Aspecte Metodice Privind Stimularea Creativitatii la Varsta Preacolara

CUPRINS

Argument

CAP.I PROBLEMATICA GENERALĂ A CREATIVITĂȚII

Delimitari conceptuale

Dimensiuni ale creativitații

Factorii creativitații

CAP.II ASPECTE METODICE PRIVIND STIMULAREA CREATIVITĂȚII PREȘCOLARILOR

2.1 Particularitați ale creativitații la vârsta preșcolară

2.2 Mijloace de cunoaștere a potențialului creativ al preșcolarilor

2.3 Strategii didactice de stimulare a creativitații la vârsta preșcolară în Domeniul Om si Societate

2.4 Rolul cadrului didactic în stimularea potențialului creativ al preșcolarilor

CAP.III STUDIU EXPERIMENTAL PRIVIND STIMULAREA CREATIVITĂȚII PREȘCOLARILOR ÎN CADRUL ACTIVITĂȚILOR DIN DOMENIUL OM ȘI SOCIETATE

3.1 Ipoteza și obiectivele cercetării

3.2 Metodologie

3.2.1 Metode de cercetare

3.2.2 Subiecti

3.2.3 Măsurare

3.2.3.1 Variabile

3.2.3.2 Instrumente

3.3 Procedură

3.4 Analiza si interpretarea rezultatelor

3.5 Concluzii

Cuprinsul mai continua!!!!

CAPITOLUL I.

PROBLEMATICA GENERALĂ A CREATIVITĂȚII

1.1. Delimitari conceptuale

Creativitatea constituie condiția principală a progresului, a cunoașterii, a transformării

lumii. Prin actul de creație se realizează o adaptare la noile situații, la noile condiții, cu ajutorul produsului, a inovației de valoare rezultate în urma căutării unor soluții pentru rezolvarea unei probleme întâmpinate.

Ființa umană este, prin însăși natura cu care a fost înzestrată, o ființă creativă, care își mobilizează eforturile în direcția soluționării acelor situații problematice care apar, a transformării lumii înconjurătoare conform necesităților proprii și a sa însăși, datorită nevoii de schimbare, de continuă acomodare la noi cerințe. Prin actul de creație, spiritul uman depășește realitatea prezentă, descoperind adevăruri noi ca urmare a investigării în plan necunoscut a unor procese sau obiecte.

Studiul creativității a căpătat o deosebită amploare ca rezultat al revoluției tehnico-științifice actuale, moment important al evoluției societății în care gândirea creatoare se impune ca o cerință socială acută, fiind absolut necesară.

Termenul de „creativitate” își are originea în latinescul „creare”, însemnând „a naște”, „a zămisli”, „a făuri”. În psihologie termenul a fost introdus de către G. Allport în 1937, desemnând prin el capacitatea de a produce noul, și o anumită organizare a proceselor psihice în sistemul personalității, rezultând că substratul psihic al creației nu se reduce la aptitudini.

Se cunosc mai multe modalități de definire a creativității:

A. Stoica remarcă nenumărate denumiri metaforice ale creativității: ”inteligența fluidă” (R.B.Cattell), „gândire direcționată creatoare” (E. Hilgard), „gândire divergentă” (J.P. Guilford), „rezolvare de probleme” (A. Simon și I. Bruner), „imaginație creatoare” (T. Ribot și J. Piaget), „imaginație constructivă” (A. Osborn), A. Stoica (1983, p.5).

Multitudinea accepțiunilor date creativității este explicabilă dacă avem în vedere faptul că fiecare autor pune accentul pe o anumită dimensiune a creativității. Prezentăm câteva definiții ale conceptului de creativitate, consemnate în literatura de psihologică, care ilustrează acest fapt: „Creativitatea este aptitudinea sau capacitatea de a produce ceva nou și de valoare” Al.Rosca (1973, p.16).

„Creativitatea presupune o dispoziție generală a personalității spre nou, o anumită organizare a proceselor psihice în sistem de personalitate” Neveanu P.(1978, p.52).

„Creativitatea este aptitudinea de a realiza ansambluri originale și eficiente plecând de la elemente preexistente” Jaoui H.(1975 , p.70).

„Creativitatea este o modalitate integrativă a personalității umane care exprimă ansamblul de calități care duc la generarea noului, la originalitate” Badulescu S.M.(1998, p.22 ).

„Creativitatea este disponibilitatea generală a personalității orientată către nou” Potolea D.( 1989, p.309).

Ștefan Georgescu(1972) „ În perspectivă metodologică, prin creativitate se poate înțelege, fără a se face mari concesii asociaționiste, acea aptitudine mintală de reorganizare, de rearanjare în mod original, de a conduce la o mai bună receptare asupra realului, a câmpului cunoștințelor; o reorganizare, o readaptare a ceea ce alcătuiește zestrea mintală, cultura intelectuală a fiecărui individ, adică fondul de idei de care dispune acea gândire”Moraru Ion(1997,p.13). Această definiție pune în evidență relația dintre cunoștințe (informații) și creativitate, accentul căzând pe funcția combinatorie a minții care, prin „reorganizări” și „rearanjări” operate asupra fondului de informații asimilat și sedimentat sub formă de cultură, generează originalul și noul.

Din altă perspectivă,Al. Rosca(1967) „creativitatea este, înainte de toate, un proces ca-

re duce la un anumit produs”I. Moraru (1997,p13).Autorul pune in evidenta relatia dintre creativitate si productivitate.

În psihologia românească problema creativității a cunoscut o abordare prin 1938-1939 când St. Odobleja în „Psihologia consonantistă" a numit-o arta de a crea, euristica.

Creativitatea constă în capacitatea de combinare și recombinare a experienței în modele noi (Arnold), de modulare, restructurare a experienței perceptive în configurații noi și diferite (G. Taylor), în capacitatea de a descoperi legături neașteptate între lucruri (Kubic), în noi structuri, într-o anumită experiență, în furnizarea percepțiilor într-un mod nou (Mc. Keller), în prezentarea unor noi constelații de sensuri care nu au precedent specific (Chiseliu); Bruner spune că creativitatea constă în calitatea combinatorie de plasare în noi perspective.

E.R.Hilgrad definește creativitatea ca fiind „o gândire direcțională care caută să descopere relații noi, să inventeze metode noi sau instrumente de investigare a realității”.

După Harman ca notă definitorie a creativității este noutatea; orice proces prin care se produce ceva nou (o idee, un obiect, o nouă formă de organizare a vechilor elemente) poate fi considerată creator.

După E.P.Torance creativitatea reprezintă „procesul modelării unor idei sau ipoteze al testării acestor idei și al comunicării rezultatelor obținute”.

H.D. Laswell definește creativitatea ca fiind „dispoziția de a face sau recunoaște inovații valoroase".

Pentru A.Maslow creativ este orice produs ce depășește standardele convenționale.

P.Constantinescu definește creativitatea „procesul prin care subiectul sesizând o disfuncționalitate într-un anumit domeniu teoretic sau practic, modelează și testează idei sau ipoteze, le obiectivizează în produse noi, adecvate, utile și recunoscute de ceilalți, pe când F. Barron constată că părerile creative sunt întreprinzătoare, capabile de asumarea riscului, foarte bine informate, cu buna fluiditate verbală, ușurința deosebită în folosirea vocabularului"

La Teresa Amabile creativitatea este o sursă de bucurie și poate fi chiar mijlocul esențial prin care oamenii învață și se dezvoltă ca ființe umane. Un manual de psihologie descrie creativitatea ca „ fiind printre cele mai confuze și mai greșite concepte folosite în cadrul studiului comportamentului uman" (Ghild 1981).

Tot Teresa Amabile în anul 1989 a publicat cartea „Creativitatea ca mod de viață” în care a propus mai multe metode ce au pus accentul pe complexitate, modul în care unii factori de personalitate, de mediu estetic se pot combina pentru a determina o persoană să îndeplinească o sarcină într-un mod mai mult sau mai puțin creativ.

După opinia lui Al.Roșca, flexibilitatea este trăsătura definitorie a creativității gândirii: „Creativitatea reprezintă nivelul superior al gândirii", iar „factorul psihologic principal al creativității se pare că este flexibilitatea, prin care se înțelege modificarea rapidă a mersului gândirii când situația o cere, restructurarea ușoară a vechilor legături corticale în conformitate cu cerințele noii situații, realizarea ușoară a transferului în rezolvarea problemelor". Autorul arată că în creativitate nu participă numai factorii intelectuali.

Psihanaliza Freudiană consideră creativitatea ca o modalitate de deturnare a energiei psihice de la acțiunile care ar duce la obținerea obiectului natural de satisfacere a dorințelor. Pe lângă flexibilitate mai sunt admiși și alți factori de natură motivațională și de caracter.

J. G. Young (1985) prezintă creativitatea ca o trăsătură „ onorifică" datorată tocmai și dificultății de a găsi o definire universal acceptată. Autorul prezintă următoarea descriere: „creativitatea reprezintă acele atitudini prin care ne împlinim. Creativitatea este actualizarea potențialului nostru, este integrarea părții noastre logice în partea noastră intuitivă. Creativitatea este deliberarea în aceeași măsură. Este gândire divergentă și convergentă: generează posibilități multiple și alege dintre ele. Este mai mult decât originalitate, care poate exprima numai bizarul. Creativitatea înseamnă avantaj, înseamnă schimbare, și în aceeași măsură este expresia continuității cu trecutul".

Guilford (1967) consideră că creativitatea este o situație de rezolvare a problemelor deoarece o așa situație cere individului să adopte o gândire creativă.

Odobleja S. explică creativitatea ca o consecință a legii reversibilității, considerând că „…dacă asemănarea produce apropiere, aceasta la rândul ei, provoacă asemănarea".

M. Bejat consideră că „activitatea creatorilor din diverse domenii, pentru a ajunge la rezultate valoroase și originale, nu solicită numai inteligenta, fantezia bogată și gândirea creatoare care sunt capabile să emită ipoteze numeroase, să facă tatonări multiple și să sesizeze cu ușurință noul, și alte aptitudini".

După Z.Petrasinski (1971) „esența creativității constă în reordonarea experienței anterioare și în construirea unor noi modele din vechile elemente de cunoștințe".

În concepția psihanalitică freudiană, asupra creativității, un loc deosebit de important îl are conceptul de „sublimare". Prin aceasta Freud proclama capitalul intelectual (mai ales sexual/drept izvor al oricărei creații. S.Freud localizează procesul creației în subconștient, unde se află rezolvarea creativă, cât și cea neurotică a unor conflicte.

Creativitatea este combinarea cunoștințelor în diferite situații pentru a obține ceva nou, original, flexibil și fluid, schimbător. Este posibilă la orice vârstă și la orice om și își are valoarea sa. Omul n-are capacitatea de a crea, dar poate fi formată, se bazează pe unele premize, poate fi dezvoltată prin muncă, străduință, efort. Copilul nu are acele capacități, dar motivându-l el poate să obțină niște rezultate interesante. Motivul vine de undeva și este impus. Dacă corespunde caracterul, temperamentul, putem obține rezultate înalte.

Din multitudinea teoriilor emise de-a lungul timpului despre procesul de creație, se pot desprinde elemente comune, ceea ce probează faptul că, indiferent de modul de abordare, de concepțiile care au stat la baza studierii actului creativ, de personalitățile implicate sau de conjunctura socială în care s-au încadrat, inovația de valoare are un fundament psihic și aplicabil comun, variațiile fiind date de factorii mai sus menționați. De aici rezultă că principala trăsătură a creativității este noutatea: orice proces prin care se produce ceva nou (o idee, un obiect, o formă de organizare a vechilor elemente) poate fi considerat creator, la fel cum creativ poate fi considerat orice produs care depășește standardele convenționale. Ideii de „noutate” i se corelează, cu necesitate, ideea de „valoare”.

În opinia lui Al. Roșca (V.Oprescu,1989,p.39) principalele caracteristici definitorii ale activității creatoare sunt:

productivitatea;

utilitatea și eficiența;

noutatea;

originalitatea.

Cultivarea spiritului inovator constituie una din sarcinile școlii de azi, când operațiile stereotipe din producție sunt automatizate, computerizate. În acest sens, prin studii aprofundate s-a constatat că procesul de creație poate fi coordonat și stimulat prin învățare sau modelare creativă. Învățarea creativă este o învățare prin descoperire și problematizare, modelarea creativă excluzând învățarea reproductivă.

Dincolo de diversitatea opiniilor prezentate, pot fi relevate câteva idei comune:

creativitatea este o avuție umană necesară individului pentru a produce valori materiale și spirituale noi, originale, neobișnuite, utile;

potențialul creativ este o trăsătură general-umană, care nu se manifestă de la sine în produse creative, ci numai dacă este activat, valorificat, îmbogățit;

dezvoltarea potențialului creativ, transformarea lui în trăsătură de personalitate, reprezintă responsabilitatea individului, a familiei, a societății;

persoana creativă se caracterizează prin preferință pentru complexitate, noutate, diversitate, dificultate, asimetrie;

dezvoltarea potențialului creativ este nu numai posibilă, ci și obligatorie, începând cu primii ani de viață ai copilului

actul creativ presupune participarea tuturor componentelor S.P.U.(gândire convergentă și divergentă, gândire analogică, imaginație constructivă, anticipativă, creatoare, motivație, afectivitate, voință), a tuturor modalităților de organizare a psihicului, a mecanismelor operaționale și a vectorilor energizanți, a aptitudinilor și atitudinilor creative și, de aceea, educarea creativității necesită un sistem de acțiuni educative menite să dezvolte viața psihică în totalitatea ei;

favorizante actului creativ sunt întâlnirile și contactele cu mediul și trăirile autentice declanșate de aceste întâlniri;

mediul social în care trăiește individul are influențe deosebite asupra manifestărilor creative: el poate valoriza sau bloca afirmarea potențialului creativ individual;

responsabili pentru descoperirea și dezvoltarea potențialului creativ al copilului sunt părinții și cadrul didactic: prin trăirile afective pe care le declanșează, prin forma de motivație pe care o utilizează, prin atenția, căldura afectivă, interesul, empatia pe care le dovedesc prin încurajările și aprecierile manifestate față de conduita copilului, se asigură cadrul de dezvoltare a potențialului creativ;

elaborarea și aplicarea unui program de stimulare a creativității va porni de la cunoașterea specificului și a nivelului de dezvoltare a potențialităților individuale;

grupul integrează disponibilitățile creatoare individuale, dar și potențează și dezvoltă capacitățile individuale prin influență și comunicare intrapersonală.

1. 2. Dimensiuni ale creativității

Problema creativității i-a preocupat pe mulți cercetători, psihologi și pedagogi, datorită impactului pe care această capacitate o are asupra individului și a mediului său social. Multitudinea teoriilor emise cu privire la creativitate nu a reușit sa epuizeze constatările și implicațiile acesteia în activitatea umană,deoarece potențialul creativ al fiecărui individ sau grup constituit scoate la iveală particularități specifice fiecăruia, iar educarea lui presupune durată, organizare complexă, aplicare și verificare continuă.

Creativitatea, datorită complexității sale și a modului diferit de abordare, a fost definită și studiată în mai multe moduri de către unii autori. Astfel, Bruner afirma: „Creativitatea constă în activitatea combinatorie de plasare în noi perspective” Ioan Sima(1997,p.8), considerând-o ca un proces de reorganizare și rearanjare a potențialului de care dispune fiecare.

M. I. Stein se referea la creativitate ca fiind „acel produs care se exprimă într-o muncă nouă, acceptată ca valabilă, utilă sau satisfăcătoare de un grup, la un moment dat” (I.Sima 1997,p.8).

