Aspecte ale Jocului Didactic
Cuprins:
Rezumat
1.Capitolul I
Introducere
2.Capitolul II
2.1Aspecte ale jocului didactic
2.2Clasificarea jocurilor didactice
2.3Metodologia jocului didactic
2.4Forme de activitați ludice la preșcolari-Definirea de activitate ludică
2.5Jocul-definire și caracteristici
2.6 Argumentarii psihologice ale jocului
2.7 Funcțiile jocului
2.Capitolul III
3.1Rolul educatoarei
3.2Rolul educatoarei/institutorului în evaluare
Rezumat
Un copil care nu știe sau nu este învațat să se joace va deveni un adult care nu va ști să gândească și va ajunge un bătrân plin de regrete.
Prin intermediul jocului, copilul își dezvolta personalitatea, își câștigă autonomia și dobândește chiar scheme practice de care va avea nevoie în activitatea viitoare de adult. Copilaria este, așadar, ucenicia necesară vârstei mature. Ea are drept scop antrenarea atât a funcțiilor fiziologice, cât și a celor psihice.Cu un strop de răbdare, de voință și multă, multă dragoste, putem ajuta mâinile mici să creeze lucruri mari.
. „Vârsta preșcolară reprezintă un moment de evoluție psihică în care jocul capătă caracteristici noi ce-l apropie de alte feluri de activitate. Jocul este un fel de teren neutru pe care se revarsă întreaga experiență despre lume și viață a copilului, aceasta devenind prin intermediul lui mai subtilă, mai accesibilă." (U. Șchiopu, p. 98)
Ideile și sentimentele pot prinde viața chiar dintr-o bucată neînsemnată de hârtie sau un bulgăre de plastilină. Este necesar să ne instruim în acest sens, să punem un mare accent pe dezvoltarea creativității, pe realizarea unui confort psihic și a libertății necesare pentru creația copilului. La fiecare nivel de vârstă, copilul trebuie să fie învățat cum să învețe și cum să se exprime creator.
Lucrarea de fața este structurată pe doua parti ,respectiv partea teoretica ce cuprinde capitolele I,II și III precum și partea a doua ce sintetizează partea aplicativă în capitolele III-V.Lucrearea încearcă în esența ei să reflecte experiența personală pe care am acumulat-o de-alungul anilor atât la orele de specialitate precum și practica efectuată la Grădinița “Vasile Lucaciu”din localitatea Șișești-Maramureș.
De multe ori educatorul este considerat un al doilea părinte și de aceea trebuie să dovedim multă abnegație,dăruire,dragoste în munca noastră față de cei mici.Îmi doresc ca lucrarea de fața să mă ajute la specializarea mea profesională și de ce nu la îmbunătățirea metodelor deja existente prin implicarea mea directă respectiv prin îmbunătătirea metodelor existente,alături de cei mici,viitorului fiecăruia dintre noi.
Capitolul I
Considerații generale
Jocul este forma de activitate dominantă în copilărie, dar nu trebuie să lipsească de-a lungul întregii vieți. Este necesară dezvoltarea laturii ludice a personalității pentru a putea privi soluțiile cu fantezie și inventivitate.
„Jocul este însăși viața.” (Edouard Claparede)
Marele psihopedagog Pestalozzi , afirma acum două secole că “vârsta preșcolară a fost și va rămâne pentru copii, temelia educativă a întregii vieți”. Acest lucru se poate aplica și demonstra, chiar acum în zilele noastre. Pornind de la această premisă, putem susține faptul că la o evoluție pozitivă a copilului, unul dintre cei mai importanți factori este grădinița. Fiind prima verigă a sistemului de învățământ, ea reprezintă un element crucial în procesul, dar și în dezvoltarea fizică, psihică și emoțională a copilului. Un rol foarte important în realizarea cu succes a acestui proces îl are educatoarea. Rolul acesteia este să promoveze, să coordoneze și să dirijeze întregul proces educativ. Menirea fiecărei educatoare este de a și-l face pe copil partener în demersul educativ. Ea trebuie să susțină și să consolideze dezvoltarea și comportamentul copilului, raporturile cu sine și cu ceilalți, astfel încât acesta să poată atinge momentul când își formulează singur reguli și principii.
Educatorea este prima persoană cu care cel mic ia contact și alături de care își va petrece o mare parte a timpului. Este foarte important ca această persoană să se mențină aceeași, indiferent de influențele externe. În aceste cazuri, singurii care vor avea de suferit sunt ei, copiii, cele mai inocente ființe. Exemplul pedagogului personifică acele calități pe care dorește să le regăsească la copii: implicare, entuziasm, curiozitate intelectuală. Dacă acest pedagog se schimbă la intervale de timp, încrederea, siguranța în forțele proprii și in modelul ales, se năruie. Ne dorim copiii puternici din punct de vedere emoțional, voioși, curajoși și perfect ancorați în vremurile pe care le trăiesc.
Preșcolarul este considerat o personalitate în formare care gândește, acționează și aspiră spre perfecțiune. Cu toții ne refugiem adeseori într-o lume imaginară pe care ne-o creăm plină de vise, de dorințe ce se împlinesc, de reverie și imaginație; este o lume paradisiacă unde restricțiile și autocontrolul rigid lipsesc. Omul face dovada că poate crea o astfel de lume, începând cu vârsta de 3 ani, fără să-l învețe nimeni. În crearea lumii imaginare omul transpune situația reală în imaginar. El preia selectiv realitatea după nevoi și propriile posibilități. Această capacitate este destul de dezvoltată la copilul ce depășește vârsta de 3 ani. Fiecare copil își modelează realitatea în funcție de propriul eu. Copilul își poate lua anumite elemente din realitate și le investește cu anumite aspecte cunoscute de el.
Jocul apelează și la capacitatea omului de a lucra cu simboluri, semne ce sunt atribuite obiectelor, acțiunilor și faptelor ce desemnează altceva decât sunt acestea în realitate. El operează cu reprezentări în care investește și afectivitate și rațiune, nu este un proces simplu de percepție. De cele mai multe ori, prin joc are loc proiecția individului în rol: copilul se joacă „de-a doctorul”, „de-a familia”, „de-a vânzătorul”, imitând cele întâmplate în realitate sau ceea ce el ar fi dorit să se întâmple.
Jocul are un rol terapeutic pentru copiii care nu au dezvoltat spiritul de inițiativă și curajul de a intra în competiție. Prin joc el se eliberează de vechiul copil timid și intră cu toate forțele în dinamismul jocului cu rol. Nu se mai teme atât de tare de cenzură deoarece personajul poate spune orice, iar reproșurile nu i se adresează lui personal.
Prin joc se poate fortifica voința și atenția. Copilul poate deveni perseverent și se poate concentra mai mult și fără prea mult efort, stimulându-i creativitatea, poate respecta cu ușurință regulile impuse în cadrul jocului.
Jocul este expresia cea mai înaltă a dezvoltării umane în copilărie, deoarece este singura expresie liberă a ceea ce se află în sufletul unui copil.Prin specificul său, jocurile didactice din cadrul activităților de modelaj, pictură și abilități practice, înbină funcțiile și sarcinile de învățare cu forma plăcută și atractivă a jocului, cultivând interesul pentru studiu. În realizarea sarcinilor jocului copilul este solicitat pe toate planurile psihicului său: afectiv, cognitiv și volițional. O astfel de activitate are pe termen lung următoarele efecte:
a) prin conținut, sarcini și mai ales prin modul de rezolvare a acțiunii, dar și prin regulile jocului didactic se dezvoltă la copiii conștiința disciplinei;
b) antrenează copiii la o activitate susținută căreia îi acordă multă seriozitate diminuând astfel rigiditatea activității de învățare, cultivând curajul și încrederea în forțele proprii;
c) contribuie la ceea ce trebuie să devină un deziderat “a-i învăța pe copii să gândească asupra propriei gândiri”;
d) formarea unui stil de muncă personal, original;
e) dezvoltarea gustului estetic;
f) dezvoltarea creativității și a imaginației creative.
Dar, orice activitate creatoare, presupune mai întâi un bagaj de cunoștințe temeinic însușite. De aceea, copilul trebuie lăsat să exploreze lumea înconjurătoare ca apoi să poată să utilizeze ideile sale originale. Educatoarei îi revine sarcina de a încuraja orice încercare a copilului, utilizând metode de stimulare a creativității, folosind cât mai multe procedee de obținere a unor forme spontane. Acest lucru se poate realiza doar prin integrarea conținuturilor și eliminarea barierelor între domeniile de activitate.Aruncându-ne o privire generală asupra a ceea ce reprezintă jocul în viața și activitatea oamenilor, în viața copiilor de vârstă preșcolară mai ales, putem desprinde cu ușurință anumite note caracteristice și definitorii. Iată, pe scurt, câteva din ele.Jocul este o activitate specific umană. Numai oamenii îl practică în adevăratul înțeles al cuvântului. Similitudinea cu comportamentul numit „joc” al animalelor este neconcludentă, din motivele pe care le vom consemna în continuare.Jocul este una din variatele activități ale oamenilor: e determinat de celelalte activități și, invers, le determină pe toate acestea. Învățarea, munca și creația nu s-ar realiza în afara jocului, după cum acesta nu poate să nu fie purtătorul principalelor elemente psihologice de esență neludică ale oricărei ocupații specific umane.Jocul este o activitate conștientă. Cel care îl practică, inclusiv copilul preșcolar, îl conștientizează ca atare și nu-l confundă cu nici una dintre celelalte activități umane.Jocul introduce pe acela care-l practică în specificitatea lumii imaginare pe care și-o creează jucătorul respectiv. Scopul jocului este acțiunea însăși, capabilă să-i satisfacă jucătorului imediat dorințele sau aspirațiile proprii.Prin atingerea unui asemenea scop, se restabilește echilibrul vieții psihice și se stimulează funcționalitatea de ansamblu a acesteia.
Sintetizând toate aceste note caracteristice, am putea obține următoarea definiție a jocului: Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care omul își satisface imediat, după posibilități, propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea imaginară ce și-o creează singur.
Capitolul II
2.1Aspecte ale jocului didactic
Conceptul de joc didactic. Definire si caracterizare
Jocul didactic – "un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea dominanta de joc la cea de invatare"
o (Bache H., Mateias A., Popescu E., Serban F. – "Pedagogie prescolara.Manual pentru scolile normale", Edit. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1994)
Termenul "didactic" asociat jocului accentueaza componenta instructiva a activitatii si evidentiaza ca acesta este organizat in vederea obtinerii unor finalitati de natura informativa si formativa specifice procesului de invatamant.
Jocul didactic prezinta ca nota definitorie imbinarea armonioasa a elementului instructiv cu elementul distractiv, asigurand o unitate deplina intre sarcina didactica si actiunea de joc.
Aceasta imbinare a elementului instructiv-educativ cu cel distractiv face ca, pe parcursul desfasurarii sale, copiii sa traiasca stari afective complexe care declanseaza, stimuleaza, intensifica participarea la activitate, cresc eficienta acesteia si contribuie la dezvoltarea diferitelor componente ale personalitatii celor antrenati in joc.
Jocul didactic, incadrandu-se in categoria jocurilor cu reguli, este definit prin obligativitatea respectarii regulilor care precizeaza caile ce trebuie urmate de copii in desfasurarea actiunii ludice.
Jocul – un impuls irezistibil prin care copilul își modelează propria-i statuie.
(Jean Chateau – Copilul și jocul)
Conceptul de joc didactic. Definire și caracterizare
Jocul didactic – „un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea dominantă de joc la cea de învățare”. Asocierea termenul „didactic” subliniază componenta instructivă a activității și evidențiază că acesta este organizat în vederea atingerii unor finalități specifice procesului de predare-învățare. Definitorie este armonia dintre elementul instructiv cu elementul distractiv, asigurându-se prin joc atingerea sarcinii didactice; copiii trăiesc stări afective complexe care declanominantă de joc la cea de învățare”. Asocierea termenul „didactic” subliniază componenta instructivă a activității și evidențiază că acesta este organizat în vederea atingerii unor finalități specifice procesului de predare-învățare. Definitorie este armonia dintre elementul instructiv cu elementul distractiv, asigurându-se prin joc atingerea sarcinii didactice; copiii trăiesc stări afective complexe care declanșează, stimulează, intensifică participarea la activitate, cresc eficiența acesteia determinându-se fireasca dezvoltare a personalității celor antrenați în joc. Spre deosebire de alte tipuri de joc, cel didactic are o structură aparte. Elementele componente ale acestuia sunt: scopul jocului, conținutul jocului, sarcina didactică,regulile jocului, elementele de joc.
Să explicăm fiecare componentă sintetizând detalierile cuprinse în lucrările de specialitate. Scopul jocului, o finalitate generală spre care tinde jocul respectiv, se formulează pe baza obiectivelor de referință cuprinse în programa școlară. Scopul, scopurile jocului didactic pot fi diverse: consolidarea unor cunoștințe teoretice, formarea deprinderilor de lucru, dezvoltarea capacității de exprimare, de orientare în spațiu și timp, de discriminare a formelor, mărimilor, culorilor, de relaționare cu membrii echipei, cu mediul înconjurător, formarea unor trăsături morale etc. Conținutul jocului se referă la totalitatea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor
de care participanții se folosesc în joc: cunoștințe despre plante, animale, anotimpuri, viața și activitatea oamenilor, cunoștințe de matematică, istorie, geografie, conținutul unor basme, povestiri etc. Important este ca aceste cunoștințe, priceperi, deprinderi să fie bine dozate, accesibile și atractive în raport cu particularitățile de vârstă ale copiilor. Sarcina didactică indică ce anume trebuie să realizeze participanții la joc pentru atingerea scopului propus, important fiind ca aceasta să fie anunțată, conștientizată, să genereze imaginația, să implice creativitatea copiilor. Regulile jocului concretizează sarcina didactică și realizează legătura dintre aceasta și acțiunea jocului, precizează căile pe care trebuie să le urmeze participanții în desfășurarea acțiunilor pentru realizarea sarcinii didactice. Acestea sunt prestabilite și obligatorii pentru toți participanții la joc și reglementează conduita și acțiunile acestora în raport cu structura jocului didactic. Când discutăm despre regulile jocului vizăm: acțiunile, ordinea, succesiunea acestora, activitățile desfășurate între participanții la joc, stimularea sau inhibarea anumitor manifestări comportamentale.
Trebuie subliniat că precizarea regulilor și însușirea acestora determină realizarea sarcinilor didactice, jocul fiind mai interesant și mai distractiv. Acestea trebuie să fie simple, ușor de reținut și posibil de respectat de către toți participanții la joc. Elementele de joc includ căile, mijloacele folosite pentru a genera o atmosferă plăcută, atractivă, distractivă a activității desfășurate: folosirea unor elemente surpriză, de așteptare, întrecere individuală sau pe echipe, mișcarea, ghicirea, recompensarea rezultatelor bune, penalizarea greșelilor comise. Elementele de joc trebuie să fie cât mai variate, deosebite de cele folosite în activitățile cotidiene, în caz contrar existând riscul ca acestea să nu mai prezinte atractivitate pentru copii, esența jocului fiind compromisă.Reușita unui joc didactic depinde și de materialele didactice utilizate în joc. Acestea trebuie să fie adecvate conținutului, variate și atractive, ușor de manevrat și să provină din mediul apropiat, familiar copiilor (planșe, jetoane, jucării, figuri geometrice etc.).
Jocurile didactice pot contribui la realizarea unor obiective educaționale variate si complexe. Acestea pot viza dezvoltarea fizica a copilului in cazul jocurilor motrice, sportive, sau dezvoltarea unor subsisteme ale vietii psihice (procesele psihice senzoriale, intelectuale, volitive, trasaturi de personalitate, s.a.). De asemenea jocurile didactice pot contribui la rezolvarea unor sarcini specifice educatiei morale, estetice.Prin jocul didactic se precizeaza, se consolideaza, se sintetizeaza, se evolueaza si se imbogatesc cunostintele copiilor, acestea sunt valorificate in contexte noi, inedite.Spre deosebire de alte tipuri de jocuri, jocul didactic are o structura aparte. Elementele componente ale acestuia sunt:
scopul jocului
continutul jocului
sarcina didactica
regulile jocului
elementele de joc
Necesitatea folosirii jocului didactic în învățare la școlarul mic
Jocul didactic constituie o punte de legătură între joc ca activitate dominantă în care este integrat copilul în perioada preșcolară și activitatea specifică școlii, învățarea.
Jocul didactic este o variantă a jocului cu reguli folosit în grădiniță. Deosebirea constă în faptul că regulile jocului sunt tocmai obiectivele pedagogice urmărite de învățător și convertite în sarcini de învățare.
În programul zilnic al școlarului mic, grijile legate de învățătură, nu diminuează cu nimic pofta lui dejoacă. Integrarea jocului didactic în lecții nu face decât să răspundă unei nevoi lăuntrice, de a se juca, a elevului, nevoie care se menține pe parcursul întregii copilării.
În proiectarea și desfășurarea activităților de predare-învățare, în ciclul primar, se respectă principiul alternării tipurilor de activități. În felul acesta se asigură un echilibru între activitățile de concentrare pe sarcini instructive, cu cele de relaxare, mișcare.
Restabilind echilibrul în activitatea școlarilor, jocul didactic fortifică energiile intelectuale și fizice ale acestora, generând o motivație stimulativă, constituind o prezență indispensabilă în munca școlară.
Rezultatele așteptate ale învățării sunt specificate de obiectivele de referință ce urmăresc progresia în achiziția de competențe și de cunoștințe de la un an de studiu la altul. Pentru realizarea obiectivelor se pot organiza diferite tipuri de activități de învățare, astfel încât să pornească de la experiența concretă a elevului și să se integreze unor strategii didactice adecvate contextelor variate de învățare (exerciții, exerciții-joc, jocuri didactice, formulări și rezolvări de probleme, rebusuri, procese literare etc.).
Jocul didactic furnizează multiple situații de învățare care au o eficiență deosebită în achizițiile elevului.
Noua programă școlară a înlocuit conținuturile teoretice cu o varietate de contexte problematice care au menirea de a dezvolta capacități si competente la elevi prin elaborarea și folosirea de strategii în rezolvarea diferitelor situatii școlare. Accentul cade pe activitatea de explorare-investigare, prin stimularea atitudinii de cooperare, iar învățătorul devine un organizator de activități variate de învățare, pentru toți copiii, indiferent de nivelul și ritmul propriu de dezvoltare al fiecăruia, stimulându-i să lucreze, evaluându-i după progresul individual.
Pentru ca fiecare elev să fie implicat, direct în actul învățării, la nivelul posibilităților sale, este folosit frecvent jocul didactic, drept strategie didactică interactivă, centrată pe elev.
S-a constatat că lecțiile interesante, bogate în materiale intuitive, presărate cu jocuri didactice, ajută elevii în aprofundarea cunoștințelor, menținându-le mai mult timp concentrată atenția. Pentru elevii de 6\7 ani este necesară folosirea frecventă a materialului didactic individual, chiar și în rezolvarea sarcinilor jocului didactic. Numai dacă elevul este pus în situația de a utiliza material didactic, în concordanță cu cerințele didactice, reușește să înțeleagă conceptele de invatare prin treceri succesive de la concret la abstract și invers.
Pentru ca lecțiile să aibă o densitate maximă, astfel încât, în orice moment, fiecare elev să fie implicat în actul învățării, este necesară o bună gestionare a timpului didactic și o plasare judicioasă a jocului didactic (fie sub formă de muncă independentă, fie sub formă de muncă în grup).
Jocurile-exercițiu pot avea mai multe variante, ce cuprind sarcini asemănătoare, dar cu un grad de dificultate sporit, numai pentru a preveni plictiseala, redundanța. Dacă sunt adaptate la nivelul de dezvoltare al fiecărui copil, se poate demara o acțiune de antrenare, în pași mici, spre un efort din ce în ce mai ridicat.
Pe fondul unor particularități de vârstă se manifestă particularitățile individuale specifice fiecărui elev. „Fiecare elev constituie un caz având condițiile sale specifice de viață, experiențele proprii, caracteristicile sale, originalitatea sa”. Numai dacă se cunosc particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor, se pot adapta și utiliza jocuri potrivite, în realizarea obiectivelor propuse la lectii.
Folosindu-se jocul didactic, elevii sunt implicați efectiv și afectiv mai mult în căutarea de soluții pentru a rezolva sarcinile cerute, în argumentarea deciziilor luate în rezolvarea unor situații practice. Copilul învață mai mult, fiind stimulat de satisfacțiile pe care i le asigură jocul ca metodă, ce oferă cadru de manifestare, care din punct de vedere psihologic, declanșează și întreține o motivație intrinsecă. Elementele de joc au menirea de a-i stimula și antrena mai mult pe școlarii mici în învățarea activă.
În învățarea prin jocul didactic, elevul este impulsionat de componente ce țin de parametrul cognitiv-intelectual (procese cognitive și operațiile pe care acestea le implică) și parametrul activator-motivațional (trebuințe, interese, nivel de aspirație, stări afective, atitudini – factori non-cognitivi). Aceste componente acționează într-o strânsă interdependență. Asigurarea interdependenței optime între cele două componente ale personalității elevului, în funcție de nivelul dezvoltării sale ontogenetice și de situația concretă în care este antrenat, este cerința fundamentală a principiului însușirii conștiente și active.
Scopul jocului – reprezinta o finalitate generala spre care tinde jocul respectiv si se formuleaza pe baza obiectivelor de referinta din programa activitatilor instructiv-educative. Scopurile jocului didactic pot fi diverse: consolidarea unor cunostinte teoretice sau deprinderi, dezvoltarea capacitatii de exprimare, de orientare in spatiu si timp, de discriminare a formelor, marimilor, culorilor, de relationare cu cei din jur, formarea unor trasaturi morale, etc. Continutul jocului – include totalitatea cunostintelor, priceperilor si deprinderilor cu care copiii opereaza in joc. Acestea au fost insusite in activitatile anterioare. Continutul poate fi extrem de divers: cunostinte despre plante, animale, anotimpuri, viata si activitatea oamenilor, cunostinte matematice, istorice, geografice, continutul unor basme, povesti, s.a. Continutul jocului trebuie sa fie bine dozat, in functie de particularitatile de varsta ale copiilor, sa fie accesibil si atractiv.
Sarcina didactica indica ce anume trebuie sa realizeze efectiv copiii pe parcursul jocului pentru a realiza scopul propus. Se recomanda ca sarcina didactica sa fie formulata sub forma unui obiectiv operational, ajutandu-l pe copil sa constientizeze ce anume operatii trebuie sa efectueze. De asemenea se recomanda ca sarcina didactica sa nu solicite doar sau in primul rand, procese numerice, ci sa implice in rezolvarea sa si gandirea (operatiile acesteia), imaginatia, creativitatea copiilor. Sarcina didactica trebuie sa fie in concordanta cu nivelul de dezvoltare al copilului, accesibila si, in acelasi timp, sa fie atractiva. Regulile jocului concretizeaza sarcina didactica si realizeaza legatura dintre aceasta si actiunea jocului. Precizeaza care sunt caile pe care trebuie sa le urmeze copiii in desfasurarea actiunii ludice pentru realizarea sarcinii didactice.
Exemple:
Joc didactic 'Jocul asemanarilor'
Scopul jocului: dezvoltarea capacitatii de a discrimina culorile
Sarcina didactica: sa identifice culoarea obiectelor
Continutul jocului: cunostintele referitoare la culoarea obiectelor
Reguli de joc: Cand Martinel ridica un stegulet de o anumita culoare, copiii aseaza jucariile avand culoarea indicata pe raftul identic colorat.
Elemente de joc: participarea lui Martinel la joc, semnal sonor, semnal vizual (stegulete colorate), gruparea dupa culoarea medalionului, manuirea materialului.
Materiale didactice: jucarii de diferite culori, ursulet, stegulete colorate, medalioane colorate, trompeta, rafturi colorate amenajate in sala de grupa.
Obiectivele operationale pe care le-am urmarit sunt:
sa denumeasca culoarea obiectelor (jucariilor) prezentate;
sa clasifice obiectele in functie de culoarea acestora;
– sa verbalizeze actiunile efectuate.
Desfasurarea jocului:
Ursuletul Martinel are foarte multe jucarii, dar sunt amestecate si ar vrea sa si le ordoneze. Se prezinta copiilor jucariile ursuletului. In clasa sunt amenajate niste rafturi diferit colorate (rosu, galben, verde etc). Copiii vor alege jucariile de culoarea stegule ridicat de Martinel si le vor aseza pe raftul de aceeasi culori. Verbalizeaza apoi actiunea efectuata, specificand caracteristicile (culoarea) jucariilor.
Varianta
Fiecare copil primeste cate un medalion de o anumita culoare. La semnalul sonor al educatoarei (sufla din trompeta) copiii se grupeaza in functie de culoarea medalionului.
2.Joc didactic: "Mai multe jucarii, mai putine"
Scopul jocului: denumirea corecta a grupelor de jucarii si compararea lor pe baza perceptiei globale, utilizand termenii: mai multe, mai putine. Dezvoltarea spiritului de observatie,stimularea vorbirii, dezvoltarea operatiilor gandirii (analiza, sinteza, comparatia).
Sarcina didactica: sa denumeasca grupe de jucarii, sa compare grupe de obiecte si sa aprecieze global cantitatea. Continutul jocului: grupe cu 'mai multe' obiecte, grupe cu 'mai putine' obiecte.
Regulile jocului: raspunde copilul care primeste mingea.
Elemente de joc: aruncarea si prinderea mingii, surpriza, semnal
sonor, manuirea materialului, aplauze.
Material didactic: grupe de jucarii: masini, avioane, tractoare, papusi,
minge, jetoane reprezentand mai multe/mai putine obiecte.
Obiective operationale:
O1 – sa denumeasca materialul utilizat;
O2 – sa compare grupe formate, identificand relatii cantitative existente;
O3 – sa utilizeze in exprimare termenii 'mai multe', 'mai putine'.
Desfasurarea jocului: Se prezinta copiilor doua grupe de papusi (I – 6 papusi, a II a – 3 papusi). Se denumesc in mod corespunzator -' o grupa cu papusi multe, o grupa cu papusi putine'. Se arata copiilor jucariile care pregatite in diferite locuri in clasa si se stabileste unde sunt mai multe, unde sunt mai putine.
Se acopera in continuare jucariile asezate in fata copiilor si copilul care primeste mingea aruncata de educatoare descopera jucariile
ascunse, le denumeste si spune unde sunt mai multe, unde sunt mai putine. Exemplu: Eu am gasit ursuleti.
Aceasta este grupa cu mai multi ursuleti Aceasta este grupa cu mai putini ursuleti.
Varianta
Fiecare copil primeste cate un jeton pe care sunt reprezentate mai multe sau mai putine jucarii. La semnalul sonor (telefon) al educatoarei ridica jetonul copiii ce au reprezentate mai multe (sau mai putine) jucarii.
3.Joc didactic :'Sa impodobim bradul'
Scopul jocului: recunoasterea grupelor cu 1, 2, 3 obiecte si formarea deprinderii de a actiona cu obiectele.
Sarcina didactica: – sa denumeasca jucariile si sa le aranjeze in brad
– sa formeze grupe de 1-2-3 obiecte
Continutul matematic: cunostinte legate de numeratie
Reguli de joc: Copilul numit de educatoare sa impodobeasca bradul
alege atatea jucarii cate ii indica educatoarea (una sau doua). Jucariile sunt asezate in brad de acelasi copil, utilizandu-se numeralele cardinale unu (un) si doi, una (o) si doua.
Elemente de joc: impodobirea bradului, surpriza, prezenta lui Mos Craciun, hora copiilor, interpretarea cantecelului, manuirea materialelor, sunetul clopotelului.
Material didactic: un bradulet, un parinte imbracat in Mos Craciun, un sac cu jucarii (ciuperci), globuri, stelute, fundite, etc),bucati de polyester (bulgari de zapada).
Obiective operationale:
– sa denumeasca obiectele aduse de Mos Craciun;
– sa numere pana la 3;
– sa impodobeasca bradul cu 1, 2, 3 jucarii;
– sa selecteze un grup de obiecte in functie de cardinalul indicat;
– sa verbalizeze actiuni efectuate folosind termeni matematici ('grupa', 'mai multi', 'mai putini' etc.)
Desfasurarea jocului:
Sub forma de surpriza va fi invitat in sala de grupa Mos Craciun. Acesta Ie-a adus copiilor un sac de jucarii si un brad. Scoate din sac cate o jucarie si-i intreaba pe copii cum se numeste fiecare. Educatoarea le propune copiilor sa impodobeasca bradul. Se numeste un copil care alege din sac o jucarie preferata ( de exemplu o steluta), o aseaza in brad, o numara prin incercuire si apoi spune: 'Eu am impodobit bradul cu o steluta'. Alt copil va impodobi bradul cu doua jucarii (globuri) procedand la fel ca primul. Educatoarea adreseaza intrebarile: 'Copii, cu ce am impodobit bradul?'(cu stelute si globuri) 'Unde sunt mai multe jucarii,in grupa stelutelor sau in grupa globurilor?' (in grupa globurilor)
Varianta
Copiii fac o hora in jurul pomului, iar educatoarea le da bulgari de zapada. La semnalul ei,(suna din clopotel) fiecare copil, pe rand, arunca un bulgare sau doi bulgari de zapada, spunand in ordine cati bulgari a aruncat. Apoi prinsi in hora, canta:
'Bradulet, bradut dragut,
Noi in casa te-am adus,
Cu totii te impodobim,
in jurul tau ne invartim
Si daruri multe noi dorim.'
In finalul jocului Mos Craciun imparte copiilor cate o ciocolata si cate doua bomboane.
4.Jocul didactic ' Dansul fetitelor si al baietilor'
Scopul jocului: Alternarea obiectelor dupa un anumit criteriu, repetarea modelului in situatii variate, recunoasterea si denumirea jucariilor
Sarcina didactica: Sa sorteze si sa ordoneze obiecte dupa criteriul dat; Sa denumeasca jucarii.
Continutul matematic: cunostinte legate de forma si culoarea obiectelor.
Regulile jocului: Educatoarea cheama copiii la hora pe versurile: « Rand pe rand sa ne asezam O hora ca sa jucam: O fetita, un baiat Asa hora am format', astfel copiii se alterneaza.
Elemente de joc: Asezarea papusilor pentru dans, surpriza, recitarea versurilor
Material didactic : jucarii din sala de grupa, cosulete, flori, frunze, fluturi colorati,
Obiective operationale:
Să denumeasca materialele utilizate ;
Să precizeze caracteristicile obiectelor (forma, culoare);
Sa alterneze obiecte dupa modelul educatoarei;
Sa verbalizeze actiunile efectuate.
Desfasurarea jocului:
Prima parte : La inceputul jocului vine in grupa un copil mai mare si propune sa joace impreuna o hora. Astfel, cheama pe rand cate o fetita, un baiat etc. si impreuna joaca o hora dupa o melodie cunoscuta. Apoi se aseaza la scaunele tot alternandu-se: o fetita, un baiat.
Se prezinta apoi copiilor papusi imbracate in costume nationale, fete si baieti. Copiii chemati trebuie sa aranjeze hora papusilor dupa modelul horei copiilor.
A doua parte : Copiii primesc cosulete cu flori si frunze pentru a le alterna, fluturi galbeni si fluturi albastri etc.
Repetarea se face dupa modelul educatoarei, intre grupe de copii, intre un copil si
restul colectivului.
In incheierea jocului, copiii ies din sala de grupa unul dupa altul: o fata, un baiat etc.
5.Jocul didactic « De cate ori te-am strigat ? »
Scopul jocului: Determinarea cantitatii prin analizatorul auditiv; consolidarea numaratului in limitele 1-3; dezvoltarea memoriei auditive si vizuale.
Sarcina didactica : Sa perceapa cantitatea pe baza analizatorului auditiv.
Continutul jocului : cunostinte legate de numeratie
Reguli de joc : Copilul chemat va fi asezat cu fata la perete, va asculta cu atentie, va preciza de cate ori a fost strigat.
Elemente de joc: rostirea numelui, miscarea, aplauze, bagheta fermecata
Material didactic : bagheta fermecata, buline, cosulet, planse.
Obiective operationale:
O1 – Sa recepteze mesajul transmis de "bagheta fermecata";
O2 – Sa precizeze de cate ori a fost strigat;
O3 – Sa descrie imagini vizualizate anterior.
Desfasurarea jocului:
Un copil ales de bagheta fermecata va veni in fata clasei si va sta cu fata la perete. Bagheta fermecata va striga copilul pe nume o data sau de doua ori. Dupa ce este strigat, copilul va scoate dintr-un cosulet atatea buline de cate ori a fost strigat. Raspunsurile corecte se aplauda.
Varianta I
Un copil desemnat de bagheta magica va striga copilul ce sta cu fata la perete de atatea ori cate baloane ii arata educatoarea.
Varianta a II a
Se prezinta copiilor o imagine reprezentand un copil care deseneaza si doi copii care construiesc. Se acopera apoi imaginea, adresandu-se intrebarea: «Cati copii desenau ? Dar cati construiau?». La fel se procedeaza cu doua – trei imagini diferite.
6.Joc didactic 'Jocul culorilor'
Scopul jocului: dezvoltarea capacitatii de discriminare a culorilor; stimularea imaginatiei copiilor.
Sarcina didactica: Sa asocieze corect culorile cu lucrurile (obiectele cunoscute).
Continutul matematic : cunostinte referitoare la culoarea obiectelor
Regulile jocului: Copilul imbracat in haine de culoarea fatetei cubului va colora obiectul cunoscut in culoarea corespunzatoare.
Elemente de joc: vestimentatia speciala a copiilor (fiecare copil imbracat intr-o anumita culoare), rostogolirea cubului, asezarea copiilor in diferite pozitii.
Material didactic : cub cu fatete diferit colorate, carioca, imagini ale unor obiecte, betisoare
Obiective operationale:
O1 – Sa identifice colorile prezentate;
O2 – Sa denumeasca corect culorile folosind analizatorul vizual;
O3 – Sa stabileasca legaturi corecte intre culoare si obiectul care o
poseda.
Desfasurarea jocului
Copiii sunt imbracati in culori diferite: rosu, galben, alb, verde, albastru, portocaliu. Educatoarea rostogoleste un cub cu fatete diferit colorate. Va veni in fata clasei un copil imbracat in culoarea fatetei de deasupra. Alege carioca de aceeasi culoare si coloreaza la flanelograf obiectul ce poate fi la fel.
Exemplu : pentru verde copiii pot colora un bradut, o frunza etc.
Varianta I
Educatoarea este pictor si vrea sa picteze diferite obiecte (floare, mar, fluture). Culorile de care se va folosi vor fi copiii.
Exemplu: pentru o floare, are nevoie de 2 copii – unul costumat in verde si unul in galben. Cel imbracat in verde va sta intins, cel imbracat in galben va sta ghemuit pentru a imita forma florii.
Varianta a II a
Copiii sunt impartiti in doua grupe. Primesc betisoare colorate. Vor construi din betisoarele colorate obiecte cunoscute, respectand culorile lor reale, (floare, copac etc).
La evaluare copiii au primit creioane colorate si cate o fisa in vederea completarii. Sarcina a fost urmatoarea : alege culoarea preferata si deseneaza poate fi la fel.
7.Joc didactic: "Unde s-au ascuns jucariile?"
