Activitati Instructiv Educative Specifice Educatiei Ecologice. Metode Si Tehnici Didactice

Capitolul II

Activități instructiv educative specifice educației ecologice. Metode și tehnici didactice.

Termenul de metodă, din punct de vedere etimologic, este un cuvânt compus din alte două cuvinte, care provin din grecescul μέθοδος (methodos), unde: meta (μετά) înseamnă „către, spre” și hodos înseamnă „drum” sau „cale”.

Metoda didactică se prezintă, potrivit experților, ca fiind „o cale eficientă de organizare și de conducere a învățării, un mod comun de a proceda, care reunește într-un tot familiar eforturile profesorului și ale elevilor săi“ (I. Cerghit). Astfel, ea este acea „cale de urmat în activitatea comună a educatorului și a educaților, pentru îndeplinirea scopurilor învățământului, adică pentru informarea și formarea educaților“ (C. Moise).

Metoda de învățământ poate fi privită, de asemenea, și ca „o modalitate de acțiune, un instrument cu ajutorul căruia elevii, sub îndrumarea profesorului sau în mod independent, își însușesc și își aprofundează cunoștințe, își informează și își dezvoltă priceperi și deprinderi intelectuale și practice, aptitudini, atitudini etc.“ (M. Ionescu, M. Bocoș).

În didactica modernă, „metoda de învățământ este înțeleasă ca un anumit mod de a proceda, care tinde să plaseze elevul într-o situație de învățare, mai mult sau mai puțin dirijată, care să se apropie până la identificare cu una de cercetare științifică, de urmărire și de descoperire a adevărului, și de legare a lui de aspectele practice ale vieții“ (M. Ionescu, V. Chiș).

Există mai multe criterii după care metodele didactice pot fi clasificate. Enumerăm mai jos câteva dintre ele:

Criteriul activității dominante în procesul instructiv educativ. În funcție de acesta, deosebim mai multe metode didactice:

De predare:

de prezentare, de urmărire a unor norme, a unor prescripții, a unor reguli de tip algoritmic sau metoda expunerii;

demonstrația, explicația, programarea, exercițiul;

implicarea elevilor în predare, prin intercalarea metodelor și a procedeelor activ-participative, a muncii independente sau a celei în grupuri mici de elevi;

combinarea celor două modalități de predare, în diferite proporții de asamblare, în funcție de specificul lecției, al conținuturilor și al obiectivelor urmărite;

combinarea predării în mod expozitiv cu sarcinile de învățare euristică, prin metode de tip expozitiv-euristic;

De învățare:

Învățarea algoritmică, învățarea prin imitare de modele date, învățarea prin repetare, învățarea prin exersare, învățarea prin memorare, învățarea prin cunoaștere concret-intuitivă, învățarea prin algoritmizare, învățarea pas cu pas; învățarea euristică, prin observare nemijlocită, prin rezolvarea unor probleme deschise, prin experimentare, învățarea prin dezbateri, învățarea prin dialoguri euristice, învățarea prin cercetări în grup, învățarea prin simulare, învățarea prin modelare, învățarea prin aplicații, învățarea prin tehnici de creativitate sau tipuri mixte de învățarea, prin diverse combinații între celelalte.

De evaluare.

b) Criteriul naturii obiectivelor dominante:

Cognitive;

Afective;

Psihomotorii;

Sau în combinații variate ale lor;

c) Criteriul modului de dirijare a învățării:

Metode de dirijare pas cu pas (algoritmice);

Metode de semidirijare (semialgoritmice);

Sau de nedirijare (creative).

d) Criteriul tipului de raționament abordat:

Inductive;

Deductive;

Transductive;

Analogice;

Combinate.

Principalele tendințe ale perfecționării și ale modernizării actuale a strategiilor de predare-învățare

Perfecționarea metodologiei didactice a fost preocuparea permanentă a pedagogilor, din motive ce au fost dictate, în primul rând, de procesul evolutiv al societății.

Termenul de „perfecționare“ face referire la mai multe aspecte: la reevaluarea metodelor tradiționale și la adaptarea lor în raport cu „atributele (tot dinamice – n.n.) specificității populației școlarizate“ (O. I. Pânișoară), la preluarea unor metode din alte domenii și la adaptarea lor specificului educațional, la realizarea unor metode noi de instruire-educare.

Desigur că efortul de perfecționare a metodologiei didactice este eficient, cel puțin practic, numai din perspectivele abordărilor sistemice ale elementelor procesului instructiv-educativ.

Perfecționarea metodologiei didactice se poate face, în special, respectându-se principiile didactice. Individualizarea și diferențierea, activizarea și participarea/implicarea conștientă în învățare – care trebuie să devină autoînvățare – sunt criterii care nu pot fi omise.

Activizarea, de exemplu, este o tendință dominantă în procesul de perfecționare metodologică; aceasta reprezintă „o suită de acțiuni de instruire/autoinstruire, de dezvoltare și de modelare a personalității lor (a celor care învață – n.n.), prin stimularea și dirijarea metodică a activității pe care o desfășoară“ (M. Ionescu, V. Chiș). Aceste acțiuni urmăresc:

atât stimularea, cât și cultivarea unui interes viu îndreptat spre cunoaștere;

valorificarea, la un potețial optim, dacă nu maxim, a inteligenței celor care învață – dar și a celorlalte funcții psihice implicate în învățare – prin efort propriu;

formarea corectă și continua exersare a capacității reale de însușire a cunoștințelor;

formarea și exersarea abilităților de orientare autonomă corectă în problemele practice;

educarea unui spirit investigativ.

Activizarea eficientă presupune:

o pregătire psihologică (specifică) temeinică pentru învățare;

controlul și prevenirea – în timp util – a surselor de distorsiune a comunicării didactice activizatoare;

organizarea și desfășurarea rațională, pe principii psihopedagogice, a procesului de învățare.

Realizarea unei activități de instruire și de învățare eficiente reprezintă scopul urmărit atât de cercetătorii și de practicienii din domeniul psihopedagogiei, cât și de către cei din alte domenii de cunoaștere. Eforturile acestora au urmărit perfecționarea strategiilor de predare-învățare, prin valorificarea achizițiilor cercetării psihopedagogice și a celor cu caracter interdisciplinar.

În opinia doamnei C. Oprea, se recomandă reevaluarea metodelor „tradiționale”, care sunt considerate a fi deficitare, mai ales pentru caracterul pasiv al elevilor în procesul de predare-învățare.

Avem în vedere, în primul rând, metodele de tip expozitiv.

