Cauzele Comportamentului Problematic – Analiza Si Evaluarea Functionala a Comportamentului

CAUZELE COMPORTAMENTULUI PROBLEMATIC – ANALIZA ȘI EVALUAREA FUNCȚIONALĂ A COMPORTAMENTULUI

Învățământul a devenit în prezent un concept mai stresant decât înainte. Multe cadre didactice au dificultăți în rezolvarea problemelor de învățare a copiilor, dar și în rezolvarea problemelor comportamentale, sociale, afective. Prezentăm niște probleme tipice de comportament pentru anumiți copii: intră în clasă făcând zgomot, lovesc banca când se așează, nu au materialele necesare, încearcă să stârnească râsul, se întorc la colegii din spate, își deranjează colegii, enervează și chinuie alți colegi, fură de la alți copii, distrug bunurile altor copii, aleargă pe culoarele școlii ș.a.

Când aceste probleme se manifestă cu regularitate, indică dificultăți serioase în ce privește stima de sine. Implicarea părinților este determinantă în rezolvarea cauzelor.

Acestea pot ține:

de copil;

de părinți și de situația familială;

de profesor.

Principala cauză ce ține de copil este stima de sine scăzută, iar cadrele didactice înțeleg că doar acordând atenție valorii personale a copilului se va obține progresul școlar. Pe de altă parte, profesorii realizează că dacă problemele de acasă se manifestă asupra vieții copilului, eforturile lor la școală nu vor putea calma zbuciumărilor elevului.

Profesorii, de asemenea, trebuie să-și analizeze propriul comportament, care poate trăda nesiguranță și probleme cu stima de sine. Ei trebuie să-și asume responsabilitatea de a nu mai descărca problemele pe copii, în clasă. De ce nu au nevoie copiii: să îi pui în situații jenante sau umilitoare; să îi judeci când nu au încredere în forțele proprii; să le accentuăm greșeala, vinovăția, eșecul; să îi împovărăm cu grijile și problemele noastre, pe care oricum nu le pot rezolva; să vadă cum părinții aruncă vina unul pe altul, în loc să găsească soluții; să nu impunem numai restricții, ci să urmărim formarea caracterului prin convingeri.

Multor părinți le vine greu să le ceară socoteală profesorilor, în virtutea propriilor dificultăți cu stima de sine. Dacă problemele nu sunt scoase la lumină, copilul va fi cel care va avea sechele..
În cele mai multe cazuri, manifestările amenințătoare ale profesorului sunt inconștiente și ajung să fie conștientizate în momentul discuției. A cere socoteală nu este un act de acuzare, ci un lucru care arată că îți pasă de educația copilului. Nu trebuie judecat respectivul cadru didactic, ci trebuiesc scoase la lumină problemele copilului respectiv. Soluția este să înlocuim barierele care blochează comportamentul pozitiv al copilului cu niște aripi ce vor oglindi valoarea personală a lui. Din păcate, va exista mereu câte un caz izolat de profesor care va reacționa prost când i se cere socoteală.

În asemenea situații, cred că ar trebui să începem prin a ne analiza pe noi înșine, pentru a ne recunoaște greșelile și a încerca să găsim o soluție. Nu trebuie să dăm la o parte nici un aspect al vieții noastre comune: părinte – copil – școală.

De ce ne ajută să înțelegem cauzele comportamentelor problematice?

Evităm să blamăm elevul pentru situația dificilă în care ne aflăm;

Evităm să ne blamăm pe noi înșine pentru situația dificilă;

Alegem metodele cele mai eficiente de intervenție;

Găsim o modalitate de intervenție pe termen lung, nu doar o reactie de moment;

Evităm să reacționăm personal.

Când reacționează “personal” la un comportament problematic, comportamentul profesorului mai degrabă constituie o pedeapsă pentru elev.

Exemple de astfel de reacții:

ridicarea tonului;

ironii la adresa elevului;

profesorul se supără pe elev;

scoaterea elevului în fața clasei;

pedepse corporale

imitarea elevului, etc.

Exemplu: un elev din clasa a XI-a are dificultăți de citire în limba franceză și citește ca un elev din primul an de liceu. El se simte intimidat să-l vadă colegii cum citește, și din această cauză refuză solicitarea profesorului folosind un limbaj vulgar și aruncă manualul.

Acesta este un caz clar de comportament problematic. Dacă se aplică o pedeapsă pentru acest tip de comportament, nu avem nici o siguranță că situația nu se va repeta la un moment dat. Soluția este să țintim cauza comportamentelor problematice. Cu pedeapsa aplicată țintim efectul (comportamentul problematic), dar nu și cauza acestuia.

Trebuie să ne gândim din ce cauză apar respectivele comportamente problematice. Așadar, după cum avem exemplul de mai sus, trebuie descoperit motivul pentru care elevul se simte rușinat să citească în fața colegilor.

Identificarea cauzei comportamentului, a motivelor pentru care copilul are un comportament neadecvat permite alegerea metodelor de remitere și eliminare pe termen lung a problemei.

Cele mai frecvente nevoi pentru a căror satisfacere apar comportamente

problematice la elevi sunt:

Atenția adultului;

Recunoaștere din partea colegilor;

Confort emoțional.

Siguranță.

Ca urmare, identificarea funcției comportamentului care se dorește a fi schimbat (realizarea analizei funcționale) permite construirea unei strategii de intervenție prin care elevii să învețe să facă comportamente adecvate pentru a satisfice nevoia lor de atenție din partea adulților și care să înlocuiască comportamentele neadecvate. În acest fel, comportamentele neadecvate nu vor mai continua să apară, deoarece elevul a învățat noi comportamente, adecvate, care îi aduc lui același beneficiu (atenția adulților).

Concluzie:

Orice comportament are o funcție, iar satisfacerea acelei funcții reprezintă o consecință care are valoare de întărire (pozitivă sau negativă) și ca urmare întărește apariția sau menținerea comportamentului.

Funcția comportamentelor nu se poate schimba; putem schimba doar comportamentele care răspund aceleiași funcții, iar satisfacerea funcției va avea rol de întărire pentru noile comportamente.

BIBLIOGRAFIE:

Miron Ionescu (coord.), Didactica modernă, ediția a II-a, revizuită, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2001;

Romita Lucu, Managementul clasei de elevi. Aplicații pentru gestionarea situațiilor de criză

educațională, Iași, Editura Polirom, 2006.