Bariere de Comunicare In Activitatea Consilierului Scolar

CUPRINS

Introducere…………………..……………………………………..………………………….. 2

Capitolul I Specificul consilierii în învățămânul primar ……….…………………………5

I.1. Nevoia de consiliere si beneficiile ei………………………..…………..……………….…. 5

I.2. Problemele școlarului mic și necesitatea accentuării rolului consilierii în rezolvarea lor….. 9

I.3. Rolul și locul ariei curriculare „Consiliere si orientare” în planul de învațamânt….14

I.3.1. Proiectarea curriculumului la decizia școlii.………………………………………………20

Capitolul al II-lea Repere metodice ale consilierii copiilor de vârsta școlară mică……….30

II.1. Scopul si obiectivele consilierii în învățământul primar….………………………..….30

II.2. Metode si tehnici folosite în consiliere…………………………………………………..………..34

II.2.1 Observația ……………………………………………………………………………………………………………………….36

II.2.2 Convorbirea …………………………………………………………………………………………………………………….37

II.2.3 Dezbaterea……………………………………………………………………………………………………………………….41

II.2.4 Chestionarul ……………………………………………………………………………………………………………………43

II.2.5 Fișa de caracterizare psihopedagogică …………………………………………………………….45

II.2.6 Studiul de caz ………………………………………………………………………………………47

II.2.7 Activitați ludice………………………………………………………………………………………………………………..51

Capitolul al III-lea Modalitați de realizare a consilierii în învățământul primar……………57

III.1. Consilierea copiilor in Cabinete de asistența psihopedagogică……………………………………..57

III.2. Lecția de consiliere si orientare …………………….…………………..……………………..…68

III.3. Proiectul educațional….……….………………………………………………………………..71

Concluzii…………………………………………………………………………………………90

Bibliografie………………………………………………………………………………………92

b#%l!^+a?

Introducere

În lucrarea de față propun o abordare a problematicii consilierii elevilor în învățământul primar din perspectiva impusă de contextul mai larg al schimbărilor politice și social-economice din țara noastră. Reforma învățământului în România subliniază importanța comutării accentului de pe latura informativă a procesului educativ spre cea formativă.

Învățământul tradițional se centrează prioritar pe aspectele de ordin cognitiv ale elevului, ignorând într-un mod impardonabil personalitatea unică și irepetabilă a subiectului educației, componentele sale afective, motivaționale, atitudinale și comportamentale.

Consilierea școlară este o acțiune educațională complexă, specifică învățământului modern românesc, învățământ care are ca scop nu doar absolvenți bine informați, ci formarea de persoane bine abilitate și instrumentate cu resurse adaptative la solicitările sociale.

În toate timpurile și orânduirile sociale a existat o atitudine favorabilă de încredere în forța și rolul educației, dacă lumea devine din ce în ce mai complexă, mai problematică și contradictorie, educația este chemată să răspundă din ce în ce mai adecvat acestor transformări, să le anticipeze.

Un răspuns util al educației la problemele lumii contemporane este consilierea. Consilierea văzută ca știință a educației reprezintă una din modalitățile prin care școala răspunde nevoilor comunității și infuzează societatea cu persoane competente pentru viața socială și profesională.

Am ales această temă deoarece am considerat-o ca fiind de o deosebită importanță, atrasă fiind de noutatea subiectului și de faptul că din ce în ce mai mult, se discută astăzi despre consiliere psihologică, educațională, vocațională ca modalitate de sprijin a persoanei care întâmpină dificultăți în existența sa, ca suport afectiv și moral pentru cei care nu pot relaționa optim, pentru cei care nu comunică sau nu vor să o facă. Tendințele prezente pe plan mondial și european impun consilierea în domenii din ce în ce mai largi ale vieții sociale și economice.

Scopurile urmărite în lucrare sunt:

– Prezentarea conceptului de consiliere;

– Relevarea personalitații în formare a școlarului mic și a trebuințelor sale educative;

– Abordarea consilierii din perspectiva învățământului primar;

– Conturarea unei metodologii specifice activității de activităților de consiliere educațională; b#%l!^+a?

– Elaborarea concluziilor și recomandărilor practice cu privire la consilierea școlară eficientă. 

În lucrare sunt subliniate aspecte ale personalității în formare ale școlarului mic. Elevul mic nu are încă identitate, el este în căutarea și în formarea sinelui, consilierea îl ajută să conștientizeze unicitatea sa, să și-o accepte și să și-o asume. Dacă nu știe să se înțeleagă și să se accepte poate avea probleme de conflict interior acerb, să se revolte contra modelelor pedagogice și tipurilor instituționale, ca răspuns la incapacitatea de adaptare, acesta poate să-și piardă sensul valoric și echilibrul emoțional, să refuze să accepte norme și valori, fapt care conduce la o stare de insecuritate, să refuze de a se accepta, pentru că nu i s-a dezvoltat o imagine pozitivă despre sine. Elevul trece adesea prin faze de căutare a unor motivații și de răspunsuri la întrebări gen:

„Pentru ce fac lucrul acesta?”,

”Sunt eu potrivit pentru acest rol?”,

” Pot eu să depășesc toate obstacolele?”,

„Sunt capabil să lupt cu propriile-mi defecte?”,

” Pot să mă împac cu limitele mele?”.

Răspunsurile nu-l conduc pe subiect la împăcare cu sine, ci, dimpotrivă, pot să declanșeze nemulțumiri interioare și manifestări exterioare deviante: eșec școlar, abandon școlar, stări conflictuale, neîncredere, suspiciune. Aceste caracteristici sunt proprii tuturor elevilor și consilierea îi ajuta să-și autodefinească, să-și formeze identitatea, să-și dezvolte respectul de sine și încrederea în forțele proprii, școala urmând să-i înțeleagă și să-i accepte ca individualități unice, oferindu-le asistență și tratament diferențiat.

Consilierea vine în întâmpinarea nevoilor elevilor, vizând conținuturi de larg interes cum ar fi: cunoașterea de sine și respectul de sine, comunicarea și relaționarea armonioasă cu ceilalți, posedarea unor tehnici de învățare eficiente și creative, luarea deciziilor și rezolvarea de probleme, rezistența la presiunile negative ale grupului. Prin relevanța problematicii abordate, lucrarea vizează extinderea cunoștințelor de specialitate cu abordările recente din consilierea educațională.

Structurată pe trei capitole, lucrarea își propune surprinderea specificului consilierii în b#%l!^+a?învățământul primar, astfel că, pentru început debutează, cu un capitol dedicat nevoii de consiliere și prezentarea beneficiilor acesteia.

Capitolul întai, intitulat ”Particularitățile consilierii în învățământul primar“ descrie specificul muncii învățătorului în conștientizarea trebuințelor educative de baza ale elevilor săi, prezintă locul și rolul ariei curriculare „Consiliere și orientare”, și unele reglementări ale proiectării programei opționalului în funcție de cerințele și nevoile clasei de elevi.

Urmează Capitolul al doilea, intitulat “Repere metodice ale consilierii copiilor de vărstă școlară mică“, bogat ilustrat în metode și tehnici propuse pentru realizarea conținuturilor și atingerea obiectivelor specifice nivelului primar.

Dacă în capitolele precedente analiza a fost una preponderent teoretică, în ultimul capitol, „Modalitați de realizare a consilierii“, se extinde partea de cercetare prin prezentarea contribuției proprii la temă.

Contribuțiile practic-aplicative se concretizează într-o cercetare cantitativă și calitativă empirică. Valoarea practică a lucrării constă în posibilitatea aplicării modelului programei disciplinei opționale, utilizarea fișei psihopedagogice, a studiilor de caz, prezentarea planurilor de acțiune pentru o mai bună cunoaștere a procesului de formare a grupurilor informale din clasă, programe de mediere a relațiilor dintre elevi, parteneriatul educațional Școala–Familie-Comunitate “Împreuna pentru copii noștri”. Valoare practică au și exercițiile elaborate de autocunoaștere si intercunoaștere, jocuri de socializare, precum și chestionarele, interviurile prezentate în lucrare.

În încheiere sunt formulate câteva concluzii cu caracter general și trasate perspectivele studierii ulterioare a problemei prin urmarea unui Program de masterat în acest domeniu.

Structura lucrării include introducerea, trei capitole la care se adaugă concluziile generale, o bibliografie constând din cincisprezece titluri, precum și șapte anexe.

Având în vedere că în momentul de față nu există foarte multe materiale care să prezinte metode moderne, exemple de jocuri și de activități ce se pot aplica în cadrul activităților de consiliere în învățământul primar, mi-am propus ca în cadrul acestei lucrări să împărtășesc și colegilor câteva din modalitățile de lucru pe care le-am aplicat cu succes la clasă.

Mulțumesc pe această cale domnului Lect. univ. dr. Viorel Iosifescu pentru înțelegerea de care a dat dovadă pe parcursul acestui an, precum și pentru sfaturile și îndrumările de o reală b#%l!^+a?valoare care sper că s-au concretizat în această lucrare.

Capitolul I Specificul consilierii în învățământul primar

I.1. Nevoia de consiliere și beneficiile ei

Trăim sub semnul accelerației istoriei, omul contemporan este într-o continuă alertă, prevăzător, temător dar niciodată pe deplin pregătit pentru viață, pentru surprizele ei. Evenimentele îl preced mai mult decât oricând și, cu toată precauția cu care a fost înarmat, omul zilelor noastre nu este pregătit să își întâmpine destinul social.

Restructurarea societații cu tot ce înseamnă tranziție, criză economică și financiară, schimbarea scării valorilor, noi configurații politice, concurență, insecuritatea locului de muncă, lipsa resurselor materiale provocată de pierderea definitivă sau temporară a locului de muncă, deteriorarea stării de sănătate sunt principalele cauze ce provoacă suferințe sufletești și este însoțită inevitabil de drame umane, uneori cu consecințe ireparabile. În viața fiecărui om, pe fondul unui ritm alert de viață, se pot declanșa adesea crize de mare intensitate care solicită mecanisme adaptative complexe.

Tot atat de stresantă poate fi – pentru unii cu convingeri puternic înradăcinate – și schimbarea ierarhiei valorilor. Ce este bine, normal, etic acum poate să nu mai coincidă – și nu mai coincide – cu ceea ce se considera ca atare până atunci.

Și apar dramele, oameni ce suferă lângă alții. De multe ori, această stare este echivalentă cu scăderea randamentului în activitate, aceasta nu înseamnă că avem de-a face cu o boală psihică, ci doar cu o situație de criză ce poate fi depășită de multe ori doar cu ajutor psihologic, fără medicamente. A lăsa să se permanentizeze o astfel de stare poate duce la fixarea unor modele de comportament dezadaptativ, situație în care intervențiile viitoare vor fi mai dificile și de durată mai lungă.

Adesea se întâmplă să rămânem blocați într-un amalgam de idei, să încercăm puternică senzație că batem pasul pe loc.

Alteori se întamplă să resimțim o acută lipsă a ceva și să nu conștientizăm despre ce anume ar fi vorba. Suntem într-o criză de inspirație pentru găsirea unor soluții la probleme noastre și ni se pare ca toți ne-au părăsit, că am rămas singuri în fața greutăților. b#%l!^+a?

Ai amețit vreodată ? Fie ca senzație organică, rău de înalțime, sau ca efect al vitezei cu care te bombardează informația, răsturnări de situație, inversări de logică a lucrurilor … Prima reacție este să te sprijini, să încerci să-ți recapeți echilibrul. Dincolo de echilibrul senzorial, orare a fost înarmat, omul zilelor noastre nu este pregătit să își întâmpine destinul social.

Restructurarea societații cu tot ce înseamnă tranziție, criză economică și financiară, schimbarea scării valorilor, noi configurații politice, concurență, insecuritatea locului de muncă, lipsa resurselor materiale provocată de pierderea definitivă sau temporară a locului de muncă, deteriorarea stării de sănătate sunt principalele cauze ce provoacă suferințe sufletești și este însoțită inevitabil de drame umane, uneori cu consecințe ireparabile. În viața fiecărui om, pe fondul unui ritm alert de viață, se pot declanșa adesea crize de mare intensitate care solicită mecanisme adaptative complexe.

Tot atat de stresantă poate fi – pentru unii cu convingeri puternic înradăcinate – și schimbarea ierarhiei valorilor. Ce este bine, normal, etic acum poate să nu mai coincidă – și nu mai coincide – cu ceea ce se considera ca atare până atunci.

Și apar dramele, oameni ce suferă lângă alții. De multe ori, această stare este echivalentă cu scăderea randamentului în activitate, aceasta nu înseamnă că avem de-a face cu o boală psihică, ci doar cu o situație de criză ce poate fi depășită de multe ori doar cu ajutor psihologic, fără medicamente. A lăsa să se permanentizeze o astfel de stare poate duce la fixarea unor modele de comportament dezadaptativ, situație în care intervențiile viitoare vor fi mai dificile și de durată mai lungă.

Adesea se întâmplă să rămânem blocați într-un amalgam de idei, să încercăm puternică senzație că batem pasul pe loc.

Alteori se întamplă să resimțim o acută lipsă a ceva și să nu conștientizăm despre ce anume ar fi vorba. Suntem într-o criză de inspirație pentru găsirea unor soluții la probleme noastre și ni se pare ca toți ne-au părăsit, că am rămas singuri în fața greutăților. b#%l!^+a?

Ai amețit vreodată ? Fie ca senzație organică, rău de înalțime, sau ca efect al vitezei cu care te bombardează informația, răsturnări de situație, inversări de logică a lucrurilor … Prima reacție este să te sprijini, să încerci să-ți recapeți echilibrul. Dincolo de echilibrul senzorial, organic, oamenii zilelor noastre resimt cu acuitate nevoia unui echilibru psihic, afectiv-emoțional, mai ales într-o perioadă cu profunde restructurări în plan economic, social, politic, valoric. Nu este vorba de acele dereglări patologice, destructurări și disfuncții de ordin psihic în care se cere intervenția medicului sau specialistului în psihiatrie. Este situația oamenilor normali dar care sunt luați pe sus de avalanșa evenimentelor, de răsturnarea grilei de valori în care credeau și dupa care se orientau, de neconcordanțe repetate între dorințele lor, motivele și interesele manifestate și răspunsul social la acțiunile lor.

Descumpănirea este evidentă, atât în comportament, în limbaj, cât și în expresia întipărită pe fața indivizilor, în gestică, mimică și mesajele nonverbale pe care le emit. Se poate ajunge de la apatie, visare, rupere de realitate, pana la manifestări agresive în relațiile cu ceilalți. Fiecare gest ascunde o frustrare ca urmare a deturnării sensului acțiunii de la motivație la scop.Impresia generală este aceea de nesiguranța, de amețeala.

În aceste situații e nevoie de cineva care să fie alături, aproape, să-i sfătuiască, să-i echilibreze și să-i ajute să-și recapete încrederea în sine.  « Asisto-asistere », în limba latină înseamnă tocmai acest lucru: a sta lângă, a fi permanent alături de cineva, implicând ideea de acțiune individualizată întemeiată pe cunoașterea obiectivă a cazului și pe posibilitatea de a interveni eficient.

Consilierul este inițiat în cunoașterea “tainelor” sufletului, pune umărul împreună cu tine în construirea unui plan, te invită la comunicare, urmarește sa-ți educe voința de a acționa.

Ni se pot întâmpla multe, ni se pot părea și mai multe, însă ceea ce este important să înțelegem pentru noi înșine este faptul că în fața problemelor nu suntem singuri și că putem oricând cere un ajutor, un sfat, o părere, o oglindă obiectivă a propriei noastre vieți. Acest lucru este posibil prin consiliere. Putem conștientiza mai ușor care au fost motivele intrinseci pentru care am reacționat sau acționat într-o anumită manieră și nu alta, putem căpăta răspunsuri, b#%l!^+a?sens, clarificări și astfel avem ocazia de a ne dezvolta, de a ne cunoaște și accepta mai ușor.

Lucrurile se pun în mișcare. Aspecte pe care nu le bănuiam ni se relevă, uși ce păreau închise ni se deschid, încrederea începe să revină și viața începe să ne zâmbească din nou și să ne îndemne să luptam pentru ea. Vom înțelege atunci că putem mai mult decât credeam, ne vom descoperi noi valențe, aptitudini și deschideri spre domenii de activitate pe care le țineam ascunse într-un colț al sufletului. Vom observa că “povara” nu mai este așa de grea când o ducem împreună cu cineva, cu un expert care “vede” mai departe, lărgește orizontul și ne permite și nouă să vedem ceea ce până atunci nu puteam, fiind prea marcați afectiv de problema noastră.

Pentru aceasta sunt serviciile de consiliere, oferite fie de specialiști din cabinetele de consiliere, fie de învățatori sau profesori animați de dragoste față de copii și buni cunoscători ai particularităților lor de vârsta și psiho-individuale. Consilierul intervine cu ajutor specializat pentru persoanele sănătoase psihic, atunci când în viața acestora intervine o criză majoră, un obstacol, un moment de decizie foarte importantă: incapacitatea de adaptare la stres, de depășire a unor crize produse de evenimente dureroase, crize ale vârstei, probleme de cuplu, ale relațiilor părinte-copil, profesor-elev, de optimizare a comunicării în grupuri de muncă sau educaționale.

Problemele omului contemporan s-au multiplicat în mod evident, situație ce îi poate bulversa echilibrul lăuntric, astfel încât găsirea soluțiilor la micile și marile dileme ale sale a devenit o necesitate. Iată de ce, din ce în ce mai mult, se discută astăzi despre consiliere psihologică, educațională, familiala, vocațională ca modalitate de sprijin a persoanei, ca suport afectiv și moral pentru cei care nu pot relaționa optim.

Accentul se deplaseaza astăzi de la strategiile reparatorii, spre cele preventive, tot mai mulți oameni au tendința de a-și lua propriul destin în mână, de a-și controla corpul și mintea, de a-și rezolva propriile probleme, cu trecerea timpului și odată cu exersarea, aceste deprinderi comportamentale capătă un caracter tot mai automatizat, se transformă în deprinderi de viață menite să-i înarmeze pe oameni cu abilitatea de a face față stresului, permițându-le să-și concentreze atenția asupra unor strategii de nivel superior pentru autorealizare.

Prevenirea trebuie să devină obiectivul major al eforturilor serviciilor de consiliere și învățarea deprinderilor psihologice de a face față vieții reprezintă un mare pas înainte. Abordarea b#%l!^+a?profilactică a consilierii este ilustrată și de următoarea povestire:

Un om mergea pe malul unui râu. La un moment dat el observă că un om se îneacă; sare, îl scoate și-i salvează viața.

El merge ce merge, vede cum alt om e pe cale să se înece și îl scapă și pe acesta. Mergând mai departe, cineva de pe mal îi strigă:

"Hei, unde mergi? Nu vezi că mai este un om care se îneacă?"

La aceasta, omul nostru răspunde:

"Merg sus spre izvoare să văd cine îi aruncă pe acești oameni în apă!"

Aceiași orientare este ilustrată de un vechi proverb chinez: "Dacă dai unui om un pește, îi asiguri o masă, dacă-l înveți să pescuiască el va putea să-și procure hrană pentru tot restul vieții".

Acest proverb reprezintă esența învățării unor deprinderi care îi ajută pe oameni să-și conducă mai bine propria viața. În ultimele decenii s-a dovedit că educația are tot mai mult un rol socioterapeutic și multe probleme ale societații pot fi prevenite sau tratate prin educație.

“ Educația contemporană are tot mai mult un rol socioterapeutic”

(Neamțu Cristina, Devianța școlară-ghid de intervenție în cazul problemelor de comportament ale elevului, Editura Polirom, Iași, 2003, p.397).

I.2. Problemele școlarului mic și necesitatea accentuării rolului consilierii în rezolvarea lor

Nevoia de consiliere a crescut datorită complexității vieții cotidiene, solicitările tot mai complexe ale vietii școlare și sociale, precum și ritmurile tot mai înalte în care se desfășoară activitatea elevilor determină creșterea gradului de vulnerabilitate psihică a acestora.

Trebuie să recunoaștem că orice început are dificultațile lui și dacă știm să acordăm ajutor exact atunci când este nevoie, copilul se va dezvolta armonios și mai târziu va reuși să se adapteze singur vieții de școlar. Dacă pleacă din clasa întai cu tulburări și are puțină încredere b#%l!^+a?în el, cu greu va reuși să facă performanță, și în cele mai multe cazuri va ajunge la eșec, fie în relațiile cu colegii, cu normele școlii sau cu diferite discipline.

“Generațiile actuale de elevi duc o lipsă enormă de afecțiune și au nevoie de capacitatea de ascultare activă și de disponibilitatea celor care sunt în spatele catedrelor. Modul în care învățătorul reușeste să relaționeze cu educabilii săi este o artă, trebuie să dea dovadă de sensibilitate și dragoste pentru copii, de capacitate de anticipare și de cunoaștere a elevilor, de empatie și echilibru afectiv, să acorde atenție problemelor pe care elevii trebuie să le clarifice, să nu minimalizeze problemele care îi frămantă, să le acorde respect și se va reuși adaptarea școlară pentru a contribui în mod pozitiv la propria lor formare.”

(Lisievici Petru, Teoria și practica consilierii, Editura Universității din București,1998, p. 18).
O relație pozitivă, de acceptare și valorizare reciprocă, este mai curând corelată cu o bună adaptare școlară, cu un comportament adecvat în școală. Inițiativa trebuie să aparțină învățătorului, care ținând seama de legea esențială a relațiilor afective interumane potrivit căreia simpatia și bunăvoința naște simpatie și bunăvoință , antipatia și ostilitatea trezesc sentimente de aceiași calitate, trebuie să dirijeze aceste relații ș Acest proverb reprezintă esența învățării unor deprinderi de a face față problemelor vieții. Aceste deprinderi îi ajută pe oameni să-și conducă mai bine propria viați și să-i ajute pe ceilalți mai eficientși să le structureze pe colaborare.

Merită orice efort, dacă ne gândim la efectele în timp și de durată pe care le are consilierea și la amprenta pe care o lasă activitatea și personalitatea învățătorului în viața oricărui individ. Astfel, consilierea din clasele primare contribuie la conturarea viitoarei personalități, operă ce se va desăvârși abia dupa douăzeci de ani.

În categoria populației care resimte acut nevoia de sprijin elevii constituie un segment puternic conturat. În marea diversitate a problemelor cu care se confruntă, putem deosebi câteva tipuri, pentru a intui mai ușor strategia de rezolvare și a le putea oferi sprijinul necesar în timp util, aceasta clasificare are la bază doar aspecte generale, în realitate nici o problemă neasemuindu-se cu alta în totalitate:

Specifice vârstei: probleme cu grupurile de joacă, izolarea, copii bătăuși, hiperactivitatea;

După relația rezultate-satisfacție în școlaritatea mică: educație, școlarizare, imaturitate școlară, inadaptare școlară, dozarea efortului școlar, orientare profesională; b#%l!^+a?

Familie: educație parentală, pasiuni extrașcolare și raportul lor cu familia;

După starea de sănătate-boala: consecințele psihologice ale îmbolnăvirilor frecvente;

Relații sociale: timiditate, neîncredere, dorința puternică de afirmare, de conturare a propriei personalități;

Puternica susținere emoțională, trăiri afective intense, mai mult sau mai puțin

exteriorizate, în funcție de temperament, uneori împiedicând autocontrolul rațional, reflecția logică în luarea deciziilor, claritatea perspectivelor și selecția obiectivă a motivelor de acțiune.

Tendința de a acționa în virtutea principiului ”carpe diem”, manifestată într-o anumită

nerăbdare, alegerea scopurilor mai apropiate și care produc satisfacție imediată în dauna celor mai îndepartate dar care asigură un fundament mai solid pentru construcția idealului.

nu în ultimul rând, lipsa cristalizării unor criterii valorice, unor convingeri și sentimente

profunde, stabile, care ar da un plus de coerență acțiunilor.  ”E o mare fericire să dorești ceea ce trebuie dorit”  – afirma un filosof, iar tinerii resimt poate cel mai dramatic dezechilibrul între ”îmi place” și ”trebuie” . Au forță dar n-au destulă înțelepciune, după cum surprinde un proverb francez : ”Si la jeunesse savait, si la vieillesse pouvait…”  (Daca la tinerețe am ști, daca la bătrânețe am putea…)

Așadar, consilierea se adresează problemelor de adaptare-integrare ale elevului la realitațile vieții sale, cu scopul stabilirii unui acord cu acestea și al rezolvării situațiilor critice, pentru a reuși sunt necesare abilități de comunicare, empatie, toleranță, răbdare și mult tact.

Elevii au nevoie de sprijin în autocunoașterea personalității (trasături temperamentale, caracteriale, nivelul aptitudinilor, domenii de interes), iar învățătorul va sesiza imediat oportunitatea conturării unei imagini de sine realiste, eliberate de prejudecăți. Principalele prejudecăți – deseori cultivate și întreținute de părinți, colegi sau chiar de câtre unele cadre didactice – sunt generate de percepții greșite asupra propriei persoane (în general negative). De regulă acestea sunt mai frecvente în urma unor eșecuri, unor conflicte nerezolvate sau unor acuze aduse de cei din jur cu referire la posibilitătile sale. Elevul respectiv crede că nu este la fel cu ceilalți, nu se ridică la nivelul așteptărilor celor din jur, nu va reuși sa-și atingă scopurile, manifestă neîncredere în sine, este timid, trăiește stări de anxietate. Strategia abordata vizează conturarea unei imagini de sine realiste, sporirea încrederii în forțele proprii, în șansele de b#%l!^+a?autorealizare proiectate pe un fundal larg de roluri sociale și profesionale pe care le poate aborda conform trăsăturilor sale de personalitate și aptitudinilor relevate în urma investigațiilor. Din același motiv al necunoașterii propriei personalitați, în preajma unor evenimente importante din viața lor (competiții), când se pune problema luării unor decizii pe baza explorării mai multor alternative elevii pot realiza predicții nerealiste, fie supraestimând obstacolul – ceea ce determină stări de teamă, lipsă de curaj în asumarea unor responsabilitați – fie subestimându-l, ceea ce poate conduce la dozarea insuficientă a energiei în abordarea obstacolului sau la asumarea de responsabilități mai mari decat posibilitățile. Și într-un caz și în celalalt învățătorul trebuie să le ofere sprijin în autocunoaștere prevenind astfel stările de stres. Forța necesară depășirii acestor situații o va găsi în interiorul ființei lor, examinând împreună experiența de viață, subliniind punctele tari, de succes, valorile dupa care se conduc, modelele ce stau la baza idealului propriu.

O acută nevoie de sprijin resimt elevii în special în adolescență când se produc transformări importante atât de ordin biologic cât și psihic. Lipsa comunicării și a explicării corecte a evoluției corpului uman la această vârstă poate conduce la manifestări comportamentale negative, la adoptarea unor conduite deviante, cu urmări nefaste pentru adaptarea lor socială ulterioară. Împreună cu medicul, învătătorul trebuie să inițieze informarea și consilierea grupurilor de elevi, selectați pe diverse criterii (vârsta, sex) precum și consilierea individuală.

Elevii solicită deseori sprijin în depășirea unor situații conflictuale din câmpul lor de relaționare.

Conflictul se poate ivi fie între el și un coleg, un profesor sau părinte. Se va îmbunătăți stilul personal de implicare în conflict precum și modalitățile de negociere în situații conflictuale. Esențial este să i se dezvolte capacitatea empatică pentru a intui cu ușurință ce gândește și ce simte partenerul cu care se află în conflict, precum și atitudinea tolerantă, permisivă, de acceptare neconditionață a celuilalt.

O solicitare tot mai frecventă cu care elevii se confruntă o constituie nevoia de a-și însuși tehnici eficiente de învătare.

În această situație învățătorul își reorientează strategiile didactice, prezintă tehnici de memorare logică, de prelucrare personală a informațiilor, de aplicare în situații noi, gândite chiar de câtre ei, de stimulare a interesului și motivației pentru anumite domenii sau discipline b#%l!^+a?de studiu, corelând și integrând noile informații în sistemul conceptual propriu.