Obiective operationale:
O1 – Sa formeze grupe de obiecte dupa anumite criterii;
O2 – Sa precizeze locul (pozitia spatiala) unde se afla grupele de obiecte;
O3 – Sa numere elementele din imagine;
O4 – Sa identifice schimbarea efectuata in imagine.
Scopul jocului: – Dezvoltarea capacitatii de orientare in spatiu
– Cultivarea atentiei si a spiritului de observatie
Sarcina didactica:
– sa perceapa pozitiile spatiale ale unor obiecte sau grupe de obiecte
– sa denumeasca pozitii spatiale simple, precum: "sus" , "jos" , "pe" , "sub" , "in" .
Continutul matematic: cunostinte legate de pozitii spatiale : 'sus', 'jos','pe', 'sub', 'in" , 'langa'.
Regulile de joc: Sarcinile jocului sunt propuse de ratoiul Donald, care da semnalul de incepere si finalizare a jocului. Copiii trebuie sa denumeasca locul unde se afla grupa de obiecte.
Elemente de joc: prezenta ratoiului Donald, semnalul clopotelului rostirea versurilor, inchiderea – deschiderea ochilor.
Materiale: ratoiul Donald, jucarii, clopotel, maimutica.
Desfasurarea jocului: Ratoiul Donald le aduce copiilor mai multe jucarii pentru a se juca. Se grupeaza jucariile dupa forma si marime. La clinchetul clopotelului, copiii inchid ochii, timp in care o grupa de jucarii se aseaza intr-o anumita pozitie spatiala – La urmatorul semnal sonor copiii deschid ochii si observand unde 's-au ascuns' jucariile vor denumi pozitia spatiala respectiva.
Varianta
Se prezinta o imagine ce poate fi intitulata 'In parc'; contine aparate de joaca, banci, copaci. Ca element surpriza al imaginii este o maimutica ce poate fi detasabila (cu magnet). Se recita versurile:
'Maimutica jucausa
In miscari este ghidusa
Se da huta, se ascunde,
Unde-i, unde?', timp in care copiii au ochii inchisi si educatoarea schimba locul maimutei in imagine, astfel incat, copiii sa denumeasca pozitia spatiala pe care maimuta o ocupa.
8.Joc didactic: 'Capra cu trei iezi'
Scopul jocului: consolidarea cunostintelor despre numeralul ordinal in limitele 1-3
Sarcina didactica: sa utilizeze numeralul ordinal descoperind pozitia
pe care o ocupa obiectul denumit intr-un numar de obiecte.
Continutul jocului: cunostintele despre numeratie si numeralul ordinal
Reguli de joc: Jocul se desfasoara sub forma de teatru de
papusi. Copiii trebuie sa stabileasca, folosind numeralul ordinal, care ied – 'al catelea' a plecat sa deschida usa.
Materialul didactic: papusi, iezi si masti.
Elemente de joc: folosirea papusilor, interpretarea rolurilor de iezi Obiective operationale:
O1 – sa numere constient in limitele 1-3
O2 – sa precizeze locul unui obiect intr-un sir de 3 obiecte;
O3 – sa denumeasca locul unde se afla un obiect;
O4 – sa se plaseze la pozitia spatiala indicata de educatoare.
Desfasurarea jocului: Jocul se va desfasura sub forma de teatru de papusi. Iezii sunt asezati in sir in fata caprei. Primul ied este cel mare, al doilea cel mijlociu si al treilea iedul cel mic. Capra pleaca dupa mancare si soseste lupul care bate la usa. Copiii sunt intrebati: 'Al catelea ied a plecat?' Raspunsul dat va fi: 'Primul ied a plecat'. La indemnul fratilor iedul cel mare nu deschide usa si se intoarce la locul lui in sir. Analog se procedeaza si cu ceilalti iezi.
Varianta
Se cheama trei copii care primesc masca de ied. Ei vor fi asezati in sir ita spre ceilalti copii. Educatoarea va numi iedul care sa plece si sa se aseze in pozitia spatiala indicata de ea. Exemplu: 'Iedul cel mijlociu sa se aseze sub masa'. 'Al catelea ied s-a asezat sub masa?' 'Al doilea ied.' Aceste jocuri s-au desfasurat cu succes. Spre multumirea mea, copiii fata au demonstrat ca pot fi atenti si mai mult de 4-5 minute cat ar fi putut sa-si concentreze atentia la alte activitati. Un rol important l-au avut prezenta personajelor din poveste si desene animate care au fost mai aproape de ei prin participarea la joc.
Sunt prestabilite si obligatorii pentru toti participantii la joc si reglementeaza conduita si actiunile acestora in functie de structura particulara a jocului didactic.
Regulile jocului prezinta o mare varietate:
indica actiunile de joc;
precizeaza ordinea, succesiunea acestora;
reglementeaza actiunile dintre copii;
stimuleaza sau inhiba anumite manifestari comportamentale.
Cu cat regulile sunt mai precise si mai bine insusite, cu atat sarcinile didactice usor de realizat, iar jocul este mai interesant si mai distractiv. Regulile trebuie sa fie simple, usor de retinut prin formulare si posibil de respectat de catre toti copiii, accesibile.
Elementele de joc – includ caile, mijloacele folosite pentru a da o coloratura placuta, atractiva, distractiva activitatii desfasurate.Conceperea lor depinde in mare masura de ingeniozitatea cadrului didactic. Literatura de specialitate ofera o serie de sugestii in acest sens: folosirea unor elemente surpriza, de asteptare, intrecere individuala sau pe echipe, miscarea, ghicirea, recompensarea rezultatelor bune, penalizarea greselilor comise, s.a. Sarcina cadrului didactic este de a gasi pentru fiecare joc, elemente de joc cat mai variate, deosebite de cele folosite in activitatile anterioare, in caz contrar existand riscul ca acestea sa nu mai prezinte atractivitate pentru copii, esenta jocului fiind, in acest caz, compromisa. Reusita unui joc didactic depinde si de materialele didactice utilizate in joc. Acestea trebuie sa fie adecvate continutului, variate si atractive, usor de manevrat si sa provina din mediul apropiat, familiar copiilor (planse, jetoane, jucarii, figuri geometrice, etc).
Atractivitatea si eficienta jocului depind de ingeniozitatea educatoarei de a imbina o sarcina educativa acceptabila de catre copii, nici prea grea, nici prea usoara, cu un joc simbolic sau cu reguli atragatoare. Elementele de joc artificiale, nestimulative, ingreuneaza invatarea si plictisesc pe copii. Placerea cu care participa copiii la joc este singura justificare a recurgerii la jocul didactic.
2.2. Clasificarea jocurilor didactice
Marea varietate a jocurilor didactice practicate in gradinita si scoala a impus necesitatea clasificarii lor.Exista mai multe criterii de clasificare a jocurilor didactice:
Dupa scopul educational urmarit:
a)jocuri de miscare (jocuri motrice) – care urmaresc dezvoltarea calitatilor,priceperilor si deprinderilor motrice
b) jocuri ce vizeaza dezvoltarea psihica – acestea se pot clasifica in:
jocuri senzoriale- care vizează în principal dezvoltarea sensibilității. Se pot organiza jocuri diferite pentru: dezvoltarea sensibilității auditive, a dezvoltării sensibilității tactile și chinestezice, dezvoltarea sensibilității vizuale, dezvoltarea sensibilității gustativ-olfactive etc. ce vizeaza, in principal dezvoltarea sensibilitatii. Se pot organiza jocuri diferite pentru:
*dezvoltarea sensibilitatii auditive;
*dezvoltarea sensibilitatii tactile si chinestezice;
*dezvoltarea sensibilitatii vizuale;
*dezvoltarea sensibilitatii gustativ – olfactive.
jocuri intelectuale care, la randul lor, se pot diferentia in:
*jocuri vizand precizarea, imbogatirea cunostintelor (jocuri cognitive);
*jocuri de dezvoltare a capacitatii de comunicare orala sau scrisa;
Exemplu:
LITERE JUCĂUȘE
Ce este necesar pentru joc?
Jetoane cu literele alfabetului, precum și jetoane cu ilustrații reprezentând cuvinte,
fișe multiplicate pentru elevi, respectiv echipele participante la joc.
Cum se organizează jocul?
Participanții se grupează în echipe alcătuite din cel mult patru elevi. Conducătorul jocului,
ajutat de reprezentanți ai echipelor, distribuie jetoanele, fișele și verifică dacă sunt
asigurate pe spațiul de lucru creioane colorate. Se explică apoi care sunt probele pentru
stabilirea echipelor câștigătoare și se prezintă tabelul pentru înregistrarea datelor.
Tabel pentru înregistrarea datelor
B. Probele (propuse) pentru concurs:
1. Elevii identifică jetoanele cu ilustrații reprezentând cuvinte care au la început, în interior
sau la final una dintre literele indicate de conducătorul jocului.
2. Fiecare echipă exemplifică un număr dat de cuvinte care au la început, în interior
sau la final o literă stabilită de conducătorul de grup.
3. Se găsesc cuvintele „ascunse” (Fișa nr. 1, pagina 7).
4. Se stabilește ce se află în cutii (Fișa nr. 2, pagina 8).
5. Se notează cuvintele scrise „pe dos” (Fișa nr. 3, pagina 9).
Evaluarea răspunsurilor se face după fiecare probă și se înregistrează punctul obținut
în tabel.
Câștigă echipa sau echipele care au totalizat numărul cel mai mare de puncte.
*jocuri de exersare a pronuntiei corecte;
Exemple:
Material verbal pentru fixarea si consolidarea sunetului S
Somnoroase pasarele
Somnoroase pasarele,
Pe la cuiburi se aduna
Se ascund in ramurele,
Noapte buna!
Luna
Luna blanda si sfioasa
Rasare de dupa o casa
E palida si frumoasa.
Spune povestea c-ar fi o craiasa
Tacuta su misterioasa
Pisoii
Miau, miau, miau,
Pe inserat
Pisoii au adormit.
Iar mamica lor pisica
La fereastra sta și coase
Hainuțe noi și frumoase.
*jocuri de atentie si orientare spatiala;
* jocuri de dezvoltare a memoriei;
* jocuri de dezvoltare a gandirii;
* jocuri de dezvoltare a perspicacitatii;
* jocuri pentru dezvoltarea imaginatiei si creativitatii;
* jocuri pentru stimularea inhibitiei voluntare si a capacitatii de autocontrol;
* jocuri de expresie afectiva.
2.Dupa sarcina didactica urmarita cu prioritate, jocurile didactice se impart in:
. jocuri pentru fixarea si sistematizarea cunostintelor;
. jocuri de verificare si evaluare a cunostintelor, priceperilor si deprinderilor;
. jocuri de transmitere si insusire de noi cunostinte, care se folosesc numai in cazuri deosebite.
3.Dupa continut, jocurile didactice se pot grupa in:
jocuri didactice pentru cunoasterea mediului inconjurator;
jocuri didactice pentru educarea limbajului – ce pot fi jocuri fonetice, lexical – semantice, gramaticale;
jocuri didactice cu continut matematic, jocuri logico – matematice;
jocuri pentru insusirea unor norme de comportament civilizat, formarea unor deprinderi si obisnuinte de conduita morala, de circulatie rutiera.
4.Dupa prezenta sau absenta materialului didactic, deosebim:
jocuri cu material didactic natural sau confectionat: jucarii, jocuri de masa, imagini, diafilme, diapozitive, obiecte de uz casnic sau personal, mozaicuri, materiale din natura (conuri de brad, ghinde, castane, frunze, flori, scoici) s.a.
. jocuri fara material didactic.
5.Dupa locul pe care-l ocupa in activitate, jocurile didactice pot fi:
. jocuri organizate ca activitate de sine statatoare;
. jocuri integrate in activitate, ca momente ale acesteia sau in completarea ei.
2.3Metodologia jocului didactic
Indiferent de etapa de vârstă la care este utilizat, jocul didactic favorizează atât aspectul informativ al procesului de învățământ cât și aspectul formativ al acestuia.
Jocul didactic are o serie de caracteristici prin care se deosebește de celelalte jocuri spontane și alte forme de organizare a activităților comune.
Iată o posibilă alcătuire a jocurilor:
Titlul jocului – este formulat în funcție de conținut și de vârsta participanților (poate fi comunicat sau nu copiilor);
Scopul didactic – reprezintă o finalitate educativă a jocului. El trebuie să fie clar și în funcție de specificul jocului;
Obiectivele operaționale – sunt finalități specifice, concrete, direct observabile și măsurabile; numărul lor poate varia de la 2/3 până la 5/6;
Sarcina didactică (consemnul jocului) – este formulată în funcție de conținutul activității și de nivelul de vârstă al copiilor. Este elementul de instruire în jurul căruia sunt antrenate operațiile gândirii.
Pentru copii, consemnul apare ca o problemă de gândire (de recunoaștere, denumire, comparație, etc.). Acest aspect trebuie să se reflecte în modul în care educatoarea formulează aceste sarcini, ținând seama de următoarele caracteristici:
Să fie definită sub forma unui obiectiv operațional, cuprinzând un singur aspect al conținutului și precizând ceea ce trebuie să facă în mod conștient și concret copiii în desfășurarea jocului, pentru a realiza scopul propus;
( “Formează mulțimea triunghiurilor roșii!”);
Cuprinde o problemă care trebuie rezolvată de către toți copiii;
Antrenează întreaga personalitate a copilului; chiar și atunci când jocul didactic este integrat în activități de consolidare/ recapitulare, nu trebuie să facă apel numai la memoria reproductivă, ci la întreg sistemul intelectual ( la operațiile gândirii, capacitatea de asociere, flexibilitate, fluiditate);
Valorifică în diferite moduri cunoștințele, deprinderile și priceperile.
Conținutul jocului (desfășurare) – este reprezentat de sfera cunoștințelor, a modului de desfășurare în care va evolua jocul, succesiunea acțiunilor în joc
Regulile jocului – sunt prestabilite și obligatorii pentru toți participanții. Ele reglementează conduita și acțiunile copiilor în funcție de structura particulară a jocului didactic (arată ce este permis și ce nu este permis în timpul jocului);
Materialul didactic – utilizat în cadrul jocului trebuie să fie variat, adecvat conținutului activității, vârstei și particularităților individuale ale copiilor: jucării, fișe individuale, cartonașe, etc.)
Variante ale jocului (complicare) – fie este vorba de o complicare a itemilor jocului pentru cei care au aptitudini în domeniul respectiv, fie despre o utilizare în alte contexte, pentru alte vârste, pentru alte arii de stimulare.
Notarea variantelor are valențe formative pentru educatoare deoarece prin imaginarea lor are loc dezvoltarea creativității ei , dar și posibilitatea de a face față situațiilor concrete din timpul activității.
2.4Forme de activitați ludice la preșcolari-Definirea de activitate ludică
Noțiunea de activitate ludică (lat. “ludus” – joc) nu e reductibilă la joc, la jocul simbolic, la jocul cu reguli sau la diferitele variante ale acestora. Ea este, în esență, o formă de activitate instructiv-educativă specifică învățământului preșcolar, activitate centrată pe promovarea “spiritului jocului”.
Noțiunea de formă de activitate ludică e sinonimă cu cea de “categorie de activitate instructiv-educativă”, noțiune cu care operează didactica învățământului preșcolar.
În practica învățământului preșcolar românesc au fost experimentate timp de câteva decenii, cu rezultate bune, principalele forme de activitate ludică aflate în deplin consens cu spiritul creativ și dinamic al preșcolarilor. Ele s-au dovedit de-a lungul timpului suficient de convingătoare în privința a ceea ce trebuie să însemne grădinița de copii pentru cei care o frecventează: o instituție care asigură ocrotirea socială, instrucția și educația armonioasă a copiilor de 3-6 ani.
În general, activitățile ludice din grădinița de copii se pot divide în:
a)activități la alegere
b) activități de învățare dirijată
c) activitățirecreative și de relaxare;
d) activități de dezvoltare și recuperatorii;
e) activități ocupaționale care îl apropie pe copil de activitățile zilnice, folositoare desfășurate de copii mai mari sau adulți (aerisirea sălii de grupă, udarea florilor, confecționarea unor obiecte etc.).
O asemenea grupare a lor e importantă în special din considerente practice: corelarea strânsă a tendinței firești a copiilor de a îmbrățișa genuri variate de activitate ludică cu necesitatea de a învăța cât mai mult și cât mai bine.
În cazul grădinițelor cu program prelungit și săptămânal, la aceste activități se adaugă activități recreative și de relaxare, activități de dezvoltare și exersare a aptitudinilor individuale, activități recuperatorii, activități desfășurate în cursul programului de după-amiază.
a)Activitățile de învățare dirijată sau activități comune ar corespunde “lecțiilor” întâlnite în învățământul de tip școlar, activități cunoscute și sub denumirea de “activități obligatorii”. Denumirea de “activitate de învățare dirijată” are menirea de a evita unele confuzii ce ar putea apărea în conceperea practicii educaționale în grădinița de copii: nici o activitate organizată cu preșcolarii nu poate avea caracter obligatoriu și toate activitățile practicate în grădiniță, inclusiv cele la alegerea copiilor sau a educatoarelor, comportă caracteristici specifice activităților “comune”.
Prin atmosfera de joc în care se desfășoară și prin felul cum sunt concepute diferitele strategii de învățare, aceste activități – dincolo de aparențe – sunt altceva decât “lecții” obișnuite sau simple jocuri și ocupații preferențiale. Ele sunt activități instructiv-educative specifice învățământului preșcolar. Convențional, ele sunt numite “activități” și nu “lecții” și prin forma de organizare ele asigură însușirea sistematică a cunoștințelor necesare și accesibile înțelegerii copiilor. Astfel de activități corectează vorbirea copiilor, le îmbogățesc vocabularul cu cuvinte și expresii lingvistice noi, lărgesc sfera cunoașterii empirice și pregătesc treptat cunoașterea mai profundă a mediului înconjurător. Ele educă voința, atenția, motivația, interesul, dezvoltă memoria, gândirea, imaginația, asigură formația intelectuală, morală, estetică și fizică a copiilor.
Spre deosebire de alte categorii de activități, ele se disting din punct de vedere al conținutului, al organizării și al desfășurării metodice prin câteva trăsături specifice:
Sunt organizate și conduse de către educatoare – care stabilește forma și tipul activității, locul de desfășurare și materialul pe care îl vor folosi;
Le realizează prin antrenarea tuturor copiilor din grupă;
Se desfășoară în momentul zilei apreciat de către educatoare ca cel mai adecvat (de obicei între orele 9,30 – 11,00);
Numărul activităților obligatorii diferă de la un nivel de vârstă la altul, conform Planului de învățământ;
Subiectul este unic, este obligatoriu pentru toți copiii și este stabilit de către educatoare prin planificarea săptămânală.
Activitățile comune pot fi (după conținut): de educarea limbajului, matematice, de cunoaștere a mediului înconjurător, activități practice și elemente de educație casnică, educație pentru societate, educație muzicală, educație plastică, educație fizică.
b)Una din formele pe care le îmbracă activitățile la alegere este jocul ca formă de activitate instructiv-educativă. Copiii practică liber jocul în numeroase momente de relaxare pe care le oferă grădinița: dimineața, până la prima activitate de învățare dirijată (până aprox. – 9,00), între aceste activități sau în activitățile cu caracter complementar (“activități distractive” – după 11,00) și, după-amiaza, la grădinițele cu orar prelungit, până se încheie programul. Această recunoaștere deosebită a jocului se sprijină:
În primul rând, pe disponibilitățile reale ale copilului de a fi instruit și educat prin joc. Între 3 și 6 ani sunt constituite sau se află în plin proces de constituire elementele psihice care facilitează afirmarea plenară a copilului prin joc.
În al doilea rând, jocul, prin natura lui, dispune de valențe formative deosebite: implicat organic în procesul instruirii, el dezvoltă spiritul de observație și de investigație, cultivă imaginația și gândirea creatoare, orientează activitatea psihică, pune în acțiune forțele psihice capabile de performanțe deosebite, disciplinează conduita morală și caracterială, contribuie, în sfârșit, la formarea mai rapidă și mai eficientă a mecanismelor psihice care înlesnesc și condiționează învățarea, munca și creația, la nivelul posibilităților autentice ale copiilor.
Jocul e întâlnit la grădinița de copii ca activitate de sine stătătoare, în varianta sa de joc simbolic (joc de manipulare, joc imitativ și joc de creație). Ca joc de reguli, el e prezent în desfășurarea anumitor activități de învățare dirijată (“activități comune”). De asemenea, el e prezent și ca joc distractiv, în special după anumite activități de învățare dirijată (joc motric, liniștitor sau dinamic, joc de atenție, de perspicacitate etc.) sau în cadrul activităților complementare. La școlarii mici, începând cu cei din clasa I, jocul ca formă de activitate e prezent în cadrul lecțiilor de citire, de matematică, de cunoaștere a mediului, de geografie, de istorie etc., ca joc cu reguli și ca strategie de instruire, nu ca “adaos” la lecție sau ca simplu divertisment, ci ca ceva care se armonizează cu celelalte strategii de instruire, concepute și ele în spiritul jocului.
Pentru desfășurarea acestor activități sala de grupă trebuie să fie amenajată și organizată adecvat. Fiecare zonă (arie de stimulare) va oferi terenul unei activități în care jocurile și activitățile alese vor dezvolta cunoașterea într-un domeniu al vieții sociale. Materialele de care trebuie să dispună aceste ateliere de joc motivează activitatea și încurajează achiziționarea de noi cunoștințe.
Având un caracter temporar este recomandabil ca ele să se realizeze prin amplasarea corespunzătoare în sala de grupă a unor dulapuri, panouri, măsuțe ce pot fi ușor manipulate.
Materialele utilizate trebuie să se găsească la îndemâna copiilor, să fie sortate, ordonate și etichetate pentru a se putea păstra și educa spiritul de ordine. Copilul își poate alege aria de dezvoltare în funcție de preferințe și de influența educatoarei, care va schimba periodic materialele și dispunerea lor.
În funcție de nivelul de vârstă, de domeniul cunoașterii propus, de centrul de interes, precum și de resursele materiale existente în grădiniță se pot organiza următoarele zone, în care pot fi abordate diverse activități și jocuri alese de copii, liber creative.
2.5 Jocul-definire și caracteristici
Ce este jocul?
Jocul este una dintre activitățile umane fundamentale.
Jocul este divertisment, recreere și, în același timp, nevoie vitală de reconstrucție imaginară a realității.Adulții pot percepe lumea jocului ca pe una neserioasă, însă pentru copil ea este foarte importantă și serioasă. Copilul care se joacă construiește lumea, o apropie, analizează și caută să o înțeleagă.-Ed. Claparede, M Montessori, J. Piaget, A. Leontiev, P.P. Neveanu, U. Șchiopu, S. Teodorescu și mulți alții, au lucrări de referință în acest domeniu.
Ideea de bază pe care o surprind este aceea că în joc copilul învață, antrenează creativitatea și depune efortul unei activități similare cu munca. Cercetătorii au demonstrat că jocul copilului este esențial pentru dezvoltarea personalității lui și că, prin joc se dezvoltă capacitățile și competențele de bază. Este bine ca inițiativa, alegerea și decizia acțiunii să pornească de la copil, atunci când este cazul (ex. în jocul spontan sau cele din ariile de stimulare).
Jocul este munca copilului, atrăgând în felul acesta atenția asupra efortului pe care îl depune copilul în joc,indiferent de vârsta cărora se adresează, deoarece este un eficace mod de a înviora atmosfera pasivă din clasă. Este și artă și tehnică în a organiza și desfășura strategii de învățare pe sistemul jocului, de aceea și inițierea pe care dorește să o realizeze acest curs acoperind domeniul cunoștințelor și deprinderilor despre joc. Metoda jocului ajută în elaborarea procedeelor de învățare bazate pe joc, de proiectare eficientă, respectând normele didactice.În realitate a desfășura un joc nu este „joacă” lipsită de importanță și seriozitate.
Este, într-un fel, unica modalitate de predare adaptată gradului de maturitate psihică a preșcolarului. Nu trebuie supraevaluat rolul jocului în învățare pentru alte categorii de elevi. Metoda poate fi folosită și pentru clasele mai mari, însă nu va fi o metodă predominantă.
2.6 Argumentarii psihologice ale jocului
Cercetările psihologice au pus în evidență numeroase elemente psihice care se formează cu ajutorul acestei forme de activitate. Preșcolarul este considerat o personalitate în formare care gândește, acționează și aspiră spre perfecțiune. Cu toții ne refugiem adeseori într-o lume imaginară pe care ne-o creăm plină de vise, de dorințe ce se împlinesc, de reverie și imaginație; este o lume paradisiacă unde restricțiile și autocontrolul rigid lipsesc. Omul face dovada că poate crea o astfel de lume, începând cu vârsta de 3 ani, fără să-l învețe nimeni. În crearea lumii imaginare omul transpune situația reală în imaginar. El preia selectiv realitatea după nevoi și propriile posibilități. Această capacitate este destul de dezvoltată la copilul ce depășește vârsta de 3 ani. Fiecare copil își modelează realitatea în funcție de propriul eu. Copilul își poate lua anumite elemente din realitate și le investește cu anumite aspecte cunoscute de el.
Jocul apelează și la capacitatea omului de a lucra cu simboluri, semne ce sunt atribuite obiectelor, acțiunilor și faptelor ce desemnează altceva decât sunt acestea în realitate. El operează cu reprezentări în care investește și afectivitate și rațiune, nu este un proces simplu de percepție. De cele mai multe ori, prin joc are loc proiecția individului în rol: copilul se joacă „de-a doctorul”, „de-a familia”, „de-a vânzătorul”, imitând cele întâmplate în realitate sau ceea ce el ar fi dorit să se întâmple.
Jocul are un rol terapeutic pentru copiii care nu au dezvoltat spiritul de inițiativă și curajul de a intra în competiție. Prin joc el se eliberează de vechiul copil timid și intră cu toate forțele în dinamismul jocului cu rol. Nu se mai teme atât de tare de cenzură deoarece personajul poate spune orice, iar reproșurile nu i se adresează lui personal.
Set accesorii pentru jocul “de-a doctorul”
Simularea unei consultatii
Prin joc se poate fortifica voința și atenția. Copilul poate deveni perseverent și se poate concentra mai mult și fără prea mult efort, stimulându-i creativitatea, poate respecta cu ușurință regulile impuse în cadrul jocului. Capacitatea omului de a acționa în spirit creativ în diferite situații
Jocul este expresia cea mai înaltă a dezvoltării umane în copilărie, deoarece este singura expresie liberă a ceea ce se află în sufletul unui copil.
Set accesorii pentru jocul “de-a vânzătorul”
Aruncându-ne o privire generală asupra a ceea ce reprezintă jocul în viața și activitatea oamenilor, în viața copiilor de vârstă preșcolară mai ales, putem desprinde cu ușurință anumite note caracteristice și definitorii. Iată, pe scurt, câteva din ele:
– Jocul este o activitate specific umană. Numai oamenii îl practică în adevăratul înțeles al cuvântului. Similitudinea cu comportamentul numit „joc” al animalelor este neconcludentă, din motivele pe care le vom consemna în continuare.
– Jocul este una din variatele activități ale oamenilor: e determinat de celelalte activități și, invers, le determină pe toate acestea. Învățarea, munca și creația nu s-ar realiza în afara jocului, după cum acesta nu poate să nu fie purtătorul principalelor elemente psihologice de esență neludică ale oricărei ocupații specific umane.
– Jocul este o activitate conștientă. Cel care îl practică, inclusiv copilul preșcolar, îl conștientizează ca atare și nu-l confundă cu nici una dintre celelalte activități umane.
– Jocul introduce pe acela care-l practică în specificitatea lumii imaginare pe care și-o creează jucătorul respectiv.
– Scopul jocului este acțiunea însăși, capabilă să-i satisfacă jucătorului imediat dorințele sau aspirațiile proprii.
– Prin atingerea unui asemenea scop, se restabilește echilibrul vieții psihice și se stimulează funcționalitatea de ansamblu a acesteia.
Sintetizând toate aceste note caracteristice, am putea obține următoarea definiție a jocului: Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care omul își satisface imediat, după posibilități, propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea imaginară ce și-o creează singur.
2.7Funcțiile jocului
Funcția principală a jocului este aceea de a permite individului să-și realizeze eul, să-și manifeste personalitatea, să urmeze, pentru moment, linia interesului său major, atunci când nu o poate face prin activități serioase. Astfel, jocul, după Claparede, ar fi înlocuitor al activității serioase. Individul este obligat să recurgă la joc din următoarele motive:
– pentru că este incapabil să presteze o activitate serioasă din cauza dezvoltării insuficiente;
– din pricina unor împrejurări care se opun îndeplinirii unei activități serioase care să satisfacă dorința respectivă (interdicțiile adultului). Așadar, obstacolele în discuție pot fi de două feluri: externe (un mediu nepotrivit) sau interne (cenzura morală).
În final este vorba – de fapt – de o sustragere a individului din realitate prin crearea unei realități libere, potrivite satisfacerii nevoii sale de realizare.
Jocul devine astfel un fenomen de derivare explicat în felul următor de Claparede: „curentul dorințelor noastre, al intereselor care alcătuiesc eul nostru caută o ieșire în ficțiune, prin joc, când realitatea nu-i oferă căi suficiente de manifestare” .
Încercând să răspundă dacă jocul este sau nu instinct, el precizează că jocul se înrudește cu instinctul în sensul că declanșează printr-un stimul intern sau extern activități neînsușite, rațiune pentru care poate fi apreciat impuls instinctiv.
Alături de funcția derivării, socotită cardinală, jocul este socotit ca fiind util și din alte motive (funcții secundare):
1. Rolul de divertisment. Jocul înlătură plictiseala pricinuită de lipsa activității. Funcția jocului este și în acest caz aceea de a introduce elemente pe care mediul nu le oferă (rolul de divertisment fiind în directă legătură cu funcția de derivare).
2. Jocul – element odihnitor. Este vorba, de fapt, nu atât de repaus cât de o eliberare din constrângerea muncii (referire valabilă pentru adult). Deși practicat adesea cu mai multă intensitate decât munca, jocul obosește mai puțin, pentru că răspunde tendințelor de afirmare refulate, gâtuite de necesitățile muncii (subliniază Claparčde) și de aceea lasă impresia nu numai că nu obosește, ci chiar că relaxează.
3. Jocul – agent de manifestare socială – funcție conform căreia jocul ar exercita la copil tendințele sociale, dar fără putința de a le și menține (partizan al orientării biologice, accentuează funcțiile motrice și intelectuale ale jocului în detrimentul celei sociale, pe care o consideră ca un caz particular).
4. Jocul – agent de transmitere a ideilor, a obiceiurilor de la o generație la alta. Încă din cele mai vechi timpuri jocul a fost folosit ca mijloc de educație populară, arată Claparede. De reținut afirmația lui: „nu nevoia socială de a menține tradițiile a creat instinctul jocului, ci jocul exista deja”.
În egală măsură cu problemele jocului infantil este tratată și problema jocului adulților.
Analizând diverse categorii de jocuri, Claparede conchide că fiecare din aceste jocuri exersează o funcție psihologică sau fiziologică.
Conform teoriei sale, jocurile se împart în două categorii, după cum ele exersează funcții generale sau numai unele funcții speciale. Din prima categorie fac parte jocurile senzoriale, motrice și psihice (intelectuale și afective). Din a doua categorie: jocuri de luptă, vânătoare, sociale, familiale, de imitație.
Jocurile senzoriale sunt tipice copiilor mici care, explorând realitatea, gustă substanțele cele mai diverse, produc sunete cu diferite jucării, examinează culorile.
Categoria jocurilor motrice este specifică tot vârstei mici, ajungând la coordonarea mișcărilor, dezvoltarea forței, a promptitudinii și chiar a vorbirii (apreciază Claparede).
Jocurile intelectuale se bazează pe comparație și recunoaștere, pe asociație prin asonanță, prin raționament și imaginație creatoare. Oprindu-se asupra jocurilor în care imaginația este procesul de bază, afirmă că „copilul dovedește o neînchipuită bogăție a fanteziei când atribuie unui obiect neînsemnat cu care se joacă toate calitățile dorite de el.”
Jocurile intelectuale se sprijină pe curiozitate și apar din dorința de cunoaștere, de pătrundere a copilului în realitatea unde încă nu s-a integrat.
Jocurile afective însumează categoria acelor jocuri ce provoacă emoții negative. Exemplu: durerea provocată în joc amuză dacă este acceptată de bunăvoie și nu depășește anumite limite.
Din a doua categorie vom preciza:
Jocurile de luptă au menirea de a exersa forța fizică și îndemânarea;
Jocurile de vânătoare îmbracă în copilărie forma jocului de urmărire, cum ar fi „De-a v-ați ascunselea”;
Jocurile sociale au menirea de a dezvolta instinctele sociale. Din această categorie fac parte plimbările, organizarea taberelor, raporturile colective.
Jocurile familiale se bazează pe instinctul matern sau pe instinctul de familie (jocul cu păpușa, „de-a mama și de-a tata” etc.).
Jocul “de-a papușa” -carucior,leagan,hăinuțe,suzetă
Jocurile de imitație. Aici Claparede încearcă o diferențiere între imitația ca atare și care ar avea mai ales scopul de a procura elemente pentru îndeplinirea jocului și imitația-joc în care copilul imită pentru simpla plăcere de a imita.
Desigur, interesant ar fi ca, alături de Claparede, să ne punem întrebări și să vedem ce se poate răspunde la ele. Astfel, marele pedagog pornește de la a se întreba: de ce imită copilul? Ce imită el? Cum imită?
Claparede respinge ideea instinctului de imitare, afirmând că, în timp ce instinctul este un act bine determinat, actele imitate sau pe care le imităm sunt nedefinite.
Este de acord cu Gross, după care imitația este un caz particular al puterii motrice a imaginilor (în general imaginile au tendința de a se traduce în mișcări).
Tendința copilului este aceea de a repeta o mișcare până ce ea devine conformă cu modelul. După părerea mea – spune Claparede – partea instinctivă a procesului de imitație rezidă tocmai în acest fenomen al căutării unei conformități. Aceasta fiind de fapt o tendință bine determinată, o putem considera drept instinct, și anume instinctul căutării conformității.
Copilul nu imită totul. Puterea sa de imitație este limitată de structura anatomică, structură care predispune la reproducerea anumitor fenomene într-o măsură mai mare decât a altora. Alegerea modelului de imitat prin joc variază după vârstă, după nevoile momentului. Copilul imită ceea ce prezintă interes pentru perfecționarea sa. Adesea copilul imită nu pentru că îl interesează actul, ci persoana care execută obișnuit acest act. La copilul mic imitația urmărește două lucruri – spune Claparede: Copilul imită pentru a învăța să imite; acesta este chiar jocul instinctului conformării. Copilul imită pentru a dobândi alte cunoștințe cu ajutorul imitației. Funcția imitației este astfel, în același timp, și scop și mijloc.
„Jocul – spune Claparede – este cea mai bună introducere în arta de a munci”.
Dacă în joc realizarea este imediată, în muncă ea este mai îndepărtată, fiind necesară activitatea care nu prezintă interes prin ea însăși. Aceasta, pentru că realizarea dorinței prin muncă este subordonată exigențelor realității obiective, exigențe ce implică o așteptare, o înlănțuire de intervenții, nu totdeauna plăcute, călăuzite și orientate de un scop bine fixat.
