Modalitati DE Stimulare A Creativitatii LA Limba Si Literatura Romana Ciclul Primar
CUPRINS
ArgumenT ……………………………………………………………………………………………………………… 2
Introducere ………………………………………………………………………………………………………… 3
Capitolul I
Creativitatea – definiții și abordări …………………………………………………… 5
I. 1. Termenul creativitate …………………………………………………………………………………………….. 5
I. 2. Nevoia de creativitate …………………………………………………………………………………………….. 11
Capitolul II
Caracterizarea creativității ………………………………………………………………… 13
II. 1. Niveluri de creativitate …………………………………………………………………………………………. 13
II. 2. Factorii creativității ……………………………………………………………………………………………… 14
II. 3. Etapele procesului de creație ………………………………………………………………………………… 21
II. 4. Blocaje ale creativității …………………………………………………………………………………………. 25
Capitolul III
Modalități de educare și stimulare
a personalității creative a elevilor …………………………………………………. 30
III. 1. Metode de depistare a capacităților creative ………………………………………………………… 30
III. 2. Modalități de stimulare, formare și dezvoltare a conduitei creative ………………………. 31
III. 2.1. Rolul metodelor active și interactiv-active în educarea creativității ………… 35
III. 2.1.1. Brainstorming-ul …………………………………………………………………… 36
III. 2.1.2. Starbursting (Explozia stelară) ………………………………………………. 37
III. 2.1.3. Metoda Pălăriilor gânditoare …………………………………………………. 38
III. 2.1.4. Sinectica ……………………………………………………………………………….. 40
III. 2.1.5. Metoda Frisco ……………………………………………………………………….. 42
III. 2.1.6. PAPSA, ca metodă de stimulare a creativității ……………………….. 43
III. 2.2. Rolul exercițiului-joc în educarea personalității creative a elevilor ………… 45
III. 3. Predarea – învățarea creativă în școală ………………………………………………………………. 51
Capitolul IV
Implementarea metodelor interactiv-active
și a unor procedee și tehnici originale, la orele
de Limba și literatura română, în ciclul primar ………………………… 63
IV. 1. Lansarea ipotezelor experimentale ……………………………………………………………………….. 64
IV. 2. Stabilirea eșantioanelor experimentale …………………………………………………………………. 64
IV. 3. Evaluarea inițială a grupului experimental și de control ……………………………………….. 67
IV. 4. Aplicarea metodelor interactiv-active și a unor procedee și tehnici specifice
la orele de Limba și literatura română, în ciclul primar …………………………………………………. 68
IV. 5. Evaluarea finală a grupului experimental și de control …………………………………………. 72
IV. 6. Studii de caz ………………………………………………………………………………………………………… 75
IV. 6. 1 Studiul de caz I ……………………………………………………………………………………… 75
IV. 6. 2 Studiul de caz II …………………………………………………………………………………….. 76
IV. 6. 3 Studiul de caz III …………………………………………………………………………………… 77
Concluzii ………………………………………………………………………………………………………………. 79
Bibliografie ………………………………………………………………………………………………………… 80
Anexe ……………………………………………………………………………………………………………………….. 83
Argument
De-a lungul timpului, personalitatea umană a urmărit să se integreze într-un mod activ și creator în societatea în care trăiește și își desfășoară activitatea de zi cu zi. În acest fel, toată atenția indivizilor s-a îndreptat asupra activităților creative care trebuie desfășurate, pentru ca societatea existentă să nu rămână într-o stare latentă, de monotonie, ci să ajute la dezvoltarea și progresul multilateral al societății umane. Astfel, societatea va renaște mereu și va fi într-o continuă transformare.
Creativitatea umană trebuie formată, stimulată și dezvoltată, începând cu vârsta fragedă a copilăriei, pentru ca ea să poată evolua într-o formă superioară, iar produsele creative să se răsfrângă într-un mod pozitiv asupra societății de azi și de mâine.
În ciclul primar, limba și literatura română este o disciplină de bază în trunchiul comun al planului de școlarizare, ocupând primul loc, raportat la numărul de ore alocat pe săptămână. Astfel, pentru clasa a II-a sunt repartizate 7-8 ore pe săptămână.
Un accent deosebit, în formarea conduitei elevilor, se pune pe modalitățile de stimulare și dezvoltare a creativității prin intermediul orelor de limba și literatura română. Activitățile desfășurate în timpul orelor de limba și literatura română trebuie să fie cât mai variate și mai complexe, pentru ca efectul acestora asupra deprinderilor de comunicare să fie pozitiv. Importante sunt activitățile cu rol creativ, care îl determină pe copil să își îmbogățească creativitatea, prin folosirea diferitelor tehnici și metode de lucru.
Astfel, activitățile realizate vor ieși din tiparul obișnuit, clasic, primind implicarea efectivă și afectivă a copiilor, dornici de joacă, într-un mod constructiv. Aceste activități vor reuși să spargă monotonia sistemului de învățământ clasic și îi va purta pe copii într-un sistem nou, modern, care să pună accentul pe formarea personalității creative a acestora. Elevii se vor constitui ca adevărați parteneri de învățare, accentul punându-se pe implicarea totală și eficientă a acestora în activitățile realizate.
„Creativitatea este o floare atât de delicată încât elogiul
o face să înflorească, în timp ce descurajarea o înăbușă
adesea, chiar înainte ca să se poată transforma în floare.”
Osborn
Introducere
Societatea noastră este vital interesată în dezvoltarea și afirmarea în proporții de masă a personalităților creatoare. Există în epoca noastră un interes general și crescând referitor la actul creației, la procesele care îi stau la bază, la modul în care poate fi depistată și cultivată creativitatea. Deși, nu există până în prezent o unanimitate de păreri în privința definirii creativității, considerăm ca aceasta poate fi circumscrisă, referindu-ne atât la produsul procesului, cât și la procesul însuși.
Asigurarea succesului la învățătură al copiilor în funcție de potențialul lor biologic și psihic, pe de-o parte, și depășirea eșecului pe de altă parte, se prezintă ca obiective educaționale de mare complexitate la etapa actuală de dezvoltare a teoriei și practicii pedagogice.
Eficiența școlarului nu depinde numai de capacitatea de asimilare a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor, dar și de anumite trăsături de personalitate, în particular de imaginația creatoare. Fără de imaginație creativă este imposibilă acumularea acelorași cunoștințe, priceperi și deprinderi, este cu neputință formarea personalității, în ansamblu, a școlarului de azi și a adultului de mâine.
Până în anii 1980, cercetarea asupra creativității a pus foarte mult accentul pe identificarea tipurilor de personalități creatoare și pe organizarea de cursuri care să predea tehnici de gândire creatoare. Creativitatea, deși este cercetată de jumătate de secol, este încă o disciplină nematurizată plină de controverse și incertitudini. În prezent, unii specialiști ai domeniului încă mai discută faptul dacă aceasta este într-adevăr o disciplină științifică.
În 1983, Teresa Amabile a propus mai multe metode ce au pus accentul pe complexitatea modului în care unii factori de personalitate, de mediu etc. se pot combina pentru a determina o persoană să îndeplinească o sarcină într-un mod mai mult sau mai puțin creativ. Pe de o parte, soluțiile creative asigură rezolvarea problemei cu o neașteptată eficiență și, pe de altă parte, dispun de o eleganță și o uimitoare simplitate. În general, răspunsurile creative sunt evidente și totuși puțină lume se gândește la ele. Spre exemplu, un simplu exercițiu-joc poate să antreneze creativitatea participanților:
„Cum se poate pune mâna stângă în buzunarul drept, iar mâna dreaptă în buzunarul stâng?”
Răspuns: „Punând pantalonii invers”.
Creativitatea constituie una dintre problemele majore ale contemporaneității, devenind un ,,concept central” în psihologie. Creativitatea a devenit una dintre cele mai fascinante probleme, depășind cu mult sfera psihologiei și pătrunzând în cele mai diverse specialității științifice. Acest fapt are o dublă ipostază. S-au creat premisele abordării multilaterale a creativității, a surprinderii cât mai multor aspecte ale ei, deci a înțelegerii adecvate și profunde. Totodată, a atras imprecizia termenilor utilizați, pulverizarea creativității într-o multitudine de aspecte, adeseori contradictorii.
Definitorii în formarea personalității umane sunt caracteristicile creativității, în raport cu personalitatea umană. Deoarece creativitatea se desfășoară pe mai multe niveluri, un rol important îl au factorii creativității care contribuie activ în desăvârșirea laturii umane. În urma etapelor de creație vor rezulta produsele creative noi care manifestă o notă mai mică sau mai mare de originalitate. Societatea în care trăim va asimila produsele create, în funcție de noutatea și importanța acestora, încadrându-le în dezvoltarea economică, socială și culturală existentă.
Dacă până acum, învățământul tradițional a dezvoltat mai mult latura informală a personalității, învățământul de astăzi pune accentul pe latura formală a personalității umane. Un rol important, în formarea, stimularea și dezvoltarea creativității îl deține disciplina Limba și literatura română. E foarte important să se urmărească conexiunea dintre arta literară și dezvoltarea capacităților creative, începând cu vârsta școlară mică.
Pentru aceasta, un rol hotărâtor îl are dascălul. Accentul se pune pe modul în care acesta încearcă, prin diferite metode interactiv-creative, exerciții creative, jocuri, să creeze și să stimuleze valențele creative ale elevilor în timpul orelor de Limba și literatura română, precum și a modului în care elevii răspund cerințelor dascălului.
Pedagogia creativității este, așadar, legată de practicarea în școli a unor activități care să impulsioneze creativitatea copiilor, pentru ca aceasta să se răsfrângă mai târziu asupra societății și, implicit, asupra indivizilor din societate.
Creativitatea – definiții și abordări
I. 1. Termenul creativitate
Termenul de creativitate a fost introdus în psihologie de G. W. Allport (1938) pentru a desemna o formațiune de personalitate. În opinia lui, creativitatea nu poate fi limitată doar la unele dintre categorii de manifestare ale personalității, respectiv la aptitudini (inteligență), atitudini sau trăsături temperamentale. Acesta este unul dintre motivele principale pentru care, în dicționarele de specialitate apărute înainte de 195l procesului, cât și la procesul însuși.
Asigurarea succesului la învățătură al copiilor în funcție de potențialul lor biologic și psihic, pe de-o parte, și depășirea eșecului pe de altă parte, se prezintă ca obiective educaționale de mare complexitate la etapa actuală de dezvoltare a teoriei și practicii pedagogice.
Eficiența școlarului nu depinde numai de capacitatea de asimilare a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor, dar și de anumite trăsături de personalitate, în particular de imaginația creatoare. Fără de imaginație creativă este imposibilă acumularea acelorași cunoștințe, priceperi și deprinderi, este cu neputință formarea personalității, în ansamblu, a școlarului de azi și a adultului de mâine.
Până în anii 1980, cercetarea asupra creativității a pus foarte mult accentul pe identificarea tipurilor de personalități creatoare și pe organizarea de cursuri care să predea tehnici de gândire creatoare. Creativitatea, deși este cercetată de jumătate de secol, este încă o disciplină nematurizată plină de controverse și incertitudini. În prezent, unii specialiști ai domeniului încă mai discută faptul dacă aceasta este într-adevăr o disciplină științifică.
În 1983, Teresa Amabile a propus mai multe metode ce au pus accentul pe complexitatea modului în care unii factori de personalitate, de mediu etc. se pot combina pentru a determina o persoană să îndeplinească o sarcină într-un mod mai mult sau mai puțin creativ. Pe de o parte, soluțiile creative asigură rezolvarea problemei cu o neașteptată eficiență și, pe de altă parte, dispun de o eleganță și o uimitoare simplitate. În general, răspunsurile creative sunt evidente și totuși puțină lume se gândește la ele. Spre exemplu, un simplu exercițiu-joc poate să antreneze creativitatea participanților:
„Cum se poate pune mâna stângă în buzunarul drept, iar mâna dreaptă în buzunarul stâng?”
Răspuns: „Punând pantalonii invers”.
Creativitatea constituie una dintre problemele majore ale contemporaneității, devenind un ,,concept central” în psihologie. Creativitatea a devenit una dintre cele mai fascinante probleme, depășind cu mult sfera psihologiei și pătrunzând în cele mai diverse specialității științifice. Acest fapt are o dublă ipostază. S-au creat premisele abordării multilaterale a creativității, a surprinderii cât mai multor aspecte ale ei, deci a înțelegerii adecvate și profunde. Totodată, a atras imprecizia termenilor utilizați, pulverizarea creativității într-o multitudine de aspecte, adeseori contradictorii.
Definitorii în formarea personalității umane sunt caracteristicile creativității, în raport cu personalitatea umană. Deoarece creativitatea se desfășoară pe mai multe niveluri, un rol important îl au factorii creativității care contribuie activ în desăvârșirea laturii umane. În urma etapelor de creație vor rezulta produsele creative noi care manifestă o notă mai mică sau mai mare de originalitate. Societatea în care trăim va asimila produsele create, în funcție de noutatea și importanța acestora, încadrându-le în dezvoltarea economică, socială și culturală existentă.
Dacă până acum, învățământul tradițional a dezvoltat mai mult latura informală a personalității, învățământul de astăzi pune accentul pe latura formală a personalității umane. Un rol important, în formarea, stimularea și dezvoltarea creativității îl deține disciplina Limba și literatura română. E foarte important să se urmărească conexiunea dintre arta literară și dezvoltarea capacităților creative, începând cu vârsta școlară mică.
Pentru aceasta, un rol hotărâtor îl are dascălul. Accentul se pune pe modul în care acesta încearcă, prin diferite metode interactiv-creative, exerciții creative, jocuri, să creeze și să stimuleze valențele creative ale elevilor în timpul orelor de Limba și literatura română, precum și a modului în care elevii răspund cerințelor dascălului.
Pedagogia creativității este, așadar, legată de practicarea în școli a unor activități care să impulsioneze creativitatea copiilor, pentru ca aceasta să se răsfrângă mai târziu asupra societății și, implicit, asupra indivizilor din societate.
Creativitatea – definiții și abordări
I. 1. Termenul creativitate
Termenul de creativitate a fost introdus în psihologie de G. W. Allport (1938) pentru a desemna o formațiune de personalitate. În opinia lui, creativitatea nu poate fi limitată doar la unele dintre categorii de manifestare ale personalității, respectiv la aptitudini (inteligență), atitudini sau trăsături temperamentale. Acesta este unul dintre motivele principale pentru care, în dicționarele de specialitate apărute înainte de 1950, termenul de creativitate nu este inclus.
Una din problemele centrale ale cercetărilor psihopedagogice din ultimii ani este cea a creativității. Numărul studiilor consacrate acestui fenomen a crescut vertiginos, specialiștii din diverse domenii preocupându-se să-i descifreze tainele. Cu toate acestea încă nu s-a ajuns la un consens în definirea conceptului de creativitate. Fiecare autor insistă asupra unor aspecte ale fenomenului prin prisma cărora îi desemnează apoi semnificația. Prezentăm, în continuare, câteva definiții:
Creativitatea este facultatea de a introduce în lume un lucru oarecare nou. (J. L. Moreno, 1950)
Creativitatea este o nouă configurație a sensurilor care nu are precedent specific. (B. Ghiselin, 1952)
Creativitatea este un proces compozițional care are ca rezultantă unele obiecte, experiențe sau imagini noi. (R.L. Muray, 1959)
Creativitatea este capacitatea de a modela experiența în forme noi și diferite, capacitatea de a percepe mediul în mod plastic și de a comunica altora experiența unică rezultată. (I. Taylor, 1959)
Creativitatea este o transcendere a informației prin elaborarea unor sisteme de codare eficiente și aplicabile la informația dată. (J. S. Bruner, 1962)
Creativitatea este acel produs care are ca rezultat o operă personală, acceptată ca utilă sau satisfăcătoare pentru un grup social, într-o anumită perioadă de timp. (M. Stein, 1962)
Creativitatea este procesul modelării unor idei noi sau ipoteze, al testării acestor idei și al comunicării rezultatelor. (E. P. Torance, 1962)
Procesul creativ este procesul prin care se produce ceva nou: o idee, un obiect, o formă nouă sau reorganizarea unor elemente vechi. Cerința esențială este ca noua creație să contribuie la rezolvare unei probleme. (L. R. Harmon, 1963)
Creativitatea potențială este o performanță la testele psihologice similară cu performanța indivizilor care manifestă creativitate. (S. E. Golann, 1963)
Creativitatea este dispoziția de a crea care există în stare potențială la toți indivizii și la toate vârstele în strânsă legătură cu mediul socio-cultural. (N. Sillamy, 1965)
Creativitatea este o caracteristică a output-ului unei persoane, a muncii sale, a performanței sale. (D. C. Pelz și F. M. Andrews, 1966)
Potențialul creativ reprezintă orice abilitate intelectuală care poate contribui la succesul producției creatoare. (J. P. Guilford, 1966)
Creativitatea este descoperirea unei legături neașteptate între lucruri. (L. Kubie, 1967)
Creativitatea este dispoziția de a face sau de a recunoaște inovații valoroase. (H. D. Lasswell, 1967)
Creativitatea este comportamentul care demonstrează atât unicitatea cât și valoarea produselor lui. (J. S. Parnes, 1967)
Creativitatea este o funcție inventivă de imaginație creatoare. (H. Pieron, 1968)
Creativitatea este productivitate în ceea ce privește ideile, invenția, fecunditatea intelectuală și imaginația. (R. Munichielli, 1969)
Creativitatea este o formațiune complexă de personalitate, focalizată pe nou, structurată în raport cu legile și criteriile originalității și constând dintr-o interacțiune specifică între aptitudini și atitudini. (P. Popescu-Neveanu, 1970)
Prin creativitate se înțelege, de obicei, capacitatea gândirii umane de a găsi soluții noi, de a da naștere unor idei sau unor lucruri necunoscute anterior, cel puțin pentru individ. (M. Bejat, 1971)
Creativitatea este rezultanta de integrare a două segmente: efector-aptitudinal și orientativ-aptitudinal. (P. Popescu-Neveanu și C. Făcăoaru, 1972)
Creativitatea este procesul de formulare a unei ipoteze, de testare a acesteia și de comunicare a rezultatelor. (M. Stein, 1973)
Creativitatea este o structură (pattern) de trăsături caracteristice ale persoanei creative. (J. P. Guilford, 1973)
Creativitatea este facultatea specială a spiritului de a reorganiza elementele lumii externe (elemente culturale sau tehnice), pentru a le prezenta sub un aspect nou, realizând astfel o acțiune creativă. (Enciclopedia Hachette, 1974)
Creativitatea este faptul de a lega dimensiuni până aici străine una de alta. (A. Koestler, 1974)
Creativitatea este un proces de asociere și de combinare, în ansambluri noi, a unor elemente preexistente. (H. Jaoui, 1975)
Creativitatea este o dispoziție ce există în stare potențială la toți indivizii, de toate vârstele. (Dicționar de psihologie Larousse, 1978)
Creativitatea este cel mai înalt nivel comportamental uman, capabil de a antrena și focaliza toate celelalte nivele de conduită biologică și logică (instincte, deprinderi, inteligență), precum și toate însușirile psihice ale unui individ (gândire, memorie, atenție voință, afectivitate) în direcția pentru care acesta este pregătit și îl preocupă, în vederea realizării unor produse ce se caracterizează prin originalitate, noutate, valoare și utilitate socială. (I. Căpâlneanu, 1978)
Creativitatea reprezintă ansamblul de calități și raporturi care duc la generalizarea noului, la originalitate. (G. Allport, 1978)
Creativitatea este o acomodare cu depășire. (J. Piaget, 1978)
Creativitatea este o formațiune hipercomplexă de personalitate și de grup, generatoare de valori noi. (M. Roco, 1979)
Creativitatea este un complex de însușiri și aptitudini psihice care, în condiții favorabile, generează produse noi și de valoare pentru societate. (A. Roșca, 1981)
Creativitatea este o formă superioară de manifestare comportamentală a personalității creatoare, prin care se produce, în etape, un bun cultural original, cu valoare predictivă pentru progresul social. (A. Stoica, 1983)
Creativitatea este rezultatul unei matrice de factori, care sunt corect potriviți la nevoile și deficiențele contextului, stimulate de experiențele conflictuale proprii cu soluții curente în context. (Haensly, Reynolds și Nash, 1986)
Actul creativ este o formă specială de interacțiune între procesele de gândire primară și secundară. (J. R. Suler, J. Aizzielle, 1987)
Creativitatea înseamnă reperceperea realității din trebuința de nou. (E. Pickard, 1990)
Creativitatea este dată de generarea noului, în raport cu tot ceea ce este vechi, cunoscut, uzual, banal. Noutatea este evaluată gradual, în funcție de cota de originalitate, aceasta corespunzând distanței dintre produsul nou și ceea ce preexistă ca fapt cunoscut și uzual în domeniul respectiv.
Creativitatea este definită ca un complex de însușiri și aptitudini psihice care, în condiții favorabile, generează produse noi și de valoare pentru societate. Creativitatea este o disponibilitate, potențialitate a personalității, iar creația este manifestarea acestei disponibilități în condiții prielnice, transformarea în act a unei potențialități. Creativitatea nu este definită ca o capacitate psihică autonomă, ci este rezultanta organizării optime a unor factori de personalitate diferiți. Ea nu este o dimensiune în plus a personalității, ci efectul conlucrării unor procese psihice variate în condiții favorabile.
Creativitatea este modalitatea cea mai profundă și mai nobilă de fructificare a combustiei umane, fiind considerată singura formă de energie a planetei care nu cunoaște penurie. Ea reprezintă nu doar o speranță, ci un imperativ al progresului. De aceea homo creator trebuie să-l înlocuiască pe homo faber.
Creativitatea constă într-o structură a psihicului, care face posibilă realizarea unor producții, opere noi. Originalitatea produsului creat este foarte variată, de la desenele copilului infantil, la creativitatea inovatoare prin care se duc modificări esențiale principiilor de bază ale unui domeniu (specifică marilor talente). Dacă la acest nivel nu ajung decât puțini oameni, realizarea unor invenții este accesibilă oricărui om, cu condiția unor interese și experiențe corespunzătoare.
Termenul de creativitate nu se identifică cu aptitudinile, ci presupune o dispoziție generală a personalității spre nou, realizându-se o organizare stilistică a proceselor psihice în sistemul de personalitate. Astfel, creativitatea este exprimată ca o vocație fundamentală a ființei umane. Prin intermediul creativității, privită ca manifestarea potențialității personalității, se realizează creația, în urma manifestării disponibilităților în condiții prielnice. Creativitatea se răsfrânge asupra tuturor proceselor psihice, fiind o proprietatea a întregului sistem psihic uman.
Prin creativitate se înțelege capacitatea sau aptitudinea de a realiza ceva nou, original. Actul creator este însă un proces de elaborare prin invenție sau descoperire, cu ajutorul imaginației creatoare, a unor idei, teorii sau produse noi, originale, de mare valoare socială și aplicabile în diferite domenii de activitate.
Creativitatea este abilitatea care răspunde adaptativ trebuințelor umane. Acel nou rezultă în urma desfășurării unui proces inițiat de o persoană. Creativitatea nu este o aptitudine, ci o caracteristică a unui sistem în evoluție. Persoana creativă evoluează, procesele sunt instrumente și mecanisme ale acestei evoluții. Creativitatea este definită ca un sistem ale cărui elemente interdependente sunt produsul, procesul, persoana. Această opțiune poate justifica o abordare plurinivelară a creativității ca produs-proces-personalitate. Creativitatea trebuie înțeleasă nu doar ca o construcție de noi structuri, ci și ca un proces de destructurare, deoarece ea presupune înlăturarea modelelor cunoscute de comportament, de gândire, depășirea barierelor impuse de tradițiile sociale, găsirea unor noi sisteme de evaluare a valorii obiectului.
Creativitatea este o însușire general umană, particularitatea definitorie a acesteia se bazează pe premisa esențială a activității educative care are ca misiune de a cultiva la nivelul fiecărei persoane potențialul creativ de care dispune prin apartenența sa la specia umană.
Din punct de vedere etimologic, creativitatea se referă la procesul de concepere, de realizare a ceva nou, original și adecvat realității ce poate fi definită în termeni de proces, de produs, de aptitudini sau capacități.
Creativitatea nu s-a debarasat de sinonime, unele mai reușite, dar altele cu totul unilaterale: inteligență fluidă (R. B. Cattwell), gândire direcțională creatoare (Ernest Hilgard), gândire divergentă (Jean P. Guilford), rezolvare specifică de probleme (A. Newell, J. C. Shaw și H. A. Simon), rezolvare de probleme slab structurate (Jerome Bruner), Imaginație creatoare (Theodule Ribot, Jean Piaget), imaginație constructivă (Alex Osborn), gândire aventuroasă (F. Barltett).
I. 2. Nevoia de creativitate
Sarcina activării și dezvoltării potențialului creativ se impune atât din perspectiva intereselor individuale, cât și cea a intereselor sociale. În ceea ce privește individualitatea, creativitatea este o sursă esențială de satisfacții personale, este activitatea sau produsul activității în care omul își proiectează, își recunoaște și i se recunoaște identitatea, fenomene prin care creația devine principala modalitate de dobândire a sentimentului de autorealizare. Este suficient să ne reprezentăm concentrarea și dăruirea cu care un copil desenează, modelează, compune sau experimentează atunci când are de făcut ceva nou, bucuria și convingerea cu care își prezintă lucrările originale, plăcerea pe care o simte când este lăudat pentru ceea ce a făcut, ca să înțelegem nevoia de creativitate, precum și satisfacția pe care implicit aceasta ne-o oferă.
Deși creativitatea este o nevoie socială,care asigură supraviețuirea unui popor, totuși chiar și în societățile avansate, din punct de vedere științific și tehnic se pot aduce numeroase critici culturii și civilizației. Unele critici sunt prezentate și de C. Rogers ca fiind:
– în educație se tinde formarea unor oameni conformiști, cu stereotipii numeroase și marcante, considerându-se că este de preferat să asigure o educație cât mai completă, decât să dezvolți o gândire originală și creativă;
– distracțiile din timpul liber ale oamenilor au un caracter pasiv, sunt noncreative;
– în domeniul științific sunt apreciați mai mult oamenii erudiți, conformiști. Oamenii creativi, care formulează ipoteze noi, au idei originale și îndrăznețe sunt oarecum tolerați;
– în industrie, creația este rezervată câtorva categorii de personal, printre care managerul, șeful departamentului de cercetare, în timp ce majoritatea oamenilor sunt frustrați de eforturi de originalitate și creativitate;
– în familie și în viața personală creativitatea nu este bine văzută, astfel, prin îmbrăcămintea noastră, mâncarea pe care o consumăm, cărțile pe care le citim sau care ne sunt recomandate, ideile pe care le susținem, se remarcă că există o puternică tendință spre conformitate și stereotipie;
Așadar, din perspectiva intereselor sociale, creativitatea fiecărui membru al societății este sursa primară a progresului umanității în ansamblu.
Caracterizarea creativității
II. 1. Niveluri de creativitate
Termenul de creativitate este utilizat în relație cu trei aspecte. Creativitatea se evidențiază mai întâi în raport cu actul, procesul de creație, fenomen de extremă complexitate prin care se elaborează fie o operă de artă, fie o inovație tehnică, un mecanism, un aparat, fie o nouă teoremă matematică. Rezultatul procesului creator se explică prin creativitatea unei persoane, printr-o capacitate complexă a omului, o structură caracteristică a psihicului ce face posibilă opera creatoare. În fine, creativitatea se mai apreciază, în mod obiectiv, prin produsul activității, mai mult sau mai puțin deosebit, nou sau original.
Această originalitate se manifestă în diferite grade de noutate. Un elev, care izbutește să soluționeze, prin efort propriu, o problemă grea de matematică, dovedește o oarecare creativitate. Dar ea nu se poate compara ce cea manifestată de un savant creator a unei teorii noi, recunoscută ca atare pe plan mondial.
Analizând actul creator în evoluția sa, de la cele mai simple și până la creația superioară, I. A. Taylor propune să se distingă cinci niveluri de creativitate:
• Creativitatea expresivă este cea mai simplă formă de creativitate, identificată în desenele libere și spontane ale copiilor, constituind premisa de dezvoltare, în procesul educației și a celorlalte forme ale creației. Ea poate fi stimulată încă din perioada preșcolară prin jocuri de creație, desene libere și povestiri din imaginație, apreciindu-i pe copii, însă fără observații critice, pentru a nu le frâna spontaneitatea.
Creativitatea expresivă se remarcă atunci când are loc o liberă și spontană exprimare a persoanei, fără preocupări de utilitate sau valoare, ca în cazul desenelor realizate de către cei mici.
• Creativitatea productivă se caracterizează prin restrângerea jocului liber al imaginației și îmbunătățirea tehnicii de lucru. Deși produsele realizate se deosebesc prea puțin de cele obișnuite. Acest tip de creativitate se observă atunci când persoana și-a însușit priceperi și deprinderi care permit producerea lucrurilor utile, dar în specificul ei să fie slab exprimat. Este cazul unei țesătoare de covoare și a oricărui muncitor calificat, ei punând în practică tehnici cunoscute, originalitatea fiind minimă.
La acest nivel importantă este învățarea creativă din școală, folosind metode de descoperire și invenție, apoi lărgirea orizontului de cunoștințe, îmbogățirea experienței și însușirea tehnicilor de creativitate.
• Creativitatea inventivă se realizează prin invenția sau descoperirea unor corelații noi, originale, între obiecte și fenomene, fără să fie vorba de aspecte cu totul neobișnuite spre exemplu: reinventarea aparatului radio sau redescoperirea legii gravitației.
Creativitatea inventivă face posibile invențiile, îmbunătățirile aduse produselor, aparatelor, suficient de importante pentru a fi brevetate și difuzate în producție.
• Creativitatea inovatoare duce modificări ale principiilor ce stau la baza unui domeniu, la noi modalități de exprimare specifice talentelor. Acest tip de creativitate este specifică unei minorități, unei elite.
• Creativitatea emergentă este specifică geniilor și creatorilor de școli în pictură, muzică, arhitectură, știință sau tehnologie. Ea se manifestă la omul de geniu care revoluționează un domeniu științific, ori la creația artistică, deschizând căi noi de abordare, așa cum a realizat A. Einstein în fizică sau L. van Beethoven în muzică.
