Dezvoltarea Creativitatii In Cadrul Activitatilor de Matematica din Ciclul Preprimar

DEZVOLTAREA CREATIVITĂȚII ÎN CADRUL ACTIVITĂȚILOR DE MATEMATICĂ DIN CICLUL PREPRIMAR

CUPRINS

ARGUMENT (Motivația alegerii temei)

CAPITOLUL 1. DEMERSURI ALE IMPLEMENTĂRII REFORMEI EDUCAȚIEI TIMPURII ÎN GRĂDINIȚE

1.1 Importanța studierii matematicii. Reforma educației timpurii-introducere

1.2. Specificul educației timpurii cu accent pe dezvoltarea creativității la preșcolar

1.3. Rolul educației centrată pe copil

1.4. Aspecte ale creativității și caracteristici ale dezvoltării gândirii copilului mic

CAPITOLUL 2. EFICIENTIZAREA DEZVOLTĂRII CREATIVITĂȚII PRIN JOC DIDACTIC

2.1. Tipuri de jocuri didactice

2.2. Aspecte moderne ale jocului didactic

2.3. Utilizarea jocurilor logice online

2.4. Spațiul virtual în educația preșcolarilor

CAPITOLUL 3. METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1 Considerații teoretice privind cercetarea psihopedagogică

3.2 Ipoteza cercetării

3.3 Obiectivele demersului investigativ

3.4 Metode utilizate

3.4.1 Metoda observației

3.4.2 Metoda experimentului

3.4.3 Metoda testului

3.4.4 Metoda convorbirii

3.4.5 Metoda – analiza produselor activității

3.4.6 Metoda studiului de caz

3.4.7 Metode de interpretare și evaluare – metoda statistică

3.5 Selecția subiecților

CAPITOLUL 4. MODALITĂȚI DE DEZVOLTARE A CREATIVITĂȚII LA PREȘCOLARI – Prezentarea și interpretarea rezultatelor

4.1 Particularitățile dezvoltării creativității la preșcolari

4.2 Tipuri de jocuri didactice desfășurate pentru formarea capacităților și competențelor specifice

4.3. Probe pentru evidențierea diferențelor individuale și a creativității preșcolarilor

4.4. Rolul evaluarii în dezvoltarea creativității

4.5. Itemi reprezentativi de completare, de alegere și de compunere de probleme specifice activităților matematice din ciclul preprimar

4.6. Analiza și interpretarea rezultatelor pe eșantioanele formate

4.7. Diagrame de interpretare a rezultatelor

CAPITOLUL 5. ANEXE

Proiecte didactice

Fișe

Jocuri online (prezentare, scopuri, precizări, etc.)

BIBLIOGRAFIE

ARGUMENT

Motivatia alegerii temei

“Capul copilului nu este un vas pe care să-l umpli, ci o făclie pe care s-o aprinzi astfel încât, mai târziu, să lumineze cu lumină proprie.”

Învățarea este un proces care generează continuu operații și concepte, precum și structuri corespunzătoare, fiecare din ele constituind atât rezultate, cât și premise ale acestui proces.

Matematica a devenit unul din cele mai importante instrumente ale cunoașterii.

Cercetări experimentale organizate pe plan mondial au demonstrat că teoria mulțimilor, chiar sub forma ei elementară din activitățile matematice din grădiniță, constituie o bună călăuză a copilului preșcolar în matematica modernă, iar primii pași sunt favorizați de utilizarea frecventă în activitatea preșcolară a jocului didactic matematic. Justificarea acestei afirmații își află originile în următoarele constatări:

Jocul didactic matematic reprezintă o activitate de bază, organizată în grădiniță, în scopul dezvoltării intelectuale a copiilor preșcolari.

Urmărirea progresului înregistrat de copilul angajat în realizarea acestor activități permite observații prognostice privind ritmurile individuale de maturizare intelectuală și afectivă.

Observarea modului de manifestare a copilului în cadrul activităților matematice în care se utilizează jocul didactic matematic permite o evaluare corectă a progreselor înregistrate de copil în dezvoltarea gândirii, îndeosebi în sfera operațiilor de analiză, sinteză, a progreselor în comportament, în activitatea de observare, în formularea unor aprecieri asupra evoluției probabile a copilului, cu posibilitatea intervenției în aspectele deficitare.

Observarea sistematică a conduitei intelectuale a copilului în cadrul activităților de joc didactic matematic permite aprecierea individualizată a momentului optim de intrare în etapa micii școlarități.

Jocul didactic matematic are un rol deosebit în amplificarea acțiunii formative a grădiniței, în primul rând prin faptul că poate fi inclus în structura activității comune, realizând în acest fel un continuum între activitatea de învățare și cea de joc. Datorită faptului că preșcolarul își structurează operațiile și acțiunile fără a resimți efortul, învățarea prin intermediul jocului se realizează economicos și eficient.

Jocul didactic matematic constituie un mijloc atractiv de realizare a sarcinilor număratului și socotitului. El conține o problemă, o sarcină didactică pa care copilul trebuie s-o îndeplinească concomitent cu participarea lui la acțiunea jocului. Experiența probează că jocul didactic matematic are o eficiență formativă crescută în situația sistematizării, consolidării și verificării cunoștințelor. In virtutea celor spuse mai sus, consider ca tema aleasă de mine este mereu actuală, mereu deschisă către nou.

Mai mult, învățarea matematicii se situează, vorbind prin analogie, în același plan cu învățarea limbii sau cu a altor discipline care dispun de o anume ordine logică mai greu de pătruns de unul singur.

Matematica nu este și nu trebuie să fie un domeniu ce furnizează simple tehnici ce se folosesc doar în acest domeniu. Ea este bine să fie învățată de fiecare om pentru că matematica nu se învață pentru a fi o știință, ci pentru a fi folosită, pentru a fi aplicată în practică.

Încă din grădiniță, învățarea matematicii dezvoltă toate componentele de bază ale psihicului micului preșcolar. Rostul matematicii este de a-i obișnui pe copii să gândească, să-și dezvolte capacitățile intelectuale pentru a-și rezolva unele probleme pe care le întâmpină în viață.

De modul cum preșcolarii își însușesc noțiunile matematice depinde și înțelegerea altor noțiuni din alte domenii experențiale.

Valențele formative deosebite ale matematicii influențează prin translație învățarea creativă și în alte domenii.

J. Piaget menționează că în societatea contemporană însăși condiția de existență a omului se concentrează tot mai mult către inteligență și creativitate, adică inteligență activă.

Mi-am ales o temă din domeniul matematicii pentru că mi-a plăcut matamatica din totdeauna, este un domeniu în care oricât ai cunoaște, ai ști, totuși pot să apară noutăți, este după părerea mea cea mai interesantă.

Mi-a plăcut și tema pe care am ales-o, adică ”Dezvoltarea creativității în cadrul activităților de matematică din ciclul preprimar” și chiar am urmărit preșcolarii în cadrul activităților de matematică și dintr-un studiu preliminar mi-am dat seama că aș putea îmbunătăṭi acest aspect și dintr-o altă persepectivă. Mi-am propus să clarific anumite aspecte.

Pentru preșcolari este totuși un domeniu dificil, dar acesta este și cel mai favorabil pentru dezvoltarea capacităților creatoare gândirii copiilor. În această idee pornesc de la premisa că, îndrumând grupul de preșcolari astfel încât orice activitate matematică din Domeniul Științe să fie o armonioasă împletire între logic și imaginaṭie, vom oferi copiilor posibilitatea adaptării imediate pe care o impune matematica modernă și integrarea cu ușurință în clasa pregătitoare.

Copiii sunt bucuria vieții, marea și permanenta nădejde a lumii, de aceea, noi educatoarele, avem datoria să ne creăm pe noi înșine, printr-un proces continuu de autoperfecționare sub imboldul unei vocații educaționale, pasiunea și dragostea pentru copii.

CAP. 1. DEMERSURI ALE IMPLEMENTĂRII REFORMEI EDUCAȚIEI TIMPURII ÎN GRĂDINIȚE

Importanța studierii matematicii. Reforma educației timpurii-introducere

”Pentru a-și îndeplini rolul de formare a omului, școala nu trebuie să pună pe elev în postura unui simplu receptor de cunoștințe statice, trebuie să-l stimuleze să gândească și să lucreze prin eforturi personale. Ritmul și amploarea cuceririlor matematice, bogăția și varietatea metodelor de lucru impun și dezvoltarea culturii matematice a oamenilor. Datorită specificului ei matematica se învață pentru a se aplica în practică. Este de fapt știința cea mai operativă care are cele mai complexe legături cu viața.

Pătrunderea matematicii în toate domeniile vieții contemporane,contribuția pe care o aduce în dezvoltarea tuturor științelor,precum și contribuția adusă în studierea și dirijarea științifică a procesului de învățământ, sunt argumente incontestabile privind asimilarea ei la un nivel superior chiar la vârsta fragedei copilării.

”Intrarea în țara cunoașterii se face pe podul matematicii”, spunea profesorul Ștefan Bârsănescu.”

Matematica nu este doar o știință ci este un act de cultură. Este unul din modurile fundamentale ale gândirii umane. Ceea ce-l caracterizează pe om este gândirea, iar cultivarea gândirii este lucrul cel mai de preț.

Existența umană, experiența, viața, presupun activitatea gândirii, care în mare măsură este stimulată de matematică. ,,Tot ceea ce este gândire corectă, spune academicianul M. Nicolau, este sau matematică sau este susceptibil de matematicizare ‘‘.

Matematica nu se învață doar pentru a ști, ci pentru a se face ceva cu ea, a se explica. Este nevoie de o cultură matematică, o formație matematică, nu doar de o instrucție matematică.

Este cunoscut faptul că matematica a avut întotdeauna un rol hotărâtor în dezvoltarea gândirii, acea dimensiune specific umană care stă la baza progresului și constituie impulsul dinamicii sociale. Deoarece matematica se învață din viață și pentru viață, întelegerea conceptelor ei, operarea cu ele conduce la formarea unei gândiri mereu logice și creatoare. Cu cât educația preprimară pune accent, prin mijloace specifice pe dezvoltarea intelectuală cu atât mai performantă va fi aptitudinea pentru preșcolaritate.

În epoca contemporană este nevoie de un om nou, cu o gândire creatoare, inovatoare, un explorator îndrăzneț. Apare deci necesitatea modernizării învățământului prin așezarea pe primul loc a dezvoltării capacităților intelectuale ale preșcolarilor și priceperii de a le utiliza în mod creator.

Dacă în învățământul tradițional se punea accent pe predare de informații în cel contemporan se pune accentul pe funcția formativă a învățământului.

Matematica dispune de bogate valențe formative. Specificul activității matematice constă în faptul că ea reprezintă o tensiune, o încordare, o mobilizare a spiritului care înseamnă antrenarea intelectului, a gândirii pe prim plan.

Matematica își dovedește importanța deosebită participând cu mijloace proprii la dezvoltarea personalității nu numai sub aspect intelectual ci și sub aspect estetic și moral.

Din punct de vedere al dezvoltării intelectuale învățarea matematicii exersează judecata, îl ajută pe elev să distingă adevărul științific de neadevăr, să-l demonstreze; antrenează organizarea logică a gândirii, ordonarea ideilor, recunoașterea ipotezelor și consecințelor, îl învață pe copil să distingă diversele aspecte ale unei situații, să degajeze esențialul de neesențial, formează capacitățile atenției, antrenează memoria logică, exersează analiza și sinteza, favorizează dezvoltarea imaginației creatoare, îl ajută să-și formeze simț critic constructiv, îi formează spiritul științific exprimat prin obiectivitate, precizie, gustul cercetării.

Sub aspect estetic trezește gustul față de frumusețea matematicii exprimată prin relații, formule, figuri, demonstrații, cultivă unele calități ale exprimării gândirii, cum ar fi claritatea, ordinea, conciziunea, eleganța îl face pe elev capabil să recunoască și să aprecieze legătura formală a creației artistice relevată în echilibrul arhitectural, compoziția artelor plastice, ritmuri și structuri muzicale, îl face sensibil față de frumusețea naturii și tehnicii.

Din perspectiva dezvoltării morale, matematica formează gustul pentru adevăr, obiectivitate învățământului prin așezarea pe primul loc a dezvoltării capacităților intelectuale ale preșcolarilor și priceperii de a le utiliza în mod creator.

Dacă în învățământul tradițional se punea accent pe predare de informații în cel contemporan se pune accentul pe funcția formativă a învățământului.

Matematica dispune de bogate valențe formative. Specificul activității matematice constă în faptul că ea reprezintă o tensiune, o încordare, o mobilizare a spiritului care înseamnă antrenarea intelectului, a gândirii pe prim plan.

Matematica își dovedește importanța deosebită participând cu mijloace proprii la dezvoltarea personalității nu numai sub aspect intelectual ci și sub aspect estetic și moral.

Din punct de vedere al dezvoltării intelectuale învățarea matematicii exersează judecata, îl ajută pe elev să distingă adevărul științific de neadevăr, să-l demonstreze; antrenează organizarea logică a gândirii, ordonarea ideilor, recunoașterea ipotezelor și consecințelor, îl învață pe copil să distingă diversele aspecte ale unei situații, să degajeze esențialul de neesențial, formează capacitățile atenției, antrenează memoria logică, exersează analiza și sinteza, favorizează dezvoltarea imaginației creatoare, îl ajută să-și formeze simț critic constructiv, îi formează spiritul științific exprimat prin obiectivitate, precizie, gustul cercetării.

Sub aspect estetic trezește gustul față de frumusețea matematicii exprimată prin relații, formule, figuri, demonstrații, cultivă unele calități ale exprimării gândirii, cum ar fi claritatea, ordinea, conciziunea, eleganța îl face pe elev capabil să recunoască și să aprecieze legătura formală a creației artistice relevată în echilibrul arhitectural, compoziția artelor plastice, ritmuri și structuri muzicale, îl face sensibil față de frumusețea naturii și tehnicii.

Din perspectiva dezvoltării morale, matematica formează gustul pentru adevăr, obiectivitate și echitate, creează nevoia de rigoare, discernământ și probarea ipotezelor, creează nevoia de a cunoaște, a înțelege, formează deprinderi de cercetare și investigație, stimulează voința de a duce la capăt un lucru început. Ea preîntâmpină adoptarea unor atitudini nemotivate și întâmplătoare.

Educația timpurie este prima etapă de pregătire pentru educația formală, asigură intrarea copilului în sistemul de învățământ obligatoriu (în jurul vârstei de 6 ani) prin reformarea capacității de a învăța. Investiția în educația timpurie este cea mai rentabilă investiție în educație , după cum arată un studiu elaborat de R. Cuhna , unul dintre laureații Premiului Nobel în economie.

Învățarea timpurie favorizează oportunitățile de învățare de mai târziu. Deprinderile și cunoștințele dobândite devreme favorizează dezvoltarea altora ulterior, iar deficiențele de cunoștințe și deprinderi produc în timp deficiențe mai mari, oportunități de învățare ratate sau slab valorificate.

Educația timpurie, în România, ca în întreaga lume cuprinde educația copilului în intervalul de vârstă de la naștere și până la intrarea acestuia în școală.

Realizarea unui sistem coerent de educație timpurie a copilului în România este o necesitate care decurge din proprietățile educației la nivel mondial și național.

Tendințele și orientările generale ale educației au condus la redimensionări ale documentelor curriculare care reglementează organizarea și desfășurarea procesul instructiv-educativ în unitățile de învățământ preșcolar. În contextul actual, încercările de reașezare a educației în primii ani de viață ai copilului au oferit argumente solide pentru legiferarea conceptului de educație timpurie și formarea de pârgii de acțiune la nivel de sistem de învățământ. Una dintre aceste pârgii este programa de studiu, respectiv Curriculum pentru educația timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani.

Cele mai relevante finalități ale educației timpurii în contextul sistemului nostru de învățământ au în vedere o unitate de idei cu a cele ale altor sisteme de învățământ contemporane, astfel:

Dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a personalității copilului, în funcție de ritmul propriu și de trebuințele sale;

Dezvoltarea capacității de interacționa cu alți copii, cu adulții și cu mediul pentru a dobândi cunoștințe, deprinderi, atitudini și conduite noi;

Descoperirea, de către fiecare copil, propriei identități, a autonomiei și formarea unei imagini de sine pozitive;

Sprijinirea copilului în achiziționarea unor cunoștințe, capacități, deprinderi și atitudini necesare la intrarea în școală.

Noul curriculum pentru învățământ preșcolar abordează în mod explicit pe de o parte, nevoia înțelegerii în complexitatea lor a tuturor experiențelor de viață și de învățare ale copilului în intervalul primilor ani de viață, precum și locul/ rolul cadrului didactic care dezvoltă o educație integrată cu acești copii.

Pentru eficientizarea procesului de predare-învățare și diversificarea strategiilor aplicate este necesar să se promoveze climatul pozitiv în educație, în condițiile comunicării și relaționării permanente cu copilul/copiii și, de asemenea, cu părinții.

Valoarea utilizării strategiilor didactice, dau, în fapt, valoarea educației copilului preșcolar. Ca o consecință directă a dimensiunilor educației la vârstele mici, rolul educatoarei implică:

Dezvoltarea și înțelegerea istoriei personale și sociale a celui care învață și sensibilitatea la influențele culturale exercitate de familie;

Aprecierea și utilizarea experințelor anterioare ale copilului, ca parte integrantă a procesului de învățare;

Organizarea mediului de învățare astfel încât să faciliteze învățarea experențială;

Pregătirea copilului pentru a accepta și a face față schimbărilor, contradicțiilor și incertitudinilor;

Definirea și punerea de probleme pentru copii pentru a identifica soluțiile alternative;

Facilitarea dialogului și a reflecției ca parte integrantă a procesului de învățare.

Educația preșcolară, în contextul educației timpurii, și-a stabilit câteva priorități în abordarea procesului educativ la grupa de copii. Astfel au în vedere următoarele aspecte:

fiecare copil este unic, are nevoi particulare;

educația este continuă, ea începe din primele momente de viață și se prelungește pe tot parcursul ei;

actul educativ din grădiniță este guvernat de către copil și trebuințele sale de dezvoltare;

dezvoltarea copilului este dependentă de ocaziile pe care le oferă jocul;

educația timpurie nu se adresează “copiilor”, ci fiecărui copil în parte;

învățarea se realizează preponderent prin joc, fiind experențială și socială;

amenajarea mediului educațional pe arii de dezvoltare constituie o formă optimă de realizare a ocaziilor de experimentare;

stimularea independenței de alegere și acțiunea trebuiesc combinate cu activitatea de grup și cu sprijinirea relațiior interpersonale.

Finalitățile fundamentale ale grădiniței se referă, pe de o parte, la oferirea unei asistențe educaționale complexe pentru formarea abilităților de bază necesare pe tot parcusul vieții, iar, pe de altă parte, dezvoltarea armonioasă a copilului în funcție de specificul tendințelor, ritmul propriu și potențialul individual.

Necesitatea concordanței dintre finalitățile celor două niveluri de învățământ, preșcolar și școala primară, subliniază încă o dată, un deziderat comun: pregătirea copilului pentru școală și, în viitor, pentru educația permanentă.

Întregul randament al muncii în educare și al celei de autoeducare pe linia culturii generale și a culturii matematice este substanțial mărit cantitativ și calitativ printr-un permanent efort de autoperfecționare a cadrelor didactice.

Succesul reformei în învățământul preprimar depinde de schimbare, de contribuția cadrelor didactice la sporirea noului, în fiecare zi, cu fiecare activitate și de grăbire a ritmului acestuia prin promovarea cu curaj și stăruință a schimbării favorabile creșterii calității și eficienței activității de instrucție și educație care au loc în cadrul acesteia.

1.2. Specificul educaței timpurii cu accent pe dezvoltarea creativității la preșcolari

Stimularea potențialului creativ al copiilor reprezintă una din principalele priorități ale educației în lume la acest început al mileniului III.

Preșcolaritatea este apreciată tot mai mult ca varstă ce cuprinde cea mai importantă experiență educațională din viața unei persoane; pe parcursul ei înregistrăm ritmurile cele mai pregnante în dezvoltarea individualității umane și unele din cele mai semnificative achiziții cu ecouri evidente pentru etapele ulterioare ale dezvoltarii sale.

De aceea, nu putem face abstracție de una din dimensiunile esențiale pentru întreaga dezvoltare și afirmare a personalității –creativitatea .

Din aceasta perspectivă, subliniem că profilul psihologic al vârstei preșcolarității cuprinde multiple premise favorizante pentru cultivarea și stimularea potentialului creativ. Având în vedere dinamismul, impetuozitatea și expresivitatea proprii acestei vârste, acel freamăt permanent sau acea vibrație și efervescența lăuntrică ce conferă copiilor note specifice de dinamism creativ, disponibilități de exteriorizare spontană și autoexpresie însuflețită, analoage oricărui elan creator.

Stimularea creativității este un demers socio-educațional complex, ce cuprinde simultan fenomenele de activizare (incitare și susținere) antrenare, cultivare și dezvoltare prin actualizarea virtualităților creative, pentru accederea lor de la posibil la real, prin afirmarea efectivă .

Este necesar să avem în vedere întregul sistem al condițiilor sau factorilor favorizanți afirmării și dezvoltării creativității, cum ar fi :

factori structurali, intrinseci creativității;

factori de climat general în dezvoltarea și afirmarea personalității copiilor ;

factori de ambianță psihosocială și respectiv de climat psihoeducațional –stimulativ pentru afirmarea și evoluția creatoare.

Totodată este necesară utilizarea adecvată a diferitelor metode și procedee specifice de stimulare și antrenare a creativității.

Orice fenomen de căutare euristică sau de noi restructurări și reformulări ce pot fi rod al unui efort independent contribuie la antrenarea potențialului creativ.

Receptivitatea și curiozitatea copilului, bogația imaginației, tendința sa spontană către nou, pasiunea pentru fabulație dorința lui de a realiza ceva constructiv creativ pot fi “alimentate” și împlinite efectiv, pot fi puse adecvat în valoare prin solicitări și antrenamente corespunzătoare care astfel pot oferi multiple elemente pozitive în stimularea și cultivarea potențialului creativ propriu vârstei preșcolare.

În același sens, atmosfera sau climatul psihosocial în care își desfășoară activitatea copilul constituie aspectul hotărâtor. Rolul unui climat caracterizat prin deschidere și stil relaxat de creație, prin asigurarea libertății de afirmare și expresie, independența, prin recunoașterea și aprecierea pozitivă ca și prin încurajarea și promovarea efortului creativ pot participa în mod decisiv la dezvoltarea creativității copiilor.

Atmosfera stimulativă pentru creativitate presupune și o activizare specifică a copiilor prin angajarea lor în efortul de prelucrare și reorganizare a datelor de generarea a unor sisteme sau configurații noi prin asigurarea unui dinamism intelectual și afectiv opus orcăror tendințe spre inerție și platitudine.

Dezvoltarea capacității de acțiune, îmbogățirea experienței senzoriale ca și evoluția întregului plan al cunoașterii pot oferi elemente care să concure la acea expansiune subiectivă specifică și la acea independentă acțională pe care o presupune potențialul creativ al copiilor. Însăși îmbogățirea repertoriului de experiențe și evenimente cu care se confruntă copilul poate conferi noi premise pentru cultivarea unor elemente de creativitate sau a unor componente ale potențialului creativ.

Pentru a asigura autoexpresia creatoare a individualității copilului , importantă este și “ adaptarea constructivă la natura copilului “ prin asigurarea în fapt a posibilităților de “ desfășurare liberă a copilăriei lor, de a realiza în toată polenititudinea condițiile copilăriei, satisfacerea intereselor lor și exercitarea funcțiilor proprii vârstei lor.”

Ca strategie generală de acțiune în stimularea creativității în învățamântul preșcolar, este utilă valorificarea în sistemul activităților instructiv-educative a condițiilor și principiilor învățării de tip creativ. Învățarea creatoare presupune o serie de condiții privind stimularea creativității cum ar fi :

a) Antrenarea capacității de elaborare verbal expresivă a unor poveștiri libere sau cu început dat, după un șir de ilustrații, după o jucărie după un plan sau după o temă, punând la dispoziție copiilor planșe, machete, siluete, jucării.

b) Interpretarea independentă a unor imagini prin solicitarea de a le conferi cât mai multe titluri posibile.

c) Elaborarea independentă a unor istorioare ce se pot concepe plecând de la diverse modalități de ordonare logică posibilă a unui numar mare de imagini.

d) Desene libere în care să se elaboreze nu numai o ideie tematică, dar si unele modele posibile pentru decorarea anumitor spații sau anumitor materiale. De exemplu am conceput o proba dându-le copiilor cartonase cu zece pătrate care reprezentau “ batistute “ sau șervetele ,băsmăluțe pentru decorat, ei trebuiau sa dea cât mai multe și diferite soluții. Chipuri și forme abstracte (obținute la întâmplare), găsirea asemănărilor cu lumea din jur, stimulănd dezvoltarea imaginației, fanteziei, creativității: “Eu și lumea din jurul meu”,”Un buchet de toamnă”,”Mama mea”,”Animalul îndrăgit”.

e) Analiza și interpretarea desenelor realizate de copii astfel încât să se releve posibilitățile multiple de utilizare a formelor și culorilor.

f) Desfășurarea diferitelor jocuri didactice sau a unor jocuri de rol care să antreneze gândirea creatoare.

Jocul și învățarea oferă copilului nenumarate prilejuri de a combina și recombina

reprezentările pe care le dispune propriile sale imagini, ascultând povești, basme, poezii,

reconstruiește mental principalele momente de narațiuni, le inversează, le omite, le amplifică și inventează altele noi.

Prin tot ceea ce are specific-manifestarea liberă a opțiunilor, ideea libertății depline în acțiune, spiritual de independență generat și întreținut de ideea realei competențe, realizarea imediată a scopului, caracterul fictiv al acestuia și al acțiunii, precum și al mijloacelor implicate în acțiune, trăirile afective intense în tot timpul actiunii etc.,-jocul permite copilului să întrețină legatura permanentă cu realitatea cotidiană, să-i înțeleagă exigențele și să acționeze în modul său propriu și creator, în lumea în care trăiește.

g) Analiza unor erori și a posibilităților multiple de prevenire a lor.

h) Enumerarea unor răspunsuri multiple la întrebări posibile (de tipul lui “de ce ?”)

pe care le pot formula copiii sau chiar (în situații mai dificile) educatoarea.

i) Utilizarea unor procedee de activizare a capacităților de creație în plan verbal-expresiv cum ar fi: -alcătuirea unor propoziții multiple plecând de la anumite cuvinte date;

-solicitarea de a formula propoziții cât mai frumoase și interesante, pentru a exprima o anumită idee sau tema dată;

-solicitarea de acontinua în forme multiple anumite începuturi de propoziții sau fraze, solicitări de tipul: ”Dați cât mai multe exemple de jucării; Enumerați cât mai multe obiecte care sunt sau pot fi rotunde etc.”

Aceste solicitări pot fi adaptate la contextual natural-concret al activităților curente din gradiniță.

Există multiple posibilități de formare a unei personalități creative. Consider că una dintre cele mai eficiente la vârsta preșcolară este dezvoltarea creativității prin activitățile matematice.

Pentru a fi cât mai stimulative, interesante și a pune copiii în situația de a crea lucrări noi și originale în cadrul activităților matematice integrate cu activități manuale am utilizat materiale diferite (hârtie glacce, staniol), cerându-le să le modifice forma fără a ține seama de conturul inițial .Prin întrebări de genul “Poți să creezi diferite obiecte care să aibă forme de figuri geometrice prin îndoirea și decuparea hârtiei ?”, copii au creat: podoabe pentru Pomul de Crăciun , avioane, bărcuțe etc.

În cadrul activității integrate desfășurată cu copii în vârstă de 5 ani am realizat o lucrare colectiva cu tema:”tablou de primavară “din figuri geometrice.

Copiii s-au asezat la măsuțe lângă vecinii preferați. Apoi fiind invitați să privească tabloul, li s-a cerut să spună cum cred ei că se poate face un “tablou de primavară”.

Unii copii au propus examinând hârtiile de pe masă și foarfecele să decupeze ceea ce au desenat pe hârtii și să le lipească unde se potrivesc.

Astfel fiecare copil poate alege figura pe care o dorește să o decupeze și să se gândească unde o poate aseza în tablou.

Copii au lucrat cu nespus elan și seriozitate minunându-se de frumusețea tabloului.

Pomii, fiind formați din cercuri și dreptunghiuri au început să primească flori de măr de culoare roz în formă de cerculețe; pe pământ au apărut fire de iarbă și flori colorate; pe cer nori și soare etc.

Tabloul a fost realizat neașteptat de frumos, reflectând veridic structuri posibile din natură purtând nota de originalitate a copiilor care au colaborat la crearea lui.

Toate acțiunile de stimulare a creativității urmăresc să determine productivitatea capacităților umane.

Ridicarea potențialului creativ al copiilor începe de la munca creatoare a cadrului didactic (pentru aceasta sunt necesare cunoștințe vaste și o bună pregătire ).

Este adevărat că stimularea creativității, a originalității și a gândirii critice presupune o serie de riscuri pe care educatoarea trebuie să și le asume, constientă fiind că rezultatul final merită un asemenea preț.

A.S. Macarenco aprecia înalta capacitate a pedagogului de a visa împreună cu copii, de a-i pasiona prin visul său , a-i ajuta să vadă “bucuria de mâine”.

1.3 Rolul educației centrată pe copil

În opinia unor specialiști în domeniu psihopedagogic conceptul de educație centrată pe elev sau tratarea diferențiată în cadrul procesului de învățare vizează:

O abordare a educației care se focusează pe nevoile elevilor și nu pe ale celorlalți actori ai procesului educațional, cum ar fi profesorul ori administrația instituției. Această abordare are multe implicații în designul curriculumului, conținuturile cursului și gradul de interactivitate a cursului. (Rogers, C.)

Procesul ce oferă elevilor mai multă autonomie și control asupra alegerii subiectelor de studiu, a metodelor și a ritmului de învățare. Copilul urmează a fi implicat în luarea deciziei vizavi de ce, cum și când va învăța. (Ghibbs, J.)

  Tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru invită la o revalorizare a locului educației în contextul vieții contemporane. Pe de o parte, este din ce în ce mai acută nevoia de a oferi individului instrumente reale dea se înțelege pe sine și pe de altă parte, pentru o mai bună conviețuire într-o lume complexă.