Claparede a făcut această distincție numai în plan teoretic, practic nefiind posibil să demonstreze existența frontierelor între joc și muncă. Chiar în joc copilul nu poate face abstracție de lumea reală și exigențele acesteia. El a pledat pentru preocuparea mai susținută de transformare a jocului în muncă. Consideră că școala trebuie să aibă ca funcție generală prelungirea copilăriei sau, cel puțin, ocrotirea caracteristicilor ei, nepermisă fiind tendința de a o scurta, fixând prea timpuriu copilul într-un tipar făcut pe măsura adultului. Teoria despre joc la Claparede rămâne ca una dintre cele mai cuprinzătoare.
3.5 Clasificarea jocurilor
Jocul atinge în anii preșcolarității o înaltă perfecțiune, exprimată, între altele, în marea sa varietate de forme. Această realitate face oportună preocuparea specialiștilor în teoria jocului de a se ocupa mai atent de clasificarea lui. O clasificare științifică, convingătoare influențează imaginea despre joc și despre implicațiile sale teoretico-aplicative:
– pune ordine în varietatea, diversitatea și unitatea formelor de manifestare a jocului la o anumită vârstă;
– fiecare formă de joc își poate găsi locul ce i se cuvine în sistemul din care face parte;
având imaginea clară a diferitelor categorii sau forme de jocuri și a locului pe care îl ocupă ele în sistem, se pot elabora îndrumări metodice diferențiate, prilej de a evidenția specificul acestora în viața copiilor și de a arăta cum se corelează și se determină reciproc în sistemul din care fac ele parte
– cunoscând varietatea și diversitatea formelor de joc în unitatea lor, se pot găsi modalități nuanțate de implicare a jocului în conceperea științifico-metodică a jocului în învățământul preșcolar sau în cel primar, în activitățile la alegere, în cele de învățare dirijată – activități specifice grădiniței de copii – și în activitatea instructiv-educativă ce se desfășoară cu școlarii mici, în lecțiile organizate la acest nivel de instruire.
2.6Criterii de clasificare a jocurilor
Jocurile pot fi clasificate după mai multe criterii: după formă, după conținut, după sarcina didactică prioritară, după gradul lor de evoluție etc. Practica demonstrează că se pot obține cele mai bune clasificări atunci când primează operațiile și criteriile logice. În toate științele, în special în științele exacte (în matematică, chimie, biologie etc.) se apelează consecvent la clasificări prin diviziune. Atunci când diviziunea nu este suficient de operantă continuă clasificarea prin enumerare. În nici un caz nu poate fi situată enumerarea pe prim plan în clasificare, deoarece aceasta, neoperând cu criterii logice, comportă mult subiectivism, însușire care nu poate fi atribuită diviziunii.
Jocuri rezultate prin diviziune
Urmând calea grupării jocului după anumite criterii (întotdeauna un singur criteriu și nu mai multe, dar schimbând criteriile de la o situație concretă la alta), jocul ni se înfățișează ca un tablou atotcuprinzător cu valoare de matrice.
În funcție de registrul psihologic specific copiilor de 3-6 ani, jocurile practicate de preșcolari în grădinița de copii se divid în:
– jocuri simbolice (jocuri specifice preșcolarilor, jocuri cu reguli intrinseci);
– jocuri cu reguli (jocuri nespecifice vârstei, dar indispensabile instruirii, jocuri cu reguli extrinseci).
Jocurile simbolice
În funcție de evoluția comportamentului ludic al copilului, jocurile simbolice pot fi: jocuri simbolice primare și jocuri imitative.
În funcție de același criteriu, jocurile simbolice primare se grupează în: jocuri de manipulare sau jocuri-exercițiu și jocuri imitative.
În funcție de izvorul cunoașterii, jocurile simbolice evoluate pot fi: jocuri cu subiecte din viața cotidiană și jocuri cu subiecte din povești și basme.
În funcție de domeniul care sugerează simularea, jocurile cu subiecte din viața cotidiană sunt: jocuri de conviețuire socială și jocuri de construcție.
În funcție de tehnica transpunerii scenice, jocurile cu subiecte din povești și basme pot fi: jocuri-dramatizări și dramatizări.
Jocurile cu reguli
În funcție de natura obiectivelor educaționale, jocurile cu reguli pot fi: jocuri didactice și jocuri distractive.
În funcție de domeniul dezvoltării, jocurile pot fi: jocuri de mișcare (jocuri motrice) și jocuri psihice (jocuri pentru dezvoltarea psihică).
În funcție de obiectele prioritare, jocurile de mișcare pot fi: jocuri motrice simple și jocuri motrice complexe (jocuri motrice competitive).
În funcție de laturile dezvoltării vieții psihice, jocurile psihice pot fi: jocuri cognitive și jocuri de expresie afectivă.
În funcție de sarcinile didactice specifice dezvoltării intelectuale, jocurile cognitive pot fi: jocuri senzoriale și jocuri intelectuale.
În funcție de direcțiile dezvoltării intelectului, jocurile intelectuale pot fi: jocuri de memorie și jocuri de inteligență.
În funcție de complexitatea sarcinii didactice, jocurile didactice pot fi: jocuri didactice simple și jocuri didactice complexe.
În funcție de specificul construcției acțiunii de joc, jocurile cu reguli pot fi: jocuri cu subiect și jocuri fără subiect etc.
În denumirea jocurilor simbolice și a jocurilor cu reguli se păstrează aici toate denumirile corecte cu largă circulație.
Prin enumerarea jocurilor se ajunge la întregirea imaginii de ansamblu a jocurilor care se practică în grădiniță (jocuri aflate deja în circulație sau jocuri necunoscute azi):
Jocurile de manipulare poartă, în general, numele materialelor și al jucăriilor pe care le mânuiește copilul: jocuri cu materiale mărunte, jocuri cu materiale din natură, jocuri cu materiale reziduale, jocuri cu bile, jocuri cu castane, jocuri cu bețișoare, jocuri cu forme geometrice (din lemn sau din material plastic), jocuri cu păpuși, jocuri cu alte jucării.
Jocurile imitative. Acestea poartă numele acțiunilor sociale transfigurate: „Ținem păpușa în brațe”, „Hrănim păpușa”, „Păpușa doarme”; „Azorel stă cuminte”, „Azorel aleargă prin casă”; „Mașina merge”, „Mașina poliției claxonează”; „Facem injecții; „Citim revista (ziarul)”; „Purtăm ochelarii pe nas” ș.a.
Jocurile de conviețuire socială se raportează la cunoaștere, motivație și îndemânare: „De-a mama și copilul”, „De-a gospodina”, „De-a șoferii”, „De-a coafezele”, „De-a frizerii”, „De-a cosmonauții”, „De-a grădinița” ș.a.
Jocurile de construcție, la fel, se raportează la cunoaștere, motivație și la priceperea de a construi: „Construim podul de peste râu”, „Construim casa grădiniței”, „Construim blocuri de locuințe”, „Construim case noi pe bulevard”, „Confecționăm roaba”, „Confecționăm leagănul”, „Confecționăm tractorul”, „Confecționăm macaraua” (toate din diferite materiale destinate activităților de construcție și cunoscute sub diferite denumiri: arco, mecano, multicomb, mozaic educativ, mozaic plastic, combino, plasticon, jocuri tehnice, potodisc, trusa logi I și trusa logi II ș.a.) etc.
Jocurile-dramatizări apar în funcție de impresiile pe care le produc poveștile și basmele învățate: „De-a Ridichea uriașă”, „De-a Scufița Roșie”, „De-a Căsuța din oală” etc.
Dramatizările sunt sugerate de educatoare și au la bază scenarii elaborate de specialiști sau de educatoare: „Capra cu trei iezi” dramatizare după Ion Creangă, „Sarea în bucate” după Petre Ispirescu ș.a.
Jocurile motrice simple se realizează cu sau fără jucării și materiale: alergări, târâri, cățărări, de-a bușilea, săritura corzii, mersul pe tricicletă și pe bicicletă, patinajul, schiul, jocuri la diferite aparate care prezintă securitate ș.a.
Jocurile motrice complexe se desfășoară mai cu seamă în cadrul activităților de învățare dirijată (de educație fizică): exerciții de mers variat, mers în formații, „Trecem peste obstacole”, „Ne păstrăm echilibrul”, „Cine sare până la frânghie”, concursuri sportive ș.a.
Jocuri de expresie afectivă: teatru cu păpuși, teatru de masă, teatralismul, afectația, imitația, plânsul și râsul artificial etc.
Jocuri senzoriale: jocuri pentru sensibilizarea auzului, jocuri pentru sensibilizarea pipăitului, jocuri pentru sensibilizarea gustului și a mirosului, jocuri pentru educarea simțului echilibrului, jocuri pentru sensibilizarea văzului.
Jocuri intelectuale: jocuri fonematice, jocuri pentru îmbogățirea vocabularului, jocuri pentru cunoașterea mediului înconjurător, jocuri matematice, jocuri muzicale, jocuri cu text și cânt, jocuri pentru dezvoltarea operațiilor gândirii, jocuri logice, jocuri de atenție etc.
2.3.Jocul didactic matematic
Cercetarile facute de specialisti in domeniu confirma faptul ca introducerea cunostintelor matematice in invatamantul prescolar este cu atat mai eficienta cu cat se realizeaza devreme. Aceste cunostinte trebuie introduse treptat, pornindu-se de la actiunea in plan extern cu obiectele, la formarea reprezentarilor si abia apoi la utilizarea simbolurilor. Abordarea matematicii in aceasta maniera este accesibila prescolarilor si raspunde intentiei de a-l determina pe copil sa "descopere" matematica, trezindu-i interesul si atentia. Cunoscand faptul ca jocul este activitatea fundamentala in gradinita, este firesc ca acesta sa fie valorificat la maximum si in predarea matematicii. In scoala insa, jocul trece pe planul secund, locul lui fiind luat de o alta forma de activitate: invatarea. Trecerea de la joc la invatare se realizeaza prin intermediul jocului didactic. Acesta ocupa un loc bine determinat in planul de invatamant al institutiilor prescolare, fiind cel mai indicat mijloc de desfasurare a activitatilor de matematica, dar si a celor de cunoastere a mediului si de educarea limbajului.Jocurile didactice organizate in lumina cerintelor psihologiei invatarii reprezinta un mijloc activ si eficace de instruire a prescolarilor. Acest tip de activitate, cu un aparent aspect de divertisment, este, in fond, o activitate apta sa raspunda unor importante obiective ale procesului instructiv-educativ.
Prin jocul didactic, copilul isi angajeaza intreg potentialul psihic, isi dezvolta spiritul de cooperare, de echipa, isi cultiva initiativa, vointa, inventivitatea, flexibilitatea gandirii.Asimilarea cunostintelor matematice de la cea mai frageda varsta are o importanta deosebita, stimuland dezvoltarea intelectuala generala a copilului si influentand pozitiv dinamica vietii sale spirituale.Prin jocul didactic se faciliteaza asimilarea cunostintelor matematice, formarea unor deprinderi de calcul matematic, realizand imbinarea armonioasa intre invatare si joc.
Folosirea jocului didactic in predarea matematicii are numeroase avantaje pedagogice, cum ar fi:
constituie o tehnica atractiva de explicare a unor notiuni abstracte, dificil de predat pe alte cai;
angajeaza la lectie si copiii timizi si pe cei slabi si dezvolta spiritul de cooperare, ceea ce duce la cresterea gradului de coeziune a grupei de elevi;
constituie o admirabila modalitate de a-i determina pe copii sa participe activ la lectie;
permite urmarirea progresului inregistrat de copil, permite observatii prognostice privind ritmurile individuale de maturizare intelectuala si afectiva;
observarea modului de manifestare a copilului in cadrul activitatilor de joc didactic matematic permite aprecierea individualizata a momentului (varstei) optim de intrare in clasa I, grupa pregatitoare fiind recunoscuta ca avand drept obiective pe cele care vizeaza antrenarea raportului pentru inceperea scolaritatii.
Jocul didactic matematic are un rol deosebit in amplificarea actiunii formative a gradinitei, in primul rand prin faptul ca poate fi inclus in structura activitatii comune, realizand astfel o continuitate intre activitatea de invatare si cea de joc.
Jocul didactic matematic are o eficienta formativa crescuta in situatia consolidarii si verificarii cunostintelor, in etapa predarii procesului de invatare a unui joc nou constituind o sarcina complexa pentru copii.
Jocul didactic matematic este un mijloc eficient de evaluare, aratand in ce masura copiii si-au insusit cunostintele necesare, gradul de formare a reprezentarilor matematice, a priceperilor si deprinderilor de a realiza sarcinile in succesiunea data de educatoare, de a se integra in ritmul cerut, de a da raspunsuri corecte si prompte.
Jocul didactic matematic exercita o influenta deosebita asupra dezvoltarii intelectuale a copiilor, asupra formarii priceperilor (de grupare, comparare, ordonare a multimilor), ajuta la educarea spiritului de observatie, la exersarea operatiilor gandirii (analiza, sinteza, comparatia, clasificarea), la dezvoltarea limbajului in general, a celui matematic in special, a imaginatiei si atentiei voluntare.
Pornind de la definitia data in capitolul anterior jocului didactic, se poate spune ca jocul didactic matematic este un tip specific de activitate prin care educatoarea consolideaza, precizeaza, chiar verifica cunostintele copiilor, imbogateste sfera de cunoastere matematice, pune in valoarea si antreneaza capacitatile creatoare ale acestora.
Stiut fiind faptul ca imbinarea elementului instructiv cu cel distractiv in jocul didactic duce la aparitia unor stari emotionale complexe care stimuleaza si intensifica procesele de reflectare directa si nemijlocita a realitatii, valoarea practica a jocului didactic matematic consta in faptul ca, in procesul desfasurarii lui, copilul are posibilitatea aplicarii cunostintelor insusite, exersarii priceperilor si deprinderilor formate.
Pornind de la elementele constitutive ale jocului didactic, si jocul didactic matematic cuprinde urmatoarele componente:
v Scopul jocului – se formuleaza in concordanta cu prevederile programei activitatilor matematice. Scopul trebuie sa se refere la probleme de ordin cognitiv, dar si formativ.
Exemplu:
Intr-un joc in care se urmareste predarea sau fixarea cunostintelor despre o culoare (sau mai multe), se realizeaza un exercitiu cu caracter formativ analiza, comparatie.
Intr-un joc in care se introduce o noua forma geometrica ( o ), scopul este unul cognitiv, dar se are in vedere si aspectul formativ àexercitii de selectie, abstractizare, generalizare.
Corect este ca intr-un joc didactic matematic sa se aduca in prim plan unul din cele doua aspecte, constientizarea lui de catre educatoare dandu-i acesteia posibilitatea sa-l urmareasca si sa-l atinga in desfasurarea jocului.
Continutul matematic al jocului este subordonat particularitatilor de varsta si sarcinii didactice. Continutul matematic se poate referi la: multimi, operatii cu multimi, elemente de logica, relatii de ordine, relatii de echipotenta, numere naturale, elemente de geometrie, unitati de masura etc.
Sarcina didactica reprezinta esenta activitatii, transpune la nivelul copilului, scopul urmarit intr-o activitate matematica. Trebuie sa antreneze intens operatiile gandirii: analiza, sinteza, comparatia, abstractizarea, generalizarea.
Jocul matematic rezolva cu succes o singura sarcina didactica.
Exemplu:
Jocul didactic "Gaseste locul potrivit" are ca scop:"Formarea deprinderilor de a efectua operatii cu multimi" iar sarcina didactica este urmatoarea: "sa formeze multimi dupa unul sau doua criterii".
Regulile jocului arata copiilor cum sa rezolve sarcina didactica fiind conditionate de continut si de sarcina didactica.
Elementele de joc fac ca rezolvarea sarcinii didactice sa fie placuta si atractiva pentru copii
.Clasificarea jocurilor didactice matematice
Jocurile didactice matematice, in marea lor diversitate, se pot clasifica dupa urmatoarele criterii:
in functie de scopul si sarcina didactica
in functie de aportul lor formativ
AIn functie de scopul si sarcina didactica, pot fi impartite in:
a) Dupa momentul in care se folosesc in cadrul lectiei:
jocuri didactice matematice ca lectii de sine statatoare;
jocuri didactice matematice ca momente propriu zise ale activitatii;
jocuri didactice matematice intercalate pe parcursul activitatii sau la final.
b)Dupa continutul capitolelor de insusit:
Jocuri matematice pentru aprofundarea cunostintelor specifice unui capitol;
Jocuri matematice specifice unei varste sau grupe.
c)Dupa materialul didactic:
Jocuri didactice cu material didactic standard (confectionat)
natural (din natura)
Jocuri fara material didactic (orale, ghicitori, versuri, scenete, cantece, povestiri)
Exemple ghicitori matematice
Zece fete uda flori,
Si au zece stropitori,
Noua stropitori sunt goale
Cate stropitori sunt oare ? Raspuns: ……stropitori
2) Opt ratuste cam baltate
Danseaza pe lac mai frate.
. Daca mai vin înca sase,
Câte sunt acum, mai frate? Raspuns: ……ratuste
3)În vaporul cel din fata,
Trag opt marinari, o ata
.În vaporul cel din urma,
Sapte marinari se plimba.
Spune iute, daca poti,
Câti marinari sunt de toti? Raspuns:……marinari
4) Ana are patruzeci
De ardei si castraveti
Daca castraveti sunt sapte,
Spune câti ardei sunt frate? Raspuns: ……ardei
În sera lui mos Pandele
Semanate-s floricele.
Douazeci muscate albe,
Douazeci muscate rosii,
Si cincizeci de tufanele.
Spune tu mai scolarele,
Câte flori are Pandel Raspuns: ……..flori
B. In functie de aportul lor formativ (pot fi clasificate tinand cont de acea operatie a gandirii careia sarcina jocului i se adreseaza in mai mare masura)
a)ocuri pentru dezvoltarea capacitatii de analiza
"Jocul negatiei" prin care se urmareste sa se nasca la elevi ideea negatiei logice si acest lucru se poate realiza numai printr-o analiza amanuntita a tuturor atributelor pe care nu le are o piesa oarecare din trusa de figuri logice.
"Completeaza sirul" in care copiii trebuie sa deduca regula dupa care se obtine un sir, analizand anterior termenii sirului.
b)Jocuri pentru dezvoltarea capacitatii de sinteza
Exemplu:
Jocurile matematice cu numere naturale
Jocuri didactice in care se efectueaza operatii cu numere
Exercitiile de sinteza se introduc dupa efectuarea celor de analiza.
c)Jocuri didactice pentru dezvoltarea capacitatii de a efectua comparatii
Exemplu:
Compararea cantitativa a doua multimi
Recunoasterea egalitatii/inegalitatii a doua numere
Compararea numerelor si ordonarea intr-un sir crescator/descrescator
dJocuri didactice pentru dezvoltarea capacitatii de a efectua abstractizari si generalizari
Exemplu:
Cine stie,raspunde" cu sarcina de a compune numere, de a compune exercitii de adunare si scadere cu rezultat dat.
e)Jocuri didactice pentru dezvoltarea perspicacitatii care cuprind sarcini cu un grad ridicat de dificultate si care presupun un bagaj de cunostinte temeinice si o gandire logica.
Exemplu
·"Cine are acelasi numar?" – corespondenta intre numarul de obiecte si cifra, formarea sirului numeric 1-10, utilizand si cifrele corespunzatoare.
(Lupu C., Savulescu D. – "Metodica predarii matematicii. Manual pentru clasa a XI-a. Licee Pedagogice", Editura Paralela45, Bucuresti 2000)
O alta clasificare este realizata de autorii Antohe V., Gherghinoiu C., Obeada M. in lucrarea: "Metodica predarii matematicii. Jocul didactic matematic. Suport de curs", Braila 2002.
Autorii clasifica jocul didactic matematic impartindu-l in trei categorii:
1.Jocuri didactice de formare de multimi care implica exercitii de: grupare, separare, exemplificare care vor duce la dobandirea abilitatilor de identificare, scriere, selectare si formare de multimi.
2.Jocuri didactice de numeratie care contribuie la consolidarea, verificarea deprinderilor de asezare in perechi, comparare, numarare constienta, de exersare a cardinalului si ordinalului, de familiarizare cu operatiile matematice de formare a rationamentelor de tip ipoetico-deductiv.
3.Jocuri logico-matematice care urmaresc familiarizarea copiilor cu operatiile cu multimi.
Cunoscute fiind problemele referitoare la structura jocului didactic si la specificul sau, ca urmare a imbinarii originale a elementelor componente intr-un tot unitar, ma voi referi in cele ce urmeaza, la cateva aspecte metodice de desfasurare a acesteia la diferite grupe.
La grupa de 3-4 ani, introducerea in joc se face sub forma de surpriza: sosirea unui personaj surpriza, prezentarea materialului, bataia in usa, vorbirea soptita, aducerea saculetului fermecat. Prin acestea se urmareste atat realizarea unei atmosfere placute de joc, trezirea interesului si a curiozitatii pentru ceea ce va urma.
Se trece apoi la desfasurarea jocului, demonstrarea si explicarea acestuia facandu-se din mers, constituind prima etapa propriu zisa a jocului.
La grupa mica, educatoarea sau un anumit personaj este intotdeauna conducatorul jocului, revenindu-i sarcini importante, pe linia antrenarii tuturor copiilor in respectarea regulilor jocului pe linia corectarii raspunsurilor, a sanctionarii greselilor, a aprecierilor raspunsurilor corecte, a complicarii jocului. denumiri de culori, forme, pozitii spatiale), educatoarea este cea care denumeste prima, apoi repeta, accentuand in mod intentionat asupra diferitelor parti de cuvant pentru a fi percepute corect de copii. Apoi, se cere copiilor repetarea acestora, in mod individual, asociindu-le cu concretul obiectual. Astfel, cuvintele noi capata continut si sens, sunt retinute cu usurinta,
Pe parcursul jocului se are in vedere antrenarea tuturor copiilor in raspunsuri individuale la toate aspectele propuse a fi exersate in cadrul jocului respectiv. Totodata se accepta si raspunsuri incorecte, cu obligatia de a fi corectate. Raspunsurilor verbale li se asociaza multa miscare (de brate, picioare, palme) si mimica.
Toate acestea atrag copiii, ajutandu-i sa rezolve cu bine sarcinile propuse.
Atunci cand prin jocul didactic se transmit cuvinte noi ( sunt reproduse corect)
Repetitiile, ca si corectarea greselilor din exprimarea copiilor, trebuie facute cu mult tact pentru a nu supara copiii si a nu le diminua din dorinta de participare activa la joc. Efortul copiilor chiar si atunci cand nu este incununat de succes deplin, trebuie apreciat, rasplatit pentru a-i incuraja si a-i determina sa persevereze in continuare. In acest mod nu se creeaza conditii pentru aparitia unor atitudini negative la copii.
Incheierea jocului se face in stransa legatura cu continutul acestuia si cu materialul folosit, pentru a obtine adeziunea copiilor si asupra acestui moment al activitatii.
Formele pe care le pot imbraca incheierea jocului pot fi: aranjarea materialului la locul lui in sala de grupa, imitarea prin anumite miscari a unor actiuni efectuate de personajele prezentate in joc, prin onomatopee, aprecieri asupra rezultatelor obtinute. Cu acestea se urmareste pastrarea atmosferei de voie buna si satisfactie a tuturor copiilor.
La grupa de 4-5 ani se mentin caracteristicile mentionate mai sus, in special la inceputul anului scolar (ca etapa de tranzitie, pentru copiii care continua gradinita sau de adaptare pentru cei care vin din familie la gradinita la 4 ani).
Treptat in organizarea si desfasurarea jocului didactic apar aspecte noi: introducerea in joc se poate face prin intermediul unor ghicitori, scurte povestiri, a unor versuri prin care se anunta copiilor tema si astfel li se capteaza atentia si interesul pentru joc.
Ca moment aparte se realizeaza intuirea materialului didactic de copii, cu sprijinul educatoarei, moment prin care se satisface curiozitatea copiilor fata de secretele pe care le contine si se asigura intelegerea modului in care el va fi folosit la activitate.
Explicatia si demonstratia jocului se realizeaza de catre educatoare cu ajutorul unui copil sau a mai multor copii.
Acest moment priveste intreaga desfasurare a jocului sau a cate unei parti a acestuia (daca jocul arc 2 – 3 variante in desfasurarea sa). Explicatia trebuie sa fie facuta cu cuvinte putine, precise, clare, in concordanta deplina cu demonstratia. Numai in aceste conditii, ce dureaza putin si nu sectioneaza cursul firesc al jocului, este inteleasa de copii.
In unele jocuri educatoarea transfera rolul ei de conducator anumitor copii, care nu au deficiente prea mari in vorbire, se exprima clar, formuleaza propozitii simple si corecte din punct de vedere gramatical (de exemplu, la jocurile Saculetul fermecat, Este ziua papusii, Magazinul de jucarii).
Săculețul fermecat
Scopul:Formarea deprinderii de a pronunta corect cuvinte care contin grupe de consoane consecutive,activizarea vocabularului,educarea capacitatii de a clasifica obiectele dupa criteriile date(utilitate,material)
Sarcina didactică: Denumirea corecta a obiectului scos din saculet,raportare lui la alte obiecte din aceiasi categorie.
Regulile jocului:Copiii la care se opreste saculetul la semnalul educatoarei ,scot obiectul (imaginea lui)il denumesc si il aseaza la locul potrivit pe masa sau panou.
Material didactic:Un saculet din panza de dimensiune mica,in care se introduc jucari sau obiecte de uz personal.(se poate introduce si imagini ale acesora).
Indicatii pentru organizarea si desfasurarea jocului
Inainte de inceperea jocului educatoarea aseaza pe panou sau pe mai multe mese cate un obiect care sa indice criteriul de clasificare a obiectelor gasite de copii in saculet.De pilda:masa pentru mobilier,o pisica pentru animale,pieptane pentru obiecte de uz personal,o caciulita pentru obiectele vestimentare.Se discuta cu copii ce alte obiecte pot fi asezate alaturi de cele aflate pe mese in functie de criteriul utilitatii..
In saculet vor vi introduse obiecte din categorii diferite.Ele vor fi date copiilor asezati in semicerc pentru a le trece din mana in mana.La semnalul educatoarei realizat fie din clopotel,fie din bataile palmelor saculetul se opreste.Copilul la care sa oprit saculetul trbuie sa scoata un singur obiect,il denumeste si il ofera vecinului cu rugamintea sa il aseze la locul potrivit.Acesta va cauta grupul de obiecte corespunzator si va motiva asezarea efectuata(L-am asezat langa imaginea care indica patul pentru ca face parte din mobilier)
Variantă
Jucariile sunt asezate intr-un sac,care va trece din mana in mana.Copilul la care sa oprit sacul,va scoate o jucarie si o va denumi.Vecinul lui ,caruia i-o va inmana,va trebui sa gaseasca un cuvant care sa desemneze categoria de obiecte sau fiinte din care face parte,apoi va inmana unui alt vecin care de asemenea va spune un cuvant din aceiasi categorie.De exemplu:daca din sac va scoate o jucarie reprezentand pisica,urmatorii copii vor trebui sa denumeasca alte animale sau daca din sac se reprezinta o jucarie tren,vecinii trebuie sa denumeasca alte mijloace de transport cunoscute de ei.Miscarea sacului se reia atunci cand copiii au epuizat seria cuvintelor cunoscute din categoria stabilita prin jucaria scoasa din sac.
Se mentin, la aceasta grupa, cerintele referitoare la manifestarea factorului pedagogic de catre educatoare (in special in cazul copiilor timizi, cu persistente defectiuni de pronuntie si pronuntare corecta) si la practicarea melodicii jocurilor prin care se continua invatarea de noi cuvinte, formularea de propozitii dezvoltate, inlocuirea substantivelor cu pronumele corespunzator.
In desfasurarea jocului poate fi inclusa, spre sfarsitul anului, ca stimulent al rapiditatii formularii raspunsurilor, al calitatii vorbirii, intrecerea intre copii.
Incheierea activitatii se mai poate realiza si sub forma de cantec, ghicitoare, poezie, aprecieri cu caracter stimulativ.
La grupa copiilor de 5 – 6/7 ani, desi se mentin unele aspecte mai sus prezentate, care tin de esenta jocului, apar totusi caracteristici noi, dat fiind faptul ca sarcinile privind dezvoltarea copiilor vizeaza calitatea, cantitatea vocabularului, structura gramaticala, expresivitatea.
Introducerea in activitate poate fi realizata sub toate formele prezentate la cele doua grupe (mai ales la inceputul anului scolar), la care se mai adauga si alte procedee, cum ar fi convorbirea (prin care se face o reactualizare a acelor cunostinte care au implicatii directe in jocul respectiv) sau prezentarea directa a materialului si anuntarea jocului. Aceste procedeu prin caracterul lor mai serios, impun in fata copiilor mai multa raspundere fata de modul de rezolvare a sarcinilor date prin joc.
Intuirea materialului se tace in totalitate de catre copii. Atunci cand este cazul, materialul distractiv, ca si la celelalte doua grupe, se ia de catre fiecare copil prin autoservire, la inceputul activitatii sau in momentul in care jocul necesita aceasta.
Orientarea copiilor in joc se face integral (adica se explica si se demonstreaza, atunci cand jocul este nou, in intregime ori se prezinta in variante complicate) sau partial (numai prin explicatii, numai prin material – in cazul jocurilor cunoscute), de la inceputul jocului sau se completeaza pe parcurs. In aceasta orientare prealabila, accentul continua sa cada pe sarcina didactica, elemente de joc, reguli. Totodata se mentin aceleasi rigori cu privire la durata si la calitatea acestui moment introductiv al jocului. In desfasurarea jocului se alterneaza momentele care apartin conducatorului jocului – educatoarea (in prima etapa) si copil (cand se repeta).
La grupa mare, o deosebita atentie se acorda calitatii jocului, care se constituie ca o rezultanta a mai multor factori: activizarea corecta, prompta a copiilor, exprimarea lor corecta din punct de vedere gramatical, rapiditatea inchegarii raspunsurilor, intonatia adecvata, modelarea intensitatii vocii etc.
Pe parcursul jocului se accentueaza asupra caracterului de intrecere (cine rezolva repede si bine), tinand seama de toate regulile jocului. Intrecerea se poate declara frontal intre toti copiii, ori in doua sau mai multe echipe. Punctajul se realizeaza fie prin aportul fiecarui membru al echipei, fie prin aportul reprezentantului echipei.
Se recomanda consemnarea rezultatelor obtinute, in grafice, pentru a fi mai evident clasamentul final, care vizeaza calitatea muncii depuse. De asemenea, creste foarte mult rolul opiniei colectivului in alegerea reprezentantilor, in aprecierea raspunsurilor, precum si supravegherea respectarii regulii sau in solutionarea conflictelor.
In special la aceasta grupa, in cadrul careia se intensifica pregatirea copiilor pentru scoala, se impune exersarea vorbirii fiecarui copil in parte, in aceleasi cerinte de tact pedagogic si conditii de stimulare si incurajare a copiilor pe planul gandirii si exprimarii cu voce tare.
In incheierea jocului didactic se analizeaza aportul fiecarui copil, se declara castigatorii si se impart recompensele (care trebuie sa vizeze diverse aspecte, in raport cu progresul inregistrat de fiecare copil in parte).
Aceasta se realizeaza prin jocurile didactice care exercita o influenta multilaterala asupra dezvoltarii psihice a copiilor, contribuind la dezvoltarea lor intelectuala, la educarea spiritului de observatie, a imaginatiei creatoare, a gandirii si limbajului, deprinzandu-i cu o munca intelectuala independenta, necesara la scoala.
Considerații metodice privind organizarea jocurilor didactice matematice
Reusita jocului didactic matematic este conditionata de proiectarea, organizarea si desfasurarea lui metodica, de modul in care cadrul didactic stie sa asigure o concordanta deplina intre toate elementele ce-l definesc.
Pentru aceasta, cadrul didactic va avea in vedere urmatoarele cerinte de baza:
pregatirea jocului didactic;
organizarea judicioasa a cestuia;
respectarea momentelor jocului didactic;
ritmul si strategia conducerii lui;
stimularea elevilor in vederea participarii active la joc;
asigurarea unei atmosfere prielnice de joc;
varietatea elementelor de joc (complicarea jocului, introducerea altor variante etc.).
Pregatirea jocului didactic presupune studierea atenta a continutului acestuia, a structurii sale, pregatirea materialului si elaborarea planului jocului didactic.
Organizarea jocului didactic matematic necesita o serie de masuri. Astfel, trebuie sa se asigure o impartire corespunzatoare a elevilor clasei in functie de actiunea jocului si uneori, chiar o reorganizare a mobilierului salii de clasa pentru buna desfasurare a jocului, pentru reusita lui in sensul rezolvarii pozitive a sarcinii didactice.
O alta problema organizatorica este aceea a distribuirii materialului necesar desfasurarii jocului. In general, materialul se distribuie la inceputul activitatii de joc, si aceasta pentru urmatorul motiv: elevii cunoscand in prealabil materialele didactice necesare jocului respectiv, vor intelege mult mai usor explicatia cadrului didactic referitoare la desfasurarea jocului. Acest procedeu nu trebuie aplicat in mod mecanic. Exista jocuri didactice matematice in care materialul poate fi impartit elevilor dupa explicarea jocului.
Organizarea judicioasa a jocului didactic are o influenta favorabila asupra ritmului de desfasurare a acestuia, asupra realizarii cu succes a scopului propus.
Desfasurarea jocului cuprinde, de regula, urmatoarele momente:
introducerea in joc (discutii pregatitoare);
anuntarea titlului jocului si a scopului acestuia;
prezentarea materialului;
explicarea si demonstrarea regulilor jocului;
fixarea regulilor;
executarea jocului de catre elevi;
complicarea jocului; introducerea unor noi variante;
incheierea jocului (evaluarea conduitei de grup sau individuale).
Exemplu:
Desfășurarea jocului:
Fiecare echipă primește cercuri galbene în care sunt scrise numerele 34 și 78 și o multitudine de petale pe care sunt scrise diferite operații de adunare și scădere. Fiecare elev din echipaj trebuie să aleagă câte o petală potrivită pentru care rezultatul operației este cel din cerc și le lipesc pentru a obține floarea.
Recompensă: Cine va forma corect floarea o va primi în dar, și calificativul “F.b.”
JOCUL III Pătratele magice
Scop: – dezvoltarea gândirii creatoare;
– exersarea capacității de a opera cu numere naturale .
Sarcina didactică: completarea căsuțelor libere cu numere, astfel încât suma lor să fie 80,
atât pe verticală, cât și pe orizontală, în cele două pătrate.atât pe verticală, cât și pe orizontală, în cele două pătrate.
Material didactic: planșe pe care sunt desenate "pătratele magice" și fișe care sunt
împărțite fiecărei echipe.
Desfășurarea jocului:
Din geanta lui Rilă – Istețilă se prezintă o planșă și fișe pe care sunt desenate "pătratele magice". Fiecare elev trebuie să completeze câte 1- 2 căsuțe cu cifrele care lipsesc, astfel încât pe orizontală, cât și pe verticală să obțină suma 80. Ultimul elev trebuie să verifice corectitudinea și are voie să corecteze greșelile.
Introducerea în joc , ca etapa, îmbracă forme variate in functie de tema jocului. Uneori, atunci cand este necesar sa familiarizam elevii cu continutul jocului, activitatea poate sa inceapa printr-o scurta discutie cu efect motivator. Alteori, introducerea in joc se poate face printr-o scurta expunere care sa starneasca interesul si atentie elevilor. In alte jocuri, introducerea se poate face prin prezentarea materialului, mai ales atunci cand de logica materialului este legata intreaga actiune a elevilor. Introducerea in jocul matematic nu este un moment totdeauna obligatoriu. Propunatorul poate incepe jocul anuntand direct titlul acestuia.
