Avantajul Iradierii Uv a Probelor de Sol Corelat cu Teste Ecotoxicologice Studiu Aplicat In Copsa Mica

CUPRINS

ABSTRACT

Obiectivul general al acestei lucrări l-a reprezentat studierea avantajului iradierii UV în probe de sol prelevate de la Copșa Mică.

Copșa Mică având o poluare istorică bogată, s-a studiat efectele iradierii UV asupra probele de sol pentru a afla cum anume a afectat solul după 60 de ani și avantajele acestora.

S-a folosit testul de inhibiție al creșterii algelor fiind o metodă în studiile ecotoxicologice. Cu ajutorul algei Selenastrum Capicornotum- tulpina AICB 77 s-a putut realiza această metodă având sprijinul d-lui profesor Nicolae Dragoș, de la Institutul de Cercetări Biologice al Universității Babeș- Bolyai, căruia îi mulțumim.

Probele de sol au fost prelevate din mai multe zone din Copșa Mică, precum din zona industrială, din zona urbană, din apropierea școlii care au fost analizate în laborator pentru a determina toxicitatea solurilor cu metale grele poluate.

Având în vedere că solul din Copșa Mică se află într-o stare de degradare avansată, iar în acest oraș locuiesc incă oameni neștiind dacă pot avea efecte pe sănătate, am prezentat standarde de calitate recomandate.

ABSTRACT

The main objective of the current paper consists of the analysis of the advantages of the UV irradiance level, within the soil samples, extracted from Copșa Mică.

Having a consistent pollution history, the mentioned analysis of the soil samples, regarding the UV irradiance level, was completed in order to how exactly was it affected by that process, after 60 years of exposure, and in order to reveal it’s advantages.

The inhibition of the seaweed growth test was used as a main research method, within the toxicological studies. With the help provided by the sudies realized on the AICB 77 strain of the Selenastrum capicornotum algae. This metod could be applied with the assistance of the professor Nicolae Dragoș, from the Biological Research Institute, Babeș-Bolyai University, whom we thank.

The soil samples were extracted from several areas from Copșa Mică, like the industrial area, the urban area, from the proximity of the elementary school. These samples were analyzed within a laboratory, in order to determine the toxicity of the soil, caused by the heavy metal pollution.

Taking into consideration the fact that the soil from Copșa Mică, is in an advanced state of degradation and the fact that people still live within this city perimeter, not knowing if their health is affected by these facts, we presented within this paper the recommended quality standards.

Introducere

Copșa Mică industrială înseamnă Carbosin și Sometra, care astăzi nu seamănă cu orașul cel de acum 30 de ani sau mai mult. O zonă vulnerabilă precum Copșa Mică are un istoric bogat în ceea ce privește poluarea, a avut o reputație de cel mai poluat oraș din Europa, fiind un reper al industriei de metalurgie neferoasă. Datorită emisiilor de la două fabrici, viitorul orașului Copșa Mică părea umbrită de fumul negru care a avut consecințe grave. În urma acestor consecințe s-a dus la deteriorarea mediului și la reducerea biodiversității. După ani de zile se poate spune ca gradul de poluare a scăzut însă este nevoie de reconstrucția ecologică pentru a reface în totalitate zona afectată.

Pentru om solul reprezintă un factor de mediu important, deoarece este un suport de mediu de viață pentru plante, solul fiind intim implicat în toate procesele biogeochimice ciclice care contribuie la intreținerea existenței vieții pe Pământ. Solul reprezintă principalul mijloc de producție agricolă, o materie primă pentru asigurarea vieții.

Putem considera că solul este unul din cele mai complexe sisteme natural ale planetei, un complex biologic, un sistem multifuncțional care are capacitatea de a genera viața. Fiind un menținător al biodiversității și temelia pentru practicarea agriculturii, datorită proprietățiile sale fizico-chimice și biologice, mai ales fertilității sale continuă sa ofere posibilități inovatoare de a îmbunătăți calitatea vieții, sănătății si mediului înconjurător.

Capitolul 1. Copșa Mică- așezare, particularități, poluare istorică

Orașul Copșa Mică este situat în partea de nord-vest a județului Sibiu, un oraș cu o populație de 5.404 de locuitori, având coordonatele 46˚6’45” latitudine nordică, respectiv 24˚13’5” longitudine estică, mai exact se află în Depresiunea Transilvaniei, partea sud-vestică, în Podișul Târnavelor. Se află la 43 km de reședința de județ, 12km de localitatea Mediaș și la 33 km de municipiul Blaj, se învecinează la nord cu comuna și statiunea Bazna, la nord-est cu comuna Târnava și la est cu comuna Valea-Viilor, la sud cu comuna Axente Sever.

Orașul Copșa Mică are o suprafață de 25,90 km² având un relief de culoar de vale, ondulat, în partea sudică a văii plin cu păduri de foioase, iar în partea nordică vegetația este absentă. Prin oraș trece râul Târnava Mare la confluența acestuia cu afluentul Vișa. Ca urmare a eroziunii a torenților au dat nașterea Valea Târnavei, înălțimea medie fiind 300 m.

Zona Copșa Mică are un istoric bogat în ceea ce privește poluarea, a avut o reputație de cel mai poluat oraș din Europa, fiind un reper al industriei de metalurgie neferoasă. Datorită emisiilor de la două fabrici, viitorul Copșa Mică părea umbrită de fumul negru care au afectat zona timp de 60 de ani lăsând urme vizibile pe case, copaci, animale și chiar și pe locuitori care au trăit și muncit. Din cauza celor două fabrici Copșa Mică este cunoscut în toată lumea ca fiind cel mai poluat oraș din Europa în anii 1990. Fabrica SC. SOMETRA S.A este o companie privată aparținând corporației MYTILINEOS din Grecia, o topitorie metalurgică neferoasă care utilizează operațiuni periculoase folosind poluanți chimici precum zinc, plumb, cadmiu, bismut, cupru, aur si argint. În prezent fabrica ocupă o suprafață de peste 55 ha. Fabrica Carbosin este vinovat de fumul negru, chiar dacă în 1993 se închide, topitoria este încă funcțională.

Istoria neagră a micuței localități din inima Transilvaniei începe în urmă cu aproape 70 de ani, când în 1939 a fost înființată întreprinderea metalurgică ce avea să păteze pentru totdeauna sănătatea oamenilor și a naturii din zonă. Având ca scop inițial producerea zincului industrial, fabrica din Copșa Mică a fost modernizată în numeroase rânduri ( în 1950, 1960, 1967, 1975, 1984) primind, pe lângă unitatea deja existentă, o instalație de obținere a plumbului. Astfel, soarta orașului a fost pecetluită: avea să devină cea mai poluată localitate din Europa, statut păstrat până la accidentul nuclear de la Cernobâl.

Din punct de vedere istoric Copșa Mică este o așezare atestată din anul 1700, chiar dacă o primă atestare documentară datează de la începutul secolului al XV-lea. În anul 1733 Copșa Mică apare sub denumirea de Magyar Kapus, iar în anul 1750 Kopse, între 1760-1762 Kis Kapus, în 1850 Kopse mike, iar în 1854 Kis Kapus Klein Kopisch, adică denumirea de azi: Copșa Mică. Însă în anul 1289, în scrierile preotului catolic, Dietrich, Copșa Mică apare sub denumirea de Vila-Kapus fără a preciza mai exact zona în care este așezată, astfel creeând confuzie despre care este vorba, despre Copșa Mică sau Copșa Mare. Până în anul 1786 zona este populată de maghiari, existând aici parohia și biserica romano-catolică care a jucat un rol important în sat. După anul 1786 apar primele atestări ale populației românești care au îmbrățișat reforma lutherane. În anul 1891 Copșa Mică fiind un nod feroviar, construirea căilor ferate a fost un factor în ceea ce privește exploatarea gazului metan din zonă și folosirea lui ca materie primă în industrie. Datorită acestuia s-au construit fabricile în zonă, iar abia în anul 1961 Copșa Mică este declarată oraș. Încet a devenit o zonă industrială, o oportunitate pentru viitor (mai multe locuri de muncă pentru locuitori), populația a crescut, însă mai târziu apar consecințele care afectează zona atât din punct de vedere medical, social, economic cât și din punct de vedere ecologic.

Ca urmare a unei poluări istorice (de peste 60 ani) și a unei poluări prezente, zona Copșa Mică reprezintă o zonă afectată de poluarea atmosferică, caracterizată de calitatea necorespunzătoare a aerului ambiental, poluarea apelor de suprafață, poluarea solului, degradarea calitativă a produselor vegetale și riscul posibil asupra stării de sănătate a animalelor și a oamenilor din zonă. De obicei, măsurile de control al poluării aerului se focalizează pe limitarea emisiilor, astfel încât concentrațiile poluanților în aerul ambiental să nu depășească valorile stabilite de standarde, valori care au la bază lipsa oricăror efecte adverse asupra sănătății. SC SOMETRA SA reprezintă principalul agent poluator din Copșa Mică, aceasta fiind o societate cu profil de metalurgie neferoasă. Impactul negativ al emisiilor de SO2 și pulberi cu conținut de metale grele este semnificativ asupra tuturor factorilor de mediu din zonă.

Capitolul 2. Copșa Mică în studiile de risc

Conceptul de impact antropic asupra mediului înconjurător este strâns legat de conceptul de calitate a mediului înconjurător și stă la baza studiilor de impat antropic asupra mediului (Muntean, 2005).

Sănătatea publică este un indicator determinant al calității vieții. Componenta antropică și activitățile derulate de către aceasta sunt aspecte importante în evaluarea impactului asupra mediului înconjurător.

Întreaga platformă industrială Copșa Mică este puternic impurificată cu metale neferoase (Pb, Cd, Zn) care se regăsesc în sol, apă, cât și în aer.

Problematica resurselor de mediu este o chestiune de maximă importanță în demersul științific și de evaluare a impactului antropic asupra mediului.

