Adaptare la Schimbare Prin Inovatie In Procesul Evaluarii Educationale

ADAPTARE LA SCHIMBARE PRIN INOVAȚIE ÎN

PROCESUL EVALUĂRII EDUCAȚIONALE

Introducere

Capitolul I. Evaluarea educațională între deziderat și necesitate

Aspecte generale ale evaluării educaționale

Orientări și tendințe ale evaluării educaționale

1.3. Integrarea evaluării în structura activității didactice

Capitolul II. Evaluarea în educație între tradiție și modernitate

2.1. Evaluarea și reforma pedagogică a învățământului

2.2. Evaluarea tradițională- evaluarea modernă; analiză critic- constructivă

2.3. Evaluarea între cogniție și metacogniție

2.4. De la evaluarea cunoștințelor la evaluarea focalizată pe competențe

2.5. Tendințe ale modernizării evaluării școlare

Capitolul III. Metode alternative în evaluarea educațională

Tradițional/ clasic și modern/ alternativ în evaluarea școlară

Metode tradiționale de evaluare: evaluarea orală, evaluarea prin probe scrise, evaluarea prin probe practice, testul docimologic

Metode alternative și complementare de evaluare. Repere conceptuale

Principalele metode alternative/ complementare de evaluare utilizate în școală

Proiectul

Portofoliul

Observarea sistematică a comportamentului elevului față de activitatea școlară

Investigația

Autoevaluare

Concluzii

Bibliografie:

-Cerghit I., ,,Sisteme de instruire alternative și complementare. Structuri, stiluri și strategii”, Editura Polirom, Iași, 2008

-Cojocariu M. V., ,,Educație pentru schimbare și creativitate”, EDP București, 2003

-Cucoș C.,Cosmovici A., Balan B., ,,Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice”, Editura Polirom, Iași, 1998

-Cucoș C., ,,Teoria și metodologia evaluării”, Editura Polirom, Iași, 2008

-Farcaș G., ,,Evaluarea elevilor din ciclul primar. Repere teoretice și aplicații”, Editura ASS, Iași, 2006

-Joița E., ,,Instruirea constructivistă- o alternativă”, Editura Aramis, București, 2006

-Manolescu M., ,,Evaluarea școlară. Metode, tehnici, instrumente”, Editura Meteor, București, 2006

-Manolescu M., ,,Evaluarea școlară- un contract pedagogic”, Editura Fundației Dimitrie Bolintineanu, București, 2002

-Manolescu M., ,,Teoria și metodologia evaluării”, Editura Universitară București, 2010

-Nicu A., ,,Strategii de formare a gândirii critice”, EDP, București, 2007

-Oprea C. L., ,,Pedagogie. Alternative metodologice interactive”, Editura Universității din București

-Pintilie M., ,,Metode moderne de învățare- evaluare”, Editura Eurodidactic, Cluj- Napoca, 2002

-Potolea D., Manolescu M., ,,Teoria și practica evaluării educaționale”, Editura PIR, MedC, București, 1995

-Radu I.T., ,,Evaluarea în procesul didactic”, Ediția a III-a, EDP, București, 2007

-Scheau I., ,,Evaluare alternativă”, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 2006

-Stoica A., Mihail R., ,,Evaluarea educațională. Inovații și perspective”, Editura Humanitas Educațional, București, 2006

-Ungureanu D., ,,Teroarea creionului roșu. Evaluarea educațională”, Editura Mirton, Timișoara, 2001

-Voiculescu E., ,,Factorii subiectivi ai evaluării școlare. Cunoaștere și control”, Editura Aramis, București, 2001

Anexe

ARGUMENT:

Evaluarea educațională, în contextul unui mediu politic instabil, este de multe ori confundată și asociată cu mecanismele de control, fapt care conduce în cazul ambelor părți implicate (cadre didactice și elevi) la crearea unei bariere de natură psihologică, manifestată mai degrabă inconștient, cu efecte asupra modului în care este privit rolul acesteia. Importantă este identificarea cauzelor, dar poate mai important decât acest lucru, modificarea percepției vizavi de ceea ce înseamnă evaluarea educațională și importanța acesteia, mai ales în contextul în care asistăm la modificari majore în ceea ce înseamnă viața socială, parte datorându-se progresului tehnologic, modificărilor de pe piața muncii, fenomenelor demografice. Mai mult decât atât, nu putem vorbi doar de schimbări majore, ci și de schimbări rapide.

