Educatia Fizica la Copiii de Clasa a Vi a

PARTEA I

INTRODUCERE

Despre educația fizică la copiii de clasa a VI-a

Capitolul I

1.1. Scopul lucrării și motivarea alegerii temei

1.1.1. Motivarea alegerii temei

În ultimii ani gimnastica artistică a atras foarte mulți copii și s-a impus prin conținutul atractiv, prin spectaculozitatea și expresivitatea execuțiilor tehnice din ce în ce mai mult, aproape de perfecțiune pe arena națională și internațională.

Încercarea de obiectivizare a aprecierii execuțiilor gimnastelor a atras preocupări intense în toate aspectele privitoare la tehnica de execuție a elementelor tehnice de dificultate.

Astfel, problemele care apar în departajarea execuției gimnastelor, care duc pregătirea până la nivelul perfecțiunii, au determinat ca forurile de specialitate să găsească noi modalități de apreciere a exercițiilor individuale și de grup.

În acest sens, pentru obiectivitatea aprecierii, execuțiile se arbitrează de trei jurii, care au în vedere aspectul artistic, execuția, numărul și nivelul dificultăților. Arbitrajul urmărește printre altele tehnica de execuție, mai precis perfecțiunea acesteia, nivelul capacității fizice, a calităților motrice, forma și postura corectă a segmentelor corpului și a corpului în întregime în timpul execuției, ținuta artistică, aliniamentul corect al tuturor articulațiilor. Deasemenea, urmărește și precizia mișcărilor, controlul muscular pe toată durata fazelor de mișcare și echilibrul corect între elementele de dificultate.

Astfel, realizarea unui punctaj maxim este greu de obținut după multitudinea de cerințe, o performanță superioară cerând din partea sportivelor o valoare tehnică și artistică ridicată în contextul unei execuții fără greșeală.

Din acest punct de vedere deosebit de importantă ni se pare abordarea pregătirii calității motrice – forța, prin prisma determinării formelor de manifestare în gimnastica artistică, prin încercarea de a sistematiza cele mai eficiente mijloace de dezvoltare/educare, prin încercarea de a aplica și verifica dacă sistemele de acționare modificate și adaptate, vor îmbunătăți calitatea execuției.

1.1.2. Scopul lucrării

Problematica dezvoltării forței, vastă și stiințific elaborată, răspunde cerințelor generale ale antrenamentului sportiv, dar în aceeași măsură, particularizând, în gimnastica aerobică se impun adaptări la specificul probelor, la paricularitățile de manifestare ale efortului, la tehnica de execuție a elementelor de dificultate din această ramură sportivă.

În acest sens ne-am propus să aplicăm sisteme de acționare care să vizeze dezvoltarea calității motrice forța în vederea îmbunătățirii tehnicii de execuție a elementelor care solicită această calitate, să sistematizăm exercițiile în vederea alcătuirii și a unui material metodic și nu în ultimul rând să verificăm dacă în condiții modificate și adaptate unele mijloace vor răspunde favorabil performanțelor sportive.

1.2. Ipoteza lucrării

Aplicarea unor sisteme de acționare pentru dezvoltarea forței, în condiții de îngreuiere sau ușurare va conduce la îmbunătățirea timpului de învățare a deprinderilor utilitar-aplicative specifice gimnasticii.

1.3. Obiectivele și sarcinile lucrării

1.3.1. Obiectivele lucrării

Stabilirea reperelor teoretice în ce privește calitatea motrică forța și manifestarea acesteia la vârsta copiilor de clasa a VI-a.

Aplicarea unor sisteme de acționare la nivelul grupei de experiment pentru îmbunătățirea timpului de învățare a deprinderilor utilitar-aplicative specifice gimnasticii.

Verificarea eficienței sistemelor aplicate.

1.3.2. Sarcinile lucrării

În direcția expusă s-au conturat următoarele sarcini:

Identificarea problemelor teoretice ale manifestării forței în lecția de educație fizică;

Intervenția tehnologică în vederea asigurării unui nivel optim al însușirii deprinderilor utilitar-aplicative selecționate;

Elaborarea tehnologiei de acționare pentru structurile de exerciții propuse;

Stabilirea bateriei de teste antropometrice și motrice;

În situația verificării ipotezei se va proceda la generalizarea tehnologiei de instruire propuse, ca mijloc de optimizare a timpului de însușire a deprinderilor utilitar aplicative în lecția de educație fizică.

1.4. Situația temei în literatura de specialitate

Calitatea motrică forța a fost tratată pe larg în foarte multe materiale, lucrări de specialitate, atât de autori romăni cât și de cei stăini, reprezentând obiectul de studiu atât al specialiștilor din domeniu, cât și al specialiștilor din domeniile apropiate, conexe.

La noi în țară materiale de specialitate bine sistematizate ca rezultate ale unor cercetări îndelungi au apărut prin autorii Matveev, Ozolin, Novicov, Zațiorski, Harre. Ca rezultat al investigațiilor proprii apar studii românești de valoare ale unor specialiști cum ar fi, Mitra, Gh., Mogoș, Al., Ludu,V., Baroga,L., Cârstea, Gh., Dragnea,A., Bota,A., Tudor,V., Mate-Teodorescu,S., etc.

Apariția unor cercetări în traduceri, în țara noastră, clarifică numeroase aspecte împortante ale pregătirii acestei calități, și printre acestea am aminti studiile autorilor, Weinek,J., Manno,R., Bompa,T., etc.

PARTEA A II-A

FUNDAMENTE TEORETICE

PRIVIND CALITATEA MOTRICĂ FORȚA

Capitolul II

2.1. Definiția forței

Marea majoritate a specialiștilor sunt în consens în ceea ce privește definirea calității motrice forța, prin faptul că toți se referă la contracția musculară pe care o implică orice efort necesar execuției oricărui act motric. Astfel, specialiștii domeniului emit diverse definiții, diferite între ele doar prin terminologia folosită. Forța, deci constă în „capacitatea de a realiza eforturi de învingere, menținere sau cedare în raport cu o rezistență externă sau internă, prin contracția uneia sau a mai multor grupe musculare ” (Dragnea ,A., Mate-Teodorescu, S., 2002).

Făcând analiza mai multor studii elaborate în domeniul definirii și dezvoltării calității motrice forța, Mitra, Gh., Mogoș, Al., (1977) desprind ca un element comun și esențial, rolul contracției musculare în manifestarea acțiunilor de forță. Ei prezintă și câteva definiții ale forței elaborate de Demeter,A.(1981) și anume „capacitatea aparatului neuromuscular de a învinge o rezistență prin mișcare, pe baza contracției musculare”, sau de Zațiorschi, V.M. (1968) „capacitatea omului de a-și manifesta prin efort muscular anumite valori de forță: de învingere (cu scurtarea sau lungirea mușchilor), de menținere (fără modificarea lungimii mușchilor) sau de cedare (cu modificarea lungimii mușchilor), sau „însușirea țesutului muscular de a dezvolta o încordare sub acțiunea unor excitanți externi și interni”, sau „posibilitatea organismului de a ridica, de a transporta, de a împinge de a trage unele greutăți pe baza contracției musculare.”

