Competenta Performanta Eficienta Profesionala Si Pedagogica a Educatorului Contemporan

Profesia didactică are o dimensiune umană extrem de puternică, fapt care implică nu doar cunoștințe și competențe, ci și atitudini, valori, etos, într-un cuvânt o conștiință profesională. Cadrul didactic nu este doar un agent, care se supune unui sistem de norme, ci și un actor, care se investește în ceea ce face, conferă semnificații, trăiește activitatea cu elevii, cu un indice de intervenție personală importantă. Activitatea profesorului nu poate fi în întregime canonizată și redusă la norme și reguli rigide, la standarde profesionale care, deși necesare, nu pot acoperi întreaga arie a situațiilor în care se află profesorul.

Cadrul didactic funcționează într-un spațiu de relativă incertitudine, de urgență și chiar de risc, un spațiu în care coexistă două tipuri de situații:

situații repetitive și ritualizate pentru care cadrul didactic dispune în repertoriul său profesional de competențe necesare pentru a le aborda și soluționa rapid și eficient;

situații didactice noi, adesea neobișnuite, creative, care cer soluții noi și pentru care cadrul didactic nu dispune de competențele necesare pentru abordarea și soluționare lor rapidă. Aceste situații îl obligă la un timp de reflectare și de explorare, la anumite ezitări etc.

De aceea, profesionalizarea activității didactice nu se reduce la asimilarea sistematică a unor competențe descrise de standardele profesionale, ci presupune o utilizarea euristică și creativă a acestora în situații și contexte edicaționale care cer acest lucru. Profesionalizarea înseamnă „ o redefinire radicală a naturii competențelor care se află la baza unor practici pedagogice eficace”. Profesionalizarea trebuie să includă (pe lângă cunoștințele și competențele profesionale) și scheme de gândire/raționament, de interpretare, de creare de ipoteze, de anticipare, de decizie.

Prin competență pedagogică se înțelege, în sens larg, capacitatea unui educator de a se pronunța asupra unei probleme pedagogice, pe temeiul cunoașterii aprofundate a legităților și determinărilor fenomenelor educative; în sens restrâns, se referă la capacitatea unei persoane de a realiza, la un anumit nivel de performanță, totalitatea sarcinilor tipice de muncă specifice profesiei didactice. Noțiunea de „competență pedagogică” tinde să fie folosită în prezent cu înțelesul de standard profesional minim, adeseori specificat prin lege, la care trebuie să se ridice o persoană în exercitarea principalelor sarcini de lucru ale profesiei didactice, astfel încât societatea să fie protejată de riscul profesării acestei meserii de către oameni insuficient pregătiți.

Pe măsura acumulării experienței și a dezvoltării aptitudinii pedagogice, o persoană dobândește măiestrie pedagogică. Măiestria pedagogică se referă la o treaptă superioară de dezvoltare a unei „competențe pedagogice” inițiale și desemnează „un înalt nivel al competenței, atins prin antrenament, de natură să permită obținerea cu ușurință a unor realizări la nivel de expert”( W.R. Houston ).

Competența reprezintă capacitatea cuiva de a soluționa corespunzător o problemă, de a lua decizii potrivite, de a îndeplini o misiune sau de a practica o profesie în bune condiții și cu rezultate recunoscute ca bune. Aceasta se probează prin cunoștințe teoretice, prin priceperea și abilitatea de a se folosi de ele în desfășurarea unei anumite activități (profesionale, sociale, culturale, sportive etc.) și de a obține rezultate apreciate de cei din jur (colegi, șefi ierarhici, spectatori, cititori, membri ai unei organizații sau colectivități umane în general). 

Competența derivă din rolurile pe care profesorul le îndeplinește în cadrul organizațiilor școlare și anume: 

transmite informații, le selecționează și le prelucrează din punct de vedere didactic, pentru a le adapta la sistemul de gândire al elevilor, la nivelul lor de înțelegere; 

creează situații de învățare cât mai favorabile pentru atingerea obiectivelor pedagogice proiectate; 

imaginează strategii de predare-învățare care să asigure succesul școlar; 

învățarea,  o dirijează, controlează și o evaluează; 

îndeplinește rolul de consilier: îi îndrumă pe elevi către alte surse de informație, îi familiarizează cu metodele și tehnicile de muncă intelectuală.

