Educatia Fundamentala Pentru Invatamantul Prescolar

CUPRINS

ARGUMENT

CAPITOLUL I EDUCAȚIA PRIN ȘI PENTRU VALORI-EDUCAȚIE FUNDA-

MENTALĂ PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

1.1.Educația axiologică

1.2.Omul și valorile din viața sa

1.3.Rolul valorilor creștine în viața omului

1.4.Educația axiologică la vârsta preșcolară

CAPITOLULII CONTRIBUȚIA EDUCAȚIEI LA FORMAREA CARACTERULUI

PREȘCOLARULUI

2.1.Educația morală

2.2.Noile educații

2.3.Educația religioasă

2.4.Educația civică

2.5.Educația estetică(educația muzicală,educația plastică,educația psiho

fizică,frumusețea caracterelor)

2.6.Educația părinților în spiritul valorilor

CAPITOLUL III FORMAREA PREȘCOLARULUI PRIN EDUCAȚIA PRIN ȘI

PENTRU VALORI

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ARGUMENT

În contextul actual al societății, când nu se mai pune accentul pe păstrarea și transmiterea valorilor, noi educatoarele suntem datoare să sădim în sufletul copiilor acele valori care să-i călăuzească pentru tot restul vieții.Pe lângă celelalte activități desfășurate în grădiniță și activitățile cu conținut moral-civic, religios, estetic sunt importante și-i ajută să-și însușească unele comportamente și cunoștințe pe care le vor folosi pe parcursul vieții.

Acum, la vârsta preșcolară, copiilor li se imprimă cel mai bine cunoștințe și comportamente despre bine, adevăr, frumos, dreptate, libertate.Începând din familie și continuând apoi la grădiniță ei învață despre respect, despre rugăciune, bune maniere, prietenie, responsabilitate, corectitudine, lucru în echipă.În această perioadă din viața copilului noi modelăm caracterul său după cum el învață să modeleze plastilina și depinde și de noi cum și cu ce contribuim la formarea acelui caracter.Alături de ceea ce învață în familie, copilul va pleca în viață cu acea „zestre” pe care o numim „cei șapte ani de acasă”.

Tot acum, odată cu modelatrea caracterului trebuie să strecurăm și în sufletul părinților interesul pentru păstrarea și transmiterea valorilor generațiilor următoare.Toate aceste valori sensibilizează sufletul multor copii și-i vor transforma în caractere frumoase.

Este necesar „să luptăm” cu promovarea non-valorilor de pe majoritatea posturilor de televiziune, unele ziare și reviste precum și cu unele familii ce nu le transmit acele valori care să-i facă mai buni, mai iubitori, mai blânzi.Prin promovarea unor astfel de emisiuni și dacă părinții nu au nici timpul necesar și nici răbdare să le explice că ceea ce au văzut nu este bine, copiii sunt tentați să imite acele personaje.

Datorită preocupărilor multiple ale părinților copiii sunt lăsați în grija bunicilor sau a unor bone care având alte îndeletniciri, abandonează copilul în fața televizorului sau a calculatorului de unde ei „învață” despre violență, alcool, droguri.Astfel, noi educatoarele, suntem datoare ca la intrarea în grădiniță și pe tot parcursul șederii copilului în acestă instituție să sădim în sufletul lor respectul, cinstea, bunătatea, hărnicia, curajul, modestia, bunele maniere.Pe lângă acestea trebuie să-i învățăm pe copii și unele rugăciuni specifice vârstei, precum și iubirea față de semeni și Dumnezeu.

1

În unele familii valorile nu se mai promovează și nu li se mai acordă importanța cuvenită și de aceea copilul este pus în contradicție cu ceea ce îi transmitem în grădiniță.

Lucrarea cuprinde modalități prin care se pot transmite în activitățile zilnice de la grădiniță valorile general-umane.Copilăria este vârsta când poți educa și modela caracterul copilului transformându-l în acest fel într-un adult responsabil.

2

CAPITOLUL I

EDUCAȚIA PRIN ȘI PENTRU VALORI-

EDUCAȚIE FUNDAMENTALĂ PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

1.1.Educație axiologică

Axiologia este o parte a filosofiei care studiază teoria valorilor.Termenul provine din limba greacă(axios-valoare și logos-teorie).Acest termen a fost folosit pentru prima dată de filosoful german Lotze în secolul al XIX-lea.

Educația axiologică este educația prin și pentru valori autentice, ceea ce presupune ”a orienta procesul educative pe traiectele cele mai profitabile sub aspectul eficienței, a identifica sau exploata momentele didactice privilegiate, a răspunde la toate căutările prin cele mai bune alegeri, a stabili de fiecare dată o ierarhie de obiective variabile hic et nunc, a acționa în numele unei ordini de priorități”(Cucoș, C., 2000, pag.181).

Prin axiologie se mai înțelege clasificarea valorilor și a sistemului de valori precum și ale unei persoane și educația prin și pentru valori.Axiologia presupune știința despre clasificarea valorilor, sistemul de valori al unei persoane și educația pe valori și pentru valori.

În trecut etica, religia și estetica constituiau domenii educaționale ”pure”, valori care reglementau activitatea omului, dar nu o determinau.Educația morală, religioasă și estetică veneau să înnobileze spiritual ființa umană.

Se obișnuiește frecvent să se spună că valoarea este ceva necesar, de preț, util, este o calitate a unui lucru.Valoarea face parte nu doar din exteriorul omului ci și din interiorul acestuia.Tudor Vianu a definit valorile ca pe obiecte ale dorinței, ceea ce înseamnă că valoarea în sine nu există; există dorința noastră pentru ceva pe care îl definim ca valoare.

Valoarea se poate numi valoare doar prin raportarea lucrurilor la om(a obiectelor material, ideilor, sentimentelor și calităților).Astfel fizicul(materia) în interacțiune cu metafizicul( spiritul) produc valoarea.

3

Omul își însușește valorile pe tot parcursul vieții, el elaborând, producând și creând valoarea.

”Educația este prin definiție o valoare, s-ar putea spune, valoarea umană supremă, căci datorită educației omul devine om”(I.Kant).Educația axiologică presupune nu numai o educație în interiorul valorilor etice, religioase și estetice ci în universal tuturor valorilor.

La începutul evoluției sale istorice omul a făcut ca anumite lucruri(pietrele, apa, focul, crengile, iarba, fructele, insectele, păsările, animalele, rădăcinile comestibile), fenomene ale naturii(căldura soarelui, adierea vântului), fenomene ale vieții proprii(emoțiile, visele) să le considere valori contextuale existenței sale.Toate acestea erau și sunt valori existente.Ulterior omul a început să creeze valori.Astfel societatea antică și cea medieval s-au constituit și au constituit valorile etern-umane:Adevărul, Binele, Frumosul și sentimental Sacrului.Societatea acelor timpuri se subordona statului ”divin”.

Astăzi valorile au fost structurate în diverse clase de valori-axiologii.Cea mai cunoscută axiologie a structurat valorile pe criteriul globalității-valorile fundamentale:Adevărul, Binele, Frumosul și Libertatea, la care unii autori mai adaugă Sacrul sau Pietatea-valori care sunt proprii tuturor oamenilor.

Cea mai răspândită interpretare a Sacrului este că Adevărul, Binele, Frumosul, Dreptatea și Libertatea se produc pentru omul religios sub semnul acesteia.La început s-au constituit primele trei valori fundamentale numite și valori etern-umane: Adevărul, Binele și Frumosul.Acestora li s-au adăugat mai târziu și valorile sociale Dreptatea și Libertatea.Peste timp revoluțiile burgheze au înaintat și valorile sociale Egalitatea, Fraternitatea și Legalitatea.

Modelul educațional contemporan are la bază trei perspective globale:

*cultura națională

*realitatea școlară

*obiectivele general-umane

Cultura este o axiologie a educației, căci elevul nu-și însușește doar valori create de omenire ci, însușindu-și aceste valori, își creează propriile cunoștințe, competențe, atitudini.

Scopul principal al activității educaționale constă în formarea personalității umane.Activitatea de cultivare a personalității se realizează într-o anumită epocă istorică.

4

Principiul fundamental de clasificare a valorilor în raport cu educația este penetrabilitatea

universală a valorilor în sistemul educațional.Valorile dominante ale disciplinei școlare sunt:

*valorile bazei conceptual a disciplinei școlare

*valorile sistemelor obiective

*valorile conținuturilor educaționale

*valorile tehnologiilor educaționale

*valorile evaluării succesului școlar

Valorile contextuale apar în timpul activității educaționale;fiecare disciplină școlară dispune de resurse proprii, specific de educație axiologică și de resurse commune tuturor disciplinelor școlare.

Valorile personale sau achiziționate de preșcolar sunt:

*cunoștințe

*competențe

*atitudini(emoții și sentimente, opinii, convingeri, idealuri, acte volitive, aprecieri și autoaprecieri).

Al doilea principiu fundamental de structurare psihopedagogică a valorilor în sistemul și procesul educațional este adecvarea valorilor la particularitățile psihologice și de vârstă ale copiilor.Această structurare este dată de Constantin Cucoș astfel:

-perioada infantilă( 0-1 ani) care se caracterizează prin interesele biologice sau organo-olfactive și se centrează către valorile vitale(de sănătate)

-perioada primei copilării(1-3 ani) în care se identifică interesele de tip kinoperceptiv și glosic, îi corespund valorile senzuale(de plăcere)

-perioada celei de-a doua copilării(3-7 ani) căreia îi sunt specific interesele ludico-practice, îi corespund valorile de apropiere(sau de achiziție)

-perioada celei de-a treia copilării(7-12 ani) centrată pe interesele constructive, se îndreaptă către valorile tehnice(sau de producție)

-perioada preadolescenței(12-14 ani) domină interesele ludico-afective, apar valorile politice(sau de organizare)

-perioada adolescenței în care se dezvoltă interesele socio-abstracte și intelectuale și care se centreazăîn jurul valorilor cultural(sau de înțelegere)

5

-faza matură are ca interese dominante nevoile trans-sociale, raționale, în care individul se

centrează către valorile spirituael înalte:adevărul, frumusețea, dragostea, pietatea.(Cucoș, C., 1995, pag.74).

Valorile există doar în interiorul omului.Dumnezeu și conștiința umană asigură menținereamoralității în societate.Conștiința umană este principiul subiectiv care împlinește în fața lui Dumnezeu, ca judecător supreme, răspunderea omului pentru faptele și acțiunile sale.

Valorile sunt un sistem de valori ordonate care contribuie la dezvoltarea ființei umane. Scopul educației prin și pentru valori este de a învăța copilul să gândească, să acționeze independent într-o formă responsabilă.Această educație oferă prilejul copiilor de a se dezvolta la potențialul lor maxim și le dă libertatea de a găsi soluții pentru propriile lor problem.Pe măsură ce ei cresc și asimilează diferite informații prin studierea diferitelor obiecte de învățământ, devin capabili să-și exprime valorile științifice, filozofice, morale, estetice, religioase.

Atât grădinița, cât și școala, trebuie să cunoască ce așteaptă societatea de la ele din punct de vedere axiologic.În același timp comunitatea trebuie să știe, în aceiași măsură, cum trebuie să susțină educația.Succesul formării generațiilor tinere depinde și de felul în care școala și comunitatea articulează în practică formalul, non-formalul și informalul educațional.

Criteriile după care au fost grupate valorile sunt:

*valabilitatea valorilor, calitatea lor, subiectul lor

*motivele ce au determinat valorile

*obiectul lor

*facultatea psihică din care izvorăsc valorile

*sfera lor de aplicare

Aristotel credea că valoarea este ceea ce mulțumește o nevoie, o trebuință și pentru că trebuințele sunt fizice și psihice el numește două feluri de valori și anume:valorile spiritual și valorile materiale.

Valoarea a fost concepută sub trei înfățișări teoretice:transcendentalismul, subiectivismul și obiectivismul axiologic.Trancendentalismul așează valoarea într-un spațiu transcendent,

supraindividual și atemporal.Pentru neokantianul H.Rikert valoarea înseamnă depășire, transcedere.Ea este în opoziție cu existența, nu cu nonvaloarea.Pentru acest filozof valoarea nu există ci valorează.Omul poate armoniza valorile eterne cu existența prin valorile culturale.

6

Subiectivismul reduce valoarea la actul valorizării și exclude orice dimensiune transcendenta

Obiectivismul axiologic spune că valoarea este o calitate a lucrurilor.Calitatea este dată de

necesitatea lucrurilor.

Literatura românească are reprezentanți în domeniul filozofiei valorilor ale căror scrieri pot fi oricând integrate în pedagogia orientată către valori.Pe lângă Ștefan Bârsănescu, care este cel mai important reperezentant al pedagogiei culturii de la noi, mai sunt și L.Blaga,T.Vianu, C.Noica, M.Ralea, P.Andrei.

Ștefan Bârsănescu a fost format la școala germană și influențat de această pedagogie.El concepe educația într-o perspectivă valoristă:”Educația este activitatea de a inrâuri pe individ, orientându-i evoluția în direcția vibrării și creării valorilor într-o operă triplă de îngrijire, de îndrumare și cultivare”.(1935,pag.159)

În raportul dintre cultură și educație cultura poate fi concepută sub trei aspecte.Mai întâi cultura este înțeleasă ca totalitatea valorilor realizate de spiritul uman, transmise de știință, artă, morală, religie, drept.

Cultura reprezintă mijlocul de perfecționare a omului, înnobilează spiritual și viața acestuia.Opera culturală se identifică astfel cu opera de educație.Competența culturală nu se poate dobândi fără competența axiologică, iar aceasta vizează capacitatea de invenție de noi coduri de referință sau de noi conexiuni în sistemele de valori.Criteriile axiologice vor fi permeabile la cultura în devenire. Cultura se transformă într-o competență a celui pe care o are.Personalitatea culturală constituie obiectivul principal al adevăratei formări.

Inițierea în cultură și dobândirea instrumentelor cultural sunt cele mai importante cerințe pe care grădinița și școala trebuie să le îndeplinească mereu.A ști să judeci, să raționezi, să distingi falsul de adevăr, binele de rău, frumosul de urât sunt calități ce trebuie formate începând cu grădinița și continuând pe parcursul școlarității.

