Aspecte Comparative A Bancilor Comerciale DIN Republica Moldova CU Cele ALE Unor State DIN Uniunea Europeana

ASPECTE COMPARATIVE A BĂNCILOR COMERCIALE DIN REPUBLICA MOLDOVA CU CELE ALE UNOR STATE DIN UNIUNEA EUROPEANĂ

CUPRINS:

INTRODUCERE

CAPITOLUL I: CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND BĂNCILE COMERCIALE ȘI SISTEMUL BANCAR

1.1 Istoricul apariției băncilor comerciale în Republica Moldova și unele state europene

1.2 Rolul și locul băncilor comerciale în sistemul bancar

CAPITULUL II: ASPECTE COMPARATIVE PRIVIND LICENȚIEREA, ACTIVITATEA, REORGANIZAREA ȘI LICHIDAREA BĂNCILOR COMERCIALE DIN REPUBLICA MOLDOVA CU BĂNCILE COMERCIALE DIN UNELE STATE A UNIUNII EUROPENE

2.1 Aspecte generale privind licențierea băncilor comerciale

2.2 Organizarea și funcționarea băncilor comerciale

2.3 Reorganizarea și lichidarea băncilor comerciale

CAPITOLUL III: ASPECTE COMPARATIVE PRIVIND CONTROLUL BĂNCILOR COMERCIALE DIN REPUBLICA MOLDOVA CU BĂNCILE COMERCIALE DIN UNELE STATE A UNIUNII EUROPENE

3.1 Controlul intern al băncilor comerciale

3.2 Controlul extern al băncilor comerciale

3.3 Încălcări, măsuri de remediere și sancțiuni

ÎNCHEIERE

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Actualitatea temei de cercetare rezultă din internaționalizara sistemului bancar. Extinderea relațiilor bancare cu țările din Uniunea Europeană, cît și scopul principal al actualei gevernări a Republicii Moldova de a ne integra în cel mai scurt timp în spațiul economic european, necesită cu prioritate cunoșterea toturor normelor bancare a Uniunii Europene.

Compararea băncilor comerciale din Republica Moldova cu cele ale unor state din Uniuniea Europeană din punct de vedere legislativ, contribuie la imbunatățirea cadrului legal al statului care reglementează sectorul bancar. Totodată prin prelurea unor norme internnaționale și implimentarea lor în legislația națională, are lor un proces de armonizarea a legislației naționale cu cea a Uniunii Europene, fapt ce constituie un pas înaintea realizării scopului de integrare în Uniunea Europeană.

Importața temei de cercetare. Sistemul bancar este unul dintre cele mai importante structuri ale economiei de piață. Băncile sînt mediatori la distribuierea capitalului, contribuind esențial la creșterea produsul intern brut al țării. Astfel, fiecare stat tinde să dispună de un sistem bancar puternic, printre care și Republica Moldova. Iar pentru a avea un asemenea sistem bancar, este necesar ca în spatele fiecărui sistem bancar să se afle un cadru legislativ bine determinat, care să reglementeze totalitatea aspectelor băncilor comerciale, începînd cu înființarea și finalizînd cu lichidarea lor.

Sistemul bancar al Republicii Moldova nu este unul perfect, reeșind din considerentul că mereu se află în dezvoltarea, fapt ce generează lacune în legislație. Iar comparînd sub diferite aspecte băncile comerciale din Republica Moldova cu unele ale unor state din Uniunea Europeană, permite înlăturarea acestor lacunelor în legislație, prin preluarea unor norme de drept și practici internaționale.

Scopul principal al tezei constă în analiza comparativa a principalelor aspecte a băncilor comerciale din Republica Moldova cu cele ale unor state din Uniunea Europeană din punct de vedere al dreptului.

Scopul cercetării este conctretizat în abordarea și soluționarea următoarelor obiective ale tezei:

analiza comparativă a apariției și evoluției băncilor în Republica Moldova cu cele ale unor state din Uniunea Europeană

analiza rolului și locului băncilor în sistemul bancar

analiza comparativă a licențieirii, funcționării, reorganizării și lichidării băncilor comercile în Republica Moldova ce cele ale unor state din Uniunea Europeană

analiza comparativă a controlul bancar în Republica Moldova ce cel al unor state din Uniunea Europeană

Sarcinile cercetării –întru realizarea acestor obiective am stabilit următoarele sarcini:

identificarea perioadei în care au apărut băncile comerciale în unele state a Uniunii Europene cît și factorii care au stat la apariția și evoluția băncilor comerciale

identificarea rolului economic și cel de intermediar al securității statului cît și poziția pe care băncile o ocupă în sistemul bancar

identificarea procedurii de licențiere a băncilor comerciale

identificarea formelor de organizarea a băncilor cît și activitățile financiare permise băncilor comerciale

identificarea formelor și procedura de reorganizarea a băncilor comerciale

identificarea formelor și procedura de lichidare a băncilor comerciale

identificarea sistemelor de control intern bancar

analizarea controlul extern bancar

identificarea încălcarilor a băncilor comerciale căt și sancțiunile aplicabile acestor bănci de căntre instituțiile de supraveghere bancară

Sursele de informare utilizate la elaborarea tezei sînt legile, actele normative a băncilor naționale a statelor, manuale din domeniul bancar și internetul. Însă cea mai mare pondere revine legilor și actelor normative a băncilor naționale a statelor, anume acestea au stat la analiza aspectelor comparative a prezentei teze.

Strcutura și conținutul tezei este prezentată în corespundere cu obiectivele preconizate și ordinea cercetării științifice. Rezultatul cercetării care a pus temelia acestei teze este structurat în trei capitole, fiecare capitol la rîndul său fiind format din câteva paragrafe.

Capitolul I – “Considerații generale privind băncile comerciale și sistemul bancar” este compus din două paragrafe în care sînt abordate în general aspectele istorice a apariției și evoluției băncilor și în special momentul apariței băncilor în Republica Moldova și în unele state a Uniunii Europene cît și evenimentele istorice care au avut un impact asupra evoluției băncilor comerciale, printre care criza economică a anilor 1929-1933 cît și destrămarea a U.R.S.S..

Totodată în acest capitol este abordat rolul băncilor comerciale din punct de vedere economic și al securității statului cît și locul pe care îl ocupă băncile comerciale în sistemul bancar.

Capitolul II – “Aspecte comparative privind licențierea, activitatea, reorganizarea și lichidarea băncilor comerciale din Republica Moldova cu băncile comerciale din unele state a Uniunii Europene” acest capitol este nucleul temei compus din trei paragrafe, în care sînt analizate principalele aspecte a băncilor comerciale.

În acest capitol sînt abordate aspectele ce țin de licenierea băncilor comerciale și în special care este procedura de licențierea a băncilor în Republica Moldova și în unele state europene, cît și documentele necesare prezentării băncilor naționale pentru obținerea licenței de a presta servicii financiare.

La fel este abortat aspectul de organizare și funcționare a băncilor, care sînt formele de organizare a băncilor și activitățile financiare premise băncilor.

În al treilea paragrapf sînt abordate aspectele de reorganizare și lichidare a băncilor comerciale, care sînt formele de reorganizare premise băncilor cît și lichidarea voluntara și forțată a băncilor comerciale în Republica Moldova și în unele state europene.

Capitolul III – “Aspecte comparative privind controlul băncilor comerciale din Republica Moldova cu băncile comerciale din unele state a Uniunii Europene” acest capitol abordează aspectele de control a băncilor și este compus la rîndul său din trei paragrafe.

În primul paragraf este abordat controlul intern bancar sub aspect comparativ și în special sînt analizate sistemele pe care este fondat controlul intern.

În al doilea paragraf este abordat control extern bancar sub aspect comparativ și în special controlul exercitat de băncile naționale asepra băncilor comerciale.

În al treilea paragraf sînt analizate sub aspect comparativ încalcările, măsurile de remediere cît și sancțiunile aplicabile băncilor de căntre băncile naționale.

CAPITOLUL I: CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND BĂNCILE COMERCIALE ȘI SISTEMUL BANCAR

Istoricul aparăției și evoluției băncilor comerciale în Republica Moldova și unele state europene

Conceptul de bancă își are originea din cele mai vechi timpuri, însă din cercetările istorice realizate pînă în prezent nu s-a putut stabili cu exactitate locul și data în care au apărut pentru prima data instituțiile bancare, dar în ce privește momentul apariției instituțiilor bancare în literatura de specialitate sau consolidat mai multe păreri.

Unii doctrinari consideră că băncile au apărut în perioada capitalismului manufacturier în forma caselor bancare. Alți doctrinari sunt de părerea că pentru prima dată instituțiile bancare au apărut în perioada feudală, însă majoritatea doctrinarilor consideră că instituțiile bancare au apărut pentru prima dată în perioada antichității. Astfel conflictul doctrinal referitor la apariția instituțiilor bancare cuprinde nu o perioadă de cîteva decenii sau secole, ci mai mult de trei milenii.

Astfel, este evident că apariția instituțiilor bacare este marcată de mai multe perioade istorice. Primele activități de tip bancar își au originea în epoca antică. Codul Hammurabi ne dezvăluie despre existența în acea epoca a regulilor care reglementau împrumuturile de cereale, la care se percepea o dobîndă anuală. În Grecia antică primele operațiuni bancare erau operațiunile de schimb, practicate de zarafi, iar din secolul al IV-lea î.hr. au apărut primele bănci publice, care pe lîngă efectuarea operațiunilor de schimb și împrumut de monedă și-au asumat și funcția de batere a monedei.

Perioada Evului Mediu timpuriu sec.VII-XI d.Hr. activitatea bancară a fost marcată de o serie de restricții de ordin religios, care au constituit un obstacol în dezvoltarea relațiilor bancare. Una din cauzele de bază a fost interzicerea de către biserică a împrumuturilor cu dobîndă.

Instituțiile bancare în sensul modern al cuvîntului, au început să apară pe teritoriul Spaniei și Italiei în Perioada Renașterii marcată de sec. XIV-XVI. Astfel, prima bancă publică Taula de Canvi a fost înființată în Spania în anul 1401, care este considerată și cea mai veche bancă din lume. În Italia primele instituții bancare înființate în acea perioadă au fost banca Buonsignori din Siena, care ia ființă în prima jumătate a secolului al XII-lea, Casa di San-Georgio din Genovo în 1407, în 1472 este înființată Banca Monte dei Paschi di Siena,care în prezent este cea mai veche bancă din lume care activează pînă în prezent. Ulterior, au fost înființate Banco di San Ambroggio din Milano 1593, Sacra Monte della Pietadin din Napoli 1540 și în Veneția în 1584 Banco di Rialto.

Începînd cu Perioada Capitalistă instuțiile bancare au fost înființate și în alte state europene, în Olanda în anul 1609 se înființiază banca din Amsterdam, iar în Germania în 1619 se înființiază Banca din Hamburg și în 1621 Banca din Nurenberg. Spre sfîrțitul acestei perioade apare și conceptul de sistem bancar odată cu crearea băncilor naționale, de exemplu banca Angliei fondată în 1694, banca Franței fondată de generalul Bonaparte în 1800.

Începînd cu Perioada Modernă, instituțiile bancare au fost înființate în continuare și în alte state europene, iar spre sfîrșitul secolului XX-lea fiecare stat european dispunea de un sistem bancar binevelar. Deși, sistemul bancar al fiecărui stat din Uniunea Europeană a apărut și s-a dezvoltat în mod individual, marea mojoritate a statelor din Europa Centrală și Europa Răsăriteană au fost influențate de mai multe evenimente istorice. Printre care se menționează marea criză economică din anii1929-1933, instituirea regimului comunist caracterizîndu-se printr-un monopol de stat în toate domeniile socale și economice a statului și reforma banacră din anii 1990 cauzată de destrămarea U.R.S.S.

Comparativ cu alte state din Europa la general și Uniunea Europeană în special, băncile comerciale în Republica Moldova au apărut la sfîrșitul sec. XX-lea. În momentul apariției băncilor în Republica Moldova este strîns legată de reforma bancară începută de administrația primului și ultimului președinte al U.R.S.S. Mihail Gorbaciov. Finalizîndu-se deja după destrămarea U.R.S.S. în mod individual pentru fiecare stat membru al U.R.S.S. Deci, apariar. Deși, sistemul bancar al fiecărui stat din Uniunea Europeană a apărut și s-a dezvoltat în mod individual, marea mojoritate a statelor din Europa Centrală și Europa Răsăriteană au fost influențate de mai multe evenimente istorice. Printre care se menționează marea criză economică din anii1929-1933, instituirea regimului comunist caracterizîndu-se printr-un monopol de stat în toate domeniile socale și economice a statului și reforma banacră din anii 1990 cauzată de destrămarea U.R.S.S.

Comparativ cu alte state din Europa la general și Uniunea Europeană în special, băncile comerciale în Republica Moldova au apărut la sfîrșitul sec. XX-lea. În momentul apariției băncilor în Republica Moldova este strîns legată de reforma bancară începută de administrația primului și ultimului președinte al U.R.S.S. Mihail Gorbaciov. Finalizîndu-se deja după destrămarea U.R.S.S. în mod individual pentru fiecare stat membru al U.R.S.S. Deci, apariției băncilor se împart în două perioade, băncile pînă în 1991 și după 1991.

Pînă la începutul reformei în 1987, băncile erau sub monopolul statului U.R.S.S., fiind doar trei la număr Banca de stat, Banca pentru Activitatea Economică Externă și Banca pentru Construcții. Cu un an mai tărziu, după declanșarea reformei bancare, Sovietul Suprem al U.R.S.S. a adoptat legea cu privire la cooperație, prin care sa prevăzut posibilitatea creării băncilor cooperatiste. Astfel, are loc subminare poziției monopoliste a băncilor specializate sovietice de către băncile cooperatize și comerciale nou-înființate. Deja în 1990 banca de stat înregistrase 358 de bănci, printre aceste bănci au fost și Banca Comercială Victoriabank înregistrată la Banca de Stat a U.R.S.S. în 1990 la data de 22 februarie. Ulterio după înființarea Băncii Naționale a Moldovei și proclamarea independenței a Republicii Moldova la 27 august 1991, banca comercială Victoriabank a fost reorganizată în societate pe acțiuni și înscrisă în registrul băncilor autorizate a băncilor Republicii Moldova în data de 12 septembrie 1991

După declararea suveranității la data de 23 iunie 1990, a apărut necesitatea înregistrării noilor bănci comerciale, acestea nu puteau fi înregistrate în continuare de către Banca de Stat a U.R.S.S. Sovietul Suprem al R.S.S.M. a dispus că pînă la adoptarea Legii cu privire la bănci și crearea Băncii Naționale a R.S.S.M., înregistrarea și reînregistrarea băncilor comerciale și a filialelor lor pe teritoriul republicii sa va efectua de către Ministerul Finanțelor.

După înființarea Băncii Naționale a Moldovei la 4 iunie 1991 și proclamarea independenței a Republicii Moldova la 27 august 1991 au fost reorganizate în societății pe acțiuni fostele bănci specializate, astfel au fost reorganizate, Banca Agroindustrială a U.R.S.S, a fost transformată în Agroindbank S.A., Banca Gospodării Comunale, de locuințe și de dezvoltare socială din U.R.S.S. în Banca Socială a Moldovei S.A., Banca de Economii a U.R.S.S. în Banca de Economii S.A.. Banca pentru Activitatea Economică Externă a U.R.S.S în Eximbank S.A. și Banca de Construcție și Industrie în Moldincombank.S.A.. În consecință se creează un sistem bancar binivelar, caracteristic țărilor europei occidentale. Pe primul nivel este Banca Națională a Moldovei reorganizată din filiala a Băncii de Stat a U.R.S.S. și băncile comerciale de tip universal pe al doilea nivel.

Numărul băncilor comerciale din Republica Moldova a crescut în perioada anilor 1991-1997, însă relativ moderat. Pînă la sfîrșitul anului 1991 au fost înregistrate următoarele bănci comerciale: Comerțbank, Banca Socială, Victoriabank, Moldova-Agroinbank, Moldincombanc și Mobiasbancă. În 1992 a fost înregistratată Banca de Economii și EuroCreditBank, iar în 1993, Energbank și FinComBank. Aceste bănci, și-au consolidat poziția pe piața financiară, făcînd față noilor condiții impuse de Legea instituțiilor financiare și de regulametele Băncii Naționale a Moldovei. După 1993 și pînă în 1997 au fost înființate și alte bănci, precum: Eximbank, Investprivatbank, Guinea, Vias, Universalbank, Banaca Internațională de Investiții si Dezvoltare, Oguzbank, Bancosind, Bucuriabank, Întreprinzbank și Basarabia.

Odată cu adoptarea Legii instituției financiare din 1995, s-au introdus noi regulamentări în sectorul bancar, regulamentări ce vizau capitalul inițial, reglamentări de oraganizare și administrare a băncilor. Toate băncile, cu excepția la Eximbank, care au obținut licența după anul 1993 pînă ăn 1997 nu au putut să se conformeze noilor reglementări impuse de Legea instituțiilor financiare.

Un an după intrarea în vigoare a cestei legi, Banca Națională a Moldovei retrage autorizația băncii comerciale, Basarabia bank, deoarece nu au respectat cerințele regulamentelor referitor la menținerea mărimii minime a capitalului normativ și lichiditatea care a condus la pierderi ce au provocat reducerea totală a capitalului reglementat.La data de 16 aprilie 1996, banca a devenit insolvabilă și se află în proces de lichidare pînă în prezent.

În anul 1997 Banca Națională a Moldovei retrage autorizația și a altor două bănci Întreprinzbancă și Bancosind, motivul retragerii autorizației a fost același pentru ambele și anume înrăutățirea situației financiare. Înregistrînd datorii restante peste 27 mln lei. Ulterior Banaca Națională a Republicii Moldova a retras în 1998 licența Băncii Bucuria bank, în 1999 a retras licența Băncii Internaționale de Investiții și Dezvoltare, Băncii Vias, Băncii Guinea, în anul 2000 a retras licența Băncii Oguzbank. Toate aceste bănci se află în proces de lichidare pînă în prezent. Motivul retragerii autorizației a fost înrăutățirea în continuu a situației financiare.

Din cauza noilor regelementări impuse de Legea instituțiilor financiare și de regulamentele Băncii Naționale a Moldovei, numărul băncilor care activau pe teritoriul Republicii Moldova s-a redus aproape în jumătate. Astfel, în anul 2000 doar 15 bănci dețineau lincența eliberată de Banca Națională a Moldovei. Pînă în prezent această situație s-a menținut quasi-constant.

În anul 2007 a fost înregistrată banca comercială ProCredit Bank cu un capital exclusiv străin. Doi ani mai tîrziu a fost retrasă licența Băncii InvestPrivatBank aflîndu-se în stare de insolvabilitate.

Astfel la finele anului 2011 în Republica Moldova dețineau lincența 15 bănci comerciale, dintre care 6 bănci cu capital majoritar străin: Victoriabancă, Mobiasbancă, Comerțbank, EuroCreditBank, UniversalBank și Energbank și 3 cu capital exclusiv străin: EximBank, Banca Comercială Română și Unibank.

Sistemul bancar din Republica Moldova este caracterizat printr-o pondere mică a capitalului de stat, doar 2,5% din capitalul bancar. Primele 6 cele mai puternice bănci din Republica Moldova sunt: Moldova-Agroindbank, Victoriabanc, Moldincombanc, Banca de Economii, Eximbank și Banca Socială. Ele dețin în jur de 70% din activele pieții bancare și creditele acordate. Este de menționat faptul că anume aceste bănci au fost reorganizate din fostele filiale a Băncii de Stat a U.R.S.S., iar Victoriabanc înregistrată ca bancă comercială la Banca de Stat a U.R.S.S. a fost reorganizată în banca comercială pe acțiuni și înscrisă în registrul băncilor autorizate la data de 11 septembrie 1991.

Criza economică mondială din anul 2008 a afectat mult sistemul bancar, multe dintre bănci au supraviețuit, însă cu efect negativ pentru Universalbank. Din cauza înrăutățirii continuă a situații financiare a băncii, la data de 15 februarie 2012 i-a fost retrasă licența, în prezent se află în proces de lichidare.

De la înființarea Băncii Naționale a Moldovei și pînă în prezent au fost înființate mai mult de 25 de bănci. În prezent dețin licențe eliberate de Banca Națională a Moldovei doar 14 bănci comerciale.

Comparativ cu Republica Moldova, în Bulgaria, care este stat membru al Uniunii Europene din 1 ianuarie 2007, istoria băncilor comerciale se încadrează într-o perioadă de 136 ani, care se împarte în mai multe perioade. Prima perioadă este apariția băncilor comerciale după eliberarea otomană pînă la data de 9 septembrie 1994, uramtă de perioada socialistă în anii 1944-1989 și ultima perioadă este reforma bancară și criza economică din anii 1989-2015.

Băncile comerciale în Bulgaria au apărut după înființarea Băncii Naționale a Bulgariei în anul 1879. Puțin mai tîrziu a fost înființată prima bancă comercială din țară și anume Banca Agricolă Bulgară. Ca consecință a marei crize economice din anii 1929-1933, Banca Agricolă Bulgară a fuzionat cu Banca Centrală Cooperativă Bulgară, astfel a devenit a doua bancă națională Banca Cooperativă Agricolă Bulgară.

Odată cu stabilirea și dezvoltarea capitalui industrial în Bulgaria au apărut și primele bănci private: Banca Comercială Bulgară, Banca Girdap și altele. După 1882 au apărut și bănci cu capital pur străin: Banca Generală Ipotecară, Banca Comercială și Ipotecară Bulgară, Banca Ipotecară Franceză-Bulgară.

Imediat după sfîrșitul Primului Război Modial în Bulgaria s-a înregistrat o creștere rapidă a numărului de bănci. Factorii care au stat la baza creării și dezvoltării a acestor bănci nu au fost doar rentabilitatea satisfăcătoare a capitalului bancar dar și participarea benevolă a Băncii Naționale a Bulgariei în creditarea acestora. Astfel, din 1919 pînă la sfîrșitul anului 1926 au fost înființate 132 de bănci private, spre sfîrșitul anului 1927 numărul lor a ajuns la 140, iar în anul 1929 au fost înregistrate deja 166 de bănci comerciale.

Marea criză economică din anii 1929-1933 a generat dificultăți în comerț și industrie, multe credite acordate de către băncile comerciale nu au fost restituite, fapt ce a afectat puternic băncile comerciale. Băncile au înregistrat pierderi ce depășeau cu mult veniturile lor. Acest lucru crează unele îngrijorări și bancherii își dau seama că existența prea multor bănci în această perioadă de criză este prea riscant.

Deja în 1930 a început procesul de reorganizare a băncilor, în același an au fuzionat 10 bănci. În cele din urmă cea mai mare bancă care a apărut în procesul de fuzionare era banca cu numele Unirea Băncilor Bulgare, care s-a format prin fuziunea a trei bănci: Banca Franco-Bulgară, Banca Bulgară și Banca Populară a Creditului cu un capital total de 109100000 lev.

Efectele crizei economice s-a simțit foarte puternic, multe bănci s-au lichidat, altele s-au reorganizat, astfel prin mijlocul anului 1934 în Bulgaria operau numai 35 de bănci comerciale.

