Discalculia

Definire:

Discalculia este o tulburare de dezvoltare specifică ce privește calculul matematic și raționamentul logico-matematic. Alături de dislexie și disgrafie, care se manifestă prin dificultăți în învățarea cititului și a scrisului ortografic, discalculia intră în categoria dificultăților de învățare. Copiii cu discalculie nu sunt în măsură să utilizeze sau să recunoască cifre, să efectueze calcule simple, de bază (exemplu: 9-2) dar asta nu înseamnă că au o problemă intelectuală.

Elementul esențial al discalculiei îl constituie capacitatea matematică substanțial redusă comparativ cu ceea ce ne-am aștepta de la un copil de vârsta respectivă. Tulburarea de calcul interferează semnificativ cu performanța școlară sau cu activitățile vieții cotidiene care necesită aptitudini matematice.

Cauze:

Cauzele sunt complexe și adesea legate de mai mulți factori. Unii specialiști consideră că tulburarea de învățare nu este o boală, ci o modalitate specială de prelucrare a informației datorată dezvoltării și funcționării diferite a sistemului nervos central. Disfuncția neurologică poate fi cauzată de factori nocivi din timpul sarcinii, nașterea prematură, complicațiile din timpul nașterii sau diferite traume și boli care afectează sistemul nervos central în perioada copilăriei mici.

Predispoziția genetică a creierului  poate fi un factor cauzator al dificultății de învățare, sau   leziunile  creierului în copilăria timpurie poate fi un alt factor al apariției discalculiei. Problemele discalculiei pot apărea de la anomalii minore ale creierului sau de la disfuncțiile scoarței cerebrale, dar  poate apărea și fără disfuncții ale creierului. Uneori chiar și cu simptomatologie neurologică de o intensiate redusă, discalculia poate să nu apară. Calculul aritmetic nu are nu centru  bine stabilit în intelectul copilului. Funcțiile care participă în procesul calculului sunt: auzul, văzul, vorbirea etc.. Învățarea matematicii are la bază funcționarea periodică și integrată a diferitelor procese ale intelectului. Pentru centrii vorbirii și centrii funcțiilor sonzorio-motrice este responsabilă emisfera stângă, iar emisfera dreaptă se ocupă cu funcția de organizare și integrare vizualo-spațială. Discalculia depinde mai mult de aptitudinile vizualo-spațiale, decât de cele verbale.

Un factor care reprezintă un impediment în învățarea matematicii poate fi și dereglarea emisferei drepte a creierului.

Există o potrivire între dificultățile de calcul și lateralitatea instabilă, incertă sau încrucișată. Dacă piciorul dominant este în partea opusă mâinii dominante sau lateralitatea piciorului este incertă, în majoritatea cazurilor, copilul va întâmpina probleme la matematică deoarece  părțile cerebrale responsabile pentru calcul se află în apropierea centrului tactil-motric al piciorului drept. Dacă piciorul drept nu este implicat în acțiune, părțile cerebrale responsabile pentru calcul se dezvoltă cu întârziere și se pot forma mai greu noțiunile de număr și de cantitate. Discalculia nu este o deficiență a unei funcții a creierului sau a unei capacități, ci este o deficiență a interacțiunii sistemelor funcționale cerebrale.

Tipuri de discalculie:

Discalculia grafică:

– confundări de numere: 4,5; vizual (6-9,x – + ), omiteri, adăugiri;

– greșeli de mărime, formă, distanță, înclinare a scrierii cifrelor;

– substituirea: în loc de 502 se scrie 5002-52;

– scrierea inversă a numerelor 64-46;

2. Discalculia privind cantitatea:

– nesiguranță în ceea ce privește numerele și estimarea cantităților;

Pentru aceste persoane este nevoie de experiență practică, să estimeze cât mai des cantitățile, iar cunoștințele noi trebuie legate de cele anterior dobândite.

Discalculia privind limbajul matematic:

– nefixarea noțiunilor matematice poate duce la neînțelegerea matematicii;

4. Discalculia privind citirea simbolurilor matematice:

– citirea inversă: 26-62, 423-234;

– x4=16. De câte ori 4 este egal cu 16?

– Simptom regresiv în stare de oboseală cronică: în loc de 1,3,5 citește 1,3,4,5;

– 2<5: 2 e mai mic decât 5 sau 5 e mai mare decât 2?

– repetarea cifrelor, omiterea;

– desincronizarea;

5. Discalculia  legată de memorie:

– tabla înmulțirii și a împărțirii;

– memoria numerelor;

6. Discalculia legată de gândire:

– deficiență a capacității de analiză și comparare, dificultatea generalizării;

Semnele de avertizare a discalculiei:

Mai multe comportamente pot avertiza și sugera discalculia. Copilului este greu mai ales să învețe la matematică, să raționeze sau să-și susțină raționamentul, respinge anumite activități școlare, dar și în viața de zi cu zi are dificultăți în a înțelege anumite chestiuni legate de timp și spațiu.

