Aspecte Juridico Criminologice Privind Infractiunile LA Regimul Circulatiei PE Drumurile Publice
ASPECTE JURIDICO-CRIMINOLOGICE PRIVIND INFRACȚIUNILE LA REGIMUL CIRCULAȚIEI PE DRUMURILE PUBLICE
CUPRINS
PREAMBUL
CAPITOLUL I.
ASPECTE CRIMINOLOGICE GENERALE PRIVIND INFRACȚIUNILE LA REGIMUL RUTIER
1.1. Scurtă introspecție asupra criminologiei-știință auxiliară sistemului juridic românesc
1.2. Infracțiunile contra siguranței circulației pe drumurile publice-noțiune, reglementare legală, particularități cu caracter de noutate
1.3. Principalele cauze generatoare și factori decisivi în săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier
CAPITOLUL II.
PARTICULARITĂȚI CU CARACTER GENERAL PRIVITOARE LA INFRACȚIUNILE RUTIERE
2.1 Aspecte juridice comune infracțiunilor la regimul rutier
2.2 Structura juridică a infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile public
2.2.1 Obiectul juridic al infracțiunilor rutiere
2.2.2 Subiecții infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice
2.2.3 Timpul și locul săvârșirii faptei
2.2.4 Conținutul constitutiv al infracțiunilor rutier
2.2.4.1 Latura obiectivă
2.2.4.2 Latura subiectivă
2.2.5 Forme.Modalități.Sancțiuni
CAPITOLUL III.
ANALIZA JURIDICO-CRIMINOLOGICĂ A INFRACȚIUNILOR CONTRA SIGURANȚEI CIRCULAȚIEI PE DRUMURILE PUBLICE
3.1 Punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat
3.1.1 Reglementare legală
3.1.2 Condiții preexistente
3.1.2.1 Obiectul infracțiunii
3.1.2.2 Subiecții infracțiunii
3.1.3 Conținutul constitutiv
3.1.3.1 Latura obiectivă
3.1.3.2 Latura subiectivă
3.1.4 Forme.Modalități.Sancțiuni
3.1.5 Aspecte criminologice
3.2 Conducerea unui vehicul fără permis de conducere
3.2.1 Reglementare legală
3.2.2 Condiții preexistente
3.2.2.1 Obiectul infracțiunii
3.2.2.2 Subiecții infracțiunii
3.2.3 Conținutul constitutiv
3.2.3.1 Latura obiectivă
3.2.3.2 Latura subiectivă
3.2.4 Forme.Modalități.Sancțiuni
3.2.5 Aspecte criminologice
3.3 Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe
3.3.1 Reglementare legală
3.3.2 Condiții preexistente
3.3.2.1 Obiectul infracțiunii
3.3.2.2 Subiecții infracțiunii
3.3.3 Conținutul constitutiv
3.3.3.1 Latura obiectivă
3.3.3.2 Latura subiectivă
3.3.4 Forme.Modalități.Sancțiuni
3.3.5 Aspecte criminologice
3.4 Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice
3.4.1 Reglementare legală
3.4.2 Condiții preexistente
3.4.2.1 Obiectul infracțiunii
3.4.2.2 Subiecții infracțiunii
3.4.3 Conținutul constitutiv
3.4.3.1 Latura obiectivă
3.4.3.2 Latura subiectivă
3.4.4 Forme.Modalități.Sancțiuni
3.4.5 Aspecte criminologice
3.5 Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia
3.5.1 Reglementare legală
3.5.2 Condiții preexistente
3.5.2.1 Obiectul infracțiunii
3.5.2.2 Subiecții infracțiunii
3.5.3 Conținutul constitutiv
3.5.3.1 Latura obiectivă
3.5.3.2 Latura subiectivă
3.5.4 Forme.Modalități.Sancțiuni
3.5.5 Aspecte criminologice
3.6 Împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice
3.6.1 Reglementare legală
3.6.2 Condiții preexistente
3.6.2.1 Obiectul infracțiunii
3.6.2.2 Subiecții infracțiunii
3.6.3 Conținutul constitutiv
3.6.3.1 Latura obiectivă
3.6.3.2 Latura subiectivă
3.6.4 Forme.Modalități.Sancțiuni
3.6.5 Aspecte criminologice
3.7 Nerespectarea atribuțiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea reparațiilor
3.7.1 Reglementare legală
3.7.2 Condiții preexistente
3.7.2.1 Obiectul infracțiunii
3.7.2.2 Subiecții infracțiunii
3.7.3 Conținutul constitutiv
3.7.3.1 Latura obiectivă
3.7.3.2 Latura subiectivă
3.7.4 Forme.Modalități.Sancțiuni
3.7.5 Aspecte criminologice
3.8 Efectuarea de lucrări neautorizate în zona drumului public
3.8.1 Reglementare legală
3.8.2 Condiții preexistente
3.8.2.1 Obiectul infracțiunii
3.8.2.2 Subiecții infracțiunii
3.8.3 Conținutul constitutiv
3.8.3.1 Latura obiectivă
3.8.3.2 Latura subiectivă
3.8.4 Forme.Modalități.Sancțiuni
3.8.5 Aspecte criminologice
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
PREAMBUL
Opțiunea mea de a aborda ca lucrare de licență un fragment semnificativ din sfera implicațiilor juridico-criminologice asupra faptelor antisociale catalogate drept infracțiuni de legea penală, se justifică prin faptul că ne confruntăm în viața cotidiană cu un fenomen infracțional în continuă creștere în ceea ce privește pregătirea și săvârșirea infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice. De asemenea, s-a constatat de către specialiștii în domeniu, o oarecare predispunere a umanității la răspundere penală datorată anturajului, stilului de viață, nivelului de trai, atitudinii sfidătoare față de regulile impuse prin lege precum și a nerespectării acestor norme. Consecință a caracterului său inevitabil, implacabil în viața de zi cu zi, fenomenul infracțional rutier impune o optimizare a înțelegerii lui în scopul creării unei viziuni cititorului asupra motivelor care îl determină, modului de manifestare al său, normelor legale ce îl reglementează și sancționează, precum și asupra cunoașterii modului de anchetare și soluționare a acestuia.
Întrucât numeroși cunoscători și specialiști s-au axat asupra analizei exclusive a infracțiunilor la regimul siguranței circulației pe drumurile publice din punct de vedere penal, am ales să tratez o arie mai puțin abordată în literatura de specialitate, și anume corelația dintre criminologie și aspectele juridico-penale ale acestor fapte antisociale. În prezenta lucrare, voi aduce în prim-plan noțiuni generale privind criminologia ca știință și fenomen social, infracțiunile la regimul rutier și elementele conexe acestora, modalități și particularități cu caracter de noutate în ceea ce privește abordarea criminalității în acest domeniu, regimul juridic, identificarea unor posibile cauze generatoare ce stau la baza comiterii unor astfel de infracțiuni, demersuri teoretice și practice în vederea stopării și combaterii acestui fenomen.
Fără a mai divaga, vă lăsăm plăcerea lecturării acestei lucrări.
CAPITOLUL 1
ASPECTE CRIMINOLOGICE GENERALE PRIVIND INFRACȚIUNILE LA REGIMUL RUTIER
1.1. SCURTĂ INTROSPECȚIE ASUPRA CRIMINOLOGIEI-ȘTIINȚĂ AUXILIARĂ SISTEMULUI JURIDIC ROMÂNESC
Conform Dicționarului Explicativ al limbii române, criminologia este definită ca fiind ,,știința care studiază criminalitatea, cauzele ei și găsirea metodelor pentru prevenirea și combaterea ei”. Într-o definiție acceptată la nivel general de către specialiștii din domeniu, criminologia apare descrisă ca o știință care studiază dinamica, cauzele și condițiile socio-umane ale criminalității, cât și caracteristicile definitorii, mecanismul și funcționalitatea setului de reguli statuate pentru realizarea prevenției fenomenului criminal, a modului în care sunt percepuți infractorii în cadrul sistemului social. De asemenea, prin intermediul criminologiei, sunt elaborate soluții cu caracter preventiv împotriva crimei și a criminalității, plecând de la realitățile cotidiene concrete, în interesul întregii societăți și în acord cu legislația existentă pe plan intern și cu reglementările în vigoare prevăzute de organismele internaționale în domeniu.
Date fiind cele mai importante două funcții ale criminologiei, cea teoretico-explicativă, respectiv cea aplicativo-prospectivă, această știință se întrepătrunde cu mai multe domenii de activitate: sociologie, psihologie, criminalistica, dreptul penal și dreptul procesual-penal. Deși observăm un caracter autonom al criminologiei, cu o ușoară înclinare spre grupa sociologiei, aceasta are cu siguranță caracter pluridisciplinar, fiind o știință auxiliară dreptului penal. Criminologia este necesară științelor juridice, și îndeosebi, celor înrudite cu dreptul penal.
În ceea ce privește legătura dintre criminologie și știința dreptului penal, putem afirma faptul că dreptul penal abordează criminalitatea prin raportare la sistemul normelor instituite de autoritatea legiuitoare, respectiv prevederea legală și modul de sancționare a faptelor ce țin de criminalitate. De asemenea, dreptul penal studiază atât circumstanțele obiective cât și cele subiective prin care sunt apărate anumite valori sociale, analizând atât modul cât și mijloacele de reacție socială față de săvârșirea de infracțiuni. Pe de altă parte, criminologia abordează criminalitatea ca fenomen cauză-efect, dinamică și modalitate de instituire a unor măsuri de prevenție și combatere a acesteia, prin intermediul sancțiunilor de drept penal. Astfel, criminologia joacă rolul de auxiliar al dreptului penal prin prisma analizei exhaustive a cauzelor ce determină comiterea de fapte antisociale, a soluțiilor pe care le propune în ceea ce privește stoparea fenomenului criminalității și a influenței asupra procesului de incriminare-dezincriminare.
O altă chestiune importantă în demersul de a prezenta aspectele criminologice privitoare la infracțiunile contra siguranței circulației pe drumurile publice o reprezintă legătura dintre dreptul procesual penal și criminologie. Dreptul procesual penal, ca știință, studiază principiile, categoriile, instituțiile și normele care reglementează procesul penal în întreaga complexitate și în dinamica sa. Criminologia are rolul de a eficientiza procesul penal în fiecare din fazele și momentele desfășurării lui pe baza analizei cauzale a criminalității ca fenomen social și a înțelegerii lacunelor ce pot interveni pe parcursul acestuia.
În acest fel, criminologia își propune să asiste dreptul procesual penal prin cercetarea și instituirea unui sistem general de metode, procedee și măsuri de prevenire a infracționalității și de optimizare a procesului penal. Renumitul specialist în drept, Vintilă Dogoroz, susținea că, prin importanța sa, ,,criminologia constituie a adevărată busolă în orientarea procesului penal” ajutând practica instanțelor de judecată și a organelor cu rol de punere în executare a puterii de stat.
Observăm o intensă interdependență între criminologie și dreptul procesual penal prin prisma necesității folosirii datelor și fișelor criminologice în toate fazele procesului penal, realizându-se treptat, acolo unde este posibil, derularea urmăririi penale de către organele de cercetare ale Ministerului Afacerilor Interne pe baze științifice și la pronunțarea hotărârilor de condamnare a instanțelor de judecată.
Sintetizând, într-o delimitare cu caracter general, criminologia, ca știință, detaliază prin studiu subsistemele de drept penal, de drept procesual penal și de drept execuțional, cu realitățile crimei și criminalității pe un anumit teritoriu și într-un anumit sistem social, iar rezultatele mai semnificative servesc nu numai jurisprudenței, cât și înfăptuirii scopului penal, prevăzut de art.1 din Codul de procedură penală.
1.2. INFRACȚIUNILE CONTRA SIGURANȚEI CIRCULAȚIEI PE DRUMURILE PUBLICE-NOȚIUNE, REGLEMENTARE LEGALĂ, PARTICULARITĂȚI CU CARACTER DE NOUTATE
Ca și în cazul conceptului de criminologie, vom începe acest subcapitol prin a realiza o prezentare generală a noțiunii de infracțiune. Conform Dicționarului Explicativ al limbii române, infracțiunea reprezintă fapta care prezintă pericol social, constând în încălcarea unei legi penale, în săvârșirea, cu vinovăție, a unei abateri de la legea penală și care este sancționată de lege.
Anterior intrării în vigoare a Noului Cod penal, infracțiunea era definită ca fiind ,, fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală”. Ulterior acestui moment, la 1 februarie 2014, legiuitorul român a considerat ca noțiunii de infracțiune trebuie să i se aducă o îmbunătățire, astfel încât definiția actuală a acestei noțiuni o găsim în art.5 din Codul penal: ,,Infracțiunea esciologiei, aceasta are cu siguranță caracter pluridisciplinar, fiind o știință auxiliară dreptului penal. Criminologia este necesară științelor juridice, și îndeosebi, celor înrudite cu dreptul penal.
În ceea ce privește legătura dintre criminologie și știința dreptului penal, putem afirma faptul că dreptul penal abordează criminalitatea prin raportare la sistemul normelor instituite de autoritatea legiuitoare, respectiv prevederea legală și modul de sancționare a faptelor ce țin de criminalitate. De asemenea, dreptul penal studiază atât circumstanțele obiective cât și cele subiective prin care sunt apărate anumite valori sociale, analizând atât modul cât și mijloacele de reacție socială față de săvârșirea de infracțiuni. Pe de altă parte, criminologia abordează criminalitatea ca fenomen cauză-efect, dinamică și modalitate de instituire a unor măsuri de prevenție și combatere a acesteia, prin intermediul sancțiunilor de drept penal. Astfel, criminologia joacă rolul de auxiliar al dreptului penal prin prisma analizei exhaustive a cauzelor ce determină comiterea de fapte antisociale, a soluțiilor pe care le propune în ceea ce privește stoparea fenomenului criminalității și a influenței asupra procesului de incriminare-dezincriminare.
O altă chestiune importantă în demersul de a prezenta aspectele criminologice privitoare la infracțiunile contra siguranței circulației pe drumurile publice o reprezintă legătura dintre dreptul procesual penal și criminologie. Dreptul procesual penal, ca știință, studiază principiile, categoriile, instituțiile și normele care reglementează procesul penal în întreaga complexitate și în dinamica sa. Criminologia are rolul de a eficientiza procesul penal în fiecare din fazele și momentele desfășurării lui pe baza analizei cauzale a criminalității ca fenomen social și a înțelegerii lacunelor ce pot interveni pe parcursul acestuia.
În acest fel, criminologia își propune să asiste dreptul procesual penal prin cercetarea și instituirea unui sistem general de metode, procedee și măsuri de prevenire a infracționalității și de optimizare a procesului penal. Renumitul specialist în drept, Vintilă Dogoroz, susținea că, prin importanța sa, ,,criminologia constituie a adevărată busolă în orientarea procesului penal” ajutând practica instanțelor de judecată și a organelor cu rol de punere în executare a puterii de stat.
Observăm o intensă interdependență între criminologie și dreptul procesual penal prin prisma necesității folosirii datelor și fișelor criminologice în toate fazele procesului penal, realizându-se treptat, acolo unde este posibil, derularea urmăririi penale de către organele de cercetare ale Ministerului Afacerilor Interne pe baze științifice și la pronunțarea hotărârilor de condamnare a instanțelor de judecată.
Sintetizând, într-o delimitare cu caracter general, criminologia, ca știință, detaliază prin studiu subsistemele de drept penal, de drept procesual penal și de drept execuțional, cu realitățile crimei și criminalității pe un anumit teritoriu și într-un anumit sistem social, iar rezultatele mai semnificative servesc nu numai jurisprudenței, cât și înfăptuirii scopului penal, prevăzut de art.1 din Codul de procedură penală.
1.2. INFRACȚIUNILE CONTRA SIGURANȚEI CIRCULAȚIEI PE DRUMURILE PUBLICE-NOȚIUNE, REGLEMENTARE LEGALĂ, PARTICULARITĂȚI CU CARACTER DE NOUTATE
Ca și în cazul conceptului de criminologie, vom începe acest subcapitol prin a realiza o prezentare generală a noțiunii de infracțiune. Conform Dicționarului Explicativ al limbii române, infracțiunea reprezintă fapta care prezintă pericol social, constând în încălcarea unei legi penale, în săvârșirea, cu vinovăție, a unei abateri de la legea penală și care este sancționată de lege.
Anterior intrării în vigoare a Noului Cod penal, infracțiunea era definită ca fiind ,, fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală”. Ulterior acestui moment, la 1 februarie 2014, legiuitorul român a considerat ca noțiunii de infracțiune trebuie să i se aducă o îmbunătățire, astfel încât definiția actuală a acestei noțiuni o găsim în art.5 din Codul penal: ,,Infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o”.
Analizând trăsăturile esențiale ale infracțiunii, putem observa patru cerințe indispensabile unei fapte pentru a constitui o infracțiune:
a) fapta să fie prevăzută de legea penală: această caracteristică relevă corespondența dintre fapta concretă comisă de făptuitor și norma de incriminare prevăzută în lege.
b) fapta să fie săvârșită cu vinovăție: indiferent de forma acesteia(intenție, culpă, praeterintenție), vinovăția este considerată în momentul de față un element strâns legat de imputabilitate, fiind considerată de către specialiști drept ,,nu o trăsătură esențială distinctă, ci elementul de factură subiectivă din cuprinsul normei de incriminare” .
c) fapta să fie nejustificată, în sensul inexistenței unei cauze justificative expres prevăzute de lege: legitima apărare, starea de necesitate, exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații sau consimțământul persoanei vătămate.
d) fapta să fie imputabilă persoanei care o săvârșește, adică să nu fi intervenit o cauză de care exclude în mod legal caracterul de imputabilitate. Legiuitorul a considerat drept cauze de neimputabilitate următoarele: constrângerea fizică, constrângerea morală, excesul neimputabil, minoritatea, iresponsabilitatea, intoxicația, eroarea și cazul fortuit.
