Contributii Privind Dezvoltarea Fortei la Ciclul Gimnazial 10 12 Ani

Pedagogie

Contributii Privind Dezvoltarea Fortei la Ciclul Gimnazial 10 12 Ani

Byadmin ianuarie 1, 2024

Cuprins

INTRODUCERE

Actalitatea și importanța temei

Motivația alegerii temei

CAPITOLUL I – REFLECATAREA TEMEI ÎN LITERATURA DE SPECIALITATE

1.1. Fundamentarea științifică a temei

1.2. Mecanismele fiziologice și biochimice ale forței musculare

1.3. Particularitățile morfo – funcționale, motrice si psihice ale elevilor de 11 – 12 ani

1.4. Cerințele programei de educație fizică privind dezvoltarea forței la elevii de 11 – 12 ani

1.5. Procedee metodice folosite în dezvoltarea forței în lecția de educație fizică

1.6. Mijloace folosite în dezvoltarea forței

CAPITOLUL II – ORGANIZAREA ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII

2.1. Ipotezele cercetării

2.2. Scopul și obiectivele cercetării

2.3.Metodele de cercetare folosite

2.3.1. Studiul bibliografic:

2.3.2. Observația:

2.3.3. Metoda testelor:

2.3.4. Experimentul pedagogic

2.3.5. Metoda statistico – matematică

2.3.6. Metoda grafică

CAPITOLUL III – ORGANIZAREA CERCERTĂRII ȘI CONTRIBUȚII PRIVIND DEZVOLTAREA FORȚEI LA CICLUL GIMNAZIAL 10-12

3.1. Organizarea experimentului, locul, eșantionul și etapele cercetării

CAPITOLUL IV

ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR CERCETĂRII

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Conform însușirilor sale ereditare, omul este dotat cu capacitatea de a-și perfecționa răspunsurile față de solicitările mediului înconjurător. Imensa majoritate a acestor răspunsuri adaptive sunt legate într-un fel sau altul de acte motrice sau mișcări, efectuate sub forma unor mișcări reflexe, determinate genetic, numite reflexe necondiționate.

Aceste mișcări simple, bazate pe reflexe necondiționate, au la bază un substrat neurofiziologic înscris în codul genetic al fiecărui individ din specia umană.

Lucrările unor specialiști ca M.Epuran(1999), Piaget I.(1964), Skiner B.F.(1971) și ale altora au adus clarificări și puncte de vedere valoroase în descifrarea tainelor, parțial lămurite, ale mecanismelor intime privind formarea și perfecționarea actelor motrice pe parcursul învățării lor .

Specialiștii sunt de acord că noțiunea de motricitate se referă la ansamblul activității musculaturii scheletice, înglobând toate mișcările voluntare și involuntare, iar învățarea motrică reprezintă întreg parcursul logic al formării , consolidării și perfecționării tuturor priceperilor și deprinderilor motrice voluntare , efectuate cu un anumit scop .

Întreaga varietate de acțiuni motrice efectuate de individ în activitatea cotidiană sau în cea sportivă se realizează corect sau mai puțin corect, în raport direct cu gradul de dezvoltare a calităților motrice – viteză, îndemânare, forță, rezistență, sau diferitele forme de manifestare a acestora.

Atât specialiștii, precum și practica sportivă atestă că nivelul de dezvoltare a calităților motrice determină, în mare măsură, îndeplinirea cerințelor prevăzute în programele școlare de educație fizică .

Ca urmare a celor arătate mai sus, îmbunătățirea calităților motrice constituie o sarcină prioritară de actualitate.

Actalitatea și importanța temei

În lecțiile de educație fizică, exercițiile de forță, ocupă un loc însemnat, constituind activități prin intermediul cărora se acționează pentru realizarea obiectivelor educației fizice.

Calitățile motrice se pot dezvolta continuu dacă se acționează asupra lor sistematic, cu mijloace specifice, constituind baza realizării obiectivelor de referință ale educației fizice școlare și favorizând creșterea capacității de efort a organismului.

Forța musculară reprezintă una din cele mai importante calități motrice de care dispune organismul uman, fiind solicitată în întreaga activitate motrică. Nu există mișcare care să se poată realiza fără forță, dezvoltarea necorespunzatoare a acestei calități motrice făcând chiar imposibilă formarea, dar mai ales consolidarea deprinderilor motrice.

Motivația alegerii temei

Educația fizică este inclusă în programa de învatământ ca disciplină obligatorie.

Obiectivele cadru prevăzute în programa de educație fizică exprimă sintetic principalele ,, ținte’’ specifice disciplinei față de care va fi orientat procesul didactic.

Cunoscând obiectivele educației fizice în învatamântul gimnazial referitoare la dezvoltarea calităților motrice am constatat că la elevii din ciclul gimnazial deși dornici de mișcare, nivelul acestora este redus .

Una din modalitățile de realizare a acestui obiectiv o constituie promovarea pe scară largă a exercițiilor adaptate particularităților de vârstă direcționate spre dezvoltarea forței la elevii de 11-12 ani.

CAPITOLUL I – REFLECATAREA TEMEI ÎN LITERATURA DE SPECIALITATE

Literatura de specialitate arată că în ultima vreme s-au intensificat preocupările oamenilor de știința de profiluri diferite – metodiști, biologi, psihologi, medici, pedagogi, de a stabili cu tot mai multă exactitate conținutul și particularitătâțile potentialului bio-motric, de a cerceta și preciza caracteristicile somatice, fiziologice, motrice și psihice ale vărstelor. S-au făcut studii asupra nivelului calităților motrice a elevilor cuprinși în învatamântul gimnazial, fiind incluși elevi din toate zonele țării. S-a constatat ca nu există un paralelism între motricitate și dezvoltatrea somatică, motricitatea găsindu-se mult în urma dezvoltării somatice, în special în primele clase, deci la vârsta copilăriei mici.Calitățile motrice sunt constant ascendente în toate etapele de creștere.

Literatura de specialitate prezintă numeroase articole, studii, îndrumare, cărți, care cuprind în conținutul lor un material destul de bogat privind calitatea motrică forța.

Amintim o serie de metodici ale educației fizice școlare având ca autori pe Elena Firea (1984), Gh. Mitra și Alex. Mogos (1980), Cârstea Gh. (1993), ,,Educația fizică a copiilor de vârstă școlară ,, de Eugeniu Scarlat, lucrările unor specialiști renumiți, Nicu Alexe, Alex. Tatu, D. Gârleanu sau ,,Bazele fiziologice și biochimice ale calităților fizice ,, având ca autor pe prof. dr. Andrei Demeter.

Menționăm, de asemenea lucrările ,, Gimnastica acrobatică” de Ion Tudiusciuc , ,, Sărituri în gimnastică” de N.Băiașu, ,, Educația fizică a elevilor” de Elvira Simionescu (1973) , ,,Gimnastica” de Adina Stroescu (1969).

În ceea ce privește jocurile dinamice, ștafetele, parcursurile aplicative, este recunoscut faptul că favorizează dezvoltarea calităților motrice permițând în același timp manifestarea initiativei și independenței în acțiuni, educând competitivitatea, favorizănd gândirea, judecata, atenția, creativitatea.

Studiile și cercetările privind aceste aspecte sunt materializate în lucrări ca – ,,Jocuri de mișcare” de Valentina Epuran (1973), ,,Exerciții și jocuri aplicative pentru școlari” de Corneanu T. (1972), ,,Educatie prin jocuri de mișcare” de Chiriță Georgeta (1984), ,,Exerciții și jocuri în școală: de Niculescu Cristi etc.

Preocupările tuturor acestor specialiști în studiul calității motrice forța, a jocurilor dinamice, a ștafetelor, a parcursurilor aplicative, au drept scop cunoașterea concretă și completă a acestor aspecte urmărind îmbunatățirea procesului instructiv educativ.

Calitățile motrice sunt însușiri ale organismului uman cu caracter nativ al cărui nivel de manifestare inițială depinde de fondul genetic ereditar. Dezvoltarea lor ulterioară ca de altfel și formarea deprinderilor motrice, se realizează a dată cu evoluția procesului de creștere și dezvoltare, influențate fiind de specificul activităților desfășurate, condițiile de viață, moștenirea ereditară, mediul geografic și climateric și activitățile desfășurate în mediul școlar.

Toate acestea reprezintă doar posibilități de influențare a dezvoltării calităților motrice cu ponderi și efecte diferite, fără a avea certitudini de ordin calitativ, motiv pentru care este necesar ca prin educație fizică școlară să se acționeze cu cerințe specifice și preocupări constante, pentru a acționa în mod ordonat și specializat asupra creșterii indicilor de dezvoltare a acestora.

După modul lor de manifestare, distingem 4 categorii de calități: viteza, capacitățile coordinative, forța și rezistența, fiecare dintre acestea având la rândul lor diferite forme proprii de manifestare specifice domeniului fiecăreia dintre ele, cum ar fi: viteza, cu formele sale de manifestare: viteza de reacție, viteza de execuție, viteza de deplasare.

