Abordari ale Creativitatii din Perspectiva Didactica In Cadrul Orei de Limba Si Literatura Romana

Abordări ale creativității din perspectivă didactică în cadrul orei de limba și literatura română

ABORDĂRI ALE CREATIVITĂȚII

DIN PERSPECTIVĂ DIDACTICĂ

ÎN CADRUL OREI DE

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

Lucrarea „Abordări ale creativității din perspectivă didactică în cadrul orei de limba și literatura română”, elaborată de doamna profesoară Daniela Ionescu, își propune să ofere ample informații despre dezvoltarea creativității elevilor din ciclul gimnazial și liceal prin intermediul lecțiilor de limba și literatura română.

În această carte, autoarea prezintă creativitatea ca un proces prin intermediul căruia ies la iveală multe calități ale personalității umane. Noțiunile prezentate au ca punct de plecare operele unor psihologi, pedagogi și cercetători cu experiență în domeniul psihopedagogic. Conținutul lucrării ajută tinerii profesori să descopere unele însușiri ce duc la o exprimare cât mai liberă a creativității. De asemenea, autoarea oferă o serie de exemple ce au la bază metode didactice moderne ce favorizează stimularea creativității copiilor în orele de limba și literatura română.

Având în vedere importanța și actualitatea abordării creativității din perspectivă didactică modernă, recomand cu cea mai mare încredere lecturarea acestei cărți și aplicarea metodelor prezentate în cadrul orelor de limba și literatura română la orice nivel de studiu.

Psiholog,

Vlad Andrei Bichineț

CREATIVITATEA,

„OGLINDA” PERSONALITĂȚII

Implicațiile creativității asupra evoluției personalității umane mi s-au părut a fi extrem de complexe, manifestându-se atât în sensul descrierii eului, dar și al direcționării coordonatelor lui. Prin ceea ce creează, omul își arată unele sentimente, emoții, trăiri, dorințe, iar atunci când creează, omul se relaxează, își limpezește gândurile și exteriorizează unele sentimente.

Înainte, psihologii și cercetătorii afirmau că doar o persoană înzestrată cu o inteligență ieșită din comun era capabilă să-ți exprime creativitatea și să facă un produs, dar acum s-a ajuns la concluzia că nu trebuie să fii geniu pentru a putea crea. Așadar, creativitatea este o însușire prezentă la toți oamenii, însă nu se manifestă cu aceeași intensitate la toți. Această diferență este dată de prezența sau absența unora dintre factorii creativității. Îmi place să cred că orice om are în componența personalității sale predispoziția spre creație și prin intermediul produsului rezultat din procesul creației își exteriorizează unele sentimente și trăiri interioare.

O enumerare a definițiilor creativității ca proces psihic evidențiază complexitatea sa. Ribot (1906) afirma că generarea de relații noi are la bază raționamentul analogic. Pentru Spearman (1930), creativitatea este capacitatea de a recunoaște și de a genera noi relații între obiecte, iar Ghiselin (1952) consideră creativitatea procesul schimbării, al evoluției în organizarea vieții subiective. Aceasta presupune restructurări ale universului intern, ale înțelegerii și ale iluminării, chiar reorganizarea structurilor noastre înnăscute. Guifford (1950) precizează că sensibilitatea la probleme este factorul determinat al evoluției creative, iar pentru Kubie (1958) procesul creativ presupune implicarea preconștientului în evoluția procesualității conștiente, ceea ce permite descoperirea de noi relații. Wittrock (1974)consideră creativitatea un proces de generare prin adăugarea de noi elemente la schemele mintale existente. Simonton (1953), raportându-se la contextul social, consideră creativitatea un proces care are ca rezultat un produs personal, acceptat ca util și satisfăcător de cei din grupul social din care face parte.

Într-un studiu mai recent, Torrance (1989, p 7) propune o nouă definiție, care depășește limitele descriptive, insistând pe jocul rațional-irațional prezent într-un act de creație. „Procesul gândirii creative trebuie considerat în același timp rațional și suprarațional”. Punctul de vedere rațional asupra creativității este liniar, pracesele sunt secvențiale, ca în paradigmele lui Osborn, spre exemplu. Creatorii descriu anumite experiențe care par a transcede deliberarea, chibzuința procesului rațional creativ. Astfel de experiențe sunt greu de determinat printr-o modelare „rațională” a procesului creativ și, ca urmare, au fost neglijate, dar investigarea lor este esențială pentru a înțelege exact ceea ce este creația și creativitatea.

Această definiție integrează procesul creativ în evoluția personalității care presupune elemente iraționale, inconștiente, condiționate de potențialul înnăscut.

Creativitatea este un proces psihologic și este strâns legat de aptitudine și predispoziția spre nou, reprezintă „o anumită organizare (stilistică) a proceselor psihice în sistemul de personalitate”. Creativitatea presupune o depășire a ideii de suficiență/eficiență, tocmai de aceea acest concept este asociat ideii de standard, lucru care stimulează, de altfel, și procesul de evaluare.

Studiile întreprinse de specialiști tind spre ideea potrivit căreia creativitatea este o dimensiune psihologică care angajează întreaga personalitate și este proprie în limitele normalului, tuturor oamenilor dar se manifestă cu o intensitate diferită de la unul la altul, în funcție de interacțiunea factorilor care concură la apariția și exprimarea ei.

Așadar, procesul creator explicat prin creativitatea unei persoane ne conduce la ideea conform căreia creativitatea are și sensul ei cel mai propriu, acela de a constitui o capacitate complexă a omului, o structură caracteristică a psihicului care face posibilă opera creatoare.

În mod obișnuit, când vorbim de o personalitate creatoare, ne referim la oamenii deosebiți, autori ai unor opere remarcabile, idee contrară opiniilor unor psihologi care susțin că orice persoană are unele posibilități de inovație; desigur, nivelul acestuia diferă de la un individ la altul.

Încercarea de a descrie un portret tipic al creatorului nu poate da rezultate dat fiind marea diversitate a talentelor ce se manifestă și s-au manifestat de-a lungul timpului. Diferențele se datorează întâi domeniului în care se afirmă creatorul și în al doilea rând factorilor care participă la apariția și exprimarea creativității creatorului.

CULTIVAREA CREATIVITĂȚII

ÎN ȘCOALĂ

Multă vreme s-a considerat creativitatea ca fiind apanajul unei restrânse minorități. Desigur, nu sunt mulți cei capabili de a ajunge la nivelurile creativității inovatoare sau emergente. Astăzi se consideră însă că orice om normal poate dovedi o creativitate ducând la mici invenții, într-un domeniu sau altul. E nevoie ca el să fie pus în condiții favorabile care să permită dezvoltarea posibilităților sale native.

Școala este primul mediu în care se poate dezvolta și stimula creativitatea umană. Deși trăsătura definitorie a creativității este originalitatea, ca ceva nou și imprevizibil care sparge șabloanele, creativitatea nu este incompatibilă cu ideea de educare deliberată. Educarea creativității este un proces continuu ce trebuie realizat pe tot parcursul școlii, având în vedere toți factorii cognitivi, caracteriali și școlari.