Un element de noutate exclusivă în ceea ce privește infracțiunile la regimul rutier este includerea acestora în cuprinsul Codului penal, într-un capitol dictinct, sub denumirea ,,Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice”. Dacă până la intrarea în vigoare a Codului penal, infracțiunile legate de domeniul rutier erau prevăzute în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.195/2002, ulterior acestui moment, legiuitorul a sporit importanța acestor infracțiuni prin codificarea lor, dată fiind abundența faptelor antisociale comise în legătură cu traficul rutier. Faptele considerate drept infracțiuni conform O.U.G. nr.195/2002 au fost sintetizate în opt infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice și prevăzute în articolele 334, 335, 336, 337,338, 339, 340 și 341 din Codul penal.
Astfel, incriminările preluate din O.U.G. nr.195/2002 au fost îmbunătățite prin modificări și completări, stabilindu-se denumiri marginale pentru toate infracțiunile la regimul circulației pe drumurile publice iar la unele variante tip sau atenuate ale acestor fapte s-a prevăzut pedeapsa amenzii ca pedeapsă alternativă. De asemenea, au fost efectuate modificări și în ceea ce privește substanța infracțiunilor, în sensul că nu au fost preluate în întregime mot-a-mot din actul normativ sus-menționat. Această chestiune va fi tratată în capitolele următoare, unde vor fi analizate, pe rând, toate infracțiunile contra siguranței circulației pe drumurile publice.
Putem deci afirma că prin metoda codificării infracțiunilor la regimul rutier, legiuitorul și-a propus și, din feedback-ul primit de la organele de cercetare penală, a și îndeplinit, în mare parte următoarele obiective:
a) crearea unui cadru legislativ coerent în materie penală, cu evitarea suprapunerilor inutile de norme în vigoare existente în actualul Cod penal și în legile speciale ce ar fi generat lacune legislative și disensiuni în ceea ce privește înțelegerea și aplicarea normelor legale;
b) simplificarea prevederilor de drept substanțial, în scopul facilitării aplicării lor în mod unitar și cu celeritate în activitatea organelor judiciare, evitându-se astfel tergiversarea activității persoanelor cu atribuții în domeniu și implicit, a fazelor procesului penal;
c) integrarea în legislația penală națională a reglementărilor adoptate la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește aspectele infracționale la regimul rutier, cerință obligatorie în contextul aderării și îndeplinirii obiectivelor Uniunii Europene;
d) asigurarea satisfacerii exigențelor ce decurg din principiile fundamentale ale dreptului penal consacrate de Constituție și de pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte;
e) armonizarea ramurii de dreptul penal material român cu sistemele celorlalte state membre ale Uniunii Europene, ca o premisă auxiliară a cooperării judiciare în materie penal bazată pe recunoaștere și încredere reciprocă.
1.3. PRINCIPALELE CAUZE GENERATOARE ȘI FACTORI DECISIVI ÎN SĂVÂRȘIREA DE INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER
Sistemul traficului rutier presupune un existența unui echilibru constant între mai mulți factori: omul, vehiculul, drumul și norma juridică. Când una dintre aceste condiții interdependente nu este respectată, apar disensiuni în ceea ce privește traficul rutier, ce se concretizează în contravenții, accidente de circulație, săvârșirea de infracțiuni sau alte evenimente rutiere negative.
Vom face o scurtă analiză a factorilor sistemului de trafic rutier pentru lămurirea scopului esențial pe care îl joacă fiecare dintre aceștia în activitatea Poliției Rutiere.
A) Omul
Este mai mult decât evident faptul că un prim loc în această ierarhie este ocupat de ,,om”-factor integrator, ființă socială, înzestrat cu rațiune, suflet și trăiri superioare, autor însă și al unor tragedii zguduitoare. Omul este cel care participă în mod nemijlocit, în ipostaze diferite, la desfășurarea traficului rutier: pieton, conducător de vehicule sau animale, antreprenor, administrator de drum public, executant de lucrări pe partea carosabilă, constructor și mecanic de vehicule, creator de legi la regimul circulației pe drumurile publice, funcționar public cu atribuții în domeniul îndrumării, supravegherii și dirijării traficului rutier.
În mod particular, prin natura lucrării de față, prezintă o importanță deosebită ipostazele de făptuitor, respectiv victimă ale omului în situația săvârșirii de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, întrucât în atari condiții, „totul pornește de la om și îl are drept finalitate”.
Studiile și analizele în domeniul rutier, la nivel internațional, arată faptul că omul, în calitatea lui de participant la trafic, pieton, conducător de vehicule, este predispus din diferite cauze, nolens volens, să încalce normele de circulație, fiind vinovat de majoritatea accidentelor rutiere care se produc anual și de săvârșirea de infracțiuni în acest domeniu.
Sub aspect criminologic, abordarea factorului ,,om” este importantă din punct de vedere al elementului ce-l determină la comiterea de infracțiuni la regimul rutier, al mobilului și scopului urmărit de acesta prin săvârșirea de acte ilegale.
B) Vehiculul
Vehiculul reprezintă factorul de substanță, prin intermediul său realizându-se traficul rutier. Potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 republicată, vehiculul este definit astfel: ,,sistemul mecanic care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare, utilizat în mod curent pentru transportul de persoane și/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări”. În continuare legea definește noțiunea de autovehicul ca fiind,,orice vehicul echipat, prin construcție, cu un motor cu propulsie, utilizat în mod obișnuit pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drum ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau mărfurilor. Vehiculele care se deplasează pe șine, denumite tramvaie, precum și tractoarele agricole sau forestiere nu sunt considerate autovehicule. Troleibuzele sunt considerate autovehicule”.
Sub aspect criminologic, legiuitorul a prevăzut trei cerințe esențiale pe care acest factor trebuie să le îndeplinească pentru a nu periclita siguranța traficului rutier și legalitatea în domeniu:
să fie omologat;
să fie înmatriculat;
să corespundă normelor tehnice, fapt atestat prin efectuare inspecției tehnice periodice.
C) Drumul
Drumul este factorul cu rol de suport în sistemul traficului rutier. Noțiunea de drum public este reglementată prin lege astfel: ,,orice cale de comunicație terestră, cu excepția căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulației publice; drumurile care sunt închise circulației publice sunt semnalizate la intrare cu inscripții vizibile”. Fac parte integrantă din drum ampriza și zonele de siguranță, podurile, viaductele, pasajele denivelate, zonele de sub pasajele rutiere, tunelurile, construcțiile de apărare și consolidare, trotuarele, pistele pentru cicliști, locurile de parcare, oprire și staționare, bretelele de acces, indicatoarele de semnalizare rutieră și alte dotări pentru siguranța traficului rutier, spațiile de serviciu sau control, cele cuprinse în triunghiul de vizibilitate din intersecții, spațiile cuprinse între autostradă și/sau drum și bretelele de acces, terenurile și plantațiile din zona drumului, clădirile de serviciu/orice alte construcții, amenajări sau instalații destinate apărării sau exploatării drumului, inclusiv terenurile necesare aferente. Nu fac parte din drum zonele de protecție.
Prin urmare, respectarea în detaliu a legii, sporirea vigilenței și toate regulile stabilite prin normele conduitei preventive se vor respecta și în locurile enumerate mai sus pentru a nu se intra sub incidența contravenționalului sau a legii penale.
C) Norma juridică
Conjunctura socio-economico-politică prin care trece țara noastră în momentul de față presupune și este cauza unor frământări geo-politice la un nivel ridicat. Prin urmare, legislația rutieră nu face excepție de la această regulă.
In facto, legislația rutieră cuprinde două mari categorii de acte normative. Pe de o parte, sunt cele care prezintă un caracter stricto sensu: O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice cu modificările și completările ulterioare denumită în continuare O.U.G. și Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice prevăzut în Hotărârea Guvernului nr.1391/2006. Pe de altă parte, există acte normative cu caracter stricto sensu, precum O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, O.U.G. nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, decizii, ordine și instrucțiuni ale ministrului afacerilor interne sau cele ale ministrului transporturilor ori sănătății etc.
De precizat este faptul că norma juridică nu are caracter static ci prezintă o dinamică aparte, uneori binevenită, alteori croită cu lacune și interpretată total eronat. Astfel, în ultimii opt ani, numai O.U.G. nr. 195/2002 a fost modificat de cel puțin zece ori. Acestă măsură s-a impus întrucât era necesară adaptarea legislației rutiere la noile realități sociale, la noile standarde de viață și pentru a face față fenomenului contravențional și infracțional aflat într-o continuă și sporadică ascensiune.
De asemenea, în lumina aderării României la Uniunea Europeană, s-a impus crearea unui cadru legislativ capabil să corespundă normelor adoptate la nivel unitar de statele membre motiv pentru care s-a procedat la integrarea în legislația națională a reglementărilor și directivelor trasate la nivelul Uniunii Europene.
În vederea stabilirii unor cauze generatoare de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, este imperios necesar a ne raporta la fiecare infracțiune în parte întrucât factorul om este prezent în ipostaze ce diferă de la caz la caz. Astfel, urmează o prezentare a acestora la nivel general, urmând a fi dezbătute exhaustiv, sub aspect criminologic, în capitolul următor, unde va fi analizată fiecare infracțiune la regimul rutier.
Analizele și bilanțurile anuale ale Poliției Rutiere au statuat drept cauze ce declanșează mecanismul infracțional în domeniul rutier următoarele:
A) Dorința omului de a păcăli și de a profita de lacunele sistemului juridic
Această cauză generatoare de răspundere penală în domeniul rutier se concretizează prin nerespectarea regulilor instituite prin lege în ceea ce privește factorii sistemului rutier, respectiv vehiculul, omul, drumul și norma juridică, anterior expuși. Astfel, prin aceasta se urmărește scutirea de sistemul taxe a vehiculelor introduse în parcul auto național, sustragerea de la răspunderea contravențională, evitarea îndeplinirii aspectelor procedurale privind înmatricularea vehiculelor, sustragerea de la răspunderea penală, omisiunea îndeplinirii unor îndatoriri esențiale desfășurării în condiții de deplină siguranță a traficului rutier.
Într-o opinie personală, întrucât sunt în contact permanent cu aceste aspecte prin natura meseriei practicate, consider că această cauză ține exclusiv de mentalitatea umană ca grup social, de educația primită, de percepția asupra organelor îndrituite să aplice legea și într-o mare măsură, de necunoașterea legii și de lipsa de interes în aprofundarea noilor reglementări în domeniu.
B) Auto-atribuirea calității de conducător auto fără drept
În această situație întâlnim mai multe posibilități de consumare a infracțiunii:
conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care nu a împlinit vârsta necesară exercitării acestui drept;
conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care nu posedă permis de conducere, întrucât nu a respectat prevederile legale referitoare la parcurgerea etapelor de efectuare a unei școli de șoferi, de admisibilitate la probele teoretice și practice care să ateste calitatea de conducător auto;
conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv;
conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis i-a fost anulat, retras, reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce sau care nu are drept de a conduce autovehicule în România;
încredințarea în cunoștință de cauză a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere unei persoane care se află în situațiile enumerate mai sus ori care se află sub influența alcoolului ori substanțelor stupefiante.
Conchidem deci, că această cauză se datorează exclusiv intenției directe a factorului om de a săvârși acte ilegale cu privire la regimul rutier.
C) Consumul de alcool
Fiind o problemă prioritară în lupta contra infracționalității rutiere, legiuitorul a delimitat cu strictețe limita de la care consumul de alcool în rândul conducătorilor auto atinge sfera dreptului penal sau rămâne sub incidența contravenționalului și a atribuit organelor de poliție cu rol de constatare și sancționare a acestor fapte pârghii privind textul de reglementare, echipamentele cu care se efectuează activitatea de testare a conducătorilor auto depistați sub influența băuturilor alcoolice precum și procedurile de urmat pentru fiecare caz în parte.
Deși la nivel național s-a declanșat o adevărată campanie împotriva acestui fenomen într-o continuă creștere, s-a stabilit faptul că numărul acestor constatări a devenit mult mai mare în ultimii ani, pe fondul dorinței de a epata a șoferilor, a stării euforice pe care ,,licorile bahice” le conferă la volan dar mai ales a inconștienței acestora cu privire la prefigurarea dezastrelor și tragediilor care s-ar putea produce pe drumul public.
D) Consumul de stupefiante sau alte substanțe cu efecte similare
Deși este o cauză mai rar întâlnită decât consumul de alcool, acesta se remarcă printr-un pericol social mai mare și implicit, mai tragic, atât în rândul consumatorilor cât și pentru ceilalți participanți la trafic-victime ale accidentelor de circulație cauzate de acest factor.
Consumul de stupefiante urmat de conducerea vehiculelor pe drumurile publice apare frecvent în rândul tinerilor șoferi care, sub influența stării induse de droguri, nu conștientizează pericolul pe care îl generează atunci când decid să să se urce la volan, de aceea legiuitorul a stabilit că această faptă constituie infracțiune care se pedepsește cu amendă sau închisoare de la unu la cinci ani, iar organele îndrituite să aplice legea duc o adevărată luptă pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen.
E) Sustragerea unor persoane de la o conduită procedurală
Această cauză se materializează în infracțiunile de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, respectiv părăsirea locului accidentului sau modificarea ori ștergerea urmelor acestuia.
Din punct de vedere criminologic, avem în vedere în aceste situații: teama făptuitorului de a fi tras la răspundere penală, atitudinea ostentativă și excesul de zel față de organele de poliție care cercetează aceste fapte, sentimentul de invincibilitate afișat de unele persoane față de regulile stabilite prin lege, necunoașterea prevederilor legale, nerecunoașterea vinovăției, atitudinea pasivă referitoare la fapta săvârșită etc.
F) Îndeplinirea defectuoasă ori omisiunea îndeplinirii unor atribuții legale în domeniul rutier
În acest caz putem vorbi de o vinovăție a unor instituții sau a unor organe cu rol decisiv în desfășurarea în siguranță a traficului rutier, condiție imperios necesară în vederea prevenirii și combaterii fenomenului infracțional în domeniul rutier, vinovăție care, în urma cercetărilor, se va răsfrânge fie asupra unor persoane juridice, fie asupra unor persoane fizice direct sau indirect implicate în săvârșirea faptei.
G) Lipsa de experiență a conducătorilor auto
Lipsa de experiență a șoferilor combinată cu vârsta fragedă a acestora și implicit lipsa de maturitate în ceea ce privește responsabilitatea de care trebuie să dea dovadă conducătorii auto sunt, de cele mai multe ori, cauze principale în comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, așa cum reiese din bilanțul anual al Poliției Rutiere. Teribilismul la volan reprezintă, la momentul de față, o problemă foarte serioasă pe drumurile din România, impunându-se adoptarea unor măsuri speciale pentru eradicarea acesteia.
Pe înțeles criminologic, avem de-a face în aceste situații cu incapacitatea de a discerne binele de rău, forțarea și depășirea limitelor legale, precum și dorința tinerilor șoferi de a ieși în evidență prin săvârșirea unor fapte ce prezintă un real pericol public. Elocvente în acest sens, sunt evenimentele negative, urmări tragice ale infracțiunilor săvârșite la regimul rutier difuzate prin mass media și atât de criticate de către specialiști.
H) Necunoașterea legislației rutiere și penale
Acest fapt ne este demonstrat, după cum putem cu toții observa, în viața de zi cu zi,când suntem participanți la traficul rutier atât din postura de conducători auto, cât și din ipostaza de pietoni, de ușurința cu care apar greșeli și erori cu privire la circulația în condiții de siguranță pe drumurile publice.
La această cauză, un rol aparte îl are și lipsa de interes a persoanelor care au dobândit calitatea de conducător cu privire la aprofundarea cunoștințelor de legislație rutieră și penală, astfel încât studiile au dovedit faptul că, după obținerea permisului de conducere, șoferii devin reticenți în ceea ce privește consultarea noilor reglementări în domeniul rutier, considerând că noțiunile asimilate odată cu parcurgerea școlii de șoferi sunt suficiente pentru a se descurca în trafic.
Adagiul preluat din limba latină ,,nemo censetur legem ignorare” și integrat în legislația română vine să contracareze acest fenomen explicând faptul că, întrucât este publică, se prezumă ca toată lumea cunoaște legea și nimeni nu poate fi apărat de răspundere invocând necunoașterea prevederilor ei, eroarea de drept nefiind de natură a atrage exonerarea de răspundere.
,,Cunoașterea și respectarea legii definesc atitudinea civică, comportamentul etic, grija față de valorile sociale, apărate și promovate prin actele normative, față de interesele fundamentale ale întăririi și dezvoltării societății. Legile și celelalte acte normative sunt aduse la cunoștinta cetățenilor prin publicarea lor în "Monitorul Oficial al României" și prin alte mijloace de comunicare.”