A. Moslow susținea că ar fi creativ „orice produs ce depășește standardele convenționale”(I.Sima1997,p.8), atrăgând atenția asupra finalității actului creator, punând accentul mai mult pe acest aspect decât pe procesul care a dus la realizarea lui.

Taylor se referea, definind creativitatea, la „gândirea care rezultă în producerea unor idei sau obiecte care sunt atât noi, cât și valoroase”( I.Sima 1997,p.8), raportând procesul de inovare la structuri psihice interne, personale, specifice potențialului fiecărui individ.

Din aceste modalități de abordare teoretică a procesului de creativitate s-au conturat câteva orientări, aspecte sub care aceasta poate fi analizată:

creativitatea ca proces;

creativitatea ca produs;

creativitatea ca potențial;

creativitatea ca trăsătură de personalitate.

Conform acestor perspective de abordare a fenomenului de creativitate, se observă că autorii lor au pus accentul fie pe demersul inovator, cu stadiile și condițiile specifice de realizare, fie pe finalitatea acestui fenomen, ca rezultat al investigației și inovării, fie pe emergența factorilor psihici și de personalitate, fie pe studiul personalităților creative, având ca rezultat crearea unui prototip individual dotat cu anumite trăsături de caracter și deprinderi proprii.

1.2.1. creativitatea ca proces – de scos!

Pe parcursul studiilor realizate asupra fenomenului de creativitate s-a constatat că acesta nu se produce instantaneu, ci are o anumită dinamică, presupune anumite mecanisme și condiții, parcurge etape și momente.

După E. Torrance („Education and the Creative”, 1963), creativitatea reprezintă „procesul modelării unor idei sau ipoteze, al testării acestor idei și al comunicării rezultatelor obținute”(Elena Rafailă 2004,p.9).

Graham Wallas („Art of Thought”, 1926), stabilește patru stadii sau etape ale procesului creativ E. Rafailă(2004,p.10).Părerea sa este confirmată și întărită de psihologi, care subliniază că fiecare etapă presupune acțiuni cognitive, mecanisme și stări psihice specifice:

a)Faza de pregătire (prepararea): reprezintă perioada în care subiectul se orientează spre sarcina creativă, asimilând informații, colectând date, analizând, schițând planuri, experimentând mintal.

Prepararea presupune descoperirea și definirea situației- problemă, formularea ipotezelor preliminare, documenatarea și prefigurarea primelor soluții. Definirea unei situații- problemă ca fază a preparării, poate fi considerată o etapa importantă, deoarece ea are ca rezultat final un act creator. Renumitul fizician A. Einstein scria că, simpla formulare a unei probleme este adeseori mai importantă decât rezolvarea ei, care poate fi doar o chestiune de matematincă sau tehnică experimentală. A ridica noi întrebări, noi posibilități de a privi problemele vechi dintr-un unghi nou presupune imaginație creativă și înregistrează o reală dezvoltare în știință (A. Stoica, 1983,p.3). Nu toate ideile ridicate pot fi considerate probleme creative, pentru că ele se concretizează întotdeauna într-un act creator. În formularea unei probleme creative corecte trebuie să ținem cont de umătoarele elemente obligatorii – divergență, adică să poată avea mai multe răspunsuri, soluții, să fie unică și unitară.

Întâlnim multe creații inspirate din propria experiență de viață a autorilor, de exemplu Flaubert nota în scrierile autobiografice „D-na Bovary, sunt eu”, de asemenea romanul „Dama cu camelii” este o creație autobiografică a lui Dumas (fiul). Pe de altă parte Michelangelo Buanorotti folosea ca sursă de inspirație lecturile religioase alegându-și ca teme pentru operele sale figuri reprezentative din aceste lecturi (exemplu Moise, Pieta, David). Prin urmare, observăm că un act creator depinde foarte mult de volumul și calitatea cunoștințelor stocate de om, de studii colaterale toate acestea având un rol important în îmbogățirea operei lor.

Se consideră că pregătirea este cu atât mai eficientă, cu cât nu se intervine prin raportarea la adevăruri prestabilite sau la utilități cunoscute, Pregătirea este organizată rațional și se desfășoară conștient, consumându-se efort voluntar. Sub aspect motivațional-afectiv, subiectul trăiește curiozitate, entuziasm, dorința de exprimare și autoafirmare, dar, în același timp, neliniște, frustrare și chiar complexe de inferioritate.

Pe parcursul pregătirii, psihologii au diferențiat următoarele etape:

sesizarea problemei;

analiza și definirea problemei;

strângerea materialului de lucru;

formularea de ipoteze și schițarea primelor soluții.

Descoperirea științifică nu pornește, de regulă, de la teorie, ci de la sesizarea unei dificultăți, a unei nevoi, a unei deficiențe, a unei nevoi, a unei verigi mai slabe într-o structură. Cu cât un individ posedă mai multe cunoștințe într-un domeniu, cu atât mai mare va fi numărul de scheme de investigare, ceea ce va duce la majorarea șanselor sale de a elabora răspunsuri originale. Cantitatea și natura materialului acumulat depind de abilitățile de evaluare și de selecție, de percepția și atenția creatorului. Câmpul larg al atenției asigură o receptivitate sporită la orice informație care ar putea furniza date despre problema respectivă, iar concentrarea atenției asigură menținerea permanentă în câmpul preocupărilor a temei de studiu date. Căutarea soluției se poate face prin încercare și eroare sau prin elaborarea clară a unui model de căutare.

Activitatea normală poate fi blocată de superficialitate, prea multă sau prea puțină încredere în sine, selectivitate redusă sau prea generoasă în acumularea materialului etc.

Căutarea creativă în câmpul problemei presupune flexibilitate, capacitatea de a transforma și restructura eficient gândirea în raport cu intervenția elementelor noi. Restructurările parțiale, treptate, organizate pe secvențe, optimizează procesul de finalizare, realizând corespondența între modelul de căutare și modelul soluției finale.

Pe lângă procesele psihice implicate (gândirea divergentă, inteligența), sunt necesare atitudini cognitive generale (originalitate, complexitate cognitivă, fluiditate), precum și trăsături de personalitate (perseverența, dorința de soluționare, nivelul înalt al aspirațiilor și motivației, curiozitatea, inițiativa etc.).

b)Incubația: este etapa de așteptare, aparent pasivă și relaxantă, uneori suprapunându-se cu prepararea,este o etapă controversată, cu referire la natura și cauzalitatea ei reală. La natura acesteia fac referire o serie de psihologi, o parte susținând că aceasta e de natură inconștientă (a energiilor libere, a proceselor primare) ca de exemplu S. Freud, C. G. Jung, A. Adler, K. Horney, etc., iar cealaltă parte este de părere că ea este de natură preconștientă (a energiilor sub control, a proceselor secundare) adepți fiind L. S. Kubie, L. I. Thurstone, A. D. Moore, etc.(A. Munteanu, 1994,p.61).

Incubația este etapa de așteptare, care privită din afară se vede ca o perioadă de odihnă dar totuși cu o intensă ardere interioară. Prin urmare este “o etapă ce presupune relaxarea și orientarea către alte direcții, care funcționează drept catalizatori, ceea ce permite reluarea inconștientă și involuntară a datelor inițiale” (M. Dincă, 2002, p. 13)

Caracteristică ei este perioada de revenire asupra problemei și tensiunea proprie creatorului. Se realizează majoritar în planul inconștientului, ceea ce favorizează combinări extrem de libere, inedite, flexibile, nesupuse restricțiilor. Este posibilă continuitatea între conștient și inconștient. Durata incubației poate varia de la câteva zile sau săptămâni, la câteva luni sau ani. Cu cât persoana reușește să se îndepărteze de problemă, cu atât incubația este mai productivă.

c)Iluminarea: este o intuiție cognitivă. Ea reprezintă momentul cel mai dificil de descris și de explicat. Acesta reprezintă momentul apariției bruște a soluției, la aceasta contribuind o serie de aptitudini: originalitatea, neconvenționalitatea, nonconformismul, independența gândirii, capacitatea de restructurare, capacități de evaluare etc. Se recomandă notarea imediată a ideilor, datorită faptului că acestea nu apar într-o fază a conștiinței clare. Apoi ideile pot fi corectate, completate, asociate și integrate pentru a fi definitivate într-un produs material sau spiritual.

Iluminarea are ca efect antrenarea în întregime a personalității individului. Sunt cercetători care denumesc această etapă fie inspirație, fie insight. Paul P. Neveanu definește insight-ul ca fiind o intuiție cognitivă (M. Dincă, 2002, p.14). În știință, spre deosebire de artă, se vorbește de intuiție ca termen al iluminării.

Sunt cunoscute în literatura de specialitate două tipuri de insight-uri:

– unul convergent (care reunește soluții aparent nelegate)

– unul divergent(ce oferă soluții noi la probleme).

M. Roco (2001) consideră că la nivelul insight-ului se intersectează cele trei planuri ale desfășurării psihice: conștient, inconștient și subconștient, ceea ce greunează mult analiza acestui fenomen psihic ( M. Dincă, 2002, p.14).

Trebuie menționat că există și alte elemente de fond în această fază ca de exemplu climatul stimulativ, care diferă de la creator la creator, Schiller de exemplu nu putea să lucreze fără mirosul de mere putrede.

Fenomenele care blochează sau denaturează procesul iluminării apar sub diferite aspecte:

perceptive: fixarea pe aparențe, lipsa spiritului de observație, interpretarea eronată etc.

culturale: conformismul, încrederea prea mare în rațional și criterii logice, perfecționismul;

emoționale: neîncrederea în forțele proprii, teama de eșec, rigiditatea metodologică, renunțarea, teama de dezaprobare socială etc.

d) Elaborarea, completată sau anticipată de verificare: presupune stabilirea faptului dacă ideea respectivă corespunde sau nu criteriilor de evaluare a produselor, confirmarea sau infirmarea, acceptarea sau neacceptarea ei.Ea presupune un fel de însuflețire a soluției furnizate de iluminare dar și de evaluarea ei. Aceasta solicită din partea creatorului multă perseverență, meticulozitate, ingeniozitate. Creatorul având ideea, aceasta trebuie pusă în practică, prin concretizarea ei, în procesul de elaborare. “Produsul creației este criteriul cel mai cunoscut și palpabil de apreciere a creativității” (A. Stoica, 1983, p. 23). Acest produs creativ se poate concretiza fie într-o idee nouă, o formulă, o teorie nouă (Arhimede, teorema lui Pitagora, teorema lui Euclid), fie o invenție (praful de pușcă, scriptele, pârghia, roata), fie o operă de artă (colana infinitului de Brâncuși). Dar produsul creativ pe de o parte trebuie să fie nou, adică produsul să fie lansat pentru prima dată și pe de altă parte să fie un produs la care nu s-ar fi așteptat nimeni, un produs care să se poată materializa practic, și să aibă o anumită utilitate pentru societate.

Elaborarea este absolut necesara pentru a da viața ideii, iar creației o finalitate.In forma existenta in mintea unei persoane, ideea nu are valoare sociala; ea trebuie materiali-zata intr-o forma corespunzatoare si confruntata cu realitatea materiala sau umana.Reactia refractara fata de inedit este in firea omului si a opiniei publice si multe creatii valoroase s-au „inecat la mal” datorita lipsei de energie , curaj sau șansa a autorilor sau a lipsei de incredere suficienta in autentica valoare a produsului lor.

Ideea devine obiectivă, se materializează într-o formă corespunzătoare pentru a fi oferită opiniei publice.Acceptarea ei depinde de forma de comunicare, dar și de așteptările celorlalți, de atitudinile lor față de nou ,inedit.

Etapa verificării presupune elaborarea , revizuirea și cizelarea produsului nou. La toate acestea participă intens factorii de personalitate.

Indivizii creatori se disting printr-o mare rezistență la eforturi și la munca dificilă pe care o implică verificarea ideilor lor, prin capacitatea de a finaliza și concretiza ideile. Aici concură perseverența, independența în apreciere, încrederea în sine și dorința de realizare.

Verificarea și confirmarea unei idei sunt însoțite de o suită de stări emoționale pozitive, legate de satisfacția lucrului împlinit.

Toate aceste stadii trebuie înțelese ca interacționând. Pregătirea poate constitui o unitate organică cu incubația, iar amândouă pot fi străbătute de succesive iluminări. Se poate considera că acestea nu sunt stadii, ci procese dinamice, continue.

Asemeni lui Graham Wallas, și alți psihologi au abordat problema creativității, studiind fenomenul și stabilind fiecare o anumită ierarhizare a etapelor, o succesiune a lor în demersul creativ. Astfel, A. Osborne a stabilit șase stadii ale procesului creativ: orientarea, analiza, ideația, incubația, sinteza și evaluarea. J. E. Arnold a redus numărul etapelor care duc la realizarea unui produs creativ, sintetizând operațiile mai elaborat amintite de către alți autori. El a delimitat trei faze: pregătirea, producția și luarea deciziei, fiecărei etape corespunzându-i trei metode de gândire: analiza, sinteza și evaluarea.

1.2.2. creativitatea ca produs se definește ca abilitate de a realiza ceva nou (idee, teorie, metodă, model etc.), produs finit al unei activități de experimentare, investigare și inovare. Obținerea unui produs creativ necesită foarte mult efort voluntar și implicare personală, fiind rezultatul procesului de creație care, ca orice proces bine coordonat, organizat și realizat, duce la o anumită finalitate.

Din această perspectivă, a tratării creativității ca produs al unui demers inovator, deducem că ea se caracterizează prin noutate, originalitate, utilitate socială și aplicabilitate vastă, relevanță, valoare, armonie.

Noutatea este apreciată în raport cu subiectul, cu capacitățile și experiența lui psihologică și socială și cu nivelul sau expectanțele sociale din acel moment. Noutatea produsului și originalitatea sunt văzute în corelație cu utilitatea produsului, criteriu adoptat pentru a distinge pentru a distinge produsul cu adevărat creativ de cele rupte de realitate. Noutatea și originalitatea sunt raportate la nivelul de vârstă și individual al persoanei implicate în actul creativ, la capacitățile și abilitățile acestuia, fără a se putea compara rezultate sau performanțe obținute în condiții și situații diferite. În funcție de vârsta individului, crearea unor produse originale depinde de interesele acestuia: interese de afirmare, nevoie de noutate, soluționare de probleme sau înlocuire în lipsa cunoașterii fenomenelor. Din acest punct de vedere, preșcolarul are tendința de a-i imita pe ceilalți, de a repeta conduite care au fost apreciate de adulți. La această vârstă noutatea și originalitatea produselor au valoare subiectivă.

1.2.3. creativitatea ca potențial

Dacă multă vreme creativitatea a fost considerată ca un dar divin dat numai anumitor persoane, astăzi este acceptată ideea că aceasta există în formă latentă în fiecare individ. Singura problemă este d a descoperi cât mai de timpuriu acest potențial, specificul său și exersarea în vederea transformării lui în trăsătură de personalitate.