În desfășurarea diferitelor acte și acțiuni motrice întâlnim destul de rar manifestarea singulară a unei forme specifice de cele mai multe ori acestea se realizează prin combinarea lor, cum ar fi: viteza în regim de îndemânare sau rezistență; forța în regim de rezistență; îndemânarea în regim de viteză; rezistența în regim de viteză etc. (Scarlat E., Scarlat M.B., 2002). De altfel, obținerea unor rezultate bune la nivel școlar nu se poate realiza fără o participare combinată a cel puțin două asemenea calități.

Un alt aspect care trebuie avut în vedere în metodica de predare a educației fizice școlare este acela de intercondiționare a deprinderilor și calităților motrice. Astfel deprinderile nu se pot perfecționa fără aportul calităților, după nici calitățile motrice nu se pot dezvolta fără creșterea nivelului de execuție a deprinderilor motrice.

În conformitate cu noua structurare a sistemului de învățământ pe cicluri curriculare, la nivelul învățământului obligatoriu ne confruntăm cu 3 asemenea cicluri. Această grupare a elevilor din clasele respective s-a realizat ținându-se cont de caracteristicile psihologice și morfologice ale copiilor încadrați în aceste vârste.

Încadrându-se în această structură, educația fizică trebuie să fie orientată spre atingerea obiectivelor stabilite și a finalităților ciclurilor curriculare respective.

În cazul nostru, pentru dezvoltarea calităților motrice la clasele V-VI (ca parte a ciclului de dezvoltare) prioritate va capta preocuparea de acționare asupra calităților de viteză și îndemânare care sunt perfectibile cu deosebire la vârstele de 10-13 ani, după care progresul este limitat.

În ciclul de orientare (clasele VII-VIII/IX) prioritatea va trece de partea forței și a rezistenței care oferă posibilități de progres notabile, începând cu vârsta de 13 ani cu un vârf de randament situat în perioada de 15-19 ani.

Această împărțire s-a realizat doar din punct de vedere al priorităților ce trebuie avute în vedere, acesta neavând un caracter exclusivist privind celelalte calități, mai ales dacă avem în vedere cele prezentate anterior cu privire la manifestarea lor (în diferite proporții și cu anumite dominante, a calităților motrice combinate).

De altfel, programa școlară prevede cerințe de conținut pentru dezvoltarea tuturor calităților motrice la toate clasele, iar „Sistemul Național Școlar de Evaluare” cuprinde probe și norme specifice privind verificarea și aprecierea elevilor și din asemenea categorii de conținuturi.

Pentru a obține finalitățile stabilite cu privire la dezvoltarea calităților motrice, profesorul, ținând cont de cele prezentate anterior, trebuie să-și obiectivizeze procesul de instruire încă din etapa proiectării acestuia, făcându-se precizări concrete la volumul și modalitățile de acționare pe care le va utiliza.

Înaintea începerii activității de elaborare a planificării este necesar de a se realiza anumite activități pregătitoare care să permită acționarea în mod eficient asupra dezvoltării lor. Dintre acestea enumerăm:

realizarea evaluării predictive (inițiale) cu scop de informare asupra nivelului de pregătire a elevilor. Această activitate se poate realiza în două moduri: prin susținerea unor probe specifice fiecărei calități (în cazul claselor a V-a și la clasele primite pentru prima oară în încadrare) sau prin studierea și interpretarea rezultatelor inserate în fișele individuale de evaluare completate la sfârșitul anului școlar precedent;

stabilirea modalităților de acționare asupra calităților motrice: prin cicluri tematice principale; cicluri tematice secundare sau prin orientare a procesuluarea și aprecierea elevilor și din asemenea categorii de conținuturi.

Pentru a obține finalitățile stabilite cu privire la dezvoltarea calităților motrice, profesorul, ținând cont de cele prezentate anterior, trebuie să-și obiectivizeze procesul de instruire încă din etapa proiectării acestuia, făcându-se precizări concrete la volumul și modalitățile de acționare pe care le va utiliza.

Înaintea începerii activității de elaborare a planificării este necesar de a se realiza anumite activități pregătitoare care să permită acționarea în mod eficient asupra dezvoltării lor. Dintre acestea enumerăm:

realizarea evaluării predictive (inițiale) cu scop de informare asupra nivelului de pregătire a elevilor. Această activitate se poate realiza în două moduri: prin susținerea unor probe specifice fiecărei calități (în cazul claselor a V-a și la clasele primite pentru prima oară în încadrare) sau prin studierea și interpretarea rezultatelor inserate în fișele individuale de evaluare completate la sfârșitul anului școlar precedent;

stabilirea modalităților de acționare asupra calităților motrice: prin cicluri tematice principale; cicluri tematice secundare sau prin orientare a procesului de exersare, a deprinderilor motrice specifice probelor și ramurilor de sport;

cunoașterea posibilităților oferite de baza sportivă și cea materială avută la dispoziție în etapele respective, coroborate și cu starea atmosferică la momentul când au fost planificate.

În elaborarea documentelor de planificare, cu deosebire a „eșalonării anuale a unităților de învățare” trebuie avute în vedere următoarele:

plasarea ciclurilor tematice specifice unei anumite calități motrice înaintea desfășurării unui ciclu tematic destinat unei probe/ramuri sportive care înglobează în conținutul lor calitatea motrică respectivă;

cuplarea ciclurilor tematice destinate dezvoltării calităților motrice cu cicluri tematice din probe / ramuri sportive care nu necesită depunerea unui efort mare, creându-se astfel condiții pentru a acționa eficient asupra dezvoltării calității motrice respective.

Din punct de vedere al plasării în structura de lecție și al duratei de exersare precizăm următoarele: datorită specificului fiecărei calități, al gradului de solicitare a proceselor psihice, fiziologice, precum și al posibilităților de derulare a altor categorii de conținuturi (după exersarea dezvoltării lor) este indicat ca tematicile prevăzute pentru dezvoltarea vitezei și îndemânării să fie programate după influențarea selectivă a aparatului locomotor, iar programele aplicate pentru dezvoltarea forței și rezistenței să se realizeze în ultima parte a lecțiilor respective.

1.1. Fundamentarea științifică a temei

Calitățile motrice sunt însușiri ale organismului uman. Ele se dezvoltă pe parcursul vieții – până la o anumită vârstă, dar se pot și educa printr-o influențare, ,, accelerare” a dezvoltării, printr-un proces special de instruire.

Acțiunile motrice se efectuează în principal pe seama calităților motrice de bază – viteză, îndemânare, forță, rezistență, dar și pe seama unor forme specifice de manifestare a acestora.

Calitățile motrice sunt în strânsă interdependență cu deprinderile și priceperile motrice, interdependență ce trebuie înțeleasă corect.

Astfel, însușirea deprinderilor și priceperilor motrice necesită un anumit nivel al calităților motrice și influențeaza acest nivel prin exersarea realizată în scopul învațării, consolidării, sau perfecționării deprinderilor și priceperilor motrice. La răndul său orice acționare pentru dezvoltarea calităților motrice, realizată prin deprinderi și priceperi motrice, influențează consolidarea acestor deprinderi și priceperi motrice.

În efectuarea oricărui act motric sunt implicate toate calitățile motrice de bază, dar cu pondere diferită.

În procesul didactic, fiecare dintre calitățile motrice de bază poate fi programată pentru a fi educată în orice perioadă a anului. În lecția de educațăie fizică, fiecare calitate motrică își are un loc special de amplasare.

Dezvoltarea calităților motrice se inscrie printre sarcinile de primă importanță ale procesului instructiv ce se desfașoaraă în școală, pentru care există prevederi și indicații speciale în programele școlare.

Forța reprezintă capacitatea sistemului neuromuscular de a învinge o rezistență pe baza contracției musculare(A. Demeter, 1981).

Există și alte definiții ale unor specialiști privind calitatea motrică forța care redau esența acestei noțiuni și anume :

”capacitatea omului de a învinge rezistența externa sau de a acționa împotriva ei prin efortul muscular“ (V. M. Zatiorski, 1968);

“forța este însușirea țesutului muscular dezvoltată în urma unei încordări sub acțiunea excitanților externi sau interni“ (N.V.Zimkin);

“posibilitatea organismului de a ridica, de a transporta, de a împinge, de a trage unele greutăți pe baza contracției musculare“ (Gh. Mitra si Al.Mogos;1977).

În raport cu acțiunea motrică în care acționează, în activitatea practică forța se poate manifesta sub mai multe forme :

forța maximă sau absolută manifestându-se în regim static prin mișcări lente, prin contacții izometrice sau intermediare. Este determinantă în acțiunile care presupun învingerea unor obstacole, ridicarea, împingerea sau transportul unor greutăți;

forța explozivă definită drept “capacitatea de a manifesta valori mari de forță în cea mai mica unitate de timp“ (D.M.Ioselini). Această formă de manifestare a forței deține un rol deosebit de important în obținerea performanțelor de o mare valoare, în aruncări, sărituri, jocuri sportive și reprezintă o condiție de bază pentru dezvoltarea vitezei;

forța în regim de rezistență reprezintă capacitatea organismului de a efectua efortul de învingere a unor rezistențe timp îndelungat. Este necesară în acele ramuri și probe, în care efortul este bazat pe învingerea unor rezistențe mici și medii timp îndelungat : jocuri sportive, caiac-canoe, schi fond, alpinism, ciclism, etc.

forța dinamică în care învingerea rezistenței este realizată prin încordarea și scurtarea mușchilor (contracții musculare izotonice);

forța statică caracterizată prin aceea că se realizează prin contracții de tip izometric, fără acțiuni de lungire sau scurtare a mușchiului.