I) Pe lângă factorii decisivi în săvârșirea de infracțiuni rutiere mai sus prezentați, putem menționa și o serie de cauze indirecte sau conexe apariției acestor acte ilegale legate, în principal, de producerea de accidente rutiere, cauza celor mai terifiante tragedii umane în domeniu:
oboseala la volan, din ce în ce mai frecvent întâlnită în accidentele rutiere, consecință a luptei dusă de om cu scurgerea timpului implacabil; specialiștii în domeniu au ajuns la concluzia că a fi la volan între orele două și cinci dimineața mărește de 5,6 ori riscul producerii unui accident iar a dormi mai puțin de cinci ore, crește acest risc de 2,7 ori. De fapt, privarea de somn are efecte la fel de nocive ca și consumul de alcool, ceea ce majoritatea dintre noi ignoră: 17 ore de veghe – adică să te afli la volan la miezul nopții după o zi de activitate – echivalează cu o alcoolemie de 0,5 gr/l, iar 24 de ore de veghe înaintea urcării la volanul unui autovehicul este un fapt la fel de periculos ca și o alcoolemie de un 1,00 gr/l .
lipsa de implicare și ineficiența campaniilor preventive promovate prin intermediul mass-media;
starea drumului;
starea tehnică a autovehiculelor;
condițiile meteorologice și de vizibilitate;
intensitatea și fluența traficului rutier;
infrastructura deficitară a României care contribuie într-o oarecare măsură la creșterea procentului victimizării pe drumurile publice;
neatenția pietonilor în participarea la traficului rutier, precum și ignorarea cu desăvârșire de către aceștia a regulilor instituite prin lege pentru categoria din care fac parte;
neimplicarea organizațiilor non-guvernamentale în prevenirea acestui fenomen.
CAPITOLUL 2
PARTICULARITĂȚI CU CARACTER GENERAL PRIVITOARE LA INFRACȚIUNILE RUTIERE
2.1 ASPECTE JURIDICE COMUNE INFRACȚIUNILOR LA REGIMUL RUTIER
Securitatea și fluiditatea – cei doi stâlpi de susținere traficului rutier modern – sunt posibile numai în condițiile strictei respectări, de către fiecare participan la trafic, a tuturor normelor legale și tehnice ce vizează modul de desfășurare a circulației pe drumurile publice. Nerespectarea prevederilor acestor norme se finalizează, de cele mai multe ori, cu perturbarea cursivității traficului și deseori, cu urmări dintre cele mai grave pentru viața, sănătatea sau integritatea corporală a unor persoane ori cu pagube materiale.
Prevederile legale care stabilesc regulile de desfășurare a circulației pe drumurile publice sunt cuprinse în O.U.G. nr. 195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice și în Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 aprobat prin H.G. nr. 1391/2006 și actualizat prin H.G. nr. 56/2007. Prin aceste acte legislative se instituie în sarcina tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier –conducători auto, motocicliști, bicicliști, conducători de utilaje agricole sau de căruțe și pietoni – un set complet de obligații care definesc tot atâtea reguli de circulație pe drumurile publice, pe care trebuie să le respecte cu cea mai mare grijă.
Orice obligație sau regulă referitoare la traficul rutier este garantată, în vederea respectării ei, prin mijloace de constrângere adecvate, concretizate în sancțiunile juridice ce consacră acea obligație sau regulă. În acest fel, nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice antrenează, în toate cazurile, răspunderea juridică într-una una din formele ei: penală, administrativă, civilă etc. față de cei vinovați de un asemenea comportament.
„Încălcările cele mai grave ale disciplinei rutiere sunt considerate de lege infracțiuni. Ca urmare, ele antrenează răspunderea penală a autorilor lor. Încălcările mai puțin grave ale acestei disciplinei sunt considerate de legiuitor contravenții, ele antrenează deci răspunderea contravențională a acelora care le săvârșesc. În fine, ori de câte ori, ca rezultat al nerespectării regulilor de circulație pe drumurile publice, se cauzează altuia un prejudiciu material, devine operantă și răspunderea civilă: făptuitorul are obligația de a repara integral și pe cât posibil în natură prejudiciul.
În toate cazurile, răspunderea juridică – indiferent de forma sub care se prezintă (penală, contravențională sau civilă) îndeplinește un dublu rol și anume: de prevenire și, respectiv, de combatere a faptelor ilicite prin care se încalcă disciplina rutieră. Acest dublu rol este expresia dublei finalități pe care o are în orice împrejurare răspunderea juridică: îndrumarea membrilor societății în spiritul respectării ordinii de drept și exercitarea constrângerii față de acele persoane care nu se conformează în mod voluntar cerințelor disciplinei sociale”.
Domeniul de incidență a normelor legale de incriminare cuprinse în articolele de la 334 la 341 din Codul penal este limitat strict la sfera faptelor de conduită referitoare la circulația pe drumurile publice. Pentru aceasta, este imperios necesar să clarificăm noțiunea de drum public așa cum este definită prin lege în scopul stabilirii dacă o faptă atrage sau nu răspunderea penală. Astfel, art.6 pct.14 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, statuează că prin drum public se înțelege: ,,orice cale de comunicație terestră, cu excepția căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulației publice; drumurile care sunt închise circulației publice sunt semnalizate la intrare cu inscripții vizibile”.
De asemenea, drumul public este definit conform Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor art.3 lit. a) ca fiind „drumul de utilitate publică și/sau de interes public destinat circulației rutiere și pietonale, în scopul satisfacerii cerințelor generale de transport al economiei, ale populației și de apărare a țării.”
Se impune precizarea conform căreia puțină lume cunoaște faptul că drumul public nu se reduce la suprafața carosabilă. Astfel, fac parte integrantă din drum: ampriza și zonele de siguranță, podurile, viaductele, pasajele denivelate, zonele de sub pasajele rutiere, tunelurile, construcțiile de apărare și consolidare, trotuarele, pistele pentru cicliști, locurile de parcare, oprire și staționare, bretelele de acces, indicatoarele de semnalizare rutieră și alte dotări pentru siguranța traficului, spațiile de serviciu sau control, cele cuprinse în triunghiul de vizibilitate in intersecții, spațiile cuprinse între autostradă și/sau drum și bretelele de acces, terenurile și plantațiile din zona drumului, clădirile de serviciu/orice alte construcții, amenajări sau instalații destinate apărării sau exploatării drumului, inclusiv terenurile necesare aferente. Nu fac parte din drum zonele de protecție. Astfel, toate prevederile referitoare la circulația rutieră se vor aplica în mod corespunzător și în locurile sus-menționate.
2.2 STRUCTURA JURIDICĂ A INFRACȚIUNILOR CONTRA SIGURANȚEI CIRCULAȚIEI PE DRUMURILE PUBLICE
2.2.1 Obiectul juridic al infracțiunilor rutiere
Prin acest obiect al infracțiunii se înțelege valoarea socială și relațiile sociale formate în jurul și datorită acestei valori, împotriva cărora se indreaptă fapta ce constituie element material al infracțiunii și care sunt vătămate sau puse în pericol prin săvârșirea acesteia. Prin săvârșirea oricăreia din infracțiunile rutier prevăzute de Codul penal român, se aduce atingere siguranței circulației pe drumurile publice. Rezultă deci că obiectul juridic al infracțiunilor la regimul rutier este reprezentat de relațiile sociale a căror desfășurare normală este necesară pentru asigurarea siguranței circulației rutiere. Acesta reprezintă obiectul juridic generic, comun tuturor infracțiunilor rutiere, însă putem vorbi și despre un obiect juridic special care se constituie într-o anumită categorie de relații în raport cu anumite aspect concrete, particulare ale ocrotirii siguranței circulației.
De regulă, în structura infracțiunilor rutiere nu întâlnim un obiect material, întrucât faptele săvârșite nu sunt îndreptate în mod direct asupra unui lucru, expunându-l la un pericol sau producându-i vreo vătămare. Infracțiunile contra siguranței circulației pe drumurile publice sunt, în genere, infracțiuni de pericol, acțiunea făptuitorului fiind îndreptată împotriva siguranței circulației și nu împotriva unui lucru concret. De aceea, vehiculul reprezintă în aceste situații, mijlocul, instrumentul prin care se aduce atingere relațiilor sociale ocrotite prin lege și implicit, prin care este săvârșită infracțiunea.
Excepție de la această regulă, face infracțiunea de nerespectarea atribuțiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea reparațiilor prevăzută la art. 340 din Codul penal, caz în care fapta săvârșită(verificarea tehnică necorespunzătoare) este îndreptată împotriva unui lucru-autovehiculul.
2.2.2 Subiecții infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice
A) Subiectul activ
Întrucât infracțiunile prevăzute în Titlul VII, Capitolul II din Codul penal sunt în totalitate infracțiuni proprii, ele presupun existența unui subiect activ calificat neputând fi săvârșite decât de o persoană ce deține o anumită calitate prevăzută în norma de incriminare: conducător de vehicul, proprietar ori deținător mandatat sau precar de autovehicul sau de persoană căreia îi incumbă îndatorirea verificării stării tehnice a autovehiculelor, persoanele care repară autovehicule fără autorizație, cele care eliberează autorizații pentru lucrări pe drum sau cele care nu semnalizează trecerile la nivel cu calea ferată, persoana autorizată de administratorul drumului public sau executantul unei lucrări pe partea carosabilă.
Calitatea subiectului activ cea mai frecventă întâlnită în cazul infracțiunilor rutiere este aceea de "conducător ". Prin "conducător" se înțelege persoana care determină punerea în mișcare și acționează asupra direcției de deplasare pe drum a vehiculelor și animalelor izolate sau în turmă, celor de tracțiune, povară ori de călărie. Prin "conducerea" unui autovehicul înțelegem acea operație tehnică prin care o persoană pune în mișcare autovehiculul și îl dirijează pe drumurile publice potrivit scopurilor urmărite de ea.
Cu alte cuvinte, conducerea implică deplasarea autovehiculului – existența unei stări de mișcare. Atît timp cât autovehiculul nu a pornit, nu putem vorbi de o conducere a acestuia pe drumurile publice. În literatura de specialitate s-a stabilit faptul că instalarea la volan, efectuarea pregătirilor de punere în funcțiune și chiar pornirea motorului nu pot fi considerate acte de conducere a autovehiculului, de vreme ce, prin ele însele, nu au fost urmate de o deplasare a acestuia din locul în care se află. De reținut însă în acest sens, este existența unei activități de conducere, în condiții ilegale, atunci când conducătorul a fost găsit în timp ce staționa cu autovehiculul, iar din probatoriul administrat rezultă indubitabil că mai înainte de a se fi oprit el a condus autovehiculul în acele condiții. De asemenea, dirijarea și manevrarea unui autovehicul împins cu mana, în scopul pornirii motorului, constituie o activitate de conducere a acestuia.
Existența calității de conducător de autovehicul (subiect activ calificat al majorității infracțiunilor rutiere) nu implică necesitatea ca persoana în cauză să aibă o calitate recunoscută formal, de conducător auto, fiind suficient ca ea să conducă, în fapt, un autovehicul pe drumurile publice, chiar dacă această calitate nu se sprijină pe o atestare oficială.
Un alt subiect activ al unei infracțiuni rutiere este persoana care deține un autovehicul, chiar dacă nu îl conduce pe drumurile publice (această calitate de proprietar ori de deținător de autovehicul este cerută în cazul subiectului activ al infracțiunii de punere în circulație a unui autovehicul neînmatriculat sau cu număr fals de înmatriculare ori în cazul infracțiunii de încredințare a unui autovehicul, spre conducere, unei persoane care nu posedă permis.
În alte situații, poate fi subiect activ al infracțiunii, persoana care execută (ca o însărcinare de serviciu în cadrul unui agent economic) lucrări de verificare tehnică a autovehiculel (o astfel de calitate trebuie să aibă subiectul activ al infracțiunii de neîndeplinire sau îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de verificare tehnică a autovehiculelor).
Referitor la formele de participație în cazul infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice, acestea sunt susceptibile de a fi săvârșite sub forma coautoratului, instigării sau complicității. Se impun, însă unele distincții: condițiile coautoratului pot fi îndeplinite, de regulă, numai la acele infracțiuni rutiere care nu au ca subiect activ o persoană ce conduce un autovehicul pe drumurile publice, căci prin natura ei, o asemenea operație nu poate fi executată decât de o singură persoană. Avem aici în vedere acele situații rare în care mai multe persoane determină, de o manieră esențială, mișcarea vehiculului (de exemplu, în cadrul unei școli de conducere auto, o persoană acționează volanul și alta apasă pe pedala de accelerație).
În ceea ce privește infracțiunile rutiere care nu se preusupun operațiunea de conducere a vehiculului ori a autovehiculului, va putea exista coautorat dacă, de exemplu, autovehiculul este proprietatea comună a mai multor persoane care săvârșesc în comun acte de punere în circulație a autovehiculului fără să îndeplinească formele de înmatriculare a acestuia, ori, dacă mai mulți lucrători se ocupă de verificarea tehnică a unor defecțiuni și realizează în comun și cu știință o verificare defectuoasă a autovehiculului, sau omit cu intenție, să verifice unele defecțiuni, deși obligația de verificare o aveau în comun. Tot astfel, infracțiunea de încredințare a unui autovehicul pentru a fi condus pe drumurile publice de o persoană care nu are permis de conducere ori un permis necorespunzător sau căreia permisul i-a fost retras, anulat, reținut, ar putea fi săvârșită și de mai multe persoane, în calitate de coautori, dacă încredințarea este realizată în comun de persoanele care dispun în comun de autovehicul (ca proprietari ori deținători).
Potrivit unor păreri, infracțiunea de neîndeplinire ori îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de verificare tehnică a autovehiculelor săvârșită din culpă ar exclude participația sub orice formă, inclusiv coautoratul.
Instigarea și complicitatea sunt posibile la toate infracțiunile rutiere, cu excepția celei menționate în alineatul precedent.
B) Subiectul pasiv
Urmările tuturor faptelor prin care sunt încălcate regulile de circulație pe drumurile publice considerate infracțiuni de către legiuitor se răsfrâng asupra statului, acesta devenind un subiect pasiv general. Putem vorbi însă și de un subiect pasiv special în cazul infracțiunii de neîndeplinire ori îndeplinire defectuoasă, cu intenție sau din culpă, a atribuțiilor de verificare tehnică a autovehiculelor, atunci când este lezat agentul economic cu personalitate juridică, specializat în inspecția tehnică a autovehiculelor, prin prisma atribuțiilor ce îi incumbă.
2.2.3 Timpul și locul săvârșirii faptei
Existența infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice nu este condiționată de vreo cerință privind timpul săvârșirii, ele putând fi comise oricând.
În ceea privește condiția locului săvârșirii infracțiunilor la regimul rutier, este necesară existența unui drum public, noțiune pe care am dezbătut-o anterior. În toate cazurile, sub o formă sau alta, drumul public – este implicat obligatoriu și hotărâtor în conținutul acestor infracțiuni, indiferent dacă elementul material specific constă sau nu într-o acțiune de conducere a vehiculului.
2.2.4 Conținutul constitutiv al infracțiunilor rutiere
Parte componentă a conținutului juridic, conținutul constitutiv constă în acele condiții necesare pentru existența infracțiunii pe care le realizează autorul sau devin relevante prin comportamentul acestuia pe baza cărora are loc tragerea la răspundere penală a făptuitorului.
În raport cu modalitatea de incriminare a faptei, conținutul constitutiv al unei infracțiuni poate fi unic, în configurația ei tipică sau diferențiat, când vorbim de mai multe variante ale infracțiunii(varianta simplă și una sau mai multe variante agravate). În cazul infracțiunilor rutiere, majoritatea incriminărilor cuprind un conținut constitutiv unic de infracțiune.
2.2.4.1 Latura obiectivă
a) Elementul material
Elementul material reprezintă partea componentă a laturii obiective care imprimă identitate juridică proprie fiecăreia din infracțiunile contra siguranței circulației pe drumurile publice. El poate lua forma unei acțiuni (comisiune), a unei inacțiuni (omisiune).
Comisiunea se poate prezenta sub diferite forme, de la cea mai frecventă(conducerea unui autovehicul pe drumurile publice în prin încălcarea normelor legale) și până la forme mai rar întâlnite, respectiv transmiterea ilicită a autovehiculului de către subiect unei persoane care nu posedă permis de conducere sau într-o comportare abuzivă sau neglijentă în legătură cu autovehiculul din partea unei persoane care avea obligația legală de a verifica starea tehnică a acestuia ori într-o conduită ilegală, când se urmărește ascunderea unui fapt anterior (ca în cazul infracțiunii de părăsire a locului accidentului sau de sustragere de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei).
Elementul material sub forma omisiunii este o situație singulară la infracțiunile rutiere, pe care o întâlnim doar la infracțiunea incriminată în art. 340 din Codul Penal, respectiv neîndeplinirea atribuțiilor de verificare tefnică a autovehiculelor, caz în care trebuie îndeplinite anumite condiții privitoare la locul realizării, calitatea subiectului activ, mijloacele de realizare a faptei etc.
Interesant din punct de vedere juridic, este faptul că putem întâlni cazuri în care elementul material se poate înfățișa sub forma a două acțiuni alternative. Așa de pildă, infracțiunea de punere în circulație sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, ca și infracțiunea de punere în circulație sau conducere a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, constau fiecare din câte două acțiuni alternative. Alte infracțiuni rutiere constau dintr-o inacțiune și o acțiune alternativă (de exemplu, infracțiunea de neîndeplinire sau îndeplinire defectuoasă, cu știință, a atribuțiilor de inspecție tehnică a autovehiculelor). În aceste cazuri, o persoană care ar săvârși, în baza aceleiași rezoluții infracționale, ambele acțiuni alternative ori inacțiunea și acțiunea alternativă, ar realiza elementul material al unei singure infracțiuni.
b) Urmarea imediată
De regulă, infracțiunile rutiere au ca urmare imediată o stare de pericol – acțiune sau inacțiune săvârșită punând în primejdie siguranța circulației pe drumurile publice. Incriminând asemenea fapte, legiuitorul a urmărit înlăturarea efectivă a unor consecințe materiale grave datorită nerespectării regulilor elementare de circulație.
Pentru a deveni incidentă răspunderea penală nu este obligatorie dovedirea în fiecare caz în parte, a unei anumite stări pericol aceasta fiind atât de strâns legată de acțiunea constitutivă – indiferent de împrejurările în care s-ar putea comite fapta – încât pericolul aferent acesteia poate fi caracterizat ca un pericol abstract, și nu concret.