În acelasi timp se vor prezenta tehnici de relaxare dupa momente de învațare intensă și modalitați de autocontrol emoțional în perioada evaluării.

În special în clasa a IV-a se intensifică preocupările învățătorului pentru orientare în carieră. Aceasta constituie în mare parte finalitatea investigațiilor pentru cunoașterea personaliații.

Niciodată învatatorul nu va lua decizii în locul elevului ci se va preocupa de lărgirea orizontului de autocunoaștere a domeniilor de interes, a potențialului aptitudinal și informațional al elevului, precum și de informarea corectă și în timp util privind rețeaua școlară, condițiile de admitere precum și profesiile existente, cerințele specifice și solicitările acestora, aptitudinile necesare.

Sub acțiunea unor factori interni, precum și a unor factori externi cauzatori de stres, sistemul psihic poate fi afectat in echilibrul funcționării sale și atunci elevii acuză disconfort psihic. Simptomele se întind pe o paletă largă, de la agitație și imposibilitatea de a se concentra asupra unei activități pâna la idei si imagini obsedante însoțite de stări de anxietate, tulburări de atenție și memorie, repulsie fața de anumite activitați, teamă de singuratăte, dorința de a ieși.

În aceste simptome se recunosc reacțiile de suprasolicitare determinate fie de supraîncarcarea cu activități de un anumit gen, fie de nerespectarea igienei învațării, desfășurării acesteia într-un cadru tensionat. Învatatorul va trebui să identifice mai întai cauzele care au provocat starea de disconfort (de cele mai multe ori va descoperi cauze asociate): Astfel, dacă principala cauză este supraîncarcarea cu informații, teme de lucru în timp scurt, activitați dificile și deosebit de solicitante, se va acționa asupra acestora.

Dacă principala cauză se află în familie, va lua legatura cu aceasta și va întocmi un plan comun de acțiune. Totodată va informa părinții în funcție de situație pentru înlocuirea treptată a unor comportamente indezirabile cu comportamente potrivite prin excluderea supraprotejarii sau suprasolicitării, neglijarea copilului, supraestimarea sau subestimarea potențialului psihointelectual al copilului.

I.3. Rolul și locul ariei curriculare „Consiliere și orientare” în planul

de învățământ

Reforma curriculară a introdus organizarea disciplinelor în cadrul planului de b#%l!^+a?învățământ pe arii curriculare. Acestea din urmă cuprind mai multe discipline care au finalități și obiective comune. Având în vedere imporțanta deosebită acordată activității de consiliere și numărul insuficient de cabinete școlare și de consilieri încadrați la nivel național, reforma a introdus recent în Curriculum-ul Național o arie curriculara intitulată « Consiliere și Orientare », în care activitățile au statut opțional în clasele primare, dar care corespund unor nevoi reale ale elevilor dar și ale învățătorilor sau părinților.

În România, Consilierea și Orientarea Școlară este reglementată de documentele curriculare – planuri cadru și programe de învățământ, întemeiate pe principii educaționale speciale: al racordării la social, al flexibilității și al egalității șanselor, al funcționalității.

Documentele actuale de politică educațională evidențiază faptul că aria curriculară Consiliere și Orientare reprezintă un domeniul nou în planul de învățământ, care “pune accentul pe următoarele aspecte: facilitarea participării la viața socială a clasei, a școlii și a comunității locale, dezvoltarea unor strategii personale de evitare a eșecului școlar, familiarizarea cu fișele unor familii ocupaționale, formarea atitudinilor de acceptare a schimbărilor din mediul social, economic, cultural și politic în care absolventul își va desfășura activitatea, participarea motivată la inițierea și la derularea propriului traseu de învățare”.

(Manolescu Marin, Curriculum pentru învățământul primar si preșcolar, Editura Credis, București, 2004, p. 38)

Curriculum-ul Consiliere și orientare este structurat pe urmatoarele module tematice care se regasesc la nivelul fiecărui an de studiu al nivelului primar:

Autocunoaștere și dezvoltare personală;

Comunicare și abilitați sociale;

Managementul informațiilor și învațării;

Planificarea carierei;

Calitatea stilului de viată.

„Consilierea și Orientarea nu trebuie să se constituie ca un obiect de studiu sau o disciplină școlară în înțelesul ei cotidian, ci ca o arie de aplicații, dezvoltări practice, experiențe și atitudini care trebuie învățate a fi exersate în viață.”

(Jigău Mihai (coord.), Consiliere și orientare. Ghid metodologic, CNC, Bucure;ti, 2001, p. 14)

În primul rând, consilierea răspunde unei nevoi de autocunoaștere, de informare și orientare avizată de personal calificat, cunoscător al procesului de învățământ ca un curriculum b#%l!^+a?complex și al resurselor umane implicate în acest proces.

Învatatorul, bun cunoscător al elevilor în evoluția lor bio-psiho-socială – este chemat să provoace și să conștientizeze elevilor câmpul relațional în care aceștia intră în școală, să-i ajute să se descopere și să anticipeze evoluția lor în timp, să ia cunoștință de oferta educațională a școlii, de posibilitățile de integrare socio-profesională în comunitate. Aria curriculară “Consiliere și orientare” reprezintă una din modalitățile esențiale prin care școala diminuează imprevizibilului sau a hazardului în alegerea carierei.

Pentru fiecare om există un drum către un anume țel, acel drum pe care este chemat să meargă, ideal ar fi ca oamenii sa-și găseasca imediat menirea, acest lucru este însă imposibil, de aceea apare ca necesar asigurarea unei consilieri profesionale și realiste în alegerea unei profesii, pe baza careia să se cunoasca oportunitațile oferite de piața educațională, implicând toți pașii necesari pentru luarea unei decizii în cunostință de cauză.

Opțiunea unui tânăr pentru o amunită carieră fără nici un sprijin extern este un proces dificil, adesea asociat cu alegeri greșite, ezitări, abandon, amânare, și toate acestea cu un serios impact asupra viitorului său profesional.   Ideea educatiei permanente – life long learning – începe sa fie încurajată la noi, tinerii trebuie să învețe ca se află mereu într-un mediu competițional.

Diferit de abordarea tradițională a carierei, actualmente traiectoria carierei nu mai

este considerată ca fiind în mod necesar liniara, un plan bun de carieră este acel plan care ramâne deschis, modificabil în funcție de oportunitațile apărute pe traseul dezvoltării individului.

Așa cum grecul Proteus a fost capabil să-și modifice forma după dorință, tot așa individul are nevoie să-și reinventeze cariera de-a lungul timpului, aceasta pune accentul pe alegere individuală și flexibilitate.

Mult timp am avut mereu impresia că elevii noștri merg prin școala cu ochii închiși, nu vad pădurea din cauza copacilor, iar atunci când îi deschid, e prea târziu pentru a mai lua decizii potrivite cu aptitudinile, cu interesul, cu nivelul de pregătire, cu vocația interioară. De cele mai multe ori hotărăsc alții pentru ei și o fac din considerente economice, ori în mod b#%l!^+a?empiric, fără a deține datele necesare unei bune corelări între cerere și ofertă, între posibilitățile elevului și posibilitățile sau cerințele pieței muncii. Pentru a ajunge la asemenea date, elevii trebuie provocați să se exprime, să-și proiecteze trăsăturile personalității în formare, cu accent pe aptitudini, priceperi, motivații, domenii de interes, stări afective, criterii valorice după care se conduc, ajutați să constientizeze aceste trăsături, să-și contureze personalitatea.

Orientarea școlara se caracterizează prin tatonări succesive în care elevul ia cunoștință de lumea profesiilor, apoi comparând, el iși poate manifesta un interes mai mare față de una dintre ele.

Și cum este bine cunoscut că pentru o anumită personalitate se potrivesc anumite domenii de activitate și anumite profesii, este justificat interesul consilierilor școlari pentru compatibilizarea acestui raport, vizând eficiența muncii în acord cu satisfacția personală, echilibrul și armonia sufletului. În ultimă instanță, acesta este obiectivul esențial, afirmat că un imperativ de catre filosoful german Immanuel Kant: “ Considerați omul întotdeauna ca scop și niciodată numai ca mijloc”.

Iar dacă acest imperativ nu va fi respectat – și in mare măsura înca nu este – vom fi martorii unor generații ce trec prin viață cu ochii închiși, cu sentimentul de frustrare că nu ei decid pentru destinul lor. Realitate tristă, surprinsă plastic de versurile poetului George Coșbuc:

“Iar viața asta-i bun pierdut,

Când n-o trăiești cum ai fi vrut’’.

Cu siguranță la aceste obiective s-au gândit cei care au proiectat această arie curriculară, la deplasarea accentului pe individ, conceput ca o valoare în care se investește și care trebuie depistată, motivată să se obiectiveze, să se realizeze prin integrare optimă în plan socio-profesional. Este firesc și uman totodată să ne intereseze fiecare elev ca personalitate unică și irepetabilă.

Polarizarea binara a elevilor prin sistemul notelor în “buni” sau “slabi” s-a dovedit nu numai ineficientă, neconfirmată de practica vieții sociale, dar si inumană, lipsind elevii de șansa oferită fie de o dotare nativă superioară, fie de aptitudini formate prin integrarea modelelor socio-culturale. Nu de puține ori asistăm la discuții de genul: ”Ce bine a ajuns, și nu promitea nimic, era un elev slab în școală” – Nu era un elev slab, ci nu i se depistase b#%l!^+a?aptitudinile care l-au ajutat mai târziu să se realizeze.

În al doilea rând, consilierea răspunde și unei nevoi afective a elevilor. Prea mult timp am asistat la promovarea unei imagini de spaimă și teroare a școlii, având cadre didactice grabite să sanctioneze ceea ce nu știu elevii și, ca un ecou, cu părinți ce reiau aceeași atitudine acasă. Intr-un astfel de climat li se inoculează treptat unor elevi imaginea eșecului, se cultivă pesimismul, repulsia față de școală și neîncrederea în șansele lor de autorealizare.

Consilierul trebuie să fie promotorul unei atitudini noi in școală, pledând pentru valorificarea a ceea ce pot și știu elevii, relevând aptitudinile și vocația fiecăruia. El trebuie să fie părintele spiritual care să câștige încredrea fiecarui elev, să-l încurajeze să comunice, să se exprime, să se detensioneze și să-și capete încrederea în sine, să-l ajute sa-și proiecteze idealul, să și-l asume și să “lucreze” efectiv pentru devenirea sa.

Conform reglementărilor actuale se pot identifica diferite niveluri de consiliere care se pot desfășura în școala primară:

Un prim nivel este cel al sprijinului continuu pe care orice profesor îl acordă elevilor, prin însăși exercitarea profesiei didactice, care presupune o comunicare continuuă, directă.

Problemele care constituie temeiul acestui tip de consiliere sunt adesea cele legate strict de disciplina pe care profesorul o predă – limbă străină, educația religioasă sau educația fizică și mai rar cuprind sfera vieții personale a elevului.

Un al doilea nivel îl constituie consilierea școlară pe care o poate acorda învătătorul care s-a format suplimentar – prin studii aprofundate sau cursuri de perfecționare conform noii reforme în învatamant și care au obținut atestate corespunzatoare pentru asemenea activități.

Obiectul acestui tip de consiliere îl constituie problemele personale, dificultățile elevilor, atât cele provenite din viața lor de elevi cât și cele din afara școlii. Astfel, Ministerul Educației propune prin noul Curriculum Național (1998/1999) introducerea disciplinei opționale, Consiliere și Orientare. Noua disciplină vine în întâmpinarea nevoilor fundamentale ale oricărui copil: cunoașterea de sine și respectul de sine, comunicare și interrelaționare pozitivă, deprinderea unor tehnici de învățare eficientă și creativă, luarea de decizii și rezolvarea de probleme, stil de viață sanogen, dobândirea de repere în orientarea școlară și profesională, controlul stressului, planificarea timpului. În principiu, noua disciplină școlară, prin temele pe care le propune, prin modalitățile de abordare a acestora, răspunde nevoilor personale ale elevilor, dar și nevoilor comunității. b#%l!^+a?

Recunoscindu-si propiile limite învățătorul iși asumă responsabilitatea penru a face trimiteri la consilierul școlar, psiholog sau alți specialiști din comunitate.

Cel de-al treilea nivel de consiliere este cel desfășurat de specialist, consilierul școlar, fiind vorba de asistență psihopedagogică calificată acordată elevilor. Consilierul trebuie să fie promotorul unei atitudini noi in școală, să-l încurajeze pe elev să comunice, să se exprime, să se detensioneze si să-și capete încrederea în sine, să-l ajute să-și proiecteze idealul, să și-l asume și să “lucreze” efectiv pentru devenirea sa.

Consilierea elevilor se face pe două direcții:

1. în cadrul activității curriculare, în special prin orele de consiliere și orientare;

2. în cadrul extracurricular, în special prin centrele de asistență psihopedagogică,

Consilierea educațională se realizează întotdeauna în grup. Abordarea individuală este realizată numai de către psiholog sau consilierul școlar.

Consilierea psihopedagogică este un proces complex care nu poate fi realizat intuitiv sau după simțul comun.

Orice proces de consiliere trebuie să înceapă prin asumarea de către consilier a responsabilității respectării unui sistem de valori care se fundamentează pe filosofia psihologiei umaniste și a învățământului centrat pe elev.

Consilierul este definit ca prim subiect al consilierii și manager al activității educative, cu rolurile: profesor, moderator, facilitator, consilier, formator, adult, adică persoană, resursă, specialist în relații interpersonale și grupale, tehnician, evaluator, cercetător, terapeut, descoperitor, catalizator de emancipare afectivă și intelectuală, partener al educației.

Din multitudinea de abilități/competențe menționate de specialiști, am optat pentru următoarele, ca fiind cele mai utilizate în practica de consiliere: acceptarea necondiționată, empatia, congruența, colaborarea, gândirea pozitivă, ascultarea activă, responsabilitatea, folosirea răspunsului minimal și a încurajării, reflectarea, sumarizarea, formularea întrebărilor, observarea, focalizarea, confruntarea, feedback-ul.

Consiliatul este persoana cu trebuințe speciale în formarea/dezvoltarea sa ca ființă cu identitate în devenire. Statusul și rolul elevului mic ca individ în spațiul educațional al școlii îl

încadrează deplin în această definiție: este în proces de maturizare în proces de formare ca ființă socială, culturală și moral-spirituală. b#%l!^+a?

Consilierea, ca activitate, este tratată ca proces complex cu o arie foarte largă de intervenții care impune consilierilor atribuții specifice.

Filosofia relației dintre consilier și elevi se bazează pe două asumpții fundamentale:

1.“Toate persoanele sunt speciale și valoroase pentru că sunt unice.” Consilierul școlar facilitează conștientizarea de către elevi a conceptului de unicitate și de valoare necondiționată ale oricărei persoane..

2.“Fiecare persoană este responsabilă pentru propriile decizii.” Persoanele își manifestă unicitatea și valoarea prin deciziile pe care le iau. Unul din obiectivele orelor de consiliere este acela de a-i învăța pe elevi să ia decizii responsabile și să-și asume consecințele acțiunilor lor.

Motto „În limitele impuse, cu resursele existente, într-un ritm propriu, bazați pe convingerea că toate au un început, să încercăm să facem singuri ceea ce așteptăm de la alții !” .

I.3.1. Proiectarea curriculumului la decizia școlii

Există posibilitatea propunerii unor discipline opționale, în segmentul de curriculum la decizia școlii, care să suplimenteze oferta activităților de consiliere, opționalul deschide noi perspective creativității la nivelul practicii școlare învățătorului, devenind astfel „un conceptor al curriculum-ului”.

Disciplina „Consiliere și orientare” vine în întâmpinarea nevoilor fundamentale ale fiecărui elev vizând conținuturi de larg interes cum ar fi: cunoașterea de sine și respectul de sine, dezvoltarea personală, relaționarea interpersonală, deprinderea unor tehnici de învățare eficientă și creativă, dezvoltarea capacității de a lua decizii și a rezolva probleme, rezistența la presiunile negative ale grupului, formarea unui stil de viață sănătos.

Prin relevanța problematicii abordate, această disciplină reprezintă una dintre modalitățile prin care se asigură dezvoltarea laturii formative a școlarilor mici, premisă a adaptării dinamice la solicitările mereu noi ale societății moderne.

b#%l!^+a?

Înregistrarea în școli a unui număr tot mai mare de comportamente nesănătoase și de tulburări emoționale în rândul elevilor sunt indicatori ai faptului că “dascălii trebuie să ia serios în calcul modalitățile de armonizare a laturii cognitive a școlarilor cu cea afectivă, atitudinală și comportamentală pentru a forma persoane cu resurse adaptative la solicitările vieții”.

(Manolescu Marin, Curriculum pentru învățământul primar și preșcolar, Editura Credis, București, 2004,p. 41)

Consilierea educațională este un proces complex în cadrul căruia se stabilesc unele repere psihoeducaționale pentru sănătatea mentală, emoțională, fizică, socială și spiritual a copiilor. La ciclul primar, și nu numai, în cadrul orelor de Consiliere și orientare se pune accentul pe dimensiunea de prevenție a tulburărilor emoționale și comportamentale, dar și pe cea a dezvoltării personale armonioase și a rezolvării de probleme.

În urma a patru ani de predare a acestei discipline am putut constata la elevi o atitudine pozitivă față de școală, cooperare în cadrul colectivității, comunicare interpersonală, dorința de a-și spune și argumenta părerile, acceptare și respect față de sine și fața de ceilalți.

Pentru elaborarea programelor de opțional cea mai simplă și eficientă este cea propusă de Lucian Ciolan în lucrarea „Repere pentru proiectarea opționalelor in invatamantul primar” și în documentele difuzate de atelierele de formare organizate de Minister și de Consiliul Național pentru Curriculum. Pentru învatamântul primar, structura curriculumului este urmatoarea:

obiective cadru – finalități care trebuie atinse la sfârșitul învatamântului primar;

obiective de referinț[ – derivate din obiectivele cadru și care sunt specifice fiecărui an de studiu al învatamântului primar;

exemple de activități de învațare -cu rolul de a sprijini realizarea obiectivelor de referință;

conținuturi – care cuprind temele prin care vor fi realizate obiectivele de referință;

sugestii metodologice – cuprinzând recomandări globale, flexibile, cu rol de sugestii, cu privire la metodele și tehnicile de predare-învatare, specifice învatamântului primar.”

“Este recomandată introducerea opționalului Consiliere și orientare în fiecare dintre cei partu ani școlari, a doua variantă posibilă este introducerea opționalului Consiliere și orientare numai în anumiți ani ai nivelului primar, în functie de nevoile și specificul clasei de elevi. Prin organizarea modulară a conținturilor învățării curriculumul permite selectarea și aplicarea autonomă a ofertei doar pentru anumiți ani de studiu.” b#%l!^+a?

(Lucian Ciolan (în colaborare), Repere pentru proiectarea opționalelor în învatamântul primar, Editura Corint, București, 2000, p. 33)

„În educație, a face înseamnă nu atât a ști să faci, cât mai ales a căuta să faci.” Toate acestea explică rațiunea de a fi a curriculum-ului în educație, care în teorie își caută mai ales forma, iar în practică își caută în mod special conținutul.

Pornind de la adevărul:„ A nu reuși să planifici, înseamnă a planifica să nu reușești” învățătorul vizează în exclusivitate reușite și eu am încercat, ca în cadrul acestor ore de consiliere să fiu “mai aproape de elevi”, să picur mai multă omenie, mai multă iubire și grijă pentru copii și să formez sufletele lor pe căi raționale și sentimentale.

În continuare prezint programa disciplinei opționale cu ajutorul careia am implicat elevii în anul școlar trecut, “în procesul lung și complicat al învățării traiului în societate”.

Programa de opțional

Școala cu clasele I-IV Sălcioara, Smeeni, Buzău

Denumirea opționalului: „EU SI CEILALȚI”

Tipul de opțional: transdisciplinar

Aria curriculară: Consiliere și orientare

Clasa I

Anul școlar 2008- 2009

Număr ore săptămânal: 1 oră

Durata opționalului: 1 an

Argument

Disciplina opțională „Consiliere și orientare” reprezintă una din modalitățile esențiale prin care școala trebuie să-și urmeze scopul primordial: de proces formativ centrat pe elev, capabilă să valorizeze tipuri diverse de elevi și abilități, să răspundă nevoilor comunității și să b#%l!^+a?ofere societății persoane competente pentru viața privată, profesională și publică.

Optând pentru această disciplină urmăresc constituirea unui cadru organizat de întâlnire între mine și elevii mei din clasa intai, în care îmi propun să lucrez nu doar cu dimensiunea rațional – intelectivă a elevului, ci și cu cea afectivă, motivațională, atitudinală și socială.

Prin acest mod de lucru doresc să stimulez socializarea micului școlar și adaptarea din mers la cerințele pe care un nou mediu de instruire le solicită.

OBIECTIVE CADRU

1. Dezvoltarea capacității de autocunoaștere și a atitudinii pozitive față de sine;

2. Dezvoltarea abilităților de interrelaționare în contexte variate;

3. Dezvoltarea abilităților de utilizare a informațiilor în procesul de învățare;

4. Dobândirea abilităților de explorare și planificare a carierei;

5. Exersarea abilităților de management a unui stil de viață de calitate.

VALORI ȘI ATITUDINI:

respect și încredere în sine și în ceilalți;

recunoașterea unicității fiecărei personae;

receptivitate la emoțiile celorlalți;

valorizarea relațiilor interpersonal;

valorificarea critică și selectivă a informațiilor;

adaptare și deschidere la noi tipuri de învățare;

motivație și flexibilitate în elaborarea propriului traseu educațional și professional.

MODULE TEMATICE b#%l!^+a?

1. Autocunoaștere și dezvoltare personală

2. Comunicare și abilități sociale

3. Managementul informațiilor și învățării

4. Planificarea carierei

5. Calitatea stilului de viață

CONȚINUTURILE ÎNVĂȚĂRII

1. Autocunoaștere și dezvoltare personală

– Unicitatea persoanei, diferențe individuale

– Spațiu individual, nevoia de intimidate

2. Comunicare și abilități sociale

– Comunicare verbală și nonverbală

– Diferite tipuri de comportament, adaptat situațiilor date

3. Valorificarea informațiilor

– Tipuri de informații

– Activități desfășurate la grădiniță și la școală – identificare, analiză comparativă

– Modalități de învățare – orarul, timpul alocat

– Dificultăți în realizarea temelor

4. Planificarea carierei

– Jocuri și activități preferate acasă, la școală, în comunitate. b#%l!^+a?

– Motivarea acestor alegeri

5. Calitatea stilului de viață

– Surse potențiale de risc

– Comportamente de siguranță în situații de criză

– Reguli de circulație

MODALITĂȚI DE EVALUARE – observarea sistematică, investigația, proiectul, portofoliul, autoevaluarea

FORME DE ORGANIZARE individual, frontal, pe grupe.

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ ȘI EXEMPLE DE ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE

STANDARDE CURRICULARE DE PERFORMANTĂ

BIBLIOGRAFIE

1. Programa școlară pentru aria curriculară consiliere și orientare, clasele I – a IV-a, aprobat prin ordinul ministrului Nr. 5286/ 09. 10. 2000

2. Moscovici Serge, Psihologia socială a relațiilor cu celălalt, Editura Polirom, Iași, 1998.

PLANIFICARE CALENDARISTICĂ

b#%l!^+a?

Capitolul al II-lea Repere metodice ale consilierii

II.1. Scopul, obiectivele și conținutul consilierii școlare

Scopul fundamental al consilierii în clasele primare îl constituie funcționarea optimă a elevului și a grupului-clasă, sprijinirea elevilor pentru ca aceștia să devină capabili să se ajute singuri să se înțeleagă atât pe sine însuși cât și realitatea înconjurătoare, acest scop poate fi atins prin monitorizarea realizării obiectivelor privind:

sprijinirea elevului în dezvoltarea propriei individualități;

asistarea în procesul de autocunoaștere, sprijin în procesul de căutare-formare a identității;

dezvoltarea unei imagini de sine pozitive și autoacceptare;

dezvoltarea abilităților sociale, de interacțiune cu ceilalți;

formarea abilităților de rezolvare a problemelor și de luare a deciziilor ;

sprijinirea în formularea de scopuri specifice și măsurabile care pot fi observate din punct de vedere comportamental; 

crearea și menținerea unui cadru pozitiv relațional, necesar desfașurării tuturor acțiunilor organizate, pentru toți elevii; 

dezvoltarea unor strategii personale de evitare a eșecului școlar ; b#%l!^+a?

dezvoltarea, prin intermediul unor tehnici și procedee specifice, a acelor componente psihice solicitate de competiția școlară, sprijinindu-l pe elev să obțină progrese la studiu;

pregatirea psihologică pentru a se adapta prompt și eficient la situațiile inedite, pentru a-și optimiza stările și resursele psihice, prevenind suprasolicitările.

consolidarea stării de sănatate fizică și psihica a elevilor ;

formarea atitudinilor de acceptare a schimbărilor din mediul social, economic și cultural;

participarea motivată la inițierea și derularea propriului traseu de formare și inserție socio-profesională.’’

(Tomșa Gheorghe, Consilierea și orientarea în școală, Casa de Editură și Presă Viața Româneasca, București, 1999, p. 78)

Conținuturile sunt flexibile, adaptabile la nevoile elevilor, ale instituției de învațamânt, la nevoile comunitații și ale societății în ansamblu. Pentru o abordare pragmatică, cadrul didactic poate solicită colaborarea unor specialiști: medicul școlar, asistenți sociali, polițist, se poate implica în derularea unor proiecte educative școlare și extrașcolare desfășurate la nivel național,regional, local.

Conținutul activitaților de consiliere are în vedere urmatoarele probleme:

Autocunoaștere – intercunoaștere – relaționare

cunoașterea trăsăturilor proprii de personalitate;

cunoașterea locului și rolului ocupat în grupul social, școlar, familial, comunitar, a responsabilităților ce îi revin;

integrarea socio-afectivă în grupul educat;

rezolvarea unor situații legate de viața personală;

învațarea unor tehnici de negociere și rezolvare a conflictelor;

diminuarea/eliminarea abaterilor disciplinare și a devierilor de comportament.

Reușita școlară

deprinderea unor tehnici de învațare eficientă;

dezvoltarea unor strategii personale de evitare a rămânerii în urmă la învătătură și a eșecului școlar. b#%l!^+a?

Orientarea carierei

Pornind de la cunoașterea trăsăturilor de personalitate, în special aptitudini, interese, motivație și a reușitei școlare, mai ales a performanțelor, înțelese ca domeniul de activitate în care elevul are maximum de satisfacție, consilierea va urmări în etape succesive îndrumarea elevului spre acele școli și profesii care să corespundă atât structurii sale psihologice cât și specificului sistemului de învățământ zonal și național și a cerințelor și contraindicațiilor psihologice ale profesiilor.

familiarizarea elevilor cu standardele ocupaționale ale profesiilor

orientarea vocaționala a elevilor cu aptitudini înalte (supradotați)

Dezvoltarea armonioasă a personalității copilului, ameliorarea și înlăturarea aspectelor atitudinale și psihocomportamentale negative ce pot apărea în cadrul acestui proces fac necesară o activitate sistematică de consiliere și de asistență psihopedagogică atât la nivelul individului, cât și la cel al grupurilor școlare. Consilierea școlară este un proces intensiv de acordare a asistenței psihopedagogice elevilor și altor persoane implicate în procesul educației (părinți).

Rolul consilierii este, cu precădere, unul proactiv, în sensul că prin intermediul acestei activități se încearcă prevenirea situațiilor de criză personală, educațională și socială și, mai mult, se urmărește dezvoltarea personală, educațională și socială a elevilor.

Pregătirea psihopedagogică a învățătorului îi permite să abordeze activitatea de consiliere și cei mai mulți o realizează – mai mult sau mai puțin sistematic. Acolo unde s-au înființat cabinete școlare de asistență psihopedagogică, ei pot apela la sprijinul calificat al consilierului școlar, pentru instrumente specifice de cunoaștere a elevilor sau pentru învățarea unor modalități de interventie cu elevi aflați în dificultate datorită unor cauze de ordin social, familial.

