Dezvoltarea Competentei Sociale la Elevi In Cadrul Orelor de Educatie Civica
Dezvoltarea competenței sociale la elevi în cadrul orelor de educație civică
Teză de licență
CUPRINS
Adnotare
Introducere
Capitolul I: Delimitări conceptuale ale competenței sociale
1.1 Conceptul de competență: definiții, caracteristici, tipologii
1.2 Specificul competenței sociale
1.3 Componentele competenței sociale
Capitolul II: Repere psihopedagogice de formare a competenței sociale la elevi
2.1 Pedagogia bazată pe competențe – reper fundamental al competenței sociale
2.2 Contribuția disciplinei școlare educația civică la formarea competenței sociale
Capitolul III: Valorificarea practică a reperilor psihopedagogice în formarea competenței
sociale la elevi
3.1 Manifestările competenței sociale la elevi
3.2 Strategii didactice de formare a competenței sociale la elevi în cadrul orelor de educație
civică
3.3 Impactul strategiilor didactice interactive în formarea competenței sociale la elevi
Concluzii și recomandări
Bibliografie
Anexe
ADNOTARE
Lucrarea de față cu titlul “Dezvoltarea competențelor sociale la elevi în cadrul orelor de eduație civică”, elaborată de către Gobjila Cristina și perfectată în municipiul Chișinău – 2013, constă din introducere, trei capitole și concluzie.
Fundamentarea teoretică se constituie în primele două capitole.
În primul capitol “Delimitări conceptuale ale competenței sociale” se examinează cadrul general al competenței: definiții, tipologii, caracteristici, precum și specificul competenței sociale și componentele acesteia.
Capitolul II “Repere psihopedagogice de formare a competenței sociale la elevi” vizează aspectul psihopedagogic de formare a competenței sociale la elevi, reper fundamental fiind o pedagogie bazată pe competențe și contribuția disciplinei școlare Educația civică în formarea și dezvoltare competenței date identificînd subcompetențele și conținuturile tematice vizate.
Partea a doua a lucrării este constituită dintr-un demers de identificare a celor mai eficiente strategii de formare și dezvoltarea a competenței sociale la elevi în cadrul orelor de educație civică, ciclul gimnazial.
Lucrarea conține 27 surse bibliografice. Deasemenea cuprinde 81 pagini în format A4, mai conține 3 tabele, 4 diagrame și 6 anexe.
Cuvintele – cheie: pedagogie, competență, competența socială, educație civică, strategie didactică, comunicare, asertivitate, empatie, interrelaționare.
Scopul cercetării a fost de a determina cele mai eficiente strategii de dezvoltare a competenței sociale la elevi în cadrul orelor de educație civică.
Obiectivele cercetării au fost urmatoarele:
– definirea conceptului de “ competență socială“;
– identificarea contribuției disciplinei educație civică la formarea competenței sociale la elevi;
– precizarea particularităților competenței sociale;
– evaluarea nivelului de dezvoltarea a competențelor sociale în cadrul orelor de educație civică;
– elaborarea sugestiilor privind dezvoltarea competențelor sociale la elevi în cadrul orelor de educație civică.
ANNOTATION
The present work with the title “the development of social skills of students in civics classes”, elaborated by Gobjila Cristina and perfected in Municipiul Chisinau-2013, composed of introduction, three chapters and conclusion. The first chapter "Conceptual framework of social competence" se examinează cadrul general al competenței: definition, types, characteristics, and specific social competence and its components.
Chapter II "Highlights pedagogical of formation of of social competence in students' aiming aspects psycho-pedagogical of social competence formation of students, fundamental benchmark is a pedagogy based on skills and contribution of school discipline. Civic education in training and competence development identified data in skills and thematic content covered. The second part of the paper consists of an approach to identify the most effective strategies for training and development of social competence in students in civics classes, middle school.
The work contains 27 bibliographic sources. Also includes 81 A4 pages, also contains tables 3, 4 diagrams and 6 schedule.
Key words: pedagogy, competence, social competence, civic education, teaching strategy, communication, assertiveness, empathy, interrelationship.
The aim of the research was to determine the most effective strategies of development of social competence in students of civic education classes.
The research objectives were:
– Definition of "social competence";
– Identification of civic discipline contribution to the formation of social competence in students;
– Specification of the peculiarities of social competence;
– Evaluating the level of social skills development in civic education classes;
– Makes suggestions on the development of social skills in students in civics classes.
INTRODUCERE
Actualitatea temei. Transformările rapide care au loc în viața socială, economică și culturală, impun schimbări și în mediul educațional, generînd modificări în conștiința și comportamentul personalității. Aceste transformări implică toate aspectele educației, inclusiv pe cel al educației cetățeanului – scop major al disciplinei Educație Civică. Ori, necesitatea unor cetățeni activi, informați și capabili de a se adapta la schimbările ce au loc, este mai pregnantă ca niciodată, iar, rolul educației în dezvoltarea unor astfel de cetățeni, este acum aproape universal recunoscut. În Concepția dezvoltării Învățământului din Republica Moldova, se menționează că una din prioritățile educaționale este aplicarea noilor tehnologii, orientate spre formarea și dezvoltarea competențelor. La nivelul practicii educaționale, formarea competențelor este o problemă actuală și destul de dificilă pentru majoritatea profesorilor, dar și a membrilor comunității, acest domeniu fiind declarat drept unul dintre domeniile prioritare ale dezvoltării învățămîntului din țara noastră și nu numai.
Actualele programe școlare au fost elaborate din perspectiva trecerii de la modelul de proiectare curriculară centrat pe obiective – la modelul centrat pe competențe. Adoptarea noului model de proiectare curriculară este determinată, pe de o parte, de nevoia de a actualiza formatul și de a realiza unitatea de concepție a programelor școlare la nivelul ciclurilor de învățămînt gimnazial și liceal. Pe de altă parte, acest demers asigură racordarea la dezvoltările curriculare actuale, orientate prioritar spre rezultatele explicite și evaluabile ale învățării. Utilizarea competenței ca element central ale elaborării unui curriculum modern este, în general asociată cu modernizarea învățămîntului. Conform unui astfel de curriculum, un elev competent este acela care poate demonstra deținerea abilităților practice necesare [25]. În contextul educațional actual, „a ști” nu mai este scop în sine, ci un intermediar care asigură premisele lui „a ști să faci”, „a ști să fii”, „a ști să conviețuiești” și „a ști să devii”. Este evident că între aceste căi ale cunoașterii există multiple interacțiuni și schimburi, ele formînd, practic, un întreg. Termenul de competențe se referă la combinația celor „a ști să faci”, „a ști să fii”, „a ști să conviețuiești” și „a ști să devii” în completarea la „a ști cum să faci, să fii, să conviețuiești, să devii”[23, p.5-15]. Astfel putem spune că competențele reprezintă în sine un ansamblu de deprinderi, cunoștințe, aptitudini și atitudini și include disponibilitatea de a învăța în completarea la „a ști cum”. Competența școlară presupune însușirea de către elev a unei proceduri complexe în care pentru fiecare direcție evidențiată sunt anumite componente instructive cu caracter de acțiune și nu o însușire separată de cunoștințe și abilități. Ea întrunește niște caracteristici integre ale calității pregătirii elevilor legate de aplicarea conștientă a complexului de cunoștințe, abilități și atitudini (mod de acțiune) în raport cu anumite probleme disciplinare, meta- și transdisciplinare [5].
În activitatea sa pe care o desfășoară, omul este o ființă dependentă de ceilalți. El are nevoie permanentă de a comunica și coopera. Școala este un mediu important de socializare, de educație pentru democrație și de pregătire a viitorilor cetățeni responsabili pentru a se implica activ în luarea deciziilor. O societatea în dezvoltare, precum este cea din țara noastră, are nevoie de oameni cărturari, întreprinzători, cu o moralitate înaltă, care pot lua decizii în situații dificile, prognozînd urmările, capabili de cooperare, care se caracterizează prin mobilitate, dinamism, constructivism și simțul responsabilității pentru soarta țării [20]. Iar toate acestea viitorul cetățean le poate dobîndi prin intemediul mediului școlar, fiind punctul de pornire a formării și dezvoltării competenței sociale. Abilitatea de a se implica în viața și în problemele publice, în mod inteligent și responsabil, se formează. Cu toate că anumite lucruri pot fi deprinse în mod neorganizat în cadrul familiei, în societatea actuală acestea nu mai sunt suficiente pentru formarea unor cetățeni competenți, de care au nevoie democrațiile moderne pentru a-și asigura existența. În felul acesta, disciplina de Educație civică este unul dintre cele mai complexe cerințe ale educației. Acest fapt este determinat, pe de o parte, de faptul că individul este subiect al relațiilor civile de la o vîrstă fragedă, pe de altă parte, de variabilele psihologice implicate într-un asemenea proces. Actualitatea disciplinei este determinată și de Recomandarea Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene privind competențele-cheie din perspectiva învățării pe parcursul întregii vieți (2006/962/EC) care conturează, pentru absolvenții învățămîntului obligatoriu, un „profil de formare european”. În acest sens disciplina educație civică urmărește formarea sentimentului de devotament statului Republica Moldova la toți cetățenii acestuia, indiferent de origine etnică, cultură, convingeri, precum și formarea identității, manifestată în identitate personală și identitate civică, în vederea participării lor active la construirea unei societăți democratice la nivelul comunității locale, naționale, europene și globale. Acesta reprezetînd în sine și un ideal educațional la baza căruia este plasată dezvoltarea abilităților și competențelor sociale. Competența socială se referă la capacitatea persoanei de a relaționa într-un mod adecvat cu alte persoane, a avea capacitatea de a coopera și colabora în cadrul unui grup, precum și de a se face plăcut de ceilalți. Cercetările realizate de-a lungul timpului au arătat că șansele de a deveni un adult competent social cresc dacă vîrsta la care se începe educația din acest punct de vedere este mai mică. Astfel, un copil de grădiniță sau de nivel primar, cu cît a reușit să relaționeze cu alte persoane, să coopereze și să colaboreze în cadrul jocului, a unor activități la grupă sau la clasă, se va descurca mai bine la activități similare, desfașurate în timpul școlii, la liceu, în grupul de prieteni, la locul de muncă și în societate. Astfel, analizînd competențele sociale formate pînă la treapta gimnazială, se remarcă responsabilitatea părților interesate și implicate în procesul educațional. Profesorul înțelege în ce tip de activitate elevul își poate manifesta aptitudinile și îl implică anume în acestea (proiecte, cercetări, discuții, prezentări, dezbateri), dezvoltîndu-i competențele. În consecință, în special procesul de socializare este un unul complex reprezentînd o serie de transformări în comportamentul copilului, forme de a gîndi, de a memora, de a verifica, de a se orienta. Copilul este abordat funcțional, prin modul în care răspunde la stimulii externi.
În literatura de specialitate românească și moldovenească au fost preocupați de problema respectivă următorii cercetători: Cristache G., Racu T., Chiș V., Corcode(Vintilă) A., Robu V., Cerbușcă P., lii, la liceu, în grupul de prieteni, la locul de muncă și în societate. Astfel, analizînd competențele sociale formate pînă la treapta gimnazială, se remarcă responsabilitatea părților interesate și implicate în procesul educațional. Profesorul înțelege în ce tip de activitate elevul își poate manifesta aptitudinile și îl implică anume în acestea (proiecte, cercetări, discuții, prezentări, dezbateri), dezvoltîndu-i competențele. În consecință, în special procesul de socializare este un unul complex reprezentînd o serie de transformări în comportamentul copilului, forme de a gîndi, de a memora, de a verifica, de a se orienta. Copilul este abordat funcțional, prin modul în care răspunde la stimulii externi.
În literatura de specialitate românească și moldovenească au fost preocupați de problema respectivă următorii cercetători: Cristache G., Racu T., Chiș V., Corcode(Vintilă) A., Robu V., Cerbușcă P., Solovei R., Cara A., Constantinescu M., Guțu Vl., Copilu D., Caluschi M., Mureșan P., Gavril O., Crosman D., Marcus S., Mureșan P.,etc. În literatura de specialitate străină a fost cercetată tema respectivă de următorii specialiști: Argyle M., Tyler L., Tish Davidson, McFall, Yates, Selman S., Soresi Laura, Nota S., Di Nuovo, F. Gresham, S. Elliott, F., Arrindell, Raver, Knitzer, etc.
Obiectul cercetării : procesul de dezvoltare a competenței sociale la elevi în cadrul orelor de educație civică.
Scopul cercetării: determinarea strategiilor de dezvoltare a competenței sociale la elevi în cadrul orelor de educație civică.
Ipoteza cercetării: utilizarea diferitor metode interactive în cadrul unor strategii didactice la orele de educație civică, duce la dezvoltarea competenței sociale la elevi.
Obiectivele cercetării:
definirea conceptului de “ competență socială“;
identificarea contribuției disciplinei educație civică la formarea competenței sociale la elevi;
precizarea particularităților competenței sociale;
evaluarea nivelului de dezvoltarea a competențelor sociale în cadrul orelor de educație civică;
elaborarea sugestiilor privind dezvoltarea competențelor sociale la elevi în cadrul orelor de educație civică.
Metode de cercetare:
Metode teoretice: analiza și sinteza surselor bibliografice din cîmpul tematic al competenței sociale și disciplinei educația civică, deducția.
Metode empirice:
– observația;
– aplicația didactică;
– Chestionar “Sînteți o persoană asertivă?”;
– Chestionar de evaluare a empatiei;
– Chestionarul “Stilul de comunicare”;
– Testul sociometric.
Baza epistemologică: cercetarea s-a întemeiat pe idei, concepte din domeniul pedagogiei (M. Minder J. Raven, C. Cucoș, J. Delors, A. Ghicov, L.Sclifos, P. Cerbușcă, I. Botgros, L. Franțuzan), psihologiei vîrstelor (U. Șchiopu), educației profesionale (M. Ghiviriga, Gh. Tomșa, D. Super). Deasemenea, cercetarea se bazează pe teoriile învățării – S. Cristea.
Utilitatea teoretică a cercetării.
În general, dezvoltarea competențelor, reprezintă o problemă actuală pentru societatea noastră, deoarece cadrele didactice greu acceptă trecerea de la predarea în baza obiectivelor, la predarea pe bază de competențe. Iar această problemă este mai acută în învățămîntul gimnazial, unde se pune bazele viitorului cetățean activ și responsabil spre care tindem să-l formăm pe parcursul studiilor. Astfel, prin identificarea acestei probleme, pe care în prezent mulți cercetători nici nu o consideră ca problemă, am realizat o delimitare conceptuală a competenței sociale precum și reperele psihopedagogice de formare a acestei competențe, fiind stabilite etapele procesului de formare și dezvoltarea a competenței sociale la elevi. Totodată, am demonstrat teoretic contribuția directă a displinei Educația civică în formarea competenței sociale la elevi.
Utilitatea practică a cercetării.
În baza rezultatelor obținute, sunt elaborate cîteva sugestii pentru profesorii de educație civică, sugestii sub forma unor modele de strategii didactice ce pot duce la formarea competenței sociale la elevi. Modelele date reprezintă metode, forme și tehnici relevante contextului de formare a competenței date în cadrul orelor de educație civică. În același timp, rezultatele cercetării pot fi încadrate într-un ghid atît teoretic cît și practic al profesorului, unde vor fi incluse cele mai eficiente modalități de formare și dezvoltare a competenței sociale la elevi. Avînd rezultatele respective, poate fi promovată această problemă și prin elaborarea unor articole în diferite reviste de specialitate, prin intermediul cărora să fie sensibilizată opinia principalilor actori educaționali-cadrele didactice, astfel încît gradul de explorare a problemei să fie majorat.