Se poate încerca și se poate realiza cu succes modernizarea expunerii prin următoarele procedee: folosirea explicației, ancorarea în realitatea timpului, sprijinirea pe cercetările personale ale cadrului didactic implicat, anunțarea în prealabil a planului și a obiectivelor urmărite, problematizarea, folosirea unor elemente ale artei dramatice, întrebările retorice, realizarea unor sondaje de opinie în rândul elevilor, formularea unor judecăți de valoare, ilustrarea cu ajutorul mijloacelor de învățământ, prezentarile cu ajutorul calculatorului, expunerea cu oponent, expunerea-dezbatere și altele.

În același timp, în modernizarea conversației, avem în vedere folosirea unor întrebări diverse – convergente, divergente, de evaluare, problemă, retorice etc. – valorificarea experienței personale a elevilor, folosirea permanentă a modalităților de feed-back, utilizarea convorbirii inverse, întrebările puse și răspunsurile date de grupe de elevi și altele.

Prin folosirea metodelor și strategiilor de tip activ-participativ, acest lucru nu înseamnă că trebuie să apară o ruptură între acestea și metodele și strategiile tradiționale; este însă vorba despre faptul că metodele și strategiile de tip activ-participativ marchează trecerea firească la un nivel superior pe drumul modernizării strategiilor didactice.

Metodele activ-participative reprezintă, așadar, toate situațiile și nu numai metodele active propriu-zise în care elevii sunt puși și care au menirea de a-i scoate pe aceștia din ipostaza de obiect al formării și-i aduc în situația de subiecți activi, coparticipanți la propria lor instruire și formare. A activiza înseamnă, așadar, a mobiliza, a angaja intens toate forțele psihice de cunoaștere ale elevului, în interesul acestuia și în scopul de a obține performanțe maxime în procesul didactic, însoțite în mod constant de efecte instructiv-educative, optimale în toate componentele personalității destinatarului educației.

Această importantă direcție de modernizare a strategiilor didactice valorifică achizițiile cercetărilor psihopedagogice. Aceste cercetări evidentiază faptul că interiorizarea operațiilor în plan mintal trebuie să se realizeze pe baza acțiunilor în plan extern cu obiectele; de asemenea, ele pun în evidență rolul grupului în care se învață, pe baza conflictului socio-cognitiv dintre participanți.

Psihologia cognitivă a subliniat cât de importante sunt mecanismele de procesare intelectuală a informației primite, care presupune o implicare activă a structurilor intelectului.

Profesorii împreună cu elevii, puși în diverse situații de instruire, trebuie să folosească acele strategii didactice de tip activ-participativ care au în vedere și valențele formativ-educative ale acestor metode, procedee, mijloace de învățământ, moduri de organizare a învățării.

Efectele în plan formativ-educativ se referă la implicațiile lor asupra dezvoltării structurilor intelectuale ale copilului, implicații care vor conduce la noi acomodări, ce vor permite – în spiritul teoriei lui Piaget – asimilări superioare.

În psihopedagogia contemporană, sunt încercări de constituire a unei didactici a intelectului, care să fie capabilă să valorifice potențialul intelectual al individului.

Ținând seama de faptul că omul nu este numai intelect și că el are în substanța sa originară și capacitatea de vibra în fața lumii – prin intermediul valorilor morale, al celor estetice, religioase, profesionale, al „noilor educații” – se impune ca acestor domenii să le acordăm o atenție mărită, având în vedere că aici ne confruntăm cu cele mai mari probleme, iar acestea, dacă vor fi ignorate, vor avea consecințe negative asupra proiectării viitorului în ansamblu.

Metode și tehnici moderne de învățământ

Metodele de învățământ reprezintă căile folosite de către profesor în școală, pentru a veni în sprijinul elevilor, în străduința de a-i ajuta pe aceștia să descopere în mod adecvat viața, natura, lumea, lucrurile, știința și să-și formeze un sistem de valori autentic.

Ele sunt, în același timp, mijloace prin care se formează și se dezvoltă priceperile, deprinderile și capacitațile elevilor de a acționa responsabil asupra naturii, de a folosi roadele cunoașterii, transformând exteriorul în facilități interioare, formându-și caracterul și dezvoltându-și pesonalitatea.

Strategiile de modernizare și de perfecționare ale metodologiei didactice se înscriu în direcțiile sporirii caracterului activ al metodelor de învățământ, aplicării unor metode cu un pronunțat caracter formativ, valorificării noilor tehnologii instrucționale (e-learning), contaminării și suprapunerii problematizării asupra fiecărei metode și tehnici de învățare, reușindu-se, în modul acesta, să se aducă o contribuție însemnată la dezvoltarea întregului potențial al elevului.

După cum spune Jean Piaget, prima cerința a educației progresiviste este aceea de a asigura o metodologie diversificată, care să fie bazată pe combinarea activităților de învățare și de muncă independentă cu activitățile de cooperare, de învățare în grup și de muncă interdependentă.

Deși învățarea este eminamente o activitate proprie, care ține cu prioritate de efortul individual al fiecarui elev, depus în înțelegerea și în conștientizarea semnificațiilor științei, relațiile interpersonale, de grup sunt un factor indispensabil apariției și construirii atât a învățării personale cât și a celei colective. “Învățarea în grup exersează capacitatea de decizie și de inițiativă, dă o notă mai personală muncii, dar și o complementaritate mai mare aptitudinilor și talentelor, ceea ce asigură o participare mai vie, mai activă, susținută de foarte multe elemente de emulație, de stimulare reciprocă, de cooperare fructuoasă” (Ioan Cerghit).

Caracterul specific al metodelor interactive de grup constă în faptul că ele promovează interacțiunea dintre mințile participanților, dintre personalitățile lor, ducând la o învățare mai activă și cu rezultate evidente. Acest tip de interactivitate determină identificarea subiectului cu situația de învățare în care acesta este antrenat, ceea ce conduce la situația ca elevul să poată fi stăpânul propriei sale transformări și formări. „Metodele interactive urmăresc optimizarea comunicării, observând tendințele inhibitorii care pot apărea în interiorul grupului” (I. Pânișoară).

Cooperarea – definită drept “forma motivațională a afirmării de sine, incluzând activitatea de avansare proprie, în care individul rivalizează cu ceilalți, pentru dobândirea unei situații sociale sau a superiorității” – și competiția, care este o “activitate orientată social, în cadrul căreia individul colaborează cu ceilalți, pentru atingerea unui țel comun” (Ausubel) presupun, cu necesitate, interactivitatea. Acestea nu sunt antitetice; ele implică, deopotrivă, un anumit grad de interacțiune, iar aceasta, în opoziție cu comportamentul individual.