Educația diferențiată și personalizată a copiilor poate fi unul dintre răspunsurile școlii la problematica complexă actuală. Dacă pentru mult timp copilul trebuia să se adapteze grădiniței sau școlii, în zilele noastre este din ce în ce mai evident că grădinița și școala trebuie să se adapteze nevoilor specifice și particularităților copilului. Abordarea diferențiată aduce în discuție adaptarea învățământului la particularitățile psihofizice ale copilului, ceea ce presupune o foarte bună cunoaștere a copilului în ceea ce privește temperamentul, priceperile și deprinderile, interesele, potențialul intelectual, trăsăturile de personalitate, etc. Pe de altă parte, dincolo de aceste caracteristici individuale, educatorii trebuie să cunoască „ereditatea socio-culturală“ pe care copilul o aduce din familie. La nivelul sistemului educațional, demersul didactic tradițional dominant era caracterizat de predarea frontală prin utilizarea acelorași metode de lucru și sarcini pentru toți copiii fără a se ține seama de particularitățile individuale. Această corelare necorespunzătoare între volumul, gradul de complexitate a cunoștințelor, metodele de învățare și particularitățile socio-emoționale și cognitive ale copiilor poate avea drept consecință de motivarea și apoi insuccesul școlar și chiar social, pe termen lung. Respectarea diferențelor individuale duce la crearea unor situații de învățare care să permită copiilor progresul pe căi diferite, pentru realizarea acelorași obiective. Definitor pentru progresul copiilor este modul în care aceștia conectează informațiile și procesele psihice specifice învățării. Implicarea unei multitudini de procese psihice potențează caracterul formativ al demersului educațional și creează condițiile favorabile pentru activitatea ulterioară de învățare. Ca proces, învățarea implică o serie de componente psihice, diferite de la un copil la altul. Drept urmare, organizarea situațiilor de învățare urmează să asigure condiții favorabile activității de învățare ca proces complex de informare și formare, de asimilare a cunoștințelor și dezvoltare a componentelor structurale ale personalității umane. Aceasta implică crearea situațiilor de învățare care să determine o participare activă a copilului în procesul de învățare prin interacțiuni directe. Teoria inteligențelor multiple formulată de Gardner argumentează ceea ce se constată, de altfel, în viața cotidiană: avem stiluri de învățare distincte, ceea ce solicită o abordare diferită, individualizată, pe durata întregului proces de educație și formare.

Grădinița, ca instituție de educație, formare și orientare trebuie să reacționeze, în concordanță cu tendințele evoluției societății, prin adaptarea conținuturilor, structurii și funcțiilor sale, în vederea pregătirii copiilor pentru școală și integrării sociale rapide a acestora. De aceea, grădinița trebuie să facă tot ce-i stă în putință pentru valorificarea maximă a fiecărui copil, prin stimularea intelectuală, a aptitudinilor și atitudinilor, a trăsăturilor de personalitate.

În sprijinul abordării diferențiate a copiilor vin o serie de documente legislative la nivel mondial, precum: ,,Convenția Internațională privind Drepturile Copilului”, ,,Declarația Universală a Drepturilor Omului”, Legea Învățământului, alte articole de lege din legislația mondială. Toate, la unison, exprimă dreptul copilului de a fi tratat în așa fel încât să i se asigure o dezvoltare armonioasă, în funcție de personalitatea fiecăruia.

Pentru a centra conținuturile învățării pe copil, trebuie, în primul rând, să-i cunoștem particularitățile psihofiziologice, ceea ce înseamnă cunoașterea temperamentului, nivelul de priceperi și deprinderi, interesele, potențialul intelectual, trăsăturile de personalitate etc. Foarte importantă este și cunoașterea eredității socio-culturale cu care copilul vine din familie.

Respectarea diferențelor individuale trebuie să ducă la tratarea diferențiată a copiilor, la crearea unor situații de învățare care să permită progresul copilului, pe diferite căi, prin realizarea acelorași obiective. Practic, trebuie create situații de învățare care să determine o participare activă a copilului în procesul de învățare prin interacțiuni directe.

Sistemul de modalități adoptate în vederea diferențierii instruirii constă în combinații variabile ale factorilor care definesc procesul didactic și anume:

conținutul instrucției cu efecte asupra structurii sistemului preșcolar;

modul de grupare a preșcolarilor;

timpul sau ritmul de lucru;

metodele de lucru.

În acest sens, combinațiile cele mai frecvente, justificate logic și metodic sunt:

variații în conținutul structurii și ritmului de lucru;

același conținut, dar timp variabil;

același ritm de lucru, dar conținut diferit ca volum și complexitate;

grupări variate de copii, însoțite de variații asupra conținutului și a timpului;

variabilitatea metodelor de lucru și a modalităților de realizare a conținutului activităților.

Concluzionând, iată ce putem face pentru fiecare copil:

să-i asigurăm o educație diferențiată și personalizată;

să organizăm situațiile de învățare, care să determine o participare activă, să ducă la o învățare pe cont propriu;

pentru că există stiluri de învățare diferite, să implicăm copiii în acte de instruire diferențiate.

Unul dintre stilurile mult clamate în prezent este învățarea individualizată, care presupune proiectarea și realizarea activităților didactice în funcție de particularitățile individuale ale copiilor. Trebuie individualizate nu doar conținuturile, ci și obiectivele operaționale, mijloacele de învățământ, dar și metodele de predare-învățare-evaluare-autoevaluare. Într-o grupă sunt copii care, datorită mediului în care trăiesc, au multe cunoștințe despre o temă dată, alții au cunoștințe medii sau deloc. De aceea stabilim conținuturile aceleiași teme în funcție de aceste criterii. Sunt preșcolari care au nevoie de suport vizual ori doar lingvistic, așa că folosim mijloace de învățământ și materiale didactice variate și de bună calitate. În funcție de toate acestea stabilim și itemii de evaluare și determinăm actul de autoevaluare, în care copilul stabilește singur ce a înțeles, ce mai dorește să știe despre tema dată.

Procedând în acest fel, vom respecta dreptul la diversitate, vom acorda șanse egale tuturor copiilor, prin recunoașterea diferențelor de capacitate, care poate fi înăscută sau dobândită și vom asigura egalitatea accesului la educație, în funcție de aptitudini și nevoile individuale.

Acest stil de învățare prezintă avantajul recuperării rapide a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor pe care copilul nu le posedă, sau, după caz, prin lucru individual, copiii cu capacități mai înalte pot învăța și lucra mai mult, nu sunt înfrânați, ținuți în loc de restul grupei.

Ca și dezavantaje, pot remarca instalarea unor relații de competiție neloială, lipsa comunicării cu ceilalți copii.

Un al doilea stil de învățare este cel prin cooperare, care presupune:

un scop comun pentru toți membrii echipei;

structurare bună a grupului, conform inteligențelor multiple ale membrilor săi;

valorificarea experienței fiecărui individ.

Deviza învățării prin cooperare ar putea fi: ,,învățați împreună, aplicați singuri”!

Conform noilor cercetări pedagogice, acest stil de învățare are o mulțime de

avantaje, printre care:

este valorificat potențialul fiecărui copil; copiii se completează unul pe celălalt, fără a lăsa loc competiției în grup;

fiecare membru al grupului se simte util prin ceea ce știe și este capabil să facă;

socializarea este mai puternică și se leagă prietenii de durată;

crește respectul față de sine; se îmbunătățesc performanțele memoriei și creației;

sporește randamentul procesului de învățare.

Există și unele dezavantaje, cum ar fi:

copiii cu personalitate mai puternică au tendința să domine grupul, prin impunerea regulilor proprii;

copiii mai timizi sau mai comozi se lasă dominați, devin simpli spectatori ai actului didactic.

Aici intervine măiestria educatoarei: dacă posedă știința de a îmbina armonios inteligențele multiple ale copiilor, de a distribui sarcini fiecărui copil după capacitate și interes, de a folosi strategii diferențiate, învățarea prin cooperare dă roade bune.

Cele două stiluri de învățare trebuie combinate, urmând principiul ,,Să dai și să ceri orice copilului, dar nu oricând și oricum, ci fiecăruia după posibilitate și interes”.

1.4 Aspecte ale creativității și caracteristici ale dezvoltării gândirii copilului mic

Termenul creativitate provine de la latinescul ,,creare”, ceea ce înseamnă a ,,zămisli”, ,,a făuri”, ,,a naște”. În limbajul psihologic termenul a fost adaptat inițial pentru a defini capacitatea de creație artistică. O definiție amplă a creativității se propune în lucrarea ,,Pedagogie” de Bontaș I. ,,creativitatea este o capacitate complexă și fundamentală a personalității, care sprijinindu-se pe date sau produse anterioare, în îmbinarea cu investigații și date noi, produce ceva nou, original de valoare și eficiență stiintifică și social utilă,ca rezultat al influențelor și relațiilor factorilor subiectivi și obiectivi-adică a posibilităților persoanei și a condițiilor ambientale, ale mediului socio-cultural.”

Creativitatea poate fi definită în mod metaforic astfel : inteligență fluidă ( R.B.Cattell), gândire divergentă ( J.Guilford), rezolvare specifică de probleme sau rezolvare de probleme slab structurate (J.Bruner), imaginație creatoare (Th.Ribot), imaginație constructivă (A. Osborn), gândire autonomă (Fr.Bartleit).

Creativitatea se manifestă atât în plan individual, cât și la nivelul grupului .Orice individ, înzestrat nativ cu disponibilități creatoare, devine creator numai datorită condițiilor sociale, culturale și de educație existente în colectivitate.

J. Dewey și G. W. Allport au o altă viziune asupra creativității – ”omul dispune de un potențial, iar educația are datoria să-l descopere și să-l dezvolte. ”

Creativitatea a fost abordată: ca proces, ca produs, ca potențial și ca dimensiune structurală a personalității.

Numeroși creatologi definesc creativitatea ca proces. După E. P. Torrance creativitatea reprezintă ,,procesul modelării unor idei sau ipoteze, al testării acestor idei și al comunicării rezultatelor obținute.’’ M. I. Stein definește creativitatea ca ,, procesul care duce la făurirea unui nou, acceptat de un grup de oameni ca fiind util, adecvat și satisfăcător’’.

Procesul creativ cunoaște anumite stadii sau etape: faza de pregătire, incubația sau germinația, iluminarea și elaborarea; fiecare presupunând acțiuni cognitive, mecanisme stări psihice specifice. Acesta este un proces complex, continuu, dinamic, efervescent, laborios, care necesită multiple mecanisme operaționale energetice și de autoreglaj.

Creativitatea ca produs se caracterizează prin: ,,noutate, originalitate, utilitate socială și aplicativitate vastă, relevantă, valoare, armonie, spontaneitate, consternare.’’

Creativitatea ca potențial este unanim acceptată, fiind prezentă în formă latentă, ea găsindu-se în fiecare individ. I. Taylor evidențiază cinci niveluri ale creativității, aceasta variază în profunzime și extensie, indiferent de domeniu.

Grădinița este locul unde dezvotarea multilaterală a personalității copilului, în vârstă de 3–6,7 ani devine prioritatea numărul unul.

Vârsta preșcolară este consinderată perioada imaginației, fanteziei, visării, a jocului. Pe parcursul perioadei preșcolare se dezvoltă intensiv procesele maturizării organismului copilului, se intensifică creșterea anatomică și dezvoltarea funcțională a tuturor organelor de bază ale copilului.

Dezvotarea psihică a copilului la vârsta preșcolară este condiționată de mai mulți factori. Sub influența jocului și a activităților cu grupa, sub îndrumarea educatoarei, copilul dobândește noi particularități psihice. Experiența lui cognitivă se îmbogățește, sfera reprezentărilor, se extinde. La fel se dezvoltă operațiile gândirii intuitiv-concrete ,apar forme ale trăirilor emoționale mai complexe, se constituie noi tendințe, dorințe, năzuințe, atracții și interese.

Activitatea psihomotrică a copiilor urmează după suita dezvoltării mișcărilor organizate la nivelul unor acțiuni relativ simple.

Vârsta preșcolară marchează o nouă etapă în dezvoltarea psihică. La această vârstă percepția se detașează treptat de situațiile concrete analizate prin intermediul acțiunilor obiectuale. Analiza și sinteza însușirilor obiectului se poate realiza acum numai în planul percepției optice fără participarea analizatorului motric ( explorările mâinii ). Copilul este în stare să detașeze un obiect din grupul altor obiecte, să descompună notele obiectului și pe baza lor să recompună obiectul în întregime respectând raporturile dintre părți. El devine capabil să analizeze obiectele operând cu diverse criterii.

Pentru a pune în valoare potențialul creativ al copiilor, educatoarea trebuie să folosească acele metode active, asociative, care pun accentul pe libertatea asociațiilor, în care copiii devin participanți la găsirea răspunsurilor, pot avea initiativă, pot pune întrebări, pot discuta și pot propune soluții. Acest lucru se poate realiza aproape în fiecare tip de activitate, cu condiția ca educatoarea să nu obstrucționeze, să nu pună bariere între ea și copil ("stai pe scaun"; "răspunzi când te întreb"; "ridică mâna când vrei ceva" etc ), sau să elimine răspunsul- uneori fantezist- al copilului, numai pentru că ea are în minte un anumit răspuns și insistă până îl obține, celelalte fiind catalogate drept răspunsuri greșite.

Activitățile matematice desfășurate în grădiniță vizează formarea prin acțiune a unor reprezentări, concepte și noțiuni (structuri cognitive) evidențiate prin dobândirea unor priceperi, deprinderi și abilități (structuri operatorii). Conform teoriei lui J. Piaget, ”la preșcolari conceptele se formează în corelație cu evoluția proceselor gândirii (cognitiv și acțional), în urma acțiunii acestora asupra obiectelor.”

Activitățile matematice sunt cuprinse în Curriculumul pentru învățământul preșcolar, alături de activitățile de cunoașterea mediului, în cadrul domeniului Științe. Ele reprezintă, din punctul de vedere al numărului de activități repartizate pe grupe, un loc important în învățământul preșcolar, dacă avem în vedere că la nivelul II de vârstă se realizează două activități săptămânal, iar la nivelul I o activitate săptămânal. Activitățile matematice desfășurate cu preșcolarii vizează stimularea dezvoltării intelectuale a acestora, contribuind la trecerea treptată de la gândirea concret-intuitivă la gândirea abstractă, pregătind copiii pentru înțelegerea și însușirea matematicii în viitor.

În grădiniță copiii învață să formeze mulțimi (grupe) de obiecte, descoperă proprietățile lor caracteristice, stabilesc relații între ele, efectuează operații cu ajutorul lor. Efectuând operații de gândire logică pe mulțimi concrete (sau figuri geometrice), preșcolarii dobândesc pregătirea necesară pentru înțelegerea numărului natural și a operațiilor cu numere naturale (adunarea și scăderea), operațiile logice (conjuncția, disjuncția, negația, echivalența) fundamentând operațiile cu mulțimi (intersecția, reuniunea, complementarea), precum și relațiile de incluziune și egalitate a mulțimilor.

J. Piaget consideră că învățarea este subordonată dezvoltării intelectuale, iar aceasta din urmă se realizează la preșcolari în mai multe stadii, fiecare cu o structură proprie, asimilarea cunoștințelor matematice fiind prezentă în fiecare stadiu. Gândirea este dominată de concret. Deși își formează reprezentări, preșcolarii nu pot ajunge la concepte ce vizează clase de obiecte, ci raționează numai prin analogii imediate, în contextul acțiunilor practice cu obiectele. Raționamentele lor sunt concrete doar dacă între reprezentările din plan mintal și planul situațional există o legătură directă.

Percepția, memoria, imaginația, gândirea și limbajul se desfășoară în cadrul unor situații concrete, obiectuale. Pentru preșcolar, sunt mai puternice deosebirile decât asemănările unei clase de obiecte, el fiind atras de însușirile mai evidente, chiar dacă sunt neesențiale, iar operațiile gândirii sunt exersate în cadrul activității practice.

La nivelul I de vârstă preșcolară, reprezentările sunt în general sărace în conținut, neclare și instabile. Preșcolarul nu percepe criteriul de grupare (proprietatea caracteristică a mulțimii), nu percepe schimbările calitative ce pot interveni și nici însușirile calitative; spre finalul acestui nivel, reprezentările sunt mai bogate în conținut; astfel se dezvoltă reprezentările despre mulțimi, copilul percepe mulțimea ca o totalitate, putând face abstracție de determinările concrete ale elementelor sale.

La nivelul II de vârstă preșcolară, reprezentările sunt clare, diferențiate, încadrate într-un sistem mai larg de imagini. Saltul calitativ se explică prin dezvoltarea limbajului intern care devine un instrument de dobândire a cunoștințelor. Pe măsură ce copilul se apropie de vârsta de 6 ani, acțiunile directe cu obiectele pot fi înlocuite cu altele simbolice; obiectele sau acțiunile pot fi schematizate prin desen iar cuvântul devine mijloc integrator. Dezvoltarea limbajului permite copilului să efectueze operații în plan mintal, să verbalizeze acțiunile. Caracteristicile preșcolarității generează și opțiunile didactice ce vizează formarea conceptelor matematice. Latura perceptivă rămâne o realitate și o necesitate pentru construirea conceptelor și pentru formarea operativității matematice.

Experiența manipulării obiectelor în câmpul perceptiv conduce la formarea reprezentărilor. Reprezentarea constituie veriga de legătură dintre cunoașterea senzorială și cea logică, deoarece prin ea începe să se manifeste, într-o formă elementară, procesul de generalizare. Preșcolarul ajunge la generalizare atunci când este capabil să se exprime prin semne grafice simple (puncte, linii, cerculețe, figuri geometrice); de aici până la utilizarea simbolurilor numerice (cifrele) mai este doar un pas.

Activitățile matematice din grădiniță au un rol important deoarece ajută preșcolarii:

să-și formeze deprinderi de a efectua unele activități de alcătuire a grupelor de obiecte (imagini, simboluri) după criterii date;

să-și cultive deprinderea de a compara și aprecia global cantitatea din două sau mai multe mulțimi sau prin formare de perechi (punerea în corespondență și indicarea grupei în care sunt „mai multe" , „mai puține" sau „tot atâtea");

să-și dezvolte deprinderea de a efectua exerciții de ordonare a obiectelor dintr-un grup după dimensiune ( mărime, grosime, lungime etc);

să se familiarizeze cu numerele și număratul în limitele 1-10, cu recunoașterea cifrelor corespunzătoare; asocierea numărului la cantitate, a cifrei la număr și invers; formarea șirului numeric în ordine crescătoare (de la mulțimea cu cele mai puține la mulțimea cu cele mai multe elemente) și respectiv descrescătoare.

În urma cercetărilor experimentale organizate s-a demonstrat că „teoria mulțimilor", chiar sub forma ei naivă, reprezintă o cale de introducere a preșcolarului în matematica modernă, iar primii pași sunt favorizați de utilizarea frecventă în activitatea din grădiniță a jocului didactic matematic. Acest lucru se justifică prin faptul că jocul didactic matematic reprezintă o modalitate de instruire și educare intelectuală a preșcolarilor, realizând o îmbinare deplină între obiectivele urmărite, conținutul activității și particularitățile psihice ale vârstei preșcolare, prin transpunerea sarcinilor de învățare în joc.

Activitățile cu conținut matematic formează unele deprinderi de activitate intelectuală și anume:

de a asculta cu atenție cerințele formulate de educatoare;

de a acționa corect în raport cu aceste cerințe;

de a răspunde la întrebări;

de a judeca, de a completa sau corecta răspunsurile celorlalți copii;

de a pune întrebări și de a da soluții originale în diferite situații problematice.

În cadrul activităților matematice, preșcolarii își dezvoltă operații ale gândirii (analiză, sinteză, comparație, abstractizare, generalizare), calități ( corectitudine, promptitudine, independență, flexibilitate, rapiditate); de asemenea, sunt familiarizați cu un limbaj matematic în forme accesibile înțelegerii lor.

Activitățile matematice contribuie la formarea spiritului de observație, de ordine, de corectitudine în îndeplinirea cerințelor, îi ajută pe copii să respecte regulile de joc prin efectuarea unui sistem de jocuri logico-matematice și stimulează relațiile de cooperare între preșcolari (în jocurile matematice colective).

Pentru realizarea cu succes a activităților matematice este necesară respectarea obiectivelor cadru, a celor de referință, stabilirea corectă, în funcție de acestea, a obiectivelor operaționale și organizarea activităților după mai multe principii, cum ar fi:

asigurarea caracterului științific al activităților în forme accesibile nivelului de înțelegere al preșcolarului;

valorificarea maximă a funcțiilor formative ale jocului ca mijloc și metodă specifică învățării de tip preșcolar;

antrenarea preșcolarului în acțiune (exerciții, joc, muncă independentă), reducerea pe cât posibil a rolului de spectator;

formarea la preșcolari a unor deprinderi de a căuta singuri modalități de a învinge unele dificultăți, de a aduce o soluție originală la rezolvarea unor probleme, cultivând creativitatea prin toate mijloacele specifice activităților matematice.

Astfel, educatoarea va avea în vedere realitatea psihologică a preșcolarilor în dezvoltare, urmând să-și modeleze cerințele la nivelul de înțelegere al acestora, să se adapteze individualității fiecărui copil, pentru a-i acorda un ajutor eficient în vederea dezvoltării corespunzătoare a acestuia. De asemenea, educatoarea va ține seama de faptul că manifestările și demersurile psihologice ale copilului diferă de cele ale adultului și ca urmare nu îi va impune preșcolarului moduri de acțiune și de gândire care nu corespund posibilităților sale de înțelegere.

Rolul activității matematice din grădiniță este de a iniția preșcolarii în „procesul de matematizare”, de a stimula dezvoltarea intelectuală a acestora, contribuind la trecerea treptată la gândirea simbolică, abstractă, pregătind copiii pentru înțelegerea unor modele uzuale ale realității, pornind de la specificul formării reprezentărilor matematice pe nivele de vârstă.

În activitatea de inițiere a preșcolarului în matematică, scopul nu este doar acela de a învăța sistematic și gradat anumite concepte și în primul rând de a-i exersa intelectual procesele de cunoaștere, de a-l face capabil să descopere relații abstracte sub aspectul concret al situațiilor întâlnite în activitatea sa.

Activitățile matematice din grădiniță au o mare contribuție în formarea și dezvoltarea gândirii logice a preșcolarilor.

Căutările și investigațiile din domeniul psiho-pedagogiei converg spre găsirea modalităților de modernizare a învățământului care să răspundă cerințelor sociale ale epocii.

Educația preșcolară are menirea să ofere copiilor o sumă de experiențe de învățare care să ușureze integrarea copiilor în învățământul primar.

Accentul cade în preșcolaritate pe dezvoltarea dimensiunii formative a pregătirii căci, însușirea unui volum mare de cunoștințe îl face pe copil apt pentru școală, mai ales dobândirea unor capacități, abilități și operații intelectuale necesare actului de cunoaștere care favorizează învățarea.

Multe din sarcinile ce revin grădiniței, dar mai cu seamă cele vizând dezvoltarea gândirii, se realizează prin activități matematice. Acestea sunt chemate să contribuie atât la formarea generală a preșcolarului, pe linia dezvoltării proceselor cognitive superioare cât și pe linia dobândirii unor noțiuni și formării unor concepte matematice ce vor sta la baza învățării școlare.

Formarea reprezentărilor matematice la vârsta preșcolară vizează în mod deosebit dezvoltarea intelectuală a copiilor, stimulând inteligența și creativitatea acestora și contribuind la trecerea treptată de la gândirea concret intuitivă la gândirea simbolică, abstractă.

Scopul evidențierii caracteristicilor gândirii preșcolarului este acela de a determina implicațiile dezvoltării stadiale asupra formării reprezentărilor matematice la această vârstă.

Dezvoltarea intelectuală a preșcolarului, implicit a gândirii acestuia se realizează, conform teoriei genetice a lui J. Piaget, în mai multe stadii, fiecare cu structura proprie, asimilarea cunoștințelor matematice fiind prezentă în fiecare. Vârsta prescolarității constituie “Stadiul gândirii preoperatorii”.

La vârsta de 3-4 ani cuvântul este principalul instrument de vehiculare al transferului acțiunii din plan extern în plan intern. Acum gândirea se formează și se dezvoltă în strânsă legătură cu limbajul și se desfășoară în contextul acțiunilor practice, obiectuale, având un caracter concret- intuitiv. Operațiile gândirii se constituie deci în activitatea practică, nemijlocită. Acest stadiu corespunde etapei realiste (experimental-intuitivă) a învățământului instructiv acțional, el are un caracter pur concret, copiii manipulând pur și simplu obiectele care le sunt oferite într-o multitudine de posibilități. Acum se formează preconceptele și predispozițiile raționamentale ale preșcolarilor, acestea fiind de tip inductiv.

Vârsta de 4-7 ani marchează momentul formării conceptelor. Gândirea în acest stadiu este tot prelogică, dar crește capacitatea de intuire a unor acțiuni. Preșcolarul utilizează intuiția, gândirea în imagini și acum apar elemente incipiente de logică, ce îl vor duce pe copil până în pragul aparițiilor logice. El mai este legat de percepție și își concentrează atenția pe etapa finală a unor transformări. Această etapă în care gândirea parcurge drumul de la acțiune la operație, fără însă să fi ajuns la structuri operatorii, este denumită de J. Piaget ca fiind “stadiul gândirii simbolice”. Operațiile sunt prezente numai în măsura în care sunt însoțite de percepții. Analiza și sinteza însușirilor obiectelor este realizată prin percepție vizuală și tactilă.

Preșcolarul încearcă să examineze obiectele, operând cu diverse criterii, cum ar fi cel al formei, culorii, mărimii, suprafeței, învață să observe raporturile spațial-poziționale ale obiectelor așezate în ordine crescătoare, descrescătoare ale șirului numeric.

Progresul constă în posibilitatea înlocuirii acțiunilor motorii concrete prin acte simbolice introduse de la început în joc. Obiectele pot fi schematizate reprezentativ, iar cuvântul și propoziția constituie mijloace de schematizare și integrare.

Saltul calitativ ce se produce în formarea proceselor cognitive se explică prin dezvoltarea limbajului extern și intern. Ajuns la acest nivel de dezvoltare, preșcolarul poate să efectueze operații în plan mental, să verbalizeze acțiunea și raporturile stabilite în plan concret.

Vârsta de 6 ani se situează la tranziția dintre gândirea intuitivă, preoperatorie a preșcolarului și cea operatorie. Acest proces de tranziție poate fi accelerat prin folosirea unor metode adecvate.

Finalul acestui stadiu este marcat de apariția conceptului de număr, ca urmare a asocierii cantității la număr, a scrierii, clasificării, a aspectului cardinal și ordinal al numărului. La copiii de 6-7 ani se constată posibilitatea însușirii operației logice.

Așa cum spunea I. P. Galperin, preșcolarul este capabil să desprindă însușirile corespunzătoare ale claselor (conceptelor), operațiile logice fiind însușite odată cu formarea unui sistem de acțiuni.

Scopul activității de inițiere în matematică, în perioada preșcolară, nu este deci de a învăța sistematic niște concepte, ci în primul rând de a-i exersa intelectual procesele de cunoaștere, de a-1 face pe copil apt să descopere relații abstracte sub aspectul concret al situațiilor întâlnite în activitatea obișnuită. Așadar preșcolarii nu dobândesc acele cunoștințe matematice de bază (număr, numărare, calcul), ci se pregătesc pentru a înțelege cu ușurința aceste noțiuni în ținuta lor științifică.

Primele elemente de logică sunt descoperite de preșcolari în caracterizarea și compararea obiectelor după una sau mai multe însușiri, în acest scop efectuându-se exerciții de cunoaștere a formei, mărimii, dimensiunilor și a poziției spațiale.

Exercițiile de formare a mulțimilor de obiecte constituie de fapt exerciții logice de clasificare a obiectelor după criteriul dat, cu ajutorul cărora se îmbogățesc percepțiile și reprezentările copiilor, se dezvoltă la preșcolari spiritul de observație, precum și capacitatea de analiză și sinteză. Astfel, se poate spune că formarea mulțimilor matematice abstracte are ca început cunoașterea lumii obiectelor și, deoarece gândirea preșcolarilor se află la nivelul operațiilor concrete, se impune ca învățarea să pornească de la acest nivel.

Gândirea logică se formează în cadrul jocurilor didactice matematice. Acestea, spre deosebire de exercițiile matematice ludice sau de exercițiile cu material mărunt și pe bază de fișe, se desfășoară într-o structură logică unitară, de la începutul și până la sfârșitul activității, având motivație și acțiune ludică, sarcini și reguli de joc, toate bazate pe o motivație inițială.

Pe parcursul desfășurării acestor jocuri, se îmbină observarea cu acțiunea și cu activitatea proprie de gândire a preșcolarului și se dezvoltă spiritul aplicativ, capacitatea de a selecta operații corespunzătoare jocului și de a efectua într-o anumită ordine, folosind elementele esențiale, acestea fiind problematizarea, competivitatea, rapiditatea și corectitudinea.

O categorie importantă a jocurilor care contribuie la dezvoltarea gândirii logice a preșcolarilor, prin exersarea capacității de analiză, sinteză, generalizare și abstractizare, o constituie jocurile logice, jocuri ce finisează calea în vederea formarii noțiunilor, a judecaților, raționamentelor, înzestrându-i pe copii cu un limbaj adecvat, în stare să exprime realitățile dintre obiectele lumii înconjurătoare.

În cadrul jocurilor logice se acumulează o serie de experiențe, care permit copiilor să integreze într-un sistem organic mulțimile, conceptele logice și în final, numerele. Folosind exerciții de gândire logică pe mulțimi concrete, preșcolarii au pregătirea necesară pentru integrarea numărului natural și a operațiilor cu numere naturale pe baza mulțimilor (conjuncția, disjuncția, negația, echivalența logică), fundamentând intersecția, reuniunea, complementarea incluziunii și egalitatea mulțimilor.

Utilizând un limbaj adecvat, preșcolarii intuiesc operația de complementaritate prin negație, reuniune prin disfuncție logică și ajung să utilizeze principiile generale ale logicii (negarea negației, contradicția). Corespondența biunivocă o realizează prin formarea unor concepte de relații, ce constituie o relație funcțională.

Pe plan mondial au existat și există preocupări majore în ceea ce privește rolul activităților matematice în dezvoltarea preșcolarului. În acest sens, poate fi evidențiat J. Piaget cu privire la însușirea conceptului de număr natural pentru procesele psihice ale copilului sau Z. T. Dienes care a evidențiat rolul jocurilor logice de construcții în dezvoltarea preșcolarilor.

Matematica este o disciplină de învățământ care dispune de bogate valențe formative. Specificul activității matematice constă în faptul că ea reprezintă o tensiune, o încordare, o mobilizare a spiritului care înseamnă antrenarea intelectului, a gândirii.

Un învățământ matematic bine conceput oferă atât o cunoaștere activă a noțiunilor de bază ale matematicii, necesare dezvoltării altor concepte matematice, cât și practica aplicării ei în activitatea ulterioară, dar și în viața cotidiană.

