecte, un aspect legat de proiectare și unul de desfășurare, care se elaborează unitar. Astfel, un curriculum pentru învățământul universitar tehnic, bine ancorat în realitățile societății actuale trebuie să aibă în vedere următoarele:

elaborarea curriculumului să fie realizată în concordanță cu nevoile de pe piața muncii, atît din punct de vedere al calificărilor obținute de absolvenți cît și din punct de vedere al actualității, utilității cunoștințelor.

abordarea interdisciplinară a conținturilor învățării este un element de bază în formarea viitorilor ingineri.

proiectarea conținturilor să fie bazată pe folosirea strategiilor didactice interactive, problematizante și diferențiată în condiții de seminar, laborator, dar și de curs universitar.

implementarea aplicațiilor multimedia în activitate didactică devine absolut necesară.

introducerea unor conținuturi care să formeze și să dezvolte competențele de comunicare profesională

stimularea cercetării științifice

stabilirea unor legături cât mai strânse cu agenții economici și industriali pentru care formează specialiști, prin desfășurarea practicii profesionale în respectivele medii….

Proiectarea curriculum universitar trebuie să țină seama de următoarele aspect.

Finalitățile educaționale care pentru învățământul tehnic reprezintă calificările pentru care a fost proiectat respectivul program de studii. La acestea se ajunge dobândirea de către absolvenți a unor competențelor profesionale și transversale necesare integrării pe piața muncii.

Conținuturile învățării organizate sub formă de planuri, programe, suporturi de curs, îndrumare, culegeri și manual trebuie să fie actuale, adaptate la noile tehnologii și la solicitările agenților economici.

În contextual unui învățământ superior în care există o cultură a calității, ținînd seama de schimbările rapide de pe pe piața muncii, curriculumul centrat pe competențe trebuie să ofere posibilități de relaționare cu agenți economici, să permit crearea de parteneriate, de stagii de practică și internshipuri, care vor permite mai apoi, absolvenților inserția într-o organizație.

Nevoile studentului, în acest nou context reprezintă punctul de plecare în elaborarea curriculumului. Proiectarea curriculară centrată pe student, pe experiențele lui de învățate, care valorifică potențialul individual, devine astfel o necesitate. Într-o astfel de proiectare (întâlnită în sistemul de învățămant american) studentul își poate alege propriul parcurs educațional, își poate selecta disciplinele pe care le vor parcurge, în funcție de abilitățile și interesele lui. În actualul curriculum niversitar românesc, studenții au posibilitatea de a individualiza parcursul doar prin parcurgerea unor discipline opționale sau liber alese, care intră în componența planurilor de învățământ.

Îmbinarea echilibrată a noțiunilor teoretice cu aplicațiile practice și cercetarea științifică reperzintă cheia dobîndirii unor competențe profesionale integrate. (complexe?

2.2 Cadrul European al Calificarilor (EQF) și Cadrul Național al Calificărilor (CNC)

Pentru a face față provocărilor societății actuale, centrarea curriculumului pe competențe vine în întâmpinarea cerințelor pieții muncii, din perspectiva integrării mai ușoare a absolventului. Astfel, din această nouă perspectivă curriculumul centrat pe competențe se găsește la intersecția dintre domeniul de cunoaștere (disciplina furnizată de școală) și cererea concretă, pragmatică de pe piața muncii.

În scopul corelării sistemelor naționale de calificări din spațiul european s-a constituit un cadru comun de referință, Cadrul European al Calificarilor (EQF). Acesta permite 
compararea nivelurilor de calificare din diferite tari, pe baza unei grile, ce face referire la rezultatele învățării. Rezultatele învățării sunt definite în termini de cunoștințe, abilități și competențele acumulate de o persoana dupa terminarea unui curs / unei perioade de invatare. Practic, începînd cu anul 2012, toate certificatele de calificare eliberate și instituții furnizoare de educație trebuie să facă referire la cadrul comun, astfel încât angajatorii să poată identifica abilitățile, cunoștințele și competențele unui candidat.