Pe o placă comemorativă la Universitatea din Wisconsin (SUA) este încrustată definiția dată consilierii de R.W. Strowig:

„Consilierea înseamnă multe lucruri. Ea este o tehnică de informare și evaluare. Ea este un mijloc de a modifica comportamentul. Ea este experiență de comunicare. Dar mai mult decât b#%l!^+a?atât, ea este o căutare în comun a sensului în viața omului, cu dezvoltarea dragostei ca element esențial concomitent cu căutarea și consecințele ei. Pentru mine, restul este lipsit de importanță dacă nu există acțiunea de căutare a sensului vieții. Într-adevăr, această  căutare este însăși viața, iar consilierea este numai o intensificare specială a acestei căutări.”

( Tomșa, Gheorghe, Orientarea și dezvoltarea carierei la elevi. Casa de Editură și

Presă Viața Românească, București,1999, p. 23 )

În concluzie, disciplina consiliere psihopedagogică contribuie la creșterea rolului educativ-formativ al școlii.

II.2. Metode și procedee folosite în consiliere

Procesul de predare – învațare” în cadrul Consilierii și orientării respectă principiile învațării active, centrate pe elev. În acest scop, metodele recomandate pentru orele de Consiliere și orientare sunt metodele activ participative. Activitățile trebuie astfel realizate încât să îi ajute pe elevi să înțeleagă că o bună parte din responsabilitatea orelor de consiliere, respectiv a atingerii obiectivelor acelor ore, le aparține.

Formarea unui sistem de valori, convingeri și atitudini sănătoase nu poate fi realizată prin prelegeri. Se impun pentru a fi utilizate metodele interactive de grup, de tipul învățare prin cooperare, învățare prin descoperire, problematizare, dezbatere, jocurile de rol sunt cele mai eficiente pentru atingerea obiectivelor activităților de consiliere.

Interacțiunea profesor-elev și mai ales elev-elev reprezintă principiul fundamental al oricărei metode de lucru în consiliere. Elevii trebuie să fie deprinși să respecte regulile de comunicare și muncă în grup. Învățătorul trebuie să dispună de metode și tehnici de consiliere în probleme legate de:

1. Autocunoaștere și dezvoltare personală;

2.Comunicare și abilitați sociale;

3. Managementul informațiilor și al învățării; b#%l!^+a?

4. Planificarea carierei;

5. Calitatea stilului de viață.

Unul dintre obiectivele curriculumului de Consiliere și orientare este stimularea abilitaților de învatare permanentă, în scopul dezvoltării personale și al integrării socio-profesionale viitoare, de succes. Elevii experimentează practic, în cadrul orelor de Consiliere și orientare, diferite tehnici de învatare, de relaționare, de comunicare eficientă, abilități de explorare a resurselor personale și a carierei, apoi aplica ceea ce au asimilat în clasă, în diferite contexte de viata, nu doar în cadrul școlii.

Învată astfel să își asume responsabilitatea propriei învatări.

Metodele de consiliere în probleme legate de tehnicile de învățare eficientă sunt: expunerea și dezbaterea, optimizarea învățării, gestionarea timpului și a efortului, tehnici experimentate de învățare eficientă, metode de tratare diferențiată și de individualizare a învățării, metode de raționalizare a timpului, metode de intercunoaștere și interrelaționare, studiul de caz, chestionare, teste, interviuri, activități de grup (brainstorming, dezbateri, discuții, joc de rol, exerciții), învățarea diferențiată pe grupe, învățarea pe ateliere de lucru, metoda cunoașterii personalității elevului, metoda proiectelor (cercetare-acțiune), soft educațional pentru eficientizarea învățării.

Tehnicile folosite în consilierea elevilor rămași în urmă la învățătura cu frecvență mai mare sunt: discuțiile cu părinții și profesorii, convorbirile cu elevii, testarea psihologică, investigarea climatului socio-afectiv și a atitudinii față de școală, identificarea nevoilor elevilor, studii de caz, interviul, consilierea pe multiple planuri, tehnicile cognitiv-comportamentale, de dezetichetare, suportive, metode concrete de motivare a învățării, lucrul pe echipe în care fiecare are un rol și contribuie activ la viața echipei, instrumente pentru dezvoltarea capacităților, teste de identificare a capacităților deficitare, tehnici de recuperare, terapia familiei, terapie cognitivă, psihodramă, tehnici referitoare la dificultățile de învățare și eșec școlar.

Cât privește consilierea și orientarea școlară a elevilor performanți: testarea psihologică, urmărirea integrării sociale a elevilor performanți, identificarea copiilor supradotați, teste de aptitudini, consiliere (individuală, de grup, a familiei, procedee de b#%l!^+a?clarificare a valorilor personale, de identificare a intereselor și tehnici de reprezentare a b#%l!^+a?spațiului personal, jocul didactic, testele grilă cu grad de dificultate maxim, inițierea unor teme de cercetare în care să fie implicați acești elevi și stimularea lor, organizarea modulară a activității de instruire, programe speciale de pregătire intensivă, „îmbogățirea orizontală și verticală” a materiei, studiul individual, lectura suplimentară, informarea despre activități alternative -de exemplu cercuri.

Trebuie cunoscute și alte procedee de Consiliere și Orientare Școlară a elevilor performanți cu caracter psihologic: procedee de relaxare, informații despre posibilitățile oferite de actualul sistem de învățământ, procedee de formare a imaginii de sine, identificarea dificultăților de relaționare cu părinții, relația copiilor supradotați cu școala, planificarea carierei, tehnici cognitiviste, tehnici de dezvoltare a creativității, procedee de consiliere și orientare articulate într-un program coerent cu un grup țintă, programele educative special.

Toate tehnicile folosite în consilierea în chestiuni legate de viața personală au un caracter psihologic 100%. Acestea sunt: convorbirea, observația, chestionarele, testele psihologice, testele de personalitate, metoda cunoașterii elevului, dialogul, sfatul, îndemnul, testul sociometric, convorbirea, anamneza, studiul de caz, identificarea problemelor, stabilirea alternativelor, tehnici cognitive comportamentale, toate tehnicile de întărire a eului, consilierea individuală și de grup, probe psihometrice, metode noi de "lectură a realului", "cele 7 trepte ale eficienței", antrenamentul asertiv, tehnici de restructurare cognitiv–comportamentală, tehnici cognitiviste, tehnici de relaxare, confruntarea subiectului cu imaginea de sine.

II.2.1 Observația – metodă fundamentală de cunoaștere a personalității; constă în surprinderea manifestărilor tipice, constante, definitorii ale comportamentului unui subiect în diferite medii, în cursul desfășurării anumitor activități (exemplu: modul de lucru, perseverența, îndemânarea, interesul, inițiativa, conștiinciozitatea). Într-o mare masura mesajele afective sunt exprimate prin modalitati nonverbale, peste 80% comunicarea este nonverbala în consiliere.

Ca metodă de cunoaștere, observația trebuie să respecte anumite condiții :

Datele observate să fie consemnate imediat într-o fișă de observație curentă (grilă de observație)

Informațiile culese să fie interpretate pe baza unor criterii bine delimitate.

Să surprindă situații cât mai variate, prin repetarea acțiunilor de observare.

Să utilizeze tehnici suplimentare de înregistrare, astfel încât, datele obținute să fie cât mai obiective și conforme cu realitatea.

“A vorbi cu un copil despre frământările sufletului său este ca și cum ți-ai întinde mâna pentru a chema un fluture să se aseze pe ea. Gestul poate fi bâlnd, dar fluturii se sperie ușor”

(Felissa Tibbits)

II.2.2 Convorbirea (interviul) – metodă de culegere a unor informații prin tehnici operaționale de tipul “întrebare-răspuns”, oferă posibilitatea de cunoaștere a atitudinilor, opiniilor, motivelor, intereselor, aspirațiilor, cunoștințelor în diferite domenii, sentimentelor, convingerilor elevului. Eficiența acestei metode depinde de respectarea anumitor reguli:

discuția să aibă un caracter natural și să abordeze în mod treptat problema în cauză;

rezultatele obținute vor fi notate în caietul de observații și confruntate cu datele furnizate de alte metode de cunoaștere a personalității.

convorbirea să se desfășoare într-o atmosferă de încredere și într-o ambianță naturală, obișnuită;

convorbirea trebuie organizată și desfășurată în conformitate cu anumite scopuri dinainte stabilite.

Utilizarea convorbirii de către învățător poate fi deosebit de eficientă, întrucât ea are la bază contactul viu și permanent cu elevul. De altfel, convorbirea este suportul consilierii propriu-zise, învățătorul, la rândul său, trebuie să fie sensibil la formele sale de comunicare și să le evite pe cele ineficiente. Deasemeni componenta non-verbală permite reperarea stării afective b#%l!^+a?a elevului și a unui domeniu de informație complementar celui verbal. ”Dumnezeu ne-a dat două urechi, doi ochi și o singură gură, pentru că El dorește să ascultăm și să privim de două ori mai mult decât vorbim. Aceasta vine în sprijinul afirmației că un bun consilier trebuie să aibă capacitatea de a fi un fin observator și un ascultător el are datoria să folosească cu înțelepciune întrebările dar să și urmărească cu multă atenție gesturile. Dacă dorești să fii gata să înțelegi mai mult, caută să vezi ce este dincolo de râs, de zâmbet, de plâns, de tăcere sau de furie , dincolo de cuvinte!

Bine stăpânita în toate dimensiunile ei, comunicarea este un instrument indispensabil al consilierii. Cu dificultate ar putea fi găsite unele aspecte ale consilierii care să nu poată fi incluse procesului de comunicare.”

(Jigău Mihai (coord.), Consiliere și orientare. Ghid metodologic. Editura CNC, București, 2001, p.196)

Exemplific cu o convorbire cu unul dintre elevii Școlii cu clasele I-IV Sălcioara, Smeeni, Buzău care are un părinte plecat la muncă în străinătate:

Monica, tu esti unul dintre copii cu părinții plecați la muncă în străinătate din clasa noastra, este adevărat?

Răspuns: Da

Îți dorești să discutăm despre acest aspect din viața ta?

Răspuns: Da

Care dintre părinții tăi este plecat ?

Răspuns: Tata

De cât timp?

Răspuns: De un an, eu eram în clasa a III-a.

Unde a plecat?

Răspuns: În Italia, cu niște rude.

Care era situația familiei din punct de vedere economic, înainte de plecare tatălui tău?

Răspuns: Era bună, nu duceam lipsă de nimic. b#%l!^+a?

Pe atunci părinții tăi erau încadrați în muncă?

Răspuns: Mama, lucra ca și croitoreasă (în schimburi) în Buzău. De când a plecat tata, lucrează numai în schimbul I. Tata lucra pe unde apuca, ajungând să-și schimbe foarte des locul de muncă și să nu mai câștige foarte mult!

Cum ai putea descrie climatul familial dinaintea plecării părintelui tău ?

Răspuns: Nu existau conflicte între părinții mei.

Ți-a fost solicitată părerea când, în familie, s-a luat decizia ca tatăl tău să plece?

Răspuns: Nu, dar, cu toate acestea, eu i-am spus ca nu doream ca el să plece.

Mai ai frați sau surori?

Răspuns: Da, mai am un frate mai mic. Are 4 ani.

Înțeleg că ați rămas doar cu mama!?

Răspuns: Am rămas cu mama. Însă locuim în aceeași curte cu bunicii (părinții tatălui), dar aceștia nu ne ajută cu nimic.

La ce intervale de timp ajunge tatăl tău acasă? Și cât stă?

Răspuns: Vine o dată la 3-4 luni și stă cam o săptămâna acasă

Reușește să ajungă de sărbători la voi?

Răspuns: Nu. Nu reușește de fiecare dată. Dacă are de lucru nu mai vine să cheltuie pe drum și să piardă zile de lucru.

Ce simți de fiecare dată când știi că abia a venit și iar trebuie să plece?

Răspuns: Tristețe, mă simt diferită !

În ce fel te simți diferită?

Răspuns: Îmi este dor de el.

S-a discutat posibilitatea ca el să rămâna în țară?

Răspuns: Da, dar cred că nu vrea.

Observ ca există anumite temeri legate de tatăl tău, care ar fi acestea?

Răspuns: Acolo, tata cheltuie prea mult pe telefon (pentru a lua legătura cu noi) și toți b#%l!^+a?banii, pe astea se duc.

La ce interval de timp ia legatura cu familia prin telefon, mesaje etc.?

Răspuns: Doar o dată pe săptămână, deoarece este scump.

Care ar fi cel mai frecvent subiect discutat în cazul convorbirilor telefonice? Care ai vrea el să fie?

Răspuns: Discutăm de toate, însă cel mai mult vorbește cu mama.

Ce simți atunci când ești întrebată de tatăl tău, unde este, de ce a plecat?

Răspuns: Mă deranjează.

Crezi că ar avea motive unii oameni să vă invidieze?

Răspuns: Nu

Simți că situația ta ar fi diferită de a celorlalți copii?

Răspuns: Stiu un copil care area ambii părinți plecati.

Cum ai descrie relația cu mama (părintele rămas acasă)?

Răspuns: O iubesc, ea nu m-a bătut niciodată.

Crezi că situația ta la învățătură a fost afectată în vreun fel de plecarea părintelui? Dacă da, în ce fel?

Răspuns: Nu. Întotdeauna, la mine, mama s-a interesat de situația școlară. Tata oricum nu venea pe la școală.

Totuși, ai putea să-mi spui, cum ai descrie parcursul tău școlar din ultimii doi ani?

Răspuns: Totul e bine.

Care sunt persoanele care te motivează și te incurajează să înveți și te ajută să-ți faci temele ?

Răspuns: Mama.

Cum îți petreci timpul liber?

Răspuns: Ascult muzică, “ies la strada”.

Ce te face să fii totusi puternică?

Răspuns: Ambiția. b#%l!^+a?

Ai simțit sprijinul celor din jur (vecini, prieteni, preot), de când tată tău muncește în Italia?

Răspuns: Tot timpul rudele din partea mamei ne ajută, la munca câmpului, ne împrumută bani, ne dau sfaturi. Unchiul meu (fratele mamei) mă ia în fiecare an cu familia lui la mare. Mai puțin pot spune că am primit sfaturi de la preot sau de la vecini.

Pe cine ai putea conta dacă te-ai afla intr-o situație dificilă ?

Răspuns: Pe mama și pe rudele din partea ei.

Cum apreciezi situația economică de acum a familiei tale mai bună, mai rea, la fel?

Răspuns: Este aceeași, nu s-a schimbat nimic.

Dacă există vreo nemulțumire evidentă cu privire la situația ta actuală, care ar fi ?

Răspuns: Da, faptul că tata este acolo.

Ce simți tu în legătură cu situația actuală a familiei tale?

Răspuns: Dacă tata ar sta acasă ar fi mai bine, nu ar mai apărea discuții între părinți,

Dacă tu ai fi părinte ai lua decizia de a pleca pentru a-ți câștiga existența ta și a familiei?

Răspuns: Dacă aș avea încredere în copiii mei, da!

Cum vezi viitorul ?

Răspuns: Vreau să fac un liceu si o facultate, să câștig banii,

Concluzii: Din discuțiile cu M. am înțeles că este o fire puternică și ambițioasă și vrea să lase impresia că nu este afectată foarte mult de plecarea tatălui. Spune că întotdeauna a fost mai apropiată de mama și, apoi, știe că se poate baza pe rudele din partea acesteia, care i-au sprijinit întotdeauna.

Este evident că pentru un copil nu este atât de importantă situația materiala ci primează afecțiunea și protecția pe care o simte lângă părinți.

Cred că s-ar impune o mai mare implicare din partea școlii, a preotului și a comunității locale în sprijinirea acestor copii, pentru a li se oferi ocazia să participe în timpul liber la activități culturale, distractive, organizate cu diferite ocazii/sărbători pentru a umple golul din viața lor când în mod normal familia se reunește. b#%l!^+a?

„Copii trebuie să-și spună unii altora și să spună lumii ceea ce știu – pentru a afla ce știu. Spunând, vor învăța. Spunând vor interpreta lumea așa cum o văd ei, pentru noi ceilalți… Mai important, însă, este cum spun și cum simt ceea ce spun…”

(Judit Renzi)

II.2.3 Dezbaterea se desfăsoară pe baza unei intervenții cu aducerea în discuție a unor probleme, motivații și soluții posibile, a unor puncte de vedere teoretice. Ea presupune reflexii asupra problemelor și solutiilor posibile, ierarhizate valoric, exerciții logice și axiologice de confruntare, în învățământul primar utilizarea metodei se face cu clase de elevi ce dovedesc maturitate în gândire. Participarea la dezbateri se distinge prin desfașurarea mai dezvoltată a răspunsului: argumentarea unei pozitii, a unui punct de vedere, a unei conceptii proprii.

Atât elevul cât și învățătorul tind să ofere ceva pentru clarificarea comună.

„Chiar dacă greșesc, câștig, pentru că și eroarea are rolul ei în cunoaștere”.

Rolul dezbaterilor în formarea și dezvoltarea personalității:

Fiecare elev, participând în dezbateri obține un șir de beneficii, care îmbogățește personalitatea sa cu o serie de abilități, determinându-i în cele din urmă să fie empatici, să-și identifice propriile limite, să-și verifice convingerile, să depisteze contradicțiile, să distingă faptele relevante de cele nerelevante. Ei obțin capacități de comunicare în cadrul interacțiunii cu diferiți oameni, își dezvoltă autocontrolul și își întăresc automotivația.

Elevii care participă în dezbateri, obțin succese mai mari în organizarea propriilor idei și gânduri, se învață să analizeze aspectele tari și cele slabe ale punctelor de vedere opuse și să examineze atent generalizările,îinvata să pună și să răspunda la întrebări, dezvoltă competențele de comunicare și de încredere în propriile forțe, unde câștigul pentru toți este inevitabil. b#%l!^+a?

Metoda dezbaterilor dezvoltă persuasiune și inteligență, gândirea logică și critică, exprimarea coerentă și argumentată, capacitatea de cooperare, toleranța față de diverse puncte de vedere, sintetizarea și analizarea cunoștințelor, abilitatea de organizare a vorbirii, capacitatea de ascultare critică, abilitatea de a lua decizii și responsabilitatea pentru ele, simțul încrederii în forțele proprii.

“Se poate discuta despre orice lucru pro și contra deopotrivă, și chiar și despre aceasta, dacă orice lucru poate fi discutat pro și contra…”

(Protagoras)

Dezbaterea este o formă complexă și eficientă de conversație, care se caracterizează prin:

– anunțarea temei de dezbatere de către învățător;

– organizarea grupului;

– desfășurarea propriu-zisă sau schimbul de păreri între membrii grupului;

– stabilirea concluziilor.

Pentru ca dezbaterea să nu se transforme în „ceartă”, deci pentru a evita caracterul conflictual ineficient al dezbaterii este necesar ca dezbaterea să îndeplinească anumite condiții:

– părerile enunțate să fie însoțite de argumente;

– atunci când unul dintre membrii grupului de dezbatere își expune punctul de vedere ceilalți ascultă în mod activ;

– formularea unor concluzii clare și semnificative pentru membrii grupului de dezbatere.

Regulile desfășurării dezbaterilor:

Învățătoarea împarte clasa în două echipe a câte trei membri, arbitri, un elev ce măsoară timpul, și desigur, publicul care în unele cazuri poate avea și drept de vot.

Prima echipă, care susține tema se numește afirmatoare (vorbitorii au anumite roluri ( A-1; A- b#%l!^+a?2; A-3), cea de-a doua, care o contrazice, este negatoare ”, trebuie să o infirme, să aducă argumente prin care vor demonstra că nu există motive pentru adoptarea acesteia (N-1: N-2; N-3).

Echipele concurează între ele, dar au în vedere că trebuie să convingă arbitri și publicul.

Abilitatea de a susține ambele poziții corespunzătoare unei probleme sau arii de conflict va fi necesară în viitoarele conversații, în susținerea punctului personal de vedere.

Dezbaterea este atât de veche precum este și omul. Divergențe de opinii între oameni au fost tot timpul, începând cu sfaturile bătrânilor și până la parlamentele actuale.

Într-o societate democratică, cetățenii trebuie să fie pregătiți să gândească critic, să comunice și să concureze civilizat, utilizând puterea cuvântului, să lupte în mod pașnic pentru o cauză nobilă, știut fiind ca „Pana este mai puternică decât spada.”

II.2.4 Chestionarul – este un instrument prin care învățătorul poate obține o serie de date privind aspirațiile, preferințele, interesele, opiniile, atitudinile, motivația, trăsăturile de personalitate ale subiectului educațional.

Chestionarul cuprinde în structura sa o serie de întrebări. Modul de formulare și organizare a întrebărilor – claritate, concizie, succesiune logică, adecvarea la specificul problemei și la particularitățile de vârsta etc. – constituie o condiție a valorii eficienței acestei metode.

În literatura de specialitate găsim diverse încercări de clasificare a chestionarelor. Mai semnificativă este cea realizată după forma întrebărilor :

chestionare cu întrebări închise, în cazul cărora subiectul trebuie să aleagă între doua sau trei răspunsuri de tipul: Da /Nu ; Întotdeauna/Uneori/Niciodată;

chestionare cu întrebări precodificate multiplu, în cazul cărora subiectul trebuie să aleagă un răspuns dintr-o serie de răspunsuri gata elaborate;

chestionare cu întrebări deschise, care oferă posibilitatea subiectului de a răspunde într-o manieră personală; b#%l!^+a?

chestionare cu întrebări mixte, în cadrul cărora alternează întrebările închise cu cele deschise.

Există, de asemenea, chestionare standardizate (de personalitate, de interese, de atitudini )

(Lisievici Petru, Teoria și practica consilierii, Editura Universității din București, București, 1998, p. 124)

CHESTIONAR

Acest chestionar face parte dintr-un studiu privind agresivitatea în rândul elevilor, care se realizează in școala noastra. Chestionarul este anonim, deci nu va include numele tău sau altă informație care te-ar putea identifica. Pentru ca studiul să aibă succes este important să răspunzi la fiecare întrebare cât se poate de atent și sincer. Răspunsurile tale sunt confidențiale.

Sexul: 1. masculin 2. feminin

Clasa….…..

Vârsta…..….. ani

Mediul de proveniență: 1. urban 2. rural b#%l!^+a?

În ce activități extrașcolare te implici regulat (1- 2 ori pe săptămână)?

Încercuiește răspunsul/ răspunsurile care ți se potrivesc:

Dans popular

Dans modern/ de societate

Muzică populară

Muzică modernă

Corul școlii

Cor bisericesc

Gimnastică

Înot / atletism / tenis / scrimă

9. Fotbal/ Volei/ Baschet

10. Judo/ karate/ box

11. Balet

12. Teatru

13. Desen/ pictură

14. Voluntariat

15. Modelling

17. Nu particip în mod sistematic la activități extrașcolare

18. Altele………………………………………………..………………………………

Care este motivul pentru care participi la activități extrașcolare ?

Încercuiește varianta care ți se potrivește cel mai bine:

1. Îmi face plăcere;

2. La solicitarea profesorilor;

3. La solicitarea părinților;

4. Se implică și prietenii mei în aceste activități.

II.2.5 Fișa de caracterizare psihopedagogică – mijloc pentru consemnarea, sistematizarea, prezentarea și organizarea datelor semnificative din diferite planuri ale personalității sau ale mediului de proveniență/școlar, obținute prin metode și tehnici specifice, în scopul cunoașterii b#%l!^+a?subiectului investigat.

Model de fișă psihopedagogică:

Numele și prenumele elevului……………………………………………….…………..…….

Data și locul nașterii :…………………………………………………………….….…………

Domiciliul părinților…………………………………………………………………..…..……

Elev în clasa…………..secția……………………….Școala………………………….………

Date medicale :

Antecedente:……………………………………………………..…….……….………………

Dezvoltarea fizică :………………………………………………….…………………………

Deficiențe, handicapuri :………………………………………………………………….……

Date familiale:

Componența și caracteristicile familiei: ……………………………………………………….

Ocupația părinților :………………………………………………………………….…………

Condiții de pregătire :.……………………………………………………………………….…

Regimul educativ :……………………………………………………………………………… b#%l!^+a?

Climatul socio-afectiv din familia elevului :………………………………………………………

Date școlare :

Nivelul reușitei școlare :……………………………………………….…………………………

Obiecte de învățământ cu rezultate deosebite :…………………………………………………..

Obiecte cu rezultate mai puțin satisfăcătoare :……………………………………………..……

Motivarea randamentului școlar : ………………………………………………………………

Integrarea socială :

În școală …………………………………………………………………………….……………

În familie :…………………………………………………………………………….…………

În grupul de prieteni : ………………………………………………………….……………..

Domenii de activitate preferată :

…………………………………………………………………………………………………

Aspirații :

…………………………………………………………………………….……………… b#%l!^+a?……

Dominantele personalității :

Nivel intelectual :……………………………………………………………………………….

Aptitudini :……………………………………………………………………………..………

Interese :………………………………………….……………………………………………

Trăsături de temperament : ……………………………………………………………………

Trăsături de personalitate : ………………………………………………………..……………

Concluzii :

Aprecieri de ansamblu : ………………………………………………………….……………

Asistență psihopedagogică necesară : …………….………………………………..…………

Contraindicații școlare  : ………………………………………………………………………

II.2.6 Studiul de caz este o metoda de instruire și de învațare activă și constă în analiza și dezbaterea unui „caz” propus, de pildă, o situație particulară a unei persoane, a unui elev.

R. Mucchielli vorbește despre următoarele tipuri de cazuri: b#%l!^+a?

incidente semnificative care denotă o stare de fapt neclară, disfuncțională (abatere gravă de la regulamentul școlar – chiul organizat, ce a influențat atitudinea profesorilor asupra clasei);

situație particulară, desfașurată în timp (note slabe, obținute doar la un obiect – exemplu: matematica – de către majoritatea elevilor clasei, chiar în condițiile schimbării profesorilor de matematică);

persoana aflată la un moment dat într-o dificultate: situația unui elev care a avut un eveniment neplăcut în familie (deces, divorț) pe care nu-l poate depăși, acesta afectându-i comportamentul;

un moment problematic în viata profesională, școlara (formularea opțiunilor școlare și profesionale).

Virtuțile acestei metode sunt multiple. Studierea unei situații tipice, a unui caz, din unghiuri de vedere diferite, căutarea și găsirea mai multor variante de soluționare a problemelor are un rol formativ deosebit. Elevii se obișnuiesc să adune informații, să le selecteze, să le valorifice, să elaboreze decizii în mod argumentat. Metoda contribuie la formarea și dezvoltarea unei capacitați de examinare critica a diferitelor strategii și variante de soluționare, favorizează capacitatea de a anticipa evoluția evenimentelor și, pe aceasta bază, de a lua decizii eficiente.

Elevul este pus în situația de a-și argumenta ipotezele și explicatțile proprii și concomitent, prin participarea activă la soluționarea cazului, intră în contact cu celelalte opinii, le evalueaza, iar prin sinteza acestora cu ale sale se conturează varianta optimă.

În continuare prezint un exemplu de activitate de consiliere în care am valorificat valențele studiului de caz în cadrul grupului-clasa.

Activitatea a fost desfășurată la clasa a IV-a, fiind vizată în mod deosebit influența asupra unei eleve prin antrenarea directă a sa în activitate și folosind valențele pozitive ale grupului. Efectele benefice s-au repercutat și asupra întregii clase.

Învățătorul le-a precizat elevilor că în activitatea respectivă vor lucra în echipe dar și individual, fiind necesar ca fiecare să contribuie la rezolvarea unui caz.

Elevii au fost împărțiți în echipe de câte cinci și li s-au repartizat urmatoarele materiale: coli, markare, foi pentru realizarea unor afișe. S-au stabilit câteva reguli pentru lucrul în echipă: b#%l!^+a?

Fiecare membru al echipei va avea acces la materialele repartizate;

Vor participa toți membrii echipei la rezolvarea sarcinii date;

În cadrul echipei vor alege un elev care va prezenta în fața clasei rezultatele activitații echipei;

Vor coopera pe parcursul întregii activități.