În raport cu aceste trepte de creativitate, orice om normal este capabil cel puțin de o creativitate productivă. Oricum, totdeauna când avem de soluționat o problemă (deci când o situație nu se poate realiza imediat pe gaza cunoștințelor acumulate), gândirea implică un minim de efort imaginativ, în sensul găsirii unei soluții anterior cunoscute.
Din punct de vedere psihopedagogic, ne interesează creativitatea ca structură psihică pe care școala e chemată să o dezvolte, să o formeze. Astfel structura ei are multe fațete, numeroși factori concurând la constituirea unei potențe creatoare.
II. 2. Factorii creativității
Istoria marilor invenții și descoperiri, a operelor de artă și a revoluției tehnico-științifice este istoria inteligenței și a creativității, care i-a permis omului să făurească primele unelte, să stăpânească natura prin știință și tehnică, să creeze un peisaj nou pe planeta noastră, să pătrundă în spațiul cosmic. În cuceririle științei, ale tehnicii și culturii artistice sunt materializate capacitățile creatoare ale omului, inteligența și sensibilitatea lui față de frumos. Bogăția unui popor constă în muncă și creativitate.
În fața acestor cerințe sociale, de creativitate, hotărâtoare pentru ridicarea omului pe noi trepte de bunăstare, școala are un rol bine definit privind dezvoltarea la elevi a capacității creative.
Creativitatea este una dintre capacitățile cele mai importante ale ființei umane. Datorită creativității oamenilor, societatea a progresat de-a lungul timpului. Putem aprecia valoarea unei persoane după felul cum este de creativă, cât și după realizările sale. Se știe că o persoană inteligentă știe să se impună, cu toate piedicile ivite in drumul sau chiar și atunci când societatea nu-l apreciază la justa sa valoare.
Creativitatea, practic, este zestrea inteligenței. Persoana inteligentă posedă un bogat potențial creator. Nu același lucru se poate spune despre o persoană cu inteligență redusă. S-a constatat ca exista multe persoane înzestrate cu o inteligență de invidiat, dar nu știu cum s-o pună în valoare, fie pentru că nu au un interes anume sau pur și simplu nu-și dau seama de calitatea cu care au fost înzestrați, astfel se pierd in neant.
Mediul în care se formează un individ are o mare influență asupra inteligenței, mai ales la cei care nu știu să ți-o exploateze. Lipsa de exercițiu, de solicitare a creierului duce la rezultate net inferioare față de cele ale unui copil nu prea dotat intelectual, dar perseverent, muncitor.
Principalii factori care implică creativitatea sunt determinați de factorii cognitivi, factorii noncognitivi și factorii sociali.
Între factorii cognitivi implicați în actul creator, inteligența, imaginația creatoare sunt cei mai importanți, întrucât ei au și funcția de integrare a celorlalți factori cognitivi-operaționali ai creativității.
Funcția superioară a procesului de creație originală o constituie imaginația. O vreme imaginația a fost definită ca un proces de combinare a imaginilor, ceea ce se potrivește mai mult imaginației artistice. Dar acest proces creator implică noi combinări, noi sinteze: în matematică, în fizică, în chimie, în știință în general.
Iar sintezele noi nu se produc numai în domeniul ideilor și imaginilor, ele au loc și pe plan afectiv (noutatea unei poezii nu provine doar din metafore, ci și din felul de a trăi în plan sentimental o situație, un eveniment). Ba chiar și în domeniul mișcărilor survin noi combinații: inovațiile din coregrafie și chiar din unele sporturi. Astfel imaginația poate fi definită ca acel proces psihic al cărui rezultat este obținerea unei reacții, fenomene psihice pe plan cognitiv, afectiv sau motor.
Inteligența creatoare este forma superioară de organizare a comportamentului creativ, care presupune, în primul rând, sensibilitate față de probleme, apoi fluența gândirii, flexibilitatea și capacitatea de redevenire.
Sensibilitatea față de probleme sau receptivitatea față de nou este punctul de plecare al creației, manifestându-se în curiozitatea științifică și atitudinea interogativă, în capacitatea de a sesiza cu ușurință problemele esențiale și neobișnuite, de a „vedea” relațiile de dependență cauzală sau funcțională, contradicțiile și inadvertențele, cu ajutorul spiritului de observație.
Fluența sau fluiditatea gândirii constă în ușurința asociațiilor dintre cuvinte, fapte, imagini, idei și expresii. Fluiditatea îți dă posibilitatea de a-ți imagina, în scurt timp numeroase imagini sau idei, unele fără utilitate, dar printre ele găsindu-se și cele mai adecvate soluții căutate. Fluența vorbirii este exprimată în bogăția vocabularului și folosirea lui în construcții verbale cu semnificație. Fluența sau fluiditatea ideilor este capacitatea de a emite într-un timp limitat cât mai multe idei sau ipoteze de rezolvare a unor probleme.
Fluența asociativă sau capacitatea de a asocia cuvinte, fapte, idei se măsoară prin găsirea cât mai multor sinonime pentru un cuvânt dat, prin completări de texte sau povestiri. Fluența expresivă se manifestă în ușurința și noutatea acesteia.
Plasticitatea sau flexibilitatea gândirii a fost confirmată experimental de R.C.Wilson în 1954. El a reușit să izoleze două nuanțe ale acestui factor: flexibilitatea spontană, când subiectul are inițiativa restructurării și modificării realului. Astfel, această caracteristică se manifestă prin ușurința de a schimba punctul de vedere, modul de abordare a unei probleme, când un procedeu se dovedește inoperant (în raport cu alte persoane rigide, care nu se pot despărți de metode vechi, dovedite ca inoperante în acel caz).
O a doua nuanță ține seama de flexibilitatea adaptativă, când i se cere subiectului că înlăture un număr de chibrituri din pătratele alcătuite din acestea, indicându-se câte pătrate să rămână, cu condiția să întrebuințeze toate chibriturile eliminate.
Plasticitatea sau flexibilitatea de transformare, identificată și cu gândirea divergentă este după unii autori, cel mai important factor al creativității. Prin distanțarea de obiectul cercetat, gândirea divergentă multidirecțională nu se împacă cu șabloanele. Ea permite jocul liber al imaginației, prin plasarea lucrurilor într-o nouă perspectivă, prin renunțarea la vechile ipoteze și formularea altora pe baza combinării, reorganizării, restructurării, sintetizării, transformării și generalizării informațiilor, descoperindu-se noi legături și mai multe soluții pentru rezolvarea problemelor cercetate.
Redefinirea, cea dea patra formă de flexibilitate a gândirii, este caracterizată prin renunțarea la forma obișnuită de definire sau de folosire a unui obiect, dându-i o nouă interpretare sau utilizare.
Imaginea creatoare este un factor fundamental al creativității, întrucât realizează fuziunea informațiilor în structuri noi și complexe, prin contopirea, transformarea și unificarea imaginilor, a ideilor, a obiectelor și fenomenelor într-o nouă semnificație. Dintre variantele imaginației creatoare se pot menționa: efervescența imagistică multidirecțională, imaginația combinatorie în plan figurativ, imaginația probabilistică și analogică.
Un factor deosebit de important al imaginației creatoare este intuiția. Ea constă în reorganizarea și sinteza rapidă a experienței anterioare, în anticiparea sau apariția bruscă a soluției problemei, ca urmare a jocului liber al imaginației sau al unui raționament prescurtat, fără încercări și erori.
O formă superioară a imaginației creatoare este ingeniozitatea, finalizată în găsirea unor soluții simple, surprinzătoare și originale sau a unor tehnici de lucru cu un mare grad de eficiență.
Un alt factor al imaginației creatoare este originalitatea, caracterizată prin noutate, inventivitate, previziune, unicitate și capacitate de elaborare a detaliilor necesare trecerii de la idee la planul concret de realizare. Originalitatea este expresia noutății, a inovației. Astfel, când dorim să testăm această calitate a cuiva, ea se poate constata prin raritatea statistică a unui răspuns sau a unei idei.
Fiecare dintre aceste caracteristici are însemnătatea ei, dar principală rămâne originalitatea, ea garantând valoarea rezultatului muncii creatoare. În procesul creației, deosebit de importante sunt cunoștințele și reprezentările, câmpul de idei, metodele și tehnicile de cercetare sau de creație artistică.
Importanța exercițiului realizează rolul altei funcții în structura creativității și anume memoria. Memoria este numai aparent antagonică imaginației (fiindcă ea își păstrează impresiile, pe când imaginația le modifică). În fapt, și în timpul conservării cunoștințelor, imaginile suferă modificări față de perceperea lor inițială. Apoi ideile noi se bazează totdeauna pe informațiile acumulate în prealabil.
Volumul experienței are o mare influență asupra posibilității de creație. Contează nu numai volumul de cunoștințe însușit, ci și varietatea lor. Într-adevăr, se cunosc multe cazuri când soluționarea unor probleme într-un domeniu s-a realizat prin analogie cu fapte constatate în alte discipline. Acesta este unul dintre argumentele pe care se sprijină pedagogia, când acordă o mare pondere culturii generale în învățământul preuniversitar.
Așadar se pot distinge două tipuri de experiențe și anume una directă, acumulată prin observarea fenomenelor sau prin discuții personale cu specialiști, precum și una indirectă, obținută prin lectura unor cărți ori audierea de expuneri. Prima formă are un ecou psihic mai puternic, dar cărțile au avantajul că ne pun în contact cu marile spirite ce strălucesc de-a lungul secolelor.
Un alt factor ce poate influența creativitatea unei persoane este nivelul gândirii, inteligența sa. Inteligența este o aptitudine supra căreia au fost formulate variate puncte de vedere. Dacă o definim ca o aptitudine generală care contribuie la formarea capacităților și adaptarea cognitivă a individului în situații noi, atunci ne dăm seama că posibilitățile de gândire ocupă locul central în această capacitate complexă, influențată și de alte funcții psihice.
Evident, gândirea e menită să stabilească relații și să verifice valabilitatea soluțiilor oferite de imaginație. Însă raportul lor nu este prea strâns. S-au făcut studii în acest sens: un mare număr de persoane au supuse și la teste de inteligență și la teste de creativitate. Acestea constau în probe solicitând o multitudine de soluții (de exemplu se cere subiecților să formuleze toate posibilitățile utilizării unei cărămizi, în afară de aceea ca element de construcție al unui zid). Comparând cele două serii de rezultate s-au obținut coeficienți de corelație de 0,30 și 0,40 (coeficientul 0 este când nu există nici o relație și 1 când este o totală potrivire). Deci se poate observa că există un raport între inteligență și imaginația creatoare, fiind însă departe de o potrivire perfectă.
Astfel, rezultatele arată că printre subiecții cu note ridicate la inteligență sunt unii cu slabe rezultate la testele de creativitate. Dar cei cu performanțele ridicate la testele de creativitate aveau la inteligență cote cel puțin mijlocii, de unde concluzia necesității acesteia pentru o creativitate superioară.
Există așadar posibilitatea de a se distinge două tipuri de inteligență și anume gândirea convergentă, care ne pateu duce la o singură soluție, spre deosebire de gândirea divergentă care ne oferă mai multe. Aceste rezultate vin să facă deosebirea dintre spiritele analitice și cele sintetice sau de inteligență analitică, deosebită de inteligență inventivă.
Oricum, gândirea, a cărei funcție este rezolvarea de probleme, implică totdeauna un efort minim de imaginație, dar ea pare a se dezvolta uneori mai mult în direcția analizei critic și alteori în subordinea sintezei creatoare. Însă creația nu presupune doar inteligență. Mai ales că efortul creator în relație și cu natura domeniului în care se manifestă.
Unii psihologi au accentuat multe aspecte comune tuturor creatorilor. Ele se referă la fazele prezente în actele de creație și la aspectele motivaționale, caracteriale, care se vor aminti imediat . există totuși diferențe specifice: inteligența este mai importantă în domeniul științific, având un rol mult mai mic în artă (în pictură sau în muzică, spre exemplu). În știință este esențială sensibilitatea la probleme, care trezește spiritul investigator, dar în artă importantă este sensibilitatea, ecoul afectiv al evenimentelor care anină ideile și succesiunile imaginilor.
Așadar, pe lângă factorii generali implicați în structura creativității există și unii specifici, distingând între ei creatorii. Ei diferențiază nu doar savanții de artiști, ci, mai mult, pe un economist de un istoric, pe un muzician de un pictor.
Între factorii noncognitivi se încadrează motivațiile superioare, nivelul de aspirație, voința, interesele, trăsăturile emoționale, sentimentele intelectuale și atitudinile, corelate cu aptitudinile complexe (matematice, științifice, tehnice, artistice), acestea orientând și dinamizând creativitatea, pentru a-i mări considerabil eficiența.
Predispozițiile și capacitățile intelectuale nu sunt suficiente pentru ca cineva să devină inventator ori creator de artă. Faptul de a-ți veni o idee nu e suficient pentru a realiza o invenție, deoarece ea trebuie demonstrată, se impune crearea unui model, verificări multiple. Pentru aceasta trebuie să existe o motivație, o dorință, o aspirație creatoare.
De altfel, însăți apariția unei idei este în funcție de o anumită atitudine inovatoare, creatoare care duce la un mod aparte de a privi ambianța, fenomenele, aparatele, oamenii. Artistul este preocupat de valoarea estetică a unor peisaje, persoane, evenimente. Adevărații creatori devin animați de sentimente trainice, chiar de veritabile pasiuni care le domină preocupările, aspirațiile de fiecare zi. Succesele le cauzează emoții puternice, intensificând obsesiile lor creatoare.
Totodată, se cere și o voință fermă, perseverență, deoarece, astăzi, progresele sunt foarte mari în toate domeniile, și nu e deloc facil să aduci ameliorări, cu atât mai mult să inovezi transformări radicale. Se cere prin urmare o documentare foarte minuțioasă și demonstrații riguroase ce solicită mari și îndelungi eforturi. Cine se descurajează ușor și nu e capabil să dea piept cu greutățile nu poate ajunge la realizări notabile. Nici în știință și nici în artă, nimeni, chiar marile talente, n-au creat nimic remarcabil fără o luptă îndârjită pentru îmbogățirea mijlocului de expresie, fie el cuvântul, culoarea sau armonia sunetelor.
Motivele mai importante ale creației sunt dorința de a cunoaște, de a se descoperi și inventa, de a rezolva probleme profesionale, înlăturând dificultățile, de a contribui la progresul social uman, apoi satisfacția descoperirii, dăruirea profesională, nevoia de autorealizare și de prestigiu profesional, de satisfacere a unor trebuințe materiale sau spirituale.
Factorii caracteriali, împreună cu cei afectivi-motivaționali, prin rolul lor dinamizator, suplinesc uneori în creație un coeficient de inteligență mai scăzut de 120. Se observă astfel că între factorii cognitivi și factorii noncognitivi există o strânsă interdependență.
Atitudinea interogativă, încrederea în forțele proprii, cutezanța, răbdarea, perseverența, entuziasmul, autoexigența, aranjarea și responsabilitatea socială, spiritul de grup și disciplina muncii pun în valoare capacitățile creative.
Factorii sociali permit activității creatoare să fie stimulată de un mediu social-economic și cultural științific, care asigură formarea unor personalități creative. Astfel se constituie ca un mediu propice care permite libertatea creației, recunoaște și aplică valorile creative. Influența pozitivă exercită și stilul de conducere democratică a grupurilor sau a colectivelor de cercetare de către lideri, recunoașterea ideilor sau a valorilor create de membrii grupurilor, nivelul lor de aspirație, atmosfera de muncă și dăruire profesională.
Atât omul de știință, cât și artistul de află sub puternica influență a mediului ambiant, în special la celui social. Motivațiile, aspirațiile unei persoane depind foarte mult de cerințele societății în care ea s-a dezvoltat.
Se observă că personalitatea umană este și trebuie să fie o personalitate creativă, pentru a înlătura monotonia și a putea face față noilor cerințe sociale. Între trăsăturile personalității creatoare se pot aminti: originalitatea, noutatea și valoarea creațiilor, aplicabilitatea lor, ingeniozitatea, simplitatea și profunzimea ideilor, precum și influența acestora asupra altor persoane generând idei noi, multilateralitatea creației și vastitatea operei create. La acestea se mai pot adăuga: motivația superioară, atitudinea creativă, inteligența creativă, tenacitatea, nonconformismul, imaginația creatoare, precum și dorința de prestigiu.
II. 3. Etapele procesului de creație
Studii asupra procesului creator au fost făcute încă din 1926, dar cercetările în domeniul creativității s-au intensificat abia după 1950. Astfel, G. Wallace stabilea ca faze ale procesului creator: pregătirea, incubația, iluminarea (inspirația) și verificarea. Mai târziu, în 1971, A. Moles și R. Claude deosebeau cinci etape: informarea și documentarea, incubația, iluminarea, verificarea și formularea. Cercetătorul american Alex F. Osborn, mai întâi în 1957 și apoi în 1971, stabilea șapte etape în derularea procesului de creație: orientarea sau punerea problemei, pregătirea, analiza și organizarea datelor, ideația sau producerea ideilor, incubația, sinteza, evaluarea și verificarea.
Totuși, modelul actului creator alcătuit de Wallace este preferat de cei mai mulți specialiști, fiind mai simplu și mai cuprinzător:
• Pregătirea cuprinde sesizarea și punerea problemei, documentarea, culegerea, analiza și interpretarea materialului faptic cu ajutorul unor metode și tehnici de cercetare, formularea ipotezei și conceperea ideilor prototip, ca direcții de căutare a primelor soluții de rezolvare a problemei.
După observarea, în cadrul activității profesionale avute, a unei dificultăți avute și formarea acestea în termenii unei probleme care trebuie rezolvată, are loc o trecere în revistă a acelor informații de specialitate, care ar putea servi la rezolvarea problemei apărute.
Mai mult chiar se trece la o muncă asiduă și responsabilă de documentare, de îmbogățire a informației de specialitate și de precizare a modalităților concrete de investigare a problemei în cauză.
Rezultatul acestei etape de documentare pe marginea problemei apărute este formularea unei problematici, adică a unei liste ordonate de sarcini și de întrebări la care trebuie să răspundă, pentru a putea fi înlăturată astfel dificultatea cuprinsă în esențialul problemei respective. Tot atunci, după ce se adună informații, se fac observații, se delimitează problema, se schițează ipoteza.
• Incubația intervine în urma unei perioade de muncă obositoare, fără ca soluția să apară. Este o fază de așteptare tensionată, când are loc distanțarea de problemă, de tiparele anterioare, producându-se noi combinări de imagini și idei. Astfel presupune o etapă de frământări și de căutări în vederea formulării unor ipoteze (sau soluții) și, apoi, de examinare critică a acestor ipoteze elaborate.
Incubația este răstimpul eforturilor, încercărilor sterile, când nu se găsește soluția. Concretizarea proiectului inițial nu este satisfăcătoare. Astfel, incubația poate dura foarte mult, chiar ani de zile.
Incubația necesită, așadar o mobilizare a întregului bagaj de informații al persoanei, a ramurilor imaginative, motivaționale și de voință ale acesteia, concomitent cu menținerea gândirii critice la un nivel mereu ridicat pentru a se asigura astfel ipotezelor găsite acel caracter realist, necesar unei rezolvări eficiente a problemei dezbătute.
Potrivit explicațiilor psihanalitice mai noi, în preconștient converg două procese de gândire: primar și secundar. Procesul de gândire primar este esențialmente metaforic, analogic, simbolizează un obiect prin altul, întregul prin parte sau partea prin întreg, procedează prin forme sui generis de raționament, specifice unei logici autiste. Într-o terminologie cognitivă am putea spune că acest tip de gândire pune în lucru memoria episodică, adică acele conținuturi mnezice colorate de experiența anterioară și specificul personalității noastre. Procesul de gândire secundar desemnează gândirea logică, guvernată de principiul realității, într-un continuu feed-back cu mediul și se bazează pe moria semantică. Aceste tipuri de gândire sunt idealizări, ele nu există niciodată în formă pură, ci doar extreme ale unui continuum. Gândirea cotidiană, fanteziile, imaginația, fac dovada conlucrării, în proporții diferite a celor două procese.
În această etapă, certitudinile cu privire la finețea ipotezei alese alternează, adesea rapid cu îndoielile, fapt care pretinde din partea persoanei respective autentice calități de voință, pentru a relua la nevoie procesul. Pe baza jocului liber al imaginației și intuiției euristice, are loc înțelegerea problemei, pregătindu-se cea de-a treia fază.
• Iluminarea sau apariția bruscă a ideii, a soluției, prin comutarea ideilor și prescurtarea raționamentelor. Orientarea către o altă activitate, plimbările sau hobiurile facilitează inspirația. Este văzută ca momentul fericit în care apare soluția problemei propuse sau, în artă, când opera este văzută integral.
Acest fenomen se produce uneori într-un mod miraculos, i se spune inspirație, dacă artistul trăiește opera intens, conștient de toate componentele și detaliile ei. În știință se vorbește despre o intuiție, ca o cunoaștere sintetică, integrală a demonstrației care elucidează toate aspectele problemei. De intuiție este vorba și în demonstrarea unor probleme cu caracter economic și găsirea unor soluții noi, inovatoare.
În general, după un efort intens și susținut de gândire apare soluția problemei. Interesant este faptul că, uneori, gândirea soluției eficiente de rezolvare se produce spontan și nu printr-un proces continuu și totodată, firesc de acumulare și transformare în etape logice succesive a informației acumulate despre problema în cauză.
Uneori, soluțiile pot apărea în mod surprinzător, în momentele de relaxare, atunci când activitățile desfășurate sunt de cu totul altă natură și gândul nu este deloc la problemele respective. Astfel, apare o viziune de ansamblu asupra problemei, a organizării și succesiunii raționamentelor.
Dar iluminarea nu se produce întotdeauna sub această formă spectaculoasă, adesea ea are loc treptat, creatorului venindu-i câte o idee care îl face să progreseze puțin câte puțin. Peste câteva zile poate face încă un pas înainte, până la deplina rezolvare a problemei sau conceperea operei în întregime.
Așadar se observă că există particularități specifice și ca urmare la unele personalități intuiția survine brusc, iar la altele intuiția progresează treptat.
• Verificarea este faza de control a veridicității ipotezei de rezolvare a problemei, de evaluare și aplicare a produselor create. Verificarea este necesară după concepția inițială, pentru a elimina eventualele erori sau lacune.
Ultima fază, cea de verificare, ne dă posibilitatea concretizării soluției găsite și a verificării justeței acesteia. Omul de știință sau artistul își revizuiește creația, face retușuri, pentru a îmbunătăți creația realizată.
În cazul în care activitatea profesională curentă nu validează soluția găsită, atunci se reia întreg acest drum al activității de explorare și de rezolvare a problemei apărute, până ce se va găsi cea mai economică (sau eficientă) soluționare a problemei.
Domeniul învățământului reprezintă un câmp propriu manifestărilor unor comportamente creative, atât din partea profesorilor, cât și a elevilor. În ceea ce-l privește pe profesor, acesta nu-și va putea înnoi activitatea didactică decât dacă va fi dispus să renunțe la comoditate, conformism și tradiționalism.
Procesul creației are un caracter dinamic și continuu. Etapele sau fazele analizate sunt relative. La oamenii de geniu, o intuiție remarcabilă poate fi punctul de plecare al întregului proces de creație. La alții, iluminarea nu apare decât în urma unei intense pregătiri, iar, în al treilea caz, inspirația depinde de o observare accidentală, imprevizibilă.
Datele din psihologie și istoria științei arată că creația științifică, sub forma invenției sau descoperirii, urmează și alte traiectorii:
a) Descoperirea prin șansă sau perspicace, denumită și serendipitie, a unor rezultate pe care nu le-ai căutat este o modalitate de creație adesea prezentă în științele experimentale.Ca și exemple putem aminti: descoperirea penicilinei de către Fleming, descoperirea razelor X de către Roentger, rolul glandei salivare descoperit de Pavlov. Rolul întâmplării nu trebuie exagerat., deoarece șansa nu ajută decât mințile pregătite. Ca variantă a descoperirii prin șansă putem considera metoda încercării și erorii. Aceste încercări nu sunt însă niciodată complet oarbe, însăți mulțimea lor este circumscrisă de setul mintal al omului de știință. Ele reprezintă doar un caz rar întâlnit în practica cercetării științifice.
b) Apariția întâmplătoare a unei asociații este o altă modalitate de a accede la un produs nou și de valoare. Ea se deosebește de serendipitie prin aceea că factorul aleatoriu nu provine din mediul extern, ci este imanent subiectului, fiind rezultatul combinării fericite a unor conținuturi mentale până atunci disparate.
c) Strategiile euristice au făcut obiectul unor intense investigații în ultimii ani, odată cu emergența psihologiei cognitive. Cercetările asupra rezolvării de probleme i-au făcut pe unii cercetători de prestigiu să considere că procesul creator este identic cu procesele obișnuite de rezolvare de probleme. Cea mai mare parte a problemelor care apar în practica științifică presupun împletirea strategiilor algoritmice (rutine), cu cele euristice (creative).
Fără îndoială că momentul cheie este cel al iluminării. Tot aici poate apărea contribuția evidentă a inconștientului. Prelucrarea intensă din timpul incubației este continuată în inconștient. Fără această muncă intensă anterioară, din răstimpul incubației, nu apare nici o idee salvatoare.
Dar astăzi, inconștientul nu mai este conceput într-un mod simplist, ca un sediu al impulsurilor ereditare, el semănând cu un calculator uriaș care intervine mereu în viața psihică. Chiar în fiecare percepție sunt prezente transformări și aprecieri cu baza în inconștient (răsturnarea imaginii vizuale, aprecierea direcției surselor sonore și a distanței obiectelor).
Se presupune că semnificațiile sunt grupate în unități complexe, un fel de matrice. Rigiditatea creată de limbaj și sistemele logice ar împiedica apariția unor noi relații între ele. În perioada de relaxare s-ar produce un recul spre o mai slabă integrare a matricelor și atunci se pot produce conexiuni neobișnuite.
Așa se explică și tendințele ce se manifestă azi, în preconizatele metode de stimulare a creativității, de a realiza condiții de relaxare, pentru o liberă manifestare a asociațiilor spontane, nestânjenite de rigorile rațiunii.
Desigur, iluminarea nu este condiționată numai de munca prealabilă, ci și întreaga cultură a creatorului, de varietatea cunoștințelor sale.
II. 4. Blocaje ale creativității
Multă vreme creativitatea a fost considerată apanajul exclusiv al unei minorități restrânse, ceea ce este adevărat dacă ne raportăm la nivelul creativității inovatoare și la cel al creativității emergente.
Distingându-se mai multe trepte calitative în creație și observând cum și eforturile de gândire obișnuită implică ceva nou, cel puțin pentru o persoană aflată în impas, astăzi nu se face o separare netă în munca sa, o mică inovație sau invenție. Ca dovadă că, în multe țări, numărul inventatorilor cu brevet e de ordinul zecilor sau chiar al sutelor de mii.
Pentru a se ajunge la o astfel de performanță este nevoie de o preocupare specială, de condiții favorabile dezvoltării creativității. Într-adevăr, asistăm astăzi la deschiderea unor cursuri de creativitate și chiar școli de inventică.
Ce se poate face pentru stimularea creativității? Mai întâi trebuie să fim conștienți și să combatem anumite piedici în calea manifestării imaginației. Asemenea obstacole exterioare sau inerente individului sunt denumite de obicei blocaje.
Astfel, mai întâi putem aduce în discuție așa-numitele blocaje socio-culturale. Conformismul este unul din ele, fiind remarcat prin dorința oamenilor ca toți cetățenii să se poarte și să gândească în mod obișnuit, la fel ca ei. Cei cu idei sau comportări neobișnuite sunt priviți cu suspiciune și chiar cu dezaprobare, ceea ce constituie o descurajare pentru asemenea persoane. Apoi, există în general o neîncredere în fantezie și o prețuire exagerată a rațiunii logice, a judecății critice. Dar, deducțiile riguroase nu permit un proces real decât dacă fundamentează rezultatele unor construcții sau ale unor operații imaginate.
Această atitudine sceptică, observată atât la oamenii simpli, cât și la cei cultivați și-ar putea avea originea în existența unor indivizi cu imaginație bogată, dar comozi, leneși, care nici obligațiile serviciului nu și le fac cum trebuie, darămite să creeze opere de valoare. Cel mult, ei pot distra un grup, la o petrecere.
Blocajele de ordin socio-cultural se pot cataloga în:
– dorința de a se conforma modelelor sociale, dorința de apartenență;
– „conformismul” la ideile vechi, ca și la cele noi;
– tendința de a reacționa conform principiului „totul sau nimic”;
– prea mare încredere în statistici și experiența trecută;
– punerea pe primul plan a factorilor practici sau economici în luarea deciziilor, ceea ce reduce timpul pentru a avea un număr suficient de idei;
– slaba capacitate de a transforma sau modifica ideile;
– sentimentul că tendința de a te îndoi sistematic este un inconvenient social;
– prea mare încredere în logica a ceea ce se numește rațiune;
– exaltarea excesivă față de spiritul grupului, conducând la conformism;
Blocajele emotive își fac simțită prezența, întrucât, așa cum se știe, factorii afectivi au o influență importantă. Teama de a nu greși, de a nu se face de râs poate împiedica pe cineva să exprime și să dezvolte un punct de vedere neobișnuit. De asemenea, graba de a accepta prima idee este o altă eroare, fiindcă rareori soluția apare chiar de la început.
Unii se descurajează rapid, dat fiindcă munca de creație, de inovație este dificilă și solicită eforturi de lungă durată. Și tendința exagerată de a-i întrece pe alții implică evitarea ideilor prea deosebite și dăunează procesului de creație.
Prin urmare por fi identificate următoarele tipuri de blocaje emotive:
– teama de a nu comite o greșeală, de a nu părea extravagant;
– teama de a risca să fii un pionier, de a fi în minoritate;
– oprirea prematură la prima idee, soluție care apar sau teama ori neîncrederea față de superiori, colegi, colaboratori;
– capacitatea slabă de a se distinge, de a se lăsa timp incubației să se desfășoare, să acționeze;
– dorința aproape patologică pentru aparenta securitate a cunoscutului și a evidentului;
– dificultatea de a schimba modul de gândire;
– dependența excesivă față de opiniile altora;
– lipsa competenței de a depune un efort susținut pentru a desfășura procesul de rezolvare a unei probleme de la identificarea ei până la soluționare;
Un alt tip de blocaje care se pot interpune în procesul de creație este determinat de blocajele de ordin perceptiv. Acestea pot fi ilustrate, prezentând următoarele exemple:
– incapacitatea de a se interoga asupra evidentului;
– incapacitatea de a se distinge între cauză și efect;
– dificultatea de a defini o problemă sau declinarea capacității, refuzul de a sesiza, de a releva;
– dificultatea de a destructura o problemă în elementele care pot fi manipulate, dirijate;
– dificultatea de a diferenția între fapte și probleme;
– prezența prematură a pseudo-soluțiilor la problemă, care nu au fost încă definite;
– incapacitatea de a utiliza toate sensurile care ne pun în contact cu mediul;
– dificultatea de a percepe relații neobișnuite între idei și obiecte;
– incapacitatea de a defini lucrurile;
– îngustarea excesivă a punctului de vedere;
– credința negativă de tipul: „Nu sunt creativ”.