Studierea matematicii în grădiniță are o importanță deosebită prin obiectivele specifice urmărite:

formarea unei gândiri matematice exprimată atât printr-un vocabular matematic adecvat, cât și printr-un sistem de algoritmi de calcul și de judecată;

determinarea unor comportamente practice orientate spre folosirea activă a noțiunilor și cunoștințelor acumulate în practica uzuală.

Din punct de vedere al dezvoltării intelectuale, învățarea matematicii exersează judecata, ajută preșcolarul să distingă adevărul științific de neadevăr, să-l demonstreze, antrenează organizarea logică a gândirii, ordonarea ideilor, recunoașterea ipotezelor și consecințelor, îl ajută pe copil să distingă diversele aspecte ale unei situații, să diferențieze esențialul de neesențial, formează capacitățile atenției, antrenează memoria logică, exersează analiza și sinteza, favorizează dezvoltarea imaginației creatoare, îl ajută să să-și formeze simțul critic constructiv, îi formează acestuia spiritul științific exprimat prin obiectivitate, precizie și gustul cercetării.

În cadrul activităților matematice se formează la preșcolari unele deprinderi folositoare, și anume: punctualitate, autoverificare, justificare, motivare.

Sub aspect estetic, activitățile matematice trezesc la preșcolari gustul față de frumusețea matematicii exprimată prin relații, formule, figuri, demonstrații, cultivă unele calități ale exprimării gândirii, cum ar fi claritatea, ordinea, conciziunea.

Din perspectiva dezvoltării morale, matematica formează la preșcolari gustul pentru adevăr, obiectivitate și echitate, creează nevoia de rigoare și discernământ, de a cunoaște, de a înțelege, formează deprinderi de cercetare și investigație, stimulează voința de a finaliza un lucru început.

Activitățile matematice din grădiniță sunt eficiente în sensul că îi învață pe copii să se conducă pe ei înșiși, să lucreze unii cu alții, să-și corecteze greșelile în relație cu ceilalți, pe măsură ce învață să facă față problemelor vieții în grup.

Pe parcursul activităților matematice din grădiniță, pot fi activizate și stimulate toate potențialitățile de activitate intelectuală, de la cele privind: capacitatea de discriminare perceptivă, de surprindere a asemănărilor și deosebirilor dintre obiecte, spiritul de observație, posibilitățile de verbalizare și exprimare orală, până la cele privind: capacitatea de analiză și sinteză, de abstractizare și generalizare sau respectiv, abilitați intelectuale constructive (flexibilitatea și alte caracteristici ale potențialului creativ), cu scopul de a propulsa dezvoltarea potențialului intelectual și acțional creator al preșcolarului.

Structurate după scopul fundamental, în activitățile matematice și nu numai, se pot dobândi cunoștințe noi, se pot consolida și forma noi deprinderi și priceperi sau se pot sistematiza și verifica aceste cunoștințe noi.

Cea mai adaptată specificului obiectului și treptei de învățământ preșcolar este clarificarea activităților matematice după forma de evaluare în:

activități formative: activități matematice de dobândire de noi cunoștințe și de consolidare,caracterizate prin evaluarea continuă a obiectivelor operaționale;

activități cumulative: activități de sistematizare și verificare, finalizate prin evaluarea sumativă la încheierea unei unități de conținut.

Pentru corelarea gândirii concrete cu gândirea abstractă este necesar ca în procesul de predare – învățare să se îmbine materialul didactic intuitiv și limbajul matematic adecvat, acesta fiind limbajul conceptelor celor mai abstracte și mai generale teorii, termenii lor fiind pe înțelesul copiilor preșcolari trebuie supravegheată însușirea și pronunțarea lor corectă de către copii.

Folosirea, și mai târziu transmiterea noțiunilor matematice, se vor realiza nu prin simpla transmitere de la educatoare la copil, ci prin nenumărate, dar dirijate procese de căutare și descoperire a lor de către copii.

Marele psiholog G. Berger afirma: ,,Specificul lumii noastre este că se schimbă din ce în ce mai repede și că ne pune în prezența unor situații originale, neprevăzute, ba chiar indispensabile. Trebuie deci să-i pregătim pe copiii noștri să fie inventivi și să dea în același timp dovadă de curajul necesar ca să ia inițiative și să aibă gândirea necesară descoperirii unor soluții noi “.

CAP.2. EFICIENTIZAREA DEZVOLTĂRII CREATIVITĂȚII PRIN JOC DIDACTIC

2.1. Tipuri de jocuri didactice

Una dintre cele mai importante forme de manifestare a copilului este jocul. 

            În mod obișnuit o asemenea activitate este izvorâtă din nevoia de acțiune, de mișcare a copilului-o modalitate de a-și consuma energia- sau de a se distra, un mod plăcut, de a utiliza timpul liber,și nu numai.

                     Jocul reprezintă un ansamblu de acțiuni și operațiuni care urmăresc  obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului.

         Încorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acesteia  un  caracter mai viu și mai atrăgător, aduce varietate și o stare de bună dispoziție funcțională, de veselie și bucurie,de destindere, ceea ce previne apariția monotoniei și a plictiselii, a oboselii.

                Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care cadrul didactic consolidează , precizează și chiar verifică cunoștințele preșcolarilor, le imbogățește sfera lor de cunoștințe,  pune în valoare și le antrenează capacitățile creatoare  ale acestora.

                    Atunci când jocul este utilizat în procesul de învățământ, el dobândește funcții psihopedagogice  semnificative, asigurând participarea activă a preșcolarului la activitate ,sporind interesul de cunoaștere față de conținutul acesteia.

         Știm că jocul didactic reprezintă o metodă de învățământ în care predomină acțiunea didactică simulată. Această acțiune valorifică la nivelul instrucției finălitățile adaptive de tip recreativ proprii activității umane, în general ,în anumite momente ale evoluției sale ontogenice, în mod special.                         

           Psihologia jocului evidențiază importanța activării acestei metode mai  ales în învățământul preșcolar și primar. Analiza sa permite cadrului didactic valorificarea principalelor cinci direcții de dezvoltare, orientate astfel:

               ,,  -de la grupurile mici spre grupurile tot mai numeroase;

-de la grupurile instabile spre grupurile tot mai stabile;

                   -de la jocurile fară subiect spre cele cu subiect;

                   -de la șirul de episoade nelegate între ele spre jocul cu subiect și   cu desfășurare sistematică;

                    -de la reflectarea vieții personale și a ambianței apropiate, la reflectarea evenimentelor vieții sociale’’.

          Această metodă dinamizează acțiunea didactică prin intermediul motivațiilor ludice care sunt subordonate scopului activității de predare-evaluare într-o perspectivă pronunțat formativă. Modalitățile de realizare angajează următoarele criterii pedagogice de clasificare a jocurilor didactice:

             -după obiectivele prioritare: jocuri senzoriale (auditive, vizuale,motorii, tactile ), jocuri de observare, jocuri de dezvoltare a limbajului,jocuri de stimulare a cunoașterii interactive;

             -după conținutul instruirii: jocuri matematice, jocuri muzicale, jocuri sportive, jocuri literare/ lingvistice;

             -după formă de exprimare: jocuri simbolice,  jocuri de orientare, jocuri de  sensibilizare,  jocuri conceptuale, jocuri-ghicitori, jocuri de cuvinte încrucișate;

             -după resursele folosite: jocuri materiale, jocuri orale, jocuri pe bază de întrebări, jocuri pe bază de fișe individuale, jocuri pe calculator;

             -după regulile instituite: jocuri cu reguli transmise prin tradiție, jocuri cu reguli inventate, jocuri spontane, jocuri protocolare;

             -după competențele psihologice stimulate: jocuri de mișcare, jocuri de observație, jocuri de imaginație, jocuri de atenție, jocuri de memorie, jocuri de gândire, jocuri de limbaj, jocuri de creație.

          Prin joc, copiii pot ajunge la descoperiri de adevăruri, își pot antrena capacitatea  lor de a acționa creativ, pentru că strategiile jocului sunt  în fond strategii euristice, în care se manifestă istețimea, spontaneitatea,inventivitatea, initiațiva, răbdarea, îndrăzneala,etc.

          Jocurile copiilor devin metodă de instruire în cazul în care ele capătă o organizare și se succed în ordinea implicată de logica cunoașterii și a învățăturii.

         În acest caz, intenția principală a jocului nu este divertismentul, rezultat din încercarea puterilor, ci învățătura care pregătește copilul pentru muncă și viață. Pentru a atinge aceste scopuri, jocul didactic trebuie să fie instructiv, să le consolideze  cunoștințele.

          Fiecare joc didactic  cuprinde următoarele laturi constitutive:

conținuturi 

sarcina didactică

regulile jocului

acțiunea de joc

      Prima latură-conținuturi-este constituit din cunoștințele anterioare ale copiilor însușite în cadrul activităților comune cu întrega grupă, cunoștințe ce se  referă la plante, animale, anotimpuri,reprezentări matematice,istorice,etc.

     Cea de a doua componentă a jocului-sarcina didactică-poate să apară sub forma unei probleme de gândire, de recunoaștere, denumire, reconstituire, comparație, ghicire. Jocurile didactice pot avea același conținut, acestea dobândind un alt caracter, datorită sarcinilor didactice pe care le au de rezolvat, de fiecare dată altele.

       A treia latură-regulile jocului-decurge din însăși denumirea ei.

        Regulile sunt menite să arate copiilor cum să se joace, cum să rezolve problema respectivă. Totodată regulile  îndeplinesc o funcție reglatoare asupra relațiilor dintre copii.

        Ultima latură-acțiunea de joc-cuprinde momente de așteptare, surprize, ghicire, întrecere și fac ca rezolvarea sarcinii didactice să fie plăcută și atractivă pentru preșcolari.

        Dacă vin în completarea activității, jocurile didactice, pot fi grupate după obiectivele urmărite și tipul activității.

        După obiectivele urmărite, jocul este folosit  în cadrul tuturor ariilor curriculare, iar după tipul activității jocul este folosit ca mijloc de predare, asimilare, mijloc de consolidare, sistematizare, recuperare a cunoștințelor.

        Indiferent de modul de folosire, jocul didactic îl ajută pe copil să-și angajeze întregul potențial psihic,să-și cultive inițiativa, inventivitatea, flexibilitatea gândirii, spiritul de cooperare și de echipă.

        În cazul în care jocurile organizate au scop educativ bine precizat, devin metode de instruire, iar dacă jocul este folosit pentru a demonstra o caracteristică a unei activități, acesta devine un procedeu didactic.

        Metodica  desfășurării   unui  joc didactic cuprinde :       

-introducerea în joc

-executarea jocului

-complicarea jocului

-încheierea jocului

          Jocul didactic nu poate fi desfășurat la întamplare ; în aplicarea lui trebuie să se ia în considerare următoarele condiții:           

jocul să se constituie pe fondul activității dominante urmărindu-se scopul și sarcinile activității;

să fie pregătit de educatoare în direcția dozării timpului și a materialului folosit;

să fie variat, atractiv, să îmbine forma de divertisment cu cea de învățare;

să se folosească atuncicând copiii dau semne de oboseală;

să creeze momente de relaxare, de odihnă, în vederea recuperării energiei nervoase a copiilor;

să antreneze toți copiii în activitatea de joc;

să fie proporționat cu activitatea prevăzută de programă și structurat în raport cu tipul și scopul activității desfășurate; 

să urmărească formarea deprinderii de muncă independentă;

după caz, sarcinile didactice ale jocului să fie date diferențiat pentru a preîntâmpina rămâneri în urmă la învățătură;

să solicite gândirea creatoare și să valorifice cu maximum de eficiență posibilitățile intelectuale ale preșcolarilor;

indicațiile privind desfășurarea activității să fie clare,corecte, precise, să fie conștientizate de către copii și să le creeze o motivație pentru activitate;

activitățile de joc să se desfășoare într-un cadru activ, stimulator și dinamic;

regulile de joc să fie explicate clar și să se urmărească respectarea lor de către preșcolari.

Elementele de joc: ghicirea, mișcare, întrecerea, surpriza, etc.creează stări emoționale care întrețin interesul și dau un colorit viu activității.

   Folosirea jocului didactic în cadrul procesului de învățare ne va demonstra că:

      – randamentul este mai mare, verificarea cunoștințelor făcându-se în mod plăcut, activ, temeinic;

              – gândirea copiilor lor este mereu solicitată și astfel în continuă formare;

              – independența, creativitatea se formează de timpuriu;

              – inițiativa copiilor crește, în joc devine mai curajos, mai degajat;

              – prin jocuri îi putem cunoaște pe copii mai repede și mai bine;

              – prin varietatea lor, prin creare unor situații-problemă, ele dezvoltă spiritul de observație, de analiză, de judecată, înlătură, monotonia, rutina, stereotipia, dau posibilitatea preșcolarilor să-și dezvolte vocabularul, comunicarea devine mai permisivă;

              – jocul didactic ne oferă prilejul de a afla mai ușor cum gândesc elevii și de a modela logica gândirii lor.

       Literatura de specialitate ne oferă o multitudine de jocuri didactice pe care le putem folosi în cadrul activităților din toate ariile curriculare iar măestria cadrului didactic va duce la rezultate deosebite.       

       Vorbind despre jocurile didactice, Ursula Schiopu preciza că ele “educă atenția, capacitățile fizice intelectuale, perseverența, promtitudinea, spiritul de echipă, de ordine, dârzenie, modulează dimensiunile etice ale conduitei”.                    

       Poate că e bine să ne amintim ,atunci când suntem în fața vlăstarelor pe care le modelăm, că vârsta lor este vârsta jocului, iar în activitățile didactice ce le  desfășurăm cu ei să fie folosite cât mai multe jocuri  didactice și atunci…succesul este garantat.                  

         Cerințele mereu crescânde ale societății contemporane impun învățământului actual sarcini importante care să determine creșterea calității lui.

Este necesar, pentru aceasta, să se utilizeze, în desfășurarea procesului de învățământ, cele mai eficiente căi, cele mai variate metode și mijloace care să asigure și să stimuleze, în același timp, cresterea ritmului de instruire a cunoștințelor.

Unul dintre aceste mijloace, folosite atât de frecvent în procesul de instruire și educare a preșcolarilor care și-a dovedit eficiența din ce în ce mai mult în ultimul timp, este jocul didactic.

Rolul și importanța jocului didactic constă în faptul că el facilitează procesul de asimilare, filtrare și consolidare a cunoștintelor, iar datorită caracterului său formativ, influențează dezvoltarea personalității copilului. El este și un important mijloc de educație intelectuală, pune în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale preșcolarului.

Jocul stimulează interesul și curiozitatea preșcolarului, favorizând acumularea unei mari cantități de cunoștințe într-un timp redus și, aparent fără efort.

Prin joc copilul învață cu placere, devine interesat față de activitatea care se desfășoară.

Cu timpul, jocul schimbă comportamentul unor copii timizi, nesiguri. El stimulează și modelează procesele afectiv-emoționale, îmbogățind viața afectivă a copiilor și ajutându-i să-și stăpânească emoțiile.

Prin joc copilul ne dăruiește tot ce are el mai bun, atât ca forțe fizice, cât și ca valori morale. El contribuie la formarea personalității copilului și creează o ambianță de cooperare.

Datorită conținutului său practic, jocul didactic pare a fi cel mai eficient mijloc de activizare a întregii grupe de preșcolari, potrivit formării deprinderilor practice elementare și de muncă organizată, dezvoltând spiritul de echipă, de într-ajutorare.

Se poate considera că, jocurile constituie o adevarată școală de educație, a conduitei, a fanteziei și imaginației. Ele formează atenția, spiritul de observație și redare (povestiri), perseverența, îndemânarea, ordinea, abilitatea, perspicacitatea, dârzenia, promptitudinea, contribuind astfel la dezvoltarea și antrenarea capacităților fizice și intelectuale, a trăsăturilor de caracter.

Jocul reprezintă în același timp, o activitate în procesul căreia se modelează dimensiunile etice ale conduitei. Cinstea, corectitudinea, onestitatea au în joc un caracter dominant. Folosit cu pricepere și tact pedagogic jocul reușește să înlăture și să prevină rămânerea în urmă la învățătură a preșcolarilor cu o înțelegere mai greoaie.

Toți marii psihologi și pedagogi au acordat o importanță deosebită jocului în formarea și dezvoltarea copilului pentru viață.

J. Chateau spunea despre copilărie că acesta este "ucenicia necesară vârstei mature și nu putem ignora din acestă perioadă jocul – acest impuls irezistibil prin care copilul își modelează el însuși propria statuie".

A.I.Makarenko afrma că "jocul îl pregătește pe copil pentru munca de mai târziu", Ed.Claparede spunea că "jocul pregătește viitorul, satisfăcând necesitățile prezente."

Toate acestea mi-au întărit convigerea că folosind jocul în procesul instructiv-educativ voi reuși să cunosc mai ușor și mai bine personalitatea preșcolarilor și contribuția pe care acesta o aduce în instruirea și educarea acestora, mă va ajuta să clădesc mai ușor întregul edificiu al cunoașterii, pe care preșcolarii să-l dobândească cu ușurință și plăcere.

Deoarece gradinița este instituția specializată în formarea fizică și intelectuală a copiilor, ea trebuie să cultive jocul și învățărea ca forme dominante de organizare a activității, prin care se clasifică și se lărgește orizontul vieții copilului și nu ca simple momente recreative.

Copiii trebuie să învețe jucându-se căci, așa afirma Henri Walton "jocul este activitatea prin care copilul cucerește încrederea în forțele sale". De aceea, orele de învățare trebuie să alterneze cu cele de joc. Între 3 si 6 ani învățarea apare frecvent în împletirea cu jocul, iar la cei mari și ca activitate de sine stătătoare atât în forme spontane cât și organizate.

În programul zilnic al preșcolarilor intervin schimbări impuse de ponderea care o are acum gradinița, schimbări care nu diminuează însă dorința de joc, jocul rămânând o problemă majoră în timpul întregii copilării.

În familie, jocul se desfășoară într-o manieră distractivă, devenind un mijloc plăcut de petrecere a timpului liber. La gradiniță, acesta este înlocuit cu jocul didactic.

Fiind o acitvitate preferată de preșcolari mi-am propus să înlocuiesc momente importante ale activităților cu jocuri didactice sau elemente de joc, care să favorizeze adaptarea cu ușurință a preșcolarilor la activitatea dominantă-învațarea.

Interesul pentru joc se află în plină expansiune și se satisface pe deplin în acest stadiu care este de apogeu, pentru acestă activitate.

Interesul pentru învățare, prezent chiar și la preșcolarul mijlociu, este clar și frecvent manifestat la cel mare.

La sfârșitul vârstei preșcolare este important ca jocurile să reflecte conținutul intern al unei noi activități – învățarea pe care copiii o vor desfășura în perioada următoare.

Jocul reprezintă un ansamblu de acțiune și operații care, paralel cu destinderea, buna dispoziție și bucuria urmărește obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului.

În anii copilăriei el este o activitate centrală, intrarea copiilor la școală îl propulsează pe locul al doilea, pentru că ,la tinerețe să devină o activitate de consum și de energie, iar mai tarziu, o acivitate de reconfortare.

În timp ce pentru copii jocul este o conduită formativă, modelatoare, pentru adulți el are funcții complementare celor pe care le are munca, adică funcții de relaxare.

Explicarea jocului este deci raportată la modul de viață al omului, la formarea și evoluția proceselor psihice, a personalității, în general.

În jurul jocului se desfășoară numeroase dispute în literatura psihlogică și pedagogică. Diferite teorii încearcă o explicație cât mai adecvată a comportamentului ludic și continuității sale,a comportamentelor de joc ce îi sunt specifice omului de diferite vârste.

Ca o activitate complexă ,care angajează resursele cognetive ale copilului, jocul devine terenul pe care se pot exercita cele mai importante influențe formative și informative.

Accentuarea laturii formative și a celei aplicative procesului instructiv-educativ se fundamentează pe concepția- verificată experimental potrivit căreia, calea cea mai eficientă de pregatire a copilului constă în dezvoltarea limbajului și comunicării, formarea unor capacități intelectuale implicate în actul cunoașterii și al învățării propriu-zise bazate pe jocul didactic.

Cunoștintele dobândite astfel sunt ușor și corect înțelese, temeinic asimilate, ordonate, sistematizate, corelate, constituind instrumente prețioase cu care gândirea copilului va opera ulterior.

Ursula Schiopu în "Psihologia copilului" afirma că, prin joc copilul se apropie mai facil de înțelegerea lumii, îmbogățindu-și gama de atitudini și simțăminte față de ea".

În funcție de modul cum copilul participă la joc, din punct de vedere social, după etapele de vârstă, există șase categorii de comportamente:

comportamentul copilului care se plasează în "afara ocupației";

comportamentul sau jocul solitar, izolat;

comportamentul copilului care observă jocul și poate comunica cu unii din partenerii jocului;

comportamentul ludic paralele, în care un copil se joacă la fel ca ceilalți copii, dar fără să coopereze cu aceștia;

comportamentul ludic de cooperare cu acțiuni bine organizate, în care copilul devine constient de rolul pe care-l are în cadrul grupului.

În timpul jocului se desfășoară un proces de asimilare, ce compară o funcție dublă. Pe de o parte are loc o asimilare de impresii și relații ce duc la funcționalitate, iar de altă parte asimilarea se organizează datorită unor antrenări și organizări de natură mentală.

Pentru copil, jocul presupune un anumit efort fizic, dar și un anumit consum nervos – chiar dacă este vorba de activități nesemnificative. Efortul depus stabilește astfel o relație strânsă între joc și muncă, ambele fiind forme de activitate specific umane.

Jocul, deci, face legatura copilului cu munca, îl fortifică și îl abilitează cu numeroase însușiri, cu gustul performanțelor și mijloacelor de a le realiza și așa cum afirma J. Chateau în " Copilul și jocul " este " o punte aruncată între copilărie și vârsta matură ".

În același timp creează la copii deprinderi și obisnuințe pentru colaborarea de grup, pentru sincronizarea acțiunilor cu alți copii, pentru conjugarea efortului în vederea atingerii scopului propus.

În toate formele de joc are loc o intensă socializare, tocmai datorită faptului că " jocul cuprinde și asimilează dinamica vieții sociale".

Jocul și munca sunt practic "două fețe ale activității umane", după cum observa J.C. Petrescu. Jocul dezvoltă toate forțele omului și este prezent, după părerea lui Lucian Blaga "de-a lungul vieții".

Ceea ce definește cel mai bine jocul, este faptul că el izvorăște din trebuințele firești, de mișcare și de manifestare a calităților ființei umane, este o activitate liberă, în care primează dorința și necesitatea omului de a se juca, o activitate spontană, atractivă, care determină stări afective, pozitive și multe satisfacții; o activitate totală care, angajează ființa umană cu toate funcțiile sale psihice, cognitive, afective, volitive, motrice, etc.

De asemenea, fiind considerat o activitate recreativă compensatoare, este apreciat pentru modul în care creează o stare de destindere și distracție.

Prin joc, în interiorul grupului preșcolar, se stabilesc multiple și variate interrelații capabile să influențeze comportamentul social al copilului. Jocul reprezintă cadrul optim de formulare a sarcinilor complexe, prin el putând fi introduse norme mult mai dificile de comportament , insistând asupra unor elemente definitorii prielnic, colegialitate, spirit de echipă , grija față de cel de lângă tine, răspundere și disciplină.

În dinamica procesului de învățare, alături de activitate, jocul didactic constituie o modalitate valoroasă de acțiune pedagogică, menită să ducă la formarea convingerilor moral-civice.

În condițiile unor conduceri competente, jocul creează copilului condițiile unor relații de grup, de timp.

Un educator abil, înzestrat cu multă mobilitate psihică, valorifică din plin noțiunile, sentimentele, convingerile formate sau în curs de formare prin joc.

Nouă, slujitorilor grădiniței actuale, ne revine misiunea dificilă de a-l ajuta pe copil să treacă dintr-o etapa a copilăriei în alta, să se integreze societății și să pășească pregătit din toate punctele de vedere, în lumea adulților.

În felul acesta, în drumul de acasă până la grădiniță și înapoi, iar de aici prin timp, copilul participă la un adevărat "maraton" pentru integrarea în viața socială, maraton din care el trebuie să iasă învingător.

"În fața lor vor apare culmile necunoașterii, vor trebui să înfrunte deșertul neștiinței și nisipurile înșelătoare ale comodității, se vor lovi de arșița îndoielilor și vântul năprasnic al confruntărilor , dar până la urmă, la tradiționala rubrică din catalogul vieții, va fi înscrisă nota de OM- participant devotat la uluitoarea expediție pe care o va face de la EU – la NOI – spre deplina afirmare a țelurilor noastre, a unei societăți pentru care învățătura, munca, cizelarea și desăvârșirea personalității reprezintă suprema satisfacție".

<< Jocul – spune Claparide – este cea mai bună introducere în arta de a munci . >>

În literatura de specialitate, jocul este definit și explicat în moduri foarte diferite; tot atât de diferite sunt și funcțiile și sensurile care i se atribuie. Așa cum îl definește J. Huizinga în "Homo ludens" , jocul este o acțiune specifică, încărcată de sensuri și tensiuni întotdeauna desfășurată după reguli acceptate de bună voie și în afara sferei utilității sau necesității materiale, însoțită de simțăminte de învățare și de încordare, de voioșie și destindere .

Din multitudinea și varietatea încercărilor de a surprinde și descifra esența acestui proces complex – jocul – pornind de la definiții care determină jocul ca fenomen tranzitoriu, ca mijloc de exprimare și exteriorizare a trăirilor, ca formă de conduită, drept proces și cale de modelare, activitate în care se prefigurează diferite genuri de activități, ne oprim asupra definiției jocului dată de A.N. Leontiev după care: jocul este o activitate de tip fundamental cu rol hotărâtor în evoluția copilului, constând în reflectarea și reproducerea vieții reale într-o modalitate proprie copilului, rezultat al interferenței dintre factorii biopsihosociali.

Jocul este transpunerea pe plan imaginar al vieții reale pe baza transfigurării realității, prelucrării aspirațiilor, tendințelor, dorințelor copilului.

Jocul este o activitate cu caracter dominant la acestă vârstă, fapt demonstrat de modul în care polarizează celelalte activități din viața copilului, după durata și ponderea sa, după eficiența, în sensul că jocul este activitatea care conduce la cele mai importante modifcări în psihicul copilului.

Cunoscând locul pe care îl ocupă jocul în viața copilului este ușor de înțeles eficiența folosirii lui în procesul instructiv-educativ.

Această realitate face oportună preocuparea specialiștilor în teoria jocului de a se ocupa mai atent de clasificarea lui. Cei ce studiază teoria jocului este bine să cunoască urmările firești ale unei bune clasificări.

O clasificare stiintifică convingătoare influențează imaginea despre joc și despre implicațiile sale teoretico – aplicative:

– pune ordine în varietatea, diversitatea și unitatea formelor de manifestare a jocului la o anumită vârstă;

– fiecare formă de joc își poate găsi locul ce i se cuvine în sistemul din care face parte;

– având imaginea clară a diferitelor categorii sau forme de jocuri și a locului pe care îl ocupă ele în sistem, se pot elabora îndrumări metodice diferențiate, prilej de a arata cum se corelează și se determină reciproc în sistemul din care fac ele parte;

– cunoscând varitatea și diversitatea formelor de joc, în unitatea lor, se pot găsi modalități montate de implicare a jocului în conceperea știintifico-metodică a jocului în învățământul preșcolar.

Jocurile se pot clasifica după mai multe criterii:

a) după conținutul și obiectivele urmărite jocurile pot fi clasificate astfel:

– jocurile de completare și consolidare a unor cunoștințe, priceperi și desprinderi;

– jocuri pentru formarea unui vocabular în vederea utilizării lui în vorbirea curentă;

– jocuri de orientare spațială;

– jocuri de pregătire pentru înțelegerea unor noțiuni;

– jocuri de aplicare a unor deprinderi practice (de igienă, de muncă în grădinițe, în familie);

– jocuri de realizare a educației estetice;

– jocuri de formare a deprinderilor de educație morală;

– jocuri didactice cu caracter cognitiv și formativ (la domeniul limbă și comunicare, domeniul știință);

– jocuri de cunoașterea mediului înconjurător;

– jocuri de creație, de construcții tehnice;

– jocuri didactice destinate activității în completare la preșcolarii mari ;

b) după materialul folosit jocurile didactice pot fi:

– jocuri cu material didactic;

– jocuri fără material didactic;

– jocuri orale;

– jocuri cu întrebări;

– jocuri cu ghicitori;

c) după felul regulilor jocurile pot fi:

– jocuri cu reguli transmise din generație în generație;

– jocuri inventate;

d) după competența psihofizică solicitată în mod dominant jocurile pot fi:

– jocuri de mișcare;

– jocuri de observație;

– jocuri de gândire;

– jocuri de atenție;

– jocuri de memorare;

– jocuri de imaginație;

e) după numărul participanților jocurile pot fi:

– cu un singur jucător;

– în perechi;

– în echipe;

– cu mai mulți jucători (în grup);

Luând drept criteriu gradul de implicare a operațiilor logice în teoria mulțimilor, jocurile logico – matematice pot fi clasificate astfel :

1. JOCURI LIBERE DE CONSTRUCȚIE ( pregătitoare )

2. JOCURI DE CONSTRUIRE A MULȚIMILOR

3. JOCURI DE ARANJARE A PIESELOR ÎN TABLOU

4. JOCURI CU DIFERENȚĂ

5. JOCURI CU CERCURI

6. JOCURI DE FORMARE A PERECHILOR

7. JOCURI DE TRANSFORMĂRI

8. JOCURI CU MULȚIMI ECHIVALENTE

Jocul, puntea de legatură dintre viață și grădiniță, permite preșcolarului să treacă cu ușurință la munca serioasă?

Alcătuirea de jocuri didactice și alternarea lor cu iscusință, în cadrul celorlalte metode de învățare constituie una din cele mai importante sarcini ale metodologiei actulale.

Jocul nu poate fi introdus oricum în programul preșcolarilor .

Educatoarei îi revine misiunea nobilă, dar dificilă în același timp, de a ști cum, când și ce fel de jocuri să desfășoare cu preșcolarii.

În desfășurarea cu bune rezultate a jocului didactic se cere stabilirea conținutului jocului și amplasarea lui în sistemul activităților instructiv – educative.

Dacă prin jocul propus se vizează familiarizarea preșcolarilor cu anumite situații, acțiunii, sau dacă se preconizează deschiderea spirituală către un conținut informațional ce urmează a fi asimilat, atunci jocul se amplasează în partea introductivă a activității.

