Dezvoltarea Comportamentului Ecologic Prin Implementarea Unui Optional

CUPRINS

MOTTO:

„AM PRIMIT LUMEA CA O MOȘTENIRE PE CARE NU-I ÎNGĂDUIT NIMĂNUI SĂ O DETERIOREZE, CI PE CARE FIECARE GENERAȚIE ESTE OBLIGATĂ SĂ O LASE MAI CURATĂ!”

(J. JOUBERT)

ARGUMENT

Lucrarea de față cu titlul "Dezvoltarea comportamentului ecologic prin implementarea unui obțional" abordează o temă actuală din domeniul științelor educației, care este analizată de specialiști ca fiind combonația dintre abilitățile cognitive cu empatia pentru orice formă de viață.

Lucrarea este structurată în două mari părți: fundamentarea teoretică (cuprinzând primele două capitole) și partea de cercetare psihopedagogică (capitolul trei).

Premisa teoretică a lucrării este dată de următoarele opinii: Natura, cu fascinanta lume a plantelor și animalelor, constituie leagănul civilizației umane, asigurând în același timp condițiile existenței noastre. În natură, totul este organizat după legi nescrise ce guvernează mediul înconjurător, al cărui echilibru este cunoscut sub denumirea de ,, echilibru ecologic”. Menținerea acestuia este esențială pentru desfășurarea în bune condiții a vieții pe pământ. Natura ne dăruieste cu bucurie și simplitate, din plin, neconditionat, toate bunurile sale.

Civilizația umană are un rol foarte important in evoluția ecosistemelor de pe planeta noastră, dar, din păcate, omul nu poate să fie conșient de imensul rol pe care îl are. În condițiile epocii contemporane, caracterizate prin creștere demografică, industrializare și prin acțiunea deseori necontrolată a omului asupra mediului, se pune tot mai acut problema protecției mediului înconjurător. În această problemă latura educativă are un rol determinant. Educația pentru mediu ne privește în egală măsură pe toți, adulți sau copii, iar problema, deși nu e nouă, se pune tot mai acut, devenind obiect de studiu la unele clase, sau obiectiv în cadrul unor discipline ca științe, chimie, biologie, geografie,etc. Dacă ne întrebăm ce șansă are educația pentru mediu într-o lume mânată de interese materiale și ce efecte ar avea, nu trebuie să fim părăsiți de optimism, să fim convinși că, începută de la cea mai fragedă vârstă, educația ecologică are șanse mari. Cei mici trebuie să înțeleagă că pe Terra există interdependență între populația umană și nenumăratele specii de plante și animale, între societate și ciclurile biologice din natură

Ecologia este o noțiune des întâlnită nu numai în publicațiile de specialitate, dar și în cele de largă circulație. Problemele care preocupă omenirea – alimentația, explozia demografică, poluarea, protecția mediului – sunt numai o parte din preocupările societății contemporane. Rezolvarea problemei ecologice depinde numai de societatea omenească, căreia îi revin atribuții importante în apărarea mediului înconjurător.

Așa cum ne ocupăm de educația intelectuală, de cea morală și estetică, de dezvoltarea aptitudinilor și sentimentelor este momentul să ne ocupăm și de educația ecologică prin care să-i învățăm pe copii de ce și cum trebuie protejată natura.

Educația ecologică își propune să-l aducă pe copil , deci viitorul cetățean, spre formarea unui punct de vedere obiectiv asupra realității , urmărind dezvoltarea gradului de conștiință și a sistemului de responsabilități față de mediu și problemele lui.

Copiii trebuie să dobândească cunoștințe, atitudini, motivația, angajarea și instrumentele necesare pentru a acționa, individual sau în grup, în vederea soluționării problemelor actuale și prevenirii apariției unor noi probleme.

Prin obiectivele, conținutul și modul de organizare, activitățile de educație ecologică pun bazele formării intelectuale, morale și estetice ale copiilor, le formează structuri de asimilare și adaptare la mediu.Educația cu privire la mediu trebuie să dezvolte la nivelul întregii umanități o atitudine de responsabilitate în folosirea și conservarea resurselor naturale.

Copiii trebuie să devină prieteni ai naturii, cu condiția să respecte natura. Aceasta înseamnă azi, mai mult ca oricând, s-o privești ca un adevărat ecolog-cetățean ce dorește nu o natură strivită, cu gândul refacerii ei, ci conștient că apără și conservă una dintre bogățiile cu care noi, românii ne mândrim. Ce ne oferă natura în schimbul prieteniei noastre? Pe lângă bucuria clorofilei, foșnetul arborilor, cântecul păsărilor, susurul apei, atât de poetice și fără de care n-am putea trăi, ne dă cel mai prozaic, dar de nelipsit bun, hrana cea de toate zilele. Noi, toți trebuie să înțelegem și să acceptăm că, orice talent economic și spirit de inițiativă am avea, toate devin inoperabile și inutile dacă trăim o viață precară

într-un mediu alterat, sau dacă ne sufocăm progresiv într-un mediu căruia nu mai avem ce-i face.

Țara Bârsei constituie de departe una din cele mai frumoase zone din România. Pădurile de brazi , apele limpezi, flora și fauna,rezervația naturală, aduc mii de turiști din țară și străinătate .

Menținerea acestei zone pure, nepoluate este o datorie de onoare.

Protejarea planetei Pământ, casa noastră, a tuturor, este o problemă care trebuie să-i intereseze nu doar pe ecologiști, ci pe toată lumea, adulți și copii. Noi, dascălii, trebuie să punem un mare accent pe educația ecologică a celor mici, pentru a ne putea bucura împreună, pe timp îndelungat de albastrul curat al cerului, de limpezimea apelor, de florile câmpului și de frunzele verzi. Una dintre cele mai mari șanse de a construi o conștiință ecologică este implicarea la maximum a învățământului în promovarea problemelor de mediu. Natura, studiată cu dragoste, cu pasiune, poate deveni centrul de interes al tuturor disciplinelor școlare, precum și al multora dintre activitățile extracurriculare.

Considerăm că este o datorie cetățenească, o datorie de conștiință și etică să contribuim la ocrotirea naturii pentru că natura aparține nu numai generațiilor actuale ale Terrei ci, cu deosebire, generațiilor viitoare în care proiectăm idealurile cu toate speranțele noastre de continuitate.

Noi, oamenii, realizăm tot mai mult importanța ocrotirii naturii din care, de altfel, facem parte. Ecosistemele naturale au fost și sunt încă supuse unor intervenții brutale ale omului, intervenții ce produc modificări ireversibile și care, uneori, duc la dispariția unor specii de animale și plante. Degradarea de astăzi a mediului afectează siguranța zilei de mâine.

Omul rămâne singurul care poate să protejeze lumea vie și trebuie să învețe să o facă!

De aceea este important ca, încă din grădiniță, copiii să cunoască problemele mediului înconjurător și să înțeleagă că fiecare își poate aduce contribuția la ocrotirea naturi.

CAPITOLUL I – EDUCAȚIA ECOLOGICĂ ÎN CURRICULUM PREȘCOLAR ÎNTRE DEZIDERAT ȘI REALIATE

IMPORTANȚA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREȘCOLAR ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII COPILULUI

,,Lăsați copilul să vadă, să audă, să descopere, să cadă, să se ridice și să se înșele. Nu folosiți cuvinte când acțiunea, faptul însuși, sunt posibile”. (Pestalozzi)

Pornind de la acest îndemn, trebuie să-i învățăm pe copii să învingă dificultatea prin intervenții reale, posibile, să-i situăm în dialog cu mediul sau să-i facem să-și exerseze capacitatea de a opta și de a decide.

Și ce alt loc mai potrivit decât GRĂDINIȚA putem găsi îndeplinirea acestui scop nobil? Aici, departe de forfota cotidianului, copilul intră într-un mediu cald, protector și stimulativ, un mediu pe care îl putem asemui unei cărți cu povești în care literatura, muzica, artele plastice, natura, mișcarea sunt într-un permănent dialog între ele și, implicit cu copilul.

În contextul reformei învățământului preuniversitar românesc, un loc aparte îl ocupă perioada preșcolarității care, conform datelor și concluziilor formulate de specialiști în pedagogie și psihologie, este decisivă pentru formarea tânărului și pentru perfecționarea specialistului de mâine.

Copii sunt martori oculari ai transformării din viața socială, economică și din mediul înconjurător. Toate aspectele noi le stârnesc curiozitatea, pe care o manifestă prin mormanul de întrebări pe care ni le pun, iar noi prin răspunsurile oferite, îi conducem la înțelegerea relațiilor dintre unele fenomene și rezultatul acestora. În cadrul activitățiilor de educație ecologică copii trebuie să înțeleagă unul din principiile fundamentale ale lumii vii: tot ce este viu se naște, trăiește și moare. Pe parcursul vieții, animalele și plantele cresc, se maturizează se înmulțesc și mor.

Prin activitățiile planificate în grădiniță copii trebuie să înțeleagă că orice ființă are dreptul la viață.

În acest sens, grădiniței îi revine importanta sarcină de natură ecologică ca încă de la cea mai fragedă vârstă, copii să cunoască, să iubească și să ocrotească natura. În grădiniță se construiește fundamentul conduitei ecologice, conduită care presupune manifestarea de acțiuni concrete în privința coservării, gospodăririi și protecției naturii.

1.2. EXIGENȚELE NOULUI CURRICULUM PENTRU PREȘCOLARI ȘI EDUCAȚIA ECOLOGICĂ

O dimensiune e educației interculturale este și educația pentru mediu care dezvoltă comportamente și atitudini necesare lumii în care trăim necesare în viitor. Interesul pentru educația mediu/educația ecologică se datorează caracteristicilor societății globalizate și a problemelor lumii contemporane. Educația pentru mediu reprezintă o importanță deosebită apărând astfel asociații și organizații care militează pentru mediu curat. În adoptarea unu comportament ecologic sunt implicate mai multe tipuri de variabileȘ deprinderi de acțiune, cunoașterea strategiilor de acțiune, cunașterea problematicii mediului, factorii de personalitate, factorii situaționali conform modelului comportamentului ecologic responsabil elaborat de Hines, Hungerford Tomera (1987,p.7).

Conceptul de inteligență ecologică descris de Goleman ca fiind combinația dintre "abilitățiile cognitive cu empatia pentru orice formă de viață" (2009,p.41) este o adevărată provocare pentru profesori și sistemul de învățământ.

Pentru a realiza obiectivele educației pentru mediu, așa cum au fost definite în 1977 la Conferința Interguvernamentală pentru Educația pentru Mediu de la Tibilisi, cea mai potrivită abordare pare a fi paradigma constructivă deoarece face apel la strategiile de lucru în grup, de cooperare, la realizarea competențelor "pe viu" după cum subliniază adepții acestei orientări (Siebert, 2001). Prin cooperare elevii ajung să exerseze acea gândire colectivă asupra problemelor globale ale planetei.

Educația pentru mediua are o componentă afectivă importantă care nu poate fi ignorată. Empatia, grija pentru viață, sensibilitatea față de manifestările de durere, suferință, etc. sunt stări afective implicite ale educației inveromentale, trebuin a fi cultivată prin experimentarea lor directă. Elevii au nevoie să experimenteze, să simtă bucuria vederii unui pom, a unei flori sădite de ei sau să simtă suferința provocată de poluarea apei. Acest aspect care se leagă de un alt principiu constructiv este centrarea învățării pe sarcini autentice prin rezolvarea problemelor din viața reală. Aceste contexte motivează constructiv învățarea și produc și comportamente dezirabile din punct de vedere al educației pentru mediu, implicarea, participare, atitudini personale.

Educația ecologică în România, în ultimele două decenii, și-a făcut simțită prezența. Curriculum obligatoriu în România privind educația pentru mediu, a evidențiat faptul că acest tip de educație este reprezentat, de la grădiniță până la liceu, într-o manieră izolată, adică la grădiniță sunt precizate teme referitoare la educația pentru mediu integrate în cadrul domeniului experiențial Științe sau Om și societate. La grădiniță este de remarcat faptul prin învățarea integrată, copii dobândesc cunoștințe despre mediu, adecvată vârstei și nivelului de înțelegere.

Educația ecologică este insuficient prezentată în curriculum național românesc că nu există un interes ridicat pentru această dimensiune a educației.

Dacă educația ecologică este slab reprezentată în activitatea didactică, în curriculum obligatoriu, activitățile extracurriculare sunt mult mai bine reprezentate: proiecte, parteneriatele cu ONG-urile, activitățile din cadrul programului Școala altfel au ca obiectiv dezvoltarea competențelor ecologiceîntr-o manieră mult mai apropiată de principiile constructiviste (Voinea, Pălășan, 2012). Încă de la grădiniță, proiectele educaționale au ca obiectiv formarea diferitelor deprinderi ecologice prin diferite activități și acțiuni: eco-grădinița, grădinița verde.

Învățământul preșcolar, educația ecologică, ca urmare a unei analize, activitățile extracurriculare au o pondere mult mai mare, acest lucru putând avea un efect pozitiv daca activitățile sunt realizate în manieră constructivă dar ele trebuie susținute prin curriculum formal, obligatoriu pentru a crește impactul formativ al tuturor activităților dedicate mediului.

ACTIVITATEA OPȚIONALĂ – MIJLOC DE REALIZARE A EDUCAȚIEI ECOLOGICE

Actvitatea opțională intră în categoria activităților de învățare și se include în activitățile de dezvoltare personală. Ele sunt alese de părinți din paleta oferită de grădiniță la 1 septembrie și aprobată de Consiliul director al unității de învățământ. Activitățile opționale pot fi defășurate de educatorele grupei sau de un profesor de specialitate, care va lucra în echipă cu acestea, conform notificării nr.41945/18.10.2000.

Timpul afectat unei activități opționale este același cu cel afectat celorlalte activități din programul copiilor. În acest context se desfășoară cel mult un opțional pe săptămână pentru copiii cu vârste între 37-60 luni (3-5 ani) și cel mult două pentru copii între 61-73 luni (5-6 ani).

Activitățile opționale din grădiniță sunt variate . Ele trebuie să capete o notă de firesc și naturalețe care nu stresează și nu creează emoții negative copiilor , având o formă frumoasă și coerentă, asemenea unei povești, captivante, bine gândită dar de fiecare dată altfel. Activitatea opțională de educație ecologică este îndrăgită de copii. Din experiența educatoarelor care practică educația ecologică rezultă că pentru a obține rezultate deosebite în acest sens sunt necesare: pasiune din partea cadrului didactic pentru cea ce face în mod general, orientarea copiilor pentru a învăța prin cooperare, pe bază de observare și experimentare, exersarea atitudinii de protejare a mediului, implicarea comunității în procesul de instruire și educare a copiilor.

În ultimii ani la grupele pe care le-am condus am desfășurat la solicitarea părinților educație ecologică. Rezultatele deosebite pe care le-am opținut m-au determinat șă realizez prezenta lucrare. Opționalul din 2013-2014 este prezentat în anexa 1.

Rolul grădiniței în pregătirea copilului pentru cunoașterea, ocrotirea și protejarea mediului

Mediul înconjurător în care copii își desfășoară activitatea, prin variantele lui aspecte, constituie un prilej permănent de influențare asupra personalității acestora.

Mai întâi de toate, mediul înconjurător oferă copilului posibilitatea de a veni mereu în contact cu ceva nou pentru el, care îi stârnește curiozitatea, dorința de a-l cunoaște. Astfel, din contactul cu obiectele și jucăriile sale, cu lucrurile sale personale și cele ale adulților, apar diferite întrebări din care rezultă că preșcolarul se interesează de denumirea calității sau proveniența lor. Adulții cât și educatoarele trebuie să satisfacă acest interes. Prin răspunsul dat se transmit atât cunoștiințele solicitate de copil cât și cuvintele cu privire la atitudinea pe care trebuie să o aibă copilul față de fiecare lucru sau ființă.

Cunoașterea mediului înconjurător de către copii preșcolari reprezintă o importantă cale în dezvoltarea lor multilaterală și implicit o sarcină de bază a procesului instructiv educațiv . În acest sens activitatea de cunoaștere a mediului înconjurător ca sursă principală de informății contribuie în mod deosebit la educația intelectuală a preșcolarului.

Curiozitatea pe care copii o manifestă față de fenomenele naturii trebuie menținută și transformătă într-o puternică dorință de a cunoaște și de a o înțelege din ce în ce mai bine. Observarea sistematică a dezvoltării, schimbării în timp a plantelor, a creșterii și îngrijirii animalelor, educă atenția, spiritului de observație, deprinderea de a sesiza schimbările din natură și dorința de a cunoaște cauzele acestora. Noile cunoștințe transmise copiilor cu prilejul observării diferitelor fenomene ale naturii sunt înțelese și memorate cu multă ușurință.

În procesul instructiv-educațiv, cunoașterea mediului este disciplina prioritară și se poate valorifica în toate activitățiile printr-o legătură inter disciplinară .

Mediul impresionează pe copil încă din primi ani, educarea dragostei față de mediu reprezintă un aspect al educării dragostei față de tot ce este frumos. Formă, ritmul, coloritul, mișcarea provoacă copilului o stare de bucurie care îmbogățește conținutul afectiv al vieții lui.

În această perioadă a vieții, copii acumulează un bogat volum de cunoștiințe. Se dezvoltă spiritul de observație în procesul cunoașterii mediului înconjurător care contribuie la creșterea calității percepției, dezvoltarea capacității copiilor de a sesiza însușirile caracteriștice , esențiale, ale obiectelor și fenomenelor.

De asemenea mediul înconjurător oferă copiilor și alte posibilități de cunoaștere. Este vorba de cunoașterea muncii oamenilor, a diferitelor meserii, a rezultatelor activității umane în diferite domenii. Prin însușirea de noi cunoștiințe despre aceste aspecte ale vieții sociale, copiii își lărgesc orizontul, își dezvoltă interesul pentru conoașterea activității omului, li se educă dragostea și respectul față de om și rezultatul muncii lui.

,,Copilul să nu știe nimic pentru că i-ai spus, ci pentru că a înțeles el însuși, să nu învețe științe, ci s-o descopere” JEAN-JACQUE ROUSSEAU.

Pe fondul acestor trăiri intense, sarcina educatoarelor este de a pregăti copilul în cunoașterea relației obiectivelor, să-i îmbogățim cunoștințele cu informății noi despre lume și viață, despre cea ce reprezintă fiecare eveniment, motivele pentru care este sărbătorit, să-i dezvoltăm activitatea senzorială care stă la baza perceperii corecte a obiectelor și fenomenelor, a activității cognitive.

Copilul preșcolar percepe mai curând deosebirile decât asemănările, însușirile obiectelor mai pronunțate, chiar dacă sunt neesențiale. Copilul este constructor activ al simțurilor sale cognitive care generează la rândul lor operații potențiale mai complexe. Copilul memorează și reține impresiile care îl impresionează mai mult, mai ales pe acelea legate de nevoile și dorințele lui actuale.