CAPITOLUL I: DELIMITĂRI CONCEPTUALE ALE COMPETENȚEI SOCIALE
1.1 Conceptul de competență: definiții, caracteristici, tipologii
De-a lungul ultimelor decenii discursul pedagogic a asimilat un limbaj cu totul nou pentru domeniu, precum piață, investiții, producție, calitate, monitorizare etc. Interesul pedagogiei pentru competențe se înscrie în noua grilă de concepte și abordări, care aduce cu sine totodată și schimbările majore în educația contemporană.
Proiectarea învățămîntului pe baza competențelor s-a prefigurat în Marea Britanie, unde analize întreprinse la sfîrșitul secolului XX (Jessup 1989) identificau lipsa de consistent a formării generale și vocaționale în raport cu presiunile competiției pe piața forței de muncă. Se notează de exemplu, că pregătirea profesională, cursurile și programele sunt prea concentrate pe asimilare de informații și pe însușirea teoriilor, neglijîndu-se aproape total, performanțele. Se recunoaște, totuși, că performanțele sunt cele care caracterizează competențele în chip esențial.
Noua mișcare pedagogică a fost totodată stimulată de dezvoltarea managementului ca teoria și practica , de instalare a managementului știintific.
Analiza muncii și particularizarea ocupațiilor elementare, controlul sistematic asupra timpului și mișcării în actul muncii, calcului costurilor etc.- elemente introduse de F.W Taylor, toate acestea sunt asociate cu dezvoltarea competențelor, precum și cu schimbarea necesară de curriculum [7]. Astăzi, competențele sunt utilizate în limbajul curent al pedagogiei în următoarele ipostaze: competențe în formarea profesorilor, competențe în predare, competențe în activitățile comunitare, ș.a. Una dintre aspirațiile legitime este aceea că noile abordări în educație să rezolve nevoie de facture instructive – educative și socio-economice variate, precum relevant pregătirii, accesul pe piața internațională a educației și carierei profesionale, compatibilitatea și transferul programelor de pregătire și a rezultatelor obținute, recunoașterea studiilor în alte țări etc.
Dezbaterile care au avut loc în Marea Britanie în anii ’80 au definit competențele ca abilități de a realiza activități particulare la standardele determinate. Competențele se referă mai curînd la a ști ca acțiune practică, la ceea ce oamenii pot face, nu la ceea ce ei știu ca informație. A ști, ca acțiune practică, plasează competențele într-un context determinat, cel al unei profesiuni sau al unui grup de profesii.
Competențele sunt rezultatul unui program de pregătire, ele descriu ce poate face în final o persoană, nu programul de pregătire în parcurs [17].
Definiția 1: Competența este abilitatea de a realiza activitățile aferente unei ocupații sau funcții la standardele definite de angajatori (NCVQ –National and Vocational Qualifications).
Definția 2: Competența înseamnă deținerea și dezvoltarea cunoștințelor și abilităților a atitudinilor adecvate și a experiențelor necesare pentru performanțe bune în rolurile asumate.
Definiția 3: Competențele sunt structuri complexe, cu valoare operațional, instrumental, așezate între cunoștine, atitudini și abilități și au următoarele caracteristici:
asigură realizarea rolurilor și a responsabilităților asumate;
corelează rolurile și responsabilitățile cu performanța în activitate;
pot fi măsurate pe baza unor standarde de performanță;
pot fi dezvoltate prin învățare (S.B Parry ) [14].
Competența implică un nivel înalt de performanță. Mai mult, se poate spune că este o capacitate profesională remarcabilă, izvorîtă din cunoștințe și practică (deci, în urma cercetării inteligente și sistematice a unei activități relativ dificile). Competența conferă randament, precizie, siguranță și permite rezolvarea unor situații dificile. Faptul că în unele definiții sunt stabilite corelații între competență – capacitate – aptitudini, se evidențiază o idee majoră, aceea a competenței ca ansamblu integrator. Competența este deseori descrisă drept o capacitate intelectuală ce dispune de variate posibilități de transfer – capacitatea de a comunica, decide, detecta, selecta, evalua [19]. Competența înseamnă cunoștințe ce au devenit operaționale, ceea ce presupune flexibilitate comportamentală, adaptabilitate, dar, mai ales, eficiență. Realizînd o sintezã a diverselor definiții date conceptului de competențã (Golu, Chelcea, Schiopu Ursula) putem spune cã în plan subiectiv-pshihologic competența este o rezultantă a cunoștințelor, aptitudinilor, deprinderilor, priceperilor, capacităților, abilităților și trăsăturilor temperamental-caracterologice care conduc la performanțe în diferite domenii [6].
În continuare, vom defini competența sub forma simplă a unui algoritm logic, explicit și mai accesibil. Astfel, în procesul de predare-învățare-evaluare la clasă pe bază de obiective curriculare de formare, conform cu ciclurile curriculare proiectare – aplicare – realizare (prin „realizare” înțelegînd, evident, „rezultatele învățării”), aceste rezultate, numite „achiziții școlare”, în termeni de „competențe școlare”, elevul are datoria și posibilitatea să le dobîndească în special la lecție, sub forma triadei, din algoritmul, C = c¹ + c² + c³, în care, C (competențele) reprezintă:
1 – c¹ (cunoștințe), dar nu atît cunoștințe generale, enciclopedice pentru a fi doar memorate și reproduse, cît mai ales cunoștințe funcționale / folositoare, iar asimilarea acestora să nu reprezinte un scop în sine, doar pentru a le „ști” ca să fie reproduse la examene, concursuri etc., ci să reprezinte un mijloc eficace de a realiza, prin exerciții repetate sistematic de aplicare a acestor cunoștințe la lecție, formarea unor:
2 – c² (capacități) de aplicare a cunoștințelor, manifestate public sub forma unor priceperi, abilități și deprinderi de a valorifica aceste capacități în activitatea școlară, extrașcolară și postșcolară, iar în final, împreună, aceste capacități – priceperi, abilități și deprinderi – să fie manifestate în plan social sub forma unor:
3 – c³ (comportamente) constructive, la rîndul lor acestea fiind rezultanta formării la lecție ca și în viața școlară a unor conduite și atitudini pozitive exprimate și manifestate ca atare pe plan social, dar dobîndite pe parcursul anului-anilor de studii, în realitate ele reprezentînd „cartea de vizită” a celor care au contribuit la procesul de formarea la elevi a acestor comportamente, avem în vedere învățătorul, profesorul, în general școala, chiar sistemul școlar [21]. Deci, competențele comportă întotdeauna un triplu aspect implicit ce poate fi clorelat cu definiția noțiunii de competență , precum: cunoștințe dinamice care mobilizează anumite savoir-dire, savoir faire și savoir-etre.
Competențele-cheie reprezintă un pachet multifuncțional, transferabil de cunoștințe, abilități și atitudini de care au nevoie toți indivizii pentru împlinirea și dezvoltarea personală, incluziunea socială și găsirea unui loc de muncă. Acestea trebuie să fie formate și dezvoltate pînă la sfârșitul educației obligatorii și trebuie să acționeze ca fundament pentru învățare, ca parte a educației pe tot parcursul vieții. Competențele-cheie sunt combinații de cunoștințe, deprinderi și aptitudini adecvate contextului. Aceste achiziții o dată dobîndite, pot fi transferate în alte contexte, mai generale, dar care au caracteristicile de bază ale celor în care s-au format. Ele se suprapun și se intersectează și, practic, elementele componente pot fi reconfigurate în mozaic, fiind traversate de un număr de teme care se aplică transversal: gîndire critică, creativitate, rezolvare de probleme, evaluarea riscului, luarea deciziilor, managementul constructiv al emoțiilor [9].
Potrivit clasificărilor britanice, competențele se structurează în cinci nivele de dezvoltare ( de la 1- nivel minim , la 5 – nivel maxim):
Nivel 1: capacitatea de a realiza activități de rutină;
Nivel 2 : capacitatea de a realiza activități elementare într-un domeniu mai larg;
Nivel 3 : capacitatea de a realiza activități nonrepetative, cu grad ușor de varietate;
Nivel 4 : capacitatea de a realiza activități specializate, complexe, care include supervizare și
management;
Nivel 5: capacitatea de a realiza activități foarte complexe, care pretind aplicarea unui registru larg de principii si tehnici de lucru.
Recomandarea Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene privind competențele cheie din perspectiva întregii vieți conturează un profil de formare european structurat pe opt domenii de competențe:
Competența de a învăța să înveți (competența de planificare și organizare a propiei învățări, atît individual cît și în grup);
Competența de comunicare în limba maternă (competența de realizare a unor contacte comunicative constructive în limba maternă atît oral cît și în scris);
Competența de comunicare într-o limbă străină (competențe de a comunica într-o limbă străină în situații cunoscute, modelate);
Competențe interpersonale, civice, morale (competențe de a lucra în echipă, de a preveni și rezolva situațiile de conflict; competențe de a accepta și a respecta valorile fundamentale ale democrației, a practicilor democratice și a drepturilor omului; competențe de a se comporta în situații cotidiene în baza normelor și valorilor mora-spirituale);
Competențe de bază în matematică, științe și tehnologie (competențe de a dobîndi și a aplica cunoștințe de bază din domeniul matematică, științe ale naturii și tehnologii în rezolvarea unor probleme și situații din cotidian);
Competențe digitale, în domeniul tehnologiilor informaționale și comunicaționale (TIC- competențe de utilizare în situații reale a instrumentelor cu acțiune digitală (telefonul, teleghidul, calculatorul electronic etc., competențe de a crea documente și a utiliza serviciile electronice de bază, în comunicare și dobîndirea informațiilor, inclusiv rețeaua Internet);
Competențe culturale, interculturale (competențe de receptare a culturii naționale și a culturilor europene; competențe de a aprecia diversitatea culturală a lumii și de a fi tolerant la valorile culturale ale altor etnii);
Competențe antreprenoriale (competența de a se orienta în domeniile profesionale din economie și viața socială în vederea selectării viitoarei profesii, competențe de utilizare a regulilor de elaborare a unor proiecte de cercetare și dezvoltare simple în domeniul antreprenorial).
În procesul de elaborare a curriculei axate pe competențe în Republica Moldova s-a decis de a completa domeniile de competențe cu încă două:
Competența acțional strategică (competențe de a identifica probleme acțional-strategice și a propune soluții de rezolvare, competențe de a-și planifica activitatea, de a prognoza rezultatele așteptate, competențe de a elabora strategii de activitate în grup.);
Competența de autocunoaștere și autorealizare (competențe de a se autoaprecia adecvat și a-și valorifica potențialul pentru dezvoltarea personală și autorealizare, competențe de a alege modul sănătos de viață, competențe de a se adapta la condiții noi) [2, p.4-5].
Cu referire la competența socială care urmează a fi formată și dezvoltată în cadrul disciplinei de Eduacție civică, scoatem în evidență următoarele competențe – cheie:
Competențe interpersonale, civice, morale ceea ce se descifrează ca fiind competențe de a lucra în echipă, de a preveni și rezolva situațiile de conflict; competențe de a accepta și a respecta valorile fundamentale ale democrației și nu numai, a practicilor democratice și a drepturilor omului; competențe de a se comporta în situații cotidiene în baza normelor și valorilor moral-spirituale; capacitatea de a înțelege pe ceilalți, de a le accepta ideiile și părerile, ș.a. – acestea fiind prioritare în materie de competență socială.
Competențe culturale, interculturale – aici încadrîndu-se elemente ca empatia, acceptarea diferitor culturi – condiții fundamentale în manifestarea competenței sociale.
Competența de comunicare în limba maternă și competența de comunicare într-o limbă străină – deoarece fără comunicare nu pot fi stabilite relații interumane și pentru că este parte componentă a competenței sociale, este necesară formarea și dezvoltarea competenței date atît la discipline de profil cum ar fi limba română sau limba străină, precum și în cadrul disciplinei de educație civică pentru a dezvolta o comnucare empatică și asertivă.
Competența acțional strategică care se referă la identificarea și rezolvarea problemelor, conflictelor, precum și capacitatea de a elabora strategii de activitate în grup ceea ce presupune nemijlocit relaționarea cu diverse persoane, comunicarea cu acestea și nu în ultimul rînd efectuarea unor activități comune.
1.2 Specificul competenței sociale
Competența reprezintă „capacitatea de a îndeplini anumite sarcini sau de a face ceva”. Din perspectivă socială, ea este capacitatea unei persoane sau a unui grup de a interpreta un fenomen, de a soluționa o problemă, de a lua o decizie sau de a efectua o acțiune; sfera de exercitare a unei funcții. Abilitățile sociale sunt acele care facilitează interacțiunile de grup. Pornind de la abilitatea socială, se poate dezvolta competența socială, definită drept caracteristica persoanelor capabile să producă o influență socială dezirabilă asupra altor persoane [7].
Competențele sociale sunt acele competențe care nu pot fi măsurate în aceleași fel în care se poate face, de exemplu, cu calificările pentru angajare. Au fost caracterizate ca fiind intangibile (nu concrete), subiective, personale sau mediate. Totuși sunt rezultate reale care au un impact pozitiv asupra dezvoltării celor ce studiază. Termenul de competențe sociale permite o gamă largă de interpretări. Definițiile și terminologia folosite în legătură cu acele abilități intangibile variază de la studiu la studiu, incluzînd termeni precum „abilități informale”, „abilități tacite”, „abilități personale”și „abilități interpersonale” [11].
Pentru a delimita conceptul de competență socială, trebuie mai întîi să ne referim la un concept de bază în psihologie: aptitudinea. O primă referire o facem în ceea ce privește accepțiunea pe care o dă P. Popescu-Neveanu conceptului de aptitudine prin care înțelege „însușire sau sisteme de însușiri ale subiectului, mijlocind reușita într-o activitate, posibilitate de a acționa și obține performanțe, factor al persoanei ce facilitează cunoașterea, practica, elaborările tehnice și artistice și comunicarea”. Pentru delimitarea relației dintre aptitudine și capacitate vom consemna și aprecierea lui H. Pieron. Aptitudinea „desemnează substratul constitutiv al unei capacități care va depinde de dezvoltarea naturală a aptitudinii, de exercițiu”. Capacitatea este condiționată de o aptitudine și de gradul de maturație al învățării și exercițiului, ea reprezintă putința de a obține o reușită în executarea unei sarcini sau profesii.
Am realizat această delimitare conceptuală pentru a evidenția raportul capacitate-abilitate. Abilitatea se deosebește de capacitate prin specificitatea ei, implică o tehnică și necesită o învățare. Abilitatea este totodată "însușire sinonimă cu priceperea, dexteritatea, îndemînarea, dibăcia, iscusința, evidențiind ușurința, rapiditatea, calitatea superioară și precizia cu care omul desfășoară anumite activități, implicînd autoorganizare adecvată sarcinii concrete, adaptare suplă și eficientă". Nu confundăm abilitatea cu deprinderea și nici cu aptitudinile. Împreună, ele condiționează substratul competențelor [6].
În psihologia socială, cel care a impus termenul de competență socială este psihologul englez M. Argyle în 1983 și confom lui, competența socială se referă la pattern-uri comportamentale în plan social ale indivizilor, care îi fac capabili să producă efectele dorite asupra celorlalți indivizi [12]. În concepția lui Chelcea, competența socială presupune un tip de comportament ce conduce la performanța socială.
Dupa Marcus S., competența socială este asigurată de ansamblul de abilități necesare optimizării relaționării interumane cum ar fi:
capacitatea de a adopta un rol diferit;
capacitatea de a influența ușor grupul (de elevi) precum și indivizi izolați;
capacitatea de a stabili ușor și adecvat relații cu ceilalți;
capacitatea de a comunica ușor și eficient cu grupul și cu indivizii separat;
capacitatea de a utiliza adecvat puterea și autoritatea;
capacitatea de adopta ușor diferite stiluri de conducere [9, p.192].
