Educatia Interculturala Ca Modalitate de Combatere a Discriminarii

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

1 EDUCAȚIA INTERCULTURALĂ – CA MODALITATE DE AFIRMARE A IDENTITĂȚII CULTURALE

1.1 TEORII ȘI MODELE ALE EDUCAȚIEI

1. 2 EDUCAȚIA INTERCULTURALĂ SI IDENTITATEA CULTURALĂ

1.3 EDUCAȚIA INTERCULTURALĂ CA MODALITATE DE COMBATERE A DISCRIMINĂRII

CAPITOLUL II

2. MODALITĂȚI DE REALIZARE A EDUCAȚIEI INTERCULTURALE ÎN

ÎNVĂȚĂMANTUL PRIMAR

2.1. NECESITATEA EDUCAȚIEI INTERCULTURALE

2.2. FORME DE REALIZARE ALE EDUCAȚIEI INTERCULTURALE

2. 3. EFECTE FORMATIVE ALE EDUCAȚIEI INTERCULTURALE

CAPITOLUL III.

3. PROIECT DE CERCETARE PSIHOPEDAGOGICĂ “ IMPREUNĂ , , EGALI “

3.1 TEMA SI PROBLEMELE CERCETĂRII

3.2 OBIECTIVUL CERCETĂRII

3.3 IPOTEZA CERCETĂRII

3.4 METODE DE CERCETARE

3.5 SUBIECTII CERCETĂRII

3.6 ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

CAPITOLUL IV

CONCLUZII

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Pentru oricare dintre noi este evident că trăim într-o lume diferita, indiferent unde am trăit, noi trăim într-un mozaic de structuri, de culturi, de forme. Suntem mai înalți sau mai scunzi, mai timizi sau mai curajoși, ne îmbrăcăm, gândim, vorbim, visăm altfel. Suntem cu toții diferiți, într-o uimitoare varietate de manifestări, avem caracteristici și particularități diferite și tocmai acest lucru ne face unici. Această diversitate ne salvează de la monotonie.

Evident că nici școala / educația nu sunt excluse din acest proces al diversității.

Universul școlii este vizibil un spațiu al pluralității, al diferențelor, al culorilor. În spațiul școlii se intersectează personalități, comportamente diferite, oferind multiple provocări abordărilor educaționale.

Școala nu poate fi o instituție a figurilor copiate la “indigo”. Nu cei diferiți trebuie să-și anuleze specificul pentru a se încadra într-o școală dominată de logica “mono”. Datorită respectării diferențelor dintre elevi revine prioritar școlii și celor responsabili pentru educația tuturor elevilor, indiferent de apartenența culturală, etnică, religioasă, socială a acestora.

Una din vocile cela mai autorizate în deninirea conceptului, educația interculturală reprezintă cel puțin trei perspective: o idee/ un concept, o mișcare de reforma educațională și un proces care:

– include ideea că toți elevii, fără deosebire de apartenența etnică sau culturală, trebuie să

beneficieze de oportunități egale de învățare;

– este o mișcare de reformă capabilă să producă schimbări majore în școală și în cadrul

altor instituții educaționale, astfel încât toți elevii să beneficieze de egalizarea șanselor de

instrucție;

– este un proces în permanentă derulare, care include idei ca echitatea și preocuparea

continuă pentru stimularea realizărilor școlare.

Educația interculturală nu beneficiază neapărat de un set de metode specifice, proprii, care aplicate ar produce minuni. În atingerea obiectivelor sale, această pedagogie apelează la același ansamblu de metode specifice educației moderne, bazate pe comunicare, cooperare, echitate. Pot fi nominalizate metodele activ – participative, învățarea bazată pe proiect, pe descoperire, învățarea prin cooperare, tehnicile de muncă individualizată (care iau în calcul specificul elevilor, stilul lor de învățare și relaționare).

Astfel, indiferent de tipurile sau denumirile metodelor utilizate, acestea sunt eficiente dacă, împreună cu întreg ansamblul educațional, reușesc să-i ajute pe elevi să-și atingă maximul de potențial, să fie încrezători în propria lor identitate culturală și în interacțiunile cu ceilalți, dacă au o bună imagine de sine și o percepție echilibrată a lumii în care trăiesc.

Prezenta lucrare este structurată în patru capitole și își propune să răspundă unei nevoi de sinteză în domeniul problematicii scolii ca spatiu al comunicarii interculturale si anume la “ Educația interculturala ca modalitate de combatere a discriminarii”.

În primul capitol este prezentată Educația interculturală ca modalitate de afirmare a identității culturale. În primul subcapitol sunt prezentate teoriile si modelele educației. Teoriile educației sunt prezentate in continuare, ele sunt: Teoria axiologică, Teoria formală, Teoria explicativă si Teoria practică. Ca modele ale educației sunt prezentate urmatoarele: Modelul dezvoltării competenței interculturale, Modelul dezvoltării senzitivității interculturale si Modelul competenței de comunicare interculturală. În al doilea subcapitol sunt prezentate educatia interculturală si identitatea culturală, care au un rol important. În al treilea subcapitol este prezentată educația interculturală ca modalitate de combatere a discriminării.

În al doilea capitol sunt prezentate modalitațile de realizare a educației interculturale in invătămantul primar. În primul subcapitol este prezentată necesitatea educației interculturale în învățămantul primar. Al doilea subcapitol prezintă modalitațile de realizare ale educației interculturale în învățămantul primar. Al treilea subcapitol este destinat efectelor formative ale educației interculturale în învățămantul primar.

Al treilea capitol al lucrării este o parte aplicativă în care este prezentată cercetarea experimentală privind o analiză a valorilor, a modelelor de dialog intercultural și cunoașterea obiceiurilor și tradițiilor grupurilor etnice, reprezentările sociale ale membrilor etnici și relațiilor interpersonale dintre acestea. În cadrul cercetarii experimental psihopedagogic s-a desfasurat “R”, cu elevii clasei a – IV a, prin care s-a demonstrat ca utilizarea frecventă a metodelor folosite la clasă, conduc la efecte formative în planul cunoasterii identității culturale.

Al patrulea capitol cuprinde concluziile, anexele si bibliografia lucrării de licență.

CAPITOLUL I

1. EDUCAȚIA INTERCULTURALĂ – CA MODALITATE DE AFIRMARE A IDENTITĂȚII CULTURALE

Identitatea culturală este definită ca un sistem dinamic de sentimente axiologice și de reprezentări prin care actorul social, individual sau colectiv, își orientează conduitele sale, își construiește istoria, caută să-și rezolve contradicțiile prin relaționarea la alți factori sociali, fără de care nu se poate defini și percepe satisfăcător (P. Tap). Pentru Joseph Leif (1981, p. 60), identitatea culturală se poate realiza în două moduri: prin integrarea în sistemul social, într-un mod difuz – dar constrângător și pregnant, și prin intermediul demersurilor educative în școală.

Identitatea se accentuează pe măsură ce ne este necesară, ne ajută să ieșim dintr-un impas. Ca și tradiția, care se inventează pe măsura intereselor actuale, identitatea se construiește neîncetat din perspectiva trebuințelor unui prezent socio-istoric. Identitatea culturală născută prin negativitate (când valorile proprii sunt dezavuate de societate) conduce la o socializare precară a insului, cu consecințe mari pentru mai târziu. Strategiile identitare nu mai sunt directe, totale și transparente, determinându-l pe individ să se simtă culpabil pentru ceea ce este. Se va ajunge și la o altă realitate: exagerarea identității și refugierea totală în propriile bariere identitare. Se naște conduita, oarecum perversă, duplicitară, de ascundere și de disimulare a sinelui. Pentru manifestarea plenară a personalității, este nevoie de o construire firească, liberă a mărcilor de recunoaștere, de așezare a unor fundamente valorice axiale, în jurul cărora se vor sedimenta și alte tipuri de valori, neexperimentate de persoana în cauză. Numai astfel persoana este gata de deschidere, când închiderea originară s-a realizat liber, neconstrângător, la lumină, fără nici o ascundere sau temere.

Ideologia relativizării culturii la indivizi sau grupuri, a personalizării acesteia într-un chip maximal constituie o consecință a paradigmelor culturale contemporane. Atenția este îndreptată mai mult spre individ, spre nevoile lui particulare. Idealul actual al personalității se croiește într-o perspectivă egocentrică. Nu mai aparținem unei singure culturi, nu mai avem doar o patrie, nu mai avem doar istorie proprie: am devenit “universali”. Totuși, până a deveni cetățeni ai lumii – obiectiv pertinent al educației contemporane, e nevoie să experimentăm o cultură particulară, prin care vom intra (cu ceva din ea) în perimetrul larg al valorilor universale. A-i cunoaște pe alții presupune, mai întâi, să ne cunoaștem pe noi înșine. A ne cantona însă numai la instrumentele culturale proprii, secvențiale, sacralizându-le, este la fel de păgubos cu a milita pentru un “internaționalism” indistinct, ambiguu, sec.

Atitudinea reflexivă asupra propriilor temeiuri culturale se traduce prin revizuirea marilor mituri existențiale, a referințelor istorice, a punctelor de reper care ne-au ghidat până la un moment dat.

Disciplinele de studiu, mai ales cu caracter socio-uman, trebuie să cultive interogativitatea față de propriile valori, să disloce mituri interpretative, să propună alternative de raportare la propria istorie culturală. O societate se revitalizează și prin revizuirea temeiurilor sale existențiale. Tranzitul cultural dacă se face defectuos, forțat poate degenera în de-culturarea persoanelor, fenomen ce generează sinucidere spirituală sau chiar fizică. Raportul închidere-deschidere valorică, ce trebuie să caracterizeze individul sau societățile, nu se poate tranșa la modul abstract, neținâd cont de persoane, vremuri, contexte. Sunt situații când fixațiile în jurul unor valori unice sunt de dorit și aduc beneficii reale indivizilor sau comunităților în loc să se adopte strategii de de-centrare și deschidere nelimitată față de alte valori. Nu poți să faci educație interculturală la persoane care mai întâi nu au fost “fixate” cultural. Este riscant să faci educație interconfesională, dintru început, la copii care nu au fost încadrați în propriile referințe confesionale. La un moment dat, în funcție de maturitatea culturală a individului, cele două procese se vor derula simultan. Construcția identității culturale, individuală sau colectivă, presupune o mare flexibilitate și mobilitate. Sunt numeroase oscilațiile între, pe de o pare, închidere, repliere și rabatere asupra sinelui, acumulări și stocări autarhice și, pe de altă parte, deschidere, debordare spirituală, tatonare a altuia și împlinire prin alții. Cele două stări sunt alternante, contradictorii, dar posibile și de dorit în formarea personalității.

1. 1 Teorii și modele ale educației

Teorii ale educației

Teoria educației este o disciplina de bază, integrată in domeniul științelor pedagogice/educației, care studiază fundamentele activității de formare-dezvoltare permanentă a personalității umane, definitorii la nivel de sistem si de proces.
Conținutul teoriei educației angajează un ansamblu de modele, principii, concepte, propoziții, legi, aflate in interacțiune, care asigura explicarea activității de formare-dezvoltare a personalității umane intr-o viziune sistemică, necesară pentru ințelegerea proiectării si realizării acesteia conform finalitatilor pedagogice asumate la nivel social.

Teoria educației analizează conceptele pedagogice de bază, care au o stabilitate epistemică maximă in raport cu variabilitatea fenomenelor care concretizează activitatea de formare-dezvoltare permanentă a personalității: educație, dimensiunile educației, formele educației; sistemul de educație; finalitățile educației; reforma educației, proieci, acumulări și stocări autarhice și, pe de altă parte, deschidere, debordare spirituală, tatonare a altuia și împlinire prin alții. Cele două stări sunt alternante, contradictorii, dar posibile și de dorit în formarea personalității.

1. 1 Teorii și modele ale educației

Teorii ale educației

Teoria educației este o disciplina de bază, integrată in domeniul științelor pedagogice/educației, care studiază fundamentele activității de formare-dezvoltare permanentă a personalității umane, definitorii la nivel de sistem si de proces.
Conținutul teoriei educației angajează un ansamblu de modele, principii, concepte, propoziții, legi, aflate in interacțiune, care asigura explicarea activității de formare-dezvoltare a personalității umane intr-o viziune sistemică, necesară pentru ințelegerea proiectării si realizării acesteia conform finalitatilor pedagogice asumate la nivel social.

Teoria educației analizează conceptele pedagogice de bază, care au o stabilitate epistemică maximă in raport cu variabilitatea fenomenelor care concretizează activitatea de formare-dezvoltare permanentă a personalității: educație, dimensiunile educației, formele educației; sistemul de educație; finalitățile educației; reforma educației, proiectarea educației; procesul de invățămant; activitatea didactică…
Domeniul de cercetare angajat conferă teoriei educației, simultan si/sau succesiv, calitatea de teorie axiologica, teorie formala, teorie explicativa, teorie practica.
Teoria axiologică studiază valorile de maxima generalitate implicate in activitatea de formare-dezvoltare a personalitații: paradigmele educației, finalitațile educației, sistemul de educație, managementul educației, reforma educației. Ea are o funcție prioritar interpretativa angajata ia nivelul liniei de continuitate dintre filosofia educației si politica educației.
Teoria formală studiază "laturile educației", care definesc, la nivel convențional, principalele direcții de proiectare a activității de formare-dezvoltare a personalității. Ea are o funcție prioritar descriptivă care asigură "analiza conținuturilor" la nivelul liniei de continuitate dintre dimensiunile si formele educației (intelectuală, morală, profesională, estetică, fizică – realizată in cadru institutional si noninstitutional).