Pentru o reușită deplină este necesar ca preșcolarul să trăiască experianța de cunoaștere, să se angajeze în procesul cunoașterii să se implice în acest proces, să participe cu mult interes pentru a cunoaște cât mai mult din tainele naturii, din viața plantelor, animalelor, fenomenele din natură, cât și contribuția omului la protecția mediului înconjurător.

CAPITOLUL II – ASPECTE TEORETICE PRIVIND MODALITATEA DE REALIZARE A EDUCAȚIEI ECOLOGICE ÎN GRĂDINIȚĂ

2.1. IMPORTANȚA EDUCAȚIEI ECOLOGICE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

Educația pentru protecția mediului a devenit, în multe țări, o nouă dimensiune a curicumului, cu scopul de a iniția și a promova o atitudine responsabilă față de mediu, de ai face pe tineri să conștientizeze pericolele unei degradări a mediului.

Educația ecologică vizează diferite laturi ale dezvoltării personalității individuale.

După cum știm, vârsta preșcolară este vârsta întrebărilor. Adesea copii se întreabă „Ce este pământul, soarele, aerul?’’ Putem concretiza răspunsul într-un singur cuvânt ,,viața’’.

,,O omenire ruptă de natură rprezintă o imposibilitate și un nonsens, întrucât nu ar putea supraviețui’’.(Silviu Negut) ,,Un singur pământ’’.

Pornind de la curiozitatea și interesul pe care îl manifestă copilul, consider că educația ecologică alături de celelalte laturi ale educației îl pot formă pe copil să fie un bun protector al vieții proprii, al celor din jurul lui dar și al mediului înconjurător.

Scopul principal al educației privind mediul înconjurător, este acela de a oferii fiecărui individ posibilitatea de a manifesta o atitudine personală, responsabilă fața de mediul în care trăiești. Educația ecologică vizează diferite laturi ale dezvoltării personalității individuale.

Prin participarea tuturor factoriilor educativi: grădinița, școala, familie, comunitate, la realizarea acestor intenții, copilul înțelege mai bine efectele pe care le are un comportament necorespunzător asupra mediului. Educația ecologică urmărește impulsionarea unei cunoașteri și conștientizări a necesității căilor, mijloacelor, obiectivelor în ocrotirea și ameliorarea mediului. Unele atitudini pozitive față de mediu reperate la aceea vârstă includ acțiuni precum oprirea apei în timpul spălării dinților, oprirea luminii atunci când nu ne este necesară folosirea ei și faptul că se știe despre hârtie că trebuie reciclată.

Educația ecologică are semnificația deprinderii unui anumit mod de a întelege relația dintre om și mediul de viața, care nu este numai al sau, ci și al plantelor și animalelor. Punctul de plecare al acestui demers îl constituie optica noastră ce trebuie să exprime respectul pentru mediul natural de care beneficiem cu toții și pe care îl moștenim și îl vor moștenii generațiile viitoare. Deci este important ca noi, cei ce avem misiunea de a-i educa pe cei mici, să avem o conștiință ecologică bine conturată, pentru ca acțiunile pe care le desfășurăm să fie eficiente și credibile în fața copiilor.

Preșcolarii trebuie să realizeze că problemele mediului înconjurator sunt ale lumii intregi ale fiecaruia dintre noi, iar fiecare acțiune negativă a noastră oricât de insemnificantă ar fi, poate să afecteze în mod distructiv natura. Semnele de alarmă lăsate de specialiști, explicațiile și statisticile întocmite de aceștia au un rol incontestabil, dar pentru implicare și acțiune eficienta de formare în sens ecologic se ajunge prin sensibilizarea și prin antrenarea componențelor afective și volative ale copiilor. De aceea activitațiile de educație ecologică se desfășoara într-o atmosfera relaxantă, unde interesul și comunicarea să incurajeze inițiativele, dar și opțiunile fiecăruia.

,,Activitățiile din grădiniță sunt astfel organizate încât permite abordarea problematicii mediului sub diferite aspect . Măiestria pedagogică a educatoarelor intervine atât în selectarea temelor educației pentru mediu , cât și în stimularea interesului copilului pentru a participa la activități,ecoloigice”.(Laura,Ciolan,2002).

Abordarea educației ecologice în gradiniță reprezinta formarea particularităților metodologice, scopul final al acestui demers fiind formarea unui comportament ecologic adecvat și derularea de acțiuni concrete de protecție a mediului înconjurător.

Schema logică de abordare a educației ecologice prezintă câteva etape care descriu un traseu formativ ce poate fi urmat de către orice cadru didactic, prin valorificarea atentă a conținutului și metodologiei specifice disciplinei.

Peceperea și observarea naturii . Această primă etapă poate fi realizată cel mai bine prin ieșirile în natura, excursii, tabere, este primul pas de contact nemijlocit cu elementele mediului și constituie premisa etapelor următoare.

Determinarea trăirii unor senzații, sentimente și conștientizarea copiilor asupra acestora. În urma perceperilor aspectelor din mediul înconjurator, copiilor li se atrage atenția asupra plăcerii de a privii cerul senin, de a trage în piept aerul curat al unei păduri, de a asculta sursurul unui pârâu. În această etapă educatoarei îi revine rolul de a discuta și a atrage atenția asupra acestor aspecte și de a sublinia beneficiile unui mediu curat, sănătos.

Implicarea persoanelor . Prin discuții sunt stabilite locului și rolului fiecăruia în spatiu și timp, în cadrul social pot fi relevate modalități de implicare individuală, felul în care poate fi de folos.

Asumarea responsabilității . Această etapă este esențială în formarea unei structuri comportamentale adecvate. Există implicare, trebuie să existe responsabilități.

Alcătuirea unei strategii de acțiune . Această etapă reprezintă trecerea spre acțiune concreta. Faptul că, în calitate de cadre didactice, organizăm acțiuni diverse împreună cu copii, nu este suficient. Realizarea într-adevar importantă, ar fi să formăm copiilor acel interes și acele abilități care să le permită să înteleagă cum se organizează astfel de acțiuni și să acționeze din imbold propriu.

Putem să le formăm copiilor o conduită ecologică, putem pornii de la o idee simplă, dar destul de eficientă în planul educațional și sentimental, transpunerea copilului în locul elementului din natura care a suferit o agresiune din paretea omului. Pus în postura celui agresat și care nu se poate apăra singur, copilul va realiza că trebuie să acorde ,,drept de existență’’ tuturor elementelor mediului înconjurător. Treptat va înțelege că orice acțiune de distrugere sau exterminare de orice fel este cât se poate de dăunator pentru că strică echilibrul naturii.

Curiozitatea copiilor conduce la acumularea de cunoștințe despre mediul înconjurator, despre protecția lui, ceea ce contribuie la dezvoltare capacității copiilor de a gândii logic și de a interpreta corect aspecte din jurul lor.

Scopul final al educației ecologice este acela de al face pe copil să cunoască, să-și însușească, să respecte normele și regulile de prevenire și combatere a efectelor nedorite cauzate de unele fenomene naturale, de protejare a mediului înconjurator, de menținere a sănătății individuale și colectare și să înțeleagă necesitatea cultivării comportamentelor de protecție și autoprotecție în raport cu natura.

,,Daca vreau să reușesc în a aduce pe cineva la un anumit punct, în primul rând trebuie să vad cum pot să ajung în lumea lui și să încep de acolo.’’(S.Kierkegaard).

2.2. OBIECTIVELE ȘI CONȚINUTUL EDUCAȚIEI ECOLOGICE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

Educația ecologică constituie o formă de educație non-disciplinară, de acea are multiple abordări indisciplinare, centrate pe mediu și problemele acestuia. În cadrul programei activităților din grădiniță, la fiecare capitol se poate realiza și aspecte ale educație ecologice chiar dacă tema nu specifică aceasta.

Obiective cadru:

Dezvoltarea capacității de cunoaștere și înțelegere a mediului înconjurător precum stimularea curiozității pentru investigarea acestuia

Utilizarea unui limbaj adecvat în prezentarea unor fenomene din natură și din mediu înconjurător

Formarea și exersarea unor deprinderi de îngrijire și ocrotire a mediului înconjurător, în vederea educării unei atitudini pozitive, adecvate, față de acesta.

Obiectiv cadru: Dezvoltarea capacității de cunoaștere și înțelegere a mediului înconjurător, precum și stimularea curiozității pentru învestigarea acestuia.

Copilul va fi capabil.

Obiectiv de referință: Să cunoască unele elemente componente ale lumii înconjurătoare prin studiul mediului concret (corpul uman, plante, animale, obiecte).

Exemple de comportamente:

Să descopere elementele componente ale mediului înconjurător prin antrenarea tuturor organelor de simț;

Să enumere părți componente ale corpului uman, plantelor, animalelor;

Să identifice forme de relief;

Să descrie caracteristici ale mediului natural și social;

Să analizeze / compare reacție ale plantelor, animalelor și omului în diferite situații sub influența factorilor de mediu.

Obiectiv de referință: Să recunoască anumite schimbări și transformări din mediul înconjurător.

Exemple de componente:

Să recunoască fenomene ale naturii (vânt, briză, viscol, ploaie, ninsoare, îngheț, grindină, fulger, furtună, trăsnet, tunet) în momentul producerii lor;

Să cunoască modul de producere a fenomenelor și efectelor acestora asupra mediului;

Să identifice caracteristicile anotimpurilor și lunile corespunzătoare acestora;

Să observe și să enumere modificări apărute în viața omului, plantelor, animalelor în funcție de anotimp, să le descrie și să le compare.

Obiectiv de referință: Să exploreze și să descrie verbal și/sau grafic obiecte, fenomene, procese din mediul înconjurător folosind surse de informare diverse.

Exemple de componente:

să efectueze experiențe simple ( dizolvare, colorare, combinare, separare, ardere, fierbere, evaporare, solidificare, atracție magnetică, plutire, scufundare) folosindu-se de instrumente diferite;

să observe pe o perioadă dată un anumit proces (procesul de dezvoltare a unei plante, hrănirea și îngrijirea unui animal, fenomene ale naturii).

NOTĂ: pentru experiențe ca arderea sau fierberea, se recomandă sprijinul educatoarei și supravegherea atentă a copiilor din partea acestora.

Obiectiv de referință: Să cunoască elemente ale mediului social și cultural.

Exemple de componente:

Să denumească, identifice elemente locale specifice (obiective socio-culturale, economice, istorice, religioase);

Să vorbească despre semnificația unor evenimente (tradiționale, religioase, culturale, istorice).

Obiectiv de referință: Să cunoască experiența corpurilor cerești, a vehiculelor cosmice.

Exemple de componente:

Să denumească, descrie sumar corpurile cerești pe baza criteriilor perceptive;

Să compare corpurile cerești între ele sub aspectul mărimii, formei și a altor date accesibile vârstei;

Să denumească / descrie vehicule cosmice pe baza datelor oferite de diverse materiale din sfera audiovizualului și a cărților.

Obiectiv cadru: Utilizarea unui limbaj adecvat în prezentarea unor fenomene din natură și din mediul înconjurător.

Copilul va fi capabil:

Obiectiv de referință: Să comunice impresii, idei pe baza observăriilor efectuate.

Exemple de comportamente :

Să adreseze întrebări în legatură cu cele observate ;

Să cunoască existența mai multor medii de viață și factori care le pot influența;

Să interpreteze date și simboluri din care să extragă informații (calendarul naturii, tabelul responsabilităților,jurnalul grupei);

Să comunice în cadrul grupului rezultatele investigaților.

Obiectiv cadru: Formarea și exersarea unor deprinderi de ingrijire și ocrotire a mediului înconjurător, în vederea educării unei atitudini pozitive față de acesta.

Copilul va fi capabil:

Obiectiv de referință: Să manifeste disponibilitatea de a participa la acțiuni de îngrijire și protejare a mediului, aplicând cunoștințele dobândite.

Exemple de comportamente :

Să participe alături de adulți, la acțiuni practice de îngrijire, ocrotire și protejare a mediului;

Să selecteze cărți reviste după criterii date de educatoare, în legătură cu aspectele de mediu cunoscute;

Să construiască modele care simulează diferite medii (machete, diagrame, colaje, albume).

Să-și asume responsabilități de îngrijire și ocrotire a mediului;

Să motiveze necesitatea protecției mediului de către om;

Să-și exprime impresiile și trăiriile proprii despre natură și protejarea acesteia prin activități artistico-plastice, practice, muzicale.

Obiectiv de referință: Să aplice norme de cooperare specifice asigurării sănătății și protecției omului și naturii.

Exemple de comportamente :

Să respecte regulile de igienă individuală și colectivă;

Să utilizeze în acțiuni simple unelte de curățare a mediului ambiant;

Să transpună în situații noi reguli și norme de prevenire a accidentelor;

Să cunoască existența unor comportamente excesive care pot afecta sănătatea (consumul de alcoool, tutun, cafea);

Să respecte reguli de conviețuire sociale manifestând un comportament civilizat în relații cu cei din jur (copii, adulți);

Să cunoască regulile de minimă protecție a naturii și să anticipeze pericolele încălcării lor;

Să înțeleagă efectele secundare, negative, ale activității omului asupra mediului;

Să sesiseze comportamente neconforme cu regulile de protecție a omului pe care le-au învățat și să ia atitudine față de cei care greșesc.

Obiective de referință și conținuturi ( pe grupuri de vârstă)

În anuii școlari 2012-2013 ,2013-2014 și 2014-2015 mi-am ales ca disciplină opțională educația ecologică a preșcolarilor cu tema ,,Micii ecologiști” (Anexa nr.1) prin care am încercat să-i conving pe preșcolari de necesitatea păstrării imaculate și apărarea mediului înconjurător, să le cultiv sensibilitatea față de problematica umană, față de natură și mediul înconjurător și să le formez o conduită ecologică.

2.3. METODE DIDACTICE DE UTILIZARE ÎN EDUCAȚIA ECOLOGICĂ

Cercetările efectuate de psihologi relevă faptul că evoluția școlară a copilului este dependentă de educația realizată la vârsta preșcolară, perioadă în care se dezvoltă procesele și particularitățiile psihice ale personalității sale. Perioada aceasta este semnificativă pentru că influențele exercitate lasă urme adânci asupra personalității în devenire, fapt ce impune sporirea preocupăriilor și eforturilor din partea educatoarelor, ca și a celorlați factori educativi, pentru acțiuni și activități creative și eficiente.

Termenul de metodă provine din cuvântul ,,Methodos” care înseamnă cale.

Metodele de învățământ constituie instrumentele de lucru sunt demersuri tipice, cu etape și caracteriștici previzibile, folosite în procesul de învățămând atât de către educatoare cât și de copilul educat, pentru sporirea cantității, calității cunoștințelor și pentru dezvoltarea capacitățiilor de cunoaștere ale acestora.

În predarea – învățarea cunoștiințelor despre natură, metodele și procesele nu se folosesc izolat, ci întotdeauna integrate într-un sistem de metode. Astfel se îmbină metodele tradiționale cu cele moderne. Metodele moderne, bazate pe descoperirile recente, ale psihologiei copilului, contribuie la dezvoltarea capacităților intelectuale și în deosebi a gândirii preșcolariilor. Ele se bazează pe observarea mediului natural și social și cunoaștere în activitatea preșcolariilor. Metodologia modernă – conjugată celorlalte direcții de modernizare și perfecționare a procesului de învățământ contribuie la formarea unei personalități cu anumite atribute proeminente,care să se adapteze societății de azi și de mâine caracterizată printr-un dinamism accelerat. Într-o activitate devine preponderată o metodă didactică sau alta în funcție de grupa la care se desfășoară activitatea, de obiectivele urmărite și de specificul și conținutul temei, așa se face că în cunoașterea mediului pot fi utilizate cu deosebita eficiență: observările (în natură și în societate), experimentele, lucrăriile prectice, lectura după imagini, jocurile didactice, povestirile, textele literale expuse ori citite, diafilmele, plimbăriile, vizitele, excursiile, diapozitivele, discuții libere. Valoarea formătivă – educativă a acestor metode dispune de priceperea educatoarei de a le folosi, de înțelegerea specificității metodelor pe această treaptă de învățământ de determinare în condiții optime a particularităților desfășurate, de folosirea rațională a materialului didactic și în general al mijloacelor de învățământ.

Grație caracterului activ al metodologiei moderne, educatoarele activează copilul în procesul instructiv – educativ, contribuind la dezvoltarea capacitățiilor lui intelectuale, a gândirii, a inteligenței, a spiritului de observației, a curiozității, a spiritului de investigație a trăsăturilor de caracter.

Imprimarea unui caracter activ metodologiei moderne nu poate fi gândită în afara concepției unui nou tip de relație educatoare – copil, caracterizată prin dominarea activității preșcolarului în actul învățării și activizarea copilului sub aspect intelectual. Acest sistem metodologic euristic (euristica, în sensul larg pe care-l indică etimologia cuvântului înseamnă ,,arta de a gândi”) orientează întreaga activitate a copilului, astfel încât aceasta, prin eforturi proprii să dobândească cunoștințe noi, să-și formeze priceperi și deprinderi, lărgind neîntrerupt orizontul său de cunoștiințe, adaptându-se cerințelor imediate impuse de viați.

În procesul de predare – învățare a cunoștințelor de ecologie, metodele didactice trebuie astfel combinate încât să constituie strategii de învățare, instrumente de muncă a copiilor în procesul de cunoaștere și dobândire de noi cunoștiințe. Unele metode servesc mai mult la predarea cunoștiinșelor, altele la învățare.

Actul învățării este cu atât mai eficient cu cât stabilește o relație nemijlocită între copil și obiectul cunoașterii, dândui posibilitatea să observe, să compare, să rețină esențialul , să căute adevărul descoperindu-l să formuleze ipoteze și să le verifice, să caute soluții pentru diferite problemeA. Binet spunea: ,,noi luăm termenul de metodă în accepțiunea cea mai largă posibil, astfel ca să cuprindă toate procedeele, toate organismele care contribuie de departe ca și de aproape la realizarea învățământului”.

Caracterul creator al metodelor constă deci în folosirea cu maximă eficiență a virtuțiilor cognitive, activizatoare, stimulatoare și productive. Din practică am dedus că într-un fel sunt puse în evidența proceselor psihice ale copiilor, folosind problematizarea sau munca prin descoperire și în alt mod aceleași procese sunt antrenate prin povestire sau demonstrație.

Se cuvine să extragem anumite concluzii:

Numai cunoștiințele dobândite prin activit ate pot fi utilizate în orice situație și în noi condiții formând copilului asemenea structuri de acțiuni și operații, ajutându-l să cunoască realitatea mai bine, șă-și facă o vedere de ansamblu asupra lumii.

A învăța nu înseamnă a privi, a asculta și a-ți însușii de-a gata noțiunile, ideile, ci de a dispune de o anumită experiență personală explorând realitatea(căutând,cercetând, descoperind, anticipând)

Gradarea acțiunii în multiple planuri se poate realiza prin elaborarea noilor metode didactice sau prin activizarea metodelor clasice din învățământ.