Dacă prin joc se urmărește aplicarea, exercițiul necesar formării unor priceperi și deprinderi, atunci se organizează în partea finală a activității, deci, va fi un joc cu caracter aplicativ.

Dacă obiectul dominant al activității îl constituie sistematizarea și verificarea unui sistem de cunoștințe, priceperi și deprinderi, atunci jocul se amplasează la un interval anume de timp, fie sub forma unor concursuri, fie sub forma unor sezători.

La preșcolarii mici și mijlocii, jocurile cu material ocupă un loc însemnat.

O mare parte din materialul didactic necesar jocurilor există și în comerț (jetoane, jocuri cu scene din povești, cu litere etc).

Indeferent de proveniența lui materialul folosit în jocurile didactice trebuie să întrunească și unele cerințe speciale în afară de cele cunoscute (accesibilitate, aspect atrăgător, calități artistice). Aceste cerințe se rezumă la faptul că materialele folosite nu trebuie să fie încărcate, greoaie din punct de vedere al compoziției și trebuie să se refere la tema propusă în joc.

În jocurile demonstrative colective, materialul trebuie să aibă dimensiuni mai mari pentru a putea fi perceput de copii.

Exemplu: materialele folosite la jocurile : "Găsește figurile care se aseamănă!", "Când?", "Anotimpurile".

Materialul distribuit copiilor și mânuit de aceștia trebuie să aibă dimensiuni mai mici.

Printr-o planificare judicioasă a jocurilor didactice eșalonate pe activități de învățământ și date calendarsitice, prin pregătirea din timp a materialului necesar jocului didactic urmărit la o anumită activitate, am putut să respect aceste cerințe trezind interesul copiilor nu numai pentru materialul folosit, ci și pentru jocul în sine.

Înțelegerea jocului în metodologia generală a activităților instructiv-educative impune cunoașterea logicii didactice specifice fiecărei activități.

Pentru prima etapă a jocului didactic, activitatea introductivă se poate realiza și prin folosirea ghicitorilor și versurilor.

Exemplu : " La sunet de clopoțel / Jocu – ncepe ; fiți atenți la el !" sau" Bate toba: bum, bum, bum! Jocu – începe chiar acum!"

După introducerea în activitate urmează comunicarea denumirii, a regulilor și precizarea condițiilor de desfășurare.

Cu cât regulile jocului implică mai multe situații problemă, cu atât valoarea formativă va fi mai mare.

Cunoscând regulile jocului în așa fel încât să asigur înțelegerea lui de către toți copii, am obținut întotdeauna de la ei o participare totală.

Explicația și demonstrația unui joc sunt de mare importanță didactică și pedagogică.

Deci, explicația și demonstrația se desfășoară simultan, sunt jocuri care cer folosirea prin succesiune, explicația precedând demonstrația, modelul acțiunii fiind dezvăluit după ce s-a realizat instrucția, drumul cunoașterii fiind parcurs de la regulă la exemplu, deci, deductiv.

La preșcolarii mari, în unele jocuri se parcurge acest drum pentru că aceștia au deja un fond de reprezentări, de cunoștințe, demonstrația făcând-o copiii.

Dacă jocul și regulile lui sunt demonstrate în întregime cu participarea directă a copiilor, solicitându-i în așa fel încât ei însăși să elaboreze fiecare secvență, fiecare regulă, atunci, învățarea dobândește un caracter integral și devine mai valoroasă.

Este necesar ca, înainte de executarea jocului de către copii, pentru a avea convingerea că aceștia au înțeles jocul și și-au însușit regulile lui, să fie puse câteva întrebări, eventual copiilor cu o slabă capacitate de concentrare sau celor mai puțin activi.

Orice joc se poate realiza la început "de proba".

Aceste fapte determină copiii să participe cu mult entuziasm la joc, să descopere cât mai multe variante ale jocului propus. Se execută jocul de probă, după care se execută jocul propriu-zis, uneori se complică jocul, adăugându-i variante de joc.

Descoperirea soluțiilor corecte ale unui joc, confirmarea sistematică a scuccesului obținut , bucuria înregistrată la rezolv„area fiecărui "pas" în jocul didactic, sporește, preșcolarului care obține performanță, încredere în forțele proprii.

În unele jocuri am urmărit alternarea răspunsurilor individuale cu cele colective.

Ritmul și intensitatea jocului deprind în mare măsură de climatul de încredere și sinceritate în care se desfășoară jocul – teama și neîncrederea sau revolta; inhibând activitatea intelectuală.

Am lăsat, în schimb, libertatea copiilor de a-și exprima gândurile, ideile, fără a face din aceasta motiv de a transforma jocul didactic în haos.

Un moment important al jocului didactic, atractiv și chiar palpitant este evaluarea rezultatelor. Aprecierea, pe care educatorul o face ca element de întărire a activității desfășurate de copii, are o mare rezonantă afectivă.

De fapt, copiii nu constientizează atât cuantumul informațional dobândit, cât satisfacția propriu-zisă sau non satisfacția.

"Dirijarea jocului trebuie să fie metodică, sistematică, dar în același timp plină de delicatețe și tact, fără intervenții brute. Printr-o întrebare, printr-un sfat, prin selectarea materialului pedagogul direcționează conținutul și desfășurarea jocului, îi ajută pe copii să se asocieze în joc " .

O bună pregătire a jocului impune stabilirea unor elemente de joc . Acestea sunt determinate de scopul jocului și de sarcina lui. Ele pot fi mișcarea, aplauzele, ghicirea, concursul, întrecerea, manipularea unor obiecte sau materiale, surpriza, cuvântul, așteptarea.

"Fără joc, întreaga viață a copilului degenerează ca o floare lipsită de apă și de soare".

( Mihai Stoian )

2.2. Aspecte moderne ale jocului didactic

Problema pregătirii preșcolarilor pentru activitatea de învățare în clasa pregătitoare, ca scop final al grădiniței, a cunoscut și cunoaște încă modificări principale și îmbunătățiri în diferitele sale compartimente (conținut, forme, metode, mijloace), astfel încât acestea să răspundă cât mai bine cerințelor primei etape de școlarizare.

Programa învățământului preșcolar dovedește o preocupare permanentă pentru modernizarea învățământului matematic, prevăzând formarea conceptului de număr, atât prin metodele pe care le relevă teoria mulțimilor, cât și prin măsurare.

Cercetări experimentale organizate pe plan mondial au demonstrat că teoria mulțimilor ,chiar sub forma ei naivă, constituie o bună călăuză a copilului preșcolar în matematica modernă, iar ”primii pași” sunt favorizați de utilizarea frecventă în activitatea preșcolară, a jocului. Implicarea copiilor în jocuri matematice presupune intuirea și respectarea regulilor, care de fapt ,”sugerează calea spre conceptul matematic”

Din experiența la grupă, în urma bibliografiei studiate, am constatat că în formarea noțiunilor de bază ale matematicii, un rol important îl au jocurile logice. De aceea, mi-am propus ca în această lucrare să mă opresc asupra jocurilor logice și a rolului pe care îl au în dezvoltarea capacităților intelectuale ale copiilor.

Jocurile logico-matematice și-au dovedit valoarea educativă deosebită asupra dezvoltării concrete a inteligenței copiilor. Ele contribuie la realizarea aspectului formativ al activității matematice, dezvoltându-le gândirea logică, deoarece ei sunt puși în situația de a căuta soluții și de a verbaliza acțiunile îndeplinite. Prin aceste jocuri se dezvoltă potențialul intelectual și acțional- creator al preșcolarului, spiritul de observație, posibilitățile de verbalizare și exprimare orală, capacitatea de analiză și sinteză, de comparație, de abstractizare și generalizare.

Jocurile logice au un preponderent rol formativ, iar în cadrul lor trebuie subliniată însemnătatea însușirii și respectării regulii de joc, rolul ei modelator, întrucât prefigurează în cadrul unui adevăr științific, o regulă, un principiu, o lege sau reglementarea unui fenomen social. Copilul trebuie învățat încă de acum despre necesitatea cunoașterii și respectării legilor care guvernează natura și societatea. Chiar copiii dificili care au fost crescuți în familie fără opreliști, care nu vor să asculte părerile colegilor și de cele mai multe ori rămân impasibili sau caută să se eschiveze de la cerințele formate de educatoare, cedează de cele mai multe ori în fața acestor reguli, le acceptă numai din dorința de a participa la joc.

Respectarea regulilor de joc formează un om disciplinat, dar nu conformist, un om ascultător, dar nu servil, un om demn, conștient de rolul său.

Jocul logic matematic fiind o activitate colectivă, copiii învață în cadrul lui și abc_ul comportării civilizate. Expresii ca: „vă rog”, „nu vă supărați”, „vă mulțumesc”, sunt de multe ori introduse chiar în cadrul regulilor de joc, repetarea și respectarea lor sunt, pe cât de necesare, pe atât de utile.

Tot în cadrul jocurilor logice matematice, copiii încep să fie inițiați și în unele concepte matematice de bază ca acelea de relație, relație funcțională, reușind să dezlege, în final (sub o formă intuitivă) probleme de transformări și să folosească relația de echivalență în scopul unei înțelegeri noi, apropiate de sensul științific al noțiunii de număr. Jocurile logice aduc un spor de eficiență în pregătirea copiilor pentru școală și au legătură directă cu activitatea desfășurată în clasa pregătitoare. Jucându-se, copiii învață cu plăcere elemente de logică matematică.

2.3. Utilizarea jocurilor logice online

Jocurile logico–matematice sunt jocuri didactice care introduc, în verbalizare, conectorii și operațiile logice și urmăresc formarea abilităților pentru elaborarea judecăților de valoare și de exprimare a unităților logice. Ele oferă posibilitatea familiarizării copiilor cu operațiile cu mulțimi. Orice operație abstractă, inclusiv noțiunea de mulțime, devine mai accesiblă și poate fi însușită conștient dacă este inclusă în jocul logico – matematic ce oferă un cadru afectiv motivațional adecvat.

,,Scopul principal al jocurilor de acest tip este de a-i înzestra pe copii cu un aparat logic simplu care să le permită a se orienta în problemele și aspectele realității înconjurătoare, să exprime judecăți și raționamente într-un limbaj simplu, familiar‘‘.

Jocul logic ca modalitate de educare și instruire intelectuală a preșcolarului realizează o îmbinare optimă între obiectivele urmărite, conținutul activității și particularitățile psihice ale vârstei preșcolare prin transpunerea sarcinilor de învățare în joc.

Prin jocurile logice se urmărește dezvoltarea gândirii cu operațiile, efectuarea în practica jocului a unor operații matematice specifice.

Jocurile logice online îi atrag, și mai ales îi preocupă pe preșcolari prin facilitățile grafice și sonore ale calculatorului, dar treptat copiii le pot utiliza ca instrumente de învățare.

Chiar dacă pentru preșcolari cele mai benefice experiențe sunt cele directe cu obiectele și fenomenele lumii înconjurătoare, folosind cât mai mulți analizatori, mai ales experiențele din natură, folosind jocurile logice online ei își dezvoltă un alt stil cognitiv, care se pare că este la fel de eficient ca învățarea prin contactul direct cu lumea înconjurătoare, pentru că îl îndreaptă spre independență, îi dezvoltă creativitatea tehnică, cultura vizuală, îl introduce într-un climat de autodepășire, de competitivitate punându-l în situația de a învăța prin efort propriu.

Jocurile logice online, dar și cele din softurile educaționale trebuie să atragă prin calitatea prezentării, să asigure necesarul de informații pentru o anumită temă, să asigure interacțiunea dintre calculator și copil sau calculator și educatoare, să se poată adapta în funcție de caracteristicile utilizatorului (de exemplu, programe care să prezinte mai multe niveluri de dificultate,

trecerea la un nivel superior presupânând parcurgerea nivelurilor anterioare). Cu ajutorul programelor didactico –informatice ale softurilor educaționale se eficientizează procesul de predare-învățare –evaluare a cunoștințelor.

Utilizând softurile educaționale în cadrul activităților se dezvoltă:

gândirea logică

spiritul de observație

memoria vizuală

atenția voluntară

operațiile intelectuale prematematice

deprinderi de lucru cu calculatorul

Exercițiile din softurile educaționale sunt prezentate într-o formă accesibilă copiilor pentru vizualizarea corespunzătoare a conceptului însușit. Imaginile permit structurarea unei probleme, aceasta fiind mai ușor procesată de sistemul vizual și perceptiv al copiilor ,sporind abilitatea acestora de a înțelege fenomenele mai dificile. Se pot folosi în cadrul tuturor tipurilor de activități, unele chiar și în cadrul mai multor discipline, deoarece sunt concepute interdisciplinar.

Jocul și instruirea sunt indisolubil legate, calculatorul, softurile educaționale devenind astfel parteneri și prieteni ai copiilor. În grădiniță sunt utilizate cu precădere jocurile logice cu diferite grade de dificultate.

2.4.Spațiul virtual în educația preșcolarilor

Viitorul omenirii se întrezărește a fi unul al globalizării economice mondiale, al circulației rapide a informațiilor, deci o societate global-informațională care va cuprinde toate sferele acțiunii umane: culturală, economică, socială, făcând posibilă comunicarea între zonele cele mai îndepărtate ale lumii.

Fenomenul informatizării a cuprins în ultimii ani și compartimentele vieții și activității sociale din țara noastră, în primul rând laturile administrative, organizatorice, de conducere, în cadrul relațiilor sociale sau ale producției de bunuri.

O amploare deosebită a luat informatizarea în sistemul de învățământ, dovadă că aproape nu există unitate de învățământ care să nu fie dotată cu calculatoare mai performante sau mai puțin performante. În demersul de pregătire au pornit de la faptul că, alături de mijloacele didactice clasice, calculatorul este un instrument didactic ce poate fi folosit în scopul eficientizării tuturor activităților din grădiniță.

Impulsionate și de interesul major al copiilor pentru acest mijloc didactic, datorită noutății dar și posibilităților multiple de utilizare, am căutat modalități care să mențină interesul pentru acest tip de activitate și să stimuleze dezvoltarea individuală a copiilor. Astfel, calculatorul și soft-ul educațional adecvat, a devenit în acțiunile noastre un mod nou de organizare a demersului didactic de predare-învățare.

Știm că jocul este principala formă de organizare a procesului educativ din învățământul preprimar, iar utilizarea calculatorului nu este pentru copii decât un alt mod de a învăța jucându-se. Calculatorul face parte din spațiul socio-cultural al copilului alături de televizor, cărți, reviste, ziare, afișe, firme luminoase; toate acestea „bombardează” spațiul vizual al copilului, îi influențează limbajul și comunicarea non-verbală, îl pun în situația de a găsi rapid soluții, de a se orienta și adapta la o lume în care informația circulă rapid, iar schimbarea este accelerată. De aceea, am propus să fim organizatorii experiențelor cognitive și de exprimare care îl introduc pe copil în lumea oferită de programele de calculator, ținând seama și de mediul educațional din care provin copiii (unii beneficiind de calculator în familie, alții nu) și încercând prin aceste activități să oferim dreptul copiilor la șanse egale de educație, indiferent de mediul din care ei provin.

Fără să uit că unul dintre obiectivele importante ale activității din grădiniță este pregătirea pentru școală, cu multitudinea de aspecte pe care le îmbracă: motivațional, afectiv, intelectual, acțional, fizic, ea este completată alături de celelalte forme de organizare și prin activități comune, complementare, individuale în care utilizăm calculatorul ca mijloc de învățământ integrat în cadrul acestor activități.

În planul dezvoltării personalității copiilor, influența calculatorului este benefică deoarece, are efecte pozitive în planul stimulării intelectuale și psiho-motorii prin varietatea și multitudinea cerințelor pe care copilul le poate rezolva în timp limitat.

Avantajele folosirii calculatorului constau în faptul că stimulează dezvoltarea proceselor psihice în primul rând a gândirii logice, prin stabilirea de raționamente transductive-analogice, îi ajută să-și însușească algoritmi simpli și le dezvoltă capacitatea de preluare și rezolvare a sarcinii în timp foarte scurt.

Fără a pleda pentru folosirea exagerată a timpului pe care îl petrece copilul în grădiniță în fața computerului, nu putem să nu remarcăm faptul că „a doua alfabetizare” trebuie să înceapă de la vârstele timpurii, copilul societății noastre trebuie să se înscrie în tendința generală spre învățarea permanentă și educatoarele sunt primii dascăli care pedalând pe legătura afectivă în relația educat-educator pot să atingă acele resorturi ale personalității copiilor care să-i „poarte” din lumea jocului, ca activitate specifică acestei vârste, spre cea a jocului prin care copilul nu numai că dobândește cunoștințe, dar și „învață să învețe”.

CAP. 3. METODOLOGIA CERCETĂRII

Învățarea la vârsta preșcolară se bazează pe elemente concrete, pe elemente lucide, corespunzătoare particularităților de vârstă ale copiilor. În acest sens în programa școlară domeniul științe din care face parte cunoașterea mediului și matematică ocupă un loc important.

3.1 Considerații teoretice privind cercetarea psihopedagogică

”Literatura problemei abordează cercetarea pedagogică sub forma unui sistem de acțiuni, un proces, o atitudine, o strategie, un obiectiv de rezolvat, un nivel de formare de atins, un mijloc de perfecționare (I. Cerghit, pp 368-371; S. Cristea, 1998, pp 44-45; G. De Landsheere, pp 301-318; I. Drăgan, I. Nicola, 1993, pp 7-16; A. Gugioman; J. Hassenforder, pp 87-92; A. Huberman, pp. 15-25; A. Neculau, T. Cozma, pp.299-305; G. Văideanu, pp.290-295).”

Cercetarea stiințifică este un domeniu social prioritar, care asigură dezvoltarea științei și pe această bază, optimizarea și dezvoltarea fiecărui domeniu social în pas cu exigențele și necesitățile contemporane. Cercetarea științifică reprezintă o investiție pentru progres pe termen lung, pentru dezvoltarea durabilă. Ea trebuie realizată numai în scopul progresului umanității, al binelui, ca o dimensiune etică a dezvoltării sociale, în acest cadru se înscrie și cercetarea psihopedagogică.
Dezvoltarea științei pedagogiei și cea a învățământului sunt dinamizate de cercetarea pedagogică. Cercetarea psihopedagogică și-a adus o contribuție importantă, inovatoare, la dezvoltarea pedagogiei ca știiță, la descoperirea și elaborarea legilor educației, funcțiilor, laturilor și conținuturilor educației și învățământului, precum și la elaborarea strategiilor cerute de dezvoltarea, modernizarea și perfecționarea continuă a învățământului și educației. Cercetarea psihopedagogică reprezintă un factor esențial dinamizator al transformării revoluționare continue a educației și învățământului.

Cercetarea psihopedagogică este o acțiune de observare și investigare, pe baza căreia cunoaștem, ameliorăm sau inovăm fenomenul educațional.

Practica educativă constituie, pentru cercetător, o sursă de cunoaștere, un mijloc de experimentare, de verificare a ipotezelor și de generalizare a experienței pozitive. În același timp, cercetarea pedagogică, prin concluziile ei, contribuie la inovarea și perfecționarea procesului de învățământ și de educație.

Rolul cercetării psihopedagogice constă în: explicarea, interpretarea, generalizarea și inovarea fenomenului educațional prin schimbări de structură, sau prin introducerea de noi metodologii mai eficiente.

Consideratii psihopedagogice ale jocului didactic

La origine, jocurile se leagă de sacru, ca orice altă activitate omenească, și din această origine derivă chiar și jocurile cele mai profane, cele mai spontane, cele mai lipsite de finalitate conștientă. Jocul apare ca un rit social care exprimă și întărește, asemenea unui simbol, unitatea unui grup, ale cărui opoziții interne se caracterizează și se rezolvă anume în aceste manifestări ludice.

Jocul surescită imaginația și stimulează emotivitatea. Să joci înseamnă să creezi o funcție între fantezie și realitate, prin eficiența magică a propriului libidojocul este astfel un ritm de intrare și netezește calea spre adaptarea la obiectul real.

Jocurile sunt sufletul relațiilor umane și factori de educare eficienți. Groos spunea că jocul copiilor este un act de dezvoltare personală neintenționată.în joc se reflectă legăturile copilului nu numai cu lumea lui interioară, ci și cu evenimentele din lumea exterioară.

A. A. Liublinskaia sistematizează astfel particularitățile jocului la copil:

În joc, copilul reflectă ambianța și, prin imitație, activitatea adulților;

Jocul este un mod de dobândire și precizare a cunoștințelor prin acțiune;

Jocul este o activitate de gândire, întrucât este orientat spre rezolvarea unor "probleme", spre găsirea căilor în vederea depășirii unor obstacole;

Acțiunea și cuvântul constituie principalele mijloace ale jocului;

Prin joc, copilul participă la transformarea ambianței, ceea ce produce o vie plăcere;

În joc, se îmbină închipuirea și adecvarea la realitate;

Jocul se dezvoltă continuu și implicit dezvoltă personalitatea copilului prin crearea și rezolvarea progresivă a diverse feluri de contradicții:

între libertatea de acțiune și conformarea la schema de joc;

între imitație și inițiativă;

între repetiție și variabilitate;

între dorința de joc și pregătirea prealabilă necesară;

între ceea ce este parțial cunoscut și ceea ce se cunoaște bine;

între absența vreunui rezultat material util și bucuria jocului;

între operarea cu obiecte reale și efectuarea de acțiuni simbolice; stabilirea de raporturi în plan fictiv;

între emoțiile dictate de rolul îndeplinit și emoția pozitivă provocată de participarea la joc.

Teorii despre joc

De-a lungul timpului au fost enunțate unele teorii privind originile și formele de manifestare a jocurilor. Astfel, s-a urmărit stabilirea unor puncte comune de definire a termenului de joc și a conținutului lui (Kraus 1999/2000):

Teoria eliberării de energie

Teoria instinctului de joc

Teoria curățirii (Catarsis)

Teoria exercițiului

Teoria recreării

Teoria satisfacerii aparente

Teoria expansiunii eu-lui propriu

Teoria dezvoltării creativității

Învățământul preprimar este o treaptă a învățământului nostru, având rolul dominant de a pregăti copiii de 3-6 ani pentru școală și, bineînțeles pentru viață. Activitățile din învățământul preprimar trebuie să aibă în vedere elementele dominant pregătitoare pentru clasa pregătitoare, dar și ale deprinderilor de muncă intelectuală necesare în treptele ulterioare, fără a scăpa din vedere cerința continuității în demersurile care se fac în trecerea de la un an de studiu la altul sau de la o treaptă de învățământ la alta.

Studiile și cercetările psihopedagogice atestă faptul că introducerea cunoștințelor matematice încă de la vârsta preșcolară este necesară și posibilă. Multe dintre sarcinile ce revin grădiniței, dar mai ales cele ce vizează dezvoltarea găndirii, se realizează prin activitățile matematice. Conducând copiii pas cu pas, de la constatări simple la primele forme de manifestare a raționamentului, aceștia sunt puși în situația de a deveni conștienți de propria lor gândire, de a ști ce fac și pentru ce fac, de a se exprima într-un limbaj verbal sau scris variat, dar întotdeauna precis.

În grădiniță, copiii nu dobândesc cunoștințele matematice de bază (număr, numărare, calcul) ci se pregătesc pentru a înțelege cu ușurință aceste noțiuni în ținuta lor științifică. Copilul stabilește contacte nemijlocite cu mulțimile de obiecte, le descoperă proprietățile caracteristice, stabilește relațiile dintre ele, efectuează diverse operații, din care rezultă noi mulțimi și noi proprietăți caracteristice, acestea constituind componente ale formării noțiunii de nr. natural pe baza mulțimilor.

J. Piaget demonstrează prin experimentele sale că la baza conceptului de număr stau operațiile de scriere (ordonare) și de clasificare. Clasificarea obiectelor în grupe omogene și neomogene, comperarea grupelor de obiecte, stabilirea corespondențelor și a deosebirilor permit să se ajungă la conceptul de număr conform normelor pe care le relevă teoria mulțimilor.

Activitățile cu conținut matematic din grădiniță au drept mijloace de realizare: jocul didactic, exerciții cu material individual și jocul logic.

3.2 Ipoteza cercetării

Pornind de la imperativele puse în fața școlii, în fața grădiniței, de către societate, apreciiind că dezvoltarea capacităților cognitive ale copiilor se realizează în școală prin activități bine organizate, am acordat mare atenție jocurilor logice din cadrul activităților matematice.

Dintre toate activitățile din grădiniță, cele cu conținut matematic vizează în mod sistematic și deosebit dezvoltarea intelectuală a copilului, stimulând inteligența și creativitatea sa, contribuind la trecerea treptată de la gândirea concret-intuitivă la gândirea simbolică, abstractă, pregătind copiii pentru înțelegerea și însușirea matematicii în clasa pregătitoare.

Astăzi, științele matematice constituie fundamentul culturii moderne, viața demonstrând că indiferent de domeniul în care activează omul secolului XXI, trebuie să posede o gândire care să-i permită selectarea informațiilor și luarea unor decizii rapide. Matematica a avut întotdeauna un rol hotărâtor în dezvolterea gândirii, acea dimensiune specific umană care stă la baza progresului.

Deoarece matematica se învață din viață și pentru viață, întelegerea conceptelor ei, și operarea cu ele, conduce la formarea unei gândiri mereu logice și creatoare. Multe dintre sarcinile ce revin grădiniței, dar mai ales cele ce vizează dezvoltarea gândirii logice și creative se realizează prin intermediul activităților matematice.

Logica învățării matematicii se fundamentează pe logica internă a științei matematice, dar construiește ținând seama de paricularitățile celui care învață. Procesul de însușire a matematicii trebuie și poate să înceapă încă de la grădiniță, când copilul ia contact cu lumea înconjurătoare, fiind îndrumat să pipăie, să vadă și să mânuiască anumite obiecte. Copilul se construiește ca om prin netulburata îndrăzneală ce este cuprinsă în primele sale confruntări cu necunoscutul, prin specia eternă a mirării, a curiozitătii, prin repetatul ,,de ce ? ‘‘,,, cum?‘‘, prin imaginația care-l caracterizează și îi deschide porțile cunoașterii.

Conducând copiii pas cu pas de la constatări simple la primele forme de manifestare a raționamentului, aceștia sunt puși în situația de a deveni conștienți de propria lor găndire, de a ști ce fac și pentru ce fac, de a se exprima într-un limbaj verbal sau scris variat, dar întotdeauna precis. Educatoarea trebuie să caute mereu și să găsească cele mai atractive procedee de a activa găndirea, să-i atragă să participe direct și activ la descoperirea valorilor necunoscute printr-un șir de raționamente și judecăți.

Dacă reușesc să realizez prin joc o punte de legătură, activă și apropiată, între copil și matematică, atunci pot să evit ca matematica să devină un obiect de studiu ostil și respingător, care să-i trezească copilului amintiri neplăcute și insatisfacții. Necesitatea naturală a copilului este jocul și nu învățarea. De aceea este important să nu accentuăm latura rigidă a învățării matematicii, ci să o concepem ca pe un joc plăcut în care obiectivele se pot realiza mai ușor.

Noile aspecte impuse de matematica modernă m-au determinat să cercetez disciplina cu mult interes, preocupându-mă să-mi perfecționez stilul de muncă, căutând cele mai interesante modalități de lucru în crearea unor situații problemă, în transmiterea unor cunoștințe matematice. Dorința de căutare și de pregătire a mea în domeniul matematicii, prin lucrarea ,,Dezvoltarea creativității în cadrul activităților de matematică din ciclul preprimar‘‘ îmi dă convingerea că aceasta va contribui la dezvoltarea mai profundă a găndirii logice a copiiilor și integrarea cu ușurință în clasa pregătitoare.

Copiii sunt bucuria vieții, marea și permanenta nădejde a lumii, de aceea-noi educatoarele – avem datoria să ne creăm pe noi înșine, printr-un proces continuu de autoperfecționare sub imboldul unei vocații educaționale care este pasiunea și dragostea pentru copii.

În lucrarea de față mi-am propus să conving că prin activități bine concepute și realizate la matematică copiii chiar vor îndrăgi matematica.

Dacă utilizez în cadrul activităților matematice, din domeniul Științe, jocuri logico- matematice și jocuri online, atunci influențez pozitiv interesul preșcolarilor față de matematică și implicit îmbunătățesc rezultatele acestora.

3.3 Obiectivele demersului investigativ

Ținând cont de motivarea alegerii temei și de ipoteza formulată mi-am propus pentru această cercetare următoarele obiective:

O1 să stabilesc nivelul inițial de pregătire al preșcolarilor prin testarea inițială;

O2 să aplic unele modalități de antrenare a preșcolarilor la matematică prin intermediul jocurilor logico-matematice și jocurilor online pentru a dezvolta creativitatea acestora;

O3 să evidențiez efectele produse după utilizarea jocurilor logico-matematice și jocurilor online în cadrul activităților matematice în grădiniță.

3.4 Metode utilizate

Din punct de vedere etimologic, termenul de ’’metodă’’ este derivat din grecescul ’’methodes’’, care înseamnă „drum spre, cale de urmat”. Sensul inițial al acestui concept s-a păstrat până în zilele noastre, el fiind însă extins și îmbogățit succesiv pe baza cercetărilor de didactică ce au surprins caracteristici noi ale sferei și conținutului noțiunii de metodă. Predominantă este perspectiva acțională prin prisma căreia metodele sunt instrumente cu ajutorul cărora copiii, sub îndrumarea educatoarei sau în mod independent, avansează în acțiunea de cunoaștere și de formare a priceperilor și deprinderilor.

Metodele cercetării pedagogice pot fi abordate într-un spirit înnoitor, în condițiile reformei învățământului, extinzând sfera lor de acțiune asupra aspectelor complexe ale procesului de învățământ în perspectiva psihologică, pedagogică, sociologică și etică.

Metodele nu au valoare fixă, ci capătă valoare prin eficiența cu care conduc activitatea subiectului spre un obiectiv în condițiile date. Procesul educație, fiind foarte divers, necesită în ansamblul său, metode diferite, fiecare metodă fiind utilă în alte situații. Pentru obiective restrânse, și în condiții date, este de obicei mai utilă o anumită metodă, iar pentru obiective complexe se apelează la strategii didactice, adică la ansambluri în care metode diferite își completează reciproc efectele.

Din punct de vedere psihologic, ca mecanisme de acțiune și ca elemente formative care conduc procesul educativ și contribuie la elaborarea unor planuri de acțiune, metodele cercetării pedagogice dețin un loc de frunte în investigarea și influențarea formativă a dezvoltării personalității copilului.

Din punc de vedere pedagogic, metodele sunt văzute ca modalități de informare și formare, de modificare și perfecționare a conduitei preșcolare, reprezintă componente esențiale ale diferitelor situații educaționale.