O altă categorie de blocaje este dată de blocajele metodologice, acestea sunt acelea ce rezultă din procedeele de gândire. Așa e cazul algoritmilor anteriori. Se numește algoritm o succesiune determinată de operații, permițând rezolvarea unei anumite categorii de probleme (aici se încadrează formulele matematice, diverși algoritmi de calcul, regula de trei simplă și altele). Suntem obișnuiți să aplicăm într-o situație un anume algoritm și deși, nu pare a se potrivi, stăruim în a-l aplica, în loc să încercăm altceva.
De asemenea, se observă cazuri de fixitate funcțională. Tindem să folosim obiectele, unele potrivit funcției lor obișnuite, dar nu ne vine în minte să le utilizăm altfel. Să dăm un exemplu: în timpul războiului, o grupă de soldați a fost cartiruită într-o casă părăsită, dintr-o localitate evacuată de inamic. Acolo rămăseseră mai multe scaune, dar nu exista nici o masă. Mai multe zile, soldații s-au chinuit să mănânce mâncarea pe brațe până când unuia i-a venit ideea să scoată o ușă din balamale și, punând-o pe patru scaune, au avut o masă foarte comodă. Această idee a venit foarte târziu, întrucât pentru noi toți, funcția ușii este de a închide o încăpere și nu de a servi drept scândură pentru masă.
Tot în această categorie de blocaje, găsim și critica prematură. Atunci când ne gândim la soluționarea unei probleme complexe, sunt momente când ne vin în minte tot felul de idei. Dacă, îndată ce apare o sugestie, ne apucăm să discutăm critic valoarea ei, acest act blochează venirea altor idei în conștiință. Și cum de obicei, prima sugestie nu e cea bună, ne aflăm în impas.
Când imaginația trece printr-un moment de efervescență, să lăsăm ideile să curgă, încercând doar notarea acestora. Numai după acest izvor de inspirație seacă, putem trece la examenul analitic al fiecăreia.
Acest procedeu se numește brainstorming, ceea ce în traducere literală ar însemna furtuna, asaltul creierului, iar în limba noastră îl caracterizăm ca asaltul de idei sau evaluarea amânată. Brainstorming-ul, ca metodă, poate fi utilizat și în munca individuală, dar acesta este mai cunoscut mai ales printr-o activitate de grup, în școală.
Aprecierile făcute la adresa individului inventiv și creativ sunt foarte importante. Părinții și profesorii trebuie să știe cum să acționeze și mai ales să nu-i sufoce pe copii cu aprecierile și observațiile lor.
Mulți copii refuză să-și exprime talentul din cauză că:
– dascălul sau părintele nu-i permite să fie preocupat de activități creatoare (muzică, pictură);
– impunerea unor activități pe care adultul le consideră utile („trebuie să faci ce-ți spun eu”; „eu decid”);
– descurajarea copilului prin desconsiderare și apostrofare („n-ai să știi”; „n-ai să reușești”; „taci”);
– criticarea calității unor activități („n-ai talent”; „ai cântat fals”).
Se poate constata că există mulți părinți și dascăli care nu reușesc să descopere talente, fie că nu sunt preocupați, fie doresc să-și impună punctual de vedere. Mentalitatea lor constituie un factor ce duce la inhibarea creativității.
O mare greșeală este aceea a dascălilor care au inclinație spre o anumita disciplină. Nu rar poți constata ca elevii unui anumit dascăl,cu inclinație spre matematica iubesc matematica, dar alte discipline nu. Amprenta lăsată de aceștia asupra copiilor nu este benefica. Unii părinți trasează viitorul copiilor după bunul lor plac. Hotărăsc în locul lor indiferent de voința acestora. Total greșit!
Modalități de educare și stimulare a personalității creative a elevilor
III. 1. Metode de depistare a capacităților creative
Creativitatea, fiind dimensiunea principală a personalității omului contemporan, constituie o problemă centrală a școlii de azi. Ca urmare, pentru a dezvolta la elevi capacitățile creatoare, profesorii vor trebui să cunoască în primul rând trăsăturile comportamentului creator, caracterizat prin nivelul de inteligență generală, gândirea divergentă, fluența gândirii (asociativă, verbală, ideatică, expresivă), receptivitate față de probleme, curiozitate științifică, spirit de observație dezvoltat, capacitatea de a redefini, imaginația creatoare, originalitatea, ingeniozitate și independența gândirii.
La acestea mai adăugăm capacitatea de a gândi abstract și de a efectua raționamente în lanț, nonconformismul în idei, inventivitatea, capacitatea combinatorie și de a sesiza cu ușurință relațiile esențiale, spiritul critic, inițiativa, intuiția și deschiderea spre experiență, atitudinea interogativă, perseverența, încrederea în sine și nivelul de aspirație ridicat, dorința de prestigiu, tendința de dominare, idei întreprinzătoare neașteptate, ieșite din comun.
Dacă actul creator este un act inteligent, cel puțin până la coeficientul 120 (întrucât după acest coeficient mai importanți în creație sunt factorii de personalitate), în urma cercetărilor s-a confirmat că randamentul școlar nu reflectă fidel nivelul de creativitate al unui elev.
Vor fi folosite, deci alte căi de apreciere a creativității elevilor, dintre care se pot enumera: rezultatele obținute de elevi la olimpiade, concursuri, competiții, probele școlare cu caracter creativ, specifice diferitelor discipline de învățământ, pentru depistarea aptitudinilor.
Potențialul creativ al elevilor poate fi pus în evidență prin folosirea corelată a mai multor metode și nu prin folosirea exclusivă a uneia dintre ele. Dintre aceste metode putem
să amintim: metoda analizei produselor activității elevilor, Metoda biografică, testele de creativitate, observarea comportamentului creator.
În mod obișnuit, se începe prin metoda analizei produselor activității elevilor, fiind evident că, de exemplu, talentul plastic se vădește în primul rând în desenele, picturile, modelele pe care este în stare să le realizeze cineva, așa cum talentul literar apare în primul rând în forța expresivă a compunerilor lui literare.
Metoda biografică poate aduce informații suplimentare legate de persistența unor preocupări creative si de eventualele performanțe deosebite obținute de elev cu diferite prilejuri (concursuri, olimpiade, activități extrașcolare etc.).
Testele de creativitate pun în evidență o serie de caracteristici personale de genul celor descrise anterior în legătură cu factorii instrumentali ai creativității. Ele îi solicită, de exemplu, subiectului să realizeze într-un interval de timp determinat cât mai multe desene originale pornind de la figuri date, să imagineze pentru aceste desene titluri “la care nu s-ar gândi nimeni”, să găsească utilizări multiple unui obiect “banal” (de ex., o cărămidă), să conceapă cat mai multe ameliorări care s-ar putea aduce unui obiect (de ex., un fier de călcat), să imagineze un alt sfârșit al unei povestiri cunoscute etc.
Mulți autori consideră că testele de creativitate ca modalități aparte de antrenare a creativității, luând în considerare faptul că prin instructaj se solicită subiecților să aibă cât mai multe idei, să determine cât mai multe asociații noi. folosirea testelor de creativitate în scopuri diagnostice oficiale necesită în mod obligatoriu consultarea unui expert în psihologia creativității pentru autenticitatea și obiectivitatea prelucrării și analizei rezultatelor.
Observarea comportamentului creator al elevilor și în general a felului lor de a fi, cu scopul de a identifica trăsături de genul celor descrise atunci când ne-am referit la factorii vectoriali ai creativității.
III. 2. Modalități de stimulare, formare și dezvoltare a conduitei creative
Metodele de învățământ reprezintă căile folosite în școală de către profesor în a-i sprijini pe elevi să descopere viața, natura, lumea, lucrurile, știința. Ele sunt totodată mijloace prin care se formează și se dezvoltă priceperile, deprinderile și capacitățile elevilor de a acționa asupra naturii, de a folosi roadele cunoașterii transformând exteriorul în facilități interioare, formându-și caracterul și dezvoltându-și personalitatea creatoare.
Calitatea pedagogică a metodei didactice presupune transformarea acesteia dintr-o cale de cunoaștere propusă de profesor într-o cale de învățare realizată efectiv de preșcolar, elev, student, în cadrul instruirii formale și nonformale, cu deschideri spre educația permanentă.
Dezideratele de modernizare și de perfecționare a metodologiei didactice se înscriu pe direcțiile sporirii caracterului activ-creativ al metodelor de învățământ, în aplicarea unor metode cu un pronunțat caracter formativ, în valorificarea noilor tehnologii instrucționale, în contaminarea și suprapunerea problematizării asupra fiecărei metode și tehnici de învățare, reușind astfel să se aducă o însemnată contribuție la dezvoltarea întregului potențial creativ al elevului.
Învățarea creativă exersează capacitatea de decizie și de inițiativă, dă o notă mai personală muncii, dar și o complementaritate mai mare aptitudinilor și talentelor, ceea ce asigură o participare mai vie, mai activă, susținută de foarte multe elemente de emulație, de stimulare reciprocă, de cooperare fructuoasă.
Specific metodelor interactiv-active de grup este faptul că ele promovează interacțiunea dintre mințile participanților, dintre personalitățile lor, ducând la o învățare mai activă și cu rezultate evidente. Acest tip de interactivitate determină identificarea subiectului cu situația de învățare în care acesta este antrenat, ceea ce duce la transformarea elevului în stăpânul propriei transformări și formări. Metodele interactive urmăresc optimizarea comunicării, observând tendințele inhibitorii care pot apărea în interiorul personalității creative.
Interactivitatea presupune atât cooperarea, definită drept forma motivațională a afirmării de sine, incluzând activitatea de avansare proprie, în care individul rivalizează cu ceilalți pentru dobândirea unei situații sociale sau a superiorității, cât și competiția, care este o activitate orientată social, în cadrul căreia individul colaborează cu ceilalți pentru atingerea unui țel comun. Ele nu se sunt antitetice; ambele implică un anumit grad de interacțiune, în opoziție cu comportamentul individual.
În condițiile îndeplinirii unor sarcini simple, activitatea de grup este stimulativă, generând un comportament creativ și o strădanie competitivă; în rezolvarea sarcinilor complexe, rezolvarea de probleme, obținerea soluției corecte e facilitată de emiterea de ipoteze multiple și variate. Interacțiunea stimulează efortul și productivitatea individului și este importantă pentru autodescoperirea propriilor capacități și limite, pentru autoevaluare. Există o dinamică intergrupală cu influențe favorabile în planul personalității, iar subiecții care lucrează în echipă sunt capabili să aplice și să sintetizeze cunoștințele în moduri variate și complexe, învățând în același timp mai temeinic decât în cazul lucrului individual. În acest fel se dezvoltă capacitățile elevilor de a lucra împreună ce se constituie într-o componentă importantă pentru viață și pentru activitatea lor profesională viitoare.
Este importantă pentru autodescoperirea propriilor capacități și limite, pentru autoevaluare stimulează efortul și productivitatea individului, există o dinamică intergrupală cu influențe favorabile în planul personalității. Subiecții care lucrează în echipă sunt capabili să aplice și să sintetizeze cunoștințele în moduri variate și complexe, învățând în același timp mai temeinic decât în cazul lucrului individual. Dezvoltă capacitățile elevilor de a lucra împreună, componentă importantă pentru viață și pentru activitatea lor profesională viitoare.
Dezvoltă inteligențele multiple, capacități specifice inteligenței lingvistice (ce implică sensibilitatea de a vorbi și de a scrie; include abilitatea de a folosi efectiv limba pentru a se exprima retoric, poetic și pentru a-și aminti informațiile), inteligenței logice-matematice (ce constă în capacitatea de a analiza logic problemele, de a realiza operații matematice și de a investiga științific sarcinile, de a face deducții), inteligența spațială (care se referă la capacitatea, potențialul de a recunoaște și a folosi patternurile spațiului; capacitatea de a crea reprezentări nu doar vizuale), inteligența interpersonală (capacitatea de a înțelege intențiile, motivațiile, dorințele celorlalți, creând oportunități în munca colectivă), inteligența intrapersonală (capacitatea de autoînțelegere, autoapreciere corectă a propriilor sentimente, motivații, temeri), inteligența naturalistă (care face omul capabil să recunoască, să clasifice și să se inspire din mediul înconjurător), inteligența morală (preocupată de reguli, comportament, atitudini).
Stimulează și dezvoltă capacități cognitive complexe (gândirea divergentă, gândirea critică, gândirea laterală, capacitatea de a privi și a cerceta lucrurile în alt mod, de a relaxa controlul gândirii). Munca în grup permite împărțirea sarcinilor și responsabilităților în părți mult mai ușor de realizat. Timpul de soluționare a problemelor este de cele mai multe ori mai scurt în cazul lucrului în grup decât atunci când se încearcă găsirea rezolvărilor pe cont propriu.
Cu o dirijare adecvată, învățarea prin cooperare dezvoltă și diversifică priceperile, capacitățile și deprinderile sociale ale elevilor. Interrelațiile dintre membrii grupului, emulația, sporește interesul pentru o temă sau o sarcină dată, motivând elevii pentru învățare.
Lucrul în echipă oferă elevilor posibilitatea de a-și împărtăși părerile, experiența, ideile, strategiile personale de lucru, informațiile. Se reduce la minim fenomenul blocajului emoțional al creativității. Grupul dă un sentiment de încredere, de siguranță, antrenare reciprocă a membrilor ce duce la dispariția fricii de eșec și curajul de a-și asuma riscul. Interacțiunea colectivă are ca efect și educarea stăpânirii de sine și a unui comportament tolerant față de opiniile celorlalți, înfrângerea subiectivismului și acceptarea gândirii colective.
Învățământul modern preconizează o metodologie axată pe acțiune, operatorie, deci pe promovarea metodelor interactive care să solicite mecanismele gândirii, ale inteligenței, ale imaginației și creativității. Activ este elevul care depune efort de reflecție personală, interioară și abstractă, care întreprinde o acțiune mintală de căutare, de cercetare și redescoperire a adevărurilor, de elaborarea a noilor cunoștințe. Activismul exterior vine deci să servească drept suport material activismului interior, psihic, mental, să devină un purtător al acestuia.
Structurile autoritare dintr-un grup sau piedicile împotriva comunicării pot foarte bine limita participarea activă a anumitor membrii la o acțiune coordonată. Vorbim despre necesitatea inovării în domeniul metodologiei didactice și a căutării de noi variante pentru a spori eficiența activității instructiv-educative din școală, prin directa implicarea a elevului și mobilizarea efortului său cognitiv.
Pedagogia modernă nu caută să impună nici un fel de rețetar rigid, dimpotrivă, consideră că fixitatea metodelor, conservatorismul educatorilor, rutina excesivă, indiferența aduc mari prejudicii efortului actual de ridicare a învățământului pe noi trepte. Ea nu se opune în nici un fel inițiativei și originalității individuale sau colective de regândire și reconsiderare în spirit creator a oricăror aspecte care privesc perfecționarea și modernizarea metodologiei învățământului de toate gradele. În fond creația, în materie de metodologie, înseamnă o necontenită căutare, reînnoire și îmbunătățire a condițiilor de muncă în instituțiile școlare.
Valențele formativ-educative care recomandă aceste metode interactive, ca practici de succes atât pentru învățare cât și pentru evaluare, sunt următoarele:
– stimulează implicarea activă în sarcină a elevilor, aceștia fiind mai conștienți de responsabilitatea ce și-o asumă;
– exersează capacitățile de analiză și de luare a deciziilor oportune la momentul potrivit, stimulând inițiativa tuturor elevilor implicați în sarcină;
– asigură o mai bună punere în practică a cunoștințelor, exersarea priceperilor și capacităților în variate contexte și situații;
– asigură o mai bună clarificare conceptuală și o integrare ușoară a cunoștințelor asimilate în sistemul noțional, devenind astfel operaționale;
– unele dintre ele, cum ar fi portofoliul, oferă o perspectivă de ansamblu asupra activității elevului pe o perioadă mai lungă de timp, depășind neajunsurile altor metode tradiționale de evaluare cu caracter de sondaj și materie și între elevi;
– asigură un demers interactiv al actului de predare–învățare–evaluare, adaptat nevoilor de individualizare a sarcinilor de lucru pentru fiecare elev, valorificând și stimulând potențialul creativ și originalitatea acestuia;
– descurajează practicile de speculare sau de învățare doar pentru notă;
III. 2.1. Rolul metodelor active și interactiv-active în educarea creativității
Vom încerca să prezentăm câteva din noile metode și tehnici interactive de grup, menite să contribuie la diversificarea metodologiei didactice existente, înscriindu-se în domeniul căutărilor și preocupărilor creative de sporire a eficienței muncii educatorului cu discipolii săi.
După funcția didactică principală putem clasifica metodele și tehnicile interactive de grup astfel: metode de predare-învățare interactivă în grup; metode de fixare și sistematizare a cunoștințelor și de verificare; metode de rezolvare de probleme prin stimularea creativității; metode de cercetare în grup. Dintre cele mai importante metode de rezolvare de probleme prin stimularea creativității putem enumera: Brainstorming, Starbursting (Explozia stelară), Metoda Pălăriilor gânditoare, Sinectica, Metoda Frisco. În continuare vom prezenta câteva aspecte esențiale, referitoare la fiecare metodă în parte.
III. 2.1.1. Brainstorming-ul
Brainstorming-ul sau „evaluarea amânată” ori „furtuna de creiere” este o metodă interactivă de dezvoltare de idei noi ce rezultă din discuțiile purtate între mai mulți participanți, în cadrul căreia fiecare vine cu o mulțime de sugestii. Rezultatul acestor discuții se soldează cu alegerea celei mai bune soluții de rezolvare a situației dezbătute.
Metoda „asaltului de idei” sau „cascada ideilor” are drept scop emiterea unui număr cât mai mare de soluții, de idei, privind modul de rezolvare a unei probleme, în speranța că, prin combinarea lor se va obține soluția optimă. Calea de obținere a acestor idei este aceea a stimulării creativității în cadrul grupului de elevi, într-o atmosferă lipsită de critică, neinhibatoare, rezultat al amânării momentului evaluării. Altfel spus, participanții sunt eliberați de orice constrângeri, comunică fără teama că vor spune ceva greșit sau nepotrivit, care va fi apreciat ca atare de către ceilalți participanți. Interesul metodei este acela de a da frâu liber imaginației, a ideilor neobișnuite și originale, a părerilor neconvenționale, provocând o reacție în lanț, constructivă, de creare a „ideilor pe idei.” În acest sens, o idee sau sugestie, aparent fără legătură cu problema în discuție, poate oferi premise apariției altor idei din partea celorlalți participanți.
Brainstorming-ul se desfășoară în cadrul unei reuniuni formate dintr-un grup nu foarte mare (maxim 30 de persoane), de preferință eterogen din punct de vedere al pregătirii și al ocupațiilor, sub coordonarea unui moderator, care îndeplinește rolul atât de animator cât și de mediator. Durata optimă este de 20–45 de minute. Specific acestei metode este și faptul că ea cuprinde două momente: unul de producere a ideilor și apoi momentul evaluării acestora (faza aprecierilor critice).
Pentru reușita aplicării acestei metode de stimulare a activismului creator al elevilor, trebuie respectate anumite reguli:
– cunoașterea problemei pusă în discuție și a necesității soluționării ei, pe baza expunerii clare și concise din partea moderatorului discuției;
– asigurarea unui loc corespunzător (fără zgomot), spațios, luminos, menit să creeze o atmosferă stimulativă, propice descătușării ideilor;
– admiterea și chiar încurajarea formulării de idei oricât de neobișnuite, îndrăznețe, lăsând frâu liber imaginației participanților, spontaneității și creativității;
– în prima fază, accentul este pus pe cantitate, pe formularea de cât mai multe variante de răspuns și cât mai diverse;
– înregistrarea discretă, exactă și completă a discuțiilor de către o persoană desemnată special să îndeplinească acest rol (sau pe bandă), fără a stânjeni participanții sau derularea discuției;
– valorificarea ideilor ce provin după perioada de „incubație” într-o nouă sesiune, a doua zi participanții putându-se reîntâlni;
În derularea corectă și antrenantă a metodei prezentate sunt necesare respectarea etapelor de aplicare. Etapa de pregătire cuprinde faza de investigare și de selecție a membrilor grupului creativ, faza de antrenament creativ, faza de pregătire a ședințelor de lucru. Etapa productivă, de emitere de alternative creative cuprinde faza de stabilire a temei de lucru, a problemelor de dezbătut, faza de soluționare a subproblemelor formulate, faza de culegere a ideilor suplimentare, necesare continuării demersului creativ. Etapa selecției ideilor emise, care favorizează gândirea critică faza analizei listei de idei emise până în acel moment, faza evaluării critice și a optării pentru soluția finală.
Avantajele utilizării metodei brainstorming sunt multiple. Dintre acestea enumerăm: obținerea rapidă și ușoară a ideilor noi și a soluțiilor rezolvatoare, costurile reduse necesare folosirii metodei, aplicabilitatea largă, aproape în toate domeniile, stimulează participarea activă și creează posibilitatea contagiunii ideilor, dezvoltă creativitatea, spontaneitatea, încrederea în sine prin procesul evaluării amânate, dezvoltă abilitatea de a lucra în echipă.
III. 2.1.2. Starbursting (Explozia stelară)
Starbursting (eng. “star” = stea; eng. ”burst” = a exploda), este o metodă nouă de dezvoltare a creativității, similară brainstormingului. Începe din centrul conceptului și se împrăștie în afară, cu întrebări, asemeni exploziei stelare. Explozia stelară este o metodă de stimulare a creativității, o modalitate de relaxare a copiilor și se bazează pe formularea de întrebări pentru rezolvarea de probleme și no descoperiri. Astfel se urmărește formularea de întrebări și realizarea de conexiuni între ideile descoperite de copii în grup prin interacțiune și individual pentru rezolvarea unei probleme.
În aplicarea acestei metode se scrie ideea sau problema pe o foaie de hârtie și se înșiră cât mai multe întrebări care au legătură cu ea. Un bun punct de plecare îl constituie cele de tipul: Ce?, Cine?, Unde?, De ce?, Când?.
Lista de întrebări inițiale poate genera altele, neașteptate, care cer și o mai mare concentrare. Problema Scopul metodei este de a obține cât mai multe întrebări și astfel cât mai multe conexiuni între concepte. Este o modalitate de stimulare a creativității individuale și de grup. Organizată în grup, starbursting facilitează participarea întregului colectiv, stimulează crearea de întrebări la întrebări, așa cum brainstormingul dezvoltă construcția de idei pe idei.
Etapele de derulare și aplicare a metodei sunt următoarele:
1. Propunerea unei probleme;
2. Colectivul se poate organiza în grupuri preferențiale;
3. Grupurile lucrează pentru a elabora o listă cu cât mai multe întrebări și cât mai diverse.
4. Comunicarea rezultatelor muncii de grup.
5. Evidențierea celor mai interesante întrebări și aprecierea muncii în echipă.
Facultativ, se poate proceda și la elaborarea de răspunsuri la unele dintre întrebări.
Metoda starbursting este ușor de aplicat oricărei vârste și unei palete largi de domenii. Nu este costisitoare și nici nu necesită explicații amănunțite. Participanții se prind repede în joc, acesta fiind pe de o parte o modalitate de relaxare și, pe de altă parte, o sursă de noi descoperiri.
III. 2.1. 3. Metoda Pălăriilor gânditoare
Este o tehnică interactivă, de stimulare a creativității participanților care se bazează pe interpretarea de roluri în funcție de pălăria aleasă. Tehnică interactivă de stimulare a creativității, are la bază interpretarea de roluri prin care copiii își exprimă liber gândirea , dar în acord cu semnificația culorii pălăriuțelor care definesc rolul. Sunt 6 pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roșu, galben, verde, albastru și negru. Membrii grupului își aleg pălăriile și vor interpreta astfel rolul precis, așa cum consideră mai bine. Rolurile se pot inversa, participanții sunt liberi să spună ce gândesc, dar să fie în acord cu rolul pe care îl joacă. Culoarea pălăriei este cea care definește rolul.
Astfel., pălăria albă oferă o privire obiectivă asupra informațiilor, este neutră, este concentrată pe fapte obiective și imagini clare, stă sub semnul gândirii obiective. Pălăria roșie dă frâu liber imaginației și sentimentelor, oferă o perspectivă emoțională asupra evenimentelor, roșu poate însemna și supărarea sau furia, descătușează stările afective. Pălăria neagră exprimă prudența, grija, avertismentul, judecata, oferă o perspectivă întunecoasă, tristă, sumbră asupra situației în discuție, este perspectiva gândirii negative, pesimiste. Pălăria galbenă oferă o perspectivă pozitivă și constructivă asupra situației, culoarea galbenă simbolizează lumina soarelui, strălucirea, optimismul, este gândirea optimistă, constructivă pe un fundament logic. Pălăria verde exprimă ideile noi, stimulând gândirea creativă, este verdele proaspăt al ierbii, al vegetației, al abundenței, este simbolul fertilității, al producției de idei noi, inovatoare. Pălăria albastră exprimă controlul procesului de gândire, este culoarea cerului care este deasupra tuturor, atotvăzător și atotcunoscător, supraveghează și dirijează bunul mers al activității, este preocuparea de a controla și de a organiza.
Această metode se folosește după cum urmează: se împart cele 6 pălării gânditoare elevilor și se oferă cazul supus discuției pentru ca fiecare să-și pregătească ideile. Pălăria poate fi purtată individual, și atunci elevul respectiv îi îndeplinește rolul, sau mai mulți elevi pot răspunde sub aceeași pălărie. În acest caz, elevii grupului care interpretează rolul unei pălării gânditoare cooperează în asigurarea celei mai bune interpretări.
Dintre avantajele metodei “Pălăriilor gânditoare” putem enumera:
– stimulează creativitatea participanților, gândirea colectivă și individuală;
– dezvoltă capacitățile sociale ale participanților, de intercomunicare și toleranță reciprocă, de respect pentru opinia celuilalt;
– încurajează și exersează capacitatea de comunicare a gânditorilor;
– dezvoltă competențele inteligenței lingvistice, inteligenței logice și inteligenței interpersonale;
– este o tehnică ușor de folosit, aplicabilă unei largi categorii de vârste;
– poate fi folosită în diferite domenii de activitate și discipline;
– este o strategie metacognitivă ce încurajează indivizii să privească conceptele din diferite perspective;
– determină și activează comunicarea și capacitatea de lua decizii;
– încurajează gândirea laterală, gândirea constructivă, complexă și completă.
III. 2.1.4. Sinectica
Sinectica numită și metoda analogiilor sau metoda asociațiilor de idei, a fost elaborată de profesorul William J. Gordon în 1961, când a înființat primul grup sinectic la Universitatea Harvard. Termenul de sinectică provine din grecescul synecticos („syn” – „a aduce împreună” și „ecticos” – „elemente diverse”) și sugerează principiul fundamental al metodei: asocierea unor idei aparent fără legătură între ele. Metoda Gordon are în vedere stimularea creativității participanților pentru formularea de idei și ipoteze, folosind raționamentul prin analogie.
Scopul sinecticii este de a elibera participanții de orice constrângeri și de a le îngădui să-și exprime liber opiniile în legătură cu o problemă pe care trebuie s-o abordeze dintr-o perspectivă nouă. Metoda incită la dezvoltarea de idei inedite și originale și la asociații de idei, mizând pe remarcabila capacitate a minții umane de a face legături între elemente aparent irelevante.
În cadrul secvențelor didactice bazate pe sinectică, profesorul încurajează atitudinea creativă a elevilor, stimulându-i să privească problemele și soluțiile în moduri neuzuale, utilizând digresiunea. În utilizarea digresiunii, se respectă, de obicei, următoarele etape:
– enunțarea problemei de către profesor/elev;
– familiarizarea elevilor cu elementele cunoscute ale problemei;
– detașarea temporară a elevilor de elementele problemei;
– căutarea deliberată a irelevanței aparente, fapt care poate genera conexiuni surprinzătoare, neobișnuite;
– potrivirea forțată a materialului irelevant descoperit cu problema discutată;
– inventarierea căilor posibile de relaționare dintre ideile aparent irelevante și elementele date ale problemei, prin producerea de idei noi.
Ca exercițiu prin excelență de grup, sinectica urmărește să elibereze gândirea de șabloane, educând flexibilitatea și lateralitatea acesteia, să inducă stări psihologice cum ar fi: implicarea, detașarea, empatia, jocul cu ideile, folosirea irelevanței, să dea frâu liber exprimării impulsurilor imaginative, să stimuleze vederile nonconformiste și neconvenționale, să întărească încrederea în forțele proprii, încurajând participanții să-și asume riscul de a gândi altfel.
Problema poate fi expusă de către profesor sau este aleasă din rândul celor propuse de către elevi. Ea este analizată prin fragmentarea ei în unități de bază, transpunându-se elementele cunoscute într-o formă operațională. Itinerariul sinectic presupune distanțarea intenționată de esența problemei prin înlăturarea ideilor preconcepute care pot influența procesul de creație. Se face apel la tehnici intuitive: analogia, fantezia, empatia, evocarea, inversia. Prin analogii fanteziste se propun soluții care se îndepărtează de realitatea posibilă. Prin empatie se produce un transfer de identitate de la problemă la individ. Analogiile simbolice permit transpunerea problemei în imagini. Inversia reprezintă schimbarea unghiului de abordare a temei cu scopul de a diminua inerția psihologică. Pe parcursul acestei etape, elevii emit diverse propuneri de soluționare a problemei, care, mai apoi vor trebui transformate în termeni conformi cu realitatea. Aceasta este etapa elaborării modelului rezolutiv, urmată de experimentare și aplicare. De asemeni, în procesele creative, aspectele emoționale și iraționale sunt frecvent mai importante decât cele intelectuale și raționale.