Studiind creativitatea ca și potențial uman, I. Taylor (1959) afirmă că aceasta se manifestă diferit, fiind organizată pe niveluri, inferioare și superioare de manifestare a originalității. Noutatea și valoarea depind astfel de capacitățile individuale, variind în profunzime și în extensie, indiferent de domeniul de aplicabilitate. În opinia sa, creativitatea considerată ca potențial individual se structurează pe cinci niveluri diferite ca performanță creativă, în funcție de gradul de implicare și capacitățile personale:

a)Creativitatea expresivă, exemplificată prin desenele spontane ale copiilor, este forma primară de creativitate. Caracteristicile esențiale ale produselor creativității expresive nu sunt abilitatea, originalitatea și valoarea, ci spontaneitatea și libera expresie. Cu cât li se oferă copiilor mai mult posibilitatea de a fi creativi, spontani și independenți, cu atât mai creatori vor fi ei mai târziu. Pe de altă parte, aprecierea critică defavorabilă asupra desenelor lor este considerată deosebit de dăunătoare asupra dezvoltării creative a acestora.

b)Creativitatea procesuală reprezintă stadiul în care individul, însușindu-și anumite informații și tehnici, ajunge la un nou nivel de îndemânare și de realizare a unui produs științific sau artistic finit. Aceasta ține de notele originale întâlnite în desfășurarea proceselor psihice, în modul de gândire și de simțire al subiectului. În general, planul procesual al creativității este considerat planul tehnicilor.

c)Creativitatea inventivă implică perceperea unor relații noi și neobișnuite între elementele realității care erau percepute anterior separat. Această formă nu contribuie direct la elaborarea unei idei fundamentale noi, ci doar la o nouă utilizare a unor elemente vechi. Acest nivel de creativitate ale cărui caracteristici esențiale sunt invenția și descoperirea, este întâlnit la exploratori, descoperitori, la toți cei care caută căi noi de a vedea și de a utiliza lucruri deja cunoscute.

d)Creativitatea inovativă este întâlnită la un număr mai restrâns de persoane, fiind rezultatul cunoașterii deosebite a realității, a dezvoltării intelectuale maximale și a dezvoltării aptitudinilor. Ea implică modificarea principiilor care stau la baza unui întreg domeniu al științei, al artei etc. Indivizii care cultivă și dezvoltă principii fundamentale stabilizate sunt considerați discipoli ai unor anumite școli.

e)Creativitatea emergentă (imprevizibilă) face posibilă apariția unui principiu sau a unor ipoteze care revoluționează cunoașterea, arta sau existența socială. Ea este cea mai înaltă și cea mai rară formă de creativitate.

Creativitatea, manifestată la unul dintre cele cinci niveluri conform potențialului individual, se consideră ca putând fi cultivată și stimulată, fiind strâns legată de satisfacerea trebuinței de cunoaștere care este stimulent intern.

Astfel, potențialul creativ poate fi considerat ca un sistem al disponibilităților psihice care îi permit individului să depășească propria experiență și să construiască noul în planul modalităților proprii de expresie, al acțiunii și al cunoașterii. Fiind abordat ca un sistem, se pot identifica mai multe componente ce favorizează apariția unor produse de valoare:

trebuințe de progres: de cunoaștere, de independență, de autoexprimare;

imaginație liberă, nestânjenită,

spontaneitate;

animismul gândirii, care mijlocește interferența firească a lumii umane cu lumea animalelor și cea a lucrurilor.

Stimularea potențialului creativ necesită antrenarea individului în soluționarea unor probleme de tip divergent, implicarea în experiențe creative, eliminarea tendințelor de imitație, diversificarea modalităților de exprimare, respectarea individualității fiecărui copil.

1.2.4. Creativitatea ca trăsătură de personalitate

Folosind analiza indivizilor creativi din diverse domenii (știință, tehnică, artă), au fost evidențiate următoarele trăsături specifice personalităților creative: fluiditatea, flexibilitatea, capacitatea de elaborare, sensibilitatea pentru probleme, redefinirea, originalitatea, gândirea independentă, conștiința puternică, preferința pentru fenomenele complexe, toleranța față de situațiile ambigue, interese diverse și complexe, stil cognitiv specific, motivație intrinsecă, emoționalitate puternică, nonconformism, nevoia crescută de independență.

Termenul de „creativitate”, abordat ca trăsătură de personalitate, încearcă să depășească limitele termenului de „talent”. Singura notă comună între aceștia este originalitatea, talentul corespunzând creativității la nivel superior. Din acest punct de vedere s poate considera că toți oamenii sunt creativi în diferite grade, dar numai unii dintre ei sunt cu adevărat talentați. Talentul este considerat ca o dezvoltare superioară a aptitudinilor generale și speciale și ca o fericită îmbinare a lor, pe când creativitatea include structuri mai complexe de personalitate, depășind aptitudinile. Nu este suficient, deci, să dispui de aptitudini, dacă acestea nu sunt orientate prin motivație ți atitudini către descoperirea și generarea noului cu valoare de originalitate. Atitudinea creativă este foarte importantă, aceasta răsfrângându-se asupra produsului final. Dintre cele mai importante atitudini creative se numără:

încrederea în forțele proprii și realizarea de sine;

atitudinea antirutinieră;

îndrăzneala de a adopta scopuri noi;

perseverența în căutarea de soluții;

simțul valorii și atitudinea valorizatoare.

Creativitatea este combinarea cunostintelor in diferite situatii pentru a obtine ceva nou,

original,flexibil si fluid,schimbator. Este posibilă la orice vârstă și la orice om și își are valoarea sa. Omul n-are capacitatea de a crea, dar poate fi formată, se bazează pe unele premize, poate fi dezvoltată prin muncă, străduință, efort. Copilul nu are acele capacități, dar motivându-l el poate să obțină niște rezultate interesante. Motivul vine de undeva și este impus. Dacă corespunde caracterul, temperamentul, putem obține rezultate înalte.

1.3. Factorii creativității

La baza procesului creativ stau trei categorii de factori:

Factori psihici

Factori sociali

Factori biologici

Factorii psihici care influențează procesul creativ sunt:

a) factori cognitiv-intelectuali (aptitudinali): se referă la diferitele procese și însușiri intelectuale implicate în procesul de creație: gândire, imaginație, memorie, inteligență;

b) factori non-cognitivi: motivație, afectivitate, atitudini.

a) Cei mai importanți factori cognitiv-intelectuali ai creativității sunt:

– sensibilitatea față de probleme: atitudinea deschisă, receptivă față de nou;

– sensibilitatea la implicații: capacitatea de a recunoaște probleme acolo unde alții nu le văd;

– fluența (asociativitatea): ușurința și rapiditatea cu care se realizează și se succed asociațiile între imagini și idei;

– flexibilitatea: capacitatea subiectului de a modifica, restructura rapid mersul gândirii, de a renunța la punctele de vedere vechi și de a adopta altele noi;

– originalitatea: capacitatea de a vedea în alt mod realitatea;

– ingeniozitatea: posibilitatea de a rezolva problemele cu metode și procedee originale, neobișnuit de simple;

– redefinirea: aptitudinea de a restructura, de a interpreta și transforma funcția unui obiect în vederea unor noi întrebuințări;

– elaborarea: aptitudinea organizării coerente a informațiilor și ideilor, capacitatea de a planifica o acțiune ținând cont de cât mai multe detalii.

Funcția psihică esențială a procesului de creativitate este imaginația, proces de sinteză a unor reacții și fenomene psihice noi. Imaginația constituie o aptitudine, deci factorul ereditar are o influență mai mult sau mai puțin importantă. Cu toate acestea, fără muncă susținută nu se realizează nimic original.

Un alt factor intelectual foarte important este inteligența: gândirea influențează și ea creația, dând posibilitatea analizării și stabilirii de noi relații, contribuind mai ales la aprecierea critică a produselor create. Cu toate acestea, indicii de corelație între testele de inteligență și cele de creativitate nu sunt prea mari. Cotele mari de creativitate presupun un nivel de inteligență cel puțin mijlociu, pe când un nivel ridicat de inteligență (mai ales de gândire critică) poate coincide cu slabe posibilități creatoare.

Creativitatea nu poate fi indicată de gândirea divergentă, mai ales datorită faptului că gândirea convergentă, inteligența, poete duce și ea la aceleași performanțe creative.

b)Creativitatea presupune și anumite însușiri de caracter: o motivație adecvată, interesul, aspirația de a descoperi sau a crea ceva nou; o voință fermă, perseverență pentru a învinge dificultățile ce stau în calea realizării unor produse originale, valoroase.

Factorii intelectuali nu funcționează separat, ci în interrelație cu întregul sistem de trebuințe, atitudini, afecte și trăsături de personalitate.

Alături de aptitudinile intelectuale, aptitudinile caracteriale își manifestă rolul lor important: acestea exercită asupra rezultatelor activității umane aceeași importanță pe care o au aptitudinile, acțiunea acestor două particularități psihice având o importanță egală.

Aptitudinile nu sunt creative prin ele insele, ci devin astfel în măsura în care sunt activate și valorificate prin motive și atitudini.

Ceea ce îi diferențiază în esență pe indivizii creativi de cei necreativi sunt nu atât factorii aptitudinali (efectori), cât factorii de orientare, factorii motivaționali și cei atitudinali. Printre caracteristicile de personalitate ale indivizilor creativi se înscriu, în primul rând, atitudinile intelectuale nonconformiste. Creativitatea și conformitatea sunt antitetice. Conformitatea restrânge libertatea și independența gândirii, încorsetează potențialul creativ, canalizându-l în direcții convenționale și stereotipe.

Conformismul acordă mai multă atenție dobândirii de statut și aprobare socială. Dat fiind faptul că atitudinea intelectuală conformistă viciază atât sfera afectivă cât și pe cea intelectuală, individul devine incapabil de gândire originală și independentă.

Factorii sociali (culturali, educativi, socio-economici).

Cunoștințele dobândite prin muncă au un rol esențial. Experiența poate fi directă, când se observă nemijlocit fenomenele, sau indirectă, obținută prin lectură sau audierea unor lecții, conferințe etc. În ambele situații varietatea informațiilor este deosebit de importantă.

Societatea poate contribui la stimularea activităților creatoare prin cerințele sociale (dezvoltarea tehnicii determinată de cerințele progresului continuu al producției moderne), orice descoperire pornind de la stadiul actual al științei, tehnicii sau artei. Tot la nivel social, predecesorii influențează foarte mult creația urmașilor. Uneori însă, societatea poate fi o frână în calea dezvoltării cunoașterii, prin doctrinele și ideologiile sale rigide.

Printre elementele de context familial care favorizează creativitatea sunt afecțiunea moderată din partea părinților și stimularea independenței intelectuale.

Factorii biologici

Studiul acestora a relevat diferențe semnificative generate mai ales de factorul „vârstă”, constatându-se că, odată cu înaintarea în vârstă, se produce o diminuare a plasticității psihice, compensată uneori de bogăția experienței dobândite. Odată cu vârsta, se diminuează calitatea și cantitatea productivității creative, calitatea descrescând mai repede decât cantitatea.

Ceea ce contează în actul creator este nu atât prezența în sine a tuturor factorilor, ci configurația lor, relațiile dintre ei. Potențialul creator nu conduce automat la desfășurarea actului creator, ci numai în condiții adecvate de stimulare psihoindividuală, socială și culturală.

CAPITOLUL II.

ASPECTE METODICE PRIVIND STIMULAREA CREATIVITĂȚII LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ

2.1. Particularități ale creativității la vârsta prescolară

Creația ca activitate psihică în structura fenomenelor psihice, o întâlnim nu doar pe treptele înalte ale ontogenezei, ci în forme specifice, o întâlnim și la vârsta preșcolară. Nivelul posibil de atins acum este, desigur al creativității expresive, iar domeniile în care se manifestă sunt activitățile specific vârstei: desen, modelaj, activități practice, joc, comunicare. În cadrul activităților sale, copilul este capabil să producă ceva nou, neobișnuit, original, chiar dacă aceste atribute sunt valabile doar în raport cu sine. (Elena Danescu,2007,p.37).

Programa preșcolară, sub aspectul obiectivelor și procedeelor didactice, este orientată în direcția educării creativității la copii, în contextul celor trei forme fundamentale ale activității: jocul, învățarea și munca. În toate aceste forme de activitate se manifestă tendința generală de a promova acțiunile creative, de a încuraja modalitățile originale de expresie: personale, divergente, neobișnuite, netipizate, la nivelul posibilităților reale ale copilului.

Grădinița, prin aplicarea de către educatoare a celor mai adecvate măsuri educaționale, poate și trebuie să devină locul unde copilul învață independența, dobândește o anumită autonomie. El urmează să devină independent jucând progresiv rolul de autor și nu de simplu actor, exteriorizând propriile impresii, imagini mintale, noțiuni elementare, operații ale gândirii divergente, trăiri emoționale social-morale și fapte de conduită.

Perioada preșcolară este una din perioadele de intensă dezvoltare psihică. Diferențele de cerințe din grădiniță și din familie solicită o mai mare varietate de conduite. Drept urmare, contradicțiile dintre solicitările externe și posibilitățile interne devin mai active. Aceste forme de contradicții constituie puncte de plecare pentru dezvoltarea explozivă a comportamentelor, a conduitelor sociale diferențiate, a dobândirii de abilități. Comunicativitatea și sociabilitatea copilului cresc în aceste condiții.

Deosebit de activă devine și contradicția dintre cerințele interne , dorințele copilului și posibilitățile ca acestea să fie îndeplinite.

Pe acest plan se dezvoltă negativismul infantil, dar și o reglementare mai profundă a întregii activități psihice, o interiorizare și un câștig în înțelegerea a ceea ce este permis și a ceea ce nu este permis, a ceea ce este posibil și a ceea ce nu este.

Contradicții specifice se constituie și în planul cunoașterii. Datorită dezvoltării imaginației, copilul descoperă faptul că, imaginar, el poate să se transpună în orice situație, pe când, în realitate, situațiile de viață sunt foarte restrânse.

Perioada preșcolară mică se caracterizează printr-o creștere a intereselor, a aspirațiilor și a aptitudinilor implicate în satisfacerea curiozității legate de explorarea mediului.

În perioada preșcolară mijlocie preșcolarul traversează un ușor puseu de creștere. Pe plan psihologic se intensifică dezvoltarea limbajului (între 3 și 5 ani se câștigă cam 50 de cuvinte pe lună). Tot evidentă este dezvoltarea autonomiei datorită progreselor realizate în diferite componente ale personalității. Se intensifică dezvoltarea conștiinței de sine, fapt care se exprimă prin dorința de a atrage atenția asupra sa. Jocul devine o activitate de bază, orientată spre manipularea experienței de viață, punând în evidență capacitatea de a crea verbal și comportamental roluri prin care copilul reconstituie episoade din realitatea înconjurătoare. Curiozitatea devine mai amplă și abordează mai pregnant relațiile dintre fenomene (relații de dependență, de cauzalitate, de condiționare). Crește, însă, și fragilitatea sa afectivă, manifestată prin crize de prestigiu.

Preșcolarul mare (5-6 ani) manifestă o mai mare forță, agilitate, inteligență. Câmpul atenției este dominat de o înțelegere mai profundă a situațiilor. În perioada preșcolară mare activitatea creatoare este evidentă, cu tendințe de diferențiere. Desenul, muzica, colajele, construcțiile, mozaicul îi interesează foarte mult pe copii. Același loc important îl ocupă serbările, poeziile, jucăriile, jocurile muzicale etc. Capacitatea de învățare devine activă și este dublată de interese de cunoaștere.

Atât în familie, cât și la grădiniță, jocul și învățarea îi oferă copilului prilejuri variate de a combina și recombina reprezentările de care dispune, de a construi realul cu propriile posibilități. Potențialul său creativ se manifestă în toate activitățile în care preșcolarul se implică: în joc, în desen, în pictură, în limbaj. Dintre toate acestea, însă, cadrul cel mai important de manifestate dar și de stimulare a potențialului creativ este jocul, cu toate tipurile sale.

Astfel, jocul de mânuire a obiectelor, deși este mai simplu decât jocul imitativ, se îmbogățește treptat, copilul combinând diferite mișcări și descoperind alte utilizări ale obiectelor, jucăriilor.