După Manno, R. (1992), forța este „capacitatea motrică care permite omului să învingă o rezistență, să i se opună printr-un efort intens al musculaturii.”

Alexe, N.(1993) definește forța ca fiind „capacitatea omului (biologică și psihică) de a învinge o rezistență exterioară măsurată în kilograme, cu ajutorul halterelor și dinamometriei”.

Keller, J. (1995) îl citează pe Atha (1981) care afirmă că forța este o „aptitudine menită să dezvolte un efort împotriva unei rezistențe ferme într-o singură contracție de o durată nelimitată”.

Uneori termenul de forță este confundat cu cel de putere. Fiziologic și biomecanic, cele două concepte sunt greu de delimitat, dar cum în multe acțiuni motrice umane este importantă și rata de producere a forței, acest lucru se impune.

Astfel, forța exprimă capacitatea mușchiului de a produce contracții apreciabile, în timp ce puterea se referă la modul exploziv de declanșare a acestor contracții, deci la raportul între lucrul mecanic efectuat și timp („debitul de forță”).

P= L/t

Atât forța cât și puterea musculară sunt necesare realizării eforturilor specifice din activitatea sportivă de performanță.

2.2. Bazele fiziologice și biochimice ale forței musculare

Din punct de vedere fiziologic și biochimic, exercitarea forței musculare presupune: activarea unui număr cât mai mare de unități motorii, frecvența impulsurilor nervoase aferente, gradul de sincronizare a diferitelor unități motorii și particularitățile biochimice și structurale ale mușchilor angrenați în efort.

Activarea unui număr cât mai mare de unități motorii reprezintă o condiție determinantă a dezvoltării unei forțe mari și foarte mari. Angrenarea unui număr mai mare sau mai mic de unități motorii în contracție este determinat de starea funcțională a centrilor nervoși superiori.

După Witterpropf, Marhold și Pieper, (1981) citați de Weineck, J.,(1995), unitățile motorii prezintă diferențe în ceea ce privește capacitatea lor de a genera o tensiune musculară maximală, astfel că fiecare unitate motorie a mușchilor laterali ai ochilor poate da naștere unei forțe maximale de 0,1 livre, în timp ce aceea bicepsului brahial este de circa 50 de livre.

Celulele motorii, motoneuronii nu activează niciodată toate în același timp, astfel modularea forței și a vitezei de contacție a mușchilor scheletici se efectuează prin intermediul următoarelor mecanisme:

Modularea fină se realizează prin creșterea frecvenței de descărcare a impulsurilor de către motoneuronii implicați;

Modularea grosieră se obține prin variația numărului de unități motorii recrutate. Cea mai mare tensiune pe care mușchiul este capabil să o genereze necesită mobilizarea tuturor unităților motorii disponibile, printr-o activare sincronă în cel maiscurt timp posibil;

Variația vitezei de mișcare se efectuează prin activarea unor unități motorii specifice (fibre FT, ST; unități motorii mici și mari) în funcție de pragul de excitabilitate al diferiților motoneuroni. Motoneuronii alfa mari a căror frecvență de descărcare este ridicată, dar care sunt mai greu excitabili, sunt legați de fibrele musculare FT. Cei mai mici, cu o frecvență de descărcare mai redusă, dar al căror nivel de excitabilitate este superior, sunt legați de fibrele ST (Burke și Edgerton, 1975, citați de Weineck, J. 1995).

2.2.1. Rolul frecvenței impulsurilor nervoase aferente

Pentru că unitățile motorii sunt cele mai mici entități funcționale ale mușchiului, mișcarea cea mai redusă ar fi secusa (contracția) unei singure unități motorii, dar o astfel de situație nu este posibilă în organism, decât în cazul realizării unui experiment pe un mușchi izolat. În organism, descărcarea impulsurilor are caracterul unor „salve” care duc la contracția tetanică. În cazul unei mișcări limitate, frecvența descărcărilor motoneuronilor este redusă, iar creșterea frecvenței descărcărilor traduce o intensitate mărită a stării de excitație a centrilor nervoși. După Eccles, J.C. citat de Weineck, J. 1995, creșterea frecvenței descărcărilor are loc în două etape: la început, frecvența descărcărilor nu este foarte mare, producând doar o stare de subtetanie, în schimb în cea de-a doua fază aceasta este atât de mare, încât produce o adevărată stare de tetanie. În prima fază lipsește sumația totală a contracțiilor, în timp ce tetania din faza a doua este urmarea unei frecvențe de peste 50 impulsuri/s. În acest caz, excitația corticală mai intensă se transformă în salve de impulsuri de mare frecvență.

2.2.2. Sincronizarea activității unităților motorii active

În cazul unei încordări medii sau submaximale, activitatea unităților motorii este asincronă, deoarece fibrele sunt mobilizate în diferite momente ale contracției și activarea lor are loc la frecvențe diferite, ceea ce asigură o contracție crescândă și lină însă forța musculară nu depășește o valoare medie. La frecvențe de descărcare mai mari, numărul unităților aflate simultan în contracție și grupajele de secuse se sincronizează și fuzionează la o frecvență de 45-50 de impulsuri/s. Odată cu creșterea gradului de antrenament se mărește substanțial și capacitatea de sincronizare a activității unităților motorii active.

2.2.3. Potențialul biochimic și contracția mușchiului

După transmiterea impulsului nervos plăcii motoare se produc fenomene biochimice și fiziologice cunoscute sub denumirea de cuplaj excitație- contracție și cuprind o serie de fenomene electrice, termice, optice și mecanice. Răspunsul mușchiului scheletic prin contracție depinde de mai mulți factori: condiții de irigație, temperatura locală, pH-ul mediului intern și cel mai important, structura biochimică a fibrelor.

Cercetările efectuate pe sportivi de performanță, la nivelul compoziției biochimice a fibrelor musculare, au scos în evidență prezența mai multor tipuri de fibre musculare și date interesante histologice și biochimice:

Tipul I de fibre, fibrele lente sau slow twitch- ST, contracție lentă, sau fibrele roșii, bogat vascularizate, care asigură un aport crescut de oxigen. Deși nu dezvoltă o putere foarte mare, sunt rezistente la oboseală, ceea ce favorizează lucrul în regim aerob.

Tipul II de fibre, fibrele rapide sau fast twich- FT, contracție rapidă sau fibrele albe. Acestea sunt împărțite la rândul lor în fibre albe slab vascularizate, tip II A, de scrută durată, cu putere mare de contracție,specifice lucrului în regim anaerob, precum și fibre albe rapide bogat vascularizate, tip II B, care se contractă puternic pe o perioadă de timp mai mare, ce permite lucrul atât în regim anaerob, cât și aerob. Mai sunt descrise și fibre intermediare de tip II C caracteristice lucrului în regimuri diferite.