Cadrul EQF se referă la toate sectoarele și la toate nivelurile de educatie, începînd cu educatia primara, educația superioara și educația vocatională. Este structurat pe opt niveluri de calificare – (nivelul 1) descrie educatia primara, nivelul opt: doctoratul sau echivalentul acestuia. De specificat faprul ca EQS descrie nivelul calificării în timp ce acordarea și validarea calificărilor revine autorităților naționale.

http://www.europass-ro.ro/pagina/cadrul_european_al_calificarilor

Cele mai inalte patru niveluri ale EQF corespund nivelurilor de educatie superioada asa cum sunt definite in Spatiul European al Invatamantului Superior (nivelul 5 EQF corespunde descrierii dezvoltate pentru studii superioare de scurta durata; nivelul 6 EQF corespunde descrierii studiilor superioare de lunga durata, nivelul 7 EQF corespunde studiilor de master, iar nivelul 8 EQF corespunde studiilor doctorale).

România a aderat la cadrul comun European iar prin HG 918/2013 se aprobă Cadrul național al calificărilor care este în concordanță cu cadrul EQF și care ”stabilește 8 niveluri de calificare care pot fi dobândite prin sistemul formal de educație și formare profesională din Romania și prin recunoașterea rezultatelor învățării dobândite prin învățăre n contexte nonformale si informale, din perspectiva invatarii pe tot parcursul vietii” (Anexa 1).

CNCSIS operează cu următoarele concepte: calificare, rezultate ale învățării, cunoștințe, abilități, compeență.

Conform CNCSIS ”Calificarea reprezintă un rezultat formal al unui proces de evaluare și de validare, care este obținut atunci când un organism competent stabilește că o persoană a obținut rezultate ca urmare a învățării la anumite standarde”.

Rezultatele învățării se referă la cunoștințe, abilități și competențe, deci” reprezintă setul de cunoștințe, abilități și competențe pe care o persoană le-a dobândit și este capabilă să le demonstreze după finalizarea procesului de învățare pe un anumit ciclu de școlarizare”.

Cunoștințele reprezintă un ansamblu de informații (date, fapte, teorii, practice) legate de un anumit domeniu.

Abilitatea înseamnă ”capacitatea de a aplica și de a utiliza cunoștințe pentru a duce la îndeplinire sarcini și pentru a rezolva probleme”. Abilitățile pot fi cognitive sau practice .Metodologia CNCIS

Competența reprezintă ”capacitatea dovedită de a selecta, combina și utiliza adecvat cunoștințe, abilități și alte achiziții (valori și atitudini), în vederea rezolvării cu succes a unei anumite categorii de situații de muncă sau de învățare, precum și pentru dezvoltarea profesională sau personală în condiții de eficacitate și eficiență”.

Cadrul Național al Calificărilor a elaborat Matricea Cadrului Național al Calificărilor din Învățământul Superior, care conține o serie de descriptori și operează cu două tipuri de competențe: profesionale și transversal importante pentru fiecare profesie.

a) competențe profesionale:

– competențe cognitive;

– competențe funcțional-acționale;

b) competențe transversale:

– competențe de rol;

– competențe de dezvoltare personală și profesională.

Domeniile și categoriile de competențe se operaționalizează prin descriptori generali și specifici. De exemplu, pentru Nivelul 6 de calificarea- licență descriptivi de nivel pentru competențele profesionale conform grilei ANC, sunt :

CUNOȘTINȚE

Cunoașterea, înțelegerea conceptelor, teoriilor și metodelor de bază ale domeniului și ale ariei de specializare; utilizarea lor adecvată în comunicarea profesională.

Utilizarea cunoștințelor de bază pentru explicarea și interpretarea unor variate tipuri de concepte, situații, procese, proiecte etc. asociate domeniului.

ABILITĂȚI

Aplicarea unor principii și metode de bază pentru rezolvarea de probleme/situații bine definite, tipice domeniului în condiții de asistență calificată

Utilizarea adecvată de criterii și metode standard de evaluare, pentru a aprecia calitatea, meritele și limitele unor procese, programe, proiecte, concepte, metode și teorii

Elaborarea de proiecte profesionale cu utilizarea unor principii și metode consacrate în domeniu

STANDARDE MINIMALE DE PERFORMANȚĂ PENTRU EVALUAREA COMPETENȚEI

Descriptori de nivel ai competențelor transversale

Executarea responsabilă a sarcinilor profesionale, în condiții de autonomie restrânsă și asistență calificată.