Prin jocul de construcție, mai elaborat și mai complex decât cel de manipulare a obiectelor, copilul imită și reproduce modele întâlnite în realitatea înconjurătoare. Le reproduce simplificându-le, nu numai datorită percepției și gândirii care nu-i permit sesizarea relației dintre părțile componente ca un tot unitar, ci și a nivelului relativ deficitar al deprinderilor motrice și practice. Totuși, el adaugă elemente noi, datorită emoțiilor și dorințelor, trebuințelor și intereselor sale.

În jocul de rol copilul imită și redă selectiv modele de comportament oferite de cei din jur, dar numai pe acelea care sunt în acord cu preferințele sale. Prelucrarea acestor modele se face spontan, fără constrângeri sau intervenții din afară. În realizarea rolurilor asumate, copilul folosește obiecte reale, cărora le implică și alte semnificații, dar și alte tipuri de obiecte, jucării, care suplinesc lipsa celor reale, dându-le o semnificație adecvată. Dacă la început acțiunile reproduse sunt simple, treptat ele se îmbogățesc ca și conținut și ca spațiu de desfășurare și relaționare cu ceilalți, combinându-le și îmbogățindu-le cu ceea ce a acumulat ca experiență cognitivă. Ficțiunea din jocul de rol nu este absurdă, ci constructivă, originală. Realitatea reprezintă, în același timp, o sursă de informare, dar și un mod de verificare, de explorare.

În cadrul acestor jocuri copilul substituie prin imagini, acțiuni, obiecte diferite realități, substituindu-se chiar pe sine în momentul în care se identifică cu rolul personajului asumat. Prin jocul de rol copilul se detașează de realitatea concretă, imediată, și se transpune în trecut, în viitor sau în miraculos.

Jocul de creație cu subiect din basme și povești aduce și el modificări privind replicile și acțiunile vizate. Preșcolarul modifică evoluția personajelor, relațiile lui și replicile, în funcție de trăirile pe care le are față de acesta. Este capabil uneori să interpreteze în același timp toate rolurile din aceeași poveste, fără a imita pe cineva. Jocul de creație presupune, în același timp, utilizarea unei mimici adecvate, asupra căreia își lasă amprente personală interesele și gradul de implicare a preșcolarului în joc.

Manifestarea potențialului creativ în cadrul jocului nu este intenționată. Ea este posibilă datorită semnificației pe care o au obiectele, persoanele, acțiunile în conștiința preșcolarului și, mai ales, datorită nevoii de independență și autoexprimare. Jocul copiilor nu este un produs creator veritabil, el fiind nou și original în raport cu sine și cu alți copii. Originalitatea sa derivă din funcția pe care acesta o îndeplinește pentru copil: se poate asimila realul fără constrângeri sau sancțiuni,rezolvă echilibrul afectiv și intelectual prin confruntarea sa cu realul. Din acest punct de vedere, rolul central în creația preșcolarilor îl ocupă imaginația care, în opinia unor autori, atinge la această vârstă cea mai înaltă cotă de manifestare. Trebuie avut, totuși, în vedere, că multitudinea creațiilor copiilor preșcolari se datorează majoritar slăbiciunii gândirii și mai puțin puterii imaginației, datorită faptului că, fiind insuficient formată, gândirea nu poate selecta toate informațiile cu care preșcolarul vine în contact. De aceea copilul imaginează și creează multe lucruri, tocmai pentru că nu le cunoaște îndeajuns sau nu percepe corect, în mod real, relațiile dintre obiecte, persoane, fenomene etc. Imaginația contribuie la manifestarea creativă a copiilor, putându-se stabili pe baza produselor studiate două funcții ale acesteia: funcția de completare și funcția de proiectare și anticipare.

Produsele activității copiilor pun în evidență strânsa legătură între imaginația și acțiunile concrete ale acestora. Preșcolaritatea mică este etapa în care funcțiile imaginației încă nu s-au interiorizat. Pe măsura înaintării în vârstă a copilului, subiectul din jocurile, construcțiile si desenele copilului încep să se stabilizeze, conținutul să devină mai bogat, mai variat. Copilul completează cu elemente noi temele sugerate de către adulți, începe să caute în mod independent diferite mijloace de realizare a intențiilor sale, caută să realizeze o anumită unitate între părțile obiectelor construite sau desenate. De multe ori nu reușește să stabilească legăturile necesare între aceste părți, însă el le conferă un anumit sens, ceea ce dovedește că imaginația începe să acționeze. Ceea ce nu a reușit să redea prin desen, preșcolarul completează prin cuvinte. Către vârsta de 6 ani imaginația trece într-o fază superioară astfel încât, înainte să se joace, să construiască, să deseneze, copilul reflectează asupra temei, își elaborează un plan mintal de desfășurare a jocului sau de realizare a temei. Urmând acest sens, în dezvoltarea imaginației accentul se deplasează treptat de la exterior spre interior. Acest element nou de prelucrare pe plan mintal a reprezentărilor apare clar exprimat și în povestirile lor. Crearea unor situații imaginare este posibilă, volumul de reprezentări fiind bogat și reactualizat prin cuvinte cu destulă ușurință.

Explozia care are loc pe plan imaginar este întreținută de prezența jocului care se poate desfășura oricum și oriunde, prin care se conjugă imaginația reproductivă, dar se și exprimă în forme multiple ale imaginației creatoare.

În activitățile creatoare ale copiilor participă nu doar imaginația, ci și alte elemente, capacități de figurare, priceperi, deprinderi. Aceste aspecte pot fi cel mai bine evidențiate în desenele copiilor. Pentru a desena, un copil trebuie să știe să manipuleze corect instrumentul de scris și suportul aferent, să execute corect grafisme sau elemente de limbaj plastic, dar, pentru aceasta, trebuie să-și însușească o serie de deprinderi și priceperi specifice.

Prin desen și pictură copilul reflectă, selectiv și într-o formă specifică, realitatea. Selectivitatea și specificitatea se datorează insuficientei însușiri a tehnicilor plastice, motivelor afective care distorsionează elementele preferate, scoțându-le în evidență, sau motivelor topologice, copilul fiind nevoit să se încadreze într-un spațiu dat, limitat.

Preșcolarul mic desenează la întâmplare un număr mic de elemente, fără intenții bine definite, fără a le putea asambla într-un tot unitar. Colorația este săracă, reducându-se la 1-2 culori. Preșcolarul mijlociu trece prin faza clișeelor, niște desene stereotipe, frecvente, care se repetă în alte desene. Apar, însă, detaliile, dar obiectele sunt statice, fără să fie sugerată mișcarea. Elementele desenului încep să fie mai bine asamblate, cu legătură între ele. Specifică preșcolarității mijlocii este compoziția liniară, uniformizarea mărimii obiectelor. Preșcolarul mare începe să facă abstracție de elementele care nu au importanță, însă cresc capacitățile de redare corectă a mărimii obiectelor și, mai ales, a relațiilor dintre ele. La toate substadiile, pe lângă perspectiva specifică vârstei, în cadrul desenelor este foarte importantă și coloratura afectivă, utilizarea culorilor reci sau a celor calde, preșcolarul începând să distingă și să selecteze aceste culori după starea sa interioară. Elementele care apar pe lângă cele obișnuite sunt datorate, în general, valorii emoționale a obiectelor desenate, aceasta dându-le notă de originalitate. Lucrând cu pensula, copilul descoperă forme, obiecte, combinații de culori, pete fuzionate. El începe să respingă astfel uniformitatea, pictura transformându-se în artă intenționată, elaborată.

Raportat la modul în care se manifestă potențialul creativ în plan artistic, pe latura exprimării verbale se observă evoluții mai puțin pregnante, întrucât creația verbală impune stăpânirea limbii la nivel ridicat. Preșcolarul de 4-5 ani creează cuvinte după structura celor cunoscute, substituie în propoziții anumite cuvinte cu sinonime și antonime, găsește cuvinte care să includă sunete sau silabe. În general, exprimarea în propoziție este săracă, stereotipă, dar sunt posibile și formulări neobișnuite.

Literatura pentru copii oferă posibilitatea de a descoperi și înțelege tipuri de relații și de a construi un univers în care irealul devine real, iar imposibilul, posibil. Cu fiecare reluare a textului se sedimentează acțiunile, personajele și, mai ales, materialul verbal. Dacă la 3-4 ani copilul folosește în repovestirile sale formulări stereotipe, treptat își exprimă propriile păreri prin formulări personale, îndepărtându-se de model. Uneori este capabil să creeze povestiri după modelul adultului, după imagini, după jucării sau după propriul desen. Aceste tipuri de povestiri sunt, de cele mai multe ori, scurte, oarecum incoerente. În aceste povestiri se proiectează asupra personajelor și acțiunilor propriile dorințe, preferințe, probleme. Un loc deosebit în manifestarea potențialului creativ îl are lectura după imagini. Tablourile reprezintă adevărate texte pe care copilul învață să le citească în mod creativ. Descifrarea conținutului lor nu se limitează numai la descrierea imaginilor, ci devine o autentică creație verbală. De cele mai multe ori copiii își pun întrebări sau se completează reciproc, se implică afectiv în interpretarea imaginilor. Afectiv se implică și în creațiile ritmice, în dans, muzică, prin care preșcolarul se exprimă și se exteriorizează.

Activitatea creatoare nu implică doar latura de producere, de creație progresivă, ci și pe cea de evaluare, consumându-se numeroase emoții artistice și estetice, de o mare importanță pentru evoluția ulterioară a sentimentelor estetice. Solicitarea opiniilor copiilor în urma vizionării unui spectacol, a audiției unei povestiri sau bucăți muzicale contribuie la stimularea potențialului creativ și la dezvoltarea capacităților evaluative.

Toate aceste manifestări ale potențialului creativ sunt originale în raport cu experiența individuală, nu și cu cea socială, dar constituie o premisă pentru viitoarele produse veritabil creative. La baza producerii lor stau o serie de procese psihice și activități reglatorii direct implicate în stimularea creativității copiilor. Funcțiile intelectuale cel mai des implicate sunt gândirea creatoare, voința, motivația. Cele mai importante aspecte ale gândirii creatoare care duc la performanțe creativa din partea preșcolarilor sunt: gândirea divergentă, capacitatea de evaluare și transformare, acestea fiind influențate de o serie de factori: spiritul de observație, atitudinea creatoare, structuri specifice motivațional-emoționale și de personalitate.

Dintre nivelurile gândirii creatoare, flexibilității i se atribuie o importanță deosebită. Există 3 tipuri de flexibilitate: semantică, verbală și plastică. Toate acestea pot fi urmărite în activitatea copiilor, manifestându-se pregnant în funcție de tipul de activitate în care este implicat preșcolarul, de specificul ei. Spre exemplu, cea mai evidentă este flexibilitatea plastică, constând în aptitudinea de a reproduce un număr de grafisme ce aparțin unor clase diferite.

Ex. Copilului i se prezintă mai multe figuri identice (cercuri) și i se cere să producă pe baza acestora desene diferite. Prezența flexibilității plastice va fi pusă în evidență prin numărul de desene inventate de către copil. Dacă, din cerc, copilul va desena numai nasturi sau roți, el dă dovadă de lipsă de flexibilitate. În acest sens, proprii vârstei preșcolare sunt:activismul participativ al copiilor legat de tema dată, fantezia, exprimarea liberă, producțiile originale, imaginația bogată exprimată prin diferite modalități de expresie: plastic (desen modelaj), construcție etc., simbolistica verbală și ludică originală. Implicarea activă a copilului nu se realizează de la sine, ea fiind susținută de aspecte ale voinței și motivației intrinseci.

Aceasta din urmă este componenta ce pune în mișcare activitatea creativă, fiind considerată latura energetică a acesteia. Deși interesul reprezintă cel mai important semn al motivației, un altul este competența. Copiii vor căuta cu mai mult interes cele activități pe care au sentimentul că le stăpânesc, iar atunci când li se confirmă de către un adult că s-au descurcat bine într-o anumită situație, în rezolvarea unei situații dificile, motivația lor intrinsecă sporește. În ajutorul dat copiilor pentru a deveni creativi nu este de ajuns să le formăm deprinderile și să le dăm posibilitatea de a-și dezvolta talentele. Copiii trebuie ajutați să identifice suprapunerea intereselor cu deprinderile pe care le dețin, astfel încât să le poată realiza. În acest proces intervine voința, ca o modalitate de reglaj superior. Un rol important în instalarea și dezvoltarea voinței și a calităților ei îl are relația comandă-subordonare între adult și copil. Copilul execută comenzile verbale ale adulților, învață să se supună și apoi, prin limbajul intern, își dă singur comenzi, luându-și în stăpânire propriul comportament.

Creativitatea preșcolarilor se manifestă deferit, în funcție de nivelul de vârstă, de disponibilitățile copilului, de interesele acestuia. Produsele activității lui sunt diferite, putând fi obținute niveluri ridicate ale acestora sub aspect creativ.

2.2. Mijloace de cunoaștere a potențialului creativ al preșcolarilor

Creativitatea preșcolarilor se manifestă în toate activitățile în care aceștia sunt implicați, atât în mediul educativ al grădiniței, cât și în familie și în societate. Produsele creativității sunt, însă, diferite de la un individ la altul, datorită implicării potențialului creativ propriu fiecăruia în activitatea respectivă.

Potențialul creativ este considerat ca existent în fiecare individ, într-o măsură mai mică sau mai mare. Pornind de la semnificațiile date de J. Dewey și P. Constantinescu Stoleru (Ioan Bontaș 1994,p.301) potențialul creativ poate fi considerat ca un sistem al disponibilităților psihice care îi permit individului să depășească propria experiență și să construiască noul în planul modalităților de expresie, al acțiunii, al cunoașterii. În acest sens se poate vorbi de existența lui la vârsta preșcolară.

Potențialul creativ, existent în stare latentă, nu poate duce singur la realizarea unor produse creative, ci trebuie stimulat, dezvoltat. Pentru aceasta, trebuie mai întâi cunoscute nivelul și capacitățile creative ale copilului, pentru a se structura ulterior un program complex și adecvat de antrenament creativ.

Printre metodele cele mai frecvente de diagnosticare a potențialului creativ se numără:

Metoda testelor

Analiza produselor activității

Metoda observației

Metoda convorbirii

Metoda lucrului în echipă

Metoda experimentală

Studiul de caz

A)Primul loc în psiho-diagnoza creativității îl ocupă TESTELE. Testele de creativitate sunt foarte numeroase, fapt care duce la o diversă clasificare a lor. După criteriul factorului operațional testat se disting:

I. Teste pentru factorii fluidității:

– pentru fluiditatea verbală: alcătuirea unor cuvinte din anumite litere sau combinații de litere;

– pentru fluiditatea ideilor: se cere să se dea răspunsuri cu sens, formate din mai multe cuvinte (ex. obiecte rotunde, mici);

– pentru fluiditatea asociativă: se dă un cuvânt și se cer sinonime sau încadrarea acestuia într-un text.

II. Teste pentru flexibilitate:

– pentru flexibilitatea spontană: într-un timp determinat trebuie să indice cât mai multe posibilități de întrebuințare a unui obiect;

– pentru flexibilitate adaptativă: din bețe de chibrit alăturate se formează pătrate sau triunghiuri. Subiectul trebuie să înlăture câteva bețe pentru a obține un anumit număr de figuri geometrice.

III. Teste pentru sensibilitatea față de probleme:

– se cere să se descopere părțile lipsă ale unor obiecte și implicațiile care decurg din absența acestora. Se măsoară rapiditatea cu care subiecții sesizează greșelile sau contradicțiile.

