Aspecte Metodice Privind Activitatile din Gradinita

MOTIVATIA LUCRARII

Vârsta marilor superlative, poate a singurelor superlative pe care le merită viața, vărsta celei mai pure sincerități a celei mai depline libertăți, vârsta viselor fără granițe, vărsta care trăiește prin flori și se exprimă prin exclamații, vărsta în care toți suntem frumoși – încât îi molipsim și pe ceilalți -vârsta în care ni se declară frumusețea ca un adevăr al tuturor, vârsta marelui albastru pe care îl ascundem în noi adânc și mereu parcă anume pentru a-l descoperi și a-l redescoperi spalându-ne cu el ochii și inimile in momentele grele de convulsii și de spaime…

Și dacă există copilărie trebuie să existe și dragoste.

Și dacă există dragoste, copii, copilărie, sigur trebuie să existe cineva care să-i învețe pe copii să cânte, să vorbească, să numere, să socotească, să se joace.

Și sigur trebuie să existe cineva care să-i iubească să-i învete, și cine poate fi altcineva decât educatoarea.

Oare există pe lume educatoare care să nu fi iubit copiii?Oare există pe lume educatoare care să nu fi fost iubită de copiii?

Eu cred că nu, nu există pentru că numai ea, educatoarea, prin joc și în joacă modeleaza mlădițele firave și gingașe care sunt copii.

Despre joc și joacă mi-am propus să vorbesc în lucrarea de față, despre joc așa cum îl văd eu, cum l-au văzut pedagogii si psihologii despre cei care sunt implicati în jocul copilului preșcolar, despre jocul din gradinița și poate pentu că este pasiunea mea … despre jocul muzical și cât de important este el în viața copilului preșcolar.

Marele adevar al muncii noastre este acela că trebuie să lăsăm copiilor copilăria și că tot ce facem,trebuie să se întâlnească cu dorința lor de cântec, joc și deopotrivă în toată activitatea noastră trebuie să cooperăm cu preșcolarul, chiar atunci când el nu este conștient de acest lucru, întreaga muncă constituind un joc de copii condus de … “un copil mai mare”

“Jocul este o școală, o școală deschisă și un program tot așa de bogat precum este viața ”

În gradinița într-o activitate plăcută, veselă prin joc copilul își dezvoltă acele potențialitați care îi vor permite să se integreze cu ușurință în activitatea școlară.

Sarcina educativă specifică gradiniței este de a activa și antrena potențialul de dezvoltare de care dispune copilul.Climatul din gradiniță este formativ-creativ. Aici copilul învață “nu numai să privească dar și să vadă, nu numai să priceapă dar și să înțeleagă, să acționeze dar să nu fie acționat, să creeze, dar nu să copieze automat explicațiile educatoarei.Copilul,așa cum spune Anatolie Chircev, “nu este un recipient vid ci așteaptă să fie umplut cu informații și nici nu este un mecanism inert care să se declanșeze numai prin acțiunea unui stimul extern.”

Copilul trebuie tratat ca o “entitate vitala” ca o valoare în sine ca o ființa activă, aflată in permanentă mișcare, capabilă să gândească, să acționeze independent să evolueze.

Jocul oferă copilului posibilitatea să întrețină legătura cu realitatea cotidiană să acționeze în mod propriu si creator, căpătând încredere în forțele creative existente.

Prin intermediul jocului copilul se refugiază într-o lume imaginară, datorită nevoi acestuia de a-și pune în acord dorințele cu posibilitățile personale.

“După cum apele tumultoase ale unui torent, neputând învinge un obstacol, își croiesc drum launtric” – spunea Eduard Claparède – tot așa curentul impulsurilor, dorințelor, intereselor care alcătuiesc eul nostru, caută o ieșire în ficțiune, în joc, atunci când realitatea nu-i oferă căi suficiente de manifestare.”

În schimb joaca este activitatea de relaxare de desprindere de cotidian prin care copilul face numai ceea ce-i place, cum îi place, aparent fără reguli și constrângeri. Joaca este caracteristica vârstei copilăriei si cuprinde toate acele jocuri carei fac pe copii să se bucure si să fie fără grji.

Ideea de joc, joacă poate fi interpretată ca o modalitate de preocupare a copilului sau ca o pierdere de timp pentru acesta când ar putea face ceva mai important. Pentru copiii mici, jocul, joaca sunt necesare nu numai ca modaliate de amuzament si distracție pentru ei dar și ca proces de învațare, reprezentând un element vital în întreaga lor dezvoltare fizică, intelectuală, emoțională și socială. De aceea preocuparea cadrelor didactice este de a recomanda părinților nu numai că trebuie să cumpere jucarii copiilor dar și că trebuie să se joace cu ei și cum să o facă.

Adulții sunt aceea care releva beneficiile ce rezulta din joc în raport cu particularitățile individuale ale fiecărui copil, pentru că ei pot fi conștienți de valoare care o are o dezvoltare normală a personalitații copiilor lor.

Obiectele colorate strident îi polarizează privirea copilului, precum muzica îi captivează auzul. Este cea mai mare mulțumire pentru adult momentul când copilul îi caută prezenta și mai târziu când zâmbește la auzul vocii sale.

Ulterior, pe măsură ce se înregistrează progrese în dezvoltare, adulții și numai ei sunt in măsură să aducă copilului jucăriile, jocurile si materialele optime desfășurări unei activitați de recreere.

Copilul “se joacă”: este conținutul principal al vieții sale preșcolare. La adult joaca-jocul este o activitate pentru orele de distracție. Pentru copil jocul constituie ceva serios pentru că poate să dea curs liber fanteziei sale tuturor fanteziilor care vin din corp și din imaginație. Din această cauză, o jucărie bună ar trebui să conducă copilul spre o dăruire calmă spre el însuși. Jocul este una din principalele activitați care modelează ambientul, corpul fizic si gândirea. Copilul repeat în jocuri impresiile pe care le trăiește, reproduce, imita. Pentru cei mai mici, imitația constituie regula jocului, singura regulă care le este accesibilă atâta timp cât nu pot depași modelul concret, viu, pentru a ajunge la consemnul abstract.

Înțelegerea lor nu este mai întâi o asimilare a ființe sale cu cei din jur și a celor din jur cu ființa sa, în care imitația joaca tocmai un mare rol. Jocul reprezintă activitatea care dă specific prescolarității. El angajează total pe copil cu resursele sale cele mai evaluate îi stimulează dezvoltarea, efortul de perfecționare. Astfel jocul favorizează apariția și dezvoltarea posibilitaților de învațare sistematică și a celor de munca. Datorită rolului pe care îl deține în viața preșcolarului resursele sale educative și diversității manifestărilor sale jocul poate fi utilizat ca metodă, procedeu sau formă de organizare a procesului instructiv-educativ din gradiniță de către educator.

Jocul este o activitate care-și găsește motivația și împlinirea în sine însași.Spre deosebire de muncă nu își propune să obțină bunuri materiale ori spirituale, iar spre deosebire de învățare nu-și propune în mod expres obținerea de noi informații. Jocul este activitatea definitorie pentru copil. Cu frecvență și semnificație diferită jocul este prezent la toate vârstele. Pentru copil reușita jocului pe care și-l propune este foarte importantă, de aceea el antrenează în joc toate disponibilitațile sale fizice, intelectual afective.

În consecința jocul are contribuții instructive și educative inegalabile, de aceea el este folosit ca formă de organizare a procesului de invățământ din gradiniță ăi chiar pe treptele următoare ale învățământului.

Din multiplele activitați de activitate didactica utilizate în gradiniță, jocul didactic are o valoare aparte. El antrenează în activitatea de cunoaștere cele mai importante procese psihice, cele mai intime operații ale acestora, având un deosebit rol formativ și educativ. Jocul didactic poate fi folosit ca mijloc de cercetare a realitații, de explorare a unor noțiuni pe o cale mai accesibila. În sprijinul acestei idei, Ioan Cerghit arată că ”strategia jocului este în esență o strategie euristică”

În joc copilul se găsește în situația de actor, de protagonist și nu de spectator, ceea ce corespunde foarte mult dinamismului gândirii, imaginației și vieții lui afective

CAPITOLUL I

JOCUL – ACTIVITATE FUNDAMENTALA IN GRADINITA

1.1 Definirea jocului – conceptul de joc

Aruncând o privire generalǎ la ceea ce reprezintǎ jocul în viața și activitatea oamenilor, în viața copiilor mai ales, se pot desprinde cu ușurințǎ anumite note caracteristice și definitorii. Iatǎ pe scurt câteva din ele:

Jocul este o activitate specific umanǎ; numai oamenii îl practicǎ în adevǎratul sens al cuvântului; similitudinea cu comportamentul numit ,,joc’’ al animalelor este neconcludentǎ din motive ce vor fi consemnate;

Jocul este una din variatele activitǎți ale oamenilor; e determinat de celelalte activitǎți și invers, le determinǎ pe toate acestea; învǎțarea, munca și creația nu s-ar realiza în afara jocului, dupǎ cum creația nu poate sǎ nu fie purtǎtorul principalelor elemente psihilogice de esențǎ neludicǎ ale oricǎrei ocupații specific umane;

Jocul este o activitate conștientǎ; cel care o practicǎ, inclusiv copilul preșcolar, îl conștientizeazǎ ca atare și nu-l confundǎm cu nici una din celelalte activitǎți umane;

Jocul introduce pe acela care-l practicǎ în specificitatea lumii imaginare pe care și-o creeazǎ jucǎtorul respectiv;

Scopul jocului este acțiunea însǎși, capabilǎ sǎ-i satisfacǎ jucǎtorului imediat dorințele sau aspirațiile proprii;

Prin atingerea unui asemenea scop se restabilește echilibrul vieții psihice și se stimuleazǎ funcționalitatea de ansamblu a acesteia;

Jocul are putere imensǎ în viața copiilor.Copii prin naștere au tendința de a învǎța, a descoperii, a știi și de a cerceta. În joc existǎ libertatea spiritului care permite copilului sǎ se asculte și sǎ descopere idei noi.

Jocul pregǎtește copilul pentru intrarea cu succes într-o lume din ce în ce mai plinǎ de cuvinte și simboluri.

Copilul învațǎ pentru cǎ îi place o anumitǎ activitate de cunoaștere; curiozitatea și gândirea ce-l stimuleazǎ în joc fac parte integrantǎ din plǎcerea s-a de a învǎța. Copilul învațǎ prin cunoașterea lumii proprii. Jocul determinǎ creșterea încrederii în sine a copilului, dorința de autodepǎșire, lǎsându-i la îndemânǎ libera opțiune, libera direcționare, implicarea personalǎ de control și dirijare, libera fantezie și imaginație.

Jocul îl ajutǎ de asemenea sǎ-și controleze sentimentele și pornirile, îl determinǎ sǎ accepte anumite reguli și norme în relațiile interpersonale și de comunicare, sǎ se integreze în viața și activitatea de grup. Jocul este o activitate specific umanǎ, dominantǎ în copilǎrie, prin care omul își satisface imediat, dupǎ posibilitǎți, propriile dorințe acționând conștient și liber în lumea imaginarǎ ce și-o creeazǎ singur.

Activitatea jocului constituie cadrul psiho-energetic de desfǎșurare a subiectului, acel ansamblu complex organizat de arte, operații și acțiuni, centrat în jurul unei teme principale și care se parcurge secvențial cu interpretǎri de roluri și respectarea unor reguli stabile, proprii fiecǎrei structuri a jocului.

Starea de joc este întotdeauna autenticǎ, mereu diferitǎ, starea de joc îl amplaseazǎ pe copilul subiect întotdeauna în alte coordonate spațio-temporale decât cele obișnuite, într-un alt context de relații și respectarea unor reguli stabilite, proprii fiecǎrei structuri a jocului.

Încercând sǎ rǎspundǎ la întrebarea de ce se joacǎ copilul? Chateau reproduce pe Schiller care afirmǎ cǎ ,,omul nu este întreg decât atunci când se joacǎ’’. J. Chateau considerǎ cǎ prin joc copilul se dezvoltǎ, copilǎria fiind ucenicia vârstei mature și tot prin joc copilul traduce potențele virtuale care apar sccesiv la suprafața ființei sale.

J. Chateau subliniazǎ cǎ” jocul este plin de varietate și imprevizibilitate”. Copilul este autorul noutǎții în joc. Jocul are pentru copil caracterul unei activitǎți serioase în care se identificǎ cu ,, personajul’’ interpretat.

Chateau vede în joc o activitate fizicǎ sau mintalǎ gratuitǎ, realizatǎ datoritǎ plǎcerii ce o provoacǎ.

Eduard Claparède aratǎ cǎ jocul este o satisfacție imediatǎ a dorințelor și trebuințelor.

,,Jocul – considerǎ Ursula Șchiopu – stimuleazǎ creșterea capacitǎții de a trǎi din plin, cu pasiune, fiecare moment, organizând tensiunea proprie acțiunilor cu finalitate realiâatǎ, având funcția de o mare și complexǎ stare a vieții’’.

În activitatea de zi cu zi a copilului jocul ocupǎ evident locul preferat. Dar jucându-se, el își satisface nevoia de activitate, de a acționa cu obiecte reale sau imaginare, de a se transpune în rolul și situații care îl apropie de realitǎțile înconjurǎtoare.

1.2 Jocul, joaca la toate nivelele de varsta

În ultima vreme, preocupările psihologilor, pedagogilor și sociologilor sunt tot mai intense pentru modul cum omul își petrece timpul liber. Aceasta cu atât mai mult cu cât s-a constatat că pe de o parte, petrecerea plăcută a timpului liber are funcții de restabilire mai pregnante decât odihna obișnuită și, pe de altă parte din cauză că au fost inventariate și prezentate în sistem de către reprezentanții ,,școlii active” funcțiile foarte importante educative ale jocului(activitate ludică) și distracțiilor.

Activitățile distractive au ca stare o valoare psihologică, pedagogică și socială. Din punct de vedere psihologic, aceste tipuri de activități realizează concomitent cu refacerea energiilor consumate în activitățile obligatorii de muncă, o revitalizare a intereselor, aptitudinilor și aspirațiilor ceea ce creează o condiție favorizantă pentru reluarea activităților în condiții psihologice optimizate.Există în structura psihicului uman o dispoziție naturală spre loisir-uri, dispoziție ce este întreținută de mecanismele de apărare împotriva oboselii, a plictiselii și a stresului dar întreținută și de tendința naturală spre relaxare și echilibru spre o stare de absorbție plăcută într-o activitate ce nu angajează tensional, resursele psihice.

Activitatea ludică(joc și joacă) este mai densă la vârstele copilăriei și tinereții. Copiii se joacă aproape tot timpul. Aceasta conferă conduitelor lor multă flexibilitate și creativitate.

La vârstele tinereții și ulterior , distracția devine o activitate complementară muncii. Din acest motiv, o exagerată antrenare la distracții pune în evidență o personalitate matură, puerilă.

În literatura psihologică și pedagogică se poartă în jurul jocului numeroase dispute.O dovadă în acest sens o constituie apariția a numeroase teorii care încearcă o explicare a comportamentului ludic și a continuității sale, a comportamentului de joc ce îi sunt specifice omului de diferite vârste. Explicarea jocului trebuie raportată la modul de viață al omului.

Înțelegerea vieții de relație specifică omului ne conduce spre ideea că jocul, joaca se încadrează în fenomenul mai larg al adaptării sociale ce este specific omului.

Jocul propriu-zis nu este altceva decât una din formele de bază ale activității umane, care în forme primare, apare de timpuriu în viața copilului, iar în formele superioare se constituie ca atare în acel moment al dezvoltării sale când este capabil să acționeze nu numai în virtutea instinctelor, ci și a prezenței unor facultăți psihice superioare, neîntâlnite la cele mai evoluate animale.

Există șase categorii de comportamente în funcție de etapele de vârstă:

comportamentul copilului care se plasează în ,,afara ocupației”;

comportamentul sau jocul solitar, izolat;

comportamentul copilului care observă jocul ce îl interesează și care poate eventual comunica cu unii din partenerii jocului;

comportamentul ludic, paralel, în care un copil se joacă la fel cu ceilalți copii, dar fără să coopereze cu aceștia;

comportamentul ludic asociativ , când copiii încep să se joace împreună, dar fără o organizare riguroasă a acțiunilor de joc și a rolurilor;

comportamentul ludic de cooperare, când acțiunile sunt bine organizate și copilul devine conștient de rolul pe care îl are în cadrul grupului de joc.

Cercetările moderne de psihologie infantilă semnalează prezența unor stadii primare, care pregătesc prin acumulări cantitative și salturi cantitative, constituirea deplină a jocului.

Primul stadiu se încheie în jurul vârstei de 3 luni, exprimându-se prin reacțiile de contemplare activă neintenționată a obiectelor aflate în imediata apropiere a copilului.

Caracterul activ al contemplării estre generat atăt de activitatea de adaptare biologică, cât și de activitatea de cunoaștere. Copilul manifestă buna dispoziție, un tonus afectiv pozitiv față de satisfacerea trebuințelor sale organice și față de impresiile ce i le formează, față de obiectele care întrunesc însușiri capabile să orienteze și să întrețină câteva clipe atenția: luminozitate, colorit viu, sunete plăcute, mișcare. Neavând caracter de intenționalitate, conduita copilului în acest stadiu se aseamănă cu cea a animalului.Ea se deosebește însă de conduita acestuia ca nuantă și semnificație, prin expresivitatea privirii, dinamica mișcărilor și angajarea polisenzorială și motrică.

Al doilea stadiu se încheie în jurul vârstei de 6 luni, caracterizându-se în esență prin capacitatea copilului de a contempla activ intenționat obiectele care îl înconjoară. Copilul continuă să manifeste buna dispoziție față de satisfacerea uneia sau mai multor trebuințe organice, dar crește ponderea reacțiilor față de însușirile stimulative ale obiectelor și fenomenelor. Se întamplă adesea ca activitatea de cunoaștere să nu mai secundeze activitatea biologică. Atras de anumite însușiri ale obiectelor copilul pune pe plan secundar satisfacerea trebuințelor biologice. Aceasta se explică prin lărgirea și adâncirea posibilitaților lui de cunoaștere și prin creșterea coeficientului de intenționalitate. Ca urmare, în acest stadiu își fac apariția primele forme elementare de jocuri, cum sunt jocul de mișcare(jocul cu mâinile si picioarele)și jocul vocalizare(jocul cu propriile emisiuni verbale).

Al treilea stadiu se încheie cu aproximație la sfarșitul primului an de viața. În aceasta perioada copilul este mult mai adaptat la mediul social, cunoaște însușirile mai multor obiecte, și fenomene cu care vine in contact, direct în fiecare zi, cunoaște utilitatea mai multor obiecte, cât și denumirile lor, chiar dacă nu pronunța întotdeauna cuvintele, respective.

Copilul caută, dar fără multă insistență jucaria cu care este familiarizat, cere să i se satisfacă anumite dorințe, provoacă apariția fenomenului pe care îl dorește, rezolvă în sfârșit anumite operații. În felul acesta apare dorința vie și interesul de a se juca, de a-și crea condiții prielnice pentru joc(procurarea materialului dorit, antrenarea celor din jur, etc.). Reușita jocului, satisfacția pe care copilul o trăiește în timpul desfășurarii lui , amplifică motivele ludice inițiale. Acum la sfârșitul primului an de viată când apar, pe fondul dezvoltării proceselor lor cognitive, afective si volitive, posibilitățile elementare de a opera în rezolvarea situațiilor problematice cu simboluri, jocul propriu-zis începe să se constituie ca activitate specifică în viața copilului.

Al patruleă stadiu si ultimul se încheie la sfârșitul celui de-al doilea an de viața. El se definește prin constituirea inițială a simbolisticii ludice, capacitate care stă la baza jocului, și care altfel spus este un rezultat al deplinei umanizări, a copilului sub influența mediului social prielnic.Recurgând la simbol, acesta are posibilitatea să se transpună în diferite situații reale întâlnite.

Când copilul de un an și câteva luni se balansează înainte și înapoi, el imită de fapt mișcarea leagănului în care a stat cândva. Când, pe la saisprezece luni duce un obiect la gură, ca și când ar duce paharul și lingurița, ,el, prin imitație ,,se face” ca bea sau mananca. Când pe la doi ani și jumatate se așează în patru labe și umbla prin casă, el se transpune în realitate în rolul câinelui sau pisicii cu care este familiarizat.

Acest ultim stadiu a fost studiat cu atenție de psihologul elvețian Jean Piaget. Este meritul lui de a fi elaborat un sistem de simboluri pentru măsurarea creșterii inteligibilitații copilului în activitatea ludică.

Jean Piaget a impus explicarea jocului ca un proces de asimilare ce comportă o funcție dubla. Pe de alta parte, în timpul jocului, are loc o asimilare de impresii și reacții ce duce la dezvoltarea prin funcționalitate iar pe de alta parte, asimilarea se organizează datorită unor antrenări si organizări de natură mentală. De aceea prin intermediul jocului în care se manifestă conduite specifice se eleborează scheme de acțiune practică si mentală, care stimulează și alimentează procesul dezvoltării. În jocul simbolic, asimilarea realului este maximă.

Jocul simbolic are o importanță tot atât de mare pentru planul intelectual cum îl are mișcarea pentru planul senzorio-motor. Jean Piaget considera ca jocurile au un caracter evident egocentrist în prima și chiar o parte din a doua copilarie.

Jocul simbolic înseamnă fără îndoială apogeul jocului infantil. Forma primitivă a jocului, singura prezentă la nivelul sensori-motor, dar care se păstrează parțial în continuare este ,,jocul exercițiu’’ care nu comportă nici un fel de simbolism și nici vreo tehnică specific ludică, ci constă în repetarea pentru plăcere a activitaților însușite pe alte căi în scopul adaptării. De pildă, după ce copilul a descoperit din întâmplare posibilitatea de a legăna un obiect atârnat reproduce la început rezultatul pentru a se adapta și pentru a-l întelege , ceea ce nu constituie un joc, apoi folosește această conduită din simpla,,plăcere’’ funcțională,sau din plăcerea de a fi o cauză, și de a afirma o cunoștintă nou dobândită(ceea ce face de altfel și adultul cu un automobil nou sau cu un televizor nou

Jocul nu se confundă cu plăcerea, deși prin intermediul activitații ludice se realizează distracția. Prin joc se obține plăcerea, dar ,,o plăcere de natură morală’’ ceea ce înseamnă că copilul are posibilitatea să distingă între joc și amuzament sau plăcerea legată de mâncarea unei prăjituri sau a unei bomboane.

Jocul presupune un plan, fixarea unui scop și respectarea unor anumite reguli, ca în final să se poată realiza o actiune ce produce satisfacție.

Prin joc se afirmă eul copilului, personalitatea sa. Adultul se afirma prin intermediul activitații pe care o desfașoară, dar copilul nu are altă posibilitate de afirmare decât cea a jocului. Jocul nu se reduce la o simpla distracție deși acesta se realizează în toate activitațile ludice. Așa cum spune J Chateau , în acord cu considerațiile valoroase ale lui ,jocul face legătura cu munca, este,,o punte aruncată între copilarie și vârsta matură”.

La vârsta preșcolară jocul rămâne de departe cea mai contribuantă activitate în formarea personalitații. La 3 ani jocul este încă legat de obiecte și cuprinde elemente numeroase de normalitate activă. Interesul mare al copilului față de adulți, conduitele și forțele acestuia creeaza jocului o noua consistență.

Copilul începe să decupeze din conduitele umane din jur momente , situații și să le reproducă. În aceste condiții capătă teren jocul cu subiecte și rol. În acest sens copilul devine în joc medic, telefonist, constructor, învatator, etc.

Și în perioada antepreșcolară copilul se juca cu papușa socotită un fel de ființă simțitoare- dar jocul avea elemente numeroase de manipulare. Preșcolarul detașeaza papușa ca personaj în jocul ,,de-a familia” sau ,,de-a școala” etc.

La 4 ani jocul nu mai este izolat. Partenerul concret este solicitat, deși copilul de 4 ani nu este întotdeauna mulțumit de el, din care motiv are numeroase intervenții extrajoc în care îi spune partenerului ce să facă. În general, se joaca bine cu un copil mai mare, sau cu unul mai mic.

La 5 ani jocul cu subiect și rol atinge un nivel de dezvoltare , adaptarea la posibilitațile de rol ale partenerului sunt evidente după cum evidența este și capacitatea de a alimenta subiectul.

Apar acordurile și proiectele în joc. Din acest punct de vedere conduitele verbale devin din ce în ce mai dense spre 5 ani în joc, jucariile și accesoriile au o creștere mai pregnantă , substituțiile(imaginare)și ,,adaptarea” acestora la condițiile subiectului, jocului fiind evidența.

Deosebit de interesante sunt rolurile profesionale prezentate în jocurile copiilor de 5-6 ani(medic, vânzator, casier, farmacist,etc.). Copiii utilizează parteneri elemente profesionale, decupate din profesiunile ce se exercita în public sau sunt de contact cu publicul.

Rezumând perioada preșcolară este dominată de trebuința de joc în care activează combinații mintale, reprezentări de imaginație(jocuri simbolice)și sunt acționate forme de experiența complexă. Exista o denumire social-istorică evidenta- ca și una tradițional etnologică în jocurile copiilor. În jocul ,,de-a familia” , ,,de-a doctorul”etc, copilul are la baza subiecte de care a luat cunoștința, în mod nemijlocit, în jocuri ca cele ,,de-a uriașii și piticii”, ,,de-a războiul”, ,,de-a cowboy-ii” etc.apar imagini din povești vechi și noi, din vizionari ale filmelor si emisiunilor TV care l-au impresionat mai mult sau mai puțin pe copil.

La școlarii mici se manifesta o tentă mai clară a consumurilor culturale care se desfasoară sub forma de distracție în care sunt înglobate pronunțate elemente de joc. Chiar în activitatea de colecționare foarte dezvoltată și datorită căreia copiii,,achizitionează” tot felul de obiecte, există o sarcină logică implicată ce creează bucurie.Evident aceasta poate fi canalizată spre strângerea unui material folositor in activitatea scolară ca: ierbare, ilustrații, insectare,etc.

În asemenea activitați distracția este implicată, dar însași desfașurarea activitații dezvoltă spiritul de observație al copilului, interesul și stăpânirea de sine, abilitatea si calitatile voliționale. În învațamântul primar se poate organiza cu succes jocul didactic la toate disciplinele școlare, în orice moment al lecției, urmărindu-se fie dobândirea noilor cunoștințe, priceperi și deprinderi, fie fixarea și consolidarea acestora, fie verificarea și aprecierea nivelului de pregatire a elevilor.