Siguranța în acțiune, încrederea în forțele propri, spiritul de observație, organizarea interioară a acțiunii proprii, sunt câteva din deprinderile ce se formează prin folosirea metodelor active cele mai fragede vârste.

2.3.1. Observația dirijată

Activitatea de cunoaștere cea mai importantă și mai eficace, în cadrul cărea îmbinarea tipică dintre intuiție și cuvânt apare evidentă, este observarea. Ea este activitatea de bază mijlocul prin care educatoaarea comunică date din lumea înconjurătoare și cuvintele noi legate de aceasta, pe care preșcolarii trebuie să le cunoască. Căutând să stabilim locul observăriilor în ansamblul tuturor activităților prin care se realizează procesul instrictiv-educativ în grădiniță, le putem definii ca activități de bază, activități cheie deoarece marea majoritate a activitățiilor obligatorii se bazează sau se sprijină, într-o măsură mai mică sau mai mare, pe observări.

După părerea pedagogului francez Leandri, a observa înseamnă ,,a căuta să cunoști în mod cât mai exact și precis posibil cea ce ne înconjoară, a vedea cât mai bine, a pipăi, a simți, a asculta și de asemenea, a-ți aminti și a compara, a descoperi și a stabili raporturile logice între fapte, a le introduce în categoriile mintale”.

Observările în mediul natural necesită deplasarea copiilor în afara grădiniței și în aceste cazuri, ele se organizează în cadrul plimbărilor, vizitelor, exercițiilor, acțiunilor de ecologizare. Scopul principal ale acestor observări îl constiuie asigurarea contactului direct al elevilor cu obiectul propus în mediul lui de viață.

Observăriile au un rol dublu: cognitiv și formativ. Valoarea cognitivă constă în aceea ca prin observări se prezintă copiilor realitatea însăși sau modele ale realității (mulaje, animale împăiate, tablouri, aspecte din diferite locuri, etc.). prin observări preșcolarii își lărgesc și își conturează cunoștințele despre animale domestice, cunosc anumite animale sălbatice cu modul lor specific de viață, învață să deosebească animalele domestice de cele sălbatice, păsările migratoare de cele nemigratoare, animale care aduc foloase omului de cele care îi pricinuesc daune. Copii se familiarizează cu o serie de plante specifice regiuni în care trăiesc, precum și cu o serie de plante exotice (grupa mare: lămâia, portocala, etc) ei cunosc flori legume, fructe, pomi și odată cu acestea ajung să cunoască la un nivel accesibil condițiile de care au nevoie plantele ca să se dezvolte și să crească, modul cum trebuie îngrijite. Tot prin intermediul observărilor paralele cu dobândirea de noi cunoștințe, preșcolarii își lărgesc și își activează în mare măsură vocabularul. Ei află cuvinte noi care denumesc fenomene, lucruri, plante, animale, trăsăturile lor caracteristice, modul lor de viață etc.

Valoarea formativă a observăriilor constă în faptul că ele contribuie la cultivarea proceselor psihice de cunoaștere ale copilului, la educarea lor pe plan moral și estetic. Activitățiile de observare influențează dezvolaterea gândirii copiilor, calitatea atât de solicitată de viața contemporană. Activitățiile de observare solicită din partea copiilor eforturi intense de gândire, reclama, analize, sinteze, comparații, generalizări, contribuind la dezvoltarea operațiunilor respectictive. Cunoștințele copiilor se reactualizează, se adâncesc, se sistematizează ceea ce duce la organizarea memoriei, la dezvoltarea ei. În egală măsură, prin efortul pe care îl cere copiilor de a se concentra mai mult timp asupra unui obiect, cobservarea contribuie și la dezvoltarea atenției voluntare.

Observările spontane sunt ocazionate de contactul copiilor cu un aspect nou, al mediului – o gâză, un copac înflorit, ghiocei primăvara fulgi de zăpadă – împrejurarea creată de o plimbare în aer liber, de jocul în curte, de o excursie. Ele au avantajul că sunt generate de curiozitatea firească a copiilor, cunoștințele acumulate se grefează pe un fond activ favorabil și răspund unor imbolduri personale. Au și avantajul de a oferi obiectului observat în contextul existenței lui naturale, oferind copiilor o imagine unitară a lumii înconjurătoare, dar pot să antreneze o parte a grupei de copii, pe cei interesați. Lipsită de rigorile organizării dîntr-o activitate obligatorie, observarea spontană dă posibilitatea copiilor să-și exprime nu numai curiozitatea ci și mirarea, satisfecția, acțiunea. Deși spontană această formă de observare trebuie să fie, într-o oarecare măsură, dirijată de educatore pentru ca la vârsta preșcolară atenția copiilor poate fi atrasă de aspecte neesențiale. Aspecte ale acestor observări pot și trebuie să fie actualizate în alte activități obligatorii. Observarea, ca activitate obligatorie este mult mai complexă, este structurată în etape menite să stimuleze procesele intelectuale ale copiilor, să le mărească orizontul de cunoaștere al copiilor paralel cu dezvoltarea deprinderilor de comunicare vebală.

Observarea se poate desfășura în mediul natural în care se dezvoltă obiectul observat sau în cadrul restrâns al sălii de grupă, în funcție de posibilitățile create și de obiectivele urmate.

Observarea organismului vegetal sau animal în ecosistem are avantajul formării unor reprezentații complexe despre realitatea înconjurătoare și contribuie la realizarea unor laturi ale cunoașterii mediului și educației pentru ecologie dar, în mijlocul naturii, atenția copiilor este mai greu de concentrat asupra unui obiectiv și, deci participarea lor la activitate poate fi parțial. Organizarea observării în cadrul sălii de grupă favorizează desfășurarea ordonată, organizată a activității, crează cadrul pentru realizarea percepției prin mai mulți analizatori pentru coordonarea atenției copiilor spre analiză și sinteză, dar are dezavantajul că prezintă copiilor numai fragmente ale realității. Conținutul acesteia poate fi realizat cu impresiile dintr-o observare spontană sau o observare în mediul natural.

Prin activitățiile de observare se furnizează date pentru celelalte activități: jocuri didactice, povestiri, convorbiri, memorizări, dar și desene, modelaj, lucrul manual, de aceea ele preced aceste activități și trebuie planificate și desfășurate la începutul perioadei didactice a unei luni, pentru că realizările formate constituie un material de pralucrare pentru activitățile ce urmează să se desfășoare în cadrul programului instructiv-educativ din grădină.

Observările pot fi de scurtă durată sau lungă(în timp).

Pregătirea materialului de observat impune educatoarei selectarea formei acestuia, modalitatea de prezentare, numărul exemplarelor oferite copiilor cu aspect cât mai estetic al expunerii (fructele trebuie așezate frumos în fructieră, florile în vază). Uneori, pregătirea materialului cere timp mai îndelungat cum ar fi, de exmplu etapa evoluției unei plante (grâu, fasole), germinarea (de la bob la încolțire), evoluția embrionului și creșterea plantei, metamorfoza plantei în dezvoltare, apoi, pregătirea corespunzătoare a sălii de grupă, care e bine să fie decorate cu obiecte sugestive, care să creeze o structură stimulativă.

Educatoarea se pregateste pentru observare prîntr-un plan de întrebari prin care se dirijeaza perceptia unei părți componente ale obiectului, la inceput prin analiza (descompunerea imaginii) și apoi sinteza (recompunerea imaginii), comparația să conducă gândirea copiilor spre întelegerea concluziei formulată de educatoare în sinteza.

Pentru a evita monotonia, se îmbină forme variate de lucru cu copii, observarea dirijată de educatoare cu mânuirea obiectului de către copii, pentru stimularea observării individuale.

Fixarea cunoștințelor poate fi favorizată prin transpunerea celor observate în modele materiale, în desene, în scheme. Incheierea trebuie să se realizeze într-o atmosferă veselă, care să sublinieze satisfacția ca am învățat, am văzut, am descoperit ceva nou. În observarea de scură durată, se îndeplinește obiectivul urmărit, se încheie în principiu analiza aspectelor propuse spre a fi cunoscute în stadiul pe care l-au atins în momentul respectiv obiectele cercetate.

Observarea în timp, se deosebește de observarea de scurtă durată, nu atât prin durata în sine, cât mai ales prin obiectivul propus, respectiv de a observa în diferite etape evoluția unor fenomene, a unor plante, a unor animale, transformările care au loc sub influența diferiților factori.

Spre exemplu se udă o plantă din ghiveci cu soluție de apă cu detergent. Se observă planta după câteva zile. Ce s-a întâmplat cu ea? De ce? Se noteză observațiile și se discută despre ele în clasă.

Se poate realiza, pe baza observațiilor personale, calendarul naturii săptămână/zi sau se pot cultiva și îngriji unele plante (grâu, porumb, flori), concomitent cu observarea și notarea evoluției lor.

Valoarea observărilor în timp este evidentă, deoarece ele reprezintă natura în mișcarea ei continuă și obișnuiește pe copii cu sesizarea transformărilor din natură sub acțiunea anumitor factori. Observările se deosebesc ca structură si mod de îndrumare, în funcție de materialul utilizat. Din acest punct de vedere se disting:

• observări cu material natural;

• observări cu material confecționat.

Observările cu material natural, deoarece dau posibilitatea unor imagini corecte și complexe asupra realității, oferă posibilitatea cercetării lor în cadrul unor experiențe simple. Ele pot fi realizate cu ajutorul direct al plantelor, obiectelor, animalelor și fenomenelor. Observările pe module biologice (vii sau conservate), în contrast cu observările pe module confecționate – duc la obținerea unei eficiențe maxime a activitații de observare.

Observările cu material confecționat diferă după natura materialelor și anume: observarea mulajelor, a machetelor. La acestea se adaugă observarea imaginilor furnizate prin intermediul mijloacelor audio-vizuale: diapozitive, diafilme, filme și emisiuni de televiziune.

Observările au un dublu rol: cognitiv si formativ.

Valoarea cognitivă constă din aceea că se prezintă copiilor realitatea însăși sau module ale realității. Prin intermediul observărilor preșcolariii dobândesc cunoștințe despre unele plante, animale, fenomene din natură caracteristice diferitelor anotimpuri, despre grădiniță familie, localitatea natală și institituțiile din localitate, despre ceea ce trebuie să facă ca să protejeze mediul înconjurător.

Prin contactul nemijlocit cu obiectele, fenomenele și aspectele concrete ale realitătii, prin observări, se îmbogățește baza senzorială a cunoașterii, se acumulează informații care conduc la formarea unei reprezentări temeinice și durabile a preșcolarului. Aceste activitați îi ordonează și sistematizează conținutul cognitiv similar, îi deschid noi perspective și creează capacitatea de a se orienta în lumea pe care a devenit stapân prin cunoaștere.

Valoarea formativă a observărilor constă în faptul ca ele contribuie la cultivarea proceselor psihice de cunoaștere ale preșcolarilor, educarea lor pe plan moral si estetic.

2.3.2. Convorbirea

Convorbirea este o formă de activitate comună care, prin intermediul metodei conversației, contribuie la rezolvarea unor sarcini de bază ale cunoașterii mediului înconjurator și implicit ale educației ecologice și anume fixarea, precizarea, aprofundarea, sistematizarea, verificarea cunoștințelor, vocabularului școlarului mic.

Convorbirea, ca activitate comună răspunde unei sarcini instructiv-educative mai importante, mai complexe, conducerea și desfășurarea ei implicând dificultăți deosebite pentru învățătoare.

Prin convorbire se urmărește consolidarea, aprofundarea și sistematizarea cunoștințelor dobândite în cadrul celorlalte materii de studiu, precum și în experiența directă a copiilor. Întrebările folosite de educatoare trebuie corect formulate, corect și logic înlănțuite, încât să determine actualizarea și sistematizarea reprezentărilor pe care le au copiii în legătură cu tema convorbirii. Reprezentările insuficient conturate, sărace, își lărgesc și își precizează conținutul.

Sarcina de bază a convorbirii este însă de a realiza o sistematizare a cunoștințelor dobândite prin repetarea lor într-o structură nouă. În convorbiri, prin intermediul întrebărilor, se formează capacitatea copiilor de a-și valorifica și ordona reprezentările și cunoștințele lor despre lumea reală după criterii noi date de învățătoare. Copiii sunt ajutați să facă o sistematizare nouă, să stabilească legături noi pe baza cărora își restructurează reprezentările și cunoștințele după alte criterii decât cele cu care fuseseră obișnuiți.

Convobirea contribuie la creșterea calitativă a posibilității de exprimare a copiilor. Întrebările educatoarei sunt un exemplu de vorbire clară, corectă și precisă.

Convorbirea îi obligă pe copii să folosească adecvat cuvintele, să-și controleze vocabularul, să caute cuvinte potrivite pentru a reda cele gândite cât mai real și într-o formă corectă. Convorbirea stimulează exprimarea coerentă, vorbirea închegată, logică.

Participarea directă a copiilor la convorbire presupune o activitate intelectuala intensă. Copiii trebuie să se concentreze pentru a asculta ceea ce se discută, pentru a înțelege conținutul și sensul întrebării, trebuie să-și amintească cunoștintele însușite anterior, să chibzuiască asupra răspunsului, selecționând cu grijă numai acele cunoștințe care au legatură cu întrebarea învățătoarei.

Prin tematică și conținut convorbirea contribuie la consolidarea reprezentărilor și sentimentelor morale, ecologice ale preșcolarului, precum și la formarea laturii morale a personalității lor.

Partea organizatorică a convorbirii creează posibilitatea exersării unor deprinderi și obișnuințe de viață și colectiv.Copiii se obișnuiesc să-și împărtășească reciproc impresiile, să comunice cu colectivul din care fac parte, învață apoi să țină seama unii de alții în cadrul discuției, să asculte și să aibă o atitudine atentă față de cel care vorbește.

Convorbirile puse în programă au o tematică variată care îmbrățișează diverse aspecte ale vieții copilului, ale vieții și ale naturii. Dar raportându-mă doar la unitatea ,,protejarea mediului”, se pot organiza convorbiri pe diferite tematici și anume: ,,Să ocrotim natura”, ,,Cum ocrotim plantele si animalele?”, ,,Igiena grupei”, ,,Ce sunt deșeurile?”, ,,Șoaptele pădurii”, ,,Ce ne învață natura?”, ,,Cum să fie pedepsiți cei care distrug natura?”, etc.

Pentru a obține răspunsuri corespunzătoare și pentru a activiza întreaga grupă sunt necesare pregătirea prealabilă a copiilor pentru tema propusă, dar și pregătirea minuțioasă a educatoarei.

Pregătirea sistematică a copiilor se poate face în mai multe etape. Se pot folosi ilustrații în cadrul activitaților comune cât și în timpul exercițiilor de muncă individuală. O altă etapă o constituie jocurile și, în special, jocurile didactice care pot contribui, de asemenea, la actualizarea unora dintre cunoștințele necesare în activitatea de convorbire.

În pregătirea atentă a activității de convorbire, educatoarea trebuie să țină seama de câteva cerințe de bază:

• să respecte locul convorbirii în succesiunea activităților de cunoaștere;

• să asigure o strânsă legătură între convorbire și lecțiile premergătoare;

• să se cunoască volumul de reprezentări și nivelul de cunostințe ale copiilor în legătură cu tema planificată;

• să se elaboreze un plan de desfășurare a convorbirii.

Planul are o parte introductivă, organizarea și desfășurarea activități. Partea cea mai dezvoltată în plan va fi afectată pentru desfășurarea activității , cuprinzând procedeele folosite de educatoare pentru introducerea lecției, pentru comunicarea temei convorbirii, apoi întrebările cu conținutul ce trebuie obținut și schema aproximativă a concluziilor parțiale și finale.

2.3.3 Experimentul

Spre deosebire de metoda anterioară, în cadrul căreia copii observă anumite obiecte și fenomene, în cazul experimentului se provoacă, se reconstituie și se modifică unele fenomene și procese,sub îndrumarea educatoarei, cu scopul acumulării de manifestări ale lor sau pentru concretizarea adevărurilor transmise.

Experimentul se definește ca o acțiune prin care se provoacă un fenomen în scopul observării lui. Este o metodă de învățare bazată pe acțiune, pe experiența trăită.

Experimentul prezinta o metodă de investigație prin excelență activă și creatoare, deschide noi posibilități de învățare prin intermediul unor activități de căutare și descoperire. Îndrumarea de către educatoare se realizează prin instructajul prealabil pe care i-l efectuează, prin indicarea principalelor etape care urmează a fi parcurse, prin întrebările care le adresează pe parcurs pentru a orienta atenția copiilor și ai conduce spre concluzii valide. În încheiere, prîntr-o conversație finală, se desprind generalizările, fixându-le sub formă de concluzii.

Prin intermediul experimentului, copii sunt familiarizați cu demersul investigației științifice : punerea problemei, formularea de ipoteze, elaborarea unui plan experimental, desfășurarea experimentului, înregistrarea și prelucrarea datelor, formularea concluziilor și argumentarea lor.

Copiii sunt puși în situația de a participa la un anumit gen de operații cu sopul de a observa, a dovedi, a verifica acest lucru, contribuind la asimilarea unor noi cunostiinte. (Vezi Figura 1). Are o funcție informativă, întrucât preșcolarii descopera noi cunoștiințe și o funcție formativă,întrucât contribuie la formarea unor percepții și deprinderi psihomotorii și intelectuale, se asigură cunoașterea căilor, metodelor și tehnicilor de investigare a realității, se dezvoltă gândirea, spiritul de observație, capacitatea de a experimenta, de a gândi critic, științific. Cunoștințele astfel dobândite sunt mai durabile și se transformă ușor în convingeri științifice.

Experimentul poate fi demonstrativ (folosit pentru a verifica un adevăr științific); explicativ (realizarea legăturilor dintre teorie și practică) și de investigare și descoperire (se parcurge montajul experimental, pornind de la ipoteze, continuând cu culegerea datelor și concluziilor).

Daca la început predarea se bazează pe experimentul demonstrativ efectuat de educatoare, treptat copii trec din postura de spectatori în cea de actori, fiind capabili ca, sub îndrumarea educatoarei să realizeze sarcinile primite (vezi Figura 2).

Lucrăriile experimentale pot fi împărțite în trei categorii :

a) lucrări frontale. Toți copii efectuează concomitent același experiment. Ritmul de lucru este comun pentru toți. Ele sunt posibile, când fiecare copil posedă o trusa de instrumente. Educatoarea urmărește activitatea preșcolariilor, putând interveni cu recomandări și precizări individuale.

b) lucrări pe grupe. Se pot desfășura în două feluri : toate grupele efectuând aceeași temă, sau fiecărei grupe fiindu-i repartizată o sarcină diferită.

Lucrări individuale. Sunt lucrări unde fiecare copil folosește aparate și instrumente adecvate îndeplinind o sarcină concretă, diferită de a celorlalți.