Teoria explicativă studiază principalele linii de actiune delimitate la nivel de sistem si de proces: educația permanentă si autoeducația, valorificarea deplină a educabilității, proiectarea de tip curricular. Ea are o funcție prioritar prescriptivă care asigură orientarea activității educative, in general, a celei didactice in mod special in direcția realizării unor acțiuni de maximă eficientă pedagogică si socială.
Teoria practică studiază principiile generale de organizare a activității educative/didactice relevante la nivelul procesului de invățămant. Ea are o funcție prioritar metodologică angajată in directia optimizării actiunii educative /didactice la nivel general Adidactica generală si special Adidactica specialității.
Teoria generală a educației asigură asamblarea celor patru domenii la nivelul unei sinteze care asigură fundamentele unei construcții epistemologice solide aflată la baza sistemului de principii si strategii specifice științelor pedagogice.
Analiza activității de formare-dezvoltare a personalității angajează astfel un discurs coerent situat la linia de interacțiune metodologică existentă intre: finalitațile educației – conținutul si formele educației – direcțiile de evoluție a educației (educația permanentă -autoeducația-valorifcarea educabilitații-proiectarea curriculară) – realizarea managerială a procesului de educație si de instruire. Semnificațiile conferite teoriei educației au o sfera de referință variabilă in raport cu evoluțiile inregistrate la nivelul paradigmelor de abordare a activității de formare-dezvoltare a personalității.
Pedagogia tradițională reduce problematica teoriei educației la nivelul dimensiunilor educației (intelectuală -morală -profesională -estetică -fizică). Această tendință, definitorie pentru teoria formală a educației, este uneori menținută si la nivelul conținutului invățămantului, in cadrul programelor școlare/universitare de specialitate.
Pedagogia modernă si postmodernă extinde problematica teoriei educației la nivelul conceptelor de baza ale educației care definesc fundamentele activității de formare-dezvoltare permanentă a personalității, adaptabile in orice context aplicativ.

Această tendință, definitorie pentru teoria generală a educației, răspunde cerințelor de validare epistemologică angajate si in domeniul științelor pedagogice (claritate, consistentă, coerentă, completitudine, aplicabilitate in sens probabilistic – rolul conceptelor operaționale).

Modele ale educației

Modelele de educație interculturală și de formare a competențelor interculturale constituie repere importante în realizarea acestui demers, având valoare de ghid pentru practicienii din domeniul educațional. Butnaru prezintă trei astfel de modele: modelul dezvoltării competenței interculturale al lui J. Banks, modelul dezvoltării senzitivității interculturale, propus de M. J. Bennett, și modelul competenței de comunicare interculturală, elaborat de B.D. Ruben.

Modelul dezvoltării competenței interculturale (J. Banks) : propune o viziune stadială de dezvoltare a competenței interculturale, ce poate fi aplicată la orice grup etnic sau rasial. Stadiile specifice dezvoltării competențelor interculturale sunt, în concepția autorului, următoarele:

– captivitatea psihologică etnică  – indivizii interiorizează stereotipurile și credințele negative față de propriul grup (de obicei, membrii grupului minoritar);

– encapsularea etnică – cultura dominantă interiorizează mitul despre inferioritatea altor grupuri, iar grupurile marginalizate devin insulare; acest stadiu este caracterizat de etnocentrism;

– clarificarea identității etnice – grupurile etnice (majoritari și minoritari) încep să perceapă propriile caracteristici, pozitive și negative; acest stadiu este cel al autoacceptării;

– bietnicitatea –se manifestă prin dorința indivizilor de a face parte din două culturi, cea minoritară și cea majoritară;

– multietnicitatea și naționalismul reflectiv –dobândirea competenței interculturale, care le permite oamenilor să devină cetățeni responsabili, reflectivi și activi;

– globalismul și competența globală–persoanele devin capabile să realizeze un echilibru între identitatea etnică, cea națională și cea globală. Banks consideră că fiecare stadiu reprezintă un proces de dezvoltare și că stadiile nu trebuie privite într-o succesiune liniară, fiind posibil ca unii indivizi să nu treacă niciodată printr-un anumit stadiu.

Modelul dezvoltării senzitivității interculturale (M. J. Bennett) identifică stadiile trecerii de la etnocentrism la etnorelativism:

– negarea  – lipsa de cunoaștere a diferenței;

– apărarea – indivizii înțeleg că există diferențe, dar își păstrează concepția culturală, considerând superioară propria cultură și inferioară cealaltă cultură;

– minimizarea  diferențelor;

– acceptarea – reprezintă începutul trecerii de la etnocentrism la etnorelativism; oamenii recunosc că și ceilalți au valorile și concepțiile lor și încep să le respecte;

– adaptarea  – schimbările comportamentale ale oamenilor sub impactul normelor altor culturi;

– integrarea  – persoanele sunt capabile să reconcilieze diferențele culturale și să-și construiască o identitate multiculturală. Potrivit acestui model, se consideră că pe măsură ce experiențele persoanei cu ceilalți, diferiți cultural, devin mai complexe, competențele în relațiile interculturale se consolidează.

Modelul competenței de comunicare interculturală (B.D. Ruben) prezintă un inventar de trăsături și capacități necesare în gestionarea eficientă a relațiilor interculturale. Acestea sunt:

– manifestarea respectului; 

– orientarea către cunoaștere;

– empatia;

– managementul interacțiunii;

– comportamentul de rol;

– toleranța la ambiguitate;

– calitatea interacțiunii cu celălalt .

Modelele de educație interculturală prezentate aduc beneficii importante practicienilor din domeniul educației. Astfel, „modelele procesuale ale competenței interculturale le permit educatorilor să-și înțeleagă comportamentele, inclusiv rezistențele, să structureze conținuturile cursurilor, să creeze medii care să favorizeze învățarea. Aceste modele permit evaluarea comportamentului, atitudinilor profesorilor și a interacțiunilor lor cu elevi diferiți rasial și etnic. Identitatea rasială a profesorilor le influențează cadrele de referință cognitive, afective și comportamentale”.

1. 2 Educația interculturală si identitatea culturală

Educația interculturală

Educația interculturală constituie o opțiune ideologică în societățile democratice și vizează viitorii cetățeni să facă cea mai bună alegere și să se orienteze în contextul schimbărilor intervenite în sistemele de valori. Ea trebuie să devină o constantă a pregătirii cadrelor didactice și să-și pună amprenta asupra programelor școlare și materiilor de învățământ, asupra priorităților educative, asupra criteriilor de evaluare a competențelor și comportamentelor, asupra relațiilor cu părinții și comunitatea, permițând formarea comportamentelor creative în comunicare, cooperare și încredere în cadrul grupului; respect reciproc, toleranța față de opinii diferite.

Delimitări conceptuale

Educatie – Ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale și fizice a copiilor în special;

Inter – element de compunere cu sensul,,între’’

Cultural – privitor la cultură, la totalitatea valorilor materiale și spirituale create de societatea omenească de-a lungul istoriei, totalitatea cunoștințelor pe care le are cineva.

Educația interculturală este cea care susține integrarea socială a grupurilor minoritare în mod „pașnic” fără ca acestea să fie nevoite să renunțe la propria identitate. În cadrul culturilor mozaicate de astăzi trebuie să acceptăm ideea că orice grup socio-cultural poate contribui la îmbogățirea vieții comunitare prin schimbul de elemente identitare, prin dialog și implicare a tuturor membrilor comunității multiculturale.

Educația interculturală își propune să pregătească indivizii și societățile pentru o mai atentă deschidere spre dimensiunea culturală a existenței lor. În condițiile sporirii contactelor, interacțiunilor posibile, se pot decela două mari seturi de obiective ale școlii interculturale: – păstrarea și apărarea diversitati culturale a populației scolare. Scoala, ca instanță de transmitere a valorilor, se va centra pe pluralitatea culturilor pe care mediul multicultural îl presupune. Trebuie evitată instituirea primatului unei culturi asupra alteia.

Acest obiectiv presupune două aspecte: pe de o parte, vizează adaptarea educatului la mediul propriu, al regiunii, orașului, culturii sale particulare, cu toate trăsăturile, iar pe de altă parte, acest tip de școală îi propune să asigure adaptarea educatului la mediu în condițiile coexistenței mai multor grupuri culturale. Se cer a fi vizate atât culturile familiale, cât și cele înconjurătoare, ambientale. Trebuie vegheat ca școlala să nu defavorizeze o cultură sau alta în numele unor relativisme explicite.

– educația interculturală trebuie să țină cont de diferitele stiluri de viață, să se adapteze la nevoile și interesele fiecăruia dar să și fie elaborată și configurată pe principiul participării egale a tuturor celor implicați în procesul educativ. În acest scop, trebuie să existe spații în care imigranții și oamenii cu diferite culturi să aibă posibilitatea de a se implica.

Egalitatea diferențelor trebuie să fie baza educației interculturale. Pentru a acorda oportunități și posibilități egale tuturor culturilor, pentru dezvoltarea fiecărei culturi și identități educația interculturală trebuie să respecte diferențele și să promoveze egalitatea. Acest lucru contribuie la depășirea inegalităților sociale.

Programa trebuie să conțină o abordare interculturală, bazată pe valori ca solidaritatea, egalitatea și respectul față de diversitate. Din acest punct de vedere, educatia interculturală trebuie să constituie baza luptei împotriva rasismului.

Educația interculturală promovează atitudini tolerante, deschise, de acceptare și înțelegere firească a raportului ,,eu-celălalt” și a noțiunii de străin, recunoașterea și respectarea diferențelor culturale prin valorificarea pozitivă a relațiilor de egalitate între oameni și nu prin aplicarea polarității superior-inferior. De asemenea presupune promovarea unor politici școlare care să permită egalizarea șanselor în educație și a unor strategii de valorificare a diferențelor culturale pentru a le transforma în resurse pedagogice.

Școala este principalul spațiu al învățării pluralității culturale prin prețuirea diversității, a notei distincte aduse de cultura fiecărui actor social participant. Ea trebuie să formeze deprinderea prețuirii valorilor pluriculturale, nu există valori superioare și inferioare, ci există valori specifice care trebuie judecate. În școală este necesară ,,modelarea” orgoliului etnic al majorității și întărirea încrederii în sine a minorității.

Educația interculturală nu trebuie să se limiteze în mod exclusiv la transmiterea unor conținuturi specifice în cadrul unei discipline particulare, consolidarea abordării sale interdisciplinare este fundamentală; nu poate fi concepută doar pentru mediul școlar, ci și în legătură cu extrașcolarul (familie, grupuri sociale, instituții, comunități, mass-media). Se remarcă și o schimbare a rolului profesorului, care depășește funcția de a comunica modele și programe, acesta trebuind să acorde o mai mare atenție spiritului de inițiativă și creativității, centrarea întregii acțiuni fiind pe elev.

Școala are misiunea de a permite fiecărui copil să crească, să-și dezvolte spiritul, corpul și inima, deci inteligența, sensibilitatea, creativitatea; să permită copiilor să învețe să trăiască împreună, unii cu alții, cu persoane diferite, să-și poată ocupa progresiv locul în societate, să poată deveni cetățeni activi.

Interculturalitatea este înainte de orice respectul diferențelor. Cadrele didactice sunt garanții acestor rigori ale spiritului care veghează asupra diferențelor, pentru a învăța, a cunoaște și a înțelege ceea ce ne leagă, ceea ce ne face asemănători, ceea ce ne apropie. Suntem diferiți, dar nu înseamnă că unul este mai bun decât celălalt, cu toții avem un potențial valoric egal. Toți avem o cultură asemănătoare dar în același timp și culturi diferite. Acestea țin de religiile noastre, de grupul nostru etnic, de valorile politice, sociale, de familiile noastre.Unica posibilitate ca oamenii să devină solidari este recunoașterea și estimarea acestor diferențe și similitudini.

          Pentru cadrele didactice este esențial să creeze relații pozitive în interacțiunea dintre semeni, să favorizeze dezvoltarea persoanei cât și a relațiilor constructive în grup, pentru a trăi sentimentul propriei identități.