Aceste competențe au legătură cu bunăstarea socială și personală, care presupune înțelegerea cu privire la cum pot indivizii să-și asigure sănătatea mintală și fizică optimă, incluzînd resurse pentru sine, pentru propria familie și pentru mediul social, precum și cunoștințe despre cum poate să contribuie la toate acestea un stil de viață sănătos. Pentru o participare socială și interpersonală plină de succes, este esențial să se înțeleagă codurile de conduită și maniere general acceptate în diferite societăți și medii (de ex. la școală, la locul de muncă). La fel de importantă este și conștientizarea conceptelor de bază cu privire la indivizi, grupuri, organizații de muncă, egalitate de gen și nediscriminare, societate și cultură. Esențiale sunt și înțelegerea dimensiunilor socio-economice și multiculturale ale societăților europene și felul cum interacționează identitatea culturală națională cu cea europeană. Partea cea mai însemnată a acestei competențe include capacitatea de a comunica în mod constructiv în diferite medii, de a arăta toleranță, de a exprima și înțelege diferite puncte de vedere, de a negocia cu abilitate pentru a produce încredere, și de a empatiza. Indivizii trebuie să fie capabili să gestioneze situațiile de stres și frustrare, să le exprime într-un mod constructiv. Această competență se bazează pe o atitudine de colaborare, asertivitate și integritate. Indivizii trebuie să își manifeste interesul pentru dezvoltări socio-economice și comunicare interpersonală și trebuie să aprecieze diversitatea și respectul pentru alții, să fie pregătiți atît pentru a depăși prejudiciile dar și pentru compromise [26].
Conform definiției elaborate de către McCleilland, competența reprezintă suma cunoștințelor, abilităților și atitudinilor care contribuie la capacitatea unei persoane de a-și îndeplini eficient sarcinile și responsabilitățile postului (în cazul nostru-postura de elev/cetățean). Astfel, am realizat o structură a competenței sociale identificînd ce trebuie să știe (savoir – dire) elevul la finele ciclului gimnazial, ce trebuie să poată (savoi- faire) și ce trebuie să fie (savoir – etre) elevul în ceea ce privește formarea competenței sociale:
Tabelul 1.1
Un model descriptiv și explicativ al componențelor sociale, foarte frecvent citat în literatura de specialitate, este cel propus și dezvoltat de psihologul englez M Argyle (1983) care susține că principalele competențe sociale care pot fi prezente în diferite grade la indivizii umani sunt: asertivitatea, gratificația și sprijinul, comunicarea nonverbală, comunicarea verbală, empatia, cooperarea și atenția acordată celorlalți, cunoașterea și rezolvarea problemelor, respectiv prezentarea de sine [6, p.23 – 24].
Venind în sprijinul aceleiași idei, Gheorghe Dumitru acordă un rol major profilului interpersonal de grup în cadrul căruia el distinge anumiți factori esențiali:
a) experiență cognitivă, comunicativitate, putere de judecată și înțelegere a mesajului transmis;
b) capacitate rezolutivă, creativitate în gîndire și acțiune;
c) disponibilitate spre cunoaștere, cooperare și comunicare interpersonală în grup;
d) atitudine de încredere în sine și în altul;
e) atitudine de învingere a obstacolelor în calea atingerii scopului;
f) stil flexibil de abordare a sarcinii și de interacțiune cu partenerii grupului;
g) sinceritate, responsabilitate și empatie în relațiile interpersonale;
h) nevoia de cunoaștere, afecțiune și valorizare socială;
i) motive de relaționare, dezvoltare, acceptare și integrare în activitatea grupului;
j) satisfacția participării și reușitei individuale sau de grup;
k) aptitudini și abilități interpersonale.
Această succesiune de factori reprezintã de fapt rețeaua de abilități a căror interacțiune și interconectare conturează sfera competenței sociale [5].
Astfel, principalele abilități componente ale competenței sociale, care prin dezvoltare pot atinge și ele statutul de competență sunt, după S. Moscovici, comunicarea, empatia, asertivitatea, gratificația, prezentarea de sine, rezolvarea de probleme. Extinzînd această sferă adăugăm și abilitățile de rezolvare a conflictelor, precum și abilitățile de relaționare.
Modelarea personalității, a conduitei și performanței subiectului se realizeazã prin dezvoltarea corelată a tuturor acestor componente, care există și derivă unele din altele, într-o susținere mutuală.
1.3 Componentele competenței sociale
1.3.1 Comunicarea
Despre comunicare s-au scris numeroase lucrări, unele teoretice, altele bazate pe studii și rezultate ale unor antrenamente. Autorii sunt de acord în a considera comunicarea drept cea mai importantă competență socialã cu implicații în manifestarea și dezvoltarea celorlalte. Se vorbește despre o comunicare asertivă, o comunicare empatică etc.
Comunicarea se aflã în centrul performanței și al competenței sociale. După cum scrie Luminița Iacob (1998), comunicarea umană, în accepțiunea sa cea mai largă, poate fi definită ca fiind relația bazată pe co-împărțirea unei semnificații. Dacă informația este premisa absolut necesară unui act de comunicare, ea nu este însă și suficientă. Absența înțelegerii acelei informații și a contextului relațional care să-i confere semnificația anulează "starea de comunicare".
Comunicarea verbală este cea mai studiată formă a comunicării umane, deși, ontogenetic, apariția ei este cu mult devansată de celelalte două forme de comunicare (paraverbal și nonverbal). În cazul comunicării verbale, informația este codificată și transmisă prin cuvînt și prin tot ceea ce ține de acesta sub aspect fonetic, lexical, morfo-sintactic. Se disting în cadrul comunicării verbale forma orală și forma scrisă, iar în funcție de aceasta se utilizează canalul auditiv sau vizual.
În ultimul timp, pentru dezvoltarea acestei competențe se realizeazã zeci de antrenamente (D. Larson; Gazda M.). Aceste antrenamente promovează comunicarea suportivă, comunicarea empatică, comunicarea nonviolentă și nonagresivă. În grupurile creative se dezvoltă comunicarea creativă. Antrenarea acestei competențe este necesară începînd cu vîrsta copilăriei și finalizînd cu vîrsta a treia inclusiv.
Comunicarea nonverbală – foarte multe studii pun în discuție raportul dintre comunicarea verbală și comunicarea nonverbală. Burd Whistell propune termenul de kinezică desemnînd "studiul aspectelor semnificative ale mișcărilor corporale învățate și structurate".
Astfel, comunicarea se realizeazã și prin semnale nonverbale, unele intenționate, altele spontane, cum ar fi: zîmbetul, înclinări ale capului, privire încruntată, sprîncene ridicate, grimase. Aceste semnale nonverbale sunt numite sincronizare comunicativă și joacă un rol însemnat în exprimarea sensurilor în orice interacțiune diadicã. Sincronizarea comunicativă indică faptul că persoana cu care vorbești ascultă, răspunde și oferă indicii asupra a ceea ce se petrece în mintea sa.
Existã și alte componente ale competenței sociale, cum ar fi asertivitatea, gratificația, care necesitã un tip de comunicare nonverbală specifică la nivelul vocii, feței și atitudinii. O valoare comunicativă deosebită o au și limbajul tăcerii și limbajul trupului, instrumente de comunicare foarte puternice care trebuie folosite cu abilitate. Indivizii care au profesii ce necesitã competențe sociale trebuie să își dezvolte abilitățile de comunicare verbală și nonverbală.
1.3.2 Empatia
Empatia este un fenomen complex care își pune amprenta pe parcursul întregii vieți a omului, pe comportamentul său, fără de care ar fi dificil de explicat relația persoanei cu cei din jur, comunicarea interpersonală, înțelegerea celorlalți și construirea propriei strategii de acțiune în societate. Aprecierea aparține lui S. Marcus fondatorul școlii românești de cercetare a empatiei și definește această abilitate specific umană plasată în inima competenței sociale. De aceastã abilitate de transpunere biologică a eu-lui în psihologia celuilalt depinde profunzimea înțelegerii mesajelor celorlalți și calitatea relațiilor interumane. Empatia este acel fenomen psihic de retrăire a stărilor, gîndurilor și acțiunilor celuilalt, dobîndit prin transpunere psihologică a eului într-un model obiectiv de comportament uman, permițînd înțelegerea modului în care celălalt interpretează lumea.
Orientările recente vorbesc de empatie sub aspect tridimensional, și anume: cunoașterea sentimentelor celorlalți, simțirea trăirilor afective și reactivitatea încărcată de compasiune față de durere, acestea descriind o succesiune: observația, simțirea și acțiunea în vederea oferirii ajutorului [11]. De asemenea, K. Albrecht se centrează mai ales pe aspectele afective, vorbind de o definire a empatiei ca stare pozitivă de rezonanță între doi oameni, o identificare cu o altă persoană, ce presupune împărtășirea sentimentelor. În plus, autorul vorbește de două dimensiuni ale empatiei, și anume inițierea unei conexiuni empatice atunci cînd se stabilește o legătură, o relație între două persoane, și dimensiunea de lungă durată, prin care se menține în timp relația respectivă, dimensiuni pentru care sunt necesare trei tipuri de comportament: atenția, aprecierea și afirmarea, acestea fiind descrise astfel :
– atenția acordată cuiva este exprimată prin interesul real pentru persoana respectivă, prin comportamentul verbal sau nonverbal;
– aprecierea presupune acceptarea celorlalți așa cum sunt, chiar dacă nu aderăm în totalitate la aceleași valori, acceptare care poate fi transmisă foarte ușor și la nivel nonverbal;
– în completarea aprecierii celorlalți vine și afirmarea lor care rezultă din modul în care interacționăm cu ei.
Astfel, empatia este conectată în cadrul competenței sociale cu cooperarea și atenția acordată celorlalți, evidențiindu-se rolul antrenării acestora în instalarea armoniei și toleranței caracteristice contactelor interpersonale benefice și eficiente [16].
1.3.3 Asertivitatea
A fost comparată de unii specialiști chiar cu competența socială datorită multiplelor interferențe dintre aceasta și celelalte componente ale competenței sociale. Lazarus (1973) este unul dintre cei care oferă o deschidere asupra domeniului asertivității, definind-o ca fiind capacitatea de a-i influența pe alții. Într-o abordare mai recentă a aceluiași fenomen, Cornelius Helena și Faire Shoshana, consideră asertivitatea ca un deschizător al comunicării ce permite exprimarea sentimentelor în legătură cu un eveniment, fără a blama și fără a-l evalua pe celălalt ca adversar.
Realizînd o analiză asupra asertivității și notelor sale definitorii se poate elabora o sinteză de comportamente ce reprezintă abilități de care individul trebuie să dispună:
a) a spune "nu" atunci cînd situația o cere;
b) a avansa o cerere ca un favor;
c) a exprima atît sentimentele pozitive cît și pe cele negative;
d) a începe, a continua, a finaliza o conversație;
e) a avea putere de convingere;
f) a avea curajul de a susține propriile drepturi;
g) a lua cuvîntul, a susține drepturile cuiva neprivilegiat;
h) curajul de a apăra drepturile fără a le încălca pe ale altora;
i) curajul de a afirma și susține propriul punct de vedere;
j) asumarea responsabilității;
k) anticiparea și pregătirea succesului social;
l) stima de sine și dorința de afirmare [22].
Asertivitatea oferă indivizilor posibilitatea ca viața lor să demonstreze o mai mare eficiență în cîmpul profesional și în relațiile interpersonale, un self-management calitativ și un mai mare impact asupra celorlalți.
Asertivitatea se opune agresivității și manipulării dar și comportamentului pasiv, ea nu înseamnă renunțare și nici lipsă de combativitate. Răspunsul asertiv presupune alegere conștientă, decizie clară, flexibilitate, curaj și încredere în procesul comunicării și a receptării influenței sociale. Astfel între a fi pasiv și agresiv, asertivitatea presupune negociere cu ceilalți și implică păstrarea demnității respectînd în același timp dorințele și drepturile celorlalți și valorile sociale [10, p.31].
1.3.4 Prezentarea sinelui
Psihologii sociali consideră că prezentarea de sine reprezintă un obiectiv special al competenței sociale, important nu numai pentru respectul de sine al interactorilor , dar și pentru a constitui un model de comportament pentru ceilalți. Lipsa competenței sociale este evidențiată de anxietatea socială, deficiențe din sfera Eului sau a imaginii de sine etc. Prezentarea de sine este comportamentul care vizează influențarea manierei în care suntem percepuți de ceilalți. Identitatea, rolul și statusul fiecărui individ sunt negociate și acceptate într-o anumită măsură de către ceilalți. Dezvăluirea informațiilor personale este, în general, progresivă, reciprocă și indispensabilă oricărei relații, fiind un semn de încredere.
Prezentarea de sine nonverbală oferă informații asupra partenerului la un grup sau clasă socială, denotă un anumit tip de personalitate prin: accent, îmbrăcăminte, maniere, etc. [27].
1.3.5 Cunoașterea și rezolvarea problemelor
Structura complexă a competenței sociale cuprinde și abilități de rezolvare a problemelor, procesul de rezolvare a problemelor fiind apreciat și ca metodă de antrenare a competenței sociale. Rezolvarea problemelor și a unor situații ce transpun evenimente reale de viață este o metodă ce poate fi utilizată în cunoașterea și înțelegerea relațiilor sociale.
În concluzie, putem menționa că competența socială formată și dezvotată, presupune capacitatea elevului, absolvent al ciclului gimnazial, de a comunica în mod constructiv, empatic și asertiv în diverse medii sociale, de a exprima și înțelege diferite puncte de vedere, de a manifesta o atitudine de colaborare și integritate, și nu în ultimul rînd, să fie capabil să gestioneze situații de stres și conflict în relațiile cu ceilalți.
CAPITOLUL II: REPERE PSIHOPEDAGOGICE DE FORMARE A COMPETENȚEI
SOCIALE
2.1 Pedagogia bazată pe competențe – reper fundamental al competenței sociale
Preocuparea educației contemporane pentru formarea competențelor, mai degrabă decît pentru transmiterea de cunoștințe, este motivată de schimbările majore petrecute pe piața beneficiarilor, deopotrivă aspirant la clasificări și angajatori. Între schimbările invocate enumerăm: lărgirea populației de studio și non-tradiționali – învățarea pe parcursul întregii vieți; realizarea programelor de studio pe canale alternative, inclusiv prin Internet, nevoia de accelerare a învățării, pentru calificări rapide și flexibile, pentru recalificări, perfecționări, etc.; avantajele articulării experiențelor de învățare, așa încît acestea să asigure pregătirea pentru confruntările reale ale existenței, fără decalaje în timp; competiția pe piața calificărilor și pe piața muncii; rolul competențelor în dezvoltarea individului și a comunității din care acesta face parte; cerințele acreditării și recunoașterii internaționale a programelor de studiu; competențele sunt necesare pentru asigurarea, cu success, a inserției profesionale și sociale a fiecărei persoane, în societatea contemporană.Sistemele educaționale au obligația să asigure dezvoltarea competențelor pentru toți membrii societății, preocupîndu-se nu doar de educația copiilor și a tinerilor, ci și de cea a aulților, a părinților, a diferitor grupuri profesionale.
Perspectiva educației pentru competențe face posibilă instituirea competențelor drept criterii de evaluare și indicatori de success în toate domeniile de activitate. În această nouă experiență se organizează imperativul definirii standardelor de performanță pentru evaluarea corectă a abilităților persoanei, într-un domeniu dat, cum ar fi cel educațional.