Pe cale de excepție, unele infracțiuni rutiere au ca urmare imediată o vătămare. Este cazul infracțiunii de neîndeplinire sau îndeplinire defectuoasă a obligațiilor de verificare tehnică a autovehiculelor, în situația în care datorită defecțiunilor tehnice nerezolvate, s-a produs un accident de circulație.
În mod excepțional, unele infracțiuni rutiere au ca rezultat și o vătămare (în cazul infracțiunilor este necesar ca, datorită defecțiunilor tehnice neremediate, să se fi produs un accident de circulație).
c) Legătura de cauzalitate
Pentru realizarea laturii obiective a faptelor incriminate ca infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, trebuie să existe și o legătură de cauzalitate între acțiunea sau inacțiunea ce constituie elementul material și urmarea produsă.
La infracțiunile rutiere care presupun ca finalitate o stare de pericol, legătura de cauzalitate rezultă din însăși materialitatea faptei și nu trebuie dovedită, întrucât apare ca un efect implacabil între fenomenul cauză și fenomenul efect.
Spre deosebire de acestea, la infracțiunile rutiere al căror rezultat constă într-o vătămare, trebuie să se facă dovada că între acțiunea (inacțiunea) ce constituie elementul material și urmarea survenită există o legătură de cauzalitate, în sensul că fapta de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de verificare tehnică a autovehiculului a cauzat efectiv un accident de circulație. Dacă accidentul nu s-a datorat acțiunii ori inacțiunii subiectului, adică defecțiunii tehnice neremediate sau neobservate, ci altor cauze, inclusiv intervenției unui factor imprevizibil (caz fortuit) latura obiectivă a infracțiunii nu este realizată.
2.2.4.2 Latura subiectivă
a) Vinovăția
Infracțiunile rutiere se comit, de regulă, cu forma de vinovăție a intenției, directe sau indirecte. Există intenție directă când conducătorul autovehiculului prevede rezultatul faptei sale și urmărește producerea lui prin săvârșirea acelei fapte. Există intenție indirectă când subiectul prevede rezultatul eventual și, deși nu-1 urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui. Conținutul concret al intenției rezultă, de regulă, din însăși fapta săvârșită.
Forma de vinovăție a culpei o întâlnim în cazul infracțiunii de nerespectarea atribuțiilor privind starea tehnică ori efectuarea reparațiilor, caz în care subiectul activ fie nu prevede rezultatul faptei, deși trebuia și putea să-l prevadă (culpa simplă, neglijența), fie îl prevede dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce (culpa cu prevedere, ușurința).
b) În ceea ce privește celelalte componente ale laturii subiective respectiv, mobilul și scopul infracțiunii, întrucât ele diferă pentru fiecare caz în parte, vor fi abordate în capitolul următor unde va fi realizată o analiză exhaustivă a tuturor infracțiunilor la regimul rutier atât din perspectiva juridică cât și din cea criminologică.
2.2.5 Forme.Modalități.Sancțiuni
a) În ceea ce privește formele infracțiunilor rutiere, unele din ele sunt susceptibile de consumare în timp, fără ca legiuitorul să fi incriminat tentativa la vreuna din fapte. Întrucât sunt, în mare parte, infracțiuni de pericol, consumarea lor intervine în momentul apariției stării de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice, fie la înfăptuirea primului act, fie la momente diferite. O situație aparte o reprezintă infracțiunea reglementată de art.340 din Codul penal însă aceasta va fi dezbătută în capitolul următor.
b) Referitor la modalitățile infracțiunilor rutiere, putem preciza că, de regulă, sunt incriminate în configurația lor tipică, sub forma unui conținut constitutiv unic, însă putem întâlni și variate modalități faptice ale aceleiași fapte, ce decurg din împrejurările în care este comis un anumit act ilegal. De asemenea, un caracter excepțional îl observăm la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, unde este incriminată o variantă agravată atunci când este îndeplinită condiția legată de subiectul activ care poate fi o persoană care efectuează transport de persoane, transport de substanțe sau mărfuri periculoase ori are atribuții în domeniul instruirii practice ori examinării altor persoane în vederea conducerii pe drumurile publice.
c) O particularitate cu caracter de noutate privitoare la infracțiunile la regimul rutier este multiplicarea cazurilor în care este prevăzută alternativ pedeapsa închisorii cu cea a amenzii, odată cu integrarea acestei clase de infracțiuni în Codul penal. Astfel, singurele infracțiuni care se pedepsesc doar cu închisoare sunt:conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în varianta tip, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, în varianta agravată, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia precum și nerespectarea atribuțiilor privind verificarea tehnică ori efctuarea reparațiilor, doar în cazul în care s-a produs un accident de circulație care a avut drept urmare vătămarea corporală ori decesul uneia sau mai multor persoane.
Într-un punct de vedere personal, consider că această opțiune a legiuitorului nu a fost una prea inspirată, întrucât posibilitatea făptuitorului de a fi pedepsit doar cu amendă pentru o infracțiune sporește pericolul social generat de eventualitatea săvârșirii unor astfel de fapte ilegale, ba chiar mai mult, s-a observat o perseverență în recidiva acestor acte ce contravin legii. Ori, în aceste situații, pot apărea unele confuzii privind echivalența contravenție-infracțiune.
CAPITOLUL 3
ANALIZA JURIDICO-CRIMINOLOGICĂ A INFRACȚIUNILOR CONTRA SIGURANȚEI CIRCULAȚIEI PE DRUMURILE PUBLICE
3.1 Punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat
3.1.1 Reglementare legală-art.334 Cod penal
(1) Punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.
(2) Punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(3) Tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(4) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
3.1.2 Condiții preexistente
3.1.2.1 Obiectul infracțiunii
a) Obiectul juridic generic este reprezentat de relațiile sociale ce iau naștere între diferitele categorii de participanți la traficul rutier care se desfășoară pe drumurile publice.
b) Obiectul juridic specific se constituie în necesitatea instituirii obligativității ca autovehiculele să fie înmatriculate, iar tramvaiele înregistrate atunci când se deplasează pe drumurile publice. La fel și în cazul remorcilor, acestea trebuind să fie înmatriculate sau, după caz, înregistrate.
c) Obiectul material al acestei infracțiuni îl constituie autovehiculul neînmatriculat sau tramvaiul neînregistrat pe timpul deplasării pe drumurile publice. Totodată, remorca neînmatriculată sau neînregistrată constituie obiect material al infracțiunii analizate, precum și autovehiculul, remorca, tramvaiul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare, ori autovehiculul sau remorca ale căror numere de înmatriculare sau înregistrare au fost retrase ori nu au drept de circulație în România.
Potrivit art.6 pct.6 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, prin autovehicul se înțelege: orice vehicul echipat cu motor de propulsie, utilizat în mod obișnuit pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drum ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul mărfurilor sau persoanelor. Vehiculele care se deplasează pe șine, denumite tramvaie, precum și tractoarele agricole sau forestiere nu sunt considerate autovehicule. Troleibuzele sunt considerate autovehicule.
Punctul 27 din același articol definește noțiunea de remorcă: vehiculul fără motor destinat a fi tractat de un autovehicul sau de un tractor agricol sau forestier. În această definiție sunt incluse și noțiunea de „remorcă ușoară” – remorca a cărei masă totală maximă autorizată nu depășește 750 kg, precum și „semiremorca” – remorca a cărei masă totală maximă autorizată este preluată în parte de către un autovehicul sau de către un tractor
Se cuvine a fi făcută precizarea că un autovehicul este neînmatriculat iar un tramvai este neînregistrat, atâta timp cât nu au fost luate în evidența autorităților competente. În același fel, se procedează și în cazul remorcilor. Aceste vehicule sunt, de asemenea, neînmatriculate, respectiv neînregistrate, atunci când s-a procedat la radierea din evidențele autorităților competente.
În cazul modalității infracționale de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat și care nu are drept de circulație în România, obiectul material este reprezentat de autovehiculul înmatriculat în alt stat și care nu are drept de circulație în România. Prin aceasta, înțelegem că este vorba de un autovehicul înmatriculat în străinătate și adus în România, pentru care a expirat acea perioadă de 90 zile în care poate circula pe teritoriul României fără a se efectua formalitățile înmatriculării naționale.
3.1.2.2 Subiecții infracțiunii
a) Subiectul activ este persoana care pune în circulație sau conduce un autovehicul neînmatriculat ori un tramvai neînregistrat sau tractează o remorcă neînmatriculată sau neînregistrată. De asemenea, această calitate poate fi deținută și de persoana care conduce sau pune în circulație un autovehicul sau tramvai cu număr fals de înmatriculare/înregistrare ori conduce un autovehicul sau tractează o remorcă având plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau înregistrare retrase ori nu are drept de circulație în România. În general, această persoană posedă permis de conducere, însă în situația contrară, se va reține concurs de infracțiuni între cea analizată și infracțiunea prevăzută de art.335 din Codul penal.
b) Subiectul pasiv al infracțiunii este în principal statul, în calitatea sa de garant al tuturor valorilor sociale, iar în secundar, autoritățile competente care au ca atribuții principale asigurarea desfășurării în bune condiții a circulației pe drumurile publice, ținerea evidenței precum și înmatricularea sau înregistrarea vehiculelor.
3.1.3 Conținutul constitutiv
3.1.3.1 Latura obiectivă
a) Elementul material ia forma unei acțiuni(comisiuni), fiind prevăzute trei modalități alternative: punerea în circulație, conducerea sau tractarea.
Prin „punerea în circulație” se înțelege dispoziția sau încuviințarea ca autovehiculul, remorca sau tramvaiul să circule pe drumurile publice fără a fi înmatriculate, respectiv înregistrat. La fel se întâmplă și în cazul celorlalte modalități ale infracțiunii, unde trebuie îndeplinite cerințele esențiale pentru existența faptei ilegale.
De exemplu, săvârșește infracțiunea, sub forma punerii în circulație, patronul unei societăți comerciale care, având cunoștință de faptul că un autovehicul nu este înmatriculat sau are număr fals de înmatriculare, îi solicită unui conducător auto angajat pe bază de contract să plece în cursă. De asemenea, proprietarul unui autoturism care i-l încredințează altei persoane spre a fi condus pe drumul public. Dacă în acest ultim caz, persoana căreia i s-a încredințat autovehiculul nu posedă permis de conducere se va reține în sarcina conducătorului un concurs de infracțiuni între conducerea unui autovehicul neînmatriculat și conducerea fără permis de conducere.
Se consideră că un autovehicul are număr de înmatriculare fals atunci când numărul afișat pe caroseria acestuia nu a fost atribuit de autoritatea competentă acelui autovehicul. Nu prezintă relevanță dacă autovehiculul era înmatriculat sau nu, simpla montare a plăcuțelor de înmatriculare cu numărul fals pe acesta, atunci când se deplasează pe drumul public, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii analizate.
În același timp, nu se consideră număr fals de înmatriculare, combinația de cifre și litere dacă aceasta nu este cel puțin asemănătoare uneia care este întâlnită în traficul rutier național sau internațional, nefiind de natură a induce în eroare instituțiile abilitate. Dacă autovehiculul este înmatriculat, dar folosește astfel de plăcuțe, se va reține numai contravenția de a circula fără a avea montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare.
Așadar, se poate vorbi de număr fals de înmatriculare în următoarele două ipoteze: ipoteza autovehiculului înmatriculat în condițiile legii, al cărui număr de înmatriculare diferă față de cel înscris în certificatul de înmatriculare și ipoteza autovehiculului în care proprietarul sau mandatarul său nu și-a îndeplinit obligația de înmatriculare, dar care poartă un număr de înmatriculare oarecare sau chiar numărul avut anterior radierii sale din circulație.
Pentru infracțiunea incriminată în alin.4, trebuie să existe un autovehicul ale cărui plăcuțe au fost reținute și care este condus pe drumul public.
Conform art. 112 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, numerele de înmatriculare pot fi reținute numai în cazul săvârșirii următoarelor fapte: nerespectarea normele referitoare tehnice constructive la transportul produselor periculoase – lit b); conducerea sau tractarea unui autovehicul ori remorcă ale cărui/cărei numere de înmatriculare sau înregistrare nu sunt conforme cu standardul sau au aplicate dispozitive de iluminare, altele decât cele omologate –lit. o); datele din certificatul de înmatriculare sau de înregistrare nu concordă cu caracteristicile tehnice ale vehiculului – lit.p); încălcarea obligațiilor referitoare la radiere, conform art. 17 din O.U.G. – lit. r) și, în final, conform lit. s) – nu s-a întocmit asigurarea de răspundere civilă în caz de pagube produse terților prin accidente de circulație, conform legii;
Potrivit legii, prin conducător se înțelege – persoana care conduce pe drum un grup de persoane, un vehicul sau animale de tracțiune, animale izolate sau în turmă, de povară ori de călărie;. Nu are relevanță pentru existența infracțiunii analizate dacă persoana care săvârșește actul ilegal deține sau nu calitatea de conducător auto, întrucât în acest din urmă caz se va reține concursul de infracțiuni cu fapta incriminată în art.335 din Codul penal, respectiv conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
„Tractarea” presupune atașarea/cuplarea remorcii la autovehiculul trăgător, cu ajutorul unor dispozitive omologate ori neomologate. Este de la sine înțeles faptul că, o remorcă se deplasează prin tractarea ei cu ajutorul unui autovehicul, dar și prin tragere sau împingere cu brațele. De asemenea, ar fi ilogică extinderea prevedererii penale și în situația în care remorca este pusă în mișcare cu ajutorul forței musculare, întrucât s-ar excede voința legiuitorului și ar apărea situații hilare de aplicare a unei pedepse penale, prin prisma faptului că pericolul social este foarte redus sau lipsește, în cea mai mare parte a situațiilor.
În practica judiciară s-a reținut un concurs de infracțiuni între conducerea pe drumul public a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea pe drumul public a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare în situația în care o persoană a condus pe drumul public un autovehicul care avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare pe care era înscris un număr de circulație, deși autovehiculul nu era înmatriculat. Ulterior s-a constatat că numărul de înmatriculare fusese atribuit unui alt autovehicul care avea alte serii de caroserie și de motor.
Dacă autorul circulă pe drumul public cu un autovehicul neînmatriculat având o plăcuță cu număr fals va exista un concurs de infracțiuni între conducerea pe drumul public a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea pe drumul public a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare. În același timp, constituie infracțiunea de conducere pe drumul public a unui autovehicul neînmatriculat, neputându-se reține și infracțiunea de conducere a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, fapta persoanei de a conduce un autoturism cu număr străin expirat deoarece acel număr nu era fals, ci doar expirat ca termen de valabilitate.
Pentru întregirea laturii obiective trebuie îndeplinită o condiție esențială referitoare la locul comiterii infracțiunii; punerea în circulație, conducerea sau tractarea trebuie să se facă pe drumurile publice, noțiune pe care am anlizat-o în detaliu în capitolul anterior.
b) Urmarea imediată se constituie în starea de pericol creată pentru siguranța circulației pe drumurile publice, prin săvârșirea infracțiunii fiind atinse relațiile sociale ce se nasc în legătură cu desfășurarea traficului rutier în condiții de normalitate și legalitate.
c) Legătura de cauzalitate între elemental material și urmarea socialmente periculoasă rezultă din însăși materialitatea faptei, nefiind necesară dovedirea săvârșirii ei, întrucât suntem în prezența unei infracțiuni de pericol.
3.1.3.2 Latura subiectivă
a) Forma de vinovăție
Forma de vinovăție cu care se săvârșește această infracțiune este intenția directă sau indirectă; prin săvârșirea faptei autorul prevede că aduce atingere regimului circulației pe drumurile publice, urmărind sau doar acceptând acest rezultat. Autorul știe că autoturismul pe care îl conduce nu este înmatriculat sau are un număr fals de înmatriculare și totuși îl conduce pe drumul public.
Uneori s-a încercat acreditarea ideii că, în cazul conducerii unui autovehicul, dacă autorul infracțiunii a fost de bună credință, în sensul că nu a avut de unde să știe că autovehiculul nu este înmatriculat ori are număr fals de înmatriculare, ba mai mult, fiind asigurat de proprietarul acestuia că este în deplină legalitate, nu va exista infracțiune putând fi invocată eroarea de fapt ca și cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei. Apreciem că această opinie nu este întotdeauna în concordanță cu prevederile legale, deoarece orice conducător este obligat să aibă asupra sa certificatul de înmatriculare/înregistrare atunci când conduce un autovehicul sau un tramvai pe drumurile publice. Eroarea de fapt ar putea fi invocată în situația în care certificatul de înmatriculare/înregistrare este fals, iar acest lucru nu poate fi pus în evidență decât în urma unei expertize. De asemenea, considerăm că se poate invoca eroarea de fapt atunci când, datorită relațiilor interpersonale, verificarea îndeplinirii formalităților înmatriculării nu se impune: rude apropiate, prieteni vechi etc.
În ceea ce privește forma de vinovăție a culpei, aceasta nu este posibilă ca mod de săvârșire a infracțiunii.
b) Mobilul și scopul nu sunt condiții esențiale, însă, ca la orice infracțiune, pot fi avute în vedere la individualizarea pedepsei.
3.1.4 Forme.Modalități.Sancțiuni
Actele de pregătire și tentativa deși posibile, nu sunt pedepsite de lege.
Infracțiunea se consumă în momentul în care un autovehicul sau o remorcă neînmatriculate/neînregistrate sau un tramvai neînregistrat ori cu număr fals de înmatriculare sunt conduse pe drumul public sau când are loc punerea în circulație a unui autovehicul sau a unui tramvai neînregistrat ori tractarea unei remorci neînmatriculate/neînregistrate.