Derularea sinecticii simulează etapele procesul creator spontan. Astfel, participantul transformă necunoscutul în cunoscut, trece prin faza de incubație, favorizează emergența ideilor noi privind problema abordată. Pe parcursul derulării, se acordă o mare importanță stărilor psihologice, sentimentelor ireale, euforice care favorizează întrezărirea de soluții noi.
Sinectica prezintă avantaje și limite similare brainstormingului, însă utilizarea ei este mai pretențioasă. Coordonatorul discuției (profesorul) trebuie să fie un fin psiholog și să aibă capacități empatice dezvoltate.
III. 2.1.5. Metoda Frisco
Metoda Frisco are la bază interpretarea din partea participanților a unui rol specific, care să acopere o anumită dimensiune a personalității, abordând o problemă din mai multe perspective. Astfel, membrii grupului vor trebui să joace, fiecare, pe rând, rolul conservatoristului, rolul exuberantului, rolul pesimistului și rolul optimistului. Se întemeiază pe principiul brainstorming-ului, iar scopul ei este de a identifica problemele complexe și dificile și de a le rezolva pe căi simple și eficiente. Astfel se solicită din partea elevilor capacități empatice, spirit critic, punând accentul pe stimularea gândirii, a imaginației și a creativității.
Etapele metodei Frisco se identifică prin: etapa punerii problemei, în care profesorul sau elevii sesizează o situație problemă și o propun spre analiză. În etapa organizării colectivului se stabilesc cele patru roluri principale: conservatorul, exuberantul, pesimistul, optimistul și cine le joacă. Rolurile pot fi abordate individual sau același rol poate fi jucat de mai mulți participanți concomitent, aceștia formând o echipă. Etapa dezbaterii colective presupune ca fiecare să interpreteze rolul ales și să-și susțină punctul de vedere în acord cu acesta. Etapa de final este etapa sistematizării ideilor emise și a concluzionării asupra soluțiilor găsite.
Cel care este conservator are rolul de a aprecia meritele soluțiilor vechi, pronunțându-se pentru menținerea lor, fără a exclude însă posibilitatea unor eventuale îmbunătățiri. Exuberantul privește către viitor și emite idei aparent imposibil de aplicat în practică, asigurând astfel un cadru imaginativ-creativ, inovator și stimulându-i și pe ceilalți participanți să privească astfel lucrurile. Se bazează pe un fenomen de contagiune. Pesimistul este cel care nu are o părere bună despre ce se discută, cenzurând ideile și soluțiile inițiale propuse. El relevă aspectele nefaste ale oricăror îmbunătățiri. Optimistul luminează umbra lăsată de pesimist, îmbărbătând participanții să privească lucrurile dintr-o perspectivă reală, concretă și realizabilă. El găsește fundamentări realiste și posibilitățile de realizare a soluțiilor propuse de către exuberant., stimulând participanții să gândească pozitiv.
Metoda Frisco este asemănătoare cu tehnica „Pălăriilor gânditoare” atât din punct de vedere al desfășurării, cât și în ceea ce privește avantajele și limitele.
III. 2.1.6. PAPSA, ca metodă de stimulare a creativității
Unul dintre factorii cei mai nocivi pentru imaginație este tendința de a evalua o idee simultan cu emiterea ei. În scopul eliminării acestui blocaj, intervine celebrul principiu de bază, brainstorming-ul. Acesta presupune separarea momentului de elaborare sau apariție a unei idei de cel referitor la evaluarea ei, la care se adaugă celelalte reguli: alungarea gândirii logice de la porțile imaginației, imaginația liberă este binevenită, fie ea și absurdă, precum și amânarea evaluării ideilor.
De obicei, o idee este respinsă imediat ce a fost emisă din motive așa-zis pragmatice și realiste. O idee nouă nu poate fi perfectă imediat ce a fost elaborată. Apelând la analogie, se poate spune că o idee nouă, are nevoie de protecție, de anumite condiții pentru a se dezvolta și maturiza.
Un demers creativ complet cuprinde cinci etape, fiecare din ele comportând o fază divergentă și una convergentă. Cele cinci etape sunt reunite sub sigla PAPSA și înseamnă: percepție, analiză, producție, selecție, aplicație.
Pentru fiecare etapă dintre cele cinci s-au pus la punct diferite tehnici creative respectând alternanța divergență-convergență, care să permită acceptarea ideilor noi, fără ca ele să fie sufocate sau respinse. Datorită fazei divergente se creează un câmp suficient de larg care să permită unui număr mare de idei să poată fi înregistrate, fără a exista posibilitatea ca ele să fie cenzurate.
Datorită fazei convergente se adună bogăția de idei propuse în faza precedentă, pentru a se ajunge la una sau mai multe soluții originale, eficiente și fezabile.
a) Percepția se referă la faptul că adevărul nu este numai ceea ce văd. În spatele oricărui cuvânt, fiecare pune un sens diferit. Analiza corectă a unei situații necesită perceperea cât mai complexă și cât mai fin nuanțată posibil. Este foarte important să știi să asculți problema. O ascultare activă se caracterizează printr-o înțelegere efectivă a ceea ce este de perceput, printr-o percepere eficientă a ceea ce ne parvine de-a lungul multitudinii de senzații pe care le avem. Ascultarea activă decurge din modul de comunicare pe care îl stabilim cu lumea exterioară.
Astfel se observă că nu suntem obișnuiți să ascultăm. Pentru a reuși trebuie să renunțăm la condiționările legate de experiență sau educație. Se remarcă câteva căi prin care se reușește regăsirea percepției:
• Deblocarea canalelor senzoriale, prin folosirea din plin a celor cinci simțuri.
• Înlăturarea capcanelor întinse de cuvinte, deoarece cuvintele au un sens imediat, dar pot să ascundă un altul.
• Cunoașterea noului tip de comunicare, întrucât multe erori se datorează adesea lipsei de cultură în acest domeniu.
• Să descoperi plăcerea de a-l asculta pe altul se referă la cunoașterea faptului că a te asculta vorbind face plăcere celui care vorbește, dar nu spune nimic cu privire la valoarea reală a discursului.
• Să înveți a ajuta eficient, astfel încât să nu complici lucrurile atunci când se pot soluționa atât de simplu.
• Să înveți suplețea, deoarece pregătirea profesională oferă adesea instrumente care sunt foarte rigide, în loc să fie elemente de referință
• Depășirea temerilor, a fricii, a fobiilor este foarte importantă deoarece liniștea creează incertitudini, incertitudinea fiind generatoare de angoasă.
• A ști să fii curios presupune faptul că trebuie să te implici în dialog, deoarece lipsa de curiozitate îl determină pe interlocutor să se socotească neinteresat, devalorizat.
b) Analiza situației trebuie să fie cât mai profundă, pentru ca explorarea câmpului problemei să se poată realiza pe diferite căi. În primul rând trebuie analizată situația problemă pentru a se descoperi adevărata structură.
La sfârșitul etapei de analiză trebuie să existe: structura problemei în subprobleme, direcții de cercetare prioritare, criteriile de succes specifice care vor trebui utilizate în etapa de selecție, după notarea criteriilor generale.
Analiza creativă se face în două momente: faza divergentă este etapa în cursul căreia se procedează la o explorare sistematică, dar și liberă, se strâng date diferite fără a le clasifica și judeca. Faza convergentă servește la trierea, clasificarea, organizarea materialului strâns, având rolul de ierarhizare și clasificare a informației.
c) Producția. Mult timp, imaginea creativității a fost asociată unei singure faze, aceea de a produce idei. Astfel, etapele de percepție și analiză erau neglijate, eforturile creative ducând la soluții inaplicabile, la o problemă prost percepută sau formulată.
d) Selecția înseamnă alegerea dinte ideile propuse a celor care corespund cel mai bine obiectivelor, fără a prejudicia originalitatea ideilor care deranjează. În evaluarea ideilor trebuie să se tină cont ca selecționarea ideilor să aibă cel mai înalt grad de eficiență, să se utilizeze note pentru originalitate în scopul departajării ideilor, pentru ca în final să se recurgă la criteriul de fezabilitate pentru a selecționa ideile cele mai eficiente și pe cele mai originale.
e) Aplicarea ideilor alese și oferirea lor eficientă partenerilor interni și externi trebuie să aibă mijloace adecvate, în scopul evitării respingerii automate a noului și a transformării executanților în parteneri la schimbare.
În momentul în care se lansează o idee nouă, protagonistul trebuie să înfrunte mai multe obstacole din care amintim: forța obișnuinței sau greutatea rutinei, neîncrederea în non-experți și în experții altor discipline, înțelegerea proastă a ideii propuse, un examen foarte rapid și o judecată prematură, confuzia între spiritul critic și spiritul de a critica, exagerarea riscului, apărarea teritoriilor și a avantajelor, invidia, lipsa de încredere în sine sau în idee.
Lista de obstacole ar putea continua. Totuși, trebuie să avem în vedere că orice obstacol utilizat creativ este o sursă potențială, orice rezistență fiind o sursă de energie atunci când inversează direcția.
Pentru a reuși faza de aplicare, trebuie să se țină seama de două dimensiuni: dimensiunea rațională prin care impunerea trebuie să fie gândită, elaborată, să nu se rămână la generalități. Descrierii ideii, a soluției să se realizeze cu maximum de detalii. Dimensiunea relațională trebuie să aibă în vedere pregătirea terenului, prin realizarea unui adevărat studiu calitativ al interlocutorului, detectând stările lui de valori, sursele de teamă și entuziasm.
În momentul în care se lansează ideea trebuie să se stabilească o relație de tipul câștigător-câștigător.
III. 2.2. Rolul exercițiului-joc în educarea personalității creative a elevilor
Luând în discuție cel de-al doilea criteriu de clasificare, respectiv domeniul în care se manifestă creativitatea, se disting următoarele forme: creativitatea științifică și tehnică, creativitatea artistică. În cadrul creativității artistice se pot identifica subspeciile: creativitatea literară, creativitatea muzicală, creativitatea plastică și creativitatea scenică (actoricească).
În rutina cenușie a vieții, creativitatea literară constituie unul dintre momentele ei de sărbătoare, atât pentru acul creator, cât și pentru destinatarul ei. Literatura, indiferent de genul său (epic, liric sau dramatic) a oferit întotdeauna o modalitate insolită de cunoaștere a lumii și a naturii umane. În plus, ea contribuie și la recuperarea mesajelor pierdute, ceea ce asigură o continuitate a ființei umane pe dimensiunea temporală a existenței. Acea serie de însușiri presupuse în cazul creatorului de literatură merită, neapărat, un popas analitic.
Deoarece, literatura nu este , în fond, decât un fragment tăiat din blocul existenței, scriitorul trebuie să posede o bogată cultură și experiență de viață. Sub raportul trăsăturilor intelectuale o pondere deosebită o au gândirea simbolică (verbală), memoria auditivă și vizuală, precum și imaginația. Un loc aparte îl ocupă și acea conștiință a cuvântului sau simț al limbii care îl conduce pe creator la cristalizarea unui stil propriu ce îi definește spiritualitatea și care trebuie să fie pe măsura conținutului vehiculat. Spre deosebire de alte arte care utilizează o materie primă oferită de natura însăși (culoare, sunet, piatră, lemn, metal), literatură folosește cuvântul, ce reprezintă propria sa creație.
Tratând atomar acele calități ale gândirii divergente care sunt cel mai mult solicitate în creația literară, trebuie menționat rolul deosebit al flexibilității asociațiilor verbale și al originalității figurilor de stil. Dintre caracteristicile afective, frecvent solicitate în creația literară sunt capacitatea empatică, sensibilitatea și simțul estetic. Pentru a ne apropia și a înțelege condiția emoțională a altuia, este nevoie de un complex de fenomene psihice, cu două mecanisme distincte: empatie (transpunerea imaginară în psihologia altuia) și simpatie (cuprinderea altuia în sine).
Procesul creației artistice reclamă și un set diversificat de trăsături caracteriale și volitive, precum capacitatea de muncă, principialitate, responsabilitate, exigență față de sine și alții, perseverență. Nu mai puțin importantă este și prezența unui evantai bogat de interese față de natură și semeni, față de valorile autentice ale culturii umane.
Jocul reprezintă o formă fundamentală de activitate care apare spontan din trebuința de acțiune și trăire emoțională a oricărei ființe. Acesta. Deși, multă lume consideră că este caracteristic doar copiilor, se regăsește pe tot parcursul existenței individului. Referitor la momentul la care se poate vorbi de apariția comportamentului ludic, specialiștii consideră că este vorba de joc, din momentul când copilul, singur, știe să repete o activitate. Pentru copii jocul este nu numai un mijloc de destindere, ci și modalitatea cea mai eficientă de a-și perfecționa deprinderile însușite. Cum obiectul de joacă a copilului este jucăria, nu ne rămâne altceva decât să le împărțim copiilor jucăriile cu care vrem să se joace, în cazul de față cuvintele.
Vom prezenta în continuare câteva jocuri de cuvinte, menite să stimuleze creativitatea copiilor și implicarea lor în activitățile de limba română.
1. Anagrama presupune așezarea pe tablă a unor litere. Vom cere apoi copiilor să le amestece, astfel încât să rezulte un cuvânt care să le conțină pe toate. Prin amestecarea literelor dintr-un cuvânt, în cazul anagramei, se obțin cuvinte noi, cu același număr de litere. Se pot, la fel de bine, amesteca literele dintr-o propoziție sau dintr-o frază (enunț), pentru a forma propoziții sau enunțuri noi.
Anagrama dezvăluie ascunzând. Putem să le cerem copiilor să se ascundă îndărătul anagramelor numelor lor sau să descifreze anumite cărți de vizită care indică numele și profesia unor persoane, părinți, cadre didactice. Sau cuvinte care ascund în interiorul lor nume și titluri anodine, titluri de cărți celebre scrise de autori cunoscuți. Cu vremea unii dintre ei se vor simți tentați ei înșiși să practice astfel de specii rebusistice, iar alții se vor simți tentați să scrie cărți, să devină autori celebri.
Exemplu:
• Ă, L, T, E, C, O, R, Ă, I – se obține cuvântul călătorie
• P, A, T, L, E, Ă – se obțin cuvintele: paletă, petală, pleată.
Amestecând literele sau cuvintele te livrezi hazardului. În măsura în care vânezi cuvinte sau construcții verbale inteligibile, controlezi hazardul, conferi un sens acțiunii tale, un sens care, în ultimă instanță poate fi sinonim cu absența sensului. Este reconstituită sistematic, astfel, situația celui care se lasă stăpânit de orgoliul de a clădi o lume din cuvinte: „un coup de des jamais n’abolira le hasard”
2. Cuibul de cartofi se numește așa deoarece dintr-un cuvânt, prin anagramare, se pot obține nenumărate cuvinte noi. nu este vorba de pură anagramă, căci nu este obligatoriu ca noile cuvine să aibă același număr de litere ca termenul bază. Funcționează o singură regulă de joc și anume interdicția repetării aceleiași litere. Ca orice regulă, și aceasta are excepția ei: este permisă repetarea acelei litere care apare de mai multe ori în cuvântul inițial și anume de atâtea ori de câte ori se repetă acolo. Câștigă jocul cel care reușește să formeze cele mai multe cuvinte noi într-o uitate de timp (5-7 minute). Este indicat să se pornească, e lesne de înțeles de ce, de la cuvinte de bază foarte lungi, formate din cât mai multe litere diferite.
Cuibul de cartofi este unul dintre cele mai populare jocuri, mai ales pentru clasele mici și pentru grupele de începători.
3. Jocul silabelor presupune continuarea unui șir de cuvinte, pornind de la ultima silabă. Se dă, de pildă, cuvântul atmosferă, iar ultima silabă va fi prima sau va forma primele litere din cuvântul următor (rădăcină). Mai departe vom forma un nou cuvânt (năut), cu posibilitatea de a continua jocul, dar și cuvântul (năbădăios), situație în care jocul se încheie, deoarece nu există cuvânt care să înceapă cu silaba –ios. Astfel jucătorul închis va fi eliminat. Jocul continuă pornindu-se de la alt cuvânt pus în joc de către conducătorul de joc. El se încheie în clipa în care, în urma eliminărilor succesive, rămâne un singur jucător-câștigător.
Este un joc antrenant, plin de tensiune și surprize, „de cabană” am putea spune, pe care îl practicăm cu pasiune în timpul călătoriilor și zăbavelor noastre pe drumuri de țară, pe drumul țării, pe drumuri de fier, pe cărări de munte.
O altă formă a acestui joc poartă denumirea de fazan. Deosebirea este că se folosesc ultimele două litere ale cuvântului, indiferent dacă acestea formează sau nu o silabă pentru cuvântul propus de conducătorul de joc.
Exemplu: pornind de la cuvântul iepure, vom continua cu cuvântul redactor, iar dacă dorim să închidem jocul vom forma cuvântul ornament. În acest moment, deoarece nu există cuvânt care să înceapă cu literele NT, jucătorul închis va obține litera F. Jucătorul care primește toate literele cuvântului fazan (F, A, Z, A, N) va părăsi jocul definitiv și va fi declarat învins.
4. Logogriful este de fapt o problemă enigmistică în care prin suprimarea uneia sau mai multor litere sau silabe dintr-un cuvânt, se obține un cuvânt nou. Suprimarea literelor sau silabelor se poate face atât la începutul cuvântului cât și la mijloc sau la sfârșitul lui. În gramatică afereza și apocopa corespund eliminării literelor de la începutul, respectiv de la sfârșitul cuvintelor. Logogriful este cunoscut încă din antichitate, rămânând celebru citatul: „Amore, more, ore, re, coluntur amicitiae.”
Practicăm logogriful, descrescând numărul de litere sau de silabe dintr-un cuvânt, precum în exemplele:
COSMIC – MIC – IC
CONOTAȚIE – NOTAȚIE – ȚIE – IE – E
DETERMINARE – TERMINARE – MINARE – NARE – ARE – RE – E
Fie că ne sumăm rolul de dezlegători ai unor logogrife propuse de alții, fie că încercăm noi înșine definiții metaforice, integrând cuvintele derivate în contexte noi, se pot obține texte de un farmec nu neapărat rebusistic.
5. Cuvinte compuse. Este binecunoscută plăcerea copiilor de a decupa imagini din ziare, cărți, reviste. Gramatica vorbește despre compunere ca despre o metodă de îmbogățire a vocabularului prin mijloace interne. Cărțile de enigmistică vorbesc despre rebo ca despre un joc care constă din prezentarea unor imagini care, citite corect, prin alăturarea sau anagramarea lor se obține un cuvânt nou.
Spre exemplu din cuvântul țap și ușă vom obține cuvântul țăpușă.
Galben + albastru = galbastru
Maro + roz = maroz
Struț + cămilă =struțocămilă
Pisică + câine = pisicâine
6. Jocul de-a compunerea. Compunerile reprezintă rezultanta unei activități intelectuale complexe, care implică sinteza cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor dobândite de elevi în lecțiile de citire, gramatică, lectură, precum și la alte obiecte de învățământ. Compunerile constituie expresia interferenței mai multor componente: informația, imaginația și creativitatea, logica și corectitudinea exprimării, expresivitatea și originalitatea ideii și a exprimării, organizarea tehnică a structurilor, modelele de creație.
Varietatea tipurilor de compuneri are rolul de a crea deprinderi de comunicare scrisă și totodată, cel mai important lucru, este să se insiste asupra introducerii elementelor de creativitate, ilustrate prin originalitatea expresiilor și a modului de abordare a compunerii. Dintre aspectele compunerii care trebuie avute în vedere putem aminti:
– Compuneri în care se relatează întâmplări pe bază de ilustrații sau cuvinte de sprijin;
– Compunerea după tablou redactată cu ajutorul învățătorului;
– Compuneri cu început și sfârșit dat;
– Compuneri scrise după un șir de ilustrații, după întrebări sau bazată pe expresii poetice culese din textele de lectură;
Gradul de originalitate al unei compuneri realizate de elevi, este determinat în bună măsură și de felul compunerii respective. Activitatea de elaborare a unor compuneri angajează în moduri diferite imaginația creatoare a copiilor. De aceea este necesar să ținem cont de criteriile care presupun felurile compunerilor în ciclu primar, precum și de sfaturile și indicațiile pentru redactarea unei compuneri.
Compunerile constituie cel mai nimerit prilej de valorificare a experienței de viață a elevilor, de manifestare a imaginației și fanteziei lor creatoare. După cum arată însăși denumirea acestei activități („compunere”), elementele de creație, de originalitate, de compoziție trebuie să reprezinte criteriul principal de evaluare a tuturor lucrărilor pe care aceștia le realizează.
Valoarea activităților de compunere constă, în primul rând în faptul că oferă condiții optime pentru punerea elevilor în situația de a exersa în mod sistematic actul exprimării. Implicarea elevilor în aceste activități angajează în mod efectiv capacitățile lor intelectuale și de creație. Înțelegând în acest fel sensul compunerii, sunt evidente valențele ei formative în ceea ce privește dezvoltarea capacităților intelectuale ale elevilor, în special a imaginației creatoare și a gândirii creative.
7. Jocul de-a poezia reprezintă o altă modalitate de stimulare a creativității elevilor. De aceea important nu este atât prezentarea poeziilor, cât a-i face pe ei înșiși să scrie poezii, să se exprime poetic. În ciclul achizițiilor fundamentale, cadru didactic deschide drumul către creația petică. Elevii se joacă cu cuvintele și se inițiază în modelarea limbii în tiparul poeziei. Sesizează muzicalitatea textelor, iar prin descoperirea rimelor și căutarea altora noi își îmbogățesc limbajul. Creativitatea se manifestă atunci când se reușesc descoperirea unor rime „ciudate”, spre exemplu: sever-calorifer, vânticel-istețel, termale-sarmale. Chiar la o vârstă poetică, copii se pot identifica cu un eu poetic. Aceștia sunt primii pași spre o activitate creatoare și o modalitate de a aborda poezia. Astfel copiii vor fi încurajați să-și exprime sentimentele într-un limbaj adecvat.
Creativitatea se află în stare de latență în fiecare elev, eliberarea ei depinde în mare măsură de strategiile didactice alese de dascăl. Sfera de aplicabilitate a acestor metode și a exercițiilor-joc este largă, ele apărând și în alte variante sau în variante combinate. Structura lor, însă, permite o abordare creativă și adaptarea la cerințele oricărei activități sau anumite secvențe de lecție. Metologiile educaționale nou apărute susțin utilizarea metodelor amintite în predarea literaturii române și a oricărei alte discipline de învățământ: folosirea pe scară mai largă a metodelor activ-participative și maximizarea dimensiunii activ-creative a tuturor metodelor care permit aceasta. Totodată se poate utiliza combinarea metodologiei prin alternanță (activ-pasiv, abstract-concret, algoritmic-euristic) și nu prin dominanță, precum și abordarea interdisciplinară a fenomenului educațional și redimensionarea lui înspre prospectare.
Printre avantaje se numără nu doar stimularea creativității și a spiritului de echipă, precum semnificativă este munca în grup și performanța școlară, rezultatele îmbunătățindu-se mai ales la elevii slabi. Utilizarea metodelor de dezvoltare a creativității în predarea limbii și literaturii române duce la dezvoltarea imaginației, proces necesar în inventică, și la formarea competențelor comunicative, exigență a unor profesii, precum: jurnalism, scriitor, avocat, profesor, diplomat, responsabil de relații cu publicul.
III. 3. Predarea – învățarea creativă în școală
Învățarea este o activitate fundamentală, alături de joc, muncă și creație, specifică fiecărei etape de vârstă, care se manifestă cu preponderență în mod organizat, programat, instituționalizat în perioada școlarității.
În sens larg, creativitatea este un concept care se referă la potențialul de care dispune o persoană pentru a desfășura o activitate creatoare. Cultivarea spiritului inovator constituie una din sarcinile școlii de azi, când operațiile stereotipe din producție sunt efectuate de mașini automate, conduse de calculatoare.
Activitatea creatoare este una dintre formele fundamentale ale activității omului (alte forme fiind jocul, învățarea, munca și comunicarea). Se deosebește de celelalte forme de activitate umană prin caracteristicile produselor în care se concretizează și prin procesualitatea psihică ce îi este caracteristică. Produsele activității creatoare întrunesc o serie de atribute specifice: noutate, originalitate, ingeniozitate, utilitate și valoare socială.
Din punctul de vedere al structurilor psihologice implicate, creativitatea este o dimensiune integrală a personalității subiectului creativ: presupune imaginație, dar nu se reduce la procesele imaginative; implică inteligență, dar nu orice persoană inteligentă este și creatoare; presupune motivație și voință, dar nu poate fi explicată doar prin aceste aspecte etc.
Ca proces, creativitatea este legată de rezolvarea de probleme, însă persoana creatoare este cea care descoperă noi probleme, pentru care nu există o strategie rezolutivă anterioară, căci problema nu poate fi încadrată într-o clasă cunoscută de probleme. Dezvoltarea potențialului creativ uman presupune, in primul rând, o optimă interacțiune educativă a tuturor factorilor de educație care interacționează într-o societate, școala nefiind singurul factor de influență. Sunt necesar acțiuni concertate în trei planuri distincte: social, individual-psihologic și calitatea vieții.
În plan social, de o deosebită importanță pentru descătușarea energiilor creatoare umane sunt preocupările de a asigura o largă participare democratică și creativă la procesele decizionale care privesc viața oamenilor, aprecierea socială a muncii creative și a persoanelor creative de către societate, crearea unor posibilități reale cetățeanului de a-și petrece timpul liber prin desfășurarea unor activități creative, după preferință s.a.
În plan individual psihologic, prezintă importanță: crearea unui sistem eficient de instruire și educație permanentă, ridicarea calității educației și învățământului, preocupări sistematice de calificare a oamenilor, educația pentru creativitate s.a.
În ceea ce privește calitatea vieții se impune crearea unor condiții favorabile unui regim de muncă igienic, de natură să susțină fizic efortul creator.
În fața tuturor provocărilor societății moderne, învățământul și, prin el, tehnicile și strategiile de învățare trebuie să depășească tendința de enciclopedism, de cunoaștere exhaustivă sau de simpla reproducere a unor informații îndelung memorate. Învățării de tip enciclopedic trebuie să-i contrapunem o cultură a acțiunii contextualizate, memorării excesive să-i răspundem cu tehnici de argumentare, gândirii reproductive și informației „de-a gata” să le opunem gândirea critică, pozitivă și constructivă. De la paradigma piagetiană a „îndopării cu cunoștințe” tranzităm spre un învățământ centrat pe participare și pe dezvoltarea funcțiilor cognitive cu scopul ameliorării rezultatelor. Sau, cum ar spune unii autori, este vorba de un continuum ce merge de la învățământul tradițional axat pe paradigma transmiterii la un „învățământ care se ambiționează să favorizeze gândirii, a facultăților de dobândire și folosire a cunoștințelor, de creație în cunoaștere la toate vârstele, ori unul focalizat pe dezvoltarea capacităților de a face față situațiilor noi de învățare sau de viață”.
Din perspectivă pedagogică, a științei educației, se urmărește dezvoltarea implicită a creativității elevilor, pe plan didactic, prin asigurarea caracterului creativ al pregătii tuturor disciplinelor, generale și de specialitate, iar pe plan general educativ, prin înnoiri de curriculă și organizarea unor activități extrașcolare.
În contextul tuturor acestor condiții social-educative ale creativității, școala urmează să realizeze finalități educative specifice, de care este direct responsabilă. Ei îi revine responsabilitatea de a acționa pentru stimularea potențialului creativ al elevilor în următoarele direcții:
a) identificarea potențialului creativ al elevilor și crearea premiselor gnoseologice ale activității creatoare, libere și conștiente a omului (o concepție despre lume care să dea sens și să orienteze activitatea creativă);
b) dezvoltarea posibilităților individuale de comunicare, care să înlesnească punerea rezultatelor creației la dispoziția societății;
c) dinamizarea potențialului creativ individual, în sensul valorificării adecvate a talentelor si a cultivării unor atitudini creative în special a acelor care constituie principalii factori vectoriali ai creativității;
d) asigurarea suportului etic al comportamentului creator;
În cele ce urmează ne vom opri asupra fiecăreia dintre aceste patru mari sarcini ale școlii privind stimularea potențialului creativ al elevilor:
a) Ființa umană poate să acționeze transformativ doar în condițiile în care se sprijină pe cunoașterea legilor obiective ale naturii și ale vieții. La cunoașterea acestor legi, individul uman se ridică treptat, în urma unui efort de conceptualizare a realității obiective înconjurătoare. Conceptele îndeplinesc o importantă funcție de ordonare mintală a realității înconjurătoare, clasificând faptele în categorii largi si permițând sesizarea relațiilor dintre lucruri, adică înțelegerea lor. Stimularea potențialului creativ uman este de neconceput în afara unor cunoștințe temeinice și reprezentări clare asupra acelor aspecte ale vieții în care individul uman urmează să acționeze creativ.
Școala desfășoară o muncă de durată pentru a oferi tinerilor accesul la conceptele fundamentale pentru construirea mentală a realului și înțelegerea universului. Principala problemă pedagogică este aceea de a forma elevilor o gândire științifică ce reprezintă un rezultat firesc al unor experiențe proprii de cunoaștere și de acțiune, și nu doar o memorare a unui corpus de definiții, principii, legi, informații specifice despre un domeniu sau altul al vieții.
Din acest motiv, pedagogia creativității este legată de practicarea în școli a unei instruiri creative, adică a unui mod de învățare bazat pe rezolvarea de probleme și pe învățarea prin descoperire, de către elevii înșiși. Instruirea creativă presupune punerea elevilor în situația de a concepe și realiza ei înșiși diverse cercetări și experimente, de a se confrunta cu diverse situații problematice, din care să tragă singuri anumite concluzii, a căror valabilitate urmează sa o verifice, ajutați de profesor, prin lectură, discuții cu alte persoane si alte experiențe acumulate de-a lungul timpului în legătură cu un aspect sau altul al realității studiate.
b) Cercetătorii problemei creativității disting două aspecte convergente ale comunicării, implicate în activitatea de creație: comunicarea intrapersonală și comunicarea interpersonală. Primul aspect se referă la posibilitățile persoanei creatoare de a-și formula cu claritate ipotezele, de a-și reformula problemele cu care se confruntă, de a le examina din perspectiva diverselor modalități de formulare a lor. Activitatea creatoare presupune o intensă utilizare a limbajului interior, un “dialog” continuu pe care subiectul creator îl poartă cu sine însuși cu privire la problemele care îl preocupă. Al doilea aspect, comunicarea interpersonală, vizează posibilitățile subiectului de a comunica semenilor rezultatele activităților sale creatoare, susținerea propriilor idei, capacitatea de argumentare si de convingere.