Trăim într-un mediu din ce în ce mai complex și mai dinamic, în care lipsa de reactivitate și fixarea în cadre rigide trebuie să fie de domeniul trecutului. Ca urmare, cuvântul- cheie care ar trebui să caracterizeze, în general, societatea actuală, în mod special, mediul educațional, este cuvântul ADAPTARE. Acest lucru comportă dificultăți majore, datorită complexității relațiilor dintre factorii cu importanță asupra vieții și educației. În acest context evaluarea educațională poate transmite semnale importante care să stea la baza dezvoltării unui comportament proactiv, caracterizat prin puterea de a anticipa evoluțiile mediului pentru a răspunde la timp prin măsuri coerente cu acesta. Observăm, la nivel international, sisteme educaționale diferite, cu criterii și metode diferite de evaluare. Recunoaștem, vrem sau nu vrem, ne convine sau nu ne convine, o mai bună eficacitate a unora, în sensul ca răspund nevoilor actuale și formează competențe în acord cu cerințele de pe piața muncii. Ajungem la concluzia că metodele tradiționale de evaluare nu ne dau o măsură corectă a ceea ce inseamnă actul educațional din simplul motiv că nu măsoară ceea ce ar trebui să măsoare acum, în aceste condiții. Ele rămân tributare unui context de mult apus. Ne poate spune însă cineva care sunt metodele de evaluare care pot fi utilizate cu succes în momentul de față? Putem prelua pur și simplu metode care și-au dovedit utilitatea în alte sisteme educaționale? Răspunsul, credem noi, este unul de bun simț: în primul rând, vorbim de condiții diferite, ceea ce presupune ADAPTAREA chiar în cazul unor preluări; în al doilea rând, vorbim de schimbări rapide, ceea ce presupune "inventarea" unor răspunsuri, adică INOVARE. Inovare poate fi considerat atât procesul de "mixare" adecvată a metodelor de evaluare, cât si cel de inventare a altora noi. Important este să avem o măsură a ceea ce e relevant pentru mediul actual, cu alte cuvinte, să măsurăm după criterii importante pentru elevi, în contextul în care urmărim să dezvoltăm programe care să-i ajute să se integreze pe piața muncii și să facă față … schimbărilor majore de acolo, tot prin INOVAȚIE și ADAPTARE.
Acestea sunt o parte din motivele care mă fac să îmi îndrept atenția către un subiect pe care îl consider de actualitate prin impactul pe care îl are asupra educației viitoare. Deși amploarea subiectului nu îmi va permite să tratez toate aspectele sub care poate fi privit, cred că reflecțiile și analizele pe care le voi face, dar și crearea unui instrumentar de bază, prin inventarierea, descrierea principalelor metode moderne de evaluare poate fi un prim pas în înțelegerea corectă a importanței evaluării educaționale.

Introducere

Trăim într-o societate în care avem de a face cu o explozie informațională, în care cantitatea de informații crește direct proporțional cu gradul de perisabilitate al acestora. Învățământul trebuie să pregătească copilul pentru a putea face față cu succes acestor provocări, să se adapteza rapid acestui ritm al schimbărilor.

Inovația acționează în învățământ la nivelul tuturor componentelor sale, atât la nivel de structură și organizare a învățământului (descentralizarea sistemului de învățământ din punct de vedere instituțional cât și educațional, învățământ privat la toate nivelurile sale, profiluri și specializări noi, etc.), cât și la nivel de conținut al învățământului (introducerea disciplinelor opționale, prelungirea duratei obligatorii de școlarizare, introducerea învățământului incluziv), dar și la nivelul mediului educațional (relații de colaborare, încredere și ajutor reciproc între cadre didactice, elevi și părinți, dar și cu autoritățile locale).