IV. Teste de originalitate:

– se cere indicarea cât mai multor întrebuințări neobișnuite ale unor obiecte: cuburi, pahar, minge, acuarele, pânză etc.

V. Teste pentru redefinire:

– se cere copiilor să selecteze răspunsul corect la o întrebare dintr-o scală de răspunsuri aparent fără legătură cu întrebarea.

Ex. „Cum se poate aprinde focul?” – cu o sfoară, cu o căpățână de varză, cu un ceas de buzunar sau cu un pește. Răspunsul este: sticla ceasului care poate fi folosită ca lupă.

După criteriul sarcinii de realizat se diferențiază:

1. Testul asemănărilor: identificarea a cât mai multe asemănări între diferite perechi de cuvinte.

2. Testul claselor: să enumere cât mai multe elemente aparținând unei clase date.

3. Testul clasificărilor: să clasifice după cât mai multe criterii elementele unor serii de cifre, litere etc.

4. Testul completărilor: să construiască trei finaluri diferite pentru o poveste (ex. umorist, moralist, trist).

5. Testul consecințelor: să enumere cât mai multe consecințe ale unei situații imaginare („Ce s-ar întâmpla dacă…?”).

6. Testul construirii de propoziții: să alcătuiască propoziții cât mai multe compuse din patru cuvinte pe o temă dată.

7. Testul de desen abstract: să redea cuvinte care reprezintă adjective prin desene diverse (ex. „bătrân”, „frumos” etc.).

8. Testul figural: să deseneze cât mai multe figuri pornind de la un cerc, triunghi etc.

9. Testul soluțiilor: se cer cât mai multe soluții pentru o situație dată.

10. Testul titlurilor: se dau cât mai multe titluri pentru o poveste, poezie etc.

11. Testul utilizărilor: să enumere cât mai multe utilizări pentru o serie de obiecte.

Convențional, testele mai pot fi clasificate astfel:

teste neverbale de creativitate: se dă o figură geometrică, cerându-se să o încadreze într-un ansamblu cât mai original căruia să i se asocieze în final un titlu. Se poete impune folosirea unor anumite categorii de linii care să stea la baza realizării temei. Prin acest test se măsoară fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea, gândirea divergentă, raportate le calitatea desenului și la numărul de elemente pe care acesta le cuprinde,

teste de „figuri ascunse”: se dă o foaie cu desene realizate. Pe aceeași pagină sau alăturat se prezintă o serie de figuri geometrice simple, care trebuie identificate în cadrul imaginilor complexe date. Proba are implicații asupra percepției, a spiritului de observație și a perspicacității;

teste de asociații de cuvinte: se solicită ca, într-un timp dat, să se identifice cuvinte și variații ca răspuns la un cuvânt-cheie. Se are în vedere astfel fluența (numărul cuvintelor), flexibilitatea (în funcție de deosebirile dintre categoriile cărora le aparțin), originalitatea asocierii sau definirii, determinată pe baza rarității răspunsului dat;

teste de lexic:formarea unui număr cât mai mare de cuvinte dintr-o silabă dată (con…, pa…, ma… etc.). Se verifică astfel fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea;

test pentru îmbunătățirea unui produs: se cere să se introducă elemente noi unui obiect, unei jucării, pentru ca aceasta să fie cât mai atractivă și să poată avea cât mai multe întrebuințări. Testul în cauză implică imaginație și ingeniozitate;

test de elaborare a unei probleme: se dau subiectului o serie de elemente separate de problemă, cuprinzând diverse situații și cifre (necesitatea unor fructe, un disponibil de bani, costul acelor categorii de fructe etc.). Se cere să se elaboreze cât mai multe situații posibil a fi soluționate, care să cuprindă datele prezentate. Prin aceste exerciții se măsoară productivitatea, gândirea divergentă și originalitatea.

Testele de creativitate prezintă un grad redus de validitate prin ele însele. De aceea, rezultatele obținute se raportează la un etalon, dat de performanțele înregistrate la aceleași probe de un eșantion de persoane creatoare.

Testele de diagnosticare a creativității permit delimitarea mai atentă, în amănunt a aspectelor legate de factorii ce influențează creativitatea, oferind date mai concrete și surprinzând destul de obiectiv evoluția și stadiul atins de fiecare individ în parte.

B) O altă modalitate de diagnosticare a creativității o reprezintă ANALIZA PRODUSELOR ACTIVITĂȚII COPIILOR. Aceasta presupune implicarea copiilor în activități diverse, care să aibă ca finalitate un produs observabil, fără implicații subiective din partea analizatorului.

Produsele activității copiilor pot oferi informații concludente referitoare la personalitatea creatoare a copiilor prin bogăția elementelor surprinse și asociate, prin modul de relaționare a obiectelor, prin originalitatea și ineditul modului de abordate, de interpretare a unor aspecte propuse sau selectate personal.

Produsele activității copiilor se concretizează în lucrări ce implică diferite deprinderi și abilități: construcții, modelaje, desene, aplicații,colaje, confecții, soluționări de probleme, completare de imagini, obiecte etc. Aprecierea produselor activității copiilor trebuie realizată conform unor itemi anterior stabiliți. Această metodă de apreciere a nivelului de creativitate al copiilor oferă material concret pentru studierea aprofundată a interesului și implicării în activitate, dar nu este suficient de concludentă în ceea ce privește personalitatea creatoare, implicarea fiecăruia în activitate depinzând și de alți factori: dispoziția de moment, interesul pentru anumite subiecte, bagajul de cunoștințe și deprinderi asimilat anterior, starea de sănătate etc.

Comportamentul verbal și fizic al copiilor oferă informații despre fluiditatea în exprimarea scrisă și verbală, despre flexibilitatea în asocierea imaginilor, a obiectelor și a noțiunilor, despre nota de inovare și originalitate prin modul de abordare a temei date.

C) METODA OBSERVAȚIEI dă posibilitatea înregistrării unor aspecte legate de comportamentul și reacțiile copiilor în raport cu teme abordate la solicitarea lor sau la propunerea educatoarei. Observarea obiectivă a acțiunilor și a faptelor, a conduitei copiilor, poate furniza elemente pentru studiul psihologic al creativității. Observarea necesită timp îndelungat pentru consemnarea comportamentelor în situații și conjuncturi variate.

Observarea este indicat să se desfășoare pornind de la documentarea prealabilă pe baza unei grile de date, de itemi, care să faciliteze înregistrarea și clasificarea datelor brute în anumite rubrici precise. Datele observației se notează pe cât posibil imediat; nu se lasă totul pe seama memoriei. Finețea observației se câștigă prin contactul prelungit cu copiii: „Orice grilă de observație are la bază o opțiune, un model normativ care este expresia unor cerințe”(Ion Radu Ionescu Miron ,1987,p.134). În acest sens, o grilă de observație judicioasă fie că este centrată pe momentele lecției, fie are în vedere dialogul pe verticală sau pe orizontală, reprezintă un instrument prețios de autoanaliză.

Cu toate că oferă nemijlocit informații despre particularitățile individuale ale copiilor, se pot formula și numeroase critici la adresa observației: limitează câmpul de observație, sistemul bazat pe frecvența apariției unor categorii de comportamente este destul de rigid, aprecierea este pur-statistică etc. „Există și posibilitatea ca operația de apreciere să rămână la latitudinea cercetătorului sau să raporteze cele constatate la un profil-tip anticipat.”(Ion Radu,Ionescu Miron ,1987,p.134)

D) CONVORBIREA reprezintă o formă de anchetă, constând în realizarea unui dialog între cercetător și subiecții supuși investigației, în vederea colectării unor date în legătură cu fenomenele urmărite. Această metodă poete susține studiul de caz, realizându-se pe baza unui plan și a unor întrebări dinainte elaborate. Dacă pe parcurs intervin situații neprevăzute, cercetătorul se poate abate de la plan, intervenind cu întrebări suplimentare, lăsând impresia că dialogul se desfășoară cât mai natural posibil. Vor fi evitate întrebările directe care angajează în mod nemijlocit personalitatea interlocutorului. Se recomandă ca răspunsurile să fie pe cât posibil consemnate fără ca interlocutorul să observe acest lucru.

Valoarea acestei metode este cu atât mai mare, cu cât ea oferă posibilitatea dialogului atât în cadrul activităților, cât și în afara lor.

E) METODA LUCRULUI ÎN ECHIPĂ este considerată la fel de valoroasă ca și celelalte, având în vedere posibilitatea de a diagnostica cu ajutorul ei potențialul creativ al copiilor. Lucrul în echipă presupune disponibilitatea de a colabora, de a comunica, de a te face înțeles și acceptat de către ceilalți. Rezolvarea unor sarcini în echipă presupune discuții prealabile luării unor decizii, confruntarea de idei între membrii acesteia și alegerea unei soluții optime. Creativitatea se manifestă în acest caz prin ideile pe care le aduce fiecare membru al echipei pentru a rezolva sarcina dată, prin modul în care știu să colaboreze și să-și organizeze timpul și resursele oferite, ca mod de adaptare la situația problemă dată. De asemenea, în cadrul grupului fiecare poate avea un rol de îndeplinit, o sarcină aparte, situație în care el trebuie să-și speculeze la maxim cunoștințele și deprinderile pentru ca, pe baza acestora să dea cele mai bune rezultate în ceea ce îl privește pe el însuși , dar, implicit, să își ajute grupul. Acordarea de sarcini individuale nu este obligatorie în cadrul lucrului în echipă, putându-se acorda aceeași sarcină tuturor membrilor ei și notându-se reacțiile fiecăruia, implicarea și aportul individual în raport cu ceea ce s-a propus. Metoda poate include interevaluarea copiilor, fiind puși să comenteze deciziile altora și să dea alte soluții, nu neapărat realiste, cu privire la problema dată. Interevaluarea presupune și implicarea afectivă a copiilor, aceștia putând fi de acord cu ceea ce au spus unii copii doar pentru că aceștia le sunt prieteni, sau combătându-i pe alții în cazul în care au divergențe cu aceștia.

F) O altă metodă posibil de aplicat este METODA EXPERIMENTALĂ. În cazul diagnosticării creativității este mai dificil de aplicat întrucât creativitatea este un fenomen complex, care nu are întotdeauna finalități concrete, observabile, depinzând de o varietate de factori: dispoziția de moment, mediul ambiant, starea de sănătate etc.

Metoda experimentală presupune crearea unor situații noi , prin introducerea unor modificări în desfășurarea acțiunii educaționale. Intervenția cercetătorului se bazează pe ipoteza că inovația va conduce la obținerea unui randament mai bun în urma desfășurării acțiunii respective.

Declanșarea unui experiment presupune efectuarea unor observații prealabile. Constatările realizate în urma acestor observații ne pot sugera inovațiile ce urmează să le inițiem.

H) O altă modalitate de investigare a potențialului creativ al copiilor o reprezintă STUDIUL DE CAZ. Calitatea metodei constă în aceea că permite o confruntare directă cu situația reală, o modalitate de apropiere de faptul original. Cadrul didactic și elevii sunt puși în situația de a-și argumenta ipotezele proprii prin participare activă la dezbateri, de a intra în contact cu celelalte opinii. Munca educativă poate fi confruntată cu probleme variate, printre care și frământări care determină la copii apariția unui anumit conflict interior, ce poate afecta evoluția lor pozitivă. Pentru conflictul interior este caracteristică în conștiința copilului a unor atitudini afective față de o persoană sau situație. Un asemenea conflict nerezolvat, prelungit, exercită o influență specifică asupra formării trăsăturilor de caracter, uneori putând apărea blocaje în dezvoltarea intelectuală.

Aceste metode de diagnosticare a potențialului creativ al copiilor pun în valoare fiecare o caracteristică a creativității: fluență, flexibilitate, capacitate de inovare, originalitate etc. Fiecare dintre ele prezintă avantaje și dezavantaje raportat la obiectivitatea aprecierii produselor activității copiilor, însă pot sugera o imagine de ansamblu asupra calităților și capacităților copiilor. Informațiile colectate de pe urma aplicării acestor metode oferă o imagine de ansamblu asupra nivelului creativ al unui grup de copii sau individual și poate sugera modalități de optimizare a performanțelor acestora în acest sens.

2.3. Strategii de stimulare si dezvoltare a creativității la vârsta preșcolară in Domeniul Om si Societate

Educația pentru societate și-a găsit un loc binemeritat în " Programa activităților instructiv educative in grădinița de copii" , deoarece preșcolarul trăiește în grădiniță primele lui experiențe sociale si primele lui experiențe de viața colectivă în afara familiei. Aici, copilul evoluează social, își structurează conduita de adaptare la normele mediului social . Grădinița are deci în vedere cultivarea unui tip comportamental și moral, care să dezvăluie preșcolarilor căile de comportare ca indivizi liberi, toleranți, cu respect față de ceilalți.

În sens larg, ,,strategia” poate fi definită ca fiind o modalitate de desfășurare și ameliorare a acțiunilor întreprinse în vederea atingerii unui scop.

Din punctul de vedere al didacticii generale, strategiile de instruire/autoinstruire se pot defini ca sisteme de metode, procedee, mijloace și forme de organizare a activității de instruire/autoinstruire, integrate în structuri operaționale, care au la bază o viziune sistemică și care sunt menite să asigure o învățare activă și creatoare a cunoștințelor și abilităților și să raționalizeze procesul instruirii.

Principalele elemente constitutive ale strategiei didactice sunt:

–         sistemul formelor de organizare și desfășurare a activității de instruire și autoinstruire;

–         sistemul metodologic, respectiv sistemul metodelor și al procedeelor didactice;

–         sistemul mijloacelor de învățământ.

Cultivarea creativității copilului în formele sale specifice de expresie la vârsta copilăriei poate constitui o premisă pentru dezvoltarea și afirmarea creativității la nivelul vârstelor ulterioare, inclusiv la nivelul maturității proprii vârstelor adulte.

Atmosfera sau climatul psiho-social în care își desfășoară activitatea copilului constituie aspectul hotărâtor. Este deosebit de benefic, în acest sens, rolul climatului caracterizat prin deschiderea și stilul relaxant de muncă și creație, prin asigurarea libertății de afirmare și expresie independentă, prin recunoașterea și aprecierea pozitivă, ca și prin încurajarea și promovarea efortului creativ care pot participa în mod decisiv la dezvoltarea creativității copiilor.

Pentru a asigura autoexpresia creatoare a individualităților copiilor, importantă este și

„o adoptare constructivă la natura copiilor”, prin asigurarea în fapt a posibilităților de

desfășurare liberă a copilăriei lor, de a realiza condițiile copilăriei, satisfacerea intereselor lor

și exercitarea funcțiilor proprii vârstei lor.

Dintre procedeele de stimulare și/sau dezvoltare a creativității la prescolari, dar și la l cadrele didactice, în consens cu Torrance, Lowenfeld etc., amintim :

antrenarea capacităților de elaborare verbală-expresivă a unor povestiri libere sau cu un început dat;

interpretarea independentă a unor imagini, prin solicitarea de a le conferi cât mai multe titluri posibile;

desene libere în care să se elaboreze nu numai o anumită idee tehnică, dar și unele modele posibile pentru decorarea anumitor spații sau materiale. Astfel, s-a folosit o probă prin care dându-le copiilor cartonașe cu 10 pătrate care reprezentau „batiste” s-au șervețele, băsmăluțe pentru decorat, ei trebuiau să dea cât mai multe și diferite soluții;

elaborarea independentă a unor istorioare ce se pot concepe plecând de la diverse modalități de ordonare logică posibilă a unui număr cât mai mare de imagini;

analiza și interpretarea desenelor realizate de copii, astfel încât să se releve posibilitățile multiple de utilizare a formelor și culorilor a diferitor elemente figurale-decorative;

desfășurarea diferitor jocuri didactice sau a unor jocuri de imaginație, jocuri de rol care să antreneze gândirea creativă;

enumerarea consecințelor multiple (posibile) ale anumitor fenomene;

analiza unor erori și a posibilităților multiple de prevenire a lor;

analiza posibilităților posibile de îmbogățire sau înfrumusețarea unor obiecte;

enumerarea unor răspunsuri multiple de la întrebările (de tipul întrebării „de ce?”) pe care le pot formula copiii sau chiar educatoarea;

utilizarea unor procedee de activizare a capacităților de creație în plan verbal-expresiv.