Practica antrenamentului sportiv modern arată că lucrul alternativ aerob-anaerob, pe perioade mai lungi de timp, are ca efect ridicarea capacității de efort în ambele direcții mai repede decât antrenamentele monotone intr-o singură direcție. De asemenea s-a constatat în domeniul creșterii forței maxime că progresele apar mult mai evidente când sunt angrenate în efort toate fibrele musculare, atât cele roșii cât și cele albe.

„Analiza biochimică a fragmentelor musculare prin biopsie a evidențiat și alte aspecte interesante ale biochimiei musculare. Astfel s-a constatat că VO2max. crește sau scade în funcție de activitatea enzimei succinat de hidrogenază, iar în efortul predominant aerob crește mult activitatea izoenzimelor LDH (lactat de dehidrogenază) de tip scheletic, în timp ce în eforturile anaerobe crește activitatea izoenzimelor de tip miocardic”.(B. Sjodin, 1986, citat de Alexe, N. 1993)

Biopsia musculară a mai scos în evidență un aspect important al antrenamentului de forță, și anume modificarea raportului suprafeței de secțiune a diferitelor tipuri de fibre. Dacă numărul de fibre aparținând unui anumit tip de fibre nu se modifică în urma antrenamentului, se modifică suprafața lor relativă prin hipertrofia fibrelor musculare intens solicitate într-un regim de lucru. Pentru a realiza o hipertrofie musculară accentuată, necesară în eforturile de forță în diferite regimuri de lucru, trebuie îndeplinite 3 condiții:

Asigurarea unui excitant biologic intens, realizabil prin utilizarea unor încărcături mari și foarte mari, deoarece numai excitanții puternici și repetați la intervale relativ scurte duc la modificări metabolice și biochimice-trofice ample, necesare hipertrofiei musculare;

Un aport corespunzător de proteine necesar sporirii sarcoplasmei, precum și sistemelor enzimatice în creșterea masei musculare.

Influența hormonilor anabolizanți endogeni care ridică valorile indicilor de forță.

2.3. Factori care condiționează forța

Așa cum am văzut, forța este condiționată de o serie de factori interni sau externi:

Capacitatea de concentrare a proceselor nervoase;

Numărul de fibre musculare care participă la contracție și grosimea (secțiunea transversală) a acestora. Cu cât hipertrofia funcțională crește, cu atât forța de contracție progresează;

Resursele de energie intramusculară sunt importante în special în dezvoltarea forței maximale ce se menține doar câteva secunde;

Lungimea fibrei musculare și valoarea unghiulară a segmentelor care lucrează; se consideră că lungimea optimă de lucru a unui mușchi este de 80-90% față de lungimea acestuia în repaus, iar valoarea unghiului articular optim este de 80-120 grade.

Coordonarea intra și intermusculară joacă un rol important în forța maximală izometrică și respectiv în formele de manifestare a forței dinamice;

Viteza de contracție a fibrelor musculare; gradul de solicitare optim (pentru avansați) este de 80-90% din posibilitățile maxime iar durata de 20-30 s a contracțiilor, favorizează o creștere rapidă a forței.

Vârsta, sexul, ritmurile diurne;

Factorii psihici (motivația, stările emoționale, concentrarea atenției).

2.4. Formele de manifestare ale forței

J. Weineck, (1992) prezintă o schemă a diferitelor forme de expresie a forței:

Fig.nr.1. Forme de expresie a forței (J. Weineck, 1992)

Formele de manifestare ale forței se conturează în legătură cu următoarele criterii de clasificare:

în funcție de masa musculară implicată putem vorbi de forța generală și locală;

în funcție de activitatea în care este solicitată forța, avem forță generală și forță specifică.

după caracterul contracției musculare avem, forța statică, forța dinamică și forța mixtă.

în funcție de greutatea corporală se disting două tipuri de forță, forța absolută și forța relativă.

După D. Harre citat de Dragnea, A. (2000), forța poate fi împărțită astfel:

forța maximală

forța rapidă(forța/viteza)

forța rezistența

Kuznetsov citat de Tudor, V.,(1999), distinge două tipuri fundamentale de exprimare a forței:

forța dinamică împărțită în:

forță explozivă

forță rapidă

forță lentă

forța statică care se poate exercita în:

forță activă

forță pasivă

Același autor îl citează pe R. Manno, (1992), care împărtășește concepția de clasificare a lui I.V. Verchoșanski (1963):

Fig.nr.2. Clasificarea forței după I.V.Verchoșanski, citat de R. Manno, 1992

2.4.1. Forța la diferite vârste

Hettinger, (1980), citat de V. Tudor (1999) afirmă că forța maximă este una din tipurile cele mai importante la vârsta copilăriei și prezintă o evoluție tipică.

Forța musculară urmează o dezvoltare paralelă la ambele sexe până la vârsta de 11- 12 ani. După această vârstă apar diferențele, astfel la băieți creșterea este mult mai pronunțată, încheindu-se în jurul vârstei de 18-20 ani, cu 2-3 ani mai târziu decât la fete, la care se remarcă o stabilizare sau o regresie. Creșterea diferențiată se datorează unei producții diferite de androgeni.

Deosebit de importantă în formarea și dezvoltarea generală a copiilor este dezvoltarea forței, dar cu deosebită atenție trebuie să se țină cont de particularitățile de vârstă, ale organismului aflat în perioada de creștere, de faptul că la copii sistemul osos este mai elastic, nu s-a încheiat osificarea și este mai puțin rezistent la tracțiuni, presiuni, flexii și forțe exagerate. Desigur, dezvoltarea forței se poate realiza în toate etapele evoluției, însă trebuie avut în vedere faptul că aparatul osos al copiilor posedă o capacitate de efort mai mică decât a adultului, astfel trebuie evitată specializarea timpurie pentru a nu perturba armonia creșterii.

-La preșcolari antrenamentul de forță pură este contraindicat, dar trebuie să se profite de nevoia generală de mișcare pentru a se realiza o dezvoltare armonioasă și polivalentă a aparatului locomotor activ.

-În ciclul primar, adică în perioada claselor I-V (6/7 ani – 10 ani), dezvoltarea forței trebuie să se realizeze prin efort dinamic, deoarece capacitatea anaerobă fiind slabă nu există bazele unui lucru muscular static. Ca procedeu metodic se recomandă circuitul, deoarece copiii nu se pot concentra prea mult asupra unei sarcini. Copilul trebuie orientat spre exerciții de forță-viteză.

-În ciclul gimnazial, clasele V-VIII (10-14/15 ani), în dezvoltatrea forței se pot folosi exerciții unde ca încărcătură se folosește propria greutate sau încărcături externe mai mici de 1-2 kg. La pubertate, în prima parte a pubertății se urmăarește dezvoltarea unei musculaturi robuste , dar fără solicitări exagerate ale coloanei vertebrale. În această perioadă se poate începe antrenamentul cu haltere (în jurul vârstei de 14 ani), dar cu respectarea particularitaților etapei respective.