Se pune însa condiția ca în cadrul lui să primeze obiectele instructiv-educative , elevii să fie pregatiți sub raport teoretic, să cunoască sarcina urmarită, modul de desfașurare, regulile care se cer respectate, etc., și să nu-l considere doar ca un simplu divertisment.

La puber se manifesta mai pregnant preocuparea pentru categoria loisir-urilor, în care se mențin elemente de joc, dar predomină cerințele de activitați distractive. În micile șuete, bancuri, tachinari, se întalnesc frecvent elemente distractive. Citirea unor carți, vizionarea unor spectacole antrenează amuzamentul și distracția puberilor.

În jocurile amuzante de ,,societate” care se desfașoară prin participarea fetelor și a baieților momentele de relaxare se manifestă zgomotos și spontan.

În jocurile,,telefonul fără fir” , ,,portocalele”, ,,jocuri cu gajuri” își găsesc teren de exprimare sentimentele și emoțiile complexe, inclusiv erotice. Tot aici poate fi citat si dansul care începe să-l preocupe mai întâi cu oarecare anxietate pe puber și care se desfașoara foarte mult în adolescența.

În perioada pubertații sunt foarte frecvente jocurile cu caracter competitiv.

Jocurile respective contribuie nu numai la dezvoltarea supleței strategiilor gândirii dar ele generează sentimente intelectuale care întregesc motivația unei bogate și sporite conduite afective.

Adolescenții manifestă preferințe deosebite pentru jocurile și distracțiile ce au un pronunțat caracter intelectual cum sunt șahul, remy, carțile, etc. În astfel de jocuri tânărul ține foarte mult să-și creeze o reputație cât mai bună și face eforturi pentru perfecționarea stilului de joc. Parcurge lucrari cu privire la jocul de șah, studiază diferite situații posibile, le combină si recombină, de altfel este vârsta când se pot crea performanțe.

Activitațile de tip loisir ocupa o pondere tot mai mare în viața tânărului și înglobează printre altele lectura, vizionarea de filme, spectacole, jocuri sportive, dansul, etc.

Plimbările în grupuri de același sex sau grupuri mixte devin motive de amuzament, de relaxare pentru tineri și se îndepărtează tot mai mult de joc căpătând caracterul unei veritabile distracții.

Dacă tinerii sunt căsătoriți și au copii –jocul începe să reocupe un loc important în viața lor- de data aceasta cu copiii în vederea antrenarii lor , ca expresie a plăcerii și afecțiunii dar și cu pronunțate intenții educative, conștientizate mai mult sau mai puțin. Se reface astfel un ciclu al vieții și o reechilibrare a relațiilor dintre joc și distracție. Obligația de a sta mai mult cu copiii în familie împinge la diversificarea lenta a jocurilor copiilor, la preocuparea pentru jucarii potrivite varstei lor. Pe plan personal, tinerii căsătoriți încep să aibă numeroase distracții de evaziune(lectura, TV) dar și active(ca șahul sau pietrele) ce se pot desfașura în familie.

La vârsta adultă distracțiile se îmbina cu consumurile culturale. Prin intermediul acestora are loc nu numai descărcarea de tensiune și oboseală acumulată în activitatea profesională.

Tot la vârstele adulte au loc fenomene privind distracțiile , loisir-urile și jocul. Pe de o parte se dezvoltă adeseori forme de loisir de tipul bricolajului. Se confecționează mici mobiliere, renovari în locuință, etc., cu plăcere și dorința de a da o amprentă personală acesteia. În al doilea rând se parcurge împreună cu copiii și odata cu creșterea lor , gama jocurilor și distracțiilor copilăriei – apoi a micii școlarități(colecționările, excursiile). În sfârșit, în contextul distracțiilor personale, are loc o creștere a ieșirilor în oraș. Adeseori achiziționarea unei mașini permite astfel de ieșiri . În fine, în anii de regresie jocul, câștigă distracțiile de contemplare. Adeseori cele 3 structuri ale distracției se reconstituie după apariția nepoților. Jocul impresionează, alături de distracții, întreaga viață, fiind domeniul particularizării expansiunii personalității și a forțelor ei emergente, dar și a disponibilului de trebuințe culturale și sociale.

Fiecare etapă de viață își are frumusețile ei.Bătrânețea nu este numai o vârstă, este și o stare a sufletului și atunci de ce să nu rămânem niște tineri ? Un bunic care nu știe să se joace este bătrân, lipsit de acea parte de bucurie indusă de joc.

În accepțiunea mea aș defini jocul, joaca , ca fiind acea acțiune concretizată în dobândirea unor cunoștințe, deprinderi, fără a depune un efort foarte mare sau fără a-l conștientiza.

Ca educator, în activitatea mea i-am determinat pe copii să învețe cântece, poezii prin joc. Se poate merge mai departe să ne gândim la jocul cu cifrele-matematica- care este un joc al minții.

Oare nu cumva toată existența noastră este un joc, o joacă?

Jocul întâmplărilor, destinului, ne aduce uneori în situații, circumstanțe la care poate nici nu am visat.

Așa cum în concepția poetului,,Viața e un vis” și din punctul nostru de vedere ,,viața e un joc” , un joc în care învățăm la fiecare pas jucându-ne cu cei din jur, cu vorbele, cu cuvintele, cu ceea ce știm referitor la subiectele în discuție.

1. 3. Jocul ca activitate fundamentalǎ în devenire personalitǎții umane.

Jocul, ca activitate fundamentalǎ la vârsta preșcolarǎ, se realizeazǎ și în afara unui scop clar, ,,cu plǎcere gratuitǎ”, cum spune J. Chateau. Cu timpul jocul capǎtǎ contur și devine tot mai organizat.

Perioada preșcolarǎ (între 3 și 7 ani) menitǎ și cea de-a doua vârstǎ a copilǎriei este una din cele mai importante perioade psihigenetice, datoritǎ progreselor importante în toate planurile și în special în sfera sentimentelor și personalitǎții copilului. Așa cum spune Ursula Șchiopu : ,, …în aceste condiții de dezvoltǎ capacitǎțile de cunoaștere, comunicare, expresia și emanciparea personalitǎții”.

Copilul preșcolar recepționeazǎ influențe din partea membrilor familiei, în raport de care i se fixeazǎ treptat locul și rolul, din partea grǎdiniței unde sfera relațiilor interpersonale se extinde simțitor, el devenind obiectul unor influențe complete și mai bine organizate, cǎrora li se alǎturǎ și influențele pentru noi achiziții și progrese în sfera cognitivǎ, afectivǎ și psihosomaticǎ, contribuie la creșterea sociabilitǎții la conturarea elementelor conștiinței sociale. În aceastǎ perioadǎ i se dezvoltǎ copilului unele capacitǎți care încep sǎ devinǎ trǎsǎturi caracteristice individuale. El își dezvoltǎ anumite abilitǎți, îndemânǎri.

La vǎrsta preșcolarǎ, activitatea dominantǎ este jocul – care are un rol deosebit în dezvoltarea generalǎ a copilului. Constituind activitatea fundamentalǎ generatoare de situații complexe, jocul îmbogǎțește sfera cognitivǎ, afectivǎ și acționalǎ a vieții psihice, dezvoltǎ curiozitatea, interesele, emoțiile, extinde relațiile interpersonale, fiind ,,o mare școalǎ” a vieții. În joc se dezvoltǎ caracterul copilului, se creazǎ și se dezvoltǎ motivația actului voluntar, se formeazǎ sentimentele și interesele copilului.

Jocul a fost și rǎmâne forma de activitate conducǎtoare în dezvoltarea psihicǎ a copilului preșcolar.

Dezvoltarea psihicului copilului este strâns legatǎ de dezvoltarea întregului organism și în special a sistemului nervos. Organismul copilului (organe,țesuturi) au anumite particularitǎți :

marea capacitate de creștere și dezvoltare;

maleabilitatea și plasticitatea acestuia, care contribuie la creșterea efectului și influențelor exercitate de mediu asupra lui.

Cu cât copilul este mai mic, cu atât poate influențat mai ușor. Pentru a exercita o influențǎ raționalǎ asupra copilului, trebuie sǎ se ținǎ seama de particularitǎțile organismului sǎu.

În ceea ce privește înfǎțișarea fizicǎ a copilului preșcolar, putem spune cǎ are o creștere staturalǎ de la aproximativ 92 cm. la 116-17 cm., ca și o creștere ponderalǎ de la cca. 14 kg. la 22 kg.

Atât creșterea taliei cât și a greutǎții depind în mare mǎsurǎ de condițiile de viațǎ ale copilului, alimentația, regim, starea sǎnǎtǎții, factori de mediu și de educație.

Sistemul nervos în ansamblu se dezvoltǎ intens în special creierul ca organ coordonator atât în direcția diferențierii și creșterii morfologice a celulelor sistemului nervos, cât și în direcția perfecționǎrii lui funcționale.

Creierul ajunge cǎtre vârsta de 6 ani la greutatea de 1300 g., ceea ce nu este prea mult fațǎ de cele 1200 g. la vârsta de 3 ani.

În maturizarea și perfecționarea morfologicǎ și fiziologicǎ a fibrelor nervoase și a centrilor nervoși un rol important îl are activitatea, exercitarea funcțiilor respective. De asemenea maturizarea normalǎ a sistemului nervos constituie o condiție necesarǎ a dezvoltǎrii psihice a copilului. Excitabilitatea mare a scoarței cerebrale este foarte des observabolǎ, precum și tendința de obosealǎ. Copilul obosește cu atǎt mai mult cu cât este silit sǎ se reținǎ de la activitate.

Perioada preșcolarǎ este una din perioadele de intensǎ dezvoltare psihicǎ, ce se realizeazǎ în strânsǎ legǎturǎ cu cea fizicǎ și cu activitatea lui. Influența activitǎții din grǎdinițǎ și cerințele pǎrinților în familie solicitǎ o mare varietate de conduite care duc la creșterea comunicabilitǎții și sociabilitǎții la dobândirea de noi particularitǎți psihice. Se îmbogǎțește experiența cognitivǎ, se extinde sfera reprezentǎrilor, se dezvoltǎ funcția reglatoare a limbajului, operațiile gândirii concret-intuitive, emoțiile, sentimentele, dorințele, nǎzuințele, atracțiile și interesele. Toate aceste schimbǎri care se produc la copil reprezintǎ particularitǎțile specifice, caracteristice celor trei subperioade ale perioadei preșcolare (micǎ, mijlocie, mare).

Jocul constituie tipul fundamental de activitate a copilului datoritǎ faptului cǎ sub influența lui se formeazǎ și se restructureazǎ întreaga activitate psihicǎ prin intermediul jocului, în psihicul copilului se produc schimbǎri importante, pregǎtindu-se astfel trecerea la o nouǎ etapǎ a dezvoltǎrii sale ontogenetice. În procesul jocului copilul dobǎndește numeroase și variate cunoștințe despre mediul înconjurǎtor.

Totodatǎ i se dezvoltǎ procesele psihice de reflectare directǎ și nemijlocitǎ a realitǎții: percepțiile, reprezentǎrile, memoria, imaginația, gândirea, limbajul etc.

Mânuind în procesul jocului didactic diferite obiecte și materiale copilului i se dezvoltǎ percepțiile de mǎrime, formǎ, culoare, greutate, distanțǎ etc. Tot pe calea jocului se precizeazǎ și se diferențiazǎ reprezentǎrile. Pentru a construi o casǎ, copilul trebuie sǎ-și reprezinte în prealabil imaginea ei concretǎ; pentru a interpreta un rol sau altul, copilul își reprezintǎ acțiunile oamenilor, conduita și manifestǎrile lor. Toate acestea contribuie la îmbogǎțirea și adâncirea conținutului reprezentǎrilor.

Actualizarea reprezentǎrilor și recombinarea lor în jocurile cu subiecte contribuie la dezvoltarea imaginației reproductive și acelei creatoare. Pe drept cuvânt astfel de jocuri constituie o adevǎratǎ școalǎ a imaginației. Datele cercetǎrii aratǎ cǎ funcțiile memoriei (în tipǎrirea, recunoașterea, reproducerea) ca și operațiile gǎndirii (comparația, generalizarea și clasificarea etc.) se realizeazǎ mai ușor și mai bine în condițiile de joc decât în alte condiții. Astfel dacǎ funcțiile memoriei de întipǎrire și reproducere sunt incluse în activitatea de joc, copilul înțelege mai ușor necesitatea memorǎrii prealabile în vederea reproducerii ulterioare. Pe aceastǎ cale se face trecerea de la memoria involuntarǎ spre memoria voluntarǎ.

La fel, preșcolarii efectueazǎ operațiile de generalizare și clasificare cu mai multǎ ușurințǎ, dacǎ semnificația acestor operații este motivatǎ de cerințele jocului. În toate aceste cazuri se dovedește realizarea sarcinilor intelectuale (de memorare, de reproducere, comparare, generalizre, clasificare) este cea mai accesibilǎ în jocdecât atunci când acele sarcini sunt prezentate sub forma îndrumǎrilor verbale de cǎtre adult. Faptul este ușor de explicat.

Nivelul de dezvoltare al vorbirii preșcolarului de vârstǎ micǎ și acelui de vârstǎ mijlocie nu face posibil autocontrolul, reglarea propriilor funcții psihice. Ori jocul este tocmai forma de activitate practicǎ prin care analiza și sinteza directǎ și mijlocitǎ a realitǎții se realizeazǎ mai ușor. Copilul percepe, memoreazǎ, gândește în timp ce acționeazǎ în joc. Aceastǎ este faza în care procesele de cunoaștere ale copilului se dezvoltǎ pe baza acțiunilor externe desfǎșurate sub forma specificǎ a jocului.

Diferențierea între actul cunoașterii (ca proces intelectual) și acțiunea concretǎ se va realiza treptat, ajungându-se astfel prin faze tranzitorii, spre operații mintale interiorizate. Pânǎ atunci însǎ copilul nu poate sǎ diferențieze însușirile obiectelor, sǎ-ș fixeze impresiile, sǎ le generalizeze, fǎrǎ a recurge la acțiuni. În strânsǎ unitate cu celelalte procese de cunoaștere, prin joc ce dezvoltǎ și limbajul preșcolarului. Dupǎ cum nu existǎ jocuri fǎrǎ mișcare și fǎrǎ acțiune, tot așa nu existǎ jocuri lipsite de reacții verbale.

Jocul colectiv nu poate fi conceput fǎrǎ comunicare verbalǎ între copii. Copilul vorbește chiar și atunci când se joacǎ singur; acțiunile pe care copilul le efectueazǎ, subiectul pe care îl realizeazǎ ridicǎ numeroase probleme. Iatǎ pentru ce copilul vorbește în timpul jocului.

În aceastǎ etapǎ de dezvoltare a vorbirii, soluționarea problemelor nu se poate realiza pe planul limbajului interior ci prin relații verbale ,,deschise” (limbajul extern).

Copilul gândește cu voce tare. În jocurile colective copii se înțeleg asupra subiectului, își repartizeazǎ rolurile, își comunicǎ impresiile și în felul acesta își activeazǎ vocabularul, își precizeazǎ semnificația cuvintelor, își dezvoltǎ limbajul contextual.

Jocul este un mijloc important nu numai de manifestere dar și de dezvoltare a emoțiilor și sentimentelor social-morale. Mai cu seamǎ în jocurile colective se formeazǎ și se dezvoltǎ astfel de sentimente social-morale cum ar fi : prietenia, compasiunea etc. Atât în familie cât și în grǎdinițǎ și în viața de toate zilele, copii au prilejul sǎ observe cǎ cei mari îi ajutǎ pe cei mici, cǎ sunt politicoși, manifestǎ solicitudine, apǎrǎ pe cei care sunt nedreptǎțiți, condamnǎ pe cei care mint etc.

Toate aceste atitudini și relații social-morale își gǎsesc o reflectare specificǎ în jocurile copiilor. Fetițele ,,admonesteazǎ” pǎpușile care nu sunt ascultǎtoare, laudǎ pe acelea care ,,ascultǎ’’ pe mama lor etc. Astfel, în jocurile copiilor se reflectǎ criteriile adulților de apreciere moralǎ.

Jocurile în general și cele de mișcare în special, constituie instrumentul principal de realizare a sarcinilor educației fizice a preșcolarilor. În timpul jocului copilul aleargǎ, sare, se târǎște fortificându-și organismul. Mișcǎrile de joc creazǎ condiții favorabile pentru desfǎșurarea optimǎ a proceselor metabolice (asimilarea-dezasimilarea substanțelor) ridicând tonusul vital al organismului. Din acest motiv jocul este însoțit de o stare stenicǎ de veselie și bunǎ dispoziție.

Dar jocul contribuie nu numai la dezvoltarea unui organism sǎnǎtos, el dezvoltǎ o ținutǎ fizicǎ corectǎ, cât și variate deprinderi motrice asociate mersului, menținerii echilibrului, alergǎrii, cǎțǎrǎrii, trecerii peste obstacole, sǎriturii etc., și în egalǎ mǎsurǎ jocul ajutǎ la dezvoltarea curajului, perseverenței, promptitudinii reacțiilor, spiritului de inițiativǎ.

Prin intermediul jocului de mișcare se acționeazǎ asupra personalitǎții în ansamblu a copilului.

Din varietatea jocurilor care se dasfǎșoarǎ în grǎdinițǎ jocurile didactice exercitǎ o influențǎ multilateralǎ asupra dezvoltǎrii psihice a copilului. În primul rând contribuie la dezvoltarea lui intelectualǎ : la formarea percepțiilor (de culoare, formǎ, mǎrime etc.) la educarea spiritului de observație, a imaginației creatoare, a gǎndirii și a limbajului.

Numeroase jocuri didactice organizeazǎ procesul perceperii ameliltico-sintetice a însușirilor caracteristice ale obiectelor. Situațiile concrete ale jocului solicitǎ copilului alegerea obiectelor dupǎ culoare, mǎrime, formǎ.

De exemplu în jocul didactic ,,Cine are aceeași figurǎ?’’ sarcina didacticǎ este recunoașterea și denumirea corectǎ a formei și culorii, gruparea jetoanelor dupǎ criteriul formei sau culorii. copiii trebuie sǎ aducǎ figura geometricǎ (sau jetonul cu figura geometricǎ) și sǎ o plaseze în interiorul figurii geometrice puse într-o anumitǎ parte a sǎlii. Copiii vor alcǎtui apoi conturul figurii geometrice respective așezându-se unul lângǎ altul pe laturile acesteia.

Percepția spațiului se dezvoltǎ mai ales prin jocurile care familiarizeazǎ copiii cu raporturile spațiale dintre obiecte : sus-jos, în fațǎ-în spate, aproape-departe.

În jocul ,,Unde am așezat jucǎria’’ se urmǎrește consolidarea cunoștințelor privind soluțiile spațiale și a cuvintelor care indicǎ poziția și direcția obiectelor (sus, jos, pe, sub, în fațǎ, în spate, aproape, departe), dezvoltarea spiritului de observație, a memoriei și a atenției vizuale.

Sarcina didacticǎ este folosirea corectǎ a cuvintelor care indicǎ poziția în spațiu, compararea poziției obiectelor unele fațǎ de altele. Jocul este coordonat de cǎtre educatoare, copiii închid și deschid ochii la semnal, ei trebuie sǎ observe ce schimbǎri de poziție a jucǎriilor a efectuat conducǎtorul jocului (educatoarea). Un alt copil va modifica poziția unei jucǎrii din sala de grupǎ, reproducând aceeași relație specialǎ.

Prin alte jocuri copiii învațǎ sǎ cunoascǎ formele și dimensiunile obiectelor. În jocul ,,Gǎsește un obiect de aceeași formǎ’’, copilul învațǎ sǎ deosebeascǎ formele rotunde, ovale, pǎtrate, dreptunghiulare și triunghiulare ale obiectelor. Comparând obiectele dupǎ diferitele lor dimensiuni, copilul învațǎ sǎ cunoascǎ dimensiunile de lungime (lung-scurt), de înǎlțime (înalt-scund), de mǎrime (mare-mic), de grosime (gros-subțire).

Prin sarcina lor didacticǎ aceste jocuri activeazǎ operațiile gândirii : analiza, sinteza și generalizarea.

Activitatea de joc rǎmâne de departe cea mai contribuantǎ în formarea personalitǎții.

Deosebit de interesante sunt rolurile profesionale prezentate în jocurile copiilor de 5-6 ani (medic, vânzǎtor în magazin, casier la teatrul de copii etc.). copilul utilizeazǎ paternuri elementare profesionale decupate din profesiunile ce se exercitǎ în public sau sunt de contact cu publicul. E vorba de roluri în care existǎ acțiuni tipice, o oarecare autonomie a comportamentelor. Intereseazǎ schemele de conduitǎ exercitate și intenționalitǎțile.

Prin aceste jocuri, copilul se apropie de nivelul profesiunilor al muncii. Copilul interpreteazǎ roluri pozitive și negative. Peste paternul profesional se structureazǎ paternuri morale și de relaționare socialǎ.

Imitația în joc este creatoare. Jocul rǎspunde trebuinței de creație a personalitǎții dar și a sinelui în raport cu viața și ipostazele ei felurite.

Analiza jocului pune în evidențǎ statutul mintal, cel afectiv, cel de sǎnǎtate al copilului dar și structura experienței și a mediului de culturǎ.

Perioada preșcolarǎ este dominatǎ de trebuința de joc în care acționeazǎ combinații mintale, reprezentǎri de imaginație (jocuri simbolice) și sunt acționate forme de experiențǎ complexǎ. Întreaga perioadǎ preșcolarǎ este dominatǎ de socializarea subiectelor jocului, dar și de socializarea rolurilor.

Jocul capǎtǎ roluri psihologice tot mai complexe, funcții formative, funcții de relaxare, funcții de facilitare a adaptǎrii copiilor la aspectele mai complexe ale mediului înconjurǎtor, funcție de umanizare, constituind o preparare a copilului pentru viațǎ.

Fiind veșnic supus cerințelor realitǎții, jocul creazǎ copilului o apropiere intuitivǎ complexǎ, de aspecte și laturi importante ale realitǎții.

În joc copilul descoperǎ legea gravitației, aspectele diferențiate ale diferitelor tipuri de pârghii, a echilibrului pozițional al acestuia, ale relațiilor și diferențelor de viteze, chiar principiului Arhimede – dar și numeroase alte probleme legate de principiile simple ale micilor motoare, problemele energiei, incluse în desfǎșurarea unui resort cu cheie (jucǎriile mecanice) a tot feluri de mișcǎri programate prin mici minuni tehnice (toboșarul ce merge în cadențǎ și bate din tobǎ, sau maimuțica ce se dǎ peste cap).

CAPITOLUL II

FACTORI IMPLICATI IN JOCUL COPILULUI PRESCOLAR

2.1 Rolul familiei in jocul copilului

Familia este primul grup social din care face parte copilul,fiind cel mai important dintre grupurile sociale deoarece ea influentează și modelează persoana umană.Este mediul în care copilul se naște,traiește primii ani ai vieții,se dezvoltă și se formează pentru viață.

Familia reprezintă locul în care are loc atât îngrijirea cât,mai ales,educarea copilului,educația în familie precedând-o pe cea instituțională.Copilul,în primii ani de viața este dependent de parinți,iar aceștia nu trebuie să fie preocupați doar de latura fizica a îngrijirii lui,ci, să aibă în vedere educația psiho-socială,corelând posibilitațile fizice cu cele psihice.

Parinții sunt primii educatori ai copilului, funcția de părinte este o « meserie » și,ca oricare meserie ea trebuie învațată ;ei pot folosi metode și procedee educative adecvate fiecarui copil contribuind la dezvoltarea personalitații acestuia.

Familia contribuie la satisfacerea trebuințelor copilului înca din primii ani de viață, oferindu-i modele de comportament,de comunicare,contribuind permanent la socializarea lui,contribuind la dezvoltarea conștiinței și a conduitelor morale.

Educația unui copil nu se limitează doar la a-l învata să scrie, să citească și să calculeze. El trebuie să învețe și cum să se comporte cu ceilalți, iar asta e răspunderea ta, ca parinte. Obișnuiește-l de mic cu bunele maniere. Sunt cheia către succesul lui social. Familia trebuie convinsă că o bună educație și nu numai,depinde de stilul de viață al acestuia,iar măsurarea efectelor educative în funcție de timpul acordat de parinți copilului este o practica greșita.

Nu numărul de cadouri,nu orele de prezență fizică alături de copil în familie sunt importante(deși au și acestea rolul lor), ci conținutul activitații și al acțiunilor desfășurate în familie.

Părinții trebuie să înțeleagă bine relația dintre fapta si măsura ei educațională și ,dacă în natură sunt necesari și utili toți factorii meteorologici (căldura,frigul,ploaia,zăpada,vântul),fiecare avându-și rolul său,tot așa și în climatul educațional sunt necesare toate ipostazele acestuia(severitate,blândețe,dragoste,sobrietate,larghețe,strictețe),toate însa cu măsură și la timp, orice exces fiind păgubitor în sfera formării umane.

Rolul familiei este acela de a crea copilului condițiile necesare și un climat adecvat jocului, studiului individual și odihna.

Tonalitatea în care sunt purtate discuțiile,conținutul acestora,gesturile cotidiene,chiar și cele mai simple (salutul, formulele de adresare între membrii familiei), respectarea de către adulți a unui program zilnic–toate acestea alcătuiesc ambianța familiei în care copilul este educat.

Educația din familie este de neșters și se imprimă în sufletele noastre pentru tot restul spațiului și existenței noastre.Lumea noastră agitată devine din ce în ce mai complexă,iar supraîncarcarea psihică devine o problema generală. Așteptarile, cerințele sunt tot mai mari. Planurile și așteptările adulților se formează în copilarie și creștem încercând să corespundem acestor așteptări.

Părinții constituie pentru copii primele modele de viață și comportament.Copii observă de mici comportamentul părinților,care devin modele. Modelul are o funcție orientativă în educație ;de aceea trebuie utilizat în ansamblul mijloacelor educative la vârstele fragede,deoarece odata cu înaintarea în vârstă,copilul își caută singur modele de viață și profesionale,părinții au grija ca acestea să fie cele dorite.