Anuntarea jocului trebuie facuta sintetic, in termeni, precisi, fara cuvinte de prisos, spre nu a lungi inutil inceputul acestei activitati.
Explicarea jocului este un momente hotarator pentru succesul jocului didactic matematic este demonstrarea acestuia. Cadrului didactic ii revin urmatoarele sarcini:
sa-i faca pe elevi sa inteleaga sarcinile ce le revin;
sa precizeze regulile jocului, asigurand insusirea lor rapida si corecta de catre elevi;
sa prezinte continutul jocului si principalele lui etape, in functie de regulile jocului;
sa dea indicatii cu privire la modul de folosire a materialului didactic;
sa scoata in evidenta sarcinile conducatorului de joc si cerintele pentru a deveni castigatori.
Fixarea regulilor. Uneori, in timpul explicatiei sau dupa explicatie, se obisnuieste sa se fixeze regulile transmise. Acest lucru se recomanda, de regula, atunci cand jocul are o actiune mai complicata, impunandu-se, astfel, o subliniere speciala a acestor reguli.
Executarea jocului . Jocul incepe la semnalul conducatorului jocului. La inceput acesta intervine mai des in joc, reamintind regulile, dand unele indicatii organizatorice. Pe masura ce se inainteaza in joc sau elevii capata experienta jocurilor matematice, propunatorul acorda independenta elevilor, ii lasa sa actioneze liber.
Se desprind, in general, doua moduri de a conduce jocul elevilor:
conducerea directa (invatatorul avand rolul de conducator al jocului);
conducerea indirecta (conducatorul ia parte activa la joc, fara sa interpreteze rolul de conducator).
Pe parcursul desfasurarii unui joc didactic matematic, cadrul didactic poate trece de la conducerea directa la cea indirecta sau le poate alterna.
Locul ,rolul și importanța jocului didactic matematic
Jocurile didactice organizate in lumina cerintelor psihologiei invatarii reprezinta un mijloc activ si eficace de instruire a prescolarilor. Acest tip de activitate, cu un aparent aspect de divertisment, este, in fond, o activitate apta sa raspunda unor importante obiective ale procesului instructiv-educativ.
Prin jocul didactic, copilul isi angajeaza intreg potentialul psihic, isi dezvolta spiritul de cooperare, de echipa, isi cultiva initiativa, vointa, inventivitatea, flexibilitatea gandirii.
Asimilarea cunostintelor matematice de la cea mai frageda varsta are o importanta deosebita, stimuland dezvoltarea intelectuala generala a copilului si influentand pozitiv dinamica vietii sale spirituale.
Prin jocul didactic se faciliteaza asimilarea cunostintelor matematice, formarea unor deprinderi de calcul matematic, realizand imbinarea armonioasa intre invatare si joc.
Folosirea jocului didactic in predarea matematicii are numeroase avantaje pedagogice, cum ar fi:
constituie o tehnica atractiva de explicare a unor notiuni abstracte, dificil de predat pe alte cai;
angajeaza la lectie si copiii timizi si pe cei slabi si dezvolta spiritul de cooperare, ceea ce duce la cresterea gradului de coeziune a grupei de elevi;
constituie o admirabila modalitate de a-i determina pe copii sa participe activ la lectie;
permite urmarirea progresului inregistrat de copil, permite observatii prognostice privind ritmurile individuale de maturizare intelectuala si afectiva;
observarea modului de manifestare a copilului in cadrul activitatilor de joc didactic matematic permite aprecierea individualizata a momentului (varstei) optim de intrare in clasa I, grupa pregatitoare fiind recunoscuta ca avand drept obiective pe cele care vizeaza antrenarea raportului pentru inceperea scolaritatii.
Jocul didactic matematic are un rol deosebit in amplificarea actiunii formative a gradinitei, in primul rand prin faptul ca poate fi inclus in structura activitatii comune, realizand astfel o continuitate intre activitatea de invatare si cea de joc.
Jocul didactic matematic are o eficienta formativa crescuta in situatia consolidarii si verificarii cunostintelor, in etapa predarii procesului de invatare a unui joc nou constituind o sarcina complexa pentru copii.
Jocul didactic matematic este un mijloc eficient de evaluare, aratand in ce masura copiii si-au insusit cunostintele necesare, gradul de formare a reprezentarilor matematice, a priceperilor si deprinderilor de a realiza sarcinile in succesiunea data de educatoare, de a se integra in ritmul cerut, de a da raspunsuri corecte si prompte.
Jocul didactic matematic exercita o influenta deosebita asupra dezvoltarii intelectuale a copiilor, asupra formarii priceperilor (de grupare, comparare, ordonare a multimilor), ajuta la educarea spiritului de observatie, la exersarea operatiilor gandirii (analiza, sinteza, comparatia, clasificarea), la dezvoltarea limbajului in general, a celui matematic in special, a imaginatiei si atentiei voluntare.
Numeroase jocuri organizeaza procesul perceperii analitico-sintetice a insusirilor caracteristice ale obiectelor (constituirea grupelor si gasirea asemanarilor dintre obiecte). Prin joc didactic matematic se dezvolta perceptia spatiului ("Unde au asezat jucaria").
Sarcina didactică: folosirea corectă a cuvintelor care indică poziția în spațiu, compararea poziției obiectelor unele față de altele.
Regulile jocului: copiii închid și deschid ochii la semnal. Ei trebuie să observe ce schimbări de poziție a jucăriilor a efectuat conducătorul jocului (educatoarea), iar unul dintre ei să răspundă la întrebarea acestuia. Un alt copil va modifica poziția unei jucării din sala de grupă, reproducând aceeași relație spațială.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii sunt așezați la măsuțe aranjate in careu deschis.
În desfășurarea jocului, educatoarea va respecta o anumită gradare în succesiunea modificărilor. La început va acționa cu un singur obiect – realizând așezarea unei jucării sau a alteia pe ceva sau sub ceva. Ulterior vor putea fi utilizate două jucării deodată.
În complicarea jocului educatoarea poate folosi o machetă cu personaje din povești cunoscute și va efectua unele schimbări, solicitând copiilor să le transpună în acțiunea cu obiectele. De exemplu: să așeze păpușa în aceeași poziție cu piticul de pe machetă. Astfel, dacă piticul stă pe scaun, copilul va așeza păpușa tot pe scaun sau dacă piticul se află în spatele scaunului, păpușa va fi așezată în aceeași poziție.
De asemenea, jocul didactic matematic contribuie la realizarea sarcinilor educatiei morale: dezvoltarea stapanirii de sine, a autocontrolului, a spiritului de independenta, a disciplinei constiente, a perseverentei, a unor calitati de vointa si caracter, aspecte atat de necesare in activitatea de invatare a viitorului scolar.
Restabilind un echilibru in activitatea copiilor, jocul didactic matematic fortifica energiile intelectuale si fizice ale acestora, constituind o prezenta indispensabila in ritmul accentuat al activitatilor din gradinita.
Capitolul III
3.1Rolul educatoarei
Educatorul este principalul factor motivațional din procesul instructiv-educativ, mai ales când este vorba de copiii mici. El organizează condițiile de lucru, furnizează informațiile, este mediator al cunoașterii, acționând în același timp prin contagiune (ca model al comportării) și sancționare.
Educatoarea este si organizatorul activitatii de joc a copilului, activitate in care se poate angaja uneori ca partener, insa intotdeauna observa, asista si regleaza conduita de joc a copiilor. Observarea activitatii ludice este pentru educatoare prilej de cunoastere a identitatii copiilor, a trairilor emotionale si a experientelor de viata traite, a calitatii cunostintelor, fapt care ii permite adaptarea si diferentierea modalitatilor de relationare individuala cu fiecare copil.Educatorea este prima persoană cu care cel mic ia contact și alături de care își va petrece o mare parte a timpului. Este foarte important ca această persoană să se mențină aceeași, indiferent de influențele externe. În aceste cazuri, singurii care vor avea de suferit sunt ei, copiii, cele mai inocente ființe. După părerea mea, exemplul pedagogului personifică acele calități pe care dorește să le regăsească la copii: implicare, entuziasm, curiozitate intelectuală. Dacă acest pedagog se schimbă la intervale de timp, încrederea, siguranța în forțele proprii și in modelul ales, se năruie. Ne dorim copiii puternici din punct de vedere emoțional, voioși, curajoși și perfect ancorați în vremurile pe care le trăiesc
Menirea fiecărei educatoare este de a și-l face pe copil partener în demersul educativ. Ea trebuie să susțină și să consolideze dezvoltarea și comportamentul copilului, raporturile cu sine și cu ceilalți, astfel încât acesta să poată atinge momentul când își formulează singur reguli și principii.Educatorea trebuie să se transforme într-un model pentru cei care-i îndrumă, creionând profilul unei persoane calde și sensibile. Ea este mai mult decât un exemplu în materie de comportament, personalitate și prezență estetică. Însă cum se poate atinge acest obiectiv, dacă educatoarea nu este aceeași pe parcursul întregului proces educativ? Acest element s-a transformat într-o problemă foarte serioasă care a acaparat sistemul de învățământ românesc. Continuitatea unui pedagog în rândul colectivului de copiii, constituie baza unui proces educațional eficient. Instituția preșcolară este indispensabilă, iar integrarea și încrederea copilului în mediul social, depinde de educatoare. Acest prim efort de adaptare la viața socială va avea un mai mare succes atunci când se consolidează relația între copil și educatoare. Trebuie înțeles faptul că fiecare copil va depăși orizontul restrâns al familiei și va avea nevoie de o persoană care să-l îndrume pe termen lung. Aceste schimbări de personal didactic nu fac decât să bulverseze procesul educativ și dezvoltarea emoțională a copiiilor.Prin caracterul sau de mediu institutionalizat, gradinita ofera repere specifice in care se va inscrie relatia educatoare-copil, in procesul educational si dincolo de acesta. Desi imprumuta foarte mult din incarcatura afectiva a relatiei parinte – copil, noua relationare cu adultul pe care prescolarul o face odata cu intrarea in gradinita are cateva trasaturi aparte:
implica o anumita distanta;
presupune respectarea unor reguli de comunicare si relationare cu un adult, altul decat parintele;
este marcata de preocuparile explicite ale educatoarei in atingerea finalitatilor instructiv-educative propuse;
este mediata de preocuparea copilului prescolar pentru rezolvarea sarcinilor didactice;
este influentata de conditiile particulare pe care le are institutia educationala: spatiul unde este situata, dotarea, mobilierul, pregatirea cadrului didactic, programul special de instruire si formare.
Educatoarea este repede perceputa de copilul nou intrat in gradinita drept un adult semnificativ, in afara parintilor, pe care nu il accepta intotdeauna foarte usor, mai ales ca acest proces se suprapune adesea peste primele situatii in care copilul se desparte temporar de parinti. Mediul stimulativ al gradinitei si experienta de comunicare in astfel de situatii a educatoarei faciliteaza adaptarea prescolarului la noul sau statut.
Educatoarea devine pentru acesta un punct de reper in contextul bogat in provocari al gradinitei. Copilul se straduieste sa obtina atentia si aprecierea educatoarei, accepta fara conditionari regulile impuse de aceasta si ii recunoaste autoritatea absoluta. Acest lucru nu inseamna renuntarea copilului la manifestarea unor trebuinte firesti precum: afirmarea de sine, impartasirea impresiilor si a unor puncte de vedere personale, nevoia de a avea un anumit control asupra unor situatii educationale si de a-si exersa capacitatea de a alege si de a lua decizii iar aceste nevoi trebuie incurajate si indeplinite de educatoare ori de cate ori este posibil.
Rolul educatoarei in procesul instructiv-educativ presupune in primul rand transmiterea de noi cunostinte pentru copilul prescolar. Asumarea de catre educatoare a cestui rol presupune intelegerea faptului ca fiecare copil invata intr-un mod aparte si are nevoi de cunoastere diferite. Angajati in activitati de invatare, copiii sunt incurajati sa gandeasca singuri, sa ia decizii si sa gaseasca solutii pentru problemele intalnite.
Educatoarea este si organizatorul activitatii de joc a copilului, activitate in care se poate angaja uneori ca partener, insa intotdeauna observa, asista si regleaza conduita de joc a copiilor. Observarea activitatii ludice este pentru educatoare prilej de cunoastere a identitatii copiilor, a trairilor emotionale si a experientelor de viata traite, a calitatii cunostintelor, fapt care ii permite adaptarea si diferentierea modalitatilor de relationare individuala cu fiecare copil.
Rolul educatoarei in relatia cu copiii este si acela de mediator al comportamentului copiilor. Activitatea de disciplinare in gradinita este de natura pozitiva si implica respectarea de catre educatoare a unor principii de baza :
formularea regulilor de comportament intr-o maniera pozitiva si implicarea de cate ori este posibil a copiilor in stabilirea regulilor;
evitarea diminuarii respectului de sine si a motivarii, argumentarii prin comparatii intre copii;
redirectionarea comportamentelor inadecvate, grija de a nu amplifica sentimentul de vinovatie si rusine;
utilizarea cu discernamant a recompensei si pedepsei, folosirea cuvantului si a tonalitatii vocii ca instrumente pedagogice.
Nu trebuie uitat nici rolul de model pe care educatoarea il joaca in relatia cu copilul. Inclinatia spre imitatie a prescolarilor se manifesta si in preluarea rapida si fidela a comportamentelor, limbajului si atitudinilor pe care educatoarea le manifesta.
Rolul educatoarei în relația cu copiii este si acela de mediator al comportamentului copiilor. Activitatea de disciplinare in grădinița este de natura pozitiva si implica respectarea de catre educatoare a unor principii de baza :
formularea regulilor de comportament intr-o maniera pozitiva si implicarea de cate ori este posibil a copiilor in stabilirea regulilor;
evitarea diminuarii respectului de sine si a motivarii, argumentarii prin comparatii intre copii;
redirectionarea comportamentelor inadecvate, grija de a nu amplifica sentimentul de vinovatie si rusine;
utilizarea cu discernamant a recompensei si pedepsei, folosirea cuvantului si a tonalitatii vocii ca instrumente pedagogice.
Nu trebuie uitat nici rolul de model pe care educatoarea il joaca in relatia cu copilul. Inclinatia spre imitatie a prescolarilor se manifesta si in preluarea rapida si fidela a comportamentelor, limbajului si atitudinilor pe care educatoarea le manifesta.
De aceea, increderea in sine, echilibrul psihic, capacitatea de comunicare eficienta, preocuparea pentru comunicarea interindividuala, dinamismul, simtul ordinii si a frumosului, calitati absolut necesare cadrului didactic se vor regasi si in personalitatea copiilor.
Tot acest ansamblu de relationari inerpersonale conditionate de rolurile sociale si facilitate de specificul activitatii din gradinita se reflecta in climatul psihosocial al grupei si al institutiei, cu amprenta sa asupra activitatii si dezvoltarii copiilor prescolari. Prin caracterul sau de mediu institutionalizat, gradinița ofera repere specifice in care se va inscrie relatia educatoare-copil, in procesul educational si dincolo de acesta. Desi imprumuta foarte mult din incarcatura afectiva a relatiei parinte – copil, noua relationare cu adultul pe care preșcolarul o face odata cu intrarea in gradinița are cateva trasaturi aparte:
implica o anumita distanta;
presupune respectarea unor reguli de comunicare si relationare cu un adult, altul decat parintele;
este marcata de preocuparile explicite ale educatoarei in atingerea finalitatilor instructiv-educative propuse;
este mediata de preocuparea copilului prescolar pentru rezolvarea sarcinilor didactice;
este influentata de conditiile particulare pe care le are institutia educationala: spatiul unde este situata, dotarea, mobilierul, pregatirea cadrului didactic, programul special de instruire si formare.
Educatoarea este repede perceputa de copilul nou intrat in gradinita drept un adult semnificativ, in afara parintilor, pe care nu il accepta intotdeauna foarte usor, mai ales ca acest proces se suprapune adesea peste primele situatii in care copilul se desparte temporar de parinti. Mediul stimulativ al gradinitei si experienta de comunicare in astfel de situatii a educatoarei faciliteaza adaptarea prescolarului la noul sau statut.
Educatoarea devine pentru acesta un punct de reper in contextul bogat in provocari al gradinitei. Copilul se straduieste sa obtina atentia si aprecierea educatoarei, accepta fara conditionari regulile impuse de aceasta si ii recunoaste autoritatea absoluta. Acest lucru nu inseamna renuntarea copilului la manifestarea unor trebuinte firesti precum: afirmarea de sine, impartasirea impresiilor si a unor puncte de vedere personale, nevoia de a avea un anumit control asupra unor situatii educationale si de a-si exersa capacitatea de a alege si de a lua decizii iar aceste nevoi trebuie incurajate si indeplinite de educatoare ori de cate ori este posibil.
Rolul educatoarei in procesul instructiv-educativ presupune in primul rand transmiterea de noi cunostinte pentru copilul prescolar. Asumarea de catre educatoare a cestui rol presupune intelegerea faptului ca fiecare copil invata intr-un mod aparte si are nevoi de cunoastere diferite. Angajați in activitati de învațare, copiii sunt incurajati sa gandească singuri, sa ia decizii si sa gaseasca solutii pentru problemele intalnite.Educatoarea este aceea care poată să faca viața frumoasă și senină micuților, dar nu singură. Există o reciprocitate. Ei împreună lucrează, comunică, apreciază care sunt mai bune desene. Copiii nu trebuie mințiți, realitatea trebuie spusă, adevărul trebuie cunoscut iar pe acest suport se poate spune că se pune baza unei vieții morale. Ceea ce face educatorul este o artă, pentru că prin felul care te ocupi de copiii, ochișorii unui copil poate să-ți spună într-o zi că ești ,,zăna bună” sau în altă zi că ești ,,vrăjitoarea rea”.
3.2Rolul educatoarei/institutorului în evaluare
În fiecare secvență educativă, într-o primă fază, educatoarea preia unele din obiectivele din programă, le adaptează particularităților copiilor și situațiilor de învățare, le ordonează liniar și ierarhic pentru a le înscrie în logica didactică. Pentru ca evaluarea să fie posibilă, educatoarea va descrie pentru sine și pentru copil modalitățile în care se va manifesta comportamentul scontat prin care se exprimă fiecare obiectiv, condițiile în care se așteaptă ca acesta să apară și nivelul de performanță al achizițiilor (minime, medii, maxime). În faza ulterioară, după procesul de învățare, educatoarea/institutorul va recurge la metode și instrumente de culegere de date, care conduc la rezultate cantitative. Acestea vor fi prelucrate apoi calitativ, prin raportare la obiective. Pragul de acceptabilitate al rezultatelor (performanțelor) este variabil de la o etapă a învățării la alta, de la un copil la altul. În perioada de învățare exigențele sunt mai reduse, exercițiile și probele de control, mai ușoare. Angajarea în învățare și un minim de rezultate sunt satisfăcătoare. Educatoarea va fi tolerantă în manifestările de egocentrism, subiectivism, față de supraaprecierea rezultatelor proprii sau ale prietenilor. Prezentarea obiectivelor și criteriilor de apreciere a realizării acestora îl ajută pe preșcolar să preia unele criterii de apreciere. Este util și necesar să verbalizeze aceste criterii.* Nota este exclusă în calificarea copiilor preșcolari. Se folosesc calificative în limbaj comun (foarte bine, bine), stimulente materiale sau simbolice pentru recompensare sau sancționare, cu grija de a da o tentă optimistă evaluării, care se face în raport cu rezultatele anterioare, cu ale celorlalți copii din grup, nu doar cu obiectivele propuse. Metode de culegere a datelor în vederea evaluării În funcție de specificul vârstei preșcolare, metodele de culegere a datelor pentru evaluare vor fi: observația, conversația, studiul produselor activității, analiza procesului de integrare socială, testul, ancheta. Dintre acestea, un loc aparte îl ocupă observația și conversația. Metoda observației facilitează educatoarei obținerea unei părți însemnate de date despre preșcolar prin observarea comportamentului în condiții obișnuite (uneori și provocate, în condiții anume create pentru a se edifica asupra unor aspecte ambigue). Nu se va limita la observația spontană, ci va realiza și observația sistematică, stabilindu-și obiectivele de urmărit, mijloace și activități programate, dispunând de metode de înregistrare, ordonare, prelucrare narativă sau codificată. Elementul de comportament supus observării va fi circumscris și descries prin indicatori semnificativi. Sunt de evitat definițiile vagi și se va nota frecvența, periodicitatea sau durata comportamnetului observat, folosind grille, coduri pentru o înregistrare rapidă.
*Voiculescu, E., (2001), Pedagogie preșcolară
Pot fi folosite și mijloace tehnice de înregistrare a manifestărilor: magnetofon, aparat de fotografiat, înregistrare video etc.
Rezultatele sunt evaluate cu ajutorul unor scale ce diferențiază calități ale comportamentului observat. Se ține seama și de factorii de distorsiune, perturbatori, ce țin de subiectul analizat (oboseala, dezinteresul), de observator (subiectivism, tendința de a evita extremele) și de caracteristicile evaluate. Conversația curentă cu copilul aduce date neorganizate, nesistematice. Se recurge atunci la conversația dirijată sau semidirijată, axată pe problemele care ne interesează, ale cărei rezultate sunt apoi prelucrate și sistematizate.
Alte metode de culegere a datelor în vederea evaluării sunt: ancheta și chestionarea adulților, testele etalonate, probele docimologice, fișele de muncă independentă. Acestea împreună cu cele menționate mai sus, fac posibilă evaluarea, eficientizând procesul educativ. Specificul evaluării în grădinița de copii Deoarece activitatea din grădiniță are preponderent un caracter formativ-educativ, cu finalități de prespectivă, ce nu se pot concretiza pe termen scurt, ci într-o viziune de construcție pas cu pas, în colaborare cu alți factori (familie, școală, media, societate), evaluarea este fragmentară, incompletă, unele rezultate apărând mai târziu, în școală sau la finele ei. Formarea unor deprinderi de activitate intelectuală, conducerea operațiilor gândirii de la concret spre abstract, logic, rațional și manifestarea deprinderilor și abilităților în comportamentul copiilor nu se pot evidenția decât după perioade mari de timp, în perspectivă. Evaluarea preșcolarilor este dificilă și permite doar prognoze pe termen scurt, dar este importantă și necesară pentru educator și copii pentru cunoașterea nivelului atins în dezvoltarea personalității, care este departe de cristalizare, pentru individualizare și eficiență în activitate.
Învățământul preșcolar are caracter oral, nu există teme pentru acsă, iar evaluarea se face oral sau prin fișe de evaluare. Preșcolarii trebiue evaluați unul câte unul, educatorul trebuie să rețină ce a spus copilul, nu se poate relua corectarea ca în lucrările scrise. Desigur, fișele de evaluare pot fi reluate, dar ele nu conțin concepte, reguli, legi, ci doar rodul activității copililui, la care el poate ajunge și din întâmplare, fără o înțelegere verificabilă împlinirii celor propuse prin obiective. Totodată evaluarea se extinde și la activitatea de predare și la măiestria educatorului de a realiza obiectivele propuse, de a individualiza învățarea, de a facilita achiziția noilor cunoștințe, dar mai ales de a forma, de a educa tânăra generație în vederea integrării într-o societate dinamică și solicitantă.Creativitatea, spontaneitatea, independența, spiritul critic, modul de autoevaluare sunt mai dificil de supus unei evaluări obiective. Este mai ușor să evaluăm fișele de activitate matematică decât creaațiile plastice ale copiilor sau nivelul autonomiei personale.
Formele și metodele de măsurare și apreciere a rezultatelor copiilor
La începutul fiecărui an școlar, primele două săptămâni sunt rezervate culegerii de date pentru cunoașterea fiecărui copi. Metodele utilizate de educatoare sunt:
• observarea copilului în timpul diferitelor activități și momente din programul zilnic, consemnarea în protocoale individuale sau fișe psiho-pedagogice
• dialogul cu copilul și cu părinții, pentru cunoașterea dezvoltării psiho-fizice, a nivelului de cunoaștere, a deprinderilor preșcolarilor În timpul anului școlar, se realizează în mod implicit o evaluare continuă a nivelului de cunoștințe și deprinderi prin oportunitățile oferite de regimul zilnic, fișele de evaluare, observație zilnică, prin convorbiri, studiul produselor activității, test. Observarea copiilor în timpul regimului zilnic reprezintă perceperea organizată, sistematică, de durată a conduitei în situații variate. Presupune stabilirea unui scop, elaborarea unui plan, precizarea instrumentelor, consemnarea datelor, interpretarea acestora din punct de vedere psiho-pedagogic. Convorbirea este un dialog între educator și copil după un plan de întrebări, urmând consemnarea răspunsurilor și interpretarea lor. Testul este o probă standardizată care furnizează date despre caracteristici psihofizice din diverse planuri. Studiul produselor activității oferă date însemnate pentru dezvoltarea deprinderilor, a intereselor, a aptitudinilor, a motivațiilor copiilor. Se studiază desene, obiecte confecționate, colaje, picturi, modelaje ș..a. La sfârșitul anului școlar și la finele unui ciclu se impune o evaluare atentă, detaliată a copiilor pentru a stabili programul următor sau pentru a finaliza fișele psihopedagogice de acces în școala primară. Pentru acest scop se planifică o perioadă de circa două săptămâni de evaluare finală. Fiecare tip de activitate și fiecare categorie de activități comune are forme și metode specifice. Se vehiculează o serie de caiete de muncă independentă și fișe de evaluare consacrate în practică, ce pot fi însă îmbogățite și diversificate. Cele mai multe s-au elaborat în sfera activităților matematice sau pentru exercițiile grafice. În povestiri, repovestiri sau convorbiri se apelează la recunoașterea unor scene din povești, ordonarea lor cronologică, recunoașterea unor obiecte, ființe, lucruri. La activitățile de educație plastică și activitățile practice evaluarea se realizează chiar prin analiza creațiilor; la educație muzicală sau la artă dramatică se pot organiza serbări sau spectacole pentru părinți, iar la activitățile de educație pentru societate se propun acțiuni de curățenie, ordine, autogospodărire, îngrijirea spațiilor verzi sau împodobirea sălii (în care pot fi evaluate contribuțiile fiecărui copil). De asemenea, la educație fizică se aplică probe de motricitate, forță, rezistență, îndemânare specifice vârstei. Contribuția jocurilor și a activităților alese, a opționalelor și extinderilor se evaluează împreună cu cea a activităților comune, deoarece este dificil să determinăm cât din performanțele copiilor se datorează fiecărei forme de activitate. Important este ca la finele fiecărei activități, preșcolarii să-și îmbunătățească rezultatele, să se comporte conform regulilor stabilite de comun acord. Astfel, prin toate aceste forme de evaluare și metode de apreciere a rezultatelor, preșcolarii devin treptat capabili să se autoaprecieze, să descopere ce au lucrat bine, corect, ce achiziții noi au, dar și ce lipsuri trebuie compensate. De asemenea părinții preșcolarilor vor putea afla rezultatele evaluării prin întâlniri periodice, prin scrisorii tematice, prin intermediul copiilor care vor duce acasă desene, fișe, felicitări, tablouri confecționate de ei, sporind astfel preocuparea acestora pentru muca educativă și conținutul informațional vehiculat de educatori și atrăgând sprijinul lor ca parteneri în educație. Așadar, prin evaluare, educatoarea își îndeplinește misiunea nobilă de a pregăti copilul pentru o integrare fără disfuncții în școală, de a urmări ce se întâmplă cu el și după terminarea grădiniței, furnizând învățătorilor datele necesare continuării acțiunii instructiv-educative pe diferite trepte. Urmând pașii unei evaluări eficiente și respectând cerințele acesteia, constituie o modalitate de a moderniza procesul de învățământ, precum și de a spori rolul educației în formarea personalității .
Capitolul IV
Dezvoltarea grădinițelor la orașe și sate
Sistemul de invațamant se află într-un moment dificil în care se desființeaza clase, se inchid școli, se desfiinteaza posturi, examenele de titularizare ofera, de cele mai multe ori doar un post de suplinitor, iar, in cazul fericit in care ai o nota foarte mare, un post de titular intr-un sat. Nu e de dispretuit, chiar daca drumul pana acolo e obositor.
Omul sfinteste locul si s-ar putea sa gasesti acolo elevi motivati, colegi primitori, respect, precum si stabilitatea necesara formarii tale profesionale, dar si ca om.
Cu toate că la nivel național se vorbește despre o criză de proporții în învățământ, de comasări, desființări masive, școli lăsate în paragină sau transformate în cu totul altceva, Banca Mondială finanțează realizarea unor noi grădinițe, acolo unde cererea este suficient de mare încât să acopere oferta actuală. Astfel, în prezent există patru tipuri de proiecte finanțare de către Banca Mondială: grădinițe cu program normal, cu două, trei sau patru săli de grupă, și grădinițe cu program prelungit cu patru săli. .
Fenomenul migratiei catre scolile si gradinitele rurale este confirmat de toate inspectoratele scolare din tara. Are legatura directa cu lucrarile de modernizare, din ce in ce mai numeroase la institutiile din comune, si mult mai rare la oras.Multi parinti isi trimit copiii la scoli aflate in comunele sau satele de la marginea orasului. Pentru ca acolo sunt mai feriti de pericole si institutiile de invatamant sunt modernizate.O altă problemă atestată în instituțiile școlare este că tinerii profesori nu vor să lucreze la sate.
O soluție rămân pensionarii, care continuă să activeze, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care directorii de școli nu vor să renunțe la ei.
Este și situația a zeci de copii din județul nostru pe care reforma din Educație i-a transformat în navetiști de la vîrste atît de mici. Deși au doar 4, 7 sau 10 ani ani sînt nevoiți să se scoale cu noaptea în cap pentru a merge la școala din satul vecin. Cu ghiozdănelele în spate, în cel mai fericit caz, urcă în microbuzele școlare, aglomerate, pentru ca la ora 8.00 fix să fie în clase să-și întîmpine dascălul.
Nu doar pe copii i-au afectat deciziile mai marilor din Educație, ci și pe profesori care au rămas fără locuri de muncă prin deființarea școlilor și comasarea lor la nivel de comună. De peste două decenii Învățămîntul a fost reformat, însă rezultatele procesului n-au dus la rezultate mai bune pentru elevi ci mult mai slabe.Elevii au, de multe ori, parintii obositi, stresati, in divort sau divortati sau de cele mai multe ori plecați la muncă peste hotare. Acesti copii sunt hartuiti de marketingul agresiv al industriei divertismentului, de cel al jocurilor pe calculator,dar nu vor refuza însa, niciodata, sa li se citeasca, vor asculta bucurosi o poveste clasica, sau o ghicitoare in versuri citite de educatoare. Ecranul nu va inlocui niciodata relatia speciala dintre parinti si copii sau dintre educatoare si copii.
La nivelul județului nostru sunt și vești îmbucurătoare referitoare la gradinițe și școli de la sate.Baia Mare tinde să devină un municipiu european. Acest lucru cel puțin la nivel declarativ. Când vine însă vorba de a intra în amănunte precum creșe sau grădinițe, apar minusurile. Astfel, din patru creșe funcționale în momentul de față, niciuna nu respectă normele în vigoare.
Reprezentanții municipalității speră că, poate, odată cu renovarea Creșei Nr. 3, Baia Mare să dispună de cea mai modernă unitate preșcolară din țară. Până atunci, însă, fiecare creșă este supraaglomerată.Nici la grădiniță situația nu este mai bună. Cele 32 de unități preșcolare de stat abia fac față numărului mare de solicitări.
"Gradul de ocupare în grădinițe este de 4.100 de copii. Grădinițele cu program prelungit sunt cele mai solicitate. Aici numărul limită de copii din grupă este de multe ori depășit.
Până la finele anului 2013, majoritatea grădinițelor din Baia Mare vor beneficia de locuri de joacă noi și moderne. Inițiativa vine din partea municipalității, urmând ca în cea mai scurtă perioadă să fie făcute toate demersurile necesare.
Pe lângă investițiile care urmează pentru desființarea grădinițelor de la parter de bloc din orașul nostru și amenajarea unor noi unități care să respecte toate standardele de calitate. În decursul acestui an să amenajeze locuri de joacă noi și moderne la toate grădinițele Baia Mare.
De exemplu la Cărbunari anul școlar 2013-2014 aduce surprize plăcute pentru părinții și copiii din Grădinița Cărbunari – o sală nouă, modernă, spațioasă și utilată. Actuala școală a fost începută în anul 1972 .La construirea școlii și-au adus aportul și sătenii prin muncă de voluntariat. În școală au funcționat patru clase gimnaziale, primare și o grupă combinată de preșcolari.Cu trecerea anilor ciclul gimnazial a fost desființat, rămânând doar două clase de simultan la ciclul primar și o grupă de preșcolari.
În anul școlar 2010- 2011este desființat și ciclul primar, elevii fiind transferați la Școala Gimnazială Dumbrăvița, rămânând în sat doar o grupă de grădiniță.
La gradinița din Cărbunari, în anul școlar 2013-2014 își desfăsoară activitatea o grupă simultană de 17 copii.
Lăpușel, Maramureș-În sat există o grădiniță și o școală cu nivele de învățământ primar și gimnazial.Grădinița este prima dintr-o localitate rurală maramureșană cu program prelungit; în 2008 s-au înscris aici peste 40 de copii.Școala se află în renovare, finalizarea proiectului finanțat prin Banca Mondială Dotarea școlii cuprinde: computere, mobilier și material didactic după cerințele ministerului de resort.
Comuna Șișești. Realizări și perspective
Școala cu cls.I-VIII “Vasile Lucaciu” Șișești-Maramureș
La școala din Șișești, în acest an, s-au efectuat lucrari de reabilitare totală la clădirea nouă, constand in schimbarea invelitorii, inlocuirea instalatiei electrice si efectuarea unor modernizari interioare, in valoare totală de aproximativ 100.000 lei.
amenajarea unei gradinite cu program prelungit in corpul scolii vechi din localitatea Sisesti;
Obiectivele principale urmarite:
Așezarea copilului în centrul preocupărilor educaționale.
Extinderea activității didactice curriculare în sfera curriculumului la decizia școlii.
Adaptarea preșcolarilor cu succes în activități de tip școlar.
Implementarea cu responsabilitate al noilor tipuri de educații:
– educația ecologică
– educația pentru cetățenie democratică
– educația părinților
– educația de gen
educația pentru păstrarea tradițiilor și obiceiurilor folclorice locale
Bibliografia
1.Verzea, Emil, (1973), Conduita verbala a scolarilor mici, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.
2.Vrasmas, Ecaterina, (1999), Educatia copilului prescolar, Editura Pro Humanitate, Bucuresti.
3.Penes, M., (2000), Jocuri pentru prescolari, Editura Aramis, Bucuresti.
4.Macavei, E., (1997), Actiunea educationala, in Pedagogie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.
5.Herlo D., (2000), Metodologia educationala, Editura Universitatii „Aurel Vlaicu”, Arad.
6.Glava,A, Glava, C., (2002), Introducere in pedagogia prescolara, Editura Dacia, Cluj-Napoca.
Anexe
Bibliografia
1.Verzea, Emil, (1973), Conduita verbala a scolarilor mici, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.