1.2. Mecanismele fiziologice și biochimice ale forței musculare

Din punct de vedere fiziologic, principalele mecanisme implicate în eforturile de forță sunt urmatoarele :

activarea unui numar cât mai mare de unități motorii;

frecvența maximă a impulsurilor nervoase aferente;

sincronizarea activității unităților motoare angrenate în contracție;

potențialul contractil al mușchilor activați.

Aportul și ponderea fiecăruia din aceste mecanisme fiziologice sunt diferite .

a) Unitatea funcțională de bază a aparatului contractil este asa-numita “unitate motorie“, reprezentată de neuronul motor, prelungirile sale dendritice, axonale ăi ramificațiile terminale ale acestuia, plăcile motorii și toate fibrele musculare inervate. Unitățile motorii pot fi mai mari sau mai mici, în funcție de finețea mișcării pe care o efectuează unitatea respectivă .

O caracteristică fiziologică de bază a contracției musculare este imposibilitatea contractării simultane a tuturor fibrelor sau unităților musculare nu numai în ceea ce privește întreg organismul, dar chiar dintr-un singur mușchi . Numărul mai mare sau mai mic de unități motorii angrenate în contracție este determinat de starea funcțională a centrilor nervoși superiori și în special de scoarța cerebrală, care prin procesele sale de excitație și inhibiție determină limitele acestui angrenaj . De aici rezultă că forța produsă de către un mușchi, grupa musculară, sau lanțul muscular cinetic este direct proportională cu capacitatea scoarței motorii de a trimite impulsuri nervoase spre unitățile motorii. Acest mecanism de iradiere corticală este strâns legat de experiența anterioară și de capacitatea de mobilizare a persoanei în cauză, ceea ce explică diferențele remarcabile dintre sportivi și persoanele neantrenate în efectuarea eforturilor de forță .

b) Intensitatea crescută a stării de excițatie se exprimă printr-o frecvență crescută a descărcărilor nervoase, a transmiterii impulsurilor nervoase, tensiunea internă a fibrelor musculare fiind cu atât mai mare, cu cât frecvența descărcărilor este mai crescută.

Aceste considerente fiziologice explică accentuarea capacitații de mobilizare a potențialului biologic contractil, la cei care participă sistematic la lecțiile de educație fizică și la antrenamente.

c) Accentuarea tensiunii interne a fibrelor musculare se realizează nu numai prin recrutarea unui număr crescut de unități motorii în contracție și mărirea frecvenței descărcărilor, ci și prin sincronizarea activității unităților motorii active. La începutul contracției și în cazul unor solicitătri mai reduse, activitatea unităților motorii este asincronă, deoarece ele sunt recrutate în diferite momente ale contracției și activitatea lor are loc la frecvențe diferite.

Această activitate asincronă a diferitelor unități motorii, în cazul unei soliciări medii și submaximale, are ca efect asigurarea contracției line, crescânde a mușchiului, dar nu dezvoltă decât o forță medie sau submaximală .

În cazul unor frecvențe mai mari de descărcare a neuronilor motori, numărul de unități motorii crește și forțele lor individuale se asociază, se sincronizează, rezultanta fiind o contracție mai mare .

Participarea sistematica la activitatea de educație fizică și sport are ca efect printre altele și îmbunătățirea substanțială a gradului de sincronizare a unităților motorii în cazul eforturilor susținute de forță.

d) Contracția mușchilor scheletici reprezintă mijlocul prin care organismul reactionează la solicitările mediului ambiant.

Impulsul de comandă al sistemului nervos central este transmis sub formă de potențial de acțiune de comandă, pe calea nervilor motori spre terminația motoneuronului, unde prin intermediul plăcii motorii declanșează eliberarea unui mediator chimic, acetilcolina, care la rândul ei provoacă o depolarizare a membranei fibrei musculare, inițiind impulsul final care conduce la contacția fibrei musculare .

Una din principalele căi de mărire a forței musculare este sporirea suprafeței sale de acțiune fiziologică, adică obținerea hipertrofiei musculare.

Observațiile îndelungate efectuate asupra sportivilor, precum și o serie de date experimentale, confirmă faptul că în urma unor eforturi sistematice efectuate cu îngreunări, masa mușchilor schletici crește.

1.3. Particularitățile morfo – funcționale, motrice si psihice ale elevilor de 11 – 12 ani

Perioada prebubertară și pubertară corespunzătoare acestei vârste și ritmul dezvoltării somatice sunt constant ascendente în toate etapele de creștere. Evoluția motricității este în continuă schimbare, fiind determinată de factori genetici și de practicarea exercițiilor fizice care duc la dezvoltarea și perfecționarea calităților motrice.

Fetele începând cu vârsta de 11 – 12 ani au o musculatură mai slab dezvoltată în comparație cu băieții, toracele mai îngust, osificarea nu este încă un proces încheiat. Oasele au elasticitate crescută, îndeosebi coloana vertebrală. Începe să apară o instabilitate a echilibrului hormonal.

La vârsta de 10 – 11 ani elevii înregistrează progrese deosebite în ceea ce privește motricitatea.

Deprinderile naturale și de bază se perfecționează, iar pe fondul lor se formează și se consolidează altele noi, mai complexe.

Indicii care definesc viteza, îndemânarea, rezistența aeroba (anduranță), forța, cresc rapid, paralel cu creșterea acestor indici trebuie să se acorde atenție deosebită mobilității care daca nu este susținută corespunzător poate regresa.

Întrecerea constituie un element care, bine dirijat, poate asigura desfășurarea unei acțiuni menite să contribuie la dezvoltarea motricității și pregătirii fizice a elevilor.

La această vârsta, în activitatea destinata calităților motrice, se va acorda o atenție deosebită gradării efortului în dezvoltarea forței și a vitezei în regim de rezistență.

Exercițiile de forță se recomandă a fi utilizate cu intensitate medie și submaximale, datorită procesului încă neâncheiat de consolidare a aparatului locomotor și dezvoltarea forței în regim de rezistență având în vedere funcția aparatului circulator și respirator care nu au atins nivel maxim de dezvoltare.

Forța sub toate formele ei de manifestare poate fi influențată favorabil la această vârstă, acțiunea pentru dezvoltarea ei putând începe de la 5 – 6 ani, ținând cont mai târziu de perioada pubertară 13 – 14 ani, o perioadă mai puțin favorabilă. Îndemânarea se dezvoltă în aceleași limite ca și forța.

Forța și rezistența se pot educa sistematic, de la această vârstă, cu mare atenție în ceea ce privește intensitate și dozarea efortului, având o evoluție ascendentă și posibilitați de perfecționare după maturizare.

Toate aceste recomandări metodice au la bază și stadiul dezvoltării psihice a copiilor de vârsta 11 – 12 ani.

În această perioadă de vârstă școlarul încetează de a mai fi copil, dar nici nu poate fi considerat matur. La 11 ani, sfârșitul școlarității mici și începutul celei mijlocii, copilul prezintă un bun echilibru psihic, cu o stare generală de sănătate bună. Intelectul se află încă sub influența concretului. Afectiv și volitiv este preocupat de satisfacerea nevoilor personale momentane, fără a-l interesa viața lui interioară .

Curând însă acest echilibru începe să se destrame, mai întâi din punct de vedere somato – funcțional și apoi din punct de vedere psihic (cu ocazia trecerii la vârsta de 13 – 14 ani ) .

1.4. Cerințele programei de educație fizică privind dezvoltarea forței la elevii de 11 – 12 ani

Programa prevede în conținutul său obiective instructiv – educative prin care stimuleaza procesul de creștere și dezvoltare fizică la elevii de 11 – 12 ani, contribuie la educarea atitudinii corporale corecte în acțiuni statice și dinamice, combaterea atitudinii deficiente globale și segmentare, stimulrea tonicitații și troficitații tuturor grupelor musculare, dezvoltarea mobilitații în condiții de stabilitate articulară, acordandu–se atenție coloanei vertebrale și membrelor inferioare, asigură capacitatea de efort a organismului cu accent pe stimularea aparatului circulator și respirator, obținerea și menținerea unei greutați corporale optime .

Sub aspectul dezvoltării motrice, programa școlară cere dezvoltarea capacității de a efectua mișcări cu indici superiori de forță manifestată sub toate formele ei, dezvoltarea forței combinată cu celelalte calități motrice, realizarea capacitații de a coordona mișcările segmentelor corpului, formarea capacității de a efectua acte motrice simple și a deprinderilor motrice insușite în condiții variate și cu indici de eficiență superiori privind coordonarea, precizia, amplitudinea.

Noile programe școlare pentru învățământul gimnazial cuprind obiective cadru, obiective de referință, exerciții de activități de învațare, conținuturi și standarde curriculare de performanță.

Dacă obiectivele cadru sunt urmărite de–a lungul mai multor ani de studiu, obiective de referință specifice, rezultatele așteptate de învățători și urmareste progresia de la un an de studiu la altul.