Efecte asupra sănătății

Copiii nou-născuți au de două ori nivelul de plumb în condiții de siguranță în corpurile lor. Din 1983, 2.000 de persoane au fost spitalizate din cauza intoxicației cu plumb. Câțiva pacienți au fost paralizați, deoarece creierele lor au fost pline de plumb. 96% din copiii cu vârste cuprinse între 2 și 14 au probleme respiratorii și bronșită cronică. Speranța de viață în acest oraș este de 9 ani sub media națională de 63 de ani.

Există boli pulmonare pe scară largă, cea mai mare rată a mortalității infantile din Europa înregistrându-se în Copșa Mică. De asemenea, este ridicat gradul intoxicării cu plumb și problemele neuro-comportamentale. Riscul de alterare al sănătății în această zonă, este considerat atât de mare de către guvern, care a impus ca vârsta de pensionare să fie la 45 de ani, comparativ cu 62 de ani la nivel național.

Capitolul 3. Solul, compoziție, proprietăți

Solul este un sistem dinamic care îndeplinește funcții vitale pentru supraviețuirea ecosistemelor terestre, interacționând cu activitatea umană. Ca o interfață între pământ, aer și apă, solul este o sursă neregenerabilă, formată din particule minerale, substanțe organice, apă, aer și organisme vii.

Metalele grele se pot acumula în factorii de mediu înconjurător (apă, aer, sol, vegetație), astfel având loc creșteri ale nivelurilor acestor metale grele din sol, iar prin intermediul plantelor cultivate pe aceste soluri, prin praful inspirit sau depus pe mâini, este afectată starea de sănătate a populației.

Determinările de plumb în sol efectuate de către Agenția de Protecția Mediului Sibiu în anul 1969 în Copșa Mică au înregistrat în probele de suprafață valoarea de 37,296 mg/kg având o medie de 21,312 mg/kg, iar în probele de adâncime maximă a fost 17,649 mg/kg cu media de 16,095 mg/kg, valori ce depășesc de două ori media de 16 mg/kg a scoarței terestre.

Media valorilor la depunerile de cadmiu între anii 1978-1987 în Copșa Mică a fost de 0,180 mg/m2/zi, pentru probele de suprafață având valori de 10,5 ori mai mari decât în mod normal.

Norman E. Borlaug, unicul agronom distins cu Premiul Nobel prezintă la al 15-lea Congres Mondial de Știința Solului din 1994, la Acapulco, Mexic, următoarele: “producția globală de hrană de toate tipurile se ridică la aproximativ 4,6 miliarde tone și 2,3 mili 2,3 miliarde tone de materie uscată comestibilă. Din acest total, 98% este produs pe pământ și mai puțin de 2% provine din oceane și ape dulci. Produsele vegetale reprezintă 92% din dieta umană și aproximativ 30 de specii de cultură furnizează majoritatea caloriilor și proteinelor în lume. Acestea includ 8 specii de cereale, care împreună furnizează 69% din sursele de hrană. Produsele animale ce contribuie cu 8 procente la dieta omenirii provin indirect din plante. Dacă acest volum de hrană ar fi fost distribuit în mod egal în 1990, ar fi putut asigura o dietă adecvată pentru 6,2 miliarde de oameni, cu aproape un miliard peste populația existentă în acel moment pe Pământ”. ..?? bla bla

Figura 1. Schema alcătuirii solului

Solul este alcătuit după starea de agregare și natura chimică ( figura 1). În prima parte, faza solidă este compusă din componenții minerali și organic care formează materialul pământos al solului, iar în a doua parte, faza lichidă este alcătuit din apă și substanțe dizolvate în ea alcătuind soluția solului. Faza gazoasă este constituit din gazele din aer și vaporii de apă.

Atât în natură, cât și în societatea omenească, solul îndeplinește mai multe funcții: ecologice, economice, energetice, tehnico-industriale, informatice. O altă clasificare:

Textura sau alcătuirea granulometrică a solului: este proprietatea fizică a solului în care proporția în care particulele de sol de diferite mărimi (de la cele argilă până la nisip și petriș) participă la alcătuirea solului.

Densitatea aparentă (masa volumetrică): este greutatea unității de volum de sol uscat în așezare naturală care urmăreste volumul ocupat de particulele solide precum și a spațiului poros dintre ele.

Porozitatea: reprezintă totalitatea spațiilor libere, spațiu lacunar care nu este ocupată de particulele solide în care poate fi ocupată cu apa și aer.

Permeabilitatea: proprietatea solurilor de a permite circulația apei printre golurile particulelor solide.

Reținerea lichidelor în sol: o altă proprietate a solului, care are capacitate de adsorbție.

pH-ul solului: indică valoarea acidității sau alcalinității solului, cel mai acid având o valoare de 3,5; iar cel mai alcalin la o valoare de 11. Cu cât un sol este mai acid, cu atât este mai ridicată absorbția metalelor grele.

Capitolul 4. Solul distribuție în Copșa Mică

Suprafața administrativă a Sibiului este 543,248 ha. Terenul principal este format din teren agricol și vegetație forestieră. Sondajele recente care au fost întreprinse asupra poluării solului în Copșa Mică și Mediaș, din care am obținut o serie de rezultate, arată gravitatea poluării de către metale grele și efectele lor asupra terenurilor agricole și forestiere și efectul indirect asupra sistemelor biologice.

Studiile la nivelul județului Sibiu au relevat o serie de rezultate care arată că fenomenul de poluare cu metale grele este extins la o suprafață relativ mare. Rezultatele analitice au dezvăluit următoarele:

punctele cele mai afectate sunt acelea în apropierea sitului; în timp ce distanța de la

punctul de generare crește, emisiile poluante încărcate cu metale grele scad.

din cauza poluării istorice, îmbunătățirea calității solului necesită foarte mult timp,

efort fizic și mari investiții financiare deocamdată inexistente.

Degradarea solurilor are o dimensiune naturală (datorită condiționărilor impuse de substratul friabil, specificul morfologiei și al covorului vegetal), dar și o latură antropică (prelucrarea agricolă intensivă sau extensivă, pășunat, viticultura, agrotehnici inadecvate, poluare intensă, activități de transport). Prelucrarea terenurilor agricole se realizează mai ales cu societăți comerciale din afara localității.

Solurile din proximitatea platformei industriale Copșa Mică, care sunt poluate cu metale grele rezultate în urma prelucrării sulfurilor polimetalice datorită SC Sometra SA. Suprafețe de sol afectate de emisiile poluate reprezentau 18.830 ha de teren agricol și 3.245 ha păduri în anul 1991. Date mai recente indică faptul că degradarea suprafeței de teren din Copșa Mică este de aproximativ 3.400 ha terenuri agricole puternic poluate și circa 7.600 ha terenuri agricole poluate mediu (APM Sibiu, 2001).

Impactul antropic asupra vegetației a avut consecințe majore atât asupra faunei cât și asupra structurii interne și grosimii stratului de sol justificând feedbackul sistemului biopedogeografic, care, actual, înregistrează noi coordonate de manifestare și evoluție. Pe de altă parte, în anumite porțiuni, mai umede, înlocuirea vegetației spontane a accentuat procesul de pseudogleizare, intensificându-se procesul bioacumulativ si modificându-se regimul hidrotermic al solurilor.

Prezentarea componentei edafice este importantă pentru a putea pune în evidență semnificația lor în structurarea mediului natural și pentru acivitățile umane.

Principalele soluri pot fi încadrate în clase de soluri:

Cernisolurile (molisolurile) ocupă suprafețe relativ reduse și sunt reprezentate de

faeoziomuri (pseudorendzine și cernoziom argiloiluvial) care au un caracter intrazonal fiind întâlnite pe versanții sudici ai Culoarului Târnavei Mari și pe areale destul de largi la vest de Mediaș și până la est de Copșa Mică. Sunt fertile, pretabile pentru cultura plantelor de câmp (porumb, cereale, trifoi), pomicultură și viticultură.

Erodosolurile apar atât pe versanții sudici (la Copșa Mică, Micăsasa) cât și pe cei

nordici puternic înclinați la contactul culoarului cu Dealurile Târnavei Mici. Aceste soluri au un grad de fertilitate foarte redus și o slabă productivitate agro-silvică.

Poluarea cu plumb a solurilor este constantă în proximitatea platformei industriale, poluarea cu zinc a solurilor fiind cea mai extinsă formă de poluare, fiind constatată în aval de Copșa Mică (APM Sibiu, 2001).

Deprecierea solurilor este și o consecință a depozitării deșeurilor industrial de la Copșa Mică și a celor menajere din județul Mediaș. De exemplu, rampa de deșeuri industrial gestionată de SC Sometra SA Copșa Mică ocupă circa 15 ha teren degradat. Prin poluarea apelor de suprafață, subterane și a solului cu metale grele (Pb, Cd, Zn și Cu) se necesită acțiuni de reabilitare ecologică a terenurilor afectate și ameliorarea stării de calitate a solurilor. Alte presiuni asupra solurilor sunt exercitate prin intermediul îngrășămintelor chimice care influențează fertilitatea solurilor. Areale critice sub aspectul poluării solurilor sunt localizate în aria Copșa Mică unde ocupă o suprafață de 1.593 ha (APM Sibiu, 2001).

Capitolul 5. Calitatea solului, recomandări, referințe

Solul este reprezentat de stratul de la suprafața scoarței terestre format din particule minerale, materii organice, apă, aer și organisme vii. Procesul de formare al solului (Pedogeneza) are loc sub influența factorilor pedogenici: climă, microorganisme, vegetație și relief. Formarea solurilor este un proces complex, după cum complexe sunt constituția și funcțiile lor, și reflectă efectul factorilor pedogenetici, atât naturali cât și antropici. Solul este format din particule minerale, materii organice, apă, aer și organisme vii, fiind un sistem foarte dinamic care îndeplinește multe funcții și este vital pentru activitățile umane și pentru supraviețuirea ecosistemelor.