         Venind din culturi diferite avem șansa să ne integrăm într-o societate diferită, multiculturală, care favorizează sentimentul de a fi în realitatea cotidiană, o individualitate care nu seamănă cu nimeni și nimic. Didactica contemporană promovează concepte și atitudini educaționale noi, menite să determine forme variate de comunicare, cooperare și colaborare în sprijinul copiilor. Parteneriatul educațional este un astfel de concept care devine tot mai prezent în relațiile de colaborare ce se stabilesc între unități de învățământ, între acestea și diferite segmente ale societății. Inițierea și derularea de activități în parteneriat reprezintă o provocare pentru educatorul de astăzi, necesitând multă creativitate în concepere, dinamism în derulare, responsabilitate în monitorizare, flexibilitate în luarea deciziilor.

Experiența de zi cu zi mă determină să afirm că nouă, cadrelor didactice, ne revine un rol deosebit de important în crearea unei atmosfere prietenoase, plină de respect între copii și între părinți, pentru a se evita unele neînțelegeri sau conflicte interrasiale. Este imperios necesară toleranța, indiferent din ce familie provin copiii clasei din punct de vedere etnic, religios, social,etc. În activitatea mea m-am confruntat cu situații când au venit copii din medii total diferite: familii foarte sărace, familii de religii diferite, copii din medii profesional diferite, cu culturi diferite sau de etnii diferite, situație în care obiectivul meu principal a fost acela de a-i determina pe acești copii să nu simtă sau să simtă cât mai puțin felul provenienței lor, ferindu-i de fenomenul frustrării care ar putea avea repercursiuni asupra personalității în formare a copilului mic.

Identitatea culturală

Identitatea culturală este esența perenității popoarelor; ce conferă omului specificitate si grupurilor unitate, caracter irepetabil si ireductibil; ea constituie legătura intre trecutul, prezentul si viitorul lor, cultura condiționează intreaga experientă a omului, de la naștere pană la moarte. A priva persoanele sau grupurile de identitatea lor culturală inseamnă a le priva de istoria lor, a nega in ultima instantă dreptul lor la existență. Nimeni nu poate nega importanta primordială a culturii, ca parte a demnității umane. Omul datorează demnitatea sa culturii sale si vocației sale de a fi civilizat; de aceea, in filozofia drepturilor omului, un loc central il ocupă, după viața si integritatea fizică, modurile de exprimare culturală: libertatea de expresie, de conștiintă, de gandire, de reuniune si de asociere, dreptul la educatie etc. Acestea sunt si ratiunile pentru care in preocuparile legate de problematica minoritatilor. De altfel, dreptul la identitate culturală este o expresie a diversității culturale a lumii, a dreptului la diferență. Dreptul la respectarea identității culturale nu trebuie si nu poate să invite la o percepție a diferențelor ca o stigmatizare a grupurilor diferite, si in consecință la tendința de a le crea o pozitie dezavantajoasă, si nici la negarea asemănărilor persoanelor sau grupurilor respective cu altele,a apartenenței lor la valorile culturii universale.
Identitatea culturală reprezintă o mostenire ce se transmite cu ajutorul codurilor de comunicatie specifice cum sunt gesturile ori cuvintele, scrisul si artele, mass-media (presa, radioul, televiziunea), media interactiva (telefonul). In același fel se transmit gesturile, ritualurile, cunostintele teoretice, normele abstracte, religia. Cultura poate fi insușită prin diverse forme ale memoriei subiective (reflexe, cuvinte, imagini) dar si prin intermediul memoriei obiective (obiecte, peisaje,carti,numere, reguli). Cultura este un fenomen social si istoric si nu un dat natural. Ea nu se transmite pe cale ereditară, ci prin invățare. Cultura este așadar creația unui anumit grup sau al unei societăți. Un grup etnic este o categorie de indivizi care impărtăsesc o cultură comună, au rădăcini comune de ordin lingvistic, istoric, al tradițiilor si al modului de viață. Grupurile etnice sunt minorități cuprinse in cadrul unei societati dominante. Ele au dezvoltat sentimentul identitătii de grup, o conștiință de sine, in raport cu grupul majoritar in care se incadrează si cu care interactionează mai mult sau mai putin frecvent. Interactiunile dintre diferitele grupuri etnice, respectiv dintre acestea si cultura majoritară, se poate face in două contexte diferite: multiculturalism si interculturalism. Important pentru demersul nostru este ințelegerea faptului că diversitatea culturală indică un proces inchis, deoarece multiculturalismul se focalizează pe conservarea identitară a diferențelor dintre ele.

1. 3 Educația interculturală ca modalitate de combatere a discriminării

Discriminarea este manifestă la nivel comportamental. Ea este comportamentul negativ sau tratamentul nefavorabil fată de anumiti indivizi, membri ai unui anume grup social (sau de alt natură) despre care avem prejudecăți, si anume din cauza rasei, sexului, religiei, etniei sau cerintelor/ orientărilor speciale pe care le are. O posibilă clasificare a formelor de discriminare poate fi următoarea:

– discriminare oficializată – apare în acte oficiale, documente juridice (spre exemplu limitarea accesului unor categorii pentru anumite funcții – destul de rară, însă prezentă în anumite situatii ca de exemplu limitarea accesului forței de muncă din noile state

membre în Uniunea Europeană);

– discriminarea instituționalizată – nu exista prevederi explicite, însă sistematic se încurajează informal discriminarea (de exemplu un elev nu este primit într-o anumită

clasă, o persoană nu este acceptată pe o poziție anumită datorită unor criterii rasiale sau a aparteneței la o anumită minoritate);

– discriminare situațională – depinde de percepția personală a fiecăruia de

a se raporta la celălalt, a interacționa, a comunica etc.

O altă categorizare poate fi făcută în relație cu intensitatea manifestării discriminării. Avem de-a face, în principiu cu două tipuri de discriminare:

– fătisă (rasism) – care de obicei ia forme directe si este manifestată,

– subtilă – care vizeză de obicei preferinta pentru un anumit grup/ categorie, si anume

acelea din care face parte individul.

Discriminarea nu este doar un fenomen care ține de relațiile interetnice, din punct de vedere sociologic se vorbeste si de o discriminare care este susținută de stratificarea socială, puterea/ situația economică sau prestigiul social. Discriminarea între sexe este la fel o chestiune care pune probleme mai multor discipline ca psihologia, sociologia, educația. Miscările feministe la fel ca alte curente de luptă împotriva discriminării sunt frecvente în societatea contemporană.

Referindu-ne la educația interculturală rămânem la definirea, pe scurt, a principalelor tipuri de reacții discriminatorii, si anume:

• Rasismul – teoria / ideologia care face apologia superiorității unei rase în comparație cu alta, militând pentru conservarea si necontaminarea rasei considerate privilegiate. Se bazează pe teoria inegalității biologice si intelectuale a raselor umane promovând idea superiorității unora față de celelalte.

• Antisemitismul – este acel tip de rasism care este dirijat contra evreilor.

• Apartheid – discriminare rasială care împarte oamenii după culoarea pielii.

• Xenofobie – sentimentul de aversiune fața de străini în general, față de alte popoare.

• Toleranța – atitudinea de a admite la celălalt/ ceilalti o manieră de gândire si acțiune diferită de propria abordare, fără a avea prejudecăți despre o anumită persoană/ grup sau cultură.

Există o serie de efecte perverse ale discriminării, precum si strategii de eliminare/ minimizare a efectelor acestora. Pot fi aduse în discutie câteva din strategiile celor care se sunt discriminati, si anume:

– situatia de resemnare, si acceptare a statusului (ex. copiii rromi care nu merg la scoală si se consideră victime ale societătii, întărind astfel cliseele existente),

– autodeprecierea – sau profetiile care se auto-îndeplinesc,

– emanciparea si implicit lupta contra prejudecăților negative (rromi cu

studii superioare, integrați social etc).

Este extrem de important să înțelegem că nu este vorba doar de educarea „minorităților” ci în egală măsură a majorității, pentru a promova o politică a deschiderii,

recunoasterii diferențelor si a diversității

CAPITOLUL II

2. MODALITĂȚI DE REALIZARE A EDUCAȚIEI INTERCULTURALE IN INVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR

Educația inerculturală poate să îmbrace mai multe forme, să ia mai multe direcții: etnică, religioasă, profesională, socială, etc. Grupurile entice care conviețuiesc pe același teritoriu reprezintă o sursă de tensiuni și conflicte dacă acestea nu sunt corect gestionate și luate în serios. Alături de aspectul etnic s-a infiltrat în societatea romanească și aspectul religios care aduce o diversitate de aspecte. Se scindează majoritatea religioasă ortodoxă, de o buna parte de credincioși catolici, de o mulțime de secte și orientări religioase pe care le aduc celelalte etnii și care au prins teren și în rîndul romanilor mai ales în regiunile Transilvaniei, Banatului sau Dobrogea.

Am ales să explic aceasta diversitate, fără să omit că mai există și cea de familie sau nivel social care influențează de asemenea statutul cultural al persoanelor.

Școala este terenul unei învățări a regulilor sociale și punctul de demarare a programelor proiectate și planificate la nivel general pentru integrarea educațională și socială a tuturor copiilor. Pentru a crește generații educate trebuie să ai grijă de fiecare individ. Nu este suficient să-ți iubești copiii pentru a-i putea crește și educa, ci trebuie

să-i înscrii în programe educaționale coerente, să ceri și să obții sprijinul adecvat. Parteneriatul cu familia ajută la proiectarea acțiunilor comune și la decizii comune, la cunoașterea nevoilor, aspirațiilor și dorințelor în comun acord.

Copilul se descoperă pe sine cu adevărat, nu atat în microuniversul familiei, în desfășurările sale solitare, cat în universul real al copilăriei, în cadrul colectivității de copii. Năzuința și bucuria lui reală de a se afla în mijlocul grupurilor de copii pot constitui simptom al faptului că unele din valorile de preț în universul copilăriei le constituie și comunicarea interumană, prietenia, cooperarea, însăși prezența în mijlocul grupurilor de copii.

Programul educativ al scolii trebuie să fie flexibil și deschis către răspunsuri adecvate individualizate și personalizate. Curriculumul școlar trebuie să răspundă nevoilor de educație și de formare a tuturor copiilor.

Se știe că în colectivul unei clase există o serie de diferențe: de statut socio-economic, culturale, de varstă, de religie, de etnie, uneori o parte din acestea sau toate la un loc. Nu există grup în școli unde să coexiste un singur tip de indivizi din categoriile enunțate.

Caracteristicile acestora ar putea fi: copii proveniți din mediul socio-economic modest, cu tendința de a se subaprecia, cei din clasa opusă se vor supraaprecia; codurile morale și religioase sunt mai stricte la anumite grupuri; ritualurile și ceremoniile religioase pot influența comportamentul în școală; diferențele culturale pot genera ostilitate; elevii proveniți din grupuri entice pot utiliza limba maternă în clasă. Este necesară cunoașterea, în aceste situații, a familiei în ce privește alcătuirea acesteia, ierarhia autorității, drepturi și responsabilități ale membrilor acesteia, importanța fiecărui membru pentru familie, gradul de solidaritate și coeziune al familiei. Se consideră foarte importante aceste date de cunoaștere a familiei, întrucat se știe că familia constituie cadrul inițial de socializare primară a individului, cunoașterea structurilor și valorilor acesteia dă posibilitatea educatorului de a anticipa și interpreta în mod adecvat comportamentul și atitudinea elevului.

Sub aspectul etapelor din ciclul vieții se știe că la anumite etnii fiecare aspect al vieții omului este determinat cultural: la rromi de pildă, varstei adolescente îi sunt specifice roluri sociale, culturale și familiale diferite de cele din alte etnii, la aceeași etapă de varstă. Necunoașterea și interpretarea greșită a acestor aspecte poate genera conflicte în grup și nereguli în integrarea școlară .

Factorii implicați direct în realizarea educației interculturale sunt: familia și scoala. Tipurile de relații interculturale pot fi: scoala-familie, invatatoare- părinți, invatatoare-copii, copii-copii, familie-comunitate. Atitudinea fundamentală a tuturor e și calitatea fundamentală a acestora, trebuie să fie toleranța în toate manifestările și relațiile umane ce se stabilesc în acest tip de relații.

Activitățile din scoala, curriculare și extracurriculare, pot realiza sarcinile educației interculturale prin programarea temelor despre familie, meserii, obiceiuri, tradiții, prietenie, marcarea evenimentelor. În activitățile de acest gen atat din curriculum cat și extracurriculare, trebuiesc consultați și cerut sprijinul sau susținerea/colaborarea familiei celor implicați, pentru a asigura climatul de colaborare , de oportunitate reciprocă, de schimb comun de idei și paticipare în acțiune concret.

Fiecare început de zi cu elevii poate să fie plăcut, cu implicare activă și voluntară a copiilor în scopul socializării acestora prin povestirea modului în care și-au petrecut ziua precedentă, jocuri de salut sau complimente hazlii, relatarea faptelor și evenimentelor familiale ce le-au starnit hazul ori interesul.

La întalnirile comune: serbări, plimbări, excursii, mese rotunde, picnicuri, părinții sunt dornici să-și exprime și împărtășească propriile obiceiuri, să aducă modele de cantece, tradiții, feluri de bucate pe care să le prezinte celorlalți, să învețe unii de la alții și să se cunoască mai bine.