În ceea ce privește conducerea, trebuie să precizăm că infracțiunea se consumă după ce vehiculul a fost pus în mișcare pe drumul public.
Punerea în circulație este o infracțiune instantanee, pe când conducerea ori tractarea este o infracțiune continuă. În aceste forme infracțiunea cunoaște și momentul epuizării care se produce atunci când autorul încetează conducerea/tractarea, din proprie inițiativă sau este oprit de persoanele abilitate de lege – polițiștii rutieri sau cei de la Poliția de Frontieră.
Asupra modalităților infracțiunii nu vom reveni întrucât au fost precizate în reglementarea legală și explicate pe parcursul analizei.
Referitor la sancțiunile prevăzute de lege pentru modalitățile acestei infracțiuni, putem observa faptul că legiuitorul a apreciat în mod diferit gravitatea fiecăreia dintre ele și a prevăzut pedeapsa închisorii ce variază de la 3 luni la 5 ani, în funcție de circumstanțe. Intersant este faptul că alternativ cu pedeapsa închisorii, este prevăzută și sancțiunea amenzii pentru fiecare modalitate, element de noutate față de reglementarea anterioară.
3.1.5 Aspecte crimininologice
Prin incriminarea infracțiunii de punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat și de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sunt ocrotite relațiile social referitoare la comercializarea autovehiculelor, realizarea unor evidențe exacte a acestora și apărarea cetățenilor împotriva eventualelor furturi de mașini.
Sub aspect crimininologic, interesante de abordat sunt scopul și mobilul acestei infracțiuni. Astfel, putem aprecia la baza săvârșirii acestei infracțiuni stau mai multe cauze precum:
mentalitatea greșit adoptată de cei mai mulți dintre autorii acestei infracțiuni, care pur și simplu, se consideră deasupra legii, sfidând obligațiile ce le revin privind procedurile administrative pe cate trebuie să le urmeze pentru a circula pe drumurile publice în condiții de deplină legalitate și mizând pe faptul că nu vor fi depistați în timp ce încalcă normele Codului penal;
necunoașterea prevederilor legale în acest domeniu și, totodată, lipsa de interes în aprofundarea cunoștințelor legate de siguranța circulației pe drumurile publice;
evitarea birocrației excesive care complică procesul de autorizare a circulației în domeniul rutier și solicită resursele de timp ale titularului cererii;
sărăcia, șomajul, precaritatea salarizării angajaților-elemente care îndeamnă la neîndeplinirea atribuțiilor legale privind înmatricularea autovehiculelor;
obținerea unor avantaje material prin evitarea prevederilor legale;
interpretarea greșită a textului legal în materie;
încrederea excesivă în alte persoane privind îndeplinirea formalităților legale referitoare la circulația pe drumurile publice a autovehiculelor împrumutate.
Pe fondul dublării parcului auto national ca efect al importării de autovehicule second-hand, se poate observa o creștere semnificativă a situațiilor în care sunt constatate astfel de infracțiuni, ceea ce a impus multiplicarea eforturilor Poliției Române privind prevenirea și combaterea acestui fenomen.
3.2 Conducerea unui vehicul fără permis de conducere
3.2.1 Reglementare legală-art.335 Cod penal
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(3) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana care încredințează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că se află în una dintre situațiile prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influența alcoolului ori a unor substanțe psihoactive.
3.2.2 Condiții preexistente
3.2.2.1 Obiectul infracțiunii
a) Obiectul juridic generic este reprezentat, ca și în cazul primei infracțiuni analizate, de relațiile sociale ce iau naștere între diferitele categorii de participanți la traficul rutier care se desfășoară pe drumurile publice.
b) Obiectul juridic specific se constituie în acele relații sociale care se referă la respectarea normelor rutiere privitoare la conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către persoane care posedă permis de conducere obținut în condițiile legii sau corespunzător categoriei din care face parte autovehiculul, precum și la încredințarea de către o altă persoană a unui autovehicul spre a fi condus în condițiile enumerate mai sus sau sub influența alcoolului ori substanțelor psihoactive.
c) La această infracțiune nu întâlnim obiect material.
3.2.2.2 Subiecții infracțiunii
a) Subiectul activ este unul calificat, legea impunând condiția ca acesta să fie o persoană care nu posedă permis de conducere ori deține permis de conducere însă, este corespunzător unei alte categorii de vehicule sau permisul de conducere se află sub efectul unor sancțiuni impuse de încălcarea unor norme rutiere. De asemenea, subiectul activ pe alin.3 din aceeași infracțiune este reprezentat de persoana care încredințează cu bunăștiință un autovehicul spre a fi condus de o altă persoană în condițiile incriminate în primele două alineate.
b) Subiectul pasiv în acest caz este, statul, reprezentat prin autoritatea competentă și îndreptățită, conform legii, să acorde dreptul de a conduce, fie de către cea competentă să dispună retragerea, anularea ori suspendarea exercitării dreptului de a conduce.
3.2.3 Conținutul constitutiv
3.2.3.1 Latura obiectivă
a) Elementul material presupune o comisiune, aceea de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, însă este obligatorie îndeplinirea uneia din următoarele cerințe esențiale:
1) Conducătorul autovehiculului să nu posede permis de conducere ca urmare a nepromovării examenului pentru obținerea acestuia.
2) Făptuitorul posedă permis de conducere, însă este necorespunzător categoriei din care face parte autovehiculul pe care îl conduce( spre exemplu, făptuitorul deține permis de conducere pentru categoria B, însă conduce un autovehicul încadrat prin lege la categoria C, pentru obținerea căreia este necesară susținerea unor noi probe și examene).
3) Făptuitorul posedă permis de conducere obținut în condițiile legii, corespunzător categoriei din care face parte autovehiculul condus, însă, ca urmare a altei fapte ce contravine normelor legale, permisul i-a fost retras, reținut sau anulat de către autoritățile competente ori făptuitorului i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
4) Conducătorul autovehiculului posedă permis de conducere corespunzător categoriei necesare, însă nu are drept de circulație în România întrucât permisul a fost eliberat într-un stat nesemnatar al Convenției de la Viena din 1968, nu posedă permis de conducere internațional ori valabilitatea acestuia a expirat.
5) Să existe o persoană care încredințează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că se află în una dintre situațiile prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influența alcoolului ori a unor substanțe psihoactive.
b) Urmarea imediată este relevată de starea de pericol social ce rezultă din încălcarea normelor cu privire la obținerea permisului de conducere și a regulilor impuse de lege în acest domeniu, astfel încât o persoană care nu posedă permis de conducere, nu are deprinderile necesare a circula pe drumurile publice în condiții de siguranță. În celelalte modalități ale infracțiunii starea de pericol rezultă, pur și simplu, din încălcarea prevederilor instituite prin lege.
c) Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, nefiind necesară dovedirea ei, întrucât vorbim de o infracțiune de pericol.
3.2.3.2 Latura subiectivă
a) Forma de vinovăție
Infracțiunea prevăzută în art.335 din Codul penal se săvârșește cu vinovăție, sub forma intenției, în ambele modalități ale acesteia, directă sau indirectă. Vinovăția în forma culpei nu este posibilă.
O situație aparte întâlnim pe alin.3, când deținătorul încredințează un autovehicul spre conducere unei persoane despre care deține temeiuri neîndoielnice că acesta posedă permis de conducere, caz în care se va reține eroare de fapt în cazul celui care încredințează autovehiculul, nefiind întrunite elementele unei infracțiuni.
b) Mobilul și scopul nu sunt relevante, însă pot fi avute în vedere la individualizarea pedepsei.
3.2.4 Forme.Modalități.Sancțiuni
Actele de pregătire și tentativa, deși sunt posibile, nu se pedepsesc.
Infracțiunea se consumă în momentul în care autovehiculul este condus pe drumul public.
Modalitățile de săvârșire sunt cele abordate la latura obiectivă.
Ca și sancțiuni, legiuitorul a optat pentru închisoare de la unu la 5 ani pentru infracțiunea prevăzută în primul alineat, iar în cazul celorlalte modalități a stabilit pedeapsa închisorii de la 6 luni la 2 ani alternativ cu pedeapsa amenzii.
3.2.5 Aspecte criminologice
Din punct de vedere criminologic, această infracțiune este destul de frecvent întâlnită în România, iar practica judiciară a stabilit că cele mai importante cauze care declanșează flagelul infracțional în acest caz, ar fi:
a) incapacitatea făptuitorului de a parcurge etapele prevăzute de lege în vederea dobândirii permisului de conducere, datorate, în principal, costurilor și resurselor pe care această activitate le presupune și în special, nivelului de educație și lipsa de interes în învățarea normelor rutiere;
b) dorința unor persoane de a deține calitatea de conducător auto înainte de împlinirea vârstei legale sau înainte de finalizarea cursurilor teoretice și practice în vederea obținerii permisului de conducere; acest caz este frecvent întâlnit în rândul tinerilor, care, fie vor să-și dovedească maturitatea prin acest act ilegal, fie doresc să impresioneze prin ,,calitățile lor naturale” de conducători auto;
c) dorința de a experimenta senzația la volan de către tineri sau de către persoane care nu intenționează de a poseda vreodată permis de conducere;
d) consumul de alcool sau substanțe psihoactive care încurajează făptuitorul la săvârșirea faptei;
e) dorința de a ne ajuta semenii, în ipoteza încredințării unui autovehicul pentru a fi condus pe drumurile publice de o persoană care nu are acest drept;
f) inconștiența de care dau dovadă părinții în momentul încredințării autovehiculului copiilor în scopul conducerii acestuia pe drumurile publice;
g) influența anturajului asupra conduitei unei persoane;
h) dorința de a păcăli legea;
g) incapacitatea de a realiza pericolul social al acestei infracțiuni.
3.3 Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe
3.3.1 Reglementare legală-art.336 Cod penal
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.
(3) Dacă persoana aflată în una dintre situațiile prevăzute în alin. (1) și alin. (2) efectuează transport public de persoane, transport de substanțe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obținerea permisului de conducere sau în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
3.3.2 Condiții preexistente
3.3.2.1 Obiectul infracțiunii
a) Obiectul juridic generic este același ca la infracțiunile precedente.
b) Obiectul juridic specific este reprezentat de relațiile sociale privitoare la legalitatea circulației pe drumurile publice, prin introducerea interdicției de a conduce un autovehicul sau tramvai dupa ingerarea unei cantități de alcool sau alte substanțe.
c) Această infracțiune nu are obiect material. Autovehiculul constituie instrumentul de care s-a folosit persoana, iar nu valoarea ocrotită de legiuitor.
3.3.2.2 Subiecții infracțiunii
a) Subiectul activ este calificat, în persoana conducătorului de autovehicul care a consumat alcool ori substanțe psihoactive sau a instructorului aflat în procesul de instruire practică în vederea obținerii permisului de conducere ori a examinatorului aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea dreptului de a conduce. Nu prezintă relevanță dacă persoana posedă permis de conducere, acest lucru constituind un element de individualizare a pedepsei.
b) Subiectul pasiv este, în principal, statul iar în subsidiar, instituțiile sale care veghează la desfășurarea circulației pe drumurile publice în deplină siguranță și legalitate.
3.3.3 Conținutul constitutiv
3.3.3.1 Latura obiectivă
a) Elementul material al acestei infracțiuni este reprezentat de o acțiune(comisiune), respectiv conducerea autovehiculelor după ingerarea substanțelor prezentate. Pentru realizarea elementului material al infracțiunii este obligatorie îndeplinirea a două cerințe esențiale:
autovehiculul să fie condus pe un drum public;
să existe la momentul prelevării de mostre biologice o concentrație alcoolică în sânge de cel puțin 0,81 la mie sau persoana să se afle sub influența unor substanțe psihoactive.
„Îmbibația alcoolică” este procesul de pătrundere a alcoolului în sânge, cu consecința provocării unei stări de intoxicație (alcoolică). Pătrunderea alcoolului în organism se realizează, de regulă, pe cale digestivă, prin îngurgitarea unei cantități de băutură alcoolică – sau, mai rar, pe cale respiratorie – prin inspirarea de vapori de alcool. Stabilirea îmbibației de alcool în sânge se face în instituțiile medico-legale, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătății și avizate de Ministerul Afacerilor Interne.
Lista substanțelor cu efect psihoactiv contraindicate conducătorilor de autovehicule și tramvaie s-a stabilit prin Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei nr. 87/2003 modificat prin Ordonanța nr. 350/2003 privind afecțiunile medicale incompatibile cu calitatea de conducător auto și substanțele interzise conducătorilor auto.
b) Urmarea socialmente periculoasă este starea de pericol ce se creează în în traficul rutier prin conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor enumerate. Fiind o infracțiune de pericol este suficient să se dovedească existența în organismul conducătorului de autovehicul, a substanțelor interzise de lege făra a fi necesară existența și a unor consecințe materiale.
c) Legătura de cauzalitate nu trebuie dovedită, ea rezultând din materialitatea faptei.
3.3.3.2 Latura subiectivă
a) Vinovăția se prezintă sub forma intenției directe și indirecte, făptuitorul prevăzând că aduce atingere regimului circulației pe drumurile publice sau doar acceptând acel rezultat. Nu se poate reține săvârșirea faptei din culpă sau în cazul beției complete involuntare produsă de alcool sau alte substanțe.
b) Mobilul și scopul prezintă relevanță doar pentru individualizarea pedepsei.
3.3.4 Forme.Modalități.Sancțiuni
Actele de pregătire și tentativa sunt posibile dar nu și pedepsite. Infracțiunea se consumă în momentul conducerii autovehiculului sub influența substanțelor prezentate.
Legiuitorul a incriminat într-o variantă agravată fapta persoanei aflată într-una dintre situațiile prezentate de a efectua transport public de persoane ori transport de substanțe sau produse periculoase, aceasta datorită consecințelor mult mai grave pe care le poate avea săvârșirea acestei infracțiuni. În plus, a fost inclusă în această categorie, instructorul auto ori examinatorul autorității competente depistat intr-o asemenea situație aflat în procesul de instruire sau în timpul desfășurării probei practice, pe un drum deschis circulației publice.
Sancțiunile sunt diferențiate: pentru depășirea limitei alcoolemiei sau consumul de substanțe psihoactive se aplică pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani sau amenda, iar pentru varianta agravată, legiuitorul a stabilit o pedeapsă mai aspră, respectiv închisoarea de la 2 la 7 ani.
3.3.5 Aspecte criminologice
Fenomenul infracțional al conducerii unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau substanțelor psihoactive este frecvent întâlnit și reprezintă cauza celor mai mari tragedii rezultate din accidentele rutiere.
Deși eforturile Poliției Rutiere și campaniile mass-media de prevenire și combatere a acestuia s-au înmulțit în ultimii ani, se pare că și perseverența săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.336 din Codul penal a avut o traiectorie ascendentă. Printre cauzele generatoare ale acestui fenomen, putem aprecia că fac parte următoarele:
incapacitatea de a înțelege că ingerarea de alcool sau alte substanțe cu efect similar reduc considerabil abilitatea de a conduce un autovehicul;
sărăcia și nivelul de trai scăzut care determină unele persoane să găsească în alcool ,,o portiță de evadare din lumea dură în care trăiesc”;
efectele induse de alcool sau droguri care trezesc în făptuitor sentimentul de invincibilitate și de supremație în fața legii;
anturajul de prieteni;
mentalitatea greșită a unor persoane care refuză să folosească un taxi după o petrecere, aventurându-se în trafic cu autovehiculul sub efectul indus de alcool;
dorința de a epata, de a ieși în evidență și de a sfida legea;
necunoașterea prevederilor legale privind limitele de la care concentrația de alcool atrage răspunderea contravențională, respectiv cea penală.
3.4 Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice
3.4.1 Reglementare legală-art.337 Cod penal
Refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
3.4.2 Condiții preexistente
3.4.2.1 Obiectul infracțiunii
a) Obiectul juridic generic este similar cu cel al infracțiunilor precedente.
b) Obiectul juridic specific este reprezentat de relațiile sociale privitoare la legalitatea circulației pe drumurile publice, prin introducerea interdicției de a refuza sau de a se sustrage de la prelevarea mostrelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei sau prezenței unor substanțe psihoactive.
c) Această infracțiune nu are obiect material. Autovehiculul constituie instrumentul de care s-a folosit persoana, iar nu valoarea ocrotită de legiuitor.
3.4.2.2. Subiecții infracțiunii
a) Subiectul activ este întotdeauna calificat, în persoamna conducătorului de vehicul pentru care lege prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, care a consumat alcool sau alte substanțe și refuză ori se sustrage recoltării mostrelor biologice.De asemenea, subiect activ este și instructorul auto,aflat in procesul de instruire, precum și examinatorul autorității competente, care a săvârșit fapta în vreuna din aceste modalități.
b) Subiectul pasiv este statul, prin instituțiile sale care veghează la buna desfășurare a circulației pe drumurile publice și, în special, cele care au competență în cercetarea accidentelor de circulație.
3.4.3 Conținutul constitutiv
3.4.3.1 Latura obiectivă
a) Elementul material constă în două acțiuni alternative respectiv refuzul sau sustragerea de la recoltarea mostrelor biologice.
În ceea ce privește refuzul recoltării mostrelor biologice, aceasta se referă la acțiunea de respingere, neacceptarea sau ignorarea acestor activități desfășurate de către autoritățile competente. Nu prezintă importanță dacă refuzul a fost adresat polițistilor sau medicilor. Este suficient ca persoana respectivă să răspundă negativ solicitării instituțiilor competente.