Cultura cuprinde și sistemul de acțiuni adoptat de o anumită colectivitate.Ea constituie un

limbaj universal și prin ea se realizează o comunicare și o comuniune între oameni.

Educația nu se face prin impunerea valorilor ci trebuie să se acționeze indirect prin crearea și stimularea nevoilor pentru valori.Valorile nu se impun copilului, ele se caută și se găsesc.

Principalele probleme ale axiologiei sunt:geneza valorii, structura valorii, funcționalitatea valorii, cunoașterea și realizarea valorilor, rezolvarea conflictelor valorice și clasificarea

7

valorilor.

1.2.Omul și valorile din viața sa

Este valoare tot ceea ce, într-o situație particulară, satisface nevoile unuia sau mai multor subiecți;valoarea este, astfel, asociată unei sfere afectiv-emoționale a personalității(Gh.Bunescu, pag.23).

Activitatea spiritual dă consistență valorii.Spiritul face un efort dublu:valorizează realul și realizează valoarea.El produce mereu valoare.Sentimentul de valoare apare în confruntarea dintre activitate și pasivitate.

În teoria valorilor se consider că judecata de valoare este dependent de factorul emoțional.Valoarea este acordul dintre dorință și judecata de valoare.Sentimentul valorii declanșează judecata de valoare.

În viața spirituală a societății avem valori general-umane, valori tradiționale și valori care se constituie mereu.Valorile spirituale(morale și religioase) presupun urcarea la universal a inteligenței, sensibilității și voinței.

Aristotel punea primul problema libertății morale.El se temea de pericolul imoralității în timpul său și-și dorea să responsabilizeze moral ființa umană.El deosebește acțiunile involuntare (din constrângere sau din neștiință) de acțiunile voluntare.Aristotel consideră omul responsabil chiar și de viitorul său.

Mai târziu în filozofia modernă, Kant a elaborat conceptul de ”voință rațională” care acționează liber în raport cu ”orice experiență viitoare posibilă”.Filozoful a afirmat că noțiunea de libertate este strâns legată de conștiința morală.El rezolvă astfel problema legăturii dintre cauzalitate și libertate prin caracter

Omul acționeză sub influența unor factori care-i formează caracterul.Astfel caracterul omului determină unele acțiuni ale omului.Kant a spus că există un caracter inteligibil, originar și un caracter empiric care depinde de unele cauze pe care le determină.

Omul este înzestrat cu sensibilitate și rațiune si mereu riscă să nu respecte legea morală și luptă pentru a o împlini.În lucrarea sa ”Valori pentru timpul nostru;umanitatea în fața schimbărilor”, Ch.Maccio scrie că, deși se vorbește mereu de degradarea valorilor, de pierderea sensului, de dezvoltarea individualismului, putem rămâne optimiști ”dacă credem în libertatea umană capabilă să inventeze la fiecare generație răspunsurile la problemele cu care se

8

confruntă”(Maccio Ch.,1991, pag 6)

În viața noastră au loc schimbări și a fost necesară elaborarea unei strategii având următoarele etape:determinarea fundamentului valorilor, care este considerat a fi spiritul;determinarea valorii fundamentale ce este considerată a fi iubirea;determinarea valorilor care decurg din iubire, care este considerată a fi iubirea de perfecțiune(divină) și care întemeiază creația prin spirit a valorilor;conștientizarea necesității schimbărilor-schimbarea atitudinilor persoanelor(tandrețea, înțelepciunea, umorul, competența, demnitatea, împărtășirea valorilor);schimbarea relațiilor sociale;schimbarea structurilor.

În prima etapă se determină fundamentul valorilor în spirit.”Valorile nu se aplică realității ca niște principii gata elaborate, ci se reliefează în inima fiecărei ființe libere și se cer a fi mereu reinventate la fiecare luare în conștiință a unei probleme”(Maccio Ch., 1991, pag.20).

În a doua etapă a strategiei se determină valoarea fundamentală-iubirea.Ea îmbracă diferite forme:iubirea de Dumnezeu, iubirea de sine, iubirea de alții.”Nu există valoare fără spirit, iar spiritul iubirii generează valori”(Bunescu, Gh., 1998, pag.70).”Spiritul nostru trebuie să ne permită să alegem cu dragoste actele de făcut și scopurile de atins, știind că orice acțiune neîntemeiată pe iubire va fi de reînceput deoarece nu va fi recunoscătoare pentru anumite persoane”(Maccio Ch., 1991, pag.65).

În a treia etapă se determină toate celelalte valori ce decurg din iubire: creativitatea, adevărul, libertatea, justiția, egalitatea, responsabilitatea, dialogul, pacea.

În a patra etapă a strategiei se determină diversele schimbări care se impun a fi realizate urgent pentru a trăi valorile alese.Aceste valori operează la trei niveluri: schimbarea persoanelor-fiecare persoană speră să achiziționeze progresiv un număr de calități utile pentru viață cum ar fi: înțelepciunea, demnitatea, tandrețea, ascultarea, umorul, înțelegerea, competența, împărtășirea(a ceea ce ai, ce știi și ceea ce ești); schimbarea relațiilor sociale prin confruntarea de idei, nonviolență, solidaritate, munca de creație și angajament; schimbarea

structurilor.

1.3.Rolul valorilor creștine în viața omului

Creștinismul va face omul responsabil pentru faptele sale aducând astfel întemeierea credinței pe rațiunea umană.Iubirea-ca principiu al vieții-este afirmată în primele cărți ale Vechiului Testament prin ea făcându-se legătura dintre iudaism și creștinism astfel: ”să iubești

9

pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima, din tot sufletul și din toată puterea ta”(Deuteronom,

cap.6, verset 5).

”Modelul iubirii nu mai este omul, ființa imperfectă, ci Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu și fiul omului, deci Dumnezeu-Omul.Raportarea omului trebuie făcută la perfecțiunea divină cu ajutorul rațiunii sale date.Iubirea de Dumnezeu-ca tendință firească, rațională a omului este singura perfecțiune-întemeiază iubirea de semeni”(Bunescu Gh., 1998, pag.75)

Sfântul Vasile cel Mare considera că omul trebuie să se pregătească pentru moarte prin mântuirea sufletului, cultivarea iubirii față de Dumnezeu.Sfântul Augustin aprecia că omul trebuie să se pregătească prin mântuirea sufletului, adăugând iubirii și cultivarea umilinței față de Dumnezeu.El evidențiază o idee nouă pentru formarea ființei umane: omul trebuie să tindă către perfecțiunea divină absolută.El consideră că internatul mănăstirilor, pe lângă influențele pozitive în formarea altruismului, are și influențe negative, favorizând tăcerea, ipocrizia.

În secolul IV Sf.Benedict aduce noi reguli în Biserica de Apus.Aceste reguli sunt mai severe și-i privește pe călugări.Se cere ca aceștia să efectueze munci practice pentru a nu lenevi spiritual.Se permite ieșirea școlilor din mănăstiri, înființarea de școli exterioare mănăstirilor atât pentru mireni, cât și pentru clerici.

În acest timp în Biserica de Răsărit valorile credinței în ”dreapta adunare” se mențineau, școlile rămâneau interioare mănăstirilor pentru cler.

Sub acest context istoric în țara noastră s-au structurat tradiții specifice poporului român prin influențele venite dispre Roma, apoi dinspre Bizanț și intregul Răsărit. În urma cercetării efectuată, Ștefan Stoica pune în evidență că îvățăturile lui Zamolxis au generat o viziune pesimistă asupra vieții și o viziune optimistă asupra morții.Gânditori români precum L.Blaga, E.Cioran, D.Drăghicescu, M.Eliade, M.Eminescu, N.Ionescu, N.Iorga, T.Maiorescu,

S.Mehedinți,C.Noica, V.Pârvan, C.Rădulescu-Motru, M.Vulcănescu au determinat valorile spiritualității românești și manifestările lor istorice: dorința de libertate, simțul armoniei și al justiției sociale.

La trecerea dintre mileniul I și II s-a produs creștinarea slavilor care a avut implicații profunde pentru spiritualitatea românească.Astfel, oficierea slujbei și traducerea cărților liturghice și de învățătură erau în limba slavonă.Această situație a durat aproape un mileniu

pentru poporul român, care este singurul neam crești-ortodox de origine latină și aceasta a fost o

10

înțelegere orientală, slavo-bizantină.Limba slavă nu era limba poporului nostru și nici o limbă de circulație internațională în acea epocă.

În tot acest timp alte popoare din estul Europei, care au fost creștinate ulterior, au cunoscut și au adoptat multe idei și concepții, noi valori și au avut grijă să păstreze acele valori în limba proprie sau într-o limbă de circulație internațională.

Simion Mehedinți exprima caracteristicile fondului psihologic și etic al neamului românesc astfel: credința în nemurirea sufletului, toleranța și acceptarea suferinței pentru purificarea morală; încrederea în biruința binelui asupra răului.”Pentru neamul din Carpați socoteala e limpede și rotundă: lumea e departe, foarte departe de perfecțiune, însă e cu siguranță perfectibilă”(Mehedinți S., 1995, pag.124).

1.4.Educația axiologică la vârsta preșcolară

Educatorul contribuie la schimbarea cursului istoriei prin creație și astfel are șansa de a se salva în eternitate.Educația este un fenomen social, o relație între generații sau o relație între om și societate.În această relație el nu este numai purtător ci și creator de valori, iar educația nu presupune numai asimilare ci și productivitate și creativitate spirituală.Educația păstrează și îmbogățește valorile sociale, se interferează cu cultura, cu totalitatea valorilor create în cadrul unei societăți.

Funcția educației este de a pregăti omul pentru integrarea socială.Educația nu are ca scop formarea unui om abstract, ci a unui om necesar societății și cerințelor acesteia.Odată cu experiența socială pe care o moștenește, omul preia și limba, obiceiurile, tradițiile și modelele de comportare.El învață să aprecieze, să promoveze și să transpună în comportamente valorile morale, estetice, religioase.

Socializarea omului se face printre altele și prin însușirea și trăirea valorilor, înțelegerea, acceptarea și aplicarea lor în comportamentul personal.Valorile definesc câmpul motivațional al personalității și dau omului posibilitatea depășirii condiției individuale.

Educația axiologică are rolul de a forma capacitatea copilului de a se orienta către valori și de a sesiza valorile în diverse domenii de viață și activitate: valori morale, economice, științifice.Pentru aceasta el trebuie îndrumat spre criterii de evaluare corectă, pentru a nu lua non-valorile drept valori.

Competența axiologică vizează mai ales capacitatea de a inventa noi coduri de referință sau

11

de descoperire a unor noi conexiuni în sistemul de valori.Copilăriaa fost și este considerată o perioadă de maximă receptivitate în care se poate realiza cea mai importantă parte a educației.În copilărie se pun bazele educației și este astfel etapa inițială în formarea copilului.

Noul curriculum a pus un mic accent pe aspectele spirituale, morale, culturale.Educația pentru valori, în sistemul nostru de educație, capătă accente deosebite în contextul reformei. Educatorul își va desfășura activitățile pe următoarele coordonate: activități educative, extracurriculare și extrașcolare, activitate de consiliere, colaborarea cu părinții și alți parteneri educaționali.

Educația preșcolarilor presupune din partea educatorilor o atenție deosebită deoarece, după cum spunea Platon, ” educația este cel mai frumos dar pe care îl poate dobândi omul”.În perioada preșcolară apar importante acumulări sub toate aspectele.Grădinița asigură copilului, pe lângă o educație intelectuală, fizică și estetică corespunzătoere vârstei, și o orientare morală care să ducă la formarea unor calități morale și la acumularea depriderilor de comportament.El se descoperă pe sine cu adevărat, nu atât în microuniversul familiei, cât în universul real al copilăriei, în colectivitatea din care face parte.

Unele din valorile de preț în acest univers al copilăriei le constituie și comunicarea inter-umană, prietenia, colaborarea și chiar însăși prezența în mijlocul acestui univers.

Această perioadă de dezvoltare este cea mai favorabilă pentru acumularea unor impresii puternice, pentru formarea deprinderilor de comportare.Acum, la această vârstă, apar și se dezvoltă trăsăturile de voință și caracter și în care se schițează personalitatea viitoruluiadult.În acești primi ani ai educației copilul este receptiv, sensibil, are o putere mare

de imitație și este impresionat de tot ceea ce îl înconjoară.Aceste impresii pe care copiii le înregistrează și le păstrează vor constitui suportul din care își vor alimenta reprezentările și sentimentele lor morale care îi vor însoți pe tot parcursul vieții.De aceea, această etapă este cunoscută sub denumirea ” cei șapte ani de acasă”.

Pentru preșcolari ” scara valorică” funcționează atât pe planul preferințelor și dorințelor copilăriei, cât și pe zone noi de aspirații și năzuințe.La această vârstă copilul nu trebuie lăsat singur să se orienteze în multitudinea de fapte și atitudini ce se petrec în jurul lui, ci trebuie dirijat spre acelea care îl influențează pozitiv.El simte nevoia de sprijin, de a-i sublinia comportamentul pozitiv cu apreciei și întăriri verbale din partea adultului și în felul acesta îi

12

facilităm calea de înțelegere a obiectivelor stabilite de adulți din propria experiență.

Educația începe de la formarea noțiunilor morale, iar educatoarea trebuie să-l facă pe copil să înțeleagă corect sensul, mai ales că el vine direct din familie și nu întotdeauna are noțiuni morale clare.Noțiunea morală trebuie transpusă în practică.

Capacitatea de înțelegere a copilului preșcolar nu se ridică la nivelul celorlalte trepte de învățământ și de aceea este necesar un permanent exercițiu.Noțiunile de ”bine” și ”rău” le deosebesc în timp și prin nenumărate activități.Se pornește de la o poveste sau povestire în care sunt subliniate faptele bune și faptele rele înfăptuite de personaje și mai apoi se trece la o discuție despre personajele pozitive și personajele negative și mai apoi la un joc de rol cu această temă.Se poate continua cu un caz concret pus în discuție sau cu o știre de la televizor.

La grădiniță copiii își desfășoară activitatea după anumite norme și reguli de convietuire socială pe care le aplică și le respectă zi de zi.Respectarea acestor reguli și norme vor conduce la formarea unor deprinderi și obișnuințe morale care vor fi exersate și acasă, în parc, la prieteni.