În ceea ce privește sistemul de învățământ românesc acesta este unul din sistemele care a suportat cele mai multe schimbări la nivelul tuturor componentelor sale. Noua reformă a învățământului românesc vizează următoarele modificări:

,,1.Compatibilitatea ciclurilor de învățământ cu cerințele unei educații moderne și cu Cadrul European al calificărilor;

2.Modernizarea și descongestionarea curriculumului;

3.Reorganizarea sistemului de evaluare a elevilor;

4.Asigurarea unui grad sporit de descentralizare, responsabilizare și finanțare în sistem;

5.Asigurarea unei șanse egale la educație pentru grupurile dezavantajate;

6.Revalorizarea învățământuluiprofesional și tehnic;

7.Reformarea politicilor în domeniul resursei umane;

8.Stimularea învățării pe tot parcursul vieții” (Soare, Aurel, ,,Prioritățile reformei educației”www.acsoare.com/2013/04/prioritatile-reformei-educatiei.html)

Capitolul I. Evaluarea educațională între deziderat și necesitate

1.1.Aspecte generale ale evaluării educaționale

Vasile Pavelcu spunea că ,,Ciclul existenței noastre este un șir de examene în fața naturii, a societății, a propriei conștiinței”.

Evaluarea este prezentă în toate domeniile de activitate socio-umană, așadar vorbim de evaluare și în sistemul educațional, în ultimii ani devenind una din problemele majore ale educației. Asistăm la o modificare a percepției vizavi de ceea ce înseamnă evaluarea educațională și importanța acesteia, mai ales în contextul în care au apărut și încă apar modificări majore în ceea ce înseamnă viața socială, parte datorându-se progresului tehnologic, modificărilor de pe piața muncii, fenomenelor demografice. Mai mult decît atât, nu putem vorbi doar de schimbări majore, ci și de schimbări rapide. De aceea trebuie să se perfecționeze mereu metodele, tehnicile și instrumentele de evaluare care să răspundă nevoilor actuale formând competențe în acord cu cerințele de pe piața muncii. Astăți se insistă pe o ,,evaluare centrată pe competențe, pe procesele cognitive ale elevului dar și pe alte componente ale personalității.”(Manolescu, 2010, p.32)

Teoriile actuale referitoare la educație ,,promovează cu insistență ideea potrivit căreia evaluarea modernă trebuie să facă parte integrantă din procesul de învățare, să fie intim asociată acestuia.”(Manolescu, 2010, p.28)

De-a lungul timpului au existat mai multe definiții ale evaluării școlare, definiții pe care specialiștii în domeniu le-au împărțit în trei categorii:

1.Definițiile ,,vechi”(Evaluarea înseamnă măsurare.)

2.Definițiile care interpretează evaluarea prin raportare la obiectivele educaționale operaționalizate (Evaluarea înseamnă congruența rezultatelor elevilor cu obiectivele educaționale operaționalizate.)

3.Definițiile ,,moderne”(Evaluarea înseamnă emitere de judecăți de valoare.)

Din analiza definițiilor date evaluării s-au extras două concepte fundamentale:

,,-noțiunea de obiectiv în funcție de care trebuie să situăm rezultatele elevilor;

-noțiunea de criteriu de apreciere, adecvate obiectivului fixat.”(Manolescu, 2010, p.26)