Importanța acestei metode este mare, întrucât nu este de ajuns să îi vorbești copilului despre un anumit fenomen pentru ca el să îl și înțeleagă. Randamentul este sporit când acel fenomen se desfășoarî în fața să, iar el poate deprinde o serie de noi informați. Cunoscând curiozitatea copilului, îl deprindem să caute explicația fiecărei transformări, a fiecărui fenomen din natură sau societate și astfel îi dezvoltăm interesele cognitive, încrederea în forțele proprii, bucuria și satisfacția descoperirii adevărului.

Referindu-se la curiozitatea copilului, J.J. Rousseau ne îndemna : “Aproprie-l de probleme și lasa-l să răspundă singur, să-și întemeieze ceea ce știe nu pe ce i-ai spus tu, ci pe ceea ce a înțelese el; să nu învețe știința ci să o gândească. Să-i menținem treaza curiozitatea, condiția de a-l apropia de lumea științei. Să-i stârnim pe copii să observe, să cerceteze și să descopere.”

Figura 1 Experimente “Ciclul de viata al plantelor” și “Medii de viata”

Figura 2 Experimentul într-o faza avansata

2.3.4 Demonstrația

Este una dintre metodele de bază ale activității instructiv-educative desfășurate în grădinița. Demonstrația este o metodă concretă prin care se prezintă copiilor obiectivele și fenomenele realității, cu scopul de a asigura activități de învățare pe o bază perceptivă (concret, senzorială) și o documentare mai bogată, mai sugestivă.

Demonstrația constă în prezentarea unor obiecte, procese sau reproduceri, mai mult sau mai puțin schematice ale acestora, precum și executarea sau producerea în fața copiilor a unor acțiuni, fenomene, experimente, în vederea acumulării de informatii despre ele și a familiarizării cu executarea corectă a acțiuniilor respective.

La baza demonstrației se află întotdeauna o sursa sau un modul intuitiv (obiecte sau procese naturale, material figurativ, simbolic, grafic, experimente, mijloace tehnice, modelul unei acțiuni corecte, etc).

Cuvântul poate constitui și el o sursa intuitivă, atunci când reușește să trezeasca în mintea copilului anumite imagini și reprezentări despre obiecte, fenomene și procese din realitatea prezentă sau trecută care mai pot fi percepute în mod nemijlocit. Demonstrația are un caracter intuitiv. Deoarece prin metoda demonstrației, copii au o atitudine pasivă, de simplă întipărire a imaginilor sau familiarizarea cu modul de execuție al acțiunii, se impune cu necesitate îmbinarea demonstrației cu alte metode si procese active care să suplineasca aceste neajunsuri.

Materialul ales pentru demonstrare (obiect, planta, animal, ilustrație sau tablou) trebuie să îndeplinească anumite calități care să asigure reușita activității. Materialul demonstrative poate fi prezentat în orice etapă a activității. Uneori poate fi prezentat în partea introductivă a activității (cooptarea atenției), alteori poate fi prezentat concomitent cu explicarea cunoștințelor noi pentru ilustrarea celor spuse, prezentate. Pentru ca demonstrația să asigure realizarea obiectivelor propuse, educatoarea trebuie să respecte următoarele cerințe: să stabilească de la începutul activității principalele puncte de reper (idei, probleme), ce urmează să orienteze percepția, să asigure un număr cât mai mare de analizatori în cursul percepției nemijlocite a obiectelor și fenomenelor supuse studierii; să prezinte fenomenele și viețuitoarele în dinamismul lor (diferite stadi de dezvoltare), să imbine prezentarea materialelor intuitive cu explicația care poate să preceadă, să înlocuiască sau să urmeze demonstrația si să asigure înțelegerea legăturilor cauzale; să asigure pentru demonstrație materialele corespunzătoare și să evite excesul de material didactic, asigurând o dozare a acestuia în raport cu experiențe cognitive acumulate de preșcolari. Metoda demonstrației poate fi bogată și sugestivă, de aceea are câteva forme variate :

1.Prezentarea plantelor și animalelor în starea lor naturală de existență și de manifestare : se realizează prin utilizarea în cadrul activităților a materialului biologic (plante proaspete sau animale vii);

2.Prezentarea plantelor și animalelor conservate : acestea se folosesc sub formă de preparate uscate sau umede;

3.Demonstrația cu ajutorul experimentelor : se realizează de către educatoare în scopul evidențierii, confirmării sau verificării unor adevăruri cu privire la cauzele sau esența unor fenomene.

4.Demonstrația cu ajutorul modelelor : este o modalitate de cunoaștere a realității cu ajutorul unor modele material a obiectelor și fenomenelor realității. Din punct de vedere al reproducerii al originalului, modelarea poate fi de doua feluri : prin similaritate (constă prin reproducerea originalului la scară redusă) și prin analogie (se bazeaza pe asemănarea dintre obiect și original).

5.Demonstrația cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale se realizează prin folosirea în cadrul activității a diafilmelor, a diapozitivelor și a filmelor didactice cu ajutorul cărora se valorifică virtuțiile imagini îmbinate cu cuvântul și mișcarea.

Demonstrația este o metoda activă, cu accent formativ, materialul demonstrativ devine sursa de cunoștiințe și servește la studierea proprietățiilor și însușirilor viețuitoarelor. Scopul fundamental al demonstrației este formarea unui bagaj cât mai bogat de imagini și reprezentări în vederea prelucrării generalizărilor, precum și familiarizarea copiilor cu efectuarea corectă a acțiuniilor motorii. Dat fiind caracterului intuitiv al gândiri preșcolariilor, procesul de învățământ va apela cât mai des la demonstrație.

2.3.5. Exercițiul și lucrăriile practice

Alături de marea varietate de metode și procedee didactice folosite în gradinită, la realizarea obiectivelor studierii cunoașterii mediului contribuie și exercițiile prin care preșcolarii sunt puși în anumite situații de a acționa direct, de a efectua unele activități sistematice. Exercițiul, metoda prin care se formează deprinderile fizice și intelectuale, constă în repetarea conștientă a unei acțiuni cu scopul de a o perfecționa, având ca termen de comparație un model, cu scopul de a automatiza, adică de a putea desfășura cu un foarte redus control conștient. Metoda exercițiului presupune efectuarea conștientă și repetată a unor acțiuni în scopul formării, priceperii și deprinderii practice și intelectuale, dezvoltarii unor capacități și aptitudini, consolidării cunoștiințelor dobândite, stimulării potențialului creative al copiilor. Reușita exercitiului ține de calitatea modelului oferit, care trebuie să fie clar, accesibil, de dozare a dificultățiilor în cazul deprinderiilor complexe, de sintetizarea treptată a fragmentelor insușite deja, de ajutorul și corecturile făcute de adult, de respectarea ritmului individual de lucru. Dupa automatizare, deprinderea se va menține, dacă este folosită și aplicată. Când este aplicată cu rezultate bune în condiții variate, ea devine pricepere. Exercițiul îndependent favorizeaza însușirea durabilă și conștientă. Exercițiile pot fi orale, scrise sau practice. Deoarece, prin exercițiu copii sunt puși într-o stare de activitate, el contribuie la dezvoltarea aptitudinilor și a abilităților acestoraț, a originalității, a spiritului de initiațivă, cultivând în același timp și unele calități morale (acuratețe, punctualitate, perseverență).

Lucrarile practice presupun un volum mai mare de muncă îndependentă din partea copiilor în concordanță cu unele particularități individuale ale acestora. Copii sunt puși în situația de a executa sub îndrumarea educatoarei, diferite sarcini cu caracter aplicativ în vederea fixării și consolidării cunoștiințelor și a formării priceperiilor și deprinderilor.

Aceste lucrări se pot desfașura chiar în curtea gradiniței: plantarea unui pom, amenajarea unor straturi cu flori și îngrijirea lor. Prin cultivarea plantelor (pe parcele de pământ) și în colțul naturii vii, copii descopera condițiile de viata ale organismelor vii (vegetale și animale), legăturile cauzale dintre fenomene și se dezvoltă curiozitatea și comportamentul explorator.

Deși vârsta preșcolară este considerată vârsta jocului, deoarece jocul este activitatea specifică acestei perioade, trebuie să introducem treptat, alături de joc, elemente de muncă accesibile copiilor. Munca la aceasta varstă constă în executarea unor acțiuni simple, cu caracter imitativ, în însușirea unor deprinderi de autoservire și participarea la activitatea gospodărească. Accentul cade pe dezvoltarea dragostei de muncă și a capacității de a depune un anumit efort, cu alte cuvinte de pregatire psihică și fizică a copilului pentru a participa mai tarziu la munca. Munca practicată de preșcolari antrenează intens activitatea mușchilor, fapt care contribuie la o coordonare mai buna a mișcarilor și la consolidarea diverselor deprinderi motorii (de a se apleca, de a ridica un obiect, de a mânui într-un anumit fel uneltele, de a așeza într-un anumit fel obiectele folosite, etc).

Astfel munca gospodarească cuprinde o serie de mișcari precise, coordonate și sistematizate, datorita scopului pe care-l are acțiunea respectiva. Munca fizică actionează favorabil nu numai asupra mușchiilor copilului, dar și asupra activității inimi și a plămanilor. Deasemenea, munca în natură, efectuată sub influenta factorilor naturali (aer, soare) fortifica organismul, stimuleaza procesele vitale și dezvoltă spiritual activ al copiilor. Munca prin efectul ei stimulativ asupra activitațiilor muschiilor și a tuturor celorlalte organe interne, influentează în mod favorabil potențialul de activitate al copilului și prin acestea dezvoltă activitatea sistemului nervos. În afară de analizatorul motric, are joacă un rol major în dezvoltarea activității creierului, în timpul muncii fiind antrenați și analizatorii cutanați, vizuali și auditivi.

Copiii își însușesc o serie de deprinderi, priceperi și obișnuințe legate de muncă, ca de exemplu: de a-si planifica munca pe care o au de îndeplinit, de a pastra curățenia și ordinea la locul de munca, de a duce munca la bun sfârșit, de a învinge greutățiile care se ivesc în desfășurarea activității respective. În același timp se realizează și obiectivele educației morale : conlucrarea “în grup” a copiilor și îndeplinirea unor sarcini comune, formarea intereselor, aptitudinilor și deprinderilor practice de protejare și îngrijire a plantelor și animalelor.

Toate aceste achiziții sunt fructificate creativ de către copii prin variate alte activități, ca mijloace de exprimare independentă și personală. Astfel, copii modelează din plastilina, desenează, pictează plante și animale, colțuri de natură vii (padurea, parcul), aspecte ale spațiului în care locuiesc, ale satului, etc.

Exprimarea sentimentelor, reflectarea realității sociale prin intermediul imaginilor plastice sunt posibile cu mult înaintea ințelegerii reprezentăriilor și noțiunilor respective. Desenând, pictând, modelând, aplicând în diverse lucrări natura cu frumusețile ei, impresiile puternice lăsate de evenimentele sociale trăite de ei, preșcolarul se apropie de ceea ce constituie mediul. Pe plan educativ, aceste realități realizează o puternica legatură între cunoaștere și acțiune, o retrăire la nivel superior a sentimentelor de dragoste și admirație față de natură, ca și exersarea unor comportamente etice într-un context artistic. În plimbariile noastre am adunat materiale din natură (frunze, maceșe, porumb, boabe de fasole, seminte de dovleac, coji de nuci, coji de ouă, etc) pe care le-am folosit apoi pentru activitățile practice, înșirare, confecționare de jucării. Din boabe de fasole și maceșe am facut șiraguri de mărgele, din semințe de dovleac am realizat “Crizantema”, din boabe de fasole am realizat “Vaza cu crizanteme” iar din coji de nucă, “bărcuțe”. Din toate aceste lucrari am realizat o expoziție pe holurile grădiniței.

Creațiile plastice și manuale ale copiilor pot fi folosite în organizarea de fotomontaje, expoziții sau decorarea sălilor de grupă.

Prin activitațiile manuale se stimulează formarea la copii a unor deprinderi practice de muncă, în procesul de confecționare a unor jucării, de dezvoltare a abilitățiilor, de îngrijire personală a camerei în care locuiesc.

Aceste "producții" ale creației expresive spontane și libere, rod al jocului fanteziei efervescente a copilului, necontrolată încă de rigorile gândirii logice, sunt deosebit de semnificative. De aceea trebuie să cultivăm la copii gândirea independenta creatoare, chiar și unele comportamente ale acestora, cum ar fi flexibilitatea, originalitatea. De asemenea pot fi folosite de educatoare și ca material didactic în cadrul altor activități din gradiniță. Activitățile de artă plastică și manuale, prin modalitațiile variate de exprimare artistică, prin sentimentele înalte pe care le trezesc, prin caracterul lor atractiv, prin satisfacerea cerințelor de acțiune, prin dezvoltarea activității la copii de vârsta preșcolară, contribuie la realizarea sarcinilor cunoașterii mediului în gradinița de copii.

Acțiuniile educative au avut ca obiect, nu numai cunoașterea elementelor naturii de către copii, ci și declanșarea unor sentimente de protecție a florilor, a insectelor, a pomilor nou plantați , a puilor de animale, a plantelor de cameră , etc.

Figura 3

2.3.6. Jocul didactic

Jocul didactic este o formă de activitate atractivă și accesibila copilului, prin care se realizează o buna parte din sarcinile instructiv-educative în instituțiile preșcolare.

Fiecare joc didactic, trebuie să-i instruiască pe copii, să le consolideze și să le precizeze cunoștiințele despre lumea înconjuratoare.

Aceasta metodă se caracterizează prîntr-o îmbinare specifică a unei sarcini instructive cu elemente de joc, îmbinând spontanul cu imaginarul, elemente specifice acestei vârste, cu efortul solicitat și programat în procesul învățării. Învățand prin joc, copilul trebuie să se joace, adică să se distreze în același timp. Jocul didactic rămâne joc numai dacă conține elemente de așteptare, de surpriză, de întrecere, elemente de comunicare reciprocă între copii. Jocul didactic se deosebește de celelalte jocuri prin conținut, sarcină didactică, regulile jocului, acțiunea de joc. Conținutul jocului îi formează cunoștințele pe care copii și le-au însușit anterior, despre plante, animale, fenomene, anotimpuri, acțiuni ale oamenilor. Astfel sunt multe jocuri didactice ale căror conținut îl constituie cunoștiințele despre flori : denumirea, părțiile componente, forma și culoarea frunzelor, a petalelor, etc. Prin urmare, conținutul jocului didactic îl constituie cunoștiințele care arată despre ce este vorba în jocul respectiv.

Sarcina didactică apare ca o problemă de gândire – recunoaștere, denumire, descriere, reconstituire, comparație, ghicire, etc. Ea trebuie să fie astfel formată încât să fie accesibila și să-i atragă pe copii, să le stimuleze curiozitatea, să le trezeasca interesul. Desi pot avea același conținut, jocurile didactice dobândesc mereu un alt caracter, datorită faptului că sarcinile didactice pe care le au de rezolvat copii de fiecare dată sunt altfel, așa se face ca jocul îi apare copilului mereu în forme noi, neprevăzute, și de aceea interesante și atractive.

Regulile jocului îi arată copilului cum să se joace, cum să rezolve problema respectivă. Ele sunt condiționate de conținutul și sarcinile didactice ale fiecărui joc.

Acțiunea de joc este tocmai latura care face ca rezolvarea sarcinii să fie plăcută, atractivă pentru copii. Aceasta cuprinde momentul de așteptare, surpriza, ghicire, mișcare și înțelegere.

Jocul didactic se încheie cu un rezultat care ne arată gradul în care copilul și-a format priceperea de a găsi raspunsul potrivit, de a face descrieri, reconstituiri, comparații, de a da răspunsuri verbale prompt, etc.

Prin cerințele pe care le impune participanțiilor, de a-și asuma roluri, de a respecta reguli, de a elabora planuri de rezolvare, jocul didactic crează cadrul organizatoric în care se dezvoltă curiozitatea și interesul copiilor prîntr-un conținut studiat, spiritul de investigare și se formează deprinderile de folosire spontană a cunoștiintelor dobândite.Jocul didactic exercita o influență multilaterală asupra dezvoltării psihice a copilului, în primul rând contribuie la dezvoltarea intelectuala, la formarea percepțiilor (de culoare, formă, mărime, etc), la educarea spiritului de observație, a imaginației creatoare, a gândirii și limbajului. Se activează operațiile gândirii: analiză, sinteză, comparația și generalizarea.

Îndrumarea jocurilor didactice consta în: organizarea bazei materiale a jocului, stabilirea regulilor și acțiunea jocului însoțită de explicarea și demonstrarea lor, controlul rezolvarii independente și corecte a sarciniilor și respectării regulilor, incheind cu aprecierea finală a jocului. Luând parte activă la jocuri, educatoarea nu va inceta să supravegheze felul în care preșcolarii rezolvă sarcina didactică, felul în care îndeplinesc acțiuniile și respectă regulile jocului. Prin întrebări, replici, gesturi și mimică, educatoarea va orienta și va dirija jocul în directia necesară. Va incuraja încercarile nesigure ale copiilor timizi, va tempera pe cei nereținuți, va lauda pe cei care au obținut succese.

Prin atitudinea și comportarea să, educatoarea constituie un exemplu de urmat pentru copii. În timpul jocului va intreține o atmosfera caldă, de voiciune și bună dispozitie.

Exemplu: "Eu cand m-am ratacit, așeaza-ma la locul potrivit"

Scopul: consolidarea cunoștiințelor copiilor referitor la mediul în care traiește animalul indicat de educatoare, clasificarea animalelor dupa criteriul domestic, salbatic.

Material didactic: siluete de animale domestice și salbatice. Doua machete povarnis de munte impădurit care se termină cu o câmpie unde curge un râu sau pe care se află un lac și celelalte reprezentând o casă cu o curte mare în jur.

Regulile jocului: copilul indicat de educatoare trebuie să plaseze silueta animalului pe macheta care reprezintă mediul de viata al animalului respectiv.

Elemente de joc: dialogul ritmat dintre educatoare și animal, dintre copil și animal, miscarea.

Indicații metodice privind desfăsurarea jocului: educatoarea sub formă unui dialog cu unul dintre animale, îi cere să se indrepte spre un anumit loc (munte, padure, apă, câmpie, casă, sau curte) care nu reprezinte mediul de viata al acestuia. Animalul refuză, cerand ajutorul copiilor. Pentru a mima aceasta, educatoarea va agita silueta animalului, spunând cu un glas care imită vocea lui: " …nu aici, nu aici ! Vai, m-am ratacit, cine ma poate duce la locul potrivit?" Copilul care ridica primul mana este chemat să aseze silueta pe macheta corespunzatoare spunand : "(numele animalului) …Ești un animal salbatic (sau domestic), te-ai rătăcit, dar acum ai nimerit (și indică locul)…la locul potrivit."

