Educatia Interculturala In Ciclul Primar

CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………………………………………..pag.3

PRIMA PARTE

CAP.1.DEFINIREA CONCEPTULUI DE EDUCAȚIE INTERCULTURALĂ ÎN CICLUL PRIMAR …………………………………………………………………………………………………………………..pag. 5

1.1.Importanța orizonturilor fără frontiere în educația interculturală ……………………….pag. 8

1.2.Unicitatea personalității umane………………………………………………..……….pag.12

CAP .2. RELAȚIA SOCIETATE – PERSONALITATE……………….…………………………….pag.17

2.1.Dezvoltarea personalitățiii prin educație interculturală …………………………………pag.24

2.2.Dinamica grupurilor …………………………………………………………………… pag.30

2.3. Rolul sistemului de educație interculturală asupra dezvoltării economico- sociale…………………………………………………………………………….…… ……………….pag.41

CAP.3. NOILE EDUCAȚII…………………………………………………………………..………pag.54 3.1.Principii de organizare si funcționare a învățării copiilor diferiți de

etnie, naționalitate, rasă…….……………………………………………………..………………… pag.57 3.2.Tehnici de învățare eficientă ……………………………………..……………….…….pag.66

3.3.Educația prin iubire………………..………………………………………………………pag.73

PARTEA a II-a

CAP.4 .ELEMENTE DE CERCETARE PRIVIND CUNOAȘTEREA EDUCAȚIEI INTERCULTURALE ÎN CICLUL PRIMAR …..………………………………………….…… pag. 79

4.1. Obiectivele cercetării…………………………………………………………… pag .79

4.2 Ipotezele………………..………………………………………………………….…pag. 79

4.3. Prelucrarea datelor empirice………………………………………………………………..pag .80

4.3. Lotul clasei………………………………………………………………………………………….pag. 80

4.4. Metodologia și instrumentele de lucru…………………………………………..pag. 84

4.4.1 Micromonografie a școlii B.P.Hașdeu……………………………………………………pag.89

4.5. Cercetarea de teren – prezentarea studiilor de caz……………………………….pag. 92

4.5.1.Interpretarea rezultatelor……………….………………………….……………pag .109

4.6. Concluzii și recomandări…………………………………………………………………..pag .110

4.7. Rezumatul lucrării………………………………………………………………………………..pag.115

Bibliografie……………………………………………………………………………………… pag .119

ANEXE

INTRODUCERE

Lucrarea de față propune o arie mai largă de educare în ciclul primar prin interculturalizare, o deschidere asupra valorii globale de educare.

Formarea omului  este o sarcină complexă și de înaltă răspundere, care trebuie realizată fără rebuturi sau pierderi de valori umane. Îndeplinirea acestei nobile misiuni, cu dezideratul său major de a ameliora progresiv capacitatea adaptativă a omului la cerințele sociale, revine în principal scolii. Școala reprezintă sursa de bază în formarea și dezvoltarea personalității copilului care este influențat de societate, iar el la rândul lui influențează societatea prin contribuția sa. Articulația interculturală a sistemului școlar ar constitui un mijloc eficace pentru trecerea la o societate democratică, deschisă și permisivă, deopotrivă pluralistă și solidară. Însăși fenomenele de intoleranță politică, economică etc. pot fi stabilite prin promovarea comportamentelor interculturale. Abordarea interculturală ar putea îmbunătăți aspectul relațional al locuitorilor țării noastre,conferind o dimensiune nouă raporturilor interumane cotidiene. Tendințele egocentriste, pragmatismele extreme, precum și fenomenele psiho-sociale de marginalizare pot fi diminuate.

Perspectiva interculturală, imprimată învățământului nostru, s-ar putea lovi de anumite prejudecăți (ascunse ori uitate) sau ar putea să reînvie sentimente de ură sau dispreț, acumulate în timp. Înainte de a încerca să cultivăm în spiritele oamenilor dorința de cunoaștere și atașare la alte culturi, este nevoie să se disipeze resentimentele și prejudecățile.Astfel că lumea poate să devină familia întegului Pămant prin interculturalizare.

JUSTIFICAREA ALEGERII TEMEI

Am ales această temă-„Educația interculturală în ciclul primar”, deoarece educația pentru diversitate este foarte importantă pentru societatea în care trăim într-o continuă mișcare și transformare .Importanța copilului de a fi educat în spiritul respectului față și pentru ceilalți diferiți față de el, de acceptare, de relaționare și solidaritate .Noua perspectivă asupra școlii, a educației de a delimita și susține un spațiu cultural la care să aibă acces toate persoanele indiferent de rasă, sex, deficiență sau orice altă circumstanță sau situație specială.

„Scoala pentru diversitate pune în centru atenției sale persoana umană ca ființă originală, unică și irepetabilă, accentuând ideea că în fiecare societate există persoane diferite, grupuri diferite, motivații, rațiunii și puncte de vedere diferite”(Melero,1998).

De asemenea, este necesară pregătirea elevilor din ciclul primar pentru asimilarea timpurie a unei culturi complexe și diferite, ceea ce permite să ne cunoaștem semenii mai bine și să ne completăm prin valorile individuale și colective.Toate acestea permit copiilor și tinerilor să trăiască diferențele dintre persoane ca pe ceva natural, mediind dezvoltarea atitudinilor de interacțiune socială, de cooperare, de solidaritate și de apărare a drepturilor umane în cadrul aceluiași grup social (clasă, școală, comunitate).

Educația interculturală nu pune accent numai pe socializarea copiilor dar și formarea și dezvoltarea personalității umane, personalitate care ne va permite ulterior să ne adaptăm mai bine la viața socială, mediu și să contribuim la dezvoltarea socio-economico-culturală a țării, a comunității în care trăim. Și cooperarea și unificarea cu celelate țări prin relații pașnice contribuie ca toți locuitorii de pe Planeta Pământ să trăiască într-o înțelegere deplină și pace.

Nu trebuie să existe etichetarii, prejudecățile, stereotipurile, discriminările sau excluderea socială, ci buna relaționare prin iubire față de celălat.

Altel spus, într-o școală pentru diversitate perspectivă interculturală presupune reducerea inegalităților dintre actorii participanți la procesul ce se desfășoară în școală, reconsiderarea principiilor de egalitate și libertate de acțiune necesare dezvoltării și manifestării nediferențiate cognitiv, social, etnic, în scopul îmbunătățirii practicii lor profesionale și sociale.

Influența societății, a mediului social asupra formării personalității individului, reprezintă expresia omului, individului în context social sub influența mediului social, iar pentru că omul este creația supremă a lumii, este deosebit de important a se ține cont și a se lucra pentru modelarea personalității omenești cât mai armonios care să-l reprezinte în viața socială, prin felul de a fi, de a se comporta și adapta la viața socială. Personalitatea umană în raport, om-lume (natural și social) este creată de societate și totodată este creatoare de societate, în această ipostază, ea perfecționând-o și optimizând-o continuu ca mediu de realizare și împlinire a sa în raport cu trebuințele și aspirațiile sale, prin aceasta modificându-se pe sine fizic, psihic, constructiv. O astfel de personalitate și o gândire emoțională dezvoltată îl poate ajuta pe individ să se integreze mai ușor în societate sa, să socializeze, dar și să se descurce în orice situație și orice ipostază ceea ce duce la valorizarea și afirmarea sa.

PRIMA PARTE

CAP.1. DEFINIREA CONCEPTULUI DE EDUCAȚIE INTERCULTURALĂ ÎN CICLUL PRIMAR

Educația interculturală în ciclul primar ușurează adaptabilitatea timpurie la societatea

democratică a generație viitoare de globalizare, toleranță și la diversitatea culturii altor popoare cât și cunoașterea acestora.

Diversitatea culturală este unanim recunoscută ca o realitate a societăților contemporane și apare implicit nevoia de gestionare a implicațiilor acesteia la nivelul diferitelor instituții publice, inclusiv la nivelul sistemului educativ, precum și nevoia de gestionare a interacțiunilor asociate conviețuirii între membrii diferitelor grupuri etnoculturale. Hofstede definește cultura ca fiind „programarea colectivă a gândirii care distinge membrii unui grup (sau categorie de oameni) de un altul”; G. Hofstede Managementul structurilor multiculturale Editura Economică, București, 1996, pag. 30-34.

Dimensiunea individualism-colectivism este legată de integrarea indivizilor în grupurile primare. În societățile individualiste legăturile dintre indivizi sunt slabe, oamenii își poartă singuri de grijă și apreciază mai mult obiectivele individuale. În opoziție, în societățile colectiviste, indivizii sunt integrați în grupuri coezive care îi protejează de-a lungul vieții, în schimbul unei profunde loialități. În astfel de societăți nevoile și scopurile grupului sunt mai importante decât cele ale individului.

Educația interculturală este în fapt o educație a relațiilor interpersonale care implică

membrii ai unei culturi diferite .

Termenul intercultural este utilizat în sens descriptiv atunci când se pune în evidență caracterul inevitabil al contactelor între persoane aparținând diferitelor grupuri etnoculturale și interferențele asociate interacțiunilor între grupuri, respectiv fenomenelor de aculturație. De asemenea, este utilizat în sens descriptiv în sintagme de genul:

„comunicare interculturală”, „dialog ”intercultural, „conflict ”intercultural.

Apare în sintagme de genul „abordare interculturală” sau „perspectivă interculturală” dar

și în „societate interculturală”. Aceasta înseamnă de fapt promovarea unei anumite viziuni asupra societății și relațiilor între grupurile ce se afirmă cu identități etnoculturale specifice.

Dar ce presupune conceptul de educație interculturală?

C. Cucoș ( 2000) precizează, la nivel global, că educația interculturală vizează o abordare pedagogică a diferențelor culturale, strategie prin care se iau în considerare specificațiile spirituale sau de gen, evitându-se, pe cât posibil, riscurile ce decurg din schimbările inegale  dintre culturi sau și mai grav tendința de atomizare a culturilor. De aceea, se urmărește dezvoltarea unei educații pentru toți în spiritul recunoașterii diferențelor ce există în interiorul aceleiași societăți.

Același autor își nuanțează punctul de vedere asupra existenței educației culturale, argumentând că această educație se transformă într-un proiect dialectic de structurare a unei identități culturale deschise, având drept scop:

îndrumarea tinerilor pentru a asimila o cultură in perspectivă antropologică;

înțelegerea punctului de vedere al altuia, prin poziționarea inteligent relativistă;

legitimarea identității culturale, împiedicând sacralizarea;

protejarea schimburilor a ajuta fără culpabilizare poziționările personaliste;

asigurarea respectului diferențelor, dar în cadrul unui sistem de atitudini reciproce.

C. Bennett ( 1995 ), arată că educația interculturală este o abordare a procesului de predare- învățare bazată pe valori și credințe democratice, care încearcă să promoveze pluralismul cultural în contextul unei societăți diverse și al unei lumi interdependente.  Acest tip de educație include o abordare din patru unghiuri complementare: mișcare ; curriculum intercultural; procesul de educație interculturală și angaje, oamenii își poartă singuri de grijă și apreciază mai mult obiectivele individuale. În opoziție, în societățile colectiviste, indivizii sunt integrați în grupuri coezive care îi protejează de-a lungul vieții, în schimbul unei profunde loialități. În astfel de societăți nevoile și scopurile grupului sunt mai importante decât cele ale individului.

Educația interculturală este în fapt o educație a relațiilor interpersonale care implică

membrii ai unei culturi diferite .

Termenul intercultural este utilizat în sens descriptiv atunci când se pune în evidență caracterul inevitabil al contactelor între persoane aparținând diferitelor grupuri etnoculturale și interferențele asociate interacțiunilor între grupuri, respectiv fenomenelor de aculturație. De asemenea, este utilizat în sens descriptiv în sintagme de genul:

„comunicare interculturală”, „dialog ”intercultural, „conflict ”intercultural.

Apare în sintagme de genul „abordare interculturală” sau „perspectivă interculturală” dar

și în „societate interculturală”. Aceasta înseamnă de fapt promovarea unei anumite viziuni asupra societății și relațiilor între grupurile ce se afirmă cu identități etnoculturale specifice.

Dar ce presupune conceptul de educație interculturală?

C. Cucoș ( 2000) precizează, la nivel global, că educația interculturală vizează o abordare pedagogică a diferențelor culturale, strategie prin care se iau în considerare specificațiile spirituale sau de gen, evitându-se, pe cât posibil, riscurile ce decurg din schimbările inegale  dintre culturi sau și mai grav tendința de atomizare a culturilor. De aceea, se urmărește dezvoltarea unei educații pentru toți în spiritul recunoașterii diferențelor ce există în interiorul aceleiași societăți.

Același autor își nuanțează punctul de vedere asupra existenței educației culturale, argumentând că această educație se transformă într-un proiect dialectic de structurare a unei identități culturale deschise, având drept scop:

îndrumarea tinerilor pentru a asimila o cultură in perspectivă antropologică;

înțelegerea punctului de vedere al altuia, prin poziționarea inteligent relativistă;

legitimarea identității culturale, împiedicând sacralizarea;

protejarea schimburilor a ajuta fără culpabilizare poziționările personaliste;

asigurarea respectului diferențelor, dar în cadrul unui sistem de atitudini reciproce.

C. Bennett ( 1995 ), arată că educația interculturală este o abordare a procesului de predare- învățare bazată pe valori și credințe democratice, care încearcă să promoveze pluralismul cultural în contextul unei societăți diverse și al unei lumi interdependente.  Acest tip de educație include o abordare din patru unghiuri complementare: mișcare ; curriculum intercultural; procesul de educație interculturală și angajamentul intercultural.

Jennifer Kerzil și Genevieve Vinsonneau concluzionează că educația interculturală nu este o disciplină de învățământ, ci impregnarea unei filosofii culturale în întreaga viață școlară. P. Dasen se adresează tuturor elevilor, autohtoni sau emigranți, și caută să-i sensibilizeze la respectarea diversității, toleranță, solidaritate.  Această alegere este determinată în pregătirea viitorilor cetățeni pentru o viață armonioasă într-o societate multiculturală. Școala care practică principiile interculturalității va profita efectiv de prezența elevilor de origini diferite pentru a (re) valoriza culturile lor de origine și a îi sensibiliza în același timp, pe ceilalți la diversitatea culturală, dar va evita stereotipiile- prezentarea culturilor în mod static. M. Rey argumentează faptul că este calea obligatorie pentru educarea drepturilor omului, care urmărește să depășească etnocentrismul.

J. Banks, presupune cel puțin trei unghiuri de abordare:

-o idée – aceea că toți elevii, fără deosebire de apartenența etnică -culturală, trebuie să beneficieze de oportunități egale de a învăța;

-o mișcare de reformă educațională, menită să producă schimbări majore în școală și în cadrul altor instituții educaționale;

-un proces în permanență derulare, care include idei ca echitatea și preocuparea culturală continuă pentru stimularea realizării școlare.

Viziunea lui M. Page cu privire la câteva perspective complementare asupra educației interculturale, opțiune care poate suplini cu succes maxim orice altă incercare personală:

– perspective compensatori, care vizează “asigurarea celor mai bune șanse de reușită școlară pentru elevii minorităților care constituie un risc din motive lingvistice și socio-economice”. În practica școlară, se concretizează în apariția claselor de integrare și adaptare.

-perspective de cunoaștere a culturilor, care presupune dezvoltarea relațiilor armonioase între membrii grupurilor entice distincte.

-perspectivă heterocentristă, privind reconstituirea cunoașterii realizate prin știință și cultură, prin distrugerea stereotipurilor privind supremația anumitor culori.

-perspectivă izolaționistă, care urmărește “valorizarea limbilor și culturilor minoritare din școală prin activități separate”.

-perspectivă altirasistă, care are ca obiectiv “favorizarea educației pentru critica discriminărilor din instituții și societate”.

-perspectiva educației civice, care promovează o educație practică pentru drepturile omului si pentru valorile democrației.

-perspectiva cooperării, care caută “să promoveze cooperarea în educație între grupurile școlare eterogene, centrată pe egalizarea statuturilor”.

Astfel că o educație interculturală în ciclul primar nu poate decât să stimuleze o cunoaștere cât mai vastă și o bună interacțiune cu ceilalți indiferent de etnie, naționalitate, rasă, fără discriminări.

1.1.IMPORTANȚA ORIZONTURILOR FARĂ FRONTIERE ÎN EDUCAȚIA INTERCULTURALĂ

    “    A pleca de la probleme care sunt cu adevărat probleme, și a găsi o soluție care poate să aducă o îmbunătățire operei școlare, aceasta este regula de conduită care nu trebuie niciodată pierdută din vedere.’’

 (E.Planchard)

Ce poate fi mai deosebit și mai important decât de a trăi liniștit pe Pământ în bună relaționare și înțelegere cu toți ceilați indiferent de naționalitate și cultură.Să ne putem bucura împreună de valorile culturale și nu numai ,să cooperăm și să ne completăm. ”Când sunt mulți puterea crește”,deci probleme de orice natură nu se ivesc sau se pot rezolva cât mai ușor și am trăi într-o armonie deplină.

„Limita” este o realitate. Orice dat are un centru și o periferie (un mijloc și o margine). Ne confruntăm cu noțiunea de limită, „limita este constituită pentru creierul nostru”. Dar uneori se încearcă și trecerea de aceste limite spre un totunitar, un întreg.Iar „Limita” frontiera – este așadar o expresie a unei „fatalități”bio-sociale, care se sustrage însă determinațiilor istorice.Pe timp ce trece, civilizația face posibilă adeziunea, comuniunea pașnică într-o armonie universală, pace cu ceilalți tinzând spre unificare. Ar fi minunat ca viața noastră pe planetă să fie mai frumoasă și mai bună! Să putem merge linșitiți, ușor dintr-o țară în alta fără probleme de ambele părți, să ne bucurăm de drepturile și atribuțiile teritorului respectiv ca și unul de al lor. Iar limitele teritoriale să fie înlocuite cu pacea modială, unificarea teritorială dar fiecare cu originalitatea sa.Potrivit analistului Anthony Giddens, globalizarea este "intensificarea relațiilor sociale de pretutindeni, prin care locuri aflate la mare distanță unele de celelalte ajung să se interconecteze astfel încât evenimentele dintr-un loc sunt marcate de procese care au loc într-un loc de la mulți kilometri depărtare și viceversa".

Se spune că frontiera este tot atât de importantă pentru definirea și analiza popoarelor ca matca genezei lor sufletești, că nici un popor nu se poate defini dacă își ignoră marginile. Dar prin unire devenim un tot unitar, deci o singură lume, popor mai mare, un singur Dumnezeu etc.

Cum ne afectează globalizarea în viața de zi cu zi? Globarizarea înseamnă standardizare? Roland Robertson spune că "globarizarea se referă la micșorarea lumii și la mărirea gradului de conștientizare a lumii ca un întreg". Importanța acestui tip de educație este de a crește eficiența relațiilor interculturale, de-a mări gradul de deschidere, de toleranță, de acceptare a celuilalt, care este diferit.Diferențele în raport cu celălat se întind pe mai multe registre: limba, religie, practici sociale de comunicare, de relaționare, de vestimentare, de alimentare, de producție, tradiții, norme, cutume,etc.

Spectrul larg al diferențelor și determinărilor complexe care se instituie între o suită de

reacții complexe de natură cognitivă afectivă, comportamentală în interacțiune cu străinul, cu celălat diferit. O altă importanță se centrează pe conceptul de „cetățenie”, pe o învățare cooperatoare, de creare de situații de învățare la un loc pornind de la un fond comun, pe seama unui transfer intercultural, alcătuit cu premeditare. Odată cu perspectiva construirii unui spațiu unitar european , a internalizării economiei, a globarizării informațiilor, problemelor, școala este nu numai un loc de primire ci și de realizare a interferențelor, schimbărilor egale dintre culturi.

”A învăța recunoașterea diversităților codurilor culturale diferite, a ști să comunici într-un context intercultural, a lua cunoștiință de propia identitate culturală, a fi capabil de a trece dincolo de sterotipuri și prejudecăți, de a cunoaște mai bine instituțiile, caracteristicile sociale, formele de viețuire din diversele țări europene, acestea ar putea fi obiectivele unei practici interculturale lărgite în educație.”(Lipiansky,1999,p.15).

Iată că educația interculturală încă din ciclul primar nu poate decât să obișnuiască și să modeleze copilul într-o manieră deschisă și de interacțiune activă față de ceea ce ii este străin. Să capteze informații și să coopereze cu ceilalți. Știm că mediul diferit formează personalități diferite și gândiri multiple! Diferențe și varietate! Altfel se comportă un școlar venit dintr-un mediu ostil și altfel se comportă un școlar provenit dintr-un mediu propice . Sau altfel se comportă un școlar când nu are o cultură limitată și poate să interacționeze cu alți copii de vârsta lui dar de alte nationalități/etnii, sau efectiv să aibă acces la o informație, cultură cât mai vastă. Cu siguranță gândirea sa va fi mult mai activă și frumos dezvoltată. În ziua de astăzi copii sunt mult mai inteligenți dar și mediul intervine în acest fapt. Când se poate studia și cunoaște cultura putem să ne deschidem orizonturi noi fără frontiere fără bariere și deci să intervenim acolo unde este cazul, sau să cooperăm pentru binele societății.

Educația interculturală promovează  atitudini tolerante, deschise,  de acceptare și înțelegere firească a raportului eu-celălalt și a noțiunii de străin, recunoașterea și respectarea diferențelor culturale prin valorificarea pozitivă a relațiilor de egalitate între oameni și nu prin aplicarea polarității superior-inferior.

De asemenea, presupune promovarea unor politici școlare care să permită egalizarea șanselor în educație și a unor strategii de valorificare a diferențelor culturale pentru a le transforma în resurse pedagogice. Școala este principalul spațiu al învățării pluralității culturale prin prețuirea diversității, a notei distincte aduse de cultura fiecărui actor social participant. Școala trebuie să formeze deprinderea prețuirii valorilor pluriculturale, nu există valori superioare și inferioare, ci există valori specifice care trebuie judecate. În școală este necesară ,,modelarea’’orgoliului etnic al majorității și întărirea încrederii în sine a minorității. Iată de ce este atât de importantă cunoașterea și educația fără frontiere. Practic deschide noi orizonturi și în ceea ce privește educația, dar și viața însăși alături de celălat.Educația interculturală nu trebuie să se limiteze în mod exclusiv la transmiterea unor conținuturi specifice în cadrul unei discipline particulare, consolidarea abordării sale interdisciplinare este fundamentală; nu poate fi concepută doar pentru mediul școlar, ci și în legătură cu extrașcolarul (familie, grupuri sociale,  instituții, comunități, mass – media). Se remarcă și o schimbare a rolului profesorului, care depășește funcția de a comunica modele și programe, acesta trebuind să acorde o mai mare atenție spiritului de initiațivă și creativității, centrarea întregii acțiuni fiind pe elev.

M. Rey consideră că deschiderea orizonturilor poate fi posibilă și prin activități gen:

utilizarea bibliotecilor, a centrelor de documentare audio-video pentru consultarea unor lucrări care să corespundă obiectivelor educației interculturale (drepturile omului și libertățile sale fundamentale, dezvoltarea durabilă și mediul înconjurător, expuneri asupra unor evenimente istorice sau contemporane);

studii culturale comparative; utilizarea noilor tehnologii ale învățării (învațământ la distanța, internet, programe TV educative, casete audio-video, softuri educaționale); activități desfășurate în parteneriat cu părinții și cu reprezentanții diferitelor instituții culturale (lectorate, povestiri, jocuri, cântece, evocări, informări despre experiențe de viață, artă, știință, tehnică);

participarea la evenimente culturale și sărbatori locale, expoziții, concursuri, serbări, activități muzicale și corale în condițiile în care arta se prezintă ca un excelent pretext și ca o cale privilegiată pentru descoperirea, recunoașterea și aprecierea altor culturi;

manifestări sportive, acestea devenind ocazii autentice de întâlnire, colaborare, cu atât mai mult cu cât principiul de constituire a echipelor nu este unul al separării, ci al integrării  (de ex., într-o competiție sportivă ne vom strădui să formăm echipe mixte, care contribuie, valorificând diferențele dintre sportivi și acționând prin complementaritate, la dezvoltarea cooperării și la obținerea de rezultate frumoase);

organizarea de întâlniri între persoane aparținând unor culturi diferite, ca ocazie de cunoaștere și stabilire a unor noi relații de prietenie, mergând de la vizite, excursii, petrecere a unui timp liber împreună până la schimburi literare, muzicale, culinare, hobiuri;

exprimarea solidarității în raport cu evenimente locale sau internaționale (zile aniversare, calamități, accidente, manifestări rasiste);

înfrățirile, practicate între regiuni, orașe, comune, școli, instituții social- culturale.  Ele reprezintă o ocazie concretă de manifestare a schimburilor și solidarității (clase ale aceleași școli, clase/ școli din regiuni diferite, clase/ școli cu dominanță lingvistică diferită sau aparținând unor țări diferite);

corespondența școlară (desene, casete, e-mail, “Caietul prieteniei” – ca instrument redactat la inițiativa “Asociației mondiale pentru școală ca instrument al păcii”, în vederea realizării

“Caietului drepturilor copiilor”);

vizite, cursuri, zile sau săptămâni de studio centrate pe un anume aspect (artizanat, limbă, datini, religie);

celebrarea “Zilei drepturilor copilului” (20 noiembrie), a “Zilei drepturilor omului”    prin concursuri, expoziții, postere, dezbateri pe teme specifice educației interculturale.

De asemenea este importantă formarea ,dezvoltarea si evoluția personalității copilului prin aceste interacțiuni și educație interculturală. Apartenență la o clasă ori alta, relațiile sociale, condițiile concrete de existență reprezintă factorii obiectivi ai dezvoltării personalității, așa cum relevă gândirea Marxist-lenianistă, dar chiar dacă personalitatea umană reprezintă produsul societății si culturii, omul se naște si trăiește, personalitatea reflectă în structura sa sistemul relațiilor sociale, contradicțiile societății sale, omul nu suportă pasiv influențele exterioare, ci dimpotrivă se manifestă activ modificând mediul său de viață în raport cu trebuințele și aspirațiile sale, prin aceasta modificându-se pe sine fizic, psihic, constructiv. Toate interacțiunile dintre noi si ceilați au ca efect formarea personalității umane.

După psihologul Jean Soetzel, personalitatea poate fi definită “din exterior”, ca efect produs de un individ asupra celorlalți, ansamblul trăsăturilor și conduitelor umane care provoacă răspunsuri psihocomportamentale din partea altora, cât și din “interior”, ca structură intimă a elementelor biologice, înnăscute, instincte, trebuințe, tip de activitate nervoasă superioară, psihologice, limbaj, gândire, imaginație și sociomorale, achiziționate în procesul socializării, norme comportamentale, valori sociale, convingeri, idealuri.

1.2.UNICITATEA PERSONALITĂȚII UMANE

Toți copiii fie din ciclul preșcolar, din ciclul primar sau oamenii mari trec prin anumite etape ale vieții și își dezvoltă personalitatea, dar fiecare rămâne diferit și unic. Împlinirea personalității la nivelul masei indivizilor este un proces realizabil numai prin transformarea radicală a raporturilor sociale si totodată este un proces interior diferit. Personalitatea se consolidează prin relaționarea cu ceilalți, mediul social, dar ea se formează diferit, devenind unică și originală.

Copilul este o ființă socială, aflată în strânsă legătură și interdependență cu semenii săi iar privind personalitatea în contextul raporturilor copilului cu ceilalți copii/indivizi, în țesătura relațiilor socio-economice, reprezintă cheia înțelegerii corecte a universului uman interior, a vieții psihice.

Valorile înglobate finalităților educației interculturale nu se pot realiza de la sine în raporturile interculturale. Toleranța, deschiderea, acceptarea nu sunt înnăscute, ci se construiesc în personalitățile individuale prin demersuri educaționale sistematice. Pentru a dezvolta aceste valori, diferențele vor fi prezentate, cu prioritate, ca sursă a dezvoltării personale și comunitare, și mai puțin sursa ca prejudicii, tensiuni, disconfort.Acestea pot fi considerate o fațetă a misiunii școlii și a colectivelor de profesori din ciclul primar, în raport cu domeniul educației interculturale în ciclul primar.

De asemenea, vorbind de personalitate, se cuvine să reamintim că fiecare individ reprezintă o entitate originală, nerepetabilă și inconfundabilă. Sofocle (497-405), unul dintre creatorii tragediei clasice grecesti, spunea : “ În lume sunt multe minuni, dar nu mai mari ca omul “. Omul constituie o minune pentru că, din mii si milioane de exemplare pe Terra nu se vor găsi doi indivizi identici.

Fiecare individ reprezintă, așadar o personalitate distinctă, dezvoltarea multilaterală a personalității nu poate să ducă la uniformizare, dimpotrivă, ea presupune totalitatea însușirilor psihomorale ale fiecărui om constituite armonios, în acord cu interacțiunea mediului social. Iar fiecare interacțiune, educare interculturală are o încărcătură proprie. În felul acesta personalitatea se consolidează prin relaționarea cu ceilalți, mediul social, dar ea se formează diferit, devenind și originală. Asupra acestui motiv fundamental a atras atenția K. Marx, când în “ Teze despre Feuerbach “, arată că “ esența umană nu este o abstracție inerentă a individului izolat, în realitatea ei personalitatea fiind ansamblul relațiilor sociale”. Educația interculturală, relațiile sociale, pe care fiecare individ și fiecare generație le găsesc ca ceva obiectiv, determină formarea și dezvoltarea personalității și diversitatea acesteia de altele. Fiecare are un mod aparte de modelare a personalității, iar “adevărata bogăție spirituală a individului depinde în întregime de bogăția relațiilor sale reale”.Deschiderea către educația interculturală poate să ne ofere o personalitate mult mai puternic consolidată.

Individul este un produs al dezvoltării sale si are un caracter de necesitate și legitate, întrucât procesul vieții în cadrul căruia s-a elaborat este unic si irepetabil. Acea “unitate” pe care o desemnează noțiunea de “ personalitate” este un produs calitativ distinct care se elaborează în cadrul evoluției social – istoric a omului, al interacțiunii “ individului” cu situațiile sociale.

Conceptul de PERSONALITATE este definit într-o primă accepțiune ca fiind individualitatea ființei umane prin totalitatea însușirilor și funcțiilor fizice, psihice aflate într-o continuă unitate indisolubilă, rezultat al dezvoltării depline și unitare a calităților persoanei. De asemenea, definițiile date conceptului de persoană și personalitate nu sunt suficient elaborate, lăsând posibilitatea unei interpretări echivoce.

Conceptul de persoană semnifică individul uman socializat, caracterizat printr-o anumită structură biologică și psihică, integrat social într-un anumit sistem de raporturi determinate asupra procesului formativ al copilului /școlarului.

Conceptul de “personalitate” este întâlnit în toate științele socio – umane și filosofie. De fiecare dată se relevă aspecte specifice, unghiul de abordare fiind schimbat, fapt ce impune cu atât mai mult convergența perspectivelor. Filosofia are în vedere “omul”, ca esența umană. În psihologie vorbindu-se de “persoana”, “personaj”, personalitate și de tulburări de personalitate. În sociologie utilizându-se frecvent termenul de “personalitate socială”accentuându-se importanța elementelor sociogene din structura intimă a individului, interiorizarea normelor și valorilor în procesul socializării, însușirea “modelului cultural”, formarea idealurilor, dezvoltarea conștiinței.

Termenul “ personalitate”, derivat de la “persoana”, își are originea în limba latină clasică, unde cuvântul – persoana – desemnă inițial masca folosită de actori in teatrul antic, mai târziu, acest cuvânt a dobândit înțelesuri multiple, funcționând în mai toate limbile moderne cu înțeles polisemantic, aspect exterior al omului, amintind de înțelesul original (masca), rolul jucat de un actor, funcția socială îndeplinită de un om, actorul însuși care joacă un rol ca și omul care îndeplinește o funcție socială, ceea ce conferă valoare omului, calitățile lui.