În același fel se poate proceda și cu privire la împărtășirea obiceiurilor și tradițiilor religioase ce se pot sărbători în comun, unde sunt elemente compatibile, unde sunt diversități. Acolo unde nu sunt aceste acceptări trebuiesc abil evitate conflictele, neobligand pe cei din rase, etnii, credințe, secte, altele decat cele tradiționale să se supună dacă nu-și doresc aceasta.

Dacă limba vorbită este alta decat cea oficială, elevii trebuie să-și comunice reciproc texte, termeni, cuvinte, cantece, ghicitori pentru a stabili puncte comune de comunicare.

Prezentarea trecutului, folclorului, normelor morale, din structura grupurilor diverse nu poate aduce decat recunoaștere și bucurie pentru cei care se dezvăluie cu ce le aparține și îmbogățirea spirituală a celor care primesc cunoștințe din partea semenilor.

Sărbătorirea comună, la date diferite, a acelorași evenimente(Crăciun și Paște la ortodocși și catolici, Ramadam la evrei, Gurbane la rromi, alte sărbători etnice) pentru cei care conviețuiesc în același teritoriu geografic , apropie oamenii, alungă barierele convenționale și cultivă buna înțelegere, toleranța ,stabilesc chiar prietenii sau noi punți de colaborare ci semenii.

Modelele diferite de personalitate și cultură ale copiilor și familiei din care provin sunt de natură a determina educatoarea să acorde sprijin adecvat fiecăruia, necesar ca acesta să aibă șanse egale pentru dezvoltarea sa ultrerioară. Copiii sunt diferiți, capacitățile lor sunt diferite, dar clasa in care invata, trebuie să le asigure un loc, un rol, o valoare, fiecăruia prin participarea tuturor copiilor la programul educativ.

Acest lucru se poate realiza dacă abordăm cu toleranță toată diversitatea cu care oamenii se prezintă atunci cand socializează cu grupul, trebuie să considerăm că fiecare copil are valoare, este unic și că fiecare poate învăța.

2.1. Necesitatea educației interculturale

Educația interculturală reprezintă o nouă dimensiune a educației contemporane. Societatea actuală prefigurează o intensificare a schimburilor și transformărilor în toate domeniile, inclusiv în cel educațional. Educația interculturală este o educație a relațiilor interpersonale care implică membrii unor culturi diferite.

Scopul acestui tip de educație este de a facilita relațiile interculturale, de a contribui la formarea și intensificarea atitudinii de toleranță, de acceptare a celuilalt, care este diferit. Diferențele în raport cu celălalt vizează mai multe domenii: limbă, religie,

practici sociale de comunicare, de relaționare, vestimentare, alimentare, de producții, de petrecere a timpului liber, tradiții etc. În funcție de acestea individul în interacțiunea cu străinul poate să aibă un ansamblu de reacții complexe de natură cognitivă, afectivă, comportamentală. Aceste reacții pot fi de acceptare sau de negare a celuilalt.

Valorile incluse în finalitățile educației interculturale nu se pot realiza de la sine în raporturile interculturale. Deschiderea față de celălalt, acceptarea acestuia, toleranța nu sunt înnăscute, ci se construiesc în personalitățile individuale prin demersuri educaționale

sistematice. Din perspectiva cultivării și promovării acestor valori, rolul școlii este deosebit de important în transformarea acestor diferențe într-o sursă a dezvoltării personale și comunitare, și mai puțin ca sursă de prejudecăți, tensiuni, disconfort.

Problema pluralismului cultural este tot mai des dezbătută în perimetrele occidentale și constituie un suport acțional în multe state democratice din lume. Pluralismul cultural formulează ipoteza că minoritățile etnice au un stil unic de învățare și că elementele de curriculum educațional ar trebui revizuite pentru a veni în întâmpinarea stilului cognitiv și profilului spiritual al elevilor care fac parte din diferite grupuri etnice.

Planul de învățământ și programele analitice se recomandă să fie structurate astfel încât să interpreteze evenimentele în funcție de punctele de vedere ale unui grup etnic.

Perspectiva interculturală de concepere a educației poate conduce la atenuarea conflictelor și la eradicarea violenței în școală, prin formarea unor comportamente

precum: aptitudinea de a comunica; cooperarea și instaurarea încrederii în cadrul unui grup; respectul de sine și al altora, toleranța față de opiniile diferite; luarea de decizii în mod democratic; acceptarea responsabilității altora și a propriului eu; soluționarea

problemelor interpersonale; stăpânirea emoțiilor primare; capacitatea de a evita altercațiile fizice.

2.2. Forme de realizare a educației interculturale

Formele de realizare a educației interculturale rămân cele generale, în care se face orice tip de educație: lecțiile obișnuite, activitățile nonformale din școală sau influențele informale exercitate înafara perimetrului școlar. Se realizeaza mai multe tipuri de activități: realizarea de proiecte, cercetări, anchete prin interviuri, jurnale de clasă, recitări de poezii, povestiri, interpretări de roluri, manifestări teatrale cu sau fără marionete, dezbateri de idei plecând de la studii de caz, discuții asupra unor probleme cu impact asupra vieții școlii, posibilitatea de a negocia și ajunge la decizii consensuale, exerciții de reflecție critică și constructive

Un rol deosebit în sporirea sensibilității față de alteritate îl joacă mass media. Lumea este prezentă aici, îndepărtatul este apropiat, devin participant activ la un spectacol în care sunt integrat ca actor. Culturile se amestecă unele cu altele, trecerile de la un spațiu cultural la altul se fac instantaneu, difuziunea modelelor culturale este pe deplin garantată. Străinul nu-mi mai este străin, evenimentele petrecute aiurea mă marchează, devin mai sensibil la alteritate. Mass media prezintă o organizare a capitalului cultural al omenirii într-o modalitate osmotică, interculturală. Actualitatea mediatică vine cu un imens potențial intercultural.

Un cadru prielnic de realizare a educației interculturale îl constituie sportul. Sportul nu este numai o practică fizică, este și una culturală. Fiecare disciplină sportivă îngăduie mai multe grade de universalitate. Sportul vehiculează modele, vedete care întrec spațiul limitat al unei țări. Marii sportivi nu mai au cetățenie unică, au devenit “mondiali”. Sportul poate uni, dar și dezbina. El oferă oportunități pentru cunoaștere și comunicare între oameni de origini diverse, dar constituie și prilej de distanțare și reliefare a orgoliilor personale, comunitare, naționale. Dacă nu este semnificat cum trebuie, sportul, practicanții și admiratorii lui își întăresc apartenențele, spiritul de castă, de adversitate, de opacitate față de “dușmani”, “străini” etc.

Gama de activități în școală se va lărgi, prin îmbinarea diferitelor forme de organizare cu noi mijloace de învățământ și împrumutarea unor practici sau strategii specifice manifestărilor culturale de nivel comunitar sau global. Iată posibile tipuri de activități ce se pot contura :

– invitarea în școală sau în mediul educativ a unor persoane avizate din exterior; aceste contacte vor fi cu atât mai benefice și mai instructive dacă invitații reprezintă puncte de vedere diferite, medii sociale și culturi diferite;

– utilizarea bibliotecilor, a centrelor de documentare audio-vizuale prezente în școală sau în comunitate sau chiar a unor bibliobuze, circulând dintr-o localitate în alta. Aceste centre vor trebui să dispună de lucrări care să răspundă obiectivelor educației interculturale: lucrări prezentând drepturile omului și libertăți fundamentale accesibile diferitelor grupe de vârstă, documentații asupra condițiilor unei dezvoltări durabile și asupra mediului înconjurător, expuneri ale unor evenimente istorice sau contemporane, invitând la reflecție asupra problemelor supraînarmării, rasismului și excluderii minorităților etnice, naționale sau religioase, documente capabile de a combate teoriile care vin să se opună înțelegerii internaționale și interculturale, documente în diferite limbi, documente și jocuri cu referiri la diferite culturi, mai ales cele care sunt reprezentate în comunitate.

2. 3. Efecte formative ale educației interculturale

Includerea unui cadru terminologic în desfășurarea demersului formativ nu trebuie să reprezinte un scop în sine ci un mijloc pentru a asigura caracterul științific al discuțiilor și pentru a evita riscul transformări stagiului într-un cadru pentru expunerea unor opinii cu caracter personal și subiectiv. Cadrul conceptual al educației interculturale are un caracter amplu, atât sub aspectul extensiei cantitative a termenilor specifici, cât și sub aspectul calitativ al profunzimii explicative pentru fiecare concept specific. Formatorul are posibilitatea să aleagă orice constelație terminologică din cadrul conceptual prezentat pentru a asigura fundamentarea teoretică și caracterul științific al reflexiilor care finalizează metodele și tehnicile utilizate.

Includerea în stagiile de formare a unui demers ce trebuie să ofere: cadrul în care profesorul, ca obiect al educației interculturale, poate:

– sa realizeze o introspecție cu privire la felul în care se desfășoară învățarea și strategiile identitare;

– are posibilitatea de a-și analiza comportamentul social raportat la comunicare și conflict, acestea fiind punctele cheie din abordarea teoretică și practică a situațiilor interculturale.

Din punct de vedere metodologic. proiectarea stagiilor de formare trebuie să pornească de la specificul învățării la adulți și incluzând aspectele legate de rezistența la schimbare atitudinală specifică învățării interculturale. Este de dorit ca, pe parcursul desfășurării stagiului de formare interculturală, formatorul să nu piardă din vedere dinamica grupului format, acest aspect putând reprezenta o variabilă importantă a succesului stagiului, pentru a se putea respecta aceste deziderate și pentru a se crea atmosfera necesară dezbaterilor transformative specifice schimbării solicitate de formarea interculturală, este necesară organizarea de stagii cu grupuri reduse numeric. Cunoscând faptul că formarea interculturală are un caracter transformativ la nivelul identității și personalității cadrului didactic, formatorul trebuie să asigure o atmosferă caracterizată prin încredere și acceptare reciprocă. Formatorul trebuie să fie conștient de caracterul transformativ al metodelor specifice educației interculturale și să valorifice acest specific în special prin recurgerea la reflexii personale la sfârșitul desfășurări unor metode, acțiuni sau etape ale stagiului.

Metodele și tehnicile formative pot viza o gamă foarte extinsă, însă dat fiind rolul de subiect al educației interculturale pe care trebuie să îl joace cadrul didactic, este necesară includerea cu preponderență a acelor metode care să permită instrumentarea profesorului cu un bagaj metodologic suficient care să-i permită îndeplinirea acestui rol. Utilizarea metodelor de formare interculturală nu reprezintă o garanție a succesului stagiului: responsabilitatea efectelor este împărțită între formator și format. Alegerea unei direcții formative (cognitiv-comportamentală, experiențială sau comunicațional-creativă) se supune acelorași reguli ale adaptării la specificul obiectivelor formative, al grupului țintă și al structurii de personalitate a formatorului. Opțiunea pentru o direcție formativă nu implică o selecție a metodelor ci o nuanțare a oricărei metode din perspectiva teoretică oferită de fiecare orientare.

Metodele utilizate nu reprezintă un scop în sine ci ele trebuie raportate la obiectivele stagiului . Metodele neînsoțite de conținuturi specifice care să ofere un cadru argumentativ, explicativ sau conclusiv își pierd substanța formativă. Rolul metodelor este acela de a intermedia conținuturi sau dinamici interne ale identității – aceeași metodă putând fi utilizată pentru a crea o atmosferă, pentru a facilita un anumit tip de activitate, pentru a motiva, pentru a concluziona, pentru a determina autoexprimarea, pentru a evalua.

CAPITOLUL III

EDUCAȚIA INTERCULTURALĂ CA MODALITATE DE

COMBATERE A DISCRIMINĂRII

3.1. Tema si problemele cercetării

Cercetarea experimentală derulată a avut ca scop realizarea analizei valorilor, a modelelor de dialog intercultural și cunoașterea obiceiurilor și tradițiilor grupurilor etnice din această clasă de elevi, reprezentările sociale ale membrilor etnici și relațiilor interpersonale dintre acestea.

Cercetarea a fost desfasurată in perioada Ianuarie – Martie 2015, “R”, din Comuna Recea, judetul Brasov, pe un eșantion de 30 elevi, compus din 12 copii de etnie rromă si 18 copii români, din clasa a IV-a, impreună cu parinții si cadrele didactice, care a evidențiat, prin analiză statistică intreprinsă, ca utilizarea metodelor interactive conduce la dezvoltarea comunicării interculturale a elevilor. Din punct de vedere al genului, la studiu au participat 17 fete și 13 băieți din mediul rural. Cei 30 de subiecți au vârsta cuprinsă între 10 și 11 ani.

Referindu-ne la distribuția teritorială a subiecților participanți la studiu, trebuie să menționăm că toti copiii provin din Comuna Recea.

Caracteristicile populației sunt prestabilite conform unor criterii precum vârsta, genul biologic, care coincid cu structura populației mamă.

