Aspecte Privind Imbunatatirea Jocului Defensiv la Copii de 13 14 Ani la Echipa Reprezentativa a Scolii
ASPECTE PRIVIND ÎMBUNĂTĂȚIREA JOCULUI DEFENSIV LA COPII DE 13-14 ANI LA ECHIPA REPREZENTATIVĂ A ȘCOLII
Cuprins
Capitolul I – Introducere
1.1 Motivarea alegerii temei
1.2 Scurt istoric al jocului de fotbal
1.3 Noutăți și tendințe în jocul de fotbal
Capitolul II – Fundamentarea teoretică a temei
2.1 Principiile jocului in apărare
2.2 Fazele apărării
2.3 Formele apărării
2.3.1 Apărarea om la om
2.3.2 Apărarea în zonă
2.3.3 Apărarea combinată
2.3.4 Apărarea în linie
2.4 Organizarea apărării în cadrul apărării combinate
2.5 Acțiuni de apărare la momentele fixe ale jocului
2.5.1 Lovitura de începere
2.5.2 Aruncarea de la margine
2.5.3 .Lovitura de la colț
2.6. Organizare apărării la executarea loviturilor libere
2.6.1 Lovitura liberă directă
2.6.2 Lovitura liberă indirectă
2.6.3 Lovitura de pedeapsă
2.7 Analiza elementelor de tactică individuală în apărare
2.7.1 Marcajul adversarului
2.7.2 Tatonarea
2.7.3 Tactica deposedărilor de minge
2.8 Analiza elementelor de tactică colectivă în apărare
2.8.1 Schimbul de adversari
2.8.2 Dublajul
2.8.3 Presingul
2.9 Selecția
2.10 Locul și rolul jocului de fotbal în școală
2.11 Particularitățile vârstei pubertare ( 11-14 ani)
2.11.1 Dezvoltare fiziologică
2.11.2 Dezvoltarea psihică
2.11.3 Particularități motrice
CAPITOLUL III. ORGANIZAREA CERECETĂRII
3.1. Etapele și durata cercetării
3.2. Metode de cercetare
3.2.1. Metoda observației
3.2.2 Metoda bibliografică de specialitate
3.3 Subiecții cercetări
CAPITOLUL IV. Pregătirea, interpretarea și analiza datelor
4.1 Pregătirea echipei pentru competiții
4.2 Interpretarea și analiza datelor asupra jocului
CONCLUZII
Bibliografie
Anexe
Capitolul I – Introducere
1.1 Motivarea alegerii temei
Am ales această temă deoarece practic jocul de fotbal, iar prin experiența acumulată și cu ajutorul cunoștințelor teoretice și practice dobândite pe parcursul celor 3 ani de facultate pot să aduc anumite îmbunătățiri și observații privind îmbunătățirea jocului defensiv la echipa școlii formată din copii de 13-14 ani.
Îmbunătățirea jocului defensiv este foarte important deoarece poate face diferența dintre a câștiga un meci sau a pierde un meci sau a scoate un egal , daca echipa stă bine în apărare nu are cum să i-a gol prin urmare nu are cum să piardă meciul.
Jocul de fotbal a cucerit de-a lungul anilor tot mai multă lume devenind cel mai popular sport. Fiind cel mai iubit, jocul de fotbal a fost introdus și în programa de învațământ școlară, în cadrul jocurilor sportive din care mai fac parte : handbal, baschet, volei , alături de gimnastică și atletism . Aceasta îmi ofera posibilitatea de a selecta dintr-o arie, cadru școlii, cei mai buni și competenți elevi pentru a forma și pregăti o echipă a școlii competitivă.
1.2 Scurt istoric al jocului de fotbal
„Jocurile cu mingea au apărut din cele mai vechi timpuri. Există dovezi care atestă folosirea sferei ca accesoriu al exercițiilor fizice la popoarele primitive. În această perioadă jocurile cu minge a aveau un caracter magic și religios”. (Dumitrescu G., Anca Deac, pag. 6)
Documentele adunate pe parcursul timpului atestă practicarea jocului de fotbal din timpuri îndepărtate sub toate formele sale precum și modelarea și perfecționarea sa continuă până în prezent.
Jocurile cu mingea la popoarele antice
Jocurile își pierd din caracterul religios, dar îl mențin pe cel utilitar apropiindu-se chiar de carcaterul sportiv, de întrecere. Aveau la bază un complex bine pus la punct datorită faptului că stârneau un interes major în rândul spectatorilor numeroși.
Cel mai raspândit joc cu mingea este fotbalul, ceea ce duce la prezența lui încă din epoca pre-istorică la popoarele bine dezvoltate, ca și: incașii, chinezii, egiptenii, grecii, japonezii, etc.
La jocurile cu mingea lipseau reguli de joc, se practicau la voia întâmplări, cu toate acestea, aparțineau unui ritual ce ducea la transformarea lui în obicei care păstora desfășurarea lor.
În Egipt – mingile folosite aveau un diametru de 10 cm, confecționate din piele sau pânză subțire.( Dumitrescu G., 2006, pag. 5)
În China – jocul practicat cu mingea este ilustrat de inscripțiile ce datează din anul 3400 Î. H. . Documentele din anul 2500 Î.H. atestă practicarea unui joc cu mingea ca parte de pregătire în antrenamentul războinicilor. Încă din timpul dinastiei lui Han, acum 2000 de ani, avem practicarea jocului cu mingea sub numele de: „ Tsuh-kuh”(minge șutată), în care se juca cu o minge umplută cu blănuri. Legenda descrie jocul astfel: echipele trebuiau sa șuteze sau să arunce mingea între doi stâlpi de care era prinsă o pânză de mătase prevăzută cu o gaură cu diametru de 30-40 cm. Echipa care reușea să introducă mingea în gaura de cele mai multe ori era declarată câștigătoare. ( Balint G., 2007, pag.7 )
Japonezi se consideră a fi creatorii celei mai armonioase forme de joc cu mingea a antichității. În jurul secolului al V-lea ei practicau un joc denumit „kemari”, care era defapt un ritual cu semnificații religioase.
În Grecia – întâlnim jocuri cu mingea asemănătoare din multe puncte de vedere. Aceștia practicau cu pasiune “spheromachia” sau partida cu mingea în cetatea Athenei și “spherarpaston” în palestre.
În istoria sportivă a Greciei Antice se atestă existența jocului cu mingea la Jocurile Olimpice. Acestea se desfășurau în ziua a cincea , zi care era rezervată jocurilor pentru copiii. Jocul cu mingea era denumit „Episkiros” și era pus la loc de cinste.
După cucerirea Greciei, romanii, au folosit ca mijloc de pregătire a soldaților jocul cu mingea , dându-i numele de „Harpastum“ , iar mingea era numită ” pila ”.
Jocul prcaticat de romani și cunoscut sub denumirea de harpastum, are cele mai multe asemănări cu fotbalul de mai târziu.
Jocul practicat de soldații romani era utilizat foarte bine la pregătirea legionarilor, implementând acestora spiritul de luptă prin violența și dârzenie. Jucătorii foloseau o încălțăminte adecvată denumită ca “calceus” , care azi stă la baza denumirii actuale a jocului de fotbal “Calcio”. .( Dumitrescu G., 2006, pag. 5)
Jocul de fotbal la popoarele medievale
Datorită cucerirea mai multor regiuni de către legiunile romane, acest joc s-a introdus și în țări ca Franța, Spania, Anglia etc.
În Italia, în jurul anului 1300 este răspândit sub denumirea “giuoco del calcio”- a juca mingea cu piciorul.
Jocul cu mingea era foarte popular și în Franța. În funcție de provincie erau denumiri diferite : “soule” sau “mollat” în Bretonia , “belle” , ”etoffe” sau “boisse” în Normandia, “barette” în Turingia . Mingile utilizate erau cunoscute sub mai multe denumiri : paume , balle , pelote , boule (Dumitrescu G. , 2011, pag. 7).
Strămoșul jocului modern de fotbal în Franța era cunoscut sub denumire de “La Soule”. Acest joc, fără reguli care să protejeze jucătorii, fiind foarte dur, a provocat decesul mai multor jucători. Jocul a fost interzis în repetate rânduri sub Filip al-V-lea în 1319 și Carol al- V-lea în 1369 etc. Cu toate acestea fiind apreciat de către Henric al-II-lea ca fiind un mijloc pentru dezvoltare armonioasă a corpului. (Balint G., 2007, pag. 7)
În Anglia – în timpul ocupației Britaniei de către romani s-a încurajat și stimulat dezvoltarea “harpastumului” , folosit pentru pregătirea militară .
Cronicarii consemnă jocul de fotbal desfășurat între soldații britanici și cei romani în perioada stăpâniri romane. Jocul se disputa între două localități învecinate care încercau să trimită mingea sub orice mijloc pe teritoriul adversarilor. Datorită jocului brutal, la final se înregistrau nenumeroase victime și pagube materiale.
Prin edictele monarhilor englezi și de către biserică, jocul de fotbal a fost interzis în repetate rânduri, aceștia au atacat jocul considerându-l păcătos și diabolic.
Eduard al-III-lea, rege al Angliei , prin edictul din 1349 care a interzis jocul de fotbal în detrimentul călăriei și trasului cu arcul, denumește pentru prima dată jocul cu mingea : „FOOT-BALL“ provenind din doua cuvinte : "foot”= picior și "ball”= minge ( Popovici C., 2006, pag.10).
Istoria fotbalului contemporan – cu origine în Anglia .
Fotbalul contemporan se știe că datează de aproximativ un secol și jumătate . Până în acea perioadă, el era un joc mixt cunoscut ca jucându-se și cu mâinile și cu picioarele , iar obiectul jocului era o minge rotundă sau un balon oval.
În anul 1863 apare în Anglia primul regulament al jocului de fotbal, acesta cuprindea 13 articole.
Apariția regulamentului de fotbal avea să determine, pentru totdeauna, separarea de jocul de rugbi.
Până în acest an jocul de tip mixt a fost într-o continuă perioadă de transformari ,de stagnări sau de prosperitate , aceasta depinzând însă în mare masură de înțelegerea pe care guvernanții din acele vremuri o aveau pentru practicarea jocurilor cu mingea .
Aceste perioade s-au datorat deselor edicte ale puritanilor și regilor , care îl condamnau cu severitate.
Jocurile de tipul fotbalului erau considerate și socotite “ diavolești ”, în timp jucătorii erau culpabili de crimă de stat . Desigur că prigoana împotriva fotbalului nu era urmarea faptului că în timpul jocului, desfășurat pe străzi sau in piețe , erau sparte geamurile,ci deoarece erau schilodiți jucătorii.
Regii au încercat să interzică practicarea jocului pentru ca tineretul să se axeze mai mult pe exersarea la tragerea cu arcul, deci să se formeze pentru războaie .
În acea vreme, jocul era cunoscut ca având un caracter primitiv și brutal. Ca urmare accidentele erau foarte frecvente , mulți jucători rămânând infirmi .
Datorită practicării de-a lungul timpului jocul de fotbal ajunge la reducerea durității și datorită introducerii unor reguli, pentru protejarea integrități corporale a jucătorului.
Răspândit prin toate școlile , colegiile și universitățile engleze, jocul de fotbal și-a găsit un mediu propice și deosebit de dezvoltare și prosperitate.
Cu ajutorul instructorilor și pedagogilor din școlile publice engleze, elevii practicau jocul în două moduri, în funcție de spațiul și rolul ocupat .
În orașele: Rugby și Marlborough, jocul de fotbal se desfășura pe un teren care este situat pe spații largi,acesta fiind foarte tare și violent. Mingea se juca cu mâna la fel ca în jocul actual de rugby denumit „dribling-game“. În orașele Eton și Charterhouse se disputa pe un teren situat pe spații mai mici și delimitate, în care se prefera jocul cu mana numit „handling-game“.( Roșculeț N, 1963, pag. 8)
Pe 10 noiembrie 1823 un elev pe numele William Webb Ellis, în timpul practicării unui joc cu colegii pe un teren al „publics-schools“- urilor din Rugby, a luat mingea în mâna sfidând regulile în vigoare și a alergat cu ea generând una din principalele caracteristici ale jocului de rugby actual. Acțiunile acestui elev care a separat cele două jocuri sunt imprimate pe zidul școlii din Rugby ( Balint G., 2007, pag. 7).
“Strămoșul” englez al fotbalului era însa cunoscut ca fiind foarte brutal . Încrâncenarea și înverșunarea prin care se desfășurau partidele punea în pericol atât integritatea fizică a participanților cât și inclusiv a spectatorilor, mulți dintre ei pașnici și involuntari. Astfel pentru o perioadă ,jocul de fotbal a fost interzis atât pe străzi cât și pe terenuri. Fotbalul și-a menținut popularitatea chiar și în ciuda acestor interdicții, reușind să străbată cu temeritate istoria.
În anul 1863 datorită extinderii și evoluției jocului de fotbal în Marea Britanie duce la înființarea de organisme. În acest mod au luat ființă primele federații, iar cea engleză a deschis era modernă a jocului.
Au apărut noi federații naționale după modelul englez, acestea fiind în: Danemarca și Olanda în 1889; Argentina în 1893; Elveția și Belgia în 1895, Italia în 1898; Germania în 1899; Franța, Uruguay, Norvegia, India, Africa de Sud, Noua- Zeelandă în 1900 etc.
n orașele Eton și Charterhouse se disputa pe un teren situat pe spații mai mici și delimitate, în care se prefera jocul cu mana numit „handling-game“.( Roșculeț N, 1963, pag. 8)
Pe 10 noiembrie 1823 un elev pe numele William Webb Ellis, în timpul practicării unui joc cu colegii pe un teren al „publics-schools“- urilor din Rugby, a luat mingea în mâna sfidând regulile în vigoare și a alergat cu ea generând una din principalele caracteristici ale jocului de rugby actual. Acțiunile acestui elev care a separat cele două jocuri sunt imprimate pe zidul școlii din Rugby ( Balint G., 2007, pag. 7).
“Strămoșul” englez al fotbalului era însa cunoscut ca fiind foarte brutal . Încrâncenarea și înverșunarea prin care se desfășurau partidele punea în pericol atât integritatea fizică a participanților cât și inclusiv a spectatorilor, mulți dintre ei pașnici și involuntari. Astfel pentru o perioadă ,jocul de fotbal a fost interzis atât pe străzi cât și pe terenuri. Fotbalul și-a menținut popularitatea chiar și în ciuda acestor interdicții, reușind să străbată cu temeritate istoria.
În anul 1863 datorită extinderii și evoluției jocului de fotbal în Marea Britanie duce la înființarea de organisme. În acest mod au luat ființă primele federații, iar cea engleză a deschis era modernă a jocului.
Au apărut noi federații naționale după modelul englez, acestea fiind în: Danemarca și Olanda în 1889; Argentina în 1893; Elveția și Belgia în 1895, Italia în 1898; Germania în 1899; Franța, Uruguay, Norvegia, India, Africa de Sud, Noua- Zeelandă în 1900 etc.
Dezvoltarea și extinderea jocului de fotbal pe toate continentele duce la înființarea unor noi organisme internaționale care să conducă și să coordoneze jocul de fotbal.
Pe 21 mai 1904, la Paris, în nevoia de o federație, la inițiativa francezului Robert Guerin a avut loc acordul de înființare al FIFA, având membrii din șapte federații naționale : Danemarca, Elveția, Franța, Belgia, Suedia, Olanda și Spania. FIFA a luat naștere pentru a unifica regulile de joc și pentru a putea organiza o competiție între echipele naționale. (Dumitrescu G., 2011, pag. 6).
Chiar daca avea prima federație națională, Anglia nu a participat la înființare afiliindu-se doi ani mai târziu, în 1906.
FIFA, în anul 1913, a cooptat Internațional Football Associațion Boord , care a luat ființă pe data de 6 decembrie 1882, ca fiind singurul organ abilitat în modificarea regulilor de joc. ( Roșculeț N., 1963, pag. 19-20)
1.3 Noutăți și tendințe în jocul de fotbal
Principalele direcții către care a evoluat jocul de fotbal sunt :
Caracterul colectiv crescut al prestației echipei atât în atac cât și apărare, ca rezultat al unei bune colaborări dintre cupluri, grupe de jucători și compartimente;
Asigurarea continuității la organizarea jocului de ansamblu și construcția fazelor de joc prin fondul unui tempo crescut dar și a unui ritm ridicat în acțiunile de finalizare;
Utilizarea apărărilor active, a presingului imediat în momentul pierderii posesiei mingii, cu efectuarea marcajului dublu la posesorul mingii și marcajul prin intercepție al primitorilor apropiați;
Sprijin permanent al atacanților pentru realizarea de organizare a apărării în propria jumătate de teren;
Creșterea printr-un număr mare de atacuri rapide, pentru surprinderea apărării adverse în inferioritate numerică;
Prezența numărului mare de jucători de superclasă în structura echipei de pe teren;
Coordonarea jocului cu ajutorul calității fiecarui jucător posesor al mingii;
Creșterea virtuozității în execuțiile tehnice, utilizarea de structuri tehnice simplificate, în care înlănțuirea procedeelor tehnice se face progresiv, treptat și în regim de viteză, evitarea conducerii mingii;
Anticiparea acțiunilor viitoare dar, în mod deosebit, a primitorilor prin activizarea și dinamizarea jocului,dar și prin creșterea contribuției jucatorilor fără minge;
Intelectualizarea procesului de pregătire realizat prin scopul lărgirii orizontului tactic al jucătorului de fotbal;
Creșterea capacității de luptă, a devotamentului și a responsabilității, atât în jocul de apărare cât și în cel de atac;
Păstrarea echilibrului din punct de vedere psihic în orice situație, circumstanță, adaptarea comportamentului și a prestației în funcție de conjunctrură: condiții atmosferice diferite;
O analiză atentă a jocului de fotbal total practicat la nivelul marilor competiții scoate în evidență anumite caracteristici :
Fotbalul total impune și un angajament total pe ambele faze ale jocului : atac și apărare;
Alternarea jocului combinativ, de pase pentru găsirea unor soluții, culoare în defensiva adversarului, ce pot favoriza finalizarea, prin jocul de angajament, pe poartă;
Marile performanțe obținute de către echipele de talie internațională se realizează prin anumite strategii ce asigură avantajul atât în atac, cât și în apărare;
Realizarea performanței prin colectivul echipei tehnice multidisciplinare.