Procesul formării și structurării personalității are un caracter dinamic si progresiv, sistemul astfel format mijlocind și condiționând toate relațiile individ – mediu – societate. Pentru circumscrierea domeniului de existență a sistemului individ sunt necesare următoarele coordonate :

– prezența vieții și a schimbărilor metabolice;

– capacitatea adaptivă și evoluția în raport cu situația mediului biotic și abiotic;

– capacitatea de autoreglare și prelucrare a informației prin prisma stărilor, ale

motivației primare.

În urma acestor procesări, formarea personalității și dezvoltarea ei la individ este realizată diferit de la copil la copil, niciunul nu poate fi identic cu altul chiar dacă fizic pare a fi asemănător, personalitatea diferă prin trecerea de la forma primară/ereditar și capacitatea individului de a se adapta și coechilibra la asimilarea activă a situațiilor de mediu prin comportamente instrumentale social – istoric.

Astfel, putem spune că ceea ce reprezintă personalitatea este un fapt complex într-o continuă modelare, dar și studierea încă din cele mai vechi timpuri. Sunt peste o sută cincizeci de ani, de când Goethe a formulat în al său “Divan”unul dintre aforismele cele mai citate asupra vieții umane : “Cea mai mare fericire a omului este personalitatea”. Exprimat astfel, acest adevăr are un caracter prea general, pentru a fi înțeles în semnificația lui adâncă și în toate implicațiile lui.

Personalitatea privită în accepția ei cea mai generală, sub incidența cercetărilor psihologiei moderne se înțelege întregul vieții noastre individuale, dezvoltată pe constituția noastră biologică, prin adaptarea la mediul social și cultural al comunității din care face parte. Cu alte cuvinte, structura de adâncime a corpului nostru, rezultat al unei îndelungi evoluții biologice, prin integrarea într-o viață culturală, la o socializare a instinctelor, a fondului temperamental, a funcțiunilor fiziologice elementare și la o viață spirituală în domeniul valorilor culturale.

Realitatea animalică primitivă a ființei noastre este chemată la o nouă viață, este o viață disciplinată prin educație interculturală, muncă, reguli sociale și legi morale, animalul din noi devenind om deopotrivă, printr-o mutuație biologică dar și printr-o dominare a fondului instinctual.

S-a putut spune că personalitatea noastră reprezintă un mănunchi de impulsii și nevoi biologice, disciplinate prin inhibiții și dominare de sine.

Personalitatea este acest termen de evoluție a vieții, însemnând o umanizare treptată a

omului primitiv și o luare în posesie prin cunoașterea de sine, a propriei ființe.

Personalitatea presupune, așadar, o bogată viață interioară dezvoltată prin examene de conștiință și bilanțuri spirituale în vederea unei potențări și neîncetate creșteri, se vorbește de o dezvoltare fără termen, dezvoltându-se din copilărie și pânâ în ultima zi a vieții. Această îmbogățire și adâncire treptată este însăși condiția specifică a vieții spirituale umane, care nu înseamnă în timp o curbă suitoare, ci amenințată cu destrămări și decăderi pe parcurs. Personalitatea se formează, se cucerește, este ansamblul de dispoziții înnăscute dobândite, formate și dezvoltate continuu sub influența factorilor biologici și a experiențelor personale.

Această “expresie a structurii sale psihice”, este o dimensiune a omului ce presupune

existența celorlalte dimensiuni, biologică și fiziologică. Natura bio-psiho-socială, asigurând unui individ buna adaptare originală la mediul natural si social. O astfel de personalitate și o gândire emoțională dezvoltată îl poate ajuta pe individ să se integreze mai ușor în societatea sa, să socializeze, dar și să se descurce în orice situație și orice ipostază ceea ce duce la valorizarea, afirmarea sa. În ultimul timp, numeroși psihologi au manifestat un interes sporit pentru explicarea

definirii și formării personalității în cadrul raportului dintre individ și mediul ambient, natural și social. În opinia lui Vasile Pavelcu, “conținutul personalității îl constituie totalitatea calităților și însușirilor, orientarea, înclinațiile, interesele, trebuințele, aptitudinile, etc., apărute pe baza biologică a relațiilor cu mediul social în corelațiile interne ale trebuințelor sale.”

Formarea și devenirea personalității ca proces fiind direct condiționate de structura psihică, de calitatea determinărilor subiective ale individului, cât și o bună legătură cu cercetarea transformărilor relațiilor sociale, a mediului…deoarece mediul ambient are o influență colosală asupra formării și dezvoltării personalitații individului. Personalitatea umană este expresia structurii activității sale la nivelul căreia obiectivul și subiectivul se înterpătrund dialectic, se modelează reciproc. În acest raport, obiectivul capată dimensiunile subiectivului, iar subiectivul se obiectivează, capătă conturi definitorii în produsele activității sale libere, adică transformare, invenție, creație de nou autentic, disponibilități demiurgice pe care subiectul le dobândește numai prin muncă, practică socială de pe urma structurării cărora el își modelează personalitatea. În teoria marxistă și a praxisului, Antonio Gramsci – definește individul ca “ proces”, mai exact “procesul actelor sale”. După Gramsci, ființa umană trebuie concepută ca o serie de raporturi active, ca individ socializat care intră în raporturi cu natura și cu alți oameni nu prin juxtapunere, ci organic, în mod activ, prin intermediul muncii și al tehnicii.

Perspectiva acționalistă maxistă oferă o viziune filosofică sistemică și implicit istorică asupra personalității, aducând incontestabil un spor de eficiență în cercetarea și explicarea personalității. Orice activitate determinată motivațional intern, este expresia unei nevoi interne, bio-psihologice a personalității ca individ concret.Aceste nevoi sunt determinate social prin apartenența personalității la un sistem social, apartenența care condiționează, motivează nevoi, scopuri, opțiuni, decizii, valori după care se ghidează personalitatea în activitatea sa.

Considerarea structurii ca o structură temporală, în care condiția fundamentală a personalitații apare ca raport între necesitatea dezvoltării și afirmării sale multilaterale și condițiile acestei dezvoltări și afirmări, are în vedere nu temporalitatea empiric senzorială, ci sistemul de raporturi acționale ale personalității ca raporturi temporale determinate social, concret – istoric.

Ca și gândirea, personalitatea este un proces unitar și complex care se dezvoltă în timp, se consolidează, devine mai pregnantă dacă ca om o ajuți prin implicarea ta, acțiunea ta la

tot ce te înconjoară, gândirea cu cât este mai stimulată cu atâta ea te va ajuta mai mult în rezolvarea problemelor. Este ca un circuit ce merge încontinuu fără a rugini daca i se mai dă și puțin ulei, adică materialul stimulează activitatea și se ajunge la performanțe, la fel și în cazul personalității, cu cât este mai armonios formată cu atât omul va fi mai valoros.

Orientarea faptelor noastre ca și ținta educației își află o întemeiere în dezvoltarea în totalitate a personalității, în permanentă dezvoltare. Formația noastră mentală ca și condiția noastră practică nu trebuie raportate la funcțiuni limitate ale vieții, ci la personalitatea noastră întreagă, adăugată la circuitul vieții sociale – o morală predominant intelectualistă, asemănătoare înțelepciunii grecilor antici, sau exclusiv afectivă, voluntară ca și o igienă limitată la activitatea intelectuală sunt parțiale.

Seneca în lucrarea sa “ despre liniștea sufletului” , spunea că “trebuie… să cântarim ceea ce

întreprindem și să comparăm cu forțele noastre cu sarcinile pe care vrem să le luăm, căci lucrătorul va trebui să aibă totdeauna mai multă energie decat sarcina, iar aceasta din urmă coplesește când este mai grea decat cel ce o ridică… “ .

CAP.2. RELAȚIA SOCIETATE – PERSONALITATE

Între personalitate și societate putem stabili o relație sistemică, în care personalitatea integrată în diverse subsisteme (structuri de activități sociale care realizează funcții ale sistemului social, activități economice, politice, de familie, culturale, etc.), este în raport cu societatea, considerat sistem global, element în sistem, agentul acțiunii sociale. În cadrul acestei relații, societatea formează, modelează individul și personalitatea acestuia conform sistemului de norme și valori acceptate într-un moment istoric dat, iar personalitatea prin activitatea sa creatoare, optimizează societatea, perfecționează mecanismele sistemului social, doar când se impune, proiectează, creează noi structuri sociale, adecvate sensului devenirii istorice.

Societatea participă la modelarea personalității, a comportamentului social, iar când individul este activ, acest lucru se repercutează asupra sa și totodată societatea asupra personalității individului în stare pasivă a acesuia, suficientă fiind doar prezența în acel mediu și apoi acțiunea individului asupra mediului.

TEORIA LUI BRONFENBRENNER: Născut pe data de 29 aprilie 1917, în Moscova Rusia, fiul Dr. Alexander Bronfenbrenner și Eugenie Kamenetski Bronfenbrenner, atribuie mediului înconjurător un rol primordial, considerat în contexte diferite, natura umană, la care s-a gândit mai întâi ca la un nume singular, unic, a apărut multiplicația și pluralista, aceasta pentru că mediile înconjurătoare diferite produc diferențe sensibil nu numai între societăți, dar și în interiorul fiecăruia dintre aceste societați.

Bronfenbrenner a admis și că mediile înconjurătoare în care trăiește individul sunt așa de variate și de diverse încât a înțelege impactul pe care ele îl pot avea asupra existenței individului, nu este o sarcină la îndemâna oricui.

De asemenea, pentru a simplifica și sistematiza această muncă de înțelegere, el a conceput teoria “ecologiei dezvoltării umane ca fiind, studiul științific al adaptării reciproce și progresiste într-o ființă umană activă , în curs de dezvoltare și proprietățile în schimbare ale mediilor imediate în care acesta trăiește, ținând cont că acest proces este afectat de relațiile dintre ei și de contextele mai generale din care medii fac parte “.

Raporturile stabilite de Bronfenbrenner între elementele deficienței sale, presupun: unitatea de bază a modelului de analiză este microsistemul adică, un model de activități, de roluri și de raporturi interpersonale experimentate de un subiect în cursul evoluției sale, într-un mediu dat cu caracteristici fizice și materiale determinate.

MICROSISTEMUL 1 MICROSISTEMUL 2

Școala Domiciliul

-activități sesizate -activități percepute

-roluri sesizate -roluri percepute

-roluri interpersonale sesizate -relații interpersonale percepute

MICROSISTEMUL 3

-activități percepute

-roluri sesizate

– relații interpersonale percepute

Astfel sunt propuse trei ilustrări specifice ale acestor microsisteme:

școala

domiciliul

locurile de întâlnire obișnuite.

Este important de subliniat că în sistemul lui Bronfenbrenner influența mediilor comportamentale asupra dezvoltării personalității individului nu se face de către realitatea obiectivă, a rolurilor și a relațiilor interpersonale evocate mai sus. Această influență este mai degrabă fructul percepției sau interpretărilor acestor factori. Bronfernbrenner se alătură punctului de vedere al lui Lewin atunci când consideră că mediul înconjurător fenomenologic, adică interpretat sau experimentat de individ, are o influență asupra mediului înconjurător real în adoptarea unui comportament dat, bineînțeles, că urmează, este aberant să încerci actele indivizilor doar plecând de la proprietățile obiective ale unui mediu înconjurător, fără a ști ce semnifică acestea pentru indivizi într-un mediu precis. Apoi, este important de știut cum persoanele, obiectele si evenimentele influențează în această situație, motivațiile individului. Trebuie să recunoaștem influența pe care o exercită asupra comportamentului elementele ireale, produse ale imaginației individului, fantasmele și interpretările sale proprii.

În ceea ce privește relațiile interpersonale, ele fac aluzie la felul în care oamenii se comportă unii față de alții în timpul întâlnirilor. Bronfenbrenner a adoptat permanent de microsistem pentru a exprima convingerea și că mediile comportamentale furnizează cea mai mică unitate de analiză (micro) și că cele 3 componente mai semnificative ale unui mediu (activități, roluri de comportament interactiv și relații), în care modificarea uneia dintre componente este susceptibilă de a face configurația întreagă și de a produce o schimbare în viața individului.O problemă metodologică evident întâlnită în analiza microsistemului provine din faptul că comportamentele pot fi fluctuante pentru că ele sunt determinate de deplasările în activitățile în curs și de reajustările în funcție de rolurile participanților și ale relațiilor.

Analiza microsistemului este deci evaluată cu o materie în mișcare.Rețeaua interelațională care asociază microsistemele poate acționa asupra percepțiilor comportamentului individului, oricare ar fi mediul în care el evoluează, experiența trăită de individ în clasa lui din care provine, constituie un exemplu probatoriu.

Societatea în ansamblu ei constituie un izvor de influență, cel mai îndepărtat de experiența imediată a individului, acest macrosistem este constituit de mediul cultural, micro, mezzo și exesistemele mediului înconjurător al individului, totodată activitatea individului în societate o poate influența, dar și asupra personalității sale. Urmărind în activitatea lor satisfacerea unor nevoi oamenii intră în interacțiuni reciproce, relații obiective, în primul rând de producție, determinate de nivelul de dezvoltare a forțelor de producție și implicit de structură, de clasă a societății. Aspirațiile oamenilor, comportamentele lor sunt definite pentru ei și reglementate în cadrul fiecărei formațiuni sociale de sisteme, de norme și valori…, de sistemul instituțiilor, politice, juridice, de sistemul de control (formalizat și neformalizat), care semnalizează și sancționează (pozitiv sau negativ) comportamentele individuale, urmărindu-se asigurarea unui cât mai înalt grad de funcționalitate în sistemul social.

Societatea, considerată formațiune social-economică, ca sistem structurat și structurant este astfel o configurație de structuri funcționale și operante, subsisteme în raport cu societatea, sistemul social global, acest ansamblu de structuri organizaționale. Apartenența la macrosisteme, națiune, stat, clase sociale, se realizează printr-un sistem întreg de microstructuri. Individul devine membru al unei clase sociale, de pildă clasa muncitoare, prin intermediul familiei, al grupurilor profesionale, brigade de muncă a întreprinderii în care lucrează, al diverselor organizații de clasă și politice etc.

În interiorul acestor macrosistemuri, la rândul lor și ele cu o structură dinamică, deschisă,indivizii sunt integrați sociocultural. Apartenența la una sau mai multe asemenea structuri de organizare, pe lângă faptul că îi asigură individului o serie de satisfacții materiale și spirituale, îi definește modelul comportamental, îi transmite sarcinile grupului la rezolvarea cărora trebuie să participe activ, voința colectivă de grup, solidaritatea de grup, îi impune o serie de îndatoriri, obligații și responsabilități prin care individul contribuie la menținerea și consolidarea sistemului ca întreg funcțional, dinamic, deschis.

Termenul de societate, din prisma sociologică se referă la instituții, comportamente sociale. Omul nu poate trăi izolat ci în relaționare cu ceilalți, în strânsă corelație, afecțiune și comunicare. Astfel individul socializează și se integrează mai ușor în societate, totodată îi determină pe unii indivizi în formarea personalității lor, dar și a comportamentelor acestora.

Un comportament omenesc determinat de societate este cel mecanic care este contrar celui organic. Prin comportamentul mecanic este determinat ca un produs social, adaptat la rigorile sociale-legislative, cerințe sociale, adaptându-se și comportându-se în modul respectiv ca și ceilalți, un tot colectiv debarasat de original, un tip causal stimul-contagiune.

Gustave Le Bon, vorbește de comportamentul colectiv prin apariția în 1895 a lucrării sale “Psihologia mulțimilor”- mulțimea este văzută ca o reuniune de indivizi oarecare, indiferent de naționalitate, profesie sau sex, indiferent de împrejurările care îi adună laolaltă. Premisa sa este că într-o comunitate, personalitatea conștientă dispare formându-se un “suflet colectiv “care prezintă trăsături distincte. Membrii unei astfel de comunități se supun “legii unității mentale a mulțimilor”, care spune că toți indivizii din grup au tendința de a-și ignora propriile sisteme de valori și încep să se ghideze exclusiv după normele grupului respectiv.

O teorie asemănătoare cu cea a lui Le Bon G. este și cea a a lui Durkheim în care individul trebuie să respecte anumite norme sociale, totodată societatea poate determina sinuciderea, datorită izolării individului, fapt causal, fiind discrepanța dintre normele sociale și valorilor personale, interioare a indivizilor, inadaptare socială, chiar și ciclurile anotimpurile, etc.

Cu cât crește socializarea individului prin intermediul modelelor socioculturale, ca modele comportamentale acționale, pe baza cărora individul învață ce trebuie să facă pentru alții și ce trebuie să se aștepte de la alții, crește dependența lui de structuri organizaționale, funcționale și operante în care este integrat și implicat de sistemul social ca sistem global. În general, societățile tind spre o anumită ierarhizare a rolului acestor structuri în procesul de integrare socioculturală a individului, acordând în perioade diferite, în funcție de sistemul social, de sistemul istoric și de necesitatea de optimizare a sistemului o importanță socială mai mare și ca urmare o influență mai mare unora în raport cu altele. După cum se știe familiei îi revine un rol important în procesul de integrare socioculturală a individului din primii lui ani de viață, baza personalității, îndeplinind în acest scop funcții formative bine definite.

De asemenea este recunoscut rolul pe care îl are familia în asgurarea constituțiilor biologice a societății, familia fiind unicul grup care se dezvoltă din interior, furnizând membri tuturor celorlalte colectivități, de aici denumirea de ,,grup social de bază”, în asigurarea continuității culturii, a limbii, obiceiurilor și a tradițiilor unui popor. În literatura filozofică nemarxistă, relația individ-societate este tratată din perspectiva asigurării stabilității funcționale, asigurării constantei configurației sistemice globale, în ciuda fluctuațiilor dintre sistem și mediul ambiant, dintre elementele componene ale sistemului, precum și a impulsurilor de schimbare din interiorul sistemului. Teoria parsoniană despre statusuri și roluri, integrate într-o teorie generală a sistemului social, teorie orientată în întregime spre fundamentarea teoretică a integrării sociale, a “ordinii”, a “supraviețuirii” societății în cadrul unor “ structuri constante” și “echilibrate”, postulează deschis caracterului stringent coercitival structurii societății în raport cu sistemul la o funcție stabilizatoare.

În societățile antagoniste, intrarea individului de la naștere într-o structură de statusuri și roluri constrângătoare reprezintă terenul obiectiv al înstrăinării de propria sa esență umană, libertatea de creație și responsabilitatea ce derivă din ea pentru destinul său și al colectivității, frustrarea personalității de această supremă dimensiune a omului, creativitatea, alterează însuși sensul și semnificația ideii după care omul, obiect al istoriei este totodată subiect cognitiv și agent al istoriei.

După cum se știe, societatea există și funcționează ca o lume, societate în schimbare, iar personalitatea umană rezultat al unui proces orientat în întregime spre o individualitate ca o trăsătură constantă.Datorită acestei trăsături, personalitatea umană, respectiv specia umană, rezultat al unui proces orientat în întregime spre o individualizare din ce în ce mai crescândă, rămâne un organism biopsihosocial, dinamic și deschis, cu trebuințe proprii mereu altele, cu capacitate de a gândi, simți și acționa independent prin intermediul practicii social-istorice, păstrându-și individualitatea ca o trăsătură constantă. Astfel că personalitatea umană, se adaptează relativ cu ușurință la condițiile schimbate și în schimbare. De aceea, alături de răspunsurile acționale învățate, care îi asigură integrarea socioculturală și prin care contribuie la buna funcționare a sistemului ca sistem constituit, personalitatea creează, inventează ca răspunsuri activități adecvate situațiilor schimbate la probleme noi, găsește soluții noi, contribuind astfel la optimizarea, transformarea calificativă a structurilor atunci când apare această necesitate. Astfel notele personalității vor fi deslușite nu în activități învățate stereotip, conform modelelor culturale constituite, ci dimpotrivă, în activități care se abat de la modele constituite, activități create, activității noi, la situații noi, satisfăcând noi necesități.

Personalitatea se conturează dincolo de ecranul conformismului social, nota dominantă în comportamentul personalității fiind găsirea, în cadrul unor noi situații, a unor soluții acționale noi adecvate eficient, care să realizeze cu maximă operativitate și cu minim de efort optimizarea sistemului, nu ca scop în sine, ci ca mediu de realizare a personalității.

Personalitatea manifestă o largă receptivitate față de tot ce este nou, înaintat, este un căutător permanent de nou, un om de initiațivă, un inventator, un permanent inovator ca un înalt spirit de responsabilitate față de destinul colectivității din care face parte, animat permanent de idealuri de continuă perfecționare. De aceea, inventivitatea, capacitatea de a obiectiva în inovație socială, capacitatea de opțiune și decizie pentru acțiune sau alta susținută de un înalt simț al responsabilității angajate, oricât de timid s-ar manifesta în comportamentul individului sunt note definitorii ale unei personalități în devenire.

Personalitatea manifestă o largă deschidere integratoare, ea este înzestrată cu puterea de a evalua în mod realist consecințele imediate și de perspective deciziilor și ale acțiunilor sale, implicațiile pe care rezultatele concrete ale activității sale le au asupra societății ca ansamblu de activități. Personalitatea, ca expresie a structurii activității sale, se caracterizează ca un sistem structurat de comportamente acționale, unele relative persistente, constante, rezultat al unui proces de însușire, prin instrucție și educație, a unor modele de comportament constituite, proprii structurilor organizaționale din care face parte personalitatea și prin intermediul cărora se realizează, în cadrul integrării socioculturale a personalității, contribuția acesteia la stabilitatea sistemului social ca sistem constituit. Altele în formare, ca rezultat al efortului personalității de inventare, de creare a unor noi comportamente acționale eficiente și adecvate situațiilor noi apărute ca urmare a caracterului dinamic al sistemului social prin care personalitatea contribuie la optimizarea, perfecționarea și dezvoltarea continuă a sistemului.

În perspectiva acțiunii umane, între societate și personalitate putem stabili o relație sistemică de conexiune inversă, în care societatea formează, determină personalitatea pentru realizarea unor anumite roluri, funcții, iar prin acțiunea sa conștientă și creatoare, optimizează sistemul, contribuind la perfecționarea continuă a acestuia ca existența dată și ca existență în devenire.

În cadrul acestei relații sistemice, conexiunea inversă se realizează într-un dublu circuit reglator, de la sistem, societate la element, personalitate.

1). PRIN TRANSMITERE PERMANENTĂ, prin instrucție și educație a unor metode comportamentale de tip conformist.

2). PRIN TRANSMITERE PERMANENTĂ A SCHIMBĂRILOR DE SISTEM, schimbări care solicită lărgirea continuă a zonei comportamentului inovator, de la element, personalitate la sistem, societate, prin comportamente ale individului ca element determinat, creat care acționează pe baza unor comportamente “învățate” cu ajutorul cărora se realizează funcția integratoare a sistemului și ca factor determinator, creator care acționează pe baza unor comportamente inventate și prin care se realizează funcția de schimbare și de transformare a sistemului.

În primul circuit, conexiunea inversă de la personalitate la societate este trăită în plan subiectiv ca o constrângere, iar in al doilea circuit ca liberat. Conceptual ca un circuit retroacțional, relația dintre personalitate și societate include astfel nu numai determinările social-obiective și naturale ale umanului ci și determinarea inversă de la personalitate la societate, în care personalitatea se manifestă ca agent față de societate, beneficiând atât de propria sa inventivitate cât și instrucția pe care societatea o pune la dispoziție pentru a-i potența disponibilitățile creatoare.

De asemenea includerea în explicarea acestui complex retoacțional a relației dintre constrângere, de către societate și libertatea de manifestare a personalității în raport cu societatea, conferă acestuia cadrul real de manifestare, eliminându-se orice aventurism sau fatalism antropologic din teoria personalității și din activitatea practică de formare a personalității. Desigur că înțelegerea acestei relații presupune considerarea și altor determinări ale personalității, cum ar fi poziția sa axiologică, atitudinea responsabilă față de ritmurile și tendințele progresului social, angajarea plenară în timp și istorie, ceea ce presupune totodată asumarea conștientă a riscurilor pe care le implică epoca respectivă. Toate acestea conferă personalității un înalt grad de superioritate (subiectivă) față de lumea (obiectivă) din care face parte, pe care o supune metodic și nu anarhic, limitat și nu nelimitat, respectiv procesual.

Perspectiva sistemică în analiza relației societate-personalitate pune în evidență caracterul specific al acestei relații, în sensul că personalitatea nu se raportează la sistem ca simplă relatare, ci în mod conștient, activ și creator, în sensul capacității de a face judecăți de valoare, putând gândi progresiv și proiectiv sistemul nu numai ca dat constituit, ci în devenire, putând decide chiar de structurarea sistemului și recompunerea lui într-un sistem calitativ superior și putând acționa în concordanță cu decizia luată. Viziunea sistemică a relației societate-personalitate reflectă insăși esența condiției umane, personalitatea există în raport cu lumea, numai ÎN și PRIN societate.

Cu cât crește gradul de complexitate a sistemului social, relația societate-personalitate capătă noi valențe: pe de o parte, personalitatea devine tot mai direct dependentă de societate, ea nu se poate realiza decât ÎN și PRIN societate, angajată responsabil cu întreaga sa ființă în lupta pentru progresul social. Pe de altă parte, societatea nu poate progresa la nivelul exigențelor și a ritmurilor impuse contemporaneității, fără contribuția directă și creatoare a personalității, chemată să soluționeze optim și operativ multiplele probleme și situații noi ivite în procesul dezvoltării.

În perspectiva marxistă a teoriei sistemelor sociale, personalitatea este concepută ca un bloc de reglare optimizatoare a sistemului social, nu în sensul concepțiilor structuralist-funcționaliste în care reglarea optimată este înțeleasă exclusiv ca funcție de stabilizare a sistemului dat (împreună cu structurile sale). Dimpotrivă, depășindu-se această înțelegere, în interpretarea marxistă, accentul se pune pe găsirea de către personalitate (individ, colectivități umane) a unor soluții noi care să asigure perfecționarea sistemului, eficiente și operante. De aceea, reglarea optimă a sistemului se poate concepe numai în cadrul unui complex retroacțional de la societate la personalitate și invers, sunt potențate atât comportamentele personalității ca expresie a activității creatoare, originale, inovatoare a acesteia.

Pe fondul interacțiunii dintre obiect și subiect, aspectul coincidenței dintre interesele generale, colective ale societății ca întreg fapt posibil numai într-o societate în care nu mai există grupe și clase sociale ale căror scopuri să fie divergente.

2.1.DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII PRIN EDUCAȚIE INTERCULTURALĂ

„Speranța lumii noastre este în copii”

(VRĂȘMAS E. 2002)

În viața socială avem parte de provocările lumii moderne care solicită nevoia existenței unui parteneriat educațional în favoarea și pentru asigurarea viitorului lumii, pentru creșterea mai complexă și adecvată. După cum vor crește copii, după cum vor fi educați și învățați să se adapteze schimbărilor permanete, diversităților din lumea de astăzi și cea de mâine, așa vom asigura și continuitatea culturii și civilizației umane. Astfel, că multe din soluții se găsesc însăși în educație, în interacțiunile interculturale, în modul în care înțelegem infulențele ei asupra dezvoltării personalității umane. Educația nu este deci numai pregătire școlară, ci și mult mai mult ca un flux continuu de influențe externe și interne, moderatoare și transformatoare exercitate pe tot parcursul vieții individului, construind, modelând și tranformând personalitatea.

Școala este extrem de importantă. Dar nu este totul, ci doar o componentă a educației. Ea are nevoie de familie, de comunitate, de întreaga societate, pentru a sprijini și îndruma adecvat copilul. Un rol important îl are familia care este nucleul, leagănul social al copilului și sprijinul său pe aproape toată viața.Ceea ce se învață în primii ani constituie punctul de plecare al dezvoltării complexe a individului și de acea este important ca mediul familial să fie conștient și responsabil.

O etapă inițială a oricărei strategii, proiectată să împlinească aspirațiile educației permanente este “construirea unui pod de legătură “ între “o varietate de elemente intereducaționale “ (structuri, curriculum, pregătirea profesorilor) și “ un număr considerabil de elemente extraeducaționale “ (configurații personale, sociale, istorice, culturale ale indivizilor și societăților în medii locale, naționale și globale).

Conceptul educației permanente este “ în mod funcțional, bazat pe ideea că învățarea permanentă poate fi dobândită de către indivizi și societăți în moduri diferite și că aceste modalități alternative sunt în stare să conducă spre atingerea celui mai înalt și celui mai bun nivel al calității vieții de către toți “. Desigur că și în societățile contemporane poziția socială a părinților, starea materială, nivelul lor de pregătire, locul unde trăiesc, concepția lor asupra vieții, idealul lor de viață sunt factori care vor influența în mod important, încă din primii ani și în continuare de-a lungul vieții, procesul de integrare, formarea personalității și comportamentul urmașilor.

Funcțiile integratoare îndeplinite de familie sunt determinate întotdeauna de către starea generală a societății, de către macrostructura ei, de situația generală a progresului etnic și economic. Valorile înglobate finalităților educației interculturale nu se pot realiza de la sine în raporturile interculturale. Toleranța, deschiderea, acceptarea, nu sunt înnăscute, ci se construiesc în personalitățile individuale prin demersuri educaționale sistematice.Aceasta poate fi considerată o fațetă a misiunii școlii și a colectivelor de profesori în raport cu domeniul educației interculturale.

Dacă școala este principala instituție socială mandatată să realizeze educația, atunci fără îndoială, tot ei –în primul rând –îi revine sarcina de a realiza și dezideratele educației interculturale.

Educația interculturală în școală se va realiza nu doar prin câteva procente din ansamblul programului școlar, ci și printr-o atitudine generalizată, care să respecte valorile interculturale.

Școala din ciclul primar este un instrument primar de formare a personalității prin educație interculturală, de socializare, devine locul unei armonizări culturale ce o devastează pe cea socială. Prelungirea perioadei de școlarizare face din școală principalul mediu de construire a identității culturale.

Antonio Perotti, (1993,p.37-39) indică trei niveluri de restructurare interculturală a funcțiilor școlii:

Nivelul de trasmitere a cunoștiințelor :

-reviziurea modului de abordare la istorie și geografie, prin poziționări mai puțin etnocentrice, prin critica prejudecăților, deschidere internațională, relevarea interedependențelor.

-dezvoltarea învățământului primar și secundar în limbile minorităților, mai ales în regiunile transfrontaliere, sau efectiv adaptarea acestora la limba vorbită de majorități în școală.

-cunoașterea și respectarea drepturilor fundamentare ale omului, ale copilului.

2. Nivelul capacităților sau aptitudinilor de dezvoltare:

-formarea aptitudinilor de a comunica și de a intra în relațile interpersonale, intercomunitare, de a intra în raport cu alteritatea.

-întărirea spiritului față de identitatea proprie și a celuilat, raționalizarea propriului univers relațional și perfecționarea dinamicii particular-universal.

-dezvoltarea aptitudinilor de lecturare corectă a imagisticului și a discursului mediatic actual.

3. Nivelul modelelor educative

-impunerea unui sistem educațional cooperativ, în care toate componentele spirituale ale comunității să se reunească.

-crearea premizelor egalității șanselor pentru indivizi și comunități, prin strategii și politici coerente.

-reviziuirea conceptului de laicitate și crearea premiselor pentru valorizarea referințelor religioase ale școlarilor.

-deschiderea către internaționalizarea informațiilor provenite dinspre diferite civilizații, trecute sau prezente.

Problematica lumii contemporane a generat atât în sfera politicii și culturii, cât și în cea a educației, cum ar fi: apărarea păcii, salvarea mediului, promovarea unei noi ordini economice , înțelegerea și comunicarea la nivel internațional. Aceste imperative se găsesc sub formă de recomandări și rezoluții adoptate de ONU, UNESCO, Consiliul Europei de diferite guverne și organizații guvernamentale –a apărut o întreagă literatură pedagogică consacrată lor.