Joaca aparține de asemenea paradisului copilăriei. Atâta timp cât vor exista copii pe pământ, ei se vor juca, deoarece aceasta este poarta spre fericirea copilărească. Joaca are o și mai mare importanță decât poveștile. Aici copilul trebuie să fie independent, activ, într-un mod creativ. Goethe spunea că un copil poate crea ceva din nimic. Un băț devine un pistol; o bucată de lemn, o sabie; o bucată de pânză este transformată într-o păpușă. Orice colț poate deveni fie un castel fermecat, fie o bucătărie. Meseria părinților, doctorul, tata și mama, toți sunt introduși în joaca celor mici.

În aceste jocuri mama întrezărește viitorul copiilor ei. Așa cum un grădinar vizualizează în sămânță copacul pe deplin dezvoltat, așa și mama vede viitorul om în jocul copilului ei. Cum se bucură ea de planurile frumoase pe care le face pentru acesta, cum îi pictează viitorul în cele mai vii culori! Trăsăturile de caracter ale copilului se dezvăluie în timpul jocului. Un viitor profesor, doctor, preot, o vrednică gospodină și mamă, toți aceștia pot fi recunoscuți în copii prin joaca lor.

Poate de aceea noi ca adulți suntem atât de emoționați de jocurile celor mici. Poate privim înapoi cu regret la planurile tinereții noastre, care din anumite motive nu au fost niciodată duse la îndeplinire. Să nu uităm însă că copilul este liber. Își poate urma propriile înclinații. A acorda unui copil această completă libertate interioară nu este ceva ce poate fi subestimat.

Copilului trebuie să i se permită să se joace până se satură. Joaca este cea mai bună pregătire pentru viitoarea muncă. Trezește într-un copil facultățile creatoare. Joaca este, să spunem așa, ca aerul pe care îl respiră copilul. Când este mic ascultă cântecul cocoșilor și al păsărilor. Apoi, crescând, încearcă să imite în mod jucăuș aceste sunete. Aceasta este cu adevărat joacă. Atunci când un copil are șase luni, se poate juca mult timp cu o cutie, să o deschidă, să o închidă, și în final să o rupă.

O fetiță se va juca cu păpușile ei; le va pune să vorbească și să spună povești, apoi să plângă și să i se plângă. Iar ea le va mângâia ca o mamă. Uneori se întâmplă mari nenorociri, o păpușă își rupe un picior sau o mână, și micuța mamă trebuie să bandajeze rănile și să le îngrijească. Ea va veghea asupra păpușii bolnave cu o iubire maternă.

Mama nu trebuie să fie prea generoasă în a oferi jucării. Copilul va deveni destul de curând superficial. Când un copil are mai puține jucării, va învăța să păstreze mai multă ordine, ceea ce are o mare valoare. Mama își observă copilul jucându-se; privindu-l, va înțelege în curând dacă este curajos sau fricos, dacă este într-o bună dispoziție sau nu. Dacă nu există tovarăși de joacă, atunci mama este cel mai bun tovarăș de joacă al său. Viețile multor copii sunt triste pentru că nu au prieteni de joacă.

Când cresc, atunci își caută proprii lor colegi de joacă între ceilalți copii. În compania acestora, fie pe stradă, fie în spațiile deschise, ei formează o lume proprie lor, departe de adulți. Formează o mare republică a copiilor, în care adulții nu pot intra. Totuși, oricât de grozav ar fi jocul lor, la un moment dat se satură de el. Atunci o anumită chemare interioară îi aduce înapoi la mamă.

Copii caută modele în părinții lor,iar aceștia la rândul lor vor să crească mici genii. Pentru fiecare părinte copilul său este un « bulgăre de aur ».El îl vede frumos,bun,deștept,pentru ca l-a urmărit cum a crescut,cunoaște detalii referitoare la perioadele copilariei mici.

Întotdeauna ambianța,climatul de familie,prin elementele sale concrete, componente, influențează în raport cu natura sa,personalitatea copilului.

Studii realizate în acest domeniu au arătat că prin joaca copiii învață să vadă lucrurile și prin perspectiva altora; învață despre auto-control și despre abilitatea de a face lucrurile pe rând. De asemenea, devin mai cooperativi cu alți copii și cu adulții.

Din păcate, în ultimii ani, televizorul și calculatorul au câștigat teren în defavoarea jocului. De aceea, parinții trebuie să aiba grijă ca micuții lor să se joace suficient. Iar dacă se implică în jocul copiilor, parinții vor ajunge să îi cunoască foarte bine și să formeze o legatura puternică părinte-copil.

Jocul permite parinților să pătrundă în lumea copiilor. Prin jocul cu păpușile sau diferite jucării, de obicei copii reproduc scene din viața de zi cu zi, din perspectiva lor emoționala. Jucându-te cu micuțul tău, vei avea ocazia să afli care sunt gândurile și părerile lui vizavi de anumite aspecte din viața voastră de familie. Mai mult, îți poți ajuta copilul să înțeleagă corect anumite situații.

În timp ce te joci cu micuțul tău este bine să te dedici 100% lui, fără să răspunzi la telefoane sau alte activitați. S-a constat că multor părinți le este greu să participe la jocuri care nu existau când erau ei copii. Din această cauză, tații se rezumă la jocurile cu mașinuțe, iar mamele la cele cu păpușile. Însa psihologii recomandă părinților să încerce să diversifice activitațile creative și prin jocuri novative.

Dezvoltarea personalitații copilului are loc în prezența și sub influiența a trei mari factori determinanți, care pun în vigoare anumite aspecte ale personalitații. Cele trei grupe mari de factori sunt : ereditatea, mediul, educația. Copilul moștenește particularități fizico-psihice și fiziologice de mare importanță ;anterior conceperii sale,părinții prezintă o serie de particularitați care își vor pune amprenta asupra trasăturilor copilului,de aceea,se poate spune că zestrea genetică se pregătește anterior vieții intrauterine.Sănătatea fizică și psihică a părinților are o mare însemnătate pentru copiii lor,constituind baza zestrei biologice care se transmite.

Tot ce face un copil este învățat de la părinți, orice greșeală face este vina părinților.În acest moment se pleacă de la ideea că,încă de la naștere copiii sunt diferiți,iar comportamentul este definit de temperament și de interacțiunea cu ceea ce se afla în mediu.Deci, copilul nu vine pe lume fără nimic,ci are un fel înăscut de a se comporta față de care cei din jur reacționează.În general,se poate vorbi de copii cu un temperament mai dificil sau mai maleabil și de copii mai înceți,chiar dacă acest fel de a spune pare cam dur. Temperamentul nu este de neschimbat,cei din jurul tău te pot influiența.

Părinții se poartă conform codului bunelor maniere,copilul va sfârși prin a face la fel.Dacă i se cere copilului să respecte drepturile și sentimentele altora,el va privi întâi la adult care respectă sau nu aceste drepturi și sentimente și va face și el la fel. În perioada preșcolară părinți trebuie să acorde atenție deosebită și formării deprinderilor. Tot acum, la vârsta preșcolară, este necesar să se formeze și dezvoltarea sentimentelor morale: sentimentul de rușine, de mulțumire, de iubire, de dragoste și de compasiune.

În familie, de la părinți, învață copilul primul abecedar al muncii, prin micile treburi și acțiuni gospodărăști la care este antrenat: udatul florilor, ștersul prafului, micile cumpărături etc.

Tot părinții sunt aceia care le dezvoltă voința stăpânirea de sine, perseverența conștiinciozitatea, spiritul de inițiativă curajul-trăsături care marchează personalitatea corpului; familia este acea care pune bazele formării unor trăsături de caracter, cum în cinstea, sinceritatea, modestia, în primul rând prin atmosfera de familie, prin exemplul personal.

Atitudinea părinților în munca educativă este așadar hotărâtoare pentru formarea viitoarei personalități. Prin urmare, este necesar ca părinții să aibă în vedere că ființa umană este în continuă prefacere, că cele mai rapide transformări se produc în perioada copilăriei.

Pana la 3 ani

Chiar dacă cel mic este năzuros, obraznic sau supărăcios, nu trebuie să confunzi comportamentul lui cu lipsa de maniere – este o etapa firească a dezvoltării sale. Pâna la vârsta de 3 ani nu te astepta să cunoască și să respecte mai mult de una – două reguli de politețe. Desigur, nu este prea devreme să îl înveți să utilizeze formule ca "te rog", "mulțumesc", "bună ziua" și "la revedere". Încurajează-l să le foloseasca nu doar cu străinii, ci și în familie. Astfel, nu uita că, după ce îi oferi paharul cu apă pe care ți l-a cerut, să îi amintești: "Acum, spune multumesc". Fii un bun exemplu pentru el – comportă-te calm și manierat, fără țipete și expresii deplasate și adresează-te politicos atât lui, cât și celorlalți din casa. Astfel, devii tu însăți un exemplu. Pe de altă parte, nu uita să îl feliciți și să îl lauzi ori de câte ori micuțul se dovedește bine crescut.

Între 3 și 5 ani

Cu puțină creativitate, îl poți ajuta pe micuțul tău de 3 sau 4 ani să înțeleagă de ce unele lucruri trebuie făcute într-un anume fel. Joaca este cel mai simplu mod. Inventează jocuri în care el să fie actorul principal. Propune-i să fie gazdă și tu musafir.

Va învăța cum să își trateze invitații: să le servească prăjiturele sau, pur și simplu, să poarte o conversație politicoasă. Gândește-te la situațiile cu care te confrunți tu zi de zi și vei găsi pentru el numeroase roluri: poate fi vânzator sau cumpărător într- un magazin, poate fi patron sau angajat, șofer sau prietenul unei persoane,importante.
El se va distra, iar tu îți vei atinge scopul: cu fiecare rol jucat, micuțul va deveni tot mai conștient de modul în care acțiunile și cuvintele sale afecteaza sentimentele celor din jur. Folosește-te și de povești, de cărticele cu imagini, de muzică sau casete video cu desene animate.

Între 5 și 7 ani

O data ce încep să meargă la gradiniță, cei mici devin tot mai independenți. Pentru că nu vei fi tot timpul alături de el, va trebui să îi dezvolți mai mult capacitatea de a comunica cu cei din colectivitate.

De acum înainte va participa mai activ la reuniunile de familie, la vizite, la aniversări, etc. Poți începe să îi supraveghezi intervențiile în discuții și să îi explici că este politicos să îl lase pe celălalt să termine ce are de spus. Folosește-te de exemplele din viața de zi cu zi, de la gradinița, de pe stradă, dar fără să faci pe profesoara. Nu îl amenința, folosind expresii ca: "Să nu te prind că faci vreodată ca Andrei, că îți rup urechile". Când greșește, atrage-i atenția și amintește-i ce are de facut.

Între 8 și 10 ani

Este vârsta la care cei "7 ani de acasă" trebuie să se fixeze definitiv în comportamentul copilului tau. Metoda pe care o poți folosi este cea clasica, adică a unei continue repetiții. Daca până acum i-ai mai trecut, uneori, cu vederea lipsa de bună cuviință, acum a venit momentul când trebuie să fii mai categorică. În unele cazuri poti recurge chiar la mici pedepse (îi interzici de exemplu, televizorul, nu îl mai lași să iasă afară la joacă cu prietenii, nu mai are voie o lună să vadă nici un film, etc.). De asemenea, dacă într-o anumită împrejurare (în vizita, la o aniversare, etc.) s-a comportat ireproșabil, merită o recompensă, cât de mică. Dacă a greșit, nu îl critica de față cu alte persoane străine. La această vârstă se simte foarte stânjenit dacă i se face morală în public și va avea tendința să procedeze exact pe dos. Continuă să îi cultivi respectul pentru cei din jur.

Atitudinea părinților în munca educativă și implicarea lor in activitățile de joc ale copiilor este așadar hotărâtoare pentru formarea viitoarei personalități.Prin urmare,este necesar ca părinții să aibă în vedere că ființa umană este în continuă prefacere,că cele mai rapide transformări se produc în perioada copilariei.

2.2. Rolul cadrului didactic în jocul copilului

Jocul, cel mai bun lucru din viața copiilor satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitate a copilului, nevoie generată de trebuințe, dorințe, tendințe specifice acestui nivel de dezvoltare psihologică.

Din aceste considerente în grădiniță jocul este activitatea fundamentală. Prin joc se manifestă, se exteriorizează, întreaga viața psihică a copilului, se exprimă cunoștințele, emoțiile, dorințele chiar și acelea care nu pot fi satisfăcute imediat.

Jocurile care se desfășoară în grădinița din punct de vedere formativ se împart în : jocuri de creație care urmăresc dezvoltarea activității creatoare a copiilor și jocuri cu reguli în cadrul cărora intră mai multe feluri de jocuri fiecare purtând denumirea după elementul mai evident pe care îl conține. De exemplu ,,jocul de mișcare’’ este acela în care predomină motricitatea, ,,jocurile intelectuale’’ sunt acelea în care elementul principal îl constituie rezolvarea unor probleme de natură intelectuală cum sunt ,,jocurile didactice’’ iar ,,jocurile hazlii’’ (sau distractive) cele în care mai aparent este elementul distractiv.

Jocul de creație este forma de joc cea mai răspândită la vârsta preșcolară. În îndrumarea jocurilor de creație ale preșcolarilor s-au conturat doua tendințe: una pornește de la ideea că jocul este o achiziție strict personală a copilului și că adultul nu poate să dirijeze acest comportament; cealaltă tendința propune o tutelare excesivă a copilului în timpul jocului , reducând la minimum spontaneitatea și originalitatea copilului.

Experiența practica cu copiii preșcolari întărește necesitatea îndrumării jocurilor de creație desfășurate în grădiniță.

Rolul educatoarei în jocul copilului consta în :pregătirea jocului de creație prin asigurarea condițiilor materiale corespunzătoare desfășurării jocului și prin familiarizarea copiilor cu aspectele realității ce urmează a fi transpuse în joc.

Alegerea locului desfășurării jocului și a timpului necesar pentru realizarea acestei activități. Alegerea locului se va face în funcție de anotimp, de momentul zilei și de spațiul oferit de grădiniță. Locul de desfășurare a jocului de creație trebuie amenajat în mod corespunzător. Pe lângă mobilier minim și specific copiilor preșcolari trebuie să existe o diversitate de jucării care să le ofere posibilitatea alegerii acelora ce le satisfac în cea mai mare măsură fanteziile. Stabilirea duratei jocului se va face astfel încât el să se încadreze în programul orar al grădiniței și pentru a satisface nevoia de joc a copiilor.

Pregătirea copiilor pentru joc se realizează în mod treptat și sistematic. Cu cât copiii sunt mai mici, cu atât rolul educatoarei privind pregătirea copiilor pentru joc este mai mare. Ea poate să sugereze rolurile unui joc, să stabilească unele reguli, să ofere sugestii pentru utilizarea unor jucării. În cazul jocurilor de creație cu subiecte din basme și povestiri, ea va insista asupra reținerii dialogurilor și a succesiunii acțiunilor pentru ca, ulterior intervenția ei să fie minima.

Alegerea temei, alegerea partenerilor de joc, constituirea grupurilor de joc, stabilirea rolurilor și repartizarea lor, elaborarea schemei jocului, selecționarea materialului necesar și împărțirea lui între copii, amenajarea spațiului pentru joc.

În desfășurarea jocului apar unele situații în care intervenția educatoarei este absolut necesara pentru continuarea jocului. Iată în acest sens câteva situații care reclamă intervenția educatoarei:

-sunt situații de joc în care apare monotonia, lipsa de dinamism, atunci educatoarea intervine și-și asumă un rol în jocul copiilor dinamizând jocul

-prin acțiunile pe care le executa, copiii nu se încadrează in subiectul jocului iar rolul educatoarei este acela de a adresa întrebarea ,,De-a ce ne jucam?’’ și chiar de a motiva acțiunile copiilor(exemplu :Ne jucam ,,De-a școala’’ pentru ca noi vrem să ne pregătim pentru a merge la școală.)

-uneori copiii reproduc în joc aspecte negative din realitate(expresii triviale, violența existentă în relațiile dintre părinți în unele familii) și atunci este momentul ca educatoarea să intervină și să dezaprobe aceste manifestări cu specificația că nu copilul respectiv este vinovat, el doar a reprodus ce a auzit dar că este bine să nu repete cuvinte pe care le aude și nu le înțelege sensul și se pot chiar orienta copiii spre o alta temă de joc.

-copiii abandonează jocul din varii motive dar educatoarea intervine și preia conducerea jocului încercând să-l facă să devină atractiv pentru copii.

-când copiii se rup de grup și se joacă individual, educatoarea poate prin aprecierea copiilor care se joacă în grup în colaborare cu ceilalți prin introducerea unor jucării a căror folosire se face în comun să-i atragă și pe cei care se joaca individual, acest lucru tine de tactul pedagogic al educatoarei.

-când unii copii îi domina pe ceilalți, atunci educatoarea poate remedia situația prin schimbarea rolurilor obligându-i la pasivitate, introduce roluri noi, dinamizează rolurile pasive.

O alta categorie de jocuri frecvent utilizate in grădiniță și foarte atractive pentru copiii sunt jocurile de construcții.

Ele se desfășoară în jurul unei teme propuse de educatoare, sau alese de către copii, ei având libertatea să elaboreze o construcție absolut noua, să reconstruiască un model prezentat anterior. Materialele posibil de utilizat în grădiniță sunt: nisipul, materialele mărunte din natura(semințe, scoici, castane, frunze, etc.), forme geometrice din lemn, piese și ustensile mecanice, jocurile de construcție cu materiale plastice(bazate pe principiul îmbinării pieselor, etc.).

Rolul educatoarei în dirijarea acestor jocuri se concretizează în;

I.Pregătirea jocurilor de construcție ceea ce presupune asigurarea cerințelor de ordin material.

II.Alegerea materialelor de construcție în funcție de particularitățile de vârsta și individuale ale copiilor și pentru a asigura o cantitate suficientă de material pentru jocul copiilor.

III.Familiarizarea copiilor cu materialele de construcție, cu tehnicile de utilizare a lor, cu posibilitățile de combinare a acestora. Materialele de construcție prezintă un interes deosebit pentru copii și de aceea ele trebuie prezentate în detaliu.

Educatoarea organizează activități de intuire a materialelor, și a pieselor, de cunoaștere a denumirii lor, de evidențiere a calităților proprii fiecărui material, de demonstrare a construirii unui model. După demonstrarea modului de acțiune cu materialul de construcție, educatoarea supraveghează activitatea fiecărui copil iar în unele cazuri educatoarea lucrează cu copiii care întâmpină dificultăți.

I.Stimularea independenței, inițiativei și a atitudinilor creative a tuturor copiilor din grupa pentru preluarea activă a modelelor prezentate de unii copii. Ca și la celelalte variante ale jocului de creație , în jocul de construcție se poate vorbi de o îndrumare din exterior a activității desfășurate de copii. În primul caz educatoarea se integrează în jocul copiilor preluând o parte din sarcinile construcției și dând, indirect, exemple de colaborare, în scopul realizării unei lucrări prin participarea tuturor și pentru întreținerea unor relații corespunzătoare între copii. În cazul îndrumării din exterior, educatoarea se folosește în mod evident de statutul sau pentru a propune, sau chiar a impune anumite metode si procedee de lucru, pentru a oferi explicații, pentru a face observații sau pentru a sugera moduri de lucru menite să ridice calitatea activității independente a copiilor și punerea în valoare a disponibilităților lor creative.

În jocurile colective educatoarea trebuie să urmărească repartizarea echitabilă a sarcinilor de lucru între copii, prevenind tendința unora de a fi dominativi și de a monopoliza activitatea.

Jocurile de mișcare, în grădiniță sunt integrate atât în cadrul activităților comune cât și în cadrul jocurilor alese de către copii și necesită o pregătire specială de ordin material începând cu amenajarea funcțională a sălii de grupă și a curții grădiniței(leagăn, tobogan, scări de cățărat, bare paralele, ținte mobile și fixe, mingi de diferite mărimi și tipuri, corzi, cercuri, săculețe cu nisip, trotinete etc.)

În esență, rolul educatoarei în organizarea și dirijarea jocurilor de mișcare se referă la:

-selecționarea și programarea jocurilor de mișcare;

-explicarea conținutului și a regulilor jocului. În cazul copiilor mai mari, atribuțiile educatoarei în conducerea jocului sunt direcționate către:

– stimularea interesului pentru joc;

-urmărirea felului în care sunt respectate regulile;

-reglementarea relațiilor sociomorale dintre participanții la joc;

-participarea tuturor copiilor la joc;

pentru ca jocurile să decurgă în ritm vioi, educatoarea va reaminti rolurile, acțiunile și regulile jocului.

În cazul în care îndrumarea este făcută din interior, educatoarea se integrează, participă alături de copii la desfășurarea jocului.

Ea sprijină copiii în efectuarea cât mai corectă a mișcărilor, și pentru respectarea regulilor.

Jocul didactic utilizat în conceptul activităților preșcolare are această particularitate esențială: el trebuie să îmbine armonios elementul instructiv și exercițiul cu elementul distractiv.

Învățând prin joc, copilul trebuie să se distreze în același timp. Îmbinarea elementului distractiv cu cel instructiv duce la apariția unor stări emotive complexe, care stimulează și intensifică procesele de dezvoltare psihică.

Rolul educatoarei în activitatea de joc didactic este foarte important pentru că începând cu planificarea jocului didactic, proiectarea acestuia în funcție de vârste și de particularitățile individuale ale copiilor, alegerea materialului didactic adecvat conținutului activității(jucării, jetoane, fișe individuale) și până la organizarea locului unde se va desfășura jocul, toate acestea aparțin educatoarei.

O etapă importantă în joc este explicarea și demonstrarea jocului care are un rol hotărâtor pentru buna desfășurare a activității. În această etapă educatoarea își orientează efortul educativ în următoarele direcții:

-să-i ajute pe copii să înțeleagă sarcinile ce le revin;

-să prezinte regulile jocului, asigurându-se că au fost înțelese corect și că sunt bine reținute de copii;

-să prezinte conținutul jocului și principalele momente de realizare a acestuia , în funcție de reguli;

-să facă precizări concrete și coerente privind folosirea materialului didactic de către copii;

-să fixeze sarcinile conducătorului de joc;

-să formuleze cerințele ce trebuie satisfăcute pentru a câștiga;

-să stabilească modalitățile de complexificare treptată și de dozare a efortului intelectual și fizic al copiilor. Executarea jocului de probă se realizează sub directa îndrumare a educatoarei care intervine reamintind regulile și succesiunea etapelor jocului. După desfășurarea jocului de probă, educatoarea face aprecieri privind modul de realizare a sarcinilor. În momentul executării jocului de către copii rolul educatoarei este de a urmări:

-să mențină atmosfera de joc, favorizând manifestările specifice: mișcare, aplauze, competiții;

-să antreneze toți copiii în acțiune;

-să încurajeze copiii să adopte modul corect de colaborare;

-să stimuleze evoluția jocului evitând momentele de monotonie;

-să creeze condițiile necesare pentru ca fiecare copil să rezolve sarcina didactică, independent sau în grup, funcție de modul de organizare a jocului.

Tot educatoarei îi revine rolul de a face aprecieri finale, de a formula concluzii despre modul de respectare a regulilor de joc, despre executarea sarcinilor de către întreaga grupă, de stabilire a câștigătorilor.

2.3. Materialul de joc și jocul la vârsta preșcolară

Jocul și jucăria sunt tovarăși nelipsiți ai copilăriei. Fiecare copil manifesta nevoia de a se juca . Ea se explică prin tendința acestuia de a cunoaște ceea ce-l înconjoară, de a imita pe cei vârstnici, de a se manifesta activ. Jocul, caracteristic vârstei preșcolare, constituie un mijloc specific de însușire a impresiilor pe care le oferă viata.

Jocul îi este absolut necesar copilului pentru creștere si dezvoltare. Copiii care se joaca puțin se dezvolta nesatisfăcător.

Jucăria ocupa un loc important în joc, ea determina adesea caracterul jocului, conținutul său, îl stimulează pe copil pentru anumite acțiuni, îi trezește anumite trăiri emoționale, ii stârnește interese, îi formează deprinderi.

Tematica și formele jucăriilor sunt strâns legate de viața materiala și spirituală a societații de orientarea concepțiilor pedagogice ale vremii. Pe treptele timpurii ale dezvoltarii istoriei, jucăriei i s-a atribuit o semnificație magica.

Din vremuri străvechi se cunosc jucării având forma uneltelor de munca, a armelor, obiecte casnice confecționate din materiale naturale. Cu asemenea jucării copiii dobândeau timpuriu deprinderile necesare vieții de vânător, pescar, crescător de vite, gospodina, etc.

În Egiptul antic s-au găsit păpuși din lemn sau din țesături, figurine stilizate reprezentând animale, mingi etc. Din China antica au ajuns pâna la noi jucării din argila (căsuțe, mori, plite de gătit).De la greci și romani au rămas jucării artistice confecționate din fildeș, chihlimbar, lut ars.

Odată cu societatea feudală a început să se dezvolte și producția meșteșugărească de jucării care fiind lucrate din argint, fildeș, porțelan serveau adesea la împodobirea interioarelor. La francezi și nemți apar acum jucăriile mecanice.

Urmărind evoluția istorică a jucăriilor pe diverse meridiane, constatăm că tipul, conținutul și forma acestora au fost determinate totdeauna de sarcinile educative concrete, de spiritul epocii. Copiii de pretutindeni se joaca cu jucării sau obiecte și dacă acestea lipsesc ei singuri inventează pentru că jucăria este accesoriul absolut al jocului, determinând caracterul jocului, conținutul sau, trăirile emoționale ale copilului.

O parte din jucării lărgesc orizontul copilului, îl activizează, îi dezvoltă imaginația și îl determină să inventeze.

Bucuria jocului nu depinde de cât costă jucăriile ci de imaginația și aptitudinile copilului și de modul cum este învățat să se joace.

În jocul lui un copil între 3 si 6 ani (perioada preșcolară) cu o foarfecă și o bucată de material intră în rolul,, de creator de modă’’.

Un simplu băț poate fi bagheta unui dirijor, Moș Nicolae, matura vrăjitoarei sau un alt personaj din poveste! Atâția părinți spun cu nedumerire : „Nu înțeleg ! Am dat atâția bani pe aceasta jucărie și acum nu-l mai interesează.”Ce se întâmpla?