După ce copilul așează macheta în locul corect, trece la loc, dacă însă greșește, educatoarea agită din nou macheta și repetă cuvintele pe care le-a rostit la început. Este chemat un alt copil care să așeze macheta la locul potrivit, spunând și el cuvintele pronunțate de cel dinaintea lui. Se procedează astfel până cand toate animalele sunt asezate în mediul lor de viata. Alegerea va fi facută astfel încat să participe câti mai mulți copii la joc.

Observatie: jocul poate fi jucat și cu grupe combinate, solicitand pe copii mai mici pentru asezarea animalelor cunoscute de ei (caine, pisica, soricel, urs, iepure, etc).

Aceștia vor trebui să spună din ce categorie face parte animalul respectiv. Îndeplinirea acestei sarcini va revenii copiilor mai mari de 5-6 ani, carora li se vor adresa întrebari în acest sens.

Deasemenea se pot organiza și desfașura o mulțime de alte jocuri didactice, de exemplu:” Urechila,” “Spune ce ai mirosit”,”Cercetașii”,”Umbre”,”Insula fermecată”,”Jocul norilor”,”Dialogul florilor”,”Gaseste ce am ascuns”,”Cuibul de pasarele”,”Caravana”.(vezi Anexa 3). În alegerea și desfășurarea jocurilor didactice intervine maiestria educatoarei și creativitatea acesteia

2.3.6. Jocul de rol

Metoda jocului de rol se bazează pe ideea că se poate învăța nu numai din experiența directă, ci și din cea simulată. A simula este similar cu a mima, a imita, a te preface, a reproduce în mod fictiv situații, acțiuni, fapte. Scopul este de a-i pune pe elevi în ipostaze care nu le sunt familiare, a-i ajuta să înțeleagă situațiile respective.

Simularea prin joc de rol duce la creșterea gradului de adaptabilitate și la ameliorarea relațiilor dintre persoane, dezvoltând în același timp gândirea critică și capacitatea de exprimare. Succesul ,,jucării rolurilor” depinde de pregătirea atentă, de dirijarea, derularea și evaluarea jocului.

Etapele metodei:

stabilirea obiectivelor vizate, a temei /problemei pe care jocul de rol trebuie să le ilustreze;

pregătirea fișelor cu descrierile de rol;

stabilirea împreună cu elevii a condițiilor de desfășurare;

,,încălzirea”grupului în vederea acceptării jocului de rol;

interpretarea jocului de rol de către elevi;

evaluarea activității împreună cu ,,actorii” și ,,spectatorii”, prin întrebări de tipul ,,Ce sentiment aveți în legatură cu rolurile /situațiile interpretate? Ce final ar fi fost posibil?

Ce ați învățat din această experiență?

Astfel se pot desfășura jocuri cum ar fi:,,De-a ghidul și turiștii”, ,,Reporterii în acțiune”, ,,De-a primarul și cetățenii „ , ,,Pământul și copiii”, etc.

În cele ce urmează, voi prezenta scenariul jocului de rol ,,Pământul și copiii’’, joc în care am permis copiiilor să intervină și în afara rolurilor, atunci când doresc să spună ce gândesc și ce simt, să dea frâu liber imaginației. În acest fel, întreaga grupă a fost antrenată în activitate, iar copiii au înțeles că trebuie să trăiască în deplină armonie cu natura.

„În sala degrupă, la activitatea de Cunoaștere a mediului , vine să stea de vorbă cu preșcolarii…Bătrânul Pământ. Poartă barbă, toiag și este acoperit cu plante verzi sau uscate. Doamna educatoare îl invită să se așeze și să-și spună păsul. Pământul povestește copiilor că oamenii se poartă urât cu el și îl neglijează. Uzinele îi poluează aerul cu fumul lor înecăcios, substanțele toxice îi otrăvesc apele, deșeurile de tot felul îl sufocă. Pădurile tăiate cu nesocotință, florile strivite, viețuitoarele lovite fără milă plâng necontenit și cer, cu glas stins, îndurare. Iar el, Bătrânul Pământ, nu mai poate suporta plânsul lor și atunci, îi imploră pe oameni să îi curme suferința.

Cu candoare, copiii îi cer iertare Terrei în numele tuturor pământenilor și-i promit că o vor apăra. Apoi își fac cunoscute intențiile:

Vor trimite mesaje ecologice prin care vor cere oamenilor să ocrotească Pământul, casa noastră a tuturor, apărând copacii de cei ce le rup crengile sau le crestează cu cuțitul trunchiurile

Vor colecta deșeuri și le vor recicla;

Vor păstra puritatea apelor;

Vor sădi pomi și flori ca lumea să fie o grădină înmiresmată apărând florile de cei ce vor să le rupă sau să le strivească;

Vor proteja viețuitoarele de cei ce vor să le facă rău;

Vor ocroti plantele rare, bijuteriile Pământului nostru drag,etc.

Bătrânul Pământ le mulțumește pentru intențiile lor nobile și le promite că va avea grijă să le ofere mereu prilejuri de bucurie

2.3.7 Excursia, vizitele și plimbările

Excursiile, vizitele și plimbările sunt forme de organizare a activității instructiv-educative care se desfăsoară în afară grădiniței, unde se fac observații și se studiază obiecte și fenomene pe baza intuiției vii și directe în mediul înconjurator. Ele sunt atractive și inviorează activitațiile copiilor, dezvoltand interesul și gândirea acestora. Contribuind la dezvoltarea spiritului de observatie al copiilor, la largirea orizontului intelectual, precum și la întărirea legaturii dintre munca instructiv-educativă și viață. Nici un material intuitiv și nici o descriere geografică nu pot să creeze reprezentari mai apropiate de realitate ca observațiile făcute asupra mediului înconjurator..

Plimbările constituie deplasări de scurtă durată, realizate pe un traseu dinainte stabilit, cu un scop clar în direcția lărgirii orizontului de cunoaștere. Ceea ce caracterizează plimbarea, este faptul că procesul de percepere al mediului ambiant are loc în tot cursul deplasării, eventual cu ocazia unor mici popasuri stabilite de educatoare în funcție de ceea ce și-a propus să facă cunoscut copiilor.

Vizita are în vedere cunoașterea organizată a unui loc de muncă, a unei instituții sau a unei întreprinderi, asigurându-se în prealabil deplasarea la fața locului. Observarea propriu-zisă se face numai după ce s-a ajuns la locul stabilit.

Excursia reprezintă o deplasare organizată, în general în afara localității. O excursie necesită organizare mai complexă datorită faptului ca ea impune mai multe elemente distinctive și anume:

• deplasarea cu ajutorul mijloacelor de transport;

• cercetarea locului stabilit pentru a fi cunoscut;

• activitatea liberă la locul excursiei, luarea gustării, odihna;

• reântoarcerea la grădiniță.

Aceste forme de activitate constituie un cadru deosebit de valoros pentru exercitarea de influențe educative asupra copiilor, pentru cultivarea spiritului lor de cercetare și stimularea curiozității. Fiecare context din mediul înconjurător îmbogățește vocabularul copiilor cu noi cuvinte. În cadrul activităților organizate în mijlocul naturii și al vieții sociale, copiii se confruntă cu realitatea printr-o percepere activă, investigatoare, prin acțiuni directe asupra obiectelor și fenomenelor.

Excursiile organizate de educatoare au multiple valențe în informarea și educarea copiilor. Acestea, bine pregatite sunt atractive la orice varstă pentru că se desfășoară într-un cadru nou, stârnind interes, produc bucurie, faciliteaza acumularea de cunostiinte, chiar daca reclama efort suplimentar. Mediul de acțiune fiind deosebit, iar tehnicile de instruire altele, contribuie la dezvoltarea spiritului de observatie, îmbunatatesc memoria vizuala și auditivă, formeaza gândirea operatorie a copilului cu calitățile ei de echilibrare, organizare și obiectivare.

Actionand individual sau în cadrul grupului, copiilor li se dezvolta spiritul practic, operational, dând posibilitatea fiecaruia să se afirme conform naturii sale. Prin faptul că în asemenea activități se supun de buna voie regulilor, asumându-și responsabilități, copii se autodisciplinează.

Cadrul didactic are, prin acest tip de activitate, posibilități deosebite să-și cunoască copii, să-i dirijeze, să le influențeze dezvoltarea, să realizeze mai uțor și mai frumos obiectivul principal al învățământului preșcolar – pregătirea copilului pentru viață.

Excursiile de studiu, drumețiile, pot fi organizate semestrial, pentru ilustrarea unor fapte învățate sau pentru investigarea altora, precizându-li-se problematica observațiilor, materialele din natură care pot fi colectate, analizate, selectate și clasificate fără a distruge natura. În funcție de activitatea cognitivă a copiilor, ilustrarea sau cercetarea, copii își vor face o idee concretă despre procese și fenomene naturale, sociale, datorită propriilor observații sau a explicațiilor furnizate de educatoare, de ghid.

Excursiile și plimbăriile au reprezentat un minunat prilej de formare a unor deprinderi de îngrijire și ocrotire a mediului. În acest scop am organizat o excursii cu copii la Grădina Zoologică din Brașov și Tg.Mureș unde s-a putut observa diversitatea animalelor de pe toate continentele, la Rezervația de urși din Zărnești și la Rezervația Piatra Craiului unde au putut admira lumea plantelor dar în special, Garofița și Floarea de Colț aceste minunate flori care cresc aici.

După ce au vizitat și admirat diversitatea de flori, am oprit drumeția noastră într-o poieniță. Copii s-au jucat, au respirat aer curat, au mâncat dulciuri, ducând ambalajele rezultate la cosul de gunoi, au constatat ca unii oameni sunt certati cu curătenia văzând aruncate la voia întamplării : pet-uri, hârtii, ambalaje de înghetata, conserve. Dorind să facă o faptă bună, ca mici ecologiști și-au pus mănuși și s-au întrecut la strângerea acestora în sacii special pregătiți. De asemenea cu ocazia unei excursii de documentare, copii au putut observa efectele nocive ale nepăsării oamenilor.

Vizitele la Grădina Zoologică, în rezervații , au fost surse de informare stiintifică, despre plantele și animalele ocrotite și un bun prilej de cunoaștere și pretuire a tainelor naturii.

Am observat acțiunea apelor curgătoare asupra solului, pamântului și am înteles rolul măsurilor de protectie pentru apărare împotriva inundatiilor.

În alte excursii am observat vegetatia pe diferite trepte de înnăltime. Ajunsi în pădure, copii au observat că este multa umbră, asezati jos și-au dat seama că aici iarba este mai rece decât pe câmp. Îndemnati să privească în jur și să spună din ce cauză în pădure este umbră și e mai rece, au observat că aici copacii sunt bătrâni și rămurosi, de accea soarele nu poate pătrunde. Dupa ce s-au odihnit putin, am pornit la plimbare prin pădure. De asemenea, copii au fost îndemnati să identifice, să colecteze și să clasifice diverse materiale din natură, care vor constitui materie prima necesară confectionării unor lucrări practice.

Aceste drumetii nu s-au limitat doar la efectuarea unor simple observatii sau achizitii de materiale naturale. Ele au dobândit valente noi în momentul în care copii observând gunoaiele care împânzesc spațiile verzi, s-au mobilizat trecând la acțiuni concrete de curătare ale acestora. S-a putut observa și grija autoritătiilor locale pentru mediu, protejându-l prin diferite acțiuni cum ar fi amenajarea cosurilor menajere. S-au putut observa numeroase spatii verzi ecologice, întretinute de localnici.

2.3.8. Metode interactive adecvate educației ecologice

Metodele interactive de grup sunt modalități moderne de stimulare a învățării și dezvoltării personale încă de la vârstele timpurii, sunt instrumente didactice care favorizează interschimbul de idei, de experiențe, de cunoștințe.

Interactivitatea presupune o învațare prin comunicare, prin colaborare, produce o confruntare de idei, opinii și argumente, creează situații de învățare centrate pe disponibilitatea și dorința de cooperare a copiilor, pe implicarea lor directă și activă, pe influența reciprocă din interiorul microgrupurilor și interacțiunea socială a membrilor unui grup.

Brainstormingul stimulează creativitatea, provoacă și solicită participarea activă a copiilor, dezvoltă capacitatea de a trăi anumite situații, de a le analiza, de a lua decizii, optimizează dezvoltarea relațiilor interpersonale. Un principiu al brainstormingului este: cantitatea genereaza calitatea. Conform acestui principiu, pentru a ajunge la idei viabile și inedite este necesară o productivitate creativă cât mai mare.

Tehnica ,,Ciorchinele”- această tehnică stimulează realizarea unor asociații noi și permite cunoașterea propriului mod de a înțelege o anumită temă. Obiectivul aplicării acestei metode este completarea cu noi informații a volumului de cunoștințe deja acumulate de copii.

Se așează o imagine în mijlocul tablei și se cere copiilori să spună toate ideile care le vin în minte legate de cuvânt/tema și se trasează linii între acestea și cuvântul/tema inițială.

Exemplificare: Se pune următoarea întrebare elevilor: ,,Unde se află apa în natură?. Se vor aminti stările de agregare ale apei și se va stabili unde se află apa în mediul înconjurător. Ca produs final, copiii vor realiza un poster ciorchine (cu imagini),,Apa se găsește în…”

Metoda cubului-este folosită în cazul când se dorește explorarea unui subiect / a unei situații din mai multe perspective-oferă posibilitatea de a dezvolta competențele necesare unei abordări complexe și integratoare. Această metodă implică folosirea unui cub pe ale cărei fețe se notează cuvintele: descrie, compară, asociază, analizează, aplică, argumentează. Se anunță tema/subiectul pus în discuție, apoi se împarte grupul în șase subgrupuri, fiecare subgrup rezolvând una dintre cerințele înscrise pe fețele cubului. Lucrarea în forma finală poate fi desfășurată pe tablă.

Avantajele acestei metode sunt că permite diferențierea sarcinilor de învățare, stimulează gândirea logică, sporește eficiența învățării (copii învață unii de la alții).

Metoda florii de lotus – presupune deducerea de conexiuni între idei, concepte, pornind de la o temă centrală. Problema sau tema centrală determină cele 8 idei secundare care, se construiesc în jurul celei principale, asemeni petalelor florii de nufăr. Tehnica Lotus poate fi desfășurată cu succes în grup, fiind adaptabilă unor categorii largi de vârstă și de domenii

Algoritmizarea – este o metodă care presupune utilizarea și valorificarea algoritmilor de învățare. Algoritmul este constituit dintr-o serie de operații executate într-o anumită ordine, presupune o succesiune de operații. Din punct de vedere psihologic algoritmii reprezintă depinderi de activitate intelectuală. Algoritmizarea ca metodă se folosește în general la grupele mari.

Figura 4

În mijlocul naturii, copii au fost sfătuiti să aiba o comportare civilizată, să lase locul curat dupa trecerea lor. Au înțeles necesitatea protejării habitatului diverselor specii de animale, rolul lor în asigurarea echilibrului biologic al ecosistemului.

Figura 5

2.4. UTILIZAREA MATERIALULUI DIDACTIC ÎN EDUCAȚIA ECOLOGICĂ.

Materialele didactice au un rol important în cadrul activitătiilor desfăsurate în grădinită, având ca scop de a aduce în câmpul de observatie realitatea greu accesibilă sau inaccesibilă, sprijinind procesul de învătare.

Dintotdeauna educatoarea a simtit nevoia să prezinte în mod nemijlocit obiectele și fenomenele lumii reale sau substituite ale acestora (materialul didactic) pentru a fi cunoscute și întelese de către copii. Utilizarea materialului didactic în cadrul complex al strategiei didactice adoptate pentru realizarea obiectivelor activitătii, integrarea acestora în structura interna a activitătii și nu adăugarea lor dupa ce cunostintele au fost transmise copiilor, conferă mijloacelor de învătământ valori deosebite în realizarea unui învătământ modern.

Eficienta mijloacelor de învătământ depinde nu numai de calitatea pe care o au ci în primul rand de modul cum sunt integrate în lectie. Selectarea lor trebuie făcută cu grija și atentie, iar educatoarea trebuie să le folosească în mod rational în lectie.

Pentru a-și dobândi eficienta în cadrul activitătiilor, materialul didactic trebuie să îndeplineasca anumite condiții :

să aiba un continut stiintific corect;

să fie executate clar, concis, reprezentând elementele principale ale obiectului sau fenomenului siintific;

să fie actuale și suficient de mari, expresive, bine conturate, colorate adecvat pentru o bună vizibilitate de către toti copii, chiar și de către cei pozitionati în colturile mai îndepărtate.

Îndeplinind aceste conditii. materialele didactice folosite în activitațiile de educație ecologica contribuie la realizarea unitară a obiectivelor urmărite.

Între mijloacele de învătământ și metode există asadar o relatie deosebită. Nici un mijloc nu este eficient dacă nu este insotit de o metodă adecvată contextului pedagogic în care este folosit. Fiecare mijloc de învătământ are anumite functii dobândind o eficientă maximă doar atunci când este folosit corect.

Resursele materiale ale procesului de învătământ sunt investite cu anumite functii pedagogice, pentru a usura comunicarea, înțelegerea, formarea notiunilor și deprinderilor, fixarea, aplicarea și evaluarea cunostiintelor dobândite în practică.

2.4.1. Materialul didactic natural, viu și conservat

Materialul natural viu și conservat, face parte din categoria mijloacelor informativ-demonstrative.

Reprezinta sursa de inspiratie care pot servi la transmiterea unei informatii noi, la explicarea sau ilustrarea notiuniilor. Acest tip de material didactic mai poartă numele de material didactic biologic, plante sau animale, care pot fi folosite în stare naturala, vi, în cazul în care studiul caracteristicilor se realizează într-o etapa în care procurarea lor se poate realiza cu usurintă în această stare. Materialele didactice retinute din mediul înconjurator, în stare moartă, animale sau păsări împăiate, colectii de plante (ierbare) ,colectii de insecte (insectare), colectii de seminte, de minerale, de roci, de sol, de școici, diferite materiale din natură (flori, plante medicinale, conuri de brad, etc). Aceste materiale se pot grupa în cadrul sectorului "Stiinta" de unde educatoarea le ia și le foloseste la grupă. când este nevoie.

La sectorul stiintă, se poate aduce ghivece cu plante de ornament, mici răsadnite, plante de ape în acvarii, în lădite speciale se pot cultivă grau, porumb, fasole, pe care copii le pot observa și au ocazia de a experimenta în direct modul de hrănire, de înmultire a plantelor, pot observa ce se întâmplă dacă o plantă nu primeste suficientă lumină, căldură sau umezeală.

Educatoarea mai poate folosi, acvarii, colivii, custi pentru mamifere mici, se aduc tot timpul materiale noi cu care se complectează materialele care există deja, pentru a stârni interesul și curiozitatea copiilor și a le motiva dorinta pentru descoperire și învătare.

2.4.2 Materialul didactic confectionat

Materialul didactic confectionat este foarte util în cadrul activitătiilor desfăsurate în grădinită. Educatoarea în vederea realizării obiectivelor propuse pentru tipul de activitate, utilizează în mod eficient baza didacto-materială existentă în grădinită, cautaă mereu să îmbogătească cu materiale didactice atractive.