( Ciolcă S., 2006 pag 20 -21)
Capitolul II – Fundamentarea teoretică a temei
2.1 Principiile jocului in apărare
– principiul asigurări contra jocului în adâncime, este opusul principiului penetrației din jocul de atac. În oricare moment din apărare este necesar sa organizăm jocul pe direcția de atac a mingii, dar în același timp trebuie sa fim atenți să nu fim luați prin surprindere de jocul in adâncime, direct, al adversarului.
– principiul întârzierii atacului advers, are ca scop organizarea în apărare a echipei proprii.
-principiul concentrării jocului pe direcția mingii, pentru a opri atacul prin realizarea unui bloc funcțional in apărare, organizare în scară prin dublaj, triplaj.
-principiul echilibrului in apărare se realizează prin acoperirea în întregime a terenului in apărare, adică acoperirea și părții opuse celei pe care adversarul își orgainzează jocul, în acest fel evitând surpriza atacului, prin schimbarea părți de către adversar.
-principiul controlului retragerii asigurat de apărarea în bloc a echipei, reduce spațiile dintre jucătorii din apărare și îngreunează posibilitățile de pătrundere ale atacanților. .(Dumitrescu G., 2001, pag. 45)
2.2 Fazele apărării
Reprezintă o succesiune obiectivă de acțiuni individuale și colective întreprinse de apărători, precum și relațiile dintre aceștia, inclusiv portarul, din momentul pierderii mingii până la recuperarea ei.
Ca și în atac nu întotdeauna vor fi prezente în cadrul unui moment de apărare toate fazele.
Faza I – Pierderea mingii și lupta pentru recuperare
În momentul în care echipa nu se mai afla în posesia balonului se consideră în apărare. În funcție de modul în care este organizat atacul de către adversar, precum și de calitățile propriilor jucatori, echipa în apărare va acționa pentru recuperarea mingii. (G. Dumitrescu 2001)
Faza a II-a – apărarea are loc în treimea proprie de teren în momentul în care fiecare jucător își ia sub marcaj adversarul și se ia toate măsurile tactice pentru a nu se creea breșe și culoare prin care să pătrundă atacanții adverși.(Stoica D., Stroe C. A., 2001, pag. 111)
Faza a III-a Orgaizarea apărări imediate, lupta pentru recuperarea mingii și apărarea porții.
Este faza în care prin atac, echipa adversă pune în pericol poarta proprie, de aceea marcajul devine mai strâns acțiunile de deposedare mai combative și mai dârze. Recuperarea mingii rămâne sarcina prioritară.(Dumitrescu G., 2001, pag.48)
2.3 Formele apărării
„Prin formele apărării înțelegem aspectele exterioare de manifestare a echipei in defensivă, folosind întregul arsenal de mijloace tehnico-tactice și bazându-se pe calitățile propriilor jucători”( Dumitrescu G., Anca Deac 2009 pag. 50)
2.3.1 Apărarea om la om
În cadrul acestei apărări fiecare apărător își marchează adversarul și este răspunzător de activitatea acestuia. Ceea ce înseamnă că atunci cînd echipa adversă a intrat în posesia mingii, apărătorii trebuie să se găseasca permanent în apropierea adversarului, să-l urmărească în toate acțiunile și deplasările sale, să-l atace în momentul preluarii mingii.
Apărarea „om la om” permite crearea de condiții favorabile in lupta pentru minge și in lupta împotriva jucătorilor fără minge, dar datorită faptului că acțiunile înaintașilor în fotbalul actual s-au perfecționat, apărarea „om la om” nu mai poate face față acestor perfecționări, de aici se deprind și unele dezavantaje. Datorită faptului că în cadrul apărării „om la om” se aplică marcajul strict, oferă adversarului posibilitatea de a influența așa cum îi convine asupra plasamentului și mișcării jucătorilor din apărare. În fotbalul modern, se folosește des schimbul de locuri între înaintași, aplică principiul mișcării permanente, folosesc elementele de surpriză , cu toate acestea îndreptate asupra marcajului strict, este imposibil ca într-un anumit moment apărarea „om la om” să nu fie dislocată și străpunsă.
Apărarea „om la om” se poate folosi cu succes împotriva echipelor cu o slabă pregătire fizică. Acești jucători de marcaj trebuie să posede o bună rezistență în regim de viteză, calități de voință, tenacitate, perseverență și trebuie să-și retrângă preferințele tehnico-tactice la cele strict necesare marcajului și foarte rar la construcție. ( Roșculeț N.,1963, pag. 196-197 )
2.3.2 Apărarea în zonă
Apărarea în zonă necesită ca fiecare jucător să acționeze într-o anumită porțiune ( zonă ) din jumătatea proprie de teren, în care va supraveghea și urmări acțiunile oricărui adversar. Aceasta nu însemnă că atunci când situația o cere apărătorii nu pot să-și extindă activitatea. În anumite situații plasamentul concentrat al apărătorului creaza stuații de interferența cu zonele altui apărător, aceasta asigură condiții de dublare reciprocă și de concentrarea rapidă a jucătorilor în zona periculoasă din fața porții.( Dumitrescu G., Anca Deac,2009, pag.180)
Avantajele apărării în zonă: asigura apărarea permanentă a zonei periculoase din fața porții, prin concentrarea forțelor echipei și asigurarea ajutorului reciproc necesar între jucători. Datorită apărării mai elastice oferă o siguranță și o coeziune mărită ceea ce determină eficacitatea ei.
Apărarea în zonă poate fi realizată doar cu un bun simț al plasamentului și o justă apreciere a intențiilor și posibilitaților înaintașilor adverși.
Printre dezavantaje se pot număra caracterul pasiv al apărări in zonă, care oarecum exclude lupta pentru minge în afara zonei. ( Roșculeț Nicolae, 1963, pag. 196-197 )
2.3.3 Apărarea combinată
Apărarea combinată, („om la om”, în zonă) necesită ca apărători sa acționeze și să acopere o anumită zonă și să marcheze în cadrul acestei zone pe adversar.
Este cel mai des folosită pe plan mondial, înlătură în cea mai mare parte dezavantajele si lipsurile apărării „om la om” și în zonă.
Apărarea combinată asigură acoperirea rațională a zonelor mai depărtate de locul unde se duce lupta pentru minge și aplică marcajul strict adversarilor apropiați de locul unde se afla mingea. (Dumitrescu G., 2006, pag.114 )
Apărarea combinată poate fi aplicată împotriva unor înaintași printre care se află unul sau doi jucători buni creatori sau buni realizatori.Asupra celorlalți înaintași adverși care nu sunt de aceași valoare se va folosi apărarea în zonă. ( Roșculeț N., 1963, pag.196-197 )
Metodica învațării și perfecționării.
„Învățarea aparării „om la om”, în zonă sau combinată se face concomitent cu învățarea acțiunilor tactice individuale și colective de apărare. Exerciții în 2-3 atacanți și 2-3 apărători fomează deprinderi complexe de apărare, care contribuie la lărgirea orizontului tehico-tactic al apărărilor și la perfeționarea jocului în apărare.”( Roșculeț N. 1963, pag.198 )
Antrenorul va stabili care dintre genurile de apărare se potrivește cel mai bine posibilităților și calităților apărătorilor proprii. Acesta le va explica jucătorilor săi esența tacticii colective de apărare, în ce constă tactica de apărare adoptată pentru echipa sa.
La exersare antrenorul trebuie să țină contă că anumite acțiuni tactice colective se învață în condiții de viteza redusă și cu ajutor din partea atacanților.Exersarea în condiții simplificate, de viteză redusă trebuie sa fie de scurtă durată, trecându-se la exercarea în condiții de joc, apoi se trece la aplicații într-un joc la o poartă, între înaintași și apărători.Toate cele însușite până acum se vor aplica în jocul-școală.În timpul jocului la o poartă și în timpul jocului-școală antrenoul poate întrerupe jocul ori de câte oi este necesar, pentru a explica, arătând greșelile frecvente, precum si căile de înlăturare a acestora.
Analiza jocului apărării trebuie să completeze acumularea de cunoștințe necesare pentru perfecționare jocului de apărare.( Roșculeț N., 1963, pag. 199 )
2.3.4 Apărarea în linie
Apărarea în linie se consideră a fi o măsură tactică care completează arsenalul sistemelor defensive și funcționează dupa cunoștințele acumulate din apărările în zonă și om la om. Liberoul este jucătorul principal al acestui sistem care în scopul combaterii acțiunilor de atac descrise în capitolele anterioare, alterenează jocul liberoului cu al închizătorului. Jocul modern al apărării în linie impune un marcaj om la om la jucătorilor adverși dispuși în fața liniei, fie pentru a nu recupera mingile respinse de apărători în cazul în care nu se reazlizează soluția de ofsaid, fie pentru a nu-i lăsa să elaboreze noi soluții tactice.
Momentul principal al apărării în linie este pasul înainte pe care fundașul central ( libero ) îl face, pentru a se detașa de ceilalți, în vederea obținerii situației de ofsaid și desigur scoaterea mingii din posesia adversarului. Linia poate să devină un sistem numai în cazul în care în care relațiile de colaborare dintre jucători sunt perfecte încât pot să formeze un ansamblu defensiv eficace și funcțional. Condiția de bază este ca sincronizarea alinierii apărătorilor să fie pe pasarea înainte a atacanților adverși. Unele secunde de întârzieri duc la situații neprevăzute, de multe ori cu marcarea unui gol.
Manevre tactice care provocă a situția de osaid:
a. Când jucătorul de la mijlocul terenului care transmite mingea, este lăsat liber astfel încât să o poată transmite sigur și în adâncime.
b. Vârfului sau vârfurilor li se va face un marcaj lejer, aproape lăsate libere astfel încât pe pasă să poată înainta spre poartă.
c. În momentul de elan al pasatorului se efectuează deplasarea în față determinând poziția de ofsaid.
Este de înțeles că aceste manevre prezintă o anumită doză de risc, fie că nu este aplicată corect manevra sau, și mai grav, albitrul asistent nu observă poziția de afară din joc a adversarului.
Avantajele apărării în linie:
– prin poziția avansată a liniei fundașilor va duce dupa sine la un efort fizic redus;
– acest avantaj este determinat de primul deoarece oferă obținerea unor distanțe optime între compartimentele de fundași, mijlocași și vârfuri, aspect ce conferă o soliditate întregii echipe în trecerea din atac în apărare și invers;
– iar al treilea avantaj este marcat de influența psihică pe care o exercită asupra atacului advers destabilizat prin imposibilitatea de a avansa, de a pasa și demarca în adâncime. Datorită acestei cauze încep să paseze pe părțile laterale ale terenului și în jumătatea proprie de teren ușurând interceptarea mingii considerabil.
Dezavantajele apărării în linie:
– pătrunderea din linia a doua jucătorilor din sitemul ofensiv;
– pasele realizate în triunghi cu înaintarea primul pasator;
– deschiderea pe pățile laterale ale terenului cu pătrunderea fundașilor de margine;
– depășirile realizate individual.( Stoica D., Stroe C. A., 2001,pag 117-120 )
Metodica învațării:
Metodele și mijloacele utilizate la învățarea apărării sunt diferite și sunt date în funcție de vârsta jucătorilor și de nivelul și de nivelul eșalonului de participare în competiții.
Pentru echipele de juniori, profesorul sau antrenorul, va începe pregătirea o dată cu învățarea formelor de atac. În prima fază se va insista pe organizarea apărării concomitent cu intrarea în posesia mingii a adversarului ținând cont de locul și momentul pierderii mingii. Se va insita la învățarea fiecareia dintre cele trei faze, învățarea se realizează cu ajutorul celor doua novele, teoretic și practic. La pregătirea teoretică o dată cu explicția, profesorul va utiliza și planșele, schițele, fotogramele, banda video prin care se realizează demonstrația modului de așezare și mișcare a jucătorilor în teren, în cele doua momente fundamentale ale jocului. Materialele ajutătoare cuprind:
– modul de așezare la repunerea mingii în joc;
– manevrele și pozițiile apărătorilor atunci când adversarul atacă la mijlocul terenului;
– pozițiile jucătorilor în teren și modul de acționare atunci când atacul echipei adverse se desfășoară în zona de finalizare.
Pentru ultima situație va trebui ca antrenorul să insiste asupra modului de dublare a jucătorilor care atacă pentru deposedare, a colaborării între fundași și mijlocași, și a tuturor jucătorilor cu portarul.
Exercițiile pentru pregătirea practică vor fi elaborate în așa fel încât să conțină:
– învățarea acțiunilor individuale concomitent cu cele ale acțiunilor colective;
– diverse jocuri la o poată cu dublajul și sprijinirea jucătorului care atacă decisiv, pentru deposedare;
– jocuri școală la o poartă care să aibe un atacant în minus față de numărul apărătorilor 7 la 8;
– la două porți cu efective normale, jocuri scoală. ( Stoica D., Stroe C. A., 2001 pag 117-120 )
2.4 Organizarea apărării în cadrul apărării combinate
În fotbalul modern o importanța covârșitoare are jocul colectiv de apărare, dar trebuie cunoscute și principiile apărării individuale, aplicate de jucători pentru a putea colabora armonios și util în cadrul apărării bine organizate a echipei.
Baza apărării o constituie apărarea colectivă, prin organizare si coordonare a acțiunilor întreprinse de toți jucătorii se poate lupta cu succes împotriva diferitelor forme de atac.
Apărarea colectivă și activă acționează atât asupra adversarului cu mingea, căruia i se îngreunează executarea paselor, a driblingului sau pătrunderii, cât si asupra celorlalți adversari care ar putea sa primească mingea.
Echipa care a pierdut posesia mingii trebuie să se organizeze pentru recuperarea mingii chiar din momentul pierderii acesteia, se poate întâmpla în oricare moment al jocului. Pierderea posesiei se poate datora loviturilor la poartă nereușite, greșelilor în executarea diferitelor procedee tehnice, dar și unei foarte bune organizări a apărării adverse, pierderea mingii în favoarea adversarului este posibilă în oricare parte a suprafeței terenului.
Măsurile de apărare, angrenarea diferiților jucători, și ponderea lor în acțiunile de apărare sunt diferite, acestea fiind determinate de locul unde s-a pierdut mingea. Pentru faptul că pierderea mingii este posibilă în orice acțiune de atac, vom analiza doar câteva situații pe care le considerăm a fi de bază, prezentând, totodata, măsuri de organizare a apărării pentru fiecare din ele.
1. Acțiuni de apărare la recuperarea mingii în joc de la poarta adversă. Mingea poate fi repusă în joc printr-o loviură puternică ori de către potar ori de către fundași, sau printr-un schimb de pase între portar-fundași-portar, urmat de degajarea mingii cu piciorul sau de aruncarea cu mâna efectuată de portar.
„ La repunerea mingii în joc adversarul urmărește să trimită mingea cât mai precis unui coechipier și să dezvolte acțiuni constructive. Ori, măsurile de apărare trebuie să vizeze împiedicare acestora. Și acest lucru poate fi realizat dacă toți jucătorii echipei aflate în apărare aplică principiile, tacticii individuale și colective în apărare și, în special, cele cu privire la marcarea tuturor adversarilor. Marcajul strict trebuie aplicat de înaintașii echipei în apărare împotriva fundașilor adverși, precum și de apărătorii mai depărtați (mijlocașii și fundașii) care trebuie să se plaseze în apropierea mijlocșilor și înaintașilor echipei în atac”. ( Roșculeț N., 1967, pag. 260)
Durata repunerii mingii în joc fiind relativ mare, oferă psobilitatea marcării tuturor adversarilor, ca urmare, portarul va fi nevoit să transmită mingea fără a o dirija către un anumit partener.