În condițiile îndeplinirii unor sarcini simple, activitatea de grup este stimulativă și generează atât un comportament contagios, cât și o strădanie competitivă. În rezolvarea unor sarcini complexe, rezolvarea de probleme, obținerea soluției corecte e facilitată de emiterea de ipoteze multiple și variate. Interacțiunea stimulează și efortul, și productivitatea individului și este importantă în autodescoperirea propriilor capacități și limite, dar și în procesul de autoevaluare. Putem spune că există o vie dinamică intergrupală, cu influențe favorabile în planul personalității; subiecții care lucrează în echipă sunt capabili să aplice și să sintetizeze cunoștințele în moduri diverse și complexe, învățând, în același timp, mai temeinic decât în cazul muncii individuale. Astfel, se dezvoltă capacitățile elevilor de a lucra împreună, aceasta constituindu-se într-o componentă importantă pentru viață și pentru activitatea lor profesională ulterioară.

Avantaje ale interacțiunii:

în condițiile îndeplinirii unor sarcini simple, activitatea de grup este stimulativă, ea generează atât un comportament contagios, cât și o strădanie competitivă; în rezolvarea sarcinilor complexe, rezolvarea de probleme, obținerea soluției corecte e facilitată de emiterea de ipoteze multiple și variate;

se stimulează atât efortul, cât și productivitatea individului;

este importantă pentru autodescoperirea propriilor capacități și limite, dar și pentru autoevaluare;

în planul personalității, există o dinamică intergrupală cu influențe favorabile; subiecții care lucrează în echipă sunt capabili să aplice și să sintetizeze cunoștințele în moduri variate și complexe; ei învață, în același timp, mai temeinic decât în cazul lucrului individual;

se dezvoltă capacitățile elevilor de a lucra împreună – lucrul în echipă reprezentând o componentă importantă pentru viață și pentru activitatea profesională ulterioară;

se dezvoltă inteligențele multiple și capacități specifice:

inteligenței lingvistice – care implică sensibilitatea de a vorbi și de a scrie; include abilitatea de a folosi efectiv limba pentru o exprimare retorică, poetică și pentru a-și aminti informațiile;

inteligenței logico-matematice – care constă în capacitatea de a analiza logic problemele, de a realiza operații matematice și de a investiga științific sarcinile ori de a face deducții;

inteligenței spațiale – care se referă la capacitatea, la potențialul de a recunoaște și de a folosi patternurile spațiului precum și la capacitatea de a crea reprezentări nu doar vizuale;

inteligenței interpersonale – care se referă la capacitatea de a înțelege intențiile, motivațiile, dorințele celorlalți, creând noi oportunități în domeniul muncii colective;

inteligenței intrapersonale – care se referă la capacitatea de autoînțelegere, de autoapreciere corectă a propriilor sentimente, motivații sau temeri;

inteligenței naturaliste – care face omul capabil să recunoască, să clasifice și să se inspire în mod creator din mediul înconjurător;

inteligenței morale – preocupată de reguli de comportament, de atitudini pozitive – Gardner H. – 1993;

sunt stimulate și sunt dezvoltate capacități cognitive complexe: gândirea divergentă, cea critică și cea laterală – care reprezintă capacitatea de a privi și de a cerceta lucrurile în alt mod, de a relaxa controlul gândirii;

munca în grup permite împărțirea sarcinilor și a responsabilităților în părți mai ușor de realizat;

timpul de soluționare a problemelor este, de cele mai multe ori, mai scurt în cazul lucrului în grup decât este atunci când se încearcă aflarea unor rezolvări pe cont propriu;

cu o dirijare atentă și adecvată, învățarea prin cooperare are capacitatea de a dezvolta și a diversifica priceperile, capacitățile și deprinderile sociale ale elevilor;

interrelațiile dintre membrii grupului și emulația sporesc întotdeauna interesul pentru o temă sau pentru o sarcină dată și, de asemenea, motivează elevii în a învăța;

lucrul în echipă oferă elevilor posibilitatea de a-și împărtăși reciproc opiniile, experiența, ideile, strategiile personale de lucru sau informațiile deținute;

se reduce la minim fenomenul de blocaj emoțional la nivelul creativității;

de asemenea, grupul dă un sentiment de încredere, de siguranță; el conduce la o antrenare reciprocă a membrilor, ce are ca rezultat dispariția temerilor, a spaimei de eșec, dar și la nașterea curajului de a-și asuma riscul;

interacțiunea colectivă are ca efect și “educarea stăpânirii de sine și a unui comportament tolerant față de opiniile celorlalți, înfrângerea subiectivismului și acceptarea gândirii colective” (Crenguța L. Oprea).

Învățământul modern preconizează o metodologie axată pe acțiune, operatorie, deci o metodologie bazată pe promovarea metodelor interactive, care este capabilă să solicite mecanismele gândirii, ale inteligenței, ale imaginației și ale creativității. “Activ” este elevul care depune efort de reflecție personală, interioară și abstractă, acela care întreprinde o acțiune mintală de căutare, de cercetare și de redescoperire a adevărurilor sau de elaborare a noilor cunoștințe.

“Activismul exterior” vine, așadar, să servească drept suport material “activismului interior”, psihic, mental, și să devină un purtător al acestuia. (Ioan Cerghit).

Trebuie să se aibă în vedere însă că structurile autoritare dintr-un grup sau piedicile împotriva comunicării pot limita adeseori participarea activă a anumitor membrii la o acțiune coordonată.

Clasificarea metodelor și tehnicilor interactive de grup

După principala funcție didactică pe care acestea o îndeplinesc, putem clasifica metodele și tehnicile interactive de grup în următorul mod:

-Metodele de predare-învățare interactivă în grup:

Metoda predării/învățării reciproce – Reciprocal teaching – Palinscar;

Metoda Jigsaw – Mozaicul;

Citirea cuprinzătoare;

Cascada;

STAD ([anonimizat] Division) – Metoda învățării pe grupe mici;

TGT (Teams/Games/Tournaments) – Metoda turnirurilor între echipe;

Metoda schimbării perechii (Share-Pair Circles);

Metoda piramidei;

Metoda învățării dramatizate;

-Metodele de fixare, de sistematizare a cunoștințelor și de verificare a însușirii acestora:

Harta cognitivă sau harta conceptuală

Matricele;

Lanțurile cognitive;

Fishbone maps – scheletul de pește;

Diagrama cauzelor și a efectului;

Pânza de păianjăn;

Tehnica florii de nufăr;

Metoda R.A.I.;

Cartonașele luminoase;

-Metodele de rezolvare a problemelor prin stimularea creativității:

Brainstorming;

Starbursting (Explozia stelară);

Metoda Pălăriilor gânditoare ;

Caruselul;

Multi-voting;

Masa rotundă;

Interviul de grup;

Studiul de caz;

Incidentul critic;

Phillips 6/6;

Tehnica 6/3/5;

Controversa creativă;

Fishbowl – tehnica acvariului;

Tehnica focus grup;

Patru colțuri – Four corners;

Metoda Frisco;

Sinectica;

Buzz-groups;

Metoda Delphi;

-Metodele de cercetare în grup:

Tema sau proiectul de cercetare în grup;

Experimentul pe echipe;