După al II-lea Război Mondial, Bulgaria a intrat în sfera de influență a U.R.S.S., devenind Republică Populară în 1946 și unul dintre cei mai credincioși aliați ai U.R.S.S. Deși nu era membru a U.R.S.S. dar a preluat sistemul bancar al lor, caracterizîndu-se printr-un monopol de stat. La 27 decembrie 1947 are loc naționalizarea băncilor, Banca Națională a Bulgariei dobîndește toate băncile comerciale.

Ca urmare are loc transformarea sistemului bancar dintr-un sistem binivelar în unul univelar. Acest sistem se caracterizează prin existența unei bănci, Banca Națională a Bulgariei cu o rețea de sucursale care îndeplinea funcțiile atît a băncii centrale cît și a băncilor comerciale.

Modificări semnificative în sistemul bancar al Bulgariei au avut loc în anul 1964 cînd a fost înființată Banca Bulgară Comercială Externă. și în anul 1967 cînd a fost înființată Banca de Stat de Economie.

Odată cu apariția motivelor și oportunităților reale pentru dezvoltarea antreprenoriatului au fost luate și primele reforme a structurii bancare, astfel în 1981 a fost creată o nouă bancă Mineral Bank, activitatea acestei bănci a fost orientată spre finanțarea noilor întreprinderi mici și mijlocii.

După lansarea reformei bancare în Bulgaria în anul 1989 sistemul bancar centralizat moștenit de la socialiști a fost înlocuit cu un sistem binivelar caracteristic țărilor europei occidentale. Factorii care au contribuit la formarea sistemului binivelar în Bulgaria sunt asemănător cu a Republii Moldova. Un prim factor a fost destrămarea U.R.S.S. iar al doilea a fost trecerea de la o economie cetralizată și planificată la o economie de piață.

Sistemul bancar al Bulgariei în 1989 a fost format din Banca Națională a Bulgariei și 58 de bănci comerciale, cele mai multe dintre ele au fost create prin transformarea fostelor filiale a Băncii Naționale a Bulgariei, iar la sfîrșitul anului 1990 numărul total al băncilor care operau a ajuns la 70.

În paralel cu procesul de creare a noilor bănci a început procesul de consolidare a instituțiilor de credite existente. Pînă în 1991 în Bulgaria au funcționat 70 de bănci de stat, cele mai multe dintre acestea erau bănci mici cu un capital de 10 milioane de lev.

Banca Națională a Bulgariei în anul 1991 a început consolidarea oficială a sectorului bancar din țară. Primul pas în direcția de a consolida băncile de stat a fost crearea Băncii Companiei de Consolidare în anul 1992, scopul acestei companii a fost consolidarea proprietății statului în sectorul bancar prin transferul de acțiuni a capitalul de stat în băncile comerciale. În 1992 s-a realizat primul proiect de condolidare, care a unit 22 de bănci publice în una singură United Bulgarian Bank.

În anul 1993, au fuzionat alte trei bănci în Balkanbank, iar alte 8 bănci au fuzionat în Hebrosbank. Cu 2 ani mai tîrziu s-a realizat un al doilea val de consolidarea a băncilor de stat prin fuziunea a trei bănci: Sofiabank, Biohimbank și Serdikabank în TBbiohim Bank.

La sfîrșitul anului 1995 din cauza consolidărilor, numărul băncilor de stat a scăzut la 11 bănci. În cele din urmă în ceea ce privește stuctura sistemului bancar, băncile de stat își păstrează rolul lor dominant în sectorul bancar pînă la introducerea consiliului monetar la mijlocul anului 1997.

În ce privește sectorul bancar privat, băncile private au apărut începînd cu anul 1990. Prima bancă cu capital privat a fost East International Bank, iar pînă la sfîrșitul anului 1991 au fost înregistrate deja 8 bănci private. În special benefic pentru apariția multor bănci private în această perioadă a fost regimul liberalizat de acordarea licențelor și rata scăzută a capitalului inițial. Mai mult decît atît legislația bancară a Bulgariei în vigoare în acea perioadă nu impunea cerințe speciale în ce privește originea fondurilor utilizate pentru constituirea capitalului inițial al băncilor. Multe dintre băncile private au început activitățile lor cu bani împrumutați în multe cazuri de la băncile de stat. Băncile comerciale au avut o evoluție pozitivă pînă la criza financiară din 1996 însoțită de hiperinflație, devalorizarea bruscă a monedei naționale. În cosecință aproape o treime din bănci au fost în proces de lichidare. Astfel, în 1998 funcționau doar 28 de bănci și 7 sucursale a băncilor străine.

Sistemul bancar bulgar a suferit schimbări profunde o dată cu trecerea de la economia centralizată la cea de piață. În prezent, aceasta este dominată de priemele 5 bănci din sistem: UniCredit Bulbank, DSK Bank, United Bulgarian Bank, Raiffeisenbank Bulgaria și Eurobank EFG Bulgaria.

Spre deosebire de țările europene dezvoltate, sistemul bancar bulgar deține un număr relativ redus de instituții de credit, în scădere față de anii anteriori. Astfel, dacă în anul 2004 existau 35 de instituții de credit, la finalul anului 2012 numărul acestora era de 30. În prezent bănci licențiate în Republica Bulgară sînt 22 iar sucursalele băncilor străine sînt 6.

Un alt stat al Uniunii Europene este România care a devenit stat membru din data de 1 ianuarie 2007. În comparație cu Republica Moldova în care băncile au apărut la sfîrșitul sec. al XX-lea, în România primele încercări de creare a unei bănci au avut loc la începutul secolului al XIX-lea.Totuși primele dovezi ale desfășurării a unor activități bancare pe teritoriului României au fost descoperite între anii 1786-1855, reprezentînd 55 de plăci de piatră care conțin detalii privind contractul privind înființarea unei instituții bancare.

Abia în 1856 a fost creată Banca Națională a Moldovei cu sediul la Iași, care a fost prima instituție bancară ce-și desfășoară activitatea pe teritoriul României. În anul următor, banca a dat faliment din cauza lipsei de fonduri, recurgerii la credite din străinătate, precum și datorită faptului că din capitalul subscris, a fost vărsat doar o mică parte. După unirea Țării Românești cu Moldova, în 1859, au început să funcționeze și alte instituții bancare.

În 1861 a fost ridicată problema creării unei bănci naționale, consiliul de miniștri au întocmit un proiect de lege pentru înființarea unei bănci de scont și circulație, însă proiectul nu a fost realizat. Deja în anul 1864 a fost fondată Casa de Depuneri și Consemnațiuni, această instituție a avut un rol foarte important pînă la crearea Băncii Naționale a României în 1880 întrucît a fost principala bancă de emisiuni pe teritoriul Principatelor Unite.

În 1865 a apărut la București o bancă comercială sub numele de Banca România care a avut atribuții de bancă de emisiune și scont. Ulterior a pierdut aceste privilegii și a desfășurat activitate pur comercială. În această perioadă au mai apărut și alte bănci: Banca Albina în anul 1872 la Sibiu care a fost prima bancă cu capital integral românesc; Creditul Financiar Rural în anul 1873 , Banca Marmorosch Blanc în 1874 și Banca Aurora cu sediul la Nasaud.

Înființarea Băncii Naționale a României în anul 1880 a creat premisele pentru apariția și a altor bănci și pentru dezvoltarea sistemului bancar românesc, a fost concepută după modelul Băncii Naționale a Belgiei, care la rîndul său a folosit modelul Băncii Angliei. De la fondarea Băncii Naționale a României, pînă la începutul primului război mondial s-a înregistrat o creștere rapidă a numărului de bănci. Astfel, numărul lor a crescut de la 5 bănci existente la sfîrșitul anului 1890 pînă la 195 de bănci în anul 1914.

Pe baza capitalurilor autohtone, au fost înființate mai multe bănci care au jucat un rol deosebit de important în procesul de formare a sistemului bancar românesc cum au fost: Banca Comerțului din Craiova în anul 1898, Banca de Scont a României îm anul 1898, Banca Românească în anul 1910. Capitalul străin, în special german, austriac și francez a fost present în sistemul bancar românesc prin băncile: Banca Generală Română, Banca Comercială Română și Banca Marmorosch Blanc care a fost cea mai cunoscută și mai puternică bancă din România, cu o rețea de 25 de sucursale în țară și 4 în străinătate, care a falimentat în perioada marii crize economice.

După primul război mondial, au fost înființate mai multe bănci cu capital românesc sau străin, în scopul valorificării potențialului economic al vremii: Banca Chrissoveloni în anul 1920, Banca Comercială Italo–Română în 1920 etc. În anul 1928, numărul băncilor și instituțiilor de credit specializate punea în evidență maturitatea sistemului bancar românesc, respective 1122 de bănci, față de 215 bănci existente în 1918.

Sistemul bancar românesc a fost afectat puternic de criza economică din anii 1929-1933, generînd numeroase falimente atît la băncile mici cît și la cele mari. După marea criză, în 1934, a fost pusă în aplicare Legea privind reglementarea comerțului de bancă, care a pus condiții mult mai restrictive pentru organizarea băncilor vizînd, în special, nivelul minim al capitalului social și corelarea acestuia cu volumul depunerilor.

Ca un efect al acestei legi a început să se reducă numărul băncilor comerciale în urma unui proces de concentrare prin fuziune sau lichidare. Astfel numărul băncilor sau redus de la 1204 existente în 1934 la 387 în anul 1941. Băncile mari au fost cele care și-au consolidat poziția ajungînd în anul 1941 să controleze peste 80% din activitatea sistemului bancar românesc, față de 40% înainte de criză.

Sistemul Bancar Românesc a cunoscut o dezvoltare remarcabilă pînă în anul 1946., băncile funcționînd conform uzanților și standartelor internaționale în materie și beneficiind de un personal cu o înaltă calificare personală. După 1947 asemeni Bulgariei și altor state din europa răsăriteană, activitatea bancară a cunoscut un puternic recul, datorită trecerii la economia planificată și intrării României în zona de influență sovietică. Sistemul bancar fiind organizat după modelul sovietic de monobancă, în care băncile ofereau un număr limitat de servicii și produse financiare.

Dacă în Bulgaria o dată cu căderea sub influența sovietică băncile au fost naționalizate și toate băncile au trecut la Banca Națională Bulgară, în România prin decretul nr.197/1948, s-a prevăzut ca toate băncile de stat sau private să fie lichidate. Astfel, pînă la sfîrșitul anului 1948 au fost lichidate peste 350 de bănci.

Începînd cu 15 noiembrie 1948, toate operațiunile bancare au fost concentrate la nivelul unei singure instituții – Banca Republicii Populare Române – care funcționa ca centru de încasări și control al numerarului. Această metodă de distribuire planificată a banilor a permis guvernului să instituie propriul sistem de conducere centralizată, supraveghere și control al economiei naționale.

Alături de Banca Națională a României sistemul bancar de atunci cuprindea și alte 4 bănci specializate în finanțarea unui sector specific de activitate economică. Astfel, Banca Română de Comerț Exterior redenumită Bancorex, era specializată în finanțarea întreprinderilor de comerț exterior și deținea cea mai mare parte a rezervelor valutare ale țării. Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară în prezent Raiffeisen Bank, finanța întreprinderile agricole și agroindustriale, în timp ce Banca de Investiții în prezent Banca Română, pentru Dezvoltare Grup Societe Generale acorda credite pe termen lung și era responsabilă de finanțarea investițiilor. Casa de Economii și Consemnațiuni actual CEC Bank, deținea monopolul în mobilizarea economiilor populației și aloca o parte din resursele sale sub forma împrumuturilor pentru construcția de locuințe.

După anul 1989, România a fost martoră a mai multor schimbări structuale, iar trecerea la economia de piață a determinat și modificarea radicală a organizării și funcționării sistemului bancar care a evoluat o dată cu dezvoltarea și diversificarea activităților economice.

Reforma bancară ca și în Republica Moldova și Bulgaria, în România a început în decembrie 1990 cînd sa trecut la un sistem binivelar specific țărilor occidentale, avînd în vîrful piramidei Banca Centrală fără funcții comerciale, dar numai de reglemenatare, emisiune monetară, supraveghere și control și pe al doilea nivel băncile comerciale de tip universal constituite în societăți pe acțiuni.

Începînd cu 1990, fostele bănci specializate au fost transformate în societăți pe acțiuni, fără a mai ține cont de specializarea lor au primit dreptul de a efectua toate operațiunile bancare. Prima bancă comercială, Banca Comercială Română a fost înființată la data de 1 decembrie 1990.

În primii ani după reforma bancară s-a înregistrat o creștere rapidă a noilor bănci comerciale, astfel dacă în anul 1990 au existat 12 bănci dintre care 5 erau sucursalele băncilor străine, numărul acesta ajunge la 27 de bănci dintre care 7 erau sucursalele băncilor străine. Nivelul maxim fiind atins în anul 1998 fiind înregistrate 45 de bănci dintre care 9 erau sucursalele băncilor străine. Ulterior băncile au început să se reducă din cauza lichidării sau fuzionării lor.

Deși numărul băncilor private depășea numărul băncilor de stat, fostele bănci specializate dețineau 83% din activele sistemului bancar, acest monopol treptat a început să se reducă și la sfîrșitul anului 1997 aceste bănci acopereau 61% din activele totale a sistemului bancar românesc.

Un alt aspect al sistemului bancar a fost caracterizat prin segmenatarea activităților desfățurate de societățile bancare, astfel băncile cu capital majoritar de stat au fost implicate în special în finanțarea companiilor de stat și a sectorului public. Pe cînd băncile cu capital privat au finanțat băncile cu capital privat, iar băncile s-au implicat în finanțarea unor companii străine provenite din aceleași țări ca și banca mamă.

După 1998 s-a înregistrat o scădere a numărului de bănci ca urmare a procesului de lichidare și mai puțin una de fuziune, începînd cu anul 1999 a intrat în faliment Banca Comercială Albina iar Banca Comercială Bancorex a fuzionat cu Banca Comercială Română. În anul 2000 au falimentat Columna Bank, Bankcoop și Banca Internațională a Regiilor. Ulterior, în 2001-2002 au falimentat Dacia Felix Bank, Banca Română de Scont, Investment and Development Bank și Turkish-Romanian Bank.

La începutul anului 2003 sistemul bancar românesc era format dintr-un număr de 38 de bănci comerciale, dintre care 30 erau bănci comerciale a persoanelor juridice române, iar alte 8 erau persoane juridice străine.

Printre principalele bănci comerciale europene cu strategii de dezvoltare regional care se regăsesc și în alte țări din Europa Centrală și de Est, pe piața românească s-au afirmat așa ca Societe Generale, Raiffeisen Bank și Unicredit sau Erste Bank.

La sfîrșitul anului 2010 au existat 41 de bănci. Gradul de concentrare a sistemului românesc, situate sub media Uniunii Europene. Din totalul de 40 de bănci cu capital majoritar privat, 26 sunt cu capital străin, iar numărul sucursalelor băncilor străine s-a redus de la 10 la 9 în 2010.Iar în prezent în România activează 39 de bănci comerciale dintre care 9 sucursale a băncilor stăine.

Un alt stat membrul al Uniunii Europene din 1 mai 2004 este Lituania. Istoria aparițiilor băncilor în Lituania, prezintă multe tangențe cu istoria apariției băncilor în Bulgaria și în România. Perioada apariției și evoluțiiei băncilor este împărțită în mai multe etape: apariția băncilor pînă la primul război mondial, perioada interbelică, perioada socialistă și reforma bancară din anul 1987.

Apariția băncilor în Lituania au o lungă istorie, primele bănci au apărut după abolirea iobăgiei și eliberarea de Rusia țaristă. Printre primele bănci din Lituania au fost Nobility Land Bank creată în anul 1886, Peasant Land Bank în 1883, Caunas Bank în 1884 și altele. Numărul lor a crescut în continuu, astfel pînă la sfîrșitul anului 1915 în Lituania funcționau deja 52 de bănci. Pînă atunci Lituania nu dispunea de o bancă centrală, dar ideea de creare a unei bănci naționale de emisiune a fost lansată în anul 1792. După piederea suveranității, Lituania și-a pierdut posibilitate de creare a propriului sistem bancar.

După primul război mondial sistemul bancar de un singur nivel se transformă într-unul cu două nivele, tipic Europei Occidentale odată cu înființarea în anul 1922 a fost creată Banca Națională a Lituaniei. Printre cele mai mari bănci din Lituania în perioadă interbelică sau remarcat: Economy Bank în anul 1919, Commerce Bank, Co-operative Bank,Banca Centrală Evreească în 1920, Creditbank și Banca Mondială, înființate în anul 1921.

Evoluția sistemului bancar a Lituaniei a luat sfîrșit o dată cu ocuparea de către Uniunea Sovietică în anul 1940. După ocupare sistemul bancar a Lituaniei a luat sfîrșit, iar o lună mai tîrziu a început un proces de naționalizare a băncilor. Marea majoritate a băncilor au fost naționalizate, iar unele au fost lichidate, inclusiv și Banca Națională a Lituaniei.

În perioada ocupației sovietice, Lituania a fost transformată într-o republică sovietică, în care a fost impus sistemul bancar centralizat al U.R.S.S. format din Banca de Stat a U.R.S.S. și două bănci specializate: Banca pentru Activitatea Economică Externă și Banca de Construcție. Acest sistem centralizat sa menținut pînă la începutul reformei bancare în anul 1987. După recăpătarea independenței se instituie un nou sistem bancar binivelar specific ca și în Republica Molova, Bulgaria și România.

Numărul de bănci din Lituania a crescut rapid, astfel din 1990 pînă în 1993 în Lituania activau mai mult de 28 de bănci. Izbucnirea unei crize bancare în anul 1994 a avut un impact puternic asupra economiei țării. Prin 1997 au fost revocate autorizațiile și intentate proceduri de faliment pentru 13 bănci comerciale.

Numarul lor a fost în continuare în scădere, ajungînd doar la 13 în anul 2003 dar deja ca motiv a servit fuzionările care au avut loc în acești ani. Iar în prezent în Lituania activează 7 bănci care dețin licență eliberată de Banca Națională a Lituaniei și 8 sucursale a băncilor stăine.

1.2 Rolul și locul băncilor comerciale în sistemul bancar

În prezent, fiecare stat membru al Uniunii Europene dispune de un sistem bancar. Sistemele bancare contemporane au început să apară în perioada modernă a capitalismului și anume în secolul XIX.

Odată cu apariția primelor sisteme bancare a început să se consolideze rolul și locul băncilor în sistemul bancar. Sistemul bancar clasic presupune o structură piramidală, în care la bază se află un număr mai mare sau mai mic de bănci comerciale, iar în vârf se situează banca centrală, deci, un sistem cu 2 nivele. În prezent acest sistem este caracteristic pentru toate statele membre ale Uniunii Europene inclusiv și pentru Republica Moldova. Locul băncilor în sistemul bancar este caracterizat de poziția pe care acestea o ocupă în sistemul bancar. În acest sistem cu două niveluri decontarea scriptică a tranzacțiilor dintre agenții nebancari se operează prin băncile comerciale, bănci de nivelul doi, iar decontarea scriptică a tranzacțiilor dintre băncile comerciale se operează prin banca centrală, bancă de prim nivel și banca băncilor. În acest sistem băncile comerciale ocupă un loc inferior fiind supraveghiate în activitatea lor de către banca centrală.

Totuși, în istoria apariției și dezvoltării sistemelor bancare au existat și sisteme bancare univelare și polinivelare.

Sistemele bancare cu un singur nivel era caracteristic tuturor statelor care pînă la înființarea băncilor naționale, dispuneau de bănci comerciale. Acest sistem era caracteristic României și Lituaniei. Sistemul polinivelar, sau cu trei nivele, s-a manifestat în perioada U.R.S.S., care a extistat doar în perioada reformei anilor 1987-1990, avînd o structură formată din Banca de Stat a U.R.S.S., băncile de stat ramurale și băncile comerciale.

Dacă locul caracterizează poziția, rolul este caracterizat de importanța și funcțiile băncilor comerciale în sistemul bancar. La etapa actuală rolul băncilor este unul foarte divers. Într-un sistem bancar, rolul băncilor poate fi privit atît din punct de vedere economic cît și al securității statului. Rolul principal al băncilor comerciale în economie este de a asigura intermedierea financiară sau finanțarea indirectă.

Băncile comerciale moderne, avînd rolul de intermediari financiari, îndeplinesc o funcție macroeconomică importantă, asigurînd redistribuirea interramurală și interregională a capitalului bănesc. Mecanismul bancar de distribuire și redistribuire a capitalului pe sfere și ramuri permite dezvoltarea economiei în dependență de necesitățile și obiectivele ale producerii și contribuie la restructurarea economiei.

Creșterea rolului economic a băncilor comerciale se observă în prezent și prin lărgirea sferei lor de activitate și dezvoltarea unor noi tipuri de servicii financiare. În prezent, băncile comerciale ale unor țări pot presta clienților lor pînă la cîteva sute de servicii.

Printre principalele funcții ale băncilor comerciale putem să menționăm: acumularea și mobilizarea capitalului bănesc, intermedierea în operațiunile de creditare, efectuarea decontărilor și prețului, servicii de consulting.

Mobilizarea mijloacelor bănești temporar libere și transformarea lor în capital este una dintre cele mai timpurii funcții bancare. Mijloacele bănești libere ale persoanelor juridice și fizice acumulate de către bancă, pe de o parte aduc venit deținătorilor, venit sub formă de dobîndă, iar pe de altă parte creează baza operațiunilor de creditare. Economiile acumulate pot fi utilizate pentru diferite necesități economice și sociale. Astfel, în special prin intermediul băncilor comerciale are loc concentrarea mijloacelor bănești și transformarea lor în capital.

Un rol important al băncilor este intermedierea în operațiunile de creditare. Astfel, persoanele care dispun de mijloace bănești depun la bancă sume de bani sub formă de depozite bancare,sume pe care băncile le vor acorda persoanelor care au nevoie de mijloace bănești sub formă de credite bancare. În acest mod se creează o legătură reciproc-avantajoasă între cei care plasează mijloacele bănești sub formă de depozite și cei care împrumută.

Rolul băncilor în funcție de intermediar în operațiunile de creditare, se manifestă prin transformarea mărimii fondurilor, de obicei persoanele depun la bănci sume mici de bani sub formă de depozite, iar persoanele care au nevoie de credite, presupun sume mari de bani. În această situație băncile din cauza că dispun de un număr mare de depozite bancare vor putea furniza sume de bani necesare persoanele ce au nevoie de credite. Astfel băncile împachetează mai multe depozite pe care le acordă persoanelor.

Totodată, ca intermediar în operațiunea de creditare, rolul băncilor se manifestă prin transformarea diferenței termenului de rambursare. Mijloacele bănești depuse sub formă de depozite bancare, de obicei sunt pe termen scurt. În procesul de intermediere băncile transformă termenul de rambursare, acordînd credite persoanelor pe termen mediu sau lung. Astfel, băncile trebuie să aibă un management adecvat al activelor și pasivelor bancare.