Muntean (2005) arată că, pentru definirea și înțelegerea deplină și corectă a solului la nivel local, este necesară examinarea învelișului de sol (a pedosferei) pe areale geografice foarte largi, chiar la nivel subcontinental sau continental, în corelație cu zonele climatice și cu mereu crescânda influență a factorului antropic.

Solul este locul unde se întâlnesc toți poluanții, pulberile din aer, gazele toxice transformate de ploaie în atmosferă, astfel că solul este cel mai expus efectelor negative ale acestor substanțe. Apele de infiltrație impregnează solul cu poluanți antrenându‐i spre adâncime, răurile poluate infecteaza suprafețele inundate sau irigate, aproape toate reziduurile solide sunt depozitate prin aglomerare sau numai aruncate la întamplare pe sol.

Poluarea solului este strâns legată de: poluarea atmosferei, hidrosferei, datorită circulației naturale a materiei în ecosferă. Metodele iraționale de administrare a solului au degradat serios calitatea lui, au cauzat poluarea lui și au accelerat eroziunea.

Conceptul de calitate a solului

Cartea Europeană a Solurilor publicată la Strasburg în anul 1972 menționează faptul că „Solul este sistemul crucial de susținere a vieții pe pământ, el reprezentând una din avuțiile cele mai de preț ale omenirii”. Creșterea nevoii de alimente, pe plan mondial, accentuează necesitatea utilizării raționale a solului. În ultimii ani, tot mai multe țări au luat în atenție, în cadrul strategiilor de dezvoltare națională și de protecție a mediului, rezolvarea problemelor complexe, legate de afectarea calității mediului pe cale antropică, prin practicarea tehnologiilor intensive.

În SUA a fost înfințat în 1993 Institutul Calității Solului (SQI), în cadrul Serviciului de Conservare a Resurselor Naturale (NRCS), în scopul monitorizării și diseminării informațiilor despre calitatea solului, în vederea conservării resurselor naturale și a mediului.

Conceptul de calitatea solului a apărut din necesitatea urmăririi evoluției însușirilor solului sub influența impactului antropic al tehnologiilor agricole (Ștefanic și colab., 2006).

Grija pentru protecția, ameliorarea calității solurilor și reabilitarea terenurilor degradate, în politicile de mediu, trebuie să reprezinte o importanță primordială, pe plan regional, național și mondial. Diferitele definiții, date de diverși cercetători evidențiază capacitatea solului de a îndeplini diferite servicii prezente în sol sau adăugate solului, cum ar fi: transportul și regularizarea apei și materiei, precum și realizarea de producții agricole. Chaussod (1996) vorbește despre calitatea biologică a solului, care vrea să înlocuiască astfel noțiunea de fertilitate a solului cu această noțiune, care aparține noțiunii mai largi de calitate a solului.

După Chaussod, noțiunea de calitate biologică a solurilor agricole are 4 părți componente și anume:

a) fertilitatea s-au potențialul agronomic legat direct de activitatea biologică

b) starea fitosanitară a solului și vegetației

c) impactul mediului (externalitățile) asupra funcționării solului

d) rezistența sau sensibilitatea solului la impactul antropic și al mediului și aptitudinea de revenire la starea inițială.

Noțiunea de calitate a solului reprezintă un concept integrativ, strâns legat de cerințele umane. Calitatea solului trebuie privită ca o imagine compusă a modului în care solul își îndeplinește funcțiile pentru anumite utilizări.

Procesele de restaurare (reziliența solului), spre deosebire de cele de degradare, evidențiază capacitatea solului de a reveni la starea anterioară perturbării prin degradare sau schimbarea modului de folosință. Rata și gradul de revenire depind, atât de gravitatea și amploarea perturbării, cât și de însușirile solului și managementul său.

Deteriorarea calității solului are repercusiuni negative, fie asupra uneia, fie asupra tuturor funcțiilor solului. De aceea, se impune cuantificarea impactului degradării calității solului, atât pentru utilizarea actuală a acestuia, cât și pentru o utilizare durabilă. Impactul degradării solului este determinat de combinația vulnerabilității solului, de “presiunea” exercitată de o anumită utilizare a terenului sau o anumită lucrare tehnologică aplicată (fertilizare, combatere, lucrări mecanice).

Gravitatea daunelor provocate calității solului prin diferite procese de degradare depinde de: tipul de degradare, sensibilitatea solului la degradare (rapiditatea cu care solul se degradează) și vulnerabilitatea solului la acțiunea unui proces specific.

Parametri și indicatori de calitate a solului, din punct de vedere economic, sunt deja folosiți:

satisfacerea cerințelor edafice ale culturilor și a altor activități umane;

comportarea solului ca mediu pentru producția de biomasă;

pretabilitatea terenului pentru diferite utilități;

rolul solului referitor la reciclarea gunoaielor urbane și menajere, a deșeurilor și

reziduurilor.

Măsurile de protecție și ameliorare a calității solului trebuie să țină cont de următorii parametric (Radu Mihăiescu, 2005):

a.) parametrii solului: însușiri fizice, chimice și biologice ale solului, precum și date privind topografia, materialul parental, apele subterane; acești parametri vor fi incluși într-o bază de date, într-un sistem unitar și uniform pentru a putea face comparații între diferite valori naturale și ale solului de referință degradat;

b.) parametrii externi ai degradării: caracteristicile tipului de degradare; de exemplu, în cazul poluării chimice, datele privind mobilitatea, toxicitatea, originea, biodegrabilitatea substanțelor chimice în sol; în funcție de informațiile existente se stabilesc relațiile cauză-efect pentru un anumit tip de degradare și tip de sol. Între proprietățile solului și funcțiile lui se stabilesc relații strânse, astfel că, pentru a determina calitatea unui sol la o anumită utilizare a terenului trebuie să fie cunoscute toate exigențele pentru utilizarea respectivă.

c.) parametrii referitori la funcția solului, calitatea solului variază după anumite funcții.

Se impune o abordare multifuncțională asupra calității solului pentru că, unele proprietăți optime ale unui sol, pentru un anumit tip de utilizare, pot fi dăunătoare pentru o altă funcție a solului. De exemplu: influența pozitivă a diferitelor doze de azot în agricultură și silvicultură, cu efectul lor negativ asupra biodiversității.

d.) parametrii subiectivi: cei determinați de om la fața locului, în funcție de experiența și percepția umană asupra calității, favorabilității și pretabilității.

e.) se consideră că pot fi analizați și alți parametri și indicatori derivați (parametri derivați) din punct de vedere social, economic și ecologic: importanța habitatelor, a biodiversității, a terenurilor umede.

Norme privind calitatea solului

Elaborarea acestor standarde este dificilă. Unii termeni legați de sol și protecția acestuia sunt recent definiți de către Organizația Internațională pentru Standarde (ISO). Calitatea solului definită în sens larg se referă în special la însușirile fizice, chimice și biologice ale sale. Pentru stabilirea standardelor și criteriilor privind calitatea solului și pentru politicile de protecție a solului trebuie luați în atenție și alți factori considerați netehnici:

gradul de conștientizare politică și publică: a trăi pe un sol poluat chimic este mai

riscant decât a trăi pe un teren erodat;

calitatea solului și sănătatea publică;

relațiile cu alte tipuri de degradare a mediului: în multe țări se ține cont de normele

privind calitatea apei potabile și a aerului și mai puțin de cele privind puritatea solului.

Măsuri și politici pentru protecția și ameliorarea calității solurilor

Fiecare tip de degradare necesită soluții specifice. Astfel, măsurile pentru împiedicarea degradării solurilor și pentru reabilitarea solurilor afectate sunt foarte numeroase și variate. De aceea se impune o conștientizare a factorilor de decizie și a publicului larg asupra faptului că, o politică mai largă și mai eficientă, referitoare la protecția, ameliorarea și utilizarea durabilă cere un cadru legislativ corespunzător. Criteriile și normele pentru măsurile de protecție și ameliorare a calității solului trebuie să se bazeze pe cercetări științifice, astfel încât să se poată opta pentru măsurile respective în funcție de specificul local care să poată contribui la restaurarea calității solului, la un nivel acceptabil.

O abordare a unei politici de protecție a calității solului la nivel național nu trebuie să se sprijine doar pe criterii specifice unor locuri sau areale date. Astfel, ar trebui ca, la nivelul strategiei și planificării măsurilor de protecție a calității solului, să se utilizeze criterii generice, în timp ce aspectele legate de areale sau locuri concrete să se constituie ca părți componente importante.

Până în prezent, în Uniunea Europeană nu există legislație sau directivă specială pentru protecția solului. Doar nouă state membre au legislație specifică protecției solului, celelalte bazându-se pe câteva prevederi de protecție în cadrul altor politici sectoriale. În România, politica adoptată în acest sens cuprinde multe prevederi legislative, printre care: Hotărârea de Guvern nr. 1408/23.11.2007 privind modalitățile de investigare și evaluare a poluării solului și subsolului; Ordinul 242/6.03.2005 pentru aprobarea organizării Sistemului Național de monitoring integrat al solului, de supraveghere, control și decizii pentru reducerea aportului de poluanți proveniți din surse agricole și de management al reziduurilor organice provenite din zootehnie în zone vulnerabile și potențial vulnerabile la poluarea cu nitrați.

Capitolul 6. Prioritate studiu de toxicitate- expunerea la Plumb

Plumbul este toxic mai ales pentru copii mici și embrion/ făt. În natură apare sub formă de minereu împreună cu zincul, argintul și cu cupru; cel mai răspândit mineral fiind galena sau sulfura de plumb. O înțelegere a expunerii la plumb a populației cu sensibilitate crescută impune cunoașterea surselor posibile de expunere. Acest lucru este deosebit de important deoarece plumbul este foarte răspândit în mediul înconjurător.