Astfel că sistemele educative au un rol important în pregătirea lumii de mâine, în consolidarea unui viitor mai bun. Iar pe de altă parte într-o perspectivă mai largă ne putem astepta și la transformări în domeniul învățământului. Se va învăța mai mult acum în afara clasei și mai puțin în clasă. În ciuda unei segregări de vârstă, școlarii, tinerii, vârstnicii se vor amesteca. „Învățământul se va întrepătrunde și împleti mai strâns cu colaborarea și se va repartiza mai echilibrat pe parcursul vieții individului”.(Toffler,1983,p84).

Educația diferită, mediul social diferit, familial, național, etnic și alți factori determină dezvoltarea unei personalități aparte și diferite.

„Viața școlară nu poate fi ruptă de viața socială, pentru că a învăța în școală însemnă a învăța viața <viața școlară> este un fragment decupat din viața socială”(Neculau,1985).

La școală, copiii dobândesc explicații general variabile pentru anumite comportamente. Aici se confruntă cu o cultură, cu un sistem de valori deseori total diferite decât cele deprinse în familie. Pentru a facilita socializarea, școala promovează competiția individuală, încurajează reușita personală și condiționează succesul de însușirea și aderarea la valorile majorității (în cazul României-români, ortodocși).

Total elevi pe cicluri în anul școlar  2005-2006

      La ciclul primar, standardele de performanță sunt pertinente în raport cu obiectivele cadru și de referință. Descriptorii indică trei niveluri de performanță (minimă, medie, maximă) dar, cu toate că sunt formulați în termeni aparent controlabili, uneori diferențierile sunt greu de făcut.

Exemplu : din”Descriptori de performanță pentru învățământul primar”

Elevul construiește în scris scurte propoziții corecte din punct de vedere gramatical, demonstrând stadiul de formare a acestei competențe prin următoarele niveluri de performanță :

Suficient Bine Foarte bine? Ordonează cuvinte date și scrie propoziția alcătuită, uneori cu

abateri de la regulile grafice, corectate cu ajutorul învățătorului.

Completează propoziții lacunare, scriind corect cuvântul care lipsește, ales dintre două cuvinte date, cu respectarea acordurilor gramaticale (predicat-subiect, adjectiv-substantivul determinat).

Ordonează cuvinte date și scrie lizibil propoziția alcătuită,respectând regulile gramaticale.

Completează propoziții lacunare, scriind corect cuvântul care lipsește, cu respectarea acordurilor gramaticale (predicat- subiect,adjectiv-substantivul determinat).

Ordonează (rapid și corect) cuvinte date și scrie lizibil propoziția alcătuită respectând regulile gramaticale.

Completează (cu rapiditate) propoziții lacunare, scriind corect cuvântul (cuvintele) care lipsește, cu respectarea acordurilor gramaticale (predicat-subiect, adjectiv substantivul determinat).Date fiind aceste diferențe puțin sesizabile între descriptorii care vizează tipuri de performanță, notarea cu calificative FB, B, S la clasele I – IV nu este relevantă pentru crearea motivațiilor intrinseci de învățare.

Gruparea elevilor pe naționalități:

Pentru populația de etnie romă s-au luat doar cei declarați.( există însă un număr mult mai mare, până la 25% din numărul elevilor din școală). De asemenea, educația primită în familie poate fi diferită de cea din școală dar fiecare contribuie la dezvoltarea personalității copilului.

Fiecare individ se naște într-o anumită cultură, iar pentru a viețui în cadrul acestei culturi, trebuie ca pe parcursul vieții să învețe elementele ei de bază, să înțeleagă și să utilizeze normele și regulile ce fac posibilă integrarea în cultura respectivă pentru respectarea valorilor sale.Acest proces este posibil prin dezvoltarea armonioasă a personalității și socializarea copilului. Învață să se integreze social, să se adapteze la mediu, să se conformeze, să se supună normelor și legilor sociale.

Astfel că, copiii învață cum să înțeleagă și să utilizeze semnele și simbolurile ale căror înțelesuri se pot schimba arbitrar de la o cultură la alta.Să asimileze procesul interactiv de comunicare, socializare prin:

1.achiziționarea de elemente socio-culturale ale mediului proxim.

2.construirea de structuri specifice de personalitate utilizând noile elemente pe care le încorporăm elementelor deja existente.

La baza acestui schimb permanet și bidirecțional stă componența esențială a culturii –valoarea.

Prin valori este realizată trasmiterea și asimilarea culturii de către generațiile tinere.

Agenții implicații în socializarea și dezvoltarea personalității copilului sunt numeroși: familia, școala, mass-media, grupurile de egali (colegii de generație) sau colegii diferiți prin etnie, etc., grupurile de interese din cadrul comunității.

Perspectiva interculturală de concepere a educației poate duce la pregătirea copilului și colaborarea lui mai bună cu celălalt, prin formarea unor comportamente ca: (Walker,1992,p8)

-aptitudinea de a comunica(de a asculta, de a vorbi).

-cooperarea și instaurarea încrederii în sânul unui grup, cum ar fi grupurile de elevi, de tineri, de joacă etc.

-respectul de sine și al altora, de toleranță față de opiniile diferite .

-luarea de decizii în chip democratic .

-acceptarea responsabilităților altora și a propriului eu.

-soluționarea problemelor interpersonale.

-stăpânirea emoților primare.

-aptitudinea de a evita altercațiile fizice.

Astfel că, elevul în ciclul primar poate de timpuriu să dobândească o educație și dezvoltare a personalității încât să devină o persoană mai adaptabilă la mediu social, mai competentă, iar ulterior să reprezinte viitorul țării noastre .

2. 2 .DINAMICA GRUPURILOR

Educarea școlarului din ciclul primar, sau a oricărui individ poate fi mai optimă prin interacțiunea lui cu ceilalți în special a grupurilor de persoane.

S-a constatat că :

Indivizii aplaudă mai tare, învață mai bine atunci când fac parte dintr-un grup decât atunci când sunt singuri. Atitudinile membrilor unui grup față de un anumit traseu acțional devin, de obicei, mai moderate după o discuție în grup. Într-un grup se nasc mai multe idei originale decât ar produce membrii săi lucrând fiecare individual. E mai puțin probabil ca grupurile să investească

din ce în ce mai multe resurse în proiecte falimentare decât indivizii.Grupurile mari sunt mai înclinate decât grupurile mici să exploateze irațional o resursă limitată de care depinde viața indivizilor componenți.

Adeseori oamenii își arată cele mai alese calități, dar și cele mai urâte defecte, atunci când interacționează în grup. În cadrul unor grupuri indivizii formează comunități, acumulează informații, modele, resurse și obțin succese. Dar tot în grupuri stereotipurile dau naștere opresiunii, frustrările, dar tot prin grup se poate rezolva totul.

Cele mai importante decizii umane sunt luate de grupuri. Guvernele, corporațiile și alte organizații iau decizii și declanșează acțiuni pe care cu greu ni le putem imagina lăsate în seama unei singure persoane. Indivizii se bizuie pe grupuri în toate formele de activitate, începând cu cele educative, practice (școala, joaca), continuând cu cele politice (susținerea militantă a unei cauze de interes comun, prin marșuri și proteste) și până la cele de natură personală (dobândirea unui statut mai înalt, prin acceptarea de către un grup respectat și influent).

Este important să înțelegem cum funcționează grupurile și felul în care indivizii influențează grupurile ori sunt influențați de către ele. Cercetările menționate în acest capitol scot în evidență un aspect fascinant: grupurile sunt foarte diferite de suma indivizilor care intră în alcătuirea lor.

Grupurile sunt extrem de diferite în ceea ce privește dimensiunile, formele de organizare și țelurile pe care le urmăresc.

Grupul este drept o mulțime de indivizi, având cel puțin una dintre următoarele caracteristici:

1) interacțiuni directe de-a lungul unei perioade de timp mai îndelungate;

2) apartenența comună la o categorie socială, bazată pe sex, rasă ori alte atribute;

3) un destin comun, conștiința identității și a unor țeluri împărtășite de toți membrii grupului.

În 1965, Bruce Tuckman propune un memorabil scenariu al procesului de evoluție a grupului, în care se succed următoarele etape: formarea, tulburarea, normarea, performarea si plecarea (forming, storming, norming, performing, adjourning).

Formare: Membrii încearcă să se orienteze către grup. Se comportă, cel mai adesea, politicos unii față de ceilalți, tatonându-se reciproc.

Tulburare: Membrii încearcă să influențeze grupul, astfel încât acesta să corespundă cât mai fidel nevoilor lor. Ei devin mai asertivi față de orientarea grupului și în ceea ce privește rolurile pe care ar dori să le joace în cadrul său. Se pot ivi conflicte deschise și multă ostilitate, odată cu surescitarea produsă de miza pusă în joc și de câștigurile posibile ale unor poziții superioare în ierarhia grupului.

Normare: Membrii încearcă să aplaneze conflictele din etapa precedentă, definind și adoptând o serie de țeluri comune. Ei stabilesc norme și roluri și încep să fie devotați grupului.

Performare: Membrii încearcă să-și îndeplinească sarcinile și să maximalizeze performanțele grupului. Ei își exercită rolurile în cadrul grupului și se străduiesc să soluționeze problemele apărute, spre a-și vedea realizate țelurile comune.

Plecare: Membrii se detașează de grup, se distanțează de ceilalți membri și își reduc activitatea în cadrul grupului. Acest fapt se produce întrucât membrii apreciază că beneficiile rămânerii lor în cadrul grupului nu mai depășesc sensibil costurile.

În profida diversității lor în numeroase privințe, toate grupurile posedă trei componente esențiale: roluri, norme și coeziune. Rolurile indivivizilor în cadrul grupului constau într-un set de comportamente care se așteapta din partea lor.

Rolurile formale sunt desemnate prin anumite titluri: învățator/profesor sau elev la facultate, jocul.Rolurile informale sunt mai puțin evidente, însă destul de puternice. În 1958, Robert Bales afirma că, indiferent de titlurile indivizilor, în grupurile de lungă durată iau ființă două tipuri fundamentale de roluri: cele instrumentale permit grupului să își atingă scopurile, pe când rolurile expresive oferă suport emoțional și mențin moralul grupului. Aceeași persoană poate juca ambele tipuri de roluri, însă de regulă fiecare tip este asumat de indivizi diferiți.

Socializarea unui nou membru într-un grup se bazează adesea într-o măsură considerabilă pe natura relațiilor dintre noii veniți și membrii cu vechime și statut consolidat în cadrul grupului. Socializarea membrilor grupului este una dintre modalitățile în care se dezvoltă și se conservă grupurile. Evoluția grupurilor poate parcurge mai multe etape. În primul rând, membrii grupului se evaluează unii pe ceilalți și grupul în ansamblu. În măsura în care ei se acceptă reciproc și grupul ca atare, devotamentul lor față de grup se accentuează. Mai devreme sau mai târziu însă, unii indivizii încep să aibă divergențe față de grup, iar acesta încearcă să îi resocializeze. Dacă resocializarea dă greș acești indivizi pot părăsi grupul sau grupul se poate destrăma.

Coeziunea, se referă la „forțele“care îi fac pe membrii lor să se simtă legați unii de alții și să rămână împreună. Astfel de forțe pot fi pozitive (recompense obținute în cadrul grupului) sau negative (costuri presupuse de părăsirea grupului). La întărirea coeziunii grupului contribuie diferiți factori, printre care devotamentul față de scopurile comune, atracția dintre membri, mândria de grup, frecvența și intensitatea interacțiunilor dintre membrii grupului. Există și forțe exterioare care afectează coeziunea, grupurile aflate în primejdie sau într-un mediu neobișnuit, ca și cele amenințate de alte grupuri devin de obicei mai coezive, dacă membrii lor consideră că se pot adapta mai bine acestor condțtii nefavorabile acționând uniți.Coeziunea și performanțele grupului sunt legate cauzal, însă relația dintre ele nu este întotdeauna simplă și directă. În primul rând, cauzalitatea este reciprocă. Performanța grupului poate influența coeziunea lui și invers. În 1994, Brian Mullen și Carolyn Copper considerau că probele experimentale indicau mai degrabă efectele performanței asupra coeziunii.În al doilea rând, cercetările lor au condus la concluzia că relația pozitivă dintre coeziune și performanța grupului este mai puternică în grupurile restrânse, comparativ cu cele numeroase.

În 1995, Stanley Gully descoperă că relația pozitivă dintre coeziune și performanța este mult mai puternică în cazul sarcinilor care presupun interdependența membrilor grupului, comparativ cu sarcinile care nu solicită interdependență. Sarcinile interdependente sunt acelea în care membrii grupului trebuie să interacționeze, să comunice, să coopereze și să se supravegheze unii pe ceilalți.

Deoarece sporește conformismul, coeziunea ar trebui să contribuie la performanța grupului în situațiile în care lipsa de coordonare poate pune grupul în pericol (din nou putem să ne referim la operațiile militare); ea poate stânjeni însă performanța în situațiile în care este nevoie de idei novatoare și de comportamente creatoare efectul coeziunii asupra performanței grupului depinde și de normele stabilite în cadrul grupului. Dacă normele sunt pozitive și consistente cu țelurile unei organizații, atunci coeziunea ar trebui să sporească performanța grupului. Dacă însă un grup instituie norme negative și contraproductive, atunci o coeziune prea puternică ar fi de natură să ducă la performanțe slabe. Uneori, încălcarea unei norme într-un grup coeziv poate fi un act foarte dificil si traumatizant pentru acela care se încumetă să-l comită. Membrii unei echipe se feresc să demaște comportamentul imoral al unor colaboratori, temându-se de consecințele sociale ale acțiunii împotriva unor membri ai grupului, care ar putea să-i marginalizeze, să-i excludă ori să-i pedepsească pentru că au atentat la coeziunea echipei din care fac parte.

Ce anume dă naștere polarizării în grup? De obicei, sunt evidențiate următoarele trei procese:

1. Potrivit teoriei argumentelor persuasive, cu cât argumentele prezentate membrilor grupului sunt mai numeroase și mai convingătoare, cu atât atitudinea lor devine mai accentuată și mai extremă. Unele argumente oferă membrilor grupului informații noi, pe care ei nu le cunoșteau. Dacă de exemplu, majoritatea membrilor sunt în favoarea unei decizii prudente, majoritatea argumentelor aduse în discuție vor susține precauția, ceea ce oferă tuturor din ce în ce mai multe motive să fie prudenți. În plus, sesizând că ceilalți preferă decizia mai cuminte, membrii grupului își concentrează atenția asupra argumentelor în favoarea prudenței atunci când discută unii cu ceilalți, trecând cu vederea si nepunând în discuție argumentele în favoarea deciziei mai riscante, deși ar fi important să le analizeze și pe acestea. Simplul fapt de a-i auzi pe alții repetând propriile noastre argumente (fără să ofere elemente noi) poate fi de natură să valideze modul nostru de gândire, dându-ne mai multă încredere în ceea ce, la început, putea să fi fost doar o slabă înclinație. În acest fel, polarizarea în grup se intensifică atunci când un participant enunță un argument, după care îl aude repetat de către alți membri ai grupului.

2. Polarizarea în grup se produce și numai prin simpul fapt că membrii grupului vin în contact cu opiniile altor persoane, chiar dacă ele nu sunt susținute cu argumente. În acest caz, funcționează comparația socială. După cum am arătat, indivizii își formează concepția despre realitatea socială comparându-se cu ceilalți (Festinger, 1954). Construcția imaginii asupra realității sociale în cadrul unor grupuri cu vederi asemănătoare este un proces în două etape. Mai întâi, oamenii găsesc un suport suplimentar al opiniilor lor inițiale. În al doilea rând, descoperirea acestui suport instituie o nouă normă, și mai autoritară, motivând membrii grupului să meargă dincolo de limitele normei. Dacă se apreciază că X este ceva bun, atunci de două ori X este și mai bine.Adoptând o poziție atitudinală extremă, oamenii se pot distinge în cadrul grupului de o manieră pe care grupul o aprobă.

3. În plus, polarizarea în grup este influențată și de către un concept definit în categorizarea socială – tendința oamenilor de a se categoriza pe ei însiși sau pe ceilalți în termeni de apartenență la un grup. Abordarea din această perspectivă compară modul în care indivizii reacționează față de informația primită din cadrul ingrupului (căruia îi aparțin sau doresc să îi aparțină) cu modul în care ei receptează informații dinspre outgrupuri (cărora nu le aparțineau și nu doresc să le aparțină). Membrii ingrupului pot dori să marcheze o distincție între grupul lor și alte grupuri, ceea ce îi poate face să supraestimeze pâna la extrem poziția grupului propriu numai pentru a se distanța în mod evident de poziția altui grup.

Antecedente

Coeziune ridicată

Structura grupului

Membrii omogeni

Izolare

Conducere autoritară

Proceduri nesistematice

Situații de presiune grup

Simptome

Supraestimarea grupului

Gândire dogmatică

Presiune sporită spre uniformitate

Închizitori și presiuni asupra dizidenților

Autocenzura

Iluzia unanimiății

Consecințe

Deliberare defectuoasă

Examinare incompletă a alternativelor

Examinare incompletă a obiectivelor

Evaluare greșită a riscurilor alternativei preferate

Refuzul reexaminării alternativelor respinse inițial

Documentare și informare superficială

Procesare tendențioasă a informațiilor disponibile

Neglijarea elaborării unor planuri pentru cazuri neprevăzute

Mare probabilitate de adoptare a unei decizii eronate

Cercetarea gândirii în grup

Mare parte din cercetarea gândirii în grup s-a bazat pe studii de caz și pe analize istorice, cel mai adesea concentrându-se asupra deliberărilor și acțiunilor oficialităților guvernamentale sau

militare. Dar câmpul potențial de manifestare a gândirii de grup este mult mai vast. Fenomenul a putut fi identificat și în școlile cu ciclu primar până la senatele universitare. Ce rezultă din comparația între performanța unui grup și performanțele aceluiași număr de oameni lucrând individual? În 1972, Ivan Steiner susține că răspunsul depinde de natura activității. În cazul unei sarcini aditive, produsul grupului este suma contribuțiilor individuale. Contribuția fiecărui membru poate fi inferioară celei realizate de către individ lucrând de unul singur, însă totalul realizat de grup depășește ceea ce ar putea oferi o singură persoană.

În cazul sarcinilor conjunctive, produsul grupului este determinat de ceea ce realizează individul cu performanța cea mai slabă.Din cauza vulnerabilității față de slaba performanță a unui singur membru, performanța grupului în cazul sarcinilor conjunctive tinde să fie inferioară celei înregistrate de individul mediu.

În cazul sarcinilor disjunctive, produsul grupului este (sau poate fi) determinat de rezultatele individului cu cea mai bună performanță. Rezolvarea unei probleme sau conceperea unei strategii sunt activități disjunctive. Ceea ce îi trebuie grupului este o singură idee reușită, indiferent cât de multe altele ar fi lipsite de valoare. În principiu, grupurile sunt în avantaj față de individ în rezolvarea sarcinilor disjunctive: cu cât sunt implicați mai mulți indivizi, cu atât sporesc șansele ca unul din ei să vină cu soluția cea bună. Practic însă, dinamica grupului poate să influențeze negativ elaborarea ideilor creatoare și acceptarea lor .

Brainstorming

După 1950, Alex Osborn (expert în publicitate) a elaborat o tehnică numită de el brainstorming, menită să amplifice productivitatea grupurilor întrunite pentru soluționarea unor probleme.

Regulile de bază ale acestei tehnici solicită o abordare creativă și liberă:

– Exprimați toate ideile care vă vin în minte, oricât de trăznite și de absurde vi s-ar părea.

-Cu cât mai multe idei, cu atât mai bine.

– Să nu vă pese dacă ideile sunt bune sau rele și nu criticați ideile nimănui; toate pot fi evaluate mai târziu.

-Toate ideile aparțin grupului, astfel încât membrii lui să se simtă liberi a construi mai departe, pe cele spuse anterior de către oricine altcineva.

Adaptarea nivelului de performanță. Când lucrează independent, fiecare individ își fixează un anumit standard. În grup, standardul individului poate fi influențat de performanțele celorlalți participanți. O performanță inițială slabă a grupului se poate perpetua, pe măsură ce fiecare participant se aliniază standardului scăzut ce domină în grup. Din cauza celor trei factori anterior

menționați, performanța inițială a grupului este de regulă slabă – iar adaptarea nivelului de performanță contribuie apoi la menținerea unui standard de performanță scăzut.

Procesarea informației

Odată ce un grup dispune de toate informațiile accesibile, membrii săi trebuie să proceseze acele informații, pentru a emite judecăți ori pentru îndeplinirea unor sarcini. Cât de bine procesează informația grupurile, comparativ cu indivizii? În general, grupurile sunt susceptibile de comiterea acelorași erori de procesare deformatoare a informației ca și indivizii, dar într-un grad sporit.

Diversitatea

La începutul celui de-al treilea mileniu, grupurile existente în lumea de azi – în școli, organizații, afaceri, sport, artă sau politică – sunt tot mai diversificate, mai ales în ceea ce privește sexul, rasa, etnicitatea și originile culturale. Cum afectează această diversitate performanțele grupurilor? Cum ar putea un grup să folosească diversitatea spre maximul său beneficiu? E de presupus ca răspunsurile la aceste întrebari – și chiar sensul noțiunii de diversitate – se vor modifica pe măsură ce societatea se schimbă sub aspect demografic și atitudinal. Prin urmare, problemele privind diversitatea sunt deosebit de sensibile și de provocatoare. Cel mai adesea, studiile empirice au demonstrat că grupurile diversificate obțin performanțe mai slabe decât grupurile omogene și că diversitatea se asociază cu o dinamică negativă a grupurilor.

Lipsa de comunicare și neînțelegerile sunt mai probabile între membrii unor grupuri eterogene, generând frustrări și resentimente, care subminează performanța grupului, întrucât slăbesc moralul, coordonarea și devotamentul față de grup. În grupurile diversificate se formează adeseori clici și „bisericuțe“, ceea ce îi face pe unii dintre membri să se simtă înstrăinați. Si chiar dacă diversitatea nu face, în mod obiectiv, nici un rău grupului, membrii săi pot să creadă ori să simtă, pe plan subiectiv, că ea dăunează grupului.

De pildă, S. Gayle Baugh și George Graen au comparat în 1997 modul în care își autoevaluează performanțele grupurile omogene și cele eterogene. Echipele angajate în realizarea unui proiect, formate din indivizi de sexe și rase diferite, s-au autoestimat ca fiind mai puțin eficiente – chiar dacă evaluatori externi au constatat că nu sunt cu nimic mai prejos decât grupurile omogene. Cercetările au demonstrat însă și unele efecte pozitive ale diversității. Aceasta poate înzestra un grup cu mai multă flexibilitate, creativitate și capacități sporite de îndeplinire cu succes a unor sarcini care solicită o abordare inovatoare. Pe măsură ce tot mai multe organizații încearcă să atragă investitori și clienți aparținând unor culturi diferite, diversitatea personalului de care dispun oferă din ce în ce mai multe avantaje. Într-un studiu, de exemplu, grupuri diversificate etnic și grupuri alcătuite numai din albi au organizat ședințe de brainstorming, cu intenția de a găsi noi modalități de atragere a turiștilor să viziteze România, sau să introducă programe pentru persoanele entice din România. În 1994, Martha Maznevski considera că diversitatea poate ridica performanța grupului dacă acesta este integrat. Este puțin probabil că eterogeneitatea să avantajeze grupul dacă există mai multe clici, dacă există o slabă comunicare sau interacțiune de pe poziții de egalitate între membrii grupului și dacă lipsește conștiința identității grupului. În consecință, strategiile de natură să amelioreze comunicarea pot să promoveze integrarea diferiților membri ai grupului, ceea ce ar crea posibilitatea că acesta să beneficieze de avantajele diversității.

Cooperare, competiție și conflict

Importanța acțiunii grupurilor este extrem de limpede în raport cu anumite probleme cruciale cu care se confruntă lumea de astăzi. De ce anume depinde ca oamenii să acționeze responsabil, îngrijindu-se de protecția mediului înconjurător? Ce factori contribuie la escaladarea conflictelor? Există modalități de aplanare a unor conflicte, odată ce acestea au fost declanșate? Pentru a răspunde acestor întrebări, trebuie luate în considerare atât caracteristicile individuale, cât și dinamica grupurilor. Problema centrală pe care o vom discuta în cele ce urmează este următoarea: cum reacționăm atunci când între noi există anumite diferențe?

Unificarea paradigmelor prezența și evaluare:

Soluționarea dilemelor sociale

Când prevalează dorințele individuale în dilemele sociale? Când, dimpotrivă, sunt indivizi dispuși să privească dincolo de beneficiul lor imediat și să ia în considerare foloasele pe termen lung ale cooperării? Dilemele sociale pun în real pericol calitatea vieții, dacă nu chiar viața însăși. Cum încearcă oamenii să le soluționeze? Deși există numeroși factori care influențează încercările oamenilor de a găsi soluții practice dilemelor sociale, în cele ce urmează vom analiza numai factorii psihologici și aranjamentele structurale.

Factorii psihologici influențează comportamentul oamenilor confruntați cu o dilemă socială includ o varietate de caracteristici personale. Indivizii se deosebesc între ei după gradul în care sunt preocupați de raportul dintre realizările lor personale și realizările altora.

Indivizii de orientare cooperativă caută să maximizeze realizările însumate ale tuturor. Cei de orientare individualistă încearcă să maximizeze doar reușitele lor personale, iar cei de orientare competitivă caută să obțină rezultate superioare față de ceilalți. Indivizii de orientare cooperativă sunt mai puțin înclinați să se comporte de o manieră competitivă, consumatoare de resurse, în comparație cu cei de orientare individualistă sau competitivă.

Soluționarea dilemelor sociale

Factori psihologici

Diferențe individuale și culturale

Orientare personală spre cooperare

Încrederea în ceilalți

Orientare culturală colectivistă

 Factori situaționali

Buna dispoziție

Experiența anterioară reușită în administrarea resurselor și în activitatea de cooperare

Urmarea unor modele altruiste

Așteptarea ca și ceilalți să coopereze

Dinamica grupului

-Acțiunea individuală în locul celei colective

-Apartenența la un grup restrâns

Aranjamente structurale

– Crearea unei structuri de recompensare ce răsplătește comportamentul cooperativ și / sau pedepsește comportamentul egoist.

– Retragerea resurselor din domeniul public și încredințarea lor proprietății private.

-Instituirea unei autorități care să controleze resursele.

Există și diferențe culturale în modul de comportament al oamenilor confruntați cu dileme sociale. Indivizii din culturile individualiste sunt mai puțin cooperanți și mai competitivi față de cei din culturile colectiviste. În 1991, Taylor Cox a demonstrat că, mai mult decât atât, chiar în Statele Unite, orientări culturale diferite sunt asociate cu reacții diferite în fața tuturor tipurilor de dileme sociale. În cercetările sale, grupurile alcătuite din participanți provenind din tradiții culturale mai accentuat colectiviste (africane, asiatice sau hispanice) s-au dovedit mai cooperante în dilema educației decât grupurile alcătuite din participanți provenind din tradiții culturale individualiste (americani de origine europeană).

Cu siguranță însă că nici culturile colectiviste nu sunt imune față de comportamentul competitiv în dilemele sociale.

Factorii care stimulează și susțin escaladarea conflictelor dintre grupuri sunt:

Procesul de polarizare, care amplifică extremismul atitudinilor și opiniilor membrilor

grupului.

Presiuni conformiste, precum coeziunea și gândirea de grup, care fac dificilă opoziția

indivizilor față de poziția tot mai agresivă a grupului.

Căderea în cursă (entrapment), care încearcă să justifice investițiile din trecut prin alocarea de resurse suplimentare pentru continuarea unui proiect în desfășurare.

Utilizarea prematură a capacității de amenințare, ce antrenează o ripostă pe masură.

Percepția negativă a „celuilalt“, care stimulează agresivitatea și sporește coeziunea

ingrupului („noi“) în raport cu outgrupul („ei“).

Factorii situaționali influențează la rândul lor competitivitatea și cooperarea. Dispoziția sufletească, de exemplu, afectează comportamentul față de niște resurse limitate. Când sunt prost dispuși, triști sau furioși, oamenilor le este greu să amâne încasarea beneficiului; ei au tendința să intre imediat în posesia a ceea ce doresc, prea puțin preocupați de consecințele pe termen lung. Într-un mediu foarte competitiv, buna dispoziție sporește eforturile de conservare a bunurilor de folosință.comună. Și experiența anterioară joacă rolul ei. Informațiile despre ceea ce fac sau probabil de ce vor face în viitor ceilalți constituie un alt factor determinant al reacțiilor față de o dilemă socială. Și mărimea grupului influențează reacțiile față de dilemele sociale. Grupurile numeroase sunt mai înclinate să exploateze resursele limitate decât grupurile ̀ strânse. Trei factori fac ca mărimea grupului să afecteze comportamentul în situații dilematice. În primul rând, este mai greu să te identifici cu bunăstarea celorlalți atunci când grupul este numeros; în schimb, oamenii se simt socialmente mai responsabili atunci când apartenența la un grup restrâns îi face să perceapă mai pregnant legătura dintre realizările personale și dilemele grupului.

În al doilea rând, indivizii consideră că acțiunile lor au consecințe semnificative atunci când fac parte dintr-un grup restrâns; și cu cât sunt mai convinși de faptul că propriile lor contribuții contează, cu atât sunt mai dispuși să contribuie la binele public.

În sfârșit, într-un grup restrâns sunt mult mai ușor de stabilit relații directe (face-to-face) și o comunicare permanentă între membrii săi, ceea ce favorizează devotamentul lor față de grup, instituirea unor norme de cooperare, conștientizarea intereselor comune și gândirea pe termen lung. Multe dileme sociale implică însă grupuri foarte mari – un oraș, un stat, o națiune sau chiar lumea întreagă. În astfel de circumstanțe, factorii psihologici pe care i-am descris pot fi mai puțin eficienți. Cea mai des utilizată soluție structurală a dilemelor sociale este instituirea unei autorități care să controleze mersul lucrurilor, sau educația interculturală încă din ciclul primar.

Percepția celuilalt

Stereotipurile și prejudecățile joacă, la rândul lor, un rol important în escaladarea conflictelor dintre grupuri. În timpul conflictului, grupul opus și membrii lui sunt adesea percepuți drept ‘celălalt’ – străinul, veneticul, ciudatul sau anormalul. Ei sunt caracterizați prin trăsături îngroșate și simplificate. Ținut la distanță psihologică, celălalt devine un ecran, pe care se pot proiecta imaginile și temerile cele mai terifiante din sufletul cuiva. Iată ce văd oamenii în celălalt:

imagine în oglindă;

există un dublu standard: tot ceea ce facem noi este bine;

există atribuiri care alimentează conflictul: se preferă întotdeauna cea mai rea explicație.

Competența în relațiile interpersonale care au loc în medii multiculturale nu este înăscută, nu apare de la sine, ci sunt modelate prin: cunoștiințe depre celălalt, interesul de a se implica în interacțiuni semnificative, abilitatea de a acționa adecvat, eficient și capacitatea de transfer al unor abilități. Pentru aceasta este necesar să se invețe modul de diminuare a incertitudinilor față de celălalt aparținând unei culturi diferite, comunicare eficientă, semnificarea și manevrarea adecvată a diferențelor de percepții și de așteptări care apar.

O relație interculturală între două sau mai multe persoane are în același timp trei dimensiuni: interpersonală , interculturală și intergrup.În relația interculturală nu intră două culturi, ci reprezentanți a două culturi, este o relație interpersonală în care fiecare angajează propia identitate culturală, precum și identitatea sa individuală. Majoritatea întâlnirilor interpersonale sunt întâlniri interculturale sau intergrup. Eficiența unei relații de comunicare interculturală depinde de istoria evoluției indivizilor implicați, dar și de istoria devenirii grupurilor ai căror purtători de cultură sunt. A forma oameni în perspectiva competențelor interculturale în general este o utopie, pentru că nu există răspunsuri clare, unice, valide în toate situațile în toate momentele.