Din punct de vedere etic, metodele de cercetare indică direcții care duc la descoperirea adevărului, la eliberarea de prejudecăți și ignoranță și deci sunt puse în serviciul afirmării personalității.

Metodele de cercetare sunt acelea care reușesc să plaseze subiectul (copilul preșcolar) în situația de cercetător, de participant nemijlocit la explorarea unei situații, la rezolvarea unei probleme teoretice sau practice, prin descoperirea regulilor care o guvernează, adică să devină un părtaș direct la aventura cunoașterii autentice. În același timp, vorbirea copilului devine mai bogată, mai clară, mai corectă, asigurând dezvoltarea mai intensă a gândirii acestuia.

Două orientări fundamentale ne ajută în ultima periodă să degajăm opțiuni și tendințe în învățământul contemporan în cadrul acestui domeniu și anume:

de ordin cantitativ, care indică o vădită tendință de multiplicare și diversificare a metodelor;

de ordin calitativ, care pune accent pe înnoirea și modernizarea metodelor și tehnologiilor didactice, de cea mai mare amploare și deschidere.

Metodele de cercetare pedagogică se pot structura în funcție de etapa aplicării lor atfel:

a. metode de colectare a datelor: observația

convorbirea

chestionarul

testul

studiul de caz

b. metode ameliorative: experimentul

c. metode de interpretare și analiză a datelor acumulate.

Fiecare educatoare trebuie să-și folosească în așa măsură priceperile și deprinderile legate de utilizarea metodelor didactice, astfel încât ulterior să le aplice independent în vederea perfecționării proprii precum și a generalizării rezultatelor obținute.

Având în vedere aceste considerente, mi-am orientat activitatea de cercetare spre a dovedi în mod științific contribuția jocului didactic și a jocurilor logice la dezvoltarea creativității copilului de vârstă preșcolară. Pentru realizarea obiectivelor propuse, în lucrarea de față am folosit următoarele metode de cercetare: metoda observației, experimentul pedagogic, metoda testului ,metoda convorbirii , studiul de caz , metoda analizei produselor muncii și metoda de interpretare și evaluare-metoda statistică.

3.4.1 Metoda observației

”Nu putem studia oamenii decât dacă comunicăm cu acestia, ceea ce presupune să împărțim existența cu ei în mod durabil (Griaule, Leenhart) sau trecător (Levi Strauss).

Observația participativă constă în participarea în mod real la viața și activităților subiecților observați, conform categoriei de vârstă, sex sau statut în care cercetătorul reușește să se situeze prin negocierea cu gazdele sale în funție de propriiile deziderate sau de locul pe care acestea din urmă consimt să i-l acorde.”

Există o multitudine de tipuri de observații și numeroase criterii de clasificare a procedeelor de aplicare a acestei metode. De la autor la autor terminologia variază, chiar dacă fondul problemei rămâne același. Se conturează ănsă în prezent tot mai accentuat tendința de a trata observația dintr-o dublă perspectivă: cea a paradigmei cantitative și cea a paradigmei calitative.(M. Hammerslez și P.Atkinson, 1983; J. Lofland și L. Lofland, 1984, B.L. Berg, 1989; D.L. Jorgenson, 1989; Cglesne și A.Peshkin, 1992; P.A.Alder și P.Alder 1994; P. Iluț, 1997). Se face astfel distincția între observația cantitativă și observația calitativă.

După Patricia A. Alder și Petre Alder, ”ceea ce diferențiază observația calitativă de cea tradițională, cantitativă, se referă la faptul că aceasta în esență este fundamental naturalistică, se desfășoară în contextul natural, vizează actorii sociali care în mod natural participă în interacțiuni și urmează cursul vieții de zi cu zi” .

Este de menționat faptul că orice cercetare impune utilizarea unui întreg set de tehnici, (nu este suficient un instrument) pe de o parte,și pe de altă parte ignorarea unor tehnici și etape principale se află la originea unor concluzii empiriste, formaliste și constituie semnul unei anumite imaturități a sociologiei. Realizarea unor observații științifice asupra unui fenomen social impune definirea cât mai precisă a temei și obiectivelor și elgaborarea unei ipoteze adecvate.
În general, observația presupune urmărirea intenționată și sistematică a unui obiect sau fenomen, în stare naturală, în condiții obișnuite de existență și manifestare/desfășurare cu scopul de a le cunoaște cât mai profund și de a le descoperi trăsăturile esențiale.

1. Ca metodă de colectare de date în cercetările pedagogice, observația constă în urmărirea intenționată, metodică și sistematică a unui fenomen sau a unui complex de fenomene educaționale, dintr-o anumită perspectivă, în condiții obișnuite de existență și desfășurare (fără nici o intervenție din partea cercetătorului), în scopul explicării, înțelegerii și ameliorării lor. Ea implică o structurare a datelor, care determină apariția semnificațiilor.

Observația sistematică a activității și a comportamentului copiilor la grupă, îi permite educatoarei colectarea de informații diverse și bogate, referitoare la activitatea preșcolarilor, abilitățile și competențeledisciplinare/intelectuale și practice ale acestora. Instrumentele de evaluare specifice acestei metode sunt: fișa de evaluare, scara de clasificare, lista de control/verificare.

O observație științifică eficientă presupune:

planificarea, organizarea, dirijarea și desfășurarea observației să se subordoneze anumitor scopuri și obiective precizate de la începutul observării;

întrunirea/asigurarea condițiilor de desfășurare naturală a fenomenelor educaționale;

înregistrarea și descrierea cât mai detaliată, obiectivă, exactă, fidelă și riguroasă a datelor;

consemnarea promptă, imediată, atât a faptelor pedagogice derulate, cât și a datelor observației grație utilizării anumitor instrumente, cum ar fi schemele, tabelele, notațiile codificate, fișele sau foile de observație, protocoalele de observație;

urmărirea aceluiași fenomen în ipostaze, condiții și împrejurări diferite și confruntarea datelor obținute, pentru asigurarea validității și fundamentării științifice a acestor date, precum și a concluziilor observării;

asigurarea caracterului activ și participativ al observării, prin adoptarea unei atitudini active față de datele relevate de observație și prin valorificarea acestora;

finalizarea observării cu explicarea fenomenelor educaționale investigate și ulterior cu elaborarea unor ipoteze care să stea la baza unor cercetări experimentale sau cu formularea unor concluzii.

Observația este o metodă empirică de acumulare a datelor, dar este una din cele mai răspândite tehnici de cercetare. Ca pondere de cunoaștere științifică, metoda observației constă în contemplarea intenționată, metodică, sistematică a copiilor, a unor manifestări psihice ale acestora, în desfășurarea lor naturală și în înregistrarea cât mai exactă a faptelor psihologice semnificative.

Am urmărit intenționat și sistematic fenomenele instuctiv –educative, faptele educaționale așa cum se desfășoară ele în condiții obișnuite la preșcolari.

Ținând seama de obiectivele cercetării întreprinse de mine, cunoașterea întregului potențial bio-psihologic și intelectual al copiilor s-a impus ca o necesitate. Toate metodele și tehnicile pe care le-am studiat și utilizat în cunoașterea copilului au subsumat în esența desfășurării lor contactul direct cu copilul. Dintre metodele de studiere a individualității, cea care mi-a oferit cele mai multe posibilități de cunoaștere a fost observația, prin intermediul ei am reușit să observ copilul în timpul variatelor activități din grădiniță.

Observațiile efectuate au fost consemnate în caietul de observații, fiind communicate și părinților în calitate de participanți activi la modelarea personalității copiilor și bineînțeles învățătorilor prin intermediul fișei de observație psihopedagogică menită să asigure o cunoaștere inițială a viitorilor elevi.

Cunoașterea copiilor s-a bazat pe fapte și date concrete. Pentru a culege un material faptic corespunzător, am desfășurat această muncă, pe baza unui plan general stabilit în prealabil care a cuprins jaloanele studierii psihologice a copilului în jurul cărora am sintetizat materialul faptic.

O importanță deosebită a avut-o obsevația ca metodă de cunoaștere a comportamentului copiilor în diferite ipostaze. Metoda observației am utilizat-o în toate etapele cercetării oferind date suplimentare în legătura cu diferite aspecte ale fenomenelor.

3.4.2 Metoda experimentului

Experimentul pedagogic-metodă utilizată cu succes în dezvoltarea înclinațiilor și aptitudinilor manuale ale preșcolarilor.

În contextul obișnuit al activității didactice, experimentul pedagogic, înseamnă o inovație, o modalitate nouă, menită să optimizeze procesul educațional, deoarece acesta se organizează pentru a proba sau testa ipoteza (ideea) propusă. În același timp experimentul presupune controlul situației nu în forma globală, ci într-o manieră analitică precisă, fiind vorba de fapt de controlul factorilor care participă la actul pedagogic și de înregistrarea obiectivă a rezultatelor.

,,Metoda experimentală constă în primul rând, în introducerea sau suprimarea unuia sau mai multor factori bine determinați într-o situație cunoscută, în vederea verificării rezultatului acestei intervenții.

Metoda experimentării, spre deosebire de metoda observației produce datele, furnizează date provocate special pentru experimentul cercetării. În lucrările de specialitate întâlnim adesea această metoda definită astfel : experimentul este ,, cercetarea unui fenomen modificat de cercetator’’ el ,,nu reprezintă de fapt decât o observație provocată’’, ,,experimentul se mai numește și metoda observației provocate”.

Intervenția cercetătorului se întemeiază pe presupunerea(ipoteza) că inovația ne va conduce în mod inevitabil la obținera unui randament mai bun în urma desfășurării acțiunii respective.

,,Observatorul ascultă natura, experimentatorul o interoghează și o forțează să se descopere’’( Cuvier ).

Experimentarea pedagogică se desfășoară de regulă, în trei etape : o prima etapă cu caracter de constatare, urmează o fază fundamentală care cuprinde experimentul propriu-zis și apoi o etapă finală de control. De reținut că personalitatea educatoarei își pune amprenta asupra metodei de cercetare. Totodată experimentarea pe teme educative este destul de dificilă tocmai datorită faptului că nu se poate separa exact variabila principală și efectele ei, care sunt întotdeauna într-un context mai larg.

Ca metodă de investigație stiintifică, experimentul pedagogic l-am utilizat în vederea depistării nivelului și particularităților înclinațiilor și aptitudinilor de care dispun copiii din grupa de lucru, din această perspectivă, intervenția stimulativă pe care am organizat-o la nivelul grupei și-am fixat ca obiectiv principal să aplic unele modalități de antrenare a preșcolarilor la matematică prin intermediul jocurilor logice pentru a dezvolta creativitatea preșcolarilor.

Pentru realizarea optimă a tuturor dezideratelor subliniate am ținut seama de particularitățile obținute de preșcolari, precum și de unele dificultăți întâmpinate de anumiți copii pe aceeași linie, organizând în etapa inițială a experimentului câteva joculețe. În finalul activităților organizate au fost testați toți copiii din grupă, tocmai pentru a surprinde nivelul general al dezvoltării gândirii logice, precum și anumite particularități ale creativității specifice vârstei preșcolare.

Deci în etapa pregătitoare sunt studiate condițiile în care se va desfășura experimentul, se stabilește inovația ce se va introduce ( factorul experimental) și se precizează strategia aplicării lui.

Cea de-a doua etapă-etapa de efectuare- constă în desfășurarea propriu-zisă a experimentului. Temporal este mai lungă, având în vedere că într-un experiment, inovația nu poate fi aplicată instantaneu, iar apariția rezultatelor nu este o consecința inedită.

În etapa de experimentare propriu-zisă în concordanță deplină cu obiectivele formulate, am introdus la începutul activității matematice ca element stimulativ jocul, considerându-l ca factor determinant în ceea ce privește îmbogățirea și dezvoltarea gândirii logice, consolidării și perfecționării acestora.

În etapa de evaluare se înregistrează și se măsoară rezultatele experimentului.

Este cea mai complexă și importantă metodă pe care am folosit-o , experimentul pedagoic, care se deosebește de observație prin aceea că provoacă modificări și izolează fenomenul supus cercetării.

Am utilizat această metodă inedită, menită să optimizeze programul educațional, pentru că este expresia unei idei sau ipoteze, iar experimentul însuși l-am organizat pentru a proba sau a testa ipoteza.

Am introdus factorul experimental prin jocurile logice pentru a urmări însușirea formelor gândirii logice (noțiune, judecată, raționament și relațiile dintre ele ), utilizarea corectă a tuturor operațiilor logice (analiza, sinteza, comparația, generalizarea, clasificarea, diviziunea, etc.), asimilarea unor operații cu mulțimi de obiecte și exprimarea rezultatului acestora sub forma calculului prepozițional (implicație, negație, conjuncție, disjuncție, etc.), educarea calităților gândirii (flexibilitatea, fluiditatea, spontaneitatea, perspicacitatea, independența, rapiditatea, etc. , aplicarea regulilor și legilor gândirii logice în diferite acțiuni și situații concrete de viață.

Făcând exerciții de gândire logică pe mulțimi concrete (piese geometrice ), copiii dobândesc și pregătire necesară pentru înțelegerea numărului natural și a operațiilor cu numere naturale, de formare a mulțimilor după o însușire, două sau mai multe însușiri ( culoare, formă, grosime ), ce reprezintă modalități de exersare a abilității de clasificare. Folosind un limbaj adecvat, preșcolarii intuiesc operația de complementariere prin negație, reuniunea prin disjuncție logică și ajung să utilizeze principiile generale ale logicii, ceea ce simplifică drumul raționamentului spre obținerea unor rezultate conforme cu sarcina. Tot prin intermediul jocurilor logice, copiii sunt familiarizați și cu alte concepte matematice ca acelea de relație, relație funcțională, ceea ce pregătește și ușurează înțelegerea corespondenței biunivoce.

Jocurile logice corespund, prin structura și conținutul lor, necesității de accentuare a caracterului formativ al actului didactic. Ele se încadrează în spiritul actualei programe și sprijină nu numai formarea reprezentărilor matematice, ci și celelalte activități prevăzute în programă. În eșalonarea cunoștințelor, în gradarea lor, trebuie respectate cu strictețe particularitățile de vârstă: întâi se lucreză cu obiecte concrete, apoi cu obiecte reprezentative și în final cu simboluri. Mijloacele didactice utilizate în jocurile logico – matematice sunt trusele cu piese geometrice DIENES, LOGI I și LOGI II. Organizarea jocurilor logice solicită o tehnologie didactică adaptată corespunzător: am lucrat frontal, cu întreaga grupă, alteori pe echipe de 4 – 6 copii, fiecare echipă având câte un reprezentant, mie rămânându-mi rolul de organizator, îndrumător, arbitru.

Cunoscând importanța deosebită care se acordă matematicii și dezvoltării gândirii copiilor în grădiniță, am fost mereu preocupată de adaptarea conținutului jocurilor logice în funcție de particularitățile de vârstă ale copiilor, precum și de nivelul de cunoștințe, priceperi și deprinderi pe care le au copiii. Pentru a obține eficiența formativă dorită a fiecărui joc logic, am acordat atenție deosebită elaborării mintale minuțioase a jocurilor, la nivelul proiectării didactice, focalizându-mi în mod deosebit atenția pe formularea clară ( apelând la verbe de acțiune recomandate de literatura pedagogică ), pe obiectivele operaționale de natură cognitivă, acțională sau afectiv – motivațională. M-a preocupat permanent asigurarea mijloacelor de învățământ necesare fiecărui joc, considerând aceasta o premisă a implicării efective a copiilor în jocuri.

Am acordat grijă deosebită stabilirii cerințelor concrete ale fiecărui joc, derivate din regulile acestuia, în relație directă cu precizarea conținutului, a secvențelor destinate activităților frontale, în echipe sau individuale. Fiecare joc a dispus de stabilirea și formularea – în contextul proiectului didactic – posibilităților de evaluare a nivelului cunoștințelor copiilor sau a deprinderilor acționale și intelectuale asimilate, considerând necesar controlul și autocontrolul referitor la îndeplinirea obiectivelor propuse, ca premisă a activităților.

3.4.3 Metoda testului

Metoda testelor are un rol deosebit de important în cercetările pedagogice, prin faptul că permite mai ales obținerea de informații legate de nivelul de cunoștințe al copiilor.

Testul reprezintă o parte bine definită care implică o temă (sarcină) sau un grupaj de teme (sarcini) reunite pe baza unui criteriu unitar. Elementele sau temele care conferă un test au căpătat denumirea de itemi.

Testul se poate utiliza în combinații cu alte metode și el devine un instrument de sondaj dar și de evaluare conform cunoștințelor.

În literatura de specialitate testele sunt clasificate astfel:

a) după numărul subiecților cărora li se aplică :

-teste individuale

-teste de grup

-teste colective

-teste combinate

b) după conținutul testelor există:

-teste de cunoștință

-teste psihologice

-teste de personalitate

Testul de cunoaștere poate fi utilizat cu success în determinarea și evaluarea obiectivă de formare a deprinderilor, atât în tratarea periodică cât și finală. Aplicarea cu succes a metodei testelor depinde de modul în care este folosită și cum sunt interpretate datele pe care le oferă, de priceperea celor care lucrează la ele.

Această metodă am utilizat-o pentru stabilirea nivelului de dezvoltare intelectuală la un moment dat în vederea găsirii celor mai eficiente modalități prin care să contribui la dezvoltarea capacităților tuturor copiilor. Am utilizat teste consacrate pentru a aprecia dezvoltarea capacităților intelectuale (adaptarea la activitatea de învățământ a copiilor de 3-5 ani). Rezultatele obținute au fost interpretate în conformitate cu precizările din literatura psihologică.

Înainte de demararea experimentului propus, am utilizat probe de teste cu valoare de cunoștințe inițiale a nivelului copiilor (dezvoltarea limbajului, volumul vocabularului). De asemenea am folosit testul final de capitol în scopul verificării nivelului de cunoștințe.

Testele se pot formula pentru fiecare categorie de activități, ele se elaborează eșalonat trebuie în final să considerăm adecvată oralitatea testelor, dat fiind faptului că preșcolarii nu știu să scrie. În urma analizei testelor m-am convins că dacă educatoarea folosește mijloace accesibile, dar reprezentative ca temă, copiii au o sferă de reprezentări și noțiuni, ei sunt interesați în cunoașterea realității. Educatoarea în cadrul activității liber alese poate da teste de recuperare (pentru cazuri de lacune în cunoștințe), teste de exersare (pentru însușirea conștientă a cunoștințelor prestate într-o anumită etapă), teste de dezvoltare (pentru copii cu abilități), teste de eșalonare (pentru verificarea nivelului cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor).

Utilizat și în evaluarea școlară, principalele avantaje ale utilizării testului pedagogic de cunoștințe în cercetare au în vedere faptul că este recunoscut drept procedeu de evaluare de către copii, că este pregătit și anunțat dinainte și faptul că se administrează în aceeași formă și în aceleași condiții.

Pentru fiecare din aceste teste am stabilit numărul de itemi , punctajul acordat fiecărui item, punctajul total și punctajul final.

Am utilizat testele în combinație cu celelalte metode fiind un instrument de sondaj dar și de evaluare a cunoștințelor.

Aplicarea cu succes a metodei testelor depinde de modul în care este folosită și cum sunt interpretate datele pe care le oferă, de priceperea celor care lucrează cu ele.

Această metodă am utilizat-o pentru stabilirea nivelului de dezvoltare intelectuală la un moment dat, în vederea găsirii celor mai eficiente modalități care să contribuie la dezvoltarea intelectuală a copiilor.

3.4.4 Metoda convorbirii

Constă într-un dialog între cercetător și subiecți (copii) supuși investigației în vederea acumulării unor date, opinii în legătura cu anumite fenomene și manifestări. Atunci când se desfașoară în serie pe baza unor chestionare, îmbracă forma anchetei.”

Metoda convorbirii este o formă a metodei experimentale, pentru că situațiile care cer exprimarea verbală sunt provocate intenționat de către un experimentator. Este metoda de învățământ ce constă în valorificarea didactică a întrebărilor și răspunsurilor. Este o metodă verbală, ca și expunerea, dar mai activă decât aceasta.

Prin convorbire am urmărit nivelul de dezvoltare al limbajului copiilor: pronunția corectă a tuturor sunetelor și grupurilor de sunete, construirea de propoziții și fraze corecte din punct de vedere gramatical și matematic, stadiul cantitativ al vocabularului fiecărui copil.

Această metodă, folosită de la primele activități în grădiniță, cuprinde, pe lângă posibilitățile de cunoaștere a greșelilor de vorbire din faza de început, valențe deosebite de înregistrare în caietul de observații a evoluției copilului în ceea ce privește vorbirea, cât și bagajul de cunoștințe necesar acestuia în vederea bunei adaptări la regimul școlar.

Pentru verificarea vocabularului activ al copiilor, am considerat necesară folosirea unei convorbiri dirijate, în sensul că, fără să-și dea seama copiii erau puși să pronunțe cuvinte ce-i determinau să facă greșeli tipice pe care le observasem mai înainte, deschizând astfel posibilitatea corectării imediate a greșelii.

În funcție de tehnica utilizată, convorbirea poate fi:

– liberă – angajată spontan pe o anumită temă;

– semidirijată – când se elaborează un plan în prealabil;

– dirijată – când există un plan de întrebări, care se epuizează în ordinea stabilită.

Din această cauză, fiecare întrebare trebuie să fie formulată cât mai clar, precis și scurt, în cât mai puține cuvinte. O astfel de formulare ajută copiii să găsească răspunsul adecvat.

Întrebări de tipul ,,Cum este piesa?”, sunt generale, nu vizează un aspect concret, fapt care-i pune pe copii în imposibilitatea de a da un răspuns satisfăcător. Asemenea formulări de întrebări trebuie evitate. Prin întrebări ca  ,,Ce culoare are pătratul ?”, ,,Ce formă are acoperișul casei desenate?” ,am orientat copiii asupra răspunsurilor concrete formate din mai multe cuvinte și nu a răspunsurilor monosilabice da-nu, din care se poate constata ce a gândit copilul.

Esențial este faptul că educatoarea orientează în mod permanent gândirea preșcolarului, prin felul în care formulează întrebările, astfel încât ca din ”aproape în aproape” să ajungă la noutatea propusă. În cadrul convorbirii euristice fiecare nouă întrebare își are germenele sau punctul de plecare în răspunsul anterior. Posibilitatea de utilizare a convorbirii nu este limitată, ci este condiționată de experiența de cunoaștere de până atunci a copilului, care să-i permită să dea răspunsuri la întrebările ce i se pun.

Întrebările trebuie să fie formulate corect, atât din punct de vedere gramatical cât și logic, să fie precise, să aibă concizie și să nu fie foarte lungi.

Metoda convorbirii se folosește mai intens începând cu grupa de 4-5 ani și ocupă un loc mai important la grupa de 5-6 și apoi la clasa pregătitoare.

Pentru o mai bună organizare a convorbirii este bine să fie organizat în prealabil un protocol al acesteia, protocol care să cuprindă scopurile acesteia.

În cadrul convorbirilor desfășurate în cadrul grădiniței, am putut să-mi dau seama de capacitățile intelectuale ale copiilor, de puterea lor de a reține fapte, de capacitatea lor de a deosebi binele de rău, cât și de capacitatea lor de exprimare verbală. Le-am dat copiilor prilejul să aibă inițiative în comunicare chiar dacă am urmărit un plan de întrebări, le-am dat posibilitatea să vorbească liber, să-și exprime gândurile și sentimentele, să-și exerseze expresivitatea verbală;

Convorbirea cu preșcolarii presupune mult tact: găsirea tonului adecvat, mai ales în formularea întrebărilor, care constituie un mijloc de activizare a vocabularului.

Conversația este folosită în activitatea comună de convorbire în măsura în care este necesară ca, de pildă, la începutul activităților matematice, pentru a face legătura între ceea ce au învățat copiii mai înainte și tema nouă, în finalul activităților ocazionate de aprecierile lucrărilor sau a comportamentul copiilor.

Cel mai mare avantaj al acestei metode a constat în faptul că mi-a permis recoltarea unor informații numeroase, variate și prețioase, într-un timp relativ scurt, asupra cunoștințelor copiilor, fapt care m-a ajutat foarte mult în planificarea jocurilor logice, cât și în pregătirea acestora prin alte activități de îmbogățire a cunoștințelor acestora.

De exemplu, dintr-un dialog purtat cu copiii privind piesele din trusa LOGI, mi-am dat seama că o parte dintre aceștia nu cunosc culorile sau nu cunosc denumirea corectă a acestora.

Acest fapt m-a determinat să organizez mai multe jocuri-exercițiu, cu un astfel de conținut, axate pe întrebări și răspunsuri în vederea îmbogățirii cunoștințelor acestora, pregătindu-i de fapt pentru jocurile logice de aprofundare, de consolidare și verificare a cunoștințelor respective.

Pentru reușita convorbirii, este necesar ca cercetătorul să se pregătească anticipat pentru ea, să-și structureze –în linii mari sau în amănunt-planul de întrebări, să culeagă informații despre subiect, pentru a ști cum să se comporte în fața unor situații neprevăzute, cum ar fi: blocarea preșcolarului, refuzul lui de a răspunde.

3.4.5 Metoda – analiza produselor activității

Este una dintre cele mai folosite metode în psihologie. Orice produs realizat de copil poate deveni obiect de investigație psihologică. Prin aplicarea acestei metode obținem date cu privire la: capacitățile psihice de care dispun copiii (coerența planului mental, forța imaginației, amploarea intereselor, calitatea cunoștințelor, deprinderilor, priceperilor și aptitudinilor etc.), stilul realizării (personal sau comun, obișnuit), nivelul dotării (înalt, mediu, slab), progresele realizate în învățare (prin realizarea repetată a unor produse ale activității).

Metoda analizei produselor activității copiilor completează celelalte metode furnizând date despre lumea interioară, despre bogăția de idei, originaliatea și obiectivitatea preșcolarului.

Activitatea de învățare desfășurată de copii se materializează deseori în produse, în lucrări, în obiecte fizice care pot constitui un bun reper pentru verificarea și evaluarea cunoștințelor, capacităților și deprinderilor dobândite în procesul de învățământ. Produsul activității are avantajul că sintetizează foarte bine un complex de caracteristici incluzând domeniul cognitiv (cunoștințe, capacități), domeniul motivațional-atitudinal (motivații, interese, atitudini) și domeniul psiho-motor, de aplicare și execuție (deprinderi, abilități). Într-o anumită măsură, se poate afirma că în fiecare produs se reflectă întreaga personalitate a elevului.

În sens larg, prin produs se înțelege orice rezultat fizic al activității copiilor realizat de ei în cadrul sau în legătură cu procesul de învățământ. În acest sens, sunt produse ale activității: lucrările, desenele, etc. În practica evaluării, analiza produselor activității copiilor apare în două ipostaze:

a) ca metodă specifică de evaluare, în cazul tipurilor de activitate didactică (ateliere, lucrări practice) ce presupun, prin obiectivele și conținutul lor, realizarea de produse. În acest caz, realizarea produsului reprezintă principala modalitate de învățare, iar caracteristicile produsului principalul criteriu de evaluare.

b) ca metodă complementară de evaluare, în cazul activităților didactice care nu presupun realizarea unor produse de către copii. În acest caz, o serie de lucrări realizate de copii, cu scop de învățare sau de evaluare, sunt tratate și ca produse. De exemplu o lucrare practică folosind trusa LOGI poate fi abordată și ca produs al activității și analizată și sub alte aspecte decât cele privind conținutul ei: aspectul estetic, plasarea în pagină, ș.a.

Pentru a oferi o evaluare semnificativă, analiza produselor activității copiilor trebuie să se întemeieze pe repere/ criterii clare și pertinente. Desigur, acestea sunt în bună măsură dependente de natura produsului și a activității didactice în care produsul a fost realizat.

După cum spune Ioan Nicolae ”metoda-analiza produselor activității este o aplicare a produselor matematice la manipularea variabililor, o tehnică de inducții și interferențe în cercetarea pedagogică. Este știința tabelării, prezentării și interpretării cantitative a datelor .”

Valoarea tehnicilor statistice depinde de calitatea și fidelitatea memorării și în ultimă instanță de conținutul psiho-pedagogic al mărimilor care operează. Dintre tehnicile statistice mai frecvent utilizate în prelucrarea, prezentarea și interpretarea datelor unei cercetări sunt următoarele:

-întocmirea datelor

-calcularea unor indici statistici

Utilizarea tehnicilor statistice presupune cunoștințe de matematică, priceperea de folosire corectă a funcțiilor, raționament și discernământ în interpretarea datelor obținute. Analiza datelor de conținut adunate a fost îmbinată cu metoda statistică urmărind prin toate acestea verificarea unor aspecte caracteristice ale fenomenelor studiate. Analiza de conținut mi-a permis să stabilesc cauze ale producerii unor fenomene și să prevăd posibilitățile de intervenție în sens pozitiv în evoluția lor, iar metoda statistică mi-a dat posibilitatea înregistrării și interpretării relațiilor pe baza cifrei.

3.4.6 Metoda studiului de caz

Conform noilor date și concluzii ale cercetărilor specializate de pedagogie, psihologie, antropologie etc., vârstele timpurii și educația la nivelul acestor vârste sunt decisive pentru formarea tânărului și performanțele specialistului de mâine. Integrarea Romaniei în Uniunea Europeană necesită o schimbare în domeniul educației și a formării profesionale. În societatea actuală are loc un proces dinamic care ne obligă să fim în concordanță cu transformările care au loc în societate și în educație. Reforma și stemului de învățământ are ca obiective schimbarea mentalității dascălilor, utilizarea calculatorului în activitatea didactică, în activitățile opționale și în alte activități non-formale. Metodele interactive de grup reprezintă o schimbare, o provocare, o noutate atât pentru copii cât și pentru educatoare.

Aplicând aceste metode interactive de grup prezentate ca niște jocuri distractive, de învățare, de cooperare copiii învață să rezolve situațiile cu care se confruntă, să emită idei, să ia decizii în grup. Aplicarea acestor metode cere din partea copiilor un efort intelectual susținut de exersare a proceselor de cunoaștere deoarece sunt puși în diverse situații.

”Studiu de caz’’, aceasta este o metodă de explorare directă care contribuie la dezvoltarea gândirii și creativității copiilor. Prin această metodă se urmărește dezvoltarea capacității copiilor de a găsi soluții pentru rezolvarea unor situații problemă existente în viața reală.

”Studiu de caz ‘’ dă posibilitatea copiilor de a-și exprima liber opiinile referitoare la cazul expus, dar și de a alege cea mai bună soluție după dezbaterea lor.

Această metodă parcurge mai multe etape:

1. Selecționarea cazului

Educatoarea propune cazul de rezolvat în concordanță cu nivelul de dezvoltare și cu specificul vârstei copiilor.