Portofoliul de grup;

Valențele formativ-educative ale metodelor interactive de învățare în grup

Valențele formativ-educative, ce recomandă aceste metode interactive ca practici de succes atât pentru învățare, cât și pentru evaluare, sunt următoarele:

stimulează implicarea activă în rezolvarea sarcinii a elevilor, aceștia fiind cu mult mai conștienți de responsabilitatea pe care și-o asumă;

exersează capacitățile de analiză și de luare a deciziilor oportune la momentul potrivit și stimulează inițiativa tuturor elevilor implicați într-o sarcină dată;

asigură o mai bună punere în practică a cunoștințelor, asigură, de asemenea, exersarea priceperilor și a capacităților în variate contexte și în situații diferite;

asigură o mai bună clarificare conceptuală și o integrare mai ușoară a tuturor cunoștințelor asimilate în sistemul noțional, devenind asfel operaționale;

unele dintre ele, cum ar fi portofoliul, oferă o perspectivă de ansamblu asupra activității elevului pe o perioadă mai lungă de timp, depășind, astfel, neajunsurile pe care le au alte metode, tradiționale, de evaluare cu caracter de sondaj și materie și între elevi;

asigură un demers interactiv al actului de predare-învățare-evaluare, adaptat nevoilor de indivi-dualizare a sarcinilor de lucru pentru fiecare elev, prin valorificarea și stimularea potențialului creativ și originalității acestuia;

descurajează practicile de speculare și pe cele de învățare numai pentru notă;

2.1 Mozaicul

Metoda „mozaic” este o metodă de învățare prin colaborare; aceasta are la bază împărțirea grupului mare de cursanți în mai multe grupe de lucru, care vor fi coordonate de formator.

Metoda „Mozaic” cere ca elevii să se ajute unii pe alții în a învăța. Această metodă poate fi utilizată atunci când elevii citesc un text, atunci când ei ascultă o prezentare sau atunci când realizează un studiu de grup, în orice domeniu din curriculum și cu orice grupă de vârstă.

Ca și alte activități de învățare prin cooperare, metoda Mozaic folosește grupuri casă – inițiale, de baștină – și grupuri de experți.

Metoda Mozaic îi ajută pe toți elevii să studieze și să învețe întregul material.

Elevii devin „experți”, pe masură ce „predau” unul altuia anumite părți din materialul care trebuie studiat și învățat. În acest mod, fiecare elev are un rol activ în procesul de predare și de învățare și experimentează atât înțelegerea, cât și gândirea la un nivel înalt.

Metoda Mozaic se poate folosi în clase de orice mărime. Este bine ca grupurile să fie formate din patru-cinci membri. Aceste grupuri trebuie să fie formate din elevi cât mai diferiți.

Merită cu prisosință să ne străduim să îi învățăm pe elevi cum să lucreze eficient în grupuri și, în special, în grupul de bază.

Metoda Mozaic poate fi utilizată pe parcursul unei singure lecții, de cincizeci de minute, sau pe parcursul mai multor lecții.

Pentru a câștiga timp, se recomandă ca elevii să citească materialul acasă; ei, de asemenea, pot asculta lecția și pot efectua experiențele la școală în altă zi, pentru a avea timp mai mult pentru activitățile de tip mozaic.

Este, de asemenea, recomandat să se pregătească din timp întrebările care să conducă discuțiile în grupurile de experți. Aceste întrebări pot fi scrise pe tablă sau pot fi tipărite și împărțite grupurilor. Elevilor, li se poate da un material de citit, dar, de asemenea, li se poate prezenta un subiect sau pot fi antrenați în alte tipuri de activități stimulante.

Etapele metodei „Mozaic”:

Etapa I: se împarte clasa în grupe eterogene de patru elevi. După aceea, se numără până la patru, astfel încât fiecare membru al grupei să aibă un număr de la 1 la 4.

Fiecărui membru al grupei, i se dă apoi o fișă de învățare, care cuprinde o unitate de cunoaștere (o parte a unui articol).

Profesorul discută pe scurt titlul articolului și subiectul pe care îl va trata. Acesta explică apoi că, pentru acea oră, sarcina elevilor este să înțeleagă articolul respectiv.

La sfârșitul orei, fiecare persoană va trebui să-și fi însușit înțelesul întregului articol.

Acesta, însă, va fi predat de colegii de grup, pe fragmente. Profesorul atrage atenția că articolul este împărțit în patru părți. Toți cei care au numărul unu vor primi prima parte, toți cei care cei care au numărul doi vor primi a doua parte și așa mai departe.

Etapa a II-a: toți cei care au numărul 1 se adună într-un grup, toți cei care au numărul 2 în alt grup ș.a.m.d. Dacă avem o clasă foarte numeroasă, se poate să fie nevoie să se facă, de exemplu, două grupe cu numărul.

Profesorul explică faptul că grupurile formate din cei cu numerele 1, 2, 3 și 4 se vor numi de acum grupuri de "experți". Sarcina lor este să învețe bine materialul prezentat în acea secțiune de articol, care le revine. Ei trebuie să o citească și să o discute între ei, pentru a o înțelege foarte bine. Apoi, ei trebuie să hotărască modul în care o pot preda, pentru că urmează să se întoarcă la grupul lor originar, în scopul de a preda această parte celorlalți.

Este foarte important ca fiecare membru al grupului de experți să înțeleagă faptul că el este responsabil de predarea acelei porțiuni a textului celorlalți membri ai grupului inițial.

Strategiile de predare precum și materialele folosite rămân la latitudinea grupelor de experți. Vor avea nevoie de destul de mult timp pentru a parcurge fragmentul lor din articol, pentru a discuta și a elabora strategiile de predare.

Etapa a III-a: după ce grupele de experți și-au încheiat lucrul, fiecare elev se întoarce la grupul său inițial și predă celorlalți colegi conținutul pregătit.

Se atrage atenția, din nou, că este foarte important ca fiecare elev din grup să stăpânească bine conținutul tuturor secțiunilor articolului. Este recomandat ca membrii grupului să noteze orice întrebări sau nelămuriri ar avea în legătură cu oricare dintre fragmentele articolului și să ceară clarificări expertului în secțiunea respectivă. Dacă rămân, în continuare, unii membri nelămuriți, aceștia pot adresa întrebările lor întregului grup de experți în acea secțiune. În situația în care dubiile persistă, problema va trebui cercetată în continuare.

La final, profesorul reamintește tema și unitățile de învățare, apoi el le cere elevilor să prezinte oral, în ordinea inițială, fiecare parte a articolului, așa cum au înțeles-o și cum au asimilat-o în cadrul grupului de "experți". Astfel, tema se va trece în revistă în unitatea ei logică.