Avantajele curriculumului bazat pe competențe:
furnizează procesului de învățămînt direcții mai clare de formare-dezvoltare a personalității elevului;
orientarea demersurile tuturor agenților implicați în educație: elevi, profesori, părinți, specialiști în curriculum în funcție de competențele generale și specifice;
răspunde mult mai bine nevoilor de formare ale elevului și cerințelor actuale ale pieței muncii, integrării în viața socială și profesională pentru care se pregătește elevul;
demersul didactic (predare – învățare – evaluare) se centrează pe achizițiile concrete ale școlarului;
din punct de vedere social, sporește transparența actului didactic în cazul unei școlarități neobligatorii și posibilitatea ca aceste competențe să fie social determinate, ca răspuns concret la nevoile comunității în care funcționează școala;
din punct de vedere psihologic asistăm la o mobilizare a resurselor mentale ale individului (cunștințem deprinderi, scheme de acțiune ale individului, etc.);
este permisă deschiderea interdisciplinară, pluri și transdisciplinară, formarea de competențe cross-curriculare;
flexibilizarea procesului de predare renunțîndu-se la prescrierea a „ce trebuie predat” și focusîndu-ne pe „ce trebuie format la elevi”, în scopul activării și dezvoltării inteligențelor multiple elevilor noștri;
armonizează finalitățile educației din Republica Moldova cu finalitățile din sistemele de învățămînt din Europa;
schimbă misiunea școlii în condițiile societății bazate pe cunoaștere;
orientează spre formarea cetățenilor productivi și promovează școala prietenoasă copilului;
favorizează transferul și mobilizarea cunoștințelor în vederea accentuării dimensiunii acționale a instruirii;
marchează trecerea de la un enciclopedism al cunoașterii la o cultură a acțiunii contextualizate;
focalizează actul didactic pe achizițiile finale ale elevului;
sprijină valorile promovate de școala contemporană;
favorizează proiectarea și desfășurarea procesului instructiv-educativ din perspectiva unui sistem de valori educaționale;
promovează prin toate formele și dimensiunile educației referențialul axiologic;
sporește libertatea profesorului;
oferă elevului libertate în manifestarea și valorificarea intelectului personal;
evaluarea devine formativă în fiecare etapă a învățării;
evaluarea devine explicit formativă și se poate face în situații reale – marchează o schimbare strategică, o mutație de accent dinspre evaluarea sumativă/normativă spre evaluarea formativă și formatoare.
Pe lîngă competențele – cheie, ce urmează a fi formate și dezvoltate la toate disciplinele școlare specifice ciclului gimnazial, fiecare disciplină conține anumite competențe specifice.
Competențele specifice disciplinei Educație civică sunt următoarele:
1. Investigarea/aprecierea faptelor și evenimentelor sociale din comunitatea locală, națională, europeană – aceasta are loc și prin intermediul comunicării cu persoanle din comunitate de orice nivel. Iar pentru obținerea rezultatelor, este nevoie implicarea tuturor aspectelor ce țin de comunicare: verbalul, nonverbalul, asertivitatea, constructivismul, etc. Astfel, prin formarea subcompetenței date în cadrul orelor de educație civică la elevii ciclului gimnazial, are loc și dezvoltarea competenței sociale;
2. Cooperarea în realizarea unor proiecte la nivel de instituție/comunitate – aceasta ducînd nemijlocit la formarea și dezvoltarea componentelor competenței sociale, și anume relaționarea cu semenii și persoane diferite, comunicarea și colaborarea constructivă cu aceștia, cunoașterea și rezolvarea problemelor existente, ș.a.;
3. Valorificarea oportunităților de dezvoltare personală și integrare socio-profesională reușită – formarea subcompetenței date sporește capacitatea elevului de a se prezenta în fața colegilor (de școala/joacă/muncă) – idicator important în manifestarea competenței sociale;
4. Ilustrarea prin fapte a apartenenței la familie, comunitate, statul Republica Moldova, Europa – reprezintă deja o manifestare a competenței sociale precum și a competenței civice – faptele reprezetînd de fapt o demonstrare a existenței competenței date;
5. Aplicarea strategiilor de prevenire și ameliorare a problemelor de sănătate – sănătatea fiind o valoarea atît personală cît și socială, reprezintă o necesitate strigentă formarea acestei subcompetențe în cadrul disciplinei de educație civică, însă la care, în cercetarea de față, nu ne vom referi.
2.2 Contribuția disciplinei școlare educația civică la formarea competenței sociale
Educația civică este parte a curriculei naționale în toate statele. Este predată în școli prin intermediul a trei abordări principale: ca disciplină de sine stătătoare, ca parte a unei alte discipline sau domeniu de învățare sau ca dimensiune inter-curriculară. Cu toate acestea, de multe ori este utilizată o combinație a acestor abordări. Douăzeci de state sau regiuni alocă o disciplină obligatorie separată educației civice, uneori începînd de la nivel primar, dar cel mai adesea de la nivel secundar. Durata de timp pentru care educația civică este predată drept disciplină distinctă diferă considerabil între state, variind de la 12 ani în Franța pînă la un an în Bulgaria și Turcia. Școlilor li se alocă obiective nu doar în ceea ce privește cunoașterea teoretică pe care elevii ar trebui s-o dobîndească, dar și în ceea ce privește aptitudinile ce trebuie însușite și atitudinile și valorile care trebuie dezvoltate; participarea activă a elevilor în cadrul și în afara școlii este de asemenea încurajată pe scară largă. În general, curriculele educației civice cuprind o gamă vastă și foarte cuprinzătoare de subiecte, abordînd principiile fundamentale ale societăților democratice, probleme sociale contemporane cum sunt diversitatea culturală și dezvoltarea durabilă, precum și dimensiunile europene și internaționale [24, p.13].
Într-o societate în care schimbările se produc rapid, iar diversitatea este din ce în ce mai mare, necesitatea ca cetățenii să fie activi, informați și responsabili este mai pregnantă ca niciodată. Rolul educației în dezvoltarea unor astfel de cetățeni este acum aproape universal recunoscut. Abilitatea de a se implica în viața și în problemele publice, în mod inteligent și responsabil, se formează. Cu toate că anumite lucruri pot fi deprinse în mod neorganizat în cadrul familiei, în societatea actuală acestea nu mai sunt suficiente pentru formarea unor cetățeni informați și competenți, de care au nevoie democrațiile moderne pentru a-și asigura existența. Educația civică trebuie să fie o dimensiune atît a educației formale, nonformale, cît și informale, iar toți cetățenii dintr-o societate democratică să aibă dreptul la o astfel de educație [1]. Elemente de educație civică există în diferite țări europene de mai mulți ani. În perioada recentă, totuși, evenimentele și schimbările care au avut loc în Europa și în lume au constituit o provocare pentru acest model de
cetățenie. Printre acestea se numără:
• conflictele etnice și naționalismul;
• amenințările globale și insecuritatea;
• apariția unor noi tehnologii de informație și comunicare;
• problemele de mediu;
• migrația populației;
• apariția unor noi forme de identitate colectivă anterior suprimate;
• cererea de autonomie personală mai mare și noi forme de egalitate;
• diminuarea coeziunii sociale și a solidarității dintre oameni;
• interconectarea și interdependența din ce în ce mai mari – din punct de vedere politic, economic și cultural – la nivel regional și internațional [13].
În fața unor astfel de provocări, a devenit clar că este nevoie de noi tipuri de cetățeni: cetățeni care să fie nu numai informați, ci și activi – capabili să-și valorifice potențialul individual, să contribuie la viața comunității din care fac parte, a țării și a lumii, să-și asume o responsabilitate mai mare pentru aceasta. Modelele tradiționale de educație nu dispun de elementele necesare formării acelui tip de cetățean activ, informat și responsabil de care o democrație modernă are nevoie. În multe privințe importante, acestea nu reușesc să răspundă cerințelor unui mediu social, economic, politic și cultural în care schimbările se produc rapid – continuînd, de exemplu:
• să nu le ofere elevilor posibilitatea de a cerceta și a discuta probleme sociale și politice controversate, punînd accentul pe predarea cunoștințelor într-un moment în care aceștia par să-și piardă interesul față de diverse probleme cu care se confruntă societatea;
• să se concentreze pe furnizarea cunoștințelor fragmentate pe discipline și pe modelul clasic de învățare „profesor-manual-elev”, într-un moment în care noile tehnologii de informație și comunicare progresează rapid;
• să limiteze educația civică la informații de natură faptică despre sisteme „ideale”, într-un moment în care cetățenii au nevoie să formeze competențe practice pentru a participa ei înșiși la crearea propriei identități și la rezolvarea problemelor societății;
• să separe educația de viața personală a elevilor și de interesele comunității locale, într-un moment în care coeziunea socială are nevoie de consolidare;
• să accentueze separarea tradițională între educația formală și cea informală și nonformală, într-un moment în care educația trebuie să facă față cerințelor învățării permanente [4].
Pentru implicarea reală în viața societății, sunt necesare noi forme de educație, care să fie în aceeași măsură practice și teoretice, să pornească de la problemele reale, care influențează elevii și comunitățile în care aceștia trăiesc, să se bazeze pe participarea la viața școlii, precum și pe un curriculum formal [3].
Cînd societatea conștientizează tot mai mult evoluția proceselor negative și consecințele lor nefaste pentru națiune, educația devine o problemă socială acută, care necesită teorii și metodologii educaționale noi. De acea, Concepția Educației civice își propune paradigma educațională racordată la:
a) situația și tendințele de dezvoltare a societății;
b) teleologia educației (ideal, scop, obiective, standarde educaționale);
c) tehnologii și metodologii educaționale modeme;
d) politica socială în domeniul educației;
e) orientări valorice și educaționale pe plan național și internațional.
Potrivit autorului Nicolae Oprescu, Educația civică face corp comun cu educația morală, pentru că înafară de norme de conduită, etică se prezintă sub forma unor principii implicate în organizarea vieții sociale. Aceasta, sub aspect teoretic și practic, trebuie să înceapă din cea mai fragedă vîrstă deoarece îi învață pe oameni să-și reglementeze ”raporturile individuale cu colectivitatea, cu ceilalți membri ai colectivității, cu structurile sociale, cu statul.”
Pornind de la concepția disciplinei Educație civică în Republica , conținutul educațional este înțeles ca un instrument complex pentru dezvoltarea cunoașterii orientate spre valori, a aptitudinilor bazate pe acțiune și a competențelor centrate pe schimbare, care dau posibilitate cetățenilor să aibă o viață productivă într-o democrație pluralistă. Concepția disciplinei promovează conștiința de sine, gîndirea critică, libertatea de opțiune, angajamentul față de valorile comune, respectul față de diferențe, relațiile constructive cu ceilalți și rezolvarea pașnică a conflictelor, precum și perspectiva globală – toate acestea fiind importante pentru dezvoltarea personală a cetățeanului democratic și pentru societatea democratică în ansamblu.
Analizînd Curriculum la educația civică pentru treapta gimnazială, observăm că este elaborat în variantă modulară, și anume:
Omul – ființă socială;
Societate democratică;
Viața și sănătatea – valori personale și sociale;
Dezvoltarea personală și orientare pentru carieră.
Fiecare dintre aceste capitole conține tematici care direct ( modulul Omul – ființă socială) sau indirect duc la dezvoltarea competenței sociale. În continuare, vom realiza o corelație între subcompetențe și conținuturile disciplinei educației civice (clasa V – IX), cu referire la formarea și dezvoltarea competenței sociale la elevi, ținînd cont de următorii indicatori ai competenței sociale:
– prezentarea sinelui;
– relaționarea cu colegii și alte persoane (profesori);
– comunicarea verbală, nonverbală, asertivă, empatică;
– apărarea propriilor drepturi și drepturile celorlalți;
– susținerea propriului punct de vedere;
– exprimarea sentimentelor (atît pozitive cît și negative);
– puterea de convingere;
– asumarea responsabilităților;
– rezolvarea conflictelor, ș.a.
Astfel, competența socială la elevii clasei a V-a – a IX-a, în cadrul orelor de educație civică, poate fi formată și dezvoltată prin intermediul următoarelor conținuturi ce vizează anumite subcompetențe:
Tabel 2.1.
Activitățile de învățare și evaluare recomandate de Curriculum național la conținuturile sus-numite, țin nemijlocit de formarea competenței sociale și dezvoltarea tuturor componentelor acesteia: joc de rol, exerciții de simulare a unor comportamente, exerciții de autoprezentare, dezbatere, exerciții de dezvoltare a capacităților empatice, elaborare de proicet în grup, ș.a.
O gamă largă de sugestiile metodologice cuprinde compartimentul strategii didactice din Curriculum Educației civice printre care menționăm:
– baza de date, pentru facilitarea schimbului de informații în cadrul grupului despre unele subiecte cu conținut civic;
– metoda studiului de caz, pentru analizarea unor situații de conflict între valori și responsabilități civice;
-reunirea prin metoda percutării, în scopul redactării unor rapoarte de documeetare concise;
– simularea unor practici democratice care presupun apelul la norme și valori civice;
– jocul de rol, pentru identificarea unor moduri specifice de comunicare în familie, la școală, în grupul de prieteni, în locuri publice, pentru exersarea limbajului civic;
– tehnica blazonului, în scopul aprecierii din perspectiva valorică a impactului comunității asupra persoanei și invers;
– comentarea unor imagini foto sau desene cu conținut civic;
– mese rotunde – învățarea prin colaborare, pentru dezvoltarea unei idei într-un grup restrîns;
– exerciții de redactare a unui mini-eseu, pentru descrierea unei situații reale și argumentarea opiniei elevului cu referire la soluționarea anumitei probleme, identificată prin consens de membrii unui grup;
– realizarea unor povestiri pe baza unei fapte reale sau virtuale;
– discuția dirijată pe marginea unor cazuri generatoare de conflicte inter-personale și soluționarea acestora prin mediere și compromis;
– analiza unor exemple despre atitudini și comportamente civice, pornind de la sursele disponibile, mijloacelor media și de la propria experiență;
– recensămîntul problemelor, în scopul valorificării reflecțiilor tuturor elevilor pentru o mai bună înțelegere a unor probleme;
– realizarea profilului civic al propriei persoane;
– dezbaterea unor subiecte cu caracter controversat;
– discuție de tip panel, care crează un cadru de discuție nonformal despre o problemă;
– elaborarea unui cod de legi pentru propria clasă, grup de interese sau școală;
– realizarea unor activități tip proiect unde elevii propun soluții pentru probleme concrete din viața comunității;
– etc [2, p.16].
De asemenea, cadrele didactice vor folosi metode care vor pune în valoare resursele comunității: vizitele pe teren la organizații, instituții, întreprinderi, secții de poliție, tribunale; întîlniri cu reprezentanții autorităților publice locale, corespondenți mass-media; invitarea unor specialiști la școală etc. Succesul unei vizite la o instituție de profil depinde de modul în care a fost pregătită activitatea (discuții cu angajații, administrația instituției, informarea prealabilă a elevilor și pregătirea unei fișe de observație pe parcursul vizitei). Oferindu-le posibilitatea unui contact direct cu diferiți reprezentanți ai administrației publice locale, ai unor organizații și instituții, ajutăm pe elevi sa înțeleagă responsabilitățile pe care le presupun funcțiile persoanelor respective și să – și formeze o atitudine adecvată față de acele persoane/instituții/organizații. În felul acesta, se dezvoltă la elevi capacitatea de a relaționa cu diverse persoane din diferite clase și grupuri sociale, de a comunica cu aceștia, de a participa activ la viața societății, de a identifica anumite probleme si de a propune soluții, etc.
În concluzie, putem menționa că în țara noastră, doar Educația civică este disciplina care direct prin conținuturile sale de învățare, contribuie la formarea viitorilor cetățeni activi și responsabili, capabili de a se adapta la condițiile schimbătoare ale societății. Tot ea, este disciplina care prin subcompetențele vizate, nemijlocit duce la formarea competenței sociale, competență absolut necesară la etapa actuală.