Familiarizarea cu rolurile și activitățile specifice muncii în echipă și distribuirea de sarcini pentru nivelurile subordonate.

Conștientizarea nevoii de formare continuă; utilizarea eficientă a resurselor și tehnicilor de învățare, pentru dezvoltarea personală și profesională.

(ANC)

Sistemul de credite transferabile de studii-ECTS

Creditele de studiu transferabile reprezintă valori numerice alocate unor unități de cursuri și altor activitati didactice. Prin ele se apreciază în medie, cantitatea de muncă efectuată de un student pentru însușirea unei discipline.

Creditele reflectă cantitatea de muncă, efortul investit de student pentru a promova la o anumita disciplina și nu calitatea prestației sale.

Creditele se pot transfera de la o universitate la alta în cadrul aceleași țări, dar și în cadrul programelor de mobilitate academica.

Creditele se atribuie pe unități ale unui program de studio. Prin unitate de studio se înțelege orice activitate necesară parcurgerii programului de studii (cursuri, seminarii, lucrări practice, proiecte, stagii de practică)

Uniunea Europeană recomandă utilizarea unui nunăr echivalent de credite pe unități de studiu:

30 credite pe semestru

60 de credite pe un an de studii

Numărul de ore aferente 1 ECTS = 25-30 ore. Numărul minim de ore necesar obținerii uni credit ECTS va fi stabilit la nivel de program de studii.

Documente curriculare

2.3.1 PLANUL DE ÎNVĂȚĂMÎNT- reprezintă un document curricular, oficial, care este proiectat și apoi acreditat atât de ANC cât și DE ARACIS.

În elaborarea planurilor de învățământ pentru o specializare se va ține seama, în primul rând de calificarea pentru care se dorește inițierea unui program de studiu.

Calificarea stabilită în planul de învățământ corespunde cadrului național al calificărilor și calificărilor similare oferite la nivel european.

Planul de învățământ trebuie să fie compatibil cu programele de studiu din Uniunea Europeană și din alte țări ale lumii.

Planul de învățământ pentru o anumită specializare se stabilește pe ani de studiu și pe semestre (anexa2). Planul de învățământ conține.

Disciplinele de studiu, organizate pe semestre și ani de studiu

Numărul de ore alocat pentru fiecare formă de organizare a activității (curs, seminar proiect, laborator)

Punctele de credit ECTS alocate fiecărei discipline

Forma de evaluare

În planurile de învățământ se regăsesc următoarele categorii de discipline, clasificate în funcție de gradul de obligativitate în parcurgerea lor:

Discipline obligatorii – urmăresc acumularea de către studenți a cunoștințelor de bază, specifice domeniului.

Discipline opționale – vizează aprofundarea unor direcții particulare de studiu precum și specializarea studenților.

Discipline liber alese – sunt discipline oferite atât din domeniul de specializare, cât si din alte domenii complementare.

O altă clasificare a disciplinelor este în funcție de rezultatele urmărite

Disciplinele fundamentale care sunt disciplinele care asigură însușirea competențelor, abilităților și capacităților fundamentale generale.

Disciplinele de specialitate în domeniu sunt toate disciplinele care asigură instruirea pe un domeniu de specialitate și pot fi:

discipline în domeniu care oferă cunoștințe de bază pe un domeniu, abilități studentului pentru a înțelege și însuși disciplinele de specialitate;

discipline de specialitate care asigură specializarea studenților, aprofundarea într-o anumită ramură a specialității date;

Disciplinele complementare care sunt indispensabile în instruirea specialiștilor sunt cele liber alese (limbi străine, discipline socio-umane etc.).

Pentru discipline se stabilește numărul de ore alocate cursurilor, seminariilor, lucrărilor de laborator etc. Se evaluează timpul de studiu necesar pentru însușirea fiecărei discipline și se stabilește numărul de credite adecvat.