Majoritatea decontărilor dintre întreprinderi se realizează fără numerar. Băncile, deținind rolul de intermediari în plăți efectuează decontări la ordinul clienților, primesc bani în cont și țin evidența tuturor intrărilor și ieșirilor de mijloace bănești. Decontările se realizează și prin intermediul băncilor corespondente, cînd între bănci se înființează relații reciproce, ce presupun deschiderea conturilor corespondente. Centralizarea plăților în bănci duce la mișcarea cheltuielilor de circulație, iar pentru a accelera decontările și a mări siguranța plăților se introduc sistemele de decontare electronică.

Competența economică suficientă și posibilitatea de control a situațiilor economice permit băncilor să desfășoare activitatea de consultanță a clienților. Băncile efectuează analiza activității financiare a întreprinderilor, starea evidenței lor contabile, apreciază strategia de dezvoltare și depistează direcții posibile de majorare a veniturilor. Ocupîndu-se de operațiunile cu valori mobiliare, băncile apreciază perspectiva de emitere a noilor acțiuni ale clientului și posibilitatea plasării lor, consultă clienții în alegerea firmelor, care sunt gata să-și asume responsabilitatea privind plasarea noilor valori mobiliare. Băncile oferă următoarele servicii de consultanță: acoperirea conturilor, activitate creditară și de casă, recomandări privind efectuarea operțiunilor pe piețele valutare și de mărfuri.

Cu scopul de a deveni tot mai competitivi și de a răspunde nevoilor de servicii financiare ce sunt în permanență în creștere și din ce în ce mai diversificate, băncile și-au adoptat o mulțime de alte roluri. Printre cele mai importante roluri pe care băncile le îndeplinesc în economie sunt: rolul de management al riscului care se manifestă prin acordarea de asistență pentru clienți atît în procesul creditării cît și în situații de incapacitate de plată, rolul de garantare a datoriilor prin care băncile comerciale preluează și plătesc datoriile clienților atunci cînd aceștia sunt în incapacitate de plată.

Rolul băncilor în politica monetară se manifestă prin contribuirea la îndeplinirea politicii monetare și guvernamentale, în special prin cumpărarea titlurilor de stat emise în vedere acoperirii deficitului bugetar, îndeplinind atît scopuri sociale cît și economice.

Tendința de lărgire a spectrului de funcții al băncilor comerciale evoluează în condiții condtemporane. Pentru consolidarea poziției pe piață, băncile tot mai des îndeplinesc operațiuni necaracteristice băncilor, pătrunzînd în sferele netradiționale ale atreprenoriatului financiar. Astfel, se mărește rolul băncilor în funcționarea economiei.

Deși, rolul băncilor în economie prevalează cu mult rolul băncilor în ce privește securitatea statului, acesta din urmă nu trebuie neglijat. Rolul memijlocit în ce privește securitatea statului ține de competența organelor abilitate în acest scop, băncile comerciale au rolul de intermediari. Rolul băncilor ca intermediari cu privire la securitatea statului, constă în prevenirea și combaterea spălarii banilor și finanțării terorismului.

Ca intermediar în prevenirea și combaterea spalării banilor și finanțării terorismului, băncile comerciale sînt obligate să înșiințeze organele competențe despre orice activitate sau tranzacție suspectă de splălare a banilor și finanțării a terorismului, în curs de pregătire, de realizarea sau deja realizată.

CAPITULUL II: ASPECTE COMPARATIVE PRIVIND LICENȚIEREA, ACTIVITATEA, REORGANIZAREA ȘI LICHIDAREA BĂNCILOR COMERCIALE DIN REPUBLICA MOLDOVA CU BĂNCILE COMERCIALE DIN UNELE STATE A UNIUNII EUROPENE

2.1 Aspecte generale privind licențierea băncilor comerciale

Băncile comerciale sunt și ele societăți comerciale, dar cu un statut juridic specific și care desfășoară o activitate comercială specifică. Activitatea bancară presupune un risc sporit iar pentru diminuarea acestui risc au fost elaborate norme ce conțin cerințe prudențiale materializate în legi și regulamente pe plan național cît și în regulamente și directive pe plan internațional.

Aceste norme reglementează la general condițiile privind desfășurarea activităților bancare și în special condiții privind licențierea băncilor comerciale.

În prezent cadrul juridic la nivel internațional care reglementează licențierea băncilor comerciale este Directiva nr. 36 din 2013 a Uniunii Europene. Acestă directivă conține un minim de reglementări ce vizează acordarea licențiilor băncilor comerciale, însă statele membre pot să adopte și reglementări mai stricte.

În Republica Moldova licențierea băncilor comerciale este reglementată de Legea instituțiilor financiare nr. 550 din 1995, cît și de regulamentul nr.23 cu privire la licențierea băncilor a Băncii Naționale a Moldovei.

Trebuie de menționat faptul că procedura de eliberare a licențiilor băncilor comerciale în Republica Moldova este asemănătoare cu cea a statelor membre a Uniunii Europene, însă condițiile și termenii diferă de la stat la stat.

În Republica Moldova organul competent în conformitate cu art. 5, 11, 44 ale Legii cu privire la Banca Națională a Moldovei, art. 4 al Legii instituțiilor financiare, este Banca Națională a Moldovei care are dreptul exclusiv de a elibera licențe băncilor comerciale.

Procedura de eliberare a licenției băncii comerciale este asemănătoare cu majoritatea statelor membre a Uniunii Europene care cuprinde două etape: aprobarea prelimenară a cererei și eliberarea exclusivă a licenței, dar în ce constă condițiile și termenii diferă de la stat la stat.

Pentru eliberarea licenței unei bănci comerciale, la Banca Națională a Moldovei se depune o cerere. Exigențele la cerere sunt prevăzute în regulamentul cu privire la licențierea băncilor. Cererea se întocmește în scris în limba de stat și se semnează de către fondatorii băncii. Totodată la cerere se anexează un set de acte, iar în cazul în care cererea și setul de acte sunt întocmite într-o limbă străină, acestea se prezintă în original cu anexarea traducerii în limba de stat a Republicii Moldva, autentificate conform legislației.

Conform art.6 din Legea instituțiilor financiare, la cerere se anexează următoarele acte:

acte care atestă existența sau inexistența antecedentelor penale, precum și informații referitoare la calificarea și experiența administratorilor viitoarei bănci și activitatea lor profesională din ultimii zece ani;

date despre capitalul viitoarei bănci;

business-planul viitoarei bănci, cuprinzînd structura organizatorică, tipurile de activități preconizate, prognosticul rezultatelor financiare pentru următorii trei ani;

acte care atestă existența sau inexistența antecedentelor penale, precum și informații referitoare la numele, domiciliul, activitatea comercială sau profesională din ultimii 10 ani și cota de participare a fiecărei persoane care intenționează să dețină 1% sau mai mult din acțiunile cu drept de vot ale băncii.

Suplimentar conform regulamentului cu privire la licențierea băncilor, la cerere se anexează următoarele acte și informații:

procesul-verbal al adunării de constituire a acționarilor privind organizarea băncii, în care trebuie să fie indicat numele acționarilor prezenți la adunare și a persoanelor invitate;

statutul băncii, aprobat de adunarea de constituire a acționarilor;

regulamentele interne;

contractul de societate privind organizarea băncii, în care se reflectă caracterul băncii, se indică mărimea capitalului, care se preconizează de introdus, tipurile de acțiuni, datele de identificare ale tuturor acționarilor-fondatori cu indicarea cotei lor de participare anunțate în procente și sumă, responsabilitatea părților pentru îndeplinirea hotărîrilor adoptate și organele care soluționează conflictele apărute în legătură cu contractul dat;

informații despre persoanele care intenționează să dețină acțiuni ale băncilor;

informații despre persoanele propuse drept administratori a băncii ce corespund cerințelor înaintate față de aceștia;

listele membrilor consiliului băncii, organul executiv și comisia de cenzori, cu indicarea remunerării acestora;

copiile autorizate de bancă ale contractelor individuale de muncă la serviciu a conducătorului organului executiv și contabilul-șef ai viitoarei bănci.

În cazul în care Banca Națională a Moldovei consideră că informațiile de bază sînt insuficiente pentru eliberarea licenței, poate cere solicitantului date suplimentare.

În termen de trei luni de la data primirii cererii, Banca Națională o aprobă preliminar sau o respinge, aducînd în scris la cunoștința solicitantului decizia sa. Decizia privind refuzul de a elibera licența trebuie să conțină motivarea cauzelor în baza cărora se respinge cererea. Drept motive de respingere a cererii pot fi de asemenea și prezentarea informației insuficiente, neautentice pentru luarea deciziei privind eliberarea licenței. Totodată Banca Națională refuză eliberarea licenței în cazul în care capitalul băncii nu corespunde cu cuantumul minim de 100 milioane lei.

După aprobarea preliminară a cererii, Banca Națională stabilește următoarele cerințe suplimentare pentru primirea licenței:

depunerea capitalului inițial;

angajarea de specialiști;

încheierea unui contract cu o firmă de audit;

încheierea sau cumpărarea de utilaj pentru efectuarea operațiunilor bancare și de edificii.

Aceste cerințe trebuie îndeplinite în decursul unui an, în caz contrar aprobarea preliminară se anulează.

Solicitantul trebuie să prezinte în scris confirmarea privind îndeplinirea cerințelor. După ce Banca Națională a Moldovei se va convinge, că cerințele suplimentare sînt îndeplinite, se eliberează licența în termen de o lună.

De la data adoptării deciziei privind eliberarea licenței, Banca Națională a Moldovei, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare, înștiințează solicitantul în scris despre acest fapt și despre necesitatea achitării taxei prevăzute în mărime de 50 mii lei pentru eliberarea licenței. Ulterior licența se semnează în termen de 3zile lucrătoare de la data primirii documentului care confirmă achitarea taxei pentru eliberarea licenței și se înmînează, contra semnătură, persoanei împuternicite de către bancă. Banca are dreptul să desfășoare activitățile financiare prevăzute în licență din data semnării acesteia.

Licența se eliberează pe un termen nedeterminat și este netransferabilă. Toate băncile comerciale care au obținut licența șe înscriu în registrul băncilor licențiate. Acest registru este permanent accesibil publicului, iar băncile a căror licență a fost retrasă se exclude din registrul prin înscrisul respectiv.

Licențierea băncilor în statele membre a Uniunii Europeane este asemănătoare cu cea din Republica Moldova. Potrivit art. 8 din directiva nr.36 din 2013 a Uniunii Europene, toate statele membre cer băncilor comerciale să obțină o autorizație înainte de începerea propriu-zisă a activitațiilor lor, totodată statele membre stabilec condițiile pentru eliberarea acestei autorizații și le notifică Autoritații Bancare Europene.

În Bulgaria autoritatea competentă care este abilitată să elibereze licență băncilor comerciale este Banca Națională a Bulgariei.

Licențierea băncilor în Bulgaria este reglementată de Legea cu privire la instituțiile de credit și Ordonanța cu privire la licențe,aprobări și permisiunile acordate de Bănca Națională a Bulgariei. În Bulgaria ca și în Republica Moldova,pentru a desfășura activități bancare este necesar de a dispune de o licență eliberată de Banca Națională a Bulgariei. Pentru obținerea licenței la Banca Națională a Bulgariei se depune o cerere în formă scrisă, la cerere se anexează un set de acte.

Lista actelor ce se anexează la cerere este prevăzută la art. 13 alin. 2 în Legea cu privire la instituțiile de credit. Totuși o bună parte din ele coincid cu cele prezentate ca anexe la cererea pentru eliberarea licenței în Republica Moldova.

Astfel la cerere se anexează următoarele acte:

statutul băncii;

documente ce conțin informații cu privire la acțiunile vărsate și subscrise;

planul de afaceri al băncii cu descrierea exhaustivă a acticvităților care vor fi efectuate, politica și strategia băncii, prognoza financiară de dezvoltare pe o perioadă de trei ani;

o descriere a managementului și structurii organizaționale, distribuierea responsabilităților între directorii generali și a altor administratori, organizarea și administrarea sistemului de informații bancare, inclusiv mecanismul de securitate a informațiilor;

numele și adresele membrilor consiliului de administrație al băncilor precum și informații privind calificarea și experiența lor profesională;

o descreiere a sistemului de control intern precum și un program de combatere a spălării banilor;

numele și adresele membrilor consiliului de administrație al băncii, precum și date referitor la calificarea și experiența lor profesională;

Suplimentar, potrivit ordonanței la cerere se anexează următoarele acte și informații:

informațiile și actele persoanelor care dețin trei și mai mult de trei la sută din acțiunile cu drept de vot.

În schimb procedura de examinare a cererii pentru eliberarea licenței în Bulgaria este asemenea cu cea din Republica Moldova. Astfel, în termen de trei luni de la primirea cererii și toate actele anexate la ea, Banca Națională a Bulgariei o aprobă prelimenar sau o respinge.Drept temei de refuz poate servi faptul că solicitantul nu a prezentat în termenul stabilit toate informațiile și documentele necesare sau acestea au fost incomplete, contradictorii, nesigure sau capitalul social este sub minimul reglementat de 5 milioane de euro.

Astfel după aprobarea preliminară a cereii de acordare a licenței, Banca Națională a Bulgariei, stabilește următoatele condții suplimentare:

depunerea capitalului social;

membrii consiliului de administrație și a consiliului de supraveghere au îndeplinit cerințele cu privire la calificarea și experiența profesională;

au fost închiriate sau procurate edificii și echipamentul necesar pentru activitatea băncii;

s-a stabilit un birou de control intern și angajați recrutați să dispună de califcarea și experiența profesională pentru această activitate;

elaborarea unor norme solide de gestiune internă, care includ clar structura organizatorică cu niveluri bine definite, proceduri eficiente de indentificare, gestionare și monitorizare și raportarea riscurilor la care banca ar putea fi expusă.

Totuși legislația bancară nu prevede care este termenul de îndeplinire a acetor cerințe suplimenatre. Odată îndeplinite solicitantul trebuie să prezinte confirmarea lor în scris. După ce Banca Națională a Bulgariei se asigură că activitățile pe care solicitantul urmează să le efectueze, asigură soliditatea necesară și stabilitatea financiară și că cerințele privind eliberarea licenței sînt îndeplinite, eliberează licența în termen de 3 luni. Anterior eliberării licenței, inștiințează pe fondatorii băncii despre achitarea taxei de licențierea în mărime de 100 mii lev, echivalentul a 50 mii euro. După acordarea licenței, băncile se înscriu în registrul băncilor licențiate a Băncii Naționale a Bulgariei.

La fel ca și în Republica Moldova și în general în orice stat al Uniunii Europene, băncile comerciale din România se pot constitui și pot funcționa numai pe baza licenței emise de Banca Națională a României. Cadrul juridic care reglementează licențierea băncilor comerciale din România este Orodnanța de urgență a guvernului privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului și Regulamentul privind autorizarea instituțiilor de credit.

Procedura de licențiere a băncilor ca și în Republica Moldova și Bulgaria cuprinde două etape: aprobarea prelimenară privind constituirii băncii comerciale și eliberarea exclusivă a licenței.

Pentru eliberarea licenței unei bănci comerciale din România, la Banca Națională a României se depune o cerere însoțită de următoarele informații și documente:

procura autentică semnată de toți acționarii direcției băncii, prin care aceștia desemnează una sau mai multe persoane pentru a-i reprezenta în relația cu Banca Națională a României pe parcursul instrumentării cererii de autorizare;

proiectul actului constitutiv;

informare cu privire la cota-parte din capitalul social și din drepturile de vot deținute de acționarii direcți și de acționarii semnificativi indirecți;

planul de activitate cu prognoza financiară pentru următorii trei ani;

lista persoanelor care au legături strînse cu banca.

În termen de patru luni de la data primirii cererii de licențiere a bănci, Banca Națională a României o aprobă sau o respinge. În termen de cinci zile lucrătoare de la primirea cererii, Banca Națională a României comunică titularului, dacă este cazul, documentele care nu au fost prezentate, în vederea depunerii de îndată a acestora.

Banca Națională a României poate solicita în scris, însă nu mai târziu de trecerea a trei luni de la primirea cererii de licențiere, orice informații sau documente suplimentare, dacă cele prezentate nu sunt suficiente ori relevante pentru realizarea evaluării sau dacă documentația prezintă alte deficiențe.

Dacă Banca Națională a României decide acordarea aprobării de constituire, pentru obținerea licenței, banca comercială trebuie ca în cel mult două luni de la data comunicării hotărârii Băncii Naționale a României să îi prezinte acesteia documentele suplimentare pentru eliberarea licenței, astfel, se va prezenta:

copia legalizată a actului constitutiv sau un exemplar original al acestuia;

scrisoare din partea depozitarului fondurilor destinate să constituie capitalul social, care să confirme suma vărsată de fiecare acționar într-un cont special deschis pentru colectarea capitalului social, blocat pînă în momentul înmatriculării băncii;

informare cu privire la cota-parte din capitalul social si drepturile de vot deținute în mod indirect de acționarii semnificativi;

comunicarea privind identitatea auditorului financiar;

copia certificată a certificatului de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerțului și a încheierii de înmatriculare;

comunicarea privind existența reglementărilor proprii referitoare la desfășurarea activității.

După prezentarea documentelor suplimentare Banca Națională a României decide cu privire la acordarea licenței în termen de cel mult 4 luni.

În oricare dintre etapele procesului de licențiere Banca Națională a României comunică în scris titularului cererii hotărîrea sa, indicînd și motivele care au stat la baza acesteia în cazul respingerii cererii de licențiere.

Odată ce a fost acordată licența, ea este valabilă pe o perioadă nedetermină și netransferabilă, ulterior, banca se înscrie în registrul băncilor licențiate ca și în Republica Moldova.

Un alt stat membru al Uniunii Europene este Lituania. Cadrul juridic care reglementează licențierea băncilor comerciale în Lituania este Legea cu privire la bănci și Legea instituțiilor financiale. Procedura de eliberare a licenței unei bănci comerciale este asemănătoare cu cea a statelor anterior menționate, ce cuprinde două etape aprobarea prelimenară a cererii și eliberarea exclusiv a licenței.

Astfel, ca și în statele anterior menționate pentru a crea o bancă pe teritoriul Lituaniei, la Banca Națională a Lituaniei se depune o cerere în formă scrisă. Pentru a obține permisiunea de a crea o bancă, fondatorii băncii odata cu depunerea cererei prezintă și un set de acte.

Lista actelor ce se anexează la cerere este prevăzută la art.8 în Legea cu privire la bănci, astfel la cerere se anexează următoarele acte:

memorandumul băncii;

actul constitutiv al băncii;

un cadru pentru activitate;

date cu privire la identitatea fondatorilor băncii precum și documente și date care dovedesc că fondurile utilizate pentru formarea capitalului sînt dobîndite în mod legitim;

documente care atestă că acțiunile băncii au fost vărsate integral.

Banca Națională a Lituaniei examinează documentele depuse în termen de trei luni de la primirea cererii, la care decide de a acorda autorizația pentru a creea o bancă.

În cazul în care Banca Națională a Lituaniei refuză să acorde permisiunea de începerea a activității unei instituții de credit, aceasta îl informează pe solicitant în legătură cu decizia luată și motivele care au stat la baza acesteia în termen de șase luni de la primirea cererii respective sau, în cazul în care cererea este incompletă, în termen de șase luni de la primirea informațiilor complete necesare pentru luarea deciziei.

În orice caz, termenul în care se ia o decizie de acordare sau de refuz al autorizației nu va depăși 12 luni de la primirea cererii.

După obținerea permisiuni fondatorii băncii depun o nouă cerere la Banca Națională a Lituania la care se anexează un set de documente:

înregistrarea statutului constituiv al băncii;

documente care atestă că banca are capitalul minim;

lista acționarilor băncii specificînd drepturile de vot dobîndite de fiecare dintre ei;

un plan de activitate pentru primii trei ani;

o descriere a managementului și structura organizatorică;

documentele și informațiile care confirmaă că banca a asigurat un sistem de control intern.

Banca Națională a Lituaniei examinează documentele depuse și decide cu privire la eliberarea unei licențe în termen de trei luni de la primirea cererii. În cazul în care Banca Națională a Lituaniei solicită documente sau date suplimentare, decizia de a elibera licența se ia în termen de trei luni de la primirea documentelor și datelor suplimentare. Însă decizia cu privire la eliberarea unei licențe, în orice caz, se ia în termen de 12 luni de la primirea cererii.

Ca și în Republica Moldova licența unei bănci se eliberează pe o perioadă nedeterminată și este netransferabilă.

Totuși, Banca Națională a Lituaniei poate refuza acordarea unui autorizații atunci cînd documentele prezentate nu îndeplinesc cerințele stabilite de actele legislative, nu toate datele specificate în actele juridice sau suplimentar solicitate au fost depuse.

2.2 Organizarea și funcționarea băncilor comerciale

În Republica Moldova, potrivit Legii instituțiilor financiare băncile comerciale sunt organizate ca societăți comerciale pe acțiuni conform legislației despre societățile pe acțiuni. Însă prevederile Legii cu privire la societățile pe acțiuni care vin în contradicție cu Legea instituțiilor financiare nu au putere juridică asupra băncilor comerciale.

Această formă de organizare a băncilor comerciale este specifică majoritatea statelor membre a Uniunii Europene. Printe statele membre a Uniunii Europene care prevăd aceste forme de organizare a băncilor comerciale în societăți pe acțiuni sînt România, potrivit art. 15 din Legea Bancară, Bulgaria potrivit art.7 din Legea instituțiilor de credit și altele.

Însa există și state membre ale Uniunii Europene care prevăd o altă formă juridică de organizare. Un model inedit de organizare a băncilor îl prezintă Litunia. Legea cu privire la bănci a Lituaniei prevede că băncile comerciale se pot organiza atît ca societate pe acțiuni cît și ca societate cu răspundere limitată.

Întru funcționarea băncilor indiferent că sunt bănci licențiate în Republica Moldova sau în state membre a Uniunii Europene, băncile trebuie să mențină în permanență un capital adecvat și resurse lichide.

Băncile încep să funcționeze doar după eliberarea licențelor de către autoritățile competente. În Republica Moldova autoritatea competentă este Banca Națională a Moldovei.

La fel, ca și în Bulgaria, România și Lituania, în Republica Moldova băncile se pot angaja doar în activități financiare prevăzute în licență. Printre activitățile financiare comune tuturor statelor anterior menționate putem să enumerăm: acceptare de depozite, acordare de credite, acordarea de servicii de decontări și încasări, prestarea serviciilor de plată și emiterea monedei electronice, emiterea și administrarea instrumentelor de plată și altele, cumpărarea și vînzarea banilor inclusiv în valută străină, lising financiar și alte activități.

Băncile comerciale în Republica Moldova dispun de independență juridică, operațională, financiară și administrativă, față de orice persoană, inclusiv față de Banca Națională, de Guvern și de alte autorități ale administrației publice. Băncile în activitatea lor sînt în drept să încheie contracte, să posede și să dispună de bunuri mobile și imobile și să fie parte în proces.

Totodată băncile pot deschide filiale și reprezentanțe pe teritoriul Republicii Moldova și al altor state numai după aprobarea prealabilă a Băncii Naționale.

Indiferent de faptul că este o banca licențiată în Republica Moldova sau întru-un alt stat membru al Uniunii Europene, fiecare dintre ele are o structură bine determinată.