2.3.ROLUL SISTEMULUI DE EDUCAȚIE INTERCULTURALĂ ASUPRA DEZVOLTĂRII ECONOMICO-SOCIALE.

„Copiii sunt mâinile cu care ne prindem de rai”

                          (  HENRI WARD BEECHER  )  

De-a lungul istoriei sale, și în România, precum și în multe alte țări din sud-estul Europei, au avut loc confruntări de culturi, când transformări repetate i-au afectat viața socială și politică. Diversitatea culturală înseamnă bogăție și ar trebui păstrată așa cum este ea. La intersecția dintre culturi apare interculturalitatea, care poate îmbrăca mai multe forme și să ia mai multe direcții: etnică, religioasă, profesională etc. Pentru a satisface cu succes scopurile unei educații interculturale, școala trebuie să asigure un loc sigur diversității în structurile sale, să-i facă vizibili pe minoritari și să dezvolte capacități interculturale în rândul tuturor. Este bine ca toți copiii  să vină în contact și să cunoască și aspecte legate de alte culturi. Dar pentru o bună conviețuire, pentru a evita și preveni conflictele interetnice, este necesară implementarea educației interculturale, prin promovarea toleranței, a bunei înțelegeri și egalității de șanse între membrii comunității. Acest proiect promovează cunoașterea conținutului cultural în rândul copiilor cum ar fi: culegerea de informații și materiale care să reflecte cultura și proveniența etnică, confesională, cunoașterea obiceiurilor și tradițiilor legate de sărbatori religioase și laice, respectarea unor reguli de conviețuire socială, respectarea mediului natural de viață, cunoașterea și respectarea valorilor naționale. Copiii vor învăța să fie deschiși, să cunoască activitatea altor copii, să fie toleranți, să respecte unicitatea și diversitatea, de opinii, să fie asertivi. Rolul sistemului de educație și învățământ, viziunea filozofică asupra educației și învățământului constituie un aparat la dispoziția statelor cu ajutorul căruia se imprimă în societate un anumit gen de personalitate. Cunoașterea devine pe plan mondial componenta numărul unu a dezvoltării economico – sociale. Programele efective de pregătire a școlarilor, chiar studenților trebuie să confere valori etice, cu competențe funcționale specifice, asigurându-se o gândire critică, de analiză și rezolvare a problemelor în scopul realizării unor deprinderi de performanță. Cunoașterea, imaginația, ingeniozitatea de a rezolva problemele majore ale existenței sunt, mai mult decât oricând, cel mai productiv capital, cea mai dorită monedă. Lumea devine tot mai conștientă că distribuirea bunăstării sociale nu mai este atât o problemă de cantități, de alocare a bunurilor materiale cât, mai ales, o problemă de alocare a accesului la cunoaștere și transformarea acesteia într-un nou tip de avuție – capitalul intelectual. Rolul sistemelor de educație și învățământ în creșterea acestui tip de avuție este vital. De aceea, abilitățile serviciilor de educație și învățământ, de a răspunde noilor imperative ale programului sunt vehement chestionate. Chiar și viziunea filosofică asupra educației și învățământului este în schimbare. Viitorul se anunță din ce în ce mai complex și mai imprevizibil. Schimbările rapide impun decizii rapide și deci, aplatizarea rețelelor ierarhice și a birocrațiilor. Cine nu se adaptează dispare. Perspectivele unidimensionale sunt abandonate în toate domeniile. Faptul că serviciile de educație și învățământ constituie un aparat la dispoziția statelor, cu ajutorul căruia acestea imprimă un anumit gen de personalitate socială, este suspectat de tot mai multă lume. Demasificarea are deopotrivă conotații economice și etice. Noile tehnologii ale informației sunt în măsură să producă serii scurte de bunuri, unicate chiar, la costuri apropiate de cele ale produselor de masă. Importanța factorilor de producție convenționali – pământul, capitalul financiar, munca etc. – se află într-o relativă scădere. Invenția, inovația productivă trec pe primele locuri în topul intereselor oamenilor de afaceri ai viitorului. Iar primi pași de educare timpurie din ciclul primar poate să consolideze baza formării individului ca asimilație a cunoștiințelor cât și de a contribui ulterior la bunăstarea societății.Cererea internațională pentru o mai bună informare despre scopurile și performanțele atinse de diferite practici în educație și învățământ a crescut. Simultan s-a mărit și nivelul de conștientizare asupra dispariților naționale și internaționale, pe diferite criterii, din domeniul educației și cunoștințelor lor în planul securității economice și sociale din țările dezavantajate. În conformitate cu tendințele manifestate pe plan mondial, cunoașterea devine componenta numărul unu a dezvoltării economico-sociale.

De altfel, economiile țărilor dezvoltate evoluează rapid spre economii postindustriale, denumite de unii autori „economii ale cunoașterii”. În acest context, singura sursă reală de putere în lume va fi crearea și difuzarea de noi cunoștințe, principala forță a competiției mondiale devenind calitatea forței de muncă. La nivel mondial, una din cinci persoane este ori elev ori profesor într-o instituție de învățământ. Complexitatea și diversitatea soluțiilor adoptate de diferite țări pentru organizarea accesului în învățământul primar si superior rezultă atât din volumul diferit al resurselor alocate acestui scop, cât și din nevoile specifice de pregătire a elevilor, în vederea practicării unor viitoare activități utile. În România, percepția economiei de piață doar ca un „capitalism sălbatic” în care specula, furtul și corupția fac casă bună cu dorința unora de a se îmbogăți peste noapte, are efecte indezirabile asupra sistemului general de valori din țara noastră. Pe fondul bulversărilor din sistemul de valori și din comportamentul oamenilor, interesul pentru instruire, element esențial al cererii educaționale, cunoscut un drum plin de meandre care poate avea, pe termen mediu și lung, efecte semnificative asupra sistemului de formare și adaptare profesională. În SUA, programele de studiu conferă elevilor sau studenților,viitorilor profesori, o educație în însușirea aptitudinilor manageriale solide (gândire critică, analiza și rezolvarea problemelor, comunicarea scrisă și orală, competențe de calculator și alte competențe funcționale specifice, aptitudini care vizează compasiunea, încrederea, toleranța), valori etice (responsabilitatea și capacitatea de a face față presiunilor zilnice fără să cedeze în fața interesului personal). Programele efective de pregătire a elevilor, studenților, profesorilor din SUA promovează eficiența economică urmărind pregătirea unor lideri de afaceri responsabili. Predarea este dedicată cercetării afacerilor și serviciului public folosind diferite metode, precum: predarea pe bază de studii de caz, seminarii, realizarea unor deprinderi de performanță utilizându-se metoda discuțiilor, a experiențelor, precum și a lecturilor tradiționale. Majoritatea școlilor, universităților din SUA oferă programe de pregătire în urma cărora se obține diploma de licență în diferite specializări și diploma de master. Pentru a obține aceste diplome, studenții au nevoie să se pregătească corespunzător si să adopte normele acelei instituți.Structura învățământului și disciplinele studiate se concentrează pe prezentarea principiilor, a tehnicilor care asigură celor care termină școala, într-un mod foarte concret și realist, formarea de aptitudini în ceea ce privește cunoașterea, cercetarea, analiza, luarea deciziilor, pe trepte de pregătire diferite, punându-se un accent deosebit pe toate domeniile din viața economico-socială, atât la nivel micro și macroeconomic, cât și pe un program de educație comun. Este importantă educarea timpurie pentru o mai bună pregătire, formare și dezvoltare, iar apoi afirmare si consolidare bunăstării sociale.

Bunăstarea socială și calitatea vieții individului în societate influențează în mod pozitiv sau negativ dezvoltarea, formarea și integrarea copilului în societate, precum și afirmarea acestuia.Copilul este influențat de societate și influențează societatea. Adică, cadrul bunăstării și calitatea vieții îi poate oferii condiții prielnice pentru a se forma, consolida ca ființă umană și a avea un trai decent, influențând prin acțiunile sale evoluția în folosul umanității, sau îi oferă condiții inumane ceea ce duce la denaturarea individului ca ființă umană, transformarea copilului în delicvent punând în pericol viața sa și a altora deci constitue un declin social și o deci o problemă socială.De aceea, trebuiesc întreprinse politicii sociale de suport pentru o viață mai bună a copilului -copilul constituind deci viitorul societății. Trebuie suținut sistemul social dar și natura noastră umană, depinzând unii de ceilalți prin buna interacțiune și coolaborare. Deci o educație interculturală în ciclul primar asigură o asimilare de informații și formare de toleranță la celălat. Bunăstarea socială reprezintă, la nivel principal o măsură agregată a bunăstăriilor individuale.(dicționar de politici sociale). Pigou (1920) pornea de la premisa cardinalității, a măsurabilității bunăstării și deci a comparabilității interpersonale “a bunăstării individuale”.O alocare optimă la nivel social a resurselor se realizează după Pigou prin maximizarea sumei bunăstărilor sociale. Din punctul meu de vedere este necesar satisfacerea tuturor nevoilor umane. (de exemplu piramida lui Maslow pentru a nu se produce un dezechilibru și o epuizare a energiei nefondate). Consolidarea acesteia în folosul umanității prin contribuiție și dezvoltare, evoluție.

Calitatea vieții- se referă la caracterul mai mult sau mai puțin bun sau satisfăcator al vieții oamenilor. Calitatea vieții cuprinde ansamblul condițiilor fizice și economice, sociale, culturale și politice, de sănătate, mediul în care oamenii locuiesc, conviețuiesc, bunurile și serviciile la care au acces, modelele de consum adaptate, modul și stilul de viață, stăriile subiective ale individului.

Conceptul de viață implică o teorie asupra naturii umane, a sistemului de necesități umane, a factorilor care guvernează dinamica acestora. În practica cercetării sunt folosite următoarele tipuri de indicatori ai calității vieții:

indicatori ai stării diferitelor componente ale vieții umane (indicatori ai mediului natural, ai condițiilor de locuință, de muncă, de educație etc.);

indicatori ai necesităților/aspirațiilor – ce tipuri de muncă doresc oamenii, ce tipuri de locuință etc.;

indicatori complexi rezultați din raportarea stării la necesități;

indicatori ai calitățiide viață percepute – determinarea modului în care membrii unei colectivități evaluează ei înșiși calitatea diferitelor componente ale vieții lor;

indicatori de satisfacție cu viața – gradul estimat de satisfacție cu viața, ca indice sintetic al efectului subiectiv al calității vieții.

În fine, indicatori ai unor simptome critice ale calității vieții: indicatori de sinucideri, boli mentale, optimism/pesimism, alienare.

Indicatorii calității vieții vizează dimensiunile ca: persoană, populație, mediul natural, așezări umane, locuința, mediul social, familia, ocuparea, calitatea vieții de muncă, resurse macroeconomice pentru nivelul de trai, veniturile, consumul, serviciile pentru populație, gospodăria, învățământul, asistența sanitară, instituțiile de stat și ordinea publică.

Măsurarea calității vieții se face prin:

-indicatorii de stare.-arată modul în care dimensiunea subiectivă se reflectă în constiința individuală. Domenii relevante ale vieții primesc o evaluare din partea omului însuși în termenii de bune-rele, satisfăcute –nesatisfăcute, etc.de acea trebuie să se țină cont de subiectivitatea individuală, la ansamblul de credințe.

Calitatea vieții este un concept calitativ global, cu ajutorul căruia numeroase aspecte concrete ale vieții unui individ sau grup, inclusive al unei națiuni, pot fi evaluate în mod sintetic.Între aspectele concrete care sunt luate în considerare pentru a obține în final caracterizarea de ansamblu, sintetică a vieții unui individ-copil sau a unui grup menționa:

gradul de satisfacere a cerințelor de hrană;

îmbrăcăminte;

locuința, igiena, îngrijirea medicală;

munca, în postura ei de mod fundamental, socialmente validat ,de afirmare a omului;

calitatea mediului ambient, natural și social;

calitatea relațiilor interumane ale individului/copilului;

percepția individuală ori comunitară prin aspectele anterioare;

cultura, învățământ, educație;

alte cheltuieli pentru uzul personal, călătorii, acess spre alte orizonturi de distracție.

Atunci când există un echilibru de funcționare între toate acestea bunăstarea, calitatea vieții copilului putem să înlăturăm toate problemele sociale care pot fi generate de nivelul de trai, educațional/cultural, social. Iar energia noastră va fi focalizată spre dezvoltare continuă, evoluție nu spre simplă supraviețuire sau conflicte, delicvente juvenile.

Bunăstarea socială se referă deci la furnizarea sau primirea colectivă a bunăstării:

-bunăstarea economică care de obicei descrie acele forme ale bunăstării asigurate prin intermediul mecanismelor petei sau economiei oficiale.

-bunăstarea de stat care se referă la asigurarea bunăstării sociale prin intermediul statului.

Creșterea calitățiii vieții este în funcție de dezvoltarea politiciilor sociale, de etica redistribuiri venitului ca și conservarea mediului înconjurător și a umanizării tuturor condițiilor de trai.

Consider că cea mai importantă soluție pentru rezolvarea tuturor problemelor ar fi acordarea unui fond bănesc la toată lumea și asigurarea unei calități de viață decent, deoareace prin acest lucru se înlătură și toate celelalte probleme. Iar banii pentru că sunt făcuți tot de mâna omului trebuiesc multiplicați pentru ca aceste resurse să fie posibile. De exemplu bunăstarea, o calitate mai bună a vieții îi asigură individului/copilului o bună funcționare, adică copilul se naște iar pentru că este această bază a resursei se dezvoltă armonios și în condiții umane specifice ființei omenești, apoi poate primi o educație pozitivă formală de bază în familie, pentru că familia este cadrul de echilibru al său, deoarece nu există divergențe punându-i viața copilului în pericol.

Deci, viața psihică fizică nu este afectată, de asemenea nu duce lipsa de afecțiune și are tot ce își dorește, apoi cadru educațional școlar îi oferă dezvoltarea în prealabil cu programele desfășurate în condiții prospere pentru că atunci când o școală este bine dotată cu condiții de învățare și profesori pe măsură –competenți, pe lângă, mai și stimulează școlarul prin burse sociale, de studiu, schimb de experiență cu alte țări, oportunități de călătorie și studiu pe un alt teritoriu, acordarea de bani pentru acest lucru, pe lângă la cei mici acordarea unei mese de dimineață etc și alte stimulente care fac ca elevul, școlarul, studentul să vină cu mult drag să învețe, să îi fie drag de profesori și să învețe cu mai multă plăcere. Deci totul duce mai apoi la evoluție și totodată potențialul dezvoltat al individului respectiv să contribuie la buna funcționare a societății prin însăși acțiunile sale.

Și însăși Statul, deci să acorde acești bani pentru un nivel de trai decent nu pentru nivelul minim și o calitate a vieții prosperă și apoi noi, ca oameni să îmbunătățim lucrurile atât între noi cât și pentru societate.De asemenea pentru asigurarea bunăstării, o calitate de viață mai bună a copilului trebuie să se respecte drepturile și principiile:

Nondiscriminării;

Respectarea interesului superior al copilului;

Respectarea responsabilițății, dreptului și obligației părințiilor față de creșterea și dezvoltarea copilului;

Dreptul copilului la viață, supraviețuirea și dezvoltarea, înregistrarea copilului după naștere, acordarea unei identități și apoi de aș exprima liber opinia;

Dreptul copilului la protecție;

Dreptul la sănătate;

Dreptul copilului lipsit de familie și plasat pentru protecție și îngrijire într-o familie substitută și verificarea periodică a situației sale;

Dreptul copilului la un nivel de viață suficient pentru aș permite dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală și morală;

Dreptul la educație;

– Dreptul copilului aparținânâd unei minorități etnice la propria viață culturală, de a profesa sau de a-și vorbi limba maternă;

Dreptul copilului la odihnă și recreere;

Dreptul la protecție împotriva exploatării economice;

Dreptul la protecție din partea statului;

Dreptul copilului delicvent de a fi reeducat prin metode adecvate și nu cele instituționale.

După modelul Convenției ONU privind drepturile copilului, Convenția Europeană privind drepturile copilului de mai sus trebuiesc întreprinse politici în toate domenile antisărăcie, politici sociale, economice, educaționale, politici de sănătate, programe sociale de comunicare familie copil, copil părinte, pentru eficientizarea stării sociale, familiale și a copilului.

În vederea promovării integrării și incluziunii copiilor normali sau cu probleme sunt necesare următoarele aspecte:

informarea publicului cu privire la avantajele educației integrate;

adoptarea unor programe extinse de orientare și instruire a personalului didactic și crearea unei rețele favorabile integrării și incluziunii sociale;

asigurarea unui caracter flexibil al programei școlare care să permită luarea în considerație a cerințelor copiilor;

colaborarea cu părinții, satisfacerea cererei acestora de informare și instruire cu privire la educația copiilor săi;

acordarea de suport organizațiilor neguvernamentale care dezvoltă idei și proiecte inovatoare în acest domeniu;

dezvoltarea unor servicii de specialitate care să asigure depistarea precoce a dificultăților copiilor, orientarea școlară, elaborarea unor planuri individuale de educație , monitorizare și evaluare periodică a calității educației copiilor.

Se spune că animalelor li sau dat arme de supraviețuire individuală, nouă, oamenilor nu a fost posibil acest lucru ci doar ajutorul întreprins între unul și celălalt. Adică impreună să facem față problemelor și totodată o calitate a vieții mai bună.Omul nu poate trăi izolat ci este o părticică dintr-un întreg, depindem unii de alții și deci avem nevoie unii de alți nu în a ne face probleme ci o viață armonioasă adaptată ființei umane, iar noi trebuie să ne integrăm, să ne adaptăm la societate și de asemenea să devină ca un fel de paradis, deci o lume mai bună.

 În Declarația drepturilor Copilului se spune: “..Dată fiind lipsa sa de maturitate fizică și intelectuală, copilul are nevoie de protecție și îngrijire specială, inclusiv de o protecție juridică adecvată atât înainte cât și după nașterea sa”.   De aceea drepturile sunt considerate elementele fundamentale prin declamarea asigurării unor condiții optime pentru dezvoltarea sa ulterioară. Copiii au nevoie de respectarea acestor drepturi pentru că în viziunea lor acestea promovează libertatea de constiință, dreptul la educație și la o familie, asistență medicală și socială, protecție specială atunci când este nevoie și familia nu mai poate să-i îndeplinească rolul așa cum trebuie. În România nu de puține ori realizăm că modelul de educație este unul de tip submisiv, că mulți adulți consideră copilul mai puțin un partener cât mai degrabă un subiect al actului parental unilateral. Și nu doar, chiar și instituțiile au adesea aceeași viziune, copilul trebuie să asculte la școală, la grădiniță, oriunde este el, de cei din jurul lui. Devine obiect.  Ori nu de puține ori există o oarecare prăpastie între modelul de educație și expectațiile legate de acesta. Ne dorim un copil ambițios care de fapt toată viața a ascultat de părinți și a fost “cuminte’ fără inițiativă, încântător și comod. Vrem un copil care să aibă succes social, profesional dar în familie a învățat că alții au dreptate și niciodată el. A învățat că de multe ori are obligații dar niciun drept. Atenție la aceste tipuri de experiențe de creștere, deoarece în copilărie se stabilesc fundamentele vieții adultului și vrem nu vrem trebuie să înțelegem că influențează bunăstarea noastră ulterioară. Degeaba așteptăm succes profesional, școlar de la copil, dacă adesea el urmează modelul impus de părinți fără să aleagă, degeaba ne așteptăm să aibă prieteni dacă l-am ținut departe de ei, degeaba vrem să fie creativ și să dezvolte atașament sigur față de cei din jur dacă l-am separat de părinți și cei dragi de nenumărate ori fără să ținem cont că pentru el cei din jur sunt un element de securitate, iar de acolo pleacă un mare paradox acela al explorării, al descoperirii lumii, care este un comportament, culmea, prezent la copiii care sunt siguri pe părinți și pe rolul lor de “gardă de siguranță” pentru ca ei să se poată încet, încet desprinde și să cucerească lumea. Avem și o lege 272/2004, care afirmă toate aceste drepturi care în viața de zi cu zi ar putea să creeze premizele unei copilării fericite sau măcar a unei dezvoltări normale. Copiii trebuie protejați împotriva abuzurilor care le împiedică radical dezvoltarea după spusele lui Boris Cyrulnik,  John, Bolwby, Kari Kilen, Francoise Dolto, și mulți alții care descriu destine marcate definitiv de o copilărie înconjurată de violență fizică și verbală, emoțională sau chiar neglijentă care este o formă de abuz gravă și este scăpată adesea din vedere. Primii trei ani sunt fundamentali. Limbajul, siguranța de sine, comportamente sociale, gândirea și imaginația, elementul de previzibil și de siguranță, dependență versus independent, senzațiile și percepțiile, reprezentările, conduita de explorare, curiozitatea naturală, raporturile interpersonale, experimentul și învățarea, toate acestea se constituie și se manifestă încă din primii ani de viață.

“Pentru fiecare copil ipotezele fundamentale despre lume nu sunt doar credințe ci sunt considerate chiar fapte. Tendința umană este considerarea lumii ca și un loc binevoitor, plin de sens, o experiență care merită trăită. Bunăvoința, sensul pe care îl dăm și faptul că lumea este o experiență care merită trăită sunt cele trei dimensiuni ale lumii psihice pe care trebuie să le urmăm atunci când ne referim la copii!” (Ronnie Janoff-Bulman -1992). Fiecare persoană percepe diferit gradul de viață bună ,de exemplu nu se compară sărăcia bogatului american cu sărăcia bogatului român sau rrom, moldovean sau mulsulman și toți minoritarii, rromii și toate grupurile /statele minoritale datorită etichetării lor, a marginalizării discriminării, pot să aibă o viață mai proastă și deci fiind nemulțumiții. Iar nemulțumirea lor uneori ducând la ostilitate și chiar supraviețuire cum se poate. Pentru a fi îndepărtată aceasta stare și a condițiilor insuficiente de trai pentru o viață mai bună se are în vedere detensionarea acestor stări dintre oameni prin diferite proiecte de cunoaștere unora a altora, de interacționare cât mai bună, îndepărtarea mediului ostil, pentru ca și ei să poată avea o atitudine mult mai bună față de ei și ceilalți iubirea celuilalt fără a i se face rău, respect reciproc atât al originalității sale cât și respectarea, adaptarea la regulile și atribuțiile să se bucure de aceleași drepturi ca și ceilalții de pe teritoriul respectiv, o liberă trecere de la unii la alții dar respectarea bunului fiecăruia, fără a intra cineva în viața celuilalt sau a periclita în vreun mod viața acestuia. Este important să se respecte integritatea celuilat, originalitatea, unicitatea, tradiția etc, dar și adaptându-se la viața românească din care face parte. Apoi până și pământul -este o singură planetă, și deci de ce să fie îngrădită și fragmentată? Când toți trăim pe acest pământ, și ar trebui să fim cât mai uniți și să ne vrem binele unii altora, cu libera trecere-adică un tot unitar.-fără a ne face probleme ci să trăim cât mai bine .

Prosperitatea mediului și condițiile de trai decent –o viață mai bună îi constituie individul o mulțumire interioară mult mai mare .

Măsurarea dezvoltării umane/calității vieții cu ajutorul indicatorilor sintetici are la bază trei elemente esențiale:

n

longevitatea;

n

nivelul de educație;

n

standardul de viață.

Pentru longevitate se utilizează ca măsură speranța de viață la naștere, care reflectă sintetic durata medie a vieții sub influența unor factori cum ar fi alimentația, starea de sănătate, condițiile de locuit etc.

Nivelul de educație reflectă gradul de instruire și accesul la un învățământ de calitate, indispensabil procesului de formare în vederea unei vieți productive în societatea modernă. Nivelul de educație se măsoară prin combinarea datelor privind gradul de alfabetizare pentru școlari și adulți și gradul de cuprindere în învățământ.Este recunoscut faptul că accesul la resurse este un factor hotărâtor pentru asigurarea unui nivel de viață decent.Unul dintre principalii indicatori care caracterizează accesul populației la resurse este produsul intern brut pe locuitor. În perioada 1990-2000 PIB-ul real pe locuitor a crescut într-un ritm mediu anual de 1,2%. Interesant este faptul că în timp ce în țările în curs de dezvoltare PIB real pe locuitor înregistrează un ritm mediu anual de creștere de 3,1%, în țările din Europa Centrală și de Est și CSI, PIB pe locuitor scade cu un ritm mediu anual de 2,4%. Privit în raport cu dezvoltarea umană, se constată că în țările cu o dezvoltare umană ridicată și medie, rata medie de creștere a PIB este de 1,8%, respectiv 1,9%, iar în cele cu dezvoltare umană scăzută de 1%.

Dacă la nivel mondial, în anul 2000, PIB pe locuitor era de 7.446 dolari SUA la paritatea puterii de cumpărare(PPC), pe grupe de țări după nivelul dezvoltării umane diferențele sunt considerabile.

Accesul la resursele necesare pentru un standard de viață convenabil se poate evalua prin produsul intern brut, (PIB) pe locuitor, calculat la paritatea puterii de cumpărare, în dolari.

Pentru măsurarea bunăstării, Sen a pus la punct alți indicatori care înglobează de asemenea și distribuția veniturilor. Prin noi se lansează concluzia că, venitul este pertinent în raport cu oportunitățile pe care le crează. Acestea depind la rândul său de alți factori (precum sănătatea) ce trebuie luați în considerare în cuantificarea bunăstării.

De aceea, indicele dezvoltării umane este construit după acest principiu (IDU este o medie a trei indicatori: speranța de viață la naștere, nivelul de educație, nivelul de viață măsurat prin PIB real pe locuitor; valoarea indicatorului este cuprinsă între 0 și 1)

Educație Studii medii incomplete 28.4% 55.4% -27.0% Șc.ciclul primar.

(Sursa: Human Development Report, 2002, p. 193.)

Iată că pentru o viață mai bună, mai frumoasă, mai prosperă și mai lungă este nevoie de educație timpurie pentru a se putea dezvolta armonios copilul ca apoi să fie stâlpul societății și dezvoltarea economică. Se știe că în principiu cei care frecventează școala, studiază, au mai multe șanse în viață și pe piața de muncă când vor fi mai mari. Așadar, pentru ca să avem o viață mai prosperă și resurse inepuizabile pe viitor, statul trebuie să investească în educația interculturală, educația tuturora fără discriminare pentru egalizarea de șanse. Pentru buna coolaborare și interacțiune între persoane diferite (din punct de vedere al etniei, naționalității, a religiei,..etc) pentru intergrare socială/incluziune socială și pace mondială. Învățământ pentru toți, împreună cu toți-constituie un deziderat, dar și o realitate, care câștigă adepți și se materializează în experiențe și bune practici de integrare/incluziune. Integrarea/incluziunea poate fi susținută de :

-existența unui cadru legislativ flexibil și realist;

-interesul și disponibilitatea cadrelor didactice din școala publică și din școala specială;

 -implicarea întregii societăți civile;

     -nivelul de relații care se formează și se dezvoltă la nivelul clasei integratoare, bazat pe empatie, toleranță și respect față de copilul cu CES.

Școala, educația interculturală, obișnuiește copilul cu diversitatea celuilat făcându-l să o accepte ca ceva important, ceva complementar lui. De exemplu nici doi copii gemeni nu pot fi asemănători calitativ, dar alți copii veniți din alte societăți, alte culturi, alte religi, alte naționalități, nici atât etc. Iar pentru că fiecare este diferit și unic în felul lui constituie un avantaj, o completare pentru celălat și ulterior societății. Sigur că ar fi eficentă adoptarea mai multor variante, variabile de soluționare și dezvoltare a unei probleme sociale, sau în cultură, artă, cercetare de exemplu, existența mai multor minți sclipitoare care să vină cu proiecte optimiste și fiabile. Pe lângă faptul că educația interculturală poate să ne facă să prosperăm economic, social, cultural să devenim mai umani, un întreg unitar, dar originali, mai poate pune bazele unei relaționări pașnice între toate persoanle din toată lumea fiind PACE! Și ce poate fi mai important decât să fie pace pe întreaga Planetă și să ne ințelegem bine, să ne dorim binele între noi, să colaborăm să prosperăm și să trăim fericiți. Într- un cuplu, grup sau chiar și țară, e foarte important ca fiecare individ să fie fericit și dacă fiecare e fericit tot grupul va fi fericit, toată lumea, eu sunt bine, tu ești bine, celalăt este bine toată lumea este bine, dacă nouă ne este bine. Totul depinde de noi! Să avem o atitudine mai bună și deschisă către celălat și să ne dorim binele! Iar atitudinea se poate și forma în școli prin educație interculturală și nu numai.

CAP.3. NOILE EDUCAȚII

Noile tipuri de conținuturi sau “noile educații” reprezintă cel mai pertinent răspuns și mai util al sistemelor educative al imperativelor generate de problematica lumi contemporane(Văideanu,1986). Aceste educații sunt incluse în programele UNESCO și sunt următoarele:

educația relativă la mediu(“l`education relative a l`environnement”);

educația pentru pace și cooperare;

educația pentru participare și democrație;

educația în materie și populație ;

educația pentru o nouă ordine economică internațională;

educația pentru comunicare și mass-media;

educația pentru schimbare și dezvoltare;

educația nutrițională;

educația economică și casnică modernă;

educația pentru timpul liber.

Educația relativă la mediu

Orice persoană se naște și trăiește într-un anumit mediu, spațiu geografic, istoric care poate să favorizeze existența sau mai puțin în cazul în care este ostilă. Este necesară cunoașterea realității mediului din care provenim pentru a cunoaște lumea în care se află respectiva persoană, sau lumea în care intră acea persoană.Toate aceste realități sunt factori care exercită în mod necesar o influență pentru menținerea echilibrului și identității sociale, sau individuale. Conferința Națiunilor Unite asupra mediului înconjurător, organizată la Stockholm în 1972, lansa o importantă chemare în acest gen: “A apăra și a îmbunătăți mediul înconjurător pentru generațiile prezente și viitoare a devenit pentru umanitate un obiectiv primordial”. Educația relativă la mediu își propune să–l conducă pe elev, deci pe viitorul cetățean, spre formarea unui punct de vedere mai obiectiv asupra realității (al cărei fundament este relația om-oameni-mediu).Educația relativă la mediu trebuie, înainte de toate să urmărească dezvoltarea gradului de conștiință și a simțului responsabilității tuturor copiilor, oamenilor fără de mediu și problemele sale. Oamenii trebuie să dobândească cunoștiințele, atitudinile, motivația, angajarea și instrumentele necesare pentru a acționa, individual și în colectiv, în vederea soluționării problemelor actuale și prevenirii apariției unor noi probleme. În perspectiva școlară, elevul trebuie ajutat să :

-înțeleagă că omul este inseparabil de mediul său și că efectele negative ale acțiunii sale se repercutează asupra lui însuși.

-obțină cunoștiințe necesare soluționării problemelor mediului său imediat.

-să se angajeze în obținerea cooperării pe linia rezolvării unei probleme.

-dezvolte instrumente de analiză, reflecție și acțiune pentru a înțelege, preveni și corecta neajunsurile provocate mediului (acțiuni concrete, dar și reflecție aprofundată).

-folosească metodele de acțiune (anchete, cercetarea documentelor, discuțiile-dezbatere) fiind utilă formărilor de valoare. Profesorul se integrează echipei, ca ghid, consilier, ajutor și îi sprijină pe elevi, putând în același timp satisface cerințele de rapiditate și eficacitate, fiind ca sursă de nou și claritate.