Învățătorul i-a atenționat pe elevi că activitatea în echipă vizează acordarea de ajutor unui personaj dintr-o poveste pe care le-o va citi. Iată textul acestei povestiri:

„ A fost o dată o fetiță de împărat careia îi placea să se joace, să alerge printre flori, să se bucure de cântecul păsărilor și să asculte poveștile spuse de tatăl ei, împăratul. Dar, într-o zi împăratul muri, întreaga împărăție rămănând în grija împărătesei. Fetița de împărat deveni din ce în ce mai tristă, ducând dorul poveștilor spuse de tatăl ei. Într-una din zile, fără să spună nimănui, fetița plecă de acasă. Dupa ce străbătu dealuri și văi, ape și cămpii, obosită, plângând, adormi sub un copac. În vis o zâna bună ii șopti că va fi din nou fericită dacă în zori va asculta ce-i vor spune păsările, florile, stelele și vântul”.

După lectura textului învățătorul stabilește că echipele constituite să reprezinte: păsările, florile, stelele, vântul. Cere apoi fiecarui grup ca în cinci minute să-și facă o siglă care să-l reprezinte (este un prim exercițiu pentru antrenarea elevilor în munca de echipă și pentru inducerea sentimentului de apartenentă la un grup). Se precizează care este sarcina de lucru pentru cele patru grupe:

„Fetița de împărat s-a hotărât sa se întoarca acasă dupa ce a ascultat glasul păsărilor, florilor, vântului și stelelor. Notați pe un afiș ce credeți că i-au spus?”

Timpul de lucru: 10 minute.

Timp de prezentare pentru fiecare grup: 5 minute.

Fiecare grup și-a delegat reprezentantul pentru a prezenta mesajul . În timpul rămas, elevii au fost solicitați să prezinte care ar fi fost consecințele negative, în situația în care fetița nu s-ar fi întors acasă. Răspunsurile lor au fost notate pe tablă, învățătorul accentuând asupra consecințelor negative ale părăsirii familiei de către un copil și efectele pe care le-ar avea și asupra celorlalți membri ai familiei.

Ce problemă identificată de învățător la clasă l-a determinat să aleagă o asemenea moodalitate de lucru cu elevii ? (În clasă era o elevă care intenționa să fugă de acasă, în urma decesului tatălui său, de care se simtea foarte atașată. Ea nu putea depăși această situație poate b#%l!^+a?și pentru faptul că era singură la părinți iar mama, fiind foarte ocupată nu și-a găsit timp pentru a-i acorda mai multă atenție).

Aceasta problemă a fost identificată prin observarea elevei în timpul orelor, când s-a constatat că era tristă și mai tăcută ca de obicei și prin convorbirea cu colega ei de banca de la care s-a aflat despre intenția de a fugi de acasă.

Obiectivele urmărite de învățător au fost urmatoarele:

sprijinirea elevei în vederea depășirii situației create prin decesul tatălui;

determinarea elevei să renunțe la părăsirea familiei;

conștientizarea tuturor elevilor în legătură cu riscurile abandonării familiei.

pregătirea elevilor pentru acceptarea unui fenomen firesc, natural, cum ar fi moartea.

Implicarea fetiței într-un grup care trebuia să ofere sugestii pentru a ajuta un personaj imaginar, a fost cu intenția de a o determina să înteleagă că oricui i se poate întampla ceea ce i

s-a întamplat ei, dar mai ales s-a urmărit să fie incitată să-și descopere propriile resurse pentru a depăși situația. Învățătorul a aplicat aceasta strategie plecând de la ideea pe care a dorit să o inducă și elevilor că „ te poți ajuta singur ajutându-i pe alții”.

În timpul activității învățătorul a observat modul în care eleva respectivă s-a implicat alaturi de colegi în rezolvarea sarcinilor date. Deși a constatat o diminuare a stării ei de apatie înca din timpul acelei activitați în care s-a antrenat sub influența colegilor, a rămas conștient de faptul că problema nu a fost rezolvată în totalitate. De aceea a continuat să o observe în zilele următoare și a elaborat un program de susținere a ei în care a implicat pe mamă și profesorii clasei.

Câștigurile acestui tip de activitate:

exersarea deprinderii de a lucra în echipă;

formarea sentimentului de solidaritate de grup;

exersarea capacitații de argumentare, de formulare a propriilor idei și de susținere a lor;

exersarea capacitații de relaționare.

b#%l!^+a?

II.2.7 Activitați ludice

Jocul este mai ales pentru copii una dintre cele mai specifice modalități de exprimare, antrenare și dezvoltare a personalității. Spre deosebire de învățare sau muncă care au scopuri și obiective bine determinate, jocul oferă un grad mare de libertate persoanei, de antrenament funcțional și dezvoltare a personalității.

Pentru procesul de consiliere jocul îndeplinește funcții specifice:

de creare a unei atmosfere plăcute, relaxate, deschise;

de dezinhibare a copiilor introverți, cu probleme de comunicare;

de facilitare a relațiilor inter-umane;

de manifestare a unor dificultăți inter-relaționale în mod indirect;

de rezolvare a unor probleme educaționale.

(Băban, A., 2001, Consiliere educațională, Ghid metodologic pentru orele de dirigenție și consiliere, pp.23-26)

Ținând cont că multe dintre exercițiile clasice au uneori un grad de dificultate prea ridicat pentru nivelul școlarilor mici, Adriana Băban în lucrarea despre consiliere, prezintă următoarele exerciții de “încălzire” adaptate pentru școlarii mici, bazate pe activități ludice.

• Simbolul: fiecare elev își scrie prenumele pe o bucată de hârtie și un semn caracteristic pentru el (un desen reprezentativ), își prinde hârtia în piept cu un ac de gămălie. Fiecare elev se prezintă clasei, explicând semnificația simbolului ales.

• “Picasso”: un voluntar desenează o figură abstractă pe tablă.

Fiecare elev trebuie să spună care este semnificația figurii pentru el.

• Încrederea: fiecare elev își alege o pereche; una dintre persoane conduce perechea și cealaltă se lasă condusă timp de câteva minute prin clasă. Persoana condusă este legată la ochi cu o eșarfă. După o perioadă de timp rolurile se schimbă.

• Cutremurul: se dă elevilor o problemă – “la radio s-a anunțat că va fi un cutremur puternic peste zece minute”. Fiecare persoană trebuie să își aleagă maxim 5 lucruri de valoare pentru el/ea. Fiecare elev își prezintă lista cu lucrurile alese.

• Bomboane: fiecare elev este rugat să ia bomboane dintr-un bol; după ce elevii s-au servit cu bomboane fiecare trebuie să spună atâtea lucruri pozitive despre sine câte bomboane b#%l!^+a?a luat.

• Surpriza: elevii sunt așezați într-un cerc și li se spune că într-o cutie este un lucru deosebit și special. Fiecare elev este invitat să vadă acel lucru “secret” astfel încât el să se reflecte în oglindă care este așezată în cutie. Elevilor li se spune să nu spună colegilor care este lucrul special pe care l-au văzut în cutia magică.

• Obiectul meu preferat: În fața elevilor am pus mai multe obiecte: carte, radieră, floare, piatră, păpușă, etc. Fiecare trebuia să aleagă două obiecte și să completeze oral enunțurile:

Acest lucru, ……….……….., mă reprezintă deoarece ….……………………………………..

Acest lucru, …………………, nu mi se potrivește pentru că …….…………………….……..

Colegii au confirmat sau infirmat cele spuse de fiecare prin ridicarea unor cartonașe colorate – de exemplu verde pentru acord, roșu pentru dezacord.

• Balanța: Fiecare elev a primit un desen cu o balanță și o listă cu câteva însușiri: harnic, indiferent, calm, curajos, modest, sensibil, lent, ordonat, agresiv, prietenos, lăudăros, darnic, egoist, dezordonat, zgârcit.

Am cerut ca să aleagă cuvintele care-l descriu cel mai bine și să le așeze pe talerul potrivit.

• Emblema mea: Cerința a fost ca fiecare elev să deseneze emblema personală, alegându-i forma dorită. Aceasta trebuia să conțină și elemente din care să reiasă: culoarea preferată,

animalul (planta) îndrăgită, activitatea pe care o face cu mare drag, precum și mâncarea preferată.

• Ce am de oferit?: În prima parte a activității le-am cerut copiilor să identifice o însușire a lor, un lucru care le prisosește, o învățătură pe care ar putea-o da unui coleg. De asemenea, să găsească o faptă petrecută, o caracteristică de care ar vrea să scape. Aceste elemente au fost notate pe bilețele. Foile cu ceea ce au avut de oferit s-au pus în plicuri, iar cele cu lucrurile care-i stresează sau le creează complexe le-am pus într-un mic coș pentru a fi aruncate. Se discută cum putem scăpa de aceste aspecte cu adevărat.

Pentru al doilealea modul, “Comunicare și relaționare interpersonal” am ales activitățile

urmărind: tipurile de comunicare, exprimarea sentimentelor și emoțiilor, autocontrolul și comunicarea asertivă. b#%l!^+a?

Pânza de păianjen

Elevii sunt așezați în cerc, un elev primește un ghem de ață si ține firul dând apoi ghemul mai departe, până când toți elevii vor ține în mână ața, în așa fel încât să se formeze o rețea asemeni unei pânză de păianjen. Subiecții sunt solicitați rând pe rând să lase ața din mână , până când toată ața ajunge să fie ținută de un singur elev. Elevii sunt întrebați în ce fel se aseamănă acest joc cu relațiile interumane.

Discuția de la finalul jocului este condusă înspre a concluziona că pentru a avea relații bune cu un grup de persoane, fiecare dintre persoanele implicate trebuie să-și facă partea sa în a menține relația. Dacă nu, se întâmplă ca atunci când unul câte unul, elevii renunță să mai susțină pânza de păianjen, ața devine încâlcită și nu mai are frumusețea pânzei de păianjen.

Cum îi pot înveseli?

Am confecționat niște bilețele pe care am trecut anumite persoane din anturajul elevului: mama, tata, frățiorul, bunica, bunicul, învățătoarea, antrenorul, colegul de bancă, prietenul, etc. Fiecare elev a extras un bilet și a încercat să găsească modalități de a-i face o bucurie celui al cărui nume era pe bilet – modificarea comportamentului său, oferirea de ajutor, daruri inedite.

Ce vă spune numele meu?

Fiecare copil și-a scris pe o bucată de carton, cu majuscule, prenumele sau forma prescurtată a prenumelui așa cum îi place să i se adreseze persoanele din jurul lui. S-au așezat apoi în cerc și fiecare a intrat pe rând în centrul cercului. Ceilalți au găsit însușiri care i se potriveau colegului și aveau inițiale literele din prenume: (de exemplu: GINA – gingașă, inteligentă, neastâmpărată, ageră).

Desenul în doi

Acest joc l-am desfășurat în perechi si am propus realizarea unui desen fără a preciza tema; fiecare copil s-a gândit la un obiect, dar nu și-au mărturisit intențiile. Unul a început desenul realizând doar o linie, celălalt a continuat cu altă linie sau element până la expirarea timpului. Am analizat lucrările, comparându-le cu ceea ce intenționau să facă.

În modulul al treilea “Managementul informațiilor și al învățării” am inițiat activități prin

care am urmărit: motivația învățării, modul de căutare și selectare al informațiilor,identificarea b#%l!^+a?a cât mai multe soluții pentru rezolvarea unei probleme.

Am cerut elevilor să completeze enunțurile:

– Vin la școală ca să ………………………………………………………………………………………….…..

– Învăț deoarece ……………………………………………………………………………………………………

– Răspund la ore pentru că ………………………………………………………………………….……….

– Îmi place să iau calificative de Foarte bine deoarece …………………………………………..…..

Titlurile potrivite

Cerința a fost ca elevii să găsească titluri potrivite pentru articole din reviste/ziare, prin care:

– să-i îndemnăm pe copii să scrie corect;

– să le sugerăm să aibă prieteni;

– să-i sfătuim să respecte orele de odihnă;

– să le propunem o alimentație sănătoasă.

Ce putem face?

Am prezentat școlarilor următoarea situație:

De câteva zile Elena vine la școală cu lecțiile neînvățate și temele nescrise. Nu răspunde la ore, lucrează încet la muncile independente, iar la activitățile în echipă nu-și spune părerea. Doamna învățătoare și colegii au observat comportamentul ei. Joi vor avea test de verificare la matematică. Daniela, colega ei de bancă …….…

Le-am cerut să găsească soluții pentru a o ajuta pe fetiță să obțină un rezultat bun

la test.

Programul personajului preferat

Activitatea s-a desfășurat pe echipe. Fiecare echipă și-a ales un personaj dintr-o

poveste. Imaginându-și că personajul era școlar, au întocmit câte un program zilnic pentru

zile lucrătoare, pentru zile de sâmbătă sau duminică, pentru zile de vacanță.

Pentru modulul “Planificarea carierei” am pornit de la: cunoașterea meseriilor, identificarea activităților preferate, cunoașterea factorilor implicați în determinarea traseului b#%l!^+a?

educațional. În acest sens au desfășurat și următoarele activități:

Cea mai îndrăgită meserie

Intr-un plic am pus bilețele cu denumirea unor profesii. Fiecare elev a fost invitat să

extragă câte un bilet și să mimeze meseria scrisă pe el. Ceilalți au ghicit meseria și au hotărât locul ei pe o scală de la unu la zece, desenată pe tablă. La sfârșitul jocului s-a observat care e cea mai îndrăgită meserie.

Tortul rolurilor

Le-am distribuit elevilor câte un carton rotund, cerându-le să-și imagineze că e un

tort. Acesta trebuia împărțit în felii mai mari sau mai mici în funcție de timpul pe care-l ocupă un anume rol în viața noastră: elev, fiu, coleg, prieten, nepot, frate, sportiv, dansator, pieton, creștin.

Cerul vieții

Activitatea s-a desfășurat utilizând trei simboluri: soare, cer senin, nori. Le-am prezentat școlarilor câteva situații ipotetice și ei trebuiau să noteze dacă în asemenea situații pot oferi ajutor (soare), dacă se descurcă singuri (cer senin) sau dacă cer ajutor (nori).

a) Tu și frățiorul tău trebuie să vă treziți dimineața la ora 7.

b) Ai primit o temă grea la matematică.

c) Ai de făcut câteva cumpărături.

d) Ai luat un calificativ slab la testul de limba română.

e) Se organizează o excursie, dar tu și încă doi colegi nu aveți destui bani.

f) O colegă te împinge și cazi în curtea școlii.

Cel mai împovărat !

Am enumerat pe rând câteva lucruri dintr-o locuință, iar copiii au notat prima persoană care le-a venit în minte la auzul denumirii obiectului. (de exemplu: birou – eu, aragaz – mama, aspirator – tata). La sfârșit am întocmit un clasament, constatând cine are mai multe responsabilități în casă și cum ar putea fi modificată situația, dacă a fost cazul. Jocurile prezentate mai sus sunt doar secvențe din demersurile didactice organizate la clasă. Fiecare din ele poate fi propus elevilor așa cum a fost descris sau poate servi ca bază de construire a altor activități. Lucrând astfel vom ajuta cu siguranță elevii să-și clarifice, să conștientizeze și să-și b#%l!^+a?

formeze sistemul personal de valori.

„Planeta personală”

Obiective: exprimarea unor nevoi, dorințe, aspirații personale legate de mediu și stilul de viață, dezvoltarea creativității.

Descrierea exercițiului: Fiecare elev va fi îndemnat să încerce să-și imagineze și să descrie o „planetă personală”, respectiv o lume nouă, realizată după propriile preferințe, căreia să-i dea un nume, să o populeze și să o construiască astfel încât aceasta să reprezinte idealul său.

În funcție de tema pe care dorim să o discutăm, instrucțiunile îl pot îndemna pe „creator” să pună accentul pe un anumit aspect. De exemplu, să descrie mai în amănunt viața de familie pe planeta X, cum sunt copiii, cum sunt relațiile între oameni, între profesori și elevi etc. „Planetele” fiecăruia vor fi apoi prezentate grupului de elevi.

Această descriere îl poate ajuta pe copil să-și exprime opiniile legate de diferite aspecte în mod indirect, mai mare libertate decât în cazul unor întrebări sau discuții directe, de tipul „Cum ai vrea tu să se poarte colegii cu tine ?”. Tocmai de aceea, este bine să lăsăm o cât mai mare libertate în imaginarea „planetei personale” și să evităm judecarea descrierilor obținute.

„Personajul meu”

Obiective: – autocunoaștere, dezvoltarea imaginii de sine.

Descrierea exercițiului : Fiecare copil își va alege un personaj preferat (din desene animate, din filme), și va „cere” personajului respectiv să scrie 4-5 caracteristici ale sale (ale copilului) pe care să le și justifice. Chiar dacă în prima fază vor fi descrise probabil caracteristici fizice, instrucțiunile vor viza intrarea mai în profunzime, spre caracter, aptitudini, calități personale, comportament. De exemplu, Mihai îl va alege ca personaj preferat pe „Superman”, care va trebui să spună (sau să scrie) câteva lucruri despre Mihai. În faza următoare, Mihai o poate alege pe „mama”, care să îl caracterizeze, în același mod.

Exercițiul îl îndeamnă pe copil la o explorare a propriei persoane, realizată într-un mod indirect, prin intermediul personajului preferat, determinându-l la o auto-observare „din exterior”. Această aparentă detașare de propria persoană poate ușura atât identificarea și b#%l!^+a?verbalizarea unor caracteristici, comportamente sau calități, în special la copiii de vârstă școlară mică, cât și perceperea mai bună a modului în care sunt „văzuți” de cei din jur.

Capitolul al treilea

Modalitați de realizare a consilierii

III.1. Consilierea copiilor în Cabinetele școlare de asistență psihopedagogică

Consilierea eficientă este o stradă cu două sensuri, ea necesită un efort de cooperare atât din partea persoanei care primește consiliere cât și din partea consilierului. Comunicarea reală între cei doi se realizează atunci când aceasta devine biunivocă: de la consiliat către consilier are loc transmiterea problemelor sale, iar de la consilier la consiliat are loc transmiterea orientărilor adecvate.

Procesul de consiliere al copiilor de vârsta școlara mică va fi ghidat de principiile generale care stau la baza acestei activitați:

intervenția trebuie să fie adecvată vârstei; de exemplu, copilul comunică mai ales prin intermediul jocului și a desenului, activități care pot fi utilizate și în consiliere ca modalitate de comunicare cu copilul.

durata unei ședinte de consiliere trebuie așa fie adecvată capacitații copilului de a se concentra. La școlarii mici s-ar putea să fie suficiente 30 de minute pentru o ședință;

trebuie alternate discuțiile cu activitațile de joc sau desen, pentru că copilul să nu-și piardă interesul;

trebuie să i se explice acestuia într-un limbaj accesibil care este rolul consilierului și consilierii; în acest sens, i se va spune copilului că jocul, desenul sau discuțiile au un anumit scop;

copilului i se va spune, pe întelesul lui, că tot ceea ce se întâmpla la consiliere este confidențial și i se vor comunica limitele confidentialității, precum și necesitatea informării părintelui sau învățătorului în legatura cu evoluția intervenției.

consilierul nu va putea ramâne doar în postura neutră de "specialist" ci va trebui ca prin diferite modalitați să îi capteze copilului interesul și încrederea;

copilul va fi asigurat de la început ca în nici un caz consilierea nu este doar pentru "copiii răi", ci este orientată înspre dezvoltarea personală (de exemplu pentru îmbunatațirea comunicării cu ceilalți, a performanțelor școlare, pentru a face fața mai b#%l!^+a?bine emoțiilor neplăcute);

În consilierea copilului, un mod eficient de observare este de a-l invita să se joace cu jocurile și materialele aflate la dispoziție în cabinet sesizând urmatoarele aspecte:

Abilitățile motorii: se observă nivelul de activitate al copilului, dacă stă, sare, fuge, se plimbă, dacă e flexibil în mișcari, e inhibat în exprimarea comportamentală (de exemplu copiii anxioși au dificultați de control al respirației), este liniștit sau agitat, agresiv, ușor distractibil, prezintă gesturi stereotipe.

Este important să observăm reacția copilului atunci când consilierul dorește să interacționeze cu el, dacă este un copil afectuos și dependent de interacțiunea cu consilierul, care este răspunsul copilului la contactul fizic, are copilul limite adecvate (de exemplu ia lucruri ale consilierului fară a cere voie, vrea să fie luat în brațe de către consilier, evită contactul fizic al consilierului).

Totodata consilierul observă calitatea jocului: dacă jocul este orientat spre scop urmând o anumită ordine și dacă jucăriile sunt folosite în mod corect. Este important să se observe și intensitatea stării afective din timpul jocului.

La vârsta școlară mică, jocul este utilizat de către copii în scopul comunicării gândurilor, fanteziilor, imaginilor proprii. Dupa vârsta de opt ani, prin intermediul jocului copilul comunică și vrea să coopereze cu alți copii sau adulți.

Tipuri de jucării folosite în consilierea cu copiii:

1) Jucării inspirate din realitate: bebeluș, familie de păpuși, căsuța pentru păpuși, mobilă, vase și alte ustensile de bucătarie, telefon, mașini, autobuze, avioane, îmbracăminte pentru păpuși.

2) Jucării care exprimă agresivitatea: arme zgomotoase, săbii, soldați, ciocan de plastic, monștri, păianjeni, șerpi. Acestea pot fi folosite simbolic pentru atac sau protecție. Uneori trebuie amintite limitele „Aici nu lovim oamenii”. Copiii își pot exprima temerile sau nevoia de protecție față anumite lucruri.

3) Jucării care stimulează creativitatea și expimarea liberă: Creioane, hârtii colorate, foarfeci, plastilină, acuarele, tempera, lipici, carioci. De asemenea, se pot folosi măști pe care copiii le pot colora sau chiar confecționa, pălării, portmonee, poșete, podoabe – pentru jocurile în care se transpun într-un anumit rol. Marionetele se pot folosi pentru a exprima indirect gândurile și emoțiile proprii. În sala de consiliere pentru copii este util să existe un loc în care copilul să b#%l!^+a?poata folosi apă, acuarelele, fără să trebuiască să „aibă grijă să nu faca mizerie”.

Principii de utilizare a diferitelor tipuri de activitați cu copiii:

1. Animale în miniatura

Scopul utilizării acestor jucării este de a:

A întelege modul de percepție a relațiilor copilului cu cei din familie sau cu diferite alte persoane din mediul lui;

A explora problemele existente în aceste relații;

A găsi strategii de rezolvare a problemelor și conflictelor din relații.

Copilul poate alege de la început personajele care exista în mediul lui – un personaj este mama, altul este tata, altul este copilul, sau se poate juca liber, în acest caz consilierul încercând să se focalizeze pe rezolvarea de probleme, fară a face referire la persoanele din realitate cu care sunt identificate personajele din jucărie.

2. Desenul, colajele și modelajul

Obiectivele activitaților de desen, realizare de colaje și modelaj;

Să facilităm exprimarea preocupărilor copilului;

Să facilităm exprimarea emoțională;

Să ajutăm copilul să găsească resurse pentru a rezolva problemele cu care se confruntă.

Interpretarea se bazeaza pe comunicarea consilierului cu copilul și se face doar cu scopul de a încuraja exprimarea emoțională și găsirea unor strategii de rezolvare a problemelor.

3. Poveștile

În consiliere pot fi utilizate poveștile în scop terapeutic. Acestea au rolul de a facilita

identificarea copilului cu personajele din povestire și de a conștientiza posibilitatea utilizării unor strategii de adaptare mai eficiente. Se pot concepe întrebări și cerințe (de exemplu de a alege un final pentru poveste) care să îl implice activ pe copil în construirea poveștii și în asimilarea unor principii pe care le poate aplica în diferite situații (Vezi anexele).

Povestirea poate fi însotită de utilizarea marionetelor și a păpușilor din pluș. Prin aceasta

copilul este mult mai implicat în acțiunea povestirii și implicarea emoțională este mai

mare. Identificarea cu anumite personaje poate fi mult mai facilă și aplicarea sugestiilor conținute devine mult mai probabilă. b#%l!^+a?

De multe ori copiii introduc în joc elemente imaginare, de aceea înainte de a trage o concluzie cu privire la ceea ce a spus sau a făcut un copil trebuie să verifice în ce măsură este reală acea informație.

Consilierea eficientă este o stradă cu două sensuri, ea necesită un efort de cooperare atât din partea persoanei care primește consiliere cât și din partea consilierului.

Comunicarea reală între cei doi se realizează atunci când aceasta devine biunivocă: de la consiliat către consilier are loc transmiterea problemelor sale, iar de la consilier la consiliat are loc transmiterea orientărilor adecvate.

Atitudinile și abitațile de consiliere au un rol important în construirea și menținerea unei relații terapeutice eficiente.

Acceptarea necondiționată

Acceptarea este atitudinea care are la bază următoarele principii: ființa umană este valoroasă și pozitivă, are capacitatea sau potențialul de a face alegeri responsabile, are dreptul să ia decizii asupra vieții personale și de a-și asuma propria viață. Acceptarea este atitudinea de recunoaștere a demnității și valorii personale ale elevilor, cu punctele lor tari sau slabe, calități sau defecte, atitudini pozitive sau negative, interese constructive sau sterile, gânduri, trăiri sau comportamente, fără a critica, judeca, controla și mai ales fără a condiționa aprecierea – “Te voi aprecia, dacă …”. Acceptarea necondiționată este premisa fundamentală a procesului de dezvoltare personală și de optimizare a funcționării persoanei.

Acceptarea necondiționată nu este echivalentă cu aprobarea oricărei atitudini sau a oricărui comportament, cu neutralitate sau ignorare, cu simpatie și toleranță. Acceptarea unei persoane nu presupune nici aprobarea nici dezaprobarea a ceea ce spune sau simte persoana. Este acceptarea modului în care persoana simte sau crede în mod diferit de ceilalți. Nu este indicată utilizarea evaluărilor de genul: “nu ar trebui să simți așa”, “băieții nu trebuie să plângă”, “fetele nu se poartă niciodata așa”valoarea numai prin interpretările și evaluările pe care le face profesorul în situația de aprobare sau dezaprobare a comportamentelor sale.

Acceptarea nu înseamnă să ai o atitudine de neutralitate sau indiferență față de modul în care gândește sau mai ales simte o persoană. “Nu este nici o problemă”, “Lasă, nu te mai b#%l!^+a?necăji” sunt forme verbale de minimalizare sau ignorare a tensiunilor elevului. Această atitudine are ca efect invalidarea modului în care fiecare persoană percepe diferit un eveniment sau o situație. Acceptarea este o atitudine pozitivă, de înțelegere a persoanei și nu una neutră. Neutralitatea duce la perceperea de către elev a indiferenței din partea consilierului.

Empatia

Empatia este abilitatea de a te transpune în locul unei alte persoane. Empatia nu este echivalentă cu identificarea cu o altă persoană, situație în care se preia modul ei de gândire, de relaționare atitudinală, emoțională și comportamentală. Empatia este abilitatea de a înțelege modul în care gândește, simte și se comportă o altă persoană. Empatia este atitudinea de a fi “cu” persoana și nu “ca” persoana cealaltă. Un indicator al empatiei este sentimentul elevului că este înțeles și acceptat.

Empatia nu trebuie confundată cu mila sau compasiunea față de o altă persoană în dificultate. Nimănui nu îi face plăcere să fie compătimit, chiar dacă sentimentul este sincer.

Empatia înseamnă “a fi alături” de persoană, atitudine care facilitează exprimarea emoțiilor, convingerilor, valorilor și îmbunătățește comunicarea dintre profesor și elev.