Sustragerea presupune acțiunea de a se eschiva prin fraudă sau viclenie de la obligația de a permite efectuarea activităților prevăzute de lege. Spre exemplu, persoana în cauză declară că suferă de o afecțiune care-i poate pune în pericol viața în cazul recoltării mostrei biologice ori este depistat în timp ce fuge de la îndeplinirea acestor activități.
Recoltarea probelor biologice a dat nastere unor probleme de natură constituțională invocându-se faptul că prin această procedură medicală s-ar incălca dispozițiile constituționale ale art. 16 privind egaliatea în drepturi, ale art. 22 referitoare la drepul la viață și integritate fizică și psihică, ale art. 23 privind libertatea individuală și ale art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătății. Cu alte cuvinte, s-a pretins faptul că obligativitatea recoltării mostrelor biologice încalcă dreptul pacientului de a lua o decizie cu privire la orice intervenție medicală asupra corpului său, lezând astfel integritatea și discriminându-l astfel in raport cu orice alt cetățean care nu se află in situația dată.
O altă chestiune problematică în privința recoltării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori consumului de droguri a fost cea legată de numărul de probe biologice recoltate. În reglementarea anterioară, era prevăzut calculul retroactiv al alcoolemiei prin recoltarea a două mostre de sânge la interval de o oră una față de cealaltă. În prezent, din incriminarea legală, este luată în calcul doar alcoolemia conducătorului auto în momentul prelevării de mostre biologice(deși se recoltează două mostre), dorindu-se prin aceasta și o simplificare a procedurilor specifice polițienești și a celor de natură medicală. Asupra acestui aspect s-a pronunțat Curtea Constituțională care a declarat drept neconstituțională sintagma „la momentul prelevării”. Prin aceasta, se intenționează a se reveni la calculul retroactiv al alcoolemiei bazat pe două mostre de sânge recoltate la interval de o oră întrucât se consideră că ar indica o valoare mai exactă a alcoolului asimilat în sânge și s-ar înlătura unele controverse privind momentul prelevării, care poate fi, de la caz la caz, în favoarea sau în defavoarea conducătorului auto.
b) Pentru a fi în prezența infracțiunii analizate trebuie să fie îndeplinită o cerință esențială specifică; să fi existat o solicitare expresă din partea polițistului rutier, fie pentru utilizarea mijlocului tehnic verificat și omologat metrologic, fie pentru recoltarea mostrelor biologice. In cazul depistării unor produse ori substanțe interzise, altele decât alcoolul, în mod obligatoriu, conducătorul auto va fi invitat la spital pentru recoltarea de mostre biologice(sânge și urină).
c) Legătura de cauzalitate între elemntul material și urmarea imediată produsă rezultă din însăși materialitatea faptei-ex re-, nefiind necesară demonstrarea raportului cauzal.
d) Urmarea socialmente periculoasă reprezentată de starea de pericol creată pentru siguranța circulației pe drumurile publice prin refuzul/sustragerea conducătorului de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
3.4.3.2 Latura subiectivă
a) Forma de vinovăție cu care se comite această infracțiune este intenția, în cele două modalități, directă sau indirectă, fiind necesar ca făptuitorul să-și dea seama că se sustrage de la prelevarea de mostre biologice și că, prin refuzul său, creează pericol pentru securitatea circulației pe drumurile publice, împiedicând totodată aflarea adevărului cu privire la gradul îmbibației alcoolice, rezultat pe care îl urmărește sau a cărei eventuală producere o acceptă.
b)Mobilul și scopul prezintă importanță pentru individualizarea pedepsei.
3.4.4 Forme.Modalități.Sancțiuni
În cazul infracțiunii prevăzute de art.337 din Codul penal, este incriminată doar forma consumată a acesteia. Infracțiunea se consumă în momentul în care, după ce a fost somat, conducătorul auto se sustrage de la prelevarea de mostre biologice.
Această infracțiune este incriminată în configurația ei tipică și este sancționată cu închisoare de la unu la 5 ani.
3.4.5 Aspecte criminologice
Sub aspect criminologic, ne interesează mobilul și scopul săvârșirii acestei infracțiuni, care dau posibilitatea enunțării unor cauze generatoare de astfel de fapte ilegale:
dorința de sustragere de la aducerea la îndeplinire a măsurilor legale în domeniul recoltării de mostre biologice;
dorința de sustragere de la răspunderea contravențională sau penală, după caz;
necunoașterea prevederilor legale în această materie;
sentimentul de supremație asupra prevederilor legale indus, desigur, de efectele alcoolului sau altor substanțe;
dorința de a ieși în evidență prin săvârșirea de acte ilegale;
Într-un punct de vedere personal, consider că există unele controverse în privința procedurii de recoltare a mostrelor biologice și, prin urmare, se impune optimizarea legii și clarificarea tuturor aspectelor ce se pot întâlni pe parcursul derulării lor, în vederea evitării unor lacune legislative de care să poată profita infractorii.
3.5 Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia
3.5.1 Reglementare legală-art.338 Cod Penal
(1) Părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a șterge urmele accidentului de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului.
(3) Nu constituie infracțiune părăsirea locului accidentului când:
a) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;
b) conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuși persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistență medicală necesară și la care a declarat datele personale de identitate și numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului;
c) conducătorul autovehiculului cu regim de circulație prioritară anunță de îndată poliția, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unității de poliție pe a cărei rază de competență s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare;
d) victima părăsește locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunță imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliție.
3.5.2 Condiții preexistente
3.5.2.1 Obiectul infracțiunii
a) Obiectul juridic generic este reprezentat de relațiile sociale ce iau naștere între diferitele categorii de participant la traficul rutier care se desfășoară pe drumurile publice. În subsidiar, acesta constă în activitatea instituțiilor statului care descoperă, cercetează și sancționează faptele antisociale la regimul circulației pe drumurile publice.
.
b) Obiectul juridic specific îl constituie viața, integritatea corporală sau sănătatea uneia sau mai multor persoane.
c) Obiectul material al acestei infracțiuni este corpul persoanei care este victima unui accident de circulație.
3.5.2.2 Subiecții infracțiunii
a) Subiectul activ este calificat, în persoana conducătorului, instructorului auto aflat în procesul de instruire sau examinatorului autorității competente, aflați în vehiculul implicat într-un accident de circulație, particularitate pe care o întâlnim la configurașia tip a infracțiunii.
În cazul modalității prevăzute la alin.2, vorbim de un subiect activ necalificat, respectiv orice persoană care modifică starea locului sau șterge urmele accidentului de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului.
b) Subiectul pasiv poate fi orice persoană indiferent de calitatea sa: pieton, conducătorul unui alt vehicul, pasager al oricărui vehicul angajat în accident, polițist etc. De asemenea, poate fi subiect pasiv orice persoană care nu se afla pe drumul deschis circulației publice, dar a fost implicată în accident, atunci când acesta și-a avut originea pe un astfel de drum (atunci când se află într-o casă lovită de un vehicul care a derapat de pe un drum deschis circulației publice).
Un caz aparte îl constituie accidentul a cărui unică victimă este însuși conducătorul vehiculului angajat în accident. Spre exemplu, pe un drum public, noaptea, un conducător auto aflat sub inflența băuturilor alcoolice pierde controlul autovehiculului și izbește un pom, cauzându-și o vătămare corporală. Teama de răspundere penală îl face să părăsească locul accidentului și să declare ulterior unității de poliție că a găsit autvehiculul avariat în parcare. Se vor aplica, fără îndoială, prevederile art.338 Cod penal, având în vedere faptul că legea nu prevede vreo excepție, ci menționează sintagma conducătorul implicat într-un accident de circulație.
De asemenea, există și un subiect pasiv generic secundar reprezentat de autoritățile competente în vederea soluționării acestui tip de evenimente rutiere – poliția, parchetele și instanțele judecătorești, prin îngreunarea și câteodată zădărnicirea muncii de cercetare pentru stabilirea și sancționarea celor vinovați de producerea accidentului.
3.5.3 Conținutul constitutiv
3.5.3.1 Latura obiectivă
a) Elementul material al infracțiunii analizate constă într-o acțiune. Avem de-a face fie cu părăsirea locului faptei fără încuviințarea poliției sau a procurorului, fie cu ștergerea sau modificarea urmelor accidentului.
În prima situație, părăsirea locului accidentului se poate realiza în mai multe moduri precum:
– îndepărtarea de locul faptei cu același autovehicul, mai ales atunci când acesta nu prezintă urme de accident ori acestea nu atrag atenția (un autocamion cu remorcă accidentează cu partea laterală o persoană, un autoturism acroșează cu oglinda o persoană etc.);
– abandonarea autovehiculului la locul faptei;
– conducătorul declară că a fost accidentat de către o altă persoană care a părăsit locul faptei(caz des întâlnit în cazul motocicliștilor);
– abandonarea victimei în alt loc.
În cea de-a doua situație, cea prevăzută la alin. 2, acțiunea modificării sau ștergerii urmelor accidentului îmbracă, de asemenea, mai multe forme.
„Modificarea” se referă la schimbarea unei stări de fapt, prin adăugarea, înlocuirea, mutarea, denaturarea ori eliminarea anumitor părți ale urmelor accidentului, dându-le altă formă sau aspect. Astfel, victima accidentului de circulație poate fi scoasă în afara părții carosabile, poate fi transportată și abandonată în altă parte sau conducătorul vehiculului săvârșește un alt accident (tamponare) pentru a modifica urmele accidentului.
„Ștergerea” urmelor accidentului se referă la eliminarea, prin orice mijloc a urmelor acestuia. Se poate realiza prin reparația autovehiculului, prin curățarea urmelor biologice sau de vopsea, distrugerea vehiculului etc.
Pe de altă parte, infracțiunea poate fi săvârșită și prin acte omisive(neînapoierea la locul accidentului după ce a părăsit, în condițiile legii, acel loc).
b) Cerințe esențiale
Pentru a ne afla în prezența art.338 din Codul penal, este necesar a fi întrunite cumulativ următoarele condiții:
să existe un accident rutier; noțiunea de accident de circulație este definit de art.75 dinO.U.G. nr. 195/2002 republicată:„evenimentul rutier care s-a produs pe undrum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc, a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau mai multor persoane ori avarierea a acel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale iar în eveniment a fost implicat cel puțin un autovehicul în mișcare”.
să existe acțiunea de părăsire alocului accidentului sau de modificare ori ștergere a urmelor acestuia.
c) Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei. Infracțiunea în discuție este una de rezultat, pentru existența sa fiind necesare îndeplinirea condițiilor enumerate mai sus.
d) Urmarea imediată se produce odată cu părăsirea locului accidentului , modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, dacă a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane.
3.5.3.2 Latura subiectivă
Forma de vinovăție cu care se săvârșește această infracțiune este intenția directă sau indirectă. O chestiune interesantă din punct de vedere juridic este reținerea vinovăției în cazul în care accidentul s-a produs din culpa exclusivă a altui participant la trafic. Spre exemplu, un conducător de autovehicul lovește o persoană care traversa benzile unei autostrăzi. În ciuda faptului că este interzisă circulația pietonilor pe autostradă și că viteza de deplasare a autovehiculelor este foarte mare și nu cunoaște limitări decât în situații excepționale, conducătorul va răspunde pentru părăsirea locului accidentului fără încuviințarea autorităților competente.
3.5.4 Forme.Modalități.Sancțiuni
Legea incriminează doar forma consumată a acestei infracțiuni, consumare care are loc în momentul realizării elementului material. Tentativa, deși posibilă, nu se poate reține, nefiind prevăzută expres în lege.
La această infracțiune, legiuitorul a prevăzut și următoarele cauze de nepdepsire:
a) conducătorii autovehiculelor având regim de circulație prioritară (aparținând poliției, serviciului de ambulanță, pompierilor, apărării civile, Ministerului Apărării Naționale -destinate controlului circulației vehiculelor din parcul propriu sau care însoțesc coloane militare- cele ale jandarmeriei, unităților speciale ale Serviciului Român de Informații și Serviciului de Protecție și Pază, care au în funcțiune dispozitivele de avertizare sonoră și luminoasă și se află în misiune; S-a instituit aici obligația conducătorilor acestor vehicule de a anunța de îndată unitatea de poliție pe raza căreia s-a produs accidentul, urmând ca după terminarea misiunii să se prezinte la sediul acesteia în vederea întocmirii actelor de constatare.
b) conducătorii vehiculelor care, în lipsa altor mijloace de transport, ei înșiși transportă persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură a da asistență medicală necesară, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului.
Aceste persoane au, în plus, obligația de a-și declara datele de identificare personală și pe cele ale vehiculului. Toate acestea vor fi consemnate într-un registru special. În ambele situații, legiuitorul absolvă făptuitorii numai de infracțiunea părăsirii locului accidentului fără încuviințare, conducătorii în cauză urmând a fi cercetați și să fie absolviți sau să răspundă penal, civil sau disciplinar, după caz.
c) conducătorul de vehicul care anunță imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliție, în situația în care victima părăsește locul accidentului.
3.5.5 Aspecte criminologice
Referitor la această infracțiune, putem enumera drept cauze generatoare a acestui fenomen următoarele:
dorința făptuitorului de a se sustrage de la răspunderea penală;
dorința făptuitorului de a ascunde săvârșirea altei fapte ce intră sub incidența prevederilor legale;
necunoașterea prevederilor legale în această materie;
dorința făptuitorului de a îngreuna activitatea de cercetare, investigare și soluționare a accidentelor rutiere realizată de instituțiile abilitate ale legii;
teama de repercusiunile legale.
Sub aspect criminologic și psihologic, este interesant faptul că în mare majoritate, conducătorii auto fac o gravă confuzie între vinovăția săvârșirii accidentului rutier și vinovăția ce incumbă la infracțiunea pe care o analizăm. Cei mai mulți dintre cei anchetați au motivat faptul că au crezut că sunt vinovați de săvârșirea accidentului rutier, deși în realitate, lucrurile stăteau invers.
3.6 Împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice
3.6.1 Reglementare legală-art.339 Cod penal
(1) Instalarea de mijloace de semnalizare rutieră sau modificarea pozițiilor acestora, fără autorizație eliberată de autoritățile competente, de natură să inducă în eroare participanții la trafic ori să îngreuneze circulația pe drumul public se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Participarea în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(3) Cu aceeași pedeapsă se sancționează așezarea de obstacole care îngreunează sau împiedică circulația pe drumul public, dacă se pune în pericol siguranța circulației ori se aduce atingere dreptului la libera circulație a celorlalți participanți la trafic.
(4) Lăsarea fără supraveghere pe partea carosabilă a drumului public a unui vehicul care transportă produse sau substanțe periculoase se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.
3.6.2 Condiții preexistente
3.6.2.1 Obiectul infracțiunii
a) Obiectul juridic generic este similar cu cel al infracțiunilor precedente.
b) Obiectul juridic specific este format din acele relații sociale privind siguranța circulației pe drumurile publice apărate prin incriminarea faptei de împiedicare sau îngreunare a circulației pe drumurile publice.
3.6.2.2 Subiecții infracțiunii
a) Subiectul activ este necalificat, infracțiunea putând fi comisă de orice persoană.
b) Subiectul pasiv este statul,în principal, prin intermediul instituțiilor în a căror atribuții intră asigurarea desfășurării fluente și în condiții de siguranță a traficului rutier iar, în subsidiar, participanții la traficul rutier, indiferent de caliatea acestora: conducător de (auto)vehicul, pasager sau pieton care circulă pe drumul public, precum și polițist rutier sau alte persoane abilitate să desfășoare activități de dirijare, îndrumare sau control al traficului rutier.
3.6.3 Conținutul constitutiv
3.6.3.1 Latura obiectivă
a) Elementul material al infracțiunii analizate constă în săvârșirea acțiunilor de instalare de mijloace de semnalizare rutieră sau modificarea pozițiilor lor fără drept, participarea, în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice, așezarea de obstacole ce îngreunează circulația pe drumurile publice. În modalitaea prevăzută la alin.4, putem vorbi de săvârșirea infracțiunii printr-un act omisiv, respectiv lăsarea(abandonarea) pe partea carosabilă a unui vehicul ce transportă mărfuri sau substanțe periculoase.
3.6.3.2 Latura subiectivă
Infracțiunea se săvârșește cu intenție, directă sau indirectă.
Culpa,ca formă de vinovăție, este incompatibilă cu existența acestei infracțiuni. În ceea ce privește, urmarea imediată, aceasta constă în starea de pericol social pentru traficul rutier pe care o creează fiecare dintre aceste modalități alternative. Legătura de cauzalitate rezultă din însăși materialitatea faptei.
3.6.4 Forme.Modalități.Sancțiuni
Actele de pregătire și tentativa pot exista, dar nu se pedepsesc. Infracțiunea se consumă în momentul apariției stării de pericol la adresa traficului rutier generată de realizarea vreuneia dintre activitățile sus-menționate.
Modalitățile de săvârșire a faptei (patru la număr) sunt cele enumerate la elementul material al infracțiunii.
Datorită pericolului social mai scăzut a acestei infracțiuni, legiuitorul a stabilit drept pedeapsă pentru săvârșirea ei, închisoarea, ce poate varia de la 3 luni la maxim 3 ani, în funcție de modalitatea de săvârșire. De asemenea, este prevăzută alternativ pedeapsa amenzii în toate cele patru forme de incriminare.
3.6.5 Aspecte criminologice
Dată fiind raritatea acestor infracțiuni, practica judiciară nu abundă în explicații și analize privind mobilul și scopul comiterii unor astfel de acte ce contravin legii. Vom prezenta însă, o scurtă enumerare a posibilelor cauze generatoare ale acestui fenomen:
dorința de a induce participanții la trafic cu privire la circulația pe drumurile publice;
teribilismul de care dau dovadă tinerii conducători auto prin participarea la întreceri neautorizate pe drumurile publice;
incapacitatea făptuitorului de a prevedea pericolul la care se expun pe sine și implicit, pe ceilalți partcipanți la trafic prin săvârșirea unor astfel de fapte;
dorința de a protesta, de a se manifesta într-un mod care să fie luat în considerare de autoritățile publice cu privire la un anumit aspect politic, ecoomic sau social;
sentimentul de invincibilitate în fața legii.