Câteva dintre semnele discalculiei sunt:

Noțiunea cantității nu este formată;

Întâmpină greutăți în efectuarea celor patru operații de bază (adunarea, scăderea, înmulțirea și împărțirea);

Calculează lent, nesigur;

Confuzie între semnele matematice: +, -, x și ÷;

Este incapabil să învețe tabla înmulțirii deși face repetări nenumărate;

Reține greu expresii, reguli matematice;

Scrie greșit cifre după dictare, citește greu cifrele scrise;

Îi este greu să copieze corect cifre;

E dificil să învețe ordinea numerelor, omite, schimbă locul numerelor într-o înșiruire crescătoare sau descrescătoare;

Omite, scrie în locuri greșite sau schimbă locul unor cifre în timpul rezolvării unor exerciții sau probleme;

Nu înțelege problemele matematice, nu știe să traducă în limbaj matematic, să extragă esențialul, este incapabil să înceapă individual rezolvarea unei probleme;

Încurcă ordinea de efectuare a operațiilor;

Dificultăți în probleme cotidiene: numărarea banilor sau citirea orei;

Dificultăți în înțelegerea conceptului de timp și estimarea timpului care a trecut, a noțiunii de mai devreme sau mai târziu;

Incapacitatea de a citi numere alcătuite mai multe cifre sau repetarea lor în ordine inversă (67 în loc de 76);

Dificultatea în a ține scorul în timpul unui joc;

Scrierea „400903“  în loc de „493“;

Numără din zece în zece dacă i se cere să numere de la 60 în sus (60, 70, 80, 90…);

Diagnosticarea:
Dacă cel mic pare că are o tulburare de învățare, mai întâi e indicat să se consulte un oftalmolog sau orelist pentru a se asigura că nu are afecțiuni oftalmologice sau auditive și apoi un specialist în astfel de tulburări. Deși simptomele de dificultate în calcul pot apărea încă de la grădiniță sau din clasa I-a, discalculia este rar diagnosticată înainte de sfârșitul clasei I, deoarece până la această dată instruirea matematică oficială nu a avut de regulă loc în cele mai multe școli. Ea devine de regulă evidentă în cursul clasei a II-a sau a III-a.

Gradele discalculiei:

Tulburările nu sunt aceleași pentru fiecare copil, diferă de funcția care este perturbată sau de stadiul de dezvoltare. Cercetătorii din acest domeniu au identificat 6 tipuri de discalculie:
1. Discalculie verbală – Dificultate în denumirea cantităților matematice, a numerelor, a termenilor, a simbolurilor și a relațiilor matematice;
2. Discalculie practognostică – Dificultate în a enumera, a compara, a manipula cantitățile matematice simbolice;
3. Discalculia lexicală – Dificultate în citirea semnelor și simbolurilor matematice;
4. Discalculia grafică – Deficiență în scrierea semnelor și simbolurilor matematice;
5. Disacalculia ideognostică – Dificultate în a face operații mentale și în a înțelege unele concepte matematice;
6. Discalculia operațională – Dificultate în execuția operațiilor metamatice, de calcul numeric, de rezolvare de exerciții și probleme, chiar dacă sunt însușiți anumiți algoritmi matematici.

Tratarea:
Terapeutul va face diagnosticarea și evaluarea, în funcție de tipul și severitatea disfuncției, iar perioada de tratament este variabilă. Tratamentul nu este unul specific, se va recomanda probabil instruirea individuală și stabilirea unui program adecvat de învățare. Este necesar și sprijinul afectiv, mai ales că o astfel de tulburare nu are legătură cu inteligența copilului. Ar fi de preferat ca și învățătorul să îl susțină, să-i acorde mai mult timp pentru efectuarea exercițiilor, să nu fie ignorat, neglijat, privit diferit față de colegii lui. Dacă nu este urmat planul terapeutic, copilul va avea de suferit atât din punct de vedere emoțional cât mai ales intelectual. Va avea o încredere scăzută în forțele proprii, va dezvolta complexe de inferioritate, va avea probleme de socializare și, ca adult poate deveni anxios, depresiv și neîmplinit.

Tratamentul acestei deficiențe nu este unul specific, recomandându-se instruirea individuală și stabilirea unui program adecvat de învățare.

Fiecare copil este diferit, cu simptome diferite și trebuie susținut să se dezvolte într-un mod personalizat.