De cele mai multe ori, copilul își pierde repede interesul pentru o jucărie dacă nu-l face să „viseze”, nu-i incita imaginația și nu-i solicită aptitudinile .S-ar putea spune că pentru copilul preșcolar ,cu cât este un obiect mai simplu , cu atât are mai multe funcțiuni și poate deveni un „pașaport” spre lumea imaginarului.

Jucăriile complexe, sofisticate, sunt în scurt timp abandonate pentru că îndeplinesc numai o funcțiune sau pentru că ele nu sunt adecvate vârstei copilului. Deseori părinții cad în capcana de a cumpăra jucării multe și complicate, care sunt uitate într-un colț , stricate și aruncate. Oricum la această vârsta bucățile din jucăriile stricate le incită mai mult imaginația micuților, decat o jucărie nou-nouță.Jucariile elaborate, gata confecționate , nu-l fac pe copil să viseze, dar stricate și făcute bucăți îi stârnesc interesul!

La vârsta preșcolarității pe copii îi atrag jocurile de mișcare ( cu mingea , cu cercul, cu zmeul,etc.) de asamblare (puzzle simplu, incastrare) ,jocurile de construcție ( cu cuburi, nisip, sau alte materiale), jocuri cu roluri din povești sau din viața reală (joaca ei înșiși sau folosesc păpuși).Dacă ne întrebăm ce materiale stimulează creativitatea copiilor.

Răspunsul ar fi acela că există o mare varietate de materiale care îi stimulează: bucăți de lemn de diverse forme și culori (din care să construiască piramide, palate, ziduri, turnuri, etc), acuarele, creioane colorate, foarfece, recipiente din plastic( cești , găletușe, vase de bucătărie), instrumente de grădinărit(lopățica, stropitoare) ,păpuși și mingi moi, plastilina, nisip, apa, etc.

Băieții sunt atrași de uneltele în miniatură cu care să construiască. Fetele sunt atrase de păpuși , haine și mobilier pentru păpuși.Băieții sunt mai dotați pentru jocuri ce includ orientarea spațială , iar fetele pentru cele ce implică exprimarea verbală (jocul cu roluri). Sortimentul jucăriilor este bogat și variat și fară a face o clasificare dupa modul de întrebuințare sau materialul din care sunt confecționate jucăriile pot fi: jucării sportive, jucării tematice, jucării pentru jocuri de creație, jucării tehnice, jucăriile distractive, jucării muzicale, jucăriile teatrale ,cuburile,etc.

Jucăriile sportive și pentru antrenament contribuie la dezvoltarea organismului copilului, deci care formează forța musculară , vederea, agilitatea, capacitatea de apreciere a distanțelor , auzul, motricitatea generala( mingea, cercul, coarda, popicele,etc), motricitatea fină( mozaicul). Folosirea jucăriilor de acest tip obligă cu necesitate să se ia în considerare forța copilului, particularitațile sale de vârstă. Jucăria sportivă trebuie să solicite organismul copilului la un efort calculat.

Jucăria tematică,jucăria- figură înfatișând : oameni,animale, mijloace de transport, mașini, mobilier s.a.Principala destinație a unei asemenea jucării nu constă în dezvoltarea fizică a copilului, ci în contribuția adusă jocului creator de imitație, prin intermediul căruia copilul își manifestă, își consolidează, își adâncește și își lărgește experiența sa socială. Asemenea jucării orientează atenția copilului asupra fenomenelor vieții înconjurătoare, determină conținutul jocului, direcționează interesele și trăirile copilului.

Jucăria pentru jocuri de creație-semifabricatele din care copilul își confecționează figuri cu care apoi se joacă .

Tipul acesta de jucării cuprinde cele mai variate materiale de construcție, setul de tipul,,micul constructor’’, modele demontabile, garnituri de semifabricate.

Acest tip de materiale pentru joc oferă posibilitatea unei ample exersări, dezvoltând capacitatea de construcție a copilului, inventivitatea sa tehnică; copilul face cunoștință cu tehnologia materialului, cu uneltele.

Legătura dintre operațiunea de construcție și joc asigură o productivitate sporită jocului. Pe copil începe să-l pasioneze tehnica , modelarea; orizontul sau tehnic se lărgește, el capată prețioase deprinderi tehnice.

Jucaria tehnică este jucaria care îl apropie pe copil de cunoasterea proprietații materialelor, a proceselor și metodelor de prelucrare a acestora.

În categoria jucariei tehnice se include jucaria care dezvoltă capacitatea constructivă, inventivitatea tehnică, și care ajută la formarea anumitor deprinderi de muncă.

Din această grupă fac parte aparatele de fotografiat(jucărie), garniturile pentru developat fotografii, lanterna magică, aparatele de zbor, razboiul de țesut, presa de imprimat.

Punând în funcțiune mecanismul unor asemenea jucarii, copilul se straduiește să obțină noi și noi combinații, experimentând, cercetând sau producând el însuși(developând fotografii).

Jocurile de masă organizează colectivul de copii în jocurile cu reguli (loto, ilustrații pereche, cvartete, monomul). Aceste jocuri dezvolta perspicacitatea, ingeniozitatea, atenția, orientarea rapida în identificarea formei, culorii, dimensiunii, pregătesc însușirea citit-scrisului, al calculului.

Jocurile de masa de tipul loto-ului și al ilustrațiilor pereche îl ajuta pe copilul de vârstă mică să cunoască obiectul prin intermediul ilustrației.

Jocurile –călătorii , jocurile de tipul monomului pot oferi un important material cognitiv și se pot iniția sub forma de întrecere.

În cazul jocurilor de masă, atenția urmează a fi mobilizată asupra procesului de joc întrucât jocurile nu sunt întotdeauna accesibile.

Fără a nega întâmplarea elementul de surpriza care sporește interesul față de joc și genereaza emotivitatea, în regulile jocului trebuie așezat și un alt temei, ce presupune calcul, ingeniozitate, posibilitatea de a înlatura dificultățile, momente de întrecere, sentimentul competivității .

Jucăria distractivă . Toate jucăriile trebuie să stimuleze vioiciunea și bucuria copilului. Totuși este necesar să grupăm aparte jucăriile care provoacă râsul vesel, sănătos al copilului, care îl face să se bucure, care îi educă simțul umorului: acestea le numim jucării de amuzament.

Jucariile destinate copiilor până la 7 ani nu se bazează pe subtilități de sens, ci pe producerea unor sunete sau mișcări neașteptate, iepurașul care sare, măscăriciul care face tumbe pe o scărița, rața care măcăie, privighetoarea care cântă, pasărea a cărei coadă se rotește, etc.).

Jucăriile muzicale: păsări care cântă, instrumente muzicale (țambalul, xilofonul, tamburina cu clopoței, jucării care execută o melodie, trăsurele muzicale, sfârleze, cutiuțe, s.a.). Aceste jucării sau altele asemănătoare lor, provoacă copiilor o deosebită bucurie constituind un mijloc de dezvoltare a auzului muzical .

Aceste jucării trebuie să indeplineasca cerința obligatorie de a avea un punct plăcut , de a produce melodii artistice simple. Din seria jucăriilor muzicale nu trebuie excluse fluierele, cornul, tiuitoarele, trâmbița, muzicuța.

Jucăriile teatrale: teatrul de umbre, panorama, teatrul de jucării, marionetele, grupurile pentru punerea în scenă a diferitelor jocuri create de copii.

Tuturor acestor tipuri de jucării teatrale trebuie să le acordăm o atenție cât se poate de serioasă.Ele îi atrag pe copii, îi pregatesc pentru vizionarea spectacolului de teatru, pentru realizarea personală a unor roluri, le îmbogățesc enorm percepția artistică și le oferă un material interesant sub raportul conținutului.

Din categoria jucăriilor care cresc odată cu copiii fac parte cuburile.Cuburile sunt printre cele mai vechi jucării și deși nu sunt deloc sofisticate ca alte jucării ele sunt ideale pentru copii deoarece îi învața cum să apuce cu mâna obiectele, să descopere diferite forme și culori precum și să-și dezvolte modul de gândire și autocunoaștere.

Jocul cu parți care se îmbină(gen Lego) stimulează în mod fericit imaginația copilului.

Cuburile sunt o foarte bună investiție deoarece copiii continuă să le folosească și după ce cresc mai mari.Celor mici le place să pipaie, să le observe forma și culoarea.

Când cresc mai mari, ei devin creativi, le combină, le aliniază sau le asază unul peste altul. La vârsta de doi ani ei pot demonstra primele aptitudini de construire și își folosesc imaginația in joc.

În jurul vârstei de 3 ani, copiii învață cum să proporționeze și să combine piesele pentru a forma turnuri din ce in ce mai înalte, apoi poduri și castele.

Pe plan fizic, atunci când reușesc să ridice , să stocheze sau să combine cuburile, ei dobândesc mai multă putere în mâini și degete, își dezvolta coordonarea dintre ochi și mâini.

Pe plan intelectual cuburile îi ajută pe cei mici să-și dezvolte vocabularul pe măsură ce învață să denumească forma, mărimea și culorile.

Preșcolarii își dezvolta aptitudinile în rezolvarea unor probleme de matematică prin gruparea, adunarea sau scăderea cu ajutorul cuburilor.

Pe plan creativ, cuburile oferă copiilor șansa de a face propriile modele și satisfacția de a crea structuri care nu existau până atunci. Pentru copii creațiile lor sunt foarte prețioase, chiar dacă acestea nu reprezintă lucruri concrete. Niciodată nu trebuie întrebat un copil ,,Ce ai construit?’’ ci ,, Arata-mi ce ai construit’’ aceasta va încuraja un dialog și va oferi copilului noi oportunități de exploatare.

Toți copiii din lume se consacra jocului în mod spontan cu condiția să fie sănătoși fizic și mintal. Jucăria vine apoi să-și ia locul ca un excelent stimulent al jocului.

Bineînțeles copilul poate juca fotbal pe o străduța cu o cutie veche de conserve, dar cu o minge este totuși mai plăcut. Un copil se poate juca mult timp cu o simplă cutie de carton sau câteva pahare fără picior din plastic. Dar jucăriile din comerț sunt studiate pentru rolul pe care îl vor avea în cadrul jocului. Aceste jucării sunt, deseori, foarte bogate în posibilități , în plus față de obiectele cotidiene.

Grație lor copilul dobândește noțiuni referitoare la culoare, forma, conținut, duritate, maleabilitate, spațiu. IÎn fața unei jucării noi, un copil va folosi toate simțurile sale pentru a o descoperi va privi bineînțeles pe toate fețele, dar de asemenea o va băga și în gura pentru a o ,,gusta’’ și a o simți, o va lovi și o va scutura pentru a o asculta și înțelege, o va cerceta și o va demonta pentru a-i observa toate părțile.

Este o apropiere minunata, completa și foarte eficace pentru a aborda necunoscutul. Dacă ansamblul acestor operații se face în mai puțin de trei minute, obiectul va ateriza fără mila pe fundul lăzii cu jucării in mod iremediabil desfăcut în bucăți, pentru a nu fi probabil niciodată scos de acolo.

Este important să furnizăm copilului material de calitate rezistent și care îi păstrează și stimulează capacitățile de atenție și descoperire.

Putem spune în mod sigur că jocul și jucăriile sunt indisolubil legate, chiar dacă pot exista unul fără altul. Anumite jocuri nu au nevoie de nici un suport material, ca de exemplu jocurile de ghicitori, leapșa pe cocoțate, numărătoarea, alergatul. Alte jocuri se bazează pe material care nu poate fi calificat drept jucărie, pentru că nu a fost conceput cu acest scop.

Se pot cita in acest sens capacele de cratița, calculatorul, cearșafurile cu care facem corturi, pantofii cu toc ai mamei, și câinele vecinului. Invers, anumite jucării sunt concepute pentru a fi expuse sau colecționate ca să se joace cineva cu ele. Este cazul soldățeilor de plumb sau al păpușilor folclorice.

Atunci ce este jucărie? Prin definiție este un obiect care solicită și împinge la joc și stimulează. Jucăria nu are alta finalitate decât aceasta.

Jucăriile sunt instrumente ale dezvoltării. Jucăriile propuse pentru un copil de la naștere până la 3 ani sunt toate obiecte viu colorate și atrăgătoare.

Ele dau naștere în copii la dorința de a le manipula. Uneori jucăriile au o utilizare destul de complexă sau oferă mai multe niveluri de utilizare, astfel încât pun copilului probleme pe care acesta se chinuie să le rezolve, ascuțindu-și în felul acesta capacitățile.

În plus, jucăriile sunt proprietatea copilului și, deci, la dispoziția sa atunci când dorește. Nu acesta este cazul răzătoarei de brânză, râșniței de legume pe care i le încredințăm atunci când vrem să stea linistit.

Jucăriile nu sunt, deci, numai un atu suplimentar în mediul ambiant al unui copil. Ele sunt, cu adevărat o unealta indispensabila în dezvoltarea sa armonioasă pe plan fizic, mintal și afectiv. Este oare acest lucru valabil numai pentru copiii de la oraș?

Un copil care traiește la țară, înconjurat de prieteni, animale, natura, are mai puțină nevoie de jucării. Nu este sigur, chiar dacă acest copil găsește în mod efectiv în mediul sau înconjurător mai multe elemente care să-i favorizeze jocurile și să-i dezvolte imaginația. Ceea ce este sigur, în schimb, este că jucăriile bune(,,naturale’’ sau confecționate)trebuie să permită schimburi și că anumite moduri de viață le favorizează mai mult decât altele. Într-adevar, nu ne putem aștepta de la un copil mic să fie autonom în jocurile sale. Dar, pentru toti, jucăria vine să satisfacă din plin nevoile de exploatare, curiozitate, manipulare, securitate, descoperire și afecțiune , nevoi absolut primordiale.

Dar în privința satisfacției pe care i-o oferă jucăria copilului preșcolar pot afirma cu siguranța că nici o jucărie nu-i oferă mai mare satisfacție decât jucăria pe care o crează singur. Si daca jucăriile create, lucrate de copil sau in colaborare cu alți copii din grupă participă la o expoziție sau la un concurs de jucării create din materiale din natura, lemn, lut, atunci poți cunoaște ce înseamnă cu adevărat fericirea pentru un copil de 5-6 ani.

CAPITOLUL III

JOCUL CA ACTIVITATE DE INVATARE

3.1 Clasificarea jocului-teorii

Clasificarea jocului a preocupat pe mulți specialiști dar nu s-a ajuns la o clasificare unanim acceptată datorită abordărilor deosebite ale acestei fascinante activități a copilului.

O clasificare științifica, convingătoare, influențează imaginea despre joc și despre implicațiile sale teoretico-aplicative:

-pune o ordine în varietatea, diversitatea și unitatea formelor de manifestare a jocurilor la o anumita vârstă;

-fiecare formă de joc își poate găsi locul ce i se cuvine în sistemul din care face parte;

-având imaginea clară a diferitelor categorii sau forme de joc și a locului pe care îl ocupa ele în sistem, se pot elabora îndrumări metodice diferențiate, prilej de a evidenția specificul acestora în viața copiilor și de a arăta cum se coreleaza și se determina reciproc în sistemul din care fac le parte ;

-cunoscând varietatea și diversitatea formelor de joc în unitatea lor, se pot gasi modaIitați nuanțate de implicare a jocului in conceperea știintifico-metodică a jocului în învățământul preșcolar sau în cel primar, în activitațiIe instructiv – educative ce se desfașoara cu școlarii mici, în lecțiile organizate la acest nivel de instruire.

Jocurile pot fi clasificate după mai multe criterii:

-după formă;

-după conținut;

-după sarcina didactică

-după gradul de evoluție,etc

Jocul este clasificat dihotomic (prin diviziune) pornind de la general la particular.

1.Jocuri rezultate prin diviziune

În funcție de registrul psihologic specific copiilor de 3-6 ani ,jocurile practicate de preșcolari in grădinita de copii se divid în:

-jocuri simbolice (jocuri specifice prescolarilor ,jocuri cu reguli intrinseci);

– jocuri cu reguli (jocuri specifice vârstei, dar indispensabile instruirii, jocuri cu reguli extrinseci).

a)Jocuri simbolice

-În funcție de evoluția comportamentului ludic al copilului, jocurile simbolice pot fi:

– Jocuri simbolice primare ;

– Jocuri simbolice evoluate

-În funcție de același criteriu, jocurile simbolice primare se grupeazǎ în: jocuri de manipulare sau jocuri-exercițiu și jocuri imitative.

-În funcție de izvorul cunoașterii, jocurile simbolice evoluate pot fi : jocuri cu subiect din viața cotidianǎ și jocuri cu subiecte din povești și basme ;

-În funcție de domeniul care sugereazǎ simularea, jocurile cu subiecte din viața cotidianǎ sunt : jocuri de convenție socialǎ și jocuri de construcție ;

-În funcție de tehnica transpunerii scenice, jocurile cu subiecte din povești și basme pot fi: jocuri – dramatizǎri și dramatizǎri.

b)Jocuri cu reguli

În funcție de natura obiectivelor educaționale, jocurile cu reguli pot fi:

– Jocuri didactice ;

– Jocuri distractive

În funcție de domeniul dezvoltǎrii, jocurile didactice pot fi:

– jocuri de mișcare (jocuri motrice) și jocuri psihice (jocuri pentru dezvoltarea psihicǎ) ;

În funcție de obiectivele prioritare, jocurile de mișcare pot fi :

– jocuri motrice simple și jocuri motrice complexe (jocuri motrice competitive) ;

În funcție de laturile dezvoltǎrii vieții psihice, jocurile psihice pot fi :

-jocuri cognitive și jocuri de expresie afectivǎ ;

În funcție de sarcinile didactice specifice dezvoltǎrii intelectuale, jocurile cognitive pot fi :

-jocuri senzoriale și jocuri intelectuale ;

În funcție de direcțiile dezvoltǎrii intelectului, jocurile intelectuale pot fi :

– jocuri de memorie și jocuri de inteligențǎ.

În funcție de complexitatea sarcinii didactice, jocurile didactice pot fi :

-jocuri cu subiect și jocuri fǎrǎ subiect, etc…

Jocurile didactice folosite în grǎdinițele de copii sunt foarte variate, clasificându-se dupǎ conținut și materialul didactic.

Dupǎ conținut se împart în :

-jocuri didactice pentru educarea limbajului ;

-jocuri didactice pentru cunoașterea mediului ;

-jocuri didactice matematice ;

-jocuri logico-matematice ;

-jocuri didactice muzicale ;

1.Jocurile didactice pentru educarea limbajului se referǎ la : dezvoltarea limbajului (pronunție, vocabular, structurǎ gramaticalǎ) ;

2.Jocurile didactice pentru cunoașterea mediului se referǎ la :

– obiecte, jucǎrii, animale, plante, anotimpuri, viața socialǎ, munca oamenilor, mijloace de transport ;

– formǎ, mǎrimi, culori.

3) Jocurile didactice matematice au drept conținut :

– constituirea grupelor de obiecte dupǎ anumite însușiri ;

– ordonarea obiectelor dupǎ criterii date (dupǎ dimensiuni, precum și a grupelor de obiecte) ;

– consolidarea și verificarea cunoștințelor referitoare la numǎrul în limitele a 1-20, precum și a unor operații de adunare și scǎdere între aceste limite.

4) Jocurile logico-matematice urmǎresc :

– perceperea și denumirea însușirilor celor 48 puncte din trusa ,,logi I și logi II” (cerc, pǎtrat, dreptunghi, triunghi), culoare (albastru, galben, roșu), mǎrime (mare, mic) grosime (gros, subțire).

– aranjarea pieselor în tablou și efectuarea unor operații cu obiectele celor douǎ grupe;

5) Jocurile didactice muzicale care se clasificǎ în jocuri muzicale și jocuri cu text, cântec și mișcare, care au o mare importanțǎ în ceea ce privește ordonarea mișcǎrilorcopiilor, dezvoltarea armonioasǎ a organismului lor.

Ele contribuie în mod deosebit la formarea celor mai elementare deprinderi de tehnicǎ muzicalǎ : pronunțarea clarǎ a cuvintelor, respectarea valorii sunetelor, a intensitǎții lor.

Acest criteriu de împǎrțire a jocurilor are la bazǎ principiul dezvoltǎrii proceselor psihice ale copiilor, dezvoltarea percepțiilor și prezentǎrilor de formǎ, mǎrime și culoare, spațiu, timp,îmbogǎțirea vocabularului, însușirea sistemului fonetic, al limbii materne (pronunțarea corectǎ a cuvintelor, însușirea corectǎ a structurii gramaticale a limbii).

Dupǎ materialul didactic folosit în jocuri, indiferent de conținutul lor, acestea se împart în douǎ grupe :

1.Jocuri didactice cu material didactic la care distingem :

– jocuri cu material didactic (jucǎrii, jocuri de masǎ) ;

– jocuri cu material ajutǎtor, diferite obiecte și jucǎrii;

– jocuri cu interpretarea unor povești și lecturi ;

– jocuri cu numǎrǎtoare, folosindu-se jucǎrii corspunzǎtoare ;

2) Jocuri didactice orale, care se practicǎ mai ales la grupele mijlocii și mari și din care fac parte ghicitorile (fǎrǎ ilustrații), jocuri cu alcǎtuirea propozițiilor și frazelor, jocuri cu compunerea poveștilor.

3.2 Formele jocului

Prin caracter, conținut și structurǎ, jocurile sunt foarte numeroase și variate. Clasificarea jocurilor a preocupat pe mulți specialiști dar nu s-a ajuns la o clasificare unanim acceptatǎ datoritǎ abordǎrilor deosebite ale acestei fascinante activitǎți a copilului.

În scop didactic se poate propune drept criteriu de clasificare a formelor de joc, gradul de intervenție a adultului în organizarea și în potențarea influenței educative a jocului, se pot distinge astfel:

jocurile spontane inițiate de copii

jocurile didactice

Jocurile spontane

O categorie de jocuri spontane sunt cele în care intenția dirijatǎ lipsește cu desǎvârșire. O altǎ categorie cuprinde jocurile pe care în linii mari și într-o perioadǎ relativ mare de timp educatoarea le intuiește ca fiind posibile și necesare pentru copiii cu care lucreazǎ și pentru care pregǎtește materiale și indirect conținuturi.

Pentru jocurile spontane foarte semnificativǎ este clasificarea pe criteriul evolutiv fǎcutǎ de J. Piaget conform cǎreia tipurile fundamentale de joc sunt:

A) jocul de exersare

B) jocul simbolic

C) jocul cu reguli

D) jocul de construcție

A) JOCUL DE EXERSARE

Pentru fiecare achiziție nouǎ a copilului existǎ o perioadǎ în care acesta exerseazǎ prin joc respectiva achiziție doar pentru plǎcerea de a o putea realiza cât mai bine fǎrǎ a o integra în altǎ activitate.

Exerseazǎ mișcarea sǎrind cât poate de mult într-un picior, sau pe ambele picioare (exemplu: joc: ,,Sǎrim ca broscuțele’’), aruncând obiectele cât poate de departe (joc: ,,Cine aruncǎ cel mai departe?’’) transportând obiecte grele, rǎvǎșește obiectele mǎrunte pentru a vedea ce se întâmplǎ, cum se mișcǎ, umple și golește recipiente, frǎmântǎ plastilina etc. Jocul de exersare se manifestǎ și în plan intelectual: se joacǎ amestecând silabe și construind cuvinte fǎrǎ sens, inventeazǎ un rǎspuns sau o poveste pentru a se distra, se strǎduiește sǎ alcǎtuiascǎ un șir nesfârșit de întrebǎri sau de considerații pe o anumitǎ temǎ.

Jocurile de exersare ca orice tip de joc sunt indispensabile copiilor preșcolari.

JOCUL SIMBOLIC SAU DE CREAȚIE

Jocul simbolic înseamnǎ, fǎrǎ îndoialǎ, apogeul jocului infantil. El corespunde funcției esențiale pe care o îndeplinește jocul în viața copilului mai mult chiar decât celelalte douǎ sau trei forme de joc despre care de asemenea vom vorbi.

Obligat sǎ se adapteze neîncetat lumii sociale acelor mari, ale cǎrei interese și reguli îi rǎmân exterioare, și unei lumi fizice pe care deocamdatǎ o înțelege prost, copilul nu reușește spre deosebire de adult, sǎ satisfacǎ trebuințele afective și chiar intelectuale ale eului sǎu în cursul acelor adaptǎri care, pentru adulți sunt mai mult sau mai puțin complete, dar care pentru el rǎmân cu atât mai nedesǎvârșite, cu cât el este mai mic.

Este deci necesar, pentru echilibrul sǎu afectiv și intelectual, ca el sǎ poatǎ dispune de un sector de activitate a cǎrui motivației sǎ nu fie adaptarea la real, ci dimpotrivǎ, asimilarea realului la eul sǎu, fǎrǎ constrângeri sau sancțiuni. Acesta este jocul, care transformǎ realul printr-o asimilare mai mult sau mai puțin purǎ la trebuințele eului, în timp ce imitația (atunci când ea constituie un scop în sine) este o acomodare mai mult sau mai puțin purǎ la modelele exterioare, iar inteligența este un echilibru între asimilare și acomodare . Jocul simbolic cunoscut în literature noastrǎ pedagogicǎ sub numele de joc de creație, este jocul prin care copilul redǎ prin gesturi și cuvinte și eventual cu ajutorul unor obiecte, jucǎrii, un aspect al realitǎții.

Redarea va fi mai mult sau mai puțin veridicǎ în funcție de reprezentǎrile de care dispune copilul și de mijloacele materiale pe care le are la îndemânǎ.

Jocurile de creație sunt acelea în care subiectul și regulile sunt create relativ de copilul însuși.

Se disting trei variante ale jocurilor de creație:

1) jocuri de creație cu subiecte din viața cotidianǎ

2) jocuri de creație cu subiecte din povești și basme

3) jocuri de construcție

Prin conținutul lor, aceste jocuri reflectǎ mediul de viațǎ al copilului. De mic el este atașat de pǎrinții lui și de alți membrii ai familiei.

1) Jocurile de creație cu subiecte din viața cotidianǎ

Jocurile de creație cu subiecte din viața cotidianǎ sunt numeroase si variate: ,,De-a familia’’ (în care sunt reflectate relațiile dintre pǎrinți și copii), ,,De-a mama’’ etc. În toate aceste jocuri elementele vieții cotidiene se îmbinǎ cu fenomenele sociale generale într-o formǎ specificǎ nivelului de dezvoltare psihicǎ a copilului.

