Arta Si Educatie

ARGUMENT

Educația estetică a copiilor urmărește cultivarea capacităților de a aprecia frumosul din artă, ambianță, natură, viața socială și de a contribui la crearea frumosului prin forme de manifestare specifice vârstei, contribuind astfel la formarea și desăvârșirea personalității copiilor. Prin forme și direcții de lucru specifice ei, a constituit una din preocupările centrale ale școlii din toate timpurile.

Având in vedere particularitățile vârstei copiilor preșcolari precum și faptul că în această perioadă se pun bazele dezvoltării ulterioare, se impune începerea realizării unei educații estetice organizate, cât mai de timpuriu.

În activitatea copiilor, educația muzicală este, față de cea intelectuală sau etică, prioritară.

Dacă noțiunile intelectuale sau etice presupun acumulare de informație, formarea estetică se bazează pe predispoziție, aptitudini de receptare a frumosului, vizate și dezvoltate de educator în fiecare moment. Prin educație muzicală se urmărește familiarizarea treptată a copilului cu frumosul din creațiile muzicale, formarea percepțiilor și gustului estetic, al deprinderilor artistice, a judecăților de valoare pentru viitorul adult.

Muzica are o puternică înfluență asupra ființei umane, dar virtuțile științelor și artei muzicale sunt numai potențiale. Ele devin forțe modelatoare doar dacă sunt cultivate.

Muzica este un produs artistic, o creație care satisface necesități spirituale, estetice, afective. Toate artele se situează pe aceste coordonate, dar muzica însoțește omul în toate momentele vieții sale, are putere asupra minții și a inimii și poate fi folosită pentru a influența atât în bine, cât și în rău (dacă procesul de instruire muzical este întâmplător).

Muzica și limbajul sunt tipic umane. Ar fi greu de imaginat o lume în care să nu muzica și limbajul. Prin urmare, s-ar putea afirma că, la fel ca în cazul limbajului, când muzica „vorbește", sentimentele noastre „ascultă" și poate acesta este și motivul pentru care a fost numită „împărăteasa artelor".

Muzica se caracterizează, pe de o parte, prin valențele sale cognitive, raționale, educative, voliționale, afective și estetice măsurabile, pe de altă parte , ea are harul ineditului, al nerepetabilului și inefabilului și, de aceea, dispune de esențe virtuale nelimitate în modelarea, sensibilizarea și tonificarea personalității umane.

Puterea muzicii de a modela personalitatea și a sensibiliza sufletul omului se constituie ca argument de necontestat pentru o educație muzicală bine organizată. Efectele dobândite în copilărie determină întreaga viață psihică a tânărului și adultului de mai târziu.

Muzica mi-a îmbogățit viața foarte mult, în toate momentele trăite până în prezent, mi-a adus bucurie și satisfacție. Încă din copilărie, faptul de a asculta sau a cânta o piesă muzicală frumoasă a fost pentru mine o experiență plăcută și benefică.. La rândul meu și eu mă străduiesc să le transmit această dragoste pentru muzică copiilor preșcolari cu care lucrez, deoarece cercetările arată că audierea cu regularitate a muzicii armonioase poate ajuta la capacitatea de a învăța. În plus, instruirea muzicală poate aduce cu sine o adevărată încântare. Dar, în multe familii, copiii nu au această posibilitate. Pentru mulți copii, singurul loc unde pot să-și dezvolte latura afectivă prin intermediul muzicii este grădinița.

Sunt suficiente motive, legate de experiențele mele de viață trăite până în present ca să aleg această temă.

CAPITOLUL 1 : ROLUL MUZICII ÎN EDUCAȚIA ESTETICĂ

1.1.Repere teoretice

Frumosul înnobilează și sensibilizează, fenomenul artistic fiind receptat în funcție de mediul cultural din care provine receptorul.

„Istoria muzicii este istoria limbajului și sensibilității umane. În ea se oglindesc caracteristicile și evoluția spiritului omenesc, așa cum s-a manifestat el de-a lungul vremilor."

Derularea istorică, consfințește faptul că fiecare om poartă în ființa sa, nu numai dragostea ci și îndemânarea nativă, naturală de a se exprima prin sunete, aspecte ale orizontului său spiritual, muzica în acest sens constituindu-se într-un veritabil limbaj. Prin conținutul său de idei, prin puterea emoțională, prin capacitățile de transmitere, arta muzicală reprezintă un mijloc aparte, deosebit de eficient în modelarea caracterelor și îmbogățirea spiritului, conține esențe virtuale nelimitate în modelarea și tonificarea ființei umane.

Muzica este știință și artă care introduce frumosul în viața de toate zilele , dezvoltă sentimente primare : bucuria, tristețea, durerea, dându-le coloratură rațională și amplifică emoții complexe cum ar fi : regretul, dorul, mila, nostalgia. Poate stimula sau relaxa, poate unii oamenii de vârstă, educație, inteligență, mediu social complet diferit. Marele nostru compozitor național, dirijorul, interpretul George Enescu spunea „Țăranul român poartă muzica în el. Ea este tovărășia lui în singurătatea munților și câmpiilor, ea liniștește spaimele, îl ajută să-și spună dorul, nostalgia inexprimabilă care îi umple sufletul.” Iar Lucian Blaga a spus „Când aud un cântec românesc, îmi vine să cred că muzica e anume creată pentru români și românul pentru muzică."

Din cele mai vechi timpuri, românii au avut darul de a-și exprima în cântec experiența, bucuria, durerea, năzuințele și dorul. Generația de azi are menirea să continue tradițiile create de înaintași, legate de arta muzicală, să fie mai departe mesagerii cântecelor noastre , să promoveze atât în țară cât și peste hotare frumusețea și farmecul lor.

Muzica îi impresionează atât pe copii cât și pe adulți. Ea trezește în suflet stări emoționale, dezvoltă sensibilitatea și capacitatea de a audia, recepția artistică, contribuie la dezvoltarea personalității și a acelor abilități care să permită selecția corectă a valorilor artistice, a autenticului, a capodoperelor care au darul de a modela ființa omenească. Muzica îl ajută pe om să treacă de cele mai grele momente ale vieții, doina de jale și dor fiind un argument viu în acest sens.

,,Muzica nu este numai un divertisment, cum e considerată de cele mai multe ori, ci ea contribuie la educarea și dezvoltarea proceselor psihice și intelectuale”.

Cu cât se începe educația muzicală mai timpuriu cu atât ea va fi mai temeinică, pentru viitorul subiect. Manifestare a frumosului artistic, muzica a fost considerată dintotdeauna un mijloc esențial de cultivare spirituală a omului, de edificare a personalității integre și armonioase. Ea este menită să-l apropie pe om de esența existenței sale umane, să-l plaseze intr-o lume a emoțiilor și sentimentelor înalte, o lume a ideilor estetice.

Muzica prin forța nemăsurabilă și calitatea specifică de a pătrunde cu vibrațiile ei in sufletul omului îi influentează conștiința, il sensibilizează, il innobilează și il imbogățeste. Faptul că muzica produce emoții estetice profunde poate fi utilizată în procesul educațional ca un agent cu ajutorul căruia se transmit, se transferă conștiinței impulsuri, energii, dar și sugestii privind modelarea, formarea și cizelarea – deci nuanțarea și flexibilizarea intregului complex psihic uman.

Rolul audiției muzicale este esențial, în a înțelege și a trăi marile valori culturale naționale și universale care contribuie la extinderea orizontului de cunoaștere, de cultură generală. Educația muzicală începută sistematic în grădiniță, continuată în școala generală este un element de continuitate de formare și educare și la vârstele adulte, prin formele puse la dispoziție de mijloacele de difuzare sau chiar prin participarea activă la formații muzicale colective, reieșite din practica muzicală sau profesională.

În pregătirea activității muzicale, cadrul didactic va opera cu acele mijloace și metode adecvate vârstelor și scopurilor urmărite. Formele activităților de bază prin care se realizează educația muzicală la copii, inclusiv metodica acestor activități , presupune:

ascultarea;

cântarea vocală după auz;

poziția corporală;

ritmul, activități destinate dezvoltării simțului ritmic;

melodia, activități destinate dezvoltării simțului melodic;

armonia, activități destinate dezvoltării simțului armonic;

elemente de expresie și interpretare muzicală (nuanțe);

creația;

cântarea instrumentală ;

Grădinița și școala au această posibilitate, mai ales printr-o pregătire profesională de înaltă ținută a învățământului în domeniul muzicii.

,,Muzica, prin forța ei nemăsurabilă poate modela un copil în așa fel încât să-l ridice la un înalt nivel de înțelegere și de simțire. În acest sens, în realizarea unei educații muzicale elevate, o contribuție esențială o are învățătorul. El trebuie să insufle copiilor dragostea pentru frumos, pentru artă, să-l înnobileze și să le perfecționeze aptitudinile”.

Muzica cea mai profundă și cea mai completă dintre arte este exprimarea ideilor și sentimentelor prin mijlocirea sunetelor muzicale. Mesajele muzicii sunt adresate afectivității și sensibilității copilului. Ea dă naștere unor temeinice și profunde sentimente estetice care sprijină dezvoltarea intelectuală a copiilor. Educația muzicală este prezentă în sistem de învățământ românesc la nivel preșcolar, primar, gimnazial, unde își are locul bine definit în educația tineretului școlar.

,,Fiecare disciplină și gen de activitate didactică, fără excepție, are sarcina să participe, într-o concepție unitară, novatoare prin metodele și formele sale specifice, la formarea conștiinței care însumează un larg orizont de idei, teorii, concepții, valori și norme ce determină comportamentul individului în viață și îl definesc ca personalitate.”

Muzica face parte integrantă din viața copilului, este în strânsă împletire cu jocul, ea constituind un prilej de manifestare artistică și estetică a copilului. Dezvoltarea dragostei, interesului și gustului estetic pentru muzică, al copiilor, sunt elementele ce izvorăsc din ființa lor și din conținutul muzicii. Muzica este un limbaj prin care copilul poate și trebuie să se exprime, cântând și mișcându-se fiind stimulate imaginația și trăirile, obiective și subiective în funcție de orizontul spiritual al fiecăreia.

Cadrul didactic trebuie să țină cont de acest lucru, să sugereze și celor din jur implicarea în activitatea de educație estetică a copiilor. Pregătirea educatoarei, pentru aspectul estetic din activitatea sa, a cunoștințelor sale muzicale, a tactului pedagogic va fi continuă, asigurând o bună desfășurare a activităților muzicale, realizând scopurile și obiectivele propuse de curriculum .

Pentru a atinge acest deziderat trebuie elaborat un program clar bine definit privitor la activitățile muzicale desfășurate cu copiii. Acest program trebuie să fie în concordanță cu curriculumul pentru învățământul preșcolar, chiar dacă unele din activități se vor desfășura în afara grupei, serbări , concursuri, spectacole în aer liber, etc. În toate cazurile, planificarea acestor activități va fi anunțată din timp. Orice activitate muzicală cere o pregătire minuțioasă și specifică în ceea ce privește dicția, înțelegerea conținutului, textului, decodificarea laturii ritmice și melodice.

Muzica cu încărcătura sa emoțională presupune o permanentă corelare cu trăirile din viața de zi cu zi. Forța multiplă , educativă a artei muzicale se realizează prin forme specifice, dar mai ales prin interpretarea vie (cânt) și audiția muzicală. ,,Cântul este forma artei muzicale,cea mai accesibilă copilului. Cântecul îl introduce pe copil în lumea muzicii, sensul apropiindu-l de sensurile mai abstracte ale raporturilor sonore. Textul literar al cântecului apare ca un comentariu al muzicii, care devine traductibili în termini psihologici : sentiment sau emoție, reprezentare sau idee. În același timp orice copil posedă suficientă voce și ureche muzicală pentru a putea asimila repertoriul de cântece, destinat vârstei sale.Ca mijloc de comunicare, cântecul acționează pe două canale de informație : cel verbal și cel sonor-muzical.Privit ca și un sistem muzical complex, cântecul își ordonează informația primordial prin structura sa ritmico-melodică."

În concluzie muzica ocupă un loc important în educația copilului, în formarea personalității și culturii adultului de mai târziu.

1.2. Muzica – obiect de învățământ cu rol formativ în educația estetică a preșcolarilor

Muzica ocupă un loc important în grădinița de copii. Ea contribuie la educația preșcolarilor în general și în special la educația estetică a acestora.

Educația estetică a preșcolarilor urmărește cultivarea capacităților de a aprecia frumosul din artă, ambianță, natură, viața socială și de a contribui la crearea frumosului prin forme de manifestare specifice vârstei, contribuind astfel la formarea și desăvârșirea personalității copiilor.

Ca artă a sunetelor cântate, muzica declanșează trăiri profunde și de durată, emoții intense mai mult sau mai puțin conștientizate, educă sensibilitatea, dezvoltă sentimentele cu rezonanță biologică : bucuria, tristețea, mânia, durerea. Putem spune că muzica reprezintă tot ceea ce înseamnă dragoste pentru frumos, sensibilitate, emoții, sentimente, viață.

Dând atenția cuvenită educației estetice, muzica contribuie la conturarea personalității umane, la formarea și cultivarea gustului față de frumos, oferind copilului posibilitatea stimulării câmpului emoțional tonic și îndepărtării inhibițiilor. Având în vedere particularitățile vârstei preșcolare cât și faptul că în această perioadă se pun bazele dezvoltării ulterioare a copilului, se impune începerea realizării unei educații estetice organizate, folosindu-se metode și procedee adecvate vârstei.Toate activitățile organizate în grădiniță au valențe estetice dar un rol deosebit le revine activităților de educație muzicală. Copilăria este perioada celei mai intense dezvoltări fizice și psihice a omului. Muzica trezește în sufletul copiilor stări emoționale puternice, le dezvoltă treptat sensibilitatea și receptivitatea artistică contribuind în mare măsură la creșterea premiselor necesare dezvoltării reprezentărilor, noțiunilor, emoțiilor și sentimentelor estetice și etice.

Copilul sensibilizat muzical este o poartă deschisă spre educație, participă voluntar la propria sa formare, aderă mult mai ușor la problemele colectivului din care face parte, pe când copilul nedezvoltat afectiv „nu reverberează la nici un mesaj, este refractar la tot ceea ce înseamnă comunicare și civilizație umană.”

Prin intermediul unor cântece și jocuri cu cânt (frumoase, melodioase și accesibile) se formează în mod treptat deprinderi și priceperi elementare referitoare la ascultarea muzicii de către copii și la interpretarea ei, ca și la redarea mișcărilor sugerate de melodie și text. Imaginile artistice și ideile cuprinse în materialul muzical contribuie la dezvoltarea gustului pentru frumos, la înțelegerea și aprecierea frumosului în muzică. Exprimate într-o formă emoțională și convingătoare, cântecele și jocurile cu cântec, audiate sau interpretate de copii, mobilizează afectivitatea acestora, influențând pozitiv trăsăturile de caracter și de voință. Totodată muzica contribuie la sporirea impresiilor și a cunoștințelor intelectuale ale copiilor, la lărgirea și aprofundarea experienței lor de viață, la cunoașterea mediului înconjurător, la dezvoltarea atenției auditive, a memoriei, a gândirii și a imaginației lor muzicale, precum și la dezvoltarea unei vorbiri clare, prin tactarea silabelor din cântece. Educația muzicală îi influențează pozitiv pe copii și sub aspect intelectual. Perceperea clară, bine dirijată a unor materiale (tablouri, imagini), familiarizarea cu conținutul cântecelor și apoi povestirea acestora le dezvoltă copiilor spiritul de observație, le îmbogățește cunoștințele și vocabularul cu noi cuvinte.

Cântecele, jocurile cu cântec și jocurile muzicale interpretate de copii contribuie, în același timp , la dezvoltarea aparatului respirator și a aparatului vocal, dau copilului suplețe și frumusețe, sporesc corectitudinea și expresivitatea mișcărilor, prin bătăi din palme, mișcarea brațelor, mers ritmat cu oprire și bătaie de picior, mers în perechi, săritură, zbor etc. Atunci când preșcolarul cântă urmărim să fie atent la multe operații care, însumate, dau viață cântecului (este solicitată atenția), trebuie să-și amintească textul cântecului (memoria), în cadrul jocurilor muzicale să respecte anumite reguli, să dea dovadă de acuitate auditivă și să fie disciplinat în joc (atenția, voința, gândirea).