La elevii de 11 – 12 ani obiectivele de referință cuprind:

adoptarea pozițiilor corecte ale corpului și segmentelelor acestuia în efectuarea acțiunilor motrice;

folosirea adecvată a exercițiilor specifice pentru dezvoltarea musculaturii spatelui, a abdomenului și a membrelor;

realizarea de acțiuni motrice cu structuri și eforturi diferite;

aplicarea procedeelor tehnice și acțiunilor tactice însușite în structuri simple de jocuri sportive;

realizarea unor acțiuni motrice specifice unor ramuri de sport și integrarea în activități sub formă de întrecere.

Pentru realizarea acestor obiective de referință, conținutul programei de educație fizică privind forța, specifică dezvoltarea forței dinamice segmentare, prin efectuarea de exerciții specifice, libere, cu caracter izotonic (forța dinamică) pentru principalele grupe musculare.

1.5. Procedee metodice folosite în dezvoltarea forței în lecția de educație fizică

Metoda practică de bază folosită atât în activitatea de educație fizică cât și în antrenamentul sportiv este exersarea. Exersarea ce se desfașoară pentru dezvoltarea diferitelor forme ale forței are loc sub forma repetării, deci execuția conștientă, sistematică și continuă.

Această repetare implică nemijlocit activitatea practică, efort fizic combinat cu cel de natură psihică. Repetarea sistematică și conștientă, efectuată cu scopul îndeplinirii unor obiective precise, a unor modele de instruire, se apreciază ca fiind metoda exersării.

În domeniul nostru, exersarea are mai multe variante, fiecare din ele fiind justificată de complexitatea obiectivelor proprii de instruire.

Exersarea pentru dezvoltarea calităților motrice este prezentă și prioritară, în etapa actuală, atât în educația fizică școlară cât și în antrenamentul sportiv. Ea se realizează diferențiat, în funcție de fiecare calitate motrică abordată.

Ca atare, în experimentul desfasurat, exersarea sub forma repetării, a constituit principala cale folosită pentru inflențarea forței.

În practica domeniului sunt deja statornicite o serie de proceduri metodice destinate dezvoltării fiecărei calități motrice de bază , pentru forța acestea fiind:

a) – Procedeul “ridicării de greutăți“ (incusiv propriul corp sau segmente ale acestuia) numindu–se și procedeul halterofilului cu urmatoarele variante:

a.1) – creșterea continuă a încărcăturii ( 60 % – 70 % – 80 % – 90 % );

a.2) – creșterea și descreșterea continuă a încărcăturii ( 60 % – 70 % – 80 % – 90 % – 80 % – 70 % – 60 % );

a.3) – creșterea în trepte a încărcăturii ( 60 % – 60 % ; 70 % – 70 % ; 80 % – 80 % );

a.4) – creșterea în val a încărcăturii , unde descreșterea este totdeauna ½ din rata creșterii ( 60 % – 70 % – 65 % – 75 % – 70 % – 80 % – 75 % – 85 % ).

b) – Procedeul în circuit fiind printre cele mai răspândite procedee metodice de dezvoltare a calităților motrice.

Cunoașterea superficiala a acestui procedeu a dus la interpretari greșit, printre care cea mai gravă este aceea că este înțeles ca modalitate de organizare a colectivului, fiind confundat cu lucrul pe ateliere. De aceea, se impun urmatoarele precizări:

circuitul este un procedeu metodic creat pentru dezvoltarea forței principalelor grupe musculare inclusiv a forței în regim de rezistență. Ca atare în circuit nu pot fi incluse exerciții pentru dezvoltarea îndemânării, vitezei, tehnicii și tacticii.

exercițiile dintr–un circuit trebuiesc să fie simple, ca nivel de execuție și cunoscute de subiecți.

succesiunea exercițiilor într–un circuit să fie astfel realizate încât să se alterneze angajarea în efort a principalelor grupe musculare. Nu pot fi efectuate două exerciții succesive care se adresează aceleiași grupe musculare.

dificultatea exercițiilor în sens de greutate, intensitate s crească progresiv de–a lungul circuitului.

dozarea efortului în circuit să fie individualizată .

orice circuit trebuie amplasat în lecție înainte de veriga care vizează revenirea organismului după efort.

c) – Procedeul contracțiilor izotonice, intense și rapide, se folosesc pentru dezvoltarea forței explozive, adică a forței în regim de viteză . Se mai numește și procedeul eforturilor dinamice.

d) – Procedeul eforturilor repetate până la refuz . Implică un număr mare de repetări, cu greutăți medii ( aproximativ 35 % pentru începători , si 60 – 65 % pentru avansați ) .

Eficiența procedeului apare după instalarea oboselii reale, adică doar la ultimele execuții fiind un procedeu foarte bun pentru începători (se evită leziunile musculo–ligamentale).

e) – Procedeul “Power–Training“ se folosește pentru dezvoltarea forței în regim de viteză deci a forței explozive. Se folosesc 3 grupe principale de exerciții: cu greutăți (mai ales cu haltera), cu mingi umplute, acrobatice, un program de lucru cuprinzând 12 exerciții, împărțite în 3 grupe a câte 4 exerciții fiecare. După ce se execută o grupă de exerciții se face pauză 3 – 5 minute.

f) – Procedeul izometriei folosit pentru dezvoltarea masei musculare .

Se încearcă prin contracție musculară să fie învinsă o rezistență imobilă. Procedeul este foarte eficient dar nu la vârste mici și nici la sexul feminin.

Nu toate aceste procedee metodice sunt recomandate pentru dezvoltarea forței la copii de 11 – 12 ani.

Pentru această vârstă pot fi folosite cu eficiență mare următoarele procedee metodice: procedeul ridicării de greutăți cu variantele respective, procedeul în circuit, procedeul contracțiilor izotonice, procedeul eforturilor repetate până la refuz.

1.6. Mijloace folosite în dezvoltarea forței

Instrumente cu care se operează în procesul instructiv–educativ pentru dezvoltarea forței sunt reprezentate de către mijloace. Acestea, împreună cu metodele și procedeele metodice, formează conținutul propriu–zis al procesului de influențare al forței .

Ele se grupează în doua grupe principale de categorii :

Mijloace specifice;

Mijloace nespecifice.

Mijloacele specifice, recunoscute de specialiști, sunt următoarele :

1. Exercițiul fizic care constituie actul motric repetatat sistematic și conștient, fiind mijlocul specific principal, de bază.

Exercițiul fizic are la bază o intenție deliberat concepută, fapt care-l deosebește de alte acte și acțiuni motrice din viața cotidiană.

Se repetă sistematic, după reguli metodice precise, în funcție de obiectivul vizat, în cadrul nostru, acest obiectiv constituindu–l dezvoltarea forței.

Exercițiul fizic influentează concomitent, atât sfera biologică cât și pe cea spirituală – solicită atenția, memoria, gândirea, voința, perseverența.

2. Aparatura de specialitate, foarte importantă în scopul obținerii rezultatelor dorite(haltere, gantere, scări fixe, mingi medicinale, mingi umplute, saltele, benzi de cauciuc, extensoare, bara fixă, cronometru, etc.)

3. Măsurile de refacere a capacitații de efort, în cadrul lecției de educație fizică școlară acestea fiind reprezentate de regula prin pauzele dintre repetări – pasive sau active.

Literatura de specialitate arată că în ultima vreme s-au intensificat preocupările oamenilor de știința de profiluri diferite – metodiști, biologi, psihologi, medici, pedagogi, de a stabili cu tot mai multă exactitate conținutul și particularitătâțile potentialului bio-motric, de a cerceta și preciza caracteristicile somatice, fiziologice, motrice și psihice ale vărstelor. S-au făcut studii asupra nivelului calităților motrice a elevilor cuprinși în învatamântul gimnazial, fiind incluși elevi din toate zonele țării. S-a constatat ca nu există un paralelism între motricitate și dezvoltatrea somatică, motricitatea găsindu-se mult în urma dezvoltării somatice, în special în primele clase, deci la vârsta copilăriei mici. Calitățile motrice sunt constant ascendente în toate etapele de creștere. Literatura de specialitate prezintă numeroase articole, studii, îndrumare, cărți, care cuprind în conținutul lor un material destul de bogat privind calitatea motrică forța.

Amintim o serie de metodici ale educației fizice școlare având ca autori pe Elena Firea (1984), Gh. Mitra și Alex. Mogos (1980), Cârstea Gh. (1993), ,,Educația fizică a copiilor de vârstă școlară” de Eugeniu Scarlat , lucrările unor specialiști renumiți , Nicu Alexe, Alex. Tatu, D. Gârleanu, sau ,,Bazele fiziologice și biochimice ale calităților fizice” având ca autor pe prof. dr. Andrei Demeter.

Menționăm, de asemenea lucrările ,,Gimnastica acrobatică” de Ion Tudiusciuc, „Sărituri în gimnastică” de N.Băiașu, ,,Educația fizică a elevilor” de Elvira Simionescu (1973), ,,Gimnastica” de Adina Stroescu (1969).

În ceea ce privește jocurile dinamice, ștafetele, parcursurile aplicative, este recunoscut faptul că favorizează dezvoltarea calităților motrice permițând în același timp manifestarea initiativei și independenței în acțiuni, educând competitivitatea, favorizănd gândirea, judecata, atenția, creativitatea.