La educarea și formarea unei personalități contribuie cei trei factori. Familia, școala și societatea.Acestea sunt ”responsabile” și de sistemul de valori pe care-l formează generației în devenire.Valorile personale se conturează în copilărie, iar părinții sunt cei care contribuie la constituirea primului set de valori.În familie ei învață să deosebească binele de rău, să muncească, să respecte adevărul, să țină cont de anumite reguli și norme de comportament, să-și formeze gustul pentru frumos.

În mod ideal copilul ar trebui să vină în grădiniță cu un sistem de valori cât de cât format,

iar funcția principală a educatoarei ar fi să-i ajute pe copii să creeze din ele o ierarhie sănătoasă.Valorile pe care încearcă grădinița și școala să le formeze vin în contradicție cu ceea ce propagă familia și societatea.Se creează deseori impresia că însușirea valorilor ca:Adevărul, Binele, Frumosul, Sacrul, Dreptatea, Libertatea, Dragostea de țară nu mai sunt astăzi percepute ca valori general-umane și personale.

Prin toate activitățile propuse, grădinița încearcă să educe copilul în spiritul valorilor general-umane și naționale.Aici copiii sunt provocați să cunoască tradițiile naționale exprimate în folclor, sculptură în lemn, broderie, muzică și dans tradițional.

Încercăm să micsorăm diferența dintre ceea ce propagă familia și grădinița prin organizarea

13

activităților comune cu părinții, prin instruirea acestora, activități extracurriculare și altele.Înaceiași măsură familia, grădinița, școala și societatea suntem părtași la formarea sau privarea neamului de axa de valori.

Bibliografie

Bunescu, Gheorghe, 1998, Școala și valorile umane, Editura Didactică și Pedagogică, București

Cucoș, Constantin, 2000, Pedagogie, Editura Polirom, Iași

www.scritub.com, Educație axiologică

www.cărți.itarea.org,Educația axiologică

www.bjastrasibiu.ro,Educație axiologică

14

CAPITOLUL II

CONTRIBUȚIA EDUCAȚIEI

LA FORMAREA CARACTERULUI PREȘCOLARULUI

2.1. Educația morală

2.1.1. Morală, moralitate, valoare, comportament și limbaj moral

“Morala( în limba latină-mos, moris=lege, regulă, obicei, character, ordine) este un fenomen social obiectiv care reglementează relațiile dintre om și comunitate, dintre oameni.Are un caracter reflectoriu și cuprinde idealuri, valori, norme, principii și reguli exprimate în tradiții, obiceiuri, moravuri și se manifestă în conduită”(Macavei, E., 2001 pag.238).Morala are caracter axiologic deoarece faptele se raportează la valorile fundamentale: Bine-Rău.Are și caracter normativ deoarece normele dau reguli de conduită.Pe lângă acestea are și caracter istoric și de clasă, caracter general-uman și caracter specific.

Norma morală se respectă prin reguli, iar o regulă are la bază o normă.Normele și regulile sunt generalizări ale faptelor, convingerilor și atitudinilor umane și ele indică ce trebuie sau nu să facă, cum trebuie să fii sau cum nu trebuie să fii.Normele sunt generale, care se adresează tuturor; particulare, care sunt prezente în viața de familie, în școală, la locul de muncă sau în viața politică și norme speciale care sunt pentru protocolul diplomatic sau pentru procesiuni.

Moralitatea face posibilă adaptarea omului la principiile morale pe baza valorilor.Identitatea morală este dată de valorile, capacitățile, comportamentele și principiile care+i orientează viața. Astfel individul „se va adapta mediului social ca o ființă liberă,care are posibilitatea să aleagă între bine și rău”(Iosifescu, V., 2004 pag.10”.Moralitatea reunește atât conștiința morală, cât și anumite comportamente morale.C.Cucoș definește valoarea(implicit valoarea morală) ca „rezultat al atribuirii de către conștiința umană a unor calități unei entități sau stări existențiale, ca urmare a unei preferințe, dorințe, intenții; valoarea este un atribut situațional, relațional ce se decantează ca urmare a orientării omului într-o ordine trancendentă” (18,

15

pag.149).

Frecvent, valorile și normele morale sunt creații ale spiritului, iar modul lor de funcționare este unul subiectiv, individual.El rezistă doar atât cât noi credem în ele.”Moralitatea reprezintă o sinteză între cunoștere și sensibilitate, între intenție și acțiune”(Iosifescu, V., 2004, pag.14).

Obiectul educației morale îl reprezintă formarea comportamentului moral.Comportamentul moral este un ansamblu de manifestări psihice cu conținut normativ-axiologic.El este educabil, nu este direct influențat de norme sociale și nu se reduce la stări afective.

Comportamentul uman are mai multe niveluri:

*nivelul perceptiv, care sesizează și înțeleg sensurile, gesturile și opțiunile de comportament;

*nivelul imaginar, al aspirației morale;

*nivelul motric, al deprinderilor și obișnuințelor morale;

*nivelul emoțional, al sentimentelor și convingerilor morale;

*nivelul atitudinal, al poziției morale în care te afli în relațiile umane;

*nivelul volitiv, al acțiunilor morale și al capacității de autocontrol și realizare a opțiunilor

morale

*nivelul ideatic, al judecății și discernământului moral, al reflecției morale personale și spiri-

tului critic, al capacității de analiză, de decizie și opțiune morală individuală.

Comportamentul moral este activitatea observabilă care apare în urma interacțiunii omuli cu mediul înconjurător.Acesta se exprimă prin: deprinderi, obișnuințe morale și trăsături pozitive de voință și caracter.

„Deprinderile morale sunt componente automatizate ale comportamentului ca răspunsuri la cerințe care se repetă în condiții relativ identice”.”Obișnuințele morale sunt reacții automatizate și perfecționate prin intensificarea motivului intern al acțiunii, cu efecte stabilizatoare în timp” (Joița,E., 2003, pag.368).

Trăsăturile de caracter sunt forme stabile de comportare morală.Trăsăturile de voință și caracter sunt identificate cu calitățile morale și împreună asigură o anumită configurație personalității.

Limbajul moral cuprinde: noțiuni morale instrumentale cum sunt principalele norme și reguli morale și noțiuni axiologice cum sunt „binele”, „adevărul”, și „dreptatea”.Este necesar cunoașterea de către copil a limbajului moral, a semnificației termenilor folosiți, a posibilităților

16

de definire a înțelesurilor morale pentrua se face trecerea de la gândire la acțiune în plan

comportamental.Elementul esențial al educației morale îl reprezintă dimensiunea morală a educației preșcolare.

2.1.2.Personalitate morală, conștiință și conduită morală

Devenirea personalității este un proces complex, cu continuități și discontinuități, cu armonii și cu dizarmonii.Baza devenirii personalității este genotipul(programul genetic al disponibilităților biopsihice) și pe acest fond se construiește comportamentul fenotipic sau dobândit.Prin dominantele sale psihice:inteligență, sentiment, aptitudine și caracter, personalitatea capătă specificul întregului.

Din perspectivă axiologică, personalitatea este individualitatea care-și recunoaște propria valoare și care este recunoscută social prin rezultatele activității.Individul este unic ca personalitate iar unicitatea sa este determinată de fundamentul biopsihic nativ și de modul în care își structurează și ierarhizează capacitățile și însușirile psihice în funcție de mediu și educație.Immanuel Kant spunea că omul nu este moral, el devine moral.Individul își formează personalitatea morală printr-un proces complex de asimilare și interiorizare a normelor morale, de a le trăi afectiv, de aderare la ele din convingere și de a face acte morale.

De posibilitățile, realizările și aspirațiile individului „depinde consistența, coerența și originalitatea exprimării personalității pe plan moral”(Macavei, E., 2001, pag.257).Însușirea cunoștințelor morale depinde de nivelul posibilităților și determină modul de a gândi.Emoțiile și sentimentele cu diferitele lor grade de intensitate și profunzime motivează actele morale.”Capacitățile de a gândi, a trăi afectiv și de a voi se exprimă în judecăți și raționamente morale, în concepții, convingeri și atitudini morale, iar acestea în fapte, coordonate sau cu modul de a gândi și simți”(Macavei, E., 2001, pag.257).Nivelul capacităților se află în legătură strânsă cu nivelul realizării și amândouă se raportează la nivelul aspirațiilor.

Aspirațiile sunt proiectări ale dorințelor, intereselor și sunt structuri motivaționale care țin de nivelul ideal de performanță, de autorealizare.Între capacități, realizări și aspirații apar de multe ori nepotriviri dintre ceea ce dorim să facem și ceea ce facem, dintre ceea ce știm că trebuie să facem și ceea ce facem și astfel trăim stări de nemultumire, remușcare.”Devenirea morală este

17

rezultatul asimilării și interiorizării normelor, ideilor, teoriilor, modelelor de conduită”(Macavei,E. 2001, pag.257).Individul se raportează la normele și modelele morale concretizate în obiceiuri, tradiții, coduri și-și construiește propriul sistem de gândire și atitudine.

Formarea conștiinței morale include, din punct de vedere psihologic, trei componente: cognitivă, afectivă și volițională.Componenta cognitivă informeayă copilul despre conținutul și cerințele valorilor, normelor și regulilor morale și se realizează prin instruire morală.Cunoașterea presupune sesizarea exigențelor implicate în aceste norme și reguli morale, aceasta făcându-se în același timp cu înțelegerea necesității respectării lor.Cunoașterea sensului acestor norme și reguli se face treptat în funcție de complexitatea lor și de capacitatea de înțelegere a copilului.Rezulatele acestor cunoașteri duc la formarea reprezentărilor și noțiunilor morale.

Reprezentarea morală este o reflectare sub formă de imagine intuitivă a ceea ce este caracteristic unui complex de situații și fapte morale concrete.Reprezentările morale se formează în situații concrete în care copilul este subiect moral.Datorită reprezentărilor și cu ajutorul operațiilor gândirii, copilul reușește să stabilească notele esențiale de cele situaționale și ajunge la noțiunile morale.Noțiunea morală reflectă ceea ce este esențial și comun unei clase de manifestări morale.Eficiența instruirii morale depinde de modul în care o anumită conștiință morală este integrată într-un lanț de secvențe având ca verigă anterioară propria existență.

Instruirea morală este cu atât mai eficientă cu cât pornește și se bazează pe experiența morală și capacitățile intelectuale.Fiecărei noțiuni morale i se asociayă o trăire corespunzătoare afectivă.Rolul cunoștințelor morale este de a-l introduce pe copil în universul valorilor morale, de a-l face să înțeleagă semnificația acestora, de a-i dezvolta capacitatea de a discerne între elementele pozitive și cele negative.

Trăirile conștiinței morale se răsfrâng în fapte, în conduită.Reprezentările, noțiunile, judecățile și raționamentele formează cunoștințele morale.Cunoștințele morale devin eficace dacă sunt simțite și motivate afectiv.Nu este suficient să știm că trebuie să fim drepți, trebuie să simțim nevoia de a fi drepți, nu este suficient să cunoaștem faptele morale, ci este obligatoriu să fim convinși, să fim hotărâți, să depășim orice obstacol interior sau exterior.Convingerile morale depind de exemplele care se oferă, de cunoștințe clare.Conștiința morală ne lămurește asupra ceea ce nu știm, a ceea ce simțim și trăim afectiv, a cee ce ne dorim.Exprimarea morală se

realizează în fapte iar în fapte se oglindesc trăsăturile de caracter, emoțiile și sentimentele.

18

Realizarea actului moral întâmpină obstacole interne și externe, iar pentru înlăturarea acestora este nevoie de un efort de voință.Din obstacolele interne fac parte anumite interese, dorințe, intenții de ordin personal , sentimente negative cum ar fi egoismul, individualismul, comoditatea.Acestea opun rezistență și deviază conduita morală de la cerințele morale impuse din exterior.Din obstacolele externe fac parte anumite atracții care dau satisfacții momentane.Pentru învingerea acestora este nevoie de perseverență, tenacitate, consecvență, independență, spirit de inițiativă, curaj.

Din reunirea celor trei componente-cognitivă, afectivă și voluțională-rezultă convingerile morale.Ele sunt considerate nucleul conștiinței morale.Astfel copilul cunoaște și întelege norma morală, manifestă atașare față de ea, acționează în concordanță cu cerințele pe care i le dă.Între aceste componente pot apărea unele contradicții ce se pot manifesta prin abateri, pripeală, opoziție față de norma sau regula morală.Educatorul să cunoască în care din cele trei componente se află originea unei manifestări comportamentale și să intervină diferențiat în funcție de situația dată.

Construirea personalității morale a copilului presupune elaborarea și consolidarea convingerilor morale.Convingerile morale sunt motive intrinseci ale conduitei.Pe măsură ce convingerile morale se stabilizează asistăm la trecerea de la determinare la autodeterminare, de la o conduită impusă din exterior la o conduită impusă predominant din interior, de la o conduită motivată extrinsec, la o conduită motivată intrinsec.Saltul de la determinare la autodeterminare se produce diferit în funcție de complexitatea uneia sau alteia din componentele moralei și de particularitățile de vârstă și individuale ale copilului.Convingerile morale se află la intersecția dintre conștiință și conduită și asigură astfel condițiile psihologice necesare trecerii spre conduita morală.

Conduita morală este o convingere reliefată în fapte și acțiuni de natură morală.Din conduita morală fac parte deprinderile și obișnuințele exprimate în fapte.Conduita morală reprezintă o manifestare a conștiinței în relațiile morale ale copilului.Formarea conduitei morale vizează atât deprinderi și obișnuințe de comportare morală, cât și formarea unor trăsături pozitive de caracter.

Profilul moral se formează prin transpunerea îăn practică a exigențelor ordinii morale și se acționează direct prin îndrumări, solicitări, supravegheri, sancțiuni, exemple, interdicții și indirect, prin crearea situațiilor cu valoare morală și implicarea individului în acestea.”Acțiunea

19

educațională este orientată de idei, teorii și idealuri, iar rezultatul acesteia este asimilarea interiorizată a moralei, construirea profilului moral ca oa componentă a personalității” (Macavei, E. 2001, pag.260).Educația morală reprezintă o componentă atitudinală a comunicării cu semenii, o dimensiune a exprimării și afirmării de sine, dar și o dimensiune a echilibrului interior.