2.Vrasmas, Ecaterina, (1999), Educatia copilului prescolar, Editura Pro Humanitate, Bucuresti.
3.Penes, M., (2000), Jocuri pentru prescolari, Editura Aramis, Bucuresti.
4.Macavei, E., (1997), Actiunea educationala, in Pedagogie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.
5.Herlo D., (2000), Metodologia educationala, Editura Universitatii „Aurel Vlaicu”, Arad.
6.Glava,A, Glava, C., (2002), Introducere in pedagogia prescolara, Editura Dacia, Cluj-Napoca.
Cuprins:
Rezumat
1.Capitolul I
Introducere
2.Capitolul II
2.1Aspecte ale jocului didactic
2.2Clasificarea jocurilor didactice
2.3Metodologia jocului didactic
2.4Forme de activitați ludice la preșcolari-Definirea de activitate ludică
2.5Jocul-definire și caracteristici
2.6 Argumentarii psihologice ale jocului
2.7 Funcțiile jocului
2.Capitolul III
3.1Rolul educatoarei
3.2Rolul educatoarei/institutorului în evaluare
Rezumat
Un copil care nu știe sau nu este învațat să se joace va deveni un adult care nu va ști să gândească și va ajunge un bătrân plin de regrete.
Prin intermediul jocului, copilul își dezvolta personalitatea, își câștigă autonomia și dobândește chiar scheme practice de care va avea nevoie în activitatea viitoare de adult. Copilaria este, așadar, ucenicia necesară vârstei mature. Ea are drept scop antrenarea atât a funcțiilor fiziologice, cât și a celor psihice.Cu un strop de răbdare, de voință și multă, multă dragoste, putem ajuta mâinile mici să creeze lucruri mari.
. „Vârsta preșcolară reprezintă un moment de evoluție psihică în care jocul capătă caracteristici noi ce-l apropie de alte feluri de activitate. Jocul este un fel de teren neutru pe care se revarsă întreaga experiență despre lume și viață a copilului, aceasta devenind prin intermediul lui mai subtilă, mai accesibilă." (U. Șchiopu, p. 98)
Ideile și sentimentele pot prinde viața chiar dintr-o bucată neînsemnată de hârtie sau un bulgăre de plastilină. Este necesar să ne instruim în acest sens, să punem un mare accent pe dezvoltarea creativității, pe realizarea unui confort psihic și a libertății necesare pentru creația copilului. La fiecare nivel de vârstă, copilul trebuie să fie învățat cum să învețe și cum să se exprime creator.
Lucrarea de fața este structurată pe doua parti ,respectiv partea teoretica ce cuprinde capitolele I,II și III precum și partea a doua ce sintetizează partea aplicativă în capitolele III-V.Lucrearea încearcă în esența ei să reflecte experiența personală pe care am acumulat-o de-alungul anilor atât la orele de specialitate precum și practica efectuată la Grădinița “Vasile Lucaciu”din localitatea Șișești-Maramureș.
De multe ori educatorul este considerat un al doilea părinte și de aceea trebuie să dovedim multă abnegație,dăruire,dragoste în munca noastră față de cei mici.Îmi doresc ca lucrarea de fața să mă ajute la specializarea mea profesională și de ce nu la îmbunătățirea metodelor deja existente prin implicarea mea directă respectiv prin îmbunătătirea metodelor existente,alături de cei mici,viitorului fiecăruia dintre noi.
Capitolul I
Considerații generale
Jocul este forma de activitate dominantă în copilărie, dar nu trebuie să lipsească de-a lungul întregii vieți. Este necesară dezvoltarea laturii ludice a personalității pentru a putea privi soluțiile cu fantezie și inventivitate.
„Jocul este însăși viața.” (Edouard Claparede)
Marele psihopedagog Pestalozzi , afirma acum două secole că “vârsta preșcolară a fost și va rămâne pentru copii, temelia educativă a întregii vieți”. Acest lucru se poate aplica și demonstra, chiar acum în zilele noastre. Pornind de la această premisă, putem susține faptul că la o evoluție pozitivă a copilului, unul dintre cei mai importanți factori este grădinița. Fiind prima verigă a sistemului de învățământ, ea reprezintă un element crucial în procesul, dar și în dezvoltarea fizică, psihică și emoțională a copilului. Un rol foarte important în realizarea cu succes a acestui proces îl are educatoarea. Rolul acesteia este să promoveze, să coordoneze și să dirijeze întregul proces educativ. Menirea fiecărei educatoare este de a și-l face pe copil partener în demersul educativ. Ea trebuie să susțină și să consolideze dezvoltarea și comportamentul copilului, raporturile cu sine și cu ceilalți, astfel încât acesta să poată atinge momentul când își formulează singur reguli și principii.
Educatorea este prima persoană cu care cel mic ia contact și alături de care își va petrece o mare parte a timpului. Este foarte important ca această persoană să se mențină aceeași, indiferent de influențele externe. În aceste cazuri, singurii care vor avea de suferit sunt ei, copiii, cele mai inocente ființe. Exemplul pedagogului personifică acele calități pe care dorește să le regăsească la copii: implicare, entuziasm, curiozitate intelectuală. Dacă acest pedagog se schimbă la intervale de timp, încrederea, siguranța în forțele proprii și in modelul ales, se năruie. Ne dorim copiii puternici din punct de vedere emoțional, voioși, curajoși și perfect ancorați în vremurile pe care le trăiesc.
Preșcolarul este considerat o personalitate în formare care gândește, acționează și aspiră spre perfecțiune. Cu toții ne refugiem adeseori într-o lume imaginară pe care ne-o creăm plină de vise, de dorințe ce se împlinesc, de reverie și imaginație; este o lume paradisiacă unde restricțiile și autocontrolul rigid lipsesc. Omul face dovada că poate crea o astfel de lume, începând cu vârsta de 3 ani, fără să-l învețe nimeni. În crearea lumii imaginare omul transpune situația reală în imaginar. El preia selectiv realitatea după nevoi și propriile posibilități. Această capacitate este destul de dezvoltată la copilul ce depășește vârsta de 3 ani. Fiecare copil își modelează realitatea în funcție de propriul eu. Copilul își poate lua anumite elemente din realitate și le investește cu anumite aspecte cunoscute de el.
Jocul apelează și la capacitatea omului de a lucra cu simboluri, semne ce sunt atribuite obiectelor, acțiunilor și faptelor ce desemnează altceva decât sunt acestea în realitate. El operează cu reprezentări în care investește și afectivitate și rațiune, nu este un proces simplu de percepție. De cele mai multe ori, prin joc are loc proiecția individului în rol: copilul se joacă „de-a doctorul”, „de-a familia”, „de-a vânzătorul”, imitând cele întâmplate în realitate sau ceea ce el ar fi dorit să se întâmple.
Jocul are un rol terapeutic pentru copiii care nu au dezvoltat spiritul de inițiativă și curajul de a intra în competiție. Prin joc el se eliberează de vechiul copil timid și intră cu toate forțele în dinamismul jocului cu rol. Nu se mai teme atât de tare de cenzură deoarece personajul poate spune orice, iar reproșurile nu i se adresează lui personal.
Prin joc se poate fortifica voința și atenția. Copilul poate deveni perseverent și se poate concentra mai mult și fără prea mult efort, stimulându-i creativitatea, poate respecta cu ușurință regulile impuse în cadrul jocului.
Jocul este expresia cea mai înaltă a dezvoltării umane în copilărie, deoarece este singura expresie liberă a ceea ce se află în sufletul unui copil.Prin specificul său, jocurile didactice din cadrul activităților de modelaj, pictură și abilități practice, înbină funcțiile și sarcinile de învățare cu forma plăcută și atractivă a jocului, cultivând interesul pentru studiu. În realizarea sarcinilor jocului copilul este solicitat pe toate planurile psihicului său: afectiv, cognitiv și volițional. O astfel de activitate are pe termen lung următoarele efecte:
a) prin conținut, sarcini și mai ales prin modul de rezolvare a acțiunii, dar și prin regulile jocului didactic se dezvoltă la copiii conștiința disciplinei;
b) antrenează copiii la o activitate susținută căreia îi acordă multă seriozitate diminuând astfel rigiditatea activității de învățare, cultivând curajul și încrederea în forțele proprii;
c) contribuie la ceea ce trebuie să devină un deziderat “a-i învăța pe copii să gândească asupra propriei gândiri”;
d) formarea unui stil de muncă personal, original;
e) dezvoltarea gustului estetic;
f) dezvoltarea creativității și a imaginației creative.
Dar, orice activitate creatoare, presupune mai întâi un bagaj de cunoștințe temeinic însușite. De aceea, copilul trebuie lăsat să exploreze lumea înconjurătoare ca apoi să poată să utilizeze ideile sale originale. Educatoarei îi revine sarcina de a încuraja orice încercare a copilului, utilizând metode de stimulare a creativității, folosind cât mai multe procedee de obținere a unor forme spontane. Acest lucru se poate realiza doar prin integrarea conținuturilor și eliminarea barierelor între domeniile de activitate.Aruncându-ne o privire generală asupra a ceea ce reprezintă jocul în viața și activitatea oamenilor, în viața copiilor de vârstă preșcolară mai ales, putem desprinde cu ușurință anumite note caracteristice și definitorii. Iată, pe scurt, câteva din ele.Jocul este o activitate specific umană. Numai oamenii îl practică în adevăratul înțeles al cuvântului. Similitudinea cu comportamentul numit „joc” al animalelor este neconcludentă, din motivele pe care le vom consemna în continuare.Jocul este una din variatele activități ale oamenilor: e determinat de celelalte activități și, invers, le determină pe toate acestea. Învățarea, munca și creația nu s-ar realiza în afara jocului, după cum acesta nu poate să nu fie purtătorul principalelor elemente psihologice de esență neludică ale oricărei ocupații specific umane.Jocul este o activitate conștientă. Cel care îl practică, inclusiv copilul preșcolar, îl conștientizează ca atare și nu-l confundă cu nici una dintre celelalte activități umane.Jocul introduce pe acela care-l practică în specificitatea lumii imaginare pe care și-o creează jucătorul respectiv. Scopul jocului este acțiunea însăși, capabilă să-i satisfacă jucătorului imediat dorințele sau aspirațiile proprii.Prin atingerea unui asemenea scop, se restabilește echilibrul vieții psihice și se stimulează funcționalitatea de ansamblu a acesteia.
Sintetizând toate aceste note caracteristice, am putea obține următoarea definiție a jocului: Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care omul își satisface imediat, după posibilități, propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea imaginară ce și-o creează singur.
Capitolul II
2.1Aspecte ale jocului didactic
Conceptul de joc didactic. Definire si caracterizare
Jocul didactic – "un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea dominanta de joc la cea de invatare"
o (Bache H., Mateias A., Popescu E., Serban F. – "Pedagogie prescolara.Manual pentru scolile normale", Edit. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1994)
Termenul "didactic" asociat jocului accentueaza componenta instructiva a activitatii si evidentiaza ca acesta este organizat in vederea obtinerii unor finalitati de natura informativa si formativa specifice procesului de invatamant.
Jocul didactic prezinta ca nota definitorie imbinarea armonioasa a elementului instructiv cu elementul distractiv, asigurand o unitate deplina intre sarcina didactica si actiunea de joc.
Aceasta imbinare a elementului instructiv-educativ cu cel distractiv face ca, pe parcursul desfasurarii sale, copiii sa traiasca stari afective complexe care declanseaza, stimuleaza, intensifica participarea la activitate, cresc eficienta acesteia si contribuie la dezvoltarea diferitelor componente ale personalitatii celor antrenati in joc.
Jocul didactic, incadrandu-se in categoria jocurilor cu reguli, este definit prin obligativitatea respectarii regulilor care precizeaza caile ce trebuie urmate de copii in desfasurarea actiunii ludice.
Jocul – un impuls irezistibil prin care copilul își modelează propria-i statuie.
(Jean Chateau – Copilul și jocul)
Conceptul de joc didactic. Definire și caracterizare
Jocul didactic – „un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea dominantă de joc la cea de învățare”. Asocierea termenul „didactic” subliniază componenta instructivă a activității și evidențiază că acesta este organizat în vederea atingerii unor finalități specifice procesului de predare-învățare. Definitorie este armonia dintre elementul instructiv cu elementul distractiv, asigurându-se prin joc atingerea sarcinii didactice; copiii trăiesc stări afective complexe care declanșează, stimulează, intensifică participarea la activitate, cresc eficiența acesteia determinându-se fireasca dezvoltare a personalității celor antrenați în joc. Spre deosebire de alte tipuri de joc, cel didactic are o structură aparte. Elementele componente ale acestuia sunt: scopul jocului, conținutul jocului, sarcina didactică,regulile jocului, elementele de joc.
Să explicăm fiecare componentă sintetizând detalierile cuprinse în lucrările de specialitate. Scopul jocului, o finalitate generală spre care tinde jocul respectiv, se formulează pe baza obiectivelor de referință cuprinse în programa școlară. Scopul, scopurile jocului didactic pot fi diverse: consolidarea unor cunoștințe teoretice, formarea deprinderilor de lucru, dezvoltarea capacității de exprimare, de orientare în spațiu și timp, de discriminare a formelor, mărimilor, culorilor, de relaționare cu membrii echipei, cu mediul înconjurător, formarea unor trăsături morale etc. Conținutul jocului se referă la totalitatea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor
de care participanții se folosesc în joc: cunoștințe despre plante, animale, anotimpuri, viața și activitatea oamenilor, cunoștințe de matematică, istorie, geografie, conținutul unor basme, povestiri etc. Important este ca aceste cunoștințe, priceperi, deprinderi să fie bine dozate, accesibile și atractive în raport cu particularitățile de vârstă ale copiilor. Sarcina didactică indică ce anume trebuie să realizeze participanții la joc pentru atingerea scopului propus, important fiind ca aceasta să fie anunțată, conștientizată, să genereze imaginația, să implice creativitatea copiilor. Regulile jocului concretizează sarcina didactică și realizează legătura dintre aceasta și acțiunea jocului, precizează căile pe care trebuie să le urmeze participanții în desfășurarea acțiunilor pentru realizarea sarcinii didactice. Acestea sunt prestabilite și obligatorii pentru toți participanții la joc și reglementează conduita și acțiunile acestora în raport cu structura jocului didactic. Când discutăm despre regulile jocului vizăm: acțiunile, ordinea, succesiunea acestora, activitățile desfășurate între participanții la joc, stimularea sau inhibarea anumitor manifestări comportamentale.
Trebuie subliniat că precizarea regulilor și însușirea acestora determină realizarea sarcinilor didactice, jocul fiind mai interesant și mai distractiv. Acestea trebuie să fie simple, ușor de reținut și posibil de respectat de către toți participanții la joc. Elementele de joc includ căile, mijloacele folosite pentru a genera o atmosferă plăcută, atractivă, distractivă a activității desfășurate: folosirea unor elemente surpriză, de așteptare, întrecere individuală sau pe echipe, mișcarea, ghicirea, recompensarea rezultatelor bune, penalizarea greșelilor comise. Elementele de joc trebuie să fie cât mai variate, deosebite de cele folosite în activitățile cotidiene, în caz contrar existând riscul ca acestea să nu mai prezinte atractivitate pentru copii, esența jocului fiind compromisă.Reușita unui joc didactic depinde și de materialele didactice utilizate în joc. Acestea trebuie să fie adecvate conținutului, variate și atractive, ușor de manevrat și să provină din mediul apropiat, familiar copiilor (planșe, jetoane, jucării, figuri geometrice etc.).
Jocurile didactice pot contribui la realizarea unor obiective educaționale variate si complexe. Acestea pot viza dezvoltarea fizica a copilului in cazul jocurilor motrice, sportive, sau dezvoltarea unor subsisteme ale vietii psihice (procesele psihice senzoriale, intelectuale, volitive, trasaturi de personalitate, s.a.). De asemenea jocurile didactice pot contribui la rezolvarea unor sarcini specifice educatiei morale, estetice.Prin jocul didactic se precizeaza, se consolideaza, se sintetizeaza, se evolueaza si se imbogatesc cunostintele copiilor, acestea sunt valorificate in contexte noi, inedite.Spre deosebire de alte tipuri de jocuri, jocul didactic are o structura aparte. Elementele componente ale acestuia sunt:
scopul jocului
continutul jocului
sarcina didactica
regulile jocului
elementele de joc
Necesitatea folosirii jocului didactic în învățare la școlarul mic
Jocul didactic constituie o punte de legătură între joc ca activitate dominantă în care este integrat copilul în perioada preșcolară și activitatea specifică școlii, învățarea.
Jocul didactic este o variantă a jocului cu reguli folosit în grădiniță. Deosebirea constă în faptul că regulile jocului sunt tocmai obiectivele pedagogice urmărite de învățător și convertite în sarcini de învățare.
În programul zilnic al școlarului mic, grijile legate de învățătură, nu diminuează cu nimic pofta lui dejoacă. Integrarea jocului didactic în lecții nu face decât să răspundă unei nevoi lăuntrice, de a se juca, a elevului, nevoie care se menține pe parcursul întregii copilării.
În proiectarea și desfășurarea activităților de predare-învățare, în ciclul primar, se respectă principiul alternării tipurilor de activități. În felul acesta se asigură un echilibru între activitățile de concentrare pe sarcini instructive, cu cele de relaxare, mișcare.
Restabilind echilibrul în activitatea școlarilor, jocul didactic fortifică energiile intelectuale și fizice ale acestora, generând o motivație stimulativă, constituind o prezență indispensabilă în munca școlară.
Rezultatele așteptate ale învățării sunt specificate de obiectivele de referință ce urmăresc progresia în achiziția de competențe și de cunoștințe de la un an de studiu la altul. Pentru realizarea obiectivelor se pot organiza diferite tipuri de activități de învățare, astfel încât să pornească de la experiența concretă a elevului și să se integreze unor strategii didactice adecvate contextelor variate de învățare (exerciții, exerciții-joc, jocuri didactice, formulări și rezolvări de probleme, rebusuri, procese literare etc.).
Jocul didactic furnizează multiple situații de învățare care au o eficiență deosebită în achizițiile elevului.
Noua programă școlară a înlocuit conținuturile teoretice cu o varietate de contexte problematice care au menirea de a dezvolta capacități si competente la elevi prin elaborarea și folosirea de strategii în rezolvarea diferitelor situatii școlare. Accentul cade pe activitatea de explorare-investigare, prin stimularea atitudinii de cooperare, iar învățătorul devine un organizator de activități variate de învățare, pentru toți copiii, indiferent de nivelul și ritmul propriu de dezvoltare al fiecăruia, stimulându-i să lucreze, evaluându-i după progresul individual.
Pentru ca fiecare elev să fie implicat, direct în actul învățării, la nivelul posibilităților sale, este folosit frecvent jocul didactic, drept strategie didactică interactivă, centrată pe elev.
S-a constatat că lecțiile interesante, bogate în materiale intuitive, presărate cu jocuri didactice, ajută elevii în aprofundarea cunoștințelor, menținându-le mai mult timp concentrată atenția. Pentru elevii de 6\7 ani este necesară folosirea frecventă a materialului didactic individual, chiar și în rezolvarea sarcinilor jocului didactic. Numai dacă elevul este pus în situația de a utiliza material didactic, în concordanță cu cerințele didactice, reușește să înțeleagă conceptele de invatare prin treceri succesive de la concret la abstract și invers.
Pentru ca lecțiile să aibă o densitate maximă, astfel încât, în orice moment, fiecare elev să fie implicat în actul învățării, este necesară o bună gestionare a timpului didactic și o plasare judicioasă a jocului didactic (fie sub formă de muncă independentă, fie sub formă de muncă în grup).
Jocurile-exercițiu pot avea mai multe variante, ce cuprind sarcini asemănătoare, dar cu un grad de dificultate sporit, numai pentru a preveni plictiseala, redundanța. Dacă sunt adaptate la nivelul de dezvoltare al fiecărui copil, se poate demara o acțiune de antrenare, în pași mici, spre un efort din ce în ce mai ridicat.
Pe fondul unor particularități de vârstă se manifestă particularitățile individuale specifice fiecărui elev. „Fiecare elev constituie un caz având condițiile sale specifice de viață, experiențele proprii, caracteristicile sale, originalitatea sa”. Numai dacă se cunosc particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor, se pot adapta și utiliza jocuri potrivite, în realizarea obiectivelor propuse la lectii.
Folosindu-se jocul didactic, elevii sunt implicați efectiv și afectiv mai mult în căutarea de soluții pentru a rezolva sarcinile cerute, în argumentarea deciziilor luate în rezolvarea unor situații practice. Copilul învață mai mult, fiind stimulat de satisfacțiile pe care i le asigură jocul ca metodă, ce oferă cadru de manifestare, care din punct de vedere psihologic, declanșează și întreține o motivație intrinsecă. Elementele de joc au menirea de a-i stimula și antrena mai mult pe școlarii mici în învățarea activă.
În învățarea prin jocul didactic, elevul este impulsionat de componente ce țin de parametrul cognitiv-intelectual (procese cognitive și operațiile pe care acestea le implică) și parametrul activator-motivațional (trebuințe, interese, nivel de aspirație, stări afective, atitudini – factori non-cognitivi). Aceste componente acționează într-o strânsă interdependență. Asigurarea interdependenței optime între cele două componente ale personalității elevului, în funcție de nivelul dezvoltării sale ontogenetice și de situația concretă în care este antrenat, este cerința fundamentală a principiului însușirii conștiente și active.
Scopul jocului – reprezinta o finalitate generala spre care tinde jocul respectiv si se formuleaza pe baza obiectivelor de referinta din programa activitatilor instructiv-educative. Scopurile jocului didactic pot fi diverse: consolidarea unor cunostinte teoretice sau deprinderi, dezvoltarea capacitatii de exprimare, de orientare in spatiu si timp, de discriminare a formelor, marimilor, culorilor, de relationare cu cei din jur, formarea unor trasaturi morale, etc. Continutul jocului – include totalitatea cunostintelor, priceperilor si deprinderilor cu care copiii opereaza in joc. Acestea au fost insusite in activitatile anterioare. Continutul poate fi extrem de divers: cunostinte despre plante, animale, anotimpuri, viata si activitatea oamenilor, cunostinte matematice, istorice, geografice, continutul unor basme, povesti, s.a. Continutul jocului trebuie sa fie bine dozat, in functie de particularitatile de varsta ale copiilor, sa fie accesibil si atractiv.
Sarcina didactica indica ce anume trebuie sa realizeze efectiv copiii pe parcursul jocului pentru a realiza scopul propus. Se recomanda ca sarcina didactica sa fie formulata sub forma unui obiectiv operational, ajutandu-l pe copil sa constientizeze ce anume operatii trebuie sa efectueze. De asemenea se recomanda ca sarcina didactica sa nu solicite doar sau in primul rand, procese numerice, ci sa implice in rezolvarea sa si gandirea (operatiile acesteia), imaginatia, creativitatea copiilor. Sarcina didactica trebuie sa fie in concordanta cu nivelul de dezvoltare al copilului, accesibila si, in acelasi timp, sa fie atractiva. Regulile jocului concretizeaza sarcina didactica si realizeaza legatura dintre aceasta si actiunea jocului. Precizeaza care sunt caile pe care trebuie sa le urmeze copiii in desfasurarea actiunii ludice pentru realizarea sarcinii didactice.
Exemple:
Joc didactic 'Jocul asemanarilor'
Scopul jocului: dezvoltarea capacitatii de a discrimina culorile
Sarcina didactica: sa identifice culoarea obiectelor
Continutul jocului: cunostintele referitoare la culoarea obiectelor
Reguli de joc: Cand Martinel ridica un stegulet de o anumita culoare, copiii aseaza jucariile avand culoarea indicata pe raftul identic colorat.
Elemente de joc: participarea lui Martinel la joc, semnal sonor, semnal vizual (stegulete colorate), gruparea dupa culoarea medalionului, manuirea materialului.
Materiale didactice: jucarii de diferite culori, ursulet, stegulete colorate, medalioane colorate, trompeta, rafturi colorate amenajate in sala de grupa.
Obiectivele operationale pe care le-am urmarit sunt:
sa denumeasca culoarea obiectelor (jucariilor) prezentate;
sa clasifice obiectele in functie de culoarea acestora;
– sa verbalizeze actiunile efectuate.
Desfasurarea jocului:
Ursuletul Martinel are foarte multe jucarii, dar sunt amestecate si ar vrea sa si le ordoneze. Se prezinta copiilor jucariile ursuletului. In clasa sunt amenajate niste rafturi diferit colorate (rosu, galben, verde etc). Copiii vor alege jucariile de culoarea stegule ridicat de Martinel si le vor aseza pe raftul de aceeasi culori. Verbalizeaza apoi actiunea efectuata, specificand caracteristicile (culoarea) jucariilor.
Varianta
Fiecare copil primeste cate un medalion de o anumita culoare. La semnalul sonor al educatoarei (sufla din trompeta) copiii se grupeaza in functie de culoarea medalionului.
2.Joc didactic: "Mai multe jucarii, mai putine"
Scopul jocului: denumirea corecta a grupelor de jucarii si compararea lor pe baza perceptiei globale, utilizand termenii: mai multe, mai putine. Dezvoltarea spiritului de observatie,stimularea vorbirii, dezvoltarea operatiilor gandirii (analiza, sinteza, comparatia).
Sarcina didactica: sa denumeasca grupe de jucarii, sa compare grupe de obiecte si sa aprecieze global cantitatea. Continutul jocului: grupe cu 'mai multe' obiecte, grupe cu 'mai putine' obiecte.
Regulile jocului: raspunde copilul care primeste mingea.
Elemente de joc: aruncarea si prinderea mingii, surpriza, semnal
sonor, manuirea materialului, aplauze.
Material didactic: grupe de jucarii: masini, avioane, tractoare, papusi,
minge, jetoane reprezentand mai multe/mai putine obiecte.
Obiective operationale:
O1 – sa denumeasca materialul utilizat;
O2 – sa compare grupe formate, identificand relatii cantitative existente;
O3 – sa utilizeze in exprimare termenii 'mai multe', 'mai putine'.
Desfasurarea jocului: Se prezinta copiilor doua grupe de papusi (I – 6 papusi, a II a – 3 papusi). Se denumesc in mod corespunzator -' o grupa cu papusi multe, o grupa cu papusi putine'. Se arata copiilor jucariile care pregatite in diferite locuri in clasa si se stabileste unde sunt mai multe, unde sunt mai putine.
Se acopera in continuare jucariile asezate in fata copiilor si copilul care primeste mingea aruncata de educatoare descopera jucariile
ascunse, le denumeste si spune unde sunt mai multe, unde sunt mai putine. Exemplu: Eu am gasit ursuleti.
Aceasta este grupa cu mai multi ursuleti Aceasta este grupa cu mai putini ursuleti.
Varianta
Fiecare copil primeste cate un jeton pe care sunt reprezentate mai multe sau mai putine jucarii. La semnalul sonor (telefon) al educatoarei ridica jetonul copiii ce au reprezentate mai multe (sau mai putine) jucarii.
3.Joc didactic :'Sa impodobim bradul'
Scopul jocului: recunoasterea grupelor cu 1, 2, 3 obiecte si formarea deprinderii de a actiona cu obiectele.
Sarcina didactica: – sa denumeasca jucariile si sa le aranjeze in brad
– sa formeze grupe de 1-2-3 obiecte
Continutul matematic: cunostinte legate de numeratie
Reguli de joc: Copilul numit de educatoare sa impodobeasca bradul
alege atatea jucarii cate ii indica educatoarea (una sau doua). Jucariile sunt asezate in brad de acelasi copil, utilizandu-se numeralele cardinale unu (un) si doi, una (o) si doua.
Elemente de joc: impodobirea bradului, surpriza, prezenta lui Mos Craciun, hora copiilor, interpretarea cantecelului, manuirea materialelor, sunetul clopotelului.
Material didactic: un bradulet, un parinte imbracat in Mos Craciun, un sac cu jucarii (ciuperci), globuri, stelute, fundite, etc),bucati de polyester (bulgari de zapada).
Obiective operationale:
– sa denumeasca obiectele aduse de Mos Craciun;
– sa numere pana la 3;
– sa impodobeasca bradul cu 1, 2, 3 jucarii;
– sa selecteze un grup de obiecte in functie de cardinalul indicat;
– sa verbalizeze actiuni efectuate folosind termeni matematici ('grupa', 'mai multi', 'mai putini' etc.)
Desfasurarea jocului:
Sub forma de surpriza va fi invitat in sala de grupa Mos Craciun. Acesta Ie-a adus copiilor un sac de jucarii si un brad. Scoate din sac cate o jucarie si-i intreaba pe copii cum se numeste fiecare. Educatoarea le propune copiilor sa impodobeasca bradul. Se numeste un copil care alege din sac o jucarie preferata ( de exemplu o steluta), o aseaza in brad, o numara prin incercuire si apoi spune: 'Eu am impodobit bradul cu o steluta'. Alt copil va impodobi bradul cu doua jucarii (globuri) procedand la fel ca primul. Educatoarea adreseaza intrebarile: 'Copii, cu ce am impodobit bradul?'(cu stelute si globuri) 'Unde sunt mai multe jucarii,in grupa stelutelor sau in grupa globurilor?' (in grupa globurilor)
Varianta
Copiii fac o hora in jurul pomului, iar educatoarea le da bulgari de zapada. La semnalul ei,(suna din clopotel) fiecare copil, pe rand, arunca un bulgare sau doi bulgari de zapada, spunand in ordine cati bulgari a aruncat. Apoi prinsi in hora, canta:
'Bradulet, bradut dragut,
Noi in casa te-am adus,
Cu totii te impodobim,
in jurul tau ne invartim
Si daruri multe noi dorim.'
In finalul jocului Mos Craciun imparte copiilor cate o ciocolata si cate doua bomboane.
4.Jocul didactic ' Dansul fetitelor si al baietilor'
Scopul jocului: Alternarea obiectelor dupa un anumit criteriu, repetarea modelului in situatii variate, recunoasterea si denumirea jucariilor
Sarcina didactica: Sa sorteze si sa ordoneze obiecte dupa criteriul dat; Sa denumeasca jucarii.
Continutul matematic: cunostinte legate de forma si culoarea obiectelor.
Regulile jocului: Educatoarea cheama copiii la hora pe versurile: « Rand pe rand sa ne asezam O hora ca sa jucam: O fetita, un baiat Asa hora am format', astfel copiii se alterneaza.
Elemente de joc: Asezarea papusilor pentru dans, surpriza, recitarea versurilor
Material didactic : jucarii din sala de grupa, cosulete, flori, frunze, fluturi colorati,
Obiective operationale:
Să denumeasca materialele utilizate ;
Să precizeze caracteristicile obiectelor (forma, culoare);
Sa alterneze obiecte dupa modelul educatoarei;
Sa verbalizeze actiunile efectuate.
Desfasurarea jocului:
Prima parte : La inceputul jocului vine in grupa un copil mai mare si propune sa joace impreuna o hora. Astfel, cheama pe rand cate o fetita, un baiat etc. si impreuna joaca o hora dupa o melodie cunoscuta. Apoi se aseaza la scaunele tot alternandu-se: o fetita, un baiat.
Se prezinta apoi copiilor papusi imbracate in costume nationale, fete si baieti. Copiii chemati trebuie sa aranjeze hora papusilor dupa modelul horei copiilor.
A doua parte : Copiii primesc cosulete cu flori si frunze pentru a le alterna, fluturi galbeni si fluturi albastri etc.
Repetarea se face dupa modelul educatoarei, intre grupe de copii, intre un copil si
restul colectivului.
In incheierea jocului, copiii ies din sala de grupa unul dupa altul: o fata, un baiat etc.
5.Jocul didactic « De cate ori te-am strigat ? »
Scopul jocului: Determinarea cantitatii prin analizatorul auditiv; consolidarea numaratului in limitele 1-3; dezvoltarea memoriei auditive si vizuale.
Sarcina didactica : Sa perceapa cantitatea pe baza analizatorului auditiv.
Continutul jocului : cunostinte legate de numeratie
Reguli de joc : Copilul chemat va fi asezat cu fata la perete, va asculta cu atentie, va preciza de cate ori a fost strigat.
Elemente de joc: rostirea numelui, miscarea, aplauze, bagheta fermecata
Material didactic : bagheta fermecata, buline, cosulet, planse.
Obiective operationale:
O1 – Sa recepteze mesajul transmis de "bagheta fermecata";
O2 – Sa precizeze de cate ori a fost strigat;
O3 – Sa descrie imagini vizualizate anterior.
Desfasurarea jocului:
Un copil ales de bagheta fermecata va veni in fata clasei si va sta cu fata la perete. Bagheta fermecata va striga copilul pe nume o data sau de doua ori. Dupa ce este strigat, copilul va scoate dintr-un cosulet atatea buline de cate ori a fost strigat. Raspunsurile corecte se aplauda.
Varianta I
Un copil desemnat de bagheta magica va striga copilul ce sta cu fata la perete de atatea ori cate baloane ii arata educatoarea.
Varianta a II a
Se prezinta copiilor o imagine reprezentand un copil care deseneaza si doi copii care construiesc. Se acopera apoi imaginea, adresandu-se intrebarea: «Cati copii desenau ? Dar cati construiau?». La fel se procedeaza cu doua – trei imagini diferite.
6.Joc didactic 'Jocul culorilor'
Scopul jocului: dezvoltarea capacitatii de discriminare a culorilor; stimularea imaginatiei copiilor.
Sarcina didactica: Sa asocieze corect culorile cu lucrurile (obiectele cunoscute).
Continutul matematic : cunostinte referitoare la culoarea obiectelor
Regulile jocului: Copilul imbracat in haine de culoarea fatetei cubului va colora obiectul cunoscut in culoarea corespunzatoare.
Elemente de joc: vestimentatia speciala a copiilor (fiecare copil imbracat intr-o anumita culoare), rostogolirea cubului, asezarea copiilor in diferite pozitii.
Material didactic : cub cu fatete diferit colorate, carioca, imagini ale unor obiecte, betisoare
Obiective operationale:
O1 – Sa identifice colorile prezentate;
O2 – Sa denumeasca corect culorile folosind analizatorul vizual;
O3 – Sa stabileasca legaturi corecte intre culoare si obiectul care o
poseda.
Desfasurarea jocului
Copiii sunt imbracati in culori diferite: rosu, galben, alb, verde, albastru, portocaliu. Educatoarea rostogoleste un cub cu fatete diferit colorate. Va veni in fata clasei un copil imbracat in culoarea fatetei de deasupra. Alege carioca de aceeasi culoare si coloreaza la flanelograf obiectul ce poate fi la fel.
Exemplu : pentru verde copiii pot colora un bradut, o frunza etc.
Varianta I
Educatoarea este pictor si vrea sa picteze diferite obiecte (floare, mar, fluture). Culorile de care se va folosi vor fi copiii.
Exemplu: pentru o floare, are nevoie de 2 copii – unul costumat in verde si unul in galben. Cel imbracat in verde va sta intins, cel imbracat in galben va sta ghemuit pentru a imita forma florii.
Varianta a II a
Copiii sunt impartiti in doua grupe. Primesc betisoare colorate. Vor construi din betisoarele colorate obiecte cunoscute, respectand culorile lor reale, (floare, copac etc).
La evaluare copiii au primit creioane colorate si cate o fisa in vederea completarii. Sarcina a fost urmatoarea : alege culoarea preferata si deseneaza poate fi la fel.
7.Joc didactic: "Unde s-au ascuns jucariile?"