Eu caut mereu să-mi îmbogătesc materialul didactic, să fie ceva nou, atractiv, estetic cât și functional, deoarece îmi place să fie confectionat chiar de mine. Am realizat diferite tablouri care reprezintă diverse medii poluat, diferiti agenti poluanti, sau reprezentând diverse conduite ecologice : "Așa da, așa nu !"

Figura 6

Figura 7

Am confectionat un tablou care reprezintă viata animalelor acvatice.

Figura 8

Am confectionat diverse machete care reprezintă diferite medii de viata pentru vietuitoare, plante : pădurea, grădina etc.

Figura 9

2.4.3 Coltul viu, grădina, parcul

Colțul viu, grădina și parcul, creează codrul cel mai bun pentru a studia cel mai bine plantele în mediul lor de viata și se pot efectua numeroase experimente care pun în evidentă influenta factorilor asupra plantelor.

Grădina grădiniței oferă condițiile optime pentru preșcolari, unde se pot efectua lucrări practice, experimente, observări și un opțional de educație ecologică.

Copii pot să observe plantele în fiecare anotimp; pot să planteze un pom sau rânduri de flori. Activitațiile efectuate cu copii în aer liber contribuie la formarea deprinderiilor de studiere a naturii, a fenomenelor ce se petrec în mediul natural, își dezvoltă : imaginatia, dragostea de muncă, sensibilitatea, simtul pentru frumos. Grădina asigură materialul viu necesar pentru desfăsuarea activitătiilor. Este un loc placut și util unde copii împreună cu educatoarele vor întretine grădina, păstrând curatenia, copii vor învăta să ocroteasca mediul înconjurator. Activitațiile desfăsurate în coltul viu, stimuleaza foarte mult creeativitatea stiintifică a copiilor. Principalele mijloace de învătare care se află în coltul viu sunt : plante, animale naturalizate, aparatura de laborator, acvarii, colivii de păsări, acvarii cu broasca testoasă, sau alte animale, hamsteri, porcusori de Guineea.

La colțul viu se realizează cel mai bine transferul de cunoștințe, este un loc usor de amenajat în fiecare grupă, furnizează materialul viu necesar pentru efectuarea observării exercițiilor și experimentelor.

Colțul viu contribuie la intuirea unor probleme privind cunoașterea lumii vii și a posibilitătiilor de adaptare a vietuitoarelor la condițiile de mediu. Aici se formează deprinderile de muncă independentă, se dezvoltă simtul răspunderii, al dragostei și al grijii pentru organismele vii.

Cuprinzând sectorul vegetal și animal, coltul naturii vii se poate organiza într-o sală.

Figure 10

CAPITOLUL III –CERCETAREA PEDACOGICĂ

Cercetarea de față al cărei obiectiv principal l-a reprezentat implementarea obționalului ecologic în dezvoltarea comportamentului ecologic.

3.1. SCOPUL CERCETĂRII

Întreaga cercetare am organizat-o în jurul unor strategii de diferențiere a instruirii, mai precis am vizat tratarea diferită a preșcolarilor în funcție de potențialul propriu, de necesitatea fiecăruia de a-și îmbogăți cunoștințele ecologice.

Activitățile au fost structurate în plan individual, iar organizarea sarcinilor de muncă a fost personalizată.

Principalul scop al acestei cercetări constă în prefigurarea unor modalități de intervenție educațional-formativă prin intermediul strategiilor didactice, modalități care trebuie să contribuie la optimizarea activităților de predare-învățare, optimizarea instructiv- educativă ce constă în:

– creșterea valorii globale a performanțelor preșcolare pentru fiecare copil în parte;

– stimularea/montarea copiilor pe întreaga durată a desfășurării activității și realizarea feet-back –ului satisfăcător;

– o mai bună integrare – relaționare a copilului în cadrul colectivului (îmbunătățirea relațiilor educatoare – copil și copil – copil).

Se știe că obiectul major al educației este îmbunătățirea puterii de înțelegere a copilului și cultivarea dorinței acestuia de a învăța, iar prin intermediul activităților practice care îi înlesnesc contactul cu lumea înconjurătoare se ajunge la o bună dezvoltare ulterioară a copilului.

La această vârstă lucrările practice produc acțiuni și reacții imediat observabile. Este mult mai important ce se petrece în mintea copilului de cât ceea ce rezultă din propriile mîini. De aceea am încercat să le stimulez copiilor interesul să contribuie la păstrarea sănătății mediului în care trăiesc și să înțeleagă necesitatea păstrări acestui mediu.

Copiilor le place să se joace în aer liber, în parcuri, în pădure, în grădini cu flori, sub copacul din curtea casei sau grădiniței. În preajma plantelor, a florilor, copii dobândesc pentru lumea lor interioară gingășia, admirația, sentimentul de ocrotire, armonia formelor și culorilor, gingășia față de frumos și fragilitate.

Am încercat să canalizez, să direcționez acțiunea mea spre formarea și dezvoltarea unor inteligențe naturiste la copii, spre dobândirea unor cunoștințe reale despre natură și nu în cele din urmă, spre educarea unor comportamente și conduite civilizate față de mediul înconjurător. Cunoscând natura și descifrându-i tainele copii vor înțelege importanța acesteia, necesitatea de a o păstra sănătoasă pentru binele omului. De foarte mare ajutor mi-a fost activitatea opțională.

3.2. OBIECTIVELE CERCETĂRII

În cadrul cercetării pedagogice mi-am propus să identific strategiile didactice eficiente în predarea-învățarea educației ecologice la ciclul preșcolar, factorii care duc la o mai bună însușire a cunoștințelor teoretice, științifice raportate la educația ecologică din grădiniță în cadrul activităților opționale prin utilizarea lucrărilor practice , exercițiilor, și excursiei școlare.

3.3. IPOTEZELE CERCETĂRII

La baza cercetării mele, au stat următoarele ipoteze :

prin activitățile desfășurate în cadrul opționalului de educație ecologică și implicarea copiilor preșcolari în acțiuni de îngrijire a mediului apropiat realizăm formarea unei conduite ecologice;

utilizarea experimentului și a lucrărilor practice, conduce la formarea unor priceperi și deprinderi de investigare și protecție a mediului;

desfășurarea activităților opționale de educație ecologică prin utilizarea metodei lucrărilor practice , exercițiilor, și excursiei școlare crește motivația copiilor pentru păstrarea sănătății mediului.

3.4. TIPUL DE CERCETARE: cercetarea acțiunii

3.5. VARIABILELE CERCETĂRII

Variabila independentă – reprezintă factorul experimental controlat sau manipulat de către cercetător/educator, respectiv modificarea, schimbarea care a fost introdusă pentru a studia efectele pe care le-a produs, în acest sens fiind reprezentată de utilizarea activității opționale și în cadrul ei utilizarea sistematică a lucrărilor practice, a exercițiului și excursiei.

Variabila dependentă – reprezintă efectul și rezultatele obținute de copii în urmă introducerii variabilei independente, în cazul meu, atitudinea pozitivă față de natură.

3.6. METODOLOGIA CERCETĂRII:

Locul de desfășurare a cercetării:

Grădinița cu Program Prelungit ,,FURNICUȚA”nr.3 Zărnești,jud. Brașov, profesor Țogoe Claudia Mihaela

Perioada desfășurării cercetării:

Anul școlar 2013 – 2014 semestrul I și II

3.7. EȘANTIONUL DE SUBIECȚI. (EȘANTIONUL EXPERIMENTAL ȘI EȘANTIONUL DE CONTROL)

Pentru desfășurarea cercetării am lucrat cu două eșantioane de subiecți paralele (cele două eșantionane au fost omogene din punct de vedere al vărstei, potențialului intelectual, mediului de provenieință).

Subiecții cercetării mele l-au constituit preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 Zărnești, grupa mare –I eșantionul experimental (E.E), an școlar 2013 – 2014 și grupa mare II eșantionul de control (E.C.), educatoare Fenechiu Irina

Eșantioanele le-am realizat astfel :

eșantionul experimental(E.E) este format din 20 de copii, dintre care, băieți și fete, cu vârste cuprinse între 5 – 6 ani ( grupa Furnicuțelor Vesele),

eșantionul de control ( martor,E.C: ) este format din 20 de copii, dintre care , băieți și fete, cu vârste cuprinse între 5 – 6 ani ( grupa Furnicuțeor Năzdravane).

Acești copii au frecventat grădinița în proporție de 85%.

Astfel pentru eșantionul experimental am aplicat metode moderne de învățare prin utilizarea în cadrul activității opționale,,Micii Ecologiști” a exercițiului, excursiei și a lucrărilor practice în cadrul activităților de educație ecologică, iar pentru eșantionul de control, am desfășurat activitățile prin metode tradiționale : conversația, explicația, observația cu ajutorul planșelor.

Pe semestrul I, la eșantionul experimental , 5 copii au obținut calificativul ,,FB”, 9 copii calificativul ,,B”, 4 copii calificativul ,,S” și 2 copii calificativul ,, I ”. ( Tabel I )

Tabel I – Situația calificativelor pentru semestrul I pentru eșantionul experimental.

La eșantionul de control, 6 copii au obținut calificativul ,, FB”, 8 copii au obținut calificativul ,, B”, 3 copii calificativul ,, S” și 2 copii calificativul ,, I”.

Tabel II – Situația calificativelor pentru semestrul I pentru eșantionul de control.

Se observă atât din Tabelul I cât și din Figura I că aproximativ 70% dintre copiii din eșantionul experimental au un nivel bun și foarte bun, iar 30% au un nivel mai scăzut.

Pentru copiii din eșantionul de control se observă din Tabelul II și din Figura 1 I că 70 % au cunoștințe bune și foarte bune, iar 30 % au un nivel mai slab.

Urmărind situația calificativelor pe semestrul I la ambele eșantioane, am ajuns la concluzia că nivelul celor două grupe este relativ identic, nu există diferențe semnificative, media situându-se la limita de ,, bine” în cazul ambelor eșantioane , 70% eșantionul experimental și 70% eșantionul de control.

Subiecții sunt interesați de noile cunoștințe și le folosesc cu priceperea pe care ei o posedă deja, au atitudini pozitive față de muncă.

Metodele utilizate în cercetarea de față au fost selectate în concordanță cu obiectivele și ipoteza formulate pe de oparte și cu specificul psihoindividual al subiectilor cercetării, pe de altă parte.

Metodele și procedeele de corectare pedagogică fac parte din categoria metodelor și procedeelor de cercetare, deoarece își propun să pătrundă cu esența acesteia pentru descoperirea de noi adevăruri. Metode de acumulare a datelor: experimentul, observația psihopedagogică, conversația, analiza produselor activității, testul.

Componentele metodologiei cercetării pedagogice utilizate sunt:

metode de colectare a datelor cercetării;

metoda observației directe;

analiza portofoliilor activităților copiilor;

experimentul;

model de măsurare a datelor cercetării.

Pentru confirmărea ipotezei de la care am pornit în efectuarea investigației privind eficiența activităților opționale , exercițiului, excursiei și lucrărilor practice ca strategii folosite în formarea comportamentului și a conștiinței ecologice la copiii preșcolari, am ales ca metodă de cercetare experimentul psihopedagogic, care presupune modificarea intenționată a condițiilor de apariție și desfășurare a fenomenelor educaționale. Aceste condiții sunt supuse unor variații sistematice controlate, datele experimentale fiind înregistrate cu obiectivitate. Așadar experimentul didactic este o observație provocată, presupune producerea sau schimbarea deliberată a fenomenelor în vederea studierii lor aprofundate în condiții favorabile și a identificării, observării, cuantificării și evaluării factorilor care le influențează sau le determină.

Experimentul propriu – zis constă practic, în verificarea ipotezei formulate de către cercetător. Aceasta presupune modificarea sistematică a unui factor și înregistrarea efectelor obținute. Într – un experiment intervin două categorii de variabile: variabile independente și variabile dependente . Variabilele independente reprezintă factorii experimentali controlați sau manipulați de către cercetător, respectiv modificările, schimbările pe care acesta le – a introdus pentru a studia efectele pe care ele le produc. Variabilele dependente sunt date de aspecte care cercetătorul se așteaptă să fie afectate de variabile independente.

Experimentul didactic utilizat în această lucrare se desfășoară pe parcursul a mai multor activități de predare – învățare a cunoștințelor ecologice.

În experimentul propus, variabila independentă este metoda învățării prin activitatea opțională, experiment, exerciții și lucrări practice, iar variabilele dependente sunt performanțele preșcolarilor.

Pentru realizarea și reușita experimentului cercetării, am folosit următoarele metode de lucru :

testarea inițială a copiilor,

aplicarea experimentului la cele două eșantioane, respectiv la eșantionul experimental – predarea activităților prin folosirea metodelor moderne a exercițiului și a lucrărilor practice, iar la cel de control predarea activităților folosind metode tradiționale ( conversația, observarea cu ajutorul planșelor, explicația),

testarea finală,

analiza rezultatelor,

Alegerea metodelor și instrumentelor de cercetare am făcut-o având în vedere integrarea acestora într-un sistem coerent în funcție de obiectivele și ipoteza cercetării, astfel ca instrumente operaționale de culegere a datelor și ca metode de cercetare s-au utilizat: fișe de observație, chestionare, fișe de lucru, la cele două grupe.

pentru alegerea eșantioanelor de subiecți, cât și pentru analizarea comportamentului copiilor în timpul activităților desfășurate.

În cadrul etapei constatative, cercetarea a urmărit modul de desfășurare al demersurilor instructiv – formative, în contextul activităților de cunoaștere a mediului, încercând să stabilesc procentul destinat predării la grupul experimental. În etapa constatativă a fost construită o activitate organizată în scopul de a verifica capacitatea de reținere a cunoștințelor dobândite anterior.

Observația a fost orientată de obiective care vizau în special prestația preșcolarilor la grupă și adecvarea predării la stilurile diferite ale copiilor.

Obiectivele propuse care au orientat observația au fost următoarele:

– stabilirea gradului de implicare a preșcolarului;

stabilirea ponderii în care copiii sunt încurajați să participe activ în activitățile de predare – învățare.

Grilele de observație au fost completate în etapa constatativă, pe parcursul unei săptămâni, la domeniul de activitate: DOS (Domeniul Om și Societate). Ceea ce s-a constatat a fost faptul că în general copiii au cunoștințe sărace de ecologie .Ca educatoare tind să utilizez metode și strategii de lucru care favorizează stilul verbal/lingvistic și logic.

În etapa constatativă în cadrul eșantionului experimental a fost efectuată o fișă de lucru

3.7.1. Analiza portofoliilor

Analiza portofoliilor/activităților copiilor (ne oferă date în legătură cu anumite trăsături distincte ale personalității lor: înclinații, preocupări, convingeri și, de asemenea, creează posibilitatea de a anticipa exprimări îmbogățirii vocabularului precum și modalități de intervenție în cazul vocabularului sărăcăcios. Totodată, analiza portofoliilor copiilor favorizează realizarea de către educatoare a unor retrospective critice și autocritice referitoare la modul de derulare a activității educaționale.

Experimentul psihopedagogic (numit și metoda observației provocate), propune producerea sau schimbarea deliberată a fenomenelor educaționale, în vederea studierii lor aprofundate; presupune modificarea sistematică a unui factor sau a unui grup de factori urmată de înregistrarea efectelor obținute.

Experimentul psihopedagogic a constituit principala metodă de investigare utilizată în cercetare.

3.7.2. Design-ul experimental

Din punctul de vedere al design-ului experimental, luând în considerare variabilele implicate, în cercetarea de față am folosit tehnica eșantioanelor paralele, această tehnică fiind frecvent întâlnită în experimentele pedagogice. Se operează cu două eșantioane de subiecți, aproximativ echivalente din punct de vedere al capacității medii și se urmărește pe de o parte variația variabilei dependente față de cea independentă (la eșantionul experimental) și pe de altă parte variația variabilei dependente în cazul în care nu intervine variabila independentă. Acest tip de desing experimental, în care se operează cu două tipuri de eșantioane și se realizează comparațiile între acestea, poartă denumirea de desing experimental între subiecți.

3.7.3. Experimentul psihopedagogic

Experimentul psihopedagogic se desfășoară pe mai multe etape:

1. Etapa preexperimentală/constatativă. Pretextul are rolul de a stabili nivelul de pregătire existent în momentul inițierii experimentului psihopedagogic, atât la eșantionul experimental, cât și la cel de control.

2. În etapa experimentală se introduce variabila independentă la nivelul eșantionului experimental.

3. Etapa postexperimentală/etapa de control/posttestul – are în vedere aplicarea unei probe de evaluare identice pentru cele două tipuri de eșantioane.

4. Posttestul – urmărește gradul de asimilare și organizare a cunoștințelor pe termen lung (constă în administrarea de probe de evaluare atât la grupa experimentală, cât și la cele de control la începutul anului școlar următor).

3.7.3.1 Etapa constatativă

Testarea inițială am realizat-o prin aplicarea unui test care evaluează cunoștințele despre mediu, în general, la ambele eșantioane . Aplicând testarea inițială de la cele două eșantioane, am urmărit să văd bagajele de cunoștințe ale copiilor, care sunt capacitățile lor intelectuale. Am considerat că testele prezentate în continuare cuprind probleme ale cunoașterii mediului înconjurător, iar itemii stabiliți pot măsura cunoștințele copiilor în vederea aplicării programei instructiv – educative la grădiniță.

FIȘA DE LUCRU

Încercuiește imaginea în care este curat.

Încercuiește elementul care poluează aerul în imaginea noastra.

Taie sursele de poluare.

Colorează imaginile care împrospăteaza aerul.

Încercuiește uzina de apă.

Desenează un cerculeț lângă cei care au nevoie de aer și apă curată.

În urmă aplicării testului inițial , la eșantionul experimental, 5 copii au obținut calificativul ,, FB”, 9 copii calificativul ,, B”, 4 copii calificativul ,, S” și 2 copii au obtinut calificativul ,, I”.

Tabel III. Situația la testarea inițială la eșantionul experimental

Am analizat tabelele III și IV și am observat că 70 % dintre copii au obținut rezultate bune și foarte bune, iar 30 % au obținut rezultate mai puțin bune.

În urmă aplicării testării inițiale, am putut constata că majoritatea copiilor din lotul experimental au un bagaj de cunoștințe despre natură și mediul înconjurător în concordanță cu vârsta și prevederile programei instructiv – educative.

În urmă aplicării testării inițiale la eșantionul de control, 6 copii au obținut calificativul ,, FB”, 8 copii calificativul ,, B”, 3 copii calificativul ,, S” și 3 copii au obținut calificativul ,, I”.

Tabelul IV. Situația la testarea inițială la eșantionul de control

Analizând tabelul IV și diagrama II, am observat că 70 % dintre copii au obținut rezultate bune și foarte bune, iar 30 % dintre copii au obținut rezultate mai puțin bune.