În formarea deprinderilor și obișnuințelor, cadrele didactice vor formula cerințele, exersarea propriu-zisă, precum și controlul asupra modului în care s-au fixat și consolidat aceste automatisme.Cerințele trebuie să fie clare și precise, pe măsura posibilităților de înțelegere și de realizare ale copilului, să fie individualizate.

La această vârstă un loc important în declanșarea exersării îl are imitația.Reunirea imitației cu stimuli verbali sub formă de sfaturi, îndemnuri, interdicții oferă șanse mari de a-l ajuta pe copil să discearnă și să aleagă între ceea ce trebuie și nu trebuie să facă.Făcând parte tot din sfera conduitei, manifestările trăsăturilor pozitive de caracter sunt considerate ca forme stabile de comportare morală.

Din perspectivă psihologică conștiința și conduita morală se intercondiționează și se completează reciproc.Elementele conștiinței morale orientează și stimulează conduita morală, iar aceasta, valorificând aceste elemente, le integrează în deprinderi, obișnuințe și trăsături de caracter și asigură astfel o anumită înfățișare personalității morale a copilului.

2.1.3. Conținut, scopuri și obiective ale educației morale

Conținutul educației morale este constituit din ansamblul structurat al cunoștințelor, trăirilor afective, atitudinilor și convingerilor, faptelor de conduită care au ca obiect de raportare valorile morale.”Educația morală este determinată de următoarele conținuturi:

*educația în spiritul disciplinei

*educația pentru muncă

*educația în spirit umanist

*educarea unor trăsături de voință și caracter”(Tomșa, Gh .2005, pag.210).

„Conținutul specific educației morale poate fi identificat în funcție de mai multe criterii: dimensiune filozofică reflectată, domeniile sociale angajate, problematica lumii contemporane

20

exprimată prin <noile educații>,conduita individuală a celui educat”(Cristea, I. 2010, pag.208).În raport cu dimensiunea filozofică reflectată, conținuturile particulare ale educației morale sunt: obiective- care sunt exprimate prin valori și norme morale și subiective-exprimate prin tradiții, obiceiuri, practici morale transpuse în comportamente sau conduite morale.

Conținuturile particulare ale educației morale vizează raportarea personalității umane la societate-educația moral-civică și la sine-educația moral-individuală.Educația moral-civică se exprimă la nivel de:

*educație politică(educație patriotică, educație democratică, educație umanistă);

*educație economică(educație prin și pentru muncă,educație prin și pentru valorile muncii);

*educație juridică(educație prin și pentru colectivitate, educație pentru cunoașterea și respec-

tarea legislației în diferite domenii ale vieții sociale, educație comunitară, educație familială,

educație rutieră).

Educația moral-individuală se exprimă la nivel de educație filozofică și de educație religioasă.

Din sfera valorilor morale fac parte: normele, ideile, idealurile, faptele concretizate în concepte precum binele, dreptatea, datoria, fericirea, răspunderea, umanismul, demnitatea.Cea mai înaltă valoare este idealul.Acesta dă direcția desăvârșirii omului.”Educația morală presupune formarea omului în virtutea valorilor pozitive și combaterea/corectarea celor negative”(Macavei, E. 2001, pag.261).

Educația în spirit umanist

Umanismul este o valoare etică, un ideal.În sens restrâns, umanismul este mișcarea culturală și orientarea gândirii social-politică și filozofice din epoca renașterii (secolele XIV-XVI), apărută mai întâi în Italia, apoi în Franța, Spania, Țările de Jos, Germania, Anglia, Polonia, Cehia, America, Țările Române.În sens larg, umanismul reprezintă ansamblul concepțiilor, teoriilor și mișcărilor culturale care promovează demnitatea umană, respectul pentru frumusețea fizică și morală.”Educația în spirit umanist are ca scop formarea reprezentărilor, noțiunilor și ideilor, sentimentelor, convingerilor și atitudinilor raportate la om și condiția umană”(Macavei, E. 2001, pag.264).Principalele obiective sunt:

*cunoașterea, respectarea și satisfacerea trebuințelor materiale și spirituale ale omului;

*cultivarea sentimentului demnității umane;

*cultivarea sentimentului de respect față de semeni;

21

*solidarizarea cu nevoile și suferințele umane;

*dragostea față de semeni;

*încrederea în forțele fizice și spirituale umane;

*respingerea violenței, apărarea de violență;

*respingerea umilințelor, a practicilor ce duc la degradarea ființei umane;

*toleranța față de ideile și opiniile altora, intoleranța față de xenofobie, rasism;

*încrederea în posibilitățile de desăvârșire a capacităților umane;

*dobândirea propriei libertăți de gândire, simțire și acțiune.

Educația în spirit patriotic

Conștiința și conduita patriotică au ca bază reprezentările, noțiunile, sentimentele, convingerile și atitudinile de dragoste și devotament față de patrie și popor.Patriotismul se exprimă în stări și fapte de conștiință în acte de conduită acre dovedesc dragostea și devotamentul față de patrie, obiceiuri și tradiții față de limbă, istorie, performanțele științifice, artistice, sportive.Patriotismul constituie mobilul apartenenței la teritoriu și comunitate, al actelor de eroism, al muncii și creației, este sentimentul de dragoste și atașament față de patrie și popor.Raportarea la tradiții determină sentimentele și atitudinile de atașament față de istoria patriei, a culturii.

Educația în spirit patriotic are ca scop formarea conștiinței și conduitei patriotice, dezvoltarea sentimentelor, convingerilor și atitudinilor de dragoste și atașament față de patrie și popor.Pricipalele obiective sunt:

-cunoașterea și respectarea tradițiilor istorice, culturale;

-cunoașterea trecutului istoric al patriei;

-dragostea față de natura patriei;

-dragostea față de limbă;

-dragostea și considerația față de personalitățile istorice;

-dragostea și considerația față de personalitățile istorice;

-dragostea și considerația față de personalitățile culturale care au contribuit la crearea valo-

rilor științifice, tehnice, artistice;

-asumarea răspunderilor ecologice;

-sentimentul de mândrie națională prin apartenența la patrie;

22

-atașamentul față de patria de adopție;

-exercitarea datoriei de apărare a țării.

Conduita patriotică se exprimă în fapte, în exercitarea obligațiilor, a datoriilor în apărarea patriei la nevoie.Cicero a spus:”Cine își apără țara, chiar când îl așteaptă ura, moartea, pedeapsa, acela trebuie socotit că-i într-adevăr om”

Educația în spiritul muncii.

Munca este activitatea specific umană de creare a bunurilor materiale și spirituale.Omul devine el însuși o valoare deoarece produce și creează valori materiale și spirituale.Prin muncă se exersează funcțiile fizice și psihice, caracterul și voința și formează convingerea că munca este sensul vieții.

„Scopul educației în spiritul muncii este formarea și dezvoltarea capacităților și atitudinilor de muncă productivă și creatoare spre folosul propriu al semenilor, al comunității”(Macavei, E. 2001, pag.266).Principalele obiective sunt:

-înțelegerea semnificației sociale și individuale a muncii;

-convingerea că bunăstarea și prosperitatea sunt răsplata muncii, a performanțelor în meserie

-însușirea deprinderilor generale și specifice de muncă;

-dezvoltarea aptitudinilor generale și specifice;

-dezvoltarea atitudinilor favorabile creației și creativității;

-conștientizarea temeiului juridic al muncii;

-dezvoltarea capacităților creatoare;

-cunoșterea dreptului la muncă și a modului de exercitare;

-cunoșterea și aplicarea normelor etice de muncă(deontologice);

-respectarea muncii proprii și a altora;

-prevenirea și combaterea defectelor: indiferență, dezinteres, dispreț, indisciplină, comodita-

te, rutină, lene, chiul;

-convingerea că munca este drept, datorie și onoare.

Educația în spiritul disciplinei.

Disciplina este un scop al educației, este un mijloc al educației pentru formarea și dezvoltarea capacităților, atitudinilor.Este cadrul educațional, mediul de exersare a capacităților și atitudinilor.Disciplina este rezultatul educației, se exprimă în performanțele activității și este

23

acceptată din frică sau din convingere în cadrul relațiilor de tip autoritar, democratic sau laissez-faire.Cea mai indicată releție într-un grup este cea de tip democratic deoarece îmbină exigența cu respectul și favorizează acceptarea normelor din convingere.La acest tip de relație există pericolul acceptării formale a normelor.

Disciplina este necesară conviețuirii în grup, este benefică performanței de afirmare șiexprimare.”Scopul educației în spiritul disciplinei este conștientizarea necesității asimilării normelor de disciplină pentru organizarea unui mod de viață benefic sănătății și performanțelor activității, transformarea recomandărilor disciplinare în conduite de autodisciplină”(Macavei, E. 2001, pag.268).Principalele obiective sunt:

-cunoașterea normelor de disciplină;

-formarea deprinderilor și a obișnuințelor disciplinare;

-dobândirea autocontrolului forțelor fizice și psihice;

-stabilizarea atitudinilor de corectitudine, punctualitate, politețe;

-formarea deprinderilor de organizare rațională a timpului rezervat activității de muncă,

învățare, odihnă, relaxare, petrecere a timpului liber;

-adaptarea la diferite medii(familie, școală, loc de muncă, asociații culturale, profesionale,

politice.

Educația voinței și a caracterului.

Voința are valoare instrumentală în reglarea conduitei.De voință depinde capacitatea de a alege, de a delibera, de a lua hotărâri, de a iniția, continua și finaliza activitățile, de a formula și de a atinge anumite scopuri, de asumare a riscurilor, de a depăși anumite obstacole și de a suporta eșecurile.

Educația voinței este formarea capacității de a voi, de a fi activ, de a avea inițiativă, de a finaliza un lucru început.Reușita și succesul depind de cele trei calități ale voinței: perseverența, fermitatea și curajul.Scopul educației și a caracterului este dezvoltarea capacității de efort și transformarea voinței în instrument de reglare a conduitei, precum și dezvoltarea trăsăturilor pozitive de caracter și combaterea și corectarea celor negative.Pricipalele obiective sunt:

*dezvoltarea capacității de a voi;

*formarea conduitei pentru atingerea scopului, exprimarea intențiilor, dorințelor în activități

24

motivate;

*dezvoltarea calităților: perseverență, independență, fermitate, inițiativă, curaj;

*dezvoltarea capacității de a alege, de a delibera;dezvoltarea capacității decizionale;

*cultivarea încrederii în sine și în semeni;

*combaterea defectelor de voință: încăpățânare, lipsă de inițiativă;

*dezvoltarea capacității de a lupta cu obstacolele, de a le ocoli;

*exersarea în luptă cu stresul;

*formarea atitudinilor pozitive față de nereușite și eșecuri;

*evaluarea obiectivă a obstacolelor, a forțelor proprii de înfruntare;

*exersarea atitudinilor pozitive de caracter;

*combaterea și corectarea atitudinilor negative.

Caracterul este dobândit prin educație și reprezintă esența socială a omului.El cuprinde ansamblul atitudinilor ce determină o conduită constantă.

Educația societală.

Individul aparține și se integrează diferitelor grupuri sociale: familie, școală, asociații profesionale, culturale, sportive, politice.Prin naștere sau adopție, el aparține familiei.În familie primește îngrijire, educația elementară, are drepturi, responsabilități, obligații și se raportează afectiv la părinți, frați, bunici sau alte rude.Prin drept și obligație individul aparține doar o perioadă școlii cu toate treptele ei.Aici își exercită dreptul de a învăța, se integrează în grup, comunică cu ceilalți colegi și cu profesorii și acceptă total sau parțial obligațiile.

Tot prin drept și obligație individul aparține grupului profesional unde îndeplinește roluri, se afirmă, își dorește competența, se raportează la grup.În funcție de aspirațiile, interesele, vocația fiecăruia, individul aderă la asociații profesionale, cultural-artistice, sportive, politice.Această aderare are ca temei interese, idei și idealuri, acceptarea regulamentelor și statutelor.

„Socializarea sau educația societală are ca scop conștientizarea multiplei identități: filială, parentală, matrimonială, profesională, politică, civică, culturală, etnică-națională”(Macavei, E. 2001, pag.270).Această educație favorizează integrarea individului în diferite grupuri sociale pentru a contribui la unitatea grupului și pentru a beneficia de unele avantaje din cadrul grupului.Integrarea într-un grup depinde pe de o parte de calitatea relațiilor, de valorile promovate, de liderii grupului, iar pe de altă parte de capacitatea individului de a comunica și

25

colabora, de coincidența sau asemănarea ideilor, concepțiilor și convingerilor.

Individul așteaptă de la grup să fie acceptat, înțeles, ascultat, să i se recunoască meritele și calitățile și nu dorește să fie neglijat, refuzat, marginalizat, exclus.Grupul așteaptă de la individ să fie maleabil, disciplinat, devotat, loial, sincer, activ, creativ solidar.

Educația politică.

Scopurile educației politice sunt:menținerea ordinii interne, apărarea intereselor economice, culturale și garantarea securității externe.Identitatea comunității se reflectă în politica economică, în politica culturală și de învățământ, în politica de protecție și asistență socială a categoriilor defavorizate, în politica externă.

Conducerea politică se realizează prin lideri și reprezentanți.Activitatea politică se exercită prin instituțiile politice cum sunt: partide, uniuni și asociații.În activitatea politică se reflectă conștiința și cultura politică.Conștiința și cultura politică se reflectă în relațiile politice dintre clase, partide, alianțe și în relațiile indivizilor cu acestea.

Scopul educației politice este formarea conștiinței, conduitei politice pe baza culturii politice.Pricipalele obiective sunt:

*formarea reprezentărilor, noțiunilor, ideilor, sentimentelor, convingerilor, atitudinilor cu

privire la sistemul politic al societății, mecanismul lui de funcționare;

*asimilarea valorilor de gândire politică;

*formarea competenței civice-politice cu percepere și înțelegere a politicii interne și interna-

ționale, raționalitatea/iraționalitatea lor;

*formarea competenței civice-politice de exercitare a drepturilor politice;

*formarea și dezvoltarea interesului pentru politică;

*formarea competenței civice-politice de a activa în formațiunile politice;

*formarea atitudinilor de deontologie politică;

*solidaritatea cu persoanele și formațiunile care acționează în interesul general al comunită-

ții, respectarea adversarului politic;

*dobândirea tactului și a înțelepciunii politice.