CAPITOLUL III:VALORIFICAREA PRACTICĂ A REPERILORPSIHOPEDAGOGICE
ÎN FORMAREA COMPETENȚEI SOCIALE
Scopul cercetării a fost de a determina cele mai eficiente strategii de dezvoltare a competenței sociale la elevi în cadrul orelor de educație civică.
Pornind de la observațiile din literatura de specialitate am presupus că utilizarea diferitor metode interactive (lucrul în perechi și în grup, jocul de rol, ș.a.) la orele de educație civică, duce la dezvoltarea competenței sociale la elevi.
Pentru a atinge scopul formulat și a verifica ipoteza cercetării am fixat următoarele obiective:
evaluarea nivelului de dezvoltarea a competențelor sociale în cadrul orelor de educație civică;
elaborarea sugestiilor privind dezvoltarea competențelor sociale la elevi în cadrul orelor de educație civică.
Descrierea eșantionului:
Cercetarea cantitativă a fost realizată la nivelul unui eșantion de 20 de subiecți (10 fete și 10 băieți, cu vîrsta cuprinsă între 11 și 13 ani), elevi în clasa a V-a A din Liceul Teoretic “Lucian Blaga” din municipiul Chișinău.
3.1. Manifestările competenței sociale la elevi
Pentru depistarea situației inițiale, am folosit drept metodă de cercetare observația, iar ca instrument – fișa de observație (vezi Anexa 1). Observația a avut loc în perioada stagiului de practică la didactica disciplinei (educația civică), desfășurată în perioada 01 septembrie –13 decembrie 2012, atît în cadrul orelor de educație civică, precum și la alte discipline ca istoria, economia, dirigenția. Pe parcursul orelor asistate, am atras atenția la principalii indicatori ai competenței sociale, și anume:
– prezentarea sinelui;
– relaționarea cu colegii;
– relaționarea cu profesorii;
– comunicarea verbală;
– comunicarea nonverbală;
– comunicarea asertivă;
– comunicarea empatică;
– apărarea propriilor drepturi;
– apărarea drepturilor celorlalți;
– susținerea propriului punct de vedere;
– exprimarea sentimentelor pozitive;
– exprimarea sentimentelor negative;
– puterea de convingere;
– asumarea responsabilităților.
În urma observației, am concluzionat faptul că majoritatea subiecților dețin abilități de comunicare utilizînd la nivel înalt atît verbalul cît și nonverbalul. Totodată, mai mult de media subiecților, dau dovadă de agresivitate în cazul neînțelegerii cu colegii, atît în vorbire cît și în acțiuni. O bună parte își apără drepturile personale precum și ale celorlalți, dar într-o manieră mult prea agresivă. Dat fiind vîrsta lor (11 – 13 ani), exprimarea sentimentelor, atît pozitive cît și negative are loc oricînd și oriunde, indiferent de este în timpul orelor sau înafara acestora, cu mici rețineri doar la unele persoane (vom vedea mai tîrziu că persoanele marginalizate întîlnesc probleme în manifestarea emoțiilor). La doar o treime din subiecți, se manifestă la un nivel mic comunicarea asertivă. Cu referire la relaționarea cu profesorii, am observat că majoritatea nu întîmpină dificultăți la acest capitol. Majoritatea subiecților nu doresc să-și asume careva responsabilități în cadrul grupului. Astfel, am observat probleme majore la capitolul comunicării, relaționării cu colegii, exprimarea liberă a propiilor păreri (subiecții cu statut negativ și cei izolați).
Deasemenea, pentru depistarea situației inițiale cu privire la relaționarea cu semenii (componentă a competenței sociale), precum și a problemelor existente la nivel de grup, am aplicat testul sociometric (vezi Anexa 2).
Astfel, în urma calculelor efectuate în baza rezultatelor obținute, coeficientul de coeziune a grupului este de 0,18, ceea de vorbește despre o interrelaționare mică între colegi. Cît privește statutul fiecărui elev, acesta este redat în diagrama de mai jos:
Rezultatele sunt prevăzute în tabelul de mai jos:
Tabel 3.1.
Astfel, în urma calculelor efectuate în baza rezultatelor obținute, coeficientul de coeziune a grupului este de 0,18, ceea de vorbește despre o interrelaționare mică între colegi. Cît privește statutul fiecărui elev, acesta este redat în diagrama de mai jos:
Figura 3.1.
După cum observăm în figură, mai mult de jumătate din subiecți au un statut favorabil (11 subiecți), 30 % au un statut, negativ adică sunt marginalizați de către ceilalți colegi, ceea ce reprezintă 6 subiecți, iar 3 din numărul total de subiecți sunt izolați sau prezinta indiferență pentru ceilalți colegi (15%).
Această primă etapă, de depistare și analiză a situație initiale, a contribuit și la identificare principalelor probleme în materie de manifestare a competenței sociale la elevi, pentru a putea interveni cu un plan de acțiune pentru următoarea parte.
3.2 Strategii didactice de formare a competenței sociale la elevi în cadrul orelor de educație civică
La prima etapa am diagnosticat situația inițială, pentru ca mai apoi, pe parcursul practicii pedagogice (desfașurată în perioada martie – aprilie), să implimentăm strategii de formare a competenței sociale la elevi în cadrul orelor de educație civică. Pe parcursul a cinci lecții, am utilizat diverse metode interactive cu scopul de dezvolta abilități de comunicare si relaționare cu colegii, am oferit posibilitatea de a se manifesta atît ca individualitate cît și parte componetă a grupului școlar.
Conținuturile discutate au fost următoarele:
Unitatea de învățare: Viața și sănătatea – valori personale și sociale
Tema: Securitatea la trafic
Unitatea de învațare: Dezvoltarea personală și ghidarea în carieră
Tema: Învățarea eficientă: condiții și factori favorizanți
Tema: Banii de buzunar. Banii ca recompensă pentru notă
Tema: Elementele succesului școlar ( efort, vocație, motivație, condiții)
Tema: Munca – valoare umană. Evoluția ocupațiilor de muncă în comunitate.
Proiectele de lecție sunt prezentate în Anexa 3.
Desigur că conținuturile nu au vizat tematica competenței sociale, însă ne-am propus să demonstrăm că anume utilizarea unor strategii eficiente prin folosirea metodelor interactive în cadrul orelor de educație civică duc la formarea și dezvoltarea competenței sociale la elevi.
Astfel, în cadrul primei ore am utilizat drept resurse preocedurale următoarele metode: conversația, explicația, aprecierea verbală, problematizarea, studiu de caz,
expunerea orală, activitate indepedentă, lucru în grup. Astfel elevii au fost puși în situația de a lucra împreună cu colegii, de a-și expune propriul punct de vedere și totodatat a-l susține în fața colegilor. La cea de-a doua lecție, am folosit chiar de la început, Explozia stelară în care subiecții trebuia să răspundă la întrebări din perspectica lor. Deasemenea a fost și o activitate în grup, însă repartizarea în echipe a fost în depedență de biletelele extrase, astfel elevii au colaborat cu alți colegi decît cu cei obișnuiți. În cadrul celei de-a treia lecție, cu tematica “Banii de buzunar. Banii ca recompensă pentru notă” , am utilizat drept metode: problematizarea – elevii trebuiau să găsească căi de soluționare a problemei; Gîndește – Perechi – Prezintă unde subiecții trebuia nemijlocit să relaționeze cu colegul de bancă și să ajunga la un numitor comun; sondajul în care fiecare în parte era nevoit să participe la discuții și să-și exprime părerea; lucrul în grup – la fel repartizarea a fost diferită iar subiecții s-au grupat în corespundere cu emblema extrasă, astfel fiind puși în situația de a lucra cu alți colegi, indiferent de preferințele fiecăruia; jocul de rol unde nemijlocit au fost implicate limbajul nonverbal, asertivitatea și empatia. La cea de-a patra lecție am folosit la maximum capacitățile subiecților de a se prezenta în fața colegilor, de a se exprima și expune, precum și rezolvarea conflictelor pe căi amiabile. Și la cea din urmă oră am folosit metode ca: graficil T – unde fiecare și-a expus părerea, bulgărele de zăpadă în cadrul căreia elevul trebuia să se exprime fără o pregătire prealabilă, lucrul în perechi, ș.a.
Astfel la fiece oră, am încercat să punem subiecții în noi situații pentru a facilita dezvoltarea abilităților de comunicare și de relaționare cu semenii. Cunoscînd situația din interior, pe parcusul acestei perioade am atras o deosebită atenție elevilor care întîlnesc mari dificultăți atît în comunicare ( verbală, nonverbală, exprimarea emoțiilor)cît și în relațiile cu colegii, oferindu-le posibilitatea de a se manifesta, de a-și demonstra careva abilități și deprinderi speciale în urma cărora sa fie apreciate de către colegi și să intensifice relația de colaborare cu acesta. Rezultatele sunt prevăzute în următorul subcapitol.
3.3 Impactul strategiilor didactice interactive în formarea competenței sociale la elevi
Pentru verificarea ipotezei și a impactului strategiilor didactice interactive folosite în cadrul orelor de educație civică, am folosit următoarele metode:
Chestionar “Sînteți o persoană asertivă?”elaborat de dr. Mariana Caluschi;
Chestionar de evaluare a empatiei;
Chestionarul “Stilul de comunicare” (S. Marcus).
deoarece, asertivitatea, empatia și comunicarea sunt principalele componente ale competenței sociale.
În continuare vom prezenta succint aceste instrumente:
Chestionarul “Sînteți o persoană asertivă?”elaborat de dr. Mariana Caluschi (vezi anexa 4)
Chestionarul are drept scop de a determina nivelul general al asertivității. Conține 40 de itemi iar subiectul este rugat să răspundă la itemi marcînd pe o scală de la 1 la 5 în măsura în care i se potrivește comportamentele exprimate de respectivele afirmații, ținînd cont că:
5 puncte – “întotdeauna adevărat” (acord absolut față de ideea exprimată de item);
4 puncte – “în mare măsură adevărat pentru mine”;
3 puncte – “uneori adevărat, alteori nu” (relativ adevărat);
2 puncte – “puțin adevărat”;
1 puncte – “cu totul fals” (dezacord absolut).
Se adună punctele la toți cei 40 itemi. Se poate obține între 40 și 200 de puncte.
Pînă la 80 puncte – nivel slab al asertivității;
Între 81 și 150 de puncte – nivel mediu al asertivității;
Între 151 și 200 de puncte – nivel înalt de manifestare a asertivității.
Chestionarul “Stilul de comunicare” (S. Marcus) (vezi anexa 5)
Prezentul chestionar urmărește scopul de a determina patru stiluri fundamentale de comunicare: nonasertiv, agresiv, manipulator și asertiv. Chestionarul cuprinde 60 de itemi. Subiectul este rugat să aprecieze cu adevărat / fals afirmațiile chestionarului.
Coatarea:
Se acordă cîte un punct răspunsurilor adevărat. Se însumează punctele pe stiluri de comunicare după cum urmează:
Stilul nonasertiv: 1, 7, 15, 16, 17, 25, 26, 35, 36, 37, 50, 51, 52, 59, 60.
Stilul agresiv: 4, 6, 10, 11, 20, 21`, 28, 29, 30, 39, 40, 48, 49, 55, 56.
Stilul manipulator: 3, 5, 9, 12, 13, 19, 22, 31, 32, 41, 42, 46, 47, 54, 57.
Stilul asertiv: 2, 8, 14, 18, 23, 24, 27, 33, 34, 38, 43, 44, 45, 53, 58.
Stilul la care s-a obținut numărul maxim de puncte denotă atitudinea dominantă în comunicare, caracteristicile relativ stabilite și previzibile ale comportamentului comunicativ.
Stilul nonasertiv – atitudinea de fugă pasivă;
Stilul agresiv – atitudinea de atac;
Stilul manipulator – atitudinea de manipulare;
Stilul asertiv – atitudine construcivă.
Chestionarul de evaluare a empatiei (vezi anexa 6)
Testul are drept scop de a determina nivelul de empatie a persoanelor conținînd 6 scale de diagnosticare a empatiei, care exprimă atitudinea față de părinți, față de animale, față de copii, față de bătrîni, față de eroi, artiști și în final față de persoanele necunoscute. Testul este alcătuit din 36 de itemi la care subiectul trebuie să răspundă apreciind itemul în depedență de calificativul care se potrivește sau nu i se potrivește. Pentru aceasta sunt folosite 6 variante de răspuns:
0 – nu știu;
1 – nu sau niciodată;
2 – uneori;
3 – deseori;
4 – aproape totdeauna;
5 – da sau întotdeauna.
Cotarea și interpretarea rezultatelor:
Se verifică mai întîi scala sincerității:
Nu știu: 3, 9, 11, 13, 28, 36;
Da: 11, 13, 15, 27.
Se consideră de încredere rezultatele testului dacă la 3 – 4 itemi subiectul nu a fost sincer, în caz că sunt cinci se consideră a fi făcut în zadar.
Se adună punctele atribuite următorilor itemi: 2, 5, 8, 9, 10, 12, 13, 15, 16, 19, 21, 22, 24, 25, 26, 27, 29, 32.
82 – 90 puncte – nivel foarte înalt al empatie;
63 – 81 puncte – nivel înalt al empatiei;
37 – 62 puncte – nivel mediu al empatiei;
12 – 36 puncte – nivel scăzut al empatiei;
> 11 puncte – nivel foarte scăzut al empatiei.
În urma aplicării instrumentelor, s-au obținut următoarele rezultate:
Chestionarul “Sînteți o persoană asertivă?”
Figura 3.2.
Conform rezultatelor interpretării chestionarului, 5 % – adică o singură persoană are un nivel slab al asertivității. Aceasta este caracterizată prin lipsa curajului de a afirma și a susține propriul punct de vedere, de aspune “Nu” la o solicitare, de a-și apăra drepturile fără a le încălca pe ale altora, întîmpină dificultăți în exprimarea sentimentelor pozitive și negative, în a argumenta și a convinge pentru succesul unei cereri, nivel scăzut al stimei de sine și al dorinței de afirmare. Poate exista blocaje la nivel afectiv și conativ. 16 respodenți – 80 % au un nivel mediu al asertivității – persoane caracterizate prin preocuparea pentru impunerea personalității prin afirmarea drepturilor, asumarea responsabilităților, exprimarea emoțiilor, curajul de a refuza o cerere, abilitatea de a solicita un favor, de a susține o conversație în general și de a-și afirma punctul de vedere. 15 % au un nivel înalt de manifestare a asertivității, caracterizate prin abilitatea de a-și exprima emoțiile și sentimentele, de a-și apăra drepturile, ținînd seama în acelaș timp și de drepturile celorlalți, de a-și susține și a-și asuma responsabilitatea pentru ideile emise, de a anticipa și a pregăti succesul social.
Chestionarul “Stilul de comunicare”
Figura 3.3.