Studiile și cercetările privind aceste aspecte sunt materializate în lucrări ca – ,,Jocuri de mișcare” de Valentina Epuran (1973), ,,Exerciții și jocuri aplicative pentru școlari” de Corneanu T. (1972), ,,Educatie prin jocuri de mișcare” de Chiriță Georgeta (1984), ,,Exerciții și jocuri în școală” de Niculescu Cristi etc.

Preocupările tuturor acestor specialiști în studiul calității motrice forța, a jocurilor dinamice, a ștafetelor, a parcursurilor aplicative, au drept scop cunoașterea concretă și completă a acestor aspecte urmărind îmbunatățirea procesului instructiv educativ .

CAPITOLUL II – ORGANIZAREA ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII

2.1. Ipotezele cercetării

Considerăm că prin aplicarea unor mijloace specifice, nivelul de dezvoltare a forței va crește substanțial la elevii de 10 – 12 ani.

Considerăm că prin aplicarea unor exerciții la aparate, cu aparate, cu partener, cu obiecte portative și benzi elastice nivelul de dezvoltare a forței generale se va îmbunătății substanțial.

2.2. Scopul și obiectivele cercetării

Scopul cercetării noastre este de elaborare a unui set de mijloace specifice în vederea optimizării dezvoltării forței la elevii de 10 -12 ani.

Pentru realizarea scopului propus cercetarea noastră și-a formulat realizarea următoarelor obiective:

Selecționarea celor mai eficiente mijloace privind dezvoltarea forței, specifice nivelului de vârstă;

Analiza efectelor aplicării tehnologiei de acționare folosită.

2.3.Metodele de cercetare folosite

2.3.1. Studiul bibliografic:

Studierea datelor literaturii de specialitate este partea fundamentală, necesară în cercetarea stiintifică în vederea stabilirii, nivelului atins în cunoașterea problemei și a orientărilor moderne de actualitate.

Investigația bibliografică a literaturii este necesară pentru evidențierea premizei de lucru și formulării ipotezelor de cercetare. În acest sens s-au studiat lucrări de specialitate pe problematica temei noastre, ancorate în realitatea școlară și sportivă contemporană.

2.3.2. Observația:

Observația constă în urmărirea sistematică cu scop bine precizat a actelor, acțiunilor și activităților motrice. Poate fi facută direct și indirect, prin utilizarea unor tehnici, dispozitive și aparate, mai ales în condițiile în care se urmărește sistematizarea mișcării, descompunerea acesteia în momente sau faze.

Condițiile unei bune observări sunt:

stabilirea cu precizie a obiectivelor observației în functie de care se elaborează întreaga strategie de desfășurare a sa. Niciodată nu o să mergem să ''observăm ce se întamplă'' deoarece aceasta nu este o observatie științifică, ci va trebui sa circumscriem precis actele sau acțiunile motrice pe care presupunem că le vom întâlni. Vom observa frecvența lor, variantele de realizare, caracteristici etc.;

pregatirea observatorolui prin efectuarea unor observații pilot, daca le putem numi așa în sensul că acesta se antrenează pentru a nu fi surprins de evenimentele pe care le urmarește, consemnându-le exact cum se desfasoară;

efectuarea observației în condiții reale, normale, în cadrul de referință al actelor sau acțiunilor motrice (competiții, lecții, reacții la refacere etc.), făcând posibilă compararea acestora cu alte date recoltate în condiții asemănătoare;

pregătirea instrumentelor observației și mai ales a formularelor în care se consemnează cele observate. Să nu omitem faptul că în domeniul activităților motrice, actele și acțiunile se desfășoară cu mare rapiditate deci formularele de înregistrare trebuie să faciliteze prelucrarea(la prima citire) fară să fie necesară o nouă transcriere, element care în cazul unor eșantioane mari reprezintă o dificultate.

Aceasta metoda am folosit-o în primul rand pentru realizarea feed-bach-ului necesar in orice proces insructiv educativ. Ne-am bazat pe observatie si in ceea ce priveste efectele aplicarii tehnologiei de pregatire propusa de noi si, nu in ultimul rand am observat evolutia fiecarui membru al echipei si a echipei in ansamblu in execuția corectă a mijloacelor propuse.

2.3.3. Metoda testelor:

Prin metoda testelor am stabilit ca să efectuăm testări inițiale și finale pentru determinarea eficienței studiului efectuat.

Am folosit următoarele testări:

Testarea parametrilor antropometrici:

talia;

greutatea.

Testarea parametrilor biomotrici:

aruncarea mingii medicinale de 2 kg înainte de la piept;

aruncarea mingii medicinale de 2 kg înapoi peste cap;

genuflexiuni;

flotări;

extensii ale trunchiului;

abdomen.

2.3.4. Experimentul pedagogic

Experimentul pedagogic presupune producerea unei situații noi în activitatea de antrenament pentru verificarea unei premise, ipoteze de lucru. În cadrul experimentului pedagogic s-a creat o stare activă a subiecților pe fondul unei activități metodice la baza căreia au stat raționamente logice.

Experimentul prealabil de constatare a dat posibilitatea să se verifice metodele aplicate, programele de lucru (structurile de exerciții, volum, intensitate) eficiența dezvoltării calității motrice „forța” exprimată prin parametrii activi (rate de creștere).

A doua etapă a experimentului, denumit experiment de bază s-a derulat pe parcursul celor două semestre ale anului școlar 2013 – 2014 având în vedere evoluția parametrlor motrici.

2.3.5. Metoda statistico – matematică

Statistica este o ramura specializata a matematicii care se ocupa cu colectarea, ordonarea si analiza unor date dintr-un domeniu oarecare, cu intentia ca din prelucrarea lor, cu mijloace specifice statisticii, sa obtina indicatii si concluzii care sa exprime legitatea ce are loc in domeniul respectiv.

Statistica este chemată sa dea raspunsuri probabile cu un anumit risc, dar totusi concrete, la diferite fenomene care nu pot fi analizate pana la capat si unde nu putem obtine raspunsuri (interpretari) univoce.

Avantajele folosirii metodei statistico – matematica in sport :

statistica favorizeaza o descriere mai precisa a fenomenelor;

metodele si procedeele statistice servesc la delimitarea mai riguroasa a problemelor si la ordonarea gandirii in procesul de analiza si interpretare a rezultatelor unei cercetari concrete;

statistica ingaduie extragerea unor concluzii generale , in functie de anumite reguli bine conturate;

permite predicatii referitoare la evolutia viitoare a fenomenelor , care se pot produce in anumite conditii cunoscute si masurate anterior;

ajuta la analiza factorilor cauzali , eliminand influentele factorilor perturbatori;

furnizeaza parametrii multiplii despre datele obtinute in observatie sau cercetare. Acesti parametrii sunt : de tendinta, de imprastiere, delegatura.

Interpretarea oricaror date ale unei cercetari se realizeaza cu ajutorul statisticii care implica operatii matematice. Aceasta metoda, prin obiectivitatea ei ofera cele mai sigure indicii cu privire la veridicitatea rezultatelor realizate pe parcursul si la finalul cercetării.

Această metodă a constat în culegerea datelor numerice, interpretarea lor statistică, având în vedere valorile obținute la începutul și la finele cercetării. Pentru a avea o viziune de ansamblu și foarte apropiată de obiectivitatea rezultatelor, am apelat la calcularea următorilor indici statistico-matematici:

Media aritmetică, a valorilor ce reprezintă un parametru de tendința a fenomenului cercetat și a fost obținut după formula:

__ x

X =

N

în care: x = suma variabilelor șirului de date.

N = numărul subiecților.

Amplitudinea (W) reprezintă diferența dintre valoarea mai mare și valoarea mai mică a șirului de date observate. Acest indice arată împrăștierea valorică a datelor fenomenului studiat prin cele două valori limită și se obține după formula:

W = X max – X min

în care:

X max = valoarea cea mai mare

X min = valoarea cea mai mică.

Abaterea standard (S) este indicatorul dispersiei care se folosește cel mai des în practica cercetării științifice:

Se calculează după formula:

S= d2

N-1

în care: d = suma diferențelor dintre variabilă și media aritmetică.

N – 1 = numărul subiecților – 1.

Ordinea operațiilor:

Se calculează diferențele dintre valoarea individuală X și media.

X – X.”

Se ridică la pătrat fiecare diferență calculată.

Se calculează suma diferențelor ridicate la pătrat.

Se împarte la N – 1 suma pătratelor diferențelor.

Se extrage rădăcina pătrată.

Abaterea standard are semnul +. Ea reprezintă standardul cu care se poate abate de la media aritmetică fiecare din valorile individuale.

Coeficientul de variabilitate (C.V.), reprezintă raportul dintre abaterea standard și media aritmetică. Se calculează după formula:

S

CV = __ . 100

X

în care: S = abaterea standard

__

X = media aritmetică.

Coeficientul de variabilitate ne dă indicații precise privind gradul de împrăștiere atunci când vrem să apreciem gradul de omogenitate al colectivului studiat și compararea unor rezultate obținute de două grupe de subiecți, când s-au analizat aspecte în cadrul colectivelor respective.