2. Expunerea cazului de către educatoare

Educatoarea expune cazul pe înțelesul copiilor.

3. Dezbaterea cazului de către copii și formularea diagnosticului

Are loc o discuție între educatoare și copii în care se face o analiză detaliată, argumentată a cazului pentru descoperirea cauzelor care au determinat cazul și a factorilor implicați, se formulează diagnosticul.

4. Stabilirea variantelor de soluționare

Copiii sunt stimulați de educatoare prin întrebări provocatoare, întrebări care direcționează demersul soluționării cazului.

5. Compararea variantelor de rezolvare

În funcție de modalitatea de organizare se compară variantele de rezolvare.

6. Alegerea soluției

Se aleg soluțiile cele mai bune.

7. Evaluarea

Educatoarea face o evaluare a modului de rezolvare a situației caz.

3.4.7 Metode de interpretare și evaluare – metoda statistică

Datele brute pe care le obținem ca urmare a măsurării (testării) nu sunt semnificative prin ele însele, dacă, în prealabil, nu sunt organizate într-un mod relevant. Ori, acest mod de organizare îl asigură statistica, instrument matematic de neînlocuit în cercetarea experimentală.

Utilitatea  statisticii în cercetarea pedagogică, în general, și în cercetarea experimentală, în special, poate fi recunoscută precizând că statistica ne ajută:

– să eliminăm ambiguitățile atât din gândire, cât și procedurile experimentale;

– să realizăm o descriere precisă și unitară a elementelor cu care operăm;

– să exprimăm cantitativ caracteristici ale variabilelor psihopedagogice, iar, pe baza acestei descrieri, să relevăm și să explicăm raporturile dintre variabilele studiate;

– să impunem cercetării un cadru de referință și un limbaj comun necesar specialistului în orice domeniu pentru a înțelege datele și concluziile cercetărilor efectuate de alții.

Pentru interpretarea rezultatelor reprezentarea grafică o voi realiza cu diagrame.

3.5 Selecția subiecților

Cercetarea pedagogică este una formativ-constatativă, o desfășor în cursul anului școlar 2012-2013 la Școala Gimnazială Seaca de Câmp, în cadrul Grădiniței cu P.N. Seaca de Câmp. Pentru verificarea ipotezei de lucru și atingerea obiectivelor, mi-am orientat atenția asupra unui eșantion reprezentând grupa mijlocie fiind eșantionul experimental și grupa mare fiind eșantionul de probă. Grupa mijlocie are un efectiv de 20 preșcolari cu vârste cuprinse între 3-4,5 ani, iar grupa mare are un efectiv de 10 preșcolari cu vârste cuprinse între 5-6 ani, iar anul acesta prezența a fost de 80%-95% zilnic, absențele fiind doar din motive obiective (condiții climatice, probleme de sănătate).

Etapele cercetării au fost:

-etapa constatativă s-a desfășurat în primele două săptămâni ale anului școlar 2012-2013, în perioada evaluării inițiale. Rezultatele obținute la probele inițiale mi-au furnizat informații despre nivelul la care se află preșcolarii la începutul anului școlar cu precădere la activitățile din cadrul domeniului științe, la activitățile matematice.

-etapa experimental s-a desfășurat în perioada octombrie 2012 – aprilie 2013. În urma centralizării datelor furnizate de testele inițiale, am proiectat o serie de activități, care să răspundă solicitării noului curriculum vizavi de stimularea creativității la preșcolari.

-etapa finală s-a desfășurat în mai 2013. După aplicarea testelor inițiale, sumative și finale am centralizat datele furnizate de acestea în tabele centralizatoare, care au facilitat sesizarea eventualelor lacune, a eficienței mai mari sau mai reduse a strategiilor alese, inițierea unor programe de compensare sau dezvoltare specifice, prin valorificarea metodei didactice ce a fost aleasă ca factor de progres.

CAP. 4. MODALITĂȚI DE DEZVOLTARE A CREATIVITĂȚII LA PREȘCOLARI – Prezentarea și interpretarea rezultatelor

4.1 Particularitățile dezvoltării creativitatii la preșcolari

Legea superioară a existenței este munca creatoare prin care lăsăm în lume o urmă după ce nu vom mai fi, o operă care ne prelungește existența și după moarte.“ Leonardo Da Vinci

Creativitatea reprezintă:

noutate;

îndrăzneală;

originalitate;

cunoaștere;

imaginație;

inventivitate;

flexibilitate.

La vârsta preșcolară, copilul se caracterizează printr-o dezvoltare psihică complexă. El reușește să se elibereze de limitele acțiunilor motorii concrete, înlocuindu-le cu acte simbolice. Lărgirea experinței cognitive, dezvoltarea imaginației, dezvoltarea competențelor lingvistice, apariția limbajului intern arată faptul că preșcolarul are anumite disponibilități psihice pentru actul creativ.

Preșcolaritatea reprezintă perioada cea mai importantă pentru conturarea creativității. Acum se cristalizează trebuințele de cunoaștere, de informație, de independență, de autoexprimare, acum se conturează percepția de sine.

O contribuție importantă în conturarea acestor factori ai personalității copilului, o are atitudinea obiectivă și pozitivă a adultului față de copil. Este vorba despre satisfacerea nevoii de independență a celui mic și acordarea încrederii în activitățile inițiate de el. În nici un caz, copilul nu trebuie să fie descurajat, chiar dacă rezultatul muncii sale nu reprezintă o capodoperă.

Pentru copil, orice lucrare de-a sa reprezintă un mare efort creativ și trebuie tratat ca atare!

Încă din preșcolaritate, se poate vorbi despre acel potențial admirabil al omului -CREATIVITATEA – care face posibilă creația ca activitate psihică. Nivelul posibil de atins acum este, doar acela al creativității potențiale, manifestată prin desene sau jocuri  (activitățile predominante ale copilului preșcolar).

Potențialul creativ există latent în fiecare copil, putând fi dezvoltat sub influența unui mediu socio-educațional stimulativ, responsabilii pentru stimularea creativității copilului preșcolar fiind părinții și cadrele didactice.

Familia are rolul de a stimula încă de la cele mai fragede vârste, initiativa și independența de acțiune a acestuia. La gradiniță, creativitatea copilului poate fi stimulată prin modele pedagogice a căror elaborare se fundamentează pe cunoaștere și pe respectarea particularităților de vârstă ale copilului preșcolar, dar și a nivelului de dezvoltare a potențialului său creativ.

Educatoarea trebuie să înlocuiască chipul cald al mamei, să aibă mereu la îndemână cuvintele blânde și să fie întotdeauna un bun pedagog, psiholog și manager al grupei sale. Un bun educator trebuie să știe să stimuleze constant creativitatea preșcolarilor săi.

Copiii  au o creativitate fantastică înnăscută, dar care trebuie slefuită!

Cadrul cel mai important de manifestare dar și de stimulare a potențialului creativ este jocul, cu toate tipurile sale. Conduita creativă ludică este o premisa pentru viitorul comportament creativ care se va materializa în produse noi, originale, cu valoare socială. Prin joc, copilul poate fi oricine își dorește, poate inventa jocuri de rol, poate crea personaje etc.

Creativitatea le este stimulată, dezvoltându-le, în primul rând, încrederea în ei, în ceea ce pot oferi, respectându-i pentru frumusețea și unicitatea lor.

Un cadru didactic poate să încurajeze și să stimuleze creativitatea copiilor preșcolari astfel :

– prin creearea unui mediu adecvat preșcolarului, în care jocul să se desfășoare fără restrângeri;

– prin libertate de exprimare( libertatea nu trebuie să fie îngrădită);

– prin diverse ateliere de creație( pe cât posibil aceste ateliere să se realizeze și împreună cu părinții);

– prin adaptarea  ideilor copilului, încât să se potrivească cu cerințele educatorului);

– încurajând procesul de creație, indiferent de rezultat.

Cultivarea creativității în mintea și sufletul copiilor preșcolari este o necesitate și se impune din ce în ce mai mult într-o societate în plină mișcare.

„Creativitatea reprezintă miraculoasă întâlnire dintre energia neînhibată a copilului cu ceea ce pare a fi opusul și dușmanul ei, simțul ordinii, impus de disciplinata inteligență a adultului”.  (Norman Podhoretz).

4.2 Tipuri de jocuri didactice desfășurate pentru formarea capacităților și competențelor specifice

Jocurile logice pe care le-am desfășurat pentru formarea capacităților și competențelor preșcolarilor sunt de tipul: jocuri libere de construcție, jocuri de construire a mulțimilor, jocuri de aranjare a pieselor în tablou, jocuri cu diferență, jocuri cu cercuri, jocuri de formare a perechilor, jocuri de transformări, jocuri cu mulțimi echivalente.

JOCURI LIBERE DE CONSTRUCȚIE

Aceste jocuri sunt practicate la grupă în primele două săptămâni și au rolul de a conduce copiii către o înțelegere intuitivă și concretă a matematicii, la început, care devine treptat mai abstractă. Ele pregătesc înțelegerea jocurilor logice propriu-zise și au două form :

a) Jocul explorator – manipulativ;

b) Jocul reprezentativ.

Având în vedere că mai întâi copiii sunt familiarizați cu piesele trusei LOGI și au deja în vocabularul lor termenii de pătrat, cerc, triunghi, dreptunghi, li se vor pune la dispoziție figuri geometrice din trusă și vor fi lăsați să se joace liber, să construiască din imaginație. Manipulând piesele trusei, unii le clasifică după culoare, formă sau mărime, alții construiesc obiecte foarte simple. Acest lucru poate fi considerat ca o explorare, copilul nefiind la început conștient de procesul de explorare pe care-l întreprinde. Această conștiință se dezvoltă odată cu acumularea experienței. Astfel copilul, explorând și acționând cu materialele, își manifestă din plin curiozitatea și inițiativa de joc. În acest caz eu am rolul de a observa fiecare copil pentru a verifica în ce măsură disting și denumesc corect forma, mărimea, culoarea și dimensiunea figurilor geometrice.

În jocul reprezentativ, copiii atribuie figurilor geometrice alte proprietăți decât cele ce le au în realitate, fiecare în parte. Ei alătură figurile geometrice, în așa fel, încât ele să semene cu obiectul imaginat.

Unul dintre jocurile pe care le-am desfășurat a fost ,, Construim din figuri geometrice ‘‘prin care le-am pus copiilor la dispoziție figurile geometrice și le-am sugerat să construiască ce doresc cu ele. Unii copii au folosit piesele astfel: pătratul mare albastru – ,,casa ‘‘, triunghiul mare roșu – ,,acoperișul casei‘‘, dreptunghiul mic roșu – ,, ușa ‘‘, pătratele mici galbene – ,, geamurile ‘‘, discul mare galben – ,, soarele ‘‘, discul mic roșu – ,, mingea ‘‘, discul mic galben – ,, capul copilului ‘‘, dreptunghiul mare roșu – ,, corpul băiețelului ‘‘, două dreptunghiuri mici albastre -,, picioarele băiețelului ‘‘, iar două triunghiuri mici albastre – ,, mâinile ‘‘, realizând un tablou.

Reprezentarea grafică a acestui tablou este la anexa 1.

Jucându-se și construind cu aceste piese, copiii au realizat că ele au formă, culoare, mărime și grosime diferită.

Alții au reușit să construiască alte obiecte de exemplu camionul.

JOCURI PENTRU CONSTRUIREA MULȚIMILOR

Aceste jocuri sunt continuarea firească a jocurilor libere – pregătitoare. Ele au menire de a-i face pe copii să înțeleagă procesul formării mulțimilor, pe baza unei caracteristici date și intuirea complementarelor acestora; totodată, ei vor învăța să stabilească o legătură firească și reciprocă între acțiune și limbaj.

Dacă la început copiii se ,,joacă cu cercuri și pătrate ‘‘, iar pe parcurs fac cunoștință cu atributele pieselor și își dezvoltă deprinderea de a le folosi, în grupa mare copiii formează mulțimi de obiecte pe baza deducției logice și a negației. Acum se face apel la abstractizări, deoarece piesele nu mai sunt denumite ,, materiale de construcții ‘‘, ,, legume ‘‘, ,, flori ‘‘ sau ,,animale ‘‘ ci pur și simplu sunt piese geometrice.

Astfel, am desfășurat jocul logico – matematic ,,TE ROG SĂ-MI DAI‘‘ în care copiii aveau sarcina de a descoperi și denumi corect cele patru atribute ale pieselor geometrice care lipseau echipei proprii, dar care se găseau în echipa adversă. Acest joc, l-am desfășurat sub formă de întrecere. Am împărțit grupa în două echipe, așezate la măsuță, față în față, fiecare echipă primind câte 24 de piese. După ce am explicat regula jocului, câte un reprezentant al fiecărei echipe cerea celeilalte echipe câte o piesă care bănuiau că s-ar afla la aceasta, denumind-o cu cele patru atribute. Exemplu : ,, Te rog să- mi dai triunghiul mare, gros și de culoare albastră ‘‘ . Dacă piesa era denumită corect și deci echipa adversă o avea, copilul o primea. În final a câștigat echipa care a avut mai multe piese sau care a cerut corect mai multe piese. Pentru a-și da seama care piesă lipsește, copiii au grupat piesele în perechi. De exemplu, dacă o echipă avea discul mare, roșu și subțire, ea cerea discul mic, roșu și subțire.

Pentru verificarea deducției logice am desfășurat jocul ,,CUTIA FERMACATĂ‘‘ în care copiii trebuie să recunoască numai cu ajutorul simțului tactil și să denumească corect forma, mărimea și grosimea piesei, determinând culoarea prin deducție logică. Astfel copilul numit va introduce mâna în cutia fermecată, va pipăi piesa, apoi o va descrie. Exemplu: ,, Am găsit în cutia fermecată un pătrat mic și gros. Cred că are culoarea roșie ‘‘. În cazul în care copilul ghicește prima culoare, va avea posibilitatea să facă deducția logică: ,, Dacă am scos pătratul roșu, în cutie au rămas pătratele mici și groase, galbene și albastre. ‘‘Jocul continuă până la epuizarea formelor geometrice din cutie.

JOCURI DE ARANJARE A PIESELOR ÎN TABLOU

Aceste jocuri îi ajută pe copii să intuiască părțile trusei și să se obișnuiască cu ordinea și succesiunea acestora. Prin ele se sistematizează și se consolidează cunoștințele copiilor în legătură cu componența trusei și cu împărțirea în submulțimi componente și se intuiește intersecția a două mulțimi. Avînd în vedere faptul că copiii știu deja să formeze mulțimi, aceste jocuri le dau posibilitatea de a sorta piesele după noi criterii.

Pentru a putea desfășura astfel de jocuri este nevoie de un tablou unde în fiecare coloană va fi așezată o piesă unicat, care diferă de celelalte prin formă, mărime, culoare și grosime. Forma tabloului și numărul căsuțelor corespunde necesității unui anumit tip de joc, după criteriul folosit în selecționarea pieselor componente.

Pe parcursul acestor jocuri – exerciții, între educatoare și copii se stabilesc relații de ordin afectiv (de apropiere, integrare ) și relații de ordin cognitiv ( de lărgire și îmbogățire a reprezentării copiilor în direcția cunoașterii atributelor figurilor geometrice ).

Unul dintre jocurile de acest tip, desfășurat la grupă, a fost jocul ,,CAMPIONII‘‘.

În acest joc am folosit trusa întreagă cu 48 de piese. Regula jocului a impus copiilor să aranjeze piesele în tablou astfel încât pe coloane să fie doar piese de aceeași culoare, iar pe rânduri piese de aceeași formă, mărime și grosime. Am împărțit grupa de copii în două subgrupe: grupa celor mici și grupa celor mari. Prima grupă a aranjat tabloul pieselor mici, iar cea de a doua a aranjat tabloul pieselor mari, sub formă de întrecere între echipe.

În partea a-II-a a jocului am cerut copiilor să închidă ochii, iar eu am schimbat câteva piese între ele. La semnalul dat, copii au privit cu atenție tabloul și au sesizat schimbările efectuate. Am cerut copiilor să numere câte coloane și rânduri are tabloul, a câta coloană este a pieselor mici, rotunde și subțiri, etc.

JOCURI DE DIFERENȚE

Jocurile de diferențe sunt menite să consolideze noțiunile și deprinderile însușite anterior și să-i familiarizeze pe copii cu ideea de succesiune, piesele trusei aranjându-se una după alta (în lanț), astfel încât între două piese consecutive, oarecare, să fie un număr determinat de diferențe. Copiii au observat mai întâi că fiecare piseă este un unicat și apoi, observând două piese oarecare ale trusei, ,, au descoperit ‘‘ că ele se deosebesc cel puțin orintr-un atribut – formă, culoare, mărime, grosime, dar pot avea două, trei sau chiar patru diferențe între ele. Motivul ,,trenului ‘‘ care prefigurează relația de ordine, l-am folosit și în alte activități. De exemplu, am cerut copiilor să alcătuiască ,, trenuri ‘‘ din imagini reprezentând anotimpurile.

La grupă am organizat mai multe variante ale ,,trenului‘‘ – cu o diferență, cu două diferențe, cu trei diferențe, trenul cu patru diferențe ,,trenul în cerc ”.

În seria trenurilor am început cu ,,Trenul cu patru diferențe”, deoarece este mai accesibil iar preșcolarii mici conștientizează mai ușor deosebirile decât asemănările.

JOCURI CU CERCURI ( operații cu mulțimi )

Jocurile cu cercuri au ca scop:

familiarizarea copiilor cu formarea mulțimilor pe baza unor criterii date;

intuirea operațiilor cu mulțimi care au elemente comune;

familiarizarea și înțelegerea intersecției, reuniunii, diferenței și a complementarei

reuniunii a două mulțimi;

– însusirea expresiilor:

¨ și … și ( pentru intersecție)

¨ sau…sau ( pentru reuniune)

¨ și … dar nu ( pentru diferență)

¨ nici … nici ( pentru complementarea reuniunii)

Desfășurând mai multe jocuri de acest tip, am observat că sunt agreate de copii, solicitându-le mult gândirea si operațiile ei: analiza, sinteza, comparația, dându-le posibilitatea de a-și exprima judecățile într-un limbaj matematic adecvat.

Unul din jocurile cu cercuri pe care le-am desfășurat la grupă este jocul ,,Găsește locul potrivit ”. Prin acest joc se valorifică experiența dobândită de copii în folosirea pieselor trusei LOGI. Mai întâi am formulat probleme simple.

Exemplu: ,,Asezați toate triunghiurile în cercul roșu și toate piesele mici în cercul

albastru ‘‘. Am cerut copiilor să repete problema, apoi piesele trusei au fost luate pe rând, intuite și asezate în sectorul corespunzător 1 – 4 în funcție de apartenența și neapartenența la cele două mulțimi vizate: mulțimea triunghiurilor și mulțimea pieselor mici. Esențial este ca preșcolarii să determine corect locul fiecărei piese, iar vocabularul specific se intuiește treptat, dacă operația de asezare a piesei în sectorul potrivit va fi făcută în mod constient. Nu trebuie pretinsă copiilor memorarea și folosirea izolată, mecanică, a expresiilor: intersecție, reuniune, diferență, etc. ci redarea lor să fie făcută numai în legătură organică cu atributele respective. Treptat, se poate introduce și folosirea particulei ,,ne‘‘ pentru negarea unor atribute, în special când este vorba de diferență. Exemplu : piese mici dar ne-albastre.

În jocurile de acest tip este bine să fie evitate cazurile când pentru aceeași problemă s-ar putea găsi mai multe formulări corecte, pentru aceasta trebuie ca în toate sectoarele să se găsească piese alese, astfel încât enunțul să fie unic și să poată fi descoperit cu usurință. Deoarece jocurile cu cercuri sunt destul de complexe și de interesante, ele ocupă un loc important în cadrul jocurilor logice, pregătindu-i pe copii pentru înțelegerea operațiilor cu mulțimi.

JOCURI DE FORMARE A PERECHILOR

Aceste jocuri constituie încă un pas însemnat pe drumul intuirii noțiunii de număr:

punând în corespondență biunivocă elementele a două mulțimi. Astfel, atât în cadrul activităților matematice, cât și în afara lor, am desfășurat exerciții de grupare a obiectelor în perechi, cu material individual. Exemplu:,, FORMEAZĂ PERECHI ÎNTRE OBIECTELE GRUPELOR DATE ‘‘. La început, copiii confundau noțiunea de ,, mai multe ‘‘ obiecte cu ,, mai mare ‘‘, sau ,,mai mult ‘‘, aceasta mai ales dacă obiectele celor două mulțimi erau de dimensiuni diferite. Pentru depășirea acestor dificultăți, am efectuat exerciții repetate, în care stabilirea corespondenței termen la termen, a avut un rol deosebit. Exercițiile le-am început cu mulțimi de obiecte între care existau deosebiri nesesizabile (de mărime ,culoare, etc.), apoi cu mulțimi constituite din obiecte diferite și numai după aceea cu piesele trusei. Acumulând experiență, copiii au sesizat treptat că elementele celor două mulțimi, între care s-a stabilit corespondența biunivocă ( termen la termen ), pot diferi prin natura lor ( forma, mărimea, culoarea ), că nu contează nici ordinea în care sunt luate, dar că ceea ce este comun ca număr de elemente ambelor mulțimi, poate fi redat prin expresia ,, sunt tot atâtea ‘‘. Încet, dar sigur, copiii au fost conduși spre intuirea unor proprietăți ale relației de echivalență. Exemple: Dacă sunt tot atătea triunghiuri câte discuri înseamnă că sunt tot atătea discuri câte triunghiuri (simetria ); dacă sunt tot atâtea piese albastre câte sunt și galbene, și dacă sunt tot atâtea piese galbene căte sunt roșii, înseamnă că sunt tot atâtea piese albastre câte piese roșii sunt (tranzitivitatea).

Aceste propietăți sunt esențiale în înțelegerea noțiunii de număr natural.

Un astfel de joc desfășurat la grupă este jocul ,,FORMAȚI PERECHI‘‘. În desfășurarea acestui joc am avut ca obiectiv cadru consolidarea abilităților copiilor de a recunoaște cu ușurință diferențele dintre piese, de a stabili corespondența biunivocă între două mulțimi. La început, am folosit în joc 8 piese, obținute prin luarea în considerație a trei atribute, fiecare având câte două variabile: formă ( pătrat, disc ), mărime ( mare, mic ), culoare ( roșu, albastru ) făcându-se abstracție de grosime (toate piesele au fost subțiri). Regula jocului a cerut copiilor ca cele 8 piese să fie grupate în perechi astfel încât, între piesele componente ale fiecărei perechi să fie aceleași asemănări și aceleași deosebiri. De exemplu, primul copil a ales la întâmplare două din cele 8 piese și a format cu ele o pereche. Aceasta era ,, perechea model ‘‘, pentru că pornind de la asemănările și deosebirile existente între componentele sale, s-au alcătuit celelalte perechi. Copiii au stabilit asemănările și deosebirile dintre componentele ,,perechii model‘‘: pătratul roșu, mare și cercul rosu, mic, constatând că ambele piese sunt roșii (au aceeași culoare), dar diferă prin mărime și formă, apoi au căutat alte perechi, între piesele rămase.

La început, copiii s-au descurcat mai greu, însă după câteva exerciții, dificultatea

a dispărut. Aceste jocuri au numeroase variante deoarece în alcătuirea ,, perechii model ‘‘

pot fi luate oricare din cele 8 piese și poate fi constituită pe baza uneia dintre următoarele

diferențe: formă și culoare; formă și mărime; culoare și mărime; formă, culoare și mărime.

JOCURI DE TRANSFORMĂRI

Aceste jocuri sunt o continuare firească a jocurilor de perechi, prin faptul că și în

cadrul lor se foloseste corespondența biunivocă, întâlnindu-se în plus ideea de transformare.

Unul dintre jocurile de transformări desfășurat la grupă este jocul ,,SOARELE‘‘, în care se urmărește reproducerea simpă a modelului dat, schimbând unul dintre atributele pieselor, celelalte atribute rămânând neschimbate, astfel încât după transformări succesive să se ajungă la modelul inițial. Astfel, am împărțit grupa de copii în trei echipe, fiecare echipă primind câte o denumire din cele trei momente ale zilei: dimineața, amiaza și seara. Am prezentat apoi o construcție formată din cinci piese cu atribute diferite (printre care și cele trei culori: albastru, galben, roșu) și am denumit-o ,,Soarele‘‘.

Prima echipă a primit ca sarcină de lucru să transforme modelul prezentat, schimbând culoarea pieselor, celelalte atribute rămânând neschimbate. Cea de-a doua echipă trebuie să transforme modelul primei echipe, schimbând din nou culoarea pieselor, iar cea de-a treia echipă va aplica aceeași regulă de joc și va face proria construcție.

În final se constată că cea de-a treia echipă a construit un ,, soare ‘‘ identic cu modelul prezentat inițial. Se trece apoi la transformarea ciclică a formei pieselor, procedând asemănător.

JOCURI CU MULȚIMI ECHIVALENTE (ECHIPOTENTE )

Aceste jocuri încheie ciclul jocurilor logice având ca obiective de referință :

formarea de mulțimi echipotente cu o mulțime dată, stabilind corespondența ,,

termen la termen ‘‘;

redarea relației de echipotență prin expresia ,,tot atâtea‘‘ – intuirea proprietății

de tranzitivitate si simetrie;

inițierea copiilor în folosirea unor procedee operatorii care să-i conducă la intuirea

adunării si scăderii ;

cunoasterea semnificației semnelor ,, + ‘‘, ,, – ‘‘ și ,, = ‘‘, efectuarea unor operații

simple de adunare și scădere cu una, două unități.

Desfășurând aceste jocuri, copiii sunt pregătiți pentru înțelegerea noțiunii de

număr și a operațiilor cu numere. În rezolvarea problemelor, la jocurile de acest tip, nu se

folosesc nici numărarea și nici operațiile aritmetice (cu numere), ci se constituie mulțimi echivalente pe baza corespondenței biunivoce, folosind proprietățile relației de echivalență. În cadrul rezolvării, copiii manipulează direct materialul demonstrativ.

Astfel, am desfăsurat jocul ,, SUNT TOT ATÂTEA ‘‘, în care am cerut copiilor să formeze mulțimi echipotente cu o mulțime dată, prin stabilirea corespondenței termen la termen, să redea relația de echipotență prin expresia ,, tot atâtea ‘‘, să intuiască proprietatea de tranzitivitate. Am presupus că este ziua de nastere a unei fetițe ,, Adelina ‘‘, care cere ajutorul colegilor în pregătirea mesei festive. Astfel, copiii vor aranja la masă câte un scăunel pentru fiecare invitat. Invitații se așează și se pune întrebarea: ,, Care sunt mai mulți la masă, musafirii sau scăunelele?‘‘. Copiii dau răspunsul: ,, Sunt tot atâția musafiri câte scăunele sunt ‘‘. Am trecut apoi la operația de pregătire a farfuriilor, stabilindu-se corespondența, termen la termen, între mulțimea musafirilor și mulțimea farfuriilor. Se constată că sunt tot atâtea farfurii câți musafiri sunt. Se așează apoi pe farfurii câte o prăjitură și se pregătesc, rând pe rând, și celelalte obiecte necesare: lingurițe, pahare, servețele. Fiecare mulțime este constituită de către un alt copil prin stabilirea corespondenței termen la termen cu mulțimea musafirilor sau mulțimea farfuriilor.Se compară apoi cantitativ două câte două, stabilindu-se că sunt ,, tot atâtea ‘‘.

Am folosit la activitățile matematice atât în cadrul domeniilor experențiale cât si în cadrul activităților de deprindere personală jocuri logice la calculator cum sunt

”Thomas și figurile geometrice”, jocuri logice online ca ”Umbra”, ”Figuri asemenea”, ” Forme din figuri geometrice”, ”Figuri geometrice 3D”,

Aceste jocuri trebuie să fie cât mai variate, pentru a atrage atenția copiilor, dar și

pentru a se stabili o corelație organică între cunoștințele acumulate la celelalte activități.

Din toate jocurile prezentate și desfășurate de mine în decursul anului, se desprinde concluzia că jocurile logico – matemetice familiarizează copiii cu piesele geometrice și atributele lor, cu noțiunile primare de elemente de geometrie, cu noțiunea de mulțimi, corespondența biunivocă, intuirea adunării și scăderii, precum și folosirea unui limbaj matematic adecvat, dezvoltându-le în mod deosebit operațiile gândirii logice și creative.

4.3. Probe pentru evidențierea diferențelor individuale și a creativitatii preșcolarilor

Evaluarea inițială .Primul pas în realizarea efectivă a cercetării constă în testarea nivelului cunoștințelor matematice la începutul anului școlar, planificându-se astfel evaluarea inițială. Aceste evaluări au fost realizate sub formă fișe.

La cele două grupe această evaluare am folosit-o pentru a valorifica întraga experiență anterioară a preșcolarilor care este necesară în nou proiect.

Am respectat cerințele experimentul pedagogic, am încercat să fiu cât se poate de obiectivă și de corectă în analiza rezultatelor copiilor pentru a putea să aplic măsurile experimentale, pentru a putea să verific ipoteza. Dar prin acțiunea mea am căutat să nu influențez rezultatele obținute de preșcolari.

Am căutat să determin ceea ce este independent și variabil în experimentul pe care l-am întreprins.

Am dat aceași modele de teste adaptate pe nivele de vârstă la fiecare din cele două grupe.

Categoria de activitate: Activitate matematică

Obiectiv – verificarea cunoștințelor despre figurile geometrice și formarea de

mulțimi

Comportamente măsurabile:

*să recunoască figurile geometrice;

*să spună ce știu despre figurile geometrice;

*să formeze mulțimi după cerințele date;

*să compună probleme simple cu figurile geometrice ;

TESTUL 1 – evaluare inițială :

Itemi :

1. Denumește figurile geometrice din fișă;- 1 punct

2. Spune ce știi despre pătrat, cerc, triunghi;- 3 puncte

3. Formează mulțimea triunghiurilor;- 1 punct

4. Colorează pătratele mici folosind culorile tricolorului;- 2 puncte

5. Încercuieștește figura geometrică pe care nu o cunoști;-1 punct

6. Alcătuiește o problemă cu următoarele figuri geometrice.-1 punct

1 punct din oficiu

Total 10 puncte

A Comportament atins – 9,10 puncte, calificativ Fb

D Comportament în dezvoltare – 7,8 puncte, calificativ B

N Necesită sprijin – 6,7 puncte, calificativ S

– sub 5 puncte, calificativ I

Material didactic: fișă individuală

Reprezentarea grafică:

Data_____________

NUMELE COPILULUI______________________

EVALUARE INIȚIALĂ 2012 – DOMENIUL ȘTIINȚE

1.Denumește figurile geometrice din fișă.