În baza rezultatelor, se observă că prepoderent este stilul asertiv, adică 40 % din respondenți refuză cealaltă persoană fără a o face să sufere. Indivizii care utilizează acest tip de comunicare sunt comunicativi, preciși, le place să-i impresioneze pe ceilalți și sunt flexibili în răspunsuri /feedback -uri. 25 % din subiecții cercetării noastre au un stil manipulator de comunicare. Indivizii care preferă acest tip de comunicare nu urmăresc deschis, direct atingerea obiectivelor, ci pe ascuns, facînd uz de mijloace ascunse; ei spionează, șantajează, împrăștie zvonuri false, dezvăluie anumite secrete ascunse, încurajează atacuri ale persoanelor din afara grupului. 20 % folosesc agresivitatea în actul comunicarii. Comunicarea agresivă se referă la abilitatea de a ne impune dorința față de o altă persoană, prin utilizarea actelor verbale sau non-verbale într-un mod prin care sunt violate standardele sociale, cu intenția de a produce injurii, suferință sau durere altor persoane. Astfel de persoane sunt și conflictogene, își ofensează prietenii prin ignoranță, nu ascultă, emit un aer arogant, de superioritate, încearcă să-i domine pe ceilalți partenerul vorbind tare, învinovățind, intimidînd și utilizînd sarcasmul și lovitura sub centură. Și în final, 15 % au un stil de comunicare nonasertiv, ceea ce presupune că dețin abilitatea de a evita conflictul sau de a se acomoda dorințelor sau nevoilor celeilalte persoane, prin utilizarea acțiunilor verbale sau non-verbale care se potrivesc nevoilor celuilalt, astfel încât interesul pentru propriile nevoi, drepturi sau obiective va scădea. Această opțiune de a comunica în situațiile conflictuale poate îmbrăca două forme: evitarea sau acomodarea.
Chestionarul de evaluare a empatiei
Figura 3.4.
În conformitate cu rezultatele obținute, observăm ca nici un subiect al cercetării noastre nu a demonstrat un nivel foarte înalt sau un nivel foarte scăzut al empatiei. 17 respondenți din 20 – au un nivel mediu al empatiei. Persoanele date în relațiile interpersonale judeca în depedență de acțiunile celeilalte părți. Dețin abilitatea de auto-reglementare a emoțiilor. Ele preferă să-și exprime în mod delicat opiniile. Faptele unor astfel de personae nu pot fi previbile întotdeauna. Doar 2 persoane dețin un nivel înalt de manifestare a empatie. Sunt sensibile la nevoile și preocupările celor din jur, generoase, dispuse să ierte și cu un interes major în a ajuta oamenii. Persoanele date sunt emoțional receptivi, sociabili și rapid crează contact cu persoanele din jur. Preferă să lucreze mai mult cu oamenii decît de unul singur. De regulă, au nevoie de o permanentă apreciere și aprobare sociala. Și, 3 subiecți, manifestă nivel scazult al empatie. Persoanele din această categorie întîmpină dificultăți în stabilirea contactului cu oamenii, se simt inconfortabil într-o companie mare. Expresiile emoționale a celor din jur le par uneori lipsite de sens.
În urma analizei rezultatelor celor trei instrumente am depistat următoarele:
– persoana cu nivel slab al asertivității are un statut negativ în colectiv, este mediu empatic și adoptă un stil manipulator în comunicare;
– persoanele izolate au un stil manipulator și agresiv în comunicare;
– persoanele cu statut negativ sunt puțin empatice și în cele mai deseori cazuri adoptă un stil asertiv și manipulator;
– persoanele cu un nivel înalt al asertivității au un statut favorabil în cadrul grupului școlar;
– persoanele lipsite de competențe (după cum afirmă și Moscovici) sunt cele respinse, în general datorită agresivității sau tubulențelor ori cei lipsiți de prieteni sau izolați.
Realizînd o comparație între situația inițială și rezultatele obținute în urma intervenție, putem afirma că se observă o mică schimbare, în special la persoanele spre care s-a atras o deosebită atenție. În urma aplicării setului de metode interactive, elevii devin mai atenți, mai captivanți de subiectul lecției, afirmînd ca astfel cunoștințele sunt asimilate mai rapid și mai placut. Deasemenea au apreciat oferirea posibilității de exprimare indiferent de opinia pe care o are. Astfel putem concluziona ca, prin folosirea multiplelor metode și tehnici interactive, precum și a diverselor forme de organizare a grupuluii de elevi, se vor atinge obiectivele propuse la lecție, pe parcursul unui an de studiu precum și competențele specifice unui ciclu de învățămînt. Disciplina educație civică detine întîietate în displinele pentru viața de zi cu zi. De aceea rolul cadrului didactic, este de a pregăti viitorii cetățeni, iar această pegătire nu trebuie să doară, ci să fie una plăcută și eficientă.
Concluzii și recomandări
Strategiile didactice interactive promovează o învățare activă, implică o colaborare susținută între elevi care, organizați în microgrupuri, lucrează împreună pentru realizarea unor obiective prestabilite. Cadrul didactic plasează accentul nu pe rolul de difuzor de mesaje informaționale, ci pe rolurile de organizator, facilitator și mediator al activităților de învățare. Demersul didactic este conceput astfel încât nu îl mai are în centru pe profesor, ci pe elev. Pentru a asigura dezvoltarea și valorificarea resurselor lor cognitive, afective și acționale ceea ce numim competență, pentru a-i „instrumenta” în vederea adaptării și inserției optime în mediul socio-profesional, este esențială construirea unor strategii didactice bazate pe acțiune, aplicare, cercetare, experimentare. Astfel, pentru dezvoltarea competenței sociale în cadrul orelor de educație civică, li se va crea elevilor ocazia de a practica o învățare de calitate, de a realiza achiziții durabile, susceptibile de a fi utilizate și transferate în diverse contexte instrucționale și nu numai. Astfel, este absolut necesar de a se utiliza cît mai multe metode interactive realizîndu-se astfel o învățare prin colaborare ceea ce va permite permite:
– realizarea unor interacțiuni sociale multiple;
– ameliorarea relațiilor interpersonale;
– dezvoltarea competențelor cognitive și sociale;
– dezvoltarea competențelor de comunicare sub toate aspectele;
– dezvoltarea inteligenței interpersonale;
– participarea activă, implicarea în realizarea sarcinilor de învățare propuse;
– confruntarea ideilor;
– reformularea ideilor, opiniilor;
– dezvoltarea responsabilității individuale;
– asumarea și interpretarea unor roluri variate în cadrul grupului;
– cultivarea toleranței, a respectului pentru diversitate;
– formarea și consolidarea deprinderii de ascultare activă;
– consolidarea încrederii în propriile forțe;
– consolidarea stimei de sine etc.
Metodele interactive contribuie la dezvoltarea capacității de comunicare a elevilor, la crearea unui cadru educațional, bazat pe încredere și respect, favorabil pentru manifestarea spiritului analitic, tolerant, deschis către recunoașterea și interiorizarea valorilor și a normelor civice și sociale.
Acestea fiind spuse, putem menționa că ipoteza presupusă s-a confirmat, și că utilizarea diferitor metode interactive în cadrul unor strategii didactice la orele de educație civică, duce la dezvoltarea competenței sociale la elevi. Astfel, propunem următoarele sugestii pentru profesorii de educație civică pentru dezvoltarea competenței sociale:
Să stabilească metodologia didactică în funcție de:
– subcompetențe/ obiective operaționale;
– particularitățile psiho-fizice ale elevilor, ale clasei în ansamblu;
– subiectul lecției;
– formele de organizare;
– tipul lecției;
– mijloacele utilizate.
Să utilizeze următoarele metode:
jocul de rol, pentru identificarea unor moduri specifice de comunicare în familie, la școală, în grupul de prieteni, în locuri publice, pentru exersarea limbajului și a comunicării asertive;
jocul de rol bazat pe empatie;
dezbaterea unor subiecte cu caracter controversat;
realizarea unor activități tip proiect unde elevii propun soluții pentru probleme concrete din viața;
metoda studiului de caz, pentru analizarea unor situații de conflict între valori și responsabilități sociale;
discuția dirijată pe marginea unor cazuri generatoare de conflicte inter-personale și soluționarea acestora prin mediere și compromis;
analiza unor exemple despre atitudini și comportamente civice, pornind de la sursele disponibile, mijloacelor media și de la propria experiență;
exersarea lucrului în echipă, a îndeplinirii unor roluri specifice în grupuri de lucru, a cooperării cu persoane diferite în realizarea unei sarcini de lucru, ș.a.
Bibliografie
Consiliul național pentru Curriculum.Ghid metodologic de aplicare a programei școlare pentru educația civică și cultura civică, București: Aramis, 2002.
Curriculum Educație civică .Clasele a V-a – a IX-a.Chișinău, 2010.
Albulescu I.., Albulescu M. Predarea și învățarea disciplinelor socio-umane. Iași: Polirom, 2000.
Ambrus Z. Cultura moral-civică în școli în contextul globalizării și tranziției, Presa Universitară Clujeană, 2004.
Chiș V. Pedagogia contemporană, pedagogia pentru competențe. Cluj- Napoca: Casa Cărții de Știință, 2005.
Concorde Ana- Nastasia. Optimizarea managementului școlar prin programe de formare a competențelor cheie sociale și civice, Teză de master, 2009.
Constantinescu M. Competența socială și competența profesională. București: Editura Economică, 2004.
Cristache G. Evaluarea competențelor civice ale elevilor. Exemple de bune practici. București: Editura Tomas, 2004.
Cristea S., Teorii ale învățării. Modele de instruire. București: Editura Didactică și Pedagogică, 2005.
Duck S. Relațiile interpersonale. Iași: Polirom, 2000.
Goleman D. Inteligența socială. București: Editura Curtea Veche, 2007.
Golu P. Dicționar de psihologie socială. București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1981.
Miclea, M., Bălaj, A., Porumb, D., Porumb, M., Porumb, S.– Screeningul competențelor sociale, în Manualul de utilizare al Platformei de evaluare a Dezvoltării (PEDa), Cluj – Napoca: Editura Cognitrom, 2006.
Nicola, I. Tratat de pedagogie școlară. Ediția a doua, revizuită. București: Editura Aramis, 2000.
Racu T. Formarea competențelor civice la elevi. Ghid practic, Chișinău, 2010.
Robu M. Empatia în educație. București: Editura Didactica Publishing, 2008.
Robu V. Competențe sociale și personalitate. Iași: Editura Lumen, 2011.
Solovei R., Eșanu R. Școala și comunitatea. Ghid metodologic pentru formarea cadrelor didactice din învățămîntul preuniversitar. Chișinău, Știința, 2007.
Botgros I., Franțuzan L. „ Pedagogia interactivă – condiția de bază în formarea competențelor de cunoaștere științifică”// Univers Pedagogic, nr.4, 2006, p. 36-39.
Cerbușcă P. Managementul formării la elevi a competențelor cu caracter de integrare în comunitate, în culegerea tematică „Paradigma managementului educațional din perspectiva democratizării și integrării europene”, Conferință științifico-practică, I.S.F.E.,Tipografia Centrală, Chișinău, 2006.
Copilu D., Crosman D. Ce sunt competențele și cum pot fi ele formate. În: Materialele Conferinței „Competencies and Capabilities în Education”, , 2009.
Gavril Oana . Asertivitatea – componentă a competenței sociale manageriale. Program de dezvoltare, în vol. "Domenii vitale pentru manifestarea competențelor psihosociale manageriale, coord. Caluschi Mariana, Stog Larisa, Universitatea de stat "Alecu Russo", Bãlți, Republica Moldova, 2000.
Guțu V. Priorități în procesul educațional din Republica Moldova: politici și management. În: Materialele Conferinței Științifice Internaționale „Priorități actuale în procesul educațional”, Chișinău, 2011.
Educația civică în Europa – traducere de Cristina Elena Cenușă, Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual si Cultură, 2012.
Modernizarea standardelor și curricula educaționale – deschidere spre o personalitate integrată, Ministerul Educației al Republicii Moldova, Academia de Științe a Moldovei, Institutul de Științe ale Educației, UNICEF Moldova, În Materialele Conferinței Științifice Internaționale (22 – 23 octombrie 2009), Chișinău, 2009.
http://www.cnfpa.ro/Files/Norme%20metodologice/CompetenteSC.pdf
http://www.cnfpa.ro/Files/Norme%20metodologice/LISTA%20COMPETENTE%20COMUNE%20CHEIE.pdf
Anexe
Anexa 1
Concluzii: ……………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………….
Anexa 2
Numele, Prenumele ______________________________________
Scrie mai jos numele și prenumele a trei persoane (colegi de clasă), cu care ai vrea cel mai
mult să stai în bancă:
__________________________
__________________________
__________________________
Scrie mai jos numele și prenumele a trei persoane (colegi de clasă), cu care ai vrea cel mai
puțin să stai în bancă:
___________________________
___________________________
___________________________
Anexa 3
Proiect didactic
Data: 27 martie 2013
Realizat în clasa: a V-a A profil: economic
La disciplina : educație civică
Profesor: Gobjila Cristina
Tema: Securitatea la trafic
Unitatea de învățare: Viața și sănătatea – valori personale și sociale
Tipul lecției: mixtă
Durata: 45 minute
Subcompetențe:
– familiarizarea cu principalele semne de circulație;
– formarea unui comportament responsabil ca participant la trafic.
Obiective operaționale:
La finele activității didactice, elevul va fi capabil:
O1 să identifice participanții la trafic și mijloacele de reglementare a circulației în baza
materialului predat;
O2 să deducă cauzele care duc la producerea accidentelor rutiere în conformitate cu cele
studiate;
O3 să analizeze situații cu referire la respectarea /încălcarea regulilor de circulație în baza
studiilor de caz;
O4 să argumenteze necesitatea respectării regulilor de circulație în calitate de pietoni în baza
unor situații concrete din viața cotidiană.
Tehnologie didactică
Resurse:
procedurale: conversația, explicația, aprecierea verbală, problematizarea, studiu de caz,
expunerea orală, activitate indepedentă, lucru în grup;
materiale: manual, fișe individuale și în grup;
forme de organizare: individuală, frontală, pe grupe.
Bibliografie:
E.Parlicov, V.Mija, P.Cerbușca, Educație civică, Manual pentru cl.a V-a, Știința 2012;
Faceți corespondența între cuvînt și explicația potrivită:
-orice stradă sau șosea, autostradă sau drum,pe care circulă pietoni sau
zebră vehicule;
trotuar – loc amenajat pentru urcarea sau coborârea din mijloacele de transport;
stație – drum special amenajat, destinat circulației vehiculelor și pietonilor;
stradă – persoana care se deplasează pe jos pe un drum public;
drum public – porțiune asfaltată la marginea unei străzi rezervate circulației pietonilor
pieton – indicator cu lumini colorate, folosit în reglementarea circulației;
semafor – marcaj de trecere pentru pietoni,realizat din dungi albe paralele;
indicator – simbol care servește la indicarea direcției sau a caracteristicilor unui
drum.
PROIECT DIDACTIC
Data: 03 aprilie 2013
Realizat în clasa: a V-a A profil: economic
La disciplina : educație civică
Profesor: Gobjila Cristina
Tema: Învățarea eficientă: condiții și factori favorizanți
Unitatea de învațare: Dezvoltarea personală și ghidarea în carieră
Tipul lecției: mixtă
Durata: 45 minute
Subcompetențe:
dezvoltarea unei atitudini conștiente și responsabile față de propiile greșeli în procesul de învățare;
identificarea condițiilor și factorilor favorizanți ai învățării eficiente.
Obiective operaționale:
La finele activității didactice, elevul va fi capabil:
O1 să deducă semnificația noțiunii de învățare eficientă în baza exploziei stelare;
O2 să identifice factorii care contribuie la eficientizarea învățării în conformitate cu materialul
predat;
O3 să propună soluții pentru îmbunătățirea calității învățării în baza situațiilor;
O4 să justifice importanța propriei persoane în învățarea eficientă .
Tehnologie didactică
Resurse:
procedurale: conversația, explicația, deducția, activitate individuală, jocul didactic,
explozia stelară;
materiale: fișe în grup;
forme de organizare: individuală, frontală, pe grupe.