Pentru feedback-ul activității, profesorul poate aplica un test; el, de asemenea, poate adresa întrebări, pentru a verifica gradul de înțelegere a noului conținut, capacitatea de analiză a elevilor, capacitatea lor de sinteză sau capacitatea acestora de argumentare a afirmațiilor pe care le fac.

Se pune întrebarea legitimă: ce face profesorul în timpul învățării prin colaborare?

Răspunsul este acesta: Profesorul nu asistă pasiv exercițiul elevilor săi de învățare prin colaborare; el nu devine un simplu spectator, ci monitorizează atent predarea, pentru a se asigura că informația se transmite corect și că poate servi ca punct de plecare pentru diverse întrebări; de asemenea, profesorul stimulează cooperarea, asigură implicarea și participarea tuturor membrilor.

Avantaje ale folosirii metodei „Mozaicului”:

caracterul formativ;

stimularea încrederii în sine a tuturor participanților;

dezvoltarea abilității de comunicare argumentativă și de relaționare în cadrul grupului;

dezvoltarea gândirii logice, a celei critice și a celei independente.

Se prezintă un exemplu de activitate, folosind această metodă în timpul lecției “Efectele poluării asupra organismului uman”.

Se urmărește ca elevii să-și consolideze cunoștințele despre legătura dintre organismul uman și mediu, să precizeze efectele poluării mediului asupra organismului uman și să enumere măsurile de combatere a acestor efecte.

Pornind de la afișele și referatele lor, se scriu pe tablă tipurile de poluare:

Poluarea geografică – dată de distrugerea zonelor geografice prin distrugerea vegetației;

Poluarea solurilor – datorită utilizării necorespunzatoare a acestora;

Poluarea apelor – datorită deversării deșurilor toxice, a produselor petroliere, care duc la moartea peștilor;

Poluarea atmosferică – ce este cauzată de eliminarea în aer a unor pulberi și a unor substanțe care îmbâcsesc aerul respirat și îl viciază;

Poluarea Sonora – care este cauzată de zgomotele de intensități mari, ce se propagă în atmosferă;

Poluarea morală– produsă de degradarea relațiilor interumane.

Se împarte clasa în grupe de câte 6 elevi numerotați de la 1 la 6, apoi, în 6 grupe de experți – fiecare primind de studiat câte un tip de poluare, prin tragere la sorți (se fac 6 bilete cu numere de la 1-6). Grupa 1 – primește studierea poluării geografice, Grupa 2 – studierea poluării solurilor, Grupa 3 – studierea poluării atmosferice, Grupa 4 – studierea poluării sonore, Grupa 5 – studierea poluării apei, iar Grupa 6 – studierea poluării morale.

Membrii fiecărei grupe sunt aleși prin numerotare; fiecare elev care are numarul 1 va aparține Grupei 1 de experți, elevii care au numarul 2 vor aparține grupei 2 de experți și așa mai departe.

După ce noțiunile au fost însușite temeinic de către fiecare elev în cadrul fiecărui grup, experții se vor întoarce în grupurile inițiale, de unde au plecat, fiecare „expert” prezentând celorlați colegi noile cunoștințe.

2.2 Metoda Gândiți – Lucrați în perechi – Comunicați

Tehnica Gândiți – Lucrați în perechi – Comunicați (Think – Pair – Share) (Lyman, 1992) implică mai multe momente: un moment individual, în care se caută răspunsuri la o problemă; un moment de confruntare a ideilor proprii cu ideile unui partener, ceea ce implică neapărat comunicarea și un moment în care se lucrează cu întregul grup.

Partenerii dintr-o pereche pot avea sarcini diferite și chiar fiecare rând dintr-o clasă poate avea altă sarcină.

Etape de parcurs în aplicarea acestei metode la clasă:

Comunicarea sarcinii de lucru: Timp de câteva minute, se scriu pe o foaie de hârtie toate ideile pe care elevii le au despre un anumit subiect. Se formulează, astfel, cât mai multe răspunsuri posibile.

Activitatea individuală;

Activitate în perechi: Timp de câteva minute, fiecare elev citește colegului de bancă ceea ce a scris el, apoi se compară răspunsurile și se formulează un răspuns comun, cu care ambii elevi să fie de acord.

Activitate frontală: Se ia de la fiecare pereche câte o idee, un răspuns, ori se cere ca fiecare pereche să rezume în 30 de secunde concluziile la care a ajuns. Se notează răspunsurile pe tablă, pe flip-chart sau pe folie de retroproiector. Dacă nu este timp necesar pentru a prelua răspunsurile de la toate perechile, fie se iau idei numai de la două sau trei perechi, fie se ia de la fiecare pereche câte o idee, care nu a mai fost prezentată anterior.

Primul moment este important, deoarece obligă toți elevii să se gândească asupra subiectului propus, să-și actualizeze cunoștințele anterioare, dar și pentru că le solicită o formulare în scris.

Cel de al doilea moment este important, deoarece elevii conștientizează acum că partenerul lor are cunoștințe sau opinii diferite de ale lui și că acesta constituie o sursă bună de completare a cunoștințelor proprii sau pentru clarificarea unor aspecte confuze pentru el. Fiecare elev conștientizează, de asemenea, că, în anumite situații, el devine o sursă de inspirație și un sprijin real în învățare pentru colegul său. Acest moment este semnificativ în evaluarea metacunoștințelor, prin comparație cu cunoștințele partenerului. Elevii învață, astfel, unul dintre cele mai simple procedee de a afla răspunsuri la problemele lor: adresarea unei întrebări altcuiva sau discuția cu altcineva. În acest moment, elevii învață să comunice într-un limbaj accesibil, pentru a se face înțeleși și învață, de asemenea, să formuleze întrebări în situația în care nu au înțeles ceea ce li s-a spus. Este întotdeauna mai ușor pentru elevi ca ei să comunice cu perechea lor decât să comunice cu profesorul în fața întregii clase. Faptul că perechea lor confirmă le ideile face să crească încrederea în sine și elevului nu-i este teamă să-și exprime public opinia sau să dea răspunsul asupra căruia au reflectat împreună cei doi.

Această tehnică nu necesită mult timp; ea se poate folosi de mai multe ori în timpul unei lecții, în evocarea cunoștințelor anterioare sau în realizarea sensului căutat.

O variantă a acestei metode este: Gândiți-Lucrați în perechi-Lucrați în patru (Think-Pair-Square) (Baloche, 1998) și implică momente individuale în care se caută răspunsuri la o problemă, momente de confruntare a ideilor proprii cu ideile unui partener și momente de prezentare a ideilor în fața unui grup. Tehnica aceasta poate fi utilizată în etapa de evocare a cunoștințelor anterioare, în etapa de realizare a sensului și în aceea de reflecție.