-În a doua fază a pubertații și în adolescență, când creșterea interesează mai mult lățimile, mușchii își cresc volumul și se recomandă dezvoltarea forței, aceasta fiind unul din cele mai bune momente. Lucrul în volum are pondere mai mare decât cel in intensitate.

-Folosirea diferitelor încarcături în raport cu vârsta a facut obiectul preocupărilor multor specialiști ai domeniului și vom încerca să sistematizăm câteva puncte de vedere referitoare la această problema.

După L. Baroga (1984):

-între 8-10 ani, se recomandă să nu se abuzeze de folosirea încărcăturilor, dar dacă ele se folosesc, să fie între 1,250 kg – 2,5 kg, pentru dezvoltarea analitică a grupelor musculare;

-între 11-13 ani, încărcături care reprezinta aproximativ 30% din greutatea corporală;

-peste 14 ani se pot folosi încărcăturile ce depașesc greutatea corporală și chiar exerciții mai grele, cu caracter specific, dar cu o pondere de cel mult 50% din volumul total de lucru.

-Un alt punct de vedere este cel exprimat de: I. Koltaj, L. Nanatori (1976), citați de Tudor, V. (1999).

– între 10-14 ani, încărcături care reprezintă 35-50% din capacitatea maximă, la care se adauga lucrul analitic cu greutațile de 1-2 kg;

-peste 15-16 ani, încărcături de 35-70%;

-peste 12 ani se poate lucra normal, inclusiv cu încărcături maxime.

-Un ultim punct de vedere prezentat de noi este cel al lui B. Volik (1996) citați de Tudor, V. (1999), care specifică :

-între 14-16 ani, îngreuierile sunt admise pâna la 20-30% din greutatea corpului, la fete, respectiv 60-70%, la baieți.

Hollmann si Hettinger (1980) citați de A. Dragnea și Mate-Teodorescu (2002), formulează unele recomandări de care trebuie să se țina cont atunci când se lucrează pentru dezvoltarea forței în timpul copilariei:

1. Să se acorde timp suficient de refacere dupa un antrenament de forță.

2. Nu se vor modifica brusc încărcăturile la copii și tineri al caror organism nu este pregătit.

3. Se va evita lucrul cu haltere înainte și în timpul proceselor de creștere datorita consecințelor negative care pot apărea asupra coloanei și chiar asupra creșterii normale.

4. se vor evita eforturile care pot afecta morfologic și funcțional aparatul locomotor.

5. Nu trebuie să se efectueze un efort static de lunga durată, deoarece poate fi afectata circulația, atât în musculatură, cât și în alte structuri implicate în efort.

6. Pentru evitarea traumatismelor ulterioare, pentru cei care vor să lucreze mult pentru dezvoltarea forței este necesară efectuarea unui control ortopedic.

2.4.2. Metodica dezvoltării forței în lecția de educație fizică

2.8. Particularități somatice, funcționale, psihice și biomotrice ale copiilor de 12-13 ani

Capitolul III

CONTRIBUȚII PERSONALE

3.1. Organizarea cercetării

Experimentul s-a desfășurat pe o perioadă de 12 luni (mai 2003 – mai 2004), timp de 48 săptămâni, însumând un număr de 436 antrenamente. În fiecare antrenament s-au acordat 30 minute pentru dezvoltarea calității motrice forța și pregătirii tehnice a elementelor propuse, ceea ce reprezintă un timp de lucru de 218 ore. Gimnastele au parcurs toate etapele de pregătire de-a lungul cercetării noastre. Atât grupa experiment cât și grupa martor au beneficiat de aceleași condiții de pregătire și testare. Sistemele de acționare s-au desfășurat în sala Clubului Farul Constanța, sală cu condiții. Testele au fost aplicate în mai 2003 și aprilie 2004.

Pentru a determina forța gimnastelor am aplicat probe motrice de verificare a forței și probe motrice de verificare a execuției tehnice. Am participat pe tot parcursul cercetării la antrenamentele gimnastelor, urmărind aplicarea modelelor operaționale propuse.

3.2. Protocolul cercetării

3.2.1. Material și metode

3.2.1.1. Prezentarea lotului de subiecți

Grupa experiment și-a desfășurat antrenamentele în sala Clubului Farul Constanța, la echipa de gimnastică aerobică pregătită de doamna antrenor Spânu Cristina. Grupa are o medie de vârstă de 15,8 ani, practicând gimnastica aerobică de 4,5 ani. Trebuie menționat faptul că sportivele au practicat gimnastica artistică anterior.

Grupa martor este constituită din gimnastele Clubului Sportiv Triumf, București, pregătite de antrenoarea Nicolaescu Laura, pregătindu-se în sală similară Clubului Sportiv Farul, Constanța. Sportivele au o medie de 15,1 ani, practicând gimnastica aerobică de numai 4,2 ani, deasemenea acestea având o pregătire anterioară din gimnastica artistică.

3.2.1.2. Metode de verificare

1. Probe motrice de verificare a forței

Echere în pike. Gimnasta stă în atârnat la scara fixă cu priza în pronație. Picioarele sunt apropiate. Gimnasta ridică picioarele până vârful acestora atinge mâinile. Se revine apoi la poziția inițială. Se numără fiecare execuție corectă în 30 secunde.

Echere în tuck. Gimnasta stă în atârnat la scara fixă. Picoarele sunt apropiate. Picioarele se ridică îndoite, genunchii atingând pieptul. Se revine la poziția inițială. Sunt numărate execuțiile corecte timp de 30 secunde.

„L” menținut. Gimnasta stă în atârnat la scara fixă cu picoarele apropiate. Se ridică picioarele la un unghi de 90° și se menține poziția atâtta timp cât gimnasta execută corect menținerea.

Extensii de trunchi. Sportiva stă în culcat facial pe lada de gimnastică, cu trunchiul în atârnat, formând un unghi de 90° cu coapsele. Palmele sunt la ceafa. Sportiva ridică trunchiul până ajunge la 180°. Nu este permisă hiperextensia trunchiului. Fiecare execuție corectă este numărată timp de 30 secunde.

Flotări. Sportiva ia poziția de flotare cu picioarele ridicate pe o bancă de gimnastică. Coatele sunt lipite de trunchi, brațul formează unghi drept cu antebrațul, capul înainte, spatele drept. Se execută flotări din această poziție.

Sunt numărate execuțiile corecte pe parcursul a 30 secunde.

Tracțiuni. Sportiva stă în atârnat la bară cu priză în pronație. Se folosesc numai mâinile pentru a ridica trunchiul cu bărbia deasupra barei. Nu se admit balansări ale trunchiului. Sunt numărate execuțiile corecte până la epuizare.