Raportul orelor de curs și a activităților cu caracter practic se stabilește conform indicatorilor pe domenii de specializare stabilite de către ARACIS.

Anul academic conține două perioade de studiu de câte 14 săptămâni, cu un număr mediu săptămânal 20-28 de ore, urmate de o sesiune de examene de 4 săptămâni, respectiv de o sesiune de restanțe.

Ponderea anumitor discipline în cadrul planului de învățământ se exprimă prin credite (ECTS).

Creditele reprezintă valori numerice, cuprinse de regulă între 1 și 30, alocate unor unități de cursuri și unor activități precise dintr-un semestru. Creditele reflectă cantitatea de muncă, sub toate aspectele ei (curs, seminar, lucrări de laborator, proiecte, practică, studiu individual etc), investită de student pentru însușirea unei discipline

Creditele alocate unei discipline – prin planul de învățământ – sunt obținute de student prin promovarea disciplinei respective, adică prin obținerea notei minime 5 (cinci) sau a calificativului admis. Creditele acordate unei discipline nu se pot obține în etape.

Creditele și evaluările obținute la o disciplină sunt valabile până la schimbarea statutului disciplinei în planul de învățământ.

Creditul atașat unei discipline este transferabil: creditele acumulate în cadrul unei specializări se recunosc în cadrul facultății – respectiv în cadrul aceleiași instituții între diferitele programe de studiu, specializări și între instituții, dacă acest lucru se reglementează prin acorduri încheiate de instituții. Creditele au următoarele caracteristici:

Creditele sunt mobile: pot fi reportate, adică obținute mai devreme decât o prevede planul de învățământ, și luate în considerare mai târziu.

Creditele pot fi agregate (asociate), adică creditele obținute din diferite module de programe pot duce la obținerea unei noi calificări complementare.

La alocarea creditelor se ia în considerare doar munca necesară pentru prestarea unei anume activități.

Planul de învățământ alocă 30 de credite pe semestru disciplinelor obligatorii și opționale.

Numărul de credite a disciplinelor obligatorii și facultative din planul de învățământ în ciclul universitar de licență este de 240 pentru programele de studiu de 4 ani.

Durata studiilor și numărul de credite este stabilită de către sistemul de standarde specifice al ARACIS.

Disciplinele facultative se încheie prin probă de verificare, iar creditele astfel acumulate se iau în considerare în afara celor 30 de credite obligatorii pentru semestrul următor.

Planul de învățământ mai poate conține

stagiile de practică de specialitate obligatorii

practica din ultimul semestru (2-3 săptămâni) de pregătire a lucrării de licență (masterat), iar perioada totală a acestora se va conforma cerințelor și condițiilor ARACIS.

Planul de învățământ stabilește metoda de evaluare a performanței studenților (probele pentru evaluarea cunoștințelor, capacităților, abilităților însușite), sub forma de examen, colocviu, verificare pe parcurs. Ponderea examenelor trebuie să fie mai mare de 50%. Examenele pot fi susținute numai în sesiunile de examene.

Conținutul disciplinelor are un caracter pluridisciplinar sau multidisciplinar.

Organizarea interdisciplinară presupune necesitatea intersectarii diferitelor arii disciplinare, punandu-se accentul pe teme comune.

Pe baza planului de învățământ al fiecărei specializări se stabilește norma didactică, și se întocmește schema orară.

Anexa 2

2.3.2.Fișa Disciplinei

Este un document curricular de sine stătător, elaborat la nivelul fiecarei discipline de către titularul de curs si aprobate la nivelul fiecărui departament. Sunt revizuite periodic. Ele dezvoltă structura tematică a fiecărei discipline din planul de învățământ.

Elaborarea fișei disciplinei este un proces laborios care implică responsabilitatea cadrului didactic, dar și a universității din care face parte.

Noul model de fișă de disciplină, unic, obligatoriu, coerent pentru fiecare disciplină din învățământul universitar a fost aprobat prin O;:::: este centrat pe formarea de competențe ca rezultate care se obțin în timp în activitatea educațională.

În fișa disciplinei rezultatele învățării urmărite a fi realizate pe parcursul pe parcursul predării disciplinei, exprimate în termeni de competențe (profesionale și transversal) care deriva din competențele generice ale programului de studii (preluate din grila de competențe a calificării).