3.7 Nerespectarea atribuțiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea reparațiilor
3.7.1 Reglementare legală-art.340 Cod penal
(1) Îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea atribuțiilor de verificare tehnică ori inspecție tehnică periodică a autovehiculelor, remorcilor sau tramvaielor ori a celor referitoare la efectuarea unor reparații sau intervenții tehnice de către persoanele care au asemenea atribuții, dacă din cauza stării tehnice a vehiculului s-a pus în pericol siguranța circulației pe drumurile publice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Dacă, urmare a faptei prevăzute în alin. (1), s-a produs un accident de circulație care a avut ca urmare vătămarea integrității corporale sau a sănătății uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au fost săvârșite din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.
4) Repararea autovehiculelor, remorcilor, tramvaielor sau mopedelor având urme de accident, fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
3.7.2 Condiții preexistente
3.7.2.1 Obiectul infracțiunii
a) Obiectul juridic generic este reprezentat de relațiile sociale ce iau naștere între diferitele categorii de participanți la traficul rutier care se desfășoară pe drumurile publice.
b) Obiectul juridic specific este format din acele relații sociale privind siguranța circulației pe drumurile publice a căror normală desfășurare nu este posibilă fără îndeplinirea, în mod corespunzător, a obligațiilor de verificare tehnică a autovehiculelor și de reparare, în condițiile legii, a vehiculelor având urme de accident.
c) La această infracțiune există întotdeauna obiect material întrucât acțiunea sau inacțiunea, după caz, se exercită asupra autovehiculului.
3.7.2.2 Subiecții infracțiunii
a) Subiectul activ este calificat, în persoana angajatului care are atribuții de verificare tehnică ori inspecție tehnică periodică a autovehiculelor, remorcilor sau tramvaielor sau de efectuare a unor reparații sau intervenții tehnice. În cazul alin.4 al prezentei infracțiuni, putem observa că legiuitorul nu a condiționat subiectul activ de îndeplinirea unei cerințe astfel încât
avem de-a face cu un subiect activ necalificat în persoana acelor indivizi care repară autovehicule, remorci, tramvaie sau mopede având urme de accident, fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
b) Subiectul pasiv este, în principal, statul, ca entitate ocrotitoare a siguranței circulației pe drumurile publice iar în subsidiar, unitatea specializată în verificarea tehnică a autovehiculelor a cărei funcționare a fost tulburată prin îndeplinirea defectuoasă ori neîndeplinirea competențelor ce îi reveneau sau unitatea care a suferit pagube materiale, ca urmare a producerii unui accident de circulație.
3.7.3 Conținutul constitutiv
3.7.3.1 Latura obiectivă
a) Elementul material poate fi reprezentat fie de o comisiune(îndeplinirea defectuoasă ori repararea), fie de o inacțiune(omisiunea îndeplinirii). Privitor la acestea, se cer a fi îndeplinite anumite condiții raportat la fiecare modalitate în parte:
să se pună în pericol siguranța circulației pe drumurile publice;
să fie cauza producerii unui accident de circulație care a avut drept urmare vătămarea corporală sau decesul uneia sau mai multor persoane;
reparația autovehiculelor, remorcilor, tramvaielor sau mopedelor având urme de accident, să se facă fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
„Îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de verificare tehnică” se referă la îndeplinirea necorespunzătoare a acestei obligații cu privire la orice aspect:formă, conținut, condițiile de efectuare, momentul executării etc. Aceasta se poate datora fie lipsei de pricepere, îndemânare sau cunoștințe în domeniu, fie superficialității făptuitorului, care, cu bună știință, își îndeplinește în mod necorespunzător atribuțiile.
Prin „neîndeplinirea atribuțiilor de verificare tehnică” înțelegem omiterea sau neefectuarea totală ori parțială, a unei operații de verificare tehnică, deși acea operație făcea parte din atribuțiile normale de serviciu ale făptuitorului și trebuia adusă la îndeplinire.
Acțiunea de reparare incriminată în alin.4 constă în efectuarea de operații asupra unui vehicul în vederea aducerii sale la forma și conținutul anterior, mascând prin aceasta aspectele și consecințele producerii unui accident rutier și îngreunând, totodată, cercetarea acestor evenimente și tragerea la răspundere a făptuitorului.
b) Urmarea imediată a acestei infracțiuni presupune producerea unui pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice, a unor accidente rutiere cu urmări grave pentru integritatea corporală a unor participanți la trafic, precum și în ascunderea unor aspecte importante din punct de vedere al activității de investigare a accidentelor de circulație. Dacă această urmare nu se produce, ne aflăm sub incidența sancțiunii contravenționale.
c) Legătura de cauzalitate între elementul material și urmarea socialmente periculoasă trebuie să existe și, în plus, trebuie dovedită de către organe abilitate în acest sens, pentru a se putea antrena răspunderea penală. De menționat este faptul că pot exista situații în care nu se va reține această infracțiune pe motivul existenței unui caz fortuit care înlătură răspunderea penală(accidentul s-a produs din cauza uzurii premature a unor piese componente ale sistemului de frânare, direcție, suspensie care nu puteau fi identificate cu prilejul reviziilor tehnice la timp).
3.7.3.2 Latura subiectivă
a) Vinovăția cu care se săvârșește această infracțiune poate fi întâlnită atât sub forma intenției directe sau indirecte, cât și sub forma culpei.
Cel mai frecvent, întâlnim această faptă comisă cu intenție indirectă, făptuitorul săvârșind acțiunea sau inacțiunea incriminată prin încălcarea îndatoririlor de serviciu, creeând astfel premisele producerii unui accident, al cărui rezultat îl acceptă.
Culpa poate fi întâlnită atât sub forma ușurinței, când subiectul, deși își dă seama că neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de verificare tehnică ori inspecție tehnică periodică a autovehiculelor, remorcilor sau tramvaielor ar putea conduce la producerea unui accident rutier, speră că această consecință nu se va realiza, cât și sub forma neglijenței, când făptuitorul nu a prevăzut producerea accidentului deși trebuia și putea să o facă.
b) Mobilul și scopul nu prezintă importanță deosebită, însă pot fi avute în vedere la individualizarea pedepsei.
3.7.4 Forme.Modalități.Sancțiuni
Infracțiunea prevăzută de art.340 din Codul penal poate fi săvârșită în cele trei modalități faptice analizate la elementul material al acesteia, care prezintă circumstanțe diferite de producere relevante la evaluarea gradului de pericol social și la individualizarea pedepsei. Legea incriminează doar forma consumată a infracțiunii, consumare care se produce în momentul punerii în pericol a siguaranței circulației pe drumurile publice, producerii accidentului de circulație cu urmările prezentate sau în momentul reparării, fără respectarea prevederilor legale, a unor vehicule având urme de accident.
Legiuitorul a optat pentru pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani alternativ cu pedeapsa amenzii, pentru modalitățile consacrate la alin.1 și alin.4 și doar pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani pentru pericolul social creat prin fapta prevăzută la alin.2. În cazul reținerii săvârșirii acestei infracțiuni din culpă, limitele speciale ale pedepsei vor fi reduse cu o treime.
3.7.5 Aspecte criminologice
Prin natura ei, această infracțiune este cauza unor tragedii zguduitoare în domeniul rutier iar lupta dusă de instituțiile abilitate ale legii pentru prevenirea și combaterea fenomenului ilegal a devenit tot mai acerbă pe parcursul anilor. Deși e greu de imaginat care este mobilul sau scopul punerii în executare a unei astfel de fapte și care este mecanismul de declanșare a comiterii infracțiunii, vom încerca să găsim posibile explicații ale acesteia, prin prisma declarațiilor date de făptuitori cu privire la fapta săvârșită:
dorința de a obține un avantaj patrimonial de pe urma obligării conducătorilor auto la efectuarea unor repetate intervenții mecanice asupra autovehiculelor conduse;
dorința de a atenta la integritatea fizică a unor persoane prin îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu;
dorința făptuitorului de a ascunde urmele unui accident de circulație și, implicit, de a se sustrage activității de urmărire penală;
incapacitatea de a prevedea pericolul social al faptei;
lipsa de profesionalism, superficialitatea și lipsa de cunoștințe a personalului cu atribuții în domeniul verificării stării tehnice a vehiculelor;
lipsa unui control eficient realizat de instituțiile abilitate să supervizeze activitatea de verificare a stării tehnice a autovehiculelor.
3.8 Efectuarea de lucrări neautorizate în zona drumului public
3.8.1 Reglementare legală-art.341 Cod penal
(1) Efectuarea unor lucrări de construire, modificare, modernizare sau reabilitare a drumului public ori de amenajare a accesului rutier la drumul public, fără autorizație de construcție eliberată în condițiile legii ori cu încălcarea condițiilor stabilite în autorizație, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Amplasarea unor construcții, panouri sau reclame publicitare în zona drumului, fără autorizație de construcție eliberată în condițiile legii ori cu încălcarea condițiilor stabilite în autorizație, dacă prin aceasta se creează un pericol pentru siguranța circulației, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(3) Persoana autorizată de administratorul căii ferate care nu ia măsurile corespunzătoare pentru semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferată se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(4) Cu pedeapsa prevăzută în alin. (3) se sancționează și persoana autorizată de către administratorul unui drum public sau executantul unei lucrări pe partea carosabilă, care nu ia măsurile corespunzătoare pentru semnalizarea obstacolelor sau a lucrărilor pe drumurile publice, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație.
3.8.2 Condiții preexistente
3.8.2.1 Obiectul infracțiunii
a) Obiectul juridic generic este reprezentat de relațiile sociale ce iau naștere între diferitele categorii de participanți la traficul rutier care se desfășoară pe drumurile publice.
b) Obiectul juridic specific este format din acele relații sociale privind siguranța circulației pe drumurile publice a căror normală desfășurare nu este posibilă fără îndeplinirea, în condițiile legii, a atribuțiilor referitoare la menținerea integrității și viabilității drumului public, în scopul asigurării unui trafic rutier sigur și fluent.
c) Obiectul material al aceastei fapte ilicite este reprezentat de drumul public, întrucât starea de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice apare în urma executării acțiunii sau inacțiunii ce constituie elementul material al infracțiunii asupra drumului public.
3.8.2.2 Subiecții infracțiunii
a) Subiectul activ este necalificat, în cazul primelor două alineate. În ceea ce privește celelalte două modalități alternative ale infracțiunii analizate, observăm prevederea unui subiect activ calificat respectiv persoana autorizată de administratorul căii ferate ori persoana autorizată de către administratorul unui drum public sau executantul unei lucrări pe partea carosabilă.
b) Subiectul pasiv este, în principal, statul, ca garant al siguranței circulației pe drumurile publice iar în subsidiar, autoritățile statului cu atribuții în supervizarea și menținerea integrității și securității drumului public, precum: Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România(CNADNR), Poliția Rutieră etc. De asemenea, în condițiile alin.4, subiect pasiv al infracțiunii poate fi orice participant la trafic, victimă a unui accident rutier sau bunurile asupra cărora se răsfrâng consecințele acestuia.
3.8.3 Conținutul constitutiv
3.8.3.1 Latura obiectivă
a) Elementul material constă într-o acțiune, efectuarea de lucrări pe drumul public (construire, modificare, modernizare, reabilitare, amenajare, amplasare de panouri ori reclame publicitare), caz în care se cer a fi îndeplinite două condiții esențiale:
să vizeze drumul public;
aceste activități sa fie realizate fără autorizație de construcție eliberată în condiții legale ori cu încălcarea normelor stabilite în autorizație;
să se creeze un pericol public(condiție esențială în cazul modalității amplasarării de panouri ori reclame publicitare).
„Construirea” de drumuri presupune crearea, formarea, apariția unui drum nou, care nu a mai existat până în acel moment.
„Modificarea” constă în schimbarea unui element al drumului, ca traseul, forma traseului, materialul din care este construit drumul etc.
„Modernizarea” se face tot prin schimbarea unui element al drumului dar care prezintă un oarecare grad de evoluție tehnico-științifică.
„Reabilitarea” drumului înseamnă repararea acestuia, remedierea unei defecțiuni. Constituie infracțiune și orice amplasare, montare de construcții, panouri sau reclame publicitare în zona drumului, indiferent de natura acestora.
De asemenea, elementul material poate consta și într-o inacțiune, respectiv neluarea măsurilor corespunzătoare pentru semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferată
sau pentru semnalizarea obstacolelor sau a lucrărilor pe drumurile publice, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație.
b) Urmarea imediată a acestei infracțiuni presupune producerea unui pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice, prin crearea unor premise de apariție a unor accidente de circulație.
c) Legătura de cauzalitate între elementul material și urmarea socialmente periculoasă trebuie să existe și să fie dovedită de către organe abilitate în acest sens, pentru a se putea angaja răspunderea penală, întrucât avem în vedere o infracțiune de rezultat.
3.8.3.2 Latura subiectivă
a) Vinovăția cu care se săvârșește această infracțiune poate fi întâlnită atât sub forma intenției directe sau indirecte, cât și sub forma culpei(în cazul modalității săvârșirii infracțiunii prin omisiune.
b) Mobilul și scopul nu prezintă importanță deosebită, însă pot fi avute în vedere la individualizarea pedepse.
3.8.4 Forme.Modalități.Sancțiuni
Infracțiunea prevăzută de art.341 din Codul penal poate fi săvârșită în cele patru modalități faptice analizate mai sus, care prezintă circumstanțe diferite de producere relevante la evaluarea gradului de pericol social și la individualizarea pedepsei.
Consumarea infracțiunii se produce atunci când începe realizarea primelor activități necesare construirii, modificării, modernizării sau reabilitării drumului public, de exemplu, săparea fundației pentru construirea drumului, efectuarea de găuri în carosabil pentru montarea unor obiecte de semnalizare rutieră etc. Acestea nu vor putea fi considerate doar tentativă datorită mențiunii exprese a textului legal cu privire la "efectuarea unor lucrări de…", așadar nu interesează construirea, modificarea etc. în întregime. Amplasarea presupune finalizarea construcției, panoului sau reclamei publicitare, acțiunile de pregătire a acestor lucrări constituind tentativă. Deducem această concluzie din interpretarea gramaticală a textului legal, legiuitorul făcând diferență între „efectuarea unor lucrări de… și amplasarea de…”.
Constituie infracțiune și nerespectarea oricăror condiții stabilite în autorizația de construcție, eliberată în condițiile legii, pentru amenajarea accesului rutier la drumul public, în cazul construcțiilor amplasate în zona acestuia. Nerespectarea condițiilor presupune omiterea lor totală sau parțială cu privire la orice element al construcției pentru care s-a stabilit o astfel de condiție.
Consumarea infracțiunii se produce atunci când construcția dobândește un element care întrunește alte caracteristici decât cele menționate în autorizație.
Legiuitorul a stabilit ca pedeapsă pentru fapta incriminată în primul alineat, închisoarea de la 6 luni la 3 ani alternativ cu pedeapsa amenzii iar pentru celelalte trei modalități faptice închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
3.8.5 Aspecte criminologice
În sensul în care această infracțiune vizează factorul drum ca și cauză generatoare de accidente rutiere, consider oportună incriminarea din Codul penal, întrucât activitatea de sistematizare a traficului rutier este una complexă, cu implicații politico-sociale importante ce necesita aportul unor reglementări juridice stricte pentru îndeplinirea dezideratului final: crearea unui climat se siguranță a circulației pe drumurile publice.
Ca și cauze generatoare a fenomenului infracțional abordat, putem menționa următoarele:
evitarea și ignorarea aspectelor ce țin îndeplinirea procedurilor legale în vederea atestării activității de modificare a drumului public;
necunoașterea prevederilor legale în materia activității de sistematizare a traficului rutier;
dorința de a economisi bani prin prisma neîndeplinirii atribuțiilor de semnalizare corespunzătoare a drumului public;
dorința de informare excesivă a populației prin amplasarea pe drumul public, în condiții de ilegalitate, a panourilor și reclamelor publicitare;
existența unor dificultăți de comunicare și lipsa unor parteneriate eficiente între instituțiile abilitate să asigure sistematizarea traficului rutier.
CONCLUZII
Datorită apartenenței fiecărui stat la un anumit sistem de drept precum și a cutumelor ori tradițiilor specifice după care fiecare țară își ghidează procesul de elaborare și aplicare a legii, întâlnim frecvent situații în care o faptă, ce constituie infracțiune într-un anumit stat, poate fi reglementată drept contravenție ori încălcare minoră a regulilor de circulație în alt stat sau viceversa.
Astfel de cazuri specifice întâlnim în legislația europeană, fără însă a ne raporta și la celelate continente, în care se aplică sisteme generale de drept total diferite ca fond și formă. Vorbim aici de sistemul de drept common law specific Statelor Unite ale Americii, sistemul de drept islamic, sistemul de drept hindus care au adoptat strategii diferite în ceea ce privește prevederea și pedepsirea infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice, față de modelul european, pretat după sistemul de drept romano-germanic.
Europa este, la rândul ei, divizată în mai multe subsisteme de drept, fiecare cu particularități specifice, în funcție de modelul juridic clasic abordat. Cea mai importantă ruptură din punct de vedere juridic, este cea dintre Europa de Est, în care observăm un cuantum al contravențiilor mai redus și o pedepsire mai aspră a infracțiunilor la regimul rutier și Europa de Vest, în care multe dintre fapte sunt reglementate drept contravenții, pentru care legea prevede amenzi usturătoare iar faptele mai grave, considerate infracțiuni, sunt pedepsite cu închisoare, în cele mai multe dintre cazuri alternativ cu pedeapsa amenzii sau a muncii în folosul comunității.