Straddle menținut. Poziția de plecare este din straddle, cu picioarele întinse spatele drept, brațele întinse. Este pornit cronometrul când sportiva a ajuns în poziția corectă și se oprește cronometrul când sportiva pierde din amplitudinea poziției.

„Împușcă cioara”. Sportiva execută genuflexiuni pe un singur picior, celălalt fiind susținut întins înainte la 90° față de trunchi. Brațele pot sta înainte sau în lateral. Exercițiul se repetă până sportiva nu mai execută corect mișcarea. Se va repeta același exercițiu și pe celălalt picior.

Detenta pe verticală. Din stând în lateral față de un perete, sportivul execută o genuflexiune urmată de o săritură în înălțime de pe loc încercând să atingă un punct cât mai înalt pe perete. Inițial sportivul cu brațul întins sus marchează pe perete punctul de plecare. Se măsoară distanța de la punctul inițial până la puntul cel mai înalt atins în timpul săriturii.

2. Probe motrice de verificare a execuției tehnice

S-au executat trei elemente tehnice pentru care o brigadă de 4 arbitre judecătoare au acordat note urmând calcularea mediei acestora.

Primul element tehnic a fost straddle jump. Acesta este o săritură verticală de pe două picioare cu deschiderea lor în faza de zbor într-o poziție de echer depărtat. Brațele și trunchiul sunt extinse deasupra picioarelor. Unghiul dintre trunchi și picioare nu trebuie să fie mai mare de 60°. Aterizarea se face pe ambele picioare deodată.

Se vor aprecia următoarele:

– înălțimea săriturii și amplitudinea maximă;

– deschiderea picioarelor în sfoară laterală;

– susținerea în aer și un aliniament perfect al corpului;

– ținută corectă.

L-support cu întoarcere 720° – este un element de forță care se execută la nivelul solului în sprijin pe brațe cu trunchiul în poziție de echer cu picioarele apropiate. În această poziție menținută se realizează o întoarcere de 720° pe palme.

Se vor arbitra următoarele:

– poziția trebuie menținută pe tot parcursul întoarcerii;

– picioarele trebuie să fie paralele cu podeaua;

– fiecare tur trebuie realizat în maximum patru schimbări pe palme;

– palmele trebuie întinse pe podea; ținuta corectă.

Straddle jump to push up – este o săritură verticală în poziție de straddle de pe două picioare cu aterizare în poziție de flotare.

Se vor arbitra următoarele:

– înălțimea săriturii și amplitudinea acesteia;

– deschiderea picioarelor în sfoară laterală;

– aterizarea se face simultan cu mâinile și picioarele;

– ținută corectă.

3.2.1.3. Metode de cercetare

Populația de valori a fost caracterizată prin estimarea tendinței de dezvoltare a calității combinate luate în discuție în lucrarea de față, folosindu-se formulele pentru calcularea mediei, abaterii standard și a coeficientului de variabilitate.

Pentru testările inițiale și finale ale colectivului cu care am lucrat am folosit testul „t” dependent pentru a sublinia diferențele între medii.

3.2.1.4. Mijloace de pregătire

Programele concepute de noi pentru dezvoltarea forței și a îmbunătățirii tehnicii de execuție a elementelor de dificultate din gimnastica aerobică sunt o completare a programelor de forță generală, care se realizează permanent în antrenamentul sportiv.

3.3. Rezultate și discuții

3.3.1. Analiza rezultatelor la probele motrice de verificare a forței – grupa experiment de la testarea inițială la testarea finală

Tabel nr.1.

In urma analizei rezultatelor înregistrate la proble de motricitate de verificare a forței de la testarea inițială la testarea finală, se constată în cadrul grupei experiment un progres real la toți parametrii testați. Astfel, mediile aritmetice se îmbunătățesc cu minimum 2 execuții și maximum 3,66.

Coeficientul de variabilitate rămâne în limitele unei omogenități medii în afara probei de echere în tuck unde omogenitatea grupei este foarte bună atât la testarea inițială cât și la cea finală.

Grafic nr.1.

In acest sens analizând prima probă – echere în pike – se observă că de la testarea inițială unde grupa experiment a avut o medie de X+Ds=15.93+2.15 indicii s-au îmbunătățit la o medie de X+Ds=18.6+2.38. Astfel, s-a realizat un progres de 2.67 repetări în 30 secunde. Diferența între medii este semnificativă statistic la pragul p<0,025. La fel coeficientul de variabilitate se îmbunătățește scăzând de la 13.51% la 12.81% demonstrând o omogenitate bună a grupei.

Un progres evident înregistrează grupa experiment de la testarea inițială la testarea finală și la proba echere în tuck. Astfel, de la o medie de X+Ds=25.46+0.99 de repetări pe 30 secunde, la testarea inițială, se ajunge la testarea finală la o medie de X+Ds=27.46+1.50 repetări, diferența între medii fiind semnificativă statistic la pragul de p<0,0005. Progres evident se remarcă și la nivelul coeficientului de variabilitate care se îmbunătățește însă rămâne în limitele aceleiași omogenități crescute.

Proba a treia de menținere în echer din atârnat la spalier ("L" menținut) scoate în evidență faptul că sportivele au conștientizat faptul că în realizarea elementelor tehnice de dificultate este necesar lucrul la nivel abdominal astfel s-a înregistrat un progres semnificativ statistic, diferența între medii fiind de 2,8 repetări, semnificativă la pragul p<0,0005.

Coeficientul de variabilitate rămâne în limitele unei omogenități medii la testarea finală.

Sportivele grupei experiment înregistrează un progres evident și la proba de extensii de trunchi pe 30 secunde de la testarea inițială la testarea finală, îmbunătățindu-și rezultatele cu 2,67 repetări, diferență semnificativă statistic la pragul de p<0,0005. Omogenitatea grupei este medie la ambele testări, inițială și finală.

La proba de flotări cu sprijinul picioarelor pe un plan ridicat, sportivele înregistrează deasemenea îmbunătățiri ale mediei de grup de la o medie de X+Ds=38.8+4.85 la testarea inițială la o medie de X+Ds=42.46+5.18, diferența de 3.66 repetări fiind semnificativă statistic la pragul de p<0,0005. Valoarea coeficientului de variabilitate caracterizează grupa ca fiind relativ omogenă la cele două testări ale experimentului.

Tabel nr.2.

La proba de tracțiuni în brațe gimnastele își îmbunătățesc performanțele de la testarea inițială la testarea finală de la o medie de X+Ds=7.93+3.89 la o medie de X+Ds=9.6+3.48 repetări. Pragul de semnificație p<0,0005 demonstrează că progresul este real, iar sistemele de acționare aplicate au avut eficiența dorită.