Educația pentru pace

Omenirea are nevoie de o conștiință împărtășită de întrega umanitate de promovare a unui nou umanism, bazat nu numai pe valorile morale și culturale, ci și pe achizițiile noii revoluții științifice și tehnice și pe impactul asupra vieții. Individul trebuie să fie informat în spiritul solidarității cu cei din generația sa, al respectului pentru cei care l-au precedat și cei îl vor urma, al încrederii în destinul umanității și valorile umane. “Educația pentru pace corespunde șirului de activități educative, de la simpla menționare în clasă a nivelurilor diferite ale conflictului, a diversității și ale problemelor internaționale, până la integrarea mai comprehensivă a cercetării, predării activității la toate nivelurile procesului educativ, care are drept scop pregătirea oamenilor pentru participarea sau consolidarea unei lumi mai drepte și a unei ordini sociale în care violența directă sau structurală sunt reduse pe cât posibil”(Stephen,1983,p.292). Johan Galtung, socotit unul dintre promotorii păcii spune că disciplina educativă deosebește trei aspecte esențiale care trebuiesc avute în vedere:

1. dezvoltarea –care oferă posibilitatea de a prezenta valori de bază tendințe, esențiale și starea evoluțiilor internaționale.

2. pacea- care oferă posibilitatea de a discuta modul în care dezvoltarea și abordarea în mod creator a conflictului se pot uni importiva violenței directe sau structurale; -relaționarea armonios efectuată, pașnică.

3. viitor-care oferă posibilitatea de a proiecta toate aceste tendințe pe un ecran al viitorului, analizând tendințele, făcând propuneri pentru acțiune.

Educația pentru pace este ca o educație a atitudinilor și mentalităților, a conduitei în societate, în școală, în familie. Ea propune autoconștientizarea facultăților și poceselor fiecărui individ, pentru a putea fi utilizate apoi în sfera activităților sale, în sfera relațiilor interpersonale din școală, familie, societate. Este important :

-respectul față de om ca valoare socială supremă;

-respectul față de valorile culturale și acceptarea diversității culturilor;

-receptivitatea la ideile și sugestiile altora;

-capacitatea de a dobândi contacte satisfăcătoare de a dialoga;

– toleranța, acceptarea unor comportamente diferite;

– descurajarea agresivității și violenței ;

-formarea spiritului critic și autocritic;

– protejarea florei și faunei;

Educația pentru pace presupune cultivarea unor atitudini superioare și formarea oamenilor în vederea evitării conflictelor și a promovării dialogului constructiv, cultivarea receptivității și flexibilității, a respectului față de valori și aspirații, față de sine și față de alții, a priceperii de a indentifica punctele comune și de a respecta diversitatea situațiilor de viață, acestea consolidând personalitatea. Profesorul Ștefan Bârsănescu (1975) propune constituirea unei “pedagogii a păcii” care trebuie să urmărească:

-educarea copiilor astfel încât aceștia să se debaraseze de impulsuri agresive și de comportamente ostile și să devină sensibili la ordine, liniște, echilibru, dreptate.

-formarea tinerilor în spiritul ideilor de înțelegere mutuală, cooperare, toleranță.

-educarea tinerilor în ideea unei concepții depre lume care să le permită să se entuziasmeze de valorile spirituale ale omenirii. În conceperea acestei pedagogii a păcii își găsește loc ideea că disputele se soluționează prin discuții, argumentării, demonstrații, iar apelul la rațiune implică încrederea în capacitatea omului de a învăța să își exercite spiritul de înțelegere reciprocă.

Educația pentru participare și democrație

În numeroase sesiuni și seminarii premergătoare Anulului Internațional al Tineretului s-a discutat tema “participare, dezvoltare, pace”. Prin participare se înțelege nu numai posibilitatea de a desfășura o activitate creatoare, care face apel la capacitatea totală a individului și care este socialmente utilă, ci semnificativă și șansa oferită tinerilor de a-și defini și delimita aspirațile și nevoile, de a inova, de a dobândi capacitatea de autogestiune. Astfel că tinerii pot aduce propriile idei în dezbatere și formarea, punerea în practică a acestora, în vederea integrării în societate. Participarea corelează poziția cu coeziunea, încrederea reciprocă respectul față de om și realizările sale. În procesul constructiv –educativ încurajarea comportamentului paticipativ înseamnă “pasul de la achiziția pasivă și conformistă la acțiunea de transformare, prin intervenția profundă a modului de a fi, de interacționare a individului. “De la “a învăța “ la a învăța să fi și să devii adică pregătirea de a face față situațiilor, pentru a le crea, dobândit dorința de angajare și acțiune, de a interacționa satisfăcător, iată finalitățile educației pentru participare și democrație”(Neculau,1985).

Educația economică și casnică modernă

De cele mai multe ori dezvoltarea economică este interdependența de pregătirea educațională a individului. Cu cât are un nivel mai ridicat de studiu școlar cu atât are mai multe oportunități și uși deschise pe o paletă largă a locurilor de muncă. Cerințele economice determină calificarea forței de muncă, și în același timp, impun atitudini și orientări productive în toate sectoarele de activitate. Dobândind o viață echilibrată și o mai bună integrare socială, creșterea producției de bunuri și service îmbunătățindu-și calitatea vieții. Pregătirea economică pentru viața individuală și inițierea în problematica economiei casnice constituie un prim pas în direcția formăriii capacității de autogestiune. Efectul acesta asupra perfecționării activității în planul producției sociale este incontestabil. Educația reprezintă un element cheie al prevenirii riscului de sărăcie și al excluziuniii sociale, asigurării dezvoltării umane și promovării unei societăți inclusive. Educația interculturală este un subiect de actualitate care vine în întâmpinarea unor realități sociale și politice ce se manifestă în prezent în întreaga Europă și nu numai. Fenomenul emigrării reprezintă o consecință a segregării lumii în țări bogate și țări sărace iar rezolvarea problemelor generate de acest fenomen se află în atenția ambelor părți. Conceptele naționaliste de teritorialitate strictă, cultură, limbă și identitate unică se diluează treptat și lumea modernă înțelege conviețuirea pe teritorii fără granițe închise, cu interferențe culturale și lingvistice într-o identitate multiculturală, bazată pe ajutor reciproc, libertate de mișcare și acțiune. O dovadă a consistenței și materializării acestor tendințe este formarea Uniunii Europene și a Consiliului Europei ce susțin politic și economic diverse programe de formare a noilor generații astfel încât acestea să construiască o lume nouă în care să nu mai existe segregare pe criterii materiale, etnice, culturale, religioase etc. Aceste programe se constituie ca o temelie în procesul de reconstrucție conceptuală privind noile legi sociale și culturale de conviețuire și relaționare între oameni și națiuni.

3.1.PRINCIPII DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE A ÎNVĂȚĂRII COPIILOR DIFERIȚI DE ETNIE, NAȚIONALITATE, RASĂ

Principiile de organizare și funcționare a învățării persoanelor cu aceste tipuri de copii diferiți din punct de vedere al diversității ca etnie, naționalitate, religie sau diferite handicapuri sunt:

1.Principiul prevenirii acestor discriminării are în vedere necesitatea unei diversități de acțiuni specializate în domeniul de sănătate, educație, muncă.

2.Principiul intervenției educaționale precoce -să fie cât mai timpurie în raport cu momentul integrării cerințelor educative evaluarea, etc.

3.Principiul abordării globale și individuale –se referă la evaluarea și stimularea tuturor capacităților individului diferit.

Nivelul de inteligență se determină prin:

– nivelul de învățare.Învățarea însă nu se realizează numai în școală.

– disponibilitatea de limbaj, psihomotorică și social adaptabile existenței sale sau a potențialului său.

4.Principiul drepturilor și șanselor egale care presupune acțiunea persoanelor diferite să vizeze atât satisfacerea cerințelor individuale cât și eliminarea obstacolelor sociale.Se dorește ca acești copii să participe la o serie de programe.

5.Principiul asigurării unei educații culturale cu cea oferită copiilor de aceeași vârstă în condiții de organizare cât mai apropriate de cele ale altor instituții.

6.Principiul asigurărilor de sprijin necesar în funcție de amploarea și necesitate specific copilului respectiv .

8.Principiul cooperării și parteneriatului în educația interculturală care implică colaborarea cadrelor didactice și a specialiștilor din domeniul respectiv, asociațile și organizațiile de profil cu cele ale părințiilor.

9.Principiul stării de toleranță-diferențele fiind suportate, trecute cu vederea.

10.Principiul stării de acceptare –în care diferențele sunt cunoscute și recunoscute, nemaifiind negate sau respinse fără apel.

11.Principiul respectului reciproc- se manifestă prin admirație și apreciere față de diversitate, diferențele dintre elevi constituie puncte de plecare în activități educative.

12.Principiul de afirmare și solidaritate este nivelul la care este evidentă preocuparea pentru echitate și justiție socială. Acest nivel este susținut de către educația interculturală a elevilor –multiculturalitatea devine obiectiv al intervenționalului intercultural care poate determina schimbări de atitudini și la nivel comportamental. De exemplu „Cum putem construi împreună o lume mai bună”? În diversitatea etniilor de pe pământ constă frumusețea omenirii, fiecare dintre acestea contribuind la patrimoniul cultural mondial cu specificul său. Istoria, tradițiile, cultura fiecărei etnii reprezintă un capitol important al universalității.

Pluralismul cultural vine cu ipoteza că minoritățile etnice au un stil diferit de învățare și că programa analitică în școli și curriculumul educațional ar trebui revizuite pentru a veni în întâmpinarea stilului cognitiv și profilul spiritual al elevilor ce fac parte din diferite grupuri etnice. Planul de învățământ și programele analitice ar trebui structurate astfel încât să integreze social individul cu un rol mare de incluziune socială, pentru o mai bună relaționare, îndepărtarea sterotipurilor și prejudecăților. Într-un cadru social –istoric, elementul de esență al acestui demers educativ îl constituie centrarea sa asupra realizării înțelegerii, acceptării și asumării diversității umane, în toate ipostazele sale (Tayor,1992,Vinsonneau,1997).

„Pregătirea ființei umane pentru a trăi diversitatea ca un fapt cotidian, a-l considera natural și evident, a-l repera și explica ;educarea atitudinii față de diversitate pentru a o percepe și trăi ca sursă de interes și dezvoltare; exersarea capacității de relaționare, reciproc avantajoasă în cadrele diversității umane” (Fourier,Vemer ,1994,p.135).

Dar când etichetele categoriale intervin, stereotipurile (trăsăturile legate de etichetele categoriale în memoria semantică )sunt și ele, de regulă, activate (Dovidio,Evans,Tyler 1986).

Informația legată de aceste stereotipuri ușurează judecarea acelui individ.Explicația oferită de psihologia cognitivă, care susține că stereotipurile sunt mecanisme mentale de economisire a energiei (Macrae,Bodenshausen,Milne,1995) afirmă că există două tipuri de strategii de procesare a informației : top-down și bottom-up. Ultima se bazează pe informația nouă, în timp ce prima domină informația anterioară. Stereotipurile sunt văzute ca prototipuri, scheme care descriu în general categorile sociale. „Evitarea sau controlarea sterotipurilor și prejudecățiilor, precum și lupta împotriva discriminării și marginalizării presupun cunoașterea acestor elemente care sunt definitorii pentru membrii unei anumite culturi și acceptarea lor” (Ciolan,2000). Toți egali, toți diferiți a fost sloganul sub egida căruia s-au desfășurat manifestările din cadrul Campaniei

împotriva rasismului, xenofobiei, antisemitismului și intoleranței, organizată de Consiliul Europei în anii 1990. Pentru a-și pune în valoare statutul de cetățean, omul are nevoie de competențele civice necesare, de achizițiile culturale și comportamentale adecvate.

Educația pentru minoritățile etnice vest –europene

Țările est-europene încearcă să consolideze demersuri educaționale pentru imigranții din minoritatea rromă de pe teritoriul respectiv. Practic și persoanele străine se pot bucura de libera trecere pe teritoriul respectiv, de buna colaborare și adaptare la normele și accesul egal la oportunitățile, servicile publice, politice, socio-culturale, de sănătate etc.din țara respectivă.

În Germania de Est, problema imigrației nu era recunoscută și dezbătută deschis :”Diferențele nu există”a fost concluzia lui Kruger-Portratz (1991) în legătură cu existența grupurilor de imigranți și a celor minoritare naționale. S-au adoptat diverse politici educaționale al țării de origine pentru minorități cum ar fi și două din anul 1964:

1. integrarea acestora în sistemul educațional german, ceea ce presupunea pregătirea suplimentară pentru învățarea limbii germane.

2. reintegrarea în sistemul educațional al țării de origine, și pregătirea suplimentară pentru învățarea limbii materne. Acest al doilea registru a fost abandonat în 1971, ca urmare a evoluțiilor demografice. Iar primul a constituit fundamentul politicii educaționale destinate minorităților etnice.Au fost înființate așa-numitele clase pregătitoare pentru învățarea limbii germane ca a doua limbă, organizate cu 1-2 ani înainte de debutul educației obligatorii.

În 1994 erau 1.122010 elevi din minorități etnice (imigranți ) înscriși la școlile publice germane, ceea ce reprezenta peste 9% din întreaga populație școlară. Cei mai mulți dintre aceștia aparțineau comunității turce și iugoslave.

Participarea elevilor aparținând minorităților naționale în programe educaționale speciale (1995-1996)

În Franța – educația primară este de 5 ani (6-10 ani), iar programele educaționale destinate minorităților sunt subsumate titulaturii ELCO (Enseignement des Langueset Culture d’Origine).

Cu toate acestea învățământul primar din regiunea Alsacia, limba germană beneficiază de un statut privilegiat: aproape 75% din elevii de vârstă școlară mică urmează cursurile opționale de germană (2ore/pe săptamână). Limbi ca brasca, bretona, catalana sunt însă rar predate în școala primară. Programe de învățare a limbilor minoritățiilor au debutat sub semnul finalității de reîntoarcere a imigranților în țara de origine.

Elevii din școlile primare franceze care urmează programe de învățare a limbii și culturii materne au nevoie de consimțământul părinților, dar și al directorului școlii. În general, aceste programe sunt finanțate și organizate de consulatele țărilor de origine .

Situația organizării acestora este după cum urmează:

Programe în limbile minorităților (1989-1990), apud Husen,1992, p.194

În anul școlar 1990-1991, aproximativ 30% dintre elevii portughezi, turci, italieni, spanioli și din țările fostei Iugoslavii au participat la programe de învățare a limbii și culturii materne, în timp ce doar 20% dintre elevii provenid din comunitățiile arabe au optat pentru traseu educațional.

În Olanda -limbile minorităților tradiționale s-au studiat în paralel cu limba oficială, bucurându-se de același statut legal privilegiat în învățământul primar și nu numai.

Introducerea limbii frizone încă din învățământul primar a fost considerată indispensabilă după ce studii laborioase au demonstrat că eșecul școlar al elevilor din acestă comunitate se datorează inexistenței unui demers bilingv în derularea programelor educaționale obișnuite.În învățământul primar, limba frizonă este obligatorie în nordul Olandei, în timp ce în gimnaziu și liceu are un caracter opțional (Broeder și Extra ,1997). În 1974 programele educaționale speciale au fost introduse în învățământul primar fără nici o pregătire prealabilă, fără asigurarea asistenței psihopedagogice necesare, a suporturilor curriculare, chiar fără fundament legal.

În acest tabel de mai sus sunt prezentate date cu privire la participarea elevilor din grupuri minoritare la programe educaționale speciale. Programele educaționale speciale necesare mai ales în primii ani de școlarizare răspund în mod deosebit nevoii de acordare a condițiilor familiale cu cele școlare .

În România

Evoluția ratei brute de participare școlară în învățământul primar și gimnazial 1989-1999 :

98,2% Albania

95,1%Solvenia

95,0%Letonia

94,4%Lituania

94,15%Moldova

92,8% Ungaria

95,8% România

98,5%Ungaria

98,4%Bulgaria

97,9%Polonia

97,9% Cehia

96,2%Estonia

Sursa datelor: TransMonee Database, 2001, cifrele reprezintă ponderea copiilor care frecventează o formă de învățământ în total copii de vârsta școlară (în România 7-13 ani) și pot depăși 100%.

În România sunt cei mai numeroși romi față de celelate țării, unde au fost cunoscuți prin emigrare acestora. Recesământul din 1992 s-au declarat romi 409,723 reprezentand 1,8% din totalul populației. Sigur că aceasta cifră oscilează înspre mai mult sau mai puțin depinzând de fiecare cum se declară a fi. Agenda 2000 , document complex întocmit de Comisia Europeană la cererea statelor membre ale Uniunii Europene, în secțiunea referitoare la politica față de minoritățile statelor candidate, estimează că grupurile minoritare reprezintă 13-15% din populația României între acestea, țiganii ar fi aproximativ 7-7%. Potrivit aceluiași document, în Cehia, țiganii reprezintă 2-3% din populație, în Bulgaria 3,3-7%, în Ungaria 4-5%, iar în Slovacia -4,8-10%.

Astfel, din totalul copiilor și tinerilor romi cuprinși în sistemul de învățământ (7-16 ani), 53,1% sunt băieți și 46,9% sunt fete.

Conform lui „Oxford English Dictionary ,ediția 1989” țigan este un membru al unei rase nomade de origine hindusă…despre care s-a crezut că provine din Egipt. Aceștia au pielea de culoare roșcat închis și părul negru. Își câștigă existența din confecționarea de coșuri, din geambașie, din ghicit etc. și de obicei trezesc suspiciune datorită vieții nomade și obiceiurilor lor. Limba lor este un dialect hindus, foarte stâlcit, cu un număr mare de cuvinte provenind din diferite limbi europene.” Rromii sunt răspândiți în lumea întreagă și cunoscuți sub mai multe nume: în Anglia-travellers sau gypsies, în S.U.A., Canada, Australia -romanichal, în Spania- gitanos și lista poate continua. Limba rromani, după o evoluție de peste un mileniu, încă nu are o variantă standard, ci pot fi găsite peste 60 dialecte doar în Europa, cu înrudire între ele, dar uneori reciproc neinteligibile. Dezrădăcinați din India și ducând o existență mobilă, identitatea instabilă a devenit inevitabilă pentru rromi. Etnicitatea lor avea să fie croită și modelată de o multitudine de influențe interne și externe. Ei vor asimila nenumărate elemente care nu au nici un fel de legătură cu India și, în cele din urmă, vor înceta să mai fie indieni. Totuși identitatea, cultura lor în ciuda transformărilor, va rămâne net distinctă de cea a populației „ gadze” care îi înconjoară și de care depinde existența lor economică.

Revenind la istoria rromilor de pe teritoriul țării noastre, iată câteva aspecte relevate de cercetătorul istoric  Viorel Achim  în cartea sa „Țiganii în istoria României”.  Multă vreme rromii au fost o populație ignorată datorită situației de robi care a făcut să fie marginalizați. Totuși la mijlocul secolului trecut reprezenta 7% din populația Principatelor. Istoria rromilor se caracterizează prin supraviețuirea, de-a lungul secolelor, a unor trăsături  specifice și caracteristici culturale. Cea mai veche mențiune a existenței lor în Balcani, unde au venit după o perioadă destul de lungă petrecută în Imperiul Bizantin, o avem din 1348, în Serbia .Din Balcani  au ajuns și pe teritoriul României, fiind menționați în documente din 1385 în Țara Românească, circa 1400 în Transilvania și 1428 în Moldova. În 1385, domnitorul Dan I al Țării Românești dăruiește mănăstirii Tismana  40 sălașe de țigani care fuseseră ai mănăstirii Vodița. Este prima atestare documentară a existenței rromilor pe acest teritoriu. Încă de la început, documentele vorbesc despre ei ca despre robi și vor rămâne în  această condiție sute de ani, până la jumătatea sec. al XIX-lea. Robia-sclavia cu caracter casnic- a existat peste tot în Europa .Românii au preluat-o din sistemul social al tătarilor, singurii robi din țară fiind țiganii, de unde și termenul de țigan a ajuns sinonim cu cel de  rob. Existau mai multe categorii de robi: domnești, mănăstirești, boierești. Având în vedere această situație, în Planul Național Anti-Sărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale (PNAinc), obiectivele strategice se referă la creșterea participării școlare la toate nivelurile de educație a copiilor proveniți din medii defavorizate, în special a copiilor romi.

În privința resurselor alocate (infrastructură, dotări, resurse umane) nu există diferențe, pe genuri, atât fetele cât și băieții beneficiind de același sistem de oportunități.

De altfel, în vederea creșterii calității educației s-au derulat o serie de programe care au vizat ameliorarea infrastructurii învățământului (Programul de reabilitare a construcțiilor școlare co-finanțat de Banca Mondială și Fondul de Dezvoltare Socială), precum și dotarea cu echipamente, material didactic și mobilier școlar a unităților de învățământ din mediul rural (Programul de relansare a învățământului rural co-finanțat de Guvernul României și Banca Mondială).

Principalele priorități pe care se vor concentra acțiunile de reformă educațională în România sunt următoarele:

• Asigurarea educației de bază pentru toți cetățenii și dezvoltarea competențelor cheie ;

• Realizarea echității în educație ;

• Creșterea calității procesului de predare/învățare, precum și a celorlalte servicii educaționale ;

• Fundamentarea învățării pe baza nevoilor de dezvoltare personală și profesională a tinerilor, din perspectiva dezvoltării durabile și a asigurării coeziunii economice și sociale ;

• Asigurarea și recunoașterea complementarității dintre educația formală, non-formală și

informală, învățarea permanentă devenind unul din pilonii de bază ai politicii educaționale ;

• Deschiderea sistemului educațional și de formare profesională către societate în ansamblu, către mediul economic, social și cultural.

Echitatea este o finalitate majoră a politicilor publice din România. Din perspectiva educației sunt de relevat îndeosebi următoarele obiective:

• asigurarea accesului egal și universal la educația de nivel primar și secundar inferior; creșterea șanselor educaționale pentru zonele și segmentele sociale defavorizate (mediul rural, populația de etnie romă, persoanele marginalizate sau în situație de sărăcie severă, copii cu nevoi educative speciale);

• creșterea oportunităților de participare școlară și formare profesională, asigurarea unei

educații de calitate, inclusiv pentru zonele și categoriile de populație defavorizate;

• posibilitatea profesionalizării absolvenților învățământului obligatoriu în vederea inserției efective pe piața muncii;

• îmbunătățirea și diversificarea formelor de suport pentru persoanele copiii cu nevoi speciale de educație; extinderea principiului educației inclusive prin creșterea participării la învățământul obișnuit.

Principalele grupuri educaționale vulnerabile vizate de politicile de incluziune socială sunt reprezentate de:

• populația din mediul rural și zonele defavorizate;

• populația de etnie romă;

• copiii cu nevoi speciale de educație;

• alte grupuri vulnerabile (copiii instituționalizați, migranți, copiii străzii, cu diverse boli, viruși hepatici B,C, copiii HIV pozitivi ș.a.)

În scopul asigurării accesului la o educație de calitate a categoriilor de populație defavorizată și a grupurilor vulnerabile, pe lângă cadrul legislativ care garantează dreptul la educație, a fost dezvoltat un sistem de reglementări centrate pe aspecte specifice, s-au elaborat planuri naționale și strategii de incluziune socială, au fost puse în aplicare programe de intervenție destinate diferitelor grupuri țintă cum ar fi:

creșterea accesului membrilor comunităților rrome la servicii de educație, sănătate, piețe de aprovizionare și desfacere prin îmbunătățirea infrastructurii de acces, a calității construcțiilor existente sau prin construirea unor noi elemente de mică infrastructură;

îmbunătățirea condițiilor de locuire și igienă prin reparații de mică anvergură a locuințelor individuale, prin asigurarea apei potabile și a unor servicii de canalizare;

protejarea mediului prin realizarea unor lucrări de refacere a mediului natural.

crearea/dezvoltarea unor servicii sociale ce răspund unor nevoi de bază ale comunității;

creșterea oportunităților de angajare prin formare și orientare profesională a beneficiarilor;

crearea de oportunități pentru participarea la viața socială la nivelul comunității;

implicarea comunității în protejarea și curățirea mediului înconjurător.

3.2.TEHNICI DE ÎNVĂȚARE EFICIENTĂ

Educația interculturală fiind foarte complexă în cunoștințe și cultură este importantă și modalitatea de asimilare a informațiilor, de adoptare a unei tehnici de învățare eficientă.

Științele educației fac parte din acea categorie de discipline care trebuie să își reconsidere periodic principalul obiect de studiu: procesul de predare și învățare. Această reconsiderare e determinată de caracterul dinamic al predării și învățării, de faptul că trăsăturile definitorii se modifică substanțial de la un moment istoric la altul. Să luăm, de pildă, rolul profesorului. Până nu demult, profesorul apărea în fața elevilor ca principala bază de cunoștințe despre o anumită disciplină. El avea cunoștințele, cărțile, studiile, articolele care spuneau ce e relevant în disciplina respectivă; el trebuia adresat, „accesat" – ca să folosim un termen din tehnologia informației – dacă cineva dorea să învețe. În ultimii ani însă rolul său s-a schimbat fundamental, datorită democratizării fără precedent a accesului la cunoștințe. Aceleași cunoștințe pe care profesorul ți le predă la curs le găsești pe alte câteva sute sau mii de site-uri de pe Internet. O carte rară care, până nu demult, o găseai doar în biblioteca personală a profesorului, acum e accesibilă printr-o simplă apăsare pe taste în zeci de biblioteci virtuale. Ca atare, cunoștințele care în urmă cu câțiva ani puteau fi accesate numai prin profesor la orele de curs, acum sunt accesate grație tehnologiei informației oricând, la orice oră din zi sau din noapte, pe zeci și sute de locații din spațiul virtual.

În aceste condiții, rolul profesorului ca bază de cunoștințe se reduce dramatic. El devine mai degrabă o călăuză, un ghid, care spune ce e relevant, ce e valoros și ce nu prin oceanul de informații la care putem avea acces cu atâta ușurință.

El trebuie să ofere mai degrabă experiențe de învățare, trăiri emoționale intense, despre miracolul unei descoperiri, despre eleganța unei ecuații, despre „plăcerea textului", cum ar spune R. Barthes. Are loc reconsiderarea rolului profesorului – văzut ca antrenor – și a tehnicilor de învățare eficientă. Ancorată în cercetări recente, ea invită, cu acribie și pertinență, la o nouă reflecție asupra propriilor noastre practici de predare. Căci nu este cale mai bună de a-ți spori expertiza într-un domeniu decât reflecția permanentă asupra propriei practici. Un profesor care este un practician reflexiv, care își construiește predarea pornind de la analiza învățării, este țelul oricărei pedagogii. (Mircea Miclea) Ce înseamnă a vorbi despre tehnică în activitatea de învățare? Cum se leagă tehnica de munca intelectuală? Devine profesorul un tehnician dacă aplică o anumită metodologie? Devine pedagogia mai puțin artă?

Ce putem numi tehnică și cu ce semnificație va fi folosit acest termen în lucrarea de față?

Într-o primă accepțiune, tehnica desemnează "totalitatea procedeelor întrebuințate în practicarea unei meserii, a unei științe" (DEX, p.1079). Procedeele corelate cu profesiunea didactică se concretizează în metodologia utilizată pentru predare. Metodologia cuprinde procedee, metode și mijloace care sunt folosite în domeniul didactic. Toate acestea reprezintă tehnici de eficientizare a procesului instructiv-educativ (Cristea, 1998). Cel mai consistent segment al metodologiei îl constituie metodele didactice. Acestea sunt create și verificate pe bază de cercetare empirică. Practica decide în ce măsură sunt utile și când este momentul să se producă o schimbare. Profesorul este instruit să le utilizeze în munca sa, pentru a transmite informații, cunoștințe sau pentru a forma abilități, atitudini.

Care este cea mai bună metodă? Probabil aceea care se potrivește cel mai bine situației concrete de învățare. Valoarea reală a metodei nu este intrinsecă. Să luăm cazul conversației, o metodă cu un lung istoric, de la maieutica socratică, trecând prin conversația de tip catehetic din Evul Mediu și până la redescoperirea și abordarea ei euristică de către modernitate. Metoda a fost mereu aceeași. Ceea ce dă valoarea reală a unei metode este felul în care se utilizează aceasta, adică tehnica. O a doua accepțiune a termenului menține mare parte din semnificația anterioară, dar o îmbogățește cu anumite nuanțe: "Totalitatea uneltelor și a practicilor producției dezvoltate în cursul istoriei, care permit omenirii să cerceteze și să transforme natura înconjurătoare cu scopul de a obține bunuri materiale" (DEX, 1079). Putem aplica această definiție la educație din perspectivă economică. Educația are și ea un produs, iar acesta este omul format în acord cu exigențele unei anumite societăți, care a investit în formarea individului și-1 solicită pe acesta să se integreze în societate. "Uneltele și practicile producției" se referă la metode, procedee și mijloace de instruire, dar și la capacitatea de a elabora strategii de utilizare a lor pentru o educație eficientă. Ideile de cercetare și transformare reclamă abilitatea de a combina elementele anterior enunțate, în funcție de anumite criterii, dintre care cele mai importante, în condițiile obținerii unui produs, par a fi cele ale calității și eficienței. Orientarea către scop asigură conexiunea cu sensul teleologic al educației. Idealul, scopurile și obiectivele, pentru a fi atinse, solicită o atentă proiectare prealabilă a strategiilor de instruire. Tehnica în educație presupune un anumit grad de autonomie, profesorul combină metodele, procedeele și mijloacele, raportându-se la scop și principii, pentru a crea strategii didactice.

A treia accepțiune presupune întoarcerea pe filonul etimologic, până la izvoarele din limba greacă ale acestui termen, pe care Noica le menționează în „Simple introduceri la bunătatea timpului nostru”, referindu-se la cultura de performanță: „… o artă nu există fără meșteșug, adică fără acea techne, ce însemna deopotrivă artă și meșteșug la greci." (Noica, 1992, p.152).

Tehnica didactică înseamnă savoir-faire-ul profesiei didactice. Profesorul care știe să facă din punct de vedere didactic este cel care se centrează pe "cum": cum se utilizează metodele și mijloacele, cum funcționează ele singular și în combinație, cum se potrivesc unele cu altele, dar și cu scopurile, normele și valorile educației. Tekhne înseamnă a ști cum să faci pentru a construi și menține armonia. Performanța pe care o presupune tehnica didactică îl țintește pe profesor și se referă la succesul său profesional.

Este profesorul care nu predă regula, ci o adaptează cu responsabilitate și profesionalism la diversitatea celor care învață.

Profesorul-antrenor facilitează învățarea elevilor săi printr-un demers didactic ce-i implică pe aceștia conștient și activ. Procesul didactic pe care-1 coordonează este transparent: pe de o parte, el face cunoscute elevilor obiectivele lecțiilor și criteriile de evaluare, pe de altă parte îi învață pe elevi și cum să învețe. Adică transmite, pe lângă conținutul obișnuit al lecțiilor, și meșteșugul de a învăța eficient.

Profesorul-antrenor crede în puterea educației, de aceea investighează permanent cum se poate realiza aceasta eficient, în raport cu cerințele societății în care trăiește și cu finalitățile educaționale. Analizează activitatea elevilor săi și pe cea proprie. Este flexibil, dar interoghează critic ideile pe care le vehiculează, elementele de noutate pe care le introduce, strategiile pe care le utilizează.

De asemenea, verifică valoarea practică a ceea ce predă, stabilește conexiuni cu realitatea concretă și valorifică în predare experiența anterioară acumulată de elevi, fie că aceasta provine din școală, fie din mediul extrașcolar.

Profesorul-antrenor își iubește și își respectă elevii și profesia, de aceea el învață constant și se autoperfecționează, pentru a se putea transforma pe sine în sursă de învățare și instrument al educației pentru elevii săi. Este conștient că numai menținând pasul cu progresul în cunoaștere poate să mențină și calitatea activității sale. Înțelege rolul modelelor în formare și încearcă să fie el însuși un model de profesionalism în domeniul său. Capacitatea de a rezolva probleme, reflexivitatea și autoreflexivitatea, gândirea critică, gândirea laterală, controlul efortului investit în învățare, monitorizarea progresului în dezvoltarea potențialului de învățare reprezintă nucleul principal de abilități care pot fi modelate prin antrenament intelectual. Învățarea înseamnă achiziție, urmată de o interiorizare, care duce la o modificare, observabilă prin intermediul unor rezultate. Modul în care acestea au loc a fost studiat de către psihologi și pedagogi, iar rezultatele cercetării lor se concretizează în teorii ale învățării.