S-au făcut numeroase cercetări în domeniul evaluării pe diferite teme, în 1998 s-a desfășurat o vastă cerecetare care a urmărit să analizeze situația reală a impactului reformei educaționale asupra învățământului românesc. Rezultatele investigației au condus la identificarea următoarelor aspecte: ,,precizarea nevoilor de formare a personalului didactic la nivel național, zonal și personal; definirea elementelor forte și a punctelor critice în sistemul actual de formare inițială; delimitarea principalelor structuri vocaționale implicate în procesul de formare a personalului didactic; reliefarea tehnicilor de optimizare a proceselor de formare inițială; conturarea strategiilor de elaborare a programului de reformă a sistemului de formare inițială a cadrelor didactice; găsirea rezultatelor (materiale, umane, financiare) implicate în concretizarea eficace a proiectelor de formare inițială.” (Iucu, Pânișoară, 2000, p.13)

S-au mai studiat cauze care determină și explică anumite rezultate, relații, efecte, cum ar fi: rezultatele școlare obținute de elevi în urma unor evaluări, relațiile dintre rezultatele elevilor și calitatea procesului instructiv-educativ, relațiile dintre succesul școlar și succesul socio-profesional, obiectivitatea și subiectivitatea în notare, atitudinea elevilor față de evaluarea școlară. În ceea ce privește experimentul făcut asupra unui lot de elevi de liceu pe tema atitudinii lor față de evaluarea școlară s-a ajuns la concluzia că atitudinea elevilor față de evaluarea școlară influențează randamentul școlar al acestora în mod pozitiv sau negativ, în funcție de orientarea atitudinii (pozitivă sau negativă).

Abordările recente ale evaluării au dat câștig de cauză teoriei cognitiviste în defavoarea celei behavioriste, considerându-se că trebuie să se pună în centrul atenției cogniția celui care învață, elevul trebuind să conștientizeze ceea ce învață și cum învață, fiind capabil să introducă mecanisme de autocontrol și autoreglare.

Teoria constructivismului spune despre evaluare că ,,este tot un construct, un rezultat al clădirii unui mod de concepere, realizare, finalizare a verificării și aprecierii rezultatelor educației, a modului cum au fost rezolvate diferitele ei probleme, mai ales în termeni calitativi, prin raportare la valori construite, prin judecăți de valoare.”(Joița, 2006, p.217) Evaluarea constructivistă pune înaintea rezultatelor vizibile ale procesului de învățare elementele care au condus la construirea cunoașterii, la obținerea acelor rezultate și anume contextul de învățare: factorii, metodele, instrumentele, situațiile de învățare, etc. Ascolese spunea despre evaluarea constructivistă că este un proces de comunicare între profesor și elev.

1.2.Orientări și tendințe ale evaluării educaționale

1.3.Integrarea evaluării în structura activității didactice

Capitolul III. Metode alternative în evaluarea educațională

Dacă cuvântul metodă provine din limba greacă methodos , adică metha=către, spre și odos=cale, drum și înseamnă cale de urmat în vederea aflării unor adevăruri, metoda de evaluare se referă în special la mijloacele prin care este evaluat elevul pentru a verifica nivelul de însușire și aplicare a cunoștințelor, de formare a unor capacități.

Metoda de evaluare înseamnă ,,calea de acțiune comună profesor- elevi care conduce la punerea în aplicare a oricărui demers evaluativ, în vederea colectării înformațiilor privind procesul și produsul învățării, prelucrării și valorificării lor în diverse scopuri” (Manolescu, 2010, p.159)

Metodele de evaluare îndeplinesc o serie de caracteristici, printre care:

-reglează desfășurarea procesului instructiv- educativ;

-ajută la cunoașterea nivelului de cunoștințe ale elevului, a posibilităților de învățare ale acestuia;

-au caracter dinamic ceea ce înseamnă că ele pot fi permanent perfecționate, dar și înnoite;

-au caracter sistemic, adică se îmbină, se completează și se influențează reciproc;

-oferă cadrului didactic date esențiale despre calitatea procesului de învățământ;

-se utilizează în funcție de particularitățile de vârstă și individuale ale evaluatului;

3.1.Tradițional/ clasic și modern/ alternativ în evaluarea școlară

Metodele de evaluare sunt împărțite în două categorii, clasificare care s-a stabilit ținând cont de momentul apariției și utilizării lor în procesul instructiv- educativ. Astfel vorbim despre metode tradiționale de evaluare sau clasice și metode alternative de evaluare sau moderne.