 Principalele roluri didactice ale profesorului sunt: 

furnizor de informație; 

model de comportament; 

creator de situații de învățare; 

consilier și orientator; 

evaluator și terapeut; 

organizator și conducător

Din aceste roluri decurg dimensiunile competenței profesionale a educatorilor. Acestea sunt

-competența de specialitate; 

-competența psihopedagogică; 

-competența psihosocială și managerială. 

Competența de specialitate cuprinde trei capacități principale: 

-cunoașterea materiei; 

-capacitatea de a stabili legături între teorie si practică; 

– capacitatea de înnoire a conținuturilor în consens cu noile achiziții ale științei domeniului(dar și din domenii adiacente). 

Competența psihopedagogică cuprinde cinci capacități: 

-capacitatea de a cunoaște elevii și de a lua în considerare particularitățile lor de vârstă și individuale la proiectarea și realizările activităților instructiv-educative; 

-capacitatea de a comunica ușor cu elevii, de a-i influența și motiva pentru activitatea de învățare, în general, și pentru învățarea unei discipline de studiu, în particular;

 -capacitatea de a proiecta și a realiza optim activități instructiv-educative (precizarea obiectivelor didactice, selecționarea conținuturilor esențiale, elaborarea strategiilor de instruire, crearea unor situații de învățare adecvate, stabilirea formelor, metodelor si instrumentelor de evaluare etc.); 

-capacitatea de a evalua obiectiv programe și activități de instruire, pregătirea elevilor, precum și șansele lor de reușită; 

-capacitatea de a-i pregăti pe elevi pentru autoinstruire și autoeducare. 

Competența psihosocială și managerială cuprinde patru capacități: 

-capacitatea de a organiza elevii în raport cu sarcinile instruirii și de a stabilii responsabilități în grup;

-capacitatea de a stabili relații de cooperare, un climat adecvat în grupul de elevi și de a soluționa conflictele; 

-capacitatea de a-și asuma răspunderi; 

-capacitatea de a orienta, organiza si coordona, îndruma și motiva, de a lua decizii în funcție de situație. 

Există o mare diversitate de caracteristici pe baza cărora este apreciată activitatea profesorilor (în prezent sunt necesare noi proceduri de evaluare a profesorilor) –în acest scop e necesar să se răspundă la întrebările: ce se înțelege prin: 

– priceperi pedagogice – „mijloacele pe care le folosesc profesorii pentru a pune în aplicare cunoștințele lor despre predare. De exemplu: a pune întrebări care să determine gândirea critică sau evaluativă; a folosi modele/ metode alternative de predare pentru a familiariza elevul și pentru a diferenția subiectele; modalități diferite de a câștiga și menține atenția elevilor”. 

– competența pedagogică – „rolurile, responsabilitățile și funcțiile cerute ca profesorul să-și fundamenteze o anumită poziție în procesul instruirii. De exemplu: pregătirea unor planuri pentru o unitate sau o lecție; menținerea elevului în acea stare stimulativă pentru ca acesta să-și îndeplinească sarcinile în procesul de învățare; lucrul cu administratorii și colegii; interacțiunea cu părinții”. 

 – performanța profesorului – „este ceea ce face un profesor în profesiunea lui, mai mult decât ce poate face; ea depinde de competența, contextul în care lucrează și de capacitatea profesorului de a-și aplica priceperile în orice moment dat”. 

– eficiența profesorului – „efectul pe care îl are performanța profesorului asupra elevilor; nu depinde numai de competență și performanță ci și de răspunsurile elevilor. Așa cum competența nu poate anticipa performanța în situații diferite, așa și performanța profesorului nu poate anticipa rezultatele în situații diferite”. 

Pe baza acestora se pot stabili competențele corespunzătoare și caăacitășile care le sunt subsumate, putându-se proiecta un profil de competență al profesorului.

Aptitudinile sunt definite ca fiind “component instrumental-operaționale ale personalității care permit desfășurarea cu rezultate superioare a anumitor tipuri de activități”

Nivelul de dezvoltare a aptitudinilor este dat de indicatori ai performanței, cum sunt: rapiditatea, precizia, productivitatea, originalitatea, eficiența etc.        

Bibliografie

Cucoș, C., ș.a., Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Editura Polirom, Iași, 1998.