Grafic.nr.2

Valorile calculate pentru proba de menținere în straddle la testarea inițială reliefează o medie de X+Ds=35.8+10.82 secunde, iar la testarea finală o medie de X+Ds=38.13+10.79 secunde. Valorile mari ale deviației standard ca și ale coeficientului de variabilitate scot în evidență faptul că împrăștierea datelor este foarte mare, media nu este o reprezentare elocventă a grupului, astfel, conform anexelor se observă că sportivele au menținut poziția cerută, unele 20 secunde iar altele 54 secunde. Testul "t" Student arată că diferența între medii de la testarea inițială la testarea finală este semnificativă statistic la pragul de p<0,0005.

Pragul de semnificație de p<0,01 înregistrat la proba de genuflexiune pe un picior celălalt susținut înainte ("împușcă cioara"), executat pe piciorul drept, scoate în evidență că diferența între medii de la testarea inițială la testarea finală (2,27 repetări) este semnificativă statistic. Deviația standard foarte mare arată o împrăștiere a datelor deasemenea mare, gimnastele executând unele 20-26 de repetări iar altele 53 sau 60 de repetări, aici trebuie avut în vedere faptul că gimnastele au preferință laterală la nivel podal diferită unele față de celelalte.

La aceeași probă executată pe celălalt picior, stângul, se observă îmbunătățiri ale mediei de la testarea inițială la testarea finală, cu 2,46 repetări, diferența fiind semnificativă statistic la pragul de semnificație p<0,0005. Și aici diferența mare între execuțiile gimnastelor de la 21 la 54 de repetări, în funcție de preferința lor laterală, scoate în evidență că media aritmetică nu este o bună reprezentare a grupului atât la testarea inițială cât și la testarea finală. Coeficientul de variabilitate se înscrie pe aceleași coordonate – grupul este neomogen.

Forța explozivă membre inferioare, analizată prin proba de detentă pe verticală, se îmbunătățește de la testarea inițială la testarea finală cu 6,1cm, diferență semnificativă statistic la p<0,005. Variabilitatea datelor se încadrează în limite foarte bune, ceea ce ne arată că grupa experiment este omogenă.

3.3.2.Analiza rezultatelor la probele motrice de verificare a forței – grupa martor de la testarea inițială la testarea finală

Tabel nr.3.

Grupa martor de la testarea inițială la testarea finală înregistrează un progres semnificativ la 6 din cele 9 probe testate. Coeficientul de variabilitate se înscrie în limite de omogenitate bună sau foarte bună.

Prima probă, echere în pike pe 30 secunde, scoate în evidență faptul că deși media s-a îmbunătățit la testarea finală față de cea inițială, progresul înregistrat de grupa martor nu este semnificativ statistic.

Cea de-a doua probă evidențiază deasemenea îmbunătățiri ale mediei la testarea finală de la X+Ds=22.26+1.43 repetări la X+Ds=23.93+1.43 repetări. Diferența este semnificativă statistic la pragul de p<0,0005. Coeficientul de variabilitate de arată o grupă omogenă din punct de vedere al execuției acestui element.

Proba de menținere în echer din atârnat la scara fixă evidențiază progres nu foarte mare de numai 2,06 secunde, diferența între medii de la testarea inițială la testarea finală fiind semnificativă statistic la pragul de p<0,0005. Grupa martor la această probă prezintă o omogenitate medie atât la testarea inițială cât și la cea finală.

Grafic nr.3

Sportivele își îmbunătățesc indicii la numărul de repetări în proba de extensii de trunchi. Astfel, de la testarea inițială de la o medie de X+Ds=26.2+4.34 se ajunge la testarea finală la o medie de X+Ds=27.8+4.61 repetări. Coeficientul de variabilitate ne indică o omgenitate medie a grupului martor la ambele testări.

La proba de flotări grupa martor nu înregistrează progres semnificativ statistic iar omogenitatea grupei este medie atât la testarea inițială cât și la testarea finală.

Media de la testarea finală la proba de tracțiuni de X+Ds=7.6+1.59 repetări față de cea de la testarea inițială de X+Ds=5.86+1.76 repetări se îmbunătățește, diferența între medii fiind semnificativă statistic la p<0,0005. Valoarea coeficientului de variabilitate încadrează grupa în valorile unei omogenități scăzute.

Tabel nr.4.

Deși și grupa martor lucrează în antrenament pentru îmbunătățirea acestui element (straddle menținut) progresul înregistrat pe parcursul acestui experiment nu este semnificativ statistic.

Grafic nr.4

Proba de "împușcă cioară" pe piciorul drept reliefează o diferență a mediilor de la testarea inițială la testarea finală de 2,27 repetări în 30 secunde, valoare semnificativă din punct de vedere statistic la un prag de p<0,0005. Grupa este caracterizată prin valoarea coeficientului de variabilitate, la ambele testări, ca fiind neomogenă.

La aceeași probă executată cu celălalt picior observăm aceeași dinamică a parametrilor atât la testarea inițială cât și la testarea finală ca la proba anterioară. De remarcat este faptul că la proba de "împușcă cioara" cu ambele picioare valorile individuale sunt foarte împrăștiate de unde și valorile mari ale deviației standard.

La proba de detentă pe verticală, grupa martor își îmbunătățește și ea performanțele, însă numai cu 2,2cm. Diferența este semnificativă statistic la p<0,05. Omogenitatea grupei este relativă.

3.3.3. Analiza rezultatelor la probele motrice de verificare a execuției tehnice – grupa experiment de la testarea inițială la testarea finală

În ideea în care acționarea asupra dezvoltării calității motrice forța, cu mijloace și metode tradiționale, cât și cu mijloace și metode adaptate specificului gimnasticii aerobice, va avea implicații asupra execuției tehnice a elementelor de dificultate, s-au testat trei elemente tehnice – straddle jump, L-support cu întoarcere 720°, straddle jump cu aterizare în poziție de flotare.

Tabel nr.5.

Din analiza mediilor notelor acordate de arbitri judecători, la grupa experiment se înregistrează un progres semnificativ de la testarea inițială la testarea finală la toate elementele tehnice testate.

Datele nu prezintă o variabilitate mare, astfel că, grupa experiment apare ca fiind o grupă omogenă.

Elementul tehnic straddle jump se îmbunătățește de la testarea inițială la testarea finală, de la o medie de X+Ds=9.12+0.57 la o medie de X+Ds=9.35+9.45, diferența între medii fiind semnificativă statistic la p<0,0005. Grupa experiment este omogenă prin prisma valorii coeficientului de variabiliate atât la testarea inițială cât și la testarea finală.

L-support cu întoarcere 720° prezintă o medie la testarea finală mai mare cu 0.32 puncte decât cea de la testarea inițială. Deși creșterile sunt mici, la nivel competițional departajarea se face în zecimi și miimi de puncte ceea ce în gimnastica aerobică precum și în celelalte ramuri ale gimnasticii înseamnă un progres semnificativ. Diferența între medii este în acest caz semnificativă statistic la p<0,0005, iar grupa prezintă o omogenitate bună la ambele testări.