Mijloace de realizare

Educația pentru societate se face permanent, pe tot parcursul programului zilnic din grădiniță, prin alegerea unor teme cu conținut variat (activități frontale), prin exerciții-joc specifice (activități alese si complementare), in cadrul activităților opționale si ocazional, in timpul desfășurării activităților extracurriculare (plimbări, excursi. vizite),povestiri, basme, precum și în diferite situații adaptate programului zilnic desfășurat în grădinițele de copii

copiilor, de formare a exprimării corecte orale, de stimulare a creativității acestora, ceea ce le situează printre activitățile cu pondere importantă în formarea copiilor, în pregătirea lor pentru școală și viață.

Educația ecologică, o veriga a educatiei pentru societate, se poate realiza în grădiniță, în conformitate cu particularitățile de vârstă: prin activități de observare asupra mediului înconjurător (activități extracurriculare): plimbări în parc; excursii; vizite la Grădina Zoologică și Botanică; plantare de pomi și flori; îngrijirea acestora, jocuri distractive: "De-a veterinarul"; "La zoo"; "De-a tabăra" etc, povestiri create / cu început dat: "O faptă bună"; "Povestea unei cutii de chibrituri"; convorbiri și lecturi după imagini: "Poluarea"; "Curiozități ale lumii vii"; "Omul ocrotește natura"; "Unde aruncăm gunoaiele'.'"; texte literare: "Cățelușul șchiop"; "Gândacelul"; – F„ Farago; "Puiul"-I. Al. Brătescu-Voinești; "Căprioara"; – E. Gârleanu;

Educația rutiera îmbogățește cunoștințele privind normele de conduită preventiva și stabilește reguli de comportament civic. Modalitățile de realizare, a educației rutiere, în grădinițele de copii sunt următoarele: Povestiri create:'O clipă de neatenție"; lecturi după imagini: "Strada nu e loc de joacă"; jocuri: "(Ce ne spun indicatoarele?"; "(Cum circulăm?"; "De-a pietonii"; "De-a agentul de circulație"; convorbiri: "Pe unde traversam?"; "Agentul de circulație ne sfătuiește"; cântece: "stopul"-. Iordachescu; texte literare: "Drumul"- I. Constantincscu; "Avionul"- I. Buzescu;

Educația pentru sănătate reprezintă o altă verigă a educației pentru societate. Modul de abordare a acestui capitol pleacă de la ideia că e bine pentru copii să înțeleagă de mici că sănătatea nu înseamnă absența bolii, ci un mod de viață echilibrat, un mod de comportare și existență igienică.

Educația moral-civică și moral-patriotică sunt părți integrate ale educației pentru societate. Astfel, copiilor li se formează unele noțiuni legate de simbolurile țării: steagul tricolor și stema țării. Dc exemplu, o modalitate de realizare este observarea "Steagul tricolor' se poate face cunoscută copiilor semnificația fiecărei culori: roșu reprezintă sângele vărsat de eroii care au luptat pentru apărarea țarii, galben reprezintă frumusețile si bogățiile țării, iar albastru reprezintă cerul senin.

Alte modalităji de realizare a ed. moral-civice si moral-patriotice sunt: textele literare (legendele) "Moș Ion Roată si Unirea"-I. Creangă; "Povestiri istorice"- D. Almaș prin intermediul cărora se prezintă o serie de fapte istorice, "Fetița alintată"-O.Cazimir; "Balada unui greier mic"-G. Topârceanu ,"Cum vorbim", "Un copil politicos"- M. Filip; "Părinți mei"-E. Dragos; "Fata moșului si fata babei"-I. Creangă etc. cântece "Hora"; "Imnul țări-G. Vieru; "Țara mea"; "Drapelul"-O.Cazimir. Jocuri: "Eu sunt…spune-mi numele tău"; "Cere-i frumos o jucărie"; "Așa da, așa nu"; "Îmbrăcăm păpușa",.lecturi după imagini:"O zi la grădiniță"; "In parc"; convorbiri: "Familia": "Să fim polilicoși și respectuoși"; "Și eu vreau să fiu ca ei"; "Ce pot face pentru tine"; "Portul românesc"

Educația pentru sănătate este drumul cel mai scurt prin care noțiunile ajung Ia copil ca reguli și norme.Modalitățile de realizare a obiectivelor propuse la educația pentru sănătate sunt: jocurile "Spune-mi la ce folosește"; "De-a bucătăresele"; "De-a brutarii"; "La dentist"; texte literare: "Murdărica"; "Ce e bine si ce-i rau?"; "Praful”-Fl. Iordache; convorbiri: "Curățenia – mama sănătății"; "Ce mâncăm, cum mâncăm?"; "Microbii – dușmanii noștri"; cântece:"A plecat mama la piață"- din folclor; " "Batista"-P.Țipordei. Deprinderile elementare de igienă trebuie imprimate din fragedă vârstă pentru a putea pătrunde cât mai adânc în modul de viață cotidian.

Educatia religioasa influențează latura afectivă a copilului în mod pozitiv și îmbunătățește relațiile din societate.Religia valorizează cele mai nobile sentimente ale omului, modelează comportamentul, conjugându-se cu etica si morala. In procesul instructiv-educativ din grădiniță, educația religioasă se poate realiza prin: convorbiri: "Învățăm să ne facem semnul Sfintei Cruci"; "Ne pregătim pentru Paști"; "Ce semnificație are Paștele pentru creștini?"; rugăciuni: "Tatăl nostru"; "Înger. îngerașul meu"; lectura după imagini: -scene din Biblie; texte literare: "Povestea Sfântului Valentin"- Passionaria Stoiccscu ; "Floriile"- versuri V. Alecsandri; "Colinde, colinde"- M. Eminescu; vizita la Biserică; cântece, colinde "O, ce veste minunată" ; "Astănzi s-a născut Hristos" I. Popovici ; "Hristos a înviat" A.Podoleanu.

Educația pentru societate mai are o latură și anume educația practică și elemente de activitate casnică, prin această activitate se urmărește formarea și consolidarea unor abilități practice, îmbogățirea cunoștințelor despre materiale și caracteristicile lor, precum și despre utilizarea de tehnici de lucru necesare prelucrării acestora în scopul realizării unor produse simple. în activitatea practică copiii vor executa lucrări practice clin materiale diferite, combinându-le între ele (mobilier din deșeuri de lemn, colaje, jucării, machete, ele.). Elementele de activitate casnică sunt importante deoarece prin ele copiii se îndelednicesc cu treburile gospodărești, trăind emoții pozitive ca urmare a îndepliniri sarcinilor date. Copiii vor fi învățați să dobîndească comportamente și atitudini igienice corecte față dc propria persoană și față de alte ființe și obiecte

Mijloacele de realizare a activității gospodărești sunt în general jocurile didactice: "Să așezăm masa" ; "Să îngrijim plantele"; "Să facem ordine"; "Să ne facem bagajele pentru tabără" "Să ajutăm la bucătărie"; etc.

Copiii vor fi învățați să dobîndească comportamente și atitudini igienice corecte față de propria persoană și față de alte ființe și obiecte., vor ști să se comporte adecvat în diferite contexte sociale.

Cred că dacă am ajutat un copil să înțeleagă ce e binele, adevărul, frumosul, să se întristeze pentru o floare rupta sau pentru o aripa frântă, să privească semaforul și să înțeleagă semnificația culorilor, să înțeleagă că sănătatea înseamnă îngrijirea organismului și ferirea de boli, că seara nu trebuie să uite să împreuneze mâinile și să spună rugăciunea " Tatăl nostru…" , să vibreze la frumusețile patriei, străbătut fiind de sentimente de mândrie și dragoste de tară, putem spune că l-am ajutat să devină " un bun cetățean pe care societatea să se bazeze. "

Educația pentru societate este un proces complex, ce trebuie condus nu numai cu știință, ci și cu artă și înaltă măiestrie pedagogică, astfel încât copiii să-și însușească principiile moral-civice pozitive ale societății în care trăiesc și să le promoveze consecvent în viată.

Există variate metode de stimulare a creativității. Unele se bazează pe dezvoltarea imaginației (brainstroming,sinectica), altele dezvoltă gândirea creatoare prin procedee euristice. Îmbinarea celor două categorii de metode oferă cele mai bune șanse de stimulare a activităților creative. Metodele de acest tip se aplică individual sau în grup. Aceste metode și tehnici instructive destinate să influențeze dezvoltarea capacităților creative ale gândirii trebuie să provoace nedumeri, să incite întrebări să creeze acea situație care îl îndeamnă pe copil la căutări, la noi descoperiri, sugerând oportunități de creație . (Chirev A., 1964, p.95).

Voi prezenta doar cateva dintre ele:

Brainstorming – o metoda de stimulare a creativitații in condițiile activitații in grup.

Brainstorming-ul sau „evaluarea amânată” ori „furtuna de creiere” este o metodă interactivă de dezvotare de idei noi ce rezultă din discuțiile purtate între mai mulți participanți, în cadrul căreia fiecare vine cu o mulțime de sugestii. Rezultatul acestor discuții se soldează cu alegerea celei mai bune soluții de rezolvare a situației dezbătute.

Ca metodă de discuție și de creație în grup, brainstorming-ul (brain = creier, storming = furtunos) a fost sistematizat în 1948 de către profesorul de la Universitateadin Buffalo (SUA), Alexander Osborn. Rezultatele experimentelor au fost publicate de Osborn în 1961 în lucrarea Applied imagination.

Descrierea metodei:

Se desfașoară in grupuri de 5-20 copii.Durata optima de timp pentru copiii preșcolari este de 20 min. In functie de problema supusa dezbaterii și de numarul de copii care face parte din grup.

Se impune respectarea unor cerinte/reguli și ele vizează:

Selectarea problemei pusă in discuție:

– problema să prezinte interes de studiu și dezbatere din partea copiilor;

– să aiba șanse de rezolvare;

Selecționarea grupului participanților.

Creerea unui mediu educațional stimulării creativitații.

Admiterea de idei in lant, pornind de la o idee se pot dezvolta altele prin combinații, analogii, asociatii.

Înregistrarea exacta a ideilor in ordinea prezentată.

Amânarea aprecierilor și a evaluării ideilor emise.

Etapele

Etapa pregatitoare –cu cele trei faze:

faza de investigare a membrilor;

b) faza de antrenament creativ;

c) faza de pregătire a ședințelor de lucru;

2. Etapa productivă, de emitere de alternative crea-tive, care cuprinde:

a) faza de stabilire a temei de lucru, a problemelor de dezbătut;

b) faza de soluționare a subproblemelor formulate;

c) faza de culegere a ideilor suplimentare, necesare continuării demersului

creativ;

3. Etapa selecției ideilor emise, care favorizează gân-direa critică:

a) faza analizei listei de idei emise până în acel moment;

b) faza evaluării critice și a optării pentru soluția finală.

• Avantajele utilizării metodei brainstorming sunt multiple. Dintre acestea enumerăm:

− obținerea rapidă și ușoară a ideilor noi și a soluțiilor rezolvitoare;

− costurile reduse necesare folosirii metodei;

− aplicabilitatea largă, aproape în toate domeniile;

− stimulează participarea activă și crează posibilitatea contagiunii ideilor;

− dezvoltă creativitatea, spontaneitatea, încrederea în sine prin procesul evaluării

amânate;

− dezvoltă abilitatea de a lucra în echipă;

Stimularea creativității de grup a copiilor prin a găsi cât mai multe soluții în plan imaginativ despre personajele din imagine(iepure si bursuc)

Imaginati-vă, ce comunica cele doua personaje iepurele si bursucul?

Obiective:

– să privească cu atenție imaginea;

– să-și imagineze ce ar dialoga cele doua personaje;

– să găsească doua soluții în trei minute;

– să completeze atâtea cerculețe in faza de evaluare cate idei a formulat;

– să se încadreze în timpul alocat răspunsului;

Fiecare priveste imaginea și conform numarului de ordine primit expune dialogul.Dupa fiecare răspuns copilul desenesză pe fișa de lucru atâtea cerculețe câte idei a expus.

La sfârșit se autoevaluează.

Este completată lista cu răspunsurile primite.

Ea va fi afișată pe toată perioada zilei.Se adaugă alte propuneri de dialog găsite ulterior in scopul imbunătățirii rezultatelor..

Această modalitate permite să se afle noi aspecte ale posibilităților creative ale copiilor,dă frâu liber imaginatiei, calitatea este mai puțin importantă decât cantitatea, ceea ce nu înseamnă că participanții la activitate încetează a gândi –creativ și inteligent.

Brainwriting (6-3-5) – Tehnica 6/3/5 este asemănătoare branstorming-ului. Ideile

noi însă se scriu pe foile de hărtie care circulă între participanți. Tehnica se numește 6/3/5 pentru că există:

− 6 membri în grupul de lucru, care notează pe o foaie de hârtie câte

− 3 soluții fiecare, la o problemă dată, timp de

− 5 minute (însumând 108 răspunsuri, în 30 de minute, în fiecare grup)

Etapele metodei 6/3/5:

I. Împărțirea clasei în grupe a câte 6 membri fiecare.

Când grupurile sunt alcatuite din membrii obisnuiti, atunci educatoarea împarte copiilor simboluri (flori,stelute, frunze, stegulete) și in functie de simbolul ales se grupeaza si se formeaza grupurile de lucru. În cazul acesta sau daca se lucrează cu copii de 4 ani se accepta 1-2 soluții pentru fiecare problema/ cerință.

Când grupurile sunt selectate dupa criterii creative li se solicita minim 3 variante/solutii la problema dată și rapiditate mai mare (să nu depașească timpul stabilit). Se distribuie fiecărui membru materialul pentru activitate.

2.Prezentarea problemei si a sarcinii de lucru.

Elevii/studenții primesc fiecare câte o foaie de hârtie împărțită în trei coloane.

3.Desfășurarea activității în grup.

În acestă etapă are loc o îmbinare a activității individuale cu cea colectivă. Pentru problema dată, fiecare dintre cei 6 participanți, are de notat pe o foaie, 3 soluții în tabelul cu 3 coloane, într-un timp maxim de 5 minute. Foile migrează apoi de la stânga spre dreapta până ajung la posesorul inițial. Cel care a primit foaia colegului din stânga, citește soluțiile deja notate și încearcă să le modifice în sens creativ, prin formulări noi, adaptându-le, îmbunătățindu-le și reconstruindu-le continuu.