Structura organizatorică de funcționare a băncii comerciale se determină prin următoarele:

Stabilirea organelor de conducere;

Aprobarea competențelor organelor de conducere;

Nivelul de responsabilitate.

Din punct de vedere funcțional băncile în Republica Moldova își desfășoară activitatea în condiții similare cu societățile comerciale pe acțiuni. Conform Legii instituțiilor structura organizatorică, conducerea și administrarea societățiilor bancare se stabilesc prin statutele proprii și în baza legislației în vigoare.

În Republica Moldova conform art.17 din Legea instituțiilor financiare fiecare bancă are următoarele organe de conducere:

organul suprem de conducere – Adunarea generală a acționarilor;

organul de conducere – Consiliul băncii;

organul de control – Comisia de cenzori;

organul executiv.

Adunarea generală este organul suprem de conducere al băncii. Acesta rezolvă problemele generale privind activitatea băncii. Adunare generală esre reprezentată de toți acționarii băncii și la ea participă toți reprezentanții persoanelor juridice, persoanele fizice deținătoare de acțiuni. Adunarea generală a acționarilor este convocată o dată pe an indiferent de alte adunări. Adunările convocate, în afară de cea anuală sunt extraordinare. Adunările extraordinare sunt convocate de către Consiliul bănci, Comisia de cenzori, sau acționarii care dețin cel puțin 10% din acțiunile de drept de vot.

Adunarea Generală are următoarele competențe: aprobă statutul societății în redacție nouă sau modificările și completările operate în statut, hotărăște cu privire la modificarea capitalului social, aprobă regulamentul consiliului băncii și comisiei de cenzori, alege membrii și încetează înainte de termen împuternicirile lor, stabilește cuantumul retribuției muncii lor, remunerațiile anuale și compensațiile, precum și hotărăște cu privire la tragerea la răspundere sau eliberarea de răspundere a membrilor consiliului băncii, direcțiile prioritare ale activității băncii, hotărăște cu privire la reorganizarea sau dizolvarea băncii, aprobă actul de predare-primire, bilanțul de divizare, bilanțul consolidat sau bilanțul de lichidare al băncii, examinează darea de seamă financiară anuală a societății, aprobă darea de seamă anuală a consiliului societății și darea de seamă anuală a comisiei de cenzori, adoptă decizii cu privire la distribuirea profitului, alte împuterniciri conform legislației în vigoare.

Consiliul băncii reprezintă interesele acționarilor în perioada dintre Adunările Generale și, în limitele atribuțiilor sale, exercită conducerea generală și controlul asupra activității băncii și este subordonat Adunării Generale a Acționarilor.

Consiliul băncii este format dintr-un număr impar de membri, dar nu mai puțin de trei.

Membrii consiliului sînt aleși de Adunarea Generală a acționarilor băncii pentru un termen de pînă la 4 ani și pot fi redesemnați pentru un nou termen. Adunarea Generală a acționarilor băncii poate stabili remunerarea membrilor consiliului. Majoritatea membrilor consiliului trebuie să fie persoane care nu sînt afiliate băncii, cu excepția afilierii determinate de calitatea de membru al consiliului băncii.

Nu poate fi ales membru al consiliului băncii sau i se retrage această calitate prin decizie a Adunării Generale a acționarilor băncii, persoana: care este sau care va deveni membru de consiliu în 2 sau mai multe bănci din Republica Moldova, căreia i s-a retras dreptul de a fi membru al consiliului băncii, care îndeplinește sau a îndeplinit în decursul a 12 luni precedente funcții în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale, care a fost subiectul unei cauze privind insolvabilitatea și nu a fost eliberată de datorii.

Comisia de cenzori este alcătuită dintr-un număr impar, dar nu mai puțin de 3 membri aleși de Adunarea Generală a acționarilor băncii pentru o perioadă de pînă la 4 ani. Membrii consiliului băncii nu pot fi concomitent membri ai comisiei de cenzori. Majoritatea membrilor comisiei de cenzori trebuie să fie persoane care nu sînt angajați ai băncii.

Comisia de cenzori are următoarele împuterniciri: stabilește pentru bancă proceduri de evidență și de control contabil în temeiul regulamentelor Băncii Naționale, supraveghează respectarea lor și controlează conturile și alte documente ale băncii, controlează respectarea legilor și a regulamentelor aplicabile băncii și prezintă consiliului băncii rapoartele respective, prezintă avize în problemele solicitate de consiliul băncii și în alte probleme pe care le consideră necesare.

Comisia de cenzori se întrunește în ședințe ordinare o dată în trimestru și în ședințe extraordinare, la convocarea consiliului băncii sau a doi membri ai săi. Deciziile se iau cu votul majorității membrilor, care nu sînt în drept să se abțină de la votare.

De competența organului executiv țin toate chestiunile de conducere a activității curente a băncii, cu excepția chestiunilor ce țin de competența adunării generale a acționarilor sau ale consiliului societății. Totodată, organul executiv al băncii asigură îndeplinirea hotărîrilor adunării generale a acționarilor, deciziile consiliului băncii și este subordonat acestora.

Oganul executiv al băncii poate fi organizat în două modalități:

Unipersonal – director, director general;

Colegial – comitet de conducere, direcție.

Forma de organizare a organului executiv este menționată în statutul băncii. Membrii organului executiv sunt aleși de consiliul băncii. Numărul membrilor organului executiv este stabilit în funcție de direcțiile de activitate a băncii.

În comparație cu Republica Moldova, legislația Bulgariei și anume Legea cu privire la instituțiile de credit, nu reglementează care sunt organele de conducere a unei bănci. Totodată Legea menționează că în cazul în care aceasta nu prevede altfel, se aplică prevederile Legii cu privire la comerț.

Astfel, conform Legii cu privire la comerț organele de administrare a unei societăți comerciale pe acțiuni în Bulgaria sunt caracterizate prin prisma a două sisteme, sistemul unitar și sistemul dualist. Reeșind din conținutul Legii cu privire la instituțiile de credit și potrivit art. 219 din Legea cu privire la comerț, băncilor le este specific sistemul dualist, avînd la bază următoarele organe de conducere:

Adunarea generală;

Consiliul de supraveghere;

Consiliul de administrație.

Ca și în Republica Moldova, Adunarea Generală a acționarilor este organul suprem de conducere cu rol deliberativ. Adunarea acționarilor se convocă o dată pe an, cu excepția cazului cînd statutul băncii prevede altfel. Prima Adunare Generală va avea loc nu mai tîrziu de 18 luni de la fondarea băncii. Adunarea Generală este convocată de consiliul băncii, totodată aceasta poate fi convocată și de Consiliul de supreveghere la cererea acționarilor care cel puțin 5% din capitalul băncii.

De competența Adunării generale ține modificarea statulului băncii, modifică capitalul băncii, decide cu privire la reorganizarea băncii, numește și revocă membrii consiliului de administrație și de supraveghere, aprobă situațiile financial anuale, decide cu privire la repartizarea profitului, plata dividentelor și alte.

Banca este administrată și reprezentată de Consiliul de Administrație, care funcționează sub controlul Consiliului de supraveghere. Membrii Consiliului de Administrație sunt aleși de către Consiliul de supraveghere. Numărul de membri ai Consiliului de Administrație este stabilit în statutul băncii și poate fi format din cel puțin 3 și cel mult 9 persoane. O persoană nu poate fi în același timp membru al Consiliului de administrație și Consiliului de supraveghere.

Consiliul de supraveghere este ales de către Adunarea Generală. Numărul membrilor consiliului poate fi între 3 și 7 persoane.

Cu privire la Consiliul de administrație și Consiliul de supraveghere legislația Bulgariei stabilește norme generale pentru ambele organe de conducere. Membrii ambelor Consilii sînt aleși pe o perioada de 5 ani cu excepția cazului în care statulul prevede astfel. Însă membrii primului Consiliu atît cel de administrație cât și de supreveghere, sînt aleși pe o perioadă de cel mult 3 ani. Ulterior, ei pot fi realeși nelimitat.

Deși, legislația Bulgariei menționează care sînt organele de conducere și structura acestora, în comparație cu Republica Moldova aceasta prezintă lacune ce ține de competența acestor organe.

În România, comparativ cu Republica Moldova, legislația nu prevede expres care sunt organele de conducere a unei bănci comerciale. Însă ele pot fi deduse din conținutul legilor și actelor normative. Reeșind din conținul lor putem să menționăm următoarele organe de conducere:

Adunarea generală;

Consiliul de supraveghere;

Consiliul de administrație;

Comisia de cenzori.

Adunarea Generală este organul suprem de conducere a băncii, care se întrunește în ședințe ordinare o dată pe an și în ședințe extraordinare ori de cîte ori este nevoie. Adunările Generale cît și cele extraordinare sînt convocate de către Consiliul de administrație.

Cît despre de competența Adunărilor Generale a băncilor în România, parctic sunt aceleași ca și compentențele Adunărilor Generale a băncilor în Republica Moldova

În ce privește Consiliul de supraveghere, legislația României doar menționează că banca are un asemenea organ de conducere, iar în ce privește constituirea, atribuțiile, legislația prezintă lacune.

Consiliul de administrație este organul de conducere a băncii. Numirea și înlocuirea administratorilor Consiliului se face exclusiv de către Adunarea generală. Primii administratori pot fi numiți prin actul constitutiv, însă termenul mandatului lor nu poate fi mai mare de 4 ani. Dacă nu sa stabilit durata mandatului prin actul constitutiv, el este pentru 2 ani. Nici un administrator nu poate funcționa în mai mult de 3 Consilii de administrație concomitent.

Cît privește competențele Cosiliului de Administrare, acestea se stabilesc printru-un contract de administrare a băncii în cadrul Adunarii Generale a acționarilor.

Ca organ de control Comisia de Cenzori este aleasă de Adunarea Generală. Banca trebuie să aibă 3 cenzori și tot atîția suplianți, dacă prin actul constitutiv nu se prevede un număr mai mare. În toate cazurilor numărul lor trebuie sa fie impar, cel puțin unul dintre ei trebuie să fie contabil autorizat în condițiile legii sau expert contabil. Durata mandatului lor este de 3 ani. Cenzorii sunt obligați să suprevegheze gestiunea băncii, să verifice dacă situațiile financiare sunt legale întocmite și în concordanță cu registrele și dacă acestea din urmă sunt ținute regulat.

În comparație cu Bulgaria și România, în Lituania, organele de conducere a unei bănci sunt asemănătoare cu organele de conducere a unei bănci în Republica Moldova. Conform art. 30 din Legea cu privire la bănci, banca are următoarele organe de conducere:

Adunarea Generală a acționarilor;

Consiliul de supraveghere;

Consiliul;

Șeful administrației.

Ca și în statele anterioare menționate Adunarea Generală a acționarilor este organul suprem de conducere a băncii. Dreptul de inițiativă de a convoca Adunarea generală a acționarilor este învestit Consiliul de supraveghere, Consiliul de administrație și acționarii care dețin o zecime din numărul de voturi. Ca și în Republica Moldova, în Lituania, Adunarea generală a acționarilor băncii se convocă o dată pe an, iar ce ține de competența Adunării Generale sunt practic asemenea ca și în Republica Moldova.

Consiliul de supraveghere este un organ colegial ales de Adunurea Generală a acționarilor, care supreveghează activitățile băncii. Numărul membrilor Consiliului de supraveghere este stabilit prin actul de constituire al băncii și trebuie să aibă cel puțin 3 și cel mult 15 membri. Consiliul de supreveghere este ales pentru perioada prevăzută în actul de constituire al băncii, care nu trebuie să fie mai mare de 4 ani.

De competența Consiliului de sepraveghere ține aprobarea planurile băncii de operare, stabilește procedura de creditare, se asigură că banca are un sistem de control eficient.

Consiliul la fel este un organ colegial de conducere a băncii. Numărul membrilor Consiliului se stabilește în actul constitutiv al băncii și trebuie să fie format din cel puțin 3 membri. Membrii Consiliului pot fi realeși pentru un număr nelimitat de mandate. Consiliul este ales de Consiliul de supraveghere pentru o perioadă specificată în actul de constituire, care nu poate depăși 4 ani. În cazul în care Consiliul de supraveghere nu este fomat, consiliul este ales de Adunarea Generală a acționarilor. Consiliul își exercită funcțiile pentru perioada prevăzută în actul constitutiv sau pînă cînd un nou consiliu va fi ales.

De competența consiliului ține numirea și retragerea din funcție a Șefului administrației. Totodată, aprobă și examinează strategia de funcționare a băncii, raportul anual al băncii, stuctura de conducere a băncii și posturile angajațiilor, reglulamentele filialei și reprezentanțele băncii.

Potrivit art. 33 din Legea cu privire la bănci, fiecare băncă trebuie să aibă obligatoriu un Șef al administrației. Cum am menționat anterior este ales de consiliul băncii. Totodată legea prevede că președintele Consiliului trebuie să fie Șef al administrației sau adjunctul său. În ce constau competențele acestuia, legislația Lituaniei prezintă lacune în acest sens.

2.3 Reorganizarea și lichidarea băncilor comerciale

Reorganizarea este un procedeu juridic de transmitere a drepturilor și obligațiilor prin succesiune de la o persoană juridică la alta, potrivit căreia succesorul continuă raporturile juridice în locul predecesorului său.

Modalitățile permise reorganizării diferă de la stat la stat. În Republica Moldova, conform Codului civil reorganizare are loc prin 3 modalități: fuziune, dezmembrare și transformare.

Cît privește societățile bancare, potrivit Legii instituțiilor financiare se pot reorganiza atît prin fuziune cît și prin dezmembrare. La rîndul său aceste modalități de reorganizare au la bază a cîte două forme de reorganizare. În cazul fuziunii băncile se pot reorganiza prin absorbție și contopire iar în cazul dezmembrării băncile se pot reorganiza prin separare și divizare. Însă, reorganizarea băncilor prin trasformare este imposibilă, deoarece băncile în Republica Moldova se pot organiza doar în formă de societate pe acțiuni. Transformarea unei bănci presupune schimbarea unei forme de organizare în alta.

În Republica Moldova reorganizarea este reglementată în general de legislația privind întreprinderile și Legea cu privire la societățile pe acțiuni în special. Dar procedura de reorganizare a băncilor are unele particularități stabilite de Banca Națională a Moldovei prin Regulamentul cu privire la contopire și absorbția băncilor. Orice contopire sau absorbție a băncilor se efectuează cu permisiunea scrisă a Băncii Naționale a Moldovei.

Contopirea este procesul de reorganizare care are ca efect încetarea existenței a două sau mai multe bănci, bănci contopite în rezultatul căreia este înființată o noua băncă, banca succesoare. Iar procesul de reorganizare prin absorbție, are ca efect încetarea existenței unei sau mai multor bănci, bănci absorbite, și trecerea integrală a drepturilor și obligațiilor acestora la o bancă, banca absorbantă, devenind succesor de drepturi și obligații ale bănci sau băncilor absorbite.

La contopire sau absorbția băncilor, toate drepturile lor patrimoniale și obligațiile fiecăreia din băncile contopite sau absorbite, trec potrivit actului de transfer și bilanțului consolidat la banca succesoare în cazul contopirii sau la banca absorbantă în cazul absorbției.

Neincluderea în bilanțul consolidat și în actul de transfer a unor obligațiuni contractante, angajamente și garanții emise a băncilor contpite sau absorbite, nu scutește banca succesoare de îndeplinirea acestora după înregistrarea contopirii sau absorbției.

Procedura de contopire și absorbție este reglementată de rugulament și cuprinde două etape, mai întîi obținerea acordului prelimenar, apoi nemijlocit permisul de contopire sau absorbție.

În scopul obținerii acordului prelimenar, organele de administrare a băncii vor înștiința Banca Națională, căreia îi va prezenta cererea pentru obținearea acordului prelimenar la care vor anexa un set de acte:

argumetarea economică în baza căreia se preconizează fuziunea sau absorbția băncilor;

planul operațional care va descrie în detalii etapele procesului de fuziune sau asociere;

proiectul business planului băncii succesoare pentru următorii trei ani;

informații referitor la firma de audit indeprendentă antrenată în procesul de contopire sau absorbție.

În termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, Banca Națională va elibera acordul prelimenar sau va respinge cererea, înformînd în scris solicitanții cu indicarea motivelor. Acordul prelimenar privind contopirea sau absorbția băncilor eliberat de Banca Națională este valabil pentru perioada de un an de la data eliberării acestuia.

În scopul obținerii permisiunii și înregistrării contopirii sau absorbției prin efectuarea înscrierilor în registrul central al băncilor comerciale, președinții Consiliilor băncilor antrenate în contopire sau absorbție vor înainta Gevernatorului Băncii Naționale a Moldovei o cerere la care vor anexa conform regulamentului un set de acte:

procesele verbale ale adunărilor generale ale acționarilor băncilor care se reorganizează;

business-planul băncii succesoare pentru următorii trei ani;

informația despre înștiințarea creditorilor băncii privind contopirea sau absorbția;

actul de transfer aprobat de către organele cere au luat deciziile de contopire sau absorbție;

contractul de contopire sau absorbție aprobat la adunările generale a băncilor ce se reorganizează;

redacția nouă a statulului sau modificările la statut;

regulamentele interne;

lista acționarilor băncii succesoare;

lista administratorilor băncii succesoare;

lista persoanelor afiliate băncii succesoare;

fișa de înregistrare a băncii succesoare;

informația referitor la îndeplinirea planului operațional prezentat la etapa prelimenară.

În termen de 45 de zile lucrătoare de la data înregistrării cererii pentru eliberarea permisiunii și înregistrarea contopirii sau absorbției, Banca Națională examinează cererea și va efectua următoarele:

acordă permisiunea de contopire sau absorbție;

aprobă statutul bancii în cazul contopirii și modificări la statut în cazul absorbției;

retrage licența de desfășurare a activităților financiare a băncilor contopite sau absorbite și eliberează licență de desfășurare a activităților financiare băncii succesoare;

înregistrează banca succesoare în registrul central al băncilor cu excluderea din registru a băncilor contopite sau absorbite.

Banca Națională va aproba contopirea sau absorbția băncilor comerciale numai în cazul în care nu va fi admis riscul excesiv în sistemul financiar și va contribui la promovarea unui sector financiar puternic si competitiv.

În cazul contopirii Banca Națională va elibera băncii succesoare licența de desfășurare a activităților financiare iar în cazul absorbției banca succesoare va desfășura activitatea în baza licenței deținute de ea anterior.

În ce privește reorganizare băncilor comerciale prin dezmembrare, acesta este reglementată de Legea cu privire la societățile pe acțiuni în special și de Codul civil la general.

Pentru reorganizarea prin dezmembrare a băncilor ca și în cazul fuziunii este necesară permisiunea scrisă a Băncii Naționale. Dezmembrarea băncilor se realizează prin divizare sau separare. Divizarea băncii are ca efect încetarea existenței acesteia și trecerea drepturilor și obligațiilor ei la două sau mai multe societăți ce se înființează. Iar separarea are ca efect desprinderea unei părți din patrimoniul societății, care va continua să funcționeze după reorganizare, și transmiterea ei către una sau mai multe societăți existente sau care se înființează.

Reorganizarea băncilor în statele membre ale Uniunii Europene, este asemănătoare cu reorganizarea băncilor în Republica Moldova. Formele de reorgnizare a băncilor prin fuziune sau dezmembrare sînt specifice tuturor statelor membre a Uniunii Europene. Deosebirea între reorganizarea băncilor comerciale în Republica Moldova și Uniunea Europeană, se manifestă prin condițiile înaintate, termenii și procedura de reorganizare.

În Bulgaria la fel ca și în Republica Moldova, reorganizarea băncilor are loc atît prin fuziune cît și prin dezmembrare. Cadrul legal care reglementează reorganizarea băncilor în Bulgaria este Ordonanța privind licențele, aprobările și permisiunile acordate de Banca Națională a Bulgariei. Dacă în Republica Moldova pentru a se reorganiza o bancă, este necesar obținerea acordului preliminar și obținerea permisiunii, în Bulgaria pentru a se reorganiza o bancă este nevoie doar de obținerea permisiunii.

În scopul de a obține permisiunea pentru reorganizarea, banca prezintă Băncii Naționale a Bulgariei o cerere la care se anexează următoarele acte și informații;

declarație privind motivarea necesității de reorganizare și forma respectivă de reorganizare;

informațiile detaliate privind drepturile și obligațiile care trec la banca succesoare;

rapoartele prognozate ale băncilor participante la reorganizare, privind bilanțul, profit și pierderi de adecvare a capitalului, lichiditate și expuneri mari;

rapoartele ale companiilor de audit privind situația financiară și sistemele de control intern;

un plan pentru înștiințarea creditorilor băncilor care participă la transformare, care va fi publicat în două ziare după acordarea permisiunii de reorganizare;

planul de reorganizare.

Banca Națională a Bulgariei va acorda permisiune de reorganizare în cazul în care va stabili că interesele deponenților și altor creditori a băncii care participă la reorganizare nu vor fi amenințate sau depreciate.

În România, fuziunea sau, după caz, dezmembrarea băncilor se realizează în condițiile Legii privind societățile comerciale, republicată, cu modificările ulterioare, și cu respectarea prevederilor Normei privind fuziunea și divizarea băncilor.

Înainte de solicitarea autorizării Băncii Naționale a României banca sau băncile participante la fuziune sau, după caz, la divizare trebuie să ia toate măsurile necesare astfel încât să se asigure că banca sau băncile preconizate să rezulte, îndeplinesc cerințele de natură prudențială sau de altă natură stabilite de Banca Națională a României prin reglementări. În cazul fuziunii se va solicita potrivit legii și avizul Consiliului Concurenței pentru realizarea acesteia.

Băncile participante la fuziune, respectiv la divizare, trebuie să solicite și să obțină autorizarea Băncii Naționale a României pentru realizarea fuziunii ori a divizării, precum și pentru banca sau băncile rezultate.

În vederea autorizării fuziunii sau, după caz, a divizării, banca sau băncile participante vor depune la Banca Națională a României următoarea documentație:

cererea de autorizare, semnată de conducătorii băncilor participante, anexă la prezentele norme;

proiectul de fuziune, respectiv de divizare, însoțit, dacă este cazul, de avizul eliberat de Consiliul Concurenței în cazul fuziunii;

hotărîrile adunărilor generale extraordinare ale băncilor sau băncii respective privind fuziunea sau, după caz, divizarea;

proiectul actului/actelor constitutive sau al actului/actelor de modificare a actului constitutiv al băncii/băncilor rezultate, după caz, însoțit de o comunicare privind repartiția acțiunilor;

bilanțul contabil de fuziune sau, după caz, de divizare;

studiul de fezabilitate pentru banca/băncile rezultate, care să includă și estimări ale bilanțului și contului de profit și pierderi pentru următorii 3 ani,

raportarea indicatorilor de prudență bancară pentru banca/băncile rezultate, calculați în conformitate cu reglementările emise de Banca Națională a României pe baza datelor din bilanțul de fuziune sau de divizare, după caz;

raportul auditorilor externi independenți ai băncilor participante privitor la fuziune, respectiv la divizare;

comunicare privind identitatea acționarilor semnificativi, a conducătorilor, a membrilor consiliului de administrație, a cenzorilor și a auditorului independent propuși ai băncii/băncilor rezultate, însoțită, dacă este cazul, de documentația prevăzută pentru aceștia în normele privind autorizarea băncilor emise de Banca Națională a României.