ÎNVĂȚAREA EFICIENTĂ are trei caracteristici importante:

• este activă

• este orientată către scop

• duce la rezultate măsurabile. Instrumentele învățării eficiente sunt gândirea critică și strategiile metacognitive.

Învățarea activă presupune implicare și participare conștientă în procesul de construire a cunoștințelor. A da semnificație personală materialelor care sunt învățate înseamnă a le transpune în sisteme proprii de cunoștințe, a stabili permanent legături între experiențele anterioare și cele noi, între cunoștințe și aplicabilitatea lor, între și în interiorul domeniilor de cunoaștere.

Orientarea către scop presupune orchestrarea eforturilor înspre atingerea unor obiective. Obiectivele se stabilesc pornind de la punctele slabe existente, care vor fi convertite în nevoi de instruire și autoinstruire. Obiectivele în învățare pot viza achiziția de informații, formarea de abilități, formarea de comportamente sau dezvoltarea potențialului de învățare.

Obiectivele se stabilesc înainte și în funcție de ele se aleg conținuturile și procedeele. Proiectarea activităților de învățare eficientă se realizează prin obiective nu prin conținut. Rezultatele măsurabile sunt un imbold pentru a continua investiția de efort în învățare. Rezultatele se concretizează în aspecte imediate (examene promovate, concepte stăpânite, idei însușite), dar există și rezultate care vor putea fi demonstrate în timp mai îndelungat (succes în profesie, performanță intelectuală, comportamente în viața concretă). Dezvoltarea personală este un continuum, nu se încheie odată cu dobândirea unei achiziții sau obținerea unui rezultat. Calitatea este o coordonată, cheie a rezultatelor obținute prin învățarea eficientă.

Gândirea critică este instrumentul învățării eficiente care ajută o persoană să se orienteze în lumea alternativelor posibile și să-și conștientizeze mecanismele propriei gândiri. Cel mai important aport al gândirii critice este că provoacă la acțiune, orice înțelegere este urmată de o acțiune în consecință. Perseverența în învățare duce la stabilitatea achizițiilor. Capacitatea de reflecție și autoreflecție critică asupra experiențelor de învățare se concretizează în posibilitatea de a opta argumentat, pe baza unor dovezi valide asupra direcțiilor de dezvoltare personală.

Strategiile metacognitive denumesc aspectele legate de monitorizarea și controlul învățării, precum și dezvoltarea potențialului de învățare. Automonitorizarea progresului și controlul efortului investit în învățare atrag după sine nevoia de a deprinde tehnicile de învățare. A decide resursele, cantitatea acestora și momentul investirii lor înseamnă a învăța inteligent. A învăța cum să înveți înseamnă amplificarea capacității individuale de învățare, cu alte cuvinte a accelera eficient procesul învățării.

De Bono când se referă la dezvoltarea gândirii laterale reprezintă o diversificare a modalităților de gândire pe care le utilizăm. Gândirea laterală nu este substitutul celei verticale, ci doar o strategie care aduce mai multă eficiență aplicațiilor gândirii verticale.

UNIFORMITATE ȘI DIVERSITATE

Fiecare persoană prezintă o combinație unică de trăsături specifice, pe mai multe coordonate: vârstă, gen, spațiu cultural și modalitățile utilizate în prelucrarea informațiilor. Construirea unui mediu de învățare complex, care să fie favorabil nevoilor individuale ale fiecărei persoane care învață este o sarcină dificilă, dar nu imposibilă a instructorilor. Câteva puncte de reper pot fi de folos în acest demers:

• principiul respectării particularităților de vârstă și psihoindividuale;

• utilizarea metodelor active și interactive;

• învățarea prin cooperare ;

• tehnicile de învățare eficientă;

• orientarea către standarde.

Principiul respectării particularităților de vârstă și psihoindividuale presupune realizarea predării conștientizând diversitatea umană. Predarea care răspunde diversității se construiește pornind de la cunoașterea în profunzime a factorilor care produc diferențele între modalitatea de a învăța a indivizilor.

Metodele active și interactive transformă procesul de predare și învățare într-un parteneriat, responsabilitatea se împarte între cel care predă și cel care învață. Informația este prelucrată și organizată în mod conștient de către cel care învață. Învățarea prin cooperare dezvoltă respectul pentru diversitate, capacitatea de empatie, abilitățile sociale. Dat fiind că între membrii unui grup există și diferențe cognitive apare conflictul socio-cognitiv, care generează accelerarea învățării. Grupul funcționează mai bine dacă membrii au distribuite roluri, pe care le exercită alternativ.

Tehnicile de învățare eficientă sunt instrumente care, odată ce sunt bine stăpânite, facilitează învățarea și stabilitatea achizițiilor. Inventarul tehnicilor de învățare include un număr mare de instrumente, proiectate pentru a răspunde diversității și validate prin investigații psihopedagogice. A investi timp în învățarea acestor tehnici înseamnă a investi timp în formarea unor abilități de învățare pe viață, mai ales în condițiile extinderii învățării pe toată durata vieții.

Fiecare individ are posibilitatea să testeze și să opteze pentru acele tehnici de învățare care răspund cel mai bine nevoilor sale. Prin însușirea tehnicilor de învățare indivizii devin mai conștienți de propriul potențial și reușesc, prin strategiile metacognitive și prin cele de dezvoltare a gândirii critice, să obțină eficiență în învățare. Standardele reprezintă reperul care menține calitatea, chiar în condițiile în care responsabilitatea pentru învățare nu mai revine doar profesorului și școlii. Postmodernismul a produs reconsiderarea valorilor din perspectiva individualității. Valorile și criteriile de apreciere a lor sunt valabile în context, odată cu angajarea individuală. Funcția standardelor este una orientativă și nu de uniformizare. Cu alte cuvinte, predarea și învățarea se construiesc prin raportare la standarde, dar nu au ca scop standardizarea.

Munca intelectuală este activitatea de producție, creație sau menținere a laturilor care țin de domeniul intelectual sau de cunoaștere: cultura, știința, educația etc.

Materia primă utilizată în munca intelectuală reprezintă o categorie de resurse inepuizabile: universul, mediul, umanitatea, cunoașterea preexistentă. Metodele prin care se realizează includ studiul, cercetarea, documentarea, inovarea, planificarea, prelucrarea, creația. Produsele sunt noi teorii științifice, sisteme de organizare, opere de artă, articole, cărți, modele de bună practică etc.Printre abilitățile necesare pentru a practica o muncă intelectuală de calitate se numără: capacitatea de reflexie, spiritul analitic, sintetic și de observație, abilitățile de a rezolva probleme și a lua decizii, capacitatea de a gândi critic, autonom și creativ.

Educația, fiind o formă de transmitere a cunoașterii ține de domeniul muncii intelectuale, astfel că predarea și învățarea sunt mai eficiente dacă sunt organizate pentru a pregăti absolvenți capabili de a produce bunuri intelectuale. Pregătirea pentru activitatea intelectuală este unul dintre obiectivele de bază ale învățământului.

Cele mai importante instrumente ale muncii intelectuale sunt lectura și scrisul în corelație cu acestea, procesul de achiziționare a acestor competențe, alfabetizarea, devine crucial. Dacă inițial termenul de alfabetizare denumea procesul prin care se achiziționează scrisul și cititul, în timp semnificațiile acestui termen s-au extins înspre dobândirea competențelor de bază dintr-un domeniu. Așa a apărut alfabetizarea digitală, care presupune familiarizarea cu lumea realității virtuale, cu provocările și potențialul acesteia. Alfabetizarea civică este un concept nou apărut și trimite înspre familiarizarea cetățenilor cu drepturile și responsabilitățile pe care le dețin în comunitatea din care fac parte.

3.3. EDUCAȚIA PRIN IUBIRE

„Să trăim o astfel de viață încât dacă fiecare om ar fi ca voi și fiecare viață ca a voastră, acest Pământ să fie Paradisul lui Dumnezeu”(Phillip Brooks, preot american).

LUMINA+IUBIRE+INIMA+MINTE=ECHILIBRU ȘI ÎNTREG = ALINIERE PERFECTĂ ȘI ACȚIUNE PERFECTĂ = EXPRESIA SUPERIOARĂ ȘI ILUMINARE = PARADIS

(Programul pentru pace planetară).

-să se radieze în permaneță iubire pură în lume, deoarece iubirea reprezintă în acest moment, păsarea pentru celălat, dorința de salvare, infuzia de fregvență perfectă pentru o lume mai bună și unită.Unificarea este posibilă atunci când este unită și nu separată puterea socială de cea a autorității Bisericii, cea spirituală. Va rămâne în tipare atitudinale care dau expresia unor adânci năzuințe precum pacea, armonia, unitatea și ordinea.

„Sănătatea fizică, emoțională, mentală și spirituală, ne permite să trecem de la supraviețuire, la prosperitate, armonie și pace mondială” = un viitor numit Paradis .

„Iubește-ți aproapele ca pe tine însăți”,”dorește celuilat ceea ce iți dorești să primești”, sunt zicale populare cu multă înțelepciune pentru educarea unei atitudini, echilibru social și uman prin „legea iubirii”. Legea iubirii este singura lege care nu poate fi încălcată și dragostea pentru oameni poate să miște din loc și munții sau să traverseze mării și oceane.

Practic trebuie să primeze dragostea față de celălălt, căci doar atunci exită păsare și implicare din toate punctele de vedere. Fără dragoste nu putem să existăm ca ființe umane ci doar ca simpli roboții. Și în dragoste este necesară o strategie de optimizare a lucrurilor fără suferință, cât mai pașnic si normal. Atunci când iubești îți pasă de persoana respectivă și îi dorești binele! Astfel, nu mai pot exista bariere de discriminare socială ( etnie, naționalitate, religie, sex, vârsta și alte prejudecăți și etichetări). Noi oamenii suntem ființe umane și nu putem trăi izolat, ci într-o contiinuă interdependență cu ceilalți și interacțiune, complementaritate, cu o atitudine mai bună față de ceilalți. De asemenea fiecare are nevoie de libertatea sa, intimitatea sa, originalitatea și unicitatea sa, fiind acceptat așa cum ești și să completezi prin diversitatea ta pe celălat.

DE CE IUBIM?

Susținătorii evoluției predau că iubirea neegoistă, precum cea a unei mame față de copilul ei, este rezultatul întâmplării și s-a păstrat prin selecție naturală deoarece este în folosul speciei. De pildă, în publicația on-line Mothering Magazine se afirma: ”Prima porțiune a creierului nostru care a evoluat în completarea creierului moștenit de la reptile este sistemul limbic, sediul emoțiilor. Acestă porțiune a creierului o face pe mama, om în general să se atașeze de copilul ei sau de ceilați oameni.”

Într-adevăr, cercetătorii au dezvăluit că sistemul limbic joacă un rol important în dezvoltarea sentimentelor. Însă nu pare logic să spunem că iubirea unei mame pentru copilul ei este rezultatul dezvoltării din întâmplare a creierului unei reptile. Pentru că nimic în acest univers nu este întâmplător, iar Dumnezeu ne-a înzestrat cu această calitate cu siguranță pentru un rol important în viața noastră a speciei umane. Biblia spune că oamenii au fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, în sensul că au capacitatea să manifeste calități divine (Geneza 1:27).

Calitatea dominantă a lui Dumnezeu este iubirea .”Cine nu iubește nu a ajuns să îl cunoască pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubirea”(1Ioan4:8). Deci D-zeu este iubire, este sursa iubirii.

Biblia descrie iubirea în modul următor: ”Iubirea este îndelung răbdătoare și bună. Iubirea nu este geloasă, nu se laudă, nu se îngâmfă, nu se comportă necuvincios, nu își caută propriile interese, nu se irită. Nu ține cont de răul suferit. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură cu adevărul. Îndură totul, crede totul, speră totul. Iubirea nu se termină niciodată”.

Prin urmare iubirea este cea mai nobilă calitate cu care am fost înzestrați. Chiar și atunci când dorim să avem pe cineva care să ne iubească este o dorință firească. Deoarece suntem „urmașii lui Dumnezeu”. Suntem creați să primim și să manifestăm o astfel de iubire. Și putem fi convinși că Dumnezeu ne iubește foarte mult. Dar ne putem întreba uneori dacă Dumnezeu este înțelept, puternic și iubitor, de ce nu pune capăt suferinței? Și indiferent ce spun diagnosticii, putem găsi răspunsuri logice și convingătoare la aceste întrebări. Milioane de românii au găsit răspunsul în Biblie, iar Dumnezeu nu este departe de nici unul dintre noi având grijă de noi, atât timp cât avem credința în el, totul este posibil. Dar uneori depinde și de noi!

De asemenea, este importantă și educația primită, dacă este făcută într-o manieră care ne dezvoltă iubirea, respectul față de noi înșine și pentru celălat cu siguranță ne va fi mai bine. Vom accepta mai ușor diversitatea. De aceea, educația interculturală are nevoie și de o educație prin iubire pentru a ne fonda atitudinea de iubire față de celălat.

Nu numai școala este în măsură să ne educe acest sentiment superior, ci și familia, părinții și tot ce ne înconjoară. Într-o lume tot mai tulbure, copiii au nevoie să fie cît mai bine pregătiți de către părinți pentru viață. Marea problemă este să educi copiii cu dragoste și să-i disciplinezi în mod echilibrat, astfel încît ei să se străduiască să devină adulți cu simțul răspunderii.

Ross Campbell — medic, consilier și autor de succes — recomandă o metodă de educație prin care se urmărește formarea persoanei, și nu un simplu control al comportamentului. Premiza unei formări eficiente este iubirea necondiționată de care copilul are nevoie pentru a se maturiza și pe care nu o poate găsi decît alături de părinți.

Copilul vostru este o personalitate complexă și nu doar o înșiruire de comportamente. A fi părinte nu înseamnă un simplu control asupra comportamentului, ci și un mijloc de atingere a scopului final: ajutarea copilului în vederea asumării în final a răspunderii pentru comportamentul personal. Din pricina acestui scop pe termen lung al educației, reacția ta la anumite comportamente va afecta părerea personală a copilului, relațiile sale, cît și stabilitatea sa sufletească. Aceasta înseamnă,că părinții, trebuie să anticipeze niște lucruri și nu doar să reacționeze.Educația bazată mai ales pe reacții în raport cu anumite comportamente nu reușește să țină seama de importanța și potențialul întregii personalități a copilului, copil ce a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu ( DR. ROSS CAMPBELL Chattanooga, Tennessee Iulie 1999).

Putem explica oare faptul că tot mai mulți copii sfîrșesc prost, inclusiv cei proveniți din familii bune? Da. Există niște răspunsuri clare care explică de ce atît de mulți copii precum și părinții lor au atît de multe probleme fără precedent pînă acum. Aceste răspunsuri nu sînt simple, deși multe dintre probleme își au originea la nivel educațional: felul în care reacționăm în raport cu nevoile copiilor noștri. Există două formulări care rezumă felul în care părinții rezolvă nevoile copiilor lor. Unii părinți practică metoda educației prin reacție. Alții aplică o metodă proactivă la nivelul educației. Diferența -cheie în privința rezultatelor acestor atitudini la nivel educațional este următoarea:

Educația prin reacție urmărește în special ceea ce fac copiii.

Educația proactivă urmărește în special de ce au nevoie copiii.

Metoda prin reacție presupune o educație care are la bază un sistem de pedepse. Metoda proactivă anticipează și încearcă să satisfacă nevoile elementare ale copiilor. Această metodă pozitivă, proactivă, este cea mai eficientă în privința educației copilului.

CHEIA EDUCAȚIEI EFICIENTE

Exprimarea consecventă a iubirii față de copil stă la baza educației eficiente. Nu contează dacă ea variază ca formă de exprimare în funcție de timp și spațiu. Ceea ce contează cu adevărat este ca părinții să satisfacă nevoile copilului și ca acesta să se simtă iubit cu adevărat.

Nevoile esențiale ale copiilor nu se modifică. Sigur că există factori în care se schimbă contextul, factorii externi și modalitatea de exprimare în funcție de societatea respectivă iar

modificările pe care le-am constatat în ultimele decenii îi îndreptățesc pe părinți să se îngrijoreze, complicîndu-le foarte mult delicata misiune de a-și crește copiii. Adesea, societatea pare că face front comun împotriva a ceea ce încercăm noi să realizăm acasă. Și totuși, în ciuda acestei realități, trebuie să nu uităm: nevoile fundamentale ale copiilor rămîn aceleași. Cea mai importantă nevoie constă în faptul că ei vor să se simtă iubiți. Majoritatea părinților își iubesc copiii, dar nu toți își exprimă afecțiunea astfel încît să se facă înțeleși sau să satisfacă întru totul nevoile copilului. Dacă mediul cultural sau comunitatea din jur corespunde suficient valorilor familiei, părinții pot adesea să fie ceva mai puțin eficienți în educație, avînd în vedere că altcineva le va prelua această misiune. Dar atunci cînd copiii se dezvoltă într-un mediu cultural total diferit față de ceea ce cred și prețuiesc părinții, sarcina de a satisface nevoile copiilor rămîne exclusiv asupra lor. Actualmente, aproape că nu ne mai putem permite greșeli. Nevoile copiilor voștri pot fi grupate în patru categorii, fiecare reprezentînd o soluție pentru o educație eficientă. Exprimarea consecventă a iubirii trebuie să capete o formă precisă, care să se adapteze vîrstei și nivelului de dezvoltare a personalității copilului vostru. Această exprimare care stă la baza unei educații eficiente constă în patru pietre de temelie :

Satisfacerea nevoilor emoționale și de iubire ale copilului vostru.

Asigurarea unei pregătiri pline de iubire, dar și formarea unei discipline a copilului.

Asigurarea unei protecții fizice și emoționale pentru copil.

Explicarea și exemplificarea controlului mîniei pentru copil.

Pe măsură ce veți încerca să satisfaceți aceste nevoi ale copiilor încă de cînd sînt foarte mici — indiferent că au 2,10 sau 12 ani — trebuie să fiți permanent cu ochii pe scopul final.

Obiectivul absolut este educarea copiilor în așa fel încît să fie pregătiți pentru a duce o existență responsabilă, fericită și plină de reușite. Asta înseamnă că veți anticipa niște situații precise pentru copiii voștri, avînd în vedere că ei nu o pot face singuri. Ei au nevoie să fie conduși, să li se explice dinainte niște lucruri și să fie formați în această direcție, nu doar să reacționați în raport cu comportamentul lor.Dacă le veți furniza copiilor ceea ce au nevoie cu adevărat în cele patru direcții amintite, veți putea ca treptat să le dați mînă liberă, bazîndu-vă pe o încredere justificată că pot lua singuri hotărîrile cele mai înțelepte și care îi vor ajuta să aibă o viață de adult fericită și foarte productivă.

Nevoile emoționale/de iubire

O împlinire adecvată a nevoilor emoționale este piatra de temelie a unei educații eficiente. Pentru ca acești copii să aibă o părere bună despre sine și să fie capabili să se adapteze situațiilor tensionate și stresante din viață, ei trebuie să simtă că părinții lor îi iubesc și că le pasă de ei. Și totuși, mulți copii și adulți au probleme de anxietate, depresie, ajungîndu-se la acel sentiment de inferioritate. Acest lucru îi împiedică să funcționeze la întregul potențial în această societate dificilă și competitivă în care trăim, astfel încît mulți o apucă pe un drum care pare mult mai accesibil — cel al comportamentelor distrugătoare.

Nevoile de formare/disciplină

Majoritatea părinților sunt prost sfătuiți să folosească tehnici de formare total nefaste. Aceste tehnici continuă să fie recomandate de oameni care le vor binele, dar care nu reușesc să aibă o privire de ansamblu. O abordare prin care se reacționează la ceea ce se întîmplă poate părea că are efect la copiii mici, astfel încît părinții cred că acest sistem este eficient. Cînd însă părinții continuă cu aceste metode care presupun o simplă reacție față de ceea ce se întîmplă, în final acest tip de educație aduce neajunsuri atît copiilor cît și familiei. Iar atunci cînd copiii o apucă pe căi greșite, părinții sînt uimiți.

Nevoile de protecție fizică/emoțională

Fiecare copil are nevoie de un părinte care să-1 protejeze de orice neajuns fizic și emoțional. Este surprinzător faptul că mai e nevoie să le atragem atenția părinților din ziua de azi că trebuie să-și protejeze așa cum se cuvine copiii, mai ales cînd se știe cît de multe influențe negative există în societatea noastră. O parte dintre aceste amenințări nemărturisite cu care se confruntă copiii noștri apar pe ascuns, pentru că există persoane lipsite de scrupule care profită de pe urma copiilor

noștri, acționînd fără știrea părinților.

Știm că există o discrepanță între ceea ce părinții presupun că fac copiii lor și ceea ce fac ei de fapt. Acest lucru devine evident și în cazul rezultatelor din cadrul diverselor sondaje în care tinerii își recunosc comportamentul, iar părinții ne explică de fapt ce anume cred ei că fac copiii lor.

Nevoile de explicare și exemplificare a controlului mîniei

Partea cea mai greșit înțeleasă în privința formării copilului se referă la momentele de furie. De fapt eu cred că pentru părinți cel mai dificil este să-și învețe copiii să-și stăpînească în mod matur mînia. Puțini părinți știu să își stăpînească propria mînie, pentru că majoritatea nu au fost educați astfel. Și puțini părinți sînt conștienți că lor le revine răspunderea de a-și pregăti copiii în această direcție. Fără o pregătire din partea părinților se va ajunge la o abordare tot mai primitivă și mai imatură a momentelor de mînie. Acest lucru este evident pretutindeni — violență individuală, lipsă de respect față de autoritate și manifestarea atitudinilor foarte ostile.

Iubirea adevărată este necondiționată. La baza unei relații sincere și solide cu un copil este iubirea necondiționată, pentru că numai așa poate fi format emoțional și spiritual copilul. Doar iubirea necondiționată poate asigura ferirea copilului de crizele de mînie infantilă, de resentimente, de sentimentul de vinovăție, de depresii, de neliniști și de nesiguranță. Pentru că doar iubirea necondiționată pune pe primul loc nevoile copilului. Iubirea necondiționată este un element vital al primei pietre de temelie, în cazul unei educații părintești proactive.

PARTEA a II a

CAP.4. ELEMENTE DE CERCETARE PRIVIND CUNOAȘTEREA EDUCAȚIEI INTERCULTURALE ÎN CICLUL PRIMAR

4.1. OBIECTIVELE CERCETĂRII

1. Evidențierea unor particularități a relațiilor interpersonale intra și intergrup (grupul definit din punct de vedere al apartenenței etnice).

2. Evidențierea aptitudinilor elevilor de a percepe ceea ce este străin, de toleranță și colaborare între aceștia.

Obiectiv auxiliar:

Elaborarea unei micromonografii bazată pe informații rezultate din documente și interviu cu doamna directoare.

4.2. IPOTEZELE

1.Se prezumă că sunt numeroase diferențe de relaționare/socializare între elevii de etnii diferite (rromi, români, turci, tătari) din aceeași clasă.

2. Se prezumă că gradul de intoleranță este la un nivel mediu în clasa de elevi cu structură multietnică.

4.3. PRELUCRAREA DATELOR EMPIRICE

LOTUL CLASEI

Cercetarea a fost efectuată pe un număr de 30 de elevi din ciclul primar, Școala Generală

I-VIII Nr. 12, B.P.Hașdeu din Constanța, clasa a III-a B, reflectând stadiile evolutive ale personalității pe parcursul vieții, educația și nivelul de dezvoltare la care s-a ajuns în raport cu mediul, condițiile de viață, societatea, relaționarea cu ceilați elevi diferiți de naționalitate, etnie, religie.etc.

Cercetarea s-a desfășurat pe întreg an școlar 2008 – 2009, începând cu luna octombrie 2008.

LOTUL DE SUBIECȚI

Gr.1. Reprezentarea elevilor clasei în funcție de naționalitate.

Observăm că în această clasă predomină elevii de naționalitatea română (20), urmați de cei rromi (5), tătari (3) și turci (2) .

Gr.2. Reprezentarea elevilor în funcție de sex.

Putem observa că procentajul cel mai mare îl dețin fetele, de 57% (17) fiind urmate de procentajul băieților de 43% (13).

Această clasă este o clasă mixtă, fiind formată din următorii elevi:

5 ELEVI DE ETNIE ROMĂ 2 fete și 3 băieți, vin din familii medii cu probleme sociale, dar care muncesc pentru a asigura un trai decent și posibilitatea de a termina studiul școlii în speranța de integrare socială și pentru o viață mai bună, și o calificare ulterioară pe piața muncii a copiilor lor.

20 ROMÂNI majoritatea fac parte din familii cu stare materială relativ bună dar cu probleme de sănătate, cu domiciliu în Constanța si respectiv orașe limitrofe. Se arată a fi bine pregătiți școlar și sociabili.

2 –TURCI : familii foarte religioase și destul de stricte în privința copiilor și educației lor.

3–TĂTARI: familii cu un puternic spirit religios, implicativi, cu spirit de sacrificiu.

4.4. MEDTODOLOGIA ȘI INSTRUMENTELE DE LUCRU

METODA OBSERVAȚIEI, presupune examinarea sistemică și complexă de percepție socială a fenomenelor de interacțiune a persoanelor de grup. Deosebit altor domenii, în studierea faptelor și a proceselor psihosociale depăsește comportamentul strict al indivizilor și se extinde asupra mediului ambient, a locului de muncă, a condițiilor de repaus, asupra factorilor culturali cu care subiectul sau grupul de personae interacționează.

Metoda se aplică atât relațiilor și acțiunilor în desfășurare, ca o metodă de observare directă a lor, cât și produselor și consecințelor activității indivizilor, în forma de metodă de observație indirectă: de examinare a deciziilor luate, a unor producții artistice colective, a unor realizări tehnice, a unui stil de disciplină instituit etc.

Metoda observației este metoda de bază în psihologia socială, deoarece :

Este aplicabilă celor mai multe fenomene de interacțiune umană și chiar acolo unde cercetătorul cu ajutorul altor metode nu ar putea ajunge ( de exemplu, modul în care persoanele inițiază comunicarea în grup sau felul în care se elaborează o decizie colectivă etc.)

Este absolut indispensabilă tuturor celorlalte metode.

Permite o acumulare concomitentă a multitudinilor de date și o cuprindere mai largă a fenomenelor studiate, sesizându-se dependențele de mediu.

Permite o legătură reală a cercetătorului cu fenomenul studiat și cuprinderea autenticității faptelor și a complexității situațiilor investigate.

Este calea primelor constatări generatoare de ipoteze în cercetarea psihosocială.

În principal, cu ajutorul metodei de observație se pot studia: comportamentul practic al persoanei manifestat în operațiile de muncă, în antrenamentul de echipă, în efectuarea de activități colective.

Mai ales că în această clasă sunt elevi diferiți privind etnia, religia,naționalitatea (români, rromi, tătari, turci) și alte naționalități, metoda observației este constructivă și stimulează buna înțelegere între copii, chiar dacă aparțin majoritatea de etnii diferite. Relațiile de colaborare impuse prin însăși definiția lucrului în echipă conduc la formarea unor comportamente dezirabile în procesul de educație interculturală.

Am folosit această metodă a observației deoarece se leagă de celelalte metode folosite în scopul de a urmări comportamentul elevilor în timpul orelor și participarea lor la diferite activități (anexa 4)

STUDIUL DE CAZ – DEFINIȚIE :

Studiul de caz este o tehnică specială a culegerii, a punerii în formă și a prelucrării informației care încearcă să arate caracterul evolutiv și complex al fenomenelor referitor la un sistem social cuprinzând propriile sale dinamici. Yin (1984) îl definește ca “o anchetă empirică asupra unui fenomen contemporan în contextul vieții sale “, în care limitele dintre fenomen și context nu sunt cu totul evidente și în care se utilizează surse multiple de informare.

Metoda studiului de caz constă în a raporta o situație reală, luată în contextul său, și a o analiza pentru a vedea cum se manifestă și cum evoluează fenomenele ce-l interesează pe cercetător.

Cazul studiat furnizează de fapt un teren de observație ce permite identificarea sau descoperirea proceselor speciale . Cazul însuși trebuie deci tratat ca un sistem integrat chiar dacă componentele nu funcționează bine sau găsim că el permite o mai bună pătrundere a obiectului de studiu. Deseori, cazul însuși este de un interes secundar “joacă un rol de suport, ușurându-ne înțelegerea a ceva diferit “ (Stoke,1994). Studiul de caz, furnizează o situație în care putem observa jocul unui mare număr de factori care interacționează, permițând astfel să fie recunoscute complexitatea și bogăția situațiilor sociale.

Am folosit studiul de caz în raport cu metoda observației directe. Folosind această metodă am dorit să descopăr cazurile mai speciale din școală și de a le pune în evidență folosindu-mă de anamneză și de situația familială a elevului.

CHESTIONARUL – (fr. questionnaire, „chestionar") este tehnică și, corespunzător, instrument de investigare, constînd dintr-un ansamblu de întrebări scrise și, eventual, imagini grafice, ordonate logic și psihologic care, prin administrarea de către operatorii de anchetă sau prin auto-administrare, determină din partea celor anchetați răspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scrise. În cercetările sociologice chestionarul este utilizat atît pentru culegerea datelor obiective (vîrstă, sex, nivel de școlaritate, venituri etc.), cît și a celor subiective (opinii, atitudini, aspirații, trebuințe etc.). Întrebările scrise și, eventual, imaginile grafice (desene, fotografii, schițe) au funcție de indicatori. Succesiunea lor este logică (de la particular la general sau invers; de la trecut la prezent și apoi la viitor), dar și psihologică (de la întrebările de stabilire a contactului psihic la cele esențiale pentru verificarea ipotezelor cercetării; de la cele neutre la cele încărcate emoțional). Clasificarea chestionarului poate fi făcută după mai multe criterii: conținutul întrebărilor, forma întrebărilor, modul de administrare a chestionarului .Se face astfel distincție între chestionarul de date factuale (de tip administrativ) și cel de opinie (vizînd nu numai opiniile, dar și aspirațiile, trebuințele și valorile, atitudinile și interesele ș.a.m.d.). După forma întrebărilor, chestionarele pot fi clasificate în chestionare cu întrebări închise, cu întrebări deschise, și mixte (cu întrebări închise și deschise).

Am utilizat această metodă, aplicând un chestionar la clasă numit “ Suntem toleranți?”( anexa1), fiind format atât din întrebări deschise cât și închise.

METODA INTERVIULUI – DEFINIȚIE:

În limba romănă, termenul de interviu reprezintă un neologism provenit din limba engleză (interview-intrevedere, întâlnire), fiind utilizat deopotrivă în jurnalistică și în științele socio-umane. Definim interviul de cercetare ca o tehnică de obținere, prin întrebări si răspunsuri a informațiilor verbale de la indivizi și grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea științifică a fenomenelor socio-umane. Interviul se bazează pe comunicarea verbală și presupune întrebări și răspunsuri ca și chestionarul (scris).
Convorbirea reprezintă elementul fundamental în tehnica interviului, întrevederea nu este obligatorie. Utilizarea acestuia în cercetare trebuie să conducă la stabilirea relațiilor dintre variabile, la testarea ipotezelor. Interviul presupune întrevederea dar a nu se confunda cu aceasta.
Nu există interviu fără convorbire, dar nu orice conversație constituie un interviu.Interviul reprezintă mai mult decât un dialog pentru că nu întotdeauna dialogul are ca scop obținerea de informații. Interviul nu poate fi confundat cu interogatoriul pentru că acesta din urmă evocă obligația interlocutorului de a răspunde, constrângerea exterioară. Din contră interviul presupune libertatea de expresie a personalității, chiar bucuria oamenilor de a-și spune cuvântul, de a-și face publice opiniile. Interviul este” o conversație-interacțiune între un cercetător (cineva/o persoană care dorește să obțină informații) și un informant (cineva/o persoană care probabil are informațiile importante si necesare pentru a găsi răspunsul la problema de cercetare ). Interviul poate fi de tip explorator, de identificare a variabilelor si relației dintre variabile acesta putând constitui insrumentul principal de recoltare a informațiilor în vederea testării ipotezelor sau de obținere de informații suplimentare.