Pentru a asigura „condiția de comunicare” a creativității elevilor ei, școala are sarcina de a acționa în trei mari direcții:
• Cultivarea proprietății comunicării, care îl va ajuta pe individ să se înțeleagă pe sine și să fie înțeles de către alții, în școală realizându-se prin pregătirea lingvistic-literară a elevilor;
• Pregătirea pentru estetica comunicării, care va conduce la sporirea forței de sugestie a ceea ce se comunică și va da un caracter personal modalităților de comunicare. În școală se realizează prin studierea și exersarea exprimării poetice, dar și prin inițieri în artele plastice si muzică, prin preocuparea de a îmbogăți si de a conștientiza experiența emoțională trăită de copil în contactul cu arta dar și, în general, cu frumosul din natură si viață;
• Lărgirea posibilităților de comunicare (disponibilitatea de comunicare), care va oferi subiectului posibilitatea de a-și alege dintr-un repertoriu mai larg disponibil, acele modalități comunicare pe care le consideră a adecvate unei situații. În școală se realizează prin inițierea elevilor în limbajele informaticii, limbajele matematice, limbajele economice, limbajele tehnice și ar trebui chiar în limbajele audio-vizuale (în care se îmbină cuvântul, sunetul și imaginea).
c) Problema dinamizării potențialului creativ latent al copiilor își are originile în acele concluzii ale psihologiei creativității, potrivit cărora în fiecare individ uman există un potențial creativ, mai mare sau mai mic, ce poate fi eliberat prin educație de diverse „blocaje” care îl împiedică să se manifeste.
Școala are misiunea de a desfășura cu elevii o serie de activități speciale în acest sens, cunoscute și sub numele de „programe de antrenare a creativității". În legătură cu asemenea programe de antrenare a creativității, au existat, de-a lungul timpului, două orientări:
• introducerea în planurile de învățământ a unor cursuri de antrenament creativ, ca o completare la materiile de studiu prevăzute în mod obișnuit;
• realizarea acestui antrenament al creativității de către fiecare profesor în cadrul activităților cu elevii de studiere a disciplinei școlare pe care o predă.
Adaptarea metodelor creatologice la predarea disciplinelor, mai ales a celor de specialitate, este considerată ca una din principalele direcții de inovare a procesului de învățământ, prin faptul că este una din cea mai directă modalitate de exersare și antrenare conștientă a creativității, de transformare a potențialului creativ, în produs de creație. Se constată deja o acceptantă largă pentru unele din aceste metode, cum ar fi brainstormingul sau sinectica, dar se resimte necesitatea elaborării unor tehnici de aplicare adaptate condițiilor didactice.
Majoritatea programelor speciale de antrenare a creativității și-au propus drept obiective, pe de o parte, să ofere elevilor informații despre specificul activității creatoare, caracteristicile produselor creative, caracteristicile persoanei creative, factorii care pot înlesni sau inhiba creativitatea unei persoane și, pe de altă parte, să îi învețe diverse metode prin care pot fi depășite eventualele „blocaje” în soluționarea creativă a unor probleme, așa cum sunt metodele brainstormingului, sinectica și numeroase alte tehnici utile în acest sens.
Cealaltă orientare susține că dinamizarea potențialului creativ individual al elevilor se realizează cel mai bine prin însuși modul de predare al fiecărui profesor, care va trebui să fie orientat spre realizarea unei instruiri creative bazată, pe rezolvarea de probleme și învățarea prin descoperire, dar și prin adoptarea de către profesor a unei noi atitudini de încurajare a oricărei manifestări creative a elevilor săi.
Dascălul este cel care creează mediul educațional favorabil, stimulativ și interesant pentru învățare în clasă, iar elevul este cel care aduce ceva din viața lui, din afara școlii, din ciclul preșcolar sau experiența lui de viață. Noul, cerință fundamentală a creației de orice fel, apare întotdeauna din vechi, din cunoscut. El izvorăște din examinarea minuțioasă a realității externe și dintr-o muncă stăruitoare, creatoare. Astfel, pentru a fi valorificat acel ceva din experiența de viață a elevului, dascălul va ține seama de acest lucru în pregătirea și proiectarea lecțiilor și va alege metodele cele mai potrivite pentru a exploata flexibilitatea și creativitatea în gândirea lui și a elevilor săi. Pentru a putea asigura calitatea învățării, trebuie evitate lecțiile plictisitoare care păcătuiesc printr-un exces de intuiție, care pretind un răspuns monosilabic ori implică o verbalizare din partea învățătorului. Calitatea învățării se asigură numai prin cooperare și învățare activă.
Această nouă atitudine implică, printre altele, încurajarea comportamentului interogativ al elevilor („curajul” de a pune întrebări și inițierea în „arta” de a formula întrebări pertinente). În plus, profesorul urmează să inducă elevilor săi sentimentul că au libertatea de a-și exprima orice idee în legătură cu o problemă oricât de „năstrușnică” ar putea să pară, dar care este personală și urmează să fie propusă spre examinare critică, fără teama că exprimarea acestei idei ar putea atrage după sine disprețul celorlalți sau sancțiuni din partea profesorului.
Pornind de la ideea că cel mai sigur mod de a dezvolta creativitatea unei persoane este acela de a o pune în situația de a crea, profesorii care practică instruirea creativă le va cere constat elevilor să facă efortul elaborării unor lucrări personale diverse (compuneri, referate, sinteze, confecționare a diverse obiecte etc.
Instruirea creativă se preocupă de încurajarea elevilor de a manifesta curiozitate pentru o mare diversitate de aspecte ale lucrurilor și ale vieții. Este vorba despre acea calitate de a sesiza amănunte interesante ale lucrurilor, peste care, în mod obișnuit, privirea trece nepăsătoare, acea calitate de a sesiza aspecte interesante chiar și acolo unde, la prima vedere, totul pare obișnuit.
Instruirea creativă presupune o nouă concepție a profesorului despre evaluarea rezultatelor școlare, care va deplasa accentul de pe cantitatea de informație memorată de elevi, pe aprecierea caracterului original, creativ al răspunsurilor elevilor. Profesorul însuși, prin activitatea sa, trebuie să constituie un model de om creativ, căci este cunoscut faptul că ceea ce vor învăța de la el, în primul rând, elevii se vor referi la propriul său mod de a fi, și nu neapărat la întreaga cantitate de informație pe care le-o va oferi.
d) Orice activitate creatoare este orientată valoric pozitiv, în sensul că își propune să contribuie la progresul cunoașterii umane, va fi preocupată de adevăr și de dorința de progres al umanității.
Școala, prin educația oferită, va trebui să inducă elevilor o asemenea concepție despre orientarea eforturilor creative ale omului: în serviciul umanității, nu împotriva intereselor si trebuințelor generale ale semenilor. Creativitatea nu are de-a face cu „creațiile malefice”, în scopuri egoiste.
Școala este o componentă a vieții sociale cu o influență determinantă asupra celorlalte dimensiuni și forme ale activității umane. Ca urmare, orice reformă socială nu poate ocoli schimbarea, modernizarea, adecvarea și eficientizarea obiectivelor, conținuturilor ori finalităților proceselor educaționale desfășurate în școală. Nu pot face abstracție de devenirea necesară nici actorii acestui proces: elevi, personal didactic, părinți, comunitate. Școala modernă poate și trebuie să se apropie cât mai mult de viață, asigurând o pregătire pe măsura nevoilor și așteptărilor unei societăți dinamice, conform cu nevoile identificate sau create, prezente ori de perspectivă, pentru dezvoltarea durabilă a comunității în schimbare.
Prezentarea unor modele umane exemplare din acest punct de vedere, a personalității și activității unor mari savanți, artiști, filozofi, oameni politici va oferi elevilor exemple convingătoare cu privire la menirea și modul de a fi al autenticelor persoane creative. Inițierea elevilor în metodologia riguroasă a cercetării științifice și în general în modalitățile de căutare și verificare a adevărului vor fi de natură să inducă elevilor respect pentru cercetarea științifică onestă și modestia generată de aprecierea exactă a valorii unei contribuții la vastul și inepuizabilul domeniu al cunoașterii și acțiunii umane.
Educarea creativității este un proces continuu ce trebuie realizat pe tot parcursul școlii. Astfel, trebuie să se aibă în vedere:
• dezvoltarea la elevi a operațiilor gândirii logice (analiza, comparația, sinteza, abstractizarea, generalizarea) și a operațiilor specifice obiectelor de specialitate;
• dezvoltarea imaginației creatoare, a capacității de inovație și invenție;
• existența în școală a unor laboratoare și ateliere bine dotate, a unor cercuri tehnico-științifice și literar-artistice conduse de profesori creativi;
• mediul școlar creativ, concretizat în folosirea la lecții și lucrări practice a metodelor și procedeelor euristice, de descoperire și invenție și a exercițiilor creative, bazate pe dezvoltarea gândirii, divergente și combinatorii;
Deosebit de importante sunt însușirea de către elevi a unor procedee de dezvoltare a imaginației creatoare, exercițiilor de creativitate, la încheierea unor capitole sau în cadrul disciplinelor opționale, recunoașterea și aprecierea valorilor create de elevi, existența unor relații de cooperare între profesori.
Învățarea creativă presupune dezvoltarea potențialului creativ al elevilor, manifestat în receptivitate față de nou, curiozitate științifică, nonconformism, originalitate, capacitate de elaborare, fluența gândirii (asociativă și ideațională), gândirea divergentă, imaginea creatoare, inventivitatea, capacitatea de tipizare și metamorfozare.
Etapele învățării creative pot fi:
• punerea și înțelegerea problemei sau crearea unor situații problematice;
• imaginarea ipotezei de rezolvare, analiza problemei și găsirea soluției de rezolvare;
• verificarea ipotezei și aplicarea acesteia la rezolvarea problemei;
Învățarea creativă se realizează folosind învățarea euristică prin problematizare, dialog euristic, descoperire, modelare, brainstorming, procedee de imaginare, rezolvarea de probleme descoperind mai multe soluții, rezolvarea de exerciții creative, care trebuie să existe în manualele școlare și programele disciplinelor opționale de studiu, precum și în cele pentru pregătirea în vederea participării la concursuri și olimpiade a elevilor supradotați.
Câtă vreme creația era socotită un privilegiu dobândit ereditar de o minoritate, școala nu s-a ocupat în mod special de acest aspect, deși, e drept s-au creat ici acolo câteva clase speciale pentru supradotați. De când se arată că automatele dirijate de calculatoare înfăptuiesc toate muncile stereotipe și deci omului îi revin mai mult sarcini de montaj, depanare și înnoire, cultivarea gândirii inovatoare a devenit o sarcină importantă a școlilor contemporane.
Pozițiile sceptice au susținut că învățământul actual, încorsetat de principii rigide, promovând mai mult gândirea critică, disciplina. Conformismul, n-ar putea promova libertatea deplină a spiritului, fantezia lipsită de orice constrângere, atât de importantă pentru spiritul creator. Obiecția, deși are o parte de adevăr, nu este esențială.
Gândirea omului are o uimitoare plasticitate. Și până acum elevii, după ce studiau teoreme precis formulate la matematică și noțiuni riguros întocmite la fizică sau chimie, puteau să adopte foarte bine cu totul altă orientare la orele de literatură, unde exprimarea metaforică, jocurile de cuvinte și imagini situează intelectul pe un cu totul alt plan.
Chiar la alte ore sau discipline putem foarte bine continua în unele lecții să deprindem copii cu raționamente perfect obiective, disecând critic unele fapte ori idei, iar în alte ore să-i stimulăm în descătușarea imaginației spre conceperea celor mai variate și surprinzătoare combinații, precum și găsirea unor soluții inovatoare.
Dar, desigur, sunt necesare o serie de transformări în felul de a organiza învățământul, modificări realizate în Occident de mai mulți ani, dar prea puțin observate în stilul activității din învățământul nostru preuniversitar.
Adaptarea la schimbare, asumarea acesteia solicită însă motivație și disponibilitate, efort continuu și competențe adecvate din partea cadrelor didactice, a elevilor și părinților acestora, a managerilor școlari, a tuturor celor care răspund de destinele școlii românești. Într-o școală a schimbării, se construiesc și se promovează noi standarde de performanță, se redimensionează și se reconstruiesc competențele profesiei de cadru didactic, dar și ale statutului de elev. Se organizează și se reorientează competențe, valori și atitudini, comportamente și rezultate, politici educaționale și finalități sociale. Reforma sistemică a învățământului preuniversitar, managementul fiecărei instituții de învățământ nu pot face abstracție de:
• implicarea actorilor multipli, mobilizarea resurselor umane și financiare, realizarea unor standarde performante în învățare, crearea parteneriatelor strategice în educație;
• garantarea accesului universal și continuu la învățare pentru a se forma și reînnoi competențele necesare unei participări susținute la dezvoltarea societății cunoașterii;
• consolidarea unui set de valori stabile și coerente care să determine conduite favorabile unui stil de viață sănătos (mintal, emoțional, fizic și socio-moral);
• promovarea și dezvoltarea formării continue, a educației permanente care să favorizeze evoluția în carieră, dezvoltarea personală și profesională;
• trecerea de la învățământul tradițional, centrat prioritar pe informație, la învățământul modern care să permită înzestrarea elevului cu un ansamblu structurat de competențe de tip funcțional.
Accentul trebuie pus atunci când formulăm obiectivele instructiv-educative. Cultivarea imaginației să nu apară pe undeva, la urmă, printre scopurile secundare. Ea trebuie să figureze alături de educarea gândirii. E nevoie să combatem însuși conformismul cultural, care se manifestă la profesorii ce privesc exercițiile de fantezie ca un simplu joc, fără consecințe serioase asupra dezvoltării intelectuale. Progresele gândirii în soluționarea de probleme depind în mare măsură de introducerea unor modificări, construcții presupunând tocmai un minim de inovație.
Obiectivele se reflectă în conținutul învățământului, în planurile și programele de învățământ. În continuare, pedagogia trebuie să susțină necesitatea revoluționării creative, atât la disciplinele de cultură generală, cât și la cele de specialitate și în gimnaziu și în liceu, iar programele să prevadă și lecții speciale în vederea cultivării ingeniozității.
Deosebit de importantă este atitudinea profesorului, relația sa cu elevii. Nu este deloc indicată poziția sa autoritară, oarecum despotică. Ea creează blocaje afective. Copiii nu îndrăznesc să pună întrebări, se tem de eșec, de ironii. E nevoie de un climat democratic, destins, prietenos.
Autoritatea unui profesor nu se bazează pe constrângere, pe frică, ci pe competența sa profesională, pe obiectivitatea și ținuta sa ireproșabilă. El trebuie să fie apropiat de elevi și să încurajeze imaginația, sugestii deosebite. Elevii să-și poată manifesta în voie curiozitatea, spontaneitatea. Să fie ceva firesc ca o idee originală, mai aparte, să atragă un punct în plus la notare, chiar dacă prin ea nu s-a putut soluționa chestiunea în discuție.
Desigur, profesorul trebuie să depisteze elevii cu potențialități creative superioare, cărora e firesc să li se asigure posibilități speciale de dezvoltare a capacităților lor. Există și teste speciale în vederea diagnosticului creativității, dar cei deosebiți, oricum pot fi observați prin felul de a rezolva probleme neobișnuite sau prin întrebările neașteptate pe care le pun. Însă profesorul are îndatorirea de a cultiva disponibilitățile imaginative ale întregii clase, folosind metode adecvate acestui obiectiv didactic major.
În vederea dezvoltării creativității există mijloace nespecifice, fără o relație cu anume obiect de învățământ și metode specifice în raport cu o anume materie, în funcție de conținutul ei.
Raportându-ne la metodele nespecifice, se disting trei categorii de probe: de tip imaginativ-inventiv, când se cere copiilor să elaboreze o compunere având în centru un obiect extrem de simplu (o frunză, un nasture, o floare). A doua categorie de exerciții sunt cele de tip problematic. Elevii sunt solicitați să formuleze cât mai multe întrebări în legătură cu obiecte cunoscute (piatră, foc, stele , soare). În fine, există și probleme de tip combinat, în care trebuie să se realizeze mici compuneri pe marginea unor tablouri înfățișând diverse scene sau să formuleze morala ce se poate degaja dintr-o asemenea imagine.
Se observă că, în ceea ce privește originalitatea, progresul cel mai evident se realizează în ciclul gimnazial, ciclul primar constituindu-se ca un punct de lansare.
Folosirea acestor metode nespecifice, chiar dacă n-ar duce momentan la progrese evidente pentru anume obiect de învățământ, sunt importante deoarece creează ceea ce se numește o atitudine creativă și mai ales aptitudinea de a căuta și a găsi probleme, aspecte cu rol hotărâtor în asimilarea temeinică a oricărei științe.
Progresul creativității și cu evidente beneficii de ordin instructiv-educativ se realizează prin metode și procedee specifice. Evident, cultivarea creativității nu constă numai în a-i stimula pe copii să pună întrebări. La majoritatea disciplinelor, calea principală o constituie metodele active, bazate pe observațiile independente. Printre acestea, un loc central îl ocupă problematizarea sau învățarea prin descoperire. În esență este vorba ca la cerința profesorului, elevii să precizeze o problemă și să o rezolve singuri, fie printr-un studiu individual în clasă, fie într-o activitate pe grupe.
Fără îndoială, un astfel de învățământ vine cu cerințe noi pentru corpul didactic, fiindcă nici vorbă să putem lăsa totul la inspirația elevilor. Problemele eventuale, soluțiile și modul de intervenție necesar trebuie gândite dinainte de profesor. Ar fi utile manualele speciale cu tipuri de probleme și multiple indicații metodice. Totuși, nu putem face apel numai la creativitatea cadrelor didactice care n-au primit nici o pregătire metodică specială în sensul realizării obiectivelor didactice propuse.
Activitatea în afara clasei și extrașcolară oferă numeroase prilejuri pentru cultivarea imaginației, a creativității. În cercurile de elevi se desfășoară o activitate liberă. Aici se pot exersa diferite metode de stimulare a imaginației, cum ar fi brainstorming-ul. Se pot organiza vizite în cadrul întreprinderilor, pentru ca elevii să înțeleagă mai bine fluxul tehnologic, modalitățile de intrare și ieșire a stocurilor din unitate. De asemenea se pot organiza întâlniri cu specialiști, se pot vizita birourile, se pot purta discuții despre munca din unitate. Ei pot să trezească vii interese pentru problemele ce-i preocupă și pentru posibila orientare a carierei.
Vizitarea expozițiilor, muzeelor, excursiile lărgesc orizontul, câmpul fanteziei copiilor și sunt resurse de inepuizabile întrebări.
În concluzie, se pot face multe pentru educarea spiritului creativ în școală. Dar, se vede necesitatea de a modifica destul de mult modul de gândire și stilul de lucru în clasă, cristalizate în secole de învățământ tradițional, prea puțin preocupat de această latură a personalității elevului, care capătă în zilele noastre o valoare din ce în ce mai însemnată.
Concepția școlii tradiționale, bazate îndeosebi pe predarea, memorarea și reproducerea cunoștințelor, neglijează dezvoltarea potențialului creator al elevilor și însușirea de către aceștia a unor tehnici de învățare creativă.
Așadar, școala contemporană, centrată pe elev, are un rol bine precizat în dezvoltarea uriașului potențial intelectual, reprezentat de inteligență și creativitate, care pus în valoare va asigura neîntrerupt progresul social-uman. În relația elev-proces de învățământ, cunoașterea nivelului de dezvoltare intelectuală al fiecărui elev este deosebit de importantă pentru folosirea unor metode adecvate, care să permită individualizarea învățământului, astfel încât fiecare elev să-și dezvolte la maximum capacitățile și aptitudinile creatoare prin procesul de învățământ.
Este momentul, pentru a nu fi prea târziu, să devenim cu toții elevi la școala schimbării pentru dobândirea competențelor specifice economiei cunoașterii și societății informaționale, pentru a participa activ, conștient și responsabil la construirea dezvoltării sociale, civice, culturale, economice sau administrative a comunității în care trăim și pe care o dorim reformată.
IV. Implementarea metodelor interactiv-active și a unor procedee și tehnici originale, la orele de Limba și literatura română, în ciclul primar
Un rol deosebit de important în cadrul activităților de Limba și literatura română, în ciclul primar, îl dețin metodele interactiv-active, precum și utilizarea unor tehnici și procedee specifice, cu accent pe formarea și dezvoltarea unui comportament creativ al elevilor.
Pentru a putea ieși din tiparul clasic și monoton al activităților, este necesar să încercăm utilizarea metodelor participativ-active. Acestea își vor pune accentul într-un mod eficient asupra dezvoltării personalității și creativității elevilor, implicându-i activ în propria lor formare.
Pe lângă aptitudinile de comunicare, orele de Limba și literatura română trebuie să vizeze și stimularea creativității lingvistice și literare a elevilor. Încă de la vârsta fragedă, se pot descoperi adevărate înclinații asupra artei literare, care prelucrate și valorificate într-un mod constructiv se vor lansa mai târziu ca adevărate capodopere ale tinerei generații.
Din păcate, metodologia aplicării și stimulării creativității nu este dezvoltată într-un mod pregnant în ciclul primar și implicit în sistemul de învățământ. Nu ne rămâne decât posibilitatea de a utiliza metode și tehnici specifice care vizează stimularea creativității.
În cadrul activităților de Limba și literatura română, în ciclul primar, vom folosi diverse metode de educare a creativității. Dintre acestea putem aminti: Brainstorming-ul, Sinectica, Starbursting-ul (explozia stelară), Metoda Pălăriilor gânditoare, Metoda Frisco. În afară de aceste metode specifice, vom putea utiliza diverse jocuri, precum și exerciții cu tentă creativă, care să urmărească formarea unei conduite creative a elevilor, începând cu vârsta școlară mică.
Astfel, elevilor li se va putea oferi posibilitatea de a căuta, de a cerceta și a-și imagina diferite situații creative. Prin prisma imaginației, elevii vor descoperi diferite moduri de interpretare a unor situații, a unor fapte prezentate în textele studiate. Totodată, ei vor avea posibilitatea de a oferi o continuare proprie și originală a unor întâmplări, povești sau texte literare studiate.
Ei vor pătrunde într-o lume cu totul nouă, o lume imaginară, în care orice este posibil. Cu cât nivelul de implicare al elevilor va fi mai mare, cu atât imaginația lor se va îmbogăți, iar creativitatea se va răsfrânge și asupra celorlalte activități pe care ei le desfășoară în viața de zi cu zi.
IV. 1. Lansarea ipotezelor experimentale
Ipoteza nulă a experimentului:
Folosind metodele interactiv-active cu accent pe creativitate, în plus față de curriculă, imaginația și creativitatea elevilor vor crește.
Ipotezele secundare ale experimentului:
a) În cazul în care se folosesc aceste metode interactiv-active la eșantionul experimental, creativitatea și imaginația elevilor va crește, față de grupul de control
b) Metodele interactive și procedeele speciale de creștere a creativității nu vor afecta în mod efectiv gândirea și comportamentul creativ al elevilor
IV. 2. Stabilirea eșantioanelor experimentale
Locul de inițiere și derulare a prezentului experiment a fost ales ca fiind Școala Generală „Aurel Vlaicu”, din Arad, școală unde sunt încadrat ca institutor titular, începând cu anul 2002. Menționez că am început să lucrez în învățământ din anul 1997, după absolvirea Școlii Normale „Dimitrie Țichindeal”, în același an, și în prezent sunt înscris la gradul didactic I, având o vechime în învățământ de aproape 10 ani.
a) În momentul de față, sunt conducătorul clasei a II-a D, clasă la care am implementat și utilizat metodele interactiv-active, precum și unele tehnici și procedee specifice, cu accent pe formarea și dezvoltarea unui comportament creativ al elevilor.
Grupa experimentală este formată din 22 de elevi, din care au fost înscriși 13 băieți și 9 fete. Numărul de elevi care au vârsta de 7 ani împliniți până la 1 septembrie este de 12 elevi, din care 7 sunt băieți și 5 sunt fete. Numărul de elevi care au vârsta de 8 ani împliniți până la 1 septembrie este de 10 elevi, din care 6 sunt băieți și 4 sunt fete.
În grupul experimental sunt înscriși la religia ortodoxă un număr de 19 elevi, la religia penticostală 1 elev, iar la religia catolică 2 elevi.
Grupul experimental conține 20 de elevi cu naționalitate română și 2 elevi cu naționalitate maghiară.
Nivelul de învățare și purtare al eșantionului experimental este unul bun, precizând că la sfârșitul clasei I s-au înregistrat 21 de calificative finale de FB și un elev a absolvit clasa I cu 2 calificative finale de B, înregistrate la limba română și matematică.
Nivelul familial și implicit socio-cultural al familiilor care alcătuiesc eșantionul experimental este unul bun. Astfel, toate familiile sunt legal constituite, copilul fiind al ambilor părinți. Familiile sunt alcătuite din 3 membri (12 familii), din 4 membri (8 familii), din 5 membri (1 familie) sau mai mulți membri (1 familie).
Veniturile familiale, pe membru de familie, depășesc plafonul minimal de 150 de RON, astfel încât nu se înregistrează dosare pentru burse sociale.
Funcțiile pe care le îndeplinesc părinții elevilor sunt diversificate în întreaga sferă socială. Ca exemplu enumerăm: lucrători comerciali, muncitori, asistenți, ofițeri, ospătari, șoferi, coafeze, ingineri, electroniști, administratori, vânzători, funcționari publici, polițiști. Nivelul de pregătire al părinților este de peste 10 clase, precum și studii superioare.
Starea materială de habitat a familiilor este înregistrată ca: 8 familii locuiesc la casă cu mai mult de 3 camere, iar 14 familii locuiesc în apartamente de 3-4 camere.
Se observă implicarea activă a părinților în activitățile desfășurate în școală. Activitățile care vin în sprijinul formării conduitei pozitive de învățare și comportamentale a elevilor sunt sprijinite de părinți, atât printr-un sprijin material, cât și prin implicarea directă în activitățile desfășurate.
În cadrul proiectului instituțional al Școlii Generale „Aurel Vlaicu”, intitulat Școala Generală „Aurel Vlaicu”- o școală arădeană vie (2004-2007) s-au derulat mai multe subproiecte, printre care și Săptămâna Părinților sau Săptămâna Conduitei Ecologice. Părinții au fost deosebit de receptivi și activi la activitățile propuse de conducătorul clasei, existând activități susținute chiar de ei. Dintre acestea menționăm: „În lumea cărților”, „Din tainele poveștilor”, „Călătorie prin țară”, „Let’s play English!” și altele.
S-au derulat și proiecte inițiate în scopul modernizării spațiului de învățare sub titlul „Sala de clasă-o sală modernă” (2005-2006) și „Sala de clasă-a doua casă” (2006-2007), activități care au fost finanțate de către părinți, atât material, cât și prin activități fizice de organizare a sălii de clasă.
b) Am ales ca grupă de control pentru experimentul derulat, clasa a II-a C, din aceeași școală, clasă condusă de institutor U.C. Cadrul didactic U.C. este încadrat ca institutor titular, gradul didactic I.
Grupa de control este formată din 22 de elevi, din care au fost înscriși 11 băieți și 11 fete. Numărul de elevi care au vârsta de 7 ani împliniți până la 1 septembrie este de 9 elevi, din care 6 sunt băieți și 3 sunt fete. Numărul de elevi care au vârsta de 8 ani împliniți până la 1 septembrie este de 13, din care 5 sunt băieți și 8 sunt fete.
În grupul de control sunt înscriși la religia ortodoxă un număr de 17 elevi, la religia penticostală 3 elevi, iar la religia catolică 2 elevi.
Grupul de control conține 19 de elevi cu naționalitate română și 3 elevi cu naționalitate maghiară.
Nivelul de învățare și purtare al eșantionului de control este unul bun, precizând că la sfârșitul clasei I s-au înregistrat 19 calificative finale de FB și 3 elevi au absolvit clasa I cu calificative finale de B, înregistrate la limba română și matematică.
Nivelul familial și implicit socio-cultural al familiilor care alcătuiesc eșantionul de control este unul bun. Astfel, toate familiile sunt legal constituite, copilul fiind al ambilor părinți. Familiile sunt alcătuite din 3 membri (10 familii), din 4 membri (9 familii), din 5 membri (2 familie) sau mai mulți membri (1 familie).
Veniturile familiale, pe membru de familie, depășesc plafonul minimal de 150 de RON, astfel încât nu se înregistrează dosare pentru burse sociale.
Funcțiile pe care le îndeplinesc părinții elevilor sunt diversificate în întreaga sferă socială. Ca exemplu enumerăm: ingineri, vânzători, cadre didactice, muncitori, asistenți, preoți, polițiști. Nivelul de pregătire al părinților este de peste 10 clase, precum și studii superioare.
Starea materială de habitat a familiilor este înregistrată ca: 10 familii locuiesc la casă cu mai mult de 3 camere, iar 12 familii locuiesc în apartamente de 2, 3, 4 camere.
Activitățile din școală care au fost desfășurate cu grupul de control au beneficiat de sprijinul activ al părinților. Părinții s-au implicat și în modernizarea sălii de clasă, pentru a spori calitatea actului de formare al elevilor și în celelalte activități derulate de către cadrul didactic.
Pe parcursul celor aproape doi ani, am observat receptivitatea părinților la nou, la original, la tot ceea ce vine în sprijinul dascălului pentru a putea contribui la formarea activă a elevilor.
IV. 3. Evaluarea inițială a grupului experimental și de control
În evaluarea inițială a grupului experimental și de control am folosit câteva probe din Testul de imaginație și creativitate (adaptat după E. P. Torrance, Al. Osborn, J. P. Guilford, N. A. Wallach și N. Kogan, G. Meunier).
a) Prima probă a testului de creativitate pe care l-am aplicat pentru evaluarea inițială a grupului experimental și a grupului de control, are următoarea cerință: „Gândiți-vă la cât mai multe asemănări posibile între obiectele de mai jos, luate două câte două”. Am înregistrat mai multe variante de răspuns, la fiecare dintre cele 8 variante date în testul prezentat.