3. 2. Obiectivul cercetării

Identificarea tipurilor de activități didactice care duc la dezvoltarea comunicării interculturale a elevilor din ciclul primar.

3. 3. Ipoteza cercetării

Prin utilizarea activităților interculturale și prin crearea unui climat favorabil învățării prin cooperare interetnică. Își dezvoltă competențe interculturale (cooperare, comunicare asertivă etc.)

3. 4. Metode de cercetare

În cercetarea de fața au fost alese metode de cercetare specifice tipului de cercetare experimentala, fiind vorba despre un experiment psihopedagogic prin care activitatea intreprinsă cu elevii clasei a IV-a, are rolul de a dezvolta comunicarea interetnică a subiecților si este in concordantă cu obiectivul formulat. Una din metodele de cercetare utilizate a fost metoda anchetei pe baza de chestionar de investigare a opiniei elevilor cu privire la diversitatea interetnică si metoda interviului in profunzime semistructurat.

Pentru a pune mai bine în valoare dimensiunea etnicității în cadrul celor două grupuri etnice din Recea, participante le studiu, precum și stilul de a interacționa al elevilor analizate în raport cu ei înșiși, am utilizat un ghid de interviu semistructurat, care cuprinde o serie de itemi ce vizează aspecte legate de tradițiile și obiceiurile proprii etniei din care fac parte copii intervievați.

3.5. Subiecții cercetării

Cercetarea experimentală prezentată s-a desfasurat pe un eșantion de 30 de subiecți, elevi ai clasei a IV-a, compus din 12 copii de etnie rromă si 18 copii români, iar din punct de vedere al genului, la studiu au participat 17 fete și 13 băieti din mediul rural, cu vârsta cuprinsă între 10 și 11 ani.

Tabel 1. Eșantionul de subiecți participanți la cercetare in funcție de vârstă:

Fig. 1. Rezultatul eșantionului in funcție de vârsta elevilor

Tabel 2. . Eșantionul de subiecti participanti la cercetare in functie de etnie:

Fig. 2.. Rezultatul eșantionului in funcție de etnia elevilor

Tabel 3. Eșantionul de subiecți participanți la cercetare in funcție de gen:

Fig. 3.. Rezultatul eșantionului in funcție de genul elevilor

Experimentul este cea mai importantă metodă de cercetare, deoarece furnizează date precise și obiective. O formă particulară a experimentului natural, utilizată în condițiile procesului instructiv-educativ, este experimentul psihopedagogic, care poate fi de două feluri: constatativ și formativ.

Astfel, într-o primă etapă, pentru delimitarea descriptivă a opiniei elevilor cu privire la diversitatea interetnică și dialogul intercultural vom recurge la analiza răspunsurilor pentru fiecare din cei 17 itemi cuprinși în chestionarul de opinie privind diversitatea interetnică.

Pentru a fi mai relevantă, analiza întrebărilor se va efectua, concomitent, pentru cele două etnii participante la studiul nostru, respectiv români si rromi, încercând să punem în valoare variantele de răspuns care au frecvența de apariție mai mare.

Prieteniile care nu țin cont de apartenența etnică sunt frecvente în clasa acestor elevi de școala primară, copiii reușind împreună să creeze un spațiu etnocultural unificator. Astfel, existența relațiilor de prietenie cu membrii altor etnii este identificată în grupul etnicilor români, urmat de grupul etnicilor rromi.

În continuare voi prezenta o activitate cu clasa de elevi, folosind metoda experimentului in care elevii inșiși realizează obiectivele, le constientizează ca finalitati proprii. În activitatea experimentală pe care o voi realiza cu elevii, ei vor fi foarte curioși și se vor implica, prin propriile actiuni, la realizarea acestuia.

Desfășurarea experimentului

Experimentul s-a desfășurat conform procedurii clasice în trei etape: etapa constatativă (pre-experimentală), etapa experimentală și etapa de control (post-experimentală).

I.Aplicarea probelor constatative

Etapă constatativă ( preexperimentala) 

În etapa constatativa elevii au fost supusi unei evaluări inițiale, unor probe pe baza  de întrebări, prin care elevii clasei a IV-a îl audespre cunoașterea obiceiurilor și tradițiilor grupului etnicdin care provin, modele de dialog intercultural, volorile, relațiile interpersonale pe care aceștia le au. (Anexa 1 )
Pe parcursul experimentului (în prima parte) am aplicat elevilor câteva chestionare și anume: 

– să clarifice noțiunea de prietenie; 

– să recunoască din care grup etnic fac parte; 

– să cunoască trăsăturile negative și pozitive ale fiecărei etnii; 

– relațiile dintre elevii din clasa; 

– discriminarea elevilor din cele două grupuri etnice; 

– necesitatea limbii vorbite la ei în clasa; 

– să spună ce obiceiuri și tradiții preferă cele două grupuri etnice din clasa. 
1. Proba pentru clarificare a notiunilor de prietenie a constat în a-i pune pe elevi să-și spună propria părere despre cum se înțeleg ei în clasa în care învață. 

– Va înțelegeți cu colegii de clasa? 
Prin acest test am încercat să verific cât de bine se înțeleg copii celor două etnii. 
2. Următoarea proba pentru elevi este cea de a caracteriza grupul etnic din care ei fac parte, pe baza unor imagini cu copii de diferite culori ale tenului. 

– Cărei etnii aparții? 
Prin această întrebare am vrut să aflu dacă acești elevi își recunosc grupul etnic din care fac parte, am aflat că majoritatea elevilor își descriu etnia din care fac parte, înfuncție de imaginile primite spre recunoaștere. 

3. Următoarea proba pentru elevi a fost de a cunoaște trăsăturile negative și pozitive ale fiecărei etnii, constând în patru întrebări: 

– Trăsături pozitive ale copiilor rromi? 

– Trăsături negative ale copiilor rromi? 

– Trăsături pozitive ale copiilor români?

 – Trăsături negative ale copiilor români? 
În urmă acestei am relizat că fiecare elev și-a spus părerea despre trăsăturile pozitive și negative ale copiilor celor două etnii, părerile fiind împărțite în funcție de fiecare copil. 
4. Următoarea proba a fost de a cunoaște relațiile dintre acești elevi, ea a constat în întrebări puse elevilor și câteva imagini care prezentau imagini cu copii care se află înconflict, imagini cu copii sunt în relații bune și imagini în care copii se ignoră între ei. Și această proba a constat în trei întrebări și anume: 

Există relații conflictuale între voi? 

Există relații de colaborare între voi? 

Există ignorare reciprocă între voi? 

Această proba a avut că scop aflarea de la elevi a relațiilor care se află între ei, având fiecare propria părere. 
5. Proba de discriminare a elevilor în locurile publice și care dintre ei sunt discriminați, a fost una interesantă, deoarece am vrut să aflu dacă elevii cunosc termenul de “ discriminare’. Cerințele acestei probe au fost: 

– În ce locuri va simțiți discriminat? 
– Care copii sunt discriminați? 
Prin această proba am vrut să observ dacă toți copii cunosc termenul de “ discriminare” și dacă ei se simt discriminați. 
6. Proba care reprezintă necesitatea limbii vorbite la elevii clasei a IV-a este una deosebit de importantă, deoarece vrem să vedem dacă acești copii sunt de acrd să vorbească limbacare se vorbește în clasa în care ei învață, sau ei nu sunt de acord. Cerință acestei probe a fost: 
– Este necesară învățarea limbii altei etnii? 
Prin aceată întrebare am vrut să aflu părerea tuturor elevilor despre limba vorbită la clasa, ținând cont că sunt și copii rromi care uneori își folosesc limba țigănească îndiferite momente și anumite scopuri. 

7. Această întrebare constă în aflarea obiceiurilor și tradițiilor pe care elevii le  preferă  mai mult. Aici am prezentat elevilor imagini cu diferite obiceiuri și sărbători pentru a le recunoaște și a spune care este preferată fiecăruia dintre ei. Cerințele au fost următoarele: 
– Ce sărbători va plac mai mult? 
– Ce obiceiuri va plac mai mult? 
Această întrebare a fost aplicată în scopul de a verifică gradul de atenție, pragul de

 observație și recunoaștere a tradițiilor și obiceiurilor preferate de ei. 
Elevii având la dispoziție câte cinci sau zece minute de gândire la toate întrebările. 

Etapă experimentală 
Etapă experimentală a constat în derularea unui proiect educațional cu titlul “ Cine se află în spatele meu? “, al cărui obiectiv a fost identificerea și combaterea stereotipurilor prezente în viață copiilor de o anumită etnie. 
Proiectul s-a desfășurat pe o perioada de trei luni și a fost realizat împreună cu elevii clasei a IV-a, de la Școală Gimnazială “ R”. 
Activitățile din cadrul proiectului au vizat atât identificarea stereotipurilor

( activitatea “ Împreună, la fel, egali”), dar și descrierea unor modalități concrete de depășire a unor stereotipuri. 
Acest proiect educațional cuprinde o activitate  care  contribuie  la  formarea  următoarelor  competențe: 
– identificarea trăsăturilor specifice persoanei în societatea interculturală; 
– compararea relațiilor dintre persoane, specifice  societății  multiculturale  și  societății  interculturale; 
– manifestarea unei  atitudini  pozitive  față de  ine și  ață  e  eilalți, față  de

 identitatea  culturală proprie și față de identitatea celor care aparțin unor culturi diferite; 
– identificarea obiceiurilor și tradițiilor altor culturi și cultură proprie. 
Durata activității: activitatea se va derula pe tot parcursul proiectului de cercetare. 
Numărul de participanți: 30 de elevi de la o singură clasa, copii rromi  și  copii  români. 

Scopul activității: Identificarea unor stereotipuri  și  prejudecăți  promovate  în societate. 
Evaluare generală: Copii trebuie să ghicească persoană sau diferite imagini reprezentate pe spatele lor, folosindu-se de răspunsurile celorlalți. 
Obiective ale activității: 
– să discute impactul stereotipurilor și al etichetelor puse elevilor; 
– să înțeleagă legătură dintre stereotipuri, prejudecăți și discriminare. 
Pregătirea activității: 
– în funcție de numărul de copii din clasa se adună un număr de fotografii ale unor persoane aparținând diferitelor categorii sociale, din diferite categorii etnice, din diferitețări, imagini cu diferite persoane și relațiile dintre ele, imagini cu diferite trăsături ale oamenilor, cu tradiții și obiceiuri ale diferitelor culturi, reprezentând un număr egal de imagini cu cel al elevilor din clasa. 
– fiecare fotografie se lipește pe un carton; 
– fotografiile trebuiesc numerotate. 

Materiale folosite la activitate: 
– câte 30 de imagini din fiecare, lipite pe un carton; 
– agrafe sau bandă adezivă; 
– cartonașe și marker. 
Desfășurarea activității: 
– se prezintă elevilor exercițiul și tema propusă orei de educație interculturală; 
Tema acestei ore fiind: “ Influență discriminării asupra formării stereotipurilor sociale”. 
Explicarea activității: 
A. Fiecare elev va avea o imagine pe spate. Se atașează o imagine pe spatele fiecărui elev fără că acesta să o vadă. Fiecare copil primește hârtie și pix că să noteze cuvintele folosite atunci când personajul sau imaginea de pe spatele sau au fost descrise. Copii vor stă în cerc în fata clasei  urmând că un timp să se miște prin clasa. 
B. Copii se amestecă și prin gesturi, în special și maximum trei  cuvinte  (care  să descrie ce văd, ce le sugerează imaginea, sau personajul, ce asociază ei cu imaginea/personajul, dar să nu denumească ceea ce văd; exemplu, să menționeze domeniul de activitate, vârstă, țară de origine, comportamente dintre persoane, relații dintre persoane, trăsături,tradiții, obiceiuri, de ce este  faimoasa  acea persoană și altele, apoi descriu personajul sau imaginea pe care o văd în spatele colegului cu care discuta. 
C. Acum activitatea este condusă de către învățătoare: 
Începând cu prima imagine, fiecare copil este rugat să ghicească identitatea persoanei sau după caz, imaginea prezentată pe spatele lui, bazându-se pe reacțiile celorlalți. Când șidacă a ghicit fiecare copil, trebuie rugat să comunice și celorlalți care au fost reacțiile sau descrierile care l-au ajutat să ghicească identitatea persoanei din poză sau imagini descrise pe cartonaș, fiecare copil trebuie întrebat ce cuvinte s-au spus despre personajul sau imaginea de pe spatele sau și acestea se notează lângă imaginea respectivă.
D. După ce fiecare copil a ghicit, se dezlipește poză și se arată grupului despre cine/ce este vorba. Fiecare poză/ imagine/personaj trebuie discutate pe rând. 
– Legătură dintre cele două personaje din imagine? 
– Etnia din care face parte personajul? 
– Relațiile dintre persoanele din imagine? 
– Ce trăsături pozitive sau negative are persoană din imagine? 
– Ce sărbători și obiceiuri sunt prezentate? 
– Ce limba vorbește persoană din imagine? 
Analiză și evaluarea activității: 
Analizarea activității se realizează punând întrebări, cele ce urmează fiind doar ajutătoare:
a) A fost greu să găsiți cuvintele potrivite pentru a descrie ce spun oamenii despre persoană din imagine, imaaginea descrisă? 
b) Cum v-ați simțit când ați spus acele cuvinte dure și incorecte despre persoană din imagine? 

c) V-a fost greu să descoperiți identitatea persoanei din imagine, imaginii descrise, bazându-va pe descriile celorlalți colegi? 
d) Cum v-ați simțit când ați auzit ce spun ceilalți despre persoană reprezentată de către voi? 
e) Aveți păreri diferite față de ceilalți, legat de comentariile pe care le-ați primit? 
f) Au existat persoane care nu au ghicit imaginea sau personajul? 