2. Acțiuni de apărare când portarul advers a intrat în posesia mingii. Principiul marcajului trebuie respectat chiar și în situația în care portarul advers a prins mingea în urma intreceptării unei pase, șut sau centrare, sau a primit-o de la un coechipier. În cea mai mare parte a situațiilor de acest fel, portarul are posibilitatea să inițieze o acțiune constructivă, deoarece o parte a înaintașilor echipei în apărare se găsesc acum pe poziții diferite și la distanțe care nu permit marcarea strictă a apărătorilor adverși. Dacă portarul advers aruncă mingea repede spre un coechipier, pentru înaintașii echipei care se apără este aproape imposibil găsirea unei măsuri eficace pentru a împiedica primirea mingii de către fundași. În această situție restul jucătorilor, mijlocașii și fundașii, caută ca prin plasament și organizare rațională să împiedice buna desfășurare a atacului sau a contraatacului advers. ( Roșculeț N., 1967, pag. 260)
3.Acțiuni de apărare când atacul advers a fost oprit de fundașii echipei adverse în suprafața lor de pedeapsă. Apărătorul advers care a reușit să intre în posesia mingii caută să declanșeze un contraatac sau să inițieze acțiuni constructive. Jucătorii echipei în apărare au ca sarcini împiedicarea acestor acțiuni constuctive, precum și în acțiuni de recuperare a mingii. Înaintașul care a pierdut mingea sau cel care este mai apropiat de fază va încerca să atace imediat adversarul cu mingea pentru a încerca să întârzie acțiunea de atac sau de contraatac, sau pentru a recupera mingea. În același timp cu acțiunea înaintașului care atacă, restul jucătorilor încercă prin marcaj și bun plasament să taie adversarului posibilitatea de a desfășura un atac organizat.( Roșculeț N., 1963, pag. 202)
Atacul înaintașului trebuie sa fie unul hotărât, ca și cel al unui veritabil fundaș, iar marcajul strict aplicat de ceilalți înaintași si mijlocași ca și al fundașilor când aceștia acționează în propria lor suprafață de pedeapsă. Sunt înaintași care reușesc sa împiedice în acest fel pe cel cu mingea să inițieze acțiuni constructive, însă cei mai mulți devin pasivi din momentul pierderii mingii. Dacă jucătorii unei echipe, în special înaintași sunt instruiți să-și atace permanent adversarii, să aibe mereu inițiativa, ei folosesc ceea ce se numște în mod curent presingul înaintașilor.
4. Acțiuni de apărare când adversarul își desfășoară atacul la mijlocul terenului.
Dacă presingul este nereușit, iar adversarul trece la un atac organizat la mijlocul terenului, echipa care se află în apărare acționează conform sarcinilor tactice proprii echipe. Activitatea la mijlocul terenului este diferită este diferită, acesta fiind determinată de calitățile jucătorilor, dar și de concepția antrenorului. Astfel, vor putea fi folosite acțiuni de :
Retragere
Apărare activă ( presingul )
Tatonarea
Retragerea. La unele echipe, funașii si mijlocașii preferă în aceste situații să se retragă până la linitele zonei de finalizare. Scopul acestei retrageri este de a-și reorganiza forțele în apărare și a forma un cerc de protecție în fața porții, dar si de a beneficia de eventualele greșeli ale adversarului.
Retragerea are unele avantaje și dezavantaje. Avantajul constă în faptul că se formează în fața porții o linie de apărare cu spații mici de infiltrare pentru adversar, ceea ce-l poate determina să înceapă un atca pozițional, timp care permite atacanțilo să sprijine apărarea.
Ori de câte ori un aprărător nu este suficient de bine acoperit, este indicat să folosim retragerea. Dar dacă totuși s-ar încerca ieșirea la atac în această situație, această încercare va mări dezorganizarea în apărare.
Dezavantajul retragerii, este lăsat în mod intenționat liber mijlocul terenului, unde adversarul acționează în voie, acest lucru înseamnă că lasă inițiativa de partea adversarului. ( Roșculeț N., 1967, pag.261)
Apărarea activă este o formă agresivă de apărare în care lupta pentru recuperarea mingii începe imediat ce aceasta a fost pierdută. Atacantul care este cel mai apropiat de apărătorul care se află în posesia mingii, va încerca hotărât să-l deposedeze în timp ce coechipierii săi vor marca strict jucători adverși tăindu-le posibilitatea de construcție.( G. Dumitrescu, fotbal terminologie, edit univ, Din oradea 2004 pag 119
Tatonarea. Unele din echipe acționează la mijlocul terenului cu multă prudență, nu se retrag pentru a nu lăsa inițiativa adevrsarului, dar nici nu atacă cu hotărâre spre a nu risca depășirea celui care atacă si pentru a nu da posibilitatea adversarului să acționeze supranumeric.
Tatonarea se face prin interpunerea apărătorului pe direcția de atac a adversarului și prin simularea atacului având ca scop deposedarea. Scopul tatonarii este de a întârzia atacul și de a da posibilitatea înaintașilor să spijine efectiv apărarea în porțiunea acesta de teren. Chiar daca jucătorul nu reușește să deposedeze pe adversar de minge, ceea ce se întâmpla frecvent, în schimb acesta realizează doua lucruri esențiale : contribuie în organizarea liniei de fund și ușurează înaintașilor posibilitatea de a sprijini apărarea. Dacă acțiunile sunt realizate corespunzător, șansele de reușită a atacului advers sunt mult diminuate.
Succesul în jocul de apărare stă în buna organizare a acțiunilor de apărare, dar mai cu seamă în organizarea la timp a acestora. Acesta se poate realiza dacă toți jucătorii echipei, indiferent de post, și-au însușit principiile și regulile de bază ale tacticii individuale și colective de apărare. Pe lângă acestă însușire trebuie să mai ținem se de un lucru foarte important, în vederea organizării la timp a apărării, și anume : obișnuirea jucătorilor cu anticiparea momentului pierderii mingii, care se obține cu ajutorul gândirii tactice. În joc sunt situații și încă destul de multe când chiar și spectatorul își dă seama că mingea e pierdută. În aceste situații, jucătorii trebuie să se organizeze și să acționeze imediat, în a preveni contraatcul advers și, deci, să ia o poziție de apărare.
Pentru mărirea eficacității jocului de apărare la mijlocul terenului, tatonarea trebuie îmbinată cu învăluirea adversarului cu minea. Fiind încercuit de 2 – 3 jucători ai echipei în apărarea acestuia i se va reduce din posibilitățile de a conlucra cu coechipierii săi sau de a înainta spre poartă. Aceasta nu însemna ca va fi o acțiune reușită de deposedare a adversarului de minge, dar advesarul va fi nevoit să paseze lateral sau înapoi. Echipa ai cărui jucători sunt învățați să realizeze acțiuni în acest fel în apărare, va aplica învăluirea și în fazele următoare, formând așa-zisele trepede succesive de intervenție.
5. Acțiuni de apărare în zona din fața porții. Situația cea mai dificilă pentru apărare este aceea care se desfășoară în zonele din fața porții. În aceste zone adversarul își concentează forțele și acționeză cu rapiditate pentru a marca. Succesul jocului de apărare și rezultatul acestuia depinde de felul cum echipa în apărare știe să-și organizeze acțiunile colective.
Pincipala sarcină a apărătorilor și scopul organizării în această zonă este de a nu lăsa adversarul să tragă la poartă.
Pentru aceste fel de situație tehnicienii au elaborat diferite forme de apărare, dar și o serie de reguli și principii care, aplicate de apărători să ducă la împiedicarea adversarului de a înscrie. În fotbalul de azi echipele folosesc o diversitate de forme de apărare. Apărarea combinată și în zonă constituie formele de bază în organizarea de apărare care se desfășoară în fața poții. În cadrul acestor forme de apărare echipele, după concepțiile fiecărui antrenor, își vor organiza acțiunile de apărare în mod diferit : aglomerat temporar sau permanent, cu patru fundași în linie sau în scară, cu apărător măturător etc.
Pentru faptul că se aplică o diversitate de forme de apărare ridică firesc întrebari : care ar fi cea mai eficace formă de apărare? Care sunt avantajele care le au unele asupra celorlalte? În acestă problematică discuțiile sunt contradictorii, atât în rândul tehnicienilor din străinătate, cât și de la cei de la noi din țară. Fiecare își aduce argumente pentru părerea sa într-un fel sau altul. De altfel, nici fotbalul nu ar fi la fel de atrăgător dacă toate echipele ar juca la fel. Armele din ce în ce mai perfecționate, procedeele care sunt din ce în ce mai subtile și pline de surprize folosite de către înaintași fac ca antrenorii să gândească diferit cu privire la mijloacele de contracarare, de unde și aceasta diversitate de forme și procedee aplicate în jocul apărătorilor.
Forma cea mai eficace de apărare este apărarea organizată, în care se realizează în același timp, siguranța porții, trecerea rapidă și organizată în atac, caracterul spectacular al jocului, precum și capacitatea de a face față tuturor formelor de atac.
O formă de apărarea care se consideră a fi eficace trebuie să asigure echilibru ofensiv, să nu reducă din potențialul atacului și să nu altereze esența și frumusețea jocului.
Apărarea combinată apărută pe baza combinării principiilor apărării om la om și apărării în zonă reunește avantajele celor doua forme de apărare și întrunește în jocul actual strategiile unanime. În consecință, trebuie să acordăm toată atenția perfecționării ei.
În această formă de apărare fiecare din apărători are o anumită zonă în care își desfășoară activitatea și în care răspunde de acțiunile oricărui jucător al echipei adverse care a intrat în această zonă. Așadar, cei patru fundași apără cele patru zone din fața porții. ( Roșculeț, N.,1967, pag. 262-265 )
2.5 Acțiuni de apărare la momentele fixe ale jocului
În fotbalul modern, rezolvarea momentelor fixe cu ajutorul mijloacelor tehnico-tactice specifice, pregătite dinainte în pocesul de instruire, poate determina și contribui la obținerea victoriei. Mai mult ca și în cazul acțiunilor de atac, unde pot apărea împrovizații sau soluții de moment, pregătite apărării la momentele fixe, trebuie atent și riguros efectuate. În cazul instruirii trebuie să se efectueze sub două forme : teoretică și practică. ( Dumitrescu G., 2006, pag 114)
2.5.1 Lovitura de începere
Pentru a preîntampina surprizele din partea adversarului echipa aflată în apărare se va așeza pe teren în așa fel încât să asigure spațiul peiculos pentru poarta proprie și de asemenea să nu permită atacanților culoare sau zone centrale libere.
Mijlocașii laterali se plasează spre interior, în același timp înaintașii centrali se așează pe cercul median pentru a putea ataca cât mai rapid pe jucătorul care aprimit mingea.
Pe linia imaginară dintre extreme și poarta proprie se vor plasa fundașii de margine, în timp ce mijlocașii se așează în centrul terenului în adâncime iar fundași centrali se așeză în scară pentru a putea dubla pe ceilalți jucători din apărare.
( Dumitrescu G., 2006, pag 114)
2.5.2 Aruncarea de la margine
La aruncarea de la magine plasamentul apărătorilor este determinat în primul rând de locul de executare și în al doilea rând datorită faptului că la aruncarea de la margine nu este ofside în prima fază.
În cazul în care aruncare se execută dintr-un loc mai apropiat de poartă un apărător se va plasa în imediata apropiere a jucătorului care execută aruncarea, pentru a putea împiedica reprimirea mingii de către acesta, restul apărătorilor vor ocupa spațiul din fața porții executând un marcaj sever asupra adversarilor direcți.
Dacă aruncarea se va efectua din trenul advers sarcina jucătorilor echipei este de a marca om la om pe fiecare atacant. .( Stoica D., Stroe C. A., 2001, pag. 123 )
2.5.3 .Lovitura de la colț
La lovitura de la colț aproape întreaga echipă trebuie sa apere spațiul din fața porții. În cazul în care echipa adversă se cunoaște a fi periculoasă în astfel de situații, în fața nu va mai rămâne nici un jucător pentru un eventual contraatac. Primordială fiind împiedicarea adversarului să marcheze.
Plasamantul jucătorilor la echipa în apărare este determinat, în primul rând de plasamentul și de mișcările adversarului care va trebui sa fie marcat sever.
La lovitura de colț portarul se plasează la stâlpul opus părții din care se execută lovitura, această poziție îi oferă posibilitatea de a observa atât traictoria mingii, cât și plasamaentul apărătorilor și atacanților.
Un apărător se va plasa la stâlpul de unde se va executa cornerul, pentru a putea interveni la loviturile executate mai scurt sau cu efect spre acest colț al porții, iar ca ultimă instanță ia locul portarului care părăsește poarta în intervenția sa aeriană.
Alt apărător se așează la distanța regulamentară de 9, 15 m de la locul unde se execută lovitura între poartă și minge, având sarcina de a opri mingea cu piciorul sau cu capul în cazul în care ea a fost expediată pe jos sau la semiînalțime, tot el va trebui sa intervină în cazul în care mingea nu este trimisă în fața porții ea fiind pasată în apropiere.
Restul apărătorilor apără spațiul din fața porții, aplicând un marcaj om la om mai ales acelor jucători care un bun joc de cap, cel mai bun apărător la jocul aerian, cu capul nu se va angaja în marcajul om la om al adversarului, el rămând cu sarcina de a sări și respinge balonul.
Apărătorii care fac marcajul om la om au sarcina principală să-și jeneze adversarii. În mod regulamentar ( umăr contra umăr) ca aceștia să nu poată executa lovituri eficace spre poartă.(Dumitrescu G., Anca Deac, 2009 pag.184)
2.6. Organizare apărării la executarea loviturilor libere
În urma loviturilor directe și indirecte adversarul urmărește ca să inițieze acțiuni constructive de atac, sau să marcheze ca umare a unor combinații sau scheme tactice. Pentru zădărnicirea bunei desfășurări a acestor toți jucătorii trebuie să cunoască unele reguli tactice de apărare, de aplicarea unor măsuri colective de apărare, de buna organizare a acțiunilor colective de apărare. ( Roșculeț N., 1966,pag. 265 )
2.6.1 Lovitura liberă directă
Ne referim la loviturile libere directe care pot constitui un peicol imediat pentru poartă, adică acelea care sunt executate din apropierea suprafeței de pedeapsă.
În cazul loviturilor executate din lateral este mai puțin probabil ca ea să fie executată direct la poartă și ca urmare apărătorii vor trece direct, rapid la marcajul strict. Plasamentul lor va fi între adversar și poartă, pe o anumită linie indicată de fundașul central coodonator al apărării sau de către portar. Linia trebuie sa fie situată în felul următor :
– la executarea loviturilor de la o distanță de 25 – 30 m, linia apărării va fi făcută în afara suprafeței de apărare, pentru a nu aglomera zona din fața porții, unde portarul trebuie să acțiuneze fără sa fie deranjat de către adversari sau coechipieri;
– la loviturile executate de la aproximativ 8 – 10 m din lateral distanță față de linia de poartă, acestă situație necesită ca apărătorii să se plaseze căt mai aproape de nivelul mingii;
– la lovitura executată din apropierea linie de poartă, apărători vor avea un plasament ca și la executarea loviturilor de colț.
La loviturile care sunt executate din lateral, se poate întâmpla ca adversarul să execute direct pe poartă, daca are o bună tehnică de lovire și forță de șut. În cazul acesta:
– portarul va trebui să fie pregatit pentru orice variante, și sa fie atent;
– apărătorii la momentul execuției, trebuie să se deplaseze cât mai rapid spre poartă pentru a putea fi primii care să joace eventuala minge respinsă de către portar.
Dacă lovitura este executată dintr-o poziție care pune în pericol poarta, adică unghiul format de către minge și cei doi sâlpi ai porții este mare, și distanța de la care se execută este de 16 – 25 m, atuncia apărarea va recurge la formarea zidului.
Zidul este format din un număr variabil de jucători, care sunt așezați strâns unul lângă altul cu fața la portă, aceștia caută să blocheze cu corpul lor drumul mingii către poartă. Numărul jucătorilor aflați în zid variază în funcție de locul de executare a loviturii, mai precis de unghiul de sub care se execută acesta. Cu cât locul execuției loviturii este mai perpendicular pe poartă cu atât, cu atât numarul jucătorilor care formează zidul va fi mai mare.
În cazul loviturilor executate chiar de pe axul longitudinal al terenului, este necesar ca zidul să fie format din 5 – 6 jucători. Dacă unughiul sub care se execută lovitura se ascute atuncia numărul juătorilor va scădea ajungând la 2 – 3 jucători, dacă lovitura se va executa din părțile laterale ale suprfeței de pedeapsă.
Zidul trebuie să acopere totdeauna o anumită parte a porții, pentru ca acțiunile tactice ale apărării să fie eficace, partea va fi stabilită de către portar. El va alege de regulă una din părțile porții spre care el se deplaseză mai greu.
La loviturile libere care sunt executate din lateral, indiferent de preferințele portarului, zidul trebuie să acopere colțul scurt al porții. Zidul este format și dirijat de către portar, este o sacină exclusivă a acestuia.