2.Spune ce știi despre pătrat ,cerc, triunghi…!

3.Formează mulțimea triunghiurilor:

4. Colorează pătratele mici, folosind culorile tricolorului!

5. Încercuiește figura geometrică pe care nu o cunoști!

6.Alcătuiește o problemă cu următătoarele figuri geometrice:

Evaluarea sumativă

La mijlocul perioadei de formare, perioadă care a constat în activități matematice desfășurate mai ales jocuri didactice, jocuri logico matematice am dat o probă de evaluare sumativă care a constat într-un test de evaluare, o fișă individuală, pentru a stabili progresul preșcolarilor și eficiența activităților desfășurate până acum, precum și pentru a identifica eventualele obstacole pe care preșcolarii le-ar putea întâmpina referitor la obiectivele propuse.

Pentru evaluarea sumativă am dat copiilor testul nr.2 având următorul obiectiv :

verificarea cunoștințelor despre figurile geometrice și formarea de mulțimi;

TESTUL 2 – evaluare sumativă :

Itemi:

1. Denumește piesele geometrice din imagine;- 2 puncte

2. Formează prin încercuire mulțimea cercurilor și mulțimea triunghiurilor;-2 puncte

3. Taie cu o linie pătratele;- 1 punct

4. Numără piesele galbene din imaginea de mai jos,spune câte sunt;- 1,5 puncte

5. Colorează cu roșu pătratul mare;-0,5 puncte

6. Colorează cu verde triunghiurile de mai jos;-1 punct

7. Alcătuiește o problemă folosind cercurile de pe fișă.-1 punct

1 punct din oficiu

Total 10 puncte

A Comportament atins – 9,10 puncte, calificativ Fb

D Comportament în dezvoltare – 7,8 puncte, calificativ B

N Necesită sprijin – 6,7 puncte, calificativ S

– sub 5 puncte, calificatv I

Material didactic:

fișă individuală

Reprezentarea grafică:

Data_____________

NUMELE COPILULUI______________________

FIȘĂ DE EVALUARE SUMATIVĂ (DS-ACT. MATEMATICA)

Nivelul I

1. Denumește piesele geometrice din imagine;

2. Formează prin încercuire mulțimea cercurilor și mulțimea triunghiurilor;

3. Taie cu o linie pătratele;

4. Numară piesele galbene din imaginea de mai jos,spune câte sunt?

5.Colorează cu roșu pătratul mare;

6. Colorează cu verde triunghiurile de mai jos;

7. Alcătuiește o problemă folosind cercurile de pe fișă.

Pentru evaluarea finală am dat copiilor testul nr.3 având următorul obiectiv:

verificarea cunoștințelor despre figurile geometrice și formarea de

mulțimi;

TESTUL 3 – evaluare finalălă :

Itemi:

1. Numește figurile geometrice din table;-1 punct

2. Numără figurile geometrice de același fel și scrie cifra în casetă sau desenează tot atâtea liniuțe verticale;-3 puncte

3. Denumește imaginile realizate din figurile geometrice;-1,5 puncte

4. Colorează cum dorești imaginile realizate din figurile geometrice;-2 puncte

5. Alcătuiește o problemă folosind figuri geometrice.-1,5 puncte

1 punct din oficiu

Total 10 puncte

A Comportament atins – 9,10 puncte, calificativ Fb

D Comportament în dezvoltare – 7,8 puncte, calificativ B

N Necesită sprijin – 6,7 puncte, calificativ S

– sub 5 puncte, calificatv I

Reprezentarea grafică:

Data_____________

NUMELE COPILULUI______________________

EVALUARE FINALĂ 2013 – DOMENIUL STIINTE

1. Numește figurile geometrice din table;

2. Numără figurile geometrice de același fel și scrie cifra în casetă sau desenează tot atâtea liniuțe verticale;

3. Denumește imaginile realizate din figurile geometrice;

4. Colorează cum dorești imaginile realizate din figurile geometrice;

5. Alcătuiește o problemă folosind figuri geometrice.

4.4. Rolul evaluării în dezvoltarea creativității

Evaluarea este o componentă importantă a procesului de învățământ și a oricărei situații de învățare, alături de determinarea obiectivelor, de organizarea conținuturilor, de obiectivele definite, de alegerea strategiei didactice menite să realizeze obiectivele propuse.

D.Ausubel consideră că ,, evaluarea este punctul final într-o succesiune de evenimente: stabilirea scopului pedagogic prin prisma comportamentelor dezirabile, proiectarea și executarea programei de realizare a scopurilor propuse, măsurarea rezultatelor aplicării programei, aprecierea rezultatelor‘‘.

În teoria și practica evaluării se constată câteva tendințe importante:

extinderea evaluării; de la evaluarea rezultatelor la cea a procesului care a condus la aceste rezultate;

integrarea eficientă a evaluării în activitatea de predare – învățare;

raportarea rezultatelor obținute la obiectivele definite;

În procesul de învățământ, evaluarea îndeplinește câteva funcții fundamentale:

constată (descrie, măsoară, apreciază) rezultatele copiilor, clasifică, ierarhizează

copiii după criteriul performanței obținute;

permite cunoașterea, descoperirea, diagnosticarea factorilor care au condus la aceste rezultate (au favorizat sau defavorizat performanța);

sugerează soluții pentru eliminarea dificultăților, pentru reglarea și perfecționarea

activității prefigurează desfășurarea ulterioară a activității (funcția de predicție);

Pe lângă aceste funcții complementare între ele, evaluarea îndeplinește în raport cu munca educatoarei și a copiilor o serie de funcții specifice:

îl ajută pe copil să-și fixeze, să-și consolideze cunoștințele prin întărire pozitivă;

îi permite să le integreze în sistemul de cunoștințe;

îi confirmă starea de reușită, contribuie la formarea încrederii în capacitățile proprii;

îi formează interesul de cunoaștere;

îi stimulează și dirijează activitatea de învățare;

contribuie la formarea capacității de autoapreciere și la stimularea trebuinței de autoafirmare;

ajută cadrul didactic să descopere dacă a organizat, structurat, accesibilizat conținutul în mod adecvecvat, dacă a folosit strategia didactică adecvată grupei de copii și individualizărilor.

Toate aceste funcții esențiale-specifice demonstrează necesitatea integrării evaluării în acțiunea pedagogică.

În cadrul activităților matematice, actul de evaluare are drept scop măsurarea și apecierea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor matematice dobândite de copii în cadrul procesului didactic. În același timp, evaluarea urmărește și aspectele formative ale muncii educatoarei, concretizate în atitudinile și comportamentele dobândite de copilul preșcolar prin instrucție.

Și metodele, modelele, componentele sau strategiile de învățământ îmbătrânesc ca și oamenii. Într-o lume supusă unei singure legi, paradoxal stabile – cea a schimbării învățământul nu poate face excepție. O metodă autentică a învățământului este centrată pe autonomia, inteligența, sensibilitatea și creativitatea copilului. Copilul trebuie „ascultat” cu răbdare, lăsat să se exprime, să se dezvăluie, să-și manifeste opinia, să acționeze. El trebuie acționat așa cum este, ajutat să fie el însuși, să-și manifeste personalitatea și propria valoare.

Aprecierea activității copilului și a activității desfășurate de educatoare se realizează prin evaluare. Evaluarea se întemeiază pe o analiză complexă, în toate manifestările și relațiile interumane în care copilul este implicat.

Se impune ca procesele evaluative să fie realizate astfel încât prin obiectivele imediate să se susțină și să stimuleze activitatea de predare și preluare de informații de către copil, formarea lui ca viitor școlar.

Evaluarea vizează operarea unui diagnostic, explicarea condițiilor și proceselor care au determinat respectivele efecte, relevând punctele critice ce urmează să fie remediate în secvențele următoare.

Cunoașterea rezultatelor obținute de preșcolari, la un moment dat, reprezintă un obiectiv intermediar a cărui realizare constituie sursa de informații pentru următoarele programe de acționare.

Informațiile evidențiază efectele activității desfășurate, reprezintă criteriul principal de analiză și autoanaliză critică a modului în care s-a derulat activitatea de predare-învățare, mijloc de autocontrol asupra eficacității învățământului și sugerează căi și direcții de perfecționare a stilului promovat de educatoare.

Orientarea învățământului preșcolar spre realizarea obiectivelor pregătirii copilului preșcolar pentru o integrare optimă în învățământul primar, proiectarea obiectivelor învățământului preșcolar trebuie să fie urmată de o cunoaștere obiectivă a performanțelor obținute de copii la diferite activități.

Procedeele de evaluare globală și mai ales a întregului colectiv, trebuie completate cu evaluarea rezultatelor individuale.

Activitatea de evaluare urmărește pe cât posibil măsurarea și aprecierea cât mai obiectivă a performanțelor probate de preșcolari după activitatea de predare-învățare.

În funcție de obiectivele specifice unității didactice parcurse, evaluarea urmărește dacă copiii sunt capabili:

să recunoască și să denumească culorile de bază;

să recunoască și să denumească formele geometrice plane;

să discrimineze dimensiuni (mărime, lungime, lățime, grosime);

să constituie mulțimi de obiecte, imagini intuitive, figuri simbolice, pe baza unor variate însușiri de formă, culoare, dimensiune, considerate separat și simultan;

să redea prin desen mulțimi reprezentate figural sau simbolic;

să distingă și să numească poziții și relații spațiale între mulțimi sau între elementele unei mulțimi în raport cu un reper dat;

să efectueze operații de triere, grupare scriere, comparare, clasificare, ordonare;

să măsoare cu etaloane nestandardizate diverse dimensiuni;

să compare prin apreciere globală și prin punere în perechi elementele a două sau mai multe mulțimi ;

să identifice diferențe între două mulțimi comparate prin diverse procedee;

să asocieze cantitatea la număr și număr la cantitate;

să recunoască cifrele ;

să numere conștient în domeniul 1 – 10, crescător și descrescător;

să indice locul obiectelor într-un șir utilizând numeralul ordinal;

să compună și să descompună numere cu diferență de o unitate;

să știe semnificația simbolurilor aritmetice ;

să efectueze operații simple de calcul oral, adunare și scădere cu 1,2 unități;

să aplice cunoștințele matematice dobândite în situații practice.

Pe lângă procedeele tradiționale folosite în cadrul strategiilor didactice trebuie folosite o serie de procedee obiective de evaluare, care s-au impus în practica contemporană și a căror eficiență a fost demonstrată. Concomitent cu funcția de evaluare aceste metode și procedee realizează de fapt și stimularea copiilor.

Evaluarea este un proces a cărui desfășurare parcurge trei etape :

obținerea informației despre nivelul de pregătire matematică a preșcolarilor la un moment dat și raportarea lui la obiectivele urmărite;

formularea aprecierilor pe baza informațiilor obținute, ce sunt analizate și prelucrate cu metode statistice și interpretate din punct de vedere calitativ;

adoptarea deciziilor privind optimizarea instrucției viitoare în direcția diferențierii și individualizării.

Rolul evaluării este evidențiat în diverse etape ale procesului didactic.

O metodă de învățământ dă rezultate mai bune, când cele învățate sunt măsurate imediat. Conceperea și desfășurarea procesului de învățământ presupune realizarea mai multor acțiuni și operații, care pot fi grupate și ordonate succesiv astfel: stabilirea scopurilor și obiectivelor; organizarea și desfășurarea activității pentru realizarea obiectivelor; evaluarea rezultatelor și a procesului desfășurat; adaptarea deciziilor de ameliorare a activității la secvența următoare.

Problematica pe care o generează acțiunea de evaluare face parte din ansamblul teoriei educației sau, mai exact, teoria evaluării ca sistem de concepție, principii și tehnici referitoare la măsurarea și aprecierea rezultatelor școlare și a procesului didactic este componentă a tehnologiei didactice.

4.5. Itemi reprezentativi de completare, de alegere și de compunere de probleme specifici activităților matematice din ciclul preprimar

Pentru a face o evaluare corectă a preșcolarilor educatoarea trebuie pentru început să aleagă tipul de evaluare pe care o desfășoară la grupă și aceasta depinde de perioada în care trebuie desfășurată evaluarea:

dacă este la început de an școlar sau a unei teme atunci trebuie făcută evaluarea inițială sau predictivă;

dacă evaluarea o vom face pe parcursul semestrului la fiecare activitate sau temă aceasta este o evaluare formativă sau continuă ;

dacă evaluarea o vom face la sfârșitul unui ciclu sau a unui capitol evaluarea este sumativă sau finală.

După ce alegem tipul de evaluare, trebuie să alegem instrumentele de evaluare ,și anume metodele de evaluare fie că sunt tradiționale sau moderne, apoi trebuie realizată proba care este un instrument de evaluare proiectat ,administrat și corectat de cadrul didactic. Pentru elaborarea probei trebuie avut în vedere:

ce tip de itemi trebuie construiți;

ce grad de dificultate trebuie să aibă;

ce trebuie să arate itemii din punct de vedere tehnic;

cum se va face asamblarea itemilor( relevanța, concizia);

cum vor fi formulate instrucțiunile testului;

dacă testul va măsura un eșantion semnificativ de rezultate ale învățării.

Itemul este un element component al unei probe.

La evaluările pe care le-am desfășurat la grupă pentru a verifica nivelul de cunoștințe al copiilor din grupă am ales itemi reprezentativi de completare care sunt itemi semiobiectivi, de alegere care sunt itemi obiectivi și de compunere de probleme care sunt itemi subiectivi, specifici activităților matematice din ciclul preprimar.

 Itemii obiectivi sunt caracterizați prin :

testează un număr și o varietate mare de elemente de conținut, dar, de cele mai multe ori, capacități cognitive de nivel inferior;

fidelitate și validitate ridicate (sunt folosiți în testele standardizate);

obiectivitate și aplicabilitate ridicate;

scheme de notare foarte simple;

timp scurt de răspuns și de corectare;

posibilitatea utilizării unui număr mare de astfel de itemi într-un test.

Aceștia sunt:

  itemi cu alegere duală – solicită răspunsuri cu da/nu, adevărat/fals, acord/dezacord;

  itemi de tip pereche – solicită stabilirea de corespondențe / asociații între elemente așezate pe două coloane. Criteriile pe bază cărora se stabilește răspunsul corect sunt enunțate explicit în instrucțiunile care preced coloanele de premise și răspunsuri;

   itemi cu alegere multiplă – solicită alegerea unui singur răspuns corect/alternativa optimă dintr-o listă de soluții/alternative. 

   Itemi semiobiectivi sunt caracterizați prin:

răspuns limitat ca spațiu, formă, conținut prin structura enunțului/întrebării;

sarcina foarte bine structurată – utilizează materiale auxiliare;

preșcolarii trebuie să producă efectiv răspunsul;

libertate restrânsă de a reorganiza informația și de a formula răspunsul în forma dorită;

elevii trebuie să demonstreze pe lângă cunoștințe, și abilitatea de a structura cel mai corect și mai scurt răspuns;

ușurință și obiectivitate în notare.

Aceștia sunt:

itemi cu răspuns scurt – întrebare directă care solicită un răspuns scurt (expresie, cuvânt, număr, simbol);

itemi de completare – enunț incomplet care solicită completarea de spații libere cu 1-2 cuvinte care să se încadreze în contextul dat;

întrebări structurate – mai multe subîntrebări (de tip obiectiv, semiobiectiv sau minieseu) legate printr-un element comun – modul de prezentare include:

§     un material/stimul (texte, date, diagrame, grafice);

§     subîntrebări;

§     date suplimentare;

§     alte subîntrebări.

Itemi subiectivi sunt caracterizați prin :

 forma tradițională de evaluare la noi;

ușor de construit;

 solicită răspunsuri deschise;

 evaluează procese cognitive de nivel înalt;

 verifică obiective care vizează creativitatea, originalitatea;

situații problemă (rezolvarea de probleme) – activitate nouă, diferită de cele de învățare curente, menită să rezolve o situație problemă – se evaluează elemente de gândire convergentă și divergentă, operații mentale complexe (analiza, sinteza, evaluare, transfer);

itemi de tip eseu – solicită elevilor să construiască/producă un răspuns liber (text) în conformitate cu un set de cerințe date. Acești itemi pot fi:

¨     eseu structurat/semistructurat – răspunsul așteptat este dirijat, orientat și ordonat cu ajutorul unor cerințe, indici, sugestii, de exemplu: compunere/eseu după un plan de idei;

¨     eseu liber/nestructurat – valorifică gândirea creativă, originalitatea, creativitatea, nu impune cerințe de structură.

forma tradițională de evaluare la noi;

ușor de construit;

solicită răspunsuri deschise;

evaluează procese cognitive de nivel înalt;

verifică obiective care vizează creativitatea, originalitatea;

situații problemă (rezolvarea de probleme) – activitate nouă, diferită de cele de învățare curente, menită să rezolve o situație problemă – se evaluează elemente de gândire convergentă și divergentă, operații mentale complexe (analiza, sinteza, evaluare, transfer);

itemi de tip eseu – solicită elevilor să construiască/producă un răspuns liber (text) în conformitate cu un set de cerințe date. Acești itemi pot fi:

¨     eseu structurat/semistructurat – răspunsul așteptat este dirijat, orientat și ordonat cu ajutorul unor cerințe, indici, sugestii, de exemplu: compunere/eseu după un plan de idei;

¨     eseu liber/nestructurat – valorifică gândirea creativă, originalitatea, creativitatea, nu impune cerințe de structură.

4.6. Analiza și interpretarea rezultatelor pe eșantioanele formate

Evaluarea initială mi-a permis să cunosc copiii adică nivelul lor de dezvoltare cognitivă, interesele, cunoștințele antrerioare, deprinderile intelectuale și să stabilesc strategiile adecvate care să permită preșcolarului să obțină performanță, aceasta fiind premisa pentru eficiența activității viitoare. Rezultatele evaluării inițiale conturează activitatea educatoarei în două planuri:

modalitatea de predare- învățare a noului conținut;

aprecierea necesității unor programe compensatorii de recuperare sau îmbunătățire.

Rezultatele obținute în evaluarea inițială pot fi interpretate astfel :

peste 80% (reușită totală) – are ca soluție pedagogică proiectarea noului conținut;

peste 60% (reușită parțială) – este necesară proiectarea unui program diferențiat de recuperare;

sub 60% (eșec) este necesară reproiectarea programului de învățare a unității de conținut anterior.

Reproiectarea programului de învățare presupune o activitate diferențiată, o regândire a strategiei didactice, o activitate specifică de înlăturare a dificultăților de învățare și nu o reluare în forma inițială a unității de conținut.

Pentru prelucrarea și interpretarea datelor cercetării am utilizat metode precum realizarea unor tabele în care am trecut informațiile obținute în urma aplicării unor teste de evaluare sau în urma observărilor efectuate la grupe.

Rezultatele evaluării inițiale au fost următoarele:

La grupa mijlocie:

TABELUL NR. 1

La grupa mare:

TABELUL NR.2

Comparăm rezultatele celor două grupe la evaluarea inițială.

TABELUL NR.3

După probele inițiale, prin care am stabilit nivelul la care se află grupele de preșcolari la începutul anului școlar, a urmat perioada de formare, care a constat în activități desfășurate sub formă jocuri didactice, jocuri logico-matematice.

Rezultatele evaluării sumative au fost următoarele:

La grupa mijlocie:

TABELUL NR. 4

La grupa mare:

TABELUL NR. 5

Comparăm rezultatele celor două grupe la evaluarea sumativă.

TABELUL NR.6

Referitor la rezultatele evaluării summative am constatat că preșcolarii nu participă în aceeași măsură la activități. De exemplu, am sesizat că preșcolarii participă cu mare plăcere la jocurile pe care le desfășoară, dar sunt atrași de aspectul distractiv și nu prezintă interes pentru aspectul instructiv. Sarcina ca și regulile jocului se relizează și se respectă, dar mai puțin participă la asimilarea cunoștințelor, deși se observă un oarecare efort, am desfășurat în cadrul activităților comune, dar și în cadrul celorlalte activități din grădiniță, cât mai multe jocuri deoarece constituie una din cele mai plăcute forme de activitate cu preșcolarii. Jocul în general și cel didactic în special asigură tot odată pe lângă adâncirea proceselor de cunoaștere și o participare atractivă și deconectantă. Deasemenea am constatat că pentru înțelegereanoțșiunilor matematice acestea trebuie să fie însoțite de un suport intuitiv corespunzător, deoarece vârsta a demonstrat că rolul imaginilor este mai mare.

Deși jocul rămâne activitatea dominantă a acestei etape, el începe să se coreleze cu sarcinile de ordin instructiv-educativ. Astfel, asistăm la complicarea și lărgirea proceselor de cunoaștere, la perfecționarea formelor de activitate ale copilului, la dezvoltarea creativității.

Rezultatele evaluării finale au fost următoarele:

La grupa mijlocie:

TABELUL NR. 7

La grupa mare:

TABELUL NR. 8

Comparăm rezultatele celor două grupe la evaluarea finală.

TABELUL NR.9

Comparăm rezultatele grupei mijlocii de la evaluarea inițială cu evaluarea finală.

TABELUL NR.10

În ultimii ani învățământul românesc a cunoscut importante și semnificative mutații din punct de vedere cantitativ, dar mai ales calitativ grădiniței revenindu-i tot mai pregnant sarcina de a pregăti tot mai bine copilul preșcolar pentru adaptarea la situația școlară. Pornind de la particularitățile procesului de cunoaștere la vârstă preșcolară, dar mai ales de la particularitățile limbajului copilului preșcolar, am considerat că jocul logic online alături de celelalte metode poate contribui din plin la dezvoltarea creativității copiilor. Deci cunoașterea inițială, dar mai ales evaluarea continuă a nivelului de cunoștințe, priceperi, deprinderi și capacități sunt cerințe esențiale în organizarea și desfășurarea activităților matematice.

În urma analizării rezultatelor obținute de preșcolarii grupei mijlocii, unde am folosit jocuri logice la calculator, jocuri online pe lângă jocurile logice cu trusele Logi și jocurile didactice în cadrul activităților matematice, în comparație cu rezultatele preșcolarilor de la grupa mare unde s-au folosit doar jocurile logice cu trusele Logi și jocurile didactice, se vede creșterea randamentului școlar.

Activitățile matematice vizează stimularea dezvoltării intelectuale a preșcolarilor, contribuie la trecerea treptată de la gândirea concret-intuitivă la gândirea abstractă, pregătind copiii pentru înțelegerea și însușirea matematicii în clasa pregătitoare, dezvoltându-le creativitatea.

Din gama variată de mijloace de realizare a activităților matematice în grădiniță, am constatat că jocurile logice online constituie o plăcută formă de muncă cu preșcolarii, întrucât asigură totodată o participare activă, atractivă și deconectantă. Știm că, față de școală unde învățarea este forma dominantă, în grădiniță aceasta este înlocuită cu jocul. Acesta este baza conceperii întregii activități instructive-educative. Fără joc nu se poate ajunge la o finalitate reală.

Jocul este conceput ca mijloc de instruire și educație a copiilor, ca procedeu metodic de realizare a sarcinilor concrete pe care și le propune procesul de învățământ și ca formă de organizare a activităților de cunoaștere și de dezvoltare a capacităților pe toate planurile. Particularitățile de dezvoltare ale preșcolarilor fac ca prin joc ei să învețe fără a se simți constrânși, obligați, nefiind conștienți că fac acest lucru. Jocul este o acțiune fără utilitate imediată, dar generatoare de distracție și reconfortare de sentimente de plăcere și de bucurie. Datorită spontaneității, jocul reclamă o îmbinare armonioasă între cerințele situației de joc și aptitudinile celor care se joacă.

Jocurile logice folosite în cadrul domeniului știință își aduc o contribuție deosebit de important la însușirea unor cunoștințe noi, întregirea lor prin consolidarea și verificarea celor anterioare într-un context nou, antrenează operațiile gândirii, îmbogățesc și activează vocabularul copiilor, dezvoltă creativitatea, contribuie la dezvoltarea lor intelectuală, constituind un teren important de descifrare a capacităților psihologice și a trăsăturilor de personalitate.

Consider că în urma desfășurării acestor jocuri logice le-am creat copiilor o experiență colectivă plăcută, le-am dat posibilitatea unor experiențe senzoriale și de cunoaștere deosebite, care le-a creat oportunitatea de a folosi cele învățate în situații de viață noi și le-a optimizat capacitatea de relaționare copil-adult, de integrare eficientă în mediul natural și socio-cultural.

Rezultatele obținute demonstrează că s-a obținut o îmbunătățire a proceselor de cunoaștere. Aceasta s-a datorat introducerii jocului logic ca modalitate principală de realizare a activităților matematice în etapa de formare. Ca urmare a modificărilor introduse, prin aplicarea experimentului, s-a produs o diferențiere evidentă a cunostințelor copiilor pusă în evidență de rezultatele obținute la proba finală.

4.7. Diagrame de interpretare a rezultatelor

Pentru prelucrarea și interpretarea datelor cercetării am utilizat și metoda reprezentarea grafică a datelor din tabele prin diagrame.

Lucrarea de față nu are pretenția unei tratări absolute a problemei abordate. Cu toate acestea pot afirma că rezultatele obținute confirmă în principiu ipoteza stabilită: activitățile matematice din cadrul domeniului științe contribuie din plin la dezvoltarea procesului de cunoaștere, a creativității la vârstă preșcolară.

Vârsta preșcolară este o etapă de intensă dezvoltare a noțiunilor matematice, ceea ce impune alegerea unui conținut bine dozat și utilizarea unor metode și procedee eficiente pentru ca procesul de cunoaștere să se dezvolte optim sub toate aspectele.

Eficiența jocurilor depinde în cea mai mare parte de priceperea și competența profesională a educatoarei. Găsirea celor mai eficiente modalități de organizare și desfășurare a activităților trebuie să constituie o preocupare continuă, iar conceperea fiecărei secvențe se cere bine gândită.

Lucrarea de față cuprinde doar unele aspect cu privire la procesul de cunoaștere la vârstă preșcolară. Acest studiu se vrea o modestă contribuție cu caracter metodologic. Fiecare dintre noi ne aflăm în postura de a reevalua întreaga experiență didactică, de a folosi cele mai ingenioase mijloace, metode și procedee, astfel încât să dezvoltăm procesul de cunoaștere al copilului preșcolar prin jocuri.

Rezultatele obținute m-au ajutat să-mi dau seama de cunoștințele pe care le posedă fiecare copil, de lacunele pe care le au în anumite direcții, ceea ce m-a determinat să lucrez individual sau cu grupuri mici de copii în funcție de nivelul fiecăruia de dezvoltare.

Pentru a determina îmbunătățirea cunoștințelor matematice ale preșcolarilor, penrtu a verbaliza corect și logic ceea ce vor să comunice, pentru a atinge performanțele dorite cu toți copiii, am ajuns la convingerea că relația educatoare copil este hotărâtoare pentru reușita educării acestora.

În acest sens am avut în vedere următoarele:

-am început să-i tratez diferențiat pe copiii care prezintă tulburări de limbaj prin efectuarea în plus față de ceilalți a unor jocuri și exerciții adecvate;

-copiii slabi și cei timizi i-am stimulat permanent prin întrebări ajutătoare, simple la început apoi din ce în ce mai complicate pentru a le reda încrederea în forțele proprii și prin aprecieri continue asupra modului în care au rezolvat sarcinile primite la activități;

-am apreciat răspunsurile copiilor chiar atunci când se dovedeau greșite, scoțând în evidență aspectele pozitive, nu am accentuat eșecul ci l-am transformat într-o bază de discuție, de dialog;

-am folosit un material didactic variat și bogat precum și material verbal judicios selectat, ca suport material al dezvoltării și perfecționării operațiilor mintale;

Consider că îmbunătățindu-mi permanent stilul de muncă prin folosirea unor metode și procedee de lucru cât mai adecvate, atractive și variate, care să-i solicite din ce în ce mai mult pe copii în rezolvarea originală și creatoare a sarcinilor, prin asigurarea unei atmosfere plăcute în grupă, care să-i elibereze de tensiune, teamă, frică, de pedeapsă, o atmosferă care să favorizeze comunicarea, colaborarea în spirit colectiv, dovedind mereu tact, multă răbdare și afecțiune în relațiile mele cu copiii, am reușit să obțin progrese semnificative în procesul de dezvoltare a creativității preșcolarilor.

Pentru că, așa cum spunea Maria Taiban „aptitudinea matematică nu este un dar rezervat numai unora, după cum se crede uneori. Ea depinde aproape întotdeauna de calitatea începuturilor acestui învățământ”.

CAPITOLUL 5 ANEXE

Proiecte didactice

PROIECT DIDACTIC

EDUCATOARE: Mihăilescu Violeta

GRUPA NIVEL I

CATEGORIA DE ACTIVITATE: ACTIVITATE INTEGRATĂ –DȘ. ACTIVITATE MATEMATICĂ, DȘ. CUNOAȘTEREA MEDIULUI, DEC. EDUCAȚIE MUZICALĂ

DURATA: 25 MINUNTE

TIPUL DE ACTIVITATE: CONSOLIDAREA CUNOȘTINȚELOR

MIJLOC DE REALIZARE: JOC DIDACTIC INTERDISCIPLINAR – ,,URSULEȚUL ȘI PRIMĂVARA,,

OBIECTIV CADRU: – VERIFICAREA ȘI CONSOLIDAREA CUNOȘTINȚELOR MATAMATICE ÎN LIMITILE 0 – 4

REGULILE JOCULUI: ZÎNA PRIMĂVARĂ AȘAZĂ PE CAPUL UNUI COPIL CORONIȚA EI, COPILUL CARE A PRIMIT CORONIȚA IA DIN COȘULEȚUL EI UN PLIC, EDUCATOAREA CITEȘTE SARCINA IAR COPILUL EXECUTĂ SARCINA DATĂ

OBIECTIV DE REFERINȚĂ:

O1 – VERIFICAREA CUNOȘTINȚELOR FAȚĂ DE: CULOARE, MĂRIME, FORMĂ, ÎNĂLȚIME, GROSIME, AȘEZARE ÎN PERECHI.