4. Analiza soluțiilor și reținerea celor mai bune.

Se centralizează datele obținute, se discută și se apreciază rezultatele

Avantajele aplicării tehnicii 6/3/5 sunt următoarele:

– oferă elevilor mai puțin comunicativi posibilitatea de a se exprima;

– similar brainstorming-ului, stimululează construcția de „idei pe idei”;

– încurajează solidaritatea în grup și competiția între grupuri, îmbinând munca individuală cu cea de echipă;

– are caracter formativ-educativ, dezvoltând atât spiritul de echipă cât și procesele psihice superioare (gândirea cu operațiile ei: analiza ideilor emise de ceilalți, comparația, sinteza, generalizarea și abstractizarea; dezvoltă imaginația, creativitatea, calitățile atenției etc);

Ex. Astazi în cadrul activitatii vom desena tema În vacanță .Fiecare copil se gândește care vor fi primele elemente care vor alcătui imaginea. După ce terminați dați foaia colegului din dreapta pentru a citi ideile si pentru a continua.

Copiii deseneaza pe foaia personală – pe care educatoarea i-a scris numele -3 elemente ale temei în maxim 5 minute.Foile se deplasează de la stânga la dreapta până ajunge in pozitia inițială – la copilul de la care a pornit.

Fiecare membru al grupului când primeste fișa din stânga sa privește desenul, identifica elementele desenate, si incearcă să adauge altele, să le modifice creativ pe cele existente fără a se depărta de tema principală.

Educatoarea urmărește:

– schimbul de fișe să se facă in ordinea stabilita respectând astfel regula metodei;

– copiii să âmbunătățească conținutul temei ;

– notează într-o fișă implicarea fiecărui copil;

Analiza rezultatelor

Se analizează fiecare lucrare identificând elementele care alcatuiesc desenul.

Se centralizează ideile rezultate și se apreciază.

Copiilor li se solicită să găsească un titlu care să definească continutul desenului, dar care să facă parte de tema În vacantă

Pentru o evidențiere mai clară a fiecărui copil se poate specifica la inceputul activitatii că este necesar să-si aleagă o singură culoare cu care va desena, diferită de a celorlalți 5 membri ai grupului.Această modalitate facilitează educatoarei evaluarea fiecărui membru al grupului.

Explozia stelara – este o metodă nouă de dezvoltare a creativității.

Starbursting (eng. “star” = stea; eng. ”burst” = a exploda), este o metodă nouă de dezvoltare a creativității, similară brainstormingului. Începe din centrul conceptului și se împrăștie în afară, cu întrebări, asemeni exploxiei stelare.

Cum se procedează:

Se scrie ideea sau problema pe o foaie de hârtie și se înșiră cât mai multe întrebări care au legătură cu ea. Un bun punct de plecare îl constituie cele de tipul: Ce?, Cine?, Unde?, De ce?, Când?.

Lista de întrebări inițiale poate genera altele, neașteptate, care cer și o mai mare concentrare.

Cine?

Ce?

Unde?

Cand? De ce?

Scopul metodei este de a obține cât mai multe întrebări și astfel cât mai multe conexiuni înte concepte. Este o modalitate de stimulare a creativității individuale și de grup. Organizată în grup, starbursting facilitează participarea întregului colectiv, stimulează crearea de întrebări la întrebări, așa cum brainstormingul dezvoltă construcția de idei pe idei.

Etape:

1. Propunerea unei probleme;

2. Colectivul se poate organiza în grupuri preferențiale;

3. Grupurile lucrează pentru a elabora o listă cu cât mai multe întrebări și cât mai

diverse.

4. Comunicarea rezultatelor muncii de grup.

5. Evidențierea celor mai interesante întrebări și aprecierea muncii în echipă.

Facultativ, se poate proceda și la elaborarea de răspunsuri la unele dintre întrebări.

Avantaje

-Dezvoltă și exersează gândirea cauzală, divergentă, deductivă, inteligențele multiple, limbajul, atenția distributivă.

-Este ușor de aplicat oricărei vârste și unei palete largi de domenii;

-Stimulează creativitatea în grup și individuală;

-Este în același timp o modalitate de relaxare și o sursă de noi descoperiri;

-Facilitează crearea a cât mai multor întrebări care duc la cât mai multe conexiuni între concepte.

Limite

-Necesită o foarte bună pregătire a moderatorului;

– Oferă doar răspunsuri posibile, dar nu și realizarea lor;

Metoda starbursting este ușor de aplicat oricărei vârste și unei palete largi de domenii. Nu este costisitoare și nici nu necesită explicații amănunțite. Participanții seprind repede în joc, acesta fiind pe de o parte o modalitate de relaxare și, pe de altăparte, o sursă de noi descoperiri.

Joc-exercițiu Simbolul primăverii

Copiii extrag dintr-un coșuleț un simbol al primăverii apoi se grupează in cinci grupuri.Pentru constituirea grupelor preferentiale copii se schimbă intre ei simbolurile.

Copiii primesc steluțe cu cele cinci tipuri de întrebari.

Contemplă tabloul și formulează în grup cât mai multe întrebări timp de cinci minute.

La un semnal se revine in semicerc si fiecare grup comunică rezultatele – întrebările elaborate împreună.

Pentru a obtine cât mai multe conexiuni între ideile descoperite se stabilește ordinea adresării întrebărilor (Ce, Cine, Unde, Când, De ce?)

Pe rând fiecare grup adresează întrebări celorlalte grupuri, aceștia rărpund stimulându-se sstfel activitatea grupurilor.

Se apreciază activitatea grupurilor, se evidentiază ântrebările elaborate cele mai interesante sunt înregistrate ( înscrise si afisate în clasă sau chiar la panoul dialog cu parintii).

Metoda Philips 6/6 este o metoda de stimulare a creativității care constă in implicare a 6 participanți la rezolvarea unei sarcini, timp de 6 minute.

Descrierea metodei:

Organizarea colectivului in grupuri de 6 membrii din care: un lider care dirijeaza, conduce activitatea in cadrul grupului și prezintă rezultatele; si un copil- mesager –al grupului care reține ideile colegilor.

Etape:

Prezentarea teme și a sarcinii didactice pentru fiecare grup.

Varianta 1- fiecare din cei 6 participanți propun un raspuns iar la sfârșit copilul –mesger- reține și prezintă cele importante idei.

Varianta 2- ficare participant expune in grup o variantă care o analizează si apoi se trece la altă idee.

Strângerea soluțiilor elaborate.

Fiecare lider al grupului prezintă ideile elaborate de membrii grupului.

Discuția colectiva –Decizii în grup

Se prezinta intr-o formă atractivă ideile grupurilor, se ierarhizează împreuna cu copiii în ordinea importanței, apoi copii decid în grup decizia finală.

Încheierea discutiei.

Educătoarea prezintă decizia finală

Joc-exercițiu Ce stii despre primavară.?

Se constitue grupul de cate 6 copii si se alege un lider al grupului.

Sarcina didactica- Gasiți un cuvânt potrivit pentru anotimpul primavara

Fiecare membru spune câte un cuvânt asocit anotimpului în 6 minute.

Copilul mesager retine cuvintele, liderul le prezintă membrilor grupului.

Se analizează cu toți copiii cuvintele fiecătui membru, decid daca sunt potrivite anotimpului, apoi educatoarea prezintă tabelul sinteză.

Primăvara

-se topește zăpada -încoltește iarba

– înmugurește copacul – înverzește iarba

-inflorește grădina – incălzește soarele

-ies ghioceii – se poartă mărțișoare

Turul galeriei – este tehnica de invațare prin cooperare care stimulează creativitatea gândirea si invatarea eficienta,(Dulama 2002)încurajând copii să-și exprime opiniile cu privire la soluțiile propuse de colegii lor.

Descrierea metodei

1.Se formează grupe de cate 3-4 copii

2.Copii organizati in grupuri rezolvă o sarcina de lucru care permite mai multe perspective de abordare sau mai multe soluții

3.Produsele activitații grupelor de copii-desene,colaje,postere

4.Se expun pe pereții clasei ,care se transforma intr-o galerie expoziționala

5.La semnalul dat prin diferite procedee de educatoare grupurile de copii(aflati in calitate de vizitatori și critici) trec pe la fiecare exponat pentru a examina soluțiile sau ideile propuse de colegi si își înscriu pe poster (într-un loc stabilit anterior) comentariile critice ,întrebarile, observatiile, ajutați de educatoare sau prin simbol.

6.Dupa ce se încheie turul galeriei, grupurile revin la locul inițial și citesc comentariile,observatiile de la lucrarea lor, reexaminându-si produsul din prisma acestora.

Activitate practica Tablou de primavară

Se constitue grupul din 3-4 copii.

Fiecare grup se consultă in vederea găsirii soluțiilor privind:elementele constructive ale tabloului, aranjarea în pagină, împatțirea sarcinilor în cadrul grupului.

Timp de lucru este de zece minute.

Educatoarea monitorizează activitatea oferind sprijin.

Grupurile afișează lucrarile pe pereții clasei formând o veritabilă expoziție.

La semnalul educatoarei tec de la o lucrare la alta pentru a o examina.

Pe marginea lucrarilor se vor trece: elementele care au fost omise din tablou( soarele, insectele, păsările) se barează elementele care nu corespund pentru a fi eliminate di tablou (corectări)

Turul se face timp de cinci minute.

După încheierea turului galeriei, copii revin la locul initial și timp de cinci minute anlizează observațiile făcute să-si completeze desenul.

2.4. Rolul cadrului didactic in stimularea potențialului creativ la vârsta preșcolară

Până nu demult, conform afirmațiilor lui A. F. Osborn,(Sorin Oprescu,1989,p.64) se considera că o persoană este fie creatoare, fie necreatoare și că, în acest sens nu mai este nimic de făcut. Se considera, deci, că latura creativă este înnăscută și, prin urmare, nu poate fi cultivată. Studiile de psihologie contemporană au relevat însă că, fără a ignora contribuția eredității la actul creativ, creativitatea este o dimensiune a personalității care se învață, care se dezvoltă în sistemul educațional.

Organizarea sistemului de învățământ actual nu stimulează întotdeauna și în suficientă măsură creativitatea, ci cultivă o gândire conformistă, dominată de șabloane, accentul căzând pe stocarea de informații și reproducerea textuală a acestora, nu pe dezvoltarea capacității de a opera conștient cu materialul informațional asimilat. Dacă subiecții manifestă un comportament stereotip, imitativ, aceasta se datorează faptului că așa au fost deprinși, că le lipsesc modelele și deprinderile necesare acestui tip de activitate. Faptul este cu atât mai grav cu cât potențialul neangajat în activitate nu numai că nu evoluează, dar duce la scăderea capacităților psihice, diminuând șansele de dezvoltare și de succes.

Un rol important în evoluția creativității îl are climatul în care se desfășoară educația, ca expresie a atitudinii pe care o adoptă educatoarea față de obiectul educației. Atmosfera rigidă, conținutul învechit și convențional, procedeele stereotipe, dezaprobarea încercărilor personale anihilează manifestarea creativă a copiilor, pe când climatul deschis înlătură blocajele de natură emotivă, culturală sau perceptivă.

Adoptarea unui climat deschis nu înseamnă că se militează pentru activități lipsite de disciplină. Atmosfera favorabilă creativității nu trebuie concepută ca o încercare de „laisez faire” în care este permis orice, ci ca un mediu ambiant organizat cu abilitate. Este vorba doar de o atmosferă descătușată de conformism, nu însă și de conducere, eliberată de stereotipii, dar nu și de ordine logică; este vorba despre crearea unui climat care generează receptivitate față de tot ce reprezintă experiență nouă și dorință de activitate. De asemenea, modul de abordare a conținuturilor de către educatoare este deosebit de important în dezvoltarea creativității, obiceiul de a transmite permanent și de a cere reproducerea cunoștințelor fiind considerat ineficient, neincitant. De aceea rolul cadrului didactic trebuie să fie de mediator între copil și lumea înconjurătoare, renunțând la statutul de sursă directă de informație. În acest sens, trebuie oferite copiilor cât mai multe prilejuri de contact direct cu realitatea, trebuie înlesnită dobândirea unei experiențe proprii și acordarea sprijinului în acordarea și sistematizarea acestei experiențe, structurarea ei corectă.

Principiul de bază în educarea creativității îl constituie necesitatea participării active, nemijlocite a copiilor, antrenarea lor în acțiuni care solicită intens abilitățile creative. Dezvoltarea acestora se realizează mai ales în situații problematice, în procesul activității de rezolvare de probleme pentru a căror descifrare este necesar efort personal de restructurare a experienței, iar finalitatea acestora se prezintă sub forma unor produse sau configurații noi. Astfel, se impune introducerea unor modalități euristice de soluționare, de transfer sau cercetare a situațiilor propuse, de implicare efectivă voluntară.

Conduita cadrului didactic este foarte importantă în stimularea manifestărilor creative. Educatoarea trebuie să cunoască, pe cât posibil, specificul potențialului creativ al fiecărui copil, să înlăture blocajele subiective, să încurajeze spontaneitatea și originalitatea.

Datorită atitudinii aprobatoare a educatoarei, copilul va ști că i se cere să fie creativ. El încetează să mai fie creativ, atunci când mediul nu reacționează la manifestările sale creative.

Elena Rafailă sintetizează conduitele stimulative ale educatoarei ca fiind:

,, – să nu utilizeze întrebări reproductive, ci cognitive, convergente, divergente;

– să-i stimuleze pe copii în formularea răspunsurilor printr-o ascultare activă și aprobatoare;

– să-i mobilizeze pe copii pentru a pune ei înșiși întrebări;

– să respecte întrebările copiilor și să-i ajute să găsească răspunsuri la propriile întrebări sau la cele formulate de colegi;

– să permită copiilor să-și exprime soluțiile, părerile personale;

– să arate copiilor că ideile lor sunt valoroase;

– să utilizeze în anumite situații ideile copiilor, adaptându-le;

– să aprecieze ideile originale, neobișnuite;

– să elimine din propria conduită tendința de a critica;

– să-i obișnuiască pe copii să respecte ideile colegilor;

– să-i obișnuiască să utilizeze în răspunsurile lor ideile colegilor;

– să creeze cu ajutorul obiectelor concrete sau al imaginilor probleme divergente;

– să-i stimuleze pe copii să aleagă dintre mai multe soluții pe cele mai convenabile, utile, elegante;

– să respecte și să educe spontaneitatea copilului, să-i obișnuiască pe copii să trăiască empatic cu obiecte, fenomene, personaje;

– să-i obișnuiască să lucreze nu doar individual, ci și în echipă;

– să utilizeze frecvent activitatea independentă;

– să utilizeze umorul;

– să-i facă pe copii receptivi la umor;

– să stimuleze ingeniozitatea și inițiativa copiilor;

– să-i pună în situații interogative și situații care să declanșeze uimirea, mirarea;

– să instaleze un climat simpatetic, o atmosferă permisivă;

– să-i familiarizeze pe copii cu procedee și conduite stimulative” (E.Rafailă ,2002, p. 82-83).

Niciodată omul nu a fost pus în situația să joace un rol mai activ și mai decisiv ca astăzi, în toate sectoarele vieții socio-umane, niciodată acestuia nu i s-a cerut să dovedească o mai mare capacitate de gândire creatoare și de acțiune constructivă, de explorare și de previziune, nicicând el nu a avut nevoie de mai multă inteligență și imaginație, nu a trebuit să arate mai multă angajare și responsabilitate socială, mai mult curaj pentru a face față cerințelor și exigențelor lumii de astăzi.

Toate acestea au repercursiuni dintre cele mai profunde asupra sistemului educațional, preocupat de găsirea unor soluții care să dea curs formării unei personalități bine dezvoltate, aptă să atingă nivelul tuturor acestor capacități și aptitudini dezvoltate și solicitate în contextul actualei societăți. Se resimte nevoia exersării și dezvoltării acelor capacități mintale, acelor calități umane și profesionale care să pregătească cu adevărat personalități puternice, armonios dezvoltate.