La grupul experimental, am observat că au fost folosite aceleași răspunsuri de mai multe ori, de către mai mulți elevi. Spre exemplu, pentru prima variantă cartof-morcov, cele mai multe variante de asemănări alese au fost legume (10 variante). Totuși, au fost descoperite și alte asemănări, repetate de mai multe ori: sănătoase (4 variante), comestibile (3 variante), se cultivă (1 variantă), în grădină (1 variantă), au frunze (1 variantă). Variantele deosebite prezentate au fost au vitamine (2 variante).
La eșantionul de control, pentru prima variantă, cele mai multe răspunsuri au fost date ca fiind legume (13 variante). Celelalte răspunsuri au fost următoarele: vitamine (6 variante), sănătoase (2 variante). Soluția deosebită descoperită a fost au rădăcină (1 variantă).
b) A doua probă a testului de creativitate pe care l-am aplicat pentru evaluarea inițială a grupului experimental și a grupului de control, are următoarea cerință: „Imaginați-vă cât mai multe lucruri pe care ar putea să le reprezinte figurile de mai jos”. Am înregistrat mai multe variante de răspuns, la fiecare dintre cele 8 variante date în testul prezentat.
La grupul experimental, am observat că au fost folosite aceleași răspunsuri de mai multe ori, de către mai mulți elevi. Spre exemplu, pentru prima imagine, cele mai multe variante de asemănări descoperite au fost înghețată (7 variante). Totuși, au fost descoperite și alte asemănări, repetate de mai multe ori: paletă (3 variante), cioc (2 variante), craniu (1 variantă), căpșună (1 variantă), pară (1 variantă), floare (1 variantă), chitară (1 variantă), șapcă (1 variantă), microfon (1 variantă), nas (1 variantă), cheie (1 variantă). Varianta deosebită prezentată a fost asteroid (1 variantă).
La eșantionul de control, referitoare la prima imagine, cele mai multe variante de asemănări descoperite au fost înghețată (8 variante). Alte răspunsuri înregistrate au fost: pară (3 variante), cioc (3 variante), floare (2 variante), morcov (2 variante), cheie (2 variante), cățel (1 variantă).
În urma aplicării testului inițial și a întocmirii diagramelor răspunsurilor date de grupul experimental și cel de control am constatat că nivelul de creativitate și implicit imaginația elevilor are un nivel satisfăcător, raportat la limita de vârstă al elevilor chestionați. Acest lucru se datorează faptului că s-au identificat atât răspunsuri asemănătoare, cât și răspunsuri date într-un mod singular și original. Totodată, putem spune că cele două eșantioane alese au același punct de plecare, existând asemănări pregnante între acestea.
Din punct de vedere al nivelului de învățare, în faza inițială a experimentului, grupul experimental a obținut 63 de calificative de FB și 25 de calificative de B, dintr-un număr de 88 de calificative, înregistrate la Limba și literatura română, Matematică, Cunoașterea mediului și Abilități practice.
Grupul de control a obținut, în faza inițială a experimentului, 63 de calificative de FB și 25 de calificative de B, dintr-un număr de 88 de calificative, înregistrate la Limba și literatura română, Matematică, Cunoașterea mediului și Abilități practice.
Din datele înregistrate, se poate observa compatibilitatea acestor eșantioane de lucru, atât din punct de vedere școlar, al nivelului de învățare al clasei, cât și din punct de vedere familial și socio-cultural, manifestat în școală, precum și în afara școlii.
IV. 4. Aplicarea metodelor interactiv-active și a unor procedee și tehnici specifice, la orele de Limba și literatura română, în ciclul primar
Activitățile de Limba și literatura română, în ciclul primar urmărește înțelegerea de către elevi a bogăției limbii materne și folosirea corectă a ei, în relațiile cu oamenii. Cu cât cunosc mai bine limba română, cu atât mai ușor își vor însuși elevii cunoștințele din domeniul umanist și științific. Înțelegerea limbii este în funcție de cunoașterea compartimentelor principale ale ei: vocabularul, fonetica, ortografia, ortoepia, gramatica. A stăpâni vocabularul unei limbi înseamnă a cunoaște fondul principal lexical al acestei limbi și bogăția de sensuri ale cuvintelor. Acest deziderat îl realizează școala, lărgind permanent și sistematic vocabularul elevilor prin lectura conștientă și activă și prin însușirea cunoștințelor din celelalte discipline de învățământ. Totuși, cunoașterea cuvintelor și a sensurilor lor nu este suficientă pentru stăpânirea limbii. Mai este necesară cunoașterea structurii și a construcției limbii.
În contextul formării și dezvoltării elementelor comunicării, se folosesc exerciții de comunicare orală și scrisă. Totuși, cu cât bogăția activităților este mai mare, cu atât eficacitatea procesului instructiv-educativ este mai bine determinat.
Intenția personală este de a îmbogăți activitățile specifice Limbii și literaturii române, prin aplicarea metodelor interactiv-active și a unor procedee și tehnici proprii, originale care să stimuleze implicarea elevilor, precum și să ajute la formarea unei conduite activ-creative a elevilor.
Dintre metodele pe care le-am aplicat în timpul activităților de Limba și literatura română se identifică: Brainstorming-ul, Starbursting-ul, Metoda Pălăriilor gânditoare, Sinectica, Metoda Frisco.
Textele propuse pentru abordare, din punct de vedere al metodelor implicate, sunt: În Țara proștilor, de Alexei Tolstoi și Povestea unui om leneș, după Ion Creangă.
Întotdeauna, înainte de aplicarea metodelor de mai sus, am început cu lectura explicativă a textului. În momentul în care s-a descifrat și s-a înțeles mesajul textului, am continuat activitatea prin aplicarea brainstormingul-ui, propunând o nouă abordare a textului.
Le-am cerut elevilor să precizeze: „Cum îi pedepsiți pe cei doi cerșetori care i-au furat banii micului Buratino și l-au spânzurat în copac?” sau „Cum l-ai ajuta pe omul cel leneș, ca sătenii să nu-l mai ducă la spânzurătoare?”
Astfel, am încercat să îi las pe elevi să emită gânduri, idei, prejudecăți, în legătură cu problema lansată, pentru a da posibilitatea imaginației și creativității lor să intre în joc. Având mai multe idei, ipoteze, am încercat să le ierarhizăm în funcție de număr de răspunsuri asemănătoare.
Spre exemplu, la primul text am observat că ideile de răspunsuri predominante au fost: „Cerșetorii trebuie spânzurați, la fel cum au făcut și ei cu Buratino (6 răspunsuri)” și „Cerșetorii trebuie duși la închisoare (5 răspunsuri)”. Se observă „maturitatea” gândirii copiilor care știu că faptele rele se pedepsesc fie cu aceeași monedă, fie prin închisoare. Totuși s-a înregistrat și răspunsuri imaginare, creative, după cum urmează: „Cerșetorii trebuie duși la vicleanul Carabas-Barabas, pentru a câștiga alți bani” sau „Cerșetorii ar trebui alungați din poveste”.
În urma utilizării repetate a acestei metode, am putut observa că soluțiile oferite de către copii s-au diversificat, existând mult mai puține variante de răspunsuri care se repetă. Spre exemplu, la cel de-al doilea text înregistrat, am descoperit următoarele răspunsuri: „Eu l-aș forța pe leneș să mănânce (2 răspunsuri)”, precum și răspunsuri deosebite, creative: „Eu l-aș arunca pe leneș în șemineul fabricii de făcut hărnicie”.
Metoda Starbursting poate fi aplicată cu succes la aceste două texte. Astfel, pe baza textului, elevii au reușit, pornind de la propoziția „Buratino pleacă în Țara Proștilor” să descopere mai multe întrebări, și totodată răspunsurile la întrebări, care să se regăsească în textul prezentat. Se poate observa că pornindu-se de la acest enunț, elevii au reușit să alcătuiască cinci întrebări principale, care urmăresc evoluția acțiunii, precum și șapte întrebări secundare, completând ideile principale. Putem spune astfel că structura exploziei stelare este construită pe două nivele, răspândindu-se în mai multe direcții.
În cel de-al doilea text studiat, enunțul de la care am pornit a fost: „Leneșul a fost spânzurat”. Aici observăm că au fost descoperite cinci întrebări principale, șapte întrebări secundare. Deosebirea apare datorită faptului că raza exploziei stelare se întinde de data aceasta pe trei nivel de acțiune, existând idei care derivă din cele secundare. Putem observa că pe măsură ce metodele se folosesc mai des, raza exploziei stelare crește, și ceea ce este mai important, explozia ideilor se întinde în direcții diferite.
Așadar, constatăm că metoda Starbursting îi provoacă elevului o viziune extinsă asupra unui anume fapt, ceea ce îl ajută în capacitatea de analiză și sinteză a textului literar. Subiectul implicat are posibilitatea de a-și imagina și de a crea întrebări proprii, ale căror răspunsuri nu se află în text, oferindu-i-se, astfel, posibilitatea de a-și manifesta creativitatea într-un mod propriu.
O altă metodă care solicită imaginația și creativitatea grupului implicat este Metoda Pălăriilor gânditoare. Dacă Metoda Frisco, propune doar patru categorii de personaje (conservatorul, exuberantul, pesimistul, optimistul), această metodă lărgește numărul de personaje și de situații de analiză a faptelor, din punctul de vedere al celor șase tipuri de personaje care poartă cele șase pălării gânditoare.
Accentul se pune pe pălăria galbenă și pălăria verde. Pălăria galbenă vine în scopul luminării situației, galbenul simbolizând lumina soarelui, strălucirea, optimismul. Pălăria verde este cea mai importantă, deoarece este cea care generează ideile noi, stimulând gândirea creativă, producția de idei noi, inovatoare.
Unul dintre răspunsurile pălăriei verzi, pentru întâmplarea lui Buratino este „Țara Proștilor, fiind o țară magică, va face ca banii din gropiță, să se transforme într-un copac cu bani de aur, așa cum i-a promis vulpea Alisa și motanul Bazilio. Cerșetorii vor fi supărați că Buratino va avea și mai mulți galbeni, iar ei nu”, iar privind pățania leneșului: „Leneșul poate să meargă la hambarul cucoanei. Dacă nu mănâncă posmagii, să îi fie înmuiați și apoi îndesați pe gât”.
Metoda celor șase pălării vine în sprijinul dascălului datorită modului și capacității de interpretare a textului literar, oferindu-i-se posibilitatea de abordare a textului din mai multe puncte de vedere.
Fiecare participant își va „găsi locul” și va judeca faptele în funcție de pălăria pe care și-a ales să o reprezinte. Treptat, participanții vor fi stimulați să încerce și alte pălării, pentru a-și diversifica punctul de vedere asupra subiectului propus spre analiză. Se va urmări trecerea prin toate pălăriile pentru a se diversifica modul de gândire și de creare a răspunsurilor în funcție de modul de interpretare al fiecărei pălării.
Așadar, se observă că activitățile de Limba și literatura română obțin o importanță deosebită din punct de vedere al stimulării și valorificării creativității. În momentul propunerii abordării orelor de limba română și din prisma metodelor interactiv-active, cu accent pe creativitate, rezultatele așteptate au avut un grad mai mic de creativitate, pe măsură ce am exersat aplicarea acestor metode, am reușit să obținem rezultatele așteptate. Valoarea compozițiilor creative a crescut, cu fiecare pas în care au fost utilizate activ și eficient metodele propuse. Gândirea, imaginația și puterea de creație a elevilor a fost stimulată pentru a obține întotdeauna rezultate pozitive, atât în timpul activităților de la Limba și literatura română, cât și în timpul celorlalte activități școlare.
IV. 5. Evaluarea finală a grupului experimental și de control
În evaluarea finală a grupului experimental și de control am folosit alte probe din Testul de imaginație și creativitate (adaptat după E. P. Torrance, Al. Osborn, J. P. Guilford, N. A. Wallach și N. Kogan, G. Meunier)
În urma aplicării metodele interactiv-active cu accent pe creativitate, în plus față de curriculă, la clasa a II-a, le-am propus elevilor încă câteva probe prin care să observăm în ce mod implementarea și utilizarea acestor tehnici și-au pus accentul pe dezvoltarea creativității și a laturii comportamentale ale elevilor.
a) Prima probă prin care am încercat o nouă testare a elevilor, din partea finală a experimentului are următoarea cerință: „Gândiți-vă la cât mai multe utilizări neobișnuite pe care le-ar putea avea cele 8 obiecte prezentate mai jos”.
La grupul experimental, pentru cuvântul nasture, am observat că doar cinci răspunsuri au fost aceleași (pentru ochi), celelalte fiind cu totul diferite, și anume: la haine (2 variante), la cusut (2 variante), ca minge (2 variante), la scris (1 variantă), la oglindă (1 variantă), la pantof (1 variantă), pentru sticlă (1 variantă), cercel (1 variantă), ceas (1 variantă), la mașină (1 variantă), pentru ou (1 variantă), pentru păpușă (1 variantă), pentru cap (1 variantă).
Se observă faptul că răspunsurile elevilor sunt diferite, înregistrându-se idei originale, în elaborarea cărora s-a utilizat creativitatea și imaginația elevilor. Spre exemplu, avem varianta deosebită de răspuns pentru această probă care este vitamina C.
La grupul de control se observă că răspunsurile elevilor nu sunt atât de diversificate, înregistrându-se același răspuns, pentru ochi, în număr de 9 ori. Celelalte răspunsuri au fost: minge (3 variante), la haine (2 variante), la mașină (1 variantă), cap (1 variantă), pentru sticlă (1 variantă), cercel (1 variantă), ceas (1 variantă), la oglindă (1 variantă), la scris (1 variantă). Răspunsul deosebit ales a fost cel (1 variantă).
În urma înregistrării rezultatelor și a realizării diagramelor răspunsurilor din cadrul testării finale a celor două eșantioane de lucru, se poate constata că apar diferențe în modul de redactare a răspunsurilor date, eșantionul experimental obținând o notă de originalitate, imaginație și creativitate mai mare.
b) Al doilea test propus pentru rezolvare a fost: „Găsiți cât mai multe interpretări, semnificații pentru fiecare dintre desenele schematice de mai jos ”.
La grupul experimental am observat că nota de imaginație și creativitate din răspunsurile pe care le-au dat elevii a început să crească. Astfel, pentru prima imagine, doar cinci variante au fost asemănătoare, pentru răspunsul floare. Celelalte răspunsuri au fost: baloane, masă de biliard, ciorchine, pom, chiuvetă, morișcă, stâlp, paletă, copac, stea, planete, comete, bomboane, pomișor. Cuvântul cu o însemnătate deosebită a fost ales ca fiind licurici.
La grupa de control, pentru răspunsul floare s-a înregistrat un număr de zece răspunsuri, celelalte variante fiind: mingi, roată, copii, copac, cercuri, pom. Cuvântul cu o valoare de imaginație mai deosebită a fost ales ca fiind înghețată.
Dacă facem o comparație între variantele de răspuns la cele două grupe, cea experimentală și cea de control, se observă că grupa experimentală, în urma valorificării tehnicilor specifice creativității, a reușit să obțină răspunsuri mult mai diversificate și imaginare decât grupa de control. Astfel, eșantionul experimental a înregistrat un număr de 16 variante diferite de răspuns, pe când cel de control a oferit doar 8 variante diferite pentru cerința dată.
Analiza diagramelor referitoare la soluțiile acestui test arată că în urma folosirii diferitelor metode și tehnici care stimulează imaginația, creativitatea grupului experimental crește într-o mai mare măsură, față de cea a grupului de control.
c) Ultima probă a testului de verificare finală, propusă pentru rezolvarea de către cele două eșantioane de lucru are cerințele următoare:
1. „Notați toate obiectele rotunde la care vă gândiți” și
2. „Notați toate obiectele care fac zgomot”.
1. Eșantionul experimental a propus ca răspunsuri, pentru obiectele rotunde, un număr total de 15 variante de răspuns, din care cea mai interesantă soluție a fost punctul. Dintre celelalte soluții, precizez că doar 4 variante au fost repetate de mai multe ori, și anume obiectul minge.
Eșantionul de control, pentru obiectele rotunde, a înregistrat un număr total de 10 variante de răspuns, dintre care răspunsurile repetate au fost obiectul minge, de 7 ori, iar soluția interesantă a fost Pământul.
2. Pentru cea de-a doua cerință, referitoare la obiectele care fac zgomot, au fost prezentate mai multe soluții de către eșantionul experimental, în număr de 18 răspunsuri, dintre care cele care se repetă au fost pentru obiectul tractor (4 răspunsuri), răspunsul creativ fiind dat de fântână.
Eșantionul de control a prezentat un număr de 12 răspunsuri, dintre care cele mai multe soluții repetate au fost mașina, de 7 ori, iar răspunsul interesant a fost desemnat a fiind chitara.
Conform analizei diagramelor întocmite pe baza soluțiilor de la ultimei probe care vizează testarea creativității membrilor celor două grupe de lucru, putem spune că originalitatea și imaginația răspunsurilor oferite a fost mai mare în cadru grupului experimental, față de grupul de control.
Se demonstrează, astfel, că prin utilizarea diferitelor tehnici și metode care vizează creativitatea, grupul experimental unde au fost implementate acestea, va avea o creativitate crescută față de grupul de control care și-a desfășurat activitatea într-un mod normal.
Totodată, urmărind rezultatele obținute la învățătură de către eșantionul experimental și cel de control, se constată că grupul experimental a obținut un număr total de 82 de calificative de FB și doar 6 calificative de B, înregistrate la Limba și literatura română, Matematică, Cunoașterea mediului și Abilități practice. Grupul de control a obținut la aceleași discipline de învățământ un număr de 72 de calificative de FB și 16 calificative de B.
Astfel, în urma experimentării aplicării metodelor și tehnicilor specifice creativității, la ciclul primar, clasa a II-a, rezultatele de învățare și atitudinea comportamentală a subiecților din cadrul grupului experimental a înregistrat un progres vizibil față de grupul de control.
IV. 6. Studii de caz
IV. 6. 1 Studiul de caz I
Elevul C. D. C provine dintr-o familie legal constituită, fiind al ambilor părinți. Locuiește împreună cu familia într-o casă cu trei camere, beneficiind de camera lui proprie. Născut la 3 aprilie 1998, este singurul fiu al familiei.
Tatăl minorului se numește C. G., născut în 1969, în Arad . În prezent își desfășoară activitatea în Arad, fiind încadrat ca ospătar, cu locul de muncă în Germania. Mama minorului se numește C. C., născută în 1971, în Arad. În prezent este casnică, ocupându-se cu întreținerea ordinii și curățeniei în gospodărie.
De educația copilului se ocupă mama. În timpul pregătirii lecțiilor este supravegheat de către mamă. Activitățile preferate ale copilului sunt: fotbalul, desenul, mersul cu bicicleta și altele.
Dintre trăsăturile de caracter predominante putem aminti: comunicativ, prietenos, perseverent, modest, egoist, cu tentă spre posesivitate, atent, disciplinat. Constatăm că nu este: superficial, neascultător, timid, obraznic.
În urma aplicării experimentului am putut constata că elevul C. D. C. și-a îmbunătățit creativitatea și imaginația. La începutul experimentului, în urma testărilor inițiale, am înregistrat pentru testul 1 un număr de 3 variante de răspuns (legume, sunt în grădină, putem să le mâncăm), iar pentru testul 2 am înregistrat un număr de 4 soluții (căpșună, cheie, vânătă, balon). După aplicarea testelor pentru evaluarea finală, am constatat că s-a mărit numărul de răspunsuri și s-a diversificat. Astfel, pentru testul 3 am consemnat soluțiile: nasturele se folosește pentru a închide sacoul, un ochi de păpușă, pentru a închide cămașa, la cântat, la caiet, pentru mâncare (6 răspunsuri). Pentru testul 4: imaginea 1 reprezintă: o floare, baloane, pomișor, coșuleț cu ouă, stele, morișcă (7 răspunsuri). Pentru testul 5a, obiectele rotunde au fost: cercul, ovalul, floarea, mingea, roata, pistilul, oala, becul, paharul și altele (12 răspunsuri), iar pentru testul 5b, obiectele care fac zgomot au fost: tractorul, mașina, tirul, toba, ciocanul, mașina de găurit, combina, avionul și altele (11 de răspunsuri).
Așadar, în urma aplicării și experimentării metodelor specifice, bazate pe creativitate, putem concluziona că imaginația creatoare a elevului C. D. C. s-a îmbogățit, atât prin modificarea prin progres a numărului de soluții descoperite, cât și pentru diversificarea soluțiilor găsite. Răspunsurile și soluțiile descoperite au fost cu mult mai multe și mai valoroase la finalul experimentului, decât înainte de începerea experimentului.
IV. 6. 2 Studiul de caz II
Eleva D. B. M provine dintr-o familie legal constituită, fiind a ambilor părinți. Locuiește împreună cu familia într-un apartament cu patru camere, beneficiind de camera ei proprie. Născută la 22 iulie 1998, este fiica cea mare a familiei, având un frate mai mic (D. D. R.), în vârstă de 6 ani.
Tatăl minorei se numește D. P. D., născut în 1968, în Arad. În prezent își desfășoară activitatea în Arad, fiind încadrat ca taximetrist la compania Taxi Alfa, Arad. Mama minorei se numește D. E. M., născută în 1976, la Arad. În prezent este casnică, ocupându-se cu întreținerea ordinii și curățeniei în gospodărie.
De educația copilului se ocupă ambii părinți. În timpul pregătirii lecțiilor o supraveghează mama. Activitățile preferate ale copilului sunt: desenul, joaca, mersul cu bicicleta și altele. Ca responsabilitate în gospodărie, trebuie să întrețină ordinea și curățenia în propria cameră. Urmează și alte activități, extrașcolare, în special activități desfășurate la Palatul Copiilor, dintre care amintim cercul de muzică canto.
Dintre trăsăturile de caracter predominante putem aminti: comunicativă, prietenoasă, sinceră, politicoasă, ordonată, harnică, disciplinată, modestă. Constatăm că nu este: egoistă, obraznică, superficială, neascultătoare, dar puțin timidă și nestăpânită.
În urma aplicării experimentului am putut constata că eleva D. B. M. și-a îmbunătățit creativitatea și imaginația. La începutul experimentului, în urma testărilor inițiale, am înregistrat pentru testul 1 un număr de 3 variante de răspuns (legume, au frunze, sunt în grădină), iar pentru testul 2 am înregistrat un număr de 4 soluții (înghețată, cap de rață, morcov, papuc). După aplicarea testelor pentru evaluarea finală, am constatat că s-a mărit numărul de răspunsuri și s-a diversificat. Astfel, pentru testul 3 am consemnat soluțiile: nasturele se folosește pentru un ochi de păpușă, un ochi de sticlă, la cusut, la pantof, la barcă, pentru ghiveci (6 răspunsuri). Pentru testul 4: imaginea 1 reprezintă: o floare, un copac, o câmpie, o stea, beculețe, o paletă (6 răspunsuri). Pentru testul 5a, obiectele rotunde au fost: minge, ochi, cap, ceas, cerc, mijlocul florii, șoricelul, bila, bomboana, mărul, balon (11 răspunsuri), iar pentru testul 5b, obiectele care fac zgomot au fost: mașina de spălat, mixerul, mașina, tractorul, mașina de găurit, claxonul, televizorul, câinele, avionul, ceasul, cuptorul, gura (12 de răspunsuri).
Așadar, în urma aplicării și experimentării metodelor specifice, bazate pe creativitate, putem concluziona că imaginația creatoare a elevei D. B. M. s-a îmbogățit, atât prin modificarea prin progres a numărului de soluții descoperite, cât și pentru diversificarea soluțiilor găsite. Răspunsurile și soluțiile descoperite au fost cu mult mai multe și mai valoroase la finalul experimentului, decât înainte de începerea experimentului.
IV. 6. 3 Studiul de caz III
Elevul Ba. R. A. provine dintr-o familie legal constituită, fiind al ambilor părinți. Locuiește împreună cu familia într-o casă cu cinci camere, beneficiind de camera lui proprie. Născut la 22 august 1998, este fiul cel mijlociu al familiei, având o soră mai mare (Ba. K. M.), în vârstă de 10 ani și o soră mai mică (Ba. M. C.), în vârstă de 5 ani.
Tatăl minorului se numește Ba. O., născut în 1974, în Cluj-Napoca. În prezent își desfășoară activitatea în Arad, fiind încadrat ca și Controlor trafic aerian, Centrul de dirijare al zborului, Arad. Mama minorului se numește Ba. C. A., născută în 1976, la Cluj-Napoca. În prezent își desfășoară activitatea în Arad, în domeniul manichiură și pedichiură, la salonul „ALL BEAUTY”.
De educația copilului se ocupă ambii părinți. În timpul pregătirii lecțiilor îl supraveghează unul dintre părinți, uneori și bunica. Activitățile preferate ale copilului sunt: mersul pe role, înotul, ieșirile în parc cu câinii, pe bicicletă și altele. Ca responsabilitate în gospodărie, trebuie să întrețină ordinea și curățenia în propria cameră, precum și să hrănească animalele. Familia înregistrează mai multe animale: 3 câini, 3 pisici, 3 iepurași și 3 porcușori de Guineea, câte unul pentru fiecare copil al familiei. Precizez că în trecut familia s-a ocupat cu creșterea animalelor de casă, în spirit comercial.
Dintre trăsăturile de caracter predominante putem aminti: comunicativ, prietenos, sincer, politicos, ordonat, harnic, disciplinat, modest. Constatăm că nu este: egoist, obraznic, superficial, neascultător, nestăpânit. Din punct de vedere al atenției și perseverenței, acestea se manifestă într-un mod sporit doar asupra domeniului care îl interesează în mod concret.
În urma aplicării experimentului am putut constata că elevul Ba. R. A. și-a îmbunătățit creativitatea și imaginația. La începutul experimentului, în urma testărilor inițiale, am înregistrat pentru testul 1 un număr de 4 variante de răspuns (legume, le mâncăm, se folosesc la supe, sunt în grădină), iar pentru testul 2 am înregistrat un număr de 5 soluții (înghețată, sticlă, plastilină, craniu, floare). După aplicarea testelor pentru evaluarea finală, am constatat că s-a mărit numărul de răspunsuri și s-a diversificat. Astfel, pentru testul 3 am consemnat soluțiile: nasturele se folosește pentru pistilul florii, un ornament, un capac de canal, vitamina c, ceas, bilă de bowling (6 răspunsuri). Pentru testul 4: imaginea 1 reprezintă: o paletă de tenis, ploaie, furnici dansatoare, masă de biliard, copac, baloane, morișcă (7 răspunsuri). Pentru testul 5a, obiectele rotunde au fost: bec, floare, elefant, cap, România, meteorit, coroană, aureolă și altele (22 de răspunsuri), iar pentru testul 5b, obiectele care fac zgomot au fost: piciorul, palmele, ceasul, copiii răi, macaraua, sforăitul, fierul oaselor și altele (20 de răspunsuri)
Așadar, în urma aplicării și experimentării metodelor specifice, bazate pe creativitate, putem concluziona că imaginația creatoare a elevului Ba. R. A. s-a îmbogățit, atât prin modificarea prin progres a numărului de soluții descoperite, cât și pentru diversificarea soluțiilor găsite.
V. Concluzii
Considerăm că cele expuse în lucrarea de față va contribui la soluționarea în complex a problemei rolului dezvoltării creativității la disciplina Limba și literatura română, în ciclul primar.
În lucrarea dată ne-am propus ca scop să ridicăm nivelul de dezvoltare a creativității la Limba și literatura română. Am observat că în timpul acelor activități în care am folosit metodele și procedeele specifice creativității, am obținut rezultate deosebite: copiii au fost activi, s-au simțit liberi și în largul lor, iar lucrările le-au reușit foarte bine.
În timpul activităților de la Limba și literatura română am folosit metode interactiv-active și procedee specifice, bazate pe creativitate, datorită cărora am obținut rezultatele dorite. Starea lucrurilor ne demonstrează că trebuie elaborată o metodologie a creativității și încadrată în trunchiul comun al activităților desfășurate în ciclul primar.
Vârsta școlarului de ciclu primar este o etapă determinatoare. Flexibilitatea, fluența, imaginația, ingeniozitatea, senzitivitatea înaltă la această vârstă determină posibilitățile potențiale ale dezvoltării creative multilaterale ale copilului.
Prin utilizarea diferitelor tehnici și metode specifice care vizează creativitatea, grupul experimental, unde au fost implementate acestea, va avea o creativitate ridicată față de grupul de control care și-a desfășurat activitatea într-un mod normal
Rezultatele copiilor la vârsta școlară servesc ca bază a reușitei din clasele de mai apoi. La sfârșitul ciclului primar, elevul trebuie să persiste în dorința de a învăța, trebuie să știe a învăța corect și să aibă încredere în propriile puteri creatoare, folosindu-și din plin imaginația, ori de câte ori i se cere.
Copilul este un subiect activ de cunoaștere, ce absoarbe cu nesaț informația ce i-o propune pedagogul, el trebuie să fie pregătit de a primi din ce în ce un volum mai mare de cunoștințe. Sarcina principală a maturilor este de a crea condiții optime de descoperire și realizare a posibilităților lui creative și de a se lua în vedere individualitatea fiecărui copil.