În termen de cel mult 3 luni de la primirea cererii de autorizare Banca Națională a României se va pronunța asupra acesteia, în sensul autorizării fuziunii sau, după caz, a divizării ori a respingerii cererii de autorizare. Hotărârea privind autorizarea va fi emisă cu o valabilitate de 6 luni de la data comunicării. Concomitent cu autorizarea fuziunii sau a divizării, după caz, Banca Națională a României va retrage autorizația băncii sau băncilor care își încetează existența. Hotărârea privind retragerea autorizației băncii sau băncilor care își încetează existența va produce efecte începând cu data fuziunii, respectiv a divizării.

În termen de 5 zile lucrătoare de la îndeplinirea formalităților de înregistrare și publicitate, dar nu mai tîrziu de 4 luni de la data comunicării hotărîrii privind autorizarea fuziunii sau, după caz, a divizării se vor transmite Băncii Naționale a României documentele care atestă realizarea conform proiectului prezentat a operațiunii de fuziune sau, după caz, de divizare și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în registrul comerțului, referitoare la înmatricularea băncii sau băncilor nou-înființate, radierea băncii sau băncilor care își încetează existența, majorarea sau, după caz, reducerea capitalului social, precum și celelalte mențiuni, însoțite de actul constitutiv sau, după caz, de actul modificator al actului constitutiv, în formă autentică, și dovada sediului social, care să respecte prevederile normelor Băncii Naționale a României privind autorizarea băncilor.

În termen de cel mult 2 luni de la primirea documentelor menționate anterior, Banca Națională a României va decide cu privire la autorizarea băncii sau băncilor rezultate în urma fuziunii, respectiv a divizării.

Apariția unor modificări față de proiectul inițial va determina o nouă evaluare din partea Băncii Naționale a României. În cazul în care aceste modificări sunt contrare prevederilor legale Banca Națională a României va putea revoca hotărârea privind autorizarea fuziunii sau, după caz, a divizării și va respinge cererea de autorizare.

În cazul unei decizii favorabile Banca Națională a României va confirma faptul că procesul de autorizare s-a încheiat și va proceda, după caz, la eliberarea autorizațiilor de funcționare pentru banca sau băncile rezultate.

În Lituania reorganizarea băncilor are loc prin fuziune și dezmembrare. Cu toate că legislația Lituaniei, permite organizarea băncilor atît ca societate cu răspundere limitată cît și ca societate pe acțiuni, reorganizarea lor prin transformare este imposibilă. Motivul fiind simplu, Codul civil al Lituaniei recunoaște doar două forme de reorganizare, fuziunea și dezmembrarea.

Ca și în Republica Moldova procedura fuziunii băncilor în Lituania, cuprinde două etape, mai întîi obținerea acordului prelimenar, apoi nemijlocit permisul de contopire sau absorbție.

Prentru obținerea acordului prelimenar, administratorii băncilor care au decis să se reorganizeze depun la Banca Națională a Lituaniei o cerere la care se anexează motivul în baza căruia se preconizează reorganizarea.

Banca Națională a Lituaniei va decide cu privire la acordarea acordului prelimenar sau a respingerii cereri în termen de o luna de la primirea cererii. Motivul respingerii cererii trebuie să fie unul motivat.

În scopul obținierii permisiunii de reorganizare, banca prezintă Băncii Naționale a Lituaniei o cerere la care se anexează următoarele acte:

un plan privind termenii de reorganizare;

raportul consiliului băncii;

un plan privind evaluarea condițiilor de reorganizare;

documentele și datele care atestă că banca îndeplinește cerințele stabilite pentru obținerea unei licențe în cazul în care se înființează o bancă nouă ca urmare a reorganizării;

documentele și datele care atestă că banca îndeplinește cerințele pentru obținerea unei licențe în cazul în care banca își continuă activitățile după reorganizare;

decizia organului de conducere a băncii cu privire la reorganizarea băncii.

Banca Națională a Lituaniei trebuie să examineze documentele depuse și să ia o decizie privind acordarea unei permisiuni pentru reorganizarea băncii în termen de 3 luni de la primirea cererii.

Lichidarea societăților bancare este un proces prin care acestea își încetează existența.

Modurile prin care ale loc lichidarea băncilor atît în Republica Moldova cît și în statele membre a Uniunii Europene și în special Bulgaria, România și Lituania sînt două la număr:

lichidarea voluntară;

lichidarea forțată.

Cadrul juridic care reglementează procedura de lichidare atît voluntară în Republica Moldova este Legea cu privire la instituțiile financiare cît și actele legislative care reglementează lichidarea societățiilor comerciale. Lichidarea voluntară se efectuează în baza hotărîrii luate de către adunarea generală a acționarilor numai în cazul în care banca nu se află în situație de insolvabilitate. Hotărîrea adunării generale se adoptă cu votul a cel puțin 2/3 din numărul total de voturi ale acționarilor reprezentate la adunare.

În cazul adoptării hotărîrii privind lichidarea voluntară, banca solicită Băncii Naționale a Moldovei printr-o cerere retragerea licenței și eliberarea permisiunii privind lichidarea voluntară. Cererea se depune la Banca Naționlă în termen de 5 zile de la data adoptării hotărîrii adunării generale a acționarilor. La cerere se anexează hotărîrea privind lichidarea voluntară, planul lichidării aprobat de adunarea generală a acționarilor, care va cuprinde etapele lichidării modul și termenele de onorare a creanțelor, bilanțul ce confirmă suficiența mijloacelor necesare onorării creanțelor, informații cu privire la componența comisiei de lichidare.

Banca Națională examinează cererea în termen de 2 luni de la dara depunerii corespunzătoare a documentelor și eliberează permisiunea privind lichidarea dacă constată că:

hotărîrea privind lichidarea voluntară a băncii a fost luată cu respectarea legislației;

banca este solvabilă și poate executa fără amînarea obligaților față de executori;

documentele prezentate conțin informații complete și suficiente;

planul propus de lichidare este în interesul creditorilor băncii.

Odată cu eliberarea permisiunii privind lichidarea voluntară Banca Națională a Moldovei retrage licența băncii. După retragerea licenței și eliberarea permisiunii privind lichidarea benevolă, comisia de lichidare sau lichidatorul după caz preia toate imputernicirile de administrare a patrimoniului și a operațiunilor băncii.

Ulterior, comisia de lichidare sau după caz lichidatorul depune în termen de 5 zile de la data retragerii licenței, cererea de lichidare a băncii la organul înregistrării de stat, publică avize despre lichidare, efectuează inventarierea patrimoniului, onoreză creanțele creditorilor.

Creanțele creditorilor se onorează conform ordinii priorități claselor de creanțe după cum urmează:

cheltuierile legate de lichidare;

salariile angajaților băncii pentru perioada de pînă la 3 luni precedente datei hotărîrii privind lichidarea, pensia de întreținere,repararea prejudiciilor cauzate prin vătămarea a sănătății ori prin deces;

depozitele personale;

creditele acordate băncii, negarantate cu gaj;

creanțele persoanelor juridice și ale întreprinderilor îndividuale.

Comisia de lichidare sau lichidatorul după caz, în termen de 5 zile de la data de întocmire a bilanțului de lichidare, îl prezintă Băncii Naționale a Moldovei. Lichidarea voluntară a băncii nu împiedică inițierea procesului de lichidare silită a acestuia dacă în procesul de lichidare benevolă se constată că banca se află în situație de insolvabilitate.

Procedura de lichidare voluntară în state membre a Uniunii Europene este foarte asemănătoare cu procedura de lichidare voluntară în Republica Moldova.

Cadrul juridic care reglementează lichidarea voluntară și forțată, pentru toate statele membre este Directiva nr. 24 din 2001 a Uniunii Europene la general și în special legile interne a statelor ce reglementează lichidarea voluntară.

În Bulgaria la fel ca și în Republica Modova, decizia privind lichidarea voluntară a unei bănci este luată de către adunarea generală a acționarilor. Potrivit Legii cu privire la comerț art. 266 alin. 2 decizia privind lichidarea voluntară se adoptă unanim.

În cazul adoptării hotărîrii de lichidare voluntară, banca depune o cerere la Banca Națională a Bulgariei solicitind acordarea permisiunii de lichidare voluntară. La cerere se anexează un plan de lichidare aprobat de organul de conducere a băncii care conține data începerii și data finalizării lichidării, bilanțul ce confirmă suficiența mijloacelor necesare onorării creanțelor, un raport detaliat cu privire la bunuri, terminile și modul de soluționare a pasivelor monetare și non-monetare a solicitantului, o listă a persoanelor care sînt numiți lichidatori cît și informații suplimentare a acestora și un proiect de anunț al creditorilor care va fi pliblicat cel puțin în două cotidiane.

O astfel de permisiune banca se acordă în cazul în care Banca Națională a Bulgariei constată că banca este solvabilă și are suficiente lichidități pentru a-și onora fără întîrziere obligațile sale față de creditori, planul de lichidare propus este în interesul creditorilor și documentele prezentate sînt complete.

Însă, cu privire la termenile de lichidare voluntară se determină printr-o ordonanță emisă în acest scop de către Banca Națională a Bulgariei, pentru fiecare process de lichidare în parte.

La fel ca și în republica Moldova creanțele creditorilor se onorează după ordinea priorității după cum urmează:

creanțele garantate printr-un gaj sau ipotecă;

cheltuielele de lichidare;

creanțele deponenților;

creanțele băncilor;

creanțele publice curente ale statului.

Iar în cazul în care se constată în procesul de lichidare voluntară stare de insolvabilitate lichidatorul solicită inițierea procedurii de lichidare forțată, la fel ca și în Republica Moldova.

Lichidarea voluntară a băncilor comerciale în Lituania este asemănătoare cu lichidarea băncilor comerciale din Republica Moldova. Lichidarea voluntară se efectuează în baza hotărîrii luate de către adunarea generală a acționarilor numai în cazul în care banca nu se află în situații de insolvabilitate.Pentru a porni procesul de lichidarea voluntară este nevoie de permisiunea Băncii Naționale a Lituaniei.

În scopul de a obține permisiunea de lichidare, banca solicită Băncii Naționale a Lituaniei printr-o cerere eliberarea permisiunii privind lichidarea voluntară. La cerere se anexeaza un plan de lichidare a băncii, precum și concluziile experților privind valoare activelor băncii.Suplimentar banca va depune o cerere privind retragerea licenței băncii. Banca Națională examinează actele depuse și ia o decizie privind acordarea permisiunii de lichidare a unei bănci în termen de 3 luni de la primirea cererii.

Banca trebuie în termen de 3 zile lucrătoare să înștiințeze Banca Națională a Lituaniei despre decizia luată în cadrul adunării generale a acționarilor cu privire la lichidarea băncii și să numească un lichidator. Lichidatorul trebuie să corespundă cu cerințile înaintate unui administrator al băncii, totodată lichidatorul poate fi doar o persoană fizică.

După aprobarea lichidatorului de către Banca Națională a Lituaniei, acesta înștiințează toți creditorii băncii în scris despre faptul că banca a intrat în proces de lichidare, întocmește bilanțul băncii.

Lichidatorul va publica un aviz de lichidare a băncii de 3 ori cu intervale de cel puțin 30 de zile. Ca și Republica Moldova onorarea creanțelor creditorilor se va face conform ordinii priorității claselor de creanțe.Ordinea de satisfacere a creanțelor creditorilor este aceași ca și în cazul lichidării forțate.

După onorarea tuturor creanțelor, lichidatorul elaborează o declarație de lichidarea a băncii și o prezintă Băncii Naționale a Lituaniei. Declarația de lichidarea descrie procesul de lichidare și confirmă finalizarea tuturor acțiunilor aferente.

Lichidarea voluntară în România este asemănătoare cu lichidarea voluntară a statelor anterior menționate. La fel ca și în Republica Moldova, lichidarea voluntară se efectuează în baza hotărîrii adunării generale a acționarilor și numai în cazul în care banca este solvabilă.

Odată ce a hotărît banca să lichideze, Banca Națională a României îi retrage licența și dispune dizolvarea urmată de lichidarea acesteia. Lichidarea voluntară a băncii se realizează cu respectarea legislației românești aplicabile în cazul dizolvării și lichidării societăților comerciale pe acțiuni.

Îndeplinirea atribuțiilor privind lichidarea voluntară a băncilor este asigurată de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemului Bancar, care este și lichidatorul băncii.

Dispozițiile cuprinse în legislația privind falimentul instituțiilor de credit referitoare la atribuțiile lichidatorului, la suportarea cheltuielilor legate de lichidare, la ordinea de stingere a creanțelor, se aplică în mod corespunzător și în cazul lichidării voluntare a băncilor.

Orice creditor al băncii aflate în lichidare inclusiv autoritățile publice au dreptul de a înainta o declarație de creanțe sau de a formula o observație scrisă în legătură cu creanțele sale asupra băncii, care se adresează lichidatorului. Creditorii care își exercită acest drept trebuie să transmită copiile de pe actele care atestă creanțele lor, dacă există, și trebuie să indice natura fiecărei creanțe, data la care a luat naștere și valoarea acesteia, dacă există privilegii, garanții reale și alte asemenea drepturi în legătură cu creanțele respective și să indice care sunt creanțele garantate astfel.

Lichidatorul asigură informarea periodică a creditorilor, în modalitatea conmsiderată corespunzătoare, în special cu privre la progresele înregistrate în valorificarea activelor băncii.

Totodată lichidarea băncii la inițiativa acționarilor nu împiedică declanșarea acțiunii falimentului, dacă pe parcursul procesului de lichidare banca ajunge la una dintre situațiile de insolvență prevăzute de legislația specială privind falimentul instituțiilor de credit.

Lichidarea forțată a băncilor atît în Republica Moldova cît și în Uniunea Europeană intervine în situația cînd băncile se află în stare de insolvabilitate.

Insolvabilitatea este situația în care valoarea activelor de care dispune banca este mai mică decît valoarea obligaților acesteia față de terți.

În Republica Moldova, lichidare forțată a băncilor are loc pe cale extrajudiciară

Cadrul juridic care reglementează lichidarea forțată a societății bancare în Republica Moldova este Legea instituțiilor financiare.

Banca Națională a Moldovei ia, din oficiu, hotărîrea de inițierea a procesului de lichiditate forțată și retrage licența băncilor, ca urmare a constatării a cel puțin uneia din situațile de insolvabilitate:

Banca nu este capabilă să execute cerile creditorilor privind plata obligațiilor pecuniare de plată

Activele băncii nu mai acoperă abligațiile acesteia

Cuantumul capitalului reglementat al băncii este mai mic de 1/3 față de capitalul minim stabilit

De la data retragerii liceței băncii Banca Națională închide toate conturile ale băncii respective și va deschide un nou cont cu specificarea, bancă în proces de lichidare, la care vor fi virate sumele de bani disponibele la acea dată în conturile respective și prin intermediul căruia lichidatorlui va efectua toate operațiunile în lei ale băncii ce se lichidează.

Odată cu retragerea licenței și inițierea procesului de lichidare forțată a băncii Banca Națională a Moldovei numește un lichidator și emite o ordonnață în acest sens. Ordonanța Băncii Naționale a Moldovei cu privire la numirea lichidatorului se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în termen de 7 zile de la adoptare.

Înainte de a numi persoana în funcția de lichidator, Banca Națională va trebui să se asigure că nu există vreun conflict de interese, iar dacă un astfel de conflict există, va trebui să se convingă că persoana este capabilă să acționeze imparțial în virtutea naturii nemateriale a conflictului și o va numi ca excepție.

În funcție de lichidator se numește o persoană fizică care corespunde exigenților înaintate față de administratorul unei bănci. Totodată nu poate fi lichidator persoana care are antecedente penale, este învinuit într-o cauză penală sau pîrît într-un proces civil și dacă în ultimii 5 ani a fost tras la răspundere civilă pentru acte juridice fictive sau simulate.

Lichidatorul are atribuții depline și exclusive de a conduce, a gestiona și a controla banca și de a lua orice măsuri în vederea lichidării ei eficiente și obținerea sumei maxime din vinzarea activelor.

Odată ce persoana a fost numită în funcția de lichidator aceasta în termen de 3 zile de la data numirii sale, va afișa la fiecare subdeviziune separată a băncii un anunț despre retragerea licenței băncii și începutul lichidării acesteia, ulterior, va publica avizul în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, în ziarele de circulație general, precum și în ziarele din localitațile în care banca are subdeviziuni separate.

În termen de 3 luni de la data întrăririi în gestiunea băncii, lichidatorul efectuează inventarierea activelor ei și le trasmite Băncii Naționale o copie, care va fi accesibilă permanent publicului.

În termen de 2 luni de la data intrării în gestiunea băncii lichidatorul este obligat să ia măsuri necesare pentru încetarea obligațiilor fiduciare ale băncii, restituie proprietarului toate activele și bunurile deținute de bancă în administrarea fiduciară. Totodată, în acest termen lichidatorul expediază la adresele indicate în registru sau înmînează contra semnătură, tuturor deponenților altor creditori și clienți ai serviciilor de păstrare în siguranță a bunurilor avize recomandate despre tipul și suma creanțelor acestora față de bancă. Creditorii băncii pot înainta creanțele lor în termen de 3 luni de la data retragerii licenței băncii.

Pentru onorarea creanțelor lichidatorul mai întîi îndeplinește măsuri prealabile astfel în termen de 5 zile de la data retragerii a licenței băncii în temeiul insolvabilității, lichidatorul, în baza registrelor și a altor date disponibile la bancă, stabilește suma datorată aferentă fiecărui depozit garantat și întocmește lista creanțelor aferente acestor depozite. Ulterior, în termen de 2 luni de la expedierea avizelor recomandate prvind suma și tipul creanțelor deponenților băncii, lichidatorul va întreprinde următoarele:

respinge creanțele a căror validitate este îndoelnică;

stabilește suma datorată fiecăruii deponent și clasele de prioritate a creanțelor;

întocmește lista creanțelor pe care le-a validat pentru a fi înregistrate la Banca Națională;

înștiințează în scris fiecare personă a cărei creanță nu a fost validată pe deplin;

publică de trei ori, la intervale de 7 zile, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în ziare de circulație generală, un anunț despre data și locul unde creditorii pot lua cunoștință de informațiile referitoare la creanțile lor validate, precum și despre data la care lichidatorul va prezenta lista creanțelor Băncii Naționale spre înregistrare și care se va încadra în termen de 15 zile de la data publicării ultimului anunț.

Banca Națională înregistrează lista creanțelor în termen de 5 zile de la data prezentării corespunzătoare de către lichidator.

În termen de 20 de zile de la data înregistrării listei creanțelor la Banca Națională, orice deponent, orice alt creditor ori unul sau mai mulți acționari ai băncii care dețin în total cel puțin 10 la sută din acțiunile cu drept de vot pot înainta Băncii Naționale o contestație împotriva măsurilor întreprinse de lichidator cu privire la stabilirea sumei datorate fiecărui deponent și respingerea creantelor a căror validitate este îndoelnică.

Banca Națională va soluționa contestația in termen de o lună de la data înaintării acesteia. În cazul în care pretențiile exprimate în contestație sînt motivate, Banca Națională emite o ordonantă cu privire la modificarea listei creanșelor și a mecanismului propus pentru onorarea acestora. După expirarea termenului de contestație, lista creanșelor nu poate fi modificată.

Onorarea creanțelor față de bancă în proces de lichidare se efectuază după expurarea termenului de soluționare a contestației cu condiția validării acestora și înregistrării listei creanțelor la Banca Națională.

Creanțele validate se onorează conform ordinii priorității claselor de creanțe stabilite de Legea instituțiilor financiare după cum urmează:

creanțele validate privind plata salariilor angajaților băncii pentru perioada de pînă la 3 luni precedente datei de retragere a licenței, plata pensiei de întreținere, repararea prejudiciului cauzat printr-o vătămare a sănătății ori prin deces;

creditele acordate băncii de către Banca Națională pînă la numirea lichidatorului;

sumele neplătite la depozitele personale, rămase după efectuare plăților, în limita stabilită de Banca Națională;

creditele acordate băncii de către alte bănci pînă la numirea lichidatorului;

creditele acordate băncii după numirea lichidatorului;

creanțele Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar în mărimea sumelor plătite drept compensare a depozitelor garantate;

depozitele persoanelor juridice și ale întreprinderilor individuale;

sumele plăților la bugetul public național, decontate de la contribuabili, dar care nu au fost transferate în conturile respective ale sistemului bugetar;

alte creanțe.

După distribuirea tuturor activelor băncii lichidate, lichidatorul prezintă Băncii Naționale o dare de seamă. Darea de seamă va conține informația privind valoarea și clasele creanțelor onorate și neonorate ale creditorilor, informații privind valorificarea activelor și activele considerate neeligibile sau care nu au valoare, cu anexarea, după caz, a documentelor justificative. La darea de seamă se anexează bilanțul de lichidare a băncii și alte documente necesare. După aprobarea dării de seamă, Banca Națională și lichidatorul vor fi degrevați de orice obligație legată de lichidarea băncii.

Lichidatorul depune la organul înregistrării de stat cererea de radiere a băncii din Registrul de stat al persoanelor.

În cazul în care, după aprobarea dării de seamă a lichidatorului sau radierea băncii din Registrul de stat al persoanelor juridice, au fost depistate unele active ale băncii, Banca Națională, la cererea creditorilor sau din oficiu, poate hotărî redeschiderea procesului de lichidare silită a băncii și, dacă este necesar, poate numi un lichidator.

În orice caz, procesul de lichidare a băncii nu poate depăși 3 ani de la data de retragere a licenței, însă termenul poate fi prelungit de Banca Națională pentru cel mult un an, în baza demersului argumentat al lichidatorului băncii.

Lichidarea forțată în Bulgaria ca și în Republica Moldova intervine în cazul în care banca se află în stare de insolvabilitate. Lichidarea forțată are loc pe cale judiciară. Odată ce sa constatat starea de insolvabilitate a băncii, Banca Națională a Bulgariei, printr-o cerere solicită instanței de judecată, pornirea procedurii de lichidare forțată a băncii. Instanța competentă să pornească procesul este cea în a cărei rază teritorială se află banca.

În termen de 15 zile instanța examinează cererea și pronunță o hotărîre de pornire a procedurii de lichidare forțată sau respinge cererea. În cazul în care instanța a hotărît sa inițieze procedura de lichidare forțată, aceasta înștiințează imediat Banca Națională a Bulgariei și Fondul de Garandare a Depozitelor.

După înștiințarea Fondului de Garantare a Depozitelor, acesta numește un lichidator al băncii din lista deținută de Banca Națională a Bulgariei.

În termen de 2 luni de la inițierea procedurii de lichidare forțată creditorii băncii își înaintează creanțele sale, creditorii băncii care nu și-au înaintat creanțele sale în acest termen au drept timp de un an să înainteze o acțiune în judecată.

În termen de 14 zile de la înaintarea creanțelor creditorii lichidatorul întocmește o listă a creanțelor acceptate și publică în cel puțin 2 ziare de circulație generală despre locul aflării acesteia. Ulterior, lichidatorul trasmite aceasta listă instanței.