Coeficientul de variabilitate (Cv) reprezintă exprimarea în procente a raportului dintre abatere standard și media aritmetică. Acest indicator oferă o măsură a gradului de omogenitate. Statistica recomandă pentru interpretare următoarele trepte de apreciere :

– 0 – 10 = omogenitatea mare

– 10 – 20 = omogenitate medie

– peste 20 = lipsă de omogenitate

Testul ,,t” STUDENT ( testul de semnificație):

t =

exprimă autenticitatea diferențelor între grupuri și semnificația progresului prin comparare cu pragul de semnificație pentru numărul de cazuri :

( Tabelul Fisher)

p < 0,05 (În 5 grupuri din 100 se pot produce întâmplător aceleași rezultate, probabilitate 95% )

p < 0.01 (Într-un singur grup din 100 se pot produce întâmplător aceleași rezultate,probabilitate 99% )

p < 0,001 (Într-un singur grup din 1000 se pot produce aceleași rezultate întâmplător, probabilitate 99,9 % )

t = depinde de diferența cât mai mare a mediilor între inițial și

final și de diferența pătratului abaterilor standard

Se utilizează t – test dependent pentru eșantioane corelate, o grupă de subiecți este testată de două ori asupra aceleiași variabile urmărindu-se modificările ce se produc între cele două testări

Σ D

t =

[ N Σ D2 — ( Σ D)2 ] / N — 1

D = diferența rezultatelor înainte și după testare pentru fiecare subiect

N = numărul de perechi de date

2.3.6. Metoda grafică

Presupune un sistem de reguli ce trebuie respectate pentru a vizualiza si a reprezenta mai sugestiv cifre, date sau indicatori calculati . in acest fel, datele recoltate pot oferii sugestii in interpretare, mai ales in ceea ce priveste comparatiile, desfasurarea fenomenelor in timp, analize procentuale etc.

Metoda presupune exprimarea judicioasă, intuitivă a cifrelor ce exprimă rezultatele activității de cercetare și este una dintre condițiile de bază ale folosirii cu succes a metodelor de prelucrare a datelor. Tabelarea se folosește în vederea organizării și centralizării rezultatelor pentru o prelucrare eficientă. Metoda grafică sau prezentarea grafică este rezultatul prelucrării și constă din construirea unor imagini spațiale cu caracter convențional ce prezintă tendințele datelor culese, a fenomenelor studiate în cercetare

CAPITOLUL III – ORGANIZAREA CERCERTĂRII ȘI CONTRIBUȚII PRIVIND DEZVOLTAREA FORȚEI LA CICLUL GIMNAZIAL 10-12

3.1. Organizarea experimentului, locul, eșantionul și etapele cercetării

ORGANIZAREA CERCETĂRII

Cercetarea s-a desfășurat la Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu. Proiectul experimental s-a realizat aplicand programe de dezvoltare a forței prin mijloace selecționate la grupa experimentală care cuprind exerciții cu îngreunări.

EȘANTIONUL DE CERCETARE

Testarea inițială s-a aplicat pe un grup de 12 elevii, băieți, de 11 – 12 ani, Cls a-VI-a. După testarea preliminară s-a alcătuit eșantionul de lucru, eșantioanul utilizat în experimentul pedagogic, grupa experimentală. Pe baza rezultatelor înregistrate, s-au selecționat mijloacele cele mai eficiente din care s-au ales cele propuse în experimentul pedagogic pentru a evidenția evoluția grupei experimentale comparandu-se rezultatele cu grupa martor alcătuită din 12 elevi, băieți de 11 – 12 ani, clasa a VI a.

ETAPIZAREA CERCETĂRII

În cadrul cercetării s-au parcurs următoarele etape :

Etapa I – sept 2007 – oct 2007, în care s-a făcut testarea inițială în scopul determinării nivelului inițial de dezvoltarea a forței și s-a alcătuit grupa de experiment. De asemenea s-au testat și subiecții grupei martor pentru a deține valorile inițiale privind dezvoltarea forței. S-au ales și s-au selecționat cele mai eficiente mijloace, pe baza accesibilității și eficienței, propuse pentru verificarea ipotezei de lucru.

Etapa a II a – oct 2007 – mai 2008, în care s-au aplicat mijloacele de dezvoltare a forței. În această etapă s-a folosit următorul plan experimental:

Grupa experimentală utilizează mijloacele propuse de noi în cadrul lecțiilor de educație fizică școlară, suplimentar față de mijloacele tradiționale corespunzătoare planificării anuale, iar grupa martor și-a desfășurat programul normal urmand planificarea normală.

Etapa a III a – mai 2008 – iunie 2008, este etapa în care s-au centralizat și interpretat rezultatele testărilor finale atat la grupa experimentală cat și la grupa martor și s-au formulat concluziile și recomandările cercetării.

TEHNOLOGIA DE ACȚIONARE

Sistematizarea mijloacelor selecționate, propuse în scopul optimizării dezvoltării forței generale

Sistematizarea mijloacelor de forță propuse s-a făcut pe criteriul segmentar, brațe, trunchi, picioare și în funcție de aparat, obiect portativ sau partener astfel prezentăm în ordine exerciții la banca da gimnastică, bara fixă, cordon elastic, frânghie, halteră, minge medicinală, partener, scară fixă.

FLEXORI BRAȚE

Ex. 1Tracțiuni la bară cu minge medicinală între glezne

Dozare :3 serii a cate 6 repetări

Indicații metodice:

flexia completă a antebrațului pe braț ;

menținerea picioarelor perfect întinse;

menținerea echilibrului;

trecerea bărbiei peste bară;

Variante:

cu/ fără minge

în priză din prolație

în priză din supinație

cu menținere în tracțiune

EXTENSORI BRAȚE

EX 2.Din stând aplecat întinderea brațelor cu cordon elastic

Dozare: 3 serii cu 10 repetări

Indicații metodice:

trunchiul menținut aplecat la 90 de grade ;

spatele drept;

genunchii întinși ;

tălpile așezate;

poziția umerilor la nivelul corzii;

Variante:

cu menținere ;

întindere și revenire;

EXTENSORI BRAȚE – PECTORAL –

ABDOMEN

Ex. 3 De pe un genunchi aruncarea mingei medicinale înainte

Dozare: 3 serii , 6 repetări

Indicații metodice:

întinderea completă a brațelor în momentul aruncării mingii;

menținerea spatelui drept în momentul execuției;

privirea înainte;

Variante:

cu elan sau fără elan din arcuire;

menținerea echilibrului;

ABDOMEN

Ex.4 Din culcat dorsal ridicara picioarelor cu minge medicinală între glezne și revenire

Dozare: 3 serii 6 repetări;

Indicații metodice:

brațele ăntinse cu palmele înpingand în sol,

tragerea bărbiei în piept în momentul executării / ridicării;

Variante:

coborarea lentă în poziția ințială;

executarea exercițiului fără minge medicinală;

același exercițiu cu ridicarea picioarelor doar la 45 de grade cu mingea medicinală;

ridicare din stand pe omoplat;

Ex.5 Genuflexiuni cu partener pe umeri sprijinit la spaliere

SPATE

Dozare: 5 serii 6 repetări.

Indicații metodice:

executarea amplă și lentă a mișcării;

menținerea echilibrului;

spatele menținut drept;

îndoirea corectă a genunchilor;

repartizarea egală a greutății pe ambele picioare;

depărtarea picioarelor ;

Variante:

cu mainile apucat de spalier,

cu ducerea brațelor înainte în momentul flexiei;

cu ducerea brațelor lateral în momentul flexiei;

FLEXORI PICIOARE

Ex.6 Din atârnat cu fața la spaliere, îndoirea genunchilor cu minge medicinală între glezne

Dozare: 5 serii , 15 repetări

Indicații metodice:

flexia completă a gambelor pe coapsă, spatele drept;

brațele perfect întinse;

priza palmelor de spalier în pronație;

Variante;

priza palmelor în pronație sau supinație;

menținerea gambelor la unghi de 90 de grace față de coapsă timp de 5 / 6 secunde cu revenire ușoară în poziția inițială;

EXTENSORI BRAȚE

Ex. 7 Flotări cu piciorele pe bancă și palmele pe sol

Dozare: 3 serii a cate 6 repetări;

Indicații metodice:

poziția culcat facial cu sprijin pe palme;

spatele drept, privirea înainte, coatele întinse;

sprijin pe vârfurile picioarelor;

genunchii întinși, îndoirea brațelor până la atingerea solului cu pieptul (fără a se sprijini pe sol), revenire în poziția inițială;

Variante:

fără folosirea băncii de gimnastică;

cu bătaie;

CAPITOLUL IV

ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR CERCETĂRII

Talia

Media la grupa de experiment la testarea inițială a avut o valoare de 1,651 m Abaterea standard de 0,037 corelat cu valoarea coeficientului de variabilitate 2.26 exprimă un ridicat nivel al omogenității. La testarea finală, media a avut aceeași valoare de 1,655 m. Abaterea standard de 0,035 și coeficientul de variabilitate de 2.16. creșterea mediilor nefiind semnificativă demonstrează neimplicarea factorului biologic în evoluția rezultatelor, t = 1,486, p > 0,05. Indicatorii statistici prin valorile lor demonstrează că nu s-a înregistrat creștere la testarea finală față de cea inițială, grupa de experiment nesuferind modificări somatice pe durata experimentului.