Educația muzicală iși extinde influența și asupra dezvoltării fizice a copiilor. Mișcările executate ritmic devin mai puțin obositoare și în același timp dau corpului suplețe și frumusețe.

Jocurile muzicale și unele exerciții desfășurate sub forme variate și plăcute de joc, produc copiilor bună dispoziție și interes pentru muzică. Educația muzicală este o disciplină de sinteză cu ajutorul căreia se pot realiza toate cerințele și obiectivele învățământului preșcolar.

Educația muzicală răspunde nevoii spontane și naturale a copilului de mișcare și de joc, ea reprezintă un punct de plecare pentru tot ce urmează să învețe copilul în școală și o bază pentru dezvoltarea sa echilibrată și armonioasă. Forța muzicii de a sensibiliza sufletul omenesc, ca și valențele ei educative și formative, îndreptățesc eforturile noastre de a optimiza educația muzicală.

Scopul predării muzicii este de a:

contribui la educarea estetică a copiilor;

completa cultura lor generală;

forma și dezvolta dragostea și interesul lor pentru muzică;

forma și dezvolta auzul și vocea copiilor;

contribui la însușirea a unor cunoștințe muzicale necesare pentru înțelegerea și execuția lucrărilor pe care le învață, fie acestea din creația populară sau cultă, fie din creația românească sau universală;

realiza trăiri emoționale, care să influențeze pozitiv comportamentul copilului în grădiniță, școală și societate.

Totodată prin activitățile muzicale se formează o atitudinea corectă, estetică și muzical-artistică ceea ce are rolul de a-i pregăti pe viitorii iubitori de frumos, consumatori de arta muzicală valoroasă, artiști, interpreții sau creatorii de mâine.

Sarcinile care urmăresc formarea deprinderilor cu caracter general se referă la:

asigurarea condițiilor favorabile desfășurării activității muzicale (aerisirea sălii de grupă, crearea unei atmosfere calde și de bună dispoziție; stabilirea și menținerea unei poziții corecte a corpului în timpul activității musicale; pregătirea din timp a materialelor necesare desfășurării activității – ilustrații, machete, jucării etc. ;

cunoașterea copiilor sub aspectul posibilităților lor muzicale ;

verificarea volumului și a temeiniciei deprinderilor, priceperilor musicale;

stabilirea cântecelor, a jocurilor musicale ;

organizarea copiilor pentru activitățile muzicale în așa fel încât cei mai slabi din punct de vedere muzical să nu se simtă stingheriți; s

timularea, educarea și dezvoltarea interesului și a dragostei copiilor pentru muzică prin folosirea unor cântece frumoase, melodioase, cu un conținut variat și accesibil ;

împletirea cântecului cu jocul ;

organizarea de audiții muzicale (cântece, basme muzicale);

formrea, educarea și dezvoltarea vocii și a auzului muzical ;

ascultarea cu atenție sporită și perceperea prin intermediul auzului ;

formarea deprinderii de a cânta cu deschiderea corectă a gurii în timpul cântării, emiterea naturală a sunetelor cântate, pronunțarea clară a textului ;

perceperea și recunoașterea timbrului sunetelor după sursa sonoră.

Sarcinile și conținutul educației muzicale decurg din scopul și sarcinile educației estetice, fiind condiționate de particularitățile de vârstă ale copiilor.

Sarcinile educației muzicale la grupa copiilor de 3-4 ani : Copiii din această grupă au volumul vocii mic, respirația lor este scurtă, iar pronunția e defectuoasă. Ei nu sunt deprinși să asculte cu atenție un cântec, nu știu să-l cânte în colectiv. Ținând seamă de aceste particularități, sarcinile muzicale la această grupă sunt următoarele:

stimularea interesului pentru muzică;

formarea deprinderii de a asculta cântecele educatoarei, ale altor copii mai mari decât ei, precum și cântecele simple executate la un instrument;

formarea deprinderii de a cânta în colectiv cântece cu o întindere de 2-4 sunete, urmărindu-se, în limita posibilităților copiilor, omogenizarea și acomodarea vocilor;

formarea deprinderii de a pronunța clar și corect cuvintele cântecului, de a cânta cu gura bine deschisă, fără effort;

formarea deprinderii de a avea o ținută corectă în timpul cântatului;

recunoașterea sunetelor tobei și ale clopoțeilor;

formarea deprinderii copiilor de a bate ritmic din palme, de a merge în pas ritmic și de a executa și alte mișcări simple în ritmul muzicii, al vresurilor sau al bătăilor în tobiță.

Sarcinile educației muzicale la grupa copiilor de 4-5 ani : La această vârstă se observă unele progrese, și anume :

pronunția copiilor devine mai clară;

respirația lor este mai lungă și mai profundă decât la trei ani;

intonația este mai bună;

simțul ritmic este mai dezvoltat;

ținuta corpului este mai corectă.

Sarcinile educației muzicale la această vârstă se referă, pe de o parte, la consolidarea deprinderilor și cunoștințelor însușite în anul precedent, iar pe de altă parte, la formarea unor deprinderi și priceperi noi. La această grupă sarcinile sunt următoarele:

educarea interesului și a dragostei pentru muzică;

consolidarea deprinderii de a asculta cântece executate de educatoare sau de către copiii mai mari și de a asculta o piesă muzicală executată la un instrument; recunoașterea cântecelor cunoscute;

formarea deprinderii de a cânta cu voce firească, fără stridențe, cântece cu o întindere de 3-5 sunete, urmărindu-se omogenitatea și acordarea vocilor;

formarea deprinderii de a respira corect în timpul cântatului;

consolidarea deprinderii de a păstra poziția corectă în timpul activităților muzicale, de a cânta toți odată și de a începe cântecul sau jocul la semnalul educatoarei;

consolidarea deprinderii de a pronunța corect și clar cuvinele;

formarea deprinderii de a deosebi și de a reda intensități contrastante ale sunetelor (tare, încet) în cadrul jocurilor și cântecelor executate;

formarea deprinderii de a recunoaște și a deosebi timbrul unor instrumente muzicale, ca: tobă, clopoței, xilofon, fluer;

redarea prin bătăi din palme, mers și alte mișcări simple (legănarea, aplecarea, mișcarea de brațe) a unor ritmuri în tempouri egale și contrastante (rar-repede), exprimate prin versuri, cântece sau bătăi de tobe;

redarea, prin mișcare, a conținutului unor cântece învățate; coordonarea mișcărilor cu cântecul.

Sarcinile educației muzicale la grupa copiilor de 5-6 ani : La această grupă, avându-se în vedere progresele realizate în anii precedenți, sarcinile educației muzicale sunt mai numeroase. Ele se referă la noi aspecte legate de ascultarea și interpretarea muzicii :

educarea în continuare a dragostei și interesuui pentru muzică, realizându-se participarea afectivă a tuturor copiilor la activitățile musicale ;

formarea deprinderii copiilor de a asculta mici piese muzicale instrumentale (cântece populare, cântece de muncă, de natură);

consolidarea deprinderii de a asculta cântece executate vocal;

recunoașterea de către copii a unor cântece cunoscute (după un fragment din cântece sau numai după melodie), stimulându-se astfel memoria și atenția;

formarea deprinderii de a cânta corect pe o întindere de 4-6 sunete, cu toată grupa deodată, asigurându-se omogenizarea și acordarea vocilor;

formarea deprinderii de a cânta în grupuri mici, succesiv, precum și individual;

înțelegerea și interpretarea expresivă de către copii a pieselor muzicale predate, redând caracterul lor diferit (lent, vesel, vioi) și nuanțele corespunzătoare (încet, tare, potrivit);

considerarea deprinderii de a respira corect în timpul cântecului, de a se păstra poziția corectă a corpului în timpul cântatului;

-perceperea și diferențierea unor sunete cu înălțime contrastantă (gros-subțire) și redarea lor prin mișcări deosebite;

consolidarea deprinderii de a se mișca în ritmul muzicii, de a reda ritmul variat al unor cântece, de a transmite conținutul lor în mișcări corespunzătoare (mers în perechi, săritură, zbor etc.)

coordonarea mișcărilor cu caracterul cântecului (cu melodia și textul), respectând durata și intensitatea sunetelor redate de educatoare prin bătăi din palme, tobă ori tamburină, sau indicate verbal de ea;

dezvoltarea capacității de coordonare a mișcărilor în colectiv, respectând caracterul piesei muzicale.

1.3. Valențele estetice ale muzicii

Dintodeauna muzica și-a demonstrat valențele sale estetice prin însăși conținutul ei.

,, Activitățile muzicale sunt o continuare a unei tradiții îndelungate a activității unor personalități din domeniul artei cum ar fi :compozitori, profesori, învățători care cu entuziasm și înflăcărare profesională au reprezentat odinioară adevărate făclii ale culturii românești."

A învăța pe copii să cânte înseamnă a-i învăța să asculte, să conștientizeze și să înțeleagă semnificația relațiilor sonore : melodice și ritmice, care au darul de a exprima trăiri sau sentimente, idei ce se referă la relația inter-umană, la aspecte din natură, la relația om-divinitate, sau la orice alt aspect ce ține de universul natural și spiritual al omului.

Grădinița acordă o atenție deosebită cultivării vocii copiilor, dezvoltării auzului muzical, a simțului ritmic și melodic. Muzica are deosebite valente formative, învățarea și practicarea ei constituind o adevărată ,,terapie” pentru intelectul copilului preșcolar. Cu valențe intelectuale și creative multiple, activitățile de educație muzicală se pot desfășura în sala de grupă sau pot fi inițiate în aer liber, în funcție de obiectivele urmărite.

,,Muzica este o disciplină prin excelență practică și ea se învață numai practicând-o, iar mesajul ei se pătrunde și se receptează cel mai bine tot în practică. Nu trebuie să uităm că vocile copiilor nu se dezvoltă de la sine, ci au nevoie de o cultură vocal-auditivă sistematic și metodic realizată.”

Educația muzicală eficient realizată constă în a pune în centrul preocupărilor didactico-artistice, valoarea cognitivă și educativă a mesajului sonor, muzical. De aceea în activitățile muzicale desfășurate cu copiii, este necesar să se meargă de la stimularea muzicală la transferul de idei, din cântecul învățat , în scopul înțelegerii conștiente a mesajului din cântece sau orice altă modalitate de exprimare artistică. Scopul urmărit este acela al formării și dezvoltării gustului estetic al copilului, indiferent de aptitudinile muzicale ale copilului, mai mult sau mai puțin evidente, ,,deoarece nu toți sunt înzestrați cu talent, dar toți sunt apți pentru educație muzicală, având aptitudini înnăscute, ca în cazul mersului sau limbajului vorbit.”

În procesul educației muzicale cu copiii, proiectarea și planificarea cu scopul formării și dezvoltării valențelor estetice și educative, se va derula urmărindu-se următoarele obiective:

formarea și dezvoltarea la copii a gustului estetic și a capacității de apreciere valorică prin frumusețea melodiei, a ritmului, a mesajului din text;

capacitatea de înțelegere conștientă a activității muzicale, mai ales a cântecului pe care îl învață;

acumularea unui bogat repertoriu format din cântece populare, muzică cultă, colinde, jocuri muzicale, cântece din folclorul copiilor;

dezvoltarea și stimularea imaginației muzicale, a interpretării creatoare a cântecelor ;

acumularea unor deprinderi practice.

Sarcinile muzicale și estetice ce revin copiilor se referă la însușirea
conștientă și activă a elementelor de bază ale limbajului muzical, urmărindu-se :

formarea deprinderilor de a asculta și înțelege muzica, pe calea audierii;

formarea deprinderilor de a cânta corect, frumos și expresiv;

dezvoltarea vocii și auzului muzical prin activități specifice vârstei copiilor;

dezvoltarea simțului ritmico-melodic ;

formarea unor deprinderi de a cânta la unele instrumente muzicale.

Expunerea într-o anumită ordine a obiectivelor și sarcinilor educației muzicale a copiilor nu implică nici un fel de prioritate, vor fi expuse în funcție de cerințele momentului. Educația muzicală pune accent sporit pe activizarea gândirii și simțirii copiilor, determinându-i să-și însușească limbajul muzical pe cale conștientă pentru a fi îndrăgit și acceptat, înțeles, ca modalitate de exprimare a vieții afective.

Argumentele științifice care stau la baza concepțiilor în educația muzicală a copiilor sunt:

argumente psihologice, potrivit cărora rezultă că natura copilului, de la cea mai fragedă vârstă, manifestă înclinații pentru anumite preferințe muzicale cum ar fi folclorul copiilor, genuri simple pline de dinamism;

argumente de ordin social care scot în evidență capacitatea muzicii de socializare a copilul, propunându-i bucurii colective de maximă tensiune, declanșând explozii de fericire;

argumentul cultural-educativ care subliniază pe de o parte necesitatea unei culturi de strictă necesitate, iar pe de altă parte caracterul cognitiv al muzicii.

Pe lângă argumentele menționate mai înainte în educația muzicală a preșcolarului se va ține cont de:

dezvoltarea senzorială, estetică adecvată limbajului muzical ce urmează a fi asimilat;

dezvoltarea sentimentelor estetice în strânsa legătură cu cele morale, frumosul și binele apărând într-o permanentă interacțiune.

În educația muzicală prin activitățile specifice este necesar de a desfășura aceste activități cât mai plăcut, într-o atmosferă caldă, plină de afecțiune, într-o ambianță destinsă. Exemplele muzicale care susțin întregul proces de educație muzicală și estetică a copiilor preșcolari vor pune accent pe acele cântece care permit cântarea de către copii, atrăgătoare din punct de vedere muzical, având totodată un conținut tematic corespunzător obiectivelor educative și instructive, specifice fiecărei grupe, inspirate chiar din viața și preocupările copiilor : cântece inspirate din natură, societate, istorice, religioase, din folclorul copiilor, și a adulților, din creația cultă și universală.

În educația muzicală a copiilor, mijloacele auxiliare, întâlnite și cunoscute la toate obiectele de învățământ, sunt utilizate în scopul optimizării procesului de predare-invățare.

Acestea sunt:

Instrumentele muzicale care aduc varietate în interpretare și sporesc plăcerea copiilor de a cânta. Pot fi mânuite de educatoare în scopul acompanierii cântecelor sau de către copii. În raport cu vârsta copiilor, instrumentele muzicale abordabile pot fi grupate în: instrumente jucării, deosebit de atractive pentru copii din grupa instrumentelor de percuție: clopoței, ciocane muzicale acordate nuanțat, tobițe de mărimi și forme specifice, trianglul; instrumente onomatopeice – baghete , moriști, cutii rezonatoare etc. Acestea din urma se utilizează pentru acompaniamentul ritmic și au o valoare educativă deosebită pentru că pot fi confecționate de către copii, aceștia mânuindu-le cu plăcere, fiind rodul muncii lor. Copiii, îndrumați de educatoare își pot confecționa: jucării zăngănitoare din cutii goale de plastic cu capac, cutii de aluminiu în care se pun semințe, nasturi, pietricele etc.; instrumente care se ciupesc – confecționate din tuburi, sârme, cutii, fâșii de cauciuc etc.; instrumente de percuție – confecționate din diverse obiecte care fac zgomot. Utilizarea eficientă a jucăriilor muzicale ține în mare măsură de calitatea lor : cele melodice trebuie să fie acordate perfect, iar cele de percuție trebuie să aibă o sonoritate placută. Exemplu:,,Zornăitoare,, ,,Maracas,,

Dintre instrumentele pseudo-melodice se recomandă: xilofonul, titera, muzicuța, fluier, instrumente cu claviatură, trompetele de jucărie și altele. Cu ajutorul acestora pot fi obținute interesante efecte sonore. Incluse in cadrul activitatilor de educatie muzicală ele iși vor aduce un aport important in realizarea dezideratelor estetice. Exemple de instrumente muzicale ar putea fi:

tobă tamburine

xilofon mandolină

chitară vioară acordeon

Mijloacele audio-vizuale cuprind totalitatea aparatelor de redare, înregistrare și vizionare: casetofon, video, casete audio și video, CD-uri, televizor, calculator. Acestea sunt utilizate mai ales în realizarea audițiilor muzicale.

Materialul ilustrativ (planșe, tablouri, portrete, machete, mulaje, jucării, obiecte diferite) sugerează prin contur, culoare, grafică, elemente ca: simboluri muzicale, structurile ritmice ale cântecelor, portrete de compozitori, instrumente muzicale, orchestre, etc. Cu cât copiii sunt mai mici materialul ilustrativ folosit în activități trebuie să fie mai bogat, mai variat, pentru a asigura o cât mai bună înțelegere a cunoștintelor transmise.

