De la Orientarea Scolara Si Profesionala la Orientarea Si Dezvoltarea In Cariera

Rezumat:

Orientarea în carieră nu se mai poate rezuma la asistarea unor momente în alegerea carierei, ci trebuie să devină o modalitate de dezvoltare a abilităților necesare pentru construirea propriei cariere. Asumarea unor roluri diferite pe parcursul vieții reclamă manifestarea unor abilități de adaptare diferite. Orientarea carierei constituie un lung șir de momente de conștientizare a necesității de a efectua o opțiune profesională. Acest proces este puternic condiționat de oferta vieții economice și de gradul de dezvoltare al acesteia, adică cerința de forță de muncă. Având în vedere schimbările rapide ale vieții economice, lumea profesiunilor suferă și ea o schimbare continuă.

Educația pentru carieră reprezintă o intervenție educațională de dezvoltare, în avans, a deprinderilor și abilităților necesare tinerilor pentru dezvoltarea și managementul propriei cariere.

Cuvinte cheie: profesie, carieră, orientare, educație

De la orientarea școlară și profesională

la orientarea și dezvoltarea în carieră

Științele educației se ocupă de carieră în măsura în care este considerată un scop sau o aspirație, acordând o pondere mai mare procedeelor care să asigure dezvoltarea carierei – consilierea în orientarea carierei, formarea profesională inițială și continuă, dar și educația pentru carieră.

Dezvoltarea în carieră și educația pentru carieră au, ca termeni conecși consilierii, o arie longitudinală mai extinsă. Dacă procesul consilierii este, de obicei, strict individualizat, direcționat către un grup de clienți sau către un client, educația pentru carieră și dezvoltarea în carieră se referă la un eșalon de vârstă cu o plajă mult mai extinsă. Dezvoltarea carierei semnifică toate aspectele vieții aflate în devenire și cu o dinamică specifică în diferite planuri, adică:

autocunoașterea și formarea deprinderilor de relaționare interpersonală;

educația și formarea profesională inițială;

asumarea de roluri în viață;

modul de integrare, trăire și planificare a diferitelor evenimente ale vieții;

( Jigău, M., 2003, apud Gysbers, 1994).

Educația pentru carieră include subiecte care nu sunt, aparent, legate de exercitarea unei profesii, precum: viața de familie, petrecerea timpului liber, creșterea și educarea copiiilor, problema economic familială, chestiuni legate de valori și calitatea vieții, modul de a face față situațiilor dramatice din viață, decese, divorț, cataclisme naturale, șomaj, privarea de libertate, etc. (Jigău, M., 2001).

În aceste condiții, orientarea în carieră nu se mai poate rezuma la asistarea unor momente în alegerea carierei, ci trebuie să devină o modalitate de dezvoltare a abilităților necesare pentru construirea propriei cariere. Acest scop se poate atinge doar prin apropierea intervențiilor de orientare de procesul educațional și prin asigurarea caracterului longitudinal al acestora. Asumarea unor roluri diferite pe parcursul vieții reclamă manifestarea unor abilități de adaptare diferite. Educația și orientarea pentru carieră presupune oferirea de mijloace și sprijin indivizilor pentru ca ei să aplice cunoștințelor achiziționate în circumstanțe reale ale pieții muncii și să fie capabili să ia o decizie de alegere a carierei, a viitorului lor profesional. (Jigău, M., 2001).

Carierologia debutează ca știință, în spațiul canadian francofon încă din anii 1980, când se autointitulează „ știința dezvoltării potențialului uman de-a lungul carierei”.

Principalele domenii de studiu vizate de carierologie sunt:

practica orientării carierei;

consilierea în orientarea carierei;

reușita educațională și profesională;

planificarea dezvoltării carierei;

inserția socio- profesională;

bilanțul competențelor / capacităților / aptitudinilor necesare în carieră;

recunoașterea / atestarea cunoștințelor și experienței dobândite de-a lungul carierei; (Jigău, M., 2003 ).

Orientarea în carieră

Pe terenul activității socio – economice are loc clarificarea și decantarea de roluri prospective profesionale ca și activitatea de confruntare a intereselor și a raționamentelor de opțiune profesională. Din punct de vedere profesional, orientarea carierei constituie un lung șir de momente de conștientizare a necesității de a efectua o opțiune profesională. Acest proces este puternic condiționat de oferta vieții economice și de gradul de dezvoltare al acesteia, adică cerința de forță de muncă. Având în vedere schimbările rapide ale vieții economice, lumea profesiunilor suferă și ea o schimbare continuă. Schimbările aduc după sine coexistența de exercitare a unor profesii sub formă de suporturi tehnologice foarte diferite, de la exercitarea manufacturieră la formele de exercitare mecanizată și informatizată. În primul caz, sunt solicitate îndemânări manuale, viteză și precizie, planuri perceptiv – senzoriale bine dezvoltate, rezistență fizică. În al doilea caz, se solicită mai ales caracteristici psihice intelectuale, cunoștințe, spirit de observație. Există o tendință pregnantă de a se face opțiuni spre profesiuni care presupun automatizare și informatizare și spre cele care vizează domenii ale economiei. Mai nou, în sfera acelor domenii care constituie atracție pentru adolescenți se încadrează și cele care vizează psihologia, comunicarea cât și sectorul administrativ. Este explicabil, deoarece acestea din urmă sunt considerate, mai ales de catre tineri, domenii care conferă un statut social ridicat și respectabil fiind denumite de ei ca profesii de impact.