Acțiunea omului asupra mediului înconjurator; „Omul – prieten sau dușman al mediului înconjurator?” Aceasta este o întrebare care poate fi propusă spre dezbatere elevilor în cadrul orelor de Cunoșterea mediului.

a) Profesorul formulează întrebarea “Omul – prieten sau dușman al mediului înconjurător? De ce?“ și așteaptă din partea elevilor răspunsuri scurte, individuale, pe care le vor comunica partenerilor aleși de ei sau desemnați.

b) După prezentarea răspunsurilor reciproce, elevii vor elabora un răspuns comun, integrând răspunsurile individuale.

c) Profesorul cere câtorva perechi să rezume în maximum treizeci de secunde discuțiile pe care le-au purtat și concluziile la care au ajuns partenerii de comun acord .

2.3 Metoda Cubului

Metoda cubului este o strategie care facilitează analiza unui subiect dat, din puncte de vedere diferite.

Această metodă poate fi folosită în oricare moment al lecției.

Ea oferă elevilor oportunitatea de a-și dezvolta competențele necesare unor abordări complexe.

Metoda cubului poate fi folosită cu orice tip de subiect sau cu orice grupă de vârstă.

Modalitatea de realizare a „Metodei Cubului”:

Se realizează un cub, ale cărui fețe pot fi acoperite cu hârtie de culori diferite;

Pe fiecare față a cubului, se scrie câte una din instrucțiunile următoare: DESCRIE, COMPARĂ, ANALIZEAZĂ, ASOCIAZĂ, APLICĂ, ARGUMENTEAZĂ.

Este recomandabil ca fețele cubului să fie parcurse în ordinea prezentată, urmând toți pașii de la simplu la complex.

Se cere elevilor să scrie, timp de 2-4 minute, tot ceea ce consideră ei referitor la subiectul lecției, descriindu-l din toate punctele de vedere (formă, culoare, mărime), într-un timp dat.

Indicațiile extinse pentru cele 6 fețe vor fi:

Descrieți – priviți obiectul cu atenție și apoi descrieți ceea ce vedeți;

Comparați – cu ce este similar acest obiect? de ce diferă el?

Asociați – la ce vă face să vă gândiți, ce vă sugerează acest obiect? Ce vă inspiră el? Eliberați-vă mintea și căutați asociații potrivite pentru acest obiect.

Analizați – spuneți cum credeți că este făcut, din ce anume și ce părți conține el?

Aplicați – cum poate fi utilizat acest obiect?

Argumentați – enunțați păreri pro sau contra.

Luați o poziție și folosiți orice fel de argumente logice, pentru a pleda în favoarea sau împotriva subiectului.

Elevii vor fi grupați în 6 echipe (câte una pentru fiecare față a cubului), la mesele lor de lucru.

Participarea la completarea fișei comune va fi dirijată de către profesor; acesta trebuie să încurajeze participarea tuturor elevilor din cadrul grupurile constituite.

La finalul exercițiului, se va comenta și se va completa întreaga structură cu explicațiile cuvenite.

Forma finală a conținuturilor realizate de către fiecare grupă este împărtășită apoi întregii clase (6 minute – câte un minut pentru fiecare față a cubului). Lucrarea în forma sa finală poate fi desfașurată pe tablă, pentru o mai bună înțelegere.

Lucrul individual, lucrul în echipe sau participarea întregii clase la relizarea cerințelor “Cubului” constituie o provocare ce determină o întrecere în încercarea de a demonstra asimilarea corectă și completă a cunoștințelor.

Ca exemplu de activitate în cadrul lecției “Apa”, profesorul poate propune, pentru realizarea unei activități în grup, folosirea acestei metode, având la dispoziție un cub cu fețele alcătuite din 6 postere, fiecare având o denumire specifică: Apa în natură; Foloasele apei; Viața subacvatică; Surse de poluare a apelor; Ce pot face eu? Circuitul apei în natură. Aceste denumiri – teme se adresează fiecărui grup alcătuit anterior: Descrieți, Comparați, Asociați, Analizați, Aplicați, Argumentați. La final, fiecare grup va prezenta pe scurt răspunsurile la fiecare temă propusă.

2.4 Metoda ciorchinelui

Metoda ciorchinelui se poate utiliza mai ales în etapa de reactualizare a structurilor învățate anterior sau în etapa de evocare; elevii sunt puși în situația de a stabili conexiuni între elementele studiate, de a se implica, astfel, în mod activ în procesul de gândire.

Se utilizează în următoarele situații:

după rezolvarea sarcinii de lucru, elevii vor folosi noțiunile și legăturile create;

pentru a dezvolta idei concrete despre subiectul propus;

prin acest exercițiu, se încurajează participarea întregii clase;

tehnica de predare – învățare este menită să încurajeze elevii să gândească liber; ea stimulează conexiunile de idei;

modalitate de a realiza asociații de idei sau de a oferi noi sensuri ideilor însușite anterior;

ciorchinele poate fi realizat individual sau ca activitate de grup.

Modalitatea de realizare a „Metodei Ciorchinelui”:

elevii vor scrie un cuvânt sau o expresie nucleu în centrul unei foi de hârtie;

elevii sunt invitați apoi să scrie cât mai multe cuvinte sau expresii care le vin în minte despre subiectul selectat, până la expirarea timpului dat;

cuvintele (ideile) vor fi legate prin linii de noțiunea centrală sau, dacă este cazul, de una dintre cele propuse de elevi;

la finalul exercițiului, se va comenta întreaga structură, cu explicațiile de rigoare;

Participarea întregii clase la realizarea “ciorchinelui” este lansată ca o provocare și determină o întrecere în a descoperi noi conexiuni legate de termenul propus.

Conținutul lecției “Copiii iubesc natura” le poate fi util elevilor în viața de zi cu zi; îi învață să gândească critic în situații date.

Ca desfășurare a activității, elevii vor avea ca sarcină de lucru: alcătuirea unui ciorchine cu tema “Contribuția copiilor la protejarea mediului”.

Elevii participă activ, prin formularea răspunsurilor și a ideilor la tema propusă.

Profesorul urmărește ca ei să se înțeleagă importanța protejării naturii, astfel încât să prezinte activitățile pe care le pot face pentru a contribui la protejarea mediului. După notarea răspunsurilor pe planșă, la pasul următor, se revine la ciorchinele inițial și se completează cu imagini și cu idei noi, apărute în urma discuțiilor.

2.5 Metoda Brainstorming

Nimic nu se critică, nimic nu se șterge, fără atitudini sau prejudecăți, cât mai multe idei!

Brainstorming-ul sau „evaluarea amânată” ori „furtuna de creiere” este o metodă interactivă de dezvotare de idei noi, ce rezultă din discuțiile purtate între mai mulți participanți, în cadrul căreia fiecare vine cu o mulțime de sugestii.

Rezultatul acestor discuții se soldează cu alegerea celei mai bune soluții de rezolvare a situației dezbătute.