1.4. Specificul activităților muzicale în grădiniță

Activitatea educativă în grădiniță este o activitate multidimensională în care fiecare domeniu de activitate își are propria sa importanță specifică. Fiecare domeniu de activitate își are rolul său de substanță și în această ordine de idei este nefirească clasificarea în domenii mai importante și mai puțin importante. Oferta educațională trebuie să fie echivalentă astfel încât subiectul instruit să-și poată alege viitoarea activitate în funcție de propriile sale aptitudini și disponibilități, după cum spunea E. Willms: "Misiunea pedagogului este să devină un eliberator al copilului, spre a putea crește conform cu legile propriei sale naturi".

Educația realizată prin activitățile muzicale, artistice aduce un plus de vigoare demersului educațional pornind de la calitățile principale ale artei muzicale, calități recunoscute din cele mai vechi timpuri și anume acea de a înălța spiritul și a modela conștiințe. Datorită acestor atribute fundamentale, muzica ocupă un loc central în rândul tuturor formelor de manifestare și comunicare, în ansamblu cunoașterii și cercetării omenești. Din perspectiva educațională activitățile muzicale,artistice , pot avea un caracter intuitiv sau practic aplicativ. În ambele tipuri de activitate rolul de coordonator și moderator îl are educatoarea. Principalele coordonate de care trebuie să se țină cont în activitățile muzicale sunt următoarele:

O selecție repertorială corectă pentru a dezvălui în fața subiectului instruit, exemplele muzicale și creațiile de certă valoare artistică avându-se în vedere stimularea deschiderii pentru consumul expresiv artistic către zonele autentice și valoroase ;

Abordarea în comunicarea artistică a unor exemplificări muzicale accesibile direct proporționale cu orizontul de înțelegere și cunoaștere al copiilor. Prezentarea elementelor muzicale pe măsura disponibilităților și înțelegerii copiilor, contribuie la apropierea de frumosul artistic muzical, pentru că la această categorie de vârstă fenomenul „a plăcea” este legat de „a cunoaște, a înțelege”;

Raportul dintre elementul teoretic și elementul practic muzical trebuie astfel conceput încât să prevaleze latura practic-muzicală. Elementul teoretic trebuie abordat doar atât cât să fie suficient pentru decodificare mesajului artistic sonor. Astfel în activități de istorie a muzicii ponderea trebuie să o conțină audiția muzicală iar referirile despre compozitor, stil, epocă stilistică, trebuie să aibă un caracrer sintetic fară a se aluneca în detalierea biografică sau de o altă natură ;

Să se pedaleze pe latura educativă a artei muzicale, pe mesajul umanist al acesteia să se sublinieze rolul pe care îl are are muzica, înălțarea spiritual (prin creații muzicale adecvate cum ar fi capodoperele marilor reprezentanți ai artei muzicale universal : Bach, Haydn, Mozart, Beethoven, Schumann, Schubert, Verdi, Wagner, Enescu, Liszt,
Ceaikovschi) și să se evite genurile muzicale facile cu tematici și conținuturi triviale, obscene care deși dacă sunt „la modă" sunt deficitare din punct de vedere al demersului educative ;

Implicarea concretă a tuturor copiilor în una din formele activităților muzicale. Aceste forme pot fi de natură vocală, instrumentală sau vocal-instrumentală. Cântarea solistică individuală contribuie la formarea și stimularea unor deprinderi și capacități esențiale pentru viitoarea personalitate în formare, cum ar fi: stăpânirea de sine, autocontrolul, stimularea atenției și autoevaluarea. Implicarea copiilor în formele de exprimare artistică în grup stimulează formarea și cristalizarea unor deprinderi și capacități ce țin de activitate cum ar fi: spiritul de echipă, întrajutorarea, susținerea reciprocă, dorința de perfecționare și afirmare a grupului, spiritual competițional, încadrare din punct de vedere al stării temperamentale și psihologice, permanentul control ai emisiei vocale sau a acurateții sonore, raportate la ceilalți colegi. Legăturile ce se stabilesc între membrii grupului artistic, contribuie la stimularea deprinderilor de comunicare în general, aspect benefic pentru fiecare subiect, din perspectivele integratoare într-o societate în care informația și comunicarea sunt atribute esențiale, dar poate rolul cel mai important al activităților muzical-artistice în toată diversitatea lor este acela că stimulează dragostea pentru arta muzicală, pentru că așa cum spunea odinioară marele pedagog roman Dumitru Georgescu Kiriak; „soarta muzicii românești se hotărăște în școală ".

Activitățile muzicale realizate și organizate la nivelul grădiniței contribuie la realizarea unei legături viabile între familie, școală și comunitate.Implicarea grupurilor de preșcolari, în viața comunității, contribuie la afirmarea generală a unității școlare și la sensibilizarea prin manifestările artistice față de principalelor evenimente ce țin de viața comunitară, (aniversări, momente festive, sărbătorirea unor personalități din comunitatea națională cum ar fi : 8 martie, 1 iunie, 1 decembrie, 15 ianuarie, 24 ianuarie) sau spirituale, confesionale, (Crăciunul, Pastele, Buna vestire, Rusalii).Un rol cu totul aparte îl are abordarea, audierea și valorificarea interpretativă a genurilor și speciilor folclorului muzical românesc știut fiind faptul că creațiile folclorului artistic românesc sunt cea mai autentică formă de exprimare a trăirii și simțirii românilor.Acest lucru este evidențiat și de autorii de manuale muzicale pentru copii de la cele mai fragede vârste, după cum afirma și reputatul muzicolog și pedagog român George Breazul: „Căci mai mult ca a orcărui alt obiect de studiu, predarea muzicii în școala primară trebuie să ținem seama de condițiile pshiologice specifice ale copilului român, de ambianța etică, estetică, precum și de imperativele etnice și naționale românești.Cartea de muzică a puiului de roman trebuie să derive din atmosfera de vrajă a cântecului popular românesc și prin omenia proprie firii românești, cuprinsă în cântecele și jocurile poporului, să urmărească necurmat realizarea idealului educativ al spiritualității românești.Iată concepțiile fundamentale de la care trebuie să se pornească la întocmirea cărții de muzică pentru copii. Didactica ? , Metodica ?, din aceleași concepții trebuie să izvorască." Imprimarea activităților muzicale cu un pronunțat specific național prin abordarea unui repertoriu artistic vocal și instrumental axat pe genuri ale folclorului muzical românesc, sau a unor genuri care se bazează pe prelucrarea elementelor artistice-muzicale (ritm, melodie, armonie) specifice folclorului muzical românesc, trebuie să se continuie ca o reacție firească la fluxul informațional artistic cu care vin în contact copiii din zilele noastre, flux informațional prin care se promovează genuri și creații muzicale în discordanță cu sensibilitatea și proverbialul bun simț artistic al românului dintodeauna. În acest sens iese în relief importanța și rolul educatoarei în a influența pozitiv dezvoltarea sensibilității și gustului estetic, corect, copiilor din grădiniță.

CAPITOLUL 2 : ACTIVITĂȚILE MUZICALE ÎN GRĂDINIȚĂ

2.1.Orientările reformatoare în curriculumul pentru învățământul preșcolar în educația muzicală și estetică

Idealul educațional al învățământului românesc este acela de a asigura dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a elevilor, formarea personalității autonome, asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală . Fiecare activitate de învățare din grădiniță are rolul său la îndeplinirea scopului general și a obiectivelor urmărite în vederea realizării educației copiilor. Curriculumul este instrumentul de bază ce stă la îndemâna educatoarei, pentru desfășurarea muncii de educație cu preșcolarii și stabilește obiective cadru și de referință, pentru fiecare tip de activitate.

Curriculumul pentru învățământul preșcolar prezintă o abordare sistemică, în vederea asigurării:

continuității în interiorul aceluiași ciclu curricular;

interdependenței dintre disciplinele școlare (clasele I-II) și tipurile de activități de învățare din învățământul preșcolar;

deschiderii spre module de instruire opționale.

Totodată, se remarcă prin:

extensie – angrenează preșcolarii, prin experiențe de învățare, în cât mai multe domenii experiențiale (Domeniul lingvistic și literar, Domeniul științelor, Domeniul socio-uman, Domeniul psiho-motric, Domeniul estetic și creativ), din perspectiva tuturor tipurilor semnificative de rezultate de învățare;

echilibru – asigură abordarea fiecărui domeniu experiențial atât în relație cu celelalte, cât și cu curriculum-ul ca întreg;

relevanță – este adecvat atât nevoilor prezente, cât și celor de perspectivă ale copiilor preșcolari, contribuind la optimizarea înțelegerii de către aceștia a lumii în care trăiesc și a propriei persoane, la ridicarea competenței în controlul evenimentelor și în confruntarea cu o largă varietate de cerințe și așteptări, la echiparea lor progresivă cu concepte, cunoștințe atitudini și abilități necesare în viață;

diferențiere – permite dezvoltarea și manifestarea unor caracteristici individuale, chiar la copii preșcolari de aceeași vârstă (vezi ponderea jocurilor și a activităților alese și a activităților de dezvoltare personală);

progresie și continuitate – permite trecerea optimă de la un nivel de studiu la altul și de la un ciclu de învățământ la altul sau de la o instituție de învățământ la alta (consistența concepției generale, asigurarea suportului individual pentru copii etc.).

Curriculum pentru învățământul preșcolar are în vedere atingerea următoarelor finalități ale educației timpurii:

dezvoltarea liberă, integrată și armonioasă a personalității copilului, în funcție de ritmul propriu și de trebuințele sale, sprijinind formarea autonomă și creativă a acestuia;

dezvoltarea capacității de a interacționa cu alți copii, cu adulții și cu mediul pentru a dobândi cunoștințe, deprinderi, atitudini și conduite noi. Încurajarea explorărilor, exercițiilor, încercărilor și experimentărilor, ca experiențe autonome de învățare;

descoperirea de către fiecare copil, a propriei identități, a autonomiei și dezvoltarea unei imagini de sine pozitive;

sprijinirea copilului în achiziționarea de cunoștințe, capacități, deprinderi și atitudini necesare acestuia la intrarea în școală și pe tot parcursul vieții.

Întrucât finalitățile educației în perioada timpurie (de la naștere la 6/7 ani) vizează dezvoltarea globală a copilului, obiectivele cadru și de referință ale curriculumului sunt formulate pe domenii experiențiale, ținându-se cont de reperele stabilite de domeniile de dezvoltare. În acest sens, domeniile experiențiale devin instrumente de atingere a unor obiective și, în același timp, instrumente de măsură pentru dezvoltarea copilului, în contextul în care ele indică deprinderi, capacități, abilități, conținuturi specifice domeniilor de dezvoltare.

Obiectivele cadru urmărite la preșcolari în cadrul educației muzicale sunt:

Formarea capacităților de exprimare prin muzică;

Formarea capacității de receptare a lumii sonore și a muzicii;

Cunoașterea marilor valori ale creației muzicale naționale și universale.

Obiectivele cadru sintetizează direcțiile care trebuie urmărite în educația muzicală, în general, și în cea ritmică în special, pe parcursul unei perioade lungi de studiu – ciclul preșcolar, vizând formarea unor capacități și aptitudini specifice disciplinei. La aceste obiective cadru se adaptează atât obiectivele de referință, ce vizează problematica ritmului muzical, cât și conținuturile specifice acestuia.

Obiectivele de referință urmărite la preșcolari în cadrul educației muzicale sunt:

Să descopere lumea înconjurătoare cu ajutorul auzului;

Să diferențieze auditiv timbrul sunetelor din mediul apropiat și al sunetelor muzicale;

Să diferențieze auditiv intensitatea sunetelor din mediul apropiat și a sunetelor muzicale;

Să diferențieze auditiv durata determinată a sunetelor din mediul apropiat și a sunetelor muzicale;

Să diferențieze auditiv înălțimea sunetelor muzicale;

Să intoneze cântece pentru copii;

Să cânte acompaniați de educatoare;

Să acompanieze ritmic cântecele;

Să cânte cântecele în aranjamente armonico-polifonice elementare;

Să asocieze mișcările sugerate de textul cântecului cu ritmul acestuia;

Să exprime prin mișcare starea sufletească creată de muzica audiată;

Să exprime într-un joc impresia muzicală;

Să improvizeze spontan, liber scurte motive sincretice: text onomatopeic + melodie, text onomatopeic + mișcare, text onomatopeic + melodie +mișcare;

Să asculte și să recunoască fragmente din creații muzicale naționale și universale; corespunzătoare specificului de vârstă al copilului preșcolar.

Proiectarea activității didactice de către educatoare trebuie să pornească de la cunoașterea obiectivelor de referință specifice domeniului, privite în evoluție, de la grupa mică, până la grupa mare, deoarece acestea specifică rezultatele așteptate ale învățării pe fiecare an de studiu și urmăresc progresia în achiziția de componente și de cunoștinte de la un an de studiu la altul.

Voi prezenta mai jos câteva dintre obiectivele urmărite, la diferite categorii de vârstă, obiective care au fost realizate cu succes în cadrul activităților de educație muzicală :

la 3-4 ani am constatat ca cei mici au un volum al vocii mic, respirație scurtă și pronunție defectuoasă. Ținând seama de aceste lucruri am optat pentru obiective ca:

– stimularea interesului pentru muzică;

– formarea deprinderii de a asculta cântecele intonate de educatoare, ale unor copii mai

mari, precum și cântece simple executate la un instrument;

– formarea deprinderii de a pronunța clar și corect textul unor cântece scurte.

la 4 -5 ani, copilul se află deja în grupa mijlocie, unde se pot observa deja unele progrese: pronunția devine mai clară, respirația este mai lungă și mai profundă decât la 3 ani, intonația este mai bună, simțul ritmic este mai dezvoltat. Chiar și ținuta corpului este mai corectă. Obiective realizate cu success :

– formarea deprinderii de a cânta în colectiv cu toată grupa sau în grupuri mici, cântece cu

o întindere până la o sexta mare;

– consolidarea deprinderilor muzicale însușite la grupa mică, precum și formarea unora

noi, legate de însușirea în mod activ, prin cânt, a elementelor muzicii;

-consolidarea deprinderii de a deschide bine gura, de-a respira corect, de-a pronunța clar

și corect textul, de a păstra o poziție corectă a corpului în timpul cântatului.

la 5-6 ani (grupa mare) obiectivele sunt mult mai numeroase, referindu-se în special la aspecte legate de ascultarea și interpretarea muzicii:

– educarea dragostei și interesului pentru muzică, pentru frumos;

– formarea deprinderii de a asculta cântece cu un conținut mai variat și complex;

– întinderea ambitusului până la o septima sau o maxima de octavă;

– formarea deprinderii de a recunoaște unele cântece învățate după un fragment melodic

dat, fără cuvinte;

-dezvoltarea atenției și a memoriei auditive voluntare, a receptivității și sensibilități

muzicale.

Acestea au fost doar o parte dintre obiectivele pe care le-am urmărit și pe care le-am și realizat cu succes la grupele de preșcolari. Dezvoltarea simtului ritmic nu se poate realiza prin explicații teoretice, ci pe baza unor activități în care copiii să fie solicitați la intonarea diferitelor durate și formule ritmice, la perceperea lor conștientă, la recunoașterea lor pe calea audiției muzicale, în contextul unor lucrări muzicale vocale și instrumentale de dimensiuni mai mari.

Obiectivele de referință, comportamentele și sugestiile de conținuturi sunt structurate pe cele șase mari teme anuale de studio prevăzute de curriculum :

Cine sunt / suntem ?

Cum este / a fost și va fi aici pe pământ?

Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim ?

Ce și cum vreau să fiu ?

Cine și cum planifică / organizează o activitate ?

Când / cum și de ce se întâmplă ?

Prezint în continuare , pentru activitățile muzicale, obiectivele de referință, comportamentele și sugestiile de conținuturi prevăzute în curriculum pentru tema anuală de studiu : CINE SUNT / SUNTEM ?