Există o determinare a opțiunii profesionale care se exercită prin opțiunea școlară, iar aceasta este mai ușor de făcut, dat fiind faptul că individul este mai conștient de atracțiile ce le simte față de diferite domenii de cunoștințe, în care interesele sale de cunoaștere sunt mai antrenate, decât de profesiunile pe care le oferă societatea, reorganizarea liceelor precum și constituirea școlilor de arte și meserii, dar și dezvoltarea facultăților și universităților, creează o condiție nouă a opțiunii, reducând simțitor distanța dintre evantaiul profesiunilor și școala care încearcă să devină mai direct producătoare de forță de muncă.

Orientarea vocațională implică identificare socială din ce în ce mai complexă, deoarece presupune o autoantrenare și organizare nu numai a unei opțiuni, ci a tuturor resurselor interioare psihice ale adolescentului, prin care, în fapt, devine autodeterminare și mai ales socializare vocațională, adică orientare a energiei și eforturilor psihice în vederea adaptării concrete la profesiunea aleasă, ceea ce presupune eforturi de dobândire de cunoștințe prin orientarea curiozității și organizarea de îndemânări specifice care să materializeze identificarea.

Rolul orientării școlare și profesionale / vocaționale constă în a facilita procesul de identificare, atât din punctul de vedere al societății cât și cel al tânărului.

Există forme de opțiuni profesionale superficiale, legate de atracții spontane și întreținute de interesele neconsolidate prin cunoștințe satisfăcătoare la unii tineri. În opțiunea lor sunt prea multe elemente construite întâmplător, prea multă incompatibilitate între imaginea lor cu privire la o profesie și caracteristicile ei reale.

Există și opțiuni ce se realizează pe o dominantă afectivă. Astfel de opțiuni se exprimă în cazul tinerilor care doresc foarte mult să devină profesioniști într-o direcție dată, dar nu știu ce să facă, nu posedă cunoștințe satisfăcătoare, solide, teoretice și practice. Aceștia au de obicei eșecuri mari la început, eșecuri ce odată traversate creează profesioniști de înaltă clasă, îndrăgostiți de profesia lor.

O altă categorie de opțiuni poate fi dominată de interese, cunoștințe teoretice și curiozitate, fără o antrenare afectivă prea profundă. Acești tineri pot avea succese la început, reușesc să depășească examene, concursuri și testele implicate la o profesiune, dar aceasta nu are pentru ei rezonanțe interioare prea mari și profesiunea începe să pară anostă și greu de exercitat din cauza acestei distanțe afective față de ea.

Există și cazuri în care tinerii nu pot să facă o opțiune, sau în care schimbă mereu opțiunea. Nu trebuie neglijate nici cazurile în care există o nepotrivire temperamentală la profesiune, sau dorința ce implică ideea de câștig material drept criteriu fundamental ori alte oportunități. Se creează o foarte variată tipologie a opțiunilor școlare și profesionale și a identificării pe acest plan a vieții sociale. ( Șchiopu, U.,Verza, E., 1995)

Educația pentru carieră

În prezent, în literatura de specialitate se vehiculează trei categorii de termeni ce acoperă plaja intervențiilor de consiliere și orientare în carieră:

– orientarea în carieră – ceea ce în țara noastră era cunoscut sub denumirea de orientare școlară și profesională;

– consilierea în carieră;

– educația pentru carieră;

Deși acești termeni sunt utilizați de multe ori pentru a desemna același lucru, ei nu sunt de fapt sinonimi.

Conceptul de orientare în carieră este termenul care acoperă gama cea mai largă de activități, de la informare și evaluare, la consiliere și educație pentru carieră și devine astfel conceptul care cuprinde activitățile din acest domeniu.

Consilierea în carieră vizează dezvoltarea abilităților unei persoane sau grup de persoane pentru rezolvarea unei probleme specifice legate de carieră ( indecizie, anxietate legată de carieră, insatisfacție academică, plan de carieră, etc., și este în esență o intervenție psihologică.).

Spre deosebire de consiliere, educația pentru carieră reprezintă o intervenție educațională de dezvoltare, în avans, a deprinderilor și abilităților necesare tinerilor pentru dezvoltarea și managementul propriei cariere.