După cum s-a mai afirmat, ca formațiune psihologică, creativitatea este proprie tuturor copiilor, în limitele dezvoltării normale. Pe măsura dezvoltării ontogenice se conturează treptat conducând astfel la diferențierea și individualizarea personalităților creatoare, fiecare dispunând de o dominanță specifică în funcție de ponderea și modul în care se corelează factorii implicați în această constelație, de experiența acumulată și de contextul social și climatul psihosocial în care se manifestă.

Fiecare copil dispune deci de un potențial creativ respectiv de anumite trăsături sau însușiri favorizante actului creator. Deosebirile se manifestă prin intensitatea cu care se manifestă acest potențial și prin domeniul în care se aplică. El reprezintă o posibilitate lentă ce se poate întrevedea de la cea mai fragedă vârstă. Detaliind aceste însușiri putem distinge, pe de o parte, cele care se referă la intelectul copilului (procese de cunoaștere, aptitudini, tehnici intelectuale etc.), iar pe de altă parte, cele ce se referă la fantezia sau la imaginația sa (gândire intuitivă, spontaneitate etc.). Cele două categorii de însușiri nu evoluează în mod liniar și în același ritm. O intensă dezvoltare a gândirii convergente poate înăbuși exprimarea spontaneității și intuiției imaginative. Relațiile tensionate dintre ele se restructurează pe măsura dezvoltării ontogenice a copilului în funcție de factorii externi care intervin.

Profesorul I. Moraru afirmă că educarea creativității își găsește un suport în structurile biofiziologice (înnăscute) ale organismului și anume: instinctul de explorare, în curiozitate, în trebuința de varietate și noutate, în nevoia de satisfacție, plăcere și bucurie.

Instinctul de explorare este prezent la om, dar și la animalele superioare. La ființa umană, acest instinct reprezintă un suport fiziologic deosebit de eficient pentru activitatea de cercetare (științifică, tehnică, artistică etc.) de creație și învățare.

Curiozitatea este o consecință a instinctului de explorare. La om curiozitatea înnăscută devine prin instrucție, educație, autoeducație, curiozitate episistemică, centrată pe valori de cunoaștere, specializată pe creație. Setea de noutate constituie un suport puternic al învățării creative. Noutatea reprezintă esența creativității (alături de originalitate, valoare etc.). Lipsa noutății, a varietății, obosesc, plictisesc și chiar stresează ființa umană.

Organismele la toate nivelurile filogeniei, tind spre căutarea plăcerii și evitarea durerii. Elevul (ca și creatorul) care găsește soluția problemei după efortul depus, trăiește sentimentul puternic de satisfacție și bucurie de natură episistemică-valorică, care însă au un corespondent într-o stare generală de bine, de natură biofiziologică. Toate aceste însușiri ale comportamentului înnăscut reprezintă premise pentru învățarea creativă pe care profesorul le poate transforma cu tact în capacități de creație.

Atunci când ne focalizăm atenția asupra întrebării „ce caracterizează o comunicare creativă” (fie ea orală sau scrisă), răspunsul ne direcționează către mesajul formulat de către emițător, către alcătuirea acestuia în structură și conținut ideatic, adică formă și sens. Cu alte cuvinte, profesorul de limba și literatura română va urmări în procesul didactic crearea unor situații de comunicare care să aibă ca produse mesaje corecte, clare, expresive și originale. Așadar, creativitatea presupune corectitudine (respectarea normelor ortografice), claritate și expresivitate, și nu în ultimul rând – originalitate. Uneori conceptul de originalitate este confundat cu cel de creativitate, însă, în funcție de etapa de dezvoltare a elevului, gradul de creștere a nevoii de noutate în producerea mesajelor scrise și orale diferă. Situațiile sunt diferite, dacă ne raportăm la cerințele propuse unui elev de liceu, clasa a IX-a, cu un elev de clasa a XII-a. Nu doar cerințele (itemii) propuse pentru a crea diferă, ci și produsele (rezultatele) acestora.

Într-o altfel de exprimare, creativitatea presupune talent, iar profesorul trebuie să-l descopere. Mirela Mureșan propune în volumul Lecturiada 3. Cercuri de lectură un joc al cuvântului care stimulează creația , demonstrând funcția reflexivă a limbajului: „creația (…) poate fi privită ca un autoportret al creatorului ei. Opera (…) este, în ultimă instanță, un autoportret tainic al scriitorului. Scrisul mărturisește despre chipul adevărat al autorului ei, dincolo de aparențele textului”. Înțelegem prin această definiție însuși scopul dascălului, al profesorului care trebuie să descopere autorii (elevii) în opere (mesajele transmise). Acest scop nu este altul decât cel de stimulent al creației și îndrumător al acesteia. Elevului i se poate transmite rolul funcției reflexive pentru a ști cât de importantă este creativitatea.

Creativitatea pornește din lal creatorului ei. Opera (…) este, în ultimă instanță, un autoportret tainic al scriitorului. Scrisul mărturisește despre chipul adevărat al autorului ei, dincolo de aparențele textului”. Înțelegem prin această definiție însuși scopul dascălului, al profesorului care trebuie să descopere autorii (elevii) în opere (mesajele transmise). Acest scop nu este altul decât cel de stimulent al creației și îndrumător al acesteia. Elevului i se poate transmite rolul funcției reflexive pentru a ști cât de importantă este creativitatea.

Creativitatea pornește din latura personală, funcția emotivă, și transfigurează cuvântul, funcția poetică. Practic, profesorul care dorește ca procesul de creare să aibă loc urmărește ca aceste două funcții să se îmbine pe parcursul comunicării.

Ora de limba și literatura română gestionează o serie de itemi care ajută mult creativitatea. Vorbim aici despre itemii semiobiectivi și itemii subiectivi, cei din urmă fiind cei mai uzuali. Însă pentru a propune unui elev un item subiectiv (compunere, eseu, idee, argument, ș.a.), profesorul trebuie să construiască pași mărunți în atingerea unui produs final. Pornind de la elementele constitutive ale unei programe școlare (competențe generale, valori și atitudini, competențe specifice și conținuturi asociate acestora, recomandări privind conținuturile învățării și sugestii metodologice), dascălul de limba română urmărește atent procesul de formare a unui individ care are, în final, competența de exprimare scrisă și orală și abilitatea creatoare, cu care, de altfel, este născut.

În programa pentru clasa a X-a, ca de altfel în toate celelalte programe pentru anii de studiu din liceu, în secțiunea Valori și atitudini, profesorul este îndrumat să dezvolte „cultivarea unei atitudini pozitive față de comunicare și a încrederii în propriile abilități de comunicare” ale elevului. Acest aspect se construiește încă din primul an de liceu, urmând ca la final, absolventul să treacă printr-un examen de certificare a competenței de exprimare orală și scrisă (prin examenul de bacalaureat).

Fenomenul creativității în exprimarea scrisă sau orală reprezintă o „relație fluctuantă între câmpuri și dimensiuni multiple ale modului nostru de funcționare, atât la nivel mintal (…), cât și la nivel social”. Cu alte cuvinte, creativitatea trebuie înțeleasă, în contextul competenței de comunicare, ca producere de text (a vorbi – rol locutor / a scrie – rol scriptor).