Plumbul este un metal moale, de culoare gri albăstruie, dens, ductil, stabil și rezistent la coroziune. De-a lungul istoriei, prezența lui a fost semnalată în vopselele vechi și benzină, în industria mineritului, fiind deasemenea utilizat în scop comercial. Sursa cea mai mare de plumb astăzi pentru copii este vopseaua rămasă pe clădirile vechi. Se poate găsi în unele produse comerciale (vopsele lucioase, baterii, calculatoare, aliaje de cositor și plumb) sau produse cosmetice (bijuterii). Plumbul organic este mult mai toxic decât cel anorganic deoarece corpul uman îl absoarbe mai repede.

Expunerea ocupațională la plumb

Muncitorii din turnătoriile de plumb, rafinării, industria metalurgică neferoasă sunt expuși la plumb. Risc ridicat de expunere prezintă deasemenea muncitorii din: fabricile de baterii, din construcții (cei ce se ocupă cu renovarea/ reabilitarea clădirilor), cei din fabricile de cauciuc și mase plastic, sudorii, muncitorii din atelierele de reparații, cei din industria porțelanului și a ceramicii.

Expunere directă/ Expunere indirectă

Toți suntem expuși la plumbul din mediul înconjurător. Expunerea la plumb se face prin inhalare, ingestie și contact direct cu pielea (dermică). Prioritatea este expunerea oamenilor la plumb prin ingestie și inhalare.

În cazul expunerii directe sunt expuși copiii muncitorilor ce vin în contact cu hainele murdare, iar în cazul celei indirecte sursele sunt menționate în tabelul 1.

Tabelul 1. Surse indirecte

Aproape tot plumbul inhalat este acumulat în organism. Inhalarea plumbului este o sursă primară pentru unii muncitori care lucrează în industria plumbului sau este folosit plumb pentru anumite lucrări. Prin ingestie, copiii absorb cu 20-70% mai mult plumb decât adulții. Deasemenea expunerea dermică este important în cazul expunerii la plumbul organic (Pb tetraetil), care poate fi absorbit direct prin piele.

Ajuns în organism plumbul este depozitat pentru o perioadă lungă de timp în țesuturi.

Toxicitatea plumbului

Plumbul și toate combinațiile sale produc intoxicații acute când sunt introduse în tubul digestiv. Deasemenea, pulberile cu plumb duc la intoxicații cronice prin contactul repetat cu pielea și mucoasele căilor respiratorii. Intoxicația cu plumb se numește saturnism și se manifestă prin anemie, scădere în greutate, dureri reumatice, degenerarea ficatului și a rinichilor. În intoxicația acută simptomele pot fi amețeala, paralizie și moarte.

Plumbul intrat în organism se elimină încet, în sânge se fixează la nivelul globulelor roșii. Timpul de înjumătățire a cantității de plumb din sânge este de aproximativ 30 de zile, pe când cel din oase este de 27 ani.

Lista de priorități a substanțelor periculoase care poate face obiectul de profiluri

toxicologice

CERCLA necesită ATSDR și EPA pentru a pregăti o listă, în ordinea priorității, de substanțe care sunt cele mai frecvente întâlnite care să pot pune potențiale amenințări semnificative pentru sănătatea umană datorită toxicității substanțelor cunoscute sau suspectate. CERCLA impune, de asemenea această listă să fie revizuită periodic, pentru a reflecta informații suplimentare privind substanțele periculoase. Fiecare substanță de pe listă este un candidat de a deveni subiectul unui profil toxicologic pregătit de ATSDR. 

Ar trebui remarcat faptul că această listă de prioritate nu este o listă a substanțelor cele mai toxice, ci mai degrabă reprezintă o prioritate a substanțelor potențiale toxice pentru expunerea umană.

Testarea toxicității solurilor poluate cu metale grele cu alga Selenastrum

capricornutum

Cu ajutoul algei Selenastrum capricornutum, s-a aplicat un test de inhibare a creșterii pentru a determina toxicitatea solurilor cu metale grele poluate. Procedura de testare OECD 201 standard a fost urmărită, iar biomasa algelor a fost măsurată prin fluorescența clorofilei extrase.  Valoarea pentru Selenastrum capricornutum este de 0,1 mg Zn/l la rata de creștere de 72 ore a fost comparabilă cu standardul de control al OCDE. 

Organizația USEPA

Agenția Statelor Unite pentru Protecția Mediului (EPA) este o agenție a guvernului federal american care a fost creată în scopul protejării sănătății umane, a mediului și aplicarea reglementărilor bazate pe legile adoptate de Congres.

Capitolul 7. Testul de inhibiție al creșterii algelor și importanța lui în estimarea expunerii la toxice

Testul de inhibiție al creșterii algelor

(Ref. http://lege5.ro/Gratuit/gy4tkmzz/metodologia-din-26032005-de-evaluare-a-impactului-substantelor-periculoase-din-listele-i-si-ii-si-al-substantelor-prioritare-prioritar-periculoase-asupra-mediului-acvatic-prin-teste-ecotoxicologice-alge-verzi-dafn).

Testul de inhibiție al algelor ca metodă ecotoxicologică, corespunde cu recomandarea OECD 2010 și metodologia din 26.03.2005 de evaluare a impactului substanțelor periculoase din listele I și II și al substanțelor prioritare/ prioritar periculoase asupra mediului acvatic.

Recomandarea OECD din 2010

Liniile directoare ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică privind testarea substanțelor chimice sunt periodic revizuite și actualizate în funcție de progresele științifice. În ceea ce privește recomandarea 201 din iunie 1984, privind testul de inhibiție de creștere a algelor, a fost identificată necesitatea de a extinde orientarea, pentru a include specii suplimentare și actualizarea îndeplinirii cerintelor, pentru evaluarea riscurilor și clasificarea substanțelor chimice. Revizuirea a fost realizată pe baza experienței practic eextinse, progresul științific în domeniul studiilor de toxicitatea algelor, precum și utilizarea pe scară largă de reglementare, care a avut loc de la adoptarea inițială.

ISO8692:2012 e o metodă specifică de determinare a inhibiției creșterii algelor unicelulare verzi, în prezența unor substanțe sau amestec de substanțe conținute în apă sau apă cu reziduuri. Această metodă se aplică pentru substanțele care sunt ușor solubile în apă.

Pricipiul de testare

Scopul acestui test este de a determina efectele unei substanțe asupra creșterii microalgelor de apă dulce și/sau cianobacteriilor. Creșterea exponențială a organismelor de testare, expuse la substanța de testat, pe loturi de cultură, față de modul normal, într-un interval de 72 de ore. În ciuda duratei relativ scurte a testului, pot fi evaluate efectele pe mai multe generații.

Răspunsul sistemului este reducerea creșterii într-o serie de culturi de alge (unități de test) expuse la diferite concentrații ale substanței de testat. Răspunsul este evaluat în funcție de concentrația de expunere, în comparație cu creșterea medie în urma reproducerii, a culturilor de control neexpuse. Pentru exprimarea completă a răspunsului sistemului la efecte toxice (sensibilitate optimă), culturile sunt permise fără restricții de creștere exponențială, în condiții cu nutrienți suficienti și lumină continuă, pentru o perioadă suficientă de timp pentru a măsura reducerea ratei specifice de creștere.

Creșterea și inhibarea creșterii sunt cuantificate de măsurătorile de biomasă a algelor în funcție de timp. Biomasa algelor este definită ca greutatea uscată per volum, de exemplu, mg alge/ litru soluție de încercare. Cu toate acestea, greutatea uscată este dificilă de măsurat și, prin urmare, sunt folosiți parametrii surogat. Dintre aceste surogate, numărul de celule sunt cel mai des folosit. Alți parametri înlocuitori sunt volumul celulelor, fluorescența, densitatea optică, etc., un factor de conversie între parametrul surogat măsurat și biomasă ar trebui să fie cunoscute.

Obiectivul testului este inhibarea creșterii, exprimată ca creșterea logaritmică a biomasei (viteza medie specifică de creștere) în timpul perioadei de expunere. Din ratele medii de creștere specifice, înregistrate într–o serie de soluții de testare, la o anumită concentrație se produce o inhibare specifica, de x% a ratei de creștere (de exemplu 50%), care este determinată și exprimată ca ErCx (exemplu, ErC50).

O variabilă de răspuns suplimentar utilizată în această orientare este randamentul, care poate fi necesar pentru a îndeplini cerințele specifice de reglementare din unele țări. Acesta este definit ca biomasa de la sfârșitul expunerii, (International Organisation for Standardisation, 1998), și perioada de minus a biomasei de la începutul perioadei de expunere. Dacă randamentul înregistrat într-o serie de soluții de testare, de diferite concentrații, duce la o inhibare specifică de x% a randamentului (exemplu, 50%) se calculează și se exprimă ca EyCx (de exemplu EyC50). În plus, concentrația minimă poate fi cu efect observabil (LOEC) și concentrația fără efect observat (NOEC) și se poate determina statistic.

Informații privind substanța de testat

Informațiile cu privire la substanța de testare, care pot fi utile în stabilirea condițiilor de testare, se referă la formula structurală, puritatea, stabilitatea la lumină, stabilitatea în condițiile de testare, proprietățile de absorbție de lumină, pKa, și rezultatele studiilor de transformare, inclusiv biodegradabilitatea în apă.

Solubilitatea în apă, coeficientul de partiție octanol apă (Pow) și presiunea de vapori a substanței de testat ar trebui să fie cunoscute, deasemenea ar trebui sa fie disponibilă și o metodă validată de cuantificare a substanței în soluțiile de testare cu o eficiență de recuperare raportată și o limită de detecție.