Nivel de studiu : 3-5 ani

Nivel de studiu : 5 – 6 ani

Educația muzicală a copiilor începe cu etapa prenotației ( 6-9 ani) ce pregătește premisele însușirii conștiente a notației muzicale, plecând de la faptul că muzica este conștituită din elemente sonore, că aceste elemente sonore există în mod obiectiv și în afara simbolurilor grafice de notație; că natura psihicului copilului vibrează, mai intâi de toate, la faptele sonore ale muzicii și nu la simbolurile ei – pe care încă nu le întelege. ,,În etapa prenotației toate melodiile se predau după auz, fapt ce duce la creșterea responsabilității dascălului în ceea ce privește selecționarea cântecelor și învățarea lor corectă. În ceea ce privește învățarea cântecelor după auz, se va porni de la consimțământul că ele nu se pot învăța în mod global, ci pe fragmente, învățând separat versurile și linia melodică”.

Notația muzicală este, doar unul – dar nu singurul – din mijloacele de exprimare a limbajului muzical. Copiii trebuie să cunoască limbajul muzical înaintea scris-cititului; muzica nu poate izvori din semne grafice ci, dimpotrivă, semnele grafice trebuie să apară din necesitatea de scriere a unei relații sonore, existente mai dinainte în gândirea și simțirea copiilor. Între cele două etape trebuie să existe o legătură strânsă, precum și continuitate, iar trecerea de la o etapă la alta nu trebuie facută brusc, ci trebuie să fie una logică, firească.

2.2. Particularitățile perceperii, însușirii și interpretării muzicii de către preșcolari

Un rol important în perceperea, însușirea și interpretarea muzicii de către copiii preșcolari îl are respectarea particularităților de vârstă. În perioada preșcolară se constată o creștere evidentă a posibilităților vocal-auditive ale copiilor. Ei încep să perceapă elementele de bază ale muzicii, adică ritmul și melodia, și să execute mici piese muzicale accesibile lor. Organul auditiv la copilul preșcolar este complet dezvoltat din punct de vedere anatomic și fiziologic, iar sensibilitatea auditivă se dezvoltă mult în perioada preșcolară. Ea crește aproximativ de 2-3 ori față de perioada antepreșcolară.

Dezvoltarea auzului muzical presupune dezvoltarea simțului melodic, a simțului ritmic și dinamic, în același timp și sensibilității pentru intonația justă, precisă. Dezvoltând la copii capacitatea de a percepe sunetele, se dezvoltă intonația lor corectă, dezvoltându-li-se simțul ritmic, crește și capacitatea lor de coordonare a mișcărilor întregului corp. ,,Ritmul muzical este o noțiune complexă. El cuprinde elemente care contribuie la redarea expresivității unei bucăți muzicale, -dinamica, mișcarea -adică intreaga piesă muzicală. În general, la preșcolari, simțul ritmic este destul de dezvoltat. Chiar din perioada antepreșcolară, copiii, ascultând cântece întâmplător, bat din palme, se bucură”.

O altă particularitate este aceea că muzica vocală e mai ușor percepută de ei decât muzica instrumentală. Aceasta se explică prin faptul că vocea omenească este apropiată copilului, timbrul vocii umane îi este familiar. De aceea cântecul vocal constitule mijlocul principal folosit în educația muzicală a preșcolarilor. În munca cu preșcolarii mici este bine să se țină seamă și de faptul că sunetele muzicale despărțite de intervale mici (secundă, terță) sunt mai greu percepute de ei decât cele aflate la intervale mai mari unele de altele. De aceea, în activitățile muzicale cu preșcolarii de 3-4 ani, se pornește de la sunete aflate la intervale mari, contrastante cum ar fi: mormăitul ursului și ciripitul păsărilor etc. O altă particularitate a copiilor de vârstă preșcolară constă în faptul că ei înțeleg greu sau deloc imaginile artistice auditive, oricât de accesibile ar fi pentru adulți. Pentru copii, muzica este mai complexă și acționează cu elemente mai puțin concrete decât alte arte. De aceea în grădinițe se folosesc îndeosebi cântecele ale căror texte ușurează înțelegerea conținutului melodic de către preșcolari. Particularitățile emiterii și intonației sunetelor muzicale, ale însușirii și interpretării cântecelor de către copiii preșcolari, sunt determinate de deosebirile pe care le prezintă aparatul lor fonator în comparație cu al adulților. În interiorul laringelui se află coardele vocale, prin vibrația cărora, la expirarea aerului din plămâni, se produc sunete. Registrul, înălțimea și intensitatea sunetelor sunt determinate de întinderea sau contractarea coardelor vocale, de alungirea sau scurtarea traiectului laringelui, de volumul și viteza curentului de aer care trece prin coardele vocale, făcându-le să vibreze.

Sunetele emise de laringe sunt modificate, pe de o parte, de cele două rezonatoare: cavitatea bucală și cavitățile nazale; pe de altă parte, sunetele sunt modificate de mărimea și forma pe care o ia cavitatea bucală prin mișcarea maxilarului inferior, prin rotunjirea buzelor și diferitele poziții ale limbii. Vibrațiile neregulate produc sunete neplăcute, zgomote. Sunetele produse de vibrații regulate au însușiri armonioase, impresionează plăcut auzul; ele se numesc sunete muzicale. La procesul fiziologic complex prin care se formează sunetul participă organe diferite (plămâni, laringe, cavitatea bucală, limbă, buze) care sunt antrenate unitar, ca aparat fonator, de un impuls cerebral.

În activitățile de cânt, educatoarea trebuie să urmărească ca toți copiii să deschidă bine gura și să rotunjească buzele pentru a obține o intonație justă și pentru ca pronunțarea cuvintelor să fie corectă și clară. Laringele copilului este de 2 – 2,5 ori mai mic decât laringele adultului, iar coardele vocale sunt de patru ori mai scurte decât la adult.

Literatura de specialitate delimitează pentru fiecare grupă în parte ambitusul în care trebuie să se lucreze cu copiii. Astfel la grupa mică ( 3 ani), se pot executa cântece pe o întindere de 4 sunete, adică cvartă; la grupa mijlocie ambitusul cântecelor se poate extinde la 6 sunete, respectiv o sextă mare, iar la grupa mare pot atinge intervalul de septimă mare – octavă .Ambitusul copiilor poate fi dezvoltat prin exercițiile de cânt propriu-zise, printr-o îndrumare atentă și completă a educatoarei. Mușchii laringelui și mușchii respiratori la copiii preșcolari sunt mai slab dezvoltați și volumul vocii lor este mai mic. De aceea cântatul prea tare dăunează nu numai coardele vocale dar afectează și aparatul auditiv al copilului.

O altă particularitate constă în faptul că respirația copiilor preșcolari este scurtă și mai accelerată-particularitate care se manifestă prin tendința copiilor de a respira la mijlocul cuvintelor, de a nu pronunța sfârșitul acestora. De aceea cântecele folosite în munca cu preșcolarii, în special cu cei mici, trebuie să aibă un tempo mai lent, cu fraze muzicale scurte și un ritm simplu, care să se repete; în același timp să cuprindă cuvinte ușor de pronunțat. Munca pentru formarea deprinderii de a respira corect are două aspecte: de frânare a respirației claviculare, caracteristice preșcolarilor, și de dezvoltare a respirației costodiafragmatice. Pentru a deprinde copiii cu o respirație corectă în timpul cântării, se ține cont de ținuta lor. Dacă stau pe scaun, trebuie să țină spatele drept, să țină capul drept, mâinile să stea într-o poziție comodă. Când stau în picioare, trebuie să aibă o poziție degajată. Exercițiile sau jocurile imitative ajută copiii să respire corect „Mirosul florilor”, „Cântă ca mine”etc. Prin aceste exerciții se demonstrează respirația corectă. Exercițiile se organizează începând cu grupa de 3-4 ani cu durata de un minut sau două, la începutul activităților muzicale.

În activitatea la grupă educatoarea trebuie să aibă în vedere atât particularitățile perceperii muzicii de către copii, emiterii și intonației sunetelor muzicale cât și particularitățile executării diferentelor bucății muzicale.

2.3. Activitățile muzicale, mijloc de formare și dezvoltare a gustului estetic

Implicată în întreg procesul de formare și autoformare a personalității, educația estetică urmărește, în esență, dezvoltarea capacității de percepere și înțelegere corectă a frumosului din realitate (din natură, muncă, relații sociale, artă), formarea conștiinței estetice, a gustului și simțului estetic, a necesității și posibilității de a participa la crearea frumosului în artă și în viață. Sau, mai concis, educația estetică urmărește pregătirea copilului pentru actul de valorizare – receptare -asimilare și cel de creare a valorilor estetice.

Gustul estetic a fost numit ,,gust” prin analogie cu simțul gustului, deși simțurile care participă la receptarea artelor sunt văzul și auzul. El desemnează o reacție spontană, de plăcere sau neplăcere, la contactul cu o opera de artă. Esteticienii secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea îi recunosc gustului calitatea de a produce sentimentul frumuseții. În manifestarea gustului se pot detecta trei modalitati de receptare: senzorială, afectivă și rațională. La fel ca toate celelalte gusturi, fie estetice generale, fie artistice, și gustul estetic muzical se poate forma și cultiva. Rolul dascălului este acela de a exersa cu copiii acest gust și de a-l direcționa spre valorile autentice ale muzicii universale.

Gustul estetic este capacitatea de a reacționa spontan, printr-un sentiment de satisfacție sau de insatisfacție, față de obiectele și procesele naturii, față de relațiile sociale, față de operele artistice.

Gustul estetic aparține prin excelență sensibilității și imaginației, de aceea nu poate fi întotdeauna argumentat. Ce ne place sau nu ne place, fără a se putea argumenta. Prezența gustului se manifestă prin sensibilitate la tot ce este frumos și prin capacitatea de orientare și alegere în conformitate cu legile frumosului.

La preșcolari, gustul se manifestă prin atracție și plăcerea lor de a privi, de a asculta și, mai ales, de a opera cu obiectele viu colorate, prin preferința lor pentru luminozitate, ocolirea încăperilor întunecoase, etc. Gustul lor este prin excelență spontan și neargumentat cu puține excepții, când afirmă, de exemplu că ,,Îmi place rochița pentru că este roșie”, ,,Îmi place cântecul pentru că este vesel”, sau ,,Îmi place că…așa vreau eu”

Educatoarea trebuie să stăpânească cunoștințele teoretice necesare, să dovedească abilități pentru a putea să exemplifice , să descrie un model copiilor și să transmită mesajul estetic și artistic pe înțelesul lor, astfel încât să stârnească dorința copiilor de a cânta și de a-și însuși repertoriul propus. Educatoarea are posibilitatea de a alege cele mai adecvate forme și tipuri de activități care să-i susțină demersul educativ în dezvoltarea gustului estetic al preșcolarului.

Unele cântece și jocuri muzicale se referă la caracteristici ale animalelor sălbatice sau domestice, prijlej pentru copii de a reproduce diferite mișcări (mersul animalelor, zborul păsărelelor, glasul specific acestor viețuitoare dragi copiilor). Sunt, de asemenea, jocuri cu cânt care evocă personaje din lumea basmelor sau care reflectă aspecte din poveștile îndrăgite de copii.

Pe de altă parte, conținutul cântecelor, a jocurilor cu cânt, dar și a audițiilor, formează copiii privind aspectele vieții sociale și a naturii înconjurătoare. O importantă contribuție la formarea gustului estetic al copiilor îl au cântecele și numărătorile din folclorul copiilor. Cele mai multe dintre ele sunt formule de incântație cu substrat magic. O parte din ele sunt desprinse din folclorul adulților. În majoritatea cazurilor semnificația lor veche s-a pierdut, deși în general, ele sunt însoțite de unele practice sau rituri . Aici se pot distinge:

1. Formule terapeutice: Lună, lună nouă / Rupe pâinea-n două

Și ne dă și nouă / Ție jumătate, mie sănătate.

2.Cântece pentru insecte: Fluturaș, drăgălaș / Zboară jos de pe imaș

Și vino la mine / Să mă joc cu tine.

3.Cântece pentru schimbarea vremii: Plouă,plouă, / Babele se ouă

S-o cotarcă nouă / Fetele demnică

Feciorii mănâncă.

Ca forme de organizare a activității instructiv-educative de muzică din grădiniță putem aminti: activități de predare-învățare, de formare de deprinderi și priceperi, de consolidare a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor, de evaluare, chiar forme mixte.

Muzica însoțește preșcolarul de la intrarea sa în grădiniță, pe tot parcursul zilei, aproape în toate momentele zilei. Astfel, activitățile de dezvoltare personală se bazează de multe ori pe cântec și pe jocul muzical. De exemplu, în cadrul temei „Când, cum și de ce se întâmplă?”, tema săptămânii „Primăvara în grădină”, tranziția dintre activitățile desfășurate pe parcursul zilei se pot realiza cu ajutorul jocului muzical.,,Albina si florile” de Corneliu Graur sau „Mi-am luat unelte” de D.D.Stancu.

Cântecele și jocurile muzicale pot fi utilizate la întâlnirea de dimineață . În cadrul activităților de grup, unde se poate repeta un cântec cunoscut, ori se poate anunța tema zilei cu ajutorul unui fragment muzical. Referindu-ne la aceeași temă enunțată anterior, am putea anunța tema zilei – Florile primăverii – prin cântecul „S-a ivit un ghiocel”, ori jocul muzical „Înfloresc grădinile”.

Pe lângă activitățile pe domenii experiențiale , în care activitățile muzicale se desfășoară fie de sine stătătoare, fie în manieră integrată, cântecul și jocul muzical îl întâlnim pe parcursul activităților liber alese, atât în etapa de dimineață, cît și în partea a doua, de regulă având un caracter atractiv, distractiv și de relaxare. În această etapă se pretează foarte bine audițiile muzicale care nu necesită un efort deosebit din partea copiilor, dar au o mare valoare în educația estetică a acestora, precum și jocurile muzicale.

Un alt moment important în care întâlnim cântecul în grădiniță, este curriculum-ul la decizia școlii, atunci când educatoarea simte că are ce dărui copiilor în domeniul muzical, ori când există profesori de muzică cu pregătire adecvată în domeiul preșcolar.

Activitățile extracurriculare oferă numeroase prilejuri de utilizare a cântecului și jocului muzical, a audițiilor muzicale sub diverse forme: serbări, vizionare de spectacole muzicale, concursuri, vizionare de DVD-uri, filme muzicale pentru copii etc.

Activitățile extracurriculare ocupă un loc important în programul grădiniței, sunt o modalitate de a înscrie grădinița în viața comunității, de a lărgi orizontul de cunoaștere al copiilor, de a le stimula curiozitatea și sentimentul de apartenență.

2.4. Percepția elementelor principale ale muzicii

Arta muzicală este numită și arta sunetelor muzicale, are capacitatea de a crea imagini artistice capabile să hrănească sufletul și imaginația oricărui ascultător. Din punct de vedere tehnic creația muzicală se constituie din relația sonoră dintr-o multitudine de sunete diversificate din punct de vedere cantitativ și calitativ. Contrastele dintre sunetele muzicale pot fi de : durată, înălțime, culoare, (sau timbru) de asemenea poate exista un contrast între continuitatea și discontinuitatea sonoră (pauzele). Din punct de vedere fizic contrastul sonor se exprimă prin proprietățile fizice ale sunetului în general (și implicit ale sunetului muzical).

Calitățile sunetului sunt studiate de un capitol distinct al fizicii generale numit acustică, acestea fiind: intensitatea, înălțimea (sunetele diferite ca înălțime în funcție de frecvența lor, astfel sunetele grave au frecvență mică iar cu cât sunetele devin mai acute au o frecvență mai mare).

Frecvența se măsoară cu unitatea de măsură numită herz , care este egal cu o vibrație dublă pe secundă. Limita audibilității umane se scrie într-o scară de frecvență cuprinsă între 16 hz până la 20000 hz. Zonele dincolo de aceste valori de frecvență, respectiv zona infrasonoră (sub 15 hz) și ultrasonoră (peste 20000 hz) nu este percepută de urechea omenească.

Timbrul care depinde de structura dispoziției armonicilor superioare, aspect deosebit științific cu ocazia descoperirii fenomenului fizic natural numit rezonanța naturală a sunetului potrivit căruia orice sunet, deci implicit și sunetul muzical , se constituie dintr-o multitudine de submultipli sonori numiți armonice, fenomen fizic natural comparativ cu un alt fenomen fizic natural și anume compunerea luminii albe solare din culorile spectrale.