Instanța de judecată examinează și aprobă lista creanțelor acceptate pentru care nu se ridică obiecții în termen de 14 zile de la primire, hotărînd prin decizie.

Onorarea creanțelor are loc după ce instanța a aprobat lista creanțelor. La fel ca și în Republica Moldova onorarea creanțelor creditorilor se efectuează într-o anumită ordine:

creanțele garantate prin gaj sau ipotecă;

creațele pentru care se exercită un drept de gaj;

cheltuielile de lichidare;

creanțele băncilor;

contribuțiile datorate asigurărilor sociale de stat și creanțele care decurg din raporturi de muncă în decurs de un an de la data adoptării hotărîrii de inițiere a procedurii de lichidare forțată;

creanțele publice curente ale statului și minicipalității, cum ar fi impozitele, taxele și alte cheltuieli;

toate celelalte creanțe.

După onorarea tuturor creanțelor lichidatorul prezintă un raport instanței în termen de o lună.

În România asemeni ca și în Republica Moldova lichidarea forțată, intervine în cazul în care banca se află în stare de insolvabilitate. Cadrul legal, care reglementează lichidarea forțată a băncilor în România este Legea privind procedura falimentului băncilor. Comparativ cu Republica Moldova, în România lichidarea forțată are loc pe cale judiciară.

Procedura de lichidare forțată a băncii va începe pe baza unei cereri depuse de banca debitoare sau de către creditorii acesteia ori de către Banca Națională a României în instanța competentă. Instanța competentă să soluționeze cererea, este cea în a cărei jurisdicție se află sediul băncii debitoare.

Procedura falimentului unei bănci se pornește, de regulă, după constatarea de către Banca Națională a României că aplicarea măsurilor de supraveghere specială, desfășurate în scopul redresării băncii respective, nu a condus la evitarea stării de insolvabilitate.

Cererea înaintată de către banca debitoare în instanță ,este semnată de persoanele care au calitatea de a o reprezenta, la care se anexează următoarele acte:

bilanțul contabil și copii de pe registrele contabile curente;

listă a tuturor bunurilor; pentru imobile se vor trece datele din registrele de publicitate imobiliară;

listă a numelor și a adreselor creditorilor, oricare ar fi creanțele acestora – certe sau sub condiție, lichide sau nelichide, scadente sau nescadente, necontestate sau contestate arătându-ne suma, cauza și drepturile de preferință;

contul de profit și pierderi pe anul anterior a depunerii cererii.

La primul termen de judecată, instanța va analiza cererea și, în cazul în care banca debitoare nu contestă situația de insolvabilitate, va dispune începerea de îndată a procedurii falimentului băncii debitoare. Contestația împotriva cererii de declanșare a procedurii falimentului se poate face în termen de 5 zile de la data înregistrării acestei cereri.

În urma pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, instanța va comunica despre acest fapt,creditorilor băncii, banca debitoare, Banca Naționale a României, Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, precum și oficiului registrului comerțului la care banca debitoare este înregistrată, pentru efectuarea mențiunii "banca în insolvență". Comunicarea va fi făcută publică în două ziare de difuzare națională.

Îndeplinirea atribuțiilor privind lichidarea instituției de credit este asigurată de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, denumit în continuare lichidator.

În momentul primirii hotărârii judecătorești privind deschiderea procedurii falimentului, lichidatorul va deschide la o bancă, care funcționează pe teritoriul României, selectată în cel mult 10 zile, prin licitație în raport de criterii de eficiență în vederea apărării intereselor creditorilor, inclusiv din punctul de vedere al dezvoltării rețelei teritoriale, două conturi, unul în lei și altul în valută. În aceste conturi vor fi virate de către lichidator sumele existente în conturi la alte instituții financiar-bancare. Lichidatorul va comunica imediat Băncii Naționale a României denumirea băncii comerciale și conturile deschise la aceasta, după care Banca Națională a României va transfera imediat în aceste conturi disponibilitățile aflate în evidențele sale ale instituției de credit. Operațiunile instituției de credit în faliment se vor desfășura în continuare prin aceste conturi.

Ulterior, lichidatorul efectuează inventarierea bunurilor băncii debitoare și ia măsurile corespunzătoare pentru conservarea lor.

Lichidatorul asigură informarea periodică a creditorilor, în modalitatea considerată corespunzătoare, în special cu privire la progresele înregistrate în valorificarea activelor băncii.

Creanțele vor fi onorate în baza unui plan de lichidare în următoare ordine, confirmat de către instanță:

taxele, timbrele și orice alte cheltuieli aferente procedurii reorganizării judiciare și a falimentului, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea și administrarea bunurilor din averea băncii debitoare, precum și plata remunerației persoanelor angajate în condițiile legii, inclusiv a administratorului special, a administratorului sau a lichidatorului după caz;

creanțele rezultând din activitatea debitorului după deschiderea procedurii;

creanțele izvorîte din raporturi de muncă pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii;

creanțele bugetare, creanțele Fondului de Garantare a Depozitelor în sistemul bancar, precum și creanțele Băncii Naționale a României decurgînd din credite acordate de aceasta băncilor;

creanțele decurgînd din operațiuni de trezorerie, din operațiuni interbancare, din operațiuni cu clientelă, din operațiuni cu titluri, din alte operațiuni bancare, precum și din cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, din chirii, precum și alte creanțe chirografare;

creanțele subordonate, în următoarea ordine de preferință: a) creditele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acționar deținînd cel puțin 10% din capitalul social; b) creanțele izvorînd din acte cu titlu gratuit;

creanțele acționarilor băncii în faliment, derivînd din dreptul rezidual al calității lor, în conformitate cu prevederile legale și statutare.

După onorarea tuturor creanțelor lichidatorul întocmește bilanțul final de lichidare, pe care îl prezintă instanței. În cazul în care au fost onorate toate creanțele instanța, emite o hotărîre de închidere a procedurii de lichidare forțată, anunțînd despre acest fapt Oficiului Registrului Comerțului la care banca debitoare este înregistrată, pentru radierea acesteia din registul comerțului.

Ca și în Republica Moldova, lichidarea forțată a băncilor în Lituania intervine în cazul cînd banca se află în stare de insolvabilitate. Comparativ cu Republica Moldova lichidarea forțată a băncilor în Lituania are lor pe cale judecătorească.

Dreptul de a se adresa în instanțele de judecată cu privire la lichidarea forțată este investită Banca Națională a Lituaniei, consiliul de supreveghere, consiliul de administrație sau un acționar al băncii.

Instanța de judecată trebuie să ia o decizie privind lichidarea forțată în termen de 15 zile de la primirea cererei. Instanța de judecată va intenta procedura de lichidare numai în cazul în care există o concluzie a Băncii Naționale a Lituaniei cu privire la insolvabilitatea băncii. În toate cazurile, la luare unei decizii cu privire la lichidarea unei bănci în termen de 3 zile instanța trebuie să înștințeze Banca Națională a Lituaniei despre acest fapt.

La pronunțarea unei hotărîri cu privire la deschiderea procedurii de lichidare forțată, creditorii băncii vor fi notificați imediat în modul prevăzut de hotărîrea instanței. Totodată, instanța va publica avize în două ziare de circulație generală, despre deschiderea procedurii de lichidare forțată unei banci și termenele de acceptare a creanțelor creditorilor. Înstanța sau un judecător poate autoriza administratorul băncii în continuare lichidator de a efectua acțiunile menționate.

Termenul stabilit de instanță pentru depunerea creanțelor de către creditori băncii nu trebuie sa deoășească 3 luni de la intrarea în vigoare a hotărîrii instanței privind deschiderea procedurii de lichidare forțată.

Odată cu pronunțarea unei hotărîri cu privire la deschiderea procedurii de lichidare forțată lichidatorul își începe exercitarea atribuțiilor sale, precum și competențele organelor băncii se suspendă.

Lichidatorul unei bănci trebuie, în termen de 5 zile de la pronunțarea hotărîri judecătorești de inițiere a procedurii de lichidare forțată să prezintă instanței de judecată pentru aprobarea valoarii fondurilor băncii pe care lichidatorul are dreptul de a utiliza pentru a acoperi cheltuielile de administrare, până la aprobarea unei estimări a costurilor administrative.

Lichidatorul băncii trebuie să furnizeze periodic Băcii Naționale, în conformitate cu procedura și în termenile stabilite de aceasta, informații cu privire la evoluția procedurii lichidare forțată a bănci.

Înainte de onorarea creanțelor, lichidatorul prezintă instanței pentru aprobare un plan de decontare cu creditorii. Planul trebuie să conțină date referitor la plățile care au devenit scadente și sumele care trebuie platite creditorilor

Creanțele ale creditorilor unei bănci în valută strain se vor converti în moneda națională a Lituaniei în funcție de cursul official de schimb al monedei naționale și monedei străine la data cînd a fost deschisă procedura de lichidare foțată.

În Lituania ca și în Republica Moldova creanțele creditorilor se onorează într-o anumită ordine, însă ordinea este diferită, astefel, mai întîi se onorează:

creanțele angajațiilor băncii, repararea prejudiciului cauzat printr-o vătămare a sănătății ori prin deces;

creanțele legate de plata impozitelor către buget;

alte creanțe ale creditorilor băncii, cu excepția celor menționate anterior și după;

creanțele acționarilor băncii care dețin o participație calificată în capitalul autorizat.

După onorarea tuturor creanțelor lichidatorul prezintă un raport instanței, la care acesta emite o hotărîre de finalizare a prodecurii de lichidare.

CAPITOLUL III: ASPECTE COMPARATIVE PRIVIND CONTROLUL BĂNCILOR COMERCIALE DIN REPUBLICA MOLDOVA CU BĂNCILE COMERCIALE DIN UNELE STATE A UNIUNII EUROPENE

3.1 Controlul intern al băncilor comerciale

Indiferent de factul că băncile sînt licențiate în Republica Moldova sau în statele membre a Uniunii Europene, toate dispun de un sistem de control intern.

Controlul intern al băncii se instituie cu scopul de a asigura gestionarea eficientă a băncii, desfășurarea activităților financiare întru-un mod sigur și prudent și protejarea intereselor deponenților și clienților băncii.

Obiectivele principale ale controlului intern sunt: minimizarea riscurilor aferente activităților financiare, exercitarea controlului asupra respecțării legislației în vigoare, asigurarea securității informației, transparenței structurii de proprietate și de control asupra băncii, soluționarea conflictelor de interese, asigurarea unui nivel necesar de securitate care ar corespunde naturii, caracterul și volumul tranzacțiilor efectuate.

Sitemele de control intern ale băncii trebuie să contribuie la sporirea veniturilor, minimizarea cheltuielilor, să asigure ca cheltuielile sunt autorizate și efectuate conform destinației.

În vederea asigurării condițiilor de realizare a scopurilor și obiectivelor controlului intern, la elaborarea, oraganizarea și implimentarea sistemelor de control intern se iau în considerație volumul, numărul, tipul și diversitatea tranzacțiilor, gradul de risc asociat cu fiecare domeniu de activitate, volumul controlului din partea organelor de conducere asupra activițății zilnice, gradul de centralizare si descentralizare a băncii, gradul de utilizare a resurselor tehnlogice informaționale.

Băncile atît în Republica Moldova cît și în statele membre a Uniunii Europene inclusiv România, Bulgaria și Lituania, își elaborează, organizează, și implimentează propriile sisteme de control intern în baza legislațiilor naționale, totodată ținînd cont de practica general acceptată în domeniu, inclusiv documentele Comitetului Basel și Directivele Comunitații Europene pe care le adaptează la activitatea lor.

În Procesul de elaborare a sistemelor de control intern se ia în considerație costul stabilirii și menținerii acestora în raport cu benificiile băncii. Factorul legat de cost nu poate servi drept motiv ce justifică neimplimentarea unor procedee adecvate și eficiente de control intern.

Sistemele de control intern atît în Republica Moldova cît și în Uniunea Europeană se elaborază și se adoptă de bănci sub formă de reglementări interne scrise, politici, proceduri, regulamente, instrucțiuni și altele.

În Republica Moldova, cadrul juridic care reglementează controlul intern al băncii este Regulamentul cu privire la sistemele de control intern în bănci.

Prezentul Regulament stabilește cerințele privind elaborarea, organizarea, implementarea și controlul respectării de către bănci a propriilor sisteme de control intern în vederea asigurării efectuării tranzacțiilor financiare într-un mod sigur și prudent, veridic și credibil informațiilor raportate, fiabilității și integrității sistemelor informaționale.

Cît privește organele de conducere a băncii acestea sunt responsabile pentru elaborarea, implimentarea și asigurarea unui sistem de control intern.

Consiliul băncii este responsabil pentru aprobarea unor sisteme adecvate și eficiente de control intern și pentru asigurarea revizuirii periodice, cel puțin o dată pe an, a acestora. Este responsabil pentru aprobarea reglementărilor interne în toate domenile de activitate ale băncii, precum și pentru supravegherea respectării legislației în vigoare inclusiv a exigențelor Băncii Naționale a Moldovei față de prezentarea informației cu privire la activitatea băncii și acționarii ei.

Cît ține de resposabilitatea organului executiv, acesta este responsabil pentru organizerea și implementarea sistemelor de control intern, aprobate de consiliul băncii.

Evaluarea suficienței și eficienței sistemelor de control intern este efectuată de subdeviziunea de audit intern, a cărei independență în activitate este asigurată prin subordonarea nemijlocită a acesteia consiliului băncii.

Comisia de cenzori ca organ de control are responsabilitatea de a evalua funcționarea sistemelor de control intern ale băncii în vederea respectării legilor și regulamentelor aplicabile băncii, de a evalua activitatea organului de audit intern, de a examina rapoartele de control ale auditului intern, inclusiv recomandările acestuia și modalitățile de implimentare a lor.

Potrivit regulamentului, sistemul de control intern este format din urmăroarele elemente:

cerințe privind activitățile și procedeele de contol intern;

cerințe privind securitatea informației;

cerințe privind auditul intern.

Activitățile de control intern sunt parte integrantă a activităților de bază ale băncii necesare pentru dirijarea prudentă a relațiilor de afaceri, care urmează să fie adaptate la specificul băncii și să corespundă felului în care activitatea este structurată, organizată și gestionată, tipului, volumului, numărului și complexității tranzacțiilor și operațiunilor.

Activițătile de control intern se realizează în conformitate cu procedeele de control intern care includ cel puțin următoarele:

controale organizatorice și administrative;

metode de dirijare a activităților;

separarea funcțiilor și obligațiilor;

procedee de autorizare și aprobare a activităților;

procedee de ținere a evidenței;

procedee de secutitate;

procedee de verificare;

procedee de evaluare;

procedee de gestionare și control al riscurilor;

procedee de asigurare a continuității activității.

Cît ține de securitatea informației, banca va asigura securitata informației indeferent de forma de prelucrare și stocare a acesteia. În scopul asigurării informației, banca va stabili, va implimenta, va asigura funcționarea, va monitoriza, va menține și va îmbunătăți propriul Sistem de Management al Securității Informației.

Sistemul de Management al Securității Informației este parte componentă a sistemului de control intern, bazat pe abordarea riscurilor de securitate a informației, constituit dintr-un complex de măsuri tehnico-organizatorice și orientat spre atingerea obiectivelor de asigurare a securității informației în cadrul băncii.

Ca parte integrată a sistemului de control intern, auditul intern este organizat și menținut de organele de conducere a băncii și se deosebște de funcția de contol primar al unei unități de control care asigură controlul zilnic asupra tranzacțiilor și operațiunilor.

Funcția de bază a auditului intern constă în evaluarea independentă și obiectivă a activităților desfășurate de bancă, în vederea îmbunătățirii indicatorilor acesteia prin aplicarea sistemică și ordonată a metodelor de evaluare și perfecționare a sistemului de control intern în cadrul băncii.

Realizerea funcțiilor auditului intern are drept obiective de asigurare a respectării politicilor și procedurilor interne ale băncii în cadrul tuturor activitațiilor și structurilor, evaluarea calității politicilor și procedurilor interne, inclusiv de control astfel încît să fie suficiente și adecvate activității desfășurate, îmbunătățirea proceselor de management al riscurilor de control, și de conducere a activității băncii.

În evaluarea eficienței auditului intern o importanță considerabilă o au terminele de referință, independența managementul operațional, regimul de comunicare a datelor și nivelul profesional al personalului.

Pe lîngă funcția de bază a auditului intern și în vederea atingereii obiectivelor, auditul intern are următoarele funcții:

să asigure evaluarea eficienței și a gradului de adecvare ale sistemului de control intern;

să asigure evaluarea cadrului metodologic privind analiza și gestionarea riscurilor în cadrul băncii, a modului de implementare și aplicare a acestuia, precum și a eficacității procedurilor de gestionare a riscurilor în atingerea obiectivelor cu privire la controlul intern în cadrul băncii;

să verifice efectuarea monitorizării continue a riscurilor ce ar putea afecta activitățile financiare (riscul de credit, rata dobînzii, valutar, de lichiditate, de țară, operațional, inclusiv riscul tehnologiilor informaționale, de transfer, de imagine și alte riscuri, care pot apărea în cadrul desfășurării activității financiare);

să verifice efectuarea analizei curente a situației financiare, inclusiv a capitalului în funcție de nivelul riscurilor asumate de bancă;

să verifice și să analizeze starea controlului intern în subdiviziunile băncii, precum și s-o aprecieze în modul corespunzător;

să controleze implementarea politicilor de management;

să efectueze analiza scenariilor de testare la stres și să evalueze eficiența acestora, ținînd cont de posibilile evenimente sau modificări în condițiile de piață care pot afecta activitatea băncii;

să verifice registrele contabile și de altă natură și să analizeze tranzacțiile,

și altele.

Banca își crează și organizează subdiviziunea auditului intern în conformitate cu regulamentul anterior menționat. Subdiviziunea auditului intern funcționează în baza regulamentului intern cu privire la audit intern, aprobat de consiliul băncii, care include informația cu privire la modul de organizare, drepturile și obligațiile, conlucrarea cu alte subdiviziuni ale băncii. Regulamentul va fi adus la cunoștința întregului personal al băncii.

Structura și numărul funcționarilor subdiviziunii auditului intern se determină de către consiliul băncii. Personalul scriptic va fi suficient pentru realizarea scopurilor și obiectivelor controlului intern și pentru soluționarea problemelor legate de acesta nu va fi implicat în efectuarea nemijlocită a tranzacțiilor și operațiunilor băncii.

Conducătorii subdiviziunii de audit intern se numesc în funcție prin hotărîrea consiliului băncii sau prin hotărîrea organului executiv al băncii, coordonată cu consiliul băncii confrom statutului.

Subdiviziunea de audit intern prezintă rapoarte curente consiliului băncii și organului executiv. Pe lîngă raportarea curentă, cel puțin o dată pe an, pregătește un raport cosiliului băncii care va include o analiză a activității prin prisma plusului de valoare adus de auditul intern avtivității băncii.

Cît privește controlul intern al băncilor în Republica Moldova, acesta este unul asemănător cu controlul intern al băncilor în statele Uniunii Europene, în special Bulgaria România și Lituania, dat fiind faptul că în procesul de elaborare a Regulamentului cu privire la sistemele de control intern, legislatorul a ținut cont de documentele Comitetului Basel și de Directivele Uniunii Europene.

În Bulgaria, controlul intern al băncilor este reglementat de Odonanța nr.10 privind controlul intern în bănci a Băncii Naționale a Bulgariei.

Asemeni Republicii Moldova prezenta ordonanță stabilește cerințele de elaborare, organizare și implimentare a controlului intern în bănci.

Controlul intern a băncilor în Bulgaria este format din următoarele elemente:

supravegherea managementului;

controlul riscurilor;

rapoarte și informare;

auditul intern.

Cu privire la supravegherea managementului, organul competent de conducere a băncii se aprobă și periodic va revizui structura organizatorică a băncii, procedura de determinare și delegarea competențelor și alocarea responsabilităților administratorilor, politica privind gestionarea și controlul riscurilor, organizarea și funcționarea controalelor, inclusiv autorizarea, performanță și raportarea operațiunilor, codul de etică pentru administratori și angajați.

Fiecare bancă trebuie șă mențină un sistem adecvat al riscurilor care includă determinarea tuturor riscurilor inerente, identificarea factorilor interni sau externi de risc, cadrul de gestionarea a riscurilor, inclusiv modelele de evaluare a riscurilor, termenii și procedurile de evaluare a riscurilor, determinarea și respectarea limitelor de risc, precum și tipul, structura și frecvența rapoartelor de risc.

Fiecare bancă trebuie să menție un sistem de raportare și informare, care trebuie să permită cel puțin accesul în timp util la acestor informații. Banca înregistrează toate operațiunile sale în ordine cronoligică și menține toate tranzacțiile pe fișier electronic sau pe hîrtie, grupate în fucție de tipul de operațiune, clienți și alte criterii alese de ea.

Conducătorii băncii sînt responsabili pentru asigurarea unei activități de audit intern adecvat și totodată asigură independența auditului intern.

Cît privește unitatea de audit intern, acesta asistă organele de conducere în luarea deciziilor și realizează analize de urmărire privind executarea lor.

În exercitarea funcției sale de evaluare independentă și obiectivă a activităților desfășurate de bancă, unitatea trebuie să examineze și să evalueze:

sistemul de raportare și informare;

controale interne în efectuarea tranzacțiilor;

eficiența și eficacitatea activităților în ansamblu;

sistemele de gestionare a riscurilor, riscul și adecvarea capitalului;

dacă activele băncii sînt protejate în mod corespunzător;

respectarea contractelor și angajamentelor.

Orice acțiune de examinare sau alte acțiuni de control ale auditorilor interni se finalizează cu întocmirea unui raport care va conține constatările și recomandările pentru măsurile care vor fi luate împotriva încălcării legii și a normelor interne.

Conducătorul subdeviziunii de audit intern prezintă un raport anual de performanță a departamentului de audit la adunarea generală a acționarilor și consiliului de directori, consiliului de supraveghere și respectiv consiliului de administrație.

Raportul anual va cuprinde principalele rezultate acțiunilor de control a auditului intern, măsurile luate și executarea lor. Totodată, aceasta cuprinde aspecte organizatorice și sarcinile care trebuie îndeplinite în anul următor și în viitor.

Conducătorul de audit intern notifică imediat Departamentul de Supraveghere Bancară a Băncii Naționale a Bulgariei, în cazul în care sau depistat încălcări sau practice frauduloase în conducerea băncii, căre au condus sau pot conduce la pagube materiale.

Banca va depune la Banca Națională un raport anual cu privire la activitatea de audit intern și la cerere, rapoarte cu privire la examinările efectuate și alte acțiuni de control.

Un alt stat membru al Uniunii Europene este România, la fel ca și Republica Moldova acesta dispune de norme juridice care reglementează controlul intern bancar.

Cadrul juridic care reglementează controlul intern în bănci în România este Norma Băncii Naționale a României privind organizarea și controlul intern al activității instituțiilor de credit și administrarea riscurilor semnificative, precum și desfășurarea activițăților de audit intern a insctituțiilor de credit.