Zidul nu trebuie să se desfacă decât dupa ce lovitura va fi executată. După ce s-a executat lovitura jucătorii care au format zidul trebuie să treacă cu rapiditate la marcarea strictă a adversarilor lor direcți.
Jucătorii care au rămas în afara alcătuirii zidului vor trebui să efectueze un marcaj om la om al atacanților care sunt într-o poziție mai periculoasă pentru poartă, în eventualitatea în care mingea va ajunge la ei sau le va fi pasată. ( Dumitrescu G., 2006 pag. 59)
2.6.2 Lovitura liberă indirectă
La lovitura liberă indirect se iau aproape aceleași măsuri tactice și la lovitura liberă directă. La aceste lovituri zidul nu se va desface decât la cea de-a doua lovire a mingii, deoarece în această situație golul nu este valabil. După prima atingere a mingii de către adversar, zidul va avansa către executant 3-4 metri, manevră prin care se împiedica transmiterea mingii peste el. Aceste situații se vor desfășura doar dacă lovitura se execută de la o distanță mică față de poartă. (Csanadi A., 1956, pag. 113)
2.6.3 Lovitura de pedeapsă
Este știut că nu toate loviturile de la 11 metri sunt transformate în gol, sunt cazuri în care mingea este transmisă în bară și se întoarce în teren sau în care este respinsă de către portar tot în teren. Dintre măsurile pe care trebuie să le ia apărătorii primele sunt intervențiile prompte și rapide în asemenea cazuri. Apărătorii își vor marca adversaii direcți, plasându-se între poartă și aceștia . La înaintașii care se plasează în care-ul de 15,5 metri pe liniile semicercului, apărătorii vor sta lipiți de ei și dupa lovirea mingii vor ocupa poziția amintită mai sus.
În eventualitatea unui contraatac doi înaintași vor ocupa poziții avansate aproape de linia de mijloc, unul pe o latură a terenului iar celălat pe axul longitudinal.
( Stoica D., Stroe C. A., 2001, pag 127-128 )
2.7 Analiza elementelor de tactică individuală în apărare
Fotbalul modern cere din partea jucătorilor să acționeze cu eficiență atât în atac cât și în apărare. Relațiile între jucători din timpul jocului sunt alternative, când atacanții când apărători, au relații de adversitate directă, care sunt exprimate prin mijloace tehnico-tactice delimitate, cum ar fi : marcajul deposedarea, replierea, suplinirea, presingul, dublajul etc. Tactica apărări colective a unei echipe nu poate fi eficientă dacă jucătorii nu stapânesc elementele tactice individuale de apărare. În ziua de azi, apărătorii sunt mult mai bine organizați decăt înainte, în foarte multe dintre cazuri se apără cu vârfurile, ceea ce ne determină să afirmăm că apărarea este totală și că a fost totală chiar înaintea atacului total. ( Stoica D., Stroe C. A., 2001, pag. 35)
2.7.1 Marcajul adversarului
„ Marcajul adversarului este acțiunea tactică, individuală, prin care un jucător, aflat temporar în situația tactică de apărător, încercă să împiedice adversarul direct să intre în posesia mingii sau să se îndrepte cu ea nestingherit spre poartă. Marcajul a suportat transformări de conținut și tactică o dată cu evoluția sistemelor de joc, a mijloacelor tehnice, fizice și tactice, ca o consecință a cerințelor crescute de performanță, concomitent cu teama de înfrângere. Marcajul este un mijloc tactic și în același timp, stare de spirit și atitudine față de obiectivele echipei, căci marcarea adversarului în locul și momentul necesar este contribuția jucătorului la efortul echipei pentru victorie, la fel de important ca pasa decisivă sau chiar ca înscrierea golului.”
(Stoica D., Stroe C. A., 2001, pag. 36 )
Calitățile jucătorului în acțiunile de apărare sunt apreciate nu doar după felul cum le utilizează apoi în interesul echipei.
Însușirile fizice, psihice dar și tenico-tactice ale individului determină gradul de eficiență al acțiunii de marcaj.
Din punct de vedere fizic , marcajul este o calitate complexă de viteză, forță, rezistență dar și îndemânare, optim armonizate și desfășurate în motricitatea specifică jocului.
Volativ, în angajarea acțiunii de marcaj, atunci când echipa intră în faza de apărare, depinde de obișnuința acumulată în timpul antrenamentelor și de experință competițională, dar și de motivația pentru care joacă, motivație care este dată de interesele materiale și de miza jocului. ( Stoica D., Stroe C. A., 2001, pag 37)
Cerințele pentru realizarea unui marcaj eficace sunt :
– jucătorul trebuie să fie plasat între adversar și poarta proprie, pe o linie imaginară care duce de la adversar la mijlocul porții; pentru a nu putea fi surprins de acțiunile de pătrundere sau de depășire ale adversarului direct; apărătorul nu trebuie să scape din câmpul său vizual mingea și adversarul cu mingea, felul cum circulă jucătorii și mingea, concomitent cu mișcările atacantului supus marcajului;
– să aibe un asemnea plasament în teren încât atacantul să nu poată să se îndrepte direct spe poartă ci numai ocolindu-l spre liniile de margine;
– să-și forțeze adversarul să se îndrepte spre liniile de margine, manevră prin care pe moment îndreaptă pericolul finalizării, pe de o parte și pe de alta, capătă timpul necesar ca coechipierul cel mai apropiat să-i asigure dublajul acțiunii de deposedare;
– în apropierea porții proprii să se plaseze astfel încât să acționeze pe partea piciorului îndemânatic, încercând să scoată mingea sau să oprească traseul spre poartă, iar atunci când s-a șutat să devieze mingea din traictoria ei spe poartă. (Dumitrescu G. 2006, pag.119 – 120)
În joc sunt și anumite situații speciale când apărătorul părăsește linia imaginară care trece de la adversar la mijlocul porții. Aceste situații sunt întâlnite când jocul se găsește pe partea opusă.
În aceste situații speciale, apărătorul se va plasa spre mijlocul terenului pentru a putea interveni prin asigurarea dublajului sau printr-un marcaj la unul din adversarii care s-ar putea infiltra din linia a doua sau chiar a treia. (Stoica D., Stroe C. A., 2001, pag. 37 )
Forme de marcaj
În timpul jocului poziția adevrsarului, a partenerilor, și a mingii și a acestora față de poartă, constitue repere, în funcție de modul în care se aplică marcajul și cât de agresiv este el. Dar, toate formele de marcaj se vor utiliza în funcție de capacitățile pe care le are adversarul și de ale aceluia care aplică marcajul.
„ Dar marcajul „marcajul” se reallizează nu doar asupra oamenilo adversari, ci în mod deosebit asupra calităților dominate, pe care aceștia le au și prin care se remarcă” (Ionescu I. V., Dinu C., 1977 pag. 50).
1. Marcajul strict, sau om la om, sau prin urmărire, reprezintă acțiunea continuă și pe tot terenul, cu ajutorul căreia un apărător încercă să anihileze acțiunile unui anume adversar dinainte stabilit.
Dacă marcajul este aplicat de către mai mulți jucători deodată asupra tutuor atacanților activi, atuncia înseamnă că sistemul de apărare al echipei va fi om la om. Forma acesta de marcaj este aplicată de regulă în propria jumătate de teren. Plasamentul jucătorului trebuie să fie la aproximativ un metru față de adversar, distanță care să-i permită să poată să acționeze prompt când mingea va fi transmisă iar, sau când ar încerca o pătrundere.
Marcarea strictă se recomandă a fi utilizată atunci când jucătorii echipei adverse nu dispun de viteză peste proprii jucători, și nu au însușiri tehnice de depășire.( Roșculeț N., 1963, pag. 192-193)
Acest tip de marcaj se folosește întotdeauna la fazele fixe ale jocului.
2. Marcajul la intercepție.
Este aplicat atunci când adversarul recurge la pasele lungi și în situație temporară de inferioritate numerică. La marcajul de intercepție apărătorul se plasează între adversar și minge, la o distanță de aproximativ 5 m spre interiorul terenului și apoi spre poartă. Acest tip de marcaj necesită apărătorului clarviziune asupa jocului, capacitate de anticipație, viteză de reacție și deplasarea pe distanțe mici.
3. Marcajul la supraveghere.
Este forma de marcaj în care apărătorul trebuie să se plaseze pe linia care-l unește pe atacant cu poarta, la o distanță mai mare când marcajul se aplică la mijlocul terenului și, tot mai mică, când jocul se desfășoară în treimea proprie. Acest tip e marcaj solicită mult gândirea jucătorului, acesta trebuind să observe în permanență mișcările adversarilor în teren și ale coechipierilor, locul mingii față de poziția în care se află el, și să aibe o capcitate deosebită în a intui intențiile și modul de desfășurare al atacului advers. ( Stoica D., Stroe C. A., 2001, pag. 39)
2.7.2 Tatonarea
„Acțiune a unui jucător prin care simulând deposedarea încercă să intuească intențiile adversarului direct și să întârzie atacul advers.” (Dumitrescu G., 2010, pag. 6)
2.7.3 Tactica deposedărilor de minge
Deposedarea este elementul tehnic prin care se urmărește scoaterea mingii din posesia adversarului(Motroc I., Cojocaru V., 1991 pag. 60)
Cunoașterea atât a principiilor de bază cât și a tactici plasamentului este de mare ajutor în acțiunea de deposedare a adversarului de minge sau de interceptarea ei din fața advesarului cu piciorul sau cu capul. Printr-un plasament bun putem împiedica adversarul să se folosească de un anumit atacant în desfășurarea atacului sau general. Însă nici cel mai bun plasamant nu îndepărtează pericolul și nu ne apără de atacul adversarului. Mingea poate fi luată adversarului doar prin deposedare. În consecință, practica ne spune că plasametul și deposedarea nu pot fi despărțite, deorece deposedarea se reușește rar fără un bun plsament. De regulă jucătorul care știe să se plaseze bine are și o bună capacitate de deposedare.
În principiu apărătorul recurge la deposedare atuni când se ivește prima ocazie. Dacă apărătorul dispune de un bun plasament și de o anumită viteză necesară, el poate să intercepteze mingea înainte de a intra în posesia advesarului, acesta reprezintă modul de deposedare cel mai clar și fără riscuri. Un apărător abil poate să deducă cu anticipație direcția în care va fi transmisă mingea doar din mișcările, din privire și deprinderile atacantului. Dacă, pe baza celor prezentate mai sus, el deduce că mingea va fi transmisă adversarului său, apărătorul se va găsi cât mai aproape de acesta, pentru a putea interveni imediat.
Această tactică nu corespunde întotdeauna, și nici împotriva oricărui adverasar pe care îl întâlnim. Dacă este un apărător lent și se află departe de adversar nu va putea intercepta mingea . Intervenția de respingere a mingii executată din spatele adversarului este îngreunată atunci când jucătorul advers se mișcă spre minge folosind o tactică abilă, în această situație jucătorul trebuie să-și schimbe propria tactică.
Dacă apărătorul apreciază că mingea nu va putea fi respinsă cu piciorul sau cu capul el va trebui să-și surpindă adversarul și să-l deposedeze în momentul preluării mingii deoarece în această situație majoritatea atacanților își concentrează atenția asupra mingii. Doar un jucător foarte bine pregătit va fi capabil să urmărească în timpul preluării și mișcările apărătorului advers. La momentul preluării, jucătorul nu stăpânește încă mingea în siguranță, iar încercarea de deposedare executată prin surprindere, rapid și hotărât, îi pune în dificultate pe cei mai mulți jucători, ușurând în acest fel deposedarea lor de minge. Această tactică va fi eficientă în momentul în care vom reuși să cunoaștem posibilitățile și formele preferate de preluare ale adverrsarului. Printr-un plasament abil, apărătorul va bloca astfel direcția preluării, putând executat apoi deposedarea.
În marcajul mai puțin strict, atunci când apărătorul este la o anumită distanță de adversarul său, nu va reuși să găsească întotdeauna o modalitate de deosedare în timpul sau înaintea preluării. În acest caz, el se va apropia de adversar cu maximă prundență și va urmări toate mișcările sale, așteptând momentu oportun ca adversarul să piardă chiar pentru scurt timp controlul asupra mingii. Această ocazie trebuie sa fie speculată fără întârziere printr-o intervenție promptă și hotărâtă.
Apărătorul trebuie să caute să-l împingă pe adversar într-o situație dezavantajoasă de unde să poată să-l deposedeze mai ușor, și să nu-l dirijeze adversarul pe apărător. De exemplu, dacă extrema conduce mingea de-a lungul liniei de margine a terenului atuncia va trebui să-l forțăm să se apropie cât mai mult posibil de această linie, unde mișcările îi sunt limitate de bariera artificială a liniei laterale a terenului. De asemenea trebuie să ne folosim de corpul nostru să dezechilibrăm adversarul cu mingea împingându-l cu umărul, acest procedeu îl va obliga pe adversar să pentru moment mingea și să piardă controlul ei, oferindu-ne astfel o bună oprtunitate pentru deposedare.(Csanadi A., 1956, pag.64)
Rolul forței fizice în deposedare
În cadrul acțiunilor pentru deposedare adversarului de minge se deschid posibilități largi pentru folosirea regulamentară a forței fizice. Atenția jucătorului care preia mingea sau care conduce mingea se îndreaptă în special spre menținerea mingii. Doar un jucător foarte bine pregătit din punct de vedere tehnic fizic și psihic poate să urmărească mișcările și poziția adversarului în timpul conducerii sau preluării mingii.
Folosirea împingerii într-un mod corect este o chestiune de regulament. Cu corpul împingem doar în timpul luptei pentru minge, anumiți fundași folosesc acest procedeu, năvălesc asupra adversarului care conduce mingea fără a mai sta pe gânduri. Acest procedeu este în același timp și destul de riscant, deoarece adversarul poate să observe mișcările apărărtorului, și poate încetini sau mări viteza, evitând astfel un contact direct cu apărătorul, în timp ce apărătorul neputând controla elanul va trece pe lângă el.
Din punct de vedere tactic este indicat să ne sprijinim în timpul alergării umăr în umăr cu adversarul apăsându-l, împingându-l în acel moment cînd greutatea corpului său se găsește pe piciorul mai îndepărtat de noi. Astfel adversarul neputânu-se sprijini pe celălalt picior, își va pierde echilibrul, astfel apărătorul îl va putea deposeda mai ușor de minge.
Dacă nu avem ocazia să-l împingem pe adversar în timpul conducerii mingii nu trebuie să ne grăbim cu împingerea, va trebui să așteptăm momentul în care atacantul se va pregăti ca să paseze mingea, să tragă la poartă sau ca să centreze. Scopul nostru va fi atins chiar dacă nu reușim să-l deposedăm de minge, deoarece adversarul pierzându-și echilibrul nu va mai fi capabil să folosească cu precizie tehnica și să dirijeze mingea spre locul dorit. (Csanadi A., 1956, pag.65)
Trimiterea mingii după deposedare
După deposedare trebuie să vorbim și de ceea ce urmează apărătorul să facă cu mingea luată de la adversar.
Cel mai sigur și cel mai simplu procedeu pe care îl poate folosi apărătorul este să trimită mingea cât mai departe de atacant, chiar dacă există posibilitatea ca mingea să ajungă la un coechipier sau jucător advers, apărătorul putând răsufla plasându-se din nou pe poziții.
Aflându-ne în situația de joc la marginea terenului, neavând alte posibilități trimiterea mingii peste linia de margine poate fi o formă utilă de deposedare, chiar dacă mingea intră din nou în posesia adversarului, vom câștiga timp pentru a ne căuta un plasament mai favorabil.
Dacă atacantul pătrunde către poartă și nu avem altă posibilitate trebuie să-l deposedăm chiar cu prețul unei lovituri de colț. Deși lovitura de colț menține situația destul de periculoasă în fața porții, ea repezintă însă pe moment o soluție.
Dacă împrejurările permit, apărătorul va intra în posesia mingii, fiind cea mai ultilă formă de deposedare, apărătorul având posibilitatea de trimite mingea unui coechipier și de a porni astfel o acțiune de contraatac.
Menținerea îndelungată a mingii nu se consideră a fi întotdeauna rațională, deoarece înghesuiala din fața porții sau probabila intervenție a adversarului deposedat de minge sau a unui alt adversar face să fie preferebil procedeul de respingere a mingii cu capul sau cu piciorul din fața adversarului. Dacă apărătorul aflat într-o situație dificilă știe să respingă mingea cu capul sau cu piciorul în așa fel încât să ajute la declanșarea unei acțiuni de contraatac, acest fapt denotă o înaltă clasă de joc.
Generalizând cele de mai sus, constatăm că plasamentul bun reprezintă una din condițiile importante ale deposedării. În încercarea de deposedare a adversarului aflat în posesia mingii trebuie să fim atenți la împrejurări, poziția adversarului situația în care se află față de minge care determină în mare măsură posibilitățile tactice ale deposedării. Pentru deposedarea adversarului de minge trebuie să ne folosim de forța fizică, de mișcările înșelătoare și în cele din urmă trebuie să avem grijă ca mingea intrată în posesia noastră să o trimitem mai departe, astfel încât să asigurăm echipei noastre un avantaj tactic. (Csanadi A., 1956, pag.67)
Factorii psihici ai deposedării
Factori psihici au o mare însemnătate în jocurile sportive deoarece un dribling, o pasă sau o deposedare reușită au un efect mare asupra rezultatului.