Formularul noii Fișa Disciplinei este prezentat in ANEXA 3.

Fișa disciplinei are următoarea structură:

Prima secțiune are prevăzute datele despre programul de studii

Secțiunea 2 conține date despre disciplină.

2.1. Denumirea disciplinei

2.2. Titularii activităților de curs

2.2. Titularii activităților deaplicații

2.4. Anul de studii în care urmează a fi predată disciplina

2.5Semestrul în cadrul căreia urmează a fi predată disciplina

2.6.Tipul de evaluare utilizată în cadrul disciplinei: Examen sau Verificare

2.7. Regimul disciplinei (continut) – pentru nivelul de Licenta se alege una din variantele: DF (disciplina fundamentala), DD (disciplina in domeniu), DS (disciplina de specialitate), DC (disciplina complementara); (Din planul de inv., in codul disciplinei, F = Fundamentală, D= in Domeniu, S=de specialitate, C= Complementară). Regimul disciplinei (obligativitate) – se alege una din variantele: DI (disciplina obligatorie), DO (disciplina optionala), Dfac (disciplina facultativa); (din planul de invațământ)

Secțiunea 3 specifică Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice) depus de studenți săptămânal și pe durata întregului semestru,pentru parurgerea disciplinei.

3.1 – numărul cumulat de ore (curs, seminar/laborator) ce urmează a fi desfășurate în cadrul disciplinei (ex. 2 ore curs si 2 ore seminar/laborator). Repartizarea numărului de ore pentru activitățile de curs și seminar/laborator este responsabilitatea cadrelor didactice, care vor ține seama de numărul minim de ore necesare obținerii unei unități de credit convenit la nivel de program (1 ECTS = 25-30 ore).

3.2, 3.3 – Numărului total săptămânal de ore desfășurate în cadrul disciplinei între activitățile de curs și cele de seminar/laborator.

3.4 – Total ore din planul de învățământ detaliat pe nr.ore de curs (3.5) și numărul total de ore destinate seminariilor/laboratoarelor (3.6).

3.7 – se estimează anticipativ efortul depus de student în vederea obținerii creditelor aferente disciplinei. Numărul de ore aferente 1 ECTS = 25-30 ore și se stabilește la nivelul programului de studii.

De exemplu, pentru o disciplină care are alocate în planul de învățămînt 2 ore de curs si 2 ore de seminar pe saptamană (28 ore curs și 28 ore de seminar pe săptămână), avînd 4 credite, numărul total de ore pe semestru va fi între 100 ( 4×25 ) și 120 de ore ( 4×30) .

Total ore studiu individual ore de studiu individual va fi 100 – 56 =49

– se calculează, pe baza 3.8, raportat la numărul minim de ore necesar obțineri 1 ECTS convenit la nivel de program de studii.

Secțiunea 4 este destinată menționării Precondițiilor de curriculum sau de competențe, daca este cazul.

Secțiunea 5 se referă la condițiile necesare desfășurării cursului și seminarului.

În Secțiunea 6 sunt prevăzute competențel formate prin disciplina a cărei fișă se întocmește.

În Secțiunea 7 sunt formulate obiectivele ce vor fi atinse prin disciplină.

În Secțiunea 8 sunt identificate conținuturile ce urmează a fi predate în cadrul disciplinei și corelarea lor cu metodelor de predare-învățare utilizare (adecvate conținuturilor predate și competențelor ce urmează a fi formate), a bibliografiei abordate. La rubrica Observații se pot oferii informații despre desfășurarea cursului sau seminarului/laboratorului respectiv care să poată fi accesate de studenți prin parcurgerea Fișei Disciplinei.

Secțiunea 9 se referă modul în care activitățile de la curs și seminar vin în întîmpinarea așteptărilor reprezentanților comunității epistemice, asociațiilor profesionale.

Secțiunea 10 se referă la procesul de evaluare. Se vor specifica metodele de evaluare, correlate cu criterii de evaluare. Se va menționa ponderea activităților de curs și seminar în nota finală.