Empatia se dezvoltă prin însușirea abilităților de comunicare verbală și nonverbală, urmărind câteva sugestii:

• utilizarea foarte rară a întrebărilor închise care împiedică comunicarea: de exemplu:“De ce ai făcut…?”;

• utilizarea întrebărilor deschise care facilitează comunicarea: “Ai putea să-mi spui mai multe despre acel eveniment…?”;

• ascultarea interlocutorului sau interlocutorilor;

• evitarea moralizării interlocutorului: “Nu este bine ce ai făcut”;

• evitarea întreruperilor în timpul conversației: “Părerea mea este că…”;

• etichetarea este o barieră în dezvoltarea unei relații empatice, distorsionează înțelegerea: “Ești cam neserios/distrat/superficial….”;

• evitarea feed-back-urilor negative: “Rezultatul tău este nesatisfăcător”;

• utilizarea sugestiilor constructive: “Data viitoare va fi mai bine dacă vei face…”;

• evitarea criticii sarcastice: “Ești ridicol….”.

Perceperea și recunoașterea sentimentelor celorlalți este secretul unor relații constructive cu b#%l!^+a?cei din jurul nostru. Empatia constă în abilitatea unora de a fi sensibili, de a reacționa chiar și la cele mai mici probleme ale celorlalți. Dezvoltându-ne puterea de înțelegere pentru nevoile, dorințele și așteptările celor de lângă noi, reușim să ne înțelegem mai bine propriile trăiri și reacții și să le acordăm acestora mai multă atenție și înțelegere.

Congruența

Congruența se referă la concordanța dintre comportamentul consilierului și convingerile, emoțiile și valorile sale personale. Cu alte cuvinte, congruența definește autenticitatea comportamentului persoanei. Este indicat să nu exprimăm convingeri și idei în care nu credem cu adevărat. Decalajul dintre ceea ce simt sau gândesc se va transpune în maniera falsă de exprimare sau de comportament, ușor sesizabilă de ceilalți. Congruența este generată de acordul dintre convingere, trăirea emoțională și exprimarea verbală și nonverbală. Lipsa de autenticitate duce la pierderea relației de încredere cu elevii.

De exemplu, dacă clientul ar spune “Sunt foarte supărat pentru că parinții mei sunt tot timpul plecați de acasa; tata pleacă frecvent în delegatii, iar mama vine acasă doar seara. Aș vrea să stea mai mult timp cu mine.”, iar consilierul ar răspunde “Da, e foarte neplăcut că părinții nu pot petrece mai mult timp cu copiii.” (însa consilierul se gândește ca și el, la rândul lui, ajunge târziu acasă, dar nu vede o problemă în această și prin urmare zâmbeste, iar copilul se va simți neînțeles și frustrat.

Colaborarea

Consilierea are un caracter colaborativ, colaborarea este abilitatea consilierului de a implica elevul sau clasa de elevi în deciziile de dezvoltare personală. Relația este de respect și parteneriat, și nu de transmitere de informații de la “expert” la “novice”. Rolul profesorului consilier este să-l ajute pe elev să găsească cele mai relevante informații pentru ca acesta să poată lua decizii responsabile. Consilierul școlar, nu trebuie să se erijeze în persoana competentă care oferă soluții de rezolvare pentru problemele elevilor. El este un catalizator și facilitator al procesului de dezvoltare personală a copilului, abilitând astfel elevul să găsească soluții proprii la problemele cu care se confruntă.

Gândirea pozitivă

Filosofia consilierii este definirea omului ca ființă pozitivă care poate fi ajutată să-și îmbunătățească aspectele sale mai puțin dezvoltate. Activitățile de consiliere educațională b#%l!^+a?trebuie să fie focalizate pe dezvoltarea imaginii și respectului de sine ale elevului, a responsabilității personale. Dacă viziunea noastră generală asupra lumii nu are notă pozitivă dată de încrederea în noi înșine și în oameni, nu este indicat să ne implicăm în activitățile de consiliere.

Ascultarea activă

Ascultarea activă se realizează prin următoarele modalitați: adaptarea comportamentului consilierului la limbajul verbal și nonverbal al clientului, folosirea răspunsului minimal, reflectarea sentimentelor, parafrazarea, sumarizarea și adresarea întrebărilor.

Adaptarea comportamentului consilierului la limbajul verbal și nonverbal al clientului Un mod eficient de îmbunatățire al relației terapeutice este adaptarea comportamentului nostru la comportamentul verbal și nonverbal al clientului. Prin aceasta, clientul primește mesajul că terapeutul îl ascultă.

De exemplu, dacă un copil stă pe podea în timp ce se joacă, consilierul se poate aseza lângă el, încercând să-i copieze poziția. Aceasta trebuie să se facă într-un mod natural și confortabil fără a stânjeni clientul.

A doua modalitate, se referă la adaptarea tonului vocii și a ritmului de vorbire al b#%l!^+a?consilierului la cel al clientului. Vocea noastră este un instrument care comunică sentimentele pe care le avem fața de o persoană. De exemplu, dacă un client vorbește încet sau foarte repede terapeutul poate să încerce să-i răspundă în aceeași manieră.

În consecintă, folosind aceste modalități, consilierul va transmite clientului ca îl ascultă, iar astfel clientul se va simți pregatit să răspundă la întrebările consilierului.

Responsabilitatea

Consilierul nu se poate implica în procesul consilierii dacă nu își asumă responsabilitatea atitudinilor și acțiunilor sale. Responsabilitatea se traduce prin respectarea principiilor fundamentale ale consilierii, prin prevenirea utilizării greșite a cunoștințelor și metodelor de consiliere, prin evitarea oricărei acțiuni care interferează cu starea de bine a celor consiliați.

Consilierea educațională este una dintre puținele profesii care presupune un efort interdisciplinar și o viziune de ansamblu asupra persoanei copilului, elevul de astăzi, adultul de mâine.

Reflectarea

Reflectarea are rolul de a explicita și clarifica emoțiile cu care se confruntă clientul la un moment dat. Reflectarea este una din abilitățile cheie în consiliere deoarece îl face pe client să

devină conștient de ceea ce simte și îl încurajează să se confrunte cu problemele emoționale și nicidecum să le evite.

Confruntarea cu sentimentele lor le permite clienților abordarea eficientă a problemelor și apoi posibilitatea să ia decizii mai bune. De exemplu, dacă terapeutul îi spune clientului “ești

foarte trist”, îl va determina pe client să se focalizeze pe durerea sa. Experimentare emoțiilor este adesea dureroasă, dar are funcție cathartică și este indicat să intervină în acest sens în procesul de consiliere.

Câteodata clientii spun direct ceea ce simt („sunt furios pe fratele meu”). Pentru persoanele care vorbesc mai puțin despre sentimentele lor, consilierul poate adresa o întrebare închisă pentru a clarifica ceea ce simte clientul “Ești cumva furioasă pe tatăl tău?”. De asemenea, consilierul își poate da seama de emoțiile pe care le traiește clientul și din b#%l!^+a?comportamentul lui nonverbal. Dacă reflectarea sentimentelor este dureroasă, clientul s-ar putea să înceapă să plângă.

În consilierea copiilor de vârsta școlara mica, reflectarea sentimentelor poate duce la o manifestare evidentă în plan comportamental. De exemplu, dacă un consilier spune “ești furios sau pari foarte supărat”, copilul s-ar putea să răspundă într-o manieră agresivă și să se

manifeste agresiv, de exemplu să arunce o jucărie. Dacă acest lucru se întâmplă, consilierul nu trebuie să se alarmeze ci să fie satisfăcut deoarece copilul a fost capabil să-și exteriorizeze sentimentele. Dupa aceea, consilierul îl poate încuraja pe copil să-și exprime într-un mod adecvat furia.

Reflectarea se poate realiza și cu ajutorul unor personaje imaginare, simboluri sau jucării. Dacă, de exemplu, copilul redă emoțiile trăite de personajele de jucarie, consilierul va reflecta emoțiile referindu-se la aceeași jucărie. Copilul nu trebuie forțat să recunoască faptul că aceste emoții îi aparțin. Este importantă utilizarea unui vocabular pe care copilul îl poate întelege.

CLIENT: De fiecare dată când îi spun mamei să mă ducă afară, nu vrea (două papuși care vorbesc una cu cealaltă).

CONSILIER: Hm… păpușa pare foarte suparată că nu o lasă mama ei afară.

Formularea întrebărilor

Întrebările ne ajută să aflăm informații despre problema cu care se confruntă clientul “Poți să-mi descrii ultima ceartă pe care ai avut-o cu tatăl tău?”, sau să clarificăm unele aspecte din ceea ce ne spune clientul: George mă enervează tot timpul!, consilier: Poți să-mi spui mai multe despre ceea ce face George și te enervează?”

Există doua tipuri de întrebări: întrebări deschise și închise.

Întrebările închise sunt acele întrebări care generează răspunsuri specifice, în termeni de da sau nu, sau răspunsuri care oferă foarte puține informații cum ar: “Ai venit aici cu mașina…? Câti ani ai? Îți place la școala?”. Aceste întrebări se folosesc atunci când dorim să obținem unele informații concrete sau atunci când clientul are dificultăți în a se exprima.

Utilizarea întrebărilor închise poate duce la următoarele probleme:

clientul poate da un răspuns scurt fără a-l mai dezvolta;

clientul se poate simți limitat în a răspunde la întrebări într-o manieră semnificativă; b#%l!^+a?

clientul poate aștepta o altă întrebare în loc să se simtă liber să răspundă în mod deschis.

De aceea, întrebările închise trebuie folosite cu grijă.

Întrebările deschise permit explorarea conținutulului și a emoțiilor relevante. Astfel de întrebări pot fi:

“Poți să-mi povestești despre familia ta?,

“Cum te simți?,”

“Ce poți să-mi spui despre școala?”.

Prin urmare, răspunsurile clienților sunt mult mai bogate din punct de vedere informațional. Totodată, permit clientului să vorbească despre lucrurile importante pentru el și nu despre ceea ce consideră consilierul că ar fi mai important.

Adesea în procesul de consiliere psihologică, copiii evită să vorbească despre problemele personale; de aceea se recomandă folosirea într-o proporție mai mare a întrebărilor deschise. Totodata trebuie să se evite adresarea întrebării “de ce?”, deoarece determină clientul să găsească scuze sau raționalizări ale comportamentului său.

CLIENT: ‘Singura din familie cu care mă înteleg este sora mea’.

Întrebare deschisă -CONSILIER: Poți să-mi spui mai multe despre sora ta ?

Întrebare închisă -CONSILIER: Câți ani are sora ta ?

Observarea

Observarea este abilitatea de a culege informații relevante despre client din urmatoarele surse: comportament verbal, nonverbal și identificarea incongruențelor.

a) Comportamentul verbal

Clienții au tendința de a repeta și a pune accentul pe cuvintele care exprimă lucruri importante pentru ei, prin urmare e important să identificăm care sunt acestea.

În consilierea copilului, se urmarește dacă acesta comunica adecvat, se simte frustrat de faptul că nu poate comunica (se bâlbaie, face pauze) sau tinde să se bazeze mai mult pe metode nonverbale de comunicare.

b) Comportamentul nonverbal

Comportamentul nonverbal se refera la contactul vizual, expresia feței, postura, mișcările corporale și tonalitatea vocii. Putem observa o modificare a posturii clientului în sensul luării unei poziții închise (brațe și picioare încrucișate) atunci când se simte inconfortabil sau nu dorește să vorbească despre un subiect, și alternarea rapida a contactului vizual sau ezitarea în b#%l!^+a?vorbire atunci când se simte confuz. Expresia facial reflectă ceea ce simte clientul la un moment dat. În acest sens, putem observa încleștări ale feței, dilătari ale pupilei când clientul este interesat de ceva, un zâmbet care nu se potrivește într-un context, înroșiri ale feței, modificări ale ritmului respirației.

c) Identificarea incongruențelor

Stările de confuzie, sau cele conflictuale sunt de multe ori motivul pentru care clienții se adresează unui consilier. Observarea atentă a comportamentului verbal și nonverbal ne poate oferi multe informații despre incongruențele cu care se confruntă clientul. Discrepanțele pot fi de mai multe tipuri:

– Discrepanțe între două comportamente nonverbale;

– Discrepanțe între două afirmații;

– Discrepanțe între ceea ce spune și ceea ce face clientul;

– Discrepanțe între o afirmație și comportamentul nonverbal;

– Discrepanțe între modul de gândire a două persoane;

– Discrepanțe între ceea ce își dorește clientul și o situație;

De multe ori în consiliere identificarea discrepanțelor reprezintă primul pas în a-i face pe clienți să conștientizeze problema cu care se confruntă.

Parafrazarea

Parafrazarea presupune reformularea celor spuse de client atunci când terapeutul dorește să se asigure că a înțeles bine ceea ce clientul îi transmite. Parafrazarea nu presupune evaluarea sau interpretarea a ceea ce a spus interlocutorul.

CLIENT: De fiecare dată, tata îmi promite că vine la meci și întotdeauna intervine ceva mai important. Niciodată nu este lângă mine când am nevoie de el.

CONSILIER: Din câte mi-ai spus înteleg că ești supărat pentru că părintii tăi nu sunt lângă tine când ai nevoie de ei și pentru că tatăl tău îti promite unele lucruri și nu se ține de cuvânt.

Focalizarea

Focalizarea presupune direcționarea conversației cu clientul spre aspectele pe care le considerăm importante pentru consiliere; de asemenea, ea este utilă atunci când clientul ne furnizează foarte multe informații despre ceea ce se întâmplă, sare de la un subiect la altul sau evită în mod sistematic să vorbească despre un subiect. b#%l!^+a?

Focalizarea poate fi facută pe emoțiile clientului (“Ioana, pari suparată! Poți să-mi spui mai multe despre ceea ce simți acum ?”), pe problemă (“Poți să-mi spui mai multe despre cearta pe care ai avut-o cu tatăl tău?”).

Feedback-ul

Feedbackul susține comunicarea dintre consilier și client și are la bază ideea că trebuie să ne focalizăm pe micile progrese ale clientului dacă vrem ca acestea să devină mari, și nu pe defecte. În oferirea de feedback se recomandă urmatoarele:

Să fie focalizat pe aspectele pozitive, să fie constructiv și nu distructiv;

Să fie specific și concret, focalizat pe un comportament specific și nu pe unul general;

Să fie descriptiv și nu evaluativ și critic; se recomandă evitarea judecăților de valoare;

Să se adreseze comportamentelor și atitudinilor care pot fi schimbate;

Să ofere alternative de comportamente;

Să fie oferit imediat dupa de comportamentul a fost efectuat și nu dupa o perioada de timp;

Să se adreseze comportamentului clientului și nu clientului în general.

III.2 Lecția de consiliere și orientare

Activitățile de consiliere și orientare propuse de Curriculum-ul pentru clasele primare îi ajută pe elevi să găsească răspunsurile unor întrebări importante pe care ei și le pun în această perioadă a vieții : „Cine sunt și ce calități am ?”,”Cum pot să-mi fac prieteni la școală și acasă?” ,“De unde pot obține informații sau ajutor ?”,” Ce trebuie să fac pentru a învăța mai bine ?”,”Ce vreau să devin?”.

Parcurgând activitățile propuse în acest curriculum elevii devin mai motivați, mai încrezători în sine, dezvoltă abilități mai eficiente de învățare, devin mai pregătiți pentru nivelurile educaționale viitoare, pot să își stabilească scopuri realiste, să trăiască și să participe activ la viața școlară și socială.

În cursul orelor de Consiliere și orientare elevii au posibilitatea de a exersa abilități de comunicare eficientă, de relaționare, de învățare și de a deveni conștienți de posibilitatea de b#%l!^+a?transferare a acestora în contexte sociale diferite. Elevii dobândesc cunoștințe și abilități care îi ajută să devină actori responsabili și să contribuie la viața școlară, a comunității, familiei, grupului de prieteni, să transforme activitatea de învățare într-un proces de învățare permanentă, să își creeze viitorul – ceea ce presupune asumarea de roluri responsabile în comunitate și în viața profesională. În fiecare an al nivelului primar, elevii vor dobândi noi abilități de explorare personală, a carierei și a vieții sociale. Aceștia vor dobândi valori și atitudini de care societatea are nevoie :

respect și încredere în sine și în ceilalți ;

aprecierea unicității fiecăruia ;

receptivitate la emoțiile celorlalți ;

valorizarea relațiilor inter-personale ;

valorificarea critică și selectivă a informațiilor ;

adaptare și deschidere la noi tipuri de învățare ;

motivație și flexibilitate în elaborarea traseului educațional și profesional ;

responsabilitate și ambiție pentru decizii și acțiuni privind cariera ;

interes pentru învățare permanentă într-o lume în schimbare ;

orientare spre o viață de calitate în prezent și în viitor .

Școala trebuie să facă tot ce îi stă în putință pentru valorizarea maximă a fiecărui individ prin stimularea intelectuală a elevilor, aptitudinilor, atitudinilor și trăsăturilor de personalitate. Consilierea îl educă pe elev în direcția constientizării celuilalt, în rezolvarea problemelor proprii, îl învață să contribuie la formarea spiritului de inițiativă. Fiecare temă este bine să fie prezentată ca o problemă care include în sinea ei altele pe care elevii să le descopere și să le discute activ, pornind de la cunoștințele și experiența lor.

Lecțiile de consiliere, concepute într-o manieră atractivă, motivată și accesibilă, contribuie la formarea unui comportament deschis problemelor. De exemplu, pentru a ajunge la concluzia unicității persoanei se poate porni de la sublinierea câtorva trăsături definitorii ale ființei umane, precum gândirea, limbajul articulat, structura anatomică. În virtutea acestor trăsături, suntem asemănători și cu toate acestea suntem diferiți, avem un anumit mod de a fi, de a gândi, de a simți, de a acționa, de a ne raporta la ceilalți. Înțelegând ca unicitatea persoanei presupune existența diferențelor, elevul trebuie să accepte diferențele dintre oameni, să manifeste toleranță, să fie lipsit de prejudecăți, să accepte și să manifeste interes față de b#%l!^+a?modul de viață, obiceiurile altor popoare sau, pur și simplu, față de obiceiurile diferite ale celor de lângă ei.

Importantă este, de asemenea, conștientizarea faptului că neacceptarea diferențelor dă naștere conflictelor. Individul uman nu poate trăi decât în comunități, în grupuri. În grup el învață să vorbească, să se comporte, să-și exercite profesia, să se perfecționeze etc. În grup el își formează și dezvoltă personalitatea. Pot fi purtate discuții pe teme cum ar fi:

„Ce-mi place mie cel mai mult?”

„Ce am voie să fac la școală?”

„Cine sunt prietenii mei?”

„Cum să-ți construiești relațiile cu prietenii?”

”De aceeași parte a drumului”

“Cum îmi petrec timpul?”

” Cum să-ți conduci emoțiile?”

„Cum să-ți construiești relațiile cu prietenii?”

„Cum să-ți administrezi banii?

”Cum să ne concentrăm asupra soluțiilor?

Tendințele majore ale reformelor curriculum-ului în plan European constau în: educația pentru toți, dezvoltarea unor atitudini dezirabile, a gândirii critice, preocuparea pentru adecvarea instruirii la nevoile fiecărui individ, maximizarea potențialului fiecărui copil și predarea – învățarea centrate pe elev.

Să fii educat înseamnă să știi cum să iți dezvolți toate laturile: nu numai culturale, ci și personale. Trebuie să știi ce se întâmplă cu tine, de ce ți se întâmplă, unde ești și unde vrei să ajungi, ce abilități ai, și cum să le folosești pentru a deprinde aptitudinile care iți lipsesc. În viață contează școlile absolvite, diplomele obținute, dar succesul este direct proporțional cu b#%l!^+a?abilitățile dobândite, care, alături de cunoștințele acumulate, să determine manifestarea unei conduite adecvate.

Consilierea și orientarea este strâns legată mai mult de psihologie decât de instrucție sau dezvoltare intelectuală. Pentru a fi eficientă trebuie să acționeze asupra inimii copilului. Într-o firească colaborare între familie și școală, părinții trebuie învățați cum să procedeze pentru a găsi cele mai eficiente procedee prin care elevul poate deveni responsabil. Noile metode de învățământ oferă educatorilor instrumentele necesare implicării părinților și comunității locale în educare tinerilor. Multe cercetări efectuate de psihologii sociali din sfera educației atestă avantajele unei asemenea abordări și structurări cooperative a activităților. Cooperarea înseamnă un câștig în planul interacțiunii între elevi și ceilalți parteneri educativi ai profesorilor generând sentimente de acceptare și simpatie, acceptând mai ușor autoritatea și dialogul. Se determină creșterea respectului de sine, încrederea ĩn forțele proprii, diminuarea sentimentului de anxietate care se resimte la contactul cu autoritatea părinților și cu instituțiile locale. Există numeroase tipuri de elaborare a activităților educative astfel încât toți partenerii educației să fie implicați.

De aceea relația profesor-elev trebuie să fie una de colaborare, de încredere și de respect reciproc. Elevul să nu se simtă "controlat", ci sprijinit. Profesorul trebuie să fie mai mult un organizator al situațiilor de învățare și un element de legătură între elev și societate, care mediază și facilitează accesul la informație. Implicarea în egală măsură a elevilor și profesorilor în procesul didactic înseamnă responsabilități împărtășite.

„Copilul trebuie învățat să-și folosească ochii nu numai pentru a vedea, dar și pentru a privi; urechile, nu numai pentru a auzi, dar și pentru a asculta cu atenție; mâinile, nu numai pentru a apuca obiectele, ci și pentru a pipăi și a le simți.”

(Lonwenfeld)

III.3 Realizarea consilierii prin intermediul proiectelor

b#%l!^+a?

Metodele, modelele, componentele sau strategiile de învățământ îmbătrânesc la fel ca oamenii. Într-o lume supusă unei singure legi, paradoxal stabile – cea a schimbării, învățământul nu poate face excepție.

Un mod de a conferi deschidere și viață muncii noastre este și a prin folosirea proiectului ca metodă complementară sau alternativă în desfășurarea și organizarea procesului educațional din învățământul primar.

scoala își propune să formeze multilateral personalitatea elevilor, să-i pregătească pentru viață, acordând atenția cuvenită bogăției de forme pe care se structurează comunicarea umană contemporană.

Realitatea practicii noastre profesionale ne învață ca el nu se poate aplica nici permanent, nici pretutindeni, dar utilizarea lui dă frumusețe și viață învățării școlare.

Metoda proiectelor prezintă următoarele caracteristici:

este o metodă globală cu un puternic caracter interdisciplinar;

proiectul este o extindere, o investigație a unui subiect din sfera practicului sau idealului,

poate fi dus la bun sfârșit de un grup de elevi, de toată clasa sau de un singur elev;

necesită o perioada mai mare de timp;

în realizarea proiectului, elevii trebuie să îmbine diferite strategii didactice;

are un accentuat rol de interdisciplinaritate;

trebuie organizat riguros în etape, ca orice muncă de cercetare;

organizarea elevilor pe grupe creează un nou tip de învățare: învățarea reciprocă, puțin valorificată în școală.

In derularea unui proiect, se disting trei etape:

a) prima etapă presupune alegerea subiectului pornind de la fapte reale din viața clasei: harta proiectului cu principalele aspecte de conținut, inventarul cunoștințelor și eventuale predicții, crearea centrului tematic și procurarea materialelor pentru proiect, prezentarea unor portofolii; b#%l!^+a?

b) a doua etapă presupune activități de documentare și investigare: împărțirea sălii în centre de interes – investigare, explorare, observare, cercetare, experimentare, măsurare, predicții; utilizarea unor coduri de comunicare, derularea de activități integrate, realizarea de scenarii închegate cu conținuturi aparținând unor arii diferite.

c) a treia etapă presupune adăugarea de detalii, atribuirea unor funcționalități proiectului, crearea unei motivații, prezentarea rezultatelor sub formă concretă (dramatizări, spectacole, jucării, expoziții, mici daruri pot reprezenta sugestii de finalizare a proiectului).

Proiectul reprezintă primul pas spre descoperirea de sine, spre acceptarea propriilor limite, făcându-se remarcată o motivație foarte puternică pe plan afectiv: elevii sunt mulțumiți, fericiți, satisfăcuți. Proiectele tematice au succesul scontat datorită conținutului ales, punându-se accent pe cercetare, eficiență, independență în gândire, pe căutarea și găsirea răspunsurilor legate de tema propusă.

În urma implementării acestor activități, se pot sesiza următoarele realizări pe plan psihopedagogic și psihosocial la copii: sociabilitate, optimism, creșterea capacității de comunicare, detensionare, formarea sentimentului valoric personal, creșterea stimei de sine și a încrederii în forțele proprii.

Sigur, este destul de dificil să administrezi mai multe programe extrașcolare și să încerci să găsești resurse pentru aplicarea lor, dar cu bunavoința am implicat clasa cu succes într-o serie de proiecte școlare cum ar fi:

“Eu și ceilalți”,

“Împreuna pentru copii noștri”,

”Suntem ceea ce mâncăm”,,,

“Neatenția care ucide”.

Exemplific printr-un program de mediere a relațiilor dintre elevi:

Motto: „Să formezi o echipă este doar începutul, să rămâi împreună este progresul, să lucrezi împreună este succesul”(Henry Ford). b#%l!^+a?

“Eu și ceilalți”

Programul se adresează elevilor clasei I;

Durata de desfășurare: Anul școlar 2008 – 2009;

Număr de ore necesar implementării programului – 1 oră săptămânal;

Obiective:

Observarea particularitaților comunicării dintre elevi;

Identificarea barierelor de comunicare și a blocajelor, sugestii de eliminare a lor;

Crearea și mentinerea unui cadru pozitiv relațional pentru toți elevii ;

Dobândirea aptitudinilor și abilităților de medierea conflictelor;

Cunoașterea și respectarea rolului important pe care îl are munca în echipă.

Continutul programului:

În cadrul acestui program sunt atinse tematici diverse, cum ar fi:

abilitățile personale de comunicare eficientă;

integrarea socio-afectivă în grup;

cunoașterea locului și rolului ocupat în grupul clasa, a responsabilităților ce îi revin;

învațarea unor tehnici de negociere și rezolvare a conflictelor;

Programul are la bază șase activităti diferite între ele prin obiectivele, conceptele si abilitățile specifice; aceste activități antrenează participarea activă a tuturor elevilor stimulând dezbaterile pe diferite teme și învătându-i să lucreze în echipă.

Mod de desfăsurare:

În primele zile ale derulării programului vom desfășura numeroase jocuri de b#%l!^+a?cunoaștere și autocunoaștere între elevii clasei.

Voi provoaca exerciții de comunicare, prin punerea în situații de comunicare, știut fiind că, în realitate, actul de comunicare este ireversibil, irepetabil iar reușita lui nu poate fi neglijată.

Pornindu-se de la situații în general știute, elevii caută forme și strategii pentru neprevăzut. Învățătorul va evita artificialul dus la extrem, dar nu poate înlătura insolitul din exerciții, deoarece adesea cel vizat de noi poate păli în fața celor oferite de viața reală.

Elevii exersează depășirea unor situații conflictuale din câmpul lor de relaționare.

Strategia abordată de învatățor trebuie să-l ajute să conștientizeze rolul pozitiv al conflictelor în viața oamenilor, să le dezvolte stilul personal de implicare în conflict precum și modalitațile de negociere în situații conflictuale. Elevii iși dezvoltă capacitatea empatică pentru a intui ce gândește și ce simte partenerul cu care se afla în conflict, precum și atitudinea tolerantă, permisivă, de acceptare a celuilalt.

Strategia nu vizează atât implicarea directa a învățătorului ca mediator în conflict, cât mai ales modalitați de a descoperi în sine și cultivă capacitatea de negociere și rezolvare a acestora.

Elevii vor fi antrenați în jocul de simulare – „Pânza de paianjen”, prin care se ilustrează relația dintre ei. Asezați în cerc vor forma o rețea, ca o pânză de păianjen, care este asemănată cu relațiile care există între oameni. Discuția este condusă înspre a conchide că pentru a avea relații bune cu un grup de persoane, fiecare dintre persoanele implicate trebuie să-și facă partea să în a menține relația. Dacă nu, se întâmplă ca atunci când unul câte unul, elevii renunță să mai susțină pânza de păianjen, ața devine încâlcită și nu mai are frumusețea pânzei de păianjen.