Obiective operationale:
O1 – Sa formeze grupe de obiecte dupa anumite criterii;
O2 – Sa precizeze locul (pozitia spatiala) unde se afla grupele de obiecte;
O3 – Sa numere elementele din imagine;
O4 – Sa identifice schimbarea efectuata in imagine.
Scopul jocului: – Dezvoltarea capacitatii de orientare in spatiu
– Cultivarea atentiei si a spiritului de observatie
Sarcina didactica:
– sa perceapa pozitiile spatiale ale unor obiecte sau grupe de obiecte
– sa denumeasca pozitii spatiale simple, precum: "sus" , "jos" , "pe" , "sub" , "in" .
Continutul matematic: cunostinte legate de pozitii spatiale : 'sus', 'jos','pe', 'sub', 'in" , 'langa'.
Regulile de joc: Sarcinile jocului sunt propuse de ratoiul Donald, care da semnalul de incepere si finalizare a jocului. Copiii trebuie sa denumeasca locul unde se afla grupa de obiecte.
Elemente de joc: prezenta ratoiului Donald, semnalul clopotelului rostirea versurilor, inchiderea – deschiderea ochilor.
Materiale: ratoiul Donald, jucarii, clopotel, maimutica.
Desfasurarea jocului: Ratoiul Donald le aduce copiilor mai multe jucarii pentru a se juca. Se grupeaza jucariile dupa forma si marime. La clinchetul clopotelului, copiii inchid ochii, timp in care o grupa de jucarii se aseaza intr-o anumita pozitie spatiala – La urmatorul semnal sonor copiii deschid ochii si observand unde 's-au ascuns' jucariile vor denumi pozitia spatiala respectiva.
Varianta
Se prezinta o imagine ce poate fi intitulata 'In parc'; contine aparate de joaca, banci, copaci. Ca element surpriza al imaginii este o maimutica ce poate fi detasabila (cu magnet). Se recita versurile:
'Maimutica jucausa
In miscari este ghidusa
Se da huta, se ascunde,
Unde-i, unde?', timp in care copiii au ochii inchisi si educatoarea schimba locul maimutei in imagine, astfel incat, copiii sa denumeasca pozitia spatiala pe care maimuta o ocupa.
8.Joc didactic: 'Capra cu trei iezi'
Scopul jocului: consolidarea cunostintelor despre numeralul ordinal in limitele 1-3
Sarcina didactica: sa utilizeze numeralul ordinal descoperind pozitia
pe care o ocupa obiectul denumit intr-un numar de obiecte.
Continutul jocului: cunostintele despre numeratie si numeralul ordinal
Reguli de joc: Jocul se desfasoara sub forma de teatru de
papusi. Copiii trebuie sa stabileasca, folosind numeralul ordinal, care ied – 'al catelea' a plecat sa deschida usa.
Materialul didactic: papusi, iezi si masti.
Elemente de joc: folosirea papusilor, interpretarea rolurilor de iezi Obiective operationale:
O1 – sa numere constient in limitele 1-3
O2 – sa precizeze locul unui obiect intr-un sir de 3 obiecte;
O3 – sa denumeasca locul unde se afla un obiect;
O4 – sa se plaseze la pozitia spatiala indicata de educatoare.
Desfasurarea jocului: Jocul se va desfasura sub forma de teatru de papusi. Iezii sunt asezati in sir in fata caprei. Primul ied este cel mare, al doilea cel mijlociu si al treilea iedul cel mic. Capra pleaca dupa mancare si soseste lupul care bate la usa. Copiii sunt intrebati: 'Al catelea ied a plecat?' Raspunsul dat va fi: 'Primul ied a plecat'. La indemnul fratilor iedul cel mare nu deschide usa si se intoarce la locul lui in sir. Analog se procedeaza si cu ceilalti iezi.
Varianta
Se cheama trei copii care primesc masca de ied. Ei vor fi asezati in sir ita spre ceilalti copii. Educatoarea va numi iedul care sa plece si sa se aseze in pozitia spatiala indicata de ea. Exemplu: 'Iedul cel mijlociu sa se aseze sub masa'. 'Al catelea ied s-a asezat sub masa?' 'Al doilea ied.' Aceste jocuri s-au desfasurat cu succes. Spre multumirea mea, copiii fata au demonstrat ca pot fi atenti si mai mult de 4-5 minute cat ar fi putut sa-si concentreze atentia la alte activitati. Un rol important l-au avut prezenta personajelor din poveste si desene animate care au fost mai aproape de ei prin participarea la joc.
Sunt prestabilite si obligatorii pentru toti participantii la joc si reglementeaza conduita si actiunile acestora in functie de structura particulara a jocului didactic.
Regulile jocului prezinta o mare varietate:
indica actiunile de joc;
precizeaza ordinea, succesiunea acestora;
reglementeaza actiunile dintre copii;
stimuleaza sau inhiba anumite manifestari comportamentale.
Cu cat regulile sunt mai precise si mai bine insusite, cu atat sarcinile didactice usor de realizat, iar jocul este mai interesant si mai distractiv. Regulile trebuie sa fie simple, usor de retinut prin formulare si posibil de respectat de catre toti copiii, accesibile.
Elementele de joc – includ caile, mijloacele folosite pentru a da o coloratura placuta, atractiva, distractiva activitatii desfasurate.Conceperea lor depinde in mare masura de ingeniozitatea cadrului didactic. Literatura de specialitate ofera o serie de sugestii in acest sens: folosirea unor elemente surpriza, de asteptare, intrecere individuala sau pe echipe, miscarea, ghicirea, recompensarea rezultatelor bune, penalizarea greselilor comise, s.a. Sarcina cadrului didactic este de a gasi pentru fiecare joc, elemente de joc cat mai variate, deosebite de cele folosite in activitatile anterioare, in caz contrar existand riscul ca acestea sa nu mai prezinte atractivitate pentru copii, esenta jocului fiind, in acest caz, compromisa. Reusita unui joc didactic depinde si de materialele didactice utilizate in joc. Acestea trebuie sa fie adecvate continutului, variate si atractive, usor de manevrat si sa provina din mediul apropiat, familiar copiilor (planse, jetoane, jucarii, figuri geometrice, etc).
Atractivitatea si eficienta jocului depind de ingeniozitatea educatoarei de a imbina o sarcina educativa acceptabila de catre copii, nici prea grea, nici prea usoara, cu un joc simbolic sau cu reguli atragatoare. Elementele de joc artificiale, nestimulative, ingreuneaza invatarea si plictisesc pe copii. Placerea cu care participa copiii la joc este singura justificare a recurgerii la jocul didactic.
2.2. Clasificarea jocurilor didactice
Marea varietate a jocurilor didactice practicate in gradinita si scoala a impus necesitatea clasificarii lor.Exista mai multe criterii de clasificare a jocurilor didactice:
Dupa scopul educational urmarit:
a)jocuri de miscare (jocuri motrice) – care urmaresc dezvoltarea calitatilor,priceperilor si deprinderilor motrice
b) jocuri ce vizeaza dezvoltarea psihica – acestea se pot clasifica in:
jocuri senzoriale- care vizează în principal dezvoltarea sensibilității. Se pot organiza jocuri diferite pentru: dezvoltarea sensibilității auditive, a dezvoltării sensibilității tactile și chinestezice, dezvoltarea sensibilității vizuale, dezvoltarea sensibilității gustativ-olfactive etc. ce vizeaza, in principal dezvoltarea sensibilitatii. Se pot organiza jocuri diferite pentru:
*dezvoltarea sensibilitatii auditive;
*dezvoltarea sensibilitatii tactile si chinestezice;
*dezvoltarea sensibilitatii vizuale;
*dezvoltarea sensibilitatii gustativ – olfactive.
jocuri intelectuale care, la randul lor, se pot diferentia in:
*jocuri vizand precizarea, imbogatirea cunostintelor (jocuri cognitive);
*jocuri de dezvoltare a capacitatii de comunicare orala sau scrisa;
Exemplu:
LITERE JUCĂUȘE
Ce este necesar pentru joc?
Jetoane cu literele alfabetului, precum și jetoane cu ilustrații reprezentând cuvinte,
fișe multiplicate pentru elevi, respectiv echipele participante la joc.
Cum se organizează jocul?
Participanții se grupează în echipe alcătuite din cel mult patru elevi. Conducătorul jocului,
ajutat de reprezentanți ai echipelor, distribuie jetoanele, fișele și verifică dacă sunt
asigurate pe spațiul de lucru creioane colorate. Se explică apoi care sunt probele pentru
stabilirea echipelor câștigătoare și se prezintă tabelul pentru înregistrarea datelor.
Tabel pentru înregistrarea datelor
B. Probele (propuse) pentru concurs:
1. Elevii identifică jetoanele cu ilustrații reprezentând cuvinte care au la început, în interior
sau la final una dintre literele indicate de conducătorul jocului.
2. Fiecare echipă exemplifică un număr dat de cuvinte care au la început, în interior
sau la final o literă stabilită de conducătorul de grup.
3. Se găsesc cuvintele „ascunse” (Fișa nr. 1, pagina 7).
4. Se stabilește ce se află în cutii (Fișa nr. 2, pagina 8).
5. Se notează cuvintele scrise „pe dos” (Fișa nr. 3, pagina 9).
Evaluarea răspunsurilor se face după fiecare probă și se înregistrează punctul obținut
în tabel.
Câștigă echipa sau echipele care au totalizat numărul cel mai mare de puncte.
*jocuri de exersare a pronuntiei corecte;
Exemple:
Material verbal pentru fixarea si consolidarea sunetului S
Somnoroase pasarele
Somnoroase pasarele,
Pe la cuiburi se aduna
Se ascund in ramurele,
Noapte buna!
Luna
Luna blanda si sfioasa
Rasare de dupa o casa
E palida si frumoasa.
Spune povestea c-ar fi o craiasa
Tacuta su misterioasa
Pisoii
Miau, miau, miau,
Pe inserat
Pisoii au adormit.
Iar mamica lor pisica
La fereastra sta și coase
Hainuțe noi și frumoase.
*jocuri de atentie si orientare spatiala;
* jocuri de dezvoltare a memoriei;
* jocuri de dezvoltare a gandirii;
* jocuri de dezvoltare a perspicacitatii;
* jocuri pentru dezvoltarea imaginatiei si creativitatii;
* jocuri pentru stimularea inhibitiei voluntare si a capacitatii de autocontrol;
* jocuri de expresie afectiva.
2.Dupa sarcina didactica urmarita cu prioritate, jocurile didactice se impart in:
. jocuri pentru fixarea si sistematizarea cunostintelor;
. jocuri de verificare si evaluare a cunostintelor, priceperilor si deprinderilor;
. jocuri de transmitere si insusire de noi cunostinte, care se folosesc numai in cazuri deosebite.
3.Dupa continut, jocurile didactice se pot grupa in:
jocuri didactice pentru cunoasterea mediului inconjurator;
jocuri didactice pentru educarea limbajului – ce pot fi jocuri fonetice, lexical – semantice, gramaticale;
jocuri didactice cu continut matematic, jocuri logico – matematice;
jocuri pentru insusirea unor norme de comportament civilizat, formarea unor deprinderi si obisnuinte de conduita morala, de circulatie rutiera.
4.Dupa prezenta sau absenta materialului didactic, deosebim:
jocuri cu material didactic natural sau confectionat: jucarii, jocuri de masa, imagini, diafilme, diapozitive, obiecte de uz casnic sau personal, mozaicuri, materiale din natura (conuri de brad, ghinde, castane, frunze, flori, scoici) s.a.
. jocuri fara material didactic.
5.Dupa locul pe care-l ocupa in activitate, jocurile didactice pot fi:
. jocuri organizate ca activitate de sine statatoare;
. jocuri integrate in activitate, ca momente ale acesteia sau in completarea ei.
2.3Metodologia jocului didactic
Indiferent de etapa de vârstă la care este utilizat, jocul didactic favorizează atât aspectul informativ al procesului de învățământ cât și aspectul formativ al acestuia.
Jocul didactic are o serie de caracteristici prin care se deosebește de celelalte jocuri spontane și alte forme de organizare a activităților comune.
Iată o posibilă alcătuire a jocurilor:
Titlul jocului – este formulat în funcție de conținut și de vârsta participanților (poate fi comunicat sau nu copiilor);
Scopul didactic – reprezintă o finalitate educativă a jocului. El trebuie să fie clar și în funcție de specificul jocului;
Obiectivele operaționale – sunt finalități specifice, concrete, direct observabile și măsurabile; numărul lor poate varia de la 2/3 până la 5/6;
Sarcina didactică (consemnul jocului) – este formulată în funcție de conținutul activității și de nivelul de vârstă al copiilor. Este elementul de instruire în jurul căruia sunt antrenate operațiile gândirii.
Pentru copii, consemnul apare ca o problemă de gândire (de recunoaștere, denumire, comparație, etc.). Acest aspect trebuie să se reflecte în modul în care educatoarea formulează aceste sarcini, ținând seama de următoarele caracteristici:
Să fie definită sub forma unui obiectiv operațional, cuprinzând un singur aspect al conținutului și precizând ceea ce trebuie să facă în mod conștient și concret copiii în desfășurarea jocului, pentru a realiza scopul propus;
( “Formează mulțimea triunghiurilor roșii!”);
Cuprinde o problemă care trebuie rezolvată de către toți copiii;
Antrenează întreaga personalitate a copilului; chiar și atunci când jocul didactic este integrat în activități de consolidare/ recapitulare, nu trebuie să facă apel numai la memoria reproductivă, ci la întreg sistemul intelectual ( la operațiile gândirii, capacitatea de asociere, flexibilitate, fluiditate);
Valorifică în diferite moduri cunoștințele, deprinderile și priceperile.
Conținutul jocului (desfășurare) – este reprezentat de sfera cunoștințelor, a modului de desfășurare în care va evolua jocul, succesiunea acțiunilor în joc
Regulile jocului – sunt prestabilite și obligatorii pentru toți participanții. Ele reglementează conduita și acțiunile copiilor în funcție de structura particulară a jocului didactic (arată ce este permis și ce nu este permis în timpul jocului);
Materialul didactic – utilizat în cadrul jocului trebuie să fie variat, adecvat conținutului activității, vârstei și particularităților individuale ale copiilor: jucării, fișe individuale, cartonașe, etc.)
Variante ale jocului (complicare) – fie este vorba de o complicare a itemilor jocului pentru cei care au aptitudini în domeniul respectiv, fie despre o utilizare în alte contexte, pentru alte vârste, pentru alte arii de stimulare.
Notarea variantelor are valențe formative pentru educatoare deoarece prin imaginarea lor are loc dezvoltarea creativității ei , dar și posibilitatea de a face față situațiilor concrete din timpul activității.
2.4Forme de activitați ludice la preșcolari-Definirea de activitate ludică
Noțiunea de activitate ludică (lat. “ludus” – joc) nu e reductibilă la joc, la jocul simbolic, la jocul cu reguli sau la diferitele variante ale acestora. Ea este, în esență, o formă de activitate instructiv-educativă specifică învățământului preșcolar, activitate centrată pe promovarea “spiritului jocului”.
Noțiunea de formă de activitate ludică e sinonimă cu cea de “categorie de activitate instructiv-educativă”, noțiune cu care operează didactica învățământului preșcolar.
În practica învățământului preșcolar românesc au fost experimentate timp de câteva decenii, cu rezultate bune, principalele forme de activitate ludică aflate în deplin consens cu spiritul creativ și dinamic al preșcolarilor. Ele s-au dovedit de-a lungul timpului suficient de convingătoare în privința a ceea ce trebuie să însemne grădinița de copii pentru cei care o frecventează: o instituție care asigură ocrotirea socială, instrucția și educația armonioasă a copiilor de 3-6 ani.
În general, activitățile ludice din grădinița de copii se pot divide în:
a)activități la alegere
b) activități de învățare dirijată
c) activitățirecreative și de relaxare;
d) activități de dezvoltare și recuperatorii;
e) activități ocupaționale care îl apropie pe copil de activitățile zilnice, folositoare desfășurate de copii mai mari sau adulți (aerisirea sălii de grupă, udarea florilor, confecționarea unor obiecte etc.).
O asemenea grupare a lor e importantă în special din considerente practice: corelarea strânsă a tendinței firești a copiilor de a îmbrățișa genuri variate de activitate ludică cu necesitatea de a învăța cât mai mult și cât mai bine.
În cazul grădinițelor cu program prelungit și săptămânal, la aceste activități se adaugă activități recreative și de relaxare, activități de dezvoltare și exersare a aptitudinilor individuale, activități recuperatorii, activități desfășurate în cursul programului de după-amiază.
a)Activitățile de învățare dirijată sau activități comune ar corespunde “lecțiilor” întâlnite în învățământul de tip școlar, activități cunoscute și sub denumirea de “activități obligatorii”. Denumirea de “activitate de învățare dirijată” are menirea de a evita unele confuzii ce ar putea apărea în conceperea practicii educaționale în grădinița de copii: nici o activitate organizată cu preșcolarii nu poate avea caracter obligatoriu și toate activitățile practicate în grădiniță, inclusiv cele la alegerea copiilor sau a educatoarelor, comportă caracteristici specifice activităților “comune”.
Prin atmosfera de joc în care se desfășoară și prin felul cum sunt concepute diferitele strategii de învățare, aceste activități – dincolo de aparențe – sunt altceva decât “lecții” obișnuite sau simple jocuri și ocupații preferențiale. Ele sunt activități instructiv-educative specifice învățământului preșcolar. Convențional, ele sunt numite “activități” și nu “lecții” și prin forma de organizare ele asigură însușirea sistematică a cunoștințelor necesare și accesibile înțelegerii copiilor. Astfel de activități corectează vorbirea copiilor, le îmbogățesc vocabularul cu cuvinte și expresii lingvistice noi, lărgesc sfera cunoașterii empirice și pregătesc treptat cunoașterea mai profundă a mediului înconjurător. Ele educă voința, atenția, motivația, interesul, dezvoltă memoria, gândirea, imaginația, asigură formația intelectuală, morală, estetică și fizică a copiilor.
Spre deosebire de alte categorii de activități, ele se disting din punct de vedere al conținutului, al organizării și al desfășurării metodice prin câteva trăsături specifice:
Sunt organizate și conduse de către educatoare – care stabilește forma și tipul activității, locul de desfășurare și materialul pe care îl vor folosi;
Le realizează prin antrenarea tuturor copiilor din grupă;
Se desfășoară în momentul zilei apreciat de către educatoare ca cel mai adecvat (de obicei între orele 9,30 – 11,00);
Numărul activităților obligatorii diferă de la un nivel de vârstă la altul, conform Planului de învățământ;
Subiectul este unic, este obligatoriu pentru toți copiii și este stabilit de către educatoare prin planificarea săptămânală.
Activitățile comune pot fi (după conținut): de educarea limbajului, matematice, de cunoaștere a mediului înconjurător, activități practice și elemente de educație casnică, educație pentru societate, educație muzicală, educație plastică, educație fizică.
b)Una din formele pe care le îmbracă activitățile la alegere este jocul ca formă de activitate instructiv-educativă. Copiii practică liber jocul în numeroase momente de relaxare pe care le oferă grădinița: dimineața, până la prima activitate de învățare dirijată (până aprox. – 9,00), între aceste activități sau în activitățile cu caracter complementar (“activități distractive” – după 11,00) și, după-amiaza, la grădinițele cu orar prelungit, până se încheie programul. Această recunoaștere deosebită a jocului se sprijină:
În primul rând, pe disponibilitățile reale ale copilului de a fi instruit și educat prin joc. Între 3 și 6 ani sunt constituite sau se află în plin proces de constituire elementele psihice care facilitează afirmarea plenară a copilului prin joc.
În al doilea rând, jocul, prin natura lui, dispune de valențe formative deosebite: implicat organic în procesul instruirii, el dezvoltă spiritul de observație și de investigație, cultivă imaginația și gândirea creatoare, orientează activitatea psihică, pune în acțiune forțele psihice capabile de performanțe deosebite, disciplinează conduita morală și caracterială, contribuie, în sfârșit, la formarea mai rapidă și mai eficientă a mecanismelor psihice care înlesnesc și condiționează învățarea, munca și creația, la nivelul posibilităților autentice ale copiilor.
Jocul e întâlnit la grădinița de copii ca activitate de sine stătătoare, în varianta sa de joc simbolic (joc de manipulare, joc imitativ și joc de creație). Ca joc de reguli, el e prezent în desfășurarea anumitor activități de învățare dirijată (“activități comune”). De asemenea, el e prezent și ca joc distractiv, în special după anumite activități de învățare dirijată (joc motric, liniștitor sau dinamic, joc de atenție, de perspicacitate etc.) sau în cadrul activităților complementare. La școlarii mici, începând cu cei din clasa I, jocul ca formă de activitate e prezent în cadrul lecțiilor de citire, de matematică, de cunoaștere a mediului, de geografie, de istorie etc., ca joc cu reguli și ca strategie de instruire, nu ca “adaos” la lecție sau ca simplu divertisment, ci ca ceva care se armonizează cu celelalte strategii de instruire, concepute și ele în spiritul jocului.
Pentru desfășurarea acestor activități sala de grupă trebuie să fie amenajată și organizată adecvat. Fiecare zonă (arie de stimulare) va oferi terenul unei activități în care jocurile și activitățile alese vor dezvolta cunoașterea într-un domeniu al vieții sociale. Materialele de care trebuie să dispună aceste ateliere de joc motivează activitatea și încurajează achiziționarea de noi cunoștințe.
Având un caracter temporar este recomandabil ca ele să se realizeze prin amplasarea corespunzătoare în sala de grupă a unor dulapuri, panouri, măsuțe ce pot fi ușor manipulate.
Materialele utilizate trebuie să se găsească la îndemâna copiilor, să fie sortate, ordonate și etichetate pentru a se putea păstra și educa spiritul de ordine. Copilul își poate alege aria de dezvoltare în funcție de preferințe și de influența educatoarei, care va schimba periodic materialele și dispunerea lor.
În funcție de nivelul de vârstă, de domeniul cunoașterii propus, de centrul de interes, precum și de resursele materiale existente în grădiniță se pot organiza următoarele zone, în care pot fi abordate diverse activități și jocuri alese de copii, liber creative.
2.5 Jocul-definire și caracteristici
Ce este jocul?
Jocul este una dintre activitățile umane fundamentale.
Jocul este divertisment, recreere și, în același timp, nevoie vitală de reconstrucție imaginară a realității.Adulții pot percepe lumea jocului ca pe una neserioasă, însă pentru copil ea este foarte importantă și serioasă. Copilul care se joacă construiește lumea, o apropie, analizează și caută să o înțeleagă.-Ed. Claparede, M Montessori, J. Piaget, A. Leontiev, P.P. Neveanu, U. Șchiopu, S. Teodorescu și mulți alții, au lucrări de referință în acest domeniu.
Ideea de bază pe care o surprind este aceea că în joc copilul învață, antrenează creativitatea și depune efortul unei activități similare cu munca. Cercetătorii au demonstrat că jocul copilului este esențial pentru dezvoltarea personalității lui și că, prin joc se dezvoltă capacitățile și competențele de bază. Este bine ca inițiativa, alegerea și decizia acțiunii să pornească de la copil, atunci când este cazul (ex. în jocul spontan sau cele din ariile de stimulare).
Jocul este munca copilului, atrăgând în felul acesta atenția asupra efortului pe care îl depune copilul în joc,indiferent de vârsta cărora se adresează, deoarece este un eficace mod de a înviora atmosfera pasivă din clasă. Este și artă și tehnică în a organiza și desfășura strategii de învățare pe sistemul jocului, de aceea și inițierea pe care dorește să o realizeze acest curs acoperind domeniul cunoștințelor și deprinderilor despre joc. Metoda jocului ajută în elaborarea procedeelor de învățare bazate pe joc, de proiectare eficientă, respectând normele didactice.În realitate a desfășura un joc nu este „joacă” lipsită de importanță și seriozitate.
Este, într-un fel, unica modalitate de predare adaptată gradului de maturitate psihică a preșcolarului. Nu trebuie supraevaluat rolul jocului în învățare pentru alte categorii de elevi. Metoda poate fi folosită și pentru clasele mai mari, însă nu va fi o metodă predominantă.
2.6 Argumentarii psihologice ale jocului
Cercetările psihologice au pus în evidență numeroase elemente psihice care se formează cu ajutorul acestei forme de activitate. Preșcolarul este considerat o personalitate în formare care gândește, acționează și aspiră spre perfecțiune. Cu toții ne refugiem adeseori într-o lume imaginară pe care ne-o creăm plină de vise, de dorințe ce se împlinesc, de reverie și imaginație; este o lume paradisiacă unde restricțiile și autocontrolul rigid lipsesc. Omul face dovada că poate crea o astfel de lume, începând cu vârsta de 3 ani, fără să-l învețe nimeni. În crearea lumii imaginare omul transpune situația reală în imaginar. El preia selectiv realitatea după nevoi și propriile posibilități. Această capacitate este destul de dezvoltată la copilul ce depășește vârsta de 3 ani. Fiecare copil își modelează realitatea în funcție de propriul eu. Copilul își poate lua anumite elemente din realitate și le investește cu anumite aspecte cunoscute de el.
Jocul apelează și la capacitatea omului de a lucra cu simboluri, semne ce sunt atribuite obiectelor, acțiunilor și faptelor ce desemnează altceva decât sunt acestea în realitate. El operează cu reprezentări în care investește și afectivitate și rațiune, nu este un proces simplu de percepție. De cele mai multe ori, prin joc are loc proiecția individului în rol: copilul se joacă „de-a doctorul”, „de-a familia”, „de-a vânzătorul”, imitând cele întâmplate în realitate sau ceea ce el ar fi dorit să se întâmple.
Jocul are un rol terapeutic pentru copiii care nu au dezvoltat spiritul de inițiativă și curajul de a intra în competiție. Prin joc el se eliberează de vechiul copil timid și intră cu toate forțele în dinamismul jocului cu rol. Nu se mai teme atât de tare de cenzură deoarece personajul poate spune orice, iar reproșurile nu i se adresează lui personal.
Set accesorii pentru jocul “de-a doctorul”
Simularea unei consultatii
Prin joc se poate fortifica voința și atenția. Copilul poate deveni perseverent și se poate concentra mai mult și fără prea mult efort, stimulându-i creativitatea, poate respecta cu ușurință regulile impuse în cadrul jocului. Capacitatea omului de a acționa în spirit creativ în diferite situații
Jocul este expresia cea mai înaltă a dezvoltării umane în copilărie, deoarece este singura expresie liberă a ceea ce se află în sufletul unui copil.
Set accesorii pentru jocul “de-a vânzătorul”
Aruncându-ne o privire generală asupra a ceea ce reprezintă jocul în viața și activitatea oamenilor, în viața copiilor de vârstă preșcolară mai ales, putem desprinde cu ușurință anumite note caracteristice și definitorii. Iată, pe scurt, câteva din ele:
– Jocul este o activitate specific umană. Numai oamenii îl practică în adevăratul înțeles al cuvântului. Similitudinea cu comportamentul numit „joc” al animalelor este neconcludentă, din motivele pe care le vom consemna în continuare.
– Jocul este una din variatele activități ale oamenilor: e determinat de celelalte activități și, invers, le determină pe toate acestea. Învățarea, munca și creația nu s-ar realiza în afara jocului, după cum acesta nu poate să nu fie purtătorul principalelor elemente psihologice de esență neludică ale oricărei ocupații specific umane.
– Jocul este o activitate conștientă. Cel care îl practică, inclusiv copilul preșcolar, îl conștientizează ca atare și nu-l confundă cu nici una dintre celelalte activități umane.
– Jocul introduce pe acela care-l practică în specificitatea lumii imaginare pe care și-o creează jucătorul respectiv.
– Scopul jocului este acțiunea însăși, capabilă să-i satisfacă jucătorului imediat dorințele sau aspirațiile proprii.
– Prin atingerea unui asemenea scop, se restabilește echilibrul vieții psihice și se stimulează funcționalitatea de ansamblu a acesteia.
Sintetizând toate aceste note caracteristice, am putea obține următoarea definiție a jocului: Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care omul își satisface imediat, după posibilități, propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea imaginară ce și-o creează singur.
2.7Funcțiile jocului
Funcția principală a jocului este aceea de a permite individului să-și realizeze eul, să-și manifeste personalitatea, să urmeze, pentru moment, linia interesului său major, atunci când nu o poate face prin activități serioase. Astfel, jocul, după Claparede, ar fi înlocuitor al activității serioase. Individul este obligat să recurgă la joc din următoarele motive:
– pentru că este incapabil să presteze o activitate serioasă din cauza dezvoltării insuficiente;
– din pricina unor împrejurări care se opun îndeplinirii unei activități serioase care să satisfacă dorința respectivă (interdicțiile adultului). Așadar, obstacolele în discuție pot fi de două feluri: externe (un mediu nepotrivit) sau interne (cenzura morală).
În final este vorba – de fapt – de o sustragere a individului din realitate prin crearea unei realități libere, potrivite satisfacerii nevoii sale de realizare.
Jocul devine astfel un fenomen de derivare explicat în felul următor de Claparede: „curentul dorințelor noastre, al intereselor care alcătuiesc eul nostru caută o ieșire în ficțiune, prin joc, când realitatea nu-i oferă căi suficiente de manifestare” .
Încercând să răspundă dacă jocul este sau nu instinct, el precizează că jocul se înrudește cu instinctul în sensul că declanșează printr-un stimul intern sau extern activități neînsușite, rațiune pentru care poate fi apreciat impuls instinctiv.
Alături de funcția derivării, socotită cardinală, jocul este socotit ca fiind util și din alte motive (funcții secundare):
1. Rolul de divertisment. Jocul înlătură plictiseala pricinuită de lipsa activității. Funcția jocului este și în acest caz aceea de a introduce elemente pe care mediul nu le oferă (rolul de divertisment fiind în directă legătură cu funcția de derivare).
2. Jocul – element odihnitor. Este vorba, de fapt, nu atât de repaus cât de o eliberare din constrângerea muncii (referire valabilă pentru adult). Deși practicat adesea cu mai multă intensitate decât munca, jocul obosește mai puțin, pentru că răspunde tendințelor de afirmare refulate, gâtuite de necesitățile muncii (subliniază Claparčde) și de aceea lasă impresia nu numai că nu obosește, ci chiar că relaxează.
3. Jocul – agent de manifestare socială – funcție conform căreia jocul ar exercita la copil tendințele sociale, dar fără putința de a le și menține (partizan al orientării biologice, accentuează funcțiile motrice și intelectuale ale jocului în detrimentul celei sociale, pe care o consideră ca un caz particular).
4. Jocul – agent de transmitere a ideilor, a obiceiurilor de la o generație la alta. Încă din cele mai vechi timpuri jocul a fost folosit ca mijloc de educație populară, arată Claparede. De reținut afirmația lui: „nu nevoia socială de a menține tradițiile a creat instinctul jocului, ci jocul exista deja”.
În egală măsură cu problemele jocului infantil este tratată și problema jocului adulților.
Analizând diverse categorii de jocuri, Claparede conchide că fiecare din aceste jocuri exersează o funcție psihologică sau fiziologică.
Conform teoriei sale, jocurile se împart în două categorii, după cum ele exersează funcții generale sau numai unele funcții speciale. Din prima categorie fac parte jocurile senzoriale, motrice și psihice (intelectuale și afective). Din a doua categorie: jocuri de luptă, vânătoare, sociale, familiale, de imitație.
Jocurile senzoriale sunt tipice copiilor mici care, explorând realitatea, gustă substanțele cele mai diverse, produc sunete cu diferite jucării, examinează culorile.
Categoria jocurilor motrice este specifică tot vârstei mici, ajungând la coordonarea mișcărilor, dezvoltarea forței, a promptitudinii și chiar a vorbirii (apreciază Claparede).
Jocurile intelectuale se bazează pe comparație și recunoaștere, pe asociație prin asonanță, prin raționament și imaginație creatoare. Oprindu-se asupra jocurilor în care imaginația este procesul de bază, afirmă că „copilul dovedește o neînchipuită bogăție a fanteziei când atribuie unui obiect neînsemnat cu care se joacă toate calitățile dorite de el.”
Jocurile intelectuale se sprijină pe curiozitate și apar din dorința de cunoaștere, de pătrundere a copilului în realitatea unde încă nu s-a integrat.
Jocurile afective însumează categoria acelor jocuri ce provoacă emoții negative. Exemplu: durerea provocată în joc amuză dacă este acceptată de bunăvoie și nu depășește anumite limite.
Din a doua categorie vom preciza:
Jocurile de luptă au menirea de a exersa forța fizică și îndemânarea;
Jocurile de vânătoare îmbracă în copilărie forma jocului de urmărire, cum ar fi „De-a v-ați ascunselea”;
Jocurile sociale au menirea de a dezvolta instinctele sociale. Din această categorie fac parte plimbările, organizarea taberelor, raporturile colective.
Jocurile familiale se bazează pe instinctul matern sau pe instinctul de familie (jocul cu păpușa, „de-a mama și de-a tata” etc.).
Jocul “de-a papușa” -carucior,leagan,hăinuțe,suzetă
Jocurile de imitație. Aici Claparede încearcă o diferențiere între imitația ca atare și care ar avea mai ales scopul de a procura elemente pentru îndeplinirea jocului și imitația-joc în care copilul imită pentru simpla plăcere de a imita.
Desigur, interesant ar fi ca, alături de Claparede, să ne punem întrebări și să vedem ce se poate răspunde la ele. Astfel, marele pedagog pornește de la a se întreba: de ce imită copilul? Ce imită el? Cum imită?
Claparede respinge ideea instinctului de imitare, afirmând că, în timp ce instinctul este un act bine determinat, actele imitate sau pe care le imităm sunt nedefinite.
Este de acord cu Gross, după care imitația este un caz particular al puterii motrice a imaginilor (în general imaginile au tendința de a se traduce în mișcări).
Tendința copilului este aceea de a repeta o mișcare până ce ea devine conformă cu modelul. După părerea mea – spune Claparede – partea instinctivă a procesului de imitație rezidă tocmai în acest fenomen al căutării unei conformități. Aceasta fiind de fapt o tendință bine determinată, o putem considera drept instinct, și anume instinctul căutării conformității.
Copilul nu imită totul. Puterea sa de imitație este limitată de structura anatomică, structură care predispune la reproducerea anumitor fenomene într-o măsură mai mare decât a altora. Alegerea modelului de imitat prin joc variază după vârstă, după nevoile momentului. Copilul imită ceea ce prezintă interes pentru perfecționarea sa. Adesea copilul imită nu pentru că îl interesează actul, ci persoana care execută obișnuit acest act. La copilul mic imitația urmărește două lucruri – spune Claparede: Copilul imită pentru a învăța să imite; acesta este chiar jocul instinctului conformării. Copilul imită pentru a dobândi alte cunoștințe cu ajutorul imitației. Funcția imitației este astfel, în același timp, și scop și mijloc.
„Jocul – spune Claparede – este cea mai bună introducere în arta de a munci”.
Dacă în joc realizarea este imediată, în muncă ea este mai îndepărtată, fiind necesară activitatea care nu prezintă interes prin ea însăși. Aceasta, pentru că realizarea dorinței prin muncă este subordonată exigențelor realității obiective, exigențe ce implică o așteptare, o înlănțuire de intervenții, nu totdeauna plăcute, călăuzite și orientate de un scop bine fixat.