Metodele tradiționale de evaluare sunt:

-evaluarea orală

-evaluarea scrisă

-evaluarea prin probe practice

-testul docimologic

Din categoria metodelor alternative de evaluare fac parte:

-observarea sistematică a comportamentului elevului față de activitatea școlară;

-portofoliul

-investigația

-proiectul

-autoevaluarea

Nu putem spune că metodele alternative sunt mai eficiente decât metodele clasice, fiecare are avantaje și dezavantaje, dar putem spune cu siguranță că ele se află în relație de complementaritate, pot să coexiste în diferite combinații.

3.2.Metode tradiționale de evaluare: evaluarea orală, evaluarea prin probe scrise, evaluarea prin probe practice, testul docimologic

Evaluarea tradițională este centrată pe elev, dar și pe cunoștințe, excluzându-se celelalte domenii ale învățării, precum atitudinile, comportamentele. Rezultatele școlare obținute se evaluează pe un timp limitat și pe un conținut mai amplu sau mai redus, notarea fiind un mijloc de ierarhizare a elevilor. Evaluatorul constată, compară și judecă. Cele mai utilizate verbe în activitatea de evaluare tradițională sunt: a examina, a verifica, a asculta, a controla. Evaluarea din perspectivă clasică constituie moment separat în activitatea de predare- învățare, de obicei se realizează la finalul actului de predare- învățare.

a) Evaluarea orală este metoda standard de evaluare a elevilor, fiind cea mai utilizată metodă în activitatea didactică. Se realizează printr-o conversație între cadrul didactic și elev și are ca scop verificarea cantității și calității cunoștințelor asimilate anterior. Instrumentele folosite sunt întrebările care trebuie să asigure activarea gândirii elevului iar eficiența acestei metode depinde de modul în care sunt formulate întrebările. Proba orală este mai potrivită vârstelor mici și are ca scop obișnuirea copiilor cu expunerea unui subiect.

Ca orice metodă, probele orale au avantaje și dezavantaje. O serie de avantaje ar fi:

-stimularea elevului datorită interacțiunii directe a acestuia cu evaluatorul;

-dezvoltarea capacității de exprimare orală a elevilor, a dicției, a fluidității exprimării;

-asigurarea imediată a feed-back-ului, fie el pozitiv sau negativ;

-posibilitatea de a corecta greșelile, dar și de a lămuri unele lucruri neînțelese sau neclare în raport cu un conținut științific;

-conferă elevului libertarea în manifestarea originalității, capacității de argumentare, de construire a unor raționamente;

-cadrul didactic poate veni cu întrebări suplimentare care pot ajuta elevii care trec printr-un impas.

O serie de dezavantaje în ceea ce privește aplicarea verificărilor orale ar fi:

-obiectivitatea redusă din cauza mai multor factori, și anume: gradul diferit de dificultate a întrebărilor de la un elev la altul, starea emoțională a elevului în momentul în care răspunde la întrebări, starea de moment a evaluatorului, etc. ;

-consum mare de timp deoarece într-o oră pot fi evaluați doar 3-4 elevi iar fiecare elev este evaluat separat;

-nivel scăzut de validitate și fidelitate;

-nivelul de exigență este diferit pe parcursul perioadei de verificare, la început cadrul didactic este mai exigent, dar pe parcurs devine mai indulgent datorită pliciselii, oboselii, lipsei timpului;

-sunt dezavantajați elevii timizi, introvertiți, care din cauza stresului, stărilor tensionale care apar în urma probelor orale nu se pot manifesta liber, la adevărata lor valoare;

-evaluarea orală se face prin sondaj astfel încât pot exista elevi care nu stăpânesc un anumit conținut dar pot trece neobservați.

b) Evaluarea prin probe scrise face apel la anumite suporturi scrise, cum ar fi lucrări de control, extemporale, fișe de muncă independentă, teze, etc. În cadrul verificărilor scrise elevii prezintă cunoștințele asimilate fără a fi în contact direct cu evaluatorul. Aceste probe oferă cadrului didactic date importante despre nivelul de pregătire al elevilor la un moment dat și în situația în care nu au fost dobândite capacitățile, abilitățile așteptate se va interveni printr-o serie de măsuri ameliorative.