Creativitatea în abordarea problematicii comunicării orale/scrise la orele de limba și literatura română în liceu presupune un demers didactic profesionist, implică stimularea elevilor pentru creare, pentru adaptare la situații de comunicare diverse. În acest sens, didactica modernă propune metode și procedee de stimulare a creativității în comunicarea orală și scrisă. Enumerăm câteva, fără a intra momentan în detalierea acestora: dezbaterea, jocul, argumentarea, discursul, interviul, povestirea, dialogul, brainstormingul, ș.a.

În concluzie, potențialul creativ cunoaște o dinamică specifică de-a lungul dezvoltării ontogenetice și îmbracă nuanțe individualizate de la o persoană la alta. Cunoașterea lui reprezintă o premisă indispensabilă pentru organizarea întregului demers educativ.

ÎNVĂȚAREA CREATOARE

Învățarea, definită ca fiind „o modificare de cunoaștere și comportament” reprezintă axa principală a procesului instructiv-educativ, fiind o formă fundamentală a activității umane.

În condițiile mileniului al III-lea caracterizate prin asaltul de informații, perisabilitatea din ce în ce mai rapidă a cunoștințelor și mai ales prin creșterea exponențială a exigențelor vieții și activității, învățarea nu mai poate fi înțeleasă ca în schema tradițională rigidă care o reduce la „acumulare”, „stocare”, „asimilare”, „achiziționare”, „receptare” etc., de cunoștințe, priceperi și deprinderi. În noile împrejurări, învățarea este cercetată și practicată ca transformare progresivă a comportamentului la noile cerințe ale vieții și activității.

Învățarea creatoare pune accentul pe învățarea de metode și tehnici de muncă intelectuală, de identificare și utilizare a informațiilor, pe învățarea de metode și tehnici de creativitate. Însușirea metodelor eficiente de învățare îl va ajuta pe elev (student) să învețe în mod inteligent, să-și organizeze și să-și planifice eficient învățarea, ceea ce îi va permite să asimileze un mare volum de cunoștințe într-un timp redus și cu efort minim.

Învățarea creatoare presupune o atitudine prospectivă și anticipativă spre deosebire de învățarea adaptativă sau de menținere realizată „prin forța împrejurărilor” în asalt, în criză de timp, sub presiunea tensională a examenelor, lucrărilor de control etc., învățarea prospectivă și anticipativă presupune crearea de alternative, imaginarea evoluțiilor viitoare, explorarea posibilului.

Învățarea anticipativă vizează două aspecte:

– aspectul organizării și perspectivei motivaționale care presupune ca educatul – elevul, studentul, cursantul să învețe zi de zi, după un program bine stabilit, să-și propună nu doar obținerea performanțelor scontate la examene, ci pregătirea pentru a face față problemelor pe care le va întâlni în viață;

– aspectul mecanismelor învățării, referitor la modul de învățare. Sub acest aspect învățarea anticipativă presupune ca în loc de asimilare, memorare, stocare, elevul să recurgă la învățarea prin explorare, investigare, cercetare, descoperire. Numai în acest mod își va dezvolta capacitatea de a face față situațiilor noi, dea prevedea evenimentele ce se vor produce și a aprecia consecințele acestora pe plan social.

Învățarea creatoare se distinge printr-o atitudine activ-participativă. Acest mod de învățare impune ca elevul să învețe făcând ceva:

– să scoată ideile principale dintr-un text sau un paragraf;

– să conspecteze, să facă rezumate, planuri, scheme etc.;

– să elaboreze referate, articole, microcomunicări etc.;

– să aplice cunoștințele în practică, în rezolvarea de probleme, exerciții sau situații de viață;

– să utilizeze cele învățate în noi contexte;

– să combine într-o structură cognitivă nouă regulile învățate anterior.

Învățarea creatoare presupune folosirea în procesul cunoașterii a metodelor creativității analizate în acest capitol. Prin intermediul acestora elevul este condus de real și vizibil spre o logică a fantasticului, imaginarului, imprevizibilului și absurdului care reprezintă surse de creativitate.

Folosirea metodelor creativității în procesul de învățare va ajuta elevii să treacă de la o gândire simplă, bivalentă, bazată pe o logică binară și un determinism de tip cauză-efect, spre o gândire mult mai complexă care se bazează pe o logică multicriterială, polivalentă, operațională în situații de incertitudine și preabilitate.

În concluzie, învățarea creatoare și cultivarea creativității la elevi este nu numai necesară, ci și pe deplin posibilă. Ființa umană are în dotarea ei naturală predispoziția creativității care, prin educație, poate deveni capacitate de creație.

Întrucât fiecare cetățean este un fost elev / student, numai pregătindu-l creativ în școală / facultate, se va manifesta creativ în societate.

METODE ȘI TEHNICI DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII

Înflorirea disponibilităților creative este împiedicată de o serie de obstacole, bariere. Cea mai puternică o constituie conformismul: oamenilor obișnuiți nu le place ceea iese din comun, șocând felul lor de a înțelege și a se comporta. Ei nici nu au încredere în fantezie, prețuind în special gândirea analitică și gândirea critică. În felul acesta există tendința de a-ți controla ideile ce ar șoca și pentru care nu poți dezvolta imediat argumente. Un alt blocaj stă în mintea noastră plină de reguli și metode, algoritmii învățați, la care recurgem îndată, deși ne închistează, rezistând tendințelor de a căuta alte procedee net diferite (blocaj metodologic). Mai sunt și obstacole emotive: teama de a nu greși, descurajarea rapidă, graba de a accepta prima idee (care rareori este cea bună).

Aceste blocaje apar frecvent în școala tradițională unde se insistă foarte mult asupra disciplinei stricte a educării raționamentului analitic și critic unde teama de a nu greși este mare și blocajul metodologic este puternic favorizat. De aceea psihologii sunt preocupați de dezvoltarea creativității, îndeosebi metode asociative ce pun accentul pe libertatea asociațiilor, a gândirii necontrolate, considerându-se că soluțiile ne vin de regulă din inconștient.

Esența strategiei educaționale întreprinse în acest sens constă în centrarea ei pe dezvoltarea personalității creatoare a elevilor. Această strategie presupune două coordonate complementare: descoperirea potențialului creativ și promovarea unor modalități care să stimuleze trecerea de la creativitatea potențială la cea manifestă. Pedagogic vorbind, aceasta nu înseamnă a-l forța pe copil să devină un „mic geniu” sau un „inventator” de lucruri noi (G.Mialaret 1975), ci a-i modela personalitatea în sensul cerințelor integrării creative în viața socială.

Literatura de specialitate evidențiază existența unui număr mare de metode (de ordinul zecilor) ce pot fi folosite în scopul educării și stimulării creativității elevilor și studenților. Unele dintre ele sunt considerate a fi metode de învățământ, fiind folosite în predare-învățare la diferite discipline școlare. Cea mai generală clasificare a metodelor de stimulare a creativității le împarte în metode de grup și metode individuale.