Pe parcursul derulării programului de mediere, dupa fiecare activitate au avut loc numeroase discuții spontane, au fost adresate întrebări, au avut loc explicații.

b#%l!^+a? b#%l!^+a?

Metodologia programului:

implementarea programului se realizează printr-o combinație de elemente și concepte teoretice însoțite de activițăți practice și exemplificări din viața reală, prezentările fiind susținute de un program computerizat de software;

activitățile care se vor desfășura cu elevii includ: discuții de grup, exemplificare, jocuri de cunoaștere, de comunicare, simulări ale unor situații reale, prezentări cu ajutorul retroproiectorului, programe de grup, spectacole, concursuri, vizite, drumeții, aniversări, munca în echipă, ateliere de lucru, activități extrașcolare comune;

un accent deosebit se va pune pe încurajarea lucrului în echipă.

Rezultatele preconizate prin implementarea programului:

funcționarea eficientă în cadrul grupului; b#%l!^+a?

evitarea conflictelor, promovarea unei conviețuirii armonioase;

cunoașterea și respectarea rolului important pe care îl are munca în echipă.

funcționarea eficientă în cadrul grupului.

Concluzii:

În urma observării directe a elevilor din grupul-clasă și a relațiilor de comunicare ce se stabilesc între ei, am observat că:

elevii își comunică informații extrem de variate din toate domeniile cognitive, inclusiv pe teme ce țin strict de viața personală a acestora, folosind un limbajul uzual;

comunicarea mesajelor în cadrul clasei are virtutea de a-i apropia pe colegi.

conținutul comunicării este extrem de diversificat, cuprinzând informații izvorâte din experiența personală sau acumulate prin lectură, vizionarea programelor T.V.

comunicarea empatică are loc între membrii grupului atunci când unul dintre ei au probleme sau este implicat într-un conflict extern grupului;

există carențe în comunicare datorate rolurilor și statusurilor pe care membrii le au în cadrul clasei, o „prăpastie” între elevii populari și cei marginalizati, între „tocilari” și „nonconformiști” – barieră datorată poziției emițătorului sau receptorului.

tipurile de comunicare existente: verbală, nonverbală, paraverbală, metaverbală.

În urma derulării programului de mediere, elevii și-au perfectionat capacitățile de comunicare și interrelaționare, și-au dezvoltat abilitați de depășirea unor situații conflictuale din câmpul lor de relaționare, și-au exersat capacitatea empatică pentru a intui ce gândește și ce simte partenerul cu care se află în conflict, precum și atitudinea tolerantă, permisivă, de acceptare a celuilalt.

Colegii de bancă nu sunt numai doi vecini în spațiul clasei, ci doi elevi care comunică între ei informații variate, se ajută reciproc, se sfătuiesc asupra acțiunilor pe care le desfășoară sau le vor iniția, își comunică sentimente sau atitudini față de valori.
Faptul ca folosesc internetul împreunã cu colegii de clasa îi ajuta pe copii să lege relații mult mai ușor. Programul de mediere a stimulat interesul elevilor, în primul rând, în implicarea lor în activități educative extrașcolare comune, dar și realizarea grupurilor de discuții, a b#%l!^+a?dezbaterilor. Munca pe echipe din atelierele de lucru a dus la întărirearea spiritului de toleranță, acceptare și cooperare, optimizarea relației lor.

Sugestii:

descrierea caracteristicilor comunicatorului de succes;

discutarea motivelor pentru care comunicarea eșuează;

explicarea strategiilor de îmbunătățire a abilităților de comunicare;

valorificarea celor mai bune oportunități de dezvoltare a abilităților de comunicare prin exercițiul comunicativ. Antrenarea elevilor în procesul comunicativ nu înseamna a multiplica actele de vorbire, ci să fie găsite modalități de intensificarea interacțiunilor elev-elev în planul schimbului informațional și interpersonal.

îmbunatățirea comunicării empatice dintre colegi care va duce la o mai buna relaționare;

dobândirea de către membrii grupului a unor cunoștințe axate pe comunicare de grup;

găsirea soluțiilor pentru a rezolva blocajele și obstacolele reale pe care le simt când se află într-o confruntare directă cu un interlocutor.

evită blocajele care pot interveni în comportamentul comunicativ al membrilor ei vor trebui să știe că arta de a comunica nu este un proces natural ori o abilitate cu care noi ne naștem, ci se învață:

activitați de tip „team-building” având ca scop îmbunătățirea climatului afectiv dintre membri;

sporirea gradul de satisfacție inter-personală pe care îl procură interacțiunea;

continuarea și dezvoltarea programului de mediere;

propunerea unei discipline opționale ale cărei conținuturi să se refere la domeniile abordate în activitățile proiectului.

Motto: „Un olar bun trebuie să cunoască lutul cu care lucrează.”

b#%l!^+a?

Plan de acțiune pentru o mai bună cunoaștere a procesului de formare a

grupului informal în clasă

Locul de desfășurare: Școala cu clasele I- IV Sălcioara, Smeeni

Scopul: Cunoașterea proceselor și fenomenelor care conduc la formarea grupului informal în clasă și determinarea efectelelor pe care le are acesta asupra elevilor.

Obiective:

creșterea gradului de coeziune a grupului;

consilierea de grup și individuală a elevilor facilitând astfel formarea unei imagini corecte față de sine și față de grup;

îmbunătățirea relațiilor afective și a comunicării la nivelul grupului;

dezvoltarea unei atitudini pozitive fața de sine și față de ceilalți.

Resurse:

umane: 17 elevi

materiale: seturi de chestionare, baterii de teste sociometrice;

temporale: 1 semestru școlar

Rezultate asteptate: funcționarea eficientă în cadrul grupului.

Grupul țintă: este format din 17 elevi ai clasei a IV –a.

Beneficiari: Elevii, familiile acestora, învățăorul care va lucra cu specialiști în consilierea lor.

Argument b#%l!^+a?

Cunoașterea procesului de formare a grupului informal în școală este o premisă indispensabilă pentru toate acțiunile educative ce se intreprind, cele două tipuri de structuri, formală și informală specifice colectivului de elevi se află într-o strânsă interdependență, grupurile informale se cristalizează după un anumit timp și odată constituite sunt supuse unui complex de dezvoltare proprie, continuă.

La polul opus formalului, informalul se caracterizează prin aceea că interacțiunea nu este impusă din exterior, ea este rezultatul firesc, natural și spontan al relațiilor ce se stabilesc între membri grupului.

Este deci important de a folosi aceste grupuri informale la realizarea obiectivelor educaționale și de a considera riscurile necontrolabile referitoare la rezistentă în cazul în care acțiunea grupurilor este contrară obiectivelor educaționale.

Relațiile informale din școală sunt relații interpersonale care nu se regăsesc în regulamentul școlar, dar care emerg spontan în manieră de a satisface nevoile indivizilor.

Grupurile informale odată constituite sunt supuse unui complex proces de evoluție care parcurge diverse stadii de creștere și maturizare socială.

Informațiile obținute prin tehnicile sociometrice sunt deosebit de utile învățătorului, în încercarea lui de a orienta pozitiv relațiile interpersonale din cadrul clasei de elevi. Aceste tehnici pot furniza, totodată, și date importante cu privire la poziția ocupată de elevi în cadrul microgrupului școlar datorită prezenței sau absenței anumitor capacități sau trăsături de personalitate, datorită motivației care stă la baza alegerilor și respingerilor exprimate, precum și datorită gradului de intercunoaștere al elevilor.

(Tomșa Gheorghe, Consilierea și orientarea în școala, Casa de Editură și Presă

Viața Românească, București, 1999, p.215)

b#%l!^+a?

Concluzii și recomandări:

Putem spune că identificarea unor legaturi afective ne oferă posibilitatea să înțelegem mai bine mecanismul procesului de interacțiune, mecanism care declanșează și determină caracteristicile colectivului ca un tot unitar. Forța interacțiunilor derivă din faptul că grupurile informale se caracterizează prin cantitatea și usurința relațiilor interpersonale care au loc în cadrul grupului.

Autorii afirmă că în interiorul grupului, comunicarea este mai simplă, mai puțin încordată și are loc mai repede decât cu actori din exteriorul grupului.

“Specific grupurilor informale sunt: scopul comun al membrilor, normele echivalente credințelor împărtășite de membrii grupului în ceea ce privește comportamentul în situatii specific, temele comune, sarcinile grupului sunt definite ca activităti comune pe care le desfăsoară grupul în vederea atingerii obiectivelor, Gurvitch abordează ideea că fiecare grup are “o operă de finalizat”. S-a observat că b#%l!^+a?unele grupuri își dezvoltă tradiții și obiceiuri care în final le întăresc forța.”

(Moscovici Serge, Psihologia socială a relațiilor cu celălalt, Editura Polirom, Iași, 1998, p. 213)

Învățătorul va propune mai multe activități de “team – building”, o cale dintre cele mai sigure și mai agreabile pentru întărirea coeziunii echipei.

ȘCOALA CU CLASELE I-IV SĂLCIOARA, SMEENI, BUZAU

PARTENERIAT ÎN EDUCAȚIE :

ȘCOALĂ – FAMILIE- COMUNITATE

b#%l!^+a?

„Prezența părinților poate transforma cultura școlii” (S.L. Lightfoot)

Coordonatori: Prof. Oltenescu Costina

Inv. Prezeret Cătălina

Director,

Prof. Nicu Dicianu

An școlar 2008-2009

ARGUMENT

Am conceput acest proiect din dorința de a forma părinților o atitudine deschisă față de școală și de a exista o colaborare bazată pe încredere și satisfacții de ambele părți.

Mulți părinți cred că o dată ce copiii lor au trecut pragul școlii, rolul lor în educația acestora scade, dacă nu dispare. Dimpotrivă, acum efortul lor se dublează și de felul în care se implică de la început la viața școlară a copilului, vor depinde și rezultatele acestuia.

Sunt situații în care apar bariere de comunicare între cadrele didactice și părinți. În multe cazuri profesorii consideră că părinții nu acordă suficientă atenție copiilor lor b#%l!^+a?sau părinții cred ca profesorii sunt prea distanți și nu se implică suficient și astfel rezultă o colaborare școală-familie pur formală.

În fapt, părinții poartă responsabilitatea fundamentală a educației copilului, iar școala îi sprijină în acest demers. Astfel, părinții sunt clienții școlii, iar elevii consumatorii, fapt care trebuie sa determine un parteneriat autentic între dascăli și familie.

Termenul de „parteneriat” este bazat pe premisa că partenerii au un fundament comun de acțiune și un spirit de reciprocitate care le permit să se unească, profesori si parinti angajându-se în activități comune de învățare, sprijinindu-se unii pe alții în îndeplinirea rolurilor cerute, desfășurând proiecte de curriculum colaborativ.

Întâlnirile „tipice” cu părinții nu abordează întotdeauna aceste probleme, oferind părinților puține șanse de a cunoaște profesorii elevilor și problemele școlii. De aceea, trebuie pus accent pe activități de cunoaștere interpersonală pentru a crea un cadru de siguranță și pe strategii de desfășurare a acestora cât mai variat și accesibil.

Ideal ar fi ca viitorii dascăli să primească în timpul formării lor profesionale o pregătire în materie de relație cu părinții, iar părinții să fie pregătiți pentru a juca rolul lor educativ și de ce nu, cu inițiative față de școală.

Pentru a conduce o mașina este necesar un carnet de conducere, pentru a crește și educa un copil nu se cere nimic…

Ca urmare, acest proiect, își propune responsabilizarea familiei în educația copilului, si consolidarea colaborării între familie și școala în interesul copilului.

Părți implicate: învățătorii, preotul din localitate, părinți, bunici, elevi;

Obligațiile părților:

Învățătorii au obligația de a stimula participarea părinților în cadrul proiectului prin cosiliere și activități instructiv-educative;

Părinții au obligația de a participa la activițățile propuse de școală.

Obligații comune:

implicarea în cadrul activităților propuse;

identificarea unor demersuri educative ; b#%l!^+a?

 Îmbunătățirea relației școala-familie;

Durata: Parcursul anului școlar 2008-2009

Scop: Integrarea părinților în școală ca parteneri educativi, responsabilizarea familiei în educația copilului și consolidarea colaborarii între familie și școala în interesul copilului.

Obiective:

Realizarea unor cercetări pentru dignosticarea relației școală-familie;

Identificarea instrumentelor de comunicare școală-familie, diversificarea lor;

Dezvoltarea unor abilități de rezolvare a problemelor în relația părinte-copil;

Implicarea părinților în modul în care copiii petrec timpul liber;

Încurajarea voluntariatului, atragerea părinților catre activități din „lumea școlii”.

îmbunatățirea capacitații familiei de a-și îngriji, crește și educa proprii copii, într-un mediu adecvat;

Motto: “A trata familiile nu este o chestiune ce depinde doar de teorie și tehnică, ci este un act de iubire.”

Nichols & Schwartz

REZULTATE AȘTEPTATE:

învatarea de noi strategii de comunicare eficientă între copil – părinte, părinte – cadru didactic, copil-părinte-cadru didactic;

instruirea părinților pentru a deveni factori activi în procesul educațional;

implicarea activă la îmbunătățirea vieții copilului în familie; b#%l!^+a?

optimizarea exercitării dificilei profesii de părinte prin mărirea "deschiderii" către nevoile copilului;

conștientizarea faptul că nu sunt singuri și fără sprijin în creșterea copilului;

dezvotarea capacității de comunicare empatică părinte-copil;

informarea părinților în funcție de situație pentru înlocuirea treptată a unor comportamente indezirabile cu comportamente potrivite prin excluderea supraprotejării, subsolicitarea sau suprasolicitării, neglijarea copilului, supraestimarea sau subestimarea potențialului psihointelectual al copilului.

armonizarea raportului elev – școală – familie;

GRUPUL ȚINTĂ este format din 19 părinți: 18 mame și 1 tată;

BENEFICIARI: elevii claselor primare, familiile acestora care vor beneficia de informații și activități practice vizând ameliorarea capacitații familiei de a-i îngriji, crește și educa, într-un mediu adecvat nevoilor lor de dezvoltare, cadre didactice.

RESURSE:

procedurale: chestionare, brainstorming-ul, explicația, dezbaterea, șase prezentări Power-Point, metode de lucru în grup, ascultarea activă, observația, explicația, dezbaterea, studiul de caz;

umane : copii, părinții lor, doi învățători.

materiale: spațiu adecvat, materiale consumabile, videoproiector, CD-uri, mape cu materiale de informare/instruire pe problematica educației, broșuri tipărite.

Desfășurarea activităților din cadrul parteneriatului:

Implementarea proiectului s-a făcut în cadrul primei ședințe cu părinții din luna septembrie și s-au distribuit scrisori de informare către aceștia. În urma discuțiilor purtate la ședință, părinții s-au arătat interesați de acest tip de parteneriat.

Temele și conținutul activităților au urmat să fie stabilite de comun accord cu dânșii. b#%l!^+a?

Evaluare:

chestionare, fișe;

impactul avut asupra elevilor și al părinților ;

Prin administrarea unui chestionar de evaluare am urmărit obținerea de informații legate de impactul avut asupra părinților și al elevilor;

Diseminarea rezultatelor: b#%l!^+a?

panou cu fotografii reprezentând momente din desfășurarea activităților și realizarea unui album pentru fiecare părinte.

înregistrări video cu serbările și activitățile la care au fost implicați părinții și copiii.

CONCLUZII

În final se impun câteva rezultate desprinse din capitolele lucrării și sintetizate de următoarele concluzii generale:

1.Consilierea școlara este definită ca arie de servicii acordate unui elev sau clasei de elevi, pentru a-și rezolva problemele sau pentru a-și planifica viitorul în interes personal, cât și de compatibilizare a aspirațiilor individuale cu interesul comunitar. Ideea conducătoare este că această activitate nu este doar una specială, realizată de consilierul școlar, ea este implicită educației însăși, ca și tuturor actorilor educației, în primul rând părinților și cadrelor didactice.

2. Se pot identifica trei niveluri de consiliere care se pot desfășura în școala primară:

Consilierea de sprijin pe care orice profesor îl acordă elevilor, prin însăși exercitarea profesiei didactice, problemele sunt adesea cele legate strict de disciplina pe care profesorul o predă și mai rar cuprind sfera vieții personale a elevului.

Consilierea școlară pe care o poate acorda învățătorul, obiectul acestui tip de consiliere îl constituie problemele personale, dificultățile elevilor, atât cele provenite din viața școlară cât și din afara școlii.

Consilierea psihopedagogică calificată acordată elevilor de specialist-consilierul școlar, în cabinetul de consiliere.

3.Factori principali care explică și motivează calitatea de consiliat a elevului sunt trebuințele specifice ale acestuia: trebuința de definire și exprimare a identității, de a fi b#%l!^+a?instituționalizat, de comunicare, artistic-estetice, de prietenie, de cooperare, de anturaj și integrare socială, de a avea un comportament adecvat, față de activitățile educative și sociale acestea definindu-l ca om și asigurându-i succesul năzuit.

4. Comunicarea reprezintă mijlocul indispensabil consilierii, calea de succes a acestei activități. Mijlocul de orientare socială care face legătura între acțiunea consilierului și subiectul consiliat este limbajul. În cadrul activității de consiliere, dialogul este unul intuitiv, iar în cazul orientării este unul argumentativ și de aceea este obligatoriu.

5. Diversele constatări din practica consilierii au demonstrat fexibilitatea ei, această activitate nu are un model standard impus – Cât?, dimpotrivă, permite redimensionări axiologice menite să inducă schimbarea elevilor. La criteriul Cum? cercetarea a elaborat o metodologie specifică pentru consiliere și orientare, aceasta fiind tratată ca acțiune de învățare a elevilor să-și comunice nevoile/trebuințele, printr-un un flux continuu și complex de influențe modelatoare și transformatoare, care se exercită pe un subiect individual sau pe grup. Elevul mic, prin consiliere și orientare, trebuie să fie influențat pozitiv – să-și creeze o imagine pozitivă despre sine în procesul de autodefinire ca ființă unică si irepetabilă.

6. Consilierea are un rol proactiv, încercând să prevină situațiile de criza personală, educațională și socială.

7. Indiferent de modelul de consiliere utilizat se consideră că este esențial pentru consilieri să dezvolte o credibilă relație empatică cu elevul, de încredere reciprocă, de respect mutual, de disponibilitate reciprocă, să înțeleagă problemele elevului pentru ai oferi un sfat personalizat.

b#%l!^+a?

BIBLIOGRAFIE

1. Băban Adriana, Consiliere educațională, Editura Ardealul, Cluj-Napoca, 2001;

2. Butnaru, Dan, Consiliere și orientare școlară. Editura Spiru Haret, Iași, 1999.

3. Cezar Gavriliuc, Carte de buzunar pentru fete și băieți cu părinți plecați în străinătate, Editura URMA ta, Chișinău, 2008;

4. Ciofu Carmen, Interacțiunea părinți-copii, Editura Medicală Amaltea, București, 1998.

5. Dumitru-Tiron Elena, Consiliere Educaționala, Editura Institutul European, Iași, 2005,

6. Eliade, S., ABC-ul consilierii, Ed. Hiperborea,Turda,2000.

7. Jigău Mihai (coord.), Consiliere și orientare. Ghid metodologic. CNC, Bucuresti,2001.

8. Lisievici Petru, Teoria și practica consilierii, Editura Universitații din București, București, 1998.

9. Lucian Ciolan, (în colaborare), Repere pentru proiectarea opționalelor în învațamântul primar, Editura Corint, București, 1998;

10. Moscovici Serge, Psihologia socială a relațiilor cu celălalt, Editura Polirom, Iași, 1998.

11. Manolescu Marin, Curriculum pentru învățământul primar și preșcolar, Editura Credis, București, 2004;

12. Neamțu Cristina, Devianța școlara-ghid de interventie în cazul problemelor de comportament ale elevului, Editura Polirom, Iași, 2003.

13. Tomșa Gheorghe, Consilierea și orientarea în școala, Casa de Editură și Presă b#%l!^+a?Viața Românească, București, 1999

14. Septimiu Chelcea, Cum să redactam o lucrare de licență, o teză de doctorat, un articol științific în domeniul științelor socioumane, Editura Comunicare.ro, București, 2003.

15. Umberto, Eco, Cum se face o teza de licență, Editura Polirom, 2006.

Anexa 1

Spune-mi ce dai ca să-ți spun ce o să primești

(Poveste cu tâlc)

Era odată un bărbat care ședea la marginea unei oaze la intrarea unei cetăți din Orientul Mijlociu. Un tânăr se apropie într-o bună zi și îl întrebă:

– Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăți?

Batrânul îi răspunse printr-o întrebare:

– Cum erau locuitorii cetății de unde vii?

– Egoiști și răi. De aceea mă bucur că am putut pleca de acolo!

– Așa sunt și locuitorii acestei cetăți, răspunse bătrânul.

Puțin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru și îi puse aceeași întrebare:

– Abia am sosit în acest ținut. Cum sunt locuitorii acestei cetăți?

Omul nostru răspunse cu aceeași întrebare:

– Cum erau locuitorii cetății de unde vii?

– Erau buni, marinimoși, primitori, cinstiți. Aveam mulți prieteni acolo și cu greu i-am părăsit.

– Așa sunt și locuitorii acestei cetăți, răspunse bătrânul.

Un neguțător care își aducea pe acolo cămilele la adăpat auzise aceste convorbiri și pe când cel de-al doilea tânăr se îndepărta, se întoarse spre bătrân și îi zise b#%l!^+a?cu reproș:

– Cum poți să dai două răspunsuri cu totul diferite la una și aceeași întrebare pe care ți-o adresează două persoane?

– Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut și în alt oraș prieteni va găsi și aici tovarăși credincioși și de încredere. Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce știm noi să găsim în ei.

Anexa 2

Smerenie

Odată demult mă plimbam cu tatăl meu. La o cotitura, el se opri deodată. După o clipă de tăcere mă întrebă:

– În afară de ciripitul păsărilor, mai auzi și altceva?

Îmi ascuții auzul și, dupa câteva secunde, îi răspunsei:

– Aud zgomotul unei căruțe …

– Așa este, spuse tatăl meu. Este o căruță goală.

Îl întrebai:

– Cum de știi că este o căruța goală, dacă înca nu o putem vedea ?

Iar el îmi răspunse:

– E foarte ușor să-ți dai seama când o caruță este goală, din cauza zgomotului. Cu cât este mai goală, cu atât face mai mult zgomot.

Astăzi adult fiind, când văd o persoană care vorbește prea mult, înterupân conversația celorlalți, dovedindu-se inoportună, laudându-se cu ceea ce posedă, simțindu-se atotputernic și disprețuindu-i pe ceilalți din jurul ei, încă mai aud vocea b#%l!^+a?tatălui meu spunând:

"Cu cât este mai goală căruța, cu atât mai mult zgomot face".

Smerenia constă în a trece sub tăcere virtuțile noastre, și de a le permite altora să le descopere.

Nu uitați că există oamnei atât de săraci, încât nu au nimic altceva decât bani.

Nimeni nu este mai gol la suflet, decât cel care este plin de el însuși.

Anexa 3

Lecția fluturelui

Într-o zi într-un cocon a apărut o mică gaură. Un om, care trecea din întâmplare prin preajmă, s-a oprit mai multe ore pentru a observa fluturele care se forța să iasă prin această gaură mică. Dupa multe încercări se părea că fluturele a abandonat, și gaura rămăsese la fel de mică. Părea ca fluturele a făcut tot ce putea și nu mai era în stare de nimic altceva.

Atunci omul s-a decis să ajute fluturele: a luat un cuțit și a deschis coconul. Fluturele a ieșit imediat. Însă corpul fluturelui era slab și anemic. Aripile sale erau puțin dezvoltate și aproape că nu se mișcau. Omul a continuat să-l observe crezând ca dintr-un moment în altul aripile fluturelui se vor deschide și vor putea suporta greutatea corpului pentru ca el să poată zbura. Acest lucru nu s-a întâmplat! Fluturele și-a trăit restul vieții târându-se pe pământ cu corpul sau slab și cu aripile chircite.

Nu a putut zbura NICIODATĂ !

Ceea ce omul, prin gestul său de bunătate și prin intenția sa de a ajuta, nu a înțeles, este că trecerea prin gaura strâmtă a coconului era efortul necesar pentru ca fluturele să trimita lichidul din corpul sau către aripile sale pentru a putea zbura.

Era chinul prin care viața îl punea să treacă pentru a putea crește și pentru a se dezvolta.

Uneori, efortul este exact lucrul de care avem nevoie în viață. b#%l!^+a?

Dacă ni s-ar permite să ne trăim viața fară a întâlni obstacole, am fi limitați.

Nu am putea fi atât de puternici cum suntem, nu am putea zbura NICIODATĂ.

Noi oamenii:

Cerem puterea și viața ne dă dificultați pentru a ne face puternici.

Cerem întelepciunea și viața ne dă probleme ca să le rezolvăm.

Cerem prosperitatea și viața ne dă un creier și mușchi pentru a munci.

Dorim să zburăm și viața ne dă obstacole de a le depăși.

Cerem iubirea și viața ne dă oameni pe care să îi ajutăm în problemele lor și să-i iubim.

Cerem favoruri și viața ne dă potențial.

Se pare că nu primim nimic din ce noi am cerut, dar totuși am primit tot ce aveam nevoie.

b#%l!^+a?

Anexa 4

Dovleacul și vița

după Alexandru Mitru

I-adevărat că întâmplarea asta s-a petrecut de mult. Vița de vie se urca pe araci ca și acuma. Dovleacul se târa pe jos,precum îi este obiceiul.

-Ia dă-te jos de-acolo, se rățoi dovleacul. Mai lasă și pe altul să se urce pe arac!

-Ce vrei dovleacule? De ce ești supărat? răspunse vița de vie.

-Așa, a spus țâfnos dovleacul. De ce să stai într-una pe sus, iar eu să-mi port fructul prin praf? Doar pentru că țăranul n-a vrut să-mi pună și mie un arac?

-Țăranul a știut ce face, a grăit blând vița de vie.

S-au tot certat în dimineața aceea de primăvară și nu s-au înțeles.

Mâniat , dovleacul s-a hotărât să urce la fel de sus ca vița de vie. Și cum numai la câțiva pași de acolo se găsea un copac, s-a prins de trunchiul său și a urcat numai să se vadă sus. A ajuns până în vârful copacului. Îi venea să râdă de vița de vie care rămase mult mai jos, pe arac.Tocmai atuncea trecea pe acolo țăranul:

-Ia uite la dovleacul ăsta unde s-a cățărat? grăi el către vecin.

-Dar să-l vedem când o să-i crească fructul ce o să facă? b#%l!^+a?

La auzul acestor vorbe dovleacul simți că îl cuprinde frica. Se uită în jos și îl apucă amețeala.

-E oare vreo primejdie? se întreba în capul lui cel mare. Ar fi vrut să coboare, dar se temea de râsul viței.

Și fructul se cocea și creștea tot mai mare și mai greu. Abia se mai ținea. Ce bine ar fi fost pe pământ. Nu se mai chinuia atât.

-Vițo de vie, ajută-mă să cobor! Am fost un prost… De-o fi să cad prinde-mă tu între frunze ca să nu mă sfarm.

-Te-aș ajuta, dar n-am putere! răspunse vița privindu-și strugurii grijulie, să nu-i strivească dovleacul gogoman când o să cadă.

S-a îngreunat dovleacul tot mai mult și într-o zi s-a întâmplat ceea ce era de așteptat. Dovleacul a căzut. Coaja s-a spart și sâmburii s-au împrăștiat. Un purcel, care trecea pe-acolo, l-a văzut și l-a mâncat.Cine l-a pus pe nătăflețul de dovleac să fie așa pizmaș și fără minte?

Nu te urca unde nu ți-e locul, nu te da ceea ce nu ești… De ce cazi mai de sus, îți spargi capul mai tare!

Anexa 5

Cei trei prieteni

( poveste populară)

Un om avea trei prieteni. Pe doi dintre dânșii îi iubea ca și cum i-ar fi fost frați de cruce; iar pe-al treilea nu-l prea băga în seamă. Și cu toate acestea, cel de-al treilea prieten îl iubea și-i era credincios și devotat.