Socializarea politică începe din familie unde copilul asistă și participă la discuții și comentarii.Unele elemente de conduită a comunicării și participării sociale se însușesc prin

26

educația școlară care creează oportunități de afirmare.

Educația morală are două finalități:

-formarea conștiinței morale;

-formarea conduitei morale și a trăsăturilor morale de caracter.

Obiectivele educaționale formării conștiinței morale sunt:

*formarea reprezentărilor, a noțiunilor, a judecăților morale și însușirea teoriilor referitoare

la normele morale existente și la evoluția lor;de la reprezentări morale se trece treptat la noți-

uni morale;

*formarea sentimentelor morale;

*formarea convingerilor morale.

Obiectivele educaționale formării conduitei morale sunt:

*formarea deprinderilor morale;

*formarea obișnuințelor morale;

*formarea capacității de a săvârși mari acte morale.

2.1.4. Principii, metode și mijloace de realizare a educației morale

Principiile sunt enunțuri cu valoare certă sau ipotetică ce fundamentează sau direcționează cunoașterea teoretică și practică.”Principiile educației morale sunt generalizări ale practicii de îndrumare și formare a conștiinței și conduitei morale, de creare a mediului favorabil formării și autoformării morale”(Macavei, E. 2001, pag.276).Principiile direcționează formarea și exprimarea comportamentului moral, precum și aprecierea și recunoașterea socială a comportamentului moral.

Principiile educației morale pot fi generale și specifice.Principiile generale ale educației morale sunt:

*principiul corespondenței pedagogice dintre teoria moarlă și practica morală;

*principiul valorificării resurselor și a disponibilităților pozitive ale personalitățiii umane în

vederea eliminării celor negative;

*principiul unității și al continuității axiologice între toate formele de proiectare, realizare și

dezvoltare a educației morale;

*principiul diferențierii educației morale în funcție de determinările sale particulare( vârstă,

27

domeniul socio-profesional, context educațional) și individuale-structura fiecărei personali-

tăți.

În termeni filozofici esența educației morale este exprimată prin corelația între dimensiunea obiectivă si cea subiectivă a educației morale.Dimensiunea obiectivă este de natură axiologică și sociologică și este exprimată pe de o parte prin norme și valori morale, iar pe de altă parte prin tradiții morale.Dimensiunea subiectivă este de natură psihologică și este realizată prin acțiunile morale susținute afectiv și motivațional.

Scopul general al educației morale este de a cunoaște valorile, normele și tradițiile morale și de aplicare a lor în viață prin conduite morale corespunzătoare.În cadrul educației morale trebuie să valorificăm experiența de viață a copilului, dar în același timp trebuie să-i oferim posibilități pentru îmbogățirea ei prin antrenarea în cât mai multe activități practice.

Educatorul va trebui să urmărească în special acumularea experienței morale.Acesta trebuie să organizeze activitățile încât, răspunzând unor cerințe și reguli, copilul să-și poată îmbogăți experiența morală sub formă de reprezentări, noțiuni, trăiri afective, deprinderi și obișnuințe de comportare.Este important ca desfășurarea acestor activități să ofere posibilități multiple copilului să-și manifeste inițiativa și independența.

Aprecierea morală a omului se face în funcție de conduită, faptele și manifestările sale morale.Cadrul didactic trebuie să se orienteze în evaluarea propriei munci după modul în care copiii se comportă în viața și activitatea lor zilnică.

Educatorul organizează viața colectivă a copiilor și insistă asupra integrării lor în sistemul relațiilor interpersonale în cadrul colectivului din care fac parte.Prins în relații de cooperare, competiție și întrajutorare, copilul devine subiect moral, influențează și este influențat de ceilalți.Astfel colectivul își aduce aportul la îmbunătățirea experienței morale.Copilul va înțelege relația dintre dorințele personale și exigențele colectivului, simte sentimentul de responsabilitate pentru colectiv și al colectivului pentru fiecare membru al său și se identifică de cele mai multe ori cu năzuințele, perspectivele și bucuriile colective.

Se impune ca educatorul să aibă o preocupare permanentă pentru dozarea cerințelor, concomitent cu eliminarea oricăror manifestări de bănuială, neîncredere, suspiciune, subapreciere.Cerințele trebuie să fie formulate în concodanță cu posibilitățile copiilor, să aibă

28

caracter concret și să exprime încredere față de ei.Educația nu exclude severitatea, controlul și dezaprobarea, dar ele nu trebuie să demoralizeze copilul, ci să-l stimuleze pe linia autodezvoltării sale morale.Exigența față de copii nu înseamnă rigiditate, răceală și nemulțumire permanentă, așa cum respectul față de copil nu înseamnă toleranță față de abateri.

Experiența demostrează că insistența directă și permanentă asupra unor aspecte negative în loc să contribuie la înlăturarea lor, le fixează mai tare.În astfel de cazuri se impune să îmbinăm întărirea pozitivă( să încurajăm acțiunile pozitive) cu cea negativă( să dezaprobăm manifestările negative).Educatorul trebuie să cunoască bine personalitatea copilului pentru a distinge între ceea ce este pozitiv și ceea ce este negativ.

În cadrul principiului respectării particularităților de vârstă și individuale în educația morală, procesul intructiv-educativ trebuie să se desfășoare ținând cont de profilul psihologic al vârstei și profilul psihologic individual.Cerințele educative trebuie formulate în funcție de experiența morală a copiilor, de posibilitățile lor de înțelegere, de trăsăturile lor temperamentale.Educatoarea trebuie să cunoască bine profilul psihologic al vârstei și a celui individual pentru tot ceea ce intreprinde în cadrul educației morale.

Între conștiința și conduita morală este necesar să existe o concordanță sub aspectul relațiilor dintre intențiile, aspirațiile și gândurile de a face bine și faptele ca atare.Educația morală începe în familie și continuă în grădiniță și în școală.Încă din familie, copilul deprinde să se poarte frumos, să salute, să mulțumească, să împartă jucăriile cu ceilalți, să fie politicos, cinstit.

În grădiniță poveștile, povestirile, unele poezii au valoare în formarea modului de a gândi și acționa moral.Prin activitatea de învățare se dobândesc și se exersează hărnicia, corectitudinea, competitivitatea.Eficiența educației morale depinde de legătura dintre conținut, metodele și procedeele folosite, formele de realizare, de experiența moarlă, de nivelul de înțelegere al copilului, de temperament, de voință și caracter.Exemplul personal al educatorului sau părintelui are un rol important și influențează în mare măsură conștiința și conduita morală.

Metode ale educației morale.

Pentru realizarea sarcinilor educației morale se apelează la un ansamblu de metode și procedeee.După scopul principal, metodele educației morale sunt clasificate în: metode de inflențare și formare, metode de evaluare și metode de terapie educațională.

Metodele de influențare și formare „au rolul de a direcționa, declanșa, stimula și determina

29

asimilarea cognitivă a valorilor morale, formarea și dezvoltarea atutudinilor și deprinderilor de conduită morală, structurarea afectivă-motivațională a personalității morale”(Macavei, E. 2001, pag.281).Aceste metode sunt: convingerea, explicația, povestirea, demonstrarea, convorbirea, dezbaterea, simularea prin joc, dramatizarea, exemplul, exercițiul, sugestia.

Convingerea este metoda de a determina pe copil să accepte o idee, să adopte o atitudine.În cadrul acestei metode se apelează la experiența de cunoaștere, la nivelul de înțelegere, la emoții și sentimente.Pentru a fi convingător educatorul trebuie să țină cont de modul de adresare, tonul folosit, argumentele aduse, sensibilizarea afectivă, stimularea voinței, să creeze o ambianță de receptivitate, să fie el însuși convins de ceea ce susține.

Explicația este metoda de a lămuri, de a justifica și clarifica ceea ce este necunoscut sau neînțeles.Explicația are rostul de a conștientiza cerințele conduitei morale.La vârsta preșcolară se cere explicarea modului în care trebuie respectată cerința morală.Acum explicația trebuie să pornească de la perceperea și observarea unor fapte morale, de la intuirea unor materiale didactice, de la antrenarea copiilor în situații reale.

Povestirea este prezentarea narativă a unor fapte raele, posibile sau imaginare cu semnificații morale.Educatoarea folosește un limbaj plastic-intuitiv, unele procedee artistice, retorice sau dramatice, un material intuitiv adecvat.Prin această metodă trebuie să-l transpunem pe copil într-un fapt de viață pentru ca să cunoască și să înțeleagă sensul unor norme sau reguli morale.

Demonstrare se face prin argumentarea unor idei, exemple.Demonstrarea este convingătoare dacă este clară, accesibilă, logică și se face prin argumente verbale, exemple, fapte.

Convorbirea morală este un dialog între educator și copii prin care se urmărește clarificarea cunoștințelor morale în acealși timp cu declanșarea de trăiri afective din partea copiilor.Avantajul acestei metode este acela că valorifică experiența de viață a copilului.Convorbirile pot fi planificate sau ocazionale.Convorbirile morale la grădiniță pot avea ca punct de plecare subiectul unei povestiri, al unui film.Copiii vor cunoaște anumite fapte morale prin caracterizarea personajelor în sublinierea unor trăsături morale.Convorbirea morală îndeplinește funcții de informare, de sensibilizare, de corectare.

Dezbaterea morală se face orientând comunicarea ditr-un grup pe teme morale, stimulând exprimarea opiniilor diferite pentru construirea soluțiilor.În cadrul dezbaterii trebuie să domine o atmosferă de încredere și otimism pentru ca să favorizeze participarea și implicarea participanți-

30

lor.

Stimularea prin joc este modul de a folosi imaginația ludică drept cadru și mijloc educativ.La vârsta preșcolară, prin joc se formează deprinderile de comportare, se însușesc norme de disciplină.Prin jocuri se exersează stăpânirea de sine, corectitudinea, hotărârea, competitivitatea, perseverența, onestitatea, se corectează defecte comportamentale.

Dramatizarea constă în transpunerea în diferite situații de viață și trăirea lor prin dialog, gestică, mimică, pantomimă.Transpunerea copiilor în diferite situații sau personaje permite analizarea conduitei greșite și îndreptarea ei, construirea unor conduite umanitare eficiente.Este important ca la această metodă să se creeze o atmosferă degajată de comunicare, de exprimare spontană, necenzurată, să se utilizeze un tact deosebit.

Exemplul este bazat pe intuirea sau imaginarea unor modele ce înfățișează fapte și acțiuni morale.Prin exemple oferim copiilor modele de comportament, iar efectul educativ depinde de calitatea modelului, de ceea ce ilustrează el.La această vârstă modelul este preluat și imitat fără prelucrare internă.În cadrul acestei metode avem exemple directe și exemple indirecte.

Exemplele directe sunt oferite de persoane ce se află în anturajul copilului: părinți, educatoare, colegi, frați, bunici.Datorită îmbinării judicioase a autorirății lor și afecțiunii, le conferă copiilor o forță de pătrundere și de influențare a conștiinței și conduitei morale.Educatoarea trebuie să selecționeze cu grijă exemplele, să evite o laudă exagerată care poate da naștere la invidii din partea colegilor și îngâmfare din partea celui lăudat.

Exemplele indirecte se fac prin relatarea sau descrierea cu ajutorul cuvintelor a unor fapte, a unor acțiuni morale.Se poate realiza cu ajutorul povestirii, textelor literare, televiziunii, filmului, reportajului.

Exercițiul moral constă în executarea sistematică a unor fapte și acțiuni cu scopul formării deprinderilor și obișnuințelor de comportare morală.Această metodă presupune formularea cerințelor și exersarea propriu-zisă.Prin exercițiu se dobândesc însușiri morale precum: hărnicia, punctualitatea, politețea, tenacitatea, conștiinciozitatea.

Sugestia este modalitatea de comunicare a unui mesaj care are ca rezultat declanșarea unui răspuns așteptat.Se cere folosirea cu tact a acestei metode.

Metodele de evaluare morală au rolul de a constata, aprecia, diagnostica și prognostica manifestările conduitei morale.Metodele de evaluare morală se împart în: metode aprobative și

31

metode dezaprobative.Printre metodele aprobative se numără: îndemnul, lauda, evidențierea, premierea iar din cele dezaprobative fac parte: rugămintea, somația, admonestarea, blamul, pedeapsa.

Îndemnul este forma indirectă de formulare a cerințelor cu ajutorul căreia reușim să stimulăm copiii în declanșarea și desfășurarea unor acțiuni.Îndemnul dă încredere educatului în forțele proprii.Educatorul trebuie să folosească stimulativ îmdemnul pentru a favoriza transformarea lui în autoîndemn.Se exprimă prin cuvânt, gest sau mimică.

Lauda este o formă de apreciere verbală și se adresează personal sau în fața colectivului.Prin laudă se creează copilului sentimentul de siguranță, de măndrie, creștere a simpatiei grupului.Dar pot fi și efecte adverse: invidie, izolarea celui lăudat, mulțumirea de sine.Pentru a fi eficientă lauda trebuie să fie exprimată de către un factor de autoritate.Prin această metodă se remarcă rezultate sau performanțe reale.

Evidențierea este metoda de recunoaștere publică a unor fapte morale, a îndeplinirii și respectării unor cerințe.Ea se realizează verbal sau prin intermediul diferitelor publicații, albume, diplome și care are ca efect recunoașterea prestigiului unui individ sau a unui grup.

Premierea este modalitatea de a acorda recompense materiale și morale pentru anumite performanțe ale activității.Premiile acordate constau în jucării, dulciuri, cărți, bani, excursii, tabere, burse.Pe lângă acestea se atribuie și recompense morale, funcții, facilități.Premierea trebuie să fie direct proporțională cu faptele, să fie recunoscute merite reale și să excludă favoritismele.

Metodele dezaprobative sunt modalități prin care se impun restricții și interdicții, se condamnă abaterile disciplinare, se corectează unele defecte de conduită.