Practica școlară se vede nevoită să-și schimbe orientarea, să treacă formația înaintea instrucției, să pună formarea și dezvoltarea capacităților intelectual – acționale și a proceselor mentale ale elevului înaintea transmiterii cunoștințelor. Așa se explică orientarea didacticii moderne în favoarea dezvoltării unei metodologii centrată pe elev, o metodologie care să promoveze metode pe măsura fiecărui individ, după trebuințele proprii și după ritmul propriu de învățare.

Dezvoltarea proceselor mentale implicate în actul învățării conferă elevului putere de a rezolva problemele cărora trebuie să le facă față de-a lungul întregii sale vieți. Această metodologie centrată pe elev își găsește concretizarea în aplicarea pe scară tot mai largă a metodelor activ – participative. Elevul este stimulat să gândească, să depună efort intelectual în scopul căutării, cercetării și redescoperirii adevărurilor, de elaborare a unor noi cunoștințe.

Prin caracterul lor diferențiat și formativ, metodele activ participative își aduc o contribuție semnificativă la dezvoltarea potențialului intelectual al copilului, la intensificarea proceselor mentale. Aceste metode interactive încurajează interschimbul liber de cunoștințe, de idei, de experiențe, confruntarea de opinii și argumente în vederea ajungerii în comun la construcția unor noi cunoștințe, la noi clasificări și soluții la probleme.

În activitățile de memorizare a poeziilor despre muncă și profesiuni utilizarea jocului a asigurat un randament sporit activitații.

Pornind de la semnificațiile conferite de J. Dewei și P. Constantinescu Stoleru, potențialul creativ este considerat ca fiind ,, sistemul disponibilităților psihice care îi permit individului să depășească propria experiență și să construiască noul în planul modalităților de expresie, al acțiunii și al cunoașterii. În acest sens putem vorbi de existența lui încă de la vârsta preșcolară”. (E.Rafailă, 2002, p. 50).

Componentele acestui potențial sunt: trebuințele de progres întâlnite la această vârstă (trebuința de cunoaștere, trebuința de independență, de autoexprimare); imaginația liberă, nestânjenită de canoane; spontaneitatea, animismul gândirii.

Paul Constantinescu Stoleru vede conceptul de stimulare a potențialului creativ ca pe ,,un demers socio – educațional complex și organizat cuprinzând simultan fenomene de activizare (incitare și susținere), antrenare, cultivare și dezvoltare prin actualizarea virtuților creative, prin trecerea lor, prin afirmarea efectivă de la posibil la real”. (Constantinescu Stoleru P. , 1974, p. 33).

În viziunea aceluiași creatolog român, stimularea potențialului creativ presupune utilizarea unor strategii didactice ce respectă principiile învățării de tip creativ, adoptarea unui stil educațional permisiv, care să permită afirmarea liberă, plenară, specifică tuturor disponibilităților creative și organizarea unui program de antrenament creativ.

Stimularea potențialului creativ al preșcolarului impune convergența tuturor factorilor educativi (grădiniță, familie) și potențarea forțelor acestora; ,,necesită antrenarea preșcolarului în soluționarea unor probleme de tip divergent, angajarea în experiențe creative, în prelucrarea, organizarea, reorganizarea, reformularea datelor, asigurarea dinamismului intelectual și afectiv, eliminarea tendințelor spre inerție și platitudine, instrumentarea cu strategii de acțiune economică, diversificarea planurilor de exprimare creativă, respectarea individualității fiecărui copil, adaptarea constructivă la natura copilului”. (E.Rafailă , 2002, p.51).

Întrucât preșcolarul dispune de un potențial creativ susținut de manifestarea pregnantă a trebuințelor de cunoaștere, de independență și de relație interpersonală, stimularea acestor trebuințe conduce la întreținerea și potențarea manifestărilor creative ale preșcolarului. Experiența cognitivă și cea asimilată datorată învățării organizate oferă copilului informații, acțiuni, imagini pe care acesta le combină, recombină în activitățile pe care le desfășoară.

Conținutul procesului instructiv educativ este un mijloc important de activare și dezvoltare a potențialului creativ. Strategia didactică adoptată de educatoare, metodele și procedeele, mijloacele didactice, formele de grupare, modalitățile de evaluare, modalitățile de motivare creează premisa valorificării conținuturilor în această direcție.

Copilul trebuie îndrumat spre însușirea unor deprinderi și tehnici individuale de muncă independentă, cu ajutorul cărora să înțeleagă problema (ce este cunoscut, ce lipsește, care sunt contradicțiile), să elaboreze mintal un plan de soluționare, chiar prin analogie cu alte situații similare, să examineze soluții și să o aplice pe cea mai bună. Creativitatea apare astfel ca un moment de învățare prin încercare și descoperire, aptitudinile și deprinderile putând fi transferate dintr-un domeniu în altul, în funcție de gradul lor de generalitate.

Un educator creativ, interesat de dezvoltarea potențialului creativ al preșcolarilor, va avea în vedere următoarele obiective:

– lărgirea experienței cognitive a copiilor; organizarea și reorganizarea permanentă a acestei experiențe;

– valorificarea experienței preșcolarilor în rezolvarea problemelor impuse de viața cotidiană;

– formarea la copii a unor procedee de investigare a realității și de reținere a informațiilor;

– formarea sensibilității copiilor față de ceea ce este ascuns, dar important;

– educarea obișnuinței de a-și exprima primele răspunsuri și opinii care le vin în minte, de a asculta cu atenție, de a valorifice și dezvolta soluțiile celuilalt și propriile soluții;

– dezvoltarea mecanismelor de autoapărare la stres și la frustrare, precum și învingerea timidității;

– trezirea și stimularea motivației intrinseci a copiilor: spiritul creativ al copiilor se manifestă în primul rând atunci când sunt motivați de interesul și satisfacția pe care o produce activitatea respectivă, și mai puțin în condiții de presiuni externe. Cel mai important aspect al motivației intrinseci este autodeterminarea sau simțământul că faci ceva pentru propriile motive și nu pentru ale altora. Copiii nu au nevoie să trăiască satisfacții doar pentru că au reușit în ceea ce au întreprins, dar și pentru că alegerea le-a aparținut.

Din acest punct de vedere, cadrul didactic trebuie să le ofere copiilor posibilitatea de a-și forma deprinderi de investigare și de dezvoltare a talentelor, de formare și exersare a deprinderilor de lucru.

„Acțiunile educative care au în vedere stimularea și dezvoltarea potențialului creativ al copiilor trebuie să fie continue și organizate în prealabil, conform unor obiective dinainte stabilite:”(Elena Rafailă,2002,p.71)

să le îmbogățească reprezentările despre obiecte, fenomene, situații;

să le formeze receptivitatea față de probleme;

să le faciliteze însușirea unor modalități de operare a gândirii, atât algoritmice, cât și euristice;

să le dezvolte gândirea convergentă și divergentă;

să dea posibilitatea însușirii principalelor procedee imaginative;

să le dezvolte imaginația reproductivă și anticipativă;

să le dezvolte trebuința de cunoaștere și să ajute la cristalizarea primelor elemente ce vizează interese științifice și creative;

să le dezvolte trebuința de independență, de autoexprimare, de autodepășire;

să le cultive spontaneitatea și independența;

să le formeze capacitatea de a-și exprima propriile idei și soluții;

să le formeze receptivitatea pentru cooperare cu ceilalți în orice situație.

Acțiunile educative întreprinse trebuie să satisfacă nevoia de cunoaștere a copilului, ceea ce duce la activarea și dezvoltarea potențialului său creativ. Procesul instructiv-educativ din grădiniță, prin conținuturile și formele de organizare pe care le propune, satisface și dezvoltă curiozitatea copilului, nevoia de investigație. Organizarea interdisciplinară a conținuturilor, îmbinarea celor teoretice cu cele aplicative, a celor științifice cu cele artistice permit realizarea unor conexiuni inedite, îmbogățirea sferei cognitive, formarea și transferul deprinderilor și cunoștințelor acumulate. Nici un conținut nu conduce prin el însuși la valorificarea și sporirea potențialului creativ al copiilor . Strategia didactică adoptată de către educatoare (metode și mijloace didactice, modalități de evaluare și de motivare), creează premisa valorificării conținutului în această direcție. Toate conținuturile au multiple valențe formative, însă acestea sunt cel mai bine puse în evidență în cadrul activităților comune.

ACTIVITATE INTEGRATĂ – DE SCOS!

Educatoare: Neagu Florentina

NIVEL I

GRUPA MIJLOCIE ,,albinutelor”

DATA: 18.o3. 2015

GRĂDINIȚA: “ELENA DOAMNA”

NIVEL/GRUPA:Nivel I/ grupa mijlocie “ALBINUTELOR”

EDUCATOARE: NEAGU FLORENTINA”

TEMA ANUALĂ DE STUDIU: ,,Cine si cum planifica/organizeaza o activiate?”

TEMA PROIECTULU: ,,Mjloace de transport”

TEMA ZILEI: ,,Cu ce călatorim?”

FORMA DE REALIZARE: Activitate integrată

TIPUL DE ACTIVITATE: verificare de cunoștințe

JOCURI SI ACTIVITATI ALESE(ALA I)

BIBLIOTECA- Cu ce calatorim ?(citire de imagini)

ARTA- Coloram mijloace de transport

JOC DE MASA – Gaseste locul potrivit (puzzle)

ACTIVITATI PE DOMENII EXPERENTIALA

DOMENIUL OM SI SOCIETATE

Mergem in excursie-joc didactic

Masinute jucause – lipire

JOCURI SI ACTIVITATI ALESE (ALA II)

JOCURI DE MISCARE – Masinute

Stafeta masinutelor

ACTIVITATI PE DOMENII EXPERENTIALE

DOMENIUL OM SI SOCIETATE

,, Megem in excursie!” – Joc didactic

SCOPUL: Verificarea si sistematizarea cunostintelor referitoare la mijloacele de transport .

 Obiective de referinta :

Să participe la activitatile de grup inclusiv la activitatile de joc ,atat in calitate de vorbitor cat si de auditor .

Să-și imbogateasca vocabularul activ si pasiv pe baza experientei activitatii personale sau a relatiilor cu ceilalti si simultan sa utilizeze un limbaj oral corect din punct de vedere gramatical .

Obiective operaționale:

să alcatuiasca propozitii corecte din punct de vedere gramatical;

să recunoasca siluetele unor mijloace de transport si imaginea cu mediul in carea acestea circula;

să ghiceasca raspunsurile ghicitorilor despre mijloacele de transport ;

să aseze jetoanele cu imaginea mijloacelor de transport in casutele piramidei din carton in functie de sarcina data de educatoare.

Reguli de joc:

– educatoarea adreseaza intrbari tuturor copiilor;

-realizarea sarcinilor si raspunsurile corecte vor fi aplaudate;

Elemente de joc: -surpriza ,aplauze,manuirea si utilizarea materialelor,recompensa;

Masinute – lipire

Obiective de referinta :

Să utilizeze unelte simple de lucru pentru realizarea unei activitati.

Să efectueze operatii simple de lucru cu diverse materiale.

Obiective operationale :

-să identifice materialele de lucru primite ;

-să lipească pe suprafata de lucru data ;

-să aprecieze lucrarile proprii cu cele ale colegilor ;

ACTIVITATI PE CENTRE DE INTERES

BIBLIOTECA : Cu ce plecam la plimbare(fisa individuala)

OBIECTIVE OPERATIONALE

-să denumeasca corect mijloacele de transport terestre ;

-să descrie locul pe unde circula mijloacele de transport din imagine ;

-să formuleze enunturi simple ,corecte din punct de vedere gramatical ;

CONSTRUCTII :Garaje pentru masini

OBIECTIVE OPERATIONALE

-să construiasca din cuburi de diferite culori garaje pentru masini ;

-să realizeze constructiile prin imbinarea pieselor ;

-să descrie ansamblu construit ;

ARTA : Masinute jucaușe-lipire

OBIECTIVE OPERATIONALE :

-să denumeasca materialele necesare realizarii temei ;

-să lucreze curat si ingrijit ;

-să-si exprime opinia fata de lucrarea proprie si/sau fata de lucrarea celorlalti,motivandu-si parerea ;

Strategii didactice:

Metode si procedee:. conversația, explicația, observarea, demonstratia, analiza, exercitiul, jocul didactic, problematizarea, surpriza, metoda Piramida,Turul galeriei.metoda brainstorming;

Mijloace de invatamant: cutii-cadou de la Zâna Jucăriilor, planse cu mediul in care circula mijloacele de transport, jetoane cu imaginea unor mijloace de transport, jucarii(mijloace de transport), plicuri cu ghicitori despre mijloacele de transport, piramida din carton, panouri, suport petru panouri.

Forma de organizare: frontal

Elemente de joc: surpriza, aplauzele, jocul.

Bibliografiie:

– “Curriculum pentru învățământul prescolar 3-6/7 ani ” – 2008;

– Georgeta Toma; Daniela Petre;Maruta Ristoiu; Irinela Nicolae;Magdalena Anghel – „Suport pentru aplicarea noului curriculum pentru învățământul preșcolar.”, editura Delta;

– Breben, Silvia; Gongea, Elena; Ruiu, Georgeta; Fulga,Mihaela – “Metode interactive de grup” –ghid metodic, editura Arves.

ACTIVITĂTI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ

SCENARIUL ZILEI

♦.PREZENTA:

,,-Astăzi vom face o excursie imaginara cu masina.De aceea trebuie sa vedem care sunt copiii ce ne vor insoti in calatoria cu trenul-vom realiza prezenta la grupa . Si ca sa pornim la drum este foarte important sa cunoastem cum e vremea astazi pentru a sti cum sa ne imbracam- vom completa calendarul naturll”

Se realizeaza prezenta copiilor la grupa in ordinea alfabetică

“.Dupa ce ne-am adunat /Si frumos ne-imbracat/Ce-i prezenti ne-am intanlit Dar cine oare n-a venit?”

Se cere copiilor sa priveasca in jurul lor si sa spuna daca au venit toti colegii lor la gradinita .

CALENDARUL NATURII:

Un copil aseaza jetonul potrivit vremii de afara , aseaza jetonul cu imbracamintea potrivita zilei.Educatoarea precizeaza in ce zi ne aflam ,data,luna si anul,iar un copil va aseza jetoanele corespunzatoare la panou.

♦IMPARTASIREA CU CEILALTI:

„ – Azi vom pleca intr-o excursie. Eu mi-am dorit sa plec in excursie cu masina.. Voi cu ce alt mijloc de transport ati merge in excursie?”

Cativa copii vor preciza un mijloc de transport cu care ar pleca in excursie

,, -Ati mai fost in excursie pana acum?”

Subliniindu-se faptul ca atunci cand plecam la drum este nevoie sa se respecte anumite

reguli,educatoarea va accentua cateva dintre acestea printr-o formula specifica: ,,Ma astept astazi de la voi sa fiti buni colegi, sa va ajutati, in caz de nevoie, sa nu vorbiti cu voce tare pentru a nu deranja persoanele din jur.”

TRANZITII : Bat din palme clap, clap cap/Din picioare trap,trap trap/Ne-nvartim ne resucim /Si spre baie noi pornim.

Incurajati ,motivati si dornici de a face lucruri frumoase si noi,voi prezenta sectoarele ,iar copii vor intui materialele de la toate centrle de interes .Fiecare copil va fi liber sa aleaga centrul preferat ,iar dupa terminarea lucrarii la comanda educatoarei :”1,2,3, schimbate unde vrei „va alege un alt centru de interes.