Claparede a făcut această distincție numai în plan teoretic, practic nefiind posibil să demonstreze existența frontierelor între joc și muncă. Chiar în joc copilul nu poate face abstracție de lumea reală și exigențele acesteia. El a pledat pentru preocuparea mai susținută de transformare a jocului în muncă. Consideră că școala trebuie să aibă ca funcție generală prelungirea copilăriei sau, cel puțin, ocrotirea caracteristicilor ei, nepermisă fiind tendința de a o scurta, fixând prea timpuriu copilul într-un tipar făcut pe măsura adultului. Teoria despre joc la Claparede rămâne ca una dintre cele mai cuprinzătoare.
3.5 Clasificarea jocurilor
Jocul atinge în anii preșcolarității o înaltă perfecțiune, exprimată, între altele, în marea sa varietate de forme. Această realitate face oportună preocuparea specialiștilor în teoria jocului de a se ocupa mai atent de clasificarea lui. O clasificare științifică, convingătoare influențează imaginea despre joc și despre implicațiile sale teoretico-aplicative:
– pune ordine în varietatea, diversitatea și unitatea formelor de manifestare a jocului la o anumită vârstă;
– fiecare formă de joc își poate găsi locul ce i se cuvine în sistemul din care face parte;
având imaginea clară a diferitelor categorii sau forme de jocuri și a locului pe care îl ocupă ele în sistem, se pot elabora îndrumări metodice diferențiate, prilej de a evidenția specificul acestora în viața copiilor și de a arăta cum se corelează și se determină reciproc în sistemul din care fac ele parte
– cunoscând varietatea și diversitatea formelor de joc în unitatea lor, se pot găsi modalități nuanțate de implicare a jocului în conceperea științifico-metodică a jocului în învățământul preșcolar sau în cel primar, în activitățile la alegere, în cele de învățare dirijată – activități specifice grădiniței de copii – și în activitatea instructiv-educativă ce se desfășoară cu școlarii mici, în lecțiile organizate la acest nivel de instruire.
2.6Criterii de clasificare a jocurilor
Jocurile pot fi clasificate după mai multe criterii: după formă, după conținut, după sarcina didactică prioritară, după gradul lor de evoluție etc. Practica demonstrează că se pot obține cele mai bune clasificări atunci când primează operațiile și criteriile logice. În toate științele, în special în științele exacte (în matematică, chimie, biologie etc.) se apelează consecvent la clasificări prin diviziune. Atunci când diviziunea nu este suficient de operantă continuă clasificarea prin enumerare. În nici un caz nu poate fi situată enumerarea pe prim plan în clasificare, deoarece aceasta, neoperând cu criterii logice, comportă mult subiectivism, însușire care nu poate fi atribuită diviziunii.
Jocuri rezultate prin diviziune
Urmând calea grupării jocului după anumite criterii (întotdeauna un singur criteriu și nu mai multe, dar schimbând criteriile de la o situație concretă la alta), jocul ni se înfățișează ca un tablou atotcuprinzător cu valoare de matrice.
În funcție de registrul psihologic specific copiilor de 3-6 ani, jocurile practicate de preșcolari în grădinița de copii se divid în:
– jocuri simbolice (jocuri specifice preșcolarilor, jocuri cu reguli intrinseci);
– jocuri cu reguli (jocuri nespecifice vârstei, dar indispensabile instruirii, jocuri cu reguli extrinseci).
Jocurile simbolice
În funcție de evoluția comportamentului ludic al copilului, jocurile simbolice pot fi: jocuri simbolice primare și jocuri imitative.
În funcție de același criteriu, jocurile simbolice primare se grupează în: jocuri de manipulare sau jocuri-exercițiu și jocuri imitative.
În funcție de izvorul cunoașterii, jocurile simbolice evoluate pot fi: jocuri cu subiecte din viața cotidiană și jocuri cu subiecte din povești și basme.
În funcție de domeniul care sugerează simularea, jocurile cu subiecte din viața cotidiană sunt: jocuri de conviețuire socială și jocuri de construcție.
În funcție de tehnica transpunerii scenice, jocurile cu subiecte din povești și basme pot fi: jocuri-dramatizări și dramatizări.
Jocurile cu reguli
În funcție de natura obiectivelor educaționale, jocurile cu reguli pot fi: jocuri didactice și jocuri distractive.
În funcție de domeniul dezvoltării, jocurile pot fi: jocuri de mișcare (jocuri motrice) și jocuri psihice (jocuri pentru dezvoltarea psihică).
În funcție de obiectele prioritare, jocurile de mișcare pot fi: jocuri motrice simple și jocuri motrice complexe (jocuri motrice competitive).
În funcție de laturile dezvoltării vieții psihice, jocurile psihice pot fi: jocuri cognitive și jocuri de expresie afectivă.
În funcție de sarcinile didactice specifice dezvoltării intelectuale, jocurile cognitive pot fi: jocuri senzoriale și jocuri intelectuale.
În funcție de direcțiile dezvoltării intelectului, jocurile intelectuale pot fi: jocuri de memorie și jocuri de inteligență.
În funcție de complexitatea sarcinii didactice, jocurile didactice pot fi: jocuri didactice simple și jocuri didactice complexe.
În funcție de specificul construcției acțiunii de joc, jocurile cu reguli pot fi: jocuri cu subiect și jocuri fără subiect etc.
În denumirea jocurilor simbolice și a jocurilor cu reguli se păstrează aici toate denumirile corecte cu largă circulație.
Prin enumerarea jocurilor se ajunge la întregirea imaginii de ansamblu a jocurilor care se practică în grădiniță (jocuri aflate deja în circulație sau jocuri necunoscute azi):
Jocurile de manipulare poartă, în general, numele materialelor și al jucăriilor pe care le mânuiește copilul: jocuri cu materiale mărunte, jocuri cu materiale din natură, jocuri cu materiale reziduale, jocuri cu bile, jocuri cu castane, jocuri cu bețișoare, jocuri cu forme geometrice (din lemn sau din material plastic), jocuri cu păpuși, jocuri cu alte jucării.
Jocurile imitative. Acestea poartă numele acțiunilor sociale transfigurate: „Ținem păpușa în brațe”, „Hrănim păpușa”, „Păpușa doarme”; „Azorel stă cuminte”, „Azorel aleargă prin casă”; „Mașina merge”, „Mașina poliției claxonează”; „Facem injecții; „Citim revista (ziarul)”; „Purtăm ochelarii pe nas” ș.a.
Jocurile de conviețuire socială se raportează la cunoaștere, motivație și îndemânare: „De-a mama și copilul”, „De-a gospodina”, „De-a șoferii”, „De-a coafezele”, „De-a frizerii”, „De-a cosmonauții”, „De-a grădinița” ș.a.
Jocurile de construcție, la fel, se raportează la cunoaștere, motivație și la priceperea de a construi: „Construim podul de peste râu”, „Construim casa grădiniței”, „Construim blocuri de locuințe”, „Construim case noi pe bulevard”, „Confecționăm roaba”, „Confecționăm leagănul”, „Confecționăm tractorul”, „Confecționăm macaraua” (toate din diferite materiale destinate activităților de construcție și cunoscute sub diferite denumiri: arco, mecano, multicomb, mozaic educativ, mozaic plastic, combino, plasticon, jocuri tehnice, potodisc, trusa logi I și trusa logi II ș.a.) etc.
Jocurile-dramatizări apar în funcție de impresiile pe care le produc poveștile și basmele învățate: „De-a Ridichea uriașă”, „De-a Scufița Roșie”, „De-a Căsuța din oală” etc.
Dramatizările sunt sugerate de educatoare și au la bază scenarii elaborate de specialiști sau de educatoare: „Capra cu trei iezi” dramatizare după Ion Creangă, „Sarea în bucate” după Petre Ispirescu ș.a.
Jocurile motrice simple se realizează cu sau fără jucării și materiale: alergări, târâri, cățărări, de-a bușilea, săritura corzii, mersul pe tricicletă și pe bicicletă, patinajul, schiul, jocuri la diferite aparate care prezintă securitate ș.a.
Jocurile motrice complexe se desfășoară mai cu seamă în cadrul activităților de învățare dirijată (de educație fizică): exerciții de mers variat, mers în formații, „Trecem peste obstacole”, „Ne păstrăm echilibrul”, „Cine sare până la frânghie”, concursuri sportive ș.a.
Jocuri de expresie afectivă: teatru cu păpuși, teatru de masă, teatralismul, afectația, imitația, plânsul și râsul artificial etc.
Jocuri senzoriale: jocuri pentru sensibilizarea auzului, jocuri pentru sensibilizarea pipăitului, jocuri pentru sensibilizarea gustului și a mirosului, jocuri pentru educarea simțului echilibrului, jocuri pentru sensibilizarea văzului.
Jocuri intelectuale: jocuri fonematice, jocuri pentru îmbogățirea vocabularului, jocuri pentru cunoașterea mediului înconjurător, jocuri matematice, jocuri muzicale, jocuri cu text și cânt, jocuri pentru dezvoltarea operațiilor gândirii, jocuri logice, jocuri de atenție etc.
2.3.Jocul didactic matematic
Cercetarile facute de specialisti in domeniu confirma faptul ca introducerea cunostintelor matematice in invatamantul prescolar este cu atat mai eficienta cu cat se realizeaza devreme. Aceste cunostinte trebuie introduse treptat, pornindu-se de la actiunea in plan extern cu obiectele, la formarea reprezentarilor si abia apoi la utilizarea simbolurilor. Abordarea matematicii in aceasta maniera este accesibila prescolarilor si raspunde intentiei de a-l determina pe copil sa "descopere" matematica, trezindu-i interesul si atentia. Cunoscand faptul ca jocul este activitatea fundamentala in gradinita, este firesc ca acesta sa fie valorificat la maximum si in predarea matematicii. In scoala insa, jocul trece pe planul secund, locul lui fiind luat de o alta forma de activitate: invatarea. Trecerea de la joc la invatare se realizeaza prin intermediul jocului didactic. Acesta ocupa un loc bine determinat in planul de invatamant al institutiilor prescolare, fiind cel mai indicat mijloc de desfasurare a activitatilor de matematica, dar si a celor de cunoastere a mediului si de educarea limbajului.Jocurile didactice organizate in lumina cerintelor psihologiei invatarii reprezinta un mijloc activ si eficace de instruire a prescolarilor. Acest tip de activitate, cu un aparent aspect de divertisment, este, in fond, o activitate apta sa raspunda unor importante obiective ale procesului instructiv-educativ.
Prin jocul didactic, copilul isi angajeaza intreg potentialul psihic, isi dezvolta spiritul de cooperare, de echipa, isi cultiva initiativa, vointa, inventivitatea, flexibilitatea gandirii.Asimilarea cunostintelor matematice de la cea mai frageda varsta are o importanta deosebita, stimuland dezvoltarea intelectuala generala a copilului si influentand pozitiv dinamica vietii sale spirituale.Prin jocul didactic se faciliteaza asimilarea cunostintelor matematice, formarea unor deprinderi de calcul matematic, realizand imbinarea armonioasa intre invatare si joc.
Folosirea jocului didactic in predarea matematicii are numeroase avantaje pedagogice, cum ar fi:
constituie o tehnica atractiva de explicare a unor notiuni abstracte, dificil de predat pe alte cai;
angajeaza la lectie si copiii timizi si pe cei slabi si dezvolta spiritul de cooperare, ceea ce duce la cresterea gradului de coeziune a grupei de elevi;
constituie o admirabila modalitate de a-i determina pe copii sa participe activ la lectie;
permite urmarirea progresului inregistrat de copil, permite observatii prognostice privind ritmurile individuale de maturizare intelectuala si afectiva;
observarea modului de manifestare a copilului in cadrul activitatilor de joc didactic matematic permite aprecierea individualizata a momentului (varstei) optim de intrare in clasa I, grupa pregatitoare fiind recunoscuta ca avand drept obiective pe cele care vizeaza antrenarea raportului pentru inceperea scolaritatii.
Jocul didactic matematic are un rol deosebit in amplificarea actiunii formative a gradinitei, in primul rand prin faptul ca poate fi inclus in structura activitatii comune, realizand astfel o continuitate intre activitatea de invatare si cea de joc.
Jocul didactic matematic are o eficienta formativa crescuta in situatia consolidarii si verificarii cunostintelor, in etapa predarii procesului de invatare a unui joc nou constituind o sarcina complexa pentru copii.
Jocul didactic matematic este un mijloc eficient de evaluare, aratand in ce masura copiii si-au insusit cunostintele necesare, gradul de formare a reprezentarilor matematice, a priceperilor si deprinderilor de a realiza sarcinile in succesiunea data de educatoare, de a se integra in ritmul cerut, de a da raspunsuri corecte si prompte.
Jocul didactic matematic exercita o influenta deosebita asupra dezvoltarii intelectuale a copiilor, asupra formarii priceperilor (de grupare, comparare, ordonare a multimilor), ajuta la educarea spiritului de observatie, la exersarea operatiilor gandirii (analiza, sinteza, comparatia, clasificarea), la dezvoltarea limbajului in general, a celui matematic in special, a imaginatiei si atentiei voluntare.
Pornind de la definitia data in capitolul anterior jocului didactic, se poate spune ca jocul didactic matematic este un tip specific de activitate prin care educatoarea consolideaza, precizeaza, chiar verifica cunostintele copiilor, imbogateste sfera de cunoastere matematice, pune in valoarea si antreneaza capacitatile creatoare ale acestora.
Stiut fiind faptul ca imbinarea elementului instructiv cu cel distractiv in jocul didactic duce la aparitia unor stari emotionale complexe care stimuleaza si intensifica procesele de reflectare directa si nemijlocita a realitatii, valoarea practica a jocului didactic matematic consta in faptul ca, in procesul desfasurarii lui, copilul are posibilitatea aplicarii cunostintelor insusite, exersarii priceperilor si deprinderilor formate.
Pornind de la elementele constitutive ale jocului didactic, si jocul didactic matematic cuprinde urmatoarele componente:
v Scopul jocului – se formuleaza in concordanta cu prevederile programei activitatilor matematice. Scopul trebuie sa se refere la probleme de ordin cognitiv, dar si formativ.
Exemplu:
Intr-un joc in care se urmareste predarea sau fixarea cunostintelor despre o culoare (sau mai multe), se realizeaza un exercitiu cu caracter formativ analiza, comparatie.
Intr-un joc in care se introduce o noua forma geometrica ( o ), scopul este unul cognitiv, dar se are in vedere si aspectul formativ àexercitii de selectie, abstractizare, generalizare.
Corect este ca intr-un joc didactic matematic sa se aduca in prim plan unul din cele doua aspecte, constientizarea lui de catre educatoare dandu-i acesteia posibilitatea sa-l urmareasca si sa-l atinga in desfasurarea jocului.
Continutul matematic al jocului este subordonat particularitatilor de varsta si sarcinii didactice. Continutul matematic se poate referi la: multimi, operatii cu multimi, elemente de logica, relatii de ordine, relatii de echipotenta, numere naturale, elemente de geometrie, unitati de masura etc.
Sarcina didactica reprezinta esenta activitatii, transpune la nivelul copilului, scopul urmarit intr-o activitate matematica. Trebuie sa antreneze intens operatiile gandirii: analiza, sinteza, comparatia, abstractizarea, generalizarea.
Jocul matematic rezolva cu succes o singura sarcina didactica.
Exemplu:
Jocul didactic "Gaseste locul potrivit" are ca scop:"Formarea deprinderilor de a efectua operatii cu multimi" iar sarcina didactica este urmatoarea: "sa formeze multimi dupa unul sau doua criterii".
Regulile jocului arata copiilor cum sa rezolve sarcina didactica fiind conditionate de continut si de sarcina didactica.
Elementele de joc fac ca rezolvarea sarcinii didactice sa fie placuta si atractiva pentru copii
.Clasificarea jocurilor didactice matematice
Jocurile didactice matematice, in marea lor diversitate, se pot clasifica dupa urmatoarele criterii:
in functie de scopul si sarcina didactica
in functie de aportul lor formativ
AIn functie de scopul si sarcina didactica, pot fi impartite in:
a) Dupa momentul in care se folosesc in cadrul lectiei:
jocuri didactice matematice ca lectii de sine statatoare;
jocuri didactice matematice ca momente propriu zise ale activitatii;
jocuri didactice matematice intercalate pe parcursul activitatii sau la final.
b)Dupa continutul capitolelor de insusit:
Jocuri matematice pentru aprofundarea cunostintelor specifice unui capitol;
Jocuri matematice specifice unei varste sau grupe.
c)Dupa materialul didactic:
Jocuri didactice cu material didactic standard (confectionat)
natural (din natura)
Jocuri fara material didactic (orale, ghicitori, versuri, scenete, cantece, povestiri)
Exemple ghicitori matematice
Zece fete uda flori,
Si au zece stropitori,
Noua stropitori sunt goale
Cate stropitori sunt oare ? Raspuns: ……stropitori
2) Opt ratuste cam baltate
Danseaza pe lac mai frate.
. Daca mai vin înca sase,
Câte sunt acum, mai frate? Raspuns: ……ratuste
3)În vaporul cel din fata,
Trag opt marinari, o ata
.În vaporul cel din urma,
Sapte marinari se plimba.
Spune iute, daca poti,
Câti marinari sunt de toti? Raspuns:……marinari
4) Ana are patruzeci
De ardei si castraveti
Daca castraveti sunt sapte,
Spune câti ardei sunt frate? Raspuns: ……ardei
În sera lui mos Pandele
Semanate-s floricele.
Douazeci muscate albe,
Douazeci muscate rosii,
Si cincizeci de tufanele.
Spune tu mai scolarele,
Câte flori are Pandel Raspuns: ……..flori
B. In functie de aportul lor formativ (pot fi clasificate tinand cont de acea operatie a gandirii careia sarcina jocului i se adreseaza in mai mare masura)
a)ocuri pentru dezvoltarea capacitatii de analiza
"Jocul negatiei" prin care se urmareste sa se nasca la elevi ideea negatiei logice si acest lucru se poate realiza numai printr-o analiza amanuntita a tuturor atributelor pe care nu le are o piesa oarecare din trusa de figuri logice.
"Completeaza sirul" in care copiii trebuie sa deduca regula dupa care se obtine un sir, analizand anterior termenii sirului.
b)Jocuri pentru dezvoltarea capacitatii de sinteza
Exemplu:
Jocurile matematice cu numere naturale
Jocuri didactice in care se efectueaza operatii cu numere
Exercitiile de sinteza se introduc dupa efectuarea celor de analiza.
c)Jocuri didactice pentru dezvoltarea capacitatii de a efectua comparatii
Exemplu:
Compararea cantitativa a doua multimi
Recunoasterea egalitatii/inegalitatii a doua numere
Compararea numerelor si ordonarea intr-un sir crescator/descrescator
dJocuri didactice pentru dezvoltarea capacitatii de a efectua abstractizari si generalizari
Exemplu:
Cine stie,raspunde" cu sarcina de a compune numere, de a compune exercitii de adunare si scadere cu rezultat dat.
e)Jocuri didactice pentru dezvoltarea perspicacitatii care cuprind sarcini cu un grad ridicat de dificultate si care presupun un bagaj de cunostinte temeinice si o gandire logica.
Exemplu
·"Cine are acelasi numar?" – corespondenta intre numarul de obiecte si cifra, formarea sirului numeric 1-10, utilizand si cifrele corespunzatoare.
(Lupu C., Savulescu D. – "Metodica predarii matematicii. Manual pentru clasa a XI-a. Licee Pedagogice", Editura Paralela45, Bucuresti 2000)
O alta clasificare este realizata de autorii Antohe V., Gherghinoiu C., Obeada M. in lucrarea: "Metodica predarii matematicii. Jocul didactic matematic. Suport de curs", Braila 2002.
Autorii clasifica jocul didactic matematic impartindu-l in trei categorii:
1.Jocuri didactice de formare de multimi care implica exercitii de: grupare, separare, exemplificare care vor duce la dobandirea abilitatilor de identificare, scriere, selectare si formare de multimi.
2.Jocuri didactice de numeratie care contribuie la consolidarea, verificarea deprinderilor de asezare in perechi, comparare, numarare constienta, de exersare a cardinalului si ordinalului, de familiarizare cu operatiile matematice de formare a rationamentelor de tip ipoetico-deductiv.
3.Jocuri logico-matematice care urmaresc familiarizarea copiilor cu operatiile cu multimi.
Cunoscute fiind problemele referitoare la structura jocului didactic si la specificul sau, ca urmare a imbinarii originale a elementelor componente intr-un tot unitar, ma voi referi in cele ce urmeaza, la cateva aspecte metodice de desfasurare a acesteia la diferite grupe.
La grupa de 3-4 ani, introducerea in joc se face sub forma de surpriza: sosirea unui personaj surpriza, prezentarea materialului, bataia in usa, vorbirea soptita, aducerea saculetului fermecat. Prin acestea se urmareste atat realizarea unei atmosfere placute de joc, trezirea interesului si a curiozitatii pentru ceea ce va urma.
Se trece apoi la desfasurarea jocului, demonstrarea si explicarea acestuia facandu-se din mers, constituind prima etapa propriu zisa a jocului.
La grupa mica, educatoarea sau un anumit personaj este intotdeauna conducatorul jocului, revenindu-i sarcini importante, pe linia antrenarii tuturor copiilor in respectarea regulilor jocului pe linia corectarii raspunsurilor, a sanctionarii greselilor, a aprecierilor raspunsurilor corecte, a complicarii jocului. denumiri de culori, forme, pozitii spatiale), educatoarea este cea care denumeste prima, apoi repeta, accentuand in mod intentionat asupra diferitelor parti de cuvant pentru a fi percepute corect de copii. Apoi, se cere copiilor repetarea acestora, in mod individual, asociindu-le cu concretul obiectual. Astfel, cuvintele noi capata continut si sens, sunt retinute cu usurinta,
Pe parcursul jocului se are in vedere antrenarea tuturor copiilor in raspunsuri individuale la toate aspectele propuse a fi exersate in cadrul jocului respectiv. Totodata se accepta si raspunsuri incorecte, cu obligatia de a fi corectate. Raspunsurilor verbale li se asociaza multa miscare (de brate, picioare, palme) si mimica.
Toate acestea atrag copiii, ajutandu-i sa rezolve cu bine sarcinile propuse.
Atunci cand prin jocul didactic se transmit cuvinte noi ( sunt reproduse corect)
Repetitiile, ca si corectarea greselilor din exprimarea copiilor, trebuie facute cu mult tact pentru a nu supara copiii si a nu le diminua din dorinta de participare activa la joc. Efortul copiilor chiar si atunci cand nu este incununat de succes deplin, trebuie apreciat, rasplatit pentru a-i incuraja si a-i determina sa persevereze in continuare. In acest mod nu se creeaza conditii pentru aparitia unor atitudini negative la copii.
Incheierea jocului se face in stransa legatura cu continutul acestuia si cu materialul folosit, pentru a obtine adeziunea copiilor si asupra acestui moment al activitatii.
Formele pe care le pot imbraca incheierea jocului pot fi: aranjarea materialului la locul lui in sala de grupa, imitarea prin anumite miscari a unor actiuni efectuate de personajele prezentate in joc, prin onomatopee, aprecieri asupra rezultatelor obtinute. Cu acestea se urmareste pastrarea atmosferei de voie buna si satisfactie a tuturor copiilor.
La grupa de 4-5 ani se mentin caracteristicile mentionate mai sus, in special la inceputul anului scolar (ca etapa de tranzitie, pentru copiii care continua gradinita sau de adaptare pentru cei care vin din familie la gradinita la 4 ani).
Treptat in organizarea si desfasurarea jocului didactic apar aspecte noi: introducerea in joc se poate face prin intermediul unor ghicitori, scurte povestiri, a unor versuri prin care se anunta copiilor tema si astfel li se capteaza atentia si interesul pentru joc.
Ca moment aparte se realizeaza intuirea materialului didactic de copii, cu sprijinul educatoarei, moment prin care se satisface curiozitatea copiilor fata de secretele pe care le contine si se asigura intelegerea modului in care el va fi folosit la activitate.
Explicatia si demonstratia jocului se realizeaza de catre educatoare cu ajutorul unui copil sau a mai multor copii.
Acest moment priveste intreaga desfasurare a jocului sau a cate unei parti a acestuia (daca jocul arc 2 – 3 variante in desfasurarea sa). Explicatia trebuie sa fie facuta cu cuvinte putine, precise, clare, in concordanta deplina cu demonstratia. Numai in aceste conditii, ce dureaza putin si nu sectioneaza cursul firesc al jocului, este inteleasa de copii.
In unele jocuri educatoarea transfera rolul ei de conducator anumitor copii, care nu au deficiente prea mari in vorbire, se exprima clar, formuleaza propozitii simple si corecte din punct de vedere gramatical (de exemplu, la jocurile Saculetul fermecat, Este ziua papusii, Magazinul de jucarii).
Săculețul fermecat
Scopul:Formarea deprinderii de a pronunta corect cuvinte care contin grupe de consoane consecutive,activizarea vocabularului,educarea capacitatii de a clasifica obiectele dupa criteriile date(utilitate,material)
Sarcina didactică: Denumirea corecta a obiectului scos din saculet,raportare lui la alte obiecte din aceiasi categorie.
Regulile jocului:Copiii la care se opreste saculetul la semnalul educatoarei ,scot obiectul (imaginea lui)il denumesc si il aseaza la locul potrivit pe masa sau panou.
Material didactic:Un saculet din panza de dimensiune mica,in care se introduc jucari sau obiecte de uz personal.(se poate introduce si imagini ale acesora).
Indicatii pentru organizarea si desfasurarea jocului
Inainte de inceperea jocului educatoarea aseaza pe panou sau pe mai multe mese cate un obiect care sa indice criteriul de clasificare a obiectelor gasite de copii in saculet.De pilda:masa pentru mobilier,o pisica pentru animale,pieptane pentru obiecte de uz personal,o caciulita pentru obiectele vestimentare.Se discuta cu copii ce alte obiecte pot fi asezate alaturi de cele aflate pe mese in functie de criteriul utilitatii..
In saculet vor vi introduse obiecte din categorii diferite.Ele vor fi date copiilor asezati in semicerc pentru a le trece din mana in mana.La semnalul educatoarei realizat fie din clopotel,fie din bataile palmelor saculetul se opreste.Copilul la care sa oprit saculetul trbuie sa scoata un singur obiect,il denumeste si il ofera vecinului cu rugamintea sa il aseze la locul potrivit.Acesta va cauta grupul de obiecte corespunzator si va motiva asezarea efectuata(L-am asezat langa imaginea care indica patul pentru ca face parte din mobilier)
Variantă
Jucariile sunt asezate intr-un sac,care va trece din mana in mana.Copilul la care sa oprit sacul,va scoate o jucarie si o va denumi.Vecinul lui ,caruia i-o va inmana,va trebui sa gaseasca un cuvant care sa desemneze categoria de obiecte sau fiinte din care face parte,apoi va inmana unui alt vecin care de asemenea va spune un cuvant din aceiasi categorie.De exemplu:daca din sac va scoate o jucarie reprezentand pisica,urmatorii copii vor trebui sa denumeasca alte animale sau daca din sac se reprezinta o jucarie tren,vecinii trebuie sa denumeasca alte mijloace de transport cunoscute de ei.Miscarea sacului se reia atunci cand copiii au epuizat seria cuvintelor cunoscute din categoria stabilita prin jucaria scoasa din sac.
Se mentin, la aceasta grupa, cerintele referitoare la manifestarea factorului pedagogic de catre educatoare (in special in cazul copiilor timizi, cu persistente defectiuni de pronuntie si pronuntare corecta) si la practicarea melodicii jocurilor prin care se continua invatarea de noi cuvinte, formularea de propozitii dezvoltate, inlocuirea substantivelor cu pronumele corespunzator.
In desfasurarea jocului poate fi inclusa, spre sfarsitul anului, ca stimulent al rapiditatii formularii raspunsurilor, al calitatii vorbirii, intrecerea intre copii.
Incheierea activitatii se mai poate realiza si sub forma de cantec, ghicitoare, poezie, aprecieri cu caracter stimulativ.
La grupa copiilor de 5 – 6/7 ani, desi se mentin unele aspecte mai sus prezentate, care tin de esenta jocului, apar totusi caracteristici noi, dat fiind faptul ca sarcinile privind dezvoltarea copiilor vizeaza calitatea, cantitatea vocabularului, structura gramaticala, expresivitatea.
Introducerea in activitate poate fi realizata sub toate formele prezentate la cele doua grupe (mai ales la inceputul anului scolar), la care se mai adauga si alte procedee, cum ar fi convorbirea (prin care se face o reactualizare a acelor cunostinte care au implicatii directe in jocul respectiv) sau prezentarea directa a materialului si anuntarea jocului. Aceste procedeu prin caracterul lor mai serios, impun in fata copiilor mai multa raspundere fata de modul de rezolvare a sarcinilor date prin joc.
Intuirea materialului se tace in totalitate de catre copii. Atunci cand este cazul, materialul distractiv, ca si la celelalte doua grupe, se ia de catre fiecare copil prin autoservire, la inceputul activitatii sau in momentul in care jocul necesita aceasta.
Orientarea copiilor in joc se face integral (adica se explica si se demonstreaza, atunci cand jocul este nou, in intregime ori se prezinta in variante complicate) sau partial (numai prin explicatii, numai prin material – in cazul jocurilor cunoscute), de la inceputul jocului sau se completeaza pe parcurs. In aceasta orientare prealabila, accentul continua sa cada pe sarcina didactica, elemente de joc, reguli. Totodata se mentin aceleasi rigori cu privire la durata si la calitatea acestui moment introductiv al jocului. In desfasurarea jocului se alterneaza momentele care apartin conducatorului jocului – educatoarea (in prima etapa) si copil (cand se repeta).
La grupa mare, o deosebita atentie se acorda calitatii jocului, care se constituie ca o rezultanta a mai multor factori: activizarea corecta, prompta a copiilor, exprimarea lor corecta din punct de vedere gramatical, rapiditatea inchegarii raspunsurilor, intonatia adecvata, modelarea intensitatii vocii etc.
Pe parcursul jocului se accentueaza asupra caracterului de intrecere (cine rezolva repede si bine), tinand seama de toate regulile jocului. Intrecerea se poate declara frontal intre toti copiii, ori in doua sau mai multe echipe. Punctajul se realizeaza fie prin aportul fiecarui membru al echipei, fie prin aportul reprezentantului echipei.
Se recomanda consemnarea rezultatelor obtinute, in grafice, pentru a fi mai evident clasamentul final, care vizeaza calitatea muncii depuse. De asemenea, creste foarte mult rolul opiniei colectivului in alegerea reprezentantilor, in aprecierea raspunsurilor, precum si supravegherea respectarii regulii sau in solutionarea conflictelor.
In special la aceasta grupa, in cadrul careia se intensifica pregatirea copiilor pentru scoala, se impune exersarea vorbirii fiecarui copil in parte, in aceleasi cerinte de tact pedagogic si conditii de stimulare si incurajare a copiilor pe planul gandirii si exprimarii cu voce tare.
In incheierea jocului didactic se analizeaza aportul fiecarui copil, se declara castigatorii si se impart recompensele (care trebuie sa vizeze diverse aspecte, in raport cu progresul inregistrat de fiecare copil in parte).
Aceasta se realizeaza prin jocurile didactice care exercita o influenta multilaterala asupra dezvoltarii psihice a copiilor, contribuind la dezvoltarea lor intelectuala, la educarea spiritului de observatie, a imaginatiei creatoare, a gandirii si limbajului, deprinzandu-i cu o munca intelectuala independenta, necesara la scoala.
Considerații metodice privind organizarea jocurilor didactice matematice
Reusita jocului didactic matematic este conditionata de proiectarea, organizarea si desfasurarea lui metodica, de modul in care cadrul didactic stie sa asigure o concordanta deplina intre toate elementele ce-l definesc.
Pentru aceasta, cadrul didactic va avea in vedere urmatoarele cerinte de baza:
pregatirea jocului didactic;
organizarea judicioasa a cestuia;
respectarea momentelor jocului didactic;
ritmul si strategia conducerii lui;
stimularea elevilor in vederea participarii active la joc;
asigurarea unei atmosfere prielnice de joc;
varietatea elementelor de joc (complicarea jocului, introducerea altor variante etc.).
Pregatirea jocului didactic presupune studierea atenta a continutului acestuia, a structurii sale, pregatirea materialului si elaborarea planului jocului didactic.
Organizarea jocului didactic matematic necesita o serie de masuri. Astfel, trebuie sa se asigure o impartire corespunzatoare a elevilor clasei in functie de actiunea jocului si uneori, chiar o reorganizare a mobilierului salii de clasa pentru buna desfasurare a jocului, pentru reusita lui in sensul rezolvarii pozitive a sarcinii didactice.
O alta problema organizatorica este aceea a distribuirii materialului necesar desfasurarii jocului. In general, materialul se distribuie la inceputul activitatii de joc, si aceasta pentru urmatorul motiv: elevii cunoscand in prealabil materialele didactice necesare jocului respectiv, vor intelege mult mai usor explicatia cadrului didactic referitoare la desfasurarea jocului. Acest procedeu nu trebuie aplicat in mod mecanic. Exista jocuri didactice matematice in care materialul poate fi impartit elevilor dupa explicarea jocului.
Organizarea judicioasa a jocului didactic are o influenta favorabila asupra ritmului de desfasurare a acestuia, asupra realizarii cu succes a scopului propus.
Desfasurarea jocului cuprinde, de regula, urmatoarele momente:
introducerea in joc (discutii pregatitoare);
anuntarea titlului jocului si a scopului acestuia;
prezentarea materialului;
explicarea si demonstrarea regulilor jocului;
fixarea regulilor;
executarea jocului de catre elevi;
complicarea jocului; introducerea unor noi variante;
incheierea jocului (evaluarea conduitei de grup sau individuale).
Exemplu:
Desfășurarea jocului:
Fiecare echipă primește cercuri galbene în care sunt scrise numerele 34 și 78 și o multitudine de petale pe care sunt scrise diferite operații de adunare și scădere. Fiecare elev din echipaj trebuie să aleagă câte o petală potrivită pentru care rezultatul operației este cel din cerc și le lipesc pentru a obține floarea.
Recompensă: Cine va forma corect floarea o va primi în dar, și calificativul “F.b.”
JOCUL III Pătratele magice
Scop: – dezvoltarea gândirii creatoare;
– exersarea capacității de a opera cu numere naturale .
Sarcina didactică: completarea căsuțelor libere cu numere, astfel încât suma lor să fie 80,
atât pe verticală, cât și pe orizontală, în cele două pătrate.atât pe verticală, cât și pe orizontală, în cele două pătrate.
Material didactic: planșe pe care sunt desenate "pătratele magice" și fișe care sunt
împărțite fiecărei echipe.
Desfășurarea jocului:
Din geanta lui Rilă – Istețilă se prezintă o planșă și fișe pe care sunt desenate "pătratele magice". Fiecare elev trebuie să completeze câte 1- 2 căsuțe cu cifrele care lipsesc, astfel încât pe orizontală, cât și pe verticală să obțină suma 80. Ultimul elev trebuie să verifice corectitudinea și are voie să corecteze greșelile.