Greutatea

Media la testarea inițială a avut valoarea de 51,91 kg. Abaterea standard de 3.146 exprimă o abatere mare, iar coeficientul de variabilitate de 6.060 susține afirmația unei bune omogenități a acestei procentajul majoritar al cazurilor raportat la valoarea medie a fost de 55 % peste aceasta și 45 5 sub medie.

În cazul testării finale s-a înregistrat o medie de 52,5 kg, exprimând o rată mică de creștere. Valoarea abaterii standard de 3.825 corelată cu cea a coeficientului de variabilitate de 7.287 ne permite să exprimăm ideea creșterii omogenității colectivului la „foarte bun” distribuția variabilelor față de medie la această testare a fost de 55 % peste medie și de 45 % sub medie. Diferenta mediilor sufera modificari nesenmnificative, t = 2,028, p > 0,05 .

Constatări

Ratele de creștere a greutății corpului la cele două testări sunt normale. Gradul de omogenitate bun al celor două clase s-a accentuat către testarea finală. Indicatorii statistici prin valorile lor demonstrează că nu s-a înregistrat creștere la testarea finală față de cea inițială, grupa de experiment nesuferind modificări somatice pe durata experimentului.

TESTAREA INIȚIALĂ

TESTAREA FINALĂ

Aruncarea mingii medicinale de 2 kg înainte de la piept

Cu ocazia testării inițiale. media la grupului a fost de 7.708 abaterea standard de 1,322, coeficientul de variabilitate prin valoarea 17.15 ne îndreptățește să facem afirmația existenței unui grad moderat al omogenității colectivului de subiecți.

Testarea finală ne pune în situația constatării creșterii valorii mediei la 9,666. Rata de creștere fiind de 2.10 În această situație saltul calitativ este semnificativ. Pledând în favoarea procedeului metodologic propus de noi. t = 10,346, p < 0,001

Abaterea standard reprezentată prin valoarea de 1,461 iar coeficientul de variabilitate realizează o creștere foarte mică de 11.012 situează colectivul de subiecți în categoria acelora cu un grad bun de omogenitate.

Constatări

Testarea finală pune în evidență o creștere a mediilor. Aceste rate de creștere semnifica eficiența mijloacelor de dezvoltare a forței.

Aruncarea mingii medicinale de 2 kg înapoi, peste cap

Media la testarea inițială a avut valoarea de 7.291. Abaterea standard 1.484 exprimă o abatere aproape normală, iar coeficientul de variabilitate de 20.35 susține afirmația unei omogenități slabe la aceasta probă.

La testarea finală datorită mijloacelor folosite s-au înregistrat valori mult mai ridicate decât la testarea inițială astfel: media de 7.291 a crescut 9.456, rezultând o rată de creștere de 2.165. În această situație saltul calitativ este semnificativ, t = 9,641, p < 0,001

Abaterea standard de 1.671 concentrează în jurul mediei 53% din cazuri.

Coeficientul de variabilitate realizează o imbunatatire de la 20.35 la 19.673, dar ramane in categoria de foarte slab de omogenitate.

Constatări

Testarea finală pune în evidență o creștere a mediilor, rata de creștere a fost de 2.165.

Abdomen – ridicarea trunchiului la verticală cu palmele la ceafă

La testarea inițială valoarea mediei a fost de 21.583, abaterea standard de 5.743. astfel 70 % din cazuri au fost peste medie și doar 30 % sub medie. Interpretând valoarea coeficientului de variabilitate 26.61 ne arată slabul grad de omogenitate al colectivului. În cadrul testării finale am constatat o creștere a mediei de la 21.583 la 28 existând astfel o rată de creștere de 6.417, semnificativa t = 12.849, p < 0,001. Valoarea abaterii a fost de 4.861. procentajul valorilor se situează peste medie 50 % și 50 % sub medie. Valoarea coeficientului de variabilitate de 12.36 ne oferă posibilitatea de a aprecia omogenitatea buna a colectivului.

Constatări

La testarea finală remarcăm creșterea mediilor cu o rata de creștere de 6.417 la cea ce susține eficiența mijloacelor folosite.

Ridicarea trunchiului în extensie – spate

Cu prilejul testării inițiale media a fost de 22.166 valoarea abaterii standard a fost de 5.589. Omogenitatea slaba a colectivului de subiecți este argumentată de valoarea coeficientului de variabilitate de 25.21%.

La testarea finală media a crescut de la 22.166 la 28.166 rata de creștere fiind de 6 cresterea fiind semnificativa, t = 10.163, p < 0,001.

Abaterea standard a scăzut la 3.785 iar coeficientul de variabilitate a scazut la 10.441, arătând buna omogenitate a colectivului.

Constatări

Datorită eficienței mijloacelor folosite la testarea finală. media a crescut cu 6 În ceea ce privește omogenitatea. aceasta s-a situat la valori peste 10 în toate situațiile. drept pentru care am apreciat-o ca fiind foarte bună.

Genuflexiuni

În urma testării inițiale media a fost de 31.58 abaterea standard 11.421, înregistrându-se 40 % din cazuri peste medie și 60 % sub medie. Coeficientul de variabilitate a fost de 26.16 exprimând o omogenitate slabă a colectivului la această probă de control.

La testarea finală media a crescut de la 31.58 la 39.083 înregistrându-se o rată de creștere de 7.403, rată de crestere foarte mare aratand un progres semnificativ t = 11,763, p < 0,001.

Abaterea standard a crescut la 11.234 numărul de cazuri fiind de 35 % peste medie și 65 % sub medie. Coeficientul de variabilitate a crescut la 15.65 % înregistrând un grad mai moderat de omogenitate.

Constatări

La testarea finală, rata de creștere a fost mare datorită eficienței mijloacelor folosite. În ceea ce privește omogenitatea, aceasta s-a situat la valori peste 10 în toate situațiile drept pentru care am apreciat-o ca fiind moderată la această probă de control.

Flotări

La testarea inițială media a fost de 2.583 iar abaterea standard a fost de 2.391 numărul de cazuri au fost de 30 % peste medie și 70 % sub medie. Coeficientul de variabilitate a fost de 32.57 înregistrând un grad exagerat de lipsa de omogenitate a colectivului.

La testarea finală media a crescut de la 2.583 la 6. rata de creștere fiind de 3.417 semnificativa t = 9,145, p < 0,001.

La testarea finala abaterea standard a fost de 2.374 numărul de cazuri fiind de 35 % peste medie și 65 % sub medie. Coeficientul de variabilitate a crescut la 21.56 astfel gradul de omogenitate fiind mai bun dar ramane slab.

Constatări

În ceea ce privește omogenitatea colectivului de subiecți datorită valorilor mari a coeficientului de variabilitate este foarte slabă.

GRUPA MARTOR

Tabel centralizator cu rezultatele testării inițiale – grupa mortor

Tabel centralizator cu rezultatele testării finală – grupa mortor

Cu ocazia testării ințiale la grupa martor media grupului a fost de 7.945, abaterea standard de 13,22. Coeficientul de variabilitate prin valoarea 17.15 ne îndreptățește să facem afirmația existenței unui grad moderat al omogenității colectivului de subiecți. Testarea finală la grupa martor ne pune în situația constatării creșterii valorii mediei la 8.423, rata de creștere fiind de 2.05. În această situație saltul calitativ este semnificativ, pledând în favoarea procedeului metodologic propus de noi, t = 9.254 p < 0,001.

Abaterea standard reprezentată prin valoarea de 1.348 iar coeficientul de variabilitate realizează o creștere foarte mică de 10.30 situează colectivul de subiecți în categoria acelora cu un grad bun de omogenitate.

Constatări

Testarea finală la grupa martor pune în evidență o creștere a mediilor. Aceste rate de creștere semnifica eficiența mijloacelor de dezvoltare a forței.

Aruncarea mingii medicinale de 2 kg înapoi, peste cap

Media la testarea inițială la grupa martor a avut valoarea de 7.488, abaterea standard 1.386 exprimă o abatere aproape normală, iar coeficientul de variabilitate de 20.35 susține afirmația unei omogenități slabe la aceasta proba.

La testarea finală datorită mijloacelor folosite s-au înregistrat valori mult mai ridicate decât la testarea inițială astfel: media de 7.488 a crescut 8.326, rezultând o rată de creștere de 2.165. În această situație saltul calitativ este semnificativ, t = 8.362, p < 0,001.

Abaterea standard de 1.571 concentrează în jurul mediei 50% din cazuri.

Coeficientul de variabilitate realizează o imbunatatire de la 18.31 la 18.44 dar ramane in categoria de foarte slab de omogenitate.

Constatări

Testarea finală la grupa martor pune în evidență o creștere a mediilor, rata de creștere a fost de 2.165.

Abdomen – ridicarea trunchiului la verticală cu palmele la ceafă

La testarea inițială, grupa martor valoarea mediei a fost de 23,435 abaterea standard de 3.642, astfel 60 % din cazuri au fost peste medie și doar 20 % sub medie. Interpretând valoarea coeficientului de variabilitate, 22.20 ne arată slabul grad de omogenitate al colectivului. În cadrul testării finale am constatat o creștere a mediei de la 23,435 la 26 existând astfel o rată de creștere de 4.417, semnificativa t = 11.368, p < 0,001.