Probele scrise au o serie de avantaje majore, cum ar fi:

-obiectivitate deoarece sunt verificați toți elevii din același conținut iar rezultatele sunt raportate la un criteriu unic de validare, constituit din conținutul lucrării scrise ;

-sunt verificați toți elevii în mod independent, fără intervenții din exterior;

-economie de timp;

-vizează un volum mare de conținuri, abilități, atitudini;

-sunt avantajați elevii timizi deoarece se pot exprima mai ușor în scris;

-criteriile de evaluare sunt clar specificate și stabilite dinainte dând posibilitatea evaluatorului de a emite judecăți de valoare mult mai obiective;

-elevii lucrează în ritm propriu și au ocazia de a reveni asupra sarcinii de rezolvat, pot corecta greșelile de care și-au dat seama mai târziu;

Ca orice metodă și evaluarea prin probe scrise prezintă o serie de dezavantaje:

-asigurarea feed-back-ului cu întârziere din cauza distanței mare în timp între proba scrisă și momentul în care se corectează greșeala sau se completează lacunele identificate;

-unele greșeli ale elevului în formularea răspunsurilor nu pot fi lămurite și corectate imediat ca în cazul verificărilor orale;

-nu se poate interveni cu întrebări suplimentare pentru elaborarea răspunsurilor, astfel încât unele lacune în cunoștințe nu pot fi remediate;

-elevii trebuie să depună eforturi mai mari deoarece pe lângă redarea cunoștințelor ei sunt obligați să respecte și regulile gramaticale;

-costuri materiale relativ mari.

c) Evaluarea prin probe practice are în vedere aplicarea în activități practice, concrete a cunoștințelor dobîndite de către elevi, aceștia fiind capabili să arate ce pot face și nu ce știu ei.

Dacă evaluarea orală și cea scrisă realizează o evaluare cantitativă și calitativă a produsului învățării elevilor, evaluarea practică se manifestă și asupra procesului de învățare care a condus la acel produs final.

Examinările practice sunt utilizate în special la discipline precum: matematica, științe, educație fizică, educație tehnologică pentru a verifica conținutul experimental și practic al instruirii.

Pentru ca activitatea practică să aibă succes elevii trebuie să fie informați de la începutul lecției despre tematica lucrărilor practice, despre etapele de lucru ce urmează să fie parcurse pentru a se ajunge la produsul finit, despre criteriile de evaluare, dar trebuie să se aibă în vedere și condițiile care sunt oferite elevilor pentru desfășurarea activității: aparate, dispozitive, spații, instrumente, etc.

Cele mai cunoscute probe practice utilizate în școală sunt: activitățile experimentale, specifice disciplinelor cu caracter practic- explicativ și analiza produselor activității elevilor care se focalizează numai pe produsul final, respectiv temele pentru acasă, eseuri, compuneri, desene, lucrări practice.

Avantajul evaluării prin probe practice este că dă posibilitatea elevului de a demonstra gradul în care el stăpânește priceperile și deprinderile practice, iar dezavantajele sunt legate de necesitatea asigurării condițiilor specifice, dar și de modul de aplicare a baremului de notare.

3.3.Metode alternative și complementare de evaluare. Repere conceptuale

3.4.Principalele metode alternative/ complementare de evaluare utilizate în școală

3.4.1.Proiectul

3.4.2.Portofoliul

3.4.3.Observarea sistematică a comportamentului elevului față de activitatea școlară

3.4.4.Investigația

3.4.5.Autoevaluare