Validitatea testului

Pentru ca testul să fie valabil, ar trebui să fie îndeplinite următoarele criterii de performanță:
a) biomasa în culturile de control ar fi crescută exponențial cu un factor de cel puțin 16 în perioada de testare de 72 de ore. Aceasta corespunde la o rată de creștere specifică de 0,92/zi. Pentru speciile cele mai frecvent utilizate, de obicei, rata de creștere este considerabil mai mare. Acest criteriu nu poate fi îndeplinit când specii care cresc mai lent decât cele folosite. În acest caz, perioada de testare ar trebui să fie extinsă pentru a obține cel puțin o creștere de 16 ori în culturile de control, în timp ce creșterea trebuie să fie exponențială pe parcursul perioadei de testare. Perioada de testare poate fi redusă la cel puțin 48 de ore pentru a menține o creștere nelimitată, exponențială în timpul testului, atâta timp cât factorul de multiplicare minim de 16 este atins.

b) coeficientul mediu de variație privind ratele de creștere specifice (zilele de 0-1, 1-2 și 2-3, pentru 72 de ore de testare), în culturile de control nu trebuie să depășească 35%. Acest criteriu se aplică pentru a calcula valoarea medie a coeficienților de variație, pentru culturile de control repetate.

c) coeficientul de variație a ratei medii de creștere, specifică, din timpul perioadei de testare, în toate culturile de control identice, nu trebuie să depășească 7% la testele cu Pseudokirchneriella subcapitata și Desmodesmus subspicatus. Pentru alte specii, mai puțin frecvent testate, valoarea nu trebuie să depășească 10%.

Substanța de referință

Substanța de referință, cum ar fi 3,5–diclorofenol folosită ca test internațional de standardizare (International Organisation for Standardisation, 1993), poate fi un mijloc de verificare a procedurii de testare. Dicromatul de potasiu poate fi, de asemenea, utilizat ca substanță de referință pentru algele verzi. Este de dorit pentru a testa o substanță de referință cel puțin de două ori pe an.

Aplicabilitatea testului

Această testare este cel mai ușor de aplicat pentru substanțele solubile din apă, care, în conformitate cu condițiile de testare, sunt susceptibile să rămână în apă. Pentru testarea de substanțe care sunt volatile, puternic adsorbante, (OCDE/OECD 2010), colorate, cu o solubilitate scăzută în apă sau substanțe care pot afecta disponibilitatea nutrienților sau a mineralelor în mediul de testare, pot fi necesare anumite modificări ale procedurii descrise (de exemplu, sistem închis, condiționarea vaselor de testare).

Descrierea metodei

a) Aparate

Vasele de testare și alte aparate, care vor veni în contact cu soluțiile de testare ar trebui să fie făcute în întregime din sticlă sau alt material chimic inert. Elementele ar trebui să fie spălate cu atenție pentru a se asigura că nu sunt contaminanți organici sau anorganici ce pot interfera cu creșterea algelor sau compoziției soluțiilor de testare.

Vasele de testare vor fi în mod normal, recipiente de sticlă, de dimensiuni care permit un volum suficient de cultură pentru măsurători în timpul testului și un transfer suficient de masă de CO2 din atmosferă. Rețineți faptul că volumul de lichid trebuie să fie suficient pentru determinări analitice. În plus,pot fi necesare:

aparatul de cultură: se recomandă un dulap sau cameră, în care temperatura de incubare

ales poate fi menținută la± 2C;

instrumente de măsurare a luminii: este important de menționat faptul că metoda de

măsurare a intensității luminii și, în special, tipul de receptor(colector), poate afecta valoarea măsurată. Măsurătorile ar trebui să fie de preferință, prin folosirea unui receptor sferic (4), (care răspunde de a conduce și reflectă lumina din toate unghiurile de deasupra și dedesubtul planului de măsurare), sau de 2 receptor (care răspunde la lumina din toate unghiurile de deasupra planului de măsurare);

aparatură pentru a determina biomasa de alge. Numărul de celule, este parametrul cel mai

frecvent utilizat, fiind înlocuitor pentru biomasa de alge. Se poate determina folosind un contor electronic de particule, un microscop cu camera de numărare, sau un citometru flux. Alte surogate de biomasă pot fi: măsurarea cu ajutorul unui flux cytometer, fluorimeter, spectrofotometru sau colorimetru. Un factor de conversie cu privire la numărul de celule de substanță uscată este util pentru calcul. În scopul de a furniza măsurători utile la concentrații scăzute de biomasă, se utilizează un spectrofotometru, folosind cuve de cel puțin 4cm.

b) Testarea organismelor

Pot fi folosite mai multe specii de microalge non–atașate și cianobacterii. Tulpinile enumerate s-au dovedit a fi adecvate utilizând procedura de încercare specificată în această orientare. Dacă se folosesc alte specii, tulpina și/sau de origine ar trebui să fie raportate. Trebuie să ne asigurăm că creșterea exponențială a algelor de testare selectate poate fi menținută pe parcursul perioadei de testare, în condițiile predominante (creșterea medie).

Două alternative: mediul de creștere recomandat de OCDE și mediul AAP, sunt recomandate. De notat faptul că valoarea pH-ului inițial și al celui tampon (reglementarea creșterii pH-ului, funcție de capacitate, recomandat de Mayer, P. et all, 1997, din cele două medii este diferit. Prin urmare, rezultatele testelor pot fi diferite, în funcție de mediul folosit, în special atunci când se testează substanțele ionizante. Modificarea masei/mediu de creștere ar putea fi necesară pentru anumite scopuri, de exemplu, atunci când se testează metalele și agenții de chelare sau de testare la valori diferite de pH. Utilizarea unui mediu modificat ar trebui să fie descrisă în detaliu și justificată.

c) Concentrația inițială a biomasei

Cantitatea de biomasă inițială în toate culturile de testare ar trebui să fie aceeași și suficient de mică pentru a permite creșterea exponențială pe parcursul perioadei de incubație, fără riscul de epuizare a nutrienților. Biomasa inițială nu trebuie să depășească 0,5 mg/l greutate uscată.

Se recomandă următoarele concentrații de celule inițiale:

Pseudokirchneriella subcapitata: 5 x103 -104 celule/ ml

Desmodesmussubspicatus 2-5x103celule/ml

Naviculapelliculosa104 celule/ ml

Anabaenaflos-aquae 104 celule/ ml

Synechococcusleopoliensis 5 x104 -105celule/ml

d) Concentrațiile substanței de testat

Concentrațiile de testare, la care pot fi urmărite efectele ar trebui selectate pe baza unor teste inițiale, privind relația doza răspuns pentru un anumit compus. Testul final definitiv, ar trebui realizat pe cel puțin cinci concentrații, aranjate în serie geometrică cu un factor ce nu depășește 3.2. Pentru substanțele de testat care prezintă un platou al curbei de răspuns la aceste concentrații, un factor mai mare, ar putea fi justificat. Seria de concentrare ar trebui să provoace o inhibare între 5-75% a ratei decreștere a algelor.

e) Reproductibilitate și control

Designul de testare ar trebui să includă trei replici la fiecare concentrație de testare. Dacă determinarea NOEC nu este necesară, design–ul testului ar putea fi modificat de creșterea numărului concentrațiilor și reducerea numărului de replici per concentrație. Numărul replicilor de control trebuie să fie cel puțin trei, și ideal, ar trebui să fie de două ori numărul de replici folosit pentru fiecare concentrație de testare.

Un set separat de soluții de testare trebuie pregătite pentru determinările analitice ale concentrațiilor de substanța test. Atunci când un solvent este folosit pentru a solubiliza substanța test, controale suplimentare care conțin solventul în aceleași concentrații, cu cele utilizate în testare, trebuie incluse în designul de testare.

f) Pregătirea culturii de inoculare

În scopul de a adapta alge la condițiile de testare și a se asigura că algele se află în faza de creștere exponențială atunci când sunt folosite pentru a le inocula în soluțiile de testare, o cultură de inoculare în mediul de testare este pregătit de 2– 4 zile înainte de începerea testului. Biomasa de alge ar trebui să fie adaptată pentru a permite creșterea exponențială, pentru a putea preleva cultura de inoculare până la începerea testului. Incubați cultura de inoculare în aceleași condiții ca și culturile de testare. Se măsoară creșterea biomasei în cultura de inoculare pentru a se asigura că creșterea este în limitele normale pentru tulpina de încercare în condițiile de cultură.

g) Prepararea soluției de testare

Toate soluțiile de testare trebuie să conțină aceleași concentrații de mediu de creștere și de biomasă inițială a algelor de testare. Soluțiile de testare ale concentrațiilor alese sunt de obicei pregătite prin amestecarea unei soluții stoc de substanță de testat cu mediu de creștere și de cultură de inoculare. Soluțiile mamă sunt în mod normal, preparate prin dizolvarea substanței în mediul de testare. Solvenți, de exacetonă, t–butil alcoolșidimetil–formamidă, pot fi folosite ca suport pentru a adăuga substanțe cu solubilitate scăzută în apă în mediul de testare. Concentrația de solvent nu trebuie să depășească 100µl/L, și aceeași concentrație de solvent ar trebui să fie adăugată la toate culturile (inclusiv de control), în seria de teste.

h) Incubarea

Se acoperă vasele de testare cu dopuri permeabile la aer. Vasele se agită și se plasează în aparatul de cultură. În timpul testului, este necesar să se păstreze alge în suspensie pentru a facilita transferul de CO2. Pentru acest scop se agită constant sau se amestecă. Culturile trebuie să fie menținute la o temperatură în intervalul de 21- 24C, controlată la ± 2C. Pentru unele specii, de exemplu, specii tropicale, temperaturile necesare pot fi mai ridicate, cu condiția ca criteriile de validitate să poată fi îndeplinite. Este recomandată plasarea baloanelor la întâmplare și repoziționarea lor zi de zi în incubator.

Ph–ul mediului de control nu ar trebui să crească cu mai mult de 1,5 unități în timpul testului. Pentru metale și compușii care ionizează parțial în jurul valorii de pH, poate fi necesar pentru a limita deriva pH–ului pentru a obține rezultate reproductibile și bine definite. Un drift al pH-ului la <0,5 unități de pH este tehnic fezabil și poate fi realizat prin realizarea unei rate adecvate de transfer a CO2-lui, din aerul înconjurător în soluția de testare, de exemplu, prin creșterea ratei de agitare. O altă posibilitate este de a reduce cererea de CO2 prin reducerea biomasei inițiale sau pe durata testului.