A. Metode de stimulare a creativității în grup

Metodele de stimulare a creativității în grup sunt divizate în metode intuitive sau imaginative sau psihologice și analitice sau raționale.

Metodele imaginative de creativitate sunt: metoda „lichidării”, asaltul de idei, sinectica etc.

1) Metoda „lichidării” (a purgatoriului) se face prin solicitări cum sunt: „Uitați tot ce știți despre…”, „imaginați-vă altceva care să aibă aceeași utilizare”. Astfel are loc creare de condiții pentru elaborarea a ceva nou. Se parcurg două faze: una prin care toți elevii sunt stimulați ca prin intervenții scurte, imediate și rapide să acționeze și să noteze ceea ce se cunoaște despre obiect, fenomen etc, și alta în care uitând tot, se încearcă imaginarea altuia care să-l înlocuiască. Această metodă este de fapt, cum a fost numită inițial, o tehnică a „purgatoriului” prin care se creează participanților condiții de a fi creativi.

2) O altă metodă folosită este „asaltul de idei” (brainstorming-ul) inițiată de psihologul american Alex Osborn. Are funcția de a înlesni căutarea și găsirea celei mai adecvate soluții a unei probleme de rezolvat printr-o intensă mobilizare a ideilor tuturor participanților la discuție (elevi, studenți, specialiști într-un anumit domeniu). Această metodă reprezintă un exercițiu de stimulare și cultivare a creativității în grup, de afirmare a opiniilor personale și de formare la elevi a unor calități imaginative creative și chiar trăsături de personalitate (spontaneitatea, toleranța).

Specificul metodei constă în disocierea (separarea) timpului de producere a ideilor (faza de producție de idei) de timpul în care se evaluează aceste idei (faza aprecierii critice a ideilor emise). Această disociere se face în scopul stimulării gândirii divergente, creșterii producției de idei. Ea se bazează pe convingerea că atunci când suntem într-o perioadă de relativă „iluminare”, adică ne vin în minte tot felul de idei, nu trebuie să încercăm să le analizăm critic, deoarece rareori prima părere este cea bună, ori analiza inhibă apariția altor sugestii. Deci să amânăm evaluarea.

Brainstorming-ul se aplică de obicei în grup, în care 10-12 persoane de diferite profesii debitează (pe rând) tot ce le vine în minte în legătură cu problema abordată, fără nici o preocupare critică, fără nici o discuție. Ideile emise de un participant pot suscita asociații valoroase altor participanți. De aceea se obțin în 50-60 minute mult mai multe idei decât s-ar fi găsit când fiecare ar fi lucrat separat.

În ceea ce privește relevanța psihologică, metoda se bazează pe mecanismul deblocării capacității creative prin abrogarea, pentru moment, a examinării imediate, obiective, raționale a ideilor emise. În folosirea acestei metode se cere respectarea următoarelor reguli considerate esențiale:

– După enunțarea problemei se lasă frâu liber dezlănțuirii gândirii și imaginației creative a subiectelor. Ei trebuie să exprime spontan și deschis ideile care le vin pentru prima oară în minte. Accentul se pune pe cantitatea, pe enunțarea a cât mai multor idei și soluții.

– Se vor crea condiții unei ambianțe stimulative creativității, intime, degajate de orice convenționalism sau conformism.

– Pentru a elibera subiecții de influența oricăror factori de inhibiție, de timiditate, de frica de a nu greși, este inadmisibil ca judecarea, evaluarea ideilor să se facă imediat. Aceasta ar avea urmări grave și negative asupra creativității, ar produce blocaj intelectual, ar inhiba spontaneitatea gândirii etc. Alex Osborn arată că este mai ușor să blamezi decât să creezi, să enunți idei…

– Vor fi ascultați cu atenție toți participanții la discuție, fiind încurajați să emită noi idei, să încerce noi asociații între cele exprimate deja, să le combine și să ajungă pe această cale la idei superioare celor inițiale. Ceea ce poate părea absurd pentru unul, poate sugera altora o idee nouă, interesantă și utilă.

Subiecții vor fi încurajați indiferent de valoarea ideilor emise, chiar și soluții aparent imposibile, aberante, vor fi înregistrate. Cuvintele de genul „ridicol”, „aberant”, „absurd” se dovedesc nefavorabile procesului de creație. Înregistrarea discuției se va face pe bandă de magnetofon sau cu discreție de către o persoană dinainte desemnată. Evaluarea și selecția ideilor emise se face după o zi, două sau chiar mai multe zile. De aici denumirea de „metoda evaluării amânate”. Uneori discuția se poate repeta până la găsirea soluției așteptate.

Folosirea acestei metode pornește de la ideea că o problemă abordată cu logici diferite, tratată din unghiuri diferite de vedere, are mai mare șansă să-și găsească rezolvarea cuvenită.

Metoda asaltului de idei se bazează pe funcția asociativă a intelectului. O idee emisă de un subiect are o funcție dublă:

a) o idee emisă de un subiect se asociază cu o idee în mintea altui subiect;

b) o idee emisă de un subiect se asociază și cheamă o altă idee în mintea aceluiași subiect.

„O scânteie într-o minte generează a altă scânteie în altă minte și așa aprinde focul sacru al creativității”. Acest fenomen este denumit sugestiv „reacție în lanț”.

În jurul unei mese ovale, având în centru un microfon (M) sunt plasați conducătorul ședinței (A), specialiști participanți (B-L) și o secretară (S). Pe tabla (T) sunt trecute problemele. Pe panou (P) sunt expuse grafice, schițe, fotografii. În cursul ședinței, o idee emisă de K este preluată și dezvoltată de C, fapt care îi generează lui I o nouă soluție ș.a.m.d. În același timp, ideea emisă de K prin opoziție, îi sugerează lui f o idee, care va declanșa lui F un nou mod de abordare a problemei ș.a.m.d.

În procesul de învățământ brainstorming-ul se folosește mai ales în cadrul unor lecții se sinteză cu caracter aplicativ, în activitățile de cerc, soluționarea unei situații problemă, elaborarea planului unei lucrări.

3) o altă metodă folosită pentru dezvoltarea creativității este Sinectica (metoda Gordon). Termenul provine din limba greacă (sinekretizein) și se traduce prin reuniunea unor elemente diferite. Metoda folosește două operații de bază: a) a transforma mintal un obiect (fenomen) ciudat în unul familiar și b) a realiza exact reciproca. În acest scop sunt recomandate patru tipuri de strategii:

– personală = a te identifica cu un fenomen sau proces (să-ți închipui de exemplu că ești un pește și vrei să scapi din acvariu);

– directă = a trece soluțiile dintr-un domeniu în altul;

– simbolică = transferul problemei de la concret la abstract (semne sau obiecte);

– fantastică = incitarea indivizilor în a depăși cel puțin în plan imaginativ limitele controlabilului.

4) O altă metodă folosită este metoda Frisco care are la bază aceleași principii ca și brainstorming-ul, doar că în acest caz, fiecare participant are un rol. Aceste roluri pot fi : al tradiționalistului, al exuberantului, al pesimistului (criticul care demolează), al optimistului (realism viguros, dar obiectiv).