Discuția asupra cuvintelor folosite pentru descriere trebuie făcută în așa fel încât să va asigurați că folosiți etichete și stereotipuri, aceste lucruri realizându-se  punând întrebări de genul: 
– Credeți că majoritatea copiilor din această comunitate au cunoscut  vreodată  astfel de oameni? 
– Cum credeți că își formează elevii părerile despre astfel de oameni? Își schimbă vreodată părerea? 
– De ce sunt etichetele și stereotipurile nedrepte? 
– Ce sugerează aceste răspunsuri legat de felul în care unii oameni sunt văzuți de ceilalți? Ar trebui că toți copii să aibă păreri la fel? 
– Trebuie să atragem atenția copiilor asupra faptului că majoritatea ideilor despre alte persoane ni le formăm din mass-media? 

Idei de acțiune: 
Copiii pot ulterior să dezvolte și să ducă la bun sfârșit o cercetare despre cum alți oameni  adulți sau copii, în comunitatea lor răspund la aceleași imagini. Bazându-se pe descoperirile făcute, ei pot decide cum să răspundă stereotipurilor și prejudecăților. 
Se poate alege drept exemplu un eveniment recent, în special cele în care sunt implicați oameni din alte culturi și din alte țări. Alegerea imaginilor pentru această activitate, sunt  foarte  importante. S-au adunat poze din diferite, broșuri de călătorie, calendare vechi, vederi și alte surse. Ne-am asigurat că nu existe text  lângă  imagini  și poze, dar am notat ideea inițială și informațiile legate de fotografii și imagini, pentru a putea răspunde întrebărilor legate de acestea. 
Pentru a fi sigură că este înțeleasă activitatea de către copii, am făcut o demonstrație înainte. Imaginile au surprins o varietate de aspecte ale vieții cotidiene, cu imagini ale unor persoane de diferite culturi, culori ale pielii, rase și religii, obiceiuri, tradiții, personaje cu diferite trăsături. 
Imaginile alese nu au făcut trimitere la copii prezenți la activitate, astfel încât am evitat situațiile stânjenitoare. Mulți copii nu au fost capabili să facă diferența între

răspunsurile cu stereotipuri și opiniile lor personale. Această activitate ar putea să îi incite și să le ofere noi perspective. 

Etapă de control ( post-experimentală) 
În această etapă este prezentat impactul pe care activitățile didactice formative l-aau avut asupra nivelului de modelare a comportamentelor competenței comunicative interculturale prezentate în cercetare. În cazul acestui capitol am analizat și interpretat datele colectate în cadrul celor trei activități didactice formative, în urmă interviului semistructurat, a chestionarului de investigare a opiniei elevilor și a experimentului. 
Chestionarul de autoevaluare pentru elevi a fost administrat inițial în cadrul etapei

experimentale și mai apoi în etapă post-experimentală. 
Această etapă a constat în dezvoltatea comunicării interetnice a elevilor. 
Pentru analiză statistică a răspunsurilor acrdate în pre-test și post-test, a fost utilizat programul IBM-SPSS Statistics. 

Prezentarea sistematică a rezultatelor au avut că scop admiterea sau respingerea ipotezei formulate la începutul experimentului, am sintetizat toate rezultatele obținute în urmăaplicării probelor din cele trei etape ale experimentului. 

3.6. Analiza și interpretarea datelor

O concluzie trasă din acest experiment este aceea că prejudecățile de natură rasială, stereotipurile este că omul este prin definiție o persoană socială și sociabilă, care se adaptează la mediul înconjurător.

În urmă cercetării, măsurării și evaluării aplicate lotului experimental în etapă constatativă am obținut următoarele date: 
1. Prin proba pentru clasificarea noțiunilor de prietenie am constatat: 

– 86,67% dintre elevi susțin că se înțeleg cu colegii de clasa; 

– 13,3% dintre elevi nu se înțeleg cu colegii de clasa. 
2. Prin proba pentru aflarea cărui grup etnic fac parte am constatat: 

– 40,00% din elevi sunt de etnie română; 

– 60,00% din elevi sunt de etnie rromă. 
3. Prin proba de cunoaștere a trăsăturilor negative și pozitive a fiecărei etnii am constatat: 

– 43,33% dintre copii rromi au foarte mult curaj, trăsături pozitive; 

– 60,00% din copii rromi sunt hoți, leneși, mincinoși, trăsături negative; 

– 26,67% dintre copii români sunt inteligenți, trăsături pozitive; 

– 40,00% dintre copii români sunt catalogați că fiind naivi, trăsături negative. 
4. Prin proba de aflare a relațiilor dintre copii am constatat:

 – 60,00% dintre elevi au relații conflictuale; 

– 40,00% dintre elevi nu au relații conflictuale; 

– 63,33% dintre elevi nu au relații de colaborare; 

– 36,67% dintre elevi au relații de colaborare; 

– 36,67% dintre elevi nu se ignoră; 

– 63,33% dintre elevi se ignoră. 
5. Prin proba de discriminare a elevilor în locurile publice și care elvi sunt cei mai discriminați, am constatat: 

– 43,33% dintre elevi susțin că nu se simt discriminați; 

– 93,33% dintre elevii discriminați sunt cei de etnie rromă. 

6. Prin proba care reprezintă necesitatea limbii vorbite în clasa unde elevii învață am constatat: 

– 50,00% dintre elevi susțin că nu este necesară vorbirea altei limbi a altei etnii la ei în clasa. 
7. Prin proba care constă în preferințele legate de tradiții și obiceiuri am constatat: 

– 50,00% dintre elevi preferă Paștele; 

– 36,67% dintre elevi preferă Colindul că și obicei de iarnă. 

În urma acestei activitati am observat faptul ca elevii care au participat la aceasta activitate au devenit foarte comunicativi, cooperanti, prietenosi si au reusit sa colaboreze foarte bine cu ceilalti colegi ai clasei. Unii erau mai timizi, alti mai prietenosi, dar dupa aceasta activitate au inteles ca trebuie sa socializeze, sa comunice, indiferent de etnia din care provin.

În ceea ce priveste impactul atitudinii emotionale asupra psihicului si in ceea ce priveste rezultatele la testele din perioada experimentului, se observa o neta crestere a acestora. Inainte, in timpul si dupa aplicarea experimentului s-a dat copiilor un test pe baza de chestionar cu diferite intrebari, iar la cateva saptamani s-a realizat un proiect educational, care a cuprins o activitate didactica, denumita “ Cine se afla in spatele meu?”.

Rezultatele testelor au fost analizate comparativ si s-a observat un lucru important, in urma acestei activitati, copii au inceput sa fie mai prietenosi, comunicativi, cooperanti, acesta fiind un lucru foarte bun.

Oricât de mici și de superficiale ar fi diferențele dintre copii, în momentul în care acestea devin indicatorii superiorității, respective ai inferiorității, ai acceptabilității sau respingerii sociale, ai valorizării sau devalorizării, ele sunt de îndată devalorizate, nasc reguli și creează norme, dând naștere unor așteptări față de comportamentul oamenilor investiți cu un anumit statut.

O perspectiva interesantă este și cea a felului în care așteptările, positive sau negative, pe marginea abilităților unei personae, pot influență situația și performanțele respectivului. Situarea într-o postura pozitivă determina în mod clar o îmbunătățire a rezultatelor și abilităților subiecților, în cadrul celor etichetați artificial că inferiori, așteptările scad, rezultatele sunt mai slabe.

La nivelul rezultatelor obținute pe tema specificului interculturalității, cercetarea de față s-a realizat pe baza unei metodologii mixte aferentă domeniului sociologic.

Astfel, într -o primă etapă, pentru delimitarea descriptivă a opiniei elevilor cu privire la diversitatea interetnică și dialogul intercultural vom recurge la analiza răspunsurilor primite pentru fiecare din cei 17 itemi cuprinși în chestionarul de opinie privind diversitatea interetnică.

Pentru a fi mai relevantă, analiza întrebărilor se va efectua, concomitent, pentru cele doua etnii participante la studiul nostru, respectiv români si rromi, încercând să punem în valoare variantele de răspuns care au frecvența de apariție mai mare.

Prieteniile care nu țin cont de apartenența etnică sunt frecvente în clasa acestor elevi de școala primară, copiii reușind împreună să creeze un spațiu etnocultural unificator. Astfel, existența relațiilor de prietenie cu membrii altor etnii este identificată în grupul etnicilor roâni, urmat de grupul etnicilor rromi.

ANEXA 1

Chestionar cu intrebari adresate elevilor

Întrebarea 1. „Copii, vă intelegeți cu colegii din clasă?”

Da

Nu

Fig. 4. Rezultatul eșantionului reprezentand ințelegerea elevilor din clasă

Răspunsul elevilor la această intrebare scoate în evidență faptul că relațiile dintre copiii celor două etnii care conviețuiesc in acea clasă sunt în general bune, dar că unii copii pot avea uneori probleme de relaționare cu cei din alte etnii, dar care nu duce la o valorizare pregnantă.

La această intrebare 86% dintre elevi au răspuns că au o relatie bună cu colegii lor de clasă, iar 13,33% dintre elevi au răspuns ca nu sunt in relatii bune cu colegii lor.

Cei mai mulți dintre copiii din cele doua etnii au declarat că pentru ei este foarte important să se înțeleagă și să se respecte reciproc.

Întrebarea 2. „Carei etnii aparții?

a. romană;

b. rromă

Fig. 5. Rezultatul eșantionului reprezentand etnia elevilor

Răspunsul copiilor la această intrebare scoate in evidență fapul că acești copii nu sunt deranjati că fac parte din etnii diferite. Copii de etnie rrromă nu sunt deranjați că aparțin altei etnii si li se mai spune si țigani.

În clasa in care s-a desfăsurat cercetarea, sondajul arată că 60% dintre elevi sunt de etnie rromă, iar 40% dintre elevi sunt romani.

Întrebarea 3. Trăsături pozitive ale copiilor rromi:

curajul,

inventivitatea,

tradiția,

unitatea.

Fig. 6. Rezultatul eșantionului reprezentand trăsăturile positive ale copiilor rromi

Analizand aceste rezultate ale sondajului despre trăsăturile pozitive ale copiilor rromi, un mare procent la avut curajul acestor copii, dupa care a urmat unitatea lor, ei fiind foarte uniți. În cazul rromilor, copii apreciază curajul, inventivitatea, tradiția și unitatea.

La această intrebare sondajul este urmatorul: 43,33% arată că acesti copii rromi sunt curajoși; 30,00% reprezintă unitatea lor; 16,67% din sondaj reprezintă tradiția acestor copii, iar 10,00% il reprezintă inventivitatea.

Întrebarea 4. Trăsături negative ale copiilor rromi:

hoția,

lenea ,

agresivitatea,

minciuna,

obrăznicia,

vulgaritatea,

lipsa educației

Fig. 7. Rezultatul eșantionului reprezentand trăsăturile negative ale copiilor rromi

Ca și trăsături negative ale rromilor, identificăm hoția, lenea, agresivitatea, minciuna, obrăznicia, lipsa educației și lista continuă cu alte caracteristici negative, care sunt numeric net superioare celor pozitive.

La această intrebare despre trăsăturile negative ale copiilor rromi, procentele cele mai mari, in total de 60,00% l-au avut hoția20,00%, lenea 20,00%, minciuna 20,00%, fiind urmate de agresivitate 16,67%, lipsa educației 13,33% si obrăznicia 10,00%.

Întrebare 5. Trăsăturile pozitive ale copiilor români:

muncitori,

prietenoși,

buni,

amabili,

respectuoși,

inteligenți,

cinstiți,

toleranți,

Fig. 8. Rezultatul eșantionului reprezentand trăsăturile positive ale copiilor români

Ideea a fost aceea de a găsi stereotipurile prin care se percep reciproc cele două etnii. Părerile despre copii români scot în evidență o serie de trăsături pozitive prin care sunt caracterizați, cum ar fi: muncitori, prietenoși, buni, amabili, respectuoși, inteligenți, cinstiți și toleranți.

În urma acestui sondaj despre trăsăturile pozitive ale copiilor români un procent mare l-a reprezentat inteligența acestor elevi 26,67%, urmat de elevi muncitori 16,67%, elevi cinstiți 3,33%, elevi toleranți, prietenosi si amabili reprezentand 30,00%, copii buni 6,67% si copii respectuoși 6,67%.