Suprafața în cazul în care culturile sunt incubate, ar trebui să primească continuu, uniform fluorescență de tip "alb-rece" sau "lumina zilei". Tulpinile de alge și cianobacterii variază în cerințele lor de lumină. Intensitatea luminii ar trebui să fie selectată potrivit organismului de testare folosit. Pentru speciile recomandate de alge verzi, selectați intensitatea luminii la nivelul soluțiilor de testare din gama de 60-120μE • m-2s-1 atunci când este măsurată fotosinteza în gama de lungimi de undă efective de 400-700nm, folosite în cazul receptorilor. Pentru speciile ce necesită o intensitate de lumină medie, ar trebui selectat în intervalul 40-60μE• m-2s-1. (Pentru instrumentele de măsurare a luminii, calibrate în lux, un interval echivalent de 4440-8880 lux pentru lumină albă rece corespunde aproximativ intensității luminoase recomandate 60-120μE• m-2s-1). Pe durata incubării, intensitatea medie a luminii trebuie să fie de 15%.

i) Durata testului

Durata testului este în mod normal, de 72 de ore. Cu toate acestea, durate mai scurte sau mai lungi de testare pot fi folosite cu condiția ca toate criteriile de validitate să ​​poată fi îndeplinite.

j) Măsurători și determinări analitice

Biomasa de alge în fiecare balon este determinată, cel puțin o dată pe zi, în timpul perioadei de testare. Dacă măsurătorile se fac pe volume mici, scoase de la soluția de testat cu o pipetă, acestea nu ar trebui înlocuite (Slovacey, R.E. and Hanna, P.J.,1997).

Măsurarea biomasei se face prin numărarea celulelor manual prin microscop sau cu un numărător electronic de particule (prin numărarea celulelor și/sau a biovolumului). Tehnici alternative, de exemplu citometria în flux, măsurarea fluorescenței clorofilei în vitro sau în vivo (Mayer, P., 1997; & Slovacey, R.E. and Hanna, P.J.,1997), sau a densității optice, pot fi utilizate dacă satisfac corelația cu biomasa și pot fi demonstrate pe intervalul de testare. Se măsoară pH-ul soluțiilor la începutul și la sfârșitul testului.

Oferirea unei proceduri analitice de determinare a substanței de testat în intervalul de concentrații utilizate este disponibilă, soluțiile de testare ar trebui să fie analizate pentru a verifica concentrațiile inițiale și de întreținere ale concentrațiilor de expunere în timpul testului.

Analiza concentraților substanței test la începutul și la sfârșitul testului, la concentrații joase și foarte ridicate și la concentrațiile așteptate pentru EC50, poate fi suficientă în cazul în care este probabil că aceste concentrații de expunere variază mai puțin de 20% din valorile nominale din timpul testului. Analiza tuturor concentrațiilor de testare la începutul și la sfârșitul testului este recomandată în cazul în care concentrațiile sunt puțin probabil să rămână în intervalul de 80-120%. Pentru substanțele de testat volatile, instabile sau puternic adsorbante, prelevările de probe suplimentare pentru analiză, la intervale de 24 de ore din timpul perioadei de expunere sunt recomandate în scopul de a defini mai bine pierderea a substanței de testat. Pentru aceste substanțe, extra replici ar putea fi necesare. În toate cazurile, determinarea concentrațiilor substanței test trebuie să fie efectuate în dublu exemplar pentru fiecare concentrație de testare (pentru a avea o bună reproductibilitate).

Mediul test pregătit special pentru analiza concentrațiilor de expunere în timpul analizei ar trebui să fie pregătit în mod identic cu cel folosit pentru testare, adică ar trebui să se inoculeze cu alge și să fie incubate în condiții identice. Dacă analiza concentrației dizolvate în substanța de testare este necesară, poate fi necesară separarea algelor de mediu. Separarea ar trebui să fie făcută de preferință prin centrifugare, la un număr redus de turații însă suficient pentru a separa algele.

Dacă există dovezi că concentrația substanței testate în mod satisfăcător a fost menținută în limitele de ±20% din concentrația inițială nominală sau măsurată pe parcursul testului, analiza rezultatelor se poate baza pe valorile nominale sau inițial măsurate. În cazul în care abaterea de la concentrația inițială nominală sau măsurată nu este în intervalul de ± 20%, analiza rezultatelor ar trebui să se bazeze pe medie geometrică a concentrațiilor din timpul expunerii sau pe modele care descriu declinul concentrației substanței de testat.

Testul de inhibare a creșterii algelor este un sistem de testare mai dinamic decât majoritatea testelor de toxicitate acvatice. Ca o consecință, concentrațiile reale de expunere pot fi dificil de estimat, în special pentru substanțe adsorbante testate la concentrații scăzute. În astfel de cazuri, dispariția substanței de testat din soluție, datorită adsorbției în biomasa de alge în creștere nu înseamnă că acesta este pierdută din sistemul de testare. În cazul în care rezultatul testului este analizat, trebuie verificat dacă o scădere a concentrației substanței testate în cursul testului este însoțită de o scădere în inhibarea creșterii. Într-o astfel de situație e necesară folosirea unui model adecvat care să descrie declinul concentrației substanței de testat. Dacă nu, poate fi oportună această schimbare, analiza se va baza pe rezultatul concentrațiilo rinițiale (nominale sau măsurate).

k) Alte observații

Analiza microscopică trebuie să fie efectuată pentru a verifica o stare normală și sanatoasă a culturii de inoculare și pentru a observa orice modificări de aspect a algelor (care pot fi cauzate de expunerea la substanța de testat) la sfârșitul testului.

l) Limite de testare

În anumite circumstanțe, de exemplu, atunci când un test preliminar indică faptul că substanța de testat nu are efecte toxice la concentrații de până la 100mg/L sau până la limita de solubilitate în mediul de testare (oricare dintre el este mai mic), poate fi efectuat un test de limită care implică o comparație a răspunsurilor într-un control de grup și un grup de tratament (100mg/L sau o concentrație egală cu limita de solubilitate). Este recomandat ca aceasta să fie susținută de analiză a concentrației de expunere. Toate condițiile descrise anterior, de încercare și criteriile de validitate se aplică la un test de limită, cu excepția faptului că numărul de tratament replică ar trebui să fie de cel puțin șase. Variabilele de răspuns din grupul de control și de tratament pot fi analizate folosind un test statistic pentru a compara mijloace, de exemplu, testul t-student. Dacă varianțele celor două grupuri sunt inegale ar trebui să fie efectuat, un test pentru varianțe inegale.

Raportarea datelor

a) Curbele detrasarea creșterii

Biomasa în vasele de testare poate fi exprimată în unități surogat (de exemplu, numărul de celule, fluorescență). Totalizează concentrația biomasei estimată în culturile de testare și de control, împreună cu concentrațiile materialului de testare și timpul de măsurare, înregistrate cu o rezoluție de cel puțin câteva ore întregi, pentru a produce loturi curbelor de creștere. Ambele scări logaritmice și cântare liniare pot fi utile în această primă etapă, dar scalele logaritmice sunt obligatorii și să dea, în general, o mai bună prezentare a variațiilor modelului de creștere în timpul perioadei de testare. Rețineți că creșterea exponențială produce o linie dreaptă atunci când sunt reprezentate pe o scară logaritmică, și înclinarea pantei indică viteza specifică de creștere.

Folosirea graficelor înseamnă urmărirea creșterii exponențiale a culturilor de control, la rata așteptată pe parcursul testului.

Examinarea tuturor punctele (date observate); a graficelor critice și verificarea datelor brute și erorilor de procedură trebuie să fie posibilă. Se verifică orice punct din date care prezintă o abatere de la eroare sistematică. Dacă pot fi evidențiate greșeli de procedură, cel mai bine este ca punctul de date specific să fie marcat ca exemplu negativ și nu se include în analiza statistică ulterioară. (o concentrație algală apropiată de zero într-una, două sau trei eprubete identice poate indica că în acea eprubetă nu s-a realizat inocularea corect, sau n-a fost suficient de curată). Singura motivație acceptată poate fi numai cea de procedură, și nu cea de eroare statistică. Metode statistice pentru identificarea valorilor aberante au o utilizare limitată în rezolvarea acestor aspecte și nu pot înlocui opinia unui expert. Valorile extreme (marcate ca atare), ar trebui să fie păstrate de preferință între punctele de date prezentate în orice prezentare grafică sau tabelară ulterioară a datelor.

b) Variabile de răspuns

Scopul testului este de a determina efectele substanței de testat asupra creșterii algelor. Această orientare descrie două variabile de răspuns, pe măsură ce țările membre au preferințe și nevoi diferite de reglementare. Pentru ca rezultatele testelor să fie acceptabile în toate statele membre, efectele ar trebui să fie evaluate folosind ambele variabile de răspuns (1) și (2) descrise mai jos (Christensen, E.R., Nyholm, N., 1984):

(1) Rata medie specifică de creștere: această variabilă de răspuns se calculează pe baza creșterii logaritmice a biomasei în timpul perioadei de testare, exprimată pe zi.

(2) Randamentul: această variabilă de răspuns este de biomasă la sfârșitul testului minus biomasa de pornire.

Ar trebui remarcat faptul că valorile de toxicitate calculate prin folosirea acestor două variabile de răspuns nu sunt comparabile, iar această diferență trebuie să fie recunoscută atunci când se utilizează rezultatele testului. Valorile ECx bazate pe viteza medie specifică de creștere (ErCx) vor fi, în general, mai mare decât rezultatele bazate pe randament (EyCx), în cazul în care condițiile de testare din prezenta orientare sunt respectate, ca urmare a bazei matematice a abordărilor respective. Aceasta ar trebui să nu fie interpretată ca o diferență de sensibilitate între două răspunsuri urmărite, ci pur și simplu ca valori diferite matematic.