5) tot un model de stimulare a creativității este și discuția Panel care are la bază un gen de discuții într-un grup restrâns (5-7 elevi), ceilalți (clasa) trimițând mesaje scrise utilizând modalități diverse și atractive de informare (sentimente – verde, întrebări – albastru, informații – maro etc.). Un elev aduce mesajele și în funcție de acestea grupul Panel reia discuția. Se ia în discuție o anume problemă pe baza căreia fiecare pune întrebări la care fiecare dă răspunsuri.

Metode și procedee de imaginare creativă sunt foarte numeroase, ele au un caracter deschis, liber, ceea ce permite utilizarea lor independentă sau într-o varietate de combinații.

Așa cum am mai afirmat, metodele de stimulare a creativității sunt imaginative și analitice. Metodele analitice (raționale) se bazează în principal pe liste și presupun disecarea (fărâmițarea) problemei de rezolvat în toate componentele sale, considerarea ei din toate punctele de vedere posibile, însușirea tuturor criteriilor pentru ca apoi să se elaboreze, pe rând, fiecare item în parte.

Listele reprezintă un instrument care orientează efortul imaginativ și ajută la cuprinderea unui număr cât mai mare de aspecte. Ele pot fi utilizate în toate etapele cercetării: găsirea unei probleme, stimularea imaginației pentru emiterea de soluții posibile, aplicarea în practică.

Există un număr mare de metode bazate pe folosirea listelor. Unele dintre ele se bazează pe folosirea unei singure liste cum sunt: enumerarea atributelor, metoda catalogului, liste de cuvinte inductive, lista interogativă (de verificare a lui Osborn), altele presupun folosirea a 2-3 sau chiar mai mute liste.

Enumerarea atributelor (sau listarea), spre exemplu, presupune consemnarea fiecărei însușiri a unui obiect (mărime, formă, culoare, material etc.) cu intenția modificării fiecărei într-o manieră originală.

Încrucișând două sau trei liste, pentru ca în căsuțele rezultate din intersectarea itemilor înscriși pe linii și itemii înscriși pe coloane să obținem toate combinațiile posibile, utilizăm deja metodele matriciale sau combinatorii.

B. Metode de stimulare a creativității individuale

O metodă de stimulare a creativității individuale este planul rezumativ care este un referat, o dare de seamă etc. În conceperea unui astfel de plan se recomandă să ne facem inițial un plan sumar, notând ideile așa cum ne vin în minte, fără nici o ordine, fără logică. Intelectul uman are capacitatea de a ordona aceste idei. Mai ales noaptea ideile sunt prelucrate, ordonate. Tema se va contura mai bine în capul nostru și vom realiza mai ușor un plan ordonat.

Creativitatea individuală mai este stimulată și de scrisul și cititul creativ, adică se citește cu creionul în mână. Trebuie să fim convinși că la fiecare problemă există o multitudine de soluții bune și că autorul nu le-a găsit pe toate, să încercă să facem asociații între idei.

Un alt mijloc de stimulare a creativității individuale este metoda profesorului. Esența acestei metode constă în aceea că explicând altora o idee, o teorie, o problemă etc. înțelegem mai bine problema respectivă. Experiența arată că ideile noi vin de multe ori tocmai în procesul de căutare a unei forme noi de exprimare a unei chestiuni sau alteia.

Explicând altuia (un elev mai bun unuia mai slab), elevul își clarifică sieși, conștientizează etapele parcurse, este pus în situația să execute un veritabil exercițiu de flexibilitate intelectuală, să se transpună în modul de raționare a celuilalt.

Unii cercetători, printre care și J.Piaget, au observat fenomenul paradoxal că elevii slabi înțeleg mai mult din explicația naivă și stângace a colegului decât din argumentația clară și logică a adultului. În aceeași ordine de idei, academicianul Kapița P.L. remarcă, pe bună dreptate, că nu o dată elevii cu adevărat talentați joacă un rol mai important decât profesorul în instruirea propriilor colegi. Aceasta și datorită faptului că întrajutorarea dintre elevi are loc fără vreo tensiune a relațiilor.

Abordarea personalității creatoare din perspectiva formării ei, respectiv a metodelor, mijloacelor și formelor de înfăptuire a unui asemenea obiectiv, presupune cunoașterea în prealabil a mecanismelor interne ale procesului de creație. Având în vedere acest ultim aspect, profesorul este cel care va avea un rol important. În școală el se va concentra asupra identificării cât mai timpurii a acelor trăsături și însușiri care vor sta la baza creativității manifestată într-un anumit domeniu. Depistarea elevilor cu potențialități creative superioare se poate face prin folosirea unor teste speciale, dar cel mai bine se pot descoperi prin procesul de învățământ mai ales dacă sunt utilizate metode active. Elevii dotați ies în evidență prin compuneri ori soluționări de probleme neobișnuite sau prin întrebările neașteptate pe care le pun.

Cel mai important în acest sens este climatul instaurat de către profesor. Trebuie să se renunțe la stilul autoritar și să realizăm cu elevii relații democrate, permisive, prietenești. Ei nu trebuie să se teamă de profesor, ci numai să-l respecte datorită prestigiului dobândit. Școlarii să-și poată manifesta în voie curiozitatea, spontaneitatea. Pentru a lupta împotriva blocajelor cum ar fi conformismul, teama de a nu greși etc. trebuie ca profesorul să-și exprime în mod evident prețuirea fanteziei, apreciind pozitiv ideile originale, chiar când nu sunt adecvate. Caracterul personal, original al unei expuneri, al tratării unei probleme să fie unul din criteriile notelor mari.

Procesul de învățământ poate fi caracterizat ca o învățare creativă atunci când elevii devin participanți la lecție, când se folosesc metode active cum sunt învățarea prin descoperire, problematizarea, analiza de caz ș.a.m.d., situații în care copii pot avea inițiativă, pot pune întrebări, pot discuta și propune soluții personale. În timpul lecției, școlarii trebuie să pună profesorilor și colegilor întrebări mai multe decât le adresează cel de la catedră. În fața clasei să apară teme și situații ce stimulează fantezia și stârnesc curiozitatea.

De pildă, la limba și literatura română se poate cere copiilor să redacteze o compunere în legătură cu un fapt sau un obiect minor (spre exemplu să fie vorba despre un „gard de paie”) să li se ceară să continue o povestire folosind personajele și stilul autorului.

Desigur, profesorul trebuie să manifeste el, în primul rând creativitate în imaginarea procedeelor și condițiilor de desfășurare ale lecțiilor. În general cultivarea creativității se poate face la toate obiectele, cele de natură artistică având, se pare, mai multe posibilități în acest sens. Însă și formarea unei culturi generale solide, este una din condițiile favorizării transferului de soluții, sprijin în rezolvarea de probleme.

Activitatea în afară de clasă și extrașcolară are mari rezerve pentru cultivarea creativității. În cercurile de elevi se desfășoară o activitate liberă. Aici se pot experimenta diferite metode de stimulare a imaginației, cum ar fi brainstorming-ul. Dirigintele poate organiza întâlniri cu oameni de știință sau artă, care pot vorbi despre dificultățile muncii lor și le pot treze interesul pentru temele și problemele deschise.