În plan muzical artistic aceste proprietăți ale sunetului își găsesc corespondența în elementele principale din care se constituie creația muzicală capabilă de a induce sentimente și trăiri spiritual artistice în funcție de diversele mentalități filozofîco-estetice și morale ale etapelor istorice de dezvoltare și evoluție a societății omenești. Principale componente ale compoziției muzicale sunt:

ritmul

melodia

armonia

polifonia

etherophonia.

Percepția acestor elemente ale artei muzicale se face în urma unui lung și amănunțit proces ale educației muzicale care poate începe la orice vârstă dar care are cea mai mare eficiență dacă este începută încă din perioada preșcolară și începutul ciclului din învățământul primar. Percepția tuturor elementelor artelor muzicale este rezultatul unui proces îndelungat și constituie apanajul melomanului nativ posesor a unei culturi muzicale solide.

În cazul copiilor din grădiniță și din ciclul primar, educația muzicală trebuie astfel concepută încât să se realizeze percepția cel puțin a primelor patra elemente principale ale artei muzicale :

ritmul,

melodia,

armonia,

polifonia ( despre ultimele două, cunoștințe sumare).

Folosirea și utilizarea etherophoniei, element al artei muzicale introdus într-o perioadă mai recentă care constituie folosirea și identificarea zgomotului inclusiv în arta muzicală, ține mai mult de cei ce profesează muzica.

Ritmul ca element fundamental al artei muzicale are un rol hotărâtor în a conferi muzicii caracterul ei de artă temporală (artă care se raportează permanent la scurgerea constantă și inreversibilă a timpului) de a cărui percepție depinde sesizarea corectă a creației muzicale. „ Ritmul este ordinea în mișcare". Ritmul îmbogățește expresiv orice melodie. Din cele mai vechi timpuri, legătura dintre cele două arte, dans și muzică, a fost deosebit de puternică și determinată, întrucât amândouă au un element comun , ritmul. Dezvoltarea simțului ritmic pe cale oral-intuitivă (prin cântare după auz) se realizează în mai multe etape succesive, axate pe următoarele obiective: perceperea ritmului din cântec, bătutul ritmic, perceperea conștientă a duratei sunetelor, deprinderi de dirijat intuitiv. Exercițiile specifice pentru stimularea simțului ritmic, se introduc în educația muzicală cu copiii, de la cele mai fragede vârste pornindu-se cu sesizarea practică a principalelor valori de sunete sau durate și pauzele corespunzătoare acestor durate sau sunete, cât și a principalelor formule ritmice rezultate din diviziunea normală a valorilor de note sau durate (care se realizează conform principiului, durata mai mare se împarte (divide) în două valori egale mai mici). Ca primă consecință a fenomenului diviziunii valorilor de note este apariția formulelor ritmice. Aceste formule ritmice vor fi depistate și sesizate atât în exercițiile ritmice cât și în analiza construcției ritmice a oricărui melodii. Elementul ritmic se realizează pe bază de numărătore, ritmică și recitativă, cântate pe un singur sunet. Stimularea simtului ritmic și a perceptiei corecte a ritmului muzical este esențială pentru ca pe suportul ritmic a orcărei creații muzicale se mulează toate celelelte elemente ale creatiei muzicale (melodia, ritmul, armonia). Mai mult, ritmul poate exista singur ca element artistic comparativ cu celelalte elemente ale muzicii, care toate își au ritmul lor.

Pentru dezvoltarea simțului ritmic pe cale oral-intuitivă prima activitate ritmică, efectuată in scopul perceperii ritmului din cântece, este cântarea însotiță de bătut ritmic din palme, bătut ritmic pe bancă (atingând banca cu varful degetelor ușor îndoite). Pentru dezvoltarea cunoștinței de durate sau sunete un procedeu eficient este procedeul silabelor ritmice.

Melodia este un element principal de bază in formarea și dezvoltarea auzului muzical, bazat pe succesiunea de sunete muzicale cu diferite înaltimi și durate. „ Melodia este aceea care face farmecul muzicii" . Melodia este o etapă superioară și complexă. Pentru a ajunge la această etapă, la o cântare frumoasă, corectă intonațional, vom apela la exerciții de cântare atât metodică, cât și la exercitiile ritmice. Ambele având același scop : învățarea corectă a cântecului,

Scopul exercițiilor de cântare metodică este formarea și dezvoltarea deprinderilor de a cânta, a intonă, a recunoaște. Prin faptul că se referă la inălțimea sunetelor muzicale, exercițiile melodice acționează în mod direct asupra formării auzului muzical și a vocii copiilor. Formarea vocii în ceea ce privește ambitusul, este influențată de faptul că exercițiile melodice se fac cu o scară muzicală din ce în ce mai extinsă. Mijlocul cel mai eficient pentru formarea deprinderilor îl constituie intonarea cântecelor care se vor studia cu copiii. Melodia ca element de baza a muzicii se constituie ca o suscesiune de intervale melodice. Percepția acestor intervale melodice constituie unul din activitățile principale ce țin de educația muzicală a copiilor. Intervalele melodice care presupun o variată și complexă decodificare auditivă, pornind de la faptul ca ele se prezintă într-o mare diversitate de prezentare (intervale metodice simple și compuse, ascendente, descendente, diatonice și cromatice), dar în mod special este importantă sesizarea auditivă a intervalelor melodice simple (până la o octavă perfectă inclusiv). Sesizarea intervalelor melodice simple pe dimensiunea lor cantitativă (prima, secunda, terța, cvarta, cvinta, xexta, septima și octava) cât și pe dimensiunea lor cantitativă (mari, mici, perfecte, mărite și micșorate) se face prin exerciții specifice dezvotării simțului muzical și a auzului melodic. Astfel una din etapele operaționale principale în procesul de învațare a unui cântec nou îl constituie: decuparea din cântec a conținutului melodic și corecta descifrare a lui în funcție de intonarea gamei majore sau minore anterior. În faza preșcolară un mijloc eficient de a sesiza scara melodică este și procedeul de vizualizare cu ajutorul unor imagini plastice. Astfel copiii vizualizând scara ascendentă sau descendentă vor fi în măsură să-și intoneze corect sussesiunea de intervale melodice, ascendente, descendente în succesiuni conjunctive (din treaptă în treaptă) dijunctive (salturi melodice). Pentru acest demers sunt foarte utile cântecele din „ Cartea de cântece pentru copii " de George Breazu.

Percepția și formarea depriderilor de sesizare a celor două elemente fundamentale ritmul și melodia sunt suficiente și necesare oricărui auditor pentru a fi în măsură să intuiască valoarea creației, mesajului ei artistic.

După melodicitatea creației muzicale se pot selecționa melodiile cu un larg și profund impact la publicul ascultător.

Cu cât tema muzicală a unei compoziții poate fi mai ușor reprodusă cu vocea, cu atât are, șansele să fie mai bine apreciată din punct de vedere melodic. De aceea sensibilizarea auzului ritmic și melodic cât și deschiderea la copii a apetitului pentru exprimarea prin cântul vocal și instrumental, sunt obiective esențiale ale învățământului artistic în grădiniță cu o contribuție directă la formarea viitorului meloman și om de cultură.

Armonia și poIifonia sunt elemente de sinteză ale artei muzicale. Percepția și sesizarea lor în contextul audiției muzicale sau a interpretării artistice presupune un anumit nivel de cunoștințe muzicale ce țin de cultura muzicală generală, de dezvoltarea generală a atitudinilor muzical-artistice. Este ineficientă maniera de abordare și sesizare a fenomenelor sonore, armonice și polifonice dacă în etapele prealabile de educație muzicală nu s-a trecut prin fazele : ritmică și melodică. Definirea armoniei ca element al muzicii poate fi ,,armonia este știința și arta al cărei obiectiv constă în a studia și reglementa relațiile observând legile funcționalității, atât în ceea ce privește acordul luat, izolat, cât și a înlănțuirii cu alte acorduri, precum și în raporturile sale cu melodia”.

Ca și în etapele ritmică și melodică, etapele percepțiilor și sesizărilor elementelor de armonie muzicală se face prin exerciții și procedee specifice învățământului muzical cum ar fi: exerciții de sesizare a intervalelor armonice; cântarea melodică pe fundalul unui unison ținut alternativ pe grupe de copii; cântatul pe voci în cadrul ansamblurilor vocale și corale; intonarea și sesizarea auditivă a acordului de trei sunete cu speciile de baza (major ,minor, mărit, micșorat); dezvoltarea sesizării aperceptive cât și percepției concrete tonale armonice.

CAPITOLUL 3. MODALITĂȚI DE REALIZARE A EDUCAȚIEI MUZICALE ÎN GRĂDINIȚĂ

3.1. Activitățile de bază ale educației musicale din grădiniță

Mijloacele specifice educației muzicale din grădiniță sunt:

cântecul

audițiile muzicale

jocurile muzicale

Cântecul, principalul mijloc de realizare a educației muzicale, poate fi utilizat în activitatea comună fie în combinație cu un alt mijloc specific, fie transformându-l (după însușire) în joc muzical dacă permite conținutul.

Audițile muzicale dezvoltă copiilor deprinderea de a asculta conștient lucrari muzicale și capacitatea de a le înțelege mesajul. Audiția în gradiniță poate fi activitate de sine stătătoare sau poate fi combinată cu un al mijloc specific.

Jocurile muzicale, cu multiple valențe și nenumăratele posibilitați de desfășurare, sunt îndrăgite de preșcolari , au sarcină didactică precisă, apelează la un material divers.

În colecțiile de cântece și jocuri muzicale pentru preșcolari se urmărește ca îmbinarea dintre text și muzică să se sudeze perfect, astfel încât să fie o unitate, pentru a putea reda frumosul, adevărul, dreptatea, umanitatea și pentru a putea înlătura minciuna, nedreptatea, necinstea, toate acestea în versuri care respectă puterea de înțelegere a copilului de vârsta preșcolară.

Numărul cântecelor, jocurilor și audițiilor sunt alese de educatoare după nivelul și capacitatea copiilor din grupă, după necesitățile pe care le impun celelalte activitățile organizate.

3.2. Cântul vocal factor principal în comunicarea artistică

Cântecul în sensul general reprezintă arta muzicii în lecții. Fără cântec – audiat și intonat de preșcolari, muzica și-ar pierde specificul în grădiniță.

„Cântecul este principalul mijloc cu ajutorul căruia copiii își dezvoltă vocea, auzul, își formează deprinderea de a cânta individual și în colectiv.”

Menirea de exprimare prin cânt vocal a apărut din cele mai vechi timpuri, odată cu cristalizarea vorbirii articulate. Fiind rodul funcțiunilor biologice ale unui organ specializat (corzile vocle și tot complexul rezonator) exprimarea prin voce a fost „instrumentul la îndemâna fiecărui individ.”

De la începuturile sale, exprimarea artistică prin cântul vocal a dus la apariția primelor forme rudimentare de polifonie vocală (realizată la început prin contrastul de înălțime rezultată din suprapunerea vocilor bărbătești cu cele femeiești).

Culoarea timbrală a vocii omenești este diversă și variată deoarece fiecare individ își are propria sa culoare timbrală vocală (aidoma amprentei digitale sau genetice). Din paleta complexă și diversă a culorilor timbral vocale și a marii varietăți a emisiei vocal-sonore (pornindu-se tot de la faptul că nici o construcție anatomică a rezonatorilor nazali, bucali și laringieni, nu seamănă una cu alta) s-au creat instrumentele muzicale.Toate timbrele și culorile instrumentale constituite de-a lungul timpurilor au fost inventate, create de sugestia celui mai complex și complet instrumentnatural cu care Dumnezeu la binecuvântat pe om „vocea umană".,,Atâta timp cât trăiesc vreau să cânt.”

Cântul vocal presupune o anumită tehnică ce ține de emisia vocală, respirație, susținerea emisiei vocale, dicție, lărgirea ambitusului, omogenitatea sunetului în toate registrele vocii, nuanțarea cântului vocal, bazele tehnicii cântului vocal.

Exprimarea artistică prin cânt vocal fiind poate cea mai importantă modalitate de comunicare artistică, asta presupune că trebuie să i-se acorde un rol privelegiat în educația artistică, în general și cea preșcolară în mod special.

Relația de comunicare în procesul instructiv-educativ cu multiplele sale valențe formative se realizează prin metodele și mijloacele specifice de cultivare a unei voci îngrijite capabile să se exprime prin cânt, vocal nuanțat și expresiv.

Învățarea unui repertoriu de cântece adecvate cu orizontul spiritual al copiilor se realizează de la cele mai fragede vârste.

Rolul central al educatoarei se axează pe următoarele coordonate :

abordarea unui repertoriu cu înalte calități artistice și educative adecvate vârstei copiilor;

sensibilizarea și captarea atenției copiilor asupra mesajului artistic transmis ;

uzarea de puterea exemplului personal al educatoarei prin interpretarera vocală model;

preocuparea pentru realizarea a unei acurateți a emisiei vocale pentru o dicție îngrijită și pentru o cântare nuanțată și expresivă;

găsirea acelor mijloace și metodologii care să conducă la stârnirea interesului copiilor pentru muzică, pentru stimularea plăcerii de a cânta vocal, individual sau în grup;

însușirea unui repertoriu minimal de cântece care să constituie o parte din fondul cultural artistic permanent al copilului;

preocupări pentru formarea unui minimal discernământ artistic capabil să facă distincția dintre valoare și nonvaloare artistică între, arta muzicală autentică și muzica contrafăcută.

Dintre toate activitățile organizate cu copiii, învățarea cântecului, activitatea prin cânt, este cea mai semnificativă în educația muzicală. Datorită conținutului tematic variat, cântecul dezvoltă la copii dragostea pentru familie, pentru țară, pentru natură, prieteni.

Tocmai de aceea în alegerea cântecelor se va ține cont de valoarea estetică a acestora, această valoare corespunde funcției estetice a muzicii.

Valoarea estetică a cântecului influențează pozitiv activitatea de învățare a lui. Un cântec frumos accesibil, crează o atmosferă plăcută și reconfortantă. Valoare estetică a cântecelor este dată și de elementele muzicale din care sunt alcătuite, de valoare fiecărui element în parte și de felul cum sunt îmbinate între ele (melodia, ritmul). Cântecul, principalul mijloc de realizare a educației muzicale în grădiniță dezvoltă dragostea copiilor pentru familie, pentru ținutul natal și natură etc,.

Preșcolarii sunt deprinsi de timpuriu să asculte muzica, să manifeste interes pentru ea; li se formează unele deprinderi elementare de a cânta în colectiv și individual; li se dezvoltă vocea și auzul muzical, simțul melodic, precum și cel ritmic.

Din punct de vedere ritmico-intonațional cântecul trebuie să fie pe măsura puterii de înțelegere și execuție a copiilor. Ritmul să nu fie prea greoi, iar intervalele melodice să cuprindă salturi nici prea mari nici prea mici, care nu pot fi sesizate și chiar intonate de către copii. Melodiile care nu întrunesc astfel de calități duc la demobilizarea copiilor, la renunțarea de a se angaja în învățarea cântecelor sau au ca repercursiune melodica o învățare incorectă, falsă.

Pentru formarea deprinderii de a cânta este necesar să dezvoltăm auzul muzical – ca mijloc de percepere a muzicii și vocea- ca mijloc de redare. Învățarea cântecelor de către preșcolari trebuie să aibă în vedere și stadiul dezvoltării lui psihice.

Materialul muzical folosit in gradiniță cuprinde piese muzicale cu un conținut foarte variat: întamplari și fapte din viața copiilor, fenomene din natură, aspecte din viața plantelor și animalelor etc. În gradiniță copiii învață și cântece din folclorul copiilor, familiarizându-se astfel de timpuriu cu creația populară.,,Folclorul copiilor este reprezentat prin realizari literare, legate de gestică, mișcare, joc, cântate sau scandate. Constituind punctul central al activității lor, felul specific de manifestare – activitățile artistice trebuie considerate ca având nu numai o utilitate distractivă ci, în același timp, educativă ; didactic – dezvoltă spiritul de cooperare, de acțiune, dezvoltarea limbajului, a sensibilității, a percepției verbale și muzicale, punându-i în mișcare forțele spirituale și corporale; pedagogic și social – învață să numere, să-și cunoască părțile corpului, zilele săptămânii, etc, înainte de faza școlarizării. ”

Cântecul – creația ce se înscrie cel mai bine în universul copilariei reprezintă deci, mijlocul principal de realizare a educației muzicale în gradiniță.