Uniunea Europeană și-a propus să aducă toate aceste legislații rutiere la un numitor comun, astfel încât să se realizeze o uniformizare a reglementărilor legale din domeniul rutier atât din punct de vedere al prevederii lor în acte legislative, cât și din perspectiva tragerii la răspundere penală și a optimizării urmăririi acestor fapte ca infracțiuni rutiere, activități realizate de organe abilitate ale legii.
Odată cu integrarea României în Uniunea Europeană în anul de grație 2007, țara a noastră a suferit unele modificări legislative în materie rutieră, consecință a frământărilor socio-economico-politice atăt la nivel intern, cât și la nivel internațional. De asemenea, s-a considerat a fi imperios necesară crearea unui cadru legislativ capabil să corespundă normelor adoptate la nivel unitar de statele membre, motiv pentru care s-a procedat la integrarea în legislația națională a reglementărilor și directivelor trasate la nivelul Uniunii Europene. Într-o opinie strict personală, consider că transferul infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 și integrarea lor în Codul penal, intrat în vigoare la 1 februarie 2014, a fost o modificare benefică sistemului nostru de drept, prin prisma invocării anterioare a unor lacune legislative și a greșitei interpretări a textului legal datorate unor expresii juridice cu caracter ambiguu, ce favorizau comiterea de acte ilegale pentru securitatea rutieră. Legiuitorul a urmărit prin aceasta instituirea unei reglementări stricte și coerente, care să nu lase loc de interpretări juridice și simplificarea fazelor procesului penal, în vederea înfăptuirii juste și la timp a legalității rutiere.
Cu referire la unele aspecte de drept comparat, voi încerca să abordez câteva noțiuni și observații juridice în cazul infracțiunilor prevăzute de Codul rutier italian:
1) Pedeapsa se dublează dacă șoferul care a cauzat un accident rutier, este depistat conducând sub influența alcoolului.
2)În cazul conducerii sub influența alcoolului, fără a se cauza un accident de circulație, sancțiunea poate fi înlocuită cu munca în folosul comunității; pentru acestea este necesară o cerere care se depune prin intermediul unui avocat și se dezbate în fața judecătorului( spre exemplu, o pedeapsă de 2 luni, 20 zile de arest și o amendă de 2000€ poate fi înlocuită cu 88 de zile de muncă în folosul comunității).
3)Infracțiunea de conducere sub influența alcoolului se pedepsește astfel:
amendă cuprinsă între 500€-2000€ dacă îmbibația alcoolică este de 0,5-0,8gr/l;
amendă cuprinsă între 800€-3200€ dacă îmbibația alcoolică este de 0,8-1,5gr/l;
amendă cuprinsă între 1500€-6000€ dacă îmbibația alcoolică este de peste 1,5gr/l și închisoare de la 6 luni la 1 an.
4)Omisiunea acordării primului ajutor în caz de accident constituie infracțiune și se pedepsește aspru.
5) Părăsirea locului accidentului este considerată infracțiune, însă făptuitorul poate fi scuzat dacă denunță fapta la Poliție în termen de 48 de ore de la comiterea accidentului.
6)Conducerea în Italia cu permis străin(inclusiv cel european) este permisă doar pentru o perioadă de 3 luni de la intrarea pe teritoriul italian, depășirea acestui termen antrenând răspunderea penală a făptuitorului. De aceea, este obligatorie conversiunea permisului de cinducere în permis italian.
7) Confiscarea autovehiculului este obligatorie în cazul conducerii sub influența alcoolului(alcoolemie peste 1,5 gr/l), atunci când la conducere era chiar proprietarul mașinii ori acesta se afla în autovehicul.
Un aspect deosebit de interesant întâlnim în Codul penal belgian unde infracțiunea de blocare a traficului rutier este incriminată la capitolul infracțiuni contra persoanei (omor, loviri și vătămări cauzatoare de moarte) întrucât oamenii determină situația traficului iar pericolele și accidentele de trafic îi vizează pe oameni în primul rând. Observăm aici o incriminare gândită într-un mod total diferit față de legislația noastră, unde, la această infracțiune, omul este privit atât ca punct de plecare, cât și ca finalitate a acestui act ilegal.
Întrucât prevederile legale în domeniul rutier au avut dintotdeauna un caracter dinamic în ceea ce privește adaptarea și introducerea unor noi reglementări juridice care să corespundă realității sociale, în prezenta lucrare, am încercat să abordez toate aceste infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, așa cum au fost modificate și inserate în Codul penal.
Ca particularitate de noutate ce a putut fi identificată pe parcursul analizei acestor acte ilegale, este faptul că legiuitorul a preferat să restrângă numărul de fapte considerate infracțiuni la regimul circulației (11 infracțiuni rutiere prevăzute în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002) la 7 infracțiuni la regimul rutier prevăzute de un act cu o importanță legislativă majoră (Codul penal intrat în vigoare pe 1 februarie 2014). Prin aceasta, s-a realizat o comprimare a textului legal în materie rutieră, care să corespundă luptei pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional și care să estompeze orice critică privind ambiguitatea prevederilor. Practica judiciară în materie, deși a demonstrat că pot exista situații în care legea să fie interpretată distinct, a stabilit faptul că hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești pentru comiterea infracțiunilor la regimul rutier, sunt în deplină conformitate cu legea nou adoptată iar procesul de tragere la răspundere a celor ce se fac vinovați de astfel de fapte a devenit mult mai coerent și mai just.
Într-o opinie personală, consider că elementul de noutate în ceea ce privește introducerea amenzii ca pedeapsă alternativă la unele infracțiuni, nu este de natură să atenueze sau să stopeze flagelul infracțional rutier, ci mai degrabă încurajează la comiterea de acte ilegale pe drumurile publice, prin instalarea în mintea făptuitorului a ideii că poate scăpa de răspunderea penală prin plata unei sume de bani. Nici introducerea pe viitor a pedepsei obligării vinovatului la muncă în folosul comunității nu cred că ar avea succes, atâta timp cât practica judiciară și opiniile organelor de cercetare penală relevă faptul că românii, în general, sunt speriați doar de pedeapsa închisorii.
Sunt însă de părere că legiuitorul a optat pentru această alternativă în vederea uniformizării prevederilor legale așa cum au fost propuse prin dezideratul Uniunii Europene, pentru crearea unei comunități în care oamenii beneficieză de aceleași drepturi au aceleași obligații, dar realizarea acestuia întâmpină în România problema mentalității cetățenilor, împământenite prin prisma istoriei tulbure și a regimurilor totalitare. Totuși, sperăm ca, prin pași mărunți dar siguri, să ajungem la nivelul Europei Occidentale, adoptată ca reper de către Uniunea Europeană, atât din punct de vedere al conduitei, cât și al modului de gândire și dezvoltare a omului ca ființă socială.
Totodată, problema infracționalității rutiere în România trebuie privită prin cele patru filtre prezentate drept factori decisivi în sistemul circulației pe drumurile:omul, vehiculul, drumul și norma juridică. Așa cum am mai spus pe parcursul lucrării de față, doar în momentul în care se va realiza un echilibru între aceste condiții, vom putea să vorbim despre un trafic rutier sigur, fluent și o rată a infracționalității în domeniu scăzută.
Un aspect care mă nemulțumește și care constituie cauză generatoare a majorității infracțiunilor rutiere în România este necunoașterea legii în domeniu dar și persistența conducătorilor auto și a celorlalți subiecți activi de a consulta noile prevederi legale și de a se conforma acestora. Acest fenomen este de neînțeles în măsura în care legea este nu are caracter secret, fiind publicată în Monitorul Oficial al României iar faptul că necunoașterea legii nu exonerează răspunderea penală este cunoscut de către cetățeni.
Elementul de originalitate al temei abordate îl constituie încercarea de a găsi explicații criminologice și cauze generatoare ale infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice, astfel încât, la fiecare infracțiune analizată, am enumerat câteva aspecte ce țin de mobilul și scopul comiterii faptei. Concluziile desprinse pentru fiecare dintre acestea sunt rezultatul feedback-ului primit de la organele de cercetare penală și de la instanțele judecătorești, prin prisma contactului permanent pe care îl am cu aceștia, prin natura profesiei practicate, în procesul de investigare și soluționare a infracțiunilor la regimul rutier.
Ca și propuneri în vederea prevenirii și combaterii ilegalității pe drumurile publice, pot menționa următoarele:
stabilirea de către guvernanți a unui buget mai generos pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, în speță nevoile Inspectoratului General al Poliției Române pentru satisfacerea tuturor posibilităților de prevenire, investigare și cercetare a infracțiunilor rutiere;
suplimentarea dotării logistice și a resurselor umane ale Poliției Rutiere pentru a putea face față realității sociale cu care ne confruntăm în viața de zi cu zi;
posibilitatea efectuării de către polițiștii rutieri din România a unor cursuri de perfecționare în domeniu sau a unor schimburi de experiență cu alte state în vederea optimizării activității de impunere a funcției preventive și a funcției coercitive în cadrul fenomenului infracțional rutier;
organizarea frecventă a unor acțiuni specifice Poliției Rutiere în scopul depistării ilegalităților pe drumurile publice;
stabilirea unui cadru legal care să impună folosirea forței de către organele de poliție pentru reprimarea infracționalității rutiere, fără ca această intervenție să fie atât de criticată și, de cele mai multe ori, considerată abuz de către cetățeni;
sporirea implicării societății civile în procesul sesizare și de acordare a ajutorului organelor abilitate prin lege pentru constatarea și derularea urmăririi penale a celor ce se fac vinovați de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice din România;
implicarea activă a mass-mediei în activitățile interactive și în programele de educație rutieră organizate de către Poliția Rutieră în colaborare cu diverși parteneri sau instituții;
mediatizarea noilor reglementări în legislația rutieră introduse prin adopatarea unor acte legislative sau a unor directive preluate din legislația internațională;
descurajarea corupției în domeniul rutier, atât din punct de vedere al luării cât și al dării de mită,fenomen care, prin eforturile Direcției Naționale Anticorupție, a fost în mare parte eliminat în ultimii ani;
eliminarea birocrației prin simplificarea procedurilor de atestare a efectuării diverselor activități pe drumurile publice ori conexe acestora.
BIBLIOGRAFIE
Legislație:
O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu modificările ulterioare, privind circulația pe drumurile publice;
H.G. nr. 1391/2006 privind regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
Codul penal, cu modificările la zi;
Codul de procedură penală, cu modificările la zi
Codul Civil;
Codul de Procedură Civilă;
O.U.G. nr. 109/2005 privind transporturile rutiere;
Decretul nr. 318/1980 privind ratificarea unor înțelegeri internaționale în domeniul circulației rutiere (Convenția asupra circulației rutiere – Viena 1968 și Convenția asupra semnalizării rutiere – Viena 1968);
Convenția europeană cu privire la efectele internaționale ale interzicerii exercitării dreptului de a conduce un vehicul cu motor -Bruxelles, 3 iunie 1976;
Convenția europeană pentru reprimarea infracțiunilor rutiere – Strasbourg, 30 noiembrie 1964;
O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările la zi;
O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările la zi;
Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române;
O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor, cu modificările ulterioare;
– Instr. A.8/3136/1999 ale INML privind recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, cu modificările ulterioare;
Tratate, cursuri, manuale, monografii, dicționare, statistici:
N.Volonciu, Drept procesual penal, Editura Didactcă și Pedagogică, București, 1972, p.24;
Mihail Udroiu, Fișe de drept penal, Ed. Universul Juridic, București, 2014;
Dragoș Andrei Ignat, Contravențiile rutiere de la A la Z, Ed. Sitech, 2012;
Dragoș Andrei Ignat. Factori criminogeni în traficul rutier- comunicare științifică de Criminologie – București, 2004;
Sever-Gabriel Gomboș, Revista Dreptul nr. 8/1990 pag. 39;
Corneliu Turianu, Infracțiuni contra siguranței circulației.Editura Științifică și Enciclopedică,.București,1986;
Dodescu Nadia-Elena, Infracțiuni prevăzute în legi speciale, ed. Scrisul românesc, 2013;
Grigore-Florin Popescu, Circulația rutieră. Infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, Ed. Hamangiu, 2009;
Biter F, Ignat D.A, „Totul despre permisul de conducere”, Ed. Tritonic, București 2004;
Dragoș Andrei Ignat – Considerațiuni asupra infracțiunilor rutiere, Editura Crepuscul, Ploiești, 2011;
Dorin Ciuncan, Circulația rutieră. Fals material în R.D.P. nr.2/1998;
Bilanțul Direcției Rutiere pe anul 2014;
Dicționarul Explicativ al limbii române;
Articole:
Dragoș Andrei Ignat, Investigarea infracțiunii de conducere fără permis de conducere și a curselor auto ilegale, Revista de investigare a criminalității – Vol IV, nr. 2/2011, Editura Universul Juridic;
Dragoș Andrei Ignat, Factori criminogeni în traficul rutier- comunicare științifică de Criminologie – București 2004;
Prof. Constantin Gadea, Investigare criminalistică a accidentelor rutiere. Contribuția mass-media în prevenirea acestora, Asociația criminaliștilor din România, 2008;
Surse internet:
http://www.euroavocatura.ro/dictionar/2953/Nemo_legem_ignorare_censetur;
http://www.infospecialconsulting.ro/aspecte-juridico-penale-si-criminologice-privind-infractiunile-la-regimul-rutier/;
cristinagtutu.blogspot.com/2013/11/codul-rutier-italian-observații-si.html?m=1;
www.avocat-roma.it/conducerea-unui-autovehicul-sub-influența-alcoolului-codul-rutier-italian;
https://cristipetre.wordpress.com;
www.politiaromana.ro;
www.tispol.org;
www.dpr.ro;
www.drpciv.ro.
BIBLIOGRAFIE
Legislație:
O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu modificările ulterioare, privind circulația pe drumurile publice;
H.G. nr. 1391/2006 privind regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
Codul penal, cu modificările la zi;
Codul de procedură penală, cu modificările la zi
Codul Civil;
Codul de Procedură Civilă;
O.U.G. nr. 109/2005 privind transporturile rutiere;
Decretul nr. 318/1980 privind ratificarea unor înțelegeri internaționale în domeniul circulației rutiere (Convenția asupra circulației rutiere – Viena 1968 și Convenția asupra semnalizării rutiere – Viena 1968);
Convenția europeană cu privire la efectele internaționale ale interzicerii exercitării dreptului de a conduce un vehicul cu motor -Bruxelles, 3 iunie 1976;
Convenția europeană pentru reprimarea infracțiunilor rutiere – Strasbourg, 30 noiembrie 1964;
O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările la zi;
O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările la zi;
Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române;
O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor, cu modificările ulterioare;
– Instr. A.8/3136/1999 ale INML privind recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, cu modificările ulterioare;
Tratate, cursuri, manuale, monografii, dicționare, statistici:
N.Volonciu, Drept procesual penal, Editura Didactcă și Pedagogică, București, 1972, p.24;
Mihail Udroiu, Fișe de drept penal, Ed. Universul Juridic, București, 2014;
Dragoș Andrei Ignat, Contravențiile rutiere de la A la Z, Ed. Sitech, 2012;
Dragoș Andrei Ignat. Factori criminogeni în traficul rutier- comunicare științifică de Criminologie – București, 2004;
Sever-Gabriel Gomboș, Revista Dreptul nr. 8/1990 pag. 39;
Corneliu Turianu, Infracțiuni contra siguranței circulației.Editura Științifică și Enciclopedică,.București,1986;
Dodescu Nadia-Elena, Infracțiuni prevăzute în legi speciale, ed. Scrisul românesc, 2013;
Grigore-Florin Popescu, Circulația rutieră. Infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, Ed. Hamangiu, 2009;
Biter F, Ignat D.A, „Totul despre permisul de conducere”, Ed. Tritonic, București 2004;
Dragoș Andrei Ignat – Considerațiuni asupra infracțiunilor rutiere, Editura Crepuscul, Ploiești, 2011;
Dorin Ciuncan, Circulația rutieră. Fals material în R.D.P. nr.2/1998;
Bilanțul Direcției Rutiere pe anul 2014;
Dicționarul Explicativ al limbii române;
Articole:
Dragoș Andrei Ignat, Investigarea infracțiunii de conducere fără permis de conducere și a curselor auto ilegale, Revista de investigare a criminalității – Vol IV, nr. 2/2011, Editura Universul Juridic;
Dragoș Andrei Ignat, Factori criminogeni în traficul rutier- comunicare științifică de Criminologie – București 2004;
Prof. Constantin Gadea, Investigare criminalistică a accidentelor rutiere. Contribuția mass-media în prevenirea acestora, Asociația criminaliștilor din România, 2008;
Surse internet:
http://www.euroavocatura.ro/dictionar/2953/Nemo_legem_ignorare_censetur;
http://www.infospecialconsulting.ro/aspecte-juridico-penale-si-criminologice-privind-infractiunile-la-regimul-rutier/;
cristinagtutu.blogspot.com/2013/11/codul-rutier-italian-observații-si.html?m=1;
www.avocat-roma.it/conducerea-unui-autovehicul-sub-influența-alcoolului-codul-rutier-italian;
https://cristipetre.wordpress.com;
www.politiaromana.ro;
www.tispol.org;
www.dpr.ro;
www.drpciv.ro.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Aspecte Juridico Criminologice Privind Infractiunile LA Regimul Circulatiei PE Drumurile Publice (ID: 158694)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.