Această metodă permite stimularea unor calități imaginative, a spontaneității, a toleranței, deblochează creativitatea prin amânarea examinării obiective a ideilor emise.

Ca metodă de discuție și de creație în grup, brainstorming-ul (brain = creier, storming = furtunos) a fost sistematizat în 1948 de către profesorul de la Universitateadin Buffalo (SUA), Alexander Osborn, care a preluat metoda din budismul Zen. Metoda urmărește găsirea celei mai adecvate soluții a unei probleme de rezolvat, printr-o mobilizare a ideilor tuturor participanților la discuție. Rezultatele experimentelor au fost publicate de Osborn în 1961, în lucrarea Applied imagination.

Metoda „asaltului de idei” sau „cascada ideilor” are drept scop emiterea unui număr cât mai mare de soluții, de idei, cu privire la modul de rezolvare a unei probleme, în speranța că, prin combinarea lor, se va obține soluția optimă.

Calea de a obține aceste idei este aceea de a stimula creativitea în cadrul grupului, într-o atmosferă lipsită de critică, neinhibatoare, rezultat al amânării momentului evaluării. Altfel spus, participanții sunt eliberați de orice constângeri, ei comunică fără teama că vor spune ceva greșit sau nepotrivit, care va fi apreciat ca atare de către ceilalți participanți.

Interesul metodei este acela de a da frâu liber imaginației, ideilor neobișnuite și originale, părerilor neconvenționale și de a provoca, astfel, o reacție în lanț, constructivă, de creare a „ideilor pe idei.” În acest sens, o idee sau o sugestie, aparent fără legătură cu problema în discuție, poate oferi premisele apariției altor idei din partea celorlalți participanți.

Branistorming-ul se desfășoară în cadrul unei reuniuni formate dinr-un grup nu foarte mare – maxim 30 de persoanem – de preferință eterogen din punct de vedere al pregătirii și al ocupațiilor, sub coordonarea unui moderator, care îndeplinește atât rolul de animator cât și pe acela de mediator. Durata optimă de aplicare a acestei metode este de 20–45 de minute.

Specific acestei metode este și faptul că ea cuprinde două momente:

unul de producere a ideilor;

și momentul evaluării acestora (faza aprecierilor critice).

Regulile de desfășurare a brainstorming-ului sunt următoarele:

Cunoașterea problemei pusă în discuție precum și a necesității soluționării ei, pe baza expunerii clare și concise, din partea moderatorului discuției;

Selecționarea cu atenție a participanților, pe baza principiului eterogenității în ceea ce privește vârsta, pregătirea și fără să existe antipatii;

Asigurarea unui loc corespunzător – fără zgomot – spațios, luminos, menit să creeze o atmosferă stimulativă, favorabilă descătușării ideilor;

Admiterea și chiar încurajarea fomulării de idei oricât de neobișnuite ar fi ele, oricât de îndrăznețe, lăsând frâu liber imaginației participanților, spontaneității și creativității acestora;

În prima fază, accentul se pune pe cantitate, pe formularea a cât mai multor variante de răspuns și care să fie și cât mai diverse;

Neadmiterea nici unui fel de evaluări, aprecieri, critici, judecăți din partea participanților sau a coordonatorului, asupra ideilor enunțate, oricât de neașteptate ar fi ele, pentru a nu se ajunge în situația de a inhiba spontaneitatea participanților și pentru a evita un blocaj intelectual al acestora;

Construcția de „idei pe idei”, în sensul că, un răspuns poate provoca asociații și combinații pentru emiterea unui nou și, adeseori, neașteptat demers cognitiv-inovativ;

Programarea sesiunii de brainstorming în perioada când participanții sunt odihniți și se arată dispuși să lucreze;

Înregistrarea discretă, exactă și completă a discuțiilor de către o persoană desemnată special să îndeplinească acest rol (sau înregistrarea pe bandă), fără a stânjeni prin aceasta participanții sau derularea discuției;

Evaluarea este suspendată; ea se va realiza mai târziu de către coordonator, cu sau fără ajutorul participanților;

Valorificarea ideilor ce provin după perioada de „incubație” într-o nouă sesiune, a doua zi participanții puntându-se reîntâlni;

Toate ideile sunt „cunoștințe“;

Nicio sugestie nu se critică;

Membrii grupului vor fi încurajați să construiască pe căile altora;

Ideea-finală e „produsul“ întregului grup;

Toți membrii grupului participă la discuții;

Calitatea e mai importantă decât cantitatea;

Avantajele utilizării metodei brainstorming sunt multiple. Dintre acestea enumerăm:

obținerea ușoară și rapidă a unor noi idei și a soluțiilor de rezolvare;

costurile reduse necesare folosirii acestei metode;

aplicabilitatea foarte largă, în toate domeniile aproape ;

stimularea participării active și crearea posibilității de contagiune a ideilor;

dezvoltarea creativității, spontaneității, încrederii în sine, prin procesul evaluării amânate;

dezvoltarea abilității de a lucra în echipă;

Se poate aplica această metodă în cadrul lecției „Pădurea, bunul cel mai de preț”.

Pornind de la cuvântul ,,pădure”, se cere elevilor să scrie cât mai multe cuvinte care le vin în minte, pornind de la acesta.

Se vor cere informații cu privire la:

ce este o pădure;

feluri de păduri;

date generale despre pădurea de: fag, de stejar, de conifere (alcătuire: forma coroanei, frunzei, scoarța fiecăruia, fruct, animale, plante, păsări specifice fiecărei păduri, iar discuțiile se vor purta pe baza planșelor care vor înfățișa fiecare fel de pădure);

întrebuințări ale lemnului;

rolul pădurii în viața omului;

acțiuni ale copiilor pentru protejarea pădurii;

2.6 Metoda Starbursting (Explozia stelară)

Starbursting (eng. “star” = stea; eng. ”burst” = a exploda), este o metodă nouă de dezvoltare a creativității; ea este similară brainstormingului. Începe din centrul conceptului și se împrăștie în afară, cu întrebări, asemeni exploxiei stelare.

Cum se procedează:

Se scrie ideea sau problema pe o foaie de hârtie; apoi, se înșiră cât mai multe întrebări care au legătură cu ea. Un bun punct de plecare îl constituie întrebările de tipul: Ce?, Cine?, Unde?, De ce?, Cand?

Lista de întrebări inițiale poate genera alte întrebări, neașteptate, care cer o și mai mare concentrare.

Scopul acestei metode este de a obține cât mai multe întrebări și, astfel, cât mai multe conexiuni între concepte. Este o modalitate de stimulare a creativității individuale și de grup. Organizată în grup, metodat starbursting facilitează participarea întregului colectiv, stimulează crearea de întrebări la întrebări, întocmai cum brainstormingul dezvoltă construcția de idei pe idei.