Vizitarea expozițiilor, ca și excursiile, lărgesc orizontul elevilor, câmpul fanteziei, și sunt prilejuri de nenumărate întrebări.

Preocuparea de cultivarea independenței de gândire și exprimare presupune și o legătură cu familia, în special în sensul combaterii unor tendințe prezente uneori, de dădăcire a copilului, ba chiar de a-l suplini în efectuarea temelor mai dificile, ceea ce subminează efortul școlii de a emancipa gândirea copilului, de a-l face capabil să se înalțe cu propriile sale puteri.

În concluzie, se pot face multe pentru educarea spiritului creativ în școală și în afara ei, dar, se vede necesitatea de a modifica destul de mult modul de gândire și stilul de lucru în clasă, cristalizate în secole de învățământ tradițional, prea puțin preocupat de această latură a personalității elevului, care capătă în zilele noastre o valoare din ce în ce mai importantă.

TEME ȘI EXERCIȚII PENTRU DEZVOLTAREA CREATIVITĂȚII LA ELEVI

I Imaginați-vă cât mai multe sfârșituri ale povestirii de mai jos:

Păunul și ariciul

Păunul, umflându-se în pene și etalându-și mândru coada, se plimba într-o zi, plin de importanță prin fața unui arici, râzând de urâțenia penajului său:

– Sunt îmbrăcat ca un rege, spuse păunul ariciului, în aur și purpură, în toate culorile curcubeului. Dar uită-te la tine, vai ce urâte haine ai!

– Ehe …, spuse ariciul…

II. Imaginați-vă cât mai multe sfârșituri ale următoarelor propoziții:

Cine pe săraci ajută…

Cine pe părinți ascultă…

Cel ce dă…

Când plouă afară, leneșul spune…

III. Plecând de la textul de mai jos, scrieți o scurtă compunere în care descrieți cum arată împărăția lui Moș Crăciun și de unde vine el.

Moș Crăciun este cel care aduce daruri copiilor cuminți și silitori. El vine în fiecare an din împărăția sa, în noaptea de Crăciun.

MODELE DE EXERCIȚII PENTRU STIMULAREA CREATIVITĂȚII

(după Grigore Nicola 1991)

A. Model generativ

1. Comparații și metafore

a) dor, lună, umbră, copilărie;

b) gând, nori, toamnă, mov;

c) foc, zâmbet, stele, așteptare.

Sarcina probei – realizarea a cât mai multe și originale comparații și metafore cu cuvintele de mai sus.

– o ședință de antrenare cuprinde un singur set.

2. Silabe

– ma; -pa; -mu; -cu; -ver;

– ami; -cons; -mi etc.

Sarcina probei – descoperirea a cât mai multe cuvinte care încep cu silabele date.

3. Similitudini

prună – piersică / pisică – șoarece

pian – vioară / oră săptămână / ușă – fereastră

munte – lac

Sarcina probei – stabilirea cât mai multor asemănări între cei doi termeni ai fiecărui cuplu.

B. Model imaginativ – inventiv

– Întâlnirea cu părinții după 30 ani

– Căprioara, de Emil Gârleanu

– „Creionul”, „Stele”

Sarcina probei – elaborarea intrigii care a dus la deznodământul dat;

– schimbarea motivată, logică a finalului bucății literare;

– elaborarea unor compuneri cât mai originale pe temele date mai sus.

C. Model problematic

1. piatră, frunză, ocean, suflet, foc, stele

2. – întrebări despre…

Sarcina probei – formularea a cât mai multe întrebări asupra elementelor de mai sus;

– formularea a cât mai multe probleme necunoscute, la care ar vrea să obțină un răspuns.

D. Model imaginativ – scenaristic

1. Întâlnire cu primăvara

2. Ce s-a întâmplat înainte de această situație? Ce se va întâmpla în viitor?

Sarcina probei – elaborarea de compuneri

E. Model consecințe

Ce s-ar întâmpla dacă:

– Persida nu s-ar căsători cu Națl?

– fiul de crai nu ar accepta pe Spân ca tovarăș de drum?

Sarcina probei – născocirea a cât mai multe consecințe.

F. Model combinat

Somnoroase păsărele – M. Eminescu

Rapsodii de toamnă – G. Topârceanu

Furtuna – C. Hogaș

Bunicul – B. Șt. Delavrancea

Iarna pe uliță – G. Coșbuc

Sarcina probei – ilustrarea prin desene a textului, bucăților literare, a proverbelor și zicătorilor.

G. Model imaginativ – grafic

Linii frânte, linii curbe, linii paralele, semicercuri

Sarcina probei – completarea liniilor date astfel încât să rezulte diferite desene (obiecte, peisaje);

elaborarea de titluri originale acestor desene

ABORDAREA METODELOR DIDACTICE DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII ÎN CADRUL ORELOR DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

Brainstormingul – se poate face pe o temă care să aibă legătură cu tema textului studiat sau cu elementele – cheie ale acestuia. Pornind de la răspunsurile primite se poate alcătui un ciorchine de idei care să grupeze sintetic răspunsurile elevilor.

Exemple: La ce vă gândiți când auziți / citiți cuvântul ”fantastic”, ”romantic” etc.?

Numiți o trăsătură pe care o credeți importantă pentru epoca pașoptistă.

Votați un citat: se propune o listă de citate din scriitori celebri sau o listă cu proverbe care să aibă legătură cu tema ce urmează a fi discutată; fiecare elev va alege:

– un citat care exprimă o idee cu care este de acord;

– un citat pe care și l-ar alege ca moto sau care exprimă o trăsătură importantă a propriei personalități.

Vor fi argumentate alegerile făcute.

Discuție de tip piramidă:

Se propune o listă de șase cugetări, care să aibă legătură cu textul studiat.

– elevii lucrează individual; fiecare elev alege, din cele șase cugetări, numai trei cu care sunt de acord în cea mai mare măsură;

– elevii lucrează în perechi; prin discuții și negociere, aleg numai două cugetări acceptate de ambii elevi în egală măsură;

– elevii lucrează în grupe de câte 5 – 6 și aleg o singură cugetare, care întrunește adeziunea majorității membrilor echipei;

– întreaga clasă votează, stabilindu-se o singură cugetare, acceptată ca validă de majoritatea. Votul va genera discuții pro și contra.

Anticipări: elevii vor lucra grupat sau individual. Li se cere ca, pornind de la titlul unui text, să facă predicții în legătură cu tema acestuia. Răspunsurile vor fi redactate pe o jumătate de pagină și vor fi revăzute după parcurgerea textului. Cel / cei care au dat răspunsuri apropiate pe tema textului își vor prezenta argumentele pe baza cărora au făcut predicția;

Lectura anticipativă (Gűnter Waldmann , 1998): metodă folosită în orele narative ample, când, cu ajutorul elevilor, se poare rezuma prin povestirea orală o acțiune pentru a se trece la lectura unui fragment. Pașii metodei cer ca lectura să fie oprită când evenimentele pot să se desfășoare diferit. Se lecturează primul fragment apoi se pun întrebări referitoare la cursul evenimentelor. Se formulează ipoteze care sunt notate și apoi se citește fragmentul următor sau se rezumă de către un elev confruntându-se cu ipotezele emise mai înainte. Se formulează noi întrebări despre evenimente și se emit ipoteze, până când textul este parcurs în totalitate.