Rugămintea este modalitatea prin care solicităm cu căldură indeplinirea benevolă a unor sarcini.Dacă este exprimată ferm, are tentă de recomandare, iar dacă este exprimată fără fermitate este apreciată a slăbiciune.

Somația este modalitatea de a reaminti cu ton autoritar a unor obligații și restricții.Ea trebuie să fie fermă, exprimată cu calm, fără injurii.

Admonestarea este o metodă de dojenire cu severitate a copilului sau a grupului, atuci când se comit fapte reprobabile.Ea trebuie să fie fermă, exprimată cu calm, pe baza faptelor.Trebuie să

32

se evite accesele de nervozitate și ofensele.

Blamul este dezaprobarea prin acuzare a abaterilor.Se acuză faptele și nu persoana, iar acuzațiile vor fi susținute cu argumente, exprimate într-un limbaj decent.

Pedeapsa este sancțiunea administrativă prin restricții, interdicții, represiuni fizice și psihice.Pedeapsa trebuie în așa fel administrată, încât să ofere șansa îndreptării, deoarece creează efecte dezagreabile cum ar fi: sentimente de jenă, vinovăție, stări de umilință, suferință psihică și fizică, descurajare, depresie, răzbunare.

„Metodele de terapie educațională sunt modalități de intervenție pentru corectarea defectelor comportamentale și pentru integrarea achizițiilor noi în structuri stabile”(Macavei, E. 2001, pag.286).

Observația se referă întotdeauna la un aspect concret din conduita copilului și poate fi făcută individual sau în fața colectivului.Ea este folosită pentru a depista manifestarea unor defecte comportamentale(minciună, fraudă, refuzul de a învăța).

Sugestia este o formă indirectă de formulare a cerințelor, reușind să-i stimulăm pe copii în declanșarea și desfășurarea unor acțiuni.

Îndemnul este tot o formă indirectă de formularea a cerințelor și este util pentru a stimula voința de a depăși unele obstacole, de a finaliza unele acțiuni, de a-l încuraja pe copil să-și îndrepte greșelile.

Supravegherea poate fi directă sau indirectă și făcută prin intermediul unor persoane de încredere contribuie la prevenirea stăruinței în greșeală și la susținerea îndreptării.

Antrenarea în activități de joc, de sport, de învățare contribuie la punerea în evidență a capacităților, aptitudinilor, intereselor.Prin această metodă se exersează capacitatea de înfrânare, se purifică pornirile de agresivitate.Tehnicile de relaxare fizică și psihică sunt necesare pentru eliberarea copilului de anxietăți, fobii, obsesii.

Metodele corective sunt modalități orientate spre îndreptarea conduitei, eliminarea obișnuințelor greșite și construirea celor corecte.Pentru a corecta defectele este nevoie de tact și răbdare, câștigarea afectivă a copilului pentru a-l determina să se autocorecteze.

Dezaprobarea este o apreciere negativă prin care se urmărește prevenirea și combaterea unor lipsuri în conduita morală a copiilor.Prin folosirea acestei metode se creează copilului o reacție

33

de respingere a minciunii, fraudei, încăpățânării, lașității, trădării, absenteismului.

Încurajarea este necesară pentru a-l mobiliza pe copil să-și autocorecteze defectul, să-i stimulăm și să-i întreținem dorința de a se îndrepta, de a avea încredere și stimă de sine.

Controlul este necesar pentru a se vedea îndreptarea, progresul comportamental și pe parcurs trebuie să se transforme în autocontrol.

În condiționarea aversivă se solicită repetarea defectului până la saturare.Prin această metodă se pot corecta diferite ticuri.

Condiționarea operantă constă în oferirea unor stimulente sau recompense, ori punerea unor interdicții sau sancțiuni.

Modalități de realizare a educației morale.

Activitățile de educație morală pot fi organizate sub formă de:jocuri, activități didactice, activități extradidactice, activități cultural-sportive sau concursuri, vizionarea unor filme, teatre, spectacole.

Cu precădere în grădiniță, jocul creează un mediu atractiv, relaxant în care se exersează capacitățile intelectuale, afective, volitive.În jocuri, copiii intră în competiție cu sine și cu alții, se formează deprinderea de a respecta regulile jocurilor, de a fi perseverenți, loiali, de a avea o conduită fair-play.În joc și prin joc se formează primele deprinderi și obișnuințe morale, se exersează atitudinile și convingerile morale.

Activitățile didactice contribuie la formarea atitudinilor și convingerilor morale și se desfășoară la grădiniță sub formă de lecturi după imagini, activități practice, povestiri, poezii.

Activitățile extradidactice oferă posibilități suplimentare de acțiune și manifestare, de exersare a conduitei și de îmbogățire a cunoștințelor și consolidare a convingerilor.Ele se desfășoară sub formă de vizite, excursii, drumeții, activități cultural-artistice, serbări.Aceste activități contribuie la formarea și dezvoltarea respectului pentru cunoștere, pentru cultură, pentru exersarea trăsăturilor pozitive de voință și caracter.

Emisiunile de radio și televiziune au o contribuție importantă la rducația morală prin relatările cu privire la evenimentele din istorie, la fapte de eroism, la unele acte de solidaritate umană, prezintă emisiuni cu modele morale pozitive și negetive.Îndeosebi filmele documentare, dar și cele artistice aduc în fața copiilor fapte și evenimente puse în valoare de actori.Personajele din filme au un puternic impact asupra copiilor și transmit mesaje cu caracter moral.

34

La fel ca filmul, și teatrul sau spectacolul oferă copiilor modele morale și uneori, în cadrul unor dramatizări, copiii sunt puși în situația de a interpreta anumite roluri cu o puternică încărcătură morală.

2.1.5.Educația morală în grădiniță.

Drumul în viață al omului este presărat de nenumărate valori.Printre acestea, valorile morale au un rol deosebit atât în formarea caracterului cât și în solidarizarea lor în adoptarea unor proiecte comune care le canalizează viața.Educația pornește de la o persoană și se îndreaptă spre formarea altor persoane și are în vedere viața personală a omului, releția lui cu Dumnezeu.Educația morală urmărește formarea și dezvoltarea conștiinței și conduitei moralea personalității umane.

Pentru a înțelege mai bine cum trebie să organizăm, să desfășurăm acțiunea educativă în vederea formării personalității, în structura căreia moralitatea trebuie să domine, pornim de la abaterile care au loc de obicei în practica educației morale.În îndrumarea morală, principiul pe care se bazează cele mai multe din măsurile aplicate în școli este cel al reprimării.În practică reprimarea ca principiu se aplcă în două direcții: „reprimarea la fiecare elev în parte a manifestărilor care se abat de la disciplina și conduita morală și reprimarea influențelor negative pe care elevul le poate avea din partea mediului în care trăiește”(Antonescu, G.G., 1943, cap.<Educația morală și formarea personalității>).

Prima direcție se concretizeată prin aplicarea unor regulamente severe, uneori prin eliminere, care scutește pe educator de îndrumarea de a-l aduce pe calea cea bună pe copilul în cauză, aruncându-l de fapt în vâltoartea vieții la discreția tuturor influențelor, de multe ori dăunătoare.Procedând astfel, putem realiza o oarecare disciplină, dar nu putem spune că facem educație morală.

Cea de-a doua direcție constă în înlăturarea influențelor rele pe care mediul le poate exercita asupra copilului.Un număr foarte mic din influențele exercitate asupra copilului pot fi controlate, cele mai multe scapă de sub controlul educatorului.

Principiul reprimării, prin cele două direcții de aplicare are două observații.Constrângerea fără convingere duce la supunere aparentă, la ipocrizie, poate duce pentru un moment la liniște și ordine.Această constatare face posibilă impresia că, copilul este așa cum îl dorim, dar elementele

35

refulante prin constrângere pot să izbucnească în acte cu totul nedorite, chiar violente.

În al doilea rând, procedeul slăbește în loc să întărească puterea de rezistență a copilului în fața tentațiilor din afară sau din interiorul său, în care sunt prezente și tendințe instinctuale.Acest procedeu tinde să-l apere pe copil împotriva mediului și împotriva lui însuși, în loc să-l deprindă să lupte el însuși.

Formarea personalității are loc parcurgând, din punct de vedere al formării morale, cel puțin trei etape.Primul pas spre formarea personalității este cunoașterea de sine a copilului.Copiii vor trebui conduși în așa fel încât să-și cunoască propria individualitate cu însușirile pozitive și negative.Al doilea pas îl constituie formarea capacității de a lua față de propria-i individualitate o atitudine critică.Criteriul acestei atitudini constă în raportarea la valorile morale pe care copilul le-a însușit prin convingerea morală.El își poate da seama de defectele sale, de scăderile sale față de ceea ce conștiința îi impune ca morală.În al treilea rând copilul trebuie să caute să devină ceea ce conștiința proprie îi dictează.

Grădinița și școala au fost considerate și vor rămâne totdeauna un „atelier al umanității”, cu condiția ca educația pe care o promovează să fie una autentică, adică o educație realizată în lumina unor obiective și conținuturi bine determinate, cu o metodologie adecvată și în condițiile unei relații educaționale noi, de tip democratic.

De importanță majoră în eficiența educației morale este în primul rând exemplul personal al educatorului.Multe cadre didactice consideră că a fi educator înseamnă doar a fi transmițător de cunoștințe fără preocuparea de a-și supune unei analize critice implicațiile formative ale propriului exemplu personal.

Este necesar să pătrundă în conștiința tuturor rducatorilor adevărul că ei educă nu numai prin ceea ce transmit copiilor, ci și prin întreaga lor personalitae.Simpla educație verbală nu mai este de ajuns și sinceritatea, stăpânirea de sine, caracterul, dragostea față de muncă se educă numai prin sinceritae, stăpânire de sine, caracter și cult pentru lucrul bine făcut.

O mare răspundere a grădiniței și a grădiniței și a școlii în educația morală a copiilor este formarea la aceștia a capacității de a învăța cum să învețe și mai ales cum să se autoeduce și să se formeze singuri după terminarea școlii.

Modelul contemporan al educației morale îmbină cunoașterea morală cu acțiunea morală în

36

procesul formării profilului moral al personalității.Formarea profilului moral al personalității este un proces îndelungat care își are originea în familie, se continuă în grădiniță și școală și se consolidează pe tot parcursul vieții.În atenția educatorilor trebuie să stea cunoașterea procesului formării conștiinței și conduitei morale, a relației dintre latura morală și celelalte laturi ale educației, a rolului diferiților factori în formarea convingerilor, sentimentelor și obișnuințelor morale.

Perioada preșcolară reprezintă fundamentul personalității copilului.La grădiniță copilul trebuie să intre în contact cu ceea ce înseamnă bazele unei educații diverse și care se va desfășura pe tot parcursul vieții.Problema apropierii copilului de cunoaștere a normelor, regulilor de bază și conviețuire trebuie văzute prin prisma jocului și amenajării adecvate a spațiilor de joacă.

Educația morală formează copiilor o conduită bazată pe cunoașterea cotidiană a regulilor vieții sociale, urmărește inițierea copiilor în practicarea unui comportament activ, responsabil, capabil de toleranță și respect față desine și față de ceilalți, conștient de drepturi și datorii, liber și deschis spre alte culturi.

Grija față de conduita morală este un aspect important al educației morale la această vârstă, când imitarea este un mod de viață pentru preșcolar.Acum se pot forma ușor deprinderi de comportament civilizat.L a intrarea în grădiniță copilul are o experiență de viață care poate fi valorificată, însă educatorul trebuie să-l introducă în universul valorilor reale, să-l facă să înțeleagă semnificația acestora, să dobândească acea capacitate de a distinge ceea ce este frumos, bun, adevărat.Pentru ca aceste cunoștințe să se transforme în conduite, trebuie să fie însoțite de trăiri afective.

Totuși formarea conștiinței morale este un proces lung și anevoios, iar transformarea acestuia în conduită presupune corelarea tuturorcomponentelor sale fundamentale: obiective, conținut, metode, mijloace, forme de organizare, metode de evaluare.Îmbinarea acestora într-un sistem, deprinderea elementelor de bază, unitatea dintre teorie și practică și fundamentarea actului educațional pe principii științifice reprezintă baza unei educații morale corespunzătoare.Acum copiii își dezvoltă gândirea, își îmbogățesc vocabularul, își dezvoltă concentrarea, memoria, dorința de cunoaștere și atenția, comunică mai mult, își dezvoltă aptitudinile fizice, psihice, artistice.

O direcție importantă în educația morală o constituie cunoașterea și respectarea normelor de

37

comportare civilizată, educarea comportamentului și a conduitei disciplinate.O disciplină conștientă pentru preșcolar înseamnă îndeplinirea conștientă a cerințelor educatoarei, ale părinților, abandonarea intereselor personale pentru cele colective.

Proverbele și zicătorile transmit prin valoarea lor estetică și învățături morale.Prin intermediul lor, copiii înțeleg noțiuni cu conținut pozitiv: cinstea, hărnicia, răbdarea, bunătatea, curajul, modestia.Ghicitorile au și ele învățămintele lor.Prin intermediul acestora, copiii pot să-și formeze reprezentări asupra trăsăturilor caracteristice obiectelor și fenomenelor pe care le cunosc.Li se dezvoltă astfel istețimea, atenția, priceperea de a scoate în evidență trăsătura principală a unui obiect.

Grădinița este etapa de „ucenicie socială” a copilului ce permite crearea imaginii unei societăți libere în care copilul, având sentimentul de siguranță, găsește o lume pe măsura lui, se poate manifesta liber în compania celor de-o vârstă cu el și în acre educatorul continuă procesul ed socializare început în familie.Instruirea morală este necesar să fie precedată mai ales la nivelul preșcolar de argumente, de fapte concrete care să se adreseze în cea mai mare măsură componentelor afectiv-motivaționale.

Potrivit concepției lui I.Kant omul se distinge de celelate viețuitoare prin rațiune și voință.Datorită acestor două calități omul poate fi educat, spre deosebire de animale acre nu pot fi decât dresate.”Spațiul social” uman este purtător al unor multiple virtuți formative în umanizarea și socializarea copilului.Copilul își formează deprinderi ce sunt „componente automatizate ale activității” elaborate inițial conștient, intenționat, însușiri ce desemnează modul în acre se situează acesta în raport cu stimuli, cu obiecte, cu valorile mediului exterior.