VI. Bibliografie
Alexandru, Gheorghe; Șincan, Eugenia, Lecturi literare pentru ciclul primar, îndrumător metodic, vol. II, Editura Gheorghe-Cârțu Alexandru, Craiova, 1995
Baba, Letiția și colaboratorii, Jocul-învățare și terapie, Editura Timișoara, 2004
Bălan, Bogdan și coordonatorii, Psihologie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Editura Polirom, București, 1998
Breben, Silvia și colaboratorii, Metode interactive de grup, Editura Arves, Craiova, 2002
Bucoș, Mușata, Instruire interactivă. Repere pentru reflecție și acțiune, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2002
Buzdugan, Tiberiu, Psihologia pe înțelesul tuturor, EDP, București, 1999
Carcea, Maria, Strategii de activare a potențialului creativ, Editura Burg Sibiu, 2004
Cerghit, Ioan, Metode de învățământ, EDP, București, 1997
Cerghit, Ioan, Pedagogie. Fundamentări teoretice și demersuri aplicative, Editura Polirom, 2002
Chereja, Florica, Dezvoltarea gândirii critice în învățământul primar, Editura Humanitas, București, 2004
Clegg, Brian; Birch, Paul, Creativitatea, curs rapid, 150 de tehnici și exerciții, Editura Polirom, Iași, 2003
Cosmovici, A; Iacob, L, Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași, 1998
Cucoș, Constantin, Educația. Dimensiuni culturale și interculturale, Editura Polirom, Iași, 2000
De Peretti, Andre; Legrand, Jean-Andre; Boniface, Jean, Tehnici de comunicare, Editura Polirom, Iași, 2001
Dincă, Margareta, Teste de creativitate, Editura Paideia, București, 2001
Eftenie, Nicolae, Introducere în Metodica studierii Limbii și literaturii române, Editura Paralela 45, Colecția Metodica activă, Cluj-Napoca, 2000
Ilica, Anton și colaboratorii, O pedagogie pentru învățământul primar, Editura Universității „Aurel Vlaicu”, Arad, 2005
Ionescu, Miron, Demersuri creative în predare și învățare, Cluj-Napoca, 2000
Ionescu, Miron, Instrucție și educație, „Vasile Goldiș” University Press, Arad, 2005
Ionescu, Radu și coordonatorii, Introducere în psihologia contemporană, Editura Sincron, Cluj-Napoca, 1991
Joița, Elena și coordonatorii, Pedagogie și elemente de psihologie școlară, Editura Arves, Craiova, 2003
Molan, Vasile și colaboratorii, Limba noastră-i o comoară, Editura Gymnasium, 2001
Munteanu, Anca, Incursiuni în creatologie, Editura Augusta, Timișoara, 1994
Neacșu, Ioan, Instruire și învățare, EDP, București, 1999
Nestor, Iacob Marius, „Creativitatea”, Ed. Științifică și Enciclopedică, București 1980
Nicola, Ioan, Pedagogie, EDP, București, 1992
Nuță, Silvia, Metodica predării limbii române în clasele primare, Editura Aramis, București, 2000
Oprea, Crenguța, Pedagogie. Alternative metodologice interactive,, Editura Universității din București, București, 2003
Oprea, Crenguța, Strategii didactice interactive, EDP, București, 2006,
Pamfil, Alina, Limba și literatura română în gimnaziu, Editura Paralela 45, București, 2003
Petean, Ana; Petean, Mircea, Ocolul lumii în 50 de jocuri creative, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2005
Peneș, Marcela, Bucuria de a scrie compuneri, Editura „Aramis”, București, 1993
Peneș, Marcela, Comunicare, Editura Aramis, București, 2005
Popescu-Neveanu, Paul, Psihologie, EDP, București, 1990
Roman, Alina; Dughi, Tiberiu, Elemente de Psihologia Educației, Editura Universității Aurel Vlaicu, Arad, 2007
Roco, Mihaela, Creativitatea individuală și de grup, Editura Academiei RSR, București, 1979
Roco, Mihaela, Creativitate și inteligență emoțională, Editura Polirom, București, 2004
Roșca, Alexandru, Creativitatea, București, Centrul de Informare și Documentare în Științele Sociale, 1973.
Roșca, Alexandru, Creativitatea generală și specifică, Editura Academiei, București, 1981
Stoica, Ana, Creativitatea elevilor, EDP, București, 1983
Stoica, Marin, Pedagogie și psihologie, pentru examenele de definitivare și grade didactice, Editura Gheorghe Alexandru, Craiova, 2002
Șerdean, Ioan, Metodica predării limbii române la clasele I-IV, EDP, București, 1992
Vancea, Călina, Cultivarea creației cu ajutorul poeziei, în Perspective, revistă dedicată limbii și literaturii române, nr. 2, București, 2001
***, Ministerul Educației și Cercetării, Programa școlară, clasele I și a II-a, București, 2004
VII. ANEXE
ANEXA 1
ANEXA 2
ANEXA 3
Tabel 1: Test de creativitate nr. 1 – grupul experimental
ANEXA 4
Tabel 2: Test de creativitate nr. 1 – grupul de control
ANEXA 5
ANEXA 6
Tabel 3: Test de creativitate nr. 2 – grupul experimental
ANEXA 7
Tabel 4: Test de creativitate nr. 2 – grupul de control
ANEXA 8
ANEXA 9
ANEXA 10
Tabelul 5. Evaluarea inițială a grupului experimental
ANEXA 11
Tabelul 6. Evaluarea inițială a grupului de control
ANEXA 12
În Țara Proștilor
Alexei Tolstoi
Buratino se întorcea acasă bucuros. În pumn ținea strâns cei cinci galbeni primiți de la vicleanul Carabas-Barabas.
Deodată apărură doi cerșetori. Erau vulpea Alisa și motanul Bazilio.
– Bună ziua, Buratino! Încotro așa grăbit?
– Acasă, la tata Carlo. Ia priviți!
Buratino desfăcu pumnul. Vulpea începu cu vocea prefăcută:
– Extraordinar! Deșteptule și înțeleptule, n-ai vrea să ai de zece ori mai mulți bani?
– Firește, dar cum? Există vreo cale?
– Vino cu noi ca să-ți explicăm!
– Unde?
– În Țara Proștilor. Acolo se află Câmpul miracolelor. Sapi o gropiță, spui de trei ori ix, mix, drix, pui banii, îi stropești bine și gata. Va crește un copăcel cu bani din aur.
– Atunci, hai să mergem cât mai repede în Țara proștilor! spuse Buratino.
ANEXA 13
Povestea unui om leneș
după Ion Creangă
Cică era odată un om grozav de leneș. Se spune că de leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca. Și sătenii au hotărât să-l spânzure, pentru a nu mai da pildă de lenevire și altora.
Pe drum se întâlnesc ei cu o trăsură în care era o cucoană.
– Oameni buni, se vede că omul cel din car are o boală, sărmanul!
– Ba nu, cucoană, aista e un leneș fără de pereche și-l ducem la spânzurătoare.
– Alei, oameni buni, mai bine duceți-l la moșie la mine. Am acolo un hambar plin cu posmagi.
– I-auzi, măi leneșule, zise unul dintre săteni.
– Dar muieți-s posmagii?
– Dar el nu poate să și-i moaie? – întreabă cucoana mirată.
– Auzi, măi leneșule, te prinzi să moi posmagii, ori ba?
– Ba, răspunse leneșul.
Atunci sătenii duc pe leneș la locul cuvenit.
Și iaca așa a scăpat și leneșul de săteni și sătenii aceia de dânsul.
Lenea e soră bună cu sărăcia.
ANEXA 14
Metoda: Brainstorming
Subiect: În Țara Proștilor, de Alexei Tolstoi
Cum îi pedepsiți pe cei doi cerșetori care i-au furat banii micului Buratino și l-au spânzurat în copac?
Variantele de răspuns în urma aplicării metodei Brainstorming au fost:
• Cerșetorii trebuie să fie spânzurați la fel cum au făcut și ei cu Buratino. (6 răspunsuri)
• Cerșetorii trebuie duși la închisoare. (5 răspunsuri)
• Cerșetorii trebuie să fie servitorii lui Buratino, până ce își câștigă banii. (2 răspunsuri)
• Cerșetorii trebuie bătuți și certați.
• Cerșetorii trebuie să facă multe genuflexiuni până promit că nu mai fură.
• Cerșetorii trebuie aruncați într-o baltă cu o mare greutate la picioare.
• Cerșetorii trebuie să îi dea lui Buratino banii înapoi.
• Cerșetorii trebuie duși pe o insulă foarte călduroasă și să nu le dăm apă și cremă de soare niciodată.
• Cerșetorii trebuie să înoate de trei ori turul Amazonului.
• Cerșetorii trebuie duși la vicleanul Carabas-Barabas ca să câștige alți bani.
• Cerșetorii trebuie să promită că nu mai fură bani niciodată.
• Cerșetorii ar trebui alungați din poveste.
ANEXA 15
Metoda: Brainstorming
Subiect: Povestea unui om leneș, după Ion Creangă
Cum l-ai ajuta pe omul cel leneș ca sătenii să nu-l mai ducă la spânzurătoare?
Variantele de răspuns în urma aplicării metodei Brainstorming au fost:
• Eu l-aș forța să mănânce. (2 răspunsuri)
• Eu i-aș da medicamente pentru foame. (2 răspunsuri)
• Eu l-aș duce la doctor ca să-l vindece. (2 răspunsuri)
• Eu l-aș ajuta și l-aș învăța lucruri bune. (2 răspunsuri)
• Eu i-aș înmuia posmagii. (2 răspunsuri)
• Eu l-aș duce la magazin unde sunt multe bunătăți ca să i se facă poftă. (2 răspunsuri)
• Eu l-aș lua la plimbare până i se face foame.
• Eu l-aș pune să muncească ca să câștige bani.
• Eu l-aș ajuta pe leneș să își facă o familie și să fie sănătos.
• Eu aș angaja un profesionist care să îl ajute.
• Eu l-aș pune să muncească, să șteargă praful ca să scape de lene.
• Eu l-aș lua la alergat pe leneș.
• Eu nu i-aș mai da leneșului nimic de mâncare timp de trei zile.
• Eu l-aș ajuta la curățenia din casă, în fiecare zi.
• Eu l-aș asculta o vreme și apoi i-aș deveni prieten.
• Eu l-aș arunca în șemineul fabricii de făcut hărnicie.
ANEXA 16
Metoda: Explozia stelară
În Țara Proștilor, de Alexei Tolstoi
ANEXA 17
Metoda: Explozia stelară
Povestea unui om leneș, după Ion Creangă
ANEXA 18
Metoda: Pălăriile Gânditoare
Subiect: În Țara Proștilor, de Alexei Tolstoi
Pălăria albă:
Buratino se întoarce spre casă. El are cei cinci galbeni pe care i-a primit de la vicleanul Carabas-Barabas. Pe drum se întâlnește cu cei doi cerșetori. Ei îl cheamă în Țara Proștilor ca să aibă mai mulți galbeni.
Pălăria roșie:
Buratino este foarte bucuros pentru că se întoarce acasă cu cei cinci galbeni. Motanul Bazilio și vulpea Alisa îl laudă pe Buratino pentru banii săi. Buratino este entuziasmat pentru că va obține mai mulți bani, mergând în Țara Proștilor. Cerșetorii sunt veseli pentru că le-a ieșit Buratino în cale, cu cei cinci galbeni.
Pălăria neagră:
Dacă va merge în Țara Proștilor și va planta banii într-o gropiță, vulpea Alisa și motanul Bazilio îl vor lăsa pe acesta fără bani. El nu trebuie să aibă încredere în cei doi cerșetori.
El putea să îi ocolească pe cei doi cerșetori, să nu stea la discuții cu ei.
Pălăria galbenă:
Buratino are cei cinci galbeni pe care o să-i planteze în Țara Proștilor, de unde se va îmbogăți. Și așa îi va aduce tatălui său Carlo mai mulți bani.
Pălăria verde:
Țara Proștilor, fiind o țară magică, va face ca banii din gropiță, să se transforme într-un copac cu bani de aur, așa cum i-a promis vulpea Alisa și motanul Bazilio. Cerșetorii vor fi supărați că Buratino va avea și mai mulți galbeni, iar ei nu.
Pălăria albastră:
Buratino merge în Țara Proștilor. El plantează banii în gropiță, îi udă, spune de trei ori ix, mix, drix, iar din gropiță va crește un copac plin cu bani din aur. El o să culeagă banii și cerșetorii vor primi și ei câțiva bănuți pentru ideea lor.
ANEXA 19
Metoda: Pălăriile Gânditoare
Subiect: Povestea unui om leneș, după Ion Creangă
Pălăria albă:
Leneșul este dus la spânzurătoare. El nu face nimic toată ziua. Și îmbucătura din gură îi este lene să o mestece. El nu vrea să înmoaie nici posmagii pe care îi primește de la cucoana cu care se întâlnesc pe drum.
Pălăria roșie:
Sătenii sunt supărați pentru că leneșul nu face nimic toată ziua. Sătenii sunt bucuroși pentru că vor scăpa de leneș și de rușinea pe care le-o provoacă. Leneșul este bucuros pentru că va scăpa și el de săteni.
Pălăria neagră:
Dacă nu este pedepsit, leneșul poate să dea pildă de lenevire și altor săteni.
Pălăria galbenă:
Sătenii vor să-i mai dea o șansă leneșului, când se întâlnesc cu cucoana din trăsură. Ei vor să-l ducă pe leneș la moșia cucoanei pentru că are acolo un hambar plin cu posmagi., dar leneșul nu vrea să își înmoaie posmagii.
Pălăria verde:
Leneșul poate fi obligat să muncească. Dacă nu acceptă să fie pedepsit.
Leneșul poate să meargă la hambarul cucoanei. Dacă nu mănâncă posmagii, să îi fie înmuiați și apoi îndesați pe gât.
Pălăria albastră:
Leneșul trebuie dus la spânzurătoare. El este grozav de leneș și nu poate să facă nimic pentru el și nici pentru satul său. Singura soluție pentru ca sătenii să scape de dânsul este să-l spânzure.
ANEXA 20
ANEXA 21
Tabel 7: Test de creativitate nr. 3 – grupul experimental
ANEXA 22
Tabel 8: Test de creativitate nr. 3 – grupul de control
ANEXA 23
ANEXA 24
ANEXA 25
Tabel 9: Test de creativitate nr. 4 – grupul experimental
ANEXA 26
Tabel 10: Test de creativitate nr. 4 – grupul de control
ANEXA 27
ANEXA 28
ANEXA 29
Tabel 11: Test de creativitate nr. 5 – grupul experimental
ANEXA 30
Tabel 12: Test de creativitate nr. 5 – grupul de control
ANEXA 31
ANEXA 32
Tabelul 13. Evaluarea finală a grupului experimental
ANEXA 33
Tabelul 14. Evaluarea finală a grupului de control
=== cap 4 anexe ===
IV. Implementarea metodelor interactiv-active și a unor procedee și tehnici originale, Limba și literatura română, în ciclul primar
Un rol deosebit de important în cadrul activităților de Limba și literatura română, în ciclul primar, îl dețin metodele interactiv-active, precum și utilizarea unor tehnici și procedee specifice, cu accent pe formarea și dezvoltarea unui comportament creativ al elevilor.
Pentru a putea ieși din tiparul clasic și monoton al activităților, este necesar să încercăm utilizarea metodelor participativ-active. Acestea își vor pune accentul într-un mod eficient asupra dezvoltării personalității și creativității elevilor, implicându-i activ în propria lor formare.
Pe lângă aptitudinile de comunicare, orele de Limba și literatura română trebuie să vizeze și stimularea creativității lingvistice și literare a elevilor. Încă de la vârsta fragedă, se pot descoperi adevărate înclinații asupra artei literare, care prelucrate și valorificate într-un mod constructiv se vor lansa mai târziu ca adevărate capodopere ale tinerei generații.
Din păcate, metodologia aplicării și stimulării creativității nu este dezvoltată într-un mod pregnant în ciclul primar și implicit în sistemul de învățământ. Nu ne rămâne decât posibilitatea de a utiliza metode și tehnici specifice care vizează stimularea creativității.
În cadrul activităților de Limba și literatura română, în ciclul primar, vom folosi diverse metode de educare a creativității. Dintre acestea putem aminti: Brainstorming-ul, Sinectica, Starbursting-ul (explozia stelară), Metoda Pălăriilor gânditoare, Metoda Frisco. În afară de aceste metode specifice, vom putea utiliza diverse jocuri, precum și exerciții cu tentă creativă, care să urmărească formarea unei conduite creative a elevilor, începând cu vârsta școlară mică.
Astfel, elevilor li se va putea oferi posibilitatea de a căuta, de a cerceta și a-și imagina diferite situații creative. Prin prisma imaginației, elevii vor descoperi diferite moduri de interpretare a unor situații, a unor fapte prezentate în textele studiate. Totodată, ei vor avea posibilitatea de a oferi o continuare proprie și originală a unor întâmplări, povești sau texte literare studiate.
Ei vor pătrunde într-o lume cu totul nouă, o lume imaginară, în care orice este posibil. Cu cât nivelul de implicare al elevilor va fi mai mare, cu atât imaginația lor se va îmbogăți, iar creativitatea se va răsfrânge și asupra celorlalte activități pe care ei le desfășoară în viața de zi cu zi.
IV. 1. Lansarea ipotezelor experimentale
Ipoteza nulă a experimentului:
Folosind metodele interactiv-active cu accent pe creativitate, în plus față de curriculă, imaginația și creativitatea elevilor vor crește.
Ipotezele secundare ale experimentului:
a) În cazul în care se folosesc aceste metode interactiv-active la eșantionul experimental, creativitatea și imaginația elevilor va crește, față de grupul de control
b) Metodele interactive și procedeele speciale de creștere a creativității nu vor afecta în mod efectiv gândirea și comportamentul creativ al elevilor
IV. 2. Stabilirea eșantioanelor experimentale
Locul de inițiere și derulare a prezentului experiment a fost ales ca fiind Școala Generală „Aurel Vlaicu”, din Arad, școală unde sunt încadrat ca institutor titular, începând cu anul 2002. Menționez că am început să lucrez în învățământ din anul 1997, după absolvirea Școlii Normale „Dimitrie Țichindeal”, în același an, și în prezent sunt înscris la gradul didactic I, având o vechime în învățământ de aproape 10 ani.
a) În momentul de față, sunt conducătorul clasei a II-a D, clasă la care am implementat și utilizat metodele interactiv-active, precum și unele tehnici și procedee specifice, cu accent pe formarea și dezvoltarea unui comportament creativ al elevilor.
Grupa experimentală este formată din 22 de elevi, din care au fost înscriși 13 băieți și 9 fete. Numărul de elevi care au vârsta de 7 ani împliniți până la 1 septembrie este de 12 elevi, din care 7 sunt băieți și 5 sunt fete. Numărul de elevi care au vârsta de 8 ani împliniți până la 1 septembrie este de 10 elevi, din care 6 sunt băieți și 4 sunt fete.
În grupul experimental sunt înscriși la religia ortodoxă un număr de 19 elevi, la religia penticostală 1 elev, iar la religia catolică 2 elevi.
Grupul experimental conține 20 de elevi cu naționalitate română și 2 elevi cu naționalitate maghiară.
Nivelul de învățare și purtare al eșantionului experimental este unul bun, precizând că la sfârșitul clasei I s-au înregistrat 21 de calificative finale de FB și un elev a absolvit clasa I cu 2 calificative finale de B, înregistrate la limba română și matematică.
Nivelul familial și implicit socio-cultural al familiilor care alcătuiesc eșantionul experimental este unul bun. Astfel, toate familiile sunt legal constituite, copilul fiind al ambilor părinți. Familiile sunt alcătuite din 3 membri (12 familii), din 4 membri (8 familii), din 5 membri (1 familie) sau mai mulți membri (1 familie).
Veniturile familiale, pe membru de familie, depășesc plafonul minimal de 150 de RON, astfel încât nu se înregistrează dosare pentru burse sociale.
Funcțiile pe care le îndeplinesc părinții elevilor sunt diversificate în întreaga sferă socială. Ca exemplu enumerăm: lucrători comerciali, muncitori, asistenți, ofițeri, ospătari, șoferi, coafeze, ingineri, electroniști, administratori, vânzători, funcționari publici, polițiști. Nivelul de pregătire al părinților este de peste 10 clase, precum și studii superioare.
Starea materială de habitat a familiilor este înregistrată ca: 8 familii locuiesc la casă cu mai mult de 3 camere, iar 14 familii locuiesc în apartamente de 3-4 camere.
Se observă implicarea activă a părinților în activitățile desfășurate în școală. Activitățile care vin în sprijinul formării conduitei pozitive de învățare și comportamentale a elevilor sunt sprijinite de părinți, atât printr-un sprijin material, cât și prin implicarea directă în activitățile desfășurate.
În cadrul proiectului instituțional al Școlii Generale „Aurel Vlaicu”, intitulat Școala Generală „Aurel Vlaicu”- o școală arădeană vie (2004-2007) s-au derulat mai multe subproiecte, printre care și Săptămâna Părinților sau Săptămâna Conduitei Ecologice. Părinții au fost deosebit de receptivi și activi la activitățile propuse de conducătorul clasei, existând activități susținute chiar de ei. Dintre acestea menționăm: „În lumea cărților”, „Din tainele poveștilor”, „Călătorie prin țară”, „Let’s play English!” și altele.
S-au derulat și proiecte inițiate în scopul modernizării spațiului de învățare sub titlul „Sala de clasă-o sală modernă” (2005-2006) și „Sala de clasă-a doua casă” (2006-2007), activități care au fost finanțate de către părinți, atât material, cât și prin activități fizice de organizare a sălii de clasă.
b) Am ales ca grupă de control pentru experimentul derulat, clasa a II-a C, din aceeași școală, clasă condusă de institutor U.C. Cadrul didactic U.C. este încadrat ca institutor titular, gradul didactic I.
Grupa de control este formată din 22 de elevi, din care au fost înscriși 11 băieți și 11 fete. Numărul de elevi care au vârsta de 7 ani împliniți până la 1 septembrie este de 9 elevi, din care 6 sunt băieți și 3 sunt fete. Numărul de elevi care au vârsta de 8 ani împliniți până la 1 septembrie este de 13, din care 5 sunt băieți și 8 sunt fete.
În grupul de control sunt înscriși la religia ortodoxă un număr de 17 elevi, la religia penticostală 3 elevi, iar la religia catolică 2 elevi.
Grupul de control conține 19 de elevi cu naționalitate română și 3 elevi cu naționalitate maghiară.
Nivelul de învățare și purtare al eșantionului de control este unul bun, precizând că la sfârșitul clasei I s-au înregistrat 19 calificative finale de FB și 3 elevi au absolvit clasa I cu calificative finale de B, înregistrate la limba română și matematică.
Nivelul familial și implicit socio-cultural al familiilor care alcătuiesc eșantionul de control este unul bun. Astfel, toate familiile sunt legal constituite, copilul fiind al ambilor părinți. Familiile sunt alcătuite din 3 membri (10 familii), din 4 membri (9 familii), din 5 membri (2 familie) sau mai mulți membri (1 familie).
Veniturile familiale, pe membru de familie, depășesc plafonul minimal de 150 de RON, astfel încât nu se înregistrează dosare pentru burse sociale.
Funcțiile pe care le îndeplinesc părinții elevilor sunt diversificate în întreaga sferă socială. Ca exemplu enumerăm: ingineri, vânzători, cadre didactice, muncitori, asistenți, preoți, polițiști. Nivelul de pregătire al părinților este de peste 10 clase, precum și studii superioare.
Starea materială de habitat a familiilor este înregistrată ca: 10 familii locuiesc la casă cu mai mult de 3 camere, iar 12 familii locuiesc în apartamente de 2, 3, 4 camere.
Activitățile din școală care au fost desfășurate cu grupul de control au beneficiat de sprijinul activ al părinților. Părinții s-au implicat și în modernizarea sălii de clasă, pentru a spori calitatea actului de formare al elevilor și în celelalte activități derulate de către cadrul didactic.
Pe parcursul celor aproape doi ani, am observat receptivitatea părinților la nou, la original, la tot ceea ce vine în sprijinul dascălului pentru a putea contribui la formarea activă a elevilor.
IV. 3. Evaluarea inițială a grupului experimental și de control
În evaluarea inițială a grupului experimental și de control am folosit câteva probe din Testul de imaginație și creativitate (adaptat după E. P. Torrance, Al. Osborn, J. P. Guilford, N. A. Wallach și N. Kogan, G. Meunier).
a) Prima probă a testului de creativitate pe care l-am aplicat pentru evaluarea inițială a grupului experimental și a grupului de control, are următoarea cerință: „Gândiți-vă la cât mai multe asemănări posibile între obiectele de mai jos, luate două câte două”. Am înregistrat mai multe variante de răspuns, la fiecare dintre cele 8 variante date în testul prezentat.
La grupul experimental, am observat că au fost folosite aceleași răspunsuri de mai multe ori, de către mai mulți elevi. Spre exemplu, pentru prima variantă cartof-morcov, cele mai multe variante de asemănări alese au fost legume (10 variante). Totuși, au fost descoperite și alte asemănări, repetate de mai multe ori: sănătoase (4 variante), comestibile (3 variante), se cultivă (1 variantă), în grădină (1 variantă), au frunze (1 variantă). Variantele deosebite prezentate au fost au vitamine (2 variante).
La eșantionul de control, pentru prima variantă, cele mai multe răspunsuri au fost date ca fiind legume (13 variante). Celelalte răspunsuri au fost următoarele: vitamine (6 variante), sănătoase (2 variante). Soluția deosebită descoperită a fost au rădăcină (1 variantă).
b) A doua probă a testului de creativitate pe care l-am aplicat pentru evaluarea inițială a grupului experimental și a grupului de control, are următoarea cerință: „Imaginați-vă cât mai multe lucruri pe care ar putea să le reprezinte figurile de mai jos”. Am înregistrat mai multe variante de răspuns, la fiecare dintre cele 8 variante date în testul prezentat.
La grupul experimental, am observat că au fost folosite aceleași răspunsuri de mai multe ori, de către mai mulți elevi. Spre exemplu, pentru prima imagine, cele mai multe variante de asemănări descoperite au fost înghețată (7 variante). Totuși, au fost descoperite și alte asemănări, repetate de mai multe ori: paletă (3 variante), cioc (2 variante), craniu (1 variantă), căpșună (1 variantă), pară (1 variantă), floare (1 variantă), chitară (1 variantă), șapcă (1 variantă), microfon (1 variantă), nas (1 variantă), cheie (1 variantă). Varianta deosebită prezentată a fost asteroid (1 variantă).
La eșantionul de control, referitoare la prima imagine, cele mai multe variante de asemănări descoperite au fost înghețată (8 variante). Alte răspunsuri înregistrate au fost: pară (3 variante), cioc (3 variante), floare (2 variante), morcov (2 variante), cheie (2 variante), cățel (1 variantă).
În urma aplicării testului inițial și a întocmirii diagramelor răspunsurilor date de grupul experimental și cel de control am constatat că nivelul de creativitate și implicit imaginația elevilor are un nivel satisfăcător, raportat la limita de vârstă al elevilor chestionați. Acest lucru se datorează faptului că s-au identificat atât răspunsuri asemănătoare, cât și răspunsuri date într-un mod singular și original. Totodată, putem spune că cele două eșantioane alese au același punct de plecare, existând asemănări pregnante între acestea.
Din punct de vedere al nivelului de învățare, în faza inițială a experimentului, grupul experimental a obținut 63 de calificative de FB și 25 de calificative de B, dintr-un număr de 88 de calificative, înregistrate și literatura română, Matematică, Cunoașterea mediului și Abilități practice.
Grupul de control a obținut, în faza inițială a experimentului, 63 de calificative de FB și 25 de calificative de B, dintr-un număr de 88 de calificative, înregistrate și literatura română, Matematică, Cunoașterea mediului și Abilități practice.
Din datele înregistrate, se poate observa compatibilitatea acestor eșantioane de lucru, atât din punct de vedere școlar, al nivelului de învățare al clasei, cât și din punct de vedere familial și socio-cultural, manifestat în școală, precum și în afara școlii.
IV. 4. Aplicarea metodelor interactiv-active și a unor procedee și tehnici specifice, la orele de Limba și literatura română, în ciclul primar
Activitățile de Limba și literatura română, în ciclul primar urmărește înțelegerea de către elevi a bogăției limbii materne și folosirea corectă a ei, în relațiile cu oamenii. Cu cât cunosc mai bine limba română, cu atât mai ușor își vor însuși elevii cunoștințele din domeniul umanist și științific. Înțelegerea limbii este în funcție de cunoașterea compartimentelor principale ale ei: vocabularul, fonetica, ortografia, ortoepia, gramatica. A stăpâni vocabularul unei limbi înseamnă a cunoaște fondul principal lexical al acestei limbi și bogăția de sensuri ale cuvintelor. Acest deziderat îl realizează școala, lărgind permanent și sistematic vocabularul elevilor prin lectura conștientă și activă și prin însușirea cunoștințelor din celelalte discipline de învățământ. Totuși, cunoașterea cuvintelor și a sensurilor lor nu este suficientă pentru stăpânirea limbii. Mai este necesară cunoașterea structurii și a construcției limbii.
În contextul formării și dezvoltării elementelor comunicării, se folosesc exerciții de comunicare orală și scrisă. Totuși, cu cât bogăția activităților este mai mare, cu atât eficacitatea procesului instructiv-educativ este mai bine determinat.
Intenția personală este de a îmbogăți activitățile specifice Limbii și literaturii române, prin aplicarea metodelor interactiv-active și a unor procedee și tehnici proprii, originale care să stimuleze implicarea elevilor, precum și să ajute la formarea unei conduite activ-creative a elevilor.
Dintre metodele pe care le-am aplicat în timpul activităților de Limba și literatura română se identifică: Brainstorming-ul, Starbursting-ul, Metoda Pălăriilor gânditoare, Sinectica, Metoda Frisco.
Textele propuse pentru abordare, din punct de vedere al metodelor implicate, sunt: În Țara proștilor, de Alexei Tolstoi și Povestea unui om leneș, după Ion Creangă.
Întotdeauna, înainte de aplicarea metodelor de mai sus, am început cu lectura explicativă a textului. În momentul în care s-a descifrat și s-a înțeles mesajul textului, am continuat activitatea prin aplicarea brainstormingul-ui, propunând o nouă abordare a textului.
Le-am cerut elevilor să precizeze: „Cum îi pedepsiți pe cei doi cerșetori care i-au furat banii micului Buratino și l-au spânzurat în copac?” sau „Cum l-ai ajuta pe omul cel leneș, ca sătenii să nu-l mai ducă la spânzurătoare?”
Astfel, am încercat să îi las pe elevi să emită gânduri, idei, prejudecăți, în legătură cu problema lansată, pentru a da posibilitatea imaginației și creativității lor să intre în joc. Având mai multe idei, ipoteze, am încercat să le ierarhizăm în funcție de număr de răspunsuri asemănătoare.
Spre exemplu, la primul text am observat că ideile de răspunsuri predominante au fost: „Cerșetorii trebuie spânzurați, la fel cum au făcut și ei cu Buratino (6 răspunsuri)” și „Cerșetorii trebuie duși la închisoare (5 răspunsuri)”. Se observă „maturitatea” gândirii copiilor care știu că faptele rele se pedepsesc fie cu aceeași monedă, fie prin închisoare. Totuși s-a înregistrat și răspunsuri imaginare, creative, după cum urmează: „Cerșetorii trebuie duși la vicleanul Carabas-Barabas, pentru a câștiga alți bani” sau „Cerșetorii ar trebui alungați din poveste”.