Cvintetul – o metodă creativă, prin care în cinci versuri se sintetizează un conținut de idei. Se poate adăuga un desen. Primul vers este un cuvânt – cheie referitor la discuție, fiind, de obicei, substantiv. Al doilea vers este alcătuit din două cuvinte care descriu substantivul în discuție, fiind adjective. Al treilea vers este alcătuit din trei cuvinte care exprimă o acțiune, fiind, de regulă, verbe la modul gerunziu. Al patrulea vers conține patru cuvinte și exprimă sentimentele față de subiect. Al cincilea vers este un cuvânt prin care se sintetizează cele prezentate.

Scaunul autorului: după ce elevii fac un exercițiu de redactare liberă sunt invitați să ia loc pe un scaun, care devin scaunul autorului. Ceilalți elevi îi vor pune întrebări în privința scrierii.

Interviul în trei trepte: profesorul pune o întrebare sau ridică o problemă; elevii notează individual răspunsul în șapte minute. Se formează grupul prin numărare până la trei. Primul grup pune întrebări, al doilea răspunde și al treilea notează. Apoi rolurile se schimbă.

Tehnica: Gândiți / Lucrați în perechi / Comunicați: elevii formează perechi, apoi fiecare membru din echipe răspunde individual la anumite întrebări ce suscită mai multe răspunsuri posibile; perechea ajunge la un răspuns comun care să includă ideile amândorura. Se vor rezuma conținuturile discuțiilor purtate și concluziile la care au ajuns partenerii, de comun acord.

Termenii cheie inițiali: tehnică menită să stimuleze elevii să-și reactualizeze unele dintre cunoștințele anterioare care au o anumită legătură cu tema, subiectul / lecției. Se vor nota pe tablă 4 – 5 concepte din textul ce urmează a fi studiat. Elevii trebuie să stabilească, în perechi, legătura dintre termeni. După lectura textului elevii vor compara răspunsurile anterioare cu realitatea textului. Această tehnică activă de învățare are rolul de:

– a focaliza atenția și interesul elevilor asupra unor termeni, cu rol esențial în înțelegerea textului;

– a-i determina pe elevi să anticipeze legătura posibilă dintre termenii dați, solicitându-le gândirea și imaginația;

Predarea reciprocă: dacă elevii sunt puși să joace rolul de profesori, ei au posibilitatea de a (re)învăța ceea ce credeau că știu. Când elevii predau colegilor, ei își exersează și își dezvoltă modul propriu de aranjare a strategiilor de predare. Predarea reciprocă se poate realiza în grupuri de patru până la șapte membri și constă în următoarele:

– toți participanții au câte un exemplar cu același text. Ei își distribuie sarcinile și textul;

– toți citesc texul iar unul dintre ei îl rezumă oral;

– adresează celorlalți o întrebare pe baza textului care vor încerca să răspundă;

– elevul care ”predă” clarifică unele lucruri neclare colegilor, la solicitarea acestora sau din proprie inițiativă;

– elevii vor prezice împreună care este conținutul fragmentului următor, iar rolul profesorului va fi luat de alt elev din grup;

Pașii pe care trebuie să-i urmeze elevul:

– rezumă ce a citit;

– pune o întrebare celorlalți referitoare la paragraful lecturat cu scop de lămurire și înțelegere mai profundă a acestuia;

– clarifică unele aspecte ce par mai greu de înțeles;

– prezice / anticipează ce se va întâmpla în fragmentul următor;

Punerea elevilor în postura de profesor care predă altora diminuează distanța profesor – elev creând un climat educațional mult mai favorabil învățării.

Scrierea liberă: tehnică ce presupune activitatea de a scrie cu scopul de a gândi. Când este vorba despre redactarea unui eseu pe o temă anume, utilizând argumente pro sau contra se poate apela la modelul de scriere tip ”cascadă” al structurării argumentelor. Aceasta presupune parcurgerea mai multor pași până la elaborarea variantei finale a eseului:

1. Adoptați o poziție generală față de problema / tema dată.

2. Notați cât mai multe argumente pro și contra poziției adoptate. Scrieți un P (pro), respectiv C (contra) în dreptul fiecărui argument.

3. Gândiți-vă cum să vă precizați poziția ținând cont de argumentele contra

4 Eliminați toate argumentele contra care sunt irelevante.

5. Specificați în scris poziția proprie ca o concluzie a gândirii bazată pe structura argumentativă premise – concluzie pe care ați construit-o.

6. Rețineți argumentele pro ca premise valide pentru scrierea eseului (dacă este cazul reformulați-le)

7. Luând în considerație premisele adoptate, construiți contra argumentele la argumentele contra a căror irelevanță nu ați dovedit-o. Adăugați apoi argumente folosind aceeași strategie premise – concluzie în contracararea argumentelor contra.

8. Formulați și ”demonstrați” toate acuzele falsificate care ar putea fi îndreptate împotriva structurii argumentative premise – concluzie

9. Revizuiți structura premise – concluzie pentru a evita eventualele acuze de falsitate (în principal prin adăugarea unor argumente noi, mai convingătoare)

10. Scrieți eseul folosind structura premise – concluzie finală ca schelet logic al acestuia.

Metoda cubului: strategie de predare utilizată pentru studierea unei teme din perspective diferite. Se realizează un cub ale cărui fețe sunt acoperite cu hârtie de culori diferite. Pe fiecare față a cubului se va scriu una dintre următoarele instrucțiuni: descrie, compară, asociază, aplică, argumentează pro sau contra. Elevii redactează răspunsurile cerute de fața de sus a cubului. Se poate continua cu celelalte fețe.

Jurnalul cameleon: metodă folosită în lecțiile de comunicare orală, prin care elevul trebuie să prezinte același eveniment din perspective diferite (este trist, vesel, revoltat, mulțumit etc.).

Stabilirea succesiunii evenimentelor: după lectura unui text, profesorul poate pregăti coli pe care sunt scrise evenimentele. Le amestecă și elevii trag o foaie. Ei trebuie să lipească pe tablă coala , acolo unde corespunde momentului subiectului, pe care profesorul îl scrie anterior.

Care-i părerea ta? Doi elevi trec în fața clasei și discută pe o temă dată. Își pun întrebări unul altuia, pot da răspunsuri trăsnite și pot pregăti astfel deschiderea unei lecții.

Diagrama Venn: se cere elevilor să facă o reprezentare grafică a două obiecte în ceea ce au asemănător și diferit. Ei vor vizualiza partea comună și vor evidenția în spații diferite elementele diferite. De exemplu: Prin ce se aseamănă și se deosebesc Prâslea și zmeii?

Dezbaterea: discuție pe larg a unei probleme, uneori controversate și deschise (tipuri: discuția în grup, .discuția seminar, masa rotundă, brainstormingul, discuția liberă).