Am ajuns la concluzia că și eșantionul de control a obținut rezultate bune în urmă testării inițiale.

Comparând rezultatele celor două eșantioane, am constatat că preșcolarii sunt aproximativ la același nivel în ceea ce privește cunoștințele despre mediu ( 70 % rezultate bune la eșantionul experimental și 70 % rezultate bune la eșantionul de control ).

3.7.3.2. Etapa experimentală

Etapa experimentală presupune introducerea la eșantionul experimental noi modalități de lucru prin metoda lucrării practice, metoda exercițiului, la constatarea situației în maniera analitică, riguroasă și precisă. În acest timp, la eșantionul de control activitățile sunt în mod obișnuit, folosind metode tradiționale, neinfluențate de modificarea introdusă la eșantionul experimental.

La eșantionul experimental tema activității a fost ,,Copiii iubesc natura”.

Obiectivele urmărite în această activitate, la eșantionul experimental, au vizat :

să identifice sursele de poluare de la marginea pădurii ( Pădurea-rezervație Zărnești)

să analizeze situația și să facă propuneri de modalități de igienizare;

să adune materiale poluante, să le depoziteze în saci și containere;

să colecționeze materiale din natură în vederea realizării unor lucrări la centrul ,, Artă”;

să conștientizeze legătura dintre om și natură.

Pentru a atinge obiectivele propuse am folosit în activitatea noastră metoda exercițiului și metoda lucrării practice, excursia. Ne-am deplasat la marginea pădurii unde am constatat poluarea cu diferite ambalaje, un număr de coșuri de gunoi insuficiente. Copiii au descoperit sursele de poluare datorate neglijenței oamenilor care aruncă la întâmplare diferite ambalaje și resturi alimentare.

Prin activități frontale, prin cooperare s-au stabilit modalități de îndepărtare a poluării – amenajarea unor spații de depozitare, activități de poluare pentru a sensibiliza cetățenii. Copiii au fost împărțiți în 3 grupe primind sarcini diferite: prima grupă să adune ambalaje de hârtie, grupa a doua flacoane de plastic și alte materiale din plastic, iar a treia grupă să adune sticle. Copiii au fost echipați cu mănuși și saci. După efectuarea lucrărilor de igienizare, copiii s-au jucat la marginea pădurii fiind încântați de ce au făcut. La întoarcere, preșcolarii au colectat frunze, conuri de brad, crenguțe uscate pentru a le folosi la centrul ,,Artă”.

Fiind preocupată de activitatea derulată și conducând o grupă de copii pregătiți pentru școală, am căutat să selectez și să desfășor activitățile cele mai accesibile prin formă și conținut – care să-i conducă pe preșcolari spre educarea dragostei lor față de natură , a dorinței de a contribui la păstrarea frumosului , la educarea capacității de a ocroti și a respecta natura. În primul rând, am acționat pentru crearea unui cadru ambiental cât mai plăcut și ecologic care să-i servească ca suport pentru organizarea activităților. Așadar, la nivelul sălii de grupă am amenajat ,, Colțul naturii”, unde am plasat veritabile colecții de cactuși și violete de Parmă, precum și plante agățătoare. În activitățile comune, copiii au aflat ce condiții sunt necesare plantelor pentru a se dezvolta bine. Îngrijind plantele de la ,,Colțul naturii”, ei au pus în practică cele învățate. Astfel copiii au învățat să le curețe de uscături, urmărind procesul lor de evoluție de înmulțire. Pentru a crea o legătură mai strânsă între copii și elemente ale naturii, am plantat în curtea grădiniței diferiți arbuști pe spațiul din dreptul sălii noastre de grupă, pentru ca în permanență să-i avem sub observație, prin fereastră. În felul acesta copiii au reținut ușor că plantele au nevoie de apă, căldură, lumină, că se hrănesc cu săruri și substanțe minerale pe care le absorb din pământ și, de aceea, dacă nu sunt ocrotite și îngrijite, ele se ofilesc și mor.

Fixarea cunoștințelor am realizat-o foarte ușor printr-o convorbire despre activitățile noastre din mijlocul naturii, copiii completând cu ușurință o fișă de evaluare.

Cercetarea mediului în mijlocul naturii de către copii, le-a permis îmbogățirea volumului de cunoștințe, lărgirea orizontului științific, sesizarea legăturilor reciproce între fenomene, modul cum se interferează și se influențează reciproc. Am constatat interesul crescut în participarea copiilor în activitate, precum și eficiența metodei lucrărilor practice în lecțiile de educație ecologică. Impactul emoțional a fost puternic și pozitiv, el constituiind un suport motivat pentru o atitudine activă a copilului care se consideră în afara grădiniței mai responsabil față de acțiunile sale. Consider că aceste metode nu pot să lipsească din activitățile de educație ecologică.

Pentru realizarea cercetării pe eșantion de control am urmărit obiective comune cu cel al eșantionului experimental , utilizând însă metode tradiționale : observația cu ajutorul planșelor, conversația, explicația. Activitățile predate eșantionului de control s-au desfășurat după modelul metodelor tradiționale, fără să se introducă variabile independente. Am încercat astfel realizarea organizării activității în lipsa lucrărilor practice, excursia și predominant prin conversație, observație cu ajutorul imaginilor.

3.7.3.3 Etapa finală

Aplicând testarea finală am vrut să observ care sunt cunoștințele asimilate de copii în urma desfășurării activității la cele două eșantioane.

Astfel subiecții celor două eșantioane au primit un test pentru evaluarea cunoștințelor predate în cadrul activității prezentate mai sus care s-a desfășurat la eșantionul experimental folosind metoda lucrărilor practice, metode de exploatare bazate pe acțiune, iar la eșantionul de control doar metode expozitive și conversative.

FIȘĂ DE LUCRU

Încercuiește copilul care iubește natura.

Spune cu cine vrei sa semeni? Precizeaza poziția spațială.

3.8. ANALIZA, MONITORIZAREA, PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

În urmă aplicării acestui test la eșantionul experimental, s-au obținut următoarele rezultate:

Tabel V – Situația la testarea finală a eșantionului experimental

În urmă testării finale am ajuns la concluzia că 95 % dintre copii au obținut calificative de ,, FB” și ,, B”, ceea ce înseamnă că am atins obiectivele propuse.

Pentru eșantionul de control, în urmă aplicării testului final, situația este următoarea :

Tabel VI – Situația la testarea finală a eșantionului de control

Analizând rezultatele testării finale a eșantionului de control , am constatat că 60 % dintre copii au obținut calificative de ,, FB” și ,,B”. Comparativ cu testarea inițială, la eșantionul experimental se constată progresul : a crescut numărul rezultatelor foarte bune și bune, a scăzut cel al rezultatelor mediocre și lipsesc rezultatele slabe ; la eșantionul de control, numărul rezultatelor foarte bune și bune a scăzut, iar a celor mediocre și slabe a crescut. Se observă diferențe semnificative între rezultatele obținute în urmă testării finale la cele două eșantioane. La cel experimental 95% din rezultate sunt bune și foarte bune și doar 5 % sunt mediocre. La eșantionul de control este mai scăzut procentul rezultatelor din primele două categorii ( rezultate bune și foarte bune ) reprezintă 70% și s-a ridicat cel al rezultatelor mediocre și slabe , acestea reprezentând 30%. Diferența dintre rezultatele bune și foarte bune ale celor două eșantioane este de 25 %.

Aceste rezultate se explică prin eficientizare învățării prin utilizarea în activitate, a materialului natural în desfășurarea lucrărilor practice, în condițiile reale în natură. Copiii au avut posibilitatea de a veni în contact direct cu fenomenele care au făcut obiectul învățării , influențând gândirea, memoria dar și interesul pentru cele studiate.

Așadar, prin folosirea metodei lucrărilor practice pentru protejarea mediului înconjurător, am observat cooperarea între copii.

3.9. VERIFICAREA LA DISTANTA (RE-TEST)

Pentru a stabilii soliditatea și durabilitatea achizițiilor dobândite de preșcolari pe perioada derulării experimentului s-a aplicat un test de cunoștiințe identic celor 2 eșantioane dupa un interval de 2 luni.

În urmă aplicării testului s-a constatat că rezultatele obținute au rămas aceleași.

3.10. CONCLUZIILE CERCETĂRII

Cercetările psihopedagogice demonstrează că, atât factorul ereditar cât și cel educațional joacă un rol deosebit în formarea și dezvoltarea aptitudinilor, încă de la cea mai fragedă vârstă, considerându-se că ceea ce acumulează copilul în această perioadă este decisiv pentru evoluția sa intelectuală, morală, fizică și estetică, de mai târziu.

Natura îi impresionează pe copii de timpuriu și le trezește în suflet stări emoționale deosebite,dezvoltându-le sensibilitatea, contribuind la crearea premiselor necesare dezvoltării reprezentărilor, noțiunilor, emoțiilor și sentimentelor estetice.

Cercetarea didactică desfășurată de mine cu scopul de a investiga modalități noi de implicare a copiilor preșcolari în cercetarea mediului înconjurător și de a descoperi căi de creștere a randamentului învățării a avut la bază folosirea metodei lucrărilor practice în educația ecologică a preșcolarilor, ca alternative la metodele tradiționale. În activitățile pe care le-am desfășurat am încercat să le dezvolt copiilor interesul pentru ocrotirea mediului înconjurător. Am dorit să contribui la formarea conștiinței și comportamentului ecologic al copiilor prin implicarea acestora în acțiuni de cunoaștere și protecție a mediului, prin inițierea de acțiuni de îngrijire a mediului apropiat.

Am pornit de la ideea că succesul unei activități educațive este pe deplin numai atunci când copii devin participanți activi la desfășurarea acesteia. Astfel copii au realizat cu deosebită plăcere lucrările practice propuse în activități atingând performanțele dorite. Folosirea unor metode, tehnici și procedee care să-l implice pe copil în procesul de învățare, urmărindu-se dezvoltarea gândirii, stimularea creativității, dezvoltarea interesului pentru învățare în sensul formării lui ca participant activ la procesul de educare reprezintă o sarcină de bază a educatoarelor.

Educatoarea este cea care prin activitățile desfășurate poate cultivă preșcolarilor sentimente de dragoste față de natură, față de frumusețile și bogățiile sale. Iubind natura , aceștia vor înțelege că trebuie să o ocrotească adoptând un comportament adecvat în relație cu aceasta.

Rezultatele obținute:

Prin integrarea preșcolarilor în acțiuni practice de îngrijire a mediului apropiat se realizează formarea bazei unei conduite ecologice. Motivația copiilor privind necesitatea păstrării sănătății mediului crește considerabil prin utilizarea lucrărilor practice în desfășurarea activităților de educație ecologică.

BIBLIOGRAFIE

Alexandru I.(1994), „Cunoașterea copilului preșcolar”, Colecția Cathendra, Editura Didactică și Pedagogică, București

Allport, G., (1981), Structura și dezvoltarea personalității, Editura Didactică și Pedagogică, București

Avram, Iftimia, Covaci Iulia, Sărmășan Eva, Nagy Zita, (2000), Cartea educatoarei. Ghid practic aplicativ, Tg. Mureș

Bocoș Mușata, Horațiu Catalano, (2008), Pedagogia învățământului primar și preșcolar, vol I, Cercetarea acțiunii”, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj – Napoca, 2003.

Dasen, P.,Perregaux, C., Rey, M.(1999), Educația interculturală-experiențe,politici, strategii, Editura Polirom, Iași

Dăscălescu Ileana,.Alexandru Ana,(1998) Îndrumar în sprijinul desfășurării activităților de cunoaștere a mediului,,Editura Polirom, Iași

Durlă Maria Mirela -,,Să ocrotim pământul” -www.edu.ro.

Domșa, G., (2005), Psihopedagogia preșcolară și școlară, Editura Didactică și Pedagogică, București

Dulamă, M. E., (2010), Cunoașterea și protecția mediului de către copii. Teorie și aplicații, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

Cerghit, Ioan, (2006), Metode de învățământ, Editura Polirom, Iași

Cornell, J.,(1989), Descoperind bucuria naturii, Dawn Publication, Paris

Cristea, S, (1998), Dicționar de termeni pedagogici, E.D.P., București

Fluieraș, V, (2005), Teoria și practica învățării prin cooperare, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca

Gheorghe Cartu Alexandru (2009) Metodica activtaților instructiv-eductive in grădinița de copii, Editura Didactică și Pedagogică, București

Goyan, Maria, (2005), Suport de curs- Metode didactice și tehnice interactive de instruire, Editura Casa Cordpului Didactic, Suceava

Goleman, D. (2009). Inteligența ecologică, Editura Curtea Veche, București

Geamănă, N.,A., (Coordonator), Dima, M., Zaimea,D., (2008), Educația ecologică la vârsta preșcolară. Mic instrument pentru educatoare

Leandri,J.,(2002), Tratat de pedagogie, Educația IRI, București

Mândruț, Marinela, (1996), Abordarea integrată în mediul înconjurător. Revista învățămîntului primar, Nr.1-2/ 1996

Năftoiu, N., ,Mică enciclopedie ilustrată,,Animale domestice”,,,Animale Sălbatice”,Editura Flamingo G.D

Neacșu,P.,Apostolache,Z., ),Dicționar de ecologie, Editura științifică și enciclopedică,București

Nicola, Ioan, (1996), Tratat de pedagogie școlară, EdituraDidactică și Pedagogică, București

Preda, Viorica, (2003), Metoda proiectelor la vârstele timpurii, Editura Miniped, București

Preda,Viorica(2010),Dezvoltarea copilului de la intrebări și neliniști,la sprijin ,Editura Diana, Pitești

Radu, I.T. (1991), Teoria și practica în evaluarea eficienței învățământului, E.D.P. București

Rousseau, J.,J., (2001), Emile sau despre educație, Editura Best Publishing, București

Stan, C., (2001), Teoria educației. Actualitate și perspective, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca

Șova, Siminica, (coord.)-Activitați opționale din grădinița,Ed.ASS, Bacău 2000

Siebert, H.(2001), Pedagogie constructivistă, Editura Institutul European, Iași

Taiban, Maria și colaboratorii (1979),Cunoștințe despre natură și om, Editura Didactică și Pedagogică, București

Teodorescu, I. și colaboratorii (1982),Biologie(Ecologie), manual pentru clasa aVIII Educația Didactică și Pedagogică, București

Tomșa,G.,și coolaboratorii(2005),Psihopedagogie preșcolară și școlară-definitivat și gradul II didactic, supliment al revistei învățământului preșcolar, București

Vodă Claudiu(1997), Din secretele naturii înconjurătoare, Editura Ion Creangă,București

Voiculescu, Elisabeta, (2003), Pedagogia preșcolară, Editura Aramis, București

Voinea, Mihaela,(2014), Educația interculturală ca "întâlnire" a celuilalt, Editura Universității Transilvania, Brașov

*** (1999) Revista Educația Ecologică,Inspectoratul Școlar al Județului Dolj, Nr.4

*** (2000), Revista Învățământului Preșcolar, nr.3,4, București, M.E.C., Institutul de Știință ale Educației

*** (2002), Revista Învățământului Preșcolar, nr.3,4, București, M.E.C., Institutul de Știință ale Educației

***(2005), (2006), (2007), (2008), (2009), Revista Învățământului Preșcolar, nr.1,2,3,4, București, M.E.C., Institutul de Știință ale Educației, București

*** (2003),Proiecte tematice orientative, Editura Etnoart

*** (1998),Jocuri în natură,Centrul de consultanță Galați

*** (1998),P rograma activităților instructiv educative în grădinița de copii

***(2007) Programa „Educație ecologică și de protecție a mediului”, Ghid metodic pentru cadrele didactice – învățământ primar

www.dexro.ro

www.didactic.ro

www.geoffpetty.com

www.onuinfo.ro

www.wikipedia.org

ANEXE

ANEXA I – Educația ecologica – “ Micii ecologiști”

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT,,FURNICUȚA NR.3 ZĂRNEȘTI

PROGRAMĂ PENTRU ACTIVITATEA OPȚIONALĂ

PENTRU ANUL ȘCOLAR 2013-2014

GRUPA MARE

DURATA 1 AN

„MICII ECOLOGIȘTI”

PROFESOR ÎNVĂȚĂMÂNT PREȘCOLAR

ȚOGOE CLAUDIA MIHAELA

TABEL NOMINAL CU PREȘCOLARII CARE DESFĂȘOARĂ

OPȚIONALUL DE EDUCAȚIE ECOLOGICĂ

NUMAR ORE ALOCATE:

1 activitate pe săptămână (30 minute)

ARGUMENT

Voi, oameni mari, întoarceți- vă chiar și pentru o clipă în mijlocul naturii – simțiți –i pulsul și vibrația – ascultați – i strigătul înăbușit de durere care vă imploră cu glasul aproape stins:

Să faceți sacru legământ,

Să ocrotiți acest pământ

E tot ce – avem mai bun, mai sfânt,

Salvați – l cât mai este timp.”

Activitățile de educație ecologică ajută copiii să manifeste sensibilitate față de mediu și de problemele care apar în mediu. Ecologia este o condiție a supraviețuirii umane,prin care putem cunoaște și respecta natura, mediul în care trăim. La copiii interesul manifestat pentru natură este instinctiv, dar convingerile și comportamentele formate în această perioadă țin toată viața.Prin activitățile realizate în grădiniță le satisfacem copiilor curiozități legate de plante și animale,fenomene ale naturii. La această vârstă curiozitatea copiilor este mare ei dorind să se implice, să ajute, să protejeze. Rolul grădiniței este acela de a oferi treptat cunoștințe despre tot ceea ce are legătură cu mediul, respectând firește particularitățile de vârstă,organizând activități de protejare a mediului. Dragostea pentru natură trebuie să fie o componentă importantă a educației copilului preșcolar. Educația ecologică este pentru copilul„mic cetățean”o treaptă necesară de parcurs în drumul său spre cunoașterea și păstrarea naturii.

OBIECTIV TRANSCURRICULAR

Cultivarea sensibilității copiilor față de problematica umană, față de valorile moral civice , a respectului față de natură și mediul înconjurător .

OBIECTIVE CADRU

1. Dezvoltarea curiozității privind explicarea și înțelegerea lumii înconjurătoare;

2. Familiarizarea cu diverse aspecte ale lumii vii și a legilor acesteia, pentru înțelegerea și aplicarea normelor de protecție a mediului înconjurător;

3. Dezvoltarea capacității de investigare, de cunoaștere și înțelegere a mediului înconjurător în vederea formării conștinței ecologice;

4. Formarea și exersarea unor deprinderi de îngrijire, protejare și ocrotire a mediului în vederea educării unei atitudini pozitive față de acesta.

5. Formarea unei atitudini pozitive în relaționarea cu mediul natural și social, de toleranță, de responsabilitate, de solidaritate, de protecție;

6. Sprijinirea copilului în înțelegerea unor termeni specifici ecologiei și utilizarea lor corectă în comunicare;

7. Cultivarea dorinței de a se implica activ, colaborând cu alte persoane pentru protejarea mediului și rezolvarea unor probleme de mediu.