Apărătorul trebuie să aibe grijă de primul său contact asupra mingi, pe cât posibil ar trebui să fie unul reușit. Din experiență știm că prima intervenție sau deposedare reușită ne insuflă o mare încredere, care poate în același timp să aibe influențe pozitive și asupra adversarului. Asta nu înseamnă că în cazul unei prime încercări nereușite se reduc necondiționat și șansele unei intervenții ulterioare. Această afirmație ar echivala cu negarea influențelor factorilor psihici, în acest caz a voinței asupra jucătorilor.
La începutul meciului, pentru a fi sigur de reușita deposedării, apărătorul va recurge la cea mai simplă soluție adică va respinge mingea departe, peste linia de mijloc, sau o va trimite propriului portar. La începutul meciului apărătorului nu îi este indicat în nici un caz să încerce deposedări spectaculoase. Acel fundaș care sacrifică siguranța doar pentru doar pentru a realiza un procedeu riscant nu este un bun tactician. O intervenție nereușită a acestui apărător ușuratic poate periclita siguranța porții și poate duce la complexe psihice, cum ar fi un sentiment de inferioritate ale acestuia, în urma căruia el nu va mai juca cu același randament.
În primul sau duel cu adversarul, apărătorul trebuie să i se opună ferm, și hotărât. Folosiea forței fizice, a unei intrări bărbătești, dar regulamentare poate avea un efect psihic serios asupra adversarului. Procedeul acesta este foarte eficient împotriva adversarilor cărora nu le place sau nu acceptă lupta corp la corp. La o a doua întâlnire, luptă pentru minge, un astfel de atacant va avea de înfruntat serioase complexe psihice, ceea ce va duce la creșterea șanselor apărătorului într-o mare măsură .
Apărătorul în încercarea de deposedarea a adversarului nu trebuie să se rezume numai la urmărirea mișcărilor atacantului, el trebuie să încerce să se pună in situația lui, să substituie felului său de gândire, să-i citească jocul de până acuma atacantului, și să-și întiparească în minte deprinderile sale.
Munca apărătorului aflată în strânsă legătură cu cunoașeterea fenomenelor psihice duce la creșterea în mare masură a jocului acestuia.(Csanadi A., 1956, pag. 67)
Biomecanica generală a deposedări de minge
Mișcare de deposedare privită în timpul jocului pare a nu avea părți constituente, desfășurarea se realizează fluent de la începerea până la încheierea ei. După o analiză atentă se pot observa următoarele faze ale atacului de deposedare:
„- orientare în contextul fazei și fixarea adversarului;
– pregătirea prin tatonare a atacului de deposedare;
– decizia de intrevenție;
– intervenția propriu-zisă
– disputa pentru minge împreună cu adversarul;
– intrarea în posesie.” (Dumitrescu G., 2006, pag.47 )
Aceste faze sunt realizate la toate deposedările diferența fiind făcută de durata diecăreia.
Componentele biomecanice:
piciorul de execuție ( de atac );
piciorul de sprijin;
trunchiul;
brațele;
capul ( privirea )
Toate aceste componente acționează de regulă după caracteristici individuale, respectând totuși unele reguli generale.
Piciorul de atac ( de execuție )acțiunea și poziția este determinată de mișcările și poziția adversarului. Intervine în acel moment în care doar pentru o clipă, conducând mingea, o lovește îndepărtând-o de el. Piciorul de execuție acționează fie printr-o respingere lovind mingea și scoțând-o de sub controlul atacantului, fie o reține pentru a o manevra în continuare.
Piciorul de sprijin este plasat variabil în funcție de poziția pe care o are mingea și adversarul, susține în prima fază de intervenție întregul corp. În unele cazuri în timpul luptei cu adversarul pentru balon, greutatea trece parțial pe piciorul de atac.
Trunchiul, datorită elanului, se proiectează asupra adversarului imprimându-i greutatea. Pentru a fi regulamentar contactul cu posesia mingii trebuie realizat odată cu intervenția asupra mingii, umăr în umăr. La apărătorii puternici imprimarea forței coroprale este unul dintre factorii importanți și principali ai deposedări, în timp ce la jucătorii de viteză și agilitate acesta nu se realizează tot timpul.
Brațele au ca rol principal să echilibreze prin poziția lor laterală echilibrul instabil care îl care cel care deposedează susținându-și greutatea pe piciorul de sprijin. (Dumitrescu G., 2006, pag. 47 )
2.8 Analiza elementelor de tactică colectivă în apărare
2.8.1 Schimbul de adversari
Repezintă o acțiune colectivă care presupune intrarea în marcaj sau preluarea atacanților intrați temporar în zonele de acțiune ale apărătorilor. Aceasta necesită o bună și strânsă colaborare între jucătorii echipei aflate în apărare astfel încât sa nu fie nici un adversar nemarcat și nici o zonă neacoperită. Această acțiune se folosește în cazul utilizării formelor de apărare în zonă sau combinată și se dovedește a fi extrem de eficientă pentru contracararea schimbului de locuri și a un-doi-urilor folosite de atacanți. (Dumitrescu G., 2006, pag. 49 )
2.8.2 Dublajul
„Dublajul reprezintă una din relațiile de bază ale momentului de apărare, în care prin intervenția unui cuplu sau a unui grup de apărători se încercă intrarea în posesia mingii.” ( Demian I. M., 1998, pag. 60 )
Purtătorul aflat temporar în posesia mingii, prin avantajele create de deținere a mingii, poate realiza o depășire relativ ușoară a adversarului său direct. Aici apare rațiunea dublajului ca relație tactică de colaborare între apărători în defensivă. Această acțiune tactică colectivă de colaborare se desfășoară pe întreaga suprafață a terenului, dar se găsește de cele mai multe ori în acțiunile defensive din zona dinainte a propriei porți. Tactic, dublajul este o atitudine defensivă necesară tuturor componenților echipei, inclusiv portarii.
În cazul cuplului de apărători intervine ajutorul reciproc, unul intervine asupra posesorului mingii în timp ce cel de al doilea apropiat la o distanță corespunzătoare, îl secondează, dublează aflându-se pregătit pentru o nouă tentativă de deposedare. Dispunerea mai multor apărători, de regulă în diagonala orientată către atacantul în posesie mingii, prin apariția fundașului lateral de pe partea opusă pe post de libero poartă denumirea de dublaj multiplu. Aceasta asigurând o succesiune de intervenții cu scopul protecția propriei porți, cu șanse crescute de deposedare.
Dublajul are un important și pronunțat caracter psihic, deoarece pentru a dubla în mod eficient este nevoie ca apărătorul să sesizeze momentul dificultate al apărătorului și anticiparea depășirii acestuia de către adversar. ( Demian I. M., 1998, pag. 60 )
2.8.3 Presingul
„Forma agresivă de apărare în cadrul căreia lupta pentru recuperarea mingii începe imediat ce aceasta a fost pierdută. Atacantul care este cel mai apropiat de apărătorul care este în posesia mingii va încerca hotărât să deposedeze iar coechipierii săi vor marca strict jucătorii adverși tăindu-le posibilitatea de construcție. Necesită un mare consum fizic și nervos din partea jucătorilor care îl aplică. ( Gheorghe Dumitrescu, fotbal terminologie 2004 )
Presingul a ajuns să fie o tactică indispensabilă în jocul modern, care completează dar și dinamizează deprinderile și procedeele tehnico-tactice defensive ce aparțin arsenalului individual și colectiv. Este factorul dinamizator al blocului defensiv dar și al atacului adversarului, însă dozarea sa în joc trebuie să fie analizată și corect rezolvată.
Scopurile presingului pot fi:
– de încercare de limitare a soluțiilor constructive desfășurate de atacul adevrs
– de blocare ale atacului advers în zonele mai depărtate de poarta proprie
– de recuperare a mingii
– de crearea posibilităților crescute de organizare ale apărării
– avansarea liniei apărării cât și comprimarea jocului la distanță cât mai mare de propria poartă.
Presingul poate fi de doua feluri:
– individual, realizat tempor, și marcaj individual premeditat;
– colectiv, realizată într-un grup defensiv, trece într-o marcare promptă , strânsă, limitând posibilitățile de manevrare a mingii și cele de deplasare ale jucătorilor.
Un presing reușit poate duce la recuperarea mai rapidă a mingii și la posibilitatea construirii unu grup primar pentru relansarea atacului. ( Demian I. M., 1998, pag. 61 )
2.9 Selecția
Pentru obținerea unui grad ridicat de măestrie în fotbal s-a demonstrat ca este necesar o perioada de 8 – 10 ani de pregatire. Așadar devine o condiție obligatorie depistarea timpurie a elementelor de valoare, pentru a dispune de timpul necesar unei instruiri în concordanță cu cerințele actuale și de perspectivă.
Selecția reprezintă un proces de depistare, investigare, orientare și dirijare către sportul în care subiectul are aptitudini și motivație. Ea este o strategie care cuprinde obiective și indicatori la cote de confruntare națională și internațională.
Corelația dintre selecție – instruire asigura verificarea stadială și confirmarea calităților și aptitudinilor. Conceptul modern pentru selecția copiilor îl include și pe cel de pregătire. Pentru fixarea operațiunilor procesului de selecție se pornește de la modelul final al viitorului fotbalist, dar aceasta presupune schițarea principalelor trăsături caracteristice ale jucătorului pe care dorim să-l realizăm. În procesul de stabilire al modelului vom ține cont de trăsăturile de fond ale factorilor angajați în procesul de antrenament și joc: tehnic, fizic, tactic, psihologic, teoretic. Având aceasta imagine a viitorului fotbalist, ne vom întoarce în prezent și vom stabili tipul sportivului, care cu ajutorul unui antrenament adecvat, va putea realiza modelul final.
Selecția este un factor primordial al antrenamentului modern. Datoria antrenorilor este de a depista elementul de excepție, la o vârstă timpurie, cu zestre genetică, trăsături și temperament competitiv.
Selecția conține doua laturi: – diagnoza: datele medicale, fondul ereditar și climatul social.
– prognoza: modelul maximal al fiecaruia.
Principalele criterii ale selecției sunt:
a) Starea de sănătate
b) Vârsta
c) Caracterul genetic ereditar
d) Probe medico-sportive
e) Rezultatele unor investigații psihice
f) Cunoașterea modelului competițional
g) Probele sportive: fizice, tehnice, jocul propriu-zis.
a) Starea de sănătate
În cazul selecției inițiale starea de sănătate privește organismul în totalitate, din punct de vedere somatic și vegetativ. Selecția începe în primul rând cu examenul stării de sănătate, care în anumite cazuri poate fi eliminatoriu. Acest criteriu indispensabil există pe durata întreagii perioade de activitate fotbalistică, asigurând fondul pe care se grefeză deprinderile motrice specifice și de perfecționare a calităților fizice.
În evoluția fotbalistului, starea de sănătate îmbrăca treptat o altă apreciere, dar în cazul apariției de afecțiuni cu caracter acut sau accidentări, poate fi un criteriu de excludere temporară sau definitivă din procesul de pregătire. Cadrele de specialitate abilitate se ocupă cu efectuarea examenului medical care stabilește starea de sănătate.
b) Vârsta
Cronologic, selecția inițială se face în jurul vărstei de 7 – 8 ani sau chiar mai devreme, din doua considerente:
– durata destul de îndelungată a periodei de timp, necesară obținerii măestriei sportive
– necesitatea de însușire corectă a deprinderilor motrice de bază și specifice încă de la vârsta în care caracteristicile sistemului nervos permit acest lucru cu mare ușurință.
Pentru o evaluare cât mai exacta a posibilităților de moment și a prognozei posibilităților viitoare, este necesară stabilirea vârstei biologice reale. Este știut că în cazul unei vârste biologice date, copii au vârste , dezvoltări biologice diferite.
Pentru stabilirea vârstei biologice se folosește metoda dinamometrică.
Tabel elaborat de Maria Cristescu dupa Demian I. Marius cu mediile forței dinamometrice, pe grupe de vârstă.
c) Caracterul genetic ereditar
Procesul de creștere și de dezvoltare fizică este condiționat atât de factorii ereditari cât și de cei de mediu. Ereditatea se referă la un cadru general limitele între care pot varia niște dimensiuni și potențiale. Factorii de mediu determină locul concret ce va fi ocupat de aspectele creșterii și dezvoltării fizice, în limitele determinate de ereditate.
Pentru selecție și antrenament o deosebită importanță are creșterea posibilităților de influențare a calităților genetice, a potențialului biologic, prin intervenția antrenamentului. Se referă defapt la limita genetică de adaptabilitate funcțională a organismului și factorii ce favorizează favorabil adaptarea la efortul fizic. Datorită acțiunii limitative a factorilor genetici, factorii de mediu facilitează numai exprimarea procentuală, integrală sau parțială, a potențialului genetic, de aici și delimitarea în :
– caractere ereditare stabile: talia, anvergura, viteza + îndemânarea.
– caractere ereditare labile: greutatea corporală, rezistența + forța.
Talia este un important criteriu somatic de selecție. În cadrul selecției inițiale, o primă observație este probabilitatea, la prognoza de dezvoltare a taliei. Se poate folosi urmatoarea formulă.
(Înălțimea tatălui + Înalțimea mamei x 1,08) / 2
Practica competițională atât internă cât și internațională, reclamă tot mai mulți jucători cu talie înaltă și cu forță mare, mai ales în întrecerile juniorilor. În următorul tabel putem observa valorile taliei la grupele de juniori:
Pe posturile cheie trebuie sa avem jucători cu gabarit corespunzător:
Portari: 177 – 180 cm.
Fundași laterali: 170 – 175 cm.
Fundași centrali: 175 – 180 cm.
Atacanți centrali: 175 – 180 cm.
Nivelul calităților motrice este un criteriu medico-biologic care este în interesul specialiștilor atât în momentul selecției inițiale cât și pe parcursul procesului de selecție, în timp. Calitățile motrice sunt perfectabile doar într-o anumită măsură, la vârsta de 14 ani rezistența și forța s-au dezvoltat în proporție de 53%, viteza și îndemânarea 83% din valorile obținute la nivelul seniorilor. Ordinea de perfectabilitate stabilită este: rezistență-fortă- îndemânare- viteză.
d) Probe medico-sportive
Medicul pe baza investigațiilor stabilește posibilitățile subiecților de a efactua eforturi mari și maxime în procesul de antrenament.
Controlul medico-sportiv este format din:
– examenul pulmonar
– frecvența cardiacă și tensiunea arterială
– capacitatea vitală
– examenul dinamometric.
În cele din urmă, adaptabilitatea devine criteriul care prin conținutul său se apropie de cerințele efortului specific în fotbal, fiind un indicator important de prognoză și diagnoză. Se referă la :
– capacitatea de efort aerobă
– înregistrarea pulsului și a tensiunii arteriale în trei momente ale probei Astrand.
Prin proba Anstrand se apreciază puterea maximă aerobă, componentele ei fiind: greutatea jucătorului, efortul depus timp de 6 minute, frecvența cardiacă înregistrată în ultimele 10 secunde ale minutului 6 de efort. Folosind anumite tabele obținem valoarea capacității de efort aerobă, exprimată în ml 02/kg corp. Este exprimată în calificative sau procente. Înregistrarea pulsului și a tensiunii arteriale se efectuează în trei momente ale probei Astrand: în repaus, în ortostatism și dupa efort.
e) Rezultatele unor investigații psihice
Încă de la nivelul selecției inițiale criteriile psihologice trebuie să fie în atenția specialiștilor constituind elemente decisive pentru evoluția viitorilor fotbaliști, pe plan psihic. Aspectele psihologice pe care le urmărim în selecția inițială reies din manifestările copilului în joc. Le menționăm pe:
– voința și capacitatea de a învinge dificultățile jocului
– puterea de lupta dar si de stăpânire
– finalitatea acțiunilor individuale ale copilului
– gradul de emotivitate în situațiile complexe.
Investigațiile psihice se adresează unor aspecte, acestea sunt:
– combativitatea
– viteza de decizie
– inteligența motrică: rapiditatea în realizarea acțiunilor, stăpânirea de sine, personalitatea.
– creativitatea în joc
– rezistența la factorii perturbatori.
f) Cunoașterea modelului competițional
Prin joc, competiție se dezvăluie, infirmă sau confirmă valoarea disponibilității, travaliul depus în timpul procesului de antrenament. Ideile folosite în modelul competițional sunt:concepțiile jocului pe plan național și internațional, caracteristicile efortului, dar și o serie întreagă de obiectivizări – cantificări legate de exigențele jocului. Rezultatul acestei analize constă în elaborarea modelului maximal și a modelelor intermediare. Cunoașterea în detaliu a modelului competițional ne facilitează derularea a doua aspecte:
– selecția evolutiva sau continuă: determină în ce măsură subiecții se regăsesc în exigențele antrenamentului și jocul la momentul dat, dar și posibilitățile de progres în raport cu modelul maximal. Ca urmare, deci modelul competițional determină modelul de selecție.