Etapele metodei:

Propunerea unei probleme;

Colectivul se poate organiza în grupuri preferențiale;

Grupurile lucrează pentru a elabora o listă cu cât mai multe întrebări, care să fie cât mai diverse;

Comunicarea rezultatelor muncii de grup;

Evidențierea celor mai interesante întrebări și aprecierea muncii în echipă.

Facultativ, se poate proceda și la elaborarea de răspunsuri la unele dintre întrebări.

Metoda starbursting este ușor de aplicat oricărei vârste precum și unei largi palete de domenii. Nu este costisitoare și nici nu necesită explicații amănunțite. Participanții se prind repede în joc, acesta fiind, pe de o parte, o modalitate de relaxare, iar, pe de altă parte, o sursă de noi descoperiri.

Se poate folosi acestă tehnică la clasă, la lecția “Apa în natură” – întrebarea de la care se pornește fiind: “Unde se află apa în natură?”.

Se pot face dezbateri pe tema “Apa – prieten sau dușman?” sau “ Poluarea apei” – subiect în presă. Evaluarea poate fi orală, pe baza discuțiilor purate și a răspunsurilor primite la multitudinea de întrebări care decurg din dezbaterea temelor propuse, articolele din ziare pe această temă.

2.7 Tehnica 6 / 3 / 5

Tehnica 6/3/5 este asemănătoare branstorming-ului. Ideile noi însă se vor scrie pe foile de hârtie care circulă între participanți și, de aceea, se mai numește și metoda brainwriting. Tehnica se numește 6/3/5 pentru că există:

6 membri în grupul de lucru, care notează pe o foaie de hârtie câte

3 soluții fiecare, la o problemă dată, timp de

5 minute (însumând 108 răspunsuri, în 30 de minute, în fiecare grup)

Etapele metodei 6/3/5 sunt:

Împărțirea clasei în grupe a câte 6 membri fiecare;

Formularea problemei și apoi explicarea modalității de lucru. Elevii primesc fiecare câte o foaie de hârtie împărțită în trei coloane;

Desfășurarea activității în grup. În acestă etapă, are loc o îmbinare a activității individuale cu activitatea colectivă. Pentru problema dată, fiecare dintre cei 6 participanți, are de notat pe o foaie 3 soluții în tabelul cu 3 coloane, într-un timp maxim de 5 minute. Foile migrează apoi de la stânga spre dreapta, până ajung iar la posesorul inițial. Cel care a primit foaia colegului din stânga citește soluțiile deja notate și încearcă să le modifice în sens creativ, prin formulări noi, adaptându-le, îmbunătățindu-le și reconstruindu-le continuu.

Analiza soluțiilor și reținerea celor mai bune dintre ele.

Se centralizează datele obținute, se discută și se apreciază rezultatele.

Avantajele aplicării tehnicii 6/3/5 sunt următoarele:

oferă elevilor mai puțin comunicativi posibilitatea de a se exprima;

similar brainstorming-ului, stimululează construcția de „idei pe idei”;

încurajează solidaritatea în grup și competiția între grupuri, îmbinând munca individuală cu cea de echipă;

are caracter formativ-educativ și dezvoltă atât spiritul de echipă, cât și procesele psihice superioare (gândirea cu operațiile ei: analiza ideilor emise de ceilalți, comparația, sinteza, generalizarea și abstractizarea; dezvoltă imaginația, creativitatea, calitățile atenției);

Dezavantajele utilizării acestei metode:

rezultă din constrângerea participanților de a răspunde într-un timp fix;

pot exista fenomene de contagiune negativă între răspunsuri;

elevii pot fi influențați de soluțiile anterioare, intrând într-un blocaj creativ.

La unitatea de învățare “Omul și mediul”, se poate utiliza această metodă.

Profesorul organizează clasa în grupe de lucru formate din câte 6 elevi și prezintă problema pentru dezbatere: “Consecințe ale variației factorilor de mediu asupra organismelor vii”. După ce se explică sarcina de lucru, elevii primesc o fișă de lucru, care cuprinde un tabel cu 3 coloane. Fiecare participant notează pe una dintre cele 3 coloane, în termen de 5 minute, 3 soluții la problema dată. Foile se transmit în cadrul grupului de la stânga la dreapta, până ajung la posesorul inițial. Este important ca elevul care a primt foaia să citească ce a scris colegul său și să adapteze, să modifice răspunsurile printr-un exercițiu creator. Rezultatele obținute sunt centralizate, analizate și se conturează concluzii.

2.8 Metoda „Turul Galeriei”

Turul galeriei este o metodă de învățare prin cooperare; aceasta îi încurajează pe elevi să-și exprime opiniile proprii. Produsele realizate de copii sunt expuse ca într-o galerie, prezentate și susținute de secretarul grupului, urmând ca ele să fie evaluate și discutate de către toți elevii, indiferent de grupul din care fac parte. Turul galeriei presupune evaluarea interactivă și profund formativă a produselor realizate de grupuri de elevi.

Pașii metodei:

Elevii sunt împărțiți pe grupuri de câte 4-5 membri, în funcție de numărul de elevi din clasă;

Cadrul didactic prezintă elevilor tema și sarcina de lucru;

Fiecare grup va realiza un produs pe tema stabilită în prealabil;

Produsele sunt expuse pe pereții clasei;

Secretarul grupului prezintă în fața tuturor elevilor produsul realizat;

Analizarea tuturor lucrărilor;

După turul galeriei, grupurile își reexaminează propriile produse prin comparație cu celelalte.

,,Turul galeriei” urmărește exprimarea unor puncte de vedere personale referitoare la tema propusă spre discuție. Elevii trebuie învățați să asculte, să înțeleagă și să accepte sau să respingă ideile celorlalți prin demonstrarea valabilității celor pe care ei înșiși le susțin. Prin utilizarea ei, această metodă stimulează creativitatea participanților, stimulează gândirea colectivă și individuală, dezvoltă capacitățile sociale ale participanților, capacitățile de intercomunicare și de toleranță reciprocă, de respect pentru opinia celuilalt.

Metoda prezintă numeroase avantaje, printre care:

atrage și stârnește interesul elevilor, realizându-se interacțiuni între elevi;

promovează interacțiunea dintre mințile participanților, dintre personalitățile lor, ducând la o învățare mai activă și cu rezultate evidente;

stimulează efortul și productivitatea individului și este importantă pentru autodescoperirea propriilor capacități și limite, pentru autoevaluare;

există o dinamică intergrupală, cu influențe favorabile în planul personalității, iar subiecții care lucrează în echipă sunt capabili să aplice și să sintetizeze cunoștințele în moduri extrem de variate și de complexe;

dezvoltă și diversifică priceperile, capacitățile și deprinderile sociale ale elevilor;

se reduce la minim fenomenul blocajului emoțional al creativității.