Și relațiile dintre educatoare și copii sunt privilegiate în joc (exemplu: joc ,,De-a grǎdinița’’).

Situațiile frustrante pentru copil, greșelile lui, interdicțiile adultului pe care le acceptǎ cu greu, cazurile în care-i este fricǎ, precum și bucuriile deosebite reflectǎ și ele în jocul copilului.

În joc neplǎcerile pot fi mai ușor fǎcute sǎ disparǎ. Copilul își poate înlǎtura frica de un câine printr-un joc în care el explicǎ unei pǎpuși cǎ nu trebuie sǎ-i fie fricǎ.

Jocul copilului este serios, el are îndeobște reguli severe, presupune ostenealǎ și uneori chiar duce la istovire. Nu este un simplu amuzament, ci mult mai mult. Copilul care se joacǎ ,,De-a doctorul’’ își ia rolul în serios într-o mǎsurǎ atǎt de mare, încât nu poate admite zeflemele.

Dacǎ vom observa un copil care se joacǎ cu subtilitate, cred cǎ primul lucru care o sǎ vǎ atragǎ atnția este seriozitatea lui. Fie cǎ face o prǎjiturǎ din nisip, fie cǎ construiește ceva din cuburile sale, fie cǎ se joacǎ de-a vaporul, de-a calul, de-a locomotiva, fie cǎ face pe soldatul care-și apǎrǎ țara, privindu-i fața veți observa cǎ el pune tot sufletul în ceea ce face și cǎ este tot atǎt de absorbit de ocupația sa ca și oricare dintre noi în cele mai serioase cercetǎri ale noastre. Iatǎ de ce copilul, mai ales în primii ani, ajunge sǎ fie atǎt de absorbit de rolul sǎu, încât pentru moment se identificǎ cu personajul pe care-l joacǎ.

La început jocul simbolic se manifestǎ prin repetarea activitǎților proprii în context de joc, rupt de realitate sau prin transpunerea activitǎților sale pe jucǎrii, pe obiecte pe care le însuflețește: pǎpușa va mânca, va fi plimbatǎ.

Gradul de complexitate și durata jocurilor simbolice sunt foarte variabile. Se pot relua în forme diferite din punct de vedere al detaliilor, dar progrese semnificative de conținut se înregistreazǎ cam de la un an la altul.

De la reprezentarea de activitǎți simple, de aptitudini, de moduri de întrebuințare a obiectelor, copilul va trece la jocuri cu roluri. Rolul din joc este o încercare de reconstituire amplǎ cu roluri.

Rolul din joc este o încercare de reconstituire amplǎ a unei imagini concludente a unui personaj prin acțiuni analoge cu ale acestuia, atitudini, exprimǎri verbale, folosire de unelte specifice pentru acivitatea sa. Preșcolarul mic este apt de o astfel de reprezentare.

Ulterior, aproximativ la 4-6 ani jocul simbolic, atinge apogeul prin jocul cu mai multe roluri, interpretate fiecare de cǎtre un copil, eventual și de jucǎrii în roluri episodice. Rolurile pot fi acum coordonate datoritǎ creșterii posibilitǎților copiilor de simbolizare datoritǎ apariției simbolismului colectiv.

2) Jocurile de creație cu subiecte din povești și basme.

Ca o variantǎ aparte a jocurilor de creație, jocurile cu subiecte din povești și basme sunt acelea în care copilul interpreteazǎ rolurile diferitelor personaje (capra, iezii, Scufița roșie, lupul etc.). Trǎsǎtura caracteristicǎ a acestor jocuri constǎ în reproducerea creatoare a imaginii artistice și a acțiunilor personajului.

În felul acesta copilul pǎtrunde mai adânc în lumea sentimentelor și a trǎirilor eroului din basm sau din poveste.Preșcolarilor le este caracteristic faptul cǎ gândesc, simt și acționeazǎ la fel ca aceste personaje.

Atitudinea lor se manifestǎ ca în fața unor personajța unor personajeale concrete. Ei trǎiesc sentimente de compasiune fațǎ de eroi, cautǎ sǎ-i ajute la nevoie. În aceasta constǎ caracterul activ și creator al jocurilor cu subiecte din povești basme.

C) JOCUL CU REGULI

În funcție de natura obiectivelor educaționale jocurile cu reguli pot fi:

-jocuri didactice

-jocuri distractive

Jocurile didactice pot fi:

-jocuri de mișcare

-jocuri psihice (jocuri pentru dezvoltare psihicǎ)

În funcție de obiectivele prioritare jocurile de mișcare pot fi:

-jocuri motrice simple

-jocuri motrice complexe

Jocurile psihice pot fi:

-jocuri cognitive

-jocuri de expresie afectivǎ

În funcție de sarcinile didactice specifice dezvoltǎrii intelectuale jocurile cognitive pot fi:

-jocuri senzoriale

-jocuri intelectuale

Jocuri intelectuale sunt:

-jocuri de memorie

-jocuri de inteligențǎ

În funcție de specificul construcției acțiunii de joc, jocurile cu reguli pot fi:

-jocuri cu subiect

-jocuri fǎrǎ subiect

Jocul cu reguli are douǎ caracteristici esențiale: existența cel puțin a unei reguli și caracterul competitiv.Regula este o convenție între persoane cu privire la un mod de a proceda sau de a aprecia ceva.

Acest tip de jocuri poate fi preluat de la alți copii de obicei mai mari sau poate fi inventat de participanți care stabilesc ei înșiși regulile. Apre dupǎ 4 ani dar se dezvoltǎ deplin dupǎ 7 ani.

Preșcolarii pot practica jocuri cu reguli de mișcare sau intelectuale. Jocurile de mișcare sunt foarte îndrǎgite de preșcolari. Posibilitatea lor de a stabili reguli este redusǎ. De aceea jocurile originale cu reguli suntrelativ reduse.

Jocul oferǎ posibilitatea de a cunoaște mai bine copiii, de a le cunoaște particularitǎțile individuale, deoarece ei se manifestǎ liberi, spontan, astfel se evidențiazǎ calitǎțile și deficiențele de comportament.

Jocul trebuie sǎ cuprindǎ o tematicǎ care prin conținut și formǎ de organizare contribuie la dezvoltarea capacitǎților intelectuale, morale, estetice și fizice, se dezvoltǎ la copii gândirea și imaginația creatoare, capacitatea de a efectua prin joc operații de analizǎ și sintezǎ, comparații, generalizǎri și abstractizǎri.

Jocul trebuie sǎ îmbogǎțeascǎ cunoștințele copiilor sǎ contribuie la dezvoltarea limbajului și a comunicǎrii la dezvoltarea relațiilor de cooperare la socializarea lor.

În joc se corecteazǎ vorbirea copiilor, se pot asimila cunoștințe.

D) JOCUL DE CONSTRUCȚIE

Jocul de construcție face parte din categoria jocurilor plǎsmuite de copil, constituind la rândul lor un proces original de reflectare lucidǎ a realitǎții. El are un profil aparte, ceea ce justificǎ tratarea jocului de construcție în mod deosebit în capitolul de fațǎ.

Dupǎ cum indicǎ însǎși denumirea sa, acest tip de joc are o sferǎ distinctǎ în aria jocurilor de construcție, se circumscrie într-o zonǎ precisǎ a lor, aceea a reproducerii cu mijloace și scopuri ludice a unor construcții și obiecte din mediul înconjurǎtor (case, blocuri, turnuri, poduri, mașini, unelte, jucǎrii etc.) și arelațiilor sociale care derivǎ din producerea acestor obiecte.

Între jocul de construcție și celelalte variante ale jocurilor de creație distincția se face din punct de vedere tematic. Jocul de construcție implicǎ acțiunea de construire adicǎ elemente evidente de activitate asemǎnǎtoare muncii, precum și unele cunoștințe și abilitǎți tehnice, ceea ce-i conferǎ, de asemenea un anumit specific.

Jocul de construcție rǎmâne în esențǎ ca un mijloc de manifestare ludicǎ, întrucât apare din nevoia de joc a copiilor iar construcția este proiectatǎ prin acțiunea de ajoc specificǎ preșcolarilor și se realizeazǎ dupǎ inițiativa și libera lor fantezie.

Jocul de construcție este întâlnit în douǎ ipostaze: a) corelat în celelalte jocuri de creație și b) de sine stǎtǎtor. În prima ipotezǎ el îndeplinește funcții auxiliare. Copilul se erijeazǎ în constructor pentru a construi în raport cu jocul ales obiectele ce-i sunt necesare și-i permit sǎ se transpunǎ mai veridic în mediul social pe care vrea sǎ-l reflecte (o casǎ, un garaj, un teren, un aeroport, grǎdinița și multe altele). În aceastǎ funcție el precede și susține jocul cu subiecte și roluri subordonându-i-se sau i se interpune. Într-un joc cu subiecte din viața cotidianǎ de duratǎ se pot înregistra mai multe interpuneri, este posibil ca copilul sǎ se dedice în întregime construcției care-l captiveazǎ și sǎ nu mai revinǎ la jocul cu roluri început.

În funcție de varietatea materialelor de construcție se disting câteva genuri de jocuri de construcție cu frecvențǎ mai mare în grǎdinițǎ:

a) jocuri de construcție cu forme geometrice din lemn;

b) jocuri de construcție cu materiale plastice speciale;

c) jocuri de construcție cu materiale metalice;

d) jocuri de construcție în nisip;

e) jocuri de construcție cu mozaic;

f) jocuri de construcție cu gheațǎ coloratǎ și cu zǎpadǎ;

g) jocuri de construcție cu material mǎrunt din naturǎ.

Jocurile de construcție cu forme geometrice din lemn au o tradiție îdelungatǎ și se cunosc sub numele de jocuri cu cuburi, termen impropriu dar conservat de timp. Pe lângǎ cuburi materialul cuprinde: paralilpipede, cilindrii, conuri, piramide, toate acestea în mǎrimi și culori diferite. Materialul este destinat construcțiilor în spațiu care îndeplinește printre altele și nevoia de mișcare a preșcolarilor. În mod curent se mai folosește și materialul ARKO, compus tot din forme geometrice de lemn de dimensiuni mai mici.

Jocurile de construcție cu materiale plastice speciale sunt mai avantajoase pentru copii pentru cǎ se pot îmbina dupǎ principiul întrepǎtrunderii pieselor în chipul cel mai ingenios. Ele au diferite denumiri:Combino, Plasticone, Lego, Policom și prezintǎ și câteve inconveniete prin faptul cǎ mǎnuirea lor reclamǎ o poziție relativ staticǎ, deci obositoare pentru copii, fiind compuse din piese mǎrunte se preteazǎ îndeosebi la construcții de mici proporții care nu acoperǎ cerințele jocului de creație.

Jocurile cu materiale mecanice de construcții ,, Mecano’’ au o sferǎ tematicǎ mai limitatǎ (macara, scarǎ, tractor, excavator etc.) ele reclamǎ însǎ cunoștințe și deprinderi tehnice avansate fațǎ de celelalte jocuri de construcție.

Deosebit de interesante sunt construcțiile cu materiale din nǎturǎ, boabe de fasole colorate de porumb, scoici, cǎpǎcele de ghindǎ etc., sau jocurile cu mozaicuri care presupun reproducerea artisticǎ a unor obiecte, originalitatea constând în îmbinarea meșteșugitǎ a formelor și culorilor. Acestea constituie un exercițiu admirabil pentru dezvoltarea intelectualǎ și în special cea esteticǎ. Influența considerabilǎ a jocului de construcție asupra dezvoltǎrii intelectuale se datorește faptului cǎ prin joc copilul nu se mǎrginește pur și simplu sǎ reproducǎ o sumǎ de impresii pe care le-a primit din mediul înconjurǎtor.

Organizarea unor jocuri de construcție în colectiv (grupuri de 2-3 copii) bazate la început numai pe utilizarea în comun a construcțiilor realizate (de exemplu sǎ se joace ,,De-a gara’’ conducând unul dupǎ altul trenurile pe care ei înșiși le-au construit) sunt importante pentru statornicirea unor relații bazate pe prietenie, înțelegere, încredere și respect pentru munca altuia.

3.3Jocul didactic

În procesul instructiv-educativ din grǎdinițǎ un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea dominantǎ de joc la cea de învǎțare este jocul didactic.

Jocul didactic este organizat și propus de educatoare. Aceasta urmǎrește realizarea unei sarcini didactice prin acceptarea de cǎtre copil a unui joc în care se exerseazǎ un conținut corespunzǎtor cu respectiva sarcinǎ didacticǎ.

Jocul didactic este o activitate atrǎgǎtoare care se adapteazǎ optim caracteristicilor copilului în dezvoltare. Prin joc copilul pune în acțiune toate posibilitǎțile sale, traduce în fapte potențele sale intelectuale, fizice, morale le dezvoltǎ, le îmbinǎ. Pentru copil jocul este distracție, învǎțǎturǎ, muncǎ, mijloc prin care se educǎ, este un mijloc eficient de dezvoltare a limbajului și de perfecționare, un mijloc eficient de cunoaștere a lumii înconjurǎtoare.

Rolul jocului didactic este de a ne ajuta sǎ organizǎm activitatea intelectualǎ a copiilor în forme cât mai plǎcute, atrǎgǎtoare, accesibile și eficiente.

Jocurile didactice sunt un mijloc de influențare a senzațiilor și percepțiilor.

Prin jocurile didactice se orienteazǎ percepțiile copiilor, se perfecționeazǎ și se leagǎ de cuvinte.

Jocul didactic contribuie bogǎția, exactitatea și finețea senzațiilor și reprezentǎrilor despre lumea înconjurǎtoare la precizarea, lǎrgirea și întǎrirea reprezentǎrilor copilului, la îmbogǎțirea și activizarea vocabularului lui. Prin intermediul regulilor și sarcinilor stabilite-n joc educatoarea actualizeazǎ percepțiile anterioare ale copilului, atât prin stimulent concret neverbal cât și prin stimulent verbal.

Pe aceastǎ cale reprezentǎrile despre obiecte și fenomenele naturii devin treptatimagini generalizate ale realitǎții și constituie trecerea de la senzații și percepții la noțiuni.

In condițiile jocului didactic copii sunt puși în situația de a efectua operații intelectuale, complexe, ei comparǎ și scot în evidențǎ asemǎnǎrile și deosebirile dintre obiecte, analizeazǎ, sintetizeazǎ și fac generalizǎri și clasificǎri ținǎnd seama de elementele specifice și constante ale obiectelor.

Valoarea jocului didactic ca mijloc de învǎțare constǎ în stimularea și dezvoltarea tuturor proceselor psihice, influențând în mod nemijlocit activitatea tuturor analizatorilor.

In cadrul unui joc didactic o primǎ cerințǎ în organizare și desfǎșurare este trezirea interesului pentru sarcinile și regulile jocului și crearea dispoziției emoționale.

Pentru realizarea acestei cerințe se folosesc diferite elemente de joc : elemente de așezare și surprizǎ, de ghicire, de mișcare, de întrecere, aplauze, indicații verbale.

Aceste elemente de joc au un caracter diferit în funcție de vârsta și nivelul de dezvoltare a copiilor.

O altǎ cerințǎ în cadrul unui joc didactic este accesibilitetea sarcinilor didactice. Aceastǎ cerințǎ se realizeazǎ prin alegerea sarcinilor didactice dupǎ un anumit sistem și gradat în funcție de particularitǎțile de vârstǎ și de nivelul grupei la care se lucreazǎ.

Asigurarea unei succesiuni și a unei complicǎri gradate și treptate a sarcinilor didactice asigurǎ trezirea interesului copiilor pentru joc și astfel atenția lui poate fi menținutǎ asupra acestuia, astfel se formeazǎ și educǎ activitatea intelectualǎ a copilului.

Jocul didactic se impune ca o activitate care asigurǎ în cel mai înalt grad desfǎșurarea de cǎtre copii a acțiunilor obiectuale în mod independent care stimuleazǎ participarea activ intelectualǎ a fiecǎrui copil, descoperirea prin efort direct și personal a unor legǎturi între obiecte a unor cauze și efecte.

Jocul didactic asigurǎ o învǎțare eficientǎ pentru cǎ este efectuatǎ direct de cǎtre copil prin efortul lui.

Activitatea în cadrul unui joc didactic trebuie sǎ permitǎ tuturor copiilor sǎ se joace, sǎ efectueze operații obiectuale sau mintale, sǎ se întreacǎ, sǎ se bucure.

Jocul este activitatea care dă specific preșcolarității. El își găsește motivația și împlinirea în sine însuși. Spre deosebire de învățare, nu țintește în mod explicit obținerea de noi cunoștințe sau alte produse ale învățării iar în comparație cu munca, jocul nu are ca finalitate obținerea unor bunuri materiale.

Jocul apare la toți copiii și, cu o frecvență mai mică și o semnificație întrucâtva diferită, este prezent și la adulți. Dar, dacă pentru aceștia din urmă jocul constituie cel mai adesea o formă de divertisment, pentru copil el nu este nicidecum distracție. El este în esență o modalitate de investigație și de cunoaștere a lumii reale, o pre-învățare , un spațiu de satisfacere a dorinței firești de manifestare a independenței , un mijloc de comunicare .Implicarea copilului în joc este deplină; el își antrenează spontan și voluntar toate potențialitățile fizice, intelectuale, afective, jocul reprezentând astfel un mijloc de realizare a sinelui și de formare a eu-lui .Unul din mijloacele folosite din ce în ce mai frecvent în cadrul procesului de instruire și educare a preșcolarilor și a cărui eficiență a fost dovedită printr-o serie de studii sau cercetări de specialitate este jocul didactic.

Rolul și importanța jocului didactic constă în faptul că el facilitează procesul de asimilare, fixare, consolidare și verificare a cunoștințelor, iar, datorită caracterului său formativ, influențează dezvoltarea personalității copilului.

Prin joc, copilul învață cu plăcere, devine interesat de activitatea care se desfășoară; cei timizi devin cu timpul mai volubili, mai activi, mai curajoși și primesc mai multă încredere în propriile capacități, mai multă siguranță și rapiditate în răspunsurile pe care le elaborează.

Datorită conținutului și a modului de desfășurare, jocurile didactice sunt mijloace eficiente de activizare a întregului colectiv al grupei, dezvoltând spiritul de echipă, de într-ajutorare; de asemenea, se formează și se dezvoltă unele deprinderi practice elementare și de muncă organizată.

Fiind o metodă activă de învățare, prin joc copiii reușesc să se integreze în climatul socio-afectiv al mediului în care se desfășoară procesul de învățare. Faptul că între ei se creează o stare de competiție îi determină să-și amplifice dorința de cunoaștere. Jocul didactic îl conduce pe copil la descoperirea unor adevăruri printr-un efort care, datorită formei atractive, pare mult mai mic, are rolul de a dinamiza gândirea, imaginația, creativitatea copiilor precum și viața afectivă, oferindu-le un randament sporit de învățare. Copilul participă activ la propria formare, achiziționând cunoștințe, formându-și aptitudini și comportamente.

Copiii învață să utilizeze bine informațiile , timpul, spațiul și materialele puse la dispoziție, li se dezvoltă capacitatea anticipativ-predictivă, divergența și convergența gândirii.

Jocul didactic trebuie să aibă un conținut și o structură bine organizate, subordonate particularităților de vârstă și sarcinii didactice, să se desfășoare după anumite reguli sub directa supraveghere a educatoarei, rol important căpătând latura instructivă, elementele de distracție nefiind decât mediatori ai stimulării capacităților creatoare. El poate fi folosit și ca moment pentru fixarea cunoștințelor la sfârșitul unei lecții. În acest caz, problema care se ridică este aceea a timpului dedicat efectiv dimensiunii ludice a activității, dat fiind faptul că accentul cade adesea pe secvența de dobândire nemijlocită a noilor cunoștințe.

Deseori, jocul didactic este folosit cu succes în acele tipuri de activități care sunt dedicate recapitulării, constituind și un reper de evaluare pentru educatoare, evaluare pe care preșcolarii o conștientizează mai puțin decât în cazurile stricte de evaluare anunțate.

Practic, în toate situațiile, pentru ca jocul didactic să dea rezultate optime, una dintre condițiile esențiale este buna pregătire a lui. Oricare ar fi tipul de joc, acesta impune cadrului didactic respectarea anumitor etape și cerințe metodice. Prioritar, este vorba despre exigențele legate de proiectarea și organizarea jocului, despre explicarea și fixarea regulilor de joc, precum și despre desfășurarea propriu-zisă a jocului didactic.

O problemă mult discutată în literatura de specialitate este aceea a finalizării acțiunilor instructiv-educative care sunt focalizate structural pe ideea de joc didactic, respectiv problematica recompenselor oferite copiilor ca participanți la joc. În unele situații se obișnuiește să se condiționeze primirea unor recompense de obținerea unor rezultate bune în joc. Acest fapt însă, poate duce la modificarea caracterului jocului didactic, deoarece o mare parte dintre copii vor urmări obținerea recompensei, fapt ce influențează negativ scopul pentru care a fost creat și facilitează apariția unor interese momentane, înguste din punct de vedere valoric.

Voi prezenta în continuare, succint, proiectul unei activități de evaluare interdisciplinară, desfășurată la grupa pregătitoare, sub forma jocului didactic cu tema: „Prietenii primăverii”. În cadrul jocului se evaluează cunoștințe din diferite categorii de activități: cunoașterea mediului, educarea limbajului, activitate matematică, activitate artistico-plastică, activitate practică.

Pentru desfășurarea activității copiii sunt împărțiți în trei echipe, prin tragere la sorți: -„echipa fluturașilor”

– „echipa florilor”

– „echipa mămăruțelor”

După repartizarea pe echipe, pentru ca fiecare dintre acestea să-și păstreze numele atribuit, li se vor adresa o serie de întrebări în vederea evaluării cunoștințelor acumulate în cadrul activităților de cunoaștere a mediului, cu privire la aspectele specifice anotimpului primăvara.Copiii din fiecare echipă se pot consulta, pentru a da răspunsurile corecte.

Fiecare echipă se va prezenta celorlalte, recitând poezii și denumind povești care se referă la numele echipei. Fiecare din cele trei echipe trebuie să despartă în silabe cuvântul care denumește numele propriei echipe, apoi să alcătuiască propoziții cu acest cuvânt.

Pentru ca fiecare echipă să aibă un semn caracteristic, ele vor trebui să-și confecționeze ecusoane cu flori, fluturi sau mămăruțe, în funcție de echipa din care face parte.”Echipa fluturașilor” va realiza fluturii astfel: va picta o jumătate din fluture și apoi partea pictată o va suprapune peste cea nepictată. „Echipa florilor” va confecționa florile specifice anotimpului primăvara, folosind tehnica mototolirii. „ Echipa mămăruțelor” va realiza mămăruțele utilizând tehnica umflării.

Lucrările vor fi expuse pe un panou în fața grupei.Se alege un concurent care va număra lucrările realizate de echipa sa.Cu ajutorul lucrărilor copiii vor efectua operații de adunare și scădere în limitele 1-10, cu 1-2 unități. Sarcinile vor fi date de către copiii unei echipe pentru a fi îndeplinite de către concurenții altei echipe.

În încheiere fiecare echipă va oferi cadou celorlalte echipe o lucrare efectuată de grupa lor.

Atunci când continuturile pedagogice sunt abordate interdisciplinar, copilului i se oferă posibilitatea să-și aplice cunoștințele însușite din diverse domenii, prin punerea în practică a propriilor inițiative, prin asumarea de responsabilități – e responsabil de propriul comportament, cuvânt, atitudine – prin accelerarea abilităților de comunicare, descoperindu-și astfel capacitățile și limitele.

Utilizarea unei game variate de jocuri, alese cu discernământ, în funcție de condițiile concrete ale fiecărei grupe de copii, în funcție de scopul și sarcina didactică propusă, duce cu certitudine la formarea unor deprinderi trainice, proprii învățării, și implicit la un progres evident al proceselor psihice, al nivelului intelectual al copiilor.Organizând jocuri și activități cât mai interesante, mereu noi, exerciții a căror soluționare reclamă „ mintea ageră” și posedarea unor „ cheițe minune”, am încercat să trezesc și să întrețin un climat care generează curiozitate, dragoste pentru investigație, favorizând totodată descătușarea tuturor forțelor intelectuale și a motivației intrinseci.

Prin joc se asigură premisele afectiv-motivaționale pentru suprimarea stărilor de încordare și neîncredere resimțite de unii dintre copii față de cerința de a lucra independent și de a „crea”. Acceptate ca divertisment și joc al fanteziei activitățile de mai mare dificultate sau cele de evaluare se efectuează facil, fără trăirea subiectivă a efortului. Apreciind pozitiv încercările individuale, aprobând creațiile și evitând evaluările negative și critice se asigură un climat în care, dobândind încredere în forțele proprii și dragoste pentru activitate, preșcolarii se descătușează total.

Așadar, jocurile didactice desfășurate în perioada preșcolarității constituie o excelentă școală a educației, a conduitei, fanteziei și imaginației, a energiei, toate acestea datorându-se valorilor instructiv-educative, posibilității de a întredeschide, prin intermediul lor, porți spre viitoarea treaptă – școlaritatea

CAPITOLUL IV

ASPECTE METODICE PRIVIND ACTIVITATILE DIN GRADINITA

4.1. Jocul in activitățile muzicale, activitati matematice,educarea limbajului

Prin excelenta emoționala muzica captivează interesul copiilor de la cea mai frageda vârsta datorita specificului sau prin care se adresează vieții afective a copilului . Mama ii cânta copilului când inca este sugar si muzica îl liniștește, ii creează o stare de bine. Înainte de a merge la grădinița copiii manifesta o deosebita plăcere de a asculta muzica, trăind pe aceasta cale adevărate emoții artistice.

Muzica ne da posibilitatea sa-i sensibilizam pe copii sa-i facem sa fie buni, ascultători, harnici, ordonați. Le creăm prilejul de a cunoaște frumosul din viata, le imbogatim viata spirituala. Lucrul acesta se face mai ușor cu ajutorul muzicii, pentru faptul ca textul este imbracat de aceasta haina melodica de sunete muzicale care plac urechii umane. Atracția copiilor pentru muzica este un lucru evident , inca din primii ani ai copilăriei muzica făcând parte integranta din viata si preocupațiile lor. Studii de specialitate au confirmat prezenta sensibilității muzicale inca din faza prenatala.

Procesul complex al educației muzicale este o activitate continua, sistematica si unitara, începuta inca din copilărie si continuata de-a lungul întregii vieți.