Să vedeți cum și-a arătat acesta iubirea și credința.

Într-o zi, judecătorul orașului chemă pe omul cel cu trei prieteni la judecătorie, sub cuvânt că s-a făcut vinovat de o mare greșeală. Deși în gândul lui el se știa mai curat ca b#%l!^+a?argintul, totuși se sperie și alergă la cei trei prieteni ai săi.

– Iubiți prieteni, zise el, veniți cu mine la domnul judecător și dați mărturie că eu nu-s vinovat cu nimica.

La această rugăminte a lui, cel dintâi prieten răspunse că nu poate să-l însoțească la judecător, pentru că are să plece la o livadă a lui, să culeagă prunele; al doilea zise că ar merge bucuros, dar îl știe pe judecător că-i om aspru și iute la mânie și i-e teamă să nu i se întâmple ceva.

Numai cel de-al treilea, acela pe care nu-l iubea, se arătă gata să meargă la judecător.

Într-adevăr, el plecă cu dânsul, intră la judecător și-i vorbi acestuia cu atâta inimă și cu așa vorbe frumoase despre cinstea, buna purtare și dreptatea prietenului său, încât judecătorul nu mai avu nici o bănuială asupra lui și-i dete drumul, după ce-i spuse vorbe de laudă.

De atunci el își cunoscu mai bine prietenii, căci după cum grăiește vorba cea adevărată a bătrânilor noștri,"Prietenul adevărat la nevoie se cunoaște".

În lume omul are trei feluri de prieteni: banii, rudele și apropiații și faptele lui cele bune.

La ceasul morții, când Dumnezeu cheamă pe om la dânsul, cum se poartă aceste trei feluri de prieteni ?

Banii, pe care omul în mod greșit îi crede cei mai buni prieteni ai lui, îl părăsesc mai înainte ca omul să ajungă în mormânt. Rudele și cunoscuții îl însoțesc până la mormânt, îl îngroapă și apoi pleacă fiecare pe la casele lor.

Numai faptele bune merg cu sufletul omului și mărturisesc înaintea lui Dumnezeu despre evlavia, bunătatea și blândețea omului.

Anexa 6

Disputa b#%l!^+a?

Melcul,broasca și șoarecele se hotărâră într-o zi să-și pună mintea la un loc și să rezolve problema care de mai mult timp îi frământa:ce sunt soarele,luna și stelele. Începură prin a-și spune fiecare părerea:

-Eu cred că soarele e o budincă uriașă proaspăt scoasă din cuptor, iar luna o roată de cașcaval. Din când în când stelele, care sunt niște șoricei ai cerului ies din ascunzișurile lor și mănâncă cele două bunătăți – spuse șoarecele, lăsându-i gura apă – dar ele cresc din nou, soarele peste noapte, iar luna peste zi.

-Da’ de unde, spuse broscuța. De fapt, soarele e o baltă caldă și luna o baltă rece, amândouă cu apă nobilă, de lumină. Iar stelele sunt broscuțe care se bucură pe rând, ba de una, ba de cealaltă.

-Eu văd lucrurile cu totul altfel, adăugă melcul. Soarele e casa melcului de lumină, iar luna e casa melcului de întuneric. Stelele sunt copiii lor care se înfruptă tot timpul din frunzele nesfârșite ale cerului.

După ce își spuseră acestea, nici unul nu mai voia să renunțe la părerea sa. Și începură o ceartă zdravănă.

Auzind gălăgia îngrozitoare pe care o făceau, un șarpe din apropiere se trezi, îi căută după sunet și, cât ai clipi, puse capăt disputei, înghițindu-i pe nemestecate.

Anexa 6 b#%l!^+a?

Fructul cel mai valoros

A fost odată un tată care avea trei feciori. Într-o zi îi cheamă la dânsul și le spune:

– Am să vă dau la fiecare o pungă cu galbeni. Mergeți în lume și căutați fructul cel mai valoros. Care dintre voi mi-l va aduce, am să-i dăruiesc jumătate din averea mea.

Feciorii luară pungile cu galbeni și porniră fiecare în trei părți ale lumii în căutarea fructului celui mai de preț.

După trei ani se-ntoarseră cu toții la tatăl lor.

– Ei, zise acesta, întorcându-se către feciorul cel mai mare – ce mi-ai adus?

Băiatul îi răspunse:

– Fructul cel mai valoros, tată, este acela care e cel mai dulce. Eu ți-am cumpărat un ciorchine de strugure. Dintre toate fructele pământului, acesta e cel mai dulce.

Bine ai făcut, spuse tatăl, mi-ai adus un fruct tare bun. Dar tu ce

mi-ai adus? și se întoarse către fiul cel mijlociu.

– Tată, eu m-am gândit că fructul cel mai valoros este acela care se găsește cel mai rar. De aceea m-am dus în țările sudice și ți-am cumpărat fructe rare, ce nu cresc pe la noi. Uite: nuci de cocos, portocale, curmale, banane; din fiecare câte puțin, ca să ai de unde să-ți alegi: poftim, ia ce-ți place!

– Bine ai făcut, fiul meu, mi-ai adus fructe minunate. Am să-mi aleg și eu din ele.

Apoi se întoarse către feciorul lui cel mai mic:

– Dar tu, fiule, ce mi-ai adus? De ce te-ai întors cu mâinile goale?

– Este adevărat, tată, că m-am întors cu mâinile goale, însă banii pe care mi i-ai b#%l!^+a?dat nu i-am risipit pe fructe scumpe, ci m-am înscris la o școală. Trei ani de zile am tot învățat. Fructele pe care le-am cules nu se văd, pentru că ele se află în inima și în mintea mea. Socot, tată, că acestea sunt fructe valoroase…

Auzind aceste cuvinte, tatăl se bucură și zise:
– Tu mi-ai adus fructele cele mai scumpe, fiul meu!

Tu meriți răsplata făgăduită, pentru că nu există fruct mai valoros ca învățătura.

Anexa 7 “Cunoașterea este prin ea însăși putere” ( Francis Bacon)

Analiza SWOT este o metodă eficientă de autocunoastere, metoda presupune identificarea de către elev a punctelor tari, punctelor slabe, amenintarile si oportunitatilor:

Anexa 8

Micutul băiețel

Într-o zi un baietel s-a dus la scoala

Baietelul era mic, iar scoala era mare

Dar când baietelul a vazut ca intrarea în clasa lui

Se facea printr-o usa direct din curte

A fost foarte fericit…

Iar scoala nu i s-a mai parut atât de mare ca la început.

Într-o dimineata când baietelul se afla în clasa

Profesoara le-a spus copiilor: “Astazi o sa facem un desen”

“Grozav”, a spus baietelul,

Caci îi placea foarte mult sa deseneze.

Stia sa deseneze o multime de lucruri:

Lei si tigri, pui si vaci, trenulete si vapoare

Si si-a scos cutiuta cu creioane colorate

Si a început sa deseneze…

Dar profesoara a zis “Asteptati!”, “Nu începeti înca!”

Si a asteptat pâna când i s-a parut ca toti copiii sunt pregatiti.

“Acum o sa desenam o floare”, a zis profesoara.

“Grozav” s-a gândit baietelul, b#%l!^+a?

Caci îi placea sa deseneze flori

Si a început sa deseneze flori frumoase

Si le-a colorat în roz, portocaliu, albastru.

Dar profesoara le-a zis copiilor:

“Asteptati, va voi arata eu cum sa colorati”

Si a desenat o floare rosie cu o tulpina verde.

“Acum puteti începe!”, a zis profesoara.

Baietelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la floarea sa.

A lui era mai frumoasa decât a profesoarei; dar n-a spus nimic

A întors doar pagina si a desenat o floare ca cea a profesoarei…

Era rosie, cu o tulpina verde.

Într-o alta zi, când baietelul intrase în clasa prin usa din curte

Profesoara le-a spus copiilor:

„Astazi o sa facem ceva din argila”

„Grozav”, a spus baietelul,

Caci îi placea sa lucreze cu argila

Stia sa faca tot felul de lucruri din argila:

Serpi si oameni de zapada, elefanti si camioane

Dar a asteptat pâna ce toti copiii au fost gata.

„Acum o sa facem o farfurie”, a zis profesoara

„Grozav”, s-a gândit baietelul

Caci îi placea sa faca farfurii de toate formele si marimile.

Si a început sa faca farfurii de toate formele si marimile.

Dar profesoara le-a spus copiilor:

„Asteptati, va arat eu cum se face!”

Si le-a aratat cum sa faca o farfurie adânca.

„Asa! Acum puteti începe!”, a zis

profesoara.

Baietelul s-a uitat la farfuria profesoarei

Si apoi la ale sale.

Îi placeau mai mult farfuriile lui, b#%l!^+a?

Decât farfuria adânca a profesoarei.

Dar n-a spus nici un cuvânt. Si-a transformat farfuriile lui într-o bila mare de argila

Din care a facut o farfurie adânca si mare

Ca cea facuta de profesoara.

Si foarte curând baietelul a învatat

Sa astepte si sa priveasca

Si sa faca lucruri ca cele facute de profesoara

Si foarte curând n-a mai facut nimic de unul singur.

Si s-a întâmplat într-o zi ca baietelul si familia lui

S-au mutat într-o alta casa, într-un alt oras.

Si baietelul a trebuit sa mearga la scoala

Scoala cea noua era si mai mare

Si nu mai avea nici o usa

Prin care sa intre direct din curte în clasa lui

Trebuia sa urce niste trepte înalte

Si sa mearga de-a lungul unui coridor lung

Pâna ajungea în clasa lui.

În prima zi de scoala profesoara le-a zis copiilor:

„Astazi o sa facem un desen!”

„Grozav”, a zis baietelul,

Si a asteptat sa-i spuna profesoara ce sa faca…

Dar ea n-a zis nimic.

S-a plimbat prin clasa.

Când a ajuns lânga baietel i-a spus

„Tu nu vrei sa desenezi?”

„Ba da!”, a zis baietelul. „Ce desen facem?”

„Nu stiu pâna nu-l faci” a zis profesoara

„Cum sa-l fac?” zise baietelul

„Cum îsi place tie!” raspunse ea

„Sa-l colorez cum vreau eu?” a mai întrebat baietelul

„Cum vrei tu!”, a fost raspunsul ei. b#%l!^+a?

„Daca toti ati face acelasi desen , si l-ati colora la fel

Cum sa stiu eu cine l-a facut?”

„Nu stiu!” zise baietelul

Si a început sa deseneze o floare rosie cu o tulpina verde…

Anexa 8

LEAGĂNUL PISICII

De Harry Chapin

Ieri, a venit pe lume copilul ce-l doream

S-a intamplat asa cum o visam. Dar in calatorii eram plecat mereu

Si-a invatat sa umble fara sa stiu eu

Primele vorbe cand le-a spus, acasa nu eram,

Si a crescut,si-l auzeam

,,Taticule, ca tine am sa fiu cand ma fac mare,

Taticule, ca tine am sa fiu.”

Leaganul pisicii si lingurita de argint cea buna

Baietelul cel trist si omul de pe luna.

,,Cand vii acasa, taticule?” ,,Nu stiu,

Dar o sa stam de vorba, promit, cand am sa viu.”

Deunazi, baietelul a facut zece anisori

,,Multumesc, taticule, pentru minge, mi-a spus din ochisori.”, b#%l!^+a?

,,Hai sa ne jucam

Hai sa ma inveti s-o aruncam”,

I-am spus: ,,Nu azi, ca sunt pe graba

Si am cam multa treaba”.

,,In regula”, a grait

Si a plecat spasit,

Dar zambetul nu l-a parasit

,,Tatule,ca tine am sa fiu cand ma fac mare,

Taticule, ca tine am sa fiu.”Leaganul pisicii si lingurita de argint cea buna

Baietelul cel trist si omul de pe luna.

,,Cand vii acasa, taticule?” ,,Nu stiu,

Dar o sa stam de vorba, promit, cand am sa viu.”

Deunazi s-a intors de la facultate,

Si recunosc ca-i un barbat si jumatate.

,,Fiule, sunt mandru de tine. Nu poti sa stai?”

A dat din cap si mi-a zambit, dar vai,

,,As vrea cheile de la masina sa mi le dai,

Si ne vedem noi mai tarziu. Ce faci, nu mi le dai?”

Leaganul pisicii si lingurita de argint cea buna

Baietelul cel trist si omul de pe luna.

,,Cand vii acasa, fiule?” ,,Nu stiu, b#%l!^+a?

Dar o sa stam de vorba, promit, cand am sa viu.”

M-am pensionat de mult si baiatul meua plecat de-acasa

L-am sunat deunazi, intr-o dupa-masa

I-am spus: ,,As vrea sa te vad, daca n-ai alt program.”

Mi-a zis:,, Cu drag, tata, dar am si eu ceva in plan.

Vezi tu, slujba cea noua…si copiii au gripa

Dar mi-a facut placere sa vorbesc cu tine, in pripa.”

Cand am inchis, mi-am dat seama si mi-a fost rusine

Ca intr-adevar s-a facut mare si e exact ca mine.

Baiatul meu cel drag, este la fel ca mine.

Leaganul pisicii si lingurita de argint cea noua

Baietelul cel trist si omul de pe luna. b#%l!^+a?

,,Cand vii acasa, fiule?” ,, Nu stiu

Dar o sa stam de vorba, promit, cand am sa viu.”

=== recenzie_de_carte ===

RECENZIE DE CARTE

RECENZIE DE CARTEb#%l!^+a?

TITLU : Psihologia comunicarii : teorii si metode

AUTOR : Jean-Claude Abric

TRADUCAORI : Luminita si Florin Botosineanu

Editura POLIROM , Iasi ,2002

Jean-Claude Abric , profesor de psihologie sociala la Universite de Provence , Aix-en-Provence, si director al Laboratorului de psihologie sociala al aceleiasi universitati , este autorul mai multor studii consacrate reprezentarilor sociale si creativitatii grupurilor ( Experimental study of group creativity: task representation , group structure and performance, 1971; La Creativite des groupes, 1984; Cooperation , competition et representations socials , 1987 ; Practique sociale et representations , 1994 etc.).

In societatea contemporana , comunicarea a devenit o tema centrala de dezbatere .

Obiectivul lucrarii de fata este abordarea comunicarii din perspectiva psihologiei , mai exact al psihologiei sociale , disciplina care inscrie comunicarea printre temele majore din sfera preocuparilor sale . Aceasta lucrare de initiere isi propune sa prezinte principalele teorii psihologice si tehnicile de comunicare fundamentala .

Lucrarea nu se adreseaza exclusive studentilor la psihologie sau alte facultati care se ocupa de comunicare . Ea ofera informatii de baza tuturor celor pentru care comunicarea reprezinta o preocupare majora si in egala masura un instrument indispensabil , de la asistentul social la manager .

In primul capitol sunt abordati factorii generali care intervin in situatiile de comunicare , dupa care sunt analizate trei mari teme :

comunicarea interindividuala (cap.2 , cap. 3 );

comunicarea in grupuri ( cap.4 , cap. 5 , cap. 6 );

contributia cercetarilor experimentale ( cap. 7 , cap. 8 ). b#%l!^+a?

Lucrarea prezinta , in primul capitol , factorii generali ai comunicarii care domina in present campul cercetarii . Sunt analizate urmatoarele aspecte legate de comunicarea vazuta ca situatie tehnica ( este definit modelul lui Shannon 1952: comunicarea poate fi definita ca transmitere de mesaje dintr-un loc in altul , procesul comunicarii se bazeaza pe stabilirea unei relatii intre un emitator si un receptor ) , analiza psihosociologica a comunicarii ( comunicarea este prezentata ca fiind un act social, o tranzactie intre locutori ) si factorii determinanti ai comunicarii .Acesta din urma prezinta rolul actorilor comunicarii si tipurile de variabile care influenteaza situatia de comunicare (psihologice , cognitive si sociale ),factorii care influenteaza codul si canalul de comunicare si tipurile de variabile ( psihice sau obiective , psihologice si psihosemantice, alegerea canalului de comunicare , rolul actorilor ) si factorii de context si de mediu ( rolul contextului material si temporal, rolul contextului social , rolul contextului cultural si ideologic ) .

Ultima tema abordata in acest capitol este comunicarea bilaterala si feedback care sustine urmatoarea idée : pentru a fi eficianta , comunicarea trebuie sa functioneze ca un sistem circular si sa se autoregleze, iar feedback-ul corespunde urmatoarelor patru functii : functia de control al intelegerii, functia de adaptare a mesajului la caracteristicile actorilor, functia de reglare sociala prin flexibilitatea rolurilor si functia socioafectiva.

Prima parte Comunicarea interindividuala si, repectiv , al doilea capitol al lucrarii Atitudini si comunicare individuala.Abordarea nondirectiva analizeaza notiunea de atitudine, functiile atitudinilor si tipurile de atitudine existente,cum ar fi :atitudinea de interpretare(consta in a verbaliza pentru celalalt ratiunile ascunse care se afla la originea faptelor sale), de evaluare(formularea unei judecati pozitive sau negative in raport cu ceea ce spune sau face celalalt), de ajutor sau consiliere(manifestarea interesului pentru celalalt), de chestionare sau de ancheta(adresarea intrebarilor pentru a-i permite celuilalt sa se exprime), de comprehensiune(reformulare) . Tot aici este data si situatia optima de comunicare, iar acesta ar fi situatia in care celalalt nu se simte judecat, analizat sau interpretat, nici ghidat prin sfaturi si nici manipulat sau hartuit prin intrebari. Este o situatie in care el se simte pur si simplu ascultat.

Pentru Rogers, in comunicarea interindividuala, esentiala este crearea unui climat b#%l!^+a?relational particular bazat pe patru componente, care reprezinta fundamentele demersului:

accepterea neconditionata a celuilalt;

neutralitatea binevoitoare;

autenticitatea;

empatia.

Principalul punct de dezbatere al capitolului al treilea se refera la tehnicile de culegere a informatiei in situatie interindividuala. Din aceasta categorie face parte interviul nondirectiv (unde sunt analizate proeminenta climatului asupra tehnicii , problema formularii temei, tipurile de interventii, tacerile in cadrul interviului, aplicatiile interviului nondirectiv:terapia, psihologia comerciala, cunoasterea opiniei publice, formarea terapeutului pentru ascultare;)interviul ghidat,interviul focalizat, si chestionarul. Chestionarul reprezinta forma cea mai prelucrata a interviului directiv .Este prezentat rolul essential jucat de ancheta preliminara si verificarea acestuia si tipurile de intrebari utilizate in cadrul chestionarului.

Partea a doua a lucrarii contine capitolul patru, capitolul cinci si capitolul sase. Capitolul patru defineste curentul dinamic si contributia pe care o are Kurt Lewin in elaborarea acestuia, curentul interactionist care este reprezentat de catre cercetatorul Bales 1950, curentul psihanalitic reprezentat de catre Freud in doua lucrari celebre aparute la inceputul secolului XX: Totem si tabu1912 si Psihologia colectiva si analiza eului 1921. Tot in acest capitol sunt analizate si stilurile de leadership si procese de grup (Lippit si White, 1947), devianta, respingere si comunicare in grupuri (Schachter, 1965), coeziunea si schimbarea sociala in grupuri data de catre Lewin intr-una dintre cercatarile sale celebre.

Urmatorul capitol urmareste situatiile de grup centrat pe grup:grupul de diagnostic creat de Lewin si echipa sa, situatii de grup centrat pe sarcina:tehnica de conducere a intrunirilor asa cum a aratat G.de Montmollin in 1964, principii si tehnici ale creativitatii in grup. Indiferent de situatie si oricare ar fi obiectivele, grupul sau contextul,exista un element fundamental in reusita oricarei animatii: observatia.

In capitolul Observarea si consemnarea proceselor de grup sunt trecute in revista grila de observatie a lui Bales continand bazele teoretice, instrumntul de b#%l!^+a?observare,metodologia codarii,avantaje si limitele acestei abservatii si abordarea socioafectiva, analizand pe rand urmatoarele: cele doua notiuni de baza(notiunea de tele si notiunea de atom social) , principiile tehnicii, indicii sociometrici( pozitivi, negativi, perceptia sociometrica), tipurile de sociograme( individuale si collective) si aplicatiile acestora.

Inceputul celei de-a treia parti il reprezinta si capitolul sapte Comunicare si influenta sociala in care sunt definite abordarea experimentala a influentei cu ajutorul unor cercetari intreprinse la inceputul secolului XX care iau un considerare situatii colective din ce in ce mai complexe, de la simpla referire la un grup(Moore) la prezenta sa afectiva intr-o situatie simpla (Sherif) si de la grupul divizat (Asch) la grupul care se supune in fata unor autoritati(Milgram), ajungand in sfarsit la analizele –aflate inca in centrul preocuparilor actuale ale psihologiei sociale-proceselor subterane asociate rolului minoritatilor(Miscovici).

Capitolul opt prezinta structura de grup, comunicarea si performanta grupurilor.Este definita aici notiunea de structura de comunicare in discutiile de grup,este analizat efectul lui Steinzor 1950 , reteaua de comunicare si functionarea grupurilor (modelul de sarcina dat de Flament, 1965), natura sarcinii ,structura de grup si performanta date de Faucheux si Moscovici,1960, rolul reprezentarilor creat de Abric,1971, si distorsiunea informatiei in comunicarea prin relee date prin cercetarea lui Allport si Postman,alaturi de modelul lui Rouquette.

In acest capitol este introdusa si concluzia lucrarii : orice comunicare se inscrie intr-un context psihologic care ramane intotdeauna unul social si ideologic. Comunicarea trebuie studiata si inteleasa prin prisma interactiunii a trei tipuri de factori:psihologici, cognitivi si sociali.

Studiind aceasta lucrare am observat ca in societatea contemporana , comunicarea se inscrie printre temele majore al psihologiei sociale, disciplina fundamentala in intelegerea fenomenelor, metodelor si tehnicilor de comunicare la diferite niveluri ale raporturilor umane. Consider ca aceasta lucrare este de actualitate oferind informatii detaliate , asigura initierea in psihologia sociala a comunicarii. b#%l!^+a? b#%l!^+a?

=== scala_lui_T_S_Laugner ===

Scala lui T.S. Laugner

De mai mult timp ma simt peste masura de slabit.

1 – Da

2 – Nu

Am avut perioade in care ma simteam depasit de situatie.

1 – Da

2 – Nu

3. Care este in general starea dvs psihica?

1 – Excelenta

2 – Buna

3 – Proasta

4 – Foarte proasta

4.Adesea simt ca "ma ia cu calduri"

1 – Da

2 – Nu

5.Ati suferit de palpitatii?

1 – Adesea

2 – Uneori

3 – Niciodata

6.Aveti pofta de mancare?

1 – Slaba

2 – Normala

3 – Buna

4 – Prea buna

7.Sunt atat de obosit incat nu pot sta nici macar pe scaun.

1 – Da

2 – Nu

8.Sunteti tipul de om care isi face griji din orice?

1 – Da

2 – Nu

9.Ati avut dificultati de respiratie (fara a face o munca grea)?

1 – Adesea

2 – Uneori

3 – Niciodata

10.Ati avut accese de nervozitate (iritare, tensiune psihica)

1 – Adesea

2 – Uneori

3 – Niciodata

11.Ati avut stari de lesin?

1 – Niciodata

2 – Foarte rar

3 – Rar

12.Intampinati dificultati cand incercati sa adormiti sau sa ramaneti treaz?
1 – Adesea

2 – Uneori

3 – Niciodata 

13. Va deranjeaza aciditatea gastrica (concomitent mai multe zile)

1 – Da

2 – Nu

14. Aveti memorie buna?

1 – Da

2 – Nu

15 .S-a intamplat sa aveti "transpiratii reci"?

1 – Adesea

2 – Uneori

3 – Niciodata

16.Va tremura vizibil mainile?

1 – Adesea

2 – Uneori

3 – Niciodata

17.Aud zgomote in cap tot timpul.

1 – Da

2 – Nu

18.Am spaime personale care imi provoaca prabusirea psihica.

1 – Da

2 – Nu

19.Va simtiti izolat chiar si intre prieteni?

1 – Da

2 – Nu

20.Nimic nu mi se intampla dupa cum imi doresc.

1 – Da

2 – Nu

21.Suferiti de durerei de cap?

1 – Adesea

2 – Uneori

3 – Niciodata

22.UNeori nici nu mai stiu daca ceva mai are pret, daca mai merita sa doresti ceva.
1 – Da

2 – Nu

Calcularea scorului si interpretarea rezultatelor Primiti cate un punct daca ati ales raspunsul 3 sau 4 de la itemul 3, daca ati ales 3 la intemul 11 si 2 la itemul 14. Pentru fiecare din ceilalti itemi primiti cate un punct daca ati ales cifra 1 (primul raspuns).

0 – 3 puncte = raspundeti normal la stress

4 – 6 puncte = va aflati la limita normalului

peste 7 puncte = discrepanta setioasa intre solicitarile si capacitatile personale.

Aveti nevoie de ajutorul unui specialist!

Bibliografie

Psihoterapia cognitiv – comportamentala. Managementul stresului pentru un stil de viata optim – Irina Holdevici

Managementul stresului – Andreea Holban

Managementul stresului – Jorg Peter Scroder, Reiner Blank

=== studiu_caz ===

STUDIU DE CAZ

STUDIU DE CAZ – ATACUL DE PANICA CU AGORAFOBIEb#%l!^+a?

Studiu de caz – Doamna V. în varstă de 45 de ani, este funcționar public de conducere, secretar de comună, are doi copii, o fată și un băiat, locuiește cu soțul și copii, urmează cursurile facultății de drept, ultimul an.

  Anamneza – Motivul apelării la consultație

Doamna V., solocită serviciul de urgență pentru atacuri de panică. Cu câteva zile în urmă ea fusese adusă la Centru Primiri Urgențe a spitalului Vaslui pentru durere toracică și palpitații.Ea prezenta în plus senzație de sufocare, tremurături, amețeli și certitudinea unei morți iminente. Toate examinările au avut rezultate normale și simptomele au dispărut în urma administrării unui comprimat de alprazolam de 1 mg. Medicul de gardă a recomandat pacientei un tratament ambulatoriu, consultație psihologică și psihiatrică.

Istoricul tulburării prezentate – Doamna V. suferă de atacuri de panică și agorafobie de 5 ani. Ea este incapabilă să precizeze ziua și circumstanțele exacte ale primei crize, își amintește că a survenit după ce în famile au fost multe conflicte însoțite de violență verbală și fizică din partea soțului. Doamna V. consideră că evenimentele stresante au precedat declanșarea afecțiunii. Crizele de atac de panică au fost mai dese în primul an ( trei, patru pe săptămană),după care a urmat la indicațiile medicului tratament cu xanx și crizele sau diminuat fără să dispară. În ultimele luni, frecvența și intensitatea lor s-au amplificat iar situația a devenit insuportabilă, atât pentru pacientă cât și pentru familia sa. Atacurile de panică se manifestă atât ziua cât și noaptea. Simptomele ating un paroxism insuportabil în mai puțin de 10 minute și nu dispar niciodată în mod spontan. Pacienta estimează că a avut 10 atacuri de panică în ultima săptămană (dintre care 4 nocturne) și a luat 14 de comprimate a câte 0,25 mg de alprazolam pe care le numără din cutia cumpărată în urmă cu o săptămană.  Regretă că nu mai poate conduce de teama de a nu face un atac de cord la volan și implicit un accident.

Caracteristicile atacului de panică : b#%l!^+a?

–          atacuri de panică inopinate (nesemnalizate), clienta nu asociază debutul cu un declanșator situațional intern sau extern, atacul este perceput ca survenind spontan ”din senin”, ( mai ales cele nocturne);

–          atacuri de panică circumscrise situațional, declanșatorii situaționali includ semnale externe (a avut un atac de panică în ascensor oprit  între etaje) și interni (cogniții catastrofice referitoare la consecințele palpitațiilor cardiace). Clienta descrie unele atacuri de panică care survin aproape invariabil la expunerea sau la anticiparea expunerii la un semnal sau declanșator situațional (la ședințe, la facultate, când trebuie să vorbească în public, după un conflict cu soțul sau când acesta nu-i vorbește );

–          atacuri de panică predispuse situațional, clienta spune că uneori atacurile nu sunt asociate invariabil cu semnale și nu survin necesarmente imediat după expunere.