Bibliografie:
– E.Parlicov, V.Mija, P.Cerbușca, Educație civică, Manual pentru clasa a V-a, Știința 2012
Motto: ” Analfabetul de mîine nu va fi cel care nu știe
să citească, ci cel care nu a învățat cum să învețe”
(Alvin Tofler)
Anexa 1
Joc – exercițiu „Grădina cu flori”
Obiective operaționale:
sa împăturească hîrtia primita după indicațiile profesorului
sa rupă hârtia in colțurile indicate, respectînd sarcinile date de profesor
sa observe forma materialului la sfîrșitul operațiilor de împăturire și rupere
sa interpreteze rezultatul produsului obținut
explicarea si desfășurarea jocului:
fiecare copil va primi un pătrat de hîrtie. Profesorul va explica faptul că dorește ca fiecare copil să realizeze o floare executînd toți aceleași operații de împăturire și rupere, respectînd indicațiile date. Nici un copil nu are voie să execute operații mai multe, deoarece la sfîrșit se va obține imaginea unor flori.
Se va da comanda de începere a lucrului:
vor împături în doua și vor rupe din colțul din dreapta sus
se împăturește din nou hîrtia și vor rupe din colțul din dreapta jos
se împăturește din nou și vor rupe din colțul din stînga sus
se împăturește din nou și vor rupe din colțul din stînga jos
se repetă operația de cîte ori va permite hîrtia
la sfârșit toți copiii vor despături hîrtia și vor observa că foile lor arată diferit.
Anexa 2
Tehnica „Explozia stelară” Ce?
Pentru ce? Pentru cine?
Cum? De ce?
Anexa 3
Grupul nr.1
Citește cu atenție situațiile în care se află Mircea și propuneți sfaturi pentru o învățare eficientă (pentru fiecare situație)
Sfaturi pentru Mircea
„Deși a învățat foarte bine, Mircea este atent la colegii care îi suflă deoarece nu are
încredere în sine.”
Sfat: _________________________________________________________________________
“S-a apucat să învețe la istorie după ora 23.00, după ce a văzut două filme.”
Sfat: _________________________________________________________________________
„În timp ce învăța se gîndea că nu va reuși să răspundă satisfăcător și va veni vu notă
mică acasă.”
Sfat: _________________________________________________________________________
Grupul nr.2
Citește cu atenție situațiile în care se află George și propuneți sfaturi pentru o învățare eficientă (pentru fiecare situație)
Sfaturi pentru George
„Se străduiește să învețe la geografie, dar citește rîndurile fără să le vadă,
căci se gîndește la filmul de aseară.”
Sfat: _________________________________________________________________________
„Citește lecția la economie, mai mulți termeni îi sunt neclari, dar merge mai departe.”
Sfat: _________________________________________________________________________
„Se apucă de învățat după o ceartă zdravănă co sora mai mică. „
Sfat: _________________________________________________________________________
Grupul nr.3
Citește cu atenție situațiile în care se află Ionela și propuneți sfaturi pentru o învățare eficientă (pentru fiecare situație)
Sfaturi pentru Ionela
„Se apucă de lecțiile pentru luni, duminică seara, după ce tot week-end-ul s-a gîndit
cu groază la ele.”
Sfat: _________________________________________________________________________
„Își face tema la limba și literatura română doar ca să nu o certe mama.”
Sfat: _________________________________________________________________________
„Se apucă de lecții, dar descoperă că și-a rătăcit pe undeva manualul.Găsește manualul, dar pierde rigla și pixul, apoi nici caietul nu e prin preajmă.”
Sfat: _________________________________________________________________________
Grupul nr.4
Citește cu atenție situațiile în care se află Gabi și propuneți sfaturi pentru o învățare eficientă (pentru fiecare situație)
Sfaturi pentru Gabi
„Problemele de matematică sunt rezolvate de către tata.”
Sfat: _________________________________________________________________________
„Învață neîntrerupt timp de trei ore și jumătate, se simte extrem de obosit și nu se mai poate concentra.”
Sfat: _________________________________________________________________________
„Învață la geografie, mulțumindu-se doar să citească lecția, fără a putea să se orienteze la hartă.”
Sfat: _________________________________________________________________________
Proiect didactic
Data: 10 aprilie 2013
Realizat în clasa: a V-a A profil: economic
La disciplina : educație civică
Profesor: Gobjila Cristina
Tema: Banii de buzunar. Banii ca recompensă pentru notă
Unitatea de învățare: Dezvoltarea personală și ghidarea în carieră
Tipul lecției: mixtă
Durata: 45 minute
Subcompetențe:
– formarea unei atitudini grijulii față de produsele muncii și valorile materiale;
– dezvoltarea abilității de gestionare a banilor de buzunar .
Obiective operaționale:
La finele activității didactice, elevul va fi capabil:
O1 să deducă importanța banului cîștigat cinstit în baza textului ;
O2 să explice necesitatea gestionării corecte a banilor de buzunar;
O3 să precizeze corectitudinea primirii banilor ca recompensă pentru notă;
O4 să evalueze rolul unei atitudini grijulii față de bani în baza proverbelor .
Tehnologie didactică
Resurse:
procedurale: conversația, explicația, problematizarea, expunerea orală, lucru în grup,
activitate indepedentă, Gîndește-Perechi-Prezintă;
materiale: manual, fișe în perechi și în grup;
forme de organizare: individuală, frontală, perechi, pe grupe.
Bibliografie:
E.Parlicov, V.Mija, P.Cerbușca, Educație civică, Manual pentru cl.a V-a, Știința 2012;
Motto: “Banul cîștigat se cere bine dirijat”
ANEXA 1
Citiți cu atenție textul de mai jos:
Banul muncit
după Alexandru Mitru
Trăia odată un om tare harnic, pe nume Petcu.
Avea Petcu și un fecior, care se numea Iliuță.
Cât era ziua de mare, Iliuță nu știa altceva să facă decât să doarmă.
Într-o zi, Petcu l-a chemat pe Iliuță și i-a zis:
–De mâine să mergi la lucru și să nu te întorci până nu ai să câștigi un galben.
A plecat Iliuță. S-a făcut că muncește un timp. Apoi i-a cerut mamei sale un galben.
–Iată, tată, banul muncit!
Părintele a luat banul și l-a aruncat în foc spunând:
–Acesta nu e ban câștigat de tine!
A plecat Iliuță. Era trist că își necăjise părinții. S-a apucat de muncă. Pe la sfârșitul lunii se întoarce acasă.
–Te uită, tată! zice Iliuță, și îi întinde un galben cu zimții noi.
Tata îl cântărește în palmă și îl azvârle în foc.
–Nu, tată, începu să strige Iliuță, nu-l arunca! E galben muncit!
Se repede cu mâinile în flăcări, se frige, dar scoate galbenul.
Se luminează fața tatălui.
– Vezi, Iliuță?Așa e banul muncit. Il prețuiești cu adevărat!
Despre ce este vorba în text ?
Ce crezi că a greșit Iliuță?
Ce a greșit mama băiatului ?
Imaginează-ți că mama băiatului nu i-ar fi dat galbenul lui Iliuță. Ce s-ar fi putut întîmpla ?
Cum credeți, cum era tatăl lui Iliuță ?
De ce tatăl a aruncat galbenul în foc ?
Ce a învățat Iliuță din această pățanie ?
Credeți că Iliuță a mai lenevit și mințit după această întîmplare ?
Proiect didactic
Data: 17 aprilie 2013
Realizat în clasa: a V-a A profil: economic
La disciplina : educație civică
Profesor: Gobjila Cristina
Tema: Elementele succesului școlar ( efort, vocație, motivație, condiții)
Unitatea de învățare: Dezvoltarea personală și ghidarea în carieră
Tipul lecției: mixtă
Durata: 45 minute
Subcompetențe:
dezvoltarea unei atitudini conștiente și responsabile față de procesul de învățare;
identificarea condițiilor și factorilor favorizanți unei învățări eficiente.
Obiective operaționale:
La finele activității didactice, elevul va fi capabil:
O1 să identifice factorii și condițiile succesului școlar;
O2 să explice necesitatea unei motivații interioare în procesul de
învățare;
O3 să propună modalități de atingere a succesului în învățare;
O4 să elaboreze o formulă a succesului școlar în baza celor studiate.
Tehnologie didactică
Resurse:
procedurale: conversația, deducție, explicația, problematizarea, expunerea orală,
activitate indepedentă, anchetă;
materiale: tabla, fișe individuale;
forme de organizare: individuală, frontală.
Motto: “Drumul spre măiestrie se urcă prin
răbdare, muncă, repetiții.”
(Sergiu Celibidache)
Proiect didactic
Data: 24 aprilie 2013
Realizat în clasa: a V-a A profil: economic
La disciplina : educație civică
Profesor: Gobjila Cristina
Tema: Munca – valoare umană. Evoluția ocupațiilor de muncă în comunitate.
Unitatea de învățare: Dezvoltarea personală și ghidarea în carieră
Tipul lecției: mixtă
Durata: 45 minute
Subcompetențe:
descoperirea activităților de muncă din comunitate;
Obiective operaționale:
La finele activității didactice, elevul va fi capabil:
O1 să identifice sectoarele activității umane în baza textului;
O2 să clasifice meseriile după importanța lor pe piața muncii;
O3 să explice fenomenul exploatării muncii copilului în baza povestirii;
O4 să argumenteze necesitatea omului de a munci în baza proverbelor.
Tehnologie didactică
Resurse:
procedurale: conversația, discuția, deducție, problematizarea, expunerea orală,
activitate indepedentă,;
materiale: tabla, manualul, fișe individuale;
forme de organizare: individuală, în perechi, frontală.
Bibliografie:
– E.Parlicov, V.Mija, P.Cerbușca, Educație civică, Manual pentru cl.a V-a, Știința 2012;
Motto: “Cea mai importantă muncă a
copilului este învățătura.”
ANEXA 1
MEȘTEȘUGAR
AVOCAT
PSIHOLOG
AGRICULTOR
PROFESOR
TÎMPLAR
AGENT DE VÎNZĂRI
REPORTER
MANAGER
MUNCITOR PE ȘANTIER
ECONOMIST
COSAȘ
CROITOR
COSMETICIAN
BUCĂTAR
MEDIC
BARMAN
CONTABIL
ASISTENT SOCIAL
GHID TURISTIC
MINER
ANEXA 3
ANEXA 4
Munca este hrana sufletelor nobile.
Munca este principalul motor al vieții omenești.
Munca este legea lumii moderne, care nu are loc pentru leneși.
Orice meserie și- ar alege un om, aduce satisfacții pe plan spiritual dacă este făcută cu pasiune.
Legea superioară a existenței este munca creatoare prin care lăsăm în urmă după ce nu vom mai fi, o operă care ne prelungește existența și după moarte.
Munca nu este o pedeapsă a omului. Ea este recompensa și plăcerea sa.
Munca face uneori viața fericită.
Munca fiecărui om este portretul său.
Bogăția unui popor nu constă în bani, ci în muncă.
Părintele gloriei și fericirii este munca.
Anexa 4
Sînteți o persoană asertivă?
Numele,prenumele ________________________________
Răspundeți la următoarele întrebări (itemi), marcînd pe o scală de la 1 la 5 în ce măsură vi se potrivesc comportamentele exprimate de respectivele afirmații, ținind cont că:
5 – întotdeauna adevărat pentru mine/ acord absolut față de ideea exprimată de item;
4 – în mare măsura este adevaăat pentru mine;
3 – uneori adevărat, alteori nu pentru mine;
2 – puțin adevărat pentru mine;
1 – cu totul fals pentru mine.
Anexa 5
Anexa 6
Chestionar de evaluare a empatiei
Numele, prenumele ______________________________________
Citiți cu atenție întrebările de mai jos și în depedență de calificativul care vi se potrivește apreciați fiecare item :
0 – nu stiu
1 – nu sau niciodată
2 – uneori
3 – deseori
4 – aproape întotdeauna
5 – da sau întotdeauna
Bibliografie
Consiliul național pentru Curriculum.Ghid metodologic de aplicare a programei școlare pentru educația civică și cultura civică, București: Aramis, 2002.
Curriculum Educație civică .Clasele a V-a – a IX-a.Chișinău, 2010.
Albulescu I.., Albulescu M. Predarea și învățarea disciplinelor socio-umane. Iași: Polirom, 2000.
Ambrus Z. Cultura moral-civică în școli în contextul globalizării și tranziției, Presa Universitară Clujeană, 2004.
Chiș V. Pedagogia contemporană, pedagogia pentru competențe. Cluj- Napoca: Casa Cărții de Știință, 2005.
Concorde Ana- Nastasia. Optimizarea managementului școlar prin programe de formare a competențelor cheie sociale și civice, Teză de master, 2009.
Constantinescu M. Competența socială și competența profesională. București: Editura Economică, 2004.
Cristache G. Evaluarea competențelor civice ale elevilor. Exemple de bune practici. București: Editura Tomas, 2004.
Cristea S., Teorii ale învățării. Modele de instruire. București: Editura Didactică și Pedagogică, 2005.
Duck S. Relațiile interpersonale. Iași: Polirom, 2000.
Goleman D. Inteligența socială. București: Editura Curtea Veche, 2007.
Golu P. Dicționar de psihologie socială. București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1981.
Miclea, M., Bălaj, A., Porumb, D., Porumb, M., Porumb, S.– Screeningul competențelor sociale, în Manualul de utilizare al Platformei de evaluare a Dezvoltării (PEDa), Cluj – Napoca: Editura Cognitrom, 2006.
Nicola, I. Tratat de pedagogie școlară. Ediția a doua, revizuită. București: Editura Aramis, 2000.
Racu T. Formarea competențelor civice la elevi. Ghid practic, Chișinău, 2010.
Robu M. Empatia în educație. București: Editura Didactica Publishing, 2008.
Robu V. Competențe sociale și personalitate. Iași: Editura Lumen, 2011.
Solovei R., Eșanu R. Școala și comunitatea. Ghid metodologic pentru formarea cadrelor didactice din învățămîntul preuniversitar. Chișinău, Știința, 2007.
Botgros I., Franțuzan L. „ Pedagogia interactivă – condiția de bază în formarea competențelor de cunoaștere științifică”// Univers Pedagogic, nr.4, 2006, p. 36-39.
Cerbușcă P. Managementul formării la elevi a competențelor cu caracter de integrare în comunitate, în culegerea tematică „Paradigma managementului educațional din perspectiva democratizării și integrării europene”, Conferință științifico-practică, I.S.F.E.,Tipografia Centrală, Chișinău, 2006.
Copilu D., Crosman D. Ce sunt competențele și cum pot fi ele formate. În: Materialele Conferinței „Competencies and Capabilities în Education”, , 2009.
Gavril Oana . Asertivitatea – componentă a competenței sociale manageriale. Program de dezvoltare, în vol. "Domenii vitale pentru manifestarea competențelor psihosociale manageriale, coord. Caluschi Mariana, Stog Larisa, Universitatea de stat "Alecu Russo", Bãlți, Republica Moldova, 2000.
Guțu V. Priorități în procesul educațional din Republica Moldova: politici și management. În: Materialele Conferinței Științifice Internaționale „Priorități actuale în procesul educațional”, Chișinău, 2011.
Educația civică în Europa – traducere de Cristina Elena Cenușă, Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual si Cultură, 2012.
Modernizarea standardelor și curricula educaționale – deschidere spre o personalitate integrată, Ministerul Educației al Republicii Moldova, Academia de Științe a Moldovei, Institutul de Științe ale Educației, UNICEF Moldova, În Materialele Conferinței Științifice Internaționale (22 – 23 octombrie 2009), Chișinău, 2009.
http://www.cnfpa.ro/Files/Norme%20metodologice/CompetenteSC.pdf
http://www.cnfpa.ro/Files/Norme%20metodologice/LISTA%20COMPETENTE%20COMUNE%20CHEIE.pdf
Anexe
Anexa 1
Concluzii: ……………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………….