O2 –CONSOLIDAREA CUNOȘTINȚELOR AFERENTE ANOTIMPULUI PRIMĂVARA;

O3 – EVALUAREA SPIRITULUI DE OBSERVAȚIE, A LIMBAJULUI MATEMATIC ȘI A EXPRIMĂRII CORECTE FONETIC ȘI GRAMATICAL;

O4 – EVALUAREA RAPORTĂRII CANTITĂȚII LA NUMĂR ȘI INVERS;

O5 – DEZVOLTAREA OBIECȚILOR GÎNDIRII (ANALIZĂ, SINTEZĂ ȘI COMPARAȚIE);

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

O1 – SĂ IDENTIFICA MULȚIMILE, SĂ LE GĂSEASCĂ LOCUL ÎN PLANȘĂ, ANALIZÂND UMBRELE CORESPUNZĂTOARE;

O2 – SĂ EXECUTE SARCINA CERUTĂ;

O3 – SĂ RECUNOASCĂ ASEMĂNĂRILE ȘI DEOSEBIRILE, CARACTERISTICILE MULȚIMILOR;

O4 – SĂ RAPORTEZE CORECT CIFRELE LA CANTITATE ȘI INVERS;

O5 – SĂ INTERPRETEZE CÂNTECUL ADECVAT TEMEI.

ELEMENTE DE JOC: ZÂNA PRIMĂVARĂ, APLAUZE, MIȘCARE,ETC

SARCINA DIDACTICĂ: a) Metode și procedee: conversația, explicația, demonstrația, exercițiul, jocul de mișcare, problematizarea.

b) Material didactic: – planșă reprezentând un ursuleț cu căsuță, ciupercuță, două starturi în gradină, umbrele elementelor ce trebuie așezate la locul lor.

– siluete cu lalele, ghiocei, soare, nori, ceapă verde, ridichi, trunchiuri de copaci, flori de măr, frunzulițe, rotund, triunghi, pătrat.

lipici;

coșuleț cu toate siluetele așezate în plicuri.

calculator, CD cu cântecelul Ursulețul Bombonel.

PROIECT DE ACTIVITATE INTEGRATĂ

Educatoare: Mihăilescu Violeta

Nivelui I

Tema:” Cine și cum planifică/organizează o activitate”

Subtema: ” Punguța cu doi bani” de Ion Creangă

Domenii experențiale: DLC+ DȘ

Mijloc de realizare: activitate integrată ( Povestire ,fișă- matematică).

Tipul de activitate: de învățare, consolidare de priceperi și deprinderi.

Scopul activității:

-stimularea interesului pentru creația literară. Dezvoltarea capacității de-a audia povestea și a reda cu ajutorul imaginilor fragmente respectând ordinea logică a evenimentelor. Desprinderea mesajul din poveste și utilizarea expresiilor literare adecvate. Educarea și perfecționarea unei exprimări corecte gramaticale.

Consolidarea cunoștiințelor referitoare la formele geometrice. Dezvoltarea gândirii și a operațiilor gândirii: analiza și sinteza. Educarea gustului estetic prin armonizarea culorilor.

Obiective operaționale:

O1-să recunoască povestea și autorul.

O2-să povestească cu ajutorul imaginilor, fragmente din poveste, respectând ordinea logică a evenimentelor.

O3- să se exprime corect gramatical.

O4- să denumească personajele pozitive și negative ale poveștii

O5- să realizeze sarcinile din fișa independentă, precum și folosirea limbajului matematic specific temei.

Strategii didactice:

Metode și procedee: povestirea,conversația, demonstrația, explicația, exercițiul, problematizarea, brainstormingul, munca independentă.

Material didactic: imagini din poveste, fișă interdisciplinară.

Forma de organizare: frontal și individual.

Locul de desfășurare sala de grupă ;Durata 25-30 min

Bibliografie:

1.Curriculum pentru învățământul preșcolar (3-6/7ani), București 2008

2.Revista învățământului preșcolar 3-4/2010, Editura Arlequin/2012.

3.Învățământul preșcolar și primar 3-4/2012Editura Arlequin/2012.

4. Activitatea integrată din grădiniță-Ghid pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar-Didactica Publishing House, 2008.

PROIECT DIDACTIC

CATEGORIA DE ACTIVITATE:

EDUCAȚIA PENTRU ȘTIINȚĂ-ACTIVITATE MATEMATICĂ

TEMA: „CE ESTE ȘI CE NU ESTE LA FEL”

TIPUL: consolidare

MIJLOC DE REALIZARE: joc logico – matematic

SCOPUL:

consolidarea reprezentărilor despre formele geometrice ;

descrierea pieselor trusei cu ajutorul atributelor și a negațiilor;

intuirea complementarei unei mulțimi și determinarea atributelor pieselor cu ajutorul negațiilor

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

să recunoască formele geometrice: cerc, patrat, dreptunghi, triunghi;

să precizeze ce însușiri are piesa aleasă în comparație cu celelalte pieseale trusei;

să găsească piesa cerută având în vedere cerința dată;

să sorteze piesele după culoare, să formeze perechi între ele după mărime și grosime.

ELEMENTE DE JOC: surpriza, mânuirea materialului, aplauze, închiderea ochilor, ghicirea etc.

METODE ȘI PROCEDEE:

exercițiul;

explicația;

conversația;

problematizarea;

algoritmizarea;

jocul;

munca în perechi;

MATERIAL DIDACTIC:

– trusa Logi II;

– fișă individuală;

– clopoțel, jucărie, săculeț.

BIBLIOGRAFIE: „Activități matematice „ – Ed. A.SS – 1995, p 149

„Jocuri logice pentru preșcolari”- EDP – 1977

NUMELE: …………………………….. DATA: …………………….

FIȘĂ DE EVALUARE

I.1. Desenează în continuare, păstrând ordinea dată: triunghi, cerc, pătrat.

I.2. Colorează cu triunghiul, cu pătratul, cu cercul, cu dreptunghiul.

JOCURI DIDACTICE

1. LA APROZAR

Scopuri:

consolidarea deprinderii de a construi grupe de obiecte după formă;

consolidarea deprinderii de a compara grupe de obiecte și de a sesiza unele relații cantitative;

dezvoltatarea rapidității și a promtitudinii în gândire.

Obiective operaționale:

să constituie mulțimi după unul sau mai multe criterii date;

să compare mulțimile din punct de vedere cantitativ, utilizând limbajul matematic corespunzător („mai multe”, „mai puține”, „tot atâtea”) și sesizând constanța cantității indiferent de locul mulțimii;

să rezolve itemii propuși în fișa de lucru individuală.

Sarcina didactică:

Gruparea obiectelor după formă, realizarea corespondenței între elementele a duoă mulțimi și sesizarea diferentei dintre acestea.

Regulile jocului:

Prin vocea educatoarei, Zâna Toamnei va indica sarcinile jocului ce vor fi scpecificate pe jetoane în formă de frunze ruginii.Cele două grupe de copii răspund pe rând, fiecare răspuns corect fiind recompensat cu o crizantemă. Colegii dintr-o echipă se vor sprijini între ei pentru a rezolva sarcinile.

Elemente de joc: prezența Zânei Toamnei, închiderea și deschiderea ochilor, coronițe surpriză de la Zâna Toamnă.

Material didactic: prezența Zânei Toamnei, frunze pe care sunt scrise sarcinile, jetoane cu fructe și legume de toamnă, coșul Toamnei plin cu fructe și legume, fișe individuale de lucru.

Desfășurarea jocului:

Copiii vor fi împărțiți în două echipe. Ei vor lua pe rând o frunză din copacul toamnei și vor rezolva sarcina cerută:

Copiii vor grupa fructele și legumele din aprozar după formă.

Echipele vor primi câte două grupe de obiecte. Așează în perechi obiectele celor două grupe pentru a aprecia raportul cantitativ dintre acestea.

Pe panou se așează o grupă de obiecte. Fiecare copil din cele două echipe așează pe masă o grupă care să aibă cu un obiect mai mult sau mai puțin decât în grupa dată. Coechipierii au voie să se ajute între ei. Pentru fiecare sarcină rezolvată corect, echipa va primi din parte Zânei Toamnei o crizantemă. Cine va avea cele mai multe va câștiga jocul.

Variantă:

Educatoarea are cartonașe pe care sunt desenate legume sau fructe de toamnă în număr variabil. Va cere copiilor să așeze în coșul toamnei „mai multe” , „mai puține”, sau „tot atâtea” legume sau fructe din aprozar.

2. OARE UNDE-I GREIERAȘUL?

Scop:

Verificarea cunostințelor copiilor despre atributele pieselor geometrice;

Dezvoltarea operațiilor gândirii.

Obiective operaționale:

– să recunoască și să denumească figurile geometrice, efectuând operații logice în ceea ce privește sortarea pieselor în funcție de cerințele exprimate de către educatoare;

– să identifice poziții spațiale, și să plaseze piesele în poziția spațială indicată;

– să rezolve corect itemii fișei;

– să participe cu plăcere și interes la activitate;

Sarcina didactică:

Recunoasterea formelor geometrice și precizarea aributelor acestora;

Recunoașterea și denumirea pozițiilor spațiale;

Reguli de joc:

La solicitarea educatoarei copiii închid ochii, iar când îi deschid trebuie să spună unde s-a ascuns greierașul, ce figură geometrică se află în acel loc și care sunt atributele acesteia. Dacă raspunsul este corect, copilul va primi drept recompensă un stimulent în formă de chitară.

Elemente de joc: închisul și deschisul ochilor, mișcarea.

Material didactic: greieraș, chitare stimulente, piese geometrice.

Desfășurarea jocului:

Se prezintă invitatul zilei – Greierașul – care le cere ajutorul copiilor pentru a-l învăța formele geometrice.Pe un panou sunt așezate toate piesele geometrice învățate. Copii închid ochii, iar educatoarea așează greierașul lângă o piesă geometrică. Apoi deschid ochii iar educatoarea întreabă: Unde s-a ascuns greierașul?. Copiii răspund precizând piesa geometrică și atributele ei.

Variantă:

Educatoarea așează piese geometrice în diferite locuri din grupă. La întrebarea educatoarei : Unde sunt așezate cercurile?, copiii enumeră locurile unde sunt așezate acele piese: Cercurile sunt pe masă / sub scaun / lângă greieraș.

3. FURNICUȚA HARNICĂ!

Scop:

consolidarea deprinderii de a raporta numărul ca cantitate și cantitatea la număr;

verificarea număratului în limitele 1-5;

educarea independenței în acțiune;

Obiective operaționale:

– să formeze mulțimi cu 1-5 elemente după criteriul formei;

– să numere în limitele 1-5 prin încercuire;

– să asocieze cifra numărului corespunzător de obiecte și invers.

– să participe cu plăcere și interes la activitate.

Sarcina didactică:

Raportarea cantității la număr folosind analizatorii: vizual, auditiv, tactil;

Regulile jocului: Educatoarea va alege un cartonaș care se va opri la semnalul Stop. Copilul la care s-a oprit cartonașul îl arată tuturor pantru că va așeza la mușuroi atâtea furnicuțe câte arată cifra de pe cartonaș sau câte bătăi din palme a auzit.

Elemente de joc: mișcarea, surpriza.

Materialul didactic:cartonașe cu cifrele de la 1 la 5, siluete furnicuțe, imagine cu un mușuroi, saculețul furnicuței.

Desfășurarea jocului:

Educatoarea va da drumul unui cartonaș pe care este scrisă o cifră să circule de la un copil la altul. La semnalul educatoarei, copilul la care s-a oprit cartonașul îl va arăta tuturor și va avea sarcina de a așeza la mușuroi tot atâtea furnicuțe câte arată cifra. Se motivează acțiunea: Eu am așezat la mușuroi 5 furnicuțe pentru că pe jeton este cifra 5.

În continuarea jocului, se vor înlocui semnalele vizuale cu cele auditive. Copii vor grupa furnicuțele după numărul bătăilor educatoarei.

Varianta:

Copiii primesc săculețul furnicuței pe care îl plimbă din mână în mâmă. La semnalul educatoarei: Stop, copilul la care se află săculețul îl pipăie și spune câte „boabe” (obiecte) sunt în el.

4. DETECTIVII

Scopuri:

consolidarea deprinderii de a raporta cantitate la număr și a numărului la cantitate;

sesizarea locului unui număr în șirul numeric (limitele 1-5);

verificarea deprinderii de a efectua operații de adunare și scădere cu una și două unități în limitele 1-5;

Obiective operaționale:

– să numere în limitele 1-5;

să determine locul fiecărui număr în șirul numeric 1-5 stabilind vecinii,

să rezolve operații simple de calcul oral folosind simboluri matematice.

Sarcina didactică:

stabilirea locului unui număr în șirul numeric;

raportarea corectă a numărului la unitate și a unuității la număr; efectuarea operațiilor de adunare și scădere cu una sau două unități.

Regulile jocului:

Copilul numit de educatoare va corecta greșeala și va primi insigna de detectiv. Dacă răspunde corect este aplaudat , dacă greșeste alt copil va corecta greșeala. În a doua parte a jocului, copilul indicat a fi detectiv va număra elementele unei mulțimi și va spune dacă dorește să adauge sau să ia un element.

Elemente de joc: ghicirea, aplauzele, întrecerea.

Materialul didactic: cifre, siluete cu oameni de zăpadă, mături, fulgișori, insigna de detectiv.

Desfășurarea jocului:

Educatoarea le propune copiilor să fie detectivi. Ei trebuie să descopere mai multe mistere.

Pe un panou sunt așezate cifrele în dezordine. Copii trebuie să așeze cifrele în ordine crescătoare și apoi descrescătoare.

Educatoarea așează o cifră pe panou, iar copii afișează vecinii numărului dat;

Educatoarea așează două cifre diferite pe panou, iar copii trebuie să așeze cifrele intermediare.

Exemplu: 2 și 5. Copiii așează 3 și 4.

Educatoarea prezintă imagini cu un anumit număr de elemente, iar copii vor vor forma grupe cu tot atâtea, cu un element mai mult sau cu un element mai puțin .

Veriantă:

Copilul ales detectiv va trebui să caute vecinul unui număr și să formeze o grupă cu tot atâtea elemente câte arată cifra. Apoi va spune dacă dorește să mai adauge sau să ia un element.

Exemplu: Caută vecinul mai mare al lui 4 și formează o grupă cu tot atâtea elemente. Adaugă sau ia un element! Un alt copil va rezolva și afișa exercițiul: 4+1=5.

6. TRĂISTUȚA LUI MOȘ CRĂCIUN

Scopuri:

consolidarea cunoștințelor copiilor despre atributele pieselor geomentrice (formă, culoare, mărime, grosime);

dezvoltarea gândirii logice și a spiritului de echipă;

Obiective operaționale:

– să recunoască și să denumească figurile geometrice, efectuând operații logice în ceea ce privește sortarea pieselor în funcție de cerințele exprimate de către educatoare;

– să identifice deosebiri între elementele unei mulțimi și să le caracterizeze prin negație logică;

-să fomeze mulțimi după două, trei însușiri considerate simultan și să le caracterizeze folosind conjuncția logică;

– să rezolve corect itemii fișei;

Sarcina didactică:

recunoașterea pieselor geometrice prin acțiunea analizatorilor;

sortarea figurile geometrice după criteriul stabilit de educatoare: mărime, culoare, grosime, utilizând negația logică sau conjuncția logică.

Regulile jocului:

Un copil legat va alege o piesă din sacul lui Moș Crăciun, o pipăie și precizează forma,mărimea și grosimea acesteia. În partea a doua a jocului copiii vor preciza atributele pieselor alese prin folosirea negației logice și a conjuncției logice.Pentru fiecare răspuns corect echipa va primi un globuleț. Echipa care va avea cele mai multe globuri în braduț va câștiga.

Elemente de joc: aplauzele, închiderea și deschiderea ochilor, stimulente în formă de brăduț, trăistuța lui Moș Crăciun.

Material didactic: trusa Dienes, creioane, fișe, stimulente, brăduți și globulețe pentru a ține scorul, trăstuța lui Moș Crăciun.

Desfășurarea jocului:

Educatoarea va prezenta săculețul lui Moș Crăciun care, înainte de a veni să le aducă daruri copiilor, va testa cunoștințele acestora despre piesele geometrice. Copiii vor fi solicitați de educatoare să participe la joc prin versurile:

Să vină acum la mine,

Un copil ce știe bine,

Atingând o piesă doar,

Forma să o spună clar.

Copilul chemat este legat la ochi. El introduce mâna în săculeț, alege o piesă, o pipăie și precizează forma. După precizarea formei, același copil va preciza și celelalte atribute (mărime, culoare, grosime) prin folosirea cojuncției logice.

Exemplu: Această piesă este și mare, și subțire, și albastră.

Pe masa educatoarei sunt așezate și alte piese geometrice. Un copil de la cealaltă echipa va alege alte piese care au aceiași formă cu piesa din săculeț și formează o grupă.

Variantă: Educatoarea le va cere copiilor o piesa folosind negația logică: Alegeți piesa care nu este nici pătrat, nici triunghi, nici dreptunghi. În final li se va cere copiilor să dea exemple de obiecte sala de grupă care au aceiași formă cu piesa aleasă.

7. ÎN CURTEA BUNICILOR

Scopuri:

consolidarea număratului în limitele 1-7;

verificarea capacității de a compune și descompune un număr dat;

Obiective operaționale:

să constituie mulțimi cu 1-7 elemente;

să raporteze numărul la cantitate și cantitatea la număr;

– să compună și să descompună numere în limitele 1-7, utilizând o gamă largă de variante;

– să perceapă numărul în întregul său;

să rezolve sarcinile fișei;

Sarcina didactică:

compunerea și descompunerea unui număr;

Regulile jocului:

Copilul numit va așeza fiecare animal la căsuța lui. Se vor denumi grupele formate. Se va asocia cifra corespunzătoare numărului de elemente ale fiecărei mulțimi. Copiii vor enumera grupele cu cele mai multe, respectiv cele mai puține animale. Copiii vor compune și descompune numerele așezând animalele unei grupe în 2 adoposturi (descompunere), ori copletând elementele unei mulțimi (compunere). Se motivează de fiecare dată așezarea.

Elemente de joc: surpriza, mânuirea materialului.

Material didactic: siluete cu animale domestice (găini, oi, cățeluși, pisici,cai,etc.), imagini cu căsuțele animalelor.

Desfășurarea jocului:

Animalele au ieșit la păscut și trebuie să se întoarcă la casele lor. Copii le vor ajuta să intre în căsuța lor. Vor număra fiecare grupă si vor asocia cu cifra care corespunde numărului de animale din casă. Un copil va primi rolul de fermier . În fiecare căsuță vor fi 2, 3, 4 animale. Copilul a primit rolul de fermier va trebui să copleteze numărul animalelor astfel încât în fiecare adăpost să fie câte 7 ( 6, 5 4 sau 3) animale.

Exemplu: În coteț erau 5 găini. Eu am așezat încă 2 și acum sunt 7 găini.

Copiii numără animalele din căsuțe. Fiecare fermier va verbaliza acțiunea efectuată.

La fel se va proceda și cu celelalte căsuțe.

Rolul de fermier îl va primi acel copil care știe să raspundă la o ghicitoare despre animale domestice.

Exemple de întrebări:

Face ouă zeci și sute Clăi de lână-n patru bețe

Dacă-i dai grăunțe multe. Pasc răzlețe prin fânețe

(Găina) (Oile)

Are coarne și bărbiță, Laptele ce-l bei

Părul aspru și-o codiță. Este tot al ei.

Ea pe pomi se cațără, “Muuuu” e vorba ei,

Iedul drag își apără. Ghicește dacă vrei!

(Capra) (Vaca)

Variantă:

Copilul ales va primi 7 (5,4, 6) animale. Ei au sarcina de a așeza animale în duoă casuțe și apoi vor spune cum le-au așezat.

Exemplu:Eu am așezat cele sapte oițe astfel: cinci în primul grajd si două în al doilea grajd. Împreună sunt șapte oițe. Se verifică prin numărare și se alege cifra corespunzătoare.

Vor fi solicitați mai mulți copii să spună cum au așezat animalele de la fermă.

FIȘĂ INTERDISCIPLINARĂ PUNGUȚA CU DOI BANI

Dacă ai parcurs corect traseul, încercuiește chipul fericit!

Fișe

Anexa 1

Reprezentarea grafică a tabloului :

Alții au reușit să construiască alte obiecte :

CAMIONUL

FIȘE

DATA: ……………………………..……

NUMELE…………………………………

1.„Încercuiește triunghiul”

(item cu alegere multiplă)

▲

2.„Încercuiește imaginea obiectului care are formă de cerc”

(item cu alegere duală)

3. „Asociază grupei de pătrate grupa cu tot atâtea triunghiuri.”

(item tip-pereche)

4.„Adaugă ce lipsește. Continuă șirul, respectând ordinea dată.”

(item de completare)

▲ _ ▲ _ _ _ _ _

5.„Așază pe tablă piesele mici și roșii.”

(item tip rezolvare de probleme)

FIȘĂ PENTRU ACTIVITĂȚILE CU CONȚINUT MATEMATIC-Jocuri logice

Spune ce vezi pe fișă.

Denumește figurile geometrice.

Toate piesele sunt la fel de mari?

Pune un x în dreptul figurilor geometrice mari.

Pune un punct în dreptul figurilor geometrice mici

FIȘĂ DE LUCRU

DOMENIUL ȘTIINȚE

Încercuiește formele geometrice care au aceeași formă și mărime cu figura din casetă.

Colorează cu roșu

Colorează cu galben

Colorează cu albastru

Ce formă geometrică a rămas necolorată?

Jocuri online (prezentare, scopuri, precizări, etc)

Umbra (http://mediasca.3x.ro/Games/umbra.swf)

Acest joc dezvoltă spiritul de observație și capacitățile de a manevra mouse-ul. Este un joc recomandat copiilor între 1 și 5 ani, având opțiuni de joacă cu figuri geometrice, animale, personaje din desenele animate cele mai cunoscute, precum și opțiuni pentru învățarea literelor și cifrelor.

Acest joc opține performanțe uimitoare! Acesta este motivul pentru care pentru copiii care învață alfabetul în clasa întâi, este deja un joc depășit fiindcă ei vor ști deja literele, cifrele și figuri geometrice când vor merge la școală!

FIGURI ASEMENEA (http://eu.ixl.com/math/preschool/same)

Acest joc dezvoltă spiritul de observație,abilitățile și creativitatea, copiii recunoscând figurile geometrice identice. Este un joc recomandat copiilor între 1 și 5 ani, având opțiuni de joacă cu figuri geometrice. Jucând acest joc, copiii învață să recunoască figurile geometrice asemenea.

FORME DIN FIGURI GEOMETRICE (http://jocuri.itbox.ro/jocuri-logice/forme-geometrice/)

Misiunea jocului este să fixeze toate formele geometrice de pe margine în pătrat. Se vor folosi de mouse și de click stânga de la mouse. Piesele se pot roti de pe cerculețul mic situat pe fiecare formă.

JOC CU FIGURI GEOMETRICE (http://www.cantecedecopii.com/joc-de-matematica-cu-figuri-geometrice/)

Acesta este un interesant joc cu figuri geometrice. Este foarte ușor de jucat ,obiectivul fiecăruia este să efectueze operațiunile date de acest joc. Vor fi răsplătiți cu o notă între 1 si 10. Pentru a juca acest joc trebuie să folosească mouse-ul.

FORME GEOMETRICE 3D (http://www.jocuri-jetix.com/jocuri/forme-geometrice-3d)
Copiilor le place să joace jocuri cu forme geometrice 3d. Plouă cu forme geometrice iar ei trebuie să fie foarte rapizi și atenți să dea clic pe formele geometrice de aceeași culoare și cu aceeași formă pentru a obține un scor mulțumitor și pentru a trece la următorul nivel. Se concentrează și se distrează în același timp. Se folosește mouse-ul pentru a simplifica figurinele geometrice.

 AȘEAZĂ FORMELE GEOMETRICE (http://www.jocuri10.ro/jocuri-de-logica/cublast.html)
 

Este un joc în care copiii trebuie să fie foarte atenți și să aseze pe o platformă îngustă cât mai multe forme geometrice. Trebuie să se gândească cum pot fi puse astfel încât să nu cadă de pe platformă.

Se joacă apăsând butonul PLAY și apoi alege nivelul dorit pentru a începe jocul. Urmărește forma geometrică și apasă Click Stanga pentru a o așeza pe platformă în poziția dorită. Obiectivul este să așeze toate formele pe platformă fără să cadă.

BIBLIOGRAFIE

A.,Adler și P.,Adler, ”Tehnici de observare”, 1994

D., Ausubel, ”Învățătura în școală. O introducere în psihologia pedagogică”, Ed. Pedagogică, București, 1982

G., Berger, ”Omul modern și educația sa”, Editura Pedagogică, 1973

Bontaș, I. ”Pedagogie”, Ed. ALL, Bucuresti, 1994

Claparede, Edouard, ”Psihologia copilului și pedagogia experimentală”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972

Dănescu, E., ”Stimularea creativității la vârsta preșcolară”, Editura Paralela 45, Pitești, 2009

Didilescu, I. ,Pavelcu. V., ,,Logica’’, E.D. P., 1967, București

D.,B., Elkonin ,”Psihologia jocului”, Editura Didactică și Pedagogică, București,1980

Evghenie, Alexandrovna, Florina – " Jocul și jucaria ", Editura Didactica si Pedagogica , 1976

Florea, Aurelia, ”Matematica în învățământul primar ”–Elemente de aritmetică și teoria numerelor –, 2009

Florea, Aurelia, ”Metode de rezolvare a problemelor de matematică”, Craiova 2009

Gheorghe, Iftimie, ”Jocuri logice pentru preșcolari și școlari mici”, Editura Pedagogică, București, 1976

J., Huizinga, ”Homo ludens”

Joița, E., ”Pedagogia -Știință integrativă a educației”, Ed. Polirom, 1999

KRAUS, Geraldine,” Skripten zur Spielpädagogikausbildung an der Pädagogischen Akademie der Diözese Graz-Seckau”, 1999 / 2000

M.E.C.T.”Curriculum pentru educația timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani”, București 2008

M.E.C.T., ”Ghid de bune practici pentru educația timpurie a copiilor între 3-6/7ani”,2008

Moraru, , ”Psihologia creativității”, Ed.Victor, București, 1997

Mihaela, Neagu – Georgeta, Beraru :”Activități matematice în grădiniță”, Editura A.S., 1995

Nicola, Ioan,”Pedagogie școlară”, E.D.P.București,1980

Păduraru, V. ”Activități matematice în învățământul preșcolar (sinteze)”, Editura Polirom, 1999

Pâclea, D., Tarcă, E. ,,Jocuri logico-matematice pentru preșcolari și școlarii mici”, Editată de Revista Învățământul Preșcolar, București, 1998

Piaget, Jean, ”Psihologia copilului”, Editura didactică și pedagogică, București 1974

Planchard, E.,, Cercetarea în pedagogie’’, E.D. P., 1972, București

Iuliu, Rațiu , ”Însemnări de scriitor”

Revista Învățământul Preșcolar, Editura Arlequin, Nr. 3-4, 2011

AL., Roșca, ”Creativitatea”,Colecție,Orizonturi, Editura Enciclopedică Română, Bucuresti 1972

Șchiopu, U., ”Psihologia copilului",E. D. P., București,1967

Taiban, Maria,”Cum să facem activitățile matematice în grădiniță”,E.D.P.,București,1977

31) http://mediasca.3x.ro/Games/umbra.swf

32) http://eu.ixl.com/math/preschool/same

33) http://jocuri.itbox.ro/jocuri-logice/forme-geometrice/

34) http://www.cantecedecopii.com/joc-de-matematica-cu-figuri-geometrice/

35)http://www.jocuri-jetix.com/jocuri/forme-geometrice-3d

36) http://www.jocuri10.ro/jocuri-de-logica/cublast.html

BIBLIOGRAFIE

A.,Adler și P.,Adler, ”Tehnici de observare”, 1994

D., Ausubel, ”Învățătura în școală. O introducere în psihologia pedagogică”, Ed. Pedagogică, București, 1982

G., Berger, ”Omul modern și educația sa”, Editura Pedagogică, 1973

Bontaș, I. ”Pedagogie”, Ed. ALL, Bucuresti, 1994

Claparede, Edouard, ”Psihologia copilului și pedagogia experimentală”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972

Dănescu, E., ”Stimularea creativității la vârsta preșcolară”, Editura Paralela 45, Pitești, 2009

Didilescu, I. ,Pavelcu. V., ,,Logica’’, E.D. P., 1967, București

D.,B., Elkonin ,”Psihologia jocului”, Editura Didactică și Pedagogică, București,1980

Evghenie, Alexandrovna, Florina – " Jocul și jucaria ", Editura Didactica si Pedagogica , 1976

Florea, Aurelia, ”Matematica în învățământul primar ”–Elemente de aritmetică și teoria numerelor –, 2009

Florea, Aurelia, ”Metode de rezolvare a problemelor de matematică”, Craiova 2009

Gheorghe, Iftimie, ”Jocuri logice pentru preșcolari și școlari mici”, Editura Pedagogică, București, 1976

J., Huizinga, ”Homo ludens”

Joița, E., ”Pedagogia -Știință integrativă a educației”, Ed. Polirom, 1999

KRAUS, Geraldine,” Skripten zur Spielpädagogikausbildung an der Pädagogischen Akademie der Diözese Graz-Seckau”, 1999 / 2000

M.E.C.T.”Curriculum pentru educația timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani”, București 2008

M.E.C.T., ”Ghid de bune practici pentru educația timpurie a copiilor între 3-6/7ani”,2008

Moraru, , ”Psihologia creativității”, Ed.Victor, București, 1997

Mihaela, Neagu – Georgeta, Beraru :”Activități matematice în grădiniță”, Editura A.S., 1995

Nicola, Ioan,”Pedagogie școlară”, E.D.P.București,1980

Păduraru, V. ”Activități matematice în învățământul preșcolar (sinteze)”, Editura Polirom, 1999

Pâclea, D., Tarcă, E. ,,Jocuri logico-matematice pentru preșcolari și școlarii mici”, Editată de Revista Învățământul Preșcolar, București, 1998

Piaget, Jean, ”Psihologia copilului”, Editura didactică și pedagogică, București 1974

Planchard, E.,, Cercetarea în pedagogie’’, E.D. P., 1972, București

Iuliu, Rațiu , ”Însemnări de scriitor”

Revista Învățământul Preșcolar, Editura Arlequin, Nr. 3-4, 2011

AL., Roșca, ”Creativitatea”,Colecție,Orizonturi, Editura Enciclopedică Română, Bucuresti 1972

Șchiopu, U., ”Psihologia copilului",E. D. P., București,1967

Taiban, Maria,”Cum să facem activitățile matematice în grădiniță”,E.D.P.,București,1977

31) http://mediasca.3x.ro/Games/umbra.swf

32) http://eu.ixl.com/math/preschool/same

33) http://jocuri.itbox.ro/jocuri-logice/forme-geometrice/

34) http://www.cantecedecopii.com/joc-de-matematica-cu-figuri-geometrice/

35)http://www.jocuri-jetix.com/jocuri/forme-geometrice-3d

36) http://www.jocuri10.ro/jocuri-de-logica/cublast.html