Grădinița constituie primul cadru bine organizat in care copilul receptează si executa muzica conform posibilității lor de înțelegere si redare, se apropie in mod conștient de frumusețea ei.

Mijloacele de realizare a obiectivelor educației muzicale in grădinița sunt diverse:cântecul, jocul muzical, audiția, exercițiile alături de instrumente si jucării muzicale.

Cântecul este dupa cum bine se știe, cel mai important si mai eficient mijloc de educație muzicala, chintesența a artei muzicale in activitatea didactica respectiva.

Accesibil copiilor înaintea cuvântului, cântecul lasă in candidele lor suflete impresii ce raman imprimate adânc toata viata.

Transformarea cântecului in joc este , după cum afirma Jean Piaget, un,,preexercitiu’’ pentru viata. In joc copilul isi exersează toate facultățile psihice ca : voința, imaginația, simțul ordinii, creativitatea.

In arte, implicit si in muzica, se găsesc întotdeauna elemente ale jocului.De aceea jocul muzical constituie un mijloc important in educarea muzicala a preșcolarilor. In joc vor apărea primele elemente de invatare cu caracter aparent spontan, dar, in fapt dirijate de către educator.După cum arata insasi denumirea lor, jocurile muzicale constituie o împletire , o îmbinare a jocului cu muzica. Ele satisfac pe de o parte interesul copiilor pentru muzica, iar pe de alta parte nevoia lor de a se mișca, de a fi activi.

Jocul muzical contribuie îndeosebi la dezvoltarea simțului ritmic si a celui melodic al copiilor.

Jocul muzical prin care se urmărește dezvoltarea simțului ritmic al preșcolarilor are un conținut foarte variat. De exemplu sunt jocuri muzicale care constau in recitarea silabica, ritmica a unor versuri. In primele jocuri muzicale de acest fel, copiii sunt invatati sa recite versuri intr-un ritm uniform ca:

,,Cea-sul ma-re ba-te ta-re,

Tic,tac,tic,tac,tic,tac,tic .’’

Recitarea se face pe durate de patrimi. Apoi ea este însoțita de batai din palme, cu batai din toba sau in masa(cate o bataie pentru fiecare silaba).

După ce copiii isi însușesc procedeul, jocul jocul muzical se poate complica: ei vor fi invatati sa facă un pas cu fiecare silaba rostita( mersul ritmic). Mai târziu se cere copiilor sa exerseze recitarea îmbinata cu mersul ritmic sau cu bătaia ritmica din palme, folosindu-se de versuri pe durate mai scurte (optimi), tot cu un ritm uniform. De exemplu:

,, Cand am fost noi la pa-du-re

Am cu-les la fragi si mu-re’’

In continuare se poate trece la folosirea unor exerciții ritmice combinate(optimi sau pătrimi si doimi).De exemplu:

,,Floa-re mi-ca ghi-o-cel

Ești fru-mos si mi-ti-tel’’

Sau

,,Tot pe loc, tot pe loc

Sa ra-sa-ra bu-su-ioc’’

Si in acest caz, copiii silabisind versurile, bat din palme, fac pasi pe loc, apoi merg in ritmul versurilor, asociind fiecare silaba cu cate un pas.

Jocul ,,De-a trenul ‚’, îndrăgit așa de mult de copii, prilejuiește folosirea diferitelor combinații de durata: copiii merg rar( in valori de pătrimi) apoi merg mai repede(in valori de optimi) si revin la mersul inițial (in valori de patrimi). Mersul este asociat cu mișcarea brațelor si onomatopeea următoare :ș ,ș,ș…

Plecând de la exercițiile menționate tot pentru dezvoltarea simțului ritmic al copiilor se pot folosi jocuri muzicale in care ei se deprind sa marcheze ritmul unor cântece , fie prin batai din palme, sau prin mers asociat cu batai din palme, fie cu ajutorul tobei sau al tamburinei cu clopoței. De asemenea pot fi deprinsi sa execute sau sa improvizeze diferite miscari după muzica. Mișcările in tactul muzicii sunt mai puțin obositoare , dau corpului suplețe si frumusețe. Ele contribuie la dezvoltarea simțului ritmic si la coordonarea miscarilor, activizează pe copiii mai puțin dinamici.

Paralel cu dezvoltarea simțului ritmic si formarea unei pronunții corecte, se urmărește si dezvoltarea simțului melodic .

Dezvoltarea simțului melodic al copiilor se refera in primul rând la formarea priceperii lor de a diferenția inaltimea sunetelor(una dintre însușirile sunetelor).

Aceasta sarcina se realizează cu ajutorul jocurilor muzicale, jocuri in care se pornește de la perceperea unor sunete cu diferențe mari de inaltime, ajungându-se treptat la perceperea unor sunete cu intervale mici intre ele. De exemplu in jocurile muzicale ,, Cine a venit?’’, ,, Vino când te chem’’ se folosesc diferite onomatopee contrastante ca : mormăitul ursului, ciripitul pasarelelor, glasul lupului si al iezilor din povestea ,,Capra cu trei iezi’’ etc.

Imitând diferite onomatopee si executând mișcarea de ridicare a brațelor pentru sunete înalte si mișcarea de coborâre a brațelor pentru sunete joase, copiii sunt deprinși sa diferențieze ușor inaltimea sunetelor.

Prin jocurile muzicale ,,Cum am cântat’’, ,,Eu cant tare, tu canti încet’’ , ,,Ecoul’’, copiii invata sa perceapă intensitatea sunetelor. In jocul ,, Eu cant tare, tu cânti încet’’ se cere copiilor sa emita sunetul opus ca tărie celui emis de educatoare.

In jocul muzical ,,Ecoul’’ copiii trebuie sa marcheze intensitatea sunetelor prin diferite miscari de brațe, apropierea brațelor (pentru ,,tare’’) si depărtarea lor (pentru ,,încet’’).

Tot cu ajutorul jocurilor muzicale preșcolarii învată să diferențieze timbrul sunetelor(o alta însușire a sunetelor). In jocul ,,Ghicește cine a cântat’’ si in jocul foarte îndrăgit de copii ,,Deschide urechea bine’’ de Grigore Teodosiu ei trebuie sa recunoască vocile colegilor lor; sau in jocul ,,Ghicește in ce am lovit’’ trebuie sa diferențieze sunetele specifice ale diferitelor instrumente de percuție: clopotei,toba, tamburina sau sunete produse prin lovirea unor obiecte ca : pahar,farfurie, sticla, etc.

Jocurile muzicale se apropie ca structura de jocurile didactice. Ele presupun sarcini precise(sarcini muzicale), unele reguli de desfășurare si elemente specifice jocului: mișcarea, întrecerea, ghicirea, surpriza etc.

În funcție de conținutul lor, de împletirea originala a sarcinii muzicale cu elemente de joc si regulile de desfășurare, jocurile muzicale pot grupate in următoarele categorii:

jocuri muzicale care se desfasoara după versuri. Aceste jocuri constau in redarea ritmica a unor versuri, ritmul fiind marcat si prin batai din palme, batai in toba, sau prin mers asociat cu batai din palme.

Jocuri muzicale care se desfaoara după o melodie cunoscuta. Ele cuprind miscari foarte variate, executate dupa muzica in funcție de caracterul acesteia. De pilda, miscari imitative(zborul pasarelelor, mersul piticilor, săritura broscuței, etc.);batai din palme sau mersul asociat cu batai din palme, după o melodie cunoscuta;miscari improvizate după muzica.

Jocuri de recunoaștere. Ele constau in identificarea unui cântec, a unei melodii, a unui fragment dintr-o melodie sau a unui joc cu cântec desfasurandu-se potrivit unor reguli dinainte stabilite, care trebuie respectate întocmai de jucator.

Jocuri muzicale care se desfasoara potrivit sarcinii sau comenzii primite. Ele constau in executarea unor miscari după muzica, in funcție de sarcina sau comanda data de educatoare. De exemplu copiii trebuie sa meargă după ritmul bătăilor tobei(repede, rar), sa danseze respectând tempoul cântecului, sa danseze sau sa meargă intr-un anumit ritm chiar daca muzica a încetat.

În concluzie jocurile muzicale executa o puternica influenta asupra copiilor. Ele contribuie la dezvoltarea simțului lor ritmic, la formarea capacitații de a percepe ritmul si a-l respecta in cântece, in jocuri, in gimnastica.

În grădinițe, pe langa jocurile muzicale se mai folosesc si jocurile cu cântec. Ele au un rol important in coordonarea miscarilor copiilor, care devin astfel mai ritmice si mai expresive. Asemenea jocuri contribuie in același timp si la dezvoltarea simtului melodic al preșcolarilor.

Conținutul jocurilor cu cântec il formează aspecte din viata sociala, din natura, din basme,, din povestiri. Unele dintre aceste jocuri reflecta aspecte din munca. De exemplu ,,Brutarii’’ si ,,Moara’’în care copiii imita diferite mișcări specifice muncii. Altele oglindesc variate aspecte din viața copiilor. De pilda ,, Cum se spală Nicusor’’, ,,Bat din palme’’, ,,Nani, nani’’ sunt jocuri cu prilejul cărora copiii reproduc miscari foarte variate de trunchi, de mâini, de picioare.

Unele jocuri cu cântec se refera la caracteristici ale animalelor sălbatice sau domestice.

În aceste jocuri copiii reproduc diferite miscari: mersul animalelor, zborul pasarelelor, etc., sau glasul specific al animalelor, de pilda,,Vrăbiuța’’, ,,La padure’’. Sunt jocuri jocuri cu cantec care evocă personaje din lumea basmelor sau care reflecta aspecte din poveștile îndrăgite de copii, de exemplu ,,Piticii’’, ,,Casuta din pădure’’.

Mai complexe decât jocurile muzicale, jocurile cu cantec îmbină într-o structura unitara elemente de mișcare cu textul si melodia unui cantec, miscarea fiind subordonata direct conținutului cantecului. Aceste jocuri se desfașoară așadar in concordanța cu imaginile evocate de textul cântecului, imagini pe care copiii le transpun in joc cu mijloace specifice, vârstei pe care o au.

Unele jocuri cu cântec indică precis mișcările ce trebuie executate de copii, cat si ordinea in care trebuie sa decurgă aceste miscari. De exemplu in jocul cu cântec,,Bat din palme’’ sugerează mișcările:

,,Bat din palme,clap,clap, clap’’…(copiii cânta si bat din palme la cuvintele:,,clap, clap, clap’’).

,,Din picioare:trap, trap,trap’’…(copiii cânta si bat din picioare la cuvintele:,,trap, trap, trap’’).

Sunt si jocuri cu cântec care se limitează doar la sugerarea miscarilor ce urmează sa fie transpuse de către copii in joc, de exemplu jocul,,Mișca vântul frunzele’’:

,,Mișca vântul frunzele’’…(copiii cânta si imita in același timp mișcarea crengilor).

,,Se-nvârtesc moriștile’’…(copiii cânta si imita invartirea moriștilor.)etc.

Ca și jocurile muzicale, jocurile cu cântec se aleg pentru fiecare grupa, potrivit varstei copiilor, posibilitatii lor de a-si coordona mișcările după muzica.

În comparație cu celelalte forme de activitate muzicala, jocurile cu cântec asigura într-o mai mare măsura coordonarea mișcărilor copiilor, concordantele lor cu caracterul muzicii.

Aceste jocuri înlesnesc înțelegerea mai deplina a conținutului unui cântec, a legăturii dintre text si melodie, pregătindu-i astfel pe copii pentru ascultarea si interpretarea unor piese muzicale din ce in ce mai complexe.

Copiii sunt fascinați de ceea ce înseamnă muzica de la cea mai fragedă vârstă, însă pentru a face educație muzicală trebuie să îi iubești, să le cunoști firea și lumea aparte în care trăiesc, să știi să te cobori până la nivelul personalității lor. Trebuie să iei parte la toate manifestările lor sufletești, într-un cuvânt, rămânând om mare să fii cât se poate de copil.

Căutând să răspundem la necesitățile unui învățământ modern, ne-am propus să diversificăm instrumentarul de metode pe care le-am aplicat în activitățile de educație muzicală cu grupa pregătitoare. Am încercat să adaptăm unele metode vârstei preșcolare, ele fiind elaborate pentru vârste mai mari.

Astfel, vom exemplifica o activitate de audiție muzicală realizată prin :

Metoda ciorchinelui

Pentru a pregăti atmosfera liniștitoare, necesară audiției, am inventat o poveste despre un instrument muzical, vioara(personalizând-o chiar).

Vom cere copiilor să își îndrepte privirea spre calculator, pe al cărui monitor vor urmări secvențe dintr-un concert simfonic. Povestea va fi făcută pe fond muzical, fragment dintr-o simfonie.

Vioara Lili

Intr-o bună dimineață,la grădiniță sosi o vioară supărată,să se joace cu copiii.După ce i-a salutat,ea le povesti pe scurt de ce a plecat de acasă ca să-i vadă pe copii.

,,- Vai! nu puteam să mai suport toată ziua repetiții, indicații, și concerte… nu mai spun! Vreau și eu ca toată lumea să mă joc, să stau, să… ascult ca voi, copii. M-au înnebunit, măi frate!Contrabasul,cu glasul lui cel grav,pianul,mândru că are un ambitus bogat, tamburina cu cercul ei de lemn perforat,în care plăcuțe metalice și-a montat, și trompeta….Tatarata cu glasul ei înalt și penetrant.Dar de tobă…nu mai zic,toată ziua bum! bum!bum! Vreau o pauză …vă spun!”

Și așa ea s-a jucat,cu copiii a cântat,dar când seară se făcu,vioara Lili iar tăcu. Atunci,copiii mirați, s-au apropiat de ea, și i-au spus: te-am supărat?

Ea….,,-.vai! ce mult m-am jucat,dar pe loc m-am întristat că de frați, surori, părinți,verișori și…chiar de dirijor,mie dor mi s-a făcut.Eu vă las acum, copii,în orchestră vreau să cânt și promit c-am să mai vin să mă joc, să cânt și să vă mai prezint și alte instrumente din familia orchestrei ’’.

Vom prezenta apoi copiilor, o imagine, reprezentând o orchestră simfonică, plasată în interiorul unui cerc. Li se va cere copiilor să spună ce reprezintă imaginea, îi vom ruga să asculte cu atenție, precizând că jocul se va desfășura pe tema: ,,Ce știți despre orchestra simfonică?”

Educatoarea va arăta copiilor și desene, imagini ale altor instrumente muzicale: flaut, harpă, vioară, pian, contrabas, trompetă, trianglu, tobă, tamburină, în timp ce vor audia mici fragmente melodice,in interpretarea instrumentelor prezentate în desene, pentru a se familiariza cu timbrul specific acestora, cu precizarea că sunt instrumente ale orchestrei simfonice.

Apoi vom așeza in jurul imaginii jetoane cu cifre de la 1 la 10, spunându-le că acestea țin locul unor cuvinte prin care vom desemna însușiri ale orchestrei.

Copiii vor reține următoarele cuvinte: sunet înalt, jos, lung, scurt, suflat, lovit, ciupit,claxon,vânt,sunet obținut prin frecare (cu arcuș), mișcare: rapidă, lentă, stare: plăcută, liniștitoare, relaxantă, etc.

La întrebarea: ,,Ce sunete emit instrumentele orchestrei simfonice?” li se va cere copiilor să-și reamintească cuvintele și, cu ajutorul unei săgeți, să unească imaginea cu o cifră, în timp ce rostesc un atribut (însușire) dintre cele memorate și care se potrivesc orchestrei.

Ordinea reproducerii cuvintelor poate fi aleatorie, lăsând astfel posibilitatea copiilor de a-și exersa auzul și memoria (se revine asupra exemplelor muzicale audiate în prezentarea desenelor).Se obțin următoarele asocieri: sunetul harpei cu picăturile de ploaie, al tamburinei cu clopoțelul de la gâtul calului etc.

Două cifre care ar fi corespuns cuvintelor claxon și vânt, au rămas fără asocieri prin săgeți. Copiii au spus că acestea se potrivesc cu sunetul de avertizare al mașinilor, respectiv fenomen al naturii.

Vom înlocui cifrele cu următoarele imagini: vioară, contrabas, flaut, trompetă, pian, tobă, trianglu, tamburină, acordeon, orgă, dirijor în costum național, cerând copiilor să formuleze propoziții pentru a exprima asocierile indicate cu ajutorul săgeților (săgeata, așezată în dreptul viorii, indică formularea unei propoziții despre vioară ș.a.m.d.)

Copiii au eliminat imaginile reprezentând acordeonul, orga, dirijorul în costum popular, acestea fiind asociate cu orchestra de muzică populară și ușoară, deoarece nu corespund enunțului jocului.

Exemplificăm câteva propoziții, fraze care s-au evidențiat prin originalitate.

Orchestra simfonică are cele mai multe instrumente.

Orchestra simfonică formează o familie.

Vioara are arcuș și poate cânta sunete înalte.

Trompeta este foarte gălăgioasă și face ta-ta-ra-ta-ta.

Pianul are clape și poate să ne dea foarte repede un sunet mai înalt sau mai grav.

Tamburina are glas de clopoței.

În concluzie, această metodă a ,,Ciorchinelui” în desfășurarea activităților de recunoaștere a instrumentelor, al timbrului acestora, ne-a confirmat următoarele:

dezvoltă fluiditatea expresională (ușurința de a recunoaște timbrul specific diferitelor instrumente după auz);

dezvoltă capacitatea de a selecta și executa diferite ritmuri;

dezvoltă auzul armonic, care influențează cultivarea aptitudinilor muzicale;

dezvoltă atenția distributivă a memoriei, a gândirii logice, a voinței, perseverenței;

dezvoltă originalitatea (evidențiată prin caracterul neuzual al răspunsurilor);

dezvoltă capacitatea de receptare a muzicii, de exprimare prin muzică și jocuri muzicale;

dezvoltă capacitatea de a diferenția piese muzicale aparținând diferitelor genuri: religios, cult, folclor, și pentru copii.

Cântecele, jocurile muzicale, audiția sunt mijloace de bază ale educației muzicale la preșcolari. De asemenea, formarea capacității de exprimare prin muzică, prin jocuri, precum și formarea capacității de receptare a muzicii are un rol important. Dacă sunt obișnuiți cu folosirea unor instrumente de percuție: tobiță, tamburină, trianglu, clopoțel, etc., dar și cu audiție muzicală (dezvoltând simțul ritmic), ei vor reuși să diferențieze piese muzicale aparținând diferitelor genuri și să intuiască timbrul muzical al diferitelor instrumente.Audiția muzicală joacă un rol important in formarea gustului estetic și al auzului la preșcolari.

Joc didactic matematic

Jocul – un ansamblu de acțiuni și operații care paralel cu destinderea, buna dispoziție și bucuria, urmărește obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului.

Bine încorporat în activitatea didactică, o face mai vie și atrăgătoare, îi imprimă o stare de relaxare și bună dispoziție. Prin joc se consolidează, se verifică și se îmbogățește sfera de cunoștințe a elevilor.

Procesul de integrare a copilului în viața școlară, ca o necesitate obiectivă determinată de cerințele instruirii și dezvoltării sale multilaterale începe odată cu sosirea în clasa I, când o bună parte din timp este rezervată școlii, preocuparea majoră fiind învățătura. În programul zilnic al elevului intervin schimbări majore care însă nu diminuează dorința de joc a lui, jocul rămâne preocuparea majoră a perioadei copilăriei.

Din aceste motive se impune o exigență sporită în ceea ce privește dozarea ritmică a volumului de cunoștințe matematice ce trebuie asimilate de elevi și, în special, necesitatea ca lecția de matematică să fie completată sau împletită cu jocuri didactice cu conținut matematic.

Poate deveni joc didactic un exercițiu sau o problemă dacă:

-realizează un scop și o sarcină didactică din punct de vedere matematic;

-folosește elemente de joc în vederea realizării sarcinii propuse;

-utilizează reguli de joc, cunoscute anticipat și respectate de elevi.

Scopul didactic se formulează în legătură cu cerințele programei școlare pentru clasa respectivă, convertite în finalități funcționale de joc. Formularea trebuie să fie clară, să oglindească problemele specifice impuse realizării jocului respectiv. Un scop bine formulat determină o bună orientare, organizare și desfășurare a activității respective.

Sarcina didactică este legată de conținutul și structura jocului didactic. Ea se referă la ceea ce trebuie să facă elevii în timpul jocului, pentru a realiza scopul propus. Sarcina didactică antrenează intens analiza, sinteza, comparația, dar și imaginația, reprezentând astfel esența activității propuse.

De regulă jocul didactic rezolvă cu succes o singură sarcină didactică. Sarcina didactică este elementul de bază prin care se transpune, la nivelul elevilor, scopul urmărit în activitatea respectivă.

Elementele de joc (fenomene psihosociale) pot fi dintre cele mai diverse: competiția individuală sau pe grupe de elevi, cooperarea între participanți, recompensarea rezultatelor sau penalizarea greșelilor comise. Întrecerea, cuvântul, sunt elemente care se utilizează în majoritatea jocurilor didactice, în funcție de conținutul jocului. Dacă elementele de joc se împletesc strâns cu sarcina didactică, mijlocesc realizarea ei în cele mai bune condiții.

Conținutul matematic al jocului trebuie să fie accesibil, recreativ și atractiv prin forma în care se desfășoară, prin mijoacele de învățământ utilizate, prin volumul de cunoștințe la care apelează.

Materialul didactic este cel de care depinde, în mare măsură, reușita jocului didactic. Bine ales și de bună calitate, variat și adecvat conținutul jocului, slujește foarte bine scopului urmărit. Se pot folosi: planșe, fișe individuale, jetoane, truse cu figuri geometrice etc.

Regulile jocului , propuse de către învățător sau cunoscute de elevi duc la realizarea sarcinii propuse și la stabilirea rezultatelor întrecerii. Ele concretizează sarcina didactică și realizează sudura între aceasta și acțiunea jocului. Subordonarea intereselor personale celor ale colectivului, angajarea pentru a învinge dificultățile, costituie reguli de joc ce ajută la pregătirea viitorului elev.

Regulile jocului trebuie să fie clare și precise. Prin folosirea jocurilor didactice, matematice, se realizează importante sarcini formative ale procesului de învățământ:

-antrenează operațiile gândirii: analiza, sinteza, comparația, clasificarea, ordonarea, concretizarea;

-dezvoltă spiritul de imaginație creatoare și spiritul de observație;

-dezvoltă spiritul de inițiativă și independență în muncă, spiritul de echipă;

-dezvoltă atenția, disciplina, spiritul de ordine;

-formează deprinderi de lucru corect și rapid;

-asigură o însușire mai rapidă, temeinică, accesibilă și plăcută a cunoștințelor propuse.

Organizarea și desfășurarea jocului didactic matematic

Proiectarea, organizarea și desfășurarea metodică a jocului didactic, modul în care învățătorul știe să asigure o concordanță deplină între toate elementele ce-l definesc, duc la reușita jocului didactic.

În acest scop, se impun câteva cerințe:

pregătirea jocului;

organizarea lui judicioasă;

respectarea momentelor jocului didactic;

ritmul și strategia conducerii lui;

stimularea elevilor în vederea participării active;

asigurarea unei atmosfere prielnice de joc;

varietatea elementelor de joc (complicarea lui, introducerea unor variante).

Pregătirea jocului presupune:

studierea atentă a conținutului și structurii lui;

pregătirea materialului;

elaborarea proiectului jocului didactic.

Organizarea jocului didactic necesită o serie de măsuri în funcție de jocul ales: să se asigure o împărțire corespunzătoare a elevilor clasei în funcție de acțiunea jocului, să reorganizeze mobilierul pentru o bună desfășurare a jocului. În unele situații, trebuie numiți câștigătorii și din rândurile acestora se vor alege conducătorii.

De exemplu, în jocul “ Cine urcă mai repede scara” câștigă cel care a reușit să “urce scara cel mai repede”, rezolvând corect toate operațiile date. Alteori, este necesar să se creeze copiilor posibilitatea de a urmări cu ușurință toate acțiunile care au loc la catedră. Exemplu, jocul “Săculețul fermecat”: “Câte jucării am scos din săculeț?”, “Ghici a câta păpușă lipsește?”

O altă problemă organizatorică este cea a distribuirii materialului necesar. Acesta, de regulă, se distribuie la începutul activității de joc, pentru că elevii, cunoscând în prealabil materialele didactice necesare jocului respectiv, vor înțelege mult mai ușor explicația referitoare la desfășurarea jocului.

Este un procedeu ce nu trebuie aplicat în mod mecanic: există jocuri didactice matematice în care materialele pot fi distribuite după explicarea jocului: “Numără mai departe”, “Spune-mi a câta jucărie lipsește?”.

O bună organizare a jocului didactic evită “timpii morți”, respectă momentele activității, influențând favorabil desfășurarea activității.

Desfășurarea jocului didactic cuprinde următoarele faze:

introducerea în joc (discuții pregătitoare);

anunțarea jocului și a scopului urmărit;

prezentarea materialului;

explicarea- demonstrarea regulilor jocului;

fixarea regulilor;

executarea jocului de către copii, complicarea lui, introducerea unor noi variante;

încheierea jocului.

Introducerea în joc este primul contact al învățătorului cu copiii. Învățătorul poate găsi formele și formulele cele mai variate de anunțare a jocului pentru ca, de la o lecție la alta, ele să fie cât mai adecvate conținutului.

Astfel, jocul “Pescarul iscusit” – care are ca scop inițierea copiilor în compunerea de probleme și efectuarea unei analize conștiente a cerințelor, poate fi introdus printr-o scurtă povestire:

“A fost odată un pescar, care în fiecare zi mergea la pescuit. Într-o zi, și-a luat uneltele necesare și s-a îndreptat bucuros pe malul lacului din apropiere. Acum, să vedem câți pești a prins în plasa lui…”.

Activitatea poate să înceapă și printr-o scurtă convorbire așa cum se poate proceda și în cazul jocului “Magazinul cu jucării”, folosind întrebări simple:

“De unde cumpărăm jucării?”

“Cine le cumpără?”

“Cum trebuie să vă comportați când intrați în magazin?”

“Cum trebuie cerută o jucărie?”

“Ce trebuie făcut ca să putem lua jucăria acasă?”

“Ce spunem la plecarea din magazin?”