Anexa 2
Numele, Prenumele ______________________________________
Scrie mai jos numele și prenumele a trei persoane (colegi de clasă), cu care ai vrea cel mai
mult să stai în bancă:
__________________________
__________________________
__________________________
Scrie mai jos numele și prenumele a trei persoane (colegi de clasă), cu care ai vrea cel mai
puțin să stai în bancă:
___________________________
___________________________
___________________________
Anexa 3
Proiect didactic
Data: 27 martie 2013
Realizat în clasa: a V-a A profil: economic
La disciplina : educație civică
Profesor: Gobjila Cristina
Tema: Securitatea la trafic
Unitatea de învățare: Viața și sănătatea – valori personale și sociale
Tipul lecției: mixtă
Durata: 45 minute
Subcompetențe:
– familiarizarea cu principalele semne de circulație;
– formarea unui comportament responsabil ca participant la trafic.
Obiective operaționale:
La finele activității didactice, elevul va fi capabil:
O1 să identifice participanții la trafic și mijloacele de reglementare a circulației în baza
materialului predat;
O2 să deducă cauzele care duc la producerea accidentelor rutiere în conformitate cu cele
studiate;
O3 să analizeze situații cu referire la respectarea /încălcarea regulilor de circulație în baza
studiilor de caz;
O4 să argumenteze necesitatea respectării regulilor de circulație în calitate de pietoni în baza
unor situații concrete din viața cotidiană.
Tehnologie didactică
Resurse:
procedurale: conversația, explicația, aprecierea verbală, problematizarea, studiu de caz,
expunerea orală, activitate indepedentă, lucru în grup;
materiale: manual, fișe individuale și în grup;
forme de organizare: individuală, frontală, pe grupe.
Bibliografie:
E.Parlicov, V.Mija, P.Cerbușca, Educație civică, Manual pentru cl.a V-a, Știința 2012;
Faceți corespondența între cuvînt și explicația potrivită:
-orice stradă sau șosea, autostradă sau drum,pe care circulă pietoni sau
zebră vehicule;
trotuar – loc amenajat pentru urcarea sau coborârea din mijloacele de transport;
stație – drum special amenajat, destinat circulației vehiculelor și pietonilor;
stradă – persoana care se deplasează pe jos pe un drum public;
drum public – porțiune asfaltată la marginea unei străzi rezervate circulației pietonilor
pieton – indicator cu lumini colorate, folosit în reglementarea circulației;
semafor – marcaj de trecere pentru pietoni,realizat din dungi albe paralele;
indicator – simbol care servește la indicarea direcției sau a caracteristicilor unui
drum.
PROIECT DIDACTIC
Data: 03 aprilie 2013
Realizat în clasa: a V-a A profil: economic
La disciplina : educație civică
Profesor: Gobjila Cristina
Tema: Învățarea eficientă: condiții și factori favorizanți
Unitatea de învațare: Dezvoltarea personală și ghidarea în carieră
Tipul lecției: mixtă
Durata: 45 minute
Subcompetențe:
dezvoltarea unei atitudini conștiente și responsabile față de propiile greșeli în procesul de învățare;
identificarea condițiilor și factorilor favorizanți ai învățării eficiente.
Obiective operaționale:
La finele activității didactice, elevul va fi capabil:
O1 să deducă semnificația noțiunii de învățare eficientă în baza exploziei stelare;
O2 să identifice factorii care contribuie la eficientizarea învățării în conformitate cu materialul
predat;
O3 să propună soluții pentru îmbunătățirea calității învățării în baza situațiilor;
O4 să justifice importanța propriei persoane în învățarea eficientă .
Tehnologie didactică
Resurse:
procedurale: conversația, explicația, deducția, activitate individuală, jocul didactic,
explozia stelară;
materiale: fișe în grup;
forme de organizare: individuală, frontală, pe grupe.
Bibliografie:
– E.Parlicov, V.Mija, P.Cerbușca, Educație civică, Manual pentru clasa a V-a, Știința 2012
Motto: ” Analfabetul de mîine nu va fi cel care nu știe
să citească, ci cel care nu a învățat cum să învețe”
(Alvin Tofler)
Anexa 1
Joc – exercițiu „Grădina cu flori”
Obiective operaționale:
sa împăturească hîrtia primita după indicațiile profesorului
sa rupă hârtia in colțurile indicate, respectînd sarcinile date de profesor
sa observe forma materialului la sfîrșitul operațiilor de împăturire și rupere
sa interpreteze rezultatul produsului obținut
explicarea si desfășurarea jocului:
fiecare copil va primi un pătrat de hîrtie. Profesorul va explica faptul că dorește ca fiecare copil să realizeze o floare executînd toți aceleași operații de împăturire și rupere, respectînd indicațiile date. Nici un copil nu are voie să execute operații mai multe, deoarece la sfîrșit se va obține imaginea unor flori.
Se va da comanda de începere a lucrului:
vor împături în doua și vor rupe din colțul din dreapta sus
se împăturește din nou hîrtia și vor rupe din colțul din dreapta jos
se împăturește din nou și vor rupe din colțul din stînga sus
se împăturește din nou și vor rupe din colțul din stînga jos
se repetă operația de cîte ori va permite hîrtia
la sfârșit toți copiii vor despături hîrtia și vor observa că foile lor arată diferit.
Anexa 2
Tehnica „Explozia stelară” Ce?
Pentru ce? Pentru cine?
Cum? De ce?
Anexa 3
Grupul nr.1
Citește cu atenție situațiile în care se află Mircea și propuneți sfaturi pentru o învățare eficientă (pentru fiecare situație)
Sfaturi pentru Mircea
„Deși a învățat foarte bine, Mircea este atent la colegii care îi suflă deoarece nu are
încredere în sine.”
Sfat: _________________________________________________________________________
“S-a apucat să învețe la istorie după ora 23.00, după ce a văzut două filme.”
Sfat: _________________________________________________________________________
„În timp ce învăța se gîndea că nu va reuși să răspundă satisfăcător și va veni vu notă
mică acasă.”
Sfat: _________________________________________________________________________
Grupul nr.2
Citește cu atenție situațiile în care se află George și propuneți sfaturi pentru o învățare eficientă (pentru fiecare situație)
Sfaturi pentru George
„Se străduiește să învețe la geografie, dar citește rîndurile fără să le vadă,
căci se gîndește la filmul de aseară.”
Sfat: _________________________________________________________________________
„Citește lecția la economie, mai mulți termeni îi sunt neclari, dar merge mai departe.”
Sfat: _________________________________________________________________________
„Se apucă de învățat după o ceartă zdravănă co sora mai mică. „
Sfat: _________________________________________________________________________
Grupul nr.3
Citește cu atenție situațiile în care se află Ionela și propuneți sfaturi pentru o învățare eficientă (pentru fiecare situație)
Sfaturi pentru Ionela
„Se apucă de lecțiile pentru luni, duminică seara, după ce tot week-end-ul s-a gîndit
cu groază la ele.”
Sfat: _________________________________________________________________________
„Își face tema la limba și literatura română doar ca să nu o certe mama.”
Sfat: _________________________________________________________________________
„Se apucă de lecții, dar descoperă că și-a rătăcit pe undeva manualul.Găsește manualul, dar pierde rigla și pixul, apoi nici caietul nu e prin preajmă.”
Sfat: _________________________________________________________________________
Grupul nr.4
Citește cu atenție situațiile în care se află Gabi și propuneți sfaturi pentru o învățare eficientă (pentru fiecare situație)
Sfaturi pentru Gabi
„Problemele de matematică sunt rezolvate de către tata.”
Sfat: _________________________________________________________________________
„Învață neîntrerupt timp de trei ore și jumătate, se simte extrem de obosit și nu se mai poate concentra.”
Sfat: _________________________________________________________________________
„Învață la geografie, mulțumindu-se doar să citească lecția, fără a putea să se orienteze la hartă.”
Sfat: _________________________________________________________________________
Proiect didactic
Data: 10 aprilie 2013
Realizat în clasa: a V-a A profil: economic
La disciplina : educație civică
Profesor: Gobjila Cristina
Tema: Banii de buzunar. Banii ca recompensă pentru notă
Unitatea de învățare: Dezvoltarea personală și ghidarea în carieră
Tipul lecției: mixtă
Durata: 45 minute
Subcompetențe:
– formarea unei atitudini grijulii față de produsele muncii și valorile materiale;
– dezvoltarea abilității de gestionare a banilor de buzunar .
Obiective operaționale:
La finele activității didactice, elevul va fi capabil:
O1 să deducă importanța banului cîștigat cinstit în baza textului ;
O2 să explice necesitatea gestionării corecte a banilor de buzunar;
O3 să precizeze corectitudinea primirii banilor ca recompensă pentru notă;
O4 să evalueze rolul unei atitudini grijulii față de bani în baza proverbelor .
Tehnologie didactică
Resurse:
procedurale: conversația, explicația, problematizarea, expunerea orală, lucru în grup,
activitate indepedentă, Gîndește-Perechi-Prezintă;
materiale: manual, fișe în perechi și în grup;
forme de organizare: individuală, frontală, perechi, pe grupe.
Bibliografie:
E.Parlicov, V.Mija, P.Cerbușca, Educație civică, Manual pentru cl.a V-a, Știința 2012;
Motto: “Banul cîștigat se cere bine dirijat”
ANEXA 1
Citiți cu atenție textul de mai jos:
Banul muncit
după Alexandru Mitru
Trăia odată un om tare harnic, pe nume Petcu.
Avea Petcu și un fecior, care se numea Iliuță.
Cât era ziua de mare, Iliuță nu știa altceva să facă decât să doarmă.
Într-o zi, Petcu l-a chemat pe Iliuță și i-a zis:
–De mâine să mergi la lucru și să nu te întorci până nu ai să câștigi un galben.
A plecat Iliuță. S-a făcut că muncește un timp. Apoi i-a cerut mamei sale un galben.
–Iată, tată, banul muncit!
Părintele a luat banul și l-a aruncat în foc spunând:
–Acesta nu e ban câștigat de tine!
A plecat Iliuță. Era trist că își necăjise părinții. S-a apucat de muncă. Pe la sfârșitul lunii se întoarce acasă.
–Te uită, tată! zice Iliuță, și îi întinde un galben cu zimții noi.
Tata îl cântărește în palmă și îl azvârle în foc.
–Nu, tată, începu să strige Iliuță, nu-l arunca! E galben muncit!
Se repede cu mâinile în flăcări, se frige, dar scoate galbenul.
Se luminează fața tatălui.
– Vezi, Iliuță?Așa e banul muncit. Il prețuiești cu adevărat!
Despre ce este vorba în text ?
Ce crezi că a greșit Iliuță?
Ce a greșit mama băiatului ?
Imaginează-ți că mama băiatului nu i-ar fi dat galbenul lui Iliuță. Ce s-ar fi putut întîmpla ?
Cum credeți, cum era tatăl lui Iliuță ?
De ce tatăl a aruncat galbenul în foc ?
Ce a învățat Iliuță din această pățanie ?
Credeți că Iliuță a mai lenevit și mințit după această întîmplare ?
Proiect didactic
Data: 17 aprilie 2013
Realizat în clasa: a V-a A profil: economic
La disciplina : educație civică
Profesor: Gobjila Cristina
Tema: Elementele succesului școlar ( efort, vocație, motivație, condiții)
Unitatea de învățare: Dezvoltarea personală și ghidarea în carieră
Tipul lecției: mixtă
Durata: 45 minute
Subcompetențe:
dezvoltarea unei atitudini conștiente și responsabile față de procesul de învățare;
identificarea condițiilor și factorilor favorizanți unei învățări eficiente.
Obiective operaționale:
La finele activității didactice, elevul va fi capabil:
O1 să identifice factorii și condițiile succesului școlar;
O2 să explice necesitatea unei motivații interioare în procesul de
învățare;
O3 să propună modalități de atingere a succesului în învățare;
O4 să elaboreze o formulă a succesului școlar în baza celor studiate.
Tehnologie didactică
Resurse:
procedurale: conversația, deducție, explicația, problematizarea, expunerea orală,
activitate indepedentă, anchetă;
materiale: tabla, fișe individuale;
forme de organizare: individuală, frontală.
Motto: “Drumul spre măiestrie se urcă prin
răbdare, muncă, repetiții.”
(Sergiu Celibidache)
Proiect didactic
Data: 24 aprilie 2013
Realizat în clasa: a V-a A profil: economic
La disciplina : educație civică
Profesor: Gobjila Cristina
Tema: Munca – valoare umană. Evoluția ocupațiilor de muncă în comunitate.
Unitatea de învățare: Dezvoltarea personală și ghidarea în carieră
Tipul lecției: mixtă
Durata: 45 minute
Subcompetențe:
descoperirea activităților de muncă din comunitate;
Obiective operaționale:
La finele activității didactice, elevul va fi capabil:
O1 să identifice sectoarele activității umane în baza textului;
O2 să clasifice meseriile după importanța lor pe piața muncii;
O3 să explice fenomenul exploatării muncii copilului în baza povestirii;
O4 să argumenteze necesitatea omului de a munci în baza proverbelor.
Tehnologie didactică
Resurse:
procedurale: conversația, discuția, deducție, problematizarea, expunerea orală,
activitate indepedentă,;
materiale: tabla, manualul, fișe individuale;
forme de organizare: individuală, în perechi, frontală.
Bibliografie:
– E.Parlicov, V.Mija, P.Cerbușca, Educație civică, Manual pentru cl.a V-a, Știința 2012;
Motto: “Cea mai importantă muncă a
copilului este învățătura.”
ANEXA 1
MEȘTEȘUGAR
AVOCAT
PSIHOLOG
AGRICULTOR
PROFESOR
TÎMPLAR
AGENT DE VÎNZĂRI
REPORTER
MANAGER
MUNCITOR PE ȘANTIER
ECONOMIST
COSAȘ
CROITOR
COSMETICIAN
BUCĂTAR
MEDIC
BARMAN
CONTABIL
ASISTENT SOCIAL
GHID TURISTIC
MINER
ANEXA 3
ANEXA 4
Munca este hrana sufletelor nobile.
Munca este principalul motor al vieții omenești.
Munca este legea lumii moderne, care nu are loc pentru leneși.
Orice meserie și- ar alege un om, aduce satisfacții pe plan spiritual dacă este făcută cu pasiune.
Legea superioară a existenței este munca creatoare prin care lăsăm în urmă după ce nu vom mai fi, o operă care ne prelungește existența și după moarte.
Munca nu este o pedeapsă a omului. Ea este recompensa și plăcerea sa.
Munca face uneori viața fericită.
Munca fiecărui om este portretul său.
Bogăția unui popor nu constă în bani, ci în muncă.
Părintele gloriei și fericirii este munca.
Anexa 4
Sînteți o persoană asertivă?
Numele,prenumele ________________________________
Răspundeți la următoarele întrebări (itemi), marcînd pe o scală de la 1 la 5 în ce măsură vi se potrivesc comportamentele exprimate de respectivele afirmații, ținind cont că:
5 – întotdeauna adevărat pentru mine/ acord absolut față de ideea exprimată de item;
4 – în mare măsura este adevaăat pentru mine;
3 – uneori adevărat, alteori nu pentru mine;
2 – puțin adevărat pentru mine;
1 – cu totul fals pentru mine.
Anexa 5
Anexa 6
Chestionar de evaluare a empatiei
Numele, prenumele ______________________________________
Citiți cu atenție întrebările de mai jos și în depedență de calificativul care vi se potrivește apreciați fiecare item :
0 – nu stiu
1 – nu sau niciodată
2 – uneori
3 – deseori
4 – aproape întotdeauna
5 – da sau întotdeauna
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Dezvoltarea Competentei Sociale la Elevi In Cadrul Orelor de Educatie Civica (ID: 159084)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.