– elaborarea modelelor operaționale, de eficiența maximă, sunt date de fapt, de adăugarea normelor de calitate la pachetele de proiecte de tehnologie didactică folosite în procesul de pregătire.
– elaborarea modelului jucătorului actual și prospectarea, anticiparea, realizarea modelului viitorului jucător. Pentru definirea jucătorului putem folosi noțiuni ca: jucător complet, polivalent, calități și însuțiri atletice deosebite, capacitate de efort înaltă, angajament total, până la limita riscului, puternică motivație pentru joc și competiție.
g) Probele sportive
În procesul de selecție se folosesc 3 probe sportive:
– probe fizice
– probe tehnice
– jocul propriu-zis
Prin probele fizice verificăm nivelul de dezvoltare al calităților motrice. Calitățile motrice verificate sunt:
– viteza ( de deplasare )
– îndemânarea
– forța ( detenta )
– rezistența aerobă ( anduranța )
Se folosesc mijloace obiective de măsurare pentru viteză, forță și rezistență:
– alergare de viteză pe distanță de 30, 60m cu startul din picioare
– alergare de rezistență contra cronometru pe distanțe de: 800, 1200, 3200m
– prin săritura în lungime de pe loc
– prin degajarea mingii la distanță.
La îndemânare vom folosi norme și probe de control cu conținut specific.
La probele tehnice se urmărește simțul mingii și acuratețea lovirii mingii:
– prin mențineri ale mingii în aer prin loviri succesive
– prin trasul la poartă din alergare
La jocul propriu-zis se releva:
– o coordonare generală
– un nivel al deprinderilor tehnice și eventual al celor tactice
– o ușurință în derularea acțiunilor de joc
– o capacitate de orientare în teren.
Se folosește ca mijloc principal de selecție, jocul.
Etapizarea selecției
Datorită varietății de criterii, activitatea de selecție este un proces dinamic și foarte complex. Pe baza acestor condiții, durata selecției, operațiunile și activitățile aferente, necesită o perioadă de timp și o sistematizare adecvata a acestora. Această perioadă se împarte în etape, fiecare având scopuri, obiective și conținuturi diferite. Selecția reprezintă un proces continuu, corelat cu stadiile antrenamentului sportiv.
Acest proces de recrutare, depistare și selecție se desfășoară pe etape distincte. Selecția la copii și juniori se derulează în următoarele etape:
– etapa 1, 8-10 ani
– etapa 2, 10-13 ani
– etapa 3, 13-15 ani
– etapa 4, 16-18 ani
Etapa 3
Este etapa în care copii sunt încadrați în grupe de avansați, cu program de 4-5 ședințe de antrenament pe săptămână. Aici au loc importante acumulări cantitative și calitative la toți factori antrenamentului. Se urmăresc și înregistrează date cu privire :
– la potențialul fizic de bază,
– la coordonarea generală, nivelul și ritmul de acumulare al deprinderilor tehnice și tactice,
– și prestațiile în jocurile oficiale.
În această etapă trebuie să mai ținem cont și de următoarele aspecte:
– capacitatea de aprobare a efortului,
– mediul familial
– opțiunile personale și ale familiei.
Se acordă atenție la variațiile individuale foarte mari, specifice perioadei pubertare, la relația și raportul dintre vârsta cronologică și biologică a copilulor.
În modelul intermediar se solicită analiza și aprecierea datelor următoare:
– probele și normele de control: pentru calitățile motrice, si cele cu conținut tehnico-tactic
– indici de greutate și talie
– însușirile psihice
– jocul ( Demian I. M.,1998, pag. 42-51 )
2.10 Locul și rolul jocului de fotbal în școală
În momentul obțineri opțiunii copiilor pentru fotbal, asigurarea cadrului organizatoric și administrativ este prima din multiplele obligații ce stau la baza instruirii copiilor fotbaliști. Cadrul organizatoric prin care se realizează pregătirea fotbalistică a elevilor selecționați este echipa reprezentativă a școlii. Copii componenți ai acestor echipe, au promovat prima fază a selecției, de depistare a elementelor cu înclinații spre fotbal și activează sistematic în procesul de antrenament și competițional rezervat copiilor. în derularea pregătirii echipelor reprezentative ale unităților școlare sunt implicați anumiți factori : • conducerea școlii (direcțiunea) • secția de fotbal de pe lângă unitatea școlară • catedra de educație fizică • personalul auxiliar al școlii (administrativ, muncitor). (Demian I. M., 1998, pag. 63)
2.11 Particularitățile vârstei pubertare ( 11-14 ani)
2.11.1 Dezvoltare fiziologică
Pubertarea, constă într-o serie de transformări anatomice, fiziologice și psihice ale organismului, care transformă copilul în tânăr, este specifică fie cărui copil și constitue o etapă de durată variabilă. Dezvoltarea acestei etape este caracterizată printr-un ritm de creștere atât la nivelul sferei somatice ( aparat locomotor, analizatori, sistem nervos ), cât și la nivelul organelor vegetative. Modificările care apar în dezvoltarea copiilor din perioada acestei vârste diferă de la un copil la altul, la unii au evoluții preganante în timp ce la alții sunt mai lente și durează mai mult. Astfel unii copii îi depașesc pe alții la toți parametrii dezvoltării. Acestă dezvoltare superioară a potențialului biologic, temporară, este determinată nu de aptitudini, ci de ritmul de dezvoltare rapid, trebuie avută în vedere în activitatea sportivă cu copiii.
În pubertate se constată o accelerare a creșteri, de cele mai multe ori membrele cresc mult față de trunchi, segmentele corporale crescând neuniform, dând un aspect caricatural. Totodată are loc un proces de stagnare a mineralizări scheletului, cu posibilitatea instalării deformațiilor coloanei vertebrale și a piciorului plat.
În această vârstă se realizează osificarea unor oase ca femurul, și sudarea completă a coxului. Deoarece în această perioadă scheletul este în continuă definitivare, se vor evita, sau folosi cu mare atenție, exerciții ce cuprind sărituri cu aterizare rigidă, exerciții de forță, în afara celor în care se folosește greutatea propriului corp. Acest lucru este important pentru pregătirea coloanei vertebrale care la această vârstă nu este suficient susținută de musculatură. Musculatura se dezvoltă continuu, cu lungirea fibrelor în detrimentul grosimii. Forța musculară crește lent, dar la băieți viteza de creștere a forței este mai mare decât cea la fete.
Deoarece tonusul flexorilor predomină asupra celui a extensorilor se recomandă o acordare a atenției deosebită asupra exercițiilor care contribuie la formarea ținutei corecte. De asemenea se pune accent deosebit pe menținerea poziției corecte în realizarea tuturor exercițiilor cuprinse în conținutul activități atletice (alergări, sărituri, etc.)
Organele vegetative care au o pondere importantă în susținerea unui nivel al efortului, cresc lent dar și continu atât în ceea ce privește volumul, cât și îmbunătățirea activități acestora, a stări lor de funcționare. La sfârșitul perioadei debitul cardiac atinge valori apropiate, de cele ale adulților de 4-5 l/min în repaus și 15-20 l/min în efort.
Frecvența cardiacă, relativ mare, are tendința să scadă la sfârșitul perioadei la 80 pulsații pe minut, iar la cei care efectuează în mod judicios efortul fizic ajunge la unele valori egale cu cele ale adulților. Datorită acestui ritm cardiac crescut de efectuare a unui efort, inima copilului din acestă vârstă consumă mai multă energie, ceea ce determină instaurarea timpurie a oboselii. În concluzie, se va acorda atenție deosebită dozării efortului, naturii și intensității acestuia, precum și instalării pauzelor de revenire. La această vârstă se spune că copii suportă mult mai ușor eforturile de viteză, viteză-forță, decât eforturile de forță și rezistență.
În general exercițiile atletice, dar mai ales cele cu caracater ciclic și cu influență generală asupra organismului, ca și: mersul, alergarea, judicios aplicate, pot constitui mijloace importante în reglarea și perfecționarea funcțiilor vitale ce cunosc în această perioadă așa denumita furtună vegetativă.
Labilitatea neurovegetativă manifestată prin variații atât ale coportamentului, cât și ale performanțelor fizice și intelectuale ridică anumite probleme importante dar și desoebite profesorului. Datorită acetui fapt se recomandă începerea practicării regulate a activității atletice, încă dinaintea începerii pubertății active. Este foarte ușor să se mențină interesul pentru practicarea sportului în această perioadă.
În ceea ce privește dezvoltarea sistemului nervos, aceasta va cunoaște o continuă specializare funcțională, dar și o mărire a numărului conexiunilor difeitelor segmente nervoase. Copii prezintă o importantă plasticitate a fenomenelor nervoase, ca și o instabiliatate comportamentală, ceea ce necesită o grijă deosebită în activitatea cu această grupă de vârstă.
Unele observații recente au arătat ca neconcordanțele ce apar în comportare, în aptitudini trebuie tratate ca fenomene normale, trecătoare.
În unele lucrări de specialitate se consideră ca reglarea corticală a actelor motrice prezintă o eficiență crescută, manifetată printr-o bună coordonare și precizie a mișcărilor. Aceasta este o perioadă favorabilă formării de legături temporare trainice, favorabilă învățării actelor motrice cu un grad înalt de dificultate.
Mișcările copiilor la această vârstă sunt caracterizare prin armonie, precizie și economicitate. Se consideră a fi perioada favorabilă învățării tehnici probelor accesibile acestei vârste.
Capacitatea de concentrare sporită permite însușirea de elemente tehnice de finețe dar și imprimarea unui ritm corespunzător execuției mișcărilor învățate. Activitățile fizice bine dozate și practicate cu regularitate nivelează și atenuează manifestările mai puțin favoabile ale copiilor care trec prin pubertate, activitatea sportivă aflându-se în rolul de regaltor și modelator al funcțiilor organismului. (Gârleanu D., Irena Tănăsecu,1981, pag. 16)
2.11.2 Dezvoltarea psihică
Gândirea – abstractă și foarte critică, se realizează creșterea capacități de asimilare, în același timp se dezvoltă și spiritul de observație.
Afectivitatea – apar primele gânduri despre viitoarea profesiune, și despre orientări spreactivități speciale. Se dezvoltă o atitudine și conduită atentă față de sexul opus. Băieți se prefac că nu le acordă atenție fetelor, în timp ce acestea precoce, îi privesc de sus pe băieți.
Personalitatea – imaginea sinelui propriu este mai critică, se diversifică interesele, încrederea în propriile sale forțe depășește posibilitățile reale.
Voința – manifestă în jocuri tenacitate, curaj hotărâre, spirit de sacrificiu individual dar și pentru echipă.
Intelectual – realizează un salt în manifestările gândiri, devine abstractă și destul de critică, crește capacitatea de asimilare, iar pe plan senzorial-perceptiv cresc mult capacitățile de orientare spațială și temporară, în același timp se dezvoltă spiritul de observație, în legătură cu unele interese și manifestări ale curiozității.
Memorarea – se transformă din reproductivă în logică, are ca bază tendința de a reține esențialul, este crescută capacitatea intelectuală, se îmbogățește limbajul, de regulă se poate aprecia ca dezvoltarea lor intelectuală este stimulată de conținutul procesului învățământ devenit tot mai complex. Atitudinea este schimbătoare, se manifestă viu emotivitatea sa, la expresiile exterioare ale mimicii și pantomimicii, prin trecerea de la anumite stări de excitație la închiderea în sine.
Caracterul instabil al sentimentelor sale – se exprimă prin conflictele, protestele, abandonările și retragerile din grup. El este totuși însă sensibil la manifestările de afectivitate ale familiei și prietenilor, fiind și el la rândul său de sacrificii.
Personalitatea, ca și expresie a ansamblului vieții psiho-comportamentale, oglindește noua stare a copilului, apropiindu-se relativ de stadiul de stabilizare a trăsăturilor caracteristice.
Capacitatea intelectuală este sporită și mai ales rafinată prin dezvoltarea posibilităților de analiză critică, abstractizare, discernământ, la care se adaugă un complex emoțional-sentimental bogat, formează premizele apariției câtorva trăsături tot mai apropiate de adolescent, dar și de tânăr. Aceste diferite manifestări discordante ale conduitei nu apar la toți școlarii și nici în condițiile educaționale corecte. Nu trebuie să se răspundă cu exces de autoritate, brutalitate la sensibilitățile, aspirațiile și spiritul critic al copilului. ( Dumitrescu G., 2001, pag. 141)
Consecințe pentru antrenament:
– manifestă îndrăzneală, se pot realiza acumulări tehnice destul de importante, care pot influența favorabil evoluția sa sportivă;
– scad preciziile în mișcări și îndemânare;
– acordarea unei atenții deosebite individualizării efortului;
– în pregătirea copiilor la această vârsta nu se recomandă eforturile maximale, însă se pot folosi un număr mare de exerciții fizice cu structuri diferite de mișcări;
– vârsta cronologică nu este aceeași cu vârsta biologică, ceea ce impune o aplicare elastică a exercițiilor;
Norme metodice:
– dezvoltarea îndemânării, în condiții variate de echilibru, întoarceri, opriri, ocoliri dar și executarea corectă a principalelor elemente și procedee tehnice;
– cultivarea tuturor împrejurărilor (antrenament, joc) realizată prin acționarea rapidă cu indici crescuți de viteză de reacție și execuție;
– dezvoltarea atât a forței cât și a rezistenței, exercițiile fiind succedate de pauze de refacere a capacității de muncă a organismului;
– o dezvoltare treptată a gândirii tactice;
– organizare instruirii, cu scop educativ;
– influențarea activităților fotbalistice cu scopul dezvoltării trăsăturilor pozitive de caracter.
Deprindeile naturale sunt cele mai temeinece și trainice, ajutând ca viitori performeri să poată juca cu mare virtuozitate tehnică, dublată de dăruirea și voința necesară învingeri greutăților dar și dificultăților marilor performanțe.
La această vârstă pentru instruirea în performanță accentul cade pe tehnică și viteză și nu pe forță și rezistență.( Dumitrescu G., 2001, pag. 141)
2.11.3 Particularități motrice
În ciclul gimnazial la elevi se înregistrează progrese deosebite în ceea ce privește motricitatea este vârsta la care se inregistrează primele performanțe. Este vârsta în care se marchează un interes deosebit pentru activități sportive, pentru a cunoaște cât mai mult și pentru a prelucra informațiile, demonstrând că sunt capabili de o participare conștientă și activă la creșterea indicilor lor de dezvoltare a motricității.
Deoarece organismul se dezvoltă pe multiple planuri, mai ales mărirea plasticității scoarței și mobilității proceselor nervoase de exitație și inhibiție sporește și posibilitatea de dezvoltare a calităților motrice, în deosebi a vitezei la 12 ani la fete și la 13 ani la băieți. La aceasta vârsta băieții au o viteza mai mica ca fetele, urmând însă progresiv ca aceștia să-și mărească indicii, depășindu-le pe fete. Însă acest proces evolutiv durează până în jurul vârstei de 14-15 ani, datorită disponibilității deosebite pentru dezvoltarea vitezei sub formele sale simple, însă în condițiile unor structuri complexe viteza este în corelație cu celelalte calități motrice care ating valori superioare la vărste mai mari.
Datorită dezvoltării aparatului locomotor, concomitent cu viteza, progresează și îndemânarea, fapt pentru care pubertatea este numită ca fiind „vârsta îndemânării”. Datorită disproprției aflate între diferitele segmente ale corpului, se remarcă o oarecare stângăcie în efectuarea acțiunilor motrice. Însă disponibilitățile pentru mărirea îndemânării sunt totuși crescute când această calitate este dezvoltată simultan cu simțul orientării în spațiu, care se apropie de cel al adultului la 12-13 ani. Roman Calin
La 12-13 ani la fete și 13-14 ani la băieți, mobilitatea înregistrează cele mai scăzute valori, care face ca mișcările să nu fie executate cu amplitudinea corespunzătoare, fapt ce impune măsuri speciale în cadrul lecției. Ca urmare paralel cu creșterea rapidă a indicilor care definesc viteza, îndemănarea și rezistența aerobă, trebuie acordată o atenție deosebită și mobilității, care poate regresa daca nu este susținută corespunzător.
Prin îmbunătățirea calității mușchilor dar mai ales a laturii funcționale care condiționează viteza se sporește cepacitatea de forță în regim de viteză sub forma detentei, se mai mărește și capacitatea de efort static moderat.
Este recomandat ca exercițiile de forță să fie utilizate cu intensitate medie și submaximală, datorită procesului neîncheiat de consolidare a aparatului locomotor.