În urma utilizării repetate a acestei metode, am putut observa că soluțiile oferite de către copii s-au diversificat, existând mult mai puține variante de răspunsuri care se repetă. Spre exemplu, la cel de-al doilea text înregistrat, am descoperit următoarele răspunsuri: „Eu l-aș forța pe leneș să mănânce (2 răspunsuri)”, precum și răspunsuri deosebite, creative: „Eu l-aș arunca pe leneș în șemineul fabricii de făcut hărnicie”.
Metoda Starbursting poate fi aplicată cu succes la aceste două texte. Astfel, pe baza textului, elevii au reușit, pornind de la propoziția „Buratino pleacă în Țara Proștilor” să descopere mai multe întrebări, și totodată răspunsurile la întrebări, care să se regăsească în textul prezentat. Se poate observa că pornindu-se de la acest enunț, elevii au reușit să alcătuiască cinci întrebări principale, care urmăresc evoluția acțiunii, precum și șapte întrebări secundare, completând ideile principale. Putem spune astfel că structura exploziei stelare este construită pe două nivele, răspândindu-se în mai multe direcții.
În cel de-al doilea text studiat, enunțul de la care am pornit a fost: „Leneșul a fost spânzurat”. Aici observăm că au fost descoperite cinci întrebări principale, șapte întrebări secundare. Deosebirea apare datorită faptului că raza exploziei stelare se întinde de data aceasta pe trei nivel de acțiune, existând idei care derivă din cele secundare. Putem observa că pe măsură ce metodele se folosesc mai des, raza exploziei stelare crește, și ceea ce este mai important, explozia ideilor se întinde în direcții diferite.
Așadar, constatăm că metoda Starbursting îi provoacă elevului o viziune extinsă asupra unui anume fapt, ceea ce îl ajută în capacitatea de analiză și sinteză a textului literar. Subiectul implicat are posibilitatea de a-și imagina și de a crea întrebări proprii, ale căror răspunsuri nu se află în text, oferindu-i-se, astfel, posibilitatea de a-și manifesta creativitatea într-un mod propriu.
O altă metodă care solicită imaginația și creativitatea grupului implicat este Metoda Pălăriilor gânditoare. Dacă Metoda Frisco, propune doar patru categorii de personaje (conservatorul, exuberantul, pesimistul, optimistul), această metodă lărgește numărul de personaje și de situații de analiză a faptelor, din punctul de vedere al celor șase tipuri de personaje care poartă cele șase pălării gânditoare.
Accentul se pune pe pălăria galbenă și pălăria verde. Pălăria galbenă vine în scopul luminării situației, galbenul simbolizând lumina soarelui, strălucirea, optimismul. Pălăria verde este cea mai importantă, deoarece este cea care generează ideile noi, stimulând gândirea creativă, producția de idei noi, inovatoare.
Unul dintre răspunsurile pălăriei verzi, pentru întâmplarea lui Buratino este „Țara Proștilor, fiind o țară magică, va face ca banii din gropiță, să se transforme într-un copac cu bani de aur, așa cum i-a promis vulpea Alisa și motanul Bazilio. Cerșetorii vor fi supărați că Buratino va avea și mai mulți galbeni, iar ei nu”, iar privind pățania leneșului: „Leneșul poate să meargă la hambarul cucoanei. Dacă nu mănâncă posmagii, să îi fie înmuiați și apoi îndesați pe gât”.
Metoda celor șase pălării vine în sprijinul dascălului datorită modului și capacității de interpretare a textului literar, oferindu-i-se posibilitatea de abordare a textului din mai multe puncte de vedere.
Fiecare participant își va „găsi locul” și va judeca faptele în funcție de pălăria pe care și-a ales să o reprezinte. Treptat, participanții vor fi stimulați să încerce și alte pălării, pentru a-și diversifica punctul de vedere asupra subiectului propus spre analiză. Se va urmări trecerea prin toate pălăriile pentru a se diversifica modul de gândire și de creare a răspunsurilor în funcție de modul de interpretare al fiecărei pălării.
Așadar, se observă că activitățile de Limba și literatura română obțin o importanță deosebită din punct de vedere al stimulării și valorificării creativității. În momentul propunerii abordării orelor de limba română și din prisma metodelor interactiv-active, cu accent pe creativitate, rezultatele așteptate au avut un grad mai mic de creativitate, pe măsură ce am exersat aplicarea acestor metode, am reușit să obținem rezultatele așteptate. Valoarea compozițiilor creative a crescut, cu fiecare pas în care au fost utilizate activ și eficient metodele propuse. Gândirea, imaginația și puterea de creație a elevilor a fost stimulată pentru a obține întotdeauna rezultate pozitive, atât în timpul activităților de și literatura română, cât și în timpul celorlalte activități școlare.
IV. 5. Evaluarea finală a grupului experimental și de control
În evaluarea finală a grupului experimental și de control am folosit alte probe din Testul de imaginație și creativitate (adaptat după E. P. Torrance, Al. Osborn, J. P. Guilford, N. A. Wallach și N. Kogan, G. Meunier)
În urma aplicării metodele interactiv-active cu accent pe creativitate, în plus față de curriculă, la clasa a II-a, le-am propus elevilor încă câteva probe prin care să observăm în ce mod implementarea și utilizarea acestor tehnici și-au pus accentul pe dezvoltarea creativității și a laturii comportamentale ale elevilor.
a) Prima probă prin care am încercat o nouă testare a elevilor, din partea finală a experimentului are următoarea cerință: „Gândiți-vă la cât mai multe utilizări neobișnuite pe care le-ar putea avea cele 8 obiecte prezentate mai jos”.
La grupul experimental, pentru cuvântul nasture, am observat că doar cinci răspunsuri au fost aceleași (pentru ochi), celelalte fiind cu totul diferite, și anume: la haine (2 variante), la cusut (2 variante), ca minge (2 variante), la scris (1 variantă), la oglindă (1 variantă), la pantof (1 variantă), pentru sticlă (1 variantă), cercel (1 variantă), ceas (1 variantă), la mașină (1 variantă), pentru ou (1 variantă), pentru păpușă (1 variantă), pentru cap (1 variantă).
Se observă faptul că răspunsurile elevilor sunt diferite, înregistrându-se idei originale, în elaborarea cărora s-a utilizat creativitatea și imaginația elevilor. Spre exemplu, avem varianta deosebită de răspuns pentru această probă care este vitamina C.
La grupul de control se observă că răspunsurile elevilor nu sunt atât de diversificate, înregistrându-se același răspuns, pentru ochi, în număr de 9 ori. Celelalte răspunsuri au fost: minge (3 variante), la haine (2 variante), la mașină (1 variantă), cap (1 variantă), pentru sticlă (1 variantă), cercel (1 variantă), ceas (1 variantă), la oglindă (1 variantă), la scris (1 variantă). Răspunsul deosebit ales a fost cel (1 variantă).
În urma înregistrării rezultatelor și a realizării diagramelor răspunsurilor din cadrul testării finale a celor două eșantioane de lucru, se poate constata că apar diferențe în modul de redactare a răspunsurilor date, eșantionul experimental obținând o notă de originalitate, imaginație și creativitate mai mare.
b) Al doilea test propus pentru rezolvare a fost: „Găsiți cât mai multe interpretări, semnificații pentru fiecare dintre desenele schematice de mai jos ”.
La grupul experimental am observat că nota de imaginație și creativitate din răspunsurile pe care le-au dat elevii a început să crească. Astfel, pentru prima imagine, doar cinci variante au fost asemănătoare, pentru răspunsul floare. Celelalte răspunsuri au fost: baloane, masă de biliard, ciorchine, pom, chiuvetă, morișcă, stâlp, paletă, copac, stea, planete, comete, bomboane, pomișor. Cuvântul cu o însemnătate deosebită a fost ales ca fiind licurici.
La grupa de control, pentru răspunsul floare s-a înregistrat un număr de zece răspunsuri, celelalte variante fiind: mingi, roată, copii, copac, cercuri, pom. Cuvântul cu o valoare de imaginație mai deosebită a fost ales ca fiind înghețată.
Dacă facem o comparație între variantele de răspuns la cele două grupe, cea experimentală și cea de control, se observă că grupa experimentală, în urma valorificării tehnicilor specifice creativității, a reușit să obțină răspunsuri mult mai diversificate și imaginare decât grupa de control. Astfel, eșantionul experimental a înregistrat un număr de 16 variante diferite de răspuns, pe când cel de control a oferit doar 8 variante diferite pentru cerința dată.
Analiza diagramelor referitoare la soluțiile acestui test arată că în urma folosirii diferitelor metode și tehnici care stimulează imaginația, creativitatea grupului experimental crește într-o mai mare măsură, față de cea a grupului de control.
c) Ultima probă a testului de verificare finală, propusă pentru rezolvarea de către cele două eșantioane de lucru are cerințele următoare:
1. „Notați toate obiectele rotunde la care vă gândiți” și
2. „Notați toate obiectele care fac zgomot”.
1. Eșantionul experimental a propus ca răspunsuri, pentru obiectele rotunde, un număr total de 15 variante de răspuns, din care cea mai interesantă soluție a fost punctul. Dintre celelalte soluții, precizez că doar 4 variante au fost repetate de mai multe ori, și anume obiectul minge.
Eșantionul de control, pentru obiectele rotunde, a înregistrat un număr total de 10 variante de răspuns, dintre care răspunsurile repetate au fost obiectul minge, de 7 ori, iar soluția interesantă a fost Pământul.
2. Pentru cea de-a doua cerință, referitoare la obiectele care fac zgomot, au fost prezentate mai multe soluții de către eșantionul experimental, în număr de 18 răspunsuri, dintre care cele care se repetă au fost pentru obiectul tractor (4 răspunsuri), răspunsul creativ fiind dat de fântână.
Eșantionul de control a prezentat un număr de 12 răspunsuri, dintre care cele mai multe soluții repetate au fost mașina, de 7 ori, iar răspunsul interesant a fost desemnat a fiind chitara.
Conform analizei diagramelor întocmite pe baza soluțiilor de la ultimei probe care vizează testarea creativității membrilor celor două grupe de lucru, putem spune că originalitatea și imaginația răspunsurilor oferite a fost mai mare în cadru grupului experimental, față de grupul de control.
Se demonstrează, astfel, că prin utilizarea diferitelor tehnici și metode care vizează creativitatea, grupul experimental unde au fost implementate acestea, va avea o creativitate crescută față de grupul de control care și-a desfășurat activitatea într-un mod normal.
Totodată, urmărind rezultatele obținute la învățătură de către eșantionul experimental și cel de control, se constată că grupul experimental a obținut un număr total de 82 de calificative de FB și doar 6 calificative de B, înregistrate și literatura română, Matematică, Cunoașterea mediului și Abilități practice. Grupul de control a obținut la aceleași discipline de învățământ un număr de 72 de calificative de FB și 16 calificative de B.
Astfel, în urma experimentării aplicării metodelor și tehnicilor specifice creativității, la ciclul primar, clasa a II-a, rezultatele de învățare și atitudinea comportamentală a subiecților din cadrul grupului experimental a înregistrat un progres vizibil față de grupul de control.
IV. 6. Studii de caz
IV. 6. 1 Studiul de caz I
Elevul C. D. C provine dintr-o familie legal constituită, fiind al ambilor părinți. Locuiește împreună cu familia într-o casă cu trei camere, beneficiind de camera lui proprie. Născut la 3 aprilie 1998, este singurul fiu al familiei.
Tatăl minorului se numește C. G., născut în 1969, în Arad . În prezent își desfășoară activitatea în Arad, fiind încadrat ca ospătar, cu locul de muncă în Germania. Mama minorului se numește C. C., născută în 1971, în Arad. În prezent este casnică, ocupându-se cu întreținerea ordinii și curățeniei în gospodărie.
De educația copilului se ocupă mama. În timpul pregătirii lecțiilor este supravegheat de către mamă. Activitățile preferate ale copilului sunt: fotbalul, desenul, mersul cu bicicleta și altele.
Dintre trăsăturile de caracter predominante putem aminti: comunicativ, prietenos, perseverent, modest, egoist, cu tentă spre posesivitate, atent, disciplinat. Constatăm că nu este: superficial, neascultător, timid, obraznic.
În urma aplicării experimentului am putut constata că elevul C. D. C. și-a îmbunătățit creativitatea și imaginația. La începutul experimentului, în urma testărilor inițiale, am înregistrat pentru testul 1 un număr de 3 variante de răspuns (legume, sunt în grădină, putem să le mâncăm), iar pentru testul 2 am înregistrat un număr de 4 soluții (căpșună, cheie, vânătă, balon). După aplicarea testelor pentru evaluarea finală, am constatat că s-a mărit numărul de răspunsuri și s-a diversificat. Astfel, pentru testul 3 am consemnat soluțiile: nasturele se folosește pentru a închide sacoul, un ochi de păpușă, pentru a închide cămașa, la cântat, la caiet, pentru mâncare (6 răspunsuri). Pentru testul 4: imaginea 1 reprezintă: o floare, baloane, pomișor, coșuleț cu ouă, stele, morișcă (7 răspunsuri). Pentru testul 5a, obiectele rotunde au fost: cercul, ovalul, floarea, mingea, roata, pistilul, oala, becul, paharul și altele (12 răspunsuri), iar pentru testul 5b, obiectele care fac zgomot au fost: tractorul, mașina, tirul, toba, ciocanul, mașina de găurit, combina, avionul și altele (11 de răspunsuri).
Așadar, în urma aplicării și experimentării metodelor specifice, bazate pe creativitate, putem concluziona că imaginația creatoare a elevului C. D. C. s-a îmbogățit, atât prin modificarea prin progres a numărului de soluții descoperite, cât și pentru diversificarea soluțiilor găsite. Răspunsurile și soluțiile descoperite au fost cu mult mai multe și mai valoroase la finalul experimentului, decât înainte de începerea experimentului.
IV. 6. 2 Studiul de caz II
Eleva D. B. M provine dintr-o familie legal constituită, fiind a ambilor părinți. Locuiește împreună cu familia într-un apartament cu patru camere, beneficiind de camera ei proprie. Născută la 22 iulie 1998, este fiica cea mare a familiei, având un frate mai mic (D. D. R.), în vârstă de 6 ani.
Tatăl minorei se numește D. P. D., născut în 1968, în Arad. În prezent își desfășoară activitatea în Arad, fiind încadrat ca taximetrist la compania Taxi Alfa, Arad. Mama minorei se numește D. E. M., născută în 1976, În prezent este casnică, ocupându-se cu întreținerea ordinii și curățeniei în gospodărie.
De educația copilului se ocupă ambii părinți. În timpul pregătirii lecțiilor o supraveghează mama. Activitățile preferate ale copilului sunt: desenul, joaca, mersul cu bicicleta și altele. Ca responsabilitate în gospodărie, trebuie să întrețină ordinea și curățenia în propria cameră. Urmează și alte activități, extrașcolare, în special activități desfășurate , dintre care amintim cercul de muzică canto.
Dintre trăsăturile de caracter predominante putem aminti: comunicativă, prietenoasă, sinceră, politicoasă, ordonată, harnică, disciplinată, modestă. Constatăm că nu este: egoistă, obraznică, superficială, neascultătoare, dar puțin timidă și nestăpânită.
În urma aplicării experimentului am putut constata că eleva D. B. M. și-a îmbunătățit creativitatea și imaginația. La începutul experimentului, în urma testărilor inițiale, am înregistrat pentru testul 1 un număr de 3 variante de răspuns (legume, au frunze, sunt în grădină), iar pentru testul 2 am înregistrat un număr de 4 soluții (înghețată, cap de rață, morcov, papuc). După aplicarea testelor pentru evaluarea finală, am constatat că s-a mărit numărul de răspunsuri și s-a diversificat. Astfel, pentru testul 3 am consemnat soluțiile: nasturele se folosește pentru un ochi de păpușă, un ochi de sticlă, la cusut, la pantof, la barcă, pentru ghiveci (6 răspunsuri). Pentru testul 4: imaginea 1 reprezintă: o floare, un copac, o câmpie, o stea, beculețe, o paletă (6 răspunsuri). Pentru testul 5a, obiectele rotunde au fost: minge, ochi, cap, ceas, cerc, mijlocul florii, șoricelul, bila, bomboana, mărul, balon (11 răspunsuri), iar pentru testul 5b, obiectele care fac zgomot au fost: mașina de spălat, mixerul, mașina, tractorul, mașina de găurit, claxonul, televizorul, câinele, avionul, ceasul, cuptorul, gura (12 de răspunsuri).
Așadar, în urma aplicării și experimentării metodelor specifice, bazate pe creativitate, putem concluziona că imaginația creatoare a elevei D. B. M. s-a îmbogățit, atât prin modificarea prin progres a numărului de soluții descoperite, cât și pentru diversificarea soluțiilor găsite. Răspunsurile și soluțiile descoperite au fost cu mult mai multe și mai valoroase la finalul experimentului, decât înainte de începerea experimentului.
IV. 6. 3 Studiul de caz III
Elevul Ba. R. A. provine dintr-o familie legal constituită, fiind al ambilor părinți. Locuiește împreună cu familia într-o casă cu cinci camere, beneficiind de camera lui proprie. Născut la 22 august 1998, este fiul cel mijlociu al familiei, având o soră mai mare (Ba. K. M.), în vârstă de 10 ani și o soră mai mică (Ba. M. C.), în vârstă de 5 ani.
Tatăl minorului se numește Ba. O., născut în 1974, în Cluj-Napoca. În prezent își desfășoară activitatea în Arad, fiind încadrat ca și Controlor trafic aerian, Centrul de dirijare al zborului, Arad. Mama minorului se numește Ba. C. A., născută în 1976, În prezent își desfășoară activitatea în Arad, în domeniul manichiură și pedichiură, la salonul „ALL BEAUTY”.
De educația copilului se ocupă ambii părinți. În timpul pregătirii lecțiilor îl supraveghează unul dintre părinți, uneori și bunica. Activitățile preferate ale copilului sunt: mersul pe role, înotul, ieșirile în parc cu câinii, pe bicicletă și altele. Ca responsabilitate în gospodărie, trebuie să întrețină ordinea și curățenia în propria cameră, precum și să hrănească animalele. Familia înregistrează mai multe animale: 3 câini, 3 pisici, 3 iepurași și 3 porcușori de Guineea, câte unul pentru fiecare copil al familiei. Precizez că în trecut familia s-a ocupat cu creșterea animalelor de casă, în spirit comercial.
Dintre trăsăturile de caracter predominante putem aminti: comunicativ, prietenos, sincer, politicos, ordonat, harnic, disciplinat, modest. Constatăm că nu este: egoist, obraznic, superficial, neascultător, nestăpânit. Din punct de vedere al atenției și perseverenței, acestea se manifestă într-un mod sporit doar asupra domeniului care îl interesează în mod concret.
În urma aplicării experimentului am putut constata că elevul Ba. R. A. și-a îmbunătățit creativitatea și imaginația. La începutul experimentului, în urma testărilor inițiale, am înregistrat pentru testul 1 un număr de 4 variante de răspuns (legume, le mâncăm, se folosesc la supe, sunt în grădină), iar pentru testul 2 am înregistrat un număr de 5 soluții (înghețată, sticlă, plastilină, craniu, floare). După aplicarea testelor pentru evaluarea finală, am constatat că s-a mărit numărul de răspunsuri și s-a diversificat. Astfel, pentru testul 3 am consemnat soluțiile: nasturele se folosește pentru pistilul florii, un ornament, un capac de canal, vitamina c, ceas, bilă de bowling (6 răspunsuri). Pentru testul 4: imaginea 1 reprezintă: o paletă de tenis, ploaie, furnici dansatoare, masă de biliard, copac, baloane, morișcă (7 răspunsuri). Pentru testul 5a, obiectele rotunde au fost: bec, floare, elefant, cap, România, meteorit, coroană, aureolă și altele (22 de răspunsuri), iar pentru testul 5b, obiectele care fac zgomot au fost: piciorul, palmele, ceasul, copiii răi, macaraua, sforăitul, fierul oaselor și altele (20 de răspunsuri)
Așadar, în urma aplicării și experimentării metodelor specifice, bazate pe creativitate, putem concluziona că imaginația creatoare a elevului Ba. R. A. s-a îmbogățit, atât prin modificarea prin progres a numărului de soluții descoperite, cât și pentru diversificarea soluțiilor găsite.
ANEXE
ANEXA 1
ANEXA 2
ANEXA 3
Tabel 1: Test de creativitate nr. 1 – grupul experimental
ANEXA 4
Tabel 2: Test de creativitate nr. 1 – grupul de control
ANEXA 5
ANEXA 6
Tabel 3: Test de creativitate nr. 2 – grupul experimental
ANEXA 7
Tabel 4: Test de creativitate nr. 2 – grupul de control
ANEXA 8
ANEXA 9
ANEXA 10
Tabelul 5. Evaluarea inițială a grupului experimental
ANEXA 11
Tabelul 6. Evaluarea inițială a grupului de control
ANEXA 12
În Țara Proștilor
Alexei Tolstoi
Buratino se întorcea acasă bucuros. În pumn ținea strâns cei cinci galbeni primiți de la vicleanul Carabas-Barabas.
Deodată apărură doi cerșetori. Erau vulpea Alisa și motanul Bazilio.
– Bună ziua, Buratino! Încotro așa grăbit?
– Acasă, la tata Carlo. Ia priviți!
Buratino desfăcu pumnul. Vulpea începu cu vocea prefăcută:
– Extraordinar! Deșteptule și înțeleptule, n-ai vrea să ai de zece ori mai mulți bani?
– Firește, dar cum? Există vreo cale?
– Vino cu noi ca să-ți explicăm!
– Unde?
– În Țara Proștilor. Acolo se află Câmpul miracolelor. Sapi o gropiță, spui de trei ori ix, mix, drix, pui banii, îi stropești bine și gata. Va crește un copăcel cu bani din aur.
– Atunci, hai să mergem cât mai repede în Țara proștilor! spuse Buratino.
ANEXA 13
Povestea unui om leneș
după Ion Creangă
Cică era odată un om grozav de leneș. Se spune că de leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca. Și sătenii au hotărât să-l spânzure, pentru a nu mai da pildă de lenevire și altora.
Pe drum se întâlnesc ei cu o trăsură în care era o cucoană.
– Oameni buni, se vede că omul cel din car are o boală, sărmanul!
– Ba nu, cucoană, aista e un leneș fără de pereche și-l ducem la spânzurătoare.
– Alei, oameni buni, mai bine duceți-l la moșie la mine. Am acolo un hambar plin cu posmagi.
– I-auzi, măi leneșule, zise unul dintre săteni.
– Dar muieți-s posmagii?
– Dar el nu poate să și-i moaie? – întreabă cucoana mirată.
– Auzi, măi leneșule, te prinzi să moi posmagii, ori ba?
– Ba, răspunse leneșul.
Atunci sătenii duc pe leneș la locul cuvenit.
Și iaca așa a scăpat și leneșul de săteni și sătenii aceia de dânsul.
Lenea e soră bună cu sărăcia.
ANEXA 14
Metoda: Brainstorming
Subiect: În Țara Proștilor, de Alexei Tolstoi
Cum îi pedepsiți pe cei doi cerșetori care i-au furat banii micului Buratino și l-au spânzurat în copac?
Variantele de răspuns în urma aplicării metodei Brainstorming au fost:
• Cerșetorii trebuie să fie spânzurați la fel cum au făcut și ei cu Buratino. (6 răspunsuri)
• Cerșetorii trebuie duși la închisoare. (5 răspunsuri)
• Cerșetorii trebuie să fie servitorii lui Buratino, până ce își câștigă banii. (2 răspunsuri)
• Cerșetorii trebuie bătuți și certați.
• Cerșetorii trebuie să facă multe genuflexiuni până promit că nu mai fură.
• Cerșetorii trebuie aruncați într-o baltă cu o mare greutate la picioare.
• Cerșetorii trebuie să îi dea lui Buratino banii înapoi.
• Cerșetorii trebuie duși pe o insulă foarte călduroasă și să nu le dăm apă și cremă de soare niciodată.
• Cerșetorii trebuie să înoate de trei ori turul Amazonului.
• Cerșetorii trebuie duși la vicleanul Carabas-Barabas ca să câștige alți bani.
• Cerșetorii trebuie să promită că nu mai fură bani niciodată.
• Cerșetorii ar trebui alungați din poveste.
ANEXA 15
Metoda: Brainstorming
Subiect: Povestea unui om leneș, după Ion Creangă
Cum l-ai ajuta pe omul cel leneș ca sătenii să nu-l mai ducă la spânzurătoare?
Variantele de răspuns în urma aplicării metodei Brainstorming au fost:
• Eu l-aș forța să mănânce. (2 răspunsuri)
• Eu i-aș da medicamente pentru foame. (2 răspunsuri)
• Eu l-aș duce la doctor ca să-l vindece. (2 răspunsuri)
• Eu l-aș ajuta și l-aș învăța lucruri bune. (2 răspunsuri)
• Eu i-aș înmuia posmagii. (2 răspunsuri)
• Eu l-aș duce la magazin unde sunt multe bunătăți ca să i se facă poftă. (2 răspunsuri)
• Eu l-aș lua la plimbare până i se face foame.
• Eu l-aș pune să muncească ca să câștige bani.
• Eu l-aș ajuta pe leneș să își facă o familie și să fie sănătos.
• Eu aș angaja un profesionist care să îl ajute.
• Eu l-aș pune să muncească, să șteargă praful ca să scape de lene.
• Eu l-aș lua la alergat pe leneș.
• Eu nu i-aș mai da leneșului nimic de mâncare timp de trei zile.
• Eu l-aș ajuta la curățenia din casă, în fiecare zi.
• Eu l-aș asculta o vreme și apoi i-aș deveni prieten.
• Eu l-aș arunca în șemineul fabricii de făcut hărnicie.
ANEXA 16
Metoda: Explozia stelară
În Țara Proștilor, de Alexei Tolstoi
ANEXA 17
Metoda: Explozia stelară
Povestea unui om leneș, după Ion Creangă
ANEXA 18
Metoda: Pălăriile Gânditoare
Subiect: În Țara Proștilor, de Alexei Tolstoi
Pălăria albă:
Buratino se întoarce spre casă. El are cei cinci galbeni pe care i-a primit de la vicleanul Carabas-Barabas. Pe drum se întâlnește cu cei doi cerșetori. Ei îl cheamă în Țara Proștilor ca să aibă mai mulți galbeni.
Pălăria roșie:
Buratino este foarte bucuros pentru că se întoarce acasă cu cei cinci galbeni. Motanul Bazilio și vulpea Alisa îl laudă pe Buratino pentru banii săi. Buratino este entuziasmat pentru că va obține mai mulți bani, mergând în Țara Proștilor. Cerșetorii sunt veseli pentru că le-a ieșit Buratino în cale, cu cei cinci galbeni.
Pălăria neagră:
Dacă va merge în Țara Proștilor și va planta banii într-o gropiță, vulpea Alisa și motanul Bazilio îl vor lăsa pe acesta fără bani. El nu trebuie să aibă încredere în cei doi cerșetori.
El putea să îi ocolească pe cei doi cerșetori, să nu stea la discuții cu ei.
Pălăria galbenă:
Buratino are cei cinci galbeni pe care o să-i planteze în Țara Proștilor, de unde se va îmbogăți. Și așa îi va aduce tatălui său Carlo mai mulți bani.
Pălăria verde:
Țara Proștilor, fiind o țară magică, va face ca banii din gropiță, să se transforme într-un copac cu bani de aur, așa cum i-a promis vulpea Alisa și motanul Bazilio. Cerșetorii vor fi supărați că Buratino va avea și mai mulți galbeni, iar ei nu.
Pălăria albastră:
Buratino merge în Țara Proștilor. El plantează banii în gropiță, îi udă, spune de trei ori ix, mix, drix, iar din gropiță va crește un copac plin cu bani din aur. El o să culeagă banii și cerșetorii vor primi și ei câțiva bănuți pentru ideea lor.
ANEXA 19
Metoda: Pălăriile Gânditoare
Subiect: Povestea unui om leneș, după Ion Creangă
Pălăria albă:
Leneșul este dus la spânzurătoare. El nu face nimic toată ziua. Și îmbucătura din gură îi este lene să o mestece. El nu vrea să înmoaie nici posmagii pe care îi primește de la cucoana cu care se întâlnesc pe drum.
Pălăria roșie:
Sătenii sunt supărați pentru că leneșul nu face nimic toată ziua. Sătenii sunt bucuroși pentru că vor scăpa de leneș și de rușinea pe care le-o provoacă. Leneșul este bucuros pentru că va scăpa și el de săteni.
Pălăria neagră:
Dacă nu este pedepsit, leneșul poate să dea pildă de lenevire și altor săteni.
Pălăria galbenă:
Sătenii vor să-i mai dea o șansă leneșului, când se întâlnesc cu cucoana din trăsură. Ei vor să-l ducă pe leneș la moșia cucoanei pentru că are acolo un hambar plin cu posmagi., dar leneșul nu vrea să își înmoaie posmagii.
Pălăria verde:
Leneșul poate fi obligat să muncească. Dacă nu acceptă să fie pedepsit.
Leneșul poate să meargă la hambarul cucoanei. Dacă nu mănâncă posmagii, să îi fie înmuiați și apoi îndesați pe gât.
Pălăria albastră:
Leneșul trebuie dus la spânzurătoare. El este grozav de leneș și nu poate să facă nimic pentru el și nici pentru satul său. Singura soluție pentru ca sătenii să scape de dânsul este să-l spânzure.
ANEXA 20
ANEXA 21
Tabel 7: Test de creativitate nr. 3 – grupul experimental
ANEXA 22
Tabel 8: Test de creativitate nr. 3 – grupul de control
ANEXA 23
ANEXA 24
ANEXA 25
Tabel 9: Test de creativitate nr. 4 – grupul experimental
ANEXA 26
Tabel 10: Test de creativitate nr. 4 – grupul de control
ANEXA 27
ANEXA 28
ANEXA 29
Tabel 11: Test de creativitate nr. 5 – grupul experimental
ANEXA 30
Tabel 12: Test de creativitate nr. 5 – grupul de control
ANEXA 31
ANEXA 32
Tabelul 13. Evaluarea finală a grupului experimental
ANEXA 33
Tabelul 14. Evaluarea finală a grupului de control
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Modalitati DE Stimulare A Creativitatii LA Limba Si Literatura Romana Ciclul Primar (ID: 158535)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.