3.3.Audiția muzicală mijloc de dezvoltare a capacităților de receptare a muzicii

Prin intermediul audiției, copiii iau contact direct cu arta sunetelor. În grădiniță, audiția organizată formează și dezvoltă copiilor deprinderea de a asculta conștient precum și capacitatea de a înțelege mesajul muzical.

Audiția muzicală trebuie înțeleasă sub un dublu aspect:

♫ ca o modelare structurală și informațională prin mediul ambiant sonor, activitate numită de obicei ascultare. Este vorba despre audiția sonorităților înconjurătoare: sunete vorbite, cântate vocal sau instrumental, zgomote cu timbruri diferite etc. Aceste activități de ascultare dezvoltă auzul acustic muzical și stau la baza formării deprinderilor necesare însușirii elementelor limbajului muzical.

♫ ca o activitate complexă, cu rol de îmbogățire a informației culturale, cu funcție cathartică, activitate numită audiție muzicală propriu-zisă.

Ea are în vedere:

formarea capacității de a audia lucrări muzicale (activitate similară cu citirea operelor literare);

formarea deprinderii de a observa și analiza anumite elemente de limbaj muzical;

formarea deprinderii de relaxare prin muzică, prin crearea unei ambianțe cu efecte meloterapeutice;

familiarizarea și memorarea repertoriului muzical (vocal, instrumental).

Numai prin intermediul activităților de audiere și interpretare se pot oferi copiilor modele de descifrare a mesajelor conținute de lucrările muzicale, permițându-le să observe, să compare, să recunoască, să identifice, să extrapoleze și să generalizeze criterii de judecată estetică, să-și dezvolte percepția muzicală și să le servească argumente pentru participarea la manifestări artistice autentice. Iată de ce este necesar să audieze copiii, de la cea mai mică vârstă, să fie puși în situația să asculte muzica în mod activ.

Ascultarea activă este o activitate intelectuală, imaginativă, care presupune o ascultare bazată pe cauzalitate. Copiii trebuie să știe: de ce ascultă anumite fapte sonore, ce urmăresc și ce trebuie să descopere în urma audierii lucrării muzicale. Ei trebuie permanent încurajați să-și motiveze preferințele muzicale și să-și exprime trăirile și emoțiile trezite de lucrarea audiată. Călăuzirea copiilor în parcurgerea etapelor specifice, de la ascultarea empirică, pasivă la cea conștientă și activă are un rol hotărâtor în dezvoltarea capacităților de receptare a muzicii și în dezvoltarea gustului estetic al acestora.

Resursele instructiv-educative ale audiției muzicale sunt la fel de valoroase ca și cele ale activității de cântare. Eficiența audiției în activitatea muzicală depinde însă de îndeplinirea următoarelor condiții: să fie accesibilă, să aibă valoare estetică și educativă, să fie în concordanță cu subiectul activității.Accesibilitatea se referă la respectarea:

capacității de intuire a structurii muzicale și de recepționare a mesajului de idei și sentimente al pieselor;

capacității de concentrare în timp a copiilor;

mersului gradat în alegerea lucrărilor, de la interpretări vocale spre cele vocal-instrumentale, precum și de la formații restrânse la formații mai ample.

Pentru ca materialul de cântece să capteze atenția și interesul copiilor este necesar ca acesta să îndeplinească anumite condiții și anume:

creațiile să fie cât mai valoroase din punct de vedere al realizării artistice;

să corespundă intereselor afective ale copiilor, adică să fie adecvate vârstei atât din punct de vedere al conținului, cât și al formei;

să fi interpretate cât mai expresiv;

să se facă pregătirea în prealabil a conținutului de idei exprimat prin versuri și muzică.

Repertoriul pieselor de audiat se alege din:

cântece și jocuri muzicale pentru copii;

creație corală și prelucrări de folclor;

muzică populară vocală și instrumentală;

piese accesibile din literatura cultă, instrumentală și vocal-instrumentală (autohtonă și universală);

basme muzicale sau basme prezentate pe fond muzical, dramatizări.

Basmele însoțite de muzică au darul să cucerească atenția tuturor copiilor, datorită faptului că povestirea, ca activitate didactică, le este bine cunoscută. Audierea oricărui basm aduce și elemente noi, ca: „interpretarea dramatizată a acțiunii, adăugarea pasajelor muzicale cu rol de acompaniament sau cu rol activ în desfășurarea acțiunii, precum și redarea prin onomatopee a unor tablouri sau personaje, toate acestea contribuind în mod substanțial la plasticitatea imaginilor artistice.” Este recomandabil ca basmele lungi să nu fie audiate în întregime, ci numai anumite fragmente, pe care le credem mai importante și mai plastic redate, urmând ca restul acțiunii să fie discutată la clasă, fără audiție.

Repertoriul de lucrări destinat audițiilor muzicale poate cuprinde lucrări ce depășesc posibilitățiile de interpretare ale copiilor cu condiția, estențială însă, de a se adresa prin conținut și formă vârstei respective.

Din punct de vedere organizatoric, desfășurarea audițiilor muzicale presupune:

asigurarea în bune condiții a audiției, adică pregătirea sălii și amplasarea și pregătirea aparaturii utilizate pentru ca toate să se afle într-o bună stare funcționare;

asigurarea liniștii totale, care presupune totodată și o deplină relaxare;

prezentarea lucrării muzicale destinate audierii (compozitorul, epoca sa și locul pe care îl ocupă în ansamblul creației lucrarea respectivă, genul, stilul, forma structurală, conținutul de idei).

Treptat, dacă audițiilor muzicale li se asigură permanentă continuitate ca și o îmbogățire progresivă și calitativă a materialului audiat, se poate trece la audierea unor lucrări vocale și instrumentale mai dezvoltate.

Audiția muzicală cuprinde următoarele momente:

pregătirea copiilor pentru audiție;

audierea propriu-zisă;

reaudierea piesei (după caz).

Metodele cele mai adecvate acestei etape sunt explicația și conversația, care trebuie să îmbrace forme adecvate, chiar poetice, pentru a creea starea emoțională și de așteptare, necesare contactului nemijlocit cu muzica.

Familiarizarea copiilor cu datele specifice creației muzicale se poate realiza eficient prin intermediul lecturilor muzicale. Acestea prezintă conținuturi specifice istoriei muzicii, formelor și genurilor muzicale într-un limbaj accesibil copiilor. Toate aceste date cu privire la compozitori, creație și interpretare constituie achiziții importante pentru copii ce au rolul de a lărgi orizontul de cunoaștere al acestora și de a le pune la dispoziție elemente suplimentare pentru înțelegerea corectă și profundă a unor lucrări celebre.

Finalul momentului pregătitor al audiției poate fi însoțit de stingerea luminii sau închiderea ochilor, procedee ce pot apropia și mai mult activitatea din clasă de atmosfera unei săli de concert.

Urmărind izolarea ascultătorilor de alți stimuli, mai ales vizuali, aceste procedee pot ajuta la sporirea randamentului percepției muzicale.

Audierea propriu-zisă echivalează cu depistarea imaginilor muzicale cuprinse în lucrarea propusă. Aceste imagini nu se lasă ușor descoperite, uneori fiind nevoie de reluarea unor audiții, fie în cadrul aceleiași lecții, fie în altele viitoare. Se recomandă deprinderea copiilor de a comunica răspunsurile lor la problema urmărită în audiție, numai după încheierea acesteia și după consumarea ultimelor impresii și trăiri generate de ea. Comentarea audiției de către copii poate reprezenta un excepțional feed-beck, dându-i posibilitatea de a cunoaște reacțiile copiilor, nivelul de dezvoltare a capacităților de receptare a muzicii, cât și dificultățile de receptare care, uneori, țin mai ales de posibilitatea de a exprima verbal ceea ce ei simt.

Este momentul când copii își pot comunica „descoperirile” lor legate de ceea ce li s-a propus și acestea pot fi foarte diferite, pentru că intervin elementele subiective ale percepției.

Această etapă trebuie să reprezinte faza conștientizării a ceea ce s-a intuit în momentul derulării audiției, a trecerii de la emoțional la rațional. Comentariile pot avea în vedere anumite elemente specifice ale lucrării audiate: genul de muzică, forma piesei, caracterul vocal sau instrumental, elemente timbrale specifice, stilul, modalități de exprimare artistică, primatul melodiei sau a ritmului, asemănări și deosebiri dintre lucrarea audiată și altele cunoscute, etc. În general însă, discuțiile vor avea în vedere structura și caracteristicile pieselor, concordanța dintre conținut și titlu, pe de o parte și concordanța dintre acestea și propriile impresii, pe de altă parte.

O importanță deosebită trebuie acordată însușirii de către copii a unor elemente de limbaj verbal specifice muzicii și analizei creației muzicale.

Antrenarea copiilor în comentarea unei lucrări audiate este condiționată atât de profunzimea percepției din timpul audiției cât și de stăpânirea limbajului prin care aceștia să-și exprime propriile impresii și trăiri.

Cu tact pedagogic va fi posibilă stabilirea unui consens foarte apropiat de semnificația reală a lucrării.

Reaudierea piesei se impune pentru întoarcerea de la rațional la emoțional, la conținutul propriu-zis al lucrării audiate. Din acest punct de vedere, reaudierea reprezintă o fază superioară, percepția fiind sporită și de relevarea unor aspecte discutate dar și de reabordarea a ceva deja cunoscut.

Dacă este nevoie, piesa audiată se poate relua, sub forma unor exerciții și jocuri de recunoaștere.

Audiția poate avea o desfășurare liberă în ceea ce privește comportamentul copiilor, de a intui muzica, de a o transpune în mișcare și cuvânt.

Pentru eficiența audiției muzicale este foarte important ca în organizarea ei, să se implice metoda problematizării, în vederea trezirii interesului copiilor pentru această activitate. De exemplu:

Ne mișcăm cum ne spune muzica!;

Povestim ce ne spune muzica!

Desenăm ce ne spune muzica!

Recunoaștem un cântec!;

Recunoaștem un instrument!;

Audiția este un mijloc specific educației muzicale, ea se poate utiliza eficient astfel:

♫ înlocuiește sau precede interpretarea model a unui cântec ce urmează a fi însușit după auz;

♫ în fixarea însușirii unui cântec pentru a compara interpretarea copiilor cu cea înregistrată;

♫ după însușirea unui cântec, se poate audia altul, cu același conținut și caracter sau de același compozitor, pentru stabilirea asemănărilor;

♫ în verificare sau consolidare, pentru recunoașterea unor probleme muzicale (măsuri, nuanțe sau tempouri, ritmuri specifice unor dansuri populare, instrumente) etc.

În ceea ce privește timpul destinat audierii, considerăm că acesta poate fi extins progresiv printr-un consecvent antrenament al copiilor.

3.4.Jocul muzical

Jocul muzical prezintă o importanță covârșitoare, întrucât este o activitate care produce satisfacții și plăceri, îi atrage și îi interesează, prilejuind copiilor trăiri emoționale din cele mai puternice. Ca urmare, potențialitățile educative sunt mai mari la jocurile muzicale, decât la celelalte tipuri de jocuri pentru că răspund și unor cerințe muzicale de bază ca:

dezvoltarea auzului muzical și a vocii copiilor;

dezvoltarea dragostei și a interesului pentru muzică;

dezvoltarea simtului ritmic.

Jocurile muzicale nu au o formă proprie fixă, ci se organizează ca o activitate vie, având drept obiectiv anumite sarcini didactice și care apelează la materiale muzicale diverse. În funcție de mijlocul muzical cu care se combină, jocurile se clasifică în jocuri muzicale axate pe : cântece, exerciții, audiție.

În funcție de sarcina muzicală urmărită, se clasifică în:

jocuri muzicale melodice, ritmice, cu mișcări sugerate de textul cântecului

jocuri dans

jocuri muzicale pentru insușirea elementelor de expresie

jocuri muzicale pentru diferențierea timbrelor

jocuri muzicale armonico-polifonice

jocuri muzicale pentru cultura vocală

jocuri muzicale de creație .

Anei Motora- Ionescu îi aparține prima lucrare didactică românească ce face distincția între „a audia” și „ a asculta” muzica. De asemenea, jocurile didactice muzicale propuse în lucrarea sa sunt de o valoare incontestabilă. Jocurile muzicale, pot fi:

melodice;

ritmice;

psiho-motrice – cu mișcări sugerate de textul cântecului, mișcări de dans pe cântec sau audiție (jocuri-dans);

pentru însușirea elementelor de expresie, de formare a competențelor legate de intensitatea sunetelor și tempo-uri;

pentru diferențierea timbrelor;

pentru formarea deprinderilor armonico-polifonice (cu roluri sau sub formă de întrebare și răspuns);

de formare a deprinderii de audiere;

de formare a deprinderii de a cânta în colectiv;

jocuri de cultură vocală;

de creație.

Jocurile muzicale pot fi axate pe cântece și piese instrumentale, pe audiții sau pe exerciții.

Jocul cu suport pe cântec, presupune dinamizarea activității de cântare prin îmbogățirea ei cu diferite mijloace și procedee de interpretare. Putem dinamiza activitatea de cântare prin elemente ce pot fi:

stabilite prin indicații de desfășurare

stabilite prin indicații de regie: „Ciocanele”, „Drumul”;

sugerate de melodie: „Coroana”, „Câte unul pe cărare”;

sugerate de ritm: „Lanțul”, „Cântec de primăvară”;

sugerate de textul cântecului

Orice cântec poate deveni joc prin formularea unor sarcini, cum ar fi:

interpretarea cu solist, pe roluri, în dialog, pe grupe de copii;

marcarea timpilor prin utilizarea de instrumente muzicale, de bătăi din palme, de pași de dans;

interpretarea cu acompaniament muzical;

executarea unor mișcări sugerate de text sau de mersul liniei melodice;

alternarea execuției cu audiția interioară.

3.5. Activitățile muzicale în cadrul domeniului estetic și creativ

În funcție de scopul didactic urmărit și de nivelul de dezvoltare al copiilor, activitățile pe domenii experiențiale de educație muzicală se clasifică în următoarele tipuri:

-activitatea de predare (a unui cântec, a unui joc cu cântec sau a unui joc muzical);

-activitatea de fixare (în care se consolidează cântecele și jocurile cu cântec predate anterior, cât și unele deprinderi muzicale);

-activitatea de verificare (în scopul cunoașterii nivelului de dezvoltare a deprinderilor muzicale ale copiilor, al calitățiiexecuției și interpretării pieselor muzicale învățate de ei în activitățile anterioare);

-activitatea mixtă, care cuprinde predarea unui cântec sau a unui joc cu cântec și repetatea unui cântec, a unui joc sau a unui joc cu cântec.

În structura unei activități pe domenii experiențiale deosebim două părți, cu sarcini și conținut diferit: o primă parte în care se predă, un cântec, și a doua parte, în care se repetă un joc cu cântec sau joc muzical.

Astfel, activitățile mixte cuprind:

Predarea unui cântec; Repetarea unui joc cu cântec predat anterior;

Predarea unui cântec; Repetarea unui joc muzical predat anterior;

Audiție muzicală; Repetarea unui joc cu cântec predat anterior;

Audiție muzicală; Repetarea unui joc muzical;

Repetarea unui cântec; Predarea unui joc cu cânt;

Repetarea unui cântec; Predarea unui joc muzical;

Activitățile de repetare pot cuprinde:

Consolidarea însușirii unui cântec;

Consolidarea însușirii unui cântec.

Activitățile de verificare cuprind:

Verificaea gradului de însușire a unor cântece;

Verificaea gradului de însușire a unor jocuri cu cântece.

Structura unei activități muzicale din grădiniță:

1.Moment organizatoric – se pregătește grupa pentru evenimentul muzical.

2.Momentul muzical se rezolvă unele probleme muzicale: încălzirea vocilor ( omogenizarea) dar și dezvoltarea ambitusului, a respiratiei corecte, a emisiei naturale, fără nazalizare, stridente, gâtuirea sunetelor. Acest moment cuprinde exerciții muzicale simple, accesibile, cu durate mari, intervale apropiate (secunda, terța, cvarta și cvinta) pe vocala „a” sau silaba „ma” sau „ta”, la inceput exemplificate de educatoare, apoi reluate cu toata grupa , respectand toate recomandarile unei cântări corecte. Aceste exerciții pot fi incluse într-o povestioară.