Întrebarea 6. Trăsăturile negative ale copiilor români:

mincinoși,

naivi,

egoiști,

lași,

nu sunt uniți.

Fig. 9. Rezultatul eșantionului reprezentand trăsăturile negative ale copiilor români

Când vine vorba de trăsăturile negative ale copiilor români, aceștia sunt caracterizați ca fiind: mincinoși, naivi, egoiști, lași și neserioși. De asemenea, se constată că nu sunt uniți.

La această intrebare elevii prezenți la cercetare au fost foarte receptivi referitor la trăsăturile negative ale copiilor români, un procent mare l-a reprezentat naivitatea lor 40,00%, egoismul reprezentand 20,00%, ei fiind caracterizati ca fiind si mincinoși 16,67%, un procent de 13,33% spun că nu sunt copii uniți, restul de 6,67% si 3,33% reprezentand copii lași si neserioși.

Întrebarea 7. „Exista relatii conflictuale intre voi, copii?”

Da

Nu

Fig. 10. Rezultatul eșantionului reprezentand relația conflictuală dintre copii

Tipurile de relații care s-au stabilit între copiii români și copiii rromi din clasa a IV-a cuprinse în studiu sunt foarte importante, deoarece o bună conviețuire se bazează pe apreciere și respect reciproc.

Aceste tipuri de relații existente între copiii români și copiii rromi sunt identificate cu ajutorul itemului prin care li se cere respondenților să aprecieze relațiile interetnice prezintă doua variante de răspuns.

La această intrebare referitoare la relatiile conflictuale dintre elevi acestei clase, a reieșit un procent de 60,00% ca elevii din cercetarea de fată sunt in conflict, iar 40,00% sustin că nu sunt in conflict cu colegii lor.

Întrebarea 8. „ Există relatii de colaborare intre voi?”

Da

Nu

Fig. 11. Rezultatul eșantionului reprezentand relația de colaborare a copiilor

Percepția subiectivă a elevilor la studiu cu privire la relațiile interetnice a fost că între elevii romani si cei de etnie rroma nu este o colaborare prea buna, caz în care predomină relațiile de conflict.

Din acest sondaj referitor la relatia de colaborare dintre acești elevi a reieșit un procent de 63,33% copii susținand ca nu colaborează inre ei, iar un procent de 36,67% dintre elevi sustin că există relații de colaborare intre ei.

Întrebarea 9. „ Exista ignorare reciprocă intre voi? „

Da

Nu

Fig. 12. Rezultatul eșantionului reprezentand ignorarea reciprocă a elevilor

În cazul relațiilor de indiferență, percepția subiectivă este diferită în funcție de etnie, procentajul cel mai scăzut regăsindu-se în relațiile dintre copiii români.

Legat de această intrebare de indiferență dintre ei, in urma sondajului reiese un procent foarte mare de 63,33% de ingnorantă intre elevii clasei a IV-a, iar un procent de 36,67% dintre elevi susțin că nu sunt indiferenți față de colegii lor de clasă.

Întrebarea 10. „ În ce locuri publice vă simțiți discriminați?”

școala,

strada,

spital,

magazine,

nu este cazul

Fig. 13. Rezultatul eșantionului reprezentand discriminarea elevilor in locurile publice

Problema discriminării și confruntarea cu situații nefavorabile din cauza etniei a fost evidențiată prin faptul că subiecți au declarat că au întâlnit foarte des situații în care un elev a avut de suferit de pe urma faptului că aparținea unei anumite etnii, cele mai multe situații de acest gen vizând școala, strada, spital, magazine, dar au apărut și răspunsuri legate strict de etnia implicată în astfel de situații.

La această intrebare un procent mare de 43,33% dintre elevi susțin că nu sunt discriminați, 20,00% se simt discriminați pe stradă, 16,67% sunt discriminați in școală, iar un procent de 20,00% sunt discriminați in magazine (10,00%) si spitale (10,00%).

Aceste rezultate relevă faptul că indiferent de frecvența cu care apar aceste situații în care un copil are de suferit din cauza apartenenței etnice, locurile în care ele sunt prezente sunt foarte diverse, acoperind aproape toată aria socială în care aceste persoane trăiesc.

Întrebarea 11. „ Care copii sunt discriminati in locurile publice?”

copii rromi

copii romani

Fig. 14. Rezultatul eșantionului reprezentand discriminarea elevilor in funcție de etnie

Situația copiilor discriminați in locurile publice este foarte mare. Copii au intotdeauna de suferit indiferent de etnia din care fac parte. Astfel, cei care au cel mai mult de suferit în diferite situații, sunt copiii rromi.

Raspunsul elevilor la această intrebare, referitoare la discriminarea lor in locurile publice, a fost in procent foarte mare 93,33%, referitor la copii rromi care au intotdeauna de suferit, iar un procent foarte mic de 6,67% discriminarea copiilor romani, ei neavand de suferit in locurile publice.

Întrebarea 12. „Ce parere aveți că invățați alături de copii de altă etnie?”

părere bună

nu sunt de acord

Fig. 15. Rezultatul eșantionului reprezentand relațiile interetnice in educație

O primă situație pe care am considerat-o demnă de a îmbunătăți relațiile interetnice a fost educația comună a copiilor de diferite etnii în cadrul aceleiași școli. Majoritatea elevilor in procent de 76,67% au considerat că această situație poate conduce la îmbunătățirea relațiilor interetnice. Doar 23,33% nu au fost de acord cu această situație.

Întrebarea 13. „ Este necesară invătarea limbii altei etnii?”

Da

Nu

Nu stiu

Fig. 16. Rezultatul eșantionului reprezentand necesitatea invățării limbii altei etnii

La o analiză globală a rezultatelor se observă că 50,00% dintre elevi sunt de acord cu această situație, 36,67% din totalul celor 30 de elevi nu consideră aceasta o soluție, iar restul de 13,33% nu știu ce să răspundă pentru că nu știu dacă învățarea de către copiii rromi a limbii naționalității cu care conviețuiesc în relații interetnice in aceeași clasa ar duce la îmbunătățirea relațiilor interetnice. Dar, analizând aceste rezultate în funcție de etnie, procentul celor care desemnează dezacordul este alcătuit în mare parte de rromi. Proporția cea mai mare a celor care sunt de acord cu această soluție este alcătuită din romani. Este evidentă disponibilitatea de asimilare a unei alte limbi, culturi în egală măsură.

Întrebarea 14. „ Vă simțiți în siguranță în clasa în care invățați?”

Da

Nu

Fig. 17. Rezultatul eșantionului reprezentand siguranța elevilor in clasa in care invață

La această intrebare, elevii au răspuns că se simt in siguranță, in procent de 63,33% .

Nesiguranța unora, exprimată în procente 36,67%, ii vizează in special pe copiii romani.Copii romani au declarat că nu se simt in sigurantă alături de copii rromi.

Întrebarea 15. „ Ce sărbători vă plac mai mult?”

Crăciunul

Paștele

c. Alte sărbători

Fig. 18. Rezultatul eșantionului reprezentand sărbătorile preferate de elevi

Legat de sărbătorile acestor două comunităti etnice de copii prezenți la cercetare, elevii au fost intrebați care sunt sărbătorile importante ale anulului si care sărbătoare le place mai mult, in funcție de etnie. Stim că cele mai importante sărbători ale celor două etnii, români si rromi, sunt Paștele și Crăciunul. La această intrebare un procent de 36,67% au răspuns că le place Crăciunul, un procent de 50,00%, le place Paștele, iar un procent de 13,33% alte sărbători.

Întrebarea 16. „ Ce obiceiuri de iarnă vă plac mai mult? „

Boboteaza

Sfântul Ion

Schimbarea la față

Colindul

Dansuri populare

Alte obiceiuri

Fig. 19. Rezultatul eșantionului reprezentand obiceiurile preferate de elevi

Elevii celor două etnii prezente in cercetare, au fost intrebați ce obiceiuri creștine de iarnă le plac mai mult.

La această intrebare un procent de 83,33% dintre elevii prezenți la cercetare au stiut să răspundă la intrebare, iar un procent de 16,67% dintre elevii au spus că le plac alte obiceiuri, cei mai multi fiind de etnie rromă.

În continuare se vor prezenta cateva obiceiuri laice si crestine care apartin celor doua etnii din clasa de elevi, existând un mozaic etnic, se întâlnesc mai multe confesiuni religioase, și anume: ortodoxă, ortodoxă de rit vechi si greco-catolică. Obiceiurile creștine ale celor doua etnii de copii prezente in cercetare, au devenit o situație normală, fapt care se datorează unei bune colaborări, în special cu românii.

La această intrebare elevii prezenti la cercetare au fost foarte receptivi si unii dintre ei bine informati, ne referim la copiii romani, copiii de etnie rromă fiind mai putin informati despre aceste obiceiuri crestine ale celor două etnii.

Întrebarea 17. „ Ce limbă se vorbeste la voi in clasă, copii?”

Tiganească (romani)

Română

Fig. 20. Rezultatul eșantionului reprezentand limba vorbită in clasa de elevi

În continuare vom vorbi despre limba pe care o vorbesc cele doua etnii de elevi din această clasă. Limba maternă este limba învățată și vorbită în copilărie, transmisă de la părinți, pe când limba națională este limba vorbită de majoritatea poporului, fiind, în general, limba oficială, dar nu neapărat, aceasta fiind, la rândul ei, limba prevăzută în constituție pentru comunicarea între instituțiile statului cât și cu cetățenii. Limba vorbită este unul din simbolurile fiecărei națiuni, de aceea fiecare minoritate dorește să-și păstreze și să vorbească limba naționalității sale.

Elevii prezenti in cercetare au fost intrebati ce limbă se vorbeste la ei in clasă in care invată, tinand cont ca sunt două etnii diferite, care vorbesc limbi diferite.

La această intrebare un procent de 83,33% dintre copiii prezenti la cercetare au răspuns că limba vorbită la clasa unde ei invată este limba română, iar un procent de 16,67% dintre ei au spus că mai vorbesc intre ei si limba tiganească (romani).

Stilul de comunicare utilizat de majoritatea elevilor participanti la cercetare din cele două grupuri etnice este orientat spre rezolvarea de probleme. Din perspectiva obiectivului stabilit inițial, considerăm că acesta a fost atins, iar ipoteza a fost confirmata.

Pe baza datelor obtinute, consider că am atins si ipoteza cercetării prin utilizarea activităților interculturale și prin crearea unui climat favorabil învățării prin cooperare interetnică, elevii socializează mai bine, devin mai cooperanți și crește stima de sine a elevilor.

Referindu-ne la reprezentările prin care cele două grupuri etnice definesc elevii în general și propriul grup etnic am pornit de la analiza atributelor asociate acestora în vederea identificării lor. Vom analiza, de fapt, modul în care copiii ce aparțin celor două grupuri etnice fac atribuiri față de copii în general și față de copiii din propriul grup etnic.

Pe baza datelor obținute, se poate spune, la o primă vedere, că toti elevii participanti la cercetare s-au orientat, în majoritate, spre alegerea atributelor pozitive, cele negative, fiind luate în considerație, dar într-un procent mult mai mic și de mai puțini elevi.

Astfel, luând în considerație numărul total de elevi prezenti la studiu (30), ei percep elevii, în general, ca fiind: inteligenți, religioși, optimiști, toleranți cu străinii, curajoși, independenți, recunoscători, veseli, cinstiți.

Atributele pozitive alocate copiilor în general reprezintă mai degrabă calități defensive (de inactivitate), decât calități care presupun dinamism.

Referindu-ne la atributele negative, specificăm faptul că ele sunt net inferioare ca pondere din totalul elevilor participanti, dar există anumite atribute care se evidențiază din rândul celorlalte. Astfel, copiii, în general, sunt percepuți ca fiind: vorbăreți, prefăcuți, certăreți, egoiști, îngâmfați, violenți, indiferenți față de ceilalți, fără spirit de organizare, leneși.

Reprezentarea negativă legată de copii în general, fără să se gândească la o anumită etnie, îi caracterizează drept oameni vorbăreți, cu sămânță de ceartă, dar care folosesc și violența pentru a-și rezolva problemele. De asemenea, sunt percepuți ca fiind lipsiți de spiritul organizatoric și leneși, în același timp. Se observă că atributele negative vizează partea dinamică a vieții, implicarea în acțiuni, dar nu sunt competitivi, fiind tradiționaliști, îngâmfați și indiferenți față de alții.

Selecția subiecților intervievați s-a axat pe identificarea liderilor informali ai celor doua etnii, respectiv persoane care difuzează informații sau sunt inițiatori de activități comunitare.