Notele acordate și calculate pentru elementul tehnic straddle jump cu aterizare în poziție de flotare prezintă la testarea finală creșteri semnificative. Diferența între medii de la o testare la alta este semnificativă din punct de vedere statistic la un prag de p<0,0005. Omogenitate se înscrie pe aceleași coordonate.

Grafic nr.5

3.3.4. Analiza rezultatelor la probele motrice de verificare a execuției tehnice – grupa martor de la testarea inițială la testarea finală

Tabel nr.6.

Analiza rezultatelor grupei martor la probele motrice de verificare a execuției tehnice evidențiază creșteri semnificative de la o testare la alta și nu putem exclude faptul că și această grupă lucrează în cadrul antrenamentelor pentru perfecționarea elemnetelor tehnice cuprinse în experimentul nostru. Deasemeni diferențele mediilor calculate pentru notele acordate de arbitri, la toate cele trei elemente sunt semnificative statistic. Omogenitatea de grup este bună la cele două testări, inițială și finală.

Grafic nr.6

Astfel, la elementul tehnic straddle jump execuția sportivelor beneficiază de o medie de X+Ds=8.91+0.61 la testarea inițială și de o medie de X+Ds=9.07+0.58 la testarea finală. Diferența mediilor de 0.16 puncte este semnificativă statistic la p<0,0005.

Pentru execuția celui de-al doilea element tehnic- L-support cu întoarcere 720° – s-a acordat un punctaj relativ mai mic față de celelalte două elemente testate, respectiv la testarea inițială X+Ds=8.53+0.61 iar la testarea finală X+Ds=8.78+0.64 puncte. În schimb și acesta prezintă o diferență semnificativ statistic la p<0,0005. Grupa este omogenă atât la testarea inițială cât și la testarea finală.

Și execuția elementului straddle jump cu aterizare în poziție de flotare se îmbunătățește de la testarea inițială la testarea finală, diferența între medii fiind semnificativă la p<0,0005. Omogenitatea prezintă același nivel ridicat.

3.3.5. Analiza comparativă între grupa experiment și grupa martor la testarea inițială – probe motrice de verificare a forței

Tabel nr.7.

Tabel nr.8.

La testarea inițială analiza comparativă între grupa experiment și grupa martor scoate în evidență că și în faza de început a experimentului existau diferențe între grupe, semnificative statistic, la marea majoritate a probelor motrice de verificare a forței cu excepția a două dintre ele, proba de straddle menținut și proba de genuflexiune pe piciorul drept. Grupele înregistrează o omogenitate la o singură probă, cea de echere în tuck, la patru probe omogenitate relativă și o lipsă de omogenitate la ultimile patru probe motrice.

Grafic nr.7

Putem aprecia că ambele grupe au pornit totuși de pe poziții egale în etapa inițială la nivelul competițional la care se situează. Nu putem exclude faptul că pregătirea fizică atinge în această etapă un nivel crescut, iar elementele tehnice arbitrate pentru evidențierea eficacității experimentului nostru fac parte din exercițiile gimnastelor și au fost lucrate anterior cercetării.

3.3.6. Analiza comparativă între grupa experiment și grupa martor la testarea finală – probe motrice de verificare a forței

Tabel nr.9.

Analiza comparativă între grupa experiment și grupa martor, la testarea finală, pentru elementul tehnic echer în pike, relevă un progres evident al grupei experiment, diferența între medii fiind semnificativă statistic la un prag foarte bun de semnificație, p<0,0005.

Grupele prezintă o omogenitate relativă, evidențiată de valorile de 12.81% și 10.48%.

La proba de echere în tuck la testarea finală se remarcă un progres semnificativ în favoarea grupei experiment. Diferența între medii de 3.53 execuții este semnificativă statistic la p<0,0005. Este singura probă în care ambele grupe prezintă omogenitate bună.

În urma calculării testului "t" Student la proba de menținere în echer din atârnat reiese că diferența între medii este semnificativă statistic la p<0,005, iar progresul obținut este în favoarea grupei experiment. Grupele prezintă și la această probă o omogenitate medie.

Diferența de 4.2 execuții la proba de extensii ale trunchiului pe 30 secunde este semnificativă statistic la p<0,01, reprezentând o îmbunătățire a performanțelor în favoarea grupei experiment față de grupa martor. Omogenitatea este relativă atât pentru grupa experiment cât și pentru grupa martor.

Dinamica parametrilor înregistrați la proba de flotări sugerează creșterea semnificativă a performanțelor în favoarea grupei experiment. Astfel media grupei experiment, net superioară, de X+Ds=42.46+5.18 demonstrează eficacitatea exercițiilor de forță la nivelul membrelor superioare implementate în antrenamentul sportiv al acestei grupe, față de media grupei martor X+Ds=36.6+4.17 repetări. Diferența între medii este semnificativă statistic la p<0,005, iar omogenitatea grupelor este relativă.

Grupa experiment își îmbunătățește valorile la proba de tracțiuni față de grupa martor la testarea finală cu 2 tracțiuni, diferența fiind semnificativă la un prag de semnificație mic, de p<0,05. Valorile mari ale coeficientului de variabilitate indică pentru ambele grupe execuții diferite și diverse ca număr ale gimnastelor, reliefând o lipsă de omogenitate .

Tabel nr.10.

Timpul de menținere a poziției straddle se îmbunătățește la testarea finală la grupa experiment față de grupa martor cu 5,4 secunde. Statistic matematic eficacitatea mijloacelor și metodelor aplicate în experiment este demonstrată prin pragul de semnificație p<0,05. Lipsa omogenității în cadrul celor două grupe se observă și la testarea finală a acestui element tehnic.

Analizând comparativ cele două grupe la proba de "împușcă cioara" observăm ca atât la execuția pe piciorul drept cât și la cea pe piciorul stâng grupa experiment își îmbunătățește performanțele față de grupa martor. Diferențele între medii sunt semnificative statistic la p<0,05, pentru ambele probe. Deasemenea grupele prezintă o lipsă de omogenitate la ambele probe.

Comparând datele obținute de ambele grupe la testarea finală la proba de detentă pe verticală, observăm o creștere semnificativă a performanțelor în favoarea grupei experiment față de grupa martor. Diferența între medii este semnificativă statistic la p<0,05. Omogenitatea este crescută în cazul grupei experiment și relativă în cazul grupei martor.

Grafic nr.8

3.3.7. Analiza comparativă între grupa experiment și grupa martor la testarea inițială – probe motrice de verificare a execuției tehnice

Așa cum se vede în tabelul de mai sus notele obținute atât de grupa experiment cât și de grupa martor la testarea inițială nu prezintă diferențe semnificative la execuția nici unui element tehnic, ceea ce denotă că ambele echipe au pregătit aceste elemente de aceeași manieră până la începerea experimentului nostru.

Tabel nr.11.

Grafic nr.9

3.3.8. Analiza comparativă între grupa experiment și grupa martor la testarea finală – probe motrice de verificare a execuției tehnice

Tabel nr.12.