Confom prezentei norme, obiectivele controlului intern al băncilor constau în desfășurarea acțivităților în condiții de eficiență și eficacitate, furnizarea unor informații credibile, relevante, complete și oportune structurilor implicate în luarea deciziilor în cadul băncii și utilizatorilor externi ai informațiilor, asigurarea activitățiilor băncii cu cadrul legal și cu politicile și procedurile prooprii.

În vederea îndeplinii obiectivelor de control intern, băncile trebuie să își organizeze un sistem de control intern care se compune din următoarele elemente aflate în strînsă corelare.

rolul și responsabilitățile consiliului de administrație și ale conducătorilor băncii;

identificarea și evaluarea riscurilor semnificative;

activitățile de control și separarea responsabilităților;

informarea și comunicarea;

activitățile de monitorizare și corectare a deficiențelor.

Cît privește rolul și responsabilitățile consiliului de administrație, acesta este responsabil pentru stabilirea și menținerea unui sistem de control intern adecvat și eficient. Pentru indeplinirea acestor responsabilități consiliul de administrație a băncii trebuie să aprobe și să revizuiască periodic, cel puțin anual strategiile generale și politicile privitoare la activitatea băncii, să stabilească nevelurile acceptabile pentru riscuri semnificative și să asigure luarea măsurilor necesare de către conducătorii pentru identificarea, evaluarea, monitorizarea și evaluarea riscurilor respective, să supravegheze conducătorii în legătură cu modul în care acestia monitorizează funcționarea adecvată și eficientă a sistemului de control intern.

Pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin consiliul de administrație trebuie să întreprindă discuții periodice cu conducerea orepatică privind eficiența sistemului de control intern, să analizeze periodic evaluarile sistemului de control intern effectuate de conducerea operativă, de audit intern și de Banca Națională a României.

Pentru a avea un sistem de control intern băncile trebuie să identifice și sa evalueze permanent riscurile semnificative care pot periclita atingerea obiectivelor controlului intern. Identificarea și evaluarea riscurilor semnificative se realizează cu luarea în considerare atît a factorilor interni: complexitatea structurii organizatorice, natura activităților desfășurate, calitatea personalelui și fluctuația acestuia, cît și a factorilor externi condițiile economice, schibările legislative sau legate de mediul concurenței în sectorul bancar.

Cît privește activitățile de control, banca ia în considerare riscurile identificate, în cadrul procesului de identificare și evaluare a riscurilor. Activitățile de control sînt definite pentru fiecare nivel organizatoric al băncii și implică doua etape:

Stabilirea politiciilor și procedurilor de control

Verificarea politiciilor și procedurilor stabilite

Activitățile de control inculd cel puțin următoarele:

Analize la nivelul consiliului de administrație și al conducătorilor;

Controale faptice care au în vedere restricționarea accesului la active, cum ar fi titluri sau numerar, restricționarea accesului la conturile clienților;

Analiza încadrării în limitele impuse expunerilor la risc

Băncile monitorizează permanent eficacitatea sistemului de control intern, cu luarea în considerare a modificărilor intervenite în condițiile interne și externe de desfășurare a activității. Monitorizarea eficacității sistemului de control intern este efectuată atât de personalul responsabil pentru fiecare compartiment, cât și de auditul intern.

Banca trebuie să organizeze auditul intern ca o componentă a activității de monitorizare a sistemului de control intern și a evaluării gradului de adecvare a nivelului fondurilor proprii în funcție de riscurile la care banca este expusă, în vederea asigurării unei evaluări independente a adecvării politicilor și procedurilor stabilite și a modului în care acestea sunt respectate.

Deficiențele identificate în legătură cu sistemul de control intern sînt imediat raportate nivelului de conducere competent care ia măsuri pentru remedierea cu promptitudine a acestora. Conducătorii băncii au responsabilitatea de a stabili un sistem de detectare a deficiențelor sistemului de control intern și de a întreprinde măsuri pentru soluționarea respectivelor deficiențe.

Băncile întocmesc anual un raport asupra condițiilor în care este desfășurat controlul intern. Acest raport trebuie să cuprindă cel puțin:

inventariere a principalelor deficiențe identificate în cadrul sistemului de control intern și măsurile întreprinse pentru corectarea acestora;

descriere a modificărilor semnificative intervenite în sistemul de control intern în perioada respectivă, în special axate pe evoluția activității și a riscurilor;

descriere a condițiilor de aplicare a procedurilor de control aferente noilor activități;

Raportul se transmite Băncii Naționale a României – Direcția supraveghere în termen de 6 luni de la încheierea exercițiului financiar.

În Lituania controlul intern în bănci este reglemenat de Rezoluția prinvind controlul intern și evaluarea riscurilor a Băncii Naționale a Lituaniei.

Comparativ cu Republica Moldova, controlul intern în bănci este mai mult axat pe identidicare și evaluarea riscurilor

Potrivit acestui regulament controlul intern în bănci este asigurat de organele de conducere cît și de alte categorii de personal.

Sistemul de control intern în bănci include:

structură organizatorică adecvată pentru a asigura separarea atribuțiilor și responsabilităților atît pe orizontală cît și pe verticală;

sistem adecvat de informare, sistem de management al informației, care să permită decizii mai rapide;

responsabilități și competențe adecvate;

controlul și gestionare a riscurilor;

proceduri adecvate de control intern;

evaluarea periodică a sistemului de control intern și corectarea deficiențelor identificate.

Consiliul de Supraveghere al Băncii trebuie să se asigure că banca va dispune de un sistem de control intern eficient, totodată, Consiliul de Supraveghere determină gradul de risc acceptabil băncii și se asigură că organele de conducere ale băncii vor lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că riscurile sunt identificate, evaluate și controlate de riscuri. Organul de conducere a băncii este responsabil pentru strategia băncii și a politicilor semnificative, identificarea riscurilor, măsurarea, monitorizarea și controlul lor. Evaluarea riscurilor trebui să acopere toate tipurile de riscuri (de credit, de piață, de lichiditate, operațional, legal, reputație, etc.) cu care se confruntă banca.

Totodată, organul de conducere a băncii este responsabil și pentru asigurarea procedurilor adecvate și necesare pentru controlul intern, să monitorizeze și să mențină eficacitatea și adecvarea lor.

Sistemul de control intern al auditului intern ca și în Republica Moldova, și statele anterior menționate este efectuat de către o ramură independentă a băncii. Funcția de bază a auditului intern este de a monitoriza sistemul de control intern și anunțînd organele de conducere a băncii despre deficiențile și încălcările depistate.

3.2 Controlul extern al băncilor comerciale

Atît în Republica Moldova cît și în Uniunea Europeană și în special în România, Bulgaria și Lituania, societățile bancare sînt supuse controlului extern bancar.

În sistemul bancar autohton cît și în sistemele bancare a statelor membre a Uniunii Europene controlul extern este efectuat de către băncile naționale a statelor și de către auditorii externi. Trebuie însă de menționat că, acest control nu diminuează responsabilitățile și sarcinile de control intern ce revin organelor de conducere a băncii care trebuie să dezvolte un sistem de garanție a bunei funcționări.

În scopul efectuării controlului extern Banca Națională a Moldovei cît și Banca Națională a Bulgariei, României și Lituaniei sînt împuternicite să efectueze, prin intermediul funcționarilor săi sau al altor specialiști calificați antrenați în acest scop, controale asupra tuturor băncilor, precum și să examineze registrele, documentele și conturile acestora, condițiile la care își desfășoară activitatea, și respectarea de către aceste bănci a legislației. Totodată băncile naționale a statelor anterior menționate pot să ceară băncilor comerciale să furnizeze acestora informațiile necesare în scopul supravegherii și reglementării activității băncilor, să impună oricărei bănci comerciale măsuri de remediere sau să aplice sancțiuni prevăzute de legislația în vigoare a statelor în domeniul bancar.

Ca organ de supraveghere bancară Banca Națională a Moldovei, în urma controalelor, poate institui băncii supravegherea sau administrarea specială în cazul constatării încălcărilor prevăzute de Legea instituțiilor financiare, precum și în cazul în care situația financiară a băncii este precară.

Cît privește supravegherea specială, se efectuează printr-o comisie instituită în acest scop, formată din 5 salariați din cadrul Băncii Naționale a Moldovei, dintre care unul îndeplinește funcția de președinte al comisiei și unul pe cea de vicepreședinte al acesteia.

Atribuțiile comisiei de supraveghere specială se stabilesc de către Banca Naționlă a Moldovei și se referă, în principal la analiza situației financiare a băncii, urmărirea modului în care consiliul, organul executiv și administratorii băncii acționează pentru stabilirea și aplicarea măsurilor necesare de remediere a încălcărilor și deficienților.

Totodată, comisia de supraveghere formulează recomandări către bancă privind suspendarea sau abrogarea unor decizii ale organelor de conducere a băncii, contrare cerințelor de prudență, limitează sau suspendează unele activități și operațiuni ale băncii pe o anumită perioadă de timp.

Comisia de supraveghere specială nu substituie administratorii băncii în ceea ce privește administrarea curentă a activității. Responsabilitatea pentru legalitatea, realitatea, exactitatea și oportunitatea operațiunilor efectuate de bancă și a documentelor întocmite de bancă care revin exclusiv administratorilor băncii și persoanelor care întocmesc și semnează documentele în cauză, potrivit atribuțiilor și competențelor acestora. Însă membrii comisiei de supraveghere au acces la toate informațiile documentele și registrele băncii, fiind obligați să păstreze secretul profesional privind operațiunile acesteia.

Comisia de supraveghere specială prezintă Băncii Naționale a Moldovei rapoarte periodice și recomandari referitoare la situația băncii. Recomandările trebuie să conțină propuneri privind modul cel mai raid și economisitor de remediere a încălcărilor și deficienților, să prevadă minimizarea riscului pentru deponenți și alți creditori ai băncii, precum și pentru stabilitatea financiară.

În funcție de propunerile și concluziile rezultate din rapoartele comisiei de supraveghere specială, Banca Națională a Moldovei hotărăște cu privire la încetarea sau continuarea supravegherii speciale pentru o perioadă de cel mult 3 luni de la data instituirii ei.

În cazul în care în activitatea băncii se constată în continuare deficiențe grave, Banca Națională a Moldvei poate hotărî, în funcție de situația concretă, aplicarea măsurii de administrare specială a băncii sau a altor măsuri prevăzute de lege, inclusiv retragerea licenței și lichidarea forțată a băncii.

Administrarea specială reprezintă un regim de administrare instituit pentru o anumită perioadă în privința unei bănci, care prevede realizarea unui complex de măsuri administrative, financiare, juridice, organizatorice în scop de stabilire a condițiilor optime pentru conservarea valorilor activelor, eliminarea deficiențelor în administrarea băncii și a patrimoniului ei, incasarea creanțelor, stabilirea posibilităților de remediere a situației financiare, inclusiv de restructurare, sau lichidarea băncii.

Banca Națională a Moldovei, instituie administrarea specială asupra unei bănci în cazul în care instituirea măsurii de supraveghere specială nu a dat rezultate, cuantumul capitalului social al băncii este mai mic decît cuantumul capitalului reglementat, stabilit în actele normative ale Băncii Naționale a Moldovei, banca nu respectă sau nu este capabilă să respecte măsurile de remediere impuse de Banca Națională a Moldovei, banca împedică sistematic exercitarea atribuției de supraveghere bancară a angajaților împuterniciți ai Băncii Naționale.

Administrarea specială se instituie pe un termen de pînă la 9 luni. Însă acest termen de administrare specială poate fi prelungit doar o singură dată pentru o perioadă ce nu poate depăși 3 luni.

Administrarea specială se exercită de către un administrator special numit de Banca Națională a Moldovei prin hotărîrea cu privire la instituierea administrării speciale. În calitate de administrator special poate fi numită o persoană fizică, inclusiv un salariat al Băncii Naționale a Moldovei care întrunește aceleași condiții prevăzute pentru lichidatorul băncii.

Din momentul numirii sale, administratorul special preia administrarea și controlul asupra băncii și are acces nelimitat la activele, încăperile,registrele,documentele și informațiile băncii. Iar în termen de cel mult 2 luni de la numire administratorul special prezintă la Banca Națională un raport în scris cu privire la situația financiară și la perspectivele băncii.

Administrarea specială încetează la expirarea termenului pentru care a fost instituită sau prelungită, sau prin hotărîrea Băncii Naționale, luată pînă la expirarea termenului în baza raportului administratorului special. În aceste cazuri încetarea administrării speciale are ca efect reluarea împuternicirilor de către organele băncii. Iar în cazul în care administrarea specială a încetat, în legătură cu retragerea licenței băncii, în special dacă nu au fost lichidate circumstanțele ce au servit drept temei pentru instituirea administrării speciale sau, în opinia Băncii Naționale, acestea nu pot fi lichidate în perioada administrării speciale, activitatea administratorului continuă pînă la intrarea lichidatorului în gestiunea băncii.

În termen de o lună după încetarea mandatului său, administratorul special prezintă Băncii Naționale raportul final cu privire la rezultatele administrării speciale.

Supravegherea specială și administrarea specială a băncilor este specifică și băncilor comerciale din România. Condițiile, scopul, efectele pe care le produce supravegherea specială și administrarea specială a băncilor comerciale în România este asemeanea băncilor comerciale în Republica Moldova.

În comparație cu Republica Moldova, în Uniunea Europeană și în special în Bulgaria, România și Lituania, supravegherea bancară este efectuată atît de băncile naționale cît și de Banca Centrală Europeana prin intermediul Mecanismului unic de supraveghere.

Mecanismul unic de supraveghere reprezintă un nou sistem de supraveghere bancară pentru Europa și este format din Banca Centrală Europeană și autorițile naționale de supraveghere din țările participante.

Banca Centrală Europeană, în cooperare cu autoritățile naționale de supraveghere, adică, băncile naționale a statelor membre a Uniunii Europene, este responsabilă de funcționarea eficace și coerentă a Mecanismului unic de supraveghere bancară.

Banca Centrală Europeană are competența de:

a efectua controale de supraveghere, inspecții la fața locului și anchete;

a acorda sau a retrage autorizațiile băncilor;

a asigura respectarea normelor prudențiale a Uniunii Europene.

Toate țările din zona euro participă în mod automat la Mecanismul unic de supraveghere bancară. Iar celelalte țări a căror monedă oficială nu este încă pot alege să participe prin inițierea unei cooperări strînse Banca Centrală Europeană și autoritățile naționale de supraveghere. Astfel, la acest mecanizm participă automat atît Lituania ca stat al eurosistemului cît și Bulgaria și România la inițiativa lor.

Băncile comerciale atît din Republica Moldova cît și băncile din Bulgaria, România, Lituania sînt supuse auditului extern ca formă a controlului extern bancar. Băncile comerciale trebuie să încheie contracte cu o firmă de audit independentă, acceptată de băncile naționale Controlul efectuat de către auditul extern are ca scop examinarea situației financiare-contabile ale băncii, controlează corectitudenea metodelor și procedeelor de audit și de control intern și face recomandări de remediere și nu în ultimul rînd informează Banca Națională despre orice acțiune frauduloasă comisă de funcționarii băncii, precum și despre orice neregulă din administrarea și din efectuarea operațiunilor care ar putea conduce la pierderi materiale pentru bancă.

Cu toate acestea, controlul extern al băncilor comerciale atît în Republica Moldova cît și în statele membre a Uniunii Europene, în special în Bulgaria, România și Lituania este efectuat și de către organele fiscale a statelor, organele anticorupție și alte organe investite cu funcții de control.

3.3 Încălcări, măsuri de remediere și sancțiuni

Indeferent de faptul că băncile sunt licențiate în Republica Moldova sau în statele membre a Uniunii Europene, acestea pot fi sancționate în cazul în care comit încălcări prevăzute în actele legislative.

Cadrul legal în Republica moldova unde pot fi găsite măsurile de remediere și sancțiunile aplibabile băncilor comerciale, este Legea instituțiilor financiare.

Potrivit art.38 din Legea instituțiilor financiare, dacă se constată că banca, acționarii sau administratoriii ei au încălcat prezenta lege, actele normative ale Bancii Naționale, condițiile de licențiere, obligațiile fiduciare, obligațiile prevăzute de legislația privind prevenirea și combaterea spălării baniilor și finanțării terorismului, al căror control al respecțării ține de competența Băncii Naționale, periclitează interesele deponenților ori s-au angajat în operațiuni riscante sau dubioase, nu au raportat sau au raportat cu întîrziere, au raportat date eronate privind indicatorii de prudență bancară sau alte exigențe prevăzute în actele normative ale băncii Naționale, nu au respectat măsurile de remediere stabilite de Banca Națională sau luînd în considerare specificul situației financiare curente sau din trecut a băncii, Banca Națională poate aplica următoarele sancțiuni:

emite un avertisment;

aplică și percepe incontestabil amendă băncii pînă la 0.5% la sută din capitalul băncii sau deținătorilor direcți și indirecți de cote de participare în capitalul social al băncii pînă la 10% din mărimea cotei de participare în capitatul social al băncii calculată la valoarea nominală sau administratorilor între 1-10 salarii medii pe activitățile financiare conform datelor Biroului Național de Statistică din luna precedentă datei constatării faptei, inclusiv pentru neîndeplinirea deciziei de sisitare a tranzacției emise de organul investit cu atribuții de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului;

retrage confirmarea dată administratorilor bănci;

suspendă activitatea băncii;

retrage licența sau autorizația băncii.

La determinarea categoriei de sancțiuni și a mărimii amenzii Banca Națională a Moldovei va ține cont de toate circumstanțele relevante, inclusiv:

graviditatea și durata încălcării;

gradul de vinovăție a persoanei reponsabile;

capacitarea financiară a persoanei responsabile, determinată conform rulajului total anual, în cazul persoanelor juridice și conform venitului lunar, în cazul persoanei fizice;

cuantumul profitului realizat sau al pierderilor evitate de către persoana responsabilă, în măsură în care acestea pot fi cuantificate;

prejudiciul cauzat unui terț, în cazul în care acesta poate fi cuantificat;

măsura în care persoana responsabilă a cooperat cu Banca Națională la remedierea încălcărilor;

încălcarile anterioare comise de persoana responsabilă.

Cît privește măsurile de remidiere, potrivit art. 38 alin. 2 din Legea insituțiilor financiare Banca Națională poate impune băncii următoarele mărsuri de remediere:

să prescrie băncii încetarea și lichidarea încălcărilor comise;

să încheie cu banca un acord care prevede măsuri de remediere;

să instiuie supravegherea specială sau, după caz, administrarea specială aupra băncii.

Măsurile și sancțiunile, prevăzute de Legea instituțiilor financiare nu exclude aplicarea altor măsuri și sancțiuni conform legislației. Cît privește amenzile aplicate băncii, acționarilor sau administratorilor, acestea se varsă în bugerul de stat. Totodată, sancțiunile și măsurile prevazute de legea anterior menționată se aplică de către Consiliul de administrație al Băncii Naționale.

Banca Națională este singura autoritate în măsură să se pronunțe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluării și analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale privind aplicarea sancțiunilor și a altor măsuri.

Ca și Banca Națională a Moldovei, Banca Națională a României este competentă să dispună, față de o bancă sau față de persoanele responsabile, care încalcă dispoțitiile legii, ale reglementărilor sau ale altor acte emise în aplicarea legii, referitoare la supravegherea sau la condițiile de desfășurare a activității băncii, măsuri necesare sau să aplice sancțiuni în scopul înlăturării dificienților și a cauzelor acestora.

Măsurile și sancțiunile aplicate de Banca Națională a României, de natură pecuniară sau de altă natură trebuie să fie eficace și proporționale cu faptele și deficiențele constatate, avîndu-se în vedere gravitatea și consecințele acestora, precum și circumstanțele personale și reale ale săvîrșirii faptei.

Cadrul legal unde sînt reglementate sancțiunile și măsurile de remidiere aplicabile băncilor de către Banca Națională aRomâniei este Ordonanța de urgență privind insțituțiile de credit și adecvarea capitalului.

Banca Națională a României poate aplica sancțiuni, potrivit prevederilor prezenței ordonanțe de urgență, în cazurile în care constată, că banca sau persoanele desemnate să asigure conducerea băncii se fac vinovate de următoarele fapte:

încălcarea unei prevederi a prezentei ordonanțe de urgență, a reglementărilor emise în aplicarea acesteia ori a reglementărilor proprii ale instituțiilor de credit, respectiv a regulamentelor de directă aplicare adoptate la nivelul Uniunii Europene în domeniile reglementate de prezenta ordonanță de urgență;

nerespectarea măsurilor dispuse de Banca Națională a României;

încălcarea oricărei condiții sau restricții prevăzute în autorizația acordată;

efectuarea de operațiuni fictive si fără acoperire reală, în scopul prezentării incorecte a poziției financiare sau expunerii instituției de credit;

neraportarea, raportarea cu întîrziere sau raportarea de date si informații eronate către Banca Națională a României;

periclitarea credibilității si/sau viabilității instituției de credit prin administrarea necorespunzătoare a fondurilor.

În cazurile în care Banca Națională a României a constatat încălcările menționate anterior, poate aplica următoarele sancțiuni:

avertisment scris;

amendă aplicabilă băncii, între 0,05% si 1% din capitalul social al acesteia;

amendă aplicabilă persoanelor desemnate în organele de conducere a băncii, între 1-6 salarii medii nete pe instituția de credit, conform situației salariale existente în luna precedentă datei la care s-a constatat fapta;

retragerea aprobării acordate persoanelor desemnate în organele de conducere a băncii;

retragerea autorizației acordată băncii.

Sancțiunile privind amenda și retragerea aprobării acordate persoanelor desemnate în organele de conducere a băncii, se aplică personelor cărora le poate fi imputată fapta, întrucît acesta nu s-ar fi produs dacă personele respective și-ar fi exercitat în mod corespunzător responsabilitățile care decurg din îndatoririle funcției lor stabilite conform legislației aplicabile societăților comerciale, reglementărilor emise în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență și cadrului întren de administrare ori , după caz, persoanelor în privința cărora Banca Națională a României constată că acestea nu își desfășăară activitatea cu regulile unei practici bancare prudente și sănătoase.

Cît privește amenda aplicată acestor persoane desemnate în organele de conducere a băncii în România, este mai blîndă, comparativ cu amenda aplicată în Republica Moldova.

Constatarea faptelor , care constituie încălcări din domeniul bancar, se face de către personalul Băncii Naționale a României, împuternicit în acest sens, pe bază raportărilor făcute de către bancă sau la solicitarea expresă a Băncii Naționale a României ori în cursul verificărilor desfășurate la sediile acestora. Actele prin care sînt dispuse aplicarea sancțiunilor se emit de către guvernatorul, prim-viceguvernator sau viceguvernarotii Băncii Naționale a României.

Aplicarea sancțiunilor se prescrie în termen de un an de la data constatării faptei, dar nu mai mult de 3 ani de la data săvirșirii faptei, totodată, aplicarea sancțiunilor nu înlătură răspunderea materială, civilă sau penală, după caz. Iar amenzile încasate se varsă în bugetul de stat.

În Litunaia, sancțiunile aplicabile băncilor sînt prevăzute în Legea cu privire la bănci. Conform atr. 73 alin. 1 din prezenta lege, Banca Națională a Lituaniei, are dreptul exclusiv de a aplica sancțiuni prevăzute de Legea cu privire la bănci.