Învățarea cântecului cuprinde 5 etape:

1. Discuția pregătitoare se va face pe baza unui dialog în legatură cu conținutul cântecului folosind un tablou, o ghicitoare, o povestioară etc.

2. Anunțarea titlului cântecului și a motivației învățării.

3. Prezentarea model vocal – instrumental (dacă e posibil), se va face la început instrumental pentru precizarea melodiei și apoi pe text, instrumentul acompaniind vocea educatoarei. Această etapa este foarte importantă, creând acel moment artistic de care avem nevoie pentru a ajunge la sufletul copiilor, la curiozitatea, interesul, pasiunea, dragostea lor pentru muzica. Cu cât prezentarea va fi mai frumoasă, cu atât succesul va fi garantat știut fiind că la baza învățării muzicii în gradiniță stă imitația, copiii străduindu-se să imite cât mai fidel educatoare.

4. Invățarea pe text a cântecului începe cu recitarea versurilor, explicarea cuvintelor necunoscute, analiza sumară a conținutului, memorarea versurilor pe strofe. Educatoarea va recita fiecare strofă în parte și va fi reluată cu toți copiii de două ori, cu o dicție corectă. Pentru a nu transforma memorarea versurilor într-o activitate obositoare și plictisitoare, procedeele abordate trebuie să fie mereu noi, izvorate din specificul fiecărui cântec. Fiecare reluare a căntecului poate fi un mic joc (prezența unor personaje- jucării potrivit textului, învățarea mai întâi a unui fragment atragător – refrenul- și repetarea sub formă de joc, mereu în alt context, costumarea simbolică a copiilor etc.)

5. Învățarea melodică va fi tot pe strofe, deoarece strofele melodice la cântecele pentru copii au la bază o frază muzicală, ușor de cântat și memorat. Educatoarea va prezenta strofa vocal, toți copiii sunt atenți și apoi cântă cu educatoarea.

Metodica învățării melodice cuprinde următorii pași:

–         educatoarea prezintă prima strofă;

–         strofa este reluată cu toată grupa de cel puțin două ori;

–         educatoarea prezintă strofa a doua;

–         strofa este reluată cu toată grupa de două ori;

–         sunt reluate cu toată grupa cele doua strofe ale cântecului o singură dată.

În cazul în care cântecul cuprinde mai multe strofe se va proceda în același mod.

Fixarea cântecului cuprinde:

1. Cântarea cântecului în întregime cu copiii;

2. Executarea cântecului însoțită de mișcări simple sub forma de joc, sugerate de text.

Evaluarea

Pentru reușita activitatilor muzicale trebuie:

• să serespecte timpul stabilit pentru fiecare grupă;

• partitura muzicală să fie bine cunoscută de educatoare;

• să nu se piardă timpul cu explicații în plus, să se cânte și iar să se cânte;

• să se pornească de la ideea că educația muzicală este necesar să inceapă la această vârstă și vom avea copii mai muzicali, mai buni în toate sensurile : psihic, moral, fizic, afectiv, volitiv,cognitiv etc.

Modernizarea activităților pe domenii experiențiale spre care se tinde în prezent, conform noului curriculum pentru învățământul preșcolar conduce la existența tot mai rară a activităților muzicale de sine stătătoare și întâlnirea tot mai frecventă a acestora sub forma activităților integrate, vizând antrenarea de abilități disciplinare și/sau transferabile, oferind copiilor ocazii de comunicare, cooperare, utilizare a unor surse variate de informații, investigație, experimentare, identificare de soluții, testare de ipoteze etc.

Trebuie precizat faptul că modernizarea învățământului preșcolar înseamnă și proiectarea activității didactice sub forma unor proiecte tematice, care oferă o mare atractivitate pentru preșcolari.

CAPITOLUL 4 . CERCETARE APLICATIVĂ

4.1. OBIECTIVELE CERCETĂRII

Într-o accepțiune generală, educația este procesul prin care se realizează formarea și dezvoltarea personalității umane. Ea constituie o necesitate pentru individ și societate raportându-se în același timp acestora. Educația timpurie, ca primă treaptă de pregătire pentru educația formală, asigură intrarea copilului în sistemul de învățământ obligatoriu, prin formarea unor capacități relevante. Și deoarece totul pornește de la vârsta preșcolară este necesară asigurarea integrării optime a copilului în grădiniță.

Rolul muzicii în dezvoltarea copilului prescolar joacă un rol foarte important. Muzica este practic un limbaj, din punctul meu de vedere, superior. Probabil de multe ori prin muzică putem spune mult mai mult decât prin cuvânt. Este un mod de exprimare a unor trăiri sufletești, este un mod de comunicare profund (și aici mă refer la muzica adevarată, la artă). Consider că muzica bună, are rolul de a deschide sufletul copilului spre frumos, spre bine, spre lumină.

Stimularea și dezvoltarea copiilor are loc pe mai multe planuri, și anume:

sunt puși în situația autentică de interpretare în care singuri pot crea, imagina;

se implică activ în activitatea de cunoaștere și reflectare a realității;

parcurg conținuturile în ritm propriu;

își valorifică imaginația, creativitatea, capacitatea de a reproduce;

își actualizează, activizează și sistematizează cunoștințele tematice prin amintire, evocare, repetare;

își dezvoltă ritmul, ambitusul, aparatul fonoarticulator, aparatul rspirator;

își asumă responsabilităși, roluri, și învață activ;

participă, interpretează, crează, își dezvoltă sentimente, atitudini;

Educatoarele acumulează experiență profesională:

lărgirea sferei preocupărilor profesionale și personale;

aprofundarea de cunoștințe muzicale, de specialitate legate de repertortiu potrivit în funcție de vârstă, temă, interes;

învățarea și aplicarea de noi metode și tehnici specifice activităților muzicale;

proiectează desfășurarea activităților de grup, individuale, școlare și extrașcolare;

creează contextele de cunoaștere naturale, reale, incită la discuții;

organizează, ghidează activitatea copiilor și creează momentele de tranziție;

observă și canalizează eforturile copiilor;

efectuează sinteza și aprecierea activității, a produselor acesteia;

urmărește atingerea finalităților prevăzute de programa școlară.

Influența activităților muzicale ajunge și la planul ce îi vizează pe părinți:

se deprind să stimuleze și să sprijine interesul copiilor pentru muzică, interpretare vocală, instrumentală, ca activitate artistică sau divertisment;

sunt mai aproape de grădiniță în demersul educațional;

învață să se implice, participă la serbările școlare, activitățile grădiniței.

Activitățile muzicale oferă copiilor cadrul perfect de socializare, întrucât le stimulează creativitatea, spiritul de inițiativă, capacitatea de a comunica și de a lucra în echipă.

Obiectivele cercetării sunt:

analizarea nivelului de eficiență al folosirii muzicii ca instrument în integrarea copiilor în grădiniță în specificul grupei mijlocii;

utilizarea unor metode și tehnici adecvate de determinare al gradului de implicare în activitățile muzicale;

formarea deprinderilor de a participa la activitățile muzicale respectând cerințele estetice, interpretative de bază;

stimularea imaginației și creativității preșcolarilor;

analiza rezultatelor obținute în activitatea didactică bazată pe activitățile muzicale din perspective multiple: formarea deprinderii de cânt corect, constituirea unui grup omogen, dezvoltarea creativității și imaginației, a sensibilității artistice.

4.2. IPOTEZELE CERCETĂRII

I1 : Activitățile muzicale îi vor mobiliza și stimula pe copii să se implice conștient și activ în rezolvarea sarcinilor primite, îi vor antrena în vederea formării unui grup bine închegat, promovând comportamente pozitive .

I2 : Abordarea unui repertoriu variat, respectarea particularităților individuale în cadrul grupei, utilizarea de metode și procedee variate, contribuie la stimularea interesului și reușitei interpretative.

4.3. VARIABILELE CERCETĂRII

Variabila independentă: – utilizarea repertoriului de cântece adecvat temei , diferențiat;

– planificarea integrată a temelor;

Variabilele dependente: – comportamentul copiilor în învățare : gradul de implicare și

atitudinea față de tema abordată;

– instrumente muzicale folosite,

– nivelul potențialului creativ al preșcolarilor;

– personalitatea și performanțele copiilor.

4.4. EȘANTIONUL DE SUBIECȚI

Locul de desfășurare a cercetării: Grădinița cu program prelungit nr.27, Baia

Perioada de cercetare: Experimentul s-a desfășurat pe o perioadă de cinci săptămâni din semestrul al II-lea al anului școlar 2013 – 2014.

Eșantionul de subiecți: În cercetarea didactică realizată s-a lucrat cu eșantioane independente, și anume, 2 grupe mijlocii.

Eșantionul de lucru : 20 de preșcolari din Grupa mijlocie.

Grupa de control :20 preșcolari de Grupa mijlocie ,,Step by step” A.

Tabel grafic cu preșcolarii implicați în cercetare :

Preșcolarii celor două grupe sunt bine dezvoltați atât din punct de vedere fizic, cât și psihic, provenind din familii în care se acordă atenție educației copiilor.

4.5. METODOLOGIA UTILIZATĂ

Pentru a studia influența muzicii asupra gradului de dezvoltare și implicare a preșcolarilor din grupa mijlocie, am apreciat ca fiind indicată folosirea următoarelor metode:

Metode de colectare a datelor cercetării – constatative

Metode de măsurare a datelor procurate:

metoda ordonării

metoda comparării produselor activității

Metode de evaluare:

– numărare (raport/procent)

– scările de evaluare(probe,teste)

– clasificare (bareme pentru itemi)

Metode de prezentare și prelucrare statistică:

– tabel de rezultate

– reprezentări grafice .

Dintre metodele enumerate anterior, o contribuție deosebită au avut-o cele prezentate în continuare:

Observația sistematică, ce presupune urmărirea intenționată, metodică și sistematică a unui eveniment, realizându-se prin prisma scopului cercetării și a ipotezei cercetării. În acest caz, observația a fost valorificată de fiecare cadru didactic în parte, la grupa de preșcolari pe care o conduce, stabilindu-se în prealabil aspectele ce trebuie observate (gradul de implicare a copiilor în activitățile de grup, gradul de socializare al acestora, reacțiile copiilor pe parcursul cercetării, precum și orice alt eveniment ivit, cu relevanță în cercetare).

Experimentul didactic sau experimentarea, ce constă, practic, în provocarea anumitor fapte pedagogice, în scopul studierii lor. Pe baza rezultatelor obținute în cadrul experimentului didactic, ipoteza cercetării este confirmată sau infirmată și, eventual, se sugerează alte întrebări sau ipoteze. În etapa preexperimentală se stabilesc datele existente în momentul începerii experimentului didactic și se stabilesc cele două grupe, experimentală și de control. Modalitatea de lucru cea mai frecvent utilizată în această etapă este testul inițial sau pretestul, care trebuie să fie identic pentru cele două eșantioane. Așadar, cu o săptămână înainte de a începe proiectul tematic, li s-a aplicat copiilor un test (evaluare inițială) cuprinzând itemi referitori la subiectul ce urma a fi tratat în cadrul experimentului. În etapa experimentului propriu-zis prima grupă, grupa de control, a beneficiat de un procesul educațional ce a decurs în mod obișnuit, conform unei planificării tradiționale pe aceeași temă. S-a introdus la prima grupă variabila independentă, respectiv, s-a aplicat pe parcursul a cinci săptămâni un repertoriu adecvat nivelului de vârstă, diferențiat și adecvat temei de studiu. În acest timp, la a doua grupă, grupa experimentală, s-a introdus variabila independentă, respectiv, s-a aplicat proiectul tematic ,,Primăvara, în lumea sunetelor” pe parcursul a cinci săptămâni (s-a utilizat acompaniament instrumental).În etapa postexperimentală s-a aplicat copiilor un test final (evaluare finală), identic pentru cele două grupe, având ca scop relevarea modului de evoluție a copiilor din cele două grupe precum și a nivelului achizițiilor și a competențelor dobândite în perioada experimentului. Tot în etapa postexperimentală a avut loc compararea datelor de start cu cele finale, stabilirea relevanței diferențelor dintre rezultatele obținute și stabilirea eficienței abordării metodei proiectelor la vârste timpurii.

Metoda analizei produselor activității copiilor constă în ,,analiza diferitelor produse ale activității copiilor și a documentelor școlare cu scopul relevării unor trăsături ale personalității elevilor (preșcolarilor), prin prisma obiectivării ei, în produsele muncii, lucrări scrise, desene, obiecte confecționate, fișe de lucru individuale,etc., cât și unele aspecte ale procesului de educație așa cum se oglindesc ele în diferite documente, cum ar fi: planurile și programele de învățământ, planificarea calendaristică”. Această metodă oferă indirect diferite date privitoare la acțiunea educațională, îndeosebi asupra rezultatelor ei. Din această perspectivă, datele respective oferă prilejul unor reflecții retroactive și a unor comparații a ceea ce se constată la momentul respectiv și ceea ce ne oferă alte metode, procedee. Prin intermediul analizei lucrărilor copiilor din ambele grupe, pe parcursul perioadei cercetării, a fost evidențiat interesul față de activitățile desfășurate în cadrul grupei de copii, cu sarcini ce au presupus munca în echipă și o colaborare eficientă între copii.

4.6. ETAPELE CERCETĂRII

4.6.1.Etapa constatativă

Utilizând tehnica grupelor paralele, am constituit :

Grupa de control (eșantionul de control) -formată din 21preșcolari

Grupa experimentală (eșantionul experimental) -formată din 20 preșcolari

Etapa constatativă a fost marcată de o evaluare inițială individual și de grup în care au fost verificate competențele interpretative, recunoașterea cântecelor învățate, asocierea mișcărilor cu conținutul și ritmul cântecelor, iar rezultatele obținute au fost înregistrate.

Evaluare inițială

Pentru a testa auzul muzical al copiilor am folosit jocul „Arată cum cânt” în care copilul testat trebuia să indice prin ridicarea brațelor sus – sunetele înalte ; iar prin coborârea brațelor – sunete joase. În acest fel am constatat dacă copiii percep înălțimea sunetelor sau nu.

Pentru simțul melodic am dat ca sarcină copiilor să reproducă sunete ca înălțime, prin jocul ,,Ploaia și vântul”

Pentru simțul ritmic am testat reproducerea unor formule ritmice prin jocul „Bate cum auzi”. Educatoarea va demonstra cu silaba „ta” patru structuri ritmice extrase din cântece învățate anterior, concomitent cu marcarea duratelor pe tobită:

Capra cu trei iezi – Muzica: Timotei Popovici (fragment)

=&=2=V==T==!==F==F==T===.

Ta- ta ta- ta ta

Cocoselul – Muzica: Ana Motora-Ionescu (fragment)

=&=2=B==B==V=!==b==!==B==B==V=!==b==.

Ta-ta ta ta ta- ta ta ta

Rezultate obținute :

Tabel 1.

După cum se poate observa, testul vizează recapitularea cunoștințelor deținute de preșcolari.

HISTOGRAMA 1. HISTOGRAMA 2.

HISTOGRAMA 3.

Este un bun prilej pentru a determina preșcolarii să-și reamintească toate informațiile despre auzul muzical, simțul melodic, simțul ritmic.

4.6.2.Etapa experimentală

După administrarea testelor de evaluare, activitatea de predare s-a desfășurat în același timp pentru a nu influența rezultatele, moment concretizat în etapa experimentală.

Grupa de control a avut parte de o predare-învățare clasică, tradițională, cu desfășurare frontală. La final, au primit testul de evaluare, iar rezultatele lui au fost, de asemenea, înregistrate.

Grupa experimentală a avut parte de o predare-învățare în care s-a utilizat metoda proiectului tematic , cu un repertortiu de cântece diferențiat , utilizându-se instrumente muzicale reale sau confecționate de copii, după cum urmează:

Denumirea proiectului thematic : ,,Primăvra, în lumea sunetelor”

Tema anuală de studiu: Când / cum și de ce se întâmplă?

DURATA : 5 săptămâni

,,Sunetul primăverii!”

,,Cântecul păsărelelor!”

,,Mireasma florilor” –

,,Micii instrumentiști!”