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ

La sfârșitul anului școlar copilul va fi capabil

*Să cunoască unele elemente componente ale lumii înconjurătoare (obiecte, aer, apă, sol, vegetația, fauna, ființa umană ca parte integrantă a mediului, fenomene ale naturii), precum și interdependența dintre ele.

*Să desfășoare activități cu caracter experimental și demonstrativ, utilizând instrumente și tehnici simple, care să contribuie la stimularea interesului și curiozității copilului pentru cunoștințe din domeniul cunoașterii mediului;

*Să perceapă mediul înconjurător cunoascând diferite medii de viață și să descrie legături specifice între acestea având în vedere protejarea mediului manifestând un comportament preventiv față de mediul din jurul său care să asigure sănătatea și protecția omului și naturii;

*Să-și însușească deprinderile necesare pentru rezolvarea unor probleme de mediu din imediata sa apropiere manifestând interes pentru menținerea și promovarea stării de sănătate a mediului , aplicând norme de comportare specifice;

*Să identifice efecte ale intervenției omului asupra mediului comunicând, impresii, idei, informații în forme diverse pe bază observărilor efectuate și să utilizeze un limbaj specific ecologiei și științelor naturii;

OBIECTIVE OPERAȚIONALE

Care vizează cunoașterea și înțelegerea

Să recunoască unele aspecte din viața plantelor și animalelor;

să cunoască și să explice factorii de poluare și efectele acestora asupra mediului înconjurător observând atitudini, comportamente ale oamenilor ce duc la poluarea mediului înconjurător;

să cunoască unele proprietăți ale diverselor materiale, obiecte, procese, fenomene și cum pot fi ele folosite în menținerea stării de sănătate a mediului;

să descopere existența a mai multor medii de viață și a factorilor care le pot influiența, prin observare sau vizionarea unor materiale de specialitate (reviste, atlase, enciclopedii)

să conștientizeze consecințele folosirii neadecvate a anumitor materiale și substanțe asupra stării de sănătate a mediului;

să identifice unele probleme de mediu pe care le întâlnește în activitățile desfășurate în aer liber;

să conștientizeze efectele propriilor acțiuni asupra mediului manifestând interes pentru ocrotirea vieții și a mediului de viață;

să identifice aspectele negative din comportamentul uman care au efecte negative pentru mediul din imediata sa apropiere;

să găsească unele modalități de combatere și prevenire a poluării prin adoptarea unor măsuri:-colectare selectivă a deșeurilor;

-reciclarea materialelor refolosibile;

Care vizează comunicarea

să denumească unele elemente structurale ale mediului înconjurător: corpuri cerești, apă, aer, sol, plante, animale, oameni și a elementelor create de aceștia;

să-și exerseze capacitățile de valorificare și transfer a informațiilor;

să interpreteze relațiile în interiorul mediilor de viață și între medii diferite,cunoașterea rolului acestor relații în menținerea echilibrului ecologic;

să formuleze întrebări în legătură cu ceea ce observă utilizezând un limbaj specific ecologiei și științelor naturii;

să aprecieze și să-și însușească unle acțiuni de ocrotire față de mediu promovând ideea unui mediu curat prin discuții cu cei din mediul apropiat;

să povestească unele întâmplări reale sau imaginare folosind cunoștințe dobândite exprimând unele mesaje cu conținut ecologic verbal sau în scris;

Care vizează aplicarea

să realizeze unele experimente simple, utilizând instrumente și tehnici diferite;

să creeze și să mențină condiții sănătoase favorabile creșterii de plante și animale adoptând un comportament care să nu provoace apariția unor probleme de mediu;

să îngrijeaască plantele și animale din imediata apropiere respectând normele și regulile de protecție a mediului;

să mențină ordinea și curățenia în spațiul de joacă;

Domenii de cunoaștere

Ecosisteme

Principalele tipuri de ecosisteme (râul, lacul, delta, marea, pădurea, peștera etc.);

Alcătuirea;

Caracterstici;

Funcții;

Aspecte reprezentative;

Relațiile dintre viețuitoare și mediu;

Aspecte din viața unor plante și animale;

Fenomene ale naturii

Principale fenomene ale naturii (ploaia, vântul, furtuna, ninsoarea, bruma, roua, eclipsa, inundațiile, cutremure,etc.);

Condiții de producere;

Influența acestora asupra mediului;

Omul și mediul

Principalii factori de mediu

Tipuri de poluare

Efectele poluării asura mediului.

Strategii didactice

Metode și procedee: Expunerea, experimentul , explicația , exercițiul povestirea, problematizarea , jocul didactic ,jocul de stimulare , învățarea prin descoperire, jocul de rol, studiul de caz, brainstormingul , ciorchinele munca în echipă

Mijloace de învățământ

manuale , atlase, reviste, planșe;

filme didactice, casete audio, DVD,CD cu muzică,CD-player;

diapozitive, diafilme,lupă;

colecții de materiale, ierbare, insectare;

truse ecologice, afișe;

benzi desenate (lanț trofic, procesul de evoluție a unei plante,al unui animal);

simboluri pentru identificare;

aparat foto

flipchart

globul pământesc

ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE

Excursii în natură.

Observarea dirijată a unor fenomene.

Vizionare a unor prezentări Power Point.

Povestirea unor întâmplări adevărate sau aflate din alte surse.

Experimente simple:-plantare a unor semințe

-plantare a unor răsaduri

-plantarea unor pomi sau flori.

Efectuarea unor experimente simple pentru cunoașterea caracteristicilor apei în diferite stări(fierbere, evaporare).

Activități de îngrijire a plantelor.

Lecturarea unor materiale:enciclopedii, atlase, reviste.

Convorbiri

Lecturi dupa imagini

Jocuri didactice

Picturi, desene, colaje

Lucrari colective

Concursuri tematice

Prezentare Power Point a dezastrelor provocate de poluare.

Program artistic închinat Pământului

Curățarea unei parcele de parc.

Analiza unor albume tematice

Expozitii,mini-expozitii

CONȚINUTURI

Cunoasterea unor elemente componente ale lumii inconjuratoare (corpul uman, plante,animale,obiecte etc).

Recunoasterea schimbarilor si transformarilor din mediul inconjurator.

Explorarea si descrierea verbal sau grafic fenomene,procese din mediul inconjurator,folosind surse de informare diverse.

Recunoasterea elementelor mediului social si cultural.

Cunoasterea corpurilor ceresti si a vehiculelor cosmice.

Dezvoltarea disponibilitatii de a participa la actiuni de ingrijire si protejare a mediului inconjurator,aplicand cunostintele dobandite.

Cunoasterea si aplicarea a normelor de comportare specifice asigurarii sanatatii si protectiei omului si a naturii.

Parteneri-colaboratori

Agențiile de mediu

Posturile de radio și TV

Agențiile de turism

Părinții

BIBLIOGRAFIE:

Programa activitatilor instructiv-educative,Ed.V&I Integral,Bucuresti ,2005

Ghidul de educatie ecologica și protecția mediului,Editura Brevis-Oradea,2008

Didactic.ro*Curriculum pentru învățământul preșcolar-Editura Didactica Publishing House-București,2009.

Cucoș Constantin-Psihopedagogie,Editura Polirom,Iași 1998.

Nicoleta Adriana Geamănă-Educație ecologică la vârsta preșcolară-mic îndrumar pentru educatoare,Editura Coresi S.A.,București,2008.

Siminica Șova-Activități opționale în grădiniță, Editura ASS-SRL., Iași, 2000.

SEMESTRUL I

SEMESTRUL AL II-LEA

ANEXA 2

PROIECT DE ACTIVITATE

Gradinița cu Program prelungit FURNICUȚA NR.3 Zărnești

Grupa mare:,, FURNICUȚELE NĂZDRĂVANE”

Categoria de activitate: Educație ecologică

Tema: “Copiii iubesc natura”

Mijloc de realizare: lucrările practice ( la pădure )

Scopul : Formarea cunoștințelor preșcolarilor referitoare la cunoaștarea și protecția mediului ;

Obiectiv cadru: Formarea și exersarea unor deprinderi de îngrijire și ocrotire a mediului înconjurator în vederea educării unei atitudini pozitive față de acesta.

Obiective operaționale:

– să identifice sursele de poluare de la marginea pădurii / Pădurea –Zărnești;

– să analizeze situația și să facă propuneri și modalități de igienizare ;

să adune materiale poluante, să le depoziteze în saci și containere ;

să colecționeze materiale din natură în vederea realizării unor lucrări la centrul ,, Artă “;

să conștientizeze legătura dintre om și natură.

Strategii didactice:

Metode și procedee : lucrările practice, observația etc.

Materiale : saci menajeri, pungi de plastic.

Locul desfășurării : în pădure

Formă de organizare : individuală și în grupuri mici.

Bibliografie:

– Programa activitătilor instructiv- educațive în gradinița de copii

– Ghidul educatoarei- Cunoașterea mediului

ANEXA 3

PROIECT DE ACTIVITATE

Gradinița cu Program Preungit,, FURNICUȚA,, Nr.3 Zărnești

Grupa mare -Grupa ,,FURNICUȚELE NĂZDĂVANE,,

Categoria de activitate: Educație ecologică

Tema: “Copiii iubesc natura”

Mijloc de realizare: convorbire

Obiectiv cadru: Formarea și exersarea unor deprinderi de îngrijire și ocrotire a mediului înconjurator în vederea educarii unei atitudini pozitive față de acesta

Obiectiv de referință: Să manifeste disponibilitate în a participa la acțiuni de îngrijire și protejare a mediului.

Obiective operaționale:

Cognitive

O1 – să asculte cu atentie poezia și să se concentreze asupra mesajului transmis de continutul acesteia

O4 – să precizeze ce importanța are padurea pentru om

O5 – să enumere activități de îngrijire, protejare a copacilor

O6 – să înteleagă efectele secundare, negative ale activității omului asupra mediului manifestând îngrijorare fața de distrugerea pădurilor

Obiectiv psiho-motor: să realizeze îndependent sarcina pe fișa de lucru diferențiind comportamente pozitive și negative față de îngrijirea și ocrotirea pădurii

Obiectiv afectiv: stimularea participării active a copiilor la ocrotirea mediului înconjurator

Strategii didactice:

Metode și procedee – observația cu ajutorul planșelor, conversația, explicația, expunerea, dialogul dirijat, expunerea

Mijloace – fișe de lucru, carioca, stimulente

Formă de organizare– frontală

Bibliografie:

– Programa activitătilor instructiv- educațive în gradinița de copii

– Ghidul educatoarei- Cunoașterea mediului

ANEXA 4

JOCURI ECOLOGICE

URECHILĂ

OBIECTIVE: – Dezvoltarea percepției auditive

Dezvoltarea atenției

DESFĂȘURAREA JOCULUI: Jocul se desfășoară cu întreaga grupă, în excursie, în natură (pădure, parc, pe câmp, pe malul unui râu) sau în sala de grupă, folosindu-ne de un casetofon și o bandă audio. Educatoarea le cere copiilor să-și concentreze atenția asupra sunetelor specifice mediului. Copii percep aceste sunete cu ochii închiși? Ce ne spune pădurea? (foșnet de frunze, susurul izvoarelor, trosnetul crengilor, glasul animalelor).

După câteva minute de ascultare copii își comunică impresiile în șoaptă, pentru a nu tulbura liniștea pădurii. După ce fiecare copil a identificat un sunet specific discută despre ce a descoperit fiecare copil și se caută sursa de zgomot.

Va fi desemnat URECHILĂ, copilul care ascultă cu atenție și identifică glasul pădurii.

SPUNE CE AI MIROSIT

OBIECTIVE: – Să-și dezvolte simțul olfactiv

Să se orienteze în spațiu după miros

Să identifice obiectele după miros.

DESFĂȘURAREA JOCULUI: Cu ocazia unei excursii, educatoarea spune copiilor o scurtă poveste despre un animal care are simțul mirosului foarte dezvoltat.

Anunță apoi copii că se vor juca un joc în care vor folosi numai mirosul. Le cere copiilor să miroase, să descopere ceva cu miros plăcut, parfumat (flori, fructe, iarbă).

După ce copii au descoperit un miros deosebit sunt rugați să descopere sursa mirosului. Fiecare copil descrie sursa mirosului pe care l-a sesizat.

Educatoarea ajută copii să cunoască cât mai multe parfumuri.

CERCETAȘII

OBIECTIVE: – Să-și dezvolte atenția;

Să redea plastic impresii din excursie;

MATERIAL DIDACTIC: – hârtie,Creioane colorate

DESFĂȘURAREA JOCULUI: Jocul se desfășoară în anotimpul iarna, cu ocazia excursiei la pădure sau în curtea grădiniței.

Educatoarea atrage atenția copiilor asupra urmelor lăsate pe zăpadă de oameni, animale.

Copii sunt rugați să urmărească urmele lăsate de vrăbiuțe până la cantina păsărelelor, cărările lăsate de animale prin pădure, să descopere scorbura veveriței, etc.

Pentru a motiva copii, educatoarea le spune o poveste acestora.

Grupa este împărțită în echipe, fiecare echipă trebuie să identifice un obiectiv dat. echipa care găsește prima obiectivul, este câștigătoare.

Întorși la grădiniță copii vor desena urmele găsite și vor schimba impresii din timpul jocului.

INSULA FERMECATĂ

OBIECTIVE: – Să-și actualizeze cunoștințele despre animale;

Să-și adapteze comportamentul la o situație dată.

Să rezolve o situație – problemă

MATERIAL DIDACTIC: – imagini reprezentând animale cunoscute;

Un covoraș.

DESFĂȘURAREA JOCULUI: Copii închid ochii și educatoarea împarte fiecăruia câte o imagine cu un animal. Copilul indicat de educatoare deschide ochii, identifică animalul din imagine și îl imită, ținând cont de caracteristicile acestuia.

Covorașul așezat în mijlocul sălii reprezintă o insulă în mijlocul apei pe care crește iarba. Educatoarea întrebă copii care animale poate trece pe insulă și se hrănește cu iarbă? Copii imită animalul și descriu comportamentul acestuia.

Copilul care răspunde corect devine conducătorul jocului și numește copilul care va răspunde.

DIALOGUL FLORILOR

OBIECTIVE: – Să utilizeze cunoștințele despre flori în situații de joc

Să dialogheze între ei

DESFĂȘURAREA JOCULUI: Copii au un rol de flori. Educatoarea le spune: ,,La miezul nopții când orologiul bate, în grădină se întâmplă o vrajă. Florile se pot mișca și vorbesc între ele”. La semnalul sonor al educatoarei, copii ,,floriile” se prezintă și își caută un loc în grădină, în sala de grupă sau în curte.

Fiecare se așează în locul dorit lângă o ,,floare” preferată. Copii motivează alegerea locului în grădină. Pe măsură ce copii intră în rol, educatoarea se retrage.

FOTOGRAFII

OBIECTIVE: – Să observe cu atenție un aspect din mediul înconjurător;

Să descrie cele observete.

DESFĂȘURAREA JOCULUI: Jocul se desfășoară în perechi. Un copil este fotograful iar celălalt este aparatul de fotografiat. Copii sunt în mijlocul naturii, în excursie sau în curtea grădiniței. ,,Fotograful” conduce aparatul de fotografiat (care stă cu ochii închiși) spre un loc interesant: frunze, flori, scoarță de copac, mușchi, gunoi, etc. îl poziționează, îl îndreaptă spre obiectiv totul desfășurându-se în liniște.

,,Fotograful” declanșează ,,aparatul” acesta deschide ochi și descrie peisajul. Rolurile se schimbă în torși în sala de grupă, copii desenează ,,poza” cea mai interesantă.

7.GĂSEȘTE CE AM ASCUNS

OBIECTIVE: – Să descopere obiectivele care nu se potrivesc cu mediul în care sunt puse;

Să motiveze de ce obiectele descoperite nu sunt potrivite mediului

MATERIAL DIDACTIC. – un bec ,un balon un balon, sticle goale, crengi, flori .

DESFĂȘURAREA JOCULUI: Pe o cărare lungă de aprox. 20m, educatoarea amplasează 10 – 15 obiecte naturale (crengi, mușchi) și artificiale (un bec, un balon, deșeuri).

Copii sunt așezați în șir indian, trec pe cărare și încearcă să descopere cât mai multe obiecte, fără a le atinge și precizează numărul lor. Se reia traseul în sens invers. Copiii denumesc fiecare obiecte găsite și spun care obiecte nu își au loc locul pe cărare și de ce.

8.CARAVANA

OBIECTIVE: – Să utilizeze analizatorii: tactil, olfactiv și auditiv

Să identifice și să denumească elemente din natură cu ajutorul analizatorilor.

DESFĂȘURAREA JOCULUI: Jocul se desfășoară în aer liber. Educatoarea stabilește traseul caravanei cu ajutorul unei sfori. Copii sunt împărțiți în două echipe. Prima echipă avansează dea lungul sforii, ținându-se de ea. Copii cu ochii închiși, trebuie să identifice cât mai multe elemente din natură cu ajutorul analizatorilor, de exemplu pietrele netede, zgomote puternice, șoapte, crengi, tufișuri, flori mirositoare, peturi,pungi de plastic.

Pornește apoi echipa urmărește pe alt traseu stabilit. Câștigă echipa care a identificat cele mai multe elemente din natură.

9.CUIBUL DE PĂSĂRELE

OBIECTIVE: – Să dezvolte atenția și viteza de reacție ;

Să descopere cât mai mult bețișoare colorate

DESFĂȘURAREA JOCULUI: – bețișoare colorate

-pahare de plastic.

DESFĂȘURAREA JOCULUI: Jocul se desfășoară în curtea grădiniței sau pe o pajiște. Copii sunt așezați în perechi și formează un cerc. Din fiecare pereche o ,,păsărică” clocește în cuib și are în mână paharul de plastic iar cealaltă ,,păsărică” merge să caute hrană. Conducătorul jocului, educatoarea, împrăștie bețișoare colorate într-un spațiu stabilit anterior. La semnal ,,păsărelele” adună cât mai mulți viermișori bețișoare. Păsărelele pornesc în căutare, găsesc un bețișor îl aduc la cuib și îl pun în pahar apoi pleacă și caută altul. Culoarea bețișoarelor nu este importantă. La semnal, fiecare ,,păsărică” zboară la cuib și se numără bețișoarele adunate.

Câștigă perechea care a adunat cele mai multe bețișoare și se precizează culoarea acestora. Copii observată că bețișoarele verzi ți maro au fost cere mai greu de găsit deoarece au culoarea mediului în care se găsesc.

În încheiere, educatoarea subliniază importanța culorilor de camuflarea a animalelor și plantelor care au rolul de a le apăra de dușmani. Culorile contrastante: roșu, galben se întâlnesc la animale și plante periculoase. Prădătorii cunosc aceste culori și le evită.