Metoda interviului am utilizat-o deoarece am vrut să aflu mai multe despre școala în care am realizat cercetarea.Acest lucru a fost posibil doar cu bunăvoința doamnei directoare a școlii, care

mi-a oferit informațiile necesare realizării interviului (anexa 2).

TESTUL SOCIOMETRIC – DEFINIȚIE

Este considerat instrumentul principal și punct de plecare în cunoașterea diferitelor aspecte a procesului de interacțiune ce se manifestă în colectiv. El oferă doar materialul brut în legătură cu aspectele relaționale ale elevului și ale grupului în totalitatea sa. Ulterior acest material se va prelucra si numai pe baza celor rezultate vom putea cunoaște aceste aspecte. Testul sociometric constă în formularea unor întrebări prin intermediul cărora se solicită fiecărui elev să-și exprime simpatiile și antipatiile față de ceilalți colegi ai săi. Foarte important este ca întrebările să aibă la bază criterii atent alese, care să fie în concordanță cu interesele, preocupările și aspirațiile tuturor elevilor, dar și cu interesele cercetării. Este necesar să li se ofere elevilor suficiente motive pentru a răspunde cât mai sincer.Întrebările testului pot avea ca referință diverse aspecte sau domenii de interes: petrecerea timpului liber, participarea la sarcini profesionale, cooperarea în cadrul echipei sportive,etc. Etapele aplicării testului sociometric:
a) membri grupului primesc motivări, li se explică scopul cercetării:
– fiecare își va cunoaște mai bine locul în grup;
– în repartizarea anumitor sarcini se va ține cont și de preferințele interpersonale;
– se va ține cont de relațiile sociopreferențiale și în structura formală a grupului.
b) se obține încrederea subiecților în caracterul confidențial al răspunsurilor la întrebări.
c) se distribuie membrilor grupului formularele cu întrebări ce urmează a fi completate și se explică clar modul de completare.
d) se precizează caracteristicile situației:
– grupul în cadrul căruia se fac alegerile și respingerile;
– sensul fiecărei întrebări;
– limitarea la un anumit număr de răspunsuri, se recomandă 3 sau 5 răspunsuri în funcție de mărimea grupului;
– se explică faptul că poate răspunde atât cât corespunde preferințelor sale dar să nu depașească numărul maxim indicat;
– se precizează faptul că ordinea preferințelor este o ordine valorică, cel de pe locul întâi să fie cel mai preferat, iar următorii în ordine descrescătoare;
– nu se impune o limită de timp pentru completare.
e) se recoltează răspunsurile.
Testul sociometric se poate folosi într-o cercetare transversală pentru a surprinde evoluția relațiilor colectivului. Astfel testul urmează a fi administrat periodic, iar rezultatele obținute să fie comparate între ele. Trebuie specificat faptul că reluarea testului la intervale prea scurte îi diminuează eficacitatea, subiecții orientându-se mai mult după răspunsurile anterioare, care sunt încă vii în memorie, decât după ceea ce simt în momentul respectiv. De asemenea în cazul în care intervalele sunt prea mari riscăm să pierdem din vedere dependența strictă dintre fenomene. Putem recomanda pe baza experienței, reluarea testării sociometrice anual.

În această cercetare, am vrut să evidențiez pe lângă altele și procesul de interacțiune ce se manifestă în colectiv și locul fiecărui elev în clasă. Dorind să aflu aceste lucruri am aplicat testul sociometric (anexa 4).

4.4.1. MICROMONOGRAFIE A ȘCOLII B.P.HAȘDEU

Înscrisă în tradiția învățământului din spațiul dobrogean, Școala Generală „B.P.Hașdeu” este una

dintre cele mai vechi școli din Constanța. A fost înființată în anul 1879. Până în anul 1985 școala a funcționat în localul din Bulevardul Tomis nr.84, unde se află astăzi Muzeul de Artă. În anul 1986, instituția a fost mutată într-o clădire nouă, aflată pe Strada B.P.Hașdeu nr 98 unde funcționează și astăzi. Beneficiază de o bază materială modernă, astfel elevii sunt motivați pentru actul învățării.

Săli de clasă – 23

Laboratoare – 4

Cabinete -9

Biblioteca nr volume – 11892

Nr. Calculatoare – 15

Nr. TV Color – 10

Nr. Video + DVD – 10

Nr. Casetofoane – 10

Repartizare cabinete:

Medicină generală;

Stomatologie;

Psihologie;

Logopedie;

Istorie-geografie;

Muzică-desen;

Fizică-chimie;

Aromâni;

Învățători;

Educație fizică.

Colectivul școlii este format din:

Director: prof. Mirela Florea

Director adjunct: prof. Prejbeanu Viorel

Resurse umane :

Cadre didactice = 75

Norme = 77,31

Personal didactic auxiliar = 9,5 norme

Personal nedidactic = 7 norme

Total cadre didactice- 75

Titulari – 66

Suplinitori – 9.

Nu putem uita de elevii acestei școli care sunt în număr de 1334, dintre care 644 sunt în învățământul primar ( cls.I-IV) iar restul de 690 sunt cei din ciclul gimnazial ( cls.V- VIII ).

Reprezentarea elevilor școlii în funcție de naționalitate.

În urma interviului acordat de către doamna directoare, am aflat următoarele:

în școala repectivă studiază 1081 elevi români, 75 elevi rromi, 15 turci, 62 tătari și 1 bulgar

4.5. CERCETAREA DE TEREN – PREZENTAREA STUDIURIILOR DE CAZ

Studiu de caz pe un elev din școală.

Date personale și familiale:

Numele și prenumele: C. B.

Data nașterii: 12.10.1999

Clasa: a IV-a

Instituția: Școala generală nr.12, B.P.Hașdeu Constanța

Prenumele tatălui: A.

Vârsta tatălui: 41

Profesia tatălui: economist

Ocupația actuală: economist

Prenumele mamei: M.

Vârsta mamei: 38

Profesia mamei: economist

Ocupația actuală:șomeră

ELEV BULGAR (10 ani)- băiat care provine dintr-un sat marginalizat din Bulgaria ,dar studiază în România la această școală .Familia sa este compusă din mama lui (șomeră), care se află în România, iar tatăl care a rămas în Bulgaria se interesează de educația copilului, părinții fiind divorțați.Copilul este ușor discriminat datorită faptului că nu este din această țară și relaționează foarte greu cu persoanele din jurul său deoarece se simte dat la o parte, uneori ajungând să intre în conflict cu acestea.S-a urmărit reintegrarea socială a lui, consolidarea unei personalități mai puternice și dezvoltarea competențelor sale profesionale indiferent de națiune . Se urmărește felul în care interacționează cu ceilalți colegi ai lui și cum vor desfășură activitățile școlare împreună și de ce nu în echipă acolo unde este cazul.

Condiții de locuit:

Copilul locuiește cu mama într-un apartament cu două camere.

Relațiile dintre părinți:

Relațiile interfamiliale sunt bune, chiar dacă părinții nu mai sunt împreună, sunt favorabile creșterii și dezvoltării echilibrate a copilului, există o atmosferă destinsă și o preocupare deosebită a părinților pentru dezvoltarea copilului din toate punctele de vedere.Condițiile materiale și igienico-sanitare sunt normale.

Atitudinea părinților față de problemele de educație a copilului:

Părinții sunt interesați în mod deosebit de instruirea și educarea copilului,mai ales mama care este mai aproape de el. Cunoscând și acceptând starea de fapt, la venirea în România și la intrarea în clasa a III- a, mama a renunțat la serviciu tocmai pentru a-l putea ajuta pe copil la integrarea cât mai bună în școală. Există o permanentă legătură între școală și familie încercând să se obțină cât mai mult posibil de la acest copil.

Date cu privire la evoluția copilului:

Memoria – Copilul are o capacitate bună de stocare a informațiilor. Memoria de lungă durată este bună. Procesul de reactualizare este afectat de cantitatea de informații redate într-un timp scurt. Necesită un timp mai îndelungat pentru a răspunde corect la o întrebare chiar daca are informația necesară și din cauza lipsei capacității de concentrare. Conținutul redării informației este unul particular și de tip narativ. Are o memorie vizuală bună.

Limbajul și comunicarea – Are un vocabular bogat având în vedere că este de aproape 2 ani în România,dar se exprimă greoi uneori datorită limbajului pe care încă nu și l-a însușit complet. Comunică prin propoziții dezvoltate. Folosește un exces de cuvinte și povestiri neconcludente. Redă personajele din textele citite sau auzite, repetitiv, îmbinând realul cu imaginația sa. Răspunde la întrebări dacă este interesat, iar dacă nu, întrebarea trebuie repetată de mai multe ori pentru a obține răspunsul așteptat. Manifestă o mare dorință de conversație chiar și atunci când nu i se cere acest lucru.

Atenția – Deficitul atențional grav se manifestă atât la nivelul concentrării atenției cât și la menținerea atenției voluntare. Este atent pentru un timp mai îndelungat la primele ore de curs când este capabil să rezolve sarcini destul de dificile. Atenția voluntară scade după primele două ore de curs. Se concentrează mai mult atunci când trebuie să rezolve o sarcină care îi place și care îl interesează sau dacă este apreciat într-un fel sau altul. Câmpul atențional este redus. Este foarte ușor distras de cel mai mic zgomot, mișcare sau altceva. Are mai mult o atenție involuntară.

Afectivitatea – Este un copil , în general, echilibrat. Nu-și manifestă în mod exagerat afectivitatea. Este puțin rezistent la frustrări, uneori manifestându-se impulsiv, exagerat,însă trece relativ ușor de la o stare la alta.

Motivația – Are o motivație mai mult extrinsecă decât intrinsecă. Prin aprecieri și unele recompense se poate motiva pentru executarea unor sarcini care nu-i prea sunt pe plac. Manifestă o dorință deosebită de a realiza lucrurile bine, de a fi apreciat de cei din jur. Îi place să fie solicitat pentru a îndeplini anumite sarcini în clasă.

Temperament – Este un copil mai puțin sociabil, puțin introvertit.

CHESTIONAR – „SUNTEM TOLERANȚI ?”

1. Din care din următoarele surse ai aflat și înțeles sensul cuvântului tolerant (concesiv, răbdător, îngăduitor, blând) ?

a) părinți b) profesori c) mass – media

2. Ești tolerant (răbdător, îngăduitor, blând) în familie ?

a) uneori b) tot timpul c) niciodată

3. Sunt părinții toleranți (răbdători, îngăduitori, blânzi) în relația cu tine ?

a) DA b) NU c) uneori

4. Sunt profesorii toleranți ( răbdători, îngăduitori, blânzi) în relația cu tine ?

a) DA b) NU c) uneori

5. Considerați că profesorii sunt mai toleranți cu:

a) fetele b) băieții c) elevii buni la învățătură d) elevii slabi la învățătură

6. Stabilești relații cu persoane din alte grupuri etnice ?

a) DA b) NU

7. Ai un comportament agresiv față de aceștia ?

a) întotdeauna b) rareori c) niciodată

8. Vă simțiți discriminați la școală, în raport de:

a) Sex

b) Situația materială

c) Vestimentație

9. Ai prieteni de altă religie ?

a) DA b) NU

10. Care dintre următoarele forme de agresivitate vi se pare cea mai des întâlnită la voi în șoală:

lovirea unui coleg; b) cuvinte obscene; c) jigniri; d)amenințarea;

11. Credeți că vizionarea frecventă de filme și programe TV care conțin scene de agresivitate influențează conduita persoanelor care se comportă agresiv ?

a) DA b) NU c) Nu știu

12. Ați fost vreodată victima unui comportament agresiv, în școală ?

a) DA b) NU

13. Ați primit vreodată observații din partea colegilor din cauza comportamentului neadecvat pe care l-ați avut ?

a) DA b) NU

14. Expunerea frecventă la violență poate induce la oameni o insensibilitate la violență ?

a) DA b) NU

15. Să presupunem că nu ar exista decât filme cu personaje pozitive și cu acțiuni bune. Credeți că ar mai exista violență în lumea ?

a) DA b) NU c) Nu știu

16. Alegeți cea mai importantă valoare pentru voi :

a) toleranța; b) pacea; c) egalitatea de șanse; d) drepturile omului;

17. Care este criteriul după care dumneavoastră clasificați grupurile etnice care locuiesc în localitatea dvs. ca fiind minoritare ?

a) Limbă b) Cultură c) Religie d) Obiceiuri și tradiții e) Ponderea

18. Considerați că drepturile minorităților sunt respectate în localitatea dvs ?

a) Sunt pe deplin respectate b) Sunt parțial respectate c) Variază în funcție de comunitatea etnică d) Nu sunt deloc respectate e) Nu știu

RĂSPUNSURILE ELEVILOR ÎN URMA APLICĂRII CHESTIONARULUI

În urma aplicării acestui chestionar am constat următoarele:

La întrebarea (itemul) nr. 1, 16 elevi ( 53,4 %) au ales varianta „a”, sursa lor principală de informație fiind părinții.Următorii au fost elevii care au ales varianta „b”,aceștia fiind în număr de 12 ( 40 %), ei fiind informați de către profesori (școală). În cele din urmă rămân cei care au ales varianta „c”, 2 elevi (6,6%).

La întrebarea nr.2, 15 elevi (50%) au răspuns cu „a”, ei fiind toleranți doar uneori, 13 elevi (43,3 %) au ales varianta „b”, iar 2 dintre elevi (6,7%) au preferat varianta „c”, aceștia fiind intoleranți în familie.

La întrebarea nr.3, 17 elevi (56,6%), mai mult din jumătatea clasei au ales varianta „a”, și anume părinții sunt toleranți cu ei, 3 elevi (10%), au spus că părinții nu sunt toleranți cu ei, alegând astfel varianta „b”.Cei care au ales varianta „c” sunt în număr de 10 (33,4%), cu ei fiind părinții doar uneori toleranți.

La întrebarea nr.4, avem 17 (56,6%) răspunsuri de „a”, însemnând că mai mult de jumătate de elevi au spus că profesorii sunt toleranți cu ei, dar avem și 1 elev(3,34%) care susține că profesorii nu sunt toleranți cu el,alegând varianta „b”.Restul de 12 elevi (40%), au ales varianta „c”, care spune că profesorii sunt toleranți cu ei uneori.

La întrebarea nr.5, sunt 8 elevi (26,6%) care au răspuns cu „a”, 4 elevi (13,4%) care au ales varianta „b”,12 elevi (40%) au spus că profesorii sunt mai toleranți cu elevii buni la învățătură, fiind varianta „c”, iar restul de 6 elevi (20%) au ales varianta „d”, care spune că profesorii sunt mai toleranți eu elevii slabi la învățătură.

La întrebarea nr.6, majoritatea elevilor nu stabilesc relații cu persoane din alte grupuri etnice, 23 elevi (76,6%) au ales varianta „b”, iar restul de 7 elevi ( 23,4%) au răspuns cu „a”.

La întrebarea nr.7, 11 elevi (36,6 %) au răspuns cu varianta „b”, iar 19 elevi (63,4 %) au ales varianta „c”, aceștia afirmând că nu sunt agresivi cu cei care fac parte din etnii diferite.

La întrebarea nr.8, 3 elevi (10%) au ales la varianta „a”, aceștia simițindu-se inferiori din punct de vedere al sexului, 13 elevi (43,3%) au răspuns cu „b”, acest lucru arătând că elevii care au făcut această alegere, se simt discriminați în raport de situația materială, iar 14 elevi (46,7%) se simt marginalizați, discriminați din punct de vedere al vestimentației, aceștia optând pentru varianta „c”.

La întrebarea nr.9, 11 elevi (36,6%) au răspuns cu „a”, aceștia au prieteni de altă religie, restul de 19 elevi (63,4%) au optat pentru varianta „b”, variantă care arată că acești elevi nu au prieteni de altă religie.

La întrebarea nr.10, 17 elevi (56,6%) au optat pentru varianta „a”, aceștia alegând ca formă de agresivitate cea mai întâlnită la ei în școală lovirea unui coleg, 9 elevi (30%) au răspuns cu varianta „b”, ei au spus că cuvintele obscene sunt cele mai des întâlnite, iar 4 elevi (13,4%) au răspuns cu varianta „c”- jigniri.

La întrebarea nr.11, 18 elevi (60%) au ales varianta „a”, 7 elevi (23,4%) au optat pentru varianta „b”, iar 5 elevi (16,6%) au răspuns cu varianta „c”.

La întrebarea nr.12, din 30 de elevi 16 (53,4%) au spus că au fost victimele unei agresiuni în școală alegând varianta „a”, restul de 14 elevi (46,6%) optând pentru varianta „b”, aceștia afirmând că nu au fost victimele unei agresiuni în cadrul școlii.

La întrebarea nr.13, 14 elevi (46,7%) au răspuns că li s-a atras atenția din punct de vedere al comportamentului, optând pentru varianta „a”, ceilalți în număr de 16 (53,3%) au răspuns prin varianta „b”, spunând că nu le-a fost atrasă atenția din punct de vedere al comportamentului.

La întrebarea nr.14, 21 elevi (70%) au optat pentru varianta „a”, iar ceillați de 9 elevi (30%) au răspuns cu „b”.

La întrebarea nr.15, 4 elevi (13,2%) au ales varianta „a”, 13 elevi (43,4%) au optat pentru varianta „b”, iar ceilalți elevi în număr de 13 (43,4%) au răspuns „c”.

La întrebarea nr.16, din totalul de 30 elevi, 7 (23,4%) au ales varianta „b”, pentru aceștia fiind cea mai importantă pacea, 8 (26,6%) au optat pentru varianta „d”, considerând drepturile omului ca fiind cea mai importantă valoare, iar cei mai mulți elevi în număr de 15 (50%) au considerat că toți au dreptul la egalitatea de șanse,astfel optând pentru varianta „c”.

La întrebarea nr.17, 2 elevi (6,7%) au clasificat grupurile etnice în raport de limba vorbită, optând astfel pentru varianta „a”, 9 elevi (30%) au optat pentru varianta „ b”, 9 elevi (30%) au ales varianta „e”, iar restul de 10 elevi (33,3%) au ales varianta „c”.

La întrebarea nr.18, 1 elev ( 3,4%) a optat pentru varianta „d”, 3 elevi (10%) au ales varianta „c”, 13 elevi (43,3%) au răspuns cu varianta „b” iar ultimii în număr de 13 (43,3%) au ales varianta „e”.

În urma rezultatelo obținute la chestionar, se observă diferențe în ceea ce privește gradul de toleranță a elevilor unii față de alți.

Reprezentarea grafică a răspunsurilor în urma aplicării chestionarului

TESTUL SOCIOMETRIC

Am aplicat testul sociometric elevilor din clasa a III-a B cu următoarele întrebări:

A. Numiți 3 colegi cu care v-ar plăcea să efectuați o temă:

1………………………….

2………………………….

3………………………….

B.Indică mai departe 3 dintre colegii cu care nu ți-ai dori să efectuați o temă:

4.. …………………………..

5. …………………………..

6. …………………………..

Precizări:

– încercați să fiți foarte sincer;

– răspunsurile vor rămâne secrete și nu vor influența în niciun fel relațiile voastre;

– lucrările trebuie semnate.

Testul sociometric ca instrument de măsurare a atracțiilor și repulsiilor ce se manifestă între indivizii ce compun un grup mic, pâna la treizeci de subiecți inclusiv, este un chestionar simplu, ce conține două grupe de întrebări:
a) Pentru măsurarea atracțiilor;
b) Pentru măsurarea respingerilor. După aplicarea testelor se trece la următorul pas și anume evaluarea rezultatelor, însă acest aspect comportă mai multe etape:
1. Codificarea numelui subiecților. Codificarea se va face după ce testele respective se amestecă pentru a nu fi într-o anume ordine, folosindu-se, în acest caz, literele alfabetului. Astfel fiecare subiect va primi un număr de cod, respectiv o literă din alfabet;
2 Se stabilește punctajul pentru fiecare alegere. Acordarea punctajului facilitează calcularea scorului si desprinderea unor concluzii necesare. Pentru simplificarea calculelor si facilitarea operațiilor se va proceda astfel: pentru alegerea făcută pe locul I se vor acorda 3 puncte, pentru cea de pe locul II 2 puncte, iar pentru cea din poziția a III-a 1 punct. Se întocmește sociomatricea – un tabel cu dublă intrare, în care membrii grupului sunt notați atât pe verticală cât și pe orizontală. Se notează cu “3”, “2”, “1” relațiile de preferință și cu „ – 3", “-2”, “-1” relațiile de respingere. Se calculează indicii sociometrici:

I = A (alegeri ) – R (respingeri)

N – 1

unde N = numărul subiecților din cadrul grupului.

Prin această formulă se stabilește indicele de statut preferențial al subiecților. Statutele pot fi: pozitive, negative, zero, ceea ce indică existența unor subiecți populari, acceptați, indiferenți sau izolați afectiv (marginalizați) în cadrul grupului.

MATRICE SOCIOMETRICĂ – CLASA A-III-A B

Observație: pe orizontală sunt trecute atracțiile, respingerile sau indiferențele acordate de fiecare elev colegilor, iar pe verticală atracțiile, respingerile sau indiferențele primite de fiecare elev de la colegii săi

SOCIOGRAMA COLECTIVĂ A ALEGERILOR

Atracțiile reciproce sunt desenate cu săgeți cu sens dublu (culoare roșie). Atracțiile unilaterale sunt desenate cu săgeată neagră.

SOCIOGRAMA COLECTIVĂ A RESPINGERILOR

Cei 30 subiecți testați (numerotați cu numere de la 1 – 30) sunt așezați în cele patru cercuri concentrice în functie de gradul lor de popularitate. Astfel, în cercul din interior au fost trecuți subiecții care s-au bucurat de cea mai mare POPULARITATE ( cei care au întrunit cele mai multe alegeri), în cercul urmaăor s-au situat subiecții cu statut sociometric ACCEPTAT, în cercul urmaăor au fost trecuți subiecții cu statut sociometric INDIFERENT și în ultimul cerc, elevii MARGINALIZAȚI.
Liderul informal al grupului (cu punctajul cel mai mare în cazul nostru O.C cu 13 puncte) este așezat în centrul cercului numărul 1 (cerc numerotat astfel de la interior spre exterior). Confirmarea leadership-ului sociometric exercitat de O.C se verifică prin faptul că el nu este ținta nici unei respingeri. Cu cât un elev are un punctaj mai mic cu atât se depărtează mai mult de centrul cercului 1 sau chiar de grup. Există și situații în care unii din subiecți se situează excentric, nefiind preferați și nepreferând pe nimeni (izolații). Pe grafic respingerile reciproce sunt reprezentate printr-o săgeată neagră dublă (săgeată la ambele sensuri), respingerile unilaterale sunt reprezentate printr-o săgeată portocalie.

După cum se poate observa din sociograma colectiva a respingerilor subiecții F.N și R.A joacă și ei un rol important, situându-se printre "preferații" grupului.Ei au acumulat un punctaj de 12 puncte,având decât o respingere fiecare.În cel de al treilea cerc concentric sunt situați izolații cum ar fi G.C, R.D, E.A, N.Ș. Printre aceștia se află un turc, un tătar dar și români.În cel din urmă cerc, cercul marginalizaților sunt înscriși toți rromi din clasă:M.V, L.I, P.C, S.A, C.I, doi din trei tătari:H.H, H.F, dar și câțiva români:C.M, G.V, C.Ș.

În urma aplicării acestui test am putut observa următoarele: elevii români se aleg între ei și uneori mai aleg și un turc, rromi se aleg între ei, dar nu numai. Aceștia îi preferă și pe elevii români, dar după cum arată sociogramele, pe rromi nimeni nu îi alege, aceștia primind cele mai multe respingeri, astfel devenind marginalizații clasei.

4.5.1 INTERPRETAREA REZULTATELOR

Printr-o serie de măsurări, școala a încercat să susțină cerințele educative fără a leza demnitatea și personalitatea elevilor, urmărind în același timp și programa școlară. Elevii s-au implicat în procesul didactic, satisfăcand cerințele impuse de școală. Au tratat cu demnitate pe ceilalți colegi deși la început au avut ușoare rețineri. Fiecare elev i-a sprijinit pe colegii săi și s-a comportat așa cum ar fi vrut ca alți să se comporte cu el. Nevoia de interculturalizare, de interacțiune între elevi, de socializare, de dezvoltare personală, reprezintă o necesitate primordială de asta depinzând înșăși afirmarea noastră ca indivizi în viață. Nu toți oamenii dispun din naștere de abilități sociale, de o fluență și un ritm al comunicării dezvoltat, tocmai de aceea pe tot parcursul vieții învățăm. Învățăm abilități de viață, care să ne permită să trăim împreună armonios fără discriminări, să ne distrăm, să ne afirmăm, să ne facem plăcuți și valorizați în comunitatea din care facem parte. Printr-o educație timpurie și adecvată, prin cunoașterea preferințelor individuale, în funcție de temperamentul, caracterul pe care îl avem, putem veni în sprijinul personalității noastre într-un mod absolut pozitiv, productiv pentru viitorul nostru.

4.6. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Această cercetare descrie copiii vremurilor acestea ca prezentând dezechilibre la nivel social cât mai acute, datorate discriminării sociale, de dezvoltare interioară, nevoie de liniște, pace, dezvoltare și valorificare spirituală ceea ce i-ar ajuta să se regăsească și să realizeze mental nivelul la care sunt. Unii elevi ai Școlii Nr.12 prezintă dificultăți în anumite domenii ale cunoașterii și interacțiunii sociale, comunicării, însă profesorii evidențiază importanța educării interculturale ceea ce semnifică nevoia de acceptare, respectare, solidarizare și completare între ceilalți elevi, indiferent de etnie, naționalitate, vârstă, sex, religie. Cu cât educația interculturală este mai timpurie, cu atât copii (elevii) vor cunoaște diversitatea culturală ,valorizarea identității culturale, ceea ce le permite raportarea la cei diferiți (de etnie,naționalitate,religie,vârstă) într-un mod mai natural,mai tolerant si acceptabil.

Dacă personalitatea umană în raport om-lume (natural și social) este creată de societate, atunci ea este creatoare de societate, ea perfecționând-o și optimizând-o continuu ca mediu de realizare și împlinire a sa, în raport cu trebuințele și aspirațiile sale, prin aceasta modificându-se pe sine psihic și constructiv. Dacă orice individ este unic, irepetabil și valoros prin acest lucru, atunci fiecare persoană are calități speciale și o contribuție culturală diferită. Deci trebuie respectată pentru ceea ce este fără discriminări, constituind diversitate, astfel validându-se ipoteza cu numărul 1.

Dacă s-ar elabora politicile publice speciale pentru susținerea minorităților etnice, imigranților persoane vulnerabile în accesul la educație și egalizare de șanse fără discriminare, atunci ar exista un echilibru social ,un respect pentru diversitate și complementaritate socio-economico-culturală. De asemenea ar constitui o bună înțelegere, colaborare de parteneriat între toți locuitorii Terrei, o armonie socială care ar presupune pace în lume.

Cu cât elevilor li se face mai cunsocută ideea de toleranță, nivelul de relaționare cu ceilalți este mai optim, adaptabil la orice situație, cu atât personalitatea individului este mai complexă. Cu cât avem o atitudine mai bună față de ceilalți diferiți, prin iubire și respect pentru sine și celălat cu atât interacțiunea noastră este mai optimă astfel validându-se ipoteza numărul 2.

Cu cât se urmărește rezolvarea problemelor de acces la educație a tuturor copiilor indiferent de naționalitate, religie, minoritate, cu atât crește dezvoltarea intelectuală și socială a acestor persoane, lărgindu-se aria de calificare și incluziune pe piața muncii și în societate.

Profesorii din Școala Nr.12 doresc să realizeze o educație într-un spirit afectiv și de respect față de diversitate, vrând să-i formeze pe elevi pentru viață și buna relaționare cu ceilalți, dar analizând testul sociometric putem observa diferențe în ceea ce privește diversitatea etniilor, dar și diferențe între elevii de aceeași origine etnică.

Este important să se lucreze la dezvoltarea și formarea personalității elevilor, încrederii în ei și în ceilalți, de realizare pentru adaptarea socială și incluziune socială. Cu toate acestea, caracteristicile specifice se manifestă la nivelul fiecărui individ într-un mod diferit. Pe măsură ce elevul se maturizează, învață să mânuiască strategii pentru a face față diverselor situații, menținând un echilibru între interior și exterior, dar și să colaboreze cu ceilalți sub forma parteneriatului, completării. Pentru o mai bună cunoaștere și valorificare a diversității, elevii trebuie să participe la diferite activități, să interacționeze cu alți copii, să comunice, să prezinte oportunități și abilități sociale de interacțiune eficientă rezultând astfel comportamente pozitive.

În societatea noastră, când toate sunt într-o continuă mișcare, agitație, totul se schimbă foarte rapid cu o oarecare violență, omul trebuie să țină pasul cu evoluția socio-culturală a acestor vremuri. De aceea, foarte frecvent, apar dezechilibre ale omului, ale discriminării sociale, conflicte etc. Studiile actuale descriu oamenii ca prezentând caracteristici comune în stagnarea și evoluția propriu zisă a omenirii, toate persoanele prezentând dificultăți în anumite domenii, nimeni nefiind perfect.

Sugestii pentru îmbunătățirea activității educative privind diversitatea:

Elevii să fie îndemnați spre lecturarea unor texte din manuale realizate prin grila interculturalității și/sau scrisori trimise de elevi personajelor sau autorilor unor povestiri cu conținut care poate fi valorificat din punct de vedere al educației interculturale(Vladimir Colin – “Pățania ursului cafeniu”, Vasile Alecsandri – “Vasile Porojan”, Nichita Stănescu – “Poezie despre bunicul și cele patru rase”);

Realizarea unor acțiuni de tipul “Împreună pentru o lume fără discriminare”, “Calendarul diversității”, “Săptămâna interculturală”, “personaje deosebite ale săptămânii”, “Portofoliu de educație interculturală”, “Tombola toleranței”, “dicționarul toleranței”;

Efectuarea unor exerciții aplicative: “Încearcă să identifici trei lucruri asupra cărora ești sigur că ai avea opinii diferite față de cineva care aparține generației părinților”. – fișa de lucru pentru elevi, exerciții de valorificare a etichetelor.

Metode de prevenire a sărăciei și excluderii sociale prin sistemul școlar:

Asigurarea înscrierii cvasii totale a copiilor de vârsta școlară în sistemul școlar.

-identificarea tuturor copiilor între 7-8 ani cu risc de a nu fi înscriși la școală și asigurarea înscrierii lor, cât și a copiilor care au depășit vârsta înscrierii.

-soluționarea rapidă a cazurilor cu lipsa actelor de identitate a copiilor.

Scăderea abandonului școlar în ciclul obligatoriu .

-susținerea în continuare a programului manuale gratuite și rechizite școlare pentru familiile sărace, marginalizate, bolnave, din mediu rural, alte naționalității, etnie romă etc.

-asigurarea transportului gratuit în zonele casă /școală .

-explorarea posibilitățiilor de a oferi servicii sociale și educaționale secundare pentru copiii cu risc ridicat de abandon/eșec din cauza altor factori: masă gratuită ,suport suplimentar pentru pregătirea școlară .

-creșterea eficienței acordării de burse sociale cât mai mari.

-activizarea relației școală/comunitate prin: creșterea implicării profesorilor în relația cu părinții și comunitatea;angajarea de psihologi, psihopedagogi, asistenți sociali din mediile cu risc ridicat dezvoltarea relației autorității publice locale /școală;creșterea implicării servicilor comunitare de asistență socială în susținerea participării școlare.