Metoda Graffiti: se poate folosi analiza unui subiect învățat la recapitularea unui capitol, la compuneri; se pun în locuri diferite fișe titrate cu o problemă. Pentru simplificare se poate împărți tabla în două – trei spații, titrate și acestea cu o problemă. Elevii scriu pe fișe și se mișcă liber prin clasă , observând ce au scris colegii și adăugând ceva.

CONDUITA ELEVULUI CREATIV

(după A. Stoica)

ÎN CLASĂ

– Înțelege profund lecțiile, prelucrează mult și se poate detașa de informație exprimând-o printr-o manieră personală;

– Răspunde la întrebări … „pe sărite”;

– Pune întrebări „sâcâitoare” profesorului sau vine cu propriile explicații;

– Rezolvă singur probleme de tip școlar;

– Are alte preocupări în timpul lecțiilor (desenează, visează, citește etc.), nu se face agreat de profesor întrucât îi perturbă lecția și-i consumă timpul cu întrebările sale;

– În activitățile didactice de grup problematizate, colegii fac front comun împotriva lui, căci vine cu soluții… „nelalocul lor”.

ÎN PAUZĂ

– Vrea să știe tot ce se petrece (e curios);

– Vine cu soluții neobișnuite (este original);

– Povestește „istorii” (este imaginativ, fantezist);

– Veșnic preocupat (activ);

– Îi place să organizeze jocuri în curtea școlii (are inițiativă);

– Găsește utilizări neobișnuite obiectelor;

– E în stare să se amuze de lucruri simple și în moduri ingenioase ( e „neserios” și „copilăros”).

ORICÂND ȘI ORIUNDE

– Perseverent și tenace, până la încăpățânare, nu abandonează ușor;

– Are spirit de observație;

– „Nemulțumire creatoare” permanentă;

– Propune mereu ceva spre îmbunătățire;

– Este curios, are tendința de informare;

– Are interese multiple (simultan sa succesiv) de tip „hobby”;

– Este ascendent, are tendința de a-i domina pe ceilalți;

– Are un fond emoțional bogat, este sensibil, trăiește intens;

– Se autoapreciază destul de corect;

– Nu se mulțumește cu prima formă a produsului activității, în îmbunătățește și îl cizelează, este rezistent la închidere;

– Nu-l derutează situațiile neclare, tolerează ambiguitatea și o valorifică;

BIBLIOGRAFIE

1. Allport, G. W. – „Structura și dezvoltarea personalității”, (trad), E.D.P., București, 1981;

2. Barna, Andrei – „Curs de pedagogie”, Editura Logos, Galați, 2001;

3. Bărboi, Constanța, „Metodica predării limbii și literaturii române în liceu”, E. D. P., București, 1983;

4. Bejat, Marian – „Talent, inteligență, creativitate”, Editura Științifică, București, 1971;

5. Cattel, R. B. – „The Scientific Analysis of Personality”, penguin Press, Baltimore, 1970;

6. Dincă, M. – „Teste de creativitate”, Editura Nemira, București, 1995;

7. * * * – „Psihopedagogie”, Casa Corpului Didactic, Iași, Editura Spiru Haret, 1995;

8. Kapița, P. L. – „Experiment, teorie, practică”, Editura Politică, București, 1981;

9. Mureșan, Mirela, în vol. Lecturiada 3. Cercuri de lectură, (coord. Monica Onojescu), Editura Paralela 45, 2009;

10. Nicola, I. – „Tratat de pedagogie școlară”, E.D.P., București, 1996;

11. Pavelcu, V. – „Invitație la cunoașterea de sine”, Editura Științifică”, București, 1970;

12. Popescu-Neveanu, Paul, „Dicționar de psihologie”, Editura Albatros, București, 1978;

13. Roșca, Al. – „Creativitate generală și specifică”, Editura Academiei, București, 1981;

14. Salade, D. – „Educație și personalitate”, Editura Casa cărții de Știință, București, 1995;

15. Secrieru, Mihaela, „Didactica limbii române”, Iași, 2003;

16. Stoica, Ana – „Creativitatea elevilor”, E.D.P., București, 1983;

17. Șchiopu, U. – „Interogații privind psihodiagnoza creativității”, Psihologia Artei în Revista de psihologie, București, nr. 3, 1992;

18. Torrance, P. – „Creativity in children and Adolescent Scholastic Testing Services”, Bensenville, 1989;

19. Vrabie, D. – „Psihologie școlară”, Editura Evrika, Brăila, 2000.

CUPRINS

Creativitatea, ,,oglinda” personalității

Cultivarea creativității în școală

Învățarea creatoare

Metode și tehnici de stimulare a creativității

A. Metode de stimulare a creativității în grup

B. Metode de stimulare a creativității individuale

Teme și exerciții pentru dezvoltarea creativității

la elevi

Modele de exerciții pentru stimularea

creativității

Abordarea metodelor didactice de stimulare

a creativității în cadrul orelor de limba și

literatura română

Conduita elevului creativ

Bibliografie

BIBLIOGRAFIE

1. Allport, G. W. – „Structura și dezvoltarea personalității”, (trad), E.D.P., București, 1981;

2. Barna, Andrei – „Curs de pedagogie”, Editura Logos, Galați, 2001;

3. Bărboi, Constanța, „Metodica predării limbii și literaturii române în liceu”, E. D. P., București, 1983;

4. Bejat, Marian – „Talent, inteligență, creativitate”, Editura Științifică, București, 1971;

5. Cattel, R. B. – „The Scientific Analysis of Personality”, penguin Press, Baltimore, 1970;

6. Dincă, M. – „Teste de creativitate”, Editura Nemira, București, 1995;

7. * * * – „Psihopedagogie”, Casa Corpului Didactic, Iași, Editura Spiru Haret, 1995;

8. Kapița, P. L. – „Experiment, teorie, practică”, Editura Politică, București, 1981;

9. Mureșan, Mirela, în vol. Lecturiada 3. Cercuri de lectură, (coord. Monica Onojescu), Editura Paralela 45, 2009;

10. Nicola, I. – „Tratat de pedagogie școlară”, E.D.P., București, 1996;

11. Pavelcu, V. – „Invitație la cunoașterea de sine”, Editura Științifică”, București, 1970;

12. Popescu-Neveanu, Paul, „Dicționar de psihologie”, Editura Albatros, București, 1978;

13. Roșca, Al. – „Creativitate generală și specifică”, Editura Academiei, București, 1981;

14. Salade, D. – „Educație și personalitate”, Editura Casa cărții de Știință, București, 1995;

15. Secrieru, Mihaela, „Didactica limbii române”, Iași, 2003;

16. Stoica, Ana – „Creativitatea elevilor”, E.D.P., București, 1983;

17. Șchiopu, U. – „Interogații privind psihodiagnoza creativității”, Psihologia Artei în Revista de psihologie, București, nr. 3, 1992;

18. Torrance, P. – „Creativity in children and Adolescent Scholastic Testing Services”, Bensenville, 1989;

19. Vrabie, D. – „Psihologie școlară”, Editura Evrika, Brăila, 2000.