În ciuda diferențelor specifice, activitățile de orientare prezintă o serie de suprapuneri, printre care:

expunerea la informații ocupaționale;

clarificarea aspirațiilor vocaționale;

furnizarea de structuri cognitive de integrare și organizare a informațiilor despre sine, despre ocupații și despre relația dintre ele;

suport social în explorarea propriei persoane și a traseelor educaționale și profesionale;

( Miclea, M., Lemeni, G., 2004).

Având ca obiectiv central orientarea în carieră, elevul și implicit adolescentul trece prin etapele intermediare de consiliere și educație pentru carieră, care pot fi considerate ca fiind totodată mijloc, metodă și proces de orientare în carieră.

Adolescentul în propriul său proces de orientare în carieră este influențat de tot ceea ce îl înconjoară. Sarcina de organizare și desfășurare a acestui proces îi revine instituției școlare subordonată socialului. Cum în ultima vreme, această preocupare a școlii ocupă un loc special, reforma din învățământ și-a pus amprenta și asupra acestui domeniu de orientare în carieră.

Având ca bază schimbările socio – economice dar și potențialul elevului în diferitele sale etape de evoluție, reforma are ca sarcină să transpună într-o legătură perfectă potențialul bio – psiho – socio – cultural al individului cu cerința și oferta socială, realizabile toate prin programe și oferte educaționale centrate pe orientarea în carieră.

În acest sens, schimbările în sistemul de învățământ sunt de remarcat. S-a trecut de la activitatea de orientare în carieră în general, realizabilă prin intermediul tuturor disciplinelor de învățământ, la o orientare în carieră bine structurată și individualizată. Aceste sunt vizibile mai ales prin faptul că s-a introdus în curricula școlară aria „ Consiliere și orientare”, având un conținut pe deplin motivat precum și înființarea unor structuri foarte specializate pe acest domeniu: „Centre de consiliere privind cariera”, în cadrul cărora funcționează specialiști în sociologie, psihologie și pedagogie care gestionează etapele de orientare în carieră.

Aria curriculară „ Orientare și consiliere” se regăsește în planul de învățământ al tuturor anilor de studii, dar se constată o accentuare a ei în perioada adolescenței. Această accentuare este bine motivată, deoarece adolescența este perioada de încercări, incertitudini, exaltări dar și de potențări legate de personalitate care pot sta la baza orientării în carieră. Este vârsta care poate îmbina „ceea ce poate”, „ceea ce dorește” și „ceea ce trebuie” să facă individul. Aspirațiile se decantează mult pe baze cât se poate de realiste.

În acest sens sunt construite și programele de educație pentru carieră prin care elevii, studentii, respectiv tinerii își formează competențe în următoarele domenii (Lemeni, G., Miclea, M.,2004) :

– autocunoaștere și dezvoltare personală – abilități de autoevaluare realistă a propriilor caracteristici și de autoreglare emoțională și comportamentală în situații diverse legate de viață și de carieră;

– comunicare și relaționare interpersonală – capacitate de ascultare activă și exprimare asertivă în vederea creșterii eficienței comunicării în cadrul relațiilor interumane;

– managementul informației și al învățării – abilități de informare necesare în optimizarea performanței în învățare, a procesului de luare a deciziilor și rezolvarea de probleme;

– planificarea carierei – cunoștințe și abilități necesare pentru realizarea unor planuri de carieră realiste și adaptarea la cerințele pieței muncii;

– educație antreprenorială – stimularea față de domeniul antreprenorial și dezvoltarea unor competențe de analiză și valorificarea oportunităților de afaceri;

– managementul stilului de viață – abilități de management al stilului de viață pentru creșterea calității vieții fizice, psihice, sociale și ocupaționale.

Aceste competențe permit individului un control activ al propriei cariere și adaptarea cu ușurință la un mediu educațional și profesional aflat în schimbare unde :

crește în permanență complexitatea sarcinilor îndeplinite;

se accentuează rolul abilităților de comunicare eficientă;

crește numărul și complexitatea cunoștințelor, deprinderilor și abilităților ce trebuie exercitate la școală și în muncă;

se exercită o presiune crescută asupra individului de a lua o serie de decizii în mod

individual;

se impune tot mai multă inițiativă, motivație și flexibilitate în realizarea sarcinilor școlare și de muncă.

Bibliografie:

Băban, A., Petrovai, D., Lemeni, G. – “Consiliere și orientare. Ghidul profesorului”, 2001, Ed. Humanitas Educațional, București

Esbroeck, R., V. -“Teorii ale dezvoltării carierei”, 2001, Institutul de Științe Pedagogice, București

Lemeni, G., Miclea, M., (coord) – “Consiliere și orientare”, 2004, Ed. ASCR, Cluj

Alexandra Silvaș – “Managementul Carierei”, 2009, Curs pentru uzul studenților, Tg. Mureș