S-a prezentat de mai multe ori la serviciul de urgență însă bilanțul somatic sa dovedit a fi negativ. Aceste crize se reproduc în locurile publice aglomerate, la servici, la ședințe, la facultate, uneori înainte de colocvii sau în timpul orei, în magazinele aglomerate, biserică, uneori în cursul nopții după un conflict în familie (situație stresantă) și uneori criza apare fără un factor declanșator identificat de către clientă.

Dacă la începutul manifestării tulburării clienta nu acuza și simptome de agorafobie, accentuarea frecvenței și a severității atacurilor de panică îi provoacă teama de a se confrunta cu o asemenea problemă în anumite situații și  de a deveni din acestă cauză ridicolă. Atacurile de panică au devenit cvasisistematice atunci când pacienta se afla într-un mare magazin în mulțime, la ședințele de lucru sau când are program cu publicul și în birou este foarte multă lume. Nu mai are curaj să se plimbe, să facă cumpărături, să mergă la biserică, mănăstiri, nici să călătorească cu mijloacele de transport în comun atunci când este singură. Nu mai suportă să rămană singură, chiar și în locuința sa, de teamă să apară o problemă medicală gravă sau să nu poată să cheme pe cineva în ajutor. De asemenea clienta este foarte deranjată de faptul că la servici este consolată, și de faptul că prietenele și colegii aduc mereu în discuție compotamentul soțului b#%l!^+a? (clienta afirmă că a mers la servici de mai multe ori cu echimoze la nivel facial).

Biografie ( istoricul personal și social) – clienta face parte dintr-o familie cu cinci copii, ea fiind al patrulea copil al familiei.

Atunci când pacienta avea cinci ani tatăl său a plecat să lucreze la mină și nu s-a mai întors.  Clienta a suferit după tatăl său, aceasta fiind foarte apropiată de el, iar cu mama sa nu avea o relație foarte apropiată. Își amintește că mama sa o jicnea adesea, o lovea fară motiv real, era nemulțumită de aspectul fizic al acesteia, iar uneori o pedepsea spunându-i că nu a fost cuminte, ducând-o când la bunicii de pe tată, când la bunicii de pe mamă.

Perioada școlară nu a prezentat particularități deosebite. Ea a urmat studii secundare generale și apoi liceul. După terminarea liceului și-a găsit imediat servici în domeniu.Lucrează pe funcția de secretar la primărie, ofițer de stare civilă.

La 21 de ani s-a căsătorit la îndemnul mamei sale, pe considerentul că băiatul are avere. Căsătoria s-a dovedit a fi un eșec, chiar o traumă. Noaptea nunții a fost traumatizantă. După căteva zile a primit și prima palmă de la soț. După cinci săptămani s-a mutat cu bagajul la mama ei deoarece nu mai suporta abuzurile sexuale și violența fizică, verbală, emoțională din partea soțului. Mama acesteia nu a aceptat ideea despărțirii încercând sa o convingă să se gândească la împăcare. După plecarea de acasă a clientei, soțul ei a spus lucruri neadevarate despre ea care au determinat-o să i-a decizia finală – divorțul. Prima căsătorie a durat cinci săptămâni. După doi ani se căsătorește tot la insitențele mamei. Actualul soț este un fost coleg de clasă, nu a mai fost căsătorit. Nici această căsătorie nu este reușită, acesta fiind gelos, violent verbal și fizic. Clienta a afirmat că a lovit-o de foarte multe ori, chiar și în prezența copiilor.

Relațiile dintre membrii familiei sunt încordate, între soți fiind un conflict deschis ; se stresează reciproc învinuindu-se că relația nu merge bine; nu știu să comunice: mesajele nu sunt clare, se relatează o problema și se divaghează la alta, sunt preponderent acuzatoare. Este foarte deranjată de faptul că au aflat colegii de servici și prietenii că relația cu soțul nu este una bună. b#%l!^+a?

Are doi copii o fată S. L., 21 de ani, și un băiat S.R., 14 ani. Copii au fost adesea victime ale agresiunii soțului clientei.În urmă cu 8 ani soțul acesteia a plecat la muncă în străinătate, în Italia. Atunci a început să se simtă cu adevărat liberă la gândul că soțul este departe și atât ea cât și copiii nu mai au de cine să se teamă. A fost o mamă devotată, grijulie și atentă la nevoile copiilor.

În ultimul an de liceu fiica acesteia și-a întrerupt studiile mutându-se de la gazdă la un băiat, iar doamna V. când a aflat avut un șoc. A trebuit să suporte reproșurile soțului, că nu a știut să-și educe fiica. După 4 ani de muncă în Italia revine în țară pentru a rezolva problemele cu fiica sa. Aceasta era plecată de acasă și clienta trebuia să dea explicații. A fost o perioadă foarte grea, care a marcat-o foarte mult, o descrie ca fiind foarte tensionată (este monentul în care își anintește că s-au accentuat atacurile de panică). După mult efort reușeșete să-și convingă fiica să-și reia studiile și la rugămințile acesteia își termină liceul.

După finalizarea liceului fiicei sale soțul pleacă înapoi la muncă în Italia, deoarece relația cu familia era una conflictuală, tensionată. Doamna V. a hotărat ca la întoarcerea acestuia să divorțeze pentru că prezența soțului o tulbura foarte mult.

Într-un exces de furie îi spune telefonic acestuia intențiile pe care le are. Spre surprinderea clientei la revenirea în țară, după un an, acesta are un comportament total schimbat, îi vorbește frumos, și încercă sa-i îndeplinească toate dorințele. Singurul lucru asupra căruia nu s-a schimbat este gelozia. Îi reproșează că la servici ar avea pe cineva, lucru care nu este adevărat (relatează clienta).

Istoric medical ( date privind starea de sănătate fizică și mentală a clientei):

sănătatea fizică : din punct de vedere fizic pacienta este sănătoasă

sănătatea psihică (statusul mintal): clienta este ușor depresivă, și-a pierdut interesul pentru întâmplările și oamenii din jur și resimte o epuizare psihică, este bine orientată spațio- temporal.

Analiza funcțională – Sincronie

Anticipare b#%l!^+a?

–          mi se face rău în spații aglomerate

–          vor crede că sunt nebună sau vor râde de mine

–          mi se va face rău atunci când voi fi singură acasă

–          va fi ceva grav (infarct)

–          voi fi incapabilă să cer ajutor

–          voi muri

–          mi se va face din nou rău în această noapte

–          îmi voi speria copiii

–          se vor enerva pe mine și nu mă vor mai iubi

–          voi face un accident

Situație

–          a fi singură acasă

–          magazin mare, mulțime, biserică, facultate, ședințe

–          a dormi, noaptea

–          să conducă

–          conflicte cu soțul

Emoție

–          angoasă

–          palpitații, jenă sau durere toracică

–          dificultăți respiratorii, senzații de sufocare

–          amețeli, vertij, lipotimie

Diacronie

–          genetice: nu există tulburări în familie b#%l!^+a?

–          personalitate: nu există tulburări de personalitate, a fost mereu anxioasă, are un nivel ridicat de exigență personală (nevoia de a fi perfectă).

Factori istorici posibili de menținere

–          dificultăți în copilărie : rigiditatea mamei, ideea întreținută de aceasta că o nenorocire poate să se întample în orice moment.

–          factori de stres actuali, destabilizatori și insecurizanți: violența din partea soțului, loc de muncă stresant.

–          factori actuali de menținere a problemei: evitarea oricărei situații care ar conduce la o confruntare cu angoasele sale, situațiile conflictuale din familie.

Factori declanșatori inițiali invocați

–          violența din familie

–          primul raport sexual, următoarele

–          tendința perfecționistă

–          asumarea responsabilitații: asumare rolului de mama pentru fiica plecată de acasă.

–          dorința ca totul să fie perfect

Evenimente care au precipitat apariția tulburărilor

–          violența verbală, fizică, emoțională

–          sentimentul de pericol, când copii sunt doar cu soțul acasă

–          atac de panică în prezența copiilor: stare de disconfort importantă la ideea că s-a manifestat astfel în fața copiilor

–          atac de panică la servici: stare de disconfort la ideea că s-a manifestat astfel în fața colegilor. b#%l!^+a?

Tratamente anterioare

–          paroxetină : 1 comprimat pe zi; tratament timp de 1 an, întrerupt în urmă cu 7 ani; asociere cu o trăire negativă

–          alprazolam : 0,25 mg dimineața, 0,25 mg la nevoie, rețetă care se poate reînnoi de trei ori.

Diagnostic DSM- IV

Axa I (tulburări clinice) : Tulburare de panică cu agorafobie (F40.01) și tulburare de anxietate generalizată; depresie subclinică – pacienta prezintă unele simptome de depresie, fără însă a fi îndeplinite toate criteriile pentru nici una dintre tulburările depresive.

Axa II (tulburări de personalitate): nimic semnificativ clinic (tulburare de personalitate, fără reterd mintal).Pacienta prezintă unele caracteristici de personalitate dependentă. Totuși, în urma unei analize atente, comportamentele dependente au reieșit că sunt legate de tulburările de anxietate, iar celelalte caracteristici ale personalității nu îndeplineau toate criteriile pentru un diagnostic separat de tulburare de personalitate de tip dependent.

Axa III (boli somatice sau alte condiții medicale): Fără afecțiune medicală generală

Axa IV (stresori psihosociali):  suport social inadecvat, copleșită de împrejurările vieții (de exemplu, probleme la domiciliu, condiții de muncă solicitante, solicitări academice).

Axa V (indicele global de funcționare – GAF) GAF 60 (curent)

Date privind educația clientei:

S.V. a urmat 12 clase și acum este la facultate în anul al treilea (drept și administrație publică), pe care o face pentru completarea studiilor, aprofundarea b#%l!^+a?cunoștințelor și mărire de salar.

Prezentarea problemelor emoționale ale subiectului:

Doamna V. și-a piedut interesul pentru tot ce o înconjoară. Ea crede că nimeni nu o iubește.

Evaluarea – Terapeutul îi cere pacientei să completeze chestionare și scăli care vor măsura starea sa anxioasă înainte de terapie și la sfârșitul terapiei (chestionare: inventarul de anxietate al lui Beck, scala Hemilton cu 17 itemi,fișa HAS- G, anxietate generalizată, fișa HASS P atacul de panică, chestionar pentru evaluarea fricii, scala impactului evenimentelor, scala atitudinii disfuncționale),pentru a măsura rezultatele.

Protocolul terapeutic      După ce i s-a explicat diagnosticul, terapeutul îi propune un contract terapeutic precizând obiectivele care urmează a fi atinse, durata tratamentului, precum și tehnicile  utilizate. Aceasta îi explică fiecare element în parte și pacienta își dă acordul.

Obiectivele terapeutice:

–          să învețe să-și controleze atacurile de panică și să diminueze impactul acestora

–          să poată rămâne singură acasă

–          să-și poată continua lucrul

–          să poată face cumpărături singură, într-un mare magazin, la ore de vârf

–          să poată călători cu mijloacele de transport în comun, singură la ore de vârf

–          să iasă din casă pentru a se relaxa împreună cu familia

–          să stopeze tratamentul medicamentos

–          îmbunătățirea comunicării în familie pentru a optimiza relația de cuplu b#%l!^+a?

–          aducerea la lumină a mesajelor acoperite, pentru a elimina simptomul

–          îmbunătățirea dinamicii familiale pentru obtinerea unui mediu familial – funcțional

–          înlesnirea interacțiunii dintre membrii familiei pentru crearea unui climat confortabil fiecarui membru

Intervenția la nivelul contextual și al experiențelor de viață

Obiective:

– identificarea elementelor legate de contextul istoriei personale sau de contextul prezent care generează atacul de panică;

– dobândirea abilităților interpersonale necesare unei bune adaptări sociale (îmbunătățirea asertivității, abilităților de comunicare, sociale și de relaționare).

Intervenția la nivel cognitiv și comportamnental

Obiective:

La nivel cognitiv:

– restructurarea distorsiunilor cognitive și a gândurilor negative care provoacă îngrijorările; – îmbunătățirea abilităților de rezolvare de probleme;

– modificarea credințelor auto-distructive și rigide;

– analiza discursului interior care întărește / menține îngrijorările;

– sporirea gândirii flexibile și realiste;

– creșterea auto-acceptării;

– modificarea credințelor care scad toleranța la frustrare sau durere (de exemplu, de la „nu pot să suport asta” la „nu îmi place, dar sunt dovada vie că pot suporta”). b#%l!^+a?

– informarea corectă și corectarea informațiilor incomplete și /sau greșite;

– dificultăți de concentrare și blocaj, cauzate de frică.

La nivel comportamental:

– încetarea comportamentelor care sunt distructive și nedorite (incetarea evitărilor inutile sau iraționale);

– restructurarea comportamentală (a începe să folosească comportamente eficiente pentru atingerea realista a scopurilor terapeutice și de viață);

– autocontrolul comportamentelor determinate de gândurile de îngrijorare (evitarea, autoizolarea, reacțiile exagerate la diverse situțtii de viață, irascibilitate, agitație comportamentală).

La nivel fiziologic – biologic

– gestionarea manifestărilor, nevoilor și proceselor fiziologice-biologice-corporale prin tehnici de identificare a manifestărilor în corp, îmbunătățirea și controlul acestora (tensiune musculară, amorțeli, senzația de sufocare, leșin, amețeală, greață, dureri în piept, palpitațății, tahicardie, tremor);

Biologic: o alimentare corecta si mai multă mișcare;

 La nivel emoțional

– gestionarea sentimentelor neplacute (frica, teama, vinovatii, rusine) si sporirea trăirilor pozitive;

– abreactia (de exemplu trairea si repovestirea experientelor si emotiilor traite).

Planul de intervenție:

              Structura unei ședințe de psihoterapie implică ( Wells, 1999 ):

 Revederea datelor obținute prin intermediul metodelor de autoevaluare și verificarea reacției pacientului față de ședința anterioară de psihoterapie. b#%l!^+a?

Stabilirea planului sau a agendei de lucru.

Verificarea îndeplinirii temelor pentru acasă:

 – reacții la lectura bibliografiei pe teme de psihoterapie cognitivă;

 – feedback-uri legate de monitorizarea gândurilor;

 – rezultatele miniexperimentelor din sfera comportamentală;

 – probleme care au apărut la îndeplinirea temelor pentru acasă.

Identificarea gândurilor negative automate și a supozițiilor disfuncționale și testarea gradului lor de veridicitate:

– reamintirea unui episod recent când subiectul s-a simțit anxios;

– întrebări cu caracter provocator adresate gândurilor negative și aducerea de contraargumente împotriva acestora;

– experimente în sfera comportamentală;

– identificarea distorsiunilor cognitive.

Discutarea unor probleme legate de gândurile negative, simptomele și comportamentele de evitare:

 – efectele comportamentale de evitare asupra simptomelor;

 – rolul comportamentelor de evitare care împiedică procesul de infirmare a gândurilor negative;

 – influența evaluării pericolului asupra comportamentului;

 – efectele gândurilor negative asupra stărilor emoționale.

  b#%l!^+a?

Trasarea unor noi sarcini pentru acasă:

 – notarea unor noi sarcini pentru acasă;

 – expunere cu renunțarea la comportamentele de asigurare.

 – solicitarea unor feedback-uri legate de modul de îndeplinire a temelor pentru acasă.

 – trasarea efectiva  a noilor teme pentru acasă.

 – rezumatul ședinței de psihoterapie și obținerea unor feedback-uri de la pacient.

b#%l!^+a? b#%l!^+a?

=== ΒIΒLIΟGRΑFIΕ ===

BIBLIOGRAFIE

1. Băban Adriana, Consiliere educațională, Editura Ardealul, Cluj-Napoca, 2001;

2. Butnaru, Dan, Consiliere și orientare școlară. Editura Spiru Haret, Iași, 1999.

3. Cezar Gavriliuc, Carte de buzunar pentru fete și băieți cu părinți plecați în străinătate, Editura URMA ta, Chișinău, 2008;

4. Ciofu Carmen, Interacțiunea părinți-copii, Editura Medicală Amaltea, București, 1998.

5. Dumitru-Tiron Elena, Consiliere Educaționala, Editura Institutul European, Iași, 2005,

6. Eliade, S., ABC-ul consilierii, Ed. Hiperborea,Turda,2000.

7. Jigău Mihai (coord.), Consiliere și orientare. Ghid metodologic. CNC, Bucuresti,2001.

8. Lisievici Petru, Teoria și practica consilierii, Editura Universitații din București, București, 1998.

9. Lucian Ciolan, (în colaborare), Repere pentru proiectarea opționalelor în învațamântul primar, Editura Corint, București, 1998;

10. Moscovici Serge, Psihologia socială a relațiilor cu celălalt, Editura Polirom, Iași, 1998.

11. Manolescu Marin, Curriculum pentru învățământul primar și preșcolar, Editura Credis, București, 2004;

12. Neamțu Cristina, Devianța școlara-ghid de interventie în cazul problemelor de comportament ale elevului, Editura Polirom, Iași, 2003.

13. Tomșa Gheorghe, Consilierea și orientarea în școala, Casa de Editură și Presă b#%l!^+a?Viața Românească, București, 1999

14. Septimiu Chelcea, Cum să redactam o lucrare de licență, o teză de doctorat, un articol științific în domeniul științelor socioumane, Editura Comunicare.ro, București, 2003.

15. Umberto, Eco, Cum se face o teza de licență, Editura Polirom, 2006.

=== ΡRОGRАΜ_ΡЕRSОΝАL_DЕ_GЕSTIОΝАRЕ_А_STRЕSULUI ===

PROGRAM PERSONAL DE GESTIONARE A STRESULUI

1. Prezentare generală a reacției personale la factorii de stres

În viață omul este pus în postura de a face față unor situații, de a rezolva numeroase sarcini și de a se adapta în mod continuu la condițiile schimbătoare ale mediului.

Principala problemă care se ridică în fața noastră este aceea de a recunoaște stresul și de a-l putea controla.

Cu cât ne cunoaștem mai bine pe noi înșine cu atât mai ușor ne va fi să interacționăm cu cei din jur și să depășim situațiile stresante.

Stresul reprezintă un anumit mod personal de a reacționa față de ceea ce ni se întâmplă sau ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

Având în vedere ca fiecare are o atitudine diferită față de realitatea cotidiană, nivelul și reacția la stres este diferită.

Personal nivelul stresului este situat în limitele normale. Încerc să fiu o persoană echilibrată și să-mi gestionez cu calm și răbdare problemele care intervin în viața mea.

Când în viața mea intervin probleme cu o încărcătură emoțională mare atunci devin stresată dar fară să intru în panică.

Cele mai mari probleme care îmi provoacă stresul în momentul actual sunt legate de situația financiară și de nenumăratele probleme ale societății noastre actuale care vizează cred orice persoană rezonabilă care se gândește la stabilitatea locului de muncă. O altă situație de stres este aceea că niciodată nu am timp suficiet să-mi pun treburile la punct și să fiu mulțumită cu ceea ce am făcut. Persoanele care consider că sunt doar dătătoare de stres pentru mine caut să le evit cât se poate.

Stresul reprezintă modul personal de a reacționa față de ceea ce ni se întamplă sau se întamplă în jurul nostru. De aceea nivelul și reactia la stres diferă foarte mult de la o persoanǎ la alta, pentru ca fiecare are o atitudine diferitǎ față de realitatea cotidiană.

Nivelul de stres poate produce transformări atât de natură psiho-emoțională cât și de natură somatică. Dacă acesta depășește o anumită limită poate chiar să fie cauza unor afecțiuni grave de sănătate.

Consider că personal am un nivel al stresului care se situează în limite normale. Sunt o persoană calmǎ,echilibrată care nu își face griji inutile și gestionează problemele care intervin în viața cotidiană cu încredere. De obicei sunt relaxată și îmi îndeplinesc cu succes activitațile zilnice, atat pe cele de rutină, cât și pe cele care necesită atenție, mobilizare și efort sporit dar mai întâmpin probleme din cauza dezordinii în idei si acțiuni.

Uneori, când este vorba despre evenimente foarte importante sau încarcate emoțional, devin mai tensionată, iar uneori intru în panică. De asemenea, atunci când am foarte multe activități sau obiective de îndeplinit sunt mai stresată decât de obicei. Criza de timp îmi ridică de foarte multe ori nivelul de stres. Consider că în condiții de pasivitate și relaxare maximă mobilizarea este minimă, iar randamentul foarte scazut. Un nivel minim de stres, în limite normale este întotdeauna necesar pentru a-ți genera acel tonus și mobilizare de care este nevoie în efortul susținut.

Foarte rar mi s-a atras atenția că aș fi prea stresată, iar aceasta se întampla de multe ori în situații dificile de viațǎ sau momente extrem de delicate pe plan personal. Uneori, înainte de examene sau evenimente foarte importante am insomnii sau un somn agitat, neodihnitor dar dupa ce trece respectiva perioadǎ, totul revine la normal. Dificultăți de adormire întâmpin și în perioadele în care acumulez foarte multa oboseală.

Nu sufǎr de afecțiuni somatice care ar fi favorizate sau generate de stres. De obicei mă simt stresată atunci când nu reușesc să rezolv o problemǎ la locul de muncă sau mǎ aflu într-o situație limită, aparent fără ieșire. Există și probleme de natură financiară care îmi generează stări tensionale. Sunt cateva persoane, puține la numar, care uneori mă stresază sau mă încarcă cu diverse probleme pentru care de multe ori nu sunt în măsură sa le gǎsesc o soluție. Dacă uneori am conflicte cu anumite persoane, fie ele mai mici sau mai mari, încerc sa le rezolv la timpul lor.

2. Măsuri pentru diminuarea intensității factorilor de stres și identificarea unor moderatori și a unor tehnici de gestionare a stresului pe plan personal.

b#%l!^+a?

Pentru a putea ameliora factorii de stres pe plan personal îmi propun urmǎtoarele:

gestionarea mai eficientă a timpului alocat anumitor proiecte și sarcini, în special la locul de muncǎ;

utilizarea unui program de lucru ,cu respectarea etapelor de lucru;

renunțarea la unele activități în special casnice, mari consumatoare de timp și care nu sunt absolut necesare;

stabilirea mai atentă și mai riguroasă a prioritaților personale, familiale și profesionale;

diminuarea contactului direct sau îndirect cu persoanele care îmi provoacă stres suplimentar;

renuntarea la activitǎțile inutile ,navigarea pe internet în alte scopuri decât cele de informare,perfecționare în plan profesional;

folosirea cât mai eficientă a tehnicilor comunicării asertive pentru evitarea anumitor conflicte și a putea relaționa cât mai bine cu cei din familie și nu numai.

Moderatori de stres pe care îmi propun să îi intensific cât mai mult posibil și care cred că mă ajută foarte mult în gestionarea cu succes a stresului zilnic:

aplicarea unor tehnici de relaxare cel putin de 2-3 ori pe săptămână și respectarea programului zilnic de exercții fizice ;

acordarea zilnică a minim o jumatate de ora exclusiv propriei persoane;

participarea la activități recreative și plǎcute împreună cu întreaga familie cât mai des posibil;

intensificarea contactului și menținerea legăturii constante cu persoane apropiate în preajma cărora mă simt foarte bine și care mă încarcǎ cu optimism și energie pozitivă;

creșterea încrederii în propria persoana și a stimei de sine;

descoperirea și explorarea unor resurse latente care au fost mai putin utilizate până în prezent;

descărcarea energiilor negative prin metode dinamice și sănătoase, fără a-i deranja pe cei din jur;

autoevaluarea periodică a activității personale și identificarea aspectelor pozitive din propria activitate;

Pe plan personal pentru amiliorarea factorilor de stres îmi propun următoarele:

– să nu evit să cer ajutorul și sprijinul în situații dificile;

– să nu ezit să caut în jurul meu prilejuri de bucurie;

– să acționez pentru amplificarea valorilor de bază: bunăstare, dragoste, loialitate, responsabilitate;

– să las deoparte negativismul și să nu mă autocomplexez;

– sa-mi cultiv doar sentimentele pozitive.

Intersificarea moderatorilor de stres care mă vor ajuta în gestionarea stresului zilnic.

– întâlniri cu persoane apropiate, dragi cu care discut probleme mai delicate și care mă ajută să-mi creez o atitudine pozitivă;

– continuarea practicării de activități fizice care mă eliberează de stres;

– participarea la activități recreative împreună cu cei dragi, (excursii, întâlniri cu foști colegi cu care păstrez legătura, vizite reciproce etc.);

– să pot să acord persoanei mele mai multă importanță;

Tehnici de gestionarea stresului pe care mi le propun:

stabilirea unor scopuri și așteptări realiste;

comunicarea asertivă;

echilibrarea timpului personal cu cel de muncă;

adoptarea unor obiceiuri de viață sănătoasă;

menținerea unei atitudini pozitive.

Evaluarea progresului în gestionarea stresului personal:

Evaluarea stresului nu pot să o fac decât prin a identifica aspectele pozitive din propria mea viață.

In scopul evaluării progresului în gestionarea stresului intenționez să-mi evaluez b#%l!^+a?în primul rând utilizarea timpului deoarece din autoanaliza efectuatǎ am concluzionat că cel mai puternic factor de stres este pentru mine slaba gestionare a timpului.

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

=== Соdul_dеоntоlоgiс_al_соnsiliеrului_еduсatiоnal ===

Codul deontologic al consilierului educational

Consilierii școlari își desfășoară activitatea, manifestând respect față de drepturile, trăirile, experiențele, cunoștințele, valorile, ideile, opiniile și opțiunile celorlalți.

Consilierii școlari nu vor contribui și nu se vor angaja în nici un tip de activitate care contravine legilor umanitare internaționale, a drepturilor copilului, a drepturilor omului.

Consilierii școlari vor evita orice imixțiuni care afectează calitatea actului profesional, fie ca e vorba de interese personale, politice, de afaceri sau de alt tip.

Consilierii școlari au obligația să depună permanent un efort de menținere și dezvoltare a competențelor lor prin informare permanentă, programe de formare profesională de specialitate, consultări cu ceilalți specialiști din domeniu sau prin cercetări care să conducă spre creșterea competenței profesionale.

Consilierii școlari au obligația de a fi conștienti de limitele procedurilor folosite, indiferent de tipul de activitate. Consilierii școlari vor avea grijă ca furnizarea serviciilor, cercetarea științifică, prezentarea rezultatelor și a concluziilor să fie facută cu maximă obiectivitate, evitând orice tendință de prezentare parțială sau cu tentă subiectivă.

Consilierii școlari vor manifesta preocupare față de consiliați și față de alte persoane cu care colaborează căutând să nu producă acestora daune, iar dacă acestea sunt inevitabile le vor minimiza pe cât posibil.

Consilierii școlari nu se vor angaja într-o formă sau alta de hărțuire fie că aceasta b#%l!^+a?este sexuală, emoțională, verbală sau nonverbală.

Atunci când în procesul de consiliere sunt implicați alți membrii de familie, consilierii școlari vor clarifica de la început relațiile pe care le au, cu fiecare persoană implicată și vor preciza cine este consiliatul: o anumită persoană, familia. Consilierii școlari vor preciza de asemenea care sunt limitele confidențialității.

Profesorii consilieri școlari nu vor exploata și nu vor profita, sub nici o formă, de persoanele față de care, prin profesie sau poziție, manifestă un ascendent de autoritate (consiliați, studenți).

Atunci când există o situație justificată de încetare a serviciului oferit consiliatului și de îndrumare/preluare a cazului de către alt coleg de profesie, consilierii școlari vor menține un contact suportiv și responsabil față de consiliat și vor furniza colegului informațiile necesare continuării serviciului în cauză (cu acordul persoanei consiliate/reprezentantului legal) b#%l!^+a? b#%l!^+a?