Minoritățile etnice sunt bine integrate în clasă în care am efectuat acest studiu. Relațiile inter-etnice sunt pozitive și integratoare, a răspuns unul dintre elevii de etnie rromă prezenti la cercetare. Există și copii rromi care sunt reprezentați prin stereotipuri negative, sunt marginalizați și astfel, interlocutorii mențin o distanță socială față de etnia acestora. Cu siguranță elevii intervievati s-au referit la anumiți rromi, deși discursul se referă la etnia rromă ca totalitate. Din discursul prezentat anterior, se constată la această etnie nivelul inferior de educație, condiții de viață sub pragul sărăciei și nu în ultimul rând, infracționalitate.

CONCLUZII

În clasa de elevi in care s-a desfașurat cercetarea, relațiile interetnice sunt privite diferit de către majoritate și de către minoritate. La nivelul rezultatelor obținute prin aplicarea chestionarului de opinie privind diversitatea interetnică și dialogul intercultural, analiza de itemi oferă elemente de detaliu cu privire la percepția subiectivă a celor două grupuri etnice din clasa a IV-a. Relațiile interetnice sunt de apreciere reciprocă atât între majoritari și fiecare etnie în parte, cât și între etnii.

Dacă, în trecut, identitatea etnică putea fi considerată ca fiind definirea de sine a individului ce derivă din afilierea la un grup specific–ceea ce era dat de la naștere: limbă, cultură, familie, o istorie a relațiilor propriului grup cu celelalte grupuri din societate, în prezent această accepțiune nu mai poate fi adoptată în întregime. Datorită modernizării rapide, tehnologizării și creșterii mobilității, copilul își alege propriile identificări etnice.

Identitatea etnică nu este fixă, nu reprezintă, la ora actuală, un angajament permanent, de neclintit. Și nici nu este în mod necesar singulară: pot coexista mai multe identități etnice. De aceea, putem considera că identitatea etnică reprezintă una din multiplele strategii identitare. Etnicitatea devine doar o opțiune identitară, iar semnificația acesteia este foarte importantă pentru individ.

În opiniile legate de ceea ce apreciază mai mult și ce nu apreciază respondenții la etniile implicate în studiul nostru, rezidă numeroase atribute care scot în evidență o serie de caracteristici atât pozitive, cât și negative ale grupurilor etnice cuprinse în studiu. Astfel, identificarea și autoidentificarea etnică se referă la etichetarea și autoetichetarea ca membru al grupului etnic respectiv. Când vorbim de autoetichetare sunt identificate mai ales aspectele pozitive ale trăsăturilor prin care se autocaracterizează, existând un favoritism de grup. De asemenea, rezultatele relevă și faptul că există un acord între celelalte etnii cu privire la anumite atribute cu care sunt caracterizate și care, de fapt, nu sunt altceva decât stereotipuri.

Există, deci, o percepție a diferenței dintre cele doua grupuri etnice care se transformă în avantajul românilor și dezavantajul rromilor.

Atributele obiective sunt fundamentale pentru orientarea și reglementarea comportamentelor colective, dar nu conferă o înțelegere completă a identității etnice. De aceea, considerăm că dimensiunea subiectivă este foarte importantă, deoarece concentrează atenția asupra propriei identificări cu propriul grup etnic.

Plecând de la obiectivul stabilit inițial și încercând să vedem dacă există relații interetnice între participanții la studiu și care este tipul acestora, ceea ce am descifrat prin analiză este de domeniul evidenței, deoarece în concepțiile și practicile cotidiene legate de această problematică, putem identifica un acord total în ceea ce privește stabilirea relațiilor cu persoane de alte etnii. Tipul acestor relații este, în mare parte, unul de colaborare, cu excepția relațiilor cu etnia rromă, care sunt conflictuale, dar și de indiferență. Aspectele care ar putea optimiza relațiile interetnice dintre elevii participanți la cercetare sunt legate de promovarea armoniei interetnice prin intermediul mass-mediei, de înțelegerea deosebirilor dintre membrii grupului și cunoașterea specificului fiecărei etnii, de formele de educare ale copiilor celor două etnii pentru o mai bună cunoaștere și o înțelegere a culturii și specificului etnic al celor cu care învață, trăiesc și se joacă împreună. Abordând această uniune de la vârste foarte fragede, fără a li se transmite diferite stereotipizări și prejudecăți, copiii nu ar observa diferențele care îi separă de copiii din celelalte grupuri etnice.

Cu toate că elevii romani, care reprezintă majoritatea, au cunoștință de sărbătorile religioase a celeilalte etnii, nu participă la acestea alături de copiii rromi, spre deosebire de rromi, care participă la majoritatea sărbătorilor, fie religioase sau laice, ale românilor.

În cadrul cercetării noastre, tipul de personalitate interpersonală care se identifică cu cei mai mulți elevi participanți la studiu este tipul orientat spre solidaritate și progres social. Manifestă foarte mult interes pentru îndeplinirea sarcinilor de grup și sunt apreciate ca fiind cele mai valoroase persoane din acest punct de vedere. Își percep corect poziția și rolul în grup și sunt percepute corect de ceilalți. Tind să se adreseze grupului ca întreg, iar uneori fiind prea mult centrate pe interesele generale, le ignoră pe cele particulare. Au un mare coeficient de implicare în interacțiune.

O personalitate armonios dezvoltată și integrată în câmpul de valori al unei culturi duce la ideea de comportament corect, printr-un proces de selecție critică a normelor și valorilor pe care societatea le recunoaște.

CUPRINS AL TABELELOR ȘI FIGURILOR

Tabel 1. Eșantionul de subiecți participanți la cercetare in funcție de vârstă………………………26

Fig. 1. Rezultatul eșantionului in funcție de vârsta elevilor…………………………………….27

Tabel 2. . Eșantionul de subiecti participanti la cercetare in functie de etnie………………………27

Fig. 2.. Rezultatul eșantionului in funcție de etnia elevilor……………………………………..27

Tabel 3. Eșantionul de subiecți participanți la cercetare in funcție de gen…………………………28

Fig. 3.. Rezultatul eșantionului in funcție de genul elevilor………………………………………..28

Fig. 4. Rezultatul eșantionului reprezentand ințelegerea elevilor din clasă…………………….38

Fig. 5. Rezultatul eșantionului reprezentand etnia elevilor…………………………………….39

Fig. 6. Rezultatul eșantionului reprezentand trăsăturile positive ale copiilor rromi……………..40

Fig.7. Rezultatul eșantionului reprezentand trăsăturile negative ale copiilor rromi………….41

Fig. 8. Rezultatul eșantionului reprezentand trăsăturile positive ale copiilor români…………42

Fig. 9. Rezultatul eșantionului reprezentand trăsăturile negative ale copiilor români…………43

Fig. 10. Rezultatul eșantionului reprezentand relația conflictuală dintre copii………………..44

Fig. 11. Rezultatul eșantionului reprezentand relația de colaborare a copiilor………………..45

Fig. 12. Rezultatul eșantionului reprezentand ignorarea reciprocă a elevilor…………………46

Fig. 13. Rezultatul eșantionului reprezentand discriminarea elevilor in locurile publice……..47

Fig. 14. Rezultatul eșantionului reprezentand discriminarea elevilor in funcție de etnie………48

Fig. 15. Rezultatul eșantionului reprezentand relațiile interetnice in educație…………………49

Fig. 16. Rezultatul eșantionului reprezentand necesitatea invățării limbii altei etnii…………50

Fig. 17. Rezultatul eșantionului reprezentand siguranța elevilor in clasa in care invață………51

Fig. 18. Rezultatul eșantionului reprezentand sărbătorile preferate de elevi…………………..52

Fig. 19. Rezultatul eșantionului reprezentand obiceiurile preferate de elevi…………………..53

Fig. 20. Rezultatul eșantionului reprezentand limba vorbită in clasa de elevi…………………54

BIBLIOGRAFIE

1. Bălan, D. (2006), Etnie, etnicitate, națiune și naționalism. Câteva precizări terminologice, Codrii Cosminului, 12, 93-115.

2. Butnaru, S.. (2009). Educația pentru diversitate culturală. În Cucoș, C. (coord.). (2009). Ediția a III-a. Iași: Editura Polirom.

3. Călușer, M. (editor) (2009), Carta Europeană a limbilor regionale sau minoritare în România. Între norme și practice, Fundația CRDE, Cluj-Napoca.

4. Cucoș, C., (2000) – Educația. Dimensiuni culturale și interculturale, Editura Polirom, Iași;

5. Cozma, Teodor ( coord.) – “O nouă provocare pentru educație: interculturalitatea”, Editura Polirom, , 2001;

6. Frățiman, L., Bentu, D. (2006), Tipologii regionale ale relațiilor interetnice în România, lucrare comunicată în cadrul Conferinței Naționale de Psihologie Socială „Identitate și Integrare Europeană”, Iași.

7 . Linton, R. (1968). Fundamentul cultural al personalității, Editura Știintifică, București;

8. Marino, Adrian – Multiculturalitatea, lumini și umbre, în Altera, nr. 13/2000;

9. Năstasă, Lucian și Salat, Levente (ed.), (2000) – Relațiile interetnice în România post-comunistă, Cluj-Napoca, CRDE;

10. Nedelcu, A. (2004). Învățarea interculturală în școală. Ghid pentru cadrele didactice.  București: editura Humanitas Educațional.

11. Nedelcu, A.. (2008). Fundamentele educației interculturale. Diversitate, minorități, echitate. Iași: Editura Polirom.

12. Păuș, V.A. (2010), Comunicare interetnică și interculturală, Editura Ars Docendi, București

13. Pop, I. A., (1994) – Sensibilități etnice și confesionale în Transilvania în timpul lui Nicolaus Olahus, în AIIC, XXXIII;

14. Popescu, I. (1991), Stil și mentalități, Editura Pontica, Constanța.

15. Salat, L. (coord.) (2008), Politici de integrare a minorităților naționale din România. Aspect legale și instituționale într-o perspectivă comparată, Fundația CRDE, Cluj-Napoca.

16. Tănase, A, (1977) – Cultură și civilizație, Editura Politică, București;

17. Turliuc, C. (1994), Naționalism și etnicitate. Considerații istoriografice și metodologice, în Istoria ca lectură a lumii, coord. Bădărău Gabriel, Boicu Leonid și Năstasă Lucian, Fundația Academică, Iași,

18. Voinea M. (2012) Educație interculturală,- Suport de curs, Ed. Univ. Transilvania din Brasov,

19. Vianu, Tudor, (1998) – Filosofia culturii și teoria valorilor, Editura Nemira, București;

BIBLIOGRAFIE

1. Bălan, D. (2006), Etnie, etnicitate, națiune și naționalism. Câteva precizări terminologice, Codrii Cosminului, 12, 93-115.

2. Butnaru, S.. (2009). Educația pentru diversitate culturală. În Cucoș, C. (coord.). (2009). Ediția a III-a. Iași: Editura Polirom.

3. Călușer, M. (editor) (2009), Carta Europeană a limbilor regionale sau minoritare în România. Între norme și practice, Fundația CRDE, Cluj-Napoca.

4. Cucoș, C., (2000) – Educația. Dimensiuni culturale și interculturale, Editura Polirom, Iași;

5. Cozma, Teodor ( coord.) – “O nouă provocare pentru educație: interculturalitatea”, Editura Polirom, , 2001;

6. Frățiman, L., Bentu, D. (2006), Tipologii regionale ale relațiilor interetnice în România, lucrare comunicată în cadrul Conferinței Naționale de Psihologie Socială „Identitate și Integrare Europeană”, Iași.

7 . Linton, R. (1968). Fundamentul cultural al personalității, Editura Știintifică, București;

8. Marino, Adrian – Multiculturalitatea, lumini și umbre, în Altera, nr. 13/2000;

9. Năstasă, Lucian și Salat, Levente (ed.), (2000) – Relațiile interetnice în România post-comunistă, Cluj-Napoca, CRDE;

10. Nedelcu, A. (2004). Învățarea interculturală în școală. Ghid pentru cadrele didactice.  București: editura Humanitas Educațional.

11. Nedelcu, A.. (2008). Fundamentele educației interculturale. Diversitate, minorități, echitate. Iași: Editura Polirom.

12. Păuș, V.A. (2010), Comunicare interetnică și interculturală, Editura Ars Docendi, București

13. Pop, I. A., (1994) – Sensibilități etnice și confesionale în Transilvania în timpul lui Nicolaus Olahus, în AIIC, XXXIII;

14. Popescu, I. (1991), Stil și mentalități, Editura Pontica, Constanța.

15. Salat, L. (coord.) (2008), Politici de integrare a minorităților naționale din România. Aspect legale și instituționale într-o perspectivă comparată, Fundația CRDE, Cluj-Napoca.

16. Tănase, A, (1977) – Cultură și civilizație, Editura Politică, București;

17. Turliuc, C. (1994), Naționalism și etnicitate. Considerații istoriografice și metodologice, în Istoria ca lectură a lumii, coord. Bădărău Gabriel, Boicu Leonid și Năstasă Lucian, Fundația Academică, Iași,

18. Voinea M. (2012) Educație interculturală,- Suport de curs, Ed. Univ. Transilvania din Brasov,

19. Vianu, Tudor, (1998) – Filosofia culturii și teoria valorilor, Editura Nemira, București;