Banca Națională a Lituaniei are dreptul de a aplica sancțiuni în cazul în care, informațiile solicitate potrivit Legii cu privire la bănci sau actelelor juridice a Băncii Naționale a Litunaiei și necesare pentru exercitarea supravegherii nu sînt prezentate în termenii stabiliți sau sînt prezentate informații incorecte, instrucțiunile date de către Banca Națională a Lituaniei nu sînt efectuate în modul prevăzut, cerințele stabilite pentru acordatea unei licențe băncii nu mai sînt îndeplinite sau în cazul în care cerințele legilor care reglementează activitățile băncilor în condiții de siguranță și credibilitate, precum și actele Băncii Naționale a Lituaniei sînt încălcate, sau situația financiară a unei bănci reprezintă o amenințare la adresa intereselor publice, intereselor clienților sau funcționării sistemului bancar al Lituaniei.

Banca Națională a Lituaniei are dreptul de a aplica următoarele sancțiuni:

avertisment în scris;

îndepărtarea temporar din fucției a unui membru al consiliul de supraveghere sau a consiliului de administrație al băncii;

să interzică temporar furnizarea unuia sau mai multor servicii financiare;

să restricționeze temporar dreptul de a dispune de fonduri în conturi la Banca Națională a Lituaniei și în alte instituții de credit;

retrage licența eliberată sau suspendă valabilitatea acesteia.

Totodată, Banca Națională a Lituaniei are dreptul de a aplica băncii sub formă de amendă următoarele sancțiuni:

în cazul în care banca nu a prezentat în termen informațiile sau documentele prevăzute de Legea cu privire la bănci sau în actele legale a Băncii Naționale a Lituniei, sau a prezentat informațiile incorecte, se aplică o amendă pînă la 0.5% din venitul brut al băncii;

în cazul în care banca nu îndeplinește instrucțiunile date de către Banca Națională a Lituaniei, în conformitate cu Legea cu privire la bănci sau pentru efectuare necorespunzătoare acestor instrucțiuni, se aplică o amendă pînă la 1% din venitul brut anual al băncii sau pînă la 5000 LTL pentru fiecare zi de nepunere în aplicare a unei instrucțiuni sau desfășurarea necorespunzătoare acesteia;

pentru realizarea acțiunilor pe care banca are dreptul de ale efectua numai după obținerea unei autorizații de la Banca Națională a Litunaiei, fără autorizrea Băncii Naționale pînă la 1.5% din venitul brut anual al băncii.

pentru acțiunile sau activitățile interzise prin Legea cu privire la bănci sau pentru furnizarea de servicii financiare, în cazul în care un astfel de drept este interzis, în baza acestei legi se aplică o amendă de pînă la 2% din venitul brut anual al băncii;

pentru alte încălcări ale actelor juridice care reglementează siguranța acțitivăților se aplică o amendă de pînă la 0.1% din venitul brut anual al băncii.

Cuantumul specific a amenzii care urmează sa fie aplicată băncii se stabilește ținînd cont de natura încălcării, durata încalcării, sancțiunile impuse anterior și alte circumstanțe importante.

La fel ca și în Republica Moldova sancțiunile sub formă de amenzi se varsă în bugetul statului.

În orice caz, sancțiunile pot fi aplicate după expirarea nu mai mult de 2 ani de la data comiterii unei încălcări.

Spre deosebire de Republica Moldova, legislația Bulgariei nu prevede expres de sancțiuni se aplică exclusiv băncilor, în cazul constatării încălcărilor, însă unele sancțiuni pot fi deduse din conținutul legilor și actele normative a Băncii Naționale a Bulgariei. Astfel, Banca Națională a Bulgariei poate să aplice ca sancțiuni avertisment în scris, retragerea licenței băncii, sau să aplice amenzi. Dacă în Republica Moldova amenzile se stabilesc în dependență de capitalul social al băncii în Bulgaria sancțiunile se stabilesc după marimea fixă în dependență de gravitatea încălcării.

ÎNCHEIERE

În urma cercetării acestei teme am tras următoarele concluzii. Inițial băncile comerciale atît în Republica Moldova cît și în statele membre a Uniunii Europene, au apărut și au evoluat în diferite perioade de timp, îndeplinind inițial și unele funcții ale băncilor naționale, avînd structuri organizatorice diferite și nu în ultimul rînd cardul juridic care reglementa sectorul bancar era diferit de la stat la stat. În prezent băncile comerciale prezintă foarte multe asemănări, avînd un cadrul juridic mai uniform, motivul fiind fondarea Uniunii Europene la 1 noiembrie 1993 prin Tratatul de la Maastricht, care are competențe de a elabora norme, materializate în directive și regulamente, făcînd parte componentă a acquis-ul comunitar. Iar toate statele membre a Uniunii Europene și cele care doresc să adere la Uniunea Europeană, au sau vor avea obligația să-și armonizere legislația națională cu cea Uniunii Europene. Deși, Republica Moldova nu este încă stat membru a Uniunii Europene, acesta a început procesul de armonizare a legislației naționale în genreral și în speciale legislația care reglementează sectorul bancar cu legislația Uniunii Eurepene, motivul fiind că actuala guvernare a Republicii Moldova are ca scop aderarea la Uniunea Europeană.

Reeșind din cele expuse anterior, la etapa actuală băncile comerciale din Republica Moldova prezintă multe asemănări sub diferite asepecte cu bănciile comerciale a statelor membre a Uniunii Europene.

Un prim aspect este licențierea. Ca procedură licențierea băncilor în Republica Moldova comparativ cu Bulgaria, Romînia și Lituania este aceeași, însă diferă termenii de procedură, lista actelor și informațiilor necesare de prezentat băncilor naționale pentru eliberarea licenței.

Sub aspect de organizare și funcționare, atît băncile comerciale din Republica Moldova cît și cele din Bulgaria, România și Lituania, sînt organizate sub formă societăți pe acțiuni, avînd practic aceleași activități financiare, cît privește serviciile oferite de bănci acestea diferă de la băncă la bancă, în general de la stat la stat, în dependență de necesitățile populației.

Sub aspect de reorganizare, băncile comercile atît în Republica Moldova cît și în Bulgaria, România și Lituania se pot reorganiza prin fuziune și prin dezmembrare. Ca procedură și efectele pe care le produce reorganizarea sunt aceleași, însă ca și în cazul licențieirii diferă termenii de procedură, condițiile, lista actelor și informațiilor necesere de prezentat băncilor naționale pentru obținerea permisului de reorganizare.

Cît privește controlul intern bancar, spre deosebire de Republica Moldova, în Bulgaria, România și Lituania, acestea pun un accent mai mare pe identificare și evaluarea riscurilor. Motivul unei asemenea accentuări în identificarea și evaluarea riscurilor a servit criza financiară din anul 2008, care a evidențiat rapiditatea și forța cu care problemele din sectorul financiar se pot propaga.

Controlul exter bancar atît în Republica Moldova cît și în România, Bulgaria și Lituania este efectuat de către băncile naționale a statelor. Controlul extern banca efectuat de băncile naționale în principiu se rezumă la diferite inspecții, și verificarea respectării legislației din sectorul bancar și actele normative a băncilor naționale de către băncile comerciale.

Totodată spre deosebire de Banca Națională a Bulgariei și Lituaniei, gradul de supraveghere exercitat de Banca Națională a Moldovei asupra băncilor comerciale este unul superior. Motivul fiind instituirea în Uniunea Europeană a Mecanismului unic de supraveghere bancară, prin care o parte din atribuțiile băncilor naționale au fost transferate Băncii Centrale Europene. În urma controalelor și inspecțiilor efectuate de către băncile naționale și în cazul depistarii încălcărilor, acestea pot să aplice sancțiuni băncilor comerciale. Cît privește sancțiunile sub formă de amenzi, aplicate de către Banca Națională a Moldovei, sînt mai aspre comparativ cu amenzile aplicate de către Banca Națională a României și Bulgariei, și mai blînde față de sancțiunile aplicate băncilor comerciale de către Banca Națională a Lituaniei.

BIBLIOGRAFIA:

Acte legislative și normative

Legea Republicii Moldova cu privire la Banca Națională a Moldovei nr. 548-XIII din 21.07.1995. Monitorul Oficial Nr. 56-57/624 din 12.10.1995.

Legea Republicii Moldova instituțiilor financiare nr. 550-XIII din 21.07.1995. Monitorul Oficial Nr. 78-81/199 din 13.05.2011.

Legea Republicii Moldova privind societățile pe acțiuni nr. 1134-XIII din 02.04.1997. Monitorul Oficial Nr. 1-4/1 din 01.01.2008.

Regulamentul Băncii Naționale a Moldovei cu privire la licențierea băncilor nr. 37 din 15.08.1996. Monitorul Oficial Nr. 59-60/74 din 12.09.1996.

Regulamentul Băncii Naționale a Moldovei cu privire la contopirea sau absorbția băncilor în Republica Moldova nr. 143 din 02.06.2000. Monitorul Oficial Nr. 65-67/230 din 08.06.2000.

Regulamentul Băncii Naționale a Moldovei cu privire la sistemele de control intern în bănci nr. 96 din 30.04.2010. Monitorul Oficial Nr. 98-99/368 din 15.06.2010.

Directiva Uniunii Europene cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții nr.36 din 26.06.2013. Jurnalul Oficial L 176/338 din 27.06.2013.

Directiva Uniunii Europene privind reorganizarea și lichidarea instituțiilor de credit nr.24 din 04.04.2001. Jurnalul Oficial L 125/15 din 05.05.2001.

Regulamentul Uniunii Europene de conferire a unor atribuții specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit nr. 1024 din 15.10.2013. Jurnalul Oficial L 287/63 din 29.10.2013.

Legea Bulgariei cu privire la Banca Națională a Bulgariei din 05.06.1997. Monitorul Oficial Nr. 46 din 10.07.1997.

Legea Bulgariei cu privire la instituțiile de credit din 13.07.2006. Monitorul Oficial Nr. 59 din 21.07.2006.

Legea Bulgariei cu privire la insolvabilitatea bancară din 12.09.2002. Monitorul Oficial Nr. 92 din 27.09.2002.

Legea Bulgariei cu privire la comerț. Monitorul Oficial Nr. 48 din 18.06.1991.

Ordonanța Băncii Naționale a Bulgariei cu privire la licențile, aprobările și permesiunile acordate de Banca Națională a Bulgariei conform Legii privind instituțiile de credit nr. 2 din 22.12.2006. Monitorul Oficial Nr. 6 din 19.01.2007.

Ordonanța Băncii Naționale a Bulgariei cu privire la controlul intern în bănci nr. 10 din 26.11.2003. Monitorul Oficial Nr. 108 din 12.12.2003.

Legea României privind statutul Băncii Naționale a României nr. 312 din 28.06.2004. Monitorul Oficial Nr. 582 din 30.06.2004.

Legea României privind societățile comerciale nr. 31 din 16.11.1990. Republicată în Monitorul Oficial Nr. 1066 din 17.11.2004

Ordonanța de urgență a României privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului nr.99 din 06.12.2006. Monitorul Oficial Nr. 1027 din 27.12.2006.

Regulamentul Băncii Naționale a României privind autorizarea instituțiilor de credit, persoane juridice române, și a sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din state terțe nr.11 din 13.11.2007. Monitorul Oficial Nr. 837 din 06.12.2007.

Ordonanța Guvernului României privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului instituțiilor de credit nr. 10 din 22.01.2004. Monitorul Oficial Partea I 84 din 30.01.2004.

Normă a Băncii Naționale a României privind fuziunea și divizarea băncilor nr. 5 din 04.09.2000. Monitorul Oficial Nr. 474 din 29.09.2000.

Normă a Băncii Naționale a României privind organizarea și controlul intren al activitățiilor isntituțiilor de credit și administrarea riscurilor semnificative, precum și organizarea și desfășurarea activității de audit intern a instituțiilor de credit nr. 17 din 18.12.2003. Monitorul Oficial Nr. 47 din 20.12.2003.

Legea Lituaniei cu privire la Banca Națională a Lituaniei nr. I-678 din 01.12.1994. Monitorul Oficial Nr. 99-1957 din 23.12.1994.

Legea Lituaniniei cu privire la bănci nr. IX-2085 din 30.03.2004. Monitorul Oficial Nr. 54-1832 din 15.04.2004.

Legea Lituaniei cu privire la instituțiile financiare nr. IX-1068 din 10.09.2002. Monitorul Oficial Nr. 91-3891 din 18.09.2002.

Legea Lituaniei cu privire la societățile pe acțiuni nr. VIII-1835 din 13.07.2000. Monitorul Oficial Nr. 34-1914 din 31.07.2000.

Codul civil al Lituaniei nr. VIII-1864 din 18.07.2000. Monitorul Oficial Nr. 74-2262 din 06.09.2000.

Rezoluția Băncii Naționale a Lituaniei cu privire la controlul intern și evaluarea riscurilor nr.149 din 25.09.2008. Monitorul Oficial Nr.127-4888 din 06.11.2008.

Manuale, monografii și lucrări didactice

BEREA Paul Aurelian Alexandru, Modernizarea sistemului bancar, București, Editura Expert, 2003, ISBN: 973-618-016-6

BURAC Victor, Drept Bancar, Chișinău, Editura Tipografia Centrală, 2001, 847 p., ISBN: 9975-78-088-1

CARMEN Adriana Gheoghe, Drept bancar, București, Editura C.H. Beck, 2006, ISBN: (10) 973-655-894-0

CĂPRARU Bogdan, Activitatea bancară. Sisteme, operațiuni și practici, București, Editura C.H. Beck, 2014, ISBN: 978-606-18-0319-4

CERNEAVCHI Pavel, Drept bancar, Chișinău, Editura Tipografia Centrală, 2006, ISBN: 978-9975-72-211-7

DARDAC Nicolae, BANSO Cezar, Operațiuni bancare. Instrumente și tehnici de plată, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1996, ISBN: 973-30-4640-X

DARDAC Nicolae, BARBU TEODORA Cristina, Instituții de credit, București, Editura ASE, 2012, ISBN: 978-606-505-509-4

GRIGORIȚĂ Cornelia, Activitatea bancară ediția a II-a, Chișinău, Editura Cartier, 2004, ISBN: 9975-79-256-1

SPULBĂR Cristi, NIȚOI Mihai, Sisteme Bancare Comparate, Craiova, Editura Sitech, 2012, ISBN: 978-606-11-1994-3

STRATULAT Oleg, Monedă și credit Vol. 2, Chișinău, Editura ASEM, 2014, ISBN: 978-9975-75-703-4

Site-ografia

http://bnm.md/md/list_licensed_banks_md – Lista băncilor licențiate în Republica Moldova, (citat 23.04.2015)

http://www.bnr.ro/Banci-comerciale-1333.aspx – Lista băncilor licențiate în România (citat 23.04.2015)

http://www.bnb.bg/banksupervision/bscreditinstitution/bsciregistrers/bs_ci_reg_bankslist_bg – Lista băncilor licențiate în Bulgaria (citat 23.04.2015)

https://www.lb.lt/banks – Lista băncilor licențiate în Lituania (citat 23.04.2015)

http://thebanking1.blogspot.com/2014/09/blog-post_70.html – Istoricul apariției și evoluției băncilor în Bulgaria (citat 23.04.2015)

http://mokslai.lt/referatai/referatas/banku-istorija/bankininkystes-raida-lietuvoje.html – Istoricul apariției și evolutiei băncilor în Lituania. (citat 23.04.2015)

http://conspecte.com/Moneda-si-Credit/bancile-comerciale-si-functiile-lor.html – Rolul băncilor comerciale (citat 23.04.2015)

BIBLIOGRAFIA:

Acte legislative și normative

Legea Republicii Moldova cu privire la Banca Națională a Moldovei nr. 548-XIII din 21.07.1995. Monitorul Oficial Nr. 56-57/624 din 12.10.1995.

Legea Republicii Moldova instituțiilor financiare nr. 550-XIII din 21.07.1995. Monitorul Oficial Nr. 78-81/199 din 13.05.2011.

Legea Republicii Moldova privind societățile pe acțiuni nr. 1134-XIII din 02.04.1997. Monitorul Oficial Nr. 1-4/1 din 01.01.2008.

Regulamentul Băncii Naționale a Moldovei cu privire la licențierea băncilor nr. 37 din 15.08.1996. Monitorul Oficial Nr. 59-60/74 din 12.09.1996.

Regulamentul Băncii Naționale a Moldovei cu privire la contopirea sau absorbția băncilor în Republica Moldova nr. 143 din 02.06.2000. Monitorul Oficial Nr. 65-67/230 din 08.06.2000.

Regulamentul Băncii Naționale a Moldovei cu privire la sistemele de control intern în bănci nr. 96 din 30.04.2010. Monitorul Oficial Nr. 98-99/368 din 15.06.2010.

Directiva Uniunii Europene cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții nr.36 din 26.06.2013. Jurnalul Oficial L 176/338 din 27.06.2013.

Directiva Uniunii Europene privind reorganizarea și lichidarea instituțiilor de credit nr.24 din 04.04.2001. Jurnalul Oficial L 125/15 din 05.05.2001.

Regulamentul Uniunii Europene de conferire a unor atribuții specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit nr. 1024 din 15.10.2013. Jurnalul Oficial L 287/63 din 29.10.2013.

Legea Bulgariei cu privire la Banca Națională a Bulgariei din 05.06.1997. Monitorul Oficial Nr. 46 din 10.07.1997.

Legea Bulgariei cu privire la instituțiile de credit din 13.07.2006. Monitorul Oficial Nr. 59 din 21.07.2006.

Legea Bulgariei cu privire la insolvabilitatea bancară din 12.09.2002. Monitorul Oficial Nr. 92 din 27.09.2002.

Legea Bulgariei cu privire la comerț. Monitorul Oficial Nr. 48 din 18.06.1991.

Ordonanța Băncii Naționale a Bulgariei cu privire la licențile, aprobările și permesiunile acordate de Banca Națională a Bulgariei conform Legii privind instituțiile de credit nr. 2 din 22.12.2006. Monitorul Oficial Nr. 6 din 19.01.2007.

Ordonanța Băncii Naționale a Bulgariei cu privire la controlul intern în bănci nr. 10 din 26.11.2003. Monitorul Oficial Nr. 108 din 12.12.2003.

Legea României privind statutul Băncii Naționale a României nr. 312 din 28.06.2004. Monitorul Oficial Nr. 582 din 30.06.2004.

Legea României privind societățile comerciale nr. 31 din 16.11.1990. Republicată în Monitorul Oficial Nr. 1066 din 17.11.2004

Ordonanța de urgență a României privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului nr.99 din 06.12.2006. Monitorul Oficial Nr. 1027 din 27.12.2006.

Regulamentul Băncii Naționale a României privind autorizarea instituțiilor de credit, persoane juridice române, și a sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din state terțe nr.11 din 13.11.2007. Monitorul Oficial Nr. 837 din 06.12.2007.

Ordonanța Guvernului României privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului instituțiilor de credit nr. 10 din 22.01.2004. Monitorul Oficial Partea I 84 din 30.01.2004.

Normă a Băncii Naționale a României privind fuziunea și divizarea băncilor nr. 5 din 04.09.2000. Monitorul Oficial Nr. 474 din 29.09.2000.

Normă a Băncii Naționale a României privind organizarea și controlul intren al activitățiilor isntituțiilor de credit și administrarea riscurilor semnificative, precum și organizarea și desfășurarea activității de audit intern a instituțiilor de credit nr. 17 din 18.12.2003. Monitorul Oficial Nr. 47 din 20.12.2003.

Legea Lituaniei cu privire la Banca Națională a Lituaniei nr. I-678 din 01.12.1994. Monitorul Oficial Nr. 99-1957 din 23.12.1994.

Legea Lituaniniei cu privire la bănci nr. IX-2085 din 30.03.2004. Monitorul Oficial Nr. 54-1832 din 15.04.2004.

Legea Lituaniei cu privire la instituțiile financiare nr. IX-1068 din 10.09.2002. Monitorul Oficial Nr. 91-3891 din 18.09.2002.

Legea Lituaniei cu privire la societățile pe acțiuni nr. VIII-1835 din 13.07.2000. Monitorul Oficial Nr. 34-1914 din 31.07.2000.

Codul civil al Lituaniei nr. VIII-1864 din 18.07.2000. Monitorul Oficial Nr. 74-2262 din 06.09.2000.

Rezoluția Băncii Naționale a Lituaniei cu privire la controlul intern și evaluarea riscurilor nr.149 din 25.09.2008. Monitorul Oficial Nr.127-4888 din 06.11.2008.

Manuale, monografii și lucrări didactice

BEREA Paul Aurelian Alexandru, Modernizarea sistemului bancar, București, Editura Expert, 2003, ISBN: 973-618-016-6

BURAC Victor, Drept Bancar, Chișinău, Editura Tipografia Centrală, 2001, 847 p., ISBN: 9975-78-088-1

CARMEN Adriana Gheoghe, Drept bancar, București, Editura C.H. Beck, 2006, ISBN: (10) 973-655-894-0

CĂPRARU Bogdan, Activitatea bancară. Sisteme, operațiuni și practici, București, Editura C.H. Beck, 2014, ISBN: 978-606-18-0319-4

CERNEAVCHI Pavel, Drept bancar, Chișinău, Editura Tipografia Centrală, 2006, ISBN: 978-9975-72-211-7

DARDAC Nicolae, BANSO Cezar, Operațiuni bancare. Instrumente și tehnici de plată, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1996, ISBN: 973-30-4640-X

DARDAC Nicolae, BARBU TEODORA Cristina, Instituții de credit, București, Editura ASE, 2012, ISBN: 978-606-505-509-4

GRIGORIȚĂ Cornelia, Activitatea bancară ediția a II-a, Chișinău, Editura Cartier, 2004, ISBN: 9975-79-256-1

SPULBĂR Cristi, NIȚOI Mihai, Sisteme Bancare Comparate, Craiova, Editura Sitech, 2012, ISBN: 978-606-11-1994-3

STRATULAT Oleg, Monedă și credit Vol. 2, Chișinău, Editura ASEM, 2014, ISBN: 978-9975-75-703-4

Site-ografia

http://bnm.md/md/list_licensed_banks_md – Lista băncilor licențiate în Republica Moldova, (citat 23.04.2015)

http://www.bnr.ro/Banci-comerciale-1333.aspx – Lista băncilor licențiate în România (citat 23.04.2015)

http://www.bnb.bg/banksupervision/bscreditinstitution/bsciregistrers/bs_ci_reg_bankslist_bg – Lista băncilor licențiate în Bulgaria (citat 23.04.2015)

https://www.lb.lt/banks – Lista băncilor licențiate în Lituania (citat 23.04.2015)

http://thebanking1.blogspot.com/2014/09/blog-post_70.html – Istoricul apariției și evoluției băncilor în Bulgaria (citat 23.04.2015)

http://mokslai.lt/referatai/referatas/banku-istorija/bankininkystes-raida-lietuvoje.html – Istoricul apariției și evolutiei băncilor în Lituania. (citat 23.04.2015)

http://conspecte.com/Moneda-si-Credit/bancile-comerciale-si-functiile-lor.html – Rolul băncilor comerciale (citat 23.04.2015)