Alteori, introducerea în joc se poate face prin prezentarea materialului, mai ales atunci când de logica materialului este legată întreaga acțiune a elevilor. Prin parcurgerea acestui moment se realizează o mai bună trecere spre enunțarea titlului jocului.

Amintesc câteva jocuri care includ operații de adunare și scădere, experimentate cu succes la clasa I: "Încercăm să descărcăm vagoanele”, “La alimentara”, sau “Hai să socotim!” sau jocul “Ghici, al câtelea număr lipsește!” prin care se pot verifica numeralele ordinale prin întrebări de genul: “Al câtelea loc îl ocupă acest obiect în rând?”

Anunțarea jocului trebuie făcută sintetic, în termeni preciși, fără cuvinte de prisos, spre a nu lungi inutil începutul acestei activități. În acest moment se poate face și o motivare a titlului jocului.La alte jocuri, se poate folosi formula clasică: “Copii, astăzi vom învăța un joc nou. El se numește…”. Alteori se poate folosi o frază interogativă: “Știți ce o să ne jucăm astăzi? Vreți să vă spun?” pot fi găsite formulele cele mai variate de anunțare a jocului, astfel ca, de la o lecție la alta, ele să fie cât mai adecvate conținutului acestuia.

Explicarea jocului – momentul hotărâtor pentru succesul jocului didactic matematic, alături de demonstrarea lui.

Învățătorului îi revin sarcini multiple:

-să facă pe elevi să înțeleagă sarcinile ce le revin;

-să precizeze regulile jocului, asigurând însușirea lor rapidă și conștientă de către copii;

-să prezinte conținutul jocului și principalele lui etape, în funcție de regulile jocului;

-să dea îndrumările necesare cu privire la modul de folosire a materialului;

-să scoată în evidență sarcinile conducătorului de joc și cerințele pentru a deveni câștigători.

Explicația și demonstrația pot fi îmbinate diferit,în funcție de nivelul clasei și de natura jocului didactic. Explicația este scurtă și subordonată demonstrării.

De exmplu, la jocul “Din- din “ se pot demonstra principalele etape:

-numărul bătăilor de tobă;

-potrivirea acului pe cadranul ceasului în dreptul cifrei corespunzătoare numărului de bătăi;

-răspunsul la întrebarea “Cât este ceasul?” fără să fie necesară o explicație minuțioasă.

La clasă, în desfășurarea jocului didactic, am urmărit ca, la majoritatea jocurilor, explicația să fie însoțită de demonstrație. Între aceste două metode se stabilesc diferite raporturi:

-demonstrația predomină, iar explicația lămurește acțiunile demonstrate;

– demonstrația este subordonată explicației, însoțind-o, ilustrând-o;

– explicația este însoțită de exemplificări sau urmată de demonstrare;

– demonstrarea este echilibrată armonios cu explicația, permanent împletindu-se cu aceasta.

În timpul organizării jocului logico matematic am urmărit ca explicația să fie concisă și, în același timp, accesibilă copiilor, să cuprindă esențialul din acțiunea jocului, ordinea acțiunilor, etapele și regulile, să stârnească interesul copiilor pentru joc.

Fixarea regulilor – trebuie să evite ruperea în mod mecanic, a regulilor jocului și să urmărească înțelegerea lor. Uneori, după explicație sau în timpul explicației se obișnuiește să se fixeze regulile transmise. Alteori, am exemplificat regulile după semnalul de începere a jocului: “Începem jocul! Nu uitați: nu aveți voie să deschideți ochii înainte de a bate eu din palme. După ce ați deschis ochii, va trebui să observați repede…Va răspunde acel copil care a ghicit mai repede.”

Fixarea regulilor se poate face și prin întrebări. De exemplu, în cazul jocului “Caută vecinii!”: Ce trebuie să faceți după ce s-a aruncat cubul?

Ce jetoane trebuie să ridicați? Cine câștigă?

Executarea jocului – are în general, două moduri de desfășurare:

-conducere directă (învățătorul având rolul de conducător al jocului);

-conducerea indirectă (conducătorul ia parte activă la joc, fără a interpreata rolul de conducător).

După ce jocul a fost însușit, exercițiile au fost propuse de elevi, echipei adverse. În încheiere se poartă discuții cu copiii, arătând care dintre ei au respectat regulile, care au fost mai puțin atenți, vor fi încurajați cei care s-au descurcat mai greu.

Am observat că jocurile îi atrag pe copii și devin mai captivante dacă au și momente vesele, o încărcătură afectivă care să asigure întărirea acțiunii. Astfel în cazul jocului “Săculețul fermecat” am urmărit să-i ajut pe elevi să perceapă corect însușirile unei piese “Logi”, chiar dacă n-o văd, folosindu-se de simțul tactil. Inedit a fost faptul că în cadrul acestui joc, a apărut un personaj mult îndrăgit de copii, Tic-Pitic care aduce sacul, îl prezintă copiilor și le cere să ghicească ce are înăuntru. Rând pe rând, câte un copil a răspuns invitației lui separând din săculeț câte o piesă și, fără să o scoată la vedere, să determine prin pipăit forma, mărimea și grosimea. Pe măsură ce din săculeț au fost scoase mai multe piese, s-au făcut și unele deducții asupra culorii pieselor.

Jocurile didactice sunt folosite cu succes și în scopul fixării, al consolidării deprinderilor. Pentru fixarea celor patru operații aritmetice am folosit jocul “Cine urcă scara mai repede”. Fie individual, fie pe echipe, elevii s-au întrecut să rezolve exercițiile înscrise pe treptele scării desenate pe tablă. Au câștigat cei care au rezolvat mai repede și cu mai puține greșeli.

Ținând cont că prin jocul didactic cultivăm la copii dragostea pentru studiul matematicii, le stimulăm efortul susținut și îi determinăm să lucreze cu plăcere, cu interes atât la oră, cât și în afara ei.

Pe parcursul desfășurării jocului am urmărit:

-să imprim un anumit ritm jocului ( ținând cont de faptul că timpul este limitat);

-să mențin atmosfera de joc, evoluția jocului, evitând monotonia;

-să controlez modul în care elevii rezolvă sarcina didactică, respectând regulile stabilite;

-comportarea elevilor, relațiile dintre ei;

-să găsesc mijloacele potrivite pentru a antrena toți elevii clasei;

-felul în care se respectă, cu strictețe regulile jocului.

Încheierea jocului – conține aprecieri și concluzii asupra felului în care s-a desfășurat jocul, asupra modului în care s-au respectat regulile de joc și s-au executat sarcinile primite, asupra modului în care s-au comportat elevii.

Valențe formativ-educative ale jocului logico-matematic

La copii, aproape totul este un joc. “ A te întreba de ce se joacă copilul, înseamnă a ne întreba de ce este copil. Copilăria servește pentru joc și imitare” Claparède, Eduard- “Psihologia copilului și psihologia experimantală”, E.D.P., București, 1975, pg. 78 1 Prin joc copilul se dezvoltă, își coordonează ființa și îi dă vigoare.

În cadrul jocului are loc dezvoltarea tuturor laturilor personalității copiilor: capacitățile intelectuale, calitățile motrice, spiritul creativ.

Jocul didactic este una din formele de învățare cu cele mai bogate efecte educative, un foarte bun mijloc de stimulare a resurselor lui intelectuale.Jocul didactic are bogate resurse de stimulare a creativității. Prin libertatea de gândire și acțiune, prin încrederea în puterile proprii, prin inițiativă și cutezanță, jocurile didactice devin, pe cât de valoroase, pe atât de plăcute.

În joc se dezvoltă curajul, perseverența, dârzenia, combativitatea, corectitudinea, disciplina prin supunerea la regulile jocului, spiritul de cooperare, de viață în colectiv, de comportare civilizată. Jocul favorizează dezvoltarea aptitudinii imaginative la copii, a capacității de a crea sisteme de imagini generalizate despre obiecte și fenomene, precum și de a efectua diverse combinații mintale cu imaginile respective.

În procesul jocului, copilul dobândește numeroase și variate cunoștințe despre mediul înconjurător prin care i se dezvoltă procesele psihice de reflectare directă și nemijlocită a realității: percepțiile, reprezentările, memoria, imaginația, limbajul, gândirea.

Unele jocuri oferă posibilitatea tratării diferențiate a elevilor. Sunt jocuri și exerciții distractive care solicită diverse soluții de rezolvare. Elevii cu posibilități mai mari vor găsi o varietate de căi, soluții mai ingenioase, iar cei cu posibilități mai reduse vor fi ajutați să nu se descurajeze.

Jocurile realizate prin muncă independentă permit formarea unei imagini clare asupra lacunelor elevilor sau a progreselor înregistrate, ajutând astfel la preîntâmpinarea rămânerii în urmă la învățătură și stimularea unor aptitudini.

Unele jocuri pot evidenția mai bine valoarea practică a cunoștințelor matematice: “La magazin”, “La librărie”, elevii efectuează operații matematice subordonate unui joc practic, acela de a face cumpărături. Astfel de jocuri oferă posibilitatea exersării elevilor într-o atitudine civilizată.

Atât latura informativă cât și cea formativă a învățământului pot fi realizate mai temeinic și mai plăcut prin intermediul jocului didactic. Jocul didactic nu înseamnă “o joacă de copii”, el este o activitate serioasă, care sprijină într-un mod fericit înțelegerea problemelor, fixarea și formarea deprinderilor durabile, împlinirea personalității elevilor.

Făcând din învățarea prin jocurile didactice un stil obișnuit de lucru cu elevii, am putut constata nu numai progrese la învățătură – mai ales cu elevii slabi sau cu un ritm lent de lucru – ci și o participare voluntară tot mai deschisă a elevilor la lecție, un interes sporit și o evidentă plăcere pentru lecțiile în care așteptau jocuri de destindere.

Numărarea și calculul nu reprezintă obligatoriu primul și singurul mod de a introduce matematica. Noțiunea de număr nu trebuie să fie abordată fără ca gândirea să fi fost exersată dinainte de procesul de descoperire a relațiilor din realitate, de imaginare a altor relații în cadrul jocului.

Operând cu mulțimi, concretizate prin piesele trusei, obiectivul principal este dezvoltarea unei gândiri cu calități deosebite, a unui limbaj cât mai adecvat matematicii, valoarea lor răsfrângându-se și asupra dezvoltării și perfecționării tuturor proceselor psihice de cunoaștere.

Jocurile logico-matematice fac o legătură firească între matematica preșcolară și cea școlară prin intuirea și înțelegerea noțiunii de mulțimi, relații, până la pregătirea însușirii noțiunii de număr.

Începute la grădiniță, aceste jocuri se complică odată cu venirea copilului la școală, când drumul lor continuă ascendent. Fără a neglija programa școlară sau capacitatea de efort și înțelegere a copiilor de 6-7 ani, am abordat câteva modalități personale de predare-învățare. Astfel, am rezervat mai multe ore de repetare a noțiunilor transmise, știut fiind faptul că “repetarea este mama învățării”. Pentru a evita monotonia, am realizat fixarea cunoștințelor prin folosirea unor jocuri diverse. Pentru a antrena întregul colectiv de elevi, am utilizat de câte ori a fost necesar, fișele de muncă independentă.

Este cunoscut faptul că obiectivul principal al predării matematicii în primele patru clase primare îl constituie învățarea și consolidarea celor patru operații cu numere naturale, îmbogățirea și completarea cunoștințelor și deprinderilor dobândite. La realizarea acestui obiectiv am ajuns numai printr-un proces de predare-învățare activă și sistematică ce a facilitat participarea conștientă a elevilor la deducerea principiilor de bază, la sesizarea caracterului structurilor algebrice din care se deduc operațiile cu mulțimea numerelor naturale.

Procedând astfel, am creat condiții favorabile realizării sarcinii de a dezvolta efectiv deprinderi de abstractizare și generalizare, de transfer al cunoștințelor de la un domeniu la altul.

Pentru consolidarea și aprofundarea celor patru operații cu numere naturale, am insistat asupra suportului logico-matematic al cunoștințelor despre mulțimi, ce se impun a fi actualizate și precizate riguros. În acest scop, prin exerciții și jocuri, am căutat să precizez noțiunile: mulțimea și cardinalul ei, mulțimea vidă, reuniunea, intersecția, diferența a două mulțimi, etc. Am început cu elevii numărări ale elementelor mulțimilor rezultate din operații, sugerându-le găsirea legăturilor dintre cardinalul mulțimilor și cardinalul mulțimii rezultate din operații. Toate aceste cunoștințe au putut fi însușite numai cu condiția ca ele să fie traduse în modul de a gândi al copilului, iar modalitatea cea mai eficientă de organizare a acestor activități în scopul obținerii unui randament maxim a fost jocul didactic.

Jocurile pentru constituirea mulțimilor ocupă un loc însemnat în cadrul lecțiilor de matematică, fiind cu scop de repetare și consolidare.

Jocurile cu diferențe familiarizează elevii cu ideea de ordine și succesiune, ele fiind, ca organizare, variante ale jocului “Trenul”. Chiar dacă sunt pregătitoare, ele exersează procesele de analiză – sinteză, comparație și obligă elevii să verbalizeze operațiile cu judecăți, contribuind astfel și la perfecționarea limbajului, mai ales sub aspect gramatical.

După ce elevii și-au însușit noțiunile teoretice despre mulțimi, am încercat jocuri în care să apară mulțimea vidă, constatând astfel dacă elevul este capabil să așeze piesele, dar să și motiveze apariția unei mulțimi vide.

Situațiile problematice puse în fața copilului prin jocurile logice le solicită un efort de gândire, exersând capacitatea de a aplica în practică cunoștințele matematice dobândite. Ele supun vederea la un antrenament sistematic, asigurând o valoare operațională cunoștințelor acestora.

În desfășurarea jocurilor logico-matematice am urmărit principii care să contribuie la sporirea unor valori formative: copilul să mediteze asupra unei situații create, să-și confrunte opiniile sale cu ale colegilor, să verifice variantele și să-și îndrepte unele greșeli. Am dirijat elevii spre a-și ordona cunoștințele dobândite, spre a le formula corect, să creeze și să propună noi soluții.

“La ce mulțime m-am gândit?” se intitulează un joc mai dificil care ar putea fi jucat doar de elevii clasei I care au acumulat suficientă experiență în practicarea jocurilor logice și poate constitui un exercițiu de “gimnastică a gândirii” chiar și pentru noi, cei mari. Spre deosebire de alte jocuri, de astă dată copiii trebuie să descopere o mulțime cunoscând că ea conține una sau anumite piese ale trusei. Dificultatea provine atât din faptul că drumul spre adevăr este acum mai lung și mai anevoios, necesitând anumite întrebări judicios selecționate.

În încheierea jocurilor am utilizat fișe de muncă individuală cu diferite sarcini:

Exemple:

FIȘA NR. 1

Separă numai

dreptunghiurile:

În jocurile de tipul “Aranjăm discurile!” (triunghiurile, pătratele, dreptunghiurile) prin folosirea deducției logice, am urmărit construirea unor submulțimi după criteriul formei.

La activitatea independentă, elevii au avut de lipit figurile geometrice primite, respectând forma lor.

FIȘA NR. 2 Lipiți pe spațiul dat figurile geometrice după formă.

Pe măsură ce elevii au dobândit o mai mare experiență, fișele au devenit tot mai complexe.

Jocul “1, 2 treci la locul tău!” urmărește să consolideze cunoștințele cu privire la folosirea corectă a atributelor corespunzătoare (piesă mică, piesă mare). Am folosit piesa de lucru în următoarele sarcini:

FIȘA NR. 3 Încercuiește pătratele mici și colorează-le”

FIȘA NR. 4 Formează grupa pieselor mari

“Așază-mă la culoarea mea!” Este unul dintre jocurile logice ce urmăresc construirea de submulțimi având drept criterii culoarea. Pentru a da o coloratură jocului am introdus elemente specifice vârstei: chemarea copilului ce a exercitat sarcina stabilită de către un “ursuleț” sau “piticul Barbă-Cot”.

CAPITOLUL V

METODOLOGIA CERCETARII

4.1. Fundamentare teoretică

Pregătirea copilului preșcolar pentru școală este o chestiune de actualitate în condițiile intensificării și accelerării întregului proces de învățământ. M-am oprit asupra acestei teme deoarece în cadul activităților dirijate, cât și în cadrul activităților liber alese, se urmărește atât însușirea de noi cunoștințe cât mai ales consolidarea cunoștințelor transmise în vederea pregătirii copilului preșcolar pentru școală.

Prin diversitatea de metode și tehnici care pot fi aplicate în cadrul activităților de cunoașterea mediului, a activităților de dezvoltarea limbajului, a activităților matematice, a scrierii grafice, etc. și în activitatea didactică de dimineață, contribuie la dezvoltarea intelectuală și în același timp facilitează trecerea cu ușurință la activitatea de tip școlar, iar scopul final constă în viitoarea utilizare a rezultatelor obținute. Această înseamnă că în cadrul fiecărei metode și tehnici aplicate accentul trebuie pus pe însușirea și aprofundarea de cunoștințe.

Reușita acestora depinde în mare parte și de folosirea unui bogat material didactic, în cantitate suficientă pentru fiecare copil, formând astfel la copii derinderi de muncă intelectuală, satisfacerea curiozității de cunoaștere învățând totodată să analizeze, să interpreteze, să utilizeze, să citească, să denumească anumite obiecte cu expresii literare.

Prin natura lor, activitățile desfășurate în grădiniță dezvoltă copiilor spiritul de observație și de investigație, cultivând imaginația, gândirea creatoare, orientează activitatea psihică, disciplinează conduită și contribuie, în sfârșit, la formarea rapidă și mai eficientă a mecanismelor psihice, care înlesnesc și condiționează învățarea, muncă, fiind necesare la intrarea copilului preșcolar în școală.

Pentru obținerea reușitei acestora, condiția de baza este aceea că elementul de joc să rămână o dominantă a întregii activități din grădiniță, chiar dacă sarcinile procesului instructiv devin din ce în ce mai complexe.

4.2. Tipul cercetării

Cercetarea de față este de natură calitativă și urmărește să pună în evidență importantă achiziționării unui vocabular conform vârstei, particularităților și nevoilor individuale ale copiilor de vârstă preșcolară, necesar adaptării la viață școlară.

4.3. Obiectivele cercetării

1. Evidențierea importanței achiziționării unui vocabular adecvat vârstei, particularităților și nevoilor personale ale copiilor;

2. Relevanța utilizării metodelor și procedeelor adecvate în vederea adaptării optime a preșcolarilor la activitatea școlară;

4.4. Ipoteza cercetării

Utilizarea unor metode și tehnici specifice procesului instructiv educativ din învățământului preșcolar asigură îmbunătățirea abilităților de comunicare,necesare adaptării copilului la viață școlară.

4.5. Variabilele cercetării

Variabile independente:metodele folosite în activitățile specifice intervenției și mediul socio-educativ din care provin copiii.

Variabile dependente:vârsta de dezvoltare a limbajului și nivelul de dezvoltare al proceselor psihice

4.6. Locul de desfășurare a cercetării

Cercetarea s-a desfășurat la Grădiniță „Ion Creangă “ din Alexandria, unde am desfășurat activitatea de practică pedagogică, în perioada anului școlar 2014-2015

4.7.Lotul de subiecți

Lotul de subiecți cuprins în cercetare a cuprins 20 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 6 ani, din grupa mare-pregătitoare.

Grupa-A (grupa de control), este formată din 10 copii cu vârste cuprinse între 5 și 6 ani din care 5 băieți și 5 fete. Dintre aceștia:

-5 copii, provin din familii închegate,organizate, cu relații armonioase,

-3 copii provin din familii organizate, dar cu relații tensionate,

-2 copii provin dintr-o familie dezorganizată, copilul fiind încredințat mamei.

– 1 copil provine din centrul de plasament.

Grupa – B (grupa experimentală) este formată din 10 copii, 4 băieți și 6 fete, din care, 9 provin din familii organizate, iar 1 copil este încredințat de părinți (care sunt plecați din țară) spre îngrijire bunicii.

Se constată că există diferențe între mediile socio-culturale din care provin copiii celor două grupe, care se reflectă și asupra dezvoltării comunicării și limbajului acestora.

Din grupa A, un număr de 4 copii sunt în primul an de frecventare a grădiniței,iar ceilalți 6, frecventează ocazional grădiniță.

Cei din grupa B, sunt în al doilea an de frecventare a grădiniței, iar influențele mediului educativ oferit de activitățile instructiv-educative din grădiniță, sunt favorabile dezvoltării psihice a copilului.

4.8.Procedura de desfășurare.

Activitățile de educarea limbajului au fost adaptate unităților de învățare corespunzătoare temei săptămânii. Spre exemplu:

-jocul dramatizare- "De-a punguță cu doi bani";

-dramatizări -"Anotimpurile", "Greierele și furnică";

-jocuri de stimulare a comunicării orale: "Povestește ce ai visat", "Povestește cum ți-ai petrecut vacanță";

– jocuri de exersare a pronunției corecte: "Spune la fel că mine", "Descoperă unde am greșit";

-jocuri de realizare a abstractizării și generalizării: "Cum se numesc toate acestea la un loc", "Ghici la ce cuvânt m-am gândit";

-jocuri pentru dezvoltarea imaginației "Hai să facem o poveste".

4.9. Metodologia cercetării

Metode utilizate

În cadrul cercetării am insistat pe folosirea următoarelor metode: anamneză, studiul documentelor personale, observația, metoda testelor, experimentul.

În cercetare am folosit atât metode de culegere a datelor cât și metode de prelucrare a datelor.

• Observația a avut drept scop surprinderea unor elemente ale comunicării atât în activitățile liber alese în care copilul se manifestă spontan și liber mai aproape de ceea ce este mai puțin controlat și cenzurat, cât și în cadrul activităților comune desfășurate cu întreagă grupa de copii sub îndrumarea directă a educatoarei. Datele obținute au fost consemnate și folosite mai ales în analiza de caz.

• Anamneza a vizat culegerea de informații despre părinți, starea de sănătate, despre condițiile materiale și socio-culturale ale familiei, despre calitatea influențelor asupra copilului.

• Studiul documentelor personale a fost menit să completeze datele obținute prin primele două metode și să ofere o imagine mai completă asupra subiecților investigați. Pe baza studiului documentelor personale ale copiilor s-au obținut date despre proveniență socială ale acestora, starea lor de sănătate, despre relațiile care există în familie și despre nivelul cultural al părinților.

• Experimentul a constat în măsurarea efectului produs că urmare a introducerii unuia sau mai multor factori experimentali -spre exemplu utilizarea metodelor specifice grupei pregătitoare. Experimentul se desfășoară folosind mai multe tehnici: tehnica grupului, pe care se experimentează, tehnica grupelor paralele (experimentală și de control), având aproximativ același nivel de cunoștințe, același număr de subiecți și fiind aproximativ egale din punct de vedere al vârstei.

Instrumente de cercetare utilizate

• Test de evaluare inițială

• Test de evaluare finală

4.10. Descrierea etapelor cercetării

I.ETAPĂ PREEXPERIMENTALA

În cadrul acestei etape am stabilit cadrul cercetării, am formulat ipoteza și am alcătuit eșantionul de subiecți, am ales metodele și tehnicile de cercetare, am aplicat testarea situației experimentale și a tehnicilor de cercetare, am înregistrat datele și am stabilit strategia desfășurării experimentului. Această etapă s-a derulat în perioada semestrului I al anului școlar 2014-2015. Tot în această perioada am aplicat preșcolarilor din cele două grupe testul de evaluare inițială.

Evaluarea inițială,a constituit punctul de plecare în stabilirea strategiei didactice a educatoarei grupelor de copii. Pornind de la datele cuprinse în aceste evaluări s-a putut face o analiză privind saltul înregistrat de copii până la dat aplicării probelor ce au stat la baza cercetării noastre.

TEST DE EVALUARE INIȚIALĂ(Evaluează cunoștințele de limbaj)

TEMA: Traistă cu povești

1.Item cu răspuns scurt.

Completează ce lipsește pentru a avea propoziția înțeles.

"Este vicleană, șireată și da iama la poiată." 1p

2.Item cu alegere multiplă

Scrie atâtea liniuțe câte cuvinte are propoziția și încercuiește cifra corectă: 1p

3.Item de asociere

Unește personajele aparținând aceleiași povești: 2p

4.Item cu alegere duală

Spune ce este fals și ce este adevărat în propozițiile următoare:

– "Față babei a îngrijit cățelușa bolnavă și a plecat mai departe".

– "Albă că Zăpadă a ajuns la casă piticilor".

– "Scufița Roșie mănâncă lupul." 3p

5.Item de completare

Recunoaște povestea și completează verbal ce lipsește:

"Era limpede că afurisită de cotoroanța încerca s-o pacalesca pe …………. să se vâre în ………….pentru a o închide acolo!… Căci de îndată ce ar fi fost acolo, …….. ar fi închis cuptorul și ar fi lăsat-o pe biata micuța să se…………. și apoi ar fi mâncat-o! Numai că………….. copil isteț, îți dădu numaidecât seama ce gânduri cocea………….și se prefăcu că-i nătângă și neîndemânatică." 3p

Rezultate obținute la testul inițial:

Rezultate obținute la testul inițial grup experimental

Rezultate obținute la testul inițial grup de control

Centralizarea rezultatelor obtinute de cele doua grupe la testul initial

Interpretarea rezultatelor:

Datorită faptului că asupra grupului experimental s-a acționat prin aplicarea de metode și procedee specifice și s-au realizat activități, jocuri didactice cu caracter stimulativ și de dezvoltare a limbajului, se observă diferențe semnificative a procentelor calculate în urmă punctajelor obținute.

Aceste aspecte de diferențiere se datorează faptului că cele două grupe sunt diferit constituite, grupa de control cuprinzând mai mulți copii proveniti din medii sociale defavorizate, la care rata frecventării grădiniței este scăzută și asupra cărora nu s-a intervenit prin activitățile care au fost realizate la grupul experimental.

II. ETAPA EXPERIMENTALĂ

În cadrul acestei etape am introdus metode și tehnici noi în activitățile susținute la nivelul grupului experimental, am aplicat probe, am făcut măsurători și determinări. Precizez că am acționat și la nivelul grupului de control aplicând aceleași probe (testul "Omulețul. Acest lucru s-a făcut cu scopul de a compară între ele rezulatele și scorurile obținute de copiii cuprinși în cele două grupe, neechivalente din punct de vedere socio-cultural și educațional. Această etapă s-a desfaturat pe parcursul semestrului II al anului școlar 2014-2015.