-îmbunătățirea conținutului învățământului pentru a-l face mai relevant pentru funcționarea socială și performanța copiilor.

– creșterea ponderii și calității disciplinelor aplicative pentru oportunitățile economice ale zonei și pentru viața modernă . Formare pentru sectoarele vieții sociale devenite înalt relevante: calculatoare cu principalele lor aplicații, limbii străine și alte produse.

– accentuarea pregătirii copiilor pentru funcționarea într-o societate inclusivă.

– modernizarea rapidă a școlilor, a metodelor de învățare rapidă .Program special de atracție spre activitățile școlare;

-creșterea gradului de democratizare a școlii

-creșterea șanselor de participare în formele de învățământ post-obligatoriu a copiilor din mediile defavorizate, ca mijloc al creșterii motivației de participare școlară.

Relansarea învățământului post-obligatoriui , cu un accent special pe concepția învățământului tehnic și profesional.

-elaborarea de programe pentru pregătirea profesiilor agricole și învecinate;

-creșterea relevanței pentru funcționarea socială a învățământului post-obligatoriu, capacități de participare socială activă, promovarea valorilor unei societăți inclusive, pentru prevenirea riscurilor societății moderne :violența, alienare, delicvență, consum de droguri;

-formarea capacităților necesare unei economii bazate pe cunoaștere ;

-creșterea șanselor de acces la învățământul secundar al copiilor din zone defavorizate (mediu rural, populația de rromi, segmentele sărace, persoanele cu handicap);

-o politică special orientată a burselor sociale;

-cămine pentru copiii din zonele geografice îndepartate, dar și pentru cei care provin din famili sarace.

Reabilitarea sistemului școlar din mediul rural

-reabilitarea clădirilor;

-modernizarea condiților de învățământ;

-asigurarea unui corp profesional calificat și motivat;

-asigurarea transportului gratuit;

Asigurarea accesului la formare continuă

-dezvoltarea unor programe de corectare a deficitului de școlarizare a generației tinere în criza de tranziție;

-programe de corecție a deficitului de educație produs de funcționarea normală a sistemului de învățământ .

Promovarea egalității de șanse egale educaționale

-creșterea șanselor de acces la educație a copiilor din medii defavorizate, a copiilor de etnie romă și alte nationalități, sau probleme sociale, medicale;

-dezvoltarea unui învățământ deschis, cu șanse educaționale pe tot parcursul vieții ; -sprijin pentru accesul la învățământ a copiilor, tinerilor defavorizați, gratuități la manuale și rechizite, burse sociale, internate, cămine pentru copii parveniți din alte țări, localități .

Promovarea educației inclusive pentru copii cu dizabilități.

Creșterea capacității școlii de a promova incluziunea socială.

-prezența în curriculum a elementelor de formare pentru o societate inclusivă;

-organizarea în cadrul școlii a unor programe de activitate orientate special pentru formarea capacităților de incluziune socială.

Creșterea semnificației personale și profesionale a școlii.

-îmbunătățirea conținutului școlar și a tehnicilor de predare în așa fel încât atractivitatea învățării să crească ;

-creșterea implicării școlii în activități de timp liber;

– creșterea implicării părinților în conducerea școlii și în activități de suport pentru școală.

4.7. Rezumatul lucrării

Lucrarea de față „Educația interculturală în ciclul primar” este împărțită în două părți și anume o parte teoretică (Partea I) și o parte practică (Partea a-II-a). Partea teoretică este structurată în trei capitole, fiecare având mai multe subcapitole, iar un capitol reprezentând partea practică, fiind și el structurat în mai multe subcapitole, urmate de o serie de concluzii și o listă cuprinzătoare de referințe bibliografice. În această lucrare au fost descrise, definite și analizate relațiile dintre elevii de origine etnică diferită din aceeași clasă ( clasă cu structură multietnică).

În primul capitol al lucrării este prezentat conceptul de educație interculturală în ciclul primar, unicitatea personalității umane dar și importanța orizonturilor fără frontiere în educația interculturală. Termenul intercultural este utilizat în sens descriptiv atunci când se pune în evidență caracterul inevitabil al contactelor între persoane aparținând diferitelor grupuri etnoculturale și interferențele asociate interacțiunilor între grupuri, respectiv fenomenelor de aculturație. C. Cucoș (2000) precizează, la nivel global, că educația interculturală vizează o abordare pedagogică a diferențelor culturale, strategie prin care se iau în considerare specificațiile spirituale sau de gen, evitându-se, pe cât posibil, riscurile ce decurg din schimbările inegale  dintre culturi sau și mai grav tendința de atomizare a culturilor. De aceea, se urmărește dezvoltarea unei educații pentru toți în spiritul recunoașterii diferențelor ce există în interiorul aceleiași societăți.

Educația interculturală încă din ciclul primar nu poate decât să obișnuiască și să modeleze copilul într-o manieră deschisă și de interacțiune activă față de ceea ce ii este străin. Să capteze informații și să coopereze cu ceilalți. Știm că mediul diferit formează personalități diferite și gândiri multiple! Diferențe și varietate! Altfel se comportă un școlar venit dintr-un mediu ostil și altfel se comportă un școlar provenit dintr-un mediu propice . Sau altfel se comportă un școlar când nu are o cultură limitată și poate să interacționeze cu alți copii de vârsta lui dar de alte nationalități/etnii, sau efectiv să aibă acces la o informație, cultură cât mai vastă. Cu siguranță gândirea sa va fi mult mai activă și frumos dezvoltată. În ziua de astăzi copii sunt mult mai inteligenți dar și mediul intervine în acest fapt. Când se poate studia și cunoaște cultura putem să ne deschidem orizonturi noi fără frontiere fără bariere și deci să intervenim acolo unde este cazul, sau să cooperăm pentru binele societății.

Al doilea capitol surprinde relația societate – personalitate, aceasta din urmă fiind un subiect destul de amplu și important în dezvoltarea fiecărui om. Personalitatea se conturează dincolo de ecranul conformismului social, nota dominantă în comportamentul personalității fiind găsirea, în cadrul unor noi situații, a unor soluții acționale noi adecvate eficient, care să realizeze cu maximă operativitate și cu minim de efort optimizarea sistemului, nu ca scop în sine, ci ca mediu de realizare a personalității.

Personalitatea manifestă o largă receptivitate față de tot ce este nou, înaintat, este un căutător permanent de nou, un om de initiațivă, un inventator, un permanent inovator ca un înalt spirit de responsabilitate față de destinul colectivității din care face parte, animat permanent de idealuri de continuă perfecționare.

Societatea în ansamblu ei constituie un izvor de influență, cel mai îndepărtat de experiența imediată a individului, acest macrosistem este constituit de mediul cultural, micro, mezzo și exesistemele mediului înconjurător al individului, totodată activitatea individului în societate o poate influența, dar și asupra personalității sale. Urmărind în activitatea lor satisfacerea unor nevoi oamenii intră în interacțiuni reciproce, relații obiective, în primul rând de producție, determinate de nivelul de dezvoltare a forțelor de producție și implicit de structură, de clasă a societății. Aspirațiile oamenilor, comportamentele lor sunt definite pentru ei și reglementate în cadrul fiecărei formațiuni sociale de sisteme, de norme și valori…, de sistemul instituțiilor, politice, juridice, de sistemul de control (formalizat și neformalizat), care semnalizează și sancționează (pozitiv sau negativ) comportamentele individuale, urmărindu-se asigurarea unui cât mai înalt grad de funcționalitate în sistemul social.

În cel de-al treilea capitol se prezintă noile educații care reprezintă cel mai pertinent și mai util răspuns al sistemelor educative al imperativelor generate de problematica lumi contemporane, tehnici de învățare eficientă dar și cum se realizează educația prin iubire. Noile educații sunt incluse în programele UNESCO, acestea fiind:

educația relativă la mediu(“l`education relative a l`environnement”);

educația pentru pace și cooperare;

educația pentru participare și democrație;

educația în materie și populație ;

educația pentru o nouă ordine economică internațională;

educația pentru comunicare și mass-media;

educația pentru schimbare și dezvoltare;

educația nutrițională;

educația economică și casnică modernă;

educația pentru timpul liber.

Învățarea eficientă este activă, este orientată către scop și duce la rezultate măsurabile. Instrumentele învățării eficiente sunt gândirea critică și strategiile metacognitive.Învățarea activă presupune implicare și participare conștientă în procesul de construire a cunoștințelor. A da semnificație personală materialelor care sunt învățate înseamnă a le transpune în sisteme proprii de cunoștințe, a stabili permanent legături între experiențele anterioare și cele noi, între cunoștințe și aplicabilitatea lor, între și în interiorul domeniilor de cunoaștere.

Tehnicile de învățare eficientă sunt instrumente care, odată ce sunt bine stăpânite, facilitează învățarea și stabilitatea achizițiilor. Inventarul tehnicilor de învățare include un număr mare de instrumente, proiectate pentru a răspunde diversității și validate prin investigații psihopedagogice. A investi timp în învățarea acestor tehnici înseamnă a investi timp în formarea unor abilități de învățare pe viață, mai ales în condițiile extinderii învățării pe toată durata vieții.

Educația, fiind o formă de transmitere a cunoașterii ține de domeniul muncii intelectuale, astfel că predarea și învățarea sunt mai eficiente dacă sunt organizate pentru a pregăti absolvenți capabili de a produce bunuri intelectuale. Pregătirea pentru activitatea intelectuală este unul dintre obiectivele de bază ale învățământului.

Ultimul capitol (capitolul patru) reprezintă cerecetarea proprie. În acest capitol am surprins metodele și tehnicile de aplicarea a acestei cercetării, modul de organizare și prezentare a cazurilor cât și rezultatele acesteia.

Cu această cercetarea am urmărit relațiile dintre elevii de diferite etnii și modul lor de integrare în clasa de elevi cu structură multietnică.

Lotul studiat este format din 30 de elevi ai clasei a III-a B, a Școlii Generale Nr.12, B.P.Hașdeu din Constanța.

Instrumentele de lucru folosite au fost: metoda observației care este elementul cheie într-o cercetare de tip descriptiv, fapt pentru care aproape toată cercetarea pe care ne-am propus-o se bazează pe observație (în ceea ce-i privește pe elevi). Am folosit metoda obsevației (vezi aneza 4) pentru a studia activitățile din școală, din clasa de elevi.

În cercetare am folosit chestionarul pentru a vedea cât de toleranți sunt elevii, atât în școală cu colegii de altă origine etnică dar si în familie, față de părinți.

Am apelat și la testul psihologic pentru a lua în calcul preferințele și respingerile fiecărui elev în parte în raport de colegii săi.

Am folosit studiul de caz în această cercetare deoarece dorim să cunoaștem și cazurile speciale din școală, și anume elevii care au anumite greutăți sau care sunt de naționalitate diferită cum este în cazul nostru, în școală există un elev bulgar ceea ce ne oferă o diversitate bogată.

Fiecare copil în parte este unic, valoros și irepetabil, el contribuind la îmbogățirea diversității, deci el trebuie respectat pentru ceea ce este fără discriminări.

Această cercetare nu a lezat demnitatea sau personalitatea elevilor, aceștia implicându-se în procesul didactic, satisfăcand cerințele impuse de școală. Au tratat cu demnitate pe ceilalți colegi deși la început au avut ușoare rețineri. Fiecare elev i-a sprijinit pe colegii săi și s-a comportat așa cum ar fi vrut ca alți să se comporte cu el. Nevoia de interculturalizare, de interacțiune între elevi, de socializare, de dezvoltare personală, reprezintă o necesitate primordială de asta depinzând înșăși afirmarea noastră ca indivizi în viață. Trebuie să învățăm să fim mai buni unii cu ceilalți, mai săritori la nevoie, pentru că nu se știe când vom avea și noi anumite dureri, probleme și vom apela la cei pe care odată i-am respins doar pentru că nu erau de aceeași origine cu noi.

BIBLIOGRAFIE

1. Allport, W.Gordon (1991)– „Structura și Dezvoltarea Personalității”, E.D.P.

2. Bernat, E. (2003), „Tehnica învățării eficiente”, Editura Presa Universitară Clujeană.

3. Birch, A., Hayward, S.(1999), „Diferențe interindividuale”, Editura Tehnică, București.

4.Bourhis, R. , Leyens, J.F. (1997), „Stereotipuri, discriminare și relații intergrupuri”, Polirom, Iași.

5. Brownle Shannon (1999) „Inside the Teen Brain" („Ce este în creierul adolescentului”, U.S. News&World Report).

6. Butucă, A.(1998), „Educația interculturală – Repere ale educației multiculturale în mediul școlar,”CRIPS, Editura TRITONIC, București.

7. Cerghit I.(2002), „Sisteme de instruire alternative și complementare. Structuri, stiluri și strategii” Aramis.

8. Ciolan, L.(2000), (1989), „Pași către școala interculturală”, Centrul Educația,Corint , „Convenția cu privire la drepturile copilului” ONU.

9.Coteanu, I. , Seche, L. și Seche, M. (1996) – „ Dicționar explicativ al limbii române”, Univers Enciclopedic,București.

10. Cristea S., Dragu, A. (2003), „ Psihologie și pedagogie școlară”, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, Ovidius University Press, Constanța.

11. Cristea, S. (1998) – „Dicționar de termeni pedagogici” , EDP,București,p.54.

12.Crețu, V.(1999), „Educația pentru drepturile copilului” , FICE România, Editura Semne

13. Cucoș, C.(2000) „Educația. Dimensiuni culturale și interculturale” , Polirom, Iași.

14. Dezvoltarea practicilor incluzive în școli. Ghid managerial, MEN și UNICEF, București, 1999

15. Goleman, Daniel (2001) „ Inteligența emoțională”, București, Curtea Veche.

16. Geisler, E.E. (1977) – „Mijloace de educație”, EDP, București.

17.Golu, M.(1993)– „Dinamica Personalității”, Editura Geneze.

18.Golu, M.(1974)– „Psihologie Socială”, Editura Didactică și Pedagogică.

19.Golu, P.(2004) „Psihologia grupurilor sociale și a fenomenelor colective”, Editura Miron, București.

20.Golu, P., Golu, I. (2003), “Psihologie educațională”, Editura Miron, București.

21. Ibis Adrian (1993) –„ Influența Agenților de Socializare”, Editura Pansofia.

22. Le Bon Gustave (1990) – “Psihologia Mulțimilor”, Editura Anima, București.

23. Luana Miruna Pop (2002) – „Dicționar de Politici Sociale”,Editura Expert,București.

24. Noica, C. (1992), (2002) – „Simple introduceri la bunătatea timpului nostru”, Humanitas, București,„Revista de Asitență Socială , Planul Național Anti-Sărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale”,București.

25. Neculau Adrian , Pierre De Visscher, (2001) ,” Dinamica grupurilor. Texte de bază”, Editura Polirom,Iași.

26.Pânzaru, (1981) – „Dicționar de psihologie” , Editura Științifică și Pedagogică București.

27.Ross Campbell, “Kids in Danger” , Colorado Springs: Chariot Victor, 1995.

28.Stoica,E.( 2002) “Pedagogie si Psihologie” , Editura Gheorghe Alexandru.

29.Surdu, M.( 2002)” Educația școlară a populației de romi”, Zamfir, C. , Preda, M. (coordonatori),”Romii în România”, Editura Expert.

30.Vrășmaș, E. (1999), „Educația copilului preșcolar. Elemente de pedagogie la vârsta timpurie”, PRO HUMANITATE.

31.Vrășmaș, E. , Vrășmaș, T.(1998) „ Elemente de pedagogia diversității în educația preșcolară în Revista Învățământului Preșcolar”, nr.3-4.

32.Vrășmaș, T.(2004)” Școala și educația pentru toti”, Miniped, București.

33.Vrășmaș, E. (2002) “Consilierea și educația părinților”, editura Aramis, București.

ANEXE

ANEXA 1

CHESTIONAR – SUNTEM TOLERANȚI ?

1. Din ce surse ai aflat și înțeles sensul cuvântului tolerant (concesiv, răbdător, îngăduitor, blând) ?

a) părinți b) profesori c) mass – media

2. Ești tolerant (răbdător, îngăduitor, blând) în familie ?

a) uneori b) tot timpul c) niciodată

3. Sunt părinții toleranți (răbdători, îngăduitori, blânzi) în relația cu tine ?

a) DA b) NU c) uneori

4. Sunt profesorii toleranți ( răbdători, îngăduitori, blânzi) în relația cu tine ?

a) DA b) NU c) uneori

5. Considerați că profesorii sunt mai toleranți cu:

a) fetele b) băieții c) elevii buni la învățătură d) elevii slabi la învățătură

6. Stabilești relații cu persoane din alte grupuri etnice ?

a) DA b) NU

7. Ai un comportament agresiv față de aceștia ?

a) întotdeauna b) rareori c) niciodată

8. Vă simțiți discriminați la școală ? În raport de:

Sex DA / NU

Situația materială uneori / niciodată

Vestimentație uneori / niciodată

9. Ai prieteni de altă religie ?

a) DA b) NU

10. Aveți următoarele forme de agresivitate:

lovirea unui coleg;

lovirea unui obiect;

intimidarea;

cuvinte obscene;

jigniri;

amenințarea;

gălăgie;

indisciplină

Alegeți trei dintre ele care vi se par cele mai des întâlnite la voi în școală:

1. ………..jigniri………………………….

2. …………cuvinte obscene……………………..

3. …………lovirea unui coleg…………………………

11. Credeți că vizionarea frecventă de filme și programe TV care conțin scene de agresivitate influențează conduita persoanelor care se comportă agresiv ?

a) DA b) NU

12. Ați fost vreodată victima unui comportament agresiv, în școală ?

a) DA b) NU

13. Ați primit vreodată observații din partea colegilor din cauza comportamentului neadecvat pe care l-ați avut ?

a) DA b) NU

14. Expunerea frecventă la violență poate induce la oameni o insensibilitate la violență ?

a) DA b) NU

15. Să presupunem că nu ar exista decât filme cu personaje pozitive și cu acțiuni bune. Credeți că ar mai exista violență în lumea ?

a) DA b) NU

16. Aveți următoarea listă:

pacea;

toleranța;

respectul pentru alte culturi;

egalitatea de șanse;

solidaritatea;

împlinirea personală;

libertatea individuală;

drepturile omului;

democrația.

Alegeți trei valori care sunt importante pentru voi:

1. ………toleranța…………………………………………

2. ………egalitatea de șanse…………………………….

3. ……….drepturile omului……………………………………….

17. Care este criteriul după care dumneavoastră clasificați grupurile etnice care locuiesc în localitatea dvs. ca fiind minoritare ?Puteți alege mai mult decât o singură variantă de răspuns.

a) Limbă b) Cultură c) Religie d) Obiceiuri și tradiții e) Ponderea

18. Considerați că drepturile minorităților sunt respectate în localitatea dvs ?

a) Sunt pe deplin respectate b) Sunt parțial respectate c) Variază în funcție de comunitatea etnică d) Nu sunt deloc respectate e) Nu știu

19. Dvs. personal pe cine ați contacta în primul rând dacă drepturile dvs. ar fi încălcate?

a) Poliția b) Părinții c) Autoritățile locale

d) Liderii informali ai comunității mele e) Nu știu

ANEXA2

INTERVIU

Întrebări și răspunsuri:

Ce vechime are școala?

„Școala noastră este una din cele mai vechi școli din Constanța. A fost înființată în anul 1879.Până în anul 1985,școala a funcționat în localul din Bulevardul Tomis nr.84, iar în anul 1986 instituția a fost mutată într-o clădire nouă ,aflată pe strada B.P.Hașdeu nr.98 unde funcționează și astăzi.”Am aflat de la doamna directoare a școlii.

Diferă numele pe care îl are acum față de trecut?

„Înainte nu se numea B.P.Hașdeu.Avea pur și simplu număr și atât.A primit această denumire nouă de când a fost mutată pe strada cu același nume”.

De câte cadre didactice atât titulare cât și suplinitoare dispune școala?

„Din fericire avem numeroase cadre didactice în număr de 75 dintre care titulari avem 66 iar suplinitori 9”.

Din câte clase,cabinete,laboratoare este formată?

„Este o școală destul de bine dotată atât din punct de vedere al sălilor dar și a materialelor didactice.Școala este formată din 23 săli de clasă, 4 laboratoare,9 cabinete, iar ca materiale avem 15 calculatoare, 10 televizoare color, 10 video+DVD și 10 casetofoane”.

Câți elevi sunt înscriși în acest moment la dumneavoastră în școală?

„În acest moment avem înscriși 1234 de copii, împărțiți astfel: 690 fac parte din ciclul gimnazial iar restul de 644 din ciclul primar”.

Dintre acești elevi aveți și de naționalități sau etnii diferite?

„Ca în orice școală de astfel trebuie să existe și elevi diferiți ca naționalitate sau etnie.Din școala noastră fac parte și tătari, turci, rromi și avem și un bulgar.Aceștia creează diversitatea școlară”.

ANEXA 3

FIȘĂ

NUMELE ELEVULUI:……………………………………………….

A. Numiți 3 colegi cu care v-ar plăcea să efectuați o temă:

1…………………………………………………..

2………………………………………………….

3…………………………………………………

B.Indică mai departe 3 dintre colegii cu care nu ți-ai dori să efectuați o temă:

4. ……………………………………………..

5. …………………………………………….

6. …………………………………………..

Precizări:

– încercați să fiți foarte sincer;

– răspunsurile vor rămâne secrete și nu vor influența în niciun fel relațiile voastre;

– lucrările trebuie semnate.

ANEXA 4

GRILĂ (FIȘĂ) DE OBSERVARE

după Vrăsmaș, Ecaterina, (coord.) (2001) „Set de instrumente, probe teste pentru

evaluarea educațională a copiilor cu dizabilități”, RENINCO – UNICEF, p. 11 – 13.

O GRILĂ DE OBSERVARE trebuie construită pe comportamentele principale care structurează programele de intervenție personalizate (PIP).

Se va nota „ce poate face” și „cum face” copilul în următoarele arii:

Intelectual: ce știe, cum folosește ceea ce știe, cum rezolvă problemele, curiozitatea cunoașterii, stilul de abordare și metoda de învățare, limbajul verbal și nonverbal, cum înțelege, cum analizează și cum sintetizează, cum și cât memorează, cum ordonează datele;

Motor: mișcare, coordonare generală și coordonări particulare, motricitate fină

Socio-emoțional: relațiile cu ceilalți copii și cu adulții, examinarea relațiilor, gradul de dependență / independență, autocontrolul, anxietăți, frustrări, imaginea de sine, exprimarea emoțiilor și a sentimentelor etc.;

Contextul educațional: cum se adaptează la mediu, dacă mediul este potrivit pentru copil, nevoi observate, adaptare la programul zilei.

Indicatorii observaționali:

Relațiile copilului cu activitatea

Activitățile predilecte ale copilului

Activități refuzate

Cum își alege activitatea

Cum își planifică ceea ce face

Cum începe / finalizează activitățile

Cât timp participă

Cum se mișcă

Cât este de atent

Cum privește / aude / ascultă

Cum manipulează obiectele

Cum se manifestă față de ceilalți în cadrul activității

Cât este de ordonat

Interesul față de rezultate

Cum comunică / colaborează cu copii și educatorul

Dacă are inițiativă

Reacții la situații problemă

Creativitatea soluțiilor

Relațiilor copilului cu obiectele și spațiul

Cum apucă

Cum mânuiește

Cum identifică

Cum recunoaște

Cum ordonează

Cum organizează

Cum denumește

Cum alege

Cum cunoaște și operează cu semnificația obiectelor

Cum cunoaște și folosește proprietățile, calitățile, formele, dimensiunile, culorile, etc.

Cum se mișcă în spațiul educativ

Cum se orientează în spațiul larg și în cel restrâns al foii de hârtie, etc.

Relațiile copilului cu ceilalți

Cum comunică verbal cu ceilalți copii

Cum se adresează și răspunde

Cum comunică nonverbal, prin gesturi și mimică

Cum își exprimă sentimentele față de ceilalți

Cum își exprimă atitudinile față de ceilalți: cooperare, izolare, agresivitate, instabilitate

Relațiile copilului cu sine

Plasarea cronologică și spațială (vârstă, apartenență, adresă)

Maniera în care se prezintă pe sine

Perceperea propriei persoane

Respectul de sine

Curajul în alegerea și abordarea unei activități

Reacțiile în fața produselor activității sale

Atitudinile în fața activității

Alți indicatori

Cum e copilul în majoritatea timpului (activ, liniștit, gălăgios, serios, timid, agresiv, sociabil)

Preferințe

Cum se face înțeles când dorește / nu dorește să facă ceva

Care sunt obiectele, jucăriile, culorile, persoanele, mâncărurile, animalele preferate

Cum se comportă față de persoane necunoscute

Cum explorează mediul

Dacă privește în ochii interlocutorilor

Dacă e stabilită lateralitatea la ochi, mână, picior

Dacă are probleme (handicap chiar) fizice, senzoriale, și cum le compensează

Care e reacția la atingerea fizică cu alte persoane

Cum își exprimă frica, furia, tristețea, bucuria, simpatia

Dacă îndeplinește instrucțiunile verbale

Cât timp își poate concentra atenția pe o activitate

Cât de repede obosește

Cum reacționează la interdicții

Ce îl recompensează și cât de des trebuie recompensat

Dacă finalizează sarcinile primite

În ce perioadă a zilei lucrează cel mai bine

Cum reacționează la tonul vocii

Care e lungimea propozițiilor formulate spontan

Pune întrebări, răspunde, reacționează la întrebări?

Cât de extins este vocabularul

Cum învață mai bine(vizual, auditiv, experiențial, combinat)

Are abilități, priceperi speciale?

Vocea, figura, au expresivitate specifică sau sunt inexpresive mai tot timpul

data și semnătura observatorului

ANEXA 5

DATE DESPRE ȘCOALA NR.12

Prezentare pe scurt

Ca ax esențial al dezvoltării dimensiunii umane și sociale, Școala Generală „B.P.Hasdeu”,nr.12, urmărește, ca obiectiv principal, atingerea idealului educațional prin înzestrarea elevilor cu acele competențe și aptitudini care să le permită o educație permanentă. Instituția mai sus menționată se numără printre puținele unități de învățământ preuniversitar din orașul Constanța, care asigură „a doua” șansă celor care din diferite motive nu și-au terminat studiile, creând un mediu favorabil unei educații incluzive. Printr-o paletă vastă de limbi moderne de circulație internațională, ce se studiază (italiană, spaniolă, germană, franceză, engleză), precum și a limbilor materne rusă, turcă și a dialectului aromân, școala asigură elevilor un larg orizont cultural prin accesul la informații.

Alternativa Step by Step

Începând cu anul școlar 2001-2002 în școala noastră a luat ființă prima clasă cu predare în alternativa educațională. Elevii beneficiază de săli de clasă dotate cu mobilier modular specific, servesc masa de prânz la cantina afiliată școlii, iar după-amiază beneficiază de activități variate, relaxante în completarea celor desfășurate dimineața.

Proiecte educationale

Școala noastra a inițiat si desfășoară în anul școlar 2008 – 2009 proiecte educaționale ample care vin să deschidă copiilor noștri noi orizonturi spre cunoaștere. Dintre acestea cele mai ample sunt:

"Orizonturi dobrogene"

"Interculturalitatea România  – Japonia"

"Atelierul de ciocolată"

În cadrul acestor proiecte sunt derulate activități deosebite în parteneriat cu alte instituții sau societăți culturale și comerciale.

Dintre cadrele didactice implicate amintim: dir.prof.Florea Mirela, dir.adj. Prejbeanu Viorel, inst. Barbu Gherghina, inst.Alexandru Mihaela, inst.Cristea Carmen, inst.Constantin Gabriela, inst.Coronea Profira Steluța, inst.Coțofanu Veronica, inst.Gospodin Mărioara, inst.Popov Anaida și toate cadrele didactice din învățământul primar.

Activitati extracurriculare

Paleta activităților extracurriculare din școala noastră este foarte largă Ea cuprinde activități artistice, sportive, cu un caracter umanitar, de combatere a violenței în școala și societate, de combatere a consumului de droguri și alcool.

Elevii școlii noastre sunt stimulați să participe la cât mai multe acțiuni pentru a-și forma o personalitate puternică, atenți și sensibili la  ceea ce se petrece în jurul lor, capabili de a avea mereu o atitudine corectă in societate.

Luna DECEMBRIE constituie prilejul de a dărui celor în nevoie, de a organiza expoziții artistice, de a asculta și interpreta nemuritoarele colinde românești. 

Rezultate la olimpiade, concursuri

 Rezultate la examene:

Capacitate: Procent de reușită:91,89% – liceu; media pe școală 8,10; media maximă 9,88

Repartizarea absolvenților cu examen de capacitate, forma de învățământ zi: licee și colegii 99,97% și SAM = 0,03%.

Rezultate importante obținute de elevi în anul școlar 2005 – 2006:

 • Concursul Internațional de desen – Bârlad „Nicolae Tonitza” – locul I, II și III;

 • Faza națională a Olimpiadei Sportului Școlar – Târgu Jiu – locul VI;

• Locul I – Cupa Consiliului Județean – „Premiul Absolut”;

 • Mențiune și premiul special pentru Roșu Nicoleta la Olimpiada de limba și literatura română gimnaziu, etapa națională.

• Locul II pentru Petrescu Cosmin la Olimpiada de geografie, faza județeană.

Alte date

Experiența cadrelor didactice s-a materializat prin participarea la:

I. Lucrări la colocvii și simpozioane naționale:

1. Simpozionul de didactică modernă – „Instruirea interactivă”, ediția a II-a – 7 octombrie 2006 – Cugir – Inst. Barbu Gherghina, Inv. Coțofană Veronica.

2. Simpozionul de didactică modernă – „Asigurarea calității în educație prin evaluare eficientă” – 29.04.2006 – Botoșani – Inst. Barbu Gherghina, Inv. Coțofană Veronica.

3. Simpozionul de didactică modernă – „Activitățile extracurriculare – modalități de îmbogățire a culturii organizaționale” – Botoșani – Inst. Alexandru Mihaela, Inv. Coțofană Veronica, Inv. Cristea Carmen, Inst. Țapu Simona, Inv. Zamfir Eugenia.

Cărți:

1. „Dobrogea – Sâmbure de legendă” – coautori: Inst. Barbu Gherghina, Prof . Ciurea Dumitru, Prof. Jiga Elena.

2. „Povestiri despre plante și animale” – coautori: Inst. Barbu Gherghina, Prof . Ciurea Dumitru.

3. „Știinte – manual pentru clasa a III-a” – coautori: Inst. Barbu Gherghina, Inv. Coțofană Veronica.

 4. „Carti di aleadziri” – manual pentru clasele a III-a si a IV-a – coautori: Prof. Angela Fuduli, Inst. Mioara Gospodin, Prof. Manuela Nevaci. 5. „Istoria românilor – examenul de capacitate 2001” – autor: Prof. Rodica Pitigoi

6. „Istoria românilor – teste pentru examenul de capacitate 2001” – autor: Prof. Rodica Pitigoi

7. „Simboluri pascale”- coautori: Inst. Alexandru Mihaela, Prof. Barbu Gabriela

8. „Sfântul Nicolae” – coautori: Inst. Alexandru Mihaela, Prof. Barbu Gabriela

9. “Ecologia la răspântie”, referent științific: Prof. Ciurea Dumitru.

10. “Sexualitatea în natură”,referent științific: Prof. Ciurea Dumitru.

 11. „Șapte pași în elaborarea compunerilor(narative)”, autor: Prof. Jiga Elena.

12. „Un pământ numit România, de Nichita Stănescu – valențe mitice” , coautor: Prof. Jiga Elena.

13. “Ghid pentru pregătirea Concursurilor si Olimpiadelor scolare”, coautor: Prof. Jiga Elena.

14. „Istoria românilor. Sinteze selective și teste”, autor: Prof. Pițigoi Rodica