Și familiei îi revine un rol important în educația morală a copiilor.Familia îi asigură copilului un climat de căldură și dragoste, grijă și sinceritate, preocuparea de a oferi copilului condiții optime de creștere și dezvoltare specifice vieții armonioase în familie, îmbinarea iubirii cu exigența, relațiile dintre membrii familiei, conduita părinților, bunicilor, fraților.

Jocurile și activitățile pe arii de stimulare, cât și cele complementare au consolidat cunoștințele, deprinderile de autonomie personală în activități zilnice ca: spălat, îmbrăcat, ordonat, civilizat.Jocurile de rol consolidează normele de comportare.Recitarea poeziilor este o plăcere pentru preșcolari.Ele trezesc puternicesentimente de bucurie, dragoste de viață, de apreciere sau dezaprobare față de anumite comportamente.Dramatizările au multiple implicații

38

benefice în realizarea comportamentului moral.

Educația ecologică este un obiectiv al educației morale și se exprimă prin atașament față de plante și animale, față de natură.

Rolul grădiniței este de a nu lăsa copilul să se orienteze singur în multitudinea de fapte și atitudini ce se manifestă în jurul lui și de a organiza o ambianță plăcută, potrivită din care copilul să se alimenteze cu impresii pozitive.Vârsta preșcolară constituie etapa în care copilul începe să înțeleagă realitatea înconjurătoare, începe să-și însușească părerile celor din jurul său, criteriile de apreciere ale faptelor.Preșcolarul are prin urmare toate posibilitățile de a-și însuși în mod intuitiv și practic câteva din cele mai importante norme morale.

Nici un copil nu se naște sincer, sociabil, conștiincios, harnic, ci toate acestea se dobândesc în cursul procesului educațional.Copilul nu este „tabula rasa” la naștere, ci el aduce cu sine o dispoziție generală de a-și forma cele mai diverse atitudini în funcție de experiențele pe care le va avea.Formarea trăsăturilor morale este în strânsă legătură cu experiența personală și socială pe care copilul a acumulat-o de la naștere și în decursul întregii sale vieți, în familie, în grădiniță, în școală.

Cu cât se exercită o influență mai timpurie asuprea copilului cu atât se formează mai repede și se întipăresc mai adânc atitudini pozitive sau negative față de persoane, situații, evenimente. Necesitatea de a începe educația morală cât mai timpuriu este justificată și de faptul că la vârsta preșcolară se formează cu cea mai mare ușurință automatismele ce stau la baza deprinderilor de comportare.Printr-o muncă continuă, aceste componente ale activității copilului se transformă treptat în trăsături relativ stabile ale personalității sale.

Odată cu formarea trăsăturilor morale pozitive educatoarea trebuie să le combată pe cele negative.Rolul educatoarei este acela de a încerca, printr-o apreciere corectă și o tratare diferențiată, să-i aducă pe toți copiii grupei la același nivel în ceea ce privește posibilitatea fiecărui copil de a aprecia propriile sale acțiuni și pe ale celor din jur în raport cu anumite reguli, norme.

În realizarea educației morale a preșcolarilor, o condiție esențială este să se respecte particularitățile individuale ale copiilor.Este necesar să se descopere cauzele profunde ale unor manifestări ale copiilor, condițiile care le-au generat pentru a găsi apoi acele metode de influen-

39

țare care să rezolve eficient problema ivită.

Bogăția și varietatea aspectelor de viață prezentate în povețti sau povestiri se adresează imaginației copilului, îi trezesc în suflet sentimente, trăiri, îl orientează spre a lua atitudine împotriva minciunii, a lașității, a lenei, a egoismului, a grosolăniei, a încăpățânării.Legătura dintre real și reflectarea acestuia în povești, dintre atitudine și trăsătura morală caracteristică este destul de fragilă deoarece și motivația este insufucient de stabilă.

Învățământului preșcolar îi revin sarcini importante în pregatirea copiilor pentru școală, asigurând eficiența învățământului în prima sa treaptă.Educația preșcolară nu presupune numai pregătire intelectuală, ci reprezintă și educația simțurilor, a comportării civilizate, a stăpânirii de sine, a voinței, a creativității, a atitudinii pozitive față de semeni și mediul înconjurător.

2.2.Educația civică

Educația civică definită în raportul Asociației Internaționale pentru Evaluarea Rezultatelor Educației(I.E.A.) socializează politic indivizii, presupune mai ales raportarea la drepturi, la „consumul” de valori civice, politice, juridice, sociale.”Educația civică este însă parte a educației morale care dezvoltă persoana celui educat pentru creația spirituală de valori (Bunescu, Gh., 1995).

Relațiile omului cu societatea din care face parte include și raportarea la stat și la instituțiile sale.Statul garantează respectarea tuturor drepturilor și supraveghează îndeplinirea obligațiilor.

Socializarea omului include și raportarea sa la realitatea vieții civice.”Prin educațae civică dobândim calitatea de cetățean”(Macavei, E., 2003, pag.271).Cetățenia este dreptul fiecărui individ care se dobândește prin naștere sau prin naturalizare(căsătorie, înfiere, opțiune).Individul poate să aibă una sau mai multe cetățenii.

Prin educație realizăm statutul civil, cunoaștem și îndeplinim drepturile și obligațiile și ne cunoaștem rolul nostru în societatea civilă.”Scopul educației este formarea conștiinței și conduitei civile”(Macavei, E. , 2003, pag.271).

Într-o societate modernă cu un regim democrat, formarea cetățeanului democrat se face prin educați formală, nonformală și informală.Atunci când cetățeanul este informat el își poate

40

îndeplini competențele de loialitate, iar când este bine informat și cu caracter ferm el poate îndeplini și competențe participative.Ca cetățean al unei țări are dreptul să ia parte la viața acesteia, să cunoască felul cum sunt luate deciziile și să-și exprime atitudinile.

Într-un stat democratic modern prin dreptul la vot pe care îl au, cetățenii „au dreptul și obligația de a controla autoritățile publice politice, administrative și liderii lor în luarea deciziilor”(Macavei, E., 2003, pag.273).Pentru ca acest lucru să fie posibil, cetățeanul trebuie să aibă cultură civică.Această implicare presupune disponibilități de cooperare, forță de convingere, perseverență, încredere în sine și în valorile promovate.

A fi un bun cetățean înseamnă a avea siguranța legală că ești apărat în stat, că ai drepturi, obligații și responsabilități stabilite, asigurate și garantate prin lege, să ai respect pentru ordinea civică, să participi la rezolvarea problemelor țării.

Educația civică se raportează la norme și reguli scrise, iar fondul pe care se realizează este cel moral.Prin civism înțelegem acordul între normele și reglementările de conviețuire cerățenească și comportamentul benefic în comunitate, în grup sau individual.

În scopul formării copiilor potrivit exigențelor societății civice, democratice, al integrării lor firești în viața socială, aceștia vor fi sensibilizați, ajutați să înțeleagă necesitatea respectării normelor, antrenați în exersarea și practoicarea unor norme elementare de conduită.

Prin activitățile de educație moral-civică se educă și se formează următoarele trăsături pozitive de caracter:

*sociabilitatea *conștiinciozitatea

*cinstea *autoaprecierea

*bunătatea *siguranța de sine

*respectul *optimismul

* ordinea *

*dărnicia *colectivismul

*recunoștința *devotamentul

*altruismul *datoria

* prietenia *demnitatea

*sinceritatea *încrederea în forțele proprii

*independența *hotărârea

41

*spiritul critic și autocritic *prudența

*blândețea *delicatețea

*politețea *înțelegerea

*bunul simț *umanismul

*modestia *curajul în exprimarea opiniei

*ascultarea *grija

*devotamentul *iubirea

*punctualitatea *economia

*încrederea *mândria patriotică

*disciplina *puritatea morală

*hărnicia *dragostea de muncă

Pe lângă aceste trăsături pozitive trebuie stopate trăsăturile negative de caracter prin activitățile moral-civice.Ele pot fi următoarele:

*lenea *viclenia

*ingâmfarea *obrăznicia

*risipa *disprețul

*invidia *dezordinea

*necinstea *nerecunoștința

*hoția *neascultarea

*pasivitatea *indiscreția

*lăudăroșenia *jignirea

*lăcomia *insultarea

*imprudența *ura

*lingușirea *răutatea

*neglijența *nesinceritatea

*înșelăciunea *timiditatea

*fățărnicia *delăsarea

Educația civică trebuie începută de la vârsta preșcolară când copilul începe să distingă valorile care-l înconjoară.Ele sunt motivații care generează conduita patriotică și care conduc copiii să-și simtă rădăcinile solid înfipte în pământul țării, pământ din care ne tragem seva și în

42

afara căruia nu ne vom găsi nicicodată adevărata identitate.

Rolul educatorului în formarea caracterului viitorilor cetățeni este major.El poate deschide sau, dimpotrivă, închide calea progresului copiilor.Bunătatea, înțelegerea, respectul și iubirea față de semeni, toleranța și coeziunea spirituală în interiorul popoarelor nu vin de la sine.Ele presupun o adâncă și continuă operă de creație.Acest proces începe în cadrul faniliei și se continuă în colectivitatea preșcolară și apoinșcolară pentru a fi desăvârșit în cadrul societății.

Integrarea socială a individului înseamnă și conștientizarea apartenenței sale la patrie.Una din componentele moralei sociale este patriotismul.Patriotismul este o stare de implicare a omului într-o existență social-concretă.Acesta se manifestă prin atașament față de pământul natal. Prin identificarea deplină cu poporul din care facem parte, prin aprecierea și respectarea limbii materne, a valorilor culturale, prin cinstirea trecutului istoric al patriei. Patriotismul se cristalizaeză de la cea mai fragedă vârstă și se îmbogățește cu noi dimensiuni pe întreg parcursul existenței umane.

În formarea comportamentului civic este implicat un ansamblu de factori de natură cognitivă și volițională, componente ale conștiinței(reprezentări, noțiuni, sentimente, convingeri) și componente ale conduitei(deprinderi, obișnuințe, trăsături pozitive de voință și caracter).Toate acțiunile întreprinse în scopul educației patriotice presupun îmbogățirea volumului de informații al copiilor despre patrie, în același timp cu antrenarea lor în formele vieții sociale spre a le îmbogăți experiența de viață.Convingerile și conduita civică nu se transmit, ci se elaboraeză și se formează în și prin activitate.

Un rol important în foramrea reprezentărilor civice îl are cuvântul.Prin expresivitatea, nuanțarea limbajului și prin expresiile emoționale care însoțesc povestirile, descrierile, versurile cu mesaj patriotic, se pot forma reprezentări saturate afectiv care sensibilizează copilul față de mesajul civic.Reprezentările și noțiunile morale formează componenta cognitivă a conștiinței moral-civice.Pentru a dezvolta sentimentele moral-civice este nevoie ca educatorul să creeze situații care să le faciliteze apariția.Sentimentul patriotic se manifestă în comportamente pozitive față de mediul social cu care interacționează, față de membrii comunității, față de valorile culturale create de popor.

Una din componentele sentimentului civic este dragostea față de patrie, manifestată prin dragostea față de familie, de grădiniță, de școală, de satul sau orașul natal, față de natura țării.O

43

altă componentă o constituie dragostea față de popor, manifestată prin prețuirea trecutului istoric, admirația față de folclor, respectul față de alte popoare.Existența acestor sentimente ne demonstrează că preșcolarul a înțeles valoarea afectiv-patriotică a aspectelor istorice, culturale, economice.

Sentimentul moral-civic include și dragostea față de limba maternă.Acest sentiment este demonstrat prin admirația față de creațiile literare, folclorice și culte.Sentimentul civic al copiilor nu trebuie să se reducă la trăiri subiective, ci să se traducă în acțiuni cu valoare moral-civică.

Reprezentările abordate la această vârstă trebuie să fie clare și legate de mediul în care interacționează copilul.Atunci când se formează reprezentări se face întotdeauna apel la emoții, la stări de spirit pozitive în scopul formării sentimentelor.

Reprezentările și sentimentele moral-civice formate în grădiniță pun bazele conștiinței moral-civice.La această vârstă se formează comportamente pozitive față de persoane, colectivități, obiective socio-culturale, natură.

Integrarea copilului la grădiniță comportă un prim efort de adaptare la viața socială și totodată extinderea mediului accesibil copilului.Aici el învață să se subordoneze unui program și unor activități comune colectivului din care face parte, stabilește relații cu alți copii folosind relațiile de colaborare.Aici la grădiniță, copilul devine conștient de importanța adultului în viața sa socială și de respectul față de aceștia, începând de la folosirea pronumelui de politețe, până la comportamente ce implică considerație față de adult.

Țara reprezintă o noțiune abstractă pentru copilul preșcolar.Cunoașterea însemnelor, a semnificațiilor lor îi pune pe copii în situația de a o identifica în raport cu alte țări.Copilul înțelege că însemenle au rolul de a simboliza țara în raport cu alte noțiuni.A recunoaște drapelul și imnul, când este vorba de o competiție internațională, le trezește sentimentul de mândrie națională, de patriotism.Pentru copilul preșcolar patria începe cu familia în care s-a născut și crește, se continuă cu integragrea în grădiniță și în comunitatea din acre face parte(cartier sau sat) și se definitivează cu natura patriei și simbolurile acesteia.

Istoria oricărei limbi este legată de istoria poporului său.A vorbi despre limba maternă copilului preșcolar este foarte greu, dar este mai ușor să-l faci să o folosească corect în situații concrete și să o recepționeze afectiv prin intermediul textelor.

Zestrea culturală a strămoșilor o reprezintă folclorul.Folclorul reprezintă creația populară

44

literară, plastică, muzicală, coregrafică și obiceiurile și tradițiile moștenite de la înaintași.Prin șezători copiii vor sintetiza toate formele de folclor asimilate.Astfel, ei vor spune ghicitori și proverbe, vor recita doine, vor cânta cântece populare, colinde, vor decora unele obiecte cu motive populare și vor dansa dansuri populare.Prin cunoașterea tuturor formelor de folclor accesibile copiilor și prin apliacrea lor în activități, ei își manifestă admirația și prețuirea față de valorile culturale ale poporului.