Testul "Omulețul"

• în vederea surprinderii nivelului de dezvoltare a inteligenței și a altor procese și calități psihice, am aplicat testul "Omulețul".

Considerat ca test de inteligență, (cerem copilului să deseneze un omuleț), constituie un veritabil sistem de simboluri, prin care se realizează o comunicare. Este deci, o comunicare prin simboluri, în spatele căreia se ascund și o serie din procesele specifice gândirii.

Calculul performanțelor s-a făcut după următoarele criterii:

– prezența capului;

– prezența picioarelor – două, când e în față și unul în profil;

– prezența brațelor;

– prezența trunchiului;

– lungimea mai mare decât lățimea trunchiului;

– îndoirea umerilor;

– brațele și picioarele tangente pe lângă corp;

– brațele și picioarele atașate, deși incorect;

– prezența gâtului;

– conturul gâtului – o linie continuă între trunchi și corp;

– prezența ochilor;

– prezența nasului;

– prezența gurii;

– nasul și gură sunt reprezentate corect, indicarea buzelor;

– prezența narinelor;

– prezența părului;

– părul bine plasat, fără că să fie văzut capul prin intermediul transparenței;

– prezența hainelor (prima manifestare a veșmintelor sunt nasturii);

– lipsa transparenței veșmintelor;

– patru articole vestimentare bine marcate (pălărie, vestă, cravată, nasturi, pantaloni);

– costumul perfect, fără defecte;

– prezența degetelor;

– evidențierea palmelor;

– brațele articulate la umeri, la coate;

– proporția capului ( mai mic decât jumătate din trunchi și mai mare 1/10 din corp);

– proporția brațelor;

– proporția gambelor;

– proporția picioarelor lungimea lor să fie mai mare decât lățimea și mai mică decât

înălțimea corpului);

– prezența călcâiului;

– coordonarea motrică a conturului;

– coordonarea motrică a brațelor;

– prezența urechilor;

– poziția și proporția corectă a urechilor;

– detalii oculare -pupile;

– prezența bărbiei și a frunții;

– capul, trunchiul și picioarele de profil; profilul perfect (fără transparență sau poziția greșită Subproba nr. 2:

Completarea de lacune într-un text

Material: am folosit următorul text:

"Este timp frumos, cerul este ..(senin, albastru), soarele este foarte..(strălucitor) . Jana și Maria merg să se plimbe pe câmp. Ele adună ..(flori) . Fetele sunt foarte mulțumite auzind cântecele frumoase ale micilor .(păsărele) . Deodată cerul se întunecă, se acoperă de .(nori) . Fetele se grăbesc să se întoarcă .(acasă) .Cerul este spintecat de.(fulgere) . Jana și Maria se sperie de zgomotul făcut de.(tunete) . Ele roagă pe cineva să le adăpostească în casă deoarece plouă puternic și nu aveau la ele.(umbrele, haine de ploaie), iar hainele lor erau complet.(ude).

Desfășurare:

I se spune copilului: "Îți voi spune o povestire, te rog să fii atent, când eu mă opresc și n-am să știu ce să spun, tu va trebui să ghicești și să spui ce trebuie să fie completat".

• Se va citi rar și cu accentul necesar;

• Se notează răspunsurile copilului;

• Se calculează numărul de răspunsuri corecte.

Subproba nr. 3:

Denumirea unor materiale

Material de desfășurare: am folosit următoarele întrebări:

1. Din ce este făcută cheia?

2. Din ce este făcută masă?

3. Din ce este făcută linguriță?

4. Din ce sunt făcuți pantofii?

5. Din ce sunt făcute ferestrele?

6. Din ce sunt făcute casele?

Se consemnează numărul de răspunsuri corecte.

Subproba nr. 4:

Denumirea a 10 culori

Material și desfășurare:

Se prezintă culorile:

1. roșu; 6. violet;

2. verde; 7. gri;

3. negru; 8. galben;

4. roz; 9. maro;

5. alb; 10. albastru

Se cere copilului să le denumească și se notează de la 0 la 10, după numărul exact de răspunsuri corecte.

III.ETAPĂ POST-EXPERIMENTALĂ

Este etapă în care am înregistrat rezultatele obținute de cele două eșantioane de subiecți, grupa experimentală și grupa de control, am stabilit diferențele, am prelucrat statistic datele și am interpretat rezultatele.

Evaluarea finală

TEST DE EVALUARE FINALĂ(evaluează cunoștințele dobândite în urmă intervenției)

Cuprinde:

I.1 item de completare (proba orală) – propoziții simple și dezvoltate 1p

I.2 item subiectiv 1p

I.3 item obiectiv cu alegere multiplă 1p

I.4 item obiectiv cu alegere duală 1p

I.5 item de asociere (tip pereche) – asociere sonoră 1p

Punctaj maxim 5 puncte

TEST

CUVINTE, SILABE, SUNETE

I.1 : Spune mai departe (proba orală)

"Ana are ….."

I.2 : Reprezintă grafic propoziția în casetă

I.3 : Încercuiește cifra care corespunde numărului de cuvinte din propoziție

"Copiii merg la grădiniță" 3, 5, 4

I.4 : Încercuiește cuvântul alcătuit din mai multe silabe și reprezintă silabele în căsuțe

C O P I L G R A D I N I T A

I.5 Colorează imaginile în a căror denumire se află sunetul " r "

4.11. Intervenții ameliorative

Pe parcursul programului de intervenție s-au folosit în cadrul activităților de educarea limbajului, jocuri didactice pe arii de stimulare a abilităților de comunicare, conversație și îmbogățire a vocabularului.S-au susținut activități specifice în care s-au folosit următoarele metode: conversația, explicația, exercițiul, demonstrația, experimentul, braistormingul, comunicarea rotativă, învățarea în cerc, examinarea povestirii, turnirul întrebărilor.

Între evaluarea inițială și cea finală, în cadrul programului de intervenție, pe lângă probele administrate (Testul Omulețul) în vederea ameliorării dificultăților de comunicare și achiziționării de noi abilități, am desfășurat o serie de activități și jocuri didactice , utilizând în cadrul lor metode și procedee specifice grupei pregătitoare.

4.12. Verificarea și evaluarea rezultatelor obținute

Modalitatea de verificare și evaluare a rezultatelor obținute s-a realizat prin introducerea scorurilor în tabele și compararea acestora cu valorile standard ale testelor aplicate. S-au analizat pe rând rezultatele (sub formă de punctaje) și s-au interpretat prin analiză comparativă a procentelor obținute de copiii din cele două grupuri: experimental și de control

Rezultate obținute la testul final:

Rezultate obținute la testul final- grup experimental

Rezultate obținute la testul final- grup de control

Interpretarea rezultatelor:

Proba de evaluare finală a avut 5 itemi a câte un punct fiecare.Tabelul de mai sus ne arată că actionându-se asupra subiecților în mod frecvent și organizat, prin procesul de învățământ, se înregistrează un progres vizibil atât la grupa experimentală cât și la grupa de control chiar dacă intervenția nu a fost aceeași și condițiile socio-culturale de proveniență a copiilor diferite.

În cadrul grupei experimentale, la 4 itemi s-au obținut procente de 100 % ceea ce înseamnă un nivel ridicat de cunoștințe și abilități de comunicare acumulate, la grupa de control procentele sunt destul de bune, comparativ cu cele înregistrate la testul inițial, la copii care au frecventat grădiniță în mod regulat dar mai scăzute la cei care au frecventat sporadic. Acest lucru denotă faptul că, dacă educatoarea a insistat pe activități de educare a limbajului chiar dacă nu a avut un program de intervenție bine stabilit și copiii au frecventat în mare parte grădinița, se poate înregistra un mic progres și în cazul copiilor care provin din medii socio-culturale defavorizate sau care sunt în primul an la grădiniță.

Cunoscându-se că dezvoltarea limbajului prescolarului are la baza experiență cognitivă a acestuia în relațiile cu cei din jur li s-a oferit copiilor posibilități optime de exprimare liberă, acest lucru realizându-se în orice moment al zilei, de la venirea lui în grădiniță și până la plecare.

Atât în activitățile comune organizate cu grupa de copii, cât și în cele individuale, accentul s-a pus pe exprimarea copiilor pentru că limbajul să fie viu, colorat, intonația să fie expresivă, astfel încât preșcolarii să-și însușească raporturile gramaticale ale limbii, sub aspect morfologic și sintactic, fonetic și lexical.

Materialul necesar desfășurării normale a gândirii și limbajului a fost furnizat de realitate, de povestirile educatoarei, de experiență de viață a copilului, de relațiile sale cu ceilalți copii.

Ținând seama că trecerea de la intuitiv la verbal-abstract depinde de bogăția experienței intuitiv-acționale, de gradul de elaborare a tipurilor superioare de activitate, de modul în care se asigura achiziționarea de informații, în activitățile desfășurate cu copiii s-a urmărit cultivarea procesele psihice de cunoaștere: gândirea, limbajul, memoria, imaginația, atenția voluntară etc. Organizarea judicioasă a activității de instruire a avut că urmare dezvoltarea spiritului de observație, stimularea permanentă a inteligenței și creativității copiilor, a independenței în gândire și acțiune. De asemenea s-a pus accent pe formarea la copii a deprinderilor de exprimare corectă, stimularea vorbirii coerente și expresive, prevenirea și corectarea unor defecte de vorbire, de pronunție a sunetelor.

S-a urmărit, dezvoltarea aparatului fono-articular, insistându-se asupra mișcărilor de articulare corectă a sunetelor (fricative, vibrante, velare), precum și a diftongilor ai, ei, ea, au,corectându-se, în același timp, tulburările din vorbirea unor copii. Paralel cu această activitate, accentul s-a pus pe dezvoltarea, îmbogățirea fondului principal de cuvinte care denumesc obiecte utilizate de copil în activitatea cotidiană, acțiuni, calități ale obiectelor, noțiuni referitoare la culori, așezare în spațiu și timp.

Limbajul a fost abordat într-o viziune integrată, urmărindu-se atât latura receptivă cât și cea expresivă. De aceea i s-au pus copilului la dispoziție materiale specifice, care să se constituie într-un mediu educativ și cultural activ, stimulativ: cărți, caiete și unelte de scris, ziare, reviste, imagini și jocuri cu imagini , discuri, dischete, video, computer etc.

În toate activitățile comune și la alegere, copiii au fost antrenați în actul verbalizării. Ei au avut permanent că model conduită verbală a educatoarei, iar acasă, a părinților și a adulților din preajma. Înțelegerea cuvintelor noi și a expresiilor însușite în cadrul diverselor activități s-a fixat prin activizarea acestora, cerându-se copiilor să le utilizeze în contexte noi.

Adeziunea preșcolarilor la o vorbire corectă, din punct de vedere gramatical, a fost privită în relație cu formarea deprinderilor de a-și exprimă gândurile într-o comunicare coerentă și corectă. Astfel s-a avut în vedere, gradat, formarea deprinderilor de vorbire dialogată, exprimarea în propoziții simple, apoi în propoziții dezvoltate, a gândurilor, ideilor, sentimentelor, formarea corectă a pluralului, acordul predicatului cu subiectul și al adjectivului cu substantivul; folosirea corectă a flexiunii verbale și a celei nominale, cunoașterea și folosirea în comunicare a pronumelui de politețe.

Expresivitatea exprimării preșcolarilor a constituit de asemenea, un principal obiectiv al activităților de educare a limbajului, deprindere dobândită prin activități de povestire, prin lecturi după imagini, prin memorizări sau jocuri didactice.

Activitățile libere ale preșcolarilor au creat un climat afectiv de comunicare verbală liberă și civilizată între copii, au consolidat actul comunicării în formele ei cele mai variate, generate de diversitatea jocurilor, a cântecelor, a exercițiilor ritmice.

Concluzii

Jocul, ca formă de activitate instructiv-educativă, dă posibilitatea copiilor de a avea preocupări variate sub aspectul conținutului.

Se mai spune despre joc că reprezintă munca depusă de copil, deoarece cea mai mare parte a activităților desfășurate de un copil presupune activitate de joc. Astfel, prin intermediul jocului, copiii își îmbunătățesc experiența cognitivă, învață să manifeste o anumită atitudine – pozitivă sau negativă – față de ceea ce întâlnesc, își educă voința și, pe această bază formativă, își conturează profilul personalității.

În instituțiile de învățământ, jocul este folosit ca mijloc de instruire și educare, de unde și denumirea de joc didactic pe care acesta o primește în literatura pedagogică de specialitate. Sub această denumire și înțeles ca atare, jocul este folosit în activitatea instructiv-educativă pentru a forma sau consolida anumite cunoștințe, priceperi și deprinderi. Ponderea activității de joc în grădiniță este cu atât mai mare cu cât grupa este mai mică, această dimensiune progresivă fiind explicată prin faptul că, odată cu creșterea, copilul poate participa la activități de învățare și fără ajutorul jocului.

Prin intermediul jocurilor desfășurate în grădiniță, preșcolarul își formează deprinderea de ordine, curățenie, igienă personală, într-un cuvânt de autoservire și independență.

Jocul copilului răspunde în primul rând unei necesități biologice, dar și nevoii de socializare și relaționare cu ceilalți. Prin joc, el descoperă sensuri și utilități ale obiectelor, ale jucăriilor care îl înconjoară. Jocul este, de asemenea, un act de creație, de dezvoltare a imaginației și creativității.

Trăind permanent satisfacția deplinei libertăți, copilul poate să-și aleagă tema de joc sau ocupația dorită, să se asocieze cu partenerii pe care îi preferă, să recurgă la soluții pe care le apreciază ca necesare spre a duce la îndeplinire activitatea cerută.

Copilul este liber să dea activității orice conținut, fie să privească, să examineze, să mânuiască diferitele obiecte care se găsesc în preajma sa; fie să rezolve ceva cu semnificație socială mai deosebită, cum ar fi aceea de a surprinde în joc diferite aspecte ale vieții cotidiene care i-au reținut cândva atenția în mod deosebit. De asemenea, poate să-și încerce competențele într-o direcție sau alta ori să-și exerseze cu bună știință anumite deprinderi, care pot influența performanțele viitoare, unele având chiar valoare competitivă.

O altă particularitate a jocului ca formă de activitate instructiv-educativă este faptul că permite cultivarea spiritului de independență în efectuarea diferitelor acțiuni cu grad sporit de dificultate. Această particularitate derivă din faptul că în joc exprimarea simbolică nu este limitată sau îngrădită. Prin ambianța pe care și-o creează, jocul înlătură orice acțiune neplăcută a factorilor formativi și evită instalarea sub orice formă a blocajului psihic.

Atunci când greșește, copilul își dă seama de consecințele greșelii și, dacă situația cere, el remediază totul spontan și ingenios. Atunci când copilul în joc nu greșește sau greșeala este una mică, neimportantă în raport cu ceea ce face, el își continuă drumul firesc și nestingherit sau imprimă acțiunilor sale alte dimensiuni, cu noi sensuri și semnificații.

Jocul, ca formă de activitate instructiv-educativă, dă posibilitatea copiilor de a avea preocupări variate sub aspectul conținutului. În toată etapa destinată jocului, copilul știe că are voie să manifeste inițiativă, să rezolve singur sau împreună cu partenerii problemele întâlnite; să facă ceea ce îi place sau îi produce satisfacție; să participe la activități care sunt pe măsura sa și spre binele său.

Caracterul acesta larg este reglat de natura jocului, de regulile acestuia, în sensul că se simte nevoia să se pună în acord deplin actul simbolic cu cel real, jocul cu realitatea cotidiană. Este reglat și de modul în care se realizează îndrumarea jocului în sine, de poziția aparent absentă de la joc a educatoarei, care are datoria să îmbine armonios acțiunea spontană și liberă a copilului cu normele și direcțiile prioritare ale educației.

Numai prin joc copilul este foarte activ și interesat de tot ceea ce face. El are libertatea să se miște în voie și să gândească nestingherit așa cum îi dictează împrejurările, el este tot timpul fericit și bine-dispus.

Jocul trebuie apreciat în grădiniță ca bază a conceperii întregii activități instructiv-educative, căci fără joc eforturile sunt zadarnice, formale și lipsite de o finalitate reală.

Datorită acestui fapt, în procesul de învățământ jocul este conceput ca mijloc de instruire și educare a preșcolarilor, ca procedeu metodic de realizare optimă a sarcinilor concrete pe care și le propune procesul de învățământ și, nu în ultimul rând, ca formă de organizare a activității de cunoaștere și de dezvoltare a capacităților psiho-fizice.

Grădinița trebuie să asigure copilului cel mai bun start în viață și de aceea noul curriculum propune atingerea cunoașterii prin intermediul învățării experiențiale, practicată prin joc, ca generator al motivației interne. Structura flexibilă a conținuturilor acordă educatoarei libertatea de decizie cu privire la tipurile de conținuturi pe care le abordează în privința metodologiei de propunere a acestora.

Prin joc copilul este stimulat din toate punctele de vedere ale dezvoltării sale. De aceea, jocul este cea mai eficientă formă de învățare integrală, datorită naturaleței cu care copilul învață.

Joaca și jocul reprezintă pentru copii ceea ce vorbirea este pentru adulți. În procesul de creștere/maturizare, multe dintre problemele copiilor sunt determinate de neputința adulților de a înțelege sau de a răspunde efectiv la ceea ce simte sau încearcă să comunice copilul. Acest „gol de comunicare” este lărgit ca urmare a asistenței cu care adulții încearcă să îi determine pe copii să adopte modalitățile de exprimare specifice adulților. Eforturile de comunicare cu copiii la un nivel exclusiv verbal presupun prezența unei facilități destul de dezvoltate de exprimare prin vorbire, limitând astfel copiii la un mediu care este deseori incomod și restrictiv.

J. Piaget spunea: „Când un copil se joacă, el pune în mișcare toată capacitatea sa de a stăpâni și influența realitatea”. Astfel, supraveghind atent jocul copilului, vom reuși să înțelegem mai bine ceea ce este în sufletul său, ceea ce își dorește să primească și să i se ofere.

În acest proces, copiii sunt în siguranță față de propriile lor sentimente și reacții, deoarece jocul permite copiilor să se distanțeze de evenimentele și experiențele traumatizante pe care le-au trăit. Astfel, copiii nu sunt copleșiți de propriile lor acțiuni, deoarece acestea au loc în imaginația lor. Manifestând simbolic prin joacă o experiență sau situație înspăimântătoare sau traumatizantă și, probabil, schimbând sau alternând în joacă rezultatul, copiii transformă evenimentele exterioare în decizii interioare, astfel fiind mult mai apți în rezolvarea sau adaptarea la probleme.

Joaca este un antidot atât pentru plictiseală, cât și pentru durere. Are o reală contribuție terapeutică asupra copilului: aduce bucurie, distracție, fascinație, eliberarea de stări tensionale, elimină agresiunea, oferind activități normale pe durata spitalizării. Spre exemplu, un joc creativ-imaginativ pe roluri oferă posibilitatea copiilor de a se pregăti pe ei înșiși, psihic, pentru tratamente și proceduri, „exersând” prin joacă.

Indiferent de vârstă, jocul este fundamental pentru comunicare. El eliberează stresul, stimulează creativitatea, iar pentru copii este un mediu sigur de exprimare a sentimentelor, de explorare a relațiilor și de mărturisire a dorințelor. Astfel, terapia prin joc este inclusă în practicile lor de tot mai mulți consilieri din școli și terapeuți.

Terapia prin joc, cunoscută și sub numele de ludoterapie, s-a dovedit eficientă în ameliorarea problemelor pe care le au cei mici, dar ajută și la îmbunătățirea relației părinte-copil. Limbajul copiilor rămâne în urma dezvoltării lor cognitive, iar ei comunică prin joacă ceea ce înțeleg din lumea care îi înconjoară. Astfel, jucăriile sunt percepute drept cuvinte, iar jocul ca limbaj.

BIBLIOGRAFIE:

1.Antonovici, Stefania., (2003), Jocuri interdisciplinare, Editura Aramis, Bucuresti.

2.Birzea, C., (1998), Pedagogia artistica, in Arta si stiinta educatiei, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

3.Boscaiu, Emilia, (1983), Indrumator pentru dezvoltarea vorbirii in colectivitatile de copii, Centrul de multiplicare al Universitatii, Cluj Napoca.

4.Chis, V., (2001), Procesul de predare, invatare si evaluare-caracterizare generala, in Activitatea profesorului intre curriculum si evaluare, Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca.

5.Cretu, E., (1999), Probleme ale adaptarii scolare. Ghid pentru perfectionarea activitatii educatoarelor si invatatorilor, Editura All, Bucuresti.

6.Cucos, C., (1996), Noi directii in structurarea continuturilor, perspectiva interdisciplinara si organizarea modulara, in Pedagogie, Polirom, Iasi.

7.Dumitrana, Magdalena, (1999), Educatia limbajului in invatamantul prescolar, vol.II, Editura Compania, Bucuresti.

8.Dumitrana, Magdalena, (2000), Copilul, familia, gradinita, Editura Compania Bucuresti.

9.Dutu, Ovidiu, (1997), Dezvoltarea comunicarii orale la copii, Editura Europolis, Constanta.

10.Fumarel,S., Sovar, R, (1995), Educatia timpurie a copiilor in varsta de 0-7 ani, UNICEF.

11.Glava, A., Glava, C., (2002), Curriculum-ul prescolar, in Introducere in pedagogia prescolara, Editura Dacia, Cluj- Napoca.

12.Glava,A, Glava, C., (2002), Introducere in pedagogia prescolara, Editura Dacia, Cluj-Napoca.

13.Gurlui, Ileana,(2014),Activitati integrate in gradinita.Ghid metodic.,Editura Carminis

14.Harlan, Ana, Dezvoltarea capacitatii de comunicare a copilului prescolar, in Revista invatamantului primar, nr.4/2003, Editura Miniped, Bucuresti.

15.Herlo Dorin, (2000), Metodologia educationala, Editura Universitatii „Aurel Vlaicu”, Arad.

16.Ilica, Anton, Gabriela, Kelemen, (2004), Metodica activitatilor instructiv-educative in gradinita de copii, Ed. Universitatii „Aurel Vlaicu”, Arad.

17.Ilica, A., (2004), Didactica generala si Didactica limbii romane si a lecturii, Editura Universitatii „Aurel Vlaicu”, Arad.

18.Ilica, A., (2006), Comunicarea in educatie, Editura Universitatii „Aurel Vlaicu”, Arad.

19.Ilica, A., (2006), Pedagogia moderna,  Editura Universitatii „Aurel Vlaicu”, Arad.

20.Ionescu, M., (2000), Procesul de invatamant, sistem dinamic si complex, in Demersuri creative in predare si invatare, Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca.

21.Ionescu, M., Radu, I., (1995), Criterii de stabilire si structurarea continutului invatamantului, in Didactica moderna, Editura Dacia, Cluj-Napoca.

22.Ionescu, M., Chis, V., (2001), Procesul de invatamant in conceptia pedagogiei moderne, in Pedagogie, Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca.

23.Ionescu, M., (1997), Pedagogia invatamantului superior in fata unor noi solicitari, in Neculau, A., (coord.), Campul universitar si actorii sai, Ed. Polirom, Iasi

24.Jurcau, Nicolae, (1988), Cum vorbesc copiii, Editura Dacia, Cluj Napoca.

25.Jurca, Ana, Insusirea prin joc a limbajului in grupa pregatitoare, in Revista invatamantului primar, nr.4/2003, Editura Miniped, Bucuresti.

26.Kelemen, Gabriela, (2007), Pedagogie prescolara, Editura Universitatii „Aurel Vlaicu” Arad.

27.Kelemen, Gabriela, (2007), Psihopedagogia jocului, Editura Universitatii „Aurel Vlaicu” Arad.

28.Kelemen, Gabriela, (2007), Educatia azi in Agora, Psycho-Pragmatic, nr. 1, Editura Universitatii „Aurel Vlaicu”, Arad.

29.Macavei, E., (1997), Actiunea educationala, in Pedagogie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

30.Palmade, G., (1995), Psihologia copilului si a adolescentului, in Metodele pedagogice, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

31.Paun, E., Iucu, R., (2002), Grupa pregatitoare pentru scoala, in Educatia prescolara in Romania, Editura Polirom, Iasi.

32.Popescu, E., (1982), Probleme implicate in trecerea copilului de la institutia prescolara la scoala, in Pedagogia prescolara, Prelegeri pentru perfectionarea educatorilor din casele de copii prescolari, Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti.

33.Popovici, D., (1998), Succesul, insuccesul si esecul in educatie, in Pedagogie generala, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

34.Rudica, T., (1990), Autenticitatea personalitatii, in Maturizarea personalitatii, Editura Junimea, Iasi.

35.Paun,E., Iucu, R., (2000), Educatia prescolara in Romania, Editura Polirom, Iasi.

36.Panisoara, Ioan- Ovidiu, (2003), Comunicarea eficienta, Editura Polirom, Iasi.

37.Penes, M., (2000), Jocuri pentru prescolari, Editura Aramis, Bucuresti.

38.Schwartz Gheorghe, Gabriela Kelemen, (2006), Psihologia copilului, Editura Universitatii „Aurel Vlaicu”, Arad.

39.Stanton, Nicolaie, (1995), Comunicarea, Societatea de stiinta si tehnica, Bucuresti.

40.Stanica, Cornelia, (1997), Terapia Tulburarilor de limbaj, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

41.Schulman, Kolumbus, (1998), Didactica prescolara, Editura V&I Integral, Bucuresti.

42.Verzea, Emil, (1973), Conduita verbala a scolarilor mici, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

43.Verzea, Emil, (1993), Psihologia varstelor, Editura Hyperion XXI, Bucuresti.

44.Voiculescu, Ecaterina, (2001), Pedagogie prescolara, Editura Aramis, Bucuresti.

45.Vrasmas, Ecaterina, (1999), Educatia copilului prescolar, Editura Pro Humanitate, Bucuresti.

46.Ungureanu, D., (1998), Copiii cu dificultati de invatare, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

47.*** (2000), Programa activitatilor instructiv-educative din gradinita de copii, Bucuresti.

48.***(1992), Dezvoltarea psihica a copilului prescolar, in Cunoasterea copilului prescolar, Colectia Cathedra, Editata de Revista de Pedagogie, Bucuresti.

49.*** (1997), Dezvoltarea stadiala si cerintele cunoasterii psihologice a copilului, in Copilaria, fundament al personalitatii, Editata de Revista de Pedagogie, Bucuresti.