Datorită posibilităților funcționale reduse, capacitatea de rezistență este scăzută, sub forma ei de rezistență cardio-vasculară, fapt ce impune acționarea sistematică cu mijloace bine dozate pentru dezvoltarea ei. Se acționează pentru dezvoltarea rezistenței în regim de viteză sau de forță, care angajează grupele musculare ale spatelui și membrelor și care permite ativitatea nestingherită a aparatului cardio-respirator fără a-l solicita la posibilitățile sale maxime. Astfel că exercițiile destinate dezvoltării vitezei în regim de rezistență se vor folosi cu atenție, avându-se în vedere că funcțiile aparatelor circulator și respirator nu au atins nivelul maxim de dezvoltare. Rezistența este mai scăzută la fete ca la băieți.
Datorită caracteristicilor morfologice, fiziologice și psihice ale elevilor ciclului gimnazial, metodologia acționării în vederea realizării componentelor procesului instructiv-educativ capătă un caracter particular.
În ceea ce privește motricitatea, ea nu prezintă însă deosebiri esențiale între fete și băieți, ci doar unele particularități care trebuie avute în considerare pentru o tratare diferențială. Particularitățile acestea se referă însă la gradul de maturitate al mișcărilor, economicitatea acestora, cursivitatea, tempoul, expresivitatea. La băieți înclinațiile sunt pentru exerciții de forță, efectuate cu repezeală, de învingere, cu orientare precisă, in timp ce fetele preferă mișcări expresive, efectuate pe muzică, caracterizate de lipsa de economicitate, dar care însă tind către acuratețe tehnică. Ca urmare, băieții efectuează mai bine mișcările ce reclamă precizie schimbări de direcție, precizie în aruncări, iar la fete se manifestă o predispoziție pentru executarea corectă a exercițiilor de gimnastică.
Se perfecționează deprinderile naturale și cele de bază, iar pe fondul lor de formează și se consolidează altele noi. Cea mai larg aplicată deprindere este alergarea, desfășurându-se mai ales în activitatea neorganizată, față de cea organizată, care însă solicită destul de puține din acest punct de vedere. Odata cu înaintarea în vârstă scade și volumul alergării, fapt ce trebuie prevenit prin crearea obișnuinței de a alerga, în unele cazuri însă acestă deprindere se efectuează cu greșeli: insuficiența fazei de zbor, alergarea pe călcâie, oscilații ale trunchiului în plan lateral care trebuie corectate prin exerciții speciale. La băieți aruncările sunt acesibile în mod deosebit spre sfârșitul ciclului, când deprind bine mișcarea de zvârlire, în timp ce fetele le efectuează mai mult prin împingere. Datorită dezvoltării morfologice, săriturile nu se execută cu eficiență corespunzătoare, bătaie este puternică, zborul nefiind pe măsura acesteia. Ca urmare se impune lucrul pentru dezvoltarea detentei la membrele inferioare, pentru însuțirea corectă a săriturilor în lungime, în înălțime, pe aparate și peste aparate. O mare importanță în efectuarea săriturilor o are coordonarea dintre mișcările segementelor corpului, precum și învățarea unei aterizări elastice.
Sunt vizibile existențe unor mari disponibilități în ceea ce privește însușirea unor procedee specifice ramurilor de sport și mai ales jocurilor sportive. Deci, o sarcină prioritară a educației fizice o constituie învățarea rapidă a unei ramuri sportive (Roman C., 2008, pag. 111)
CAPITOLUL III. ORGANIZAREA CERECETĂRII
3.1. Etapele și durata cercetării
Cercetarea a avut loc pe parcursul primului semestru la Școala Gimnazială Nr. 1 Tileagd , în perioada 01.10.2013 – 28.11.2013, în această perioadă au avut loc doua competiții înaintea fiecărei competiții am avut patru săptămâni pentru pregătire prin care am folosit programe de exerciții pentru a îmbunătăți jocul din apărare, astfel că prin comparație doresc să arăt că se poate aduce îmbunătățiri în această perioadă de la o competiție la alta, cercetarea poate sa fie subiectivă deoarece echipele de la cele doua competiții pot să difere din punct de vedere valoric, la pregătirea elevilor am lucrat împreună cu profesorul de la școala din Tileagd Știube Lucian .
Etapele cercetării sunt :
Alegerea temei lucrări ;
Conceperea unui plan de lucru ;
Documentarea bibliografică științifică cu ajutorul literaturii de specialitate și specialiștilor în domeniul educației fizice ;
Identificarea de documente și intrarea în posesia lor : cu ajutorul bibliotecilor ;
Conceperea și întocmirea fișelor de înregistrare
Stabilirea precisă a ceea ce urmează să fie observat ;
Pregătirea organizatorică , metodologică și materială pentru observației ;
Elaborarea planului de observare ;
Realizarea cercetării preliminare (pilot) ;
Prelucrarea, pregătirea, analiza și valorificarea informațiilor : ordonarea de date , prelucrarea statistico – matematică , analiza și interpretarea lor , formularea unor concluzii preliminare ;
Realizarea cercetării propriu-zise;
Înaintarea lucrări pentru a fi aprobată prealabil;
Finalizarea și predarea lucrării. ( Maroti. Ș, 2008)
3.2. Metode de cercetare
Metodele de cercetare care vor fi ealizate în acestă lucrare sunt:
1. Metoda observației ;
2. Metoda bibliografică de specialitate ; ( Maroti. Ș, 2008)
3.2.1. Metoda observației
– constitue o metodă de cercetare descriptivă cu un rol important în studierea și cunoașterea lucrurilor și fenomenelor;
– reprezintă una din cele mai vechi metode de cercetare utilizate;
– cercetătorul trebuie să știe să facă diferența între observația empirică, ca și acțiune spontană, întămplătoare, și cea științifică, care este nevoită să raspundă anumitor exigențe;
„Observația reprezintă surprinderea, urmărirea și analiza lucrurilor și fenomenelor în starea și desfășurarea naturală a lor, fară ca prezența observatorului să perturbe, într-un fel oarecare, manifestarea realității date” (Maroti Ș., 2008).
– pentru realizarea bunului demers trebuie să se țină cont de ce aspecte vor fi observate, cine face acest demers, unde când și câte observări vor fi făcute;
– realizarea acestei activități se va face după o temeinică documentare, după stabilirea obiectivelor urmărite;
– aspectele observate notându-se pe protocoale, fișe de observație;
– în cazurile în care situația o impune, se face sublinieri și aprecieri din punct de vedere al observatorului;
– pentru ușurarea muncii pot fi folosite anumite coduri cifrice, asociații de litere, semne grafice;
– are câteva limite, din care amintim: observatorul nu aparține specializării înguste a domeniului, el va face aprecierea, cu unele rezerve diferitele aspecte urmărite; cel care realizaează observația poate deforma ceea ce observă, nu inteționat sau voit ci datorită unor aspecte legate de limitele sale senzoriale, intelectuale;de limita de timp, de faptul că fenomenul care a fost studiat nu este repetabil, și că de multe ori se derulează cu viteză și frecvență sporită.( Maroti Ș., 2008)
3.2.2 Metoda bibliografică de specialitate
„Dă posibilitate cercetătorului să culeagă informații in legătură cu fenomenul cercetat, să i-a legătura cu preocupări similare a unor specialisti din domeniu, să aprofundeze tema pe care o cercetează. Abordarea unei teme de cercetare presupune documentare amplă, consultarea, dacă este posibil, a cat mai multor scrieri cu privire la fenomenul cercetat.
De multe ori este necesară abordarea problemei respective și din alte unghiuri,
de aceea este necesară consultarea datelor și din unele științe conexe, care pot să aibă
legătură cu fenomenul studiat”. ( Hanțiu I. 2013, pag.15 )
Această metodă mi-a dat posibilitatea de a înțelege mai bine și mai profund fenomenul studiat, dar și de a înțelege noi abordări ale acestui gen de preocupări. Pentru a înțelege cât mai bine o problemă este foarte importantă studierea și consultarea unor astfel de surse care ne prezintă o imagine mai amplă și mai complexă asupra fenomenului pe care îl dorim să îl cercetăm fiind realizate de persoane cu experiență în domeniu.
3.3 Subiecții cercetări
Subiecții cercetării sunt elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 1 Tileagd, la această observație au participat 11 elevi cu vârste cuprinse între 13-14 ani cu un nivel mediu de pregătire motrică deoarece elevii au practicat doar pentru o durata destul de scurtă sport și exercitii fizice.
Pentru pregătirea echipei școlii împreună cu profesorul Știube Lucian am alocat 30 de minute, o dată pe săptămână pentru învățarea, consolidarea și perfecționarea deprinderilor motrice specifice fotbalului în apărare.
Tabel: cuprinzând componenții echipei Școlii Gimnaziale Nr 1 din Tileagd
CAPITOLUL IV. Pregătirea, interpretarea și analiza datelor
4.1 Pregătirea echipei pentru competiții
Prima săptămână antrenament: 01.10.2013
Marți: – ora 15:00
– terenul de sport din Tileagd
– durata antrenamentului defensiv: 30 de minute
Exerciții folosite în antrenament:
– exerciții pentru învățarea marcajului:
– 3, 4, 5 jucători se vor deplasa liber pe o anumită porțiune de teren. În urmărirea lor pleacă același număr de jucători. Fie care jucător are și urmărește numai un adversar. Rolurile se vor inversa.
– spațiul din apărarea se împarte în 2 – 3 zone egale, jucătorii apărători trebuie să ii urmărească și să îi marcheze pe atacanții care temporar vor intra în zona lor, apărătorii nu vor urmări și zonele învecinate.
– antrenorul cu o minge și doi jucători. Atacantul se va demarca, pentru a primi mingea, iar apărătorul îl marchează strict.
– joc la două porți cu temă: se fac perechi de câte doi, fiecare jucător va avea un singur adversar adica perechea lui, daca mingea se află în posesia altui jucător decât perechea lui nu va avea voie să-l atace va lasa adversaru sa patrundă spre poartă.
Prin acest joc vom pune în practică exercițiile efectuate mai devreme,dar și pentru a îmbunătăți nivelul lor de pregătire fizică dar și psihică, punem accent pe explicare marcajului să îi determinăm pe jucător să înțeleagă cât de importantă este.
Săptămâna a doua: 08.10.2013
Marți: – ora 15:00,
– terenil de sport din Tileagd
– durata antrenamentului defensiv: 30 de minute
Exercițiile folosite în antrenament:
– 2 – 3 jucători aflați în linie, la intervale de 4 – 6 metri între ei, antrenorul degajează mingea de la 20 – 30 metri, spre unul din jucători, acesta iese în întâmpinare și respinge mingea,celalalt sau ceilalți jucători din linie îl dublează pe jucătorul care a ieșit în întâmpinarea mingii, exercițiul continuă cu mingi oferite și celorlalți jucători.
– 2 – 3 jucători sunt plasați în linie la intervale mai mari, antrenorul pasează continuu de la distanță mare aceluiași jucător, însă mereu pasa va fi dată în alte locuri, în funcție de ieșirea la pasă, a acestui jucător, ceilalți se vor deplasa și vor executa dublajul.
– jucătorii din apărare sunt plasați în linie, în zonele lor, antrenorul stă în mijlocul terenului cu 10 – 12 mingi, el degajează alterantiv stânga, dreapta, linia de apărare formează „scara”.
– jucătorii din apărare sunt dispuși în zonele lor, 2 – 3 atacanți circulă cu mingea către poartă, prin toate zonele, apărătorii fără să deposedeze vor efectua în funcție de poziția atacanților, dublajul, „scara” și schimbul de adversar.
– joc: înaintași și mijlocași considerați mai buni vor juca în echipa adversă față de apărători.
În timpul jocului vom opri de câte ori este nevoie jocul pentru a explica și a ajuta jucători să înțeleagă necesitatea dublajului dacă nu este făcut și a explica poziționarea corectă în care trebuie să se afle pentru a putea ajuta coechipierul aflat în lupta pentru deposedarea adversarului de minge.
Săptămâna a treia: 15.10.2013
Marți: – ora 15:00
– terenul de sport din Tileagd
– durata antrenamentului defensiv: 30 de minute.
Execițiile folosite în antrenament:
– alergarea cu schimbarea bruscă a direcției la semnalul auditiv, unul din jucători execută schimbarea de direcție iar celălalt, îl va imita.
– 1 contra 1 cu mingea aruncată de către antrenor; antrenorul pasează la întâlnirea celor doi jucători, care la început se află la distanță egală față de minge, apărătorul este activ iar înaintașul va fi semiactiv; jucători sunt așezați unul în spatele celuilalt la distanțe egale, antrenorul pasează mingea jucătorului avansat, care o preia și o conduce, timp în care apărătorul venit înapoi, cu vârful piciorului din partea înaintașului va scoate mingea de sub controlul acestuia.
– 1 contra 1, apărătorul fără minge încercă din față, din lateral și din spate să deposedeze atacantul care la început va fi seemiactiv și apoi activ, exercițiul se va executa din alergare ușoară până la viteză maximă, atacanții vor executa fente, dribling, conducerea mingi prin diferite procedee în timp ce apărători vor urmări printr-un marcaj strâns toate mișcările adversarului, încercând să intervină în momentul în care sunt siguri că vor reuși deposedarea.
– lotul de jucători se va împărți în două echipe egale, una din echipe este la minge într-o circulație liberă pe tot terenu, iar cealaltă echipa este în marcaj, jucătorii echipei aflate la marcaj își aleg câte un adversar pe care îl urmăresc permanent, dupa un anumit timp rolurile se vor schimba.
– joc la doua porți cu temă, vom opri jocul de câte ori va fi nevoie pentru a explica marcajul, momentele în care e bine să mergi cu adversarul, să faci marcajul strict, pentru a nu da șansă atacantului să se întoarcă cu fața la poartă sau să creeze superioritate.
Săptămâna a patra 22.10.2013
Marți: – ora 15:00
– terenul de sport din Tileagd
– durata antrenamentului defensiv: 30 de minute.
Exercițiile folosite în antrenament:
– 2 – 3 fundași, antrenorul oferă mingea pe sus sau pe jos, de la mijlocul terenului, alternativ fiecăruia dintre ei, unul dintre apărători va ataca balonul în timp ce celălalt realizează dublajul și plasamentul corect.
– același exercițiu doar că între fundași se intercalează un adversar activ care va acționa împotriva apărătorului care nu primește mingea.
– un adversar între cei doi fundași, apărători atacă și resping mingile trimise din 2-3 direcții difeite, în timp ce adversarul încercă preluarea și finalizarea.
– același exercițiu dar cu doi adversari activi, care execută manevre de atac împotriva fiecăruia dintre fundași.
– cuplul de fundași execută plasamentul, dublajul și deposedarea împotriva a doi atacanți care manevrează mingea împotriva lor
– joc cu temă, vom opri de câte ori va fi neoie să explică plasamentul greșit sau lipsa dublajului la trecerea unui adversar de omul direct și nerealizzarea unui dublaj de către un coechipier.
Prima săptămână antrenament:29.10.2013
Marți: – ora 15:00
– terenul de sport din Tileagd
– durata antrenamentului defensiv: 30 de minute
Exerciții folosite în antrenament:
– apărători vor exersa prima dată deposedarea prin intervanție din spatele adversarului, vom forma grupuri de trei jucători, un jucător va runca mingea de la o depărtare de 5 – 6 metri cu o traictorie înaltă către jucătorul aflat cu fața către el și în spatele căruia este plasat apărătorul, apărătorul va căuta să respingă mingea cu capul sau cu piciorul, jucătorului care a aruncat-o, ocolind atacantul care se află în fața sa.
– 4 atacanți contra 3 apărători, înaintași pornesc de la mijlocul terenului și pasează între ei apropiindu-se de poartă, în momentu oportun, unul dintre ei va primi o pasă în adâncime, apărători urmăresc să oprească acțiunile de finalizare prin dublaj, daca vor reuși să intre în posesia mingi, vor primi un punct, iar dacă printr-un șut o trimit în poarta aflată la mijlocul terenului, obțin două puncte, în schimb înaintași, pentru fiecare șut la poartă primesc un punct, iar pntru înscrierea golului trei puncte.
– 1 contra 1 cu mingea aruncată de către antrenor; antrenorul pasează la întâlnirea celor doi jucători, care la început se află la distanță egală față de minge, apărătorul este activ iar înaintașul va fi semiactiv; jucători sunt așezați unul în spatele celuilalt la distanțe egale, antrenorul pasează mingea jucătorului avansat, care o preia și o conduce, timp în care apărătorul venit înapoi, cu vârful piciorului din partea înaintașului va scoate mingea de sub controlul acestuia.
– joc cu temă, daca echipa care a primit gol nu este cu toți jucători în propria jumătate se vor pune două goluri echipei care a marcat.
Săptămâna a doua:05.11.2013
Marți: – ora 15:00,
– terenul de sport din Tileagd
– durata antrenamentului defensiv: 30 de minute
– exercitii folosite în pregătire:
– 1 contra 1, apărătorul fără minge încercă din față, din lateral și din spate să deposedeze atacantul care la început va fi seemiactiv și apoi activ, exercițiul se va executa din alergare ușoară până la viteză maximă, atacanții vor executa fente, dribling, conducerea mingi prin diferite procedee în timp ce apărători vor urmări printr-un marcaj strâns toate mișcările adversarului, încercând să intervină în momentul în care sunt siguri că vor reuși deposedarea.