Introducerea în joc , ca etapa, îmbracă forme variate in functie de tema jocului. Uneori, atunci cand este necesar sa familiarizam elevii cu continutul jocului, activitatea poate sa inceapa printr-o scurta discutie cu efect motivator. Alteori, introducerea in joc se poate face printr-o scurta expunere care sa starneasca interesul si atentie elevilor. In alte jocuri, introducerea se poate face prin prezentarea materialului, mai ales atunci cand de logica materialului este legata intreaga actiune a elevilor. Introducerea in jocul matematic nu este un moment totdeauna obligatoriu. Propunatorul poate incepe jocul anuntand direct titlul acestuia.
Anuntarea jocului trebuie facuta sintetic, in termeni, precisi, fara cuvinte de prisos, spre nu a lungi inutil inceputul acestei activitati.
Explicarea jocului este un momente hotarator pentru succesul jocului didactic matematic este demonstrarea acestuia. Cadrului didactic ii revin urmatoarele sarcini:
sa-i faca pe elevi sa inteleaga sarcinile ce le revin;
sa precizeze regulile jocului, asigurand insusirea lor rapida si corecta de catre elevi;
sa prezinte continutul jocului si principalele lui etape, in functie de regulile jocului;
sa dea indicatii cu privire la modul de folosire a materialului didactic;
sa scoata in evidenta sarcinile conducatorului de joc si cerintele pentru a deveni castigatori.
Fixarea regulilor. Uneori, in timpul explicatiei sau dupa explicatie, se obisnuieste sa se fixeze regulile transmise. Acest lucru se recomanda, de regula, atunci cand jocul are o actiune mai complicata, impunandu-se, astfel, o subliniere speciala a acestor reguli.
Executarea jocului . Jocul incepe la semnalul conducatorului jocului. La inceput acesta intervine mai des in joc, reamintind regulile, dand unele indicatii organizatorice. Pe masura ce se inainteaza in joc sau elevii capata experienta jocurilor matematice, propunatorul acorda independenta elevilor, ii lasa sa actioneze liber.
Se desprind, in general, doua moduri de a conduce jocul elevilor:
conducerea directa (invatatorul avand rolul de conducator al jocului);
conducerea indirecta (conducatorul ia parte activa la joc, fara sa interpreteze rolul de conducator).
Pe parcursul desfasurarii unui joc didactic matematic, cadrul didactic poate trece de la conducerea directa la cea indirecta sau le poate alterna.
Locul ,rolul și importanța jocului didactic matematic
Jocurile didactice organizate in lumina cerintelor psihologiei invatarii reprezinta un mijloc activ si eficace de instruire a prescolarilor. Acest tip de activitate, cu un aparent aspect de divertisment, este, in fond, o activitate apta sa raspunda unor importante obiective ale procesului instructiv-educativ.
Prin jocul didactic, copilul isi angajeaza intreg potentialul psihic, isi dezvolta spiritul de cooperare, de echipa, isi cultiva initiativa, vointa, inventivitatea, flexibilitatea gandirii.
Asimilarea cunostintelor matematice de la cea mai frageda varsta are o importanta deosebita, stimuland dezvoltarea intelectuala generala a copilului si influentand pozitiv dinamica vietii sale spirituale.
Prin jocul didactic se faciliteaza asimilarea cunostintelor matematice, formarea unor deprinderi de calcul matematic, realizand imbinarea armonioasa intre invatare si joc.
Folosirea jocului didactic in predarea matematicii are numeroase avantaje pedagogice, cum ar fi:
constituie o tehnica atractiva de explicare a unor notiuni abstracte, dificil de predat pe alte cai;
angajeaza la lectie si copiii timizi si pe cei slabi si dezvolta spiritul de cooperare, ceea ce duce la cresterea gradului de coeziune a grupei de elevi;
constituie o admirabila modalitate de a-i determina pe copii sa participe activ la lectie;
permite urmarirea progresului inregistrat de copil, permite observatii prognostice privind ritmurile individuale de maturizare intelectuala si afectiva;
observarea modului de manifestare a copilului in cadrul activitatilor de joc didactic matematic permite aprecierea individualizata a momentului (varstei) optim de intrare in clasa I, grupa pregatitoare fiind recunoscuta ca avand drept obiective pe cele care vizeaza antrenarea raportului pentru inceperea scolaritatii.
Jocul didactic matematic are un rol deosebit in amplificarea actiunii formative a gradinitei, in primul rand prin faptul ca poate fi inclus in structura activitatii comune, realizand astfel o continuitate intre activitatea de invatare si cea de joc.
Jocul didactic matematic are o eficienta formativa crescuta in situatia consolidarii si verificarii cunostintelor, in etapa predarii procesului de invatare a unui joc nou constituind o sarcina complexa pentru copii.
Jocul didactic matematic este un mijloc eficient de evaluare, aratand in ce masura copiii si-au insusit cunostintele necesare, gradul de formare a reprezentarilor matematice, a priceperilor si deprinderilor de a realiza sarcinile in succesiunea data de educatoare, de a se integra in ritmul cerut, de a da raspunsuri corecte si prompte.
Jocul didactic matematic exercita o influenta deosebita asupra dezvoltarii intelectuale a copiilor, asupra formarii priceperilor (de grupare, comparare, ordonare a multimilor), ajuta la educarea spiritului de observatie, la exersarea operatiilor gandirii (analiza, sinteza, comparatia, clasificarea), la dezvoltarea limbajului in general, a celui matematic in special, a imaginatiei si atentiei voluntare.
Numeroase jocuri organizeaza procesul perceperii analitico-sintetice a insusirilor caracteristice ale obiectelor (constituirea grupelor si gasirea asemanarilor dintre obiecte). Prin joc didactic matematic se dezvolta perceptia spatiului ("Unde au asezat jucaria").
Sarcina didactică: folosirea corectă a cuvintelor care indică poziția în spațiu, compararea poziției obiectelor unele față de altele.
Regulile jocului: copiii închid și deschid ochii la semnal. Ei trebuie să observe ce schimbări de poziție a jucăriilor a efectuat conducătorul jocului (educatoarea), iar unul dintre ei să răspundă la întrebarea acestuia. Un alt copil va modifica poziția unei jucării din sala de grupă, reproducând aceeași relație spațială.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii sunt așezați la măsuțe aranjate in careu deschis.
În desfășurarea jocului, educatoarea va respecta o anumită gradare în succesiunea modificărilor. La început va acționa cu un singur obiect – realizând așezarea unei jucării sau a alteia pe ceva sau sub ceva. Ulterior vor putea fi utilizate două jucării deodată.
În complicarea jocului educatoarea poate folosi o machetă cu personaje din povești cunoscute și va efectua unele schimbări, solicitând copiilor să le transpună în acțiunea cu obiectele. De exemplu: să așeze păpușa în aceeași poziție cu piticul de pe machetă. Astfel, dacă piticul stă pe scaun, copilul va așeza păpușa tot pe scaun sau dacă piticul se află în spatele scaunului, păpușa va fi așezată în aceeași poziție.
De asemenea, jocul didactic matematic contribuie la realizarea sarcinilor educatiei morale: dezvoltarea stapanirii de sine, a autocontrolului, a spiritului de independenta, a disciplinei constiente, a perseverentei, a unor calitati de vointa si caracter, aspecte atat de necesare in activitatea de invatare a viitorului scolar.
Restabilind un echilibru in activitatea copiilor, jocul didactic matematic fortifica energiile intelectuale si fizice ale acestora, constituind o prezenta indispensabila in ritmul accentuat al activitatilor din gradinita.
Capitolul III
3.1Rolul educatoarei
Educatorul este principalul factor motivațional din procesul instructiv-educativ, mai ales când este vorba de copiii mici. El organizează condițiile de lucru, furnizează informațiile, este mediator al cunoașterii, acționând în același timp prin contagiune (ca model al comportării) și sancționare.
Educatoarea este si organizatorul activitatii de joc a copilului, activitate in care se poate angaja uneori ca partener, insa intotdeauna observa, asista si regleaza conduita de joc a copiilor. Observarea activitatii ludice este pentru educatoare prilej de cunoastere a identitatii copiilor, a trairilor emotionale si a experientelor de viata traite, a calitatii cunostintelor, fapt care ii permite adaptarea si diferentierea modalitatilor de relationare individuala cu fiecare copil.Educatorea este prima persoană cu care cel mic ia contact și alături de care își va petrece o mare parte a timpului. Este foarte important ca această persoană să se mențină aceeași, indiferent de influențele externe. În aceste cazuri, singurii care vor avea de suferit sunt ei, copiii, cele mai inocente ființe. După părerea mea, exemplul pedagogului personifică acele calități pe care dorește să le regăsească la copii: implicare, entuziasm, curiozitate intelectuală. Dacă acest pedagog se schimbă la intervale de timp, încrederea, siguranța în forțele proprii și in modelul ales, se năruie. Ne dorim copiii puternici din punct de vedere emoțional, voioși, curajoși și perfect ancorați în vremurile pe care le trăiesc
Menirea fiecărei educatoare este de a și-l face pe copil partener în demersul educativ. Ea trebuie să susțină și să consolideze dezvoltarea și comportamentul copilului, raporturile cu sine și cu ceilalți, astfel încât acesta să poată atinge momentul când își formulează singur reguli și principii.Educatorea trebuie să se transforme într-un model pentru cei care-i îndrumă, creionând profilul unei persoane calde și sensibile. Ea este mai mult decât un exemplu în materie de comportament, personalitate și prezență estetică. Însă cum se poate atinge acest obiectiv, dacă educatoarea nu este aceeași pe parcursul întregului proces educativ? Acest element s-a transformat într-o problemă foarte serioasă care a acaparat sistemul de învățământ românesc. Continuitatea unui pedagog în rândul colectivului de copiii, constituie baza unui proces educațional eficient. Instituția preșcolară este indispensabilă, iar integrarea și încrederea copilului în mediul social, depinde de educatoare. Acest prim efort de adaptare la viața socială va avea un mai mare succes atunci când se consolidează relația între copil și educatoare. Trebuie înțeles faptul că fiecare copil va depăși orizontul restrâns al familiei și va avea nevoie de o persoană care să-l îndrume pe termen lung. Aceste schimbări de personal didactic nu fac decât să bulverseze procesul educativ și dezvoltarea emoțională a copiiilor.Prin caracterul sau de mediu institutionalizat, gradinita ofera repere specifice in care se va inscrie relatia educatoare-copil, in procesul educational si dincolo de acesta. Desi imprumuta foarte mult din incarcatura afectiva a relatiei parinte – copil, noua relationare cu adultul pe care prescolarul o face odata cu intrarea in gradinita are cateva trasaturi aparte:
implica o anumita distanta;
presupune respectarea unor reguli de comunicare si relationare cu un adult, altul decat parintele;
este marcata de preocuparile explicite ale educatoarei in atingerea finalitatilor instructiv-educative propuse;
este mediata de preocuparea copilului prescolar pentru rezolvarea sarcinilor didactice;
este influentata de conditiile particulare pe care le are institutia educationala: spatiul unde este situata, dotarea, mobilierul, pregatirea cadrului didactic, programul special de instruire si formare.
Educatoarea este repede perceputa de copilul nou intrat in gradinita drept un adult semnificativ, in afara parintilor, pe care nu il accepta intotdeauna foarte usor, mai ales ca acest proces se suprapune adesea peste primele situatii in care copilul se desparte temporar de parinti. Mediul stimulativ al gradinitei si experienta de comunicare in astfel de situatii a educatoarei faciliteaza adaptarea prescolarului la noul sau statut.
Educatoarea devine pentru acesta un punct de reper in contextul bogat in provocari al gradinitei. Copilul se straduieste sa obtina atentia si aprecierea educatoarei, accepta fara conditionari regulile impuse de aceasta si ii recunoaste autoritatea absoluta. Acest lucru nu inseamna renuntarea copilului la manifestarea unor trebuinte firesti precum: afirmarea de sine, impartasirea impresiilor si a unor puncte de vedere personale, nevoia de a avea un anumit control asupra unor situatii educationale si de a-si exersa capacitatea de a alege si de a lua decizii iar aceste nevoi trebuie incurajate si indeplinite de educatoare ori de cate ori este posibil.
Rolul educatoarei in procesul instructiv-educativ presupune in primul rand transmiterea de noi cunostinte pentru copilul prescolar. Asumarea de catre educatoare a cestui rol presupune intelegerea faptului ca fiecare copil invata intr-un mod aparte si are nevoi de cunoastere diferite. Angajati in activitati de invatare, copiii sunt incurajati sa gandeasca singuri, sa ia decizii si sa gaseasca solutii pentru problemele intalnite.
Educatoarea este si organizatorul activitatii de joc a copilului, activitate in care se poate angaja uneori ca partener, insa intotdeauna observa, asista si regleaza conduita de joc a copiilor. Observarea activitatii ludice este pentru educatoare prilej de cunoastere a identitatii copiilor, a trairilor emotionale si a experientelor de viata traite, a calitatii cunostintelor, fapt care ii permite adaptarea si diferentierea modalitatilor de relationare individuala cu fiecare copil.
Rolul educatoarei in relatia cu copiii este si acela de mediator al comportamentului copiilor. Activitatea de disciplinare in gradinita este de natura pozitiva si implica respectarea de catre educatoare a unor principii de baza :
formularea regulilor de comportament intr-o maniera pozitiva si implicarea de cate ori este posibil a copiilor in stabilirea regulilor;
evitarea diminuarii respectului de sine si a motivarii, argumentarii prin comparatii intre copii;
redirectionarea comportamentelor inadecvate, grija de a nu amplifica sentimentul de vinovatie si rusine;
utilizarea cu discernamant a recompensei si pedepsei, folosirea cuvantului si a tonalitatii vocii ca instrumente pedagogice.
Nu trebuie uitat nici rolul de model pe care educatoarea il joaca in relatia cu copilul. Inclinatia spre imitatie a prescolarilor se manifesta si in preluarea rapida si fidela a comportamentelor, limbajului si atitudinilor pe care educatoarea le manifesta.
Rolul educatoarei în relația cu copiii este si acela de mediator al comportamentului copiilor. Activitatea de disciplinare in grădinița este de natura pozitiva si implica respectarea de catre educatoare a unor principii de baza :
formularea regulilor de comportament intr-o maniera pozitiva si implicarea de cate ori este posibil a copiilor in stabilirea regulilor;
evitarea diminuarii respectului de sine si a motivarii, argumentarii prin comparatii intre copii;
redirectionarea comportamentelor inadecvate, grija de a nu amplifica sentimentul de vinovatie si rusine;
utilizarea cu discernamant a recompensei si pedepsei, folosirea cuvantului si a tonalitatii vocii ca instrumente pedagogice.
Nu trebuie uitat nici rolul de model pe care educatoarea il joaca in relatia cu copilul. Inclinatia spre imitatie a prescolarilor se manifesta si in preluarea rapida si fidela a comportamentelor, limbajului si atitudinilor pe care educatoarea le manifesta.
De aceea, increderea in sine, echilibrul psihic, capacitatea de comunicare eficienta, preocuparea pentru comunicarea interindividuala, dinamismul, simtul ordinii si a frumosului, calitati absolut necesare cadrului didactic se vor regasi si in personalitatea copiilor.
Tot acest ansamblu de relationari inerpersonale conditionate de rolurile sociale si facilitate de specificul activitatii din gradinita se reflecta in climatul psihosocial al grupei si al institutiei, cu amprenta sa asupra activitatii si dezvoltarii copiilor prescolari. Prin caracterul sau de mediu institutionalizat, gradinița ofera repere specifice in care se va inscrie relatia educatoare-copil, in procesul educational si dincolo de acesta. Desi imprumuta foarte mult din incarcatura afectiva a relatiei parinte – copil, noua relationare cu adultul pe care preșcolarul o face odata cu intrarea in gradinița are cateva trasaturi aparte:
implica o anumita distanta;
presupune respectarea unor reguli de comunicare si relationare cu un adult, altul decat parintele;
este marcata de preocuparile explicite ale educatoarei in atingerea finalitatilor instructiv-educative propuse;
este mediata de preocuparea copilului prescolar pentru rezolvarea sarcinilor didactice;
este influentata de conditiile particulare pe care le are institutia educationala: spatiul unde este situata, dotarea, mobilierul, pregatirea cadrului didactic, programul special de instruire si formare.
Educatoarea este repede perceputa de copilul nou intrat in gradinita drept un adult semnificativ, in afara parintilor, pe care nu il accepta intotdeauna foarte usor, mai ales ca acest proces se suprapune adesea peste primele situatii in care copilul se desparte temporar de parinti. Mediul stimulativ al gradinitei si experienta de comunicare in astfel de situatii a educatoarei faciliteaza adaptarea prescolarului la noul sau statut.
Educatoarea devine pentru acesta un punct de reper in contextul bogat in provocari al gradinitei. Copilul se straduieste sa obtina atentia si aprecierea educatoarei, accepta fara conditionari regulile impuse de aceasta si ii recunoaste autoritatea absoluta. Acest lucru nu inseamna renuntarea copilului la manifestarea unor trebuinte firesti precum: afirmarea de sine, impartasirea impresiilor si a unor puncte de vedere personale, nevoia de a avea un anumit control asupra unor situatii educationale si de a-si exersa capacitatea de a alege si de a lua decizii iar aceste nevoi trebuie incurajate si indeplinite de educatoare ori de cate ori este posibil.
Rolul educatoarei in procesul instructiv-educativ presupune in primul rand transmiterea de noi cunostinte pentru copilul prescolar. Asumarea de catre educatoare a cestui rol presupune intelegerea faptului ca fiecare copil invata intr-un mod aparte si are nevoi de cunoastere diferite. Angajați in activitati de învațare, copiii sunt incurajati sa gandească singuri, sa ia decizii si sa gaseasca solutii pentru problemele intalnite.Educatoarea este aceea care poată să faca viața frumoasă și senină micuților, dar nu singură. Există o reciprocitate. Ei împreună lucrează, comunică, apreciază care sunt mai bune desene. Copiii nu trebuie mințiți, realitatea trebuie spusă, adevărul trebuie cunoscut iar pe acest suport se poate spune că se pune baza unei vieții morale. Ceea ce face educatorul este o artă, pentru că prin felul care te ocupi de copiii, ochișorii unui copil poate să-ți spună într-o zi că ești ,,zăna bună” sau în altă zi că ești ,,vrăjitoarea rea”.
3.2Rolul educatoarei/institutorului în evaluare
În fiecare secvență educativă, într-o primă fază, educatoarea preia unele din obiectivele din programă, le adaptează particularităților copiilor și situațiilor de învățare, le ordonează liniar și ierarhic pentru a le înscrie în logica didactică. Pentru ca evaluarea să fie posibilă, educatoarea va descrie pentru sine și pentru copil modalitățile în care se va manifesta comportamentul scontat prin care se exprimă fiecare obiectiv, condițiile în care se așteaptă ca acesta să apară și nivelul de performanță al achizițiilor (minime, medii, maxime). În faza ulterioară, după procesul de învățare, educatoarea/institutorul va recurge la metode și instrumente de culegere de date, care conduc la rezultate cantitative. Acestea vor fi prelucrate apoi calitativ, prin raportare la obiective. Pragul de acceptabilitate al rezultatelor (performanțelor) este variabil de la o etapă a învățării la alta, de la un copil la altul. În perioada de învățare exigențele sunt mai reduse, exercițiile și probele de control, mai ușoare. Angajarea în învățare și un minim de rezultate sunt satisfăcătoare. Educatoarea va fi tolerantă în manifestările de egocentrism, subiectivism, față de supraaprecierea rezultatelor proprii sau ale prietenilor. Prezentarea obiectivelor și criteriilor de apreciere a realizării acestora îl ajută pe preșcolar să preia unele criterii de apreciere. Este util și necesar să verbalizeze aceste criterii.* Nota este exclusă în calificarea copiilor preșcolari. Se folosesc calificative în limbaj comun (foarte bine, bine), stimulente materiale sau simbolice pentru recompensare sau sancționare, cu grija de a da o tentă optimistă evaluării, care se face în raport cu rezultatele anterioare, cu ale celorlalți copii din grup, nu doar cu obiectivele propuse. Metode de culegere a datelor în vederea evaluării În funcție de specificul vârstei preșcolare, metodele de culegere a datelor pentru evaluare vor fi: observația, conversația, studiul produselor activității, analiza procesului de integrare socială, testul, ancheta. Dintre acestea, un loc aparte îl ocupă observația și conversația. Metoda observației facilitează educatoarei obținerea unei părți însemnate de date despre preșcolar prin observarea comportamentului în condiții obișnuite (uneori și provocate, în condiții anume create pentru a se edifica asupra unor aspecte ambigue). Nu se va limita la observația spontană, ci va realiza și observația sistematică, stabilindu-și obiectivele de urmărit, mijloace și activități programate, dispunând de metode de înregistrare, ordonare, prelucrare narativă sau codificată. Elementul de comportament supus observării va fi circumscris și descries prin indicatori semnificativi. Sunt de evitat definițiile vagi și se va nota frecvența, periodicitatea sau durata comportamnetului observat, folosind grille, coduri pentru o înregistrare rapidă.
*Voiculescu, E., (2001), Pedagogie preșcolară
Pot fi folosite și mijloace tehnice de înregistrare a manifestărilor: magnetofon, aparat de fotografiat, înregistrare video etc.
Rezultatele sunt evaluate cu ajutorul unor scale ce diferențiază calități ale comportamentului observat. Se ține seama și de factorii de distorsiune, perturbatori, ce țin de subiectul analizat (oboseala, dezinteresul), de observator (subiectivism, tendința de a evita extremele) și de caracteristicile evaluate. Conversația curentă cu copilul aduce date neorganizate, nesistematice. Se recurge atunci la conversația dirijată sau semidirijată, axată pe problemele care ne interesează, ale cărei rezultate sunt apoi prelucrate și sistematizate.
Alte metode de culegere a datelor în vederea evaluării sunt: ancheta și chestionarea adulților, testele etalonate, probele docimologice, fișele de muncă independentă. Acestea împreună cu cele menționate mai sus, fac posibilă evaluarea, eficientizând procesul educativ. Specificul evaluării în grădinița de copii Deoarece activitatea din grădiniță are preponderent un caracter formativ-educativ, cu finalități de prespectivă, ce nu se pot concretiza pe termen scurt, ci într-o viziune de construcție pas cu pas, în colaborare cu alți factori (familie, școală, media, societate), evaluarea este fragmentară, incompletă, unele rezultate apărând mai târziu, în școală sau la finele ei. Formarea unor deprinderi de activitate intelectuală, conducerea operațiilor gândirii de la concret spre abstract, logic, rațional și manifestarea deprinderilor și abilităților în comportamentul copiilor nu se pot evidenția decât după perioade mari de timp, în perspectivă. Evaluarea preșcolarilor este dificilă și permite doar prognoze pe termen scurt, dar este importantă și necesară pentru educator și copii pentru cunoașterea nivelului atins în dezvoltarea personalității, care este departe de cristalizare, pentru individualizare și eficiență în activitate.
Învățământul preșcolar are caracter oral, nu există teme pentru acsă, iar evaluarea se face oral sau prin fișe de evaluare. Preșcolarii trebiue evaluați unul câte unul, educatorul trebuie să rețină ce a spus copilul, nu se poate relua corectarea ca în lucrările scrise. Desigur, fișele de evaluare pot fi reluate, dar ele nu conțin concepte, reguli, legi, ci doar rodul activității copililui, la care el poate ajunge și din întâmplare, fără o înțelegere verificabilă împlinirii celor propuse prin obiective. Totodată evaluarea se extinde și la activitatea de predare și la măiestria educatorului de a realiza obiectivele propuse, de a individualiza învățarea, de a facilita achiziția noilor cunoștințe, dar mai ales de a forma, de a educa tânăra generație în vederea integrării într-o societate dinamică și solicitantă.Creativitatea, spontaneitatea, independența, spiritul critic, modul de autoevaluare sunt mai dificil de supus unei evaluări obiective. Este mai ușor să evaluăm fișele de activitate matematică decât creaațiile plastice ale copiilor sau nivelul autonomiei personale.
Formele și metodele de măsurare și apreciere a rezultatelor copiilor
La începutul fiecărui an școlar, primele două săptămâni sunt rezervate culegerii de date pentru cunoașterea fiecărui copi. Metodele utilizate de educatoare sunt:
• observarea copilului în timpul diferitelor activități și momente din programul zilnic, consemnarea în protocoale individuale sau fișe psiho-pedagogice
• dialogul cu copilul și cu părinții, pentru cunoașterea dezvoltării psiho-fizice, a nivelului de cunoaștere, a deprinderilor preșcolarilor În timpul anului școlar, se realizează în mod implicit o evaluare continuă a nivelului de cunoștințe și deprinderi prin oportunitățile oferite de regimul zilnic, fișele de evaluare, observație zilnică, prin convorbiri, studiul produselor activității, test. Observarea copiilor în timpul regimului zilnic reprezintă perceperea organizată, sistematică, de durată a conduitei în situații variate. Presupune stabilirea unui scop, elaborarea unui plan, precizarea instrumentelor, consemnarea datelor, interpretarea acestora din punct de vedere psiho-pedagogic. Convorbirea este un dialog între educator și copil după un plan de întrebări, urmând consemnarea răspunsurilor și interpretarea lor. Testul este o probă standardizată care furnizează date despre caracteristici psihofizice din diverse planuri. Studiul produselor activității oferă date însemnate pentru dezvoltarea deprinderilor, a intereselor, a aptitudinilor, a motivațiilor copiilor. Se studiază desene, obiecte confecționate, colaje, picturi, modelaje ș..a. La sfârșitul anului școlar și la finele unui ciclu se impune o evaluare atentă, detaliată a copiilor pentru a stabili programul următor sau pentru a finaliza fișele psihopedagogice de acces în școala primară. Pentru acest scop se planifică o perioadă de circa două săptămâni de evaluare finală. Fiecare tip de activitate și fiecare categorie de activități comune are forme și metode specifice. Se vehiculează o serie de caiete de muncă independentă și fișe de evaluare consacrate în practică, ce pot fi însă îmbogățite și diversificate. Cele mai multe s-au elaborat în sfera activităților matematice sau pentru exercițiile grafice. În povestiri, repovestiri sau convorbiri se apelează la recunoașterea unor scene din povești, ordonarea lor cronologică, recunoașterea unor obiecte, ființe, lucruri. La activitățile de educație plastică și activitățile practice evaluarea se realizează chiar prin analiza creațiilor; la educație muzicală sau la artă dramatică se pot organiza serbări sau spectacole pentru părinți, iar la activitățile de educație pentru societate se propun acțiuni de curățenie, ordine, autogospodărire, îngrijirea spațiilor verzi sau împodobirea sălii (în care pot fi evaluate contribuțiile fiecărui copil). De asemenea, la educație fizică se aplică probe de motricitate, forță, rezistență, îndemânare specifice vârstei. Contribuția jocurilor și a activităților alese, a opționalelor și extinderilor se evaluează împreună cu cea a activităților comune, deoarece este dificil să determinăm cât din performanțele copiilor se datorează fiecărei forme de activitate. Important este ca la finele fiecărei activități, preșcolarii să-și îmbunătățească rezultatele, să se comporte conform regulilor stabilite de comun acord. Astfel, prin toate aceste forme de evaluare și metode de apreciere a rezultatelor, preșcolarii devin treptat capabili să se autoaprecieze, să descopere ce au lucrat bine, corect, ce achiziții noi au, dar și ce lipsuri trebuie compensate. De asemenea părinții preșcolarilor vor putea afla rezultatele evaluării prin întâlniri periodice, prin scrisorii tematice, prin intermediul copiilor care vor duce acasă desene, fișe, felicitări, tablouri confecționate de ei, sporind astfel preocuparea acestora pentru muca educativă și conținutul informațional vehiculat de educatori și atrăgând sprijinul lor ca parteneri în educație. Așadar, prin evaluare, educatoarea își îndeplinește misiunea nobilă de a pregăti copilul pentru o integrare fără disfuncții în școală, de a urmări ce se întâmplă cu el și după terminarea grădiniței, furnizând învățătorilor datele necesare continuării acțiunii instructiv-educative pe diferite trepte. Urmând pașii unei evaluări eficiente și respectând cerințele acesteia, constituie o modalitate de a moderniza procesul de învățământ, precum și de a spori rolul educației în formarea personalității .
Capitolul IV
Dezvoltarea grădinițelor la orașe și sate
Sistemul de invațamant se află într-un moment dificil în care se desființeaza clase, se inchid școli, se desfiinteaza posturi, examenele de titularizare ofera, de cele mai multe ori doar un post de suplinitor, iar, in cazul fericit in care ai o nota foarte mare, un post de titular intr-un sat. Nu e de dispretuit, chiar daca drumul pana acolo e obositor.
Omul sfinteste locul si s-ar putea sa gasesti acolo elevi motivati, colegi primitori, respect, precum si stabilitatea necesara formarii tale profesionale, dar si ca om.
Cu toate că la nivel național se vorbește despre o criză de proporții în învățământ, de comasări, desființări masive, școli lăsate în paragină sau transformate în cu totul altceva, Banca Mondială finanțează realizarea unor noi grădinițe, acolo unde cererea este suficient de mare încât să acopere oferta actuală. Astfel, în prezent există patru tipuri de proiecte finanțare de către Banca Mondială: grădinițe cu program normal, cu două, trei sau patru săli de grupă, și grădinițe cu program prelungit cu patru săli. .
Fenomenul migratiei catre scolile si gradinitele rurale este confirmat de toate inspectoratele scolare din tara. Are legatura directa cu lucrarile de modernizare, din ce in ce mai numeroase la institutiile din comune, si mult mai rare la oras.Multi parinti isi trimit copiii la scoli aflate in comunele sau satele de la marginea orasului. Pentru ca acolo sunt mai feriti de pericole si institutiile de invatamant sunt modernizate.O altă problemă atestată în instituțiile școlare este că tinerii profesori nu vor să lucreze la sate.
O soluție rămân pensionarii, care continuă să activeze, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care directorii de școli nu vor să renunțe la ei.
Este și situația a zeci de copii din județul nostru pe care reforma din Educație i-a transformat în navetiști de la vîrste atît de mici. Deși au doar 4, 7 sau 10 ani ani sînt nevoiți să se scoale cu noaptea în cap pentru a merge la școala din satul vecin. Cu ghiozdănelele în spate, în cel mai fericit caz, urcă în microbuzele școlare, aglomerate, pentru ca la ora 8.00 fix să fie în clase să-și întîmpine dascălul.
Nu doar pe copii i-au afectat deciziile mai marilor din Educație, ci și pe profesori care au rămas fără locuri de muncă prin deființarea școlilor și comasarea lor la nivel de comună. De peste două decenii Învățămîntul a fost reformat, însă rezultatele procesului n-au dus la rezultate mai bune pentru elevi ci mult mai slabe.Elevii au, de multe ori, parintii obositi, stresati, in divort sau divortati sau de cele mai multe ori plecați la muncă peste hotare. Acesti copii sunt hartuiti de marketingul agresiv al industriei divertismentului, de cel al jocurilor pe calculator,dar nu vor refuza însa, niciodata, sa li se citeasca, vor asculta bucurosi o poveste clasica, sau o ghicitoare in versuri citite de educatoare. Ecranul nu va inlocui niciodata relatia speciala dintre parinti si copii sau dintre educatoare si copii.
La nivelul județului nostru sunt și vești îmbucurătoare referitoare la gradinițe și școli de la sate.Baia Mare tinde să devină un municipiu european. Acest lucru cel puțin la nivel declarativ. Când vine însă vorba de a intra în amănunte precum creșe sau grădinițe, apar minusurile. Astfel, din patru creșe funcționale în momentul de față, niciuna nu respectă normele în vigoare.
Reprezentanții municipalității speră că, poate, odată cu renovarea Creșei Nr. 3, Baia Mare să dispună de cea mai modernă unitate preșcolară din țară. Până atunci, însă, fiecare creșă este supraaglomerată.Nici la grădiniță situația nu este mai bună. Cele 32 de unități preșcolare de stat abia fac față numărului mare de solicitări.
"Gradul de ocupare în grădinițe este de 4.100 de copii. Grădinițele cu program prelungit sunt cele mai solicitate. Aici numărul limită de copii din grupă este de multe ori depășit.
Până la finele anului 2013, majoritatea grădinițelor din Baia Mare vor beneficia de locuri de joacă noi și moderne. Inițiativa vine din partea municipalității, urmând ca în cea mai scurtă perioadă să fie făcute toate demersurile necesare.
Pe lângă investițiile care urmează pentru desființarea grădinițelor de la parter de bloc din orașul nostru și amenajarea unor noi unități care să respecte toate standardele de calitate. În decursul acestui an să amenajeze locuri de joacă noi și moderne la toate grădinițele Baia Mare.
De exemplu la Cărbunari anul școlar 2013-2014 aduce surprize plăcute pentru părinții și copiii din Grădinița Cărbunari – o sală nouă, modernă, spațioasă și utilată. Actuala școală a fost începută în anul 1972 .La construirea școlii și-au adus aportul și sătenii prin muncă de voluntariat. În școală au funcționat patru clase gimnaziale, primare și o grupă combinată de preșcolari.Cu trecerea anilor ciclul gimnazial a fost desființat, rămânând doar două clase de simultan la ciclul primar și o grupă de preșcolari.
În anul școlar 2010- 2011este desființat și ciclul primar, elevii fiind transferați la Școala Gimnazială Dumbrăvița, rămânând în sat doar o grupă de grădiniță.
La gradinița din Cărbunari, în anul școlar 2013-2014 își desfăsoară activitatea o grupă simultană de 17 copii.
Lăpușel, Maramureș-În sat există o grădiniță și o școală cu nivele de învățământ primar și gimnazial.Grădinița este prima dintr-o localitate rurală maramureșană cu program prelungit; în 2008 s-au înscris aici peste 40 de copii.Școala se află în renovare, finalizarea proiectului finanțat prin Banca Mondială Dotarea școlii cuprinde: computere, mobilier și material didactic după cerințele ministerului de resort.
Comuna Șișești. Realizări și perspective
Școala cu cls.I-VIII “Vasile Lucaciu” Șișești-Maramureș
La școala din Șișești, în acest an, s-au efectuat lucrari de reabilitare totală la clădirea nouă, constand in schimbarea invelitorii, inlocuirea instalatiei electrice si efectuarea unor modernizari interioare, in valoare totală de aproximativ 100.000 lei.
amenajarea unei gradinite cu program prelungit in corpul scolii vechi din localitatea Sisesti;
Obiectivele principale urmarite:
Așezarea copilului în centrul preocupărilor educaționale.
Extinderea activității didactice curriculare în sfera curriculumului la decizia școlii.
Adaptarea preșcolarilor cu succes în activități de tip școlar.
Implementarea cu responsabilitate al noilor tipuri de educații:
– educația ecologică
– educația pentru cetățenie democratică
– educația părinților
– educația de gen
educația pentru păstrarea tradițiilor și obiceiurilor folclorice locale
Bibliografia
1.Verzea, Emil, (1973), Conduita verbala a scolarilor mici, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.
2.Vrasmas, Ecaterina, (1999), Educatia copilului prescolar, Editura Pro Humanitate, Bucuresti.
3.Penes, M., (2000), Jocuri pentru prescolari, Editura Aramis, Bucuresti.
4.Macavei, E., (1997), Actiunea educationala, in Pedagogie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.
5.Herlo D., (2000), Metodologia educationala, Editura Universitatii „Aurel Vlaicu”, Arad.
6.Glava,A, Glava, C., (2002), Introducere in pedagogia prescolara, Editura Dacia, Cluj-Napoca.
Anexe
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Aspecte ale Jocului Didactic (ID: 158663)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.