La testarea finală mediile obținute la toate probele de grupa experiment se îmbunătățesc evident față de cele ale grupei martor. Exercițiile folosite pentru îmbunătățirea forței și implicit a tehnicii de execuție au fost eficient alese, fapt relevat și de testul "t" Student prin care se demonstrează că diferența între mediile celor două grupe este semnificativă statistic la pragul p<0,05, pentru toate probele și în favoarea grupei experiment.

Omogenitatea grupelor este foarte bună la testarea finală la toate cele trei probe la care s-au acordat note.

Grafic nr.10

3.4. Prezentarea rezultatelor sportive obținute în competițiile naționale și internaționale

Așa cum am văzut, prin notele acordate la numai trei elemente tehnice luate în considerare pentru exemplificare, valoarea acestora a crescut datorită nivelulului tehnic realizat. Aceast a condus desigur și la creșterea nivelului tehnic al probei de concurs, dificultățile au fost mult mai bine executate, conform codului de punctaj, ceea ce a atras penalizări cât mai reduse.

În confruntările directe, cu alte sportive, sportivelor secției de gimnastică aerobică din C.S.S. nr.1- C.S.Farul Constanța, incluse și în experimentul nostru, li s-a recunoscut de către arbitrii și staful federației de specialitate, progresul, nivelul tehnic crescut și în același timp, ușurință în execuție, expresivitate corporală și motrică, compoziție mai valoroasă.

Rezultatele cercetării noastre au demonstrat că exercițiile structurate special, dozate corespunzător în vederea dezvoltării calității motrice forța au condus la realizarea cât mai corectă a probelor de concurs.

În urma pregătirii judicios programate cât și a respectării programului introdus de noi de dezvoltare a forței în vederea îmbunătățirii tehnicii de execuție a elementelor de dificultate din gimnastica aerobică, sportivele incluse în cercetarea noastră au obținut calificări superioare în anul competițional 2003/2004, confirmate de notele obținute în concursuri, de faptul că 4 sportive au fost cooptate în lotul național de junioare, iar alte 4 sportive au fost nominalizate în cadrul aceluiași lot.

În ideea argumentării și confirmării ipotezei de cercetare prezentăm un tablou al rezultatelor obținute de subiecții studiului nostru în competițiile naționale și internaționale.

Campionatul Național de gimnastică aerobică

Juniori I

Individual feminin – locul II – Bunescu Ramona

– locul III – Iațcov Georgiana

Trio – locul II – Bunescu Ramona

– Mincu Codruța

– Balaban Raluca

– locul III – Ștefan Georgiana

– Șeitan Ionela

– Hițicaș Andreea

Individual masculin – locul III – Balaban Georgian

Ansamblu – Locul I – Bunescu Ramona, Mincu Codruța, Balaban Raluca, Nedelcu Corina, Nedelcu Cristina, Nasta Teodora.

Seniori:

Echipe locul I

Cuplu locul III – Mincu Codruța, Balaban Georgian

Juniori II

Cuplu locul I – Surdu Anca, Răileanu F.

World Age Group Competition

Individual feminin locul III – Iațcov G.

Trio locul II – Bunescu R., Oltean C., Cristache L.

locul III – Nedelcu C., Bucur A., Popa S.

Ansamblu locul I – Bunescu R., Mincu C., Nedelcu C., Iațcov G., Popa S., Cristache L.

Sportive componente ale lotului național de junioare:

1. Bunescu Ramona

2. Mincu Codruța

3. Iațcov Georgiana

4. Nedelcu Cristina

Sportive nominalizate în lotul național de junioare

1. Nedelcu C.

2. Balaban R.

3. Surdu A.

4. Răileanu F.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

În urma analizei valorilor înregistrate în cercetarea noastră experimentală s-a dovedit că ipoteza a fost confirmată, exercițiile pentru dezvoltarea forței realizate în condiții ușurate și îngreuiate au condus la îmbunătățirea tehnicii de execuție a elementelor tehnice de dificultate și implicit la obținerea de performanțe superioare.

Exercițiile de forță au fost corect structurate și dozate, sportivele neîntâmpinând dificultăți în realizarea și repetarea acestora. Structurile alese au fost mai aproape de pregătirea tehnică, facând parte întegrantă din pregătirea fizică specifică, au fost lucrate cu plăcere, ceea ce a sporit atractivitatea lecției.

Exercițiile de pliometrie și cele de pliometrie adaptate au fost corect aplicate și au condus la îmbunătățirea forței explozive membre inferioare.

Grupa experiment și-a îmbunătățit indicii parametrilor studiați, de dezvoltare a forței, atât de la etapa inițială până la etapa finală, cât și față de grupa martor.

Performanțele sportive obținute de gimnastele grupei experiment, cât și cooptarea acestora în lotul național de junioare întăresc eficacitatea programelor concepute și aplicate în cercetarea noastră.

Propunem conceperea și introducerea de noi programe pentru dezvoltarea forței în cadrul fiecărei familii de dificultăți, deasemenea programarea și eșalonarea acestora judicios încât să acopere gama variată a tuturor elementelor de dificultate din gimnastica aerobică.

Importanța calităților motrice în gimnastica artistică

Făcând în momentul actual o caracterizare a direcțiilor principale în evoluția gimnasticii se poate afirma că ea se dezvoltă pe linia creșterii continue a dificultății exercițiilor, prin introducerea în conținutul acestora a unui număr sporit de elemente dificile și foarte dificile, prin mărirea amplitudinii și dinamismului execuției, precum și originalității și complexității mișcărilor și legărilor. Însușirea celor amintite mai sus este condiționată de o pregătire sistematică, continuă și bine organizată de-a lungul a peste 5-7 ani, în special a calităților motrice.

Pregătirea în gimnastică trebuie făcută în jurul vârstei de 5-6 ani , cu copii talentați și bine selecționați. În pregătirea lor se va pune de la început accentul pe dezvoltarea fizică multilaterală, dezvoltarea calităților motrice, educarea calităților morale.

Această pregătire duce la cerința obligatorie la gimnaste după 5-7 ani de antrenament de a poseda putere musculară mare, care împreună cu un sistem nervos puternic să contribuie la efectuarea corectă a elementelor tehnice. Formarea deprinderilor motrice de bază în gimnastică este legată nemijlocit de dexvoltarea forței, mobilității, coordonării și rezistenței.

Importanța deosebită a dezvoltării calităților motrice necesare gimnasticii, apare în necesitatea executării unor exerciții din ce în ce mai complexe.

Înfara celor patru calități motrice de bază, specificul elementelor din gimnastică mai solicită și o foarte bună mobilitate articulară.

Copiii prinși în cercetarea noastră nu aveau același nivel al calităților motrice ceea ce a dus la o individualizare a antrenamentelor, lucrând cu fiecare în parte asupra completării calităților mai puțin dezvoltate.

Metodica dezvoltării forței