Valoarea abaterii a fost de 4.266. procentajul valorilor se situează peste medie 30 % și 40 % sub medie.

Valoarea coeficientului de variabilitate de 12.20 ne oferă posibilitatea de a aprecia omogenitatea buna a colectivului.

Constatări

La testarea finală grupa martor remarcăm creșterea mediilor cu o rata de creștere de 5,417 la cea ce susține eficiența mijloacelor folosite.

Ridicarea trunchiului în extensie – spate.

Cu prilejul testării inițiale la grupa martor media a fost de 24.456 valoarea abaterii standard a fost de 6.234. Omogenitatea slaba a colectivului de subiecți este argumentată de valoarea coeficientului de variabilitate de 24.13%.

La testarea finală media a crescut de la 24.456 la 26.425 rata de creștere fiind de 3 cresterea fiind semnificativa, t = 9.163, p < 0,001

Abaterea standard a scăzut la 2.785 iar coeficientul de variabilitate a scazut la 9.334. arătând buna omogenitate a colectivului.

Constatări

Datorită eficienței mijloacelor folosite la testarea finală, media a crescut cu 3. În ceea ce privește omogenitatea, aceasta s-a situat la valori peste 8 în toate situațiile, drept pentru care am apreciat-o ca fiind bună.

Genuflexiuni

În urma testării inițiale la grupa martor media a fost de 33.56 abaterea standard 11.116, înregistrându-se 20 % din cazuri peste medie și 40 % sub medie. Coeficientul de variabilitate a fost de 24.12 exprimând o omogenitate slabă a colectivului la această probă de control.

La testarea finală media a crescut de la 33.56 la 38.263 înregistrându-se o rată de creștere de 5.403, rată de crestere foarte mare aratand un progres semnificativ t = 10.548, p < 0,001.

Abaterea standard a crescut la 11.215 numărul de cazuri fiind de 20 % peste medie și 40 % sub medie. Coeficientul de variabilitate a crescut la 14.432 % înregistrând un grad mai moderat de omogenitate.

Constatări

La testarea finală la grupa martor rata de creștere a fost mare datorită eficienței mijloacelor folosite. În ceea ce privește omogenitatea, aceasta s-a situat la valori peste 9 în toate situațiile drept pentru care am apreciat-o ca fiind moderată la această probă de control.

Flotări

La testarea inițială la grupa martor media a fost de 4.428 iar abaterea standard a fost de 2.116 numărul de cazuri au fost de 30 % peste medie și 50 % sub medie. Coeficientul de variabilitate a fost de 30.24 înregistrând un grad mare de lipsa de omogenitate a colectivului.

La testarea finală media a crescut de la 4.428 la 5, rata de creștere fiind de 2.417 semnificativa t = 8.252, p < 0,001.

La testarea finala abaterea standard a fost de 2,234 numărul de cazuri fiind de 20 % peste medie și 40 % sub medie. Coeficientul de variabilitate a crescut la 20.56 astfel gradul de omogenitate fiind bun dar ramane slab.

Constatări

În ceea ce privește omogenitatea colectivului de subiecți datorită valorilor mari a coeficientului de variabilitate este foarte slabă.

CONCLUZII

Rezultatele experimentului relevă posibilitatea educării forței prin aplicarea unor mijloace specifice, care au crescut semnificativ indicii de dezvoltare a forței ceea ce confirmă ipotezele lucrării.

Referitor la cei doi indicatori somatici (talia și greutatea) putem face afirmația că lucrul pentru dezvoltarea forței nu a influențat în mod semnificativ valoarea acestora.

În urma aplicării programei de dezvoltare a forței s-a observat că atât grupa experimentală, cât și grupa martor au înregistrat progrese la testarea finală comparativ cu testarea inițială, însă progresele grupei experimentale comparativ cu grupa martor sunt semnificative.

Se constată astfel că performanțele grupei experimentale la testarea finală sunt foarte bune, la toate probele, progresul fiind semnificative pentru pragul de semnificație 0.001, în afară de rezultatele la măsurătorile de talie și greutate care au rămas fără modificări semnificative.

Din observațiile efectuate și din discuțiile purtate cu elevii a reieșit că aceștia execută cu multă plăcere mijloacele propuse care s-au constituit în mijloace interesante, atractive devenind un suport motivațional important pentru efortul depus în lecție.

În baza analizei și generalizării datelor din literatura de specialitate consultată, se constată că problemle legate de dezvoltarea forței la grupele de copiii sunt insuficient tratate iar mijloacele propuse în cadrul procesului instructiv educativ au carcter general, nestructurat în programe de exerciții specifice. În acest context orice demers orientat spre optimizarea procesului de influențare a forței prin prisma creșterii nivelului de dezvoltare a forței generale este de actulitate și bine venit.

În experimentul propus s-au elaborat și selecționat cele mai eficiente mijloace de dezvoltare a forței care au fost analizate și care au fost incluse într-un set de mijloace propuse de noi, pentru dezvoltarea forței.

Experimentul demonstrează că dezvoltarea forței prin mijloace selecționate, asigură posibilitatea valorificării la maxim a disponibilitaților sportivilor, contribuind la un progres rapid în însușirea procedeelor tehnico – tactice și la rezultate superioare în competiții.

Elaborarea unui sistem de acționare precis în cea ce privește dezvoltarea calităților motrice și a forței in special, sporește eficiența procesului intructiv în lecția de educație fizică la vârsta 10 -12 ani.

Optimizarea și raționalizarea mijloacelor de dezvoltare a forței prin abordări moderne este o cerință actuală pentru abordarea selectivă a unor structuri eficiente în lecția de educație fizică școlară.

Recomandări practice

Conținutul lecției de educație fizică privind dezvoltarea calitățior motrice, trebuie să țină seama de particularitățile și caracteristicile morfo-funcționale specifice iar îmbunătățirea metodologiei de lucru impune folosirea unor mijloace noi accesibile și eficiente care să fie în concordanță cu nivelul de vârstă.

Recomandăm aplicarea mijloacelor de dezvoltare a forței, propuse de noi de către toți cei interesați, considerând că prin aceasta se aduce o mică contribuție la zestrea teoretică și practică din domeniul teoriei și metodicii educației fizice și sportului școlar.

BIBLIOGRAFIE

BADIU, T., și colab. (2003), Strategii didactice de tip algoritmic și euristic folosite în educația fizică școlară, Edit. Fundației Universitare ,,Dunărea de Jos”, Galați

BADIU, T., CIORBĂ, C., BADIU, G., (1999), Educația fizică a copiilor și școlarilor, Edit. Garuda-Art, Chișinău

CÂRSTEA, GH., (2000), Teoria și Metodica Educației Fizice și Sportului, Edit. AN-DA, București

CEAUȘESCU, N., (2002), Istoria pedagogiei educației fizice, Edit. Lumina Lex, București

CERCEL, P., (1980), Handbal, exerciții pentru fazele de joc, Edit. Sport – Turism, București

CERGHIT, I., (2006) Metode de învățământ, Edit. Polirom, Iași

CIUCUREL, C., (2005), Fiziologie, Edit. Universității Craiova

COJOCARU, M., V., (2002), Teoria și metodologia instruirii, Edit. Didactică și Pedagogică, București

COLIBABA-EVULEȚ, D., BOTA, I., (1998), Jocuri sportive, teorie și metodică, Edit. Aldin, București

COJOCARU, V., M., (2002), Teoria și metodologia instruirii, Edit. Didactică și Pedagogică, R.A., București

DRAGNEA, A., (1984), Măsurarea și evaluarea în educație fizică și sport, Edit. Sport-Turism, București

DRAGNEA, A., TEODORESCU, S., M., (2002), Teoria sportului, Edit. FEST, București

DRAGOMIR, P., SCARLAT, E., (2004), Educație fizică școlară, Edit. Didactică și Pedagogică, R.A., București

DRĂGAN, I., (1994), Medicina sportivă aplicată, Edit. Editis, București

EPURAN, M., (1994), Modelarea pregătirii psihologice în sport, Edit. A.N.E.F.S, București

EPURAN, M., (2005), Metodologia cercetării activităților corporale, Edit. FEST, București

FIREA, E., (1984), Metodica educației fizice școlare, vol. I, II, Edit. I.E.F.S, București

GEORGESCU, L., (2002), Fiziologia educației fizice, Edit. Universitaria, Craiova

MIHĂILESCU, L., (2004), Tendințe în evoluția potențialului biomotric, Edit. Universității din Pitești

MITRA, GH., MOGOȘ, AL., (1980), Metodica educației fizice școlare, Edit. Sport – Turism, București

SĂLĂVĂSTRU, D., (2004), Psihologia educației, Edit. Polirom, Iași

SĂVESCU, I., și colab. (2003), ,,1001” exerciții pentru formarea deprinderilor motrice specifice ramurilor și probelor sportive în lecția de educație fizică școlară, Edit. Policrom, Craiova

SCARLAT, B., SCARLAT, E., (2003), Educație fizică și sport, Edit. Didactică și Pedagogică, București

ȘICLOVAN, I., (1979), Teoria educației fizice și sportului, Edit. Sport – Turism, București

VERZA, E., VERZA, E., F., (2000), Psihologia vârstelor, Edit. Pro Humanitate, București