Prin rezonanța pe care o are asupra personalității umane, educația civică reprezintă un factor integrator al profilului uman.Omenirea are nevoie de o conștiință comună împărtășită de întreaga umanitate.Copilul trebuie format în spiritul solidarității cu cei din generația sa, al respectului pentru cei care l-au precedat și pentru cei ce-l vor urma, al încrederii în destinul umanității și în valorile umane.

La fel ca și la educația morală și la educația civică metodele folosite în astfel de activități sunt: povestirea,explicația, convorbirea, dialogul, dezbaterea, problematizarea, studiul de caz.

2.5.Noile educații

„Noile educații” mai sunt denumite și conținuturi particulare ale educației și sunt un răspuns la problematica lumii contemporane care a evoluat economic, politic, cultural.Dimensiunea particulară a „noilor educații” este condiționată de contextul în care s-au produs și s-au receptat ele în diferite circumstanțe sociale, istorice, economice, geopolitice.

„Noile educații” au luat naștere din dezvoltarea pozitivă și negativă a societății moderne și postmoderne la nivelul mediului, populației, mass-mediei, sănătății, democrației, schimbărilor sociale, valorilor civice, relațiilor internaționale, interculturalității.

Programele și recomandările UNESCO din anii 1980 au făcut clasificarea „noilor educații” adoptate de cele peste 160 state membre.Ele sunt următoarele:

*educația relativă la mediu sau educația ecologică;

*educația pentru drepturile omului;

*educația pentru democrație și participare;

*educația pentru schimbare și dezvoltare;

*educația pentru pace și cooperare;

*educația pentru comunicare și mass-media;

45

*educația în materie de populație sau demografică;

*educația religioasă;

*educația pentru tehnologie și progres;

*educația sanitară modernă;

*educația pentru timpul liber;

*educația casnică modernă;

*educația nutrițională;

*educația comunitară;

*educația interculturală

Educația relativă la mediu sau educația ecologică „vizează formarea și cultivarea capacităților de rezolvare a problemelor declanșate odată cu aplicarea tehnologiilor industriale și postindustriale la scară socială, care au înregistrat numeroase efecte negative la nivelul naturii și al existenței umane”(Cristea, S., 2010, pag.239).Educația ecologică are tradiție în unele țări europene cum ar fi Elveția, Danemarca și Germania și este cea mai bine structurată.Ea are ca scop schimbarea percepției pe care oamenii o au despre lume și înțelegerea relațoolor între om și natură din punct de vedere ecologic.Se dorește deasemenea să se rezolve problemele care au apărut odată cu aplicarea tehnologiilor la scară socială, care au produs efecte negative asupra naturii și oamenilor.

Odată cu extinderea unor produse toxice, a deșeurilor menajere, industriale, nucleare, precum și a ploilor acide, au fost puse în pericol atăt plantele și animalele cât și omul.La acestea se mai adaugă și catastrofele naturale precum și agresiunea omului asupra mediului.

În Conferința interguvernamentală de la Tbilisi(1977) care s-a desfășurat sub egida UNESCO „s-a subliniat că educația relativă la mediu trebuie să urmărească dezvoltarea gradului de conștiință și a simțului responsabilității tuturor oamenilor față de mediu și problemele sale”(Tomșa, Gh., 2005, pag.12).

Educația ecologică poate fi integrată la nivelul educației morale, educației tehnologice și educației intelectuale.

În prezent omenirea trece printr-o perioadă de ample transformări.Ne aflăm în plin proces de transformare și dezvoltare la toate nivelurile: economic, social-politic și cultural.Totuși, în ultimul sfert de veac, se pare că omul a dus Terra la marginea prăpastiei, smulgându-i tot ce s-a

46

putut și dându-i înapoi prea puțin.Mediul înconjurător, așa cum ni se prezintă el astăzi în mare parte fiind creația omului, poate influența evoluția societății umane.Degradarea continuă a mediului este un element major al unei crize de civilizație și se datorează intervenției omului în natură.Este bine ca omul de mâine să știe ce este bine și ce este rău în raporturile cu „natura mamă”, pentru ca mai târziu tânărul, iar apoi adultul să acționeze în consecință.

Dacă ecologia ar face parte sistematic din educarea copiilor, ar fi un mare pas pentru salvarea Terrei.Copiii generației viitoare vor avea de îndreptat ceea ce au stricat părinții, bunicii și strămoșii lor, în măsura în care acest lucru va fi posibil.O educație ecologică ar aduce înțelegerea că omul poate folosi plantele fără a dăuna naturii, prin cunoașterea în întregime a acestora și folosirea legii naturii.

În cadrul activităților din grădiniță, la educație ecologică pot fi utilizate cu eficiență observările asupra mediului, jocuri distractive, povestiri, diafilme, plmbări, drumeții, excursii, vizite, discuții libere și convorbiri organizate.Putem spune că nu există activități anume pentru o educație ecologică, ci prin toate activitățile și acțiunile pe care le desfășurăm în grădiniță, copiii își pot însuși numeroase noțiuni și cunoștințe despre problematica ecologiei.Curiozitatea lor duce la acumularea de cunoștințe multiple despre mediul înconjurător, despre protrecția lui, contribuind la dezvoltarea capacității de a gândi logic și a interpreta corect anumite aspecte din jurul lor.

Educația pentru drepturile omului are la bază „Declarația universală a drepturilor omului” din 1948, „Convenția internațională a drepturilor copilului” din 1989 și „Declarația drepturilor și responsabilităților tinerilor” din 1985, toate adoptate de ONU.Această educație ajută copiii să conștientizeze drepturile omului în toate domeniile, să cunoască instituțiile care luptă pe această linie.

Educația pentru democrație și participare vizează pregătirea pentru participarea și afirmarea pe plan organizatoric și relațional.Prin participare copiii își pot exprima opțiunile în diferite situații și pot deveni totodată coparticipanți la propria formare.Participarea se manifestă prin acțiuni de cooperare, prin dialoguri și prin fuziune moral-afectivă.

Educația pentru schimbare și dezvoltare are drept obiectiv pregătirea în scopul afirmării și adaptării, formarea și cultivarea capacității de adaptare eficientă la condițiile schimbărilor sociale

47

rapide.A interveni pentru schimbări înseamnă a planifica schimbarea.Pedagogul francez G.Berger cere educatorului un comportament deschis spre schimbare și o atitudine corespunzătoare utilizării unui comportament inovator.Oamenii trebuie să fie motivați și mobilizați pentru a produce schimbarea, să înțeleagă că fiecare persoană poate contribui la crearea unei planete sănătoase.Ei trebuie pregătiți să înfăptuiască dezvoltarea durabilă prin care se înțelege capacitatea de asigurare a satisfacerii cerințelor generației actuale fără afectarea posibilității generațiilor viitoare de a-și satisface propriile cerințe.

Educația pentru pace și cooperare formează la copii o cultură a păcii, aptitudinile și atutudinile civice de abordare a problemelor sociale prin dialog și participare afectivă.Cooperarea este un tip de interacțiune în care sunt antrenate două sau mai multe persoane cu scopuri comune.Educația pentru pace corespunde unui ansamblu de activități „care au drept scop pregătirea oamenilor în vederea participării la consolidarea unei lumi mai drepte și a unei ordini sociale în care violența…este redusă pe cât posibil”-subliniază M.Stephen în Internațional Review of Education, XXIX, 1983, pag.292.

Educația pentru pace este o educație a atitudinilor și mentalităților, a conduitei în cadrul comunității, precum și o educație a sentimentului și ideii de solidaritate umană.Ea are drept ideal formarea oamenilor în vederea evitării conflictelor și a promovării dialogului constructiv, cultivarea respectulzi față de sine și față de alții, a capacității de a identifica puncte comune.Integritatea și echilibrul mediului înconjurător pot fi menținute numai dacă este pace.

Educația pentru comunicare și mass-media implică formarea și cultivarea capacității de valorificare culturală a informației furnizată de presă, radio, televiziune în condiții de diversificare și individualizare care solicită o evaluare pedagogică responsabilă la scara valorilor sociale(Cristea, S., 1996).Mijloacele de comunicație moderne influențează relațiile sociale și interpersonale.Importanța mass-mediei trebuie conștientizată prin implicarea factorului educațional în alegerea emisiunilor de radio sau televizate și în selectarea articolelor din presa scrisă.Educația pentru comunicare dorește o exprimare liberă și „presupune dezvoltarea capacității de a asculta, a capacităților de exprimare personală și de transmitere a mesajelor constructive”(Joița, E., 2003, pag.19).

Educația în materie de populație sau demografică dezvoltă responsabilitatea civică a indivi-

48

zilor și comunităților sociale față de problemele specifice ale populației precum: densitate, migrație, creștere și scădere, structura profesională, sexul, condițiile de dezvoltare naturale și sociale situate în context global, regional, național și local.Datorită progresului medicinii și factorilor de natură cultural-religioasă, în unele zone ale lumii creșterea demografică este galopantă, fenomen care împiedică țările respective să se dezvolte economic și determină probleme de malnutriție și de educație.Din aceste motive este necesară educația tinerilor generații în materie de populație.

Educația religioasă urmărește formarea și perfectarea sufletului și corpului uman.Prin educație religioasă se realizaeză comuniunea omului cu Dumnezeu și are o mare responsabilitate deoarece se lucrează cu sufletele copiilor.Valorile religioase fortifică interiorul copilului și-l îndrumă spre cucerirea unei lumi adevărate, întemeiată pe autonomie morală.

Educația pentru tehnologie și progres vizează formarea și cultivarea aptitudinilor generale și speciale și a atitudinilor afective, motivaționale și caracteriale deschise în direcția aplicării sociale a cuceririlor științifice în condiții economice, politice și culturale specifice modelului societății postindustriale de tip informațional(Cristea, S., 2010, pag.239).Noua tehnologie va trebui să asigure economia de materii prime și de energie și să nu fie poluantă.

Educația specială vizează persoanele cu cerințe educaționale speciale(CES) care întâmpină dificultăți sau acre au probleme de adaptare, de învățare și de dezvoltare datorită deficiențelor intelectuale, senzoriale, tulburărilor emoționale, de limbaj sau de comportament.În cadrul persoanelor cu nevoi speciale sunt incluși de asemenea copiii care au dificultăți de comportament și de învățare și acre aparțin unor medii socio-familiale nefavorabile dezvoltării normale a personalității lor.

Educația sanitară modernă are în vedere achiziționarea de cunoștințe, abilități, atitudini și valori favorabile dezvoltării fizice și psihice armonioase.Obiectivele acestei educații sunt:

*formarea și dezvoltarea intereselor pentru cunoașterea modului de prevenire a îmbolnăvi-

rilor, a căilor pentru călirea organismului și creșterea vigorii, pentru întărirea capacității de

activitate;

*înțelegerea fenomenelor legate de sănătate și boală, a relațiilor între respectarea normelor

de igienă și sănătate;

*formarea și cultivarea deprinderilor și obișnuințelor igienice corecte;

49

*dezvoltarea comportamentului igienic conștient, a atutudinilor și convingerilor privind

implicarea pentru sănătatea proprie și a comunității;

*pregătirea pentru a rezista incitărilor la consumul de cafea, tutun, alcool și stupefiante.

Deprinderile elementare de igienă trebuie introduse de la cea mai fragedă vârstă în comportamentul subiectului educației, sub o formă naturală și firească, mai ales prin exemplul personal al părinților și al cadrelor didactice.Sănătatea noastră depinde de sănătatea mediului de viață.

Educația pentru timpul liber are drept scop cunoașterea și însușirea căilor de organizare și petrecere a timpului liber, identificarea și dezvoltarea informală a intereselor, talentelor, aptitudinilor, valorificarea tradițiilor privind petrecerea timpului liber, identificarea surselor de stres și a modalităților de relaxare.Se dorește formarea obișnuinței de a petrece timpul liber într-un ambient plăcut și nepoluat fizic sau moral.

Educația casnică modernă își propune „optimizarea funcției economice a familiei în condițiile în care activitățile casnice fac parte din viața noastră și trebuie să învățăm să îmbinăm utilul cu plăcutul”(Joița, E.,2003, pag.19).

Educația nutrițională reprezintă o necesitate în condițiile vieții moderne și are drept țintă formarea unor deprinderi raționale de selectare a alimentelor și de dirijare a alimentației cu implicații mari în starea de sănătate a populației.Această educație urmărește conștientizarea necesității alimentației sănătoase, formarea comportamentului alimentar corect cu evitarea exceselor alimentare, ponderarea consumului de dulciuri și grăsimi animale, evitarea malnutriției și a subnutriției, formarea deprinderii de a consuma zilnic fructe și legume.Populația trebuie educată să obțină și să consume produse alimentare ecologice, fără aditivi(E-uri) periculoși pentru viață.

Educația comunitară este adresată ansamblului comunității locale, aflându-se la intersecția educației formale și informale.Ea presupune alfabetizarea sau activități pentru cei neșcolarizați sau care au întrerupt școala, pentru tinerii care migrează pentru inițierea în viața civică, pentru învățarea limbilor.

Educația interculturală formează conștiința și capacitatea individului de a comunica și de a se raporat la alte culturi, de a manifesta toleranță și a preveni conflictele interculturale.Intercultu- ralitatea înseamnă atât dreptul laegalitat cât și afirmarea propriei identități.Educația intercultu-

50

rală dorește să fie „un antidot al rasismului, al xenofobiei și a altor forme de excludere”(Joița, E. 2003, pag.20).Acest mod de abordare trebuie să conducă la cultivarea respectului reciproc între grupurile unei comunități, la întărirtea solidarității dintre ele.

Dintre „noile educații” prezentate mai sus, între activitățile obligatorii din grădiniță își fac loc și activități cu conținut ecologic, activități pentru menținerea păcii, activități în cadrul educației pentru comunicare și mass-media, activități cu conținut religios, sanitar, nutrițional, activități casnice și gospodărești.Toate aceste activități sunt îndrăgite de copii și le îmbogățesc cunoștințele, priceperile și deprinderile.

Cele mai eficiente metode prin care copiii își însușesc anumite cunoștințe cu mare ușurință sunt jocurile de rol, activitățile practice și observările.