Conceptul de rată medie specifică de creștere se bazează pe modelul creșterii exponențiale a algelor, în culturile non-limită, când toxicitatea este estimată pe baza efectelor asupra ratei de creștere, fără a fi dependentă de nivelul absolut ratei de creștere din control, panta curbei concentrație-răspuns sau pe durata testului. În contrast, rezultatele bazate pe analiza randamentului depind de toate celalate variabile. EyCx depinde de rata de creștere a diferitelor specii de alge folosite ca sistem test și de maximul specific al ratei de creștere, pentru diferite specii și tulpini de alge. Această variabilă de răspuns nu ar trebui să fie utilizată pentru compararea sensibilității la substanțe toxice între specii de alge. În timp ce utilizarea ratei de creștere specifice medii în estimarea toxicității este preferata științifică, estimarea toxicității pe baza randament satisface cerințele actuale fiind reglementată numai în unele țări.

c) Rata medie de creștere

Rata medie specifică de creștere într-un anumit interval se calculează ca și creșterea logaritmică a biomasei din ecuația următoare, pentru eprubeta control și probă:

µi-j = () (1)

unde : – μi-j este viteza medie specifică de creștere de la momentul i la j;

– Xi este biomasa la momentul i;

-Xj este biomasa la momentul j

Pentru fiecare grup de probă și grup de control, se calculează o valoare medie a ratei

de creștere, și se estimează varianța.

Se calculează rata medie specifică de creștere pe durata întregului test (în mod normal zile 0-3), folosind biomasa inoculată nominal ca valoare de pornire, mai degrabă decât o valoare măsurată de pornire, deoarece în acest fel o precizie mai mare se obține în mod normal. În cazul în care echipamentul folosit pentru măsurarea biomasei permite determinarea suficient de precisă a biomasei scăzute de inocul (de exemplu citometru de flux), atunci concentrația măsurată inițial de biomasă poate fi utilizată. De asemenea evaluarea ratei pe secțiunea de creștere, calculată ca ratele de creștere specifice pentru fiecare zi în timpul testului (zilele 0-1,1-2 și 2-3) și examinează dacă rata de creștere de control rămâne constantă. O rată de creștere semnificativ mai mică specifică/zi decât rata totală medie specifică de creștere poate indica o fază de latență.

În timp ce o fază de latență poate fi minimizată și practic eliminată în culturile de control prin propagarea adecvată a pre-culturii. O fază de latență la culturile expuse poate indica recuperarea după stresul toxic inițial sau redus [Nyholm, N. et all.,1992] ca urmare a pierderii substanței de testat (inclusiv sorbție pe biomasa de alge) după expunerea inițială.

Prin urmare, rata de creștere secțiune cu secțiune poate fi evaluată, în scopul estimării efectului substanței de testat din timpul expunerii. Diferențe substanțiale între rata de creștere pentru fiecare secțiune și rata medie de creștere indică abaterea de la creșterea exponențială constantă și necesită examinarea atentă a curbelor de creștere.

Calcularea procentului de inhibiție pentru fiecare rată de creștere, corespunzătoare probei replică se face cu ajutorul ecuației [2]:

% Ir = (2)

unde: -Ir: inhibarea la sută în rata medie specifică de creștere;

– µC – valoarea medie pentru rata de creștere medie specifică (μ) din grupul de control;

– μT – este rata medie specifică de creștere pentru proba replică.

Atunci când solvenții sunt folosiți la prepararea soluțiilor de testare, de solvent control, mai degrabă decât de control, calcularea procentului de inhibiție trebuie făcută fără solvenți.

d) Randamentul

Durata de viață se calculează ca biomasa la sfârșitul testului minus biomasa de pornire pentru fiecare eprubetă control și probă. Pentru fiecare concentrație de testare și de control, se calculează o valoare medie a randamentului împreună cu estimările varianței.

Inhibarea la sută din randament (% Iy) se poate calcula pentru fiecare proba replică, după cum urmează:

% Iy = (3)

în cazul în care: – Iy%- inhibarea la sută din producție;

-YC- valoarea medie a randamentului în grupul de control;

-YT- valoarea randamentului pentru proba replică.

Trasarea curbei concentrație– răspuns

Se trasează procentul de inhibare versus logaritm din concentrația substanței test și se examinează punctele apropiate, eliminând punctele singulare sau pe cele din afara fazei principale. Se unesc punctele fie printr-o linie dreaptă, fie prin interpolare computerizată pentru a obține relația concentrație răspuns. În funcție de ce se urmărește cu datele: calitatea (precizia) cantitatea de date, precum și disponibilitatea instrumentelor de analiză a datelor, se poate decide încetarea analizei (numai bine justificat) în această fază și citirea EC50 și EC10(și/sau EC20) pentru curba fixată ochiometric. Motive întemeiate pentru a nu folosi o metodă statistică pot include:

• Datele nu sunt adecvate pentru metodele computerizate iar rezultatele n-ar fi corecte fără o analiză a specialiștilor în astfel de situații, unele programe computerizate pot chiar pierde găsirea unei soluții corecte

• Răspunsurile stimulatoare de creștere nu pot fir eprezentate adecvat cu ajutorul programelor de calculator disponibile [Bruce, R.D., and Versteeg, D.J. 1992].

Proceduri statistice

Scopul este de a obține o relație cantitativă concentrație- răspuns prin analize de regresie. Este posibilă cuantificarea utilizând regresia liniară, după ce s-a efectuat o transformare liniarizată a datelor de răspuns–pentru început, în logit, probit sau unități Weibull, chiar dacă procedurile de regresie non-liniare sunt tehnicile preferate în analiza neregularităților și deviațiilor de la distribuțiile netede. Aproximând punctul de zero sau inhibiția totală, astfel de nereguli pot fi amplificate prin transformare, în terentă cu analiza [Christensen, E.R., Nyholm, N.,1984]. Trebuie remarcat că metodele standard de analiză ce folosesc probit, logit, sau transformate Weibull sunt destinate pentru a cuantifica datele (mortalitate sau desupraviețuire), și trebuie să fie modificate pentru a corela datele de creștere sau biomasă.

Pentru analiza fiecărei variabile de răspuns, se utilizează relația concentrație-răspuns pentru a calcula valorile ECx estimate. Atunci când este posibil, ar trebui determinate limitele de încredere de 95%, pentru fiecare estimare. Pentru o bună apreciere a răspunsului datele analizate prin modelul de regresie sunt reprezentate atât grafic cât și statistic. Analiza de regresie trebuie să fie efectuată folosind răspunsurile replică individuale și ceea ce nu înseamnă grupul de probă. Dacă fitarea liniară e dificilă datorită neliniarității răspunsului a din cauza împrăștierii prea mari a datelor, problema poate fi evitată prin efectuarea regresiei pe media grupului ceea ce înseamnă o modalitate practică de reducere a influenței valorilor aberante suspecte. Folosirea acestei opțiuni ar trebui să fie specificată în raportul de testare ca o deviere de la procedura normală, deoarece fitarea curbei pe replica individuală nu produce un rezultat bun.

Estimarea EC50 și a limitelor de confidență poate fi obținută folosind interpolarea lineară cu bootstrap (Norberg-King T.J.,1988), dacă modelele/ metodele de regresie disponibile sunt inadecvate pentru analiza datelor.

Pentru estimarea de LOEC și, prin urmare, NOEC, pentru efectele substanței de testat asupra ratei de creștere, este necesară compararea prin utilizarea de tehnici de analiză a varianței (ANOVA). Media pentru fiecare concentrație trebuie să fie apoi comparată cu controlul, ceea ce înseamnă că se folosește o comparație corespunzătoare multiplă. Testul lui Dunnett sau Williams poate fi util. Este necesar să se evalueze deținerea ipotezei ANOVA de omogenitate. Această evaluare se poate efectua grafic sau printr-un test formal. Teste adecvate sunt cel al lui Levene sau al lui Bartlett. Neîndeplinirea ipotezei de omogenitate a varianțelor poate fi corectată uneori prin transformarea logaritmică a datelor. Evoluțiile științifice recente au condus la o recomandare de abandonare a conceptului de NOEC și înlocuirea acestuia cu punctul de regresie bazat pe estimările ECx. O valoare corespunzătoare pentru x, nu a fost stabilită pentru acest test de alge. O gamă de 10 la 20% pare a fi adecvat (în funcție de variabila de răspuns alese), și, de preferință atât EC10 cât și EC20 ar trebui să fie raportate.

Stimularea creșterii

Stimularea creșterii (inhibare negativă) la concentrații mici, este observată uneori. Aceasta poate rezulta fie din hormesis ("stimulare toxică"), sau de la adăugarea factorilor de creștere, cu materialul de încercare pentru mediu minimal folosit. Se reține că adăugarea de nutrienți anorganici nu ar trebui să aibă nici un efect direct, deoarece mediul de testare ar trebui să mențină un surplus de substanțe nutritive pe tot parcursul încercării. O doză mică de stimulare poate fi, de obicei, ignorată în calculele EC50 exceptând cazul în care este extremă. Cu toate acestea, în cazul în care este extremă, sau o valoare Ecx pentru x scăzut trebuie să fie calculată, pot fi necesare proceduri speciale. Ștergerea de răspunsuri stimulatoare din analiza de date ar trebui să fie evitată dacă este posibil, și dacă software-ul disponibil de amenajare a curbei, nu poate accepta o stimulare minoră, interpolarea liniară cu boots trap poate fi utilizată. Dacă stimularea este extremă, utilizarea unui model de hormesis poate fi considerat.

Inhibarea creșterii toxice

Materialele care absorb lumina de testare pot da naștere la o reducere a ratei de creștere, deoarece umbra reduce cantitatea de lumină disponibilă. Aceste tipuri de efecte fizice trebuie să fie separate de efectele toxice prin modificarea condițiilor de testare și cele vechi ar trebui să fie raportate separat.