– joc 2 contra 1, cu pasarea mingi din prima sau dupa preluare, 2 atacanți și un apărător, exercițiu folosit pentru deposedarea adversarului de minge prin intercepție.
– jocuri fără poartă, în 2 contra 2, 3 contra 3, 4 contra 4, jucători, pe un spațiu care va fi delimitat. Jucători în posesie circulă, efectuând cât mai multe pase, în timp ce adversari ii urmăresc și îi marchează. Jucătorii care execută sau efectuează marcajul nu deposedează, rolurile se vor inversa.
– joc la două porți cu temă: se fac perechi de câte doi, fiecare jucător va avea un singur adversar adica perechea lui, daca mingea se află în posesia altui jucător decât perechea lui nu va avea voie să-l atace va lasa adversaru sa patrundă spre poartă.
Săptămâna a treia:12.11.2013
Marți: – ora 15:00
– terenul de sport din Tileagd
– durata antrenamentului defensiv: 30 de minute.
Execițiile folosite în antrenament:
– 3, 4, 5 jucători se vor deplasa liber pe o anumită porțiune de teren. În urmărirea lor pleacă același număr de jucători. Fie care jucător are și urmărește numai un adversar. Rolurile se vor inversa.
– fundași trebuie sa apere poarta 3 fundași plus un închizător contra 5,6,7 adversari.
– joc la două porți cu temă: se fac perechi de câte doi, fiecare jucător va avea un singur adversar adica perechea lui, daca mingea se află în posesia altui jucător decât perechea lui nu va avea voie să-l atace va lasa adversaru sa patrundă spre poartă.
Săptămâna a patra 19.11.2013
Marți: – ora 15:00
– terenul de sport din Tileagd
– durata antrenamentului defensiv: 30 de minute.
Exercițiile folosite în antrenament:
– 1 contra 1, 2 contra 2, 3 contra 3 la poartă
– 4 atacanți contra 2 fundași, 5 atacanți contra 3 fundași.
– 2 contra 1, cu pasarea mingi din prima sau dupa preluare, 2 atacanți și un apărător, exercițiu folosit pentru deposedarea adversarului de minge prin intercepție.
– joc cu temă, daca echipa care a primit gol nu este cu toți jucători în propria jumătate se vor pune două goluri echipei care a marcat.
4.2 Interpretarea și analiza datelor asupra jocului
Competiție, „Selecția pentru viitorul fotbalului aleșdean”
– localitatea : Aleșd;
– data : 25 octombrie 2013;
– patru echipe participante: Tileagd, Aleșd, Lugaju de Jos, Țețchea;
– durata fiecarui meci : 2 x 15 min.
Fișă de înregistrare a meciului, Aleșd – Tileagd rezultat final 5 – 6 ( 1 – 4 )
În acest prim meci am observat că datorită slabului marcaj strict, în lupta unu contra unu am pierdut multe mingi ceea ce a rezultat prin primirea a 5 goluri însă nu doar marcajul a avut de suferit, replierea jucătorilor ofensivi pe faza defensivă a fost nulă ceea ce a oferit echipei adverse posibilitatea de a avea oameni în plus pe faza lor ofensivă. Datorită acestor constatări portarul a avut foarte multă treabă iar l-a un momentdat a cedat ceea ce adus la primirea a 4 goluri în repriza secundă fundași au pierdut mare parte a duelurilor cu adversari ei reușind doar să respingă mingile aruncate în față nefiind însă în stare să câștige unu contra unu duelurile.
Fișă de înregistrare, a meciului: Lugajul de Jos – Tileagd rezultat final 3 – 5 ( 0 – 3 )
În acest meci marcajul s-a facut destul de bine prima repriză dar haotic a doua repriză ceea ce a determinat primirea a 3 goluri, repriza a doua jucători pe faza defensiva au stat departe de oameni, și au pierdut foarte multe dueluri contra adversarilor direcți ceea ce le-a pemis să creeze ocazii și să marcheze, pe repliere jucători ofensivi nu au coborît pentru a ajuta apărarea, nu au reușit să se dubleze, să închidă spațiile adversailor astfel ca adversari și-au creat foarte multe ocazii. Și în acest meci datorită acestor probleme portarul a fost extrem de solicitat.
Fișă de înregistrare a meciului Tileagd – Țețchea, rezultat final 4 – 4 ( 3 – 2 )
În acest ultim meci al competiției, cu echipa suferind unele modificări nu s-a realizat nici o îmbunătățire jucători au fost depășiți foarte ușor unu contra unu echipa nu a fost grupată ceea ce a rezultat cu 4 goluri primite și alte câteva ocazii pentru echipa adversă.
Cele trei partidee jucate m-au ajutat să realizez care sunt probleme pe faza defensiva și anume, lupta cu adversarul pentru minge, jucătorii nu reușesc să se dubleze plus spațiul mare dintre compartimenete ceea ce permite adversarilor să pătrundă ușor cu pase sau dribling spre poartă. Deci ca concluzie vom lucra mai mult pentru a îmbunătăți în lupta unu contra unu cu adversaru, lupta pentru balon,închiderea spațiilor înapoi și replierea dupa ce mingea a intrat în posesia adversarilor.
Competiție: Faza pe județ, Olimpiada Națională a Sportului Școlar
– localitatea : Nojorid;
– data : 28 noiembrie 2013;
– patru echipe participante: Tileagd, Diosig, Ineu, Leș;
– durata fiecarui meci : 2 x 15 min.
Fișă de înregistrare a meciului: Diosig – Tileagd rezultat final 1-1 ( 1- 0)
Un meci în care jucătorii au intrat hotărâți, au stat organizat pe faza defensivă, au stat mult mai bine în teren nu au lăsat spații adversarului pentru a se apropia de poartă ca urmare nu am primit decât un gol, jucătorii și-au câștigat mare parte din dueluri după cum putem vedea și pe grafic, dupa terminarea fazei ofensive toată echipa s-a repliat în propria jumătate și au reușit să blocheze aproape toate acțiunile adversarului.
Fișă de înregistrare a meciului: Ineu – Tileagd rezultat final 1-1 ( 0- 1)
În acest meci jucători s-au repliat foarte bine după ce au pierdut balonul, și-au câștigat mare parte a duelurilor cu adversarul, au știut să închidă foarte bine zonele astfel că adversarul a fost nevoit să șuteze de la distanță, atât fundași cât și mijlocași au reușit să se dubleze foarte bine, după încheierea fazei de atac jucători s-au repliat în cea mai mare viteza astfel ca au blocat aproape orice încercare a adversarului de a avansa, însă din păcate pe o relaxare pe sfârșitul partidei am primit gol, dar echipa s-a descurcat mulțumitor.
Fișă de înregistrare a meciului: Tileagd – Leș rezultat final 3-1 ( 2- 0)
În ultimul meci disputat echipa s-a arătat foarte încrezătoare în puterile lor, a fost un meci, care pe care. în care și adversarul a arătat multă răutate și forță dar pe o poziționare foarte bună în teren si pe capacitățile fiecarui jucător din defensivă de a-și câștiga toate duelurile atăt în aer, la cap cât și direct unu contra unu, plus dublajul foarte bun, a taiat din elanul adversarului astfel că la pauză scorul era 2 – 0 și în afară de câteva încercări de șuturi de la distanță adversarul nu a putut surpinde cu nimic.
În urma acetor trei meciuri am observat faptul că adversari nereușind să pătrundă spre poartă au încercat să arunce mingile în față pe vărf însă fără succes, elevi au raspuns mult mai bine la cerințele pe faza defensivă astfel că cu ajutorul exercițiilor de pregătire dinaintea primei competiții și a doua competiție și prin faptul că am reușit să-i facem să înțeleagă că la fel cum este foarte important să marcheze gol este foarte important să nu primească gol și că este foarte important să se dubleze pentru că oricare poate greși astfel s-au realizat îmbunătățiri semnificativă față de la o competiție la alta.
CONCLUZII
Exercițiile folosite în pregătirea elevilor au dat roade astfel că s-a observat o îmbunătățire la a doua competiție față de prima, mai ales pe deposedare în lupta cu adversarul unde elevii pierdeau cele mai multe dueluri.
Pe linia de fund fundașii au reușit să-și îmbunătățească semnificativ jocul astfel că au venit și rezultatele față de prima competiție în care au fost foarte ușor depășiți, au reușit să raspundă printr-un joc defensiv foarte bun reușind să se dubleze între ei și să închidă culoarele.
Mijlocași au închis mai bine culoarele însă nu suficient, dar având în vedere efortul depus în timpul meciurilor a fost satisfăcător.
Atacanții chiar daca nu au reușit foarte multe intercepții au reușit să se replieze foarte bine și astfel să ușureze munca mijlocașilor și fundașilor.
Portarul care în prima competiție a fost cheia pentru aducerea cât mai multor puncte nu a dezamgit nici la a doua competiție și și-a facut treaba care însă la aceste meciuri datorită organizării și hotărării colegilor nu a mai fost așa de mult solicitat ca și în restul meciurile din precedenta competiție.
Elevii au înțeles că este foarte important să nu primească gol s-au să facă tot posibilul să primească căt mai puține goluri astfel vor reuși cu echipe puternice să nu piardă, sau să țină de un avantaj pentru a câștiga meciul.
Prin faptul că au reușit să înțeleagă că dublajul ajută foarte mult echipa au acumulat experiență pentru viitoarele competiții la care vor particpa
Astfel exercițiile propuse de mine împreună cu profesorul Știube Lucian au reușit să aducă un plus pe faza defensivă a echipei.
Bibliografie
Avram, S.,(1980), Fotbal – exerciții pentru pregătirea fizică și tactică, EdituraSport-Turism, București.
Cioclă, S., (2006), Tehnica și tactica jocului de fotbal – Curs de Bază, Editura Fundației România de Mâine, București.
Csanadi, A., (1956), Fotbal vol.II – sisteme de joc- tactica, Editura Tineretului Cultură Fizică și Sport.
Balint, G.,(2007) – Metodica predării fotbalului în gimnaziu, Editura PIM, Iași.
Demian, I. M., (1998) – Curs de fotbal, Editura Univerității de Vest „Vasile Goldiș”, Arad.
Dumitrescu, G., (2001) – Fotbal, Pregătire și joc, Editura Universității din Oradea.
Dumitrescu, G., (2004), Fotbal, Terminologie, Editura Universității din Ordaea.
Dumitrescu, G., (2006) – Fotbal Curs, Editura Univerității din Oradea.
Dumitrescu, G., (2010), Fotbal, Terminologie ediția a II-a, Editura Universității din Oradea.
Dumitrescu, G., (2011) – Metodica pradării fotbalului în liceu, Curs, Oradea.
Dumitrescu, G., Deac, A., (2008) – Fotbal Curs.
Dumitrescu, G., Deac, A., (2009) – Fotbal – Noțiuni Generale de Tehnică Tactică și Regulament, Editura Univeritatii din Oradea.
Gârleanu, D., Tănăsescu I., (1981) – Poliatloane, Pregătirea copiilor și juniorilor, Editura Sport-Turism, București.
Hanțiu, I., – Teorie și metodică(Note de curs), Oradea.
Ionescu, I. V., Dinu, C., (1997), Fotbal, Tactica astăzi, Editura Sport-Turism,București
Maroti, Ș., (2008) – Metodoliogia cercetării științifice în educație fizică și sport, Editura Universității din Oradea.
Motroc, I., Cojocaru, V., (1991), Fotbal curs de bază, vol.II, Tehnica și tactica, A.E.F.S.
Niculescu, A., Ionescu, I., (1972), Fotbal, Metode și mijloace, Editura Stadion.
Popovici, C., Neta, G., (2006), Fotbal, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca.
Roman, C., (2008), Teoria și metodica activităților motrice pe grupe de vârstă, Editura Universității din Oradea.
Roșculeț, N., (1963), Curs de Fotbal, Editura Didactică Pedagogică, București
Roșculet, N. (1966), Fotbal, Probleme de joc și antrenament, Editura Uninuii de Cultură Educație Fizică și Sport, București.
Stoica, D., Stroe, C. A., (2001), Fotbal – Tactica jocului, Editura Universitaria Craiova.
www-regras-do-futebol.f1cf.com
www.wikipedia.org
Anexe
DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE
A
LUCRĂRII DE FINALIZARE A STUDIILOR
Titlul lucrării ________________________________________________________
____________________________________________________________________
____________________________________________________________________
Autorul lucrării _____________________________________________
Lucrarea de finalizare a studiilor este elaborată în vederea susținerii examenului de finalizare a studiilor organizat de către Facultatea ______________________________________________ din cadrul Universității din Oradea, sesiunea_______________________ a anului universitar ___________________.
Prin prezenta, subsemnatul (nume, prenume, CNP)_________________________________________________________________________________________________________________________________________________, declar pe proprie răspundere că această lucrare a fost scrisă de către mine, fără nici un ajutor neautorizat și că nici o parte a lucrării nu conține aplicații sau studii de caz publicate de alți autori.
Declar, de asemenea, că în lucrare nu există idei, tabele, grafice, hărți sau alte surse folosite fără respectarea legii române și a convențiilor internaționale privind drepturile de autor.
Oradea,
Data Semnătura
Bibliografie
Avram, S.,(1980), Fotbal – exerciții pentru pregătirea fizică și tactică, EdituraSport-Turism, București.
Cioclă, S., (2006), Tehnica și tactica jocului de fotbal – Curs de Bază, Editura Fundației România de Mâine, București.
Csanadi, A., (1956), Fotbal vol.II – sisteme de joc- tactica, Editura Tineretului Cultură Fizică și Sport.
Balint, G.,(2007) – Metodica predării fotbalului în gimnaziu, Editura PIM, Iași.
Demian, I. M., (1998) – Curs de fotbal, Editura Univerității de Vest „Vasile Goldiș”, Arad.
Dumitrescu, G., (2001) – Fotbal, Pregătire și joc, Editura Universității din Oradea.
Dumitrescu, G., (2004), Fotbal, Terminologie, Editura Universității din Ordaea.
Dumitrescu, G., (2006) – Fotbal Curs, Editura Univerității din Oradea.
Dumitrescu, G., (2010), Fotbal, Terminologie ediția a II-a, Editura Universității din Oradea.
Dumitrescu, G., (2011) – Metodica pradării fotbalului în liceu, Curs, Oradea.
Dumitrescu, G., Deac, A., (2008) – Fotbal Curs.
Dumitrescu, G., Deac, A., (2009) – Fotbal – Noțiuni Generale de Tehnică Tactică și Regulament, Editura Univeritatii din Oradea.
Gârleanu, D., Tănăsescu I., (1981) – Poliatloane, Pregătirea copiilor și juniorilor, Editura Sport-Turism, București.
Hanțiu, I., – Teorie și metodică(Note de curs), Oradea.
Ionescu, I. V., Dinu, C., (1997), Fotbal, Tactica astăzi, Editura Sport-Turism,București
Maroti, Ș., (2008) – Metodoliogia cercetării științifice în educație fizică și sport, Editura Universității din Oradea.
Motroc, I., Cojocaru, V., (1991), Fotbal curs de bază, vol.II, Tehnica și tactica, A.E.F.S.
Niculescu, A., Ionescu, I., (1972), Fotbal, Metode și mijloace, Editura Stadion.
Popovici, C., Neta, G., (2006), Fotbal, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca.
Roman, C., (2008), Teoria și metodica activităților motrice pe grupe de vârstă, Editura Universității din Oradea.
Roșculeț, N., (1963), Curs de Fotbal, Editura Didactică Pedagogică, București
Roșculet, N. (1966), Fotbal, Probleme de joc și antrenament, Editura Uninuii de Cultură Educație Fizică și Sport, București.
Stoica, D., Stroe, C. A., (2001), Fotbal – Tactica jocului, Editura Universitaria Craiova.
www-regras-do-futebol.f1cf.com
www.wikipedia.org
Anexe
DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE
A
LUCRĂRII DE FINALIZARE A STUDIILOR
Titlul lucrării ________________________________________________________
____________________________________________________________________
____________________________________________________________________
Autorul lucrării _____________________________________________
Lucrarea de finalizare a studiilor este elaborată în vederea susținerii examenului de finalizare a studiilor organizat de către Facultatea ______________________________________________ din cadrul Universității din Oradea, sesiunea_______________________ a anului universitar ___________________.
Prin prezenta, subsemnatul (nume, prenume, CNP)_________________________________________________________________________________________________________________________________________________, declar pe proprie răspundere că această lucrare a fost scrisă de către mine, fără nici un ajutor neautorizat și că nici o parte a lucrării nu conține aplicații sau studii de caz publicate de alți autori.
Declar, de asemenea, că în lucrare nu există idei, tabele, grafice, hărți sau alte surse folosite fără respectarea legii române și a convențiilor internaționale privind drepturile de autor.
Oradea,
Data Semnătura
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Aspecte Privind Imbunatatirea Jocului Defensiv la Copii de 13 14 Ani la Echipa Reprezentativa a Scolii (ID: 158724)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.