,,De pe-o bună dimineață…a ieșit un gândăcel ,,

RESURSE

UMANE

-preșcolarii grupei

-cadre didactice

-părinți

MATERIALE

-planșe tematice

-cărți, reviste, imagini ppt, pliante

-calculator, imprimantă, aparat foto, CD-player

-instrumente muzicale: pianina, vioara, tobita, trianglu, tamburina

-instrumente muzicale confecționate de copii

BIBLIOGRAFICE

,,Curriculum pentru învățământul preșcolar”, Ed. DPH 2008

,,Activitatea integrată din grădiniță” DPH, 2008, Filofteia Grama și colaboratorii

,,Ghid pentru proiecte tematice abordate în maniera integrată a activităților din grădiniță”, Ed. Humanitas, București, 2005;

,,Aplicații ale metodei proiectelor”, Ed. CD Press, București, 2008

,,Metoda proiectelor la vârste timpurii”, Preda Viorica, Ed. Miniped, București, 2002.

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ :

Să descopere lumea înconjurătoare cu ajutorul auzului;

Să diferențieze auditiv timbrul sunetelor din mediul apropiat și al sunetelor muzicale;

Să diferențieze auditiv înălțimea sunetelor muzicale;

Să asculte și să recunoască fragmente din creații muzicale naționale, corespunzătoare specificului de vârstă al copilului preșcolar;

Să intoneze cântece pentru copii;

Să cânte acompaniați de educatoare;

Să acompanieze ritmic cântecele;

Să asocieze mișcările sugerate de textul cântecului cu ritmul acestuia;

Să recunoască și denumească instrumentele muzicale;

Să descrie caracteristicile acestora;

Să separe instrumentele muzicale de alte obiecte care produc sunete;

Să perceapă diferentierea timbrului sunetelor;

Să asocieze sunetele produse de instrumente cu diferite sunete produse de alte obiecte, vietăți, mijloace de transport;

Să construiască simple instrumente muzicale din obiectele pe care le-au adus de acasa (cutii din carton, metal, plastic, nisip, sticlă, etc);

Să tacteze ritmul cântecelor invățate utilizand instrumentele simple de percuție.

STRATEGII DIDACTICE

Tipuri de strategii utilizate pe parcursul derulării proiectului: mixtă, algoritmică, bazate pe joc, euristice, expozitive;

Metode și procedee: observarea spontană și dirijată, povestirea, explicația, demonstrația, exercițiul, conversația, experimentul, învățarea prin descoperire, brainstorming-ul, expoziția, turul galeriei;

Modalități de evaluare utilizate pe parcursul proiectului

Produse ale activității copiilor;

Observația curentă a educatoarei;

Chestionarea orală;

Forme de organizare : frontal; pe grupe; individual

INVENTAR DE PROBLEME

CENTRE DE INTERES DESCHISE și MATERIALE puse la dispoziția copiilor

SĂPTĂMÂNA 1

TEMA SĂPTĂMÂNII: „SUNETUL PRIMĂVERII”

SĂPTĂMÂNA 2

TEMA SĂPTĂMÂNII:,,CÂNTECUL PĂSĂRELELOR!”

4.6.3. Etapa post-experimentală

După desfășurarea proiectului tematic ,,Primăvara-în lumea sunetelor”, am dorit să stabilesc nivelul achizițiilor și interacțiunii copiilor. Astfel am putut observa dacă există diferențe între cele constatate înaintea aplicării experimentului și cele de după încheierea acestuia, precum și diferențele între cele două grupe. S-a aplicat din nou testul (evaluarea finală) ambelor grupe, întrebările fiind aceleași și vizând competențele dobândite pe perioada cercetării.

În urma aplicării testului, după încheierea proiectului tematic, am putut să compar rezultatele și să observ o îmbunătățire majoră în cazul grupei experimentale. Și în cazul grupei de control s-au observat îmbunătățiri, însă acestea nu au fost atât de semnificative.

4. 7. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

Observația sistematică am folosit-o ca acțiune de urmărire și de descriere a comportamentelor și evenimentelor studiate care au avut loc în mediul social natural. Am urmărit astfel comportamentul efectiv al participanților (copii, părinți, educatoare) și multitudinea de factori care determină acțiunile și interacțiunile lor. Copiii din grupa experimentală au participat la activități cu plăcere, s-au implicat activ în toate activitățile derulate pe parcursul proiectului tematic care au presupus aducerea de materiale de acasă și realizarea de diferite sarcini ce au presupus munca în echipă. Părinții au fost de asemenea foarte implicați în activitățile grupei ajungând să interacționeze atât ei între ei cât și cu copiii mult mai mult decât de obicei. Comunicarea dintre părinți și educatoare a fost una foarte bună, atmosfera fiind una degajată, ca într-o familie. La grupa de control, atmosfera generală în tot acest timp a fost una degajată de asemenea, dar părinții au fost prea puțin implicați în activități, comunicarea realizându-se doar între educatoare-părinte, educatoare-copil, copil-părinte, interacțiunile fiind foarte restrânse.

Prin centralizarea răspunsurilor la evaluări, analizând rezultatele testelor și analizând comportamentul subiecților în cadrul investigației, am reușit formularea mai multor concluzii privind influența metodei proiectelor, asupra rezultatelor preșcolarilor.

Centralizând răspunsurile am constatat că toți cei chestionați au participat cu interes la activitățile în care li se cere să lucreze pe perechi sau pe grupe, apoi să prezinte produsele și să-i evalueze și pe colegii lor, deducându-se de aici că postarea preșcolarului în centrul actului didactic reprezintă deja o necesitate.

În urma activităților, în care tehnicile interactive sunt des utilizate, preșcolarii au dobândit încredere în ei și în cel de la catedră, s-au obișnuit să dezbată ceea ce îi deranjează sau nu le este clar, au învățat să comunice și au înțeles că între ei și profesor chiar există un dialog. Relațiile dintre copii sunt vizibil îmbunătățite, aceștia continuând să discute pe marginea subiectelor abordate sau a produselor realizate de ei chiar și în cadrul activităților liber alese. Se observă că și preșcolarii mai puțin implicați, mai puțin sociabili ajung să participe la aceste discuții. Preșcolarilor li se dezvoltă respectul pentru opiniile celuilalt, simțul responsabilității, al implicării și se observă că problemele de integrare socială se ameliorează.Toți preșcolarii (100%) au observat o schimbare în bine a atmosferei din grupă în urma orelor în care se utilizează activitățile interdiscilpinare.

Centralizând răspunsurile am observat că activitațile dinamice, interesante determină preșcolarii să vină cu drag la grădiniță. Am fost surprinsă plăcut să constat că activitațile pe bază de proiect s-au bucurat de prezență foarte bună (concluzie desprinsă din răspunsurile lor, dar și din rezultatele obținute).

Interpretarea rezultatelor

Etapa pre-experimentală s-a soldat cu următoarele rezultatele:

Grupa de control: Tabel 2.

Grupa experimentală : Tabel 3.

Din graficele de mai sus se observă rezultate diferite între cele două grupe: Tabel 4.

HISTOGRAMA 4.

Comparând rezultatele obținute de cele două grupe, scoatem în evidență faptul că grupa experimentală a obținut rezultate mai bune la testul final, ceea ce confirmă ipoteza că utilizarea metodei proiectelor îmbunătățesc rezultatele preșcolarilor.

Folosind activități integrate, un repertoriu diferențiet pe grupe de vârstă, o strategie individualizată în contextul grupei combinate, instrumente muzicale, costumație am experimentat una din tendințele de schimbare prefigurate de noul curriculum pentru preșcolari, și anume crearea unui mediu educațional adecvat, care să îi permită copilului o dezvoltare liberă și să pună în evidență dimensiunea interculturală a educației precum și pe cea a incluziunii sociale.

Putem spune deci, că în urma activității copiilor, a analizei produselor activității, a comparării rezultatelor copiilor din cele două grupe, putem afirma că aplicarea repertoriului adecvat, diferențiat și individualizat și valorificarea abordărilor didactice de tip integrat, îi mobilizează și îi stimulează să se implice conștient și activ în sarcinile primite, depășind orice barieră care ar putea limita socializarea.

CONCLUZII

Muzica este una din expresiile cele mai sensibile și mai elevate ale naturii umane ce influentează profund latura afectivă a psihicului uman. Unitatea dintre afectiv și intelectual se explică nu numai prin mecanisme psihice corelative, ci și prin unitatea dintre afectiv și intelectual în relațiile dintre adulți și copii. Practica instructiv-educativă a demonstrat că fiecare copil este unic, este o lume în sine de care trebuie să te apropii cu multă grijă, cu dragoste, imaginație și răbdare.

Educatorul trebuie să gasească căi și mijloace pentru a se apropia de sufletul copilului, dar și calm, rabdare și multă afecțiune pentru a-i câstiga încrederea. Fără o pregatire temeinică psihopedagogică , rezultatele în studierea și aplicarea noțiunilor muzicale nu se vor produce în structurile și funcțiile psihice ale copiilor, iar rezultatele nu vor avea loc. Cu cât copilul va fi mai atras de muzică, cu atât mai mult el va deveni beneficiarul emoțiilor artistice.

Scopul educației muzicale constă în dezvoltarea gustului estetic al tuturor copiilor, indiferent de aptitudinile lor muzicale, mai mult sau mai putin evoluate, precum și formarea culturii generale, care să le asigure dezvoltarea dragostei pentru frumosul din natură și respectul pentru tradițiile populare.

Pentru o cât mai mare eficiență a strategiilor de educație în învățământul preșcolar, se impune o îmbinare specific ,,joc – învățare – muncă” prin conferirea unui loc prioritar caracterului de joc ca formă fundamental și specifică activităților la vârsta preșcolară.

Mijloacele didactice folosite în cadrul experimentului au contribuit la dezvoltarea operațiilor gândirii și a calităților acesteia, a spiritului de observație, a imaginației și a memoriei muzicale, a perseverenței, stăpânirii de sine și încrederii în forțele proprii.

Prin intermediul muzicii contribuim, alături de educația plastică și compozițiile aplicative, la dezvoltarea gustului estetic, pentru frumosul din arta auzită, văzută sau scrisă.

Prin mijloacele specifice educației muzicale (cântecul, exercițiile muzicale, jocul muzical, audiția muzicală) se realizează formarea priceperilor și deprinderilor muzicale, dar și evaluarea acestora.

Atmosfera de joc a condus la însușirea cunoștințelor muzicale și la formarea deprinderilor muzicale în mod spontan, firesc, neforțat, evitându-se astfel monotonia și dezinteresul pentru activitate.

De asemenea cunoașterea particularităților de vârstă și individuale a preșcolarului, cât și nevelul individual al grupei sunt esențiale îi vederea selectării strategiilor didactice potrivite grupei respective.Toate acestea presupun însă pregatirea minuțioasă a educatorului, acesta devenind rezervorul inepuizabil de dăruire în munca sa de călăuzire a copiilor spre trăirea emoțională și a conținutului de idei a acestei ramuri a artei.

Cunoștiințele muzicale însușite și deprinderile muzicale formate ale grupei vor constitui fondul pe care învățătorii îl vor putea „modela” în continuare, pentu că „dacă nici o pasăre, nici măcar privighetoarea nu va cânta niciodata mai frumos ca azi, copilul, chiar și cel mai puțin dotat pentru muzică, este susceptibil de progrese, cu condiția efectuării de exerciții în mod sistematic, ritmic și, pe cât posibil, cu o participare conștientă, voluntară,și afectivă”

Bibliografie

Curriculum pentru educația timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani,2008,Ana Motora-Ionescu., Tudosie, E. și Scornea, A. – Metodica predarii muzicii in școala generală de opt ani, Editura didactică și pedagogică, Bucuresti, 1965.

Ana Motora lonescu , Îndrumător pentru predarea muzicii .Editura Didactică și Pedagogică, București-1978

Breazul, G. – Educatia muzicală in școala primară, Revista de pedagogie, Bucuresti, VI/1938. Carte de cântece pentru copii Editura muzicala .București ,1995

Ilea, A., Stoica, M. și Petre, B. – Muzica – Metodica pentru clasa a XI-a, Școli Normale, Editura didactică și pedagogică, Bucuresti, 1992.

Munteanu, G. – Didactica – Metodica predării Educației muzicale in gimnaziu si liceu, Editura Sigma Rimex, Bucuresti, 1999.

Ursu, M. – Culegere de căntece si indrumari metodice pentru predarea muzicii in etapa prenotatiei, Eduitura didactica și pedagogică, Bucuresti, 1969. *

Nicola, I. – Teoria educației si noțiuni de cercetare pedagogica, Editura didactica și pedagogică, Bucure§ti, 1992.

Geneveve, M. – De ce și cum evaluam, Editura Polirom, Bucuresti, 2000.

Vogler, J. – Evaluarea in invatamantul preuniversitar, Editura Polirom, Bucuresti, 2000

Albulescu, I., Albulescu, M. – Predarea și invățarea disciplinelor socio-umane, Editura Polirom, București, 2000.

D.Cosmovici, A. și Iacob, L. – Psihologie școlară, Editura Polirom Iasi,1998.

Cucoș, C. – Pedagogie, editia a II-a revizută și adăugită, Editura Polirom, 2002.

Ionescu, M. -Instrucție si educație, Cluj Napoca, 2002.

Constantin Ionescu, Istoria muzicii universale, Editura București 1997

Elena Zavlea si Luminita Craciun, Ora de educatie muzicala, Tehno desighn, 1996

Corina și Laurențiu Palade,Elena Iavorenciuc, Îndrumător metodic, Editura AXA Botoșani-2003

E. Willms Carte de cântece pentru copii,Editura muzicala București ,1985

Pop Minai Rxândoiu Pavel, Cântece pentu copii,Editura Erc Press2003

Simion și Șarolta Vaida, Dicționar școlar muzical, Cluj-Napoca, Dacia educațional, 2007

Lupu, Jean -„Educarea auzului muzical dificil” – Editura Muzicală, București, 1988

Maria Dolgoșev și Elisabeta Marinescu, Metodica educației muzicale în grădinița de copii, Editura didactică și pedagogică-București, 1977

D.D. Stancu, Buna dimineata, gradinita!,Societatea literara,. București, 1979

Vasile, Vasile – Metodica educației muzicale, Ed. Muzicală, București, 2004

Bibliografie

Curriculum pentru educația timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani,2008,Ana Motora-Ionescu., Tudosie, E. și Scornea, A. – Metodica predarii muzicii in școala generală de opt ani, Editura didactică și pedagogică, Bucuresti, 1965.

Ana Motora lonescu , Îndrumător pentru predarea muzicii .Editura Didactică și Pedagogică, București-1978

Breazul, G. – Educatia muzicală in școala primară, Revista de pedagogie, Bucuresti, VI/1938. Carte de cântece pentru copii Editura muzicala .București ,1995

Ilea, A., Stoica, M. și Petre, B. – Muzica – Metodica pentru clasa a XI-a, Școli Normale, Editura didactică și pedagogică, Bucuresti, 1992.

Munteanu, G. – Didactica – Metodica predării Educației muzicale in gimnaziu si liceu, Editura Sigma Rimex, Bucuresti, 1999.

Ursu, M. – Culegere de căntece si indrumari metodice pentru predarea muzicii in etapa prenotatiei, Eduitura didactica și pedagogică, Bucuresti, 1969. *

Nicola, I. – Teoria educației si noțiuni de cercetare pedagogica, Editura didactica și pedagogică, Bucure§ti, 1992.

Geneveve, M. – De ce și cum evaluam, Editura Polirom, Bucuresti, 2000.

Vogler, J. – Evaluarea in invatamantul preuniversitar, Editura Polirom, Bucuresti, 2000

Albulescu, I., Albulescu, M. – Predarea și invățarea disciplinelor socio-umane, Editura Polirom, București, 2000.

D.Cosmovici, A. și Iacob, L. – Psihologie școlară, Editura Polirom Iasi,1998.

Cucoș, C. – Pedagogie, editia a II-a revizută și adăugită, Editura Polirom, 2002.

Ionescu, M. -Instrucție si educație, Cluj Napoca, 2002.

Constantin Ionescu, Istoria muzicii universale, Editura București 1997

Elena Zavlea si Luminita Craciun, Ora de educatie muzicala, Tehno desighn, 1996

Corina și Laurențiu Palade,Elena Iavorenciuc, Îndrumător metodic, Editura AXA Botoșani-2003

E. Willms Carte de cântece pentru copii,Editura muzicala București ,1985

Pop Minai Rxândoiu Pavel, Cântece pentu copii,Editura Erc Press2003

Simion și Șarolta Vaida, Dicționar școlar muzical, Cluj-Napoca, Dacia educațional, 2007