Raport de încercare

Raportul de testare trebuie să includă următoarele:

Test de substanță: natura fizică și relevantă, proprietățile fizico-chimice, inclusiv limita solubilității în apă;
chimică: datele de identificare (de exemplu, numărul CAS), inclusiv puritatea (impurități).
Specii de testare: tulpina, furnizorul sau sursa și condițiile de cultură utilizate.

Testarea condițiitor: data de începere a testului și durata acestuia;

descrierea design-ului de testare: vasele de testare, volumele de cultură, densitatea biomasei la începutul testului;

compoziția mediului;

concentrațiile de testare și replică (de exemplu, numărul de replică, numărul de concentrații de testare și progresia geometrică utilizată);

descrierea de preparare a soluțiilor de testare, inclusiv utilizarea de solvenți, etc
culturi de aparat;

intensitatea și calitatea luminii (sursa, omogenitatea);

temperatura;

concentrațiile testate: concentrațiile nominale de testare, precum și orice rezultate ale analizelor pentru a determina concentrația substanței testate în vasele de testare. Eficiența de recuperare a metodei și limita de cuantificare în matricea de testare ar trebui să fie raportate;
toate abaterile de la această orientare;

metoda de determinare a biomasei și dovada corelației dintre parametrul măsurat și greutatea uscată.

Rezultate: valorile pH-ului de la începutul și la sfârșitul testului, la toate tratamentele;
biomasa pentru fiecare balon, la fiecare punct de măsurare și metoda de măsurare a biomasei;
curbele de creștere (graficul biomasei în funcție de timp);

calcularea variabilelor de răspuns pentru fiecarere producere a tratamentului, cu valori medii și coeficientul de variație pentru replici;

prezentarea grafică a relației concentrație/ efect;

estimări ale toxicității pentru variabile de răspuns de exemplu, EC50, EC10, EC20 și intervalele de încredere asociate. Dacă sunt calculate, LOEC și NOEC, precum și metodele statistice utilizate pentru determinarea acestora (Norberg-King T.J., 1988);

Alpha

în cazul ANOVA a fost utilizată, dimensiunea efectului care poate fi detectat (de exemplu, cel de diferența semnificativă);

orice stimulare a creșterii găsită în nici un tratament;

orice alte efecte observate, de exemplu modificări morfologice ale algelor;
discuție a rezultatelor, inclusiv orice influență asupra rezultatului testului de care rezultă din abateri de la această orientare (OECD,2005).

Determinarea conductivității electrice a apei

Conductivitatea electrică reprezintă proprietatea acelei soluții de a conduce curentul

electric, în funcție de cantitatea de ioni prezenți în apă. Conductivitatea apei este un test ușor de realizat, care informează asupra calității apei; acest test este folosit ca o modalitate de a monitoriza schimbările compoziției de ioni din probele de apă, utilizând un senzor.

Conductivitatea electrică a apei s-a efectuat respectând SR ISO 11265/A1-1998 și s-a realizat folosind conductometrul InoLabCond 720 din dotarea laboratorului de Biofizica Mediului, la temperatura de 23,6°C, imagine 1.

Imagine 1. Cântărirea la balanța analitică și analiza conductivității din probe

Determinarea absorbanței optice în probele urmărite

Absorbanța depinde de colorația amestecului apă plus alge, fiind cu atât mai mare cu cât densitatea algală este mai mare. Densitatea optică a fost măsurată la 670 nm, folosind spectrofotometrul UV–VIS CE 1021 din laboratorul de Biofizica Mediului(imagine 2).

Imagine 2. Spectrofotometru UV–VIS- Analiza absorbanței.

Iradiere UV

Probele de sol au fost iradiate timp de 10 minute, apoi s-a determinat absorbanța.

Capitolul 8. Designul studiului

Sursa: Google Earth

Studiul a fost împărțit în două faze: în prima fază s-a recoltat probe de sol în luna noiembrie înainte de iarnă și a doua fază probele de sol s-au prelevat în luna martie pentru a observa diferențele între cele două faze.

S-a prelevat probe de sol prima dată la intrarea orașului Copșa Mică (str. Târnavei), apoi din apropierea școlii cu cls. I-VIII (Șoseaua Sibiului), de la Gara Copșa Mică (str. Gării nr. 2) urmând din zona industrială mai exact din apropierea fabricii Sometra(str. Fabricilor) și Carbosin( str. Uzinei). Ulterior în luna martie s-a prelevat probe de sol din localitățile vecine precum Târnava și Mediaș.

Sursa: Google Maps

Probele au fost păstrate.în frigider până a doua zi, apoi au parcurs 137 km, adică distanța de la Copșa Mică până la Cluj-Napoca.

Probele de sol au fost analizate în laboratorul din dotarea Facultății de Știința Mediului, urmărindu-se următorii parametri: conductivitatea electrică (μS/cm), absorbanța (670nm) și iradierea UV.

Capitolul 9. Rezultate experimentale. Interpretări.

În imaginea de mai jos sunt prezentate locațiile de unde s-a făcut prelevarea probelor.

Figura 4. Localizare prelevare probe sol

Probele de sol au fost luate în cele mai bune condiții, în recipient.

Imagine 5. Prelevarea probelor de sol

Probele au fost păstrate.în frigider până a doua zi, apoi au fost analizate, în laboratorul din dotarea Facultății de Știința Mediului, urmărindu-se următorii parametri: conductivitatea electrică (μS/cm), absorbanța (670nm) și iradierea UV.

Notarea probelor este prezentată în următorul tabel :

Conductivitatea probelor

Rezultatul analizelor fizico-chimice a probelor de sol analizate din luna noiembrie și luna martie sunt prezentate în tabelele de mai jos.

În luna noiembrie și martie putem observa o conductivitate ridicată la Fabrica Sometra, dar o usoară scădere la Fabrica Carbosin față de Sometra ajungând la concluzia că multe substanțe sunt dizolvate și ar putea conține mulți contaminanți.

Absorbanța probelor iradiate

Analiza inhibiției algelor din luna noiembrie și martie sunt reprezentate în figura.

Se observă o inhibiție a creșterii algelor Selenastrum în aproape toate probele de apă analizate, datorită scăderii cantității de nutrienți din soluție.

Efectele sunt prezentate în figurile de mai jos.

Absorbanța probelor neiradiate cu alge

Analiza inhibiției algelor din luna noiembrie și martie sunt reprezentate în figura.

Efectele sunt prezentate în figurile de mai jos.

Capitolul 10. Concluzii

Bibliografie

Cărți:

Bardac Dorin Iosif, Copsa Mica: elemente de monografie medicala si sociala, ed Tribuna, Sibiu, 1999

Dumitru Chișăliță, Focul de la Copșa Mică: cel mai mare incendiu din istoria activității gaziere, ed Asociației “Societatea Inginerilor de Petrol și Gaze”, București, 2008

Roxana- Gabriela Popa & Irina Ramona Pecingină, Evaluarea calității solului, ed Academica Brâncuși, Târgu-Jiu, 2011

Mihăiescu Radu, Monitoringul integrat al mediului, Cluj-Napoca, 2014

Muntean O.- Liviu, Impactul antropic asupra mediului înconjurător în Culoarul

Târnavei Mari (sectorul Vânători- Micăsasa), ed Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2004

Articole:

Andreea Conțiu, Teză de doctorat: Axele de gravitate regional ale Târnavelor, 2010

Curs Mediul și sănătatea umană, 2013, Ciorba Daniela, Cluj- Napoca

*** Proiect multilateral Comenius G.R.E.E.N., Sibiu, 2013

Reconstrucția ecologică de la Copșa Mică. Material realizat cu sprijinul colectivului

Direcției Silvice, Sibiu.

Hotărârea de Guvern nr. 1408/23.11.2007 privind modalitățile de investigare și evaluare a poluării solului și subsolului (act publicat în Monitorul Oficial nr. 802 din 23 noiembrie 2007)

Ordin nr. 242/197 din 26 martie 2005 pentru aprobarea organizării Sistemului național de monitoring integrat al solului (act publicat în Monitorul Oficial nr. 471 din 3 iunie 2005)

Kinga-Olga Reti, Octavian-Liviu Muntean; Evaluarea calității mediului în bazinul Târnavei. Studiu de caz: Sistemele urbane Sighișoara, Mediaș, Copșa Mică, Târnăveni; Environment&Progress- 15/2011, Cluj-Napoca, p.181-190

Mihaela Stoia & colab., Importanța marketing-ului social în zona poluată Copșa Mică, Environment&Progress-11/2007, Cluj-Napoca, p.463-467

Laurențiu Cristian Stoian, Octavian Liviu-Muntean; Evaluarea calității vieții pe baza unor indicatori sintetici. Studiu de caz: Aria Copșa Mică, județul Sibiu; Environment&Progress-11/2007, Cluj-Napoca, p.468-474

Site-uri web:

https://www.wikipedia.org – accesat la data de 20.03.2015

https://www.copsa-mica.ro – accesat la data de 20.03.2015

https://www.anpm.ro/ – accesat la data de 20.03.2015

https://lege5.ro/Gratuit/gy4tkmzz/metodologia-din-26032005-de-evaluare-a-impactului-substantelor-periculoase-din-listele-i-si-ii-si-al-substantelor-prioritare-prioritar-periculoase-asupra-mediului-acvatic-prin-teste-ecotoxicologice-alge-verzi-dafn – accesat la data de 23.05.2015

http://www.incda-fundulea.ro/rar/nr23/23.10.pdf – accesat la data de 4.06.2015

https://maps.google.com/ – accesat la data de 4.06.2015

http://pubs.acs.org/doi/abs/10.1021/es00127a014 – accesat la data de 4.06.2015

http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/etc.v11:10/issuetoc – accesat la data de 4.06.2015